Sisteme de achiziţie de date (SAD)

monocanal

Fig.1. SAD monocanal, cu

Fig.2. SAD monocanal, cu amplificator.
conversie directă
Sisteme de achiziţie de date (SAD)
monocanal

Fig.3. SAD monocanal cu CEM.

Sisteme de achiziţie de date (SAD)
multicanal

Fig.4. Structura unui sistem de măsurare multicanal

cu multiplexare temporală.
 Sisteme de achiziţie de date (SAD)
multicanal

Fig.6. Sistem de achiziţie sincronă

Fig.7. SAD cu multiplexarea ieşirilor CAD.
de date.
Sisteme de achiziţie de date (SAD)
multicanal

Fig.5. Sistem de achiziţie de date cu microprocesor,

cu multiplexare temporală.
 Componente specifice
sistemelor de achiziţie
de date
Circuite de eşantionare şi memorare

a) b)

Fig.1 Circuit de eşantionare şi memorare:

a) reprezentare funcţională; b) diagrama semnalelor.
Fig.2. CEM cu Fig.3. Eşantionarea periodică a unui
comutator şi condensator semnal analogic.
 Fig.4. Spectrele de frecvenţă X(f) şi Xe(f)
Fig.5. Eşantionarea cu memorare pe durata t
.
Fig.6 Spectrul de frecvenţă al semnalului x(t) Fig.7 Spectrele X(f) şi Xe(f).
eşantionat şi memorat
Fig.8. CEM cu AO de intrare şi AO c
conectat ca repetor
Fig.9 CEM cu două AO conectate în buclă de reacţie
Fig.10 CEM cu integrator.
Multiplexoare şi demultiplexoare

Fig.11. Multiplexor analogic.

 a) b)

Fig.12. Creşterea numărului de canale:

a) asociere în paralel; b) sub-multiplexare.
Fig.13. Multiplexor cu intrări diferenţiale.
Fig.14. Schema funcţională a multiplexorului digital.
 Fig.15 Structura unui
circuit de demultiplexare
analogică.
Convertoare analog
digitale
Tipuri de CA/D utilizate in
sistemele de masurare si
SAD
CA/D paralel (Flash Convertor)

CA/D paralel cu 3 biti

Fig.1
Figura 2 Imbunatatirea rezolutiei unui CA/D paralel
Figura 3 Schema bloc a convertorului analog
digital CAV-1210
CA/D cu aproximatii succesive

Figura 4 Schema functionala a

convertorului cu aproximatii succesive
Figura 5 Diagrama conversiei la
convertorul cu aproximatii succesive
Exemple de CA/D compatibile
cu microprocesoarele

Figura 6 Structura unui CA/D compatibil cu

microprocesorul
Figura 7 Schema bloc a CA/D
AD 670
Exemplul 2: convertorul analog digital in tehnologie
CMOS AD 7576

Figura 8 Schema bloc a CA/D CMOS AD 7576

 CA/D cu integrare si
numarare de impulsuri

CA/D cu simpla rampa

Figura 9 Schema functionala a CA/D cu

simpla rampa si dubla polaritate
Figura 10 Principiul de functionare al CA/D
cu simpla rampa si dubla polaritate
CA/D cu integrare si numarare de impulsuri
. CA/D cu simpla rampa

Figura 1 Schema functionala a CA/D cu simpla rampa si

dubla polaritate
Figura 2 Principiul de functionare al
CA/D cu simpla rampa si dubla
polaritate
 CA/D tensiune-
frecventa

frecventa

Figura 3 Principiul de functionare al

convertorului tensiune frecventa
Figura 4 Schema functionala a
convertorului tensiune frecventa
 Exemplul 1: Constructia CA/D AD 537

Figura 5 Schema functionala a CA/D Ux fx tip AD 537

 Convertorul cu dubla rampa

Figura 5 Principiul de functionare a

CA/D cu dubla rampa
Figura 7 Schema functionala a CA/D cu dubla rampa
Figura 8 Compensarea tensiunii de decalaj
la CA/D dubla rampa
Convertor cu tripla rampa
Figura 10 Schema functionala a CA/D cu
tripla rampa
A doua faza
Convertoare digital analogice
Tipuri de convertoare digital analogice

