Sunteți pe pagina 1din 3

Insule misterioase

energiaconstiintei.ro/insule-misterioase/

19 aprilie 2018

Există mistere care îi fac să ridice din umeri chiar şi pe cei mai inteligenţi oameni ai
planetei. Sunt câteva insule ale căror enigme nu au putut fi dezlegate nici până în ziua de
azi. Care sunt locurile unde oamenii dispar fără urmă, iar fiinţele stranii sunt la ele acasă?
Să facem o scurtă plimbare într-o lume fascinantă…

Enigmatica Barsa-Kelmes

În limba kazahă, numele acesteia se traduce prin insula dispăruţilor. Şi asta pentru că
orice personaj care s-a avântat în inima insulei Barsa-Kelmes a dispărut fară urmă. Aşa
s-a ajuns ca, după ce sate întregi au fost înghiţite de o ceaţă densă care pluteşte peste
insulă, locul acesta enigmatic să nu mai fie locuit de nimeni. Să aibă oare dreptate toţi cei
care spun că aici se află o poartă a trecerii dintre două lumi?

Foarte posibil, dacă ţinem cont şi de faptul că legenda spune că fiinţe extrem de ciudate,
păsări cu aripi uriaşe sau monştri ai apelor şi-au făcut simţită prezenţa de multe ori. Şi
asta nu e tot. În Barsa-Kelmes nici un ceas oricât ar fi el de performant nu funcţionează.

1/3
Timpul se scurge mult mai repede ca în lumea reală. Nu se cunosc foarte multe lucruri
despre insula plină de mister.

Insula inghițise tot


Au sperat că atunci când nenorocirea va trece se vor putea întoarce la casele lor. Numai
că atunci când au revenit, au constat cu uimire că nu mai aveau pe nimeni. Insula
înghiţise tot ce aveau mai drag… Drept urmare, oamenii au început să creadă că în acest
loc ar putea sălăşlui duhul necuratului. Din ceea ce au reuşit specialiştii să descopere
până acum, particulele de apă sunt de origine necunoscută. Componenţa lor chimică nu
a putut fi descifrată. În timp au mai fost lansate şi alte ipoteze. Una dintre ipoteze vorbind
de faptul că pe insula Barsa-Kelmes ar fi fost depistată o bază extraterestră. Ceaţa
enigmatică ar reprezenta de fapt decât un fel de scut de protecţie…

Insula Barsa-Kelmes

Envaitenet, locul fără de întoarcere

Aşezată în mijlocul lacului Turkana din Kenya, insula Envaitenet a devenit plină de mister.
Asta s-a întâmplat încă din secolul al XVIII-lea. De altfel, tot atunci s-au înregistrat şi
primele evenimente cărora nimeni nu le-a putut da nici o explicaţie. Se spune că în acea
perioadă aici au trăit locuitorii tribului el molo. Aceștia au îngrozit istoria cu povestirile lor.
Pe lângă faptul că în Envaitenet nu exista nici un animal sau vreo pasăre, chiar şi pietrele
se comportau ciudat. Pietrele dispăreau şi reapăreau în alte locuri. Ba chiar au fost
văzute cum se deplasau şi lăsau pe pământ urme.

Evenimente nepământene se întâmplau pe insulă

2/3
În nopţile cu lună plină văzduhul era plin de urlete neomeneşti. Locuitorilor le apăreau, ca
din senin, în faţa ochilor, creaturi ciudate, care semănau cu oamenii, doar că aveau peste
2 m. Surprinzător este şi faptul că acele persoane care aveau asemenea viziuni leşinau şi
nu puteau fi treziti nici de cei mai buni vraci. Tot în mod inexplicabil, au început să dispară
şi copii, şi nici măcar trupurile lor nu se mai găseau. Uşor, uşor, la fel de misterios, au
dispărut toţi locuitorii insulei. În schimb însă, nimic din casele lor nu era deranjat, armele
şi ustensile fiind într-o ordine perfectă.

Insula blestemată

Populaţia indigenă care trăieşte acum aproape de insula ciudată crede cu tărie că
dispariţiile s-au produs ca urmare a unui blestem. Acest blestem se crede a fi aruncat de
divinitate asupra oamenilor și persistă şi acum. Tot aceştia cred că de vină sunt civilizaţii
care trăiesc pe sub pământ. Să fie vorba tot de extratereştrii care au fost deranjaţi si
astfel s-au răzbunat?

Nu de aceeaşi părere au fost geologii de la Societatea Regală Britanică de Geografie.


Aceștia afirmă că în spatele fenomenelor ciudate de pe insula Envaitenet ar sta gazele
toxice emanate de lacul Turkana. Din cauza gazului, oamenii își pierdeau minţile și se
aruncau singuri în apă. Cât despre a supravieţui, nici nu poate fi vorba, pentru că lacul e
plin cu crocodili. Poate că un individ doi ar fi făcut acest lucru, dar sate întregi, e greu de
crezut.

3/3

S-ar putea să vă placă și