Autor: Martin Wieser

Tema : Criza Psihologiei și Necesitatea Reflecției. Un apel la modestie în teoretizarea

psihologică

1. Punctele principale, teza articolului

În vederea realizării prezentării critice, am ales articolul intitulat „Criza Psihologiei și

Necesitatea Reflecției. Un apel la modestie în teoretizarea psihologică” aparținând lui Martin
Wieser, cercetător austriac, întrucât abordează în mod sintetic, dar totuși comprehensiv
problematica Psihologiei ca știință în contextul socio-cultural, explicând concepte precum:
Teoria Activității, Teoria Daneză a Activității (DAT), Psihologia culturală, criza psihologiei,
prezumțiile antropologice, precum și noțiunea largă de istorie a psihologiei.

Teza principală a acestuia este suținerea opiniei proprii, conform căreia conceptele
psihologice ar trebui încadrate și analizate exclusiv în contextul socio-cultural caruia aparțin, atât
în vederea unei mai bune înțelegeri, cât și pentru sporirea valabilității și exactității acestora.
Astfel, Martin Wieser face apel la necesitatea de a conștientiza și reflecta asupra teoriilor
psihologice raportate la elementele culturale și istorice din perioada respectivă, de care sunt, de
altfel, definite și influențate, conturându-se astfel un cadru antropologic. De asemenea, conform
autorului „dezbaterile prelungite în legătură cu metodologia și statutul psihologiei academice,
care au cauzat însăși faimoasa criză în acest domeniu (încă din secolul al XIX-lea) este efectul
neglijării prezumțiilor antropologice implicite”(Wieser, 2016). Conștientizarea acestui cadru
antropologic în care se încadrează o anumită teorie ar implica automat asocierea și formarea unor
interconexiuni între concepțiile psihologice și valorile, normele și idealurile culturale specifice
unei anumite epoci.

La baza articolului lui Martin Wieser se află lucrarea de cercetare „Teorii ale activității și
ontologia psihologiei; învățând din experiențele daneze și rusești”, publicată în 2016 în jurnalul
științific Integrative Psychological and Behavioral Science de către danezul J. Mammen și Irina
Mironenko din Rusia. Aceștia elaborează o soluție proprie, drept „cheia remedierii stării
fragmentare a psihologiei, sub forma interpretării daneze a Teoriei Activității, prescurtată DAT
(Danish Activity Theory”(Mammen and Mironenko, 2016). Cei doi autori pornesc de la ideea că
psihologia trece printr-o stare continuă de criză, legată de „fundația teoretică, metodologică și
conceptală a psihologiei științifice”(ibid, p.681), întrucât în ciuda succesului aparent al
psihologiei și impactul major pe care îl are în media, aceasta are mai mult la baza „simțul
comun” (Wieser, 2016) decât o bază academică, împiedicând-o astfel să se dezvolte și să prindă
contur în statutul de știință.
 Poziția lui Martin Wieser în articolul său este, însă, una sceptică la adresa universalizării
psihologiei sub edificiul unei teorii singulare, întrucăt „deși este deschis față de Teoria Activității
și psihologia cultural-istorică, aceasta este sortită eșecului luând în considerare problemele
menționate mai sus”(Wieser, 2016). Este vorba despre: „fragmentarea psihologiei în numeroase
sub-discipline, dezbinarea psihologiei teoretice de cea practică, competiția din ce în ce mai
acerbă a neuroștiințelor pentru obținerea sponsorizărilor și atenției publice, ambiguitățile
conceptuale și elemente inconsistente în psihologia academică.” (ibid.)

II. Argumentele autorulului pentru susținerea tezei sale:

Argumentul principal al autorului este expus sub forma unui îndemn la adresa psihologilor
de pretutindeni spre a recunoaște faptul că există un fundament istoric și cultural în toate
concepțiile și că o teorie singulară, prin natura sa, nu îl poate include în întregime. Pentru acesta,
Wieser face apel la o serie de fapte ce au avut loc de-a lungul istoriei psihologiei, încă din
secolul al XIX-lea, sub forma unor teorii psihologice revoluționare dar care au fost supuse
modificărilor istorice, pierzându-și astfel valabilitatea și gradul de aplicabilitate, conducând la
binecunoscuta criză în psihologie. Filosoful german Rudolf Willy a declarat la sfârșitul secolului
al XIX-lea că există ”o criză cronică a psihologiei”, întrucât aceasta era „blocată în lanțurile
speculațiilor” și nu se baza exclusiv pe observație empirică. (Willy, 1899). Într-o anumită
perioadă, aceasta era atât de evidentă încât psihologul german K. Bühler remarcă: „putem chiar
citi în ziare că psihologia a intrat într-o perioadă de criză” (1926). Totuși, un an mai târziu,
același Bühler suține că aceasta „nu se află într-o stare de destrămare (Zerfall), ci arată semnele
unei «crize constructive» (Aufbaukrise)” (Bühler, 1927).