Principalele tipuri de CD/A sint:

· CD/A cu rezistente ponderate;

· CD/A cu retea R-2R;
· CD/A cu curenti ponderati;
· CD/A cu retea R-2R in scara
inversa.
 CD/A cu retea de rezistente R-2R

Figura 1 CD/A de 4 biti cu retea R-2R

 CD/A cu curenti ponderati

Figura 2 CD/A cu curenti ponderati

 CD/A cu retea R-2R cu scara inversata

Figura 3 CD/A cu retea R-2R in scara

inversa
 Principalele caracteristici ale CD/A

. Rezolutia

Este definita ca 1/2n, unde n este numarul

de biti. Este legata de cuanta:
Uref
q =
2n

Mai poate fi definita si in procente din scala (FSR

 Precizia (exactitatea)

Caracterizeaza diferenta dintre tensiunea nula cind N=000....0 si

tensiunea de iesire reala. Ea poate fi de obicei reglata la zero si
este exprimata in procente de scala sau in fractiuni de cuanta.

Eroarea de amplificare (cistig)

Este eroarea dintre valoarea citita si cea ideala la

cap de scara, eroarea initiala (de offset) fiind nula.
Se exprima in procente din scala. (FS)
Figura 4 Eroarea de amplificare
 Eroarea de liniaritate
Erorile de offset si de amplificare fiind compensate,
eroarea de liniaritate este diferenta maxima eM intre
curba reala si dreapta ideala. Ea se exprima in procente
din scala sau in fractiuni de cuanta.

Figura 5 Eroarea de liniaritate

 Linearitatea diferentiala

Tranzitia de la un cod la altul adiacent la un CD/A

ideal produce la iesire o variatie de o cuanta. Pentru
un CD/A real, variatia poate fi diferita si sa aiba
valoarea DV.
Eroarea de neliniaritate diferentiala este:

 d = V − q
 Monotonia

Cresterea monotona a codului N trebuie sa atraga o

crestere monotona a tensiunii de iesire VO. In caz contrar
avem eroare de monotonie, datorata numai neliniaritatii
diferentiale.

Figura 6 Eroarea de nemonotonie

 Timp de stabilire
Pentru o variatie a codului N timpul de stabilire este timpul
necesar pentru ca tensiunea de iesire sa atinga valoarea
finala cu o eroare impusa e. In general se considera
variatia de la zero la valoarea maxima.

