Pantelimon Sorin

Spiru Haret
Specializarea: Psihologie
Anul II, grupa IV
Raport psihologic

Subiect: M. B. 27 Dec 2016, elev, clasa a II-a

Scopul evaluării: Identificarea unor motive pentru care copilul nu reușește să se integreze
prea bine în mediul școlar social, nu reușește să-și facă prieteni și se izolează de restul colegilor,
și oferirea unor soluții care i-ar sprijini eforturile de adaptare.

Instrumentele utilizate:
Interviul – Un instrument prin care se poate stabili o relație terapeutică, dar și
înțelegearea funcționării psihologice a unui subiect, punând accent pe focalizarea asupra trăirilor
acestuia. Interviul aplicat a urmărit o serie de întrebări împărțite în mai multe categorii și după o
secvență tematică, după cum urmează:
 Întrebări legate de cadrele de activitate: școală, familie, anturaj;
 Întrebări legate de simptome dispoziționale;
 Întrebări legate de simptome depresive: fiziologice, comportamentale, sociale, cognitive;
 Întrebări legate de simptome de îngrijorare-anxietate;
 Întrebări legate de simptome de comportament obsesiv-compulsiv;
 Întrebări legate de tulburări de comportament disruptiv: ADHD neatenție, ADHD
impulsivitate, ADHD hiperactivitate;
 Întrebări legate de simptome de tulburări ale gândirii;
 Întrebări legate de simptome de abuz;
 Întrebări legate de simptome ale tulburărilor de comporament.

Fișa de observație comportamentală în relație cu psihologul – Instrumentul

observației comportamentale are ca scop evaluarea nivelului de dezvoltare a subiectului. În cazul
de față, este evaluată prezentarea, atitudinea și starea lui în relația cu psihologul, de asemenea,
felul în care vorbește, trecerea de la o sarcină sau subiect la altul și alte comportamente relevante
pentru determinarea unui tip temperamental și a personalității.

Test proiectiv, desenul familiei- Teste proiective favorizează exprimarea tendinţelor

inconştiente și subconștiente, datorită libertății pe care o are subiectul. Oferă indicații despre
personalitatea subiectului și despre raportarea lui la mediu într-o formă transparentă, mai ales
dimensiunea sa afectivă.
Anamneza cazului:
Părinții lui Marius au o căsnicie echilibrată. Au doi copii, pe Marius și pe Maria. Maria
este mai mică, iar Marius nu simte că o poate implica în jocurile sale imaginative.
Marius Bonteschi a fost adus de mama lui pentru că până în clasa a II-a, acesta nu a reușit
să-și facă niciun prieten în clasă. Mediul colegial reprezintă pentru el o presiune socială care îl
face să se teamă de școală. În unele dimineți se preface bolnav pentru a putea rămâne acasă. În
altele, mai rare, mama lui spune că băiatul devine agresiv pentru că trebuie să se ducă într-un loc
pe care îl urăște profund. Rezultatele lui școlare și discuțiile cu părinții dau de înțeles că nu
dimensiunea educațională este problema, ci presiunea de a trebui să petreacă mult timp în
colectivul clasei.
Marius are mulți prieteni în afara școlii, în cartierul în care locuiește, dar petrece cel mai
mult timp cu vărul său. Este un băiat de obicei fericit, energic și plin de imaginație. Și la
grădiniță avea probleme cu timiditatea și relația cu ceilalți copii, dar nu la fel de grav cum se
manifestă în mediul școlar. În perioada de dinainte de a începe clasa I, era entuziasmat la gândul
de a se duce la școală. Aversiunea lui a început după câteva săptămâni.
În rest, mama lui îl descrie ca pe un copil preocupat cu imaginarea. Desenează mult și
inventează povești pe care le joacă împreună cu vărul său. Se uită mult la desene. Nu se poate
concentra prea mult timp la citit și reține cu greu detaliile unui text.
Interviul:
În urma interviului, Marius a mărturisit fără nicio reținere că urăște școala. La început a
blamat faptul că are multe teme și îi ocupă timpul cu lucruri care nu-l interesează, pentru ca după
aceea să menționeze și faptul că nu se prea înțelege cu ceilalți copii. Nu pare să-i creeze cineva
probleme, ci mai degrabă îl deranjează că nu poate „vorbi cu ei despre ce îl interesează și pe el”.
La întrebarea legată de ce îi place să facă în timpul liber s-a deschis și a început să
vorbească pasional. A spus că cel mai mult îi place să se joace cu vărul lui „de-a tot felul de
lucruri”. Continuă jocul și acasă, imaginându-și că este același personaj pe care l-a jucat afară,
dar în standby, în casa lui. Celelalte activități ale sale implică continuarea lumilor fantastice prin
imagini, desene sau cărți de joc cu ilustrații.
La atingerea subiectului despre lucrurile sale, băiatul a menționat că nu-i place să-i fie
mutate lucrurile fără știrea lui sau ca cineva să-și încalce promisiunile sau îndatoririle. A amintit
un caz în care mama lui i-a promis că-i va cumpăra un pachet special de cărți de joc dacă termină
de citit o carte și îi face fișă de lectură, dar nu s-a ținut de cuvânt pentru că nu a mai avut timp să
meargă cu el, iar după aceea a uitat.
Pare că îi este greu să se concentreze la text pentru că este suprastimulat de imagini,
desene animate și imagini colorate puternic. S-a obișnuit să primească informația în această
formă, iar textul este un mediu substimulant pentru el.
Consideră că uită des lucruri, dar nu pentru că nu are o memorie bună, ci pentru că sunt
lucruri care nu-l interesează, cel mai des în legătură cu școala.
 Deși are atâtea activități care se desfășoară în interior, îi place să se joace mai mult afară.
În ceea ce privește familia, subiectul simte că are o relație mai apropiată cu mama, dar
vorbește admirativ despre tată. Pare că tatăl este un idol pe care îl admiră de la distanță. Tatăl l-a
introdus în lumea jocurilor video, o altă activitate care îi ocupă mult timp. Îi place de asemenea
faptul că tatăl lui este glumeț.
Pe mamă o simte ca cea mai importantă persoană din viața lui.
Nu spune prea multe lucruri despre soră, în afara de criticile că nu reușește să o introduce
în scenariile și jocurile lui pentru că este prea mică.

