WHAT?!?

Este ora 7:30 în aceaiași vineri noapte, in the same alternate

suburban reality. Luminile se aprind pe Ben. Stă in fața usii
unei case modeste. Arată foarte bine. Bate la ușă. Este
nerăbdător și agitat . Pauză. Mai bate o dată. După câteva
momente răspunde Andy .
BEN. Hey!
ANDY. (Surprins.) Hey! Ce faci—heh! Faină cravata!
BEN. Ce?// Aaa, mersi.
ANDY. De unde ți-ai luat-o?
BEN. Nu mai știu. De pe net. About You

ANDY. Faină!
BEN. Mersi. Mmm—
ANDY.Deci...de ce ai venit?

BEN. Păi...—
ANDY. Nu-i vineri? >
BEN. Ba da..—
ANDY. Credeam că a rămas pe mâine seară....
BEN. Păi da, așa a rămas....dar...nu mai
puteam să aștept... >
ANDY. Aha —
BEN. Așa că m-am gândit să îți fac
o surpriză...
ANDY. Ok....—
BEN. Surpriză!
ANDY. Bun…deci...ce facem diseară?

BEN. Păi, o grămadă de chestii, sper.

ANDY. Oky.
BEN. Pentru început, mi-ar plăcea să intru în casă…
ANDY. U//m…
Andy iese rapid din casă și închide ușa în spatele lui.
Așa că orice se întâmplă, tre să se întâmple afară , nu înăuntru—deci
—
BEN. (aluzie elegantă)…unele chestii pe care aș vrea să le fac cu
tine, ar trebui făcute înăuntru.
ANDY. (deturnând insinuarea elegantă.) Okay, okay. Ben…ți-am zis
că nu pot să...fac...genul ăla de chestii.... Încă. Tre să iau lucrurile
încet, ți-am // ți-am zis...—
BEN. Știu, și am respectat asta în totalitate, dar…lucrurile
avansează mult prea încet! A trecut mai mult de-o lună deja, și nici
măcar n-am intrat la tine-n casă, și tu n-ai venit niciodată pe la mine,
și nici măcar nu ne-am ținut de mână și devine deja un pic cam
ciudat. Adică, mai vrei chestia asta?!?
ANDY. mda, // da!
BEN. Bun !, ’Că eu vreau! Și, chiar…eu chiar cred că ești super
tare, Andy.

ANDY. Cred și eu // și eu cred că ești super tare…tu...

BEN. Ești diferit și simpatic, și nu ești…messed
up..distrus....

ANDY....păi..—
BEN. Tu ești de fapt, total... nedistrus.
ANDY. Well, I put up a good front.

BEN. Dar—simt că…noi n-am mai făcut nimic de când ne-am

cunoscut. Nu ne îndreptăm spre nimic. Și aș vrea să ne îndreptăm
spre ceva. Cu tine. Pentru că…
Vrea să zică ceva foarte important și nu știe cum să zică...
Argh!—Nu-mi vine să cred—… Doamne!—ce nebunie—N-am
crezut niciodată că o să fiu eu genul ăla de băiat, dar…
Se chinuie să își găsească cuvintele.
ANDY. Ești ok?
BEN. Daa — (o chinuială fericită.) —argh, Andy, crede-mă: eu sunt
cel mai luat prin surprindere de toată chestia asta, dar…
Ben nu poate să spună ce are de zis față în față cu Andy, așa
că o spune fără să facă contact vizual cu el. Probabil îi spune
genunchiului lui Andy sau pământului—ceea ce nu e chiar
așa ciudat, de fapt, pentru că cele mai importante lucruri pe
care le spunem, le spunem fără să facem contact vizual.
TE IUBESC!.
Pauză. Andy nu răspunde nimic. Doar zâmbește. Ben se
întoarce la privirea lui Andy și așteaptă un răspuns pozitiv.
Andy?
ANDY. Ce ?
BEN. (Încă o dată nu face contact vizual și își face curaj să o mai
zică o dată:) Te iubesc, Andy.
ANDY. Ce?
BEN. (se întoarce la privirea lui Andy, poate puțin iritat.) Andy!

ANDY. Ce? Nu te-am auzit.

Chiar nu a auzit.
BEN. Oh. [mmm, cam ciudat]. Okay. Okay. Păi …vreau să zic,
amă repet.... știu că poate să pară că e prea devreme... dar…
Înco o dată- fără contact vizual:
Cred că te iubesc.

ANDY. Ce?
BEN. (iritat și supărat.) Andy. Oprește-te .Serios. Hai, las-o baltă!
O mică pauză. apoi:
ANDY and BEN. (înțeleg simultan.) Oh, God! Oh, God!

ANDY. (pentru el.) zi-mi că nu tocmai s-a întâmplat asta!

BEN. Știi ceva? A fost o mare greșeală!
ANDY. Ce a fost o greșeală?
BEN. Uită tot ce am zis.
. ANDY. Dar ce ai zis?!?
BEN. Că , evident, a fost mult prea devreme, nu-i așa? Să-mi bag
pula!!!
ANDY. Ce a fost prea devreme?
BEN. (pleacă.) Prost! Prost-prost-prost. > ANDY.

