Vetrești - Herăstrău - Botu Mișinei -

Cheile Năruja II - Pârâul Bălosu -

Golul Pietrosului - cabanele Giurgiu
și Căbălașu - Pârâul Goru - Vf. Goru -
Culmea Dobroslavu - stația meteo
Lăcăuți - Fața Mordanului -
confluența Arișoaia cu Zăbăluța -
Șaua Poienița (La Mormânt) - Poiana
Șindrilita - Piscu cu Paltini - Șaua
Tișița - Dl. Negru - Vf. Bulboace -
Înșeuarea Bulboace - Seciu - Șaua
Fântânița - Piscu lui Toader - Golici -
Șaua Geamăna - Tișița Mare - tunelul
Între Tișițe - Tișița Mică - Cheile
Tișiței - Gura Tișiței - Cascada Putna,
în Munții Vrancei
 Munții Vrancei, zonele centrală și nordică

Ștefan Ciurescu (Focșani), Nicolae Damian (Pufești)

Munții Vrancei (situați la Curbura Carpaților, localizare sugerată și de frango -

frangere, din latină) au lungime de 80 km (nord - sud) și lățime de 20 până la 35 km
(est - vest). Suprafața este aproximativ 1600 km pătrați. Au formă triunghiulară;
vârful (compartimentul Târgu Secuiesc - Covasna) este spre Depresiunea Brașov,
baza spre Depresiunea Vrancei, latura de nord-est sud-vest se află pe Valea Oituz,
iar latura de sud-est nord-vest pe Valea Bâsca Mică.

Munții Brețcu și Cașin sunt vecinii dinspre nord-vest, o treaptă mai joasă a
munților vrâncenilor. Înălțimile maxime sunt în apropiatele Vârfuri Goru (1785 m)
și Lăcăuți (1777 m), de unde izvorăsc Putna și Zăbala. Treptei montane înalte i se
pot atașa Munții Coza (1630 m), Zboina Frumoasă (1656 m) și Pietrosu (1676 m). O
a doua treaptă de altitudine cuprinde, în nord, Munții Lepșa (1390 m) și Zboina
Neagră (1343 m). La sud, Munții Furu (1415 m) sunt o prelungire a Culmii Ivănețu
din Munții Buzăului.

Morfolitologic, Munții Vrancei sunt constituiți din depozite de fliș, dominând

gresiile de Tarcău și Kliwa. Depozitele sedimentare, cutate în trei mari pânze care
au șariat de la vest la est, au fost erodate de agenții modelatori ai scoarței, dând
naștere la semifereastra tectonică Putna - Vrancea; în urma interacțiunii a patru
plăci geotectonice, manifestată în prezent prin activitatea seismică binecunoscută,
a rezultat, pe de o parte, cutarea și șarierea depozitelor sedimentare, pe de altă
parte Curbura Carpaților și semifereastra amintită. În teren se recunosc numeroase
mărturii ale acestor fenomene: falii, hogbackuri, anticlinale, sinclinale.
Descărcați această hartă la o scară mult mai mare din fișierul atașat în baza acestei
pagini.
2 Vedere generală dinspre Lăcăuți către est.

2a
2b
 2c

3 Vedere generală de pe umărul nordic al Masivului Goru către nord-est.

În prezent se remarcă procesele de versant, atât în faze incipiente cât și avansate,
datorită factorului antropic (despăduriri) și tectonicii. Procesele periglaciare nu
sunt tipice, dar în Lăcăuți există în lungul crestei, în fața stației meteo, o vale cu
astfel de morfologie. Rețeaua hidrografică permanentă utilizează, în primul rând,
discontinuitățile tectonice, dezvoltând sectoare de chei (uneori cu aspect de
canion); versanții acestora, alcătuiți din pachete de roci cu duritate diferită, sunt
supuși eroziunii diferențiale de către vectorul de eolizație, diferențele de
temperatură diurne și dintre anotimpuri, denudarea pluvio-nivală. În unele
sectoare de vale sunt lunci, cu poduri de terase slab diferențiate (pe Zăbala, Tișița
Mare, Tișița Mică, Putna) sau sectoare puternic meandrate (pe Tișița Mică, Năruja).
Forța apei a creat marmite de evorsiune (Căldările Zăbalei, Cascada Putnei). În
unele cazuri rețelele hidrografice cu curgere permanentă au preluat zone forfecate
tectonic, generând cascade, mai spectaculoase fiind: Mioarele, pe Pârâul Coza;
Alunu, pe Pârâul Alunu; Bou, pe Mișina; pe Tișița Mare; binecunoscuta cascadă
actuală a Putnei, în aval de ea fiind Cascada Părăsită.

