Lucrare Leonties Atac La Molid Vama

Leontieș Andrei Vasile Proiect 2022
Capitolul 1
1. Caracteristicile geomorfologice şi fizico–geografice a Ocolului silvic Vama.
1.1.Elemente de ordin general
Ocolul silvic Vama aparţine de Direcţia silvică Suceava, din cadrul Regiei
Naţionale a Pădurilor.
Teritoriul acestei unităţi silvice ocupă o parte din bazinul hidrografic al
râului Moldova, între localitatea Prisaca Dornei la nord şi localitatea Molid la sud,
precum şi bazinul inferior al Moldoviţei, între localitatea Moldoviţa şi confluenţa
apelor Moldova şi Moldoviţa, în comuna Vama.
Coordonatele geografice ale teritoriului ocolului sunt: latitudine nordică:
47 32’ şi47046’; longitudine estică 25031’ 25042’.
0
Suprafaţa ocolului totalizează 18317,5 hectare, şi este împărţită în 4 unităţi

de producţie. (Tabelul 1)
Tabelul 1
Împărţirea pe unităţi de producţie
Unitatea de producţie Situaţia administrativă
Suprafaţa
Denumirea Judeţul Comuna
(ha)
Vama
I Deia 4301,2 Suceava Frumosu
Vatra Moldoviţei
Vatra Moldoviţei
II Paltinu 5230,6 Suceava
Moldoviţa
Frumosu
III Dragoşa 6249,3 Suceava
Vatra Moldoviţei
Frumosu
IV Frumosu 2536,4 Suceava
Vama
Vecinătăţi, limite, hotare Tabelul 2

Punct cardinal Vecinătăţi Limite
Nord O.S. Tomnatic Pic. Ionu, Culmea Dămăcuşa
1
Culmea Ciocanu
O.S. Moldoviţa Culmea Ciumârnei, Culmea Orata
Culmea Secrieş
O.S. Gura Humorului Culmea Scoruşet
Obcina Mare
O.S. Marginea
Obcina Mare, Culmea Comarnic
Est O.S. Gura Humorului
Culmea Tomii, Culmea Afiniş
O.S. Frasin
Culmea Runc, Piciorul Buzăului
O.S. Frasin Piciorul Buzăului
Sud O.S. Pojorâta Piciorul Căldăruşa, Piciorul Bardan
O.S. Tomnatic Obcina Feredeului, Culmea La trei movile
O.S. Pojorâta
Vest Obcina Feredeului, Piciorul Ionu
O.S. Tomnatic
Se menţionează că toate limitele sunt distincte şi clar definite, fiind
reprezentate prin forme orografice (culmi) ce separă bazine hidrografice bine
conturate.
1.2.Condiţii geologice
În cadrul Obcinelor Bucovinei, Ocolul silvic Vama se situează în partea

central sudică, suprapunându-se pe versantul nordic al Obcinei Feredeu,
cuprinzând apoi partea cea mai largă a Depresiunii Moldoviţei, precum şi versantul
sud-vestic al Obcinei Mari. Zona luată în studiu este grefată pe unităţile
morfostructurale ale flişului extern, corespunzătoare Unităţilor de Audia şi Tarcău,
substrat geologic răspunzător de relieful dominant, de tip obcine.
Substratului geologic al teritoriului ocolului este situat în zona externă a
flişului din Carpaţii Orientali şi în mică măsură în zona internă. Depozitele
geologice sunt de vârstă mezozoică şi neozoică.
Substratele geologice s-au dezagregat în urma acţiunilor factorilor naturali,
determinând apariţia unor depozite de cuvertură constituite din roci de solificare în
cea mai mare parte lipsite de rezistenţă.
1.3 Condiţii geomorfologice
Obcina Feredeului şi Obcina Mare se caracterizează din punct de vedere

geomorfologic printr-un înalt grad de adaptare a reliefului la direcţia structurală şi
la detaliile litologice. Acest fapt este confirmat de trăsătura geomorfologică de
bază şi anume paralelismul culmilor în sens longitudinal şi caracterul monoclinal
în sens transversal.
Unităţile geomorfologice cele mai întâlnite (obcine, culoare depresionare şi
văi transversale) la rândul lor permit diviziuni de rang taxonomic tot mai mici şi
mai omogene.
Energia de relief cea mai frecventă este întâlnită la obârşia pâraielor, sub
Obcina Feredeului (UP. I şi II). Formele de relief cele mai frecvent întâlnite sunt
2
versanţii cu înclinări şi expoziţii diferite, şi constituie factorul determinant al

acţiunii forţelor gravitaţionale condiţionând procesele denudaţionale.
Relieful existent s-a format în cea mai mare parte în pleistocen şi în faza
de tranziţie spre holocen. Rolul principal revine dezagregrărilor prin gelifracţie şi
parţial produselor prin surpări şi rostogoliri.
Versanţii teritoriului din acest ocol au în general un aspect vălurat ca
rezultat al deplasării gravitaţionale în masă cauzate de surpări, rostogoliri sau
alunecări, procese care sunt în prezent stabilizate sub învelişul de sol şi vegetaţie.
Pe substrate friabile ale gresiilor de Fusaru, pe fondul alunecărilor vechi,
apar unele mici alunecări în afara fondului forestier cum sunt cele din UP.II
(Pârâul Boului şi Pârâul lui Vasile), UP. III (Pârâul Ciumârna), UP. IV (Pârâul
Frumosu) în amonte de confluenţa cu râul Moldoviţa. Cea mai recentă alunecare,
s-a produs la data de 13 august 1981 în UP. I Deia, în fondul forestier, în parcelele
21, 22, 176.
Înălţarea regiunii şi respectiv adâncirea văilor cu peste 200 de metri, a
determinat alungirea versanţilor şi la formarea de noi generaţii de versanţi, precum
şi la menţinerea unui potenţial energetic ridicat.
Altitudinea minimă este de 530 metri (parcela 166 UP.I) în partea de sud –
est a ocolului iar cea maximă de 1380 metri (Vârful Ionu). Majoritatea arboretelor
sunt situate între altitudinile de 801 metri şi 1000 metri.
1.4 Condiţii climatice
Rolul climei a fost deosebit de important în realizarea diferitelor peisaje

geografice ce s-au succedat în decursul evoluţiei Obcinilor Bucovinei şi implicit a
teritoriului Ocolului silvic Vama.
Diferite mijloace de investigaţie paleogeografică ne arată o evoluţie de la
un climat tropical-umed (în cretacic şi începutul paleogenului) spre un climat
subtropical, cu sezoane umede şi uscate (în a doua parte a paleogenului), apoi un
climat mediteraneean (miocen), cu nuanţe tot mai temperate (în pliocen).
Poziţia ocolului în latitudine defineşte condiţiile climatului temperat –
boreal - montan. Caracteristice în acest sens sunt variaţiile termice notabile. În
acelaşi timp circulaţia generală a atmosferei im primă întregului ansamblu a
Obcinelor Bucovinei unele variaţii, care se regăsesc cu o relativă periodicitate de la
an la an.
Temperatura medie anuală este de aproximativ 7°C minima absolută fiind
de -33,9 C iar maxima absolută este de 36,0 C. Media temperaturilor în sezonul de
vegetaţie este de 12,8 C.
Începutul perioadei bioactive este la 10 martie iar sfârşitul perioadei
bioactive la 20 noiembrie. Durata sezonului de vegetaţie este de 150 de zile între
27.IV şi 1.X .
Precipitaţiile prezintă o creştere bruscă începând cu luna aprilie, atingând
maximul în luna iulie. Media anuală a precipitaţiilor este de aproximativ 830 mm.
Din cantitatea anuală de precipitaţii aproximativ 20-25% cad sub formă de zăpadă
în perioada rece. Primele ninsori încep în ultima decadă a lunii octombrie, iar
ultimele precipitaţii sub formă solidă pot cădea până în luna mai. Precipitaţiile
3
atmosferice de-a lungul anului se prezintă astfel: primăvara 215mm, vara 320mm,
toamna 185mm, iarna 110mm.
Viteza medie a vântului este de 2,5 m/sec. În anumite perioade şi condiţii
de relief s-au înregistrat şi 36 m/sec, când s-au produs doborâturi masive, mai ales
în arboretele de molid. De asemenea, s-au înregistrat şi doborâturi de vânt la viteze
de sub 30 m/s (1960,1969,1973,1975), dar acestea au fost precedate de ploi
abundente (120l/m2 în 1969 la staţia Argel), care au slăbit rezistenţa arborilor.
În raza ocolului se întâlnesc frecvent geruri timpurii şi târzii, precum şi
dese fenomene de îngheţ/dezgheţ, care duc la efecte negative asupra vegetaţiei
forestiere şi mai ales asupra plantulelor tinere.
Stratul de zăpadă persistă în partea de est 100 de zile, iar în cea de nord-
vest între 120 şi140 de zile
Teritoriul studiat se află deci, în provincia climatică D.f.k. caracterizată
prin climat boreal umed cu ierni aspre şi veri răcoroase, precipitaţii în tot timpul
anului, temperatura lunii cele mai reci sub -3 0C şi a celei mai calde până la sub 18
0
C.
La elaborarea acestui studiu, s-au folosit date complete, obişnuite de la cea
mai apropiată staţie meteorologică, în cazul de faţă staţia meteorologică
Câmpulung Moldovenesc.
1.4.1 Radiaţia solară
Intensitatea radiaţiei solare este în funcţie de poziţia latitudinală a zonei

studiate. Analiza hărţii radiaţiei solare totale se redă după Atlasul climatologic al
R.S.R., unde se arată că zona studiată primeşte sub 110 Kcal/cm/an, cu valori mai
ridicate în semestrul cald 80Kcal/cm, restul de 30Kcal/cm în semestrul rece.
Radiaţia solară este cuprinsă între 3,5Kcal/cm în luna ianuarie şi 15Kcal/cm în
iulie. Din luna august până în luna decembrie, valoarea radiaţiei solare totale scade
contnuu atingând valoarea minimă de 3Kcal/cm în decembrie.
Durata de strălucire a soarelui este de 1600-1800 ore/an, distribuite inegal
pe semestre, în sezonul cald are 1200-1300 ore, iar în sezonul rece 400 – 500 ore.
1.4.2 Circulaţia generală a atmosferei
Acest important element de caracterizare a condiţiilor atmosferice se află în

funcţie de poziţia pe care o au principalii centri barici pe continentul european în
timpul anului, şi deci de poziţia Obcinelor şi implicit al ocolului faţă de direcţia
maselor de aer în deplasare.
Anticiclonul Azoric, ce are cea mai mare frecvenţă anuală, este răspunzător
de creşterea umidităţii, abundenţei precipitaţiilor şi intensificarea vânturilor de vest
şi nord – vest. Masele atlantice ajung aici cu umiditate mai redusă, dar încă
apreciabilă, cel puţin în prima parte a verii. În a doua parte a verii, anticiclonul care
se formează în estul Europei, sau masa de aer cald care se deplasează dinspre
marginea lui, ori dinspre antociclonul tropical african, se poate extinde în zonă
determinând temperaturi ridicate şi umiditate redusă.
4
1.4.3 Regimul termic
În caracterizarea valorilor de temperatură s-au folosit datele de la staţia

meteorologică din Câmpulung Moldovenesc. În tabelul 3 se redau aceste date.
Valorile temperaturii medii lunare

Tabel 3
Luna ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct noi dec an
Temperatura medie °C -4.0 -3.0 2.0 8.0 12.0 15.0 18.0 16.0 14.0 8.0 1.5 -2.0 6.4
Graficul 1
În cele de mai sus se observă ca luna cea mai caldă a anului este luna iulie,
iar cea mai rece este luna ianuarie. Primele îngheţuri au loc în jurul datei de 1
octombrie, iar ultimul îngheţ se produce în jurul datei de 1 mai. Perioada bioactivă
(cu temperaturi superioare la 0°C) se situează între începutul lui martie şi sfârşitul
lui noiembrie.
Suma anuală a temperaturilor zilnice mai mari de 0°C este de 3000.
Începutul şi sfârşitul perioadei cu temperaturi mai mari de 10°C, adică a perioadei
de vegetaţie, au loc la 18-22 aprilie şi respectiv 1-11 octombrie.
1.4.4 Regimul pluviometric
Regimul pluviometric este reprezentat de totalitatea precipitaţiilor

atmosferice , indiferent dacă sunt lichide sau solide, căzute la sol într-un an.
Precipitaţiile medii lunare sunt redate în tabelul 4:
Tabelul 3
Valorile precipitaţiilor medii lunare şi anuale
5
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An

Precipitaţii 46 32 39 58 100 100 95 89 59 59 33 30 740
medii (mm)
Graficul 2
1.4.5 Evapotranspiraţia potenţială
Valorile de caracterizare a acestui element se prezintă în valori medii

lunare.
Valorile lunare ale ETP
Tabel 5
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An
ETP (mm) - - - - 57 83 97 92 60 29 - - 418
Graficul 3
6
După cum se observă în graficul de mai sus, doar în lunile iulie şi august
pot apărea mici deficite hidrice în rest bilanţul hidric este pozitiv, semnalându-se
chiar un exces hidric.
1.4.6 Regimul eolian
Vânturile dominante sunt cele din N şi N-V, urmate de vânturile ce bat

dinspre S, S-V. Ca urmare a unor condiţii mai speciale de repartiţie a presiunii
atmosferice, uneori se produc vânturi " în cascadă", de tip "bora", ce pot atinge
intensităţi atât de mari încât pe pantele de descendenţă a culturilor se produc
doborâturi de vânt importante, mai ales la molid, specie precară din acest punct de
vedere.
Direcţia vânturilor în intervalul 1947-2012.

