Detalii - Jurisprudenta - 637567619398635362 Incalc REGULAM

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia Penală
Decizia nr. 239/A/2019
Decizia nr. 239/A
Şedinţa publică din data de 11 iulie 2019
Asupra apelurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I
penală a dispus următoarele:
În baza art. 386 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpaţilor A. şi B. de schimbare a încadrării juridice a
faptelor reţinute în rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C.
pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin.
(1) C. pen.
În baza art. 386 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpatei C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor
de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatei într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, în formă continuată, cu
consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 386 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpatului D. de schimbare a încadrării juridice a faptei
reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat
la art. 297 alin. (1) şi art. 309, art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în
serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin1 C. pen.
În baza art. 386 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpatului E. de schimbare a încadrării juridice a faptelor
de complicitate la abuz reţinute în sarcina inculpatului în infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului
F. din 6 infracţiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi
art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art.
132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,
art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. b, c, d şi e din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de
abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. f din dispozitivul
rechizitoriului).
În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatei
C. din 6 infracţiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi
art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art.
art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. b, c, d şi e din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de
abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. f din dispozitivul
rechizitoriului).
În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G. din 4 infracţiuni
de abuz în serviciu într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la
art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C.
1/247 Detalii jurisprudență

pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului).
H. din 4 infracţiuni de abuz în serviciu într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr.
78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen.
şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului).
I. din 4 infracţiuni de abuz în serviciu într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr.
şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului).
J. din 4 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu,
prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C.
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din
dispozitivul rechizitoriului).
În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului E. din 4 infracţiuni
de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C.
pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art.
35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul
rechizitoriului).
În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei R.A.J.D.P din 4
infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de
art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din
dispozitivul rechizitoriului).
K. din 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu,
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
M. din 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu,
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatei
S.C N. S.R.L din 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în
serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art.
309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
1. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a)
vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul F. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de
conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen. pe o durată de
10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 248 1 vechiul C. pen., cu aplicarea art.
41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 12
ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de
a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul
C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 248 1 vechiul C. pen., cu aplicarea art.
41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7
ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de
a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul
C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la
pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani
închisoare.
A constatat că faptele ce fac obiectul prezentei sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin
sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr.
768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală.
În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) şi 36 alin. (1) vechiul C. pen. a contopit pedepsele aplicate prin prezenta şi
pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală,
definitivă prin decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală pentru infracţiunea prevăzută
de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen., şi a aplicat
pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu trei ani închisoare, în final inculpatul urmând a
executa pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (2) şi (3) vechiul C. pen. a contopit pedepsele complementare aplicate prin prezenta şi pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. proc. pen. o durată de 5 ani, aplicată prin
768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul
unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei
principale.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în
cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen.
În baza art. 88 vechiul C. pen. a dedus prevenţia de la 06.11.2014 la 05.12.2014, de la 03.03.2015 la 24.04.2015 şi de la
20.05.2016 la zi.
A luat act că inculpatul este deţinut în altă cauză.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a)
vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa
de 2 ani închisoare.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., rap. la art. 248 1 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41
alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a
condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., rap.la art. 248 1 vechiul C. pen. cu aplic. art. 41
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 76 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen. a
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) vechiul C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care a
sporit-o cu 1 an, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 vechiul C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6

ani, stabilit în condiţiile art. 862 vechiul C. pen.
A dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul
Constanţa,
- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,
precum şi întoarcerea,
- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă,
- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) vechiul C. pen. - 64 lit. a) teza a doua şi b vechiul C. pen.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin.
(1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul G. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare
şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie
publică) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) d, g (dreptul
de a ocupa o funcţie publică) şi k C. pen.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an
închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa
o funcţie publică) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul
În baza art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni
închisoare, la care a adăugat o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând a
executa pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute
de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.
a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k C. pen.
(1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni

de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 a,
b, d, g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k C. pen.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 248 1 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41
condamnat pe inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare,
pe care a sporit-o cu 1 an în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
A dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
Constanţa,
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.
În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul J. la pedeapsa
de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de
a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k
C. proc. pen. o durată de 5 ani.
de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public)
şi k C. pen.
o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc.
pen. o durată de 5 ani.
şi k C. pen.
În baza art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la

care a adăugat o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa
pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.
de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate
economică privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.
a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată
sau de interes public) şi k C. pen.
În baza art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap.la art. 248 1
vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul
C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare,
pe care a sporit-o cu 1 an, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
A dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
Ialomiţa,
precum şi întoarcerea
- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata persoană
juridică R.A.J.D.P. CONSTANŢA la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 150 zile
amendă în cuantum de 1000 RON per zi-amendă.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, pe care a
sporit-o cu o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând a executa pedeapsa
de 300 zile amendă penală în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă, aşadar 300.000 RON amendă penală.
În baza art. 138 C. pen. rap. la art. 136 alin. (3) lit. e) C. pen. şi 144 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa
complementară a supravegherii judiciare pe o perioadă de 3 ani, prin mandatar judiciar desemnat de Ministerul
Finanţelor.
În baza art. 138 C. pen. rap. la art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen. şi 145 C. pen. a aplicat inculpatei persoana juridică
R.A.J.D.P. pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local
O., în număr de 10 apariţii, cel mult una pe săptămână, apariţii constând în citirea şi afişarea simultan, pe o durată de

minim 5 minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptelor pentru care
s-a dispus condamnarea, astfel cum au fost reţinute în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi
pedepsele aplicate.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă constând în interzicerea iniţierii şi respectiv
suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, faţă de persoana juridică inculpată R.A.J.D.P.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen.,
cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul K. la
pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g)
(dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes
public) şi k C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
şi k C. pen.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare
şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o
funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc.
pen. o perioadă de 5 ani.
şi k C. pen.
În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an
închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de
conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de
a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de
de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi
În baza art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa
de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a
ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. proc. pen. o
perioadă de 5 ani.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o
sporeşte cu o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a

de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g)
public) şi k C. pen.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen.,
cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M. la
pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g)
şi k C. pen.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare
şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o
funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc.
şi k C. pen.
În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an
închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de
de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi
În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa
de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a
ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. proc. pen. o
perioadă de 5 ani.

În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o
sporeşte cu o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a
privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g)
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. N. S.R.L.
la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 500 RON per-zi amendă.
amendă în cuantum de 500 RON per zi amendă.
de 300 zile amendă penală în cuantum de 500 RON per zi-amendă, aşadar 150.000 RON amendă penală.
În baza art. 138 C. pen. rap. la art. 136 alin. (3) lit. a) C. pen. şi 139 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa
complementară a dizolvării.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau
lichidare luată faţă de inculpata persoană juridică inculpată S.C. N. S.R.L.
12. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi:
În baza art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. a
condamnat pe inculpata P. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 81 - 82 vechiul C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 vechiul C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5)-(64) lit. a) teza a doua şi b vechiul C. pen.
13. A făcut aplic. art. 5 C. pen. şi:
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul
A. la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de executare în detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-
o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k
C. pen.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata
B. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b),
d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de
interes public) şi k C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de
4 ani.

În baza art. 93 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., a dispus ca, pe durata acestui termen inculpata să respecte următoarele
măsuri de supraveghere şi obligaţii:
- se va prezenta la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa la datele stabilite de consilierul de

probaţiune,
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,
- va anunţa în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile,
- a comunica schimbarea locului de muncă,
- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă,
- nu va părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Medgidia, prin Serviciul Monitorizare
Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia, sau în cadrul Căminului pentru
persoane vârstnice din localitatea Constanţa.
A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat şi suspendă pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b),
d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de
interes public) şi k C. pen., pedeapsa accesorie urmând a se va executa în ipoteza revocării suspendării pedepsei.
15. A făcut aplic. art. 5 C. pen. şi:
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., rap. la art. 248 1 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41
condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81, 82 vechiul C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul Q. la pedeapsa de 5 ani
o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a), b), d), g)
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. R. S.R.L.
la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 2000 RON per zi-amendă.
de 300 zile amendă penală în cuantum de 2.000 RON per zi amendă, aşadar 600.000 RON amendă penală.

În baza art. 138 C. pen. rap. la art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen. şi 145 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară
a publicării hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local O. şi prin intermediul unui post naţional
de televiziune, în număr de câte 5 apariţii în cazul fiecăruia din cele două posturi, cu o frecvenţă de cel mult o apariţie pe
săptămână, publicarea constând în citirea şi afişarea, simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din
hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, astfel
cum au fost reţinute în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedepsele aplicate.
În baza art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a)
vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul S. la pedeapsa
În baza art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a)
vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul T. la pedeapsa
A luat act că persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 112 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpaţii K. şi M. câte 11.893.084,31 RON.
În baza art. 112 lit. d) şi e) C. pen. a confiscat de la inculpatul F. suma de 8.587.504,84 RON.
În baza art. 112 lit. d) şi e) C. pen. a confiscat de la inculpata C. suma de 186.543,45 RON.
În baza art. 112 lit. d) şi e) C. pen. a confiscat de la inculpaţii S. şi T. câte 55.030,83 RON.
În baza art. 112 lit. d) şi e) C. pen. a confiscatde la inculpaţii G., H., I., J. şi E. câte 131.512,45 RON.
A menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 215/P/2013 din 03.04.2014 privitoare la inculpata P., nr.
215/P/2013 din 07.04.2014 privind pe inculpatul E., 215/P/2013 din 03.04.2014 privind pe inculpatul A., 215/P/2013 din
03.04.2014 privind pe inculpatul D., 215/P/2013 din 22.10.2014 privind pe inculpatul H., 215/P/2013 din 22.10.2014
privind pe inculpatul K., 215/P/2013 din 22.10.2014 privind pe inculpatul S., 215/P/2013 din 22.10.2014 privind pe
inculpatul G., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi achitării cheltuielilor judiciare.
A dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor M.,
F., C., T., I. şi J., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi achitării cheltuielilor judiciare.
În baza art. 397 rap. la art. 256 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă MF, prin restituirea
bunului în natură.
A desfiinţat contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP P. sub numărul 548/17.07.2009, având ca obiect bunul
imobil notat cu numărul cadastral x - Port Izvoarele, HCJC nr. 90/16.03.2009, HCL Lipniţa nr. 50/28.09.2007 şi HCL
Lipniţa nr. 51/28.09.2007 şi a dispus revenirea imobilului în proprietatea publică a statului.
A respins ca nefondată cererea Consiliul Judeţean Constanţa de achitare a cheltuielilor judiciare.
A respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpaţii Q. şi S.C. R. S.R.L., de sesizare a Curţii Constituţionale cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. a) şi art. 1341 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, în

raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României. Cu apel în 48 de ore.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii persoane fizice şi juridice la câte 6.000 de
RON cheltuieli judiciare stat.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpata S.C. N. S.R.L., majorat la 1040 RON, şi onorariul
apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpaţii F. şi G., în cuantum de 1040 RON, a dispus să fie avansate din
fondurile Ministerului Justiţiei.
Prin încheierea din data de 07.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus, în baza art. 278 C. proc.
pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 142/F din data de 29.07.2016,
cu privire la inculpata S.C. R. S.R.L, în sensul că înlătură menţiunile următoare:
"În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 150 zile
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. c) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, pe care o
sporeşte cu o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând a executa pedeapsa
de 300 zile amendă penală în cuantum de 2.000 RON per zi amendă, aşadar 600.000 RON amendă penală".
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2013 din 11.11.2014 al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA- Serviciul Teritorial Constanţa au fost trimişi în judecată inculpaţii:
1. F., pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; abuz în serviciu,
prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art.
77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.
297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; abuz în serviciu,
297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C.
pen.; abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen.
cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; spălare a banilor, prevăzută de art. 29
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracţional organizat,
prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
2. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
alin. (1) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) şi art. 5 alin. (1) C. pen.; abuz în serviciu,
297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C.
pen.; abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen.
cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracţional
organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.
pen.
3. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.
prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35
alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută

de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
4. H., pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35
alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de
art. 367 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
5. I., pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de
art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
6. J., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art.
5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.;
complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în
serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art.
309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup
infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; toate cu aplicarea art.
38 alin. (1) C. pen.
7. Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz
în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în serviciu, prevăzută
de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin.
(1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen.
raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77
lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77
lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C.
pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
8. E., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.;
complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în
serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art.
309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., şi constituirea unui grup
infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38
alin. (1) C. pen.

9. K., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5
alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5
alin. (1) C. pen.; transmitere fictivă a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prevăzută de art. 2801
din Legea nr. 31/1990; evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005; evaziune fiscală,
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005; evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea
nr. 241/2005; spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 38 alin.
(1) C. pen.
10. M., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art.
132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen.
şi art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen.
şi art. 5 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea
art. 5 alin. (1) C. pen.; transmitere fictivă a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prevăzută de art.
2801 din Legea nr. 31/1990; evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005; evaziune fiscală,
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005; evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea
nr. 241/2005; spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.
pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
11. S.C. N. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen.
raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77
lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77
lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.;
12. P., pentru săvârşirea infracţiunii de: complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
13. A., pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
14. B., pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
15. D., pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297
alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
16. S.C. R. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat
la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.
pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.,
17. Q., pentru săvârşirea infracţiunii de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art.
77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
18. S., pentru săvârşirea infracţiunii de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 alin. (1) C. pen.
19. T., pentru săvârşirea infracţiunii de: complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În fapt, în actul de acuzare s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

1.1. În perioada 2010 - 2012, inculpaţii F. şi C., sprijiniţi de coinculpaţii S. şi T., prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1)
din O.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa nr. 3 a acestui act normativ, în mai multe
rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, efectuând plăţi nelegale
către S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanţa S.R.L., în cuantum de 1.650.925,04 RON, reprezentând
contravaloarea închirierii a 11 autoturisme în baza Contractului de prestări servicii nr. x/08.12.2004 şi a actelor adiţionale
la acesta.
La momentul săvârşirii faptelor, inculpatul F. era preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi îndeplinea funcţia de
ordonator principal de credite.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, "ordonatorii principali de credite
analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale şi prin bugetele instituţiilor publice, ai
căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din
bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale".
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, "ordonatorii de credite au obligaţia de a
angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate
de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale".
Conform art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, "răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii
la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia
gestionării unităţii respective."
Efectuând în mai multe rânduri, în numele Consiliului Judeţean Constanţa, plăţi nelegale către S.C. Domeniul Public şi
Privat Judeţean S.R.L Constanţa, pentru servicii de închirieri de autoturisme, inculpatul F. şi-a exercitat defectuos
atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de ordonator principal de credite pe care o exercita asupra fondurilor din
bugetul U.A.T.J. Constanţa, conform prevederilor art. 22 şi 23 din Legea nr. 273/2006.
Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, inculpata C., în calitate de Director General al Direcţiei
Generale Economică Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa este responsabilă pentru aplicarea
necorespunzătoare a reglementărilor contabile.
Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Constanţa,

anexă la H.C.J. nr. 20/2012, inculpata C., în exercitarea funcţiei arătate anterior asigură îndeplinirea atribuţiilor
Consiliului Judeţean Constanţa în elaborarea şi fundamentarea bugetului propriu al judeţului, urmărirea execuţiei
acestuia pe criterii de oportunitate, eficienţă şi legalitatea angajării cheltuielilor".
În raport de aceste obligaţii, inculpata C. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu privind urmărirea legalităţii
cheltuielilor angajate de la bugetul U.A.T.J. pentru plata chiriei conform contractului şi actelor adiţionale încheiate cu
S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L Constanţa. Mai mult, inculpata a semnat actul adiţional nr. x/30.12.2011
la contractul nr. x/08.12.2004.
La săvârşirea acestei infracţiuni au participat şi inculpaţii S. şi T., ambii directori ai Direcţiei Buget Finanţe, care au
semnat actele adiţionale nr. x/23.12.2009 şi respectiv 8/28.12.2010 la Contractul nr. x/08.12.2004 şi care i-au ajutat
astfel pe coinculpaţii F. şi C. să comită faptele reţinute în sarcina lor, prin care a fost prejudiciat bugetul U.A.T.J.
Constanţa şi au fost obţinute foloase necuvenite S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L. Constanţa.
Astfel cum rezultă din documentele financiar contabile aflate la dosarul cauzei, cuantumul total al sumelor plătite de
Consiliul Judeţean Constanţa şi respectiv încasate de S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L. Constanţa a fost
de 1.650.925,04 RON.
1.2. În perioada 14.05.2012 - 11.09.2012, inculpaţii F., C., G., H., I., sprijiniţi de coinculpaţii J., E. şi Regia Autonomă
Judeţeană Drumuri şi Poduri (R.A.J.D.P.) Constanţa, în mai multe rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au
îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, efectuând plăţi nelegale către R.A.J.D.P. Constanţa, în cuantum de
1.239.987,60 RON, în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa.
La momentul săvârşirii faptelor, inculpatul F. era preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi îndeplinea funcţia de
ordonator principal de credite, iar în această calitate a aprobat, cu încălcarea art. 22 şi 23 din Legea nr. 273/2006,
efectuarea plăţilor nelegale către R.A.J.D.P., în cuantum de 1.239.987,60 RON, încălcându-şi astfel atribuţiile care
decurgeau din funcţia publică ocupată.

De asemenea, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte această plată şi inculpata C., Director
General al Direcţiei Generale Economică Financiară, care potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al
aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Constanţa, anexă la H.C.J. nr. 20/2012, ar fi trebuit să asigure
îndeplinirea atribuţiilor Consiliului Judeţean Constanţa în elaborarea şi fundamentarea bugetului propriu al judeţului,
precum şi urmărirea execuţiei acestuia pe criterii de oportunitate, eficienţă şi legalitatea angajării cheltuielilor".
Totodată, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al

Consiliului Judeţean Constanţa, anexă la H.C.J. nr. 20/2012, arhitectul şef al Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări
Publice din cadrul Consiliului Judeţean, inculpaţii G., care în virtutea acestei funcţii coordonează şi îndrumă activitatea
Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice şi H., şeful serviciului utilităţi publice, care are atribuţii în domeniul
organizării, coordonării, îndrumării şi controlului, potrivit prevederilor legale în vigoare, a bunei desfăşurări a întregii
activităţi a serviciului utilităţi publice ar fi trebuit să urmărească realizarea lucrărilor publice conform documentaţiilor
tehnico - economice aprobate şi să verifice respectarea şi aplicarea corectă a tehnologiilor de execuţie, contractului şi
normelor tehnice în vigoare, urmând să admită la plată numai lucrările corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi
cantitativ.
La rândul său, inculpatul I., inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice, a aplicat viza de "Bun de plată" pe documentele
justificative şi pe facturile emise de R.A.J.D.P. Constanţa deşi acestea nu îndeplineau condiţiile impuse de lege şi H.C.J.
nr. 145/26.05.2010, permiţând astfel coinculpaţilor din Consiliul Judeţean Constanţa să aprobe şi să efectueze plata
nelegală către R.A.J.D.P. Constanţa.
Pentru a putea fi făcută plata nelegală arătată anterior, R.A.J.D.P. Constanţa a emis mai multe documente financiar
contabile fără să fie îndeplinite condiţiile impuse de lege, în temeiul cărora a solicitat achitarea contravalorii presupuselor
lucrări prestate în beneficiul Consiliului Judeţean Constanţa fără însă a-şi dovedi aceste pretenţii prin documentele
justificative prevăzute de legislaţia aplicabilă în această materie.
Astfel cum rezultă din documentele financiar contabile aflate la dosarul cauzei, respectiv facturile şi ordinele de plată
indicate anterior, cuantumul total al sumelor plătite de Consiliul Judeţean Constanţa şi respectiv încasate de R.A.J.D.P.
Constanţa a fost de 1.239.987,60 RON.
1.3. În perioada 23.07.2012 - 07.11.2012, inculpaţii F., C., G., H., I., sprijiniţi de coinculpaţii J., E. şi Regia Autonomă
Judeţeană Drumuri şi Poduri (R.A.J.D.P.) Constanţa, în mai multe rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au
îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, efectuând plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cuantum de 773.519,09 RON în
cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi.
Inculpaţii au acţionat în calitatea menţionată la pct. 1.2 al sentinţei, reţinându-se în sarcina lor, şi în acest caz, încălcarea
dispoziţiilor legale detaliate supra.
1.4. În perioada 21.04.2011 - 11.09.2012, inculpaţii F., C., G., H., I., sprijiniţi de coinculpaţii J., E., K., M., S.C. N. S.R.L.
şi Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri Constanţa, în mai multe rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu privind legalitatea angajării cheltuielilor de la bugetul
Consiliului Judeţean Constanţa, împrejurare care a contribuit la plata nelegală a sumei totale de 1.675.847,95 RON, în
legătură cu împăduririle efectuate pe raza com. Independenţa, jud. Constanţa, de la bugetul U.A.T.J. Constanţa către
R.A.J.D.P.
1.5. În perioada 10.09.2012 - 24.03.2014, în mai multe rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii F., C.
şi D., sprijiniţi de coinculpaţii Q. şi S.C. R. S.R.L, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi, încălcând
dispoziţiile legale care interzic plata în avans din fonduri publice pentru achiziţia de imobile, H.C.J. nr. 373/2009, precum
şi ale prevederilor procesului-verbal de negociere, au modificat natura actului juridic încheiat cu S.C. R. S.R.L. din
contract de vânzare cumpărare în antecontract de vânzare cumpărare şi data la care Consiliul Judeţean Constanţa urma
să dobândească dreptul de folosinţă asupra a 25 de apartamente şi au contribuit la efectuarea de plăţi nelegale către
societatea comercială amintită în cuantum de 5.187.156,29 RON.
1.6. În perioada 2010 - 2012, inculpaţii F., C., G., H., I., sprijiniţi de coinculpaţii J., E., K., S.C. N. S.R.L. şi Regia
Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri Constanţa, în mai multe rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au
îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, efectuând plăţi nelegale în cuantum de 20.254.603,36 RON,
reprezentând contravaloarea unor lucrări de împădurire în judeţul Constanţa, fără a fi îndeplinite condiţiile impuse prin
H.C.J. Constanţa nr. 310/2009 şi H.C.J. Constanţa nr. 402/2009 şi fără a exista documente justificative întocmite în
condiţiile legii.

1.7. La data de 28.09.2007, inculpatul A. şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de
primar al com. Lipniţa, jud. Constanţa, cu privire la inventarierea bunurilor care aparţineau domeniului public al comunei,
incluzând în această categorie şi Portul dunărean Izvoarele, deşi acesta aparţine, potrivit legii, domeniului public al
statului, fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil şi provocând astfel un prejudiciu statului român în cuantum de
1.254.855 RON.
La aceeaşi dată, inculpata B. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de
secretar al comunei Lipniţa, avizând pentru legalitate Hotărârea Consiliului Local Lipniţa nr. 50 prin care a fost introdus
în domeniul privat al comunei Portul Izvoarele deşi acesta aparţine, potrivit legii, domeniului public al statului, fiind
inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil şi provocând astfel un prejudiciu statului român în cuantum de 1.269.486,85
RON.
Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/17.07.2009 la B.N.P. P., Primăria com. Lipniţa a
vândut Consiliului Judeţean Constanţa Portul dunărean Izvoarele.
1.8. Din anul 2010, inculpaţii F., R.A.J.D.P. Constanţa şi J. au constituit un grup infracţional organizat al cărui scop l-a
constituit săvârşirea, în principal prin intermediul R.A.J.D.P. Constanţa, a unor infracţiuni de abuz în serviciu, îndreptate
împotriva intereselor economice ale Consiliului Judeaţean Constanţa.
Ulterior, la acest grup au aderat inculpaţii C., G., H., I., E., K., M. şi S.C. N. S.R.L, care au participat în mod activ, în
diferite forme, la comiterea infracţiunilor - scop.
Membrii grupului infracţional astfel format au fost sprijiniţi în săvârşirea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu, altele
decât cele constând în plăţi nelegale către R.A.J.D.P. Constanţa, prin care a fost prejudiciat patrimoniul U.A.T.J.
Constanţa şi au fost obţinute foloase patrimoniale pentru alte persoane de drept privat, de către inculpaţii S., T., D., Q. şi
S.C. R. S.R.L.
1.9. La data de 16.07.2013, inculpaţii K. şi M. au cesionat în mod fictiv părţile sociale ale S.C. N. S.R.L către martorul U.,
persoană de condiţie socială modestă şi analfabet, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.
1.10. În perioada 01.09.2011 - 03.03.2014, inculpaţii M. şi K., în calitate de administratori ai S.C. N. S.R.L, au omis să
evidenţieze în documentele financiar contabile ale societăţii venituri obţinute din relaţiile comerciale avute cu R.A.J.D.P.
Constanţa, în cuantum de 23.786.168,62 RON, au evidenţiat în actele contabile ale S.C. N. S.R.L, cheltuieli care nu au
la bază operaţiuni reale, respectiv cheltuieli cu plata zilierilor, dividende fictive, retrageri de la bancomat, plăţi către
entităţi afiliate fără documente justificate, în cuantum total de 20.182.023,62 RON şi au executat evidenţe contabile
duble, folosind înscrisuri, respectiv Registre de evidenţă a zilierilor şi "borderouri de plată muncitori zilieri", provocând
astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 7.672.957,62 RON, echivalent a 1.710.918,82 euro.
În perioada 01.09.2011 - 01.11.2013, inculpatul M. a retras suma de 17.296.950 RON din conturile S.C. N. S.R.L al cărei
administrator era, folosind în acest scop documente justificative care nu corespundeau realităţii, pentru a ascunde
originea ilicită a acestor sume de bani, deşi cunoştea că ele proveneau atât din săvârşirea unor infracţiuni de abuz în
serviciu păgubitoare pentru bugetul judeţului Constanţa cât şi din săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, legate
de activitatea societăţii pe care o administra, după care şi-a însuşit aceste fonduri deşi cunoştea originea lor ilicită.
La data de 23.12.2011, inculpatul K. a retras din conturile S.C. N. S.R.L, al cărei administrator era suma de 400.000
RON, fără a prezenta documente justificative, după care şi-a însuşit aceste fonduri deşi cunoştea că ele proveneau atât
din săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu păgubitoare pentru bugetul judeţului Constanţa, cât şi din săvârşirea
unor infracţiuni de evaziune fiscală, legate de activitatea societăţii pe care o administra.
Subsecvent înregistrării cauzei, la data de 14.11.2014, pe rolul primei instanţe, prin încheierea din data de 13.01.2015,
definitivă prin încheierea nr. 596/29.04.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost respinse cererile
şi excepţiile formulate cu privire la regularitatea şi legalitatea actului de sesizare, a administrării probelor şi efectuării
actelor de către organele de urmărire penală.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut, în fapt,
următoarele:
1. În ceea ce priveşte acuzaţiile constând în efectuarea de plăţi nelegale pentru închirierea de autoturisme
La data de 12.07.2004, între S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L Constanţa, persoană juridică de interes
judeţean, înfiinţată în baza H.C.J. nr. 2/2004, şi Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat prin preşedinte, inculpatul F.,

a fost încheiat contractul înregistrat sub nr. x/02.12.2004, intitulat "contract de prestări servicii privind transportul de
persoane cu autoturisme".
Potrivit clauzelor sale, obiectul contractului consta în asigurarea de către S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L
a serviciului de transport de persoane cu autoturisme, prin punerea la dispoziţia beneficiarului Consiliul Judeţean
Constanţa a 11 autoturisme, respectiv: 9 autoturisme marca x (din care 8 autoturisme model x şi 1 autoturism model x),
şi 2 autoturisme marca x. Contractul era încheiat pe o perioadă iniţială de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act
adiţional în condiţiile legii, cu acordul expres al părţilor contractante.
Preţul contractului este detaliat în cele trei anexe ale contractului iniţial. Tot conform clauzelor contractuale, art. 6.1,
recepţia serviciilor se va face de către reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa, pe baza procesului-verbal de
recepţie, semnat de reprezentanţii părţilor contractante.
În perioada 2010-2012, acest contract a fost prelungit astfel:
- prin actul adiţional nr. x la contractul de prestări servicii nr. x/02.12.2004, prin care se convine asupra prelungirii duratei
contractuale până la data de 31.12.2010, act adiţional semnat pentru beneficiar C.J.C. de către inculpatul S., în calitate
de Director Buget - Finanţe. Actul adiţional a fost aprobat de inculpatul F. în calitate de preşedinte al Consiliului
Judeţean Constanţa.
contractuale până la data de 31.12.2011, act adiţional semnat pentru beneficiar C.J.C. de către inculpatul T., în calitate
de Director Buget - Finanţe, şi aprobat de inculpatul F. în aceeaşi calitate;
contractuale până la data de 31.12.2012, act adiţional semnat pentru beneficiar C.J.C. de către inculpata C., în calitate
de Director Buget - Finanţe, şi aprobat de inculpatul F..
Cele trei acte adiţionale au fost încheiate contrar dispoziţiilor legale explicite, iar plăţile efectuate în baza lor au fost
nelegale şi au constituit un folos ilicit pentru S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L Constanţa.
Astfel, la momentul semnării celor trei acte adiţionale erau aplicabile restricţiile bugetare instituite prin O.U.G. nr.
34/11.04.2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, art. 24,
potrivit căruia "de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor
publice prevăzute la art. 21 li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de: a) autoturisme, astfel
cum sunt acestea definite la alin. (1) al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile
rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi completările ulterioare".
Această interdicţie bugetară completa dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 80/2001, care impuneau o limitare a
consumului de carburanţi şi a numărului de autoturisme pentru consiliile judeţene la 6 autoturisme, cu un consum de
carburanţi lunar per autoturism de 150 litri, aceeaşi ordonanţă interzicând şi închirierea de autoturisme de către toate
autorităţile publice.
Astfel cum rezultă din adresa nr. x/31.03.2014 emisă de Instituţia Prefectului - Jud. Constanţa, Serviciul Public
Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa deţinea
în perioada în cauză 42 de autovehicule, din care 27 autoturisme.
Curtea a apreciat că, practic, contractul nr. x/02.12.2004 încheiat cu DPPJ Constanţa şi intitulat "contract de prestări
servicii" a reprezentat încă de la început o modalitate de eludare a dispoziţiilor O.G. nr. 80/2001 în ce priveşte limitările
legale privind interdicţia închirierii de autoturisme şi a consumului de carburanţi.
Acuzaţiile parchetului privesc perioada 2010-2012, perioadă în care, în pofida unor restricţii bugetare mult mai ferme,
reglementate în contextul crizei economice resimţite la nivel naţional, Consiliul Judeţean Constanţa prin preşedintele său
a continuat activitatea de închiriere a acestor autoturisme, în aceleaşi condiţii ca cele iniţiale, continuând să eludeze
restricţiile bugetare imperative, cu consecinţa diminuării nejustificate a bugetului Consiliului Judeţean Constanţa, în
detrimentul altor activităţi de interes local real.
Concluzia instanţei de fond se bazează atât pe conţinutul clauzelor contractuale, detaliile existente în anexele acestuia,
cât şi pe modalitatea de înregistrare a cheltuielilor aferente acestui contract în capitolele specifice ale bugetului UAT a
Judeţului Constanţa.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Consiliului Judeţean Constanţa să pună la dispoziţie
documentaţia aferentă plăţilor efectuate în temeiul acestui contract în perioada 2010 - 2012, actele înaintate de consiliu
limitându-se, însă, la perioada 2012. Actele înaintate în baza unei solicitări similare de către Domeniul Public şi Privat
Constanţa constau într-un număr de facturi cu explicaţia prestări servicii închiriere maşini sau tarif administrare contract
delegaţie (această din urmă menţiune făcând referire la obiectul mai larg al contractului încheiat la data de 12.07.2004
de delegare a gestiunii/contract de locaţie de gestiune a serviciilor de administrare a bunurilor aparţinând domeniului
public şi privat Constanţa, practic contract cadru pentru activitatea DPPJ).
Nici actele înaintate de Consiliul Judeţean Constanţa şi nici cele furnizate de DPPJ nu conţin procese-verbale de
recepţie, deşi acest act este menţionat explicit în contractul nr. x/2004, şi nici alte înscrisuri cu valoare similară, care să
facă dovada realităţii, necesităţii şi valorii concrete a pretinselor servicii prestate. Facturile emise de DPPJ şi onorate
integral de Consiliul Judeţean Constanţa conţin menţiuni eliptice referitoare generic la luna calendaristică şi temeiul
legal, respectiv contractul nr. x/2004, HCJ nr. 93/22.03.2011 (de aprobare a rectificării bugetare privind DPPJ) sau
actele adiţionale.
Aceste cheltuieli au fost înregistrate în contul "Cheltuieli cu chiriile" din cadrul capitolului "Locuinţe, servicii şi dezvoltare
publică", şi nu în contul "Cheltuieli cu serviciile prestate de terţi".
Curtea a înlăturat apărarea inculpaţilor în sensul că această înregistrare în contul referitor la chirii este doar rezultatul
unei erori de contabilitate. Dimpotrivă, chiar anexele la contractul nr. x/2004, ce detaliază elementele preţului
contractual, fac în mod constant referire la "total tarif închiriere", "total valoare chirie", "total valoare chirie 2 autoturisme",
"total valoare chirie 4 autoturisme".
În plus, astfel cum se observă din anexele detaliate, în preţul contractului şi astfel în sarcina exclusivă a beneficiarului
intrau şi cheltuielile legate de asigurarea auto, întreţinere-revizie, cheltuieli cu piese de schimb, cheltuieli amortizare,
elemente care sunt specifice unui contract de închiriere bunuri, şi nu unui contract de prestări servicii, care prin natura
sa are un obiect mult mai limitat decât locaţiunea unui bun.
Raportat la clauzele contractuale concrete, la modalitatea reală de executare şi de înregistrare contabilă a cheltuielilor
aferente acestui contract, Curtea a apreciat că, în realitate, cele 11 autoturisme erau în posesia permanentă a
Consiliului Judeţean Constanţa, ca flotă suplimentară celei deja existente, compusă dintr-un număr mai mare decât cel
prevăzut de dispoziţiile O.G. nr. 80/2001.
În ceea ce priveşte apărarea referitoare la necesităţile reale ale C.J.C., ce ar fi depăşit numărul de autoturisme permis
de actul normativ menţionat, Curtea a constatat că nici martorii audiaţi, nici inculpaţii vizaţi de aceste învinuiri nu au făcut
în vreun fel dovada că aceste autoturisme au fost folosite de angajaţii Consiliului Judeţean în scopul îndeplinirii
atribuţiilor normale de serviciu sau că această flotă suplimentară ar fi fost în vreun alt fel necesară activităţii Consiliului.
Inculpaţii C., S. şi T. au combătut, cu ocazia audierii, învinuirile aduse sub acest aspect, arătând, în mod similar, că au
semnat actele adiţionale fără a consulta anterior contractul nr. x/2004, că au verificat obiectul şi preţul, astfel cum erau
menţionate în actele adiţional şi au considerat că aceste acte sunt legale, întrucât se referă la prestarea unor servicii şi
nu închirieri autoturisme.
Curtea a apreciat relevant faptul că inculpaţii S. şi T., în declaraţiile de inculpaţi, iar inculpata C. în memoriul scris, au
arătat că, înainte de a le parveni pentru semnare, actele adiţionale erau semnate de preşedintele CJC, inculpatul F..
Astfel cum relatează martorul V., şef al Serviciului Juridic Contencios între 2003 şi 2010 şi confirmă şi cei trei inculpaţi
audiaţi, în ordinea obişnuită a semnării actelor, semnătura preşedintelui ca ordonator principal de credite era aplicată
ultima, după verificarea şi semnarea actelor de celelalte persoane împuternicite conform competenţelor.
Toţi cei trei inculpaţi au susţinut că probabil faptul că semnătura preşedintelui CJC se afla deja pe actele adiţionale a fost
o situaţie excepţională - inculpatul S. afirmând că a întrebat care este motivul pentru care actul este deja semnat de
preşedintele CJC, şi i s-a răspuns că aceasta se datorează faptului că inculpatul W. urma să plece în concediul de
odihnă, fiind perioada sărbătorilor. Inculpatul T. a declarat că faptul că actul adiţional era deja semnat de preşedintele
CJC a fost un element care l-a încredinţat cu atât mai mult de legalitatea actului respectiv.
Toţi cei trei inculpaţi au recunoscut că, dacă acest contract ar fi vizat închirierea de autoturisme, o astfel de operaţiune
ar fi fost interzisă de O.U.G. nr. 34/2009.
Cu privire la incidenţa acestei ordonanţe, martorul X., care a funcţionat în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa în
perioada 2005 - 2015 în calitate de consultant în domeniul economico-financiar, a aratat, în legătură cu acest contract

că, închirierea de către consiliu a unor autoturisme era interzisă prin lege, însă contractul în cauză era unul de prestări
servicii. Martorul a mai arătat că cele şase autoturisme aflate în proprietatea Consiliului Judeţean nu erau suficiente
pentru desfăşurarea activităţii, întrucât patru din ele erau folosite de preşedinte, secretarul general şi respectiv cei doi
vicepreşedinţi, rămânând doar două la dispoziţia celorlalţi angajaţi, pentru activităţi precum inventarierea calculatoarelor
din toate şcolile din judeţ, verificarea modului în care erau date bursele şi rechizitele în aceste şcoli.
Curtea a apreciat însă că aceste susţineri sunt nesincere şi invocate, inclusiv de martorul audiat, pentru a justifica o
conduită culpabilă în raport de acest contract. Astfel cum a rezultat din adresa Instituţiei Prefectului, numărul de
autovehicule în proprietatea CJC era mult mai mare, şi un număr de 27 din acestea erau autoturisme. În plus, consumul
de carburant pentru fiecare autoturism ce făcea obiectul contractului intitulat prestare de servicii, astfel cum este precizat
în anexele la contract, este mai mare decât cel de 150/l lunar permis de normele aplicabile, astfel încât nu se poate
reţine teza susţinută de martorul X., în sensul că acest contract reprezenta cea mai bună variantă din punct de vedere
economic pentru asigurarea transportului funcţionarilor CJC.
Martorul Y. a arătat că pentru a verifica în teren lucrările de împădurire, el şi inculpatul I. foloseau o singură maşină, care
era a R.A.J.D.P.-ului. Or, aceste declaraţii tind să contureze teza că autoturismele închiriate de CJC în baza acestui
contract nu numai că nu erau necesare consiliului, ci reprezentau o cheltuială voluptorie, în interesul exclusiv al
persoanelor din conducerea Consiliului Judeţean.
În cauză au fost audiaţi, la solicitarea apărării, şi martorii V., şef al Serviciului Contencios în perioada 2003-2010, şi Z.,
şef al Serviciului Buget, fără însă ca declaraţiile date de aceşti martori să furnizeze elemente suplimentare faţă de cele
deja analizate anterior.
Curtea a apreciat că probatoriul administrat relevă dincolo de vreo îndoială faptul că inculpaţii C., S. şi T. au
conştientizat caracterul nelegal al actelor adiţionale semnate, însă şi-au auto-justificat semnarea lor prin aceea că actele
veneau în continuarea unui contract ce se derulase deja pe o perioadă semnificativă, dar mai cu seamă fusese deja
semnat de preşedintele Consiliului Judeţean, semnătură care, în contextul concret al faptelor, astfel cum se conturează
din probele administrate, avea o importanţă deosebită asupra deciziilor funcţionarilor.
Această concluzie este întărită şi de poziţia psihică a inculpaţilor, astfel cum rezultă direct din declaraţiile date de
aceştia.
Inculpata C. a arătat că în luna iulie 2013, a întocmit un referat prin care a arătat că plăţile efectuate în baza acestui
contract erau prea mari şi a propus stoparea lor. Inculpata a depus la dosar nota de informare din 3.07.2013, prin care
informa Consiliul Judeţean Constanţa că, pentru utilizarea în conformitate cu dispoziţiile legale a autoturismelor aflate în
proprietatea Consiliului Judeţean, inclusiv cele 7 autoturisme x, este necesară respectarea limitei de 150 l/lună consum
carburanţi şi completarea foilor de parcurs de către şoferi.
Or, în condiţiile în care ar fi avut o convingere fermă despre legalitatea contractului la momentul semnării actului
adiţional în 2010, o astfel de revenire este dificil de explicat având în vedere că contractul în sine nu suferise modificări.
O explicaţie mult mai apropiată de adevăr este aceea că atitudinea inculpatei a fost încurajată de intervenţia Curţii de
Conturi şi, ulterior, de verificările demarate de procurorii DNA.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatei C., în sensul că există posibilitatea ca plăţile efectuate în temeiul acestui contract
să fi fost înregistrate din eroare la capitolul "Cheltuieli cu chiriile", Curtea a apreciat nefondată o astfel de versiune,
întrucât potrivit dispoziţiilor contabile invocate chiar de către inculpata C. în memoriul scris, respectiv Ordinul 1917/2005,
erorile de înregistrare se remediază în acelaşi an; or această consemnare nelegală a avut în speţă un caracter constant.
Apărarea inculpatei C. vizează în esenţă faptul că facturile ce au fost achitate aveau menţiunea "bun de plată", iar
documentele de ordonanţare conţineau toate semnăturile necesare, condiţii în care nu avea temei pentru a refuza
efectuarea acestor plăţi. În opinia inculpatei, singura persoană responsabilă cu efectuarea acestor plăţi era cea care
aplica menţiunea bun de plată.
Curtea a înlăturat această apărare, reţinând că, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991, inculpata, ca
Director General al Direcţiei Generale Economice şi Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa începând cu
data de 23.11.2011, răspunde pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile. Chiar normele contabile
invocate de inculpată menţionează că plata cheltuielilor ca fază finală a execuţiei bugetare - etapă de care inculpata
recunoaşte că este responsabilă - se realizează numai dacă, între alte condiţii, există toate documentele justificative
care să justifice plata. Or, în speţă, nici Consiliul Judeţean şi nici DJJP nu au înaintat vreun act care să aibă această
natură, singurele acte ce au stat la baza plăţilor efectuate fiind facturile emise de DJJP, neînsoţite de vreun document

justificativ.
Curtea a apreciat că nu au natura unor documente justificative nici contractul nr. x/2004 şi nici actele adiţionale semnate
de cei trei inculpaţi. Aceste acte ar putea avea o astfel de valoare doar în ipoteza în care contractul respectiv ar fi fost
înregistrat ca şi contract de închiriere, or inculpaţii au susţinut, în mod identic, că acest contract ar fi fost de prestări de
servicii.
Dacă în cazul unui contract de închiriere, stipularea unei chirii lunare sau anuale ar fi făcut potenţial inutilă ataşarea unor
documente justificative suplimentare, prestarea serviciilor de transport presupunea întocmirea unor documente din care
să reiasă efectuarea lor în realitate. De altfel, şi contractul înregistrat sub numărul 180/2004 prevedea necesitatea
încheierii unor procese-verbale de recepţie a serviciilor care să confirme prestarea acestora. Din prevederile, modul de
stabilire a tarifelor, şi modalitatea practică de executare dar şi de decontare a cheltuielilor, acest contract era, în
realitate, unul de locaţiune autoturisme, condiţii în care atât semnarea actelor adiţionale ce prelungeau contractul iniţial,
cât şi aprobarea plăţilor în baza acestui contract, sunt acte nelegale, ce se încadrează din punctul de vedere al dreptului
material penal în infracţiunea de abuz în serviciu.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., s-a reţinut că vinovăţia sa rezultă, dincolo de orice îndoială, din probele
administrate, ce au fost avute în vedere şi analizate şi în cazul celorlalţi inculpaţi. Contractul a fost aprobat de inculpatul
F. în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa la data înregistrării sale, 08.12.2004, inculpatul aprobând
ulterior şi actele adiţionale, în ciuda restricţiilor ferme impuse de O.U.G. nr. 34/2009. Inculpatul Constantinescu a fost
principalul şi, cel mai probabil, singurul factor de decizie, consiliul însuşi având mai degrabă un rol teoretic, semnătura
sa fiind percepută drept o "garanţie" a legalităţii, în realitate o indicaţie clară că aceste acte trebuie aprobate de fiecare
dintre persoanele cu atribuţii specifice.
Auditorii Curţii de Conturi au stabilit cu ocazia controlului din anul 2013, concretizat în raportul nr. x/05.07.2013, că în
perioada 2010-2013, Consiliul Judeţean Constanţa, deşi are în dotare autoturisme proprii şi a înregistrat şi efectuat
cheltuieli cu acestea, a efectuat în plus plăţi în cuantum total de 1.650.925,04 RON cu titlul de chirii, pentru serviciul de
transport persoane de către DPPJ aferent unui număr de 11 autoturisme închiriate, plată înregistrată şi efectuată contrar
prevederilor legale în vigoare, referitoare la limitarea consumului de carburanţi şi interdicţia închirierii de autoturisme de
către toate autorităţile publice.
Raportul de constatare tehnică-ştiinţifică efectuat în cauză a stabilit, cu privire la această faptă, că prin ordonanţa
parchetului din 18.02.2014 a fost solicitată atât CJC, cât şi DPPJ, toată documentaţia ce a stat la baza angajării,
ordonanţării, lichidării şi plăţii cheltuielilor cu servicii de transport cu autoturisme, efectuate în anii 2010, 2011 şi 2012.
Consiliul Judeţean Constanţa a transmis doar documentaţia aferentă anului 2012 (inculpata C. precizând că în anul
2011 Ministerul Finanţelor a interzis efectuarea de plăţi către terţi), iar din documentaţia transmisă de DPPJ rezultă că
această societate a emis în perioada 2010-2012 către Consiliul Judeţean Constanţa mai multe facturi, cu explicaţia
prestări servicii închiriere maşini (care au fost înregistrate în contul 612.01 Cheltuieli cu chiriile analitic CJC) şi respectiv
cu explicaţia tarif administrare contract delegaţie (care au fost înregistrate în contul 628.01., Alte cheltuieli cu serviciile
executate de terţi).
Pe baza celor 33 de facturi cu explicaţia prestări servicii închirieri maşini, care au fost înregistrate de CJC în perioada
2010-2012 în contul 612.01- Cheltuieli cu chiriile-, fără a fi însoţite de documente justificative, Consiliul Judeţean
Constanţa a efectuat plăţi către DPPJ în cuantum total de 1.650.925,04 RON, sumă ce a fost reţinută cu titlul de
prejudiciu şi de organele de urmărire penală.
Curtea a reţinut că învinuirile aduse de Parchet celor patru inculpaţi privesc îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de
serviciu prin încălcarea dispoziţiilor legale ce le stabilesc, în acord cu exigenţele Deciziei Curţii Constituţionale nr.
405/15.06.2016.
În cazul inculpatului F., a reţinut că prin fapta acestuia de a aproba, în calitate de ordonator principal de credite, cele trei
acte adiţionale din 2009, 2010 şi 2011 şi de a efectua, în perioada 2010-2012, plăţi nelegale către Domeniul Public şi
Privat Judeţean S.R.L. Constanţa, acesta a încălcat obligaţiile stabilite în sarcina sa prin art. 22 alin. (1) şi respectiv art.
23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ce stabilesc că ordonatorii principali de credite
analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale şi prin bugetele instituţiilor publice, şi
aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale, şi respectiv că ordonatorii de
credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate,
pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
În plus, a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, răspunderea pentru

organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de
credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective, astfel încât activitatea infracţională a
inculpatului W. a constat implicit şi în încălcarea acestor dispoziţii legale.
În cazul inculpatei C., care a semnat în calitate de director al Direcţiei Economico - Financiară actele adiţionale la
contractul înregistrat sub numărul 180/2004, cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 80/2001 şi art. 24 alin. (1) lit. a) din
O.U.G. nr. 34/2009, fapta constituie încălcarea atribuţiilor de serviciu reglementate prin art. 10 alin. (4) din Legea nr.
82/1991, potrivit cărora răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului
economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din
subordine.
În cazul inculpatei C., activitatea infracţională a constat şi în efectuarea plăţilor nelegale privind facturile emise de DPPJ
în anul 2012, activitate ce cade sub incidenţa aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991.
Curtea a constatat că, în plus faţă de aceste dispoziţii legale menţionate explicit în actul de sesizare, comportamentul
infracţional al inculpaţilor F. şi C. constituie şi o încălcare a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind
statutul funcţionarului public, potrivit cărora "Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism,
imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu". Or, în speţă, activitatea inculpaţilor a avut un caracter
vădit nelegal, şi a avut drept consecinţă obţinerea unui folos ilicit în beneficiul Domeniului Public şi privat Constanţa,
înfiinţat ca societate comercială subordonată Consiliului Judeţean Constanţa. Indirect, aceste foloase au servit
inculpatului F. însuşi, ca persoană din conducerea Consiliului Judeţean, principal utilizator al autoturismelor închiriate
contrar dispoziţiilor legale, şi dincolo de necesităţile reale ale funcţiei.
În ceea ce priveşte perioada infracţională reţinută în sarcina inculpatei C., Curtea a reţinut că, în raport de descrierea
faptei, de încadrarea juridică dată faptei prin dispozitiv şi de calitatea îndeplinită de inculpată, aceasta priveşte perioada
sfârşitul anului 2011 şi anul 2012 şi constă punctual în: semnarea actului adiţional nr. x/30.12.2011 la contractul nr.
x/08.12.2004 şi aprobarea, în condiţii nelegale, a decontării a 13 facturi emise în baza acestui act adiţional, în anul 2012,
în valoare totală de 488.377,03 RON - astfel cum se detaliază în cuprinsul raportului de constatare contabilă.
Curtea a considerat că răspunderea penală a inculpatei se limitează la semnarea acestui act şi aprobarea decontării
doar a acestor 13 facturi, întrucât acuzaţiile aduse inculpatei privesc plăţile aprobate de aceasta în calitate de Director
General al Direcţiei Generale Economică Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, calitate pe care inculpata
a dobândit-o în data de 23.12.2011.
În cazul inculpaţilor S. şi T., împrejurarea că au semnat actele adiţionale nr. x/2009 şi respectiv 8/2009, validând astfel o
situaţie contrară dispoziţiilor exprese ale O.G. nr. 80/2001 şi art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009, a constituit,
pentru fiecare din cei doi inculpaţi, un act de sprijinire a săvârşire a faptelor de abuz în serviciu de către inculpatul F..
Cu privire la faptele expuse anterior, Curtea a reţinut, sub aspectul încadrării juridice, următoarele:
Fapta inculpatului F., care, în perioada începutul anului 2010 - sfârşitul anului 2012, în calitate de preşedinte al
Consiliului Judeţean Constanţa, şi ordonator principal de credite ca urmare a acestei calităţi, împreună şi cu sprijinul
inculpaţilor C., S. şi T., şi-a încălcat atribuţiile de serviciu stabilite prin dispoziţiile 22 alin. (1) şi respectiv art. 23 alin. (1)
din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale detaliate mai sus, prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea
contabilităţii nr. 82/1991 şi prin dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, cu
încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a
acestui act normativ şi a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, şi astfel a semnat nelegal actele adiţionale nr. x, 8 şi
9 la contractul nr. x/02.12.2004, şi a efectuat plăţi nelegale către S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanţa, în
cuantum total de 1.650.925,04 RON, reprezentând contravaloarea închirierii a 11 autoturisme, constituie infracţiunea de
abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial
sau nepatrimonial, în formă continuată, şi în condiţiile circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte
persoane, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.
pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Inculpatul este răspunzător de întregul prejudiciul cauzat prin această faptă, care se ridică la suma de 1.650.925,04
RON, întrucât în calitate de ordonator de credite a aprobat plăţile făcute către S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean
Constanţa în toată această perioadă.
Fapta inculpatei C., care, în perioada 30.12.2011- sfârşitul anului 2012, în calitate de director general al Direcţiei
Generale Economică Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a semnat actul adiţional nr. x/30.12.2011 la

contractul nr. x/08.12.2004 şi a aprobat, în condiţii nelegale, decontarea a 13 facturi emise în baza acestui act adiţional,
în anul 2012, în valoare totală de 488.377,03 RON, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de art. 10 alin. (4)
din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, şi cu
încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a
acestui act normativ şi a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, fapte comise împreună cu inculpaţii F., S. şi T. şi în
sprijinul celui dintâi, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut
pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, şi în condiţiile circumstanţei
agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin.
(1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În cazul acestei inculpate, instanţa de fond a apreciat că s-a reţinut corect în actul de sesizare forma autoratului, întrucât
actul de complicitate constând în semnarea actului adiţional este absorbit în cel al autoratului.
Fapta inculpatului S., care, în data de 23.12.2009, în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul
Consiliului Judeţean Constanţa, a semnat actul adiţionat nr. 7/23.12.2009 la Contractul nr. x/08.12.2004, cu încălcarea
dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui
act normativ şi a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, faptă comisă împreună cu inculpaţii T. şi C., act prin care l-a
sprijinit pe inculpatul F. să efectueze în baza acestui act adiţional plăţi nelegale către S.C. Domeniul Public şi Privat
Judeţean Constanţa, constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă
funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în condiţiile circumstanţei
agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte prejudiciul pentru care inculpatul este răspunzător, acesta se limitează la valoarea facturilor emise în
baza acestui act adiţional în anul 2010, perioadă în care a fost valabil actul adiţional, respectiv 11 facturi în valoare totală
de 682.347,74 RON.
Fapta inculpatului T., care, în data de 28.12.2010, a semnat în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din
cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, actul adiţionat nr. 8/28.12.2010 la Contractul nr. x/08.12.2004, cu încălcarea
dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui
act normativ şi a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, faptă comisă împreună cu inculpaţii S. şi C., act prin care l-a
sprijinit pe inculpatul F. să efectueze în baza acestui act adiţional plăţi nelegale către S.C. Domeniul Public şi Privat
Judeţean Constanţa, constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă
funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în condiţiile circumstanţei
agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte prejudiciul pentru care inculpatul este răspunzător, acesta se limitează la valoarea facturilor emise în
baza acestui act adiţional în anul 2011, perioadă în care a fost valabil actul adiţional, respectiv 9 facturi în valoare totală
de 480.200,27 RON.
2. În ceea ce priveşte acuzaţiile referitoare la efectuarea de plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a
Judeţului Constanţa, Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, lucrărilor de
împădurire pe raza com. Independenţa, şi efectuarea de plăţi nelegale pentru efectuarea unor lucrări de împădurire în
judeţul Constanţa, acuzaţii enumerate la punctele 1.2., 1.3, 1.4 şi 1.6 din partea expozitivă a rechizitoriului, dar la
punctele b,c,d şi e din dispozitivul actului de sesizare, s-au reţinut următoarele:
2.1. Plăţile efectuate în cadrul Programului "Caravana Estivală Constanţa 2010":
Proiectul de interes public judeţean "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa" a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului
Judeţean Constanţa nr. 148/26.05.2010, prin acelaşi act fiind aprobat şi Protocolul de colaborare cu autorităţi ale
administraţiei publice şi instituţii, respectiv R.A. AA., R.A.J.D.P. Constanţa şi S.C. RAJA S.A., alături de un număr de 61
unităţi administrativ teritoriale din judeţ. Programul denumit pe scurt "Caravana Estivală" avea ca scop, conform art. 1
din Protocol, pregătirea în comun a unor proiecte de promovare a iniţiativelor, care să asigure condiţii favorabile de
dezvoltare a activităţilor cu specific silvic, în concordanţă cu abilităţile legale ale părţilor, făcându-se referire în special la
realizarea sistemului de perdele forestiere la nivelul judeţului Constanţa, reabilitarea terenurilor degradate prin
împăduriri, etc.
În legătură cu acest program, Consiliul Judeţean Constanţa a achitat în mod nelegal către R.A.J.D.P. Constanţa, ca

principal executant al programului, suma totală de 1.239.987,60 RON, în perioada 14.05.2012 - 11.09.2012.
Curtea a reţinut din examinarea probelor administrate cu privire la această faptă şi a documentelor transmise la
solicitarea organelor de urmărire penală de către cele două instituţii implicate - Consiliul Judeţean Constanţa şi respectiv
R.A.J.D.P. că, în baza facturii proforme nr. x/11.05.2012 emisă de R.A.J.D.P., în valoare de 1.000.000 RON (806.451,61
RON şi TVA 193.548,39 RON), Consiliul Judeţean Constanţa a achitat către Regie suma de 1.000.000 RON, prin 8
ordine de plată, emise în perioada 14.05. - 21.06.2012, respectiv: nr. 1043/14.05.2012, 1044/15.05.2012,
1051/16.05.2012, 1062/17.05.2012, 1113/21.05.2012, 1207/06.06.2012, 1261/12.06.2012 şi 1365/21.06.2012 .
Factura pro-formă menţiona "lucrări referitoare la Caravana Estivală a jud. Constanţa conform programului cu
obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pe anul 2012 al Consiliului Judeţean Constanţa, poziţia B.101.2.1 punct g".
Ulterior, R.A.J.D.P. a emis factura nr. x/31.07.2012 în valoare de 999,990 RON plus 239.997,60 RON TVA, în total
1.239.987,60 RON, reprezentând lucrări Caravana Estivală - semestrul I 2012, în baza căreia Consiliul Judeţean
Constanţa a achitat către R.A.J.D.P. diferenţa de 239.987,60 RON prin două ordine de plată, nr. 1852/04.09.2012 şi
respectiv 1928/11.09.2012.
În esenţă, învinuirile parchetului constau în aceea că lucrările ce ar sta la baza acestor facturi nu au fost efectuate, au
fost efectuate parţial sau respectiv, au fost efectuate în baza altor programe, determinând parţial o dublă decontare din
partea CJC.
Curtea a constatat că învinuirile organelor de urmărire penală sunt confirmate de probele cu înscrisuri, testimonială şi
ştiinţifice efectuate în cursul urmăririi penale şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti.
Astfel, înscrisurile transmise de R.A.J.D.P. Constanţa cu titlul de documente justificative pentru aceste două facturi
prezintă discrepanţe majore. Anexat facturii nr. x/31.07.2012, R.A.J.D.P. ar fi înaintat Consiliului Judeţean Constanţa
documentele intitulate Deviz cu lucrările executate în semestrul I - 2012 Caravana Estivală şi Borderoul realizărilor
pentru luna iulie 2012. Însă, în anul 2012, în care s-ar fi executat lucrările decontate, Proiectul "Caravana Estivală a
Judeţului Constanţa" nu se mai regăsea în programul de investiţii, fiind menţionat doar la punctul B.101.2.1. lit. g) din
Programul cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pe anul 2012 al Consiliului Judeţean Constanţa, iar în bugetul
C.J.C. aceste cheltuieli sunt cuprinse la capitolul 84.02.201 - Transporturi.
În plus, înscrisurile depuse cu titlu justificativ de către R.A.J.D.P. nu sunt de natură a proba sau justifica în vreun mod
realitatea lucrărilor pretins efectuate şi plătite de către Consiliul Judeţean Constanţa. Astfel, prin adresa nr.
x/11.02.2014, R.A.J.D.P. a înaintat, la solicitarea organelor de urmărire penală, documentele justificative emise, care au
stat la baza înregistrării în contabilitatea Regiei a lucrărilor de înfiinţare plantaţii în cadrul proiectului Caravana Estivală.
Devizul cu lucrările executate în semestrul I 2012 - Caravana Estivală cuprinde lucrări constând în plantări de pomi
fructiferi, salcâmi în perdele şi respectiv, plantat salcâmi, într-un număr de 22 de localităţi din Judeţul Constanţa. Se
observă că deşi acest deviz vine să justifice plăţile realizate în baza Proiectului Caravana Estivală, aprobat prin HCJ nr.
148/26.05.2010, el face referire la alte hotărâri, respectiv nr. 300/2010, 84/2010 şi 309/2009, referitoare la alte programe
derulate de CJC. Memoriul înaintat prin aceeaşi adresă, ce se doreşte a fi o completare a devizului anexat facturii nr.
x/31.07.2012 şi este semnat de inculpatul E., face referire la efectuarea de lucrări de plantare de puieţi de pomi fructiferi,
de salcâmi şi arbuşti, într-un număr de această dată de 18 localităţi, fiind omise localităţile Poarta Albă, Castelu, Corbu
şi Băneasa, cu privire la care organele de urmărire penală fac observaţia că erau conduse de primari ce proveneau din
alte formaţiuni politice decât BB..
Totodată, R.A.J.D.P. a înaintat, cu titlul de documente justificative, şi un număr de 18 rapoarte de lucru, toate având
acelaşi format, care în fapt conţin într-o manieră eliptică enunţurile lucrărilor din devizul ce însoţea factura din
31.07.2012, limitat la cele 18 localităţi menţionate şi în memoriu.
Curtea a constatat că aceste documente (memoriul şi rapoartele de lucru nici nu au însoţit iniţial factura înaintată spre
decontare Consiliului Judeţean Constanţa) nu pot avea calitatea de documente justificative care să ateste că lucrările
decontate au fost executate în realitate. Atât devizul şi borderoul de lucrări, cât şi rapoartele de lucru şi memoriul conţin
menţiuni eliptice, neconcordante, care nu sunt justificate prin-un proces-verbal de recepţie sau orice altă formă de
constatare care să ateste că persoane împuternicite de beneficiarul lucrărilor, Consiliul Judeţean Constanţa, au verificat
la faţa locului că lucrările au fost efectuate în realitate.
Memoriul semnat de inculpatul E. conţine menţiuni contradictorii, în debutul său menţinându-se că "la obiectivele incluse
în devizul anexat la factura nr. x, am plantat puieţi de pomi fructiferi şi puieţi de salcâmi care se decontează pe

programul de pepiniere, iar pomii fructiferi pe programul de livezi. În consecinţă, pe programul caravana estivală s-a
decontat suma reprezentând materialul săditor şi celelalte cheltuieli respectiv transport materiale şi personal, costul cu
forţa de muncă, viramentele la bugetele publice". Nu există însă nici un act sau document justificativ care să ateste
folosirea reală şi valoarea forţei de muncă, transportului de material şi personal, etc.
Mai mult, devizul aferent lucrărilor efectuate în semestrul I al anului 2012 enumeră cheltuieli efectuate cu utilajele şi
manopera, fără însă a conţine o detaliere sau o explicaţie cu privire la numărul de muncitori folosiţi, numărul sau felul
utilajelor folosite, care să permită o verificare sau cuantificare reală a cheltuielilor pretins efectuate. Devizul anexat
facturii în cauză conţine lucrări care fac parte din alte programe, achitate în baza altor facturi emise de R.A.J.D.P.
Cu acelaşi titlu, de document justificativ al plăţilor efectuate în cadrul Programului Caravana Estivală, R.A.J.D.P. a depus
contractul de furnizare nr. x/13.05.2011 încheiat cu S.C. CC. S.R.L Brăila.
Astfel, conform documentelor prezentate de R.A.J.D.P., în urma parcurgerii procedurii de licitaţie publică, între
R.A.J.D.P. reprezentată de inculpatul J. în calitate de director şi S.C. CC. S.R.L. a fost încheiat contractul de furnizare
nr. 3914 din 13.05.2011, având ca obiect un număr de 1.800.000 bucăţi puieţi de salcâm, la preţul de 0,184 RON/buc. În
baza acestui contract, S.C. CC. S.R.L. Brăila a emis către R.A.J.D.P. factura de livrare seria x nr. x/21.12.2011, privind
livrarea a 1.800.050 bucăţi puieţi de salcâm la preţul de 0,184 RON, în valoare de 331.209,20 RON.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză a evidenţiat că factura emisă de S.C. CC. S.R.L în data de
21.12.2011 nu poate constitui document justificativ pentru lucrările de înfiinţare de plantaţii de salcâmi efectuate în
cursul lunii iulie 2012 şi decontate în baza facturii nr. x/31.07.2012, întrucât perioada de timp scursă de la achiziţia
acestor puieţi şi presupusele lucrări de plantare este prea mare, de aproximativ şase luni, interval în care s-au derulat
alte programe, ce presupuneau utilizarea de puieţi de salcâm, iar păstrarea lor şi însilozarea în scopul folosirii ulterioare
în cadrul activităţilor derulate în Proiectul Caravana Estivală în primele luni ale anului 2012 ar fi fost o variantă total
neeconomică.
Nici facturile înaintate de R.A.J.D.P. relativ la celelalte programe de împădurire sau înfiinţare de livezi nu justifică
lucrările decontate în baza facturii nr. x/31.07.2012, astfel încât este exclusă varianta unei evidenţe confuze a lucrărilor
desfăşurate în temeiul programelor similare, teză susţinută în apărare de inculpaţi.
R.A.J.D.P. Constanţa a depus în cursul urmăririi penale mai multe facturi fiscale privind achiziţionarea de puieţi de
salcâmi, pomi fructiferi şi alte specii, existând însă numeroase neconcordanţe între datele existente pe acestea, ce fac
imposibil de susţinut teza apărării că aceste facturi ar fi stat la baza cheltuielilor facturate ulterior Consiliului Judeţean
Constanţa.
Provenind de la acelaşi furnizor S.C. CC., R.A.J.D.P. a depus şi facturile nr. x, având ca obiect un număr de 195.800
bucăţi de salcâm la preţul unitar de 0,25 RON (cu o valoare de 48.950 RON plus 9.300,50 RON TVA), precum şi specii
precum puieţi de hibiscus şi sălcioară (nici memoriul justificativ însă, nici rapoartele de lucrări nu menţionează plantarea
acestor specii - hibiscus şi sălcioară - în cadrul proiectului Caravana Estivală).
De asemenea, R.A.J.D.P. a depus mai multe facturi privind achiziţionarea, în perioada 20.01.2011 - 05.10.2012, de
puieţi de salcâm de la Consiliul Judeţean Galaţi, Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat,
respectiv: factura fiscală seria x VET nr. x din 20.01.2011, având ca obiect livrarea unui număr de 300.000 puieţi salcâm
în valoare de 0,28 RON, valoare totală de 104.160 RON (84.000 RON şi 20.160 RON TVA); - factura fiscală seria x VET
nr. x din 24.02.2011 având ca obiect livrarea a 400.000 bucăţi puieţi salcâm în valoare de 0,28 RON bucata, valoare
totală de 138.880 RON (112.000 RON şi 26.880 RON TVA); factura fiscală seria x VET nr. x din 28.03.2010 având ca
obiect un număr de 420.000 bucăţi salcâm în valoare de 0,28 RON bucata, valoare totală de 145.824 RON (117.600
RON şi 28.224 RON TVA); factura fiscală seria x VET nr. x din 29.04.2011 având ca obiect un număr de 400.000 bucăţi
puieţi salcâm, în valoare de 0,28 RON bucata, valoare totală 138.880 RON (112.000 RON şi 26.880 RON TVA); factura
fiscală seria x VET nr. x din 27.05.2011 având ca obiect un număr de 781.000 puieţi salcâm, în valoare de 0,28 RON
bucata, în total 271.163,20 RON (218.680 RON şi 52.483,20 RON TVA), factura fiscală seria x din 27.06.2012 având ca
obiect un număr de 460.000 bucăţi puieţi salcâm la preţul unitar de 0,27 RON, în total 154.008,00 RON (124.200 RON şi
29.808,00 RON TVA) şi facturile fiscale seriile GL din 28.09.2012 şi GL nr. 192 din 5.10.2012 având ca obiect un număr
de 200.000 şi respectiv 720.000 bucăţi puieţi salcâm, la preţul unitar de 0,27 RON, cu valorile totale de 66.960 şi
respectiv 241.056 RON.
Cantităţile de puieţi de salcâmi achiziţionate în baza acestor facturi nu se corelează însă cu cele raportate de R.A.J.D.P.
ca fiind plantate în baza programelor ce fac obiectul cauzei. Numărul de puieţi de salcâm achiziţionaţi de R.A.J.D.P. în
perioada 15.04.2010 - 05.10.2012 în baza a opt facturi depuse ca documente justificative ale plăţilor efectuate de CJC

cu privire la lucrările de împădurire şi pepiniere este de 5.676.850 bucăţi, în schimb, numărul de puieţi de salcâm plantaţi
de R.A.J.D.P. conform documentelor de livrare din perioada corespunzătoare, respectiv 29.10.2010 - 29.11.2012, este
de 6.802.400 bucăţi, aşadar cu 1.125.550 bucăţi mai mult decât cantitatea achiziţionată.
De asemenea, în ceea ce priveşte lucrările de înfiinţare a pădurilor de salcâm de către S.C. N. S.R.L, înfiinţate în
perioada noiembrie 2010 - decembrie 2011, documentele de achiziţie ale R.A.J.D.P. atestă achiziţionarea unui număr de
4.296.850 bucăţi puieţi salcâm, cu 3.075.800 bucăţi mai puţin decât cea folosită pentru împădurire, de 7.372.650 bucăţi
puieţi salcâm.
Dacă aceste diferenţe ar fi fost rezultatul, astfel cum au susţinut inculpaţii J. şi E., faptului că R.A.J.D.P. ar fi folosit în
cadrul programelor de împădurire, inclusiv al Caravanei Estivale, puieţi provenind din cele două pepiniere aparţinând
R.A.J.D.P. şi înfiinţate în baza programului de înfiinţare pepiniere, ar fi trebuit ca în posesia R.A.J.D.P. să se afle un act,
de orice natură, care să ateste cât material săditor s-a folosit din cele două pepiniere, datele preluării lui, în cadrul cărui
program, etc, în situaţia inexistenţei unor minime dovezi în acest sens, doar afirmaţiile verbale ale inculpaţilor neavând
caracter credibil.
S-a mai reţinut că inculpatul J. a susţinut că 85% din materialul săditor folosit provenea din aceste două pepiniere, ceea
ce este nereal, având în vedere cifrele reţinute mai sus. În oricare din variante, documentele justificative transmise de
RAJPD în susţinerea facturii emise în cadrul programului Caravana Estivală nu cuprind niciun fel de menţiuni în sensul
că cel puţin o parte din materialul săditor ar fi provenit din aceste pepiniere.
În semestrul I al anului 2012, proiectul Caravana Estivală s-a desfăşurat în paralel cu Programul de înfiinţare a livezilor
de pomi fructiferi. Din examinarea memoriului şi devizului aferente facturii nr. x/31.07.2012, emisă în executarea
proiectului Caravana Estivală, comparativ cu procesele-verbale de predare - primire a pomilor fructiferi emise în cadrul
Programului de înfiinţare a livezilor de pomi fructiferi rezultă că R.A.J.D.P. a decontat de două ori costul de achiziţie al
unui număr de 3.180 pomi fructiferi, respectiv suma de 69.960 RON, atât în baza facturilor x/29.06.2012 şi y/31.08.2012,
emise în cadrul Programului de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, cât şi în baza facturii nr.
x/31.07.2012 emisă în cadrul programului Caravana Estivală.
Această concluzie se întemeiază pe faptul că în cazul unui număr relevant de localităţi, cantitatea de pomi fructiferi
menţionată în rapoartele de lucru întocmite de inculpatul E. în cadrul proiectului Caravana Estivală coincide cu cea
menţionată în procesele-verbale de predare primire către aceleaşi localităţi, întocmite în cadrul programului de refacere
a plantaţiilor de pomi fructiferi, iar datele dosarului confirmă că aceste livrări/lucrări în cele două programe au fost
efectuate o singură dată.
Constatările raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, verificate în raport de documentele existente la dosarul cauzei,
sunt confirmate de declaraţiile martorilor - primarii localităţilor menţionate ca beneficiari în memoriul şi devizul aferente
Programului Caravana Estivală.
În localitatea Mircea Vodă, martorul DD., primarul localităţii, a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală avizul de
însoţire a mărfii din care rezultă că R.A.J.D.P. ar fi predat primăriei un număr de 420 de pomi fructiferi, însă acest aviz
provine din anul 2011, luna martie, deşi R.A.J.D.P. a decontat această lucrare ca fiind realizată în anul 2012.
Conform procesului-verbal din 11.04.2012, s-au mai predat primăriei Mircea Vodă un număr de 100 pomi fructiferi, însă
în cadrul programului privind refacerea plantaţiilor de pomi fructiferi, şi nu Caravana Estivală. Aceşti pomi urmau,
conform procesului-verbal, să fie plantaţi în curtea bisericii, însă la data de 20.03.2014, cu ocazia constatării efectuate
de organele de urmărire penală însoţite de expertul EE., au fost identificaţi doar 24 de pomi în această locaţie.
Cu ocazia audierii în faţa instanţei, martorul a relatat despre predarea către CJC a unei suprafeţe de 20 de ha în
vederea împăduririi cu salcâmi, însă această lucrare nu face parte din programul Caravana Estivală, ci din programul de
împădurire, ce va fi analizat la punctul 2.4.
În localitatea Hârşova, martorul FF., primarul localităţii, a arătat că a primit o cantitate de pomi fructiferi de la R.A.J.D.P.,
însă tot în perioada 2010-2011, şi nu 2012, aferentă programului Caravana Estivală. Cu privire la pomii fructiferi, în
cursul urmăririi penale martorul a arătat că aceştia au fost distribuiţi către Şcoala Generală, Liceul Tehnologic Hârşova şi
spitalul orăşenesc, iar o parte au fost plantaţi în satul Vadul Oii, în curtea şcolii şi pe o stradă. Cu ocazia audierii în faţa
instanţei, martorul a arătat că primăria a primit în perioada 2010-2011 în mai multe rânduri pomi fructiferi, care au fost
plantaţi "cu suportul preşedintelui CJC, care a venit împreună cu alţi membri ai consiliului, şi împreună cu copiii au
plantat aceşti puieţi".

Această relatare ar coincide cu menţiunile din memoriul semnat de inculpatul E., care arată că în oraşul Hârşova au fost
plantaţi 200 de pomi fructiferi în scop educativ. Însă, memoriul vine să sprijine cheltuieli presupus a fi efectuate în anul
2012, or această activitate de plantare ar fi avut loc, conform spuselor martorului, în anii anteriori.
Mai mult, martorul a mai declarat în cursul urmăririi penale că la primirea pomilor fructiferi nu au fost încheiate procese-
verbale sau alte acte, pentru ca în cursul cercetării judecătoreşti să nuanţeze aceste declaraţii susţinând că "au fost
aduse nişte avize", acte care nu au fost predate de martor şi nici de R.A.J.D.P. şi nu se regăsesc la dosar.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat că la Şcoala Generală nr. 1 erau plantaţi 50 de pomi fructiferi, la sala de
sport a şcolii circa 20 de pomi, la grădiniţa din Hârşova 10 pomi, la Şcoala din Satul Vadul Oii 6 bucăţi, la Biserica din
acelaşi sat 6 pomi, Liceul Tehnologic Hârşova 85 de pomi, şi la Spitalul Orăşenesc Hârşova 58 de pomi.
În ce priveşte puieţii de salcâm, martorul a arătat, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, că a
primit de la R.A.J.D.P. cantitatea de 10.000 puieţi de salcâm, în anul 2011, sens în care s-a încheiat şi depus procesul-
verbal din 08.04.2011, aceşti puieţi fiind plantaţi de oamenii din localitate, mai exact beneficiarii ajutoarelor sociale, fără
vreo contribuţie din partea R.A.J.D.P.. Or, Curtea a constatat că aceste date infirmă menţiunile din documentele
prezentate ca justificative la facturile de decontare, întrucât în memoriu se menţionează că în oraşul Hârşova au fost
plantaţi 27.000 puieţi de salcâm de către R.A.J.D.P. Constanţa. De asemenea, în cadrul acestui program s-a decontat şi
manopera, deşi este evident că R.A.J.D.P. nu a făcut decât să livreze un număr de puieţi de salcâmi şi respectiv pomi
fructiferi, şi nu a contribuit cu nimic la plantarea lor.
Martorul GG., care a avut calitatea de director al Liceului din Hârşova, dar a funcţionat ca profesor şi în cadrul Şcolii
Generale nr. 1, al cărui director a devenit din anul 2012, a arătat că în această perioadă Consiliul Judeţean Constanţa a
predat şcolii un număr de pomi fructiferi (martorul nu este sigur asupra numărului lor, arătând în cursul urmăririi penale
că au fost 30 de pomi, iar în cursul cercetării judecătoreşti indicând un număr de 150 de pomi), fără a fi încheiate
procese-verbale de predare - primire, toţi pomii fiind plantaţi de elevii şcolii. Cu privire la puieţii de salcâm, martorul a
arătat că ştie de la primar că pe raza oraşului Hârşova au fost înfiinţate şi perdele de salcâmi, de către primărie.
Martorul HH., manager al Spitalului Orăşenesc Hârşova din 2006, a arătat că, în cadrul unui program al Consiliului
Judeţean Constanţa, Spitalului i-au fost alocaţi 90 de pomi fructiferi - fără a fi încheiate procese-verbale de predare-
primire - ce au fost plantaţi în curtea instituţiei, supravieţuind aproximativ 70 de pomi. În cursul judecăţii, martorul a
arătat că îşi aduce aminte de o acţiune organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, de plantare a unor pomi fructiferi în
curtea spitalului, menţionând ca dată probabilă toamna anului 2014, acţiune la care au participat preşedintele CJC, alţi
membri din Consiliu şi ziarişti, şi a avut caracter simbolic, fiind plantaţi doar un număr mic de pomi. Martorul arată că în
curtea spitalului exista deja o livadă de pomi fructiferi, înfiinţată în urmă cu 5-6 ani de personalul spitalului, din donaţii.
Martora II. a arătat că şi Liceului Tehnologic Hârşova i-au fost livraţi în cadrul unui program judeţean un număr de 70-80
de pomi, de asemenea fără a se încheia procese-verbale, ce au supravieţuit în majoritate. În cursul cercetării
judecătoreşti, martora a arătat că în perioada 2010-2011 în curtea liceului au fost plantaţi de către elevi un număr de
aproximativ 100 de pomi fructiferi, aduşi de către primărie, fără a cunoaşte de existenţa vreunul proces-verbal de primire
şi necunoscând ca după plantare să fi fost întocmit vreun proces-verbal de recepţie. Mai mult, nici unul din cei doi
martori nu poate confirma că în localitate ar fi fost înfiinţată o pădure sau perdea de salcâmi.
Curtea a considerat că în niciuna din variantele prezentate de martori nu se confirmă menţiunile cu privire la această
localitate din memoriul întocmit de inculpatul E. şi devizul anexat facturii.
Cu privire la comuna Siliştea, martorul JJ., primarul comunei Siliştea, a declarat în cursul urmăririi penale că în anul
2012 R.A.J.D.P. a livrat comunei un număr de 200 de pomi fructiferi în cadrul unui program al CJC, sens în care s-a
încheiat proces-verbal, pe care martorul l-a predat organelor de urmărire penală. Astfel cum rezultă din acest act, pomii
au fost predaţi în cadrul Programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, şi nu Caravana Estivală, deşi acelaşi
număr este menţionat şi în memoriul semnat de inculpatul E., ca act justificativ al facturii decontate în cadrul acestui din
urmă proiect.
Conform declaraţiilor aceluiaşi martor, pomii au fost plantaţi în curtea bisericii de către elevi şi beneficiarii ajutoarelor
sociale, şi nu de angajaţii R.A.J.D.P.. Pomii nu au rezistat, cu ocazia cercetării la faţa locului constatându-se că în curtea
bisericii se află 2 puieţi de pomi fructiferi, iar în curtea bisericii din satul Ţepeş Vodă nu se află nici unul.
Cu privire la comuna Chirnogeni, martorul KK., primarul acestei localităţi, a arătat în cursul urmăririi penale că Primăria a
primit de la Consiliul Judeţean Constanţa 200 pomi fructiferi în anul 2012, care au fost plantaţi de elevii şcolii din
Chirnogeni. Martorul a remis organelor de urmărire penală şi procesul-verbal de primire a acestor pomi, din care rezultă

că această acţiune a fost realizată în cadrul programului de refacere a livezilor de pomi fructiferi şi nu în cadrul caravanei
Estivale.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că primăria a primit în decursul a patru ani în jur de 1600-1700 pomi
fructiferi, plantaţi în curţile şcolilor şi ale grădiniţelor de către elevi, în curtea bisericilor de către elevi şi preoţi, şi o
cantitate însemnată a fost remisă persoanelor fizice, câte 2-5 pomi pe gospodărie. A arătat că dintre pomii plantaţi în
curtea şcolilor, 250-280 s-au uscat. Martorul a aratat că pomii au fost livraţi în cadrul unui program intitulat "să
consumăm fructe româneşti", ceea ce, coroborat cu menţiunile procesului-verbal, ar confirma faptul că aceste livrări s-au
făcut în cadrul programului de refacere a livezilor.
Tot cu ocazia audierii în faţa instanţei, martorul a arătat că în comună au fost înfiinţate şi perdele de salcâmi. Curtea a
reţinut că în memoriul justificativ al facturii emise în baza programului Caravana Estivală nu se menţionează că acestei
comune i s-au livrat puieţi de salcâmi, singura menţiune referindu-se la pomii fructiferi.
În ce priveşte comuna Crucea, martorul LL. a declarat în cursul urmăririi penale, că în anul 2012 Primăria Crucea a
primit de la Consiliul Judeţean Constanţa 200 de pomi fructiferi care au fost plantaţi pe raza comunei de elevi şi
beneficiarii ajutoarelor sociale. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a confirmat că pomii fructiferi au fost plantaţi de
către elevi şi beneficiarii ajutoarelor sociale, fără implicarea R.A.J.D.P.
Cu privire la comuna Cuza Vodă, martorul MM., preotul paroh din comună, a arătat că în anul 2012 s-au plantat în
curtea bisericii peste 100 de pomi fructiferi, din care o parte s-au uscat. Martorul a aratat că aceştia au fost plantaţi de
către reprezentanţii primăriei, ai CJC şi elevii şcolii din comună. În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti,
martorul a arătat că în anul 2012 primarul localităţii l-a întrebat dacă este de acord cu plantarea unor puieţi de pomi
fructiferi în curtea bisericii, propunere cu care martorul a fost de acord, pomii fiind plantaţi la sfârşitul primăverii 2012, de
către elevii de la şcoala învecinată, fiind prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean şi câţiva consilieri, care au
participat şi ei la plantare. De pomii plantaţi urma să se îngrijească elevii, însă, întrucât imediat după plantare aceştia au
intrat în vacanţa de vară, pomii s-au uscat, cu excepţia puieţilor plantaţi în curtea casei parohiale, de care s-a îngrijit
personal.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, efectuată în curtea bisericii, au fost identificaţi doar doi pomi fructiferi, aspecte ce se
coroborează cu declaraţiile martorului.
Această localitate este unul din cazurile în care s-a realizat o dublă decontare a aceloraşi lucrări. La dosarul cauzei se
regăseşte procesul-verbal de predare primire a 200 de pomi fructiferi, încheiat între R.A.J.D.P. şi primarul NN., în cadrul
programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, datat 11.04.2012, conform procesului-verbal pomii urmând a fi
plantaţi în curtea bisericii. Totodată, memoriul justificativ şi raportul de lucrări întocmite de inculpatul E. menţionează că
în localitatea Cuza Vodă s-au plantat acelaşi număr de pomi fructiferi şi în aceeaşi locaţie, însă în cadrul proiectului
Caravana Estivală, aspecte ce confirmă că s-a efectuat o dublă decontare.
În ce priveşte comuna Castelu, martorul OO., primarul com. Castelu, a declarat că din anul 2000 şi până la data audierii,
nici Consiliul Judeţean Constanţa, nici R.A.J.D.P. nu au livrat pomi fructiferi sau puieţi de alte specii, şi nici nu au plantat
astfel de pomi sau puieţi pe teritoriul comunei, iar primăria nu a încheiat vreun proces-verbal sau protocol de predare a
vreunui teren către CJC sau R.A.J.D.P.. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei PP., director al Şcolii generale din
comuna Nisipari. Aceste declaraţii infirmă aşadar menţiunile din memoriul semnat de inculpatul E., în care se
consemnează că s-ar fi plantat în zona centrală din comună şi la şcoala din Nisipari 1.200 arbuşti cu balot.
Cu privire la localitatea Poarta Albă, martorul QQ., primarul com. Poarta Albă, a declarat în cursul urmăririi penale că nici
CJC şi nici R.A.J.D.P. nu au livrat sau plantat în comună arbuşti cu balot sau de altă natură, declaraţii ce infirmă acelaşi
memoriu ce consemnează că în comuna Poarta Albă s-ar fi plantat 1.200 arbuşti cu balot în zona centrală.
În comuna Saraiu, cu privire la care în acelaşi memoriu se susţine că în semestrul I al anului 2012 ar fi fost plantaţi 6500
bucăţi puieţi de salcâm în interiorul localităţii paralel cu DJ 225 şi 20.000 de bucăţi în localitate, în jurul gospodăriilor,
martorul RR., referent în cadrul compartimentului Registru Agricol al primăriei com. Saraiu, a arătat în cursul urmăririi
penale că în iarna anului 2011 în comună au venit mai multe persoane necunoscute care au început să lucreze la
înfiinţarea unor perdele forestiere pe terenuri aparţinând domeniului privat al comunei şi aveau destinaţia de păşune, dar
nu există o evidenţă a terenurilor pe care ar fi fost înfiinţate perdele şi nu s-a făcut o schimbare a categoriei de folosinţă.
Martora a relatat aceleaşi aspecte şi în faţa instanţei, arătând că din relatările oamenilor din comună ştie că s-ar fi
plantat o pădure, la care ar fi lucrat oameni din comună, şi tot din relatările acestora ştie că pădurea s-ar fi uscat, în
parte pentru că mare parte din puieţi erau deja uscaţi în momentul plantării.

Martora SS., primar al localităţii Saraiu din iunie 2012, a arătat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că în cursul
anului 2013 - deci ulterior controlului Curţii de Conturi şi în perioada începerii cercetărilor de către organele de urmărire
penală, au venit reprezentanţi ai R.A.J.D.P. care i-au înmânat spre semnare un model de contract pentru întreţinere
perdele forestiere, nesemnat şi nedatat, precum şi un înscris intitulat "situaţia privind suprafeţele împădurite pe raza
localităţii Saraiu",nedatat şi semnat indescifrabil la rubrica prestator - R.A.J.D.P. E., înscrisuri pe care a refuzat să le
semneze întrucât lucrările la care înscrisurile făceau trimitere nu fuseseră recepţionate de primărie şi nu exista nici o
hotărâre de consiliu local care să dea în administrare terenuri în scopul împăduririi.
Semnificativă este şi afirmaţia martorei, în sensul că primarul ce i-a precedat a semnat astfel de acte. Au fost depuse la
dosarul cauzei atât înscrisurile pe care martora a refuzat să le semneze, cât şi contractul semnat de primarul ce i-a
precedat în funcţie, datat 19.04.2012, şi care este de altfel identic cu cel pe care martora a refuzat să îl semneze.
Cu privire la declaraţiile date de această martoră în cursul cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că acestea sunt
mult mai evazive, fără a prezenta însă contradicţii evidente cu declaraţiile iniţiale, o explicaţie pentru atitudinea martorei,
ca şi în cazul altor numeroşi martori audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti fiind, posibil, şi prezenţa în sală a
inculpatului F., şi atmosfera mai tensionată, specifică şedinţelor de judecată.
Martora a arătat în această fază procesuală că în localitatea Saraiu sunt înfiinţate perdele forestiere în zona de păşune,
fără a cunoaşte cine a înfiinţat aceste plantaţii, şi ştie de la oamenii din comună că aceşti pomi au fost mâncaţi de
animale. Martora a admis că s-a deplasat în zonele unde ar fi trebuit înfiinţate aceste perdele pentru prima dată
împreună cu organele de urmărire penală. Martora a arătat că anterior mandatului său, mai exact în luna iunie 2012, a
fost încheiat un protocol de predare - primire între CJC şi primărie privind o suprafaţă de 87 de ha, fără a cunoaşte
amănunte legate de acest protocol. Un astfel de protocol de predare - primire este specific programului de împădurire ce
face obiectul punctului 2.4 şi nu programului Caravana Estivală, declaraţiile martorei urmând a fi reluate ulterior.
La cercetarea la faţa locului, s-a constatat că pe parcelele x, unde se afirma că fuseseră înfiinţate perdele de protecţie,
nu există astfel de lucrări, pe prima parcelă fiind constatate urme de cultură care nu a vegetat, iar pe a doua nu au fost
constatate nici urme de vegetaţie.
Cu privire la pomii fructiferi, martora a declarat că anterior mandatului său ar fi fost plantaţi pomi fructiferi la cele două
grădiniţe şi cele două şcoli din comună, care ar fi fost "trimişi" de CJC, însă nu ştie cine i-a plantat, arătând că parte din
aceşti pomi supravieţuiesc şi în prezent.
În memoriul semnat de inculpatul E. se menţionează, într-adevăr, că în această localitate s-au plantat în curtea grădiniţei
200 de pomi fructiferi, însă în lipsa unui proces-verbal de recepţie nu se poate stabili dacă această lucrare a avut loc în
anul 2012, pentru a fi decontată în cadrul acestui program sau în anii anteriori, iar raportul de lucrări întocmit de
inculpatul E. ca document justificativ, semnat doar de acesta, prezintă serioase dubii cu privire la realitatea celor
consemnate.
În cazul comunei Ciobanu, martorul TT. a declarat în cursul urmăririi penale că în perioada martie - aprilie 2012 o
maşină a Consiliului Judeţean a adus circa 1500 pomi fructiferi (în cursul cercetării judecătoreşti martorul face referire la
un număr de 1350 de pomi), diferite specii, care au fost plantaţi în livada şcolii şi în localitate. În cursul cercetării
judecătoreşti, martorul a detaliat că pomii fructiferi au fost plantaţi pe o suprafaţă de 2.2 ha pe terenul şcolii cu ajutorul
beneficiarilor de ajutoare sociale. Martorul a arătat că avea cunoştinţă că au fost încheiate procese-verbale la momentul
primirii, iar în prezent mai există aproximativ 80 la sută din pomii plantaţi, fiind îngrijiţi de elevi şi udaţi de beneficiarii
ajutoarelor sociale, conducerea actuală a primăriei refuzând să îi îngrijească.
În ce priveşte puieţii de salcâm, martorul a arătat în ambele declaraţii că în perioada februarie - martie 2012 au fost
primiţi de la Consiliul Judeţean Constanţa 25.000 puieţi de salcâm, din care mai mult de jumătate a fost dată unor
localnici pentru a-i planta în gospodăriile sau fermele lor, iar restul au fost plantaţi cu ajutorul beneficiarilor ajutoarelor
sociale pe marginea unui drum comunal, însă această plantaţie a dispărut, o parte fiind distrusă de animale, iar restul
probabil defrişat în baza unei hotărâri locale a C.L. Hârşova.
Martorul UU., locuitor al comunei Ciobanu, a arătat în cursul urmăririi penale că pădurile de salcâm existente pe raza
comunei Ciobanu aparţin ocolului silvic şi sunt marcate cu borne, şi nu cunoaşte despre înfiinţarea unor perdele de
protecţie de salcâm sau de împădurire a unor suprafeţe de teren cu această specie.
Detaliile menţionate de cei doi martori nu corespund sub niciun aspect cu cele menţionate în memoriul şi raportul de
lucru semnate de inculpatul E. pentru a justifica plăţile în baza programului Caravana Estivală semestrul I 2012. Numărul
de puieţi de salcâm indicat de martorul TT. nu corespunde cu cel menţionat în memoriu şi deviz (34.000 de puieţi), şi în

plus, potrivit devizului au fost decontate şi un număr de ore de muncă, deşi conform declaraţiilor martorului puieţii nu au
fost plantaţi de angajaţi ai R.A.J.D.P.
În ce priveşte comuna Gârliciu, martorul VV., primar al acestei localităţi, a declarat în cursul urmăririi penale că pe
marginea drumului de la intrarea în comună a fost înfiinţată o perdea de protecţie, alcătuită însă nu din salcâmi, ci din
sălcuţă sau mierea ursului, specii sălbatice care cresc spontan, iar în interiorul localităţii nu au fost plantaţi salcâmi de
către R.A.J.D.P., infirmând astfel menţiunile din memoriul şi raportul de lucrări semnate de inculpatul E., cât şi cele din
devizul anexat facturii, referitoare la plantarea a 30.000 salcâmi în perdele în interiorul localităţii.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a completat declaraţia, arătând că, în perioada 2010-2011, s-au înfiinţat pe
teritoriul comunei perdele de protecţie compuse din salcâmi şi oţetari, pe o suprafaţă de 298 ha, teren situat pe dealuri,
ce a fost dat în administrarea CJC în baza unui program legat de "deşertificare". Predarea terenului în baza unui
protocol este specific programului de împădurire (ceea ce se corelează şi cu denumirea folosită de martor) însă nu şi
proiectului Caravana Estivală.
În plus, martorul a mai arătat că în anul 2012 s-a primit în două tranşe o cantitate de pomi fructiferi, care au fost plantaţi
în curtea şcolii de către elevi şi în curtea bisericii cu ajutorul oamenilor din sat. Memoriul semnat de inculpatul E. nu
menţionează nimic în cazul acestei comune despre vreo cantitate de pomi fructiferi, existând posibilitatea ridicată ca
aceşti pomi fructiferi să fi fost remişi localităţii în baza programului de refacere a livezilor.
În localitatea Vulturu, martorul WW., pădurar la Ocolul Silvic Hârşova a declarat că nu cunoaşte ca pe raza comunei
Vulturu să fi fost plantaţi 20.000 puieţi salcâm (astfel cum se susţine în memoriul menţionat mai sus). Martorul a relatat
şi în cursul cercetării judecătoreşti că nu cunoaşte ca în anul 2012 să fi fost plantaţi puieţi de salcâm pe raza comunei
Hârşova, adăugând că în localitate există o pădure de salcâm, care este însă veche de 14 ani şi aparţine Ocolului Silvic
Hârşova.
Martorul XX., primarul comunei Vulturu, a declarat în cursul urmăririi penale că a primit în anul 2012 de la Consiliul
Judeţean Constanţa 200 de pomi fructiferi, depunând în acest sens procesul-verbal de predare-primire. Din acest act,
rezultă că au fost primiţi într-adevăr 200 de pomi fructiferi, însă în cadrul Programului de cercetare şi refacere a
plantaţiilor de pomi fructiferi, şi nu Caravana Estivală.
În cursul cercetării judecătoreşti martorul şi-a menţinut sub aspectele esenţiale declaraţia şi a arătat că în perioada
2011- 2012 a primit în trei rânduri pomi fructiferi, prima dată în jur de 150, a doua oară aproximativ 250 şi a treia oară un
număr mult mai mare, toţi pomii fiind plantaţi de către elevi, după ce un specialist din comună a făcut măsurătorile.
Martorul a mai arătat că s-au încheiat procese-verbale de predare-primire la fiecare recepţie de pomi fructiferi, pe care
le-a predat organelor de urmărire penală, însă, singurul proces-verbal din 2012 face referire la cantitatea de 200 de pomi
şi la programul de refacere a livezilor, şi este vorba de procesul-verbal la care instanţa a făcut deja referire mai sus.
În baza acestor relatări, şi având în vedere că atât procesul-verbal încheiat în cadrul programului de refacere a
plantaţiilor de pomi fructiferi, cât şi memoriul şi raportul de lucrări întocmite de inculpatul E. fac referire la acelaşi număr
de pomi fructiferi, remişi primăriei pentru a fi plantaţi în aceeaşi locaţie, respectiv curtea şcolii, Curtea a reţinut că şi în
cazul acestei localităţi s-a făcut o dublă decontare, în cadrul ambelor programe.
În ce priveşte puieţii de salcâm, martorul a arătat că în anul 2010 Primăria Vulturu a primit în mai multe tranşe 40.000
puieţi de salcâm, care nu au fost plantaţi niciodată, au fost însilozaţi şi la o perioadă de timp s-au uscat. Din procesele-
verbale depuse rezultă că aceşti puieţi au fost primiţi în anul 2010 şi nu 2012, şi în cadrul programului de îmbunătăţire a
calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, iar nu al caravanei estivale.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost identificaţi 67 de pomi fructiferi plantaţi în curtea şcolii şi a bisericii. Martorul a
arătat că a treia tranşă de pomi fructiferi au fost plantaţi în trei locaţii, iar 120 de pomi plantaţi într-una din cele trei locaţii
au trebuit să fie scoşi întrucât se făceau lucrări de amenajare. S-a mai arătat că nu au fost predate terenuri către CJC
sau R.A.J.D.P. pentru înfiinţarea de păduri.
S-a apreciat că aceste declaraţii infirmă în totalitate menţiunile referitoare la presupusele lucrări efectuate în comuna
Vulturu şi decontate în cadrul proiectului Caravana Estivală, cuprinse în memoriul semnat de inculpatul E..
În comuna Cumpăna, martorul YY., viceprimar al localităţii, a arătat că în anul 2012 Consiliul Judeţean Constanţa a livrat
un număr de 10.000 puieţi de salcâm primăriei, care însă au fost plantaţi nu de R.A.J.D.P., ci de beneficiarii ajutoarelor
sociale, elevi şi alţi voluntari, pe malul canalului Dunăre Marea Neagră. În afara acestor puieţi şi a unor puieţi de pomi
fructiferi primiţi în anul 2011 Consiliul Judeţean Constanţa nu a livrat niciun fel de arbuşti, cu excepţia anului 2013, când

a livrat 9 arbuşti ornamentali.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că primăria a primit în cursul anului 2011 (şi nu 2012, când au fost
decontate cheltuielile în litigiu) un număr de 300 de pomi fructiferi ce au fost plantaţi la cele două biserici, grădiniţe, şi
zona de protecţie a cimitirului musulman, de către primărie, prin voluntari - elevi şi studenţi. Cu privire la puieţii de
salcâm, martorul a arătat că în baza unei hotărâri de consiliu local şi fără a preda vreun teren către CJC, pe o suprafaţă
de 4 ha, s-au folosit puieţii de salcâm trimişi în mai multe rânduri de CJC pentru a înfiinţa o perdea de pădure, care
există şi în prezent în proporţie de 90 la sută, datorită îngrijirii ei de către voluntari în primele etape de creştere.
Curtea a constatat că aceste declaraţii nu corespund sub niciun aspect cu cele susţinute în memoriul semnat de
inculpatul Ene, care face referire la un număr de 1.200 arbuşti cu balot plantaţi în zona locuinţelor ANL. Martorul a
declarat că a primit un număr de arbuşti ornamentali, însă în anul 2013, şi nu în acest număr precizat în memoriu.
În oraşul Techirghiol, martorul ZZ., primarul oraşului, a declarat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării
judecătoreşti că în anul 2011 CJC a livrat o cantitate de pomi fructiferi şi o cantitate de puieţi de salcâm care au fost
plantaţi de elevi, voluntari şi de beneficiarii ajutoarelor sociale şi nu au fost livraţi alţi arbori sau arbuşti, declaraţii ce
contrazic memoriul inculpatului E., care face referire la plantarea a 22.000 ulmi cu balot.
În comuna Amzacea, martorul AAA., primarul comunei, a declarat că în anul 2012 a primit 200 de pomi fructiferi de la
Consiliul Judeţean Constanţa, care au fost plantaţi în curtea bisericii din satul General Scărişoreanu, de către elevi şi
beneficiarii ajutoarelor sociale, dar aceştia au fost sustraşi imediat de persoane necunoscute. Curtea a arătat că
procesul-verbal de care martorul face vorbire consemnează că primirea acestor pomi s-a făcut în cadrul Programului de
refacere a livezilor de pomi fructiferi, şi nu Caravana estivală.
Martorul a relatat şi despre darea în administrare a unei suprafeţe de teren pentru înfiinţarea unei păduri în anul 2010,
această parte a declaraţiei privind un punct subsecvent al situaţiei de fapt, ce va fi dezvoltat ulterior la punctul 2.4.
În comuna Ciocârlia, martora BBB., secretara primăriei şi angajată a Consiliului Local începând cu anul 1990, a arătat că
nu cunoaşte dacă în anul 2012 au fost primiţi pomi fructiferi de la CJC, singurele procese-verbale identificate provenind
din anii 2010 şi 2011. Pomii fructiferi au fost plantaţi cu ajutorul oamenilor din comună şi al unei societăţi comerciale.
Martora a relatat despre darea în administrare a unui teren în vederea împăduririi, aspect ce va fi dezvoltat la analiza
faptelor corespondente.
În ceea ce priveşte comuna Cobadin, martorul CCC., primar al comunei din anul 2008, a declarat în cursul urmării
penale că în anii 2011- 2012 primăria a primit un număr de pomi fructiferi, aproximativ 600, în mai multe tranşe, care au
fost plantaţi în curtea a mai multor şcoli şi biserici, de către elevi şi voluntari, fără să fie încheiat vreun proces-verbal,
fiind semnat doar un aviz de expediţie, în prezent existând 40 la sută din pomii plantaţi.
Şi în situaţia în care s-ar ajunge la concluzia că un număr de 200 din aceştia - cum se susţine în memoriul justificativ
pentru programul Caravana Estivală - ar fi fost livraţi în anul 2012, declaraţiile martorului confirmă faptul că R.A.J.D.P.
nu a participat în vreun fel la plantarea lor.
În comuna Bărăganu, martorul DDD., primarul comunei, a arătat că în anul 2012 primăria sa a primit, prin intermediul
R.A.J.D.P. de la Consiliul Judeţean Constanţa, în două rânduri, pomi fructiferi, care au fost plantaţi în spatele primăriei şi
al şcolii generale de voluntare neplătiţi, primul rând de pomi fructiferi fiind sustraşi, iar din cauza secetei, majoritatea
pomilor fructiferi s-au uscat.
În oraşul Băneasa, martorul EEE., primarul acestui oraş, a arătat că pe raza localităţii Băneasa nu s-au plantat, în
perioada 2010-2012, un număr de 3500 de arbuşti cu balot (astfel cum se susţine în memoriul inculpatului E.), arătând
că, dacă ar fi fost efectuată o astfel de lucrare, ar fi observat. Arată martorul că în timpul mandatului său, care a început
în anul 2012, nu s-a predat primăriei vreo cantitate de pomi fructiferi.
Şi martora FFF., director al liceului teoretic Băneasa, a confirmat aceste aspecte, arătând în declaraţia dată în cursul
urmăririi penale că în curtea liceului au fost plantaţi 10 pomi fructiferi aduşi de Consiliul Judeţean, declaraţie care a fost
coroborată cu cea a martorului EEE., şi care atestă că activitatea de plantare a pomilor fructiferi, de altfel într-un număr
mult mai mic decât cel menţionat în memoriu, a avut loc înainte de anul 2012.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile fostului primar al oraşului, martorul GGG., care a arătat că în luna mai 2012 au fost
plantaţi în localitate 15-20 arbuşti ornamentali şi flori, respectiv trandafiri şi panseluţe, iar în anul 2011 - au fost plantaţi în
curtea Şcolii generale nr. 1 un număr de 100 pomi fructiferi, şi relatările acestui martor fiind contrare menţiunilor din
memoriul şi rapoartele de lucru semnate de inculpatul E..

În ce priveşte comuna Corbu, martorul HHH., primarul comunei, a declarat că primăria a primit o cantitate de puieţi de
salcâmi şi pomi fructiferi, însă în perioada 2010-2011 şi nu 2012, ce au fost oricum plantaţi de angajaţii de la salubritate,
beneficiarii ajutoarelor sociale şi elevi, şi nu de angajaţii R.A.J.D.P.. Martorul a negat faptul că ar fi primit de la Consiliul
Judeţean arbuşti, astfel cum se susţine în memoriul semnat de inculpatul Ene.
Curtea a apreciat relevant că memoriul întocmit de inculpatul E. menţionează că "la obiectivele incluse în devizul anexat
la factura nr. x, am plantat puieţi de pomi fructiferi şi puieţi de salcâmi care se decontează pe programul pepiniere, iar
pomii fructiferi pe programul de livezi. În consecinţă pe programul caravana estivală s-a decontat suma reprezentând
materialul săditor şi celelalte cheltuieli respectiv transport materiale şi personal, costul cu forţa de muncă, viramentele la
bugetele publice, cote ale regiei, etc. " Or, chiar dacă s-ar primi ca reală această menţiune, toţi martorii audiaţi, fără
excepţie, inclusiv cei cu o opinie subiectivă favorabilă inculpaţilor din cauză, au arătat că atât plantarea pomilor fructiferi
cât şi a salcâmilor s-a făcut de elevi, beneficiari ai ajutoarelor sociale, voluntari, şi niciodată de angajaţi ai R.A.J.D.P..
Este de asemenea clar că expresia costul cu forţa de muncă nu se poate referi nici la "munca" prestată de inculpatul F.
şi alţi reprezentanţi ai CJC, care au participat la aceste activităţi de plantare în scop exclusiv demonstrativ. Mai mult,
apare evident că suma totală stabilită în deviz include şi valoarea pomilor plantaţi, şi nu se limitează la costurile la care
inculpatul E. face referire în memoriu.
Prin raportul de constatare tehnico-contabilă s-a procedat la centralizarea datelor cuprinse în devizul cu lucrările
executate în semestrul I 2012 - Caravana Estivală, depus în justificarea facturii decontate în cadrul acestui proiect,
constatându-se că, în perioada 01.01. - 30.06.2012, R.A.J.D.P. a solicitat decontarea cheltuielilor efectuate cu plantarea
a diverse specii de arbori, arbuşti şi pomi fructiferi, astfel: cheltuieli cu materiale în sumă de 804.380 RON, din care:
147.500 bucăţi de puieţi salcâm la preţul de 0,40 RON/bucată, în sumă de 59.000 RON; 11.671 bucăţi de arbuşti balot la
preţul de 20 RON/bucată în valoare de 233.420 RON; 3.180 bucăţi de pomi fructiferi nespecificaţi la preţul de 22
RON/bucată în valoare de 69.960 RON; 22.100 bucăţi de ulm cu balot sau arbuşti la preţul de 20 RON/bucată în valoare
de 442.000 RON; manoperă în sumă totală de 191.525 RON reprezentând 9.576,25 ore la tariful de 20 RON/oră;
cheltuieli cu utilajul în sumă totală de 4.075 RON, reprezentând 35 de ore lucru la tariful de 20 RON/oră şi 3.375 ore la
tariful de 15 RON/oră.
Curtea a reţinut că, deşi la factura emisă la data de 31.07.2012 au fost ataşate ca documente justificative borderoul
realizărilor pe luna iulie 2012 şi devizul cu lucrările executate pe semestrul I 2012 - Caravana Estivală, borderoul conţine
aceleaşi date ca şi devizul emis pentru lunile ianuarie - iunie 2012, de unde rezultă că în luna iulie nu au fost efectuate
alte activităţi în plus faţă de cele din prima jumătate a anului 2012.
Curtea a mai reţinut că din suma totală de 1.239.987,60 RON, Consiliul Judeţean Constanţa a plătit către R.A.J.D.P., în
avans, prin ordine de plată emise în perioada 14.05.2012 - 21.06.2012, suma de 1.000.000 RON, în baza facturii pro-
forme nr. 7/11.05.2012. Acest procedeu este nelegal, fiind contrar dispoziţiilor art. 155 din Codul fiscal, potrivit cărora
persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar pentru suma avansurilor încasate în legătură cu
o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu până la a 15-a zi lucrătoare celei în care a încasat avansurile,
termene ce nu au fost respectate de emitentul facturii.
Inculpata C. a susţinut, cu ocazia audierii, că această plată nu constituia un avans, întrucât CJC avea datorii foarte mari
către R.A.J.D.P. şi aceştia "ar fi fost de acord" să emită factură proformă, întrucât aceasta era o modalitate de lucru
obişnuită în relaţia cu clienţii mai vechi. Însă, aşa cum inculpata însăşi admite, acest "mod de lucru" nu era folosit decât
în relaţia cu R.A.J.D.P. şi nu constituia o practică în relaţii cu alţi furnizori. Chiar şi în varianta inculpatei, plata făcută în
baza acestei facturi proforme era oricum prin ea însăşi nelegală, întrucât datoriile mai vechi către R.A.J.D.P., dacă ar fi
existat, s-ar fi concretizat în facturi neonorate, care trebuiau astfel achitate explicit şi separat.
Curtea a constatat că specialistul care a întocmit raportul de constatare contabilă a subliniat în plus o serie de
neregularităţi ale procedurii de decontare, respectiv: caracterul incomplet al documentelor justificative, care nu cuprind şi
nu furnizează informaţiile esenţiale prin care să se probeze efectuarea în realitate a lucrărilor menţionate în factură;
existenţa unor date eronate şi necorelate în aceste documente, din care rezultă că toate lucrările menţionate se referă la
alte programe aprobate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa; inexistenţa documentelor care să probeze că
lucrările au fost executate şi serviciile prestate sau că bunurile furnizate au fost recepţionate, cu specificarea datei şi
locului primirii; memoriul şi rapoartele de lucru reiau reciproc informaţiile din deviz, fără vreun element în plus, iar
rapoartele de lucru au o formă stas şi nu cuprind semnătura vreunui beneficiar, fiind semnate fără excepţie doar de
inculpatul E., care este reprezentantul prestatorului; niciunul din rapoartele de lucru nu menţionează locul şi data la care
au fost efectuate lucrările, datele de identificare ale utilajelor folosite, datele de identificare ale persoanelor şi mijloacelor
de transport care ar fi asigurat expediţia şi transportul, data şi locul primirii în gestiune a arborilor şi pomilor fructiferi,

datele de identificare ale persoanelor care ar fi primit în gestiune plantaţiile realizate.
Curtea şi-a însuşit toate aceste observaţii şi a reţinut că documentele anexate facturii în valoare de 1.239.987 RON,
respectiv deviz şi borderou de lucrări, memoriu şi rapoarte de lucru, nu au caracterul unor documente justificative
întrucât nu sunt apte să facă dovada (nici cel puţin parţial) că lucrările şi livrările decontate în baza facturii au fost
executate în realitate. Documentele conţin date eliptice, incomplete, şi sunt semnate invariabil de reprezentanţii
executantului, neexistând vreun proces-verbal sau alt document care să ateste că un reprezentant al CJC, beneficiarul
acestor lucrări, a recepţionat plantaţiile de pomi fructiferi, arbuşti sau perdele de salcâm.
De altfel, cu ocazia audierii, inculpatul E. a recunoscut faptul că rapoartele de lucru au fost întocmite ulterior, la doi ani
după efectuarea lucrărilor.
Aceste date care, scriptic conduc la concluzia că lucrările decontate nu s-au efectuat, sunt confirmate şi faptic de
declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care au confirmat şi depus la dosar procese-verbale din care rezultă că cel puţin
o parte din pomii fructiferi primiţi au făcut obiectul unui alt program, cel referitor la refacerea plantaţiilor de pomi fructiferi,
că în niciunul dintre cazurile în care au fost plantaţi pomi fructiferi aceste lucrări nu au fost efectuate de R.A.J.D.P. ci de
elevi şi voluntari, şi nici unul dintre martori nu confirmă înfiinţarea de perdele de salcâmi menţionate în memoriul
justificativ aferent programului Caravana Estivală în localităţile în care domiciliază.
În raport de toate probele concordante analizate mai sus, Curtea a concluzionat că lucrările decontate de R.A.J.D.P. în
baza facturii x/31.07.2012 nu au fost executate în realitate, cifrele şi celelalte menţiuni conţinute în pretinsele documente
justificative nu sunt adevărate, iar Proiectul Caravana Estivală a constituit doar un pretext pentru virarea, nelegală, a
unei sume importante de bani către R.A.J.D.P., în detrimentul şi cu diminuarea ilegală a bugetului Consiliului Judeţean
Constanţa.
Cu privire la răspunderea penală pentru faptele descrise mai sus, Curtea a reţinut că ea revine inculpatului F., care în
calitate de ordonator de credite, a decontat nelegal această factură, inculpatei C. care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu
privind legalitatea angajării cheltuielilor de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, aprobând nelegal efectuarea
acestor plăţi, inculpaţilor G. şi H., care în calitate de arhitect şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări
Publice şi respectiv şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul CJC, nu au urmărit realizarea efectivă a lucrărilor
decontate în cadrul Proiectului Caravana Estivală, inculpatului I., care a aplicat menţiunea bun şi aprobat pe factura în
cauză fără a verifica realitatea menţiunilor conţinute în documentul contabil, inculpaţilor J. şi E., care, în calitate de
director al R.A.J.D.P. şi respectiv inginer silvic în cadrul Regiei, au sprijinit efectuarea acestor plăţi nelegale prin
emiterea facturilor în cauză, şi inculpatei persoană juridică R.A.J.D.P., care a avut aceeaşi contribuţie de complice prin
emiterea facturilor menţionate.
2.2. În ceea ce priveşte plăţile efectuate în anul 2012 în legătură cu Programul judeţean de cercetare şi refacere a
plantaţiilor de pomi fructiferi, Curtea a reţinut că Programul Judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi
fructiferi a fost aprobat prin H.C.J.C. nr. 300/21.01.2010 acuzaţiile aduse de Parchet referitor la acest program vizând
doar plăţile efectuate în anul 2012.
În baza hotărârii menţionate, a fost încheiat Protocolul de colaborare între Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de
preşedinte - inculpatul F. - Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Pomicolă Constanţa, Regia Autonomă Judeţeană de
Drumuri şi Poduri Constanţa şi Camera Agricolă Judeţeană Constanţa. Scopul comun al partenerilor era, conform
protocolului, între altele, cooperarea în vederea realizării sistemului de plantaţii de pomi fructiferi la nivelul judeţului
Constanţa, şi cooperarea în vederea înfiinţării, amenajării şi dezvoltării de livezi în interiorul localităţilor, atât în zone
private cât şi în zone publice.
În cadrul acestui program, în anul 2012, R.A.J.D.P. a emis facturile nr. x/29.06.2012, în cuantum de 498.625,70 RON, şi
x/31.08.2012 în cuantum de 274.893,39 RON, în total de 773.519,09 RON, ce au fost achitate prin ordinele de plată nr.
x.
R.A.J.D.P. a înaintat documentele justificative ce au stat la baza înregistrării în contabilitate a lucrărilor efectuate în
cadrul acestui program, respectiv: cele două facturi sus-menţionate însoţite de borderoul realizărilor pentru luna iunie şi
august 2012, 32 de facturi de cumpărare pomi fructiferi în perioada 03.12.2010 - 17.12.2012, şi 399 procese-verbale de
predare - primire pomi fructiferi în perioada 03.12.2010 - 14.12.2012.
Curtea a apreciat că documentele înaintate de R.A.J.D.P. cu titlul de documente justificative conţin, ca şi în cazul
Proiectului Caravana Estivală, numeroase neconcordanţe şi menţiuni contradictorii, având un caracter evident insuficient
pentru a justifica plăţile solicitate şi decontate în baza celor două facturi. Niciunul din procesele-verbale de predare -

primire a pomilor fructiferi nu provin din lunile iunie şi august 2012, ci sunt anterioare ori ulterioare acestor perioade.
În ceea ce priveşte sumele menţionate în cele două borderouri, a reţinut că suma aferentă lunii iunie din borderoul
realizărilor pe luna iunie 2012 coincide cu suma menţionată în borderoul realizărilor pe luna august în segmentul
lucrărilor realizate "anterior", ceea ce sugerează ori împrejurarea că lucrările efectuate în luna iulie 2012 ar avea exact
aceeaşi valoare cu cele realizate în luna iunie, ori că lucrările aferente lunii iunie 2012 au fost decontate de două ori.
Din centralizarea datelor rezultate din toate documentele depuse de R.A.J.D.P. aferente programului de refacere a
livezilor, expusă în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, Curtea a reţinut că, în derularea programului menţionat a
fost încheiat cu Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru pomicultură Constanţa contractul de furnizare de pomi
fructiferi nr. 10070/29.11.2010, al cărui obiect îl constituia furnizarea de pomi fructiferi în cadrul acestui program, în baza
acestui contract fiind făcute o serie de achiziţii, în perioada 03.12.2010 - 17.12.2012, într-un total de 147.637 bucăţi pomi
altoiţi şi 3.641 bucăţi trandafiri.
Astfel, în anul 2010 conform facturilor de achiziţie înaintate de R.A.J.D.P., au fost achiziţionaţi 17.440 pomi altoiţi, din
care 13.290 au fost predaţi spre plantare pe bază de procese-verbale, rezultând un stoc de 4.150 pomi, iar în anul 2011
au fost achiziţionaţi 76.352 pomi altoiţi, din care au fost predaţi spre plantare 70.624 pomi, rămânând un stoc de 5.728
pomi. În primul semestru al anului 2012 ar fi fost achiziţionaţi 35.204 pomi altoiţi, din care un număr de 11.978 pomi au
fost predaţi spre plantare. Conform facturilor, până la data de 14.12.2012 nu au fost achiziţionaţi alţi pomi, dar au fost
predaţi spre plantare 16.586 pomi, rămânând aşadar în stoc, din achiziţiile efectuate în anul 2012, 6.658 pomi.
În data de 14.12.2012 au fost predaţi S.C. N. spre însilozare un număr de 22.498 pomi, aşadar un număr mai mare cu
12.620 de pomi decât toate stocurile realizate în anii 2010, 2011 şi 2012, inadvertenţă ce este de natură a atrage atenţia
asupra insuficienţei şi neconcordanţei documentelor justificative emise de RAJD în cadrul acestui program. Ulterior datei
predării spre însilozare a acestei cantităţi, a mai fost achiziţionată de către R.A.J.D.P. cantitatea de 15.000 pomi
fructiferi, conform facturii de cumpărare nr. 3774/17.12.2012, recepţionată la data de 31.12.2012.
Curtea a remarcat faptul că în anii anteriori - aprilie şi decembrie 2011 - S.C. N. a recepţionat cantitatea de 8.400 pomi
fructiferi, pentru a-i planta pe câmp, deşi această societate nu avea calitatea de partener în programul de refacere a
livezilor de pomi fructiferi.
În ceea ce priveşte procesele-verbale de predare-primire a pomilor fructiferi, Curtea a apreciat că acestea sunt eliptice,
au forma unei cereri tip, conţin doar numele persoanei primitoare şi numărul de bucăţi de pomi primiţi, referirile la soiul
sau locul unde vor fi plantaţi fiind în cea mai mare parte a cazurilor doar generice, în cazul primăriilor fiind menţionate
locaţii precum primărie, biserică, şcoală.
În plus, astfel cum rezultă din documentele contabile depuse de R.A.J.D.P., deşi în cadrul Programului de refacere a
livezilor singura operaţiune efectuată de R.A.J.D.P. a fost de a cumpăra pomii fructiferi de la Staţiune de Cercetare
Dezvoltare pentru pomicultură şi livrarea lor către beneficiarii persoane fizice sau juridice - instituţii publice sau societăţi
comerciale, preţul de livrare a pomilor fructiferi către CJC conform facturilor decontate a fost superior celui de achiziţie,
fără a include cheltuielile cu transportul, care au fost cuantificate separat. În plus, deconturile aferente celor două facturi
menţionează şi cheltuieli cu manoperă şi organizare de şantier, deşi R.A.J.D.P. nu a participat la plantarea pomilor
fructiferi în cadrul Programului de refacere a livezilor.
Astfel cum rezultă din facturile de achiziţie din anul 2012, R.A.J.D.P. a achiziţionat pomi fructiferi la preţul unitar de 16,13
RON/bucată, şi a livrat aceeaşi pomi în aceeaşi perioadă către CJC la preţul unitar de 20,18 RON/bucată. În plus, a
solicitat achitarea unor cheltuieli de 15.214,77 RON aferente transportului, manoperei şi organizării de şantier, cel puţin
ultima lucrare fiind, în condiţiile în care R.A.J.D.P. nu a participat la plantare, evident nejustificată. O parte din aceşti
pomi fructiferi, în număr de 3.180 bucăţi, au fost de altfel decontaţi şi în cadrul programului Caravana Estivală, aşa cum
s-a arătat mai sus.
Curtea a reţinut, în baza raportului de constatare tehnică contabilă, că în perioada martie - decembrie 2012, conform
celor 88 de procese-verbale din această perioadă, R.A.J.D.P. a distribuit o cantitate de 29.146 bucăţi de pomi fructiferi -
soiuri nespecificate - în principal (în proporţie de 75 la sută) către primăriile enumerate în raport, în cantităţi între 450 şi
4.000 de bucăţi - fără a se specifica locaţiile, persoanele însărcinate cu plantarea şi îngrijirea pomilor - cât şi către 3
societăţi comerciale de profil, un liceu şi o mănăstire, restul pomilor altoiţi (în proporţie de 25 la sută) fiind distribuiţi în
cantităţi între 50-100 de pomi fructiferi către diverse persoane fizice.
Cantitatea reieşită din examinarea proceselor-verbale de predare - primire, de 29.146 bucăţi, nu corespunde cu cea
solicitată spre decontare (şi care ar fi trebuit să fie justificată tocmai prin aceste procese-verbale), care este de 29.785

bucăţi, în plus centralizatorul întocmit chiar de către R.A.J.D.P. venind cu altă cifră, de această dată 28.546 bucăţi.
Primăriile beneficiare ale livrărilor de pomi altoiţi în anul 2012 sunt în majoritate aceleaşi care au beneficiat de livrări de
pomi fructiferi - pentru a-i planta în aceleaşi locaţii intitulat generic primărie, biserică, şcoală - şi în perioada 2010 - 2011.
Aceste comparaţii sunt detaliate în mod convingător în raportul de constatare, Curtea reţinând că un beneficiar
semnificativ al acestor livrări de pomi fructiferi în anul 2011 a fost chiar S.C. N. S.R.L. - 8.400 bucăţi.
Din centralizarea datelor existente în documentele înaintate de R.A.J.D.P., rezultă că regia ar fi achiziţionat în perioada
martie- aprilie 2012, de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa un număr de 35.204 bucăţi
pomi altoiţi, din care a predat pentru plantare către persoane fizice sau juridice în perioada 14.03.2012 - 12.12.2012 un
număr de 29.146 bucăţi. Însă, în perioada 14.03.2012 - 17.05.2012 a fost distribuită pe bază de proces-verbal cantitatea
de 11.978 bucăţi, iar diferenţa de 17.168 bucăţi a fost distribuită în perioada 19.09.2012 - 12.12.2012, ceea ce înseamnă
că până la data emiterii facturii din 31.08.2012, fusese distribuită doar cantitatea de 11.978 bucăţi, deşi R.A.J.D.P. a
solicitat decontarea unui număr de 29.785 pomi altoiţi (mai mare chiar decât întreaga cantitate rezultată din procesele-
verbale).
În concluzie, documentele care ar fi trebuit să stea la baza achitării sumei de 773.519,09 RON de către Consiliul
Judeţean Constanţa în baza acestui program nu au calitatea de documente justificative şi nu probează în concret
realitatea livrărilor şi/sau lucrărilor efectuate, pentru care s-a solicitat decontarea prin facturile x/29.06.2012 şi
y/31.08.2012.
Aceste împrejurări sunt confirmate şi de declaraţiile martorilor (reprezentanţii societăţilor sau instituţiilor cărora conform
documentelor justificative li s-ar fi livrat pomi fructiferi în anul 2012 în cadrul acestui program) audiaţi pe aceste aspecte
de fapt, şi prin constatările în teren efectuate de specialişti.
Martorul III., proprietar al fermei JJJ. din com. Grădina (ale cărui declaraţii nu au fost contestate de inculpaţi) a declarat
că a primit cantitatea de 1.000 pomi fructiferi de la RADJP Constanţa în urmă cu aproximativ 3 ani (adică anul 2011). În
plus, instanţa a reţinut că în cadrul acestui program s-au facturat în anul 2012 un număr de 2.000 de pomi fructiferi, deci
dublu.
Primăria Cogealac a comunicat prin adresă, iar martorul KKK., primar al comunei, a declarat că R.A.J.D.P. nu a livrat în
această comună pomi fructiferi.
În ceea ce priveşte localitatea Valu lui Traian, martorul LLL. a declarat în cursul urmăririi penale, că în cursul anului
2012, în cadrul unei activităţi la care participau reprezentanţii CJC (similar altor localităţi, unde preşedintele şi alţi
reprezentanţi ai Consiliului Judeţean au participat simbolic la plantarea unor pomi fructiferi) au fost plantaţi mai mulţi
pomi fructiferi în curtea şcolii. Acelaşi martor a relatat că în urmă cu 4-5 ani raportat la data audierii, (aşadar în afara
perioadei de referinţă), a fost anunţat de un angajat al Serviciului Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei care i-a
comunicat că reprezentanţii CJC au adus un transport de pomi fructiferi pentru a-i preda primăriei, angajatul Serviciului
refuzând însă să îi preia pentru că pomii erau deja înfloriţi, având astfel şanse mari de a nu supravieţui. Cu toate
acestea, pomii au fost plantaţi pe raza comunei, martorul precizând că nu a fost încheiat proces-verbal cu privire la
această activitate.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a declarat că numărul de pomi fructiferi plantaţi în cadrul activităţii organizate
de conducerea consiliului a fost nu mai mult de 10 sau 15, iar activitatea i-a implicat şi pe elevi, care au ajutat la săpat.
Martorul a mai arătat că în toamna anului 2012 au sosit adrese din partea CJC în cadrul unui program de împădurire,
primăria hotărând să solicite puieţi de salcâm în cadrul acestui program, pe care i-a folosit pentru a împăduri 27-30 de
ha, prin forţe proprii.
Având în vedere că aceste solicitări s-au făcut în toamna anului 2012, iar facturile emise în cadrul programului Caravana
Estivală, fapte analizate la punctul 2.1, au vizat lucrări efectuate cel târziu în luna iulie 2012, instanţa a apreciat că puieţii
de salcâm livraţi conform spuselor martorului nu justifică facturile imputate a fi decontate nelegal în cadrul proiectului
Caravana estivală, dincolo de faptul că localitatea Valul lui Traian nici nu este menţionată în memoriul justificativ analizat
anterior.
În ceea ce priveşte comuna Agigea, martorul MMM., primarul comunei, a declarat în cursul urmăririi penale că în anul
2012, a solicitat în scris R.A.J.D.P. livrarea a 2000 de pomi fructiferi, sens în care martorul a depus cererea tip; a
precizat că nu s-a ocupat personal de recepţia pomilor, iar pomii au fost plantaţi pe raza comunei cu ajutorul populaţiei
comunei, a elevilor şi profesorilor. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a relatat aceleaşi aspecte, arătând că în
cursul anului 2012 primăria a cerut şi primit de la Consiliul Judeţean Constanţa 2000 de pomi fructiferi, care au fost
plantaţi pe străzi şi s-a înfiinţat o livadă, cu ajutorul voluntarilor şi a deţinuţilor, angajaţi de primărie pe bază de contract

prestări servicii.
Tot cu această ocazie martorul a arătat că în perioada 2010-2012, primăria a primit de la CJC în mai multe rânduri puieţi
de salcâm de ordinul miilor, ce au fost folosiţi pentru înfiinţarea unor perdele de protecţie, zone de camping şi parc de 10
ha, plantările fiind efectuate cu ajutorul S.C. NNN. S.R.L..
În ce priveşte puieţii de salcâm, Curtea a constatat că localitatea Agigea nu este menţionată în memoriul justificativ
anexat facturii ce face obiectul punctului 2.1 referitor la Caravana Estivală, astfel încât aceste declaraţii nu constituie o
justificare în apărarea inculpaţilor. În plus, din procesele-verbale depuse de martor cu ocazia audierii în cursul urmăririi
penale, rezultă că pomii au supravieţuit parţial, şi au fost toaletaţi şi îngrijiţi prin diligenţele proprii ale primăriei.
Curtea a constatat că şi declaraţia acestui martor confirmă faptul că manopera şi alte cheltuieli corespunzătoare
activităţii efective de plantare au fost decontate nelegal către R.A.J.D.P. În toate situaţiile în care au fost într-adevăr
livraţi pomi fructiferi, aceştia au fost plantaţi de beneficiari exclusiv prin eforturi proprii, implicarea R.A.J.D.P. limitându-se
la livrarea către diverse persoane fizice şi juridice şi primării de material dendrologic.
Această manieră de îndeplinire a obligaţiilor ce reveneau R.A.J.D.P. în cadrul programului de decontare a pretinselor
cheltuieli este prin ea însăşi una nelegală. Potrivit protocolului anexa la Programul de refacere a livezilor de pomi
fructiferi, obligaţiile R.A.J.D.P. ca partener principal în program, erau detaliate destul de clar în art. 2 şi constau în:
identificarea şi asigurarea tuturor resurselor umane şi materiale necesare implementării proiectului de interes local şi
judeţean - de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, de a asigura materialul dendrologic (pomi fructiferi) prin achiziţii şi
transport şi distribuirea lui către parteneri, şi de a realiza după caz lucrările de pregătire, amenajare şi întreţinere a
terenurilor înainte de înfiinţarea plantaţiilor şi pe toată durata de exploatare a acesteia.
Având în vedere şi expunerea de motive şi clauzele generale ale Programului şi protocolului anexă, R.A.J.D.P., care
acţiona direct şi în numele partenerului principal, CJC, avea răspunderea atât a livrării pomilor fructiferi, cât şi a lucrărilor
de amenajare, plantare şi ulterior întreţinere, pe toată durata de existenţă a livezilor. O astfel de obligaţie era de altfel
firească pentru o bună finalizare a programului şi pentru a evita risipa resurselor băneşti şi materiale, întreţinerea
livezilor după înfiinţare fiind o etapă cel puţin la fel de importantă precum livrarea şi plantarea pomilor. În caz contrar - şi
aceasta a fost consecinţa practică în speţă - supravieţuirea livezilor depindea de disponibilitatea şi bunăvoinţa locuitorilor
din localităţi, care nu aveau nicio obligaţie, legală sau cutumiară în acest sens. Doar în puţine cazuri, şi doar ca urmare a
unei mobilizări lăudabile a locuitorilor unora dintre localităţile beneficiare, o parte din pomii fructiferi au rezistat în timp.
Un număr relevant de pomi fructiferi a fost livrat către persoane fizice particulare, şi în unele cazuri, cantităţi imporante
au fost date proprietarilor unor ferme sau societăţi comerciale, aceşti beneficiari neputând fi consideraţi parteneri în
Program, în lipsa unor protocoale cel puţin generale, sau acte adiţionale.
Martorul OOO., director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Constanţa, parteneră în acest program, a
declarat în cursul urmăririi penale, că staţiunea a fost în realitate iniţiatoarea acestui program, pe care l-a depus atât în
anul 2009 la Consiliul Judeţean, cât şi în anul 2010, într-o formă actualizată. Martorul a declarat că ulterior semnării
acestui Protocol, staţiunea nu a fost solicitată pentru a întocmi studii privind oportunitatea alegerii tipurilor şi soiurilor de
pomi fructiferi sau pentru a asigura sprijin tehnic sau de specialitate în plantarea pomilor fructiferi, arătând că din proprie
iniţiativă, Staţiunea a acordat sprijin tehnic la sediul staţiunii, asistenţă care a inclus atât prezentarea de tehnici de
plantare şi de îngrijire, precum şi indicarea tratamentelor adecvate, către fermieri particulari, dar şi către reprezentanţi ai
R.A.J.D.P.
Rezultă că aceste activităţi erau limitate la sediul Staţiunii şi au avut un caracter sporadic, ocazional, neputând fi
considerate activităţi în cadrul Programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că obligaţia de a întocmi studii pedologice în cadrul acestui proiect ar
fi revenit, în opinia sa, Oficiului de Studii Pedologice, Staţiunea de cercetare pomicolă putând efectua astfel de studii
doar în ipoteza în care s-ar fi avansat din partea CJC sumele necesare în acest scop. Or, singura obligaţie contractuală
era livrarea pomilor fructiferi.
În ceea ce priveşte sprijinul tehnic menţionat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul a arătat că, în baza
unei obligaţii exclusiv morale, Staţiunea a organizat în perioada 2011-2014, anual, o zi a porţilor deschise, la care erau
invitaţi atât instituţiile publice interesate, cât şi nominal fermierii din judeţ, ocazie cu care erau prezentate tehnologii
pomicole, tratamente fitosanitare, tehnologii de irigare, etc. Se mai arată că după momentul livrării pomilor fructiferi către
R.A.J.D.P., în baza unui singur contract încheiat pe o perioadă de 3 ani, Staţiunea nu mai era implicată în niciun mod în
Programul de refacere a livezilor de pomi fructiferi.

Curtea a reţinut că, în luna iulie 2013, la solicitarea reprezentanţilor R.A.J.D.P., Staţiunea de cercetare pomicolă a emis
o adresă în care se menţiona că: în opinia Staţiunii, pentru implementarea programului în discuţie "nu se impunea
neapărat realizarea unui studiu de specialitate care să demonstreze ce fel de specii şi soiuri se pretează în Dobrogea,
întrucât speciile cercetate şi soiurile livrate de Staţiune au tocmai această menire, să fie pretabile regiunii de origine.
După ştiinţa noastră, toţi beneficiarii pomilor livraţi de către Staţiune urmau să planteze pomii pe terenuri cu soluri
pretabile pentru pomicultură."
Instanţa de fond a apreciat ca fiind relevantă explicaţia martorului cu privire la această adresă pentru poziţia psihică a
inculpaţilor implicaţi. Adresa a fost solicitată în perioada ulterioară controlului defavorabil realizat de auditorii financiari ai
Curţii de Conturi şi urmărea, într-un mod evident, preconstituirea de probe în favoarea R.A.J.D.P.
În lumina probelor analizate mai sus, se desprinde concluzia că facturile nr. x/29.06.2012 în valoare de 402.117,50 RON
cu TVA aferent de 96.508,20 RON, şi nr. 5954/31.08.2012 în valoare de 221.668,22 RON cu TVA aferent de 53.205,17
RON, în total 773.519,09 RON, au fost decontate de Consiliul Judeţean Constanţa în lipsa documentelor justificative
care să ateste realitatea achiziţiilor şi cheltuielilor cu manopera incluse în acestea.
Răspunderea penală pentru efectuarea acestor plăţi nelegale revine inculpatului F., care în calitate de ordonator de
credite a decontat nelegal această factură, inculpatei C. care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu privind legalitatea
angajării cheltuielilor de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa aprobând nelegal efectuarea acestor plăţi, inculpaţilor
G. şi H., care în calitate de arhitect şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice şi respectiv şef al
Serviciului Utilităţi Publice din cadrul CJC, nu au urmărit realizarea efectivă a lucrărilor decontate în cadrul Proiectului
Caravana Estivală, inculpatului I., care a aplicat menţiunea bun şi aprobat pe factura în cauză fără a verifica realitatea
menţiunilor conţinute în documentul contabil, inculpaţilor J. şi E., care, în calitate de director al R.A.J.D.P. şi respectiv
inginer silvic în cadrul Regiei, au sprijinit efectuarea acestor plăţi nelegale prin emiterea facturilor în cauză, şi inculpatei
persoană juridică R.A.J.D.P., care a avut aceeaşi contribuţie de complice prin emiterea facturilor menţionate.
2.3 În legătură cu plăţile efectuate pentru lucrările de împădurire în comuna Independenţa, Curtea a reţinut că, prin
Hotărârea de Consiliu Local nr. 28/30.09.2010, Consiliul Local al comunei Independenţa a aprobat darea în
administrarea Consiliului Judeţean Constanţa a suprafeţei de teren de 60 ha situată în extravilan, în vederea realizării
obiectivelor impuse de Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor degradate şi Programul
de împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării în judeţul Constanţa, programe aprobate prin HCJC nr. 310/2009 şi
HCJC nr. 402/2009.
Prin HCJ nr. 286/21.10.2010, CJ Constanţa a aprobat preluarea în administrare a suprafeţei de 60 de ha teren agricol
situat în extravilanul comunei Independenţa în vederea împăduririi, prin transmiterea acesteia în administrarea Regiei
Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa. La data de 14.01.2011 a fost încheiat procesul-verbal de predare -
primire a acestui teren între Consiliul Judeţean Constanţa şi R.A.J.D.P.. La data de 16.02.2011, a fost încheiat procesul-
verbal de predare - primire a acestui teren între Consiliul Local Independenţa şi Consiliul Judeţean Constanţa.
Terenul în cauză a fost identificat generic în toate aceste acte ca fiind terenul de 60 ha. situat în extravilanul comunei
Independenţa, fără a exista o identificare topografică sau delimitare de alt fel. În ambele procese-verbale de predare -
primire (încheiate, nefiresc, în ordinea cronologică inversă), se menţionează: "Imobilul (teren agricol extravilan) ce face
obiectul prezentului protocol are următoarele elemente de identificare:", fără a fi menţionate astfel de elemente. Este
ataşat însă protocoalelor de predare primire un plan de încadrare în zonă întocmit de S.C. PPP..
În paralel cu procedura de luare în administrare a acestui teren de către CJC în vederea împăduririi, prin H.C.L. a
comunei Independenţa nr. 33/25.10.2010 se exprimă acordul de realizare a perdelelor forestiere de protecţie a
terenurilor agricole contra factorilor climatici dăunători şi pentru ameliorarea condiţiilor climaterice din perimetrul apărat,
pe teritoriul administrativ teritorial al comunei Independenţa. Hotărârea nu menţionează nici întinderea şi nici delimitarea
terenului sau terenurilor unde urmau să se realizeze aceste perdele forestiere. De asemenea, nu a fost identificat vreun
document care să ateste predarea acestei a doua suprafeţe de teren către o altă entitate în vederea efectuării perdelelor
forestiere.
R.A.J.D.P. a emis către Consiliul Judeţean Constanţa la data de 31.03.2011 factura nr. x/31.03.2011 la valoarea totală
de 914.098,88 RON (737.176,52 RON plus TVA 176.922,36 RON) reprezentând contravaloare lucrări de înfiinţare
păduri în localitatea Independenţa, conform borderou realizări pe luna martie 2011 şi situaţie de lucrări, singurele
documente justificative ce au stat la baza decontării acestei facturi, decontare ce s-a făcut prin ordinul de plată nr.
x/21.04.2011. Situaţia de lucrări ce însoţeşte factura menţionează lucrări de înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 60 de ha,
în com. Independenţa.

