Sunteți pe pagina 1din 9

PIATRA DE TEMELIE – IMAGINAȚIA

Neville Goddard
Lectura : 12-1-1959

Noi credem că omul poate să creeze orice dorește el.

Deasemenea, noi credem că Universul este răspunsul infinit și cel care face să se
întâmple asta este observatorul individual. Nimic nu este independent observării tale personale.
Suntem atât de convinsi că suntem toți parte a unui mecanism, a unui sistem , dar atunci când ne
trezim ne detasăm de acest mecanism, de acest sistem și începem să ne creăm viața așa cum
dorim noi să fie.

“ Pentru că omul este în totalitate imaginație și Dumnezeu este Omul și există în noi
precum și noi în el “
“ Eternul corp al omului este Imaginația : care nu este altceva decât Dumnezeu
însuși”

Așa cum TU poți să-ți imaginezi un lucru sau o acțiune , la fel și eu pot să-mi imaginez și
dacă noi putem să fim credincioși stării imaginate , lucrul sau acțiunea trebuie să apară în lumea
noastră. Acest fapt nu este nou.
Acest adevăr ne-a fost scris acum mii de ani și trimis prin intermediul Bibliei, dar lumea
nu știe cum să citească Biblia, drept urmare, oamenii s-au adunat cu toții și au organizat-o într-un
“ism”.
Dar nu este un “ism” , este descrierea mărețului plan pentru eliberarea omului.
Biblia ne arată acest plan în detaliu. Ne putem uita în Biblie , pe parcursul a câteva pagini
numai și vom descoperi ce au intenționat aceia care au scris-o să vezi tu, Omule :

“ de aceea așa vorbește Stăpânul Domnul: Iată , pun ca temelie În Sion o piatră , o
piatră încercată , o piatră de preț , piatra din capul unghiului, o temelie puternică; cel care o va
lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă” ( Isaia 28:16 )

Dealtfel , ne este spus și în Cartea Psalmilor, că lumea a lepădat piatra.

“ Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului” Psalmii
118:22 ,
“ Nu vei mai putea așeza nicio altă piatră . Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur,
argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie , va zidi ( Corinteni 3:12)

Îți voi spune eu că această piatră este Imaginația ta și este numită în Biblie :

Isus Hristos sau Dumnezeu sau Stăpân.

Este Numai Imaginația Ta , care este aceiași cu Imaginația Divină care a creat , susținut ,
schimbat și chiar distrus părți ale creației tale.
Aceasta este piatra care este testată și care este o piatră de temelie, sigură și solidă și
acela care crede în ea nu “ se va grăbi să fugă “.

1
Atunci, dacă Eu pot să imaginez și știind că imaginația crează realitatea, nu voi fi
nerăbdător și nu îmi voi conduce viața la un nivel superficial. Atunci când omul nu-și trăiește
viața în Imaginația lui El va deveni nerăbdător asupra rezultatu-lui dorinței lui sau împlinirea
dorinței lui și astfel va deveni chiar violent , nerăbdă-tor ,pentru a își realiza dorința lui.

Avem în Biblie, exemplul unui individ care a pus întrebarea :

“Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întrebă pe ucenicii Săi, zicând:
Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?
Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci.
“ Dar voi, le-a zis EL , Cine ziceti că sunt ?
“Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
“ Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au
descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.”

“Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o
vor birui. Matei 16:13- 18.

Toate bisericile îți spun că asta înseamnă că a existat un individ numit Petru.

Dar , NU, nu a existat un alt individ. Toate acestea au loc numai în mintea ta ca individ,
ca ființă umană.
Tu îți imaginezi o stare anume și aceea stare este denumită Petru.

Dacă ar fi existat într-adevar un individ Petru , atunci nu ai fi găsit ceea ce scrie în


continuare, după șase versete.