Tabelul 6
Direcţia N NE E SE S SV V NV Calm
Frecvenţa
7,5 5,4 6,5 12,7 10,2 9,9 18,7 22,0 7,1
%
Graficul 4
1.4.7 Sinteza climatică
Sinteza climatică se referă la încadrarea Ocolului silvic Vama în provincia

climatică Koppen şi la determinarea indicelui de ariditate De Martonne. Unitatea
studiată se încadrează în provincia climatică D f b k x.
Valorile lunare şi anuale ale indicilor de ariditate De Martonne lunari şi
anual se prezintă în tabelul 7.
Tabelul 4
7
Valorile lunare ale indicelui de ariditate De Martonne
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Indicele de 58 42 35 39 57 60 55 44 31 25 26 36
ariditate De
Martonne
Valoarea medie a indicelui de ariditate De Martonne este 44.
1.5 Regim hidrologic
Reţeaua hidrografică este destul de densă (1,3 km/km 2). Regimul

hidrologic este de tipul D, corespunzător zonei vestice a Carpaţilor Orientali şi se
caracterizează printr-o alimentaţie pluvială intensă a cursurilor de apă, prin absenţa
viiturilor de iarnă şi prin faptul că apele mari de primăvară încep în martie şi ţin
până în luna mai. Viiturile sunt în lunile iunie si iulie. În aceste perioade, debitele
şi vitezele apelor cresc în bazinele hidrografice având pante peste 25°. O
consecinţă a acestor fenomene o constituie accentuarea eroziunii de albie si de
versant, creşterea transportului de aluviuni provocând distrugerea malurilor, a
drumurilor de talveg, a podurilor si a aşezărilor omeneşti.
Râul Moldova colectează toate apele din zonă, afluentul ei principal fiind
Moldoviţa care străbate teritoriul ocolului pe o distanţă de 16 km. În afara acestui
râu, Moldova mai primeşte pe teritoriul ocolului şi apele multor pâraie, cum sunt
Miclăuşa (versantul stâng) şi Bardan (versantul drept) care la rândul lor au
numeroşi afluenţi.
Debitul mediu al râului Moldova este, în zona studiată, de 6,10 m/s, dar se
remarcă o variaţie mare de-a lungul anului (debitul minim înregistrat a fost de
1,05m/s).
8
Capitolul II
2. Analiza condiţiilor de regenerare a arboretelor
2.1 Tipuri de sol
Depozitele de cuvertură evidenţiate în capitolul 1 s-au transformat în

decursul timpului ca urmare a multiplelor procese de ordin fizic, climatic şi
biochimic în sol fertil.
Condiţiile fizico-geografice arătate şi alcătuirea vegetaţiei forestiere au
determinat orientarea procesului de pedogeneză pe direcţia podzolirii slab acide.
Ca urmare, majoritatea solurilor din raza ocolului fac parte din clasa
cambisolurilor. În aceste condiţii de rocă şi precipitaţii s-au format şi soluri din
clasa spodosoluri.
În cadrul clasei de soluri s-au identificat tipuri de sol, iar în interiorul
tipului de sol s-au depistat subtipuri de sol.
În tabelul 8 se redau suprafeţele ocupate de fiecare tip şi subtip de sol:
Tabelul 5
Tipuri şi subtipuri de sol
Unitatea taxonomică de sol Suprafaţa pe U.P. (ha) Total

Clasa Tipul Subtipul I II III IV ha
Cambisoluri Brun tipic - 17,1 500,6 12,6 530,3
eumezo litic - - 55,2 - 55,2
bazic gleizat - - 30,3 - 30,3
Total - 17,1 586,1 12,6 615,8
Brun tipic 2674,4 4076,4 4108,4 1851,8 12711
acid litic 127,1 5,2 1096,9 2,2 1231,4
andic 1392,3 1025,5 237,3 176,6 2831,7
gleic 8,6 65,6 - 103,4 177,6
Total 4202,4 5172,7 5442,6 2134,0 16951,7
Total cambisoluri 4202,4 5189,8 6028,7 2146,6 17567,5
Spodosoluri Brun litic 98,8 40,8 218,5 314,5 672,6
feriiluvi
al
Podzol litic - - - 75,3 75,3
Total spodosoluri 98,8 40,8 218,5 389,8 747,9
Soluri aluvial tipic - - 2,1 - 2,1
neevoluate
Total general 4301,2 5230,6 6249,3 2536,4 18317,5
9
Graficul 5
Solurile brune acide care ocupă cea mai mare parte din suprafaţa ocolului
se caracterizează printr-un profil de formă Ao-Bv-C sau Ao-Bv-R.
Succesiunea orizonturilor la solul brun acid se prezintă astfel:
Figura 1
A0
Bv
C/R
Diferenţierea morfologică şi coloristică este slab evidenţiată pe profil,

remarcându-se în general un aspect general brun gălbui sau brun gălbui închis. Din
punct de vedere al conţinutului în schelet sunt slab schelete s-au semischelete.
Grosimea acestui schelet este de 20-30 cm. În cazul solurilor semischelete,
grosimea scade până la 15-20 cm. Grosimea fiziologică variază între 60-75 cm ce
corespunde unui volum edafic mijlociu sau profund.
Textura este luto-nisipoasă până la argiloasă, procentul de argilă variind
între 5-50%. Structura este glomerurală.
Orizontul organic conţine 10-30% humus, 0,5-1,8%azot, 6-25 mg% fosfor
mobil şi 11-105 mg% potasiu asimilabil.
Conţinutul acestor substanţe pe grosimea fiziologică este de 0,4-5,0%
humus, 0,01-0,23% azot total4-31mg% fosfor mobil şi 5-63mg% potasiu
asimilabil.
10
Gradul de aciditate al solurilor este diferit de la slab acide până la moderat

acide , predominând solurile moderat acide. După gradul de saturaţie în baze (V2-
V4)sunt oligobazice şi oligomezobazice (V=15-55%).
Conţinutul în substanţe nutritive, determină încadrarea lor în categoria
solurilor mezotrofice, asigurându-se în mod corespunzător elementele necesare
vegetaţiei forestiere.
Succesiunea orizonturilor la solul brun eumezobazic se prezintă astfel:

Figura 2
O
A0
Bv
Orizontul organic conţine 10-20% humus, 0,7-1,2% azot total, 10-15mg%

fosfor mobil şi 20-55mg% potasiu asimilabil. Pe grosimea fiziologică humusul este
prezent în proporţie 0,8-6,0%, azot total 0,06-0,30%, fosforul mobil 5-30mg%,
potasiu asimilabil 6-110mg%. Toate acestea arată că solurile brune eumezobazice
au calităţi fizice şi chimice mai bune decât solurile descrise până acum, ele
întreţinând arboretele de productivitate superioară.
Succesiunea orizonturilor la podzolul litic se prezintă astfel:

Figura 4
Au
Es
Bs
Troficitatea podzolurilor este mai scăzută decât a solurilor feriiluviale,

datorită orizontului Es destul de sărac în substanţe nutritive. Arboretele prezente pe
aceste soluri sunt de clasa IV şi rareori III de producţie.
11
Pe câteva lunci şi versanţi inferiori, în apropierea apelor s-au identificat

soluri aluviale cu un orizont A0 de 20-30cm urmat apoi de un orizont de trecere la
materialul parental de 50cm.
Pe aceste soluri vegetează arborete de molid, brad uneori cu anin de
productivitate mijlocie.
2.2 Tipuri de staţiuni
Condiţiile staţionale menţionate în capitolele precedente atestă că cea mai

mare parte din întinderea ocolului se încadrează în etajul fitoclimatic montan al
amestecurilor de molid, brad, şi fag şi anume în partea superioară a acestui etaj.
Teritoriul situat pe versanţii superiori ai Obcinei Feredeului şi ai Muntelui
Păuşa se încadrează în etajul fitoclimatic al molidişurilor pure (FM3). Întinderea
acestui etaj este redusă, reprezentând 5% din întinderea ocolului, această zonă
având cele mai aspre condiţii climatice.
Cea mai mare parte din suprafaţa ocolului (83%) este ocupată de staţiuni de
productivitate superioară (clasele I, şi II), staţiunile de productivitate mijlocie (III)
ocupă 16% iar cele de productivitate inferioară doar 1% din suprafaţă.
În etajul montan de molidişuri s-au identificat patru tipuri de staţiuni ce
totalizează 921,8 hectare adică 5% din întinderea ocolului.
Cel mai răspândit tip de staţiune în acest etaj este montan de molidişuri Ps,
brun acid şi andosol edafic mare şi mijlociu, cu Oxalis-Dentaria  acidofile.
Acest tip este larg răspândit, aproape zonal în tot lanţul carpatic în subetajul
inferior al molidişurilor şi foarte frecvent în subetajul depresiunilor intramontane şi
în cel de inversiune. Local, cu caracter de enclavă sau chiar mai extins, şi în
subetajul mijlociu al molidişurilor, în condiţii climatice asemănătoare celor din
subetajul inferior, îndeosebi pe substraturi bazice; extrazonal, frecvent în etajul
amestecurilor.
Se întâlneşte la altitudini de 800-1200 (1300) metri în Carpaţii Orientali,
1100-1400 (1500) metri în Carpaţii Meridionali, 1100-1250 metri în munţii
vulcanici din vestul Carpaţilor Orientali, pe versanţi cu toate expoziţiile, cu
înclinări slabe şi moderate, mai rar pe versanţi repezi.
Substraturile litologice cu caracter de depozite de suprafaţă foarte variate
sub raport petrografic, provenite din roci predominant bazice, mai rar intermediare
şi acide (gresii calcaroase, conglomerate poligene calcaroase, alternanţe de gresii şi
marne, andezite, tufuri andezitice, mai rar şisturi cristaline.
Solurile sunt brune acide cu mull şi mull-moder, brune acide andice şi
andosoluri, bogate şi foarte bogate în humus, bine structurate glomerular şi
grăunţos în orizontul humifer; predominant oligomezobazice, dar frecvent şi
oligobazice, tipice, mai rar slab pseudogleizate sau freatic umede, divers gleizate la
baza profilului. Sunt foarte variate ca profunzime şi conţinut scheletic, de la
mijlociu profunde la foarte profunde, nescheletice sau slab-semischeletice, nisipo-
lutoase, luto-nisipoase, luto-nisipoase prăfoase, luto-prăfoase, cu volum edafic
mare şi mijlociu.
Condiţiile edafice sunt favorabile şi foarte favorabile arboretelor de molid:
au troficitate predominant mijlocie şi submijlocie (mezotrofice şi
12
oligomezotrofice), dar destul de frecvent eutrofice şi chiar megatrofice. Asigurarea

cu azot este foarte bună, aceea cu baze schimbabile bună şi moderată, suficiente
pentru realizarea clasei I de producţie. Aciditatea activă variabilă între moderat şi
puternic acid (pH-ul în apă 5,5-4,5) în orizonturile superioare. Apa accesibilă este
asigurată la nivel optim iar regimul de umiditate este echilibrat. Aeraţia este foarte
bună, cu excepţia solurilor slab pseudogleizate, cu deficit moderat temporar în
orizontul B.
Pătura vie este de tipul Oxalis-Dentaria, cu grad de acoperire în general
ridicat, Oxalis acetosella fiind adeseori dominantă.
Acest tip de staţiune este de bonitate superioară, mai ales pentru molidişuri
care asigură clasa I de producţie.
Tot în etajul montan de molidişuri o suprafaţă însemnată (193,9 hectare)
este ocupată de tipul de staţiune montan de molidişuri Pm, brun acid submijlociu,
cu Oxalis-Dentaria  acidofile. Acest tip este foarte răspândit în Carpaţii Orientali
şi Meridionali şi în Munţii Apuseni, în etajul inferior şi cel de inversiune mai
frecvent decât în cel mijlociu. Predomină pe pante accentuate şi repezi, cu expoziţii
diverse, pe substrate provenite din roci bazice şi intermediare.
Solurile sunt brune acide oligomezobazice cu mull şi mull-moder tipice
sau, mai rar, slab pseudogleizate, mijlociu profunde până la profunde, nisipo-
lutoase şi luto-nisipoase, mai rar lutoase şi luto-argiloase, semischeletice, cu drenaj
normal sau moderat şi cu volum edafic submijlociu.
În compoziţia arboretelor predomină molidul de bună calitate, alături de
care, în mod diseminat mai pot să apară bradul, paltinul şi fagul, mai rar laricele.
Bonitatea este mijlocie pentru pădurea de molid (clasele II şi III de producţie).
Răspândit în întreg lanţul carpatic şi cu ponderea cea mai mare în Bucovina
şi Maramureş, tipul de staţiune montan de molidişuri Pi, podzolic cu humus brut
edafic submijlociu şi mic, cu Vaccinium ocupă o suprafaţă restrânsă în ocolul
Vama (38,3 hectare). Situat pe versanţi înclinaţi, mai mult în partea superioară a
acestora, pe substraturi litologice variate şi versanţi umbriţi, cu soluri podzolice cu
humus brut, acest tip de staţiune oferă bonitate inferioară pentru pădurea de molid.
Arboretele sunt predominant de clasa IV şi V de producţie, cu vegetaţie puţin
activă, creştere înceată, forme defectuoase, elagaj slab.
Tipul montan de molidişuri Pm, brun podzolic-criptopodzolic, excesiv
umezit freatic, cu Polytrichum se întâlneşte pe 1,7 hectare şi oferă bonitate mijlocie
pentru molid.
În etajul amestecurilor de molid, brad şi fag (FM 2), tipul de staţiune
preponderent (în acest etaj cât şi la nivelul ocolului), este montan de amestecuri
Ps, brun edafic mare, cu Asperula-Dentaria (14476,7 hectare respectiv 79% din
suprafaţa ocolului). Este larg răspândit în cea mai mare parte a lanţului carpatic,
inclusiv districtele nordice ale Carpaţilor Orientali, în subetajul inferior, local în
cel superior. Este situat pe versanţi slab până la moderat înclinaţi, locuri aşezate la
baza pantelor şi pe terenuri practic orizontale. Se situează predominant pe
substraturi litologice din depozite de suprafaţă provenite din fliş marno-grezos,
conglomerate poligene calcaroase, grohotişuri amestecate, de roci cristaline şi
calcare şi/sau gresii calcaroase, în general cu rezerve însemnate de silicaţi cu
13
cationi bazici, necesare formării şi menţinerii solurilor caracteristice staţiunilor de

acest tip.
Solurile sunt brune eu- şi mezobazice, mai rar brune acide,
oligomezobazice, brune slab podzolite, toate tipice sau slab şi moderat
pseudogleizate, cu mull şi mull-moder sau chiar moder, profunde şi foarte
profunde, predominant luto-nisipoase şi lutoase, cel mult în orizontul B luto-
argiloase, fără schelet sau slab schelete în primii 50-60 de centimetri.
Condiţiile climatice moderate, caracteristice subetajului inferior al etajului
amestecurilor, sunt favorabile în mod egal celor trei specii principale. În districtele
nordice, mai răcoroase, precum şi în staţiunile cu altitudine relativ mare, spre
subetajul superior al amestecurilor, temperaturile mai scăzute au caracter de factor
limitativ fagului la nivelul productivităţii mijlocii.
Condiţiile edafice sunt şi ele favorabile vegetaţiei forestiere. Troficitatea
foarte favorabilă, aciditatea activă slabă până la moderată, regim de umiditate
echilibrat, aeraţie bine asigurată şi lungimea perioadei bioactive destul de mare,
sunt favorabile celor trei specii principale.
Pătura vie este de tipul Asperula-Dentaria, cu grad de acoperire variabil.
Primăvara înainte de înfrunzirea fagului mai apar frecvent Dentaria bulbifera,
Dentaria glandulosa, Anemone nemorosa etc..
Acest tip de staţiune este de mare importanţă economică, de bonitate
superioară pentru molid, brad, fag sau numai mijlocie pentru acesta din urmă.
Arboretele care vegetează în aceste staţiuni sunt divers amestecate, uneori numai
din două specii, de clasa I şi, mai frecvent II superioară.
Montan de amestecuri Pm, brun edafic mijlociu, cu Asperula-Dentaria,
(2045,7 hectare), este răspândit în condiţii similare de substrat ca tipul staţional
(analog) de bonitate superioară prezentat mai sus, însă condiţiile de relief cu pante
mai mari (versanţi predominanţi repezi) şi ca urmare cu soluri cu un conţinut
ridicat de schelet (de regulă semischeletice), cu volum edafic predominant
submijlociu, reduc productivitatea acesteia la medie.
Montan de amestecuri Pm (i), brun podzolic sau cripto-podzolic edafic
mijlociu, cu Festuca  Calamagrostis este întâlnit frecvent în etajul amestecurilor,
mai ales în subetajul superior şi la trecerea spre cel inferior. Este situat pe versanţi
cu expoziţii diverse, moderat până la puternic înclinaţi. Substratul litologic este
format din depozite de suprafaţă provenite din roci metamorfice şi gresii silicioase
de grosime mijlocie.
Solurile caracteristice sunt brune podzolice şi criptopodzolice, cu moder,
mai rar cu mull-moder sau moder-humus brut, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase, slab
sau semischeletice, cu volum edafic mijlociu şi submijlociu.
Asigură bonitate mijlocie, mai rar scăzută, pentru amestecurile de molid,
brad şi fag, dar acesta din urmă este întâlnit frecvent în clasa IV de producţie.
Totuşi este necesară menţinerea acestuia şi chiar introducerea paltinului de munte
pentru evitarea extinderii speciilor ierboase acidofile în arboretele cu consistenţă
scăzută.
Tipul de staţiune montan de amestecuri Pm (i), podzolic edafic submijlociu
cu muşchi şi alte acidofile este întâlnit pe o suprafaţă de 330,3 hectare. Semnalat
frecvent în Carpaţii Orientali, Meridionali şi Occidentali, în subetajul superior al
14
amestecurilor, frecvent în vecinătatea molidişurilor, pe versanţi mijlocii şi