Anterior acestei facturări, R.A.J.D.P. Constanţa a înregistrat în contabilitate factura seria x nr. x/02.12.2010 în valoare de
960.000 RON plus TVA de 230.400 RON, în total 1.190.400 RON emisă de S.C. N. S.R.L reprezentând contravaloarea
lucrărilor de înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 160 ha la tariful de 6.000 RON/ha, din care suprafaţa de 6 ha reprezintă
lucrări de împădurire efectuate în localitatea Independenţa, în valoare de 36.000 RON.
Această factură este înregistrată în baza unui singur document justificativ, respectiv procesul-verbal de recepţie a
lucrărilor de împădurire în judeţul Constanţa, nedatat, ale cărui singure menţiuni sunt numărul de copaci plantaţi - 5000,
suprafaţa - 6 ha, şi valoarea, respectiv 36.000 RON şi 24 la sută TVA, în total 44640 RON. Procesul-verbal este semnat
de inculpatul E., ing. QQQ. şi RRR. toţi din partea R.A.J.D.P. şi de inculpatul L. din partea S.C. N..
De asemenea, tot anterior emiterii facturii nr. x/31.03.2011 către CJC, R.A.J.D.P. a înregistrat în contabilitate şi factura
seria x nr. x/11.01.2011 în valoare de 324.000 RON plus TVA 77.760 RON, în total 401.760 RON, emisă de S.C. N.
S.R.L - în calitate de subcesionar - şi înregistrată sub numărul 335/19.01.2011, reprezentând lucrări de înfiinţare păduri
pe o suprafaţă de 54 ha la un tarif de 6.000 RON/ha în localitatea Independenţa. Factura a fost însoţită de procesul-
verbal de recepţie din 13.12.2010 semnat de aceleaşi persoane, în care, în mod similar, sunt menţionate doar suprafaţa
împădurită, de 54 ha, şi valoarea lucrărilor.
Curtea a reţinut că în perioada decembrie - ianuarie 2011, R.A.J.D.P. a înregistrat ca şi cheltuieli curente cu lucrări
efectuate de terţi contravaloarea lucrărilor de împădurire efectuate la tariful de 6.000 RON/ha de S.C. N. S.R.L., într-o
sumă totală de 360.000 RON.
Pe de altă parte, R.A.J.D.P. a decontat de la CJ Constanţa în luna martie 2011 contravaloarea lucrărilor de înfiinţare
păduri pe o suprafaţă tot de 60 de ha în com. Independenţa, la un tarif de 12.286,28 RON/ha, în sumă de 737.176,52
RON, aşadar cu 377.176,52 RON mai mult decât contravaloarea lucrărilor decontate prestatorului S.C. N. S.R.L..
După emiterea acestei facturi în luna martie 2011 către Consiliul Judeţean Constanţa, la datele de 12.04.2011,
31.05.2011, 01.07.2011, 25.07.2011 şi 31.07.2011, R.A.J.D.P. Constanţa a recepţionat şi decontat către S.C. N. S.R.L
următoarele: lucrări manuale de întreţinere a suprafeţelor împădurite în perioada 01-31 martie 2011 pe o suprafaţă de
22 de ha în localitatea Independenţa în valoare de 157.536 RON şi TVA aferent de 37.808.64; lucrări de întreţinere a
suprafeţei împădurite de 38 ha din localitatea Independenţa în sumă de 34.200 RON şi TVA aferent de 8.208 RON;
lucrări manuale de întreţinere (sapa a II-a) a suprafeţei împădurite de 60 ha din localitatea Independenţa, în valoare de
24.000 RON şi TVA aferent de 5.760 RON; lucrări manuale de întreţinere (sapa a II-a) a suprafeţei împădurite de 60 ha
din localitatea Independenţa, efectuate în perioada 01-25.07.2011, în valoare de 24.000 RON şi TVA aferentă de 5.760
RON, şi lucrări manuale de întreţinere (sapa a IV-a) a suprafeţei împădurite de 60 ha din localitatea Independenţa
efectuate în perioada 01-31.08.2011, în valoare de 24.000 RON şi TVA de 5.760 RON.
Aşadar, în perioada aprilie - 31.08.2011, R.A.J.D.P. a decontat S.C. N. suma totală de 156.240 RON (126.000 RON şi
TVA în valoare de 30.240 RON), reprezentând cheltuieli cu lucrările de întreţinere a suprafeţei de 60 ha împădurită în
comuna Independenţa.
Chiar făcând abstracţie de faptul că aceste facturi au fost emise ulterior decontării de la Consiliul Judeţean a sumei de
737.176,52 RON privind lucrările de împădurire aferente suprafeţei de 60 ha din comuna Independenţa, se poate
observa că suma decontată de R.A.J.D.P. de la Consiliul Judeţean Constanţa rămâne în continuare semnificativ mai
mare decât cea decontată de R.A.J.D.P. către S.C. N. incluzând şi lucrările de întreţinere. Mai mult, având în vedere că
procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de împădurire efectuate pe suprafaţa de 54 ha din com. Independenţa a fost
întocmit la 13.12.2010, se ajunge la concluzia că S.C. N. S.R.L. a realizat lucrările de împădurire înainte ca terenul în
cauză să fie luat în administrare de R.A.J.D.P. Constanţa, atât procesul-verbal de predare - primire între R.A.J.D.P. şi
CJC cât şi cel între CJC şi CL Independenţa fiind ulterioare acestei date.
La data de 27.10.2011, prin referatul întocmit de inculpatul E., urmare a controalelor efectuate asupra terenurilor
împădurite şi a terenurilor pe care s-au plantat perdele forestiere, s-a constatat, între altele, că un teren împădurit din
comuna Independenţa, în suprafaţă de 8,8 ha, a fost distrus în proporţie de 100%, iar o suprafaţă de 45 de ha din
aceeaşi comună a fost distrusă prin păşunat în proporţie de 80%. R.A.J.D.P. a formulat plângere penală cu privire la
distrugerile constate în comuna Independenţa, la nivelul IPJ Constanţa, secţia de Poliţie Rurală nr. 9 Chirnogeni Postul
de Poliţie Independenţa fiind constituit dosarul penal nr. x/2012, în cadrul căruia R.A.J.D.P. -a constituit parte civilă cu
suma de 426.000 RON, reprezentând estimarea prejudiciului suferit prin distrugerea terenului împădurit de 60 ha.
La data de 19.12.2011, R.A.J.D.P. Constanţa a înregistrat în contabilitate factura seria x nr. x/19.12.2011 emisă de S.C.
N. S.R.L. şi procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de împădurire din aceeaşi dată, reprezentând cheltuieli cu

împădurirea suprafeţei de 50 de ha din comuna Independenţa la tariful de 6.000 RON/ha, cu valoarea de 300.000 RON
şi TVA aferent de 72.000 RON, în total suma de 372.000 RON. Procesul-verbal de recepţie a lucrărilor consemnează
doar că "s-au efectuat lucrări de împădurire pe suprafaţă de 50 de ha".
Ulterior, la datele de 29.05.2012, 20.06.2012, 2.08.2012 şi 08.09.2012, R.A.J.D.P. a recepţionat şi decontat către S.C.
N. S.R.L. contravaloarea lucrărilor de întreţinere a suprafeţei de 60 de ha din comuna Independenţa, sapa I, II, III şi IV,
în valoare de câte 29.760 RON fiecare (24.000 RON şi TVA aferent de 5.760 RON).
La data de 29.06.2012, R.A.J.D.P. Constanţa a emis către Consiliul Judeţean Constanţa factura seria x/29.06.2012, în
valoare de 614.313,76 RON şi TVA aferent de 147.435,30 RON, în total 761.749,06 RON, reprezentând contravaloarea
lucrărilor de înfiinţare păduri în localitatea Independenţa, conform borderoului de realizări pe luna iunie 2012. Borderoul
nu menţionează suprafaţa împădurită (nici alte elemente de natură a identifica locul lucrărilor). Factura a fost însoţită de
un raport de lucru, semnat doar de inculpatul E., ce menţionează "înfiinţare păduri" şi "lucrări de împădurire" fără vreun
alt detaliu. Atât factura cât şi borderoul de lucrări fac trimitere, ca bază legală a acestor cheltuieli, la actul adiţional nr. x
la contractul nr. x/2004.
Potrivit anexei 6 la acest act adiţional, valoarea lucrărilor cu înfiinţare de perdele de protecţie preconizate pe anul 2012
era de 767,370 RON iar cea a lucrărilor de împădurire, de 5.761.080 RON. Consiliul Judeţean Constanţa a achitat
această factură prin ordinele de plată nr. x/21.08.2012, y/11.09.2012 şi 1930/11.09.2012 .
La data de 09.05.2012, urmare a HCL Independenţa nr. 33/25.10.2010 prin care se exprima acordul Consiliului Local de
realizare a perdelelor forestiere de protecţie a terenurilor agricole, între R.A.J.D.P. Constanţa reprezentată prin director
J. şi Consiliul Local Independenţa, reprezentat prin primar SSS. a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.
x/09.05.2012 privind operaţiuni de plantare perdele forestiere a drumurilor comunale şi întreţinere pe 4 ani, având ca
obiect executarea operaţiunilor de plantare perdele de protecţie a drumurilor comunale, prin plantarea unui număr de
5.000 buc/ha, la un preţ de 6.600 RON/ha, lucrările de întreţinere având de asemenea un preţ de 6.600 RON/ha.
La data de 11.05.2012, R.A.J.D.P. subcontractează acest contract către S.C. N. S.R.L. la un preţ de 6.000 RON/ha
lucrări de plantare şi 6.000 RON/ha lucrări de întreţinere pe 4 ani. Nici hotărârea Consiliului Local, nici contractul
încheiat cu RADJP şi nici cel de subcontractare cu S.C. N. nu menţionează suprafaţa terenului pe care se vor înfiinţa
aceste perdele de protecţie sau situarea lui.
Între actele transmise de R.A.D.J.P la solicitarea organelor de urmărire penală, alăturat contractului de prestări servicii
din 09.05.2012, se regăseşte un înscris intitulat anexa nr. 1 - tabel centralizator cu suprafeţele plantate, ce menţionează
6 loturi de teren şi un înscris intitulat situaţia privind suprafeţele împădurite pe raza localităţii Independenţa, ce cuprinde
o singură menţiune, respectiv valoarea suprafeţei, 50 de ha.
Curtea a constatat că aceste două înscrisuri nu sunt menţionate ca anexe în contractul de prestări servicii, existând
posibilitatea ca ambele să fi fost întocmite ulterior începerii cercetărilor de către organele de urmărire penală, concluzie
susţinută şi de declaraţiile martorului SSS..
Curtea a conchis că probele administrate în legătură cu situaţia comunei Independenţa dovedesc împrejurarea că nici
lucrările de împădurire aferente teoretic suprafeţei de 60 de ha menţionată în H.C.L. nr. 28/30.09.2010 şi nici lucrările de
înfiinţare păduri sau perdele forestiere, aferente unei posibile suprafeţe de 50 de ha nu s-au realizat în realitate, în timp
ce facturile emise de R.A.J.D.P. în baza acestor presupuse lucrări au fost decontate nelegal.
În ceea ce priveşte împădurirea suprafeţei de 60 ha, dată de CL Independenţa în administrarea CJC şi R.A.J.D.P. în
anul 2010, Curtea a constatat că factura înaintată de R.A.J.D.P., nr. 4258/31.03.2011 la valoarea totală de 914.098,88
RON (737.176,52 RON plus TVA 176.922,36 RON) reprezentând contravaloare lucrări de înfiinţare păduri în localitatea
Independenţa, a fost decontată nelegal, în lipsa unor documente justificative minime care să indice că aceste lucrări au
fost executate în realitate.
La un interval de 2 luni după ce R.A.J.D.P. a decontat către S.C. N. contravaloarea unor pretinse lucrări de întreţinere ce
vizau suprafaţa de 60 de ha împădurită, R.A.J.D.P. a constatat, la data de 27.10.2011, că suprafaţa de 53,30 ha teren
împădurit în com. Independenţa a fost distrusă prin păşunat în proporţie de 80-100%. Or, potrivit relaţiilor comunicate de
Direcţia Sanitar veterinară a Judeţului Constanţa, în comuna Independenţa au fost înregistrate în anul 2011 un număr de
115 capre iar în anul 2012, 140 de capre.
Instanţa a considerat că este logic şi obiectiv imposibil ca o suprafaţă atât de mare să fi fost distrusă aproape în
totalitate, la un interval de mai puţin de 2 luni de la pretinsa execuţie a unor lucrări de întreţinere pe întreaga suprafaţă,

în condiţiile în care numărul de animale deţinut de locuitorii comunei este unul destul de mic. Formularea plângerii
penale pentru distrugere pe aproape întreaga suprafaţă împădurită justifica pentru R.A.J.D.P. efectuarea - prin cesionar
S.C. N. - unor lucrări de replantare pe aceeaşi suprafaţă, obţinându-se astfel o plată dublă, pentru aceleaşi lucrări.
De altfel, în luna decembrie 2011, R.A.J.D.P. înregistrează în contabilitate cheltuieli de 372.000 RON pe care le
decontează S.C. N. S.R.L şi care vizează lucrări de împădurire pe 50 de ha în localitatea Independenţa. Factura are
ataşat un proces-verbal de recepţie încheiat şi semnat doar între reprezentanţii R.A.J.D.P. şi ai S.C. N. S.R.L ca şi
cedent .
Ulterior, în luna iunie 2012, RAJDP transmite CJC factura nr. x/29.06.2012, în valoare totală de 761.749,06 RON,
reprezentând contravaloarea unor lucrări de înfiinţare păduri pe suprafaţa de 50 ha în localitatea Independenţa, factură
ce este decontată integral, pe baza unui borderoul şi decont lucrări pe luna iunie 2012. Curtea a reţinut că acestei facturi
nu îi corespunde nici măcar un proces-verbal de recepţie semnat de reprezentanţii R.A.J.D.P., datat din luna iunie 2012,
singurul proces-verbal ce poate fi relaţionat cu această factură fiind cel din decembrie 2011, menţionat anterior.
În acest context, la data de 12.02.2014, după controlul Curţii de Conturi şi sesizarea organelor de urmărire penală,
R.A.J.D.P. Constanţa a emis notificarea nr. 1080 prin care s-a comunicat Consiliului Local Independenţa că CJC a cerut
regiei restituirea sumei de 761.749 RON, reprezentând contravaloarea perdelelor forestiere, (şi decontată în baza
facturii nr. x/29.06.2012) şi că această sumă ar urma să fie facturată Consiliului Local Independenţa.
Conform declaraţiilor martorului SSS., şi confirmat de verificările contabile, la data de 04.02.2014 Consiliul Judeţean
Constanţa a virat în contul CL Independenţa suma de 770.000 RON, fapt despre care martorul a fost informat direct de
către reprezentanţii R.A.J.D.P.
Martorul SSS., primarul comunei Independenţa, a arătat în declaraţiile date la 17.12.2013 că în anul 2010 a fost
adoptată Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat darea în administrare în vederea împăduririi cu salcâm către
Consiliul Judeţean Constanţa a suprafeţei de 60 de ha teren. Martorul a menţionat că lucrările de împădurire s-au
desfăşurat în anul 2011, cu ajutorul locuitorilor din comuna Tufani, plătiţi de R.A.J.D.P.. Ulterior, R.A.J.D.P. ar fi efectuat
lucrări mecanice de întreţinere, însă din cauza lipsei supravegherii, pomii au fost mâncaţi de animale.
În această declaraţie, martorul a arătat că, în paralel cu darea în administrare a suprafeţei de 60 de ha, s-a aprobat şi
preluarea de către R.A.J.D.P. a altor 60 de ha perdele de limitare a păşunilor, lucrare ce nu a mai fost însă efectuată din
pricina vremii nefavorabile. Ulterior, în declaraţia dată la 24.03.2014, martorul a revenit şi a arătat că în anul 2012, a
semnat în calitate de reprezentant al primăriei un contract de prestări servicii cu R.A.J.D.P. privind înfiinţarea de perdele
de protecţie, la un tarif de 6.600 RON/ha, precizând că a semnat acest contract întrucât a fost asigurat de reprezentanţii
R.A.J.D.P. că lucrarea se va face gratis.
Martorul a mai declarat că, ulterior R.A.J.D.P. a efectuat lucrarea şi a înfiinţat perdelele forestiere pe o suprafaţă de 50
ha pe teritoriul comunei, prin intermediul unei firme a unui domn Coman - aceasta fiind S.C. N. S.R.L. -, iar aceste
perdele au fost de asemenea distruse şi nu se regăsesc fizic în prezent.
Martorul a mai arătat în declaraţia sa că a semnat anexa la contractul nr. x/05.05.2012 la trei săptămâni după începerea
lucrărilor, atât semnarea contractului şi a anexei, cât şi efectuarea lucrărilor realizându-se fără ca Consiliul Local
Independenţa să aprobe semnarea contractului şi punerea la dispoziţie a terenului pentru înfiinţarea perdelelor de
protecţie, şi fără ca,contractul încheiat cu R.A.J.D.P. să fie înregistrat la Primăria Independenţa. De asemenea nu s-a
încheiat proces-verbal de încredinţare a terenului în suprafaţă de 50 de ha, pentru înfiinţare de perdele.
Martorul a mai arătat că, ulterior semnării lui, a încercat să introducă contractul pe ordinea de zi a C.L. Independenţa
însă consilierii au refuzat să voteze aprobarea lui. Se mai arată că la data de 04.02.2014 la sediul Consiliului Local
Independenţa s-a prezentat inculpatul E. din partea R.A.J.D.P. care i-a cerut să semneze pentru luarea în primire a celor
50 ha perdele, ceea ce martorul a refuzat.
La data de 12.02.2014, R.A.J.D.P. a emis notificarea nr. 1080, prin care s-a comunicat Consiliului Local că CJ
Constanţa a solicitat restituirea sumei de 762.749 RON şi facturarea sumei către CL Independenţa. Această adresă a
fost primită în condiţiile în care la data de 04.02.2014 Consiliul Judeţean virase deja în contul consiliului local suma de
770.000 RON necesară plăţii către R.A.J.D.P.
Curtea a remarcat faptul că deşi martorul, conform declaraţiilor sale, a refuzat să semneze luarea în primire a perdelelor
forestiere la solicitarea inculpatului E., ulterior, la data de 04.02.2014, acesta a semnat o notă comună în care
recunoştea că plantaţiile s-au efectuat conform situaţiei de lucrări semnată de ambele părţi, că acestea ar fi fost ulterior

calamitate şi se agrea ca CL Independenţa să plătească suma de 761.749,06 RON eşalonat, pe măsură ce CJC va
aloca sume cu această destinaţie, în condiţiile în care la momentul semnării notei, respectiv data de 04.02.2012,
reprezentantul RDJP i-a comunicat că suma necesară pentru plata presupusei lucrări se afla deja în conturile Consiliului
Local.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a dat noi detalii cu privire la încheierea contractului cu R.A.J.D.P. privind
înfiinţarea perdelelor de protecţie, şi a arătat că acest contract s-a semnat în anul 2012 înainte de alegeri, obiectul său
era iniţial crearea de perdele de protecţie a drumurilor, dar s-a transformat în crearea de perdele de protecţie între
păşune şi terenul arabil, lucrări ce ar fi urmat să fie executate pe o suprafaţă de 50 ha, situată între limita dintre păşune
şi terenul arabil, pe o bandă de 10-11 m lăţime, pe toate cele 5 sate din comună. A mai arătat că până la alegeri,
lucrările au fost mai intense, după care au stagnat, fiind reluate după o perioadă într-o altă locaţie, făcându-se şi filmări
pentru campania electorală.
Curtea a înlăturat afirmaţiile martorului, făcute în a doua declaraţie dată în cursul urmăririi penale şi reluate în faţa
instanţei, în sensul că S.C. N. ar fi realizat lucrări de înfiinţare perdele forestiere pe suprafaţa de 50 de ha. A reţinut în
schimb declaraţiile date iniţial în faza de urmărire penală, în data de 17.12.2013, în sensul că lucrarea de înfiinţare
perdele forestiere de delimitare a păşunilor, contractată cu R.A.J.D.P., nu a mai fost efectuată din pricina vremii
nefavorabile, întrucât s-a apreciat că aceasta este singura declaraţie ce se coroborează cu materialul probator
administrat.
Curtea a observat că prima declaraţie de martor, reţinută ca veridică, a fost dată în 17.12.2013, anterior discuţiilor avute
cu R.A.J.D.P. pe marginea situaţiei de fapt şi anterior semnării notei comune din 4.02.2014. Curtea a apreciat că
susţinerile martorului din declaraţiile din martie şi noiembrie sunt făcute exclusiv pro-causa şi urmăresc evitarea angajării
răspunderii acestuia în raport de aspectele nereale consemnate şi asumate în nota comună din 04.02.2014, semnată la
insistenţele reprezentanţilor R.A.J.D.P.
De altfel, şi Consiliul Local Independenţa a refuzat să recepţioneze lucrările pretins efectuate de R.A.J.D.P. pe cele 50
de ha. Astfel cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei de C.L. din 04.03.3014, unul dintre punctele ordinii de zi a fost
aprobarea plăţii lucrării "plantare perdele de protecţie salcâmi în suprafaţă de 50 ha" în anul 2012 de către R.A.J.D.P.
Constanţa, însă consilierii, luând cunoştinţă de procesele-verbale de calamitare totală a puieţilor, au arătat că nu se
poate efectua o plată pe ceva ce nu mai există, suprafaţa nu poate fi inventariată, iar suma nu ar putea fi în aceste
condiţii justificată în faţa Curţii de Conturi, argumente pentru care în unanimitate au respins efectuarea acestei plăţi.
Curtea, în raport de probele analizate anterior, a reţinut că atât factura nr. x/31.03.2011, în valoare de 914.098,88 RON,
reprezentând pretinse lucrări de înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 60 ha în com. Independenţa, cât şi factura nr.
x/29.06.2012, în valoare totală de 761.749,06 RON, reprezentând contravaloarea unor lucrări de înfiinţare păduri pe
suprafaţa de 50 ha în localitatea Independenţa, au fost decontate nelegal de către Consiliul Judeţean Constanţa, în lipsa
unor documente doveditoare, dar şi în condiţiile în care pretinsele lucrări nu au fost executate în realitate. Procesele-
verbale de recepţie ataşate sunt semnate exclusiv de reprezentanţii R.A.J.D.P. şi S.C. N., deşi beneficiarul era, în primul
caz, CJC, şi în al doilea, teoretic, CL Independenţa.
Cu privire la menţiunile din borderouri şi devize, dar şi din procesele-verbale, instanţa de fond le-a apreciat eliptice, ele
referindu-se doar la suprafaţa pretins plantată, şi preţ, niciunul din terenuri nefiind delimitat corespunzător, terenul de 60
de ha este indicat printr-o hartă topografică neclară, iar al doilea nu este delimitat deloc. Cheltuielile pretins efectuate de
S.C. N. în efectuarea acestor pretinse lucrări sunt de cel puţin două ori mai mici decât cele facturate de R.A.J.D.P. şi
decontate de CJC către aceasta.
Conform tezei apărării, absolut toate lucrările de împădurire, şi cele ce vizează cele 60 de ha, şi cele referitoare la cele
50 de ha (care pot fi în realitate şi o pretinsă reîmpădurire a primului teren) ar fi fost distruse de animale, prin păşunat
abuziv, în condiţiile în care numărul de animale înregistrat este de aproximativ 100, şi această distrugere ar fi avut loc
într-un interval de timp foarte scurt. Martorul SSS. susţine că numărul real de animale ar fi mult mai mare, animalele
nefiind înregistrate toate, afirmaţie pe care instanţa a apreciat-o ca fiind nereală, şi mai ales subiectivă, având în vedere
că martorul şi-a schimbat poziţia pentru a se ralia celei a R.A.J.D.P. alături de care a semnat nota comună din
04.02.2014.
Faptul că R.A.J.D.P. a cerut stornarea facturii nr. x/29.06.2012, în valoare totală de 761.749,06 RON şi a facturat
această sumă către CL Independenţa nu are efect asupra cuantumului prejudiciului cauzat, întrucât, astfel cum s-a
arătat anterior, această factură urma să fie achitată tot de către Consiliul Judeţean Constanţa, care încă de la data de
04.02.2014 virase suma de 770.000 RON în contul Consiliului Local Independenţa, în acest scop, astfel încât suma în

cauză se reflectă ca prejudiciu tot în bugetul Consiliului Judeţean Constanţa.
Răspunderea penală pentru faptele constând în efectuarea plăţilor nelegale pentru presupusele lucrări de împădurire
efectuate în comuna Independenţa revine astfel: inculpatului F., care în calitate de ordonator de credite a decontat
nelegal această factură, inculpatei C. care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu privind legalitatea angajării cheltuielilor de
la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa aprobând nelegal efectuarea acestor plăţi, inculpaţilor G. şi H., care în calitate
de arhitect şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice şi respectiv şef al Serviciului Utilităţi Publice
din cadrul CJC, nu au urmărit realizarea efectivă a lucrărilor decontate în cadrul Proiectului Caravana Estivală,
inculpatului I., care a aplicat menţiunea "bun şi aprobat" pe factura în cauză fără a verifica realitatea menţiunilor
conţinute în documentul contabil, inculpaţilor J. şi E., care, în calitate de director al R.A.J.D.P. şi respectiv inginer silvic
în cadrul Regiei, acţionând cu forma de participaţie a complicităţii, au sprijinit efectuarea acestor plăţi nelegale prin
emiterea facturilor în cauză, şi inculpatei persoană juridică R.A.J.D.P., care a avut aceeaşi contribuţie de complice prin
emiterea facturilor menţionate.
Inculpatul I. a arătat că factura privind cele 50 de ha teren împădurit în comuna Independenţa nu a fost vizată bun la
plată de el personal, ci de martorul TTT., în timpul când el se afla în concediu. Curtea a apreciat că această afirmaţie
este rezultatul unei aduceri aminte incomplete, întrucât atât factura din 31.03.2011, referitoare la suprafaţa de 60 de ha,
pe care inculpatul recunoaşte că a vizat-o cu menţiunea bun de plată, cât şi cea din 29.07.2012, referitoare la suprafaţa
de 50 de ha, poartă menţiunea Bun şi aprobat executată în mod vizibil asemănător, iar semnăturile sunt de asemenea
vizibil asemănătoare. În plus, atât modul de scriere a menţiunii bun de plată, cât şi semnătura persoanei ce a aplicat-o
de pe aceste două facturi sunt similare celor executate pe celelalte facturi emise de RAJP şi pe care inculpatul a
recunoscut că le-a confirmat personal cu aceeaşi menţiune.
La această faptă au participat în calitate de complici inculpaţii K. şi M., care în calitate de administratori ai S.C. N. S.R.L.
i-au ajutat pe inculpaţii menţionaţi mai sus în calitate de autori, la comiterea faptelor de abuz în serviciu constând în
efectuarea acestor plăţi nelegale. Aceeaşi răspundere penală, în aceeaşi formă şi pentru aceeaşi activitate revine şi
inculpatei persoană juridică S.C. N. S.R.L..
2.4 În legătură cu faptele referitoare la plăţi nelegale efectuate în legătură cu lucrările de împădurire din mai multe
localităţi din judeţul Constanţa, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Hotărârile nr. 310/25.09.2009 şi 402/18.12.2009 au fost adoptate la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa
Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor degradate şi respectiv Programul de
împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării în judeţul Constanţa. În baza acestor hotărâri, consiliile locale a
numeroase localităţi din judeţ au dat terenuri de diverse dimensiuni în administrarea CJ Constanţa, în vederea înfiinţării
de păduri sau perdele de protecţie, îndeosebi din salcâmi.
În acest context, în perioada 29.10.2010 - 29.11.2012, R.A.J.D.P. Constanţa a emis către Consiliul Judeţean Constanţa
un număr de 49 facturi fiscale pentru lucrări de înfiinţare păduri, pe o suprafaţă de 1.360,48 ha, pentru o valoare totală
de 16.715.232,09 RON şi TVA aferent de 4.011.655,70 RON, aşadar un total de 20.726.887,72 RON, precum şi lucrări
de pregătire a terenului pe o suprafaţă de 79 ha, la o valoare de 970.615,76 RON şi TVA aferent de 232.947,78 RON,
aşadar un total de 1.203.563,54 RON.
Valoarea totală a acestor facturi, de 21.930.451,34 RON a fost decontată integral de Consiliul Judeţean Constanţa, deşi
nu existau documente justificative ale lucrărilor pretins efectuate, iar declaraţiile martorilor audiaţi şi constatările
efectuate în cauză au demonstrat că aceste lucrări nu s-au executat sau s-au executat parţial şi în mică măsură.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică contabilă efectuat în cauză a constatat numeroase neconcordanţe între plăţile
solicitate şi decontate de Consiliul Judeţean şi documentele contabile depuse cu titlul de document justificativ de către
R.A.J.D.P.. R.A.J.D.P. a remis organelor de urmărire penală, cu acest titlu, un număr de 33 facturi fiscale emise de S.C.
N. S.R.L. în perioada 17.11.2010 - 19.12.2011, care însă privesc lucrări de înfiinţare păduri pe o suprafaţă mai mare, de
1.474,53 ha, la un tarif de 6.000 RON/ha, la valoarea de 8.795.100 RON şi TVA aferent de 2.110.824 RON, în sumă
totală de 10.905.924 RON.
Mai mult, se constată neconcordanţe evidente între suprafeţele şi datele facturilor. Astfel suprafaţa de 90 ha facturată în
data de 19.12.2011 de către S.C. N. S.R.L. către R.A.J.D.P. Constanţa ca fiind împădurită în localităţile Grădina (18 ha),
Mircea Vodă (22 ha), Vadu Corbu (50 ha), nu a fost facturată deloc de R.A.J.D.P. către Consiliul Judeţean Constanţa,
iar suprafaţa de 157 ha, care nu a fost facturată de S.C. N. S.R.L. către R.A.J.D.P., a fost facturată de cea din urmă
către Consiliul Judeţean Constanţa ca fiind împădurită în localităţile Albeşti (117 ha) în data de 29.06.2012 şi Ciocârlia
(40 ha) în data de 28.02.2011.

De asemenea, S.C. N. S.R.L. a facturat către R.A.J.D.P. lucrări de împădurire şi pregătire teren în vederea împăduririi
pentru suprafaţa de 1.474,53 ha, lucrări care ar fi fost efectuate până la data de 19.12.2011,240 ha în anul 2010 şi
1234,54 ha în anul 2011, în vreme ce R.A.J.D.P. a facturat către Consiliul Judeţean Constanţa lucrări de împădurire şi
pregătire teren în vederea împăduririi pentru suprafaţa de 1.439,48 ha, din care 204,2 ha în anul 2010, 711,03 ha în anul
2011 şi 445,25 ha în anul 2012.
Curtea a constatat că, similar situaţiilor lucrărilor de împădurire prezentate la punctele anterioare, facturile fiscale
înaintate de R.A.J.D.P. către Consiliul Judeţean Constanţa au fost însoţite de borderouri şi înscrisuri intitulate rapoarte
de lucru, acestea din urmă semnate doar de inculpatul E., toate aceste documente conţinând exclusiv date generice
referitoare la natura lucrărilor - de împădurire -, localitate şi suprafaţa terenului, fără să existe un proces-verbal de
recepţie semnat şi de reprezentanţii beneficiarului Consiliul Judeţean Constanţa, din care să reiasă constatări cu privire
la efectuarea reală a lucrărilor.
Cu privire la declaraţiile martorilor audiaţi, constatările la faţa locului şi raportul tehnic de constatare în specialitatea
silvicultură, instanţa a apreciat că acestea conduc la concluzia că lucrările decontate de CJC au fost efectuate în mică
măsură - şi în aceste situaţii în condiţii total improprii, care au anulat practic şansele de supravieţuire a plantaţiilor - sau
deloc.
În ceea ce priveşte comuna Albeşti, instanţa de fond a reţinut că prin HCL 67/2012, CL Albeşti a dat în administrarea
Consiliului Judeţean Constanţa suprafaţa de 117 ha în vederea împăduririi. Ca şi în cazul celorlalte localităţi, hotărârea
specifica că "darea în administrare către Consiliul Judeţean Constanţa se dispune pe durata existenţei plantaţiilor", în
vederea realizării obiectivelor impuse de cele două Hotărâri CJC menţionate mai sus.
La data de 03.10.2012, reprezentanţii Primăriei Albeşti s-au deplasat în teren şi au constatat existenţa vegetaţiei
forestiere doar pe o suprafaţă de 32,50 ha, şi aceasta de slabă calitate. La data de 27.03.2014, organele de urmărire
penală au constatat cu ocazia cercetării la faţa locului că pe parcelele de teren predate de Consiliul Local către CJ
Constanţa în vederea împăduririi nu există nici măcar urme ale vreunei plantaţii de salcâm, iar pe marginea unui drum
tehnologic au fost identificaţi aproximativ 40-50.000 puieţi dintr-un soi necunoscut, îngropaţi pe jumătate.
R.A.J.D.P. a formulat la data de 09.08.2013 o sesizare, înregistrată la Postul de Poliţie Albeşti sub numărul x/2013, prin
care solicita identificarea autorilor păşunatului neautorizat care a dus la distrugerea plantaţiilor/perdelelor de salcâm pe o
suprafaţă de 45,99 ha.
Martorul UUU., consilier urbanism în cadrul Primăriei Albeşti la data faptelor cât şi în prezent, a declarat atât în cursul
urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti că în octombrie 2012, a verificat în teren împreună cu viceprimarul
comunei parcelele ce trebuiau împădurite de R.A.J.D.P., în suprafaţă de 117 ha, şi a constatat existenţa unor pâlcuri
răzleţe de puieţi, care nu acopereau întreaga suprafaţă, ci erau împrăştiate pe o suprafaţă totală de 32.5 ha, fiind o stare
de vegetaţie slabă, puieţii nefiind prinşi. Martorul a precizat explicit că nu a observat urme de păşunat în zona verificată.
În cursul urmăririi penale, martorul a precizat chiar că terenurile ce trebuiau plantate nu se aflau în zone frecventate de
turme de animale, arătând că, la momentul când a făcut aceste constatări împreună cu viceprimarul, reprezentantul
R.A.J.D.P. a dispărut şi nu a mai semnat actul întocmit.
Cu privire la calitatea terenurilor ce urmau să fie plantate cu salcâmi, martorul a arătat că erau terenuri neproductive,
improprii pentru orice fel de culturi. Martorul a confirmat şi constatările la faţa locului făcute de organele de urmărire
penală la data de 27.03.2014, arătând că la această dată a însoţit organele de urmărire penală şi a constatat că pe teren
nu se mai afla nici un fel de plantaţie.
La rândul său, martorul VVV., primarul comunei, a arătat că în prezent pe terenul dat în administrare CJC nu se mai află
nici un fel de plantaţie.
S-a apreciat de către Curte ca fiind relevante şi declaraţiile acestui martor, în sensul că nu au fost întocmite schiţe sau
hărţi cadastrale la momentul dării în administrare a terenului, în cursul cercetării judecătoreşti arătând în plus că
procesul-verbal de predare - primire a fost semnat la sediul CJC. De altfel, s-a constatat că aceste declaraţii se
coroborează cu afirmaţiile martorului UUU. care a arătat că a indicat doar parcelele unde urmau să se facă plantaţiile,
fără să fie încheiat vreun act cu acest prilej.
În raportul de expertiză tehnică s-a reţinut că lucrările pentru cele 32.5 ha identificate la faţa locului, plantate cu salcâm
de R.A.J.D.P. prin concesionar S.C. N. S.R.L., au fost incorecte atât în ce priveşte prestarea de activităţi în mod greşit
pe cele două parcele care nu au fost cuprinse în HCL Albeşti, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile pedologice improprii

dezvoltării salcâmului, respectiv sol preponderent cu piatră şi pantă accentuată.
Se remarcă de asemenea că plângerea penală din 02.08.2013, formulată de R.A.J.D.P. pentru suprafeţele distruse,
priveşte o suprafaţă de 45,99 ha, deşi s-a constatat că s-a plantat doar o suprafaţă de 32,5 ha.
În raport de aceste constatări, cât şi având în vedere declaraţiile martorului UUU., care a declarat că terenurile nu se
aflau în zone frecventate de animale, şi având în vedere şi faptul că plângerea este formulată în august 2013, în
perioada în care reprezentanţii R.A.J.D.P. şi ai CJC erau alarmaţi de concluziile nefavorabile ale auditorilor Curţii de
Conturi, plângerea penală pentru distrugeri a avut caracter pro-causa urmărind exclusiv justificarea unei conduite
culpabile.
În ceea ce priveşte situaţia din comuna Grădina, prin Hotărârea CL nr. 97/28.11.2011 a fost dat în administrare, în
cadrul aceloraşi două programe de împădurire, terenul în suprafaţă de 17,38 ha, descris conform anexelor 1 şi 2, în
vederea înfiinţării de perdele de protecţie a pajiştilor.
Martora WWW., primarul comunei Grădina a declarat că nu cunoaşte dacă s-au efectuat lucrări pe acest teren, iar de la
oamenii din comună a auzit că puieţii plantaţi nu s-ar fi prins. De asemenea, a declarat că terenul a rămas în gestiunea
CJC. Din raportul de expertiză tehnică rezultă că pădurile presupus înfiinţate în această localitate nu se regăsesc în
teren.
Hotărârea de dare în administrare a acestui teren a fost atacată pentru motive de nelegalitate de prefectul jud.
Constanţa, în acţiunea înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal invocându-se nelegalitatea
hotărârii, pentru motivul că nu este clarificată împrejurarea dacă terenul dat în administrare face parte din categoria
terenurilor agricole degradate, singurele care pot face obiectul celor două programe. Prin încheierea din 5.10.2012 s-a
dispus suspendarea judecării cauzei, ca urmare a lipsei ambelor părţi, ulterior constatându-se perimarea acţiunii.
În comuna Corbu, prin Hotărârea CL nr. 138/21.12.2010 a fost dat în administrarea CJC, în baza aceloraşi programe,
suprafaţa totală de 112,92 ha, în vederea împăduririi. Martorul HHH. a declarat că lucrările de împădurire nu s-au mai
efectuat, deoarece terenul respectiv se afla pe teritoriul Biosferei Delta Dunării, iar Administraţia acesteia a refuzat să îşi
dea acordul în vederea împăduririi.
Cu toate acestea, expertul tehnic care a întocmit raportul de expertiză a constatat, cu privire la această localitate, că au
fost întocmite o serie de procese-verbale de recepţie lucrări de înfiinţare păduri şi de întreţinere, provenind din lunile mai
- iulie 2012, dar şi din anul 2013, lucrările părând a fi efectuate de S.C. N. şi ulterior XXX. S.R.L., şi recepţionate de
R.A.J.D.P. Expertul a constatat însă că la faţa locului nu au putut fi identificate urme de plantare.
În comuna Ciocârlia, prin Hotărârea nr. 45/10.09.2010 s-a aprobat darea în administrare către CJC a suprafeţei de 40 de
ha în vederea împăduririi. Martora BBB., secretarul primăriei, a arătat că nu cunoaşte împrejurările în care s-a procedat
efectiv la predarea terenului către CJC, dar cunoaşte că s-au efectuat lucrări de împădurire, iar în cursul cercetării
judecătoreşti a arătat că 90 la sută din aceste plantaţii au rezistat.
Martora a declarat că de îngrijirea pădurii plantate s-au ocupat primarul şi oamenii din localitate, deşi terenul rămânea în
administrarea CJC pe toată durata de existenţă a plantaţiilor.
Cu ocazia cercetării la faţa locului în data de 24.03.2014, s-a constatat că pe terenul obiect al hotărârii în cauză, a cărui
suprafaţă nu a putut fi aproximată din cauza formei neregulate, reliefului accidentat şi lipsei reperelor, se afla o plantaţie
de puieţi de copaci, din care o parte erau uscaţi. Concluziile expertului tehnic confirmă declaraţiile martorei, acesta
remarcând faptul că, spre deosebire de alte unităţi administrativ teritoriale, pădurea înfiinţată în această localitate a
rămas în picioare şi are şanse să se dezvolte în continuare, putând avea un efect benefic pentru zonă.
Curtea a concluzionat că această comună, alături de Amzacea şi Lipniţa, sunt singurele localităţi unde lucrările de
împădurire au avut un rezultat suficient de semnificativ, acest rezultat fiind exclusiv datorat mobilizării locuitorilor, care s-
au preocupat de îngrijirea şi paza plantaţiei, obligaţii ce cădeau în sarcina R.A.J.D.P. şi S.C. N. S.R.L..
În comuna Mircea Vodă, prin Hotărârea nr. 108/30.11.2010 a CL Mircea Vodă, s-a aprobat darea în administrarea CJC,
în vederea împăduririi, a suprafeţei de 20 de ha. Martorul DD. a declarat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa
instanţei că nu a participat la predarea terenului, cunoaşte din discuţiile cu inginerul primăriei faptul că s-ar fi efectuat
lucrări de plantare, nu cunoaşte starea actuală a plantaţiilor.
Cu ocazia cercetării la faţa locului nu au fost identificate nici măcar urme ale culturii de puieţi de salcâm teoretic înfiinţată
în zonă, deşi au existat două procese-verbale de recepţie pe o suprafaţă totală de 18,6 ha. Cu privire la suprafaţa de 5,4

ha, expertul tehnic a constatat că există un proces-verbal de calamitare din cauza secetei din anul 2012, iar pentru o
suprafaţă de 0,6 ha - o plângere penală de distrugere din 20.12.2013.
În comuna Tortomanu, prin Hotărârea 53/20.12.2010 s-a aprobat darea în administrarea CJC a terenului de 20,61 ha
teren extravilan, în vederea împăduririi. Martorul YYY., primarul comunei, a arătat în cursul urmăririi penale că la sfârşitul
anului 2011, aproximativ în luna noiembrie, reprezentanţi ai CJC au venit în comună şi au identificat suprafaţa dată în
administrare, cu ajutorul angajaţilor primăriei, au angajat zilieri din sat pe care i-au folosit la plantarea puieţilor de
salcâm. Martorul a arătat că nu cunoaşte alte amănunte în legătură cu efectuarea acestor lucrări, însă în prezent în
teren se observă doar urme de arătură pentru pregătirea terenului şi urme de puieţi uscaţi, de dimensiuni reduse, în jur
de 25-30 de beţe. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a nuanţat semnificativ declaraţia şi a arătat că ar fi fost
plantată întreaga suprafaţă, iar după plantare ar fi ieşit şi frunze, însă, din cauza faptului că a fost un an secetos, precum
şi din cauza distrugerilor cauzate de animale, plantaţia nu mai există.
Curtea a înlăturat aceste din urmă susţineri ale martorului, apreciind că nu pot constitui rezultatul percepţiei sale
personale, în condiţiile în care în prima declaraţie, întrebat explicit, a afirmat că nu s-a implicat în activitatea de plantare.
La întrebarea apărării, martorul a afirmat că primăria comunei a primit atât puieţi de salcâm, cât şi 200 de pomi fructiferi,
aspecte pe care instanţa nu le-a putut reţine în apărarea inculpaţilor cu privire la acuzaţiile expuse la punctul 2.1,
întrucât comuna Tortomanu nu a fost menţionată între localităţile unde s-au efectuat şi decontat activităţi în cadrul
programului Caravana estivală în primul semestru şi luna iulie a anului 2012.
De altfel, la faţa locului s-a constatat de către organele de urmărire penală şi expertul tehnic că, în primăvara anului
2014, existau doar urme de arătură, respectiv pregătirea terenului pentru plantat şi urme de puieţi uscaţi de dimensiuni
reduse, în jur de 25-30 beţe.
În comuna Topalu, prin Hotărârea nr. 41/31.08.2010 a CL Topalu s-a aprobat darea în administrarea CJC a suprafeţei
de 33.25 ha teren extravilan în vederea împăduririi ("în vederea realizării Programului de împădurire", fără menţionarea
HCJ ce a aprobat programul în cauză). Cu privire la acest teren, martorul ZZZ., primarul comunei, a arătat în cursul
urmăririi penale că nu reţine dacă a fost încheiat un protocol de predare, pe suprafaţa respectivă au fost efectuate lucrări
de împădurire în perioada 2010-2012, fiind plantaţi salcâmi şi plopi, iar în prezent din suprafaţa plantată se mai regăsesc
10-12 ha.
Martorul a relatat şi faptul că, în baza unor hotărâri anterioare, R.A.J.D.P. a înfiinţat perdele de arbuşti care se regăsesc
în prezent pe o distanţă de aproximativ 1,8 km de-a lungul drumului judeţean DJ 223, iar perdele înfiinţate de R.A.J.D.P.
Constanţa pe păşunea comunală, conform hotărârii nr. 43/2011, nu se mai găsesc pe teren din cauza secetei.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a afirmat că în total s-a dat în administrarea CJC, prin mai multe hotărâri, o
suprafaţă de 42 ha, că din această suprafaţă s-a reuşit plantarea a 14,7 ha (zona Coada Verigii) - unde s-au plantat
plopi, s-a înfiinţat o perdea de protecţie de 2 km pe marginea drumului judeţean, s-a plantat în partea de nord a comunei
o suprafaţă de 5-6 ha care s-a uscat. Conform martorului, şi suprafaţa de 14,7 ha plantată în zona mlăştinoasă a fost
distrusă, din cauza îngheţului Dunării.
Curtea a dedus din aceste precizări ale martorului că în oricare din variante, nu au fost efectuate lucrări decât pe cel
mult o treime din toate suprafeţele date în administrare CJC, şi în plus, cu excepţia unei perdele de 2 km lângă drumul
judeţean, plantaţiile realizate nu au supravieţuit din cauza secetei şi îngheţului.
Şi cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că pe cele mai multe dintre parcelele pe care au fost efectuate lucrări,
plantaţiile nu mai existau, iar în două zone au fost identificate perdele de sălcioară, şi nu de salcâm. Concluzia expertului
tehnic a fost în acest caz că nu au fost acordate măsuri corespunzătoare de îngrijire, pierderile fiind cauzate de
calamităţi gen secetă, ridicarea nivelului apelor Dunării în zona inundabilă şi de păşunat.
În com. Oltina, prin HCL nr. 25/13.09.2010, s-a dat în administrarea CJC terenul de 8,30 ha în vederea împăduririi, în
cadrul Programelor de împădurire aprobate prin HCJ nr. 310 şi 402 din 2009. Nu a fost identificat un protocol de
predare, iar martorul AAAA., primarul comunei, nu a putut preciza dacă a fost încheiat un astfel de act.
Cu ocazia audierilor, acesta a arătat că de lucrări s-a ocupat inculpatul L. prin societatea sa, nu ştie dacă a fost plantată
întreaga suprafaţă, din proprie curiozitate s-a deplasat în teren, unde a observat că există puieţi de salcâmi, fără însă a
examina întreg terenul. Martorul a arătat că plantaţia a dispărut din cauza păşunatului, o comisie compusă din
reprezentanţi ai poliţiei, APIA şi R.A.J.D.P. constatând acest lucru. Martorul a mai arătat că, de-a lungul drumului
judeţean, a fost înfiinţat un gard viu, posibil lucrarea aparţinând tot S.C N. S.R.L, iar în privinţa perdelei de gard viu, a
fost încheiat un contract cu R.A.J.D.P.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză, cu ocazia deplasării în teren s-a constatat că nu a fost posibilă identificarea
de urme de plantare, iar lucrările nu au fost corect efectuate, întrucât terenul este abrupt, fără lucrări de terasare, situat
pe malul sudic al lacului Oltina.
În oraşul Negru Vodă, prin HCL nr. 37/27.07.2011 a fost dată în administrarea CJC o suprafaţă de 210 ha teren, în
vederea împăduririi. Ulterior, şi în acest caz a fost anulată HCL nr. 37, prin sentinţa civilă nr. 879/2012 a Tribunalului
Constanţa.
Martorul BBBB., primar al oraşului, a arătat în cursul urmăririi penale că nu cunoaşte dacă a fost încheiat vreun protocol
de predare-primire, însă terenul a fost identificat în HCL, respectiv 11,59 ha în Negru Vodă, 11,90 ha în Darabani şi
186,51 ha în loc. Vâlcele. Mai arată că după adoptarea Hotărârii de Consiliu Local au venit în zona Negru Vodă
persoane - fără a putea preciza dacă reprezentau R.A.J.D.P. sau CJC - care au plantat puieţi de salcâm cu ajutorul
oamenilor din localitate, plătiţi ca zilieri.
În cursul urmăririi penale, martorul a afirmat că din informaţiile deţinute de la viceprimar, plantarea puieţilor a fost
efectuată de o firmă autorizată, agreată de CJC, pe o suprafaţă de 150-160 ha, dar întrucât nu au fost efectuate niciun
fel de lucrări de întreţinere şi îngrijire ulterioare, la momentul declaraţiei nu mai existau decât 10-15 bucăţi de puieţi de
salcâm.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a modificat semnificativ poziţia, afirmând că întreaga plantaţie ar fi fost
distrusă prin păşunat, oamenii "dând drumul" animalelor în plantaţia de salcâmi.
Instanţa de fond a apreciat că aceste din urmă susţineri ale martorului coincid cu apărarea inculpaţilor (de altfel, marea
majoritate a martorilor audiaţi în faţa instanţei fac referire, contrar celor susţinute în cursul urmăririi penale, la păşunat ca
şi cauză a distrugerii plantaţiilor de salcâm), nu au un caracter veridic, întrucât explicaţiile date de martor cu privire la
această împrejurare sunt contradictorii.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a făcut referire la primirea, de la CJC, a unui număr de pomi fructiferi şi puieţi
de salcâm plantaţi de locuitorii comunei, însă localitatea Negru Vodă nu a făcut parte din obiectivele ce au făcut obiectul
decontării în anul 2012 a facturilor emise în cadrul programului Caravana Estivală. Dacă salcâmii despre care martorul a
afirmat că au fost folosiţi pentru înfiinţarea unei păduri mici au fost remişi de R.A.J.D.P. în baza programului 402, acest
fapt nu este dovedit prin niciun act justificativ. De altfel, aceşti salcâmi au fost plantaţi exclusiv prin forţele proprii ale
comunei, iar conform constatărilor expertului silvic, perdeaua forestieră de salcâm înfiinţată direct de primărie este în
stare de masiv închisă, aceasta situându-se pe aproximativ 2000 mp şi fiind păzită de primărie prin resurse proprii.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 210 ha predată CJC, expertul tehnic a constatat că parcelele nu au fost bornate, nu au
fost exact individualizate, şi cu excepţia unei perdele forestiere de salcâm de circa 150 m lungime nu există urme de
plantare. Se reţine, de asemenea, că terenurile date în administrarea CJC au stratul de sol subţire pe alocuri şi doar de
30-40 cm aspect ce trebuia luat în considerare la modul de abordare a lucrărilor pentru înfiinţarea şi întreţinerea
plantaţiilor de salcâm.
În municipiul Medgidia, prin Hotărârea CL nr. 36/19.04.2010, a fost aprobată înfiinţarea pe o suprafaţă de teren, de 49,2
ha, a unei pepiniere, în cadrul Programului judeţean de înfiinţare a unor pepiniere silvice aprobat prin HCJ
85/31.03.2010. Conform declaraţiilor martorului CCCC., primarul mun. Medgidia, acesta a fost singurul teren dat în
administrarea CJC, iar pepiniera a fost înfiinţată în anul 2011. Astfel cum se observă din documentaţia aferentă acestei
hotărâri, predată de martor cu ocazia audierii, activitatea de înfiinţare a pepinierei a fost aprobată în baza unui studiu
pedologic detaliat, situaţie absolut singulară în speţa de faţă. De altfel, programul de înfiinţare pepiniere este distinct de
cele două programe de înfiinţare păduri, aprobate prin HCJ 310 şi 402, ce au stat la baza decontărilor cerute de
R.A.J.D.P.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a făcut vorbire şi de darea în administrare către CJC a altor 7 suprafeţe de
teren, însă în anul 2013, ulterior perioadei reţinute în actul de acuzare. De asemenea, martorul a afirmat că în anii 2011
şi 2012, s-au primit de la CJC 170 de pomi fructiferi şi aproximativ 3000 de puieţi de salcâm. Curtea a observat că mun.
Medgidia nu face parte din localităţile menţionate în devizul sau memoriul justificativ ale facturii emise şi decontate în
cadrul Programului Caravana Estivală, apreciind că afirmaţiile acestui martor nu pot fi reţinute în favoarea inculpaţilor în
legătură cu faptele descrise la punctul 2.1.
În comuna Horia, prin HCL nr. 34/27.07.2010 şi respectiv 49/16.12.2010 s-a aprobat trecerea în administrarea CJC a
suprafeţelor de 19 şi respectiv 35 ha teren extravilan, în vederea împăduririi, în cadrul programelor aprobate prin HCJ nr.
310 şi 402/2009. Nu a fost identificat un protocol de predare primire pentru aceste terenuri. Martorul DDDD. a declarat în

cursul urmăririi penale că nu cunoaşte în ce perioadă au fost efectuate lucrările de împădurire, şi ce suprafeţe au fost
împădurite.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a afirmat că are cunoştinţă că pe aceste terenuri, degradabile, situate inclusiv
pe malul Dunării, au fost plantaţi puieţi de salcâm, dar instanţa de fond a apreciat că aceste afirmaţii nu constituie
rezultatul percepţiei directe a martorului, întrucât acesta confirmă şi cu ocazia ultimei declaraţii că s-a deplasat la
terenurile în cauză pentru prima oară cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată de organele de urmărire penală, în
anul 2014.
Cu ocazia deplasării în teren, în ambele zone menţionate în cele două hotărâri, s-a constatat existenţa unei perdele de
salcâm şi sălcioară de-a lungul drumului judeţean DJ 223, pe o lungime de circa 1 km, prinsă în proporţie de 50%, pomii
având o înălţime de 1,5 m,. În restul suprafeţei au fost identificate urme ce par a fi ceea ce a mai rămas din gropile de
plantare, iar pe altă parcelă au fost identificaţi sporadic salcâmi de circa 1,5 - 2 m înălţime şi tot sporadic gropi de
plantare, şi indicii că în zonă a avut loc un incendiu de vegetaţie (sens în care a fost identificat un proces-verbal din
22.08.2012).
În comuna Deleni, prin HCL nr. 41/19.08.2010 s-a aprobat darea în administrarea CJC a unui teren în suprafaţă de
38,24 ha în vederea împăduririi, în cadrul Programelor de împădurire aprobate prin HCJ nr. 310 şi 402/2009. Martorul
EEEE., primarul comunei, a depus cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale şi copia protocolului de predare-primire a
acestui teren.
În cursul urmăririi penale, martorul a afirmat că lucrările de împădurire au fost efectuate de CJC, fără participarea CL
Deleni, iar în prezent din zona împădurită mai există fizic doar o porţiune ce acoperă 2 sole. În cursul cercetării
judecătoreşti, martorul a declarat că lucrările de împădurire au fi fost efectuate de societatea inculpatului Coman, care
după plantare, la un interval pe care nu îl poate preciza, a şi săpat printre puieţi şi a făcut şi replantări, martorul
neputând preciza cât de ample au fost aceste lucrări ulterioare. Ulterior plantării, cea mai mare parte a pădurii s-a uscat
sau a fost mâncată de animale. În opinia martorului (care coincide de altfel cum conţinutul Hotărârii de aprobare a dării
în administrare), sarcina pazei şi îngrijirii pădurii după plantare revenea R.A.J.D.P., precizând că în prezent există 7 ha
de teren unde pădurea a supravieţuit.
Însă, cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că pe suprafaţa ce trebuia împădurită, împărţită în 6 zone, se afla
un număr redus de puieţi de salcâm, fiind astfel infirmate declaraţiile martorului cu privire la suprafaţa de pădure
presupus existentă în prezent.
În ceea ce priveşte afirmaţiile martorului, în sensul că primăriei i-a fost livrată pomi fructiferi, de către CJC sau
R.A.J.D.P., ce au fost plantaţi în comună de săteni şi elevi, Curtea a reţinut că localitatea Deleni nu se regăseşte între
cele menţionate în devizul ataşat facturii vizând semestrul I al anului 2012, decontate în cadrul Programului Caravana
Estivală (punctul 2.1).
În localitatea Cerchezu, prin HCL nr. 15/17.11.2009, s-a aprobat împădurirea unor suprafeţe de teren din domeniul privat
al comunei pe marginea drumului între localităţile Cerchezu - Căscioarele şi Căscioarele- Viroaga. Conform martorului
FFFF., primarul localităţii, nu s-a încheiat niciun contract între comună şi R.A.J.D.P. Constanţa, cu toate acestea,
lucrările au fost efectuate în toamna anului 2009 - primăvara anului 2010 şi au constat în plantarea unor liziere de
salcâmi pe o suprafaţă de aproximativ 5 ha pe marginea drumurilor judeţene, aspecte consemnate şi în procesul-verbal
de recepţie din 4.08.2010. Conform martorului, aceste plantaţii nu au rezistat foarte mult timp, pentru că au fost mâncate
de animale.
Prin HCL Cerchezu nr. 19/27.09.2012 s-a aprobat darea în administrarea CJC, în cadrul programelor 310 şi 402, a 20
ha teren extravilan în vederea împăduririi. Nu a fost identificat un protocol de predare-primire a acestui teren, martorul
arătând că a mers personal împreună cu un reprezentant R.A.J.D.P. căruia i-a indicat în teren, verbal, suprafeţele ce
urmau a fi plantate. Conform declaraţiilor martorului date în cursul urmăririi penale, din această suprafaţă au fost
plantate 5 ha.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a revenit şi a afirmat că ar fi fost plantate 16-18 ha, din care 4 ha au rezistat
100%, iar restul au rezistat în proporţie de 70-80%. Mai mult, martorul a susţinut că personal a măsurat cele 18 ha teren
plantate, pentru a verifica efectuarea lucrărilor. Curtea a înlăturat aceste ultime afirmaţii, apreciindu-le ca fiind subiective,
tendinţă ce rezultă din modalitatea în care martorul a încercat constant în cursul audierii în faza cercetării judecătoreşti
să sprijine teza apărării, în sensul că seceta şi daunele produse de capre au fost cauzele dispariţiei pădurilor plantate.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat existenţa unei plantaţii de salcâm pe o suprafaţă de 4,5 ha şi a unei

plantaţii de sălcioară (nu salcâm astfel cum este menţionat în procesul-verbal de recepţie a perdelelor forestiere din
4.08.2010) pe două suprafeţe de 0,28 ha şi 0,14 ha, sub forma unei perdele de protecţie.
Martorul a făcut referire la primirea, aproximativ în anul 2012, a unei cantităţi de 800-1000 pomi fructiferi, ce au fost
plantaţi în curtea instituţiilor din sat. Curtea a constatat că şi în acest caz comuna Cerchezu nu se află cuprinsă în
devizul justificativ al facturii aferente semestrului I în proiectul Caravana Estivală, motiv pentru care a apreciat că aceste
afirmaţii nu pot fi reţinute în apărarea inculpaţilor în legătură cu fapta descrisă la punctul 2.1.
În comuna Bărăganu, prin HCL nr. 29/25.08.2010 şi 37/30.11.2010, s-a aprobat darea în administrarea CJC a unei
suprafeţe totale de aproximativ 40 ha în vederea împăduririi, în cadrul celor două programe de împădurire menţionate şi
anterior. Martorul DDD., primarul comunei, a predat cu ocazia audierii şi protocoalele de predare-primire a acestor
suprafeţe. Conform martorului, pe această suprafaţă au fost plantate păduri de salcâmi, fără vreo implicare a Consiliului
local.
Şi ulterior prin HCL nr. 56/11.10.2012, s-a aprobat darea în administrarea CJC a suprafeţei de 70 ha în vederea
împăduririi, conform Programelor 310 şi 402/2009 ale CJC. Martorul DDD., primarul comunei, a depus şi protocolul de
predare primire a acestui teren. Conform martorului, pe această suprafaţă s-ar fi efectuat lucrări de împădurire, în
perioada 2012-2013. Nu au fost încheiate contracte cu R.A.J.D.P. privind înfiinţarea de perdele forestiere.
În ceea ce priveşte acest din urmă teren, instanţa a reţinut că aprobarea dării în administrare s-a realizat în luna
octombrie 2012, iar protocolul de predare - primire datează din 02.11.2012, iar facturile R.A.J.D.P. au fost emise până în
data de 29.11.2012, condiţii în care eventualele lucrări aferente acestui teren nu mai puteau în mod obiectiv să fie
incluse în facturile decontate de CJC, ce fac obiectul cercetărilor în cauză.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a putut da informaţii relevante doar cu privire la această suprafaţă de teren, în
ce priveşte suprafaţa de 40 ha dată în administrare prin cele două HCL din anul 2010, relatările sale fiind deosebit de
confuze, aspect explicabil de altfel prin aceea că a devenit primar al comunei începând cu anul 2011, deci ulterior
adoptării acestor acte.
În ceea ce priveşte afirmaţiile martorului în legătură cu primirea, în anul 2012, a unei cantităţi de pomi fructiferi de la
CJC, instanţa de fond a arătat că aceste declaraţii au fost reţinute şi analizate în ansamblu în cadrul situaţiei de fapt
expuse la punctul 2.1.
S-a efectuat cercetare la faţa locului, cu privire la suprafeţele de 34 şi respectiv 6 ha ce au făcut obiectul HCL din anul
2010, constatându-se că pe sola A552, în suprafaţă de 33,71, există câţiva puieţi de salcâm uscaţi, iar pe sola PS 16, cu
o arie de 5,09 ha, s-au identificat urme de puieţi de salcâm. Aceste constatări sunt detaliate şi în raportul de expertiză,
opinia expertului fiind că lucrările de amplasare în teren sunt în principiu corecte, în special în ceea ce priveşte perdelele
forestiere de protejare a drumurilor, acesta exprimându-şi rezerva însă cu privire la amplasarea perdelelor forestiere de
protecţie de-a lungul fostelor amenajări de irigaţie, unde condiţiile sunt mai puţin optime datorită resturilor de construcţie.
Expertul nu a constatat indicii din care să rezulte că a fost asigurată paza acestor terenuri, însă lipsa puieţilor, fie şi
uscaţi, pe o mare parte din teren poate să se datoreze lipsei pazei, care a permis păşunatul necontrolat.
În comuna Cobadin, instanţa a reţinut că prin HCL nr. 232/31.08.2010 s-a aprobat darea în administrarea CJC a 40 ha
teren extravilan în vederea împăduririi, conform programelor de împădurire nr. 310 şi 402. Nu au fost identificate
protocoale de predare - primire, martorul arătând că a indicat personal în teren reprezentantului R.A.J.D.P. locul unde se
situa terenul.
Conform declaraţiilor martorului CCC., viceprimarul comunei, această suprafaţă ar fi fost împădurită de R.A.J.D.P.
Constanţa, fără participarea consiliului local, iar ulterior puieţii au dispărut, prin incendiere şi păşunat.
S-a constatat că Hotărârea nr. 232 a fost contestată pentru motive de nelegalitate de Prefectul Judeţului Constanţa, iar
prin sentinţa civilă nr. 877/2012 s-a dispus admiterea acţiunii promovate de prefect şi anularea Hotărârii de consiliu local
atacate, reţinându-se că terenul dat în administrare constituie păşunea naturală a unităţii administrative, poate fi folosită
exclusiv în acest scop şi nu poate face obiectul HCL. Curtea a constatat că această împrejurare este deosebit de
relevantă, în contextul în care teza apărării se bazează covârşitor pe ipoteza distrugerii pădurilor prin păşunatul
"nelegal". Or, în contextul în care terenurile luate în administrare de CJC se situează chiar în zone folosite în mod legal
şi exclusiv, cum este cazul de faţă, de crescătorii de animale, sau chiar în zone folosite cutumiar cu această destinaţie,
cum este cazul altor localităţi, păşunatul animalelor ca şi potenţială cauză de deteriorare a plantaţiilor trebuia să fie
prevăzută de reprezentanţii RADJP şi luată în considerare la stabilirea în teren a zonelor ce urmau să fie împădurite.

Semnificativ este şi faptul că, după emiterea acestei sentinţe, au fost întocmite acte care atestă că ar fi fost prestate
lucrări de întreţinere în august 2013, ceea ce contribuie la concluzia că documentele de recepţie au un caracter formal şi
nu corespund cu situaţiile reale din teren.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat că pe suprafaţa în cauză nu se pot identifica nici măcar urme ale culturii
de salcâmi.
În comuna Comana, s-a constatat că prin Hotărârea nr. 59/2011 s-a aprobat darea în administrarea CJC a unei
suprafeţe de 20 ha în vederea înfiinţării de perdele forestiere. Acest act a fost ulterior contestat de Prefectul Jud.
Constanţa iar prin sentinţa civilă nr. 3035/14.09.2012 a fost admisă acţiunea şi anulată hotărârea în cauză, reţinându-se,
ca şi în cazul comunei Cobadin, că terenul în cauză este păşune comunală şi nu poate face obiectul acestei hotărâri,
întrucât prin darea în administrare în vederea împăduririi se produce o schimbare a destinaţiei terenului, nelegală şi
interzisă de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 72/2002. Ulterior prin HCL nr. 7/25.02.2013 a fost revocată, în baza sentinţei
a HCL nr. 59.
Prin hotărârea nr. 32/13.08.2010, modificată prin HCL nr. 53/17.12.2010, s-a aprobat darea în administrarea CJC a unei
suprafeţe de 45 ha (majorată de la 22,5 ha), în vederea împăduririi conform celor două programe de împădurire
aprobate prin HCJ 310 şi 402. Au fost predate protocoalele de predare - primire a acestei suprafeţe.
Martorul GGGG., primarul comunei, a arătat în cursul urmăririi penale că acest teren a fost împădurit după predare de
CJC folosind ca forţă de muncă locuitorii comunei, iar în prezent mai mult de jumătate din această suprafaţă a fost
distrusă. Conform declaraţiilor martorului, şi pe suprafaţa de teren dată în administrare prin Hotărârea nr. 59/2011,
ulterior anulată, s-ar fi înfiinţat de R.A.J.D.P. perdele forestiere.
Ulterior, în data de 12.10.2012, s-a aprobat prin HCL 65 darea în administrarea CJC a unei suprafeţe de 34 de ha teren
în vederea împăduririi, această suprafaţă nefăcând însă obiectul cauzei.
Martorul GGGG. a afirmat în cursul cercetării judecătoreşti, că terenurile date în administrare CJC se situau în parcele
de 4-6 ha în mai multe zone, în jurul izlazurilor, şi pe două foste gropi de gunoi. Mai arată că lucrările s-au făcut de
inculpatul L., cu muncitori angajaţi din sat, cunoscând acest fapt întrucât sătenii s-au plâns că nu sunt plătiţi de
angajator, motiv pentru care martorul a vorbit cu inculpatul Coman în favoarea muncitorilor.
Martorul a mai menţionat că nu a încheiat vreun contract direct cu R.A.J.D.P. şi nici nu a dat în administrarea regiei
vreun teren, apreciind că din suprafaţa plantată, puieţii s-au prins pe 80% din ea, şi au rezistat doar în proporţie de 50%.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost identificaţi în zona DN38 aproximativ 300 de puieţi de salcâm din totalul de 6
ha, la ieşirea din comună spre oraşul Negru Vodă, a fost identificată o plantaţie de aproximativ 3 ha puieţi de salcâm, în
zona fostei livezi Tătaru a fost identificată o plantaţie de aproximativ 6 ha iar la ieşirea din com. Comana spre satul
general Scărişoreanu s-a constatat existenţa urmelor unei foste plantaţii constând în câţiva puieţi de salcâm uscaţi, de
mici dimensiuni.
Martorul a relatat în cursul cercetării judecătoreşti că în cursul anului 2012 Primăria a primit de la CJC un număr de 2500
de pomi fructiferi, că în jur de 800 de pomi au fost plantaţi în livezi de primărie, 400 au fost predaţi bisericii, 100 au fost
plantaţi la căminele culturale, restul fiind predaţi persoanelor fizice, sens în care martorul a predat şi tabelul nominal al
persoanelor ce au primit pomi fructiferi.
Sub aspectul faptelor ce fac obiectul punctului 2.1, Curtea a reţinut că, devizul şi memoriul justificativ menţionează că în
această comună au fost plantaţi 200 de pomi în curtea şcolii şi în zona împrejmuită special de primărie, menţiuni ce sunt
infirmate de declaraţiile martorului, conform cărora pomii au fost doar predaţi de CJC, R.A.J.D.P. neparticipând în vreun
fel la plantare, astfel cum se menţionează în memoriu, iar sub aspectul faptelor descrise la punctul 2.2., privind
programul de refacere a livezilor de pomi fructiferi, instanţa reiterează argumentele mai sus expuse, în sensul că simpla
predare a unui număr de pomi fructiferi nu constituie o îndeplinire a obligaţiilor asumate prin program de R.A.J.D.P. şi nu
justifică decontarea pretinselor cheltuieli cu manopera, astfel încât a apreciat că declaraţiile martorului în legătură cu
primirea pomilor fructiferi nu pot fi reţinute în favoarea inculpaţilor.
În com. Amzacea, instanţa a reţinut că prin HCL nr. 33/08.10.2010 s-a aprobat darea în administrarea CJC a suprafeţei
de 49 ha în vederea împăduririi, conform "Programului CJC de înfiinţare plantaţii forestiere".
Conform declaraţiilor martorului AAA., viceprimarul localităţii, terenurile au fost predate pe bază de proces-verbal,
suprafaţa predată a fost împădurită, însă suprafaţa de 9 ha din satul Casimcea a fost distrusă de animale, astfel încât
pădurea se mai regăseşte pe suprafaţa de 40 de ha din loc. Amzacea. Constatările în teren confirmă declaraţiile

martorului, organele de urmărire penală în prezenţa expertului tehnic constatând existenţa plantaţiei de salcâmi pe două
parcele, de 15 şi respectiv 25 ha, de înălţime între 1-2 metri.
Situaţia aproape singulară a comunei Amzacea, unde puieţii plantaţi au rezistat într-o proporţie vizibil mai mare decât în
restul localităţilor, este explicabilă prin faptul că, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului, directorul juridic al
R.A.J.D.P. era la acel moment consilier local al comunei, în plus, fiind vizibile şi diligenţele constante ale martorului în a
asigura eficienţa unei lucrări care în mod evident era benefică pentru comună, sens în care martorul a şi făcut personal
verificări în teren cu privire la efectuarea lucrărilor dar şi întreţinerea lor ulterior plantării. Astfel se explică şi diligenţele
sporite ale S.C. N. de a efectua lucrări de întreţinere pe această suprafaţă de teren, spre deosebire de celelalte localităţi
incluse în program.
În plus, instanţa a reţinut din raportul de expertiză tehnică că primarul comunei, HHHH., a relatat expertului cu ocazia
deplasării în teren că a organizat din bugetul comunei Amzacea paza pentru cele 40 ha plantate pe teritoriul satului, însă
pentru cele 9 ha din satul Casicea nu a mai apucat să organizeze paza pentru că deja fusese calamitată prin păşunat.
Aceste constatări, ce se coroborează cu declaraţiile martorului audiat, confirmă concluzia că în puţinele localităţi unde
plantaţiile de salcâmi au rezistat mai mult de 60 la sută, acest lucru s-a datorat organizării locuitorilor comunei, eforturilor
proprii ale bugetului local, şi simţului civic în multe situaţii, comunităţile locale preluând practic obligaţiile ce reveneau
RADJP.
În comuna Fântânele, instanţa a reţinut că prin HCL nr. 39/25.10.2011 s-a aprobat darea în administrarea CJC a
suprafeţei de 49 de ha teren extravilan în vederea împăduririi în cadrul celor două programe de împădurire aprobate prin
HCJ nr. 310 şi 402/2009, de data aceasta pe un termen limitat, de 5 ani. Această hotărâre a fost atacată pentru motive
de nelegalitate de prefectul jud. Constanţa, pentru aceleaşi motive menţionate în cazul localităţilor Comana şi Cobadin,
respectiv faptul că terenul dat în administrare face parte din păşunea comunală şi nu poate face obiectul unei schimbări
ilegale a destinaţiei de folosinţă. Urmare a acţiunii formulate, hotărârea nr. 39/2011 a fost revocată de Consiliul local în
data de 26.01.2012.
Cu toate acestea, în acest răstimp, conform declaraţiilor martorului IIII., secretarul comunei, lucrarea de împădurire s-a
realizat de R.A.J.D.P., care a recrutat muncitori din comună, însă din cauza perioadei nepotrivite de plantare niciun puiet
nu a vegetat, astfel încât în prezent în teren nu se mai regăseşte nimic din pădurea plantată. În cursul cercetării
judecătoreşti, martorul a avut o poziţie mult mai evazivă, afirmând că nu cunoaşte nici motivul pentru care prefectul a
considerat hotărârea nelegală şi nici motivul pentru care puieţii nu au rezistat. Instanţa de fond a apreciat că ambele
afirmaţii sunt nesincere în condiţiile în care martorul a făcut declaraţii specifice cu privire la cauza nesupravieţuirii
puieţilor, iar hotărârea de revocare a fost vizată de martor personal.
În comuna Fântânele, nu a fost posibilă identificarea vreunei plantaţii.
În ceea ce priveşte comuna JJJJ., instanţa a reţinut că prin HCL nr. 61/29.11.2010, 54/01.11.2011, 46/20.09.2012, au
fost date în administrare suprafeţele de 44,21 ha, 17,76 plus 6,08 ha şi respectiv 11,7 ha, către CJC, terenuri extravilane
păşune, către CJC, în vederea împăduririi, fiind predate de martorul KKKK., viceprimarul comunei începând cu luna iulie
2012, şi protocoalele de predare - primire a acestor terenuri.
Conform declaraţiilor martorului, aceste hotărâri datând dinaintea dobândirii unei calităţi oficiale în primărie, lucrările au
fost efectuate, însă la data declaraţiei existau doar în proporţie de 10%, apreciere făcută în baza observaţiilor personale
ale martorului. În ceea ce priveşte ultima hotărâre, de dare în administrare a suprafeţei de 11,7 ha, martorul a arătat că a
semnat această hotărâre ca delegat al primarului şi nu poate preciza dacă suprafaţa a fost dată în fapt anterior în
administrarea CJC sau dacă deja erau efectuate lucrări de plantare, fiind însă cert că după semnarea hotărârii nu au fost
efectuate lucrări de plantare pe această suprafaţă.
Martorul a mai declarat că în anul 2013 sau 2014, CJC a virat în contul primăriei o sumă de aproximativ 270.000 RON,
în scopul achitării unei facturi din 2012 emise de R.A.J.D.P.. În şedinţa de consiliu local, s-a hotărât să nu se facă
această plată, întrucât exista posibilitatea ca obiectul serviciilor să nu existe, astfel încât de comun acord cu Consiliul
Judeţean s-a hotărât ca suma să fie folosită de comună în alte scopuri.
Curtea a constatat că această declaraţie se coroborează cu contractul depus de martor în cursul urmăririi penale, dar şi
cu situaţia deja analizată în cazul comunei Independenţa la punctul 2.3, toate aceste conducând la concluzia că există
indicii că la nivelul Consiliul Judeţean Constanţa se conturase o practică de a vira sume de bani către R.A.J.D.P., prin
aparenţa unor contracte încheiate direct de consiliile locale cu regia, având ca obiect diverse lucrări de împădurire care
în realitate nu se efectuează, primăriile fiind folosite ca intermediari în efectuarea unor transferuri de bani fără fundament
şi posibil ilicite. Or, în acest mod CJC epuiza practic şi subvenţiile de care consiliile locale puteau beneficia (20% din

procentul de 18,5% din impozitul pe venit ce putea fi repartizat către consiliile locale cu destinaţia dezvoltare locală) şi
care puteau fi în mod normal folosite pentru efectuarea unor lucrări reale şi utile localităţilor în cauză.
Din cercetarea la faţa locului efectuată, s-a reţinut că în parcela PS 1136 în suprafaţă de 6 ha au fost identificate numai
urme de plantaţie, iar în parcelele cu suprafaţă de 5,47 ha, 0,62 ha, 3,64 ha şi 15 ha nu au fost identificate deloc urme
de plantaţie. În alte două parcele, în suprafaţă de 17,76 ha şi respectiv 8,71 ha au fost identificate urme de puieţi uscaţi,
iar în parcela cu suprafaţă de 10 ha, au fost identificaţi sporadic puieţi în vegetaţie.
În ce priveşte com. Chirnogeni, prin HCL nr. 9/30.3.2010 şi ulterior prin hotărârea din 29.08.2012 a fost dată în
administrarea CJC suprafaţa de 219,7 ha în vederea înfiinţării unei pepiniere, în cadrul Programului de înfiinţare a
pepinierelor silvice, lucrări ce nu sunt incluse în cele decontate de R.A.J.D.P. în baza celor 49 de facturi ce fac obiectul
cauzei.
Conform declaraţiilor martorului KK., din cursul urmăririi penale, în anii 2010 şi 2011 Consiliul Judeţean Constanţa a
livrat com. Chirnogeni un număr de 15.000 şi respectiv 2.500 puieţi de salcâm, care ar fi fost plantaţi de oamenii din sat
în perdele forestiere. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a declarat că în anul 2008 s-ar fi primit 20.000 bucăţi, în
2009 - 2.500 bucăţi, în anul 2010 - 20.000 iar în 2011- 5.000 bucăţi, constatând că aceste date sunt semnificativ diferite
de cele menţionate la urmărire penală, şi nici una din cele două declaraţii nu este confirmată de vreun proces-verbal de
recepţie. Conform declaraţiilor martorului, cu aceşti puieţi s-ar fi înfiinţat 8 ha de perdele forestiere.
Având în vedere lipsa unor acte justificative, afirmaţiile martorului cu privire la livrarea acestor puieţi de salcâm nu pot fi
luată în considerare în apărarea inculpaţilor, nici sub aspectul faptelor expuse la acest punct, şi nici cu privire la punctul
2.1 (livrările de care martorul vorbeşte fiind de altfel anterioare anului 2012 când s-au derulat faptele de la punctul 2.1).
Întrucât livrările de puieţi de salcâm puteau avea loc teoretic atât în cadrul proiectului caravana estivală cât şi, conform
inculpatului J., în cadrul programului de împădurire pentru combaterea deşertificării, şi mai ales în lipsa unor documente
justificative, există o probabilitate ridicată ca aceste livrări să fi avut loc în cadrul proiectului Caravana Estivală din anii
anteriori, sau altor contracte sau acţiuni ale R.A.J.D.P., diferite de activităţile ce au făcut obiectul decontării în cadrul
programelor 310 şi 402 în anii 2010 - 2012.
În ce priveşte terenul de 14 ha de care martorul face vorbire în plus în cursul cercetării judecătoreşti, acesta ar fi fost
împădurit în baza unui contract încheiat direct cu R.A.J.D.P., din nou nefiind o activitate de natură a justifica facturile
decontate de CJC.
În ce priveşte comuna Crucea, instanţa a reţinut că prin HCL nr. 45/30.07.2010 şi 59/24.09.2010 s-a aprobat darea în
administrarea CJC a suprafeţelor de 60,90 ha teren extravilan şi respectiv 32,62 ha păşune în vederea împăduririi,
martorul LL., primarul comunei, susţinând că lucrările de împădurire s-au efectuat, şi există şi în prezent, în proporţie de
70% şi 40%, în înălţime de peste 2 m.
Instanţa de fond a considerat că afirmaţiile acestui martor sunt contrazise de constatările efectuate în teren, în care s-a
constatat că pe 4 sole în suprafaţă de 7 ha, o solă în suprafaţă de 20 ha, trei sole în suprafaţă de 9,35 ha, o solă în
suprafaţă de 15 ha, şi o solă în suprafaţă de 3 ha, nu au fost identificate deloc plantaţii de salcâm. Au fost identificate
plantaţii de salcâmi doar pe trei sole, în suprafaţă de 8 ha, 7 ha, şi 8 ha, aşadar într-o proporţie mult mai mică decât cea
estimată de martor.
În cazul oraşului Hârşova, s-a reţinut, astfel, cum reiese din declaraţiile martorului FF., primarul localităţii, că s-a dat în
administrarea CJC o suprafaţă de 50 ha, unde Consiliul Judeţean a încercat să înfiinţeze o pădure, însă proiectul nu a
reuşit din cauza infiltraţiilor cu apă. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a afirmat că a văzut personal cum pe
terenul de 50 de ha dat în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa au fost plantaţi plopi şi salcie, însă, din cauza
faptului că terenul se afla într-o zonă de inundaţii prin infiltraţii, a fost compromisă total.
S-a procedat la verificarea în teren a suprafeţei dată în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa, prin HCL nr.
77/2010, constatându-se că nu se regăsesc plopi pe această suprafaţă, care arată ca fiind calamitată de ridicarea
nivelului apelor Dunării, fiind acoperită cu vegetaţie specifică, preponderent stuf. Nu s-au constatat urme de puieţi
plantaţi din 2010 sau 2011, ci doar vegetaţie specifică de baltă, în zona inundabilă a Dunării.
În lumina acestor constatări, instanţa a apreciat că afirmaţia martorului, făcută în cursul cercetării judecătoreşti, nu este
credibilă, cu atât mai mult cu cât acesta face frecvent confuzie în descrierile făcute, între lucrările presupus efectuate de
Consiliul Judeţean Constanţa şi plantaţiile efectuate cu finanţare guvernamentală.
Martorul a arătat că în oraş există două păduri, înfiinţate cu finanţare guvernamentală prin accesul direct al Primăriei la

programe ale Administraţiei Fondului de Mediu. În legătură cu livrarea cantităţii de 10.000 puieţi de salcâm, care ar fi
avut loc în anul 2011, ea nu poate fi considerată ca justificând nici facturile emise în baza programelor 310 şi 402,
întrucât nu este menţionată ca activitate în niciunul din actele justificative prezentate de R.A.J.D.P.P în susţinerea celor
49 de facturi emise în perioada 2010-2012.
În comuna Mircea Vodă, prin HCL nr. 108/30.11.2010 s-a aprobat darea în administrarea CJC în vederea împăduririi
conform celor două programe de împădurire, a suprafeţei de 20 ha. A fost întocmit protocol de predare - primire a
acestui teren. Martorul DD. a susţinut că nu cunoaşte aspecte legate de lucrările efective de împădurire, şi că din
informaţiile inginerului Primăriei cunoaşte că s-ar fi efectuat. Însă, cercetarea la faţa locului a stabilit că pe parcelele ce
compun suprafaţa de 20 de ha nu se găsesc nici măcar urme de plantaţie, nefiind identificaţi puieţi de salcâm sau de
altă specie.
În comuna Ghindăneşti, din actele depuse cu ocazia audierii de martorul LLLL., primarul comunei, rezultă că prin HCL
nr. 32/29.04.2011 ce a completat HCL nr. 53/29.08.2010 s-a aprobat darea în administrarea CJC a unei suprafeţe de
31,57 ha păşune în vederea împăduririi (a fost modificat terenul din 31,57 ha teren extravilan în 31,57 ha păşune).
Martorul nu a putut da amănunte cu privire la efectuarea lucrării, cu excepţia faptului că ştie că au muncit la înfiinţarea
plantaţiilor şi zilieri din comună. Martorul a afirmat în cursul urmăririi penale că în anul 2011 ar fi văzut la faţa locului
reprezentanţi ai CJC care fotografiau zona pentru a documenta faptul că puieţii plantaţi nu s-au prins, că a fost întocmit
un studiu de fezabilitate, însă asupra terenului iniţial, care a fost modificat prin HCL nr. 32/2011. În cursul cercetării
judecătoreşti, martorul a arătat că la momentul deplasării în teren împreună cu organele de urmărire penală a constatat
că se regăsesc plantaţii de salcâm pe aproximativ 30-40% din suprafaţa dată în administrare.
În ceea ce priveşte comuna Lipniţa, din documentaţia predată cu ocazia audierii în calitate de martor a inculpatului A.,
rezultă că prin HCL nr. 89/17.11.2011, s-a aprobat darea în administrarea CJC a suprafeţei de 86,32 ha păşune şi
tufăriş în vederea împăduririi, în cadrul celor două programe de împădurire aprobate prin HCJ 310 şi 402/2009. A fost de
asemenea predat protocolul de predare - primire a terenul în cauză. Conform declaraţiilor inculpatului în cursul urmăririi
penale, plantarea a fost efectuată de Consiliul Judeţean, printr-o firmă privată, care a folosit şi zilieri din comună.
Martorul a relatat şi faptul că în anul 2013, reprezentanţi ai R.A.J.D.P. s-au prezentat la Primăria Lipniţa cerându-i să
semneze procesul-verbal de recepţie a pădurii de salcâm, însă el a refuzat să facă acest lucru, întrucât terenul era dat în
administrarea CJC pe durata existenţei plantaţiei, iar semnarea procesului-verbal însemna transferul obligaţiei de
întreţinere a pădurii în sarcina primăriei. Inculpatul şi-a menţinut aceste declaraţii şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Relevant este şi faptul că în cazul acestei comune existau intabulări cadastrale cu privire la acest teren, întrucât,
conform declaraţiilor martorului, cadastrul a fost solicitat explicit de S.C. AA., cu care s-a încercat anterior încheierea
unui acord în vederea împăduririi terenului. Inculpatul a confirmat, alături de alţi martori, importanţa programului de
împădurire pentru judeţ, explicând această apreciere prin faptul că pe raza ocolului Silvic Băneasa se află o treime din
pădurile din judeţ, ceea ce a condus la schimbarea microclimatului, inclusiv o creştere a nivelului precipitaţiilor
comparativ cu zonele din nordul judeţului.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că în cea mai mare parte a suprafeţei dată în administrarea CJC, se
regăsesc plantaţiile înfiinţate, iar pe două parcele, de 2,70 ha şi 14,60 ha sunt identificabile doar urme ale acestei
plantaţii.
În cauză s-a dispus şi efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară cu privire la condiţiile efectuării lucrărilor de
înfiinţare păduri şi perdele forestiere şi rezultatele acestora. Din constatările şi concluziile acestui raport, Curtea a reţinut
că expertul judiciar (specializările agricultură şi horticultură) a întocmit raportul de expertiză în baza constatărilor la faţa
locului efectuate în toate localităţile unde s-ar fi efectuat lucrări de împădurire, a documentelor predate de primarii
localităţilor în cauză şi documentaţiei existente în dosarul de urmărire penală. Una din concluziile generale formulate de
expert constă în aceea că, prealabil efectuării lucrărilor de împădurire, era necesară întocmirea, la nivelul fiecărei
localităţi, a unui studiu de fezabilitate.
Expertul a reţinut că la nivelul judeţului Constanţa există un studiu de fundamentare cuprins în H.G. nr. 1343/2007 şi
efectuat de Institutul de Cercetări şi Amenajamente Silvice Bucureşti. Însă, acest studiu având un caracter general, era
necesar ca la nivelul fiecărei localităţi în parte să fie întocmit un studiu de fezabilitate care să stabilească estimarea
favorabilităţii şi profitabilităţii proiectelor de împădurire. Se arată în concluziile expertizei că, întrucât principalul factor de
stres care se doreşte a fi diminuat prin înfiinţarea perdelelor forestiere este vântul, era necesar ca la nivelul fiecărei
localităţi să fie efectuat un studiu de fezabilitate privind amplasarea efectivă a perdelelor în situ.
Se reţine că schema de plantare folosită a fost preponderent de 2 x 1 (2m între rânduri şi 1 m între pomi pe rând), astfel

cum este recomandat şi în H.G. nr. 1343/2007, iar în alte cazuri au fost utilizate şi alte scheme de plantare, spre
exemplu, în loc. Ciocârlia şi Amzacea, zone în care pădurile există. Se opinează că schema de plantare folosită este în
principiu adecvată, însă era necesar ca la nivelul fiecărei localităţi să fie stabilită schema de plantare adecvată pe baza
unor studii de fezabilitate cu caracter specific, întocmite pe baze ştiinţifice, datorită caracterului variat al reliefului şi
microclimatelor de pe teritoriul judeţului Constanţa.
În ceea ce priveşte corectitudinea amplasării în teren a pădurilor şi perdelelor forestiere, expertul a constatat ca aspect
general că plantarea puieţilor de salcâm a fost făcută preponderent în locaţii şi pe terenuri cu soiuri neprielnice acestei
specii, soluri cu conţinut ridicat în carbonaţi, cu formaţiuni stâncoase la foarte mică adâncime sau la suprafaţă, terenuri
nepregătite, compactizate, înţelenite. Se arată că nu s-a luat în considerare, la amplasarea terenurilor, faptul că
probabilitatea ridicată de calamitare din cauza secetei şi păşunatului a terenurilor plantate cu salcâm în jud. Constanţa
este de notorietate, aspect ce trebuie luat în calcul la demararea oricărui proiect de împădurire.
De asemenea, nicio unitate administrativ teritorială nu a făcut aplicarea dispoziţiilor legale privind perimetrele de
ameliorare, astfel cum sunt stabilite în Legea nr. 100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate şi în Legea nr.
46/2008 a Codului Silvic. Conform acestor dispoziţii legale, inventarierea terenurilor degradate care fac obiectul acţiunii
de ameliorare prin împădurire se face de către comisia prevăzută la art. 5 din Lege, cu întocmirea unui studiu de
fezabilitate, întocmirea documentaţiei cadastrale aferente, şi includerea lor în fondul forestier naţional.
În ceea ce priveşte calitatea măsurilor de îngrijire acordate plantaţiilor de salcâmi înfiinţate, expertul a constatat că
potrivit clauzelor contractuale măsurile de îngrijire au fost acordate pe baza unei planificări cadru pe o durată de 4 ani,
iar conform documentelor existente acestea ar fi fost şi recepţionate de beneficiarul contractual. Însă, măsurile de
îngrijire au fost planificate în mod identic la nivelul tuturor localităţilor, deşi este de notorietate că în regiunea Dobrogei
există zone cu microclimat diferit datorită reliefului variat, expoziţiei solului, distanţei faţă de mare şi altor factori, astfel
încât aprecierea expertului este că abordarea măsurilor de îngrijire trebuie să fie mult mai diversificată, strategie ce
putea fi stabilită printr-un studiu de fezabilitate.
Se arată în concluziile formulate că, în situaţiile în care în teren nu au fost găsite decât porţiuni mici de pomi în vegetaţie
sau nu a fost posibilă nici identificarea unor urme de plantare sau urmă a activităţilor de împădurire în general, există
posibilitatea ca aceste lucrări să nu fi fost efectuate sau să fi fost efectuate doar parţial. În opinia expertului, în situaţia
lansării unui program de împădurire pentru prevenirea deşertificării în judeţul Constanţa, este cazul ca de la început să fi
fost luată în calcul preîntâmpinarea tocmai a acestui efect de deşertificare, concepându-se o strategie de împădurire
care, în lipsa ploilor, să permită şi o minimă irigare a puieţilor până la realizarea stării de masiv.
În ceea ce priveşte măsura sau proporţia în care se mai regăsesc în teren pădurile şi perdelele forestiere, concluzia
generală este că la nivelul judeţului activitatea de împădurire a fost un eşec.
Deşi au fost identificate schiţe, planuri cadastrale ale parcelelor de amplasare a pădurilor, în cele mai multe dintre cazuri
suprafeţele împădurite nu sunt delimitate exact în cadrul solelor de amplasare. Se remarcă faptul că, dacă schimbarea
categoriei de folosinţă a terenurilor se poate realiza doar după ajungerea pădurii la stare de masiv, totuşi nicio unitate
administrativ teritorială nu a efectuat înregistrări în cartea funciară cu privire la demararea programului de împădurire
conform Legii nr. 100/2010 (cu excepţia comunei Lipniţa, şi pentru faptul că în această localitate a fost întocmită anterior
această documentaţie la solicitarea AA.).
În ceea ce priveşte situaţia asigurării pazei pădurilor şi perdelelor forestiere, se reţine că în mod special în cazul
pagubelor pricinuite de păşunatul necontrolat, este de notorietate că în Constanţa există acest factor de risc, care
trebuie luat în considerare la întocmirea oricărui studiu de fezabilitate, dar şi la declanşarea sau pe parcursul oricărei
acţiuni de împădurire.
În raportul de expertiză judiciară întocmit în cursul urmăririi penale de expertul judiciar parte desemnat de inculpaţii F. şi
G., cu privire la obiectivul constând în faptul dacă lucrările de împădurire au fost executate în baza unor studii de
fezabilitate, expertul parte opinează că lucrările de împădurire au fost executate în conformitate cu Anexa 1 la H.G. nr.
1343/2007, cu studiul de fundamentare şi studiul pedo-climatic efectuate de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice
din Bucureşti, coroborate cu amenajamentele Silvice aprobate prin ordin de Ministru întocmite de S.C. MMMM. S.R.L. şi
ICAS Bucureşti. Existenţa acestor documente, la nivel judeţean sau naţional, a fost constatată şi de expertul oficial.
Probatoriul administrat dovedeşte însă că, exceptând elemente de absolută generalitate, precum alegerea speciei de
salcâm ca specie compatibilă la nivel general cu solul şi clima judeţului, şi folosirea unei scheme uncie de împădurire,
aceste documente nu au fost observate în concret la debutul lucrărilor de împădurire, şi de altfel nici ulterior în timpul
executării lor. Deşi aceste documente şi studii, ataşate şi de expertul parte, fac referiri detaliate la categoria şi calitatea

solurilor, amplasarea lor, şi alte elemente specifice, în fiecare zonă sau localitate din judeţ, la luarea în administrare a
terenurilor puse la dispoziţie de primării nu s-a făcut niciun fel de examinare în teren a măsurii în care acestea sunt
pretabile plantării de salcâmi, care este schema de plantare adecvată în fiecare caz, calitatea şi natura solului.
Concluzia expertului tehnic parte referitor la obiectivul dacă pot fi regăsite în teren pădurile şi perdelele forestiere,
formulată în acelaşi raport, este una evazivă, expertul făcând referire mai degrabă la potenţialele cauze de degradare şi
distrugere a pădurilor, şi prezentând o serie de consideraţii pur teoretice. În raportul de expertiză extrajudiciară depus în
cursul cercetării judecătoreşti, expertul parte prezintă observaţii mai detaliate cu privire la acest aspect. Întrucât acest
din urmă raport reia în mare parte observaţiile formulate de expertul tehnic parte în cursul urmăririi penale, instanţa a
considerat că trebuie examinat cu precădere raportul depus în cursul cercetării judecătoreşti.
În ceea ce priveşte primul obiectiv al acestui raport extrajudiciar, constând în măsura în care erau sau nu necesare studii
de fezabilitate în privinţa terenurilor ce urmau a fi împădurite, expertul formulează în esenţă aceleaşi concluzii
menţionate mai sus, Curtea apreciind că aceste concluzii nu pot fi reţinute ca pertinente pentru argumentele ce au fost
deja expuse.
În ceea ce priveşte realitatea fizică actuală a lucrărilor de împădurire în teren, constatările expertului parte coincid parţial
cu cele ale expertului tehnic oficial, fiind expuse însă de o manieră vizibil favorabilă inculpaţilor. Instanţa a apreciat că, şi
în constatările expertului tehnic parte, suprafeţele ce au atins teoretic, starea de masiv, sunt insignifiante comparativ cu
suprafaţa terenurilor date în administrate CJC. Per ansamblu, expertul tehnic parte are o poziţie deosebit de subiectivă,
ajungând la concluzii ferme (în sensul că plantaţiile au fost indubitabil realizate, dar au fost distruse de animale sau
secetă) în situaţiile în care expertul tehnic oficial a evitat să formuleze una, şi a făcut referire de o manieră obiectivă atât
la constatările din teren cât şi la actele depuse de inculpaţi şi informaţiile furnizate de localnici.
În ceea ce priveşte stabilirea răspunderii pentru întreţinerea şi paza plantaţiilor, expertul parte a ajuns, pe baza formulării
obligaţiei contractuale menţionate la punctul 10.6 ii) din contractul de cesiune de lucrări nr. x/08.11.2010, la concluzia că
S.C. N. S.R.L. era singură şi integral responsabilă de asigurarea pazei lucrărilor de împădurire contra păşunatului
abuziv.
Examinând redactarea clauzei la care expertul face referire, se poate constata că este extrem de generală şi face de
altfel referire la elemente ce nu sunt nici măcar specifice lucrărilor de împădurire. Întregul contract este de fapt un
formular tipizat, ce vizează de o manieră generală execuţia de lucrări de orice categorie, şi nu este adaptat la specificul
contractului în sine. Clauzele evident eliptice, generale şi neadecvate specificului lucrării nu sunt rezultatul unei culpe, ci
a intenţiei ambilor parteneri contractuali de a se proteja din punct de vedere juridic, acestea nefiind suficient de clare
pentru a atrage răspunderea contractuală a executantului S.C. N. S.R.L. şi pe de altă parte transferând, în acest mod
generic şi vag, toată răspunderea ce revenea conform programelor şi protocoalelor aferente R.A.J.D.P. ca reprezentant
al CJC, către subcontractor.
Curtea a abordat în mod unitar apărările inculpaţilor în raport de toate cele patru fapte constând în plăţi nelegal efectuate
pentru lucrări de împădurire sau plantare pomi fructiferi, întrucât, astfel cum rezultă din materialul probator administrat,
în toate cele patru cazuri, descrise ca fapte distincte în actul de sesizare, maniera în care s-a procedat la emiterea
facturilor şi decontarea lor a fost similară, inculpaţii în declaraţiile pe care le-au dat, au confirmat faptul că activităţi din
cele patru programe (Proiectul Caravana Estivală şi programele aprobate prin HCH 148, 310 şi 402) s-au suprapus,
facturile au fost decontate în aceeaşi perioadă, 2010-2012, şi mai mult, modul în care inculpaţii se raportează la cele
patru categorii de plăţi este similar, astfel încât se conturează o rezoluţiune infracţională unică cu privire la toate actele
materiale descrise în cadrul celor 4 subpuncte.
Inculpata C. a susţinut cu ocazia audierii în data de 2.06.2015 că persoana responsabilă a aprecia dacă prestaţiile
menţionate în factură sunt reale este persoana abilitată să le vizeze cu menţiunea "bun şi aprobat", respectiv, I..
Inculpata a declarat că facturile decontate către R.A.J.D.P. erau însoţite de devize şi borderouri de lucrări, şi a
considerat aceste acte ca fiind suficiente în justificarea facturilor, rolul său consta în a verifica dacă există sursa de
finanţare pentru plata facturilor, dacă toate documentele de finanţare au toate semnăturile necesare, dacă există viza de
control preventiv şi dacă factura este vizată "bun de plată".
Curtea a apreciat că apărarea inculpatei nu este susţinută de dispoziţiile legale la care face trimitere în declaraţii şi în
memoriul scris. Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii, răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a
reglementărilor contabile revine directorului economic, împreună cu personalul din subordine, o redactare clară, care
angajează din punctul de vedere al răspunderii, în orice formă aplicabilă, răspunderea inculpatei în raport de aplicarea
necorespunzătoare a reglementărilor contabile în efectuarea plăţilor către R.A.J.D.P.

Şi Ordinul nr. 1917/2005 citat în acelaşi memoriu menţionează că documentele justificative care stau la baza
înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ, numai în condiţiile în care furnizează toate
informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare.
Or, în cauza de faţă singurele documente ataşate facturilor şi care puteau avea această natură au fost borderourile şi
devizele (cu menţiunea că acestea au fost transmise în cea mai mare parte de R.A.J.D.P. şi nu de Consiliul Judeţean
Constanţa aşa cum era firesc) care sunt în mod vizibil eliptice şi incomplete ca şi conţinut. Or, răspunderea pentru
înregistrarea în contabilitate a unor facturi pe baza de documente justificative implică în mod necesar şi examinarea
conţinutului acestora. În opinia contrară, s-ar accepta ideea că pentru înregistrarea în contabilitate este suficient ca
facturile să fie însoţite de înscrisuri intitulate astfel (sau cu menţionarea formală a elementelor detaliate de ordinul
invocat) fără a avea importanţă conţinutul lor, or o astfel de manieră este prin ea însăşi contrară dispoziţiilor legale.
Mai mult, calificarea devizelor şi borderourilor ca şi documente justificative conform dispoziţiilor legale presupunea şi
examinarea conţinutului acestora, cel puţin formal, în raport de obligaţiile prestatorului asumate în cadrul proiectelor de
împădurire şi înfiinţare livezi, proiecte ce constituiau şi baza legală a efectuării presupuselor cheltuieli (şi care erau
menţionate de altfel în facturile emise de R.A.J.D.P.).
Inculpata a susţinut că în ceea ce priveşte facturile emise de R.A.J.D.P., nu se afla în niciuna din cele patru situaţii
reglementate limitativ de dispoziţiile OMF nr. 1792/02 citat în acelaşi memoriu. Instanţa a apreciat că în speţa de faţă
inculpata se regăsea chiar în situaţia menţionată la punctul 2 - nu există confirmarea serviciului efectuat, condiţia
menţiunii bun de plată fiind separată şi cumulativă cu aceasta. De altfel, aceleaşi norme legale au fost avute în vedere
atât de auditorii Curţii de Conturi, cât şi de specialistul contabil care a întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică,
care au constatat că nu au existat documentaţiile tehnico-economice, devizele de oferte şi procesele-verbale de
recepţie, datele şi informaţiile privind coordonatele cadastrale, şi în general documente contabile care să ateste
realitatea lucrărilor efectuate.
Lipsurile documentare detaliate în sentinţă puteau şi trebuiau să fie constatate de inculpata C., care avea, în calitate de
director economic, răspunderea legalităţii efectuării plăţilor din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa.
Totodată, s-a constatat că demersurile efectuate de inculpată după controlul din mai - iunie 2013 al Curţii de Conturi,
precum şi în contextul sesizării şi demarării cercetărilor de către organele de urmărire penală, sunt ulterioare epuizării
faptelor ce fac obiectul cauzei, astfel încât nu au valoare juridică pentru a înlătura sau cel puţin diminua răspunderea
penală.
Inculpatul G., arhitect şef în cadrul Direcţiei de Urbanism şi Lucrări Publice începând cu luna septembrie 2010, (angajat
al Consiliului Judeţean Constanţa din 1998) a susţinut cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătoreşti că nu a avut
nici o implicare în cele patru proiecte de împădurire prezentate în rechizitoriu, întrucât nu avea experienţa necesară
pentru a urmări aceste programe, specialitatea sa fiind construcţiile civile.
Instanţa a înlăturat această apărare, întrucât chiar inculpatul a recunoscut că proiectul şi programele de împădurire ce
fac obiectul cauzei cădeau în sarcina Departamentului pe care îl conducea, astfel încât neimplicarea sa în acest
program este din punct de vedere legal o culpă a inculpatului, care nu şi-a respectat atribuţiile de serviciu stabilite prin
lege. În ceea ce priveşte experienţa sa ca arhitect, Curtea a reţinut că această împrejurare nici nu este relevantă în
contextul situaţiei de fapt, întrucât inculpatul nu şi-a îndeplinit atribuţiile de control, ce nu implicau o experienţă în
silvicultură, ci simplul fapt de a urmări dacă lucrările sunt într-adevăr efectuate.
Inculpatul a susţinut că R.A.J.D.P. a avut permanent o relaţie autonomă cu Consiliul Judeţean Constanţa, existând un
număr de oameni care se ocupau de aceste activităţi, respectiv inculpaţii I., Y. şi NNNN., din cadrul Serviciului Utilităţi,
care ar fi fost coordonaţi de vicepreşedintele OOOO.. Instanţa a considerat că nici această apărare nu este pertinentă,
existenţa unei modalităţi cutumiare de lucru având efect doar la nivelul executanţilor, în timp ce principala atribuţie a
inculpatului era cea de control.
Definitoriu pentru poziţia inculpatului faţă de aceste proiecte este modul în care relatează cum s-a deplasat în localităţile
care făceau parte din aceste proiecte, în virtutea atribuţiilor de arhitect şef, observa că în anumite locuri existau
plantaţiile forestiere, iar în alte locuri se lucra. Din coroborarea declaraţiilor acestui inculpat cu cele ale coinculpaţilor H.
şi I., rezultă că aceste verificări constau în privirea terenurilor, pe geamul maşinii, în mers. Or, instanţa a observat că
majoritatea terenurilor ce trebuiau împădurite nici nu se aflau lângă drumuri, în aceste zone fiind înfiinţate doar perdele
de salcâmi, pe porţiuni de câţiva kilometri.
Inculpatul H., şef al Serviciului de Utilităţi Publice începând cu anul 2008 (angajat al Consiliului Judeţean Constanţa din

anul 1991), a arătat că, personal, nu avea niciun fel de atribuţii în cele patru activităţi de împădurire. Arată însă,
contrazicând propria apărare, că în atribuţiile sale de şef al acestui serviciu intrau şi orice alte lucrări şi proiecte care
erau promovate de Consiliul Judeţean, repartizate la diverse servicii şi departamente. Instanţa a observat că nu există
nicio hotărâre sau ordin emis de CJC care să repartizeze aceste proiecte altor departamente, astfel încât, în virtutea
competenţei generale, activităţile de împădurire şi înfiinţare livezi trebuiau urmărite de Serviciul de Utilităţi Publice.
Susţinerile inculpatului sunt infirmate şi de coinculpatul I., care a afirmat cu ocazia audierii sale că atribuţiile în cadrul
celor patru proiecte le-a primit prin ordin verbal direct de la şeful său ierarhic, H.. Un argument suplimentar este că
persoanele ce se ocupau efectiv de aceste proiecte erau I., Y. şi NNNN., care făceau parte chiar din Serviciul de Utilităţi
Publice.
Şi în cazul acestui inculpat, instanţa a apreciat semnificativ modul în care îşi exercita atribuţiile de control vis a vis de
aceste proiecte: în drum spre obiective de construcţii, drum parcurs cu maşina, împreună cu unul din cei trei menţionaţi,
aceştia îi arătau pe fereastră lucrările efectuate de R.A.J.D.P.
Curtea a înlăturat susţinerea inculpatului, în sensul că notele de constatare întocmite de cele trei persoane menţionate
nu trebuia înaintate către el. Indiferent de persoana ce trebuia teoretic să păstreze aceste note (care nici nu au fost
încheiate de altfel), inculpatul avea obligaţia, în calitate de şef al Serviciului, să controleze atât întocmirea, cât şi
regularitatea lor inclusiv sub aspectul conţinutului.
De asemenea, instanţa de fond a remarcat faptul că cei doi inculpaţi, G. şi H., aveau în mod direct atribuţii de control şi
verificare a modului în care erau executate lucrările de împădurire, înfiinţare perdele forestiere, înfiinţare livezi, derulate
în programele 148, 300, 310 şi 402 ce fac obiectul cauzei, aspect ce rezultă cu claritate din Regulamentul de organizare
şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Constanţa, conform căruia arhitectul şef al Direcţiei
Generale de Urbanism şi Lucrări Publice din cadrul Consiliului Judeţean (respectiv inculpatul G.) coordonează şi
îndrumă activitatea Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice, iar şeful Serviciului Utilităţi Publice (respectiv
inculpatul H.) are atribuţii în domeniul organizării, coordonării, îndrumării şi controlului, potrivit prevederilor legale, a
bunei desfăşurări a întregii activităţi a serviciului de utilităţi publice.
Conform regulamentului citat, Serviciul Investiţii aflat în coordonarea arhitectului şef urmăreşte execuţia şi punerea în
funcţiune a lucrărilor publice de interes judeţean din programul propriu, asigurând dirigenţia de şantier unde este permis;
urmăreşte realizarea lucrărilor publice conform documentaţiilor tehnico/economice aprobate şi verifică respectarea şi
aplicarea corectă a tehnologiilor de execuţie în vederea asigurării nivelului calitativ prevăzut în respectarea şi aplicarea
corectă a tehnologiilor de execuţie în vederea asigurării nivelului calitativ prevăzut în documentaţie, contract şi normele
tehnice în vigoare, admiţând la plată numai lucrările corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Această
din urmă atribuţie cade în mod egal conform aceluiaşi document şi în sarcina Serviciului Utilităţi Publice.
Instanţa de fond a constatat că încălcarea acestor atribuţii prevăzute de regulamentul citat se concretizează, în plan
material penal, în încălcarea obligaţiei de serviciu specifice instituită prin dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr.
188/1999 privind statutul funcţionarului public, care prevăd că "Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu
profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu".
Având în vedere că rechizitoriul a fost întocmit anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, în mod firesc
în actul de sesizare s-a făcut trimitere explicit doar la nerespectarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al
aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Constanţa, încălcarea acestui regulament constituind în fapt
concretizarea încălcării obligaţiei impuse prin Legea organică. Instanţa a apreciat că incidenţa acestei dispoziţii era
previzibilă pentru inculpaţii vizaţi şi, în lipsa unei menţiuni exprese în rechizitoriu, întrucât, în calitate de funcţionari
publici, au cunoştinţă în detaliu despre dispoziţiile legale ce îi vizează în mod direct şi explicit.
Inculpatul I., care a avut în perioada ce face obiectul cauzei, calitatea de inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice (şi
angajat în cadrul CJC din anul 1983) şi în această funcţie era abilitat să aplice sau să refuze aplicarea menţiunii "bun şi
aprobat" pe facturile contabile supuse decontării, a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că atribuţiile în cadrul celor
patru proiecte de împădurire şi înfiinţare livezi i-au fost atribuite prin ordin verbal de către şefii săi ierarhici, inculpaţii G. şi
H..
Inculpatul a recunoscut că s-a numărat printre persoanele care, conform unui mod de lucru deja stabilit, aveau atribuţii
directe în relaţia cu R.A.J.D.P. În ceea ce priveşte menţiunea "bun şi aprobat", inculpatul a arătat că primise atribuţia de
a o aplica pe facturi aproximativ din anul 1989. Inculpatul nu cunoaşte despre existenţa unui ordin scris al preşedintelui
CJC în acest sens dar, a arătat că această atribuţie i-a fost trasată în sarcină explicit, verbal, de inculpatul H.. A mai
arătat că el era persoana care aplica, ca regulă, această menţiune pe facturi, iar în perioadele în care era în concediu,

era înlocuit în această atribuţie de martorul PPPP..
În ceea ce priveşte relaţia Consiliului cu R.A.J.D.P. Constanţa, inculpatul a recunoscut că, potrivit atribuţiilor, trebuia să
urmărească cantitativ şi valoric lucrările R.A.J.D.P. cuprinse în programele anuale ale CJC.
În legătură cu proiectul Caravana Estivală, a arătat că acesta s-a derulat în semestrul I al anului 2012 şi a coincis cu
campania electorală. Inculpatul a relatat că nu a putut urmări acest proiect, întrucât nu a fost anunţat de nimeni când şi
unde sunt traseele exacte pe care se fac lucrări de plantaţii. Cunoştea doar că s-au plantat pomi fructiferi, salcâmi, în
cadrul primăriilor, căminelor culturale, şcolilor şi spitalelor locale. De asemenea, a mai arătat că, în ceea ce priveşte
acest proiect, a avizat o singură situaţie de plată, în baza notei de constatare pusă la dispoziţie de R.A.J.D.P. (care nu
era semnată de vreun reprezentant al CJC), iar în baza acestor documente a pus viza bun de plată pe factura emisă de
R.A.J.D.P. în cadrul acestui program.
În legătură cu proiectul de refacere a livezilor, inculpatul a dat declaraţii similare, arătând că a avizat o situaţie de plată,
de valoarea celei menţionate în rechizitoriu, şi nu a urmărit dacă şi cum au fost efectuate plantaţiile de pomi fructiferi.
Inculpatul a declarat că, în ceea ce priveşte pomii fructiferi, singura activitate a R.A.J.D.P. consta în împărţirea lor către
persoane fizice sau instituţii, iar plantarea lor se făcea de persoanele şi instituţiile care îi primeau, fără implicarea
R.A.J.D.P.
În ceea ce priveşte lucrările de împădurire cu salcâmi, inculpatul a arătat că procedura se desfăşura cu rapiditate,
întrucât directorul economic al R.A.J.D.P., QQQQ., în prezent decedat, aducea notele de constatare (semnate doar de
R.A.J.D.P.) şi facturile, şi insista ca inculpatul să le semneze repede, întrucât era la limită cu termenul de decontare,
subliniind că acesta era doar un pretext însă, întrucât astfel cum şi inculpatul J. şi inculpatul Coman susţin, CJC deconta
constant cu întârziere facturile emise. Inculpatul a mai arătat că această modalitate de lucru a durat pe toată perioada
proiectelor de împădurire, începând cu anul 2010, afirmaţie relevantă în contextul situaţiei de fapt pentru caracterizarea
relaţiei reale dintre conducătorii CJC şi R.A.J.D.P.
S-a mai aratat de către inculpat că, înainte de a da avizul de bun de plată, îi erau prezentate procesele-verbale de
recepţie încheiate între R.A.J.D.P. şi S.C. N. iar el, personal, împreună cu reprezentanţi ai R.A.J.D.P. se deplasau în
teren selectiv pentru a vedea realitatea lucrărilor şi că nu se putea deplasa în toate localităţile, pentru că nu avea la
dispoziţie nici maşini şi nici timp.
Instanţa a apreciat că această afirmaţie confirmă învinuirile aduse de Parchet, în sensul că facturile emise de R.A.J.D.P.
au fost decontate fără să se cunoască dacă lucrările ce stăteau teoretic la baza lor sunt şi reale, deoarece nu a fost
concretizată prin nici un înscris sau prin vreo menţiune pe pretinsele procese-verbale de recepţie. O verificare selectivă
şi neconcretizată nu este de natură să acopere această deficienţă, dimpotrivă, afirmaţiile inculpatului confirmă susţinerile
acuzării.
Cu privire la cea de-a doua factură privind cele 50 de ha de teren împădurite în comuna Independenţa care ar fi fost
avizată bun şi aprobat de martorul Y., Curtea a arătat că această apărare a respins-o la subpunctul anterior.
Martorul Y. a relatat, în cursul cercetării judecătoreşti, că la nivelul CJC ar fi existat o comisie de recepţie pentru
verificarea în teren a lucrărilor de înfiinţare păduri, comisie din care făceau parte şi reprezentanţi ai R.A.J.D.P. Curtea a
apreciat că modalitatea efectivă în care decurgeau aceste verificări, astfel cum este descrisă de martor, nu corespunde
unei comisii reale de verificare. Conform martorului, verificările se realizau în funcţie de posibilităţi, nu participau toţi
membrii Comisiei, ci numai cei care aveau disponibilitate. Verificările constau în deplasări spre locaţii unde se executau
activităţi distincte de programele de împădurire, iar pe drum, s-ar fi făcut şi inspecţia unui teren împădurit. Mai mult,
aceste deplasări se făceau cu autoturismul R.A.J.D.P.. Or, această manieră indică mai degrabă satisfacerea unei
curiozităţi, decât o verificare reală.
Martorul mai arată că, în ceea ce priveşte livrarea pomilor fructiferi, Consiliul Judeţean ar fi făcut verificări în legătură cu
modalitatea de livrare, însă, raportul referitor la modul de distribuire al pomilor fructiferi l-a întocmit în anul 2014. Curtea
a constatat că afirmaţia martorului, în sensul că a verificat în teren dacă pomii au fost plantaţi, este în mod evident
nesinceră în condiţiile în care se constată, în primul rând, că este un act îndeplinit după consumarea faptelor, şi în al
doilea rând, reţinând anul întocmirii acestui raport precum şi faptul că a fost întocmit pe baza situaţiilor de plată anexate
facturii emise în 2012.
Nici afirmaţia martorului în sensul că ar fi fost încheiat un protocol cu privire la paza şi întreţinerea pădurilor între
prefectură, CJC, poliţie şi autorităţile locale, nu a fost reţinută, întrucât nicio altă persoană audiată nu a confirmat un
astfel de protocol care de altfel nu există nici în format scris.

Cu privire la învinuirile aduse prin actul de sesizare inculpatului I., Curtea a apreciat că acestea sunt confirmate de
probele administrate.
Astfel, conform regulamentului menţionat mai sus, inculpatul avea ca atribuţie de serviciu urmărirea realizării lucrărilor
publice conform documentaţiilor tehnico-economice aprobate, şi verificarea respectării şi aplicării corecte a tehnologiilor
de execuţie, contractului şi normelor tehnice în vigoare, admiţând la plată numai lucrările corespunzătoare din punct de
vedere calitativ şi cantitativ. Încălcarea acestei atribuţii se concretizează pe plan material penal, pentru aceleaşi
argumente arătate în cazul celor doi inculpaţi precedenţi, în încălcarea obligaţiei de serviciu specifice instituită prin
dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, care prevăd că "Funcţionarii
publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de
serviciu".
Inculpatul E. a declarat, cu ocazia audierii sale că în calitate de inginer silvic s-a ocupat de modul tehnic de realizare a
operaţiunilor de împădurire în cadrul proiectelor încheiate cu Consiliul Judeţean, referindu-se la modul în care erau
realizate gropile, amplasamentele, alegerea speciilor şi a schemelor. De asemenea, a mai arătat că nu intra în atribuţiile
sale să supravegheze efectuarea operaţiunilor de plantare, şi că, din cauza timpului scurt în care trebuiau efectuate
lucrările, s-au folosit, pentru stabilirea speciilor şi a amplasamentelor, de studiile deja existente ale ocoalelor silvice din
jud. Constanţa, având grijă să nu iasă din tipul fundamental de pădure menţionat de aceste studii.
Instanţa de fond a constatat că aceste declaraţii se coroborează cu observaţiile expertului tehnic, în sensul că, schema
de plantare folosită a fost unică, şi de asemenea şi specia de puieţi folosită - salcâm. Însă, instanţa a constatat că în
aceste condiţii atribuţiile menţionate de inculpat erau pur formale, întrucât nu avea o implicare activă, în afară de a
transmite datele din studiile generale la care face referire.
În ceea ce priveşte modul de predare a terenurilor, inculpatul a arătat că, de regulă, se deplasa în localitatea respectivă
împreună cu un reprezentant al S.C. N. şi al Consiliului Local, iar reprezentantul Consiliului Local le arăta perimetrul de
plantaţie, inculpatul arătând că de regulă erau delimitări naturale. Curtea a constatat, cu privire la aceste afirmaţii, faptul
că protocoalele de predare - primire erau încheiate formal, chiar unul dintre martorii audiaţi, a declarat la rândul său, că
a semnat protocolul în cauză la sediul CJC.
În continuare, inculpatul a arătat că S.C. N. se ocupa de efectuarea lucrărilor, iar la intervale de timp era solicitat pentru
recepţii parţiale ale lucrărilor, moment în care făcea şi verificări pe teren, şi încheia procese-verbale de recepţie parţială.
Curtea a apreciat ca fiind relevant faptul că inculpatul a declarat că nu a înaintat spre CJC procesele-verbale încheiate şi
că, după ce a examinat rechizitoriul, a constatat că plăţile făcute de consiliu în baza facturilor menţionate în rechizitoriu
nu privesc lucrările efectuate de S.C. N. S.R.L. şi nici facturile emise de această societate în baza documentelor
încheiate de el personal. Mai susţine, de asemenea, că în procesele-verbale pe care le încheia personal, era menţionată
suprafaţa împădurită, locaţia, perioada efectuării lucrării. Instanţa a considerat că, şi dacă această afirmaţie a
inculpatului ar fi adevărată, declaraţiile inculpatului confirmă faptul că facturile decontate de CJC nu erau susţinute de
documente justificative.
Cu privire la modalitatea în care inculpatul îşi exercita atribuţiile de supraveghere, instanţa a reţinut că această din urmă
afirmaţie a inculpatului nu are susţinere în probatoriu, pentru că R.A.J.D.P. a înaintat toate documentele referitoare la
lucrările de împădurire, iar astfel de procese-verbale detaliate nu se regăsesc în înscrisurile înaintate.
Instanţa a observat că, în fapt, supravegherea şi controlul inculpatului asupra calităţii lucrărilor erau inexistente, în cel
mai bun caz minime, şi în ambele variante total insuficiente pentru atingerea scopului programelor şi proiectelor, de care
R.A.J.D.P. şi nu S.C. N. era responsabil. În ceea ce priveşte garanţiile depuse de S.C. N., instanţa a reţinut că o parte
din acestea au fost restituite, deşi nici una din plantaţii nu a fost recepţionată ca fiind ajunsă la starea de masiv.
Inculpatul a mai susţinut că una din cauzele dispariţiei plantaţiilor de puieţi a fost faptul că în perioada în cauză s-au
reîntors în ţară foarte multe persoane care şi-au cumpărat animale şi au folosit pentru păşunat terenurile aflate în
devălmăşie. Conform inculpatului, o a doua cauză de distrugere a fost seceta din anul 2012.
Inculpatul susţine că, din partea Consiliului Judeţean, lucrările în cadrul proiectelor de împădurire erau supravegheate
de vicepreşedintele CJC OOOO., şi în fiecare săptămână, în ziua de luni, avea loc o şedinţă la sediul R.A.J.D.P. la
participa vicepreşedintele, ca singur reprezentant din partea CJC. Susţine de asemenea că, dacă la momentul recepţiei
parţiale, observa că lucrările de împădurire nu erau efectuate corespunzător, cerea S.C. N. să refacă lucrarea. Instanţa
de fond a înlăturat ambele susţineri, apreciind că nici una din împrejurările la care face referire inculpatul, şi care în mod
normal trebuiau constatate printr-un act sau evidenţă scrisă, nu sunt confirmate de astfel de înscrisuri.

În declaraţia dată în data de 01.03.2016, a arătat că facturile au fost emise eronat, însă lucrările ce au stat la baza lor ar
fi fost reale. În ce priveşte proiectul Caravana Estivală, a susţinut că devizul pe care l-a întocmit în semestrul I al anului
2012 ar fi trebuit să fundamenteze un tarif aprobat în Consiliu, ceea ce nu s-a mai întâmplat şi au fost emise direct
facturile. Se mai susţine că din sumele primite R.A.J.D.P. nu a plătit persoanele care au efectuat lucrările - elevi, preoţi,
primari. Instanţa a înlăturat şi această afirmaţie apreciind ca fiind pro-causa, întrucât din modul de aducere la îndeplinire
a lucrărilor nu rezultă niciun indiciu că s-ar fi intenţionat ca aceste persoane să fie remunerate. De asemenea, a înlăturat
ca nereală şi afirmaţia inculpatului în sensul că R.A.J.D.P. a folosit în acest proiect şi angajaţi proprii care ar fi săpat
gropi, întrucât declaraţiile martorilor infirmă posibilitatea ca astfel de lucrări să fi fost executate direct de angajaţi ai
R.A.J.D.P.
Inculpatul în declaraţia sa, confirmă însă că lucrările decontate în cadrul acestui proiect nu au fost constatate prin nici un
fel de proces-verbal de recepţie, că facturile emise în baza programului de refacere a livezilor nu conţin elemente reale,
întrucât se referă la înfiinţarea de livezi, şi că singura activitate a R.A.J.D.P. în cadrul acestui program a fost de a prelua
pomi fructiferi de la Staţiunea pomicolă, de a-i însiloza şi remite persoanelor interesate. Cu privire la poziţia procesuală a
acestui inculpat, instanţa a reţinut ca fiind relevant faptul că acesta remarcă că înfiinţarea de livezi constituia o
operaţiune complexă ce nu a fost în nici un caz realizată pentru a justifica aceste facturi.
În ce priveşte programele de împădurire aprobate prin HCJ nr. 402 şi 310, inculpatul a arătat că facturile emise în cadrul
acestor programe au fost întocmite înainte de realizarea lucrărilor, iar rapoartele de lucru au fost întocmite la 2 ani de la
încasarea lucrărilor. Instanţa a apreciat că aceste afirmaţii sunt plauzibile, întrucât există într-adevăr o necorelare
evidentă între facturile emise de R.A.J.D.P. şi cele emise de S.C. N. pentru aceleaşi lucrări, astfel cum s-a remarcat şi în
raportul de constatare tehnico - contabilă, iar valoarea facturilor emise de R.A.J.D.P. către CJC este de 3 ori mai mare
decât cea a facturilor emise de S.C. N. pentru aceleaşi lucrări.
Cu ocazia celei de a doua declaraţii, inculpatul E. a făcut o serie de aprecieri care coincid cu concluziile la care instanţa
a ajuns în urma analizei probatoriului. Astfel, se afirmă că contractele dintre R.A.J.D.P. şi S.C. N. sunt deficiente întrucât
nu prevăd garanţii, iar în cazul în care prevăd, acestea au fost restituite înainte de finalizarea lucrărilor. A mai arătat că
lucrările au fost executate de S.C. N. numai până la un punct, după care, din cauza divergenţelor cu R.A.J.D.P., nu s-au
mai executat. Curtea a apreciat că această explicaţie este pertinentă şi coincide cu concluzia ce rezultă din declaraţiile
martorilor şi constatările expertului tehnic, în sensul că plantaţiile nu au fost executate în totalitate.
De asemenea, inculpatul a confirmat că numărul de 29.000 pomi fructiferi daţi spre însilozare către S.C. N. au fost în
folosul societăţii, apreciindu-se că aceşti pomi fructiferi trebuie plantaţi de cineva pentru a evita irosirea lor ca resursă.
Se mai arată că pomii au fost plantaţi pe un teren al comunei Aliman, din care, conform unei adrese emise ulterior de
Primărie, numai 3 ha aparţin inculpatului Coman, iar restul aparţin locuitorilor comunei.
Instanţa a apreciat însă, că inculpatul a făcut o serie de afirmaţii nereale, cu scopul de a îmbunătăţi situaţia inculpaţilor J.
şi K..
Astfel, a afirmat că inculpatul J. nu cunoştea situaţia facturilor emise către CJC, care nu sunt semnate de acesta şi ar fi
fost emise de directorul economic QQQQ. (decedat) în colaborare directă cu vicepreşedintele CJC OOOO. (nemenţionat
în rechizitoriu). Instanţa de fond a apreciat că această afirmaţie nu este reală, întrucât declaraţia inculpatului J. infirmă
această susţinere, relevând că acesta a cunoscut detaliat situaţia programelor de împădurire.
De asemenea, a afirmat că S.C. N. S.R.L şi-ar fi îndeplinit obligaţiile, însă R.A.J.D.P. a întârziat plata facturilor şi chiar s-
a solicitat întârzierea emiterii facturilor, afirmaţii pe care Curtea le-a apreciat ca fiind nereale, infirmate chiar de
modalitatea în care inculpatul Coman îşi expune propria versiune a faptelor.
În ceea ce priveşte declaraţiile inculpatului J., director al R.A.J.D.P. începând cu vara anului 2009, acesta susţine cu
ocazia audierii în faza de judecată, că terenurile ce au făcut obiectul lucrărilor de împădurire erau predate de consiliile
locale către CJC care, la rândul său, le preda unei comisii speciale înfiinţate în cadrul R.A.J.D.P. şi condusă de
directorul juridic RRRR.. Inculpatul se referă însă cel mult la procedura scrisă, întrucât astfel cum rezultă din declaraţiile
inculpatului E., în realitate terenurile erau predate direct de Consiliile locale către RADJP, iar singurul membru al
presupusei comisii era în fapt inculpatul E..
Şi inculpatul J. confirmă faptul că nu au fost întocmite studii de fezabilitate, împăduririle fiind efectuate în baza unui
studiu cuprins în hotărârea de guvern din anul 2007, la care face referire şi expertul judiciar.
În ceea ce priveşte modalitatea în care se desfăşurau programele de împădurire, instanţa a constatat că din modul în

care inculpatul descrie aceste programe, exista o reală confuzie la nivelul ambelor instituţii, CJC cât şi R.A.J.D.P., în
legătură cu activităţile ce trebuiau efectuate în cadrul fiecărui program.
Reţine că potrivit inculpatului J., în cadrul programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, rolul R.A.J.D.P. ar fi
constat exclusiv în preluarea pomilor fructiferi de la Staţiunea de Cercetare pomicolă şi distribuirea lor către persoane
interesate, categorie care includea şi orice persoană fizică care făcea o cerere în acest sens. Or această manieră de
executare a obligaţiilor era, aşa cum s-a arătat anterior, în mod evident neconformă cu obligaţiile asumate prin Protocol.
O astfel de modalitate de executare nici nu era justificată din punct de vedere economic, întrucât în situaţia în care,
conform declaraţiilor inculpatului, R.A.J.D.P. nu făcea decât să transporte pomi fructiferi către destinatari, pomi preluaţi
de la un unic distribuitor, respectiv Staţiunea de Cercetare pomicolă, era suficient, cel puţin în cazul persoanelor fizice,
ca acestea să se adreseze direct Staţiunii pentru ridicarea acestor pomi fructiferi.
Mai mult RADJP a decontat în cadrul acestui program şi cheltuieli cu manopera, ceea ce în mod evident nu se justifică
în condiţiile prezentate de inculpatul J.. Însă, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi, confirmate şi de
inculpatul J., practic programul de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi a fost folosit ca material publicitar, inclusiv în
scopuri electorale, de preşedintele CJC care în compania altor persoane din conducerea Consiliului participa la
"activităţi de plantare" în curţile şcolilor sau primăriilor localităţilor destinatare.
Şi în cadrul programului de împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării aprobat prin HCJ nr. 402 din 2009 exista o
confuzie în ceea ce priveşte activităţile incluse. Astfel inculpatul J. arată că acest program se derula pe trei "paliere",
primul vizând împădurirea terenurilor predate pe bază de proces-verbal, al doilea vizând solicitările făcute direct de
primăriile interesate către RADJD pentru predarea de salcâmi şi alte specii, iar al treilea, contractele încheiate direct
între R.A.J.D.P. şi Consiliile locale.
În ceea ce priveşte contractele încheiate direct de Consiliile locale cu R.A.J.D.P., acestea nu puteau face parte din acest
program în lipsa unei specificaţii exprese, iar în al doilea rând, această afirmaţie este contrazisă de situaţia comunei
Independenţa, unde R.A.J.D.P. a stornat CJC factura încasată în baza unui pretins contract încheiat direct cu Consiliul
Local şi a pretins plata direct către acesta din urmă. De altfel, în condiţiile în care contractele erau încheiate direct între
Consiliile locale şi R.A.J.D.P., în lipsa unei stipulaţii exprese (şi această dovadă nu a fost făcută), obligaţia de plată - ca
şi răspunderea recepţiei lucrării - revenea Consiliilor locale, şi nu CJC.
În ce priveşte Proiectul Caravana Estivală, inculpatul susţine că acesta ar fi constat în amenajarea spaţiilor verzi de
lângă primării, consilii locale, cu specii ornamentale mai scumpe, iar din lipsa de fonduri s-a optat pentru plantarea
acestora cu puieţi de salcâm, care proveneau din pepinierele R.A.J.D.P. şi cu pomi fructiferi existenţi în silozurile
R.A.J.D.P. Or, chiar şi în această variantă "adaptată", afirmaţiile inculpatului nu corespund cu documentele care
justificau în teorie facturile pro-formă şi finală emise în primul semestru al anului 2012 în cadrul acestui program.
Confirmând încă o dată destinaţia de promovare publică a preşedintelui CJC pe care o îndeplinea şi acest proiect,
inculpatul J. relatează, semnificativ sub aspectul laturii subiective, că la plantarea pomilor fructiferi în localităţi participa şi
preşedintele CJC şi asista şi presa. Or, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor şi procesele-verbale de predare -
primire pe care aceştia le-au depus, pomii fructiferi la plantarea cărora participa în scop electoral şi preşedintele CJC
erau daţi în cadrul programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi şi nu în cadrul proiectului Caravana estivală.
Modul în care inculpatul J. relatează modalitatea de subconcesionare a lucrărilor de împădurire către S.C. N. S.R.L este
de asemenea relevantă atât pe planul laturii obiective cât şi laturii subiective. Conform inculpatului (şi confirmat de toate
datele de fapt existente), la momentul adoptării programelor, R.A.J.D.P. nu avea nici capacitatea logistică şi nici cea
financiară de efectuare a lucrărilor de împădurire, obligaţia iniţială a Regiei fiind de a înfiinţa păduri de protecţie pe
marginea drumurilor judeţene, care erau lucrări reduse ca amploare, şi acestea fiind de altfel concesionate către diverse
societăţi (SSSS., TTTT., UUUU. S.A. în proiectul Caravana Estivală conform declaraţiilor inculpatului).
Prin intermediul vicepreşedintelui OOOO. şi cu contribuţia directă a directorului economic QQQQ. s-a negociat direct cu
S.C. N., cu care R.A.J.D.P. încheiase anterior în cadrul unei licitaţii publice un contract de valorificare a masei lemnoase
rezultate în urma tăierii pomilor uscaţi de pe marginea drumurilor. Inculpatul J. susţine că preţul de 6.000 RON/ha,
stabilit în contractul cu S.C. N., a fost rezultatul unei negocieri, şi nu cunoaşte dacă acest preţ i-a fost impus inculpatului
Coman.
Instanţa a observat că susţinerile inculpatului Coman sunt în sens contrar, respectiv că a fost un preţ impus. În oricare
din variantele prezentate de cei doi inculpaţi însă, a reţinut că acest preţ era unul foarte mic pentru a garanta calitatea
lucrărilor - aspect ce rezultă direct din declaraţiile inculpatului E., cât şi din declaraţiile inculpatului Coman. De altfel
preţul la care R.A.J.D.P. a decontat aceleaşi lucrări de la CJC a fost unul dublu.

