UNIVERSTITATEA DIN PITESTI

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI

PREŞCOLAR
FILIALA SLATINA

= FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI=

Student:

CÎRSTEA (PINȚA) ELENA RODICA

Anul I

Grupa 1
 Psihologia, ca ştiinţă independentă, s-a constituit relativ târziu,
„certificatul ei de naştere” fiind semnat în 1879, prin înfiinţarea, la Leipzig, de
către savantul german Wilhelm Wundt, a primului laborator bazat pe utilizarea
metodei experimentale. Pentru prima dată, fenomenele vieţii psihice erau scoase
din sfera simplelor descrieri şi speculaţii filosofice şi incluse în programul
cercetării ştiinţifice sistematice, aplicânduli-se operaţiile măsurării, cuantificării
şi criteriile obiectivităţii şi cauzalităţii. Deşi denumirea părea să impună de la
sine identitatea acestui obiect – psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia
= ştiinţa despre psihic, s-a dovedit că, în realitate, modul de înţelegere a naturii
şi structurii interne a psihicului uman nu a fost câtuşi de puţin unitar.

Psihologia umană are, la rândul ei, o latură generală, care ne oferă tabloul
global al organizării psihocomportamentale a omului normal (mediu), făcând
abstracţie de vârstă, sex, context socio-cultural, ocupaţie (profesie) etc., şi o
latură particular- diferenţială , care se centrează pe studiul şi explicarea
ipostazelor concrete în care se poate afla organizarea psihocomportamentală
funcţie de: vârstă, sex, mediu socio- cultural, activitate profesională, nivel de
dezvoltare, natura deviaţiilor şi tulburărilor patologice: psihologia genetică şi a
dezvoltării, psihologia vârstelor, psihologia şcolară, psihologia muncii,
psihologia militară, psihologia creaţiei, psihologia artei, psihologia sportului,
psihologia comercială şi economică, psihologia socială, psihologia medicală,
psihopatologia etc.

Psihicul ca atare este lipsit de proprietăţi, el nu are nici lungime, nici

grosime, nici volum, nici greutate, nici miros, nici gust. Singura dimensiune care
se recunoştea era durata; dar, numai pe baza ei, nu era posibilă construirea unui
sistem complet de coordonate şi măsurători, care să fie tratabil matematic.
Acesta era principalul argument invocat de marele filosof german, Immanuel
Kant, pentru a respinge, în mod categoric, posibilitatea desprinderii psihologiei
de filosofie şi constituirea ei într-o ştiinţă independentă. În aceste condiţii, ca
unică modalitate de obţinere a datelor necesare descrierii conţinuturilor şi
stărilor psihice interne (ale conştiinţei) era considerată metoda introspecţiei
(privirea cu propriul ochi interior spre ceea ce se petrece în momentul dat pe
scena conştiinţei şi relatarea verbală a celor constatate). Psihologia bazată pe
utilizarea exclusivă a acestei metode a primit denumirea de introspecţionistă şi
ea s-a afirmat puternic în ultimele două decenii ale secolului XIX şi în primele
trei decenii ale secolului XX (Th. Lipps, N. Ach, O. Kűlpe, E. Titchener). Pentru
a satisface cerinţa observabilităţii nemijlocite, behaviorismul a aruncat peste
bord lumea subiectivă internă a conştiinţei, reţinând ca obiect al cunoaşterii
psihologice reacţiile.

Cei mai multi dintre specialisti tind sa nege caracterul de stiinta al

psihologiei. Acest atac a venit initial din partea filozofilor precum Comte care
considera ca psihologia nu dispune de o metoda obiectiva de cercetare,
introspectia fiind subiectiva sau precum Kant care aprecia psihologia drept
“empirica”, “saraca”, “de categoria a doua” deoarece nu putea constitui singura
un studiu aparte. Aceste argumente au fost preluate si de alti autori, psihologia
fiind contestata ca stiinta prin contestarea obiectului, legilor si metodelor ei. S-a
spus ca psihologia ar trebui sa studieze sufletul, dar acesta nu exista. Psihicul
este ceva “misterios”, “ezoteric” ce trebuia exclus din definirea psihologiei. In
ceea ce priveste legile, desi exista, ele sunt calitative si nu cantitative, sunt
empirice si nu stiintifice, ele reprezinta o condensare a experientei cotidiene si
nu ajuta la prevedere. In plus nu sunt doar psihologice ci, cel mult, psihofizice,
psihofiziologice.

In legatura cu metodele psihologiei, se contesta faptul ca nu au un caracter

obiectiv, sunt incapabile de a oferi date concludente si pertinente.

In evolutia psihologiei intalnim atat tendinta diversificarii conceptiilor, cat

si pe cea a unificarii. Concomitent cu linia diversificarii, se manifesta si tendinta
spre unitate. Nevoia de unitate in psihologie este atat de mare incat la unele
congrese s-a propus realizarea unui dictionar international de psihologie, care sa
permita intelegerea psihologilor din mai multe tari.

Exista autori care afirma ca psihologia s-ar afla in impas, ca ar fi total

neputincioasa in raport cu probleme complexe pe care le ridica viata sociala,
fiind rostit chiar cuvantul criza. Apar astfel “Criza psihologiei” si “Criza
psihologiei contemporane”. Apoi Mueller vorbeste despre o criza pe care o
traverseaza intreaga gandire filozofica si stiintifica, inclusiv psihologia. In 1978,
englezul Westland aducea o critica severa celor mai diverse aspecte ale
psihologiei. Ulterior, Witte vorbea despre o criza “metodologica si tematica” a
psihologiei prin tendinta de simplificare sau asimilare a tematicii sale de catre
alte discipline. Se poate observa ca de la criza unei anumite psihologii se ajunge
la criza intregii psihologii, iar de la criza ei se trece la criza tutoror
compartimentelor sale.
Pe de alta parte, exista si voci care afirma rolul major al psihologiei in
viata sociala. La cel de al XII-lea Congres International de Psihologie din 1980
s-a afirmat ca in jurul anilor 2000, locul si rolul psihologiei vor creste, ea
aflandu-se printre primele trei discipline de varf ale cunoasterii. In anul 1982,
sapte laureati ai Premiului Nobel s-au pronuntat favorabil psihologiei, care, in
opinia lor, devine indispensabila. Tot in acelasi an, Paul Fraisse publica
“Psihologia de maine” in care milita pentru cresterea rolului acestei stiinte in
viitorul apropiat. In conceptia lui Mielu Zlate, psihologia este un factor de
progres social si uman, fapt demonstrat de cresterea procesului de
institutionalizare a psihologiei ca stiinta, de cresterea doritorilor in randul
tinerilor care vor sa se specializeze in psihologie, de audienta lucrarilor de
psihologie la marele public, de diversificarea rolului psihologului practician,
implicarea psihologiei in solutionarea marilor probleme ale societatii.