superiori, moderat înclinaţi, pe substraturi litologice provenite din şisturi cristaline
acide mai rar gresii, pe soluri podzolice mijlociu profunde, luto-nisipoase,
scheletice şi semischeletice, asigură bonitate mijlocie pentru molid, mijlocie spre
scăzută pentru brad şi scăzută (clasa IV) pentru fag.
Montan de amestec Ps (m), brun divers cu drenaj imperfect edafic mijlociu
– foarte mare, se găseşte insular în cadru altor staţiuni de bonitate superioară şi
totalizează 149,7 hectare. Solurile caracteristice sunt brune, brune podzolite, brune
acide şi brune podzolice cu drenaj imperfect, slab până la moderat pseudogleizate,
luto-nisipoase până la luto-argiloase, cu volum edafic mijlociu până la mare,
situate pe versanţi slab înclinaţi, terase sau platouri, indiferent de expoziţie, cu o
scurgere a apelor din precipitaţii mult încetinită.
Acest tip de staţiune este apt pentru dezvoltarea amestecului celor trei
specii, fiind favorabilă molidului şi bradului în toate situaţiile, iar fagul realizează
de obicei cu una sau două clase de producţie mai scăzută
După cum reiese din tabelul 26 pe raza Ocolului silvic Vama au mai fost
identificate şi alte tipuri de staţiuni, în general de productivitate inferioară, care
împreună nu totalizează 1% din suprafaţa acestuia.
Din cele prezentate mai sus putem spune că, în general, tipurile de staţiuni
identificate în ocol asigură bonitate superioară favorabilă dezvoltării molidului,
mai ales staţiunile situate în subetajul superior al etajului amestecurilor de molid,
brad şi fag. În privinţa bradului, acesta găseşte condiţii prielnice în subetajul
inferior al etajului menţionat, unde factorii climatici (în special căldura) sunt mai
favorabili creşterii acestei specii. Fagul realizează o productivitate, în general,
inferioară fapt datorat în cea mai mare parte climei.
2.3 Tipuri de păduri
Speciile principale (molidul bradul şi fagul) formează arborete pure sau

amestecate, încadrate în tipurile de pădure şi formaţiile forestiere caracteristice
zonelor fitoclimatice în care este inclus teritoriul ocolului.
Suprafeţele ocupate de tipurile de pădure şi formaţiile forestiere identificate
se redau în tabelul următor:
Tabelul 6
Tipuri de pădure
Codul tipului de: Suprafaţa ocupată
Denumirea tipului de pădure
staţiune pădure ha %
0 1 2 3 4
FM 3 Montan de molidişuri
Molidiş de altitudine mare cu Luzula silvatica 38,3 -
2.3.1.1 1.1.4.2
(i)
Molidiş pe Oxalis acetosella pe soluri schelete 193,9 1
2.3.3.2 1.1.1.4
(m)
2.3.3.3 1.1.1.1 Molidiş normal cu Oxalis acetosella (s) 687,9 4
2.5.3.0 1.1.7.1 Molidiş cu anin alb 1,7 -
Total FM 3 911,8 5
FM 2 Montan al amestecurilor de molid, brad, fag
15
3.3.1.1 1.1.5.3 Molidiş cu Vaccinium myrtillus (i) 3,4 -

Molidiş cu Vaccinium myrtillus şi Oxalis 330,3 2
3.3.1.2 1.1.5.1
acetosella (m)
3.3.2.1 4.1.5.1 Făget montan cu Luzula luzuloides (i) 43,7 -
1.1.4.1 Molidiş cu Luzula silvatica (m) 229,8 1
3.3.2.2 1.3.3.1 Amestec de răşinoase şi fag cu Festuca (m) 103,3 1
2.1.2.1 Brădet cu Festuca drimeia (m) 1,9 -
Total 335,0 2
Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri schelete 609,6 4
1.1.1.4
(m)
1.1.2.1 Molidiş cu muşchi verzi (m) 9,7 -
1.2.4.1 Molideto-brădet pe soluri schelete (m) 94,9 -
Amestec de răşinoase şi fag pe soluri schelete 1256,7 7
1.3.4.1
3.3.3.2 (m)
Brădeto-făget cu floră de mull de productivitate 3,8 -
2.2.1.2
mijlocie (m)
2.3.2.1 Făget montan amestecat (m) 2,9 -
Făget montan pe soluri scheletice cu floră de 42,7 -
4.1.1.4
mull (m)
0 1 2 3 4
4.1.2.1 Făget montan nud pe soluri brune acide 23,0 -
Total 2045,7 11
1.1.1.1 Molidiş normal cu Oxalis acetosella (s) 1030,4 8
1.2.1.1 Molideto-brădet normal cu floră de mull (s) 2933,5 16
1.3.1.1 Amestec de răşinoase şi fag cu floră de mull (s) 9514,7 50
3.3.3.3
1.4.1.1 Molideto-făget normal cu Oxalis acetosella (s) 943,7 5
2.1.1.1 Brădet normal cu floră de mull (s) 8,2 -
4.1.1.1 Făget normal cu floră de mull (s) 36,8 -
Total 14467,3 79
3.6.3.0 1.1.7.1 Molidiş cu anin alb (m) 9,1 -
Molideto-brădet cu floră de mul pe sol gleizat
1.2.1.4 68,0 -
(s)
3.6.4.0
Amestec de răşinoase şi fag pe soluri gleizate
1.3.1.3 81,7 -
(s)
Total 149,7 1
3.7.3.0 9.8.2.1 Anin alb pe aluviuni nisipoase şi prundişuri 2,1 -
Total FM 2 17395,7 95
Total ocol 18317,5 100
În etajul montan de molidişuri (FM 3), marea majoritate a păduri este de

tipul Molidiş normal cu Oxalis acetosella (s) (4% din suprafaţa ocolului în FM 3 şi
8% în FM 2) şi Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri schelete (1% din suprafaţa
ocolului în FM 3 şi 4% în FM2).
Prezentarea staţiunii FM 3
Molidişul normal cu Oxalis acetosella este tipul de pădure de molid cel mai
reprezentativ de la noi din ţară. El cuprinde arboretele naturale de molid de
productivitate superioară şi cu cea mai bună calitate a materialului lemnos. Este şi
foarte bine răspândit, mai ales în zona optimă a molidului din Carpaţii Orientali,
unde pe alocuri ocupă suprafeţe mai mari decât toate celelalte tipuri de pădure de
orice specie la un loc. În regiunile unde molidul este întâlnit pe suprafeţe mai mici,
şi acest tip de pădure este mai puţin frecvent.
16
Molidişul normal cu Oxalis acetosella este tipul altitudinilor mai mici. În

nordul ţării a fost semnalat între 600-1200 m, dar în această unitate de gospodărire
el este situat la altitudini de peste 1200m.
Este întâlnit pe toate tipurile de expoziţie, de la nordică până la sudică.
Relieful terenului poate fi de asemenea variat: platouri şi terase joase imediat
deasupra văilor, precum şi versanţii de obicei slab înclinaţi, dar câteodată repezi şi
chiar foarte repezi.
Condiţiile edafice sunt şi ele variate. Tipul genetic de sol cel mai frecvent
este brun acid tipic sau brun gălbui, dar poate fi şi brun podzolit, chiar într-un
stadiu avansat.
Solurile sunt profunde sau mijlocii, lutoase, bine drenate, de obicei cu puţin
schelet, (totuşi în unele cazuri conţin destul de mult pietriş). Substratul litologic
este foarte variat; până în prezent arboretele de acest tip au fost întâlnite pe şisturi
cristaline, dar s-au găsit şi pe gresii, marne, calcare, conglomerate calcaroase,
coluvii de diferite naturi, etc.
Arboretele sunt compuse de obicei din molid pur, dar destul de des se
amestecă cu bradul şi fagul putând da naştere la faciesuri. Diseminaţi se mai pot
întâlni paltinul şi ulmul de munte, mesteacănul şi plopul tremurător.
Creşterea molidului este foarte bună. Productivitatea este peste tot
superioară, în sudul ţării fiind ceva mai scăzută (clasa II de producţie). Consistenţa
naturală este plină.
Arborii iau forme bune, sunt drepţi cilindrici, bine elagaţi. Materialul
lemnos este de calitate superioară, foarte bun pentru cherestea.
Regenerarea naturală este în general activă. Seminţişul de molid se
instalează uşor mai ales în ochiuri, pe liziere umbrite şi pe linii parcelare; de multe
ori se observă şi regenerare sub masiv, în special pe trunchiuri de arbori doborâţi,
şi pe buturugi în picioare cât şi în jurul lor. Seminţişul de molid se prezintă de
obicei în pâlcuri compacte. Se mai găsesc ceva seminţişuri de brad sau mai puţin
de fag, dar ca fire izolate; totuşi sunt şi cazuri când bradul şi fagul devin foarte
abundente în regenerare, marcând o tendinţă evidentă de succesiune; acest lucru
este şi explicabil date fiind condiţiile ecologice foarte bune în care creşte acest tip
de pădure.
Subarboretul de obicei lipseşte sau este foarte slab reprezentat mai ales prin
scoruş de munte şi soc roşu. În nordul ţării, în mod frecvent se găseşte un
subarboret compus în special din cununiţă şi caprifoi, la care se mai adaugă cele
două specii menţionate mai sus, apoi coacăz, zmeur, tulichină.
Pătura erbacee poate prezenta aspecte destul de variate. În cazul obişnuit
specia cea mai frecventă este Oxalis acetosella, care se găseşte în cantitate mare şi
este puternic dezvoltată. În N participă în cantitate mare o serie de muşchi, mai
ales Hylocomium splendens, Eurhynchium striatum, aceştia formând un covor
continuu.
În unele cazuri mai rare, o altă plantă superioară poate să egaleze sau chiar
să întreacă pe Oxalis acetosella, anume Luzula sylvatica, mai ales în arboretele cu
consistenţă mai mică, putând ajunge foarte abundentă, de obicei este rară sau chiar
lipseşte. Printre alte specii care apar în mod frecvent se mai pot menţiona:
Lycopodium selago, Dryopteris filix mas, Majanthemum bifolium, Luzula albida,
17
Soldanella montana, Campanula abietina, Hieracium transilvanicum, câteodată

Vaccinium myrtillus în cantitate mică.
Compoziţia păturii vii este asemănătoare cu a molidişului normal cu Oxalis
acetosella. De obicei această specie este abundentă, împreună cu anumiţi muşchi:
Entodon schreberi, Hylocomium splendens, pe când alte plante se găsesc în
cantităţi mai mici.
Până acum acest tip de pădure a fost semnalat numai în nordul ţării, în
arealul molidişului normal cu Oxalis acetosella, de obicei în apropiata vecinătate a
acestui din urmă tip. Solul este superficial, cu mult schelet, uneori chiar bolovănos,
pe soluri brune-gălbui pe substrat de şisturi cristaline şi pante repezi.
În etajul amestecurilor de molid, brad, şi fag (FM 3) preponderent este tipul
de pădure Amestec de răşinoase şi fag cu floră de mull (s). Acest tip de pădure
reprezintă 50% din suprafaţa ocolului şi a fost identificat numai în nordul
Moldovei, la altitudini de 950-1200 m, pe expoziţii diferite şi pante repezi ori
foarte repezi. Solurile sunt brune gălbui, uneori în diferite grade de podzolire,
mijlociu profunde, pe alocuri superficiale, lutoase cu oarecare conţinut în schelet.
Substraturile sunt reprezentate prin roci cu conţinut de calcar.
Arboretele sunt compuse din molid, brad şi fag şi diseminat se găseşte
paltin de munte, uneori având şi el proporţie ceva mai mare.
Productivitatea este superioară la răşinoase şi mijlocie la fag. Răşinoasele
au trunchiuri drepte, cilindrice şi bine elagate, iar fagul are de cele mai multe
trunchiul ori formă nesatisfăcătoare şi insuficient elagat.
Regenerare naturală se produce în general în bune condiţii. Seminţişul se
instalează uşor şi uneori formează un subetaj continuu. Se păstrează în general
proporţia speciilor din arboretul bătrân. Subarboretul este în general puţin
reprezentat, format din exemplare izolate de măceş de munte, zmeur, coacăz de
munte, tulichină, soc roşu, caprifoi.
Pe o întindere însemnată se găseşte şi tipul de pădure molideto-brădet
normal cu floră de mull (16% din suprafaţa ocolului). Ca şi tipul anterior acest tip
a fost identificat numai în nordul Moldovei, la altitudini de 600-1200 m, pe
expoziţii variate dar mai ales pe cele umbrite, mai mult în părţi mijlocii s-au
inferioare ale versanţilor pe pante diferite ajungând până la foarte repezi. Solurile
brune, brune-gălbui sau brune ruginii, profunde sau mijlociu profunde, lutoase sau
luto-nisipoase, slab schelete sau semischelete, cu drenaj normal. Substraturile sunt
reprezentate prin roci de fliş, calcare sau coluviuni calcaroase depuse pe roci
cristaline.
Arboretele sunt compuse dintr-un amestec de molid şi brad în proporţii
variate, iar diseminat se mai găsesc şi fagul şi paltinul de munte.
Consistenţa naturală este de 0,8-0,9. Productivitatea superioară la molid şi
brad, iar în cazul prezenţei fagului diseminat acesta are o productivitate mijlocie.
Arborii sunt bine conformaţi cu trunchiuri drepte, cilindrice şi bine elagate.
Regenerarea naturală se produce în bune condiţii, molidul şi bradul
instalându-se în porţiuni cu consistenţă ceva mai mică.
Subarboretul de obicei lipseşte; uneori se găsesc exemplare rare de măceş
de munte şi soc roşu.
Pătura erbacee este bine dezvoltată şi formată mai ales din Oxalis
acetosella şi Salvia glutinosa la care se mai adaugă Luzula albida Majanthemum
18
bifolium, Euphorbia amygdaloides, Geranium robertianum, Mycelis muralis,

