Invazia Rusiei în Ucraina (2022–prezent)

Articol

Discuție

Lectură

Modificare

Modificare sursă

Istoric

Unelte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gnome globe current event.svg

Acest articol sau secțiune este de actualitate.

Informațiile se pot schimba rapid odată cu desfășurarea evenimentelor.

Question book-4.svg

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.

Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le
conține.

Invazia Rusiei în Ucraina (2022)

Parte a Războiul ruso-ucrainean

2022 Russian invasion of Ukraine.svg

Harta operațiunilor militare din Ucraina din 13 mai 2023 (actualizată în mod regulat)

Legenda:

__. — Teritoriul controlat de autoritățile Ucrainei

__. — Teritoriul ocupat de Rusia, Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk

__. — Teritorii ale Ucrainei asupra cărora a fost stabilit controlul de către Rusia, RPD și RPL
__. — Teritoriile ucrainene eliberate

← — direcția de înaintare a trupelor Rusiei, RPD și RPL

→ — direcția de înaintare a trupelor ucrainene

Informații generale

Perioadă 24 februarie 2022 — prezent (1 an, 2 luni și 19 zile)

Loc Ucraina

Rezultat În desfășurare (lista de angajamente · controlul orașelor · cronologia evenimentelor)

Beligeranți

Russia

Republica Populară Donețk[a]

Republica Populară Luhansk[a]

Susținut de:

Belarus[b]

Ucraina

Conducători

Rusia Vladimir Putin

Ucraina Volodîmîr Zelenski

Efective

La începutul conflictului:

169.000-190.000[c][4][5]
Din Septembrie 2022:

+ 300.000 de persoane mobilizate[6]

+ 50.000 de mercenari[6]

La începutul conflictului:

196.600 (forțe armate)

102.000 (paramilitari)[7]

In Iulie 2022:

până la 700.000[8]

Pierderi

195.620 victime (la 9 mai 2023, cf. Ucrainei)[9] Ucraina 61.207 morți, 49.368 răniți (la 21 septembrie
2022, cf. Rusiei)[10]

Modifică date / text Consultați documentația formatului

[arată]

v•d•m

Conflicte postsovietice

La 24 februarie 2022, Rusia a invadat și a ocupat părți din Ucraina, într-o escaladare majoră a războiului
ruso-ucrainean, care a început în 2014. Invazia s-a soldat cu zeci de mii de morți de ambele părți și a
instigat cea mai mare criză a refugiaților din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Aproximativ 8 milioane de ucraineni au fost strămutați în interiorul țării lor până în luna iunie, iar peste
8,1 milioane au părăsit țara până în mai 2023.[11]

Cu luni de zile înainte de invazie, trupele rusești s-au adunat în jurul granițelor Ucrainei, în timp ce
oficialii ruși au negat în mod repetat planurile de a ataca Ucraina. La 24 februarie 2022, președintele rus
Vladimir Putin a anunțat o "operațiune militară specială" pentru a sprijini republicile separatiste Donețk
și Luhansk, controlate de Rusia, ale căror forțe militare au luptat împotriva Ucrainei în conflictul din
Donbas. El a declarat că obiectivul este de a "demilitariza" și "denazifica" Ucraina. Putin a îmbrățișat
viziuni iredentiste, a contestat dreptul Ucrainei la statalitate și a afirmat că Ucraina este guvernată de
neonaziști care persecută minoritatea etnică rusă. Câteva minute mai târziu, au fost lansate atacuri
aeriene rusești și o invazie terestră de-a lungul unui front nordic din Belarus spre Kiev, un front nord-estic
spre Harkov, un front sudic din Crimeea și un front sud-estic din Donbas. Ca răspuns, președintele
ucrainean Volodîmîr Zelenski a decretat legea marțială și a ordonat o mobilizare generală.

Trupele rusești s-au retras de pe frontul de nord până în aprilie. Pe fronturile din sud și sud-est, Rusia a
capturat Herson în martie și apoi Mariupol în mai, după un asediu distructiv. La 18 aprilie, Rusia a lansat
o nouă bătălie din Donbas. Forțele rusești au continuat să bombardeze atât obiective militare, cât și civile
aflate departe de linia frontului, inclusiv rețeaua energetică a Ucrainei, pe tot parcursul iernii. La sfârșitul
anului 2022, Ucraina a lansat contraofensive în sud și în est. La scurt timp după aceea, Rusia a anunțat
anexarea ilegală a patru oblasturi parțial ocupate. În noiembrie, Ucraina a recucerit Hersonul. La 7
februarie 2023, Rusia a mobilizat aproape 200.000 de soldați pentru o nouă ofensivă spre Bahmut.

