Nume: Aungurenci Paula-Florentina

Specializare: LMA(ENG-GERM) An I

Identitate europeană

De remarcat este faptul că Uniunea Europeană, așa cum o știm astăzi, nu a fost o moștenire
istorică, sau o realitate circumstanțială, ci un proiect structurat ce a militat pe căi politice, economice
și culturale spre construirea unui nou spațiu, a unei noi viziuni asupra unei alianțe continentale. De
asemenea, spațiul Uniunii este încă în continuă schimbare, cu țări ce și-au exprimat intenția de
aderare (Turcia), continuând procesul de extindere.

În ultimul deceniu, toate rapoartele Comisiei Europene consacrate opiniei cetățenilor cu

privire la Europa includ o parte intitulată identitate europeană, ținând evidența procentajului
cetățenilor Uniunii care se auto-califică drept europeni. Identitatea europeană nu poate fi fondată
printr-o omogenizare care să anihileze diversitățile, fie acestea lingvistice, culturale sau juridice.

Pilonii unei identități europene sunt construiți prin intermediul politicilor culturale, prin
aplicarea dreptului comunitar și activitatea jurisprudențială a Curții Europene de Justiție precum și
printr-o cultură politică tot mai larg împărtășită de membrii UE.

Identitatea europeană nu este, prin natura ei, un simplu dat al istoriei, efect al situării în
geografia Europei și al participării la evoluția istorică a acesteia, ci un rezultat, efectul unor
performanțe. Identitatea europeană este “o multitudine de interacțiuni între mai multe dialoguri”,
scria filosoful francez Edgar Morin în lucrarea Identitatea culturală a Europei.

Elemente precum împărtășirea unei culturi comune, sistemul de valori sociale (progresul și
bunăstarea), politice (democrația și libertatea) sau juridice (respectul față de drepturile omului)
unesc europenii, fiind elemente cheie în procesul de contruire a identității europene.

Identitatea este un concept care se află în punctul de întâlnire dintre societate și psihismul
colectiv, dintre cultură și afectivitatea personală și care pune deci interacțiune indisociabilă
programele și discursurile identitare ale unui sistem cultural și sentimentele subiective ale identității
trăite de individ. Identitatea europeană nu trezește sentimente asemănătoare celor naționale, cu o
încărcătură emoțională accentuată. Spre deosebire de identitatea națională, cea europeană este
construită ca expresie a patriotismului constituțional și a libertăților și drepturilor individuale.

Dacă în trecut diferențele politice extreme erau contestate prin conflict militar, actualmente
sunt exprimate printr-o negociere îndelungată la nivelul instituțiilor supranaționale, bazată pe regula
de drept. În acest sens, instituțiile europene pot fi considerate expresia decisivă a unei noi identități
europene post-1945, ca garanți ai articolului 6 din Tratatul UE, parte integrantă a Tratatului
Constituțional dar și a tradiției europene a raționalității și legitimității democratice a fiecărui stat
membru.

În concluzie, formarea unei identități europene nu se va realiza pe seama identităților

naționale existente și nici nu va determina o înlocuire a acestora. Identitatea culturală europeană
este construită ca și în cazul statului-națiune, în alte cuvinte, deține propriile mituri, amintiri și
simboluri și se incearcă prin aceasta, crearea unui sentiment al continuității prin pretențiile unui
trecut comun, ale prezentului și viitorului împărtășit, similar discursurilor identitare naționale.
Europa și identitatea europeană sunt figuri retorice, marcate de reconstruirea necontenită a
ansamblului interpretativ. Astfel, nu ideea de etnicitate este decisivă pentru asumarea unei identități
viabile. Dimpotrivă, etnicitatea apare a fi un obstacol major, o nostalgie obsoletă care ar trebui
depășită în contexgtul unei Europe stând în întregime sub semnul metisajului rasial și al definirii
imaginare a unei identități de neam.