Gandacul paros (Epicometis hirta) – punctele

slabe și forte
6 Comments / AgroMentor, Rapita / By admin
Cuprins (click pe subiectul dorit)

 Simptom de atac al pomilor fructiferi

 Epicometis în cultura de rapiţă
 Motivul pentru care gandacul paros s-a inmulțit excesiv
 Biologia gândacului păros
 Din ce motiv Epicometis este greu de controlat
 Punctul slab a lui Epicometis hirta
 Combaterea Epicometis din cultura de rapiţă
 Insecticide care protejează albinele          
 Folosirea acestui daunător în normarea producţiei
 Combaterea in pomicultura a gandacului paros
o Metode chimice
o Folosirea capcanelor

Gandacul paros, sub denumirea științifică de Epicometis hirta este unul din dăunătorii care ȋn
ultimul timp a ȋnceput să pună mari probleme fermierilor. Acesta consumă fără nici o probleme,
aparatul reproducător a unui număr foarte mare de specii de plante, nefiind specializat pe o
singură specie.

Foto 1: Epicometis pe o floare de păpădie

Dăunătorii polifagi, așa cum este și gȃndacul păros, prezintă un regim alimentar foarte
larg. Epicometis hirta s-a specializat ȋn consumul aparatului reproducător al plantelor. Regimul
alimentar al gândacului păros variază în funcţia de planta pe care o atacă. Sunt plante cum este
păpădia, bogate în polen. În cazul acesteia, Epicometis consumă doar polenul şi o parte din
stamine, floarea nefiind foarte mult afectată. Atunci când plantele nu prezintă suficiente flori,
Epicometis nu se sfieşte să le consume frunzele sau lăstarii fragezi de primăvară.

Pericolul legat de Epicometis constă în faptul că este răspândit atât în culturile agricole, cât şi în
cele horticole. Pe lângă acestea, gândacul păros consumă foarte bine şi plante din flora spontană.
Prin urmare acest dăunător are o adaptare incredibilă. Vă puteţi imagina că poate intra în parcuri,
rezervaţii naturale cu multe specii de flori protejate. Aici controlul dăunătorilor folosind
insecticide este interzis, aşa că va fi o mare provocare, să fie combătut.
Simptom de atac al pomilor fructiferi

Pomii fructiferi au o cantitate mai mică de polen, însă staminele şi pistilul sunt fragede şi
hrănitoare. In cazul acestora, gandacul paros de obicei se hrăneşte doar cu pistilul şi staminele
pline cu polen. Consecinta atacului va fi brunificarea si caderea florii.

Cu petale de pomi fructiferi, gandacul paros se hrăneşte atunci când bobocii sunt aproape să
înflorească. În această situaţie, gandacul paros provoacă rosături ale petalelor pentru a ajunge la
ce e mai valoros în nutriţie, staminele pline cu polen. Sursă importantă de vitamine şi proteină
pentru dăunător. Bobocii se vor brunifica in zona rosaturii, iar apoi vor cadea.

Epicometis în cultura de rapiţă

Rapiţa este o cultură bogată în polen, care degajă miros puternic. Culoarea galben auriu este de
asemenea foarte atrăgătoare pentru polenizatori, dar şi pentru dăunători. Epicometis atacă
plantele din marginea culturii de rapiţă. Niciodată gândacul păros nu va intra, să atace plantele
din mijlocul culturii. Chiar dacă vorbim de mii de indivizi (am văzut o astfel de situaţie), aceştia
se vor aduna ciorchine pe plantele din marginea culturii. Vor începe cu florile, pe care le
consumă în întregime, înclusiv petalele. Apoi vor consuma frunzele mai fragede şi chiar
tulpinile. Au o preferinţă în a ataca plantele mai puţin dezvoltate. De asemenea, aceştia preferă
plantele care sunt deja atacate. Din acest motiv, se poate ca pe anumite plante să vedem zeci de
gândaci, iar lângă acestea să avem plante neatinse de atac.
 Foto 2:
Epicometis hirta, consumând elementele florale ale rapiței
Motivul pentru care gandacul paros s-a inmulțit excesiv

Dintre speciile cultivate de fermier, cea mai mare atracție o are pentru rapiță. Cel mai probabil,
creșterea suprafețelor cultivate cu rapiță a favorizat ȋnmulțirea excesivă a acestui dănător. Spre
exemplu, cele mai afectate regiuni afectate de gȃndacul păros sunt cele ȋn care se cultivă
suprafețe ridicate de rapiță sau muștar. Pozele sunt făcute spre exemplu ȋn zona de graniță cu
Ungaria, zona de sud vest, unde și suprafețele cu rapiță sunt foarte ridicate.