Pentru că atunci EL, Isus , priveste către acelasi personaj , Petru , și îi zice :

“Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu
cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Matei 16:23

Asta se întâmplă și în lumea omului : El, omul, are o revelație și realize-ză, în sfârșit,
că piatra lui de temelie este Imaginația lui.

El , Omul , își vede prietenul care are nevoie de ajutor și își imaginează că prietenul lui
are tot ce-i trebuie. Daca El crede așa , El nu este “pe fugă”. El își va imagina întotdeauna numai
ceea ce El vrea să fie adevărat și NU devine violent sau nerăbdător , nici nu va deveni preocupat
și nici nu-i va sugera prietenului lui ce să facă.
Dacă piatra de temelie este adevărată , atunci nu există decât o singură putere pentru a o
susține. Dacă El , omul , cunoaște asta , nu-și va permite să o vadă altfel;

2
El va rămâne credincios asumției lui, despre prietenul lui. Dar ni-se spune în Biblie
povestea că cel , căruia i-a fost poruncit , Petru , s-a întors și a devenit violent ( nerăbdător
,preocupat ) și atunci Isus i-a zis :

“Mergi înapoia Mea, Satano “

TU , omule , întoarce-te de la obiceiurile omului obișnuit, de a obține lucrurile așa cum


vrei TU , ca om , să le obții. Tu vei începe să tragi toate sforile posibile ție ca om și atunci te-ai
întors de la singura fundație a acestei lumi , care este Isus Hristos , adică Imaginația Umană.
Dacă vei crede asta , atunci TU, NU vei lepăda piatra.
Piatra , “ even” ( traducere din limba Ebraică) înseamnă a creea , a construi sau a
zămisli copii. Aici este asezată o piatră în “Sion” ( Sion - înseamnă culme , vârf, sau pământ
sterp , deșert).

Ăsta este omul , înainte să aibă “ piatra “ scufundată în el. El este pustiul (risipitorul)
sau deșertul. Piatra de temelie , scufundată în om este numai Imagi-nația lui , pentru că nu există
o altă piatră de temelie a Dumnezeului viu care s-a scufundat în om (s-a identificat cu omul).

Asa că Eu Sunt fiul Dumnezeului viu , care este numai unul și EU sunt EL.

Dacă EU cred asta nu voi fi nerăbdător. “ Cel ce va crede nu va fi pe fugă “.

Aceasta este calea lui Dumnezeu. Vă rog să o testați.

Aduceți-vă în fața ochilor minții voastre ceea ce vreți să vedeți în această lume. Poate să
fie o situație de afaceri sau poate norocul sau șansa unui prieten.
Poate să fie orice, pentru că pe această piatră de temelie ( fundație ) vei putea să așezi
“aur, argint, sau pietre scumpe , dar și lemne, paie sau trestie.”

Tu construiești pe ea o casă “fragilă” când zici despre un om : " Știu eu – cutare nu este
bun de nimic "

Așa au trăit ei mulți , în starea acesta, în ceea ce îi privea pe toți și după aceea, toate au
trecut și au zis : “Din totdeauna am crezut că el este așa “.

Mulți dintre noi ne construim imagini induse de alții. Noi ne-am imaginat pe o singură
fundatie , dar pe care am construit cu paie în loc de aur sau argint, și ni-sa revelat ceea ce am
construit și nu am crezut ceea ce s-a petrecut cu ceea ce am făcut noi în imaginația noastră.

Înțelesul Evreiesc al “ pietrei “ este de a zămisli copii. Toate evenimentele vieții mele nu
sunt altceva decât copiii mei. Oricine poate să așeze în Sion o piatră.

Ce fel de piatră ?

Dumnezeu este îngropat în tot ce aparține acestei lumi. Este o piatră a adevărului , o “
piatră din capul unghiului “ și acela care crede nu va mai “ fi pe fugă “ – grăbit sau nerăbdător.

3
Eu personal am văzut un act imaginar în acțiune , care a avut loc în perioada a doi ani și
atunci când a devenit realitate – a fost atât de măreț și de prețios. L-am văzut cum a apărut într-o
oră, ca din nimic.