Hieracium transsilvanicum, Hbifidum, Homogyne alpina.
Consistenţa naturală este de 0,9-1,0. Productivitatea este mijlocie la
răşinoase şi inferioară la fag. Arborii de răşinoase sunt bine conformaţi, cu
trunchiuri drepte, cilindrice şi de obicei bine elagaţi. Fagul are, în general, forme
defectuoase, cu tulpini strâmbe şi coroane prea dezvoltate din cauza elagajului
insuficient.
În arboretele de acest tip repartizarea speciilor şi implicit structura variază
pe distanţe scurte. Astfel fagul este localizat de obicei în al doilea etaj dar în unele
locuri lipseşte aproape total. Pe lângă porţiuni intim amestecate se pot întâlni şi
petice cu predominarea fagului sau grupe de brad pur.
Regenerarea naturală se produce în condiţii destul de bune, dar molidul se
instalează numai în ochiuri pe când bradul şi fagul se instalează pe toată suprafaţa.
Subarboretul lipseşte aproape total, rar întâlnindu-se exemplare de agriş şi
tulichină.
Pătura vie este uneori destul de abundentă, uneori rară. Este constituită din
specii acidofile în amestec cu plante de mull. Predomină în unele situaţii Luzula
albida şi Calamagrostis arundinacea, în altele Luzula silvatica, Salvia glutinosa,
Adenostyles kerneri, Senecio fuchsii, etc., adăugându-se Dryopteris filix mas,
Polystichum braunii, Athyrium filix femina, Paris quadrifolia, Rubus hirtus, Oxalis
acetosella, Veronica officinalis, Vaccinium myrtilus etc. Muşchii sunt rar
reprezentaţi prin perniţe de Hylocomium splendens şi Dicranum scoparium.
Molidiş cu Vaccinium myrtillus şi Oxalis acetosella este un tip de pădure,
semnalat în Carpaţii Meridionali şi în cei Occidentali, nu prea răspândit, numai în
unele regiuni fiind ceva mai frecvent. În raza ocolului acest tip de pădure se
întâlneşte pe 330,3 hectare reprezentând 2% din suprafaţă. Se găseşte de obicei la
altitudini mari de 1100-1200 metri ajungând uneori până la 1600 metri, pe versanţi
cu expoziţii nordice, estice şi vestice, cu pante variate de la slab înclinate la foarte
repezi. Solurile sunt variate: brune acide podzolice, scheleto-pietroase; brune
schelete, moderat acide; Brune gălbui, uneori gleizate. Substraturile sunt variate şi
ele: şisturi cristaline, luturi nisipoase, gresii de Tarcău în amestec cu puţin material
marno-argilos.
Arboretele sunt formate de obicei din molid pur se pot găsi diseminate
fagul şi paltinul de munte.
Consistenţa de obicei este aproape plină, coborând uneori la 0,7-0,8.
Productivitatea mijlocie dar spre limita de jos. Forma arborilor este
nesatisfăcătoare, exemplarele fiind strâmbe, noduroase, înfurcite. Elagajul este slab
iar calitatea lemnului este mediocră.
Regenerarea naturală se face în condiţii destul de grele, localizată în ochiuri
şi nu se dezvoltă normal (exemplarele tinere capătă un port tabular).
Amestecul de răşinoase şi fag cu Festuca silvatica se întinde pe 103,3
hectare adică 1% din întinderea ocolului. Arboretele se găsesc la altitudini de
1000-1300 metri, pe versanţi cu expoziţii diferite dar mai cu seamă pe cele
însorite, cu înclinaţii de la moderate la repezi.
Solurile sunt brune podzolite s-au brune gălbui acide, mijlociu profunde la
profunde, slab schelete, lutoase.
19
Arboretele sunt compuse din molid, brad şi fag în proporţii aproximativ

egale.
Productivitatea este mijlocie la fag, ceva mai ridicată la răşinoase. Arborii
sunt în marea lor majoritate bine conformaţi, cu trunchiuri cilindrice, drepte şi bine
elagate.
Regenerarea se produce în condiţii grele din cauza înţelenirii solului, dar în
locurile cu pătura vie întreruptă instalarea seminţişului este ceva mai uşoară.
Subarboretul lipseşte dar pătura vie este puternic dezvoltată formată în majoritate
de Festuca silvatica la care se mai adaugă Carex pilosa, Dentaria glandulosa,
Rubus hirtus, Euphorbia amygdaloides, Oxalis acetosella etc. Muşchi sunt
reprezentaţi numai prin perniţe rare de Eurhynchium striatum.
Graficul 6
Tabelul 7
Formaţii forestiere şi caracterul actual al tipului de pădure
Caracterul actual al tipului de pădure (ha) Total
Formaţia Natural
Subpro- Parţial Total Teren
forestieră funda- Artificial Nedefinit gol Ha %
ductiv derivat derivat
mental
Molidişuri
1898,3 - 17,6 18,4 1223,1 - 3,4 3160,8 17
pure
Molideto-
1409,0 - 38,4 - 1634,3 - 2,7 3084,4 17
brădete
Amestecuri
de molid, 5746,3 - 18,0 - 5089,0 3,1 7,1 10963,5 60
brad, fag
Molideto-
329,9 - - - 613,8 - - 943,7 5
făgete
Brădete pure 10,1 - - - - - - 10,1
Brădeto-
3,8 - - - - - - 3,8
făgete
20
Brădete şi
făgete 2,9 - - - - - - 2,9
amestecate
Făgete pure
143,7 - 2,5 - - - - 146,2 1
montane
Aninişuri de
1,2 - - - - - - 2,1
anin alb
Ha 9645,2 - 76,5 18,4 8560,2 3,1 14,1 18317,5 100
Total
% 52 - 48
După cum se poate observa în tabelul 10, pe majoritatea teritoriului

ocolului vegetează arborete de tipul amestecului de răşinoase şi fag. Caracteristica
principală a acestor amestecuri este procentul majoritar al molidului care poate
ajunge la un procent de 60-70% din compoziţia lor. Acest fapt este datorat în
principal situării teritoriului în partea superioară a zonei de amestec de fag cu
răşinoase lucru ce conferă condiţii favorabile dezvoltării molidului. Existenţa unor
condiţii micro climatice, cum ar fi prezenţa unor curenţi de aer mai reci la baza
versanţilor şi prezenţa în abundenţă a apei în sol cu consecinţe asupra temperaturii
acestuia limitează dezvoltarea celorlalte specii.
Amestecurile de răşinoase cu fag sunt arborete valoroase, care realizează
trunchiuri cu deosebite calităţi tehnologice şi sunt capabile să realizeze o protecţie
sporită a solurilor şi apelor precum şi un efect peisager deosebit, motive suficiente
pentru ca ele să fie menţinute prin aplicarea de tratamente adecvate, prin
promovarea regenerării naturale şi ajutorarea acesteia în vederea obţinerii unei
compoziţii optime sau apropiate de aceasta.
Capitolul III
21
Morfologia şi biologia dăunătorilor forestieri care atacă molidul
3.1. Morfologia şi biologia daunătorului Hylobius abietis (trombarul

puieţilor de molid)
a) Adulţii au (6)8-14 mm lungime si 3-5 mm lăţime, femelele fiind, in

general, mai mari decât masculii. Capul se prelungeşte cu o "trompă" uşor curbată
în jos, la vârful căreia sunt inserate antenele geniculat-măciucate. Femurele sunt
evident dinţate, iar pronotul este punctat grosier. Coloritul general este brun
întunecat până la negru, dar pe elitre prezintă desene sub forma de pete galbene,
alcătuite din solzi mici, dispuse relativ regulat, în serii transversale sau oblice pe
elitre. Sexele se pot distinge după forma primului şi ultimului sternit abdominal. La
masculi, scleritele respective sunt uşor turtite în zona mediană, în timp ce la femele
primul sternit este uşor convex în zona mediană, iar ultimul este plat sau convex.
Masculii au organ de stridulaţie.
b) Oul este alb-gălbui, oval-alungit, de aproximativ 1,7 mm lungime.
c) Larva alba-gălbuie, apoda, cu corpul curbat si capul rotund, brun-roşcat,
ajunge la completa dezvoltare pana la 18 mm lungime. Vârsta larvelor se poate
stabili după lăţimea capsulei cefalice, În special la cele mai tinere. Această
categorie de larve nu se poate însă separa, pe baza caracterelor morfologice, de
larvele scolitidelor cu care trăiesc împreună.
d) Pupa de tip liber are culoare alba si 9-16 mm lungime.
Dezvoltarea insectei. Adulţii pot trăi până la 2-3 ani, dar proporţia gândacilor
bătrâni într-o populaţie ce colonizează o noua suprafaţă este, de regulă, sub 10 % .
Primăvara, când temperatura aerului depăşeşte 8-9° C, gândacii ies din locurile în
care au iernat (muşchi, litiera) şi se hrănesc cu scoarţa tânără de răşinoase. Când
temperatura aerului se stabilizează la 13-16° C încep să zboare primele exemplare,
dar roirile masive au loc la temperaturi ale aerului de peste 20° C si când viteza
vântului nu depăşeşte 3-4 m/s. Astfel de condiţii favorabile zborului sunt întrunite,
de regula, după-amiaza târziu si seara. Calendaristic, perioada de zbor se situează,
în mod obişnuit, în a doua jumătate a lunii aprilie în partea de sud si centrala a
tarii, iar în nord cu aproximativ o lună mai târziu. In condiţii favorabile, durata
zborului este de cel mult două săptămâni. Uneori ea se poate extinde pana la trei
săptămâni, dar roirea masiva este concentrata într-un interval de o săptămâna. In
cazul acestui dăunător, zborul nu este necesar pentru întâlnirea sexelor si pentru
împerecherea propriu-zisă, ceea ce se întâmplă la nivelul solului, ci pentru găsirea
unor locuri favorabile de depunere a ouălor si de dezvoltare a larvelor. Datorita
acestui fapt, predispoziţia de zbor apa-re doar după maturizarea sexuala a
gândacilor si dispare de îndată ce gândacii au găsit locuri propice pentru
ovipoziţie.
Gândacii maturi sexual se împerechează de mai multe ori" În tot timpul
perioadei de vegetaţie. Depunerea ouălor începe imediat după roire şi se extinde
până în august, mai rar pana în septembrie, însă majoritatea ouălor sunt depuse in
22
iunie si iulie. Depunerea ouălor alternează cu perioade de hrănire. De asemenea,

după diminuarea si sistarea ovipoziţiei gândacii încă se hrănesc pentru acumularea
de substanţe de rezerva. Intr-un sezon de vegetaţie o femela depune 86-150 oua,
dar femelele bătrâne depun un număr mai redus de oua decât cele
tinere.
Pentru ovipoziţie sunt preferate cioatele proaspete de conifere. În special

cele de pin si de molid. Pot fi infestate însă si bucăţile de trunchiuri, grămezile de
craci si cele de scoarţa, în măsura în care sunt proaspete, se află în contact cu
pământul si si-au păstrat umiditatea. In condiţiile tarii noastre, materiale
favorabile ovipoziţiei se găsesc în parchete doar în primul sezon de vegetaţie
după efectuarea tăierii. In cazul cioatelor, ouăle sunt depuse aproape exclusiv pe
părţile subterane ale acestora, În nise roase de femele cu trompa, în care introduc
unul sau mai multe ouă între scoarţă şi album.
Dezvoltarea embrionară durează între 34 de zile (la 7-8° C) si 6 zile (la 25° C), iar
stadiul de larva între 97 de zile (la 10-11° C) si 42 de zile (la 25° C), larvele
trecând prin 4-5, mai rar 6 vârste. După eclozarea din ouă, larvele se hrănesc cu
ţesut liberian proaspăt, săpând galerii tot mai late si mai lungi pe măsura ce ele
cresc. La completa lor dezvoltare, îşi pregătesc un leagăn de împupare situat între
scoarţă si lemn, daca scoarţa este mai groasă, sau în lemn, loc în care iernează.
Daca Tn timpul ultimelor vârste larvare temperatura este de cel puţin 25° C, larvele
parcurg o perioada de 2-3 săptămâni de inactivitate, după care se împupează. La
temperaturi mai scăzute, larvele rămân în diapauză 60 pana la 220 de zile. Ca
urmare, pupele pot să apară spre sfârşitul primului sezon de vegetaţie, dar - de
regula - apar doar în al doilea sezon, din mai până în noiembrie, majoritatea însă
în intervalul cuprins între mijlocul lui iunie şi mijlocul lui august. Durata stadiului
de pupa este de 12-14 zile la 25° C pana la 35 de zile la 10-11 °C.
După transformarea pupelor în adulţi, aceştia mai rămân un timp în leagănele
de împupare, înainte de a fi gata de ieşire. Acest interval de timp poate fi de (12-)
23
20-34 de zile în funcţie de temperatură. Ieşirea gândacilor tineri începe în a doua

jumătate a lunii iulie şi se continuă până în septembrie, numărul maxim de ieşiri
înregistrându-se în august. O parte din gândaci ies însă numai în primăvara
următoare, fenomen ce este mai intens atunci când perioada de încheiere a
dezvoltării gândacilor sub scoarţă se caracterizează prin vreme răcoroasă Ca urma-
re, pentru cea mai mare parte a teritoriului României, durata de dezvoltare a unei
generaţii este de 2 ani si succesiunea stadiilor de dezvoltare este cea din figura
2.34, dar este foarte probabil ca la altitudini peste 1000 m si pe expoziţii umbrite
durata generaţiei sa fie de 3 ani. Mai rar, durata de dezvoltare a unei generaţii
poate fi si de 1 an, si anume când ouăle sunt depuse timpuriu si in locuri încălzite
(de exemplu în resturi de exploatare).
24
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
A οοο οοο οοο ο●● ●● ●● ●● ●● ●● ●●ο οοο οοο

● ● ● ● ●
≈≈= === ===
≈ ≈≈≈ ≈≈≈ ≈≈≈ ≈≈≈
A+1 === === === === === === === ===
+ +++ +++
+ ●● ●● ●● ●●ο οοο οοο
● ● ●
o - adult hibernant ; ● - adult activ; - ou; ≈ - larva activa; = - larva
hibernantă ; + - pupă.
Ciclul de dezvoltare a dăunătorului Hylobius abietis în zonele în care

durata de dezvoltare a unei generaţii este de 2 ani
e) Atacuri cauzate.
Hylobius abietis este o specie polifagă, care preferă să se hrănească cu ţesut
liberian proaspăt de conifere. Larvele consumă acest ţesut în rădăcinile cioatelor
proaspete, în resturile de exploatare sau în grămezile de scoarţă proaspătă, astfel
încât prin hrănirea lor nu produc vătămări. În schimb, adulţii folosesc ca hrană
ţesutul liberian de pe ramurile tinere (de 2-3 ani) ale arborilor sau de pe tulpinile
puieţilor. În acest ultim caz, vătămările pot fi deosebit de grave, ducând adesea la
uscarea puieţilor. Când puieţii au scoarţa corespunzătoare ca hrană, gândacii rod
puieţii indiferent daca provin din plantaţii sau din regenerare naturala. Totuşi,
puieţii instalaţi prin plantare au - în primul sezon de vegetaţie - o mai mare
atractivitate pentru trombari, deoarece - în timpul crizei de transplantare - emană o
mai mare cantitate de substanţe volatile. Dintre puieţii plantaţi, cei care în
pepiniera au fost fertilizaţi cu îngrăşăminte complexe (NPK) sau cu azot, sunt mai
susceptibili la atac decât cei fertilizaţi doar cu fosfor şi potasiu sau nefertilizaţi.
Puieţii cu răni necicatrizate la momentul apariţiei gândacilor sunt preferaţi celor
sănătoşi. De asemenea, puieţii instalaţi în locuri mai însorite, uscate şi fără
vegetaţie erbacee sunt mai frecvent şi mai puternic atacaţi decât cei aflaţi în zone
umbrite, pe soluri cu suficientă umiditate şi care sunt parţial umbriţi de vegetaţia
erbacee. Puieţii naturali sunt mai rezistenţi decât cei plantaţi şi la acelaşi grad de
atac - supravieţuiesc în mai mare măsură. De asemenea, puieţii mai mari, deşi sunt
mai predispuşi atacului, rezistă mai bine decât cei mici. Fiind longevivi şi activi în
tot sezonul de vegetaţie, adulţii se hrănesc din primăvară până toamna, astfel că ar
fi de aşteptat ca frecvenţa şi gradul de atac să crească liniar odată cu scurgerea
timpului. În realitate însă, aceste elemente pot prezenta o dinamică mult diferită, şi
aceasta pentru că în cadrul populaţiei au loc fenomene ce influenţează mult
procesul de hrănire, precum imigrarea, ovipoziţia, moartea gândacilor bătrâni,
ieşirea celor tineri si emigrarea. De asemenea, hrănirea este influenţată de vreme si
de numeroşi alţi factori. Deoarece fenomenele menţionate au loc în anumite
perioade de timp şi sunt precedate sau succedate de hrănirea adulţilor în anumite
25
locuri, se poate vorbi în mod corespunzător de anumite perioade de roadere şi,