Rezultate obținute
Grila de observație comportamentală în relație cu psihologul
În urma sesiunilor avute, subiectul s-a prezentat din ce în ce mai doritor de interacțiune.
Răspunde la toate întrebările sincer, după ce își ia timp să se gândească la ele. La început era
puțin rezervat. Își mișcă constant gura și de obicei roade un pai sau un șiret de la bluză. Consider
această manifestare un indiciu al rămânerii în faza orală, care se manifestă atunci când se simte
plictisit și există o doză de energie cu care ar prefera să facă altceva.
Acordă importanță regulilor și promisiunilor, așa cum am mai menționat, dar este un
comportament care a devenit din ce în ce mai evident. Consider că simte o nevoie de control a
mediului și celorlalți, iar dacă ceilalți încalcă o convenție prin care acest control se stabilise,
subiectul se simte foarte dezamăgit sau contrariat. A povestit și despre cât de importante sunt
regulile în jocurile cu vărul său. Par niște proiecte de film.
Este foarte curios pe toate planurile. Cercetează atât mediul, cât și subiectele pe care le
aduc în discuție și caută să le înțeleagă cât mai bine. Este deosebit de răbdător pentru un copil de
vârsta lui atunci în ceea ce privește dialogul. Se asigură că mi-am terminat ideea înainte de a veni
cu un răspuns. În cazul aplicațiilor, rămâne în sarcină până este satisfăcut cu rezultatul.
Pe lângă nevoia de control, constat o gândire catastrofală, ce-l ține în alertă. A menționat
o dată că viitorul lui se arată plictisitor pentru că este plin doar cu activități școlare. Câteodată
pare lipsit de energie, dacă știe că după ce terminăm sesiunea urmează să-și facă temele și nu o
sesiune de joacă.
Testul proiectiv
Desenul pare să fie făcut din linii scurte și gesturi puțin ample, ceea ar trăda o relativă
atitudine inhibitorie. Spun relativ pentru că, în raport cu spațiul rămas liber, partea desenată
ocupă un spațiu mediu și este foarte proporțional dozată, lucru care ar traduce un echilibru
interior între excitație și inhibiție. Chiar și așa, liniile scurte scurte din care sunt compuse
corpurile personajelor și scheletul bradului, alături de conturul colorat, care se adaugă peste
aceste linii ca o îmbrăcăminte ce umple, par să sugereze o forță vitală atent cheltuită dintr-o
resursă limitată. Nimic nu este prea expansiv și niciun element nu pare mai important decât altul,
dar niciunul nu este mai deosebit.
 Desenul pare în întregime făcut din creioane colorate tip grafit (fără mină), care au
tendința de a ocupa ușor pagina dacă sunt apăsate. Aici, în schimb, aceste creioane sunt folosite
cu atenție și delicatețe pentru a trasa dungi subțiri, ceea ce denotă timiditate sau inhibiție a
instinctelor. Faptul că liniile simple se află în interiorul personajelor și rămân vizibile poate
sugera o viață interioară nu foarte colorată sau variată.
Tendința spre clișeu se păstrează atât în structura corpurilor, cât și în conturul lor. Toate
personajele au același tip de corp, iar membrele sunt desenate la fel. Pare că optica autorului nu
intuiește originalitatea colorată a vieții interioare a fiecăruia dintre membrii familiei, inclusiv a
lui. Această regularizare a corpurilor, organizarea lor în spațiu, ca o familie, dar pe perechi de
vârstă, este întărită de dunga neagră din fața membrilor familiei, care nu se extinde până sub
brad. Această dungă pare să situeze familia în spatele unei limite, dreaptă și unilaterală pentru
toți. Pare că autorul desenului trăiește sub dominația unor reguli și a pierdut din spontaneitatea