Dar nu “ fi pe fugă “ sau nu crede că există o altă piatră de temelie și – precum Petru – să
te întorci către o altă piatră de temelie , devenind violent împotriva celor care l-au condus pe Isus
spre cruce.

Dar Hristos a zis :

“ Am venit să mișc crucea. Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi
cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. “ (Matei 16:23)

Drept urmare, dacă EU ca om , încă mai cred în cadrul unui mecanism uman, al unui
sistem ( social , politic sau economic ) voi crede că lucrurile bune vor veni către mine accidental
sau prin șansă.
Întoarce Tu ( omule ) roata vieții tale, pentru că fiecare dintre noi va trebui să treacă prin
toate furcile caudine ale existenței lui, până să se trezească și să vadă Universul ca un răspuns
infinit la tot ceea ce cere omul.
Dar va urma o zi , în care fiecare persoană , la un anume nivel de trezire, va putea îngheța
activitatea lui mentală prin el însuși și când aceasta se va opri , toată aceea secțiune așa zis vie va
fi ca și “ moartă”.
Legile naturii sunt definite ca acțiuni libere, repetate până când devin acceptate ca
lege.
Și totuși, în imaginația ta, vei putea vedea frunze care cad dar care rămân suspendate în
aer precum și oameni care ar trebui să se miște dar nu o fac , exact ca într-un tablou, pentru că tu
nu ai făcut altceva decât să oprești acțiunea în tine și atunci acțiunea s-a oprit.
Și atunci vei vedea totul ca un “Sion” – un deșert – și vei descoperi că singurul lucru care
îl animă, care îi dă viată, este piatra de temelie îngropată în el, imaginația TA.

Dar omul rămâne pierdut în lucrurile pe care le-a conceput și le dă putere în continuare.
De exemplu , prin folosirea imaginației lui , omul ,își procură bani în lumea lui și pe urmă
uită că acest proces a fost produs numai de activitatea minții lui și vede numai puterea banilor
care îi aduce la îndeplinire dorințele lui. Dar când se va trezi nu se va mai pierde în propriile
creații.

Le spun tuturor aici: Există numai o singură piatră de temelie. Dacă în seara aceasta
există cineva bolnav care are nevoie de ajutorul vostru și voi vă imaginați numai binele pentru
aceea persoană după care auziți că maine nu se simte bine , nu deveniți impacientați ,
rămâneți credincioși acelei viziuni ( pietrei de temelie ) așezate în “ Sion” de către voi.

Și ce ati mai putea face după ce v-ați imaginat ?

Cineva îți scrie despre o problem personală. Imaginează-ți pentru aceea persoană că are
déjà ceea ce își dorește și după aceea nu considera că nu-ți mai pasă dacă devine realitate ce ai

4
imaginat. Rămâi credincios imaginii văzute în imaginația ta și așa vei creea condițiile necesare
pentru a se îndeplinii ceea ce ai imaginat.

Te poți uita la cineva cu îngrijorare și ai vrea sincer să vezi o schimbare a lui. Nu spui cu
voce tare ce vrei să faci dar te întorci în interiorul tău, în imaginația ta , închizând în tine
imaginea cu schimbarea pe care ți-ai imaginat-o și 48 de ore mai tarziu ai inițiat deja în realitate
ce ai pus tu în mișcare prin imaginația ta.
Și el se va întreba : “ Ar putea problema mea fi rezolvată așa sau așa ? “ Adică va
exprima prin întrebare exact ceea ce tu ai imaginat. Atunci tu vei deveni foarte preocupat de
problema lui și îl vei întreba :

“ Oare tu m-ai influențat pe mine sau eu pe tine ? Când te-ai gândit la asta ?