respectiv, de tipuri de roadere.
Intr-o plantaţie instalată imediat după tăierea parchetului, prima care apare
este "roaderea de vara". Această roadere este produsă de gândacii care colonizează
suprafaţa nou tăiată şi apare în cursul verii din primul sezon de vegetaţie ce
urmează tăierii, începând din timpul roitului şi extinzându-se cel puţin până în
august. Apare cu regularitate şi duce la cele mai grave vătămări, dacă există în
această perioadă puieţi în suprafaţa respectivă. Intr-o măsură mai mică, se poate
întâlni şi în suprafeţele vechi, în special în regiunile mai reci, unde se pot găsi
materiale favorabile pentru ovipoziţie un timp mai îndelungat.
"Roaderea de toamnă" este produsă de gândacii tineri şi se întâlneşte doar pe
suprafeţele unde aceştia ies din leagănele de împupare. In zonele în care durata de
dezvoltare a unei generaţii este de 2 ani, apare în al doilea sezon de vegetaţie ce
urmează exploatării arboretului, în timp ce în zonele mai reci apare în mod
corespunzător mai târziu. Începutul se consideră atunci când ies primii adulţi tineri,
respectiv pe la mijlocul lui iulie - începutul lui august. De regulă nu depăşeşte ca
amploare "roaderea de vară", decât în regiuni cu durata dezvoltării mai scurtă,
unde gândacii tineri ies masiv încă în timpul verii celui de-al doilea an.
"Roaderea de primăvară" o fac gândacii ce se hrănesc înainte de roire. De
regulă, aceştia sunt gândaci tineri, nematurizaţi sexual, ieşiţi din leagănele de
împupare în toamna precedentă sau chiar primăvara. În consecinţă, acest tip de
roadere apare în culturile în care s-au dezvoltat gândacii sau în apropierea lor, la
începutul celui de-al 3-lea sau al 4-lea sezon de vegetaţie după tăierea arboretului,
după cum durata de dezvoltare a unei generaţii este de 2 sau de 3 ani. Deoarece o
parte din adulţii care au depus ouă în anul colonizării suprafeţei pot supravieţui
peste iarna, în primăvara următoare, deci la începutul celui de-al 2-lea sezon de
vegetaţie după tăierea arboretului, pot produce şi ei roaderi în suprafaţa respectivă,
înainte de roire. "Roaderea de primăvară" cauzată de gândacii bătrâni este mai
redusă decât cea pe care o fac gândacii tineri, şi în ambele situaţii atacul este mai
slab decât cel de vară. Dacă însă pe suprafeţele din care gândacii sunt pe punctul
de a emigra sau în imediata apropiere a lor apar noi materiale favorabile pentru
ovipoziţie, "roaderea de primăvară" se poate continua cu "roaderea de vara". Din
cele menţionate, rezultă ca cele mai periclitate sunt plantaţiile de molid (si alte
răşinoase) instalate imediat după tăierea pădurii sau situate în imediata apropiere a
parchetelor. Dăunătorul poate produce pagube şi în pepiniere, când acestea sunt
situate în apropierea parchetelor.
f) Caracteristicile atacului.
Puieţii atacaţi de Hylobius abietis prezintă rosături ale scoarţei, sub formă de
pete, localizate cel mai adesea în zona coletului, dar care se pot extinde şi spre
vârful acestora. La atac slab, rănile se acoperă cu scurgeri de răşină şi se pot
cicatriza, puieţii suferind doar pierderi de creşteri şi eventuale infecţii cu ciuperci
xilofage, dar la un atac mai puternic rosăturile confluează şi - datorită întreruperii
fluxului de sevă - puieţii se ofilesc, iar apoi se usucă complet.
26
g) Depistarea, prevenirea şi combaterea dăunătorului Hylobius abietis

Controlul prezenţei dăunătorului se face din aprilie până în septembrie, iar
dacă toamna este caldă, inclusiv în octombrie. Sunt supuse controlului toate
plantaţiile care au mai puţin de 4 ani de la instalare, create în suprafeţe proaspăt
exploatate sau situate în imediata vecinătate a unor parchete cu o vechime de până
la 3-4 ani (3 ani când se afla pana la 1000 m altitudine si 4 ani la altitudine peste
1000 m). De asemenea, se verifică în primul an şi plantaţiile create pe suprafeţele
rămase "în odihnă" după exploatare, dacă intervalul de pauză este cel
regulamentar. Dacă pauza se scurtează, se majorează în mod corespunzător
numărul anilor în care se face controlul. În toate aceste plantaţii, odată cu creşterea
temperaturii aerului şi stabilizarea ei la peste 10° C, respectiv atunci când gândacii
părăsesc locurile de iernare, se vor instala 20-30 scoarţe-cursă toxice la hectar,
uniform repartizate pe întreaga suprafaţă. Aceste curse se verifică săptămânal şi se
schimbă la interval de cel mult 2 săptămâni, ca şi scoarţele-cursă utilizate pentru
combatere. Totodată se verifică şi puieţii din jurul lor pentru a observa prezenţa
gândacilor ori a vătămărilor pe tulpină. Acolo unde s-a semnalat dăunătorul, se
trece la stabilirea suprafeţelor infestate pe grade de infestare. Pentru aceasta, se
numără gândacii găsiţi la fiecare din cele 20-30 de curse, precum si la 50 de puieţi
din jurul fiecărei curse si se calculează numărul mediu de gândaci la 100 de puieţi.
Se consideră suprafaţa infestată suprafaţa culturilor în care s-a constatat prezenţa
gândacilor, iar caracterizarea infestării se face în raport cu scara prezentata în
tabelul următor.
Tabel 19
27
Scara infestării plantaţiilor cu Hylobius abietis

Condiţii Nr. gândaci/100 puieţi plantaţi ce corespunde unei infestări:
staţionale
slabe mijlocii puternice foarte puternice
Staţiuni 1-12 13-25 26-50 peste 50

normale
Grohotişuri 1-5 6-15 16-30 peste 30
Notă : Plantaţii cu 4000-5000 puieţi/ ha
În cazul populaţiilor de Hylobius pot însă să apară fluctuaţii ale efectivului şi
densităţii la intervale scurte de timp, fluctuaţii datorate în principal imigraţiei,
mortalităţii naturale, apariţiei gândacilor tineri şi emigraţiei, dar si unele fluctuaţii
aparente, determinate de intrarea femelelor în sol pentru ovipoziţie, precum si de
ascunderea gândacilor de ambele sexe în adăposturi pe vreme nefavorabila, în
special atunci când le este prea cald. Datorita acestui fapt, intensitatea infestării -
stabilită aşa cum s-a menţionat - are o valoare orientativa si pe termen scurt. Ea
trebuie urmărită în permanenţă, în tot sezonul de vegetaţie, pentru ca deciziile
privind masurile de protecţie sa fie în concordanta cu schimbările ce survin.
h) Gradul de vătămare a culturilor.
0 cultura se considera ca este vata-mata de acest dăunător când se găsesc

puieţi cu scoarţa tulpinilor roasa de Hylobius. Întrucât reacţia puieţilor la atac este
diferita în funcţie de intensitatea atacului, pentru stabilirea gradului de vătămare a
plantaţiilor trebuie să se ia în considerare atât frecvenţa vătămărilor, cat si
intensitatea atacului. Stabilirea frecvenţei şi intensităţii atacului se face în suprafeţe
de proba de 100 m2, în care se verifică toţi puieţii. Numărul suprafeţelor de probă
se stabileşte în funcţie de suprafaţa culturii verificate şi de diversitatea condiţiilor
microstaţionale. În cazul unor culturi cu suprafaţa de până la 3 ha se vor face 5
sondaje/ha dacă - datorită condiţiilor neuniforme - se pot separa cu uşurinţă
microstaţiuni, şi 3 sondaje/ha în celelalte situaţii. În cazul unor suprafeţe mai mari,
se vor face 3 şi respectiv 1 sondaj/ha. Suprafeţele de probă se materializează în
teren şi servesc pentru urmărirea evoluţiei atacului în sezonul de vegetaţie
respectiv, precum şi pentru controlul eficacităţii măsurilor de protecţie.
Frecvenţa puieţilor vătămaţi se calculează raportând numărul de puieţi
vătămaţi la numărul de puieţi controlaţi şi se apreciază ca fiind: redusă - până la 25
% puieţi vătămaţi; mijlocie - 26-50 % puieţi vătămaţi; mare - 51-75 % puieţi
vătămaţi şi foarte mare - 76-100 % puieţi vătămaţi.
Intensitatea atacului se apreciază translatând imaginar toate rosăturile, situate
de-a lungul puietului, la nivelul coletului şi apreciind cât anume reprezintă
rosăturile din întreaga circumferinţă la acest nivel. Se considera: intensitate slaba -
sub 25 % din circumferinţă; mijlocie - 26-50 % din circumferinţă; mare - 51-75 %
din circumferinţă şi foarte mare - peste 75 % din circumferinţă.
28
Pentru a putea stabili eficienta masurilor de protecţie, gradul de vătămare a

culturilor se va stabili atât în momentul începerii aplicării acestora, cat şi la
încheierea sezonului de vegetaţie, respectiv după retragerea gândacilor în locurile
de iernare.
i) Masuri de prevenire a atacului de Hylobius abietis.

Ţinând cont de faptul ca nivelul populaţiilor şi respectiv al vătămărilor nu
poate fi încă prognozat, şi că riscul de atac este maxim în primii 2-3 ani după
tăierea pădurii, măsurile de protecţie a culturilor împotriva atacului de Hylobius
abietis trebuie să aibă un pregnant caracter preventiv. In acest sens se recomanda:
promovarea Într-o cât mai mare măsură a regenerării naturale; limitarea mărimii
parchetelor tăiate ras la maximum 3 ha şi alăturarea parchetelor după un interval de
cel puţin 5 ani; cojirea cioatelor; curăţarea şi eliberarea parchetelor de resturi de
exploatare; lăsarea unei pauze între exploatare şi plantare de 2-3 ani de la
reprimirea lor, iar iarna suprafeţele destinate împăduririi pot fi incendiate, luând
însă masurile necesare de prevenire a incendiilor. Fac excepţie parchetele tăiate ras
în mod fortuit în staţiuni cu grohotişuri ori în alte situaţii în care, în mod normal,
tăierea rasă este interzisă, iar lăsarea acestei pauze ar duce la înrăutăţirea
condiţiilor staţionale (erodarea solului, înmlăştinare etc.) şi ar majora substanţial
costurile de reinstalare a pădurii. În astfel de situaţii, pentru a diminua
susceptibilitatea puieţilor la atac, se vor utiliza tehnologii adecvate de împadurire,
care sa diminueze socul de transplantare. Pentru toate situaţiile, la plantare trebuie
să se acorde atenţie deosebita sortării puieţilor. Aceştia trebuie sa fie viguroşi şi
fără răni. Pentru cazurile când nu se poate accepta pauza între exploatare şi
plantare, înainte de plantare partea aeriana a puieţilor se va îmbăia într-o emulsie
de piretroizi de sinteza, de preferintă Ambusch 0,5 % s.a. Decis 2,5 CE 1 % s.a., în
amestec cu un adeziv care să mărească remanenta insecticidului. În timpul
îmbăierii legăturile de puieţi se desfac pentru a se asigura umectarea
corespunzătoare a tuturor puieţilor.
j) Măsuri de combatere.
Dacă în urma controalelor efectuate se constată prezenţa dăunătorului într-o
cultură, se iau masuri de combatere a acestuia prin atragerea la scoarţe-cursă
toxice, tratate cu piretroizi de sinteza (Decis 2,5 CE, Ambusch etc., în concentraţie
de 1-2 % substanţă activă) sau cu Marschal 25 EC (1 % s.a.). Este preferabil ca
scoarţele să se trateze cu produse granulate ca Sinoratox 5G, Sinolintox 10G sau
alte insecticide similare după ce acestea s-au pensulat cu melasă. Ele se
confecţionează din coaja proaspătă de molid si au dimensiunile de 30 x 30 cm.
După tratare acestea se amplasează în teren cu mâzga în jos, parţial se acoperă cu
pământ iar deasupra fiecăreia se pune câte o piatră care să ţină scoarţa în contact
cu pamântul. În acest fel, cursele se usucă mai greu şi se prelungeşte durata de
acţiune a lor. În acelaşi scop, precum şi pentru a amplifica efectul atractant al
curselor, se recomandă ca acestea să fie acoperite cu cetina proaspătă. Când se
usucă ele trebuie schimbate.
Numărul de scoarţe-cursă ce se amplasează variază în funcţie de intensitatea
atacului, respectiv 75-100 bucăţi/ha la infestare slabă, 150-200 la infestare
mijlocie, 300 la infestare puternica si 400 la infestare foarte puternica. Protecţia
29
prin procedeul scoarţelor-cursă toxice poate da rezultate satisfăcătoare doar în

măsura în care scoarţele se amplasează la timp, în număr suficient de mare, cu
regularitatea necesara si pe întreaga perioada de timp cât gândacii sunt activi. În
cazul în care, alături de un parchet vechi de 3(4) ani, care urmează a fi împădurit,
apare în mod accidental un nou parchet (doborâturi de vânt etc.), în zona de
margine (dinspre parchetul nou) a plantaţiei ce se înfiinţează, pe o lăţime de 30 m,
se amplasează scoarţe-cursă toxice la o densitate de 400 bucăţi/ha, astfel meat sa
protejeze eficient puieţii din aceasta zona de gândacii imigraţi în noul parchet şi să
împiedice extinderea lor în toată plantaţia.
În cazul în care procedeul scoarţelor-cursă toxice nu poate fi aplicat din
diferite motive, mai ales toamna, sau nu are eficienţa scontată, se poate recurge la
stropiri cu emulsii de piretroizi de sinteza a puieţilor de îndată ce se observă
gândacii sau primele rosături (Abgraff & Soutrenon, 1991). Concentraţia
emulsiilor nu trebuie să depăşească pe cea a emulsiilor folosite la îmbăiere, iar
stropirea trebuie să se facă individual, pentru fiecare puiet, astfel încât să se evite la
maximum contaminarea nejustificată a terenului cu insecticide. Pentru a stabili
daca este necesara repetarea tratamentului, se va urmări evoluţia atacului.
Sunt promiţătoare unele rezultate obţinute în capturarea gândacilor de Hylobius
abietis cu ajutorul curselor amorsate cu atractanţi sintetici (Prorocu, 1998).
3.2. MORFOLOGIA ŞI BIOLOGIA DĂUNĂTORULUI - Lymantria

monacha (omida păroasă a molidului)
a)Morfologia.
Fluturii sunt coloraţi alb - negru ; la ei se observa dimorfismul sexual in

