GRADINARU Daniel, Obţinerea ilegală de fonduri ale Uniunii Europene.

Tendinţe
jurisprudenţiale

Publicaţie: Revista Romana de Drept al Afacerilor 9 din 2016

Autor:
GRADINARU Daniel
Tip:
Doctrina

Obţinerea ilegală de fonduri ale Uniunii Europene. Tendinţe jurisprudenţiale

dr. Daniel GRĂDINARU
judecător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală
ABSTRACT
According to present law, illegally obtaining European Union funds crime consists in
using or presenting of false, incorrect or incomplete statements or documents in bad-
faith, if this has as effect the misappropriation of funds of European Union or budgets
managed by, or on behalf of the European Union. This could also be committed by
knowingly failing to present the data required by law, if this has as effect the
misappropriation of those funds. If the actions mentioned caused extremely serious
consequences, the limits of punishment stipulated in the law shall increase by half.
Keywords: the European Union funds, presenting of false or incorrect documents, bad-
faith, failure to present information, intentional act, serious consequences
REZUMAT
Infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri ale Uniunii Europene constă, potrivit
actualei reglementări, în folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori
declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept
de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei. Aceasta poate fi de asemenea săvârşită prin omisiunea de a
furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul
general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri. Dacă aceste fapte au
produs consecinţe deosebit de grave, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se
majorează cu jumătate.
Cuvinte-cheie: fondurile Uniunii Europene, prezentarea de documente false ori
inexacte, rea-credinţă, omisiunea furnizării datelor, intenţie, consecinţe deosebit de
grave
Legislaţie relevantă: C. pen., art. 135, art. 244, art. 306;
C. pr. pen., art. 36,
Legea nr. 78/2000, art. 18^1-18^5;
Curtea Constituţională, Decizia nr. 552 din 15
 mai 2008
1. Aspecte introductive
În perioada de preaderare a României, pentru a oferi garanţii referitoare la protecţia fondurilor
europene, au fost introduse în legislaţia naţională noi infracţiuni în acest domeniu, prin Legea
nr. 161/20031 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi mediului de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei2.
Astfel, prin această lege a fost introdusă o nouă secţiune în cadrul Legii nr. 78/20003 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, secţiune intitulată Infracţiuni
împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prin care au fost incriminate
faptele bugetelor Comunităţilor Europene conform Convenţiei europene privind protecţia
intereselor financiare al Comunităţilor Europene4 (Convenţia PIF) şi protocoalelor la aceasta,
prevăzând ca infracţiuni următoarele fapte: obţinerea ilegală de fonduri europene (art. 181),
deturnarea fondurilor europene (art. 182), diminuarea ilegală a resurselor din bugetele
Comunităţilor Europene (art. 183) şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu care afectează
interesele financiare ale Comunităţilor Europene (art. 185). În art. 184 este incriminată
tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 181-183 (infracţiuni intenţionate).
Ulterior, prin Legea nr. 301/20045 (prin care a fost adoptat noul Cod penal), în partea
specială, Titlul XI, Crime şi delicte contra economiei, industriei, comerţului şi regimului
fiscal, a fost consacrat Capitolul IV acestor infracţiuni, intitulat crime şi delicte contra
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.
Ca observaţie generală, trebuie spus că, în dispoziţiile din această lege (Legea nr. 301/2004)
au fost reluate aproape identic incriminările prevăzute în Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 161/2003, cu menţinea că pentru variantele agravate ale
infracţiunilor echivalente celor prevăzute în art. 181 şi art. 183, minimul pedepsei închisorii
este de 15 ani şi nu de 10 ani cum este prevăzut în Legea nr. 78/2000.
Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Codul penal6 au fost aduse unele
modificări atât conţinutului infracţiunii analizate, cât şi sub aspect sancţionator, după cum
vom arăta în continuare.
2. Conţinut legal
Deşi prin lege nu s-a dat o denumire marginală, fapta incriminată în dispoziţiile art. 181 mai
este cunoscută în doctrină şi ca infracţiunea de fraudă privind cheltuielile, pornindu-se de la
definiţia dată în art. 1 din Convenţia PIF.
Conform art. 479 C. pen. (2004) adoptat prin Legea nr. 301/20047, această infracţiune era
denumită nerespectarea normelor privind obţinerea de fonduri din bugetele Comunităţilor
Europene.
