ARABII SI ISLAMUL MEDIEVAL

Arabii înainte de Muhammad

- organizare tribală: societăţi patriarhale, precumpănitor de
crescători de animale; uneori şi activităţi comerciale
- religios: varietate foarte mare; majoritatea politeişti, dar şi
comunităţi mozaice, creştine, zoroastriene etc.
- politic: majoritatea la nivel tribal, dar deja cu unele structuri
politice ceva mai stabile, mai ales la limita Imperiilor bizantin şi
persan:
• Ghassanizii (NV, afiliaţi Bizanţului)
• Lakhimizii (NE, capitala la Hira, pe Eufrat; afiliaţi Persiei încă
din sec. IV; anexaţi la Persia în 602)

- Mecca: tribul kuraişiţi-lor (arabi din nord, veniţi din Palestina)

• Kaaba
• centrul de pelerinaj atrage funcţia comercială
• societate per total prosperă, dar cu polarizare socială
crescândă
Arabia pre-
islamică
 Muhammad
- repere biografice:
• născut ca.570; mort 632
• clanul Banu Hashim; orfan de ambii părinţi, de la 8 ani este
crescut de unchiul Abu Talib
• la 25 ani – căsătoria cu Khadija
• activ ca negustor

- începuturile profeţiei:
• ca. 609 – primele revelaţii; începe să predice ca.612; idei
centrale:
• monoteismul
• nevoia ca bogaţii să contribuie la ajutorarea săracilor
• tensiuni cu o mare parte din elitele meccane, agravate după
moartea lui Abu Talib şi Khadija (619); Abu Lahab, noul lider
al Banu Hashim, scoate pe Muhammad de sub protecţia
clanului
Muhammad (II)

hegira (hicra) – 622

• plecarea lui Muhammad de la Mecca la Yahtrib
(Medina)
• cei care l-au însoţit pe Muhammad: muhâjirûn (cei
care şi-au părăsit căminele pentru a lupta pe calea lui
Allah; cei care au făcut hicra; altfel spus: credincioşii
de primă oră)

problema pentru Muhammad: fuziunea dintre muhâjirûn şi

ansar (confederaţii de la Yahtrib/Medina) într-o umma
unitară, formată din oameni pentru care calitatea de
„credincioşi” (mu’min) trece înaintea oricăror altor
solidarităţi;
• elementul-cheie: aşa-numita cartă de la Yahtrib:
„Un credincios nu omoară un alt credincios pentru [a răzbuna]
un necredincios şi nu ajută pe un necredincios împotriva
unui credincios.
[...] Credincioşii sunt aliaţi unii cu alţii, prin excluderea
[celorlalţi] oameni.
[...] Credincioşii împlinesc răzbunarea fiecare în contul celuilalt
când vreunul dintre ei şi-a vărsat sângele pe calea lui Allah”
(de Prémare 2004: 98)
Muhammad îşi asumă rolul de arbitru al oricăror diferende
„De fiecare dată când survine un diferend între voi, în orice
problemă, acesta va fi supus lui Allah şi lui Muhammad [...]
Dacă între oamenii acestei carte intervine o faptă
condamnabilă sau un conflict de la care se poate aştepta o
stricăciune, această faptă va fi supusă lui Allah cel prea înalt
şi lui Muhammad profetul” (de Prémare 2004: 94)

demarcarea netă între „credincioşi” (mu’min) şi „necredincioşi” (kâfir)

stă la baza ideii de război sfânt (jihâd sau kitâl = lupta pe drumul lui
Allah, care poate fi şi spirituală, şi concret-războinică, ambiguitate
care a generat numeroase dispute doctrinare)
Jihâd -ul
 Muhammad (III)
622-630 războiul dintre Muhammad şi Mecca
• armistiţiul din 628 pentru a permite
pelerinajul musulmanilor la Kaaba
= baza unui compromis mai larg cu
elitele meccane
• profesiunea de credinţă: Allah este
unicul şi Muhammad este profetul
său
• hadj
• amnistia
• episodul lui ‘Amr ibn al-‘As, apropiat al
lui Abu-Sufyan şi viitor cuceritor al
Egiptului; vine la Yahtrib să-şi ofere
supunerea „cu condiţia ca să-mi ierţi
trecutul”; Muhammad răspunde: „Hicra Monedă arabă de la sf. sec. al
şi Islâm anulează tot ce a fost înainte” VII-lea, reprezentându-l fie pe
(de Prémare 2004: 81) califul Abd al Malik, fie chiar pe
• 630 – Muhammad reintră în Mecca şi Muhammad
primeşte supunerea kuraişiţilor
Muhammad (IV)