Elementele de climă care definesc aspectul cantitativ și calitativ al spațiului montan

vrâncean sunt înregistrate, monitorizate și transmise de stația meteo Lăcăuți
(imaginea 11). Există punct meteo în localitatea Tulnici.

Temperatura medie anuală oscilează între 2-4 grade Celsius, pentru zona montană
înaltă, respectiv 6-8 grade în zonele coborâte. Precipitațiile sunt cuprinse între
600-800 mm/an, în zonele joase și 1200-1400 mm în zonele muntoase situate la
peste 1400 m. Schimbările de vreme se pot produce oricând, de aceea sunt necesare
echipament adecvat și precauție. Pe timp de iarnă atenția trebuie sporită, din cauza
avalanșelor, mai frecvente în părțile de creastă ale Masivului Coza.

Aria mlăștinoasă Lacul Negru, la 1235 metri, cu suprafață de aproximativ 1 ha, este
singura turbărie flotantă. Un important nod orohidrografic este zona apuseană
Lăcăuți - Arișoaia, de aici izvorând Bâsca Mare (pe versantul vestic), Bâsca Mică (pe
versantul sudic), Putna (pe versantul nordic Arișoaia), Zăbala (pe versantul sudic
Arișoaia).

Urmare a marii diversități de biotipuri, caracterizată prin mari diferențe de

altitudine, expoziții, structură a rocii mamă, tipuri de sol, unghiuri de pantă, regim
termo-pluvial și eolian, se constată o foarte mare biodiversitate a învelișului
vegetal, format din păduri de foioase, rășinoase, de amestec, pășuni subalpine și
floră saxicolă (pe stâncării). Printre acestea se întâlnesc numeroase specii endemice
și monumente ale naturii: brusturele negru, crucea voinicului, tisa, floarea reginei,
papucul Doamnei, bulbucii de munte etc.

Fauna este foarte bogată în specii, atât de vertebrate dar și, mai ales, de
nevertebrate.

Începând cu anul 1973 a fost constituită o rețea de arii protejate, cu caracter mixt,
dintre care, în zona descrisă, menționăm: Cheile Năruja II; Cascada Mișina,
frumoasă ruptură de talveg (imaginea 4); Goru, cu unicul jnepeniș din Vrancea
(imaginea 5); Lacul Negru (imagini 6, 7), cu singura turbărie activă; Tișița, vale de
tip cheie, cu straturi supuse eroziunii diferențiale și agresiunii tectonice, având
numeroase polițe, bare structurale, jgheaburi, unde au găsit suport biotopic diverse
elemente floristice și faunistice (ca de exemplu floarea de colț, Leontopodium
alpinum L. și capra neagră, Rupicapra rupicapra) (imagini 8, 9); Cascada Putna
(vezi https://sites.google.com/site/romanianatura50/home/carpatii-
rasariteni/vrancei/cascada-putna-cheile-tisitei-septembrie-2014-muntii-
vrancei-marcaje-cu-gheare ); Strâmtura Coza (la confluența Pâraielor Coza și
Dălhățaș se dezvoltă o vale tip cheie, iar pe versanți, între straturile litologice -
imaginea 10, s-a conservat o bogată ichtiofaună fosilă, de vârstă oligocenă).
4 Cascada Mișina, ruptură de talveg.

5 Vârful Goru, unicul jnepeniș din Vrancea.

6 Lacul Negru văzut de pe Dealul Negru.

7 Lacul Negru.
8 Canionul Tișiței mari, aval de tunel.

9 În Cheile Tișiței. Foto: Constantin Gheorghiu (Călărași).