Obţinerea ilegală de fonduri UE constă, potrivit actualei reglementări, în folosirea sau
prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, sau
omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din
bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele
lor, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Legiuitorul român a preluat în principiu definiţia dată fraudei din Convenţia PIF, însă a făcut-
o incomplet, preluând în cuprinsul acesteia numai primele două variante de săvârşire. În
legătură cu a treia variantă din Convenţie, deturnarea de fonduri, legiuitorul român a
incriminat-o într-un articol separat (art. 183), deşi ar fi fost mai bine sistematizate aceste
infracţiuni dacă se păstra criteriul pe care l-au avut în vedere redactorii Convenţiei:
infracţiunii privitoare la cheltuieli, respectiv infracţiuni privitoare la venituri.
Trebuie amintit că prin noul Cod penal a fost incriminată în art. 306 şi fapta de Obţinere
ilegală de fonduri care constă în folosirea ori prezentarea de documente sau date false,
inexacte ori incomplete pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării
finanţării obţinute sau garantate din fonduri publice (naţionale), dacă are ca rezultat obţinerea
pe nedrept a acestor fonduri.
3. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) Obiectul juridic special
Infracţiunea prevăzută în art. 181 are ca obiect juridic special relaţiile sociale privind
interesele financiare ale Uniunii Europene a căror normală desfăşurare presupune
corectitudine în accesarea fondurilor europene. Considerăm relevantă sub acest aspect
Decizia nr. 552 din 15 mai 2008 pronunţată de Curtea Constituţională a României8, prin care
s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 şi art. 182 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie9.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 78/2000,
care reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor
financiare ale Comunităţilor Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii
relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în
vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta reprezintă o
opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale
invocate în cauză. Astfel, textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor calificate ca
subiecţi activi şi care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, nu
încalcă niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea
interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.
Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că acesta
nu are incidenţă în cauză, iar dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie sunt pe deplin
respectate de normele legale criticate, care, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a funcţionării
unei economii de piaţă şi care nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul
circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor
Europene. De altfel, prin reglementarea criticată nu se urmăreşte protecţia dreptului de
proprietate privată, ci protecţia unor fonduri ce ţin de patrimoniul unei instituţii suprastatale,
care, din această perspectivă, capătă, în acord cu dispoziţiile art. 148 din Constituţie,
conotaţiile unei proprietăţi publice distincte.
Introducerea, prin lege specială, a unei noi infracţiuni distincte cu un regim sancţionator, mai
sever al faptelor enumerate în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este de natură a
afecta dispoziţiile art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale,
deoarece, pe de o parte, aceste prevederi constituţionale sunt aplicabile numai în domeniul
drepturilor omului şi, pe de altă parte, vizează o problemă de aplicare a legii, constând în
prioritatea reglementărilor internaţionale mai favorabile, aspect care excedează competenţei
Curţii Constituţionale10.
b) Obiectul material îl reprezintă sumele de bani obţinute nelegal, sume pe care nu le-ar fi
obţinut dacă ar fi făcut declaraţii corespunzătoare realităţii.
Unii autorii consideră că acesta îl reprezintă înscrisurile folosite sau declaraţiile date pentru
obţinerea de fonduri, suspuse acţiunii de falsificare sau care sunt inexacte sau incomplete11.
În legătură cu această chestiune este necesar de lămurit care este natura juridică a acestei
infracţiuni. În Convenţia PIF infracţiunea analizată poartă denumirea de fraudă ceea ce duce
la ideea că are drept rezultat producerea unei pagube într-un patrimoniu, în cazul de faţă în
bugetul general al Uniunii Europene, bugetele administrate de acestea sau în numele lor.
De altfel, pentru consumarea infracţiunii este necesar să se realizeze obţinerea pe nedrept de
fonduri din bugetele amintite. Acest aspect este subliniat prin modificarea adusă elementelor
infracţiunii prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, prevăzându-se că această infracţiune se săvârşeşte prin
folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau
incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetele Uniunii
Europene.
Rezultă, aşadar, că infracţiunea analizată este o specie a infracţiunii de înşelăciune, întrucât
obţinerea de fonduri se realizează prin prezentare unor situaţii neconforme cu realitatea, prin
utilizarea unor documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete ori prin omisiunea de a
furniza datele cerute potrivit legii.
Concluzionând, considerăm că infracţiunea reglementată în art. 181 este o infracţiune contra
patrimoniului, iar obiectul material îl constituie sumele de bani obţinute pe nedrept12.