(Nu vrea ca Ben să plece.) Ben—nu–nu–nu!—

BEN. (Se întoarce.) Dar, știi ce?, Nu!! Nu-mi pare rău, și nu sunt
prost, and I don’t care if you’re gettin’ all guy on me here, pentru
că e adevărat!,
Încă o dată- ocolindu-i privirea—zicând-o genunchilui lui Andy
sau pământului:
Te iubesc, Andy, și dacă—
Andy nu aude ”te iubesc-ul”lui Ben.
ANDY. Aaah!, uite, iar s-a întâmplat !, // tu..ce?

BEN. Ce s-a întâmplat iar?!?

ANDY. Ben: Nu am auzit tot ce mi-ai zis, deci tre să îmi mai zici o
dată—
BEN. Ce?!? Andy, hai mă—
ANDY. Ben: mai spune-mi o dată ce mi-ai zis!
BEN. Nu! Și de ce aș vrea să fac asta?, Nu prea a fost cum mi-am
imaginat!
ANDY. Pentru că cred că știu ce ai zis și vreau să mă asigur că
exact asta ai zis , >
BEN. Andy—
ANDY. Și am nevoie să o mai zici o dată! Așa că mai zi-o o dată, te
rog!
BEN. Andy—
ANDY. TE
ROG!
BEN. Biiine.
ANDY. Și uită-te la mine când îmi
zici!

BEN. [și mai ciudat, dar…] bine .

O mică pauză. Apoi face contact vizual cu Andy, și îi zice:
Te iubesc.
ANDY. (copleșit de emoții—foarte fericit.) Oh-my-God!
Serios?

BEN. Da . Deci …mă auzi?

ANDY. Nu—Îți citesc pe
buze.
BEN. Ce?
ANDY. (copleșit—nu poate să respire.) Oh-my-God!
BEN. Ce-ai ? Ești ok ?
ANDY. da–da—oh, Doamne, Ben—îmi pare rău—îmi pare atât de
rău, dar— um…
BEN. Ce?
ANDY. E un detaliu la mine care s-ar putea să te facă să te
răzgândești despre chestia aia... că eu nu sunt un distrus.
BEN. Cred că deja am început să cred altceva despre chestia cu
distrusul.
ANDY. Nu—sh! Vorbesc serios. Doamne, trebuia să îți zic treaba
sta mai de mult: Um, am problema asta—ai auzit vreodată de orbire
isterică??
BEN. Nu.
ANDY. Ei bine, e cam așa.
BEN. Adică cum?
ANDY. Well—acum se numește tulburare de conversie,
și...practic...ce se întâmplă...e că...când sunt sub un stres
emoțional…, stresul ăla se manifestă fizic și se transformă într-un
răspuns fizic sau simptom, și ceea ce mi-ai zis tu, acum un minut, m-
a emoționat și m-a stresat, și asta m-a făcut să îmi pierd auzul .
BEN. Asta te-a stresat?!?, >
ANDY. da—
BEN. Ce am zis eu te-a stresat? >
ANDY. da—
BEN. Dar ți-am zis-o eu!!!
ANDY. Da, da știu—dar…nu mă așteptam la asta. A fost foarte
rapid .Eu nu sunt obisnuit cu rapid //mental?
ANDY.Pași mici către fericire, da, dar—
BEN. Pași mici către fericire? Ce Dumnezeu vorbești?!?]
ANDY. Către bucurie, da, Dar ce ai făcut tu- ai spus tu- —acolo-
acum o secundă…m-a lansat cu capul înainte, și eu nu sunt chiar
capabil să mă descurc cu chestii din astea.
BEN. Vorbești serios?
ANDY. Da. Nu am voie să fiu trist .
BEN. (Primește info și o procesează.) Ce—trist?
ANDY. Da. Da, corpul meu se închide când e trist. Și tu... mă
întristezi.
BEN. Te întristez?
ANDY. De fapt s-a întâmplat și înainte de tine: Prima oară când te-
am întâlnit,eu n-am putut să te văd, pentru că erai atât de frumos.
Oricum, de obicei nu e mare lucru, și am reușit să mă controlez…dar
ceea ce mi-ai zis mai devreme e o chestie majoră, și nu știu dacă o
să reușesc să mă descurc cu asta, pentru că știu din propria
experiență ce o să îmi cauzeze asta—
BEN. Stai- stai-ce? Ia-mă încet:
Pauză mică.
Și de ce ți se întâmplă
chestia asta?

ANDY.Pentru protecție.
BEN. Protecție față de ce?
ANDY De lucrurile bune—ca tine.
BEN. De ce ai avea devoie de protecție împotriva mea? Nu ți-aș
face niciodată rău!
ANDY. Pentru că simt niște lucruri pentru
tine-și-

BEN. Asta-i perfect!

