CAPITOLUL 3

INSTRUMENTE ELECTRICE DE MĂSURAT

ANALOGICE

3.1. INTROUCERE

Pentru percepţie cu organele sale de simţ (văz, auz) a mărimilor ce caracterizează fenomenele electrice,
omul a imaginat şi construit instrumente de măsurat mai simple sau mai sofisticate bazate pe diverse principii
de funcţionare în funcţie de fenomenele fizice utilizate şi de mărimea măsurată.
Instrumentele de măsurat analogice convertesc mărimea electrică x într-o deplasare liniară sau mai ales
unghiulară a unui index pe o scară gradată, astfel ca operatorul să poată aprecia amplitudinea mărimii electrice
măsurate în unităţi adecvate. Ele au în componentă un dispozitiv mobil asupra căreia mărimea electrică exercită
un cuplu de forţe dependent de amplitudinea acesteia. Pentru a stabili o corespondenţă între mărimea electrică x
şi unghiul de deviaţie , instrumentele au şi un dispozitiv care generează un cuplu rezistent de natură
mecanică (resoarte) sau electrică.
Astfel cele două cupluri se echilibrează la o anumită valoare a unghiului dependentă de mărimea
electrică de măsurat x.
Cuplul de forţe dat de mărimea de măsurat numit cuplu activ, este produs în diferite moduri în funcţie
de fenomenul fizic utilizat.
După principiul de funcţionare se cunosc următoarele tipuri de instrumente electrice analogice:
- magnetoelectrice - feromagnetice - electrodinamice
- ferodinamice - de inducţie - electrostatice
- cu rezonanţă mecanică (cu lame vibrante) - termice.
Pentru utilizarea corectă a instrumentelor, pe cadranul lor sunt date codificat indicaţii operatorului sub
forma unor simboluri, cifre şi semne. Cele mai utilizate sunt:

1. 2. SIMBOLURI UTILIZATE PE CADRANELE APARATELOR ANALOGICE

1.2.1. Simboluri pentru clasa de exactitate

0,5 Eroarea maximă exprimată în procente

Eroarea maximă exprimată în procente din lungimea scării gradate sau deschiderea unghiulară

Eroarea maximă exprimată în procente din valoarea măsurată.

1
1.2.2. Simboluri pentru tipul constructiv al instrumentului

- magnetoelectric simplu şi logometric - feromagnetic sau electromagnetic

- electrodinamic simplu şi logometric - ferodinamic simplu şi logometric

- de inducţie - cu rezonanţă mecanică (lame

vibrante)
- electrostatic - termic cu fir şi bimetal

- magnetoelectric cu redresoar - termoelectric

1.2.3. Simboluri pentru poziţie normală de funcţionare.

cadran vertical cadran orizontal
60 cadran înclinat cu 600 faţă de orizontală
1.2.4. Simboluri pentru felul curentului măsurat

-- curent continuu; ~ curent alternativ;

curent continuu şi alternativ; curent alternativ trifazat.

1.2.5. Simboluri pentru tensiune de încercare a izolaţiei

- fără încercare a izolaţiei - 500V - 2kV

1.2.6. Simboluri diverse

- ecranare electrostatică; - ecranare magnetică

- atenţie la instrucţiunile de utilizare
A, V, mV, mA - unităţi de măsură

3.3. ELEMENTE COMPONENTE ALE INSTRUMENTELOR ELECTRICE DE

MĂSURAT.
Un instrument electric de măsurat este un mecanism electromecanic compus din elemente componente
specifice care generează cuplul activ asupra părţii mobile şi elemente cu funcţii auxiliare, comune mai multor
tipuri de instrumente.
Deoarece elementele componente care generează cuplul activ vor fi descrise la fiecare tip de instrument
în parte, vor fi prezentate mai întâi elementele componente comune din care fac parte mecanismul de suspensie,
mecanismul de producere a cuplului antagonist, mecanismul de amortizare de citire a mărimii măsurate.
3.3.1 Mecanismul de suspensie
Rolul său la un instrument electric de măsurat este acela de a asigura mişcarea cu frecări minime a părţii
mobile a instrumentului.

2
 Se cunosc două tipuri de astfel de mecanisme: cu pivoţi de oţel şi lagăre de pietre semipreţioase (safire,
rubine sintetice) şi cu benzi sau fire tensionate (fig. 3.1).

Fig. 3.1.Sisteme de suspensie.

a) cu pivot şi crapidină, b) cu bandă tensionată

În cazul suspensiei cu pivoţi de oţel dur şi lagăre din materiale semipreţioase dure: safir sau rubin
sintetice, suprafeţele de sprijin sunt foarte bine şlefuite pentru micşorarea frecărilor iar jocurile între pivot şi
lagăr foarte bine dimensionate, pentru a permite dilatarea. Pentru amortizarea şocurilor mecanice, unul din
lagăre este prevăzut cu resort axial.
În cazul suspensiei pe benzi sau fire tensionate utilizată în cazul instrumentelor foarte sensibile, frecarea
este neglijabilă. Pentru a micşora amplitudinile vibraţiilor este prevăzut un ghidaj mecanic în jurul firului de
suspensie.
Aceste fire sau benzi se fac din bronz fosforos, sau bronz cu beriliu, materiale cu mare elasticitate şi
bună conductivitate electrică deoarece acestea au rolul şi de căi de curent pentru alimentarea bobinei mobile la
unele instrumente.
Benzile sunt tensionate de lame elastice care au rol şi de amortizare a şocurilor.
Aceste suspensii cu benzi sau fire tensionate au avantajul eliminării frecărilor, scăderii consumului
instrumentului, creşterea sensibilităţii dar prezintă dezavantajul unei mai mari fragilităţi la şocuri sau vibraţii.

3.3.2. Mecanismul de producere a cuplului antagonist.

Fig. 3.2. Resoartele spirale pentru producerea cuplului antagonist

3
 La instrumentele cu benzi sau fire tensionate, acestea au şi rolul de a produce cuplul antagonist. La cele
cu pivoţi şi lagăre, cuplul ce se opune rotaţiei îl produc resoartele spirale plasate de o parte sau de ambele părţi
ale organului mobil. Ele sunt realizate din materiale similare ca şi benzile tensionate, sunt montate în sens opus
pentru o poziţionare mai precisă la zero a organului mobil, iar unul din ele are capătul solidar cu corectorul de
zero din care poate fi tensionat mai mult sau mai puţin pentru poziţionarea la reperul zero a indexului
instrumentului (fig. 3.2).

3.3.3. Mecanismul de amortizare a oscilaţiilor.

Datorită inerţiei, dispozitivul mobil are tendinţa de a oscila fie la stabilirea unei deviaţii, fie la revenirea
la zero, datorită amortizării foarte mici realizate prin frecare cu aerul. De aceea se prevăd mecanisme de
amortizare a oscilaţiilor pentru obţinerea unui timp de răspuns cât mai scurt.
Cele mai frecvente sunt mecanismele de amortizare pneumatice, electromagnetice şi mai rar hidraulice
(la oscilograful cu bucle).
a) Mecanismul pneumatic se compune dintr-o paletă uşoară, fixată pe ax, care se mişcă într-o cameră închisă
ca un piston. Trecerea cu frecări mari a aerului dintr-o parte în alta a paletei, prin spaţiul îngust dintre paletă şi
pereţii camerei, produce amortizarea oscilaţiilor (fig. 3.3.a).
b) Dispozitivul de amortizare electromagnetic se bazează pe forţa rezistentă, care apare între curenţii induşi
în piese conductoare, care se mişcă în câmpul unor magneţi permanenţi (fig. 3.3.b şi c). La instrumentele
magnetoelectrice care au magneţi permanenţi şi câmp magnetic în care se mişcă bobina, dispozitivul de
amortizare este format din cadrul bobinei, care fiind din aluminiu, acţionează ca o spiră în scurtcircuit. În ea se
induc curenţi, prin mişcarea în câmpul magnetic, care se opun mişcării şi o frânează. La celelalte instrumente se
prevăd pe ax sectoare sau palete din aluminiu care se mişcă în întrefierul unui magnet permanent.
Curenţii induşi prin mişcare în aceste piese conductoare se opun mişcării, obţinându-se amortizarea.