Figura 7 Definirea timpului de stabilire

 Marimi de influenta

- influenta temperaturii este data

printr-un coeficient de temperatura
exprimat in ppm/C;
- influenta derivei pe termen lung este
datorata imbatrinirii componentelor;
Caracteristica cea mai afectata este
eroarea de amplificare.
 Criterii de alegere ale unui CD/A
Principala caracteristica urmarita este rezolutia
convertorului, exprimata prin numarul de biti ai valorii
generate.
Al doilea criteriu important il constituie viteza conversiei,
care impune rata conversiilor. Pentru aplicatii cu variatii
lente pot fi alese CD/A mai lente si mai ieftine.
Un al treilea criteriu il constituie precizia legata de toate
tipurile de erori prezentate si de marimea acestora. In
general, precizia este legata si de rezolutie, pentru ca un
CD/A cu un numar mare de biti nu poate avea o precizie
redusa, in acest caz nejustificindu-se rezolutia mare.
Trebuie avute de asemenea in vedere criteriile legate de
fiabilitate pentru a se obtine siguranta in functionare
impusa de anumite aplicatii.
Alegerea tipului de CD/A si al firmei producatoare se va
baza deci pe o analiza atenta a raportului
performante-cost, cautind sa obtinem performantele
necesare la un pret de cost cit mai rezonabil.
SISTEME CU MICROPROCESOARE
Clasificarea sistemelor cu
microprocessor
În funcţie de complexitatea sistemului din care
face parte vom avea:
- aparate de măsură cu microprocesor – utilizate
ca instrumente de laborator sau de teren;
- sisteme de măsură cu microprocesor – folosite
în complexe de măsură şi control în industrie.
 Avantajele folosirii
microprocesoarelor în sistemele de
măsură şi control
Includerea unui microprocesor într-un sistem de măsură şi control dă
posibilitatea ca manevrele de operator să fie preluate (parţial sau
total) de către microprocesor şi în plus să se obţină cîteva avantaje
importante:
1. Preluarea comenzilor de operator cum ar fi reglaje de zero şi de
cap de scară, selectarea gamelor asigurînd un plus de precizie şi
siguranţă în exploatare.
2. Autocalibrarea şi compensarea automată a influenţei factorilor de
climă. De asemenea se calculează abaterile şi se corectează rezultatul
final al măsurării.
3. Îmbunătăţirea preciziei prin eliminarea erorilor sistematice (prin
autocalibrare, autocorecţie).
4. Micşorarea numărului de componente ale sistemului prin
eliminarea componentelor destinate implementării logicii cablate.
5. Creşterea versatilităţii aparatului prin obţinerea unor
posibilităţi suplimentare de măsură pe baza programelor interne.
6. Creşterea vitezei de lucru prin automatizarea operaţiilor de
măsurare.
7. Posibilitatea determinării prin calcul a altor parametrii de
semnal (valoare de vârf, valoare medie, valoare efectivă, calculul
distorsiunilor, a spectrului de amplitudini, determinarea fazei,
defazajului).
8. Posibilitatea autotestării prin programe speciale executate de
microprocesorul încorporat, la comanda operatorului sau în cazul
apariţiei unei anomalii in funcţionare. În acest caz se poate
declanşa o procedură de testare şi semnalizare a eventualelor
defecte.
Toate aceste avantaje arată clar că sistemele de măsură şi control
moderne nu pot exista fără a fi controlate de către
microprocesoare.
 Microprocesoare

În cele ce urmează ne vom referi la un microprocesor generic

(presupus de 8 biţi) şi vom începe cu precizarea unor termeni şi
notaţii utilizate în lucrările din domeniul microprocesoarelor.
Definiţii şi terminologie
Sistemul de calcul este un echipament care transformă datele de
intare în rezultate de ieşire pe baza unui algoritm materializat
într-un program. Această definiţie reprezintă sensul clasic al
noţiunii de calculator .
Sistemele inteligente sunt acele sisteme care pot prelucra
informaţii incomplete definite sau aproape complet definite.
Astfel de sisteme sunt sistemele fuzzy sau reţelele neuronale.
În cazul în care informaţiile de prelucrat sunt complet definite
atunci avem de-a face cu algoritmi secvenţiali. Acest tip de
algoritmi a stat la baza construcţiei maşinilor secvenţiale (Von
Newman).
Dacă operaţiile elementare independente se pot executa
paralel (pe mai multe unităţi de calcul), avem de-a face cu
algoritmi paraleli.
Începând cu anii 1970 au apărut tendinţe de automatizare a
proceselor de producţie bazate iniţial pe automate numerice
cablate (logică cablată) şi apoi pe sisteme cu microprocesoare
(logică programată). De dată recentă sunt sistemele bazate pe
arhitecturi paralele (sisteme multiprocesor , sisteme
distribuite).
Arhitectura maşinii secvenţiale standard (Von
Neuman) este următoarea:
Unitatea centrală (CPU-Central Processing Unit), transformă datele în
rezultate pe baza execuţiei instrucţiunilor programului memorat.
Memoria este mediul principal de stocare/regăsire a datelor, rezultatelor şi
programelor. Subsistemul de intrare-ieşire este destinat realizării
interfeţei om-maşină sau proces-maşină. Partea fizică a unui sistem de
calcul (componentele electronice) este relative simplă, poate fi
produsă în serie şi este relativ ieftină. Termenul hardware se referă tocmai
la această parte
Ceea ce transformă acest echipament ieftin într-o diversitate de
instrumente, controlere industriale, calculatoare speciale sau de uz
general, sunt programele (utilitare sau de aplicaţii) şi sistemele de
programe (operare, exploatare), adică software care vor determina
hardware-ul de uz
general să execute ceea ce dorim.
Arhitectura maşinii secvenţiale standard
(Von Neuman) este următoarea:
Un alt termen frecvent utilizat este firmware, care desemnează programe
speciale stocate în
memorii nevolatile, al căror rol este de a asigura facilităţi de configurare şi
testare a echipamentului, precum şi minima sa funcţionare. Exemplu biosul de
la calculatoarele personale.
Microprocesoarele actuale se produc într-o gamă largă de variante, de la cele de
uz general sau cele destinate aplicaţiilor industriale, până la procesoarele de
semnal sau coprocesoarele cu funcţii bine precizate. De asemenea,
microprocesoarele pot fi:
- microprocesoare monocip (unitatea centrală şi circuitele de suport sunt
dispuse în interiorul aceleiaşi capsule de circuit integrat).
- microprocesoare multicip la care unitatea centrală şi circuitele de suport,
sunt realizate sub formă de circuite integrate distincte.
Microprocesoarele pentru aplicaţii dedicate mai ales cele destinate mediului
industrial sunt realizate monocip, oferind un plus de comoditate în proiectare şi
o fiabilitate sporită.
 Biţi , octeţi , cuvinte