Și el îți va răspunde : “ Chiar Acum “ și Tu atunci îi vei răspunde : “ Acum 48 de ore Eu


am imaginat și am pus în mișcare acest gând dar nu ți-am spus de el”

Deci NU există nicio diferentă. Toate lucrurile, prin legea divină, au fost amestecate în
fiecare dintre noi. Noi ne influențăm reciproc pe fiecare din noi.

Noi toți suntem interconectați cu toții și cu cât cineva este preocupat de altcineva cu
atât el va fi mai conectat cu aceea persoană.

Eu spun că răspunsul universului este infinit dar el îți va oferi mai mult decât îți poți Tu
imagina. Răspunsul universului este presat înăuntrul tău și tot timpul va curge prin tine. De
aceea, a avea o stare de negativitate înseamnă că îți este frică, de nerăbdare , de preocupare.
Dar, cum binele se va întoarce înmiit la tine, așa se va întoarce și răul sau negativul.
Dar dacă eu sunt optimist și nu sunt ezitant, voi presa acel optimism în mine și tot
optimismul atunci va curge prin mine.

Este ceva minunat ; Va sosi ca o răbufnire de optimism.

Răspunsul lumii exterioare va fi mai bogat și mai abundent decât îți poți imagina și îți va
oferi mai mult decât îți poți imagina – bun sau rău.

Eu le spun tuturor că Biblia este cea mai măreață carte scrisă vreo dată dar oamenii de-a
lungul timpului, au organizat-o după bunul lor plac și auzim că s-au găsit rămășițele Sfântului
Petru sau a unui alt personaj din Biblie.

Petru NU a fost un om ci o stare de a fi a omului.

TU , omule , când te ridici la înălțimea acestei stări devii Hristos.


Stările de a fi ale omului sunt permanente dar Eu nu sunt fixat în starea care o doresc; Eu
, ca om , sunt o ființă în mișcare permanentă.
Eu pot alege o stare și de exemplu o știre a dimineții îmi perturbă aceea stare și atunci ,
dându-i crezare acelei știri , mă voi mișca și voi acționa din fundația adevărului acelei știri și

5
automat puterea cedată de mine acelei știri mă va dojeni că eu sunt Satan, pentru că am
reacționat și nu am acționat.

Ai dori și Tu să fii în aceea stare numită Petru ? Cum ?

Îți voi spune cum și este adevărat ce-ți spun acum :

“ Imaginția mea este Dumnezeu și nu există altul “.


Este una cu puterea supremă și rămânând în aceea stare îmi voi spune :
“ Binecuvântat să fii tu , Simon Bar-Iona “

Asta înseamnă că ființa mea profundă este aceea stare.

Pot să fac asta – să rămân în aceea stare ? DA.

În ziua în care reușești să rămâi în aceea stare și îți vei aminti că ai făcut-o , în acel
moment îți vei depăna povestea ta adevărată.

Când Petru a zis “ Tu ești Hristos “ , acesta este faptul pe care se bazează toate lucrurile,
fundația tuturor lucrurilor , dar atunci când reacționăm nu mai suntem în aceea stare și vom fi
numiți Satan sau cel care reactionează.

Dumnezeu își zămișlește copiii prin înțelesul acestei pietre de temelie. El se întrupează în
fiecare fiintă omenească dar el este negat de om. Vă spun asta aici , pentru că dacă aș spune-o
altundeva, aș fi luat drept nebun. Oamenii nu pot să creadă că numai ei singuri sunt responsabili
pentru actiunile lor imaginative.
Adevărul este că oamenii nu vor să creadă asta , dar nu poți fi eliberat de rezultatele a
ceea ce ai imaginat.
Du-te în lume și demonstrează asta și demonstrând-o vei ține vie piatra de temelie. NU
există altă piatră. ” Pe care să se poate așeza omul , care este Isus Hristos “.

Dar, omule , pe această piatră construiește orice – și ai grijă să fie din aur nu din paie sau
miriște.