Fără a face în acest moment o analiză a elementului material, apreciem că infracţiunea este
una complexă, pentru variantele folosiri unor documente ori declaraţii false, legiuitorul
comprimând în conţinutul acesteia şi infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen.
sau infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen.
Astfel că, în aceste situaţii infracţiunea analizată are şi un obiect material adiacent care îl
reprezintă documentele ori declaraţii false.
B. Subiecţii infracţiunii
a) Subiect activ al infracţiunii de fraudă privind cheltuielile poate fi orice persoană, legea
neimpunând o anumită calitate pentru autor. Dacă însă acesta avea o anumită calitate de care
s-a folosit la săvârşirea faptei, aceasta poate fi reţinută ca fiind o circumstanţă de agravare a
răspunderii penale.
Infracţiunea poate fi comisă şi de către o persoană juridică, dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de art. 135 C. pen. În practica judiciară există multe cauze în care sunt trimise în
judecată şi condamnate şi persoanele juridice beneficiare ale fondurilor europene accesate.
Astfel, s-a reţinut că fapta învinuitei SC SRL de a folosi, prin intermediul învinuitei C.G.,
declaraţii şi documente false, inexacte şi incomplete (declaraţiile semnate în numele
administratorului SC SRL R.I., CV-ul aceluiaşi administrator cuprinzând date nereale,
propunerea ca manager de proiect în mod fictiv a numitei R.I.) care au avut ca efect obţinerea
sumei de 689.581,47 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false,
inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul
general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor
prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/200013.
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude însă răspunderea persoanei fizice care a
contribuit la săvârşirea infracţiunii. Astfel, într-o cauză, Înalta Curte a stabilit că Asociaţia
constituită potrivit dispoziţiilor legale privitoare la asociaţii şi fundaţii, ca persoană juridică,
răspunde penal pentru infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene
prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000, constând în depunerea de documente false la
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de către vicepreşedintele asociaţiei, în
interesul şi în numele acesteia, pe baza cărora asociaţia a obţinut ilegal ajutoare finanţate din
Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Prin modul şi calitatea în care a acţionat, în
numele şi interesul Asociaţiei F. a Crescătorilor de Animale, inculpatul B.A., vicepreşedinte
şi reprezentant legal al acesteia, a angajat şi răspunderea penală a persoanei juridice, astfel
încât nu pot fi reţinute susţinerile formulate în apărare de inculpata apelantă referitoare la
inexistenţa faptelor pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată. (ÎCCJ, secţia penală,
decizia nr. 217/A/201414)
Participaţia penală este posibilă în toate formele ei, respectiv coautorat, instigare sau
complicitate.
b) Subiect pasiv imediat este statul, prin structurile specializate, fiind singurul răspunzător
faţă de Comisia europeană pentru rambursarea fondurilor obţinute ilegal.
Subiectul pasiv mediat este Comisia europeană, fiind singura însărcinată cu execuţia
bugetară.
4. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) Elementul material în varianta tip constă în folosirea sau prezentarea de documente sau
declaraţii false, inexacte sau incomplete.
În varianta asimilată elementul material constă în omisiunea de a furniza datele cerute de lege
pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de acestea ori în numele lor.
Aşadar, rezultă că în varianta tip elementul material constă într-o acţiune, iar în varianta
asimilată într-o inacţiune.
Folosirea presupune utilizarea unor documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.
Nu are importanţă modalitatea de folosire, respectiv dacă au fost depuse direct, prin
intermediar sau prin poştă.
Actele false sunt acelea care au fost modificate prin contrafacere sau alterare.
Contrafacerea scrierii constă într-o plăsmuire a unui înscris fie în întregime, fie doar în parte.
Alterarea înscrisului presupune existenţa înscrisului asupra căruia se intervine prin înlocuirea
datelor reale cu altele nereale ori prin înlăturarea unora relevante pentru accesarea fondurilor.
Declararea falsă constă în faptul că autorul face declaraţii necorespunzătoare adevărului în
scopul obţinerii unor fonduri europene.
În aceste situaţii infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. sau cea de fals în
declaraţii, prevăzută în art. 326 C. pen., este absorbită în infracţiunea reglementată în
dispoziţiile art. 181. Considerăm însă că, în situaţia în care autorul acestei infracţiuni este cel
care participă într-o formă la realizare înscrisului fals, el va fi ţinut răspunzător atât pentru
infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cât şi pentru infracţiunea de fals
material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art.