Reţine de asemenea că la momentul încheierii contractului de concesionare, ambele părţi erau conştiente de faptul că
nici S.C. N. S.R.L. nu deţinea nici experienţa, nici capacitatea logistică sau financiară de a executa aceste lucrări.
Obiectul iniţial de activitate al S.C. N. S.R.L era agricultura, iar contractul de preluare a materialului lemnos uscat nu era
în niciun caz o dovadă a experienţei sau capacităţii logistice. S.C. N. S.R.L nu a avut la nici un moment mai mult de 30-
40 de angajaţi, aspect ce trebuia să fie cunoscut de R.A.J.D.P., astfel încât activitatea ce a fost prestată direct de S.C.
N. putea fi practic realizată şi direct de R.A.J.D.P. în acelaşi mod. Pe de altă parte, era evident că lucrările de împădurire
urmau să fie unele de amploare, aspect ce rezulta direct din conţinutul programelor adoptate de CJC, astfel încât
afirmaţia inculpatului J., în sensul că la încheierea acestui contract se prevedea doar înfiinţarea de perdele de protecţie
a drumurilor nu constituie o justificare pertinentă din punct de vedere logic.
Instanţa a înlăturat, de asemenea, afirmaţiile inculpatului în sensul că 85% din materialul săditor folosit provenea din
pepinierele proprii R.A.J.D.P. întrucât aceasta este infirmată de documentele justificative depuse de R.A.J.D.P. şi
analizate mai sus, care dovedesc că a fost achiziţionată din surse externe o cantitate mult mai mare decât cea estimată
de inculpat.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că R.A.J.D.P. verifica în teren lucrările efectuate de S.C. N., s-a
reţinut că aceasta este neveridică, pentru argumentele prezentate şi pentru care au fost înlăturate şi susţinerile
inculpatului Ene în acelaşi sens.
Conform inculpatului K., contractul de negociere a fost încheiat în mod direct, fiind chemat în acest sens la sediul
R.A.J.D.P. de directorul economic QQQQ., la preţul de 6.000 de RON per ha, preţ ce a fost impus de R.A.J.D.P.,
arătând că i s-a specificat clar că trebuie să se încadreze în acest preţ sau lucrarea va fi atribuită altcuiva. Inculpatul
confirmă faptul că obiectul de activitate iniţial a fost agricultura şi prestarea de servicii, iar în anul 2009 numărul de
angajaţi a fost de 30. Inculpatul susţine că a apreciat că societatea sa putea efectuata lucrările la acest preţ prin
angajarea de zilieri din localităţi, şi a prevăzut o întindere mult mai redusă a lucrărilor. Instanţa a constatat că amploarea
dobândită ulterior de lucrările de împădurire, şi cu privire la care S.C. N. nu mai avea capacitatea de a le finaliza, nu l-a
împiedicat pe inculpat să renunţe la contractul iniţial.
Inculpatul confirmă faptul că predarea terenurilor se făcea fără un plan topografic, fiindu-i indicate parcelele fizic de către
un reprezentant al primăriei în prezenţa unui reprezentant al R.A.J.D.P. Confirmă de asemenea starea de degradare a
95% din terenurile predate, fapt constatat şi de expertul tehnic, afirmând că problema compatibilităţii între aceste soluri
şi soiurile folosite nu era responsabilitatea sa. Confirmă de asemenea că nu a făcut decât să respecte schema de
plantare stabilită de R.A.J.D.P. - fapt confirmat de asemenea de expertul judiciar.
Inculpatul arată că la finalizarea lucrărilor de plantare pe o suprafaţă, se încheia un proces-verbal de recepţie de un

reprezentant al R.A.J.D.P., fără a menţiona vreo situaţie în care reprezentantul R.A.J.D.P. ar fi refuzat să încheie un
astfel de proces-verbal sau i-ar fi cerut să refacă lucrările.
Inculpatul susţine de asemenea că R.A.J.D.P. întârzia în numeroase rânduri cu plata facturilor, şi chiar i se solicita să
emită facturile mai târziu cu câteva luni. Curtea constată că această din urmă afirmaţie este infirmată şi de relatările
inculpatului J., dar şi de facturile regăsite în contabilitatea R.A.J.D.P.. Inculpatul Coman a aratat că a asigurat şi o parte
din materialul săditor - care consta în cenuşel, sălcioară, păducel, vişin turcesc, ultima specie fiind folosită pentru
plantarea unui tern de 7 ha. Există însă un semn de întrebare dacă aceste specii erau adecvate programelor de
împădurire.
Conform inculpatului Coman, întrucât societatea sa avea obligaţia de a asigura întreţinerea pădurilor, în vara anului
2012 s-a făcut o sesizare către R.A.J.D.P. pentru constatarea calamităţilor cauzate de secetă, iar în data de 5.06.2013,
o sesizare cu privire la distrugerea pădurilor prin păşunat.
În declaraţia dată la data de 19.04.2016, inculpatul a arătat că nu există o corespondenţă între facturile emise de S.C. N.
S.R.L. şi cele emise de RAJPD, aceasta fiind de altfel şi concluzia specialistului contabil. Susţine inculpatul că suma de
peste 30.000.000 RON aferentă celor 49 de facturi emise de R.A.J.D.P. nu a fost primită de societatea sa. Instanţa a
remarcat faptul că afirmaţiile inculpatului sunt contrazise de constatările specialistului contabil, efectuate pe baza
documentelor contabile ce au fost identificate şi a relaţiilor furnizate de instituţiile bancare.
Inculpatul M. a declarat că inculpatul L. a fost cel care s-a ocupat în principiu de relaţia cu R.A.J.D.P., reluând în mod
similar aceleaşi detalii relatate de cel dintâi. Instanţa reţine că inculpatul Popa, neimplicându-se activ în negocierile cu
R.A.J.D.P., s-a implicat însă direct şi substanţial în partea de activitate infracţională constând în sustragerea de la plata
obligaţilor către stat, realizată inclusiv prin întocmirea de evidenţe duble cu privire la muncitorii zilieri folosiţi în activităţile

de împădurire. Probatoriul administrat relevă că ambii inculpaţi administratori ai S.C. N. erau implicaţi activ şi direct în
activitatea societăţii, aceasta implicând în mod logic şi luarea deciziei de a intra în raporturi frauduloase de sub-
concesiune cu R.A.J.D.P.
Cu privire la inculpatul F., Curtea a reţinut că acesta nu a dorit să fie audiat cu privire la aceste fapte. Probatoriul
administrat relevă însă că inculpatul a fost în perioada relevantă, principalul factor de decizie la nivelul Consiliului
Judeţean Constanţa, fiind iniţiatorul, atât legal dar şi în fapt, al proiectelor şi programelor folosite ca pretext al decontării
unor sume impresionante de bani către R.A.J.D.P., în al doilea rând, ca ordonator de credite, având răspunderea
legalităţii efectuării acestor plăţi.
Inculpaţii au contestat concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea silvicultură întocmit în cauză. Dincolo de
elementele ce ţin de nelegalitate (precum prezenţa expertului parte, specializarea expertului judiciar, ce au fost analizate
în cadrul procedurii de cameră preliminară), au fost susţinute o serie de observaţii asupra temeiniciei raportului, pe care
instanţa le-a considerat nefondate, respingând solicitările de efectuare a unui nou raport de expertiză cu acelaşi obiect.
Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile martorilor audiaţi cât şi înscrisurile existente - în maniera eliptică de întocmire -
confirmă concluziile expertului judiciar oficial, astfel cum s-a examinat mai sus, punctual cu privire la fiecare localitate.
În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpaţilor reprezentanţi ai R.A.J.D.P. şi CJC, Curtea a reţinut că unul dintre
martorii audiaţi a arătat explicit că în contextul controlului Curţii de Conturi şi ulterior al organelor de urmărire penală, un
angajat al CJC a încercat să fotografieze plantaţii care nici nu fuseseră efectuate de R.A.J.D.P.
Obiecţiunile inculpaţilor R.A.J.D.P. şi J. la raportul de expertiză, învederate şi cu ocazia cererilor de refacere a acestei
probe, depusă după epuizarea administrării probei testimoniale, se referă la o pretinsă contradicţie între constatările şi
concluziile acestuia, modul de exprimare a expertului, nesusţinerea concluziilor prin argumentări tehnice temeinice. Un
alt argument se referă la necesitatea efectuării unei distincţii între perioada martie - aprilie 2014 când speciile vizionate
în teren nu intraseră în vegetaţie şi cea dintre 24.04.2014 - 21.05.2014 când au fost efectuate în teren constatări de
către expertul parte.
Instanţa a apreciat că, aceste critici nu sunt pertinente făcând referire la încheierile de respingere a acestor cereri de
probatorii. Expresiile folosite de expert, şi contestate de inculpaţi, respectiv cred, consider, sunt corecte şi denotă
profesionalism, întrucât semnifică exprimarea unei opinii de specialitate, cu grad de probabilitate (specific oricărei
expertize), în acest mod expertul evitând justificat să îşi asume concluzii certe pe situaţia de fapt, ceea ce ar fi interferat
cu atribuţiile judiciare ale instanţei. În plus, instanţa a remarcat faptul că, constatările expertului judiciar în perioada
martie - aprilie 2014, în sensul că puieţii regăsiţi în teren erau uscaţi, exclude posibilitatea ca aceştia să "renască" după
o lună de zile, când a avut loc constatarea expertului parte, indiferent de momentul teoretic al intrării în vegetaţie a unei
specii de puieţi.
Cu privire la cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză tehnică în specialitatea silvicultură formulată de
inculpaţii W. şi VVVV., instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, întrucât obiectivele de expertiză indicate fiind deja
lămurite în baza probelor administrate în cauză.
A fost de asemenea contestat raportul de constatare tehnico - contabilă efectuat în cauză. În plus faţă de argumente
expuse cu ocazia respingerii cererilor de efectuare a unui raport de expertiză contabilă, Curtea a reţinut că specialistul
contabil a avut la dispoziţie toate documentele remise de toate instituţiile şi persoanele implicate, iar în cursul cercetării
judecătoreşti nu au fost depuse înscrisuri contabile noi, obiectivele unei eventuale expertize, astfel cum au fost solicitate
de inculpaţi în cererile depuse consecutiv, inclusiv cele ce se regăsesc în volumul 8 instanţă, fiind lămurite cu ocazia
analizării situaţiei de fapt în baza probelor detaliate mai sus.
Sub aspectul prejudiciului, s-a reţinut că în ceea ce priveşte fapta expusă la punctul 2.4, valoarea totală a celor 49 de
facturi decontate ilegal de Consiliul Judeţean Constanţa este de 21.930.451,34 RON, din care suma de 1.675.849,95
RON a fost decontată în ceea ce priveşte lucrările efectuate în comuna Independenţa, astfel încât cu privire la fapta
expusă la acest punct s-a reţinut cu titlul de prejudiciu suma de 20.254.603,36 RON, reprezentând diferenţa dintre cele
două valori.
Cu privire la fapta descrisă la subpunctul 2.4, instanţa a reţinut în plus că, documentele justificative ce au stat teoretic la
baza decontării celor 49 de facturi au fost în mod evident insuficiente şi neadecvate pentru a justifica aceste decontări.
Inculpaţii F., J., L. şi M. au prevăzut şi urmărit acest efect al decontărilor nelegale. Ca şi Caravana estivală şi Programul
de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, şi celelalte programe de împădurire ce au stat teoretic la baza facturilor emise
de R.A.J.D.P. au fost concepute şi folosite de aceşti inculpaţi ca o modalitate convenabilă şi aparent legală de

transformare a unei părţi substanţiale din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, într-un folos necuvenit către
R.A.J.D.P. şi S.C. N. S.R.L..
În încheierea contractelor de concesiune a lucrărilor de împădurire între R.A.J.D.P. şi S.C. N. nu s-a avut în vedere în
niciun moment atingerea scopului programelor de împădurire, care ar fi fost, în ipoteza realizării lor corecte, de un real
beneficiu judeţului Constanţa, ci doar împărţirea sumelor de beneficiilor între Regie şi societate, prin stabilirea unor
clauze contractuale care să nu angajeze juridic pe nici una dintre părţi, şi să poată fi invocate formal într-un litigiu pentru
exonerarea de obligaţii.
În cauză s-a procedat la întocmirea, în anul 2012 de procese-verbale de constatare a porţiunilor calamitate de secetă,
aceasta în condiţiile în care lucrările începuseră în anul 2010, iar lucrările de întreţinere trebuiau să înceapă în teorie la
sfârşitul aceluiaşi an, astfel încât constatarea subită, doar în vara anului 2012, a faptului că mare parte din plantaţii au
fost distruse de secetă, este neplauzibilă. Dimpotrivă, inclusiv martorii audiaţi în cauză care au participat ca zilieri la
lucrările de plantare efectuate de S.C. N. S.R.L. confirmă faptul că parte din puieţi erau deja uscaţi la momentul plantării;
acelaşi aspect îl învederează şi o parte din primarii audiaţi în calitate de martori, în cursul urmării penale; atât expertul
judiciar, cât şi inculpaţii Coman şi E. confirmă faptul că majoritatea terenurilor erau într-o stare de degradare ce făcea
problematic succesul lucrărilor de împădurire.
Toate aceste elemente de fapt conduc la concluzia că, dimpotrivă, cauzele pentru care lucrările de împădurire, în
măsura în care s-au efectuat, nu au rezistat, au fost preexistente secetei din anii 2011-2012, şi nu au legătură cu acest
factor.
În ceea ce priveşte plângerile formulate în august 2013 de R.A.J.D.P. pentru pretinsele distrugeri cauzate de păşunatul
necontrolat, reprezintă o probă pro-causa, preconstituită formal. Plângerea penală a fost formulată ulterior controlului
efectuat de Curtea de Conturi şi în momentul în care era previzibilă o eventuală cercetare penală. În plus, în condiţiile
unor lucrări de întreţinere într-adevăr ritmice, era logic imposibil ca astfel de distrugeri să nu fie constatate mai devreme;
problema păşunatului era previzibilă încă de la încheierea contractelor de concesiune către S.C. N., astfel încât
problema pazei pădurilor înfiinţate era o chestiune esenţială pentru proiect, ce a fost omisă, în opinia instanţei, deliberat.
Astfel cum se observă din conţinutul Hotărârilor Consiliilor locale de dare în administrare a terenurilor, acestea
rămâneau în administrarea CJC pe toată durata de existenţă a pădurilor, Consiliului Judeţean revenindu-i astfel
răspunderea pentru întregul proces, de la luarea în administrare a parcelelor până cel puţin la ajungerea în stare de
masiv. Or, la primirea acestor terenuri nu s-a examinat, nici din partea Consiliului Judeţean, şi nici din partea R.A.J.D.P.,
ca partener şi executant principal, dacă terenurile preluate erau cel puţin apte să suporte o lucrare de împădurire. Nu s-a
observat faptul că o parte semnificativă din terenuri erau păşuni comunale, element pentru care o serie din hotărârile
Consiliilor locale au fost şi anulate în instanţă ca urmare a contestaţiilor formulate de Prefect; în plus, având această
destinaţie iniţială, şi în lipsa unor măsuri concrete, era previzibil şi uşor anticipabil că deţinătorii de capre vor continua să
aducă animalele în aceleaşi zone, aceştia considerându-se de altfel în mod rezonabil îndreptăţiţi să continue să le
folosească pentru păscut.
Puţinele excepţii în care pădurile au supravieţuit, într-o măsură suficientă pentru a produce efecte benefice asupra
microclimatului şi cantităţii de precipitaţii, întăresc concluziile de mai sus. În aceste cazuri, primăriile localităţilor, prin
eforturi proprii şi mobilizarea locuitorilor, au asigurat paza pădurilor înfiinţate şi au contribuit la îngrijirea lor; semnificativă
este şi situaţia localităţii Lipniţa, unde la alegerea terenurilor s-a luat în calcul faptul că nu mai sunt necesare pentru
păşunat întrucât numărul animalelor s-a diminuat foarte mult.
Instanţa a apreciat că toate aceste elemente de fapt confirmă existenţa faptelor şi sub aspectul laturii subiective. Dacă în
cazul inculpaţilor cu putere de decizie, respectiv F., J., L. şi M. se conturează intenţia directă, în cazul inculpaţilor VVVV.,
H., I., C., din cadrul CJC, şi E., din cadrul R.A.J.D.P., instanţa a reţinut că aceştia au avut practic - pentru raţiuni diferite
însă,- o atitudine de indiferenţă faţă de rezultatul păgubitor al acestor activităţi de împădurire, acceptând rezultatul ilicit al
prejudicierii bugetului Consiliului Judeţean.
Sub aspectul încadrării juridice, instanţa a reţinut că în actul de sesizare au fost reţinute patru infracţiuni de abuz în
serviciu, şi respectiv complicitate, în raport de fiecare din cele patru subpuncte, cu menţiunea că, în cazul inculpaţilor L.,
M. şi S.C. N. S.R.L s-au reţinut doar două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în raport de ultimele două
subpuncte.
Instanţa a apreciat că actele de decontare nelegală a facturilor emise în baza tuturor celor patru subpuncte au avut la
bază o rezoluţiune unică, atât din parte autorilor cât şi a complicilor, justificându-se reţinerea unei singure infracţiuni de
abuz în serviciu, în formă continuată şi cu reţinerea consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea însumată a

facturilor.
S-a reţinut, în sprijinul acestei idei, că au existat vizibile suprapuneri între cele patru activităţi descrise distinct; aşa cum
s-a arătat, în cadrul proiectului Caravana Estivală şi programului de refacere a livezilor, a existat o dublă decontare
parţială; facturile emise pentru localitatea Independenţa fac parte din cele analizate la punctul 2.4, cu privire la
programele de împădurire aprobate prin HCJ 402 şi 301; programele s-au derulat simultan, aplicarea menţiunii de bun şi
aprobat s-a realizat de aceeaşi persoană în toate cazurile, decontarea facturilor a avut la bază aceeaşi procedură; în
toate cazurile, facturile au fost însoţite de documente justificative eliptice, conţinând menţiuni nereale, şi insuficiente ca
valoare probatorie pentru a justifica înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor solicitate în baza lor; urmărirea tuturor
celor patru programe a căzut în sarcina aceleiaşi direcţii şi, mai specific, a aceloraşi inculpaţi. În consecinţă, s-a apreciat
că aceste elemente sunt suficiente pentru a justifica concluzia că actele materiale reţinute în cazul fiecărui subpunct sunt
similare, săvârşite la intervale de timp reduse, iar modalitatea de derulare a activităţii infracţionale din partea tuturor
persoanelor fizice şi juridice implicate relevă o rezoluţie infracţională unică.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reţinute
cu privire la cele patru situaţii de decontări ilegale în legătură cu proiectul Caravana Estivală, programul de refacere a
plantaţiilor de pomi fructiferi, comuna Independenţa şi situaţia facturilor emise în perioada 2010 - 2012 în alte programe
de împădurire, într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, şi respectiv complicitate la abuz în serviciu, în formă
continuată şi cu reţinerea consecinţelor deosebit de grave, în conformitate cu cererea de schimbare a încadrării juridice
detaliată în încheierea de amânare a pronunţării.
În consecinţă, pentru motivele arătate, a schimbat încadrarea juridică cu privire la faptele ce au fost descrise la punctul
2, astfel:
- pentru inculpaţii F. şi C., din 4 infracţiuni de abuz în serviciu, cu încadrările reţinute în actul de sesizare la pct. b,c,d şi e
din dispozitivul rechizitoriului, în o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la
art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C.
pen.
- pentru inculpaţii G., H. şi I., din 4 infracţiuni de abuz în serviciu, astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu la pct. a,b,c şi
d din dispozitivul rechizitoriului, într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr.
şi art. 5 alin. (1) C. pen.
- pentru inculpaţii J., E. şi R.A.J.D.P., din 4 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, astfel cum au fost reţinute în
rechizitoriu, la punctele a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului, într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în
serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art.
309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
- pentru inculpaţii L., M. şi S.C. N. S.R.L., din 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, astfel cum au fost reţinute
în rechizitoriu, într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art.
art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În drept, a reţinut că faptele inculpatului F., care, în perioada 2010-2012, în calitate de ordonator de credite şi preşedinte
al Consiliului Judeţean Constanţa, împreună cu inculpaţii C., G., H., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P., şi, în
ce priveşte faptele descrise la punctele 2.3 şi 2.4, şi cu sprijinul inculpaţilor K., M. şi S.C. N. S.R.L., a efectuat plăţi
nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60
RON), în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09
RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza
HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), prin încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art.
43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, art. 22 alin. (1) şi 23 alin. (1) din Legea nr.
273/2006, şi art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă
funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, cu
reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, şi în condiţiile producerii de consecinţe
deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C.
pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen.
Fapta inculpatei C. care, în anul 2012 în calitate de Director General al Direcţiei Generale Economică Financiară din

cadrul CJC, împreună cu inculpaţii WWWW., G., H., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P., şi, în ce priveşte
faptele descrise la punctele 2.3 şi 2.4, şi cu sprijinul inculpaţilor K., M. şi S.C. N. S.R.L., a efectuat plăţi nelegale către
R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), în cadrul
Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în
legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza HCJ nr.
310/2009 şi 402/2009 (8 facturi în valoare de 6.661.577,32 RON.), prin încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art.
43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, şi art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr.
82/1991, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj
patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu
alte persoane, şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000
rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen.
Având în vedere că inculpata a fost numită în funcţia cu privire la care s-au formulat acuzaţiile la sfârşitul anului 2011,
răspunderea sa penală şi civilă vizează doar facturile decontate în anul 2012, astfel încât pentru fapta descrisă la
punctul 2.4, vizează doar facturile decontate începând cu momentul numirii în această funcţie, respectiv facturile
enumerate conform centralizatorului întocmit de specialistul contabil, un număr de 8 facturi, din care suma achitată în
anul 2012 - în valoare de 6.661.577,32 RON.
Fapta inculpatului G., care, în perioada 2010-2012, în calitate de arhitect şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi
Lucrări Publice a Consiliului Judeţean Constanţa, împreună cu inculpaţii F., C., H., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E.,
R.A.J.D.P., şi, în ce priveşte faptele descrise la punctele 2.3 şi 2.4, şi cu sprijinul inculpaţilor K., M. şi S.C. N. S.R.L., a
efectuat plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de
1.239.987,60 RON), în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de
773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95
RON) şi în baza HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), prin încălcarea atribuţiilor de serviciu
stabilite prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz
în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă
continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, şi în condiţiile producerii
de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen.
Fapta inculpatului H., care, în perioada 2010-2012, în calitate de şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului
Judeţean Constanţa, împreună cu inculpaţii F., C., G., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P., şi, în ce priveşte
faptele descrise la punctele 2.3 şi 2.4, şi cu sprijinul inculpaţilor K., M. şi S.C. N. S.R.L., a efectuat plăţi nelegale către
R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), în cadrul
310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), prin încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art. 43 alin.
(1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă
funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu
deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C.
pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen.
Fapta inculpatului I., care, în perioada 2010-2012, împreună cu inculpaţii F., C., H., XXXX., şi cu sprijinul inculpaţilor J.,
E., R.A.J.D.P., şi, în ce priveşte faptele descrise la punctele 2.3 şi 2.4, şi cu sprijinul inculpaţilor K., M. şi S.C. N. S.R.L.,
a efectuat plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de
1.239.987,60 RON), în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de
773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95
RON) şi în baza HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), prin încălcarea atribuţiilor de serviciu
stabilite prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz
în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă
continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, şi în condiţiile producerii
de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu
Fapta inculpatului J., care, în perioada 2010-2012, în calitate de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, i-a ajutat pe

inculpaţii F., C., H., XXXX. şi I., să facă plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în
valoare de 1.239.987,60 RON), în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în
valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de
1.675.847,95 RON) şi în baza HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), constituie infracţiunea
de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau
nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, şi
în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C.
pen.
Fapta inculpatului E., care, în perioada 2010-2012, în calitate de inginer în cadrul R.A.J.D.P. Constanţa, i-a ajutat pe
inculpaţii F., C., H., XXXX. şi I., să facă plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în
valoare de 1.239.987,60 RON), în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în
valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de
1.675.847,95 RON) şi în baza HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), constituie infracţiunea
de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau
nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, şi
în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr.
pen.
Cu privire la cererea inculpatului E. prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa în
infracţiunea de neglijenţă în serviciu, instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, arătând că forma de vinovăţie cu care
inculpatul a acţionat, astfel cum s-a dezvoltat mai sus, este intenţia, iar participaţia sa este cea a complicităţii, condiţii în
care în mod corect s-a reţinut şi în actul de sesizare că faptele inculpatului constituie infracţiunea de complicitate la abuz
în serviciu.
Fapta inculpatei R.A.J.D.P. Constanţa, care, în perioada 2010-2012, i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., XXXX. şi I., să facă
plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), în cadrul
310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu
dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu
deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu
Fapta inculpatului K., care, în perioada 2010-2012, în calitate de administrator al S.C. N. S.R.L., i-a ajutat pe inculpaţii
F., C., H., XXXX. şi I., să facă plăţi nelegale în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în
valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), constituie
infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj
alte persoane, şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din
Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C.
pen. şi 5 C. pen.
Fapta inculpatului M., care, în perioada 2010-2012, în calitate de administrator al S.C. N. S.R.L., i-a ajutat pe inculpaţii
F., C., H., XXXX. şi I., să facă plăţi nelegale în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în
valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), constituie
infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj
alte persoane, şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din
Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C.
pen. şi 5 C. pen.
Fapta inculpatei S.C. N. S.R.L, care, în perioada 2010-2012, i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., XXXX. şi I., să facă plăţi
nelegale în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în

baza HCJ nr. 310/2009 şi 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), constituie infracţiunea de complicitate la abuz
în serviciu cu scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, cu reţinerea
circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit
de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea
art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen.
3. În ceea ce priveşte acuzaţiile referitoare la constituirea şi aderarea la un grup infracţional organizat, în actul de
sesizare s-a reţinut că inculpaţii F., R.A.J.D.P. Constanţa şi J. au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de
cel dintâi, al cărui scop l-a constituit săvârşirea de fapte penale în scopul fraudării intereselor economice ale Consiliului
Judeţean Constanţa. Se reţine că la acest grup au aderat inculpaţii C., I., G., H., fără a căror contribuţie nu era posibilă
atingerea scopului infracţional, şi inculpaţii S.C. N. S.R.L., L. şi M., parţial beneficiari ai sumelor obţinute în acest mod.
Curtea a reţinut că acuzaţiile procurorului au susţinere în probatoriul administrat, programele şi proiectele descrise mai
sus constituind doar un pretext pentru deturnarea unor fonduri substanţiale din bugetul CJC către cel al R.A.J.D.P. şi
S.C. N. S.R.L.. Acest mecanism este rezultatul unei hotărâri comune, explicite sau acceptate tacit, dar în oricare din cele
două variante transformate într-o colaborare permanentă, a inculpaţilor F. şi J., cu implicarea specifică a R.A.J.D.P. care
a acţionat în calitate de persoană juridică prin decizia directorului său general.
Reţinerea persoanei juridice R.A.J.D.P. ca şi membru constituent al grupului infracţional organizat este corectă atât din
punct de vedere al definiţiei legale cât şi al situaţiei de fapt. Dispoziţiile art. 367 alin. (6) C. pen. nu limitează sintagma de
persoane la persoanele fizice, şi nici practica judiciară nu introduce o astfel de limitare. Pe de altă parte, dincolo de
redactarea textului care nu face o distincţie sub acest aspect, instanţa a arătat că definiţia legală stabileşte condiţia ca
grupul să fie format, iar nu constituit de trei persoane, fiind astfel suficient ca în integralitatea sa, cu includerea şi a celor
care aderă la grup, acesta să aibă în componenţă cel puţin trei persoane, condiţie care este îndeplinită în cauză şi prin
referire strict la persoanele fizice.
Regia de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Constanţa a acţionat ca şi constituent al grupului, R.A.J.D.P. fiind în
cazul tuturor programelor de împădurire principalul executant al acestora. Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.,
ce reia dispoziţiile din C. pen. anterior, persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea
obiectului său de activitate; or în acest caz datele existente indică că toate persoanele cu putere de decizie la nivelul
acestei persoane juridice (incluzând directorii economici şi juridici) au fost implicate în activitatea infracţională.
De asemenea, instanţa a reţinut că angajaţii CJC implicaţi în procedurile de decontare, respectiv C., G., H. şi I., au avut
o contribuţie esenţială în îndeplinirea rezoluţiei infracţionale prestabilite. În cazul inculpaţilor C. şi I., aderarea şi
sprijinirea grupului a fost o decizie luată prin acceptarea rezultatului infracţional, în cazul celor doi inculpaţi instanţa
reţinând că au acţionat cu intenţie indirectă.
S-a arătat că potrivit practicii judiciare majoritare existenţa grupului infracţional organizat nu este condiţionată de relaţii
directe şi personale între toţi membrii, sau de existenţa unui scop calificat şi intenţiei directe în cazul membrilor aderenţi,
fiind suficient ca persoanele ce aderă la grup, chiar dacă nu se cunosc personal, să aibă cunoştinţă că acţiunile lor se
sprijină şi coordonează reciproc şi converg spre acelaşi rezultat infracţional stabilit de membrii constituenţi.
Or, în acest caz, chiar dacă nu aveau legături personale directe, fiecare dintre inculpaţii angajaţi ai CJC cunoşteau că
avizele sau aprobările date plăţilor conform atribuţiilor fiecăruia se intercondiţionează. Astfel, inculpata C. se baza pe
menţiunea "bun şi aprobat" aplicată de inculpatul I., care la rândul său a primit această atribuţie de la şeful ierarhic H.,
care la rândul său exercita atribuţiile de control în proiectele de împădurire împreună cu inculpatul XXXX..
În ceea ce priveşte pe inculpatul E., aderarea sa la acest grup s-a realizat cu aceeaşi formă a intenţiei indirecte, acesta
acceptând să îşi aducă contribuţia la emiterea facturilor R.A.J.D.P. şi trimiterea lor spre decontare CJC, deşi cunoştea
că acestea nu au o bază faptică şi a procedat în acest mod într-un timp suficient de îndelungat pentru ca participarea sa
să fie considerată una esenţială producerii rezultatului urmărit, anume fraudarea bugetului CJC.
În ceea ce priveşte pe inculpaţii K., M. şi pe cale de consecinţă S.C. N. S.R.L, aderarea acestora la grupul constituit de
inculpaţii F., J. şi R.A.J.D.P. a fost una direct interesată, ei stabilind o relaţie directă cu R.A.J.D.P. - care este practic
singurul partener economic al S.C. N. în perioada 2010-2012. Modul de distribuire a sumelor provenite din bugetul CJC
implica în mod consistent pe inculpaţii K. şi M., care sunt practic principalii beneficiari ai schemei infracţionale construite
în jurul proiectelor de împădurire.
În ceea ce priveşte susţinerile apărării prin care contestă reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 lit. a) C.
pen. în condiţiile existenţei în concurs şi a infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen., Curtea a apreciat că această

circumstanţă agravantă are o natură distinctă de infracţiunea de grup infracţional organizat şi se impune reţinerea ei în
raport de infracţiunile de abuz în serviciu, singura limitare vizând infracţiunea de grup infracţional organizat.
Însă, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, care are o existenţă distinctă de cea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.,
reţinerea aceste circumstanţe se impune din perspectiva modalităţii concrete de săvârşire a faptei, prin participarea
concretă, directă, a cel puţin trei persoane, în calitate de autori şi complici, ceea ce constituie atât din punct de vedere
juridic cât şi al situaţiei de fapt, o situaţie distinctă de existenţa faptei de grup infracţional organizat. Reţinerea în concurs
şi a infracţiunii de grup infracţional organizat nu presupune invariabil că infracţiunea scop a fost săvârşită cu participarea
concomitentă sau succesivă în calitate de autori şi complici a cel puţin trei persoane, fiind posibil ca una dintre
infracţiunile scop să fie comisă, spre exemplu, de un singur membru au grupării infracţionale.
Sub aspectul încadrării juridice, faptele inculpaţilor F., J. şi R.A.J.D.P. care în perioada 2010-2012 au constituit un grup
infracţional organizat în scopul fraudării bugetului Consiliului Judeţean Constanţa întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C.
pen.
Faptele inculpaţilor C., G., H., I., E., K., M. şi S.C. N. S.R.L. care în perioada 2010-2012 (în cazul inculpatei C. activitatea
infracţională limitându-se la anul 2012) au aderat la grupul infracţional constituit de inculpaţii menţionaţi anterior,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Ca element comun, scopul grupului infracţional organizat a constituit săvârşirea faptelor descrise la punctul 2.
4. Sub aspectul acuzaţiilor legate de includerea în mod nelegal în domeniul privat a Portului dunărean Izvoarele şi
vânzarea acestuia către Consiliul Judeţean Constanţa, Curtea a reţinut în că, prin Hotărârea Consiliului Local al
Comunei Lipniţa nr. 50/28.09.2007 a fost introdus în domeniul privat al comunei Portul dunărean din satul Izvoarele, în
suprafaţă de 17.300 mp teren intravilan, cu destinaţia curte construcţii, iar prin Hotărârea Consiliului Local al comunei
Lipniţa nr. 51/28.09.2007 a fost introdus în domeniul privat al comunei cheul portului dunărean, în suprafaţă de 1.500 mp
teren intravilan, cu destinaţia curţi construcţii.
În expunerile de motive ale celor două hotărâri, întocmite de inculpatul A., se face referire la dispoziţiile C. civ. actualizat
până la data de 01.05.2001, art. 477 "toate averile vacante şi fără stăpân sunt ale domeniului public", şi art. 646
"bunurile fără stăpân sunt ale Statului". Se arată că, întrucât cheul din localitatea Izvoarele, în suprafaţă de 1.498 mp, şi
Portul din localitatea Izvoarele, în suprafaţă de 17.300 mp, nu figurează în registrul agricol şi nici în registrul rol al
Primăriei, se consideră că acestea nu au proprietar, motiv pentru care se propune introducerea în domeniul privat al
comunei Lipniţa.
Prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Lipniţa nr. 51/28.09.2007 a fost completat şi actualizat inventarul bunurilor
care aparţin domeniului privat al comunei Lipniţa, prin introducerea portului din localitatea Izvoarele şi a cheului.
Hotărârile au fost vizate spre legalitate de inculpata B., secretara comunei începând cu anul 2000.
Prin încheierea nr. 14150/29.07.2008 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, Biroul de cadastru şi
Publicitate Medgidia, a fost admisă înscrierea în cartea funciară a imobilului cu numărul cadastral x, reprezentând teren
intravilan, cu destinaţia curţi construcţii, în suprafaţă măsurată de 17.000 mp, suprafaţa din acte de 17.300 mp, în
proprietatea privată a Comunei Lipniţa.
După intabularea imobilului, la solicitarea primăriei a fost întocmit un raport de evaluare a imobilului compus din teren în
suprafaţă de 17.000 mp şi YYYY., situat în sat Izvoarele, prin care a fost stabilită valoarea actualizată pentru luna august
2008, la suma de 1.050.000 RON.
Prin Hotărârea Consiliului Local Lipniţa s-a aprobat vânzarea, prin licitaţie publică, a imobilului compus din teren
intravilan în suprafaţă de 17.000 mp, categoria de folosinţă construcţii şi YYYY., situat în localitatea Izvoarele, cu
numărul cadastral x, stabilindu-se ca licitaţia să se ţină în ziua de 16.10.2008 ora 11:00, la preţul de pornire de
1.050.000 RON. La data licitaţiei s-a dispus reluarea procedurii de atribuire pentru data de 12.02.2009, ca urmare a
faptului că nu s-a prezentat nici un participant.
La a doua licitaţie organizată s-au înscris R.A.J.D.P. Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, R.A.J.D.P. oferind un
preţ de 1.050.000 RON, iar Consiliul Judeţean Constanţa - 1.051.500 RON. În urma supralicitării prin strigare directă,
Consiliul Judeţean Constanţa a oferit preţul final de 1.054.500 RON, iar conform procesului-verbal nr. x/12.02.2009 s-a
constatat adjudecarea bunului către CJC la acest preţ. În baza acestui proces-verbal Primăria com. Lipniţa a emis către
Consiliul Judeţean Constanţa factura nr. x/11.03.2009, pentru suma de 1.054.500 RON, cu TVA aferentă de 200.355

RON, în total suma de 1.125.855 RON.
La data de 17.07.2009, a fost autentificat sub numărul 548, la BNP P., contractul de vânzare-cumpărare încheiat între
Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentată prin inculpatul F. şi Comuna Lipniţa, reprezentată prin viceprimar ZZZZ., în
baza mandatul nr. x/08.07.2009 dat de inculpatul A., având ca obiect bunul imobil situat în intravilan, pe teritoriul
cadastral al satului Izvoarele, comuna Lipniţa, notat cu nr. cadastral x - Port Izvoarele, compus din terenul în suprafaţă
totală de 17.300 mp în acte, respectiv teren în suprafaţă totală de 17.000 mp rezultată la măsurători, categoria de
folosinţă curţi construcţii, cod grupă TDI şi din construcţia YYYY., existentă pe acesta.
În cuprinsul contractului se menţionează, cu privire la obiectul său: "construcţia YYYY. este o construcţie hidrotehnică
sub formă de platformă din beton armat, nefinalizată. Accesul la YYYY. se realizează pe o pasarelă de acces, suprafaţa
construită a acestora fiind de 1.315,84 mp în acte."
Conform constatărilor auditorilor Curţii de Conturi, CJC nu a întocmit documentaţia necesară pentru înregistrarea în
contabilitate a acestor active până la sfârşitul anului, pe cale de consecinţă nefiind înregistrate nici cheltuielile cu
amortizarea aferente în vederea recuperării valorii. Ulterior, la solicitarea organelor de urmărire penală, Consiliul
Judeţean Constanţa a comunicat că obiectivul Portul Izvoarele este înregistrat în evidenţa financiar contabilă a
Consiliului Judeţean ca şi clădire YYYY., cu o valoare de 1.206.367,64 RON şi teren Lipniţa, sat Izvoarele, cu o valoare
de 63.119,21 RON. CJC a comunicat de asemenea că pentru acest obiectiv nu s-au derulat investiţii.
Cu privire la istoricul acestui teren, astfel cum rezultă din adresa nr. x/27.01.2014 a Companiei naţionale Administraţia
Porturilor Fluviale S.A. Giurgiu, prin care a fost transmis procesul-verbal de recepţie nr. x/13.11.2008 şi documentaţia
aferentă, Curtea a reţinut că obiectivul de investiţii "Lucrări pentru expediţia calcarului de Băneasa la CS Călăraşi, Punct
de încărcare Pârjoaia" a fost aprobat prin Decretul nr. 316 din 13.10.1998 şi a avut ca destinaţie asigurarea cu calcar
calibrat a Combinatului Siderurgic Călăraşi, prin valorificarea zăcământului carierei de calcar de la Băneasa, jud.
Constanţa.
Investiţia a fost finanţată prin fonduri de la bugetul de stat şi s-a derulat prin Grupul Exploatare Flotă şi Porturi Galaţi
(devenită Întreprinderea de Navigaţie Fluvială Navrom Giurgiu) care, la rândul ei, a predat continuarea investiţiei către
Regia Autonomă Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu, înfiinţată în baza H.G. nr. 19/10.01.1991 care are în
administrare şi suprastructura din porturile industriale Călăraşi şi Pârjoaia.
Din anul 1998, Regia Autonomă Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu a devenit Compania Naţională
Administraţia Porturilor Fluviale S.A. Giurgiu. Valoarea devizului general al investiţiei a fost de 13.823.841 RON,
ordonator de surse fiind Ministerul Transporturilor.
În perioada 1992-1996 lucrările la această investiţie au continuat, în limita alocaţiilor bugetare primite de către Regia
Autonomă A.P.D.F. Giurgiu, şi au fost sistate în anul 1996, ca urmare a lipsei alocării fondurilor de la bugetul de stat.
Ulterior, din cauza încetării activităţii S.C. AAAAA. S.A. Călăraşi, proprietarul carierei de calcar de la Băneasa, S.C.
BBBBB. S.A. Constanţa şi-a sistat activitatea, rezultând că nu se mai justifică continuarea lucrărilor la investiţia "Lucrări
pentru expediţia calcarului de la Băneasa la CS Călăraşi, punct de încărcare Pârjoaia".
Recepţia efectuată urmare a sistării lucrărilor la acest obiectiv constată următoarele active: cheu pe virole (cheu vertical
tip estacadă, L-213 m) în valoare de 35.406,80 RON, pereu de protecţie a platformei de depozitare, S-5.200mp, în
valoare de 33.016,50 RON, platformă portuară, în spatele estacadei, în suprafaţă de 14.920 mp, platformă balast, în
aval de estacadă, în suprafaţă de 13.860 mp (valoare totală a platformelor de 134.084,60 RON), drum de acces în
valoare de 3.702,00 RON, cale de rulare stoker, lungime 23 m, cale de rulare recleimer, lungime 30 m, valoarea căilor
de rulare fiind de 1.101,40 RON.
Valoarea totală a suprastructurii recepţionate aferente investiţiei, în preţuri la nivelul anului 1992, este de 207.311,30
RON, la care se adaugă dragaje în valoare de 4.926 RON, utilaje depozit în valoare de 32.840,57 RON. Valoarea totală
a procesului-verbal de recepţie este de 245.078,07 RON. Conform anexei la procesul-verbal de recepţie, cheul vertical
tip estacadă face parte din investiţia "Lucrări pentru expediţia calcarului de Băneasa la CS Călăraşi, Punct de încărcare
Pârjoaia".
În acord cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, domeniul public al
statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexa la
lege, precum şi din alte bunuri de uz sau interes naţional, declarate ca atare de lege.
Anexa la Legea nr. 213/1998, punctul I, subpunctele 3 şi 22, prevede că domeniul public al statului este alcătuit din

următoarele bunuri:
3. apele de suprafaţă, cu albiile lor minore…
22. porturile maritime şi fluviale, civile şi militare - terenurile pe care sunt situate acestea, …cheiuri, precum şi alte
construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă.
În acord cu aceste dispoziţii şi faţă de natura imobilului teren şi construcţii ce a făcut obiectul Hotărârii de Consiliu local,
Curtea a reţinut că apartenenţa bunului la domeniul public al statului nu poate fi pusă la îndoială.
În apărare s-a invocat faptul că bunul imobil Portul Izvoarele nu constituie bun public al statului, întrucât aparţin statului
bunurile menţionate de art. 136 alin. (3) din Constituţia României şi în anexa Legii nr. 213/1998, dobândite prin unul din
modurile prevăzute de lege. Statul nu a făcut dovada incontestabilă a dreptului său de proprietate asupra terenului în
suprafaţă de 17.300 mp, iar interpretarea specialistului, care a întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data
de 24.03.2014, este eronată.
Statul român invocă drept titlu de proprietate asupra acestui teren Decretul nr. 316/1998 al Consiliului de Stat al RSR cu
anexele sale, act din care rezultă că Statul român a preluat de la Cooperativa Agricolă de producţie Coşlugea suprafaţa
de 22.000 mp teren neproductiv. Or, terenurile proprietatea statului care se aflau în exploatarea fostelor cooperative
agricole de producţie au intrat de regulă în proprietatea statului în mod abuziv, fără titlu valabil, fiind de notorietate că
procedura colectivizării s-a făcut abuziv. Se arată că terenul dobândit de Stat prin Decretul nr. 316 constituia teren uscat
neproductiv şi nu era menţionat în acest act un teren în albia fluviului Dunărea.
Chiar şi în situaţia în care terenul ar fi constituit bun domenial, el trebuia să se regăsească în registrele şi evidenţele
publice cu această destinaţie, să fie înscris în cartea funciară, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al
statului, pe site-ul Ministerului Finanţelor. Terenul a fost abandonat odată cu încetarea lucrărilor la estacadă, astfel că a
urmat regimul prevăzut de art. 477 din vechiul C. civ.. Se arată, de asemenea, că YYYY. constituie o construcţie
nefinalizată, abandonată, şi ca atare nu erau îndeplinite condiţiile H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului
centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru a intra în domeniul public al statului.
Potrivit art. 477 din C. civ. 1864, averile vacante şi fără stăpân sunt incluse în domeniul public, invocându-se că se are în
vedere sensul larg al noţiunii, iar în sensul restrâns al noţiunii, averile vacante şi fără stăpân nu sunt incluse în acesta, ci
în cel privat.
Curtea a apreciat că aceste apărări sunt nefondate. Legile proprietăţii ce au sancţionat procedurile abuzive de
colectivizare sau naţionalizare au avut ca destinatari persoanele fizice deposedate de aceste bunuri, ceea ce nu este
cazul în speţă, din acest punct de vedere Decretul nr. 316/1998 neputând fi considerat abuziv, astfel cum se susţine în
apărare.
Faptul că terenul este denumit teren uscat în acest act nu are semnificaţia dată de apărare, din situarea efectivă a
acestui teren rezultând în mod clar că el se află pe malul fluviului Dunărea şi include albia minoră. Împrejurarea că
YYYY. (construcţie care, de altfel, urmează regimul juridic al terenului pe care a fost construită) nu a fost finalizată, nu
transformă această construcţie în bun abandonat, în condiţiile în care estacada a fost concepută iniţial ca o investiţie de
stat. De altfel, şi martorii audiaţi confirmă faptul că YYYY. nu era improprie acostării navelor, ci din cauza stadiului
nefinalizat, staţionările se făceau doar în cazuri de urgenţă şi pentru scurt timp.
Motivul pentru care imobilul Portul Izvoarele nu este înscris în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al
statului este specificat chiar în adresa Ministerului Transporturilor - Direcţia Achiziţii, depusă de inculpatul A., adresă în
care se menţionează că, potrivit prevederilor art. 5 din H.G. nr. 1705/2006, înscrierile în inventar se fac după terminarea
lucrărilor la investiţiile în curs de execuţie, iar procedura de înscriere este în prezent în curs, ca urmare a cererii
Companiei Naţionale a Administraţiei Porturilor Dunării Fluviale.
Au fost reaudiaţi în cauză martorii CCCCC., DDDDD., EEEEE. şi FFFFF., care au relatat în mod similar că în perioada
1986 - 1996 au lucrat - perioade diferite - la construcţia cheului din satul Izvoarele. Martorii au aratat că lucrările la
construcţia cheului, care urma să deservească cariera de piatră de la Băneasa, au fost sistate la sfârşitul anului 1996,
cheul fiind finalizat în proporţii estimate de martori la 40 şi 70 la sută. Cheul nu a fost folosit niciodată în scopul pentru
care a fost construit, la el acostau nave doar în situaţii de urgenţă şi pentru perioade scurte de timp, după întreruperea
lucrărilor elementele de construcţie ce puteau fi demontate începând să fie sustrase de diverse persoane. Aceste
declaraţii se coroborează de altfel cu situaţia construcţiei astfel cum rezultă din actele descrise anterior.
Inculpatul A. a susţinut în apărare, în cursul cercetării judecătoreşti, că hotărârea în cauză a fost adoptată de Consiliul

Local, în şedinţa căruia nu are drept de vot. Ulterior hotărârii, au fost efectuate demersurile legale, inclusiv transmiterea
hotărârii către Prefect, care nu a contestat-o sub aspectul legalităţii. Arată inculpatul că în anul 2007 localnicii s-au plâns
că persoane din sat sustrag pietre şi fier vechi din construcţia estacadei, fapt constatat la faţa locului şi de inculpat, în
cursul unei verificări alături de reprezentanţi ai primăriei, motiv pentru care s-a gândit că prin introducerea terenului în
domeniul privat al Primăriei se poate stopa această situaţie, ceea ce, susţine inculpatul, s-a şi întâmplat după adoptarea
hotărârii.
În anul 2008 după inventariere, s-a decis scoaterea la licitaţie a terenului cu construcţie, la care s-au prezentat CJC şi
R.A.J.D.P., fiind câştigată de CJC, preţul de pornire fiind stabilit pe baza raportului de evaluare. Inculpatul a susţinut că
atât oficiul de cadastru cât şi prefectul puteau refuza întabularea respectiv putea ataca hotărârea dacă o considerau
nelegală. Arată, de asemenea, că şi anterior s-a decis introducerea în domeniul privat al comunei a terenurilor
intravilane abandonate, în vederea valorificării. Sumele obţinute din valorificarea portului au fost folosite pentru
reamenajarea drumurilor şi sistemelor de alimentare cu apă.
Curtea a apreciat că apărările inculpatului sunt nefondate. Dacă hotărârea a fost adoptată de consiliul local prin vot,
inculpatul personal a fost iniţiatorul acestui demers şi a întocmit nota de fundamentare în lipsa căreia nu s-ar fi acordat
votul pozitiv. Faptul că alte instituţii, precum oficiul de cadastru, prefectul şi ulterior şi notarul care a autentificat actul nu
s-au sesizat cu privire la situaţia nelegală creată nu este de natură a înlătura răspunderea sa personală.
Justificarea invocată de inculpat pentru decizia introducerii portului în domeniul privat al comunei este vădit nereală.
Simpla adoptare a hotărârii neurmată de vreo măsură de securitate, nu putea conduce la încetarea furtului de fier vechi;
pe de altă parte, introducerea terenului în domeniul privat al comunei nu putea constitui o soluţie directă la această
problemă, hotărârea fiind doar un act scriptic, care oricum nu ajungea la cunoştinţa presupuşilor făptuitori ai infracţiunilor
de furt.
În plus, licitaţia publică la care au participat CJC şi R.A.J.D.P. are un evident caracter formal. R.A.J.D.P. nu dispunea de
această sumă în bugetul propriu, fapt evident din modalitatea în care s-au efectuat plăţile legate de proiectele de
împădurire. Regia acţiona în fapt ca o anexă a Consiliului Judeţean şi apare evident în contextul concret al situaţiei de
fapt că a participat la licitaţie doar formal, mai cu seamă în condiţiile în care preţul oferit de CJC este doar simbolic
superior celui oferit de R.A.J.D.P.
Mai mult, până la momentul auditului Curţii de Conturi, în anul 2013, CJC nu a făcut nici o investiţie în terenul şi cheul
achiziţionate, ceea ce întăreşte concluzia că întreaga procedură de introducere în domeniul public a cheului şi vânzarea
către CJC a avut caracter formal, scopul real fiind virarea unei importante sume de bani către localitatea Lipniţa. Practic,
în urma vânzării către CJC, situaţia terenului şi a cheului nu a suferit nici o îmbunătăţire, astfel încât favorizarea
financiară a comunei Lipniţa pare să fie rezonabil singurul motiv al acestei tranzacţii.
Oricare ar fi însă mobilul rezoluţiei infracţionale, Curtea a reţinut că nici inculpatul A., nici inculpata B., secretar al
comunei, nu puteau ignora că, în raport de dispoziţiile legale citate chiar în nota de fundamentare, terenul şi construcţia
în cauză aparţineau domeniului public al statului. Prin situarea efectivă a terenului şi prin natura construcţiei estacadă -
cheu, situaţia juridică a imobilului în cauză nu putea fi pusă la îndoială. Faptul că lucrările fuseseră abandonate şi cheul
nu era utilizat conform destinaţiei, nu are relevanţă cu privire la situaţia juridică a bunului - de apartenenţă la domeniul
public al statului. De altfel, situaţia portului Izvoarele nu pare să se încadreze în procedurile considerate uzuale de
inculpatul A., întrucât aceste teren nu intra în primul rând în categoria terenurilor intravilane.
Inculpata B. a arătat cu ocazia audierii că nu cunoaşte situaţia imobilului la faţa locului, iar activitatea sa în calitate de
secretar al comunei s-a limitat la a verifica dacă bunul în cauză se afla înscris în Registrul de evidenţă a proprietarilor.
Instanţa a apreciat că aceasta nu este o apărare pertinentă, inculpata putând uşor observa aceleaşi dispoziţii legale ce
erau de natură a-i atrage atenţia cu privire la posibilitatea ca acest bun să intre în domeniul public şi inalienabil al
statului.
Instanţa a reţinut că faptele celor doi inculpaţi constituie infracţiunea de abuz în serviciu. În cazul inculpatului A.,
conduita sa s-a concretizat pe plan penal în încălcarea atribuţiei de serviciu stabilită de dispoziţiile art. 63 alin. (5) lit. d)
din Legea nr. 215/2001, conform cărora primarul "ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei
şi controlului …bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale", obligaţie pe care inculpatul a
încălcat-o prin iniţierea nelegală a hotărârii de consiliu local de trecere în domeniul privat al comunei al Portului Izvoarele
şi inventarierea acestui bun, cu scopul înstrăinării sale către CJC.
Curtea a apreciat că această inventariere nelegală nu ar fi fost posibilă dacă inculpatul însuşi nu ar fi creat premizele
necesare, prin întocmirea notei de fundamentare, prin care s-a concretizat iniţiativa sa de a determina emiterea hotărârii

de Consiliu Local de introducere a Portului Izvoarele în domeniul privat al comunei. În mod corect s-a apreciat în
rechizitoriu că întocmirea notei de fundamentare pentru emiterea HCL nr. 50/2007 de introducere în domeniul privat al
comunei a Portului Izvoarele nu constituie per se încălcarea unei obligaţii de serviciu, întrucât acest act material,
punctual, nu este sancţionat de o dispoziţie legală explicită. Însă, primarul are atribuţia de a lua măsuri pentru asigurarea
inventarierii bunurilor, atribuţie exercitată prin numirea comisiei de inventariere şi întocmirea notei de fundamentare la
HCL nr. 51/28.09.2007.
Vânzarea ulterioară a bunului către CJC nu era posibilă în lipsa acestei inventarieri, această formalitate fiind obligatorie
pentru îndeplinirea procedurii licitaţiei de vânzare. Or, emiterea notei de fundamentare privind inventarierea Portului, în
baza unei atribuţii de serviciu sancţionate de o dispoziţie legală organică, în condiţiile în care inculpatul a ştiut şi a
urmărit înstrăinarea ilegală a acestui bun, constituie sub aspect material infracţiunea de abuz de serviciu.
În sarcina inculpatei B., instanţa a reţinut că activitatea sa a constat în încălcarea atribuţiei de serviciu stabilită prin
dispoziţiile art. 117 lit. a) din aceeaşi lege, care stabilesc că secretarul comunei vizează pentru legalitate Hotărârile
Consiliului Local, fapta inculpatei concretizându-se în exercitarea nelegală a acestei atribuţii de serviciu, prin darea
avizului de legalitate, deşi cunoştea că hotărârea Consiliului Local este nelegală.
Prin achiziţionarea bunului ce face obiectul infracţiunii de abuz în serviciu, inculpatul F., în calitate de preşedinte al CJC
şi ordonator de credite, a săvârşit infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
656/2002. Dobândirea bunului în cauză a fost făcută cunoscând faptul că hotărârea de CL şi în general procedura ce a
stat la baza includerii imobilului în domeniul privat al comunei este nelegală, pentru argumentele expuse mai sus
această tranzacţie fiind văzută ca un mecanism de favorizare a localităţii Lipniţa.
În ceea ce priveşte participaţia inculpatei P., în calitate de notar public, instanţa a reţinut că, din declaraţiile inculpatei,
rezultă că cererea de autentificare a contractului de vânzare - cumpărare a fost depusă la secretariatul biroului său
notarial de către vânzător, respectiv CL Lipniţa, şi după primirea cererii, a constatat că lipsesc o serie de acte, motiv
pentru care a luat legătura cu secretarul comunei în vederea completării.
Inculpata a arătat că la autentificarea actului a verificat cele două hotărâri ale Consiliului Local, încheierea de intabulare,
certificatul fiscal şi actele aferente procedurii de licitaţie, a verificat portalul instanţelor de judecată cu privire la o posibilă
contestaţie formulată de Prefect. Contractul a fost semnat la sediul Consiliului Judeţean Constanţa, identitatea
preşedintelui consiliului fiind stabilită conform menţiunii "cunoscut personal".
Cu privire la legalitatea înstrăinării, inculpata a arătat că menţiunea "Port" cu privire la acest imobil nu i-a atras atenţia,
nu s-a gândit că această menţiune ar desemna un port real, ştiind de la fiul său că există locuri denumite de localnici ca
fiind porturi, pentru că le folosesc pentru a-şi ţine bărcile, fără ca aceste locuri să fie porturi reale.
În opinia instanţei această din urmă apărare este vădit nepertinentă, modalitatea detaliată în care era descris imobilul şi
referirea la YYYY. excluzând posibilitatea ca inculpata să facă o astfel de confuzie.
În ceea ce priveşte verificările efectuate, inclusiv adresa emisă către Oficiul de Combatere şi prevenire a Spălării banilor
- obligatorie faţă de valoarea tranzacţiei -, instanţa a constatat că aceste verificări, chiar confirmate, nu o obligau pe
inculpată să autentifice actul, aşa cum aceasta susţine. Potrivit Legii notarilor publici, art. 6 în forma în vigoare la data
faptei, notarii publici au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi
bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles
sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor
moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.
Or, această obligaţie există şi în ipoteza în care sunt îndeplinite formalităţile de publicitate, ele neîmpietând asupra
obligaţiei de verificare pe fond a legalităţii actului. În ceea ce priveşte Hotărârile CL, de trecere în domeniul privat şi
respectiv inventariere, acestea pot constitui titluri valabile doar în ipoteza în care ele însele ca acte administrative sunt
legale, or în condiţiile în care trecerea bunului în domeniul privat era vădit nelegală, instanţa a apreciat că notarul public
avea obligaţia de a refuza încheierea actului.
În opinia instanţei, o verificare atât de detaliată precum cea relatată de inculpată era suficientă pentru a-i atrage atenţia
acesteia asupra naturii nelegale a actului administrativ, cu consecinţa refuzului autentificării.
Instanţa a reţinut că alegerea inculpatei, ca notar public, nu a fost întâmplătoare. Inculpata a colaborat anterior, potrivit
propriei declaraţii, în două sau trei rânduri atât cu primăria Lipniţa, cât şi cu Consiliul Judeţean Constanţa. Inculpata nu
era notarul public la care Consiliul apela în mod obişnuit, conform actelor existente în cauză, acesta părând a fi notarul

public GGGGG., însă în baza colaborărilor anterioare şi a relaţiilor anterioare de căsătorie cu vicepreşedintele
Consiliului Judeţean, cererea de autentificare a fost adresată inculpatei. Cu privire la acest aspect, instanţa a apreciat că
inculpata a conştientizat natura nelegală a actului, dar a ales totuşi să îl autentifice, bazându-se pe existenţa formală a
celor două hotărâri şi a lipsei unui litigiu iniţiat de Prefect.
Instanţa a mai apreciat că forma de vinovăţie a fost în acest caz intenţia indirectă, inculpata acceptând rezultatul ilicit,
constând în faptul că în această modalitate sprijinea dobândirea de către CJC a unui bun care era dobândit nelegal de
CL Lipniţa prin hotărârea de trecere în domeniul privat, însă a ales să autentifice actul luând posibil în considerare şi
potenţialul efect de restrângere a clientelei, ce s-ar fi produs în ipoteza generării în acest mod a unui conflict cu
preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
În ce priveşte ordonanţa de clasare depusă la dosarul cauzei de inculpata P., considerată de apărare ca fiind emisă într-
o situaţie similară, Curtea a constatat că acest act nu a făcut obiectul controlului instanţei şi nu poate fi luată în
considerare ca practică judiciară. Este astfel permis şi posibil ca în situaţii considerate de apărare similare, instanţa de
judecată să ajungă la o concluzie contrară celei formulate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Constanţa.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care la data de 28.09.2007 prin încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite de
dispoziţiile art. 63 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 215/2001 a inclus nelegal în inventarul domeniului privat al comunei
Lipniţa Portul Izvoarele, deşi acesta aparţine domeniului public al statului, în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru
localitatea Lipniţa, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un
avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 5 C. pen.
Fapta inculpatei B. care la aceeaşi dată şi-a încălcat atribuţia de serviciu stabilită de art. 117 lit. a) din Legea nr.
215/2001 dând viza de legalitate pentru HCL nr. 50/2007 prin care Portul Izvoarele a fost introdus în domeniul privat al
comunei Lipniţa, deşi acesta deşi aceasta era vădit nelegală, în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru localitatea
Lipniţa, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj
patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea
art. 5 C. pen.
În cauză s-a solicitat de cei doi inculpaţi prin apărător schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu
în infracţiunile de neglijenţă în serviciu. S-a susţinut că ambii inculpaţi au procedat în mod legal, parcurgând etapele
legale şi făcând verificările necesare, astfel încât, în măsura în care se reţine existenţa unei fapte penale, singura formă
de vinovăţie ce poate fi reţinută este culpa, ceea ce ar conduce calificarea juridică a faptelor în cazul ambilor inculpaţi în
neglijenţă în serviciu.
Curtea nu a îmbrăţişat această teză, apreciind că la momentul exercitării atribuţiilor de serviciu, ambii inculpaţi au
conştientizat faptul că bunul Portul Izvoarele nu poate în mod legal să fie introdus în domeniul privat al comunei, ceea ce
califică, în cazul inculpatului A., forma de vinovăţie în intenţie directă, întrucât acesta a fost iniţiatorul procedurii şi a
urmărit obţinerea scopului ilicit, iar în cazul inculpatei B., în forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, inculpata vizând
hotărârea de introducere a portului în domeniul privat al comunei, acceptând că în acest mod confirmă o situaţie
nelegală.
Fapta inculpatului F. care la data de 17.07.2009 în calitate de preşedinte al CJC şi ordonator principal de credite a
achiziţionat Portul Izvoarele, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu constituie infracţiunea
de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatei P. care în modalitatea arătată mai sus, a autentificat contractul de vânzare - cumpărare cu privire la
acest port, la data de 17.07.2009, cunoscând că bunul a intrat în patrimoniul comunei Lipniţa în mod nelegal, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare de bani prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 29 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
5. În ceea ce priveşte plăţile nelegale efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa către S.C. R. S.R.L., în legătură cu
achiziţia de imobile cu destinaţia de locuinţe de serviciu, s-a reţinut că la data de 29.11.2011, Consiliul Judeţean
Constanţa a adoptat Hotărârea nr. 373 pentru aprobarea achiziţionării de bunuri imobile în regim de locuinţe de serviciu
pentru specialişti (consultanţi, medici), care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de interes judeţean, fiind
împuternicit cu aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri Serviciul de achiziţii din cadrul aparatului propriu al Consiliului

Prin referatul nr. x/01.02.2012 întocmit de Serviciul de achiziţii, aprobat de ordonatorul de credite la data de 03.02.2012,
arătându-se că, întrucât nu există dispoziţii legale în materie care să reglementeze procedura de achiziţie de bunuri
imobile şi având în vedere necesitatea aplicării unei proceduri transparente şi de utilizare eficientă a fondurilor publice,
s-a propus organizarea unei proceduri de achiziţie similare unei proceduri de negociere cu publicarea prealabilă unui
anunţ de participare, în două etape, prima pentru depunerea ofertelor preliminare după 20 de zile de la apariţia
anunţurilor, iar cea de-a doua de negociere cu ofertanţii ale căror oferte au îndeplinit cerinţele minime din caietul de
sarcini.
Factorii de evaluare pentru desemnarea ofertei câştigătoare, conform acestui referat, au fost preţul maxim pe mp (40 de
puncte), facilităţile oferite achizitorului (40 de puncte) şi amplasamentul (20 de puncte). Posibilele facilităţi constau în
posibilitatea eşalonării plăţii pe mai mulţi ani în rate trimestriale, şi facilităţile legate de dotările suplimentare ale
apartamentelor.
Comisia a estimat următoarele costuri de achiziţie: pentru un apartament de 3 camere, cu suprafaţa de 80 mp, un cost
de 96.000 euro, cost maximal de 100.000 euro, şi pentru un apartament de 2 camere, cu suprafaţa de 60 mp, un cost de
72.00 euro, cost maximal 75.000 euro. La data de 11.05.2012, urmare a anulării procedurii iniţiale, a fost aprobat
Referatul nr. x/11.05.2012 care reia identic conţinutul referatului nr. x/01.02.2012, mai puţin estimarea costurilor de
achiziţie conform paragrafului de mai sus. De asemenea, argumentându-se urgenţa aplicării HCJ nr. 373/29.11.2011, a
fost redus termenul de depunere a ofertelor de la 20 la 10 zile.
La data de 19.07.2012, comisia de evaluare, formată din preşedinte - D., şi membrii G., C., HHHHH. şi IIIII., au întocmit
raportul procedurii nr. 12668/19.07.2012, având ca obiect atribuirea contractului de imobile în regim de locuinţe de
serviciu pentru specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor publice de interes judeţean.
Din conţinutul acestui raport, Curtea a reţinut următoarele că invitaţia de participare la procedură a fost publicată la data
de 14.06.2012 într-un cotidian de circulaţie naţională (JJJJJ.) şi unul de circulaţie locală (Liderul de opinie), şi pe pagina
de internet a CJC. La data de 27.06.2012 a fost întocmit procesul-verbal de deschidere a ofertelor nr. x/27.06.2012,
constatându-se că singura ofertă depusă a fost a S.C. R. S.R.L., care a fost înregistrată sub numărul 11268/27.06.2012.
Urmare analizării ofertei, a fost întocmit procesul-verbal de analiză ofertă nr. x/03.07.2012 şi raportul intermediar al
procedurii de negociere nr. 11845/05.07.2012, prin care a fost aprobată continuarea procedurii de negociere cu
ofertantul S.C. R. S.R.L. a cărui ofertă a fost declarată admisibilă.
În etapa a doua, comisia de evaluare a procedat la negocierea ofertei depuse de S.C. R. S.R.L., ale cărei elemente
principale au fost:
- furnizarea a 25 de apartamente cu 2 şi 3 camere, pentru suma de 950 euro/mp suprafaţă utilă plus pereţi, plătibilă
după recepţia produselor la care se adaugă TVA în valoare de 228 euro şi 750 euro/mp suprafaţă balcon, la care se
adaugă TVA în valoare de 180 euro;
- în oferta alternativă, se menţionează că în cazul în care se va opta pentru vânzarea apartamentelor prin promisiune de
vânzare-cumpărare cu plata în rate, avansul va fi 0%, precum şi faptul că în preţul apartamentelor sunt incluse cotele
indivize pe teren cât şi pe spaţii comune.
Comisia de negociere a propus reducerea preţului ofertei de trei ori, cu 20%, 15% şi 13%, ultima reducere fiind
acceptată de ofertant. S-a negociat procentul de dobândă propus în oferta iniţială de la 12% la 8%.
Din raportul procedurii, care a fost aprobat şi însuşit şi de ordonatorul principal de credite, rezultă că în procesul-verbal
de negociere s-a consemnat că propunerea ofertantului de a se achiziţiona imobile cu promisiune de contract este
inacceptabilă şi s-a solicitat ofertantului ca, în cazul în care va opta pentru achiziţia în rate, să se procedeze la
încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, la finalizarea procedurii de achiziţie şi nu după achitarea integrală a
ratelor aferente imobilelor.
În final, comisia de negociere a declarat admisibilă oferta depusă de S.C. R. S.R.L..
La data de 24.07.2012 Consiliul Judeţean Constanţa în calitate de cumpărător, reprezentată prin preşedinte inculpatul
F., a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu ipotecă imobiliară autentificat sub numărul 3314/24.07.2012 la BNP
GGGGG. cu vânzătorul S.C. R. S.R.L., reprezentată legal prin KKKKK.. Obiectul contractului l-au reprezentat 25 de
apartamente la preţul total de 3.682.245,20 euro (în referatul nr. x/01.02.2012, anulat, se menţiona că valoarea estimată
a achiziţiei va fi de 2.187.500 euro).

Conform clauzelor contractului, vânzătorul se obligă să predea imobilele cumpărătorului la data de 01.08.2012 prin
punerea bunurilor vândute la dispoziţia cumpărătorilor, împreună cu tot ceea ce este necesar pentru exercitarea liberă şi
neîngrădită a posesiei, conform art. 1685 C. civ.. În par. 5 şi 6 se arată că "subscrisa vânzătoare îmi rezerv proprietatea
tuturor imobilelor vândute ce fac obiectul prezentului contract conform art. 1684 C. civ., până la plata integrală a preţului.
Subscrisa vânzătoare sunt de acord ca după achitarea integrală a preţului, transmiterea proprietăţii în favoarea
cumpărătorilor să opereze de drept fără a fi necesară declaraţia mea în acest sens ci numai documentele de plată care
dovedesc achitarea integrală a preţului, prezentate de cumpărătoare."
Ulterior, la data de 10.09.2012, s-a încheiat actul adiţionat la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.07.2012, act
adiţional autentificat prin nr. 3995/10.09.2012 la acelaşi BNP GGGGG., în care se menţionează că: "având în vedere
voinţa noastră reală, precum şi principiul conversiei actului juridic, am hotărât de comun acord, schimbarea naturii
juridice a raporturilor contractuale prevăzute în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul
3314/24.07.2012 după cum urmează:
Sintagma contractului se schimbă din Contract de vânzare-cumpărare în promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare,

astfel cum aceasta a fost definită şi reglementată de art. 1669 şi art. 1770 C. civ.."
Se menţionează de asemenea că pe viitor părţile se vor numi promitenţi vânzător, respectiv cumpătător, iar subscrisa
promitentă vânzătoare se obligă să vândă promitentului cumpărător toate imobilele menţionate în contractul iniţial, şi să
încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data achitării ultimei rate de către promitentul cumpărător.
Totodată, conform actului adiţional, "Toate ratele care se vor achita în cuantumul şi la termenele stabilite în contractul
iniţial se vor considera ca avans din preţul total". "Dreptul de proprietate al apartamentelor ce fac obiectul prezentului
antecontract, se transmite către promitentul cumpărător, odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare în
formă autentică, şi anume la data achitării ultimei rate". "Dreptul de folosinţă al tuturor apartamentelor se transmite
promitentului cumpărător la data de 01.08.2012". "Ipotecile constituite în favoarea promitentei cumpărătoare rămân în
continuare valabile şi neschimbate".
Ulterior, la data de 19.10.2012, prin încheierea de rectificare a erorii materiale autentificată la acelaşi birou notarial, s-a
constatat că menţiunea privind transmiterea dreptului de folosinţă al tuturor apartamentelor de la data de 01.08.2012 a
constituit de fapt o eroare materială. Prin încheierea de rectificare se menţionează că transmiterea dreptului de folosinţă
al celor 25 de apartamente este 01.08.2017, data plăţii ultimei rate, şi nu data de 01.08.2012.
În temeiul contractului de vânzare astfel cum a fost modificat prin actul adiţional şi încheierea de rectificare a erorii
materiale, Consiliul Judeţean Constanţa a achitat către S.C. R. S.R.L până la data de 24.03.2014 suma de 5.187.156,29
RON.
La data de 25.10.2012 a fost adoptată HCJ Constanţa nr. 347/25.10.2012, prin care se aprobă repartizarea unor
locuinţe de serviciu, proprietate privată a Judeţului Constanţa, conform anexei, chiria lunară fiind stabilită la 5,80
RON/mp pentru suprafeţe utile şi 2,90 RON pentru terase şi balcoane. Apartamentele menţionate în anexa la această
hotărâre sunt punctual aceleaşi care fac obiectul contractului de promisiune vânzare-cumpărare între CJC şi S.C. R.
S.R.L..
Însă, astfel cum rezultă din adresa nr. x/14.02.2014 emisă ca urmare a solicitărilor de clarificare făcute de organele de
urmărire penală, Consiliul Judeţean Constanţa a comunicat că în ceea ce priveşte imobilele ce fac obiectul HCJC nr.
347/2012, consiliul nu a încheiat contracte de închiriere a apartamentelor, drept urmare nu deţine o evidenţă a chiriilor
datorate sau restante.
Curtea a reţinut de asemenea că, în acest context, la data de 01.10.2012, aşadar înainte de adoptarea HCJ nr. 347,
S.C. R. S.R.L. şi Consiliul Judeţean Constanţa prin preşedinte inculpatul F. au încheiat Convenţia nr. 17111/01.10.2012
conform căreia: S.C. R. S.R.L se obligă să perfecteze contract de închiriere asupra imobilelor ce fac obiectul promisiunii
bilaterale de vânzare - cumpărare cu personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa aflat
în subordinea CJC şi se obligă să păstreze destinaţia de folosinţă exclusivă asupra acestor bunuri, constând în cea de
locuinţe de serviciu, până la momentul transmiterii dreptului de proprietate.
Această convenţie stabileşte totodată şi un preţ al transmiterii dreptului de folosinţă, echivalent cu contravaloarea
impozitului pe proprietate datorat de S.C. R. S.R.L. pentru fiecare bun în parte. Se ajunge la această clauză, astfel cum
reiese din cuprinsul convenţiei, "avându-se în vedere nivelul ridicat al investiţiei efectuată de partenerul privat şi că
proprietarul are în continuare folosinţa bunului în scopul executării contractului".

Urmare a controlului Curţii de Conturi şi sesizării organelor de urmărire penală, la data de 19.06.2014, s-a încheiat actul
adiţional autentificat la BNP GGGGG. sub numărul 2079/19.06.2014, prin care S.C. R. S.R.L. a transmis Consiliului
Judeţean Constanţa dreptul de proprietate asupra celor 25 de apartamente ce au făcut obiectul contractului. Conform
acestui act, se constată că din preţul total al vânzării, cumpărătorul a achitat suma de 1.165.431,12 euro, rămânând de
achitat un rest de plată de 2.516.814,08 euro ce urmează a fi achitat în mai multe rate.
Curtea a reţinut că natura contractului iniţial de vânzare-cumpărare, ce finaliza procedura de achiziţie conform raportului
procedurii nr. 12668/19.07.2012, a fost modificat nelegal şi abuziv în promisiune de vânzare-cumpărare, pentru a
produce un folos necuvenit S.C. R. S.R.L., administrată de inculpatul Q., constând în neplata TVA-ului aferent. Natura
juridică a contractului de vânzare iniţial, autentificat sub numărul 3314/24.07.2012, este aceea a unui contract de
vânzare - cumpărare cu rezerva proprietăţii, reglementat de art. 1684 C. civ.. Rezerva proprietăţii este un mecanism
care permite vânzătorului să se asigure împotriva riscului insolvabilităţii dobânditorului şi are caracterul unei garanţii
reale.
Acest contract este perfect valabil şi este în acord cu condiţiile stabilite de comisia de negociere în procedura de
achiziţie publică, care subliniase că oferta subsidiară a S.C. R. S.R.L., de a achiziţiona imobilele cu promisiune de
contract, este inacceptabilă.
Actul adiţional autentificat sub numărul 10.09.2012 menţionează că temeiul modificării naturii juridice a contractului este
voinţa reală a părţilor şi principiul conversiei actului juridic, însă aceste temeiuri sunt nelegale, întrucât, astfel cum
rezultă din raportul procedurii de negociere, voinţa reală a părţilor a fost, dimpotrivă, aceea de a încheia un contract de
vânzare - cumpărare, şi nicidecum o promisiune bilaterală. În al doilea rând, principiul conversiei actelor juridice nu este
nici el aplicabil, întrucât pentru a funcţiona este necesar ca actul iniţial să fie nul ca şi contract de vânzare-cumpărare, şi
valabil ca alt act, ceea ce nu era cazul în speţă.
Practic, prin actul adiţional menţionat, s-au schimbat natura juridică şi clauzele contractului iniţial într-un mod vădit
contrar condiţiilor de eligibilitate stabilite în procedura de achiziţie publică. În efect, oferta subsidiară a S.C. R. S.R.L
considerată iniţial inacceptabilă, a fost acceptată şi a devenit baza juridică a rapoartelor contractuale dintre părţi.
Acest act adiţional este în realitate un aparent artificiu juridic menit să creeze S.C. R. S.R.L. o situaţie juridică mult mai
favorabilă celei iniţiale, dându-i posibilitatea de a evita plata TVA aferent sumei totale, şi de a percepe chirie asupra
apartamentelor pentru o perioadă de timp apreciabilă.
Pentru aceste argumente, instanţa a considerat că teza apărării, în sensul că actul adiţional din 10.09.2012 ar constitui
doar o redenumire a convenţiei iniţiale, fără o modificare a clauzelor, nu poate fi acceptată. Dimpotrivă, a apreciat că
prin acest act adiţional se schimbă fundamental natura raporturilor juridice dintre părţi. Or, condiţionarea desemnării
ofertei câştigătoare de încheierea unui contract de vânzare - cumpărare - şi excluderea variantei promisiunii bilaterale -
era o opţiune nu numai firească, dar şi necesară pentru Consiliul Judeţean, care nu putea face plăţi cu caracter de
avans pentru mai mult de 30% din valoarea contractului (conform H.G. nr. 264/2003).
Pe de altă parte, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare - chiar şi în condiţiile rezervei dreptului de
proprietate - CJC obţinea şi dreptul de folosinţă asupra imobilelor şi, ceea ce este cel mai important, putea încheia
contracte de locaţiune cu personalul de specialitate considerat beneficiar al acestei investiţii. Contractul de vânzare-
cumpărare era o opţiune firească şi ca urmare a caracterului deosebit de important al investiţiei făcute de Consiliul
Judeţean, într-o perioadă, în definitiv, de acute restricţii bugetare.
De asemenea Curtea a observat că prin contractul de vânzare-cumpărare iniţial se prevedea că vânzătoarea se obliga
să predea imobilele cumpărătorului la data de 01.08.2012, prin punerea bunurilor la dispoziţia cumpărătorilor. Or, în
virtutea clauzelor contractuale astfel cum erau stabilite prin contractul de vânzare - cumpărare iniţial, dreptul de folosinţă
revenea Consiliului Judeţean (şi nu se punea problema perceperii de către S.C. R. S.R.L. a unei taxe de folosinţă), iar
S.C. R. S.R.L. avea obligaţia de a achita TVA aferent sumei totale stabilite în contract, precum şi impozitul pe profit
aferent întregului preţ.
Potrivit dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare la data
săvârşirii faptelor, (conform cărora "următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea livrări de bunuri, în sensul
alin. (1): a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se
efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul
plăţii ultimei rate scadente, cu excepţia contractelor de leasing"), în virtutea contractului de vânzare-cumpărare, S.C. R.
S.R.L. avea obligaţia de a constitui, declara şi plăti la bugetul de stat taxa pe valoare adăugată, pentru întreaga valoare
a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 3314/24.07.2012, respectiv 3.682.245,20 euro, indiferent

de data încasării contravalorii bunurilor. În plus, S.C. R. avea şi obligaţia de a constitui, declara şi plăti impozitul pe profit
aferent întregii sume, şi nu pe măsura încasării ratelor.
Prin încheierea actului adiţional, Consiliul Judeţean a pierdut calitatea de cumpărător şi a devenit un simplu promitent,
angajându-se să plătească o sumă importantă cu titlul de simplu avans, pierzând şi posibilitatea de a închiria contracte
de locaţiune cu beneficiarii persoane fizice ale acestui proiect. Mai mult decât atât, prin încheierea de rectificare din data
de 19.10.2012, se recunoaşte transferul dreptului de folosinţă către CJC la momentul plăţii ultimei rate, respectiv
01.08.2017.
Astfel, pentru a îmbunătăţi şi mai mult situaţia juridică a S.C. R. S.R.L., se prevede în convenţia înregistrată la data de
01.10.2012 că se acordă S.C. R. S.R.L. atât dreptul de folosinţă al bunurilor cât şi veniturile din închirierea lor, în scopul
recuperării costurilor legate de impozitul pe proprietate.
Curtea a apreciat că acest comportament a survenit pe fondul unor interese economice convergente şi suficient de
strânse pentru a deveni de notorietate locală, între inculpaţii Q. şi F.. Conform extraselor din presa locală, unul din
asociaţii S.C. R. S.R.L. este S.C. LLLLL. S.A., ce are ca administrator pe numita MMMMM., ale cărei relaţii de afaceri
apropiate cu primarul mun. Constanţa şi anturajul acestuia, din care conform aceloraşi extrase face parte şi inculpatul F.,
sunt amplu reflectate în presa locală.
Audiat în cauză, inculpatul Q. a declarat că oferta Consiliului Judeţean a fost observată în ziarul JJJJJ. de directorul de
vânzări al S.C. R. S.R.L. şi a aflat de la acesta că societatea a participat la prima licitaţie, organizată în martie 2012, pe
care a pierdut-o pentru că nu s-a calificat în condiţiile impuse. Inculpatul a susţinut că a fost informat doar telefonic de
către directorul de vânzări în legătură cu parcurgerea celei de-a doua licitaţii, din vara anului 2012, el însuşi aflându-se
în această perioadă în Bucureşti, unde supraveghea construcţia unui bloc de locuinţe.
Inculpatul a declarat că a luat astfel cunoştinţă că în cadrul licitaţiei a fost acceptată a treia ofertă propusă de S.C. R.
S.R.L, ce presupunea plata apartamentelor în 60 de rate, S.C. R. păstrându-şi dreptul de proprietate până la finalizarea
plăţilor, Consiliul Judeţean Constanţa urmând a se înscrie în Cartea funciară. Conform inculpatului, această ofertă
presupunea transmiterea dreptului de folosinţă către CJC în schimbul plăţii de către CJC a impozitului pe clădiri, sub
forma unei taxe de 2.000 RON pe an pentru un apartament cu 3 camere şi 1.600 RON pentru un apartament cu două
camere.
Inculpatul a mai arătat că negocierea contractului în cadrul licitaţiei s-a făcut exclusiv de către directorul de vânzări, cu
consilierea apărătorului. Susţine inculpatul că doamna avocat NNNNN., care nu se aflase în localitate la momentul
semnării contractului, a observat, în momentul în care a revenit, că acest contract este în realitate o promisiune de
vânzare - cumpărare, sens în care s-a luat legătura cu notarul care a autentificat actul şi persoanele din Consiliul
Judeţean, care s-au întâlnit şi de comun acord au convenit că acest contract poate fi modificat numai sub aspectul
titulaturii.
Curtea a înlăturat aceste apărări, apreciindu-le ca fiind nesincere.
Astfel cum rezultă din declaraţiile inculpatului, directorul de vânzări al S.C. R. S.R.L. se numeşte KKKKK., este nepotul
său, avea la data încheierii contractului aproximativ 27 de ani, absolvise Facultatea de Construcţii având specializarea
inginer, şi a lucrat la S.C. R. din momentul terminării facultăţii, fără să parcurgă o altă specializare suplimentară. Tot
conform declaraţiilor inculpatului, nepotul său lua decizii de marketing în condiţiile în care era consiliat de apărătorul
inculpatului şi de alte persoane cu mai multă experienţă în cadrul firmei.
În condiţiile unei evidente lipse a experienţei în vânzări, vârstei fragede a persoanei care a semnat contractul cu CJC şi
condiţiilor concrete în care s-a angajat în procedura de licitaţie, Curtea nu a luat în considerare apărarea inculpatului, în
sensul că nepotul său KKKKK. ar fi avut independenţa de a negocia şi semna contractul de vânzare - cumpărare.
Dimpotrivă, având în vedere importanţa tranzacţiei cu CJC şi faptul că inculpatul Q. este persoana care ia deciziile
esenţiale în societate, concluzia ce se impune este că iniţiativa participării în procedura de licitaţie a aparţinut
inculpatului Q., care a fost şi cel care a stabilit conţinutul ofertelor în procedura de achiziţie.
De altfel, chiar dacă nepotul inculpatului Zelcă ar fi decis el însuşi conţinutul ofertei ce a fost acceptată de către comisia
de negociere, evoluţia ulterioară a faptelor ar releva, în această ipoteză, că inculpatul Q. a fost în dezacord cu decizia
directorului său de vânzări (care, chiar şi într-o modalitate considerată mai puţin profitabilă din punctul de vedere al
unchiului său, în această calitate, angajase totuşi ferm societatea) şi a făcut demersuri pentru schimbarea naturii
contractului încheiat cu CJC, într-o manieră pe care a considerat-o mai adecvată intereselor sale economice.

Faptul că, potrivit inculpatului, în mod normal, contractele încheiate cu persoanele fizice cumpărători ai apartamentelor
erau promisiuni de vânzare cumpărare, nu constituie un argument pertinent pentru modificarea fundamentală a naturii
juridice a contractului încheiat cu CJC, întrucât acesta din urmă era rezultatul unei proceduri de achiziţie derulate de o
instituţie publică, şi efectul negocierii în alte condiţii decât cele aplicabile unei persoane fizice, astfel încât inculpatul nu
se putea aştepta, în mod rezonabil, să deţină aceleaşi pârghii de negociere aplicabile în relaţiile cu persoanele private.
Inculpatul a susţinut cu ocazia audierii că câştigarea procedurii de achiziţie nu constituia un avantaj economic pentru
societatea sa. Curtea nu a putut reţine această aserţiune, observând că, şi în condiţiile în care cifrele menţionate de
inculpat sunt reale, vânzarea cu o singură ocazie a unui număr de 25 de apartamente constituia o bună oportunitate de
afaceri pentru orice dezvoltator imobiliar, cu atât mai evidentă cu cât această tranzacţie a avut loc într-o perioadă de
recesiune economică.
Din punctul de vedere al bonităţii şi garanţiilor oferite, poziţia unei instituţii publice este net superioară celei a unor
persoane fizice private. De altfel, conform tabelului depus de inculpat, ar rezulta că în anul 2011 societatea a vândut 52
de apartamente, iar în anul 2012, 57 de apartamente. Însă, în anul 2012, 25 dintre acestea, deci aproape jumătate din
apartamentele vândute, au făcut obiectul tranzacţiei cu Consiliul Judeţean Constanţa, în timp ce în anul 2011, cele 57 de
apartamente au fost înstrăinate către persoane fizice. Concluzia ce se deduce este că în lipsa tranzacţiei cu Consiliul
Judeţean, în anul 2012 numărul de apartamente vândute de S.C. R. ar fi fost considerabil mai mic decât în anul
precedent, dar şi decât în anul 2013, aspect ce ar contrazice afirmaţia inculpatului, în sensul că tranzacţia încheiată în
anul 2012 cu CJC nu ar fi constituit un avantaj economic pentru societatea S.C. R. S.R.L..
Închirierea apartamentelor pe durata sezonului nu era o soluţie certă pentru societate, iar suma indicată de inculpat, de
7.000 euro pe an, nu poate fi comparată din punct de vedere economic cu opţiunea sigură a vânzării acestor
apartamente la un preţ care se situa în medie la aproximativ 140.00 euro per apartament, în perioada anului 2012. Mai
mult, relatările inculpatului confirmă de fapt că atât decizia de organizare a procedurii de achiziţie, cât şi câştigătorul ei
erau două elemente uşor de anticipat, în condiţiile în care încă din anul 2011 în apartamentele ce urmau să fie vândute
locuiau deja 16-17 medici, chiria pentru aceste apartamente, de 500 de euro plus TVA pentru un apartament cu 3
camere şi 350 de euro plus TVA pentru un apartament de două camere fiind plătită de o fundaţie a Consiliului Judeţean.
În contextul concret de fapt descris mai sus, instanţa a constatat că modificarea contractului de vânzare - cumpărare în
promisiune bilaterală a urmărit maximizarea profitului S.C. R. S.R.L., cu fraudarea procedurii de achiziţie publică deja
finalizată.
Inculpatul a susţinut că nu cunoştea regulile achitării impozitului pe profit în cele două variante de contract, susţinere
dificil de acceptat având în vedere implicarea concretă a inculpatului în conducerea societăţii.
Conform inculpatului, 50% din acţionariatul S.C. R. aparţine S.C. OOOOO., 45% îi revine personal, iar 1% aparţine soţiei
sale. Instanţa a constatat că aceste elemente, coroborate cu situaţia ocupării apartamentelor în anul 2011, şi
modalitatea concretă în care s-a procedat la modificarea contractului cu CJC ulterior semnării lui, vin în susţinerea
concluziei formulate mai sus, în sensul că avantajarea vizibilă a societăţii S.C. R. S.R.L. a avut la bază relaţii apropiate
între persoanele din acţionariatul societăţii şi inculpatul F..
Înscrisurile depuse de inculpat relevă faptul că, anterior vânzării apartamentelor, acestea erau închiriate, în interesul
Consiliului Judeţean, de Fundaţia pentru promovarea sportului, fundaţie care achita 500 de euro lunar plus tva, pentru
fiecare apartament închiriat.
În cauză a fost audiat martorul PPPPP., medic ortoped, din declaraţiile acestui martor rezultând că a locuit într-unul din
apartamentele în cauză începând cu luna martie 2012, perioadă în care Consiliul Judeţean Constanţa achita o chirie de
aproximativ 600 de euro, şi faptul că atât martorul, cât şi ceilalţi membri ai echipei de 17 medici care au venit din
Bucureşti să lucreze în Spitalul Judeţean Constanţa au semnat, la spital, contractele de închiriere a apartamentelor cu
S.C. R. S.R.L.. Martorul a arătat că în prezent aceste contracte sunt încheiate direct cu Spitalul judeţean.
Deşi teza probatorie în propunerea audierii acestui martor a fost dovedirea unei stări de presiune create de medicii ce
urmau să beneficieze de aceste apartamente asupra Consiliului Judeţean, pentru clarificarea situaţiei juridice a acestora
şi închirierea mai grabnică a contractelor de închiriere, din declaraţia martorului nu rezultă că o astfel de presiune.
Atât inculpata C., cât şi D. au arătat cu ocazia declaraţiilor că în opinia lor, din punctul de vedere al obligaţiilor Consiliului
Judeţean, condiţiile contractuale rămâneau aceleaşi şi după modificarea contractului în promisiune bilaterală. Inculpatul
D. a afirmat chiar că oferta alternativă ce a fost considerată inadmisibilă în referatul de finalizare al procedurii nu diferea
de contractul încheiat, iar expresia inacceptabilă folosită cu privire la aceasta în raportul comisiei de negociere nu a mai

fost reluată şi în procesul-verbal de finalizare a procedurii.
Din declaraţiile acestui din urmă inculpat instanţa a reţinut că atât el cât şi inculpata C. au fost chemaţi în anti-camera
preşedintelui Consiliului Judeţean, unde se aflau avocatul QQQQQ. şi notarul public GGGGG. şi unde li s-a transmis că
au existat discuţii între avocaţii Consiliului Judeţean şi cei ai S.C. R. S.R.L., în sensul că cei din urmă au avut obiecţiuni
cu privire la titulatura contractului, şi că atâta vreme cât proprietatea se transferă în anul 2012, contractul este o
promisiune de vânzare - cumpărare. Conform inculpatului, acestea au fost singurele explicaţii date şi i s-a remis spre
semnare un act adiţional, pe care l-a parcurs cât de repede a putut. Apreciind că elementele pe care le considera
importante, respectiv valoarea pe metru pătrat, dobânda, momentul transmiterii dreptului de proprietate rămâneau
aceleaşi, a decis să semneze actul adiţional. Inculpata C. a dat declaraţii similare cu privire la momentul semnării actului
adiţional.
Ambii inculpaţi au susţinut că nu au apreciat că termenul de avans inserat cu caracter de noutate în acest act ar avea o
semnificaţie juridică pentru Consiliul Judeţean. Inculpatul D. a arătat că la acel moment nu cunoştea că era interzisă
achitarea unui avans mai mare de 30 la sută din bugetul unităţii administrativ teritoriale.
În ceea ce priveşte momentul semnării încheierii de îndreptare a erorii materiale cu privire la data transmiterii dreptului
de folosinţă, inculpatul D. a arătat că în acest mod a considerat că este eliminată problema taxei de folosinţă, de 2.000 şi
respectiv 1.600 RON, pe care a observat-o menţionată în contractul de vânzare - cumpărare ulterior semnării lui şi care
însumată putea pune probleme din punctul de vedere al unui eventual control al Curţii de Conturi, problemă cu privire la
care inculpatul a susţinut că îi atrăsese atenţia avocatului QQQQQ..
În ce priveşte această taxă, instanţa a constatat că, deşi este inserată în contractul de vânzare - cumpărare, nu este
menţionată şi în raportul Comisiei de negociere şi nu există nicio probă care să confirme că problema taxei de folosinţă
şi a valorii acesteia fusese discutată în procedura de atribuire.
Între momentul semnării actului adiţional ce modifica natura contractului în promisiune bilaterală şi momentul semnării
încheierii de rectificare, a fost încheiată între CJC şi S.C. R. S.R.L. Convenţia nr. 17111/01.10.2012 prin care se
recunoştea dreptul S.C. R. S.R.L. de a închiria direct apartamentele şi de a percepe veniturile din chirii, pentru
acoperirea costurilor aferente impozitului pe proprietate ce rămâneau în sarcina proprietarului.
Curtea a observat că această convenţie a fost încheiată pentru a justifica redactarea încheierii de rectificare din
19.10.2012.
Problema taxei de folosinţă, remarcată de inculpatul D. ca urmare a faptului că nu făcuse obiectul procedurii de
negociere, a fost folosită ca pretext formal în susţinerea ideii modificării contractului iniţial prin act adiţional şi încheierea
de rectificare, însă taxa în sine, chiar şi în condiţiile în care nu fusese discutată în negociere, se compensa şi putea fi
chiar devansată de chiriile pe care Consiliul Judeţean Constanţa le-ar fi încasat direct dacă contractul încheiat în data de
24.07.2012 ar fi rămas în forma iniţială.
În ceea ce priveşte poziţia psihică a inculpaţilor D. şi C., s-a reţinut că aceştia au semnat atât actul adiţional cât şi
încheierea de rectificare în condiţiile în care le-au examinat superficial, fără a face o apreciere reală a consecinţelor
acestor modificări asupra nu numai a bugetului, dar mai ales asupra drepturilor şi obligaţilor CJC conform noului
contract, precum şi asupra modului în care aceste noi clauze se vor reflecta în respectarea normelor contabile.
Dincolo de acest fapt, simpla împrejurare că li se solicita să semneze acte ce nu au făcut obiectul negocierii în cadrul
procedurii de atribuire era suficientă pentru a le atrage atenţia asupra caracterului nelegal al demersului. Chiar şi prin
parcurgerea superficială a actului adiţional, inculpaţii au observat că noua denumire, de promisiune bilaterală, intra în
contradicţie flagrantă cu aprecierea menţionată explicit totuşi în raportul procedurii, în sensul că oferta alternativă
constând în promisiune bilaterală, este inacceptabilă.
În ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului F., instanţa a apreciat că relaţiile apropiate cu inculpatul Q., faptul că şi anterior
procedurii de atribuire Consiliul Judeţean Constanţa achita indirect chirie pentru aceleaşi apartamente ce au făcut
ulterior obiectul procedurii, împrejurarea că modificarea contractului iniţial a avut loc în biroul preşedintelui CJC, prin
persoane care îl asistau în mod obişnuit, dovedesc că decizia de a modifica contractul iniţial într-un sens avantajos
economic pentru inculpatul Q. i-a aparţinut inculpatului F., de comun acord cu cel dintâi.
În ceea ce priveşte perioada infracţională aferentă acestei fapte, instanţa a reţinut că în actul de sesizare se arată că, în
privinţa inculpaţilor F., D. şi C., aceasta se întinde între 10.09.2012, data semnării actului adiţional, şi 24.03.2014, dată la
care a fost achitată ultima rată în baza promisiunii bilaterale (în luna iunie 2014, prin act adiţional, S.C. R. S.R.L. a

transmis dreptul de proprietate asupra celor 25 de apartamente către CJC).
Curtea a apreciat însă că perioada şi activitatea infracţională cuprind, în cazul tuturor inculpaţilor implicaţi, doar două
acte materiale, constând în semnarea actului adiţionat 10.09.2012 şi a încheierii de rectificare a erorii materiale din
19.10.2012.
În ceea ce priveşte plăţile efectuate ulterior în baza actului astfel modificat, instanţa a reţinut că acestea nu constituie
acte materiale distincte, întrucât nu au autonomie intenţională şi individualitate materială. De asemenea, a reţinut că
odată semnate cele două acte materiale, ratele se achitau automat, în baza actului intitulat promisiune de vânzare -
cumpărare, fără ca inculpata C. să mai aibă putere de apreciere asupra legalităţii fiecărei plăţi în parte, condiţii în care
aceste plăţi succesive nu pot fi considerate acte materiale distincte. Situaţia plăţilor efectuate către S.C. R. S.R.L. se
diferenţiază de cea reţinută în cazul faptelor descrise la punctul 2, în situaţia programelor de împădurire decontarea
facturilor implicând, pentru fiecare factură în parte, existenţa unor documente justificative distincte, şi verificări aferente
distincte, ceea ce dă fiecărei decontări efectuate individualitatea sa proprie, atât sub aspectul actului material în sine, cât
şi al procesului psihic specific.
Curtea a constatat că aceeaşi este situaţia şi în cazul ordonatorului de credite, care, dacă în cazul facturilor emise în
cadrul programelor de împădurire putea refuza plata unei facturi individuale dar aproba o alta, în cazul plăţilor către S.C.
R. S.R.L., facturile aveau ca bază unică şi suficientă promisiunea de vânzare -cumpărare, nefiind necesare acte sau
verificări suplimentare. Similar, nici inculpatul D. nu poate fi ţinut responsabil sub aspectul răspunderii penale de plata
ratelor lunare către S.C. R. S.R.L. până în data de 24.03.2014, întrucât nu mai avea un drept de apreciere asupra
fiecăreia dintre acestea.
În ceea ce priveşte societatea S.C. R. S.R.L, Curtea a reţinut că fapta comisă de inculpatul Q. a fost realizată în
exercitarea obiectului de activitate şi în folosul acestei persoane juridice, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii persoanei
juridice conform 135 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte prejudiciul, Curtea a reţinut că, prin încheierea actului adiţional de transmitere a dreptului de
proprietate a celor 25 de apartamente către Consiliul Judeţean Constanţa, se realizează acoperirea prejudiciului produs
acestei instituţii prin achitarea de rate cu titlu de avans, în baza unei promisiuni de vânzare - cumpărare încheiate
nelegal. Curtea a apreciat că în cauză nu se pune problema oportunităţii deciziei de parcurgere a procedurii de atribuire
directă, ci doar modificarea contractului iniţial de vânzare cumpărare cu rezerva proprietăţii într-o manieră nefavorabilă
Consiliului Judeţean şi contrar condiţiilor stabilite de comisia de negociere.
Ca atare, prin transferul dreptului de proprietate asupra celor 25 de apartamente către Consiliul Judeţean, cu
prerogativele aferente acestui drept, se realizează o reparare în natură a prejudiciului suferit.
Inculpatul D. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, în
infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen.
Instanţa de fond a respins cererea ca fiind nefondată, întrucât, în raport de consideraţiile expuse mai sus, inculpatul a
acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând şi acceptând că, prin semnarea actului adiţional şi a încheierii de rectificare în
condiţiile de fapt concrete, va fi modificat în mod nelegal rezultatul procedurii de achiziţie directă, într-un sens considerat
iniţial ca inacceptabil, cu rezultatul avantajării economice şi fiscale a S.C. R. S.R.L. şi de asemenea cu consecinţa
avansării din bugetul CJC a unor sume substanţiale cu titlul de avans, contrar unor dispoziţii fiscale contrare.
În drept, fapta inculpatului F., care, în datele de 10.09.2012 şi 19.10.2012, a semnat în calitate de preşedinte al CJC
actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii
materiale, în acest fel modificând natura actului juridic încheiat cu S.C. R. S.R.L., cu consecinţa efectuării de plăţi
nelegale către această societate în valoare totală de 5.187.156,29 RON, încălcând astfel atribuţiile de serviciu
reglementate de dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188 din 1999 privind statutul funcţionarului public, dispoziţiile
art. 22 alin. (1) şi 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, şi art. 10 alin. (1) din Legea
contabilităţii nr. 82/1991, constituie infracţiunea de abuz în serviciu cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui
folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu cel puţin alte două persoane şi în
condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000
rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi 5 alin. (1) C.
pen.
Fapta inculpatei C. care, în calitate de Director general al Direcţiei generale Economică Financiară din cadrul CJC, în
datele de 10.09.2012 şi 19.10.2012, a semnat actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare asupra a 25 de

apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel modificând natura actului juridic încheiat cu S.C.
R. S.R.L., cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către această societate în valoare totală de 5.187.156,29 RON,
încălcând astfel atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188 din 1999 privind
statutul funcţionarului public şi art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, constituie infracţiunea de abuz în
serviciu cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a
săvârşirii faptei împreună cu cel puţin alte două persoane şi în condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de
valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi 5 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului D. care, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din
cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în datele de 10.09.2012 şi 19.10.2012, a semnat actul adiţional la contractul de
vânzare - cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel modificând
natura actului juridic încheiat cu S.C. R. S.R.L., cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către această societate în
valoare totală de 5.187.156,29 RON, încălcând astfel atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile art. 43 alin. (1)
din Legea nr. 188 din 1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz în serviciu cu scopul
obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei
împreună cu cel puţin alte două persoane şi în condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea prejudiciului,
prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin.
(1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi 5 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului Q. care, în datele de 10.09.2012 şi 19.10.2012, a semnat, prin mandatar, actul adiţional la contractul
de vânzare - cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel
modificând natura actului juridic încheiat cu S.C. R. S.R.L., cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către societatea pe
care o administra în valoare totală de 5.187.156,29 RON, în acest fel ajutând pe inculpaţii F., D. şi C. să îşi încalce
atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile menţionate mai sus, constituie infracţiunea de complicitate la abuz în
valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.
şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi 5 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatei persoană juridică S.C. R. S.R.L care, în datele de 10.09.2012 şi 19.10.2012, a semnat actul adiţional la
contractul de vânzare - cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel
modificând natura actului juridic încheiat cu S.C. R. S.R.L., cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către societatea pe
care o administra în valoare totală de 5.187.156,29 RON, în acest fel ajutând pe inculpaţii F., D. şi C. să îşi încalce
atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile menţionate mai sus, constituie infracţiunea de complicitate la abuz în
valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.
şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi 5 alin. (1) C. pen.
Cu privire la această inculpată, instanţa a făcut trimitere la încheierea de îndreptare a erorii materiale din 7.10.2016, prin
care s-a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta şi dispozitivul prezentei sentinţe, în sensul înlăturării dispoziţiilor
de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi cele referitoare la aplicarea concursului de
infracţiuni, întrucât inculpata S.C. R. S.R.L. nu a fost trimisă în judecată cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 367
alin. (1) C. pen., menţionată eronat în minută.
Curtea a mai reţinut că inculpata C. a solicitat schimbarea încadrării juridice a tuturor faptelor de abuz în serviciu reţinute
în sarcina sa într-o unică infracţiune de abuz în serviciu, în formă continuată, cu argumentul că faptele au fost comise în
exercitarea aceloraşi atribuţii de serviciu, într-un interval redus de timp şi de o manieră asemănătoare.
Curtea a apreciat că această cerere este nefondată şi a respins-o, întrucât, dacă, în cazul plăţilor efectuate în legătură
cu Proiectul Caravana Estivală şi programele de împădurire, pentru argumentele expuse la punctul 2, se justifică
reţinerea unei singure infracţiuni de serviciu ca urmare a legăturii strânse dintre activităţile ce au făcut obiectul celor 4
subpuncte, nu aceeaşi este situaţia în raport de plăţile efectuate către DPPJ şi către S.C. R. S.R.L.. Aceste din urmă
fapte au la bază ipoteze distincte, şi mai ales criterii distincte de apreciere a valabilităţii plăţilor efectuate. În cazul
acestor două situaţii, activitatea infracţională a cuprins şi semnarea actelor adiţionale în baza cărora s-au justificat plăţile
efectuate, acestea constituind elemente suficiente de diferenţiere pentru a aprecia că au avut la bază rezoluţii

infracţionale distincte.
6. Transmiterea fictivă a părţilor sociale ale S.C. N. S.R.L.
SC N. S.R.L. a fost înfiinţată în anul 1992 de către RRRRR., tatăl inculpatului K., având sediul social în com. Alimanu,
jud. Constanţa. Ulterior, în anul 2005, au fost împuterniciţi în funcţia de administrator inculpaţii M. şi K., în calitate de
asociaţi în cote egale, în urma retragerii din societate a numitului RRRRR..
După derularea faptelor ce fac obiectul punctelor anterioare, prin Hotărârea nr. 1/13.07.2013 a fost cooptat în societate
martorul U., cu trei părţi sociale din 23 şi o cotă de 12% din profit şi pierderi, martorul dobândind şi calitatea de
administrator al S.C. N. S.R.L.. Aceste modificări au fost înregistrate prin rezoluţia nr. 19570/08.07.2013, în baza căreia
s-au făcut menţiunile corespunzătoare în Registrul comerţului.
Conform hotărârii nr. 2/12.07.2013, K. şi M. au cesionat toate părţile lor sociale martorului U., care devine astfel asociat
unic şi administrator al S.C. N. S.R.L.. Potrivit hotărârii, martorul preia activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi
obligaţiile prezente şi viitoare, inclusiv achitarea tuturor datoriilor de orice natură, existente până la data adoptării
hotărârii.
Tot la data de 12.07.2013 este redactat sub semnătură privată şi noul act constitutiv al S.C. N. S.R.L., în care martorul
U. avea calitatea de asociat unic şi administrator, sediul S.C. N. fiind în com. Alimanu, str. x, jud. Constanţa.
Prin decizia nr. 3/11.10.2013, este schimbat sediul social al societăţii din com. Aliman, str. x, jud. Constanţa, în mun.
Constanţa, Bd. x, jud. Constanţa, noul sediu social fiind declarat în baza contractului de asistenţă juridică nr.
34/11.10.2013 încheiat de SSSSS. şi Asociaţii şi S.C. N. S.R.L., având ca obiect găzduirea sediului social pe S.C. N.
S.R.L. la adresa din Constanţa, bd. x, jud. Constanţa, în intervalul de şase luni, de la 11.10.2013 la 10.03.2014.
Deşi în cererea de modificare a sediului social este menţionat U., ca noul administrator al societăţii, contractul încheiat
cu SSSSS. şi Asociaţii este semnat de inculpatul K..
Cesiunea societăţii către martorul U. este fictivă şi are scopul exclusiv de a înlesni sustragerea inculpaţilor K. şi M. de la
posibilele consecinţe penale ale activităţii derulate pentru R.A.J.D.P. Constanţa.
În primul rând, Curtea a constatat că cesiunea părţilor sociale s-a realizat după controlul auditorilor Curţii de Conturi,
control ce a constatat caracterul nelegal al plăţilor efectuate către R.A.J.D.P. în baza programelor de împădurire
analizate mai sus. În al doilea rând, caracterul fictiv al operaţiunii este dovedit şi de maniera în care a fost identificat şi
cooptat martorul U. şi modul în care au fost completate actele necesare efectuării acestor modificări statutare.
S-a reţinut, astfel, că realizarea formalităţilor legate de cesiune şi de schimbarea sediului social a fost făcută de martorul
TTTTT., împuternicit de inculpatul K. în baza delegaţiilor nr. 1/03.07.2013 şi 2/12.07.2013. Audiat în cursul urmăririi
penale, acesta a declarat că în toamna anului 2013 a fost căutat de inculpatul K., care l-a rugat să îl ajute în cesionarea
părţilor sociale către o altă persoană. Martorul a arătat că nu îl cunoştea pe K., şi acesta a venit iniţial singur, iar ulterior
însoţit de un anumit UUUUU..
În cursul urmăririi penale, martorul U. a declarat că nu ştie să scrie şi să citească, întrucât nu a urmat cursuri şcolare, şi
locuieşte împreună cu soţia şi cei patru copii într-un apartament de trei camere în cartierul de locuinţe sociale, iar la
momentul audierii lucra fără contract de muncă la o spălătorie auto. Martorul a mai arătat că în anul 2013, fără a putea
preciza perioada, numitul UUUUU. i-a spus că vrea să treacă o maşină pe numele său, scop în care s-a deplasat
împreună cu acesta la o clădire din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, unde a semnat nişte hârtii,
fără a cunoaşte conţinutul lor, act pentru care a primit de la UUUUU. suma de 500 RON. După aproximativ o
săptămână, UUUUU. i-a spus că în realitate semnase actele prin care i se cesionau părţile sociale ale unei societăţi.
Acelaşi martor a mai relatat că nu cunoaşte cum se numeşte această societate sau ce obiect de activitate are, el
personal neavând legătură cu societatea în sine şi nedeţinând vreun act referitor la aceasta. Martorul a precizat că nu
cunoaşte nici o persoană numită K. şi nici denumirea S.C. N. S.R.L..
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul U. şi-a menţinut declaraţiile, detaliindu-le şi arătând că UUUUU., cumnatul
său, i-a spus că cineva vrea să treacă autoturismul pe numele său, întrucât nu doreşte să plătească impozit, în schimbul
sumei de 500 RON. Martorul a arătat că împreună cu UUUUU. s-a deplasat la o adresă situată pe strada x, unde au luat
contact cu un bărbat care i-a condus la un birou, situat la aproximativ 100 de metri, la parterul unei clădi de birouri în
spatele Casei de Cultură, unde a semnat două sau trei acte, fără să ştie ce conţin acestea.

Curtea a reţinut că bărbatul care i-a condus pe cei doi, conform declaraţiei acestui martor, la clădirea de birouri, este
martorul TTTTT., atât descrierea locaţiei biroului şi înfăţişării fizice a acestuia cât şi recunoaşterea făcute de martorul U.
cu ocazia audierii în faza de cercetare judecătorească confirmând această concluzie. Martorul U. a mai arătat că tot
martorul TTTTT., care i-a însoţit la clădirea de birouri, a fost cel care a vorbit cu doamnele dinăuntru şi tot el a fost cel
care i-a remis suma de 500 de RON, promisă.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul TTTTT. şi-a modificat semnificativ poziţia, Curtea apreciind-o ca fiind
neconvingătoare.
Astfel, martorul a afirmat că inculpatul K. l-a contactat spunându-i că vrea să cesioneze societatea la care era asociat, şi
că încă mai caută persoana către care vrea să cesioneze. După o săptămână, inculpatul Coman s-ar fi întors cu
buletinul persoanei către care voia sa cesioneze, iar martorul i-a spus că cesionarul putea veni şi singur pentru a semna
actele societăţii, iar martorul îl va însoţi la Registrul Comerţului. Martorul a mai declarat că după trei zile, cesionarul s-ar
fi prezentat singur la biroul său, s-au deplasat împreună la serviciul juridic de la Registrul Comerţului şi aici cesionarul a
semnat toate actele necesare. Martorul TTTTT. a afirmat că după această procedură, l-a sunat pe inculpatul L. pentru a-
l anunţa că trebuie să facă un vărsământ în contul societăţii, pentru a creşte capitalul social pentru cooptarea noului
asociat.
De asemenea, a mai susţinut că în momentul în care a venit să ridice actele cesiunii, inculpatul K. şi-a manifestat şi
intenţia de a schimba sediul social, soluţia propusă de martor fiind de a încheia un contract de închiriere cu un cabinet
de avocatură, sens în care a luat legătura cu titularul acestuia, avocat SSSSS., care audiat ca martor, a confirmat că a
fost solicitat de martorul TTTTT. în acest scop. Cererea de schimbare a sediului social a fost făcută după două sau trei
zile de la semnarea actelor de către noul asociat şi retragerea foştilor asociaţi din societate, în baza unei procuri
întocmită de acelaşi martor, întrucât inculpatul K. motivase că noul asociat nu se mai poate prezenta la Registru.
Curtea a înlăturat declaraţia dată de acest martor în cursul cercetării judecătoreşti, ca nesinceră, apreciind că aspectul
evaziv al declaraţiilor date în această fază procesuală se datorează conştientizării de către martor a faptului că la rândul
său ar putea fi tras la răspundere pentru ajutorul dat inculpatului în realizarea unei operaţiuni ce ar putea avea posibile
consecinţe şi pe plan penal, de aceea a încercat să minimizeze implicarea sa conştientă în această operaţiune.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că declaraţiile sale sunt infirmate de cele date de martorul U. audiat în
aceiaşi şedinţă de judecată, cât şi de contradicţiile existente chiar în relatările martorului TTTTT..
Astfel, acesta, întrebat explicit cu privire la prezenţa unei a doua persoane - UUUUU. - la semnarea actelor de cesiune,
a susţinut iniţial că inculpatul K. nu a venit însoţit de vreo persoană, ulterior a revenit, afirmând că acesta a venit însoţit
de UUUUU. cu ocazia celei de-a doua vizite, pentru a afirma în final că nu îşi aminteşte decât de U., nu şi de UUUUU..
De asemenea, întrebat în legătură cu suma de bani remisă martorului U. pentru că a semnat actele de cesiune, martorul
TTTTT. a răspuns evaziv, chiar contrazicându-se. Acelaşi martor a mai susţinut că inculpatul K. i-a plătit suma de 380
de RON, pentru serviciul său, fără însă a încheia vreo factură, motivând această lipsă prin aceea că urma să mai fie
îndeplinită o etapă, cea a retragerii asociaţilor iniţiali. Martorul a susţinut că nu i-a dat nici o sumă de bani martorului U.,
după care a afirmat că "este posibil să fi fost vreo sumă de bani, de aproximativ 100 de RON, ce a rămas de la
declaraţii".
Curtea a apreciat că teza martorului confirmă o dată în plus că singurul interesat în realizarea cesiunii era inculpatul K.,
ceea ce ar fi nefiresc în cazul în care cedarea societăţii ar fi fost făcută către o persoană care într-adevăr dorea să
continue activitatea economică a firmei.
Martorul UUUUU. nu a putut fi audiat, Curtea constatând imposibilitatea obiectivă a reaudierii sale şi făcând aplicarea
art. 383 alin. (4) C. proc. pen., reţinând că declaraţiile date de acesta în cursul urmăririi penale susţin relatările martorului
U. sub aspectul faptelor esenţiale. Chiar şi fără a lua în considerare declaraţiile martorului UUUUU., Curtea a apreciat că
declaraţiile martorului U. sunt constante în ambele faze procesuale, iar contradicţiile din declaraţiile martorului TTTTT.,
conduc la concluzia că inculpatul K. a urmărit şi realizat cesiunea societăţii S.C. N. S.R.L. cu unicul scop de a se
sustrage de la plata obligaţiilor fiscale aferente veniturilor încasate în baza relaţiei ilicite cu R.A.J.D.P. Constanţa.
S-a avut în vedere şi faptul că martorul U. nu ştie să scrie şi să citească, fapt constatat şi în faţa instanţei de judecată.
Era imposibil, în mod obiectiv, ca orice persoană care l-ar fi însoţit pe martor la semnarea actelor de cesiune să poată
ignora, cu bună credinţă, acest aspect, declaraţiile martorului TTTTT. fiind şi din acest punct de vedere nesincere. În
plus, cesionarul nu a contribuit material în nic un fel nici la creşterea capitalului social - suma aferentă fiind achitată tot
de inculpatul Coman - şi nici la plata vreunei părţi din taxele aferente, ce au fost achitate integral tot de acest inculpat. Şi
schimbarea sediului social a fost făcută tot de inculpatul Coman, în baza unei procuri de asemenea fictive, care a achitat

integral şi taxele şi chiria aferente.
Faptul că martorul U. nu a avut nici o legătură cu activitatea economică a societăţii este confirmat de faptul că pentru
public, şi după cesionarea societăţii către acest martor, datele de contact ale societăţii rămâneau numerele de telefon
ale inculpaţilor K. şi M., martorul U. nefiind împuternicit niciodată să efectueze operaţiuni financiare în conturile societăţii
şi nedepunând specimen de semnătură, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de unităţile bancare la care S.C. N.
avea deschise conturi, persoanele împuternicite rămânând cei doi inculpaţi.
În plus, ambii inculpaţi Coman şi M. au efectuat retrageri de numerar din contul S.C. N. după ce au cesionat părţile
sociale către martorul U.. Aceste operaţiuni au fost realizate începând cu 16.07.2013, în timp ce foştii asociaţi se
retrăseseră din societate la 12.07.2013. Ulterior, la data de 14.02.2014, tot inculpatul M. a fost cel care a închis contul
societăţii.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de R.A.J.D.P. Constanţa, Regia a mai decontat către S.C. N. în perioada
31.07.2013/03.03.2014, prin patru bilete la ordin, suma de 1.644.273,62 RON, aşadar după cesionarea societăţii către
martorul U.. Biletele la ordin au fost decontate la ordinul S.C. N. S.R.L. în contul S.C. XXX. S.R.L., administrată de
inculpaţii M. şi K.. Or, aceste operaţiuni arată că, în lipsa oricărei convenţii cu noul administrator, cei doi inculpaţi şi-au
păstrat puterile de reprezentare şi administrare ale societăţii până la încasarea ultimelor beneficii din relaţia cu
R.A.J.D.P. Constanţa.
Deşi aparent inculpatul M. nu a participat la identificarea cesionarului fictiv, Curtea a reţinut că cesiunea societăţii nu se
putea realiza în lipsa exprimării voinţei exprese a acestui inculpat, care figura ca al doilea administrator al societăţii, cu
drepturi de reprezentare şi puteri egale cu ale inculpatului K..
În declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, acesta a arătat că împreună cu inculpatul Coman au decis să
închidă societatea în contextul în care tatăl inculpatului Coman s-a îmbolnăvit grav. A mai susţinut că împreună cu
inculpatul Coman a ajuns al Registrul Comerţului unde au luat legătura cu un jurist, care i-a sfătuit să apeleze la
procedura cesionării, întrucât acesta ar cunoaşte o persoană interesată să o cumpere. A mai declarat că nu a mai făcut
operaţiuni în contul societăţii S.C. N. S.R.L. după cesionare, şi de asemenea că ar fi predat utilajele pe care societatea
le mai avea, restul fiind sechestrate de către ANAF, către noul administrator.
Instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului, apreciind că acestea sunt infirmate de materialul probator administrat,
reţinând că retragerea tatălui inculpatului K., RRRRR., din societate a avut loc în anul 2005, astfel încât decizia de
cesionare a societăţii la 8 ani după această împrejurare nu mai poate fi explicată prin îmbolnăvirea sa. De altfel, şi
martora VVVVV., ce se ocupa de contabilitatea primară a S.C. N. S.R.L., a fost foarte clară în declaraţii şi a indicat pe
inculpatul M. ca fiind cel care se ocupa direct de partea contabilă a firmei.
Şi cu privire la susţinerile inculpatului privind modalitatea în care a fost identificat cesionarul, Curtea a constatat că sunt
infirmate de declaraţiile martorului TTTTT., care a specificat clar că acest cesionar a fost găsit de inculpatul K.. Cum
faptul că martorul U. nu este cunoscător de carte este un fapt vizibil, iar inculpatul WWWWW. confirmă că la data
cesiunii o parte din utilaje erau sechestrate de ANAF, concluzia ce se conturează este că includerea în societate a
noului administrator a fost o soluţie pentru sustragerea inculpaţilor Coman şi WWWWW. de la răspunderea civilă şi
eventual penală.
De asemenea, s-a mai constatat referitor la susţinerea inculpatului în sensul că după cesionarea societăţii nu a mai făcut
operaţiuni pe societate, că acest fapt este infirmat de înscrisurile şi relaţiile oferite de instituţiile bancare, care dovedesc
că după semnarea actelor de cesiune, inculpatul WWWWW. personal a efectuat retrageri de numerar şi a închis contul
bancar al societăţii.
Inculpatul K., în declaraţia dată la 22.09.2015, a susţinut la rândul său că cesionarul i-a fost recomandat de martorul
TTTTT., instanţa apreciind că şi aceste susţineri sunt infirmate de acest martor aşa cum s-a arătat anterior. Inculpatul a
susţinut, încercând să motiveze operaţiunile efectuate în contul societăţii după data cesionării, că ar fi fost împuternicit
de cesionarul U. să încheiere relaţia cu R.A.J.D.P.. Aceste susţineri sunt însă în mod evident infirmate de declaraţiile
martorului U..
Sub aspectul încadrării juridice, faptele inculpaţilor K. şi M., care, în data de 16.07.2013, au cesionat, în mod fictiv,
părţile sociale ale S.C. N. S.R.L. către martorul U., persoană cu condiţie socială modestă, necunoscător de carte, în
scopul de a se sustrage urmăririi penale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor
sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prevăzută de art. 280 1 din Legea nr. 31/1990.

7. În ceea ce priveşte faptele de evaziune fiscală şi spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor K. şi M., s-a reţinut că,
în baza sesizării Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, nr. C/XXI/3251, a fost constituit la
nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa dosarul nr. x/2012, ce a fost declinat la data de 26.05.2014 şi
conexat la dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA. Sesizarea a avut ca
obiect provenienţa sumelor de 13.160.712 şi 413.378 RON cu care a fost creditat contul S.C. N. S.R.L. deţinut la
XXXXX., în perioada 05.09.2011 - 05.09.2012, legalitatea retragerilor în numerar şi a documentelor prezentate unităţii
bancare, precum şi destinaţia sumelor de bani retrase din bancă.
În dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus şi efectuat de către inspectorii
antifraudă ce funcţionează în cadrul unităţilor de parchet, constatarea tehnico-ştiinţifică din 26.05.2014, ce a avut în
vedere documentele trimise în baza solicitării PCAC de către R.A.J.D.P. şi S.C. N. S.R.L. şi înscrisurile trimise prin
adresa nr. x/20.03.2014 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa, respectiv situaţia depunerii
declaraţiilor fiscale şi situaţia conturilor bancare privind pe S.C. N. S.R.L. Aliman, şi copii ale declaraţiilor cod 100, 102,
300, 101 şi 394 depuse la organul fiscal în perioada septembrie 2011-mai 2013.
Curtea a reţinut că nu au fost identificate documentele financiar contabile ale S.C. N. S.R.L., întrucât martorul U. a arătat
că nu deţine astfel de documente, iar inculpaţii M. şi K. nu au depus aceste documente în cursul urmăririi penale.
În baza înscrisurilor şi a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică menţionat, s-a reţinut că S.C. N. S.R.L. a raportat pe
bază de bilanţ contabil - document oficial de prezentare a activităţii economico-financiare că a realizat în perioada 2011-
2012 o cifră de afaceri de 11.396.094 RON, din care în anul 2011 - 7.952.851 RON şi în anul 2012 - 3.443.243 RON. În
perioada septembrie 2011 - septembrie 2012, societatea a emis facturi fiscale către R.A.J.D.P. Constanţa în sumă de
13.075.311,44 RON (suma de 10.544.606 RON şi TVA colectată de 2.530.705,44 RON), astfel: septembrie 2011-
decembrie 2011 - 6.865.969,28 RON, ianuarie 2012 - septembrie 2012 - 6.209.342,16 RON.
Însă, în aceeaşi perioadă septembrie 2011- septembrie 2012, R.A.J.D.P. Constanţa a declarat pe baza declaraţiei
informative privind livrările -prestările efectuate pe teritoriul naţional (formular 394) că a efectuat achiziţii de la S.C. N.
S.R.L. în sumă totală de 16.806.732 RON, aşadar mai mult cu 3.731.420,56 RON faţă de facturile emise de S.C. N.
S.R.L. în aceeaşi perioadă. În aceeaşi perioadă, 09.09.2011-27.09.2012, R.A.J.D.P. Constanţa a plătit către S.C. N.
S.R.L. suma de 14.590.197,09 RON, prin 51 ordine de plată.
În acelaşi timp însă, S.C. N. S.R.L. a raportat pe baza deconturilor de TVA, formular 300, că în perioada 2011-2012 a
realizat venituri din livrări/prestări în sumă de 8.460.410 RON, mai puţin cu 2.935.568 RON decât cifra de afaceri,
declarată în baza bilanţurilor contabile, de 11.396.094 RON.
Alte discrepanţe constatate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică au la bază diferenţele între sumele declarate prin
decontul de TVA şi declaraţia 394 depuse de către R.A.J.D.P. şi respectiv S.C. N. S.R.L.. Conform constatărilor
inspectorilor antifraudă, TVA colectată aferentă livrărilor conform decontului TVA - formular 300 depus de S.C. N. S.R.L.
este de 1.720.790 RON, în timp ce TVA colectată aferentă livrărilor conform facturilor emise de S.C. N. S.R.L. către
R.A.J.D.P. Constanţa este de 2.530.705,44 RON, iar TVA colectată aferentă livrărilor efectuate de S.C. N. S.R.L. de
către R.A.J.D.P. Constanţa conform declaraţiei 394 depusă de aceasta este de 3.213.742 RON.
S-a reţinut de asemenea că S.C. N. S.R.L. a folosit o dublă evidenţă a muncitorilor zilieri şi a plăţilor făcute către aceştia,
pentru a diminua impozitul pe profit datorat către stat. Această modalitate, constând în ţinerea unei duble evidenţe a
muncitorilor zilieri, a avut drept scop nu numai disimularea valorii profitului, dar şi justificarea ridicării în numerar a
sumelor de bani decontate de R.A.J.D.P. Constanţa.
În ceea ce priveşte dispoziţiile legale ce reglementează folosirea muncitorilor zilieri în activitatea economică, Curtea a
reţinut că, potrivit art. 5 din O.G. nr. 15/1993 privind întărirea disciplinei financiar valutare, persoanele juridice pot efectua
plăţi în numerar pentru plata salariilor şi alte drepturi de personal, iar în cazul în care societatea foloseşte în activitatea
sa zilieri, potrivit art. 5 alin. (2) pct. 1,b, şi e din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional
desfăşurate de zilieri, persoana juridică ce utilizează zilieri are obligaţia de a înfiinţa şi completa Registrul de evidenţă a
zilierului şi de a plăti acestuia la sfârşitul fiecărei zile de lucru remuneraţia cuvenită.
Conform aceloraşi dispoziţii legale, cuantumul remuneraţiei zilierului nu poate fi mai mare de 10 RON/oră. În plus,
persoana juridică care utilizează zilieri are obligaţia de a depune cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, la Inspecţia
Teritorială a Muncii unde îşi are sediul, un extras al Registrului de evidenţă a zilierilor conţinând înregistrările din lua
precedentă.
Curtea a reţinut că verificările efectuate de inspectorii antifraudă au condus la concluzia că S.C. N. S.R.L. a folosit o

evidenţă dublă a zilierilor, respectiv două registre, diferite ca model şi conţinut, unul în scopul de a ridica numerarul din
bancă - denumit borderou de plată muncitori zilieri - care cuprinde un număr mare de zilieri, între 45 şi 181, şi valori ale
sumelor retribuite către aceştia între 440 şi 2.500 RON/zi/om, în timp ce registrul de evidenţă a zilierilor întocmit în
vederea depunerii la Inspectoratul Teritorial de Muncă în vederea stabilirii drepturilor salariaţilor, conform formularului
prevăzut în anexa 1 la Legea nr. 52/2011, cuprinde un număr mai mic de zilieri - între 6 şi 75 - şi sume plătite în
cuantum de 25, 35,71 sau 47,62 RON/zi/om.
Inspectorii antifraudă au constatat că borderoul de evidenţă a zilierilor, folosit pentru a justifica retragerea de numerar,
nu conţine toate informaţiile prevăzute de lege şi ca atare nu poate fi considerat un document justificativ pe baza căruia
pot fi înregistrate în contabilitate operaţiunile economice. Chiar făcând abstracţie de aceste vicii de formă sau de
împrejurarea că sumele trecute în aceste borderouri erau mult mai mari decât plafonul maximal prevăzut de lege pentru
plata unei zile de muncă, astfel cum se dezvoltă în rechizitoriu, Curtea a reţinut că din declaraţiile muncitorilor zilieri
folosiţi de cei doi inculpaţi, audiaţi într-un număr consistent atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti,
rezultă că sumele menţionate în borderourile folosite pentru ridicarea din conturile bancare a sumelor în numerar nu
conţin date reale, muncitorii folosiţi de S.C. N. fiind remuneraţi cu sume considerabil mai mici decât cele menţionate în
borderouri.
Curtea a remarcat că, făcând o comparaţie a evidenţei paralele a muncitorilor zilieri folosiţi de S.C. N. S.R.L. pentru o
anume zi (în raportul de constatare se face această comparaţie pentru ziua de 26.07.2012, aleasă exemplificativ),
rezultă discrepanţe evidente, astfel: conform borderourilor folosite pentru ridicare de numerar, societatea ar fi plătit în
această zi o sumă totală de 452.500 RON către 181 de zilieri, rezultând o sumă de 2.497,24 RON/zi pentru fiecare ziler,
în timp ce conform registrului depus la ITM Constanţa, pentru aceeaşi zi, societatea ar fi plătit suma totală de 1.520
RON către 38 zilieri, deci 40 RON/zi.
Instanţa a apreciat că nu se poate reţine nici faptul că în acest mod inculpaţii YYYYY. şi WWWWW. ar fi încercat să
eludeze limitele maxime impuse de lege şi să plătească zilierilor mai mult decât aceste sume, ci dimpotrivă, din
declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că aceştia au fost plătiţi chiar cu sumele declarate la ITM, respectiv 40 RON/zi.
De altfel, conform aceloraşi constatări, datele menţionate în registrele depuse la ITN nu se coroborează nici cu
declaraţiile depuse de S.C. N. la Agenţia de Administrare Fiscală prin declaraţia 205 privind impozitul reţinut la sursă.
Astfel, conform registrului de evidenţă a zilierului destinat ITM, S.C. N. S.R.L. a declarat că a plătit, în perioada 2011-
2012, cu titlu de remuneraţii către zilieri, suma de 235.098 RON, pentru care a constituit şi reţinut la sursă un impozit pe
venit în sumă de 44.785,28 RON. Însă, pentru anul 2012, S.C. N. S.R.L. a declarat pe baza declaraţiei 205 câştiguri
realizate de 33 beneficiari de venit în sumă de 18.480 RON, pentru care s-a reţinut un impozit pe venit de 2.952 RON,
ceea ce vine în contradicţie cu declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de sta nr. 100 dată de S.C. N. pentru
perioada 2011-2012, că nu datorează nici o obligaţie privind impozitul pe venit, toate declaraţiile fiind depuse cu obligaţia
de plată zero.
S-a arătat că constatările inspectorilor fiscali sunt confirmate şi completate şi de constatările specialistului contabil ce a
efectuat raportul de constatare tehnico-contabilă din 12.09.2014. În baza acestor constatări, ce au la bază şi înscrisurile
înaintate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Constanţa, respectiv declaraţiile fiscale cod 100, 102, 300, 101 şi
394 depuse în perioada septembrie 2011-mai 2013 de S.C. N. S.R.L. şi a situaţiei conturilor bancare ale acestei
societăţi, Curtea a reţinut în continuare că, deşi în perioada 19.04.2010 - 30.08.2013, S.C. N. S.R.L. a emis către
R.A.J.D.P. facturi în valoare totală de 31.639.411,47 RON, sumă pe care a şi încasat-o, ultima declaraţie fiscală a fost
depusă pentru luna mai 2013, iar pentru perioada iunie- august 2013 S.C. N. nu a mai operat nici o înregistrare în
contabilitate. Or, în această perioadă inculpaţii Coman şi WWWWW. erau deja alarmaţi de rezultatul controlului Curţii de
Conturi, singurul interes în care au acţionat în această perioadă fiind de a înstrăina societatea şi a îngreuna urmărirea
penală.
Mai mult, toate declaraţiile fiscale privind obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat cod 100, depuse în perioada 1010 -
2013, au fost completate cu cifra 0, societatea neconstituind, nedeclarând şi neplătind nici o obligaţie la bugetul de stat.
De asemenea, ultimul bilanţ contabil depus este cel aferent exerciţiului financiar încheiat la 31.12.2011, ceea ce
conduce la concluzia că începând cu anul 2012 S.C. N. nu a mai înregistrat în evidenţa fiscală veniturile încasate şi nu a
mai calculat şi declarat impozitul pe profit.
A reţinut, de asemenea că, după momentul cesionării părţilor sociale către martorul U., R.A.J.D.P. a achitat către S.C. N.
S.R.L. contravaloarea facturilor fiscale încă neonorate, în sumă de 1.644.273,62 RON, prin emiterea a patru bilete la
ordin, în perioada 31.07.2013 - 03.03.2014 - biletele la ordin nr. 226051/26.08.2013, 2260752/31.07.2013,
2260764/03.03.2014 şi 2260762/10.02.2014. Aceste bilete la ordin au fost decontate în favoarea S.C. XXX. S.R.L.,

administrată de aceiaşi doi inculpaţi, fără a mai constitui, declara sau vira către bugetul de stat obligaţiile fiscale aferente
veniturilor facturate şi încasate.
Curtea a apreciat că acest comportament fiscal ilicit este imputabil tot inculpaţilor K. şi M., chiar dacă este o perioadă
ulterioară cesionării părţilor sociale, întrucât materialul probator administrat în cauză dovedeşte dincolo de proce dubiu
că cesiunea societăţii a fost doar aparentă, pentru inducerea în eroare a autorităţilor fiscale, inculpaţii fiind în continuare
cei care au administrat şi gestionat activitatea şi bunurile societăţii şi în continuare, până la încasarea ultimelor plăţi din
partea R.A.J.D.P. Constanţa, pe care, astfel cum se observă, şi le-au însuşit în totalitate, inclusiv prin decontarea celor
patru bilete la ordin cu altă societate administrată de ei, cu care S.C. N. nu se afla în raporturi comerciale pentru a
justifica o astfel de operaţiune.
Conform informaţiilor furnizate prin aplicaţia www.x.ro în urma verificărilor efectuate în cursul urmăririi penale, S.C. N.
S.R.L. nu a efectuat tranzacţii comerciale, achiziţii sau livrări cu S.C. XXX. S.R.L. în perioada 2013-2014, iar pe de altă
parte, nici S.C. XXX. S.R.L. nu a declarat că ar fi efectuat livrări către S.C. N. S.R.L. în această perioadă. Mai mult, S.C.
XXX. a declarat că a efectuat în anul 2013 achiziţii de la S.C. N. S.R.L. în cuantum total de 124.498 RON, ceea ce
înseamnă că S.C. XXX. ar fi trebuit să plătească, iar nu să încaseze, o sumă, de altfel mult mai mică, către S.C. N.
S.R.L..
Pe de altă parte - şi acest fapt contrazice apărarea inculpatului K. în sensul că în contextul cesionării S.C. N. S.R.L.
către martorul U., ar fi obţinut acordul R.A.J.D.P. de a transfera contractele în derulare către S.C. XXX. -, R.A.J.D.P. şi
S.C. XXX. S.R.L. în calitate de prestator au declarat prin declaraţia 394 că au derulat tranzacţii comerciale începând cu
luna aprilie 2013, astfel încât nici cele patru bilete la ordin, nici restituirile de garanţii nu puteau privi activităţi desfăşurate
după această perioadă, care era prea scurtă pentru a permite derularea unor activităţi de împădurire de o amploare atât
de mare încât să justifice o plată atât de consistentă.
Mai mult, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cursul urmăririi penale analizează comportamentul fiscal al
S.C. XXX. S.R.L. şi concluzionează că această societate declară tranzacţii neconfirmate de presupuşii parteneri
comerciali, păstrând astfel comportamentul fiscal disimulat al S.C. N. S.R.L., al cărei continuator practic este.
S-a mai reţinut că la data de 16.07.2013, prin ordinul de plată nr. x/16.07.2013 R.A.J.D.P. a restituit S.C. N. S.R.L. în
contul deschis la XXXXX. S.A. Agenţia Medgidia suma de 269.979,49 RON cu explicaţia "contravaloare garanţie de
bună execuţie aferentă facturilor nr. x, 528, 529, 530, 531, 532 şi 533", iar această sumă a fost ridicată în aceeaşi zi în
numerar de către inculpatul M., cu explicaţia salarii, fără a prezenta însă un document justificativ.
Conform declaraţiilor cod 100 depuse de S.C. N. S.R.L. pentru perioada ianuarie 2011- iunie 2013, impozitul pe profit
calculat a fost în toate cazurile zero.
Din verificările efectuate în cursul urmăririi penale cu privire la societăţile către care S.C. N. S.R.L a declarat că ar fi
efectuat achiziţii în sumă totală de 1.415.104 RON, achiziţii neconfirmate, a rezultat că acestea sunt societăţi cu sediul
declarat la adresa de domiciliu a celor doi asociaţi ai S.C. N., inculpaţii Coman şi WWWWW.: S.C. ZZZZZ. S.R.L.
Aliman, S.C. AAAAAA. S.R.L. Aliman, S.C. BBBBBB. S.R.L. Aliman. În plus, şi cu privire la S.C. ZZZZZ. S.R.L s-a
constatat că a fost cesionată, noul sediu fiind acelaşi cu cel stabilit pentru S.C. N., respectiv la sediul aceluiaşi cabinet
de avocatură, noii asociaţi neputând fi contactaţi la datele existente, şi neputând fi stabilită noua adresă la care
domiciliază în prezent.
Achiziţiile declarate de S.C. N. S.R.L., de produse petroliere, de la CCCCCC. şi DDDDDD., în perioada 2010-2013, în
sumă de 2.075.816 RON, pe baza cărora a diminuat de asemenea impozitul pe profit, nu sunt însă declarate de cei doi
furnizori de produse petroliere.
SC N. declară livrări către beneficiarul Complexul Muzeal al Ştiinţelor Naturii Constanţa, în valoare de 662.770 RON,
însă această instituţie declară că a efectuat achiziţii de la S.C. N. S.R.L. doar în valoare de 2.144 RON.
În acest mod, Curtea a reţinut în baza verificărilor efectuate în cursul urmăririi penale şi necontestate de apărare, că
S.C. N. a raportat în perioada 2010 - 20133 achiziţii în sumă totală de 3.587.009 RON, în baza cărora a dedus TVA de
629.142 RON şi a diminuat baza impozabilă la calculul impozitului pe profit cu suma de 2.894.867 RON, în condiţiile în
care aceste tranzacţii nu sunt confirmate de presupuşii parteneri.
Raportul de constatare a analizat detaliat situaţia declaraţiilor S.C. N. S.R.L. pentru fiecare an, începând cu anul 2010,
constatând atât diferenţe între datele raportate în baza declaraţiilor fiscale 100,101, 300 şi bilanţurile contabile
corespunzătoare, cât şi neregularităţi în facturile fiscale folosite de S.C. N., observând că unele din acestea nu

menţionează date de identificare ale unei tipografii, contrar reglementărilor fiscale, fiind imposibilă stabilirea sursei de
provenienţă a documentelor ce au stat la baza înregistrărilor efectuate de R.A.J.D.P.
Ca o concluzie a acestor analize, s-a reţinut de către instanţă că în perioada 2010-2012, S.C. N. S.R.L. a raportat pe
baza ultimului bilanţ contabil depus la organul fiscal că a realizat venituri din activităţi auxiliare pentru producţia vegetală,
cu o cifră de afaceri cumulată de 12.992.460 RON, creanţe neîncasate la 31.12.2012 de 5.306.277 RON şi datorii
neplătite de 8.235.794 RON. Însă, în perioada 2010-2013, S.C. N. S.R.L. a facturat doar către R.A.J.D.P. Constanţa
venituri din lucrări manuale şi mecanice de înfiinţare şi întreţinere păduri şi pepiniere, precum şi prestări servicii în sumă
totală de 31.639.411,47 RON, şi a încasat venituri în sumă de 31.550.641,51 RON, înregistrând creanţe neîncasate de
doar 88.769,96 RON.
Au fost examinate de asemenea operaţiunile financiare derulate de S.C. N. prin conturile bancare deţinute la XXXXX.
S.A. Sucursala Constanţa, Agenţia Medgidia, EEEEEE. S.A. - Sucursala Cernavodă, FFFFFF. S.A. - Sucursala
Constanţa, GGGGGG. S.A. - Sucursala Constanţa, HHHHHH. S.A. - Sucursala Constanţa şi IIIIII. S.A. - Sucursala
Constanţa, constatându-se că conturile deschise la FFFFFF., EEEEEE., GGGGGG. şi IIIIII. au avut în perioada de
referinţă rulaj zero.
Instanţa a reţinut că în contul deschis la HHHHHH. S.A. Sucursala Constanţa la data de 31.01.2012 a fost încasată
suma de 1.590.000 RON prin transfer bancar din contul deschis la XXXXX., sumă încasată de la R.A.J.D.P. la data de
30.01.2012, sumă retrasă cu titlul de dividende pe baza unor înscrisuri fictive.
În plus, în perioada 01.09.2011 - 08.07.2013, S.C. N. S.R.L. a încasat prin contul bancar deschis la HHHHHH. suma de
1.604.416,14 RON, din care suma de 1.590.000 RON a fost transferată din contul bancar deschis în RON la XXXXX.
S.A., suma de 14.765 RON a fost depusă în numerar de inculpatul M. iar suma de 30 de RON, reprezentând mărire
capital social U. a fost depusă în numerar tot de inculpatul M..
Toată suma încasată în acest scop a fost folosită în două scopuri: suma de 1.553.600 RON a fost retrasă în numerar de
inculpatul M. în numerar, prin două operaţiuni, 70.000 RON la data de 31.01.2012 şi 1.483.600 RON la data de
01.02.2012, scopul declarat fiind plata dividendelor din profitul net al anului 2010, iar suma de 15.000 RON a fost plătită
către S.C. BBBBBB. S.R.L..
Pentru a justifica retragerea sumei în numerar, inculpatul M. a prezentat următoarele înscrisuri: Hot. Nr. 1/10.01.2011 a
AG din 10.01.2011 privind repartizarea profitului net al anului 2010, integral la dividende, la care a anexat balanţa de
verificare încheiată la 31.12.2011.
Curtea a constatat că înscrisurile justificative pentru retragerea sumei nu conţin date reale. Astfel, în balanţa de
verificare din data de 31.12.2011 se menţionează că S.C. N. ar fi repartizat asociaţilor dividende din profitul net în sumă
de 13.942.865,62 RON, ar fi plătit dividende în sumă de 442.865,62 aferente anului 2010, iar suma rămasă de
13.500.000 RON reprezintă dividende repartizate şi neplătite la data de 31.12.2011. Or, sumele menţionate în balanţa
de verificare nu corespund cu cele declarate în declaraţiile fiscale şi balanţele contabile aferente perioadei, din care
rezultă că veniturile din livrări/prestări servicii erau de 7.954.389,78 RON, cheltuielile totale aferente veniturilor erau de
4.594.141,44 RON, iar profitul net era în aceste condiţii de doar 3.360.023,62 RON.
Curtea a reţinut astfel că profitul în baza căruia se justifica plata acestor dividende este unul fictiv. În plus, astfel cum
întemeiat se observă în raportul de constatare, conform normelor fiscale aplicabile, detaliate în raport, îndeosebi
dispoziţiile art. 2721 lit. b) din Legea nr. 31/1990, înscrisurile depuse pentru a justifica retragerea sumei cu titlu de
dividende nu erau suficiente, fiind necesar să fie însoţite şi de situaţia financiară anuală aferentă anilor 20110 şi 2011.
În ceea ce priveşte operaţiunile efectuate prin contul deschis la XXXXX., acestea au fost detaliate în raportul de
constatare. Curtea a constatat că în perioada 01.09.2011 - 01.11.2013, în acest cont a fost încasată suma totală de
22.361.578 RON, din care suma de 22.141.895 RON a fost încasată de la R.A.J.D.P., fapt ce confirmă concluzia,
expusă şi anterior, că existenţa şi activitatea economică a S.C. N. S.R.L. s-a întemeiat exclusiv pe relaţia cu acest
partener.
În ceea ce priveşte plăţile, s-a constatat că din acest cont au fost făcute plăţi în sumă de 22.740.768 RON, din care
aproape majoritatea plăţilor, în cuantum de 21.345.170 RON, s-au făcut către asociaţii societăţii şi societăţi afiliate,
astfel: suma de 13.151.350 RON a fost retrasă pe bază de borderouri de plată muncitori (al căror caracter fictiv va fi
analizat în continuare), suma de 1.056.770 RON a fost retrasă de la ATM, suma de 2.990.000 RON a fost retrasă cu
titlul de dividende, suma de 1.590.000 RON a fost transferată în contul bancar deschis la HHHHHH. şi retrasă ulterior cu
titlul de dividende, aşa cum s-a arătat mai sus, iar suma de 2.593.450 RON a fost plătită către furnizori, respectiv

ZZZZZ. S.R.L., BBBBBB. S.R.L., AAAAAA. S.R.L. şi PFA K. (cu privire la care există date substanţiale că sunt societăţi
fictive şi nu au în realitate o activitate economică, aspect discutat mai sus), şi JJJJJJ. S.R.L..
În ceea ce priveşte borderourile de plată muncitori zilieri, ce au stat la baza retragerii celor mai mari sume, Curtea a
reţinut că, din analiza specialistului DNA, verificată şi confirmată de menţiunile existente în aceste înscrisuri rezultă
numeroase discrepanţe, care, coroborate şi cu constatările arătate anterior referitor la lipsa de corespondenţă cu
registrele de evidenţă a muncitorilor zilieri depuse de societate la ITM Constanţa dar şi cu declaraţiile martorilor, care
conduc la concluzia că aceste borderouri au fost întocmite fictiv, fără a avea corespondenţă cu realitatea, cu scopul
exclusiv de a justifica aparent retragerea unor sume în numerar, în folosul personal al inculpaţilor.
Curtea a reţinut că, astfel cum a observat şi specialistul contabil, borderourile de plată din 22.05.2012, 26.07.2012 şi
10.06.2013 conţin datele de identificare ale aceloraşi 181 de muncitori care ar fi primit fiecare sumele de 1250, 2500 şi
respectiv 2154 RON/zi. Or, este obiectiv imposibil ca aceiaşi muncitori zilieri să fi participat la lucrări efectuate la un
interval de timp atât de mare, între borderourile din 2012 şi cel din 2013 fiind o diferenţă de aproape un an.
Şi celelalte borderouri aflate la volumele 64 şi 65 dup cuprind în principiu datele de identificare ale aceloraşi persoane,
ceea ce este în primul rând practic imposibil, în al doilea rând contrazis de declaraţiile martorilor audiaţi, care au arătat
că frecvenţa participării lor la lucrările inculpaţilor Coman şi WWWWW. nu era una constantă, ci dimpotrivă avea
caracter ocazional. Este de asemenea imposibil din punct de vedere obiectiv ca aceleaşi persoane să încaseze -
semnând pentru aceste sume de bani - atât sumele menţionate în borderourile de plată, cât şi sumele modeste de 40
RON/zi, pentru aceleaşi lucrări. De exemplu, pentru ziua de 22.05.2012, este prezentat băncii borderoul de plată
conform căruia un număr de 181 de muncitori ar fi primit câte 1250 RON/zi, în timp ce la ITM Constanţa este prezentat
registrul de evidenţă conform căruia tot în ziua de 22.05.2012 un număr de 44 de zilieri au primit remuneraţii de câte 40
RON/zi.
În plus, Curtea a apreciat că este lesne de observat că între borderourile de plată a muncitorilor zilieri, folosite pentru
retragerea sumelor în numerar, şi registrele de evidenţă depuse la ITM Constanţa există discrepanţe substanţiale: astfel,
în perioada septembrie 2011- septembrie 2012, S.C. N. S.R.L. ar fi folosit un număr de 6.695 zilieri, plătiţi cu suma totală
de 235.098 RON, în timp ce conform borderourilor de plată societatea ar fi remunerat 3.448 zilieri cu o sumă mult mai
mare, de 4.165.850 RON.
În plus, Curtea a reţinut pe baza aceloraşi constatări, că din suma de 13.151.350 RON retrasă cu titlul salarii, doar suma
de 6.215.146 RON a fost însoţită de borderouri (întocmite fictiv) în timp ce suma de 6.936.204 RON a avut la bază la
momentul retragerii doar explicaţia salarii, fără a fi prezentat vreun document justificativ.
Concluziile formulate mai sus, pe baza discrepanţelor de ordin scriptic şi logic existente în borderourile prezentate
pentru retragerile de numerar, şi pe baza contradicţiilor între datele din aceste borderouri şi registrele de plată a zilierilor
prezentate la ITM Constanţa, sunt confirmate de declaraţiile clare ale persoanelor ce figurează în aceste borderouri.
Martorul KKKKKK., cu privire la care conform borderourilor din lunile mai şi iulie 2012 ar fi primit 3.870 RON, a arătat că
nu a primit această sumă, iar semnăturile aflate pe borderourile în cauză nu îi aparţin. Martorul a arătat că personal a
fost remunerat cu 40 de RON pe zi, a lucrat aproximativ 10-15 zile pe lună, timp de trei luni în total, astfel încât
apreciază că a primit circa 500 de RON pe lună. Martorul a arătat că a mai prestat şi alte activităţi pentru S.C. N. pentru
care a fost însă plătit separat, apreciind că în total în cei doi ani în care a lucrat ocazional pentru S.C. N. a primit circa
3.000 de RON.
Martora LLLLLL. la rândul său a confirmat că nu îi aparţine semnătura aflată în dreptul numelui său pe borderourile de
plată din lunile mai şi iulie 2012, şi nu a încasat suma de 4.270 RON menţionată în aceste acte. Dimpotrivă, martora a
susţinut că a lucrat la plantarea de pomi în medie 15-20 zile pe luna timp de 7-8 luni într-un an, primind suma de
aproximativ 800 de RON pe lună; că a mai lucrat pentru N. şi în alte activităţi (la plantaţia de viţă de vie şi pomi fructiferi)
pentru care însă a fost plătită separat şi că în decursul celor doi ani în care a lucrat pentru S.C. N. a primit în total circa
6.000 de RON.
Martora MMMMMM. a arătat că nu a semnat borderourile din lunile mai şi iulie prezentate şi nu a primit suma de 4.070
RON consemnată în acestea. Martora a declarat că a lucrat pentru S.C. N. la plantarea de salcâmi 30 de zile în trei luni
în anul 2012 şi alte 15 zile în anul 2013, primind în total suma de 1.800 RON.
Martora NNNNNN. a arătat că a lucrat pentru S.C. N. la plantarea de puieţi de salcâm, însă nu a primit suma de 4.070
RON menţionată în borderourile din 31.05., 02.07 şi 26.07.2012, iar semnătura de pe aceste acte nu îi aparţine.
Conform aprecierii sale, a lucrat pentru această societate aproximativ 15-20 de zile pe lună, în total 3-4 luni pe an, şi a

încasat aproximativ 500-600, maxim 700 pe lună, în total 3.000 de RON pentru activitatea de plantat şi săpat puieţi de
salcâm. Pentru alte activităţi prestate pentru societate, (pomi fructiferi şi viţa de vie) martora a fost plătită separat.
Similar, martorul OOOOOO. a arătat că semnătura de pe borderourile din 31.05., 02.07 şi 26.07.2012 nu îi aparţine, nu
a încasat suma de 3820 de RON din aceste acte. Personal, martorul a lucrat aproximativ 10-15 zile pe lună şi în total 4-
5 luni pe an, primind aproximativ 500 de RON pe lună, iar în toţi cei trei ani în care a lucrat pentru S.C. N. la plantat de
puieţi de salcâm, a primit circa 3.000 de RON. Martorul nu a prestat şi alte activităţi pentru societate.
Martora PPPPPP. a arătat chiar că nu a lucrat deloc pentru S.C. N. la plantat de puieţi de salcâm, semnătura de pe cele
trei borderouri nu îi aparţine şi nu a primit suma de 4.220 RON consemnată în acestea. Martora a susţinut însă că a
lucrat pentru S.C. N. la cules de struguri, legat de vie, şi sapă manuală între 2011-2013, primind în total 2.000 de RON.
Martora QQQQQQ. a arătat că a lucrat pentru S.C. N. la plantat salcâmi în perioada 2011-2012, dar nu a încasat suma
de 4.070 RON trecută pe cele trei borderouri din 31.05.2012, 02.07.2012 şi 26.07.2012, iar semnătura de pe aceste acte
nu îi aparţine. Personal martora a lucrat circa 8-10 zile pe lună, în total câte o lună într-un an, şi a primit circa 400 de
RON pe lună, iar în cei trei ani lucraţi pentru S.C. N. a primit în total 800 de RON.
Martorul RRRRRR. nu a recunoscut semnătura din dreptul numelui său pe borderoul din data de 27.07.2012 şi a
confirmat că nu a primit suma de 2.410 RON consemnată în acest act, declarând că a muncit pentru S.C. N. la plantat
puieţi de salcâm doar în anul 2013, aproximativ 15 zile, şi a primit în total 600 de RON şi că a muncit pentru societate în
alte activităţi, pentru care a fost plătit separat.
Declaraţii similare au dat şi martorii SSSSSS., TTTTTT., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY.,
ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII.,
JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR.,
SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA.,
BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ.,
KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR.,
SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., (aceasta din urmă a revenit asupra declaraţiei
iniţiale, în care afirma că a primit suma de 4.070 RON menţionată în borderou, arătând că a făcut aceste afirmaţii la
cerea şi sub presiunea inculpatului M., XXXXXXXX., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB..
Toţi aceşti martori, audiaţi, ca şi cei ale căror declaraţii au fost detaliate în paragrafele anterioare, în cursul urmăririi
penale în prezenţa apărătorului ales al inculpaţilor Coman şi WWWWW., au arătat explicit că nu îşi recunosc
semnăturile aflate pe borderourile ce le-au fost prezentate şi nu au primit sumele de bani trecute pe aceste borderouri.
Martorii au făcut estimări ale sumelor primite, specificând că au primit ca regulă suma de 40 de RON per zi de muncă,
muncind până la 15-20 de zile pe lună, câteva luni pe an, ajungând astfel la un venit de aproximativ 500-600 RON pe
lună, în total, în toţi anii în care au prestat activităţi de plantat salcâmi pentru S.C. N. S.R.L., estimările martorilor
indicând sume considerabil mai mici decât cele menţionate în borderouri.
Mai mult, o serie din martorii menţionaţi mai sus, respectiv VVVVVV., GGGGGGG., IIIIIII., JJJJJJJ., KKKKKKK.,
LLLLLLL., RRRRRRR., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., XXXXXXX., EEEEEEEEE., BBBBBBBB., DDDDDDDD., IIIIIIII.,
OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., au declarat că
au lucrat la plantat de puieţi de salcâm în cu totul alte perioade decât cele pentru care au fost întocmite borderourile.
Aceşti martori au declarat spre exemplu că au lucrat pentru S.C. N. la plantat de puieţi în perioada 2012-2011 sau în
toamna anului 2012, condiţii în care activitatea lor nu poate fi în nici un mod legată de plăţile efectuate în lunile mai- iulie
2012.
În cazul martorilor FFFFFFFFF. şi GGGGGGGGG., audiaţi în aceleaşi condiţii, au menţionat că nu au lucrat deloc la
plantat de salcâmi pentru S.C. N., că semnăturile de pe borderouri nu le aparţin şi nu au primit niciodată aceste sume.
Şi martorii HHHHHHHHH., IIIIIIIII. JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM. şi NNNNNNNNN., audiaţi

în cursul urmăririi penale în lipsa apărătorului ales, au declarat că nu au muncit niciodată la plantat de puieţi de salcâm
pentru S.C. N. S.R.L., efectuând alte activităţi pentru această societate (cules de struguri, alte activităţi în cramă).
Cererea apărării de reaudiere a acestor martori în cursul cercetării judecătoreşti a fost respinsă ca nefondată, având în
vedere poziţia clar exprimată de martori în cursul primelor declaraţii.
În cursul cercetării judecătoreşti, cu privire la chestiunea realităţii sumelor consemnate în borderouri, s-a solicitat
reaudierea martorilor ale căror declaraţii au fost administrate în absenţa apărătorului ales al inculpaţilor L. şi M..

