Sunteți pe pagina 1din 2

Teritoriile din sudul Palestinei erau stăpânite de evrei, un popor profund religios, a căror capitală era

Ierusalimul. Regatul Israel a fost întemeiat de regele David, ca o formațiune unificată și puternică.
După Solomon, au existat două regate: regatul lui Israel în nord și Regatul lui Iuda din sud. Ambele au
fost cotropite de marile puteri din epoca fierului, ce foloseau violența sistematică, precum asirienii.

Salmanasar al III-lea a fost unul dintre ultimii regi asirieni ce a extins și dezvoltat Imperiul Asirian,
conducând campanii militare în cea mai mare parte a lungii sale domnii, atacând vecinii. A creat o
armată profesionistă, de arcași pricepuți și războinici cruzi și nemiloși. A extins imperiul între câmpia
Mesopotamiei și munții din nord. Războiul era baza economiei, societății și civilizației asiriene.
Neavând materii prime, cotropeau alte teritorii pentru a le căpăta. Obțineau biruri jefuind, iar
violența era un instrument al politicii de stat. Șocul și groază erau urmate de cătușe și tortură.
Conform tăblițelor, regi precum tatăl lui Salmanasar jefuiau zeci de care de lupta, cu harnașament,
sute sau mii de cai, oi și vite, precum și metale prețioase în cantități mari, țesături fine, divane de
fildeș încrustate de aur, mobilier, fiicele nobililor și zestrea lor, precum și zeci de mii de sclavi. Apoi
impuneau tributuri anuale prin care cereau animale, grâne, aur și argint, așa cum indică obeliscul
negru de la British Museum, în care Iehu, regele Israelului se supune și se închină regelui Asiriei. După
ce Regatul Israel a renunțat la statutul de vasalitate și s-a aliat cu Egiptul, asirienii s-au răzbunat
brutal, nimicind regatul în mai puțin de un deceniu. Procedeele de pedepsire erau foarte brutale,
constând în decapitări și jupuirea inamicilor, transmițând un avertisment pentru toate populațiile
cucerite pentru a menține imperiul unit. Curând, au supus și Regatul Iuda. Însă Ezechia a pregătit o
strategie defensivă și a înălțat un zid de apărare de 6 metri înălțime, fortificând Ierusalimul și
reorganizând economia, construind și un tunel subteran de 500 de metri săpat în roca orașului,
asigurând apă potabilă în caz de asediu. Pe basoreliefurile de la Ninive este înfățișat asediul cetății
Lahish cu mașinăria de asediu și pedestrași asirieni. În urma ocupării orașului, mulți oameni
importanți din garnizoana orașului au fost trași în țeapă sau jupuiți. 1500 de trupuri de femei, bărbați
și copii zăceau laolaltă, iar restul populației a fost deportat, după aceea Lahișul fiind incendiat.[18]

Treptat, asirienii au sporit suma tributului cerut fenicienilor până la echivalentul a 5 tone de aur.
Asirienii aveau obiective bine definite privind menținerea stabilității și îmbogățire, recurgând la
teamă, ură și teroare. Fenicienii erau nevoiți să se îndrepte spre Occident în căutare de piețe noi și
noi surse de materii prime, în Malta, Sardinia, nordul Africii, Sicilia, Insulele Baleare și în sudul
Spaniei, unde au găsit o mare sursă de argint în râul Tento. Fenicienii extrăgeau argintul și plăteau
asirienilor tributul folosit pentru a întreține maiestuoasele palate, biblioteca de tăblițe de argilă
construită de Assurbanipal și a plăti slujitorii și soldații. Plătirea tributului cu argint duce la un
excedente de argint, prețul acestuia prăbușindu-se. Asirienii iau măsuri pentru restrângerea
autonomiei fenicienilor, iar regele Tirului devine o marionetă. Însă în secolul al VII-lea regii
babilonieni au încheiat o alianță cu mezii și în curând orașele asiriene Assur, Ninive, Haran și
Carchemis au fost atacate și distruse. Imperiul Asirian a intrat în declin și s-a prăbușit după moartea
lui Assurbanipal.

Babilonienii, sub Nabucodonosor, au format un alt mare imperiu, Imperiul Babilonian alcătuit din
teritorii din Asia Mică, Palestina și Irak, ce avea ca centru Babilonul care era înconjurat de ziduri
puternice, cu multe turnuri și porți, printre care și Poarta lui Iștar, cuprinzând edificii, temple ca
Zigguratul lui Marduk sau Grădinile Suspendate. Dar gloria acestuia apune repede, căci perșii, sub
conducerea lui Cyrus, s-a unit cu mezii și au format un imperiu colosal ce cuprindea Lydia, Asia Mică,
Palestina, Irakul, Iranul, Afghanistanul, ulterior și Egiptul și hotarele nord-vestice ale Indiei.[19]

La expansiunea acestora au asistat grecii, abia ieșiți din epoca homerică întunecată. Sunt însă dovezi
care indică faptul că epoca nu a fost atât de "întunecată", precum mormântul de la Lefkandi ce
datează din anii 1000 î.e.n. În mormântul numărul 86 zace o femeie îngropată, având podoabe aurite
pentru păr, fibule și obiecte de bronz, inele de aur, puse deasupra unui bol de bronz aurit, provenite
din Cipru, Levant și Egipt și aduse în Grecia continentală de către fenicieni. În Ischia, în golful Napoli a
fost găsită cupa lui Nestor ce datează din secolul al VIII-lea î.e.n., pe care este scris un poem de
dragoste cu alfabetul grec, creat după tiparul alfabetului fenician, dar având cinci vocale în plus,
pentru a ușura citirea textelor. Astfel, au apărut piesele de teatru, drama și dialogurile filozofice.

S-ar putea să vă placă și