Fig. 3.3. Dispozitive de amortizare a oscilaţiilor.

a) pneumatic, b) şi c) electromagnetice

3.3.4. Mecanismul de indicare a deviaţiei

Poate fi de două feluri: cu ac indicator şi scară gradată sau cu sistem optic: sursă de lumină şi index
luminos, proiectat pe un cadran gradat. În ambele cazuri, scara gradată, ca şi cadranul, au trasate repere
principale marcate cu cifre şi diviziuni intermediare.
La mecanismele cu ac indicator, cadranul are decupată o fereastră circulară prin care se vede o oglindă
necesară eliminării erorii de paralaxă (la instrumentele de precizie).
Mecanismul de indicare cu spot luminos, deşi mai complicat, are avantaje importante:
uşurează organul mobil, reduce momentul de inerţie, micşorează timpul de răspuns, măreşte factorul de calitate,

4
măreşte sensibilitatea, permite utilizarea suspensiei pe benzi, scade consumul propriu, elimină eroarea de
paralaxă.
Ele necesită şi sursă de energie pentru sursa de lumină, de aceea sunt evitate la aparatele portabile.
3.3.5. Mecanisme de echilibrare.
Ele permit echilibrarea organului mobil, astfel ca indicaţia să nu fie afectată de poziţia de aşezare a
instrumentului.
Este format din 2+3 contragreutăţi, aşezate la 60 0,900,1200, care se pot deplasa şi apoi fixa pe tije prinse
de ax.
Poziţia lor este aleasă în funcţie de dispunerea maselor excentrice pe ax (acul indicator, paleta
amortizorului etc.) pentru a le contrabalansa, astfel ca organul mobil să aibă un echilibru indiferent de poziţia de
funcţionare a aparatului.
Operaţia de echilibrare, migăloasă şi delicată, este foarte necesară pentru obţinerea unor instrumente de
calitate.

3.4. ECUAŢIA DE MIŞCARE A UNUI INSTRUMENT ANALOGIC

3.4.1. Cuplul activ
Cuplul activ apare ca urmare a fenomenelor de interacţiune a câmpurilor electromagnetice şi el
determină mişcarea organului mobil.
Ca urmare a deplasării organului mobil, instrumentul absoarbe energia de la circuitul de măsurat pe care
o utilizează, jumătate la efectuarea lucrului mecanic de deplasare unghiulară, care se înmagazinează sub formă
de energie potenţială în resoarte (exceptând energia consumată prin frecare) iar cealaltă jumătate este utilizată la
creşterea energiei câmpului electromagnetic, datorită schimbării poziţiei în câmp a dispozitivului mobil. Din
legea conservării energiei se poate scrie:

(3.1)
De aici se poate calcula cuplul activ:

(3.2)
Cuplul activ este deci egal cu variaţia energiei câmpului electromagnetic în raport cu variaţia deviaţiei
la tensiune sau curent constante aplicate instrumentului.
Unei anumite valori a mărimii de măsurat x îi corespunde biunivoc o poziţie a organului mobil:

(3.3)

Funcţia depinde de variabila x, liniar sau neliniar după principiul de funcţionare al instrumentului, cea
mai convenabilă fiind dependenţa liniară.
3.4.2. Cuplul rezistent
Cuplul rezistent, la aparatele prevăzute cu resort sau benzi tensionate este de natură mecanică şi el are expresia:

(3.4)

unde: D - cuplul rezistent specific în Nm/rad.

La aparatele de tip logometric, cuplul rezistent este tot un cuplu activ de natură electrică de sens contrar
primului, generat prin fenomene similare de către o mărime de aceeaşi natură cu cea măsurată. Funcţia de

5
dependenţă faţă de deviaţia este inversă ca sens de variaţie astfel că cele două cupluri se echilibrează la o
anume deviaţie pentru o valoare x a mărimii de măsurat:
(3.5)
3.4.3. Cuplul de frecări
Cuplul de frecări în lagăre, la instrumentele având acest tip de suspensie, are totdeauna sens contrar
sensului de mişcare, astfel că instrumentul poate acuza erori diferite ca semn după sensul de deplasare spre
reper.
De aceea se iau măsuri de diminuare la maximum a acestui cuplu prin utilizarea pivoţilor din oţel dur şi
pietre semipreţioase bine lustruite sau utilizarea benzilor sau firelor tensionate.
Acest cuplu depinde direct şi de greutatea organului mobil, de aceea se caută prin proiectare micşorarea
acestuia şi mărirea cuplului activ. Se defineşte în acest sens şi un factor de calitate:

(3.6)
în care : Ma - cuplul activ maxim la cap de scară; G - greutatea echipajului mobil.
3.4.4. Cuplul de inerţie
Cuplul de inerţie intervine numai în regim dinamic tranzitoriu şi el produce întârziere în stabilirea
deviaţiei finale, de aceea este nedorit la majoritatea instrumentelor şi se iau măsuri pentru reducerea lui:

(3.7)
în care: J - momentul de inerţie al organului mobil în raport cu axe de rotaţie iar

- acceleraţie unghiulară.

3.4.5. Cuplul de amortizare

Cuplul de amortizare apare de asemenea numai în regim dinamic, are sens contrar mişcării şi este
proporţional cu viteza unghiulară :

(3.8)
în care: A - cuplul de amortizare specific.
Acest cuplu, ajustat corespunzător, este favorabil, micşorând timpul de răspuns al instrumentului.
El are două componente: una fixă, de valoare redusă, este datorită frecărilor organului mobil cu aerul,
iar cealaltă ajustabilă prin proiectare sau utilizarea instrumentului în schemă, este dată de dispozitivul de
amortizare.
3.4.6. Ecuaţia de mişcare a organului mobil al unui instrument analogic.
Prin echilibrarea cuplurilor în orice moment, în regim tranzitoriu, rezultă ecuaţia diferenţială, ce
exprimă mişcarea organului mobil al unui instrument analogic:
(3.9)
Ordonând ecuaţia diferenţială se obţine:
(3.10)

6
 Neglijând frecările şi adoptând pentru funcţia diferite expresii întâlnite la instrumentele
analogice, se obţin diferite forme ale ecuaţiei diferenţiale de mişcare, care, rezolvate, dau soluţiile ce exprimă
modul de mişcare al organului mobil în regim tranzitoriu până la stabilirea regimului deviaţiei permanente.
Expresia deviaţiei în regim tranzitoriu poate fi descompusă astfel:
(3.11)
în care - deviaţia finală în regim permanent staţionar,
- deviaţia în regim liber când cuplul M a=0 este soluţia ecuaţiei diferenţiale omogene.
Deviaţia permanentă - depinde de expresia cuplului activ ca funcţie de x.
Astfel dacă cuplul activ este constant M a = k (ca de exemplu la instrumentele magnetoelectrice) soluţia
ecuaţiei diferenţiale este dependentă de un factor de amortizare:
şi de pulsaţie proprie:
Astfel dacă:

(3.12)

Se constată astfel că mişcarea poate fi periodică amortizată, în primul caz, aperiodică amortizată critic
sau aperiodică supraamortizată în ultimul caz (fig. 3.4)

Fig. 3.4. Regimuri tranzitorii la instrumentul analogic.

