Psihologie Obiectul - Psihologiei - Ok

PSIHOLOGIE GENERALĂ
Obiectul Psihologiei
Cuprins
 1.1. Condițiile cunoașterii științifice .............................. p. 2
 1.2. Devenirea Psihologiei ca știință: ............................ p. 5
 a) etapa cunoaşterii preştiinţifice

 b) etapa filosofică
 c) etapa cunoaşterii ştiinţifice analitice
 d) etapa cunoaşterii ştiinţifice integrativ-sistemice.
 1.3. Probleme generatoare de divergențe în istoria
Psihologiei ................................................................ p.
12
 1.4. Obiectul Psihologiei ............................................. p.
15
 1.5. Viitorul Psihologiei
1
1.1. Condițiile cunoașterii științifice
Atributul „ştiinţific'" caracterizează acea formă a cunoaşterii

care satisface o serie de exigenţe şi criterii de ordin
metodologic general şi particular; și anume:
a) - delimitarea unui domeniu de investigaţie unic şi
neintersectabil;
b) - existenţa unei metode specifice de abordare, descriere
şi interpretare a fenomenelor;
c) - fenomenele ce sunt proprii domeniului trebuie să posede
un minimum de însuşiri care să permită măsurare şi
cuantificare;
2
d) - obiectivitatea descrierilor şi interpretărilor

înseamnă: întemeierea pe date şi fapte reale şi verificarea
ipotezelor şi a generalizărilor (respectiv, delimitarea între „ceea
ce este obiectul în realitate", independent de subiect, şi „ceea
ce este obiectul pentru subiect" - criteriul adevărului);
e) - posibilitatea reproducerii/repetării aceleiaşi
cercetări de către doi sau mai mulţi autori;
f) - prezenţa şi operarea cu generalul în forma conceptelor,
principiilor, legilor.
3
Aceste cerinţe şi criterii au fost formulate şi impuse ca model

obligatoriu de către primele trei ştiinţe exacte care s-au
emancipat de filosofie, dobândind statutul de independenţă şi
anume: astronomia, mecanica şi matematica.
De la Leibniz încoace, ştiinţa a devenit „într-o măsură tot mai

mare o preocupare a specialiştilor în domenii care se
îngustează tot mai mult" (Wiener, 1966, p. 22).
4
1.2. Devenirea Psihologiei ca știință

Kant se numără printre cei mai vehemenţi contestatari ai
posibilităţii de desprindere a psihologiei de filosofie şi de
constituire a ei într-o ştiinţă independentă. Formulând pentru
ştiinţă necesitatea utilizării măsurării şi a metodei matematice,
el a încercat să demonstreze că psihologia nu poate să
satisfacă această exigenţă.
De ce? Pentru că, afirma el, psihicul nu posedă decât o singură
dimensiune - cea a duratei (dimensiunea temporală), iar cu o
singură dimensiune nu se poate construi un sistem de
măsurători comparative, din care să se desprindă dependenţe
şi corelaţii.
Discuție – Ce părere aveți despre această afirmație – este posibil ca la acea

vreme să fi fost sesizată doar această dimenisune? 5
Ulterior, August Comte avea să elimine psihologia din schema

de clasificare a ştiinţelor pe care a elaborat-o, argumentând că
nu este posibilă o scindare a conştiinţei pentru a deveni
simultan obiect al observaţiei şi subiect observator.
Așadar, procesul general al evoluţiei cunoaşterii psihologice
poate fi structurat în patru etape:
a) etapa cunoaşterii preştiinţifice;
b) etapa filosofică (încorporarea cunoştinţelor despre psihic în
sistemele filosofice);
c) etapa cunoaşterii ştiinţifice analitice şi intern
contradictorie, antagonică;
d) etapa cunoaşterii ştiinţifice integrativ-sistemice.
6
A). Etapa cunoaşterii preştiinţifice