Invazia a fost întâmpinată cu o condamnare internațională pe scară largă. Adunarea Generală a

Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția ES-11/1 prin care a condamnat invazia și a cerut
retragerea completă a forțelor rusești. Curtea Internațională de Justiție a ordonat Rusiei să suspende
operațiunile militare, iar Consiliul Europei a expulzat Rusia. Numeroase țări au impus sancțiuni Rusiei,
precum și aliatului său, Belarus, și au oferit ajutor umanitar și militar Ucrainei. Au avut loc proteste în
întreaga lume; cele din Rusia au fost întâmpinate cu arestări în masă și cu o cenzură sporită a mass-
media. Peste 1.000 de companii au părăsit Rusia și Belarus ca răspuns la invazie. Curtea Penală
Internațională a deschis o anchetă privind posibile crime împotriva umanității, crime de război, răpiri de
copii și genocid în timpul invaziei, emițând un mandat de arestare pe numele lui Putin în martie 2023.

Preludiul invaziei

În martie și aprilie 2021, Rusia a început o consolidare militară majoră în apropierea frontierei ruso-
ucrainene. A urmat o a doua intensificare în perioada octombrie 2021 - februarie 2022, atât în Rusia, cât
și în Belarus. Membri ai guvernului rus au negat în mod repetat că ar avea planuri de a invada sau ataca
Ucraina; inclusiv purtătorul de cuvânt al guvernului, Dmitri Peskov, la 28 noiembrie 2021, ministrul
adjunct de externe Serghei Ryabkov, la 19 ianuarie 2022, ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, la 20
februarie 2022, și ambasadorul rus în Republica Cehă, Alexander Zmeevsky, la 23 februarie 2022. Între
timp, la 22 februarie, Consiliul Federației din Rusia a autorizat utilizarea forței militare în afara țării.

Justificarea invaziei

Consilierul șef pentru securitate națională al lui Putin, Nikolai Patrushev, credea că Occidentul se afla
într-un război nedeclarat cu Rusia de ani de zile. Strategia de securitate națională actualizată a Rusiei,
publicată în mai 2021, spunea că Rusia poate folosi „metode în forță” pentru a „dejuca sau preveni
acțiunile neprietenoase care amenință suveranitatea și integritatea teritorială a Federației Ruse”. Surse
spun că decizia de a invada Ucraina a fost luată de Putin și de un mic grup de șoimi de război din cercul
apropiat al lui Putin, inclusiv Patrushev și ministrul apărării Serghei Șoigu.

În timpul celei de-a doua pregătiri, Rusia a cerut ca SUA și NATO să încheie un acord obligatoriu din punct
de vedere juridic care să împiedice Ucraina să adere vreodată la NATO și să elimine forțele multinaționale
din statele membre ale NATO din Europa de Est. Rusia a amenințat cu un răspuns militar nespecificat
dacă NATO va urma o „linie agresivă”. Aceste cereri au fost considerate pe scară largă ca neviabile; noii
membri NATO din Europa Centrală s-au alăturat alianței pentru că preferau siguranța și oportunitățile
economice oferite de NATO și UE, iar guvernele lor au căutat protecție împotriva iredentismului rus. Un
tratat oficial care să împiedice aderarea Ucrainei la NATO ar contraveni politicii de „uși deschise” a
tratatului, în ciuda răspunsului neentuziast al NATO la cererile ucrainene de aderare. Emmanuel Macron
și Olaf Scholz au făcut eforturi pentru a preveni războiul în februarie. Macron s-a întâlnit cu Putin, dar nu
a reușit să-l convingă să nu continue atacul. Scholz l-a avertizat pe Putin cu privire la sancțiunile grele
care ar fi impuse dacă ar invada Ucraina. Scholz, în încercarea de a negocia un acord, i-a mai spus lui
Zelensky să renunțe la aspirațiile de a adera la NATO și să declare neutralitatea; cu toate acestea,
Zelenskyy a spus că nu se poate avea încredere în Putin că va susține un astfel de acord.