630-632 = ultimii ani din viaţa lui

Muhammad
• rezidează mai mult la Medina
• campanii pentru supunerea
altor triburi arabe
• 8 iunie 632 – Muhammad
moare la Medina (potrivit altor
interpretări Shoemaker,
a mai trăit încă 2 sau 3 ani,
conducând expansiunea în
Palestina)
Califatul arab
Calif = locţiitor al Profetului; combină funcţiile de:
imam (Imam al-Ummah)
+
emir (Amir al-Mu'minin)

Etape:
• 632-661 – cei 4 califi „bine-călăuziţi” (raşidun)
• 661-750 – Califatul Omeiad
• 750-1258 – Califatul Abbasid
Cei 4 califi „bine-călăuziţi” (raşidun) (632-661)

Desemnare dintre muhâjirûn

• Abu Bakr (632-634)
• Umar (634-644)
• Uthman (644-656)
• Ali (656-661)

Probleme:
• apostazia
• consolidarea comunităţii credincioşilor
Problema succesiunii
632 Abu Bakr şi Umar îşi dispută succesiunea şi
semnificaţia morţii Profetului. Umar recunoaşte
autoritatea lui Abu Bakr, consolidată de un verset
coranic necunoscut (Muhammad nu e nimic altceva
decât un trimis… Coran 3:138)

634 Abu Bakr l-a desemnat pe succesorul său, Umar,

iar comunitatea musulmanilor a sancţionat decizia sa

644 Umar numeşte un consiliu (shūrā) de 6 membri

pentru a-i alege succesorul. Cei şase îl aleg pe Uthman

656 Uthman e asasinat de un grup de musulmani care-i

propun califatul lui Ali. După mai multe ezitări Ali
acceptă, punându-se într-o poziţie imposibilă (să-i
pedepsească sau să-i apere pe asasinii lui Uthman,
care au fost şi susţinătorii săi cei mai fervenţi). De la bun
început Ali are un deficit de legitimitate (nu a fost ales de
shūrā, nici nu are susţinerea majorităţii quraishiţilor)
 Expansiunea arabă
• declanşată 633 prin atacuri simultane asupra Bizanţului şi
Persiei

• succese majore:
• 633-642 – cucerite Siria, Palestina şi Egiptul de la Bizanţ
• 633-651 – cucerirea întregului Imperiu Persan

• explicaţii ale succesului:

• epuizarea Bizanţului şi Persiei după războiul din 602-629
• luptele pentru tron din Persia
• disensiunile religioase din Bizanţ şi nemulţumirea provinciilor
orientale faţă de guvernarea de la Constantinopol
• politica abilă a lui Umar
Califatul lui Uthman (644-656)
• acumularea tensiunilor din interiorul lumii arabe

• redactarea Coranului
= stoparea şi monopolizarea Revelaţiei

Structura Coranului: 114 sure, aranjate în ordinea

descrescătoare a lungimii, amestecând astfel pe cele
din perioada meccană cu cele din perioada medineză
Cei 5 Stâlpi ai Credinţei:
• profesiunea de credinţă (şahada)
• rugăciunea (salat)
• milostenia (zakat)
• postul Ramadanului
• pelerinajul (hajj)
• asasinarea lui Uthman la Medina (656)
 Coranul
Coranul – 114 sure (surate) meccane şi medineze
➢ Sura 1 Fatiha
➢ Sura 2. Sura vacii.
➢ Sura 3. Sura familiei
➢ Sura 4. Sura femeilor
………………………………..
➢ Sura 109. Sura necredinciosilor
➢ Sura 110. Sura ajutorului.
➢ Sura 111. Sura focului
………………………………..
➢ Sura 114. Sura oamenilor