Martora OOOOOOOOO., reaudiată sub acest aspect în cursul cercetării judecătoreşti, şi-a menţinut declaraţiile date în
cursul urmăririi penale, şi a arătat că a lucrat la plantat de puieţi de salcâm şi câteva zile la prăşit de puieţi, o lună în anul
2011 şi câteva luni în anul 2012, a fost plătită cu 40 de RON pe zi, estimând un venit de circa 200-400 RON pe lună.
Arată martora că nu a primit suma menţionată în borderourile arătate în cursul urmăririi penale şi semnătura din dreptul
numelui său de pe aceste acte nu îi aparţine. A arătat în plus că a lucrat pentru S.C. N. S.R.L. şi în anul 2013, aproape
tot anul, primind aceeaşi plată de 40 de RON pe zi.
Martora a mai arătat că plăţile nu se făceau la sfârşitul zilei de muncă, ci la sfârşitul lunii şi că semna personal borderoul
la primirea banilor. Curtea a reţinut ca relevant faptul că martora afirmă cu certitudine că fiecare persoană semna pentru
sine, şi nu au existat situaţii în care alte persoane să semneze pentru ea, sau ea să semneze pentru alte persoane. De
altfel, aceste afirmaţii sunt făcute şi de ceilalţi muncitori zilieri reaudiaţi în cursul cercetării judecătoreşti.
Martora PPPPPPPPP. a arătat că a muncit pentru S.C. N. S.R.L. la plantat de puieţi câteva zile pe lună, timp de câteva
luni, a fost plătită cu 40 de RON pe zi, şi primea banii după aproximativ 2 săptămâni. Martora arată ca şi în cursul
urmăririi penale că nu îi aparţine semnătura de pe borderourile arătate cu ocazia audierii, şi nu a primit suma de 4.210
din aceste acte. Arată martora că semna personal la primirea banilor.
La rândul său martorul NNNNNNNNN. a arătat, ca şi în cursul urmăririi penale, că nu a lucrat la plantat puieţi de salcâm
pentru S.C. N. S.R.L., ci a prestat activităţi de altă natură pentru societate, respectiv a lucrat la solare şi la delfinariu, la
curăţenie. Confirmă că semnătura de pe borderourile arătate în cursul urmăriri penale nu îi aparţine şi nu a primit suma
de 4.070 RON menţionată în acestea.
Martora QQQQQQQQQ. arată în mod similar că nu îşi recunoaşte semnătura de pe borderouri şi nu a primit suma de
4.120 de RON menţionată în acestea. Arată că era remunerată cu 40 de RON pe zi, primea banii la sfârşitul lunii, şi îi
ridica de la o casieră, cu numele RRRRRRRRR., din comuna Alimanu. Conform martorei, a lucrat câteva luni în anul
2012, până la 15 zile pe lună, şi a semnat personal pentru banii primiţi în contul zilelor lucrate.
Martorul SSSSSSSSS. a arătat similar declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, că a lucrat la plantarea de puieţi de
salcâm pentru S.C. N. S.R.L. în cursul anului 2010 şi nu 2012, pentru 8 zile, fiind plătit cu 40 de RON pe zi, suma de 320
de RON aferentă zilelor de muncă primind-o la sfârşitul lunii de la şeful de echipa TTTTTTTTT. care a venit în sat şi a
dat banii muncitorilor. Martorul arată că la primirea banilor a semnat personal un stat de plată. Arată martorul că după
ştiinţa sa în com. Amzacea puieţii s-au prins şi s-au făcut mari, ceea ce se coroborează cu constatările făcute la faţa
locului. Ca şi ceilalţi muncitori audiaţi, arată că semnătura de pe borderoul de plată prezentat la urmărire penală nu îi
aparţine şi nu a primit suma trecută în acesta.
Martora UUUUUUUUU. arată similar celor relatate în cursul urmăririi penale că a lucrat pentru S.C. N. S.R.L. la plantat
de puieţi doar în anul 2010, şi nu 2012, pentru 20 de zile în total, fiind plătită cu 40 de RON pe zi. Banii i-a primit ca şi
consăteanul său SSSSSSSSS. de la şeful de echipă care a venit în sat pentru a da banii muncitorilor, la sfârşitul fiecărei
luni în care a muncit, şi a semnat de fiecare dată pentru aceştia. Arată martora că nu a semnat pentru alte persoane şi
nici alte persoane nu au semnat pentru ea. De asemenea, confirmă şi în faţa instanţei că semnătura de pe borderourile
prezentate la urmărire penală nu îi aparţine şi nu a primit niciodată suma trecută în ele.
Şi martorii VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX. şi YYYYYYYYY. au arătat la rândul lor că nu le aparţin

semnăturile din dreptul numelor lor de pe borderourile prezentate la urmărire penală şi nu au primit sumele arătate
acolo. Cele patru martore afirmă că au lucrat pentru S.C. N. în anul 2010, şi nu 2012, câteva luni, timp de câteva zile în
fiecare lună, au fost plătite cu 40 de RON pe zi, au primit banii de la şeful de echipă şi au semnat pentru ei în statul de
plată, confirmând la rândul lor că nu au fost situaţii în care să semneze în numele altor persoane, sau alte persoane să
semneze în numele lor.
S-a constatat că similare sunt şi declaraţiile martorului ZZZZZZZZZ., cu excepţia faptului că acesta a declarat în cursul
cercetării judecătoreşti că a lucrat pentru S.C. N. la plantat de puieţi, în doi ani consecutivi. Şi acest martor a precizat că
nu a semnat statele de plată şi nu a primit sumele arătate acolo.
La solicitarea inculpaţilor Coman şi WWWWW., prin apărător, s-a procedat la audierea martorilor TTTTTTTTT.,
AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., XXXXXXXX. şi CCCCCCCCCC., şefi de echipă în activităţile legate de plantaţiile de
salcâmi, şi martora VVVVV., care s-a ocupat de contabilitatea societăţii în perioada relevantă.
Martorul TTTTTTTTT. arată că a lucrat ca şef de echipă în activităţile de plantare de puieţi de salcâm în trei localităţi,
lucrări efectuate cu muncitori zilieri din Amzacea, care erau plătiţi cu 40 de RON pe zi. Conform martorului, banii erau
daţi muncitorilor o dată la două săptămâni, ca regulă direct de inculpatul L., în baza unui stat de plată, ce era semnat de

fiecare muncitori în parte. Arată martorul că avea o evidenţă a muncitorilor, pe care o ţinea pe un caiet, pe care o dădea
inculpatului Coman lunar sau când i se solicita.
Martorul arată că s-a întâmplat ca o persoană se semneze pentru altcineva, dar au procedat aşa doar o persoană sau
două, şi întotdeauna prezentând buletinul persoanei pentru care lua banii, afirmaţie care se coroborează cu relatările
martorilor menţionaţi mai sus. La întrebarea apărării, martorul a afirmat că ar fi existat numeroase situaţii în care i-ar fi
plătit pe zilieri cu mai mult de 1.000 de RON pentru munca depusă în două săptămâni, instanţa apreciind că această
afirmaţie este nesinceră, astfel că a respins-o, arătând că dacă s-ar face un simplu calcul, suma maximă pentru 15 zile
de muncă la tariful de 40 de RON este de 600 de RON.
Martorul AAAAAAAAAA. a arătat că a lucrat la S.C. N. începând cu februarie 2011 până în 2014, ca şef de echipă,
participând la lucrările de plantare şi îngrijire de salcâmi. Lucrările erau efectuate de muncitori zilieri, în acest caz din
comuna Alimanu, care erau plătiţi o dată la două săptămâni, sumele fiind stabilite de contabila firmei, VVVVV.. Conform
martorului, nu au fost situaţii în care o persoană să semneze pentru alta la primirea banilor, cu excepţia situaţiei în care
erau rude apropiate şi unul din ei nu putea veni personal să ia banii, ceea ce confirmă declaraţiile muncitorilor zilieri
menţionaţi mai sus.
Martorul BBBBBBBBBB. a susţinut că a lucrat pentru o perioadă de un an ca şef de echipă la S.C. N. S.R.L., a participat
în această calitate la lucrări de plantat puieţi, care erau efectuate de muncitori zilieri, care erau plătiţi o dată la două
săptămâni, semnând un stat de plată care era întocmit de patronii societăţii, inculpaţii Coman şi WWWWW., pe baza
evidenţelor ţinute de martor.
Martorul XXXXXXXX. a arătat şi el că muncitorii zilieri care efectuau lucrările de plantare puieţi erau plătiţi lunar sau o
dată la două săptămâni, pe baza unui stat de plată întocmit de contabila din comuna Alimanu pe baza pontajului ţinut de
martor şi alţi şefi de echipă. Şi acest martor a confirmat că nu erau situaţii în care vreo persoană să ia banii pentru
altcineva, cu excepţia rudelor apropiate.
Conform martorului CCCCCCCCCC., muncitorii zilieri erau plătiţi pe baza unui stat de plată primit de la firma S.C. N., şi
nu au existat situaţii în care o persoană să semneze pentru alta.
Martora VVVVV. a arătat că nu a lucrat oficial pentru S.C. N. S.R.L. dar a ţinut contabilitatea primară a societăţii în
perioada 2009-2013. A susţinut că stabilea sumele de plată ce trebuiau plătite zilierilor în baza evidenţelor date de şefii
de echipă, şi îi plătea personal pe muncitorii zilieri din comuna Alimanu, care veneau personal să ridice banii. Sumele
erau plătite o dată la două săptămâni sau o dată pe lună, ulterior plăţile începând să fie făcute cu întârziere.
Conform martorei, după decesul lui RRRRR., contabilitatea era ţinută de inculpatul M., căruia îi dădea spre verificare
toate actele contabile, tot acestuia predându-i şi statele de plată ale muncitorilor zilieri.
În raport de declaraţiile acestor martori, Curtea a reţinut în concluzie că menţiunile existente pe borderourile folosite de
inculpaţi pentru retragerile în numerar sunt în integralitate nereale.
În ceea ce priveşte retragerile în numerar, Curtea a reţinut că în perioada 01.09.2011 - 01.11.2013 inculpaţii M. şi L. au
retras suma de 18.751.720 RON, din care suma de 17.694.950 RON cu explicaţia salarii, parte justificată prin
prezentarea borderourilor menţionate mai sus, suma de 1.056.770 RON retrasă de la ATM, iar suma de 4.543.600 RON
retrasă cu titlul de dividende. Din această sumă, suma de 17.296.950 RON a fost retrasă de inculpatul M., iar suma de
400.000 RON de către inculpatul K..
În plus, la data de 16.07.2013, R.A.J.D.P. a restituit către S.C. N. S.R.L. suma de 269.979 RON, reprezentând garanţia
reţinută pentru lucrările efectuate. Din această sumă, 194.000 RON a fost retrasă în numerar de către inculpaţii L. şi M.,
iar suma de 53.000 RON a fost plătită S.C. BBBBBB. S.R.L., cu privire la care există dubii că ar conduce o activitate
economică reală.
Raportul de constatare tehnico-contabilă efectuat în cauză a stabilit că în perioada septembrie 2011- martie 2014, S.C.
N. S.R.L. a cumulat datorii la bugetul de stat în valoare de 3.069.183,05 RON reprezentând impozit pe profit şi
4.603.774,57 RON, reprezentând TVA de plată.
La stabilirea acestui prejudiciu, s-au avut în vedere următoarele: conform prevederilor Codul fiscal, S.C. N. S.R.L. avea
obligaţia de a colecta şi plăti taxa pe valoare aferentă livrărilor şi prestărilor efectuate către R.A.J.D.P. Constanţa; nu a
fost identificată nici o factură fiscală de achiziţie corespunzătoare facturilor de livrare, care să justifice dreptul de
deducere exercitat prin decontul de TVA către S.C. N. S.R.L.; borderourile de plată zilieri, folosite pentru a justifica
retragerile în numerar, şi pe cale de consecinţă de a diminua baza impozabilă, nu conţin date reale, şi nu au calitatea de

documente justificative; societatea a înregistrat în contabilitate documente care nu au avut la bază operaţiuni reale;
evidenţa contabilă nu a fost ţinută conform prevederilor legale: nu a evidenţiat veniturile şi cheltuielile efectuate din
activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor şi documentelor cerute de lege, şi nu şi-a îndeplinit obligaţia de a
păstra la sediul social declarat evidenţele fiscale şi contabile cerute de lege; formularele de facturi emise către
R.A.J.D.P. nu conţin toate informaţiile prevăzute de art. 155 alin. (5) Codul fiscal (nu sunt întocmite pe baza unor
documente achiziţionate de la unităţi autorizate, nu sunt însoţite de documentele prevăzute de lege şi nu cuprind referiri
la existenţa vreunui document din care să reiasă efectuarea în realitate a operaţiunilor consemnate în cuprinsul lor),
astfel încât nu au calitatea de document justificativ pentru înregistrarea operaţiunilor economice, pe cale de consecinţă
nefiind luate în calcul la stabilirea datoriilor către bugetul de stat; S.C. N. nu a pus la dispoziţia inspectorilor antifraudă
evidenţele financiar contabile obligatorii prevăzute de legea contabilităţii, respectiv registru inventar, registru jurnal,
registru cartea mare, balanţele de verificare; declaraţiile fiscale şi raportările contabile depuse şi înregistrate de către
S.C. N. S.R.L. la organul fiscal cuprind date inexacte şi necorelate.
Curtea a constatat de asemenea că la stabilirea prejudiciului s-a avut în vedere şi decizia în interesul legii nr.
V/15.01.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite, conform căreia în aplicarea dispoziţiilor art.
21 alin. (4) lit. f) şi art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (2) din Legea
nr. 82/1991, taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea
impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile
prevăzute de dispoziţiile legale.
Inculpatul K. a susţinut în apărarea sa că personal nu cunoştea dacă facturile au fost înregistrate sau nu în contabilitate,
întrucât contabilitatea a fost ţinută de tatăl său, până să se îmbolnăvească, şi de inculpatul M..
Curtea nu a reţinut această apărare, în condiţiile în care retragerea numitului RRRRR. din societatea s-a realizat cu mult
timp înainte de data faptelor, respectiv în anul 2005, iar falsificarea borderourilor de plată a muncitorilor şi a celorlalte
înscrisuri care au justificat retragerile în numerar nu puteau fi întocmite fără colaborarea inculpatului Coman. De altfel
acesta a retras personal nelegal sume de bani în numerar din conturile societăţii, fapt ce reliefează o dată în plus
implicarea sa directă în activitatea de evaziune fiscală.
Inculpatul susţine că borderourile de plată ale muncitorilor zilieri erau întocmite de tatăl său, afirmaţie ce este contrazisă
de declaraţiile martorei VVVVV., cât şi de cele ale martorilor şefi de echipă, care au relatat explicit că borderourile erau
întocmite de inculpaţii Coman şi Popa. Cu privire la realitatea menţiunilor din borderouri, atât inculpatul K., cât şi M.
susţin că sunt simple neconcordanţe, cauzate de faptul că muncitorii erau plătiţi o dată la câteva luni, şi atunci cu sume
mai mari, şi erau numeroase situaţii în care un singur muncitor primea banii pentru mai multe persoane şi semna pentru
acestea. Aceste afirmaţii sunt însă evident infirmate de declaraţiile muncitorilor zilieri audiaţi, care au precizat fără
excepţie că erau plătiţi o dată la două săptămâni sau lunar, iar martorii audiaţi în faţa instanţei au precizat de asemenea
fără excepţie că situaţiile în care o persoană semna pentru alta erau foarte rare, numai între rude şi pe baza actelor de
identitate.
Inculpatul M. a susţinut cu ocazia audierii că de contabilitatea societăţii se ocupa numai tatăl inculpatului Coman,
afirmaţie ce a fost apreciată de către instanţă ca fiind nereală şi a fost înlăturată.
În concluzie, Curtea a reţinut în baza probelor administrate că învinuirile aduse celor doi inculpaţi prin rechizitoriu, sub
aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, sunt confirmate dincolo de dubiu de probele analizate mai
sus.
Sub aspectul perioadei infracţionale aferente infracţiunilor de evaziune fiscală, Curtea a reţinut că aceasta se derulează
în intervalul 01.09.2011-03.03.2014, perioadă în care inculpaţii K. şi M. au omis să evidenţieze în documentele financiar
contabile ale societăţii veniturile obţinute din relaţiile comerciale avute cu R.A.J.D.P. Constanţa, au evidenţiat în actele
contabile operaţiuni ce nu au avut la bază operaţiuni reale, şi au executat evidenţe duble. Momentul epuizării se
raportează la data încasării ultimului bilet la ordin prin care R.A.J.D.P. a achitat contravaloarea facturilor fiscale rămase
neplătite la data de 04.07.2013, precum şi valoarea unor facturi emise după data cesionării părţilor sociale. Întrucât
momentul limită până la care inculpaţii au avut această obligaţie de evidenţiere, este 3.03.2014, dată la care data
săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală se situează după momentul intrării în vigoare a Noului C. pen., astfel încât
întreaga activitate infracţională cade sub incidenţa dispoziţiilor penale noi.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor K. şi M. care în perioada 01.09.2011-03.03.2014, în calitate de administratori ai
S.C. N. S.R.L., au omis să evidenţieze în documentele financiar - contabile ale societăţii venituri obţinute din relaţiile
comerciale cu R.A.J.D.P. Constanţa, în cuantum de 23.786.168,62 RON, întrunesc elementele constitutive ale

infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Faptele inculpaţilor M. şi K. care, în aceeaşi perioadă, în calitate de administratori ai S.C. N. S.R.L., au evidenţiat în
actele contabile ale societăţii cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv cheltuieli cu plata zilierilor,
dividende fictive, retrageri de la bancomat, plăţi către entităţi afiliate fără documente justificative, în cuantum total de
20.182.023,62 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.
c) din Legea nr. 241/2005.
Faptele inculpaţilor M. şi K. care în aceeaşi perioadă în calitate de administratori ai S.C. N. S.R.L. au executat evidenţe
duble - constând în Registrul de evidenţă a zilierilor şi borderouri de plată muncitori zilieri, întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005.
Instanţa a apreciat că în mod corect nu s-a reţinut în actul de sesizare incidenţa alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Deşi prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 7.672.957,62 RON (echivalent a 1.710.918,82 euro), acesta este
rezultatul săvârşirii a trei infracţiuni calificate de legiuitor distinct, care, datorită naturii lor, dar şi modalităţii concrete de
comitere, nu permit defalcarea prejudiciului separat pentru fiecare dintre cele trei fapte penale ce, săvârşite în concurs,
au condus la acest cuantum al prejudiciului. Pentru acest motiv, instanţa de fond a apreciat că nu se poate stabili dacă,
în raport de fiecare din cele trei infracţiuni, se pot reţine dispoziţiile alin. (2) sau 3 ale art. 9 din Legea evaziunii fiscale.
Faptele inculpatului M., care în perioada 01.09.2011-01.11.2013 a retras din conturile S.C. N. S.R.L. suma de
17.296.950 RON, folosind documente justificative care nu corespundeau realităţii, pentru a ascunde originea ilicită a
acestor sume de bani, deşi cunoştea că ele proveneau atât din săvârşirea unor fapte de abuz în serviciu de către
persoane din conducerea CJC dar şi din fapte de evaziune fiscală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de
spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Fapta inculpatului K., care, la data de 23.12.2011, a retras din conturile S.C. N. S.R.L. suma de 400.000 RON, fără a
prezenta acte justificative, cunoscând că această sumă provine din săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi
evaziune fiscală, sumă pe care şi-a însuşit-o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor,
prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile şi individualizării judiciare a pedepselor, Curtea a reţinut următoarele:
1. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., acesta a avut cea mai amplă şi determinantă implicare în activitatea infracţională
ce face obiectul acestei cauze, fiind unicul factor de decizie în cadrul instituţiei Consiliului Judeţean. Având în vedere
modalitatea în care erau luate deciziile cu relevanţă economică, concluzia ce se deduce este că ceilalţi membri ai
consiliului aveau un rol formal. În acelaşi timp, alte persoane cu atribuţii de conducere, precum vicepreşedintele
DDDDDDDDDD. la care fac referire o parte din inculpaţi, aveau ca rol determinant punerea în aplicare a dispoziţiilor
date de inculpatul F..
Atât relaţia cu DPPJ cât şi cu R.A.J.D.P. au fost concepute ca modalităţi de externalizare a unor activităţi ce anterior
făceau obiectul de activitate al unor direcţii din cadrul consiliului judeţean, scopul urmărit fiind nu eficientizarea
activităţilor respective, ci găsirea unor modalităţi cu o mai largă acoperire contabilă şi legală de redirecţionare a unor
fonduri substanţiale din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa în scopul satisfacerii unor interese străine interesului
local. În cazul contractului de închiriere autoturisme încheiat cu DPPJ, probele dovedesc că cele 11 autoturisme pentru
care au fost plătite sume importante de bani au fost folosite exclusiv de persoanele cu funcţii de conducere din cadrul
Consiliului Judeţean Constanţa, în timp ce angajaţi din cadrul consiliului ale căror atribuţii de serviciu impuneau
deplasări numeroase în judeţ erau nevoiţi să solicite ajutorul inculpatului J. pentru a pune la dispoziţie a unui autoturism
aparţinând R.A.J.D.P.
În ceea ce priveşte programele având ca obiect plantarea pomilor fructiferi şi a pădurilor de salcâm, Curtea a remarcat
că acestea scot în evidenţă un anumit cinism în optica inculpatului F. vis a vis de necesităţile reale ale judeţului. În
condiţiile în care este incontestabil că înfiinţarea unor păduri şi perdele de protecţie ar fi servit considerabil pentru
îmbunătăţirea factorilor de mediu în judeţul Constanţa, inculpatul F. s-a folosit de această nevoie reală a localităţilor de
judeţ ca pretext pentru conceperea unui circuit infracţional având ca scop deturnarea unei părţi semnificative din bugetul
local. În acelaşi timp însă, deşi perfect conştient de risipirea fondurilor bugetare sub pretextul plantării unor puieţi şi pomi
fructiferi, inculpatul s-a folosit intens de aceste activităţi pentru a-şi promova public imaginea, în scop electoral.
Un element semnificativ pentru caracterizarea poziţiei de autoritate absolută a inculpatului W. în cadrul Consiliului
Judeţean, este modalitatea în care primarii localităţilor implicate în proiectele de împădurire şi-au modificat declaraţiile

într-un mod evident favorabil pentru "preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa".
Semnificativă este şi relaţia acestui inculpat cu inculpata C.. În contextul controlului Curţii de Conturi din anul 2012,
moment ce a constituit un punct de cotitură în atitudinea atât a acestei inculpate cât şi a inculpatului D. faţă de
legalitatea ordinelor date de inculpatul F., pe fondul împotrivirii inculpatei C. la aprobarea finanţării EEEEEEEEEE.,
inculpatul F. i-a transmis acesteia (în timp ce se afla în Statele Unite ale Americii) că trebuie să îşi dea demisia, şi,
întrucât aceasta nu s-a conformat, la începutul anului următor, a emis o dispoziţie prin care îi reducea drastic atribuţiile şi
îi ridica dreptul de a aplica viza de control financiar preventiv. Această faptă, ce fundamentează o acuzaţie de abuz în
serviciu, face obiectul rechizitoriului nr. x al P.Î.C.C.J. - DNA Serviciul Teritorial Constanţa, înregistrat pe rolul
Tribunalului Constanţa sub numărul 2596/118/2015 şi aflat în faza cercetării judecătoreşti.
În ceea ce priveşte achiziţia celor 25 de apartamente, instanţa a constatat că atitudinea inculpatului W. urmează practic
acelaşi tipar: bazându-se pe o necesitate reală, de a coopta în echipa Spitalului Judeţean Constanţa persoane de
specialitate de înaltă calificare, inculpatul foloseşte această împrejurare cu dublu scop: de atingere a unui obiectiv
popular şi în acelaşi timp de a oferi o bună oportunitate de afaceri unei persoane situate în anturajul persoanelor cu care
împarte interese economice, în condiţii contractuale ce plasează societatea vânzătoare într-o poziţie net superioară
Consiliului Judeţean.
În ceea ce priveşte achiziţionarea Portului Izvoarelor, Curtea a reţinut că această cumpărare nu a avut la bază vreun
interes real şi imediat al judeţului Constanţa, imobilul fiind şi la acest moment în aceeaşi stare. Practic, inculpatul W. a
decis achitarea unei sume importante din buget fără vreo justificare concretă, fără un plan investiţional, actual sau cel
puţin viitor.
Pe plan personal, inculpatul a folosit activităţile Consiliului Local pentru dezvoltarea şi consolidarea unor relaţii cu
persoane cointeresate economic, precum inculpatul FFFFFFFFFF., dar şi persoane interesate în evoluţia personală,
precum inculpatul J. sau pur şi simplu confortul asigurat de o funcţie de conducere în aparatul Consiliului, cum este
cazul inculpaţilor G. şi H..
Aşadar, Curtea a constatat că fiecare din faptele reţinute în sarcina inculpatului W. au fost de natură a produce prejudicii
considerabile bugetului Consiliului Judeţean.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, instanţa a apreciat că, în cazul acestui inculpat, legea penală mai
favorabilă este C. pen. anterior, întrucât toate faptele reţinute în sarcina inculpatului W. au fost comise sub imperiul legii
penale vechi. Pentru argumentele expuse la punctul 5 din considerente, fapta constând în semnarea actului adiţional şi
încheierii de rectificare ce au constituit temeiul pentru plata unor sume în avans către S.C. R. S.R.L. contrar dispoziţiilor
legale a fost comisă în anul 2012, şi nu în anul 2014, astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare.
În ceea ce priveşte regimul de individualizare mai favorabil, instanţa a apreciat că acesta este reprezentat de legea
penală veche, ca urmare a două considerente esenţiale: numărul mare de infracţiuni în concurs şi împrejurarea că, în
cazul celei mai grave dintre acestea, în cazul căreia elementele de individualizare conduc către o pedeapsă spre maxim,
limitele speciale de pedeapsă sunt sensibil apropiate de cele prevăzute de reglementarea nouă.
În cazul infracţiunii ce face obiectul punctului 2 din considerente, limitele speciale de pedeapsă sunt, conform noului cod,
situate între 4 şi 14 ani (fără a lua în considerare efectele circumstanţei agravante şi a formei continuate a infracţiunii,
acestea fiind stări de agravare facultative). Conform dispoziţiilor C. pen. anterior, dispoziţiile legale corespondente sunt
dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 248 1 vechiul C. pen., ce stabilesc o
pedeapsă între 5 şi 15 ani închisoare.
Or, în condiţiile în care în cazul acestei infracţiuni, elementele de individualizare conduc spre o pedeapsă orientată spre
maximul special, regimul juridic al concursului de infracţiuni reglementat de dispoziţiile art. 38 şi 39 din C. pen. actual, ce
impun aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă în cuantum fix, de o treime din restul pedepselor, pedepse ce se
orientează spre mediu, conduc la un rezultat mult prea oneros. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât sporul ce
poate fi aplicat conform vechiul cod este, în toate situaţiile, limitat la 5 ani, spre deosebire de sporul fix de o treime, ce
poate depăşi acest cuantum.
În raport de aceste argumente, Curtea a făcut aplicarea art. 5 C. pen. prin reţinerea C. pen. anterior ca lege penală mai
favorabilă.
Faptele reţinute prin rechizitoriu conform actului de acuzare şi schimbării încadrării juridice, îşi găsesc corespondentul în
legea penală veche astfel:

În cazul infracţiunii descrise la punctul 1, dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. îşi găsesc corespondent în legea veche în
dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit.
a) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.
La individualizarea pedepsei pentru această infracţiune, instanţa a avut în vedere argumentele de ordin general expuse
anterior cu privire la poziţia concretă a inculpatului prin raportare la ceilalţi coautori, împrejurarea că atât încheierea
contractului denumit formal prestare de servicii de transport, în realitate un contract de închiriere autoturisme, cât şi
actele adiţionale ce l-au prelungit, au fost rezultatul unui interes în cea mai mare parte personal al inculpatului. În raport
de aceste considerente, şi raportându-se la limitele speciale prevăzute de lege, Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă
orientată spre mediu, în cuantum de 6 ani închisoare.
A aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a
ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C.
pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. S-a apreciat că că se impune aplicarea pedepsei
complementare a interzicerii dreptului la vot având în vedere că fapta a fost comisă în exercitarea atribuţiilor unei funcţii
publice, iar împrejurarea că inculpatul a folosit în interes personal bugetul instituţiei locale denotă o evidentă lipsă de
simţ civic şi de responsabilitate faţă de îndatoriri esenţiale ale unui funcţionar public, condiţii în care exercitarea dreptului
la vot de către acest inculpat apare ca fiind contrară interesului general al societăţii.
Aceleaşi considerente impun în mod necesar şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de natură a constitui un alt
prilej pentru inculpat în risipirea resurselor publice, motiv pentru care va interzice ocuparea oricărei funcţii de conducere,
gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public. S-a apreciat de asemenea că gravitatea
concretă a faptei justifică aplicarea pedepsei complementare pe durata maximă.
În ceea ce priveşte fapta expusă la punctul 2 din considerente, s-a arătat că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000
rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen.,
reţinute în urma schimbării de încadrare juridică, au corespondent în legea penală anterioară, în dispoziţiile art. 132 din
Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C.
pen., 75 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru această infracţiune, în plus faţă de argumentele generale expuse
anterior, instanţa a luat în considerare valoarea deosebit de ridicată a prejudiciului cauzat, cumulul prejudiciilor cauzate
prin cele patru proiecte ridicându-se la 23.943.958 RON. Curtea a reţinut că această sumă a fost parţial risipită, parţial
redirecţionată către S.C. N. S.R.L.. Reţine de asemenea că această sumă nu se regăseşte în acest moment nici măcar
într-o măsură minoră în lucrări de împădurire, aşa cum s-a arătat anterior, în foarte puţinele localităţi unde pădurile de
salcâmi au supravieţuit într-o măsură suficientă pentru a produce un efect benefic asupra mediului acest rezultat fiind
exclusiv rodul unei mobilizări locale.
În concepţia inculpatului W., proiectul Caravana Estivală, programul de refacere al livezilor, programele de împădurire cu
conţinut aproape identic, dar aprobate prin nu mai puţin de 3 hotărâri de consiliu distincte, au constituit doar un pretext
pentru deturnarea unei părţi importante a bugetului UAT Constanţa către R.A.J.D.P. şi parţial către S.C. N. S.R.L.. În
raport de aceste elemente, instanţa a apreciat că se impune, în cazul acestei infracţiuni, aplicarea unei pedepse
orientate spre maximul special, pe care a stabilit-o la 12 ani închisoare.
Pentru aceleaşi argumente, a aplicat pe lângă această pedeapsă şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
principale.
În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul 5 din considerente, constând în semnarea actului adiţional şi încheierii de
rectificare ce au constituit temeiul pentru plata unor sume în avans către S.C. R. S.R.L. contrar dispoziţiilor legale, s-a
reţinut că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art.
35 alin. (1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi 5 alin. (1) C. pen. reţinute în actul de sesizare cu privire la această faptă, Curtea a
constatat că acestea au corespondent în legea penală anterioară în dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.
248 vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C.
pen., şi art. 5 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru această infracţiune, în plus faţă de considerentele deja expuse cu privire
la acest inculpat anterior, a avut în vedere că, în cazul relaţiei cu S.C. R. S.R.L., atât decizia de achiziţionare a
apartamentelor, cât şi demersurile realizate după finalizarea procedurii de achiziţie au urmărit practic sprijinirea
economică a inculpatului Q. într-o perioadă sensibilă din punct de vedere economic şi defavorabilă achiziţiilor imobiliare.
Acest mobil confirmă o atitudine constantă a inculpatului, de a folosi proiecte şi iniţiative teoretic benefice şi utile
dezvoltării judeţului, în scopul avantajării economice a unor persoane din cercul său apropiat.
Remedierea situaţiei ilegale prin încheierea unui nou act adiţional în iunie 2014 prin care s-a transferat dreptul de
proprietate către CJC a fost rezultatul exclusiv al iniţiativei şi eforturilor inculpaţilor C. şi D., astfel încât concluzia
formulată mai sus, în sensul inexistenţei unui prejudiciu actual, nu poate fi reţinută în beneficiul inculpatului F..
În raport de aceste argumente, a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune
sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen. pe o durată de 10 ani după
executarea pedepsei principale.
În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul 4, a constatat că dispoziţiile corespondente conform legii penale mai
favorabile sunt dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C. pen., în numerotarea
corespunzătoare formei legii astfel cum era în vigoare la data faptei, şi înainte de republicarea din 12.10.2012.
La individualizarea judiciară a pedepsei pentru această infracţiune, Curtea a avut în vedere modalitatea concretă în care
a avut loc achiziţia Portului Izvoarele, cât şi faptul că decizia de a cumpăra acest imobil a avut pentru Consiliul Judeţean
Constanţa exclusiv consecinţe defavorabile, în acest mod bugetul local pierzând suma de 1.269.486,85 RON, doar ca
urmare a unei decizii de autoritate a inculpatului W.. În raport de aceste argumente, s-a apreciat că se impune aplicarea
unei pedepse orientate spre mediu, respectiv o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În ceea ce priveşte infracţiunea descrisă la punctul 3 din considerente, constând în constituirea unui grup infracţional
organizat, a constatat că dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. reţinute în actul de sesizare au corespondent în dispoziţiile
art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen., ca lege penală mai favorabilă.
Curtea a avut în vedere la aplicarea pedepsei că inculpatul F. a fost iniţiatorul şi coordonatorul grupului infracţional
organizat şi a avut un rol esenţial în concretizarea acestui tip de organizaţie infracţională, inclusiv prin exercitarea unor
raporturi de putere faţă de o parte a angajaţilor Consiliului Judeţean, care în această modalitate au aderat la gruparea
infracţională. A apreciat că aplicarea unei pedepse la minimul special, de 5 ani închisoare, este suficientă pentru a
sancţiona gravitatea concretă a faptei şi rolul inculpatului Constantinescu în concernul infracţional.
De asemenea, a constatat că faptele ce fac obiectul prezentei sunt concurente cu cele ce au făcut obiectul sentinţei
penale nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/29.06.2016 a
Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) vechiul C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, şi pedeapsa de 5 ani
închisoare aplicată prin sentinţa menţionată pentru o infracţiune de abuz în serviciu, în pedeapsa cea mai grea, de 12
ani închisoare.
Având în vedere numărul mare al infracţiunilor săvârşite în concurs, a apreciat că se impune cu necesitate aplicarea
unui spor de pedeapsă, pentru a da relevanţă concursului de infracţiuni ca şi cauză de agravare facultativă a pedepsei.
S-a reţinut că activitatea infracţională ce face obiectul cauzei este una amplă, atât în timp, cât şi ca valoare a
prejudiciului total.
Infracţiunilor cercetate în prezentul dosar se adaugă infracţiunea de abuz în serviciu, ce a făcut obiectul sentinţei penale
a Tribunalului Constanţa, întărindu-se ideea că inculpatul F. a acţionat constant contra intereselor Consiliului Judeţean
Constanţa. În condiţiile în care atât faptele ce fac obiectul prezentei, cât şi cea pentru care inculpatul a fost condamnat
prin sentinţa Tribunalului Constanţa, privesc în majoritate infracţiuni de abuz în serviciu, respectiv cu legătură directă cu
infracţiuni de abuz în serviciu, s-a considerat că neaplicarea unui spor de pedeapsă ar crea o injustă stare de
neimputabilitate în ceea ce priveşte faptele de abuz în serviciu sancţionate cu pedepse mai reduse, ceea ce ar contrar
necesităţii atingerilor scopului atât de reeducare, cât şi de exemplaritate menite sancţiunii penale. Pe cale de consecinţă,
a dispus aplicarea unui spor de pedeapsă de 3 ani închisoare, cuantum pe care l-a considerat suficient pentru a reflecta
gravitatea infracţiunilor aflate în concurs.
În baza art. 35 alin. (2) şi (3) vechiul C. pen. a contopit pedepsele complementare aplicate prin prezenta şi pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. proc. pen. o durată de 5 ani, aplicată prin
768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
principale.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) vechiul C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune
sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public), stabilind ca această pedeapsă să fie executată în
regim de detenţie.
În baza art. 88 vechiul C. pen. a dedus prevenţia de la 06.11.2014 la 05.12.2014, de la 03.03.2015 la 24.04.2015 şi de la
20.05.2016 la zi, perioade executate în cadrul sentinţei penale nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia
Penală.
2. În ceea ce o priveşte pe inculpata C., a reţinut că inculpata a fost numită în calitatea de director general al Direcţiei
Generale Economică Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa la data de 23.12.2011, iar de la data de
08.01.2015 atribuţiile inculpatei în această calitate au fost restrânse la coordonarea activităţii Serviciului Impozite Taxe
Executare Silită.
Curtea a avut în vedere, în procesul de alegere a legii penale mai favorabile şi individualizării pedepselor, că nu există
vreun indiciu în sensul că numirea inculpatei în funcţia de director a avut la bază vreo înţelegere prealabilă între aceasta
şi inculpatul W.. Totodată, a apreciat că toate datele de fapt ale cauzei conduc la concluzia că implicarea inculpatei în
activitatea infracţională a fost caracterizată la nivel voliţional de forma intenţiei indirecte, inculpata prevăzând şi
acceptând că prin semnarea unor acte fără a lua cunoştinţă de conţinutul acestora şi fără a face o evaluare proprie sub
aspectul legalităţii şi prin aprobarea efectuării de plăţi în temeiul unor facturi fiscale ce nu aveau la bază documente
doveditoare corect şi real întocmite, va contribui la concretizarea intenţiei inculpatului F. de a frauda bugetul Consiliului
Între data numirii sale şi momentul controlului Curţii de Conturi din perioada mai - iunie 2013, moment care se situează
după consumarea şi respectiv epuizarea faptelor ce fac obiectul cauzei, poziţia inculpatei în calitatea de Director
Economic a fost practic una de indiferenţă faţă de modalitatea în care îşi exercita în fapt atribuţiile, în special de control,
şi de consecinţele acestora asupra bugetului CJC. Această poziţie era facilitată de atitudinea autoritară manifestată de
inculpatul F. în raport de funcţionarii publici din cadrul CJC. Inculpata era conştientă de poziţia privilegiată a R.A.J.D.P.
în relaţia cu consiliul şi la nivel personal cu inculpatul W., şi s-a bazat pe o practică cutumiară pentru a-şi justifica poziţia
de acceptare a efectuării tuturor plăţilor solicitate de Regie.
În mod similar, în ceea ce priveşte contractul de închiriere autoturisme încheiat cu DPPJ, inculpata a recunoscut faptul
că a semnat actul adiţional după numirea sa în funcţie fără o evaluarea personală proprie, bazându-se pe faptul că acest
act venea în continuarea unor acte adiţionale semnate de predecesorii săi în funcţie. Însă, actul adiţional era semnat în
condiţiile unor acte normative ce impuneau restricţii bugetare ferme, iar plăţile efectuate în continuare au fost aprobate
de inculpată în aceleaşi condiţii de ignorare a obligativităţii depunerii unor acte justificative reale. Or, inculpata, ca şi
ceilalţi membri ai comisiei de negociere, inclusiv inculpatul D., au depus diligenţe consistente în obţinerea unor condiţii
mai favorabile Consiliului Judeţean Constanţa, în condiţiile în care suma totală aferentă achiziţiei celor 25 de
apartamente era una considerabilă.
Relaţia de putere creată de inculpatul F. şi inculpata C. a avut, în opinia instanţei, alături de alte elemente subsecvente
săvârşirii faptelor, valoarea unor circumstanţe judiciare atenuante, aplicabile în condiţiile noului C. pen. în raport de
dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi în raport de dispoziţiile C. pen. anterior în raport de dispoziţiile art. 74 alin. (2)
vechiul C. pen.
După momentul controlului Curţii de Conturi, atitudinea inculpatei faţă de legalitatea deciziilor şi acţiunilor inculpatului W.
s-a schimbat în mod radical, ceea ce a determinat de altfel şi tensiuni accentuate în relaţia profesională dintre cei doi.
Înscrisurile depuse de inculpată în apărare şi aflate la volumul 4 filele x şi urm. şi vol. 9 instanţă probează faptul că, în
contextul în care auditul Curţii de Conturi la jumătatea anului 2013 a pus în evidenţă numeroase neregularităţi, bună
parte dintre acestea stând şi la baza unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi, inculpata a iniţiat o serie de
demersuri în scopul inventarierii patrimoniului Consiliului Judeţean, dar şi de a reevalua relaţiile cu R.A.J.D.P. şi DPPJ.
Astfel, au fost depuse adrese din care rezultă o poziţie mult mai exigentă faţă de pretenţiile R.A.J.D.P. de decontare a
unor cheltuieli, fiind solicitate Regiei acte doveditoare reale; inculpata a propus rezilierea contractului denumit prestare

servicii transport autoturisme, motivat de depăşirea condiţiilor stabilite de O.G. nr. 80/2001 şi depăşirea normei de
carburant permisă; de asemenea, alături de inculpatul D., a depus diligenţe pentru readucerea contractului încheiat cu
S.C. R. S.R.L. în condiţiile iniţiale, ceea ce a condus la încheierea actului adiţional din iunie 2014 la care s-a făcut
referire anterior. Alte adrese depuse dovedesc diligenţele depuse de inculpată pentru reglementarea unor plăţi nelegale
efectuate anterior către diverse fundaţii precum GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., sau societăţi precum IIIIIIIIII.,
JJJJJJJJJJ. S.R.L., ş.a.m.d.
Toate aceste împrejurări, ulterioare săvârşirii faptelor, se încadrează în sfera mai largă reglementată de dispoziţiile art.
74 alin. (2) din vechiul C. pen., dispoziţii cu o sferă mai largă de aplicare decât cele ale art. 75 alin. (2) lit. b) din actualul
C. pen., astfel că se impune aprecierea lor ca şi circumstanţe judiciare atenuante, întrucât relevă într-o manieră
consistentă o reevaluare a inculpatei asupra poziţiei sale în calitate de Director General Economic şi a asumării reale a
responsabilităţilor aferente acestei funcţii, intervenţia Curţii de Conturi fiind pentru inculpată un factor important în acest
sens.
În raport de această concluzie, şi luând în considerare de asemenea faptul că efectul circumstanţelor atenuante sub
imperiul C. pen. anterior este mai amplu decât cel reglementat de noul cod, cât şi faptul că regimul concursului de
infracţiuni reglementat de anteriorul C. pen. este vizibil mai favorabil sporului obligatoriu de o treime reglementat de
actualul C. pen., legea penală mai favorabilă aplicabilă în cazul inculpatei C. este legea penală anterioară.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a reţinut în beneficiul inculpatei în raport de fiecare dintre infracţiunile
aflate în concurs, circumstanţa atenuantă reglementată de art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, care, în concurs cu stările
de agravare facultativă incidente, respectiv circumstanţa agravantă a săvârşiri faptelor împreună cu mai multe persoane
şi forma continuată a infracţiunilor (cu excepţia infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat), conduc la
reţinerea dispoziţiilor art. 80 din vechiul C. pen. ce reglementează caracterul facultativ al reducerii limitelor de pedeapsă
sub limita specială.
S-a reţinut că, sub aspectul infracţiunii ce face obiectul punctului 1 din considerente, dispoziţiile art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. îşi
găsesc corespondent în legea anterioară în dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu
aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.
Instanţa a reţinut aşadar cu privire la această faptă circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) din vechiul C.
pen.. Luând în considerare toate elemente expuse mai sus, considerând valoarea prejudiciului ca fiind una importantă
dar având în acelaşi timp în vedere că participaţia inculpatei la producerea acestuia a fost considerabil mai redusă
comparativ cu cea a inculpatului F., s-a apreciat că se justifică coborârea pedepsei sub limitele speciale conform
dispoziţiilor art. 76 lit. b) din vechiul C. pen.. A aplicat inculpatei pentru această faptă, în baza art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. 74 alin. (2)
vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, apreciind că acest cuantum, îndreptat
spre minimul special astfel redus, este suficient pentru a reflecta gravitatea concretă a faptei dar şi periculozitatea,
semnificativ redusă, a inculpatei C..
Instanţa nu a aplicat pedepse complementare inculpatei, întrucât atitudinea acesteia ulterior săvârşirii faptei relevă că ea
are, în pofida activităţii infracţionale, responsabilitate civică şi este în măsură să îşi îndeplinească atribuţiile specifice
unei funcţii publice de control. A mai apreciat că pronunţarea soluţiei de condamnare este un avertisment suficient atât
pentru inculpată cât şi pentru eventuali angajatori, nefiind necesară interzicerea, suplimentar, pe o perioadă determinată,
a exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul 2 din considerente, instanţa a reţinut că dispoziţiile 132 din Legea nr.
pen., reţinute în urma schimbării de încadrare juridică, au corespondent în legea penală veche în dispoziţiile art. 132 din
Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C.
pen., 75 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 C. pen.
Astfel, aplicând circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) şi 80 din vechiul C. pen., a apreciat, pentru
argumente similare celor expuse anterior, că se justifică aplicarea unei pedepse sub minimul special şi îndreptate spre
minimul de 1 an, redus ca urmare a efectului art. 76 lit. b) vechiul C. pen., pedeapsă pe care a cunatificat-o la 2 ani
închisoare. Pentru aceleaşi argumente ce îşi păstrează pertinenţa şi în cazul acestei fapte, a apreciat că nu este
necesară aplicarea pedepselor complementare.

Sub aspectul faptei descrise la punctul 5 din considerente, instanţa a constatat că dispoziţiile art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., 77 lit. a) C. pen. şi 5 alin.
(1) C. pen. reţinute în actul de sesizare cu privire la această faptă au corespondent în dispoziţiile art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75
lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 C. pen. A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi 80 vechiul C. pen., pentru aceleaşi
argumente, stabilind o pedeapsă de 2 ani închisoare, fără a aplica şi pedepse complementare.
În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul 3 din considerente, a reţinut că dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. au
corespondent, în legea penală veche, în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu
aplic. art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 76 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani
închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă pentru a reflecta forma intenţiei şi participaţia concretă a inculpatei în grupul
infracţional constituit de inculpatul W..
A contopit pedepsele aplicate prin prezenta în pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an, dând eficienţă
concursului de infracţiuni ca şi cauză de agravare facultativă a pedepsei, în opinia instanţei, aplicarea unui spor modic
fiind necesar pentru a reflecta activitatea infracţională în ansamblul său.
În ceea ce priveşte regimul de executare al pedepsei, având în vedere aspectele de fapt ce au stat la baza reţinerii
circumstanţelor atenuante judiciare, Curtea a apreciat că procesul de reeducare şi conştientizare este în cazul acestei
inculpate deja în curs şi poate fi finalizat fără executarea pedepsei în stare de deţinere. Aşadar, a dispus suspendarea
sub supraveghere a pedepsei pe un termen mediu, de 6 ani.
3. În cazul inculpatului G., instanţa a reţinut că el a săvârşit faptele descrie la punctul 2 din considerente în calitate de
arhitect şef în cadrul Direcţiei generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean Constanţa, funcţie în care
inculpatul avea obligaţia de a controla modul în care erau executate lucrările de împădurire din cadrul programelor
menţionate la punctul 2. Neîndeplinirea de către acest inculpat a atribuţiilor de control nu constituie rezultatul culpei şi
nici al intenţiei indirecte, cum este cazul inculpatei C.. Dimpotrivă, a apreciat că acest inculpat, cu o vechime
considerabilă în Consiliu, mai exact în funcţii de conducere în cadrul Consiliului, a agreat cu bună ştiinţă, şi evaluând
toate implicaţiile, la relaţia frauduloasă dintre R.A.J.D.P. şi Consiliul Judeţean Constanţa.
Descrierea făcută de inculpat a modului în care "controla" lucrările de împădurire efectuate de R.A.J.D.P. - pe geamul
autoturismului, în drum spre alte obiective, este sugestivă pentru atitudinea psihică a acestui inculpat. Apărarea sa, în
sensul că specialitatea sa erau lucrările de urbanism, instanţa a apreciat-o ca fiind vădit nejustificată, inculpatul având în
calitate de arhitect şef atribuţii de control asupra întregii Direcţii reunite.
În raport de aceste argumente, s-a apreciat că în cazul acestui inculpat, având în vedere că, în timp ce limitele de
pedeapsă în cazul infracţiunii de abuz în serviciu sunt sensibil egale în cazul legii vechi şi celei noi, limitele speciale
prevăzute pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat sunt net mai blânde în condiţiile legii penale
noi şi faptul că, urmare a schimbării încadrării juridice în cazul inculpatului VVVV. s-au reţinut doar două infracţiuni în
concurs, apreciind că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual.
A aplicat inculpatului, în raport de criteriile analizate mai sus şi îndeosebi valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului
judeţean de fapta descrisă la punctul 2 din considerente, rolul important exercitat de inculpat în cadrul infracţiunii de
aderare la grup infracţional organizat, pedepse orientate spre minim, cu executare în stare de detenţie.
(1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul G. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
A aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b)
C. pen. şi interzicerea exercitării dreptului la vot, pentru raţiuni asemănătoare celor expuse în cazul inculpatului W.. S-a
mai apreciat că gravitatea faptelor justifică aplicarea pedepselor complementare pe termenul maxim de 5 ani.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen..cu aplic. art. 5 C. pen., a considerat că aplicarea
pedepsei de 1 an închisoare este suficientă pentru a da relevanţă participaţiei concrete a inculpatului în cadrul grupului
infracţional. Pentru raţiunile expuse mai sus, a aplicat pe o durată de 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k C. pen.

de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin.
(5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul
4. În ceea ce priveşte pe inculpatul H., argumentele avute în vedere de instanţa de judecată pentru stabilirea legii penale
mai favorabile şi individualizarea judiciară a pedepselor coincid practic cu cele expuse în cazul inculpatului G..
S-a reţinut că inculpatul H. avea, în calitate de şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul CJC, atribuţii directe de control
pe care a ales să le ignore nu din raţiuni ce ţin de exercitarea culpabilă a atribuţiilor de conducere, ci în mod intenţionat,
conştient fiind de natura absolut formală a programelor de împădurire larg popularizate la nivelul judeţului Constanţa.
Inculpatul a transferat practic, prin ordin verbal, atribuţiile sale de control în cadrul programelor ce fac obiectul punctului
2 în sarcina inculpatului I., folosindu-se de acesta pentru a-şi acoperi şi justifica ulterior atitudinea de indiferenţă faţă de
folosirea bugetului CJC. Atitudinea inculpatului este în realitate una de completă obedienţă faţă de preşedintele CJC,
observaţie valabilă de altfel şi pentru inculpatul VVVV.. Ambii inculpaţi au ocupat funcţii de conducere în cadrul CJC
pentru perioade substanţiale de timp, activând în cadrul consiliului anterior dobândirii calităţii de preşedinte de către
inculpatul W., or acest mod de a ignora şi participa implicit la deciziile vădit păgubitoare luate de inculpatul F. a constituit
o modalitate practică de păstrare a funcţiilor de conducere.
Pentru argumente similare celor expuse în cazul inculpatului VVVV., instanţa a constatat că şi în acest caz legea penală
mai favorabilă este noul C. pen.. Elementele de individualizare discutate conduc la aplicarea unei pedepse înspre minim,
însă în stare de detenţie, pe care a cuantificat-o la 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în
serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea
art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta descrisă la punctul 2 din considerente). Sub
aspectul infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., a apreciat că aplicarea pedepsei de 1 an închisoare este
suficientă pentru a reflecta participaţia inculpatului.
În raport de ambele infracţiuni, pentru raţiuni ce coincid cu cele expuse în cazul inculpatului VVVV., a aplicat inculpatului
şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie
publică) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani.
de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin.
(5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 a, b, d, g (dreptul de a
ocupa o funcţie publică) şi k C. pen.
5. În cazul inculpatului I., instanţa a avut în vedere că a acţionat din poziţia de inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice
al Consiliului Judeţean Constanţa, subordonat direct celor doi inculpaţi menţionaţi anterior. Poziţia şi modalitatea în care
inculpatul îşi exercita atribuţiile de serviciu în cadrul CJC era afectată de acelaşi factor analizat în cazul inculpatei C.,
respectiv relaţia de putere şi autoritate exercitată de inculpatul F. în relaţiile cu angajaţii cu atribuţii de execuţie. În cazul
acestui inculpat, pasivitatea în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu este rezultatul exclusiv al deciziei sale, ci şi al altor
factori, ce reies din declaraţiile date de acesta dar şi de alţi angajaţi ai CJC.
Instanţa a considerat semnificativ faptul că prin simularea constantă a urgenţei decontării facturilor emise de R.A.J.D.P.,
inculpatul a fost pus practic în situaţia de a face o alegere care, în final, a căpătat relevanţa unei fapte penale, aplicând
menţiunea bun şi aprobat pe fiecare factură prezentată, deşi era perfect conştient de faptul că nu era dovedită realitatea
lucrărilor pentru care se solicita decontarea. A considerat de asemenea relevant că inculpatul nu avea acces la
autoturismele CJC, precum şi crearea unei relaţii de colegialitate cu inculpatul E., alegere din nou eronată, în definitiv
interesele CJC fiind sub aspectul decontărilor contrare celor ale R.A.J.D.P.. Atitudinea inculpatului I. este explicabilă,
având în vedere şi vârsta acestuia şi vechimea în consiliu (din perspectiva unui executant şi nu a unei persoane cu
funcţie de conducere), dar şi mentalitatea dobândită sub regimul politic anterior. Chiar dacă nu este o scuză, nevoia

păstrării locului de muncă este o realitate pe care instanţa a apreciat inechitabil şi nerealist să o ignore.
A avut în vedere de asemenea şi faptul că inculpatul a avut o poziţie sinceră cu ocazia audierii. Acesta nu a recunoscut
acuzaţiile aduse, însă perspectiva sa asupra circumstanţelor faptelor este reală, nedeformată de intenţia de a se
justifica. Faptul că inculpatul nu este dispus în acest moment să îşi asume răspunderea penală este mai degrabă
rezultatul, ca şi în cazul inculpatei C. şi altor angajaţi ai CJC, aprecierii că această răspundere ar fi trebuit să o împartă
cu numeroase alte persoane din cadrul consiliului judeţean. S-a apreciat că atât circumstanţele ce au influenţat decizia
inculpatului cu ocazia săvârşirii faptei cât şi poziţia sa procesuală constituie circumstanţe judiciare conform art. 74 alin.
(2) din C. pen. anterior.
Având în vedere sfera mai largă a împrejurărilor ce pot fi reţinute sub umbrela art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior,
efectele mai largi ale circumstanţelor atenuante sub imperiul vechiul cod, regimul mai favorabil al concursului de
infracţiuni, dar şi efectele mai favorabile ale suspendării condiţionate ca modalitate de executare a pedepsei, instanţa a
apreciat că în cazul acestui inculpat legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.
În raport de argumentele expuse mai sus, având în vedere totodată şi valoarea prejudiciului, cât şi faptul că prin modul
în care a acţionat inculpatul I. a devenit practic un element indispensabil în angrenajul infracţional, dar dând în final
preferinţă circumstanţelor mai favorabile, întrucât acestea conduc şi la concluzia că procesul de reeducare a inculpatului
este deja început şi nu necesită o executare în regim de detenţie, a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minimul
redus ca urmare a aplicării circumstanţelor atenuante.
A constatat că dispoziţiile art. dispoziţiile 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309
C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen., reţinute în urma schimbării de încadrare juridică pentru
fapta descrisă la punctul 2, au corespondent în C. pen. vechi în dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248
vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen., şi
art. 5 C. pen.
Reţinând efectul circumstanţelor atenuante, a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C.
pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 ani
închisoare.
Nu a mai considerat necesar să aplice acestui inculpat pedepse complementare, pentru raţiuni identice celor arătate în
cazul inculpatei C..
Dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. au corespondent sub aspectul legii penale vechi în dispoziţiile art. 7 din Legea nr.
39/2003, infracţiune pentru care, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. şi 80 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa
A contopit pedepsele concurente în pedeapsa cea mai grea de 2 ani, la care a aplicat un spor de pedeapsă în cuantum
de 1 an, pentru a da relevanţa necesară concursului de infracţiuni, ca imagine a activităţii infracţionale de ansamblu.
A apreciat că, în raport de vârsta înaintată şi poziţia procesuală onestă, procesul de reeducare poate fi atins şi fără
executarea pedepsei în stare de detenţie, suspendarea sub supraveghere fiind o modalitate suficientă şi mai ales
adecvată pentru atingerea acestui scop. În baza art. 861 vechiul C. pen. a suspendat executarea pedepsei pe un termen
de încercare de 6 ani.
6. În cazul inculpatului J., instanţa a avut în vedere că, în calitate de director general al R.A.J.D.P., inculpatul a constituit
un factor cheie în schema infracţională deghizată în programele de împădurire descrise la punctul 2. Fie că a fost
determinată de o relaţie de prietenie cu inculpatul W., de o atitudine de servilism faţă de acesta, sau de dorinţa de a
folosi această funcţie în interesul unor atribuţii mai importante în viitor, inculpatul a participat încă de la început la
conceperea rezoluţiei infracţionale ce a condus la prejudicierea semnificativă a bugetului CJC. Modul în care R.A.J.D.P.
prin inculpatul J. şi-a îndeplinit atribuţiile stabilite prin protocoalele aferente programelor de împădurire a lipsit practic de
conţinut aceste programe.
În concepţia inculpatului, întreaga răspundere pentru eşecul programelor de împădurire revine S.C. N. S.R.L., în
condiţiile în care încă de la debutul relaţiilor cu această societate, condiţiile contractuale au fost stabilite de o manieră

vădit deficitară, iar R.A.J.D.P. nu a exercitat niciun fel de control asupra lucrărilor efectuate de subcontractant. În opinia
instanţei, s-a apreciat semnificativ şi faptul că inculpatul preferă să transfere răspunderea asupra unei largi palete de
persoane: directorul economic, decedat în prezent, directorul juridic, administratorii S.C. N., ş.a.m.d., în condiţiile în care
personal acesta îndeplinea funcţia de director general şi răspundea direct de calitatea muncii tuturor acestor persoane.
Sub aspectul legii penale mai favorabile, Curtea a apreciat că, deşi limitele de pedeapsă în cazul infracţiunii de abuz în
serviciu sunt sensibil egale în cazul legii vechi şi celei noi, limitele speciale prevăzute pentru infracţiunea de aderare la
un grup infracţional organizat sunt net mai blânde în condiţiile legii penale noi, şi urmare a schimbării încadrării juridice
în cazul inculpatului J. vor fi reţinute doar două infracţiuni în concurs, a apreciat că legea penală mai favorabilă este C.
pen. actual.
Luând în considerare şi prejudiciul ridicat cauzat, precum şi lipsa unor date favorabile ce ar putea fi reţinute în beneficiul
inculpatului (lipsa antecedentelor penale, conform unei practici consistente, nu poate avea prin ea însăşi acest efect),
Curtea a apreciat că se impune aplicarea pentru infracţiunea de complicitate a abuz în serviciu a unei pedepse orientate
între minim şi mediu, motiv pentru care a aplicat inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 C. pen.
rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.
pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare.
De asemenea, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C.
pen., fiind necesar a aplica şi pedeapsa interzicerii dreptului de vot, întrucât a considerat că evidenta lipsă de
responsabilitate a inculpatului faţă de nevoile comunităţii din care făcea parte, şi faţă de obligaţiile sale ca gestionar a
unor fonduri publice acordate prin proiecte în care R.A.J.D.P. acţiona ca principal reprezentant al CJC, denotă o absenţă
a unui minim simţ de răspundere necesar pentru participarea, ca alegător, la luarea unor decizii cu impact asupra întregii
societăţi. De asemenea, având în vedere că fapta a fost comisă de inculpat în calitate de director general al unei entităţi
economice, care s-a bazat esenţial pe relaţia cu o instituţie publică, a interzis acestuia dreptul de a ocupa o funcţie de
conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public, conform art. 66 lit. g) C.
pen. A interzis şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept
public, conform art. 66 lit. k) C. pen. opinând că această pedeapsă complementară se justifică prin faptul că entitatea pe
care o conducea era în fapt reprezentanta şi executanta unor interese publice. Gravitatea conduitei infracţionale a
inculpatului justifică în opinia instanţei interzicerea acestor drepturi pe perioada maximă, de 5 ani.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an
închisoare este suficientă pentru a reflecta gravitatea acestei fapte în contextul infracţional, dispunând şi aplicarea unei
pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. lit). a, b, d, g (dreptul de a ocupa o funcţie de
conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o
durată de 5 ani.
În baza art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la
care a adăugat o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa
pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.
economică privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat
inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o
funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. pen.
7. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul E., instanţa a reţinut că a avut calitatea de inginer în cadrul R.A.J.D.P., calitate în
care a reprezentat R.A.J.D.P. la efectuarea lucrărilor de împădurire. Inculpatul a avut o atitudine de acceptare
necondiţionată a tuturor deficienţelor în executarea proiectelor şi programelor de împădurire, inclusiv în relaţia cu S.C. N.
S.R.L., favorizată şi de atitudinea şefilor săi ierarhici, inclusiv a inculpatului J., vis a de vis de modul în care R.A.J.D.P.
trebuia să îşi îndeplinească atribuţiile de partener în aceste programe.
Astfel inculpatul Ene a acceptat şi asumat faptul că programele de împădurire, dar şi cele ce implicau plantarea pomilor
fructiferi, se vor executa neglijent, deficitar, cu vădită indiferenţă faţă de scopul final. Această poziţionare psihică a
inculpatului decurge din faptul că era conştient că, la nivelul factorilor de decizie, reprezentaţi de inculpatul
Constantinescu şi J., întreaga activitate a R.A.J.D.P. era una formală, regia constituind doar intermediarul între bugetul
CJC şi diverşi destinatari finali ai sumelor de bani preluate din buget. În această modalitate, inculpatul a prevăzut şi
urmărit sprijinirea activitatea inculpatului F., concretizată în fraudarea bugetului CJC.

Însă, instanţa a considerat că nu poate ignora faptul că inculpatul era un simplu executant, ce acţiona conform unor linii
generale stabilite, expres sau implicit, de conducerea CJC şi a R.A.J.D.P.. A vut în vedere de asemenea că în cursul
cercetării judecătoreşti a avut o poziţie care, chiar dacă nu se concretizează într-o recunoaştere formală a faptelor, este
una sinceră din punctul de vedere al aspectelor de fapt relatate şi chiar furnizează elemente relevante pentru clarificarea
situaţiei de fapt. Împrejurarea că inculpatul Ene a avut o participare semnificativ mai redusă în luarea deciziilor ce au
condus la fraudarea bugetului CJC, cât şi poziţia procesuală utilă pentru lămurirea situaţiei de fapt sub anumite aspecte,
au constituit, în opinia instanţei, elemente ce au suficientă consistenţă pentru a justifica reţinerea lor cu titlul de
circumstanţe atenuante.
Având în vedere cadrul mai larg al dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din vechiul C. pen., efectele mai ample ale circumstanţelor
atenuante în reglementarea C. pen. anterior, şi condiţiile mai favorabile ale concursului de infracţiuni sub imperiul legii
penale vechi, a apreciat că legea penală mai favorabilă în cazul acestui inculpat este C. pen. anterior, şi în general legea
penală anterioară modificărilor intrate în vigoare la 1.02.2014.
A constatat că dispoziţiile art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309
C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ce sancţionează în urma
schimbării încadrării juridice faptele descrise la punctul 2 din considerente, au corespondent în legea penală anterioară
în dispoziţiile art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap.la art. 2481
vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. şi 5 C. pen.
A apreciat că împrejurările avute în vedere cu titlu de circumstanţe atenuante justifică coborârea pedepselor sub minimul
special, chiar în condiţiile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 80 C. pen.. Ca atare, a aplicat inculpatului, în baza art.
26 vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap.la art. 248 1 vechiul C. pen.
cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5
C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care a considerat-o suficientă pentru sancţionarea contribuţiei sale efective în
activitatea infracţională, în care inculpatul, deşi a avut un rol destul de important prin natura însărcinărilor sale, nu a avut
totuşi putere de decizie şi nu a beneficiat (altfel decât prin păstrarea locului de muncă), de foloasele obţinute. A mai
apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse complementare inculpatului, întrucât acesta a dovedit, în opinia
instanţei, o atitudine compatibilă cu exercitarea în continuare a tuturor drepturilor menţionate de art. 66.
Cu privire la fapta descrisă la punctul 3, dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. au corespondent în legea penală veche în
dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003. Reţinând dispoziţiile art. 74 alin. (2) din vechiul C. pen., a aplicat inculpatului
pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care a apreciat-o ca fiind suficientă pentru a reflecta rolul avut de inculpat în grupul
infracţional.
A contopit pedepsele aplicate în pedeapsa de 2 ani închisoare, sporită cu 1 an, spor pe care l-a considerat necesar
pentru a caracteriza corespunzător întreaga activitate infracţională desfăşurată de inculpat în perioada 2010-2012.
Luând în considerare vârsta înaintată a inculpatului, cât şi poziţia sa procesuală, a apreciat că atingerea scopului
reeducativ nu necesită executarea pedepsei în detenţie, ci este suficientă suspendarea sub supraveghere pe un termen
mediu de 6 ani.
8. În ceea ce priveşte inculpata persoană fizică R.A.J.D.P. Constanţa, instanţa a reţinut că aceasta, prin voinţa şi
acţiunea organelor sale de conducere, a devenit un factor esenţial atât pentru constituirea grupului infracţional organizat
cât şi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu.
Împrejurările arătate cu ocazia individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului J. sunt aplicabile şi în privinţa
inculpatei persoane juridice. Prin acţiunea concertată a organelor de decizie proprii şi aparţinând CJC, Regia Autonomă
a devenit un instrument juridic esenţial, exercitând absolut formal rolul şi atribuţiile determinante atribuite prin proiectele
de împădurire, şi facilitând o amplă activitate de risipire sau deturnare a unei părţi importante din bugetul CJC. Chiar
dacă în cauză nu au putut fi identificaţi toţi beneficiarii reali ai sumelor de bani deturnate către R.A.J.D.P., relaţia
concretă dintre Regie şi CJC indică la nivel de supoziţie faptul că Regia era folosită ca mecanism pentru căpuşarea
Consiliului Judeţean, în folosul unor persoane sau societăţi comerciale, în temeiul unor relaţii personale sau de
cointeresare economică ale inculpatului F..
În alegerea legii penale mai favorabile, instanţa a avut în vedere cuantumul amenzii penale ce poate fi aplicat în temeiul
legii penale noi, în funcţie de cifra de afaceri astfel cum a fost comunicată prin relaţiile furnizate de ANAF comparativ cu

cel ce poate fi aplicat în temeiul legii penale anterioare, şi a apreciat că sunt mai favorabile inculpatei dispoziţiile legii
penale noi, ce permit în concret aplicarea unei pedepse cu amenda într-un cuantum mai redus.
La individualizarea pedepsei s-a ţinut cont de cifra de afaceri declarată -astfel cum a fost comunicată instanţei-,
gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatei persoană juridică şi rolul esenţial jucat de aceasta în angrenajul ilicit,
instanţa optând, în cazul infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, pentru o pedeapsă spre mediu, iar în cazul
infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, pentru o pedeapsă spre minim, în funcţie de limitele aplicabile,
cuantificând o zi amendă la 1.000 de RON, stabilită în funcţie de cifra de afaceri.
Ca atare, în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C.
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata
persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 150 zile amendă în
cuantum de 1000 RON per zi-amendă.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, pe care a sporit-o cu o
treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 300 zile
amendă penală în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă, aşadar 300.000 RON amendă penală.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, a apreciat că nu se justifică aplicarea pedepsei dizolvării, măsură ce ar fi
prea drastică în raport de utilitatea teoretică reală a Regiei pentru activitatea Consiliului Judeţean. A apreciat însă că se
justifică aplicarea pedepsei complementare a supravegherii judiciare pe o perioadă de 3 ani, prin mandatar judiciar
desemnat de Ministerul Finanţelor, măsură ce ar fi compatibilă şi cu o eventuală procedură a reorganizării judiciare a
Regiei, având în vedere că în prezent R.A.J.D.P. se află conform relaţiilor furnizate de ONRC în procedură de lichidare.
A considerat necesară, în scopul avertizării eventualilor parteneri comerciali, publicarea hotărârii de condamnare, în
următoarea modalitate: prin intermediul postului de televiziune local O., în număr de 10 apariţii, cel mult una pe
săptămână, apariţii constând în citirea şi afişarea simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din hotărârea de
condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum au fost
reţinute în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedepsele aplicate.
A apreciat că publicarea hotărârii de condamnare prin presa audio-vizuală este o modalitate mai eficientă şi mai
adecvată realităţilor economice şi culturale, comparativ cu opţiunea publicării hotărârii în presa scrisă.
9. În cazul inculpatului K., a constatat cu titlu prealabil că în ceea ce priveşte alegerea legii penale mai favorabile,
posibilitatea de apreciere este limitată de împrejurarea că toate cele trei infracţiuni de evaziune fiscală au fost săvârşite -
mai precis, activitatea infracţională s-a epuizat în luna martie 2014, aşadar după intrarea în vigoare a C. pen. actual,
condiţii în care infracţiunile de evaziune fiscală în ansamblu cad sunt incidenţa şi sunt sancţionate conform legii penală
noi.
În temeiul art. 10 din Legea de aplicare a C. pen., pe cale de consecinţă, regimul juridic al concursului de infracţiuni este
în mod imperativ cel reglementat de C. pen. actual. În raport de aceste considerente, s-a constatat că, chiar şi în
condiţiile mai permisive ale Deciziei HP nr. 7/2016, opţiunea cea mai favorabilă inculpatului pentru toate infracţiunile
aflate în concurs, este aplicarea legii penale noi, care prevede limite de pedeapsă mai reduse.
În ceea ce priveşte fapta de complicitate la abuz în serviciu, descrisă la punctul 2 din considerente, instanţa a avut în
vedere la individualizarea pedepsei, următoarele aspecte: inculpatul Coman, alături de inculpatul WWWWW., au fost
beneficiarii direcţi şi principali ai fondurilor CJC, extrase din bugetul judeţean sub pretextul înfiinţării unor păduri şi
perdele de salcâmi pe suprafeţe impresionante ca întindere totală. Scopul infracţional şi mai ales împrejurarea că acesta
a fost urmărit de la început, şi nu asumat pe parcurs, este relevat de împrejurarea că inculpatul Coman a intrat în relaţii
contractuale cu R.A.J.D.P. în condiţiile în care era evident că nu deţine nici logistica şi nici angajaţii necesari pentru
acoperirea obiectivelor contractului.
Chiar şi dezinteresul evident cu care inculpatul a organizat activitatea de efectuare a plantaţiilor relevă faptul că de la
început a acceptat că lucrările vor fi realizate formal, existând probe relevante că în multe localităţi au fost executate
doar parţial, fără vreun interes în legătură cu rezultatul final. Practic, ca şi reprezentanţii R.A.J.D.P., inculpatul Coman a
fost indiferent faţă de atingerea cel puţin a acelor obiective contractuale ce erau suficient de complet redactate pentru a
avea forţă juridică.

Instanţa a reţinut că, deşi au fost încasate sume de bani şi pentru pretinse lucrări de întreţinere, acestea au fost
executate ori formal ori incomplet, aceasta fiind singura explicaţie a faptului că doar în a doua jumătate a anului 2012 şi
în anul 2013 inculpatul Coman a considerat necesar să sesizeze R.A.J.D.P. cu privire la dispariţia unei părţi
considerabile din plantaţii, ca urmare a secetei şi a unor pretinse distrugeri cauzate prin păşunat. S-a observat că
atitudinea de indiferenţă a inculpatului Coman este de altfel vizibilă şi din declaraţiile date în calitate de inculpat, acesta
afirmând că în opinia sa, întreaga răspundere, pentru alegerea terenurilor, calitatea lor, supravieţuirea plantaţiilor,
revenea R.A.J.D.P.
În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune aplicarea, pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C.
pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art.
35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost reţinută ca urmare a schimbării
încadrării juridice, a pedepsei de 5 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., dar şi a
drepturilor de a vota, de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată
sau de interes public, şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Interzicerea
dreptului de vot ca pedeapsă complementară se impune cu necesitate, având în vedere că inculpatul a lipsit de conţinut
o activitate economică de interes major pentru comunitatea din care făcea parte, condiţii în care apreciază că inculpatul
nu posedă acel minim grad de răspundere civică necesar pentru a participa la luarea unor decizii cu impact asupra
întregii societăţi. Având în vedere că fapta a fost săvârşită folosindu-se de calitatea de administrator al unei entităţi
economice, ale cărei relaţii economice constau exclusiv în colaborarea cu o entitate ce reprezenta o instituţie publică, a
dispus şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
atât privată cât şi de interes public. Având în vedere natura punctuală a dreptului interzis de dispoziţiile art. 66 lit. k) C.
pen., întrucât faptele inculpatului au adus direct atingere bugetului unei instituţii de stat, a apreciat că se impune şi
aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane
juridice de drept public. Dat fiind gravitatea şi amploarea activităţii infracţionale, a apreciat că se impune aplicarea
pedepsei complementare pe durata maximă, de 5 ani.
În ceea ce priveşte infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, a apreciat că aplicarea pedepsei de 1 an
este suficientă pentru a reflecta gravitatea activităţii infracţionale şi din perspectiva faptului că fapta a fost comisă în
condiţiile unui concern infracţional. A aplicat şi în raport de această infracţiune, pentru argumentele expuse mai sus,
conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o
perioadă de 5 ani.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, instanţa a avut în vedere scopul acestei
fapte, modalitatea în care a fost săvârşită, folosindu-se de o persoană fără ştiinţă de carte şi profitând de starea sa
materială precară, urmând a aplica o pedeapsă de 1 an închisoare. Nu a mai considerat necesar să aplice pedepse
complementare distinct şi pentru această infracţiune, având în vedere că aceasta se subsumează practic ca scop
infracţiunilor de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a avut în vedere valoarea
totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat, modalităţile destul de elaborate folosite pentru a se sustrage de la plata
oricăror taxe sau obligaţii fiscale către stat, în ansamblu activitatea infracţională de evaziune fiind derulată pe parcursul a
aproximativ 4 ani, ceea ce conduce la concluzia că întreaga activitate economică derulată prin S.C. N. S.R.L. a avut, din
punctul de vedere al obligaţiilor fiscale, un caracter ocult şi ilicit.
În raport de aceste argumente, Curtea a aplicat inculpatului pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de evaziune fiscală,
prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), 9 alin. (1) lit. c) şi 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 câte o pedeapsă de 3 ani
închisoare.
În raport de fiecare dintre aceste infracţiuni, pentru aceleaşi argumente expuse mai sus, a aplicat pe durata maximă şi
conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. pen. Cu privire la pedeapsa
complementară prevăzută de art. 66 lit. g), a) apreciat că, în cazul acestor infracţiuni, având în vedere că au fost
săvârşite în legătură cu obligaţiile fiscale ale societăţii şi distinct de relaţia indirectă cu CJC, a considerat că este
suficientă interzicerea drepturilor de conducere, gestiune şi administrare într-o entitate economică privată, fără a include
în această interdicţie şi entităţile economice de drept public. A apreciat că necesitatea aplicării şi a pedepsei

complementare prevăzute de art. 66 lit. k) C. pen. se menţine şi în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală însă, întrucât
rezultatul material al acestora se concretizează într-o pagubă adusă bugetului de stat.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, sancţionată de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
656/2002, având în cuantumul sumei însuşite astfel, şi contextul mult mai amplu în care a fost comisă această
infracţiune, a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare şi, pentru aceleaşi argumente expuse imediat anterior, şi pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere,
gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu o
treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa
de 9 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa principală, şi pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-
o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a
aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de
conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. pen.
10. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M., instanţa a apreciat că situaţia acestuia este foarte asemănătoare, din punctul
de vedere al elementelor ce trebuie luate în considerare în procesul de individualizare al pedepselor, cu cea a
inculpatului K..
A constatat şi în cazul inculpatului M. legea penală mai favorabilă, în privinţa tuturor faptelor săvârşite anterior anului
2014, legea penală actuală.
Inculpatul WWWWW. a avut o implicare sensibil similară celei a inculpatului K.. Chiar dacă inculpatul WWWWW. nu a
interacţionat cu reprezentanţii R.A.J.D.P. de o manieră la fel de consistentă şi directă ca şi inculpatul Coman, totuşi, a
avut o activitate mai substanţială sub aspectul aplicării mecanismelor de evaziune fiscală, ce aveau ca scop tocmai
însuşirea în totalitate a sumelor provenite din relaţia frauduloasă derulată împreună cu Regia. Practic, cei doi inculpaţi
administratori ai societăţii şi-au împărţit echitabil şi conform abilităţilor personale, sarcinile aferente activităţii infracţionale
de ansamblu.
Faptul că săvârşirea infracţiunii de spălare de bani a implicat o modalitate mai elaborată, prin folosirea de documente ce
nu corespundeau realităţii şi a vizat o sumă mai mare decât cea obţinută în numerar de inculpatul Coman este doar o
consecinţă firească a aceleiaşi modalităţi practice de colaborare remarcată mai sus. Ca atare, instanţa a apreciat că nu
există niciun motiv pentru care, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, ar face o diferenţă între cei doi inculpaţi.
De altfel, şi sub aspectul conţinutului şi duratei pedepselor complementare, argumentele în cazul ambilor inculpaţi sunt
identice.
Ca atare, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309
C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.
la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g)
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare şi aceleaşi
pedepse complementare.
În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare,
fără a aplica pedepse complementare în raport de această infracţiune.
Sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), art. 9 alin. (1) lit. c) şi art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr.
241/2005 a aplicat inculpatului câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o
entitate economică privată) şi k C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3
ani închisoare şi aceeaşi pedeapsă complementară.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu o

treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa
de 9 ani şi 8 luni închisoare.
privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere,
gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. pen.
11. În ceea ce priveşte inculpata persoană juridică S.C. N. S.R.L., a constatat că toate argumentele expuse cu privire la
inculpaţii administratori ai societăţii sunt valabile şi în cazul acestei inculpate.
A remarcat faptul că, sub aspectul legii penale mai favorabile, având în vedere limitele amenzii ce poate fi aplicată
conform C. pen. în vigoare, ce iau în considerare şi cifra de afaceri, comparativ cu limitele pedepsei amenzii ce poate fi
aplicată conform vechiul C. pen., legea penală mai favorabilă acestei inculpate este legea penală actuală, ce conduce la
o sancţionare mai blândă din punctul de vedere al cuantumului amenzii penale.
A reţinut că, în concordanţă cu nivelul de implicare al administratorilor săi, S.C. N. a fost un factor cheie în săvârşirea
infracţiunilor de abuz în serviciu şi în acelaşi timp principala beneficiară a acestor fapte. Luând în considerare şi faptul
că, deşi înfiinţată şi funcţionând iniţial legitim, scopul societăţii a fost deturnat, din anul 2010, către săvârşirea de fapte
penale.
La stabilirea numărului zilelor amendă, instanţa a avut în vedere, în raport de limitele speciale, relevanţa implicării
inculpatei în ambele infracţiuni, optând pentru o pedeapsă mai fermă în cazul infracţiunii de complicitate la abuz în
serviciu şi o pedeapsă spre minimul special, în cazul infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat.
La stabilirea cuantumului zilei amendă, a luat în considerare cifra de afaceri a societăţii astfel cum a fost comunicată prin
relaţiile aflate la fila x din vol. 8 instanţă, urmând a lua astfel în considerare ultimele cifre de afaceri declarate, aferente
anilor 2011 şi 2012, cu menţiunea că va avea în vedere aceste date doar ca indiciu cu privire la activitatea reală a firmei,
observând totodată şi faptul că, urmare a faptelor de evaziune economică comise de administratori, datele furnizate de
ANAF sunt doar parţial reale. La aprecierea cifrei de afaceri reale, s-a luat în considerare aşadar şi valoarea prejudiciului
estimat cu titlul de impozit pe profit.
În raport de aceste considerente, în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C.
pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat
pe inculpata S.C. N. S.R.L. la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 500 RON per-zi amendă.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa de 150 zile amendă în cuantum
de 500 RON per zi amendă.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, sporită cu o
treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 300 zile
amendă penală în cuantum de 500 RON per zi-amendă, aşadar 150.000 RON amendă penală.
Având în vedere că activitatea societăţii a fost în totalitate deturnată în scopul comiterii de infracţiuni, a aplicat pedeapsa
complementară a dizolvării societăţii.
12. În ceea ce priveşte pe inculpata P., Curtea a reţinut că contribuţia inculpatei la săvârşirea infracţiunii de spălarea de
bani de către inculpatul F., în legătură cu Portul Izvoarele, a fost, sub forma complicităţii, una importantă, însă nu
neînlocuibilă. Inculpata nu a avut relaţii profesionale permanente, ci doar sporadice cu Consiliul Judeţean Constanţa.
Practic, inculpatul Constantinescu putea oricând apela la serviciile profesionale ale altui birou notarial, precum cel al
notarului GGGGG., cu privire la care probele administrate conduc la suspiciunea că a avut o implicare mult mai
consistentă chiar în redactarea actelor nelegale ce fac obiectul faptelor expuse la punctul 5.
S-a avut în vedere, în circumstanţierea datelor personale, şi nota de control depusă la filele x şi urm. vol. 13 instanţă, ale
cărei concluzii sunt favorabile inculpatei ca profesionist. În acest context, săvârşirea faptei de complicitate la spălare de
bani pare a fi un incident izolat în activitatea de profesionist a inculpatei, condiţii în care s-a apreciat că aplicarea unei
pedepse spre minimul special identic atât în legea penală anterioară cât şi cea actuală. A apreciat de asemenea că
având în vedere modalitatea şi contextul concret al săvârşirii faptei şi datele profesionale favorabile inculpatei,
executarea pedepsei în libertate este suficientă şi adecvată atingerii scopului reeducativ menit pedepsei, în cazul de faţă

acesta concretizându-se mai degrabă într-o modalitate de atenţionare fermă a inculpatei asupra potenţialelor efecte ale
conduitei sale profesionale.
Întrucât nu există argumente pertinente pentru reţinerea de circumstanţe atenuante, iar minimul de 3 ani nu permite
aplicarea nici a instituţiei renunţării şi nici a amânării pedepsei, instanţa a apreciat că este mai favorabilă inculpatei legea
penală anterioară, ce permite aplicarea regimului suspendării condiţionate a pedepsei, conform art. 81 şi 82 din vechiul
C. pen.
Astfel, a constatat că dispoziţiile art. 48 rap. la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 au corespondent în legislaţia
penală anterioară anului 2014 în dispoziţiile art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în
redactarea şi numerotarea în vigoare la data săvârşirii faptei, anterior republicării din octombrie 2010.
A aplicat inculpatei pentru argumentele expuse mai sus pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării
acesteia pe o perioadă de 5 ani, conform art. 81 - 82 vechiul C. pen., atrăgându-i-se atenţia inculpatei asupra
dispoziţiilor art. 83 vechiul C. pen.
13. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., Curtea a reţinut, în primul rând că, în lipsa unor elemente ce pot căpăta valenţa
unor circumstanţe atenuante, legea penală mai favorabilă inculpatului este legea penală actuală, ce stabileşte limite
speciale mai reduse.
La individualizarea pedepsei, a avut în vedere că inculpatul a săvârşit fapta îndeplinind o funcţie publică electivă, ceea
ce din perspectiva instanţei îngreunează situaţia juridică a inculpatului, alegerea sa ca primar de locuitorii comunei
sporind răspunderea acestuia faţă de deciziile luate. Chiar dacă includerea Portului în domeniul privat s-a realizat formal
printr-o decizie colectivă, inculpatul în calitate de primar a fost iniţiatorul acestei decizii şi a întocmit nota de
fundamentare. Această practică, de includere în domeniul privat şi înstrăinare a unor terenuri ce aparţin sau există cel
puţin posibilitatea de a aparţine statului, nu este una deloc singulară, iar tranzacţia ce face obiectul ordonanţei
menţionate s-a realizat chiar cu o persoană fizică.
Chiar dacă, în cazul speţei de faţă, suma de bani primită ca preţ a fost într-adevăr folosită în interesul comunităţii locale,
o astfel de modalitate de a obţine fonduri este pe termen lung contrară intereselor comunităţii, care ar putea fi pusă, în
viitor, în situaţia de a restitui sumele astfel dobândite, care nu sunt deloc de neglijat ca şi cuantum.
În raport de toate aceste considerente, a aplicat inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, pedeapsa
de 3 ani închisoare, ce reprezintă minimul special conform art. 132 din Legea 78/2000, însă cu executare în stare de
detenţie, singura modalitate de executare care în opinia instanţei este adecvată pentru a atinge nu numai scopul de
reeducare, dar mai ales pe cel exemplificativ, şi de prevenţie generală.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., dar şi a
dreptului la vot, ocuparea unei funcţii de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de
interes public (conform art. 66 lit. g) C. pen.) şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane
juridice de drept public conform art. 66 lit. k) C. pen.
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a vota este justificată de viziunea coruptă a inculpatului
faţă de interesul comunităţii locale, dovedită prin săvârşirea faptei, ceea ce face ca participarea sa la procesul electoral,
chiar şi în calitate de simplu alegător, să fie contrară intereselor societăţii. Aplicarea pedepsei complementare
reglementate de art. 66 lit. g) C. pen., în forma individualizată mai sus, se impune prin prisma faptului că inculpatul a
săvârşit fapta dintr-o funcţie ce implica responsabilităţi ridicate de gestionare a resurselor unei entităţi locale, astfel încât
se impune a se interzice acestuia să exercite atribuţii de gestiune, administrare sau control, atât în cadrul unei entităţi
economice private cât şi publice. De asemenea, aplicarea pedepsei complementare, reglementate de art. 66 lit. k), se)
impune având în vedere funcţia publică în care inculpatul a acţionat. În opinia instanţei, conduita infracţională a
inculpatului este suficient de gravă pentru a interzice aceste drepturi pe perioada maximă de 5 ani.
14. În ceea ce o priveşte pe inculpata B., care a participat la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu
Portul Izvoarele din calitatea de secretar al comunei Lipniţa, instanţa a reţinut în prealabil că legea penală mai favorabilă
inculpatei este legea penală nouă, care prevede limite de pedeapsă mai mici decât reglementarea anterioară.
La individualizarea pedepsei a avut în vedere că inculpata a săvârşit fapta în condiţiile în care avea sarcina de a verifica
sub aspectul legalităţii actul emis de consiliu, care, în cazul de faţă, era unul evident nelegal. Inculpata şi-a însuşit în
acest mod rezoluţia inculpatului A., şi încălcându-şi atribuţiile de serviciu, a contribuit la scoaterea ilicită a Portului din
domeniul public al statului.

În condiţiile în care nu există argumente pertinente care ar justifica reţinerea de circumstanţe atenuante, Curtea a aplicat
pedeapsa în minimul special prevăzut de lege şi a optat, sub aspectul regimului de executare, pentru suspendarea sub
supraveghere a pedepsei, în condiţiile art. 91 C. pen., apreciind că această modalitate este nu numai suficientă, dar şi
adecvată, atât pentru caracterizarea gradului de participare, mai redus, al acestei inculpate, cât şi pentru atingerea
scopului reeducativ.
Pentru argumente similare celor expuse imediat anterior, a dispus aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare
într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
A apreciat că se justifică interzicerea dreptului de a vota, întrucât conduita inculpatei este din punctul de vedere al
posibilelor consecinţe contrară intereselor comunităţii din care face parte, astfel încât este justificat a se concluziona că
participarea inculpatei la luarea unor decizii ce afectează comunităţi locale sau mai largi, este contrară interesului
societăţii. A apreciat de asemenea că fapta a fost săvârşită într-o funcţie ce implica în mod egal răspundere faţă de
resursele comunităţii locale, a căror gestionare corectă şi legală era obligată să o supervizeze, astfel încât se impune
interzicerea dreptului de a exercita atribuţii ce implică o astfel de gestiune atât într-o entitate publică dar şi privată; se
impune de asemenea şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere într-o persoană juridică de interes
public, având în vedere că fapta a fost săvârşită în calitate de funcţionar public. De asemenea, a apreciat că se justifică
aplicarea pedepsei complementare astfel individualizate pe durata maximă, având în vedere gravitatea conduitei
infracţionale şi a rezultatului produs.
şi k C. pen., pedeapsa accesorie urmând a se executa în ipoteza revocării suspendării pedepsei.
15. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., Curtea a reţinut că, similar inculpatei C., decizia de a semna actul adiţionat la
contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu S.C. R. S.R.L. şi încheierea de rectificare a fost influenţată de condiţiile
concrete în care i-au fost prezentate aceste acte, inculpatul fiind chemat în antecamera biroului preşedintelui, în
prezenţa avocatului inculpatului W., şi a notarului public ce avea relaţii constante cu preşedintele Consiliului Judeţean.
Şi în cazul acestui inculpat, a funcţionat ca factor în luarea deciziei poziţia de autoritate exercitată în mod obişnuit de
inculpatul F. în relaţiile cu angajaţii Consiliului Judeţean. În plus, în contextul controlului Curţii de Conturi, inculpatul D.,
alături de inculpata C., au depus diligenţe şi au insistat pentru a restabili legalitatea în relaţiile contractuale ale CJC cu
S.C. R. S.R.L., ceea ce s-a concretizat în actul adiţional din iunie 2014. Inculpatul nu a recunoscut învinuirile aduse, însă
poziţia procesuală manifestată atât cu prilejul audierii cât şi pe parcursul procesului este una onestă, ce relevă în opinia
instanţei disponibilitatea inculpatului de a accepta o eventuală decizie a organelor judiciare şi în măsura în care aceasta
ar fi defavorabilă inculpatului. A apreciat că toate aceste împrejurări, concomitente faptei şi ulterioare ei, sunt suficient de
semnificative pentru a dobândi valoarea unor circumstanţe judiciare atenuante.
Întrucât dispoziţiile art. 74 alin. (2) din vechiul C. pen. au o arie de aplicare mai largă decât cele ale art. 75 alin. (2) lit. b)
din actualul cod, eficienţa circumstanţelor penale sub imperiul vechiul cod este mai amplă, iar coborârea pedepsei sub
minimul legal permite aplicarea unei modalităţi de executare în stare de libertate şi adecvată scopului concret al
sancţiunii penale în cazul acestui inculpat, a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 309 C. pen., 35
alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. au corespondent în legea veche în dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.
la art. 248 vechiul C. pen., rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., şi art. 75 lit. a)
vechiul C. pen.
Dând eficienţă circumstanţelor atenuante conform art. 74 alin. (2) şi 76 lit. b) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului, pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., rap. la art. 248 1
vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul
C. pen. şi art. 5 C. pen., o pedeapsă spre minimul special redus sub limită, de 2 ani închisoare. Ca efect al
circumstanţelor atenuante, şi pentru raţiuni similare celor expuse în cazul inculpatei C., nu a considerat necesar să
aplice pedepse complementare în acest caz.
În ce priveşte regimul de executare, a apreciat că este suficientă şi adecvată suspendarea condiţionată a pedepsei, în
conformitate cu art. 81 şi 82 vechiul C. pen., considerând că pronunţarea sentinţei de condamnare este, în cazul

inculpatului de faţă, suficientă pentru declanşarea procesului intern de conştientizare şi asumare a răspunderii penale şi
morale pentru această faptă, astfel încât simpla stabilire a unui termen de încercare, ca timp de reflecţie, este
îndestulătoare pentru finalizarea procesului de reeducare, inculpatul fiind de altfel o persoană bine integrată social.
16. În cazul inculpatului Q., instanţa a constatat în primul rând că, în condiţiile în care nu există argumente pertinente
pentru reţinerea de circumstanţe atenuante, legea penală mai favorabilă acestuia este legea penală nouă, care prevede
limite de pedeapsă substanţial mai reduse decât legislaţia anterioară.
Sub aspectul individualizării a avut în vedere că, semnificativă pentru poziţionarea psihică a inculpatului în săvârşirea
faptei, este iniţiativa acestuia de a găsi o modalitate de modificare a contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu
CJC, ce a avut practic ca mobil şi scop maximizarea profitului societăţii pe care o administrează şi implicit al său.
Instanţa a reţinut că vânzarea încheiată cu CJC în anul 2012 a reprezentat, practic, jumătate din activitatea economică
pe întregul an.
În contextul în care în anul 2012 starea de recesiune economică era accentuată, prin încheierea contractului în condiţiile
negociate de comisia CJC, inculpatul se afla deja într-o situaţie deosebit de avantajoasă din punct de vedere economic.
Cu toate acestea, inculpatul s-a folosit de relaţiile personale cu inculpatul W. pentru a maximiza câştigul său economic
din tranzacţie, eludând dispoziţiile privind plata TVA, a impozitului pe profit şi evitând chiar şi plata impozitului imobiliar,
de altfel într-un cuantum foarte mic în contextul preţului de vânzare al apartamentelor, de aproximativ 150.000 de euro
fiecare.
În plus, instanţa a găsit ca fiind semnificativ că inculpatul insistă să transfere răspunderea penală asupra unui tânăr de
aproximativ 28-30 de ani la data faptei, fără experienţă profesională şi care era practic un executant al deciziilor
inculpatului FFFFFFFFFF.. Reţine de asemenea că inculpatul a semnat actul adiţional din iunie 2014, prin care transfera
dreptul de proprietate către CJC, revenindu-se astfel la condiţiile contractuale iniţiale, doar la insistenţele a doi angajaţi
ai CJC, într-o procedură de negociere, deşi o astfel de decizie trebuia luată, în condiţii de onestitate, de inculpat din
proprie iniţiativă.
A considerat că aceste elemente de fapt justifică aplicarea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 C. pen.
rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.
pen., 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., a unei pedepse de 5 ani închisoare, puţin peste minimul special de 4 ani, în regim
de detenţie.
A aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b), cât şi dreptul de a vota,
dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes
public) şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Interzicerea
dreptului de a vota este atrasă de poziţia inculpatului în relaţia sa cu o instituţie publică, dar şi în raport de obligaţiile sale
faţă de bugetul de stat, împrejurări ce denotă o evidentă lipsă de simţ civic, absolut necesar în luarea unor decizii
responsabile pentru interesele mai largi ale comunităţii. A apreciat că, în condiţiile în care inculpatul a săvârşit fapta ce i
se impută în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, se impune conform art. 66 lit. g) C. pen. a se interzice
acestuia ocuparea oricărei funcţii ce implică drepturi de gestiune şi administrare, atât în cadrul entităţilor economice
private dar şi publice; în plus, având în vedere că prin conduita sa inculpatul a adus o atingere importantă bugetului
public local, se impune, mai mult cu scop preventiv în cazul acestui inculpat, şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 66
lit. k) C. pen.
17. În ceea ce priveşte inculpata persoană juridică S.C. R. S.R.L., sunt valabile pentru identitate de raţiune aceleaşi
argumente expuse cu ocazia individualizării în cazul inculpatului precedent.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, având în vedere cuantumul amenzii ce poate fi stabilit conform legii noi,
şi criteriul de cuantificare, al cifrei de afaceri, comparativ cu amenda ce poate fi aplicată conform legii penale vechi, a
apreciat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă.
La stabilirea numărului de zile amendă, a avut în vedere gravitatea faptei, astfel cum a fost analizată din perspectiva
inculpatului FFFFFFFFFF., cât şi faptul că săvârşirea acestei infracţiuni a avut consecinţe benefice pentru situaţia
economică a societăţii inculpatei, în perioada ulterioară anului 2012 aceasta prosperând vizibil, creştere economică
care, cel, mai probabil, în lipsa tranzacţiei din 2012, nu ar fi avut loc.
Pentru aceste argumente, a aplicat inculpatei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea
nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen.

şi art. 5 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 2000 RON per zi-amendă.
A apreciat că acest tip de comportament economic a fost unul neonest, prin folosirea relaţiilor personale ale
administratorului în vederea obţinerii şi maximizării unui profit material şi el trebuie adus la cunoştinţa potenţialilor
parteneri, care astfel vor fi în măsură să ia decizii conştiente şi avizate.
Pentru acest motiv, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a publicării sentinţei de condamnare în varianta mai
eficientă şi mai realistă a publicării în presa audio-vizuală, în următoarea modalitate: prin intermediul postului de
televiziune local O. şi prin intermediul unui post naţional de televiziune, în număr de câte 5 apariţii în cazul fiecăruia din
cele două posturi, cu o frecvenţă de cel mult o apariţie pe săptămână, publicarea constând în citirea şi afişarea,
simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând
descrierea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum au fost reţinute în considerentele hotărârii de
condamnare, încadrarea juridică şi pedepsele aplicate.
În ceea ce priveşte menţiunile din dispozitiv, referitoare la aplicarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea
prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi aplicarea concursului de infracţiuni, instanţa a făcut din nou trimitere la
încheierea de îndreptate eroare materială din 7.10.2016, reţinând că inculpata nu a fost trimisă în judecată pentru
infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., iar menţiunile înlăturate prin încheierea de îndreptare eroare au fost
rezultatul unei regretabile erori de tehnoredactare.
18-19. În ceea ce priveşte pe inculpaţii S. şi T., s-a reţinut că situaţia lor este sensibil similară, atât sub aspectul
contextului concret al faptei cât şi al datelor personale.
S-a reţinut că ambii au semnat actele adiţionale la contractul încheiat cu DPPJ, de închiriere autoturisme, în condiţii
similare, deşi la distanţă de un an de zile. Astfel, în ambele ocazii actele erau deja semnate de inculpatul W., ceea ce,
aşa cum s-a dezvoltat mai sus, constituia o atenţionare a celorlalţi directori cu atribuţii asupra importanţei actului pentru
preşedintele CJC; datele cauzei conduc la concluzia că decizia lor - luată de altfel într-un timp scurt, dat fiind contextul
concret în care actele adiţionale le-au fost prezentate spre semnare - a fost favorizată şi de influenţa şi autoritate
exercitată de inculpatul W. în relaţiile cu angajaţii CJC. A considerat că această împrejurare este suficient de relevantă
pentru poziţia psihică a celor doi inculpaţi pentru a-i da semnificaţia unei circumstanţe atenuante judiciare.
Având în vedere că efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepsei sunt mai ample în condiţiile legislaţiei
anterioare, apreciind că legea penală mai favorabilă, în cazul celor doi inculpaţi, este legea penală anterioară.
A constatat că dispoziţiile art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic.
art. 77 lit. a) C. pen. au corespondent în legea veche în dispoziţiile art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) vechiul C. pen.
Reţinând circumstanţe atenuante judiciare conform art. 74 alin. (2) vechiul C. pen. şi optând să dea eficienţă acestora
conform art. 76 lit. b) vechiul C. pen. a aplicat în cazul ambilor inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.
26 vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) vechiul C.
pen. 74 alin. (2) vechiul C. pen., 80 vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care a considerat-
o suficientă pentru a reflecta gradul de participaţie al acestora în producerea prejudiciului astfel cum a fost reţinut în
sarcina fiecăruia, în bugetul CJC. Nu a mai considerat necesar să aplice în acest caz pedepse complementare.
A reţinut că ambii inculpaţi sunt integraţi în societate, au avut o poziţie procesuală suficient de onestă şi pronunţarea
unei soluţii de condamnare este suficientă pentru a-i avertiza asupra consecinţelor unei astfel de conduite în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, îndeosebi într-o funcţie publică. Astfel, a apreciat că suspendarea condiţionată a pedepselor, pe
un termen de încercare de 4 ani, în condiţiile art. 81 şi 82 vechiul C. pen., este suficientă pentru atingerea scopului de
reeducare.
Sub aspectul laturii civile, Curtea a reţinut referitor la fapta descrisă la subpunctul 4 din considerente, privind
introducerea nelegală a Portului Izvoarele în domeniul privat al comunei Lipniţa şi înstrăinarea lui către Consiliul
Judeţean Constanţa, că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă, solicitând în principal
în temeiul art. 25 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., restituirea bunului în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii
infracţiunii, prin revenirea bunului în proprietatea publică a statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii,
şi în subsidiar, în măsura în care repararea pagubei în natură nu este posibilă, obligarea inculpaţilor la plata prejudiciului
prin echivalent, respectiv suma de 1.269.486,85 RON, reprezentând contravaloarea bunului imobil, precum şi
echivalentul lipsei de folosinţă.

Curtea a reţinut că în speţă repararea prejudiciului în natură este posibilă, întrucât bunul se află încă în patrimoniul CJC
şi mai mult, nu a suferit nicio transformare. Pentru acest motiv, în baza art. 397 rap. la art. 256 C. proc. pen. a admis
acţiunea civilă formulată de partea civilă MF, prin restituirea bunului în natură.
A desfiinţat contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP P. sub numărul 548/17.07.2009, având ca obiect bunul
imobil notat cu numărul cadastral x - Port Izvoarele, HCJC nr. 90/16.03.2009, HCL Lipniţa nr. 50/28.09.2007 şi HCL
Lipniţa nr. 51/28.09.2007 şi pe cale de consecinţă a dispus revenirea imobilului în proprietatea publică a statului.
Echivalentul lipsei de folosinţă este o pretenţie ce însoţeşte exclusiv cererea subsidiară, nu şi capătul principal vizând
restituirea bunul în natură.
Desfiinţarea actului de vânzare - cumpărare ar ridica, teoretic, problema restituirii de către Consiliul Local Lipniţa a
sumei de bani primite cu titlul de preţ, respectiv suma de 1.051.500 RON. A constatat, însă, că în cauză s-a procedat la
repararea pagubei în natură şi nu la repunerea părţilor în situaţia anterioară, întrucât mecanismul de reperare a pagubei
în natură presupune că bunul a reintrat direct în domeniul public al statului, în vreme ce repunerea părţilor în situaţia
anterioară ar presupune revenirea bunului în sfera domeniului privat al Comunei Lipniţa, ceea ce ar fi absurd.
Repunerea părţilor în situaţia anterioară este consecinţa desfiinţării contractului de vânzare - cumpărare, or în cauză a
fost desfiinţat atât acest contract, cât şi titlul aparent de proprietate asupra bunului, reprezentat de HCL Lipniţa nr.
50/2007.
Dacă această teză nu este acceptată, instanţa a considerat că restituirea de către CL Lipniţa a sumei de 1.051.500 RON
nu se justifică şi pentru următoarele argumente: obligarea Consiliului Local la restituirea sumei primite cu titlul de preţ ar
reprezenta, la acest moment, o sarcina mult prea oneroasă pentru unitatea administrativ teritorială şi s-ar reflecta direct
asupra posibilităţilor de dezvoltare locală ale comunităţii. Este adevărat că membrii Consiliului Local care au aprobat
această hotărâre sunt la rândul lor în culpă, însă obligaţia de restituire s-ar reflecta, prin mecanismul repunerii părţilor în
situaţia anterioară, în bugetul local şi nu în patrimoniile personale ale membrilor consiliului, ceea ce ar fi un efect profund
inechitabil pentru comunitatea locală, străin de spiritul şi scopul legii penale.
Instanţa a reţinut de asemenea că nu poate proceda nici la confiscarea acestei sume, întrucât nu există temei legal
pentru această măsură. Infracţiunea de spălare de bani a avut ca obiect imobilul Podul Izvoarele, şi nu suma de bani, ca
atare aceasta din urmă nu poate face obiectul confiscării în baza legii speciale.
Suma remisă cu titlu de preţ nu poate fi considerată nici bun dat în vederea săvârşirii unei infracţiuni, conform art. 112 lit.
d) teza I C. pen., întrucât inculpatul F. a săvârşit fapta de spălare de bani ulterior, cronologic, săvârşirii faptei de abuz în
serviciu de către inculpatul A., ceea ce face inaplicabile dispoziţiile acestui text, a cărui raţiune constă în remiterea unei
sume de bani înainte sau concomitent săvârşirii faptei. Similar, a apreciat că nu este aplicabilă nici teza a doua a acestui
text de lege, întrucât suma a fost remisă ca şi contra-prestaţie în contractul de vânzare cumpărare, ipoteză ce depăşeşte
sensul sintagmei de bun dat pentru a răsplăti pe infractor, folosită de această dispoziţie legală.
A constatat că suma de 1.051.500 RON rămâne o pagubă produsă bugetului Consiliului Judeţean Constanţa şi rămâne
în sarcina Consiliului Judeţean Constanţa să procedeze la recuperarea acestei sume de la persoana responsabilă,
inculpatul F..
A reţinut că în cauză, deşi inculpaţii K. şi M. au fost trimişi în judecată şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune
fiscală, Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu s-a constituit parte civilă şi sub aspectul acestui prejudiciu cauzat
bugetului de stat.
Din punct de vedere procedural, instanţa a procedat la citarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor - Direcţia
Juridică, sub aspectul tuturor infracţiunilor reţinute în cauză. Din acest punct de vedere a reţinut că, în cauzele ce
privesc infracţiuni de evaziune fiscală, Statul Român participă prin ANAF în calitate de reprezentant, însă în cauză nu se
impunea citarea separată a Agenţiei, întrucât aceasta nu are individualitate juridică proprie ca parte civilă, ci acţionează
în toate cazurile ca reprezentant al Statului. Mai mult, se observă că în cauzele privind infracţiuni de evaziune fiscală,
Statul este reprezentant prin Agenţia sau Direcţia pe care o consideră competentă din punct de vedere teritorial, or
această decizie este una de natură administrativă şi ţine exclusiv de procedurile interne ale Ministerului Finanţelor.
Pe de altă parte, s-a arătat că în procedura de cameră preliminară, au fost înaintate părţii civile Ministerul Finanţelor
copii ale tuturor observaţiilor formulate de inculpaţi, inclusiv inculpaţii trimişi în judecată pentru infracţiunile de evaziune
fiscală, ceea ce în opinia instanţei constituie, alături de menţiunea explicită din citaţie privind posibilitatea consultării
dosarului în arhivă, o informare completă a părţii şi cu privire la obiectul cauzei.

În lipsa formulării unor pretenţii civile sub aspectul prejudiciului adus bugetului de stat prin fapte de evaziune fiscală de
către inculpaţii K. şi M., a reţinut că suma de 7.672.957,62 RON ce reprezintă prejudiciul bugetului de stat constând în
neplata TVA şi a impozitului pe profit, este o sumă dobândită ilicit şi care nu serveşte despăgubirii părţii civile, astfel
încât această sumă va face obiectul confiscării speciale, în temeiul art. 112 lit. e) C. pen.
A constatat totodată că Consiliul Judeţean Constanţa nu s-a constituit parte civilă în cauză. Consiliul Judeţean a solicitat
pe fond lăsarea acţiunii civile nesoluţionată, menţionând că, în măsura în care organele judiciare vor considera că
inculpaţii se fac vinovaţi de faptele comise, CJC va analiza posibilitatea formulării unei acţiuni civile separate. Curtea a
constatat că această poziţie procesuală are, din punct de vedere procesual, semnificaţia unui refuz de a se constitui
parte civilă în cauză.
Curtea a apreciat că soluţia propusă de CJC este nelegală. Dispoziţiile art. 27 C. proc. pen., ce reglementează situaţiile
în care persoana vătămată poate introduce acţiune civilă la instanţa civilă şi consacră aplicarea din punct de vedere
procesual a principiului electa una via, presupune că partea civilă a formulat acţiune civilă în faţa instanţei civilă înainte
de pronunţarea unei soluţii în primă instanţă, şi nu ulterior.
Curtea a considerat că procesul penal presupune, în temeiul principiului oficialităţii, clarificarea raporturilor penale, dar şi
civile delictuale între inculpaţi şi persoanele vătămate. O soluţie contrară ar însemna că instanţa este practic în
imposibilitate de a aplica spre exemplu măsura confiscării în temeiul art. 112 lit. e) C. pen., în toate cazurile în care nu
există constituire de parte civilă, întrucât există întotdeauna posibilitatea ca partea sau persoana vătămată, deşi a rămas
inactivă în cursul procesului penal, poate decide la un moment dat, ulterior finalizării procesului penal, să se îndrepte
împotriva inculpatului găsit vinovat pentru recuperarea prejudiciului.
Or, rolul măsurii de siguranţă a confiscării este acela de a proteja securitatea socială, dar şi securitatea raporturilor
juridice, prin eliminarea din circuitul civil a acelor bunuri sau sume de bani ce au origine ilicită, acesta fiind şi sensul şi
scopul măsurii de siguranţă a confiscării reglementate de art. 112 lit. d) şi e) C. pen. Este nelegal ca, prin lăsarea
nesoluţionată a acţiunii civile, astfel cum solicită Consiliul Judeţean, să se permită ca sumele de bani dobândite ilicit de
inculpaţi, sau respectiv sumele date în scopul săvârşirii unor infracţiuni, să rămână în circuitul civil, aceasta însemnând
practic ca instanţa penală să accepte să transfere în favoarea persoanei vătămate o parte din atribuţiile puterii
jurisdicţionale, şi să îi permită acesteia să decidă în mod discreţionar dacă inculpatul va fi deposedat sau nu de folosul
ilicit.
Pentru aceste argumente, în lipsa unei constituiri de parte civilă cu privire la sumele de bani ce se reflectă ca prejudiciu
în bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, instanţa a procedat la aplicarea măsurii confiscării speciale.
Ca temeiuri aplicabile sub aspect, instanţa a apreciat că sunt aplicabile, concomitent, atât dispoziţiile art. 112 lit. e) C.
pen., cât şi cele ale art. 112 lit. d) C. pen.
S-a reţinut, pe de o parte, că inculpaţii K. şi M. au primit sume de bani ca urmare a săvârşirii faptelor de complicitate la
abuz în serviciu descrise la punctele 2.3 şi 2.4 din considerente, şi în acelaşi timp au dobândit un folos ilicit constând în
impozitul pe profit şi TVA de la plata cărora s-au sustras prin săvârşirea faptelor de evaziune fiscală.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte toate faptele ce fac obiectul cauzei, sumele de bani plătite de Consiliul Judeţean
Constanţa au şi calitatea de bunuri date pentru răsplătirea săvârşirii faptelor de complicitate la abuz în serviciu, de către
persoanele fără a căror contribuţie nu era posibilă prejudicierea bugetului CJC.
În ceea ce priveşte aplicarea concretă a măsurii confiscării speciale, instanţa a folosit următorul raţionament:
A reţinut că în urma săvârşirii faptelor descrise la punctele 2.3 şi 2.4 din considerente, inculpaţii K. şi M. au primit suma
totală de 23.786.168,62 RON. Din această sumă, suma de 7.762.957,62 RON reprezintă taxe şi impozite ce constituie
prejudiciu al bugetului de stat. Ca urmare, a dispus confiscarea sumei de 7.762.957,62 RON ca bunuri dobândite în
urma săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi care nu servesc pentru despăgubirea părţii civile Statul Român prin
Ministerul Finanţelor.
Restul până la concurenţa sumei de 23.786.168,62 RON, respectiv 16.113.211 RON, a dispus a fi confiscată ca bunuri
dobândite din săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, şi care nu servesc despăgubirii persoanei
vătămate Consiliul Judeţean Constanţa. Instanţa a procedat în această manieră întrucât aplicarea concomitentă, în
raport de ambele persoane vătămate, a măsurii confiscării, fără a ţine cont că prejudiciul cauzat Statului reprezintă
practic o parte din suma dobândită prin faptele descrise la punctul 2, ar însemna că s-ar confisca de la inculpaţi mai mult
decât ce au dobândit în realitate, rezultat inechitabil şi străin scopului măsurii confiscării.

A confiscat de la fiecare dintre inculpaţii Coman şi WWWWW. câte jumătate din suma totală de 23.786.168,62 RON
(constituită din sumele de 7.762.957,62 RON ca bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi
16.113.211 RON ca bunuri dobândite din săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu), adică câte
11.893.084,31 RON de la fiecare din aceşti doi inculpaţi.
Curtea a opinat că, având în vedere că S.C. N. S.R.L. a fost folosită de inculpaţi exclusiv pentru săvârşirea de infracţiuni,
fără însă ca sumele de bani dobândite ilicit să şi profite acestei societăţi, care este inactivă începând cu anul 2012, nu
se justifică confiscarea vreunei sume de bani de la inculpata persoană juridică, chiar dacă este condamnată pentru
săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. În fapt, inculpata persoană juridică nu a dobândit în patrimoniu
niciuna din sumele de bani încasate de la R.A.J.D.P., întrucât toate aceste sume de bani au fost imediat însuşite în
interes personal de către inculpaţii administratori. Prin includerea persoanei juridice în măsura confiscării, s-ar ajunge
doar la o uşurare, nejustificată, a situaţiei celor doi inculpaţi, fără ca această eventuală soluţie să aibă fundament şi în
realitate.
Din prejudiciul total cauzat prin săvârşirea faptelor descrise la punctul 2 din considerente, ce se ridică la 24.003.958
RON, a fost deja confiscată de la inculpaţii Coma şi WWWWW. suma de 16.113.211 RON, rămânând o sumă de
7.890.747 RON, ce constituie, pe de o parte, bunuri date în vederea săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în
serviciu, şi pe de altă parte bunuri dobândite de inculpaţii J., E. şi R.A.J.D.P. în urma săvârşirii acestor infracţiuni.
Trebuie remarcat că suma primită de S.C. N. de la R.A.J.D.P. este practic mai mare decât prejudiciul cumulat cauzat
CJC prin săvârşirea faptelor expuse la punctele 2.3 şi 2.4, ceea ce rezultă atât din încasarea unor garanţii ce nu trebuiau
restituie dar şi din plata unor sume de bani care nu se corelează exact cu cele plătite de CJC, ceea ce pe fond întăreşte
concluzia caracterului ilicit al relaţiilor contractuale dintre cele două entităţi.
În ceea ce priveşte suma de 7.890.747 RON, Curtea a stabilit că nu o va confisca în mod egal de la inculpaţii ce
răspund pentru săvârşirea faptelor descrise la punctul 2 şi nici nu va aplica măsura confiscării de la R.A.J.D.P.
Constanţa. Ca şi în cazul S.C. N., a constatat că nicio sumă de bani nu a servit practic activităţii acestei societăţi, care în
prezent se află în stare de lichidare. (suspendată urmare a măsurii preventive luate). În aceste condiţii, a apreciat că
includerea Regiei între persoanele supuse măsurii confiscării nu ar face decât să profite nejustificat inculpaţilor persoane
fizice, fără vreun fundament în situaţia concretă de fapt.
În plus, a constatat că nu toţi inculpaţii condamnaţi pentru săvârşirea faptelor descrise la punctul 2 din considerente sunt
în mod egali răspunzători pentru efectuarea plăţilor nelegale, ca temei al sumelor de bani ce în prezent au o cauză
ilicită.
Pentru considerentele expuse anterior cu ocazia individualizării pedepselor, a constatat că iniţiativa săvârşirii acestor
fapte a aparţinut în mod determinant inculpatului F.. În plus, ca ordonator principal de credite, acesta a avut răspunderea
principală pentru corectitudinea plăţilor. Mai mult, acesta a folosit funcţia deţinută şi poziţia de forţă în relaţiile cu
subalternii, pentru a determina efectuarea acestor plăţi. Ca atare, Curtea a apreciat că este echitabil şi corespunde cu
situaţia de fapt concretă ca de la inculpatul F. să se confişte 90% din această sumă, iar restul de 10% să fie confiscată,
în proporţii egale, de la inculpaţii C., G., H., I., J. şi E.. A dispus confiscarea pe baza acestui raţionament a sumei de
131.512,45 RON, de la fiecare din aceşti inculpaţi, şi a sumei de 7.101.672,30 RON de la inculpatul F..
În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul 1 din considerente, aplicând acelaşi raţionament, a dispus confiscarea a
90% de la inculpatul F. şi 10% în mod egal de la inculpaţii C., S. şi T., aşadar câte 55.030,83 RON de la aceşti trei
inculpaţi şi suma de 1.485.832,54 RON de la inculpatul F..
Pe cale de consecinţă, însumând, a confiscat de la inculpatul F. suma totală de 8.587.504,84 RON, şi de la inculpata C.
suma totală de 186.543,45 RON.
A menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 215/P/2013 din 03.04.2014 privitoare la inculpata P., nr.
215/P/2013 din 07.04.2014 privind pe inculpatul E., 215/P/2013 din 03.04.2014 privind pe inculpatul A., 215/P/2013 din
03.04.2014 privind pe inculpatul D., 215/P/2013 din 22.10.2014 privind pe inculpatul H., 215/P/2013 din 22.10.2014
privind pe inculpatul K., 215/P/2013 din 22.10.2014 privind pe inculpatul S., 215/P/2013 din 22.10.2014 privind pe
inculpatul G., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi achitării cheltuielilor judiciare.
A luat măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor M., F., C., T.,
I. şi J., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi achitării cheltuielilor judiciare.
În ceea ce priveşte cererea Consiliului Judeţean Constanţa de achitare a cheltuielilor judiciare, Curtea a reţinut că nu îi
sunt aplicabile acestui participant dispoziţiile art. 276 alin. (1) C. proc. pen., întrucât această cerere vine în contradicţie

cu solicitarea lăsării nesoluţionate a acţiunii civile. A constatat că Consiliul Judeţean Constanţa nu a formulat plângere
penală în cauză şi, faţă de argumentele expuse prin apărător ales, rezultă că nici nu se consideră vătămat prin faptele
comise de inculpaţi, astfel încât din perspectiva acestei părţi calitatea de persoană vătămată este pur formală, Consiliul
neînsuşindu-şi practic această calitate procesuală. Pe cale de consecinţă, cererea de obligare a inculpaţilor la plata
cheltuielilor judiciare efectuate de CJC în procesul penal apare ca nefondată.
******
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, inculpaţii F., C., G., H., I., J., E., K., M., P., A., B., D.,
Q., S., T., S.C. R. S.R.L. şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, precum şi persoana vătămată
Consiliul Judeţean Constanţa, care au criticat soluţia dispusă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prezentarea sintetică a motivelor de apel
I. Apelantul-inculpat F. a criticat hotărârea primei instanţe pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse sintetic
în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel:
- nelegalitatea hotărârii primei instanţe, decurgând din faptul că a fost pronunţată de un judecător aflat în situaţia de
incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sens în care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la
prima instanţă, arătând că, prin adeziunea manifestată atât în spaţiul public, cât şi în mediul online, faţă de articolele de
presă critice şi defăimătoare la adresa sa şi a partidului din care face parte, judecătorul fondului şi-a dovedit lipsa de
obiectivitate în judecarea cauzei, atitudinea vădit părtinitoare a acestuia găsindu-şi expresia în pedepsele extrem de
aspre aplicate, dar şi în motivarea hotărârii pronunţate;
- nelegala dispunere a schimbării încadrării juridice a faptelor direct prin hotărârea pronunţată pe fondul cauzei, sens în
care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă;
Sub acest aspect, făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019, a susţinut că, în condiţiile
în care prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor direct prin hotărârea de condamnare, fără a
acorda inculpaţilor posibilitatea de a formula apărări cu privire la noua încadrare juridică, sentinţa astfel pronunţată este
lovită de nulitate, în condiţiile art. 282 alin. (1) C. proc. pen. Vătămarea determinată de această modalitate de schimbare
a încadrării juridice a faptelor a constat în încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor, care nu au putut cere şi
administra probe, respectiv, nu au putut formula apărări în raport cu noua încadrare juridică a faptelor.
- nelegalitatea hotărârii primei instanţe, decurgând din faptul că, în contextul publicării deciziei nr. 405/2016 a Curţii
Constituţionale, trecând peste limitele obiectului acuzaţiilor stabilite prin actul de sesizare, instanţa de fond a dispus
condamnarea sa pentru încălcarea unor dispoziţii legale exprese în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără să-i fi acordat
posibilitatea obiectivă să facă apărări în acest sens;
- nelegala condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. din 1969;
În acest sens, a susţinut că, deşi instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a celor şase infracţiuni de abuz în
serviciu pentru care a fost trimis în judecată, în: o infracţiune de abuz în serviciu prev. de art. 132din Legea nr. 78/2000
rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta descrisă la
punctul a din rechizitoriu); o infracţiune de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C.
pen. şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele descrise la
punctule b, c, d şi e din rechizitoriu) şi o infracţiune de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.
297 C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta
descrisă la punctul f din rechizitoriu), a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev.
de art. 248 C. pen..din 1969, deşi între cele două infracţiuni nu există identitate de reglementare.
Altfel spus, analizând formal şi sumar doar existenţa infracţiunii prev. de art. 297 C. pen., sub argumentul alegerii legii
penale mai favorabile, instanţa de fond l-a condamnat pentru o altă faptă de abuz în serviciu, respectiv cea prevăzută de
art. 248 C. pen. din 1969, procedeu vădit nelegal.
- nelegala condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea 39/2003. În acest sens, a arătat că, în
condiţiile în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 C. pen. iar între cele două
infracţiuni nu există identitate de reglementare, prin hotărârea instanţei de fond a fost condamnat pentru o infracţiune ce
nu a fost reţinută, individualizată şi cercetată legal şi temeinic.

- nelegala reţinere în sarcina sa atât a circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, cât şi a infracţiunii
prev. de art. 367 C. pen. Inculpatul a învederat că pluralitatea de făptuitori nu poate fi reţinută ca circumstanţă agravantă
specială atunci când ea constituie element al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, după cum nu
poate fi reţinută nici în cazul în care persoanele inculpate pentru săvârşirea infracţiunii nu au acţionat împreună, ci
separat, în locuri şi în perioade de timp diferite, ipoteza speţei.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu descrisă la punctul 1 din sentinţa atacată, sens în care a
solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., susţinând că, deşi în rechizitoriu s-a reţinut
că această infracţiune ar consta în încălcarea art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 rap. la Cap. 1 lit. B) pct. 2 şi Cap. II
pct. 4 din Anexa 3 a aceluiaşi act normativ, instanţa de fond a reţinut ca formă de săvârşire a infracţiunii încălcarea
prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009. Aceasta în condiţiile în care, în argumentarea soluţiei de condamnare a
preluat fidel toate argumentele şi aserţiunile procurorilor vizând existenţa acestei infracţiuni, respectiv:
- a recalificat contractul încheiat în anul 2004, recunoscut de la data încheierii lui ca fiind unul de prestări servicii şi care
a produs efecte juridice specifice timp de 8 ani, fiind recunoscut ca atare inclusiv de Curtea de Conturi, atribuindu-i,
împotriva voinţei părţilor, natura juridică a unui contract de închiriere;
- a "ales" să considere corectă prima parte de derulare a contractului ca prestare de serviciu, şi, fără nici o justificare
legitimă, să "recalifice" ultimele trei acte adiţionale ale acestuia, în pofida principiului de drept care statuează că"actul
subsecvent are natura juridică a celui principal";
- a folosit acest acest "artificiu" pentru a putea justifica reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009.
Or, această modificare a obiectului acuzaţiei din cuprinsul rechizitoriului se putea realiza exclusiv în procedura de
camera preliminară, iar nu după finalizarea cercetării judecătoreşti, motiv pentru care, fiind realizată în mod nelegal, se
impune a fi cenzurată în apel.
Pe de altă parte, această modificare a obiectului acuzaţiei nu are suport probator întrucât, în pofida susţinerilor instanţei
de fond, contractul din 2004 este unul de prestări servicii, iar nu de închiriere bunuri, obiectul acestuia fiind "asigurarea
serviciului de transport persoane cu autoturisme". Tariful acestor prestaţii s-a compus din cheltuieli salariale, întrucât
şoferii care deserveau maşinile erau angajaţi ai S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L. (în cazul contractului de
închiriere de maşini, şoferii ar fi trebuit să fie angajaţii ai Consiliului Judeţean Constanţa), cheltuieli cu asigurările auto
(CASCO şi RCA), cheltuieli cu combustibilul, cheltuieli întreţinere şi reparaţii, cheltuieli materiale auxiliare/piese de
schimb, cota de cheltuieli indirecte, cota profit. Practic, preţul prestaţiilor era compus din totalitatea cheltuielilor
ocazionate de exploatarea maşinilor, iar această situaţie de fapt este susţinută de probele administrate în cauză
(declaraţiile inculpaţilor C., S. şi T., declaraţiile martorilor X., V. şi Z.).
În fine, inculpatul a susţinut că, în condiţiile în care din actele dosarului (procese-verbale lunare, facturi acceptate la
plată, plaţi efectuate, devize de calcul a prestaţiei, etc.) rezultă că, în baza contractului din anul 2004, prestaţiile au fost
executate, nu se poate vorbi nici despre existenţa unui prejudiciu, astfel că nu s-a făcut dovada laturii obiective a
infracţiunii.
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii a susţinut că, şi în situaţia în care s-ar ajunge la concluzia încălcării
dispoziţiilor legale la momentul semnării actelor adiţionale în perioada 2010-2012, în contextul în care raportul juridic
iniţial, încheiat în anul 2004, deci ulterior apariţiei O.U.G. nr. 80/2001, a făcut obiectul controalelor exercitate de către
organele Curţii de Conturi, care, în perioada 2004-2010, nu au constatat abateri de la dispoziţiile legale, este evident că
derularea sa ulterioară în aceleaşi condiţii a consolidat convingerea tuturor inculpaţilor că nu săvârşesc o faptă contrară
atribuţiilor de serviciu şi, în limitele acuzaţiei aduse, cu atât mai mult convingerea sa că plăţile efectuate către S.C.
Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L. sunt legale.
Practic, în contextul existenţei unui raport contractual adiţionat, precum şi al parcurgerii procedurilor legale de efectuare
a plăţilor, în sensul aplicării menţiunii de "bun de plată" şi a vizei de control financiar preventiv pe documentele financiar-
fiscale, nu i se poate imputa faptul că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale. Simpla
enunţare a dispoziţiilor generale conţinute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, fără indicarea în concret a
dispoziţiilor legale care au fost încălcate cu ocazia efectuării plaţilor, nu respectă rigorile stabilite prin Decizia nr.
405/2016 a Curţii Constituţionale, motiv pentru care se impune achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii analizate.
solicitat achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în secundar, în temeiul art. 16 alin.
(1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., iar terţio, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând, punctual, următoarele:

- instanţa de fond nu a indicat textul de lege pe care l-a încălcat în exercitarea atribuţiilor sale de ordonator principal de
credite, astfel că acuzaţia nu respectă rigorile stabilite prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale;
- i se impută încălcarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, deşi acestea nu-i sunt aplicabile, întrucât
preşedintele de consiliu judeţean nu este funcţionar public;
- i se mai impută şi încălcarea art. 22 alin. (1), respectiv art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, însă, în pofida faptului
că acestea vizează obligaţii legale ce incumbă ordonatorului principal de credite, textele în discuţie reglementează
chestiuni cu caracter general, respectiv angajarea cheltuielilor bugetare în limita bugetelor sau efectuarea plăţilor în
condiţii de legalitate;
- nu se precizează atribuţiile care îi reveneau şi care nu au fost îndeplinite în legătură cu efectuarea plăţilor, fiind
invocate dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, care instituie o răspundere generală a ordonatorului principal
de credite în ceea ce priveşte organizarea şi ţinerea contabilităţii;
- instanţa de fond a interpretat trunchiat materialul probator, reţinând doar probele în defavoarea sa şi ignorând o
realitate evidentă ce rezultă din declaraţiile tuturor martorilor şi inculpaţilor audiaţi în cauză, respectiv aceea că lucrările
de reîmpădurire s-au derulat în realitate, ele fiind constatate ca atare;
- prima instanţă a reţinut, în mod greşit, că documentele care au stat la baza plaţii către R.A.J.D.P. a sumei totale de
1.239.987,60 RON, reprezentând lucrări privind plantarea de pomi fructiferi, salcâmi în perdele şi ulmi cu balot sau
arbuşti, nu au legătură cu implementarea proiectului de interes judeţean, nefiind respectate prevederile Protocolului de
colaborare aprobat prin H.C.J.C. nr. 148/2010;
Din probele administrate în cauză rezultă că derularea acestui proiect de interes judeţean şi local s-a făcut independent
de prevederile Protocolului de colaborare aprobat prin H.C.J.C. nr. 148/2010, care viza proiecte cu finanţare europeană,
nerambursabilă. Pe de altă parte, lucrările executate de R.A.J.D.P. au fost evidenţiate în mod corect în contabilitate,
plăţile fiind înscrise la capitolul 84.02.20, astfel că plata sumei de 1.239.987,60 RON s-a făcut cu respectarea
dispoziţiilor legale în materia operaţiunilor economico-financiare, aspect confirmat de probele administrate în cauză, în
special devizul de lucrări executate în semestrul I 2012 şi memoriul întocmit de inculpatul E. în completarea facturii
x/2012, excluse în mod arbitrar de către instanţă.
- în calitatea pe care o deţinea în cadrul C.J.Constanţa, nu avea niciun fel de atribuţii legate de activitatea analizată,
motiv pentru care, în mod evident, aceasta nu-i poate fi imputată;
Pactic, pentru derularea proiectului, R.A.J.D.P., reprezentată de incupatul J., a realizat o procedură de achiziţie publică a
unui număr de 1.800.050 bucăţi puieţi de salcâm ce au fost livraţi de S.C. CC. S.R.L. Înscrisul doveditor al acestei
proceduri, ca, de altfel, şi facturile depuse de regie, prin care dovedea că a achiziţionat şi alţi puieţi de salcâm de la C. J.
Constanţa, au fost însă înlăturate, în mod abitrar, de către instanţa de fond, ca şi declaraţia martorei SS.. În aceeaşi
manieră, instanţa nu a luat în considerare nici lucrările efectuate de S.C. N. S.R.L., declaraţiile primarilor şi
responsabililor care s-au ocupat cu plantarea de puieţi primiţi de la R.A.J.D.P. sau C. J. Constanţa fiind reţinute ca
vizând activităţi derulate în alte programe.
- referitor la proiectele "programul judeţean de cercetare şi refacerea plantaţiilor de pomi fructiferi", "lucrări de împădurire
în com. Independenţa" şi "lucrări de împădurire în mai multe localităţi din jud. Constanţa", instanţa de fond a reţinut în
mod greşit că documentele care au stat la baza plăţii către R.A.J.D.P. a sumelor reprezentând lucrări privind plantarea
de pomi fructiferi, salcâmi în perdele şi ulmi cu balot sau arbuşti nu s-au întocmit în mod legal, întrucât lucrările plătite nu
s-au realizat sau s-au realizat parţial.
În realitate, în urma cercetărilor la faţa locului efectuate în perioadele aprilie-mai 2014 şi, respectiv, noiembrie 2015, s-a
constatat că lucrările de împădurire s-au efectuat în soluri nisipoase fără coeziune şi pe terenuri în pantă cu început de
eroziune, schema de plantare folosită de 2m x 1 m, cu o desime de 5000 puieţi la hectar, fiind cea indicată atât în
normele tehnice care reglementează activitatea de silvicultură - Norme tehnice pentru compoziţii, scheme şi tehnologii
de regenerare a pădurilor, emis de MAPPM Bucureşti (2000), cât şi în H.G. nr. 1343/31.10.2007. Acest fapt este atestat
atât prin întregul materialul foto anexat la rapoartele de expertiză, cât şi prin procesele-verbale de constatare la faţa
locului, semnate de către reprezentanţii UAT-urilor.
Expertul tehnic EE., în cadrul raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2013, a constatat corect că schema de
plantare folosită a fost de 2m x 1m, în concordanţă cu punctul de vedere al expertului parte, care a arătat că schema
folosită a fost stabilită în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1343/2007. Ca urmare, schema folosită la efectuarea

lucrărilor de împădurire şi de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie a fost una adecvată.
În plus, alegerea speciei salcâm la înfiinţarea perdelelor forestiere a fost o soluţie bună, deoarece scopul urmărit prin
realizarea perdelelor forestiere de protecţie este acela de a asigura o protecţie cât mai eficientă a obiectivului într-un
timp cât mai scurt şi, dacă se poate, regenerare asigurată din lăstari sau drajoni pentru cel puţin 2-3 generaţii (cicluri de
producţie).
- instanţa de fond a reţinut injust că aspectele relatate de martori referitor la distrugerea perdelelor forestiere nu ar fi
reale. Potrivit actelor dosarului, obligaţia efectuării lucrărilor de înfiinţare, întreţinere şi pază a plantaţiilor forestiere, aşa
cum rezultă din contractul de cesiune de lucrări nr. x/08.11.2010, revenea S.C. N. S.R.L. Constanţa, care avea si
obligaţia să le predea R.A.J.D.P. în momentul închiderii stării de masiv, după 4-6 ani, funcţie de gradul de degradare a
solului împădurit şi în conformitate cu normativele R.O.M.S.I.L.V.A.
Activitatea de supraveghere şi pază a acestor obiective nu putea fi însă făcută decât printr-o conlucrare efectivă a
tuturor factorilor implicaţi, părţi semnatare ale Protocolului de colaborare, anexă la H.C.J.C. nr. 148/26.05.2010. În acest
sens, prin Ordinul din 30.01.2013 al Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa s-a constituit Comisia de verificare a
sesizărilor privind distrugerea plantaţiilor şi perdelelor forestiere de protecţie de pe raza judeţului Constanţa, având
următoarea componenţă: reprezentantul Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, reprezentantul Inspectoratului
Judeţean de Poliţie Constanţa, reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, reprezentantul AA.-
Directia Silvică Constanţa, reprezentantul Comisariatului Judeţean de Mediu -Constanţa, reprezentantul Direcţiei
Judeţene pentru Agricultură Constanţa, reprezentantul D.S.V.S.A. Constanţa, reprezentantul A.P.I.A. -Centrul Judeţean
Constanţa, reprezentantul R.A.J.D.P, reprezentant zonal I.T.R.S.V. Bucureşti şi reprezentantul A.J.V.P.S. Constanţa.
Ca administrator al terenurilor supuse procesului de împădurire, C.J. Constanţa, prin R.A.J.D.P., a transmis, la data de
21.02.2013, Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, un raport privitor la constatările făcute în teren pe raza comunelor
Limanu, Albeşti, Negru-Vodă, Cerchezu, Băneasa, Ostrov, Lipniţa, JJJJ., Aliman, Deleni, Cobadin, Bărăganu şi
Amzacea, pe linie de păşunat abuziv în plantaţii, menţionând neregulile semnalate, precum şi măsurile şi propunerile
necesare în vederea prevenirii producerii de pagube aduse fondului forestier, suprafeţelor împădurite din afara fondului
forestier, perdelelor forestiere de protecţie. Ca efect al acestui raport, instituţiile abilitate din Comisia de verificare a
sesizărilor privind distrugerea plantaţiilor au efectuat verificări în teren şi au înaintat către Instituţia Prefectului rapoarte
de lucru, din care rezultă faptul că răspunderea în acest sens revenea consiliilor locale, care nu emiseseră hotărâri prin
care să se stabilească: măsuri restrictive de respectat şi sancţiunile care decurg din nerespectarea acestora, perioada
de interzicere a păşunatului din luna noiembrie până în luna mai, interdicţia eliberării de adeverinţe şi certificate de
producător crescătorilor de animale împotriva cărora s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru păşunarea
plantaţiilor.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prin adresa nr. x/20.02.2013, a informat Instituţia Prefectului Constanţa
despre faptul că se încheiaseră două procese-verbale de contravenţii silvice şi se constatase un act de infracţiune
pentru păşunat ilegal. Totodată, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a înaintat către
prefectură un raport prin care atenţiona consiliile locale cu privire la neemiterea de proceduri ferme de respectat, pe raza
primăriei Oltina (Adresa nr. x/21.02.2013).
În plus, Direcţia Silvică Constanţa, ca reprezentant în Comisia de verificare a aspectelor privind păşunatul intensiv în
plantaţiile forestiere, a desfăşurat, în perioada 04-19.02.2013, o campanie de prevenire şi combatere a păşunatului în
fond forestier şi pe fondurile de vânătoare ale A.J.V.P.S. Constanţa, aducând la cunoştinţa primarilor din judeţul
Constanţa problemele întâmpinate în punerea în executare a proceselor-verbale de contravenţii silvice, transmise de
către ocoalele silvice, pentru luarea în debit a acestora. Pe parcursul întregii acţiuni, instituţia anterior menţionată a
constatat faptul că "s-a păşunat şi se păşunează abuziv în toate localităţile parcurse, indiferent de anotimp, atât pe
terenurile agricole, păşuni, perdele forestiere de protecţie, fondurile de vânătoare cât şi în fond forestier" (Extras din
raport nr. x/20.02.2013) .
În acelaşi raport de activitate se arată că reprezentantul Direcţiei Silvice Constanţa a întocmit, prin personalul de birou şi
de teren, un număr de 119 procese-verbale de contravenţie silvică, în valoare de 53878 RON, dar "la nivelul primăriilor
nu se întâmplă mai nimic, aceste debite nefiind încasate de mai mulţi ani până în prezent. Primăriile vizate în acest
raport sunt Albeşti, Negru-Vodă, Cerchezu, Deleni, JJJJ., Băneasa, Aliman, Oltina, Lipniţa, Ostrov, Cobadin,
Independenţa, Bărăganu, Comana, Chirnogeni şi Amzacea, Direcţia Silvică Constanţa solicitând prefecturii extinderea
acestei acţiuni şi în nordul judeţului Constanţa (Grădina, Cogealac, Târguşor, Năvodari, etc), atât pentru păşunatul
abuziv, cât şi pentru respectarea integrităţii fondului forestier naţional.

Mai mult, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, prin adresa nr. x/21.02.2013, a înaintat Prefecturii Constanţa o
concluzie asupra acţiunilor desfăşurate în teritoriu pentru verificarea cazurilor de distrugere a plantaţiilor şi perdelelor
forestiere de protecţie şi propunerile de aplicare a legislaţiei, iar R.A.J.D.P. Constanţa a notificat, prin adresa nr. x,
Instituţia Prefectului judeţului Constanţa, asupra necesităţii realizării unei noi acţiuni cu privire la calamitarea perdelelor
forestiere şi plantaţiilor forestiere, ca efect al condiţiilor climatice şi păşunatului abuziv.
În concluzie, inculpatul a susţinut că, în condiţiile în care nu a existat o acţiune coroborată a instituţiilor implicate în
activitatea de prevenire a calamitării perdelelor forestiere şi plantaţiilor forestiere, ca efect al condiţiilor climatice şi
păşunatului abuziv, această finalitate nu poate fi reţinută ca imputabilă inculpaţilor din prezenta cauză.
solicitat achitarea sa, în principal, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul 16 alin. (1) lit. b)
C. proc. pen., susţinând, punctual, următoarele:
- în cauză nu subzistă latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu întrucât nu s-a făcut dovada că a prevăzut
rezultatul posibil vătămător al activităţii sale;
- deopotrivă, lipseşte urmarea imediată a infracţiunii - cauzarea unei pagube C. J. Constanţa, întrucât din succesiunea
actelor încheiate se poate observa că nici în forma iniţială a contractului, nici în cea ulterioră, proprietatea asupra celor
25 de apartamente nu era transferată la consiliul judeţean, ci rămânea la vânzător;
- convenţia încheiată cu S.C. R. S.R.L. nu intră sub incidenţa prevederilor H.G. nr. 264/2003, astfel că nu-i poate fi
imputată săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin încălcarea unui act noramativ care nu constituie legislaţie
primară;
- la semnarea şi modificarea actelor a fost asistat de mai multe persoane cu pregătire juridică, inclusiv funcţionari din
cadrul consiliului judeţean şi domnul avocat QQQQQ., astfel că nu-i poate fi imputată săvârşirea faptei cu intenţie;
- prin modificarea contractului iniţial nu s-a încălcat vreo normă expresă, contractul putând fi calificat, chiar de la
momentul întocmirii lui, ca un contract de vânzare-cumpărare cu rezerva proprietăţii, dar şi ca o promisiune bilaterală de
vânzare-cumpărare cu plata în rate;
- reţinerile factuale ale instanţei de fond cu privire la această acuzaţie nu-şi găsesc fundament în materialul probatoriu
administrat în cauză întrucât prin hotărârea C.J. Constanta nr. 373/2009 s-a dispus achiziţionarea unui număr de 25 de
imobile, în regim de locuinţe de serviciu, pentru medici specialişti. Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale,
rezultată în urma activităţii de renegociere a contractului, nu s-a schimbat regimul juridic al contractului, înţelegerea
perfectată iniţial producându-şi efectele; ca urmare, nu au fost acordate avansuri nelegale şi nici nu au fost încălcate
prevederile procesului-verbal de negociere; în plus, prin neplata taxei de folosinţă a apartamentelor, pe perioada
derulării promisiunii, a fost realizată o economie în bugetul C.J.Constanţa.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor, sens în care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin.
(1) lit. a) C. proc. pen., arătând următoarele:
- din hotărârea instanţei de fond nu rezultă modalitatea normativă de săvârşire a infracţiunii prev. de art. 29 lit. c) din
Legea nr. 656/2002 reţinută în sarcina sa;
- nu au fost administrate probe directe, complete şi neechivoce care să conducă la concluzia că, la momentul încheierii
contractului de vânzare-cumpărare vizând Portul Izvoarele ar fi putut să cunoască provenienţa ilicită a acestuia. Anterior
perfectării tranzacţiei de referinţă în formă autentică, a existat un proces laborios de verificare a respectării dispoziţiilor
legale în ceea ce priveşte titlul de proprietate al Portului Izvoarele, bun care a făcut obiectul unei vânzări la licitaţie
publică, concretizată ulterior prin perfectarea tranzacţiei în formă autentică, ca urmare a verificării documentelor
necesare de către notarul public.
- banii introduşi în circuitul civil ca urmare a tranzacţiei au dobândit caracterul de fonduri publice, care au fost utilizate
pentru investiţiile din comuna Lipniţa;
- dobândirea/folosirea Portului Izvoarele nu a realizat-o pentru el personal, ci pentru autoritatea publică al cărei
reprezentant legal era, siuaţie neincriminată de legea specială.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, sens în care a solicitat
achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei

grupului, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni, cu o continuitate sau o structură determinată ori
roluri prestabilite pentru membrii săi;
II. Apelanta inculpată C. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse
în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar, invocând următoarele:
- instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6 şi 7 din C.E.D.O., principiul prezumţiei de nevinovăţie, pecum şi
prevederile art. 147 din Constituţie şi pe cele ale art. 31 din Legea nr. 47/1992 cu privire la Decizia nr. 405/2016 a Curţii
Constituţionale;
În acest sens, făcând o amplă prezentare a jurisprudenţei constituţionale şi comunitare privind infracţiunea de abuz în
serviciu din perspectiva principiului legalităţii incriminării, inculpata a susţinut că instanţa de fond nu numai că a ignorat
considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, atenuându-i efectele, dar a şi abordat greşit aplicarea
acesteia. Astfel, deşi în rechizitoriu nu se face nicio referire la legea pe care a încălcat-o în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, instanţa nu a solicitat parchetului lămuriri cu privire la acest
aspect şi nici nu a adus la cunoştinţa părţilor normele legale presupus încălcate, acestea fiind menţionate direct în
hotărâre.
- greşita soluţionare a cererii sale de schimbare a încadrării juridice dată faptelor. În acest sens a arătat că, plecând de
la argumentul că faptele de abuz în serviciu ce-i sunt imputate au fost comise în exercitarea aceloraşi atribuţii de
serviciu, într-un interval redus de timp şi de o manieră asemănătoare, a solicitat instanţei de fond schimbarea încadrării
juridice, în sensul reţinerii unei singure infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi art. 309 C. pen., cu aplic.art. 35 C. pen., în locul a şase infracţiuni distincte de abuz în
serviciu, în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen.
Prima instanţă a respins această cerere, deşi a acceptat că 4 dintre cele 6 infracţiuni de abuz în serviciu constituie o
unică infracţiune, în formă continuată.
Această soluţie este lipsită de fundament juridic, fiind evident că, în condiţile în care aşa-zisa rezoluţie infracţională este
unică, iar subiectul pasiv - acelaşi, cele 3 infracţiuni de abuz în serviciu reţinute de instanţa de fond în sarcina sa nu pot
constitui tot atâtea infracţiuni distincte, în concurs real, ci o singură infracţiune, în forma continuată, care intră în concurs
cu infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
Pe de altă parte, făcând trimitere la decizia pronunţată de Curtea Constituţională la 16 aprilie 2019, inculpata a
menţionat că instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor direct prin hotărârea pe fondul cauzei.
- greşita sa condamnare pentru fapte pe care nu le-a săvârşit ori de a căror comitere nu este vinovată, sens în care a
solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în
serviciu, respectiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de aderare la
un grup infracţional organizat.
Sub acest aspect, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu vizând plăţile nelegale pentru autoturisme către D.P.P.J.
S.R.L., inculpata a susţinut că reţinerile instanţei de fond cu privire la această acuzaţie nu sunt obiective şi nu reflectă în
mod real împrejurările în care a fost încheiat actul adiţional nr. x la contractul de prestări servicii nr. x/2004.
În realitate, cele două acte normative, O.G. nr. 80/2001 şi O.U.G. nr. 34/2009, nu au interzis încheierea de contracte de
prestării de servicii de transport auto, astfel cum reţine instanţa de fond, ci încheierea de contracte de închiriere privind
mijloace de transport auto. Or, contractul nr. x/2004 a fost un contract de prestare de serviciu, iar nu un contract de
închiriere, astfel cum rezultă din actele dosarului.
În plus, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că a preluat funcţia de director în decembrie 2011, astfel că, la
momentul semnării actului adiţional la un contract de prestări servicii existent din anul 2004, ce fusese prelungit an de
an, şi în condiţiile în care exerciţiile bugetare anterioare, ce cuprindeau şi plăţile pentru acest contract, fuseseră validate
de auditorii Curţii de Conturi, a avut credinţa că acesta este pe deplin legal. Ulterior preluării funcţiei de director,
constatând că plăţile pentru acest contract de prestări servicii erau prea mari, a propus rezilierea lui şi a efectuat
demersuri de remediere a deficienţelor constatate cu mult timp înainte de controlul Curţii de Conturi din lunile mai- iunie
2013 şi de începerea urmăririi penale în cauză în anul 2014.
A mai arătat că instanţa de fond a făcut o confuzie nedorită între cele două tipuri de contracte, reţinând, în mod greşit,
că, pe lângă plata tarifului serviciului contractat, C.J.Constanţa a plătit şi celelalte cheltuieli aferente, vizând combustibil,

piesele de schimb, întreţinerea şi reviziile maşinilor, etc. Plăţile efectuate în temeiul acestui contract au fost însă
înregistrate, din eroare, la capitolul "Cheltuieli cu chiriile", eroare care urma a fi remediată în anul constatării ei, conform
art. 362 din Legea nr. 82/1991 şi punctului 2.7.2.3., cap. II, din Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005, iar nu în anul în care s-a
produs, aşa cum injust a reţinut prima instanţă.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, în calitatea sa de Director General
al Direcţiei Generale Economice şi Financiare din cadrul C. J. Constanţa, începând cu data de 23.11.2011, îi incumba
răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile, fără a menţiona însă care sunt acestea.
De altfel, potrivit art. 42 din Legea nr. 82/1991 şi dispoziţiilor Legii nr. 273/2006, nerespectarea reglementarilor contabile
este contravenţie, iar nu infracţiune.
Mai mult, prima istanţă a reţinut că a aprobat efectuarea de plăţi în baza contractului de referinţă fără a exista
documente justificative în acest sens. Or, reţinerile instanţei în sensul că nici contractul de prestări servicii nr. x/2004 şi
nici actele adiţionale la acestea nu sunt documente justificative este eronată întrucât, potrivit Ordinului nr. 1792/2002,
aceste documente sunt angajamente legale, care constituie prima fază a execuţiei bugetare, în lipsa cărora nu se poate
angaja nicio cheltuială. Aceeaşi reglementare se regăseşte şi în Ordinul nr. 2634/2015, care, în art. 25, enumeră ca
document justificativ şi contractul, pe lângă factură, bon de consum, borderou, etc.
În realitate, plata serviciilor s-a făcut pe baza contractului, a actelor adiţionale la acesta şi a facturilor fiscale, care,
potrivit Ordinelor nr. 3512/2008, nr. 2226/2006 şi nr. 2634/2015, sunt documente justificative. În concluzie, plăţile s-au
făcut în baza unor documente justificative, fiind legale.
În fine, inculpata a arătat că, la fel ca şi în cazul celorlalte fapte de abuz în serviciu care i se impută, instanţa a reţinut că
ar fi încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991 şi prevederile art. 43 din Legea nr. 188/1999, fără ca în
cuprinsul rechizitoriului să existe o astfel de menţiune şi fără ca, subsecvent publicării deciziei nr. 405/2016 a Curţii
Constituţionale, instanţa să solicite Direcţiei Naţionale Anticorupţie precizări sub acest aspect. În plus, nici nu a pus în
discuţia părţilor această chestiune, care ţinea de încadrarea juridică a faptelor, element esenţial în asigurarea dreptului
la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.
A mai arătat că nici sub aspectul laturii civile, soluţia instanţei de fond cu privire la această acuzaţie nu este justă
întrucât, deşi a constatat că în sarcina sa se pot reţine doar plăţile făcute în anul 2012, în suma de 488.377,03 RON, şi
doar într-un procent de 10% din valoare, respectiv suma de 48.837,70 RON, instanţa de fond a dispus angajarea
răspunderii sale civile şi pentru parte din plăţile făcute în anii anteriori, 2010-2011, în sumă de 1.650.925,04 RON,
respectiv suma de 55.030,83 RON.
În concluzie, inculpata a susţinut că soluţia de condamnare pentru această faptă contravine disp. art. 6 şi art. 7 din
Convenţia Europeana, dar şi dispoziţiilor art. 4, art. 5 şi art. 8 din C. proc. pen.
În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu vizând plăţile nelegale pentru programul Caravana Estivală şi pentru
programele de refacere plantaţii pomi fructiferi, lucrări de împădurire în comuna Independenţa şi lucrări de împădurire în
alte localităţi, inculpata a arătat că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond pentru această acuzaţie este
rezultatul interpretării eronate a disp. art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, care stabileşte că directorul economic
răspunde de aplicarea reglementarilor contabile, iar nicidecum de actele de evidenţă contabilă primară, cum s-a reţinut
la fond.
Facturile emise de R.A.J.D.P. pentru programele de împădurire nu se aflau în niciuna din cele patru situaţii reglementate
limitativ prin Ordinul nr. 1792/2002 şi, drept urmare, nu puteau fi refuzate la plată câtă vreme erau îndeplinite condiţiile
prevăzute în cele 3 faze anterioare: angajare, lichidare, ordonanţare.
În reţinerea acestei acuzaţii, instanţa s-a limitat, însă, la raportul întocmit de auditorii Curţii de Conturi şi la rapoartele de
constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de specialistul contabil D.N.A. anterior momentului în care inculpata a dobândit
calitate procesuală în cauză, prin care s-a constatat că nu au existat documentaţiile tehnico-economice, devizele de
oferte şi procesele-verbale de recepţie, datele şi informaţiile privind coordonatele cadastrale, şi, în general, documente
contabile care să ateste realitatea lucrărilor efectuate.
Deşi probatoriul administrat în cauză dovedeşte faptul că realitatea este alta, instanţa de fond a reţinut că în cadrul celor
două programe de împădurire nu există niciun document justificativ credibil care să ateste efectuarea lucrărilor de
împădurire decontate, fără a defini însă sintagma folosită, deşi aceasta nu apare nici în legea contabilităţii.
Practic, pentru stabilirea vinovăţiei inculpatei, instanţa de fond a reţinut că aceste lipsuri, esenţiale, ale documentelor

justificative puteau şi trebuiau să fie constatate de aceasta, care, în calitate de director economic, purta răspunderea
legalităţii efectuării plăţilor din bugetul C. J. Constanţa. Or, directorul economic al unei entităţi, fie publică, fie privată, nu
are atribuţii de evidenţă contabilă primară.
În plus, prima instanţă a reţinut că demersurile făcute de inculpată pentru remedierea deficienţelor constatate cu privire
la modalitatea de ţinere a contabilităţii şi la derularea programelor de referinţă ar fi fost efectuate după controlul din mai -
iunie 2013 al Curţii de Conturi şi în contextul sesizării şi demarării cercetărilor de către organele de urmărire penală,
insinuându-se că ar fi urmărit astfel să-şi creeze o poziţie favorabilă în raport cu acuzaţiile care-i sunt aduse. În realitate,
o parte a acestor acţiuni au fost efectuate fără ca inculpata să aibă cunoştinţă de rezultatul controlului Curţii de Conturi şi
demararea cercetărilor penale în cauză.
Referitor la programul de împădurire din comuna Independenţa, pentru care s-a emis şi plătit factura nr. x/31.03.2011, în
valoare totală de 914.098,88 RON, inculpata a arătat că, la momentul de referinţă, nu ocupa funcţia de director
economic în cadrul C.J. Constanţa, aceasta fiind deţinută de un alt coleg, care nu a fost trimis în judecată.
A mai arătat că, în pofida reţinerilor instanţei de fond vizând decontarea facturii nr. x/29.06.2012, în valoare totală de
761.749,06 RON, reprezentând contravaloarea unor lucrări de înfiinţare păduri pe suprafaţa de 50 ha în localitatea
Independenţa, în lipsa unui proces-verbal de recepţie semnat de reprezentanţii R.A.J.D.P., din actele dosarului rezultă
că facturii de referinţă i-au fost ataşate următoarele documente justificative indicate, ca atare, chiar de către parchet:
borderoul de realizări, decontul din care rezulta ca în luna iunie 2012 au fost recepţionate lucrările de către un
reprezentant al C.J.Constanţa, în calitate de diriginte de şantier, inginerul I., care a şi pus viza "bun de plată" atât pe
factura x/31.03.2011, cât şi pe factura x/29.06.2012, o situaţie de lucrări corespunzătoare pentru decontarea sumei,
precum şi contractul nr. x/2004 şi actul adiţional nr. x Acesta este contextul în care serviciul financiar contabil a
înregistrat în contabilitate documentele şi a întocmit ordonanţarea de plată pe care s-a aplicat şi viza de control financiar
preventiv, conform Ordinului nr. 1792/2002. Or, în condiţiile date, inculpata nu putea refuza plata, fiind
îndeplinite/parcurse cele 3 faze ale Ordinului nr. 1972/02.
Totodată, prima instanţă a avut o percepţie eronată asupra modului de aplicare a dispoziţiilor Legii finanţelor publice
locale. C. J. Constanţa nu a achitat comunei Independenţa nicio sumă de bani pentru eventuale plaţi cu împăduririle.
Sumele repartizate localităţilor din judeţ, conform art. 33 din Legea nr. 273/2006, nu sunt incluse în bugetul propriu al
consiliului judeţean, acesta având doar obligaţia de a le repartiza unităţilor administrativ-teritoriale, prin hotărâre, care
este transmisă către Direcţia Finanţelor Publice. Ca urmare, prin plata contravalorii lucrărilor de împădurire către
comuna Independenţa inculpata nu avea cum să diminueze, cu suma de referinţă, bugetul judeţului Constanţa, pentru
simplul fapt că suma respectivă nu exista în bugetul acestuia. În plus, suma de 761.749,06 RON a fost recuperată de la
R.A.J.D.P.
În ceea ce priveşte proiectul Caravana Estivală, inculpata a arătat că, în pofida reţinerilor judecătorului fondului în sensul
că acesta s-ar fi desfăşurat cu fonduri europene, proiectul s-a derulat în baza H.C.J. nr. 148/2010 şi a fost susţinut cu
fonduri proprii, fiind cuprins în bugetul Judeţului Constanta, la capitolul 84.02-Transporturi, iar plata efectuată nu a
constituit un avans.
Şi cu privire la această faptă, instanţa a reţinut, ca şi parchetul, că devizul, borderoul de lucrări şi rapoartele de lucru nu
au caracter de documente justificative, împrejurare ce nu corespunde reglementarilor din Ordinele nr. 3512/2008, nr.
1917/2005, nr. 2226/2006 şi nr. 2634/2015, ce stabilesc elementele principale pe care trebuie sa le cuprindă
documentele justificative. În realitate, angajamentul legal (contractul nr. x/17.03.2004 şi actele adiţionale, cu viza CFP şi
semnătura ordonatorului) respectă prevederile Ordinului nr. 1792/2002. Persoana responsabilă din partea C.J.Constanţa
(I.) a semnat borderoul şi devizul şi a aplicat şi viza bun de plată pe factură (în faza de lichidare).
Ca urmare, ordonanţările au fost întocmite conform normelor legale, purtând viza de C.F.P.P. şi pe cea a ordonatorului
de credite.
A mai arătat că nici sub aspectul laturii civile, soluţia instanţei de fond cu privire la această acuzaţie nu este justă,
întrucât a dispus obligarea sa la acoperirea întregului prejudiciu, reprezentând contravaloarea celor două facturi în sumă
de 1.675.847,95 RON, iar nu doar a contravalorii facturii plătite în anul 2012, în sumă de 761.749,06 RON. De altfel,
această ultimă sumă a fost recuperată de C.J.Constanţa, astfel că în cauză nu se poate vorbi despre un prejudiciu în
acest sens.
Referitor la programul privind plantarea de pomi fructiferi, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că plata sumei de
773.519,09 RON s-ar fi făcut în lipsa unor documente justificative. În realitate, plata s-a făcut în condiţiile legii, astfel cum
rezultă din procesul-verbal de constatare nr. x/03/08/2012 pentru auditarea contului de execuţie al anului 2011, din care

rezultă că auditorii Curţii de Conturi au reţinut că sunt documente justificative decontul şi borderoul de realizări anexate
facturii nr. x/31.01.2011, în valoare de 452.918,35 RON, dar că plata a fost înregistrată eronat la capitolul cheltuieli
curente, recomandând înregistrarea acesteiaca şi cheltuială de capital.
Referitor la programul de împăduriri, inculpata a susţinut că, similar celorlalte acuzaţii de abuz în serviciu care i se aduc,
instanţa de fond a reţinut că ar fi dispus plata acestor lucrări cu încălcarea disp. art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991,
bazându-şi aceastată constatare exclusiv pe rapoartele întocmite de auditorii Curţii de Conturi şi de specialistul contabil.
Practic, instanţa a reţinut că nu există niciun document justificativ credibil al plăţii, deşi facturile, borderourile,
deconturile, etc., aferente acestor lucrări nu erau eliptice sau incomplete, ci conţineau date corecte şi complete, pe baza
cărora s-a putut face defalcarea, pe fiecare localitate, a împăduririlor, în funcţie de suprafaţă şi valoare, fiind întocmită
nota contabilă din data de 28.06.2013, în baza căreia s-a făcut înregistrarea în contabilitate a împăduririlor pe localităţi.
De altfel, în urma controalelor Curţii de Conturi din anii 2011 şi 2012, privind exerciţiile bugetare din 2010 şi 2011, nu s-a
constatat că plăţile care s-au efectuat către R.A.J.D.P. pentru împăduriri sunt nelegale.
A mai arătat că, în pofida reţinerilor instanţei de fond, în sensul că ar fi avut o atitudine indiferentă faţă de rezultatul
păgubitor al acestor activităţi de împădurire şi că a acceptat rezultatul ilicit, nu a avut niciodată un astfel de
comportament şi nu a acceptat niciodată ca C.J.Constanţa să sufere vreun prejudiciu, dovadă în acest sens fiind
numeroase măsuri de remediere a situaţiilor neconforme constatate de organele de control şi de recuperare a
prejudiciilor. Toate aceste activităţi au fost ignorate de către instanţa de fond, urmarea fiind aceea că prejudiciul aferent
lucrărilor de împăduriri nu a fost redus cu sumele recuperate.
Mai mult, deşi a reţinut că inculpata este ţinută a răspunde penal doar pentru plata a opt dintre facturile decontate pentru
împăduriri în anul 2012, în sumă de 6.661.577,32 RON, instanţa de fond a dispus obligarea acesteia la acoperirea
prejudiciului constând în întreaga suma achitată în anii 2010-2012 pentru lucrările de referinţă.
Referitor la infracţiunea de constituire/aderare la un grup infracţional organizat, s-a arătat că instanţa de fond nu a
demonstrat, printr-un raţionament valid, concluzia că inculpata avea cunoştinţă că prin acţiunile sale sprijinea şi se
coordona cu alte persoane, pe care fie nu le cunoştea (J., E., K. şi M.), fie era în relaţii conflictuale cu ele (F.), şi despre
care, oricum, nu ştia că ar fi constituiţi într-un grup. Inculpata nu avea cunoştinţă de acţiunile celorlalţi membri ai grupului
şi nu s-a coordonat cu aceştia. Nu avea vreun interes să-l sprijine pe inculpatul F. în eventualele sale demersuri (pe care
oricum nu le cunoştea), întrucât intrase în coliziune cu acesta încă de la începutul activităţii sale legate de semnarea
unor contracte, de efectuarea unor plaţi sau de recuperarea unor prejudicii, împrejurare pe deplin dovedită în cauză.
Practic, instanţa de fond a asimilat structura ierarhică din C. J. Constanţa şi a considerat-o, fără nicio dovadă concretă,
ca structură a grupului organizat, fără a preciza care era rolul fiecărui membru al grupului în comiterea infracţiunilor şi
modul de planificare, organizare şi control a acţiunilor coroborate.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu vizând plăţile nelegale pentru achiziţionarea celor 25 de apartamente de la
S.C. R. S.R.L., incupata a susţinut că nu se face vinovată de săvârşirea acesteia întrucât, la datele de 10.09.2012 şi,
respectiv, 19.10.2012, doar a semnat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare acelor 25 de apartamente şi
încheierea de rectificare a erorii materiale, fără a analiza natura juridică a acestora, aceasta nefiind atribuţia sa.
Or, actul adiţional de referinţă şi rectificarea acestuia, nu schimbă, din punct de vedere economico-financiar, datele
esenţiale ale contractului iniţial, şi anume preţul, numărul de apartamente, numărul de rate.
Apartamentele au fost înregistrate în evidenţa contabilă, implicit fiind incluse în patrimoniul C.J.Constanţa şi inventariate
încă din septembrie 2012 (adică înainte de Controlul Curţii de Conturi din 2013 şi de demararea urmăririi penale), fiind
cuprinse în lista de investiţii. Această împrejurare, precum şi faptul că a demarat/participat la procedurile ulterioare,
adică semnarea celor 23 de contracte de închiriere şi aprobarea taxei care reprezenta chiria pentru fiecare apartament
în anul 2012, demonstrează că inculpata a fost tot timpul convinsă că aceste apartamente sunt în proprietatea
C.J.Constanţa.
Instanţa de fond a invocat dispoziţiile art. 1684 C. civ., apreciind că natura contractului era de vânzare-cumpărare cu
rezerva proprietăţii. Inculpata, ca economist, nu a avut însă cunoştinţă despre implicaţiile naturii juridice a contractului
încheiat cu S.C. R. S.R.L. Comisia de negociere din care a făcut parte nu a negociat cu cumpărătorul vreo clauză de
rezervă a proprietăţii, astfel că nu înţelege de ce această clauză se regăseşte în contract. De altfel, toate modificările
aduse contractului nu au avut implicare economică, ci esenţialmente juridică. Inculpata a semnat în prezenţa notarului,
avocaţilor şi juristului instituţiei, ceea ce a constituit o garanţie a legalităţii lor.