Dacă cuplul activ are o expresie variabilă în timp, armonic sau nu, soluţiile ecuaţiei diferenţiale de
mişcare au expresii mai complicate uneori imposibil de exprimat analitic, mai ales dacă cuplul activ depinde de
. Pentru aceste cazuri se vor face precizări utile la prezentarea instrumentelor care au astfel de cupluri active.

3.5. APARATE MAGNETOELECTRICE

3.5.1. Instrumentul magnetoelectric
a) Construcţia şi principiul de funcţionare
Mecanismul care generează cuplul activ la instrumentul magnetoelectric este format dintr-un magnet
permanent şi o bobină. Cuplul activ ia naştere ca urmare a interacţiunii dintre câmpul magnetului permanent şi
conductoarele parcurse de curent continuu ale bobinei. După felul cum sunt dispuse, se disting instrumente
magnetoelectrice cu magnet permanent fix şi bobină mobilă, şi instrumente cu bobină fixă şi magnet mobil.

7
 La rândul lor, cele cu magnet permanent fix şi bobină mobilă pot avea magnetul exterior bobinei (fig.
3.5.a) sau interior acesteia (fig. 3.5.b).

Fig. 3.5. Instrumente magnetoelectrice

Din punct de vedere constructiv circuitul magnetic este format din magnetul permanent (1) jugul
magnetic (2), piesele polare (3) şi miezul cilindric (4).
Bobina mobilă (5) este plasată în întrefier foarte bine centrată cu ajutorul sistemului de suspensie.
Ea este formată dintr-un cadru izolant sau din aluminiu pe care sunt bobinate mai multe spire cu
conductor izolat foarte subţire (0,01 + 0,1 mm).
Curentul este adus la bobină prin resoartele spirale (6), care generează prin răsucire cuplul rezistent.
Pe sistemul mobil este fixat şi acul indicator (7) echilibrat de contragreutăţi (8).
Pentru instrumentele foarte sensibile ( , galvanometre) se utilizează suspensie pe benzi şi în locul
acului indicator, o oglindă mică solidară cu bobina, pentru citirea optică a deviaţiei.
Magnetul permanent realizat din aliaj magnetic dur (Alnico, Magnico etc) sau ferite dure, generează în
întrefier un câmp magnetic uniform cu inducţii de 0,2  0,5 T.
Datorită durităţii mari la prelucrare a materialelor magnetice, forma magneţilor permanenţi este simplă
şi au prelucrate fin (prin rectificare), doar suprafaţa celor doi poli, restul circuitului magnetic fiind din fier
moale uşor prelucrabil.
De aceea circuitele magnetice au forme diverse (fig. 3.6).

Fig. 3.6. Forme constructive de circuite magnetice.

Unele din ele permit o deschidere a scării gradate de 240  2700 (fig. 3.6.d), altele au avantajul că sunt
mai compacte. În general variantele de circuite magnetice cu magnet interior sunt mai miniaturizate şi au o
ecranare magnetică mai bună datorită jugului exterior. Au însă şi dezavantajul unui câmp magnetic mai
neuniform datorită dispersiei mai mari.

8
 În general forma pieselor polare şi a miezului cilindric realizează un câmp radial uniform distribuit cu
inducţia constantă în orice poziţie s-ar afla bobina. La instrumente speciale (logometre) întrefierul poate fi
neuniform, variind după o lege, în general sinusoidală.
Mecanismul de amortizare la instrumentul magnetoelectric este construit din cadrul de Al al bobinei, de
formă dreptunghiulară, care funcţionează ca o spiră în scurtcircuit, în care se induc, prin mişcarea în câmpul
magnetic permanent, curenţi care se opun mişcării şi o amortizează.
La varianta de instrumente cu cadru izolant sau cu spire rigidizate cu răşini, amortizarea se face de către
curenţii induşi în spirele bobinei, al cărui circuit este închis în exterior cu o rezistenţă foarte apropiată de
valoarea , care asigură instrumentului un regim aperiodic amortizat critic.

b) Ecuaţia de funcţionare
Pentru a stabili expresia cuplului activ de interacţiune între câmpul magnetic de inducţie B şi cele N
spire ale bobinei parcurse de curentul I, se poate utiliza teorema forţelor generalizate.
Energia înmagazinată în câmpul magnetic ce străbate bobina se va modifica la deplasarea
acesteia în câmpul magnetic cu un unghi elementar sub acţiunea forţelor Laplace:
(3.13)
astfel că putem deduce expresia cuplului activ:

(3.14)

Pentru a stabili expresia , notăm cu fluxul total al magnetului permanent prin cele N spire; A -
suprafaţa bobinei; l - lungimea laturii bobinei aflată în câmp magnetic, a - lăţimea bobinei (fig. 3.7).

Fig.3.7. Instrumentul magnetoelectric cu câmp radial uniform.

(3.15)

Cuplul rezistent dat de resoarte sau benzile tensionate are expresia

După echilibrarea la deviaţia
(3.16)
Se defineşte ca sensibilitate a instrumentului magnetoelectric

(3.17)
sau constanta de curent a instrumentului:
(3.18)
Dacă explicităm expresia sensibilităţii:

9
 (3.19)_
se poate remarca că ea creşte cu numărul de spire a bobinei, cu inducţie în întrefier B, cu suprafaţa bobinei S, şi
scade cu creşterea momentului specific al resoartelor D.
Pentru realizarea unor instrumente cât mai sensibile se măreşte numărul de spire, suprafaţa bobinei şi se
caută magneţi permanenţi cât mai puternici, concomitent cu utilizarea suspensiei pe benzi tensionate care au D
mic şi nu prezintă momente de frecare. Instrumentele sensibile sunt însă destul de fragile şi nu rezistă la şocuri
electrice sau mecanice.
Se observă de asemeni din expresia deviaţiei că ea este proporţională cu curentul I şi sensul ei
depinde de sensul curentului, deci instrumentele magnetoelectrice au fie reperul zero la mijlocul scalei, fie
polaritatea “+”,”-” marcată pe borne pentru a obţine deviaţie în sensul normal al acalei. Reperele sunt
echidistante dacă indicaţia B este constantă peste tot în întrefier, sau după o anumită funcţie impusă, după
aceeaşi funcţie vor fi distribuite şi reperele scalei.
La instrumentele de tip logometric, inducţia în întrefierul neuniform variază după o funcţie B( ).
Organul mobil este format din două bobine decalate între ele cu unghiul .
Una va produce cuplul activ, iar cealaltă cuplul rezistent, astfel că acest instrument nu mai are resoarte
spirale, curenţii fiind aduşi la bobine prin benzi foarte moi din aur sau argint. De aceea, în repaus organul mobil
are o poziţie oarecare. La trecerea a doi curenţi diferiţi prin cele două bobine iau naştere două cupluri de semne
contrare:

Fig. 3.8.Logometrul magnetoelectric

(3.20)

La un unghi cuplurile se echilibrează, astfel că: . Rezultă:

(3.21)

Din această expresie se poate explicita:

(3.22)

Rezultă că indicaţia logometrului magnetoelectric depinde de reportul curenţilor prin bobine şi nu de

fiecare în parte deci, dacă cei doi curenţi provin din circuite alimentate de la aceeaşi sursă, valoarea acesteia
poate să varieze sensibil fără ca indicaţia curentului să se schimbe.
Tensiunea nu trebuie să scadă prea mult pentru ca forţele de frecare şi cuplurile parazite date de benzile
ce aduc curentul la bobine să nu devină comparabile cu cuplurile date de cele două bobine, astfel ca indicaţia să

10
fie afectată de erori, dar nici prea mare pentru a nu se deteriora elementele sensibile, parcurse curenţi ale
sistemului mobil.
Logometrele sunt utilizate la ohmmetre, megohmmetre, termometre cu termorezistenţă, unele aparate de
bord de pe autovehicule.
Sunt în general mai scumpe decât instrumentele magnetoelectrice obişnuite.

c) Instrumente magnetoelectrice cu magnet mobil.

