Grecii antici aveau în comun cultura, religia, limba, obiceiurile, deși nu erau organizați într-un stat, ci

în mai multe orașe-state. Arta, teatrul, democrația, filosofia sunt elemente ce au fost moștenite de la
civilizația greacă și se manifestă și azi.

Prima manifestare culturală au fost lucrările literare ale lui Homer: „Iliada" și „Odiseea" ce istoriseau
desfășurarea Războiului Troian. Explorează viețile războinicilor ce luptau pentru onoare, răzbunare,
câștig personal, eroism și victorie. Moștenirea „Iliadei" este o moștenire a Greciei arhaice care se
referă la un mod de a rezolva disputele pe calea violenței.

Hermes din Atalante. Copie romană după originalul lui Lysippos.

Mici orașe individuale, numite polisuri, s-au constituit în secolele VIII-V î.e.n. formate din triburi ce au
renunțat la propria autonomie și au recunoscut o autoritate politică centrală. După intensificarea
comerțului, multe comunități s-au supus unui singur polis. Polisurile acordau multă importanță
poziției geografice și plasării strategice ce le ofereau o bună apărare datorită dealurilor și munților.
Cea mai importantă zonă a polisului era agora, o piață publică și un loc de adunare a cetățenilor greci
ce interacționau și se angajau în viață politică. Orașul-stat a devenit adaptiv și a prosperat. Au luat
ființă 1500 de orașe-state în Grecia, precum și în coloniile din Spania, Italia, Africa, sudul Franței, Asia
Mică și chiar și în Afghanistan. Iubirea față de polis a devenit chiar o dorința sexuală de a trăi în oraș
— himeros. Cetățenii unui oraș se considerau cu adevărat civilizați spre deosebire de restul indivizilor
din afară considerați "barbari". Orașele au devenit centre ale dezvoltării științei și filosofiei. Dar au
devenit și fronturi de luptă dintre oligarhi și democrați ce își disputau supremația în societatea
greacă.

Pericle, copie după un bust de Cresilas

Armura unui hoplit atenian

Pe plan artistic, se dorea căutarea perfecțiunii: bărbații erau reprezentați prin statui de marmură,
înfățișați ca fiind goi, perfecți, idealizați, avându-l pe Ahile ca model. De asemenea, se punea accent
pe concurență și obținerea gloriei. Erau manifestate prin competențe ca luptele organizate în cadrul
unui eveniment: pankration. Olimpiadele nu ofereau premii de consolare, de altfel, cei de pe locul doi
erau zeflemisiți și disprețuiți. Templele din Olympia de astfel erau pline de suvenire ale atleților
dedicate zeilor. Legătură dintre dibăcia de pe terenul de sport și cea de pe câmpul de lupta era
strânsă. La olimpiade nu exista un echipament de sport. Toți participanții erau goi. În război, grecii
purtau o armură complexă: pieptar, coif, scutul (hoplonul) ce le proteja jumătate din corp și lancea.
Hopliții luptau în formații strânse denumite "falanga", astfel, cu ajutorul scutului, oșteanul se proteja
pe sine însuși și pe vecinul de formație. Falanga trebuia menținută la înaintare. În momentul luptei
dintre două falange, nu erau lupte eroice individuale ca cele din „Iliada". Luptau laolaltă, la câțiva
metri distanță și atacau cu sulițele pentru a străpunge părțile sensibile ale hopliților din falanga
inamică. Se împingeau unii pe ceilalți cu scuturile, îmbrâncindu-se și izbindu-se, continuând să
înjunghie inamicii, rândurile din spate avansând și împingându-i pe cei din față spre inamic, până îi
făceau pe celălalt să cedeze, să rupă rândul, rănindu-i pe adversari, fie înfricoșându-i. Hopliții erau
oameni ce își puteau permite achiziționarea echipamentului, luptând laolaltă cu cei mai bogați
aristocrați. După război se întorceau la viața privată.

