Califatul Rashidun, cunoscut i sub denumirea de Califatul Bine-Cluzit, a fost primul califat

(imperiu islamic) , nfiinat n anul 632, la moartea profetului Mahomed i care a fost condus de
primii patru califi din istorie. Califatul s-a extins din Peninsula Arab ctre Levant, Caucaz i
Africa de Nord la vest i pn n munii iranieni i Asia Central ctre est. A fost unul dintre cele
mai mari imperii ca ntindere din istorie pn n acel moment.
Patru persoane erau luate in vederea preluarii conducerii: Abu Bakr as Siddiq care nu doar l-a
insotit pe Muhammed la Medina cu 10 ani inainte, dar chiar a fost numit sa ia locul Profetului ca
si conducator public in rugaciune, in timpul ultimei perioade a lui Muhammed; Omar ibn al
Khattab , un capabil si de incredere companion al Profetului; Osman ibn Affan un respectat nou
convertit ; si Ali ibn Abi Talib, varul si ginerele lui Muhammed. Pentu a evita neintelegerile
printre variatele grupuri, Omar deodata l-a imbratisat pe Abu Bakr, semnul traditional al
recunoasterii noului lider.
Curand cu totii au cazut de acord si inaite de apusul soarelui Abu Bakr a fost recunoscut
ca fiind urmasul lui Muhammed - khalifa califul- cuvant cu intelesul de urmas, dar de
asemanea sugereaza care va fi rolul sau in istorie: sa conduca conform Coranului si practicilor
Profetului.
Califatul lui Abu Bakr a fost scurt, dar important. Un conducator exemplar , a trait
simplu, implinindu-si cu ardoare obligatiile, accesibil si pe placul poporului sau. Dar el de
asemenea a ramas ferm cand imediat dupa moartea Profetului, cateva triburi au renuntat la plata
Daniei. Abu Bakr i-a disciplinat imediat. Mai tarziu a intarit suportul triburilor dintre Peninsula
Arabica si ulterior a concentrat energiile lor impotriva puternicelor imperii din est : sasanienii din
Persia, si bizantinii din Siria , Palestina si Egipt. Pe scurt, el a demonstrat valoarea statului
musulman.
Al doilea calif , Omar mentionat de Abu Bakr intr-un testament scris -a continuat sa
demonstreze aceasta valoare. Adoptand titlul Emir al Muminin "conducatorul
dreptcredinciosilor", Omar a extins legea islamica peste Siria , Egipt , Irak si Persia in ceea ce
din punct de vedere militar pot fi considerate uimitoare victorii.
La 4 ani de la moartea Profetului, statul musulman s-a extins peste toata Siria si, la o
faimoasa batalie data in timpul unei furtuni de nisip langa raul Yarmuk, a scazut din puterea
bizantinilor - al caror conducator, Heraclius, care cu putin timp inainte respinsese cu dispret
scrisoarea din partea unui necunoscut Profet al Arabiei. Ba chiar mai uimitor, statul musulman
a administrat teritoriile cucerite cu o toleranta aproape nemaiauzita la acea vreme. In Levant
(denumire data in trecut Litoralului rasaritean al Marii Mediterane Asia Mica, Siria, Liban,
Egipt), de exemplu, conducatorul musulman Khaled ibn al Walid a semnat un tratat dupa cum
urmeaza: Aceasta este ceea ce Khaled ibn al Walid garanteaza locuitorilor crestini ai
Levantului daca intra acolo: le-a promis siguranta pentru vietile lor, proprietati si biserici, ca
zidurile cetatii lor nu vor fi daramate si ca nici un musulman nu va fi prins in casele lor . De
asemenea, le asigura intelegere din partea lui Allah si Profetului Sau, din partea califilor si a
credinciosilor.
Ca atat timp cat vor plati taxa de trecere si impozitele nu le va fi decat bine. Aceasta
toleranta era tipica lumii musulmane din acea vreme. La un an dupa Yarmuk, Omar , in tabara
militara al Jabiyah -pe intinderile Golan, a primit vestea cum ca bizantinii erau gata sa inconjoare
Ierusalimul si sa mearga acolo sa se predea personal. Conform unei relatari, el a intrat in oras
singur , umbland imbracat intr-o mantie simpla, uimind populatia obisnuita cu o garderoba
somptuoasa si ceremonialele de la Curte ale bizantinilor si persanilor. I-a uimit in continuare
cand le-a alungat temerile negociind un tratat generos in care le-a spus: "I n numele lui
Dumnezeu - aveti securitate deplina pentru bisericile voastre care nu vor fi ocupate sau
distruse de catre musulmani. Asigurarea avea sa dovedeasca succes pretutindeni. Pe teritoriul
Siriei de azi, de exemplu , multi crestini, care au fost implicati in cateva discutii teologice cu
autoritatile bizantine si persecutati de ele, au primit venirea musulmanilor ca pe un sfarsit al
tiraniei. Si in Egipt, pe care Amr ibn al As l-a luat de la bizantini dupa un mars curajos de-a
lungul Peninsulei Sinai, crestinii coptici nu numai ca i-au primit bine pe arabi, ba chiar i-au
sustinut cu entuziasm. Acest model a fost repetat de-a lungul Imperiului Bizantin.