Cu toate că după Primul Război Mondial s-au publicat nenumărate lucrări pe tema crizei
psihologiei, „nici una nu menționează ce a cauzat de fapt această criză, ce ramuri ale psihologiei
se află în această stare critică și cum se presupune că ar trebui fi depășită această stare”(Wieser,
2016). În 2005, însă, Goertzen susține că noțiunea de „criză cronică” a psihologiei (utilizată
frecvent de-a lungul timpului) este un „paradox, întrucât definiția unei crize este un moment de
cotitură într-o anumită perioadă de dezvoltare, așa că nu se poate vorbi de criză în ceva ce
durează o perioadă atât de lungă de timp”(Goertzen, 2015).

În continuare, Wieser oferă în acest sens o serie de exemple elocvente, care susțin faptul că
„extinderea unei «crize» în psihologie este strâns legată de contextul istoric și că nu există o
extindere «neutră» a crizei, întrucât psihologii își impun propriile teorii sau puncte de vedere
când trebuie să ofere un diagnostic asupra stării «critice» a psihologiei”(Wieser, 2016). Acestea
includ:
 În secolul al XIX-lea, psihologii americani întorși din Germania abandonează programul
de cercetare învățat de la Wundt în favoarea unei noi abordări aplicabile și funcționale în
afara universității, la care Wundt nu a țintit niciodată;
  E. Titchener continuă totuși modelul lui Wundt în SUA, însă varianta sa de
introspecționism a trebuit să cedeze în fața funcționalismului și behaviorismului instituit
de W. James;
 Köhler, Koffka și Wertheimer nu au reușit să mențină Gestaltism-ul german în SUA,
programul lor de cercetare devenind un simplu studiu restrâns asupra percepției.

În partea a doua a articolului, Martin Wieser face o serie de afirmații în legătură cu faptul
că toate teoriile, formele de activitate umană și cunoștințele rezultate din cecrcetarea psihologică
ar trebui înțelese și analizate în cadrul contextului socio-istoric respectiv, motiv pentru care, deși
se arată deschis față de Teoria Activității promovată de Mammen și Mironenko și este de acord
cu unele idei ale acesteia, consideră că este inutil ca psihologii care lucrează în domenii diferite
să „îmbrățișeze o perspectivă unitară și să promoveze fantezii pe care fragmentarea specifică
acestei discipline le face să dispară automat”(Wieser, 2016)

III. Evaluarea prezentării autorului

Articolul prezent, „Criza Psihologiei și Necesitatea Reflecției. Un apel la modestie în

teoretizarea psihologică” (Psychology’s "Crisis" and the Need for Reflection. A Plea for Modesty
in Psychological Theorizing) a fost publicat online în data de 24 februarie 2016, și în septembrie
2016 apare în jurnalul științific Integrative Psychological and Behavioral Science, vol. 50, p.
359-367. Autorul acestuia este Martin Wieser, asistent științific la Universitatea „Sigmund
Freud” din Berlin și membru al proiectului „Psihologia în timpul Socialismului” înființat de
Austrian Science Fund. A studiat psihologia și filosofia la Universitatea din Viena, iar în
perioada 2010-2014 a fost cercetător asociat la școala doctorală „Științele în contexte istorice,
filosofice și culturale” în cadrul Universității din Viena. Principalele sale domenii de cercetare
includ: teoria și istoria psihologiei, studii media, psihologie culturală și psihologie critică. Printre
articolele sale publicate se numără: “Andreas Mayer. Sites of the Unconscious: Hypnotism and
the Emergence of the Psychoanalytic Setting. Translated by Christopher Barber”(septembrie
2014), "Remembering the «lens»: Visual transformations of a concept from Heider to Brunswik"
(mai 2014), „Cultural-Historical Psychology” (M. Wieser, T. Slunecko-ianuarie 2014), "From
the EEL to the EGO: Psychoanalysis and the Remnants of Freud's Early Scientific Practice"
(iunie 2013)1 etc.