Marea majoritate a echipamentelor numerice folosesc pentru

reprezentarea internă a numerelor sistemul binar, caracterizat de
utilizarea a numai 2 cifre: 0 şi 1. Bitul reprezintă cea mai mică
unitate de informaţie, echivalentă cu o afirmaţie (DA , 1) sau o
infirmaţie (NU, 0).
Pentru unităţi mai mari, cea mai importantă este octetul, obţinut
din gruparea a 23 ═ 8 biţi. Octetul reprezintă unitatea cea mai
folosită pentru caracterizarea dimensiunii blocurilor de
memorie. Dacă această dimensiune este mare, se pot folosi
multiplii acestuia:
Kilooctet ═ 210 biţi
Megaoctet═ 220 biţi═ 210 KB
Gigaoctet ═ 230 biţi ═ 210 MB ═ 220 KB
Un cuvânt este un grup de biţi ce desemnează cantitatea maximă de
informaţie ce poate fi transferată la un moment dat de un dispozitiv numeric.
Cuvântul este materializat prin căi paralele de comunicaţie a informaţiei
numite magistrale. Numărul de biţi al unui cuvânt constituie lungimea sa.
Lungimea unui cuvânt este una dintre caracteristicile cele mai importante ale
unui microprocesor, deoarece hotărăşte precizia datelor şi viteza de prelucrare
a acestora.

Algoritmi , programe şi limbaj maşină

Fiind dată o problemă pentru rezolvarea acesteia trebuie găsită o metodă
adecvată – algoritmul. Un algritm este o secvenţă de operaţii, grupate într-o
succesiune de etape (paşi) ce permit rezolvarea problemelor specificate.
Pentru a fi înţeles de microprocesor, algoritmul trebuie prezentat într-un
limbaj adecvat, limbaj care constă într-un set de simboluri şi reguli de
sintaxă foarte bine precizate. Materializarea algoritmului cu ajutorul unui
limbaj se face într-un program ce constă într-o succesiune de operaţii
elementare – instrucţiuni.
La nivelul cel mai de jos, instrucţiunile programului se prezintă
ca şiruri de biţi ce pot fi transformate cu uşurinţă în impulsuri
electrice, dar care sunt foarte greu de manevrat de către
programator. Acest limbaj, singurul înţeles de procesor este
numit limbaj maşină. Din acest motiv, au fost create programe
speciale, care permit utilizarea unor limbaje mai apropiate de cel
uman (limbaj de asamblare).
Ulterior au fost create o multitudine de limbaje (BASIC,
FORTRAN, C etc) , numite de nivel ridicat, a căror scop a fost
găsirea unei modalităţi cât mai accesibile de a programa un
microprocesor.
 Logică cablată şi logică programată

