Biberi, Ion, Principii de psihologie antropologică, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1971, p. 5-10

„Reducerea procesului de formație și dezvoltare al omului la un fenomen pur biologic trebuie să

fie considerată în prezent ca o dovadă de înțelegere naivă și unilaterală a unei împliniri
complexe, comportând numeroase coordonate de raportare.”

„Ființă esențial multidimensională, omul nu poate fi înțeles, în natura și evoluția lui, decât printr-
o recuperare de perspective diferite de studiu, presupunând un spirit pluridisciplinar.”(p.5)

„Ne aflăm, în fapt, în fața unui fenomen fieresc, de corespondență între studiul specializat și
atmosfera culturală generală a fiecărei epoci, de care științele particulare nu pot rămâne
străine”(p.5)

”înțelegerea, în sens de Verstehen, pe care o presupune cercetarea psihologică, depășește

fenomenul psihologic individual și presupune o referire multiplă, pluridimensionașă, a vieții
sufletești, de la psihismul elementar la procesul creator al valorilor de cultură și o situare a
omului ca cpersonalitate creatoare, în perspectiva evoluției geo-chimice a planetei, ca și în
evoluția istorică a culturii umane.” (p.7)

Kuhn, Thomas S., Structura revoluțiilor științifice/ Thomas S. Kuhn; trad.:Radu J.

Bogdan; pref.:Mircea Flonta. – București: Humanitas, 2008

Thomas S. Kuhn, through his study of the Copernican

Revolution (Kuhn, 1957) and his subsequent general
analysis of revolutions in science, The Structure of Scientific
Revolutions (Kuhn, 1962/1970), has done more
than anyone else to popularize the idea of scientific revolution.
Kuhn's The Structure of Scientific Revolutions
has been widely influential not only in history and philosophy
of science (Gutting, 1980; Hacking, 1981), but
also in psychology (Coleman & Salamon, 1988).

„Anomalia într-o știință se bucură de o recunoaștere mai generală din partea comunității
științifice. Din ce în ce mai multi savanți eminenți ai domeniului respectiv îi acordă o atenție tot
mai mare. Dacă anomalia continuă să reziste, ceea ce de obicei nu se întâmplă, mulți dintre
oamenii de știință pot ajute să considere rezolvarea ei ca obiect al disciplinei lor.”

„Crizele sunt o condiție necesară a apariției noilor teorii dar să ne întrebăm apoi cum
reacționează oamenii de știință la existența lor. O parte a răspunsului poate fi aflată notând
pentru început ce nu fac oamenii de știință când sunt confruntați cu cele mai severe și
îndelungate anomalii: nu renunțp la paradigma care i-a dus la criză. Vor inventa, în schimb,
numeroase variante și modificări ad hoc ale teoriei lor pentru a elimina orice conflict evident.”

Parot, Françoise, Introducere în psihologie: istoric și metode/Françoise Parot, Marc

Richelle; trad. De Doina Ștefana Săucan – Ed a 2-a. – București: Humanitas, 2006

„Complexitatea obiectului psihologiei, mai ales al psihologiei umane, îi creează acesteia

necesitatea de ase alimenta la o serie de alte discipline până în punctul în care s-ar putea vedea în
ea ă șiință prin definiție pluridiscimplinară”

Clasificare prin obiect

O ramură a psihologiei poate lua drept obiect de studiu mai degrabă indivizi într-o situație dată
(școală, muncă, sport, familie) decât o categorie de indivizi. Aceste situații se întâlnesc în viața
reală, câmpurile psihologiei vor fi confruntate cu probleme ridicate de cercetarea de teren și vor
avea, aproape întotdeauna, o vocație practică,specifică psihologiei aplicate.
Obiectul circumscris poate fi și o funcție: psihologia limbajului, psihologia intelegenței, a
motivației, psihologia învățării sau o regrupare de funcții, și revenim atunci la unul din sensurile
psihologiei cognitive; sau mai mult, o organizare globală a ansamblului de funcții în individul pe
care îl are în vedere psihologia personalității. De asemenea, el poate fi o categorie de activități:
psihologia muzicii, psihologia artei. Psihologia limbajului va avea o natură experimentală, latura
ei privitoare la dezvoltare (însușirea limbajului), latura patologică (tulburări de limbaj), și cea cu
trimiterile clinice și terapeutice (reducerea dislexiilor, etc), educaționale (limba materna și a doua
limbă).

Clasificare prin orientare teoretică:

Nu rareori se întâmplă în psihologie să se eticheteze drept o ramură a psihologiei ceea ce nu este

decât o opțiune teoretică particulară. Se va vorbi despre psihologia formei sau de Gestalt, de
psihologie behavioristp, umanistă, psihanalitică, cognitivistă, etc. Aceste „psihologii” abordează
în realitate aceleași obiecte, având cadre teoretice diferite”.

„Antropologia culturală ocupă un loc deosebit în raport cu psihologia. Fiind o știință comparată a
culturilor, care vizează și o teorie generală a culturii umane, ea s-a alimentat, de la începutul
secolului al XX-lea, din studiul minuțios al culturilor neeuropene, zdruncinând etnocentrismul de
care gândirea occidentală a reușit cu greutate să se debaraseze. A fost marele merit al
antropologiei culturale faptul că a integrat în cercetarea sa dimensiunile psihologice, mai ales
psihologia personalității, ca să explice articularea reciprocă a culturalului și individualului. (p.
325-326)

„Dar ce ar trebui să înțelegem prin unitatea unei științe? Și merită oare să fim afectați că nu o
putem păstra? Deși, în psihologie, uniatea căutată este aceea a unei teorii generale unificatoare,
ștm că în psihologie nu ne vom apropia deloc de ea, dar mai știm și că astfel de teorii, atunci
când există, nu sunt decât construcții provizorii, expuse zdruncinărilor pe care le proavoacă
cercetări ulterioare.” (p. 328)

„Singurul lucru care conferă unitate unui câmp științific sau, mai amplu, câmpului științelor în
ansamblul său, este un consens asupra metodei. Dacă există în psihologe un obstacol în fața
unității, acesta se situează pe acest plan.”(p.328)

În concluzie

„Abandonând o himerică unitate, psihologii ar trebui să se bucure de vitalitatea pe care o

exprimă diversificarea câmpurilor lor de activitate, care nu are nimic dintr-o explozie, nefiind
decât un reflex al diversității situațiilor în care trăiesc oamenii și al faptului că științele
psihologice pot să ofere aici elemente de răspuns.”(p.329)