Darul lui Jonas (fragment pag 136-137)

Fragmentul pe care mi l-am ales este acela in care Jonas, in

timpul pregatirii zilnice cu Daruitorul, afla ce este iubirea.
Acesta vorbeste cu mentorul sau despre familie si dspre
sentimentul de intreg provocat de aceasta. Cand esti parte
dintr-un camin, te simti implinit is intreg, stiind ca ii ai alaturi
pe cei dragi. Daruitorul ii povesteste lui Jonas despre bunici si
cine sunt ei de fapt. Baiatul incepe sa povesteasca despre ce
se intampla cu bunicii, sau Adultii fara copii, cum ii mai
numeau ei. Acestia erau uitati in centurl de batrani, proprii lor
copii uitand sa-i mai viziteze. Treptat, in timp ce povesteste,
Jonas isi da seama ca, de fapt, centrul este un lucru bun
pentru batrani din punct de vedere fizic, dar nu si din punct
de vedere spiritual.
Consider ca aceasta discutie a trezit un sentiment
neobisnuit lui Jonas, deoarece, ajuns acasa, isi intreba parintii
daca il iubesc. Reactia parintilor ma surprinde, fiind una de o
oarecare ironie, semn ca nu au luat in serios cuvintele
baiatului, ba chiar ii soun ca acest cuvant ”iubire”, nu mai
este unul folosit si ca ar trebuii sa foloseasca alta exprimare,
cum ar fi ”Sunteti mandri de realizarile mele?”. Aceasta
intrebare mi se pare total diferita de sensul iubirii. Sa iubesti
pe cineva inseamna sa tii la acea persoana, indiferent de
reusitele sau defecte sale. Sa fii mandru de realizarile cuiva
inseamna sa fii mandru de ceea ce a facut persoana
respectiva, nu sa mandru de el pentru ceea ce este, adica
intelesul iubirii.
Acest fragment m-a impresionat deoarece, in cateva
randuri si replici, autorul a reusit sa ne faca sa ne gandm mai
mult daca iubim cu adevarat o persoana, saua doar suntem
mandri de realizarile lui, facandu-ne sa interpretam singuri
aceste lucruri complet diferite.