Logica cablată presupune un automat de control în care

secvenţa de semnale de sincronizare/coordonare sunt
elaborate pe baza unei scheme fixe (de obicei cu porţi şi
bistabile interconectate convenabil), imposibil de
modificat.
Logica programată se bazează pe un automat de control
flexibil, capabil să genereze semnale de
sincronizare/coordonare, pe baza unui program executat de
microprocesor. Majoritatea aparaturii moderne utilizează
logică programată. Prin simpla modificare a programului,
întreaga funcţionare a aparatului se poate schimba.
 Puterea de calcul şi viteza de lucru a microprocesorului

Prin putere de calcul se înţelege mai ales capabilitatea de prelucrare numerică a

acestuia şi este determinată de lungimea cuvântului, de arhitectura internă şi
viteza de execuţie a instrucţiunilor.Viteza microprocesorului este condiţionată
de 2 factori:
-Frecvenţa ceasului – un tact mai rapid determină un procesor să execute un
program mult mai rapid; -Arhitectura internă – permite creşterea vitezei de
lucru (menţinând frecvenţa ceasului neschimbată) pe baza trecerii de la execuţia
strict secvenţială a operaţiilor, la execuţia lor paralelă, într-un mod transparent
pentru utilizator, folosind tehnici ca: utilizarea memoriilor CACHE, creşterea
numărului de
magistrale interne ale unităţilor de prelucrare, succesiune pipeline (suprapunerea
parţială a operaţiilor).
-Viteza de execuţie a instrucţiunilor – este dificil de
măsurat direct. Se defineşte de obicei ca durata de execuţie
a unor instrucţiuni foarte des folosite sau ca număr mediu
de instrucţiuni executate într-o
secundă.
-Setul de instrucţiuni - condiţionează indirect viteza de
calcul. Cu cât modul de codificare a
instrucţiunilor este mai simplu şi secvenţa microoperaţiilor
este mai rapidă, cu atât microprocesorul va avea o viteză de
lucru mai mare.
Microprocesoarele cu set complet de instrucţiuni (CISC)
consumă un timp relative ridicat pe instrucţiune, dar
compensează acest lucru printr-o gamă diversă de
instrucţiuni.
 Arhitectura internă a unui microprocessor

Ca orice unitate centrală a unui sistem de calcul, microprocesorul

conţine următoarele componente principale:
- unitatea de control CPU ;
- unitatea logico-aritmetică ALU;
- registre interne;
Acestea comunică între ele prin căi de transfer informaţiei numite
magistrale, ce leagă între ele
mai multe dispozitive, dar la un moment dat doar două
dispozitive pot schimba informaţie: sursa şi destinaţia.
Coordonarea transferurilor pe magistrală se face de către un
dispozitiv master, cele subordonate fiind slave. Microprocesorul
posedă şi o magistrală internă, legată printr-o interfaţă la
magistrala externă.
Structura internă a unui microprocesor generic este următoatea:
 Unitatea de control

Asigură sincronizarea şi coordonarea operaţiilor din interiorul şi

exteriorul microprocesorului. Ca orice automat secvenţial sincron,
unitatea centrală este guvernată de un semnal de tact (CLK), produs
de un circuit de ceas intern sau extern microprocesorului. În
majoritatea cazurilor, oscilatorul, care asigură tactul, este pilotat cu
cuarţ şi asigură frecvenţe între 1 şi 40 MHz (microprocesoarele ce
echipează calculatoarele moderne ajung până la frecvenţe de
ordinal GHz).
În principal, unitatea de control solicită instrucţiunile stocate în
memoria de program, le decodifică şi pe baza acestora comandă
funcţionarea celorlalte blocuri (ALU, registre etc ) interne
microprocesorului, în vederea executării corecte a acestora.
 Registrele interne