Practic, instanţa de fond îi impută faptul că nu a înţeles diferenţa de regim juridic între un contract de vânzare-cumpărare
şi o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontract) şi a acceptat, prin semnarea actelor, schimbarea
regimului juridic al celor 25 de apartamente, deşi, în mod evident, nu avea competenţe în acest sens. Or, din punct de
vedere economic, antecontractul de vânzare-cumpărare nu era prejudiciabil pentru C. J. Constanţa, ci dimpotrivă.
Totodată, instanţa de fond a susţinut că simpla împrejurare că i s-a solicitat să semneze acte ce nu au făcut obiectul
negocierii în cadrul procedurii de atribuire era suficientă pentru a atrage atenţia inculpatei asupra caracterului nelegal al
demersului. Raţionamentul este însă greşit întrucât, atâta vreme cât atât juristul-şef al C.J. Constanţa, cât şi avocatul
acestuia, au apreciat că nu exista niciun fel de problemă de legalitate cu privire la natura juridică a actelor civile
încheiate, inculpata, ca simplu economist, nu a făcut altceva decât să acorde credit părerii acestor specialişti în drept.
În legătură cu reţinerea instanţei referitoare la plata nelegală a unui avans de 30% din preţul total, prin încălcarea
dispoziţiilor H.G. nr. 264/2003, inculpata arătat că, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a apartamentelor nu se
regăsea în anexa 1 a actului normativ anterior menţionat, acesta nu se afla sub incidenţa sa. În plus, prin contractul de
vânzare-cumpărare al apartamentelor nu s-a prevăzut plata de avansuri, ci plata a 60 de rate, dovadă în acest sens fiind
documentele emise, respectiv facturile fiscale, care îndeplineau toate condiţiile pentru a fi considerate documente
justificative, ca, de altfel şi scadenţarul ratelor, unde plăţile lunare plătite erau prevăzute ca fiind rate.
- greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate;
Instanţa de fond a reţinut că a întreprins demersuri în vederea corectării neregularităţilor constatate de Curtea de
Conturi, în scopul inventarierii patrimoniului C. J. Constanţa şi a reevaluării relaţiilor cu R.A.J.D.P. şi D.P.P.J., numai
după controlul Curţii de Conturi din anul 2013, deşi, în realitate, conform înscrisurilor şi declaraţiilor din dosar, a luat
măsuri concrete de remediere a unor deficienţe constatate de controalele Curţii de Conturi efectuate în anii 2010-2011
(când funcţia de director era ocupată de alte persoane) şi de inventariere (pe care le-a evidenţiat punctual), încă din
primele zile în care a ocupat funcţia de director economic, respectiv ianuarie 2012, neînţelegând să aibă o atitudine de
indiferenţă şi de acceptare a producerii vreunui prejudiciu în patrimoniul C. J. Constanţa.
Ca urmare, chiar dacă reţinerea împrejurărilor anterior menţionate ca circumstanţe atenuante este corectă pe fond, ea
este parţial incorectă sub aspectul reţinerii momentului declanşării lor.
Pe de altă parte, chiar dacă a reţinut circumstanţele atenuante judiciare în favoarea sa, instanţa de fond, dând eficienţă
concursului de infracţiuni, ca şi cauză de agravare facultativă a pedepsei, a considerat, în mod injust, că aplicarea unui
spor modic de un an este necesară pentru a reflecta activitatea infracţională ce i se reţine în sarcină, în ansamblul său.
Or, faţă de durata pedepselor aplicate în cauză, sporul adiţionat nu este modic şi nu-şi găseşte justitificare în unicul
argument al eficienţei concursului de infracţiuni, motiv pentru care se impune a fi înlăturat.
În fine, inculpata a susţinut că instanţa de fond nu a dat eficienţă cuvenită circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina
sa nici în procesul de stabilire a modalităţii de executare a pedepsei.
- greşita soluţionare a laturii civile, susţinând că instanţa de fond a stabilit greşit cuantumul prejudiciului, fără a ţine
seama de perioada cât a ocupat funcţia de director economic şi de plăţile efectuate în respectiva perioadă.
În acest sens a arătat că, deşi la pagina 31 din sentinţă, instanţa de fond reţine că răspunderea sa se limitează la
decontarea celor 13 facturi achitate în perioada sfârşitului anului 2011 şi anul 2012, iar, la fila x, doar la facturile
decontate în anul 2012, şi după ce, la fila x, notează că nu toţi inculpaţii sunt în mod egali răspunzători de prejudiciul
produs în cauză, prin dispozitiv dispune recuperarea, în mod egal, de la fiecare dintre inculpaţi, inclusiv a sa, a
prejudiciului pentru toţi cei 3 ani, 2010-2012.
Totodată, deşi a reţinut, în mod just, că nu toţi inculpaţii sunt răspunzători în mod egal pentru efectuarea plaţilor, instanţa
de fond a omis acest aspect la stabilirea procentelor în care inculpaţii urmau să fie obligaţi la acoperirea prejudiciului.
În acest context, angajarea răspunderii civile a inculpatei, în mod egal cu ceilalţi 5 coinculpaţi, deşi aceştia au avut o
contribuţie mai mare la producerea prejudiciului, fiind angajaţii C. J. Constanţa şi în anii anteriori, 2010-2011, (G., H., I.)
sau angajaţii R.A.J.D.P. în anii 2010-201l (J. şi E.), este, în mod evident, incorectă, întrucât nu corespunde contribuţiei
fiecăruia la producerea prejudiciului. În plus, prejudiciul presupus a fi fost produs în anul 2012 de 9.436.833,08 RON
este mult mai mic decât cel produs în anii anteriori - 2010-2011, de 18.256.479,56 RON.
În fine, a susţinut că erorile privind întinderea prejudiciului s-au repercutat, corelativ, şi asupra măsurilor asigurătorii
stabilite în cauză, care, în acest context, se dovedesc a fi nelegale şi nejustificate.

- greşita stabilire a cheltuielilor judiciare, sens în care a susţinut că suma de 6.000 RON, stabilită în sarcina sa, este
nejustificat de mare în raport de contribuţia concretă ce se presupune că ar fi avut-o la producerea cheltuielilor judiciare
în cauză. A mai susţinut că instanţa de fond nu a arătat criteriile avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.
III. Apelantul inculpat G. a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea rejudecarii, invocând
nelegalitatea hotărârii primei instanţe, decurgând, pe de o parte, din faptul că, în contextul publicării deciziei nr.
405/2016 a Curţii Constituţionale, trecând peste limitele obiectul acuzaţiilor stabilite prin actul de sesizare, instanţa de
fond a modificat în mod esenţial structura acuzaţiei, chiar în etapa deliberării, şi a dispus condamnarea sa pentru
încălcarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 188/1999, fără să-i fi acordat posibilitatea obiectivă să-şi facă apărări în
acest sens, iar pe de altă parte, din lipsa unei motivări convingătorare cu privire la acuzaţia de abuz în serviciu.
În secundar, a solicitat achitarea sa pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, în principal, în baza art. 16 alin. (1)
lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, inculpatul a apreciat că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere cu privire
la condiţiile de existenţă ale acesteia.
În aceste sens, a arătat că, pentru a se raporta/plia pe dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 405/2016 a Curţii
Constituţionale, instanţa a indicat, într-un mod generic, că infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa a
constat în încălcarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 188/1999, fără a indica nicio altă normă legală din cele stabilite de
judecătorul constituţional, care să reglementeze obligaţiile şi răspunderea funcţiei de arhitect şef al judeţului pentru cele
patru proiecte de împădurire, pe care să le fi încălcat cu bună ştiinţă.
Ca urmare, instanţa a făcut o evaluare greşită a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa,
întrucât în lipsa unor încălcări ale unor norme legale precis determinate, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de
tipicitate obiectivă pentru această infracţiune.
Instanţa a evaluat în mod greşit şi latura subiectivă a infracţiunilor reţinute în sarcina sa, argumentele aduse în acest
sens fiind, în cea mai mare parte, contradictorii. Astfel, instanţa reţine că inculpatul a acţionat prin "neimplicare", fapt
care "constituie din punct de vedere legal o culpă", pentru ca în final să îl condamne pentru infracţiuni comise cu intenţie
directă. Acest aspect relevă contradicţia vădită între evaluarea în fapt şi în drept a faptelor reţinute în sarcina
inculpatului, inconsecvenţă care nu poate sta la baza unei hotărâri de condamnare.
- instanţa de fond a înlăturat în mod greşit conţinutul probelor testimoniale administrate în faza de cercetare
judecătorească, care atestau realitatea operaţiunilor de împădurire şi existenţa faptică a plantaţiilor şi a perdelelor
forestiere şi şi-a întemeiat soluţia de condamnare pe probatoriul administrat în faza de urmărire penală.
- judecătorul fondului şi-a însuşit cu multă uşurinţa şi în mod eronat concluziile raportului de expertiză tehnică în
specialitatea silvicultură, deşi cu ocazia verificărilor efectuate în camera preliminară, chiar Ministerul Public şi judecătorul
fondului au admis că acest specialist nu era de specialitatea silvicultură.
Corelativ, a respins în mod greşit proba cu expertiză tehnică în specialitatea silvicultură solicitată de apărare, în condiţiile
în care probele tehnico-ştiinţifice efectuate în cauză au fost contestate în mod ferm, de fiecare inculpat în parte, în
procedura de cameră preliminară. O asemenea abordare pune serios în discuţie modul în care a fost respectat dreptul la
o apărare efectivă al inculpatului şi, implicit, la un proces echitabil.
Pe de altă parte, instanţa de fond a catalogat ca fiind subiectiv raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de un expert
în silvicultură, deşi concluziile acestuia au fost argumentate şi concludente, fiind susţinute de planşele foto care atestau,
fără putinţă de tăgadă, existenţa plantaţiilor şi a perdelelor forestiere.
- instanţa a evaluat în mod greşit valoarea prejudiciului, întemeindu-se pe concluziile unui raport expertal în specialitatea
contabilitate, care nu a avut în vedere realitatea operaţiunilor de împădurire şi existenţa faptică a plantaţiilor şi a
perdelelor forestiere. Valoarea eronată a prejudiciului s-a reflectat în stabilirea unei încadrări juridice injuste, prin
reţinerea agravantei prevăzute de art. 309 C. pen. şi a condus la o soluţie de condamnare greşită atât sub aspectul
laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile a cauzei.
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că pot exista în mod cumulativ circumstanţa agravantă prev. de art. 77 lit. a) C.
pen. şi infracţiunea prev. de art. 367 C. pen. În acest sens a arătat că, în condiţiile reţinerii unei infracţiuni de sine
stătătoare care incriminează pluralitatea de participanţi, de genul celei prevăzute la art. 367 C. pen., nu mai poate fi
reţinută concomitent şi circumstanţa agravantă prev. de art. 77 lit. a) C. pen., întrucât ar presupune o dublă incriminare.
Circumstanţa agravantă ar putea fi menţinută doar în măsura în care se va pronunţa o soluţie de achitare cu privire la

infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, soluţie care se impune în cauză întrucât nu sunt întrunite
condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni.
Referitor la infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, apelantul a invocat lipsa suportului probator al
existenţei infracţiunii.
În acest sens, s-a arătat că, în lipsa unor probe din care să rezulte un anume mod de acţiune, o legătură de altă natură
decât cele instituţionale/ierarhice dintre persoanele care au fost indicate ca făcând parte din grupul infracţional, este
evident că judecătorul fondului a pliat latura obiectivă a infracţiunii analizate pe organigrama C.J.Constanţa. Altfel spus,
fără a aduce probe în acest sens, judecătorul fondului a apreciat că ierarhizarea şi compartimentarea aparatului
administrativ al C.J. Constanţa echivalează de facto cu un grup infracţional organizat.
În plus, judecătorul fondului l-a introdus pe inculpatul G. în angrenajul presupusului grup, pe argumente pur speculative
şi cu un vădit caracter de sancţiune pentru presupusa "obedienţă" a acestuia faţă de preşedintele C.J. Constanţa.
Referitor la solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a învederat că singura
construcţie juridică a condamnării sale în primă instanţă are la bază doar funcţia de arhitect şef pe care a deţinut-o în
cadrul C.J. Constanţa. Deşi nu s-au relevat niciun fel de norme legale pe care să le fi încălcat, simpla sa prezenţă în
această funcţie îl face vinovat de toate presupusele fapte care au avut loc în compartimentul pe care îl conduce.
O asemenea construcţie juridică speculativă nu poate fi însă valorificată în dauna apărărilor sale, a probelor administrate
în cauză, dar mai ales, în dauna prezumţiei de nevinovăţie. La o analiză atentă a tuturor probelor existente la dosarul
cauzei, rezultă, în mod evident, că nu se pot contura suficiente elemente probatorii care să conducă, fără niciun dubiu, la
stabilirea vinovăţiei sale în săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat în primă instanţă.
Tertio, a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 297 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen., susţinând că
din probatoriul administrat în cauză rezultă că forma de vinovăţie cu care a acţionat este culpa fără prevedere.
Într-o ultimă teză, a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor, în sensul aplicării acestora într-un cuantum situat
spre minimul special prevăzut de lege, care să permită o modalitate de executare a pedepsei neprivativă de libertate.
În acest sens, a arătat că a beneficiat de un tratament special din partea judecătorului fondului, fiind sancţionat, în fapt,
pentru resupusa sa "obedienţă" faţă de preşedintele C.J. Constanţa, care, în accepţiunea primei instanţe, ar constitui un
veritabil element de agravare a situaţiei sale penale. De aceea, diminuarea răspunderii penale a unor inculpaţi şi
condamnarea sa la o pedeapsă cu executare, ar crea o discrepanţă uriaşă în cauză, iar inechitatea juridică ar fi una mult
prea mare.
A mai arătat că instanţa de fond i-a aplicat o pedeapsă mult prea severă, atât prin raportare la participaţia sa efectivă la
activitatea infracţională dedusă judecăţii, cât, mai ales, prin raportare la pedepsele aplicate celorlalţi inculpaţi, care au
avut o contribuţie majoră, considerată determinantă de judecătorului fondului, la comiterea faptelor.
În fine, a solicitat instanţei de apel să aprecieze şi asupra mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile,
susţinând că dispoziţiile C. pen. anterior sunt mai favorabile, raportat la modalitatea de individualizare judiciară a
pedepsei, date fiind, de pe o parte, dispoziţiile art. 76 C. pen. din 1969, care permit reducerea limitelor de pedeapsă
până la limita de un an, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 33-34 C. pen. anterior, care prevăd posibilitatea de a nu se
aplica un spor de pedeapsă în cazul concursului de infracţiuni. Sub acelaşi aspect a învederat că, în condiţiile în care
convingerea apărării este aceea că cel puţin fapta de grup infracţional organizat reţinută în sarcina sa nu există, este
evident că pentru o singură infracţiune, de abuz în serviciu, în forma autoratului sau a complicităţii, sau a neglijenţei în
serviciu, dispoziţiile C. pen. actual sunt mai favorabile.
IV. Apelantul inculpat H. a solicitat, într-o primă teză, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente teritorial, iar
într-o a doua teză, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
În teza finală, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunile de corupţie,
respectiv în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional
organizat.
În acest sens, a invocat următoarele critici, expuse în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la
dosar:

- necompetenţa teritorială a primei instanţe, susţinând că, raportat la dispoziţiile art. 329 alin. (2) C. proc. pen.,
coroborate cu art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competenţa teritorială de judecare a cauzei revenea Curţii de Apel
Constanţa, în a cărei circumscripţie electorală se află locul săvârşirii pretinselor infracţiuni, chestiune care, fiind invocată
la fond, dar respinsă de către instanţă, impune desfiinţarea, în tot, a sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre
rejudecare la instanţa competentă.
- prima instanţă a efectuat o cercetare judecătorească formală în ceea ce îl priveşte, motiv pentru care se impune
desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, în vederea
asigurării dublului grad de jurisdicţie.
Sub acest aspect, inculpatul a învederat că prima instanţă nu a procedat la o cercetare judecătorească temeinică, în
vederea aflării adevărului şi a lămuririi cauzei sub toate aspectele, limitându-se la a reţine că faptele de corupţie pentru
care a fost trimis în judecată constau în aceea că, în calitatea sa de şef Serviciu utilităţi publice din cadrul C.J. Constanţa
"nu a urmărit realizarea efectivă a lucrărilor decontate."
Or, pentru a statua asupra eventualului abuz în serviciu, prima instanţă trebuia să stabilească, pe bază de probe,
legalitatea H.CJ. prin raportare la care se susţine existenţa abuzului în serviciu şi dacă au existat dispoziţii ale
Preşedintelui C.J. Constanţa, emise în temeiul art. 106 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prin care, în scopul executării în
concret a activităţii privitoare la protecţia şi refacerea mediului, inculpatului să i se traseze anumite atribuţii. Aceasta
întrucât, în situaţiile în care îi erau trasate sarcini în vederea punerii în executare a anumitor H.CJ., erau emise, în baza
Legii nr. 215/2001, dispoziţii ale Preşedintelui C.J. Constanţa în acest sens. În speţă, preşedintele C.J. Constanţa nu a
emis nicio dispoziţie prin care, în vederea organizării executării şi punerii concrete în executare a H.CJ. nr. 148/2010, nr.
300/2010, nr. 310/2009 şi, respectiv, nr. 402/2009, inculpatul H. să fi primit vreo însărcinare.
- greşita condamnare pentru infracţunea de abuz în serviciu, inculpatul susţinând că aceasta este rezultatul premisei
eronate de la care a pornit instanţa de fond, respectiv aceea că era funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Prima instanţă nu a făcut distincţia între abilitare/competenţă şi însărcinare şi, de asemenea, a reţinut fragmente din
R.O.F. cărora le-a atribuit relevanţă penală, fără a analiza dacă inculpatul a participat, prin serviciul pe care îl coordona,
la iniţierea şi întocmirea proiectelor de hotărâri şi nici dacă, prin dispoziţii ale preşedintelui C.J., acesta a fost mandatat
cu activităţi de monitorizare şi control în cadrul programelor vizate de cercetări. Or, câtă vreme inculpatului nu i-au fost
trasate sarcini în cadrul proiectelor, prin dispoziţii ale ale preşedintelui C.J., evident că acestuia nu i se poate imputa
faptul că le-ar fi îndeplinit defectuos.
În plus, prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru abuz în serviciu comis pe legea veche, dar încadrat în normele
noului C. pen., reţinând că acesta a acţionat cu intenţie indirectă, formă de vinovăţie admisă exclusiv de noua lege
penală, însă nu şi pe legea penală veche, care sancţiona comiterea faptei cu intenţie directă. Pe de altă parte, chiar
dacă s-ar accepta raţionamentul primei instanţe în sensul că inculpatul ar fi monitorizat şi controlat, chiar fără o
dispoziţie a preşedintelui C.J., programele de împădurire ce fac obiectul cercetărilor, conform noii legi penale, fapta ar fi
constituit doar infracţiunea de "uzurpare a funcţiei".
Pentru motivele expuse, susţinând că fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat nu era prevăzută de legea
penală la momentul de referinţă, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) teza iniţială C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 30 alin. (4)-(5) C.
pen., susţinând că, atât timp cât atribuţiile de serviciu pretins încălcate nu i-au fost comunicate, neîndeplinirea acestora
nu poate constitui infracţiune.
- greşita reţinere a circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen., sens în care a invocat nelegalitatea reţinerii
autoratului în persoana coinculpaţilor G., C. şi I. pentru acelaşi unic abuz în serviciu comis de către 3 sau mai multe
persoane împreună, precum şi incidenţa erorii prev. de art. 30 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 77 lit. a) C. pen., cu
argumentul că, în mod obiectiv, nu avea de unde să cunoască sarcinile de serviciu ale altor funcţionari din cadrul C.J.
Constanţa.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de aderare la grupul infracţional, sens în care a solicitat achitarea în baza art.
16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că în cauză nu s-a probat structura grupului şi faptul că ar fi existat o înţelegere
frauduloasă între el şi ceilalţi participanţi la grup.
În final, inculpatul a solicitat ca, în măsura în care va dispune achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,
pentru infracţiunea de abuz în serviciu, instanţa de apel să opineze şi asupra faptului dacă se impune luarea faţă de el a

măsurii de siguranţă prev. de art. 111 C. pen.
V. Apelantul inculpat I. a solicitat, achitarea, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în
temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., respectiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - în cadrul
motivelor scrise de apel, pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, susţinând că nu a realizat niciun moment că ar
fi parte dintr-o structură infracţională şi că ar urmări orice alte aspecte în afară de atribuţiile legale de serviciu.
De asemenea, a solicitat înlăturarea măsurii confiscării speciale ce i-a fost aplicată de către instanţa de fond.
În fine, în scris a solicitat şi să se constate că în cauză nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu, astfel că se impune
înlăturarea obligării sale la acoperirea acestuia, alături de ceilalţi coinculpaţi cercetaţi în cauză.
VI. Apelantul inculpat J. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse
în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar, invocând următoarele:
- condamnarea sa s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 100 şi art. 101 C. proc. pen., nefiindu-i asigurat dreptul la un
proces echitabil, întrucât întreaga construcţie a hotărârii este deficitară, nereuşind să demonstreze existenţa laturii
obiective şi subiective a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.
- soluţia de condamnare se întemeiază pe o analiză subiectivă şi arbitrară a probatoriilor administrate şi pe o cercetare

judecătorească incompletă, instanţa de fond expunând în mod constant aprecieri personale cu privire la presupusa
activitate infracţională reţinută în sarcina sa şi omiţând a se conforma deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, în
sensul indicării acelor dispoziţii legale pe care se presupune că le-a încălcat cu rea-credinţă şi care întrunesc elementele
constitutive ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu.
În plus, instanţa fondului a ignorat probele aflate la dosar sau le-a înlăturat cu motivaţii vădit tendenţioase, în încercarea
de a demonstra contribuţia sa esenţială la săvârşirea infracţiunilor. Practic, instanţa de fond a motivat hotărârea doar pe
baza unor constatări subiective, ignorând probele administrate şi respingând proba cu efectuarea unei expertize de
specialitate în domeniul silvicultură, deşi, acelaşi judecător, în procedura de cameră preliminară, a arătat în mod expres
că "posibila alegere eronată a specializării expertului cauzează o nulitate relativă şi nu absolută, inculpaţi având
posibilitatea în faza cercetării judecătoreşti să conteste concluziile acestui raport, solicitând efectuarea altei lucrări."
- instanţa de fond a respins, în mod arbitrar, probele propuse în apărare. În acest fel s-a încălcat grav dreptul său la
apărare, deoarece instanţa a administrat doar probe în acuzare, respectiv o expertiză efectuată de un nespecialist.
Aceasta în condiţiile în care necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate în domeniul silvicultură se
impunea în mod obligatoriu, deoarece lucrarea depusă de inginerul EE., expert numit de parchet, prezintă concluzii
neclare, ba chiar contradictorii, care nu se reflectă în partea expozitivă a lucrării, fiind adesea incomplete în raport de
constatările expertului în teren, coroborate cu declaraţiile martorilor sau concluziile expertului parte. Or, având în vedere
neconcordanţele între situaţia de fapt constatată pe teren de către expertul desemnat şi expertul parte, în cauză se
impunea, în mod obiectiv, efectuarea unei noi expertize tehnico-judiciare de specialitate, solicitare respinsă de instanţă.
Instanţa a respins şi cererea apărării de efectuare a unei expertize contabile de specialitate, apreciind că raportul de
constatare tehnico-contabilă efectuat de specialiştii D.N.A. este corect şi complet, deoarece specialistul a avut la
dispoziţie documentele remise de toate instituţiile şi persoanele implicate, fiind lămurite aspectele legate de cuantumul
prejudiciului. Aceasta în condiţiile în care, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a criticat legalitatea raportului
de constatare efectuat în cursul urmăririi penale, deoarece acesta nu stabilea cu certitudine eventualul prejudiciu. Or,
pentru pentru stabilirea concretă a prejudiciului cauzat prin săvârşirea presupuselor infracţiuni se impunea cu necesitate
efectuarea unei expertize contabile de specialitate, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
- instanţa de fond a schimbat încadarea juridică a faptelor direct prin hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei,
încălcând astfel dispoziţiile art. 386 alin. (1) şi art. 377 alin. (4) C. proc. pen., în interpretarea dată acestor texte de lege
prin decizia Curţii Constituţionale din 16 aprilie 2019;
- greşita condamnare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu. În acest sens, invocând probatoriul
administrat în cauză, inculpatul a susţinut că acesta demostrează faptul că şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile
de serviciu şi că nu a ajutat cu intenţie pe ceilalţi inculpaţi la săvârşirea unor fapte de natură penală, în condiţiile în care
toate facturile emise au avut la bază lucrări reale efectuate, în timp ce, pentru pierderile suferite ca urmare a păşunatului
excesiv sau în urma unor calamităţi naturale, au fost făcute sesizări către organele competente, împrejurări fiind
constate personal de factorii de control care au verificat realitatea plângerilor.
Astfel, din probele administrate rezultă că, la data efectuării constatărilor la faţa locului, în perioada aprilie - mai 2014,

august- septembrie 2014, de către organele de cercetare penală, era prematură evaluarea stadiului de închidere a stării
de masiv a plantaţiilor forestiere, după doar 3 sezoane de vegetaţie, fără a fi luaţi în calcul toţi factorii perturbatori care
au afectat procesul de dezvoltare a puieţilor, precum şi termenul stabilit prin contractul de cesiune de lucrări nr.
x/08.11.2010 pentru predarea lucrărilor.
La acea dată nu se putea face decât o inventariere a situaţiei reale din teren, cu referire la perspectivele de ajungere la
starea de masiv a plantaţiilor forestiere, cu reuşită provizorie, evaluarea situaţiilor în care starea de masiv s-a produs la
unele plantaţii înfiinţate în staţiuni forestiere cu bonitate superioară, precum şi aprecieri asupra pierderilor înregistrate
peste limitele tehnologice admise şi cauzele de justificare. Or, dacă s-ar fi făcut o analiză corectă şi atentă, de către un
expert în specialitatea silvicultură, prin parcurgerea integrală a plantaţiilor forestiere, la data constatării ar fi trebuit să fie
luate în calcul atât pierderile tehnologice şi accidentale prevăzute de normele tehnice în materie, cât şi termenul
prevăzut pentru predarea plantaţiilor forestiere în starea de masiv. Această lacună dovedeşte superficialitatea şi erorile
strecurate în raportul de expertiză tehnică efectuat de inginerul EE., fiind un motiv suficient de înlăturare a concluziilor
expertizei.
Pe de altă parte, ca administrator al terenurilor supuse procesului de împădurire, R.A.J.D.P. Constanţa a transmis, la
data de 21.02.2013, către Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa un raport privitor la constatările făcute în teren pe
raza comunelor Limanu, Albeşti, Negru-Vodă, Cerchezu, Băneasa, Ostrov, Lipniţa, JJJJ., Aliman, Deleni, Cobadin,
Bărăganu şi Amzacea, pe linie de păşunat abuziv în plantaţii, arătând neregulile semnalate şi făcând propuneri pentru
prevenirea producerii de pagube aduse fondului forestier.
În afara rapoartelor înaintate către Instituţia prefectului Judeţului Constanţa, R.A.J.D.P. a formulat şi un număr de 58 de
plângeri penale, în unele dintre acestea fiind reclamate importante distrugeri de plantaţii de salcâmi. În acest context,
I.P.J Constanţa, prin adresa nr. x/20.02.2013, a informat Instituţia Prefectului Constanta despre faptul că s-au încheiat
două procese-verbale de contravenţii silvice şi un act de infracţiune pentru păşunat ilegal, propunând, totodată, măsuri
de prevenire şi combatere a păşunatului necontrolat. La rândul său, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor Constanţa a înaintat către prefectura Judeţului Constanţa un raport prin care atenţiona Consiliile Locale cu
privire la neemiterea de proceduri ferme de respectat, pe raza primăriei Oltina, prin aceasta tolerându-se păşunatul
ilegal în plantaţiile forestiere.
Toate aceste probe, confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, demonstrează în mod indubitabil că
R.A.J.D.P., al cărei director general a fost inculpatul J., s-a preocupat în mod nemijlocit de implementarea proiectelor
aprobate prin H.C.J. cu privire la refacerea plantaţiilor de pomi fructiferi şi de înfiinţare de sisteme de perdele forestiere
de protecţie, urmărind aducerea la îndeplinire a obiectivelor trasate prin acestea şi sesizând în mod oficial organele
competente cu privire la pagubele cauzate ca urmare a păşunatului abuziv, a calamităţilor naturale sau a furturilor. În
consecinţă, nici regiei şi nici inculpatului nu i se poate imputa îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi nici
faptul că ar fi ajutat pe ceilalţi coinculpaţi la săvârşirea unor activităţi în afara legii, determinând astfel efectuarea de plăţi
nelegale din bugetul general al U.A.T.J. Constanţa.
Faptul că au existat pierderi datorate unor factori obiectivi rezultă în mod indubitabil din probele administrate în dosar,
însă instanţa de fond nu a avut în vedere acest aspect la pronunţarea soluţiei de condamnare.
În plus, nu a avut în vedere nici faptul că, din actele contabile aflate în dosar, rezultă că C.J.Constanţa a decontat
contravaloarea lucrărilor de înfiinţare şi întreţinere a perdelelor forestiere de protecţie la un preţ minim de înfiinţare a
unei plantaţii de salcâm.
În consecinţă, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru această infracţiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,
prin motivele scrise de apel, respectiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) ambele teze C. proc. pen., prin concluziile orale.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, solicitând achitarea sa, în
temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu argumentarea că fapta nu există.
În acest sens, a învederat că în sarcina sa nu se poate reţine faptul că a iniţiat sau a sprijinit, sub orice formă, un grup
infracţional organizat, întrucât nu există absolut nicio probă care să facă dovada unor acţiuni coordonate şi continuate
ale membrilor grupului, a rolului prestabilit pe care l-ar fi avut în cadrul gupării, în scopul comiterii de infracţiuni, după
cum nu există nicio referire concretă la activitatea infracţională pe care ar fi desfăşurat-o în cadrul grupului. În plus,
infracţiunea nu există şi datorită faptului că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale laturii obiective în ceea ce
priveşte componenţa grupului.
VII. Apelanul inculpat E. a solicitat achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în subsidiar, în

temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., iar terţio, conform art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru toate
faptele reţinute în sarcina sa.
În argumentare, a arătat că în cauză nu-şi găsesc aplicarea prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000, având în vedere
că nu s-a demonstrat care a fost beneficiul pe care l-ar fi obţinut în urma aşa-zisei participări la grupul infracţional
organizat şi a săvârşirii celorlalte fapte reţinute în sarcina sa.
În plus, probele administrate nu demonstrează implicarea sa în cadrul grupului infracţional organizat, a cărei existenţă,
de altfel, nici nu este dovedită sub aspectul structurii, a rolului şi contribuţiei fiecărui participant la atingerea scopului în
vederea căruia a fost constituit. Deopotrivă, nu fac dovada faptului că ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu
pentru care a fost condamnat.
VIII. Apelantul inculpat K. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie,
expuse în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar, invocând următoarele:
- întregul proces penal a avut un caracter vădit inechitabil. În acest sens s-a arătat că pornind, ab initio, de la abordarea
globală a unui şir de infracţiuni săvârşite la nivelul C. J. Constanţa, inculpatul a fost atras în mod artificial în cauza
pendinte, exclusiv în scopul de a se crea premise pentru reţinerea infracţiunii prev de art. 367 C. pen.
Instanţa de judecată şi-a însuşit întregul eşafodaj procesual cu care a fost investită prin rechizitoriu şi a condus procesul
exclusiv în scopul menţinerii aceluiaşi statu quo - finalitate în raport de care a respins toate probele care ar fi putut
corecta gravele greşeli de percepere a situaţiei de fapt. Astfel, în contextul în care întreaga învinuire ce se aduce
inculpatului se circumscrie unor activităţi de împădurire, în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize,
în materia de referinţă, de către un expert nespecializat. În schimb, toate cererile repetate ale apărării de efectuare a
unei noi expertize, în acelaşi domeniu, de către un specialist în silvicultură, au fost respinse.
În plus, prejudiciile pretins a fi fost cauzate prin activitatea infracţională obiect al cercetărilor au fost stabilite de un
specialist D.N.A., care a comis grave greşeli, motiv pentru apărarea a solicitat şi efectuarea unei expertize contabile
judiciare de către un expert neutru, cerere deopotrivă respinsă.
În consecinţă, inculpatul nu a avut parte de o judecată obiectivă şi de un judecător independent, conform vocaţiei pe
care i-o conferă art. 6 din C.E.D.O. şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
- greşita condamnare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, sens în care a solicitat achitarea sa, în
temeiulart. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Sub acest aspect, s-a arătat că, în realizarea obiectivelor stabilite prin H.C.J. Constanţa privind programul de împăduriri
şi crearea de perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole, nici S.C. N. S.R.L. şi nici administratorii acesteia nu s-
au aflat în raporturi contractuale sau de altă natură cu autoritatea judeţeană anterior menţionată ori cu preşedintele
acesteia. Activitatea menţionată a fost încredinţată exclusiv R.A.J.D.P., în baza unui contract al cărui conţinut nu a fost
cunoscut de către inculpat.
La rândul său, R.A.J.D.P. a cesionat executarea prestaţiilor de împădurire şi de creare de perdele forestiere S.C. N.
S.R.L., cu care a perfectat contractul de cesiune de lucrări nr. x/08.11.2010, completat ulterior prin mai multe acte
adiţionale. În consecinţă, C. J. Constanţa nu s-a aflat în niciun fel de raporturi juridice cu S.C. N. S.R.L. Practic, plata
prestaţiilor se făcea de C.J.Constanţa direct către R.A.J.D.P. conform tarifelor convenite bilateral, respectiv 12.000
RON/ha., iar ulterior, R.A.J.D.P. transfera, în contul bancar al S.C. N. S.R.L., costul prestaţiilor executate la tariful
convenit prin contract (6.000 RON/ha). Prin urmare, R.A.J.D.P. încasa de la C.J. Constanţa un cost dublu faţă de cel
suportat real de societatea prestatoare.
Or, în condiţiile în care administratorii S.C. N. S.R.L. nu semnau şi, deci, nu aveau cunoştinţă de sumele facturate către
C.J. Constanţa, în sarcina inculpatului nu se poate reţine că l-ar fi ajutat pe preşedintele acestuia, F., să facă plăţile
încriminate.
Raporturile dintre S.C. N. S.R.L. şi regie s-au derulat conform contractului, toate lucrările fiind executate, atât sub aspect
cantitativ cât şi calitativ, şi recepţionate în mod obiectiv de delegaţii R.A.J.D.P., fără să se fi ridicat vreodată obiecţiuni cu
privire la calitatea acestora.
Pe de altă parte, în condiţiile în care contractul dintre R.AJ.D.P. şi S.C. N. S.R.L. este un contract civil, eventuala
nerespectare a clauzelor contractuale de către una dintre părţi atrage răspunderea contractuală a acesteia sau, în cel
mai rău caz, răspunderea delictuală.

În consecinţă, în condiţiile în care inculpatul K. s-a aflat cu R.A.J.D.P. Constanţa doar în relaţii contractuale, care au fost
pe deplin respectate, acestuia nu i se poate imputa săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, sub forma complicităţii.
În plus, inculpatului i se impută această infracţiune şi în legătură cu lucrările din comuna Independenţa, deşi nu a
executat nicio lucrare în această localitate şi nici nu i s-a făcut vreo plată pentru o astfel de lucrare, plăţile duble fiind
efectuate între consiliul judeţean şi regie. În schimb, suma respectivă îi este imputată ca prejudiciu inculpatului K..
Aşadar, în loc să fie plătit pentru alte lucrări realizate, i se impută o sumă pentru o lucrare ce nu i-a revenit în sarcină.
- greşita impunere în sarcina sa a obligaţiei de a contribui la acoperirea prejudiciului pentru totalitatea plăţilor efectuate
de inculpatul F. către R.AJ.D.P. În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că plăţile
efectuate de C.J.Constanţa către R.A.J.D.P. au fost făcute în baza altei documentaţii decât procesele-verbale de
recepţie întocmite de S.C. N. S.R.L. şi că obligarea inculpatului nu se putea face decât până la concurenţa sumelor
încasate efectiv de S.C. N. S.R.L. În plus, instanţa nu a avut în vedere faptul că inculpatul nu poate fi obligat la plata de
despăgubiri pentru suprafeţele împădurite existente şi pentru cele dispărute din motive neimputabile S.C. N. S.R.L.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, sens în care a solicitat
achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că din actele dosarului nu rezultă că administratorii
S.C. N. S.R.L. sau societatea însăşi ar fi întreprins vreo acţiune sau inacţiune din care să se poată trage concluzia că au
aderat la grupul infracţional organizat de preşedintele în funcţie al C.J. Constanţa;
- greşita condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, sens în care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin.
(1) lit. b) C. proc. pen., susţinând că această faptă nu poate fi reţinută în sarcina sa în lipsa unei situaţii contabile reale a
S.C. N. S.R.L., efectuată pe calea unei expertize contabile.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de spălarea banilor, sens în care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin.
(1) lit. b) C. proc. pen., susţinând că reţinerile instanţei de fond, în sensul că ar fi ridicat din contul societăţii, la data de
23.12.2013, suma de 400.000 RON, pe care şi-ar fi însuşit-o cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunii de abuz în
serviciu,întrucât sumele băneşti care au alimentat contul din nu are suport în actele dosarului, care, dimpotrivă,
dovedesc faptul că suma de referinţă nu provenea dintr-o infracţiune, ci constituia venit legal obţinut din activităţile
efectiv prestate de către societate.
De altfel, această sumă a fost ridicată, în mod special, pentru plata zilierilor care au executat lucrări de plantare a
puieţilor în perioada noiembrie- decembrie 2013, şi a fost predată celuilalt administrator al firmei, M., care s-a ocupat în
mod constant de efectuarea plăţilor.
Faptul că, din considerente obiective (numărul foarte mare al zilierilor care aşteptau plata, presiunile exercitate de
aceştia), acesta a întocmit acte descărcătoare deficitare din punct de vedere legal, nu constituie premise pentru
fundamentarea concluziei instanţei de fond vizând săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor.
- greşita individualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate la fond, sens în care a susţinut că, fără a lua în
considerare toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de fond i-a aplicat o pedepse nejustificat de
aspre.
IX. Apelantul inculpat M. a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen., pentru toate
infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În acest sens, s-a arătat că probele administrate în cauză confirmă faptul că inculpatul nu a avut vreo implicare în
activitatea de împădurire, relevante în acest sens fiind declaraţiile martorului RRR., precum şi ale celorlalţi martori şi
inculpaţi audiaţi în cauză. Deopotrivă, confirmă faptul că nu a avut o conivenţă infracţională, contractuală sau de altă
natură, care să poate fi încadrată în vreun temei penal, cu niciunul dintre inculpaţii vizaţi/implicaţi, direct sau indirect, în
activitatea de împădurire.
În consecinţă, infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu şi aderare la grup infracţional organizat reţinute în sarcina
acestuia nu există, motiv pentru care se impune achitarea sa, pentru ambele infracţiuni, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)
C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea vizând cesionarea părţilor sociale, s-a arătat că din toate probele din dosar rezultă, în
mod evident, că iniţiatorul cesiunii, cel care a organizat toată activitatea de cesionare, care s-a prezentat la Registrul
Comerţului şi a discutat cu cei implicaţi, respectiv cu martorii TTTTT. şi U., este inculpatul K.. De altfel, prin actele
depuse la dosar s-a demonstrat faptul că inculpatul M. nici nu-l cunoştea pe martorul TTTTT. ori pe consilierul sau

avocatul care s-au ocupat de procedura cesionării, precum şi faptul că inculpatul K. a mai avut şi alte relaţii de
colaborare profesională cu acest avocat. În consecinţă, raportat la probele administrate, nu se poate susţine că
inculpatul M. s-a ocupat de cesionarea părţilor sociale, motiv pentru care se impune achitarea acestuia şi pentru această
infracţiune.
Referitor la cele două infracţiuni de evaziune fiscală s-a arătat că ceea ce se impută inculpatului M. este faptul că a
întocmit situaţiile financiare ale S.C. N. S.R.L. în format electronic, respectiv că a realizat în conturi contabile stabilite de
Ministerul de Finanţe, în baza legislaţiei emise, operaţiunile din evidenţa primară. Or, inculpatul M. nu putea să modifice
ceea ce se scrisese în evidenţa primară, motiv pentru care acestuia nu i se poate imputa faptul că a săvârşit infracţiunea
de evaziune fiscală, împunându-se, prin urmare, achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În fine, s-a susţinut că, raportat la decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor
art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în cauză se impune dispunerea achitării inculpatului şi pentru această
infracţiune, întrucât acesta este acuzat atât de săvârşirea infracţiunii din care au rezultat presupusele venituri ilicite -
evaziunea fiscală, cât şi a infracţiunii de spălarea banilor.
X. Apelanta inculpată P. a criticat hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte, expuse sintetic
în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel, invocând următoarele:
- hotărârea este complet lipsită de motivare în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina sa,
motiv penru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă;
Sub acest aspect, s-a susţinut că singurele pasaje care fac scurte referiri la infracţiunea de spălare de bani reţinută în
sarcina inculpatului F. sub forma autoratului, iar în sarcina inculpatei, sub forma complicităţii, aflate la filele x parag. 3 şi
102 parag. 4, cuprind o analiză extrem de lapidară a infracţiunii, care pun persoana acuzată în imposibilitatea de a lua la
cunoştinţă de acţiunile concrete care-i sunt reproşate, precum şi de argumentele de ordin faptic şi juridic pentru care
faptele sale materiale realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii imputate.
- greşita condamnare pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, sens în care s-a solicitat achitarea
inculpatei, în principal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C.
proc. pen., iar terţio, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. şi ridicarea măsurii asigurătorii instituită prin
ordonanţa nr. 215/P/2013 din 03.04.2014 şi menţinută prin sentinţa penală apelată;
În acest sens, s-a arătat că inculpatei i se impută faptul că ar fi trebuit să cunoască că bunul care a făcut obiectul
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.07.2009, având ca obiect bunul imobil Portul Izvoarele,
provenea din săvârşirea unei infracţiuni. Or, din construcţia juridică prezentată de acuzare în actul de sesizare a
instanţei rezultă că era imposibil ca notarul să-şi dea seama de o astfel de împrejurare, parchetul făcând o confuzie
nepermisă între anumite noţiuni situate în sfera dreptului civil şi pe care avea îndatorirea de a le cunoaşte, în condiţiile în
care acestea formau convingerea săvârşirii unei infracţiuni.
Astfel, acuzarea afirmă că primarul A. ar fi încălcat dispoziţiile art. 63 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 215/2001, care vizează
inventarierea bunurilor aflate în domeniul unităţii administrativ teritoriale. Această operaţiune nu a existat şi nici nu a
făcut obiectul cercetării, în cauză fiindu-i imputată inculpatului introducerea în domeniul privat al comunei a unui bun a
cărui apartenenţă nu ar fi permis acest lucru. Prin urmare, construcţia juridică prezentată de acuzare este neverosimilă
întrucât notarul, care a examinat actele anterior autentificării contractului de vânzare-cumpărare, nu ar fi putut să-şi dea
seama că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni.
În plus, acuzarea susţine că prin autentificarea acestui act, inculpata ar fi contribuit la realizarea unui folos material injust
în favoarea comunei Lipniţa. Această noţiune generică este însă insuficientă pentru a contura existenţa unei infracţiuni,
tranzacţionarea unui bun şi încasarea unui preţ între două instituţii publice neputând să realizeze un folos material injust
în favoarea cetăţenilor care au domiciliul pe raza instituţiei cumpărătoare. Or, nici din această perspectivă, notarul nu ar
fi putut să îşi dea seama că a existat o infracţiune din care ar fi provenit bunul care făcea obiectul contractului de
vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, câtă vreme spălarea de bani nu poate să existe între două instituţii publice, nu poate subzista nici
complicitate la infracţiunea de spălare de bani. În plus, contrar celor reţinute, în sensul că, în calitate de notar public,
inculpata P. ar fi facilitat coinculpatului F. dobândirea în patrimoniul său a unui bun prin autentificarea acestui act, din
actele dosarului rezultă că, în situaţia de faţă, coinculpatul nu a cumpărat imobilul de referinţă în nume propriu. Ca
urmare, nici din această perspectivă descrierea faptei de către acuzare nu este una sustenabilă.

În plus, notarul a respectat întocmai procedura notarială. Astfel, din punct de vedere legal, acesta nu putea să refuze,
printr-o încheiere de respingere, autentificarea actului, pentru că legea prevede în mod explicit ce trebuie să primească
un notar în vederea autentificării unui contract, iar în măsura în care nu se prezintă acele documente, notarul cere
completări. Dacă şi în urma completărilor, condiţiile nu sunt îndeplinite, abia atunci notarul poate să refuze autentificarea
actului. Or, în situaţia de faţă, s-a prezentat o documentaţie cadastrală care există şi la momentul de faţă în circuitul civil,
nefiind desfiinţată nici măcar de prima instanţă şi care reflecta o anumită situaţie juridică a bunului.
Pe de altă parte, notarul nu era obligat să verifice istoricul bunului pentru a înţelege de unde au provenit banii pentru
edificarea construcţiei sau dacă acea construcţie era abandonată sau nu, câtă vreme acesta primise toate documentele
necesare încheierii tranzacţiei în condiţiile legii.
Ca urmare, nu poate fi reţinută susţinerea acuzării în sensul că terenul este parte dintr-un port şi că notarul trebuia să-şi
dea seama că acesta era proprietate publică. Potrivit art. 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile se împart în categorii de
folosinţă. Prin umare, în ceea ce priveşte un teren din categoria curţi-construcţii situat în intravilan, numeni nu poate să-
şi dea seama că acel teren este parte dintr-un port, pentru că într-o astfel de situaţie, el este un teren cu destinaţie
specială. În plus, dacă face parte din albia minoră a râurilor sau a fluviului Dunărea, terenul trebuie încadrat din punct de
vedere cadastral ca teren situat permanent sub ape. Or, nu a existat o astfel de informaţie pusă la dispoziţia notarului,
astfel încât acesta să-şi dea seama că acolo exista un veritabil port, iar nu un imobil denumit impropriu în acest fel, dar
care, în fapt, este un teren pe care se află o construcţie.
Practic, notarul a dus la îndeplinire o procedură notarială, motiv pentru care nu i se poate imputa culpa sau conivenţa cu
vreuna dintre părţile din prezenta cauză. În plus, notarul a procedat cu maximă transparenţă cu ocazia autentificării
actului, întrucât nu doar că a menţionat că îl cunoaşte personal pe coinculpat, dar mai mult decât atât, deşi nu avea
obligaţia să raporteze tranzacţia în privinţa spălării banilor, a făcut acest lucru tocmai pentru că voia să se asigure că nu
vor exista discuţii cu privire la actul de referinţă.
În ceea ce priveşte solicitarea de achitare a inculpatei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a arătat că, atât în
cuprinsul raportului de constatare, dispus de procuror cu trei zile anterior sesizării cu privire la infracţiunea reţinută în
sarcina inculpatei, în rechizitoriu, dar şi în hotărârea instanţei de fond, se menţionează, în absenţa unei expertize topo-
cadastrale pe care acuzarea ar fi trebuit să o administreze în prezenta cauză, că o parte din albia minoră a fluviului
Dunărea s-ar fi introdus în domeniul privat al comunei Lipniţa. O hotărâre de condamnare nu poate fi însă pronunţată în
lipsa unei dovezi certe că terenul introdus în domeniul privat al comunei cuprinde o parte din albia fluviului Dunărea, altă
probă decât o fotografie extrasă de pe KKKKKKKKKK..
În fine, s-a susţinut că în cauză nu s-a făcut dovada intenţiei infracţionale a inculpatei P., fiind incidente dispoziţiile art.
16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
- greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, sens în care s-a arătat că atitudinea onestă a inculpatei
pe tot parcursul procesului penal, lipsa vreunei abateri la lege anterior începerii urmăririi penale în prezenta cauză şi
activitatea profesională merituoasă a acesteia, se impuneau a fi valorificate ca circumstanţe atenunate în cauză, cu
consecinţele fireşti în plan sanţionator.
XI-XII. Apelanţii inculpaţi A. şi B. au criticat hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte,
expuse sintetic în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel:
- necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că, raportat la dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen.,
competenţa teritorială de judecare a cauzei revenea Curţii de Apel Constanţa, în a cărei circumscripţie electorală se află
locul săvârşirii pretinselor infracţiuni, chestiune care, fiind invocată în procedura de cameră preliminară, dar respinsă de
către instanţă, impune desfiinţarea, în tot, a sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa
competentă.
- nulitatea hotărârii pentru lipsa de imparţialitate a judecătorului de la instanţa de fond, solicitând desfiinţarea sentinţei
apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă cu argumentarea că în cauză nu le-a fost respectat
dreptul de acces la un tribunal imparţial, fiind încălcat principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal, întrucât
judecătorul de cameră preliminară a judecat cauza şi pe fondul ei.
Sub acelaşi aspect, au arătat că cel de-al doilea motiv al lipsei de imparţialitate a instanţei de fond vizează activitatea
judecătorului pe platforma de socializare LLLLLLLLLL., unde acesta şi-a exprimat opţiunile politice, achiesând la postări
anti BB.., partid al cărui membru este şi inculpatul A..

- instanţa a încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpaţilor,prev. de art. 6 din CEDO, ca urmare a faptului că: a
aplicat greşit art. 5 C. pen., a încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor, modificând artificial elementul material al
infracţiunilor reţinute în sarcina acestora şi nu a analizat în mod efectiv apărările formulate de părţi;
- lipsa de predictibilitate a normelor de incriminare, încălcându-se astfel art. 7 din CEDO;
- greşita condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu, solicitându-se achitarea acestora, în principal,
în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu consecinţele
fireşti în panul laturii civile şi a măsurilor asugurătorii dispuse în cauză.
În acest sens s-a arătat că, în condiţiile în care inculpaţii nu au fost factorul decizional în includerea, în inventarul
domeniului privat al comunei Lipniţa, a Portului Izvoarele, ci inculpatul A. doar a propus consiliului local introducerea
imobilului în domeniul privat al comunei şi ulterior, vânzarea terenului şi a estacadei, iar inculpata B. doar a avizat pentru
legalitate H.C.L. nr. 50/2007, prin care Portul Izvoarele a fost introdus în domeniul privat al comunei Lipniţa, în sarcina
acestora nu subzistă infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, lipsind latura obiectivă a acesteia.
Dacă inculpatul, în calitate de primar, nu ar fi asigurat punerea în executare a H.C.L. nr. 50/2007 şi nr. 51/2007, atunci
acesta s-ar fi făcut vinovat de abuz în serviciu sub forma neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
S-a mai arătat că avizarea hotărârii H.C.L. nr. 50/2007 de către inculpata B., în calitate de secretar al primăriei,
reprezintă doar un punct de vedere al acesteia cu privire la introducerea formală în domeniul privat al comunei şi,
ulterior, a oportunităţii vânzării imobilului de referinţă, care intraseră ope legis în domeniul privat al comunei. Această
avizare pentru legalitate (art. 117 din Legea nr. 215/2001) nu poate constitui însă o încălcare a atribuţiilor de serviciu sau
o exercitare necorespunzătoare a lor, pentru că ea a fost făcută potrivit legii, fiind supusă controlului prefectului (art. 115
alin. (7) din Legea nr. 215/2001).
În plus, încadrarea juridică a faptei prin stabilirea naturii juridice a bunului imobil ca fiind bun ce aparţine domeniului
public al statului este eronată.
Bunul imobil portul Izvoarele nu constituie bun public al statului întrucât terenul aferent estacadei nefinalizate, în
suprafaţă de 17.300 mp., nu este deţinut de stat în baza unui titlu valabil, iar simpla enumerare, în Legea nr. 18/1991 şi
Legea nr. 213/1998, a unor categorii de bunuri domeniale, nu determină apartenenţa terenului în cauză la domeniul
public al statului. De altfel, acest teren nici nu se încadrează în vreuna dintre enumerările legale arătate, pentru că este
teren uscat care mărgineşte fluviul.
Pe de altă parte, construcţia hidrotehnică nefinalizată denumită "YYYY." este o construcţie neterminată şi în plus,
abandonată, devenită ruină, neputând fi considerată imobil finalizat.
Potrivit art. 477 din C. civ. de la 1864, averile vacante şi fără stăpân sunt incluse în domeniul public, dar în sensul larg al
noţiunii. Avându-se în vedere sensul restrâns al noţiunii de domeniu public, averile vacante şi fără stăpân nu sunt
incluse în acesta, ci în domeniul privat. Ca urmare, un bun abandonat intră ope legis în domeniul privat al unităţii
administrativ-teritoriale, aspect de natură să fi îndreptăţit consiliul local Lipniţa să procedeze la introducerea bunului în
domeniul privat al său în anul 2007.
Aşadar, atâta vreme cât atât construcţia nefinalizată, cât şi terenul aferent au fost abandonate de stat, aceste bunuri nu
pot fi considerate bunuri aparţinând domeniului public al statului. Chiar şi dacă s-ar admite că terenul a fost, la un
moment dat, în domeniul public al statului, odată ce a fost dezafectat interesului public şi abandonat timp de peste 11
ani, acesta a intrat în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se situează.
Ca urmare, constatările primei instanţe, în sensul că bunul imobil de referinţă ar face parte din domeniul public al
statului, sunt rezultatul unei interpretări greşite a textelor art. 476, art. 477 din C. civ. din 1864 şi a art. 136 din Constituţie
şi al unei omisiuni grave în respectarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 213/1998, art. 10, art. 19-21 şi art.
5-7 din Legea nr. 18/1991 şi art. 2 şi 5 din H.G. nr. 1705/2006, texte de lege care conduc la concluzia evidentă că un
imobil dezafectat interesului şi utilităţii publice şi abandonat ulterior, intră în circuitul civil.
De altfel, chiar şi în ipoteza în care imobilul ar fi constituit bun domenial, el trebuia să se regăsească în registrele şi
evidenţele publice cu această destinaţie, condiţie neîndeplinită în cauză.
În plus, instanţa fondului se află într-o mare eroare când concluzionează că un port nu ar putea aparţine decât
domeniului public al statului, excluzând total posibilitatea ca un port să aparţină şi domeniului privat al unei unităţi
administrativ teritoriale.

În fine, s-a arătat că în cauză nu există probe din care să rezulte că cei doi inculpaţi au acţionat în mod conştient,
deliberat, pentru a atinge scopul infracţional (obţinerea de beneficii în favoarea unităţii administrativ-teritoriale) sau că,
deşi au cunoscut etapele obligatorii pentru introducerea bunului în domeniul privat al comunei, nu le-ar fi urmat sau
respectat.
Astfel, pentru ca bunul în cauză să fi fost recunoscut, la momentul 2007, ca bun public, era necesară existenţa unei H.G.
care să modifice inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin includerea acestuia, iar inventarul
actualizat trebuia prezentat pe site-ul Ministerului Finanţelor, pentru un acces general al publicului la asemenea
informaţii.
Ca urmare, pentru ca o persoană să fie avertizată cu privire la apartenenţa domenială a unui bun, este necesar ca
această apartenenţă să fie cunoscută în mod public şi să fie posibil să se facă o verificare minimă, în orice moment, a
acestei siuaţii. Or, în situaţia în care bunul imobil în cauză ar aparţine domeniului public al statului, lipsa publicităţii
acestei caracteristici a bunului face ca, sub aspectul laturii subiective, forma vinovăţiei cerută de lege (intenţie directă
sau indirectă) pentru infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina celor doi inculpaţi să nu fie îndeplinită în cauză.
Nu se poate reţine nici culpa acestora, întrucât, în acest ultim caz ar fi trebuit stabilită o culpă şi în sarcina prefectului,
care nu a atacat pentru nelegalitate cele două hotărâri ale consiliului local, dar şi a oficiului de cadastru şi publicitate
imobiliară, care a dispus înscrierea dreptului de proprietate al comunei asupra bunului imobil.
Pe de altă parte, în condiţiile în care singurul beneficiar al folosului necuvenit obţinut prin introducerea terenului şi a
estacadei nefinalizate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale Lipniţa a fost chiar unitatea administrativ-
teritorială, respectiv comuna, în cauză nu se pot reţine dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000.
- greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de
art. 298 C. pen.;
În acest sens s-a arătat că, în situaţia în care bunul imobil în cauză aparţine domeniului public al statului, lipsa publicităţii
acestei caracteristici a bunului, dar şi circumstanţele concrete în care acest bun se afla, la momentul comiterii faptelor,
face ca, sub aspectul laturii subiective a abuzului în serviciu, forma vinovăţiei cerută de lege pentru existenţa infracţiunii
(intenţie directă sau indirectă) să nu fie îndeplinită în speţă. Pe de altă parte, dacă s-ar putea vorbi despre o încălcare a
regulii inalienabilităţii printr-un act juridic de drept privat, aceasta ar atrage nulitatea absolută a actului cu repunerea
părţilor în situaţia anterioară, sancţiune prevăzută expres de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi care ar putea fi
circumscrisă unei culpe/neglijenţe a funcţionarului public, ca urmare a unei aprecieri eronate asupra naturii bunului.
- greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor;
În acest sens s-a arătat că, deşi instanţa fondului a susţinut că va aplica celor doi inculpaţi o pedeapsă egală cu minimul
special prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen., în concret, aceasta a stabilit
pentru cei doi apelanţi pedepse în cuantum de câte 3 ani închisoare, cu 4 luni mai mari decât minimul special prevăzut
de norma de incriminare.
S-a mai arătat că instanţa de fond nu a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, deşi lipsa prejudiciului,
activitatea infracţională limitată la un act material de abuz în serviciu, precum şi datele privind persoana acestora,
constituiau temeiuri pentru aplicarea art. 75 şi art. 76 C. pen., precum şi elemente pentru stabilirea unei modalităţi de
executare a pedepsei neprivative de libertate.
În fine, s-a susţinut că, neexistând niciun motiv pentru care să fie necesară interzicerea dreptului inculpaţilor de a
gestiona, administra sau conduce o afacere privată, pedeapsa complementară şi accesorie de referinţă au fost dispuse
în mod nelegal, motiv pentru care se impune înlăturarea lor.
XIII. Apelantul inculpat D. a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de abuz în
serviciu, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, şi achitarea sa pentru cea din urmă infracţiune, în temeiul art. 16 alin.
(1) lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz
în serviciu pentru care a fost condamnat în primă instanţă.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice, s-a susţinut că, în condiţiile în care, în cursul urmăririi penale,
inculpatul D. a primit soluţie de clasare cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat reţinută
în sarcina celorlalţi coinculpaţi în corelaţie cu infracţiunea de abuz în serviciu, este evident că acesta a săvârşit
infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată din culpă, iar nu cu intenţie directă sau indirectă, motiv pentru care ea

se circumscrie infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen.
În ceea ce priveşte neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu, s-a arătat că inculpatul D. a
semnat contractul de vânzare-cumpărare iniţial, actul adiţional la acesta şi încheierea de rectificare, în baza unei
dispoziţii speciale a preşedintelui C.J. Constanţa, emisă în temeiul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Inculpatului i se impută că, în calitate de şef al Serviciului administraţie publică şi juridic al C.J. Constanţa, trebuia să
verifice legalitatea actelor pe care le-a semnat. Or, având în vedere că inculpatul nu a semnat documentele anterior
menţionate în virtutea atribuţiilor postului, rezultă că acesta nu era ţinut să verifice legalitatea lor. În temeiul dispoziţiilor
Legii nr. 215/2001, preşedintele consiliului judeţean putea să desemneze orice funcţionar din cadrul consiliului să
semneze respectivele acte juridice. Acestea au fost redactate de către notar, în prezenţa unui avocat care s-a implicat
efectiv în redactarea lor, astfel că inculpatul D. le-a semnat, în baza dispoziţiei preşedintelui consiliului judeţean, fără să
le verifice din punct de vedere legal.
În plus, acuzaţia care i se aduce, prin care i se impută încălcarea H.G. nr. 264/2003 (care, de altfel, nici nu este
aplicabilă în cauză) şi H.C.J. nr. 373/2009, nu respectă rigorile impuse prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale,
întrucât nu vizează încălcarea legislaţiei primare.
Pe de altă parte, nefiind contestat de Curtea de Conturi sau de către Ministerul Public, contractul iniţial de vânzare-
cumpărare al apartamentelor este un act juridic legal, care prevede rezerva dreptului de proprietate, respectiv faptul că
proprietatea se transmite la plata ultimei rate. De asemenea, prevede cuantumul şi numărul ratelor, iar în ceea ce
priveşte folosinţa bunurilor, este stabilită o dată de predare a acestora imediat după încheierea contractului. Practic,
actul juridic iniţial cuprinde, în fapt, două acte juridice: un contract de vânzare-cumpărare şi unul de locaţiune.
Al doilea act adiţional nu a schimbat natura juridică a convenţiei, diferenţa între antecontract şi contractul de vânzare-
cumpărare, în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate, fiind aceea că, la sfârşitul plăţii ultimei rate, în
cazul antecontractului mai era nevoie de o manifestare de voinţă suplimentară, în sensul încheierii contractului.
În plus, termenul "avans" regăsit în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare nu are valoare economică şi nu
este o noţiune economică, ci una juridică, care-şi găseşte fundament în art. 1670 C. civ., astfel că nu intră sub incidenţa
H.G. nr. 264/2003. De altfel, ulterior începerii urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, s-a încheiat ultimul act adiţional
la contractul de referinţă, prin care părţile au convenit ca dreptul de proprietate asupra apartamentelor să revină C. J.
Constanţa înainte de termenul stabilit prin actele modificatoare.
În fine, susţinând că instanţa de fond nu a reţinut niciun prejudiciu în sarcina inculpatului D., întrucât acesta a fost
recuperat, s-a solicitat ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor acestuia în faza de urmărire penală şi
menţinute la fond.
XIV. Apelantul inculpat Q. a criticat hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte, expuse
sintetic în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel:
- greşita condamnare pentru infracţiunea ce i se reţine în sarcină, sens în care a invocat absenţa contribuţiei sale la
comiterea faptei, lipsa unei coeziuni psihice între autorul infracţiunii de abuz în serviciu, inculpatul F., şi complicele Q., şi
absenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunii.
În acest sens, a susţinut că instanţa de fond l-a condamnat pentru că, la datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie
2012, a semnat, prin mandatar (respectiv, prin directorul de vânzări al S.C. R. S.R.L., numitul KKKKK.), actul adiţional la
contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.07.2012 şi încheierea de rectificare a erorii materiale, modificând, în acest fel,
natura actului juridic iniţial încheiat între S.C. R. S.R.L. şi C.J. Constanţa, cu consecinţa efectuării de către consiliu de
plăţi nelegale către societatea pe care o administra, în valoare totală de 5.187.156,29 RON, şi ajutându-i pe inculpaţii F.,
D. şi C. să-şi încalce atribuţiile de serviciu.
Or, în condiţiile în care nu a participat la negocieri şi nu a semnat personal vreun act dintre cele considerate ca fiind acte
materiale ale infracţiunii, intervenind, pentru prima dată, în relaţiile comerciale cu C. J. Constanţa, abia în primăvara
anului 2014, deci după 2 ani de la săvârşirea presupusei fapte penale, nu poate fi considerat complice la aceasta.
Pe de altă parte, achiziţia efectuată de C.J. Constanţa de la S.C. R. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.
x/24.07.2012, aşa cum a fost modificat ulterior prin actul adiţional nr. x/10.09.2012 şi, respectiv, nr. 2079/19.06.2014, nu
este supusă procedurilor de achiziţie publică prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum rezultă din prevederile art. 13
alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, iar sumele achitate cu titlu de avans în baza acestui contract nu intră sub
incidenţa prevederilor art. 2 din H.G. nr. 264/2003, întrucât cheltuielile cu achiziţia de imobile nu se regăsesc

nominalizate în Anexa nr. 1 la acest act normativ, pentru care plăţile în contul avansului nu pot depăşi un procent de
maximum 30% din valoarea contractului.
În plus, articolele din legislaţia primară invocate de către instanţă ca fiind încălcate cu ocazia semnării celor două
documente, respectiv art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 şi
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, au un caracter general şi, în concret, se referă la obligaţia funcţionarului de a-şi
îndeplini cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu, precum şi la obligaţia
ordonatorului de credite de a aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
În atare condiţii, raportat la exigenţele impuse prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, în cauză nu se poate vorbi
despre săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu sau despre complicitatea la aceasta, după cum nu se poate pretinde
nici existenţa unei pagube egale cu avansul plătit pentru achiziţionarea celor 25 de apartamente, în lipsa unei dispoziţii
legale care să interzică o astfel de conduită.
Contrar susţinerilor instanţei, actul adiţional nr. x/10.09.2012 şi încheierea de rectificare din 19.10.2012 nu au adus
modificări de substanţă în raporturile dintre S.C. R. S.R.L. şi C. J. Constanţa, nu au modificat drepturile şi obligaţiile
părţilor, în ceea ce priveşte preţul, termenele de plată şi momentul transferului dreptului de proprietate şi, în niciun caz,
nu au cauzat o pagubă consiliului şi nici un folos necuvenit societăţii, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.
132 din Legea nr. 78/2000.
În fine, susţinerile instanţei de fond cu privire la interesele convergente ale inculpaţilor F. şi Q. şi relaţiile apropiate dintre
aceştia, aspect care ar crea coeziunea psihică dintre autor şi complice, sunt simple afirmaţii, fără fundament probator,
instanţa apreciind în mod injust că articolele din ziarele locale sunt suficiente să demonstreze această legătura psihică.
În concluzie, faptei reţinute în sarcina inculpatului îi lipsesc mai multe elemente din modelul abstract al infracţiunii stabilit
prin norma de incriminare, motiv pentru care se impune achitarea acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.
proc. pen..şi ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor acestuia prin ordonanţa emisă de procuror la data
de 22 octombrie 2014.
- greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, sens în care s-a arătat că, la stabilirea pedepsei de 5
ani închisoare, instanţa de fond nu a analizat împrejurările ce ţin de faptă şi personalitatea inculpatului şi nu a avut în
vedere celelate aspecte circumstanţiale ce rezultă din probatoriile administrate.
În plus, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 77 lit. a) C. pen., din perspectiva deciziei penale nr.
1981 din 3 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
XV. Apelantul inculpat S. a solicitat achitarea, în principal, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în
temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
În acest sens, s-a arătat că inculpatului i se impută faptul că, la data de 23 decembrie 2009, în calitate de Director
General al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul C. J. Constanţa, a semnat actul adiţional nr. x la contractul nr. x/2004, faptă
comisă împreună cu inculpaţii C., F. şi T..
Din actele dosarului rezultă că, practic, prin semnarea actului adiţional, inculpatul S. a contribuit la prelungirea
contractului iniţial, singurele două clauze diferite vizând perioada de derulare a convenţiei, precum şi valoarea acesteia,
care a fost redusă faţă de cea prevăzută în contractul iniţial. Or, anterior semnării actului adiţional, precum şi a oricăror
altor înscrisuri ce îi reveneau spre semnare, acestea treceau prin controlul altor servicii şi direcţii din cadrul consiliului
judeţean. Ca urmare, la momentul la care a semnat actul adiţional, acesta purta deja viza serviciului juridic, precum şi
viza de control financiar preventiv, astfel că nu avea motive să-şi pună problema legalităţii lui.
În plus, direcţia juridică din cadrul instituţiei avea rolul de a-şi da avizul de legalitate asupra aspectelor juridice din
cuprinsul respectivelor contracte, inculpatul neavând pregătire în acest sens.
Prin urmare, percepţia inculpatului a fost că atât contractul iniţial, cât şi actul adiţional, sunt perfect legale şi au
caracterul unui adevărat contract de prestări servicii, aşa cum era intitulat şi cum s-a derulat pe tot parcursul anilor,
motiv pentru care nu si-a pus problema că acesta ar avea o altă natură juridică.
Deopotrivă, inculpatul a solicitat înlăturarea circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen.,susţinând că în cauză
nu se poate reţine săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună, în condiţiile în care unul dintre coautori, C.,
a fost angajată în cadrul C.J. Constanţa ulterior semnării actului, respectiv în anul 2011.

În fine, a solicitat cenzurarea soluţiei dată laturii civile a cauzei, susţinând că instanţa de fond a dispus obligarea în
comun a celor trei inculpaţi la acoperirea prejudiciului presupus cauzat prin comiterea faptei, fără a distinge sub aspectul
contribuţiei concrete a fiecăruia în parte la producerea acestuia. Corelativ, a solicitat ridicarea măsurii sechestrului
asigurător instituit asupra bunurilor sale.
XVI. Apelantul inculpat T. a criticat hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte, expuse
sintetic în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel:
- nelegalitatea hotărârii ca urmare a faptului că instanţa de fond nu a făcut o analiză a probelor şi a învinuirilor în raport
de criticile apărării;
- greşita condamnare pentru complicitate la abuz în serviciu, susţinând, în principal, că fapta nu există, iar în subsidiar,
că fapta concretă reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii;
Sub aspectul inexistenţei infracţiunii, s-a susţinut că, întrucât, potrivit O.G. nr. 199/1999 şi Ordinului nr. 1792/2002,
pentru a produce efecte juridice, actul adiţional nr. x/28.12.2010 la contractul de prestări servicii nr. x/02.12.2004, ce
constituie un angajament legal, trebuia semnat de responsabilul C.F.P. şi ordonatorul principal de credite, la data
semnării lui de către inculpat, acesta era deja legal întocmit, motiv pentru care intrase în circuitul civil şi începuse deja
să-şi producă efectele juridice, tocmai ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de legalitate şi validitate prevăzute de legislaţia
specifică, anterior menţionate.
Altfel spus, la momentul în care actul adiţional a ajuns la directorul economic T. spre a fi semnat, infracţiunea era deja
consumată, întrucât actul purta deja semnătura ordonatorului principal de credite şi viza C.F.P., singurele semnături
obligatorii prevăzute de lege pentru legala întocmire a documentului de referinţă. Or, câtă vreme semnătura directorului
economic nu era necesară pentru validitatea actului adiţional, în cauză nu se poate vorbi despre vreun ajutor dat de
acesta celor doi coinculpaţi în vederea săvărşirii abuzului în serviciu, motiv pentru care se impune soluţia de achitare a
inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Solicitare de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost argumentată pe aspectul că, pentru a fi întrunite
elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului trebuie dovedită
existenţa, ca şi atribuţie de serviciu a inculpatului, a obligaţiei de a semna actul adiţional de referinţă. Or, nici în legislaţia
invocată de acuzare, nici în fişa postului inculpatului, nu este prevăzută obligaţia semnării de către acesta a respectivului
act. Ca urmare, prin semnarea actului de referinţă, inculpatul nu şi-a încălcat vreo atribuţie de serviciu prevăzută în
legislaţia primară.
Pe de altă parte, pentru a se reţine complicitatea inculpatului trebuie dovedită, pe de o parte, înlesnirea sau ajutorul dat
de acesta, în calitate de complice, autorului abuzului în serviciu şi, nu în ultimul rând, înţelegerea, concomitentă sau
anterioară săvârşirii faptei, dintre complice şi autor. Or, teza înţelegerii concomitente sau anterioare dintre complice şi
autor nu a fost probată în cauză. De altfel, la momentul săvârşirii faptei era imposibil să existe o înţelegere între
inculpatul T. şi inculpata C., aşa cum se reţine în actul de acuzare, în condiţiile în care inculpatul a semnat actul în
decembrie 2010, iar inculpata C. a devenit angajata C. J. Constanţa în luna decembrie 2011, la un an ulterior semnării
actului.
- greşita reţinere în sarcina sa a circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen., susţinând că doar faţă de
complicele concomitent se poate reţine circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei de 3 sau mai multe persoane
împreună, ipoteză neincidentă în cauză în condiţiile în care unul dintre coautori, C., a fost angajată ulterior semnării
actului, respectiv pe parcursul anului 2011.
De altfel, el a semnat actul la data de 28 decembrie 2010, iar plăţile vizând infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în
sarcina inculpaţilor C. şi F. au fost realizate abia în cursul anilor 2011-2012, fiind astfel evident că fapta reţinută în
sarcina sa sub forma complicitărţii este anterioară faptei presupus săvârşite de autori.
- greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, sens în care s-a arătat că deşi, în considerente, instanţa de fond a reţinut că
inculpatul F. este răspunzător de întregul prejudiciu cauzat prin fapta de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa sub forma
complicităţii, prin dispozitiv l-a obligat pe inculpatul T., în solidar cu coinculpaţii C. şi S., la plata, în cote egale, a 10% din
prejudiciu.
Ca urmare, instanţa de fond a reţinut greşit o culpă comună, în proporţie de 10% din prejudiciu, în sarcina sa şi a
coinculpaţilor C. şi S., în condiţiile în care a stabilit o culpă exclusivă în sarcina inculpatului F. sub acest aspect.
- greşita încadrare juridică dată faptei, solicitând schimbarea acesteia în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cu

argumentarea că, având în vedere cele trei vize şi semnături aplicate anterior pe actul adiţional, a presupus că actul se
bucură de legalitate, motiv pentru care l-a semnat.
XVII. Apelanta inculpată S.C. R. S.R.L. a criticat hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte,
expuse sintetic în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel:
- a fost condamnată pentru o infracţiune pentru care nu a fost trimisă în judecată şi acţiunea penală nu a fost pusă în
mişcare. Sub acest aspect, s-a susţinut că, deşi S.C. R. S.R.L. a fost trimisă în judecată doar pentru săvârşirea
complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, aceasta a fost condamnată în fond şi pentru infracţiunea de constituirea
unui grup infracţional organizat, eroare îndreptată de judecătorul fondului, în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen., prin
încheierea din 07.10.2016.
Ambele hotărâri ale instanţei, atât cea prin care s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. R. S.R.L. pentru o faptă pentru
care nu a fost trimisă în judecată, cât şi încheierea de îndreptare sunt nelegale, motiv pentru care se impune desfiinţarea
lor în apel şi dispunerea achitării societăţii pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
- instanţa a interpretat greşit materialul probator administrat în cauză, reţinând împrejurări de fapt care circumstaţiază
faptele, dar care sunt nereale;
Sub acest aspect, s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut că relaţia dintre S.C. R. S.R.L., prin Q. şi asociatul de la S.C.
LLLLL. S.A., cu coinculpatul F., ar fi una de notorietate publică de apropiere şi cointeresare economică, exclusiv pe baza
unor extrase din presa constănţeană. Presa nu poate fi însă avută în vedere ca izvor al notorietăţii unui fapt. În plus,
probele administrate în cauză dovedesc contrariul celor reţinute de instanţa de fond, stabilind că S.C. R. S.R.L. nu a mai
participat niciodată la o licitaţie publică organizată de C.J. Constanţa, lucru nefiresc în condiţiile în care administratorul
societăţii ar fi avut o legătură directă cu preşedintele consiliului judeţean.
O altă inadvertenţă în interpretarea probatoriului cauzei vizează constatarea că antecontractul de vânzare-cumpărare s-

a încheiat cu încălcarea celor stabilite în procesele-verbale de negociere de după licitaţie, care excludeau posibilitatea
încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare. Reţinerile instanţei de fond sunt însă infirmate de probele administrate în
cauză, care dovedesc că promisiunea de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat cu încălcarea celor stabilite de comisia de
negociere.
Totodată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul că forma iniţială a contractului de vânzare-cumpărare cu
rezerva dreptului de proprietate nu prevedea plata unei taxe de folosinţă către S.C. R. S.R.L., în chiar cuprinsul
contractului, la pagina 8, se precizează că societatea cedează folosinţa în schimbul plăţii unui preţ de 2.000 RON pentru
3 camere şi 1.600 RON pentru 2 camere, numite chiar taxă de folosinţă.
- instanţa a apreciat greşit că între societate, prin reprezentanţii ei, şi inculpatul F., a existat înţelegerea specifică
infracţiunii de complicitate. Probatoriul administrat nu face dovada faptului că societatea ar fi acţionat urmare unei
înţelegeri cu inculpatul F. şi nici că intenţia săvârşirii actelor materiale de către prepuşii săi ar fi fost aceea de a-l ajuta pe
acesta din urmă, situaţie în care, în mod evident, aceste acte nu pot fi considerate ca fiind, în totalitatea lor, acte de
complicitate la abuz de încredere, ci acte materiale care nu sunt prevăzute de legea penală, care împun o soluţie de
achitare a societăţii, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.
- instanţa a interpretat greşit probele administrate, concluzionând că S.C. R. S.R.L. a săvârşit cu vinovăţie actele
materiale imputate, fără a observa dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. pen.;
Din materialul probator administrat în cauză reiese fără putinţă de tăgadă că de derularea întregii operaţiuni comerciale
şi juridice s-au ocupat, din partea cumpărătorului - directorul general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din
cadrul C.J. Constanţa, C., şi directorul Direcţiei Administrative şi Juridice a C.J. Constanţa, D., iar din partea vânzătorului
- reprezentanţii socităţii, Q., KKKKK. şi MMMMMMMMMM., care au fost consiliaţi de avocatul firmei, şi că ambele părţi
au fost consiliate şi de un notar, care avea, potrivit legii, obligaţia de a refuza încheierea unui act nelegal.
În aceste circumstanţe, este greu de crezut că societatea, sfătuită să semneze actele juridice aşa cum au fost ele
încheiate sub autoritatea juriştilor şi a notarului, a acţionat în cunoştinţă de cauză.
În realitate, S.C. R. S.R.L a acţionat fiind în eroare cu privire la prevederile legii civile aplicabile, astfel că în cauză este
incidentă ipoteza prev. de art. 30 alin. (4) C. pen., care impune o soluţie de achitare a societăţii pentru complicitate la
abuz în serviciu, conform art. 16 alin. (1) lit d C. proc. pen.
- instanţa a interpretat greşit probele deduse judecaţii şi a concluzionat că actele materiale imputate S.C. R. S.R.L. au

fost cauzatoare de prejudiciu în dauna C.J. Constanţa, deşi, în realitate, nu au avut această urmare;
Subs acest aspect s-a arătat că, argumentând existenţa "pagubei" produse C. J. Constanţa prin fapta săvârşită de
inculpatul F., ajutat de inculpata S.C. R. S.R.L., instanţa a reţinut că prin actul adiţional încheiat la data de 10.09.2012,
modificând natura contractului iniţial, s-a produs o depreciere a poziţiei juridice a C.J. Constanţa.
Prin modificarea operată nu s-a schimbat însă raportul dintre părţile contractante, sub aspectul echilibrului contractului,
întrucât nici în primul contract dreptul de proprietate nu se strămuta la data semnării, bunul vândut rămânând în
proprietatea vânzătorului până la achitarea integrală a preţului, iar dreptul de a culege fructele bunului (chirii) nefiind
transmis cumpărătorului, chiar dacă i se transmitea posesia apartamentelor.
Pe de altă parte, respectarea clauzei potrivit căreia proprietatea se transmitea la achitarea preţului a rămas garantată la
fel de puternic de constituirea unei garanţii imobiliare (ipotecă) în favoarea promitentului - cumpărător, ceea ce constituie
o garanţie chiar mai puternică decât transmiterea posesiei (inclusiv a detenţiei), aşa cum se stabilise anterior. Oricum,
slăbirea poziţiei contractuale nu poate fi considerată o "pagubă" în sensul legii, căci folosind această sintagmă, art. 297
C. pen. se referă la o pagubă materială.
Judecătorul fondului a mai constatat că nepredarea apartamentelor ce au format obiectul contractelor succesive şi
modificarea acestei clauze prin încheierea notarului din 19.10.2012 a avut drept consecinţă punerea C.J. Constanţa în
imposibilitatea de a obţine foloase din închirierea bunurilor în cauză, cuantificând această aşa-zisă pagubă prin
raportare la preţul de închiriere al apartamentelor "aflate în proprietatea consiliului judeţean", stabilit prin H.C.J. nr.
347/2012.
Reţinerile instanţei sunt eronate întrucât, pe de o parte, cedarea folosinţei nu implică şi dreptul cumpărătorului de a folosi
prin închiriere bunul, adică de a-i culege fructele civile, dacă părţile contractului nu s-au înţeles în acest sens.
C.J.Constanţa neavând însă un astfel de drept, nu se poate susţine că a fost prejudiciat cu sumele ce ar fi fost încasate
drept chirii pentru apartamentele de referinţă. Pe de altă parte, H.C.J. nr. 347/2012 nu are aplicabilitate în situaţia
dedusă judecăţii, întrucât se referă la apartamente aflate în proprietatea consiliului, adică altele decât cele promise spre
vânzare.
În fine, sumele plătite S.C. R. S.R.L. anterior transmiterii dreptului de proprietate al apartamentelor nu constituie un
prejudiciu adus C.J. Constanţa întrucât ele reprezintă părţi ale preţului bunurilor supuse vânzării-cumpărării, astfel că, în
locul lor, în patrimoniul promitentei vânzătoare urmau să intre, cum s-a şi întâmplat de altfel, apartamentele în cauză.
Împrejurarea că, anterior transferului dreptului de proprietate, părţile s-au înţeles să se plătească integral preţul, nu
însemna că această operaţiune juridică este cauzatoare de pagubă.
Nici depăşirea cuantumului de 30% prevăzut de lege pentru plăţile anticipate nu poate constitui un prejudiciu adus
consiliului judeţean deoarece operaţiunea comercială realizată de părţi nu putea fi considerată achiziţie publică, aşa
încât nu îi erau aplicabile regulile acesteia.
În consecinţă, actele materiale reţinute în sarcina S.C. R. S.R.L. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de
abuz în serviciu, lipsindu-le urmarea periculoasă cerută de lege, motiv pentru care, neputând fi considerate ca fiind fapte
prevăzute de legea penală, impun achitarea inculpatei, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.
- instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 309 C. pen. privind consecinţele deosebit de grave ale faptelor.
Judecătorul fondului a considerat că prejudiciul adus C.J.Constanţa constă în depăşirea cuantumului de 30 % din preţ,
prin încălcarea dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 264/2003, act normativ care nu este însă aplicabil în speţă.
Cu toate acestea, chiar dacă se poate considera că dispoziţia în cauză era obligatorie şi se aplica raportului juridic dintre
părţi, luând în considerare plăţile anticipate făcute, se constată că valoarea acestora, până în iunie 2014, când s-a
realizat transmiterea dreptului de proprietate către promitentul cumpărător, adică suma de 5.187.156.47 RON, reprezintă
30,88% din totalul sumei, adică doar cu 0,88% peste cota ce se prezuma că ar fi fost admisă de lege. Aşa fiind,
presupusul prejudiciu, dacă ar exista, ar fi numai o sumă corespunzătoare procentului de 0,88% cu care s-a depăşit
suma maxim admisă a fi plătită anticipat, iar nu toată suma plătită.
În atare situaţie, prejudiciul nu poate fi în cuantum de 5.187.156.47 RON, cum a reţinut instanţa, ci doar de 14.872 RON,
motiv pentru care în cauză nu se poate reţine art. 309 C. pen.
- instanţa a făcut o greşită aplicare a Deciziei nr. 405/2018 a Curţii Constituţionale, condamnând inculpata pentru
complicitate la abuz în serviciu ca urmare a încălcării H.G. nr. 264/2003, deşi aceasta nu are caracter de lege primară;

- instanţa a interpretat eronat probele administrate şi a concluzionat că actele materiale deduse judecaţii au creat un
"avantaj patrimonial" apelantei S.C. R. S.R.L.
Un prim fapt pe care instanţa l-a reţinut ca fiind un avantaj creat de inculpatul F. pentru apelantă este acela că, prin
modificarea clauzei de predare, la data de 01.08.2012, a bunurilor imobile, aşa cum se stabilise iniţial, s-a obţinut
evitarea plăţii T.V.A., de către societate, pentru întreaga sumă ce forma preţul vânzării.
Deşi rectificarea contractului operată prin încheierea notarului din 19.10.2012 este un fapt juridic de natură să proroge
scadenţa plăţii T.V.A. de către S.C. R. S.R.L., pentru ca aceasta să poată constitui o circumstanţă agravantă a
răspunderii penale, conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, este nevoie ca procedeul juridic folosit să fie unul nelegal.
Or, rectificarea actului şi dispariţia clauzei de predare în mâna promitentului vânzător a imobilelor, la data de
01.08.2012, este o operaţiune determinată nu de voinţa părţilor de a crea un avantaj uneia dintre ele, ci de inadvertenţa
clauzei, în funcţie de data la care obligaţia era scadentă şi data încheierii actului.
Cu alte cuvinte, chiar de ar fi avut rezultatul afirmat de instanţă, renunţarea, în cadrul noului contract, la o clauză care şi
aşa nu mai putea fi executată, constituind un procedeu legal, nu poate fi avută în vedere ca fiind un avantaj ilicit în
sensul celui cerut de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
În plus, contrar celor reţinute de instanţă, impozitul pe venit nu se datora nici în cazul primului contract şi nici în cazul
celui de al doilea. Drepturile şi riscurile aferente deţinerii bunului (controlul asupra bunului) sunt transferate odată cu
transferul dreptului de proprietate (la sfârşitul contractului), aşa încât ratele plătite de cumpărător reprezintă în fapt plăţi
anticipate pentru achiziţia bunului pentru care exigibilitatea TVA intervine la momentul încasării avansului sau la
momentul emiterii facturii, iar TVA este colectată doar pentru valoarea încasată/facturată.
Nici sumele încasate de S.C. R. S.R.L. de la medici pentru folosinţa apartamentelor promise a fi vândute C.J.Constanţa
nu a constituit un avantaj pentru aceasta întrucât, acestea fiind egale cu impozitul pe clădiri, societatea nu numai că nu a
realizat profit, ci a înregistrat pierderi, pentru că în acelaşi timp a renunţat la chiriile pe care le putea încasa pentru acele
apartamente.
Deopotrivă, sumele primite de S.C. R. S.R.L. de la C.J.Constanţa în perioada 2012-2014, prin ponderea lor procentuală
minimă în totalul încasărilor societăţii din anii de referinţă, nu sunt de natură să poată determina afirmaţia că au creat un
avantaj apelantei.
În fine, susţinerile instanţei de fond în sensul că inculpatul F. a determinat, prin săvârşirea faptelor de abuz, un avantaj
major pentru S.C. R. S.R.L. deoarece a înlesnit acesteia vânzarea unor apartamente, în bloc, într-un context în care
piaţa imobiliară se afla în criză, sunt lipsite de suport probator.
Ca urmare, în cauză nu se poate reţine circumstanţa agravantă prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, impunându-se,
prin urmare, înlăturarea reţinerii acestor prevederi legale din încadrarea juridică a faptei.
- instanţa a omis să reţină în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante, ceea ce a condus la o greşită aplicare a
prevederilor art. 5 C. pen.;
Sub acest aspect s-a arătat că, în condiţiile în care a reţinut că inculpaţii C. şi D., care au fost şi ei complici la
infracţiunea de referinţă, au acţionat sub imperiul unei poziţii pe care inculpatul W. o avea asupra lor, în mod evident,
instanţa de fond trebuia să reţină că şi inculpata a acţionat în condiţiile în care, negociind operaţiunea de vânzare cu
directorul General al Direcţiei Generale Economico - Financiare (C.) şi cu directorul Direcţiei Administrative şi Juridice a
C.J.Constanţa (D.), adică funcţionari specializaţi pentru astfel de operaţiuni, aceştia din urmă au avut un ascendent
profesional asupra ei în ceea ce priveşte hotărârea căii legale de urmat pentru realizarea vânzării.
Corelativ, în beneficiul inculpatei trebuia reţinută şi o altă circumstanţă atenuantă factuală, respectiv aceea că a acceptat
condiţiile favorabile contractantului său, ceea ce, într-un contract economic, înseamnă, în mod evident, diminuarea
propriului profit.
Tot aşa, dacă în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., instanţa a recunoscut în beneficiul acestuia circumstanţe atenuante
deoarece, similar inculpatei C., decizia de a semna actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu S.C.
R. S.R.L. şi încheierea de rectificare a fost influenţată şi de condiţiile concrete în care i-au fost prezentate aceste acte,
aceeaşi împrejurare trebuia reţinută ca fiind o circumstanţă atenuantă şi pentru societatea apelantă, câtă vreme şi
aceasta, prin reprezentanţii săi, s-a aflat în aceeaşi situaţie.

De asemenea, cele reţinute de instanţă în favoarea inculpaţilor D. şi C. ca fiind circumstanţe atenuante, cu privire la
restabilirea stării de legalitate, sunt cu atât mai uşor de reţinut în beneficiul apelantei S.C. R. S.R.L. Aceasta întrucât, în
mod evident, iniţiativa încheierii contractului despre care instanţa a afirmat că ar aparţine celor doi inculpaţi a aparţinut,
în fapt, S.C. R. S.R.L. şi inculpatului Q..
În concluzie, invocându-se faptul că în beneficiul inculpatei pot fi reţinute cu uşurinţă circumstanţe atenuante potrivit
vechii legi penale, s-a solicitat ca acesteia să îi fie aplicat acelaşi tratamentului sancţionator ca şi cel al inculpaţilor D. şi
C..
XVIII. Apelanta inculpată Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a solicitat achitarea în temeiul art.
16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, susţinând că faptele nu au fost
săvârşite cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
În acest sens s-a arătat că R.A.J.D.P. a avut un rol pur formal în toată ecuaţia infracţională întrucât, în baza contractului
de subcontractare a lucrărilor încheiat cu S.C. N. S.R.L., toţi banii plătiţi de C.J.Constanţa pentru respectivele lucrări au
ajuns finalmente la S.C. N. S.R.L., fiind retraşi în numerar de asociaţii acesteia. Prin urmare, nefiind dovedit interesul
R.A.J.D.P. în angajarea în săvârşirea presupuselor infracţiuni şi nici identificat eventualul profit care ar fi constituit
raţiunea implicării regiei în activitatea infracţională, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile laturii subiective a infracţiunilor
reţinute în sarcina acesteia, vizând comiterea lor cu intenţie direct, calificată prin scop.
Or, sancţionarea persoanei juridice, un subiect artificial de drept, admis doar în virtutea unei ficţiuni, intervine numai în
situaţia în care organele de conducere ale acesteia urmăresc săvârşirea de infracţiuni pentru a profita persoanei juridice
sau organelor de conducere. În cauză însă, nu s-a dovedit legătura intrinsecă între intenţia, calificată prin scop, a
persoanelor fizice din conducerea regiei de a săvârşi infracţiuni, şi persoana juridică însăşi.
În plus, constituind, chiar potrivit acuzării, o simplă "marionetă" în toată ecuaţia infracţională, R.A.J.D.P. nu trebuia să
figureze în cauză ca şi inculpată, ci trebuia protejată prin atribuirea calităţii de persoană vătămată şi, eventual, de parte
civilă.
XIX. Apelantul persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa a invocat o unică critică în apel, respectiv, greşita
soluţionare a cererii sale de acordare a cheltuielilor judiciare constând în onorariu de avocat, susţinând că soluţia
instanţei de fond de respingere a acestei solicitări, pe considerentul că nu s-a constituit parte civilă în cauză, încalcă
dispoziţiile art. 276 rap. la art. 274 C. proc. pen.
Sinteza cercetării judecătoreşti în apel
1. Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte a
procedat la ascultarea nemijlocită a inculpaţilor: C., la termenul din 07.04.2017; T., G. şi H., la termenul din 16.06.2017;
D., la termenul din 22.09.2017; E., la termenele din 22.09.2017 şi, respectiv, 16.01.2019 (supliment de declaraţie); J., la
termenele din 27.10.2017 şi, respectiv, 10.11.2017; K., la termenele din 08.12.2017 şi, respectiv, 26.01.2018; M., la
termenul din 09.02.2018; Q., la termenul din 09.03.2018; A., la termenele din 09.03.2018 şi respectiv, 18.05.2018 şi
24.05.2019 (suplimente de declaraţie); B., P. şi reprezentantul legal al inculpatei persoană juridică S.C. R. S.R.L.,
MMMMMMMMMM., la termenul din 18.05.2018; F., la termenele din 15.05.2019 şi, respectiv, 24.05.2019, prin
videoconferinţă la locul de deţinere.
Subsecvent termenului din data de 25.11.2016 şi până la data audierii sale, inculpatul F. (care pe tot parcursul judecăţii
în apel s-a aflat în stare de detenţie în altă cauză), nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi, solicitând de fiecare dată
judecarea cauzei în lipsă, în condiţiile art. 364 alin. (4) C. proc. pen.
La termenul de dezbateri din data de 30.05.2019, inculpatului F. i s-a acordat posibilitatea de a susţine ultimul cuvânt
prin videoconferinţă, la locul de detenţie.
Inculpatul S. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală.
Deşi legal citat, inculpatul I. s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi doar la termenul din 09.03.2018, când a arătat că nu
doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel. La data de 22 martie 2018 prin fax şi poştă, acelaşi inculpat a depus
o cerere de retragere a apelului formulat în cauză (încheierea din 23.03.2018), asupra căreia a revenit ulterior
(încheierea din 18.05.2018).
În condiţiile în care cererea iniţială de retragere a apelului nu a fost formulată de inculpat personal, în faţa instanţei sau
într-o modalitate care să permită verificarea realităţii manifestării sale de voinţă, Înalta Curte a apreciat că nu sunt

aplicabile dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. pen., procedând la analiza pe fond a apelului declarat de acest inculpat.
În cel de-al doilea grad de jurisdicţie, instanţa de apel a încuviinţat administrarea de probe cu înscrisuri pe situaţia de
fapt şi în circumstanţiere, probe testimoniale, constând în audierea martorilor noi: HHHHH., IIIII., KKKKK., GGGGG.,
NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR. (la cererea inculpaţilor C.,
Q., S.C. R. S.R.L. şi D.); RRR., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT. şi UUUUUUUUUU. (la cererea inculpaţilor G., E. şi K.);
OOOO. (la cererea inculpatului K.); VVVVVVVVVV. şi WWWWWWWWWW. (la cererea inculpatului Q.); precum şi
efectuarea unei adrese către Ministerul Transporturilor pentru a se comunica informaţii referitoare la situaţia juridică
actuală a imobilului denumit "Port Izvoarele".
Urmare acestei adrese, Ministerul Transporturilor a transmis la dosar actele direcţiilor sale de specialitate referitoare la
Portul Izvoarele, acte aflate la dosar apel.
Totodată, instanţa de control judiciar a încuviinţat efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a se comunica dacă, pe durata întregii activităţi de urmărire
penală desfăşurate în cauză, a existat o colaborare de orice natură între acest organ şi Serviciul Român de Informaţii şi,
în caz afirmativ, pentru a se comunica în ce s-a concretizat această colaborare, prin indicarea punctuală şi detaliată atât
a actelor de urmărire penală vizate, cât şi a contribuţiei concrete a Serviciului Român de Informaţii la efectuarea
fiecăruia dintre aceste acte, acolo unde este cazul, respingând cererea similară formulată de inculpatul F., de efectuare
a unei adrese către Serviciul Român de Informaţii (încheierea din 15.02.2019).
Răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie se află ataşat la
dosar apel.
Măsurile corespunzătoare acestor dispoziţii au fost dispuse prin încheierile de şedinţă din datele de 24.03.2017,
28.06.2018 şi 15.02.2019, considerentele avute în vedere fiind redate detaliat în cuprinsul acestor încheieri.
Prin încheierea din 28.06.2018, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 179 C. proc. pen., ascultarea nemijlocită a experţilor
EE. şi XXXXXXXXXX., pentru argumentele detaliat prezentate în cuprinsul acesteia.
Proba testimonială încuviinţată a fost administrată la termenele din: 22.06.2018 (martorii RRR., TTTTTTTTTT.,
UUUUUUUUUU. şi SSSSSSSSSS.); 17.09.2018 (martorii OOOO., HHHHH., WWWWWWWWWW. şi VVVVVVVVVV.);
19.10.2018 (martorii IIIII. şi GGGGG.); 28.11.2018 (martorii NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP. şi
KKKKK.); 16.01.2019 (martora QQQQQQQQQQ.); 15.02.2019 (martorul RRRRRRRRRR.).
În şedinţa din 12.10.2018, instanţa de apel a procedat la audierea experţilor EE. şi XXXXXXXXXX..
În exercitarea prerogativelor prevăzute de art. 100 alin. (2)-(4) din C. proc. pen., Înalta Curte a respins, prin încheierea
din 24.03.2017: solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în audierea/reaudirea martorilor: NNNNN. -
formulată de inculpaţii C., Q. şi S.C. R. S.R.L.; YYYYYYYYYY., TTTTTTTTT., VVVVV., ZZZZZZZZZZ.,
AAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFF. şi
GGGGGGGGGGG. - formulată de inculpatul K.; OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., NNNNNNNNN., QQQQQQQQQ.,
SSSSSSSSS., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., ZZZZZZZZZ., YYYYYYYYY., XXXXXXXXX., U., TTTTT., KKK.,
HHHHHHHHH., IIIIIIIII., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., HHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIII. şi
JJJJJJJJJJJ., UUUUU., KKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNN. şi
OOOOOOOOOOO. şi PPPPPPPPPPP. - formulată de inculpatul M.; QQQQQQQQQQQ. - formulată de inculpaţii Q. şi
S.C. R. S.R.L.; solicitarea de efectuare a unor adrese către D.N.A - Serviciul Teritorial Constanţa pentru a se comunica
dacă inculpatul F. a făcut obiectul unor măsuri de supraveghere tehnică în perioada 01.11.2011 - 01.11.2012 şi către
Camera Notarilor Publici Constanţa, pentru a se comunica daca încheierea de rectificare nr. 4877 din 19 octombrie 2012
a notarului public GGGGG. a fost dispusă din oficiu, de către acesta ori la solicitarea vreunei părţi - formulată de
inculpaţii Q. şi S.C. R. S.R.L.; cererea de audiere ca martor a expertului parte XXXXXXXXXX. - formulată de inculpatul
F.; prin încheierea din 28.06.2018, solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în audierea/reaudierea
martorilor: X. - formulată de inculpata C.; RRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUU.,
VVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAA. şi
BBBBBBBBBBBB. - formulate de inculpaţii K. şi M.; prin încheierea din 19.10.2018, cererile de efectuare a unei noi
expertize tehnice judiciare în specialitatea silvicultură, formulate de inculpaţii F., G., J., K. şi M.; prin încheierea din
15.02.2019, cererile de efectuare a unei expertize judiciare financiar-contabile, formulate de inculpaţii F., G., J., K. şi M.;
prin încheierea din 29.03.2019, solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în audierea/reaudirea
martorilor: X. - formulată de inculpatul F. şi însuşită de inculpatul T.; NNNNN. - reiterată de inculpata S.C. R. S.R.L.;
solicitarea de audiere, în calitatea de martor, a avocatului QQQQQ. - formulată de inculpatul F.; cererea de de efectuare

a unei adrese către Consiliul Judeţean Constanţa, pentru a se comunica în ce raporturi se afla cu domnul avocat
QQQQQ., în perioada de referinţă, respectiv dacă a fost sau nu apărător al consiliului judeţean - formulată de inculpata
S.C. R. S.R.L.; cererea de emitere a unei adrese către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici - formulată de
inculpatul H.; cererea prin care inculpatul M. a solicitat să se pună în vedere inculpatului K. să depună la dosarul cauzei
contractul de muncă al inculpatului E. cu S.C. CCCCCCCCCCCC. S.R.L. şi copii conforme cu originalul ale tuturor
documentelor depuse în fotocopie de inculpatul E. la termenul din 16.01.2019; prin încheierea din 29.05.2019, cererea
de audiere a martorilor DDDDDDDDDDDD. şi X., precum şi a contabilului şef a S.C. Domeniul Public şi Privat Judeţean
Constanţa S.R.L. - formulată de inculpatul F..
Prin încheierea din 12.10.2018, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului M. de renunţare la
solicitarea de încuviinţare a administrării probei testimoniale constând în audierea martorilor EEEEEEEEEEEE. şi
SSSSSSSS., iar prin încheierea din 15.02.2019, de poziţia exprimată de inculpata S.C. R. S.R.L, de renunţare la
solicitarea de efectuare a expertizei judiciare financiar-contabile.
În fine, instanţa de control judiciar a respins cererile de administrare a probei cu înscrisuri formulate de inculpaţi, în
limitele şi pentru argumentele prezentate în încheierile din 24.03.2017, 07.04.2017, 15.02.2019, 24.05.2019 şi
29.05.2019.
2. În cursul cercetării judecătoreşti, luând act de faptul că, la data de 9 octombrie 2017, numiţii FFFFFFFFFFFF. şi
GGGGGGGGGGGG. au depus o cerere de ridicare a măsurii sechestrului judiciar instituită prin ordonanţa nr.
215/P/2013 din 3 aprilie 2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra cotei deţinute de inculpatul A. din suprafaţa de
8,5 ha teren arabil situat în parcela nr. 2925/6 a comunei Lipniţa, judeţul Constanţa, înscris în Cartea Funciară a
comunei Lipniţa, judeţul Constanţa, sub nr. 100301, prin încheierea din 27.10.2017, Înalta Curte a dispus citarea
acestora la adresele indicate în cuprinsul cererii aflate la dosar apel, în vederea discutării cererii lor cu respectarea
principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii prevăzute de art. 351 C. proc. pen.
Prin încheierea din 09.03.2018, după dezbaterea acestei solicitări, instanţa de apel a prorogat soluţionarea cererii de
ridicare a sechestrului asigurător formulată de petenţii FFFFFFFFFFFF. şi GGGGGGGGGGGG. până la tranşarea
caracterului litigios al drepturilor asupra imobilului respectiv, dar nu mai târziu de data soluţionării pe fond a apelului,
pentru motivele detaliat redate în cuprinsul încheierii.
3. Luând act de faptul că, începând cu termenul din 10.11.2017, prin menţiunile olografe făcute pe cererile de judecare a
cauzei în lipsă sau prin memoriile olografe ataşate acestora, inculpatul F. a solicitat dispunerea încetării procesului penal
prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale menţionate şi a invocat o serie de nemulţumiri cu privire la judecata în
faţa primei instanţe şi chestiuni vizând incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat hotărârea atacată, prin
încheierile din 09.03.2018 şi 18.05.2018, Înalta Curte a calificat aceste precizări ca fiind motive de apel, punându-le în
discuţie la termenul de dezbatei.
4. Prin încheierea din 29 martie 2019, Înalta Curte, cu titlu preparator, a pus în discuţie, din oficiu, următoarele chestiuni
punctuale: cu privire la inculpaţii G. şi H. - dacă se justifică sau nu reţinerea incidenţei prevederilor art. 48 C. pen.
raportat la presupusa infracţiune de abuz în serviciu pentru care au fost trimişi în judecată, iar referitor la inculpaţii S. şi
T. - dacă se justifică sau nu reţinerea, cu privire la presupusa infracţiune reţinută în sarcina acestora, a prevederile art.
77 lit. a) C. pen., privind circumstanţa agravantă a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, aşa cum a
fost reţinută acuzaţia de către prima instanţă.
Totodată, a luat act de poziţia reprezentantului Ministerului Public care a făcut referire la necesitatea discutării unei
eventuale schimbări a încadrării juridice a faptelor în privinţa inculpaţilor K. şi M., în sensul reţinerii unei infracţiuni unice
prev. de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, iar nu a unui concurs între pretinsele infracţiuni prevăzute de art. 9 lit.
b) şi de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar în privinţa acuzaţiei de spălare de bani, necesitatea discutării, cu ocazia
dezbaterilor asupra fondului, şi a efectelor deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea
dispoziţiilor art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002.
La termenul din 29.05.2019, Înalta Curte a pus în discuţie chestiunile vizând reţinerea incidenţei prevederilor art. 48 C.
pen. raportat la infracţiunea de abuz în serviciu pentru care inculpaţii G. şi H. au fost trimişi în judecată şi oportunitatea
schimbării de încadrare juridică a faptelor de evaziune fiscală prev. de de art. 9 lit. b) şi de art. 9 lit. c) din Legea nr.
241/2005, reţinute în sarcina inculpaţilor K. şi M., în infracţiunea unică prev. de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005,
prealabil concluziilor pe fondul cauzei, toate celelalte critici fiind susţinute în cadrul dezbaterilor.
5. Prin încheierea din data de 10.03.2017, Înalta Curte a admis cererea formulată de apelantul-inculpat F. şi a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Prin

Decizia nr. 202 din 03.04.2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 613 din 17.07.2018) Curtea Constituţională a
respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul-inculpat F..
Prin încheierea din 07.04.2017, Înalta Curte a respins cererea de disjungere a cauzei în privinţa inculpatului H.,
formulată de apărătorul ales al acestuia, constatând lipsa unor motive temeinice, în înţelesul art. 46 C. proc. pen., care
să justifice o astfel de măsură.
Prin încheierea din 16.06.2017, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:
"În interpretarea şi aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., în situaţia funcţionarului public, angajat în cadrul unui Consiliu
Judeţean, în absenţa unor Dispoziţii ale Preşedintelui Consiliului Judeţean emise în temeiul art. 106 alin. (1) din Legea
nr. 215/2001, care ar fi devenit executorii după comunicarea lor, se poate reţine existenţa unor atribuţii de serviciu în
sarcina funcţionarului public, în domeniul reglementat prin Hotărârile Consiliului Judeţean, pentru a căror organizare a
executării şi executare în concret era obligatorie, conform Legii nr. 215/2001, emiterea unei Decizii a Preşedintelui de
Consiliu Judeţean", formulată de apelantul inculpat H..
În fine, prin încheierea din 05.06.2019, instanţa de apel a admis cererea formulată de apelanţii-inculpaţi G., H. şi M. şi a
dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen.
Prin aceeaşi încheiere a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, formulată de apelanţii-inculpaţi A. şi B., precum şi cererea de sesizare a
Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, formulată
de apelantul-inculpat H..
6. Pe durata judecăţii în apel a cauzei, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (4) raportat la art. 493 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen., Înalta Curte a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii preventive dispusă în cauză faţă de inculpata Regia
Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, menţinând succesiv măsura preventivă constând în interzicerea
iniţierii şi respectiv, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare luată faţă de inculpata persoană juridică, prin
încheierile din: 28.10.2016, 25.11.2016, 13.01.2017, 10.03.2017, 07.04.2017, 05.05.2017, 16.06.2017, 10.08.2017,
22.09.2017, 10.11.2017, 08.12.2017, 26.01.2018; 09.03.2018; 04.05.2018; 22.06.2018; 14.08.2018; 17.09.2018;
19.10.2018; 28.11.2018; 16.01.2019; 29.03.2019 şi 24.05.2019
7. Totodată, dată fiind complexitatea cauzei şi necesitatea asigurării unei apărări efective pentru toţi apelanţii inculpaţi,
pe durata judecării cauzei în apel, Înalta Curte a menţinut delegaţiile tuturor apărătorilor desemnaţi din oficiu, chiar dacă
părţile beneficiau de asistenţă juridică din partea apărătorilor aleşi.
******
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate
aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine
următoarele:
I. Cu privire la cererea de repunere a cauzei pe rol şi criticile prin care se tinde la rejudecarea cauzei de către prima
instanţă
Prin cererea formulată la data de 25.06.2019, inculpatul F. a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a se discuta în
contradictoriu efectele deciziei nr. 250 din 16 aprilie 2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la data de
20.06.2019, ulterior închiderii dezbaterilor purtate în prezenta cauză.
Prin decizia anterior evocată, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 377 alin. (4) teza I şi art. 386
alin. (1) C. proc. pen. şi s-a constatat că ele sunt constituţionale în măsura în care instanţa se pronunţă cu privire la
schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează
fondul cauzei (respectiv, printr-o încheiere anterioară judecăţii în fond).
Apelantul inculpat a apreciat că publicarea acestei decizii impune, în principal, reluarea dezbaterilor pentru discutarea în
contradictoriu a încălcării aduse dreptului său la apărare ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor direct prin
sentinţa apelată, iar în subidiar, rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
Analizând susţinerile apelantului, Înalta Curte observă, prioritar, că dispoziţiile art. 395 alin. (1) din C. proc. pen. instituie
o dublă condiţionare pentru repunerea pe rol a cauzei aflată în faza de deliberare, o primă cerinţă vizând aprecierea

instanţei că o anumită împrejurare trebuie lămurită, iar cea de-a doua, constatarea subsecventă că, pentru atingerea
acestei finalităţi, este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor.
În cauza de faţă, niciuna dintre cele două condiţii nu este îndeplinită.
Chiar dacă decizia motivată analizată a fost publicată în Monitorul Oficial ulterior închiderii dezbaterilor în prezenta
cauză, soluţia dispusă a fost cunoscută tuturor participanţilor procesuali şi a făcut obiectul dezbaterilor nemijlocite şi
contradictorii purtate în apel, la datele de 29.05.2019 şi 30.05.2019. Prin urmare, problematica actului procesual prin
care se impune a se schimba încadrarea juridică în cursul judecăţii şi optica instanţei de contencios constituţional sub
acest aspect au fost dezbătute în mod oral şi nemijlocit de către părţi, care au formulat critici explicite sub acest aspect
şi şi-au exercitat, astfel, dreptul la apărare, în cadrul şi limitele specifice judecăţii în apel.
Efectele obligatorii erga omnes pe care decizia evocată le-a dobândit odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial nu
impun, prin urmare, reluarea dezbaterilor cu privire la problematica în discuţie, de vreme ce poziţia şi argumentele
părţilor au fost exprimate deja în faţa instanţei de apel şi urmează a fi evaluate în cele ce succed.
Cu privire la solicitarea inculpatului F. de desfiinţare a sentinţei şi rejudecare a cauzei de către prima instanţă ca urmare
a pronunţării deciziei nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor apelantului, că
adoptarea acestui act de jurisdicţie constituţională nu are semnificaţia nelegalităţii sentinţei apelate, pronunţate anterior,
şi nu impune, aşadar, în mod necondiţionat, rejudecarea cauzei.
Aplicarea în timp a legilor de procedură, în ipoteza în care intervine o succesiune de astfel de legi, este guvernată de
regula tempus regit actum, potrivit căreia legea procesual penală se aplică tuturor actelor efectuate şi măsurilor dispuse
în intervalul în care ea este în vigoare.
Exigenţele acestui principiu fundamental operează atât în ipoteza în care intervin modificări legislative ale unor norme de
drept procesual (caz în care art. 15 alin. (2) din Constituţie instituie o prohibiţie expresă de aplicare retroactivă), cât şi în
ipoteza în care sunt emise acte jurisdicţionale obligatorii, prin care se interpretează dispoziţii legale de această natură.
Indiferent de emitentul lor, actele jurisdicţionale prin care sunt supuse interpretării ori, după caz, sunt sancţionate norme
de procedură produc întotdeauna efecte numai pentru viitor, caracter consacrat expres de legea fundamentală şi în
cazul deciziilor de contencios constituţional (art. 147 alin. (4) din Constituţie).
Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care neconstituţionalitatea (derivată din admiterea unei excepţii invocate în faţa unei
instanţe judecătoreşti) vizează o normă de procedură, toate actele ce urmează a se efectua în cauzele pendinte în care
acea normă este aplicabilă trebuie să se conformeze statuărilor Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din
considerentele deciziei sale.
Actele de procedură realizate, însă, integral anterior deciziei Curţii, în intervalul în care legea s-a bucurat de prezumţia
de constituţionalitate, nu sunt invalidate automat, ca efect direct al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Spre
deosebire de sancţiunea nulităţii care intervine în domeniul restrâns al actelor de procedură, pentru vicii de legalitate
existente la data efectuării acestora şi produce întotdeauna efecte ex tunc într-o cauză dată, neconstituţionalitatea este
o sancţiune de drept constituţional care operează, în schimb, în sfera actelor normative, determină lipsirea de efecte
juridice a dispoziţiei legale de la data constatării neconstituţionalităţii, iar nu de la data intrării ei în vigoare, efectele
producându-se, în virtutea art. 147 alin. (4) din Constituţie, ex nunc în toate cauzele în care acea dispoziţie este
aplicabilă.
În acest sens, Curtea Constituţională însăşi a subliniat, în jurisprudenţa sa, că "(…) o decizie de admitere are efecte
erga omnes şi nu limitate la părţile din proces, cu condiţia aplicării lor pentru viitor. Prin urmare, efectele juridice produse
de dispoziţiile legale anterior constatării neconstituţionalităţii lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp.
Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se
poate vorbi de o ordine de drept" (decizia nr. 998/22.11.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 39/17.01.2013 şi decizia
nr. 1106/22.09.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/04.10.2010, ambele pronunţate de Curtea Constituţională).
În acest context, rezultă că toate actele procesuale prin care instanţele procedează la schimbarea încadrării juridice,
efectuate ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 250/2019, trebuie să se conformeze exigenţelor subliniate în
hotărârea instanţei de contencios constituţional.
Hotărârile pronunţate, însă, anterior acestui moment, cum este şi cazul celei atacate în speţă, trebuie cenzurate prin
raportare la cerinţele art. 386 C. proc. pen. în forma în vigoare la data pronunţării lor şi cu luarea în considerare a tuturor
exigenţelor dreptului la apărare al părţilor.

Or, în cauza de faţă, sentinţa apelată a fost pronunţată la data de 29.07.2016, mult anterior adoptării deciziei nr.
250/2019. Inculpatul F. nu a invocat eventuale încălcări ale prevederilor art. 386 C. proc. pen. sub aspectul punerii
prealabile în discuţia părţilor a noii încadrări juridice ori al asigurării posibilităţii de a-şi pregăti apărarea şi nici vătămări
ale dreptului său la apărare ca efect al dispoziţiei de schimbare a încadrării juridice supuse analizei.
Aserţiunea inculpatului, referitoare la imposibilitatea de a propune probe şi a formula apărări în raport de noua încadrare
juridică, are un caracter eminamente formal, apelantul cunoscând, prin intermediul apărătorului ales, noua încadrare
juridică pusă în discuţie de către prima instanţă şi având posibilitatea efectivă de a formula apărări sub acest aspect,
anterior finalizării cercetării judecătoreşti şi purtării dezbaterilor asupra fondului cauzei.
În condiţiile în care, în privinţa sa, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din 6 infracţiuni de abuz în
serviciu în 3 infracţiuni similare, fără a antrena, astfel, minime modificări ale structurii juridice a acuzaţiei şi creând,
dimpotrivă, o situaţie juridică mai favorabilă inculpatului, instanţa de apel nu decelează nici ea, din oficiu, în ce au
constat eventualele vătămări aduse intereselor procesuale ale inculpatului şi nici argumentele pentru care, în acord cu
cerinţele art. 282 alin. (1) C. proc. pen., rejudecarea cauzei ar constitui unica modalitate de înlăturare a acestora.
Apelantul-inculpat a avut, de altfel, oportunitatea de a formula, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, critici de legalitate
sub toate aspectele, inclusiv cel al corectei calificări juridice a faptelor, limitându-se, însă, la a invoca, preponderent,
aspecte de netemeinicie, ce vor fi analizate în cele ce succed.
Cu privire la pretinsa necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, invocată în motivele de apel formulate de
inculpaţii H., A. şi B., Înalta Curte constată că problematica instanţei competente teritorial să judece în fond prezenta
cauză a fost tranşată, în mod explicit, în camera preliminară, prin încheierea din data de 13.01.2015 a Curţii de Apel
Bucureşti, secţia I penală, definitivă. În considerentele acestei încheieri, s-a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu
reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B. a produs consecinţe patrimoniale în dauna Statului Român, ceea ce atrage
competenţa teritorială a instanţei competente material din municipiul Bucureşti şi, în absenţa sesizării simultane a altor
instanţe, face inaplicabilă ordinea de preferinţă instituită de art. 41 alin. (1) C. proc. pen.
Caracterul definitiv al încheierii judecătorului de cameră preliminară exclude repunerea în discuţie a acestei problematici
în apel, deoarece, contrar susţinerilor inculpatului H., dispoziţiile art. 408 alin. (3) C. proc. pen. legitimează considerarea
apelului declarat împotriva sentinţei ca fiind făcut şi împotriva încheierilor, dar numai în măsura în care încheierile
criticate au fost pronunţate de către instanţa de judecată, în exercitarea funcţiei judiciare prevăzute de art. 3 alin. (1) lit.
d) C. proc. pen.
În ipoteza în care dispoziţia criticată a fost luată şi cenzurată în etapa filtru a camerei preliminare şi ea nu antrenează,
eventual, sancţiunea nulităţii absolute, ci numai a nulităţii relative (cum este cazul regulilor de competenţă teritorială
invocate în speţă), ea nu poate fi recenzurată de către instanţa de apel.
Susţinerile privind pretinsa incompatibilitate a judecătorului care a soluţionat cauza în primă instanţă nu relevă
nelegalitatea hotărârii pronunţate şi nu impun rejudecarea cauzei.
Sub un prim aspect, contrar aprecierii inculpatului F., Înalta Curte reţine că, de principiu, problematica incompatibilităţii
unui judecător ridică o chestiune distinctă de cea a compunerii completului de judecată, în sensul art. 281 alin. (1) lit. a)
C. proc. pen.. Suspiciunile de lipsă de imparţialitate exprimate la adresa unui magistrat impun analizarea lor de către un
alt judecător, în procedura expres prevăzută de art. 68 C. proc. pen., dar nu afectează, prin ele însele, legalitatea
compunerii completului de judecată, o atare consecinţă putând interveni numai subsecvent constatării incompatibilităţii,
în condiţiile legii.
În cauza de faţă, împotriva judecătorului învestit cu judecarea cauzei în fond au fost formulate cereri de recuzare atât de
către inculpatul F., cât şi de inculpaţii A. şi B.. Cea dintâi solicitare, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 64 lit. f) C.
proc. pen. şi în fapt pe modalitatea "sui generis" de luare a unei declaraţii, a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea
din 02.06.2016. Cea de-a doua solicitare, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 64 lit. e) C. proc. pen. şi în fapt pe
pretinsa incompatibilitate a judecătorului de cameră preliminară de a exercita şi funcţia de judecată în aceeaşi cauză, a
fost, de asemenea, respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 03.06.2015, luându-se act de o atare
împrejurare şi prin încheierea din data de 04.06.2015.
Ambele încheieri de constatare a inadmisibilităţii cererilor de recuzare au fost pronunţate, însă, de chiar judecătorul
recuzat, în condiţiile prevăzute de art. 67 alin. (5) C. proc. pen., iar nu de un alt complet de judecată, în procedura
prevăzută de art. 68 C. proc. pen. şi în condiţii de natură a conferi acestor încheieri caracter definitiv, potrivit alin. (7) al
acestui ultim text de lege.

În acest context, raportându-se la dispoziţiile art. 408 alin. (3) C. proc. pen. şi apreciind necesar să cenzureze în mod
efectiv susţinerile apelanţilor inculpaţi cu privire la imparţialitatea judecătorului învestit în fond, astfel cum au fost ele
formulate în încheierile anterior menţionate, Înalta Curte consideră că elementele factuale invocate de inculpaţi nu
atrăgeau incidenţa cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 64 lit. e), f) C. proc. pen.
Evaluarea şi sancţionarea conduitei procesuale manifestate de inculpatul F. cu ocazia prezentării sale în faţa primei
instanţe reprezintă expresia exercitării unor prerogative legale ale judecătorului care prezidează completul, prevăzute de
art. 357 şi art. 359 C. proc. pen.. cumulat acestora, nu rezultă alte elemente care să evidenţieze, distinct de aspectul
sancţionator al măsurilor dispuse la data de 02.06.2016, şi existenţa unor idei preconcepute sau a unei atitudini
părtinitoare a judecatorului faţă de persoana inculpatului.
În mod asemănător, judecarea fondului cauzei de către magistratul care exercitase şi funcţia de judecător de cameră
preliminară nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 64 lit. e) C. proc. pen. (care instituie incompatibilitatea
judecătorului care a acţionat, în aceeaşi cauză, în calitate de procuror) sau de art. 64 lit. f) C. proc. pen. (sub acest ultim
aspect, fiind relevante, în mod particular, considerentele expuse în decizia nr. 663/11.11.2014 a Curţii Constituţionale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 52/22.01.2015, la care Înalta Curte face trimitere).
Aceeaşi concluzie rezultă şi în privinţa aspectelor noi, intervenite după pronunţarea sentinţei penale, invocate de
inculpatul F. şi tangenţial, de cei doi coinculpaţi, referitoare la conduita magistratului judecător sesizat în fond.
Analiza imparţialităţii judecătorului, atât sub aspectul obiectiv, cât şi cel subiectiv al demersului, relevă inexistenţa, pe
durata procesului de faţă, a unor fapte care să pună la îndoială lipsa de părtinire a magistratului ori să evidenţieze o
eventuală ostilitate sau prejudecată a acestuia faţă de persoana apelanţilor. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, viziunea inculpatului sub acest aspect prezintă importanţă, dar nu joacă un rol decisiv,
esenţial fiind a se stabili dacă temerile sale pot fi justificate în mod obiectiv (mutatis mutandis, "Ferrantelli şi Santangelo
împotriva Italiei", 19874/92, hotărârea din 07.08.1996, "Buscemi împotriva Italiei", 29569/95, hotărârea din 16.09.1999).
Elementele factuale invocate de apelantul inculpat ca justificări ale suspiciunilor sale privind parţialitatea judecătorului
fondului vizează conduita pretins avută de acesta din urmă cu ocazia utilizării contului propriu pe aplicaţia LLLLLLLLLL.,
anterior, dar şi ulterior pronunţării sentinţei apelate.
Înalta Curte apreciază că utilizarea butonului "like" al acestei aplicaţii, în legătură cu articole sau opinii negative
exprimate de alte persoane cu privire la formaţiunea politică din care face parte apelantul inculpat, pune în discuţie
măsura în care magistratul şi-a manifestat, astfel, propriile convingeri politice şi, implicit, a respectat obligaţia sa de
rezervă, mai ales sub aspectul abţinerii de la exprimarea publică a unor atare opinii. Aceste împrejurări au fost invocate
de către apelant în cuprinsul sesizării disciplinare formulate împotriva judecătorului fondului, la o dată neprecizată
(plasată, însă, în intervalul în care cauza s-a aflat în apel) şi urmează a fi cenzurate de către organismele abilitate.
Din perspectiva strictă a analizei aparenţei de imparţialitate a judecătorului şi fără a se substitui organului disciplinar
competent, Înalta Curte observă că, exceptând un singur articol în care numele inculpatului a fost indicat, toate celelalte
articole sau opinii menţionate de apelant, şi la care se pretinde că judecătorul ar fi acţionat butonul "like", vizează
formaţiunea politică, lideri ai acesteia sau ai altor partide politice.
Deşi sunt neclare circumstanţele în care inculpatul a optat pentru a devoala activitatea judecătorului pe LLLLLLLLLL.
abia ulterior anului 2017, iar nu cu ocazia judecăţii cauzei în fond, instanţa de apel apreciază că elementele factuale
invocate nu demonstrează, eo ipso, preexistenţa unor idei preconcepute sau a unei atitudini părtinitoare faţă de însuşi
persoana inculpatului, la momentul derulării procedurii judiciare.
Aprobarea, pe aplicaţia LLLLLLLLLL., a unor opinii critice exprimate la adresa unei formaţiuni politice nu echivalează cu
existenţa părtinirii judecătorului în privinţa unui inculpat anume, chiar membru al respectivei formaţiuni. Aceasta
deoarece, la nivelul percepţiei unui observator independent, o atare conduită ridică, în mod esenţial, problema
poziţionării magistratului faţă de opinii sau idei cu substrat politic, fără a devoala, însă, existenţa unor eventuale
prejudecăţi la adresa unei persoane determinate.
Invocarea, în susţinerea pretinsei sale părtiniri, şi a măsurilor luate sau a dispoziţiilor date de judecător în primă instanţă,
se relevă ca un demers pro causa, de vreme ce apărarea nu a invocat aceste împrejurări la momentul ivirii lor, în cursul
cercetării judecătoreşti în fond, şi nici nu a valorificat pretinsele suspiciunui existente la adresa magistratului prin
formularea unei eventuale cereri de recuzare întemeiate pe acest argument, deşi o parte însemnată a activităţii pe
LLLLLLLLLL. criticate se realizase anterior pronunţării hotărârii apelate.

Considerentele regăsite în cuprinsul sentinţei, referitoare la motivaţia inculpatului F. pentru comiterea faptelor deduse
judecăţii ori durata pedepsei aplicate, reflectă aprecierea judecătorului cu privire la aspecte asupra cărora el era ţinut a
se pronunţa, a cărei temeinicie urmează a fi cenzurată de către instanţa de apel. Caracterizarea acestor considerente ca
fiind de natură a demonstra, prin ele însele, "prejudecăţile politice" ale judecătorului reflectă, însă, un simplu punct de
vedere al apelantului inculpat, pregnant subiectiv şi neconfirmat de un minimum de elemente factuale din care să rezulte
în mod rezonabil că, pe durata procedurii, judecătorul fondului ar fi acţionat sub imperiul unor prejudecăţi în privinţa sa,
de natură a pune în discuţie imparţialitatea sa subiectivă.
În fine, criticile aduse modului de desfăşurare a cercetării judecătoreşti în primă instanţă prin raportare la exigenţele art.
6 din Convenţia europeană a drepturilor omului ori modalităţii de redactare a hotărârii apelate - critici regăsite în motivele
scrise de apel ale inculpaţilor J., T., H., P., K., A. şi B. şi susţinute parţial şi în dezbateri - sunt neîntemeiate.
Înalta Curte constată că hotărârea apelată cuprinde o expunere suficient de detaliată a motivelor care au stat la baza
soluţiei dispuse, precum şi o analiză coroborată a tuturor probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii
penale ori a celor care au fost înlăturate, conform dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen.
Împrejurarea că instanţa de fond nu a răspuns, punctual, fiecărui argument de fapt ori de drept invocat de către apelanţii
inculpaţi nu determină, în mod automat, desfiinţarea sentinţei, ci implică o prealabilă evaluare a măsurii în care această
instanţă a analizat, în mod real şi efectiv, toate chestiunile esenţiale circumscrise obiectului judecăţii.
O atare evaluare este concordantă cu principiile ce se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,
care a stabilit că, dacă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, implică, în special,
obligaţia instanţei de a proceda la o analiză efectivă a argumentelor şi a propunerilor de probe ale părţilor, el nu poate fi,
totuşi, înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument. Dimensiunea acestei obligaţii poate
să varieze în funcţie de natura hotărârii. În plus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu şi-
a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real
chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii si să nu se fi mulţumit cu a aproba pur si simplu concluziile unei
instanţe inferioare (hotărârea Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47287/99, CEDO 2004-I, hotărârea Van de Hurk
împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994 şi hotărârea Jahnke si Lenoble impotriva Frantei, dec. nr. 40.490/98, CEDO 2000-
IX).
Or, prin raportare la aceste exigenţe, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel reflectă o evaluare completă a
ansamblului chestiunilor de fapt şi de drept relevante pentru lămurirea aspectelor esenţiale ale cauzei.
În plus, căile de atac ordinare promovate în speţă au caracter integral devolutiv, potrivit art. 417 C. proc. pen., ceea ce
înseamnă că instanţa supremă este abilitată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, să dea o nouă
apreciere probelor sau să administreze probe noi, să cenzureze toate statuările în fapt şi în drept ale primei instanţe,
suplinindu-le după caz, atunci când sunt incomplete, echivoce sau incorecte.
În considerarea acestei trăsături a apelurilor declarate, instanţa de apel a încuviinţat şi administrat în speţă, în cel de-al
doilea grad de jurisdicţie, un probatoriu amplu şi divers, menit a permite atât exercitarea deplină a dreptului la apărare al
tuturor inculpaţilor, cât şi analiza efectivă a criticilor sau apărărilor acestora, probatoriu pe care îl va avea în vedere la
soluţionarea completă a cauzei, în scopul asigurării echităţii procedurii, în ansamblul său.
În acest context, nu rezultă aspecte de nelegalitate care să impună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă,
drepturile şi garanţiile procesuale de care beneficiază apelanţii inculpaţi fiind asigurate şi valorificate prin parcurgerea
efectivă a celui de-al doilea grad de jurisdicţie.
II. Cu privire la criticile formulate sub aspectul acuzaţiei de efectuare a unor plăţi nelegale pentru închirierea de
autoturisme
Analiza aspectelor factuale
Ansamblul circumstanţelor faptice în care au fost comise infracţiunile ce fac obiectul acestui segment al acuzaţiilor a fost
reţinut corect de către instanţa de fond, care a evaluat temeinic probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală,
cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti şi a reţinut o situaţie de fapt pe deplin concordantă cu elementele ce rezultă
din acest probatoriu.
În virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta
Curte constată temeinice statuările primei instanţe, referitoare la circumstanţele în care inculpaţii F., C., S. şi T., în
exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea şi executarea actelor adiţionale la contractul nr. x/02.12.2004,

şi-au îndeplinit cu încălcarea legii îndatoririle de serviciu (în cazul primilor doi inculpaţi), respectiv, au spijinit activitatea
infracţională (în cazul ultimilor doi inculpaţi menţionaţi).
Ansamblul înscrisurilor administrate în cauză, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 24.03.2014,
probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv de către instanţa de apel, demonstrează,
cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că în perioada începutul anului 2010 - sfârşitul
anului 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin.
(1) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap.
I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ, precum şi art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009,
a aprobat efectuarea în perioada menţionată, în mod nelegal, de plăţi către S.C Domeniul Public şi Privat Judeţean
S.R.L, în cuantum total de 1.650.925,04 RON, reprezentând contravaloarea închirierii a 11 autoturisme, în baza actelor
adiţionale nr. x/23.12.2009, nr. y/28.12.2010 şi nr. 9/30.12.2011 la contractul de prestări servicii privind transportul cu
autoturisme, înregistrat la Consiliul Judeţean Constanţa sub nr. x/02.12.2004.
În perioada 30.12.2011- sfârşitul anului 2012, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare
din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute,
inculpata C., încălcând dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate
la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ şi art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009, a
aprobat efectuarea în anul 2012, în mod nelegal, de plăţi către S.C Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanţa, în
cuantum total de 488.377,03 RON, reprezentând contravaloarea închirierii a 11 autoturisme, în baza actului adiţional nr.
x/30.12.2011 la contractul de prestări servicii privind transportul cu autoturisme înregistrat la Consiliul Judeţean sub nr.
x/02.12.2004.
La data de 23.12.2009, în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean
Constanţa, inculpatul S. a semnat actul adiţional nr. x/23.12.2009 la contractul nr. x/02.12.2004 şi a sprijinit, în această
modalitate, efectuarea în anul 2010, în baza acestui act adiţional, a unor plăţi în valoare totală de 682.347,74 RON către
S.C Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L., cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate supra.
La data de 28.12.2010, în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean
Constanţa, inculpatul T. a semnat actul adiţional nr. x/28.12.2010 la contractul nr. x/02.12.2004 şi a sprijinit, în această
modalitate, efectuarea în anul 2011, în baza acestui act adiţional, a unor plăţi în valoare totală de 480.200,27 RON către
S.C Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L., cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate supra.
Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care reflectă o interpretare corectă a probatoriului, Înalta
Curte apreciază superfluă o reiterare detaliată a tuturor împrejurărilor factuale în care s-au derulat activităţile ilicite
deduse judecăţii. Prin urmare, va expune propria sa analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept
care interesează din perspectiva cenzurării explicite a tuturor criticilor formulate în apel.
Astfel, constată că premisa factuală a acestui segment al acuzaţiilor o reprezintă prelungirea anuală, prin cele trei acte
adiţionale anterior menţionate, a unui contract care, deşi formal intitulat contract de prestări servicii privind transportul de
persoane cu autoturisme, avea, în realitate, natura juridică a unui contract de închiriere de autoturisme, a cărui încheiere
era interzisă autorităţilor publice, în perioada de referinţă, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G nr. 34/2009 cu privire la
rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar fiscale.
Adoptat în considerarea necesităţii reducerii cheltuielilor bugetare şi păstrarii echilibrelor bugetare, actul normativ
antereferit instituia, în cuprinsul art. 24 alin. (1) lit. a), o) interdicţie expresă pentru autorităţile şi instituţiile publice de a
achiziţiona, prelua în leasing sau închiria, printre altele, şi autoturisme, astfel cum sunt definite la art. 1 alin. (3) din
O.U.G nr. 195/2002, cu excepţia cazurilor limitativ prevăzute de art. 24 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă.
Totodată, O.G nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi
instituţiile publice, în forma în vigoare în perioada 2010-2012, prevedea, în cuprinsul art. 5 alin. (1) şi (1)1că "(1)
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice din subordinea
acestora aplică normativele de cheltuieli pentru dotarea cu autoturisme şi pentru consumul de carburanţi, prevăzute în
anexa nr. 3, cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate. (1^1) Normativele de cheltuieli pentru dotarea cu
autoturisme se aplică şi consiliilor locale şi consiliilor judeţene".
În anexa 3 a actului normativ se prevedea, pentru consiliile judeţene, o limită maximă de 6 autoturisme şi, începând cu
data de 24.06.2010, o limită maximă pentru consumul lunar de carburant de 150 litri/lună/vehicul.