321 C. pen. sau fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. Evident
că pentru a putea fi subiect activ şi al infracţiunii de fals intelectual, este necesar ca autorul să
aibă calitatea de funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Tocmai de
aceea, apreciem că ar putea coexista cele două infracţiuni (cea prevăzută de art. 181 din Legea
nr. 78/2000 şi cea prevăzută de art. 321 C. pen.), numai în situaţia în care un funcţionar
public din cadrul unei autorităţi de management/control/audit realizează un fals intelectual,
fiind totodată complice la infracţiunea specială prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.
Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul în care beneficiarul fondurilor, autor al infracţiunii,
prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, foloseşte documente (înscrisuri sub semnătură
privată sau înscrisuri oficiale) pe care le-a întocmit chiar el.
Această soluţie a fost confirmată de practica judiciară. Astfel, s-a constatat că fapta
învinuitului care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a atestat în mod nereal în
procesele-verbale şi înscrisul intitulat raport de execuţie, din care rezulta că autovehiculele
achiziţionate pe proiect i-au fost predate de către societatea furnizoare şi că au fost
recepţionate de către societate beneficiară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (Codul penal de la
1968 n.n.) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale), în concurs real cu cea
prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/200015.
Prin acelaşi rechizitoriu învinuitul a fost trimis în judecată, pe lângă infracţiunea prevăzută de
art. 181 din Legea nr. 78/2000, în concurs real cu cea prevăzută de art. 290 C. pen. 1968, şi
pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. 1968,
reţinându-se că proiectul a finanţat comunitar în procent de 75% din bugetul Comunităţilor
Europene şi 25% din fonduri provenite de la bugetul naţional, iar faptele săvârşite întrunesc
elementele constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare de documente false,
incomplete sau inexacte care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din
bugetul Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii de înşelăciune
prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte, reţinând că infracţiunea de obţinere ilegală de
fonduri prevăzută în art. 306 C. pen. - definită ca folosirea ori prezentarea de documente sau
date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare
acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea
pe nedrept a acestor fonduri - constituie o infracţiune complexă, care absoarbe în conţinutul
său infracţiunea de uz de fals (ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 1313/201416). Considerentele
acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art.
181 din Legea nr. 78/2000, neexistând diferenţe sub acest aspect între cele două incriminări.
Este considerat inexact acel document sau declaraţie care fără a fi falsificat este întocmit
incorect, aşa încât datelor pe care le conţine li se dă o interpretare intenţionat greşită, ce are ca
efect schimbarea eficienţei juridice a înscrisului în ansamblu. Starea de fapt este astfel
ilustrată încât să permită, prin raportare la cerinţele impuse de autoritatea contractantă,
interpretarea acesteia de natură a permite accesarea fondurilor europene. Spre exemplu,
bilanţul contabil în care cheltuielile aferente exerciţiului financiar curent au fost în mod
intenţionat înregistrate într-un cont provizoriu, destinat exerciţiului financiar ulterior, în
scopul majorării artificiale a veniturilor curente ale societăţii şi creării aparenţei unei
companii profitabile17.
Astfel, practica judiciară a confirmat această soluţie, întrucât nu exista o incriminare specială
pentru aceste fraude împotriva bugetelor naţionale, considerându-se că aceasta este o specie a
infracţiunii de înşelăciune.
În legătură cu această chestiune trebuie amintit şi faptul că, în temeiul art. 476 C. pr. pen. a
fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa o hotărâre prin care să se
dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: dacă infracţiunea de folosire sau
prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat
obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 poate fi
reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3)
C. pen. 1968, ori se poate reţine doar infracţiunea de la art. 181 din Legea nr. 78/2000, în
ipoteza unui unic prejudiciu, cauzat autorităţii contractante.
Deşi sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 23 din 16 septembrie 201518, în
cuprinsul acesteia s-a făcut o prezentare succintă a jurisprudenţei Înaltei Curţi în legătură cu
chestiunea ce a făcut obiectul sesizării. Astfel, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 1.831 din 30
mai 2012 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie19, s-a statuat că fapta de a
obţine, pe nedrept, fonduri nerambursabile din bugetul Comunităţilor Europene, cât şi din
contribuţia naţională constituie numai infracţiunea de folosire de documente false şi inexacte,
având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor
Europene, prevăzută în art. 181 alin. (1) teza I şi a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În cuprinsul aceleiaşi
decizii (decizia nr. 23/2015 a ÎCCJ) s-a arătat că, asupra deciziei anterior menţionate s-a
revenit în sensul reţinerii concursului între infracţiunea prevăzută în art. 181 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi infracţiunea
prevăzută în art. 306 C. pen., în raport cu provenienţa fondurilor, iar nu numai a infracţiunii
prevăzute în art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie.