Prima etapă coincide cu perioada în care omul a devenit
conştient de sine şi a început să-şi pună întrebări şi să încerce
să-şi explice propria viaţă psihică interioară şi propriul
comportament; această perioadă ţine până la apariţia primelor
sisteme filosofice închegate ale antichităţii;
cele mai cunoscute sisteme filosofice au fost elaborate în Grecia
antică de către: Democrit, Epicur, Platon, Aristotel.
Studiu individual – Ce părere aveți despre apariția conștiinței de sine în

viziunea unor autori consacrați? 7
B). Etapa psihologiei filosofice începe o dată cu elaborarea şi

afirmarea primelor sisteme filosofice (sec. V şi IV î.e.n.) şi ţine
până în momentul separării psihologiei în ştiinţă de sine stătătoare,
eveniment care are loc în anul 1879, prin crearea de către
Wilhelm Wundt a primului laborator experimental pentru
studiul fenomenelor psihice.
După conţinut, s-au individualizat trei modele:
a) modelul materialist, premise create de Democrit;
b) modelul idealist, ale cărui baze au fost create în antichitate de
către Platon;
c) modelul dualist, ale cărui rădăcini se găsesc în filosofia lui
Aristotel.
8
Cele trei modele structurate istoriceşte în planul gândirii

filosofice n-au încetat să-şi exercite influenţa în calitate de cadre
generale de referinţă, asupra gândirii psihologice, nici după ce
psihologia s-a constituit şi a început să evolueze ca ştiinţă
independentă.
Din acest cadru generel rezultă întrebările cardinale pentru
acest domeniu:
a) care este natura, originea şi geneza psihicului?;
b) cum se produce şi se realizează el efectiv, prin ce
mecanisme?;
c) de ce este el necesar, ce rol şi ce importanţă
pragmatică (adaptativă) are?
9
C). Etapa cunoaşterii ştiinţifice analitice şi intern-contradictorii

Începe odată cu desprinderea psihologiei de filosofie şi constituirea ei
ca disciplină de sine stătătoare (1879) şi se întinde până la sfârşitul
primei jumătăţi a secolului al XIX-lea.
Studiul proceselor psihice se realizează prin cercetări experimentale
sistematice, bazate pe criteriul obiectivităţii şi pe operaţii riguroase de
măsurare-cuantificare.
De aceea, această etapă o numim intern contradictorie, în cursul ei
apărând şi opunându-se reciproc asemenea mari orientări, precum:
asociaţionismul şi gestaltismul, introspecţionismul şi experimentalismul,
psihologia conştiinţei şi psihologia inconştientului (psihanaliza),
psihologia conştiinţei şi psihologia comportamentului (behaviorismul).
10
D). Etapa cunoaşterii ştiinţifice integrativ-sistemice a

început cu cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea şi este
în plină desfăşurare.
Aceasta se caracterizează prin aşezarea studiului vieţii psihice
pe temelia metodologică elaborată în cadrul ciberneticii şi al
teoriei generale a sistemelor.
11
1.3. Probleme generatoare de divergențe în istoria

Psihologiei
Evoluţia gândirii psihologice poate fi reprezentată ca o
permanentă pendulare în interiorul unei serii de raporturi a
căror abordare şi încercare de rezolvare a generat dispute şi
divergenţe. Iată care au fost (şi sunt) aceste raporturi:
- raportul derivat din natura psihicului: material-ideal
(spiritual, supranatural, divin);
- raporturile derivate din arhitectura internă a vieţii psihice:
parte-întreg, senzorial-logic, cognitiv-dispoziţional (afectivitate,
motivaţie), conştient-inconştient;
12
- raportul dintre planul subiectiv intern şi planul obiectiv

extern (comportamentul);
- raportul ineism-genetism (psihicul este integral
predeterminat - psihicul este integral rezultatul evoluţiei
ontogenetice);
- raportul biologic-cultural (psihicul determinat integral de
factorii biologici - psihicul este determinat exclusiv de factorii
socioculturali);
- raportul individual (particular) - general, ideografic-
nomotetic;
- raportul cantitativism-calitativism, introspecţionism,
intuiţionism-experimentalism.
13
Elaborarea unui sistem închegat, unitar, intern necontradictoriu

