4.

Ajustarea SCR
Ajustarea SCR – înseamnă determinarea şi analiza trendului.
Trendul sau tendinţa generală constituie rezultatul acţiunii unor factori legaţi de esenţa dezvoltării fenomenului şi are caracter de
evoluţie medie. Determinarea trendului are drept scop delimitarea elementului stabil în evoluţia fenomenului sau a traiectoriei
evolutive care s-ar fi înregistrat dacă n-ar fi intervenit factorii de tip oscilatoriu şi aleator.
A determina tendinţa unei SCR sau a ajusta o SCR înseamnă a înlocui termenii săi yt cu termenii unei serii teoretice
obţinuţi prin calcul , aplicând diferite procedee de cuantificare şi eliminare a abaterilor provocate de factorii cu caracter
periodic (sezonalitate şi ciclitate) şi cu caracter întâmplător.

În vederea determinării trendului în teoria şi practica statistică se folosesc următoarele metode şi procedee de ajustare:
-1- ajustarea pe baza metodei semimediilor;
-2- ajustarea pe baza modificării medii absolute;
-3- ajustarea pe baza indicelui mediu de dinamică;
-4- ajustarea prin metoda grafică;
-5- ajustarea prin metode analitice de calcul;
-6- ajustarea pe baza mediilor mobile

1. Metoda semimediilor - reprezintă o cale simplă de aproximare a tendinţei.

Procedeul metodei constă în aceea că SCR se împarte în 2 părţi (segmente) egale şi se face calculul mediei pentru fiecare parte
(segment). Apoi cele 2 medii se reprezintă grafic, se unesc printr-o linie şi se apreciază, astfel, sensul (crescător sau descrescător),
precum şi panta (înclinaţia) tendinţei.

2. Procedeul modificării medii absolute se utilizează în cazul când fenomenul evoluează în progresie aritmetică (modificările
nivelurilor absolute ale seriei sunt aproximativ constante, iar cronograma poate fi aproximată printr-o dreaptă). Trendul rezultă
din relaţia:
, unde:
Deoarece tendinţa este dedusă pe baza primului şi ultimului termen din serie, rezultatele obţinute prin metoda modificării medii
absolute pot fi influenţate de erori. Posibilitatea apariţiei erorilor rezultă din faptul că termenii luaţi în calcul pot fi afectaţi într-o
măsură semnificativă de apariţia unor factori întâmplători. Astfel, se afectează tendinţa obţinută.

3. Procedeul indicelui mediu de modificare sau de dinamică se utilizează în cazul când fenomenul cercetat evoluează în progresie
geometrică (indicii cu bază în lanţ sunt aproximativ egali, respectiv cronograma seamană cu graficul funcţiei exponenţiale). În
acest caz trendul rezultă din relaţia:
 unde:

Procedeul prezintă acelaşi neajuns, deoarece se bazează pe primul şi ultimul termen al seriei.
Procedeul modificării medii absolute şi indicelui mediu de dinamică prezintă însă avantajul determinării operative şi relativ simple
a tendinţei generale.

4. Ajustarea pe baza metodei grafice constă în reprezentarea grafică a seriei cu datele empirice (reale) prin cronogramă şi apoi se
trasează vizual, dreapta sau curba care uneşte cele două puncte extreme ale SCR, astfel încât să aibă abateri minime de poziţia
valorilor reale în grafic.
Această ajustare vizuală se bazează pe ipoteza că acţiunea tuturor cauzelor ar fi fost constantă pe toată perioada.
Metoda grafică riguros aplicată are avantajul că permite identificarea funcţiei analitice care estimează tendinţa generală din
evoluţia fenomenului.

5. Metodele analitice de ajustare a unei serii cronologice presupun identificarea unei funcţii matematice ( ) care exprimă
tendinţa de evoluţie şi calcularea valorilor acesteia, respectiv a valorilor teoretice sau ajustate. Aceste funcţii sunt numite funcţii
de ajustare a trendului sau funcţii de estimare a tendinţei centrale. Funcţii de ajustare pot fi funcţii matematice liniare,
parabolice, hiperbolice, exponenţiale, logaritmice, logistice etc.

După alegerea funcţiei de ajustare urmează estimarea parametrilor acesteia şi calcularea valorilor teoretice sau ajustate.
Pentru estimarea parametrilor funcţiei de ajustare se utilizează cel mai frecvent metoda celor mai mici pătrate (MCMMP) care îşi
propune minimizarea sumei pătratelor abaterilor valorilor empirice (yt) de la valorile teoretice sau ajustate (  ):
Dacă se presupune un trend liniar:
- funcţia de estimaţie este:
- condiţia de minim devine:
- sitemul de ecuaţii liniare este:
În cazul unei serii cronologice, variabila timp reprezintă doar criteriul de sistematizare a datelor şi nu factorul care condiţionează
valorile empirice. Estimarea tendinţei cu o funcţie de ajustare reprezintă în cele din urmă o ipoteză, deoarece în realitate evoluţia
fenomenului nu depinde de succesiunea timpului, ci de ansamblul factorilor generali şi specifici care determină mărimea fiecărui
termen al SCR, factori care activează pe scala timpului.
Din acest motiv, pentru a anihila (înlătura) influenţa variaţiei de timp, se pune condiţia că . În acest caz sistemul de
ecuaţii normale pentru trendul liniar devine:

Valoarea parametrului a este egală chiar cu media seriei, ce arată nivelul la care ar fi ajuns variabila y, dacă influenţa tuturor
factorilor ar fi fost constantă pe toată perioada analizată.
Valoarea parametrului b arată cu cât se modifică în medie variabila analizată în condiţiile modificării cu o unitate a factorului
timp. 
b  > 0 înseamnă o tendinţă de creştere,
b < 0 indică o tendinţă de descreştere,
b  = 0 semnifică faptul că fenomenul a fost staţionar.
      

Pentru a satisface condiţia trebuie să se considere originea valorilor de timp (t=0), ca fiind în centrul seriei. Astfel, seria e
împărţită în 2 părţi, în care numărul unităţilor de timp negative să fie egal cu numărul celor pozitive.
Dacă seria e formată dintr-un număr impar de termeni, originea valorilor de timp (t=0) va fi chiar în dreptul termenului central şi
variaţia de timp se va măsura în intervale întregi.
Dacă seria e formată dintr-un număr par de termeni, originea valorilor de timp va cădea între cei 2 termeni centrali şi variaţia
timpului se va măsura în jumătăţi de intervale de timp. Pentru simplificarea calculului aceste jumătăţi se înmulţesc cu 2 pentru a le
transforma în intervale întregi.