9a Altarul Tișiței, Muntele Tisaru.

10 Pe Pârâul Coza. Foto: Constantin Gheorghiu (Călărași).

11 Satația meteo Lăcăuți.
Cu excepția localităților unde se găsesc pensiuni turistice, a hotelurilor de la Soveja,
Cascada Putnei și Lepșa, posibilități de cazare mai sunt la cantoanele silvice și stația
meteo Lăcăuți, precum și la stâne, dintre care unele părăsite dar utilizabile. Pentru
orice eventualitate, se recomandă corturile.

Principalul acces spre Munții Vrancei este constituit de calea ferată și E85, până la
Focșani. În continuare DN 2D, Focșani - Târgu Secuiesc - Brașov, care urmărește
Valea Putnei; de pe el, din Greșu, se poate merge spre Pasul Mușat și spre Lăcăuți;
tot de pe el, de la Cascada Putna, prin Cheile Tișița - Muntele Coza - Dl. Negru -
Șaua Tișița - Șindrilita (Șindrilița) - Mordanu (Mârdanu) se ajunge de asemenea la
Lăcăuți. Prin Focșani - Vidra - Valea Sării - Năruja - Nistorești (DJ 205D) -
Herăstrău - Cheile Năruja, ne îndreptăm spre Șaua Tișița. Mai la sud, pe DJ 205A,
prin Năruja - Nereju - Căldările Zăbalei, mergem la Goru și Lăcăuți.

Vă propunem următorul traseu: (punct albastru) Vetrești - Herăstrău - Botu

Mișinei - Cheile Năruja II - Pârâul Bălosu - Golul Pietrosului - cabanele Giurgiu și
Căbălașu - Pârâul Goru - Vf. Goru - Culmea Dobroslavu - stația meteo Lăcăuți -
Fața Mordanului - (punct și triunghi albastru) confluența Arișoaia cu Zăbăluța -
Șaua Poienița (La Mormânt) - (bandă roșie) Poiana Șindrilita - Piscu cu Paltini -
Șaua Tișița - Dl. Negru - Vf. Bulboace - Înșeuarea Bulboace - Seciu - Șaua
Fântânița - Piscu lui Toader - Golici - Șaua Geamăna - (triunghi roșu) Tișița Mare
- tunelul Între Tișițe - Tișița Mică - Cheile Tișiței - Gura Tișiței - Cascada Putnei.

Posibilități de aprovizionare sunt în satele care aparțin Depresiunii Vrancea,

Vetrești și Herăstrău. Există probleme de orientare pe anumite tronsoane, din cauza
lipsei marcajului, suprapunerii marcajelor și a stâlpilor de marcaj furați. O parte din
marcaje au fost recent refăcute. Tronsonul care însoțește Râul Zăbala spre Lăcăuți,
începând de la cabana Căbălașu, este populat cu urși.

Se recomandă parcurgerea traseului în direcția propusă deoarece ascensiunea din

Lunca Tișiței spre Golul Roibului este mai dificilă datorită celor 800 metri diferență
de nivel. Timpul necesar este de 4+1 zile (Focșani - Vetrești - Herăstrău).

Plecăm de la Vetrești - Herăstrău, unde se ajunge cu autobuzul (Focșani -

Herăstrău); dacă sosim după-amiaza este bine să mergem până la Botu Mișinei; la
magazin se ia legătură cu pădurarul (Soare), pentru informații privind circulația
mașinilor forestiere pe direcția Zăbala, pentru a doua zi dimineață. Se campează la
una din cabanele silvice sau la localnici. Se poate face aprovizionare la magazin.