Este mult mai simplu, mai robust şi nu are părţi mobile parcurse de curent (fig.3.9).

Fig.3.9. Instrumentul magnetoelectric cu magnet mobil

Bobina (1) este fixă, divizată în două, iar magnetul (2) este fixat pe ax şi este realizat de obicei din oţel
călit sau aliaj magnetic dur. Pentru amortizarea oscilaţiilor el este închis într-un cilindru din folie din cupru sau
aluminiu (4) în care se induc prin mişcare curenţi turbionari ce amortizează oscilaţiile. Cuplul activ ia naştere
prin interacţiunea câmpului magnetic dat de bobină cu câmpul magnetului, pe care tinde să-l orienteze după axa
bobinei. Principalul avantaj al acestui tip de instrument este robusteţea sa, dată de organul mobil simplu
rezistent şi de bobina fixă ce poate fi supradimensionată. La curenţi mari bobina se poate reduce la un simplu
conductor.
Aparatele au însă sensibilitatea scăzută, datorită circuitului magnetic fără fier, poate fi influenţat de
câmpuri magnetice exterioare, de aceea trebuie ecranat magnetic.
Se utilizează totuşi pe autovehicule şi avioane, fiind rezistent la şocuri şi vibraţii, la clase de precizie: C
= 1,5 +2.5.
3.5.2. Aparate magnetoelectrice
a) Galvanometru de curent continuu
Galvanometru este instrumentul de curent continuu cel mai sensibil, care poate măsura sau detecta
curenţi de valori foarte reduse 10 -6  10-9A. El este destinat punţilor şi compensatoarelor de curent continuu ca
detector de curent zero.
De aceea, din punct de vedere constructiv, el are unele particularităţi. Astfel, pentru a urmări cuplul
activ, numărul de spire al bobinei este mare, cu fir foarte subţire (0,01  0,02 mm) lăţimea bobinei este mărită.
Inducţia în întrefier este mai mare prin concentrarea câmpului magnetic radial pe un sector mai îngust (15  450)
deoarece el este prevăzut cu sistem optic de citire, care dublează unghiul de deviaţie.
Cuplul rezistent este foarte redus, dat fie de două benzi tensionate, fie de un fir de tensiune la
galvanometrele staţionare foarte sensibile.
Bobina (b) nu are cadru ci se realizează prin rigidizarea spirelor cu răşini speciale pentru a fi cât mai
uşoare.

11
 Pentru a mări sensibilitatea, raza reflectată de oglinda (o) montată pe bobina mobilă este lungită
artificial prin reflexii în 23 oglinzi (o1,o2) aşezate în drumul spre scara gradată (g).
Aceasta poate fi realizată din geam mat în cazul citirii prin transmisie sau cu un ecran alb semicircular
la citirea prin reflexie (fig. 3.10).

Fig. 3.10. Galvanometrul de curent continuu.

Amortizarea oscilaţiilor se face prin curenţi induşi în bobina de mişcare în câmpul magnetic, când
circuitul la bornele A,B, este închis pe o rezistenţă exterioară ??.
Astfel dacă tensiunea indusă în bobină are expresia:
(3.23)
atunci curentul care ia naştere va fi:

(3.24)

în care - rezistenţa bobinei galvanometrului.

Curentul I interacţionează cu câmpul magnetic care la produs, împotrivindu-se mişcării.
Cuplul de amortizare electrică va avea în acest caz expresia:

(3.25)

în care se mai numeşte coeficient de amortizare electrică.

Cuplul de amortizare, produs de frecarea bobinei cu aerul este exprimat de coeficientul de amortizare
mecanic .
Cuplul total de amortizare va fi deci:
(3.26)

Cuplul de amortizare depinde deci de rezistenţa circuitului exterior .

Pentru valori mari ale rezistenţei se obţin regimuri tranzitorii de mişcare de tip oscilator amortizat
exprimat de relaţia (3.12). Pentru o anumită valoare numită rezistenţă exterioară critică regimul tranzitoriu de
mişcare este de tip aperiodic amortizat critic.
În acest regim, timpul de răspuns al galvanometrului este minim.
Pentru valori ale rezistenţei exterioare mai mici decât rezistenţa exterioară critică , regimul
tranzitoriu de mişcare devine aperiodic supraamortizat exprimat de relaţia (3.12).
Timpul de răspuns creşte de asemenea.
Sensibilitatea de curent a unui galvanometru are aceeaşi expresie:

(3.27)

12
în care: - constanta de curent a galvanometrului; se mai utilizează uneori şi sensibilitatea de tensiune:

(3.28)
iar constanta de tensiune:

(3.29)
Valorile uzuale pentru constanta de curent la galvanometrele portabile este de
aceea în cazul unei scale cu l00 diviziuni, rezultă un curent maxim admisibil:
(3.30)
Pentru utilizarea galvanometrului la echilibrarea punţilor e nevoie la început de o sensibilitate mai
redusă, care este realizată cu ajutorul unui redresor de sensibilitate.
Schema unui astfel de reductor este dată în fig. 3.11.

Fig. 3.11. Reductor de sensibilitate pentru galvanometre.

Dimensionarea rezistenţelor se face astfel ca galvanometrul să aibă o sensibilitate de curent de

1/1000, 1/100, 1/10 din cea nominală, iar galvanometrul să aibă la borne o rezistenţă cât mai apropiată de
pentru variaţie în limite largi a rezistenţei la bornele A,B.

b)Ampermetre magnetoelectrice
Pentru realizarea ampermetrelor instrumentul magnetoelectric se conectează la bornele unui şunt (fig.
3.12). Din această schemă rezultă valoarea şuntului pentru un anumit instrument cu rezistenţa R 0 şi curentul
nominal I0.
(3.31)

unde:

Fig. 3.12. Schema ampermetrelor magnetoelectrice

Această schemă simplă are două dezavantaje importante:

13
 - rezistenţa mică a şuntului face ca instrumentul să aibă un regim dinamic aperiodic puternic
supraamortizat;
- variaţia rezistenţei bobinei de cupru a instrumentului cu aproximativ. 4% la 10 0C în timp ce rezistenţa
şuntului variază foarte puţin, conduce la erori mari de temperatură la măsurarea curentului.
De aceea se folosesc scheme de rezistenţe mai simple sau mai complicate pentru asigurarea unui regim
aperiodic critic şi compensarea erorilor de temperatură. Astfel schema din fig. 3.13 se utilizează la ampermetre
cu clase de precizie . Rezistenţa de manganin face ca variaţia cu temperatura a rezistenţei să fie
cu atât mai mică cu cât .
Pentru asigurarea regimului critic de mişcare trebuie ca .

Fig. 3.13.Reducerea erorii de temperatură la ampermetrele cu şunt

Rezultă în final că eroarea de temperatură se micşorează cu factorul .

Dacă se impune o anumită eroare, pentru o anumită plajă de temperatură, se poate dimensiona .
Pentru o compensare completă a erorii de temperatură la ampermetrele de C =0,1; 0,2; 0,5, se utilizează
o schemă mai complicată ce conţine o rezistenţă de cupru şi două rezistenţe de manganin şi (fig.
3.14). Dacă se obţine compensarea completă a erorii de temperatură.

Fig. 3.14. Schemă de ampermetru compensat termic.

În practică se iau: şi .
La ambele scheme de compensare rezistenţa şuntului va creşte şi valoarea se calculează cu relaţia:
(3.32)

unde este rezistenţa schemei conectate la bornele şuntului. Astfel la prima schemă (fig. 3.13)
iar la schema a doua (fig. 3.14):

(3.33)

Erorile ce mai apar la ampermetrele magnetoelectrice datorate variaţiei de temperatură sunt legate de
variaţie (slăbirea) cuplului specific al resoartelor şi de diminuarea
fluxului magnetului permanent .
Parţial ele se compensează. Prin alegerea potrivită a materialului resoartelor şi a materialului magnetic,
ele se pot compensa integral.