Anunțul rusesc privind o "operațiune militară specială"

Pe 24 februarie, înainte de ora 5:00 a.m., ora Kievului, Putin a anunțat o "operațiune militară specială" în
țară și "a declarat efectiv război Ucrainei". În discursul său, Putin a declarat că nu intenționează să ocupe
teritoriul ucrainean și că susține dreptul poporului ucrainean la autodeterminare. El a spus că scopul
operațiunii este de a "proteja oamenii" din regiunea Donbas, predominant rusofonă, despre care a
afirmat în mod fals că "de opt ani [se] confruntă cu umilința și genocidul comise de regimul de la Kiev".
Putin a declarat că Rusia a urmărit "demilitarizarea și denazificarea" Ucrainei. La câteva minute de la
anunțul lui Putin, au fost raportate explozii în Kiev, Harkov, Odesa și în regiunea Donbas. Ulterior, a fost
difuzat un presupus raport al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), care susținea că agenția de
informații nu a fost la curent cu planul lui Putin de a invada Ucraina. Trupele rusești au intrat în Ucraina
dinspre nord, în Belarus (spre Kiev); dinspre nord-est, în Rusia (spre Harkov); dinspre est, în Republica
Populară Donețk și în Republica Populară Luhansk; și dinspre sud, în Crimeea. Echipamentele și
vehiculele rusești au fost marcate cu un simbol militar Z alb (o literă necirilică), despre care se crede că
este o măsură de prevenire a focului prietenesc.

Imediat după atac, Zelenski a declarat legea marțială în Ucraina. În aceeași seară, el a ordonat
mobilizarea generală a tuturor bărbaților ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, interzicându-
le să părăsească țara.
Invazia și rezistența

Prima fază: Invazia Ucrainei (24 februarie - 7 aprilie)

Faza 1 din 24 februarie până la 7 aprilie 2022.

Invazia a început la 24 februarie, lansată din Belarus pentru a viza Kievul, iar dinspre nord-est împotriva
orașului Harkov. Frontul de sud-est a fost condus ca două vârfuri de lance separate, din Crimeea și din
sud-est împotriva Luhansk și Donețk.

Frontul de Nord

Eforturile rusești de a cuceri Kievul au inclus un vârf de lance probator pe 24 februarie, dinspre Belarus
spre sud de-a lungul malului vestic al râului Nipru, aparent pentru a înconjura orașul dinspre vest,
susținut de două axe de atac separate dinspre Rusia de-a lungul malului estic al Niprului: cea vestică la
Cernihiv și cea estică la Sumî. Probabil că acestea erau destinate să încercuiască Kievul dinspre nord-est
și est.

Se pare că Rusia a încercat să cucerească rapid Kievul, cu Spetsnaz infiltrându-se în oraș, sprijinită de
operațiuni aeropurtate și de o înaintare mecanizată rapidă dinspre nord, dar nu a avut succes. Forțele
rusești care înaintau spre Kiev dinspre Belarus au preluat controlul asupra orașelor fantomă Cernobîl și
Pripyat. Forțele aeropurtate rusești au încercat să cucerească două aerodromuri cheie din apropierea
Kievului, lansând un asalt aeropurtat asupra aeroportului Antonov și o aterizare similară la Vasylkiv, în
apropierea bazei aeriene Vasylkiv, la 26 februarie.