Ziua I. Dacă nu găsim mașină forestieră pentru Giurgiu - Căbălașu, se pornește prin
Cheile Năruja și se depășesc Pâraiele Mișina și Bălosu, urmându-se drumul
forestier spre înainte, stânga, în urcuș (spre dreapta se continuă prin Cheile
Năruja); la primul pod peste Bălosu, la Trei Frasini, părăsim drumul, spre dreapta și
intrăm pe potecă, înaintând prin albie; traversam Pârâul Verdele, ne îndepărtăm de
albie și urmăm culmea. Traversăm un drum forestier și interceptăm un traseu
relativ plan, urmat de un urcuș foarte accentuat, Piciorul Dealul Mortului.
Traversăm alt drum forestier și continuăm în serpentine largi, ieșind pe stânga, pe
curbă de nivel, în Golul Pietrosului. Traversăm spre sud-vest până interceptăm
drumul forestier care coboară în serpentine largi spre Zăbala, respectiv cabana
Giurgiu. Coborârea se poate face pe scurtătură, la vedere.

Durata marșului, 6-7 ore; eventual se poate continua în amonte, pe Zăbala, cam 6
km, până la stâna de lângă cantonul Căbălașu, unde se va campa. Se poate lua
legătură cu pădurarii.

Ziua a II-a. Înaintăm în amonte pe Zăbala, trecând-o de mai multe ori prin vad,
până depășim un canton neterminat (pe dreapta drumului). Continuăm până la
gura Pârâului Goru, unde, pe stânga, este alt canton neterminat. De aici, variante:

1. Traversăm Zăbala și intrăm pe traseul cruce albastră, de pe malul stâng al

Pârâului Goru, circa un sfert de oră; depășim un pârâu afluent din stânga (Rozele) și
prindem poteca spre dreapta, în urcuș, până la o poieniță (la 100 metri) de unde
urmăm marcajul spre stânga și continuăm urcușul, prin pădure, 2-2,5 ore. Atenție,
stâlpul de marcaj este furat! Totuși, intrarea spre Vârful Goru se poate repera relativ
ușor, spre dreapta, poteca fiind practic pe lizieră. Se urcă la vedere, prin afiniș și
tufe de ienupăr, direct spre nord, spre „fluturele” geodezic de pe Vf. Goru (1785 m).

În acest spațiu se află singurul jnepeniș din Munții Vrancei. De aici, după un tur de
orizont, se coboară la traseu și se continuă spre dreapta (vest), pe marcaj, trecând
pe lângă un budăi (izvor amenajat într-un trunchi scorburos) aflat pe dreapta
potecii, în Șaua Goru. Este practic ultimul izvor până la stația meteo Lăcăuți (un alt
izvor se află în zona de intrare pe traseu spre Goru, la circa 50 metri de potecă,
liziera molidișului, fiind greu de găsit deoarece nu e semnalizat).

La câteva sute de metri de izvor, într-o poiană alungită (la intrare pe Dobroslavu),
atenție mărită la orientarea spre nord-vest (dreapta ușor) pentru a nu devia spre
stânga și a coborî în Valea Bâsca Mică! Această poiană este invadată de ștevie și
urzici; vom continua drumul până la intrarea în pădure, unde este necesar să
urmărim strict marcajul deoarece în zona unui fost plan înclinat sunt mai multe
hățașuri și poteci nemarcate care pot deruta. Se recomandă păstrarea legăturii prin
voce.

Urcăm lejer Culmea Dobroslavu și traversăm o altă poiană, aflată la Piciorul Lăcăuți.
Se urcă spre stânga, pe un drum de TAF, pe marginea molidișului în care se observă
numeroși arbori uscați și doborâți. Ieșirea în Golul Lăcăuți este marcată printr-un
pâlc de molizi piperniciți și uscați, în care spânzură o săgeată indicatoare ruginită,
al cărui stâlp de susținere a fost furat. Se vede stația meteo, unde se va campa.
Durata marșului, 3-4 ore.
2. De la Gura Gorului se poate avansa pe Zăbala în amonte până la cabana Betegosu,
dărăpănată (circa 2 km), iar după 10 minute întâlnim confluența Zăbalei cu
afluentul din dreapta Mordanu, pe care îl urmăm pe malul stâng; după alte 10-15
minute prindem poteca nemarcată, pe stânga, care urmărită în serpentine, prin
pădurea rară și pășune (suntem pe Culmea lui Toropală), spre sud, conduce la
extremitatea nordică a Culmii Goru, marcată de „câmpuri de pietre” (grohotiș) și
jnepeniș.