Date concrete:
• 4 comunităţi religioase: evreii, creştinii, magienii şi sabienii
• 3 zeităţi arabe (toate femei)
• 3 oameni (Muhammad e unul dintre ei)
• 2 grupuri etnice (quraishiţii şi romanii)
• 9 aşezări (Badr, Mecca, Yathrib, etc.)
Războiul civil din anii 656-661

• Ali
• Aişa
• Moawiya
• kharidjiţii

Aisha în bătălia cămilei

(miniatură otomană sec. XVI)
 Califatul Omeiad (661-750)
• dinastie, dar de fapt succesiune doar în interiorul aceluiaşi clan
• baza puterii – Siria; principala reşedinţă – Damasc
continuarea expansiunii:
principalele cuceriri:
→ nord-vestul Africii (Maghreb) → Spania 711
→ Asia Centrală → valea Indului (Sind şi Pundjab)
710-712
eşecuri ≡ limitele cuceririlor:
Constantinopol – 674-678, 717-718
+ incapacitatea de a se menţine în Asia Mică
Poitiers 732
 Califatul Omeiad (661-750) (II)
Probleme:
• imensitatea teritoriului
• particularismele tribale şi provinciale
• contestările din interiorul lumii arabe (mai ales clanul Banu Hashim, dar
şi locuitorii Meccăi şi Medinei)
Răspunsuri:
• Ideologie afirmând faptul că Omeiazii deţineau khalifat Allah (erau
„locţiitori” nu ai Profetului, ci ai lui Allah – majoritatea teologilor sunt
reticenţi).
• organizarea administraţiei – 2 faze:
• iniţial – pe linia lui Umar; Moawiya atrage elitele provinciale şi
tolerează formele tradiţionale; rezervă totuşi funcţiile de guvernatori şi
comandanţi militari pentru arabi din tribul kuraişiţilor
• faza 2 - Abd al-Malik (685-705) trece la omogenizarea administrativă
şi impune limba arabă
• represiunea militară

747 rebeliunea lui Abu-Muslim în Chorasan → victoria asupra Omeiazilor 750

→ Abu al-'Abbas as-Saffah calif
 Califatul Abbasid (750-
1258)

Descendenţii lui Abbas ibn Abd al-

Muttalib (566-662), unchi al Profetului
 Califatul Abbasid (750-1258) (II)
• Lărgirea bazei puterii prin cooptarea
noilor convertiţi, mai ales din
rândurile nobilimii persane
→ toate funcţiile din sistem, inclusiv
guvernatori şi marele vizirat
• Încurajarea convertirii la Islam a
populaţiilor supuse (deosebire faţă
de Omeiazi)
• Mutarea centrului puterii în Irak
Bagdad (fondat 762), temporar
Samara şi chiar Merv (în
Persia)
• Stimularea sintezei culturale arabe
• Apogeul dinastiei Abbaside: domnia
lui Harun al-Raşid (786 – 809)
 Califatul Abbasid (750-1258) (III)
Probleme:
• dificultatea de a guverna un teritoriu mult prea întins
• particularismele provinciale
• contestările majore:
• Omeiazii din Spania – emiratul, apoi califatul de Cordoba
• Şiiţii – 786 rebeliune la Mecca, reprimată dur
→ mulţi şiiţi fug spre Iran şi de asemenea spre Maghreb
→ regatul Idrisizilor în Maroc 788-974
→ Fatimizii 909-1171; pornesc din Tunisia, ocupă Egiptul
şi iau titlul de califi
• revolte: zinji din sudul Irakului 869-883
• pierderea autorităţii asupra guvernatorilor de provincii, care
formează veritabile dinastii mai mult sau mai puţin independente
• 945 – Buyizii preiau controlul asupra Bagdadului şi asupra
califilor Abbasizi
Diviziunea politică a Califatului către anul 900
Pierderea unităţii politice a Califatului ≠ declin economic sau cultural
dimpotrivă,
multiplicarea centrelor politice a condus la emulaţie culturală
şi urbanistică