Ruinele templului lui Apolo din Delfi

Lumea elenă era un laborator de creare a ideilor, teoriilor și regimurilor care au persistat și până
astăzi. Orașele-state erau conduse de diverse tipuri de guvernare: aristocrație, democrație,
monarhie. Grecii erau dispuși să aleagă orice sistem care le asigura ordinea și autoritatea. Monarhia a
devenit treptat o relicvă a trecutului îndepărtat. Doar Sparta mai era un oraș-stat monarhic, condus
de doi regi. Nu avea legi scrise, scopul ei fiind menținerea stabilității, bazată pe egalitatea tuturor
cetățenilor de sex masculin "homoioi". Idealul era întărit de coduri stricte de comportament ce
înlătura orice semn de statut și bogăție. Militau pentru o viață austeră, autodisciplină și dezinteresul
pentru materialism. Se apropiau foarte mult de idealurile lui Aristotel ce susținea că fiecare cetate
trebuia să-și procure doar cele necesare, iar atingerea idealului spartan de ordine și autonomie avea
un preț pe care aveau să-l plătească vecinii. Spartanii nu doreau să cultive pământurile, de aceea au
cucerit populațiile locale învecinate, obținând o populație de „iloți". Nu erau sclavi, dar erau lipsiți de
drepturi civile, având datoria de a furniza hrană și mijloace de trai pentru familiile spartane. Orașul-
stat spartan părea mai degrabă o tabăra militară în care nevoile individuale erau sacrificate pentru
binele comun. Copii slabi sau infirmi erau lăsați să moară, iar cei lăsați în viață erau trimiși de la
vârstă de șapte ani la "agoge" unde începeau o perioada de 13 ani de instrucție brutală, învățați să
lupte în condiții dificile și să trăiască și să moară în luptă. Nu făceau nimic altceva decât să se
antreneze pentru luptă. Înainte să plece la război, spartanii primeau de la mamele sau nevestele lor
scuturile, spunându-le: să vină înapoi cu scutul sau pe scut, adică învingător sau mort. Scutul era cel
mai apropiat însoțitor din viață unui spartan și încă de mici copii, erau legănați în scuturi și dormeau
în aceștia, ba chiar era folosit și ca targă pe câmpul de lupta. Bărbații se antrenau și luptau împreună,
iar relațiile homosexuale erau ceva obișnuit. Femeile aveau o libertate economică socială, sexuală și
educațională. Mariajul nu era exclusiv. Femeile măritate chiar puteau întreține relații sexuale și să
aibă copii cu alți bărbați spartani ce se dovedeau mai puternici ca soții lor. Tradițiile și obiceiurile
trebuiau menținute cu strictețe pentru ca societatea spartană să se mențină.

În Atena, cetățenii s-au lepădat de monarhi, înlocuindu-i cu oligarhi. Orașul era conectat cu restul
lumii prin colonizare și comerț. Bogații s-au îmbogățit tot mai mult. Au izbucnit o serie de conflicte
între oligoi și polloi. Doar 10% din populația orașului era înstărită și 90% trăiau din subzistență. Multe
familii, pentru că nu-și permiteau achitarea datoriilor, se puneau în slujba unui aristocrat ca sclavi.
Polloi nu aveau drepturi politice și juridice și sufereau sub jugul aristocrației. Pe Areopagul din Atena
se întrunea consiliul format din aristocrați care decidea problemele. Erau autoaleși și izolați de
deciziile celor din Agora. Sclavia a sporit, iar membrii consiliului simțeau nevoia să schimbe sistemul.
În 594 î.e.n., Areopagul l-a ales pe aristocratul Solon ca magistrat principal — arhonte. Era recunoscut
ca un om drept și era omul care avea să aducă schimbarea și reformele. A interzis vânzarea
oamenilor în sclavie și a militat pentru obținerea drepturilor politice de către cei săraci. A temperat
guvernarea, făcând-o responsabilă în fața poporului. A favorizat ideea egalității sociale în față legii.
La 30 de ani după Solon, Pisistrate s-a proclamat tiran, ajungând de trei ori la putere, dar a avut un
rol major în dezvoltarea politică și economică a Atenei. A impus reforme economice, a reeditat
„Iliada" lui Homer, a stimulat comerțul, a construit primul Panteon, făcând din Atena un centru
cultural. Lucrările sale publice și populismul l-au ajutat să înființeze o dinastie. Hippias, fiul și
succesorul său, i-a ucis pe Harmodius și iubitul sau, Aristogeiton, numiți "eliberatori" după ce aceștia
i-au omorât fratele. După o lungă criză politică, Hippias a fost alungat. Oligarhii au revenit la putere și
i-au oferit demosului un rol major în politică, începând tranziția spre o societate egalitaristă politic.
Astfel, a fost ales Clistene ce a creat sistemul politic reprezentativ al Atenei. Satele din jurul Atenei își
trimiteau reprezentanții la centrul atenian și toți locuitorii aveau un cuvânt de spus în timpul
adunărilor publice.

