Noţiunea, izvoarele şi principiile dreptului fiscal

1. Noţiune
Complexitatea vieţii socio-economice a determinat, Ia jumătatea secolului al XIX-lea, apariţia unui
domeniu nou de studiu: ştiinţa finanţelor publice. Apariţia acesteia a fost consecinţa recunoaşterii
dreptului bugetar ca bază a statului parlamentar liberal în Europa1. Ştiinţa finanţelor publice se prezintă în
primul rând sub forma unei ramuri a ştiinţelor economice. Ea prezintă interes pentru jurişti prin prisma
faptului că reprezintă baza de plecare pentru ştiinţa juridică a finanţelor publice (dreptul finanţelor
publice). Interferenţele existente între cele două concepte trebuie privite în dinamismul relaţiilor
economice dat fiind scopul statutul de a perfecţiona şi asigura un mediu juridico-economic eficient şi
echitabil pentru cetăţenii săi.
În literatura juridică, s-a statuat că totalitatea normelor juridice care reglementează domeniul finanţelor
publice formează dreptul finanţelor publice. Dreptul finanţelor publice cuprinde două categorii de norme
juridice: a) norme juridice financiare (dreptul financiar3); b) norme juridice fiscale (dreptul fiscal). Cele
două componente ale dreptului finanţelor publice se află într-o strânsă legătură având ca scop principal
asigurarea unui ansamblu coerent de reglementări juridice privind relaţiile sociale de natură financiară.
Conceptul de drept fiscal. Dreptul fiscal poate fi definit ca fiind acea ramură de drept public care cuprinde
totalitatea normelor juridice care reglementează modalităţile de realizare Ia bugetul naţional consolidat a
veniturilor publice prin intermediul impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a oricăror alte venituri de natură
fiscală.
2. Izvoare
Izvoare comune. Constituie izvoare comune (generale) pentru dreptul fiscal următoarele acte normative:
Constituţia României, Codul civil şi Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură
penală, Codul comercial, Codul muncii, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice etc. Izvoare specifice.
Principalele izvoare specifice dreptului fiscal sunt constituite de următoarele acte normative: Codul fiscal
(Legea nr. 571/2003),Codul de procedură fiscală (OG nr. 92/2003), Legea nr. 146/1997 privind taxele de
timbru, Instrucţiunile şi Regulamentele de aplicare, Normele metodologice şi Normele de aplicare a
actelor normative specifice dreptului fiscal aprobate prin Hotărâri ale Guvernului sau Ordine ale
Ministrului Finanţelor şi ale Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Hotărârile
Consiliilor Locale privind stabilirea şi/sau instituirea de taxe şi/sau impozite locale, Deciziile Comisiei
fiscale centrale şi ale Comisiei de proceduri fiscale.
3. Principiile dreptului fiscal
3.1. Principiul legalităţii Potrivit art. 139 alin 1 din Constituţia României, ,,impozitele, taxele şi orice alte
venituri cuvenite bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
Principiul legalităţii nu trebuie privit în sens strict. De exemplu, Ia nivel local anumite taxe şi impozite se
pot stabili, în virtutea autonomiei locale, prin hotărâri ale consiliilor locale cu respectarea prevederilor
constituţionale. De asemenea, anumite organe ale administraţiei fiscale centrale elaborează şi aprobă, cu
respectarea prevederilor constituţionale, legislaţia secundară (norme de aplicare, norme
metodologice,instrucţiuni, regulamente, proceduri, etc.) în materie fiscală.
3.2. Principiul priorităţii dreptului european faţă de dreptul naţional Acest principiu este incident în
dreptul fiscal naţional de Ia momentul aderării României la Uniunea Europeană. Din punct de vedere
legal, principiul este reglementat în art. 148 alin. 2 din Constituţia României care dispune: ,,ca urmare a
aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii de Europene, precum şi celelalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne cu
respectarea prevederilor actului de aderare”. Mai mult, în alineatul 4 al art. 148 din Constituţie se prevede
că garanţii respectării şi aplicării acestui principiu sunt instituţiile statului. Originile principiului
prevalenţei dreptului comunitar se găsesc în jurisprudenţa europeană. Printr-o hotărâre din 1964, Curtea
Europeană de Justiţie a considerat că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are
prioritate în faţa dreptului naţional7. Printr-o altă soluţie jurisprudenţială s-a precizat faptul că dreptul
european (tratatele, regulamentele, directivele ori deciziile) se aplică prioritar chiar şi faţă de Constituţia
statului membru8. 0 hotărâre recentă a Marii Camere a Curţii Europene de Justiţie9 a statuat că împotriva
dreptului comunitar nu poate fi invocat principiul autorităţii de lucru judecat din sistemele naţionale de
drept.
3.3. Principiul egalităţii în materie fiscală Egalitatea în materie fiscală are în componenţă două elemente:
a) egalitatea în faţa legii fiscale şi b) justa aşezare a sarcinilor fiscale. Cadrul legal privind egalitatea în
faţa legii fiscale îl constituie art. 16 din Constituţia României care prevede: cetăţenii sunt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
3.4. Principiul securităţii juridice10 Potrivit acestui principiu cetăţenii trebuie apăraţi tocmai împotriva
pericolului (insecurităţii) pe care dreptul îl poate crea sau riscă să îl creeze. În doctrină11 s-a considerat ca
principiul securităţii juridice implică patru aspecte: 1) retroactivitatea legii; 2) teoria aparenţei; 3)
legalitatea incriminării şi a pedepsei; 4) obscuritatea textelor legale. Securitatea juridică nu implică numai
neretroactivitatea legii fiscale, ci şi unele aspecte cu o sferă de cuprindere mult mai largă precum: accesul
contribuabililor Ia legislaţia aplicabilă şi previzibilitatea legislaţiei fiscale, obligaţia organelor fiscale de
a-şi defini exigenţele şi de a-şi respecta angajamentele luate sau dreptul cetăţenilor Ia o interpretare
unitară a legislaţiei fiscale.
3.5. Principiul neretroactivităţii legii Consacrarea legală a acestui principiu o constituie art. 15 alin. 2 din
Constituţia României care dispune că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia Iegii penale sau
contravenţionale mai favorabile”. În unele state europene (Belgia, Franţa) a fost admisă retroactivitatea
Iegii în anumite situaţii strict determinate, astfel: a) când exista necesitatea protejării interesului general;
b) când contribuabililor nu Ii se pot aplica sancţiuni şi nu le pot fi afectate drepturi recunoscute prin
hotărâri cu autoritate de lucru judecat.
3.6. Principiul accesului liber Ia justiţie în domeniul fiscal Reglementarea accesului liber Ia justiţie o
constituie art. 21 din Constituţia României’, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană privind Apărarea
Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai
multe rânduri că instituirea unei taxe de timbru într-un cuantum foarte ridicat contravine prevederilor art.
6 din Convenţia Europeană.