Analiza probatoriului administrat confirmă statuările primei instanţe sub aspectul naturii reale a contractului din data de
02.12.2004, prelungit prin cele trei acte adiţionale supuse analizei.
Conform clauzelor contractuale, obiectul acestui contract era "asigurarea serviciului de transport de persoane cu
autoturisme, destinate folosinţei în interes public de către beneficiarul Consiliul Judeţean, în vederea desfăşurării
activităţilor de control, urmărire, deplasări în interes public a personalului din conducerea Consiliului Judeţean
Constanţa". Prestatorul S.C Domeniul Public şi Privat Judeţean S.R.L (S.C DPPJ S.R.L) - societate comercială de
interes public judeţean, având ca unic asociat Consiliul Judeţean Constanţa - urma să pună la dispoziţia beneficiarului
un număr de 11 autoturisme, la un preţ contractual de 338.732.040 ROL/lună fără TVA.
Conform clauzei contractuale inserate la art. 2.3, în preţul contractului erau incluse următoarele servicii: consumul de
combustibil pe lună (250 litri de motorină/lună pe autoturism şi 250 litri de benzină/lună pe autoturism), întreţinerea
curentă a autovehiculului, asigurarea auto obligatorie şi CASCO. Plata contravalorii serviciilor prestate urma a se
efectua în termen de 15 zile de la data înregistrării la sediul beneficiarului a facturii emise de prestator, pe baza
procesului-verbal de recepţie şi a situaţiei de plată, situaţiile de plată urmând a fi însoţite în mod obligatoriu de copii ale
foilor de parcurs însuşite şi de către beneficiar (art. 3.1 din contract).
În capitolul VI al contractului, intitulat "Recepţia prestaţiei", la art. 6.1 s-a prevăzut că:
"Recepţia serviciilor se va face de către reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa, pe baza procesului-verbal de
recepţie semnat de reprezentanţii părţilor contractante". Durata contractului a fost stabilită iniţial la 4 ani, cu posibilitatea
prelungirii prin act adiţional.
Prin actele adiţionale nr. x/23.12.2009, y/28.12.2010 şi 9/30.12.2011, toate aprobate de inculpatul F. în calitate de
preşedinte al Consiliului Judeţean şi ordonator principal de credite, a intervenit prelungirea succesivă a duratei
contractuale până la datele de 31.12.2010, 31.12.2011 şi respectiv, 31.12.2012, precum şi modificarea preţurilor
contractuale la nivelul sumelor de 45.761,10 RON/lună plus TVA de 8.694,61 RON/lună (anul 2010), 39.821,48
RON/lună plus TVA de 9.557,15 RON/lună (anul 2011), 38.219,29 RON/lună plus TVA de 9.172,63 RON/lună (anul
2012).
În executarea contractului astfel modificat prin cele trei acte adiţionale prestatorul S.C DPPJ S.R.L Constanţa a emis un
număr de 33 de facturi cu explicaţia "prestări servicii închiriere maşini", toate înregistrate în contul 612.01 "Cheltuieli cu
chiriile", în baza cărora Consiliul Judeţean Constanţa a efectuat plăţi în valoare totală de 1.650.925,04 RON.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultă neîndoielnic că, în cuprinsul facturilor emise în anul 2012, singura
explicaţie privind denumirea serviciilor prestate a fost "prestări servicii închiriere maşini", fără a se furniza, în condiţiile
legii, informaţii cu privire la documentele eventual emise în legătură cu factura, cum ar fi situaţii de plată, foi de parcurs.
Nu au fost identificate, de asemenea, nici procese-verbale de recepţie semnate de reprezentanţii părţilor contractante,
deşi conform clauzelor contractuale, plăţile urmau a fi efectuate numai în baza acestor procese-verbale, însuşite de
Consiliul Judeţean Constanţa, şi a situaţiilor de plată însoţite de copii ale foilor de parcurs.
Efectuarea plăţilor exclusiv în baza facturilor emise de prestator, în absenţa oricăror altor documente justificative care să
ateste realitatea prestării unor servicii de transport auto şi întinderea/conţinutul acestora din urmă, menţiunile explicite
existente în facturile emise de prestator (care fac referire la servicii de închiriere autoturisme), faptul obiectiv al
înregistrării cheltuielilor aferente contractului în contul "Cheltuieli cu chiriile" demonstrează că, în pofida denumirii
formale a contractului modificat prin cele trei acte adiţionale, operaţiunile derulate în baza acestuia au avut, în realitate,
natura juridică a unor operaţiuni de închiriere autoturisme, facturate de prestator şi achitate de beneficiar ca atare.
Astfel de operaţiuni de închiriere autoturisme erau, în perioada 2010-2012, strict prohibite de art. 24 alin. (1) lit. a) din
O.U.G nr. 34/2009, opţiunea inculpaţilor de a ignora exigenţele legii sub acest aspect plasând conduita lor în sfera
nesocotirii unor atribuţii de serviciu, cu rezultatul prejudicierii autorităţii administrative judeţene.
În plus, informaţiile transmise în faza de urmărire penală de Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa confirmă deţinerea
de către Consiliul Judeţean Constanţa, în acea perioadă, a unui număr de 42 de autovehicule înmatriculate pe numele
acestei autorităţi, din care 26 erau autoturisme . În acest context, suplimentarea parcului auto aparţinând Consiliului
Judeţean Constanţa prin închirierea altor 11 autoturisme era contrară şi prevederilor O.G nr. 80/2001 privind normativele
de cheltuieli aplicabile consiliilor judeţene în ceea ce priveşte dotarea acestora cu autoturisme.
Rezultatul încheierii celor trei acte adiţionale şi prelungirii, în condiţiile descrise, a contractului nr. x/2004, a fost acela al
efectuării unor cheltuieli expres prohibite de lege, diminuându-se, astfel, în mod nelegal, rezultatele patrimoniale pentru

exerciţiile financiare aferente perioadei 2010-2012.
Criticile inculpatului F. cu privire la acest segment al acuzaţiilor sunt neîntemeiate.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apelantului inculpat, că actul de sesizare a instanţei nu a
limitat, în speţă, obiectul acuzaţiei la efectuarea plăţilor în baza celor trei acte adiţionale doar cu încălcarea dispoziţiilor
art. 5 alin. (1) din O.G nr. 80/2001 rap. la cap. 1 lit. B) pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ.
Inculpatului i s-a imputat, în mod explicit, şi încălcarea prevederilor art. 24 din O.U.G nr. 34/2009, împrejurare ce rezultă
cu evidenţă atât din prezentarea aspectelor factuale în cuprinsul rechizitoriului (capitolul "În fapt", pct. 1.1), cât şi din
examinarea analizei elementelor de conţinut constitutiv al infracţiunii, regăsită la capitolul "În drept" al rechizitoriului.
Procurorul a reţinut în mod expres că interdicţia legală impusă instituţiilor publice, de a închiria autoturisme pe fondul
constrângerilor bugetare impuse începând cu anul 2009 a constituit una din cauzele nelegalităţii prelungirii contractului
nr. x/2004 prin cele trei acte adiţionale şi, implicit, a efectuării plăţilor aferente, în intervalul 2010-2012.
Neindicarea expresă, în descrierea succintă a faptei la capitolul "În drept" al rechizitoriului, a dispoziţiilor O.U.G nr.
34/2009 printre cele încălcate nu are semnificaţia atribuită de apelantul-inculpat, şi anume aceea a nereţinerii acestor
dispoziţii în sarcina sa, de către procuror, de vreme ce, pe de o parte, atât obligaţiile pe care le instituia acest act
normativ în sarcina consiliilor judeţene, cât şi modul în care ele au fost nesocotite în speţă au fost prezentate detaliat în
expunerea actului procedural.
Or, conţinutul factual complet al unei acuzaţii penale trebuie decelat în urma examinării întregului act de sesizare a
instanţei, şi nu doar în contextul izolat al capitolului rezervat prezentării încadrării juridice, în care, ca regulă generală,
sunt descrise sintetic numai elementele esenţiale de conţinut ale unei infracţiuni.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că rechizitoriul a fost întocmit, în speţă, la data de 11.11.2014, anterior
adoptării şi publicării în Monitorul Oficial, la data de 08.07.2016, a deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale,
prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 C. pen. din 1969 şi art. 297 alin. (1) C. pen.,
constatându-se că aceste prevederi sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod
defectuos" din cuprinsul lor se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Rezultă, astfel, cu evidenţă raţiunile pentru care, în mod obiectiv, la redactarea rechizitoriului întocmit în speţă cu
aproximativ 2 ani anterior deciziei Curţii Constituţionale, nu puteau fi avute în vedere toate exigenţele subliniate de
instanţa de contencios constituţional în paragrafele 64, 65 ale deciziei sale, referitoare, inter alia, la principiul legalităţii
incriminării şi necesitatea ca, în considerarea acestui principiu, relevanţa penală a îndeplinirii sau neîndeplinirii unui act
de către un funcţionar public să se raporteze la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege.
O atare constatate este valabilă, de altfel, cu privire la toate acuzaţiile de abuz în serviciu formulate în speţă, ale căror
elemente de conţinut obiectiv au fost reţinute, inclusiv de către instanţa de apel, prin raportare strictă la atribuţiile de
serviciu şi cerinţele legale aplicabile actelor de serviciu efectuate de inculpaţi, astfel cum au fost descrise explicit în
rechizitoriu şi în sentinţa apelată.
Identificarea sau, după caz, clarificarea, prin prezenta decizie, a tuturor prevederilor legale aplicabile acestor atribuţii sau
acte nu are semnificaţia extinderii obiectului factual al acuzaţiilor, aşa cum neîntemeiat a susţinut apelantul, ci numai
aceea a prezentării întregului cadru juridic pertinent pentru activităţile ilicite descrise în rechizitoriu, astfel încât să se
asigure o corespondenţă deplină între acestea din urmă şi legislaţia primară care guvernează efectuarea lor.
De altfel, în ceea ce priveşte acuzaţia adusă în speţă inculpatului F., este neîndoielnic că ea a fost structurată pe
îndeplinirea actelor de efectuare a plăţilor (mai exact de aprobare a ordonanţărilor de plată), în baza celor trei acte
adiţionale prin care s-a prelungit contractul nr. x/2004, cu încălcarea atribuţiilor prevăzute de art. 22 alin. (1) şi art. 23
alin. (1) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, raportate la art. 5 alin. (1) din O.U.G nr. 80/2001
raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ, precum şi art. 24 alin. (1) lit. a) din
O.U.G nr. 34/2009, norme expres indicate în partea expozitivă a rechizitoriului.
Susţinerea aceluiaşi apelant privind lipsa unui fundament juridic al recalificării contractului nr. x/2004 din "contract de
prestări servicii de transport persoane cu autoturisme" în "contract de închiriere" este neîntemeiată, atât hotărârea
apelată, cât şi prezenta decizie detaliind argumentele factuale care au stat la baza concluziei că acest contract a avut, în
realitate, natura juridică a unui contract de închiriere, iar nu de prestări servicii.
Faptul că operaţiunile desfăşurate în executarea contractului în intervalul 2004-2009, anterior încheierii celor trei acte

adiţionale analizate în speţă, nu au fost circumscrise obiectului acuzaţiilor, nu este consecinţa unei opţiuni discreţionare
a organelor judiciare, astfel cum a susţinut apelantul-inculpat. Dimpotrivă, limitarea acuzaţiei la perioada 2010-2012 s-a
grefat tocmai pe aspectele de nelegalitate ce au caracterizat executarea contractului în această ultimă perioadă
determinată şi care decurgeau tocmai din intrarea în vigoare a interdicţiilor şi restricţiilor bugetare impuse de O.U.G nr.
34/2009 (publicată în M.Of. nr. 249 din 14.04.2009).
Pe cale de consecinţă, fiind supus unui regim normativ mai puţin restrictiv, modul de derulare a contractului anterior
anului 2010 nu are o relevanţă deosebită în speţă nici sub aspect subiectiv, inculpatul F. neputându-se prevala de
modalitatea în care se executase acest contract anterior primei sale prelungiri incriminate, în decembrie 2009, în scopul
de a justifica încălcarea flagrantă ulterioară a unui act normativ adoptat abia în aprilie 2009 şi incident numai în privinţa
actelor adiţionale ulterioare, analizate în speţă.
Împrejurarea că declaraţiile coinculpaţilor cărora li se impută participaţia la această faptă penală ar susţine caracterul
pretins legal al operaţiunilor desfăşurate în executarea contractului nr. x/2004 este irelevantă în contextul probatoriului
cu înscrisuri administrat. Aşa cum s-a subliniat în precedent, ansamblul acestui probatoriu demonstrează că plăţile
efectuate în baza contractului, în perioada de referinţă 2010-2012, au avut ca unică justificare facturile emise de S.C
DPPJ S.R.L, în care se menţiona explicit că obiectul operaţiunilor era acela de prestare servicii închiriere autoturisme.
Or, deşi reprezentau documente justificative pentru înscrierea în contabilitate a operaţiunilor pe care le atestau (conform
cap. A pct. 1, 9 alin. (2) din Ordinul nr. 3512/27.11.2008 privind documentele financiar contabile), aceste facturi nu au
avut la bază şi documentele obligatorii care ar fi permis verificarea realităţii pretinselor servicii prestate, a sumei datorate
şi, implicit, lichidarea cheltuielilor, astfel cum erau prevăzute aceste documente, ca regulă generală, în cuprinsul
Ordinului nr. 1792/24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi
plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale (în
forma în vigoare începând cu data de 28.01.2010).
Potrivit normelor inserate în cap. 2 al Anexei 1 a acest ultim act normativ, determinarea sau verificarea existenţei sumei
datorate creditorului se efectuează de persoana împuternicită de ordonatorul de credite, pe baza datelor înscrise în
factură şi în documentele întocmite de comisia de recepţie constituită potrivit legii (proces-verbal de recepţie).
Obligativitatea existenţei acestui ultim înscris era, de altfel, prevăzută şi în cuprinsul contractului iniţial nr. x/2004, fără ca
el să se fi întocmit în realitate şi să fi însoţit vreuna din facturile emise în perioada 2010-2012.
Neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de legislaţia secundară, detaliate în cele ce preced, demonstrează că, deşi intitulat
contract de prestări servicii, în perioada 2010-2012 ce face obiectul judecăţii, natura sa juridică a fost, în realitate, aceea
a unui contract de închiriere, interzis expres de legislaţia primară care impunea, începând cu anul 2009, o serie de
restricţii bugetare.
Din această perspectivă, ordonanţarea şi efectuarea plăţilor cu încălcarea art. 24 din O.U.G nr. 34/2009 probează că
inculpatul F. şi-a exercitat cu încălcarea legii atribuţiile specifice funcţiei de ordonator principal de credite, prevăzute de
art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, respectiv, de a aproba efectuarea cheltuielilor bugetare în
strictă conformitate cu toate dispoziţiile legale pertinente, indiferent de sediul materiei.
Susţinerea apelantului inculpat privind inexistenţa unui prejudiciu este lipsită de bază factuală.
În condiţiile în care acte normative primare interziceau în mod expres, începând din anul 2009, închirierea de
autoturisme de către autorităţile publice şi, concomitent, limitau numărul maxim de astfel de vehicule utilizabile de către
aceste autorităţi, realizarea unor operaţiuni de închiriere de facto a unui număr de 11 autoturisme era de natură a eluda
restricţiile bugetare impuse sub acest aspect şi a determina, în final, efectuarea de cheltuieli pentru operaţiuni calificate
ab initio de către legiuitor ca nefiind oportune sau necesare pentru buna desfăşurare a activităţii autorităţilor
administraţiei publice.
Or, în contextul exigenţelor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (în forma în vigoare în perioada de referinţă) în
exercitarea funcţiei publice, preşedintele consiliului judeţean asigură, printre altele, punerea în aplicare a legilor şi a
ordonanţelor guvernului, ceea ce presupune respectarea întocmai a tuturor prescripţiilor normative, inclusiv în cazul în
care, aşa cum se susţine în speţă, acestea din urmă puteau genera dificultăţi practice în activitatea administraţiei
publice.
Din această perspectivă, aserţiunile făcute de inculpat cu ocazia ascultării sale nemijlocite în apel, la data de
15.05.2019, nu se raportează pertinent la specificul acuzaţiilor. Oportunitatea deciziei de utilizare a unui parc auto
superior celui permis de lege excedează limitelor judecăţii, al cărei obiect nu vizează măsura în care numărul de

autoturisme permis de lege era suficient sau nu pentru derularea şi finalizarea proiectelor iniţiate de autorităţile
administraţiei judeţene.
În contextul conţinutului concret al acuzaţiilor (grefate, în mod esenţial, pe nesocotirea dispoziţiilor O.U.G nr. 34/2009),
afirmaţiile aceluiaşi apelant incupat, referitoare la lipsa atribuţiilor preşedintelui consiliului judeţean de a verifica
documente de tipul facturilor, nu au o relevanţă particulară pentru justa soluţionare a cauzei.
Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază necesar să sublinieze diferenţa dintre verificarea concretă a realităţii şi
legalităţii datelor înscrise în facturi sau în alte documente justificative ce stau la baza efectuării plăţilor (operaţiuni
circumscrise atribuţiilor funcţionarilor publici anume desemnaţi de ordonatorul de credite) şi verificarea existenţei înseşi a
acestor documente ataşate ordonanţării de plată (circumscrisă atribuţiilor ce revin însuşi ordonatorului principal de
credite).
Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri
publice locale se aprobă de ordonatorul de credite. Art. 54 alin. (3), (6) din acelaşi act normativ prevede că operaţiunile
specifice lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza
avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiilor publice; efectuarea plăţilor în limitele creditelor bugetare
aprobate se face numai pe baza documentelor justificative întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai dupa
ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
În acelaşi sens, conform Ordinului nr. 1792/2002 al Ministrului finanţelor publice, ordonanţarea de plată este semnată de
ordonatorul de credite sau de persoana împuternicită de acesta, va fi însoţită de documentele justificative în original (sau
în cazuri excepţionale, copii certificate) şi va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate care
să confirme, printre altele, corectitudinea sumelor de plată, livrarea şi recepţionarea bunurilor, precum şi prestarea
serviciilor. Acest prevederi secundare exprese completează şi dau conţinut normei legale analizate, integrându-se
cerinţelor normative la care trebuie să se raporteze ordonatorii de credite atunci când îşi exercită atribuţiile specifice în
faza de ordonanţare a cheltuielilor bugetare.
Drept urmare, este lipsită de orice bază legală susţinerea că aprobarea, de către preşedintele unui consiliu judeţean, a
efectuării de cheltuieli bugetare într-un anumit domeniu, s-ar limita la simpla semnare a ordonanţării de plată, pe baza
avizelor compartimentelor de specialitate şi fără o minimă evaluare a legalităţii efectuării respectivelor cheltuieli.
Antrenând consecinţe de ordin patrimonial pentru autoritatea administrativă, un atare act de serviciu al ordonatorului de
credite implică întotdeauna un minimum de verificări prealabile referitoare la baza factuală şi legală a acelor cheltuieli,
inclusiv sub aspectul existenţei documentelor care legitimează ordinul de efectuare a plăţii, numai în acest mod dându-
se expresie şi conţinut responsabilităţilor specifice funcţiei publice deţinute. În speţă, nu au existat astfel de verificări,
împrejurare admisă explicit de inculpat, în declaraţia dată în apel, la data de 15.05.2019.
Criticile inculpatei C. cu privire la acest segment al acuzaţiilor sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Argumentele probatorii care au stat la baza calificării contractului nr. x/2004 ca fiind un contract de închiriere, a
considerării ca nerelevantă a modalităţii de derulare a acestui contract anterior anului 2010 sau a reţinerii unui prejudiciu
ca rezultat direct al angajării unor cheltuieli bugetare pentru operaţiuni interzise expres de legiuitor, au fost expuse în
cele ce preced, astfel că Înalta Curte face trimitere la considerentele petinente, fără a le relua.
Invocarea, de către apelanta inculpată, a Directivei nr. 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului este
nepertinentă sub aspectul unei eventuale diferenţieri între contractele de prestări servicii şi contractele de închiriere,
încheiate în coordonatele proprii cauzei de faţă. Directiva invocată instituie reguli aplicabile în domeniul coordonării
procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale,
domenii cărora, în mod evident, nu li se circumscriu operaţiunile de închiriere autoturisme imputate în speţă.
Înalta Curte constată, totodată, că modalitatea în care reprezentanţii Curţii de Conturi şi-au exercitat atribuţiile cu ocazia
verificării succesive, efectuate anterior anului 2013, a contractului nr. x/2004 şi actelor adiţionale, nu are o relevanţă
particulară în cauza de faţă, de vreme ce inculpata C. - director economic - cunoştea dispoziţiile legale detaliate anterior
în analiza criticilor coinculpatului F. şi avea obligaţia să îşi exercite atribuţiile prevăzute de art. 10 alin. (4) din Legea nr.
82/1991 cu respectarea tuturor cerinţelor legale incidente.
În acest ultim sens, Înalta Curte face trimitere la toate normele relevante cuprinse în Ordinul nr. 1792/2002, astfel cum
au fost detaliate în precedent, şi subliniază că, aşa cum rezultă din prevederile existente la pct. 4 al normelor
metodologice adoptate prin acest ordin, plata cheltuielilor se efectuează, similar celorlalte faze ale execuţiei bugetare,

numai dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii, printre care şi existenţa unor documente justificative care să justifice
plata.
Or, aşa cum s-a precizat anterior, facturile emise în baza actului adiţional nr. x/2011 trebuiau însoţite de documente
întocmite de comisia de recepţie constituită potrivit legii, respectiv procese-verbale de recepţie însoţite de situaţii de
plată şi copii ale foilor de parcurs, care să permită verificarea existenţei sumei datorate, condiţie neîndeplinită în speţă.
Susţinerea că, în faza finală a plăţii, nu s-ar mai fi impus verificarea existenţei documentelor justificative este
neîntemeiată, Înalta Curte reiterând, sub acest aspect, diferenţierea ce trebuie realizată între verificarea în concret, pe
de o parte, a realităţii datelor inserate în documentele justificative - operaţiune preponderent factuală - şi, pe de altă
parte, a însăşi existenţei acestor documente. Contrar susţinerilor apelantei inculpate, fiecare etapă a procesului de
execuţie bugetară presupune o minimă verificare documentară a realităţii şi necesităţii operaţiunilor care angajează
fonduri bugetare, în concordanţă cu specificul respectivei faze a execuţiei bugetare.
În acest sens, sunt relevante pentru modul de efectuare a plăţilor şi dispoziţiile art. 54 alin. (5), (6) din Legea nr.
273/2006, potrivit cărora instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documente justificative, care să certifice
exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurior, executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor
legale; efectuarea plăţilor în limitele creditelor bugetare aprobate se face numai pe baza documentelor justificative
întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai dupa ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
În acelaşi sens este şi legislaţia secundară, respectiv Ordinul nr. 1792/2002 anterior evocat, care detaliază condiţiile în
care conducătorul compartimentului financiar poate face plăţi, condiţii referitoare, printre altele la existenţa documentelor
jusitificative care atestă serviciul efectuat şi interzice în mod expres efectuarea plăţii atunci când, de exemplu, nu există
confirmarea serviciului efectuat, aşa cum a fost cazul şi în speţă.
Susţinerea apelantei inculpate, referitoare la demersurile întreprinse de aceasta pentru rezilierea contractului, este
irelevantă sub aspectul realizării cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece măsurile pretinse
sunt ulterioare momentului consumării activităţii infracţionale. Aceste împrejurări au fost, în schimb, valorificate de către
instanţa de fond la stabilirea tratamentului sancţionator, atât sub aspectul duratei pedepsei aplicate inculpatei, cât şi al
modalităţii de executare.
Apărarea inculpatei C., referitoare la înregistrarea din eroare a cheltuielilor în contul "Chirii" şi posibilitatea rectificării
acestei erori de înregistrare contabilă, este nepertinentă în speţă, de vreme ce modalitatea în care s-a reflectat contabil
contractul nr. x/2004 anterior anului 2010 ori concluziile formulate sub acest aspect de reprezentanţii Curţii de Conturi nu
se circumscriu conţinutului acuzaţiilor aduse inculpatei.
Declaraţiile martorilor RRRRRRRRRR., OOOOOOOOOO. şi QQQQQQQQQQ., ascultaţi în apel, nu aduc elemente

factuale relevante în susţinerea apărărilor, de vreme ce aceste depoziţii au caracter de generalitate, martorii nefiind în
măsură să ofere amănunte utile pentru clarificarea contextului în care a intervenit încheierea şi executarea celor trei acte
adiţionale. În orice caz, faptul că semnarea instrumentelor de plată era precedată de verificarea existenţei vizelor şi
semnăturilor conducătorilor altor departamente de specialitate din cadrul consiliului nu era de natură a înlătura propria
responsabilitate a inculpatei în exercitarea legală a atribuţiilor sale de serviciu, inclusiv sub aspectul atentei verificări a
eventualelor modificări legislative cu impact asupra condiţiilor în care puteau fi angajate cheltuieli bugetare.
Opţiunea inculpatei, ca de altfel şi a celorlalţi inculpaţi implicaţi în derularea acestui contract, de a se limita la o verificare
pur formală, sumară, doar a preexistenţei semnăturilor altor funcţionari publici, constituie expresia modului nelegal în
care ei au înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu.
Caracterul generalizat al acestui mod de lucru la nivelul consiliului judeţean nu este de natură a-i conferi, eo ipso,
legitimitate şi a justifica, prin urmare, nesocotirea sistematică şi repetată a atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege.
Considerentele expuse în precedent sunt valabile şi sub aspectul criticilor formulate de inculpaţii T. şi S., referitoare la
reprezentarea pe care ar fi avut-o cu privire la legalitatea celor două acte adiţionale pe care le-au semnat, pe fondul
preexistenţei vizei de control financiar preventiv şi a vizei Serviciului Juridic.
Aceeaşi este şi situaţia semnăturii preşedintelui consiliului judeţean, care, conform susţinerilor inculpaţilor T. şi C., ar fi
premers semnăturilor aplicate de aceştia pe actele adiţionale nr. x/2010 şi 9.2011, aspect negat, însă, de inculpatul F..
Indiferent de realitatea unei atare susţineri şi de efectul pretins disuasiv pe care l-ar fi avut asupra foştilor directori
economici preexistenţa unei semnături care, în circuitul firesc al documentelor, ar fi trebuit aplicată ulterior, Înalta Curte
reţine că exigenţele îndeplinirii legale a funcţiei publice (prevăzute de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999) impuneau

ca fiecare funcţionar implicat în procesul de încheiere a unui angajament legal să îşi îndeplinească cu imparţialitate şi în
conformitate cu legea îndatorirea de serviciu de a gira, prin propria semnătură, acel angajament.
Contrar susţinerilor inculpatului T., preexistenţa vizelor sau semnăturilor altor persoane din cadrul Consiliului Judeţean
nu avea semnificaţia consumării actului infracţional, de vreme ce, la momentul intervenirii contribuţiei concrete a
apelantului inculpat, este neîndoielnic că actul adiţional în discuţie nu fusese transmis compartimentului contabilitate
pentru înregistrare în evidenţa cheltuielilor angajate, conform reglementărilor în domeniu (Ordinul nr. 1792/2002) şi nu
producea, prin urmare, efecte juridice.
Susţinerea aceluiaşi apelant inculpat, referitoare la lipsa unui element de conţinut constitutiv al infracţiunii, ca efect al
inexistenţei, în fişa postului, a atribuţiei de serviciu de semnare a contractelor, este nefondată. Aşa cum rezultă din fişa
postului datată 01.11.2010, inculpatul avea ca atribuţii, printre altele, semnarea, la aprobarea preşedintelui consiliului
judeţean, a documentelor privind obligaţiile financiare ale unităţii, urmărind şi răspunzând, totodată, de angajarea
cheltuielilor în limitele prevederilor bugetului consiliului judeţean .
De altfel, în contextul formei de participaţie secundare concret reţinută în sarcina inculpatului şi a exigenţelor art. 418 C.
proc. pen. privind neagravarea situaţiei în propria cale de atac, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că existenţa
unor atribuţii de serviciu exprese este irelevantă pentru realizarea cerinţelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii.
Complicitatea, ca formă de participaţie secundară, nu presupune existenţa unei calităţi speciale a participantului
respectiv şi implicit, în cazul particular al abuzului în serviciu, nici săvârşirea faptei în exercitarea anumitor atribuţii de
serviciu.
Pe de altă parte, exigenţele principiului non reformatio in pejus exclud o analiză aprofundată a efectelor juridice pe care
atribuţiile de serviciu real deţinute de inculpatul T. le-ar avea asupra formei de participaţie în care acesta a comis
infracţiunea, motiv pentru care Înalta Curte nu apreciază necesar să insiste asupra acestei chestiuni.
Sub aspect subiectiv, notând că inculpatului T. i se impută ajutorul dat coinculpatului F. la comiterea infracţiunii de abuz
în serviciu, instanţa de apel subliniază că forma de participaţie a complicităţii poate fi reţinută şi atunci când între autor şi
complice nu există o înţelegere prealabilă expresă. Esenţial este ca participantul secundar să fi acţionat animat de
voinţa de a săvârşi respectiva infracţiune, neavând relevanţă dacă el a conceput sau nu, în prealabil, împreună cu
autorul, un plan infracţional. Din această perspectivă, susţinerile apelantului referitoare la inexistenţa unui probatoriu din
care să rezulte o înţelegere infracţională anterioară cu autorul faptei sunt nepertinente sub aspectul infracţiunii de
complicitate la abuz în serviciu, concret reţinută în sarcina sa.
Considerentele anterior expuse îşi păstrează relevanţa şi sub aspectul criticilor formulate de inculpatul S., referitoare la
natura contractului nr. x/2004, la folosirea autoturismelor în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, la semnificaţia
preexistenţei altor semnături pe actul adiţional nr. x/2009 ori la aspectul subiectiv al infracţiunii, astfel că Înalta Curte
face trimitere la acestea, fără a le reitera.
Cu privire la aspectele de drept
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel cum au fost descrise în precedent, realizează cerinţele de conţinut tipic,
obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor F. şi C.), respectiv
complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat
la art. 248 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor T. şi S.).
Deşi valoarea prejudiciului cauzat prin faptele comise de fiecare inculpat, astfel cum au fost individualizate în prezenta
decizie, ar fi impus, conform legii în vigoare la data săvârşirii faptei, şi evaluarea incidenţei prevederilor art. 2481 C. pen.
din 1969, referitoare la abuzul în serviciu în formă calificată, în absenţa apelului procurorului şi al limitării criticilor
persoanei vătămate exclusiv la aspectul cheltuielilor judiciare, instanţa de apel nu poate realiza această analiză în calea
de atac a inculpaţilor, deoarece ar nesocoti exigenţele art. 418 C. proc. pen.. Prin urmare, va da eficienţă încadrării
juridice din legea veche, în forma reţinută prin hotărârea primei instanţe.
Critica inculpatului F., referitoare la nelegalitatea procedeului primei instanţe, de a schimba încadrarea juridică din şase
infracţiuni de abuz în serviciu în trei astfel de infracţiuni, toate prevăzute de C. pen. actual, şi de a dispune, ulterior,
condamnarea sa pentru aceste infracţiuni în baza dispoziţiilor C. pen. din 1969, antamează aspecte esenţialmente
formale ale mecanismului juridic prin care s-a realizat schimbarea de încadrare juridică şi, ulterior, aplicarea
tratamentului sancţionator.

În etapa iniţială a aplicării dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., prima instanţă s-a raportat la încadrarea juridică reţinută
prin rechizitoriu şi care, în privinţa faptelor de abuz în serviciu, valorifica normele C. pen. în vigoare la data emiterii
actului de sesizare. Aplicarea efectivă, în etapa secundă a stabilirii tratamentului sancţionator, a legii penale vechi este
consecinţa incidenţei prevederilor art. 5 C. pen. şi a concluziei instanţei de fond că această ultimă lege este mai
favorabilă inculpatului F..
Procedeul primei instanţe era, prin urmare, justificat de cerinţele unui principiu legal, referitor la aplicarea legii penale
care asigură, în ansamblu, o situaţie mai favorabilă, fără ca aceasta să însemne că inculpatul ar fi fost comdamnat
pentru o altă faptă de abuz în serviciu, prevăzută de legea veche, cu un conţinut constitutiv diferit de cel reţinut prin
rechizitoriu, care menţiona legea nouă. Toate cerinţele de tipicitate specifice abuzului în serviciu, în reglementările
penale succesive intervenite de la data săvârşirii faptelor, au fost reţinute în mod corect prin sentinţă, concluzionându-se
întemeiat că faptele erau şi sunt incriminate de ambele legi penale succesive, dar pedeapsa trebuie stabilită în baza legii
vechi, identificate ca fiind mai favorabilă.
Critica inculpatei C., privind greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din trei infracţiuni de abuz în
serviciu într-o infracţiune unică, este neîntemeiată.
Activitatea inculpatei, circumscrisă încheierii şi executării nelegale a actului adiţional nr. x/2011, s-a grefat pe o rezoluţie
infracţională distinctă de cea care a stat la baza comiterii celorlalte două infracţiuni de acelaşi gen, reţinute în sarcina
apelantei şi care vor fi analizate în cele ce succed. În acest sens, sunt relevante particularităţile factuale şi juridice ale
contractului nr. x/2004, subiectul de drept implicat în relaţia contractuală cu Consiliul Judeţean Constanţa (diferit faţă de
celelalte două infracţiuni de abuz în serviciu), actele de serviciu a căror încheiere i se impută inculpatei, cât şi normele
de drept ce reglementau încheierea acestora (diferite, în cazul analizat, de dispoziţiile aplicabile celorlalte infracţiuni).
Drept urmare, caracterizarea acestei infracţiuni ca fiind comisă în baza unei rezoluţii infracţionale distincte de cea care a
stat la baza restului faptelor de abuz în serviciu deduse judecăţii este corectă, iar soluţia dispusă sub acest aspect este
legală.
Critica inculpatului T., privind greşita încadrare juridică a faptei în dispoziţiile proprii abuzului în serviciu, în loc de cele
prezăvute de art. 249 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., referitoare la neglijenţa în serviciu, este neîntemeiată.
Elementele factuale pe baza cărora Înalta Curte a apreciat nerelevantă semnarea prealabilă a actului adiţional nr.
x/2010 de către alte persoane, inclusiv de către responsabilul cu aplicarea vizei de control financiar preventiv,
legitimează concluzia că inculpatul avea obligaţia de a cunoaşte domeniile în care consiliului judeţean îi era interzisă,
prin lege, efectuarea unor cheltuieli bugetare; cutumele existente la nivelul autorităţii administrative cu privire la
semnarea documentelor ori modul similar în care alţi funcţionari şi-au exercitat atribuţiile de serviciu nu au semnificaţie
juridică sub acest aspect.
Prin urmare, activând în cadrul consiliului judeţean încă din luna martie 2010 şi cunoscând, în virtutea funcţiei,
modalitatea în care se executase anterior contractul nr. x/2004, inculpatul T. a prevăzut că prelungirea acestui contract,
prin act adiţional, contravine O.U.G nr. 34/2009 şi este susceptibilă a conduce la efectuarea unor plăţi lipsite de bază
legală, în folosul S.C DPPJ S.R.L, urmare pe care, deşi nu a urmărit-o, a acceptat-o, de vreme ce a semnat actul
adiţional, fără alte verificări sau obiecţiuni.
Atitudinea sa subiectivă s-a caracterizat, aşadar, prin intenţie indirectă, iar nu prin culpă cu prevedere, a cărei
caracteristică este aceea că, prevăzând rezultatul faptei sale, făptuitorul nu acceptă producerea acestuia, considerând în
mod neîntemeiat, în baza unor factori obiectivi exteriori sau a unor elemente subiective, că el nu se va produce.
Semnarea prealabilă a actului adiţional de către alte persoane nu se circumscrie unor atare factori, întrucât o atare
împrejurare nu excludea propriile obligaţii ce îi reveneau inculpatului în exercitarea atribuţiilor sale specifice de serviciu.
Trimiterea în judecată numai a unora dintre semnatarii actelor adiţionale, iar nu a tuturor funcţionarilor care au semnat
aceste documente, reprezintă expresia procesuală a exercitării unor prerogative recunoscute de lege exclusiv
procurorului care întocmeşte rechizitoriul şi care nu pot fi cenzurate de către instanţa de judecată, în actualul cadru
procesual. În orice caz, o atare împrejurare este lipsită de semnificaţie juridică sub aspectul vinovăţiei inculpatului trimis
în judecată, de vreme ce probatoriul demonstrează implicarea sa în activitatea ilicită cu ştiinţa şi voinţa de a nesocoti
exigenţe legale aplicabile funcţiei publice pe care o deţinea.
Critica inculpaţilor T. şi S., privind greşita reţinere a circumstanţei agravante a comiterii faptei de "trei sau mai multe
persoane împreună", prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, este nefondată.

Reţinerea acestei circumstanţe de agravare se justifică atunci când la comiterea faptei îşi aduc, în mod obiectiv,
contribuţia simultană - în calitate de coautori sau complici concomitenţi - cel puţin trei persoane, neavând relevanţă dacă
în privinţa tuturor acestora sunt îndeplinite condiţiile legale de tragere la răspundere penală. Ceea ce interesează din
punctul de vedere al incidenţei circumstanţei agravante legale este aspectul obiectiv al cooperării, în fapt, a mai multor
persoane la săvârşirea aceleiaşi fapte ilicite, cooperare de natură a spori şansele de reuşită indiferent de ponderea
concretă a fiecărei contribuţii concomitente ori de măsura în care făptuitorii sunt, ulterior, traşi la răspundere penală.
În cauza de faţă, atât cele două acte adiţionale imputate celor doi apelanţi inculpaţi, cât şi actul adiţional nr. x/2011 au
fost semnate, din partea consiliului judeţean, de 4 persoane, împrejurare care a contribuit la crearea unei aparenţe de
legalitate a operaţiunilor derulate în baza lor şi, în final, la producerea de efecte juridice, justificând reţinerea
circumstanţei agravante analizate.
III. Cu privire la acuzaţiile de efectuare a unor plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a judeţului
Constanţa, Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi şi lucrărilor de împădurire pe
raza com. Independenţa şi întregului judeţ
a) Analiza aspectelor factuale a operaţiunilor realizate fără implicarea S.C N. S.R.L
III.a.1) Proiectul "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010":
Înalta Curte constată că prima instanţă a evaluat temeinic ansamblul probator administrat în cauză sub aspectul acestui
segment al acuzaţiilor, reţinând judicios circumstanţele factuale în care s-a efectuat, în mod nelegal, în perioada mai-
septembrie 2012, plata unor sume de bani de către Consiliul Judeţean Constanţa către Regia Autonomă Judeţeană de
Drumuri şi Poduri (R.A.J.D.P). Totodată, au fost temeinic stabilite contribuţiile concrete ale majorităţii inculpaţilor trimişi
în judecată pentru acest segment al activităţii infracţionale, excepţie făcând inculpaţii G. şi H., în cazul cărora instanţa de
apel a constatat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, că nu sunt întrunite toate cerinţele de tipicitate
obiectivă proprii infracţiunii de abuz în serviciu.
Ansamblul înscrisurilor administrate în toate fazele procesuale, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de
24.03.2014, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv de către instanţa de apel,
demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că în perioada 14.05.2012 -
11.09.2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1), art. 23 alin.
(1) şi art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, a aprobat efectuarea, în mod
nelegal, de plăţi către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul proiectului de interes public
judeţean "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", în cuantum de 1.239.987,60 RON.
Aceste cheltuieli au fost efectuate pentru pretinse lucrări, nespecificate, care nu aveau legătură cu obiectivele proiectului
în discuţie şi nu respectau prevederile H.C.J. Constanţa nr. 148/26.05.2010 şi ale Anexei - Protocolul de colaborare cu
unităţi administrativ teritoriale şi instituţii, respectiv R.N.P - AA. - Direcţia Silvică Constanţa, R.A.J.D.P. Constanţa şi S.C.
R.A.J.A. S.A., în condiţiile inexistenţei documentaţiilor tehnico-economice prevăzute de legislaţia în vigoare şi în
protocolul menţionat, a devizelor de ofertă ori proceselor-verbale de recepţie care să ateste realitatea lucrărilor
executate ori conformitatea acestora cu cerinţele tehnico-economice, dar şi a informaţiilor privind coordonatele
cadastrale aferente lucrărilor realizate pe unităţi administrativ-teritoriale.
În perioada 14.05.2012 - 11.09.2012, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din
cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpata
C., încălcând dispoziţiile art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991 şi normele
referitoare la legalitatea angajării cheltuielilor de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, a efectuat, în mod nelegal,
plăţi către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul proiectului de interes public judeţean
"Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", în cuantum de 1.239.987,60 RON, deşi nu erau îndeplinite condiţiile
necesare plăţii, enumerate în precedent.
În perioada 14.05.2012 - 11.09.2012, în calitate de inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului
Judeţean Constanţa, desemnat cu aplicarea vizei "Bun de plată", în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei
publice deţinute, inculpatul I., încălcând dispoziţiile art. 43 alin. (1) din din Legea nr. 188/1999 şi ale Ordinului nr.
1792/2002, a aplicat viza "Bun de plată" pe documentele justificative şi pe facturile emise de R.A.J.D.P. Constanţa, fără
a verifica realitatea menţiunilor documentelor respective, contribuind, astfel, la plata nelegală a sumei de 1.239.987,60
RON de la bugetul U.A.T.J. Constanţa către R.A.J.D.P, în cadrul proiectului de interes public judeţean "Caravana
Estivală a Judeţului Constanţa".

La datele de 11.05.2012 şi 31.07.2012, inculpatul J., în calitate de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, şi inculpata
persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa au solicitat plata nelegală a sumei de 1.239.987,60 RON de la bugetul U.A.T.J.
Constanţa, prin emiterea facturilor cu nr. x (proformă) şi nr. x şi, prin aceasta, i-au ajutat pe coinculpaţii F., C. şi I. să
comită faptele de abuz în serviciu reţinute în sarcina lor.
În perioada mai - septembrie 2012, în calitate de inginer silvic în cadrul R.A.J.D.P. Constanţa, inculpatul E. i-a ajutat pe
coinculpaţii anterior menţionaţi să comită fapte de abuz în serviciu în legătură cu plăţile nelegale privind proiectul
"Caravana Estivală a Judeţului Constanţa", întocmind înscrisuri al căror conţinut nu reflecta realitatea, respectiv devize
care nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond prevăzute de lege pentru valabilitatea lor şi care nu furnizau informaţiile
necesare pentru stabilirea realităţii lucrărilor, înscrisuri în baza cărora au fost emise de către R.A.J.D.P. facturile în
valoare totală de 1.239.987,60 RON, înaintate la plată U.A.T.J. Constanţa şi achitate de către această entitate în mod
nelegal.
Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care reflectă analiza detaliată şi temeinică a probatoriului,
Înalta Curte apreciază superfluă reiterarea amănunţită a tuturor împrejurărilor factuale în care s-au derulat activităţile
ilicite deduse judecăţii. Prin urmare, va expune propria sa analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de
drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a tuturor criticilor formulate în apel.
Astfel, constată că premisa factuală a acestui segment al acuzaţiilor o reprezintă efectuarea, din bugetul Consiliului
Judeţean Constanţa, a unor plăţi în avans în sumă de 1.000.000 RON, în baza facturii proformă nr. x/11.05.2012 emisă
de către R.A.J.D.P. pentru lucrarea "Caravana Estivală a judeţului Constanţa", urmată de efectuarea plăţii sumei de
239.987,60 RON, în baza facturii nr. x/31.07.2012 emisă de aceeaşi persoană juridică, fără a exista, însă, documente
justificative care să ateste realitatea lucrărilor a căror decontare s-a solicitat şi fără a fi îndeplinite condiţiile stabilite prin
H.C.J Constanţa nr. 148/2010, de aprobare a acestui proiect.
Plata sumei aferente facturii proformă din data de 11.05.2012 a fost efectuată prin 8 ordine de plată emise în perioada
21.05.2012 - 21.06.2012, iar plata facturii din data de 31.07.2012 s-a realizat în baza a 2 ordine de plată emise în
perioada 04.09.2012 - 11.09.2012.
În ceea ce priveşte plata sumelor aferente facturii proformă nr. x/11.05.2012, emisă cu menţiunea "Lucrări referitoare la
Caravana estivală a judeţului Constanţa cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pe anul 2012 al Consiliului
Judeţean Constanţa", caracterul său nelegal se grefează, în principal, pe nerespectarea interdicţiei de efectuare a unor
plăţi în avans din fonduri publice într-un cuantum mai mare de 30%, interdicţie prevăzută de dispoziţiile art. 54 alin. (8)
din Legea nr. 273/2006 ("Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30%, în condiţiile
dispoziţiilor legale") şi, în cazul inculpatei persoană juridică, şi pe încălcarea dispoziţiilor art. 155 din Codul fiscal, ambele
texte de lege fiind indicate expres în considerentele rechizitoriului.
Aceasta în condiţiile în care suma de 1.000.000 RON plătită de Consiliul Judeţean Constanţa reprezenta valoarea
integrală, fără TVA, a lucrărilor pretins executate de R.A.J.D.P. în semestrul I 2012, în cadrul proiectului Caravana
Estivală, lucrări pentru care a fost emisă, ulterior, factura nr. x/2012 pentru suma totală de 1.239.987,60 RON (din care
TVA de 239.997,60 RON).
În ceea ce priveşte plata acestei ultime facturi din data de 31.07.2012, vizată cu "Bun de plată" de inculpatul I.,
caracterul său nelegal se grefează, în esenţă, pe pe nerespectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006
referitoare la efectuarea plăţilor, în limitele creditelor bugetare aprobate, numai pe baza de acte justificative întocmite în
confomitate cu dispoziţiile legale.
Or, în speţă, astfel cum întemeiat s-a reţinut prin sentinţa apelată, plăţile aferente acestui segment al acuzaţiilor nu au
avut la bază documente justificative legal întocmite. Singurele înscrisuri ataşate facturii din data de 31.07.2012 au fost,
pe de o parte, "Deviz cu lucrările executate în semestrul I 2012 - Caravana estivală", nedatat şi neînregistrat la emitent
sau la beneficiar, semnat de inculpatul E. pentru R.A.J.D.P şi de inculpatul I., pentru Consiliul Judeţean Constanţa, şi, pe
de altă parte, "Borderoul realizărilor pentru luna iulie 2012", semnat din partea regiei de SSSSSSSSSS. şi din partea
beneficiarului, de inculpatul I..
Aceste înscrisuri nu reprezintă documente justificative întocmite în condiţiile legii, care să probeze necesitatea,
oportunitatea şi realitatea lucrărilor executate, deoarece ele cuprind date eliptice şi necorelate (devizul se referă la
lucrări executate în semestrul I 2012, iar borderoul, la lucrări efectuate exclusiv în luna iulie 2012) şi fac referire expresă
la programe cu totul diferite de Caravana Estivală, aprobate prin hotărâri distincte ale Consiliului Judeţean, respectiv în
deviz se menţionează H.C.J nr. 300/2010 - plantare de promi fructiferi, H.C.J nr. 310/2009 - plantarea de salcâmi, H.C.J

nr. 84/2010 - plantarea de salcâmi în perdele, precum şi plantarea de ulmi cu balot sau arbuşti şi plantatea de arbuşti cu
balot.
În plus, ansamblul probator administrat infirmă realitatea lucrărilor de înfiinţare plantaţii de promi fructiferi şi perdele
forestiere pretins efectuate, conform acestor înscrisuri, în 22 de localităţi de pe raza judeţului Constanţa.
Astfel, cele 18 rapoarte de lucru înaintate la dosar de R.A.J.D.P abia ulterior demarării cercetărilor penale, menite a
confirma, aparent, operaţiunile care au stat la baza plăţilor supuse analizei, se referă la lucrări efectuate în doar 18 din
cele 22 de localităţi menţionate în devizul întocmit de inculpatul E. (mai puţin localităţile Poarta Albă, Castelu, Corbu şi
Băneasa), cuprind informaţii vagi şi insuficiente cu privire la lucrările concret executate în fiecare localitate (limitându-se
la a relua doar enunţurile din deviz), sunt redactate într-un mod asemănător, fără a se menţiona locaţiile şi datele la care
s-au efectuat lucrările pretinse, datele de identificare ale persoanelor care au participat la efectuarea acestora sau ale
utilajelor folosite ori datele persoanelor care au primit în gestiune mijloacele fixe - plantaţii rezultate. Toate rapoartele de
lucru sunt semnate exclusiv de inculpatul E., fără a purta semnătura vreunui reprezentant al beneficiarului, care să
ateste că lucrările au fost executate şi recepţionate de acesta din urmă.
Audiat în apel, inculpatul E., persoana care, conform fişei postului din data de 03.11.2011 (f 123-126/vol. 17 dos. apel),
răspundea, printre altele, de executarea lucrărilor pentru care secţia agrosilvică şi plantaţii rutiere era specializată, de
transportul materialelor necesare executării lucrărilor, organiza recepţia la terminarea lucrărilor, controla starea de
vegetaţie a plantaţiilor forestiere şi întocmea rapoarte către conducerea regiei - a admis, de altfel, caracterul pro causa
al acestor rapoarte de lucru, întocmite, conform susţinerilor sale, abia în anul 2013, ulterior controlului Curţii de Conturi
finalizat prin raportul de audit financiar din data de 05.07.2013.
De asemenea, datele menţionate în "Memoriul privind folosirea de pomi fructiferi şi puieţi de salcâm în programul
Caravana Estivală", înscris nedatat, întocmit de inculpatul E. şi depus în faza de urmărire penală, sunt infirmate de
probatoriul testimonial, amplu analizat de către prima instanţă.
Făcând trimitere, sub acest aspect, la analiza declaraţiilor martorilor enumeraţi în hotărârea apelată şi achiesând la
modul de interpretare a acestor mijloace de probă, Înalta Curte reţine, la rândul său, că în localităţile Mircea Vodă,
Hârşova, Siliştea, Ţepeş Vodă, Chirnogeni, Crucea, Cuza Vodă, Castelu, Poarta Albă, Saraiu, Ciobanu, Gârliciu,
Vulturu, Cumpăna, Techirghiol, Amzacea, Ciocârlia, Cobadin, Bărăganu, Băneasa, Corbu nu au fost efectuate lucrările
facturate la data de 31.07.2012 şi plătite de Consiliul Judeţean Constanţa, în sensul în care anumite lucrări fie nu au fost
executate în semestrul I 2012 (aşa cum s-a menţionat în deviz), ci în perioada 2010-2011, fie au vizat alte programe
(cum este, exemplificativ, programul de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi), fie nu s-au realizat în forma pretinsă
(cum ar fi, de exemplu, situaţia localităţilor Gârliciu - unde s-au înfiinţat perdele de sălcuţă, iar nu de salcâm sau
Ciobanu, Vulturu şi Amzacea, unde pomii fructiferi au fost plantaţi de locuitorii comunei sau de elevi).
Or, suma de 1.239.987,60 RON plătită practic în avans de Consiliul Judeţean Constanţa în perioada mai- septembrie
2012, în baza facturii proformă x/11.05.2012 şi a facturii nr. x/31.07.2012, reprezenta contravaloarea materialului săditor
pretins utilizat la efectuarea lucrărilor menţionate în deviz (804.380 RON), a cheltuielilor cu utilajul, aferente unui număr
de peste 3700 de ore de lucru şi a cheltuielilor cu manopera aferentă unui număr de 9576,25 de ore de lucru, prestate
de persoane neidentificate. Aceste ultime două categorii de cheltuieli nu aveau, în mod evident, niciun corespondent în
realitatea obiectivă, de vreme ce probatoriul testimonial şi cu înscrisuri demonstrează că R.A.J.D.P nu a efectuat
cheltuieli cu forţa de muncă sau utilajele în semestrul I 2012, în implementarea programului Caravana Estivală.
În ceea ce priveşte materialul săditor decontat în baza facturii de interes, probatoriul testimonial şi cu înscrisuri, amplu
analizat prin sentinţa apelată, probează existenţa unor multiple neconcordanţe între cantităţile de puieţi de salcâm
achiziţionate de către R.A.J.D.P, în perioada decembrie 2011 - octombrie 2012 şi numărul de astfel de puieţi folosiţi în
vederea executării lucrărilor aferente diferitelor programe în care regia era implicată.
Făcând trimitere, în acest sens, la considerentele sentinţei, instanţa de apel notează doar că probatoriul cu înscrisuri nu
relevă provenienţa materialului săditor pretins utilizat de R.A.J.D.P în realizarea operaţiunilor nespecificate, facturate
către consiliul judeţean la data de 31.07.2012, rezultând, însă, că materialele astfel decontate - puieţi de salcâm şi pomi
fructiferi - erau aferente altor programe derulate de consiliul judeţean şi, în parte, au fost facturate şi decontate şi în baza
acestora din urmă.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că nu există documente de achiziţie pentru cantităţile de arbuşti cu balot, ulm cu balot,
arbuşti sau pomi fructiferi pretins utilizaţi în lucrările decontate în perioada de referinţă, în cadrul proiectului Caravana
Estivală şi a căror contravaloare a fost solicitată de regie şi decontată de consiliul judeţean în baza facturii de livrare nr.
5932 din 31.07.2012.

De altfel, conform protocolului anexă la H.C.J nr. 148/26.05.2010, prin care s-a aprobat, practic, derularea proiectului de
interes public judeţean Caravana Estivală, rolul R.A.J.D.P în cadrul acestui proiect era limitat la identificarea şi
asigurarea tuturor resursele umane şi materiale necesare implementării proiectului. Obligaţia de a asigura materialul
dendrologic necesar amenajării spaţiilor verzi revenea partenerului AA., care avea, totodată, şi obligaţia de a întocmi
studii pentru oportunitatea alegerii tipurilor de arbori şi arbuşti ce urmau a face parte din amenajările spaţiilor verzi.
În memoriul privind folosirea de pomi fructiferi şi puieţi de salcâm întocmit de inculpatul E. s-a consemnat, în acest sens,
că "la obiectivele incluse în devizul anexat la factura x, am plantat puieţi de pomi fructiferi şi puieţi de salcâmi care se
decontează pe programul pepiniere, iar pomii fructiferi pe programul de livezi. În consecinţă, pe programul caravana
estivală s-a decontat suma reprezentând material săditor şi celelalte cheltuieli, respectiv transport materiale şi personal,
costul cu forţa de muncă, viramentele la bugetele publice, cote ale regiei etc." În plus, în declaraţia dată în apel, la data
de 22.09.2017, inculpatul E. a confirmat că în proiectul Caravana Estivală au fost utilizaţi puieţi provenind din programul
de împăduriri.
La rândul său, martorul RRR., ascultat în apel la data de 22.06.2018, director executiv şi tehnic producţie în cadrul
R.A.J.D.P până la data de 06.06.2012, a precizat că proiectul Caravana Estivală privea realizarea unor locuri de joacă,
fântâni, amenajarea unor parcuri arhitectural florale, specificând că nu cunoaşte ca lucrările de împădurire să facă parte
din acest program; a arătat, de asemenea, că achiziţia unui număr de 1.800.000 de puieţi salcâm de la S.C CC.,
detaliată în sentinţă, era destinată executării programului de împăduriri, nu a celui supus analizei, confirmând, astfel,
concluzia primei instanţe sub acest aspect.
Declaraţia martorului este parţial exactă, printre activităţile ce constituiau obiectivele proiectului regăsindu-se, pe lângă
amenajarea de spaţii verzi în interiorul localităţilor, şi cooperarea în vederea realizării de perdele forestiere de protecţie
ori reabilitării terenurilor degradate prin împăduriri.
Inadvertenţele astfel subliniate relevă, însă, percepţia eronată existentă la nivelul angajaţilor regiei în privinţa tipului de
activităţi realizate în cadrul Proiectului Caravana Estivală şi demonstrează, în mod indirect, că plăţile nelegale ce fac
obiectul judecăţii au intervenit tocmai pe fondul perpetuării unei confuzii cu privire la activităţile real desfăşurate în anul
2012 în cadrul acestui proiect.
În declararaţia dată în apel, la 22.06.2018, martorul SSSSSSSSSS., şef departament tehnic producţie la R.A.J.D.P în
perioada de referinţă, a precizat că regia nu a efectuat lucrări în proiectul Caravana Estivală, ci "le-a refacturat la
consiliul judeţean, fiind vorba de material săditor. (...) de multe ori, activitatea de plantare se realiza cu sprijin local,
respectiv al cetăţenilor din comunele respective".
Restul martorilor ascultaţi în apel nu au relatat împrejurări relevante pentru clarificarea condiţiilor în care R.A.J.D.P a
facturat şi, ulterior, Consiliul Judeţean Constanţa a achitat, practic în avans, suma de 1.239.987,60 RON, aferentă unor
lucrări pretins realizate în cadrul Proiectului Caravana Estivală, în absenţa oricăror documente justificative care să
probeze realitatea, necesitatea şi conformitatea acestora cu cerinţele proiectului.
În pofida neregularităţilor expuse, inculpatul I. (care, conform fişei postului, avea ca atribuţii de serviciu, printre altele,
urmărirea execuţiei şi punerii în funcţiune a lucrărilor publice conform documentaţiilor tehnico-economice aprobate,
admiterea la plată numai a lucrărilor corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, participarea la recepţia
lucrărilor şi întocmirea actelor de recepţie) a aplicat viza "bun de plată" pe factura din data de 31.07.2012 şi a semnat
devizul de lucrări şi borderoul realizărilor ataşate acesteia. În această modalitate, inculpatul sus-menţionat a atestat
nereal că lucrările au fost efectuate şi că toate poziţiile din factură au fost verificate, precum şi că a verificat personal
documentele justificative, confirmând pe propria răspundere efectuarea acestei verificări.
În ceea ce priveşte contribuţia inculpatului J., Înalta Curte notează că factura nr. x/31.07.2012 a fost înaintată Consiliului
Judeţean Constanţa pentru decontare, prin adresa nr. x/20.08.2012, sub semnătura directorului economic al R.A.J.D.P,
numitul QQQQ. (în prezent decedat). Demersul a survenit în contextul în care persoana căreia îi revenea, potrivit fişei
postului din data de 14.02.2012, responsabilitatea vizării situaţiilor de plată şi a semnării pentru avizare a adresei de
înaintare, era directorul executiv tehnic - producţie RRR., care nu mai deţinea, însă, funcţia amintită din data de
06.06.2012.
În orice caz, este cert că, potrivit organigramei R.A.J.D.P aprobată prin H.C.J Constanţa nr. 265/20.10.2011 şi fişei
postului din data de 14.02.2012, directorul economic era subordonat directorului general J., avea atribuţii de decizie
operativă în activitatea financiară şi de verificare săptămânală a facturării şi încasării producţiei . Directorul general era
cel care asigura, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al R.A.J.D.P, anexă la H.C.J nr. 115/2008,

conducerea curentă a regiei cu sprijinul directorilor executivi, conducea şi coordona direct activitatea celor din urmă şi
asigura reprezentarea regiei în relaţiile cu terţii.
Aceasta înseamnă că, deşi nu a semnat personal adresa de înaintare anterior menţionată, inculpatul J. a cunoscut şi
girat demersurile întreprinse de numitul QQQQ. în vederea transmiterii facturii în discuţie, de vreme ce inculpatul
coordona activitatea celui din urmă şi avea cunoştinţă, totodată, de conţinutul şi întinderea lucrărilor în mod real
executate de R.A.J.D.P în cadrul proiectului supus analizei. O atare concluzie rezultă nu doar din modul în care era
structurată organigrama regiei, ci şi din declaraţia martorului RRR. care, în apel, a confirmat că situaţiile centralizatoare
erau înaintate directorului general la cerere sau anterior prezentării lor consiliului de administraţie ori Consiliului
Judeţean Constanţa, confirmând, astfel, că inculpatul cunoştea situaţia exactă a lucrărilor efectuate.
Rezultatul efectuării plăţii sumei de 1.239.987,60 RON, în condiţiile descrise, a fost acela al majorării artificiale a
cheltuielilor efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa, aferente capitolului 84.02.-Transporturi, diminuându-se, astfel, în
mod nelegal, rezultatele patrimoniale pentru exerciţiul financiar al anului 2012.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G. şi H., Înalta Curte constată că în mod eronat s-a reţinut că, în exercitarea funcţiilor
publice de arhitect şef şi, respectiv, şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, ar fi avut,
în concret, atribuţii de serviciu în procedura ce a premers plăţii facturii proformă şi a facturii din data de 31.07.2012,
emise în cadrul proiectului Caravana Estivală.
Sub acest aspect, acuzaţia îmbracă forma omisiunii, concretizată în pretinsa neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu
referitoare la "verificarea respectării şi aplicării corecte a tehnologiilor de execuţie, contractelor şi normelor tehnice în
vigoare şi admiterea la plată numai a lucrărilor corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ".
Pentru ca o astfel de omisiune să aibă caracter ilicit din punct de vedere penal este, însă, necesară constatarea
prealabilă a existenţei unor atribuţii de serviciu în virtutea cărora cei doi inculpaţi să fie obligaţi să îndeplinească anumite
acte sau să o adopte o atitudine anume prescrisă de legislaţia primară. În speţă, inculpaţii G. şi H. aveau ca atribuţii, la
data iniţierii proiectului în discuţie, printre altele, urmărirea realizării lucrărilor publice conform documentaţiilor tehnico-
economice aprobate, verificarea respectării şi aplicării corecte a tehnologiei de execuţie, admiterea la plată numai a
lucrărilor corespunzătoare.
Înalta Curte remarcă faptul că, în cuprinsul H.C.J Constanţa nr. 148/26.05.2010, nu a fost menţionată Direcţia Urbanism,
Amenajarea Teritoriului printre direcţiile sau comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa implicate
în proiect. Din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă nici că această hotărâre a fost comunicată ulterior acestei direcţii sau
Compartimentului Arhitect Şef al Judeţului, astfel cum erau organizate aceste structuri la data adoptării H.C.J Constanţa
nr. 148/2010 şi nici pe durata pretinsă a efectuării lucrărilor solicitate spre decontare, când Direcţia Generală de
Urbanism şi Lucrări Publice a fost reorganizată sub conducerea Arhitectului Şef al Judeţului, conform Regulamentului de
organizare şi funcţionare pentru aparatul de specialitate al consiliului, aprobat prin H.C.J nr. 20/06.02.2012 .
În fine, nu rezultă că celor doi inculpaţi li s-ar fi atribuit, în mod individual, prin dispoziţii ale preşedintelui consiliului
judeţean, sarcini specifice sub aspectul implementării acestui proiect, în perioada de referinţă, astfel cum s-a întâmplat
în cazul unor proiecte cu finanţare europeană .
Este adevărat că, potrivit fişei postului, inculpaţii G. şi H. aveau atribuţii de serviciu în domeniul urmăririi realizării
lucrărilor publice realizate la nivelul judeţului, lucrări cărora li se puteau circumscrie, teoretic, şi cele analizate în speţă .
Atribuţiile de serviciu evocate erau circumscrise, însă, preexistenţei unei documentaţii tehnico-economice aprobate şi
presupuneau, aşadar, analiza relaţiei de conformitate între respectivele lucrări publice şi cerinţele acestei documentaţii;
aceasta însemna, prin ipoteză, că respectivele lucrări publice şi/sau documentaţiile aferente existau în materialitatea lor,
respectiv, erau întocmite.
Potrivit art. 1 din H.G nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi a metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii
şi lucrări de intervenţii (în forma în vigoare în perioada de interes), documentaţiile tehnico-economice aferente
investiţiilor publice includeau studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate şi documentaţia de avizare a lucrărilor de
intervenţii.
În cauza de faţă, se impune observaţia că obiectul judecăţii nu a inclus totalitatea lucrărilor realizate în cadrul proiectului
Caravana Estivală şi nici modalitatea în care cei doi apelanţi-inculpaţi şi-au exercitat obligaţia de a urmări efectiv în teren
toate lucrările realizate pe raza judeţului, a evalua conţinutul acestora prin raportare la cerinţele proiectului şi de a
valorifica, eventual, constatarea inexistenţei unei documentaţii tehnico-economice prevăzute de lege.

Ceea ce se impută inculpaţilor nu este, prin urmare, modul de urmărire a derulării întregului proiect, ci doar presupusa
implicare în actele punctuale de efectuare nelegală a plăţii facturii proformă şi a facturii din data de 31.07.2012, în avans
şi fără ca lucrările decontate să fi fost efectuate în realitate.
În speţă, nu rezultă însă că inculpaţii G. şi H. au avut atribuţii de serviciu şi au fost implicaţi în circuitul documentar
orientat spre plata nelegală a acestei facturi, acuzaţiile aduse fiind structurate, în mod contradictoriu, numai pe o
pretinsă încălcare a atribuţiilor referitoare la urmărirea în teren a lucrărilor efectuate, deşi, în cazul concret, premisa
acuzaţiei este tocmai neefectuarea acestora.
Este neîndoielnic că în cadrul Proiectului Caravana Estivală nu au fost întocmite studii de fezabilitate, nici la data iniţierii
proiectului, nici în perioada mai- iulie 2012, în care s-au realizat plăţile ce fac obiectul concret al judecăţii. Astfel cum
rezultă din probatoriul administrat, plata sumei de 1.000.000 RON s-a realizat, practic, în avans, (anterior realizării
oricăror lucrări urmăribile) iar factura din data de 31.07.2012 nu a fost însoţită de documente justificative întocmite
conform legii, care să probeze realitatea lucrărilor executate.
În acest context factual concret, nu se poate reţine o încălcare a atribuţiilor de serviciu ale inculpaţilor, de a urmări
realizarea lucrărilor publice, îndatoriri cu o componentă preponderent practică, de verificare obiectivă în teren a lucrărilor
publice, ceea ce presupunea prin ipoteză, existenţa, în materialitatea lor, a respectivelor lucrări.
Or, esenţa acuzaţiei formulate în speţă este, aşa cum s-a menţionat anterior, aceea a nerealităţii operaţiunilor pentru
care R.A.J.D.P a solicitat decontarea cheltuielilor, demersul ilicit punctual al persoanei juridice fiind unul esenţial scriptic,
speculativ, întemeiat pe documente întocmite pro causa, în unicul scop al obţinerii în mod nelegal a unor sume de bani,
fără a exista un echivalent al acestora în activitatea regiei.
III.a.2) Programul judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi
Ansamblul înscrisurilor administrate în toate fazele procesuale, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de
24.03.2014, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv de către instanţa de apel,
demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că în perioada 23.07.2012 -
atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin.
(1) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, a aprobat efectuarea, în mod nelegal, de plăţi către
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a
plantaţiilor de pomi fructiferi, în cuantum de 773.519,09 RON.
Aceste cheltuieli au fost efectuate în absenţa unor documente justificative care să ateste realitatea lucrărilor, precum şi
cu nerespectarea condiţiilor, obligaţiilor şi obiectivelor programului în cadrul căruia s-au realizat plăţile incriminate.
În perioada 23.07.2012 - 07.11.2012, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din
cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpata
C., încălcând dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991 şi normele referitoare la legalitatea angajării cheltuielilor
de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, a efectuat, în mod nelegal, plăţi către Regia Autonomă Judeţeană de
Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, în
cuantum de 773.519,09 RON, deşi nu erau îndeplinite condiţiile necesare plăţii, enumerate în precedent.
În perioada 23.07.2012 - 07.11.2012, în calitate de inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului
Judeţean Constanţa, desemnat cu aplicarea vizei "Bun de plată" în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei
publice deţinute, inculpatul I., încălcând dispoziţiile art. 43 alin. (1) din din Legea nr. 188/1999 şi Ordinului nr. 1792/2002,
a aplicat viza "Bun de plată" pe documentele justificative şi pe facturile emise de R.A.J.D.P. Constanţa, fără a verifica
realitatea menţiunilor documentelor respective, contribuind, astfel, la plata nelegală a sumei de 773.519,09 RON de la
bugetul U.A.T.J. Constanţa către R.A.J.D.P, în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de
pomi fructiferi.
La datele de 29.06.2012 şi 31.08.2012, inculpatul J., în calitate de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, şi inculpata
persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa au solicitat plata nelegală a sumei de 773.519,09 RON de la bugetul U.A.T.J.
Constanţa, prin emiterea facturilor cu nr. x şi, prin aceasta, i-au ajutat pe coinculpaţii F., C. şi I. să comită faptele de
abuz în serviciu reţinute în sarcina lor.
În perioada anterior menţionată, în calitate de inginer silvic în cadrul R.A.J.D.P. Constanţa, inculpatul E. i-a ajutat pe
inculpaţii F., C. şi I. să comită faptele de abuz în serviciu reţinute în sarcina lor, în legătură cu plăţile nelegale privind

Programul judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, întocmind înscrisuri al căror conţinut nu
reflecta realitatea, respectiv procese-verbale de predare primire care nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond
prevăzute de lege pentru valabilitatea lor şi care nu furnizau informaţiile necesare pentru stabilirea realităţii lucrărilor. În
baza acestor înscrisuri au fost emise de către R.A.J.D.P. Constanţa facturile în valoare totală de 773.519,09 RON,
înaintate la plată U.A.T.J. Constanţa şi achitate de către această entitate în mod nelegal.
Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care reflectă analiza detaliată şi temeinică a probatoriului,
Înalta Curte subliniază că premisa factuală a acestui segment al acuzaţiilor o reprezintă efectuarea, din bugetul
Consiliului Judeţean Constanţa, a plăţii sumei de 773.519,09 RON, în baza facturii nr. x/29.06.2012, în valoare de
498.625,70 RON, şi a facturii nr. x/31.08.2012, în valoare de 274.893,39 RON, emise de R.A.J.D.P, fără a exista, însă,
documente justificative care să ateste realitatea lucrărilor a căror decontare s-a solicitat şi fără a fi îndeplinite condiţiile
stabilite prin H.C.J Constanţa nr. 300/21.10.2010, de aprobare a acestui proiect.
Plata sumei aferente facturii nr. x/2012 a fost efectuată prin ordinul de plată din data de 23.07.2012, iar plata facturii nr.
x/2012 s-a realizat în baza a 2 ordine de plată emise în perioada 06.11.2012 - 07.11.2012.
Caracterul nelegal al plăţilor efectuate în baza celor două facturi emise pentru lucrări de "înfiinţare livezi - achiziţie pomi
fructiferi conform borderou realizări anexat" în lunile iunie şi august 2012 se grefează, în esenţă, pe nerespectarea
dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 referitoare la efectuarea plăţilor, în limitele creditelor bugetare
aprobate, numai pe baza de acte justificative întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale.
Or, în speţă, astfel cum întemeiat s-a reţinut prin sentinţa apelată, plăţile aferente acestui segment al acuzaţiilor nu au
avut la bază documente justificative legal întocmite.
Factura nr. 5806/2012 a fost vizată cu "Bun de plată" de inculpatul I. şi însoţită de borderoul realizărilor pentru luna iunie
2012 în valoare totală de 402.117,50 RON cu TVA aferent de 96.508,20 RON, în sumă totală de 498.625,70 RON,
executant - R.A.J.D.P., secţia Tariverde, pentru obiectivul Înfiinţare livezi - Achiziţie pomi fructiferi şi decont pentru
achiziţie pomi fructiferi - 19.200 bucăţi, aceste ultime înscrisuri fiind ambele semnate de SSSSSSSSSS. din partea regiei
şi de inculpatul I. pentru consiliul judeţean. Contravaloarea facturii a inclus, pe lângă preţul pomilor, de specie
nespecificată, şi cheltuieli cu manopera de 769,92 RON, transportul de 4.172,16 RON.
Factura nr. 5954/31.08.2012 a fost vizată cu "Bun de plată" de inculpatul I. şi însoţită de borderoul realizărilor pentru
luna august 2012 în valoare totală de 221.688,22 RON, cu TVA aferent de 53.205,17 RON, în sumă totală de
274.893,39 RON, executant - R.A.J.D.P., secţia Tariverde, pentru obiectivul Înfiinţare livezi - achiziţie pomi fructiferi, şi
decont pentru achiziţie pomi fructiferi - 10.585 bucăţi, aceste ultime înscrisuri fiind ambele semnate de SSSSSSSSSS.
din partea regiei şi de inculpatul I. pentru consiliul judeţean. Contravaloarea facturii a inclus, pe lângă preţul pomilor, de
specie nespecificată, manopera de 424,46 RON, transportul de 2.300,12 RON.
Din procesele-verbale de predare - primire pomi fructiferi întocmite pe verso-ul cererilor de livrare formulate de diferite
persoane (o mare parte a acestor ultime înscrisuri purtând rezoluţia olografă a inculpatului J.) rezultă că, în perioada
martie - decembrie 2012, R.A.J.D.P. Constanţa, reprezentată prin inculpatul E., ar fi distribuit către diverse persoane
fizice, juridice şi primarilor din mai multe localităţi din judeţul Constanţa, un număr de 29.146 de pomi fructiferi de soiuri
şi tipuri nespecificate .
Înalta Curte apreciază relevant faptul că nu există astfel de procese-verbale întocmite în lunile iunie sau august 2012, în
care se pretinde că s-au efectuat lucrările plătite în baza celor două facturi de interes în speţă, toate fiind anterioare sau
ulterioare datelor la care s-au emis cele două facturi. Această particularitate, corelată cu faptul că toate procesele-
verbale au un format asemănător, nu detaliază tipul de pomi fructiferi predaţi, ci indică exclusiv numărul acestora, iar în
unele cazuri ele atestă inadvertent predarea de pomi fructiferi unor beneficiari care solicitaseră, în realitate, puieţi de
salcâm, în baza H.C.J nr. 84/2010, demonstrează caracterul nereal al datelor înscrise în borderourile de realizări şi în
deconturile anexate celor două facturi de livrare.
Înalta Curte remarcă, de asemenea, că primăriile localităţilor care ar fi primit, în anul 2012, pomi fructiferi pentru a fi
plantaţi în cadrul "Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi", în locaţiile denumite
generic:
"primărie, biserică, şcoală", sunt aceleaşi care au primit, în anii 2010 şi 2011, pomi fructiferi pentru a fi plantaţi, în
aceleaşi locaţii denumite generic:
"primărie, biserică, şcoală". Nu s-au identificat, însă, pe baze probatorii, beneficiarii finali ori locaţia precisă a plantaţiilor

pretins realizate în localităţile în care s-ar fi predat materialul dendrologic (Agigea, Valul lui Traian, Amzacea, Ciobanu,
Comana, Cogealac, Saraiu, Movila Verde, Limanu, Mihai Viteazu, şi Poiana -Ovidiu) şi nici documente (dispoziţie de
livrare, aviz de însoţire a mărfii) care să releve datele de identificare ale persoanelor şi mijloacelor de transport utilizate
pentru expediţia şi transportul cantităţilor însemnate de pomi fructiferi, cuprinse între 50 - 5.000 buc./livrare, şi să justifice
efectuarea în realitate a operaţiunilor menţionate în cuprinsul proceselor-verbale de predare-primire.
În aceleaşi sens, Înalta Curte apreciază relevant faptul că, deşi R.A.J.D.P. a fi achiziţionat, în perioada martie - aprilie
2012, de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, un număr de 35.204,00 bucăţi pomi altoiţi,
din care ar fi predat pentru plantare către diverse persoane fizice sau juridice, un număr de 29.146 bucăţi, toate aceste
pretinse operaţiuni de remitere au avut loc anterior sau ulterior lunilor iunie şi august 2012, în care s-au emis cele 2
facturi de interes în speţă. Astfel, un număr de 11.978 bucăţi au fost distribuite pe bază de proces-verbal în perioada
14.03.2012 - 17.05.2012, iar diferenţa de 17.168 bucăţi a fost distribuită în perioada 19.09.2012 - 12.12.2012, ceea ce
confirmă teza acuzării, referitoare la caracterul nereal al lucrărilor solicitate a fi decontate.
Drept urmare, emiterea celor două facturi de către R.A.J.D.P şi, ulterior, plata sumelor aferente de către Consiliul
Judeţean Constanţa s-au realizat pentru operaţiuni fără corespondent în realitate.
Conform Protocolului anexă la H.C.J nr. 300/21.10.2010, atribuţiile R.A.J.D.P în cadrul programului constau în
identificarea şi asigurarea resurselor umane şi materiale necesare implementării proiectului, asigurarea materialului
dendrologic prin achiziţii, transport şi distribuţie către parteneri, realizarea lucrărilor de pregătire, amenajare şi întreţinere
teren înainte de înfiinţare şi pe toată durata de exploatare a plantaţiilor.
Or, probatoriul testimonial administrat în cauză demonstrează că regia nu a efectuat cheltuielile cu transport şi
manopera a căror decontare a solicitat-o consiliului judeţean şi, cu atât mai puţin, cu pregătirea, amenjarea sau
întreţinerea terenurilor; în puţinele localităţi în care au fost preluaţi pomi fructiferi, în perioade anterioare sau ulterioare
celor menţionate în facturile de interes, plantarea pomilor s-a realizat cu ajutorul elevilor sau locuitorilor comunelor (cum
este cazul localităţilor Valul lui Traian sau Agigea).
Concluzia anterior expusă este susţinută şi de elementele factuale din care rezultă că plata sumei de 773.519,09 RON
s-a realizat în condiţiile în care predarea arbitrară a pomilor fructiferi nu tindea, în mod evident, la realizarea obiectivelor
stabilite prin H.C.J Constanţa nr. 300/2010 şi Potocolul de colaborare Anexă la această hotărâre, referitoare, inter alia, la
efectuarea unui studiu pedo-climatic şi socio-economic al unor zone din judeţul Constanţa, unde urmau a fi înfiinţate
loturi demonstrative, înfiinţarea unor astfel de loturi demonstrative în zonele propice cultivării pomilor fructiferi din judeţ.
Audiat în apel, inculpatul E. a precizat că programul aprobat prin H.C.J Constanţa nr. 300/2010 avea ca obiectiv
refacerea "plantaţiilor destinate exploatării ocazionale" de către public, iar nu a "livezilor, respectiv plantaţii utilizate
pentru exploatare intensivă", regia autonomă neavând livezi. A precizat, de asemenea, că sumele încasate de regie în
derularea acestui program au fost echivalente operaţiunilor de preluare a pomilor de la Staţiunea de Cercetare Pomicolă
Valul lui Traian şi de transport către unităţile regiei, de unde beneficiarii au ridicat pomii pe baza unor cereri
adresate/aprobate de inculpatul J. şi transmise ulterior coinculpatului E..
În plus, a menţionat expres că menţiunile regăsite în facturi, referitoare la înfiinţarea de livezi, nu aveau corespondent în
realitate, iar numărul de pomi fructiferi era superior celui menţionat în facturi confirmând, astfel, inadvertenţele ce rezultă
din examinarea comparativă a facturilor şi deconturilor şi, implicit, caracterul nelegal al plăţilor aferente lucrărilor
facturate de R.A.J.D.P la datele de 29.06.2012 şi 31.08.2012.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază ca având un caracter pro causa susţinerile inculpatului J., făcute cu
ocazia ascultării sale în apel, în sensul în care cuvântul "livezi" ar fi fost menţionat în facturi din eroare.
Împrejurarea că inculpatul a fost cel care a rezoluţionat şi direcţionat administrativ o mare parte a cererilor care au stat la
baza întocmirii proceselor-verbale de predare-primire analizate în precedent demonstrează că el cunoştea conţinutul
exact al operaţiunilor derulate de R.A.J.D.P şi măsura în care acestea erau sau nu concordante cu rolul şi obligaţiile
asumate de regie în cadrul programului.
Totodată, susţinerea privind inexistenţa unor atribuţii de serviciu ale inculpatului J. cu privire la întocmirea facturilor este
nepertinentă, apelantului inculpat neimputându-i-se o atare împrejurare, ci faptul că, ignorând inadvertenţele vădite
dintre lucrările real executate de regie (şi al căror conţinut îi era cunoscut în virtutea calităţii sale de director general) şi
sumele solicitate efectiv spre decontare consiliului judeţean, inculpatul a contribuit mediat la efectuarea unor plăţi
nelegale şi la prejudicierea bugetului autorităţii administrative.

În fine, faptul că R.A.J.D.P ar fi efectuat, în anii anteriori, pe raza judeţului Constanţa, o serie de operaţiuni sau lucrări în
executarea Programului de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi este irelevant în speţă, de vreme ce
obiectul judecăţii este strict limitat la emiterea şi plata celor 2 facturi din datele de 29.06.2012 şi 31.08.2012, în privinţa
cărora s-a demonstrat caracterul nelegal al plăţilor.
Inculpatul I. a precizat, cu ocazia ascultării sale în primă instanţă, că deşi a avizat o situaţie de plată aferentă acestui
program, nu a urmărit "cum şi dacă au mai fost efectuate plantaţiile de pomi fructiferi".
Analiza probatoriului administrat demonstrează însă, că inculpatul a avizat pentru "Bun de plată" ambele facturi şi a
semnat înscrisurile ataşate fără o minimă verificare a realităţii operaţiunilor consemnate în cuprinsul lor, încălcând,
astfel, exigenţele art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, referitoare la întocmirea actelor justificative în conformitate cu
dispoziţiile legale. Această prevedere din legislaţia primară se corelează, sub aspectul formei sau cerinţelor concrete de
conţinut al actelor justificative, cu toate normele relevante, inclusiv cele prevăzute de Ordinul nr. 1792/2002, referitoare
la condiţiile în care se vizează pentru "Bun de plată" documentele prin care se atestă bunurile livrate sau lucrările
executate.
În declaraţia din data de 22.06.2018, martorul SSSSSSSSSS. a precizat că, în cadrul programului supus analizei, regia
a efectuat doar cheltuieli de procurare a puieţilor pe care i-a pus la dispoziţia beneficiarilor pentru înfiinţarea de livezi,
aceste din urmă operaţiuni nefiind realizate, însă, de către regie. Martorul a mai arătat că, deşi a semnat borderoul, nu
avea atribuţii în implementarea programului analizat şi nu are cunoştinţă dacă lucrările de înfiinţare livezi s-au efectuat în
realitate, atribuţiile regiei fiind limitate la achiziţia de pomi fructiferi.
La rândul său, martorul RRR. a confirmat faptul că regia a efectuat cheltuieli cu achiziţia şi transportul pomilor fructiferi,
declaraţia sa nefiind, însă, în mod particular relevantă pentru clarificarea faptelor deduse judecăţii, de vreme ce martorul
a ocupat funcţia de director executiv şi tehnic de producţie în cadrul R.A.J.D.P numai până la data de 06.06.2012,
anterior emiterii facturilor de interes. În orice caz, martorul a relevat, ca mod de lucru general aplicabil, că inculpatul J.
era informat cu privire la conţinutul lucrărilor de plantare efectuate de regie, situaţiile centralizatoare fiindu-i prezentate
acestuia fie la cerere, fie anterior înaintării lor către consiliul de administraţie sau consiliul judeţean.
Declaraţia martorului OOOO. nu aduce informaţii utile sub aspectul acestui segment al acuzaţiilor, el reliefând
împrejurări factuale cu caracter general referitoare la activitatea regiei. Declaraţia martorului confirmă, însă, implicarea
directă a inculpatului J. în activitatea persoanei juridice pe care a conducea, fie prin deplasări în locaţiile unde urmau a
se efectua lucrări, fie prin participarea la şedinţele de lucru desfăşurate în cadrul acesteia. În egală măsură, martorul a
confirmat existenţa unor informări săptămânale făcute inculpatului F. cu privire la problemele curente ivite în activitatea
regiei, împrejurare care, în mod evident, era aptă a-i oferi acestuia din urmă o imagine de ansamblu asupra naturii şi
întinderii lucrărilor real derulate.
În ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor G. şi H. în acest segment al activităţii infracţionale, Înalta Curte constată,
pentru argumente similare celor expuse în analiza Proiectului Caravana Estivală, că inculpaţii nu au avut atribuţii de
serviciu în operaţiunile ce au premers efectuarea plăţilor celor două facturi de interes.
Notează că, şi în acest caz, în cuprinsul H.C.J Constanţa nr. 300/21.10.2010, nu a fost menţionată Direcţia Urbanism
printre direcţiile de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa implicate în proiect, iar din înscrisurile aflate la
dosar nu rezultă că această hotărâre a fost comunicată (eventual ulterior) Direcţiei generale de urbanism şi lucrări
publice condusă de arhitectul şef G. ori că celor doi inculpaţi li s-ar fi atribuit, în mod individual, sarcini specifice sub
acest aspect.
De altfel, cele două facturi emise de R.A.J.D.P la datele de 29.06.2012 şi 31.08.2012 şi decontate de Consiliul Judeţean
Constanţa nici nu vizau, în concret, lucrări propriu-zise de înfiinţare a unor plantaţii de pomi fructiferi (singurele ce ar fi
putut fi caracterizate, teoretic, ca investiţii publice, supuse verificării compartimentului condus de arhitectul şef), ci doar
pretinse operaţiuni punctuale de achiziţie material săditor şi predare către diverşi beneficiari. Or, în privinţa acestor
ultime două tipuri de operaţiuni, este neîndoielnic că inculpaţii G. şi H. nu aveau atribuţia de a verifica realitatea sau
exactitatea lor.
Criticile inculpatului F. sub aspectul acestui segment al acuzaţiilor sunt neîntemeiate.
Apelantului-inculpat nu i s-a imputat o pretinsă neîndeplinire a unor atribuţii de serviciu referitoare la supravegherea
derulării proiectului Caravana Estivală ori o modului de efectuare a activităţilor de plantare pomi fructiferi, ci
nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau, în calitate de ordonator de credite, în procesul de ordonanţare şi efectuare a
plăţilor aferente facturii proformă din data de 11.05.2012 şi a facturii din data de 31.07.2012.

Aceste atribuţii erau prevăzute de legislaţia primară, respectiv art. 22 şi 23 din Legea nr. 273/2006, şi presupuneau, în
esenţă, aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele proprii cu respectarea dispoziţiilor legale. În cazul particular al
speţei, aceasta implica respectarea prevederilor referitoare la ordonanţarea şi plata sumelor din bugetul consiliului
judeţean numai în baza unor documente justificative legal întocmite, care să ateste exactitatea sumelor de plată şi
executarea lucrărilor conform angajamentului legal încheiat, respectiv H.C.J Constanţa nr. 148/2010.
Aceeaşi este şi situaţia facturilor emise de R.A.J.D.P la datele de 29.06.2012 şi 31.08.2012 în cadrul programului de
refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi; ordonanţarea şi plata sumelor aferente erau condiţionate de existenţa unor
documente justificative legal întocmite, care să ateste operaţiunile concret executate de regie în beneficiul unităţii
administrative-teritoriale şi să legitimeze efectuarea unor cheltuieli bugetare pentru decontarea lor.
Înalta Curte a detaliat, în considerentele expuse la pct. II al prezentei decizii, responsabilităţile ce reveneau ordonatorului
de credite în procesul de ordonanţare a cheltuielilor, precum şi raţiunea angajării răspunderii penale a inculpatului F. sub
acest aspect, astfel încât face trimitere la aceste considerente, fără a le reitera.
Susţinerea inculpatului, în sensul că, sub aspectul Proiectului Caravana Estivală, i s-ar imputa eronat încălcarea art. 2
din Protocol, în condiţiile în care acest articol viza obligaţii specifice în implementarea proiectelor cu finanţare
nerambursabilă, este neîntemeiată.
Baza factuală a acuzaţiei penale aduse constă în efectuarea plăţilor în avans şi în absenţa unor documente justificative
care să ateste realitatea lucrărilor pretins efectuate în cadrul Proiectului Caravana Estivală şi să permită, în mod
neechivoc, stabilirea unei corelaţii necesare între respectivele cheltuieli şi obiectivele proiectului de interes judeţean în
executarea căruia s-a pretins a fi realizate. Faptul că proiectul în discuţie permitea, teoretic, şi realizarea unor perdele
forestiere ori reabilitarea terenurilor degradate este, în sine, irelevant, în condiţiile în care nu rezultă că lucrările - strict
individualizate în speţă şi decontate în baza facturii proformă şi a facturii din 31.07.2012 - au fost efectuate în realitate şi
nici care a fost conţinutul lor.
Criticile aduse de apelantul-inculpat modului de interpretare a probatoriului testimonial şi cu înscrisuri reprezintă

concretizarea unor simple alegaţii, contrare statuărilor detaliate ale instanţei de fond, care a evidenţiat probatoriul din
care rezultă că documentele ataşate facturii din data de 31.07.2012 nu probau realitatea lucrărilor plătite, de altfel, în
avans, de către Consiliul Judeţean Constanţa. Aceste alegaţii ale apărării nu au fundament în probatoriul administrat în
cauză, inclusiv în apel, şi nu relevă, prin ele însele, netemeinicia sentinţei apelate.
Susţinerea inculpatului F., făcută în declaraţia dată Înaltei Curţi la data de 15.05.2019, în sensul că ar fi delegat
vicepreşedintelui OOOO. toate atribuţiile sale pe relaţia cu R.A.J.D.P, nu are semnificaţie juridică sub aspectul acuzaţiei
concret aduse apelantului în speţă. Inculpatului i se impută încălcarea unor dispoziţii legale în exercitarea atribuţiilor ce
decurg din rolul său de ordonator principal de credite, iar nu din modul în care s-ar fi derulat faptic sau s-ar fi coordonat
activitatea regiei de către reprezentaţii consiliului judeţean (domenii în care atribuţiile specifice reveneau, în mod
incontestabil, altor funcţionari publici).
Martorul OOOO. a precizat de altfel, în declaraţia dată în apel, că delegarea sa implica urmărirea bunei desfăşurări a
programelor regiei, fără a i se atribui, însă, un rol executiv în cadrul acestei persoane juridice şi nici atribuţii sub aspectul
verificării plăţilor efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa în beneficiul R.A.J.D.P.
În ceea ce priveşte acuzaţiile referitoare la nelegalitatea plăţii celor două facturi emise de R.A.J.D.P în cadrul
Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, Înalta Curte notează că inculpatul F. nu a
criticat, în mod distinct, modalitatea de interpretare a probatoriului sub acest aspect, apărările sale vizând, în mod
esenţial, lucrările de împădurire realizate pe raza judeţului Constanţa şi urmând a fi analizate în cele ce succed. Sub
acest segment al acuzaţiei, instanţa de apel a subliniat, în precedent, particularităţile factuale esenţiale pentru lămurirea
cauzei, precum şi normele legale incidente, în raport de care a concluzionat cu privire la temeinicia sentinţei apelate.
Criticile inculpatei C., referitoare la atribuţiile ce reveneau directorului economic, limitate la modul de aplicare a
reglementărilor contabile, sunt neîntemeiate.
Apelanta inculpată şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile de serviciu circumscrise funcţiei de director economic, în
sensul în care plăţile efectuate în perioada mai- septembrie 2012, în baza facturii proformă din 11.05.2012 şi a facturii
din 31.07.2012 pentru Proiectul Caravana Estivală, s-au efectuat în avans şi fără a exista documente justificative
complete şi legal întocmite care să ateste executarea lucrărilor. Au fost încălcate, astfel, dispoziţiile art. 54 alin. (6), (8)
din Legea nr. 273/2006, prevederile Ordinului MEF nr. 3512/2008 (partea A, pct. 2, potrivit cărora documentele care stau
la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează

toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare, adică, printre altele, date referitoare la conţinutul operaţiunii
economico-financiare, datele cantitative şi valorifice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate) şi prevederile
Ordinului MFP nr. 1792/2002 (Anexa 1 pct. 4, referitoare printre altele, la efectuarea plăţii numai dacă există toate
documentele justificative care să justifice plata).
Or, aşa cum Înalta Curte a subliniat în analiza realizată la pct. II al prezentei decizii, deşi factura reprezintă un document
care atestă lucrările executate, determinarea sau verificarea existenţei sumei datorate creditorului se efectuează pe
baza datelor înscrise în factură şi a documentelor întocmite de comisia de recepţie constituită potrivit legii, respectiv
procese-verbale de recepţie sau de recepţie provizorie (Anexa 1 pct. 2 din Ordinul nr. 1792/2002).
În cazul particular al R.A.J.D.P, având în vedere prevederile art. 18 din contractul de lucrări nr. x/17.03.2004, încheiat
între R.A.J.D.P şi Consiliul Judeţean, plăţile parţiale puteau fi efectuate numai dacă lucrările realizate erau dovedite prin
situaţii de lucrări provizorii, confirmate în 3 zile lucrătoare de la data înregistrării lor la achizitor, înscrisuri care, în speţă,
nu au fost întocmite şi ataşate facturii din 31.07.2012 şi, cu atât mai puţin, facturii proformă.
Împrejurarea că regulile aplicabile în procesul de întocmire a documentelor financiar contabile şi, respectiv, în cel al
ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din fonduri publice, sunt detaliate în acte de reglementare secundară este irelevantă sub
aspectul realizării cerinţelor de tipicitate proprii infracţiunii de abuz în serviciu. Regula de principiu, a efectuării plăţilor
numai în baza unor documente justificative legal întocmite, se regăseşte într-un act normativ primar, respectiv Legea
273/2006, legislaţia secundară completând acest cadru, prin reglementarea amănunţită a cerinţelor de formă şi fond
proprii documentelor utilizate în contabilitate sau în procesul de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor
din fonduri publice.
Or, în exercitarea funcţiei de director economic, inculpatei C. îi revenea obligaţia de a verifica dacă plăţile efectuate din
bugetul consiliului judeţean respectă toate exigenţele legale, inclusiv sub aspectul justificării lor documentare complete şi
corecte, cerinţe care, în mod evident, nu erau îndeplinite în speţă.
Aceleaşi considerente sunt pe deplin valabile şi sub aspectul acuzaţiei referitoare la plata sumelor aferente facturilor din
29.06.2012 şi 31.08.2012, în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, în
privinţa căreia inculpata C. a formulat, succint, apărări asemănătoare. Susţinerea privind pretinsa menţionare eronată, în
sentinţă, a "angajării" unor cheltuieli bugetare de către inculpată tinde la invocarea unor aspecte pur formale, conţinutul
exact al acuzaţiei aduse acesteia şi atribuţiile de serviciu real încălcate de către apelantă fiind detaliate în hotărârea
apelată şi cenzurate în considerentele prezentei decizii.
În fine, constatările auditorilor Curţii de Conturi cu privire la cheltuielile efectuate pentru înfiinţarea de livezi în anul 2011
(la care inculpata a făcut referire în motivele de apel) sunt irelevante sub aspectul acuzaţiilor formulate în speţă, limitate
la plata sumelor aferente celor două facturi, analizate expres în precedent.
Critica inculpatului I., limitată la solicitarea de achitare conform art. 16 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu ar fi efectuat vreun
act defectuos în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este neîntemeiată.
Inculpatul avea ca atribuţii de serviciu urmărirea execuţiei şi punerii în funcţiune a lucrărilor publice de interes judeţean,
realizării lucrărilor publice conform documentaţiei tehnico-economice aprobată, admiţând la plata numai lucrările
corespunzătoare; totodată, era persoana desemnată să vizeze cu "Bun de plată" documentele emise de R.A.J.D.P.
Or, aplicarea vizei "bun de plată" pe factura din 31.07.2012, precum şi pe cele două facturi emise de R.A.J.D.P. la datele
de 29.06.2012 şi 31.08.2012 şi semnarea borderourilor şi devizelor ataşate acestora, prin care se atesta, în mod nereal,
că s-ar fi verificat lucrările pretinse şi că acestea ar fi fost executate, au fost de natură a conferi acestor documente
valoarea aparentă a unor documente justificative care pot sta la baza efectuării plăţilor. În absenţa unei verificări faptice
propriu-zise, ele nu puteau dobândi, însă, o atare valoare legală, fiind încălcate dispoziţiile art. 54 alin. (5), (6) din Legea
nr. 273/2006 coroborate cu normele Ordinului nr. 1792/2002, dar şi principiul general prevăzut de art. 43 alin. (1) din
Legea nr. 188/1999 referitor la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în conformitate cu legea.
Apărările inculpatului E. în apel constituie, în esenţă, o critică adusă opţiunii procurorului de a limita cadrul procesual, în
mod pretins nejustificat, prin trimiterea în judecată numai a unora dintre cei responsabili, cu excluderea altor persoane
considerate de inculpat în egală măsură răspunzătoare de prejudiciul produs.
Înalta Curte notează că demersul procesual al organului de urmărire penală nu poate fi cenzurat pe cale judiciară în
această fază, în care instanţa de judecată este obligată să examineze cauza în limitele obiectului judecăţii, conform art.
371 C. proc. pen., numai cu privire la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare.

Or, din punct de vedere factual, apelantul inculpat E. nu a negat temeinicia acuzaţiilor aduse, ci dimpotrivă, în declaraţia
din data de 22.09.2017, a admis explicit că nu a efectuat recepţia lucrărilor aferente Proiectului Caravana Estivală,
menţionate în deviz, întocmirea acestui ultim înscris realizându-se nu pe baza informaţiilor obţinute de inculpat în mod
nemijlocit, ci numai a "documentelor existente în regie cu privire la comenzile preluate". Inculpatul E. a menţionat, de
asemenea, că, la data emiterii facturii din 31.07.2012, nu au existat procese-verbale de recepţie şi situaţii de lucrări, iar
rapoartele de lucru prezentate organului de urmărire penală au fost întocmite pro causa abia în anul 2013.
Susţinerea inculpatului privind necunoaşterea scopului exact al întocmirii devizului anteferit (şi anume ataşarea sa la
factura emisă de R.A.J.D.P către Consiliul Judeţean Constanţa) este irelevantă sub aspectul subiectiv al faptei de
complicitate la abuz în serviciu reţinută în sarcina sa, de vreme ce apelantul cunoştea că acest deviz i-a fost solicitat în
vederea decontării sumelor aferente de la autoritatea administrativă. Or, prin atestarea unor date şi informaţii
necorespunzătoare adevărului cu privire la lucrările pretins executate de R.A.J.D.P, cunoscând că acestea vor fi
utilizate, chiar indirect, în vederea obţinerii nejustificate a unor sume de bani, inculpatul E. a sprijinit acest demers
infracţional, contribuind mediat la prejudicierea bugetului Consiliului Judeţean Constanţa şi obţinerea unui folos
necuvenit de către R.A.J.D.P.
Aceste considerente sunt valabile şi sub aspectul acuzaţiei referitoare la efectuarea plăţii facturilor din datele de
29.06.2012 şi 31.08.2012, în cazul cărora inculpatul a admis caracterul necorespunzător adevărului al menţiunilor
inserate în cuprinsul lor, astfel cum au fost detaliate în precedent.
La rândul său, inculpatul J. a avut o participaţie secundară la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, solicitarea
adresată consiliului judeţean de regia pe care o conducea, de a efectua plata în avans a contravalorii unor lucrări
aferente Proiectului Caravana Estivală şi, la fel ca în cazul programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, şi cu
nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006, fără ca lucrările decontate să fie în mod real executate, constituind un
ajutor la consumarea infracţiunii.
Apărarea inculpatului, referitoare la neindicarea, în sentinţa apelată, a dispoziţiilor legale încălcate este complet
irelevantă pentru realizarea cerinţelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, în forma de participaţie a complicităţii concret
reţinută în sarcina inculpatului. Complicitatea, ca formă de participaţie secundară, nu presupune existenţa unei calităţi
speciale a participantului respectiv şi implicit, în cazul particular al abuzului în serviciu, nici săvârşirea faptei în
exercitarea anumitor atribuţii de serviciu ale acestuia. Esenţial este ca dispoziţiile din legislaţia primară încălcate să fie
identificate prin raportare la atribuţiile şi actele îndeplinite de autorii faptelor de abuz în serviciu deduse judecăţii, cerinţă
îndeplinită în prezenta cauză.
În condiţiile în care, potrivit organigramei R.A.J.D.P, inculpatul J. asigura conducerea curentă a regiei, iar martorii
SSSSSSSSSS. şi RRR. au confirmat că inculpatul era informat, fie în şedinţe periodice, fie ocazional cu privire la
lucrările efectuate de regie, rezultă că acesta cunoştea, în ansamblu, lucrările efectuate de R.A.J.D.P în perioada de
referinţă (semestrul I şi august 2012) şi măsura în care ele erau integrate sau nu Proiectului Caravana Estivală,
respectiv, programului aprobat prin H.C.J Constanţa nr. 300/2010.
Susţinerile aceluiaşi apelant inculpat, făcute cu ocazia ascultării sale în apel, la data de 27.10.2017, privind pretinsa
realitate a lucrărilor solicitate spre decontare prin factura proformă şi factura din 31.07.2012, sunt infirmate de probatoriul
administrat, astfel cum a fost analizat în precedent. În cazul particular al localităţilor Ciocârlia, Cerchezu, Băneasa,
Grădina, Mangalia, în care apelantul inculpat a susţinut că ar fi efectuat personal verificări în teren, Înalta Curte constată,
pe de o parte, că localităţile Cerchezu, Grădina, Mangalia nu se regăsesc printre localităţile enumerate în devizul ataşat
facturii din 31.07.2012 (şi pentru care s-au efectuat plăţile incriminate în speţă), iar în localităţile Ciocârlia şi Băneasa,
probatoriul testimonial administrat, amplu analizat în hotărârea apelată, a infirmat executarea, în semestrul I al anului
2012, a unor lucrări în cadrul proiectului Caravana Estivală.
Aceeaşi este şi situaţia operaţiunilor aferente programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, decontate în baza
celor două facturi de interes în speţă, în privinţa cărora lipsa unei justificări documentare a fost analizată în precedent.
Apărările inculpatei R.A.J.D.P, centrate pe ideea rolului său formal în demersul infracţional orientat spre atingerea
scopului urmărit de coinculpaţi, cu precădere foştii reprezentanţi ai S.C N. S.R.L, sunt lipsite de bază factuală. În cazul
particular al proiectului Caravana Estivală şi programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, nu s-au formulat
acuzaţii cu privire la aceste din urmă persoane, nerezultând că S.C N. S.R.L ar fi avut vreo contribuţie la operaţiunile de
solicitare a unor plăţi în avans pentru lucrări ce nu au fost în mod real efectuate sau pentru lucrări a căror executare nu a
fost justificată.
Împrejurarea că inculpata persoană juridică nu ar fi obţinut vreun beneficiu direct din activitatea infracţională este

nereală, în condiţiile în care sumele de bani aferente prejudiciului cauzat consiliului judeţean au intrat în patrimoniul
regiei în absenţa unor contraprestaţii adecvate, constituind, aşadar, un folos necuvenit obţinut de persoana juridică.
Criticile inculpaţilor G. şi H. sunt întemeiate, din probatoriul administrat rezultând că aceştia nu au avut, în concret,
atribuţii de serviciu sub aspectul lucrărilor pretins executate în cadrul Proiectului Caravana Estivală şi Programului
judeţean de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, decontate în perioada de referinţă.
În raport de argumentele expuse în precedent, Înalta Curte apreciază superfluă o analiză detaliată a restului apărărilor
formulate de cei doi apelanţi inculpaţi.
Subliniază, însă, faptul că acuzaţiile aduse acestora par a se fi grefat, în mod implicit dar determinant, pe un unic aspect
factual, şi anume relaţia de subordonare ierarhică existentă între inculpatul I., care a aplicat viza "Bun de plată" pe
documentele ce au stat la baza plăţilor incriminate, şi cei doi apelanţi. Or, acest unic element factual este insuficient, în
sine, pentru a conferi inculpaţilor coresponsabilităţi de serviciu efective sub aspectul modului nelegal în care cel dintâi
inculpat şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau.
Inculpatul I. a admis, de altfel, în declaraţia dată în faţa primei instanţe, că a fost una dintre persoanele care a avut
"atribuţii directe" în relaţia cu R.A.J.D.P, beneficiind de o anumită autonomie în exercitarea funcţiei publice pe această
relaţie. În considerarea acestui specific al raporturilor de serviciu, acelaşi inculpat a precizat că nu informa şefii ierarhici
cu privire la avizul "Bun de plata" ("Nu se proceda aşa. Nu obişnuiam să-mi informez şefii înainte să avizez situaţiile de
lucrări") sau la dificultăţile tehnice ivite în procesul de verificare în teren ("Nu aveam mijloacele tehnice necesare - n.r.
pentru a verifica efectiv lucrările - Nu m-am gândit să le cer şefilor mei. În schimb regia avea un topometrist care făcea
verificările necesare").
Atribuţiile de serviciu conferite inculpaţilor G. şi H. prin fişa postului - de a urmări realizarea lucrărilor publice - nu pot fi
disociate de cerinţa existenţei unei documentaţii tehnico-economice aprobate şi, în absenţa acesteia din urmă, nu
justifică reţinerea în sarcina lor a unei încălcări a atribuţiilor ce le revin.
În plus, începând cu data de 11.02.2011, data modificării Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului prin O.U.G.
nr. 7/2011, îndatoririle de serviciu ce reveneau celor doi apelanţi inculpaţi în baza fişei postului trebuie evaluate într-o
corelaţie necesară cu prevederile art. 36 alin. (12) din acest act normativ, potrivit cărora structura de specialitate
condusă de arhitectul şef al judeţului are ca atribuţii principale, printre altele, urmărirea punerii în aplicare a strategiilor
de dezvoltare urbană şi a politicilor urbane, precum şi a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
înţelesul expresiilor "strategii de dezvoltare urbană" şi respectiv "documentaţie de amenjare a teritoriului şi urbanism"
fiind prevăzut în anexa 2 a acestui act normativ.
Or, este neîndoielnic că plata facturilor emise de R.A.J.D.P în perioada mai- august 2012, în cadrul celor două proiecte
analizate în precedent, a fost străină de orice strategie de dezvoltare urbană sau documentaţie de amenjare a teritoriului
şi urbanism, în înţelesul normativ al acestor expresii. Ea a reprezentat etapa finală a unui circuit exclusiv scriptic, în care
au fost întocmite formal documente justificative care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu vizau operaţiuni
sau lucrări existente în realitate, cei doi apelanţi inculpaţi nefiind real implicaţi în niciuna din etapele acestui proces.
b) Analiza aspectelor factuale a operaţiunilor realizate cu implicarea S.C N. S.R.L
III.b.1) Lucrările de împădurire realizate pe raza comunei Independenţa
În privinţa operaţiunilor de împădurire desfăşurate pe raza comunei Independenţa, Înalta Curte constată că împrejurările
factuale concret imputate inculpaţilor vizează plăţile efectuate în baza a două facturi distincte emise de R.A.J.D.P către
Consiliul Judeţean Constanţa, respectiv factura nr. x/31.03.2011 în valoare de 914.098,88 RON (vizând lucrări de
înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 60 ha pe raza comunei Independenţa, jud. Constanţa) şi factura nr. x/29.06.2012 în
valoare de 761.749,06 RON (vizând lucrări de împădurire a unei suprafeţe de 50 ha pe raza aceleiaşi comune).
În ambele situaţii, s-a reţinut că plăţile au avut caracter nelegal întrucât nu au fost respectate hotărârile de consiliu
judeţean privind programele şi proiectele legate de împăduriri şi nu au fost întocmite documentele justificative impuse de
lege pentru corecta efectuare a plăţilor respective.
În dezacord cu statuările primei instanţe, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte plăţile efectuate în baza facturii nr.
x/31.03.2011, probatoriul administrat este insuficient pentru a se reţine, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că lucrările
decontate de Consiliul Judeţean Constanţa nu s-au realizat faptic, cel puţin parţial şi, pe cale de consecinţă, că plăţile
efectuate nu au avut corespondent în anumite lucrări reale.

Lucrările de împădurire supuse analizei erau destinate realizării obiectivelor impuse de Programul de îmbunătăţire a
calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, aprobat prin H.C.J Constanţa nr. 310/25.09.2009 şi
Programul de împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării în judeţul Constanţa, aprobat prin H.C.J Constanţa nr.
402/18.12.2009. Aceste două hotărâri de consiliu judeţean au fost, ambele, menţionate explicit atât în cuprinsul H.C.L
Independenţa nr. 28/30.09.2010 (prin care s-a aprobat darea în administrarea consiliului judeţean a unei suprafeţe de 60
ha în vederea împăduririi), cât şi în cuprinsul H.C.J Constanţa nr. 286/21.10.2010 prin care s-a aprobat preluarea în
administrare a unei suprafeţe de 60 ha teren agricol situat în extravilanul comunei în vederea împăduririi şi predarea
acestuia prin protocol către R.A.J.D.P.
Scriptic, predarea suprafeţei de către Consiliul Judeţean Constanţa către R.A.J.D.P. s-a realizat abia la data de
14.01.2011, astfel cum rezultă din Protocolul privind predarea - primirea imobilului "Teren agricol cu duprafaţa de 60 ha"
în comuna Independenţa, aprobat de inculpatul F. şi înregistrat la consiliul judeţean sub nr. x/14.01.2011. Aceasta în
condiţiile în care, documentar, preluarea terenului de către Consiliul Judeţean Constanţa de la Consiliul Local
Independenţa s-a formalizat abia ulterior, respectiv prin Protocolul de predare primire înregistrat sub nr. x/16.02.2011,
aprobat de inculpatul F..
Aceste inadvertenţe vădite existente în documentele întocmite demonstrează ignorarea, de către factorii de decizie
implicaţi în lucrările de împădurire, a rolului şi importanţei reflectării scriptice legale şi complete a tuturor operaţiunilor
care, direct sau indirect, erau susceptibile să influenţeze inventarierea corectă a patrimoniului judeţului şi angajarea unor
cheltuieli din fonduri publice, iar ulterior, auditarea demersurilor şi măsurilor dispuse la nivelul Consiliului Judeţean
Constanţa.
Această particularitate a modului deficitar în care reprezentanţii R.A.J.D.P. şi, respectiv, funcţionarii Consiliului Judeţean
Constanţa au întocmit şi, ulterior, verificat înscrisurile prevăzute de lege, în perioada de interes, caracterizează, de altfel,
toate operaţiunile circumscrise obiectului judecăţii şi a reprezentat un impediment semnificativ în procesul de
reconstituire probatorie a lucrărilor sau operaţiunilor faptice real desfăşurate pe raza judeţului.
Înalta Curte apreciază, însă, că, din perspectiva cerinţelor de tipicitate obiectivă specifice abuzului în serviciu, o
justificare documentară incorectă sau incompletă a unor operaţiuni nu este, în sine, suficientă pentru reţinerea
infracţiunii, fiind necesar a se verifica, concomitent, şi dacă respectivele operaţiuni au fost, totuşi, desfăşurate în realitate
şi care a fost baza legală ori conţinutul lor. Aceasta deoarece una din cerinţele laturii obiective a infracţiunii de abuz în
serviciu este producerea unei pagube, ceea ce înseamnă o pierdere patrimonială corespunzătoare fie unei cheltuieli
căreia nu îi corespund lucrări real executate, fie unei cheltuieli interzise explicit de lege.
Este neîndoielnic că, în speţă, în vederea justificării sumelor pretinse în baza facturii din data de 31.03.2011, R.A.J.D.P.
nu a prezentat Consiliului Judeţean Constanţa toate documentele impuse de lege şi de contractul de lucrări nr.
x/17.03.2004, în baza căruia regia, în calitate de executant, îşi asumase, printre altele, obligaţia de a executa, întreţine şi
finaliza lucrările, precum şi de a prezenta situaţiile de lucrări provizorii în baza cărora beneficiarul urma a efectua plata
acestora.
În cauză nu au fost identificate astfel de situaţii de lucrări, rezultând că factura nr. x/2011, emisă pentru lucrări de
"înfiinţare păduri, conform borderou realizări pe luna martie 2011" a fost prezentată consiliului judeţean însoţită de
borderoul realizărilor şi decontul pentru lucrări la obiectivul comuna Independenţa în luna martie 2011, ambele semnate
din partea beneficiarului de inculpatul I..
Spre deosebire, însă, de activităţile ilicite analizate la pct. III.a) al prezentei decizii, în cazul particular al operaţiunilor de
împădurire în comuna Independenţa decontate în baza facturii din data de 31.03.2011, probatoriul testimonial şi cu
înscrisuri confirmă desfăşurarea în fapt, cel puţin în parte, a unor lucrări de împădurire anterior emiterii acestui
document.
Astfel, în baza contractului de cesiune lucrări nr. x/08.11.2010 încheiat între R.A.J.D.P. în calitate de cedent şi S.C N.
S.R.L în calitate de cesionar, cea din urmă societate şi-a asumat obligaţia de a executa şi finaliza lucrări de împădurire
conform H.C.J Constanţa nr. 402/2009, la preţul de 6000 RON/ha, la care se adaugă TVA, Consiliul Judeţean Constanţa
exprimându-şi acordul pentru această cesiune la data de 15.11.2010, prin semnătura inculpatului F. .
În baza acestui contract, S.C N. S.R.L a emis către R.A.J.D.P. factura nr. x/02.12.2010 reprezentând lucrări de înfiinţare
păduri pe o suprafaţă de 160 ha, din care 6 ha în localitatea Independenţa, în valoare de 36.000 RON, fără TVA.
R.A.J.D.P. a înregistrat, ca document justificativ al lucrărilor efectuate, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de
împădurire în judeţul Constanţa (semnat de inculpatul L. din partea executantului şi de E., împreună cu QQQ. şi RRR.
din partea regiei), în cuprinsul căruia s-a consemnat că "S-au plantat 6 ha cu puieţi de salcâm - 5000 buc./ha. Valoarea

totală a lucrărilor este de 36.000 RON la care se adaugă TVA 24% valoarea totală plus TVA este de 44.460 RON".
Totodată, S.C N. S.R.L a emis către R.A.J.D.P. factura nr. x/11.01.2011 reprezentând lucrări de înfiinţare păduri pe o
suprafaţă de 54 ha în localitatea Independenţa, în valoare de 324.000 RON, plus TVA 77.760 RON, în total 401.760
RON. Documentul justificativ al lucrărilor efectuate a fost procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de împădurire în judeţul
Constanţa întocmit la data de 13.12.2010 (semnat de inculpatul L. din partea executantului şi de E., împreună cu QQQ.
şi RRR. din partea regiei), în cuprinsul căruia s-a consemnat că "S-au plantat 54 ha cu puieţi de salcâm. Valoarea totală
a lucrărilor este de 324.000 RON la care se adaugă TVA 24% valoarea totală plus TVA este de 401.760 RON".
Niciunul din cele două procese-verbale de recepţie anterior menţionate nu cuprinde informaţii referitoare la data
întocmirii, data efectuării recepţiei, perioada şi locaţia exactă a lucrărilor, conţinutul economic al operaţiunii şi nu a fost
însoţit de situaţii de lucrări provizorii, astfel cum se stipulase în contractul de cesiune lucrări din data de 08.11.2010.
Cu toate acestea, pe baza documentelor emise de S.C N. S.R.L, R.A.J.D.P. a emis factura nr. x/31.03.2011 prin care a
solicitat decontarea lucrărilor de împădurire desfăşurate pe o suprafaţă de 60 ha în localitatea Independenţa, în valoare
de 737.176,52 RON plus TVA, în total 914.098,88 RON, sumă superioară cu 377.176,52 RON celei plătite de regie către
S.C N. S.R.L. Consiliul Judeţean Constanţa a achitat această sumă cu ordinul de plată nr. x/21.04.2011.
Diferenţa încasată în plus de către R.A.J.D.P. nu este, în sine, relevantă sub aspectul acuzaţiei de abuz în serviciu, de
vreme ce, prin contractul de cesiune lucrări nr. x, regia îşi asumase şi obligaţii proprii, printre care să asigure materialul
săditor la locul de plantare, transportul utilajelor folosite la efectuarea lucrărilor mecanice şi motorina necesară. Or, de
vreme ce S.C. N. S.R.L a efectuat o serie de lucrări pe raza comunei, rezultă pe cale de consecinţă că şi regia şi-a
îndeplinit, la rândul său, propriile obligaţii contractuale, chiar dacă acest demers nu a fost consemnat scriptic în mod
complet şi corect.
Lipsa unor documente care să ateste întinderea şi valoarea exactă a cheltuielilor efectuate de către regie, deşi de natură
a antrena sancţiuni fiscale sau disciplinare, nu este susceptibilă să demonstreze eo ipso completa fictivitate a
operaţiunilor în sine şi implicit, a unei împrejurări factuale esenţiale pentru antrenarea răspunderii penale. Aceasta
deoarece, pe de o parte, defectuozitatea întocmirii evidenţelor scriptice ale regiei a fost o constantă a activităţii acesteia
în perioada de referinţă, fără ca o atare împrejurare să semnifice absenţa totală a oricăror lucrări efectuate de inculpata
persoană juridică.
Pe de altă parte, aşa cum se va demonstra în cele ce succed, în pofida acestor disfuncţionalităţi, R.A.J.D.P. şi
partenerul său contractual S.C N. S.R.L au desfăşurat, totuşi, în perioada de interes, o serie de lucrări de înfiinţare
plantaţii forestiere, de a căror existenţă obiectivă nu se poate face abstracţie în procesul de evaluare a pagubei concret
suferite de consiliul judeţean şi a cauzelor acesteia.
Astfel, declaraţiile iniţiale din faza de urmărire penală ale martorului SSS. (fost primar al localităţii Independenţa)
coroborate cu declaraţiile martorului TTTTTTTTT. atestă că, în perioada 2010-2011, au fost efectuate o serie de lucrări
de împădurire pe raza comunei Independenţa.
Procesul-verbal din data de 27.10.2011 întocmit de inculpatul E. (anterior şi independent de controlul Curţii de Conturi
finalizat în luna iulie 2013) relevă, la rândul său, constatarea unor distrugeri însemnate ale suprafeţelor împădurite,
inclusiv în localitatea Independenţa, în considerarea cărora R.A.J.D.P. s-a adresat, la data de 05.01.2012, Parchetului
de pe lângă Judecătoria Mangalia, sesizând distrugerea în proporţie de 80-100% a suprafeţelor împădurite şi solicitând
efectuarea de cercetări.
Înalta Curte apreciază că, în considerarea acestei situaţii şi a necesităţii de a justifica în mod complet plângerea penală,
a fost întocmit Planul de situaţie privind încadrarea în zonă a suprafeţei de 60 ha, plan realizat de S.C PPP. S.R.L în
luna octombrie 2011.
Totodată, din coroborarea declaraţiilor date de inculpaţi pe durata procesului cu depoziţiile martorilor ascultaţi inclusiv în
apel rezultă atât efectuarea unor lucrări de împădurire pe suprafaţa de 60 ha din localitatea Independenţa, la sfârşitul
anului 2010, cât şi caracterul distinct al acestei suprafeţe de cea de 50 ha, pentru care s-au facturat lucrări în luna iunie
2012.
Astfel, inculpatul E. a arătat, atât în declaraţia dată în faţa primei instanţe la data de 01.03.2016, cât şi în declaraţia din
22.09.2017, în faza apelului, că, prin intermediul S.C N. S.R.L, R.A.J.D.P. a efectuat lucrări de împădurire atât pe
suprafaţa de 60 ha, cât şi pe o altă suprafaţă de 50 ha, în cazul căreia plata ar fi trebuit făcută de Consiliul Local
Independenţa, iar nu de Consiliul Judeţean Constanţa. Inculpatul a admis explicit caracterul distinct al suprafeţelor de 60

ha, respectiv 50 ha, ce au făcut obiectul acestor lucrări, precizând, totodată, că pentru decontarea lor s-au întocmit
procese-verbale de recepţie parţială, recepţia finală nefiind obiectiv posibilă premergător atingerii stării de masiv a
pădurilor, respectiv, după un interval de 4-6 ani de la înfiinţarea acestora.
În declaraţia dată în apel, inculpatul E. a confirmat aspectele ce rezultă din proba cu înscrisuri, şi anume că sumele
încasate de R.A.J.D.P. pentru toate lucrările de împădurire, inclusiv cele realizate în localitatea Independenţa, erau
aferente, scriptic, unor lucrări finalizate, în condiţiile în care documentele ataşate facturilor de plată nu evidenţiau
caracterul provizoriu al lucrărilor sau pe cel parţial al recepţiei. Aceste ultime împrejurări nu au o relevanţă particulară
sub aspectul acuzaţiilor referitoare la plata facturii din 31.03.2011, dar vor fi valorificate probator sub aspectul activităţilor
ilicite ce vor fi analizate în cele ce succed.
Inculpatul J., în declaraţia din data de 27.10.2017, s-a rezumat la a admite caracterul eronat al datelor scriptice privind
preluarea în administrare a suprafeţei de 60 ha, precum şi al plăţii aferente lucrărilor realizate pe suprafaţa de 50 ha,
poziţia procesuală a inculpatului fiind, în esenţă, aceea de negare a oricărei implicări în procesul de întocmire şi
înaintare a facturilor către Consiliul Judeţean Constanţa.
Efectuarea lucrărilor de împădurire pe suprafaţa de 60 ha şi caracterul disctinct al acestor lucrări faţă de cele realizate
pe suprafaţa de 50 ha rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor K. şi M., date în faţa instanţei de apel.
Atât în privinţa acestui segment al acuzaţiilor, cât şi cu privire la ansamblul lucrărilor de împădurire ce fac obiectul
acuzaţiilor, declaraţiile inculpaţilor C. şi F. nu relevă apărări noi, care să impună o analiză suplimentară celei deja
realizate în prezenta decizie. Înalta Curte iterează, însă, că aspectele de legalitate sau oportunitate a iniţierii programului
de împădurire aprobat prin H.C.J nr. 420/2009 nu fac obiectul judecăţii, acuzaţia de abuz în serviciu vizând exclusiv
caracterul nelegal al anumitor plăţi efectuate în cadrul derulării acestuia şi nicidecum al întregului program, în ansamblul
său.
Ascultat în apel, la data de 22.06.2018, martorul TTTTTTTTTT. a precizat că atribuţiile sale erau limitate la întocmirea
situaţiilor de plată pe baza rapoartelor de lucru însuşite de şefii de secţie din cadrul R.A.J.D.P., în cazul particular al
comunei Independenţa precizând că s-a realizat o confuzie la întocmirea situaţiei de plată pentru suprafaţa de 50 ha.
Martorul a precizat că, în perioada 2010-2011, de regulă, procesele-verbale de lucrări au fost întocmite, toate, în luna
decembrie a respectivului an, chiar dacă lucrările se efectuaseră în perioada octombrie - noiembrie, împrejurare
relevantă şi pentru acuzaţiile supuse analizei.
Martorul SSSSSSSSSS. a arătat că nu avea atribuţii de verificare faptică, în teren, a lucrărilor realizate, ci numai de
semnare a situaţiilor de plată, a căror întocmire se realiza pe baza situaţiilor de lucrări confirmate de inculpatul E..
Afirmaţiile sale au caracter general şi nu vizează situaţia particulară a lucrărilor realizate pe raza comunei Independenţa,
astfel că nu aduc elemente factuale noi sub acest aspect.
Declaraţiile martorilor RRR. şi OOOO. nu cuprind informaţii utile sub aspectul acestui segment al acuzaţiilor,
împrejurările relatate de martori urmând a fi valorificate, însă, în analiza celorlalte lucrări de împădurire ce fac obiectul
acuzaţiilor, acelaşi fiind şi cazul restului probelor testimoniale administrate în apel.
Faptul că numărul de animale aparţinând locuitorilor comunei Independenţa era unul redus şi, pe cale de consecinţă, nu
ar fi putut genera, în sine, pierderi atât de însemnate plantaţiilor forestiere nu justifică în sine, teza caracterului nereal al
alegaţiilor inculpaţilor, de vreme ce la producerea acestui rezultat au concurat, pe lângă păşunatul excesiv, şi alţi factori
posibili, respectiv, seceta sau neîntreţinerea corespunzătoare a plantaţiilor.
Împrejurarea că, în perioada 01.03.2011-31.08.2011, S.C N. S.R.L nu şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligaţia
de a menţine în bună stare plantaţiile este nerelevant sub aspectul acestui segment al acuzaţiilor, în condiţiile în care
sumele aferente facturilor emise pentru lucrări de întreţinere în acea perioadă nu au fost circumscrise plăţilor pretins
nelegale deduse judecăţii. Obiectul cauzei este limitat, aşa cum s-a menţionat, la plata sumelor aferente lucrărilor de
înfiinţare a pădurilor realizate anterior lunii martie 2011 şi, implicit, a prejudiciului pretins cauzat, în această modalitate,
consiliului judeţean.
Raportat la ansamblul acestor elemente factuale, Înalta Curte concluzionează că, în pofida unor disfuncţionalităţi majore
şi evidente în procesul de justificare documentară a lucrărilor întocmite, probatoriul testimonial şi cu înscrisuri administrat
a demonstrat că, premergător emiterii facturii nr. x din data de 31.03.2011, S.C N. S.R.L a efectuat o serie de lucrări de
împădurire a suprafeţei de 60 ha pe raza comunei Independenţa.
Absenţa unor documente justificative complete şi legal întocmite, care să permită stabilirea precisă a întinderii şi valorii

exacte a acestor lucrări, nu poate fi valorificată probator în mod prioritar şi cu totul independent de restul elementelor
factuale ce rezultă din probatoriu, care atestă că anumite lucrări au existat, totuşi, în materialitatea lor.
În procesul penal, probele nu au o valoare dinainte stabilită, prevederile art. 103 alin. (1), (2) C. proc. pen. consacrând
principiul liberei aprecieri a acestora, în mod coroborat şi în unicul scop al aflării adevărului. A considera că, în absenţa
unor evidenţe scriptice care să ateste valoarea exactă a lucrărilor concret realizate, probatoriul testimonial sau cu
înscrisuri care atestă, totuşi, existenţa acestora este complet irelevant, echivalează cu ignorarea nejustificată a unor
probe pertinente şi legal administrate, precum şi a împrejurărilor factuale certe ce rezultă din conţinutul lor.
În orice caz, admiţând că există un dubiu cu privire la întinderea exactă a lucrărilor de împădurire realizate pe raza
comunei Independenţa în perioada decembrie 2010- ianuarie 2011, Înalta Curte subliniază, însă, că în niciun caz acest
dubiu cu privire la cantitatea de lucrări nu poate fi extins asupra însăşi existenţei acestora, deoarece ar echivala cu
valorificarea unei îndoieli în defavoarea inculpaţilor, cu nesocotirea exigenţelor prezumţiei de nevinovăţie, prevăzute de
art. 4 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte nu a reţinut acest act material în structura unităţii legale de infracţiune
continuată şi nici suma de 914.098,88 RON ca parte a prejudiciului produs prin infracţiunea de abuz în serviciu reţinută
în sarcina inculpaţilor.
În ceea ce priveşte plata sumelor aferente facturii nr. x/29.06.2012 în valoare de 761.749,06 RON (vizând lucrări de
împădurire a unei suprafeţe de 50 ha pe raza aceleiaşi comune), Înalta Curte apreciază temeinice statuările primei
instanţe.
Factura antereferită a fost emisă de R.A.J.D.P. cu explicaţia "înfiinţare păduri" în localitatea Independenţa, conform
borderoului de realizări pe luna iunie 2012 şi a primit viza "bun de plată" din partea inculpatului I.. Acest ultim inculpat a
semnat, de altfel, pentru beneficiar şi borderoul realizărilor pentru luna iunie 2012, precum şi decontul pentru lucrările de
împădurire a suprafeţei de 50 ha. cel din urmă înscris fiind semnat, printre alţii şi de inculpatul E. din partea R.A.J.D.P.
Factura a fost însoţită, de asemenea, de un raport de lucru nedatat, semnat numai de inculpatul E., în care s-a
consemnat efectuarea unor lucrări de "înfiinţare păduri" şi "lucrări de împădurire", fără alte detalii.
Contravaloarea facturii din data de 29.06.2012, în sumă de 761.749,06 RON a fost achitată integral de Consiliul
Judeţean Constanţa către R.A.J.D.P. în baza ordonanţărilor de plată aprobate de inculpatul F. şi a 3 ordine de plată,
emise în perioada 21.08.2012 - 11.09.2012.
Spre deosebire de situaţia lucrărilor decontate în baza facturii nr. x/31.03.2011, pentru justificarea lucrărilor solicitate
spre decontare în luna iunie 2012, R.A.J.D.P. a înregistrat în contabilitate factura nr. x/19.12.2011 emisă de S.C N.
S.R.L privind cheltuieli cu reîmpădurirea suprafeţei de 50 ha din localitatea Independenţa, în valoare totală, cu TVA, de
372.000 RON. Totodată, a fost prezentat Procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de împădurire în judeţul Constanţa,
întocmit la data de 19.12.2011, semnat de L. din partea S.C. N. S.R.L şi de E. din partea R.A.J.D.P., în cuprinsul căruia
s-a consemnat că "S-au efectuat lucrări de împădurire pe suprafaţa de 50 ha", conform contractului nr. x/08.11.2010
încheiat între S.C. N. S.R.L şi R.A.J.D.P., fără alte detalii referitoare la locaţia exactă a lucrărilor.
Lipsa oricăror menţiuni din care să rezulte localizarea suprafeţei pe care s-au efectuat, în concret, lucrările de
împădurire şi valoarea acestora relevă caracterul pur formal al acestui ultim înscris, împrejurare care, corelată cu
absenţa oricăror altor probe (testimoniale sau cu înscrisuri) din care să rezulte efectuarea în realitate a lucrărilor de
reîmpădurire a unei părţi din suprafaţa iniţială de 60 ha, legitimează concluzia primei instanţe, referitoare la fictivitatea
acestora.
Înalta Curte apreciază relevant, în acelaşi sens, că la data de 27.10.2011, R.A.J.D.P. constatase scriptic distrugerea
masivă a pădurilor înfiinţate pe suprafaţa de 60 ha din localitatea Independenţa, sesizând organele de urmărire penală
pentru efectuarea de cercetări sub acest aspect. Faptul că, ulterior acestei constatări, în perioada 29.05.2012 -
08.09.2012, S.C. N. S.R.L facturase către R.A.J.D.P. lucrări de întreţinere a suprafeţei împădurite de 60 ha din
localitatea Independenţa ridică dubii semnificative cu privire la realitatea acestor ultime operaţiuni, însă, din perspectiva
acuzaţiei concrete de abuz în serviciu deduse judecăţii (şi mai ales, a elementului constitutiv al pagubei produse), nu
prezintă o relevanţă particulară.
În orice caz, refacerea plantaţiilor ulterior constatării distrugerii lor din 27.10.2011, dar anterior emiterii facturii din data
de 19.12.2011 de către S.C. N. S.R.L, prin care se atesta reîmpădurirea unei suprafeţe de 50 ha, ar fi necesitat, în mod
logic, o activitate susţinută din partea unui număr mare de persoane care să participe la lucrările de reîmpădurire, astfel
cum rezultă din adresa nr. x/05.03.2014 a RNP - AA., depusă la dosarul de urmărire penală (respectiv, 1880 de

persoane/o singură zi sau 85 de persoane zilnic/22 zile lucrătoare).
Or, probatoriul administrat în cauză nu relevă aflarea la dispoziţia S.C. N. S.R.L, în perioada noiembrie - 19.12.2011, a
unei forţe de muncă de o asemenea consistenţă, care să îi permită, în mod obiectiv, refacerea lucrărilor de împădurire
într-un interval de timp atât de scurt atât în localitatea Independenţa, cât şi în celelalte localităţi în care, aşa cum se va
demonstra în cele ce succed, s-au realizat unele lucrări de împădurire. Conform registrului de evidenţă zilieri depus la
ITM, numărul de zilieri implicaţi în totalitatea lucrărilor realizate de S.C N. S.R.L, în perioada de referinţă, varia între
minimul de 20 de persoane şi maximul de 75 de persoane zilnic, număr insuficient pentru realizarea unor lucrări de o
asemenea amploare, într-o singură localitate, într-un interval de timp atât de scurt.
În plus, din declaraţia martorului SSS. nu rezultă că, ulterior distrugerii celor 60 ha plantate în anul 2010, suprafaţa
respectivă ar fi fost reîmpădurită în realizarea programului aprobat prin H.C.J Constanţa nr. 402/2009, martorul făcând
referire, în schimb, la pretinse lucrări de realizare a unor perdele forestiere de protecţie, ce vor fi analizate în cele ce
succed.
Probatoriul testimonial, inclusiv cel administrat în apel, nu confirmă nici el teza reîmpăduririi a 50 ha din cele 60 ha puse
iniţial la dispoziţia R.A.J.D.P. în baza H.C.J Constanţa nr. 286/2010, iar din declaraţiile inculpaţilor, analizate în
precedent, rezultă caracterul distinct al acestor două suprafeţe.
Din această perspectivă, plata sumei solicitate de R.A.J.D.P. prin factura nr. x din data de 29.06.2012 apare ca fiind
nelegală, deoarece ea vizează lucrări care, în mod cert, nu au fost executate în realitate.
Concluzia este susţinută şi de constatările Curţii de Conturi, formulate în raportul de audit din data de 05.07.2013, dar şi
de atitudinea asumată de reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa, care au transmis către R.A.J.D.P. notificarea nr.
x/10.02.2014, prin care se admitea că facturarea sumei de 761.749,06 RON s-a făcut în mod eronat către Consiliul
Judeţean, şi nu către comuna Independenţa, aşa cum ar fi fost corect şi se solicita regiei virarea, în contul consiliului
judeţean, a acestei sume încasate necuvenit.
Constatările Curţii de Conturi şi demersurile subsecvente ale Consiliului Judeţean au intervenit în contextul în care, la
data de 09.05.2012, între R.A.J.D.P. şi Consiliul Local Independenţa se încheiase contractul de prestări servicii nr.
x/09.05.2012 privind operaţiuni de plantare perdele de protecţie a drumurilor comunale şi întreţinerea acestora pe o
perioadă de 4 ani, urmat de încheierea, la data de 11.05.2012, între R.A.J.D.P. şi S.C N. S.R.L a contractului de prestări
servicii nr. x/11.05.2012, având ca obiect lucrări de plantare perdele de protecţie a drumurilor comunale şi servicii de
întreţinere a acestora, aferente contractului anterior menţionat.
Aspectele de legalitate ale încheierii acestor două ultime contracte nu interesează în mod particular în speţa de faţă, în
care, sub aspectul acuzaţiei de abuz în serviciu, obiectul judecăţii este limitat la legalitatea plăţilor efectuate de consiliul
judeţean pe relaţia sa cu R.A.J.D.P., fără a include raporturile stabilite de regie cu alte autorităţi locale.
Nici realitatea lucrărilor de înfiinţare a acestor perdele forestiere pe suprafaţa menţionată nu se circumscrise obiectului
judecăţii, Înalta Curte limitându-se la a nota doar că, prin procesul-verbal de constatare nr. x/24.02.2014, comisia de
constatare constituită în baza dispoziţiei primarului comunei Independenţa a reţinut inexistenţa vegetaţiei forestiere pe
suprafata de 50 ha, ce făcea obiectul contractului x/09.05.2012.
O atare împrejurare relevă maniera în care, pe fondul întocmirii unei documentaţii incomplete, incorecte şi al indiferenţei
ori dezinteresului în coordonarea efectivă a activităţii regiei, inculpaţii au înţeles să speculeze incertitudinea sau
ambiguitatea persistentă cu privire la suprafeţele de teren real supuse lucrărilor de împădurire, în scopul obţinerii
necuvenite a unor sume importante de bani din bugetul consiliului judeţean, fără realizarea unor contraprestaţii
adecvate.
Rezultatul efectuării plăţii sumei de 761.749,06 RON, în condiţiile anterior descrise, a fost acela al majorării artificiale a
cheltuielilor de capital efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa şi diminuării nelegale, cu această sumă, a rezultatului
patrimonial pentru exerciţiul financiar 2012. Demersurile subsecvente ale reprezentanţilor consiliului, menite a conduce
la recuperarea prejudiciului astfel cuantificat, sunt irelevante sub aspectul realizării conţinutului obiectiv al infracţiunii
deduse judecăţii, de vreme ce ele sunt ulterioare momentului consumării acesteia, având semnificaţie numai sub
aspectul laturii civile a cauzei.
III.b.2) Lucrările de împădurire realizate pe raza judeţului Constanţa
În conţinutul factual al infracţiunii continuate de abuz în serviciu au fost incluse şi plăţile efectuate de Consiliul Judeţean
Constanţa către R.A.J.D.P. în baza a 49 de facturi fiscale emise în perioada 29.10.2010-29.11.2012 pentru lucrări de

înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 1.360,48 ha la un tarif de 12.286,27 RON/ha, în sumă totală de 20.726.887,72 RON,
precum şi lucrări de pregătire a terenului pe o suprafaţă de 79 ha la acelaşi tarif de 12.286,27 RON/ha, în sumă totală de
1.203.563,54 RON. Valoarea totală a investiţiei a fost de 21.930.451,34 RON, sumă în care au fost incluse şi plăţile
aferente lucrărilor realizate pe raza comunei Independenţa, prejudiciul aferent acestui segment al activităţii infracţionale
fiind echivalent diferenţei dintre cele două valori menţionate, respectiv 20.254.603,36 RON, inclusiv TVA.
S-a apreciat că plata acestei sume a avut caracter nelegal, întrucât, pe de o parte, nu au fost respectate condiţiile
impuse de H.C.J Constanţa nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 ori de dispoziţiile Legii nr. 46/2008, şi, pe de altă parte, nu au
fost întocmite documentele justificative impuse de lege pentru corecta efectuare a plăţii sumelor respective.
Reevaluând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată parţial temeinice statuările primei instanţe.
În ceea ce priveşte lucrările realizate parţial într-un număr de 10 localităţi, în dezacord cu instanţa de fond şi pentru
argumente asemănătoare celor expuse în analiza situaţiei localităţii Independenţa, apreciază că probatoriul administrat
este insuficient pentru a se reţine, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că lucrările decontate de Consiliul Judeţean
Constanţa nu s-au realizat faptic cel puţin în parte şi, pe cale de consecinţă, că plata acestei sume nu a avut
corespondent în anumite lucrări reale.
Ca element comun tuturor lucrărilor de împădurire decontate de Consiliul Judeţean Constanţa şi circumscrise acestui
segment al acuzaţiilor, Înalta Curte reţine lipsa unei justificări documentare riguroase, complete şi legal întocmite, care
să facă obiectiv posibilă identificarea, inventarierea şi evaluarea cantităţilor de lucrări realizate pe raza judeţului. Această
constatare este valabilă inclusiv pentru operaţiunile sub aspectul cărora Înalta Curte a apreciat, în cele ce succed, că
verificările factuale realizate cu prilejul expertizei ori probatoriul testimonial confirmă realizarea lor parţială, valorificând
această constatare în beneficiul inculpaţilor, în acord cu exigenţele regulii in dubio pro reo.
Astfel, notează că lucrările de împădurire supuse analizei erau destinate realizării obiectivelor impuse de Programul de
îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor degradate, aprobat prin H.C.J Constanţa nr. 310/25.09.2009
şi Programul de împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării în judeţul Constanţa, aprobat prin H.C.J Constanţa nr.
402/18.12.2009.
Prin H.C.J Constanţa nr. 310/25.09.2009 s-a aprobat ca autoritatea administrativă judeţeană să aplice la Programul de
îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor degradate, în condiţiile prevăzute de Ghidul de finanţare
aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 1090/2009. Obiectul acestui program îl reprezenta finanţarea
nerambursabilă din Fondul de mediu a proiectelor care vizează împădurirea terenurilor degradate. Deşi menţionată
tangenţial în documentaţia aferentă lucrărilor ce fac obiectul acestui segment al acuzaţiei, în realitate, niciuna din plăţile
incriminate nu s-a realizat în executarea acestui program, care implica, aşa cum s-a menţionat, obţinerea de finanţări
nerambursabile în condiţii strict stabilite prin legislaţia secundară. Prin urmare, Înalta Curte nu apreciază pertinentă în
speţă o eventuală a analiză a exigenţelor acestei hotărâri ori a modului său de punere în aplicare.
Relevantă, în schimb, este H.C.J Constanţa nr. 402/18.12.2009 prin care s-a aprobat demararea Programului de
împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării în judeţul Constanţa, prin asigurarea de material forestier de tip puiet
anul I şi încheierea unui parteneriat cu autorităţile publice locale din judeţ pentru realizarea programului. Ulterior acestei
hotărâri, a fost încheiat contractul de cesiune lucrări nr. x/08.11.2010 între R.A.J.D.P., în calitate de cedent şi S.C. N.
S.R.L (reprezentată de administrator L.) în calitate de cesionar, prin care această din urmă persoană juridică se obliga
să execute lucrările de împădurire potrivit programului aprobat prin H.C.J nr. 402/2009, să finalizeze suprafeţele de
împădurit, să le întreţină si să le predea cedentului la închiderea stării de masiv - respectiv, după 4-6 ani. La rândul său,
cedentul urma să pună la dispoziţie, printre altele, amplasamentul liber de orice sarcini, documentaţia necesară pentru
executia lucrărilor, materialul săditor la locul de plantare s.a.
Înalta Curte reţine, totodată, ca relevantă pentru lucrările analizate în speţă şi H.C.J Constanţa nr. 84/31.03.2010 prin s-
a aprobat Programul judeţean de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie pe drumurile comunale şi judeţene,
conform anexei parte integrantă a hotărârii, punerea în executare urmând a fi realizată de R.A.J.D.P. prin înfiinţarea
unor perdele cu o lungime totală estimată de 850 km, lăţime medie de 3,2 m şi densitate a arborilor de 8000-9000
bucăţi/km liniar de plantaţie. Ulterior acestei hotărâri, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x/15.04.2010 între
R.A.J.D.P. şi S.C N. S.R.L (reprezentată de administrator L.) având ca obiect executarea operaţiunilor de plantare
perdele de protecţie a drumurilor, prin care R.A.J.D.P. se obliga să asigure, printre altele, transportul utilajelor şi
muncitorilor în locaţii, iar prestatorul S.C. N. S.R.L să asigure personalul calificat şi să realizeze lucrările de plantare.
Pentru a justifica realizarea lucrărilor a căror decontare a solicitat-o în baza celor 49 de facturi emise în perioada
octombrie 2010 - noiembrie 2012, pentru lucrări de înfiinţare păduri pe suprafaţa de 1.360,48 ha, R.A.J.D.P. a prezentat

33 de facturi fiscale emise de către cesionarul S.C. N. S.R.L în perioada 17.11.2010 - 19.12.2011, privind lucrări de
înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 1.474,53 ha la un tarif de 6.000,00 RON/ha, la valoarea fără TVA de 8.795.100,00
RON, TVA aferentă de 2.110.824,00 RON, în sumă totală de 10.905.924,00 RON.
În condiţiile în care, în baza contractului de cesiune lucrări nr. x/08.11.2010 încheiat între R.A.J.D.P. şi S.C N. S.R.L,
această din urmă societate devenise executantul lucrărilor de împădurire în realizarea programului aprobat prin H.C.J nr.
402/2009, inadvertenţele referitoare la perioada exactă a realizării lucrărilor şi, respectiv, suprafeţele împădurite, astfel
cum rezultă aceste informaţii din facturile emise de cele două entităţi, nu au fost justificate documentar de către regie.
Analiza înscrisurilor aflate la dosar relevă că, dacă S.C. N. S.R.L a facturat către R.A.J.D.P. lucrări de împădurire pe
suprafaţa de 1474,53 ha în perioada 17.11.2010-19.12.2011, R.A.J.D.P. a facturat către Consiliul Judeţean lucrări de
înfiinţare păduri, în perioada 2010-2011, pe o suprafaţă de doar 859,23 ha. Diferenţa de 530,25 ha facturată de regie
pentru lucrări de înfiinţare păduri în anul 2012 nu are corespondent în facturi emise în prealabil de S.C. N. S.R.L care, în
acest ultim an, a emis facturi pentru lucrări de întreţinere a suprafeţelor împădurite, iar nu pentru lucrări de înfiinţare
păduri.
Independent de aceste constatări, Înalta Curte reţine, similar primei instanţe, că toate facturile emise de R.A.J.D.P. şi
înscrisurile anexate acestora cuprindeau date incomplete sau necorelate, de natură a împiedica identificarea exactă în
teren a lucrărilor pretins realizate.
Astfel, facturile emise de R.A.J.D.P. în perioada de referinţă au menţionat, la rubrica privind denumirea produselor sau a
serviciilor, explicaţia "Înfiinţare păduri" urmată de numele localităţii şi menţiunile "conform borderou realizări anexat" şi
"Contract x/2004", fiind vizate pentru "Bun de plată" de inculpatul I.. Aceste facturi au fost transmise Consiliului Judeţean
Constanta însoţite de un document intitulat "Borderoul realizărilor pe luna…", semnat din partea Consiliului Judeţean de
inculpatul I., în cuprinsul căruia s-a menţionat denumirea lucrărilor - înfiinţare păduri - şi suma datorată, fără alte
informaţii referitoare la suprafaţa împădurită.
Deconturile pentru lucrările de împădurire, prezentate de R.A.J.D.P. pentru fiecare factură şi semnate de acelaşi inculpat
I. din partea consiliului, precum şi de E., printre alţii, din partea regiei, cuprindeau date referitoare la suprafaţa împădurită
(exprimată în hectare, fără indicarea locaţiei) şi valoarea materialelor, manoperei, utilajelor, transportului, fără alte detalii.
R.A.J.D.P. a prezentat, de asemenea, o serie de înscrisuri - rapoarte de lucru - întocmite de inculpatul E., documente
care nu sunt datate sau înregistrate la beneficiar şi au o formulare identică, menţionând că "Regia Autonomă Judeţeană
de Drumuri şi Poduri Constanţa în calitate de executant a efectuat lucrări de înfiinţare păduri pe raza localităţii …. în
baza contractului nr. x/2004, act adiţional nr…., beneficiar Consiliul Judeţean Constanţa după cum urmează: lucrări de
împădurire, întocmit ing. E.", fără a se preciza, însă, suprafaţa împădurită locaţiile exacte ale lucrărilor de împădurire
executate, tipul de puiet folosit.
În declaraţiile date inclusiv în apel, inculpatul E. a admis că aceste rapoarte de lucru eliptice au fost întocmite după doi
ani de la data efectuării plăţilor, confirmând, astfel, caracterul pro causa al acestor înscrisuri şi lipsa lor de valoare
probatorie.
Similar celorlalte operaţiuni care fac obiectul judecăţii, R.A.J.D.P. nu a prezentat, iar Consiliul Judeţean Constanţa nu a
solicitat, prealabil efectuării plăţilor incriminate, situaţiile de lucrări provizorii a căror prezentare prealabilă constituia,
potrivit contractului de lucrări nr. x/17.03.2004 şi actelor adiţionale, o condiţie obligatorie pentru efectuarea plăţii.
La rândul lor, cele 33 de facturi fiscale emise de S.C N. S.R.L cuprindeau date incomplete şi au fost însoţite exclusiv de
înscrisuri denumite "Proces-verbal de recepţie a lucrărilor de împădurire în judeţul Constanţa", semnate de inculpatul L.,
administrator al S.C. N. S.R.L şi de inculpatul E., din partea R.A.J.D.P. Procesele-verbale au avut un conţinut
asemănător, în cuprinsul lor consemnându-se doar că "S-au efectuat lucrări manuale de plantare puieţi pe o suprafaţă
de ... cu un număr de 5.000 puieţi/ha. Valoarea totală a lucrărilor este de … RON la care se adaugă TVA 24%, valoarea
totală plus TVA este de ….. RON", menţionându-se datele aferente suprafeţelor şi respectiv valorii lucrărilor.
Aceste procese-verbale nu furnizează, însă, toate elementele şi informaţiile prevăzute de lege cu privire la recepţionarea
provizorie sau punerea în funcţiune a mijloacelor fixe, în sensul că nu se menţionează persoana care a primit în
gestiunea sa plantaţiile de păduri şi nici informaţii cu privire la data întocmirii procesului-verbal, data efectuării recepţiei,
data lucrărilor manuale sau mecanice de înfiinţare a pădurii, locaţia precisă a lucrărilor, conţinutul economic al
operaţiunii şi elementele de deviz prevăzute de lege pentru cost materiale, manoperă, utilaje. În absenţa acestor
informaţii obligatorii, procesele-verbale de recepţie nu aveau calitatea de document justificativ pe baza căruia R.A.J.D.P.
să înregistreze operaţiunile economice de înfiinţare păduri şi, ulterior, să solicite Consiliului Judeţean Constanţa

decontarea acestora.
Înalta Curte observă că facturile emise de S.C. N. S.R.L în anul 2011 pentru lucrările de întreţinere (sapă) sunt însoţite
de procese-verbale de recepţie a lucrărilor de împădurire - diferite ca format - în cuprinsul cărora s-au indicat olograf
data, localitatea, suprafaţa plantată si valoarea totală a lucrărilor, înscrisurile fiind semnate de inculpatul L. şi, respectiv
inculpatul E., alături de alte două persoane din cadrul R.A.J.D.P. În unele dintre aceste procese-verbale (cum ar fi, de
exemplu, cele aferente localităţilor Gârliciu, Bărăganu) se regăsesc şi menţiuni cu privire la numărul de puieti la hectar.
În schimb, facturile emise de S.C N. S.R.L în anul 2012 pentru lucrări manuale de intretinere (sapă) sunt insoţite de
procese-verbale de recepţie a lucrărilor manuale (cu un format asemănător), în care se indică doar faptul că s-au
efectuat lucrări de întreţinere, suprafaţa si localitatea, fiind semnate numai de către inculpaţii L. şi E..
Analiza comparativă a tuturor acestor înscrisuri relevă diferenţe vizibile între modalitatea de redactare, în sensul în care,
pe măsura trecerii timpului şi mai ales pe parcursul anului 2012, ele au devenit din ce în ce mai sumare, incomplete,
lipsite de o valoare informaţională reală, dar şi de semnificaţie probatorie.
Aşa cum a reţinut şi în analiza lucrărilor realizate pe raza comunei Independenţa, Înalta Curte subliniază însă că, din
perspectiva cerinţelor de tipicitate specifice abuzului în serviciu, o justificare documentară incorectă sau incompletă a
unor operaţiuni nu este, în sine, suficientă pentru reţinerea infracţiunii, fiind necesar a se verifica, concomitent, şi dacă
respectivele operaţiuni au fost, totuşi, desfăşurate în realitate şi care a fost baza legală ori conţinutul lor. Aceasta
deoarece, cumulat efectuării unor acte cu încălcarea legii, una din cerinţele laturii obiective a infracţiunii de abuz în
serviciu este producerea unei pagube, ceea ce înseamnă o pierdere patrimonială corespunzătoare fie unei cheltuieli
căreia nu îi corespund lucrări real executate, fie unei cheltuieli interzise explicit de lege.
În cazul particular al lucrărilor de împădurire desfăşurate pe raza judeţului Constanţa, reevaluarea probatoriului
testimonial, a înscrisurilor şi a raportului de expertiză judiciară în specialitatea silvicultură (inclusiv a opiniei separate a
expertului parte, a constatărilor sale ulterioare sintetizate în raportul de expertiză tehnică depus la dosarul primei
instanţe şi a declaraţiilor luate în apel celor doi experţi) conduce la concluzia că, în pofida unei reflectări documentare
vădit incomplete sau defectuoase şi a inexistenţei documentaţiei tehnice obligatorii, S.C N. S.R.L a efectuat unele dintre
lucrările de împădurire facturate către R.A.J.D.P. şi, ulterior, către Consiliul Judeţean Constanţa.
Prealabil analizării detaliate a lucrărilor executate, Înalta Curte notează existenţa a două categorii de lucrări efectuate în
speţă.
O primă categorie de lucrări o reprezintă cele facturate de R.A.J.D.P. Constanţa către Consiliul Judeţean Constanţa, dar
în absenţa unor facturi emise în prealabil de către S.C. N. S.R.L către regie. Este cazul suprafaţei de 157 ha pretins
împădurită în localităţile Albeşti (117 ha), în data de 29.06.2012 şi Ciocârlia (40 ha), în data de 28.02.2011.
Probatoriul testimonial, coroborat cu verificările la faţa locului efectuate de către organele de cercetare penală şi de
expertul judiciar demonstrează că în localitatea Albeşti nu au fost efectuate lucrări de împădurire pe suprafaţa de 117 ha
menţionată. Distinct de faptul că, în contextul nefacturării lor de către S.C. N. S.R.L, nu rezultă cine a fost executantul
acestor pretinse lucrări, atât declaraţiile martorilor UUU. şi VVV., cât şi raportul de expertiză tehnică judiciară relevă
faptul că la data verificărilor în teren efectuate în luna septembrie 2014 nu s-au identificat urme de plantare.
Contravaloarea acestor lucrări, în sumă de 1.782.492,85 RON, incluzând TVA se circumscrie prejudiciului infracţional,
dar numai în privinţa inculpaţilor - reprezentanţi ai R.A.J.D.P. şi ai Consiliului Judeţean Constanţa, fără a constitui, în
schimb, prejudiciu în sarcina inculpaţilor L., M. şi S.C. N. S.R.L.
În schimb, în cazul localităţii Ciocârlia, declaraţiile martorei BBB. coroborate cu raportul de expertiză tehnică judiciară
demonstrează că suprafaţa anterior menţionată a fost supusă lucrărilor de împădurire, la data verificărilor iniţiale din
lunile martie şi octombrie 2014 rezultând existenţa unei păduri de salcâm, cu o densitate de aproximativ 7000 puieţi/ha.
Constatări asemănătoare au fost făcute şi de expertul parte în cuprinsul opiniei sale separate la raportul de expertiză
tehnică, depusă în dosarul de urmărire penală şi confirmată inclusiv de declaraţiile unora dintre martorii ascultaţi în apel,
respectiv, TTTTTTTTTT., RRR., OOOO..
În condiţiile în care, pe de o parte, această suprafaţă nu a fost facturată de S.C. N. S.R.L către R.A.J.D.P., iar pe de altă
parte, din înscrisurile ataşate facturii din data de 28.02.2011 nu rezultă detalii cu privire la executantul lucrărilor, locaţia
plantaţiilor şi conţinutul exact al operaţiunilor, Înalta Curte reţine că, din punct de vedere scriptic, nu se pot stabili
executantul şi conţinutul exact al lucrărilor de înfiinţare păduri realizate în localitatea Ciocârlia, lucrări existente, totuşi, în
materialitatea lor şi la întreţinerea cărora este cert că au contribuit exclusiv locuitorii comunei, astfel cum s-a reţinut prin

sentinţă.
Însă, distinct de răspunderea disciplinară sau contravenţională pe care o poate antrena lipsa unor documente
justificative legal întocmite, existenţa în sine a lucrărilor nu poate fi ignorată în procesul de evaluare a probatoriului.
Aceasta deoarece, chiar în absenţa unei justificări documentare, existenţa plantaţiilor demonstrează că plata sumelor
aferente a avut corespondent în lucrări reale, ce corespundeau programelor adoptate la nivelul consiliului judeţean,
astfel încât, în condiţiile evoluţiei favorabile a plantaţiei, fondurile publice alocate plăţilor nu au generat o pierdere
patrimonială pentru consiliul judeţean, iar acest segment al acuzaţiei nu poate fi reţinut ca parte a unităţii legale de
infracţiune comise de inculpaţi.
Contravaloarea aferentă exclusiv lucrărilor de înfiinţare a pădurilor pe această suprafaţă de 40 ha, respectiv 491.451,02
RON fără TVA, total 609.399,26 RON (la preţul de 12.286,28 RON/ha fără TVA, facturat de R.A.J.D.P. către Consiliul
Judeţean Constanţa) nu reprezintă prejudiciu infracţional nici în sarcina regiei şi nici a S.C N. S.R.L, societate care, de
altfel, nici nu a facturat această sumă către R.A.J.D.P.
O a doua categorie de lucrări o reprezintă cele facturate atât de către S.C. N. S.R.L către partenerul său contractual, cât
şi de către R.A.J.D.P. către Consiliul Judeţean Constanţa. În cadrul acestei categorii, analiza probatoriului evidenţiază
că plăţile efectuate de către autoritatea administrativă au vizat atât lucrări a căror executare parţială a fost demonstrată
(şi a căror contravaloare nu va fi reţinută ca prejudiciu infracţional, astfel cum se va analiza în continuare), cât şi lucrări a
căror realizare a fost infirmată probator şi în cazul cărora statuările primei instanţe sunt în totalitate temeinice
(contravaloarea acestora urmând a fi avută în vedere la stabilirea prejudiciului).
Astfel, din coroborarea verificărilor la faţa locului efectuate de către organele de cercetare penală în prezenţa expertului
desemnat şi, în unele cazuri, a expertului parte, cu elementele factuale ce rezultă din raportul de expertiză în
specialitatea silvicultură şi din probatoriul testimonial şi cu înscrisuri, Înalta Curte constată că, în localităţile în care au
fost identificate plantaţii pe diferite suprafeţe cu ocazia cercetărilor penale, contravaloarea lucrărilor iniţiale de înfiinţare
păduri - în limita în care ele subzistă şi în prezent - trebuie scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.
Aceasta deoarece existenţa în materialitatea lor a unor astfel de plantaţii şi în prezent demonstrează eo ipso efectuarea
de către S.C. N. S.R.L a lucrărilor de împădurire facturate, în limita suprafeţelor pe care se identifică aceste plantaţii în
prezent, şi justifică decontarea lor de către R.A.J.D.P. şi Consiliul Judeţean Constanţa, de vreme ce plantaţiile serveau
realizării obiectivelor stabilite prin H.C.J nr. 402/2009 şi erau realizate în baza contractului de cesiune nr. x/2010.
Absenţa unor documente justificative legal şi complet întocmite cu privire la aceste lucrări de înfiinţare păduri concret
executate şi decontate este susceptibilă a antrena o răspundere de natură civilă a funcţionarilor responsabili, însă, în
planul răspunderii penale, pentru considerentele expuse în prezenta decizie, această împrejurare nu prevalează asupra
restului probelor existente, care demonstrează existenţa în sine a respectivelor lucrări, şi nu justifică, ea singură,
igonorarea unei realităţi obiective.
De asemenea, împrejurarea - de altfel, reală şi confirmată probator - că întreţinerea ulterioară a plantaţiilor s-a realizat
de către locuitorii comunelor, iar nu de către S.C. N. S.R.L sau R.A.J.D.P. trebuie valorificată în sensul considerării ca
inexistente a lucrărilor de întreţinere şi, implicit, a nedecontării lor, însă este irelevantă sub aspectul plăţilor efectuate
pentru lucrările iniţiale de înfiinţare a pădurilor, la preţul contractual facturat de executantul lucrărilor S.C. N. S.R.L şi,
ulterior, de R.A.J.D.P.
În acest context, reevaluând probatoriul administrat, Înalta Curte observă, în prealabil, contrar aprecierii apelanţilor
inculpaţi, că între constatările factuale ale expertului judiciar şi cele aparţinând expertului parte cu privire la suprafeţele
ocupate de păduri sau perdele forestiere nu există diferenţe semnificative, punctele de vedere ale experţilor fiind
substanţial asemănătoare, iar diferenţele decurgând din aproximări ce poartă o doză inerentă de subiectivism.
Sintetic, situaţia localităţilor şi suprafeţelor pe care s-au identificat plantaţii forestiere cu ocazia cercetărilor penale şi în
privinţa cărora activitatea aferentă nu va fi reţinută ca parte componentă a unităţii de infracţiune continuată, se prezintă
după cum urmează:
1) În localitatea Amzacea, s-au identificat păduri de salcâm pe o suprafaţă de 40 ha (cu un randament de 60% conform
expertului oficial, respectiv 82% conform expertului parte), divergenţele dintre opiniile experţilor vizând, în mod esenţial,
procentul de prindere a puietului şi fiind explicabile prin prisma perioadelor diferite la care aceştia au efectuat
constatările în teren.
Asemănător martorului TTTTTTTTT., ascultat în primă instanţă, martorul TTTTTTTTTT., audiat în apel, a confirmat

existenţa unei păduri în această localitate, confirmând astfel afirmaţiile asemănătoare făcute de inculpatul L., în
declaraţia dată la 08.12.2017.
Facturile emise de S.C. N. S.R.L, prezentate sintetic în anexa 6 a raportului de constatare, relevă efectuarea unor lucrări
de înfiinţare păduri pe o suprafaţă totală de 23 ha, în luna noiembrie 2010 şi, respectiv 31 ha, în perioada aprilie-
decembrie 2011, însă în contextul inexistenţei unor informaţii referitoare la locaţia exactă a acestor lucrări şi al prezenţei
actuale în teren a unei suprafeţe împădurite de doar 40 ha, această din urmă suprafaţă rezultă a fi singura în privinţa
căreia se poate reţine realitatea lucrărilor, cu consecinţa scăderii contravalorii facturate de S.C. N. S.R.L şi, ulterior de
R.A.J.D.P., din prejudiciul infracţional.
2) În localitatea Bărăganu, expertul oficial a identificat o suprafaţă de 1,8 ha în care pădurea de salcâm a închis starea
de masiv şi o suprafaţă de aproximativ 33 ha - aferentă unui număr de 4 parcele - ocupată, în proporţie de 35%-40% la
data constatării, cu puieţi uscaţi. În opinia expertului parte, la data constatării sale ulterioare din luna noiembrie 2015,
acest procent era de 70%, consemnat în raportul de expertiză depus la dosar, diferenţele dintre opiniile experţilor fiind
explicabile însă, şi în acest caz, prin prisma perioadelor diferite la care aceştia au efectuat verificările în teren.
Matorul TTTTTTTTTT., ascultat în apel, a confirmat existenţa unei păduri în această localitate, confirmând astfel
afirmaţiile asemănătoare făcute de inculpatul L., în declaraţia dată la 08.12.2017.
de înfiinţare păduri pe o suprafaţă totală de 39,6 ha, în perioada noiembrie- decembrie 2010 şi, respectiv 70 ha în
perioada noiembrie - decembrie 2011, însă în contextul declaraţiilor martorului DDD., al neidentificării unor date din care
să rezulte cu certitudine efectuarea lucrărilor ulterioare de întreţinere şi pe ce suprafaţă şi, în fine, al constatării
existenţei actuale a unei suprafeţe împădurite în limita redusă menţionată (explicabilă cel puţin în parte şi prin prisma
modalităţii în care s-au realizat lucrările de înfiinţare plantaţii), Înalta Curte nu poate reţine ca fiind reală operaţiunea de
împădurire a tuturor suprafeţelor specificate în facturile emise de S.C. N. S.R.L.
Prin urmare, reevaluând probatoriul administrat, conchide că rezultă cu certitudine efectuarea unor lucrări de împădurire
pe suprafeţele de 1,8 ha şi 1/2 din suprafaţa de 33 ha, respectiv 16,5 ha (aproximare bazată pe procentul de prindere al
puietului), rezultând, în localitatea Bărăganu, un total de 18,3 ha supuse unor operaţiuni iniţiale de împădurire, a căror
contravaloare, la valoarea facturată de S.C. N. S.R.L şi ulterior de R.A.J.D.P., urmează a fi scăzută din valoarea
prejudiciului infracţional.
3) În localitatea Crucea, expertul oficial a identificat o suprafaţă de 22 ha în care fie pădurea de salcâm a închis starea
de masiv într-un procent de 50%, fie plantaţiile de salcâm se aflau în vegetaţie. Opinia expertului parte nu diferă
semnificativ, el apreciind, în luna noiembrie 2015, că procentul de reuşită pe cele trei sole totalizând 22 ha este cuprins
între 40% şi 60%, diferenţele dintre opiniile experţilor fiind explicabile, şi în acest caz, prin prisma perioadelor diferite la
care aceştia au efectuat constatările.
Facturile emise de S.C. N. S.R.L, detaliate în anexa 6 a raportului de constatare, relevă efectuarea unor lucrări de
înfiinţare păduri pe o suprafaţă totală de 31 ha, în perioada noiembrie- decembrie 2010 şi 1,62 ha facturate în luna
aprilie 2011, însă în contextul declaraţiilor martorului LL. şi al constatării existenţei actuale a unei suprafeţe împădurite în
limita redusă menţionată, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind reală operaţiunea de împădurire a tuturor suprafeţelor
specificate în facturile emise de S.C. N. S.R.L.
Prin urmare, reevaluând probatoriul administrat, conchide că rezultă cu certitudine efectuarea unor lucrări de împădurire
pe suprafaţa de 22 ha în localitatea Crucea, a căror contravaloare, la valoarea facturată de S.C. N. S.R.L şi ulterior de
R.A.J.D.P., urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.
4) În localitatea Comana expertul oficial a identificat o suprafaţă de 17,8 ha în care pădurea de salcâm fie a închis starea
de masiv, fie reuşita de prindere este de aproximativ 50 %, expertul parte constatând, cu ocazia verificării din luna
noiembrie 2015, că doar suprafaţa de 8,5 ha se mai afla în acea stare, diferenţele dintre opiniile experţilor fiind
explicabile, şi în acest caz, prin prisma perioadelor diferite la care aceştia au efectuat constatările.
Martorii TTTTTTTTTT., RRR. şi OOOO., ascultaţi în apel, au confirmat existenţa unor plantaţii forestiere în această
localitate, fie sub forma unor păduri, fie a unor perdele forestiere, calificarea astfel dată de martori fiind, aparent,
rezultatul percepţiei subiective asupra particularităţilor suprafeţelor pe care s-au realizat lucrările, fără a se întocmi în
prealabil o documentaţie tehnică adecvată.