ceea ce priveste forma antenelor, coloraţia si mărimea corpului. Masculul are
distanţa dintre aripile deschise ( anvergura ) de 35 -45 mm. Antenele sunt păroase,
dublu pectinate. Toracele este alburiu cu două pete negre iar partea posterioară a
corpului este de culoare neagră cenuşie.
Aripile anterioare sunt albe şi acoperite cu numeroase dungi negre in formă
de zig - zag, orientate in direcţii perpendiculare pe lungimea aripilor. Aripile
posterioare sunt cenuşi iar marginile tigulate alb cu negru. Femela are anvergura
de 45 - 55 mm. Antenele sunt subţiri si dinţate pe margini. Toracele este la fel ca la
mascul. Partea superioară a corpului este roşcată. Pe fiecare nivel are câte o pată de
culoare închisă aşezată transversal. Corpul se termina printr-o porţiune alungită şi
cu un oviscapt care apare in momentul depuneri ouălor. Ouăle sunt de dimensiunea
unui grăunte de mac (cca 1 mm) de formă sferică, turtite puţin, aşa încât au două
porţiuni puţin plate. Culoarea lor este la început roz - castanie cu reflexe violete,
apoi culoarea devine mai închisa şi capătă un luciu cenuşiu opac. Înaintea eclozării
omizilor culoarea lor devine sidefată..
Omida când iese din ou are cca. 3 mm lungime. La început coloritul ei este
deschis gălbui - cenuşiu, maro şi apoi devine negru. Aceasta trecere de la galben la
negru are loc într- un interval de cca. 6 ore la o temperatura de cca. 17 grade C.
30
Omida are peri lungi, negri. Culoarea de baza a omizilor mari este albicioasa -
gălbuie, variaţia nuanţelor coloritului fiind mare, de la alb, cenuşiu până la negru.
Primul si al doilea inel toracic al omizi este mai lat. Pe corp are 6 rânduri de negi,
albaştri si roşcaţi cu peri de culoare închisă. Pe măsura ce se dezvolta - mai ales
după vârsta a III a apare pe spatele omizii o dungă neagra care începe de la al
doilea inel până la inelul 9 sau 11. Această dungă se întrerupe catre mijlocul
corpului lăsând la mijloc o pată alba caracteristică. Pe ultima parte a corpului
omizii, dunga neagra continua. Înainte de impupare omida ajunge la 3,5 - 5 cm.
Omizile din care rezultă masculi sunt întotdeauna mai mici. Când sunt mici,
omizile de Lymantria monacha se aseamănă foarte mult cu omizile de Oenistis
guadra si Lithosia deplana. Aceste omizi nu sunt dăunătoare, căci se hrănesc cu
licheni care trăiesc pe arbori, de aici şi denumirea de "omizi de licheni". Omizile
de Lymantria monacha sunt confundate de multe ori cu acestea. Determinarea
vârstei omizilor se face după lăţimea capsulei cefalice, fiind cunoscut faptul că
între doua năpârliri variaţia acestei lăţimi este foarte mare, in timp ce variaţia
corpului este foarte mică Dimensiunile lăţimii medii ale capsulei cefalice la
omizile de Lymantria monacha, ,pe vârste sunt:
Dimensiunile lăţimii medie a capului omizilor

Tabel 20
Larve de vârstă Lăţimea medie a Lăţimea minimă Lăţimea
capului găsită maximă găsită
I 0,56 0,53 0,60

II- a 1,01 0,94 1,07
III-a 1,74 1,66 1,84
IV-a 2,50 2,00 2,70
V-a 3,40 2,70 3,96
Prepupe mascule 3,88 3,80 3,96
Prepupe femele 4,29 4,20 4,39
31
Excrementele omizilor sunt uşor de recunoscut ele având forma si culoare

caracteristică. La omizile aflate in primele doua vârste, excrementele sunt negre şi
mici, greu de recunoscut fată de excrementele altor specii.
Începând cu vârsta a 3 a excrementele eu forma unor butoiaşe înguste, cu 5
dungi longitudinale si doua şanţuri transversale. Culoarea lor este verzuie cu
diferite nuanţe gălbui.
Pupa la început este colorată verzui deschis, iar culoarea ei se schimbă
curând devenind cafenie - lucios, având pe ea smocuri de peri de culoare deschisa.
Pupele femele sunt mai mari decât pupele mascule, primele ajungând la cca.
30mm. iar celelalte la cca 18mm. Determinarea sexului se poate face atât după
forma învelişulisului antenelor ( care sunt mai late la masculi şi mai înguste la
femele ) cât si după forma si poziţia deschiderilor sexuale a viitoarelor insecte
adulte, care se disting la pupe la ultimele trei inele, pe partea abdominală.
b) Dezvoltarea insectei.
Omizile se formează in ouă după cca 14 zile de la depunere, iar completa lor
dezvoltare are loc la 14 săptămâni, adică la sfârşitul luni noiembrie. Acest interval
in care se face dezvoltarea completă a omizilor s-a constatat ca nu este influenţat
de temperatura aerului. Eclozarea omizilor are loc in primăvara următoare, aşa că
insecta iernează in stadiul de ou. În timpul primăveri odată cu creşterea temperaturi
peste valoarea punctului zero de dezvoltare a insectei, larva se hrăneşte cu
conţinutul oului si apoi după un anumit timp eclozează.
Ecloziunea omizilor are loc in aprilie sau mai, după cum evoluează
temperatura. Aceasta nu are loc simultan ci la diferite intervale în funcţie de
32
altitudine, expoziţie si temperatura aerului. Chiar pe acelaşi arbore ecloziunea este

diferită. În partea superioara a trunchiului are loc mai devreme, deoarece această
parte a arborelui este încălzită mai puternic de razele soarelui. Cu cât coborâm
ecloziunea se produce mult mai târziu. După observaţii făcute de unii cercetători
data ecloziuni medie a omizilor pe un arbore poate fi considerată atunci când are
loc ecloziunea omizilor la o înălţime de 2 m. Faţă de această dată limitele maxime
şi minime variaza intre 1- 3 zile.
Omizile abia eclozate stau mai mult timp la un loc, îngrămădite în aşa
numitele "oglinzi". Timpul cât stau pe oglindă depinde de condiţiile climatice. Pe
vreme călduroasă stau mai puţin iar pe vreme rece mai mult. Acest lucru trebuie
cunoscut pentru a ţine seama de timpul potrivit acţiuni de combatere. Părăsind
"oglinzile" omizile se îndreaptă spre coronament pentru a se hrăni cu
frunzelearborilor. Omizile abia ecloziate au mandibulele slabe si nu se pot hrăni
decât cu frunze si ace tinere. Ecloziunea ar trebui sa aibă loc odată cu desfacerea
mugurilor foliari. De obicei aceasta se produce cu puţin timp înainte dar perioada
cât omizile stau pe "oglinzi" le conferă timp pentru a ajunge in vârf odată cu
desfacere mugurilor. In lipsa mugurilor foliacei omizile se hrănesc si cu muguri
floriferi.
Odată ajunse in coronament si având la dispoziţie hrana necesara, omizile se
dezvolta hrănindu-se cu acele sau frunzele arborilor respectivi.
Pentru a se dezvolta complet, omizile năpârlesc in 4,5 chiar 6 ore. Intervalul
de timp de la o năpârlire la alta este cunoscut sub denumirea de "vârsta". Omizile
au 5 - 6 vârste. Dezvoltarea omizilor de la o vârstă la alta are o importanţă practică
foarte mare. Practicianul care aplică tratamentele de combatere trebuie să ţină
seama de vârsta omizilor. Este cunoscut faptul, ca începând cu vârsta a 4 a
rezistenta acestora la acţiunea insecticidelor creste considerabil şi în consecinţa
tratamentele trebuie terminate în primele 3 vârste. Deosebirea vârstelor se face
după lăţimea capsulei cefalice. Pentru practică este bine stiut dacă omizile sunt de
puţin timp trecute dintr-o vârstă in alta sau daca sunt înainte de năpârlire. Vârstele
omizilor au o durată diferită, cea mai lungă este de obicei vârsta I si vârsta: a 5 a.
Durata unei vârste depinde foarte mult de temperatura aerului.
Durata primelor vârste la diferite temperaturi

Tabel 21
VÂRSTA TEMPERATURA ÎN DURATA VÂRSTEI ÎN
GRADE C ZILE
18,8 7
I 12 17
22,2 4
II-a 15,3 8,2
17,1 5
III-a 10,0 21
Durata stadiului de larvă în natură este diferită in funcţie de temperatură variind

între 50 - 70 zile.
33
După ce se dezvoltă complet, omizile se împupează în imediata apropiere a

locului unde s-au hrănit : in coroana sau pe trunchiul arborelui. Cea mai mare parte
a pupelor se află in coroana. Înainte de a se impupa omida îşi face mai întâi un
ţesut foarte rar în care stă cateva zile si apoi năpârleşte pentru ultima oara
transformându-se in pupă. Aceasta perioada de timp după ce omida îşi face acest
tesut si până la împupare se numeşte repaus prepupal. Aceasta poate dura până la 5
zile în funcţie de temperatură. Omizile din care rezultă pupe mascule se împupeaza
cu câteva zile mai devreme decât omizile din care rezultă pupe femele. Acestea din
urmă au o vârstă în plus şi deci trec in vârsta a 6 a, eventual a 7 a sau chiar dacă au
tot cinci vârste ultima durează mai mult decât la mascul. Durata stadiului de pupa
variază intre 15-25 zile fiind în funcţie de temperatură. Durata stadiului de pupa la
masculi este în general ceva mai mare decât la femele. Aceasta diferenţă este de 1-
3 zile.
Apariţia fluturilor din pupe durează cca. 2 - 4 min. Dezvoltarea completă a
fluturelui este de cca. 30 min la o temperatură de 20 - 22 grade C. Formarea
aripilor si luarea poziţiei normale a acestora mai durează 10 - 20 min. Primii fluturi
care apar sunt masculi si au avans de 1- 2 zile asupra femelelor.
Generaţia insectei se socoteşte de la începutul dezvoltări embrionare şi se
termină cu apariţia fluturilor si depunerea ouălor. Ea durează un an de zile.
Cuprinde doua perioade: una de dezvoltare a insectei si una de repaus. Cea de
dezvoltare durează cca.3 luni şi ½ , restul de 8 luni ½ sub forma de ou sau omidă
formată.
Dezvoltarea insectei în funcţie de Temperatură

Tabel 22
Specificaţi Temp. Durata de Temp. Medie Durata de
Medie dezvoltare Grade C dezvoltare
Grade C
Larva 13,8 66 zile 15,8 52 zile
Larva + pupa 14,4 83 zile 15,8 67zile
Larvă + pupă 14,9 114 zile 16,6 95 zile
+dezvoltare
Perioada de - 3,6 luni - 3,2 luni
dezvoltare
Perioada de - 8,2 luni - 8,8 luni
dezvoltare
c) Hrănirea omizilor. Omizile după ce au iesit din ou se hrănesc cu frunze

fragede sau muguri proaspăt desfăcuţi. Acele vechi de molid sunt consumate de
omizile mai mari, începând cu vârsta a 3a. Chiar si omizile de vârsta a 3a rod acele
bătrâne numai in mod superficial, preferând sa se hrănească cu acele crude din
acelaşi an. Omizile se hrănesc tot timpul zilei, cantitatea maximă de hrană
consumând-o de după amiaza spre seara si pana aproape de miezul nopţii.
Pe timp noros omizile consumă in cursul zilei cea mai mare cantitate de
hrana. Astfel după Mors – pe timp noros in care amplitudinea temperaturii este mai
34
mica de cca 6 – 2 grade C – cantitatea maximă de hrana (78%) este consumată in

orele din timpul zile; in zilele călduroase si senine când variaţia temperaturii este
de 15,3 grade C, consumul de hrana maxim este noaptea (63%). In afara de
frunzele pe care le consuma, ca hrana omizile risipesc cantităţi însemnate de ace
sau frunze, pe care le rup de la mijlocul sau baza lor şi cad. Cantitatea de hrana
consumata si risipita de omizi variază foarte mult de la o vârsta la alta, in sensul ca
ea creste foarte mult pe măsura ce omizile înaintează in vârstă . De asemenea
variază mult si cantitatea de hrana consumata de omizile din care vor rezulta
masculi fata de cea consumată de omizi din care vor rezulta femele.
Tabel 23
Cantitatea de hrană consumătă şi
risipită
SEXUL MOLID BRAD FAG MAR
Ace Ace
bătrân Tiner
e e
Omida care se transfoma în 1401,1 24,5 1949,0 68,6 11,6
pupă femelă
Omidă care se transformă în 667,3 22,8 837,7 38,9 7,9
pupă mascul
Rezultă ca omizile care se transformă in pupe femele consumă o cantitate

mai mare de hrană. Cea mai mare cantitate o consumă omizile din ultima vârstă
care reprezintă un procent de 80,9 %. La femele şi 73,3 – 77,3 % la masculi, faţă
de totalul hranei consumate si risipite.
d) Depistarea şi prognoza defoliatorului Lymantria monacha
Metoda principală pentru stabilirea prezenţei si a avertizarea creşterii

numerice a populaţiei de Lymantria monacha este cea feromonala.
Ea constă în utilizarea unor curse prevăzute cu nade ce conţin un feromon
sintetic numit „Atralymon”. Feromonul este stocat in convexitatea dopului de
cauciuc similar cu cel al sticluţelor de penicilină. Aceasta constituie nada
feromonala. Cursele feromonale sunt de două feluri : cu adeziv si fără adeziv. Cele
cu adeziv numite şi „ Tetratrap „ sunt formate din două panouri suprapuse,îndoite
in unghi obtuz si prinse faţă în faţă cu partea concavă, cu ajutorul a patru bucăţi de
sârmă distanţate la aproximativ 3 cm unul de celălalt .
Adezivul se aplică numai pe faţa internă a panoului inferior. Prin centrul
panoului de deasupra se trece sârma de al cărei capăt anterior se fixează nada, în
dreptul intervalului dintre cele două panouri suprapuse, iar capătul superior
serveşte la fixarea cursei de arbore, la circa 1,8 – 2 m înălţime. Până în ultimul an
s-a folosit o altă curea feromonala cu adeziv formată dintr-un panou de plastic de
30 / 40 cm uns cu clei pe o parte in mijlocul căreia se fixează nada feromonala.
Acesta a fost cel mai utilizat in producţie. După ultimele cercetări s-a observat că
35
noua cursa feromonala „ Tetratrap „ este mai eficientă ( prinde de 5 ori mai mulţi
fluturi ) decât cea veche; iar aceasta urmează a fi înlocuită.
Cursa feromonala fără adeziv denumită şi „cursa pâlnie” constă dintr-o
pâlnie de material plastic cu diametrul de 25 – 30 cm si orificiul interior de 3 cm;
de pâlnie se prinde o pungă de polietilenă cu lăţimea de cca 20 cm şi adâncimea de
30 cm. Pâlnia se fixează prin 3 benzi de material plastic mai rigid, de un capac sub
formă de abajur. Cursa se asamblează cu ajutorul unor butoni metalici care asigură
soliditatea ei. Prin centrul abajurului trece o sârmă de care se fixează nada, capătul
superior al sârmei serveste la prinderea ei în arbore la înălţimea de 1,8 – 2 m.
Pentru a permite scurgere apei de ploaie punga de polietilenă se perforează în
partea inferioară. Evacuarea pungii colectoare se face prin spaţiul dintre pâlnie şi
sac.
Amplasarea curselor feromonale se face în toate pădurile de molid şi brad
sau amestec, în care molidul si bradul participă cu 30 % indiferent de vârsta
arborilor. O cursă feromonala constituie „ un punct de control „ pentru Lymantria
monacha care se numerotează cu vopsea si rămâne aceeaşi an de an. În pădurile de
răşinoase şi amestecurile de răşinoase cu foioase din Carpaţii Orientali se
amplasează o cursă la 50 -100 ha, iar in arboretele în care în ultimii ani s-au
înregistrat peste 200 de fluturi la un punct de control, unei curse feromonale îi
revine 50 ha. În pădurile din Carpaţii Meridionali, Apuseni, Banat se amplasează o
cursa la 150 – 200 ha. Pentru materializarea în teren a acestor reţele de diferite
desimi, se execută în prealabil o serie de lucrări de birou. Se trasează pe calc, la
scara 1:20 000 caroiaje latura pătratului de 3,5 ; 5 şi 7 cm, corespunzător desimii
curselor. Aceste caroiaje se suprapun peste hărţile UP –urilor şi se însemnează
astfel punctele de depistare din reţea, ele corespunzând colţurilor fiecărui pătrat din
caroiaj. Amplasarea curselor se face în interiorul arboretului de preferinţă la 100 m
de la marginea păduri. Orientativ, aceste curse se instalează între 5 -15 iulie in
arboretele situate până la 800 altitudine si între 15 – 30 iulie în cele de peste 800
m altitudine. Controlul tuturor curselor se face începând cu data instalări şi până la
încheierea perioadei de zbor în orele de dimineaţă, de două ori pe săptămână. Se
înregistrează data şi numărul fluturilor capturaţi după care aceştia se îndepărtează.
Observaţiile asupra fluturilor atraşi de cursele luminoase se fac între orele 22- 4, pe
timp cald, în serile fără lună plină .
Fluturii de Lymantria monacha prezintă o capacitate mare de dispersiune, iar
condiţiile climatice variază de la un an la altul, datele obţinute prin metoda
feromonala sunt totuşi orientative. În consecinţă pe baza lor se poate stabili
necesitatea aplicării şi a altor procedee de depistare. Astfel dacă la o cursă
feromonala se capturează în cursul întregii perioade de zbor 200 –500 masculi în
arborete sub 60 ani şi 500 –1 000 masculi în arborete de peste 60 ani , în anul
următor se execută depisterea în stadiul larvar si dublarea numărului de curse.
Dacă la o cursă se înregistrează capturi de 500 -1000 masculi în arborete sub 60
ani şi 1000 – 2000 masculi in arborete peste 60 ani, in aceeaşi toamnă se execută
depistarea în stadiul de ou. În anul următor se face depistarea în stadiul larvar. În
acelaşi timp va avea loc îndesirea reţelei astfel încât distanţa dintre curse să ajungă
la 300 m. La îndesirea reţelei se vor folosi cursele „ Tetratrap”.
36
e) Depistarea în stadiu de ou.
Lucrarea se execută pe grupe de parcele în care numărul de fluturi capturaţi