14
c) Voltmetre magnetoelectrice.
Voltmetrele magnetoelectrice se realizează din instrumentul magnetoelectric considerat ca
milivoltmetru căruia i se înseriază una sau mai multe rezistenţe adiţionale pentru a obţine una sau mai multe
game de tensiune (fig. 3.15).

Fig. 3.15. Voltmetru magnetoelectric cu 4 game.

Valoarea rezistenţei adiţionale se calculează cu relaţia:

(3.34)

unde: ;

Dacă pentru instrumente se cunoaşte atunci: ; la instrumentele cu mecanism

de amortizare (cadru bobinei din Al) şi:

la instrumentele fără dispozitiv de amortizare la care: , pentru a asigura

regimul aperiodic critic de mişcare a organului mobil.

Fără rezistenţa , instrumentul are la borne o rezistenţă exterioară şi regimul de mişcare
va fi oscilator foarte slab amortizat.
Variaţia temperaturii introduce erori neglijabile la voltmetrele magnetoelectrice, deoarece, chiar pentru
gamele mici de tensiune, , astfel că variaţia acesteia cu temperatura nu produce variaţia curentului
prin instrument, deci indicaţia nu va fi afectată.
La milivoltmetrele fără rezistenţă adiţională sau cu comparabil cu sunt necesare scheme de
compensare ca la ampermetre.
Voltmetrele magnetoelectrice funcţionează numai în curent continuu, au rezistenţă internă mare,
până la , consum propriu redus, şi se construiesc fără măsuri speciale
până la 1000V.

3.5.3. Aparate magnetoelectrice cu redresori.

Pentru măsurarea curentului alternativ instrumentul magnetoelectric trebuie conectat într-o schemă de
redresoare mono sau bialternanţă. Cu ajutorul şunturilor şi a rezistenţelor adiţionale se pot realiza astfel
ampermetre şi voltmetre pentru curent alternativ. Aparatul poate măsura şi curent continuu dacă se deconectează
redresorul, astfel că ele se utilizează mai ales ca multimetre (A,V, ) cu un număr mare de intervale de
măsurare.
a) Funcţionarea instrumentului magnetoelectrice alimentat cu curent alternativ redresat
Datorită inerţiei relativ mari a organului mobil, instrumentul magnetoelectric are o frecvenţă proprie de
oscilaţie mică de aceea nu poate urmări variaţiile instantanee ale unui curent redresat de
frecvenţă . Cuplul său activ va fi proporţional cu o valoare medie a curentului.

(3.35)

15
 De aceea şi indicaţia sa va fi proporţională cu valoarea medie a curentului redresat:
(3.36)
La redresorul monoalternanţă (fig. 3.16.a) valoarea medie a curentului o are expresia:

(3.37)

Indicaţia devine atunci:

(3.38)
Rezultă că pentru curent sinusoidal deviaţia este proporţională cu valoarea efectivă a curentului
alternativ.

Fig. 3.16.Aparate electrice cu redresori.

La redresorul bialternanţă (în punte) din fig. 3.16. b curentul mediu redresat va fi:

(3.39)

iar expresia deviaţiei: (3.40)

Se observă o deviaţie dublă în acest caz deci o sensibilitate dublă pentru aparat.
Realizarea ampermetrelor şi a voltmetrelor cu redresori se face tot cu şunturi şii rezistenţe adiţionale,
montate în paralel cu redresorul, respectiv în serie.
O variantă frecvent utilizată este aceea a utilizării transformatoarelor de măsură de curent şi tensiune cu
prize pe primar, ca în fig. 3.17.

Fig. 3.17. Aparate cu redresori şi transformatoare de măsurare.

b) Caracteristicile aparatelor magnetoelectrice cu redresor

Deoarece în practică interesează valoarea efectivă, scara aparatelor magnetoelectrice cu redresori este
gradată în acest mod, considerându-se forma de undă a mărimii redresate ca sinusoidală.
Pentru unde sinusoidale însă aparatul are indicaţia proporţională cu valoarea medie a curentului ceea ce
conduce la erori mari de măsurare. Pentru acest caz:
(3.41)
Pentru a citi corect valoarea efectivă a curentului sinusoidal trebuie cunoscut factorul de formă:

16
 şi atunci: (3.42)
O altă sursă de erori la aparate cu redresori o constituie neliniaritatea diodelor, ceea ce face ca scările de
c.a. ale aparatului să fie diferite de cele de c.c. şi anume, mai dese la începutul scării de măsură din cauza valorii
mai mari a rezistenţei în sens direct a diodei ( ) la valori mici a curentului. Pentru liniarizare se caută să se
introducă în serie cu diodele rezistenţe mult mai mari decât .
Diodele redresoare introduc şi erori de temperatură şi frecvenţă. Rezistenţele în sens direct şi invers
depind de temperatură în sens invers proporţional.
Erorile de frecvenţă apar la frecvenţe mari (f > 10kHz) datorită capacităţii parazite a diodelor a căror
rezistenţă scade cu frecvenţa. Din această cauză partea din curent neredresată creşte cu frecvenţa şi indicaţia
instrumentului va scădea.
Compensarea ambelor erori se face cu scheme adecvate dar erorile nu pot fi reduse sub 1 + 1,5%.
În concluzie aparatele cu redresori au o serie de avantaje şi dezavantaje care le limitează domeniul de
utilizare la construcţia multimetrelor.
Ele pot fi construite cu număr mare de game de măsurare, cu consum propriu redus, sensibilitatea
ridicată, măsoară şi în c.c şi în c.a.
Banda de frecvenţă poate fi de 10 + 20 kHz clasa de precizie este de regulă 1% în c.c şi 1,5% în c.a.
Pentru ohmmetre uzuală este clasa de precizie 1% sau 1,5% din deschiderea scării gradate. La majoritatea
multimetrelor scara în curent alternativ este neliniară şi este diferită pentru cea de curent alternativ. Totuşi sunt
şi multimetre cu scări comune obţinute prin liniarizarea caracteristicii diodelor.

3.5. APARATE FEROMAGNETICE.

3.5.1. Instrumentul feromagnetic.
a) Construcţia şi principiul de funcţionare.
Se mai numesc şi electromagnetice sau cu fier mobil şi sunt printre cele mai răspândite aparate de
măsurat de curent continuu şi alternativ de frecvenţă industrială.
Mecanismul de producere a cuplului activ este compus dintr-o bobină fixă ce generează un câmp
magnetic la trecerea curentului, una sau mai multe piese feromagnetice fixe şi una mobilă ce se află plasate în
câmpul magnetic.
Din interacţiunea câmpului magnetic cu piesele feromagnetice, piesa mobilă tinde să ocupe o poziţie în
care energia sistemului să fie maximă, producând astfel cuplul activ.
Instrumentul feromagnetic are în general mecanism de suspensie cu ax de oţel terminat cu pivoţi ce se
sprijină pe lagăre din safir sau rubine sintetice, deoarece nu se realizează cu precizii mai mari de 0,5% şi nu se
pot realiza de sensibilitate foarte ridicată.
După modul cum ia naştere cuplul activ se cunosc două tipuri de instrumente atracţie (fig. 3.18.a) şi cu
repulsie (fig. 3.18. b).

