Tribunalul 

este un organ de justiție care rezolvă litigiile dintre mai multe părți.[1][2] În general,
deciziile sunt luate de judecători, jurați sau de un magistrat.[3]

Etimologie
Cuvântul provine din limba latină și franceză, de la cuvântul identic cu cel din română, tribunal.

Tribunale internaționale

 Curtea Europeană a Drepturilor Omului

 Curtea Internațională de Justiție
 Curtea Penală Internațională
 Curtea Permanentă de Justiție Internațională

În România
În România, tribunalul este o instanță intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea
jurisdicția asupra unui județ, condus de câtre un președinte și ajutat de 1-3 vicepreședinți.
Un tribunal poate avea minimum doua secții. Astfel în cadrul său se pot înființa urmatoarele tipuri de
secții: civile, penale, comerciale, cu minori și de familie, de contencios administrativ și fiscal, secții
privind litigiile de muncă și de asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții
maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, se pot înființa secții și
complete specializate. Aceste secții și complete specializate sunt folosite de către instanțele cu volum mic
de cauze ce privesc litigii de muncă și asigurări sociale, la care nu există astfel de secții.
In Romania exista de asemenea si trei tribunale specializate: Tribunalul Specializat Argeș, Tribunalul
Specializat Cluj si Tribunalul Specializat Mures. De asemenea exista un singur Tribunal pentru minori si
familie situat in orasul Brasov.
Presedintele Tribunalului Specializat Arges este domnul judecator Ciprian Tiţa
Competență
1. Judecă în primă instanță:
a) infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 - 177, art. 179, art. 189 alin. 3 - 5, art. 197 alin. 3,
art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257, art. 266 - 270, art. 2791, art.
312 și art. 317, precum și infracțiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii
explozive ori radioactive;
b) infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;
c) infracțiunea de spălare a banilor, precum și infracțiunile privind traficul și consumul ilicit de
droguri;
d) infracțiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta privește sistemul bancar;
d1) infracțiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală și industrială;
e) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;
2. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în
cazurile anume prevăzute de lege;
3. soluționează conflictele de competență ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și alte
cazuri anume prevăzute de lege.
Tribunalele Poporului, compuse din Tribunalul Poporului din București și Tribunalul Poporului
din Transilvania de Nord (cu sediul la Cluj), au fost două tribunale înființate după cel de-al doilea
război mondial de guvernul României, împreună cu Comisia Aliată de Control pentru a ancheta
prezumtivii criminali de război, conform art. 14 din Pactul de Armistițiu cu România.
Aproximativ 2.700 de cazuri au fost examinate de o comisie care a stabilit că existau dovezi suficiente
pentru a trimite cca. jumătate din cazuri la parchet. 668 de inculpați au fost găsiți vinovați de crime de
război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității.
Tribunalul din București a condamnat 187 de persoane. Pe 14 februarie 1946 Tribunalul Poporului își
reia activitatea prin judecarea procesului Centralei Evreilor, acuzată că ar fi executat
ordinele Berlinului și Gestapoului în prigonirea evreilor. Președintele completului de judecată a fost Al.
Voitinovici, iar acuzatori publici A. Schreiber și M. Mayo. Pe 18 februarie 1946 s-a pronunțat sentința în
acest proces: V. Isanceanu (în contumacie) și Nandor Gingold - munca silnică și degradare civică - 10 ani,
N. Grunberg-Wilmann - 20 de ani detenție grea; A Grossman-Grozea - 15 ani detenție grea, J. Leon -12
ani. Tuturor li se confiscă averea.
În procesul principal, din mai 1946, au fost judecați liderii fostei guvernări, în frunte cu Ion
Antonescu (24 de inculpați). Curtea a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care 6 in
absentia și neexecutate vreodată. Din restul de 7 condamnări, 3 au fost modificate în închisoare pe viață.
Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu au fost executați la 1
iunie 1946 în închisoarea Jilava. Ceilalți au fost condamnați la închisoare pe viață sau la termene foarte
lungi.[3][5]
Tribunalul din Cluj și succesoarele sale au condamnat 481 de persoane: 370 unguri, 83 germani, 26
români și 2 evrei. Tribunalul din Cluj a decis 100 de condamnări la moarte, 163 de condamnări cu
închisoare pe viață și alte sentințe.
Un mare număr dintre cei condamnați au fost judecați în contumacie și nu și-au ispășit niciodată
pedeapsa (de exemplu, scriitorul maghiar Albert Wass). Unora dintre condamnații la pedeapsa capitală li
s-a modificat sentința în condamnare la închisoare pe viață. Condamnații pentru crime de război care s-au
purtat bine în închisoare au fost printre cei eliberați în baza unui decret din 1950. Restul au fost eliberați
între 1962 și 1964 prin amnistiere.