Conflictul dintre grecii ortodocsi , sirienii monofiziti, coptii, si crestinii nestorieni a
contribuit la caderea bizantinilor- intotdeauna priviti ca intrusi pentru a imbunatati suportul
poporului, in timp ce toleranta pe care musulmanii au aratat-o fata de crestini si evrei a
inlaturat cauza principala care-i determina sa li se opuna. Omar a adoptat aceasta atitudine si in
problemele administrative , de asemenea a numit guvernatori musulmani in provinciile noi,
existand administratii bizantine si persane retinute acolo unde era posibil. Pentru 50 de ani, de
fapt, greaca a ramas limba oficiala a Siriei , Egiptului si Palestinei in timp ce pahlavi, limba
oficiala a sasanienilor, continuand sa fie folosita in Mesopotamia si Persia.Omar care a servit
drept calif timp de 10 ani, si-a incheiat conducerea cu o semnificativa victorie asupra
Imperiului Persan.
Lupta cu Regatul Sasanit a inceput in 687 la Al- Qadisiyah, langa Ctesifon in Irak unde
cavaleria musulmana a facut fata cu elefanti - folositi de persani ca un tanc primitiv. Astfel, cu
batalia lui Nihavand, numit "Cuceritorul cuceritorilor ", Omar a sigilat destinul Persiei; dupa
aceea a devenit unul dintre cele mai importante imperii musulmane.
Califatul lui a fost plasat la rang inalt in istoria Islamului timpuriu. Era luat in considerare
pentru corectitudinea lui, idealurile sociale, administrative si relatiile cu alte state. Inovatiile sale
au depasit toate tiparele despre bunastarea sociala, taxe si finante si administrarea tesaturilor ale
imperiului in inflorire.
Dupa moartea lui Omar, un consiliu de consultanta compus din companionii Profetului,
a selectat ca al treilea calif pe Osman, pe timpul caruia au aparut primele eforturi serioase
depuse pentru unitatea islamica.Osman a realizat multe in timpul acestui regat. A urmarit
pacificarea Persiei continuand sa apere statul musulman impotriva bizantinilor, adaugand la
imperiu ceea ce azi numim Libia si luand o mare parte din Armenia.
De asemenea, Osman, prin varul sau, Mu'awiyah Ibn Abi Sufyan, guvernatorul zonei in
care se afla Siria de azi, a infiintat o armata marina araba care a avut o serie de angajamente cu
bizantinii. De o mare importanta in istoria Islamului a fost redarea textului coranic din ordinul
lui Osman asa cum a fost revelat Profetului. Realizand ca mesajul original de la Dumnezeu
poate fi distorsionat de diverse variante, a intrunit un comitet care sa stranga versetele coranice si
sa distruga alte variante. Rezultatul a fost textul acceptat pana astazi in lumea musulmana. Foto:
Manuscrisul din secolul VIII din MakkahMadinah este unul dintre cele doua vechi copii ale
Coranului.
Aceste succese, de asemeni, au fost limitate de serioase slabiciuni administrative. Osman
a fost acuzat de favorizarea membrilor familiei sale, clanul Umayyah. Negocierile cu privire la
asemenea revendicari au fost deschise de reprezentanti din Egipt, dar curand au esuat si Osman
a fost ucis- act ce a cauzat o fisura in comunitatea islamica care nu a mai fost niciodata remediata
in intregime.
Aceasta fisura s-a marit odata ce Ali, varul si ginerele Profetului, a fost ales al IV-lea
calif. Era esentiala autentificarea califatului lui Ali. Rudele lui Osman, in special Mu'awiyah,
puternicul guvernator al Siriei unde alegerea lui Ali nu a fost recunoscuta, considera califatul lui
Ali invalid deoarece alegerea sa a fost sustinuta de cei responsabili de moartea lui Osman.
Conflictul a atins punctul culminant in 657 la Siffin, langa Eufrat si a condus la o divizare
majora intre suniti si siiti- partizanii lui Ali- diviziune ce avea sa lase ulterior o amprenta
asupra istoriei Islamului. De fapt, sunitii si siitii sunt de comun acord cu aproape toate
principiile Islamului. Ambele categorii cred in Coran si in Profet, ambii urmeaza aceleasi
principii ale religiei si ambii practica aceleasi ritualuri. Exista insa o mare diferenta, care este
mai degraba politica decat religioasa si priveste alegerea califului sau succesorului lui
Muhammed. Majoritatea musulmanilor sustin principiul care duce la alegerea lui Abu Bakr
ca prim calif. Acest grup este cunoscut sub numele de Ahl al-sunnah wa-l-jama'ah - oamenii
traditiei Profetului si comunitatii - sau sunitii, care considera califul ca fiind succesorul lui
Muhammed numai prin capacitatea sa de conducator al comunitatii. Pe de alta parte, principiul
de baza al siitilor considera califatul - pe care il numesc "lider neales". Califatul, spun ei,
trebuie sa ramana in familia Profetului - cu Ali primul calif recunoscut, in timp ce sunitii
considera califatul un gardian al Shariah - Legea Islamica, siitii il vad pe imam ca un
mostenitor de incredere, interpretand invataturile spirituale ale Profetului.
Dupa batalia de la Siffin, Ali, a carui putere de conducere era in Iraq, cu capitala la
Kuffa, a inceput sa piarda suportul multora dintre cei care il urmau si in anul 661 a fost ucis de
unul dintre ei. Fiul lui, Hassan, a fost proclamat calif la Kuffa, dar imediat dupa aceasta a
cedat in fata lui Mu'awiyah care fusese deja proclamat calif in Ierusalim in anul urmator si care
acum era recunoscut si acceptat drept calif in toate teritoriile musulmane - astfel, inaugurand
dinastia omeyyad care va conduce timp de 90 de ani. Diviziunea dintre suniti si siiti a
continuat sa se dezvolte si s-a marit in anul 680 cand Hussain, fiul lui Ali, a incercat sa castige
califatul omeyyad si a fost ucis la Karbala, in Irak impreuna cu sustinatorii lui. Moartea lui este
comemorata in fiecare an de siiti.