sa. Cea mai mare grijă pare acordată regulilor care fac personajele să arate cât mai normal, să
reprezinte cât mai fidel realitatea vizibilă, prin asemănarea dintre corpuri și înălțimea lor. Poate fi
vorba despre un efort de a produce desenul în contextul unui conflict interior dintre libertatea sa
interioară instinctivă și regulile pe le-a internalizat și care îi interzic această libertate.
Structura corpurilor personajelor ne vorbește de asemenea despre viziunea internă a
copilului asupra propriului corp. Desenul are o reprezentare de bază a corpurilor, fără detalii
semnificative. Un lucru important totuși de observat este proporționalitatea corpurilor și
înălțimea lor corect reprezentată.
Și bradul pare atent construit. Frunzele urmează tiparul natural al bradului, iar
decorațiunile comportă o strictă varietate admisă, lumânări și globuri, ambele categorii roșii. De
asemenea, cadourile par plasate pentru că lângă brad ar trebui să fie locul lor, însă ele nu se află
chiar sub acesta, ci sunt puține la număr și situate la o oarecare distanță, lucru care ar putea
sugera o reținere în dărnicie, sau o inconștientă distanță pe care copilul o simte față de sursa
afecțiunii, bradul din familie, care sunt părinții. Cu toate acestea, bradul este cel mai înalt
element din imagine, ceea ce înseamnă că are o importanță deosebită, și ar putea avea pentru că
este simbolul care aduce familia împreună. În schimb, conturul sau carnea cu care este umplut
scheletul bradului pare de o consistență subțire, iar, în ansamblu, pomul pare și el vlăguit,
anemic, ceea ce ar putea oglindi lipsa de resurse vitale resimțită de copil.
La nivelul culorilor este interesant de observat că tatăl și fiul sunt umpluți cu aceleași
două culori, doar că în ordine inversă, ceea ce poate sugera că, în percepția copilului, cei doi au o
legătură mai profundă sau seamănă la un nivel evident.
Este de remarcat și faptul că cei doi copii au mâinile unite, ceea ce sugerează o mai mare
apropiere între ei decât între părinți, care sunt puțin mai depărtați unul de celălalt în pereche
adulților.
Faptul că întreaga familie este situată în stânga bradului ar putea sugera o orientare spre
trecut și un atașament față de familie în defavoarea inițiativei în descoperirea viitorului. Bradul
poate apărea aici și ca o posibilă barieră ce îl izolează pe copil de viitor, de partea dreaptă a
desenului, anunțând o ulterioară regresie. Deși spațiul pare bine echilibrat între umplere și a fi
lăsat liber, interesul deosebit acordat imitării realului, prin situarea elementelor desenului în josul
paginii, ca și cum ar fi vorba de o podea, poate aici să ne ducă cu gândul la o limitare a
imaginației. Tragem această din urmă conlcuzie doar pentru că sunt mai multe elemente care
indică în această direcție.
În ciuda tuturor indiciilor că autorul desenului are o vitalitate suprimată de un mod atent
reglat de a vedea viața, așezarea în pagină, raportul dintre spațiul gol și cel umplut, și atenția la
felul în care regulile de reprezentare sunt aplicate în construcția personajelor, scot în evidență o
meticulozitate a copilului și un ochi pentru proporții, ceea ce poate sugera că deține o bună
metodă de autoreglare în raport cu resursele vitale pe care le are. Cu toate acestea, optica întărită
de reguli și suprimarea instinctelor poate rapid conduce la nevroză. Desenul încearcă să redea
realitatea cât mai fidel și aproape niciun strop de imaginație spontană nu reușește să transpară,
lucru care poate însemna predarea în fața realității care se impune în locul negocierii dintre
realitate și pulsiunile interioare autentice.