La începutul lunii martie, avansurile rusești de-a lungul părții de vest a Niprului au fost limitate de
apărarea ucraineană. La 5 martie, un convoi rusesc mare, despre care se spunea că are o lungime de 64
de kilometri, a făcut puține progrese spre Kiev. Grupul de reflecție Royal United Services Institute (RUSI),
cu sediul la Londra, a evaluat avansurile rusești dinspre nord și est ca fiind „blocate”. Înaintările dinspre
Cernihiv s-au oprit în mare parte, deoarece acolo a început un asediu. Forțele rusești au continuat să
avanseze spre Kiev dinspre nord-vest, capturând Bucha, Hostomel și Vorzel până la 5 martie, deși Irpin a
rămas contestat la 9 martie. Până la 11 martie, convoiul prelungit s-a dispersat în mare parte și s-a
adăpostit. La 16 martie, forțele ucrainene au început o contraofensivă pentru a respinge forțele rusești.
Incapabile să obțină o victorie rapidă în Kiev, forțele rusești și-au schimbat strategia în favoarea
bombardamentelor nediscriminatorii și a războiului de asediu.
La 25 martie, o contraofensivă ucraineană a recucerit mai multe orașe la est și la vest de Kiev, inclusiv
Makariv. Trupele rusești din zona Bucha s-au retras spre nord la sfârșitul lunii martie. Forțele ucrainene
au intrat în oraș la 1 aprilie. Ucraina a declarat că a recucerit întreaga regiune din jurul Kievului, inclusiv
Irpin, Bucha și Hostomel, și a descoperit dovezi ale unor crime de război în Bucha. La 6 aprilie, secretarul
general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că „retragerea, reaprovizionarea și redistribuirea” trupelor
rusești din zona Kievului ar trebui interpretate ca o extindere a planurilor lui Putin pentru Ucraina, prin
redislocarea și concentrarea forțelor sale în estul Ucrainei. În general, Kievul a fost lăsat liber de atacuri,
în afară de lovituri izolate cu rachete. Una a avut loc în timp ce secretarul general al ONU, António
Guterres, se afla în vizită la Kiev, la 28 aprilie, pentru a discuta cu Zelenski despre supraviețuitorii
asediului de la Mariupol.

Frontul de Nord-Est

Forțele rusești au avansat în regiunea Cernihiv pe 24 februarie și au asediat capitala administrativă a

acesteia. A doua zi, forțele rusești au atacat și au capturat Konotop. În aceeași zi, o înaintare separată în
Oblastul Sumî a atacat orașul Sumî, aflat la doar 35 de kilometri de granița ruso-ucraineană. Avansarea s-
a împotmolit în lupte urbane, iar forțele ucrainene au reușit să rețină orașul, afirmând că peste 100 de
vehicule blindate rusești au fost distruse și zeci de soldați au fost capturați. Forțele rusești au atacat, de
asemenea, Okhtyrka, desfășurând arme termobarice.

La 4 martie, Frederick Kagan scria că axa Sumî era atunci „cea mai de succes și cea mai periculoasă cale
de avansare rusă spre Kiev” și comenta că geografia favoriza avansurile mecanizate, deoarece terenul
„este plat și slab populat, oferind puține poziții bune de apărare”. Călătorind pe autostrăzi, forțele rusești
au ajuns la Brovary, o suburbie estică a Kievului, pe 4 martie. Pentagonul a confirmat la 6 aprilie că
armata rusă a părăsit regiunea Cernihiv, dar regiunea Sumî a rămas contestată. La 7 aprilie, guvernatorul
regiunii Sumî a declarat că trupele rusești au plecat, dar au lăsat în urmă explozibili trucate și alte
pericole.

Frontul de Sud

La 24 februarie, forțele rusești au preluat controlul asupra canalului Crimeii de Nord, permițând Crimeii
să obțină apă din Nipru, tăiat din 2014. La 26 februarie, a început asediul orașului Mariupol, în timp ce
atacul s-a mutat spre est, făcând legătura cu Donbasul controlat de separatiști. Pe drum, forțele rusești
au intrat în Berdiansk și l-au capturat. La 1 martie, forțele rusești au atacat Melitopol și orașele din
apropiere. La 25 februarie, unități rusești din RPD avansează asupra Mariupolului și au fost înfrânte lângă
Pavlopil. Spre seară, Marina rusă ar fi început un asalt amfibiu pe coasta Mării Azov, la 70 de kilometri
(43 de mile) la vest de Mariupol. Un oficial american din domeniul apărării a declarat că forțele ruse ar
putea desfășura mii de pușcași marini din acest cap de pod.