17
 Fig. 3.18. Instrument feromagnetic cu atracţie.

La instrumentul de atracţie bobina parcursă de curent (1) este plată, în interiorul ei fiind atrasă de piesa
feromagnetică (2) aşezată excentric pe ax. Pentru reglarea curentului la la valoarea propusă este
prevăzută o piesă feromagnetică (3) la capătul opus al bobinei.
Cuplul rezistent este dat de resoarte spirale (5) iar mecanismul de amortizare a oscilaţiilor este în
general de tip pneumatic (4). Pentru echilibrarea greutăţii acului indicator (6), a piesei feromagnetice şi a paletei
amortizorului sunt prevăzute două contragreutăţi (7). Forma piesei feromagnetice mobile este astfel aleasă (cu
eventuale decupări) pentru a liniariza scara gradată.
La instrumentul feromagnetic cu repulsie (fig. 3.19.b) bobina (1) este cilindrică, iar piesa feromagnetică
mobilă (2) solidară cu axul are forma unui sector circular de formă dreptunghiulară, aşezat excentric pe ax. Ea
se poate mişca în faţa unei piese feromagnetice (3) de formă specială fixată pe un pahar interior bobinei (8)
realizat din material magnetic (alamă).
Prin rotirea acestei piese se poate ajusta valoarea deviaţiei maxime la curentul nominal al
instrumentului.
Cuplul rezistent este produs de resortul spiral (5) al cărui capăt este solidar cu corectorul de zero (9).
Amortizarea este de tip pneumatic (4) sau mai rar cu curenţi induşi într-un sector de aluminiu prin
mişcarea între polii unui magnet permanent.
La acest tip de instrument cuplul activ ia naştere prin magnetizarea în acelaşi sens în câmpul creat de
bobină, a piesei fixe şi a celei mobile, care se resping, producând rotirea sistemului mobil.

b) Ecuaţia de funcţionare.
Expresia cuplului activ la acest tip de instrument se poate deduce din teorema forţelor generalizate.
Energia înmagazinată în bobina cu piesele feromagnetice poate fi scrisă ca:
(3.44)
în care: L - inductivitatea bobinei; I - curentul constant care o parcurge. Rezultă:
(3.45)

Cuplul rezistent dat de resoarte: va echilibra cuplul activ la o deviaţie:

(3.46)
Această expresie a deviaţiei arată că scara va avea un caracter pătratic.
Pentru uniformizarea ei se acţionează asupra formei pieselor feromagnetice.
Astfel se măreşte pe prima treime a deviaţiei secţiunea sau suprafaţa pieselor şi se micşorează treptat pe
măsura creşterii cuplului cu pătratul curentului.

18
 Totuşi prima parte (cam 20%) a scalei nu se poate uniformiza de aceea nu se foloseşte, precizia
instrumentului fiind garantată de la un reper al scalei marcat cu un punct.
Dacă prin bobina instrumentului feromagnetic se trece un curent alternativ sinusoidal
, cuplul activ instantaneu va urmării variaţiile curentului, însă din cauza inerţiei, crganul
mobil va urmării un cuplu mediu:

(3.47)

Expresia deviaţiei va fi deci proporţională cu pătratul valorii efective a curentului.

(3.48)
Ea este foarte apropiată de expresia în curent continuu, diferenţa datorându-se pierderilor în fier produse
în piesele feromagnetice de fluxul variabil în timp ceea ce modifică puţin inductivitatea bobinei.
Pentru precizii mai reduse şi materiale feromagnetice de calitate, scara poate fi aceeaşi şi în c.c şi în c.a.
c) Proprietăţi, erori
Datorită simplităţii şi robusteţei sale instrumentul feromagnetic este foarte răspândit.
Bobina fiind fixată poate fi supradimensionată să reziste la şocuri mari de curent, iar organul mobil este
simplu, rigid şi rezistent la şocuri mecanice. Datorită utilizării universale, el poate fi verificat şi reglat în curent
continuu pe compensator, deci cu precizia ridicată.
Unul din dezavantajele instrumentului feromagnetic îl constituie consumul său ridicat 1+5W necesar
pentru menţinerea câmpului magnetic în bobină.
Un alt dezavantaj este legat de existenţa pieselor feromagnetice care, în curent continuu, pot da cupluri
diferite la creşterea sau descreşterea curentului din cauza histerezisului, iar în curent alternativ pierderile în fier
şi existenţa curenţilor turbionari, care micşorează câmpul, fac ca deviaţia să fie mai mică.
Ambele fenomene se pot micşora prin utilizarea unor piese din materiale cu permeabilitate mare,
permanenţă redusă şi pierderi în fier mici (permaloy, -metal etc.).
Inductivitatea relativ mare a acestor instrumente limitează mult banda lor de frecvenţă. Cu
recompensări, ea poate fi extinsă dar nu foarte mult.
Câmpul magnetic relativ slab al bobinei face ca instrumentul să fie uşor influenţat de câmpuri
magnetice externe, de aceea el trebuie să fie ecranat de un ecran magnetic, fie astaticizat. Un aparat astatic este
format din două instrumente identice suprapuse cu piesele mobile pe acelaşi ax parcurse de curenţi în sensuri
contrarii. Datorită dependenţei cuplului activ de pătratul curentului, cele două cupluri se vor însuma. În
acelaşi timp, câmpurile magnetice ale celor două instrumente având sensuri contrarii, câmpul exterior la un
instrument se va aduna iar la celălalt se va scădea, astfel că influenţa sa asupra cuplului activ total va fi nulă.
Instrumentele feromagnetice se realizează uzual ca aparate de tablou cu clase de precizie 1,5 sau 2,5 dar
şi ca aparate de laborator de clasă 0,5 , mai rar 0,2.

3.5.2. Ampermetre feromagnetice.

Datorită consumului lor destul de ridicat, nu se pot realiza miliampermetre cu game mai mici de 10mA ,
deoarece rezistenţa lor internă creşte foarte mult.
Pentru realizarea miliampermetrelor şi ampermetrelor cu diferite game de măsură, instrumentul
feromagnetic oferă o soluţie foarte simplă, care elimină necesitatea introducerii şunturilor în paralel cu
instrumentul. Astfel, deoarece inductivitatea unei bobine depinde de pătratul numărului de spire:

(3.49)

19
în care: - reluctanţa bobinei la o poziţie a pieselor feromagnetice expresia deviaţiei instrumentului se
poate exprima astfel:
(3.50)

Expresia ne arată că deviaţia depinde de solenaţia bobinei dec. se poate obţine

cu o solenaţie (NI). Solenaţia maxima este cuprinsa intre 200 si 400 Asp. Pentru a obţine aceeaşi solenaţie la
curent mare, se alege un număr de spire mai mic si invers.
Spre exemplu la (NI) = 200A spire pentru a realiza un ampermetru cu game de lA, 5A si 10A,
numărul de spire al bobinei va fi de 200 spire si 40 spire, 20 spire, realizate cu conductor de secţiune
corespunzătoare curentului măsurat.
Se pot executa bobine separate pentru fiecare gama sau o bobina cu prize. Se mai utilizează ca o soluţie
economică şi divizarea bobinei în 2 sau 4 secţiuni identice care se pot conecta în serie pentru gama minimă,
serie/paralel pentru un curent dublu şi în paralel pentru curent de patru ori mai mare.
Este necesar însă un comutator de game mai complicat.
Prin realizarea bobinei cu o singură spiră, din conductor gros de cupru, se pot măsura curenţi de 160 +
400 A, spre exemplu ampermetre ce echipează locomotivele diesel-electrice.
Pentru curenţi mai mari, de ordinul kA, se utilizează transformatoare de măsura de curent, ampermetrul
fiind în acest caz cu gama de 5A, dar poate fi gradat direct pentru curentul din circuitul primar.
Sursele de erori ale ampermetrelor feromagnetice sunt cele expuse la instrumentul feromagnetic în
general. Banda de frecventa uzuală: 20 + 200 Hz. Ca aparate de laborator ele au c = 0,2  0,5 iar ca aparate de
tablou C = 1,5  2,5.

