Unei doamne

- George Gordon Byron -

O, daca Soarta ne unea,
Cum imi jurasesi, mi se pare,
N-as mai fi fost, in pacea mea,
De-atatea nebunii în stare!
De vina tu esti, deci, desi
Certat sunt eu, pentru pacate,
De cei ce n-au de unde sti
Ca tu ai rupt logodna, poate.
Mi-era, ca si al tau, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice pacat. -
Azi, altuia ii esti femeia!
As fi in stare sa-i zdrobesc
Si linistea si fericirea,
Dar pentru ca te mai iubesc,
Nu-l pot uri - asa mi-e firea!
De cand plecat-ai, in zadar
Imi caut tihna, chip de inger!
Tot ce gaseam la tine, doar
La multe caut azi, si sanger!
Adio, deci, nu te regret,
Nadejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mandria insa-ncet, incet,
M-o face sa te-alung din mine!
Azi, caut alte bucurii:
In cate o ceata zgomotoasa
Pe ganduri, as innebuni!
Incerc sa uit tot ce m-apasa.
Dar chiar asa, cate un gand
Se mai strecoara prin betie, -
Si diavolii m-ar plange - afland
Ca te-am pierdut pentru vecie!