Ȋn centrul țării, acolo unde suprafețele cu rapiță sunt mai reduse și de asemenea, unde fermierii
au ȋnceput să cultive rapiță doar ȋn ultimii ani, dăunătorul este mai puțin frecvent. Cu siguranță
ȋnsă, pe viitor chiar și centrul țării, sau zonele ȋn care acum dăunătorul este mai puțin frecvent,
vor fii devastate. Gandacul paros dovedește an de an o plasticitate ridicată, o capacitate de
adaptare ieșită parcă din comun.
Problema este foarte mare, pentru că gandacul păros fiind polifag, odata inmulțit excesiv ȋntr-o
locație, va devasta tot ce prinde.  De la cultura mare, va trece ȋn livezi, legume, flori, iar pagubele
și problemele cu siguranță vor fi mai serioase.

Biologia gândacului păros

Nu voi insista cu date referitoare la anatomia insectei. Cu siguranță cărțile de entomologie, sau
articolele de pe internet sunt pline cu astfel de informații. Este relevant ȋnsă să adaug faptul că
gȃndacul păros are o singură generație pe an. Femela depune ouăle ȋn sol, iar incubația durează
cca 1-2 săptȃmȃni. Următoriul stadiu de dezvoltare este cel larvar care durează aproximativ 2
luni. Ȋn această perioadă larvele se hrănesc cu rădăcinile plantelor din flora spontană,  unde
gȃndacul de obicei ȋși depune ouăle. La ȋnceputul toamnei, larvele se dezvoltă ȋn adulți, ȋnsă
aceștia rămȃn ȋn sol pȃnă primăvara.

Ȋn funcție de temperaturile din primăvară, adulții ȋncep să apară spre sfȃrșitul lunii martie,
ȋnceputul lui aprilie. Zborul maxim de obicei este dupa 15-20 aprilie și durează pȃnă ȋn luna mai.
Adulți care provoacă pagube apar răsleț și ȋn luna iunie, ȋnsă mai puțini.

Atac masiv de Epicometis hirta

Gandacul paros hranindu-se in flora spontana
Din ce motiv Epicometis este greu de controlat

Problema cea mai arzătoare ar fi că atacul gândacului păros are loc, exact când albinele sunt
foarte active. Într-un singur punct se intersectează interesele apicultorilor cu al agricultorilor.
Interesul cultivatorilor de rapiță și al horticultorilor ar fi, pe deoparte culturile lor sa fie
polenizate, iar pe altă parte să poată efectua și tratament cu insecticid pentru a controla daunatorii
specifici.

Interesul apicultorilor bineînţeles ar fi să scoată cȃt mai multă miere și să ȋși păstreze familiile de
albine cȃt mai sănătoase, departe de „chimicale”.

Cea mai mare problemă ar fi că la momentul actual nu există omologat un insecticid care să

combată gandacul paros. Chiar dacă în prezent pe piata gasim insecticide care pot să elimine
acest dăunător, acestea omoară albinele şi entomofauna utilă. Insa acestea,  nu sunt omologate
pentru combaterea adulţilor de gandac paros.

Pe piaţă sunt câteva produse care sunt cunoscute ca „prietenoase” cu albinele. Problema este că
acestea nu sunt foarte eficiente în combaterea gândacului păros. Totuşi fermierii folosesc aceste
produse în doze mai mari sau făcând un cocktail din două sau trei insecticide pentru creşterea
eficienţei.