Acest articol reprezintă o analiză critică asupra unor concepții introduse de doi psihologi
J. Mammen și I. Mironenko în lucrarea lor: „Teorii ale activității și ontologia psihologiei;
învățând din experiențele daneze și rusești”, publicată în 2016 în jurnalul științific Integrative
Psychological and Behavioral Science, precum și o prezentare și descriere a propriilor opinii în
legătură cu aspectele antropologice, exprimându-și dezaprobarea față de universalizarea

______
1
conform researchgate.net
modelelor ce definesc ființa umană, pledând în schimb pentru plasarea conceptelor psihologice
în contextul socio-cultural cărora aparțin (de exemplu, dacă o teorie nu corespunde
caracteristicilor actuale ale realității istorice și sociale, ea ar putea fi valabilă unor cadre diferite
în viitor).
Perspectiva abordată de autor în articolul său este una subiectivă, acesta introducând
propriile opinii și convingeri în legătură cu tema dezbătută, formulate la persoana I, singular prin
expresii precum: „chiar dacă sunt de acord cu Mammen and Mironenko (..), mi se pare că istoria
ne-a demonstrat că afirmații prea radicale au condus la opusul a ceea ce era intenționat” (p. 362),
„nu înțeleg de ce e mai probabil acum ca psihologia să îmbrățișeze Teoria Activității (...) și mă
îndoiesc că afirmațiile care tind la unitate vor schimba această situație”, „nu spun că resping
aceste idealuri, dar vreau să punctez...”(p. 365). Cu toate acestea, opiniile lui M. Wieser nu sunt
simple supoziții personale, lipsite de un funament solid din punct de vedere științific, întrucât
acesta își argumentează fiecare afirmație cu un fapt relevant pentru respectiva idee sau cu citații
din studii de specialitate: ex. „Aceste proclamații pentru unificare de obicei conduc la o
supraextindere rapidă a concepțiilor și principiilor care ar fi funcționat bine într-un anumit
domeniu dar au devenit rapid nefolositoare și fără sens în altele – lucru pe care Chomsky l-a
evidențiat în critica sa la adresa explicației behavioriste a lui Burrhus Skinner in legătură cu
achiziția limbajului (1959).”(Wieser, p. 362), incluzând referințele critice complete la finalul
articolului său. Acest punct de vedere a fost susținut și criticul literar român Ion Biberi în 1971:
„Ființă esențial multidimensională, omul nu poate fi înțeles, în natura și evoluția lui, decât printr-
o recuperare de perspective diferite de studiu, presupunând un spirit pluridisciplinar”(p.5).

Sursele menționate în Bibliografia (”References”) de la finalul articolului constituie în

întregime materiale științifice, atât publicații critice sub forma articolelor de specialitate
publicate în jurnale științifice (ex. Goertzen, J. (2005). On the possibility of unification. The
reality and nature of the crisis in psychology. Theory & Psychology, 18(6), 829–852; Leahey, T.
(1992). The mythical revolutions of American psychology. American Psychologist, 47(2), 308–
318, etc.), precum și cărți din domeniul psihologiei și alte domenii conexe: „Leahey, T. (2000). A
history of modern psychology (3rd ed.). Upper Saddle River: Prentice Hall.”; Kuhn, T. (1962).
The structure of scientific revolutions. Chicago: University of Chicago Press; Willy, R. (1899).
Die Krisis in der Psychologie [The crisis in psychology]. Leipzig: Reisland, etc.
Limbajul utilizat de autorul articolului este unul formal, științific, utilizând terminologia
de specialitate (ex. ”anthropological assumptions”, ”historical heritage within theories”, etc), iar
autorul este neimplicat emoțional în expunerea informațiilor, prezentându-și totuși opiniile prin
descrieri precum: „I wholeheartedly agree with..”, „I am rather skeptical about”, ”my concluding
recommendation is...”. Prin aceste expresii, M. Wieser se dovedește a fi interesat și implicat în
tema pe care o dezbate amănunțit și în susținerea opiniei sale, conform căreia psihologii ar trebui
să prezinte o abordare critică și chiar ușor reținută în îmbrățișarea teoriilor unificatoare în
psihologie, dat fiind contextul socio-cultural și prezumțiile aferente fiecărei perspective
psihologice.
 În ceea ce privește conținutul articolului lui M. Wieser, acesta este bine structurat, creând
trainica impresie că în spatele său se află o documentație amănunțită a subiectului, acest articol
putând fi considerat, din punctul meu de vedere, o sursă de informare avizată. Întrucât oferă un
răspuns la propunerile altor autori (Mammen și Mironenko, 2016), în legătură cu susținerea
Teoriei Activității ca soluție la criza psihologiei, acesta aduce argumente-cheie din istoria
psihologiei prin care să-și susțină opiniile.

