Noțiuni introductive

Obiectul, scopul și împărțirea Liturgicii. Legătura Liturgicii cu celelalte discipline teologice.

Importanța studierii Liturgicii și Literatura liturgică la români.

Definiție: Liturgica este o materie de studiu a Teologiei Practice care se ocupă cu studiul
cultului divin public al Bisericii Ortodoxe. Prin cult înțelegem totalitatea actelor, formelor și
manifestărilor sfinte prin care Biserica Îl cinstește pe Dumnezeu și împărtășește credincioșilor
harul Său sfințitor.
Scopul Liturgicii este acela de a ne ajuta să învățăm tot ce se referă la cultul Bisericii: originea,
istoria și evoluția lui, forme și rânduieli din trecut și prezent precum și rolul acestei discipline cu
învățătura de credință a Bisericii și viața religioasă practică a credincioșilor.
Fiind o disciplină cu caracter expozitiv , ea n trebuie confundată cu Tipicul bisericesc și nici cu
Practica liturgică.
Liturgica se împarte în mari două unități:
1. Liturgica Generală sau teoretică ce prezintă Liturgica ca disciplină teologică precum și
analiza cultului în amănunt: ( despre slujitori, timpuri liturgice, locașuri de cult,
rugăciune, cântare,etc.)
2. Liturgica Specială se ocupă cu studiul amănunțit al formelor de și rânduielilor de cult ale
Bisericii Ortodoxe ( Sf. Taine, ierurgii bisericești, Sfânta Liturghie).

Din punct de vedere teologic, Liturgica se înrudește cu aproape mai toate disciplinele teologice,
respectiv: Morala, Arheologia biblică, Dogmatica, Istoria Biblică a Vechiului și a Noului
Testament, Patrologia, Dreptul Canonic, Catehetica, Omiletica, Pastorala, Istoria Bisericii
Ortodoxe Române.
Importanța studierii Liturgicii rezidă din faptul că viitorul slujitor trebuie să aibă calități de bun
liturghisitor ce vor fi dobândite prin studierea temeinică a Liturgicii, ajutându-l să dobândească
râvnă și cucernicie în slujirea celor sfinte, în instruirea și formarea propriilor credincioși ca
adevărați stâlpi ai Bisericii.
Liturgica ca disciplină în cadrul învățământului teologic apare abia la finele sec. XVIII,
începutul sec XIX în spațiul teologic german.
La români literatura liturgică este inaugurată cu traduceri sau tâlcuiri ale Sf. Liturghii din greacă
în română. Prima lucrare de acest fel o reprezintă traducerea operei intitulată Învățătură Sfântă a
teologului grec Nicolae Vulgaris, făcută de dascălul Ieremia Cacavela în anul 1697 la Iași.
În anul 1765 Chesarie viitor episcop de Râmnic traduce toată opera Sf. Simeon al Tesalonicului
sub titlul de Voroavă de întrebări și răspunsuri .
Secolul trecut au apărut și primele încercări de a crea câteva cursuri de Liturgică atât la nivel
seminarial cât și universitar, un rol aparte avându-l Samuil Andrievici și Nectarie Cotlarciuc,
viitori mitropoliți ai Bucovinei și Pr. prof. dr. T. Tarnavschi cu toți profesori la Universitatea din
Cernăuți.
Printre părinții Liturgicii românești moderne pot fi considerați: Dr. Badea Cireșeanu, autor al
,,Tezaurului liturgic al Sfintei Biserici creștine ortodoxe de răsărit”, Pr. prof. Vintilescu Petre,
autor al ,,Liturghierului explicat” și Pr. prof. Ene Braniște, autor al ,,Liturgicii Generale și
Speciale”.