Un alt element ce face ca folosirea insecticidelor să fie problematică, ar fi că gandacul paros se

hrănește ȋn perioadele călduroase ale zilei.  Dimineața sau seara, dăunătorul stă ascuns, așa că
fermierul trebuie să acționeze ȋn mijlocul zilei. Problema e că exact ȋn aceași perioadă albinele
sunt la activitate maximă de cules.

Punctul slab a lui Epicometis hirta

Totuși  chiar și gȃndacul păros are sensibilitățile lui, sau părți de comportament ce pot fi
fructificate pentru a putea fi combătut.

Una din marile lui sensibilități ar fi că atacă ȋntotdeauna de la margine spre mijlocul culturii.
Niciodata nu veți găsi un atac masic ȋn mijlocul unei culturi de rapiță, sau ȋn mijlocul unei livezi.
Ȋntotdeauna atacă plantele de la margine, urmȃnd treptat să ȋnainteze spre mijloc cu hrănirea.
Atȃta timp  cȃt pe margine găsește hrană, gandacul paros se va așeza acolo și se va hrănii,
urmȃnd apoi să intre mai departe ȋn lan. Priviți ultima poză și vă veți da seama despre ce
vorbesc!

Un alt element cheie ar fi faptul că în căutare de hrană, foloseşte culoarea florilor ca indiciu. S-au
făcut mai multe studii în privinţa culorii de care este atras cel mai mult. S-a ajuns la concluzia că
nu are o nuanţă preferată ci este atras de culoarea care într-un anumit moment l-a dus spre o
hrană bună

Spre exemplu, dacă rapiţă prin culoarea de galben auriu l-a hrănit bine, dăunătorul va fi atras de
acea culoare. În cazul pomilor fructiferi s-a observat că cea mai atractivă culoare ar fi albastru
deschis, sau culoarea cerului. Bineînţeles a cerului senin nu plin de nori.
 Foto 3:
Simptom clasic al atacului de gandac paros, la cultura de rapita. Ataca marginile culturii
distrugandu-le in totalitate
Combaterea Epicometis din cultura de rapiţă

Dacă ne referim stric la rapiță un sfat ar fi ca niciodată să nu semănăm această cultură pe

suprafețe mici, ȋnguste.  In aceasta situatie, pierderile pot fi foarte mari, avȃnd ȋn vedere modul ȋn
care acționează dăunătorul.

Referitor la folosirea insecticidelor, avȃnd ȋn vedere că atacul are loc ȋn marginea parcelei este
suficient ca fermierul să administreze insecticid doar ȋn respectiva zonă. Nu este necesar să se
treacă cu tractorul peste ȋntreaga cultură de rapiță.  Ȋn acest mod, se face economie de carburant,
timp, bani, se protejează mai bine mediul, albinele. De asemenea se pot face stropiri mai dese și
o ținere sub control mai bună a dăunătorului.

Insecticide care protejează albinele          

Insecticidele care protejează albinele şi care pot fi folosite în controlul Epicometis sunt
următoarele:

1. Mavrik 2F – acesta are ca substanţa activă tau-fluvalinat, substanţă folosită de

apicultori pentru combaterea Varroa din familiile de albine.
2. Mospilan 20 SG;
Neapărat apicultorii trebuie anunţaţi când faceţi tratamentul. 

Nu folosiţi alte tipuri de insecticide. Acestea, chiar dacă sunt aplicate atunci când albinele sunt
închise în stupi pot provoca mari pierderi. Substanţa activă ajunsă fizic pe polen este apoi
preluată de albină şi dusă în stup. Mierea va fi astfel contaminată cu insecticid. De asemenea cu
respectivul polen albine îşi hrănesc puietul. Consecinţele pot fi distrugătoare, chiar dacă de multe
ori acestea apicultorul le observă doar în timp.

Folosirea acestui daunător în normarea producţiei

Sunt horticultori, care nu sunt deranjaţi de atacul acestui dăunător. Atunci când pomii fructiferi
beneficiază de condiţii foarte bune,  recolta de fructe poate fi foarte ridicată. Va trebui să se
intervină la normarea producţiei. Sunt pomicultori, care se bucură de ajutorul oferit de acest
dăunător. Practic dăunătorul distruge o parte din flori, însă cele care rămân vor beneficia de o
cantitate mai mare de nutrienţi, spaţiu de creștere mai ridicat. Calitatea producţiei va avea de
câștigat.