Concluziile evaluării psihologice

Intrumentele aplicate relevă faptul că subiectul simte că dispune de o cantitate nu doar
limitată de resurse interioare, ci și de o anumită specificitate, incompatibilă cu mediul din jurul
său. Subiectul pare că a intrat într-un stadiu de regresie imediat după începerea școlii, întrucât
capacitatea sa de intuiție l-a pus în agrdă cu privire la un viitor în care regulile nu mai construiesc
scenarii imaginative care îi aduc satisfacție, ci servesc doar la a-i umple timpul cu lucruri care nu
sunt de interes pentru el. Deducem de aici că, dintr-un motiv sau altul, băiatul nu era pregătit la
nivel emoțional, sau ca nivel de dezvoltare, să intre în mediul școlar, iar acest eveniment a avut
un efect traumatic.
Relația rece, dar admirativă față de tată sugerează absența unor resurse psihice care ar
putea veni pe linie paternă în efortul copilului de a-și încerca independența în alte medii decât
cele foarte testate, familiare și sigure.
Predispoziția pentru evadare în fantezie,chiar prelungirea episoadelor de fantasmare
acasă, când jocul ia sfârșit, indică cel mai clar situația de regresie și luarea unei atitudini ostile
față de un viitor care ar putea să-l lipsească de resursele imaginației din care se hrănește acum.
Acest profil psihologic îl face pe subiect să fie superficial în felul în anumite privințe. Îl
interesează impactul puternic al stimulului vizual și nu neapărat conținutul simbolic.
Suprastimularea duce la o lipsă de concentrare care face mediul școlar o provocare și mai aridă.
Se pare că mediul familial a oferit exemplul drumului bătătorit și confortabil, al regulilor
și ritualilor, în care evenimentul neașteptat reprezintă o catastrofă. Colegii de clasă reprezintă o
avanlașă de astfel de stimuli noi, cu personalități autentice și impredictibile, dar și cu interese
diferite de ale subiectului. Nu este de mirare că mediul social școlar îi pare subiectului o sursă de
catastrofe.

Recomandări
 Date fiind condițiile redate mai sus, recomandarea mea este mai întâi acceptarea
situației de regresie a copilului și tratarea ei cu blândețe, nu încercarea forțată de creștere,
cum s-a mai întâmplat cu începerea școlii. În aceste condiții, mediul familal trebuie reorganizat
pentru a da exemplu despre cum nou poate fi integrat. Aș recomanda vacanțe și excursii cu
părinții în locuri noi, alături de activități diverse. Includerea surorii este foarte importantă în
aceste activități, pentru că și ea este un element nou de a cărei viață diferită de a lui nu este
interesat.
Recomanda înscrierea la o activitatea extrașcolară, de natură fizică, și care să implice un
colectiv de copii și activități de lucru în echip: teatru, karate, fotbal, baschet.
Foarte important mi se pare, de asemenea, monitorizarea și restrângerea din ce în ce
mai mult a stimulilor vizuali, mai puține desene animate și jocuri video. Acestea ar trebui
înlocuite la început cu activități în exterior (chiar dacă înseamnă și doar statul pe iarbă), ca
ulterior să se instaureze plictiseala și să fie oferite, ca alternativă, texte scurte. Gândirea liniară,
narativă, adusă de text crește puterea de concentrare prin reducerea stresului cauzat de
suprastimulare. Acest tip de activități pot fi legate și de proiecte creative care să se bazeze pe
ceea copilul face deja, desenul, dar părinții să dea exerciții în care să ceară copilului scrierea unor
legende pentru desene, descrierea lor, iar ulterior, crearea unei bande desenate și scrierea unor
povestiri scurte, pe alocuri ilustrate de desene.
Recomand, dacă se poate, meditația și yoga.