Corpul 22 al armatei ruse s-a apropiat de centrala nucleară Zaporizhzhia pe 26 februarie și a asediat
Enerhodar pentru a prelua controlul asupra acesteia. A izbucnit un incendiu, dar Agenția Internațională
pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat ulterior că echipamentele esențiale nu au fost deteriorate.
Centrala nucleară a căzut sub control rusesc, dar, în ciuda incendiilor, nu a înregistrat scurgeri de radiații.
Un al treilea grup de atac rusesc din Crimeea s-a deplasat spre nord-vest și a capturat poduri peste
Nipru. Pe 2 martie, trupele rusești au câștigat o bătălie la Herson, primul oraș important care a căzut în
mâinile forțelor rusești în timpul invaziei. Trupele rusești s-au deplasat spre Mykolaiv și l-au atacat două
zile mai târziu, dar au fost respinse de forțele ucrainene. Tot pe 2 martie, forțele ucrainene au inițiat o
contraofensivă asupra Horlivka, controlată de RPD din 2014.

După noi atacuri cu rachete la 14 martie în Mariupol, guvernul ucrainean a declarat că peste 2.500 de
persoane au murit. La 18 martie, Mariupol era complet încercuit, iar luptele au ajuns în centrul orașului,
îngreunând eforturile de evacuare a civililor. La 20 martie, o școală de artă, care adăpostea aproximativ
400 de persoane, a fost distrusă de bombele rusești. Rușii au cerut să se predea, iar ucrainenii au refuzat.
Pe 24 martie, forțele rusești au intrat în centrul Mariupol. La 27 martie, vicepremierul ucrainean Olha
Stefanishyna a declarat că „m-ai mult de 85 la sută din întregul oraș este distrus”.

Putin i-a spus lui Emmanuel Macron, într-o convorbire telefonică din 29 martie, că bombardamentul
asupra Mariupol se va încheia doar atunci când ucrainenii se vor preda. La 1 aprilie, trupele rusești au
refuzat trecerea în siguranță în Mariupol a 50 de autobuze trimise de Națiunile Unite pentru a evacua
civilii, în timp ce negocierile de pace continuau la Istanbul. La 3 aprilie, în urma retragerii forțelor rusești
din Kiev, Rusia și-a extins atacul asupra Ucrainei de Sud și mai mult spre vest, cu bombardamente și
lovituri împotriva Odesa, Mykolaiv și a centralei nucleare din Zaporizhzhia.

Frontul de Est

În est, trupele rusești au încercat să captureze Harkov, la mai puțin de 35 de kilometri de granița rusă, și
au întâmpinat o puternică rezistență ucraineană. La 25 februarie, baza aeriană Millerovo a fost atacată
de forțele militare ucrainene cu rachete OTR-21 Tochka, care, potrivit oficialilor ucraineni, au distrus mai
multe avioane ale forțelor aeriene ruse și au provocat un incendiu. La 28 februarie, atacurile cu rachete
au ucis mai multe persoane în Harkov. La 1 martie, Denis Pușilin, șeful RPD, a anunțat că forțele RPD au
înconjurat aproape complet orașul Volnovakha. La 2 martie, forțele rusești au fost respinse din
Sievierodonetsk în timpul unui atac împotriva orașului. Izium ar fi fost capturat de forțele rusești la 17
martie, deși luptele au continuat.
La 25 martie, Ministerul rus al Apărării a declarat că va încerca să ocupe marile orașe din estul Ucrainei.
La 31 martie, armata ucraineană a confirmat că Izium se afla sub control rusesc, iar PBS News a raportat
reluarea bombardamentelor și a atacurilor cu rachete în Harkov, la fel de grave sau mai grave decât
înainte, în timp ce negocierile de pace cu Rusia urmau să fie reluate la Istanbul.

Pe fondul intensificării bombardamentelor rusești asupra Harkovului la 31 martie, Rusia a raportat un

atac cu elicopterul împotriva unui depozit de aprovizionare cu petrol la aproximativ 35 de kilometri (22
mi) la nord de graniță, în Belgorod, și a acuzat Ucraina de acest atac. Ucraina a negat responsabilitatea.
La 7 aprilie, masarea din nou a trupelor de invazie rusești și a diviziilor de tancuri în jurul orașelor Izium,
Sloviansk și Kramatorsk a determinat oficialii guvernamentali ucraineni să sfătuiască locuitorii rămași în
apropierea graniței de est a Ucrainei să se evacueze în vestul Ucrainei în termen de 2-3 zile, având în
vedere absența armelor și munițiilor promise anterior Ucrainei până atunci