Petrita astepta rabdatoare in strana privind la zidul brut cenusiu de beton din fata ei,

scrijelit in romburi mari, contrastand cu fereastra ogivala cu vitralii ale carei fragmente
de sticla, migalos combinate si legate între ele prin rețele de plumb, il infatisau pe sfantul
Gheorghe luptandu-se cu balaurul. Sub fereasta, alte strane in care stateau cuminti, cu
mainile in poala vreo trei-patru femei asteptandu-si randul la spovedit. O inregistrare sonora
cu vocea blanda a vreunui calugar repeta mereu Tatal nostru, Crezul, psalmul 50 si alte
rugaciuni cunoscute. O idee foarte buna, de altfel, pentru ca acoperea conversatia pe care
parintele Gheorghita o purta cu credicnciosii care isi marturiseau astfel pacatele fara teama
de a fi auziti si de ceilalti crestini.
Petrita venise si ea sa se spovedeasca insa preferase sa fie ultima ca sa poate vorbi mai
mult cu parintele care era duhovnicul ei si caruia ii cerea mereu sfatul cand confortul mintii si
al inimii ii erau zdruncinate de diverse pricini. Isi aminti cu placere de prima ei intalnire cu
parintele, in urma cu vreo doi ani si ceva. Venise intr-o duminca la sfanta liturghie aproape
fara sa-si dea seama ce face, probabil ingerul ei pazitor ii calauzise pasii catre biserica, atat
era de disperata dupa ce M o parasise brusc, anuntand-o ca isi gasise pe altcineva. Relatiile
erau calcaiul lui Achile al vietii ei de femeie singuratica, retrasa, cu doar vreo doua prietene,
si alea facute in vremea facultatii. Terminase automatica la Bucuresti magna cum laudae, ar
fi putut, si chiar si-ar fi dorit sa ramana in capitala, nu ducea lipsa de oferte insa alesese sa
se intoarca in oraselul ei natal de dragul mamei, in varsta si mai ales, cardiaca. Nu avea cine
sa ii poarte de grija si in plus, erau foarte legate una de alta. Acum, la cei 35 de ani, nu
regreta intoarcerea chiar daca starea mamei, desi stabila, se inrautatise, se deplasa greu si
devenise si din calea-afara de cicalitoare. Fire ambitioasa insa, Petrita era acum sefa
depatamentul IT la sucursala uneia dintre bancile din oras iar visurile ei privind cariera nu se
opreau aici. Avand o inteligenta sclipitore, Era mereu inscrisa la cate-un nou curs, se
specializase in programe si tehnici complexe si ajunsese sa isi insuseasca destul de bine
temeinice cunostinte financiare, putand concura cu succes cu oricare din sefii ei.
Daca in viata profesionala avea cu ce se lauda si stia perfect ca poate mai mult, in cea
personala esua mereu, putini barbati fiind atrasi de aerul ei aspru. Inalta, poate chiar prea
inalta pentru media balcanica a barbatilor din orasul ei, ciolanoasa, cu umeri lati si solduri
inguste, avea un trup mai degraba masculin. Fata patrata, cu fruntea inalta si globii oculati
perfect rotunzi, aproape exoftalmici si nasul carn dar cam mare completau impresia de
asprime pe care intreaga ei fiinta o emana din plin.

Era a treia saptamana din postul Pastelui si duminica spera sa primeasca sfanta
Impartasanie.

se adapă cu mustul deșertăciunii lumești,

să urmăm drumul pentru că știm că la capătul lui ne așteaptă Cel care a pus în noi această
tânjire adâncă
Crestinul caldicel este chipul credintei nedepline si al iubirii nedesavarsite
dragostea sa este nelucratoare
infraneaza iutimea sufletului
Postul este despre mâncare, despre flămânzire, despre lepădare trupească, despre răbdare,
despre asceză, despre simplitate, despre înfrânare trupească, despre com-pătimire cu
foamea lumii 
- război duhovnicesc cu trupul și cu patimile voastre
a neguțătorit cu negoțul cel bun și a vîndut toate pentru cumpărarea Nestematei de mare
preț
- nu trebuie să ne căznim niciodată să smulgem prin propria noastră «măiestrie» ceea ce
Dumnezeu nu este dispus să dea
tip de gândire dihotomică (păcătoși și mântuiți, rai și iad
a zdruncinat confortul minții
necontenita cainta si frangere a inimii
- cumpatarea este ca un frau care disciplineaza pornirile patimase
- postul este cel mai bun strajer al sufletului
deznadejdea e rodul putinatatii de credinta
sa cobori inlauntrul tau, uneori ceremonios, alteori nedomolit
iconostas – o pregustare a cerului
adunat cu anii
- il aseaza pe nevoitor in urcusul desavarsirii
- inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva: fie cu iad, cu
lumea sau cu Dumnezeu
sa mantuiasca pomul omenirii nu de o multime de omizi care tabarasc asupra lui intr-un an,
ci de viermele de la radacina