Aș vrea ca fiecare dintre voi să testeze ce am spus eu mai devreme. Gandiți-vă la cineva
care este într-o situație dificilă și dacă credeți în formula pe care v-am dat-o, dacă ve-ți crede în
această fundație, ve-ți pleca în seara asta de aici fără a avea vreo grijă asupra acelei persoane,
chiar dacă ve-ți auzi vești proaste despre aceea persoană. Poate să treacă o săptămână sau o lună,
dar ceea ce ați imaginat pentru aceea persoană, dacă rămâneți credincioși imaginației voastre, va
da roadele dorite de către voi.
Știu un om care s-a uitat la o clădire – care este un act pur imaginativ - dar voi puteți să-
mi spuneti că nu este atât de reprezentativ.
Atunci cum se poate uita acel om la o clădire și să-și vadă numele gravat pe ea fără a
avea în buzunar un cent ?
Dar el a făcut-o. Îl știu bine pe acel om ( este fratele lui Neville , Victor ) și într-un fel
cum nu și-ar fi imaginat el vreo dată , clădirea i-a aparținut până la urmă.

6
NU asculta pe nimeni care îți spune că aceasta este imposibil , doar dacă încă mai faci
parte din mașinăria de care vorbeam mai devreme , încă mai crezi într-un sistem exterior ție
,numai atunci nu vom putea să vedem că noi înșine suntem cauza a ceea ce ni-se întâmplă în
lumea asta și ne așteptăm ca vre-un noroc să ne zâmbească vreo dată.
Dar , atunci când pui în mișcare ceva rău, mașinăria îți răspunde la fel și nu îi știi cauza ,
dar când te trezești vei putea vedea și vei controla TU mașinăria. Și mașinăria – sistemul - va
răspunde acțiunilor imaginare ale omului trezit , pentru că omul trezit este în control permanent.
O emoție de bucurie te va cuprinde când, în final, îți vei opri activitățiile mentale și totul
va fi ca și înghețat.
Atunci vei știi ce înseamnă asta pentru oamenii înțelepți și vei auzi numai aceste cuvinte :

“ Îți mulțumesc Tată că ai ascuns acestea de oamenii înțelepți și le-ai revelat pruncilor “

Pentru că atunci Tu vei știi că numai observatorul va aduce la viată totul. Pentru că atunci
vei realiza că nimic nu este independent de mintea obser-vatorului.

Un profesor trezit va putea să oprească anumite secțiuni ale cursului lui pentru ca
studenții să se poată edifica mai bine asupra unor aspecte , numai dacă el alege asta. Dar , în mod
normal , gândirea standard , crede că dacă oprești activi-tatea mentală totul va muri; dar nu va
muri , pentru că nu există nimic în afara percepției tale asupra acelui așa zis afară.

Incearcă să-ți imaginezi seful sau angajatul așa cum ai vrea tu să fie și crede în piarta asta
de temelie , crede că așa este și atunci vei observa că nu va mai trebui să “ fi pe fugă” sau
nerăbdător pentru a obține această trăsătură în realitatea ta.

Imaginația și numai Imaginația crează realitatea și într-un fel neștiut de nimeni îți va fi
adus în realitatea ta fizică , perceptivă, dacă vei rămâne credincios acestei pietre de fundare. NU
conteză cine ești și ceea ce ai. Omul care nu poate să semneze un cec pentru aș îndeplini o
dorință la propriu este liber , pentru că este mai trezit; Pentru că el atunci va trebui să folosească
talentul pe care i l-a dat Dumnezeu, care este Dumnezeu însuși , Imaginația.
Daca tot timpul presez pe cineva pentru a obține ceea ce vreau eu , atunci nu voi știi că eu
sunt mașinăria aceluia. Dar dacă o voi face numai în interiorul meu , în imaginația mea , atunci
voi știi cu siguranță.