Combaterea in pomicultura a gandacului paros

Pentru combaterea Epicometis din culturile horticole pot fi folosite mai multe metode.

Metode chimice

1. Mospilan 20 SG;
2. Mavrik 2F;
Având în vedere că atacul acestui dăunător are loc în valuri care se succed destul de rapid, pe
lângă aplicarea de insecticid se recomandă cel puţin încă o metodă de eliminare a dăunătorului.

Folosirea capcanelor

Spre exemplu în Ungaria s-a brevetat o capcană ce poate fi folosită în prinderea adultilor de
Epicometis. Capcana se numeşte CSALOMON, iar tipul de capcană specifică prinderii
gândacului păros este VARb3k. Aceste capcane se pot agăţă pe o creangă, sau se pot aşeza direct
pe pământ între straturile cu flori sau căpşuni. Atenţia doar să fixaţi capcana la soare, pentru că
Epicometis nu prea agrează umbra.

Folosirea cenuşii de Epicometis

Adulţii prinşi în capcană sau scuturaţi cu mâna de pe buchetul de flori într-o găleată, pot fi foarte
folositori. Aceştia pot fi arşi, iar cu cenuşa pot fi prăfuite culturile. Mirosul cenuşii îndepărtează
dăunătorul. Metoda poate fi însă folosită doar pe suprafeţe mici.
Găleţi colorate

Este o metodă foarte eficientă. S-a testat atracţia gândacului păros faţă de mai multe culori şi s-a
ajuns la concluzia că gandacul paros prezintă o atracţie puternică faţă de culoarea albastru
deschis.

O altă concluzie trasată în urma mai multor teste ar fi că în funcţie de hrana pe care o caută,
gandacul paros este atras de o anumită culoare. Aşa că pe lângă găleţile albastre, folosiţi şi alte
culori pentru a observa ce culoarea preferă în respectivul moment. Dacă este atras de o altă
culoare, galbenă spre exemplu, atunci găleţile trebuie schimbate pentru a avea un randament de
prindere maxim.

În găleţi, puneţi până la jumătate apă, în care adaugaţi două – trei linguri cu detergent care să
miroasă neapărat a flori. Atenţie doar ca mirosul să fie finuţ, cât mai aproape de ceea ce găsim în
natură.

Gândacii morţi să fie lăsaţi în găleţi, pentru că aceştia prin prezenţa lor atrag alţi gândaci.

Găleţile să fie amplasate mai des spre marginea livezii, iar spre interior mai puţine. Fiţi atenţi la
randamentul lor şi luaţi deciziile de amplasare mereu în funcţie de comportamentul pe care-l are
dăunătorul. Foarte important ar fi ca găleţiile să fie aşezate direct în bătaia soarelui, pentru că
gândacului păros nu-i prea prieşte umbra.

De asemenea, găleţile colorate fiind aşezate direct în bătaia soarelui, sunt mai uşor de detectat de
către Epicometis.

În apă poate fi introdus un colorant, astfel încât găleata cu apa ca întreg să fie şi mai atractivă
pentru acest gândac. Atenţie la nuanţă, dacă folosiţi găleţi de albastru deschis, apa să fie colorată
de asemenea într-un albastru deschis.
Utilizarea de culturi capcană

O cultură capcană foarte bună ar fi rapiţa de toamnă sau muştarul. Aceste culturi pot fi semănate
în benzi între rândurile de pomi, sau în jurul livezii. Gandacul paros va lăsa cultura de bază în
pace şi va ataca cultura capcană. De aici aceştia pot fi „recoltaţi” foarte uşor prin scuturare. Nu
folosiţi insecticide pentru că veţi ucide şi albinele care vă polenizează cultura de bază. După ce
cultura de bază şi-a terminat înfloritul, aceasta poate fi eliminată prin cosire.

Sunt curios ce problemă ai avut cu acest dăunător și cum anume ai reușit să-l pui la punct.

Recolte profitabile pentru toată lumea!

Navigare în articole
← Previous Articol