Teoria Activității (AT – Activity Theory) ia naștere în anii 1920 în Rusia, în contextul în
care dezvoltarea psihologiei a fost cauzată și de necesitatea muncii practice și a unei noi
metodologii științifice bazate pe Marxism, în viziunea guvernului socialist țelurile sale fiind:
creșterea puterii de muncă și conturarea unui nou tipar uman: proletarul. Teoria Activității
dorește să înlocuiască cele două concepte diametral opuse în legătură cu primul contact între om
și mediu, elaborate de empirism, și respectiv, raționalism. Astfel, AT susține că acest prim
contact se realizează prin activitate, care are o formă creată prin interacțiunea dintre subiect și
obiect, dar dând naștere și la noțiuni și cunoștințe umane. (Mammen și Mironenko, 2016).
„Activitatea este orientată spre un scop înalt și este mediată de acțiuni. Acestea, la rândul lor,
diferă în funcție de rolul îndeplinit în cadrul activității și se formează din operații, lipsite de scop
propriu, fiind doar instrumente” (Hacker, 2001). Printre principalii săi fundatori se numără: Lev
Vygotsky, Alexei Leont'ev și Sergei Rubinstein.

Cu toate că Wieser este de acord cu multe dintre afirmațiile susținute de Mammen și

Mironenko (2016): „Chiar dacă sunt de acord că Teoria Activității merită mai multă atenție în
cadrul psihologiei academice”(p. 362) acesta totuși își exprimă opiniile fundamentate: „mi se
pare că istoria ne-a demonstrat că afirmații prea radicale au condus la opusul a ceea ce era
intenționat – nu unificarea domeniului, ci mai multe dezbateri și contradicții ori ignorarea
reciprocă a școlilor de gândire aflate în competiție.” (ibid.) aducând în acest sens argumente
legitime. Pe tot parcursul articolului, Wieser are o atitudine sceptică și rezervată, prin afirmații
hotărâte precum: „nu înțeleg de ce e mai probabil acum ca psihologia generală să îmbrățișeze
astăzi Teoria Activității decât ar fi facut-o în anii 1920 și mă îndoiesc că afirmațiile universaliste
(care au ca scop realizarea unității) vor schimba această situație”(p. 362)

Această poziție defensivă și radicală a lui Wieser, ar putea consitui unul dintre singurele
critici pe care le pot aduce discursului său, tendința de a desființa opiniile lui Mammen și
Mironenko provocând chiar reacții din partea Irinei Mironenko, expuse într-un articol ulterior în
care a simțit nevoia unor clarificări și explicații în legătură cu afirmațiile sale anterioare. Astfel,
în iunie 2016 aceasta publică ”Activity Theory: Quest for the Unattainable and Hope for the
Future (Reply to Commentaries)” în care se arată în multe privințe de acord cu M. Wieser:
„Comentariile lui Neumann (2016) și Wieser (2016) scot la lumină o serie de probleme
metodologice și remarci critice. Recunsc că sunt complet de acord cu o parte substanțială dintre
ele.” (Mironenko, 2016).
 Acest răspuns dovedește faptul că afirmațiile lui Wieser (2016) produc un impact
considerabil asupra autorilor articolului ce propun Teoria Activității cu scopul universalizării
teoretizării psihologiei, motiv pentru care se pot face o serie de constatări asupra competențelor
autorului, remarcându-se calități precum: gândirea critică, modul explicit și forma concisă de
livrare a datelor și credibilitatea bazată pe un funament informațional superior elaborat. De
asemenea, faptele prezentate sunt coerente și au o structură logică, nelăsând loc de interpretări
sau ambiguități conceptuale, un alt argument pentru susținerea opiniei conform căreia autorul
cunoaște și este implicat în problematica pe care o abordează, îndemnul său fiind bine
intenționat: acela de a adopta o atitudine modestă față de numeroasele teorii și abordări
psihologice analizate în contextul socio-cultural căruia aparțin, întrucât o încercare de a elimina
fragmentarea acestei științe ar fi derizorie și fantezistă: „Chiar dacă ne considerăm psihologi
culturali ar trebui să fim conștienți de limitările și dependența de context a cunoașterii
psihologice. Ar trebui să reflectăm și să mai revizuim unele dintre ele dar nu le vom putea
vreodată elimina complet. Dacă doar le ignorăm, școala de gândire căreia aparținem este în
pericolul de a rămâne izolată cum s-a întâmplat cu psihologia Gestaltistă în SUA” (Wieser, p.
365).
La finalul articolului, Wieser se arată reticent și pledează pentru o atitudine de reținere
față de afirmația autorilor conform căreia „activitatea este atât de bogată încât este tentant să
azvârlim întreaga povară a psihologiei derivate asupra ei”(Mammen și Mironenko, 2016), sub
forma unui îndemn explicit: „mai degrabă rezistați acestei tentații, cel puțin până devine clar ce a
condus spre așa o puternică convingere în puterea infinită a unei singure noțiuni.” (Wieser, 2016)
Un alt aspect important în legătură cu nivelul compozițional al articolului este reprezentat
de faptul că pe parcursul susținerii argumentelor sale, Martin Wieser nu aduce informații
concrete rezultate în urma aplicării lor în practică, prin metode specifice de investigare
psihologică. Așadar, întrucât în textul său nu se regăsesc astfel de date statistice, grade de
aplicabilitate stabilite prin intermediul metodologiilor de evaluare etc, opiniile sale rămân la
nivel teoretic, speculativ, fiind deschise interpretărilor și eventualelor contestări ulterioare.