înfiinţare păduri pe o suprafaţă totală de 34 ha, în perioada noiembrie- decembrie 2010,11 ha facturate în luna aprilie
2011 şi, respectiv 54 ha în perioada noiembrie - decembrie 2011, însă în condiţiile în care, conform scriptelor existente,
suprafaţa predată în acea perioadă de consiliul local în vederea împăduririi era de 45 ha şi în contextul constatării
existenţei actuale a unei suprafeţe împădurite în limita redusă menţionată, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind reală
operaţiunea de împădurire a tuturor suprafeţelor specificate în facturile emise de S.C. N. S.R.L.
Prin urmare, reevaluând probatoriul administrat, conchide că rezultă cu certitudine efectuarea unor lucrări iniţiale de
împădurire pe suprafaţa de 17,8 ha, în localitatea Comana, a căror contravaloare, la valoarea facturată de S.C. N. S.R.L
şi ulterior de R.A.J.D.P., urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.
5) În localitatea Deleni, expertul oficial a identificat o suprafaţă de 13,99 ha în care plantaţiile de salcâm existau într-un
procent estimat la 20% cu urme de puieţi pe 1-2 %, situaţia acestei localităţi nefăcând obiectul reverificării expertului
parte în luna noiembrie 2015.
de înfiinţare păduri pe o suprafaţă totală de 30 ha, în decembrie 2010 şi 8,24 ha, facturate în luna aprilie 2011, însă în
contextul inexistenţei unor informaţii referitoare la locaţia exactă a acestor lucrări şi al constatării existenţei actuale a
unei suprafeţe împădurite în limita redusă menţionată (explicabilă cel puţin în parte şi prin prisma modalităţii în care s-au
realizat lucrările de înfiinţare plantaţii), Înalta Curte nu poate reţine ca fiind reală operaţiunea de împădurire a tuturor
suprafeţelor specificate în facturile emise de S.C. N. S.R.L.
Prin urmare, rezultă cu certitudine efectuarea unor lucrări de împădurire pe suprafaţa de 13,99 ha, însă evaluând
procentul foarte redus de prindere reţinut de expert în raport de toate particularităţile zonei expuse în raportul de
expertiză şi de declaraţiile martorului EEEE., conchide că se poate reţine, în localitatea Deleni, efectuarea unor lucrări
reale de împădurire pe suprafaţa de 7 ha, reprezentând de 1/2 din totalul de 13.99 ha, a căror contravaloare, la valoarea
facturată de S.C. N. S.R.L şi ulterior de R.A.J.D.P., urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.
6) În localitatea Gârliciu, expertul oficial a identificat o suprafaţă de 110 ha pe care se aflau perdele forestiere de
protecţie, expertul parte constatând, cu ocazia verificării din luna noiembrie 2015, că pe o suprafaţă de 78 ha plantaţiile
forestiere au închis starea de masiv, diferenţele dintre opiniile experţilor fiind explicabile, şi în acest caz, prin prisma
perioadelor diferite la care aceştia au efectuat constatările.
Martorii TTTTTTTTTT. şi OOOO., ascultaţi în apel, au confirmat existenţa unor plantaţii forestiere în această localitate,
confirmând astfel afirmaţiile asemănătoare făcute de inculpatul L. cu ocazia declaraţiei din data de 08.12.2017.
înfiinţare plantaţii forestiere pe o suprafaţă totală de 70 ha, în perioada noiembrie- decembrie 2010,130 ha facturată în
luna ianuarie 2011,60 ha facturate în în perioada aprilie- noiembrie 2011, însă în contextul absenţei unor informaţii
referitoare la locaţia exactă a acestor lucrări şi al constatării existenţei actuale a unei suprafeţe pe care subzistă plantaţii
forestiere în limita redusă menţionată, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind reală operaţiunea de înfiinţare a unor perdele
forestiere de protecţie pe toate suprafeţele specificate în facturile emise de S.C. N. S.R.L.
În plus, observă faptul că în facturile emise de prestatorul S.C N. S.R.L şi de R.A.J.D.P. s-a menţionat că pe raza
acestei localităţi s-au înfiinţat păduri, iar nu perdele forestiere, aşa cum au fost identificate ele în teren cu ocazia
verificărilor efectuate. Din probatoriul administrat nu rezultă alte elemente factuale utile pentru clarificarea acestei
inadvertenţe, fiind însă neechivocă existenţa obiectivă şi în prezent a unor plantaţii forestiere pe suprafaţa anterior
menţionată, rezultată în urma unor lucrări executate de S.C. N. S.R.L, în baza unui contract încheiat cu R.A.J.D.P. (fie el
contract de cesiune lucrări, fie contract de prestări servicii) şi în realizarea obiectivelor unui program aprobat prin
hotărâre de consiliu judeţean (HCJ nr. 402/2009 sau HCJ nr. 84/2010).
Date fiind aceste ultime împrejurări, neconcordanţa dintre tipul de lucrări real executate şi scriptele întocmite, deşi
susceptibilă să antreneze răspunderea civilă a celor responsabili pentru incorecta înregistrare a tipului de investiţii
realizat şi afectarea subsecventă a rezultatelor inventarului mijloacelor fixe, nu este în sine de natură a antrena o
pierdere patrimonială pentru beneficiarul Consiliul Judeţean Constanţa, de vreme ce această autoritate demarase
anterior executarea, în paralel, a ambelor tipuri de lucrări.
Prin urmare, reevaluând probatoriul administrat, conchide că rezultă efectuarea unor lucrări iniţiale de înfiinţare perdele
de protecţie pe suprafaţa de 110 ha în localitatea Gârliciu, a căror contravaloare, la valoarea facturată de S.C. N. S.R.L
şi ulterior de R.A.J.D.P., urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.

Deşi situaţia acestei localităţi nu a făcut obiectulul unei analize detaliate a primei instanţe în capitolul rezervat acuzaţiilor
de abuz în serviciu privind lucrările de împădurire, contravaloarea plăţilor efectuate de Consiliul Judeţean a fost avută în
vedere la evaluarea prejudiciului total reţinut prin rechizitoriu, împrejurare care a determinat Înalta Curte să analizeze
acest segment al acuzaţiilor în contextul acuzaţiei de abuz în serviciu.
7) În localitatea Ghindăreşti, expertul oficial a identificat o suprafaţă de 31,5 ha pe care se aflau puieţi de salcâm în
vegetaţie cu procent de prindere de 25% sau perdele forestiere de lungimi reduse, expertul parte constatând, cu ocazia
verificării din luna noiembrie 2015, că pe aceeaşi suprafaţă există în continuare plantaţii de salcâm cu un procent de
reuşită de 30%, diferenţele dintre opiniile experţilor fiind minore şi explicabile, şi în acest caz, prin prisma perioadelor
diferite la care aceştia au efectuat constatările.
înfiinţare păduri pe o suprafaţă totală de 31,5 ha în luna decembrie 2010, facturate în luna aprilie 2011, însă în contextul
declaraţiilor martorului LLLL. şi al constatării existenţei actuale a unei suprafeţe împădurite în procentul menţionat
(explicabil cel puţin în parte şi prin prisma modalităţii în care s-au realizat lucrările de înfiinţare plantaţii), Înalta Curte nu
poate reţine ca fiind reală operaţiunea de împădurire completă a întregii suprafeţe specificate în facturile emise de S.C.
N. S.R.L.
Prin urmare, reevaluând probatoriul administrat, conchide că rezultă cu certitudine efectuarea unor lucrări de înfiinţare a
unor plantaţii forestiere cu procent de reuşită variabil, aferente unei suprafeţe de 15,7 ha, reprezentând 1/2 din totalul de
31,5 ha (aproximare realizată prin raportare la procentul de prindere a puietului), a căror contravaloare, la valoarea
facturată de S.C. N. S.R.L şi ulterior de R.A.J.D.P., urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.
8) În localitatea JJJJ., expertul oficial a identificat o suprafaţă de 10 ha pe care se aflau puieţi cu procent de prindere de
15-20%, expertul parte constatând, cu ocazia verificării din luna noiembrie 2015, că pe suprafeţele de 44,21 ha şi 35,6
ha, există puieţi de salcâm în mod izolat, perdelele de protecţie fiind calamitate. Şi în acest caz, Înalta Curte apreciază
că diferenţele dintre opiniile experţilor sunt explicabile prin prisma perioadelor diferite la care aceştia au efectuat
constatările şi procesului normal de degradare la care a fost supusă plantaţia ca urmare a neîntreţinerii sale.
Inculpatul L., cu ocazia ascultării sale în apel, a arătat că s-au efectuat lucrări în această localitate, iar facturile emise de
S.C. N. S.R.L, prezentate sintetic în anexa 6 a raportului de constatare, relevă efectuarea unor lucrări de împădurire pe
o suprafaţă totală de 41 ha în perioada aprilie-mai 2011 şi 24 ha în perioada noiembrie- decembrie 2011, însă în
contextul declaraţiilor martorului KKKK. şi al constatării existenţei actuale a unei suprafeţe împădurite în procentul redus
menţionat (explicabil cel puţin în parte şi prin prisma modalităţii în care s-au realizat lucrările de înfiinţare plantaţii), Înalta
Curte nu poate reţine ca fiind reală operaţiunea de înfiinţare plantaţii pe întreaga suprafaţă specificată în facturile emise
de S.C. N. S.R.L.
Prin urmare, reevaluând probatoriul administrat, conchide că rezultă cu certitudine efectuarea efectuarea unor lucrări de
împădurire aferente unei suprafeţe de 5 ha, reprezentând 1/2 din totalul de 10 ha (aproximare realizată prin raportare la
procentul de prindere a puietului), a căror contravaloare, la valoarea facturată de S.C. N. S.R.L şi ulterior de R.A.J.D.P.,
urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.
9) În localitatea Lipniţa, expertul oficial a identificat mai multe suprafeţe de teren pe care se aflau plantaţii de salcâm cu
înălţimea de 1-2 m şi procent de prindere de 60%, expertul parte constatând, cu ocazia verificării din luna noiembrie
2015, că pe suprafaţa de 86,3 ha, dată în administrare consiliului judeţean există în continuare păduri de salcâm, unele
ajunse la stadiul de masiv, diferenţele dintre opiniile experţilor fiind explicabile, şi în acest caz, prin prisma perioadelor
diferite la care aceştia au efectuat constatările.
Facturile emise de S.C. N. S.R.L, prezentate în anexa 6 a raportului de constatare relevă efectuarea unor lucrări de
înfiinţare păduri pe o suprafaţă totală de 86 ha, în luna decembrie 2011, împrejurare care corelată cu aspectele factuale
ce rezultă din restul probatoriului, confirmă realitatea operaţiunilor de împădurire realizate pe suprafaţa de 86 ha,
specificată în facturile emise de S.C. N. S.R.L.
Prin urmare, reevaluând probatoriul administrat, conchide că rezultă cu certitudine efectuarea efectuarea unor lucrări de
împădurire aferente unei suprafeţe de 86 ha, a căror contravaloare, la valoarea facturată de S.C. N. S.R.L şi ulterior de
R.A.J.D.P., urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.
Sintetizând, reevaluarea întregului probatoriu infirmă în parte concluziile primei instanţe cu privire la realitatea lucrărilor
de înfiinţare a unor păduri sau perdele de protecţie şi confirmă faptul că, în cazul celor 9 localităţi antereferite, S.C. N.
S.R.L a efectuat lucrări de înfiinţare a unor plantaţii forestiere pe o suprafaţă totală de 289,8 ha la valoarea de 6000

RON/ha, fără TVA, achitată integral de R.A.J.D.P., care, la rândul său, a facturat aceste lucrări către Consiliul Judeţean
Constanţa la preţul de 12.286,28 RON/ha fără TVA.
Suma aferentă acestor lucrări urmează a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional, astfel cum va fi stabilit în cele
ce succed.
Deşi Înalta Curte a constatat că în cele cinci localităţi în privinţa cărora R.A.J.D.P. a emis şi facturi pentru lucrări de
pregătire a terenului pentru suprafaţa totală de 79 ha (respectiv Amzacea, Bărăganu, Comana, Crucea, Gârliciu) există
anumite plantaţii forestiere, suma de 1.203.563,54, aferentă acestor lucrări facturate distinct, la un preţ egal cu cel al
lucrărilor propriu-zise de înfiinţare păduri, va fi reţinută ca parte a prejudiciului infracţional, deoarece facturile în discuţie,
prezentate sintetic în anexa 7 raportului de constatare, nu sunt însoţite de documente justificative care să ateste
realitatea acestor operaţiuni.
În plus, în condiţiile în care preţul contractual de 6000 RON/ha stabilit între R.A.J.D.P. şi S.C. N. S.R.L includea şi
lucrările de pregătire a terenului (curăţare de resturi vegetale, scarificat, arat), cedentul având doar obligaţia de a preda
amplasamentul liber de sarcini, nu se poate decela ce anume lucrări de pregătire teren a efectuat în concret R.A.J.D.P.,
distinct şi suplimentar celor efectuate de partenerul său contractual.
În ceea ce priveşte restul de 13 localităţi din judeţul Constanţa în cazul cărora lucrările facturate de S.C. N. S.R.L se
circumscriu obiectului judecăţii - Cerchezu, Cobadin, Fântânele, Grădina, Hârşova, Horia, Medgidia, Mircea Vodă, Negru
Vodă, Oltina, Plopeni, Topalu, Tortomanu, Vadu Corbu - reevaluând probatoriul administrat, inclusiv declaraţiile luate în
apel expertului oficial şi expertului parte, Înalta Curte îşi însuşeşte concluziile primei instanţe, referitoare la inexistenţa
unor probe din care să rezulte că la baza facturilor emise de S.C. N. S.R.L şi, ulterior, de R.A.J.D.P., au stat lucrări de
împădurire reale.
Sub un prim aspect, constată că, în ceea ce priveşte lucrările pretins executate pe suprafaţa de 90 ha în localităţile
Grădina (18 ha), Mircea Vodă (22 ha), Vadu Corbu (50 ha), ele au fost facturate de S.C. N. S.R.L către R.A.J.D.P., dar
regia nu a procedat ulterior la facturarea lor către Consiliul Judeţean. Cu toate acestea, pe fondul ambiguităţii privind
lucrările real efectuate şi al caracterului incomplet al documentaţiei întocmite de entităţile implicate, este neîndoielnic că
sumele obţinute necuvenit de către R.A.J.D.P. din partea Consiliului Judeţean Constanţa pentru ansamblul lucrărilor de
împădurire au fost utilizate şi pentru achitarea facturilor emise de S.C. N. S.R.L în cazul particular al celor trei localităţi,
aspect ce rezultă din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar şi din raportul de constatare din data de 24.03.2014.
Drept urmare, în condiţiile în care probatoriul testimonial şi cu expertiză în specialitatea silvicultură - just evaluat prin
hotărârea primei instanţe - a demonstrat că nu au fost efectuate lucrări de împădurire sau de înfiinţare perdele forestiere
în cele trei localităţi, plăţile aferente acestora trebuie avute în vedere la stabilirea valorii prejudiciului cauzat prin
activitatea infracţională.
În ceea ce priveşte restul localităţilor menţionate, apreciind superfluă o nouă analiză a probatoriului detaliat în
considerentele sentinţei apelate, Înalta Curte face trimitere la acestea, notând, însă că opiniile exprimate de expertul
parte în cazul unora dintre localităţile anterior enumerate (şi la care s-a făcut trimitere de către apelanţii inculpaţi), diferite
de cele ale expertului judiciar, sunt singulare şi neconfirmate de restul probatoriului.
Astfel, în localitatea Cerchezu, expertul parte a constatat, în luna noiembrie 2015, că pe suprafaţa de 5 ha, perdelele de
protecţie au închis starea de masiv, iar pe restul suprafeţelor există un procent de reuşită al plantaţiilor ce variază între
20% şi 70%. În localităţile Fântânele şi Topalu, expertul parte a evidenţiat existenţa unor puieţi ajunşi la starea de masiv,
nu a unor perdele de protecţie, în localitatea Hârşova a menţionat că s-au identificat plantaţii de plop, iar nu de salcâm,
situaţie parţial incidentă şi în localitatea Chirnogeni, unde expertul parte a menţionat existenţa unor perdele de salcâm şi
cătină.
În contradicţie cu opiniile şi constatările expertului parte, Înalta Curte constată că, în localitatea Cerchezu, probatoriul
administrat relevă că perdelele de protecţie au fost înfiinţate în perioada toamna 2009-primavara 2010, anterior, aşadar,
emiterii facturilor ce fac obiectul judecăţii, aspect ce rezultă şi din procesul-verbal de recepţie din 04.08.2010.
În localitatea Fântânele nu s-au identificat, în anul 2014, plantaţiile pretins realizate anterior atacării în contencios
administrativ a hotărârii consiliului local de dare în administrare a suprafeţei destinate împăduririi şi revocării acestei
hotărâri, la data de 26.01.2012.
În localităţile Hârşova (în care suprafaţa destinată împăduririi se afla în zona inundabilă a Dunării), Oltina, Mircea Vodă,
Negru Vodă, nu s-au identificat puieţi sau urme ale acestora cu ocazia verificărilor efectuate în faza de urmărire penală,

iar în localităţile Chirnogeni şi Medgidia, suprafeţele date în administrare de consiliile locale erau destinate înfiinţării unor
pepiniere.
În localitatea Grădina, la data efectuării expertizei nu s-au identificat urme de plantaţii, şi în acest caz hotărârea
consiliului local de dare în administrare a suprafeţei pretins împădurite fiind atacată în contencios administrativ de
prefectul judeţului. În localităţile Cobadin, Topalu, Horia şi Tortomanu s-a constatat fie că perdelele nu mai existau la
data verificărilor din faza de urmărire penală, fie existau perdele de sălcioară, şi nu de salcâm ori urme de arătură şi
puieţi uscaţi.
Prin urmare, în cazul tuturor acestor localităţi, plata sumelor aferente lucrărilor de înfiinţare păduri facturate de S.C. N.
S.R.L şi ulterior de R.A.J.D.P. s-a realizat de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa în mod nelegal, fără să
existe documente justificative complete şi legal întocmite şi fără ca lucrările respective să fi fost executate în realitate.
Suplimentar considerentelor expuse la pct. III.a.2) al prezentei decizii, care îşi păstrează valabilitatea şi sub acest
aspect, Înalta Curte reţine că plăţile în discuţie s-au realizat în condiţiile în care, pentru suprafeţele pretins împădurite, nu
exista documentaţia tehnico-economică prevăzută de H.G nr. 28/2008 - respectiv, studiul de prefezabilitate şi studiul de
fezabilitate - realizate de către unităţi specializate.
În acest sens, prevederile art. 4 din H.G 28/2008 reglementau în mod expres aplicabilitatea acestui act normativ pentru
lucrări de investiţii finanţate din fonduri publice, statuând că prevederile sale se aplică "pentru realizarea obiectivelor de
investiţii noi, precum şi lucrărilor de intervenţii la construcţii existente, finanţate, total sau parţial, din bugetele prevăzute
la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) din Legea
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare".
De altfel, prin contractul de lucrări nr. x/17.03.2004 (pct. 13.3), achizitorul Consiliul Judeţean Constanţa îşi asumase
obligaţia de a pune la dispoziţia executantului întreaga documentaţie necesară pentru execuţia lucrărilor contractate,
fără plată, în patru exemplare, la termenele stabilite prin graficul de execuţie a lucrării, iar executantul R.A.J.DP avea, la
rândul său, obligaţia de a păstra un exemplar al documentaţiei predate de achizitor, obligaţii neîndeplinite în speţă.
În plus, în cazul perdelelor forestiere de protecţie, necesitatea execuţiei acestora pe baza unor studii tehnico-economice
care să cuprindă, printre altele, investiţia specifică pentru fiecare tip de perdea şi planurile de amplasare a perdelelor de
protecţie era expres prevăzută de art. 8 alin. (2), (3) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie (în
forma în vigoare în perioada noiembrie 2010 - aprilie 2011).
Interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 289/2002 şi pct. 3 şi 3.2 din anexa la H.G. nr. 1343/2007
privind aprobarea înfiinţării perdelelor forestiere de ptotecţie a câmpului în judeţele Constanţa, Ilfov şi Tulcea relevă
neîndoielnic caracterul obligatoriu al întocmirii studiilor de fezabilitate şi infirmă, astfel, apărările inculpaţilor funcţionari
publici, care au susţinut că, raportat la adoptarea hotârării de guvern anterior menţionate, astfel de studii nu ar fi fost
obligatorii.
În acest sens, Înalta Curte subliniază că studiul de fundamentare aprobat prin hotărârea de guvern antereferită a avut ca
finalitate evaluarea necesităţii înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie şi nu se confundă cu studiul de fezabilitate care,
potrivit art. 3 lit. e) din H.G nr. 28/2008 (în forma în vigoare în perioada de referinţă) reprezintă documentaţia tehnico-
economică prin care se stabilesc principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii şi cuprinde
soluţiile funcţionale, tehnologice, constructive şi economice ce urmează a fi supuse aprobării, astfel cum sunt detaliate în
anexa 2 la acest act normativ secundar.
În plus, este necontestat faptul că acest studiu de fundamentare viza exclusiv necesitatea înfiinţării perdelelor forestiere
de protecţie pe raza judeţului Constanţa, nicidecum a lucrărilor de înfiinţare a unor păduri, astfel cum au fost ele
facturate de către R.A.J.D.P.
În orice caz, este cert că, în speţă, nu s-au întocmit astfel de studii de fezabilitate pentru plantaţiile forestiere - fie ele
păduri, fie perdele forestiere de protecţie - facturate de R.A.J.D.P. şi plătite de Consiliul Judeţean Constanţa, lucrările
fiind realizate pe suprafeţe alese, aparent, arbitrar de către autorităţile locale, în absenţa oricărei evaluări a necesităţii,
fiabilităţii sau avantajelor lucrărilor de împădurire pe aceste suprafeţe şi fără o minimă evaluare prealabilă a
alternativelor tehnologice sau economice, de natură a permite identificarea celor mai bune soluţii tehnice de execuţie.
Sub acest aspect, este relevantă declaraţia martorului TTTTTTTTTT. din data de 22.06.2018, din care rezultă că, în
contextul unei verificări la faţa locului realizată în anul 2011 sau 2012, suprafeţele pe care se realizaseră lucrări de
plantare au fost identificate exclusiv pe baza indicaţiilor verbale ale inculpatului E., fără a se prezenta planuri cadastrale

sau hărţi.
Din această perspectivă, opinia exprimată de expertul judiciar desemnat în faza de urmărire penală cu privire la
necesitatea studiilor de fezabilitate pentru lucrările ce fac obiectul analizei este pertinentă, iar opinia contrară exprimată
de expertul parte XXXXXXXXXX., inclusiv cu ocazia ascultării sale de către instanţa de apel, la data de 12.10.2018, este
lipsită de fundament şi va fi înlăturată ca atare.
În ceea ce priveşte valoarea probatorie a raportului de expertiză tehnică - criticată în apel de majoritatea apelanţilor
inculpaţi funcţionari publici - Înalta Curte constată că argumentele acestora au fost deja cenzurate cu ocazia respingerii
cererii de efectuare a unei noi expertize tehnice judiciare, prin încheierea din data de 19.10.2018.
Făcând trimitere la considerentele acestei ultime încheieri, subliniază că, în procesul de evaluare a probatoriului,
instanţa de apel a avut în vedere ansamblul opiniilor exprimate atât de către expertul oficial, cât şi de expertul parte, în
rapoartele întocmite sau în declaraţiile date, valorificând probator opiniile de specialitate ale ambilor experţi, dar numai
coroborat cu restul probelor existente, în conformitate cu exigenţele art. 103 alin. (1), (2) C. proc. pen.. De altfel,
elementele probatorii desprinse din expertiza judiciară, relevante pentru soluţionarea cauzei de faţă, vizează împrejurări
cu un pronunţat caracter factual (referitor la existenţa în teren şi întinderea plantaţiilor forestiere ori procentul de
prindere), iar nu tehnic, ce rezultă şi din alte mijloace de probă (respectiv, înscrisuri sau procese-verbale), coroborând,
astfel, în diverse grade, constatările celor doi experţi şi justificând valorificarea acestui mijloc de probă.
În fine, în ceea ce priveşte situaţia altor localităţi decât cele anterior analizate, în care fie expertul judiciar, fie expertul
parte au efectuat verificări factuale şi au formulat opinii în rapoartele depuse la dosar, instanţa de apel subliniază că
obiectul judecăţii a fost limitat, potrivit art. 371 C. proc. pen., la plăţile nelegale aferente facturilor emise pentru 23 de
localităţi de către R.A.J.D.P. (inclusiv Independenţa) şi pentru un număr asemănător de localităţi de către S.C. N. S.R.L,
facturi între care nu există o corespondenţă deplină.
Lucrările pretins efectuate în alte localităţi decât cele menţionate în facturile sintetizate în raportul de constatare,
menţionate tangenţial în rechizitoriu, excedează limitelor învestirii instanţei de judecată şi nu se impune a fi analizate în
acest cadru.
Sintetizând, în conţinutul factual al infracţiunii de abuz în serviciu deduse judecăţii urmează a fi reţinute numai actele
circumscrise plăţilor aferente lucrărilor efectuate în localităţile şi/sau pe suprefeţele în care, cu ocazia urmăririi penale,
nu au fost identificate plantaţii forestiere.
Aceasta înseamnă că, din prejudiciul infracţional stabilit prin hotărârea apelată, se impune a fi scăzută valoarea lucrărilor
de înfiinţare a unor plantaţii forestiere pe suprafaţa de 289,8 ha la valoarea facturată de S.C. N. S.R.L, de 6000 RON/ha,
fără TVA, achitată integral de R.A.J.D.P., care, la rândul său, a facturat aceste lucrări către Consiliul Judeţean
Constanţa la preţul de 12.286,28 RON/ha fără TVA. Suplimentar, în cazul inculpatei R.A.J.D.P, urmează a fi înlăturată
din structura prejudiciului infracţional şi contravaloarea lucrărilor de înfiinţare păduri pe suprafaţa de 40 ha în localitatea
Ciocârlia.
În cazul S.C. N. S.R.L rezultă, astfel, o valoare totală a lucrărilor efectuate de inculpata persoană juridică de 1.738.800
RON fără TVA (289,8 ha x 6000 RON/ha), sumă care urmează a fi scăzută din valoarea de 8.795.100 RON încasată de
S.C. N. S.R.L în baza celor 33 de facturi ce au stat la baza emiterii ulterioare a facturilor de către R.A.J.D.P. rezultând,
în final, o valoare de 7.056.300 RON, fără TVA, a sumelor încasate necuvenit de inculpata-persoană juridică prin
reprezentanţii săi.
Diminuând această valoare şi cu suma de 360.000 RON, fără TVA, aferentă lucrărilor de împădurire efectuate pe 60 ha
în comuna Independenţa, analizate la pct. III.b.1) al prezentei decizii, rezultă, în final, că suma concret încasată în mod
necuvenit de către S.C. N. S.R.L pentru lucrările de împădurire ce fac obiectul judecăţii este de 6.696.300 RON fără
TVA, sumă ce va fi avută în vedere la stabilirea folosului necuvenit efectiv obţinut de foştii administratori şi, implicit, a
valorilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
În pofida determinării folosului necuvenit obţinut de reprezentanţii S.C. N. S.R.L la nivelul anterior menţionat, contribuţia
acestor inculpaţi la activitatea ilicită se impune a fi reţinută sub aspectul întregului prejudiciu infracţional, astfel cum va fi
precizat în cele ce succed.
Aceasta deoarece, indiferent de valoarea real încasată de inculpata persoană juridică ori de măsura în care foştii săi
administratori cunoşteau cuantumul exact al preţului facturat de R.A.J.P.D către Consiliul Judeţean Constanţa, este
neîndoielnic că administratorii S.C. N. S.R.L au prevăzut, cel puţin, că regia urma să încaseze o sumă mai mare pentru

lucrările facturate, iar, prin conduita lor, au sprijinit demersurile orientate spre producerea acestui rezultat. În acest sens,
în contractul de cesiune lucrări nr. x (pct. 17.1.) s-a stipulat că plata se va face "în funcţie de încasarea banilor de la
Consiliul Judeţean", confirmându-se, astfel, că reprezentanţii cesionarului cunoşteau relaţia contractuală existentă între
R.A.J.D.P şi consiliul judeţean şi, implicit, faptul că regia urma a încasa sume distincte de bani de la autoritatea
administraţiei publice.
Or, valoarea pagubei cauzate prin actul infracţional reprezintă o circumstanţă reală, care potrivit art. 50 alin. (2) C. pen.,
se răsfrânge asupra tuturor participanţilor în măsura în care aceştia au cunoscut-o sau prevăzut-o.
În ceea ce priveşte valoarea totală a prejudiciului, Înalta Curte reţine că pentru cele 389,8 ha pe care s-au efectuat
lucrări de înfiinţare a unor plantaţii forestiere (respectiv, 60 ha în comuna Independenţa, 40 ha în localitatea Ciocârlia,
plus 289,8 ha în cele 9 localităţi anterior enumerate), sumele superioare facturate de R.A.J.D.P. - respectiv 12.286,28
RON/ha fără TVA - se impune a fi scăzute din prejudiciul infracţional.
Aşa cum s-a reţinut şi în analiza lucrărilor realizate pe raza comunei Independenţa, prin contractul de cesiune lucrări nr.
x, regia îşi asumase şi obligaţii proprii, printre care asigurarea materialului săditor la locul de plantare (provenit din
achiziţii sau din pepiniere), transportul utilajelor folosite la efectuarea lucrărilor mecanice şi motorina necesară, parte a
acestor obligaţii fiind asumate şi prin contractul de prestări servicii nr. x/2010. Or, de vreme ce S.C. N. S.R.L a efectuat o
serie de lucrări pe suprafaţa anterior menţionată, rezultă că şi regia şi-a îndeplinit, la rândul său, propriile obligaţii
contractuale, chiar dacă acest demers nu a fost consemnat scriptic în mod complet şi corect.
Din această perspectivă, conchide că suma aferentă lucrărilor de înfiinţare plantaţii pe suprafaţa totală de 389,8 ha
(incluzând 60 ha în localitatea Independenţa), respectiv 4.789.191,94 RON fără TVA şi 5.938.598,01 RON cu TVA
urmează a fi scăzută din prejudiciul infracţional reţinut în sarcina inculpaţilor, rezultând în final o pagubă de
15.991.853,29 RON, sumă care include TVA şi reprezintă valoarea prejudiciului cauzat în derularea lucrărilor
circumcrise ambelor segmente ale acuzaţiilor analizate la pct. III.b) al prezentei decizii.
Înalta Curte reiterează că inculpaţii L. şi M. împreună cu persoana juridică S.C. N. S.R.L au sprijinit, prin emiterea unor
facturi care nu erau aferente unor operaţiuni reale, activitatea ilicită de abuz în serviciu prin care s-a cauzat Consiliului
Judeţean Constanţa întregul prejudiciu anterior menţionat, valoarea mai redusă facturată de S.C. N. S.R.L urmând a fi
avută în vedere exclusiv la stabilirea folosului necuvenit obţinut de foştii administratori, respectiv 6.696.300 RON fără
TVA.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G. şi H., făcând trimitere la argumentele deja expuse la pct. III. a.1) şi 2) al prezentei
decizii, Înalta Curte reţine că, şi în acest caz, acuzaţia îmbracă forma omisiunii, concretizată în pretinsa neîndeplinire a
îndatoririlor de serviciu referitoare la "verificarea respectării şi aplicării corecte a tehnologiilor de execuţie, contractelor şi
normelor tehnice în vigoare şi admiterea la plată numai a lucrărilor corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi
cantitativ" şi în neefectuarea recepţiei fizice a lucrărilor de către H..
Pentru ca o astfel de omisiune să aibă caracter ilicit din punct de vedere penal este, însă, necesară constatarea
prealabilă a existenţei unor atribuţii de serviciu specifice, în virtutea cărora cei doi inculpaţi să fie obligaţi să
îndeplinească anumite acte sau să o adopte o atitudine anume prescrisă de legislaţia primară. Or, potrivit fişei postului,
în virtutea funcţiilor publice deţinute, inculpaţii G. şi H. aveau ca atribuţii, la data iniţierii lucrărilor analizate, urmărirea
realizării lucrărilor publice conform documentaţiilor tehnico-economice aprobate, verificarea respectării şi aplicării
corecte a tehnologiei de execuţie, admiţând la plată numai lucrările corespunzătoare.
Înalta Curte remarcă faptul că nici în cuprinsul H.C.J Constanţa nr. 402/2009, nici al H.C.J nr. 84/2010 nu a fost
menţionată Direcţia Urbanism, Amenajarea Teritoriului printre direcţiile sau comisiile de specialitate din cadrul Consiliului
Judeţean Constanţa implicate în proiect sau cărora le revenea responsabilitatea de a aduce la îndeplinire aceste
hotărâri. O atare abordare diferă în mod evident de cea regăsită, de exemplu, în H.C.J nr. 211/15.07.2010, prin care s-a
aprobat modificarea Programului cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pentru anul 2010, raportul Comisiei
Urbanism fiind menţionat în preambulul acestei hotărâri.
Din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă nici că cele două hotărâri de consiliu judeţean au fost comunicate Direcţiei
Urbanism sau Compartimentului Arhitect Şef al Judeţului şi nici că celor doi inculpaţi li s-ar fi atribuit, în mod individual,
prin dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean, sarcini specifice sub aspectul implementării proiectelor, în perioada
de referinţă, astfel cum s-a întâmplat în cazul unor proiecte cu finanţare europeană la care s-a făcut trimitere în prezenta
decizie.
Este real că, potrivit fişei postului, inculpaţii G. şi H. aveau ca atribuţii de serviciu, printre altele, urmărirea realizării

lucrărilor publice la nivelul judeţului şi, din această perspectivă, precum şi a programului anexă la H.C.J nr. 211/2010, s-
ar putea aprecia că celor doi inculpaţi le revenea o obligaţie generală de a urmări modul de realizare a tuturor lucrărilor
publice aprobate de Consiliul Judeţean Constanţa.
Aceste atribuţii de serviciu erau circumscrise, însă, aşa cum s-a argumentat în precedent, preexistenţei unei
documentaţii tehnico-economice aprobate în condiţiile specifice prevăzute de Legea nr. 350/2001 (în cazul de faţă,
studiul de fezabilitate) şi a unei relaţii de conformitate între lucrările publice respective şi cerinţele acestei documentaţii.
Or, în cauza de faţă, este neîndoielnic că nu au fost întocmite astfel de studii în cadrul programelor aprobate prin H.C.J
Constanţa nr. 402/2009 şi nr. 84/2010, plăţile nelegale circumscrise acuzaţiilor fiind efectuate, asemănător plăţilor
efectuate şi în cadrul celorlalte două programe deduse judecăţii, într-un circuit preponderent scriptic în care au fost
implicate S.C. N. S.R.L şi R.A.J.D.P., iar ulterior R.A.J.D.P. şi I., persoană cu atribuţii specifice pe această relaţie.
Prin urmare, nu se poate reţine nici sub acest aspect o încălcare a atribuţiilor inculpaţilor de urmărire a realizării lucrărilor
publice, îndatoriri cu o componentă preponderent practică, de verificare obiectivă în teren a lucrărilor publice, ceea ce
presupunea prin ipoteză, existenţa, în materialitatea lor, a respectivelor lucrări. Or, esenţa acuzaţiei formulate în speţă
este aceea a necorespondenţei în realitate a operaţiunilor pentru care R.A.J.D.P. a solicitat nelegal decontarea
cheltuielilor, demersul persoanei juridice fiind unul esenţial scriptic, speculativ, întemeiat pe documente întocmite pro
causa, în unicul scop al obţinerii în mod nelegal a unor sume de bani, fără a exista un echivalent al acestora în
activitatea regiei.
Sub aspectul relaţiei de subordonare existentă între I. şi apelanţii G. şi H., Înalta Curte face trimitere la considerentele
expuse la pct. III.a.2) al prezentei decizii şi, în mod special, la autonomia de care se bucura I. în exercitarea funcţiei
publice pe relaţia cu R.A.J.D.P.
Totodată, subliniază că, deşi în rechizitoriu s-a făcut trimitere la faptul că G. şi H. ar fi admis la plată lucrări ale căror
standarde nu fuseseră verificate, Înalta Curte constată că cei doi inculpaţi nu au avizat sau aprobat documentaţia care a
stat la baza plăţilor, viza "bun de plată" aparţinând numai inculpatului I..
Or, dacă în considerarea exclusivă a relaţiilor de subordonare ierarhică existentă între acesta din urmă şi cei doi
inculpaţi, s-ar fi apreciat că se poate reţine o încălcare a atribuţiilor de serviciu de către cei din urmă inculpaţi,
susceptibilă a se înscrie în antecedenţa cauzală a rezultatului prejudiciabil, aceste atribuţii se limitau, atât pentru G., cât
şi pentru H., la modul de coordonare şi supraveghere a activităţii persoanelor din subordine. Obiectului judecăţii nu i s-a
circumscris, însă, o eventuală încălcare, de către cei doi apelanţi, a acestui ultim tip de atribuţii de serviciu, ci numai a
celor de verificare a respectării tehnologiilor de execuţie, contractelor şi normelor tehnice în vigoare şi de admitere la
plată a lucrărilor corespunzătoare.
Cu excepţia aspectelor reţinute prin prezenta decizie, restul criticilor inculpatului F. sub aspectul acestui segment al
acuzaţiilor sunt neîntemeiate.
Făcând trimitere la considerentele expuse la pct. III.a) al prezentei decizii şi apreciind superfluă o reluare a acestora,
Înalta Curte iterează că apelantului-inculpat nu i s-a imputat o pretinsă neîndeplinire a unor atribuţii de serviciu
referitoare la supravegherea modului de realizare a lucrărilor de împădurire realizate pe raza judeţului, ci nerespectarea
obligaţiilor ce îi reveneau, în calitate de ordonator de credite, în procesul de ordonanţare şi efectuare a plăţilor aferente
facturilor emise de R.A.J.D.P. Aceste atribuţii erau prevăzute de legislaţia primară, respectiv art. 22 şi 23 din Legea nr.
273/2006, şi presupuneau, în esenţă, aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele proprii cu respectarea dispoziţiilor
legale, mai exact a cerinţelor referitoare la ordonanţarea şi plata sumelor din bugetul consiliului judeţean numai în baza
unor documente justificative legal întocmite, care să ateste exactitatea sumelor de plată şi executarea lucrărilor conform
angajamentului legal încheiat.
Responsabilităţile ce reveneau ordonatorului de credite în procesul de ordonanţare a cheltuielilor, precum şi raţiunea

angajării răspunderii inculpatului F. sub acest aspect, au fost analizate în precedent, la pct. II al deciziei, astfel încât
instanţa de apel face trimitere la aceste considerente, fără a le reitera.
Sub aspectul modului de interpretare a probatoriului prin hotărârea apelată, inclusiv a declaraţiilor martorilor ascultaţi în
primă instanţă, apărările inculpatului au fost valorificate prin prezenta decizie, în măsura în care a rezultat efectuarea
obiectivă a unor lucrări de înfiinţare a plantaţiilor forestiere şi, implicit, existenţa unui temei al plăţilor ordonanţate de
acesta. Înalta Curte a detaliat în precedent probele care confirmă realizarea unor lucrări de înfiinţare plantaţii în anumite
localităţi de pe raza judeţului Constanţa şi a valorificat aceste constatări prin înlăturarea actelor corespunzătoare din
structura factuală a acuzaţiei şi diminuarea corespunzătoare a valorii prejudiciului cauzat.

Totodată, Înalta Curte a analizat conţinutul şi finalitatea studiului de fundamentare aprobat prin H.G nr. 1343/2007 şi a
expus argumentele pentru care a reţinut că adoptarea acestui studiu nu înlătura obligaţia de întocmire şi a unui studiu de
fezabilitate, premergător începerii execuţiei propriu-zise de către R.A.J.D.P. şi partenerul său contractual.
Susţinerile inculpatului F., referitoare la ignorarea de către primă instanţă a rolului pe care l-a avut păşunatul excesiv în
distrugerea plantaţiilor, sunt neîntemeiate. Probatoriul administrat a demonstrat că, în majoritatea localităţilor pentru care
R.A.J.D.P. a emis facturile supuse analizei, nu au fost înfiinţate plantaţii forestiere în perioada noiembrie 2010 -
decembrie 2011, context în care devin irelevante împrejurările în care s-ar fi constatat, în anul 2013, fenomenul de
păşunat abuziv.
Criticile inculpatei C., referitoare la atribuţiile ce reveneau directorului economic, limitate la modul de aplicare a
reglementărilor contabile, sunt neîntemeiate.
Înalta Curte a analizat, în precedent, atribuţiile ce reveneau inculpatei în calitate de director economic, dispoziţiile legale
încălcate în procesul de efectuare a plăţilor (respectiv, art. 54 alin. (6), (8) din Legea nr. 273/2006, prevederile Ordinului
MEF nr. 3512/2008, partea A, pct. 2 şi prevederile Ordinului MFP nr. 1792/2002, Anexa 1 pct. 4). Totodată, a subliniat
că detalierea regulilor aplicabile în procesul de întocmire a documentelor financiar contabile şi, respectiv, în cel al
ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din fonduri publice, în acte de reglementare secundară este irelevantă sub aspectul
realizării cerinţelor de tipicitate proprii infracţiunii de abuz în serviciu, de vreme ce regula de principiu, a efectuării plăţilor
numai în baza unor documente justificative legal întocmite, se regăseşte într-un act normativ primar, respectiv Legea
273/2006.
De asemenea, raportat la îndatoririle ce reveneau apelantei-inculpate premergător efectuării plăţilor, este irelevant faptul
că factura reprezenta un document contabil, esenţială pentru acuzaţiile reţinute în sarcina sa fiind, însă, împrejurarea că
facturile emise de R.A.J.D.P. nu au fost însoţite de documente care să ateste realitatea lucrările efectuate, astfel cum se
prevăzuse, de altfel, şi în contractul de lucrări nr. x/17.03.2004.
Susţinerea inculpatei C. referitoare la reţinerea eronată, în sarcina sa, a plăţilor aferente facturii nr. x/31.03.2011 în
localitatea Independenţa (dată la care inculpata nu deţinea funcţia de director economic), deşi factual corectă, nu se
impune a fi analizată distinct, având în vedere că acest segment al activităţii infracţionale a fost cenzurat de către
instanţa de apel, care nu a reţinut în sarcina vreunuia dintre inculpaţi nelegalitatea plăţilor aferente acestei facturi.
În fine, în ceea ce priveşte partea de prejudiciu la producerea căruia s-a reţinut contribuţia inculpatei C., circumscrisă
acuzaţiilor expuse la pct. III.b) al deciziei, Înalta Curte constată că aceasta este corespunzătoare plăţii sumelor de
761.749,06 RON, aferentă facturii nr. x/2012 emisă pentru localitatea Independenţa şi, respectiv, 6.661.577,32 RON,
aferentă unui număr de 8 facturi emise de R.A.J.D.P. în anul 2012 pentru lucrări de împădurire.
Măsurile întreprinse de inculpată în anul 2014 pentru recuperarea unor sume de bani a căror plată se efectuase nelegal,
caracterizate ca atare prin raportul Curţii de Conturi, sunt irelevante sub aspectul realizării conţinutului tipic al infracţiunii,
de vreme ce ele se plasează în timp ulterior momentului consumării acesteia. Aceste demersuri au fost avute în vedere
la stabilirea tratamentului sancţionator, atât sub aspectul duratei pedepsei, cât şi al modalităţii de executare.
Critica inculpatului I., limitată la solicitarea de achitare conform art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu ar fi efectuat niciun
act defectuos în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este neîntemeiată. Făcând trimitere la considerentele expuse la pct.
III.a) al prezentei decizii, Înalta Curte subliniază că, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, inculpatul a aplicat viza
"bun de plată" pe facturile emise de R.A.J.D.P. pentru lucrările analizate în prezenta decizie şi, totodată, a semnat
borderourile şi devizele ataşate acestora, prin care se atesta nereal că s-ar fi verificat lucrările pretinse şi că acestea ar fi
fost executate.
În această modalitate, s-a conferit acestor documente valoarea aparentă a unor documente justificative care pot sta la
baza efectuării plăţilor, deşi, în absenţa unei verificări faptice propriu-zise, ele nu puteau dobândi, o atare valoare legală,
fiind încălcate dispoziţiile art. 54 alin. (5), (6) din Legea nr. 273/2006, dar şi principiul general prevăzut de art. 43 alin. (1)
din Legea nr. 188/1999 referitor la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în conformitate cu legea.
Apărările inculpatului E. în apel sunt neîntemeiate.
Pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatului este irelevantă măsura în care alte persoane (martori în cauză) au
contribuit la întocmirea documentelor ce au stat la baza solicitării plăţilor de către R.A.J.D.P.
Ceea ce prezintă relevanţă, în schimb, este măsura în care inculpatul E. însuşi a sprijinit acest demers infracţional, prin

atestarea în scripte a unor date şi informaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la lucrările pretins executate de
R.A.J.D.P. prin partenerul său contractual, cunoscând că aceste înscrisuri vor fi utilizate, chiar indirect, în vederea
obţinerii nejustificate a unor sume de bani din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa.
Or, inculpatul E. este persoana care a semnat, din partea R.A.J.D.P., devizele şi procesele-verbale de recepţie întocmite
cu S.C. N. S.R.L, deşi aceste înscrisuri atestau, în limitele stabilite prin prezenta decizie, împrejurări nereale referitoare
la pretinsa înfiinţare a unor păduri în localităţi de pe raza judeţului Constanţa. Prin conduita sa, chiar dacă nu a semnat
personal documentele de plată, apelantul inculpat a facilitat întocmirea ulterioară a acestora din urmă de către alţi
angajaţi ai R.A.J.D.P. şi a contribuit, astfel, la prejudicierea bugetului Consiliului Judeţean Constanţa şi obţinerea unui
folos necuvenit de către regie sau de către S.C. N. S.R.L.
În ceea ce priveşte criticile inculpatului J. instanţa de apel face trimitere la considerentele expuse în precedent şi
notează, suplimentar acestora, că în calitate de director general al R.A.J.D.P., apelantul inculpat asigura conducerea
curentă a regiei, cunoscând tipul şi întinderea lucrărilor derulate şi coordonând, prin intermediul subordonaţilor săi,
realizarea acestora.
Deşi inculpatul J. a susţinut, în esenţă, că nu a avut o implicare propriu-zisă în coordonarea şi execuţia programelor de
împădurire şi înfiinţare a perdelelor de protecţie (aceasta revenind numiţilor OOOO. şi, respectiv, angajaţilor regiei),
apărările sale sunt infirmate de probatoriul administrat, analizat în considerentele prezentei decizii.
Înalta Curte notează că martorul OOOO. (fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, desemnat, printre altele, să
coordoneze activitatea R.A.J.D.P.) a precizat că, în această calitate, rolul său de coordonare a activităţii persoanei
juridice nu implica şi atribuţii de execuţie în cadrul acesteia, concluzie logică, de altfel, în condiţiile în care regia avea,
conform regulamentului de organizare şi funcţionare, propriile organisme de conducere (consiliul de administraţie,
directorul general şi directorii executivi). Martorul a mai arătat că era doar informat de directorul general al regiei cu
privire la stadiul lucrărilor de împădurire, efectuând, de altfel, împreună cu acesta deplasări pe raza judeţului, menite a
permite vizualizarea stadiului lucrărilor.
Totodată, martorul RRR. a precizat că, în perioada 2010-2011, a participat la numeroase întâlniri de lucru organizate în
biroul inculpatului J. (chiar zilnice în perioada februarie - iunie), cu această ocazie fiind discutate detalii ale lucrărilor de
împădurire, iar deciziile luate fiind consemnate în documente scrise. Acelaşi martor a confirmat că inculpatul J. efectua
verificări frecvente la faţa locului în diverse unităţi administrativ-teritoriale în care se efectuau lucrări şi i se prezentau
acestuia situaţii centralizatoare ale lucrărilor efectuate.
Aceste ultime susţineri ale martorului se coroborează şi cu înscrisurile administrate în cauză, din care rezultă că, potrivit
Deciziei nr. 361/18.10.2010, grupurile de lucru care răspundeau de realizarea programelor de împădurire şi înfiinţare
perdele forestiere aveau obligaţia să prezinte directorului general rapoarte scrise lunare . În plus, implicarea directă a
inculpatului J. în şedinţele de lucru periodice organizate la nivelul regiei rezultă şi din declaraţiile martorilor
TTTTTTTTTT. şi SSSSSSSSSS., luate în apel.
Aceste elemente factuale coroborate confirmă împrejurarea că inculpatul J. cunoştea detaliat condiţiile reale în care se
efectuau lucrările de înfiinţare plantaţii forestiere pe raza judeţului Constanţa şi, implicit, modalitatea vădit deficitară în
care R.A.J.D.P. îşi îndeplinea obligaţiile contractuale asumate în raporturile cu S.C. N. S.R.L, în mod special cele privind
obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare execuţiei şi punerea la dispoziţie a amplasamentului.
Susţinerile inculpatului E. - în sensul că martorul OOOO. era cel care dădea "ordine" în şedinţele de lucru, indicând
inclusiv suprafeţele ce urmau a fi împădurite - sunt singulare în economia probatoriului şi necredibile, tinzând la a
caracteriza rolul inculpatului J. în cadrul regiei ca fiind unul pur formal, deşi nicio altă probă administrată nu conduce la o
atare concluzie.
Apărările inculpatului J. privind neimplicarea sa în emiterea facturilor ce fac obiectul judecăţii nu sunt de natură a înlătura
răspunderea sa penală, de vreme ce emiterea facturii şi înaintarea sa spre decontare consiliului judeţean reprezenta
doar etapa finală a unui proces mult mai amplu, în care se efectuau o serie de operaţiuni faptice şi scriptice, fiind
întocmite o serie de alte documente interne, unele semnate chiar de către apelant. Implicarea acestuia din urmă în
diferite etape ale acestui proces este confirmată de probatoriul testimonial şi cu înscrisuri, context în care apărările
inculpatului, menite a limita obiectul acuzaţiei la simpla înaintare a facturilor şi, implicit, a transfera întreaga
responsabilitate a solicitării plăţilor incriminate asupra fostului director economic al regiei (în prezent decedat), ignoră
particularităţile factuale ale acuzaţiei penale aduse în speţă, urmând a fi înlăturate.
În fine, aspectele referitoare la păşunatul abuziv sau deficienţele constatate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în

activitatea de asigurare a pazei plantaţiilor sunt nerelevante sub aspectul activităţii ilicite reţinute în sarcina inculpatului,
de vreme ce, în localităţile reţinute în prezenta decizie, nu au fost înfiinţate vreodată plantaţiile în discuţie. Plângerile
penale prin care R.A.J.D.P. a sesizat, în luna august 2013, distrugerea plantaţiilor de salcâmi au fost întocmite pro
causa, ulterior controlului Curţii de Conturi finalizat prin raportul de audit financiar din 05.07.2013, astfel încât o atare
împrejurare este inaptă a demonstra, prin ea însăşi, că toate plantaţiile forestiere s-ar fi realizat în perioada 2010-2011,
dar ar fi fost distruse prin păşunat în vara anului 2013.
În ceea ce priveşte criticile aduse valorii probatorii a expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, Înalta Curte a expus,
în prezenta decizie, argumentele pentru care a dat eficienţă acestui mijloc de probă, ce se coroborează cu restul
mărturiilor şi înscrisurilor existente şi, în mare parte, şi cu opinia expertului parte.
Apărările inculpatei R.A.J.D.P, centrate pe ideea rolului său formal în demersul infracţional orientat spre atingerea
scopului urmărit de coinculpaţi, cu precădere foştii reprezentanţi ai S.C N. S.R.L, sunt lipsite de bază factuală. Inculpata
R.A.J.D.P. s-a angajat în raporturi contractuale atât cu Consiliul Judeţean Constanţa, cât şi cu S.C. N. S.R.L,
desfăşurând prin angajaţii sau reprezentanţii săi, operaţiuni care au prejudiciat, în final, judeţul Constanţa. Toate
acţiunile ilicite reţinute prin prezenta decizie s-au săvârşit în realizarea obiectului de activitate al regiei, în numele şi în
interesul acesteia, inculpata persoana juridică obţinând foloase materiale consistente în urma plăţilor nelegale efectuate
de reprezentanţii Consiliului Judeţean.
Contrar susţinerilor apelantei, alături de S.C. N. S.R.L, R.A.J.D.P. a obţinut propriile beneficii materiale directe din
activitatea infracţională circumscrisă modului de realizare a lucrărilor de împădurire, în patrimoniul regiei fiind transferate
sume de bani care nu aveau corespondent în prestaţii adecvate şi constituiau, prin urmare, foloase necuvenite obţinute
de persoana juridică.
Alegaţia transferării tuturor sumelor plătite de Consiliul Judeţean Constanţa către S.C. N. S.R.L este infirmată de
probatoriul administrat, din care a rezultat că preţul contractat de R.A.J.D.P. cu autoritatea administrativă era superior
celui contractat ulterior cu S.C. N. S.R.L, diferenţa fiind încasată de regie şi constituind un beneficiu patrimonial pentru
cea din urmă, obţinut în mod necuvenit.
Din această perspectivă, atragerea răspunderii penale a reprezentanţilor sau unora dintre foştii angajaţi ai regiei nu
înlătură răspunderea penală proprie a persoanei juridice, de vreme ce sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art.
135 C. pen.
Criticile inculpaţilor G. şi H. sunt întemeiate, din probatoriul administrat rezultând că aceştia nu au avut, în concret,
atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară sub aspectul lucrărilor pretins executate în cadrul programelor
aprobate prin H.C.J nr. 402/2009 şi H.C.J nr. 84.2010.
Făcând trimitere la considerentele expuse în precedent şi evaluând exigenţele subliniate prin deciziile nr.
405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017 ale Curţii Constituţionale, Înalta Curte concluzionează că, în privinţa celor doi
apelanţi-inculpaţi, lipseşte una din cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 297 C. pen., impunându-se achitarea acestora, conform art. 395 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b)
teza I C. proc. pen.
Criticile inculpatului K. privind necesitatea efectuării unei noi expertize în specialitatea silvicultură au fost analizate în
precedent, astfel încât este superfluă reanalizarea lor.
Împrejurarea că S.C. N. S.R.L nu s-a aflat în raporturi contractuale directe cu Consiliul Judeţean Constanţa este
irelevantă sub aspectul realizării cerinţelor de tipicitate proprii complicităţii la abuzul în serviciu reţinut în sarcina
reprezentanţilor acestei din urmă autorităţi.
Astfel cum s-a reţinut în prezenta decizie, reprezentanţii S.C. N. S.R.L cunoşteau că partenerul lor în contractul de
cesiune lucrări, respectiv R.A.J.D.P., precontractase, la rândul său, efectuarea lucrărilor cu autoritatea administrativă,
după cum rezultă, de asemenea, că reprezentanţii acestei din urmă autorităţi şi-au exprimat acordul cu privire la
cesiunea menţionată.
Prin urmare, chiar dacă nu au existat contacte directe între inculpatul L. şi coinculpaţii F. şi C., între entităţile juridice pe
care aceştia le reprezentau s-au stabilit astfel de raporturi prin intermediul R.A.J.D.P., raporturi în considerarea cărora s-
a derulat şi circuitul documentar ce a condus, în final, la efectuarea de plăţi nelegale pentru lucrări de înfiinţare păduri
inexistente în realitate.

Or, facturarea de către reprezentanţii S.C. N. S.R.L a unor lucrări de împădurire care nu se efectuaseră în conţinutul
faptic pretins, cunoscând că sumele astfel solicitate vor fi achitate, în final, nu de către R.A.J.D.P., ci de către iniţiatorul
şi beneficiarul programului de împădurire - şi anume consiliul judeţean - reprezintă, din punct de vedere obiectiv, un act
de sprijinire a activitităţii infracţionale, iar sub aspect subiectiv, demonstrează că inculpatul L. a prevăzut şi urmărit
rezultatul prejudiciabil (respectiv, efectuarea unor cheltuieli din fonduri publice pentru lucrări nerealizate).
Faptul că la baza plăţilor incriminate au stat în mod direct facturile şi documentele întocmite de R.A.J.D.P. nu lipseşte de
semnificaţie juridică actele efectuate anterior de reprezentanţii S.C. N. S.R.L, de vreme ce acestea din urmă au servit ca
justificare a solicitărilor regiei de decontare a lucrărilor facturate în mod formal, constituind, prin urmare, o modalitate de
sprijinire a circuitului documentar finalizat prin efectuarea plăţilor circumscrise prejudiciului infracţional.
Susţinerea referitoare la necesitatea unei expertize contabile judiciare, menite să clarifice şi alte plăţi pretins efectuate
de consiliul judeţean, este neîntemeiată în contextul exigenţelor art. 371 C. proc. pen., de vreme ce, astfel cum admite
însuşi apelantul inculpat, acele plăţi nu au făcut obiectul judecăţii.
În fine, Înalta Curte a reevaluat probatoriul administrat şi a reţinut caracterul parţial întemeiat al criticilor referitoare la
efectuarea în realitate a unora dintre lucrările de împădurire facturate de S.C. N. S.R.L, constatări ce au fost valorificate
juridic atât prin înlăturarea din unitatea de infracţiune continuată a actelor materiale corespunzătoare, cât şi prin
diminuarea echivalentă a valorii prejudiciului, dar şi a folosului necuvenit obţinut de inculpat, astfel cum s-a detaliat în
precedent.
Criticile inculpatului M. sunt, în mare parte, asemănătoare criticilor formulate de coinculpaţi, analizate în precedent.
Astfel, apărările referitoare la valoarea probatorie a raportului de experitză tehnică judiciară, semnificaţia juridică a
inexistenţei unor contacte directe între reprezentanţii S.C. N. S.R.L (inculpaţi în calitate de complici) şi reprezentaţii
Consiliului Judeţean Constanţa (autori ai infracţiunii de abuz în serviciu), neindicarea atribuţiilor exprese de serviciu
încălcate de autorii infracţiunii, netemeinicia reţinerii ca inexistente a tuturor lucrărilor de împădurire efectuate pe raza
judeţului ori, în fine, a antrenării răspunderii apelantului inculpat pentru întreaga valoare a prejudiciului (deşi sumele
încasate de S.C. N. S.R.L erau inferioare celor încasate de R.A.J.D.P.) au fost cenzurate detaliat în considerentele
prezentei decizii, la care Înalta Curte face trimitere, fără a le relua.
Apărarea proprie inculpatului M. constă în negarea oricărei implicări directe a acestuia în activităţile desfăşurate de
societate pe relaţia cu R.A.J.D.P., apelantul susţinând, în esenţă, că inculpatul K. ar fi fost singura persoană implicată în
încheierea şi, ulterior, derularea contractului dintre S.C. N. S.R.L şi regie.
Înalta Curte constată că, deşi sunt reale afirmaţiile privind implicarea preponderentă a coinculpatului L. în aspectele ce
ţineau de execuţia propriu zisă a lucrărilor contractate cu R.A.J.D.P. (astfel cum rezultă inclusiv din probatoriul
testimonial administrat în apel), este, în schimb, nesusţinută probator alegaţia absenţei oricărei implicări a apelantului M.
în activitatea infracţională.
Apelantul a admis, în declaraţiile date în ambele faze ale procesului, că a discutat cu inculpatul L. despre încheierea
contractului cu R.A.J.D.P. şi a cunoscut tipul şi amploarea lucrărilor ce urma a fi efectuate. Chiar dacă s-a confirmat
probator că inculpatul M. nu s-a implicat în aspectele operaţionale ale relaţiei cu R.A.J.D.P., este necontestat faptul că
acesta asigura conducerea curentă a S.C N. S.R.L împreună cu partenerul său K., ceea ce presupunea cunoaşterea, de
către ambii, a activităţilor real desfăşurate şi o implicare nemijlocită în deciziile adoptate de societate.
O atare împrejurare rezultă din faptul că M. era cel care gestiona conţinutul registrelor de zilieri utilizaţi de către S.C. N.
S.R.L în cadrul lucrărilor de împădurire şi finaliza prin propria semnătură evidenţele financiar contabile ale societăţii -
cunoscând, aşadar, atât resursele umane aflate în mod real la dispoziţia societăţii, cât şi conţinutul şi întinderea exactă a
lucrărilor desfăşurate de societate.
Martora VVVVV. a confirmat explicit, în declaraţia din 29.03.2016, că inculpatul M. era cel care verifica actele de
contabilitate primară anterior prezentării lor tatălui coinculpatului L., iar după decesul celui din urmă, acelaşi inculpat
prelua actele contabile ale societăţii. La rândul lor, martorii BBBBBBBBBB. şi CCCCCCCCCC. au confirmat, în primă
instanţă, că ambii inculpaţi întocmeau statele de plată ori se deplasau sporadic la locul desfăşurării lucrărilor.
Concluzia cunoaşterii şi sprijinirii raporturilor cu R.A.J.D.P. este susţinută şi de probatoriul cu înscrisuri, din care rezultă
că apelantul inculpat M. a semnat, din partea S.C N. S.R.L, contractul de prestări servicii închiriere utilaj nr.
7184/08.08.2011 prin care societatea a închiriat regiei un tractor pe o perioadă de 4 luni .
Or, supervizarea aspectelor contabile şi financiare ale relaţiei cu R.A.J.D.P., cunoscând particularităţile lucrărilor ce se

impunea a fi realizate, dar şi resursele umane şi materiale limitate aflate la dispoziţia S.C. N. S.R.L, i-a permis în mod
neîndoielnic inculpatului M. să cunoască caracterul nereal al înscrisurilor aferente unei părţi semnificative a lucrărilor
facturate către R.A.J.D.P., demersurile sale facilitând derularea acestora din urmă şi constituind un act de sprijinire a
activităţii infracţionale.
obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248
raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor F.,
C., I.), respectiv complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C.
pen. (în cazul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P., K., M. şi S.C. N. S.R.L).
În cazul inculpaţilor K., M. şi S.C. N. S.R.L. unitatea de infracţiune continuată reţinută în sarcina lor cuprinde exclusiv
actele materiale descrise la pct. III.b.1) şi III.b.2) ale prezentei decizii, prejudiciul infracţional reţinut în sarcina acestora
fiind de 15.991.853,29 RON.
În sarcina celorlalţi trei inculpaţi autori şi trei coinculpaţi complici, urmează a se reţine toate cele patru segmente ale
activităţii infracţionale, astfel cum au fost descrise la pct. III.a) şi III.b) ale prezentei decizii, inclusiv prejudiciul aferent
tuturor acestor acte materiale, cu excepţiile menţionate expres la pct. III.b.2) în cazul inculpatei C..
Circumstanţele factuale care justifică reţinerea circumstanţei agravante a comiterii faptei de "trei sau mai multe persoane
împreună", prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, au fost expuse în analiza criticilor formulate de inculpaţii T. şi S.,
astfel încât Înalta Curte face trimitere la acestea, fără a le reitera.
În cazul inculpaţilor G. şi H., argumentele expuse în prezenta decizie impun soluţia de achitare întemeiată pe dispoziţiile
art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., făcând superfluză analiza celorlalte critici în drept aduse
de apelanţi, la fel ca şi examinarea problematicii schimbării încadrării juridice în complicitate la infracţiunea de abuz în
serviciu, pusă în discuţie din oficiu de către instanţa de apel, în şedinţa din data de 29.03.2019.
IV. Cu privire la acuzaţia de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat
În dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că acţiunile întreprinse de inculpaţii trimişi în judecată pentru
infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (la data săvârşirii faptei, art. 7 din Legea nr. 39/2003) nu îndeplinesc
cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.
Astfel, inculpaţilor F., R.A.J.D.P Constanţa şi J. li se impută săvârşirea infracţiunii analizate în modalitatea normativă a
"constituirii" grupului, iar coinculpaţilor C., G., H., I., E., L., M. şi S.C. N. S.R.L, desfăşurarea unor acţiuni de "sprijinire" a
acestui grup, ce ar fi avut ca scop săvârşirea, prin intermediul R.A.J.D.P, a unor infracţiuni de abuz în serviciu îndreptate
împotriva intereselor economice ale Consiliului Judeţean Constanţa.
Ca moment iniţial de constituire a grupului, acuzarea a indicat anul 2010, iar în ceea ce priveşte structura grupării, a
susţinut că ea corespunde, practic, ierarhiei existente la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa şi, respectiv, a
R.A.J.D.P.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că relaţiile de
subordonare dintre inculpaţii funcţionari publici anterior menţionaţi preexistau momentului de debut al activităţii
infracţionale deduse judecăţii, ele decurgând din specificul funcţiilor deţinute în cadrul unor entităţi publice, independent
de orice presupusă rezoluţie sau conlucrare infracţională.
De altfel, rezultă cu evidenţă că structura pretinsă a grupului infracţional a fost stabilită de acuzare prin raportare
exclusivă la ierarhia funcţiilor deţinute de inculpaţi în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi R.A.J.D.P., ierarhie în
fruntea căreia se afla inculpatul F. - preşedinte al consiliului judeţean, urmat, pe următorul palier, de fostul director
economic C., arhitectul şef G., directorul general al unei regii autonome la care consiliul era unicul acţionar şi în fine, la
baza ierarhiei, de restul inculpaţilor anterior nominalizaţi.
Or, de principiu, exercitarea atribuţiilor funcţiei publice de către o persoană care acţionează, în virtutea unor proceduri de
lucru prestabilite, în mod coordonat cu alţi funcţionari angajaţi în aceeaşi entitate şi implicaţi în diverse operaţiuni,
constituie expresia firească a modului de organizare şi funcţionare a respectivei autorităţi administrative sau regii

autonome. Subordonarea inerentă structurilor organizatorice existente în astfel de instituţii sau autorităţi are o bază
normativă, derivând din lege sau din regulamente ori organigrame, iar nu din hotărârea individuală a funcţionarilor
angajaţi, după cum rolurile "asumate" în fluxurile decizionale şi financiare desfăşurate în aceste entităţi sunt, de
asemenea, prestabilite prin acte normative variate.
Deşi, în principiu, nu poate fi exclusă posibilitatea teoretică a constituirii unui grup infracţional în interiorul unei instituţii
publice, pe o structură de funcţii preexistentă, Înalta Curte constată, însă, că nu poate fi acceptată o echivalare automată
a unei atare structuri legale şi a modului de acţiune al funcţionarilor implicaţi cu cea specifică unei grupări infracţionale
organizate.
Prevederile art. 7 şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 (în vigoare în anul 2010), condiţionau existenţa grupului
infracţional organizat de îndeplinirea cumulativă a mai multor cerinţe, legate, printre altele, de structurarea acestuia (de
regulă în formă piramidală) şi asumarea unor roluri prestabilite (care să reflecte poziţia exactă a fiecărui membru în
structura grupării), de necesitatea subzistenţei grupului pe o perioadă suficientă de timp, de modul coordonat de acţiune
al membrilor săi (ca expresie a concepţiei unice şi disciplinei statornice a acestora) şi de urmărirea obiectivului comun al
comiterii unor infracţiuni grave, în vederea obţinerii de beneficii financiare sau materiale. Cu excepţia scopului obţinerii
unor beneficii, aceste cerinţe de tipicitate obiectivă se regăsesc şi în cuprinsul prevederilor art. 367 alin. (6) C. pen.
Absenţa oricăreia dintre condiţiile anterior enumerate face ca o grupare de persoane să nu poate fi caracterizată ca o
pluralitate constituită, ea fiind lipsită de periculozitatea necesară pentru a fi incriminată ca faptă de sine-stătătoare. În
acest sens, teza a II-a a art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prevedea în mod expres că nu constituie grup infracţional
organizat grupul care, printre altele, nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii
săi în cadrul grupului.
În cauza de faţă, probatoriul a demonstrat că relaţiile dintre apelanţii-inculpaţi s-au construit pe criterii exclusiv
profesionale (cum este cazul inculpaţilor funcţionari publici), respectiv, de afaceri (în cazul reprezentanţilor S.C. N.
S.R.L). În considerarea acestora, autoritatea funcţiei cu care erau învestiţi superiorii lor ierarhici (în cazul celor dintâi),
respectiv interesele de afaceri sau patrimoniale urmărite (în cazul celor din urmă) au favorizat relaţionarea constantă pe
proiectele şi programele ce fac obiectul judecăţii.
Acest tip de relaţionare nu poate conferi, însă, interacţiunii dintre inculpaţi coeziunea specifică unei "pluralităţi
constituite", cât timp ea nu s-a materializat în acţiuni obiective întreprinse individual de către apelanţi, în afara exerciţiului
funcţiilor deţinute, de o manieră care să evidenţieze o reală asumare a unor roluri ilicite şi o coordonare a acţiunilor lor,
pe o anumită perioadă de timp, în vederea atingerii unui obiectiv infracţional comun.
Este relevant, sub acest aspect, că majoritatea faptelor ilicite deduse judecăţii ce constituiau scop al grupării şi au fost
reţinute prin prezenta decizie, s-au comis pe parcursul anului 2012, excepţie făcând doar unele lucrări de împădurire
facturate de către R.A.J.D.P. în anul 2011. Această concentrare a majorităţii actelor ilicite în anul 2012, corelată cu
modul de operare relativ asemănător abordat în acea perioadă de timp (caracterizat prin crearea unor circuite scriptice
incomplete, menite să justifice lucrări sau operaţiuni inexistente în realitate şi, implicit, obţinerea nelegală de fonduri
publice), demonstrează că săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu a survenit în contextul particular existent la acel
moment, marcat, în principal, de consecinţele negative ale crizei economice mondiale acutizate, la nivel naţional, în
perioada 2009-2010 şi de semnele de redresare financiară resimţite treptat începând cu anul 2012.
Împrejurarea că, în perioada menţionată, au fost nesocotite în mod repetat exigenţele legale referitoare la plata unor
fonduri publice destinate implementării unor programe de interes judeţean aprobate anterior demonstrează ignorarea, de
către funcţionarii implicaţi, a acestor exigenţe, conduită favorizată, neîndoielnic, şi de tolerarea, la nivelul consiliului
judeţean, a lipsei de rigoare în efectuarea verificărilor prealabile ordonanţării şi plăţii sumelor de bani.
Este relevant, în acest sens, că inculpatul I. a fost singura persoană care a efectuat, practic, aşa-zisa recepţie a
lucrărilor de interes în speţă, deşi era evidentă dificultatea, dacă nu imposibilitatea unei singure persoane de a efectua
verificări faptice de o asemenea amploare. Rezultă, totodată, că în pofida acestei evidenţe, constatările scriptice ale
inculpatului sus-menţionat nu au fost supuse unor minime verificări, cel puţin formale, din partea altor funcţionari
implicaţi în procesul de lichidare, ordonanţare şi plată, ceea ce demonstrează o optică asemănătoare a acestora cu
privire la rigurozitatea procedurilor de lucru şi tolerarea unor neajunsuri importante.
Or, în contextul existenţei unei ierarhii a funcţiilor publice în cadrul consiliului, este neîndoielnic că eventualele deficienţe
sistemice în mecanismele de verificare şi control s-au repercutat asupra mai multor departamente, fără ca această stare
de lucruri să semnifice, însă, eo ipso, că funcţionarii respectivi şi-au asumat implicarea într-o grupare infracţională şi să
poate fi echivalată, prin ea însăşi, cu baza factuală exclusivă a inculpării pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 C.

pen.
Probatoriul nu a demonstrat că ar fi existat contacte private cel puţin indirecte sau interese personale convergente între
inculpaţii F. şi J., pe de o parte, şi restul inculpaţilor trimişi în judecată sub acest aspect, pe de altă parte. Împrejurarea
că o parte a sumelor de bani plătită de Consiliul Judeţean Constanţa a fost transferată către reprezentanţii S.C. N. S.R.L
probează complicitatea acestora din urmă la infracţiunea de abuz în serviciu, dar nu demonstrează, prin ea însăşi, o
conivenţă şi coordonare cu restul inculpaţilor, de tipul şi durata celor specifice unei grupări infracţionale organizate.
Din această perspectivă, Înalta Curte concluzionează că structura căreia i-au aparţinut inculpaţii a fost formată şi
menţinută pe criterii strict profesionale, iar încălcarea unor dispoziţii legale în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu pune
în lumină nici existenţa unei ierarhii determinate, constituite în scop criminal, în care fiecare să acţioneze în exercitarea
unui rol infracţional prestabilit, nici o coeziune strânsă între acţiunile acestora, care să reflecte o manieră coordonată de
a acţiona, pe o anumită perioadă de timp, în vederea satisfacerii unor interese ilicite de grup, de natură financiară ori
materială.
Pentru aceste considerente, apreciind fondate apelurile tuturor inculpaţilor acuzaţi sub acest aspect, în baza dispoziţiilor
art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va dispune achitarea inculpaţilor F., J., C., G., H., I., E.,
L., M. şi R.A.J.D.P Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 sau, după caz, a
art. 367 alin. (1) C. pen.. Având în vedere considerentele soluţiei de achitare dispuse, Înalta Curte va avea în vedere
încadrarea juridică reţinută prin sentinţă sub acest aspect, fără a mai reevalua legea penală mai favorabilă aplicabilă.
Totodată, observând că aceste constatări au efecte juridice şi asupra situaţiei intimatei inculpate S.C. N. S.R.L, fără a
crea acesteia o situaţie mai grea, în baza art. 419 C. proc. pen. va extinde efectele apelurilor şi în privinţa acestei
persoane juridice, dispunând achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., în baza aceloraşi
temeiuri de drept.
V. Cu privire la acuzaţia de includere în mod nelegal, în domeniul privat al comunei Lipniţa, a portului dunărean
Izvoarele şi vânzarea ulterioară a acestuia către Consiliul Judeţean Constanţa
Înalta Curte constată, prealabil examinării acestei acuzaţii, că în structura sa factuală se identifică două episoade
distincte care, deşi neevidenţiate ca atare prin hotărârea apelată, se impune a fi analizate separat:
a) introducerea în domeniul privat a a imobilului menţionat, prin H.C.L Lipniţa nr. 50/28.09.2007 şi nr. 51/28.09.2007,
faptă de abuz în serviciu imputată inculpaţilor A. şi B. (la acea dată, primarul, respectiv, secretarul comunei);
b) cumpărarea acestui imobil de către Consiliul Judeţean Constanţa în baza contractului de vânzare - cumpărare
autentificat cu nr. x/17.07.2009, faptă de spălarea banilor imputată inculpaţilor F. şi P..
Deşi contribuţia obiectivă a inculpaţilor A. şi B. la cel de-al doilea episod astfel individuzalizat a fost menţionată în
rechizitoriu, ea nu a fost circumscrisă, însă, obiectului concret al judecăţii, care s-a limitat, în cazul celor doi apelanţi, la
actele ce au premers sau însoţit adoptarea celor două hotărâri de consiliu local, cu consecinţa prejudicierii Statului
Român prin scoaterea ilicită din domeniul său public a unui bun inalienabil.
Activitatea ulterioară, realizată după trecerea unui interval de aproximativ un an şi orientată spre vânzarea bunului prin
licitaţie publică către Consiliul Judeţean Constanţa, este subsecventă momentului consumării faptei de abuz în serviciu
astfel configurată şi are relevanţă exclusiv sub aspectul acuzaţiei de spălarea banilor adusă coinculpaţilor F. şi P..
a) Reevaluând particularităţile cauzei sub aspectul împrejurărilor în care s-a realizat introducerea portului Izvoarele în
domeniul privat al comunei Lipniţa, Înalta Curte reţine că ansamblul înscrisurilor administrate în cauză, probatoriul
testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv în apel, demonstrează, cu certitudinea impusă de art.
103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că inculpatul A., fost primar al comunei Lipniţa, a încălcat atribuţiile prevăzute de
art. 63 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 215/2001 privind inventarierea bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii
administrativ-teritoriale şi a iniţiat adoptarea a două hotărâri de Consiliu Local - nr. 50/28.09.2007 şi nr. 51/28.09.2007 -
prin care imobilul denumit Port Izvoarele, compus din teren în suprafaţă de 17.300 mp şi construcţia YYYY., au fost
incluse în inventarul domeniului privat al comunei Lipniţa, deşi ele aparţineau domeniului public al statului, conform art. 3
alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi pct. I - 3, 22 din Anexa 1 la acest act normativ.
Aceste demersuri au avut ca rezultat scoaterea din domeniul public al statului a unui bun inalienabil, în valoare de
1.050.000 RON (valoare stabilită în anul 2008), prejudicierea Statului Român cu valoarea aferentă şi obţinerea

necuvenită a bunului de către unitatea administrativ-teritorială.
La rândul său, inculpata B. - fost secretar al comunei - şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de art. 117 lit. a) din
Legea nr. 215/2001 avizând pentru legalitate H.C.L nr. 50/2007 şi nr. 51/2007, prin care Portul Izvoarele a fost introdus
în domeniul privat al comunei Lipniţa, deşi imobilul aparţinea domeniului public al statului, conform art. 3 alin. (2) din
Legea nr. 213/1998 şi pct. I - 3, 22 din Anexa 1 la acest act normativ. Prin conduita sa, inculpata B. a contribuit nemijlocit
la scoaterea din domeniul public al statului a unui bun inalienabil, în valoare de 1.050.000 RON, prejudicierea acestuia
cu valoarea aferentă şi obţinerea necuvenită a bunului de către unitatea administrativ teritorială.
Factual, actele întreprinse de către cei doi inculpaţi nu sunt contestate, apărările acestora antamând preponderent
chestiuni de drept, ce vor fi analizate în cele ce succed.
Sintetic, se reţine că succesiunea demersurilor ilicite realizate de A., ce fac obiectul judecăţii, a debutat cu iniţierea de
către acesta a unei hotărâri de consiliu local având ca obiect introducerea în domeniul privat al comunei Lipniţa a
"Portului din localitatea Izvoarele, construcţie în suprafaţă de 17.300 mp."
În expunerea de motive la hotărârea de introducere în domeniul privat al comunei Lipniţa a portului din localitatea
Izvoarele, întocmită de inculpatul A., s-au invocat "prevederile C. civ. din 26.11.1864, actualizat până la data de
01.05.2001, conform: Cartea II, Titlul I, Cap. III, art. 477: Toate averile vacante şi fără stăpân… sunt ale domeniului
public". Cartea III, art. 646 "Bunurile fără stăpân sunt ale Statului" şi s-a menţionat că "Întrucât Portul din localitatea
Izvoarele în suprafaţă de 17.300 mp, nu figurează în registrul agricol şi nici în registrul rol al Primăriei, se consideră că
acesta nu are proprietar, motiv pentru care propun introducerea în domeniul privat al comunei Lipniţa".
Prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Lipniţa nr. 50/28.09.2007, a fost introdus în domeniul privat al comunei portul
dunărean din localitatea Izvoarele, în suprafaţă de 17.300 m.p. teren intravilan, cu destinaţia curţi construcţii, hotărârea
fiind adoptată cu votul unanim al consilierilor locali prezenţi.
În mod similar, în expunerea de motive întocmită de inculpatul A. pentru introducerea în domeniul privat a cheului din
aceeaşi localitate, s-au invocat prevederile " C. civ. din 26.11.1864, actualizat până la data de 01.05.2001, conform:
Cartea II, Titlul I, Cap. III, art. 477:
"Toate averile vacante şi fără stăpân… sunt ale domeniului public". Cartea III, art. 646 "Bunurile fără stăpân sunt ale
Statului" şi s-a menţionat că "Întrucât Cheiul din localitatea Izvoarele în suprafaţă de 1.498 mp. nu figurează în registrul
agricol şi nici în registrul rol al Primăriei, se consideră că acesta nu are proprietar, motiv pentru care propun introducerea
în domeniul privat al comunei Lipniţa".
Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Lipniţa nr. 51/28.09.2007, a fost introdus în domeniul privat al comunei
cheul portului dunărean şi s-a aprobat completarea şi actualizarea bunurilor care aparţin domeniului privat al comunei
Lipniţa, cu imobilul YYYY., construcţie hidrotehnică sub formă de platformă din beton armat împreună cu pasarela de
acces, hotărârea fiind adoptată cu votul unanim al consilierilor locali prezenţi.
Ambele proiecte de hotărâri de consiliu local analizate au fost avizate de inculpata B., secretarul unităţii administrativ-
teritoriale, care a contrasemnat şi hotărârile adoptate, comunicate, ulterior, Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, fără
a fi atacate în contencios administrativ.
Prin încheierea nr. 14150/29.07.2008 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, Biroul de Cadastru şi
Publicitate Medgidia, a fost admisă înscrierea în Cartea funciară a imobilului cu numărul cadastral x, reprezentând teren
intravilan, cu destinaţia curţi construcţii, în suprafaţă măsurată de 17.000 mp, suprafaţa din acte de 17.300 mp, în
proprietatea privată a Comunei Lipniţa.
Ulterior, la solicitarea Consiliului Local Lipniţa, a fost întocmit în luna august 2008 un raport de evaluare a imobilului
compus din teren în suprafaţă de 17.000 mp şi YYYY., situat în judeţul Constanţa, prin care a fost stabilită valoarea
actualizată a acestuia pentru luna august 2008, la suma de 1.050.000 RON.
Demersurile inculpaţilor A. şi B. astfel descrise s-au realizat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 şi Legii nr.
213/1998 şi au avut ca rezultat producerea unei pagube Statului Român, constând în scoaterea ilicită din proprietatea
publică a acestuia a unei construcţii hidrotehnice - parte a portului industrial Pîrjoaia (Izvoarele) şi a terenului aferent.
Astfel, iniţierea unor hotărâri de consiliu local de către inculpatul A., având ca obiect introducerea în domeniul privat al
comunei Lipniţa a "cheului din localitatea Izvoarele în suprafaţă de 1.498 mp" şi, respectiv, "portului din localitatea
Izvoarele în suprafaţă de 17.300 mp" s-a grefat pe încălcarea, sub un prim aspect, a dispoziţiilor art. 63 alin. (5) lit. d) din

Legea nr. 215/2001, referitoare la limitele exercitării, de către primarul unei comune, a atribuţiilor de asigurare a
inventarierii, printre altele, a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale.
Activitatea de inventariere era limitată normativ, astfel cum rezultă din dispoziţiile explicite ale legii, la bunurile - parte a
patrimoniului comunei, cu respectarea exigenţelor art. 119 şi art. 120 din Legea nr. 215/2001, ceea ce implica, după cum
inculpatul însuşi a admis, o precisă identificare a bunurilor înscrise în evidenţele unităţii administrativ-teritoriale, urmată
de compararea acestora cu situaţia faptică reală. O atare evaluare era unica de natură a permite reflectarea reală şi
fidelă, în inventarul comunei, a tuturor bunurilor care aparţin domeniului public sau privat al unităţii administrativ-
teritoriale şi diferenţierea, în cazul celei dintâi categorii, a imobilelor aparţinând domeniului public al comunei de bunurile
aparţinând domeniului public al statului.
În ipoteza în care se constata, aşa cum s-a întâmplat în speţă, că un bun imobil nu este înscris în inventarul unităţii
administrativ-teritoriale pe raza căreia se află, consecinţa necesară era aceea a extinderii verificărilor faptice şi scriptice,
în vederea identificării proprietarului bunului respectiv, pentru a se asigura o evidenţă cât mai exactă a imobilelor ce
sunt/pot fi parte a proprietăţii comunei şi, implicit, finalitatea operaţiunii de inventariere.
Numai subsecvent efecturării şi epuizării unor astfel de verificări propriu-zise era obiectiv posibil a se concluziona dacă
bunul în discuţie este proprietatea unei entităţi juridice sau persoane fizice ori, dimpotrivă, poate fi considerat un bun fără
stăpân, cu consecinţa evaluării posibilităţii introducerii sale în domeniul privat al comunei.
În cauza de faţă, este necontestat că singurele verificări factuale pretins efectuate anterior iniţierii celor două hotărâri de
consiliu local au constat în examinarea registrelor - agricol şi de rol - existente, deşi ambii inculpaţi cunoşteau
particularităţile constructive şi topografice ale imobilului în discuţie, cu precădere poziţionarea construcţiei YYYY. la
malul Dunării. Or, această particularitate era, în sine, de natură a releva supunerea bunului regimului prevăzut de art. 3
alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi a impune inculpatului A. (premergător întocmirii expunerii de motive la cele două
hotărâri de consiliu local) şi inculpatei B. (anterior avizării pentru legalitate a proiectelor de hotărâri) dispunerea unor
verificări complete cu privire la situaţia juridică a imobilului.
Absenţa oricăror astfel de verificări şi iniţierea celor două hotărâri de consiliu local cu ignorarea exigenţelor art. 3 alin. (2)
din Legea nr. 213/1998 şi pct. 1-3, 22 din Anexa I la acest act normativ plasează demersul inculpatului A. în sfera
exercitării atribuţiilor prevăzute de art. 63 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 215/2001 cu încălcarea limitelor ce decurg din
însuşi acest text de lege corelat cu normele antereferite din Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia.
În egală măsură, avizarea pentru legalitate a celor două hotărâri de consiliu local de către inculpata B. - fost secretar al
comunei - reprezintă o exercitare a atribuţiilor prevăzute de art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001 cu încălcarea
dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi pct. 1 - 3, 22 din Anexa I.
Din perspectiva teoriei echivalenţei condiţiilor, astfel cum este dezvoltată de doctrina juridică în analiza legăturii de
cauzalitate (element de conţinut obiectiv al infracţiunilor de rezultat), contribuţiile obiective ale ambilor apelanţi inculpaţi
au reprezentat condiţii sine qua non pentru adoptarea celor două hotărâri de consiliu local şi, implicit, pentru producerea
rezultatului prejudiciabil.
Chiar dacă, în procesul decizional, a fost în mod inevitabil implicat şi Consiliul Local Lipniţa, ca autoritate deliberativă
prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001, iniţierea hotărârilor de către fostul primar A., înscrierea
proiectelor aferente pe ordinea de zi şi susţinerea lor de către iniţiator în şedinţa de consiliu local au constituit condiţii
necesare ale adoptării acestora, în absenţa cărora rezultatul prejudiciabil nu s-ar fi produs.
Acelaşi este şi cazul contribuţiei inculpatei B., care, potrivit art. 47 şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, avea
obligaţia să evalueze legalitatea hotărârilor, dar şi să refuze contrasemnarea lor, dacă aprecia că sunt ilegale,
împiedicând, astfel, adoptarea lor, conduită pe care inculpata nu a adoptat-o.
Din această perspectivă, contribuţiile celor doi inculpaţi se relevă ca fiind esenţiale pentru producerea rezultatului
prejudiciabil, implicarea decizională a consiliului local, plasată în aceeaşi antecedenţă cauzală, nefiind de natură să
elimine implicarea celor doi apelanţi în lanţul ce a premers adoptării horârilor supuse analizei sau să lipsească de
valoare cauzală o atare implicare.
În ceea ce priveşte situaţia juridică a estacadei cheu din portul Pîrjoaia (Izvoarele) şi a terenului aferent, Înalta Curte
constată că aceste bunuri imobile se circumscriu enumerării regăsite în cuprinsul Legii nr. 213/1998, Anexa 1,
dispoziţiile pct. 1.3 şi pct. 1.22, potrivit cărora domeniul public al statului este alcătuit, printre altele, din apele de

suprafaţă cu albiile lor minore, respectiv, porturile maritime şi fluviale (...) - terenurile pe care sunt situate acestea, diguri,
cheiuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă.
Aşa cum rezultă din ansambul relaţiilor comunicate de Ministerul Transporturilor pe durata procesului, coroborate cu
raportul de evaluare întocmit de evaluatorul HHHHHHHHHHHH. la solicitarea consiliului local şi cu rezultatul verificărilor
efectuate în teren de reprezentanţii Curţii de Conturi, valorificate în procesul-verbal de constatare din data de
15.10.2010, YYYY. ce a făcut obiectul H.C.L Lipniţa nr. 51/28.09.2007 reprezenta parte a obiectivului de investiţii
"Lucrări pentru expediţia calcarului de Băneasa la CS Călăraşi. Punct de încărcare Pîrjoaia", aprobat prin Decretul
Consiliului de Stat nr. 316/13.10.1998.
Conform Anexei 1/27 la acest decret, investiţia - finanţată de la bugetul de stat - a fost determinată de necesitatea
executării construcţiilor şi instalaţiilor portuare destinate încărcării în nave fluviale a calcarului calibrat produs de Cariera
Băneasa, obiectivul de investiţii urmând a fi amplasat în zona kilometrului 348 al Dunării, amonte de proeminenţa
Pîrjoaia, în afara perimetrului construibil al localităţii Izvoarele, comuna Lipniţa jud. Constanţa.
Ulterior anului 1989, investiţiile la acest obiectiv au continuat până în anul 1996, când au fost sistate fără finalizarea sa,
construcţia fiind înregistrată în evidenţele C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. ca investiţie în curs şi
recepţionată, la stadiul existent la data de 13.11.2008, cu următoarele active: cheu pe virole, pereu de protecţie a
platformei de depozitare, platformă portuară în spatele estacadei, platformă balast în aval de estacadă, drum de acces,
cale de rulare stoker, cale de rulare recleimeir.
Contrar susţinerilor inculpaţilor, deşi nefinalizată, infrastructura şi suprastructura portuară aferente acestui obiectiv nu
erau total improprii utilizării lor şi, cu atât mai puţin, nu puteau fi considerate abandonate, având în vedere stadiul real al
investiţiei, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar. În plus, chiar din cuprinsul documentelor depuse la
dosarul primei instanţe, rezultă că atât cheul cât şi platforma erau operabile în anul 2009, Compania Naţională primind
solicitări de valorificare a cheului tip estacadă prin concesiune sau închieriere ca dană de bunkeraj (terminal petrolier),
stadiul actual al cheului permiţând utilizarea sa în acest scop.
Sub aspectul situării construcţiei hidrotehnice şi a terenului aferent, aceleaşi mijloace de probă relevă neîndoielnic
amplasarea lor în albia minoră a fluviului Dunărea, astfel cum este definit acest termen în Anexa 1 pct. 5 la Legea nr.
107/1996 - Legea apelor, respectiv "suprafaţa de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură curgerea
nestingherită, din mal în mal, a apelor la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor". Fiind
vorba de albia minoră a Dunării - apă de suprafaţă cu lungime mai mare de 5 km şi cu bazin hidrografic ce depăşeşte
suprafaţa de 10 km.2- ea aparţinea neîndoielnic, potrivit art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, domeniului public al
statului.
Planul de amplasament şi delimitare a imobilului anexă la contractul de vânzare - cumpărare nr. x/2009, similar anexelor
raportului de evaluare anterior menţionat, relevă că YYYY. era amplasată de-a lungul malului fluviului Dunărea, accesul
de la ţărm la estacadă realizându-se prin intermediul unei pasarele de acces. În contractul de vânzare - cumpărare nr.
x/17.07.2009, s-a menţionat că YYYY. (descrisă explicit în contract ca fiind o construcţie hidrotehnică, sub formă de
platformă din beton armat) era ridicată de-a lungul malului Dunării, în zona port Izvoarele, servind pentru acostarea,
încărcarea şi descărcarea navelor fluviale, menţiuni concordante celor regăsite în raportul de evaluare din luna august
2008.
Distinct de aceste particularităţi factuale, rezultă că, şi din punct de vedere al evidenţierii sale scriptice, apartenenţa
estacadei cheu şi terenului aferent la domeniul public al statului erau neîndoielnice.
Astfel, prin H.G nr. 19/1991 (publicată în Monitorul Oficial nr. 9 din 17.01.1991) a fost înfiinţată, printre altele,
"Administraţia porturilor Dunării fluviale Giurgiu" (A.P.D.F), cu statut de regie autonomă, având ca obiect de activitate
administrarea, întreţinerea funcţionalităţii, dezvoltarea şi modernizarea întregii structuri a tuturor porturilor fluviale de la
Brăila până la Buziaş şi a suprastructurii din porturile industriale Călăraşi şi Pîrjoaia. Regulamentul de organizare şi
funcţionare a A.P.D.F - Anexa 2c) a hotărârii de guvern - prevedea, în cuprinsul art. 5, că administraţia deţine în
exploatare infrastructura portuară (ce includea cheiurile), precum şi unele elemente fixe din suprastructura aferentă
(drumuri de circulaţie în porturi, pasarele, pasaje) ce reprezintă bunuri de folosinţă publică.
Rezultă, astfel, că odată cu adoptarea acestei hotărâri de guvern în anul 1991, infrastructura portuară şi o parte a
suprastructurii aferente portului industrial Pîrjoaia (Izvoarele) a fost dată în administrarea A.D.F.P, în conformitate cu
dispoziţiile art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 213/1998, actul normativ aferent fiind publicat în Monitorul Oficial al
României şi putând fi cunoscut, astfel, de toţi cei interesaţi.

Ulterior, prin H.G nr. 520/1998 (publicată în Monitorul Oficial nr. 333 din 04.09.1998) s-a înfiinţat Compania Naţională
"Adminstraţia Porturilor Dunării Fluviale" S.A Giurgiu, prin reorganizarea Regiei Autonome A.P.D.F, capitalul social al
companiei naţionale constituindu-se prin preluarea patrimoniului regiei. Conform art. 5, bunurile proprietate publică a
statului stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare, aflate în administrarea A.P.D.F, nu fac parte din capitalul
social al C.N Administraţia Porturilor Dunării Fluviale şi se concesionează acesteia de către Ministerul Transporturilor, în
condiţiile legii.
Acest act normativ secundar, publicat, de asemenea, în Monitorul Oficial şi accesibil publicului, reglementa, aşadar,
situaţia juridică a obiectivelor de investiţii aflate în administrarea A.P.D.F şi identifica precis administratorul lor.
Din această perspectivă, împrejurarea că obiectivul de investiţii în discuţie nu a fost cuprins în inventarul centralizat al
bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G nr. 1705/2006 este irelevant sub aspectul apartenenţei
imobilului la domeniul public al statului. Acest inventar centralizat cuprindea investiţiile finalizate, în cazul celor aflate în
curs de execuţie (cum era şi cazul în speţă), art. 5 alin. (1) prevăzând expres că ele reprezintă investiţii neterminate şi se
trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea lor în funcţiune, după caz.
Prin urmare, raportat la ansamblul acestor acte normative, rezultă că simpla verificare a dispoziţiilor legale în vigoare,
suplimentată de eventuale verificări la Compania Naţională "Adminstraţia Porturilor Dunării Fluviale" S.A Giurgiu, era de
natură a permite celor doi inculpaţi să cunoască cu exactitate categoria de bunuri căreia îi aparţineau construcţia
hidrotehnică şi terenul aferent, dar şi proprietarul/administratorul acestora.
Criticile inculpatului A. în apel sunt neîntemeiate.
Aşa cum s-a argumentat în precedent, inculpatului i se impută nu simpla nerespectare a atribuţiei prevăzute de art. 63
alin. (5) lit. d) din Legea nr. 215/2001 în componenta sa procedurală, ci exercitarea acestei atribuţii cu nesocotirea
limitelor impuse de norma în sine şi a exigenţelor Legii nr. 213/1998.
Fiind evident caracterul distinct al operaţiunilor de introducere a unui bun în domeniul privat al comunei şi, respectiv, de
inventariere a patrimoniului, aceasta nu înseamnă, totuşi, că cele două operaţiuni sunt complet autonome, de vreme ce
modalitatea de realizare a uneia dintre ele are consecinţe directe asupra conţinutului şi rezultatului celei de-a doua.
Pentru cauza de faţă, relevantă este nu împrejurarea (formală) că inventarierea bunurilor din patrimoniul comunei Lipniţa
se limita la verificarea celor deja înscrise în evidenţe, de către o comisie anume desemnată, aşa cum a susţinut
apelantul inculpat, ci aspectul (substanţial) al caracterizării nelegale a unui bun proprietate publică ca bun abandonat (şi,
implicit, parte a domeniului privat al comunei, conform art. 25 din Legea nr. 213/1998), cu consecinţa includerii sale în
acest ultim domeniu, denaturării conţinutului inventarului şi producerii unei pagube Statului Român, prin deposedarea sa
de un bun inalienabil.
Din această perspectivă, este irelevantă modalitatea în care inculpatul şi-a exercitat atribuţiile de a asigura inventarierea
patrimoniului în componenta lor procedurală - respectiv, numirea unei comisii de inventariere, punerea la dispoziţie a
mijloacelor materiale necesare etc, - la care a făcut referire în declaraţiile sale în apel.
În ceea ce priveşte limitarea contribuţiei inculpatului A. la întocmirea expunerii de motive la cele două hotărâri de consiliu
local şi rolul decizional ce a revenit Consiliului Local Lipniţa sub acest aspect, Înalta Curte a examinat, în precedent,
valoarea cauzală a acestor factori, astfel încât face trimitere la respectivele considerente, fără a le reitera.
Subliniază, însă, că în opoziţie cu susţinerile inculpatului A., proiectele de hotărâri supuse aprobării consiliului local în
urma expunerilor sale de motive au reprezentat factorul declanşator al întregului proces decizional parcurs ulterior.
Chiar dacă primarul nu avea drept de vot asupra proiectelor promovate, el avea în schimb, potrivit art. 33, art. 44 alin. (1)
şi art. 46 alin. (3) din O.G nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor
locale, dreptul de a-şi exprima punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi, inclusiv asupra
proiectelor de hotărâri iniţiate. Totodată, în condiţiile în care iniţiatorul proiectului avea posibilitatea de a-l retrage sau
renunţa la susţinerea sa în şedinţa de consiliu local, rezultă că poziţia acestuia nu avea valoarea unei simple propuneri,
ci reprezenta un element determinant pentru supunerea respectivei chestiuni dezbaterii şi soluţionării autorităţii
deliberative.
Omisiunea instituţiei prefectului de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ cele două hotărâri de consiliu
local de interes în speţă nu are consecinţe asupra valorii cauzale a demersurilor întreprinse de inculpatul A., de vreme
ce aceste demersuri au fost esenţiale pentru rezultatul produs şi, indiferent de omisiunea invocată, în absenţa acţiunii
inculpatului, acest rezultat nu s-ar fi produs.

Posibilitatea O. C. pen..I Constanţa de a respinge înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al comunei
asupra bunului imobil este, de asemenea, lipsită de semnificaţie sub aspectul acuzaţiilor aduse în speţă, de vreme ce
fructificarea potenţială a unei atare posibilităţi (de altfel, cu consecinţe asupra opozabilităţii faţă de terţi) s-ar fi plasat, în
timp, ulterior momentului consumării infracţiunii de abuz în serviciu deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la demersurile întreprinse de inculpatul A. pentru vânzarea bunului imobil
(proprietate publică a statului) la licitaţie publică, Înalta Curte constată că acest segment al activităţii ilicite nu a fost
imputat apelantului inculpat, în sarcina căruia nu s-a reţinut o eventuală contribuţie penală la activitatea de spălarea
banilor, astfel cum va fi analizată în cele ce succed.
Infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului s-a consumat odată cu introducerea nelegală a bunului
imobil în domeniul privat al comunei Lipniţa, la acest moment producându-se Statului Român o pagubă echivalentă cu
valoarea imobilului. Modalitatea de valorificare ulterioară a estacadei cheu şi terenului în suprafaţă de 17.300 mp., prin
vânzare la licitaţie publică, se circumscrie numai acuzaţiei distincte aduse coinculpaţilor F. şi P., astfel încât nu este
necesară o analiză detaliată a apărărilor formulate de apelantul A. sub acest aspect.
Independent de această constatare, instanţa de apel subliniază, însă, că introducerea nelegală a unui bun proprietate
publică a statului în patrimoniul comunei Lipniţa a generat, concomitent pagubei cauzate persoanei vătămate, şi un folos
necuvenit pentru unitatea administratitiv-teritorială.
Aprecierea apelantului inculpat, în sensul că termenul "altul" din cuprinsul art. 132 din Legea nr. 78/2000 ar avea
exclusiv semnificaţia de persoană "privată", iar nu de persoană juridică de drept public, cum este cazul unităţii
administrativ-teritoriale, este lipsită de orice fundament. O atare apreciere tinde la a adăuga normei de incriminare
condiţii pe care aceasta nu le prevede şi conduce, pe cale de consecinţă, la o restrângere nejustificată a sferei sale de
aplicare, contrar voinţei legiuitorului, care nu a prevăzut astfel de distincţii.
Comuna este un subiect de drept, al cărei patrimoniu poate fi majorat cu o serie de bunuri sau foloase, cu condiţia
obţinerii lor în limitele legii. În măsura în care aceste foloase sunt asigurate unităţii administrativ-teritoriale în mod
nelegal şi necuvenit, nu există vreo raţiune pentru care o atare constatare să nu poată fi sancţionată în baza dispoziţiilor
de incriminare analizate, acceptarea tezei contrare echivalând cu admiterea posibilităţii suplimentării nelimitate şi ilegale
a patrimoniului acestui subiect de drept, spre deosebire de situaţia altor entităţi juridice sau persoane fizice.
Criticile referitoare la natura juridică a bunului imobil denumit Port Izvoarele au fost analizate, în substanţă, în
considerentele prezentei decizii. Făcând trimitere la acestea, Înalta Curte apreciază nepertinentă susţinerea apelantului
referitoare la lipsa unei dovezi "incontestabile" a dreptului de proprietate a statului asupra terenului în cauză. De vreme
ce terenul în discuţie era aferent infrastructurii şi suprastructurii portuare existente în portul industrial Pîrjoaia (Izvoarele),
apartenenţa sa la domeniul public al statului rezultă din înseşi dispoziţiile Legii nr. 213/1998, fiind irelevante, sub acest
aspect, împrejurările în care s-a realizat, în anul 1988, exproprierea terenului neproductiv pe care s-a demarat ulterior
investiţia în discuţie.
Totodată, caracterizarea obiectivului Izvoarele ca fiind un "port", în înţelesul art. 7 alin. (1), (2) din O.G nr. 22/1999,
rezultă nu doar din actele normative secundare analizate în prezenta decizie, ci şi din particularităţile factuale ale
suprafeţei respective, care corespund cerinţelor normative menţionate.
Astfel, obiectivul în discuţie era situat la malul unei căi navigabile interioare, construit şi echipat astfel încât să permită
primirea şi adăpostirea navelor, efectuarea activităţilor de transport naval şi cuprinzând, printre altele, totalitatea
terenurilor, construcţiilor hidrotehnice, platformelor, instalaţiilor şi echipamentelor aflate în perimetrul acestuia. Or, natura
obiectivului şi circumscrierea sa unui port în înţelesul legii se stabileşte prin raportare la amplasarea, destinaţia şi
particularităţile sale constructive, iar nu doar a stadiului de execuţie la un anumit moment de timp.
Posibilitatea ca infrastructura unui port să fie proprietate privată (prevăzută de art. 7 alin. (3) pct. 3 din O.G nr. 22/1999),
invocată de apelant, are, în speţă, doar o valoare teoretică, de vreme ce, raportat la particularităţile concrete ale
imobilului în discuţie, acesta reprezenta parte a un port industrial la fluviul Dunărea şi aparţinea, prin urmare, domeniului
public al statului, nicidecum parte a unei structuri portuare aferente unei ape de suprafaţă cu caracteristicile prevăzute
de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/1996. Faptul că, în documentaţia întocmită la nivelul consiliului local nu s-a menţionat
că imobilul ar include o porţiune din albia minoră reprezintă urmarea modului nelegal în care a fost concepută activitatea
infracţională, fără a fi de natură să înlăture, însă, o atare apartenenţă obiectivă, demonstrată probator.
Încadrarea terenului, în documentaţia cadastrală, la categoria curţi construcţii este irelevantă pentru stabilirea naturii

sale juridice reale, de vreme ce o atare încadrare s-a grefat pe aspectele factuale eronate, consemnate în cele două
hotărâri de consiliu local supuse analizei. Esenţiale, în schimb, pentru stabilirea naturii juridice a bunului în litigiu erau
particularităţile sale constructive sau topografice obiective, astfel cum au fost analizate în precedent.
În plus, contrar susţinerilor apelantului-inculpat, în cuprinsul Anexei nr. 2/17 la Decretul nr. 316/1988, s-a menţionat că
suprafaţa aferentă investiţiei în discuţie era alcătuită din teren neproductiv, nicidecum din teren uscat neproductiv, aşa
cum s-a susţinut în motivele de apel.
Caracterizarea ca fiind pro causa a recepţiei investiţiei din data de 13.11.2008, de către CN APDF S.A, reprezintă
expresia unei aprecieri şi apărări subiective, neconfirmată de vreun alt mijloc de probă şi contrazisă, de altfel, de
succesiunea actelor normative secundare prin care s-au desemnat administratorii bunului, analizate în considerentele
prezentei decizii.
Considerentele anterior expuse sunt valabile mutatis mutandis şi sub aspectul criticilor formulate de inculpata B., care
reiau în substanţă susţinerile coinculpatului A., accentuând lipsa de valoare cauzală a avizului de legalitate acordat de
secretarul comunei, potrivit art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001. Constatând că această susţinere a fost cenzurată
explicit în prezenta decizie, Înalta Curte face trimitere la considerentele relevante deja expuse, fără a aprecia necesară
reluarea lor.
b) În ceea ce priveşte cel de-al doilea episod al acestui segment al acuzaţiilor, concretizat în cumpărarea Portului
Izvoarele de către Consiliul Judeţean Constanţa, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.
x/17.07.2009, faptă imputată inculpaţilor F. şi P., Înalta Curte constată că, factual, actele întreprinse de către cei doi
inculpaţi nu sunt nici ele contestate, apărările formulate antamând preponderent, chestiuni de drept.
Sintetic, notează că prin H.C.L Lipniţa nr. 14/26.08.2008, iniţiată de inculpatul A., s-a aprobat studiul de oportunitate
pentru vânzarea, prin licitaţie publică, a imobilului compus din teren intravilan în suprafaţă de 17.000 mp, categoria de
folosinţă curţi construcţii şi YYYY., situat în localitatea Izvoarele, având numărul cadastral x. De asemenea, s-au stabilit
data licitaţiei, 16.10.2008, preţul de pornire a licitaţiei, 1.050.000 RON, pasul de strigare şi garanţia de participare de
105.000 RON.
A doua licitaţie a fost organizată la data de 12.02.2009, entităţile înscrise fiind R.A.J.D.P. Constanţa şi Consiliul
Judeţean Constanţa, care au oferit preţuri asemănătoare, respectiv 1.050.000 RON - R.A.J.D.P. şi de 1.051.500 RON -
Consiliul Judeţean Constanţa, formularul de ofertă al acestei ultime autorităţi purtând data 09.02.2009.
Din procesul-verbal şi hotărârea de adjudecare nr. x/12.02.2009 rezultă că bunul imobil a fost adjudecat de Consiliul
Judeţean Constanţa pentru preţul de 1.051.500 RON, procedură subsecvent căreia Primăria comunei Lipniţa a emis
către adjudecatar factura nr. x/11.03.2009 pentru suma de 1.054.500 RON, cu TVA aferentă de 200.355 RON, în total
suma de 1.254.855 RON reprezentând "contravaloare teren 17.000 mp şi YYYY. - localitatea Izvoarele". Factura astfel
emisă a fost achitată integral de către consiliul judeţean cu ordinul de plată nr. x/28.04.2009.
Prin H.C.J. Constanţa nr. 90/16.03.2009, iniţiată de inculpatul F. s-a aprobat cumpărarea imobilului denumit "Portul
Izvoarele", ce urma a face parte din domeniul privat al judeţului, fiind împuternicit inculpatul anterior menţionat să
semneze documentele necesare în vederea cumpărării.
Subsecvent acestor demersuri, prin împuternicirea nr. 2015/08.07.2009, inculpatul A. l-a mandatat pe viceprimarul
comunei Lipniţa să încheie, în numele comunei, contractul autentic de vânzare-cumpărare. Drept urmare, la data de
17.07.2009, a fost autentificat la B.N.P P. contractul de vânzare - cumpăre nr. 548/17.07.2009 încheiat între Consiliul
Judeţean Constanţa, reprezentat prin inculpatul F. şi Comuna Lipniţa, reprezentată de viceprimarul ZZZZ., având ca
obiect "bunul imobil situat în intravilan, pe teritoriul cadastral al jud. Constanţa, notat cu nr. cadastral x - Port Izvoarele,
compus din terenul în suprafaţă totală de 17.300 m.p. în acte, respectiv teren în suprafaţă totală de 17.000 m.p. -
rezultată la măsurători, categoria de folosinţă curţi construcţii, cod grupă TDI şi din construcţia - YYYY., existentă pe
acesta".
În acest context factual, s-a apreciat că inculpatul F. a săvârşit infracţiunea de spălarea banilor, constând în aceea că, la
data de 17.07.2009, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, a
achiziţionat Portul Izvoarele în numele unităţii administrative, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunii de abuz în
serviciu săvârşită de coinculpaţii A. şi B..
S-a opinat că bunul "murdar" - Portul Izvoarele - a fost înlocuit de către inculpat cu o sumă de bani "albă", provenită din
surse licite, respectiv fonduri publice, împrejurare ce ar rezulta, pe de o parte, din faptul că inculpatul cunoştea

provenienţa infracţională a bunului şi, pe de altă parte, din caracterul nereal al operaţiunii de vânzare- cumpărare (pusă
în lumină de absenţa oricăror investiţii ulterioare la acest imobil).
În sarcina inculpatei P. s-a reţinut activitatea de ajutor acordat la săvârşirea spălării de bani, concretizată în
autentificarea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la portul Izvoarele, la data de 17.07.2009, cunoscând că
bunul a intrat în patrimoniul comunei Lipniţa în mod nelegal, prin săvârşirea unei infracţiuni.
Contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte constată că faptele astfel imputate celor doi apelanţi inculpaţi nu
realizează cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.
Potrivit normei de incriminare invocate, "constituie infracţiunea de spălarea banilor (...) dobândirea, deţinerea sau
folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provind din săvârşirea de infracţiuni".
Dobândirea, ca variantă normativă a elementului material, presupune intrarea în proprietatea subiectului activ al
infracţiunii a unui bun, cunoscând că el constituie produs al unei infracţiuni predicat. Aceasta înseamnă că, în
modalitatea normativă a incriminării reţinută în speţă, subiectul activ al infracţiunii este proprietarul aparent (şi de regulă,
dar nu obligatoriu, deţinătorul de facto) al bunului ce provine din săvârşirea infracţiunii premisă, fără a avea relevanţă
titlul care a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate.
În cauza de faţă, dobânditorul bunului inalienabil tranzacţionat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2009 nu este,
însă, inculpatul F., ci o autoritate publică, Consiliul Judeţean Constanţa, în numele căreia inculpatul a acţionat, ca
preşedinte al consiliului. Nu a fost administrat vreun mijloc de probă din care să rezulte că, în pofida acestei stări de
lucruri aparente, inculpatul ar fi fost beneficiarul real al tranzacţiei de vânzare-cumpărare incriminate şi/sau persoana
care urma, cel puţin, să folosească imobilul achiziţionat în contextul descris.
O atare constatare are consecinţe nu numai asupra situaţiei juridice a Consiliului Judeţean (care nu poate răspunde
penal faţă de exigenţele art. 135 alin. (1) C. pen.), astfel cum s-a reţinut prin rechizitoriu. Ea impune, şi în cazul
inculpatului persoană fizică, examinarea atentă a conţinutului normei de incriminare raportat la contribuţia sa obiectivă
demonstrată probator, pentru a se evita o eventuală distorsionare nejustificată a naturii şi ponderii reale a implicării sale
în activitatea ilicită.
Este neîndoielnic că inculpatul F. nu a dobândit în nume propriu portul Izvoarele, în baza unei rezoluţii infracţionale
individuale, ci a acţionat ca reprezentant al Consiliului Judeţean Constanţa şi în numele acestei autorităţi, fără ca
acuzarea să susţină şi, cu atât mai puţin, să probeze că o atare situaţie juridică nu ar avea corespondent în realitatea
obiectivă. Tranzacţia de vânzare-cumpărare incriminată în speţă se relevă, prin urmare, ca având loc între două
autorităţi publice, prin reprezentanţii lor, în limitele stabilite prin hotărâri preexistente ale autorităţilor deliberative şi fără a
se decela elemente proprii unei acţiuni de convertire a imobilului - produs al infracţiunii într-un bun "curat".
În acest context, subliniind şi distinţia necesară între o entitate publică şi reprezentantul său persoană fizică, ca subiecte
de drept, Înalta Curte apreciază că inculpatul nu poate fi considerat dobânditorul bunului imobil, în sensul art. 29 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 656/2002, iar funcţia oficială în care a acţionat, de reprezentant al autorităţii publice dobânditoare, nu
îi conferă eo ipso calitatea impusă de norma de incriminare, fără riscul unei interpretări extensive a acesteia din urmă.
Principiul general al legalităţii incriminării, consacrat de art. 1 C. pen., impune o interpretare previzibilă a legii penale, în
acord cu exigenţele art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, potrivit căreia legea penală nu trebuie
interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie (în acest sens, jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, reflectată în Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva
Franţei, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145;
Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51; Hotărârea din 29 martie 2006,
pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza
Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României).
Împrejurarea (confirmată probator) că inculpatul F. (ca, de altfel, şi inculpata P.) cunoştea exigenţele Legii nr. 213/1998
şi, implicit, caracterul nelegal al achiziţionării unui bun ce aparţine domeniului public al statului, este irelevantă juridic sub
aspectul măsurii în care acest inculpat avea sau nu calitatea de "dobânditor".
Evaluată în contextul particularităţilor cauzei şi, mai ales, al succesiunii demersurilor întreprinse de inculpat premergător
încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2009, o atare împrejurare evidenţiază, în schimb, indicii de nesocotire
a cerinţelor actului normativ sus-menţionat, în exercitarea atribuţiilor proprii funcţiei de preşedinte al consiliului judeţean.
Notând, însă, limitele obiectului judecăţii fixate prin rechizitoriu, dar şi cadrul procesual limitat stabilit în apel, guvernat,

printre altele, de exigenţele regulii neagravării situaţiei în propria cale de atac, prevăzută de art. 418 C. proc. pen., Înalta
Curte constată imposibilitatea valorificării juridice a acestor indicii ca urmare a riscului modificării inerente a configuraţiei
factuale a acuzaţiei şi, implicit, a obiectului judecăţii.
Drept urmare, fără a se pronunţa asupra relevanţei lor juridice, subliniază că implicarea inculpatului F. în demersuri de
participare la licitaţia publică vizând achiziţia Portului Izvoarele anterior adoptării unei astfel de hotărâri de către Consiliul
Judeţean, dar şi iniţierea acestei din urmă hotărâri, prin care fonduri publice consistente au fost angajate pentru
cumpărarea unui bun inaelienabil, reflectă o conduită susceptibilă a nesocoti exigenţele Legii nr. 215/2001 şi Legii nr.
213/1998 şi a conduce la posibila prejudiciere a autorităţii publice judeţene.
Valorificarea completă a acestor împrejurări implica, însă, determinarea, în cadrul obiectului judecăţii, a atribuţiilor
funcţiei publice în exercitarea căreia inculpatul a acţionat şi evaluarea legalităţii actelor îndeplinite în exercitarea
acesteia, prin raportare la efectele patrimoniale asupra unităţii administrativ teritoriale. O atare evaluare nu s-a realizat în
speţă şi nu poate fi suplinită direct în ultimul grad de jurisdicţie, instanţa de apel fiind ţinută a se pronunţa în limitele
obiectului judecăţii, circumscris pretinsei dobândiri de către inculpat a imobilului menţionat.
În aceste ultime coordonate, concluzionează că încheierea cotractului de vânzare-cumpărare nr. x/2009 nu a

reprezentat baza "dobândirii", de către inculpatul F., a Portului Izvoarele, ci a reprezentat etapa finală a unui proces
decizional mai amplu, în urma căruia o autoritate publică a alocat fonduri băneşti pentru dobândirea, în propriul
patrimoniu, a unui bun în realitate inalienabil.
Fapta concret imputată inculpatului F. nu realizează cerinţele de conţinut tipic obiectiv proprii infracţiunii de spălarea
banilor, împrejurare ce determină o concluzie asemănătoare şi în cazul inculpatei P., trimisă în judecată în calitate de
complice la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.
Raportat la considerentele expuse şi impedimentul la exercitarea acţiunii penale a cărui incidenţă o antrenează, Înalta
Curte apreciază superfluă examinarea celorlalte critici formulate de apelanţii inculpaţi F. şi P., prin motivele de apel.
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., astfel cum au fost descrise în precedent, realizează cerinţele de conţinut
tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un
folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fost art. 13 2 din Legea
nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. din 1969).
Critica subsidiară a celor doi apelanţi inculpaţi, privind greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice în
infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen., este neîntemeiată.
Elementele factuale pe baza cărora Înalta Curte a apreciat că ambii inculpaţi cunoşteau particularităţile constructive şi
topografice ale imobilului în discuţie, cu precădere poziţionarea construcţiei YYYY. la malul Dunării, şi, în pofida
acestora, au iniţiat, respectiv, avizat pentru legalitate, două hotărâri de consiliu local cu ignorarea exigenţelor art. 3 alin.
(2) din Legea nr. 213/1998 şi pct. 1 -3, 22 din Anexa I la acest act normativ, demonstrează că inculpaţii au prevăzut că
introducerea în domeniul privat al comunei a unui bun inalienabil este susceptibilă a cauza un prejudiciu Statului Român,
urmare pe care au urmărit-o.
Atitudinea subiectivă a inculpaţilor A. şi B. s-a caracterizat, aşadar, prin intenţie, iar nu culpă, încadrarea juridică a faptei
ca abuz în serviciu fiind corectă, iar soluţia de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice, temeinică.
În cazul inculpaţilor F. şi P., considerentele expuse în precedent conduc la incidenţa impedimentului la exercitarea
acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi impun achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv art. 26 C. pen.
din 1969 rap. la art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.. Având în vedere considerentele
soluţiei de achitare dispuse, Înalta Curte va avea în vedere încadrarea juridică reţinută prin sentinţă sub acest aspect,
fără a mai reevalua legea penală mai favorabilă aplicabilă.
VI. Cu privire la acuzaţia privind plăţile nelegale efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa către S.C R. S.R.L, în
legătură cu achiziţia de imobile cu destinaţia de locuinţe de serviciu
Reevaluând particularităţile cauzei sub aspectul sus-menţionat, Înalta Curte reţine că ansamblul înscrisurilor

administrate în cauză, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv în apel,
demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că la datele de 10.09.2012 şi
atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1), art. 23 alin.
(1) şi art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, a semnat actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare a 25 de
apartamente de către Consiliul Judeţean Constanţa, act adiţional autentificat sub nr. x/10.09.2012 la B.N.P GGGGG.,
precum şi încheierea de rectificare a erorii materiale din data de 19.10.2012, în această modalitate modificând natura
actului juridic încheiat anterior cu S.C R. S.R.L, cu consecinţa efectuării în mod nelegal de plăţi în avans către această
societate comercială, în valoare totală de 5.187.156,29 RON şi prejudicierii consiliului cu valoarea aferentă.
La rândul lor, inculpaţii C. - director general al Direcţiei Generale Economico-Financiară din cadrul Consiliului Judeţean
Constanţa şi D. - director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul consiliului, în
exercitarea funcţiilor publice deţinute, la datele de 10.09.2012 şi 19.10.2012, încălcând dispoziţiile art. 54 alin. (8) din
Legea nr. 273/2006, au semnat actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare şi încheierea de rectificare anterior
menţionate, modificând natura actului juridic încheiat anterior cu S.C R. S.R.L, cu consecinţa efectuării în mod nelegal
de plăţi în avans către această societate comercială, în valoare totală de 5.187.156,29 RON şi prejudicierii consiliului cu
valoarea aferentă.
Inculpatul Q. (administrator al S.C R. S.R.L) şi inculpata persoană juridică S.C R. S.R.L au sprijinit demersul inculpaţilor
funcţionari publici anterior nominalizaţi, semnând prin împuternicitul KKKKK., la datele anterior menţionate, actul
adiţional la contractul de vânzare - cumpărare a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale,
modificând, în acest fel, natura actului juridic încheiat anterior între părţi, cu consecinţa efectuării în mod nelegal de plăţi
în avans către această societate comercială, în valoare totală de 5.187.156,29 RON şi prejudicierii consiliului cu
valoarea aferentă.
Prin săvârşirea faptei în conţinutul factual anterior descris, S.C R. S.R.L a obţinut foloase necuvenite, echivalente atât
sumelor încasate în avans de la Consiliul Judeţean Constanţa în mod nelegal, cât şi contravalorii taxei pe valoare
adăugată aferentă preţului integral al contractului, neachitată la data livrării bunului, conform dispoziţiilor Legii nr.
571/2003.
Factual, conţinutul şi succesiunea actelor juridice încheiate de inculpaţii acuzaţi sub acest aspect nu sunt contestate,
apărările acestora antamând preponderent chestiuni de drept, ce vor fi analizate în cele ce succed.
Sintetic, Înalta Curte reţine că, în baza H.C.J Constanţa nr. 373/29.11.2011, prin care s-a aprobat achiziţionarea de
bunuri imobile în regim de locuinţe de serviciu pentru specialiştii (consultanţi, medici, etc.) care îşi desfăşoară activitatea
în cadrul serviciilor publice de interes judeţean, prin referatul nr. x/01.02.2012 întocmit de Serviciul Achiziţii, a fost iniţiată
şi organizată la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa o procedură de achiziţie imobile în regim de locuinţe de serviciu.
Deşi iniţial anulată, procedura de achiziţie a fost reluată prin referatul nr. x/11.05.2012 şi finalizată la data de 19.07.2012,
odată cu întocmirea raportului procedurii nr. 12668/19.07.2012, aprobat de inculpatul F..
Comisia de negociere din care au făcut parte, printre alţii, şi inculpaţii D. şi C., a declarat câştigătoare oferta depusă de
S.C R. S.R.L, constând în vânzarea în rate a 25 de apartamente la preţul de 850 euro/m.p. suprafaţă utilă plus pereţi,
plătibilă după recepţia produselor, la care se adaugă TVA şi 650 euro/mp suprafaţă balcon, la care se adaugă TVA. În
raportul procedurii, comisia de negociere a menţionat explicit că "propunerea ofertantului de a se achiziţiona imobilele cu
promisiune de contract este inacceptabilă" şi a solicitat acestuia ca "în cazul în care se va opta pentru achiziţia în rate să
se procedeze la încheierea unui contract de vânzare - cumpărare la finalizarea procedurii de achiziţie şi nu după
achitarea integrală a ratelor aferente imobilelor, urmând să se perfecteze condiţiile juridice ale acestui contract".
Ca urmare, la data de 24.07.2012, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu ipotecă imobiliară autentificat
sub nr. x/24.07.2012 la B.N.P GGGGG., prin care autoritatea contractantă - Judeţul Constanţa, persoană juridică de
drept public, reprezentată legal prin Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul F., a cumpărat de la
vânzătorul S.C R. S.R.L, reprezentată prin împuternicit KKKKK., numit în baza hotărârii AGA nr. 27/16.11.2011, un
număr de 25 de apartamente la preţul total de 3.682.245,20 euro, sumă care include TVA, părţile stabilind că preţul se
va achita în 60 rate lunare, prima rată urmând a fi achitată până cel târziu la data de 30.09.2012.
În cuprinsul contractului au fost inserate, printre altele, clauze referitoare la obligaţia vânzătoarei de a "preda imobilele
cumpărătorilor la data de 01.08.2012, prin punerea bunurilor vândute la dispoziţia acestora, împreună cu tot ceea ce
este necesar pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei, conform art. 1685 C. civ. şi rezerva proprietăţii de către
vânzătoare a tuturor imobilelor vândute, ce fac obiectul contractului, conform art. 1684 C. civ., până la plata integrală a

preţului. S-a stipulat, totodată, că după achitarea integrală a preţului, transmiterea proprietăţii în favoarea cumpărătorilor
să opereze de drept, fără a fi necesară declaraţia vânzătoarei în acest sens, ci numai documentele de plată care
dovedesc achitarea integrală a preţului, prezentate de cumpărătoare.
În urma demersurilor întreprinse de avocaţii S.C R. S.R.L cu ştiinţa şi acordul administratorului Q., la data de
10.09.2012, a fost încheiat actul adiţional autentificat sub nr. x/10.09.2012 la B.N.P GGGGG., prin care, invocându-se
"voinţa reală a părţilor, precum şi principiul conversiei actului juridic", a fost modificată natura juridică a contractului de
vânzare - cumpărare prin stipularea unor clauze referitoare la:
- schimbarea sintagmei contractului "din Contract de vânzare - cumpărare în Promisiune bilaterală de vânzare -
cumpărare, astfel cum aceasta a fost definită şi reglementată de art. 1669 şi art. 1670 C. civ..";
-asumarea, de către promitenta vânzătoare, a obligaţiei de a vinde promitentului cumpărător toate imobilele menţionate
în contractul iniţial şi de a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică la data achitării ultimei rate de
către promitentul cumpărător":
- considerarea tuturor ratelor "care se vor achita în cuantumul şi la termenele stabilite în contractul iniţial" ca avans din
preţul total";
- transmiterea dreptului de proprietate al apartamentelor către promitentul cumpărător "odată cu întocmirea contractului
de vânzare - cumpărare în formă autentică, şi anume la data achitării ultimei rate" şi a dreptului de folosinţă al tuturor
apartamentelor către promitentul cumpărător la data de 01.08.2012.
Atât actul adiţional cât şi contractul au fost semnate din partea Consiliului Judeţean Constanţa de către inculpaţii F., D. şi
C., iar din partea S.C R. S.R.L, de împuternicitul KKKKK..
Potrivit declaraţiilor martorilor GGGGG. şi KKKKK., luate în apel la datele de 19.10.2018 şi 28.11.2018, dar şi declaraţiei
inculpatului Q., persoana care a iniţiat demersurile de modificare a contractului de vânzare cumpărare prin actul adiţional
din data de 10.09.2012 ar fi fost avocata persoanei juridice S.C R. S.R.L (numita NNNNN.), care ar fi apreciat că,
raportat la clauzele contractuale iniţiale, natura juridică a actului ar fi aceea a unei promisiuni de vânzare - cumpărare.
Atât inculpatul Q., cât şi reprezentantul S.C R. S.R.L, MMMMMMMMMM., au admis însă, în mod explicit, în declaraţiile
date în apel, faptul că avocata societăţii l-a contactat şi consultat în prealabil pe cel dintâi inculpat, cu privire la
modificarea preconizată prin actul adiţional, demers firesc, de altfel, în contextul obligaţiei profesionale a avocatului de a
iniţia modificări contractuale de o asemenea amploare numai subsecvent consultării prealabile a clientului.
Chiar în condiţiile în care inculpatul ar fi solicitat cu ocazia acestei discuţii, aşa cum a susţinut în apel, ca avocata să
procedeze "în mod legal", o atare împrejurare demonstrează că apelantul Q. a cunoscut cu exactitate particularităţile
clauzelor contractului iniţial încheiat de S.C R. S.R.L, a evaluat efectele modificărilor preconizate şi, în considerarea
calităţii sale de administrator al societăţii vânzătoare, a fost persoana care a aprobat în mod efectiv demersul
apărătorului, orientat spre modificarea contractuală supusă analizei.
Ulterior încheierii actului adiţional la contractul de vânzare - cumpărare, deşi prin aceste două acte juridice Judeţul
Constanţa dobândise dreptul de folosinţă asupra celor 25 de apartamente încă din data de 01.08.2012, iar la data de
01.09.2012, reprezentanţii consiliului preluaseră şi cheile imobilelor de la S.C R. S.R.L, la data de 01.10.2012, între S.C.
R. S.R.L. şi Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de inculpaţii F. şi D., a fost încheiată Convenţia înregistrată sub
nr. x/01.10.2012, prin care inculpata persoană juridică a acţionat ca titular al dreptului de folosinţă asupra
apartamentelor, în contradicţie vădită cu actele juridice anterior încheiate.
Astfel, în cuprinsul convenţiei amintite, s-a menţionat că "proprietarul are în continuare folosinţa bunului în scopul
executării contractului, respectiv folosirea acestora cu destinaţia de locuinţe de serviciu, ceea ce atrage costuri legate de
impozitul pe proprietate". Totodată, S.C R. S.R.L. şi-a asumat obligaţiile de a perfecta contract de închiriere asupra
imobilelor ce fac obiectul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare cu personalul medical din cadrul Spitalului Clinic
Judeţean de Urgenţă Constanţa şi de a păstra destinaţia de folosinţă exclusivă asupra acestor bunuri, până la momentul
transmiterii dreptului de proprietate. S-a convenit, de asemenea, că preţul transmiterii dreptului de folosinţă va fi
echivalentul contravalorii impozitului pe proprietate datorat de S.C. R. S.R.L pentru fiecare bun în parte, părţile
obligându-se să perfecteze în formă autentică modificările astfel intervenite cu privire la dreptul de folosinţă, respectiv
taxa de folosinţă asupra apartamentelor.
Deşi, potrivit declaraţiilor inculpatului Q., raţiunea încheierii acestei convenţii ar fi fost înlăturarea obligaţiei autorităţii
contractante de a plăti o taxă pentru care nu se alocaseră resure bugetare (respectiv, taxa de folosinţă anuală

menţionată explicit în contractul de vânzare - cumpărare), o atare susţinere a fost infirmată de declaraţia inculpatei C.,
dată la 02.06.2016 în faţa primei instanţe, în care s-a menţionat că sumele aferente taxei de folosinţă puteau fi achitate
din sumele alocate pentru investiţii.
În orice caz, în condiţiile în care chestiunea taxei de folosinţă fusese antamată pe durata negocerilor prealabile încheierii
contractului, fiind menţionată explicit în oferta alternativă de preţ depusă de S.C R. S.R.L la 18.07.2012 sub semnătura
inculpatului Q., rezultă că baza legală a plăţii sale a putut fi evaluată de către comisia de negociere, fără a se identifica
impedimente la inserarea unei astfel de clauze în contractul iniţial de vânzare - cumpărare sau în actul adiţional.
Aceste împrejurări demonstrează că, în realitate, motivul încheierii convenţiei din data de 01.10.2012 şi, ulterior, a
încheierii de rectificare din data de 19.10.2012, a fost acela al identificării unei modalităţi de schimbare a clauzelor
contractuale care atestau că, indiferent de natura juridică aparentă a contractului, S.C R. S.R.L predase efectiv bunul
cumpărătorului/promitentului, având, prin urmare, obligaţia de a plăti TVA la întreaga sa valoare, conform art. 134 alin.
(1), (2), art. 1341alin. (1), (6) teza finală şi art. 128 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în forma în
vigoare începând cu luna septembrie 2012).
Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract
care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel
mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente este considerată livrare de bunuri; faptul generator şi, implicit,
exigibilitatea taxei, intervin la data livrării bunurilor; în cazul contractelor cu plata în rate sau al oricărui tip de contract
care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, data livrării este data
la care bunul este predat beneficiarului.
În acest context, la data de 19.10.2012, cei trei inculpaţi funcţionari publici împreună cu numitul KKKKK. au semnat
cererea adresată B.N.P GGGGG., privind autentificarea încheierii de rectificare a actului adiţional din data de
10.09.2012, în sensul că menţiunea privind transmiterea dreptului de folosinţă al tuturor apartamentelor de la data de
01.08.2012 a constituit o eroare materială, ea urmând a se realiza la data de 01.08.2017.
În acest context, notarul public a întocmit încheierea de rectificare nr. 4877/19.10.2012, prin care s-a dispus îndreptarea
erorii materiale, în sensul că momentul de la care promitenta cumpărătoare urma să dobândească dreptul de folosinţă al
celor 25 de apartamente era data de 01.08.2017, data plăţii ultimei rate, iar nu 01.08.2012, aşa cum se convenise iniţial;
totodată, promitentul cumpărător nu mai avea obligaţia de a achita taxa de folosinţă.
În urma acestor modificări intervenite prin actul adiţional şi încheierea de rectificare, poziţia juridică a unităţii
administrativ-teritoriale - iniţial parte a unui contract de vânzare cumpărare cu plata în rate a preţului vânzării şi
dobânditor imediat al dreptul de folosinţă asupra celor 25 de apartamente - a devenit aceea a unui simplu promitent
cumpărător, care urma a achita integral în avans preţul vânzării, fără a dobândi, însă, nici măcar dreptul de folosinţă
asupra bunurilor astfel achitate.
La rândul său, S.C R. S.R.L încasa în avans şi fără a transmite Consiliului Judeţean nici dreptul de proprietate şi nici
dreptul de folosinţă asupra apartamentelor, întregul preţ negociat în procedura de achiziţie finalizată la 19.07.2012,
precum şi chiria ce urma a fi achitată de personalul medical, beneficiar al locuinţelor de serviciu.
Din perspectiva acestui dezechilibru evident între drepturile şi obligaţiile asumate de cele două părţi, devine
neîndoielnică pierderea patrimonială generată bugetului judeţului Constanţa prin încheierea actelor juridice incriminate şi
concretizată în plata în avans a preţului unor apartamente de care judeţul nu beneficia, întrucât urmau a fi livrate şi
cumpărate abia la momentul plăţii ultimei rate.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi
în avans de până la 30% în condiţiile dispoziţiilor legale, norma legală inserată în legislaţia primară instituind, astfel, atât
limita procentuală maximă a avansurilor din fonduri publice, cât şi obligaţia acordării acestora numai în domeniile şi în
condiţiile prevăzute de lege.
Categoriile de cheltuieli pentru care erau permise plăţi în avans au fost prevăzute în legislaţia secundară, respectiv H.G
nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea
de plăţi în avans din fonduri publice (în forma în vigoare la data faptei), care în Anexa I, pct. V.2 prevedea posibilitatea
efectuării unor plăţi în avans pentru livrări de bunuri, dar numai în situaţiile limitativ prevăzute de art. 54 alin. (9)1 din
Legea nr. 273/2006 şi doar în condiţiile existenţei unor contracte ferme încheiate în condiţiile legii, limita avansurilor fiind
de până la 10% din valoarea contractului.