Pierderea unităţii politice a Califatului ≠ încetarea expansiunii

dimpotrivă,
expansiunea este promovată cu mai multă energie de către
noii dinaşti
ex. Mahmud din Ghazna 992-1030 → Pundjab,
ex. turcii selgiuchizi
1055 înving pe Buyizi şi preiau controlul asupra Bagdadului
1071 înving pe bizantini la Mantzikert şi cuceresc cea mai
mare parte a Asiei Mici
ex. Muhammad din Ghori 1162-1206 → valea Gangelui până
în Bengal inclusiv
1206 - Kutb-ud-din Aybak întemeiază Sultanatul de la Delhi
Probleme
•fenomene de criză economică şi politică de pe la
mijlocul secolului XI
•pierderea hegemoniei maritime în Mediterana
•cruciadele
•vulnerabilitatea la atacurile dinspre Asia Centrală
•turcii selgiuchizi – parţial integraţi
•ca.1190-1205 horezmienii ocupă Persia, dar nu
atacă Bagdadul
•1218-1230 mongolii ocupă Asia Centrală şi nordul
Persiei, inclusiv Azerbaidjanul
•1258 – mongolii ocupă Bagdadul = sfârşitul
califatului abbasid
Bilanţul Islamului medieval

geneza „civilizaţiei islamice” – da, dar o unitate discutabilă

• unitatea politică – efemeră
• unitatea religioasă – reală, în pofida diviziunilor şi
schismelor
• elemente comune:
• Coranul
• elemente centrale ale doctrinei (ex. cei 5 stâlpi ai
credinţei)
• ulema
• lăcaşuri de cult, instituţii religioase
• element comun numai pentru sunniţi: Sunna (hadith-uri)
• sinteza culturală – impunerea limbii arabe şi a culturii
arabe
• excepţie relativă – Persia, ulterior India şi altele
 Obligaţiile canonice ale musulmanilor
(cei cinci stâlpi ai credinţei)

➢ profesiunea de credinţă (şahada): nu există al Dumnezeu în afară de Allah şi

Muhammad este profetul său.

➢ rugăciunea rituală, de cinci ori pe zi, la anumite ore, într-o stare de „purificare
legală” obţinută prin spălare, îndreptată spre Mecca, într-un spaţiu delimitat de
lumea exterioară (covorul de rugăciune)

➢ postul ramadanului – de-a lungul întregii luni a ramadanului e interzisă

consumarea vreunei substanţe materiale, solide sau lichide, pe parcursul întregii zile

➢ milostenia (zakat) – destinată purificării bunurilor lumeşti de care nu este permis

să te bucuri decât restituind o parte lui Allah.

➢ pelerinajul la Mecca (hadj) – obligaţie a fiecărui musulman care „este în stare să

facă drumul.” Obiectul pelerinajului îl constituie sanctuarul de la Mecca, în centrul
căruia se găseşte Ka’ba.
Bilanţul Islamului medieval (II)
• unitatea economică – aproximativă
• dar, mari progrese economice în secolele VIII-XI
• „revoluţia agricolă”
• irigaţii (folosirea pompelor, tratate etc.)
• rotaţii ale culturilor
• noi culturi: orezul inundat, trestia de zahăr
• dezvoltarea oraşelor
• tradiţie în Orientul Apropiat şi Mijlociu, dar şi oraşe noi:
Bagdad, Cairo, Kairuan etc.
→ producţia meşteşugărească
• textile
• ceramica
• prelucrarea metalelor
• hârtia
• morile de vânt etc.
→ dezvoltarea comerţului, atât la nivel regional, cât şi
la foarte mare distanţă (India, China, Africa Neagră,
Europa)
 Bilanţul Islamului medieval (III)

│→ sec.VIII-XI = epoca de aur a Islamului;

primat economic relativ în Lumea Veche
+
│→ Influenţă culturală şi economică asupra altor zone
de civilizaţie, inclusiv asupra Occidentului