IV. Concluzii:

Pe parcursul acestei analize critice am încercat să expun, pe de o parte, date generale în

legătură cu articolul ales, „Criza Psihologiei și Necesitatea Reflecției. Un apel la modestie în
teoretizarea psihologică” (Psychology’s "Crisis" and the Need for Reflection. A Plea for
Modesty in Psychological Theorizing), și anume: o descriere pe scurt a conținutului, listarea
argumentelor principale ale autorului în legătură cu obiecțiile aduse afirmațiilor făcute într-un alt
articol de psihologii J. Mammen și I. Mironenko (2016). Pe de altă parte, am prezentat propria
percepție asupra modului de livrare a informațiilor, claritatea discursului autorului, credibilitatea
datelor expuse, precum și impactul avut asupra Irinei Mirorenko, această simțind nevoia unor
justificări ulterioare.
 Consider că acest articol conține informații științifice avizate și argumentate prin citarea
unor lucrări de specialitate esențiale, motiv pentru care reprezintă, la rândul său, o sursă
importantă pentru aprofundarea istoriei psihologiei, a psihologiei antropologice și culturale, date
ce vor contribui la dezvoltarea și extinderea orizontului cunoașterii în această știință. Totodată,
apreciez a fi plauzibil argumentul său conform căruia nu se va putea atinge o unitate absolută în
psihologie, dat fiind însăși caracterul său ramificat, iar orice încercare de a-l îngloba sub
auspiciul unei teorii unificatoare ar conduce la stagnarea sau chiar regresia sa, aspect susținut și
de Françoise Paro în „Introducere în psihologie: istoric și metode” (2006): „Deși, în psihologie,
unitatea căutată este aceea a unei teorii generale unificatoare, știm că nu ne vom apropia deloc de
ea, dar mai știm și că astfel de teorii, atunci când există, nu sunt decât construcții provizorii,
expuse zdruncinărilor pe care le proavoacă cercetări ulterioare.” (p. 328). Nu în ultimul rând,
părerea mea este că atitudinea promovată de Martin Wieser este una benefică în aceste cadre
academice, împărtășind, la rândul meu, opinia și îndemnurile sale în vederea adoptării unei
atitudini mai rezervate și spre modestie în afirmații științifice, până în momentul în care vom
avea o bază teoretică și practică stabilă.
 Bibliografie:

Biberi, Ion, Principii de psihologie antropologică, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1971, p. 5-10
Bühler, K. (1926). Die Krise der Psychologie. Kant-Studien, 31, 455–526.
Bühler, K. (1927). Die Krise der Psychologie. Jena: Gustav Fischer.
Goertzen, J. (2005). On the possibility of unification. The reality and nature of the crisis
in psychology. Theory & Psychology, 18(6), 829–852.
Mammen, J. & Mironenko, I. Integr. psych. behav. (2015) 49: 681.doi:10.1007/s12124-
015-9313-7
Hacker, W - Activity Theory: Psychological co. Smelser, Neil J., Baltes, Paul B. ;
International Encyclopedia of the Social & Behavioral Sciences. Pergamon, Oxford; 2001; p. 58-
62
Mironenko, Irina A., Activity Theory: Quest for the Unattainable and Hope for the Future
(Reply to Commentaries);(2016); Integrative Psychological and Behavioral Science; p.382-391
Parot, Françoise, Introducere în psihologie: istoric și metode/Françoise Parot, Marc
Richelle; trad. De Doina Ștefana Săucan – Ed a 2-a. – București: Humanitas, 2006
Willy, R. (1899). Die Krisis in der Psychologie [The crisis in psychology]. Leipzig:
Reisland.