În speţă, este neîndoielnic că achiziţia de imobile supusă analizei nu se regăseşte în enumerarea art. 54 alin. (9)1 din
Legea nr. 273/2006 şi nu respectă celelalte cerinţe prevăzute de legislaţia secundară adoptată în executarea legii
(respectiv, caracterul ferm al contractului, limita maximă a avansului).
Contrar susţinerilor apelanţilor inculpaţi, H.G nr. 264/2003 era incidentă în situaţia actului juridic având ca obiect achiziţia
de imobile cu destinaţia de locuinţe de serviciu, chiar dacă această achiziţie nu făcea obiectul O.U.G nr. 34/2006. În
acest sens, Înalta Curte subliniază că, deşi în cuprinsul art. 1 din hotărârea de guvern analizată, s-a făcut referire la
dreptul ordonatorului de credite de a efectua plăţi în avans ca parte a unui contract de achiziţie publică, o atare dispoziţie
trebuie interpretată coroborat cu prevederile art. 12 din acelaşi act normativ, care reglementează expres domeniul său
de aplicare, respectiv orice persoană juridică, pentru acţiunile şi categoriile de cheltuieli finanţate din fonduri publice,
prevăzute în anexa 1.
Instanţa de apel constată, totodată, că justificarea factuală sau juridică oferită pentru modificarea contractului de vânzare
- cumpărare prin actul adiţional şi încheierea de rectificare ignoră natura şi finalitatea tranzacţiei urmărite de judeţul
Constanţa şi aprobată prin H.C.J nr. 373/2011.
În baza acestei ultime hotărâri, unitatea administrativ - teritorială urma a achiziţiona bunuri imobile în regim de locuinţe
de serviciu, acelaşi fiind şi obiectul procedurii de achiziţie finalizate la 19.07.2012. Chiar dacă a fost antamată de S.C R.
S.R.L în oferta sa, eventuala angajare a judeţului în raporturi juridice de tipul promisiunii bilaterale de vânzare -
cumpărare a fost respinsă explicit ca inacceptabilă cu ocazia negocierilor, astfel cum rezultă din procesul-verbal al
şedinţei de negociere din 16.07.2012 şi din raportul procedurii.
Contrar susţinerilor inculpatei S.C R. S.R.L, între forma olografă a procesului-verbal anterior menţionat şi forma sa
tehnoredactată nu există diferenţe de substanţă, de vreme ce primul înscris a consemnat numai principalele elemente
ale ofertei depuse; în orice caz, ambele procese-verbale au fost semnate de reprezentantul societăţii, ceea ce
demonstrează eo ipso cunoaşterea conţinutului lor.
În condiţiile în care D. şi C. participaseră la negocieri în calitate de membri ai comisiei, iar F. aprobase raportul
procedurii în calitate de ordonator principal de credite, este neîndoielnic că ei cunoşteau poziţia unităţii administrativ -
teritoriale sub acest aspect, astfel cum rezultă, de altfel, şi din declaraţiile martorei IIIII., ascultată în apel la data de
19.10.2018. Martora - membră a comisiei de negociere - a precizat în mod expres că, pe durata procedurii, "s-a spus că
nu va fi vorba de o promisiune de vânzare-cumpărare", în condiţiile în care "(...) fiind vorba de bani publici, tuturor celor
din comisie ni s-a părut că o atare promisiune de vânzare-cumpărare nu ar fi fost tocmai corectă şi legală".
Aceste declaraţii, coroborate cu menţiunile inserate expres în cuprinsul raportului procedurii semnat de inculpaţii D. şi
C., demostrează că apelanţii inculpaţi erau pe deplin conştienţi de formula juridică aprobată în urma procedurii de
achiziţie şi, chiar fără a stăpâni nuanţele juridice ale termenilor folosiţi, cunoşteau că varianta promisiunii bilaterale
fusese exclusă neechivoc.
Pretinsa incertitudine ce ar fi planat asupra sursei plăţii taxei de folosinţă nu constituia o justificare temeinică pentru
modificarea naturii juridice a contractului de vânzare-cumpărare prin actul adiţional din data de 10.09.2012, de vreme ce
şi prin acest din urmă act se menţinuse obligaţia judeţului de a plăti această taxă, în schimbul folosinţei pe care o
dobândise la data de 01.08.2012.
Pretinsa inconciliabilitate dintre stipulaţia prin care S.C R. S.R.L îşi rezerva proprietatea până la data plăţii ultimei rate şi
ipoteca instituită în favoarea unităţii administrativ-teritoriale până la data predării proprietăţii (invocată, potrivit martorului
GGGGG., ca argument pentru încheierea actului adiţional) antama exclusiv problema eficacităţii garanţiilor reale de care
ambele părţi ale contractului înţelegeau, concomitent, să beneficieze până la data executării integrale a obligaţiilor
contractuale, fiind, însă, irelevantă sub aspectul voinţei lor reale de a contracta şi al tipului de contract efectiv încheiat.
În orice caz, în condiţiile în care dispoziţiile art. 1684 C. civ. prevăd că stipulaţia prin care vânzătorul îşi rezervă
proprietatea bunului până la plata integrală a preţului este valabilă, chiar dacă bunul a fost predat, fiind opozabilă terţilor
numai după îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, rezultă că rezerva proprietăţii de către vânzătorul
S.C R. S.R.L nu constituia un impediment în dobândirea, de către cumpărător, a dreptului de folosinţă al bunului şi
implicit în închirierea sa subsecventă, de vreme ce părţile nu prevăzuseră o atare interdicţie.
Raportat la aceste considerente, invocarea principiului conversiunii juridice ca justificare a încheierii actului adiţional era
lipsită de orice fundament. Prevederile art. 1260 C. civ. statuează, aşa cum just a reţinut şi prima instanţă, asupra
conversiunii contractului nul într-un act juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de
lege, situaţie premisă neincidentă în speţă, de vreme ce contractul de vânzare - cumpărare din data de 24.07.2012 era

un contract valabil încheiat.
Criticile inculpatului F. sub aspectul acestui segment al acuzaţiilor sunt neîntemeiate.
Apelantului inculpat i s-a imputat, prin actul de sesizare a instanţei, exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite
cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la angajarea şi utilizarea creditelor bugetare cu respectarea dispoziţiilor legale,
obligaţii prevăzute de art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, dar şi a normelor referitoare la
interzicerea unor plăţi în avans din fonduri publice. Deşi baza normativă a acestei ultime categorii de dispoziţii a fost
identificată numai prin raportare la prevederile H.G nr. 264/2003, instanţa de apel a indicat în considerentele prezentei
decizii şi dispoziţiile din legislaţia primară care reglementează o atare interdicţie.
Demersul Înaltei Curţi nu are semnificaţia unei eventuale extinderi a limitelor acuzaţiei, întrucât el se raportează cu
stricteţe la obligaţia legală încălcată, în conţinutul factual configurat prin rechizitoriu şi se limitează la identificarea
corectă şi completă a tuturor prevederilor legale care instituie tocmai acea obligaţie.
Susţinerile referitoare la inexistenţa unei modificări a regimului juridic al contractului de vânzare-cumpărare prin actul
adiţional şi încheierea de rectificare au fost cenzurate explicit în considerentele ce preced, astfel încât Înalta Curte face
trimitere la acestea, fără a le reitera. Aceeaşi este şi situaţia afirmaţiilor făcute de apelantul inculpat în declaraţia din data
de 15.05.2019, referitoare la încheierea convenţiei din 01.10.2012 pe fondul pretinsei inexistenţe a unei baze legale
pentru perceperea taxei de folosinţă ori la imposibilitatea închirierii imobilelor de către neproprietar, afirmaţii cenzurate în
considerentele prezentei decizii.
În fine, sub aspect subiectiv, demersul inculpatului de a semna actul adiţional şi încheierea de rectificare în contextul
factual descris, demonstrează că, independent de nuanţele juridice ale termenilor folosiţi, acesta a cunoscut că, în
opoziţie cu rezultatul procedurii parcurse, poziţia judeţului Constanţa în actul juridic modificat urmează a fi aceea a unui
simplu promitent cumpărător, iar plata "ratelor" apartamentelor reprezenta un avans din preţul total, de vreme ce atât
dreptul de proprietate, cât şi dreptul de folosinţă urmau a fi dobândite de persoana juridică abia la data de 01.08.2017.
Asumarea acestor consecinţe prin semnarea celor două înscrisuri probează că inculpatul a acceptat prejudicierea
subsecventă a unităţii administrativ-teritoriale, dar şi procurarea unui folos subsecvent pentru partenerul contractual,
poziţia sa subiectivă fiind specifică intenţiei, ca element subiectiv al infracţiunii.
Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază irelevante măsura în care între apelantul inculpat şi Q. existau sau nu relaţii
apropiate, precum şi natura acestora, împrejurare reţinută de prima instanţă şi criticată în apel; elementul intenţional
specific abuzului în serviciu rezultă din înseşi particularităţile succesiunii de acte juridice întocmite, independent de
eventuale comunicări informale purtate de inculpaţi sau de posibile alte avantaje urmărite, astfel încât, pentru justa
soluţionare a apelului, nu este necesară analiza detaliată a acestei chestiuni.
Criticile inculpatei C. sunt neîntemeiate.
Aşa cum s-a argumentat în precedent, apelanta inculpată a participat la procedura de negociere prealabilă încheierii
contractului din data de 24.07.2012 şi a cunoscut variantele de ofertă agreate, respectiv, considerate inacceptabile de
către reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa.
În acest context, chiar fără a cunoaşte nuanţele sau sensul unora dintre termenii juridici utilizaţi în cuprinsul actului
adiţional sau încheierii de rectificare, apelanta inculpată era, însă, pe deplin conştientă de respingerea neechivocă, la
finalul procedurii, a ofertei privind încheierea unei promisiuni de vânzare - cumpărare. Utilizarea ca atare a acestei
sintagme în cuprinsul actului adiţional din 10.09.2012 era susceptibilă a permite inculpatei, prin urmare, să înţeleagă
neechivoc atât tipul de modificare preconizată prin actul adiţional, cât şi contradicţia vădită cu varianta agreată anterior,
prin raportul procedurii pe care ea însăşi îl semnase.
Prin ignorarea vădită a acestei contradicţii uşor perceptibile chiar de către un neprofesionist al dreptului şi semnarea
celor două acte juridice care au avut ca rezultat prejudicierea judeţului Constanţa, conduita inculpatei C. a constituit o
condiţie necesară pentru producerea acestei urmări şi se înscrie în antecedenţa cauzală a rezultatului produs, chiar
dacă nu a constituit cauza sa unică.
În ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la plata avansurilor din fonduri publice, astfel cum au fost individualizate prin
prezenta decizie, respectarea normelor legale şi, implicit, a celor supuse analizei constituie o obligaţie a tuturor
funcţionarilor publici care contribuie, individual sau în colaborare cu alţi funcţionari, la încheierea unui act juridic
susceptibil a produce consecinţe sub acest aspect, o atare obligaţie decurgând din regula generală prevăzută de art. 43
alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pe care o completează sub aspectul particular analizat.

Afirmaţia că unitatea administrativ-teritorială ar fi exercitat tot timpul posesia bunurilor imobile contractate este contrazisă
de probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost analizat în prezenta decizie. Indiferent de înţelegerile informale
dintre părţile contractante (pe care par a le sugera aceste afirmaţii), actele juridice incriminate în speţă, la încheierea
cărora a contribuit şi apelanta inculpată, au avut ca efect lipsirea judeţului de dreptul de folosinţă asupra apartamentelor
în discuţie şi plata în avans a acestor imobile care nu îi fuseseră livrate în mod obiectiv.
Criticile inculpatului D., referitoare la neindicarea normelor din legislaţia primară încălcate şi pretinsa irelevanţă a actului
adiţional asupra naturii juridice a contractului încheiat cu S.C. R. S.R.L antamează aspecte cenzurate explicit în
prezenta decizie, astfel încât, pentru considerentele anterior expuse, şi aceste critici sunt neîntemeiate.
Pretinsele asigurări date inculpatului D. de către avocatul consiliului judeţean, prezent la încheierea acestui act şi a
încheierii de rectificare (aspect la care apelantul a făcut referire în declaraţia sa din data de 22.09.2017) nu justifică
propriul demers obiectiv al acestuia din urmă.
Aşa cum s-a argumentat şi în cazul inculpatei C., D. participase la negocierile prealabile încheierii contractului de
vânzare cumpărare iniţial din data de 24.07.2012 şi cunoştea atât variantele acceptate de reprezentanţii consiliul
judeţean, cât şi pe cele respinse în mod neechivoc. În plus, inculpatul exercita, la acea dată, funcţia de director al
Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică, având, prin urmare, o pregătire de specialitate juridică, în virtutea
căreia era obligat să înţeleagă şi să cenzureze particularităţile actelor juridice încheiate de autoritatea administrativă,
mai ales atunci când ele erau de natură a antrena consecinţe patrimoniale de anvergura celor produse în speţă.
Opţiunea inculpatului de a semna actele juridice incriminate ca o pretinsă soluţie pentru renunţarea la plata taxei de
folosinţă considerate ilegale este nu doar necredibilă, ci şi nerelevantă asupra existenţei infracţiunii de abuz în serviciu.
Apelantului nu i se impută exclusiv semnarea încheierii de recitificare prin care s-a renunţat la această taxă, ci şi a
actului adiţional ce a precedat-o. Aceste două documente corelate au generat modificarea, fără temei, a naturii juridice a
contractului încheiat şi, implicit, a poziţiei unităţii administrativ-teritoriale în această înţelegere patrimonială.
Contrar susţinerilor apelantului inculpat, sumele plătite în baza promisiunii de vânzare cumpărare nu reprezentau rate, ci
avans din preţul vânzării astfel cum rezultă din prevederile art. 1670 C. civ. şi din clauzele exprese ale actului adiţional.
Împrejurarea că, în schimbul dreptului de folosinţă pe care îl dobândise începând cu data de 01.08.2012, consiliul
judeţean urma să plătească sau nu şi o sumă de bani, are un caracter cu totul colateral conţinutului factual al infracţiunii
deduse judecăţii, neavând relevanţă sub aspectul realizării acestuia. Elementele de nelegalitate imputate inculpatului
vizează angajarea unor fonduri publice în baza unei simple promisiuni de vânzare-cumpărare şi fără ca bunul să fie
livrat, nicidecum baza legală a plăţii taxei de folosinţă menţionate iniţial în contractul de vânzare-cumpărare.
De asemenea, împrejurarea că, prin actul adiţional autentificat sub nr. x din 19.06.2014, S.C R. S.R.L a transmis
consiliului judeţean dreptul de proprietate asupra apartamentelor, este ulterioară momentului consumării infracţiunii şi,
ca urmare, lipsită de efecte asupra realizării conţinutului său constitutiv. O atare împrejurare are consecinţe exclusiv sub
aspectul modalităţii de reparare a prejudiciului infracţional, fiind valorificată, de altfel, pe latura civilă a cauzei.
Criticile inculpatului Q. sunt neîntemeiate.
Contestarea bazei factuale a acuzaţiei de complicitate la abuz în serviciu, prin negarea oricărei implicări în demersurile
ce au premers sau însoţit încheierea actului adiţional din data de 10.09.2012 şi a încheierii de rectificare din data de
19.10.2012, nu are corespondent în probatoriul administrat.
Aşa cum Înalta Curte a reţinut în prezenta decizie, inculpatul Q. a fost implicat în mod nemijlocit atât în faza negocierilor
finalizate la data de 19.07.2012 (semnând ofertele depuse la datele de 27.06.2012 şi 18.07.2012), cât şi în etapa
modificării contractului de vânzare - cumpărare prin actul adiţional şi încheierea de rectificare. Faptul că inculpatul nu a
semnat personal toate actele aferente acestor operaţiuni nu are vreo influenţă asupra concluziei astfel formulate, de
vreme ce contribuţia secundară la săvârşirea unei infracţiuni, în forma complicităţii, poate îmbrăca orice formă.
Or, implicarea directă a inculpatului Q. în momentele critice ale negocierii şi modificării contractului cu unitatea
administrativ - teritorială, concretizată în ofertarea unui preţ semnificativ mai mic decât cel iniţial propus şi, respectiv, în
aprobarea unei modificări contractuale substanţiale, reprezintă împrejurări obiective ce demonstrează, prin ele însele,
rolul esenţial avut de inculpat în perfectarea formei finale a acestor acte juridice. Din această perspectivă, întinderea
autonomiei decizionale de care se bucura sau nu, în mod real, împuternicitul KKKKK. (nepotul inculpatului) ori prezenţa
fizică sporadică a apelantului Q. în municipiul Constanţa la data semnării actelor juridice de interes reprezintă împrejurări
lipsite o relevanţă particulară asupra conduitei factuale incriminate.

Chiar în contextul implicării directe a împuternicitului S.C R. S.R.L în încheierea şi modificarea contractului (aspect
confirmat probator prin declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor KKKKK. şi GGGGG.), faptul că administratorul Q. a fost
persoana care a semnat, respectiv, girat clauze sau modificări contractuale semnificative, cunoscând (prin prisma
specificului funcţiei, dar şi a discuţiilor cu avocatul) consecinţele patrimoniale ale acestei conduite, evidenţiază eo ipso
existenţa participaţiei sale la comiterea infracţiunii şi netemeinicia acestei apărări în apel.
Prin urmare, afirmaţiile martorului VVVVVVVVVV., propus de inculpat şi ascultat în apel, referitoare la aflarea acestuia
din urmă, preoponderent, în municipiul Bucureşti în perioada de interes în speţă, nu se raportează pertinent la specificul
acuzaţiei şi vor fi înlăturate ca nerelevante.
Criticile referitoare la sfera limitată de incidenţă a H.G nr. 264/2003, lipsa unei pagube în dauna Consiliului Judeţean
Constanţa ori inexistenţa unui folos necuvenit obţinut de S.C R. S.R.L reiau, în substanţă, apărări formulate de
coinculpaţi, analizate în prezenta decizie, astfel că instanţa de apel face trimitere la considerentele pertinente, fără a le
relua.
Alegaţia lipsei unei coeziuni psihice între inculpaţii F. şi Q., grefată pe o pretinsă relaţie între aceşti inculpaţi, nu are
semnificaţia inexistenţei elementului subiectiv al infracţiunii analizate. Încheierea unei înţelegeri patrimoniale în
detrimentul vădit al unităţii administrativ - teritoriale, dar în beneficiul preponderent al S.C R. S.R.L demonstrează, prin
ea însăşi, că inculpatul Q. a prevăzut posibilitatea creării unei pagube în patrimoniul partenerului său contractual, urmare
pe care a urmărit-o în vederea obţinerii unui folos necuvenit de către societatea pe care o administra.
Apărările inculpatei S.C R. S.R.L, referitoare, în esenţă, la greşita reţinere a unei înţelegeri între inculpaţii Q. şi F. ori a
"deprecierii" poziţiei juridice a consiliului în urma modificării naturii juridice a contractului, inexistenţa unei pagube aduse
persoanei vătămate sau a unui folos necuvenit obţinut de inculpata persoană juridică, reiau, în substanţă, critici
formulate de coinculpaţi şi cenzurate în prezenta decizie.
Limitându-se la a face trimitere la considerentele pertinente deja expuse, Înalta Curte subliniază, suplimentar, că
prejudiciul reţinut a se fi cauzat judeţului Constanţa prin activitatea infracţională dedusă judecăţii este echivalent sumei
de 5.187.156,29 RON, achitată în avans de către Consiliul Judeţean Constanţa, în baza contractului încheiat cu S.C R.
S.R.L la data de 24.07.2012 şi modificat ulterior prin actul adiţional şi încheierea de rectificare.
Din această perspectivă, consideraţiile primei instanţe criticate de apelantă, referitoare la lipsa posibilităţii consiliului de a
obţine foloase din închirierea bunurilor, nu se raportează pertinent la noţiunea de "prejudiciu", reţinută prin prezenta
decizie, reprezentând, mai degrabă, argumente utilizate de curtea de apel în raţionamentul ce a stat la baza concluziei
producerii unui atare rezultat, a căror analiză detaliată nu este necesară pentru completa soluţionare a apelului.
Sub aspectul reţinerii caracterului necuvenit al folosului obţinut de S.C R. S.R.L, prin plata eşalonată a TVA-lui ce ar fi
trebuit achitat integral la data predării bunului, Înalta Curte constată irelevant aspectul singular al obţinerii acestui folos
prin recurgerea la un procedeu notarial legal, invocat de apelantă. Ceea ce conferă caracter necuvenit acestui folos este
nu forma în care s-a concretizat voinţa părţilor, ci aspectul substanţial al obţinerii acestui folos prin încheierea unui
contract ce nesocotea dispoziţii legale explicite şi era de natură a cauza judeţului Constanţa o pierdere patrimonială.
Aceeaşi este şi situaţia chiriilor încasate de S.C R. S.R.L; obţinerea sumelor aferente chiriei în urma unui demers
infracţional de tipul celui dedus judecăţii conferă folosului în discuţie un caracter necuvenit, indiferent de forma în care s-
au concretizat contractele de închiriere, deoarece, în absenţa activităţii ilicite specifice abuzului în serviciu, acest folos
nu ar fi fost obţinut de către inculpata persoană juridică.
În fine, susţinerile referitoare la greşita circumscriere în sfera foloaselor necuvenite a impozitului pe venit, a sumelor
importante puse la dispoziţia inculpatei de către consiliul judeţean ori a vânzării unui număr important de locuinţe într-o
situaţie de criză imobiliară nu se raportează pertinent la configuraţia folosului necuvenit reţinut prin prezenta decizie,
astfel că nu se impune a fi cenzurate în mod distinct.
Critica referitoare la incidenţa cauzei de neimputabilitate a erorii de drept extrapenal este nefondată. Potrivit art. 30 alin.
(1), (4) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de persoana care nu cunoaşte
existenţa unei dispoziţii legale extrapenale, de care depinde caracterul penal al faptei.
În speţă, inculpata S.C R. S.R.L s-a angajat în raporturi contractuale cu Consiliul Judeţean Constanţa, desfăşurând, prin
reprezentanţii săi, operaţiuni care au prejudiciat, în final, unitatea administrativ - teritorială; toate acţiunile ilicite reţinute
prin prezenta decizie s-au săvârşit de către reprezentanţii societăţii, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul
acesteia, inculpata persoana juridică obţinând foloase materiale consistente în urma plăţilor nelegale efectuate de

reprezentanţii Consiliului Judeţean.
Contrar susţinerilor apelantei, demersurile societăţii s-au obiectivat nu doar în actele întocmite de împuternicitul KKKKK.,
ci şi în deciziile adoptate de administratorul Q., cunoscute de ceilalţi asociaţi şi întemeiate pe discuţii purtate în prealabil
inclusiv cu avocatul inculpatei persoană juridică. Martorii KKKKK. şi GGGGG., dar şi reprezentantul inculpatei-persoană
juridică, MMMMMMMMMM., au detaliat discuţiile purtate cu ocazia fiecărei etape parcurse anterior încheierii şi finalizării
contractului de interes în speţă, din coroborarea mărturiilor acestora rezultând că reprezentanţii societăţii erau pe deplin
conştienţi de toate exigenţele legale aplicabile actelor juridice încheiate, dar şi de efectele lor patrimoniale favorabile
societăţii.
Din această perspectivă, susţinerea necunoaşterii de către S.C R. S.R.L a dispoziţiilor legale relevante pentru legalitatea
contractului analizat reprezintă o simplă alegaţie, nesusţinută probator, şi care nu justifică eo ipso concluzia incidenţei
cauzei de neimputabilitate invocată de apelantă.
În fine, critica referitoare la greşita cuantificare a prejudiciului cauzat, cu consecinţa reţinerii eronate a dispoziţiilor art.
309 C. pen., este nefondată.
În baza dispoziţiilor legale analizate în prezenta decizie, cumpărătorul judeţul Constanţa nu era îndreptăţit a efectua plăţi
în avans din fonduri publice, ceea ce înseamnă că toate sumele achitate în lipsa unei contraprestaţii echivalente, până la
data de 19.06.2014 (iar nu doar ceea ce depăşea procentul de 30% anual) au reprezentat o pierdere patrimonială pentru
unitatea administrativ - teritorială. Valoarea acestor sume este superioară limitei prevăzute de art. 309 C. pen., ceea ce
justifică reţinerea circumstanţei agravante menţionate.
obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248 1 cu aplicarea art. 41 alin.
(2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor F., C. şi D.), respectiv complicitate la abuz în
serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la
art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor Q. şi S.C R.
S.R.L).
Critica inculpatei C., privind greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din trei infracţiuni de abuz în
serviciu într-o infracţiune unică, a fost analizată în prezenta decizie şi se relevă ca neîntemeiată inclusiv sub aspectul
acestei ultime infracţiuni.
Activitatea inculpatei, circumscrisă încheierii şi executării nelegale a contractului modificat prin actului adiţional şi
încheierea de rectificare, s-a grefat pe o rezoluţie infracţională distinctă de cea care a stat la baza comiterii celorlalte
două infracţiuni de abuz în serviciu reţinute în sarcina apelantei. În acest sens, sunt relevante particularităţile factuale şi
juridice ale contractului din data de 24.07.2012 şi ale actului adiţional şi încheierii de rectificare ce i-au succedat,
subiectul de drept implicat în relaţia contractuală cu Consiliul Judeţean Constanţa (diferit faţă de celelalte două
infracţiuni de abuz în serviciu), actele de serviciu a căror încheiere i se impută inculpatei, cât şi normele de drept ce
reglementau încheierea acestora (distincte, în cazul analizat, de dispoziţiile aplicabile celorlalte infracţiuni).
Drept urmare, caracterizarea acestei infracţiuni ca fiind comisă în baza unei rezoluţii infracţionale distincte de cea care a
stat la baza restului faptelor de abuz în serviciu deduse judecăţii este corectă, iar soluţia dispusă sub acest aspect este
legală.
Critica inculpatului D., privind greşita încadrare juridică a faptei în dispoziţiile proprii abuzului în serviciu, în loc de cele
prevăzute de art. 249 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. referitoare la neglijenţa în serviciu, este neîntemeiată.
Elementele factuale pe baza cărora Înalta Curte a apreciat nerelevante asigurările sau opiniile exprimate de notarul
public ori avocaţii implicaţi în discuţiile premergătoare încheierii actului adiţional sau încheierii de rectificare legitimează
concluzia că inculpatul avea obligaţia de a cunoaşte domeniile în care consiliului judeţean îi era interzisă, prin lege, plata
unor sume de bani în avans şi cu nerespectarea destinaţiei aprobate la nivelul consiliului.
Prin urmare, exercitând o funcţie de specialitate juridică în cadrul autorităţii administrative şi cunoscând, în virtutea
acesteia, particularităţile şi efectele juridice ale contractelor încheiate, inculpatul D. a prevăzut că modificarea naturii şi
clauzelor contractului din 24.07.2012 contravine dispoziţiilor legale indicate în prezenta decizie şi este susceptibilă a

conduce la efectuarea unor plăţi în avans lipsite de bază legală, urmare pe care a urmărit-o sau cel puţin a acceptat-o,
de vreme ce a semnat aceste înscrisuri, fără alte verificări sau obiecţii.
Atitudinea sa subiectivă s-a caracterizat, aşadar, prin intenţie, iar nu prin culpă, a cărei caracteristică este fie aceea că,
prevăzând rezultatul faptei sale, făptuitorul speră fără temei că nu se va produce, fie a neprevederii rezultatului, deşi
autorul trebuia şi putea să îl prevadă.
Critica inculpatului Q. privind greşita reţinere în privinţa sa a circumstanţei agravante a comiterii faptei de "trei sau mai
multe persoane împreună", prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, este nefondată.
Reţinerea acestei circumstanţe de agravare se justifică atunci când la comiterea faptei îşi aduc contribuţia simultană - în
calitate de coautori sau complici concomitenţi - cel puţin trei persoane, semnificativ, din punctul de vedere al incidenţei
circumstanţei agravante, fiind, aşadar, aspectul obiectiv al cooperării, în fapt, a mai multor persoane la comiterea faptei
ilicite, iar nu măsura în care toate acestea sunt trase ulterior la răspundere penală.
În cauza de faţă, actul adiţional şi încheierea de rectificare incriminate au fost încheiate şi semnate, în aceeaşi
împrejurare, de 4 persoane şi autentificate de notarul public, conlucrarea lor obiectivă necontestată justificând reţinerea
circumstanţei agravante reale analizate, independent de faptul trimiterii în judecată numai a unora dintre acestea.
În contextul cunoaşterii, de către Q., a procedurilor parcurse prealabil încheierii actelor juridice şi a calităţii partenerului
contractual al S.C R. S.R.L, este evident că apelantul inculpat cunoştea şi faptul implicării mai multor funcţionari publici
în demersul infracţional, circumstanţa agravantă reală analizată fiind incidentă în privinţa sa, potrivit art. 50 alin. (2) C.
pen.
Critica S.C R. S.R.L. vizând greşita sa condamnare sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni pentru care nu s-a dispus
trimiterea în judecată, respectiv cea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., este fondată.
În minuta sentinţei penale apelate, prima instanţă a reţinut în mod eronat infracţiunea de constituirea unui grup
infracţional organizat în privinţa inculpatei persoană juridică, remediind o atare greşeală prin încheierea de îndreptare de
eroare materială din data de 07.10.2016, prin care, invocând dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., a înlăturat menţiunile
referitoare la condamnarea S.C R. S.R.L pentru această infracţiune, precum şi aplicarea dispoziţiilor referitoare la
concursul de infracţiuni.
Raportat la exigenţele art. 278 C. proc. pen., care legitimează recurgerea la procedura îndreptării erorilor materiale
numai în ipoteza existenţei unei erori materiale evidente într-un act procedural, greşita condamnare a inculpatei
persoană juridică pentru o infracţiune nereţinută prin rechizitoriu excedează limitelor acestei proceduri, astfel că
înlăturarea sa pe această cale procedurală nu are bază legală.
Prin urmare, constatând fondată critica apelantei sub acest aspect, Înalta Curte va desfiinţa încheierea de îndreptare a
erorii materiale apelate şi, în limitele supuse analizei, şi sentinţa penală, înlăturând, în rejudecare, menţiunile şi
dispoziţiile criticate.
VII. Cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală, spălarea banilor şi transmiterea fictivă a părţilor sociale ale S.C. N.
S.R.L, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, aduse inculpaţilor K. şi M.
Reevaluând particularităţile cauzei, Înalta Curte reţine că ansamblul înscrisurilor existente la dosar, rapoartele de
constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor demonstrează, cu
certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că în perioada 01.09.2011 - 03.03.2014, în calitate de
administratori ai S.C N. S.R.L, inculpaţii M. şi K. au omis să evidenţieze în documentele financiar contabile ale societăţii
toate veniturile obţinute din relaţiile comerciale avute cu R.A.J.D.P. Constanţa, în cuantum de 23.786.168,62 RON, şi
totodată, au evidenţiat în acte contabile cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în cuantum total de
20.182.023,62 RON, aferente unor cheltuieli cu plata zilierilor pretins implicaţi în lucrări realizate de societate, plăţi către
entităţi afiliate fără documente justificative şi dividende fictive.
Activitatea ilicită a fost săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale de plată a impozitului pe profit
şi TVA aferente, prejudiciul cauzat prin neevidenţierea integrală a veniturilor obţinute de la R.A.J.D.P şi diminuarea bazei
impozabile, prin evidenţierea unor cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, fiind de 7.672.957,62 RON (din care
3.069.183,05 RON impozit pe profit şi 4.603.774,57 RON TVA), echivalent a 1.710.918,82 euro.

În aceeaşi perioadă de timp şi în aceeaşi calitate, inculpaţii M. şi K. au executat evidenţe contabile duble, folosindu-se
de Registrul de evidenţă a zilierilor şi "Borderoul de plată muncitori zilieri" ce cuprindeau menţiuni vădit neconcordante
sub aspectul numărului de zilieri real folosiţi de societate şi al sumelor plătite sau datorate acestora, în scopul diminuării
frauduloase a obligaţiilor fiscale aferente.
Totodată, în perioada 01.09.2011 - 01.11.2013, inculpatul M. a retras suma de 17.296.950 RON din conturile S.C N.
S.R.L, folosind, în acest scop, documente (în special borderouri de plată) care nu corespundeau realităţii şi cunoscând
că aceste sume proveneau din săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi
deduse judecăţii.
La rândul său, inculpatul K. a retras, la data de 23.12.2011, din conturile S.C N. S.R.L, suma de 400.000 RON fără a
prezenta documente justificative, cunoscând că ea provenea din săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi evaziune
fiscală reţinute în sarcina sa şi deduse judecăţii.
În fine, rezultă că la data de 16.07.2013, subsecvent finalizării controlului Curţii de Conturi ce a evidenţiat aspectele de
nelegalitate pentru care s-au sesizat ulterior şi organele de urmărire penală, inculpaţii K. şi M. au cesionat în mod fictiv
părţile sociale ale S.C N. S.R.L către martorul U., persoană de condiţie socială modestă şi analfabet, în scopul de a se
sustrage de la urmărirea penală.
Pentru a reţine aceste particularităţi factuale ale activităţilor ilicite, prima instanţă a evaluat corect ansamblul probator
existent în cauză, Înalta Curte notând că, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, nu au fost administrate probe care să
infirme ori să modifice statuările primei instanţe sub aspectul împrejurărilor faptice pertinente. De altfel, cu excepţia
apărărilor punctuale ale inculpatului M., ce vor fi analizate în cele ce succed, cei doi apelanţi acuzaţi sub acest aspect s-
au limitat la a susţine, în esenţă, lipsa de certitudine a probatoriului administrat, criticând, cu precădere, neefectuarea
unei expertize judiciare contabile şi valorificarea probatorie a rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în
faza de urmărire penală.
Instanţa de apel a evaluat cererea celor doi inculpaţi de administrare a expertizei contabile, constatând că obiectivele
concret propuse tind la lămurirea unor chestiuni care fie excedează vădit competenţelor expertului (antamând,
preponderent, aspecte de legalitate a operaţiunilor, a căror evaluare constituie atributul exclusiv al instanţei de judecată),
fie rezultă din alte mijloace de probă legal administrate. Analiza detaliată a obiectivelor expertizei contabile solicitate de
apelanţii inculpaţi şi considerentele avute în vedere pentru respingerea acestei cereri au fost redate în cuprinsul
încheierii din data de 15.02.2019, la care Înalta Curte face trimitere, fără a aprecia necesară reluarea lor.
Analizând criticile formulate de inculpaţii M. şi K. prin raportare la probatoriul administrat, instanţa de apel constată, sub
aspectul acuzaţiilor de evaziune fiscală, că ansamblul înscrisurilor existente la dosar, coroborate cu probatoriul
testimonial şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică în cuprinsul cărora au fost analizate operaţiunile efectuate de
cei doi foşti administratori ai S.C N. S.R.L, demonstrează cu certitudine actele de sustragere de la îndeplinirea
obligaţiilor fiscale ce reveneau societăţii, prin cele trei variante alternative reţinute în speţă.
O primă observaţie necesară pentru justa soluţionare a cauzei este aceea că, pe durata procesului, nu au fost
identificate sau depuse la dosar evidenţele sau documentele financiar-contabile ale S.C N. S.R.L prevăzute de lege, cu
excepţia facturilor, proceselor-verbale şi registrelor de zilieri/borderourilor de plată analizate în prezenta decizie.
Stabilirea obligaţiilor de plată ale societăţii către bugetul de stat s-a realizat, prin urmare, pe baza declaraţiilor fiscale (şi
acestea incomplete) depuse de societate la organele fiscale în perioada septembrie 2011 - mai 2013, a informaţiilor
aferente operaţiunilor bancare efectuate în conturile societăţii şi a evidenţelor întocmite de presupuşii parteneri
contractuali ai S.C N. S.R.L.
O a doua observaţie necesară este aceea că stabilirea veniturilor încasate de societate şi neevidenţiate contabil s-a
realizat numai prin raportare la relaţia contractuală cu R.A.J.D.P, care a constituit, aşa cum rezultă din rapoartele de
constatare încheiate, practic unicul partener al S.C N. S.R.L în perioada de referinţă. În plus, contrar susţinerilor
apelanţilor, cuantumul acestor venituri şi, implicit, al prejudiciului infracţional cauzat prin evaziune fiscală a fost
determinat prin luarea în considerare a sumelor încasate efectiv de societate de la R.A.J.D.P în conturile sale bancare,
nicidecum prin raportare la valoarea facturilor emise de S.C N. S.R.L sau de regia autonomă ori, cu atât mai puţin, la
sumele încasate de această ultimă entitate de la Consiliul Judeţean Constanţa.
În cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 12.09.2014 s-a identificat explicit suma de
19.182.168,62 RON fără TVA, ca fiind valoarea bazei de calcul pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei 01.09.2011-
03.03.2014, sumă încasată efectiv de la R.A.J.D.P în perioada de interes în speţă. Numai în raport de această valoare
au fost calculate sumele aferente impozitului pe profit şi TVA datorate în perioada infracţională, prin aplicarea cotelor

procentuale de 16%, respectiv 24%, echivalente prejudiciului infracţional.
În plus, la stabilirea sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de TVA şi impozit pe profit, s-a avut în vedere, de
asemenea, caracterul fraudulos al diminuării bazei impozabile cu suma de 20.182.923,62 RON, reprezentând cheltuieli
care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv: 2.608.450 RON plăţi către furnizori care nu au confirmat tranzacţiile
sau către societăţi administrate tot de inculpaţi şi considerate părţi afiliate (detaliate în anexa 9 a raportului de constatare
anterior menţionat şi enumerate şi în hotărârea apelată), 13.151.350 RON pretinse plăţi către zilieri sau suma de
1.644.273,62 RON decontată S.C XXX. S.R.L fără a exista documente justificative şi nici raporturi contractuale între cele
două societăţi care să justifice plata, la care se adaugă sumele aferente unor dividente fictive. Aşa cum întemeiat s-a
reţinut prin rechizitoriu, nu au fost identificate facturi de achiziţie emise către S.C N. S.R.L în perioada de referinţă, care
să justifice exercitarea dreptului de deducere TVA de către societate şi, implicit, eventuala diminuare licită a bazei de
impozitare.
Situaţia detaliată a veniturilor şi cheltuielilor astfel identificate a fost corect evidenţiată prin sentinţa penală, ea fiind
concordantă elementelor ce rezultă din cuprinsul anexelor nr. 3-9 la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de
12.09.2014 şi din restul înscrisurilor existente la dosar.
Înalta Curte subliniază, totodată, că determinarea prejudiciului infracţional prin raportare la suma şi perioada anterior
menţionate a intervenit în contextul în care, începând cu anul 2012, S.C N. S.R.L nu a mai plătit sumele aferente
obligaţiilor fiscale şi fie a depus numai o parte a declaraţiilor fiscale obligatorii - decont TVA, bilanţ contabil - în care a
raportat pierderi fiscale şi impozit pe profit zero (cum este cazul anului 2012), fie nu a mai depus declaraţiile privind
impozitul pe profit şi bilanţurile contabile (cum este cazul anului 2013).
În plus, pentru anul 2012, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 26.05.2014 a evidenţiat că veniturile
declarate în decontul de TVA depus de S.C N. S.R.L, aferent perioadei septembrie 2011 - septembrie 2012, sunt
inferioare atât sumelor ce rezultă din facturile emise de societate în aceeaşi perioadă, cât şi sumelor menţionate în
declaraţia cod 394 depusă de R.A.J.D.P., pentru aceeaşi perioadă de timp.
Semnificaţia unei atare conduite a fost aceea că lipsa unor evidenţe contabile la nivelul S.C N. S.R.L s-a corelat, în
perioada infracţională, şi cu omisiunea întocmirii unor declaraţii fiscale reale şi complete, consecinţa fiind aceea a
neevidenţierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a veniturilor real obţinute de societate sau a cheltuielilor
realizate şi sustragerii, în această modalitate, de la plata impozitului pe profit şi TVA datorate.
În contextul acestei conduite frauduloase manifestate în perioada infracţională, inculpaţii M. şi L. au executat şi evidenţe
contabile duble privind plăţile efectuate către zilierii aparent implicaţi în lucrările realizate de S.C N. S.R.L. În acest sens,
s-au folosit Registrul de evidenţă a zilierilor (registru cu regim special, al cărui conţinut este reglementat de Legea nr.
52/2011) şi, respectiv, un registru paralel intitulat "Borderou de plată muncitori zilieri", în cuprinsul căruia au fost inserate
date vădit neconcordante sub aspectul numărului de zilieri real folosiţi de societate şi al sumelor plătite acestora.
Astfel, probatoriul a confirmat că, dacă în registrul de evidenţă destinat a fi depus la ITM, conform art. 7 alin. (2) din
Legea nr. 52/2011, societatea a evidenţiat un număr de zilieri cuprins între 6 şi 75 zilnic şi valori de retribuire cuprinse
între 25 RON/zi/om şi 46,62 RON/zi/om, în borderoul de plată utilizat pentru a ridica numerarul din bancă, numărul de
zilieri era cuprins între 45 şi 181, iar valorile de retribuire, între 440 şi 2.500 RON/zi/om. Raportat la probatoriul relevant
pentru lucrările efectuate de S.C N. S.R.L în beneficiul R.A.J.D.P (care au inclus, dar nu s-au rezumat la operaţiunile ce
fac obiectul prezentei cauze), rezultă, totodată, că numărul de zilieri utilizaţi de societate, cel puţin în perioada în care s-
au efectuat lucrări de împădurire, era superior celui menţionat în registrul de evidenţă destinat I.T.M, fără a se putea
stabili, însă, valoarea sa exactă.
În orice caz, probatoriul testimonial administrat, amplu evaluat în considerentele sentinţei apelate, demonstrează că
majoritatea zilierilor nominalizaţi în cele două categorii de înscrisuri nu şi-au recunoscut semnăturile executate pe aceste
înscrisuri şi au precizat că fie nu au executat lucrări pentru S.C N. S.R.L, fie au lucrat în alte perioade decât cele
indicate.
Diferenţele astfel constatate pun în lumină intenţia inculpaţilor de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale aferente
impozitului pe venit corespunzător valorii reale a remuneraţiei acordate zilierilor, impozit a cărui plată era în sarcina S.C
N. S.R.L, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 52/2011. Totodată, ele relevă recurgerea inculpaţilor la acest procedeu
ilicit şi pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit şi TVA aferente veniturilor obţinute de societate, prin
modalităţile factuale descrise în precedent.
Aceste evidenţe privind zilierii reprezintă documente cu valoare contabilă, de vreme ce ele fac dovada cuantumului

sumelor plătite zilierilor, precum şi a remiterii lor efective, atestată prin semnătura aparentă a zilierului în registrul de
evidenţă, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 52/2011.
Răspunderea pentru acţiunile şi omisiunile circumscrise infracţiunilor de evaziune fiscală astfel săvârşite revine ambilor
apelanţi inculpaţi, foşti administratori ai S.C N. S.R.L, de vreme ce aceştia exercitau împreună conducerea activităţii
contabile a societăţii, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor VVVVV. şi şefilor de echipă, care au precizat că
borderourile de plată erau întocmite de cei doi inculpaţi.
Împrejurarea că tatăl inculpatului L. (numitul RRRRR., decedat) a asigurat benevol ţinerea contabilităţii primare a
societăţii (invocată în apel de inculpatul M.) este irelevantă sub aspectul realizării elementului material al evaziunii fiscale
şi al existenţei calităţii de subiect activ al infracţiunii, în privinţa acestui inculpat. Aceasta deoarece, pe de o parte,
demersurile numitului RRRRR. nu au intervenit în derularea unor raporturi contractuale stabilite între el si societate, fiind
neîndoielnic că, în perioada de referinţă, această persoană nu a fost desemnată să asigure contabilitatea persoanei
juridice; pe de altă parte, implicarea benevolă a celui din urmă în ţinerea contabilităţii nu a avut caracter singular,
conjugându-se cu propria contribuţie a inculpatului M., care a asigurat completarea şi depunerea declaraţiilor fiscale
identificate în speţă.
La rândul său, inculpatul K. a întocmit sau semnat documentele justificative - facturi, situaţii de lucrări sau plată - ce ar fi
trebuit să se reflecte în evidenţele contabile ale S.C N. S.R.L şi a cunoscut, prin urmare, operaţiunile real desfăşurate de
societate, precum şi veniturile preconizate. Demersurile sale au condus, conjugate cu atitudinea coinculpatului M., la
denaturarea evidenţelor contabile ale societăţii şi ale declaraţiilor fiscale, prin neevidenţierea tuturor veniturilor şi
înscrierea unor cheltuieli lipsite de bază factuală, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale constând în impozit
pe profit şi TVA.
Sub aspectul acuzaţiei de spălare de bani adusă inculpaţilor M. şi K., contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte
constată că faptele astfel imputate celor doi apelanţi inculpaţi nu realizează cerinţele de tipicitate obiectivă proprii
infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b), respectiv art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.
Potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, "constituie infracţiunea de spălarea banilor (...) ascunderea sau
disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a
drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvâşirea de infracţiuni".
În cazul inculpatului M., căruia i s-a imputat comiterea infracţiunii în această modalitate normativă, s-a reţinut, factual,
ascunderea originii ilicite a sumei de 17.296.950 RON, retrasă în numerar în perioada 01.09.2011-01.11.2013, prin
utilizarea unor borderouri de plată care atestau, în mod nereal, provenienţa licită a sumelor retrase, dar şi utilizarea lor
într-un scop legal, respectiv plata zilierilor. În opinia acuzării, borderourile de plată au fost de natură să confirme
împrejurarea neadevărată că S.C N. S.R.L s-a aflat în relaţii reale şi licite cu R.A.J.D.P, iar sumele virate în cont
reprezentau contravaloarea unor servicii prestate de societatea titulară a contului.
Contrar acestei aprecieri, Înalta Curte apreciază că simpla retragere în numerar a unor sume de bani din conturile unei
societăţi comerciale, de către administratorul cu drept de semnătură în bancă, chiar utilizând înscrisuri care atestă
împrejurări nereale şi cunoscând că sumele respective provin din săvârşirea unei infracţiuni, nu se circumscrie unei
acţiuni de ascundere sau disimulare a provenienţei sau destinaţiei bunurilor, în sensul normei de incriminare.
A ascunde înseamnă a aşeza într-un loc în care să nu poată fi văzut, a face să nu fie ştiut de alţii, a tăinui, iar a disimula
semnifică a asunde adevărata faţă a unui lucru sau situaţii, a camufla, a masca.
Borderourile de plată pentru zilieri utilizate în vederea justificării retragerilor în numerar de către inculpatul M. nu au
generat o ascundere sau disimulare a provenienţei sumelor respective, de vreme ce aceste înscrisuri nu au ca efect
tăinuirea identităţii reale a plătitorului sau alterarea aparentă a naturii raporturilor care au stat la baza încasării
respectivelor sume de la R.A.J.D.P.
Contrar susţinerilor acuzării, Înalta Curte observă că raporturile stabilite între S.C N. S.R.L şi R.A.J.D.P în baza
contractului de cesiune lucrări sau a contractului de prestări servicii în temeiul cărora se efectuaseră plăţile erau
raporturi, în sine, reale şi licite, a căror disimulare prin utilizarea unor mijloace contrare legii nu era necesară. Faptul că,
în derularea propriu-zisă ulterioară a unor atare raporturi, părţile au adoptat o conduită ilicită, menită a sprijini activitatea
nelegală a unor funcţionari publici şi a conduce la obţinerea unor foloase necuvenite, nu conferă caracter nelegal
raporturilor în sine.
Pe de altă parte, borderourile de plată supuse analizei nu erau susceptibile a modifica în vreun fel aparenţa naturii

raporturilor dintre cele două entităţi juridice, utilizarea acestor înscrisuri intervenind la un moment ulterior finalizării
operaţiunilor derivate din aceste raporturi, prin virarea sumelor de bani din contul R.A.J.D.P în cel al S.C N. S.R.L.
În mod asemănător, această categorie de documente nu reprezenta un mijloc de disimulare a adevăratei naturi a
circulaţiei sau proprietăţii bunurilor, de vreme ce borderourile incriminate erau total irelevante, în conţinut, sub aspectul
stabilirii calităţii S.C N. S.R.L de beneficiar şi utilizator al respectivelor sume, prin împuterniciţii săi.
Prezentarea borderourilor la unităţile bancare s-a relevat ca necesară, aşadar, numai pentru a se justifica retragerea în
numerar a sumelor de bani din conturile societăţii şi a se asigura astfel, inculpaţilor, intrarea în posesia efectivă a
acestor sume, fără a se obiectiva, însă, într-un mijloc de ascundere sau disimulare a provenienţei sau circulaţiei sumelor
de bani.
Fapta concret imputată inculpatului M., constând, practic, în dobândirea bunurilor provenind din infracţiuni premisă
comise de acelaşi inculpat, nu realizează cerinţele de conţinut tipic obiectiv proprii infracţiunii de spălare de bani în
varianta normativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi, pentru considerentele ce vor fi expuse
în continuare, nici în varianta prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.
Această ultimă formă de infracţiune a fost reţinută în sarcina inculpatului K., căruia i s-a imputat retragerea în numerar
din contul societăţii a unei sume de 400.000 RON fără documente justificative, cunoscând că ea provine din săvârşirea
unor infracţiuni predicat la care el însuşi participase, respectiv, abuz în serviciu şi evaziune fiscală.
Înalta Curte notează că prin decizia nr. 418/19.06.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 625/19.07.2018 s-
a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată
prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 08 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în
ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de spălarea banilor.
Instanţa de contencios constituţional a statuat, cu caracter obligatoriu, că reţinerea, ca infracţiune distinctă de spălarea
banilor, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, a oricăreia dintre faptele de dobândire, deţinere şi,
respectiv, de folosire de bunuri care provin din săvârşirea unor infracţiuni, în sarcina subiectului activ al infracţiunilor
predicat, implică tragerea acestuia la răspundere penală de două ori, pentru săvârşirea aceloraşi fapte. Prin urmare,
reglementarea infracţiunii analizate îndeplineşte cerinţele de claritate şi coerenţă logică doar în condiţiile în care autorul
său este diferit de autorul infracţiunii predicat.
În virtutea efectului general obligatoriu al acestei decizii de la data publicării ei în Monitorul Oficial, conform art. 147 alin.
(4) din Constituţia României şi în absenţa unei intervenţii legislative care să o transpună în legislaţie, se constată că,
subsecvent publicării deciziei nr. 418/2018, prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu mai au ca efect
juridic incriminarea faptelor de dobândire, deţinere sau folosire a unor bunuri care provin din comiterea de infracţiuni,
atunci când subiectul activ este acelaşi cu cel al infracţiunii predicat, norma de incriminare analizată menţinându-se în
fondul activ al legislaţiei numai în ipoteza în care subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani este diferit de autorul
infracţiunii din care provin bunurile.
Prin urmare, fapta concret imputată inculpatului K., în modalitatea factuală reţinută în speţă, nu mai este prevăzută de
legea penală, împrejurare ce atrage incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1)
lit. b) teza I C. proc. pen.
Cu referire la acuzaţia de transmitere fictivă a părţilor sociale ale S.C N. S.R.L, reevaluând probatoriul administrat, Înalta
Curte constată că implicarea ambilor inculpaţi - foşti administratori în activitatea ilicită, dar şi scopul sustragerii de la
urmărirea penală astfel urmărit, rezultă cu certitudine din probatoriul administrat.
Astfel, subsecvent cooptării în S.C N. S.R.L a martorului U., prin Hotărârea nr. 1/03.07.2013, la data de 12.07.2013,
inculpaţii K. şi M. au hotărât să cesioneze toate părţile lor sociale acestei persoane, care a dobândit, în acest mod,
calitatea de asociat unic şi administrator al S.C N. S.R.L.
În acest sens, a fost adoptată hotărârea nr. 2/12.07.2013, prin care U. - persoană neşcolarizată şi cu o situaţie materială
precară - a preluat activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare, inclusiv achitarea tuturor
datoriilor de orice natură, existente până la data adoptării hotărârii.
Prin rezoluţia nr. 20473/16.07.2013, pronunţată în dosarul nr. x/12.07.2013 al Oficiului Registrului Comerţului de pe
lângă Tribunalul Constanţa, s-a admis cererea de înregistrare a acestor modificări şi s-a dispus înregistrarea în registrul
comerţului a cuvenitelor menţiuni.

Ulterior, prin decizia nr. 3/11.10.2013, martorul U. a dispus, aparent, schimbarea sediului social din com. Aliman, str. x,
jud. Constanţa în mun. Constanţa, bd. x, jud. Constanţa, cererea de înregistrare a acestei modificări fiind admisă prin
rezoluţia nr. 28345/16.10.2013, pronunţată în dosarul nr. x/14.10.2013.
Caracterul fictiv al transmiterii părţilor sociale ale S.C N. S.R.L în modalitatea descrisă rezultă din circumstanţele
factuale ulterioare aparentei cesiuni, just evaluate de către prima instanţă.
Astfel, modalitatea în care a fost racolat şi cooptat numitul U. în această cesiune, detaliată în declaraţiile sale şi ale
martorilor UUUUU. şi TTTTT., demonstrează că apelanţii inculpaţii au urmărit să transmită părţile lor sociale unei
persoane lipsită de cunoştinţele necesare pentru a-i permite înţelegerea naturii şi efectelor tranzacţiei încheiate sau a
obligaţiilor patrimoniale astfel asumate.
Faptul modificării aparente a sediului social la data de 11.10.2013, în baza unui contract de asistenţă juridică având ca
obiect găzduirea sediului la adresa sus-menţionată, încheiat între SSSSS. şi Asociaţii şi S.C N. S.R.L reprezentată de K.
demonstrează eo ipso că, la acea dată, deşi nu mai avea dreptul legal de a reprezenta societatea, inculpatul a continuat
să acţioneze de facto în această calitate, confirmând, astfel, caracterul fictiv al cesiunii.
O atare concluzie rezultă şi din faptul că, subsecvent transmiterii părţilor sociale, martorul U. nu a fost niciodată
împuternicit să efectueze operaţiuni financiare în conturile societăţii, o atare calitate fiind păstrată de inculpaţii M. şi K.,
care au şi efectuat operaţiuni de retragere numerar din contul S.C N. S.R.L inclusiv după transmiterea părţilor sociale .
Inculpatul M. a fost de asemenea cel care, la data de 14.02.2014, a închis contul societăţii, deşi la acel moment el nu
mai avea calitatea de asociat sau administrator.
În fine, fictivitatea actului de cesiune rezultă şi din împrejurarea că, în perioada 31.07.2013 - 03.03.2014, ulterior
începerii cercetărilor în prezenta cauză, R.A.J.D.P a decontat în favoarea S.C. N. S.R.L. patru bilete la ordin în sumă
totală de 1.644.273,62 RON, toate emise, primite şi decontate după data cesionării părţilor sociale, în favoarea S.C.
XXX. S.R.L., societate care avea ca asociaţi şi administratori pe inculpaţii M. şi K..
Ansamblul acestor elemente factuale, corelate cu intervenirea cesiunii părţilor sociale ulterior controlului efectuat de
auditorii externi ai Curţii de Conturi, prin care se constatase caracterul nelegal al plăţilor efectuate de Consiliul Judeţean
Constanţa, prin intermediul R.A.J.D.P., către S.C N. S.R.L, demonstrează că scopul urmărit de inculpaţi prin
transmiterea fictivă a părţilor sociale a fost acela de a se sustrage de urmărirea penală, al cărei debut devenise iminent
în cauză.
Probatoriul administrat în apel nu a modificat baza factuală a acestei acuzaţii şi nici nu a pus în lumină eventuala
netemeinicie a statuărilor primei instanţe sub acest aspect.
Inculpatul K. nu a formulat, de altfel, critici punctuale sub aspectul acestui ultim segment al acuzaţiilor, limitându-se la a
susţine, în declaraţia dată în apel, că nu s-ar fi implicat nemijlocit în cesiunea părţilor sociale, un atare rol fiind asumat de
coinculpatul M..
Distinct de caracterul nereal al acestor susţineri, infirmate de martorul TTTTT., ele sunt, însă, şi irelevante sub aspectul
existenţei infracţiunii analizate. Esenţial, în acest ultim sens, este actul propriu-zis de cesiune încheiat la data de
12.07.2013 şi semnat de ambii inculpaţi în contextul factual descris, fiind, în schimb, lipsită de semnificaţie măsura în
care ambii inculpaţi s-au implicat sau nu, în mod nemijlocit, în identificarea unei cesionar sau în realizarea formalităţilor
necesare la Oficiul Registrului Comerţului.
Criticile aceluiaşi inculpat referitoare la lipsa unei expertize contabile, greşita determinare a prejudiciului sau netemeinica
reţinere în sarcina sa a infracţiunii de spălarea banilor au fost analizate în considerentele prezentei decizii, fiind
superfluă reluarea acestei analize.
Criticile inculpatului M. sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Contrar susţinerilor apelantului, implicarea sa în transmiterea părţilor sociale rezultă din materialitatea actelor îndeplinite,
după cum şi cunoaşterea caracterului fictiv al acestei cesiuni se desprinde din întreaga sa conduită anterioară,
concomitentă sau posterioară cesiunii.
Participarea inculpatului M. la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu sau evaziune fiscală, corelată cu hotărârea
proprie de a cesiona părţile sociale într-un moment în care devenise previzibilă demararea cercetărilor penale pentru
aceste activităţi, urmată de păstrarea dreptului de semnătură în bancă şi continuarea retragerilor de numerar şi ulterior
cesiunii, constituie elemente probatorii din care rezultă cu certitudine cunoaşterea caracterului fictiv al acestei operaţiuni.

Fictivitatea transmiterii părţilor sociale derivă nu din simpla efectuare sau nu a unor acte de comerţ în numele societăţii
ulterior acestei transmiteri, ci din păstrarea controlului de facto asupra persoanei juridice şi subsecvent cesiunii, prin
continuarea implicării în luarea unor decizii privitoare la activitatea, veniturile sau conturile societăţii, de către persoane
care nu mai aveau, legal, vreo calitate în cadrul persoanei juridice.
Împrejurarea că transmiterea părţilor sociale ale S.C N. S.R.L a intervenit anterior datei începerii urmăririi penale în
cauză pentru faptele de abuz în serviciu sau evaziune fiscală nu are ca efect nerealizarea conţinutului obiectiv al
infracţiunii, astfel cum a susţinut apelantul inculpat.
Ca cerinţă ataşată laturii obiective, scopul sustragerii de la urmărire penală există atunci când transmiterea părţilor
sociale se realizează de către autor ulterior săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu activitatea societăţii, fără a avea
relevanţă dacă, la data cesiunii, se începuse sau nu urmărirea penală pentru acea infracţiune. Jurisprudenţa instanţei
supreme în materie confirmă o atare interpretare a normei de incriminare (a se vedea decizia nr. 938/18.03.2013 a
Înaltei Curţi, secţia penală, disponibilă pe www.x.ro).
Sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală, reţinerea vinovăţiei inculpatului M. s-a bazat pe un ansamblu de
elemente probatorii pertinente, nicidecum exclusiv pe raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, astfel cum neîntemeiat a
susţinut apelantul.
Circumstanţele obiective în care a intervenit omisiunea de evidenţiere a veniturilor realizate sau evidenţierea unor
cheltuieli care nu aveau corespondent în operaţiuni reale, persistenţa acestui comportament pe o lungă perioadă de timp
şi însuşirea sumelor de bani obţinute de la R.A.J.D.P fără ca S.C. N. S.R.L să achite, în perioada infracţională, propriile
obligaţii fiscale, demonstrează neechivoc existenţa intenţiei inculpatului de a se sustrage de la plata sunelor datorate
bugetului de stat.
Înalta Curte a individualizat în precedent în ce a constat contribuţia concretă a inculpatului la comiterea evaziunii fiscale,
precum şi tipul de documente pe care s-a grefat concluzia înregistrării ilegale a unor cheltuieli fictive sau, după caz, a
absenţei înregistrării veniturilor în evidenţe contabile sau în alte documente legale, elementele factuale ce relevă
fictivitatea cheltuielilor (plăţi către parteneri care nu confirmă tranzacţiile sau părţi afiliate, cheltuieli cu zilierii, dividende),
precum şi particularităţile evidenţelor duble întocmite sub aspectul plăţilor către zilieri, astfel încât face trimitere la
considerentele pertinente, fără a le reitera.
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor K. şi M., astfel cum au fost descrise în prezentul capitol al deciziei, realizează
cerinţele de conţinut tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunilor de: evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c)
din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 şi transmitere fictivă
a părţilor sociale, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.
Raportându-se la limitele învestirii instanţei de apel, decurgând, cu precădere, din regula neagravării situaţiei inculpaţilor
în propria cale de atac, prevăzută de art. 418 C. proc. pen., Înalta Curte constată eronată calificarea actelor de evaziune
fiscală circumscrise prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 în două infracţiuni distincte, aflate în
concurs real. Reţine, sub acest aspect, că toate operaţiunile incriminate ca acte de evaziune fiscală au intervenit, într-o
proporţie covârşitoare, pe fondul relaţiei S.C N. S.R.L cu un unic partener contractual, respectiv R.A.J.D.P, şi s-au
obiectivat în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin acte conjugate de neînregistrare a veniturilor obţinute de la
regia autonomă, pe de o parte, şi evidenţiere, în anumite categorii de acte, a unor cheltuieli fictive, pe de altă parte.
Ambele tipuri de activităţi realizate au condus la denaturarea evidenţelor contabile şi au asigurat sustragerea inculpaţilor
de la plata impozitului pe profit şi TVA aferente veniturilor obţinute în aceeaşi perioadă de timp şi din aceeaşi sursă,
elemente în raport de care aceste activităţi se relevă ca variante ale comiterii unei infracţiuni unice de evaziune fiscală,
fără a dobândi individualitate factuală şi autonomie infracţională.
Înalta Curte a statuat, de altfel, în acest sens, în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, pronunţând
hotărârea prealabilă nr. 25/03.10.2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 936 din 28.11.2017), prin care a stabilit că
acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 care se referă la aceeaşi societate
comercială, reprezintă variante alternative de săvârşire a faptei, constituind o infracţiune unică de evaziune fiscală,
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
În raport de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că se impune, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen.,
schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor K. şi M. din infracţiunile concurente prevăzute de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea unică prevăzută
de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
Urmare a acestei recalificări, instanţa de apel reţine că prejudiciul cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală în această
variantă este de 1.710.918,82 euro, valoare superioară limitei de 500.000 de euro prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea
nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data epuizării infracţiunii), împrejurare ce ar fi atras incidenţa acestei forme
agravate, cu consecinţa majorării limitelor speciale de pedeapsă.
Instanţa de apel nu poate valorifica juridic, însă, o atare constatare, direct în cel de-al doilea grad de juridicţie, deoarece
ea ar antrena aplicarea unei pedepse mai aspre celor doi inculpaţi în propria cale de atac şi, implicit, o nesocotire a
exigenţelor regulii non reformatio in pejus.
Limitându-se, prin urmare, la a observa normele de incriminare incidente în speţă, subliniază, totodată, că aplicarea
corecţiilor necesare sub aspectul calificării juridice a faptei se limitează, practic, la înlăturarea tratamentului sancţionator
aplicabil concursului de infracţiuni sub acest aspect, fără a antrena o modificare propriu-zisă a elementelor de conţinut
constitutiv al infracţiunii, cu urmarea eventuală a reevaluării probatoriului sub acest aspect ori a cenzurării poziţiei
procesuale a inculpaţilor.
Din această perspectivă, consideră că recurgerea formală la remediul oferit de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. nu
echivalează, în substanţă, cu modificarea acuzaţiei aduse inculpaţilor, de vreme ce ea nu reclamă apărări distincte din
partea acestora şi nu antrenează o eventuală privare de posibilitatea lor de a se apăra.
Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 250/16.04.2019 a Curţii Constituţionale, s-a admis excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 377 alin. (4) teza I şi art. 386 alin. (1) C. proc. pen., constatându-se că ele sunt
constituţionale în măsura în care instanţa se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de
sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei, respectiv, printr-o încheiere anterioară
judecăţii în fond.
Decizia instanţei de contencios constituţional a fost publicată, însă, ulterior închiderii dezbaterilor în prezenta cauză, la
un moment la care procesul de faţă se afla în apel, în faza deliberărilor, fiind, aşadar, depăşită etapa în care era obiectiv
posibilă aplicarea sa corespunzătoare. O atare împrejurare, corelată cu particularităţile recalificării juridice a infracţiunii
de evaziune fiscală anterior menţionate, au legitimat schimbarea încadrării juridice în modalitatea reţinută.
În cazul infracţiunii de spălarea banilor, considerentele expuse în precedent conduc la incidenţa impedimentului la
exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi impun achitarea inculpaţilor K. şi M.
pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.,
respectiv art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.
VIII. Cu privire la tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor faţă de care s-au dispus soluţii de condamnare
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F., Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că toate infracţiunile reţinute în sarcina sa
prin prezenta decizie au fost comise (şi epuizate) sub imperiul legii vechi, anterioară intrării în vigoare a noului C. pen.
În acest context, apreciază, similar primei instanţe, că legea penală care asigură, în ansamblu, un tratament
sancţionator mai blând pentru inculpat este legea veche, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii.
Aceasta deoarece chiar dacă limitele speciale de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt uşor inferioare celor
reglementate de legea anterioară, existenţa unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului real şi tratamentul
sancţionator mai blând pe care legea veche îl prevedea pentru această formă de pluralitate, face ca legea în vigoare la
data săvârşirii infracţiunilor să permită, în ansamblu, un tratament sancţionator mai uşor, favorabil apelantului inculpat.
Reevaluând ansamblul particularităţilor cauzei prin raportare la toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 alin.
(1) C. pen. din 1969, Înalta Curte apreciază că se impune o reconsiderare a duratei pedepselor cu închisoare aplicate
inculpatului F., prin valorificarea efectivă a particularităţilor obiective ale cauzei sau a datelor personale ale inculpatului şi
în contextul necesar al intervalului de timp scurs de la data comiterii infracţiunilor şi până la data soluţionării definitive a
cauzei. Acest interval de timp, de aproximativ 7 ani, este suficient de îndelungat pentru a legitima concluzia unei
diminuări a impactului sau a urmărilor infracţiunilor comise asupra colectivităţii, dar şi pe cea existenţei unor şanse reale
de reeducare a inculpatului, chiar prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus.
Drept urmare, reevaluând ansamblul circumstanţelor reale ce constituie criterii de individualizare a pedepsei, astfel cum
în mod temeinic au fost reţinute prin hotărârea primei instanţe (fără a fi explicit contestate în apel), notând, în mod
particular forma continuată a faptelor săvârşite, intervalul de timp în care s-au realizat actele materiale, valoarea

prejudiciului infracţional rezultat din săvârşirea celor trei infracţiuni de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului, dar
şi faptul recuperării pagubei numai în cazul faptei de abuz în serviciu comise pe relaţia cu S.C R. S.R.L şi doar ca
urmare a demersurilor altor funcţionari publici, Înalta Curte apreciază că gradul concret de pericol social al infracţiunilor
comise este unul extrem de ridicat şi el trebuie să se reflecte în mod corespunzător în durata sancţiunilor penale
aplicate.
Circumstanţele de ordin personal ori conduita procesuală a inculpatului F. nu pun în lumină, prin ele însele,
conştientizarea deplină şi definitivă a consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise şi nici asumarea reală a
caracterului ilicit, reprobabil, a conduitei infracţionale adoptate în mod repetat, în exercitarea funcţiei publice. Aceasta cu
atât mai mult cu cât inculpatul a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea altor fapte de aceeaşi natură (concurente cu
cele comise în prezenta cauză şi care au făcut obiectul operaţiunii de contopire întemeiate pe dispoziţiile art. 36 alin. (1)
C. pen. din 1969), împrejurare ce evidenţiază o anumită perseverenţă infracţională în exercitarea funcţiei publice cu
încălcarea legii şi, implicit, o periculozitate a persoanei inculpatului ce exclude eventuala reţinere, în beneficiul său, a
unor circumstanţe atenuante.
Din perspectiva tuturor acestor considerente, dând eficienţă necesităţii de a asigura un just echilibru între imperativul
sancţionării faptelor penale grave, ce aduc prejudicii semnificative bugetelor comunităţilor locale, şi exigenţele de
echitate a procedurii, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse situate la nivelul mediului limitelor speciale
prevăzute de lege pentru infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un
folos necuvenit, expuse la pct. II şi III ale prezentei decizii, respectiv, a unei pedepse echivalente limitei minime legale
speciale, pentru fapta comisă în relaţia cu S.C R. S.R.L este de natură a asigura realizarea funcţiilor de prevenţie
generală şi specială ale pedepsei, asigurând o constrângere proporţională cu gravitatea faptelor şi persoana
inculpatului, dar şi iniţierea reeducării acestuia din urmă.
Prin urmare, raportat la limitele speciale de pedeapsă cuprinse între 3 şi 15 ani închisoare şi, respectiv, între 5 şi 15 ani
închisoare (pentru abuzul în formă calificată) va reduce durata pedepselor aplicate inculpatului de la 6 ani închisoare la
5 ani închisoare (fapta expusă la pct. II), de la 12 ani închisoare la 8 ani închisoare (fapta expusă la pct. III) şi de la 7 ani
închisoare la 5 ani închisoare (fapta expusă la pct. VI al deciziei).
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o legală aplicare a dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 alin. (1)
C. pen., contopind pedepsele stabilite în cauză cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a
Tribunalului Constanţa, singura hotărâre definitivă la data pronunţării sentinţei apelate şi susceptibilă a fi avută în vedere
de către instanţa de apel în operaţiunea de recontopire efectuată prin prezenta decizie.
Aşa cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. 70/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile
Unite (publicată în Monitorul Oficial nr. 539/17.07.2008), instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de
atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor
concurente, pentru care există o hotărâre definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.
Efectele acestei decizii de recurs în interesul legii se menţin şi subsecvent intrării în vigoare a noului C. pen., potrivit art.
4741 C. proc. pen., deoarece dispoziţia legală care a generat problema de drept astfel dezlegată subzistă şi în noua
reglementare.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va contopi cele trei pedepse stabilite în cauză numai cu pedeapsa aplicată prin
sentinţa penală definitivă sus-menţionată, fără a include în operaţiunea de contopire pedepsele stabilite prin hotărâri
rămase definitive ulterior şi care urmează a fi valorificate, eventual, în procedura distinctă a modificării de pedeapsă.
În considerarea numărului şi gravităţii infracţiunilor comise, apreciază că menţinerea sporului de pedeapsă este
necesară atât pentru o reflectare exactă în sancţiunea aplicată a pericolului social ridicat al pluralităţii de infracţiuni
comise, cât şi pentru atingerea scopului preventiv-educativ al sancţiunii penale principale. În considerarea împrejurărilor
detaliate în precedent, va reduce, însă, durata sporului de pedeapsă de la 3 ani la 2 ani, urmând ca inculpatul să
execute, în final, pedeapsa de 10 ani închisoare.
Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepselor complementare, Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că
aceste sancţiuni sunt fie obligatorii, fie necesare faţă de natura şi gravitatea faptelor comise, de circumstanţele în care
inculpatul a acţionat şi de persoana sa, astfel încât va menţine dispoziţia de aplicare a acestora.
În dezacord cu prima instanţă, apreciază însă că natura faptelor săvârşite, specificul funcţiei publice în exercitarea
căreia inculpatul a acţionat şi circumstanţele sale personale nu evidenţiază necesitatea completării represiunii specifice
pedepsei principale prin interzicerea interzicerii dreptului de a alege. Actele îndeplinite cu încălcarea legii, circumscrise

obiectului judecăţii, ori atribuţiile specifice funcţiei de preşedinte al consiliului judeţean în exercitarea cărora inculpatul a
acţionat nu au legătură cu organizarea procesului electoral ori cu exercitarea dreptului de vot.
Prin urmare, va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii interzicerea dreptului prevăzut de art. 64
lit. a) teza I C. pen. din 1969, menţinând interdicţia de exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c
(dreptul de a ocupa o funcţie de conducere gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau de interes
public) C. pen. din 1969.
Totodată, în considerarea împrejurărilor ce au justificat reducerea duratei pedepselor principale, va reduce şi durata
pedepsei complementare a interzicerii drepturilor astfel reconfigurată de la 10 ani la 5 ani, urmând a face aplicarea
corespunzătoare a dispoziţiilor art. 35 alin. (2), (3) C. pen. din 1969.
În ceea ce o priveşte pe inculpata C., Înalta Curte reţine că, şi în acest caz, legea penală care asigură, în ansamblu, o
situaţie mai blândă este legea veche, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii, având în vedere atât
tratamentul sancţionator mai favorabil pe care îl prevedea această lege în cazul concursului de infracţiuni, cât şi efectele
mult mai largi ale circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în beneficiul inculpatei, respectiv, cele prevăzute de art. 74
alin. (2) C. pen. din 1969.
Constată, de asemenea, că independent de nuanţele unora dintre considerentele primei instanţe (criticate de apelantă în
motivarea scrisă a căii sale de atac), demersurile active ale inculpatei C. - orientate spre remedierea deficienţelor
constatate la nivelul consiliului judeţean în privinţa procedurilor de organizare a activităţii Direcţiei Generale Economico-
Financiare, a inventarierii patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale sau a efectuării şi evidenţierii operaţiunilor de
încasări şi plăţi - au fost reţinute ca atare şi valorificate în mod efectiv de către prima instanţă, prin reţinerea în beneficiul
inculpatei a circumstanţelor atenuante judiciare sus-menţionate.
În considerarea acestei conduite pozitive, care a contribuit şi la repararea prejudiciului cauzat pe relaţia cu S.C R. S.R.L,
precum şi a datelor personale favorabile inculpatei, instanţa de fond a aplicat pedepse just individualizate, de câte 2 ani
închisoare, inferioare limitei minime speciale prevăzute de lege pentru infracţiunile de abuz în serviciu deduse judecăţii,
respectiv 3 ani şi 5 ani închisoare.
Valorificarea suplimentară a acestor circumstanţe personale favorabile printr-o eventuală reducere mai accentuată a
duratei pedepselor sau prin înlăturarea sporului de pedeapsă de 1 an închisoare, astfel cum s-a solicitat în apel, nu se
justifică, însă, în prezenta cauză, deoarece nu se poate face abstracţie de particularităţile obiective ale infracţiunilor
comise, forma continuată a acestora, intervalul de timp în care s-au realizat actele materiale ori de valoarea prejudiciului
infracţional produs prin celelelate două infracţiuni de abuz în serviciu şi rămas nerecuperat.
Aceste elemente cu caracter real evidenţiază în continuare un grad de pericol social ridicat al faptelor comise care, în
contextul numărului şi naturii acestora, trebuie să se reflecte adecvat în cuantumul final al pedepsei aplicate şi reclamă,
prin urmare, menţinerea sporului de pedeapsă.
Reevaluând, aşadar, toate particularităţile obiective ale cauzei şi circumstanţele personale ale inculpatei prin raportare la
intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptei, Înalta Curte concluzionează că, şi în contextul soluţiei de achitare a
inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pedeapsa de 3 ani închisoare - rezultată în
urma sporirii cu 1 an a celei mai grele pedepse aplicate - reflectă adecvat şi echilibrat toate criteriile de individualizare
prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. din 1969.
De asemenea, nu se identifică elemente care să justifice, în apelul inculpatei, reconsiderarea modalităţii de executare a
pedepsei - în forma prevăzută de art. 861 C. pen. din 1969, a duratei termenului de încercare sau a măsurilor de
supraveghere impuse, astfel încât se vor menţine toate aceste dispoziţii.
În mod asemănător, vor fi menţinute şi dispoziţiile de aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi de suspendare a executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare,
dispoziţii legal aplicate.
Considerente similare determină Înalta Curte să aprecieze just individualizată pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată
inculpatului I., în beneficiul căruia prima instanţă a reţinut circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin.
(2) C. pen. din 1969, valorificându-le atât prin aplicarea unei pedepse reduse sub minimul special legal, cât şi prin
alegerea unui regim de executare neprivativ de libertate, respectiv cel prevăzut de art. 861 C. pen. din 1969.
Posibilitatea de a da efect atenuant unei sfere mai largi de împrejurări factuale, reducerea mai accentuată a limitelor de

pedeapsă pe care o permit acestea şi, în fine, măsurile de supraveghere mai puţin restrictive ori efectele favorabile ale
suspendării sub supraveghere, astfel cum sunt reglementate toate aceste instituţii de C. pen. din 1969, imprimă acestei
din urmă legi un caracter mai favorabil şi justifică aplicarea ei în speţă, conform art. 5 C. pen.
Apelantul inculpat s-a prezentat personal sporadic la judecata în apel şi nu a înţeles să formuleze, prin apărătorul din
oficiu desemnat, critici punctuale cu privire la individualizarea pedepsei. Reevaluând din oficiu durata sancţiunii penale
principale şi modalitatea de executare, instanţa de apel consideră că ele reflectă în mod adecvat toate criteriile de
individualizare prevăzute de lege şi nu se impune eventuala lor reconsiderare.
În schimb, ca efect al achitării inculpatului I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi
reţinerii, în sarcina sa, doar a infracţiunii de abuz în serviciu, va înlătura sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa
penală, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare va fi suspendată sub
supraveghere pe durata unui termen de încercare redus în mod corespunzător, de la 6 ani la 5 ani.
Vor fi menţinute toate celelalte dispoziţii referitoare la măsurile de supraveghere impuse pe durata termenului de
încercare ori la aplicarea şi suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a
şi b C. pen. din 1969.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul J., în sarcina căruia s-a reţinut, în apel, comiterea unei singure infracţiuni de
complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că legea penală mai favorabilă este legea veche, în vigoare la data
săvârşirii faptei.
Aceasta deoarece, în pofida minimului special al pedepsei mai redus, prevăzut de legea nouă (4 ani închisoare, faţă de
5 ani închisoare), sfera mai largă a împrejurărilor ce pot fi valorificate ca circumstanţe atenuante judiciare potrivit legii
vechi (cele referitoare la conduita anterioară faptei nemaifiind prevăzute de legea nouă) şi efectele lor atenuante de
pedeapsă mult mai pronunţate decât cele prevăzute de C. pen. în vigoare, fac ca legea penală veche să asigure, în
concret, o situaţie mai blândă pentru inculpat.
În acest sens, instanţa de apel apreciază că circumstanţele personale favorabile inculpatului J., cu precădere conduita
bună a acestuia premergător comiterii infracţiunii deduse judecăţii, concretizată atât în lipsa antecedentelor penale, cât
şi în apartenenţa sa la un mediu social şi familial stabil, se impune a fi valorificată ca circumstanţă atenuantă, potrivit art.
74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, deoarece ea relevă o periculozitate mai scăzută a persoanei inculpatului, ce trebuie
să se reflecte în pedeapsa aplicată acestuia.
Ansamblul particularităţilor obiective ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere a faptei de abuz în
serviciu, caracterul repetat al actelor materiale comise în executarea unei varietăţi de programe iniţiate de Consiliul
Judeţean Constanţa, perioada îndelungată de timp în care au fost săvârşite, valoarea extrem de ridicată a prejudiciului
infracţional, ce nu a fost recuperat nici măcar în parte, constituie, însă, elemente care pun în lumină un grad însemnat
de pericol social concret al infracţiunii comise, ce trebuie să se reflecte în mod echilibrat în durata sancţiunii penale
aplicate.
Din această perspectivă, reţinând incidenţa art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi observând şi exigenţele art. 80 C.
pen. din 1969, care consacră caracterul facultativ al coborârii pedepsei sub minimul special legal în caz de concurs între
circumstanţe agravante şi atenuante, instanţa de apel apreciază că, şi în contextul incidenţei unor cauze sau
circumstanţe de agravare - art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 - se justifică reducerea pedepsei sub minimul
special de 5 ani închisoare, prin stabilirea unei pedepse de 3 ani închisoare.
Atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei reclamă, însă, executarea sancţiunii astfel reduse în regim de
detenţie, deoarece, în contextul rolului esenţial asumat de inculpatul J. în mecanismul infracţional şi al poziţiei din care el
a acţionat (director al unei regii autonome înfiinţate pentru a satisface nevoi de interes judeţean), persoana sau conduita
procesuală a inculpatului nu pun în lumină asumarea reală a caracterului ilicit al conduitei infracţionale adoptate în mod
repetat, în exercitarea funcţiei publice şi nu formează convingerea instanţei că pronunţarea condamnării ar constitui un
avertisment suficient pentru inculpat, astfel încât să se reţină îndeplinită condiţia prevăzută de art. 861 alin. (1) lit. c) C.
pen. din 1969.
În schimb, ca efect al achitării inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi al
reţinerii, în sarcina sa, doar a infracţiunii de abuz în serviciu, va înlătura sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentinţa
penală, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

aceste sancţiuni sunt necesare faţă de natura şi gravitatea faptei comise, de circumstanţele în care inculpatul a acţionat
şi de persoana sa, astfel încât va menţine dispoziţia de aplicare a acestora.
În dezacord cu prima instanţă, apreciază, însă, că natura faptelor săvârşite, specificul funcţiei publice în exercitarea
căreia inculpatul a acţionat şi circumstanţele sale personale nu evidenţiază necesitatea completării represiunii specifice
pedepsei principale prin interzicerea dreptului de a alege. Asemănător situaţiei coinculpatului F., actele îndeplinite cu
încălcarea legii, circumscrise obiectului judecăţii şi reţinute în sarcina inculpatului J., nu au legătură cu organizarea
procesului electoral ori cu exercitarea dreptului de vot.
Prin urmare, va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii interzicerea dreptului prevăzut de art. 64
lit. a) teza I C. pen. din 1969, menţinând interdicţia de exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c
(dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau de interes
public) C. pen. din 1969.
Totodată, în considerarea împrejurărilor care au justificat reducerea duratei pedepselor principale, va reduce şi durata
pedepsei complementare a interzicerii drepturilor astfel reconfigurată de la 5 ani la 4 ani, urmând a face aplicarea
corespunzătoare a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969.
În cazul inculpatului E., Înalta Curte apreciază just individualizată pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru
săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, notând că prima instanţă a reţinut în beneficiul apelantului
circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, pe care le-a valorificat atât prin
aplicarea unei pedepse reduse sub minimul special legal, chiar în condiţiile incidenţei art. 80 C. pen. din 1969, cât şi prin
alegerea unui regim de executare neprivativ de libertate, respectiv cel prevăzut de art. 861 C. pen. din 1969.
Posibilitatea de a da efect atenuant unei sfere mai largi de împrejurări factuale, reducerea mai accentuată a limitelor de
pedeapsă pe care o permit acestea şi, în fine, măsurile de supraveghere mai puţin restrictive ori efectele favorabile ale
suspendării sub supraveghere, astfel cum sunt reglementate toate aceste instituţii de C. pen. din 1969, imprimă acestei
din urmă legi un caracter mai favorabil şi justifică aplicarea ei în speţă, conform art. 5 C. pen.
Deşi apelantul nu a înţeles să formuleze critici punctuale cu privire la individualizarea pedepsei, reevaluând din oficiu
durata sancţiunii penale principale aplicate şi modalitatea de executare, instanţa de apel consideră că ele reflectă în
mod adecvat toate criteriile de individualizare prevăzute de lege şi nu se impune eventuala lor reconsiderare.
În schimb, ca efect al achitării inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi
reţinerii, în sarcina sa, doar a infracţiunii de abuz în serviciu, va înlătura sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa
penală, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare va fi suspendată sub
supraveghere pe durata unui termen de încercare redus în mod corespunzător, de la 5 ani la 4 ani.
Vor fi menţinute toate celelalte dispoziţii referitoare la măsurile de supraveghere impuse pe durata termenului de
încercare ori la aplicarea şi suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a
şi b C. pen. din 1969.
În cazul inculpatei persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa, în sarcina căreia s-a reţinut, în apel, comiterea unei singure
infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul
un folos necuvenit, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că legea penală mai favorabilă este legea veche, în vigoare
la data săvârşirii faptei.
Aceasta deoarece, potrivit art. 711 alin. (3) C. pen. din 1969, limitele speciale de pedeapsă aplicabile persoanei juridice
în speţă erau cuprinse între minimul de 10.000 RON şi maximul de 900.000 RON; art. 137 alin. (4) lit. d) C. pen.
prevede, pentru infracţiunea dedusă judecăţii, limite speciale ale zilelor amendă cuprinse între 240 zile şi 420 de zile-
amendă, ceea ce, raportat la suma de 1000 de RON/zi-amendă reţinută de primă instanţă, imprimă legii noi un caracter
evident mai aspru.
Reevaluând ansamblul particularităţilor obiective ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere a faptei de
abuz în serviciu, caracterul repetat al actelor materiale săvârşite în executarea unei varietăţi de programe iniţiate de
Consiliul Judeţean Constanţa, perioada îndelungată de timp în care au fost comise acestea, valoarea extrem de ridicată
a prejudiciului infracţional, ce nu a fost recuperat nici măcar în parte, instanţa de apel apreciză că aplicarea unei
pedepse în cuantum de 200.000 de RON amendă penală reflectă echilibrat criteriile generale de individualizare şi este
aptă să permită atingerea scopului preventiv-educativ al sancţiunii.

În schimb, ca efect al achitării inculpatei persoană juridică pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C.
pen. şi al reţinerii, în sarcina sa, doar a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, va înlătura sporul de 50 de zile-
amendă aplicat prin sentinţa penală, dispunând ca inculpata să execute pedeapsa unică a amenzii penale, în cuantumul
anterior menţionat.
Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepsei complementare aplicate, Înalta Curte constată, similar primei
instanţe, că această sancţiune este necesară faţă de natura şi gravitatea faptei, precum şi de împrejurările în care a fost
comisă. Notând că pedeapsa complementară a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare era prevăzută şi de
dispoziţiile art. 531 alin. (2) lit. e) şi art. 71 7 C. pen. din 1969, va menţine dispoziţia de aplicare a acestei sancţiuni, în
conţinutul stabilit prin sentinţa apelată.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii K. şi M., Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că infracţiunile reţinute în sarcina
apelanţilor sunt săvârşite, în parte, anterior datei de 01.02.2014 (data intrării în vigoare a noului C. pen.) şi, în parte,
ulterior acestei date. Din această ultimă categorie menţionată fac parte numai infracţiunile de evaziune fiscală reţinute în
sarcina ambilor apelanţi inculpaţi (infracţiuni în cazul cărora legea aplicabilă este legea nouă), iar din cea dintâi categorie
fac parte infracţiunile de abuz în serviciu şi transmitere fictivă a părţilor sociale, pentru care se impune, în prealabil,
identificarea şi aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen.
În acest context, reevaluând succesiunea de legi penale aplicabile infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă
funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Înalta Curte constată că legea veche, în vigoare la
data săvârşirii faptei, asigură în cazul concret o pedeapsă mai uşoară. Aceasta deoarece, în pofida minimului special
legal mai redus, prevăzut de legea nouă (4 ani închisoare, faţă de 5 ani închisoare), sfera mai largă a împrejurărilor ce
pot fi valorificate ca circumstanţe atenuante judiciare potrivit legii vechi (cele referitoare la conduita anterioară faptei
nemaifiind prevăzute de legea nouă) şi efectele lor atenuante de pedeapsă mult mai pronunţate decât cele prevăzute de
C. pen. în vigoare, fac ca legea penală veche să asigure în concret, o situaţie mai blândă pentru inculpaţi.
În acest sens, constată, ca şi în cazul inculpatului J., că circumstanţele personale favorabile inculpaţilor L. şi M., cu
precădere conduita bună a ambilor inculpaţi premergător comiterii infracţiunii deduse judecăţii, concretizată atât în lipsa
antecedentelor penale, cât şi în apartenenţa lor la un mediu social şi familial stabil, se impune a fi valorificată potrivit art.
74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, ca circumstanţă atenuantă judiciară, deoarece ea relevă o periculozitate mai scăzută
a persoanei celor doi inculpaţi, ce trebuie să se reflecte în pedeapsa aplicată acestora.
Particularităţile reale ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere a complicităţii la abuz în serviciu,
caracterul repetat al actelor materiale săvârşite în scopul evident al obţinerii unor foloase materiale consistente şi
necuvenite, rolul important (chiar dacă nu singular) ce a revenit inculpaţilor L. şi M. în mecanismul infracţional, valoarea
extrem de ridicată a prejudiciului infracţional, ce nu a fost recuperat nici măcar în parte, constituie elemente obiective, ce
relevă un grad ridicat de pericol social concret al infracţiunii comise.
Prin urmare, reţinând incidenţa art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi observând şi exigenţele art. 80 C. pen. din 1969,
care consacră caracterul facultativ al coborârii pedepsei sub minimul special legal în caz de concurs între circumstanţe
agravante şi atenuante, instanţa de apel apreciază că, şi în contextul incidenţei unor cauze sau circumstanţe de
agravare - art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 - se justifică reducerea pedepsei aplicate inculpaţilor L. şi M.
sub minimul special de 5 ani închisoare, prin stabilirea unei pedepse de câte 3 ani închisoare.
În privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, săvârşite şi ea anterior datei de 01.02.2014,
constată însă că legea nouă este cea care asigură în concret o pedeapsă mai uşoară. Aceasta deoarece limitele
speciale de pedeapsă prevăzute de legea în vigoare (de la un an la 5 ani închisoare) sunt semnificativ mai reduse decât
cele prevăzute de legea veche (respectiv, de la 2 la 8 ani închisoare).
Această diferenţă semnificativă între minimul şi maximul special prevăzute în legile succesive face ca, şi în ipoteza
reţinerii incidenţei art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în privinţa acestei infracţiuni, legea veche să nu conducă la
aplicarea unei pedepse mai reduse decât cea de 1 an închisoare stabilită în speţă, de vreme ce circumstanţele
atenuante menţionate nu ar justifica eo ipso o reducere atât de accentuată a pedepsei sub minimul special de 2 ani
închisoare.
Pentru aceste motive, făcând aplicarea art. 5 C. pen., instanţa de apel va menţine pedeapsa de 1 an închisoare aplicată
pentru infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce priveşte cele două infracţiuni prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, ambele săvârşite sub imperiul noii

legi, constată că împrejurările cu caracter personal, valorificate ca circumstanţe atenuante potrivit legii vechi, nu mai
sunt, în prezent, prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., textul limitând sfera circumstanţelor atenuante analizate la
eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, respectiv, la împrejurările
legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea acesteia sau periculozitatea infractorului.
Or, în speţă, nu este incidentă vreuna din aceste împrejurări cu caracter atenuant, de vreme ce, pe de o parte,
prejudiciul cauzat bugetului de stat nu a fost recuperat, iar pe de altă parte, în configuraţia factuală a mecanismului
evazionist în care au fost implicaţi cei doi foşti administratori ai S.C N. S.R.L, nu se identifică împrejurări legate de
faptele comise, care să diminueze gravitatea acestora sau periculozitatea incupaţilor şi să legitimeze, pe cale de
consecinţă, eventuala reducere a pedepsei sub limita minimă specială.
Prin urmare, reevaluând ansamblul criteriilor de individualizare în interiorul limitelor speciale de pedeapsă impuse de
exigenţele regulii non reformatio in pejus, instanţa de apel apreciază că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare,
ambilor inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, precum şi
menţinerea pedepsei similare aplicate prin sentinţa penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. e) din acelaşi act
normativ, este de natură a permite atingerea funcţiilor speciale şi a scopului preventiv-educativ al pedepsei.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, atunci când unele dintre infracţiunile concurente au fost comise sub legea veche,
iar altele sub legea nouă, tratamentul sancţionator aplicabil întregii pluralităţi de infracţiuni este cel prevăzut de legea
nouă, în acest sens statuând şi Înalta Curte, pe calea mecanismului hotărârii prealabile, respectiv prin decizia nr.
7/02.03.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 251 din 5 aprilie 2016.
Drept urmare, făcând aplicarea art. 38 - 39 lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, Înalta Curte va contopi cele
două pedepse de câte 3 ani închisoare stabilite prin prezenta decizie cu pedepsele de 3 ani şi 1 an închisoare stabilite
prin sentinţa penală, aplicând fiecăruia dintre inculpaţii L. şi M. pedeapsa cea mai grea, sporită cu 1/3 din restul
pedepselor aplicate, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpaţii să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi
4 luni închisoare.
aceste sancţiuni sunt fie obligatorii, fie necesare faţă de natura şi gravitatea faptelor comise, de circumstanţele în care
inculpaţii au acţionat şi de persoana acestora, astfel încât va menţine dispoziţia de aplicare a acestora.
În dezacord cu prima instanţă, apreciază, însă, că natura faptelor săvârşite, specificul funcţiei publice în exercitarea
căreia inculpaţii au acţionat şi circumstanţele lor personale nu evidenţiază necesitatea completării represiunii specifice
pedepsei principale prin interzicerea dreptului de a alege şi, respectiv, a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în
cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 lit. d), k) C. pen.
Actele comise de cei doi foşti administratori ai S.C N. S.R.L, de sprijinire a activităţii de abuz în serviciu sau de
transmitere fictivă a părţilor sociale, circumscrise obiectului judecăţii, nu au legătură cu organizarea procesului electoral,
cu exercitarea dreptului de vot ori, după caz, cu activitatea unei persoane juridice de drept public, apelanţii acţionând în
calitate de persoane private, asociaţi în cadrul unei societăţi comerciale, în scopul obţinerii de profit.
Prin urmare, va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii interzicerea drepturilor prevăzute de art.
66 lit. d), k) C. pen., menţinând interdicţia de exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul
de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen. din 1969,
respectiv de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.
Totodată, în considerarea împrejurărilor ce au justificat reducerea duratei pedepselor principale, va stabili şi, respectiv,
va reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor astfel reconfigurată de la 5 ani la 4 ani, urmând a
face aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen.
În cazul inculpatei persoană juridică S.C N. S.R.L - subiect procesual care nu a declarat apel - constată că extinderea
efectelor apelului coinculpaţilor şi în privinţa sa a condus la reţinerea, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, a comiterii
unei singure infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau
pentru altul un folos necuvenit.
Prin urmare, ca efect al achitării inculpatei persoană juridică pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1)
C. pen., singura faptă reţinută în sarcina sa este cea de complicitate la abuz în serviciu, context în care se impune
înlăturarea sporului de 50 de zile-amendă aplicat prin sentinţa penală.
O atare soluţie de achitare produce efecte juridice şi în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu, de vreme ce prin

înlăturarea pluralităţii sub forma concursului de infracţiuni, pedeapsa prevăzută de lege pentru constituirea de grup
organizat nu mai constituie un criteriu pentru identificarea legii penale mai favorabile, aplicarea art. 5 C. pen. urmând a
se realiza numai în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru unica infracţiune reţinută în sarcina
inculpatei.
Sub acest aspect, făcând trimitere la considerentele expuse în analiza situaţiei juridice a R.A.J.D.P, constată că legea
penală mai favorabilă este legea veche, în vigoare la data săvârşirii faptei, deoarece limitele speciale de pedeapsă
aplicabile persoanei juridice erau mai blânde decât cele prevăzute de C. pen. în vigoare.
Prin urmare, reevaluând ansamblul particularităţilor obiective ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere
a faptei de complicitate la abuz în serviciu, caracterul repetat al actelor materiale comise, perioada îndelungată de timp
în care s-au desfăşurat activităţile ilicite şi valoarea extrem de ridicată a prejudiciului infracţional, instanţa de apel
apreciază că aplicarea unei pedepse în cuantum de 100.000 de RON amendă penală reflectă echilibrat criteriile
generale de individualizare şi este aptă să permită atingerea scopului preventiv-educativ al sancţiunii.
Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepsei complementare aplicate, Înalta Curte constată, similar primei
instanţe, că această sancţiune este necesară faţă de natura şi gravitatea faptei, precum şi de împrejurările în care a fost
comisă, menţinând pedeapsa completară a dizolvării, prevăzută de dispoziţiile art. 531 alin. (2) lit. a) şi art. 71 2 C. pen.
din 1969.
În cazul inculpaţilor A. şi B., Înalta Curte apreciază just individualizate pedepsele de 3 ani închisoare aplicate fiecăruia
dintre aceştia, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Ansamblul particularităţilor obiective ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere a faptei de către cei doi
apelanţi, mijloacele la care aceştia au recurs pentru scoaterea ilicită din domeniul public al statului a unui bun inalienabil
şi valoarea ridicată a prejudiciului infracţional astfel cauzat evidenţiază un grad de pericol social ridicat al infracţiunii
comise, ce trebuie să se reflecte în mod echilibrat în durata sancţiunii penale aplicate.
Contrar susţinerilor apelantului inculpat A., situaţia factuală a Portului Izvoarele nu reprezintă o împrejurare circumscrisă
prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante judiciare, instanţa de apel evidenţiind,
prin prezenta decizie, argumentele pentru care imobilul nu putea fi considerat un bun abandonat. Acest unic element nu
poate fi considerat, prin urmare, ca fiind de natură a circumstanţia gravitatea faptei comise într-o asemenea măsură
încât să justifice o eventuală reducere a pedepsei.
Notând că prima instanţă a identificat în mod corect legea penală nouă ca fiind legea mai favorabilă - având în vedere că
limitele speciale de pedeapsă sunt mult mai reduse decât cele prevăzute de legea penală în vigoare la data săvârşirii
faptei -, constată că pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate sunt sensibil apropiate de limita minimă specială,
circumstanţele personale ale inculpaţilor nejustificând reducerea lor până la nivelul limitei minime speciale legale.
Deşi formal justă, observaţia apelanţilor referitoare la identificarea eronată, de către prima instanţă, a limitei de 3 ani
închisoare ca fiind echivalentă minimului special legal, nu justifică eo ipso modificarea hotărârii sub acest aspect, de
vreme ce pedepsele au fost legal stabilite şi aplicate, iar determinarea lor la nivelul a 3 ani închisoare rezultă, în mod
concordant, atât din minuta cât şi din dispozitivul sentinţei apelate; considerentele izolate ale primei instanţei sub
aspectul cuantumului minimului legal al pedepsei, regăsite în motivarea sentinţei, se relevă ca fiind rezultatul unei simple
erori de apreciere sau de calcul, ce nu afectează însă, în substanţă, legalitatea dispoziţiei de aplicare a sancţiunii penale
principale în cuantumul precizat.
În schimb, circumstanţele personale favorabile inculpatului A., evaluate în contextul conduitei sale procesuale corecte
manifestate pe parcursul procesului, dar şi al duratei îndelungate de timp scurse de la data săvârşirii faptei şi până la
rămânerea definitivă a deciziei, impun reconsiderarea modalităţii de executare a pedepsei, critica inculpatului fiind
fondată sub acest aspect.
Apelantul inculpat A. a avut o conduită pozitivă anterior comiterii faptei, concretizată atât în lipsa antecedentelor penale,
cât şi în apartenenţa sa la un mediu social şi familial stabil, manifestându-se ca o persoană preocupată de obţinerea
unor mijloace licite de trai şi fiind tatăl a patru copii, din care doi minori. Aceste circumstanţe favorabile, coroborate cu
întreaga sa conduită procesuală (caracterizată de prezentarea constantă în faţa organelor judiciare pe o perioadă
suficientă de lungă de timp pentru a permite conştientizarea gravităţii faptei comise) conduc la concluzia că inculpatul A.
are posibilităţi concrete de reintegrare socială şi în cazul lăsării sale în libertate, şi chiar fără executarea pedepsei el nu
va mai săvârşi alte infracţiuni.

Prin urmare, în baza art. 91 C. pen. va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare
aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., impunând
inculpatului, pe durata acestui termen, măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. d)
şi alin. (3) C. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată întemeiată critica celor doi apelanţi referitoare la greşita determinare a conţinutului
pedepsei complementare aplicate. Natura faptelor săvârşite, specificul funcţiei publice în exercitarea căreia inculpaţii A.
şi B. au acţionat şi circumstanţele lor personale nu evidenţiază necesitatea completării represiunii specifice pedepsei
principale prin interzicerea dreptului de a alege şi, respectiv, a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare,
administrare în cadrul unei entităţi economice private, prevăzute de art. 66 lit. d), g) C. pen.
Actele de abuz în serviciu comise de cei doi apelanţi inculpaţi nu au legătură cu organizarea procesului electoral sau cu
exercitarea dreptului de vot şi, cu atât mai puţin, nu au fost săvârşite prin folosirea unei funcţii în cadrul unei entităţi
private, de vreme ce, de esenţa infracţiunii deduse judecăţii este tocmai săvârşirea sa în exercitarea unei funcţii publice.
Prin urmare, va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii interzicerea drepturilor prevăzute de art.
66 lit. d), g) (numai cu privire la funcţii în entităţi private) C. pen., menţinând interdicţia de exercitare a drepturilor
prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (funcţii în entităţi de interes public) şi k C. pen.
Totodată, în considerarea împrejurărilor ce au justificat stabilirea pedepselor principale la nivelul menţionat, va reduce
durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor astfel reconfigurată de la 5 ani la 4 ani.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Q., contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că legea
penală mai favorabilă este legea veche, în vigoare la data săvârşirii faptei. Aceasta deoarece, în pofida minimului
special al pedepsei mai redus, prevăzut de legea nouă (4 ani închisoare, faţă de 5 ani închisoare), sfera mai largă a
împrejurărilor ce pot fi valorificate ca circumstanţe atenuante judiciare potrivit legii vechi (cele referitoare la conduita
anterioară faptei nemaifiind prevăzute de legea nouă) şi efectele lor atenuante de pedeapsă mult mai pronunţate decât
cele prevăzute C. pen. în vigoare, fac ca legea penală veche să asigure în concret, o situaţie mai blândă pentru inculpat.
Ansamblul particularităţilor obiective ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere a faptei de complicitate
la abuz în serviciu, valoarea extrem de ridicată a prejudiciului infracţional, ce a fost recuperat subsecvent verificărilor
efectuate de reprezentanţii Curţii de Conturi, împrejurarea că inculpatul şi societatea pe care o administra au urmărit şi
obţinut foloase necuvenite consistente, într-o perioadă de timp în care întreaga societate resimţea, acut, efectele unei
crize economice majore, constituie elemente care pun un lumină un grad însemnat de pericol social concret al
infracţiunii comise, ce trebuie să se reflecte în mod echilibrat în durata sancţiunii penale aplicate.
În schimb, instanţa de apel apreciază că circumstanţele personale favorabile inculpatului Q., respectiv, conduita bună a
acestuia premergător comiterii infracţiunii deduse judecăţii, concretizată atât în lipsa antecedentelor penale în pofida
vârstei, dar şi apartenenţa sa la un mediu social şi familial stabil, se impun a fi valorificate ca circumstanţe atenuante,
potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, deoarece ele relevă o periculozitate mai scăzută a persoanei inculpatului,
ce trebuie să se reflecte în pedeapsa aplicată acestuia.
Din această perspectivă, reţinând incidenţa art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi observând şi exigenţele art. 80 C.
pen. din 1969, care consacră caracterul facultativ al coborârii pedepsei sub minimul special legal în caz de concurs între
circumstanţe agravante şi atenuante, instanţa de apel apreciză că, şi în contextul incidenţei unor cauze sau circumstanţe
de agravare - art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 - se justifică reducerea pedepsei sub minimul special de 5
ani închisoare, prin stabilirea unei pedepse de 3 ani închisoare.
Toodată, circumstanţele personale favorabile inculpatului Q., evaluate în contextul conduitei sale procesuale corecte
manifestate pe parcursul procesului, dar şi al duratei îndelungate de timp scurse de la data săvârşirii faptei şi până la
rămânerea definitivă a deciziei, impun reconsiderarea modalităţii de executare a pedepsei, critica inculpatului fiind
fondată sub acest aspect.
Apelantul inculpat Q. a avut o conduită pozitivă anterior comiterii faptei, concretizată atât în lipsa antecedentelor penale,
cât şi în apartenenţa sa la un mediu social şi familial stabil, manifestându-se ca o persoană preocupată de obţinerea
unor mijloace licite de trai. Aceste circumstanţe favorabile, coroborate cu întreaga sa conduită procesuală (caracterizată
de prezentarea constantă în faţa organelor judiciare pe o perioadă suficientă de lungă de timp pentru a permite
conştientizarea gravităţii faptei comise) conduc la concluzia că inculpatul are posibilităţi concrete de reintegrare socială
şi în cazul lăsării sale în libertate, şi chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Prin urmare, în baza art. 861 C. pen. din 1969 va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani
închisoare aplicată inculpatului Q., pe durata unui termen de încercare de 6 ani, impunând inculpatului, pe durata
acestui termen, măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.
Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepselor complementare, Înalta Curte apreciază că natura faptei săvârşite,
specificul funcţiei în exercitarea căreia inculpatul a acţionat şi circumstanţele sale personale nu evidenţiază necesitatea
completării represiunii specifice pedepsei principale prin interzicerea dreptului de a alege, a dreptului de a ocupa o
funcţie de conducere, gestionare, administrare în cadrul unei entităţi de interes public sau o funcţie de conducere în
cadrul unei persoane juridice de interes public. Actele comise de apelantul Q. şi circumscrise obiectului judecăţii nu au
legătură cu organizarea procesului electoral, cu exercitarea dreptului de vot ori, după caz, cu activitatea unei persoane
juridice de drept public, apelantul acţionând în calitate de persoană privată, administrator al unei societăţi comerciale, în
scopul obţinerii de profit.
Prin urmare, în baza prevederilor legii vechi, identificată ca fiind mai favorabilă, va aplica pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere,
gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani.
În ceea ce o priveşte pe inculpata persoană juridică S.C R. S.R.L, Înalta Curte constată temeinicia criticii acesteia
referitoare la identificarea eronată, de către prima instanţă, a legii penale noi ca fiind legea penală mai favorabilă. În
acest sens, reţine că legea penală mai favorabilă este legea veche, în vigoare la data săvârşirii faptei, deoarece, potrivit
art. 711 alin. (3) C. pen. din 1969, limitele speciale de pedeapsă aplicabile persoanei juridice în speţă erau cuprinse între
minimul de 10.000 RON şi maximul de 900.000 RON; art. 137 alin. (4) lit. d) C. pen. prevede, pentru infracţiunea dedusă
judecăţii, limite speciale ale zilelor amendă cuprinse între 240 zile şi 420 de zile-amendă, ceea ce, raportat la suma de
2000 de RON/zi-amendă reţinută de primă instanţă, imprimă legii noi un caracter evident mai aspru.
Reevaluând ansamblul particularităţilor obiective ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere a faptei de
complicitate la abuz în serviciu, valoarea extrem de ridicată a prejudiciului infracţional, ce a fost recuperat subsecvent
verificărilor efectuate de reprezentanţii Curţii de Conturi, împrejurarea că inculpata a urmărit şi obţinut foloase
necuvenite consistente, într-o perioadă de timp în care întreaga societate resimţea acut efectele unei crize economice
majore, constituie elemente care pun în lumină un grad însemnat de pericol social concret al infracţiunii comise, ce
trebuie să se reflecte în mod echilibrat în durata sancţiunii penale aplicate. În acest sens, apreciză că aplicarea unei
pedepse în cuantum de 400.000 de RON amendă penală reflectă temeinic criteriile generale de individualizare şi este
aptă să permită atingerea scopului preventiv-educativ al sancţiunii.
Contrar susţinerilor apelantei, împrejurările în care au fost întocmite actele juridice ce au condus la prejudicierea unităţii
administrativ-teritoriale şi rolul semnificativ ce a revenit inculpaţilor funcţionari publici în perfectarea contractului nu
evidenţiază o atitudine "pasivă" în stabilirea condiţiilor de contractare şi, ulterior, în modificarea acestora. Înlata Curte a
analizat în prezenta decizie circumstanţele în care au fost încheiate actul adiţional şi încheierea de rectificare, rezultând
că iniţiativa perfectării acestora a aparţinut reprezentanţilor societăţii comerciale, care a fost şi principalul beneficiar al
respectivelor modificări. Rezultă, de asemenea, că transferul dreptului de proprietate asupra apartamentelor în anul
2014 a intervenit urmare a negocierilor purtate pe fondul măsurilor luate de reprezentanţii Consiliului Judeţean
Constanţa în urma controlului Curţii de Conturi, iar nu a atitudinii active a persoanei juridice.
Din această perspectivă, nu se justifică reţinerea acestor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare, conform art.
74 alin. (2) C. pen. din 1969, critica apelantei inculpate sub acest aspect fiind nefondată.
Din oficiu, reevaluând conţinutul pedepsei complementare aplicate, Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că
această sancţiune este necesară faţă de natura şi gravitatea faptei, precum şi de împrejurările în care a fost comisă.
Notând că pedeapsa complementară a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare era prevăzută şi de dispoziţiile art.
531 alin. (2) lit. e) şi art. 71 7 C. pen. din 1969, va menţine dispoziţia de aplicare a acestei sancţiuni, în conţinutul stabilit
prin sentinţa apelată.
Inculpaţii D., S. şi T. nu au formulat critici sub aspectul modalităţii de invididualizare a duratei pedepsei aplicate sau a
formei de executare.
Reevaluând, din oficiu, tratamentul sancţionator aplicat acestor trei inculpaţi, Înalta Curte nu identifică aspecte de
nelegalitate sau netemeinicie cu privire la pedeapsa principală de 2 ani închisoare stabilită în cazul fiecăruia, modul de
aplicare a prevederilor art. 81-83 C. pen. din 1969 sau a dispoziţiilor referitoare la suspendarea executării pedepselor
accesorii pe durata termenului de încercare, asfel încât apreciază legală şi temeinică hotărârea apelată sub acest

aspect.
Critica subsidiară a inculpatului T., referitoare la posibilitatea valorificării dispoziţiilor art. 181 C. pen. din 1969, este
neîntemeiată.
Evaluarea criteriilor prevăzute de alin. (2) al acestui text de lege, respectiv, a modului şi mijloacelor de comitere a faptei
de complicitate la abuz în serviciu reţinută în sarcina apelantului, a împrejurărilor în care inculpatul şi-a adus contribuţia
la prejudicierea autorităţii administrative prin exercitarea funcţiei cu încălcarea legii, a scopului urmărit şi a valorii
prejudiciului cauzat, astfel cum au fost reţinute toate aceste împrejurări factuale prin prezenta decizie, legitimează
concluzia că atingerea astfel adusă valorilor sociale ocrotite de lege este una însemnată, nicidecum minimă, fapta
nefiind lipsită în mod vădit de importanţă, pentru a justifica concluzia lipsei de pericol social specific unei infracţiuni.
IX. Cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale şi măsurile asigurătorii dispuse în cauză
Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a admis acţiunea civilă formulată de
Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus restituirea în natură a bunului Port Izvoarele, desfiinţând contractul de vânzare-
cumpărare nr. x/17.07.2009 şi cele două hotărâri ale Consiliului Local Lipniţa prin care bunul a fost introdus, în mod
nelegal, în domeniul privat al unităţii administrativ - teritoriale. Dispoziţiile instanţei sub acest aspect sunt conforme
exigenţelor art. 25 alin. (2), (3) C. proc. pen. şi nu au fost criticate în apel.
Totodată, în condiţiile în care, în procesul penal, nu s-au constituit părţi civile nici Consiliul Judeţean Constanţa şi nici
Ministerul Finanţelor Publice (acesta din urmă cu privire la prejudiciul cauzat prin infracţiunile de evaziune fiscală), era
necesară evaluarea incidenţei măsurii de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art. 112 C. pen.
Înalta Curte apreciază, însă, întemeiate criticile formulate de majoritatea inculpaţilor faţă de care s-a dispus măsura de
siguranţă antereferită, constatând că sumele de bani supuse confiscării speciale prin sentinţa penală reprezintă
echivalentul prejudiciului infracţional nerecuperat, cauzat, pe de o parte, bugetului unităţii administrativ-teritoriale prin
faptele de abuz în serviciu descrise la pct. II şi III ale prezentei decizii, şi, pe de altă parte, bugetului statului, prin faptele
de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpaţilor M. şi K..
În ceea ce priveşte cea dintâi categorie de sume supuse confiscării, instanţa de apel reţine că probatoriul administrat în
cauză a demonstrat că toate plăţile nelegale efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa s-au concretizat în virarea
sumelor respective de bani în conturile unor persoane juridice, respectiv S.C Domeniul Public şi Privat Constanţa şi
R.A.J.D.P.
În acest ultim caz, o parte a sumelor încasate de regia autonomă a fost virată către S.C N. S.R.L, instanţa de apel
identificând explicit, în considerentele preentei decizii, atât valoarea prejudiciului infracţional cauzat, cât şi a folosului
necuvenit obţinut de inculpata persoană juridică pentru lucrările de împădurire ce fac obiectul judecăţii, acesta din urmă
fiind de 6.696.300 RON fără TVA. Probatoriul relevant sub aspectul acuzaţiilor de evaziune fiscală demonstrează că
acest folos necuvenit a fost încasat efectiv de către S.C N. S.R.L, sumele aferente fiind retrase din conturile bancare ale
societăţii, odată cu restul veniturilor obţinute de la R.A.J.D.P, de către inculpaţii M. şi K..
Prin urmare, în cazul celor din urmă doi inculpaţi s-a demonstrat probator că în posesia acestora a intrat în mod efectiv
suma de bani echivalentă, pe de o parte, folosului necuvenit obţinut prin faptele de abuz în serviciu şi, pe de altă parte,
veniturilor obţinute de S.C N. S.R.L, ce includ în mod evident şi impozitul pe profit şi TVA aferente prejudiciului cauzat
bugetului de stat prin evaziune fiscală, acesta din urmă cuantificat la nivelul sumei de 7.672.957,62 RON.
Valoarea totală a sumelor obţinute de inculpaţii M. şi K. este, aşadar, de 14.369.257,6 RON, sumă ce se impune a fi
confiscată în mod egal de la inculpaţi, respectiv câte 7.184.628,81 RON de la fiecare, întrucât probatoriul administrat a
evidenţiat o implicare şi o asumare decizională asemănătoare în cadrul societăţii, ambii inculpaţi acţionând ca
administratori cu drepturi depline.
O atare împrejurare justifică probator concluzia că şi împărţirea beneficiului infracţional între cei doi inculpaţi s-a realizat
în mod egal. Faptul că inculpatul M. a fost cel care a retras în mod efectiv cea mai mare parte a sumelor de bani din
conturile bancare este explicabil, aparent, prin prisma unui mod de lucru informal stabilit la nivelul societăţii, caracterizat
prin implicarea mai pronunţată a acestui inculpat în relaţiile cu unităţile bancare sau organele fiscale, dar nu reprezintă
eo ipso o dovadă a faptului că acest inculpat şi-a însuşit toate sumele astfel retrase.
Chiar dacă traseul ulterior al sumelor de bani obţinute de S.C. N. S.R.L nu a fost reconstituit pe baza probatoriului
administrat, o atare împrejurare este irelevantă sub aspectul identităţii dintre persoana celor doi inculpaţi - foşti

administratori şi dobânditorii sumelor respective, eventualele operaţiuni subsecvente însuşirii efective a banilor, după
retragerea lor în numerar, excedând obiectului judecăţii.
Prin urmare, în privinţa incupaţilor M. şi L., sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., sumele
retrase din contul S.C N. S.R.L constituind bunuri "dobândite" de aceştia prin săvârşirea infracţiunilor de complicitate la
abuz în serviciu şi evaziune fiscală, care nu servesc la despăgubirea persoanelor vătămate şi sunt supuse măsurii de
siguranţă a confiscării speciale.
Pe cale de consecinţă, se vor menţine măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din data de 22.10.2014
a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial
Constanţa asupra bunurilor aparţinând inculpatului K., precum şi prin sentinţa penală apelată asupra bunurilor
aparţinând inculpatului M., dar numai până la concurenţa valorii sumelor supuse confiscării speciale.
Contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite exigenţele art. 112 lit. d), e) C. pen. în
privinţa inculpaţilor F., C., S., T., I., J., E., G. şi H., măsura de siguranţă a confiscării speciale fiind, în privinţa acestora,
lipsită de temei legal.
Spre deosebire de răspunderea civilă a autorului faptei penale (care intervine în mod solidar, independent de măsura în
care el a obţinut sau nu un folos efectiv în urma săvârşirii infracţiunii), confiscarea reprezintă, în procesul penal, o
sancţiune de drept penal, incidentă, potrivit art. 107 alin. (1), (2) C. pen., faţă de persoana care a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală, pentru a înlătura o stare de pericol şi a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.
Spre deosebire de măsurile de siguranţă cu caracter medical sau restrictiv de drepturi, prevăzute de art. 108 lit. a)-c) C.
pen. (a căror dispunere este strâns legată de persoana celui care a comis fapta ilicită), confiscarea specială are caracter
in rem, deoarece ea se dispune cu privire la bunuri şi produce efecte faţă de orice persoană în posesia căreia s-ar afla
bunurile supuse confiscării. Pentru dispunerea confiscării speciale este esenţial să se identifice, aşadar, nu neapărat
persoana căreia îi revine obligaţia de a repara prejudiciul civil, ci, în mod particular, persoana care deţine în mod efectiv
bunuri care au legătură cu săvârşirea acelei fapte penale, generând astfel, prin posesia lor, pericolul săvârşirii unor noi
infracţiuni.
Prin sintagma bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor, în
sensul art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., se înţeleg acele bunuri remise infractorului pentru a-l determina să săvârşească
fapta prevăzută de legea penală, iar prin bunuri dobândite prin săvârşirea faptei ilicite, în sensul art. 112 alin. (1) lit. e) C.
pen., se înţeleg acele bunuri care au fost însuşite, care au ajuns în stăpânirea ilegală a unor persoane. Aceasta
înseamnă că aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale se impune faţă de persoana în privinţa căreia
probatoriul a demonstrat că a obţinut sau dobândit bunuri din categoria celor prevăzute de lege, indiferent de destinaţia
pe care a avut-o, în final, folosul derivat din obţinerea lor.
Or, în speţă, toate sumele de bani plătite în mod ilegal de către Consiliul Judeţean Constanţa au ajuns în posesia a două
persoane juridice, respectiv S.C Domeniul Public şi Privat Constanţa şi R.A.J.D.P, fără a exista minime probe sau indicii
că, subsecvent plăţilor incriminate, aceste sume de bani ar fi fost însuşite de către inculpaţii persoane fizice anterior
enumeraţi.
Cu excepţia inculpaţilor J. şi E., toţi ceilalţi participanţi faţă de care s-a dispus măsura confiscării erau funcţionari publici
în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, aşadar în cadrul entităţii juridice plătitoare, iar nu primitoare a folosului.
Acuzarea nu a demonstrat că inculpaţii persoane fizice ar fi primit în mod efectiv sumele plătite cu încălcarea legii, prima
instanţă însăşi omiţând să demonstreze o atare împrejurare esenţială şi întemeindu-şi soluţia, sub acest aspect, exclusiv
pe argumentul răspunderii (civile) ce revine inculpaţilor pentru efectuarea plăţilor nelegale, iar nu pe cel al existenţei unui
act distinct de însuşire a sumelor respective.
Aceste considerente sunt valabile şi în cazul inculpaţilor J. şi E., care au acţionat din poziţia de director general,
respectiv angajat al R.A.J.D.P. În absenţa oricăror probe din care să rezulte că cei doi inculpaţi au primit sau dobândit,
cel puţin în parte, sume de bani ca urmare a săvârşirii faptelor deduse judecăţii, dispoziţia de confiscare se întemeiază
pe o simplă prezumţie, care nu poate fundamenta însă, prin ea însăşi, concluzia certă că inculpaţii au fost "răsplătiţi" cu
aceste sume, le-au primit pentru a săvârşi faptele ilicite sau le-au obţinut prin săvârşirea lor.
Sub acest ultim aspect, situaţia celor doi apelanţi inculpaţi este diferită de cea a foştilor administratori ai S.C N. S.R.L, în
cazul cărora s-a demonstrat probator că au retras în numerar sumele aferente folosului infracţional, justificându-se prin
urmare, confiscarea lor specială prin echivalent.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte conchide că o eventuală confiscare a sumelor de bani dobândite prin
săvârşirea faptelor de abuz în serviciu putea fi dispusă, în speţă, numai în raport de entităţile persoane juridice
dobânditoare ale sumelor respective, însă, în condiţiile neexercitării unei căi de atac de către un subiect procesual cu o
poziţie şi interese procesuale opuse celor ale inculpaţilor, instanţa de apel nu poate remedia o atare eroare în calea de
atac declarată de aceştia din urmă, deoarece ar echivala cu o nesocotire a dispoziţiilor art. 418 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, apreciază că se impune desfiinţarea parţială a hotărârii, în sensul înlăturării dispoziţiei de
luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpaţii F., C., S., T., G., H., I., J. şi E. şi, pe cale de
consecinţă, ridicarea măsurilor asigurătorii dipuse în faza de urmărire penală asupra bunurilor inculpaţilor E., H., S., G.
în vederea recuperării prejudiciului sau confiscării speciale, potrivit art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen.
Aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală asupra bunurilor
aparţinând inculpaţilor D. şi Q., deoarece, în cazul acestora, nu au fost reţinute prin sentinţă obligaţii cu caracter civil şi
nici nu a fost dispusă vreo măsură de siguranţă, constatându-se, în mod întemeiat, că prejudiciul cauzat a fost recuperat
prin transferul dreptului de proprietate de la S.C R. S.R.L la Consiliul Judeţean Constanţa.
În mod asemănător, în cazul inculpatului A., menţinerea măsurii de siguranţă dispusă în faza de urmărire penală în
vederea recuperării prejudiciului nu are bază factuală, de vreme ce s-a dispus restituirea în natură a bunului imobil Port
Izvoarele, iar inculpatul nu a fost obligat la plata echivalentului lipsei de folosinţă menţionată în cererea de constituire ca
parte civilă, apreciindu-se că aceasta este o pretenţie ce însoţea numai cererea subsidiară a părţii civile, de acoperire
prin echivalent a prejudiciului infracţional.
Ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpatului A. pentru considerentele anterior expuse face
superfluă examinarea cererilor cu un obiect asemănător formulate în apel de numiţii FFFFFFFFFFFF. şi
GGGGGGGGGGGG. (cereri supuse dezbaterilor la data de 09.03.2018, astfel cum rezultă din încheierea întocmită la
acea dată) şi are ca efect considerarea solicitărilor din data de 09.10.2017, de ridicare a sechestrului asigurător, ca
rămase fără obiect, urmând a fi respinse în consecinţă.
În fine, menţinerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatei P. este lipsită de temei legal, în condiţiile
în care, pe de o parte, acuzaţia de spălare de bani reţinută în sarcina sa este o infracţiune de pericol, nesusceptibilă,
prin urmare, a genera un prejudiciu a cărui recuperare să fie posibilă prin menţinerea indisponibilizării bunurilor, chiar în
condiţiile achitării inculpatei pe temeiul prevăzut de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.. Pe de altă parte, în condiţiile în care
prin sentinţă nu s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale faţă de această inculpată, nu rezultă argumentele
pentru care prima instanţă a apreciat că se impune menţinerea acestei categorii de măsuri cu caracter procesual.
În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii luate de către instanţa de fond prin sentinţa apelată asupra bunurilor aparţinând
inculpaţilor F., C., T., I. şi J., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi a cheltuielilor judiciare, se
constată că înlăturarea, prin prezenta decizie, a măsurii confiscării speciale în privinţa acestor inculpaţi lipseşte de temei
măsurile asigurătorii astfel dispuse.
Totodată, dat fiind caracterul facultativ al sechestrului dispus pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare,
consacrat expres de dispoziţiile art. 249 alin. (1), (5) C. proc. pen., executarea, de către inculpaţii condamnaţi, a
obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare nu impune eo ipso luarea unor măsuri procesuale cu caracter asigurător.
Cuntumul efectiv al sumelor aferente cheltuielilor judiciare nu este unul extrem de ridicat, pentru a face necesare
instituirea unor garanţii reale, iar, în ipoteza neexecutării benevole a obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare, dispoziţiile
art. 578 C. proc. pen. reglementează posiblitatea executării lor de către organele care execută amenda penală, potrivit
dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 253/2013.
Aceste ultime considerente sunt valabile şi în privinţa măsurilor asigurătorii dispuse sau menţinute prin sentinţă faţă de
inculpaţii K. şi M. în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare; instanţa de apel a apreciat justificată menţinerea
măsurilor de indisponibilizare a bunurilor aparţinând inculpaţilor numai până la concurenţa valorii sumelor obţinute prin
săvârşirea infracţiunilor şi supuse confiscării speciale, nu şi a valorii cheltuielilor judiciare.
Critica inculpatei C. privind caracterul nejustificat al sumei reprezentând cheltuieli judiciare, la plata cărora a fost obligată
în primă instanţă, este parţial fondată.
În rejudecarea cauzei, instanţa de apel a dispus o soluţie de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen.
reţinută în sarcina inculpatei, astfel încât obligaţia acesteia din urmă de a suporta cheltuielile judiciare avansate de stat
este limitată la sumele avansate pentru actele procedurale efectuate sub aspectul faptelor de abuz în serviciu, care au

constituit, însă, baza şi obiectul principal al acuzaţiilor formulate în speţă.
Având în vedere numărul mare şi complexitatea activităţilor ilicite imputate inculpatei, probatoriul amplu a cărui
administrare a fost necesară pentru clarificarea acuzaţiilor, varietatea probelor administrate (care au presupus
ascultarea unui număr mare de martori, evaluarea unui volum însemnat de înscrisuri, efectuarea unui raport de
expertiză judiciară şi a mai multor rapoarte de constatare), dar şi împrejurarea că o parte însemnată a probatoriului
testimonial a fost readministrată în cursul judecăţii în primă instanţă pe parcursul mai multor termene de judecată,
rezultă cu evidenţă că procedura de faţă a implicat efectuarea unor cheltuieli judiciare însemnate, provocate într-o
măsură relativ asemănătoare de inculpaţii acuzaţi de fapte de abuz în serviciu.
În absenţa unor criterii legale de determinare a valorii cheltuielilor judiciare reale şi necesare impuse de derularea
procesului şi administrarea întregului probatoriu, evaluând prin aproximare cuantumul acestora, Înalta Curte apreciază
că suma de 4000 de RON ce urmează a fi achitată de inculpată cu acest titlu reflectă echilibrat şi rezonabil valoarea
cheltuielilor efectuate de stat în procedura de faţă şi provocate de apelanta inculpată.
X. Cu privire la apelul persoanei vătămate Consiliul Judeţean Constanţa
Deşi nu s-a constituit parte civilă, acest subiect procesual a solicitat primei instanţe obligarea inculpaţilor la plata
cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului cu titlu de onorariu avocat, solicitare respinsă prin hotărârea apelată
şi criticată, ulterior, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie.
Contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte constată că apelantul Consiliul Judeţean Constanţa nu a participat în
proces în mod formal în calitate de persoană vătămată, de vreme ce el a fost reprezentat, în această calitate
procesuală, de un apărător ales şi a comunicat poziţia sa sub aspectul laturii civile a cauzei.
Împrejurarea că acest subiect procesual a înţeles să nu se constituie parte civilă constituie expresia modului în care a
înţeles să îşi exercite un drept recunoscut de lege, opţiunea sa neputând fi cenzurată de către instanţa de judecată şi
nejustificând negarea însăşi a calităţii procesuale care îi conferea dreptul astfel exercitat.
Concluzia se desprinde, de altfel, şi din dipoziţiile art. 276 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora "În caz de condamnare
(...) inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă,
cheltuielile judiciare făcute de aceasta." Norma prevede în mod alternativ partea sau subiectul procesual căruia
inculpatul trebuie să îi plătească cheltuielile judiciare în caz de condamnare, acesta fiind fie persoana vătămată, fie
partea civilă a cărei acţiune civilă a fost admisă.
Faptul că persoana vătămată nu a formulat, în speţă, plângere penală este, de asemenea, irelevant sub aspectul
analizat, de vreme ce infracţiunile de abuz în serviciu în urma cărora a rezultat prejudicierea sa sunt infracţiuni pentru
care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
În acest context, dispoziţia de respingere a cererii persoanei vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare este contrară
exigenţelor art. 276 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se desfiinţarea sentinţei penale şi obligarea tuturor inculpaţilor
condamnaţi pentru fapte de abuz în serviciu în dauna Consiliului Judeţean Constanţa, respectiv, F., C., I., J., E.,
R.A.J.D.P. Constanţa, K., M., S.C. N. S.R.L., D., Q., S.C. R. S.R.L., S. şi T. la plata sumei de câte 442,85 RON cu titlu
de cheltuieli judiciare în primă instanţă reprezentând onorariu avocat către persoana vătămată Consiliul Judeţean
Constanţa.
La stabilirea cuantumului acestei sume, Înalta Curte a avut în vedere că, prin cererea de acordare a cheltuielilor judiciare
formulată în primă instanţă de către apărătorul ales al persoanei vătămate, a fost indicat cuantumul de 6200 RON al
onorariului de avocat, plata acestei sume rezultând din factura şi documentul bancar datat 08.09.2015, depuse la filele
x/vol. 5 dosar fond.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de
inculpaţii F., C., G., H., I., J., E., K., M., P., A., B., D., Q., S., T., S.C. R. S.R.L. şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri
şi Poduri Constanţa şi de persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 142/F din 29
iulie 2016 şi a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel
Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014 şi va extinde efectele acestora asupra intimatei inculpate S.C. N. S.R.L.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunţate de
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând, în fond:
I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice
de drept sau interes public) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului F., în pedepsele componente, pe care le va repune în
individualitatea lor şi sporul de 3 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul F. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C.
pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu
Va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege,
prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969.
Va reduce durata pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:
- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza
a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau
interes public) C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, va contopi pedepsele de 5 ani închisoare,
8 ani închisoare şi 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa
penală nr. 387 din 28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768 din
29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi va aplica pedeapsa cea mai
grea, de 8 ani închisoare, pe care o va spori cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul F. să execute pedeapsa
rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.
64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi
juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. din 1969, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în
cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale.
II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C. în pedepsele componente, pe care le va
repune în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpata C. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, va contopi pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare
şi 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală şi va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe
care o va spori cu 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. din 1969, va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de
încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpata va respecta măsurile de

supraveghere stabilite prin sentinţa penală.
III. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul G. sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1)
şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup
infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
IV. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul H. sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1)
şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup
V. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. în pedepsele componente, pe care le
va repune în individualitatea lor.
Va înlătura sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul I. sub aspectul
Va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală pentru săvărşirea
infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248 1
cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpatul I. va respecta măsurile de
VI. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute
economică privată sau de interes public) şi k C. pen., aplicată inculpatului J. în pedepsele componente, pe care le va
repune în individualitatea lor.
Va înlătura sporul de 4 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul J. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea
art. 5 C. pen.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248 1 cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., va condamna pe
inculpatul J. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor
cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau
VII. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului E., în pedepsele componente, pe care
le va repune în individualitatea lor.
Va înlătura sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul E. sub aspectul

Va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală pentru săvărşirea
infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 80 C.
pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpatul E. va respecta măsurile de
VIII. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 300 zile amendă penală în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă, respectiv
300.000 RON amendă penală, aplicată inculpatei persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa, în pedepsele componente, pe
care le va repune în individualitatea lor.
Va înlătura sporul de 50 de zile amendă.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpata persoană juridică
R.A.J.D.P. Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art.
367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 raportat la art. 248 1 cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpata persoană juridică
R.A.J.D.P. CONSTANŢA la pedeapsa de 200.000 RON amendă penală.
În baza art. 532raportat la art. 531 alin. (2) lit. e) şi art. 71 7 C. pen. din 1969, va aplica inculpatei pedeapsa
complementară privind difuzarea hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local O., în număr de
10 apariţii, cel mult una pe săptămână, apariţii constând în citirea şi afişarea simultan, pe o durată de minim 5 minute, a
extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptei pentru care s-a dispus
condamnarea, astfel cum a fost reţinută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedeapsa
aplicată.
IX. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute
economică privată sau de interes public) şi k C. pen., aplicată inculpatului K. în pedepsele componente, pe care le va
repune în individualitatea lor şi sporul de 4 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul K. sub aspectul
art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea
art. 5 C. pen.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248 1, cu
inculpatul K. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau
administrare într-o entitate economică privată) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului K. din
infracţiunile concurente prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
241/2005, în infracţiunea unică prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, va condamna pe inculpatul K. la pedeapsa de 3 ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de
art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate
economică privată) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi
drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau
administrare într-o entitate economică privată) C. pen.
Va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 3
ani închisoare pentru săvărşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005,
interdicţia exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) şi k) C. pen.
Va reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, după executarea pedepsei
principale.
În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 va contopi pedepsele de 3 ani închisoare,
1 an închisoare (stabilite prin sentinţa penală), 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare (stabilite prin prezenta) şi va aplica
inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o va spori cu o treime din restul pedepselor aplicate,
respectiv, 2 ani şi 4 luni închisoare, în final inculpatul K. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni
închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute
de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate
economică privată) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66
alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
privată) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
X. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor drepturilor
entitate economică privată sau de interes public) şi k C. pen., aplicată inculpatului M. în pedepsele componente, pe care
le va repune în individualitatea lor şi sporul de 4 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul M. sub aspectul
art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea
art. 5 C. pen.
inculpatul M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M. din
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, va condamnă pe inculpatul M. la pedeapsa de 3 ani închisoare
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de
În temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi
drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau
administrare într-o entitate economică privată) C. pen.
Va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 3
ani închisoare pentru săvărşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005,

Va reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, după executarea pedepsei
principale.
În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 va contopi pedepsele de 3 ani închisoare,
1 an închisoare (stabilite prin sentinţa penală), 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare (stabilite prin prezenta) şi va aplica
inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o va spori cu o treime din restul pedepselor aplicate,
respectiv, 2 ani şi 4 luni închisoare, în final inculpatul M. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni
închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute
de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66
alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
XI. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 300 zile amendă penală în cuantum de 500 RON per zi-amendă, respectiv
150.000 RON amendă penală, aplicată inculpatei persoană juridică N. S.R.L., în pedepsele componente, pe care le va
Va înlătura sporul de 50 de zile amendă.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpata persoană juridică
S.C. N. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
S.C. N. S.R.L. la pedeapsa de 100.000 RON amendă penală.
În baza art. 532raportat la art. 531 alin. (2) lit. a) şi art. 71 2 C. pen. din 1969, va aplica inculpatei pedeapsa
complementară a dizolvării.
XII. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpata P. sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 23
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
XIII.Va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. pe lângă pedeapsa
principală de 3 ani închisoare interdicţia exercitării dreptului de a alege, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen.,
precum şi interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
privată, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Va reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate de la 5 ani la 4 ani, începând cu data rămânerii definitive
a prezentei hotărâri.
În baza art. 91 C. pen. va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată
inculpatului A. prin sentinţa penală, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., pe durata acestui termen, inculpatul va respecta următoarele măsuri de
supraveghere şi obligaţii:
- se va prezenta la Serviciul de probaţiune Constanţa la datele stabilite de consilierul de probaţiune,
- va anunţa în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,
- va comunica schimbarea locului de muncă,

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei
Constanţa sau în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din localitatea Constanţa.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub
supraveghere.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g)
şi k) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3)
C. pen.
XIV. Va înlătura din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatei B. pe lângă pedeapsa
principală de 3 ani închisoare interdicţia exercitării dreptului de a alege, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen.,
precum şi interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
privată, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Va reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, începând cu data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri.
XV. În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) şi b), art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., va condamna
pe inculpatul Q. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare
sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data rămânerii
64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate
economică privată) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Constanţa,
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării pedepsei sub
supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
XVI. Va înlătura dispoziţia de condamnare a inculpatei persoană juridică S.C. R. S.R.L. la pedeapsa la pedeapsa de 150
zile amendă, în cuantum de 2000 RON per zi amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional
organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 - 39 alin. (1) lit.
c) C. pen. privind concursul de infracţiuni.
S.C. R. S.R.L. la pedeapsa de 400.000 RON amendă penală.
În baza art. 532raportat la art. 531 alin. (2) lit. e) şi art. 71 7 C. pen. din 1969, va aplica inculpatei pedeapsa

complementară privind difuzarea hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local O. şi prin
intermediul unui post naţional de televiziune, în număr de câte 5 apariţii în cazul fiecăruia din cele două posturi, cu o
frecvenţă de cel mult o apariţie pe săptămână, publicarea constând în citirea şi afişarea, simultan, pe o durată de minim
5 minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptei pentru care s-a
dispus condamnarea, astfel cum a fost reţinută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi
pedeapsa aplicată.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. va confisca de la inculpaţii K. şi M. suma de câte 7.184.628,81 RON.
Va menţine măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din data de 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa asupra bunurilor
aparţinând inculpatului K., precum şi prin sentinţa penală apelată asupra bunurilor aparţinând inculpatului M., până la
concurenţa valorii sumelor supuse confiscării speciale.
Va înlătura dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpaţii F., C., S., T., G., H., I., J. şi E..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., va ridica măsurile asigurătorii luate după cum urmează:
- asupra bunurilor aparţinând inculpatei P., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 07.04.2014 a Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa;
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 03.04.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului E., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 07.04.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului D., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 03.04.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului H., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului S., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului Q., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului G., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor F., C., T., I. şi J., prin sentinţa penală apelată.
Va respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de numiţii FFFFFFFFFFFF. şi GGGGGGGGGGGG., având ca
obiect ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra imobilului indicat de aceştia în cererea din data de 09.10.2017.
Va obliga inculpaţii F., C., I., J., E., R.A.J.D.P. Constanţa, K., M., S.C. N. S.R.L., D., Q., S.C. R. S.R.L., S. şi T. la plata
sumei de câte 442,85 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă (onorariu avocat) către persoana vătămată
Consiliul Judeţean Constanţa.
Având în vedere soluţiile de achitare dispuse prin prezenta decizie, va înlătura dispoziţia de obligare a inculpaţilor G., H.
şi P. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă.
În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. va obliga pe inculpaţii F., K. şi M. la plata sumei de câte 5.000 RON cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpaţii C., I., J., E., A., B., D., Q., S., T., R.A.J.D.P. Constanţa, N. S.R.L. şi S.C. R.
S.R.L. la plata sumei de câte 4000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate în
primă instanţă rămânând în sarcina statului.
La stabilirea cuantumului acestor cheltuieli, instanţa de apel a avut în vedere împrejurările şi criteriile detaliate în analiza
criticilor formulate de inculpata C., gradul de implicare diferenţiat al inculpaţilor în faptele de abuz în serviciu a căror
lămurire a necesitat administrarea unui amplu probatoriu şi măsura în care inculpaţii au contribuit la efectuarea acestor
cheltuieli.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor vor rămâne în sarcina
statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi F., C., G., H.,
J., K., M., P., A., B., Q., S., S.C. R. S.R.L., în cuantum de câte 1253 RON, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu
pentru apelanţii inculpaţi I., E., Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi pentru intimata inculpată
N. S.R.L., în cuantum de câte 1553 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat T., în
cuantum de 1400 RON, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat D., în cuantum de
500 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
La stabilirea cuantumului onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, Înalta Curte a luat în considerare complexitatea
deosebită a cauzei, numărul termenelor de judecată fixate în apel, amploarea probatoriului administrat, precum şi
frecvenţa prezentării fiecărui apărător din oficiu în faţa instanţei de apel, criterii în raport de care a apreciat că se justifică
acordarea onorariilor în cuantumul precizat, chiar în condiţiile în care majoritatea inculpaţilor a beneficiat de asistenţă
juridică din partea unor apărători aleşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de inculpaţii F., C., G., H., I., J., E., K., M., P., A., B., D., Q., S., T., S.C. R. S.R.L. şi Regia
Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi de persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa împotriva
sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 şi a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016,
pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014 şi extinde efectele acestora asupra
intimatei inculpate S.C. N. S.R.L.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunţate de
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând, în fond:
I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.
64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice
de drept sau interes public) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului F., în pedepsele componente, pe care le repune în
individualitatea lor şi sporul de 3 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul F. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C.
pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu
Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege,
prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969.
Reduce durata pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:
raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele de 5 ani închisoare,
8 ani închisoare şi 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa
penală nr. 387 din 28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768 din
29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi aplică pedeapsa cea mai
grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul F. să execute pedeapsa
rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi
În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau
II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C. în pedepsele componente, pe care le
repune în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpata C. sub aspectul
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare
şi 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care
o sporeşte cu 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. din 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de
încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpata va respecta măsurile de
III. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul G. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art.
309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup
IV. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul H. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art.
309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup
V. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. în pedepsele componente, pe care le
Înlătură sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul I. sub aspectul
Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală pentru săvărşirea
infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248 1
cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpatul I. va respecta măsurile de

VI. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute
economică privată sau de interes public) şi k C. pen., aplicată inculpatului J. în pedepsele componente, pe care le
Înlătură sporul de 4 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul J. sub aspectul
art. 5 C. pen.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248 1 cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., condamnă pe
inculpatul J. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor
cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau
VII. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului E., în pedepsele componente, pe care
le repune în individualitatea lor.
Înlătură sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul E. sub aspectul
Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală pentru săvărşirea
infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 80 C.
pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpatul E. va respecta măsurile de
VIII. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 300 zile amendă penală în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă,
respectiv 300.000 RON amendă penală, aplicată inculpatei persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa, în pedepsele
componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură sporul de 50 de zile amendă.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpata persoană juridică
R.A.J.D.P. Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art.
367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata persoană juridică
R.A.J.D.P. CONSTANŢA la pedeapsa de 200.000 RON amendă penală.
În baza art. 532raportat la art. 531 alin. (2) lit. e) şi art. 717 C. pen. din 1969, aplică inculpatei pedeapsa complementară
privind difuzarea hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local O., în număr de 10 apariţii, cel
mult una pe săptămână, apariţii constând în citirea şi afişarea simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din
hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, astfel

cum a fost reţinută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată.
IX. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute
economică privată sau de interes public) şi k C. pen., aplicată inculpatului K. în pedepsele componente, pe care le
repune în individualitatea lor şi sporul de 4 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul K. sub aspectul
art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea
art. 5 C. pen.
inculpatul K. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului K. din
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, condamnă pe inculpatul K. la pedeapsa de 3 ani închisoare
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de
În temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi drepturi,
prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o
entitate economică privată) C. pen.
Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 3 ani
închisoare pentru săvărşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005,
Reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 contopeşte pedepsele de 3 ani
închisoare, 1 an închisoare (stabilite prin sentinţa penală), 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare (stabilite prin prezenta) şi
aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor
aplicate, respectiv, 2 ani şi 4 luni închisoare, în final inculpatul K. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4
luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.
(1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
X. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor drepturilor
entitate economică privată sau de interes public) şi k C. pen., aplicată inculpatului M. în pedepsele componente, pe care
le repune în individualitatea lor şi sporul de 4 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul M. sub aspectul

art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea
art. 5 C. pen.
inculpatul M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M. din
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, condamnă pe inculpatul M. la pedeapsa de 3 ani închisoare
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de
În temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi drepturi,
prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o
entitate economică privată) C. pen.
Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 3 ani
închisoare pentru săvărşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005,
Reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 contopeşte pedepsele de 3 ani
închisoare, 1 an închisoare (stabilite prin sentinţa penală), 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare (stabilite prin prezenta) şi
aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor
aplicate, respectiv, 2 ani şi 4 luni închisoare, în final inculpatul M. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4
luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.
(1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică
XI. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 300 zile amendă penală în cuantum de 500 RON per zi-amendă, respectiv
150.000 RON amendă penală, aplicată inculpatei persoană juridică N. S.R.L., în pedepsele componente, pe care le
Înlătură sporul de 50 de zile amendă.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpata persoană juridică
S.C. N. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata persoană juridică S.C.
N. S.R.L. la pedeapsa de 100.000 RON amendă penală.
În baza art. 532raportat la art. 531 alin. (2) lit. a) şi art. 712 C. pen. din 1969, aplică inculpatei pedeapsa complementară

a dizolvării.
XII. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpata P. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 23 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
XIII. Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. pe lângă pedeapsa principală
de 3 ani închisoare interdicţia exercitării dreptului de a alege, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen., precum şi
interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată,
prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate de la 5 ani la 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a
prezentei hotărâri.
În baza art. 91 C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată
inculpatului A. prin sentinţa penală, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., pe durata acestui termen, inculpatul va respecta următoarele măsuri de
supraveghere şi obligaţii:
- se va prezenta la Serviciul de probaţiune Constanţa la datele stabilite de consilierul de probaţiune,
- va anunţa în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,
- va comunica schimbarea locului de muncă,
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei
Constanţa sau în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din localitatea Constanţa.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g)
şi k) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3)
C. pen.
XIV. Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatei B. pe lângă pedeapsa principală
de 3 ani închisoare interdicţia exercitării dreptului de a alege, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen., precum şi
interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată,
prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Reduce durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a
prezentei hotărâri.
XV. În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) şi b), art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., condamnă pe
inculpatul Q. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor
administrare într-o entitate economică privată) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data rămânerii
alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate
economică privată) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Constanţa,
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării pedepsei sub
supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
XVI. Înlătură dispoziţia de condamnare a inculpatei persoană juridică S.C. R. S.R.L. la pedeapsa la pedeapsa de 150
zile amendă, în cuantum de 2000 RON per zi amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional
organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 - 39 alin. (1) lit.
c) C. pen. privind concursul de infracţiuni.
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata persoană juridică S.C.
R. S.R.L. la pedeapsa de 400.000 RON amendă penală.
În baza art. 532raportat la art. 531 alin. (2) lit. e) şi art. 717 C. pen. din 1969, aplică inculpatei pedeapsa complementară
privind difuzarea hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local O. şi prin intermediul unui post
naţional de televiziune, în număr de câte 5 apariţii în cazul fiecăruia din cele două posturi, cu o frecvenţă de cel mult o
apariţie pe săptămână, publicarea constând în citirea şi afişarea, simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului
din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea,
astfel cum a fost reţinută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. confiscă de la inculpaţii K. şi M. suma de câte 7.184.628,81 RON.
Menţine măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din data de 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa asupra bunurilor
aparţinând inculpatului K., precum şi prin sentinţa penală apelată asupra bunurilor aparţinând inculpatului M., până la
concurenţa valorii sumelor supuse confiscării speciale.
Înlătură dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpaţii F., C., S., T., G., H., I., J. şi E..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., ridică măsurile asigurătorii luate după cum urmează:
- asupra bunurilor aparţinând inculpatei P., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 07.04.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 03.04.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului E., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 07.04.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului D., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 03.04.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului H., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului S., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului Q., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpatului G., prin ordonanţa nr. 215/P/2013 din 22.10.2014 a Parchetului de pe lângă
- asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor F., C., T., I. şi J., prin sentinţa penală apelată.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de numiţii FFFFFFFFFFFF. şi GGGGGGGGGGGG., având ca obiect
ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra imobilului indicat de aceştia în cererea din data de 09.10.2017.
Obligă inculpaţii F., C., I., J., E., R.A.J.D.P. Constanţa, K., M., S.C. N. S.R.L., D., Q., S.C. R. S.R.L., S. şi T. la plata
sumei de câte 442,85 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă (onorariu avocat) către persoana vătămată
Consiliul Judeţean Constanţa.
Înlătură dispoziţia de obligare a inculpaţilor G., H. şi P. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă.
În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe inculpaţii F., K. şi M. la plata sumei de câte 5.000 RON cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpaţii C., I., J., E., A., B., D., Q., S., T., R.A.J.D.P. Constanţa, N. S.R.L. şi S.C. R.
S.R.L. la plata sumei de câte 4000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate în
primă instanţă rămânând în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi F., C., G., H.,
J., K., M., P., A., B., Q., S., S.C. R. S.R.L., în cuantum de câte 1253 RON, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu
pentru apelanţii inculpaţi I., E., Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi pentru intimata inculpată
N. S.R.L., în cuantum de câte 1553 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat T., în
cuantum de 1400 RON, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat D., în cuantum de
500 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iulie 2019.

Detalii - Jurisprudenta - 637567619398635362 Incalc REGULAM

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Detalii - Jurisprudenta - 637567619398635362 Incalc REGULAM

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Decizia nr. 239/A/2019

Decizia nr. 239/A

Şedinţa publică din data de 11 iulie 2019

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1/247 Detalii jurisprudență

1. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

2/247 Detalii jurisprudență

A luat act că inculpatul este deţinut în altă cauză.

2. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

3/247 Detalii jurisprudență

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă,

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

3. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

4. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

4/247 Detalii jurisprudență

5. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă,

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

6. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

5/247 Detalii jurisprudență

7. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

8. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

6/247 Detalii jurisprudență

9. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

7/247 Detalii jurisprudență

10. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

8/247 Detalii jurisprudență

11. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

12. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi:

A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 vechiul C. pen.

13. A făcut aplic. art. 5 C. pen. şi:

14. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

9/247 Detalii jurisprudență

- se va prezenta la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa la datele stabilite de consilierul de

- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,

- va anunţa în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile,

- a comunica schimbarea locului de muncă,

- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă,

- nu va părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 C. pen.

15. A făcut aplic. art. 5 C. pen. şi:

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 vechiul C. pen.

16. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

17. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

10/247 Detalii jurisprudență

18. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 vechiul C. pen.

19. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 vechiul C. pen.

A respins ca nefondată cererea Consiliul Judeţean Constanţa de achitare a cheltuielilor judiciare.

11/247 Detalii jurisprudență

12/247 Detalii jurisprudență

13/247 Detalii jurisprudență

În fapt, în actul de acuzare s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

14/247 Detalii jurisprudență