Astfel, prin Decizia nr. 1.313 din 14 aprilie 2014 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, publicată în Buletinul Casaţiei20, s-a stabilit că folosirea de documente false pentru a
obţine pe nedrept finanţări nerambursabile din fonduri constituite prin contribuţii din bugetul
Uniunii Europene şi prin contribuţii din bugetul de stat al României, dacă are ca rezultat
obţinerea fondurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie raportat la fondurile din bugetul Uniunii Europene şi ale infracţiunii de obţinere
ilegală de fonduri prevăzute în art. 306 alin. (1) C. pen. raportat la fondurile din bugetul de
stat (ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 C. pen. 1968), în concurs.
Constatându-se că există practică neunitară cu privire la această chestiune, Înalta Curte, fiind
sesizată cu un recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a tranşat problema prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 201621.
Astfel, prin decizia amintită s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor
art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. 1968, respectiv art. 244 alin. (1) şi
(2) şi art. 306 C. pen.:
Fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori
declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii
Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din
bugetul naţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.
Prin noul Cod penal a fost incriminată şi fapta de obţinere ilegală de fonduri în art. 306.
Potrivit acestui text, folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori
incomplete, pentru primirea aprobării sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute
sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepseşte. Aşadar, considerăm că
săvârşirea unei astfel de fapte împotriva bugetelor publice naţionale, va atrage răspunderea
penală a făptuitorul pentru comiterea unei infracţiuni prevăzută de art. 306 C. pen., în astfel
de situaţii nemaiputându-se reţine infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.
Aceasta deoarece infracţiunea prevăzută de art. 306 din acelaşi cod, este o variantă calificată
a infracţiunii de înşelăciune (prin mijloace frauduloase). De altfel, şi pedeapsa prevăzută în
art. 306 C. pen., pentru infracţiunea de obţinerea ilegală de fonduri, este suficientă pentru
sancţionarea acestor fapte, fiind chiar mai mare decât cea prevăzută pentru infracţiunea de
înşelăciune.
Se observă că pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de obţinerea ilegală de fonduri (art.
306) este identică cu cea prevăzută pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr.
78/2000, respectiv, închisoare de la 2 la 7 ani pentru varianta simplă şi pentru varianta
asimilată. şi pentru varianta agravată pedepsele sunt identice pentru cele două infracţiunii.
Astfel, dacă în dispoziţiile art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 se prevede că dacă faptele
prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate, în art. 309 C. pen. se prevede că dacă fapta prevăzută de
art. 306 (printre altele) a produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de legea se majorează cu jumătate.
Activitatea infracţională descrisă la art. 181 din Legea nr. 78/2000 poate apărea însă şi în
timpul executării contractului, când beneficiarul, pentru a primi prima tranşă sau tranşa
intermediară ori pe cea finală, utilizează documente false, inexacte sau incomplete, prin care
încearcă să ateste respectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile de bunuri sau servicii,
fondurile europene putând fi folosite doar în condiţiile stipulate în contractul de finanţare şi în
normele impuse de Comisia Europeană.
În varianta asimilată, autorul omite cu ştiinţă să furnizeze datele cerute potrivit legii pentru
obţinerea de fonduri europene.
Această omisiune trebuie să intervină după depunerea documentaţiei pentru obţinerea
fondurilor, căci dacă acestea ar lipsi la momentul depunerii, solicitantului i s-ar respinge o
astfel de cerere.
Evident că atunci când finanţarea se realizează în tranşe, pe măsura realizării proiectului,
săvârşirea infracţiunii în această variantă, se poate realiza prin omisiunea de a comunica
apariţia unei împrejurări de natură a întrerupe finanţarea.
b) Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în bugetul Uniunii Europene.
c) Raportul de cauzalitate. Fiind o infracţiune de rezultat, legătura de cauzalitate dintre
acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi paguba produsă trebuie dovedită.
B) Latura subiectivă
Sub aspect subiectiv infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directe sau
indirecte, făptuitorul urmărind sau acceptând că prin săvârşirea faptei ar putea produce o
pagubă bugetului Uniunii Europene. În noua reglementare s-a adăugat condiţia ca folosirea
sau prezentarea documentelor sau declaraţiilor false să fie făcută cu rea-credinţă. Considerăm
că această nouă condiţie aduce doar o clarificare faţă de vechea reglementare, în sensul că
fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie pentru a fi infracţiune, în oricare dintre modalităţile
normative.