Parcurgând creasta, printre jnepeni, se ajunge la „fluture” (1785 m) și se coboară

spre sud, la traseul marcat cu cruce albastră pe pietre (stâlpii montați cu ani în
urmă, au fost furați). Importantă este coborârea prin poiana cu ștevie și urzici. Pe
stânga se întâlnesc două stâne părăsite. Tronsonul Betegosu - „fluturele” Gorului,
deși relativ ușor, datorită nemarcării ar putea pune unele probleme.

Ziua a III-a. Din Lăcăuți, de unde se mai iau informații de la personalul stației
meteo, se coboară din creastă spre est, pe marcaj punct și triunghi albastru, până la
o bifurcație: 1. Pe punct albastru, jumătate dreapta, sud-est, pe traseul Mordanu -
Betegosu - Zăbăluța - Zăbala - Gura Gorului - Căbălașu - Giurgiu… (traseu de
întoarcere). 2. Pe triunghi albastru, spre nord-est, pe un vechi terasament de cale
ferată, lăsăm o stână pe dreapta și în pădure (atenție la marcaj), în unghi de 90
grade spre dreapta, se coboară până la confluența Arișoaia cu Zăbăluța. Din punctul
de confluență urcăm pe un drum de TAF, apoi pe curbă de nivel și terasament, până
La Mormânt (Șaua Poienița). De aici spre stânga pornește marcajul punct roșu care
conduce la Izvoarele Putnei și DN 2D.

Traseul nostru continuă spre nord-est, urcând spre Culmea Păișele, prin pădure și
plantația din dreapta direcției de mers (sud). Ajunși în Poiana Șindrilita se observă
bazinetul de recepție al Izvoarelor Nărujei (spre est), unde putem coborî la marcajul
cruce albastră, dar interceptăm marcajul bandă roșie, pe care îl urmăm spre stânga
(nord), pe curbă de nivel, prin Piscu cu Paltini, schimbând direcția spre nord-est
(Izvoarele Nărujei rămân pe dreapta) până la interceptarea drumului forestier care,
urcând din Izvoarele Nărujei coboară prin Șaua Tișița în Tișița Aurie; pe aceasta o
putem coborî prin talveg, printre versanții de tip cheie, până când prindem poteca,
pe malul stâng (depășim apoi o cascadă și ajungem la stâna de la gura Pârâului
Cristianu, unde întâlnim traseul triunghi roșu; acesta ne conduce în aval până la
vărsarea Tișiței în Putna, sau, spre dreapta, în amonte, pe Pârâul Cristianu, până în
Golul Roibului și Șaua Geamănă, la marcajul bandă roșie). În Șaua Tișița se poate
campa; izvoare sunt în apropiere de stâna de pe dreapta drumului forestier care
coboară și însoțește Pârâul Năruja.

Din Șaua Tișița, spre est, sau pe curbă de nivel, pe marcaj bandă roșie, urcăm în
Dealul Negru, prin pășunea degradată de alunecări; prindem un drum de TAF care
ne conduce la o stână părăsită; de aici, spre sud, pe potecă nemarcată, în 20 minute
se poate ajunge la rezervația Lacul Negru. Apoi urcăm înapoi, pe câmpul de
grohotiș, până revenim la traseu, în Culmea Dl. Negru (1514 m); de aici avem largă
perspectivă: bazinul Tișița Mare (spre nord), bazinul Năruja (cu cheile sale),
Culmea Paișele, mai spre sud Muntele Goru și, paralel cu direcția de mers, Munții
Pietrosu, Verdele, Cățeaua iar în spatele lor, Zboina Frumoasă; orizontul este închis
de Culmea Muntișoare (spre est), iar spre stânga (nord) de Masivul Coza; departe,
la orizont, spre nord, sunt Zboina Neagră și Golul Lepșei, iar în stânga rămâne
creasta apuseană a Munților Vrancei: Vf. Mușat - Baba - Stogu și Lăcăuți.
Din Dealul Negru continuăm pe bandă roșie spre dreapta (est sud-est), în lungul
crestei, după care depășim Vf. Bulboace (1548 m), un hogback clasic, prăpăstios
spre nord, important punct de belvedere. Coborâm spre est, până la Înșeuarea
Bulboace - Seciu, de unde coborâm spre nord, în Șaua Fântânița, marcată de un
ochi de apă mocirloasă și un izvor bun; atenție, sunt urși. Urmează un urcuș relativ
abrupt, pe Culmea lui Toader (spre nord-est) și ieșirea în Golici (diminutiv pentru
Golul Cozei), pășunea de la extremitatea vestică a Masivului Coza, unde se va campa
lângă/în stâna părăsită. Atenție, la ieșirea din pădure, pe lizieră, spre dreapta, este o
potecă spre izvor (circa 150 m). Timp de marș, 6-7 ore.