3.5.3. Voltmetre feromagnetice

Voltmetrele feromagnetice sunt compuse dintr-un miliampermetru feromagnetic şi una sau mai multe
rezistenţe adiţionale montate în serie cu acesta (fig.3.19)
În curent continuu expresia indicaţiei miliampermetrului va fi:

(3.51)

Deci este proporţională cu pătratul tensiunii.

Fig.3.20 Voltmetre feromagnetice

In curent alternativ sinusoidal:

(3.52)

20
 Şi în acest caz deviaţia este proporţională cu pătratul valorii efective a tensiunii, dar din cauza
termenului , voltmetrul va acuza erori de frecvenţă, suplimentare faţă de erorile expuse la instrumentul
feromagnetic.
De aceea voltmetrele feromagnetice cu banda de frecvenţă destul de îngustă (45  60Hz).
Ea poate fi extinsă (20 Hz  1kHz) cu ajutorul unor scheme speciale de compensare.
Cea mai simplă şi cea mai folosită este cea din fig.3.20.b) în care o parte ( ) a rezistenţei adiţionale
a primei game este şuntată de un condensator. Reactanţa capacitivă va scădea cu creşterea
frecvenţei compensând creşterea reactanţei inductive a bobinei instrumentului. Compensarea nu se
poate face totuşi pentru o gama largă de frecvenţe deoarece creşte liniar cu frecvenţa în timp ce scade
hiperbolic.
Voltmetrele feromagnetice nu se pot construi pentru game de tensiune mai mici de 35V din cauza
erorii de temperatura şi a creşterii consumului propriu.
Astfel, dacă la game mari, şi variaţie cu temperatura a rezistenţei bobinei executată din
cupru faţă de executată din manganin este neglijabilă, la tensiuni mici pentru a menţine un raport
de valoare convenabila ( ) trebuie micşorata ceea ce duce la creşterea consumului instrumentului.
De aceea voltmetrele au clase de precizie c = 0,5 ca aparate de laborator şi c = 1,5  2,5 ca aparate de
tablou.

3.6. APARATE ELECTRODINAMICE

3.6.1. Instrumentul electrodinamic
a) Construcţia şi principiul de funcţionare
Instrumentele electrodinamice (numite şi electrodinamometre) utilizează pentru producerea cuplului
activ interacţiune dintre conductoarele parcurse de curent a două sau mai multe bobine.
Ele se compun dintr-o bobina fixă divizată în două (l) şi o bobină mobilă (2) situată în interiorul
acesteia fixată pe axul instrumentului. Pentru producerea cuplului rezistent se utilizează două resoarte spirale (3)
care au şi rolul de a conecta bobine mobilă la bornele exterioare (fig.3.20.)

Fig.3.20. Construcţia instrumentelor electrodinamice.

Cuplul de amortizare este realizat de un mecanism pneumatic (4) sau cu curenţi induşi.
Pentru citirea deviaţiei este fixat pe ax acul indicator (6) sau o oglindă în cazul sistemului optic de citire
(la instrumente pe benzi tensionate de mare sensibilitate).

21
b) Ecuaţia de funcţionare
Dacă bobina fixă este parcursă de curentul continuu iar cea mobila de curentul continuu , apar
fortţe electrodinamice între conductoarele parcurse de curenţi ale celor două bobine, care tind să rotească bobina
mobilă spre poziţia de energie maximă a sistemului în care axele bobinelor coincid şi fluxurile ar avea aceeaşi
direcţie. Energia înmagazinată în sistemul celor două bobine la o deviaţie are expresia:

(3.53)
in care: - inductivitatile proprii ale celor două bobine, fixă şi mobilă, iar M - inductivitatea mutuală
dintre ele în poziţia .
Deoarece şi sunt fixe, rezultă, aplicând teorema forţelor generalizate:

(3.54)
Rotirea bobinei mobile sub acţiunea cuplului activ va tensiona resoartele proporţional cu  cuplul
rezistent având expresia astfel ca la echilibru:

(3.55)
Se observă din această expresie că deviaţia depinde de produsul curenţilor şi de variaţia cu a
inductivităţii mutuale dintre bobine.
In funcţie de aspectul câmpului magnetic creat de bobina fixă, în care se află bobina mobilă, se
deosebesc două moduri de variaţie a inductivităţii mutuale M:
- cu câmp radial şi
- cu câmp axial uniform.
1. Instrumentul electrodinamic cu câmp radial are bobina fixă formată din două bobine plate şi de diametru
relativ mare, depărtate convenabil astfel ca liniile câmpului magnetic să intersecteze perpendicular traseul
circular al laturilor bobinei mobile (fig.3.21.a). In acest caz constant pe un unghi de rotaţie al
0
bobinei mobile de aproximativ 90 (fig.3.21.b).
Expresia deviaţiei , în cazul câmpului radial, devine:
(3.56)
Pentru realizarea instrumentului cu câmp radial se indică raportul optim al dimensiunilor bobinei fixe:
(fig.3.21.a).
1. Instrumentul electrodinamic cu câmp axial uniform are cele două semibobine fixe mult mai lungi şi apropiate
între ele, astfel încât câmpul magnetic în interiorul lor să fie practic uniform (fig.3.21.c). În acest caz expresia
inductivităţii mutuale depinde de unghiul de deviaţie conform relaţiei:
(3.57)
în care - valoarea maximă a inductivităţii mutuale iar - poziţia axei bobinei mobile pentru reperul zero al
scalei faţă de axa bobinei fixe.
Expresia deviaţiei în acest caz va fi:
(3.58)

Se observă ca dM/d variază sinusoidal cu deviaţia şi se alege de obicei pentru a

încadra valoarea maximă (fig.3.21.b)

22
 Fig.3.21. Instrumente electrodinamice

La alimentarea cu curenţi alternativi sinusoidali cuplul instantaneu ce va acţiona asupra bobinei

mobile:
(3.59)
din cauza inerţiei bobinei va da naştere unui cuplu mediu:

(3.60)

Daca curenţii au expresia

(3.61)

expresia cuplului mediu devine:

(3.62)
iar expresia deviaţiei:
(3.63)
Pentru cele două tipuri de instrumente:
- instrumentele cu câmp radial
(3.64)
- instrumentele cu câmp uniform:
(3.65)
c) Proprietăţi, erori
Deşi influenţa factorilor perturbatori externi (câmpuri magnetice, temperatură, frecvenţă) este mare,
totuşi, datorita posibilităţilor de a elimina influenţa acestor factori, cât şi a liniarităţii circuitelor (lipsa pieselor
feromagnetice), instrumentele electrodinamice au precizie ridicată şi sunt utilizate mai ales ca etaloane. Ele pot
fi etalonate în c.c pe compensator şi utilizate apoi în curent alternativ.
Pentru eliminarea influenţei puternice a câmpurilor magnetice exterioare, datorată valorilor mici ale
câmpurilor interne, se utilizează astaticizarea şi ecranarea.
Pentru eliminarea influenţei variaţiilor de temperatură şi de frecvenţă, care modifică rezistenţa bobinelor
şi respectiv reactanţa lor, se utilizează scheme adecvate de compensare.
Banda de frecvenţă nu poate depăşi 400 + 500 Hz la ampermetre şi 1 2 kHz la voltmetre.

23
 Datorita faptului ca bobinele pot avea sensuri de bobinare diferite se marchează cu un asterisc sau
săgeată bornele polarizate.
Principalele dezavantaje ale instrumentelor electrodinamice sunt: - consum propriu ridicat (câmp
magnetic prin aer) - capacitate de supraîncărcare redusă datorita bobinei mobile strâns dimensionate şi a trecerii
curentului prin resoarte - cuplu activ de valoare redusă ceea ce necesită reducerea la minim a frecărilor
(utilizarea suspensiei pe benzi tensionate), - influenţa puternică a factorilor externi ceea ce necesită măsuri de
compensare care măresc preţul de cost.
Cu ajutorul instrumentelor electrodinamice se pot realiza: ampermetre, voltmetre, wattmetre, cosfimetre
etc. de precizie ridicată (c=0,20,5).