al ştiinţei psihologice presupune parcurgerea tuturor acestor
raporturi şi găsirea soluţiei care să depăşească limitele
anterioare, afectate de absolutizare unilaterală.
Discuție – Cum ați defini Psihologia? / Care este

obiectul de studiu al acestei științe? 14
1.4. Obiectul Psihologiei
Termenul, ca atare, de psihologie a fost introdus de învăţatul

german Rodolphe Goglenius, în sec. XVI.
Utilizarea lui a avut însă un caracter sporadic până în sec. XVIII,
iar decodificarea semantică se făcea etimologic: psihe =
psihic, logos = vorbire despre.
Deci, psihologia se definea ca discurs sau vorbire despre psihic
(suflet).
După desprinderea de filosofie - 1879* -, în psihologie a început
procesul de meditaţie şi reflexie asupra obiectului de studiu.
*1879 – Wilhelm Wund (16.08.1832 – 31.08.1920) psiholog, fiziolog, filosof –
întemeietor al Psihologiei ca știință autonomă, fondator al primului laborator de
psihologie experimentală / a utilizat metoda experimentală a introspecției 15
Aşadar, psihologia şi-a inaugurat statutul de ştiinţă independentă

fixându-şi ca obiect de studiu exclusiv sfera conştiinţei.
Modul de definire şi interpretare a acesteia a oscilat între
substanţialism - conştiinţa fiind considerată un conglomerat de
funcţii şi procese particulare, având o existenţă de sine stătătoare.
În 1913, John B. Watson publică un articol care avea să devină
istoric - The Psychology from the Stand Point of a Behaviorist, în
care respinge categoric teza care afirma existenţa conştiinţei ca
unică realitate psihologică.
Drept realitate psihologică autentică este aşezat
comportamentul, ca ansamblu de reacţii de răspuns ale
organismului ca întreg (as a whole) la stimulii externi.
16
I). Astfel, psihologia va fi definită ca ştiinţă care trebuie să se ocupe

exclusiv cu studiul comportamentului pe baza schemei cauzalităţii
univoce* S-R.
Devenită faimoasă, această schemă permitea, în opinia lui Watson, să se
asigure integral satisfacerea cerinţelor obiectivităţii şi predictibilităţii.
Prima – obiectivitatea - era satisfăcută prin simplul fapt că reacţiile
comportamentale - motorii şi verbomotorii - pot fi nemijlocit observate şi
înregistrate şi, totodată, posedă proprietăţi măsurabile şi cuantificabile
(intensitate, latenţă, durată, viteză, direcţie, traiectorie etc.).
Cea de-a doua cerinţă – predictibilitatea - era satisfăcută prin postularea
legăturii cauzale între stimul şi reacţie: a) fiind dat un anumit stimul (S),
se poate prevedea cu precizie ce reacţie (R) va provoca; şi b) observând
o reacţie (R), putem cu uşurinţă să indicăm stimulul care a determinat-o.
* are un singur sens sau păstrează același sens în orice context 17

II.
O altă modalitate de circumscriere a obiectului psihologiei a venit
din partea orientării psihanalitice (Sigmund Freud).
În viziunea lui S. Freud, inconştientul era componenta esenţială a

vieţii psihice a omului, cu rol determinant în dinamica
personalităţii şi comportamentului.
Ca urmare, centrul de greutate al cercetării psihologice trebuie
deplasat de la nivelul conştiinţei, la nivelul inconştientului.
18
III.
Celebrul medic şi psiholog Pierre Janet (1859-1947) reușește să
realizeze o abordare mai complexă a problemei obiectului
psihologiei, care viza depăşirea caracterului unilateral-absolutizant
al abordărilor prezentate mai înainte.
Pe baza observaţiilor şi datelor faptice cu privire la bolile psihice şi