Culmea lui Toader este cumpănă de ape între bazinul Tișiței Mari (stânga, vest) și
Pârâul Coza (dreapta, est) care curge spre răsărit, la picioarele Masivului Coza, apă
pe care se află Cascada Mioarele, cea mai înaltă din Vrancea.

Ziua a IV-a. Din Golici, pe curbă de nivel, spre nord-est (pe Fața Cozei, versantul
sudic), prin pădure și Golul Cozei se ajunge în dreptul Șeii Cristianu, spre care se
îndreaptă un drum de căruțe, diagonal stânga (invers direcției de mers); se poate
urca și „din treaptă în treaptă”, folosind hățașurile de oi (care contribuie la
eroziunea terenului). În șa observăm falia dintre conglomeratele de Piatra Streiului
și marnocalcarele de Lepșa; stâna din Dosul Cristianului (versantul de nord) este pe
versantul dinspre Tișița Mare. Se poate coborî pe scurtătură, pe traseu nemarcat, pe
hățașuri de oi, până în Tișița Mare.

Continuăm coborârea pe Tișița Mare, în aval, dreapta, urmând poteca nemarcată,

până la lărgirea văii și depășim o stână aflată pe malul stâng; apoi, regăsind
marcajul triunghi roșu, se continuă până la un urcuș abrupt (ocolind o cascadă), pe
stânga, după care se coboară în albie, până la tunelul dintre cele două Tișițe (170 m).
Continuând pe Tișița Mică și Tișița Unită ajungem la Gura Tișiței, capătul
expediției. Se pot primi informații de la pădurari. Campăm.

Există și varianta revenirii la traseu din Șaua Cristianu. Vom înainta spre Șaua
Geamăna; pe dreapta este stâna Hăuleștenilor, iar în șa avem banda roșie care
coboară spre Tulnici; pe Dealul Zmeuriș traversează un drum forestier și, în
continuare, pe dreapta Pârâului Dălhățaș, ajunge la vărsarea acestuia în aria
protejată Strâmtura Coza, de unde spre aval, pe Pârâul Coza, se ajunge în satul Coza
și comuna Tulnici (durată 5-6 ore). Din Șaua Geamăna se urcă spre stânga, prin
Golul Roibului, pe triunghi roșu, de unde spre dreapta avem o frumoasă perspectivă
asupra sectorului central și nordic al Depresiunii Vrancei și către Măgura Odobești.
Coborând spre stânga (vest), prin pășunea degradată, interceptăm traseul marcat
pe fagi răzleți și coborâm în serpentine pe malul drept al Cristianului, al cărui vuiet
se aude din partea stângă; ajunși la poalele versantului, mergem până la vărsarea în
Tișița Mare, în dreptul unei stâne de pe o mică terasă pe stânga Tișiței Mari. În
funcție de timp și starea vremii se poate înainta până la Gura Tișiței, Putna, unde
campăm.

De la vărsarea Pârâului Cristianu în aval, până aproape de unirea celor două Tișițe,
se desfășoară pe partea dreaptă panorama Crestei Gurguiata, pe vreme nefavorabilă
mângâiată pe creștet de nori sau scame de ceață.

