Desi cartea este intitulata “Fata urata a iubirii” în sine
romanul prezinta chiar viceversa, Tate Collins îl cunoaste pe Miles Archer, un om tacut focusat pe profesia lui pe care-l urmarea un trecut întunecat, si care credea ca nu merita sa simta iubirea considerand ca le face rau oamenilor din jurul lui, “Cateodata, spiritul unui om nu este suficient de puternic sa tina piept fantomelor trecutului” dar Tate ii deschide ochii aratandu-I ca trecutul nu a modelat omul din prezent, fiecare meritand sa iubeasca si sa fie iubit. La inceput “relatia” care a luat nastere intre ei implica 2 reguli deosebit de importante impuse de Miles, “nu pune intrebari despre trecut” si “nu te astepta la un viitor impreuna” acest lucru devine imposibil atunci cand se înfiripa sentimente profunde si reale intre cei doi si apare dorinta de a te schimba pentru omul pe care il indragesti. Desi el a ajuns sa aiba parte de meseria pe care si-o dorea de mic copil, de potenta financiara mult visata si viata paruse aranjata, Miles se simtea incomplet si nu se considera demn de iubire un citat potrivit ar fi chiar “Presupun ca, daca un om a cunoscut cea mai urata fata a iubirii, e posibil sa nu mai vrea sa o traiasca a doua oara”. Ei bine, morala acestei povesti pline de mister si dezvaluiri ale trecutului in care Miles se redescopera, este ca fiecare om merita sa fie iubit si sa iubeasca la randul lui, trecutul cu oricate greutati venise el ne lasa urme si ne invata lectii insa asta nu inseamna ca ne face oameni rai, in final intelegem ca actiunea era despre progresul psihologic al lui Miles in care s-a convins ca merita sa ofere inca o sansa iubirii alaturi de Tate.