a comparării lor cu observaţiile şi datele cu privire la viaţa psihică
normală, Janet ajunge la concluzia că „psihologia nu poate fi
altceva decât ştiinţa acţiunii umane" (Janet, 1889, p. 440)
sau ştiinţa conduitei.
19
În viziunea lui Pierre Janet, variabila cu ponderea principală este

acţiunea externă.
„Suntem obligaţi, afirma el, să concepem o psihologie în care
acţiunea vizibilă din exterior este fenomenul fundamental,
iar gândirea interioară nu este decât reproducerea,
combinarea acestor acţiuni exterioare sub forme reduse şi
particulare" (Janet, 1926, p. 203).
20
Aprofundarea şi explicitarea conţinutului şi implicaţiilor metodologice ale
conceptului de conduită le-a realizat Daniel Lagache (1979).
Autorul defineşte conduita ca „ansamblul operaţiilor, materiale
sau simbolice, prin care organismul aflat în situaţie tinde să-şi
realizeze propriile posibilităţi şi să reducă tensiunile care-i
ameninţă unitatea şi care le motivează" (Lagache, 1979, p. 311).
Lagache a identificat patru forme principale de conduită care ar
acoperi sfera obiectului de studiu al psihologiei:
a) conduitele exterioare, spontane sau provocate, accesibile observaţiei
directe;
b) experienţa trăită, sesizabilă prin conduitele externe şi, îndeosebi, prin
limbaj;
c) modificările somatice obiective, înregistrabile şi cuantificabile;
d) produsele activităţii subiectului, ca obiectivare a potenţialităţilor,
aptitudinilor, preferinţelor şi atitudinilor.
21
IV.
Pornind de la consideraţia că omul este esenţialmente o fiinţă
activ-transformatoare, și nu una pasiv-contemplativă sau reactivă,
unii psihologi (Wallon, Piaget, Leontiev, 1958; Rubinstein, 1962;
Ceauşu, 1978; Gleitman, 1987; Popescu-Neveanu, 1987 ş.a.) au
propus drept obiect de studiu al psihologiei activitatea.
Activitatea este considerată adesea ca echivalent al conduitei, aşa
cum a fost aceasta definită de Janet.
Dar termenul de conduită se foloseşte în comunicarea cotidiană ca
sinonim al termenului de comportament. Şi, cum acesta din urmă
a fost compromis de behaviorism, termenul de activitate este
preferabil celui de conduită.
22
V.
O altă încercare de definire şi circumscriere a obiectului de studiu
al psihologiei a fost întreprinsă de psihologia umanistă, apărută în
SUA în jurul anilor '60, secolul trecut.
În lumina acestei noi orientări, psihologia nu trebuie să se
ocupe cu studiul funcţiilor psihice în sine şi nici cu studiul
conduitei sau activităţii în general, ci cu studiul omului concret,
cu întreaga sa problematică existenţială, în contextul
situaţiilor şi evenimentelor sociale cotidiene şi al celor
majore - crize economice, conflicte sociale, dezastre
naturale etc.
Discuție – Ce părere aveți despre această abordare /