Am aflat o poveste în seara aceasta despre un domn care și-a pierdut soția la nașterea
fiului lor și acel copil a fost încredințat sorei mamei lui care locuia în St. Louis. Domnul
respectiv a încercat timp de sapte ani să meargă la St.Louis pentru a-și vedea fiul dar nu a reușit.
Constant a încercat să-și găsească un post mai bun , mai bine plătit , pentru a putea să-și
plătească drumul până la St.Louis. Dar , la un moment dat i s-a spus că, prin folosirea corectă a
acestei legi , prin care el numai să se imagineze împreună cu fiul lui tot timpul și să lase totul în
seama lui Dumnezeu.
Urmare acestui exercițiu i-a fost oferit un post care l-a dus de la Los Angeles la New Orleans.
Dar nu era langă St. Louis. A acceptat postul și a persistat în visul lui și după trei luni de zile a
fost transferat la St. Louis.

7
Cel mai bun lucru care mi-sa întâmplat mie personal a fost când am fost concediat de la
magazinul Macy’s în timpul crizei. Aș fi fost încă în poziția de mecanic șef al lifturilor
magazinului și aș fi rămas acolo mult timp.

Tatal meu a pierdut tot ceea ce a avut și s-a demonstrat ca acest fapt să fie începutul
realizari unui vis măreț. O singură persoană a crezut în el și a început de la acel fapt și atunci
când s-a retras din activitate , el a dat comunitatii mai mult decât s-ar fi gândit cineva vreo dată,
sau chiar el personal.

Ziua întunecată de atunci s-a transformat în ziua cea mai însorită din viața lui.

Nu contează ce ai facut până acum , uită tot. ACUM !

TU ești Dumnezeu și Dumnezeu este inimaginabil pentru că el este tot imaginație.

Acum , începe să-ți imaginezi orice de care să poți să fii mândru. Fă acel ideal cât de
măreț îți poți imagina. Dacă aceasta este piatra așezată de tine în Sion , nu te întoarce din
calea ta în fața niciunui argument al altcuiva.

Rămâi credincios și nu uita că orice așezi pe aceea piatră de temelie ca act imaginativ va
deveni adevărat în lumea ta.

Bine înteles că vei putea să te întorci înapoi în lumea fizică imediată ție precum Petru.
El s-a lepădat de Isus (piatra de temelie) de trei ori dar a revenit la ea încă o dată. Și Tu poți să
faci asta , dar vei auzi până la urmă , în adâncul ființei tale

“Mergi înapoia Mea,Satano!

Dar eu am văzut oameni care au uitat totul . Am văzut oameni care s-au ridicat din nimic
la înălțimi ne mai văzute și care au zis : “ S-ar fi întâmplat oricum“. Ei nu cred că activitatea lor
imaginativă a fost piatra de temelie pe care a fost construită structura vieții lor actuală.

Nu există nicio altă Piatră de temelie și aceasta este numai Imaginația noastră. Și aceasta
funcționează foarte bine dacă nu încerci să îți procuri ajutorul din afară , din lumea fizică, pentru
că nu ți-se va revela nimic în realitatea TA.

Obține-o numai de la Hristos !

Acum să ținem un moment de liniste.

- - - - - - - - - note ale traducătorului


Piatra de temelie este Isus sau fundația , imaginația ta.

Legile naturale sunt numai obișnuințe ale imaginației tale.

Numai o piatră de temelie a fost așezată în Sion.

8
Uită-te cu atenție și interes dar nu arăta interes.

Cu cât cineva este preocupat de altcineva cu atât mai mult intră în natura aceluia.

Nu trebuie să fim nerăbdători sau ezitanți și imediat ne-am și instalat pe acea piatră de temelie.

Conceptul de a fi trezit : Omul trezit are controlul. ACUM poți părăsi starea pe care o ai și care
nu-ți place și vei opri procesul. Cu cât este mai trezit omul , cu atât nu va mai folosi presiunile
sistemelor politic , social sau economic.

Cu cât te trezești mai mult , cu atât intri și mai în detaliu.

S-ar putea să vă placă și