Există, însă, şi autori care consideră că (fapta de obţinere ilegală de fonduri prevăzută în art.
306 C. pen.) se săvârşeşte doar cu intenţie directă, fiind calificată prin scop, acela al primirii
aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri
publice22.
În legătură cu această chestiune nici practica judiciară nu este unitară. Astfel, într-o cauză,
Înalta Curte a reţinut că, o altă modificare importantă prevăzută de legea nouă este aceea a
menţionării exprese, ca şi element constitutiv al infracţiunii, comiterea cu "rea-credinţă", ceea
ce înseamnă că infracţiunea trebuie comisă cu intenţie directă. (ÎCCJ, secţia penală, decizia
nr. 1313/201423).
În altă speţă însă, Înalta Curtea a constatat că prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 a
fost modificat art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în sensul introducerii, cu privire la toate
modalităţile normative ale elementului material al laturii obiective, a cerinţei ca acţiunile care
îl definesc să fie săvârşite cu "rea-credinţă". Procedând în acest mod, legiuitorul a urmărit să
înlăture orice urmă de îndoială în ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, noţiunea de "rea-
credinţă" semnificând intenţia şi fiind folosită pentru a stabili neîndoios că infracţiunea nu
poate fi comisă decât cu această formă de vinovăţie şi a exclude culpa ca manifestare a
acesteia (cu toate că, şi potrivit vechii reglementări, s-a apreciat că infracţiunea nu se poate
comite decât cu intenţie). Aşa fiind şi având în vedere aspectele expuse pe larg la pct. 2 din
considerente, din care rezultă că inculpatul B.A. a săvârşit acţiunile de prezentare la A.P.I.A.
a documentelor false cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, nu se poate considera că, în
speţă, faptele de care este acuzat acesta au fost dezincriminate, ele întrunind, în continuare,
toate elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr.
78/2000, astfel cum au fost stabilite atât de vechea, cât şi de noua reglementare. (ÎCCJ, secţia
penală, decizia nr. 217/A/201424).
În varianta asimilată, prevăzută în art. 181 alin. (2), fiind cea care se săvârşeşte printr-o
inacţiune, constituie infracţiune numai dacă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Aceasta deoarece, conform art. 16 alin. (6) C. pen., fapta constând într-o acţiune sau inacţiune
constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie
infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
În dispoziţiile de incriminare, însă, legiuitorul foloseşte sintagma "cu ştiinţă", ceea ce
înseamnă că aceasta trebuie săvârşită cu intenţie în oricare dintre modalităţile ei.
5. Forme. Modalităţi. Sancţiuni
A) Forme
Actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate. În situaţia în care a efectuat acte de
pregătire a infracţiunii prevăzută în art. 181 prin falsificarea unor înscrisuri este posibilă
tragerea la răspundere pentru săvârşirea acestora, în funcţie de situaţie.
Tentativa la această infracţiune se pedepseşte potrivit dispoziţiilor art. 184.
Desigur că, deşi textul nu face distincţie, se referă la variantele reglementate în dispoziţiile
art. 181 alin. (1) şi alin. (1) raportat la alin. (3), şi nu la varianta asimilată, prevăzută în art. 18
alin. (2), aceasta din urmă săvârşindu-se prin inacţiune. Aceasta deoarece, la infracţiunile care
se săvârşesc prin omisiune tentativa nu este posibilă întrucât neîndeplinirea obligaţiei duce la
consumarea infracţiunii25.
Această formă imperfectă a infracţiunii (tentativa) există atunci când hotărârea de a săvârşi
infracţiunea a fost pusă în executare, însă aceasta a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul
din cauza unor împrejurări independente de voinţa autorului. Folosirea sau prezentarea de
documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, în scopul obţinerii pe nedrept de
fonduri, fără a se obţine sumele de bani urmărire, face ca fapta să rămână în forma
tentativei26. Astfel s-a reţinut27 că fapta învinuitului Ş.L., constând în aceea că, în calitate de
reprezentant legal al SC T.A. & CO SRL, beneficiară a fondurilor europene nerambursabile
în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală în vederea realizării proiectului
„Modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor”, a depus Agenţiei de Plăţi pentru
Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional 4 Sud-Vest Oltenia - Oficiul Judeţean de
Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj, Scrisoarea de garanţie emisă de BRD G.S.G.