Deși cetățile erau distincte, o mare amenințare de la est le-a determinat să se unească. Imperiul
Persan s-a extins, devenind un imperiu colosal. Perșii au solicitat cetăților întemeiate de către
coloniștii greci în Asia Mică plătirea unui tribut. Revoltele ioniene au stârnit astfel lungul conflict
dintre greci și perși. La începutul secolului V, tiranul din Milet, Aristagoras, a decis din motive
personale să se răscoale împotriva imperiului, implicând câteva orașe din vestul Asiei Mici. Fiind
conștient că avea nevoie de ajutor, a cerut sprijin de la spartani, care l-au refuzat, și de la atenieni,
care i-au trimis ceva trupe. Au cucerit Sardesul și l-au incendiat. Dar distrugerea templului zeiței
Cybele i-a mâniat pe perși. Atenienii s-au temut și s-au retras, lăsându-i pe ionieni să înfrunte furia
regelui Darius ce jurase că îi va pedepsi și pe atenieni. Milet a fost distrus, iar populația masacrată de
perși în 494 î.e.n. În 490 î.e.n., trupele persane au debarcat în Grecia, la Maraton, ca să-i înfunte pe
hopliții atenieni. Atenienii i-au atacat și învins pe perși. A survenit un al doilea val de atac persan
condus de succesorul lui Darius, Xerxes. La Termopile s-au sacrificat 300 de spartani și 1500 de hopliți
că să îi țină pe loc pe perși. Atena a fost incendiată de perși. Dar în golful Salamina, flota ateniană a
învins decisiv flota persană. În 479 i.en., spartanii i-au învins pe perși la Plateea. Orașele-state greci și-
au menținut libertatea și autonomia și au rezistat unui mare imperiu prin consolidarea relațiilor. Au
lăsat ruinele templelor distruse de perși ca un memorial al războiului.

Atena, entuziastă de pe urmă victoriei, a inițiat experimente în cultură, democrație și în constituirea

unui imperiu comercial. Sub Pericle, a cunoscut o înflorire a artei, arhitecturii, teatrului, științei și
filosofiei. S-au construit clădirile de pe Acropolă, printre care și Panteonul. S-a dezvoltat tragedia
greacă și valorile filosofiei. Alegerile în funcție de avere au fost abolite și toate posturile au fost
ocupate prin tragere la sorți de către cetățeni ce puteau candida pentru a servi ca funcționar timp de
un an, în consilii și jurii. Nobilii au donat bani unui tezaur comun pentru a fi construită o mare flota.
Cu toate acestea atenienii erau plătiți de către insule și colonii pentru a le asigura protecție. 170 de
state s-au alăturat Atenei, formându-se Liga de la Delos. Deși în teorie, cetățile erau egale în cadrul
alianței, doar unele orașe-state erau privilegiate, iar Atena impunea un monopol, punând bazele unui
imperiu ce evita să poarte denumirea de imperiu, considerându-se o confederație de state. Spartanii
au urmărit cu neliniște extinderea influenție ateniene. Atenienii însă deplângeau situația iloților lipsiți
de drepturi politice. Revolta iloților și intervenția eșuată a atenienilor au destrămat relația cu Sparta.
În 431 î.e.n. a început un război de 27 de ani, denumit în istoriografie "Războiul peloponesiac",
implicând multe orașe-state ce s-au alăturat Atenei sau Spartei.

Multe informații despre istoria orașelor-state grecești și războaiele pe care le-au traversat le avem
datorită istoricilor Herodot, Tucidide și Xenofon, care au inițiat dezbaterea despre moralitatea
războiului și realitatea politică. În 415 î.e.n. Atena a încercat să supună insula Melos și le-a dat
cetățenilor de ales: fie li se alăturau, fie aveau să fie distruși. Melos a refuzat și atenienii l-au devastat
în mod brutal.

În cursul războiului peloponesiac corupția, imoralitatea și tirania germinau în inima polisurilor. Un

comandant spartan, aflat în Siracuza, deși a respins atacul atenian și a trimis trofeele la Sparta, și-a
păstrat o mare parte din ea, fiind găsit vinovat de corupție. Războiul s-a încheiat la Dardanele,
generalul spartan Lisandru blocând și distrugând flota ateniană. Acesta a câștigat cu sprijinul perșilor,
vechiul inamic al Greciei. Atena a capitulat — zidurile orașului au fost dărâmate, oligarhii au preluat
puterea, iar democrații au fost executați. Epoca de Aur se sfârșise cu sinuciderea filosofului Socrate,
condamnat de regimul de atunci pentru învățătura și activitatea sa considerată "neconformistă".
Aspirația de autarhie a polisurilor a rămas neîmplinită și nerealizată.