Determinați problematica existențială concretă a
generației din care faceți parte? / Identificați principalele
evenimente care vă influențează viața! 23
Psihologia nu trebuie să se limiteze la simpla constatare şi
descriere (interpretare a unor stări de fapt), ci trebuie să ajute
omul să se adapteze la condițiile social-istorice având în vedere
disponibilitățile reale pe care le posedă şi pe care trebuie să le
descopere şi să le valorifice.
„Autovalorizarea" şi „autorealizarea" sunt polii principali care
trebuie să concentreze şi să direcţioneze întreaga dinamică a
personalităţii umane.
De-abia în cea de a patra etapă (după anii '50), psihologia s-a
apropiat de o circumscriere larg acceptată a obiectului de studiu.
Astfel, în prezent, psihologia este definită drept ştiinţa care
se ocupă cu studiul legilor generale ale devenirii,
funcţionării şi mecanismelor organizării
psihocomportamentale, pe scară animală şi umană.
24
Particularizat la om, obiectul de studiu al psihologiei îl reprezintă
organizarea psihică internă în unitatea contradictorie a
conştientului şi inconştientului (sistemul psihic uman - SPU),
precum şi relaţia circulară dintre structurile psihice interne şi
actele comportamentale externe.
O psihologie care-şi cantonează obiectul de cercetare exclusiv în
lumea subiectivă internă (ideală) devine inevitabil formală şi-şi
retează singură perspectiva explicaţiei genetice, care nu se poate
întemeia decât pe principiul acţiunii şi al interiorizării;
la rândul său, o psihologie care se ocupă exclusiv de studiul
comportamentului extern devine, inevitabil, mecanicist-simplistă
şi-şi închide singură posibilitatea înţelegerii valorii adaptativ-
transformatoare a acţiunii.
25
Bibliografie
Lucrare de referință
Mihai, Golu, Fundamentele Psihologiei, Editura Fundației
România de Mâine, București, 2009
Bibliografie alternativă
Hayes, Nicky, Orrell, Sue, Introducere în psihologie, Editura All, București,
1997
Neculau, Adrian, Psihologie socială, Editura Polirom, Iași, 1996
Neveanu, Paul, Popesu, Zlate, Mielu, Crețu, Tinca, Psihologie, manual pentru
școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
Ștefanescu, Doina, Olga, Balan, Elena, Ștefan, Cristina, Psihologie, manual
pentru clasa a X-a, Editura Humanitas Educational, București, 2001
Zlate, Mielu, Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iași, 2000
Zlate, Mielu, Fundamentele psihologiei, Editura ProHUmanitate, București,
2000
26

Psihologie Obiectul - Psihologiei - Ok

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Psihologie Obiectul - Psihologiei - Ok

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PSIHOLOGIE GENERALĂ

 1.2. Devenirea Psihologiei ca știință: ............................ p. 5

 a) etapa cunoaşterii preştiinţifice

1.1. Condițiile cunoașterii științifice

Atributul „ştiinţific'" caracterizează acea formă a cunoaşterii

d) - obiectivitatea descrierilor şi interpretărilor

Aceste cerinţe şi criterii au fost formulate şi impuse ca model

De la Leibniz încoace, ştiinţa a devenit „într-o măsură tot mai

1.2. Devenirea Psihologiei ca știință

Discuție – Ce părere aveți despre această afirmație – este posibil ca la acea

Ulterior, August Comte avea să elimine psihologia din schema

A). Etapa cunoaşterii preştiinţifice

Studiu individual – Ce părere aveți despre apariția conștiinței de sine în

B). Etapa psihologiei filosofice începe o dată cu elaborarea şi

Cele trei modele structurate istoriceşte în planul gândirii

C). Etapa cunoaşterii ştiinţifice analitice şi intern-contradictorii

D). Etapa cunoaşterii ştiinţifice integrativ-sistemice a

1.3. Probleme generatoare de divergențe în istoria

- raportul dintre planul subiectiv intern şi planul obiectiv

Elaborarea unui sistem închegat, unitar, intern necontradictoriu

Discuție – Cum ați defini Psihologia? / Care este

1.4. Obiectul Psihologiei

Termenul, ca atare, de psihologie a fost introdus de învăţatul

Aşadar, psihologia şi-a inaugurat statutul de ştiinţă independentă

I). Astfel, psihologia va fi definită ca ştiinţă care trebuie să se ocupe

* are un singur sens sau păstrează același sens în orice context 17

În viziunea lui S. Freud, inconştientul era componenta esenţială a

Pe baza observaţiilor şi datelor faptice cu privire la bolile psihice şi

În viziunea lui Pierre Janet, variabila cu ponderea principală este

Discuție – Ce părere aveți despre această abordare /

S-ar putea să vă placă și