Braşov - Agenţia Codlea, care s-a dovedit a fi falsificată, în vederea obţinerii pe nedrept, cu
titlu de avans, a sumei de 1.402.500 lei, reprezentând 50% din fondul nerambursabil acordat
prin contractul de finanţare nr. C121010942000018 din 29 decembrie 2009, în valoare de
2.805.000 lei din care 2.244.000 lei contribuţie U.E. şi 561.000 lei de la bugetul de stat,
rezultat care nu s-a produs datorită intervenţiei reprezentanţilor APDRP, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori
declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri
din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în
numele lor, în forma tentativei, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din
Legea nr. 78/2000, înşelăciune în forma tentativei, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.
215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33
lit. b) C. pen.
Infracţiunea se consumă atunci când făptuitorul obţine pe nedrept fonduri din bugetul general
al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, fiind şi
momentul în care se produce paguba în bugetele respective. În acest sens s-a pronunţat şi
Înalta Curte, reţinând că, în cazul în care rezultatul constând în obţinerea pe nedrept a
fondurilor nu s-a produs, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea
prevăzută în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în raport cu fondurile din bugetul Uniunii
Europene (ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 1313/201428).
Infracţiunea se poate săvârşi şi în formă continuată, dacă, spre exemplu, în cadrul aceluiaşi
proiect cu finanţare europeană, autorul foloseşte în diferite etape de realizare a acestuia
documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete în sprijinul cererilor de plată depuse la
diferite intervale de timp. Chiar dacă cele mai multe soluţii în acest sens s-au pronunţat sub
incidenţa Codului penal de la 1968, care definea infracţiunea continuată în dispoziţiile art. 41
alin. (2) într-un mod diferit de noul Cod penal, acestea îşi păstrează pe deplin valabilitatea şi
în condiţiile noului Cod.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. (noul Cod penal), infracţiunea este
continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi
rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni, care prezintă fiecare în
parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Introducerea condiţiei suplimentare ca acţiunea să fie
comisă împotriva aceluiaşi subiect pasiv, nu schimbă cu nimic situaţia referitor la aceste
infracţiuni, întrucât, aşa cum am arătat, subiectul pasiv imediat este statul, prin structurile sale
specializate, iar subiectul mediat este Comisia Europeană, existând, aşadar, unitate de subiect
pasiv.
B) Modalităţi
În art. 181 alin. (3) este reglementată o variantă agravată, în situaţia în care faptele prevăzute
la alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol produc consecinţe deosebit de grave.
Potrivit art. 183 C. pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai
mare de 2.000.000 lei. Se observă aşadar o modificare adusă de noul legiuitor a sintagmei
consecinţe deosebit de grave faţă de vechiul Cod penal. Astfel, potrivit art. 146 C. pen. 1968,
prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau
o perturbare a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dinte unităţile la care se
referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice. Sub acest aspect, Înalta Curtea a stabilit
că, în ipoteza în care cuantumul fondurilor din bugetul Uniunii Europene este mai mare de
2.000.000 lei, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000
sau, în cazul tentativei, în art. 32 raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000,
fiind întrunită condiţia prevăzută în art. 183 C. pen. referitoare la consecinţele deosebit de
grave (ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 1313/201429).
C) Sancţiuni
Pentru infracţiunile săvârşite în varianta tip şi varianta asimilată pedeapsa pentru persoana
fizică este în actuala reglementare închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Se
observă că prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal30, pedepsele au fost mult reduse. Astfel, pentru infracţiunea analizată, pedeapsa
era închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Înainte de modificarea arătată, pedeapsa
prevăzută pentru varianta agravantă, reglementată în art. 181 alin. (3) era închisoarea de la 10
la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Pentru persoana juridică pedeapsa principală este amenda între 180 şi 300 de zile-amendă,
pentru varianta tip şi varianta asimilată şi între 240 şi 420 de zile-amendă, varianta agravată.
Suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, care se
înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă.
Considerăm că, în cazul săvârşirii acestei infracţiuni, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art.
137 alin. (5) C. pen., care prevăd că, în situaţia în care prin infracţiunea săvârşită persoana
juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă
prevăzute de lege (arătate mai sus) pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără
a se depăşi maximul general al amenzii (600 de zile). La stabilirea amenzii se ţine seama de
valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
O ultimă observaţie, pe lângă pedeapsa principală instanţa este obligată să aplice pedepse
complementare atât atunci când infracţiunea este săvârşită de o persoană fizică, cât şi atunci
când este săvârşită de o persoană juridică.