la o cursă este mai mare de 500 în arborete sub 60 ani şi mai mare de 1000 în cele
de peste 60 ani. Aceasta se efctueaza toamna de la 15 IX ,până la 1 XI . În acest
scop se doboară 3 grupe de cate 2-3 arbori cu caracteristici dendrometrice medii
având scoarţa solzoasa, în treimea superioara, mijlocie şi inferioară a versantului.
Ouăle se caută prin desfacerea solzilor pe întreaga porţiune cu ritidom dezvoltat al
tulpinii. În scopul compensării erorilor inerente procedeului de depistare, numerele
de ouă stabilite se măresc cu 30 %. După primirea buletinului de analiză, pentru
fiecare grupa de arbori se calculează numărul mediu de ouă viabile pe arbore, care
reprezintă densitatea populaţiei în punctul respectiv. Procentul probabil de
defoliere se determină prin utilizarea tabelului cu numere critice, comparând
densitatea stabilită cu cifrele înscrise în el.
Nr. critice de oua de Lymantria monacha în funcţie de vârstă
Tabel 24
Vârstă 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Nr mediu de
Ouă pe arbore 400800 1100 1500 2000 2500 3000 4000 5000 6000
Dacă procentul probabil de defoliere, stabilit după numărul mediu de,ouă

este mai mare de 1 % se consideră că dăunătorul a intrat in gradaţie.
f) Depistarea după omizi.
Procedeul se face in suprafeţele în care în anul precedent s-au capturat peste

200 fluturi la o cursă în funcţie de vârsta arboretelui. Lucrarea se execută în
perioada de ecloziune şi în perioada vârstelor 4 - 6 ale omizilor. În perioada de
ecloziune în fiecare grup de u.a. la sfârşitul luni aprilie sau începutul luni mai, în
funcţie de încălzirea vremi, se inelează cu clei câte 10 arbori cu scoarţa solzoasă.
Inelul de clei, lat de 10 cm, se aplică la înălţimea de 2 m. Controlul acestora se face
de două ori pe săptămână până la sfârşitul lunii mai. Se controlează inelele de clei
şi porţiunea de sub ele şi se numără omizile găsite. Numărul de omizi aflate de
diferite vârste pe arbori inelaţi se cumulează, iar rezultatul obţinut se înmulţeşte cu
4, estimându-se în acest mod numărul de omizi pe arbore. Procentul de defoliere se
calculează în funcţie de numerele critice din tabelul următor.
37
g) Intensitatea de infestare la Lymantria monacha în funcţie de nr. omizilor

de pe arbore
Tabel 25
Intensitate Nr. de omizi pe arborete de răsinoase în vârstă de ani
a infestări 40 50 60 70 80 90 100
Latentă 3 4 5 6 8 10 12
Foarte 3 40 50 60 80 100 120
slabă
Slabă 150 200 250 300 400 500 600
Mijlocie 75 1000 1250 1500 2000 2500 3000
Puternică 1500 2000 2500 3000 4000 5000 6000
3.2.1. Atralymon - feromon pentru Lymantria monacha
Feromonul Atralymon folosit la depistarea defoliatorului Lymantria

monacha are un rol important in supravegherea densităţii populaţiei.
Prin capturarea fluturilor masculi cu ajutorul feromonului se poate stabili
variaţia
numerica si evoluţia populaţiilor de la un an la altul. Nu se pun probleme deosebite
pana la 200 fluturi masculi. capturaţi la o nada feromonala.
Metoda feromonala de supraveghere a prezentei insectei Lymantria monacha
cu ajutorul feromonului Atralymon da o mare siguranţă in cunoaşterea nivelului
densităţii dăunătorului si oferă posibilitatea preveniri la timp a formari focarelor
incipiente de înmulţire in masa. Feromonul Atralymon are urmatoarea compozitie
chimica Z7, 8 - epoxi - 2 -metiloctadecan. Sinteza acestui fenomen s-a facut inca
din 1969 in SUA de Bieri, Beroza si Collier (1970) sub denumirea de Disparlure.
La Lymantria monacha, s-a experimentat in ani 1974 -1975, după care s-a
generalizat in producţie pentru controlul prezentei si avertizări creşteri numerice a
dăunătorului in stadiul de adult. S-au folosit curse de adeziv si curse fără adeziv.
Cursele feromonale s-au amplasat in toate aboretele de răşinoase cat si in
amestecurile de răşinoase cu fag.
38
Metoda feromonala a asigurat stabilirea prezentei defoliatorului Lymantria

moncha in cursul perioadei de zbor si a permis descoperirea acesteia in diferite
zone, chiar in cazul unor populatii scazute. Prin folosirea unei retele dese de curse
feromonale, in tara noastră s-au putut delimita zonele in care prezenţa dăunătorului
a aratat oscilaţii mari de la an la an, in funcţie de natura si structura arboretului, de
condiţiile de mediu, altitudine, expoziţie si de evoluţia factorilor climatici. La
nivelul ţării la o cursa feromonala au revenit in medie la 200 ha. In acest fel s-a
acţionat asupra potenţialului biotic de înmulţire al dăunătorului, încă din faza de
latentă. In acest context se poate spune că procedeul feromonal in cazul
defoliatorului Lymantria mortacha se încadrează , in măsurile preventive ce se iau
in pădure pentru realizarea obiectivului de lupta integrata. Prin aceasta acţiune
ecologica, metoda feromonala la acest dăunător prezintă avantajul de a evita pe cât
posibil intervenţiile in pădure cu substanţe poluante mai cu seama în focare
incipiente.
3.3 Ips typographus - gandacul mare de scoarta al molidului

Ips typographus sau gândacul mare de scoarţă al molidului este un important
dăunător al pădurilor cu molid din România și nu numai, care pe fondul unor
cantități importante de material lemnos (favorabil gradațiilor), rezultat în urma
acțiunii unor diverși factori (doborâturi și rupturi de vânt și zăpadă, incendii,
atacuri de insecte, secete extreme, poluare etc.), poate produce pagube
semnificative în rândul arborilor (A.P. Nuțu, M.L. Duduman).
39
Arbori rămași în urma doborâturilor de vânt și atacați de Ips typographus
Gradația este înmulțirea în masă a numărului de indivizi dintr-o populație. În

această perioadă are loc o variație a densității populaţiilor de dăunători, astfel,
numărul insectelor creşte peste numărul normal (generaţia de fier), după care are
loc o scădere bruscă.
Fig. 4 -Modelul teoretic al gradației (Daniela Lupaştean)
Din punct de vedere teoretic, gradaţia este împărţită în patru faze:
 faza incipientă
 faza creşterii numerice
 erupţia (corespunzătoare progradaţiei)
 faza de criză (corespunzătoare retrogradaţiei) (Daniela
Lupaştean)
 Gradațiile pot fi cauzate în principal de :
 Doborâturi și rupturi de vânt și zăpadă
 Incendii
40
 Secete extreme
 Poluare etc.
Astfel, putem observa că în cazul speciei Ips typographus avem două

intervale de timp (respectiv 2001-2006 și 2007-2012), în ambele perioade
realizând atacuri pe suprafețe mai mari de 1,5 milioane de hectare.
Încă din 1989 specialiștii îl considerau unul dintre cei mai agresivi dăunători
ai molidului în Eurasia (Bakke, 1989).
Din punct de vedere al distribuției pe glob, Ips typographus este răspândit pe

scară largă, în acelaşi interval de distribuție cu al gazdei sale principale, molidul.
Distribuția geografică a speciei Ips typographus
Adultul are lungimea de 3.5-5.5 mm, pronotul negru-castaniu, elitrele

castanii-închis, iar picioarele şi antenele galbene. Elitrele în partea posterioară au o
teşitură care prezintă pe margine câte patru dinţi de fiecare parte; cel de-al 3-lea
dinte, porneşte de la marginea de sus, este mai mare şi îngroşat la vârf. De
asemenea elitrele mai prezintă niște şiruri de puncte adâncite (Marcu și Tudor,
1976; Marcu și Simon, 1995; Simionescu și al., 2000).
41
Ips typographus
Oul este oval, alb lucitor, cu diametrul de 0.6-1 mm lungime (Simionescu și

al. ,2000).
Larva matură are mărimea de 4-5 mm lungime, corpul uşor curbat, este
apodă, albă, şi cu capul de culoare deschisă, iar mai târziu brun-castanie. La
început larvele sunt mici, dar pe măsură ce cresc sapă galerii, trecând prin trei
vârste, iar în ultima făcându-şi leagănul de împupare (Simionescu, 1987).
Pupa are mărimea de 4.3-5.5 mm, este de culoare albă, imobilă şi prezintă
organele viitorului adult (Simionescu, 1987).
În România insecta are două zboruri pe an, datorită condițiilor climatice. Cel

mai puternic zbor se produce primăvara târziu (fiind produs de generația
hibernantă, gândaci care au devenit adulți anul anterior) și e influențat de
altitudinea şi expoziţia terenului, dar în principal de temperatura medie care trebuie
să fie câteva zile consecutive cu valoarea 16.5 °C (Lobinger, 1994; Baier și al.,
2007).
42
Ilustrație a adultului, a larvei, a pupei și a galeriilor
Un lucru interesant este că masculii încep zborul mai devreme decât

femelele (Zuber și Benz, 1992; Faccoli și Buffo, 2004; Wermelinger, 2004),
deoarece aceştia caută arborii gazdă şi sapă în scoarţa arborelui un orificiu de
intrare prin care, cu ajutorul feromonului lansat, masculul atrage 1-3 (de regulă 2)
femele, care sunt fecundate (Simionescu și al., 2000).
După împerechere, femelele sapă în scoarță câte o galerie mamă verticală, în

direcţie opusă și paralele, cu lăţimea de 3-3.5 mm şi pot atinge lungimea de 6-15
cm.
43
Galerii cu larve pe scoarță
Pe pereţii laterali ai galeriei, femela sapă nişe laterale mici, la o distanţă de
2-10 mm una de alta, în care depune ouă (20-100). După 10-14 zile de la depunere
eclozează larvele, care sapă galerii perpendiculare pe cea maternală, îngroşate spre
partea terminală.
Cel de-al doilea zbor (al generației I) are loc la începutul lunii iulie, iar
generația a II a zburând în luna august. Numărul de zboruri nefiind egal cu
numărul de generații. O generație reprezintă rezultatul ouălor depuse în anul
respectiv. Insecta are, deci, două generaţii pe an. (Simionescu și al., 2000).
Dăunătorul preferă arborii de molid cu o vârstă medie de 80-100 de ani,

rareori pe cei sub 50 de ani. Este o insectă specifică molidului, dar care atacă şi
pinul şi laricele când acestea se află în amestec cu molidul. Cel mai mult preferă
arborii cu scoarţă groasă.
44
Zona atacată de dăunător
Zonele preferate de dăunător
45
Vătămarea constă în distrugerea zonei cambiale.
Arborii vătămaţi pot fi remarcaţi la început după vârful galben sau roşcat,

mai târziu, tot coronamentul se înroşeşte, pe tulpină se poate observa rumeguşul
eliminat prin găurile de intrare, adesea picături de răşină un atac înaintat sau
repetat se poate remarca prin desprinderea scoarței. Insecta preferă arboretele
rărite, marginile de pădure rămase în lumină după exploatarea parchetului vecin,
expoziţiile sudice.
Informaţiile legate de anumite activităţi biologice ale insectelor sunt

transmise cu ajutorul feromonilor, care se clasifică în: feromoni sexuali, feromoni
de alarmă, feromoni de marcare, feromoni necrofori, feromoni de agregare.
Un rol decisiv în colonizarea gândacilor de scoarţă pe noi gazde îl au

feromonii de agregare produşi de unul din sexe şi substanţele volatile produse de
arborii-gazdă.
În general, este un dăunător secundar, dar poate deveni şi primar, atacând

arborii sănătoşi (Simionescu și al., 2000).
Datorită acestui fapt, cea mai utilizată metodă de monitorizare este metoda

feromonală. Pentru monitorizarea populațiilor avem nevoie de curse cu nade
feromonale amplasate strategic în pădure.
Nada feromonală este formată dintr-o ţesătură absorbantă, din material

plastic sau din hârtie presată, în care este stocat feromonul. Pentru a fi eficientă,
nada feromonală trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume:
 să aibă putere de atracţie mare sau cel puţin egală cu sursa

naturală;
 să-şi păstreze capacitatea de atracţie timp îndelungat (perioada
de activitate a insectelor de scoarţă dintr-un sezon de vegetaţie);
 pe toată perioada de activitate să asigure uniformitatea atracţiei;
46
Curse amplasate strategic
Gândaci capturați
Combatere:
În stadiile de început ale gradatiei, arborii infectați și descoperiți a fi

infectati din timp, se recomanda a fi doborâți şi decojiți cât încă insecta e în stadiul
de larvă. De asemenea, arborii atacați în toamnă, se recomandă a fi scoși până în
primăvara următoare din arboretul infestat. Cea mai buna metoda de combatere
este preventia....de îndată ce este identificat un pâlc de arbori infectati, aceștia
trebuie extrași din pădure și dacă nu e posibil, măcar doborâți şi cojiți cât încă mai
47
au insectele în stadiul de larvă. Arborii care sunt scoși la doua trei luni după ce
sunt părăsiți de insecte nu mai produc niciun efect în partea de combatere propriu-
zisă
48
3.3. Soluţii de prevenire şi combatere adaptate pentru Ocolul Silvic Vama
REGIA NAŢIONALA A PĂDURILOR