Au rolul de a stoca temporar operanzii şi rezultatele vehiculate prin

ALU, pe parcursul uneia sau mai multor instrucţiuni. Registrele
folosite în mod uzual la calcule se numesc registre generale, iar cele
folosite la operaţii speciale (adresarea, manevrarea stivelor) se
numesc registre funcţionale.
Registrele generale pot îndeplini mai multe roluri:
- manevră – pentru stocarearea temporară a unui operand sau a
unui rezultat;
- acumulator (ACC) – registru folosit în operaţiile de adunare
pentru cumularea unui şir de
valori (unul din operanzi se găseşte într-un registru de lucru, iar
celălalt îl constituie chiar conţinutul acumularorului), iar la sfârşit
rezultatul se depune tot în acumulator;
- contor – cu autoincrementare sau cu autodecrementare, ce permite
realizarea simplă a buclelor de program şi parcurgerea şirurilor de
date;
-bază (B) şi index (X) – ce permite adresarea şirurilor de
valori(vectori), plasate în locaţii succesive de memorie;
-indicator de stivă (SP) - permite adresarea unei zone de memorie
(stivă), special creată pentru a facilita manevrarea datelor, pe
principiul ultimul sosit–primul servit (LIFO), prin operaţii de tipul
PUSH, POP, precum şi execuţia subrutinelor sau a tratării
întreruperilor.
Un microprocesor posedă cel puţin 2 registre generale (acumulator
şi manevră). Majoritatea microprocesoarelor folosesc seturi de 4 –
16 registre, ce pot prelua unul din rolurile prezentate mai sus.
Registrele funcţionale
Îndeplinesc sarcini dedicate pentru controlul derulării
instrucţiunilor în microprocesor.
-Registrul de stare program (PS) – conţine o serie de informaţii ce
descriu starea execuţiei progarmului (indicatorii de condiţie, care
reprezintă modul de terminare a unei operaţii logico- aritmetice,
utilizată la realizarea salturilor condiţionate, precum şi a
indicatorilor de semnalare a evenimentelor speciale şi a modurilor
de lucru);
-Registrul de instrucţiuni (IR) – destinat stocării instrucţiunii pe
parcursul execuţiei sale; -Contorul de program (PC) – indică în
permanenţă instrucţiunea curentă (de executat);
Executia instructiunilor si indicatorii de
conditie
Vom considera citirea şi execuţia unei instrucţiuni tipice de un
cuvânt. Pentru aceasta:
-de la adresa conţinută în contorul de program (PC) interfaţa de
magistrală citeşte un cuvânt, printr-
un ciclu de citire al instrucţiunii
-conţinutul locaţiei citite este transferat prin magistrala internă în
registrul de instrucţiuni (IR); -contorul de program este
incrementat pentru a indica instrucţiunea imediat următoare;
-imediat ce codul instrucţiunii este disponibil, în registrul de instrucţiuni (IR), el
este decodificat şi transformat în semnale de activare a diverselor microoperaţii
din care este compusă execuţia propriu- zisă a instrucţiunii;
-încă din faza finală a execuţiei instrucţiunii, se poate declanşa citirea
instrucţiunii următoare;
În cazul instrucţiunilor de mai multe cuvinte, se fac referiri succesive la
memorie.
Multe microoperaţii presupun folosirea ALU pentru calcule “ascunse” (calcule
de adresă).
Operaţiile de calcul produc rezultate ce trebuie testate pentru a lua o decizie.
ALU dispune de un set de bistabili care fac parte integrantă din registrul de stare
program (PS) şi care memorează modul de finalizare al operaţiei executate.
Aceşti bistabili se numesc indicatori de condiţie şi ei pot fi testaţi în instrucţiuni
de salt condiţionat.
Indicatorii cei mai utilizaţi sunt prezentaţi în continuare: -
Z (ZERO) – se setează dacă rezultatul este nul;
-S (SIGN) – se setează dacă rezultatul este negativ;
-C (CARRY) – se setează dacă apare un transport;
-V (OVERFLOW) – se setează dacă rezultatul unei
operaţii între numere cu semn are un semn incorect
(datorită transporturilor nedorite spre poziţia semnului).