6. Aspecte procesuale
Urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000 se
efectuează obligatoriu de către procuror, iar acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Urmare a modificării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/200231 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii
Europene au fost date în competenţa materială exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
conform art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional
Anticorupţie32.
Până la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/201033,
judecata în primă instanţă era dată în competenţa judecătoriilor, iar hotărârile pronunţate de
acestea privitoare la aceste infracţiuni puteau fi atacate cu recurs la curţile de apel. După data
de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, competenţa de
soluţionare a acestor cauze revine tribunalelor în primă instanţă. Astfel, potrivit art. 36 alin.
(1) lit. c) C. pr. pen., tribunalele judecă în primă instanţă, printre altele, infracţiunile cu
privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă
nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ierarhic superioare. Rezultă, aşadar, că
tribunalele sunt instanţele de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă a
tuturor infracţiunilor instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie, cu excepţia celor date
în competenţa altor instanţe ierarhic superioare. Această dispoziţie finală se referă la situaţia
în care competenţa de soluţionare a unei cauze în primă instanţă i-ar reveni Curţii de Apel sau
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în considerarea calităţii persoanei inculpatului, conform art.
38 alin. (1) lit. c)-g) şi art. 40 alin. (1) C. pr. pen.
Împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă se poate exercita apelul, ca şi cale ordinară
de atac, la curţile de apel, ca regulă generală, sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru
situaţiile în care judecata în fond se face la curţile de apel sau la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, în considerarea calităţii persoanei inculpatului, conform celor arătate mai sus.
Publicat în "REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR" cu numărul 9 din data de
30 septembrie 2016

1
Publicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003.
2
Pentru o prezentare detaliată a problematicii tratate în prezentul articol a se vedea D.
Grădinaru, Investigarea infracţiunilor contra intereselor financiare ale UE, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2016.
3
Publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000.
4
Publicată pe www.eur-lex.europa.eu
5
Publicată în M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004.
6
Publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
7
Publicată în M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004.
8
Publicată în M. Of. nr. 434 din 10 iunie 2008.
9
T. Toader, Infracţiunile prevăzute în legile speciale, ed. a 4-a revizuită şi actualizată, Ed.
Hamangiu, 2011, pp. 171-172.
10
Mare parte din considerentele acestei decizii au fost preluate de Curtea Constituţională şi în
Decizia nr. 859 din 23 iunie 2011 publicată în M. Of. nr. 639 din 7 septembrie 2011.
11
V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căşuneanu, Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Ed. Wolters Kluwer, 2008, p.
417.
12
În acelaşi sens, Al. Boroi, Drept penal, partea specială - conform Noului Cod Penal, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 430.
13
Rechizitoriul nr. 28/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău.
14
Publicată pe www.scj.ro
15
Rechizitoriul emis în dosarul nr. 3/P/2010 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
16
Publicată pe www.scj.ro
17
O. Dobleagă, M.M. Baciu, B. Karoly, Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene (I), Revista de Drept Penal nr. 4/2008, p. 157.
18
Publicată în M. Of. nr. 824 din 4 noiembrie 2015.
19
Publicată în Buletinul Jurisprudenţei, Culegere pe anul 2012, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2013, pp. 1214-1224.
20
Publicată în Revista Oficială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/2015, Ed. C.H. Beck,
pp. 37-41.
21
Publicată în M. Of. nr. 418 din 2 iunie 2016.
22
G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.-M. Vasile,
Codul penal - comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 682.
23
Publicată pe www.scj.ro
24
Publicată pe www.scj.ro, în acelaşi sens sunt şi decizia nr. 303/A/2014 pronunţată de ÎCCJ,
secţia penală, publicată pe www.scj.ro şi decizia nr. 31/2015 pronunţată de ÎCCJ, Complet
HP, publicată în M. Of. nr. 19 din 11 ianuarie 2016.
25
C. Bulai, Manual de Drept penal - partea generală, Ed. All, 1997, p. 404.
26
În acelaşi sens C. Dumitrescu, Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene, Revista de Drept Penal nr. 1/2008, p. 90.
27
Rechizitoriul nr. 23/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.
28
Publicată pe www.scj.ro
29
Publicată pe www.scj.ro
30
Publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
31
Publicată în M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002.
32
Publicată în M. Of. nr. 899 din 7 octombrie 2005.
33
Publicată în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010.