DIRECŢIA SILVICA SUCEAVA
OCOLUL SILVIC VAMA
MEMORIU JUSTIFICATIV privind efectuarea lucrărilor de protectia pădurilor,,

intocmirea documentaţiei de STATISTICA si PROGNOZA a DĂUNĂTORILOR in anul
2021, precum si a lucrărilor propuse pentru 2022
Se constata o diminuare a suprafeţelor infestate fata de anul anterior 2020, iar in cursul
anului 2021 nu au existat factori favorizanti pentru inmultirea dăunătorilor sau pentru creşterea
suprafeţelor infestate.
Lucrările de protectie a pădurilor au fost efectuate pentru menţinerea unei stări
fitosanitare corespunzătoare in pepiniere, solarii, culturi tinere si arboretele de rasinoase din
cadrul Ocolului silvic Vama.
Pepiniere si solarii
Pentru depistarea prezentei cărăbuşilor in pepiniere si suprafeţe de impadurit, au fost
efectuate sondaje prin care nu a fost semnalata prezenta dăunătorului
Atat in pepiniere cat si in suprafeţele impadurite in anul 2021 nu au fost executate
lucrări de prevenire,sau combatere la cărăbuşi.
Având in vedere rezultatele sondajelor din anul 2021, nu consideram necesare masuri
de combatere a cărăbuşilor pentru anul 2022.
In solarul din pepiniera Prisaca Dornei, in suprafaţa de 1,5 ari ( 1,2 ari semănătură cu
Mo si 0,3 ari semanantura cu Pis) a fost depistat dăunătorul Fuzarium sp.
Pentru combatere a fost folosit produsul Ridomil Gold 1,25 kg/ar prin stropire cu 5 1.
solutie/m.p., Topsin, Previcur si Folpan. Procedura a fost repetata de 7 ori.
Atacurile aparate atit in solar cit si in pepiniere nu au compromis culturile, fiind luate la
timp masurile de combatere.
Culturi tinere si arborete
In cursul anului 2021 in parte din cantoanele silvice din cadrul ocolului au fost
inregistrati un număr de 113 arbori infestati pe picior, dupa cum urmeaza :
cantonul Bardan 3 buc ;
cantonul Miclăușaa 90 buc ;
cantonul Deița 20 buc ;
Din cei 113 arbori infestati 20 de arbori au fost cojiţi pe loc in timpul optim si scosi din
pădure, iar 93 arbori sunt pusi in valoare si urmeaza sa fie exploatati pana la sfarsitul anului.
Fata de anul anterior se observa o scădere cu 51 % a arborilor infestati pe picior de
ipidae in arboretele de rasinoase cu virste intre 60 - 100 ani.
In vederea prevenirii si limitării atacurilor de ipidae au fost instalati un număr de 58
arbori cursa seria I-a care au fost cojiţi in intervalul 10 - 20 mai, iar arborii cursa seria a Il-a si
a IlI-a au fost instalati din arborii infestati pe picior si au fost cojiţi la timp.
49
Au mai fost instalate un număr de 620 curse tip Cluj cu feromoni, unde numărul maxim
de gindaci capturati a fost de 11701 in U.P I Deia, u.a 129C, iar numărul maxim de intrări la
arboriicursa s-a înregistrat 75 intrari/m.p. in UP I Deia ,ua 107B .
In vederea menţinerii unei stări fitosanitare corespunzătoare in arborete pentru anul
2022 au fost prevăzuţi a fi amplasaţi un număr de 220 arbori cursa clasici si 420 buc. curse tip
Cluj cu feromoni Atratyp si Atracalch.
In anul 2022 vom menţine cate doua curse pe UP, tip Cluj cu feromoni Atradup pentru
monitorizarea dăunătorului.
Vor fi luate toate masurile pentru scoaterea la timp a doboriturilor si rupturilor din
pădure.
In cursul anului 2021 s-au înregistrat atacuri de Hylobius abietis in UP I, u.a. 129B,
131G, 133R,130N, 107B SI 108A, unde pe 19 ha au fost aplicate stropiri cu soluţie de
Mospilam. In celelalte plantatii tinere au fost amplasate coji toxice.
Pentru prevenirea atacurilor in anul 2022, in funcţie de rezultatul depistării dăunătorului
Hylobius abietis, s-a prevăzut tratarea puietilor inainte de plantare cu Mospilan 1 kg/20000
puieti si combaterea prin coji toxice pe suprafaţa de 93,9 ha, iar pe suprafaţa de 20 ha (plantatii
2015), prin stropire cu soluţie cu Mospilan 0,65 kg./ha.
Fata de anul 2020 in cursul anului 2021 s-a observat o menţinere a intensitatii
roaderilor produse de vanat in plantatii si arboreta tinere. Ca suprafaţa afectata aceasta s-a
mentinut aprox. la fel.
In anul 2021 a fost prevăzută a fi protejaae cu repelente suprafaţa de 86,3 ha, folosind
Cervacol (10 kg/ha), pe un număr de 4000 puieti/ha.
Aplicarea repelentului se face prin protejarea mugurelui terminal cu Cervacol. Pentru
anul 2022 s-a prevăzut aplicarea tratamentului cu repelente pe o suprafaţa de 93,9 ha, avand in
vedere ca in primavara anului 2022 se va planta suprafaţa de cca.20 ha.
Au fost luate masuri de asigurare a hranei vinatului pe timp de iama si amplasarea
acesteia in zone unde nu sunt suprafeţe cu plantatii tinere.
Pentru anul 2022 vor fi luate , la fel ca in 2021, toate masurile ca produsele accidentale
din doborituri si rupturi de vint si zapada sa fie scoase in cel mai scurt timp, sau cojirea la timp
a celor care vor fi infestate de către ipidae.
In ce priveşte dăunătorul Lymantria Monacha nu a fost observata o creştere a
numărului de fluturi capturati la panou cu feromoni fata de anul precedent.
Numărul maxim de fluturi capturati la curse a fost de 61 buc. inregistrat in cantonul
silvic Miclăușa, UP I Deia, ua.l68A .
Pentru anul 2022 am prevăzut un număr de 173 de panouri prevăzute cu feromoni
Atralymon.
Înainte de folosirea substanţelor chimice la tratamente se va urmări si cauta folosirea cu
prioritate a tratamentelor non chimice, in funcţie de complexitatea dăunătorului aparat.
VALOAREA TOTALĂ A LUCRĂRILOR DE PROTECTIA PĂDURILOR
PENTRU ANUL 2015 ESTE DE 168928 LEl (fără TVA) , DIN CARE MANOPERĂ 100856
LEl (fără TVA).
50
Norme de tehnica securităţii muncii la prevenirea şi combaterea

dăunătorilor
Regulile de protecţie a muncii trebuie respectate cu ocazia tuturor lucrărilor

de protecţie a pădurilor din care amintim: recoltarea din coroana arborilor a
materialului biologic (ramuri, depuneri de ouă etc.) pentru analizele de pronoză,
instalarea în arbori a panourilor de semnalizare a traseelor de zbor ale avioanelor,
doborîrea arborilor cursă pentru combaterea gândacilor de scoarţă, amplasarea
cuiburilor artificiale pentru păsări etc.
Probleme deosebite se ridică însă în legătură cu combaterile chimice,
majoritatea produselor chimice utilizate pentru combaterea insectelor dăunătoare
fiind, în anumite concentraţii, toxice pentru om. În ţara noastră există o comisie
pentru avizarea produselor fitofarmaceutice, iar activitatea cu produse pesticide
este reglementată prin Legea 5/1982 (“Protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor şi
regimul pesticidelor”). Conform acesteia, pesticidele se clasifică, din punct de
vedere al toxicităţii, în 4 grupe în funcţie de mărimea dozei letale (DL50 este doza
unică de substanţă activă exprimată în mg/kg greutate corporală care, administrată
pe cale orală la şobolani, provoacă moartea a 50% din lotul de animale, în decurs
de 14 zile). Din acest punct de vedere, insecticidele utilizate în protecţia pădurilor
fac parte, în general, din grupa a IV-a cu toxicitate redusă (DL50 mai mare de
1000 mg/kg corp).
Lucrătorii din sectorul de protecţia plantelor sunt obligaţi să cunoască şi să
respecte cu stricteţe regulile generale şi speciale de protecţie a muncii privind
utilizarea pesticidelor.
Substanţele toxice pot pătrunde în organismul celor ce le manipulează sau le
aplică, prin inhalare, ingestie, prin piele sau direct în sânge prin răni.
Ţinând seama de urmările grave, uneori chiar mortale, pe care le pot avea
intoxicaţiile, măsurile de protecţie a muncii trebuie respectate atât în timpul
depozitării, livrării, transportului şi mai ales în timpul utilizării lor. Livrarea şi
transportul se fac pe baza actelor legale de către persoane autorizate, prin proces
verbal de predare-primire şi în mijloace de transport în care se interzice şi
transportul în acelaşi timp al altor produse. Produsele fitofarmaceutice se
depozitează în magazii special amenajate, uscate, bine aerisite, situate cât mai
departe de locuinţe, depozite de alimente şi furaje şi surse de apă potabilă sau de
ape curgătoare. În aceste magazii temperatura nu trebuie să scadă sub – 10 grade C
şi să nu depăşească 25 grade C. Produsele uşor inflamabile se păstrează în magazii
din cărămidă şi se manipulează cu atenţie pentru a nu se produce explozii sau
incendii. În aceste magazii se interzice păstrarea alimentelor, furajelor, obiectelor
casnice, a îmbrăcămintei. Ambalajele trebuie să poarte obligatoriu eticheta cu
denumirea produsului, concentraţia în substanţă activă, doza de folosire şi indicaţii
cu privire la păstrare. În afara magaziei, dar imediat lângă ea, într-o cameră trebuie
să existe apă şi săpun pentru spălat şi ‘farmacia’ cu produse de prim ajutor. Înainte
de aplicarea tratamentelor chimice se face marcarea terenului cu tăbliţe cu
51
inscripţia <teren otrăvit> şi se avertizează populaţia pentru evitarea accidentelor de

intoxicare la om, albine şi alte animale domestice.
BIBLIOGRAFIE
Cartea Pădurarului, Regia Naţională a Pădurilor, Editura Muşatinii, 1997;

Manualul Inginerului forestier 80, Editura tennică, 1955;
Simionescu Adam, Dăunătorii Pădurilor, Editura Ceres, Bucureşti, 1971;
Ţuca Ionel, Principalii dăunători ai răşinoaselor, Institutul de Cercetări şi
Amenajări Silvice, Staţiunea Experimentală de cultură a molidului, Câmpulung
Moldovenesc, 1996.
Amenajamentul Ocolului Silvic Vama - 2020
www.google.ro/search?q=CRYPHALUS+PICEAE&biw=1024&bih
https://www.google.ro/search?
q=curse+atralymon&biw=1024&bihTrypodendron+lineatum
52

Lucrare Leonties Atac La Molid Vama

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare Leonties Atac La Molid Vama

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Leontieș Andrei Vasile Proiect 2022

1. Caracteristicile geomorfologice şi fizico–geografice a Ocolului silvic Vama.

1.1.Elemente de ordin general

Suprafaţa ocolului totalizează 18317,5 hectare, şi este împărţită în 4 unităţi

Vecinătăţi, limite, hotare Tabelul 2

În cadrul Obcinelor Bucovinei, Ocolul silvic Vama se situează în partea

1.3 Condiţii geomorfologice

Obcina Feredeului şi Obcina Mare se caracterizează din punct de vedere

versanţii cu înclinări şi expoziţii diferite, şi constituie factorul determinant al

1.4 Condiţii climatice

Rolul climei a fost deosebit de important în realizarea diferitelor peisaje

1.4.1 Radiaţia solară

Intensitatea radiaţiei solare este în funcţie de poziţia latitudinală a zonei

1.4.2 Circulaţia generală a atmosferei

Acest important element de caracterizare a condiţiilor atmosferice se află în

1.4.3 Regimul termic

În caracterizarea valorilor de temperatură s-au folosit datele de la staţia

Valorile temperaturii medii lunare

1.4.4 Regimul pluviometric

Regimul pluviometric este reprezentat de totalitatea precipitaţiilor

Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An

1.4.5 Evapotranspiraţia potenţială

Valorile de caracterizare a acestui element se prezintă în valori medii

1.4.6 Regimul eolian

Vânturile dominante sunt cele din N şi N-V, urmate de vânturile ce bat

Direcţia vânturilor în intervalul 1947-2012.

1.4.7 Sinteza climatică

Sinteza climatică se referă la încadrarea Ocolului silvic Vama în provincia

Valorile lunare ale indicelui de ariditate De Martonne

Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Valoarea medie a indicelui de ariditate De Martonne este 44.

1.5 Regim hidrologic

Reţeaua hidrografică este destul de densă (1,3 km/km 2). Regimul

2. Analiza condiţiilor de regenerare a arboretelor

2.1 Tipuri de sol

Depozitele de cuvertură evidenţiate în capitolul 1 s-au transformat în

Unitatea taxonomică de sol Suprafaţa pe U.P. (ha) Total

Diferenţierea morfologică şi coloristică este slab evidenţiată pe profil,

Gradul de aciditate al solurilor este diferit de la slab acide până la moderat

Succesiunea orizonturilor la solul brun eumezobazic se prezintă astfel:

Orizontul organic conţine 10-20% humus, 0,7-1,2% azot total, 10-15mg%

Succesiunea orizonturilor la podzolul litic se prezintă astfel:

Troficitatea podzolurilor este mai scăzută decât a solurilor feriiluviale,

Pe câteva lunci şi versanţi inferiori, în apropierea apelor s-au identificat

2.2 Tipuri de staţiuni

Condiţiile staţionale menţionate în capitolele precedente atestă că cea mai

oligomezotrofice), dar destul de frecvent eutrofice şi chiar megatrofice. Asigurarea

cationi bazici, necesare formării şi menţinerii solurilor caracteristice staţiunilor de

amestecurilor, frecvent în vecinătatea molidişurilor, pe versanţi mijlocii şi

2.3 Tipuri de păduri

Speciile principale (molidul bradul şi fagul) formează arborete pure sau

3.3.1.1 1.1.5.3 Molidiş cu Vaccinium myrtillus (i) 3,4 -

În etajul montan de molidişuri (FM 3), marea majoritate a păduri este de

Molidişul normal cu Oxalis acetosella este tipul altitudinilor mai mici. În

Soldanella montana, Campanula abietina, Hieracium transilvanicum, câteodată

bifolium, Euphorbia amygdaloides, Geranium robertianum, Mycelis muralis,

Arboretele sunt compuse din molid, brad şi fag în proporţii aproximativ

După cum se poate observa în tabelul 10, pe majoritatea teritoriului

Morfologia şi biologia dăunătorilor forestieri care atacă molidul

3.1. Morfologia şi biologia daunătorului Hylobius abietis (trombarul

a) Adulţii au (6)8-14 mm lungime si 3-5 mm lăţime, femelele fiind, in

iunie si iulie. Depunerea ouălor alternează cu perioade de hrănire. De asemenea,

Pentru ovipoziţie sunt preferate cioatele proaspete de conifere. În special