ANDY. Da, dar nu!, Nu! Nu e! Pentru că…prima oară când m-am
îndrăgostit și am simțit toate lucrurile pe care le simt pentru tine
acum—…ei bine, am realizat foarte rapid că o mare parte din
oameni…o să fie foarte dezamăgiți și supărați pe acele sentimente,
și asta a durut așa de tare, că următotul tip de care m-am îndrăgostit
și față de care am simțit toate lucrurile astea…ei bine, corpul meu a
început pur și simplu să oprescă din funcțiune unele chestii... Așa că
n-am mai avut- acele sentimente- ca să mă protejeze-, unii zic—că
eu chiar am clacat prima oară—a trebuit să merg la spital—și de
atunci…am tot evitat orice sentiment ca cel pe care îl avem noi …și ,
acum: uite unde am ajuns.
BEN. Da. Uită-te și tu..
ANDY. Yeah. Și nu există niciun tratament decât să iau lucrurile cât
de încet posibil—ceea ce tu ai făcut foarte bine, dar—argh—pe cine
mint eu?, (se enervează.) Treaba asta nu o să meargă! Nu ai tu
nevoie de așa ceva în viața ta!, De aia cred că ar trebui să ă
terminăm cu totul exact acum, in seara asta. >
BEN. Ce?! Nuu—
ANDY. Ne scutim de o gramadă de probleme, așa că dacă vrei să
pleci de aici acum, nicio problemă, chiar te înțeleg.
BEN. Ei- ei-ei, nu vreau să plec nicăieri.
ANDY. Bine, da—?!? Și ce vrei să faci?!?, Ce facem?!
BEN. Găsim o soluție. Pentru că te iubesc, Andy, // și—
ANDY. Ce?
BEN. (uitându-se în ochii ei) Te iubesc!
ANDY. Mhm, da, // exact așa
BEN. Da, și simt că—ceea ce zici tu—este că toate sentimentele pe
care tu le ai…adică, simt că asta înseamnă că simțim aceleași
lucruri?
ANDY. Da, simt, Ben!, // simt! >
BEN. Păi asta e bine!, atunci hai să găsim o
soluție...

]— ANDY. Oh, Ben!, te lyuh lyeuoh, și eu Ben,

dar—…
Totul se oprește pentru că a fost foarte ciudat. “Ah lyuh
lyeuoh” este “I love you,” și ar trebui să sune ca ovarianță
guturală și animalică a “I love you”—aproape o vomă. Este un
discurs stricat —ca și cum limba paralizează pentru o
secundă —și artrebui să fie tare, urât și neașteptat—ca și
cum Andy ar fi posedată. [Tip: nu o spune rar, spune-o la
viteza la care ai spune Te iubesc. devin-o guturală, animalică
și urâtă.] Andy răspunde cu propria lui rostire ciudată
Oh- Doamne- Dumnezeu.
Încearcă să mai spună încă o dată te iubesc , dar nu poate
pentru ca vorbirea lui e afectată.
Te iubiulesculez si eu, Ben, dar....
BEN. Ești ok?
ANDY. (o revelație fără ajutorare.) Oh, God!, Limba mea!—Limba
mea, nu mă lasă—aaaah!—despre asta vorbesc! Ben: și eu te
iubilibelescu, Ben—aah—dar, vezi?!?! >
BEN. Ce? Oh! Stai! (Bucuros cî înțelege ce zice Andy.)
ANDY. Ahte iubilibelescu și eu, Ben! // Ah iubilebelescu, și
eu, Ben!
BEN. Okay, okay! Înțeleg! Înțeleg!
ANDY. (Rapid- urât, gutural animalic) AH-LYUH-LYEUOH-TOO,
AH-LYUH-LYEUOH-TOO, AH-LYUH- LYEUOH-TOO, // AH-YUH-
YEUOH-TOO, BEN!
BEN. Okay, okay! Nu mai vorbi!, Nu mai vorbi!
Tăcere pentru un minut.
Ok! Este foarte bine. Nu este chiar ceea ce mi-am imaginat dar e
foarte bine!
ANDY. Nu! !
BEN. Da, este! Ăsta a fost…un pas foarte mare pe care tocmai l-am
făcut!
ANDY. Da și asta e—eu nu pot să fac asta! Eu nu pot să fac pași
mari!
BEN. Buun . Atunci…o să facem pași mici. (Își întinde mâna spre
Andy—ca și cum ar urma să meargă la o plimbare ținându-se de
mână.) uite.
ANDY. Ce faci?
BEN. Fac pași mici. Prinde-mă de
mână. ANDY. Nu pot—
BEN. Prinde-o.
ANDY. Dar nu știu ce o să pățesc dacă fac asta. Sistemul meu
nervos s-ar putea să cedeze]—
BEN. Nici eu nu știu ce mi se va întâmpla. Așa că prinde-mă de
mână. Și hai să ne plimbăm.
Îi dă incă o dată mâna. Pauză. Andy se uită la mâna lui ben.
Incertitudine totală. În timp ce se duce să îi atingă mâna se închid
luminile.
Sunetul vidului spațiului existențial 😊))/music/transition. Și
continuăm cu...…