Ziua a V-a. Ne sculăm devreme, să putem aștepta autobuzul de 6 și 30 minute, la

viaduct, sau dormim mai mult și vizităm Cascada Putna. În spatele construcțiilor se
află cascada părăsită. Se ia autobuzul de ora 13, spre Focșani. (articol redactat în
anul 2001)

Bibliografie

1. Ciurescu, Ștefan (1997) - Comori biogeografice vrâncene - Agenția de Protecție a

Mediului, Focșani

2. Ciurescu, Ștefan (1997) - Aria naturală protejată Tișița - Buletin de informare,

Societatea Lepidopterologică Română, volum 8, nr. 1-2, Cluj-Napoca, paginile 7-10

3. Pop, Gr. (2000) - Carpații și Subcarpații României - Ed. Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca

4. Rădulescu, N. (1937) - Vrancea. Geografie fizică și umană. - B.S.R.R.G., București

5. Roman, Florin (1989) - Munții Vrancei - Ed. Sport-Turism, București

6. xxx (1981) - Rezervații naturale și monumente ale naturii din județul Vrancea -
Complexul muzeal, Focșani

7. xxx (1987) - Geografia României, vol. III - București

Marelena Puscarciuc O interesantă și utilă sinteză a unor aspecte esențiale privind

puțin cunoscuții și atât de complecșii Munți ai Vrancei - ceea ce și lasă loc
disputelor (teoretice) pe marginea lor (a aspectelor în cauză). Intervenția noastră
nu face referire la ele (cu o singură excepție: speciile floristice precizate nu sunt
endemisme, nici măcar ale României !) - deci nu vom intra în nici o dispută -,
mărginindu-ne la câteva clarificări:

a) privind harta

- Culmea Via Draci formează interfluviul (continuu - sic !) Coza - Năruja împreună
cu Culmea Tichertu - Seciu (racordându-se în Vf. Muntișoarele);

- Traseul "bandă roșie" de pe culmea principală - ce face trecerea din Munții

Vrancei în Munții Nemira, prin Pasul Oituz - evită Vf. Mușat și, implicit, Pasul
Mușat, deviind, spre vest, imediat ce se ajunge pe coastele vestice ale Mușatului
(marcaj bun, acum !).

b) privind panorama de pe Mt. Lăcăuți

- Culmea Păișele este cea aflată imediat în spatele Mt. Mordanul

(Murdanul/Mârdanul); cea indicată ca atare este Culmea Muntișoarele;

- Mt. Tichertu este ceva mai la stânga (aproape de Mt. Seciu), cel indicat cu acest
nume fiind Mt. Zemnicea;

- Culmea Cățeaua - Verdele este, de fapt, puțin mai la dreapta, fiind bine
evidențiată pe fotografie;

- Ceea ce este indicat a fi Zboina Frumoasă este ceea ce pe hartă e numită Culmea
Făgetul Rotund (sau Hijma).

c) privind panorama de pe Mt. Goru

- Șaua indicată a fi Cristianu este, de fapt, La Geamăna.

d) privind descrierea traseului propus, facem doar observația, ce apare și în articol,
că de la data redactării până azi au trecut destul de mulți ani, unele aspecte de pe
teren schimbându-se, mai ales, în bine; dacă ne referim la starea marcajelor. Astfel:

- Traseul zilei I este bine marcat cu punct albastru, cel puțin până în Golul
Pietrosului; probabil că e la fel și de aici până la confluența Zăbala-Goru;

- Traseul zilei a II-a este, de asemenea bine (re)marcat cu cruce albastră, iar
deviația spre Vf. Goru beneficiază de un marcaj sui-generis, bandă tricoloră !

- Episodul descris în Ziua a III-a - vizita la Lacul negru - se realizează acum pe

traseul marcat cu cruce albastră ce pleacă chiar din Șaua Tișița (pentru clarificare,
link la http://www.muntesiflori.ro/pietrosul-vrancei/);

- Poiana Golici, prin care se trece tot în Ziua a III-a, nu este un diminutiv "pentru
Golul Cozei", ci în raport cu Golul Cozei, sector aflat ceva mai la est. vezi