3.6.2. Ampermetre electrodinamice

După schemele electrice, ampermetrele electrodinamice se împart în două categorii:
- miliampermetre la care bobina mobilă este montată în serie cu bobina fixă (3.22.a)
- ampermetre pentru la care bobina mobilă este parcursă de un curent mai mic, proporţional
cu curentul de măsurat, fiind montată la bornele unui şunt, legat în serie cu bobina fixă (3.22.b)

Fig.3.22. Ampermetre electrodinamice

Influenţa câmpurilor magnetice exterioare se realizează, la ambele tipuri de ampermetre, prin ecranare.
Influenţa variaţiilor de temperatură şi frecvenţă este neglijabilă la primul tip de ampermetru, cu bobinele
în serie, deoarece variaţia rezistenţelor şi reactanţelor nu modifică curentul din circuit. O mică eroare o produce
variaţia cuplului specific al resoartelor cu temperatura.
La cel de al doilea tip de schemă, eroarea de temperatură este însemnată, deoarece rezistenţa bobinei
mobile din cupru variază puternic cu temperatura în timp ce rezistenţa şuntului din manganin este practic
constantă, astfel că variază curentul prin bobina mobilă. Pentru reducerea erorii de temperatură se înseriază cu
bobina mobilă o rezistentă r din manganin.
Variaţia frecvenţei produce, din cauza reactanţelor bobinelor mobile, modificarea valorii şi fazei
curenţilor. Pentru micşorarea influenţei frecvenţei se montează în paralel cu o parte din rezistenta r, o capacitate
C.
Compensarea se realizează însă pe un interval restrâns de frecvenţă, în jurul valorii nominale (40  60
Hz). Consumul propriu este relativ mare 1  20 VA. Clasele de precizie sunt de 0,2  0,5, deoarece sunt
neeconomice ca aparate de panou.

3.6.3 Voltmetre electrodinamice

Voltmetrele electrodinamice sunt compuse dintr-un miliampermetru cu bobinele în serie şi o rezistenţă
adiţională din manganin (fig.3.23), divizată pentru mai multe domenii de măsurare.

24
 Fig3.23. Voltmetre electrodinamice

Principalele surse de erori sunt variaţia temperaturii şi variaţia frecvenţei.

Eroarea de temperatură se manifestă mai pregnant la domenii mici 7,5  15V când rezistenţa adiţională
fiind mică, pentru a micşora comparativ rezistenţa miliampermetrului, se impune mărirea curentului de lucru şi
deci a consumului propriu.
Din această cauză nu se pot construi voltmetre cu domenii mai mici de 7,5V.
Eroarea de frecvenţă, datorită variaţiei reactanţei bobinelor miliampermetrului, se manifestă de
asemenea mai puternic la domenii mici. Compensarea se face tot cu un condensator montat în paralel o parte a
rezistenţei adiţionale, ceea ce măreşte gama de frecvenţă până la l  2kHz.
Consumul propriu variază invers proporţional cu gama, având valori ridicate 10 + 20VA sau chiar mai
mult, la game mici.
Clasa de precizie 0,1  0,5 le recomandă ca etaloane pentru utilizarea în laboratoare.
Pot fi realizate până la 1000 V.
Sunt construite şi voltampermetre electrodinamice utilizând acelaşi instrument electrodinamic în
scheme diferite pentru a obţine mai multe game de curent şi de tensiune.

3.6.4. Wattmetre, fazmetre şi cosfimetre electrodinamice.

Aceste aparate electrodinamice realizate pe baza celor două tipuri de instrumente electrodinamice cu
câmp radial şi cu câmp uniform sunt descrise la capitolele 7 şi 9.

3.7. APARATE FERODINAMICE

3.7.1. Instrumentul ferodinamic
Din punct de vedere constructiv instrumentul ferodinamic este înrudit cu instrumentul electrodinamic
prin faptul că are o bobină fixă şi una mobilă, dar posedă în plus un circuit magnetic din tole sau pulberi presate
care concentrează câmpul magnetic al bobinei fixe într-un întrefier cilindric asemănător circuitului magnetic al
instrumentului magnetoelectric. Utilizarea tolelor sau a pulberilor feromagnetice presate este necesară pentru
reducerea pierderilor prin curenţi turbionari la funcţionarea în curent alternativ. Forma circuitului magnetice are
variante constructive multiple pentru a asigura deschideri ale scării gradate de 90 sau 240  270C (fig.3.24).
Bobina mobilă este conectată cu exteriorul prin intermediul resoartelor spirale care produc şi cuplul
rezistent.
Mecanismul de amortizare este mai ales de tip electromagnetic cu curenţi induşi prin mişcare de un
magnet într-o paletă sau sector de aluminiu.
Cuplul activ ia naştere ca urmare a interacţiunii dintre câmpul magnetic creat în întrefier de bobina fixă
parcursă de curentul I1 şi curentul I2 din bobina mobilă.

25
 Fig.3.25. Instrumente ferodinamice.

Câmpul magnetic în întrefier fiind radial cuplul activ are o expresie asemănătoare instrumentului
magnetoelectric:

(3.66)
în care: 1 - fluxul ce străbate bobina mobilă, generat de bobina fixă; n 2 - nr. de spire al bobinei mobile; A2 - aria
acesteia.
Expresia deviaţiei în curent continuu va fi:

(3.67)
Dacă curenţii prin bobine sunt alternativi sinusoidali, de aceeaşi frecvenţă şi defazaţi cu unghiul ,
atunci cuplul activ mediu va avea expresia similară de la instrumentul electrodinamic cu câmp radial:
(3.68)
ca şi deviaţia:
(3.69)
În ceea ce priveşte proprietăţile acestor instrumente, ele sunt determinate de existenţa circuitului
magnetic. Acesta conferă o serie de avantaje cum ar fi: cuplu activ mare, consum propriu redus, influenţa
neglijabilă a câmpurilor magnetice exterioare.
Dar circuitul magnetic introduce o serie de erori datorate neliniarităţii curbei de magnetizare, pierderilor
în fier, şi reacţiei curenţilor turbionari induşi în miez.
De aceea, precizia acestor instrumente pentru circuit magnetic din tole este de c = 1,5  2,5 iar în cazul
utilizării unor circuite magnetice de calitate c = 0,5  1.
Domeniul lor de utilizare îl constituie unele aparate de tablou (wattmetre, frecvenţmetre) sau la
construcţia aparatelor înregistratoare, datorită cuplului activ mare.

3.8. INSTRUMENTE DE INDUCŢIE

3.8.1. Construcţie şi funcţionare
Instrumentele de inducţie se bazează ca principiu de funcţionare pe interacţiunea dintre fluxurile
electromagnetice alternative şi curenţii induşi de aceste fluxuri într-un disc (sau pahar) de material conductor
(Al).
Dacă asupra discului acţionează numai un singur flux instrumentul se numeşte flux unic. Acest tip este
rar folosit datorită cuplului mic produs asupra discului.

26
 Instrumentele cu fluxuri multiple, produse în general de doi electromagneţi independenţi, sunt cele mai
frecvent utilizate în realizarea wattmetrelor (mai rar) şi a contoarelor de inducţie.
Se compune din doi electromagneţi independenţi aşezaţi în imediata vecinătate: unul de tensiune (1)
alimentat cu tensiunea receptorului şi unul de curent (2) parcurs de curentul consumat de receptor.
Electromagnetul de curent, în forma de U cu polii spre disc este aşezat tangenţial şi excentric faţă de ax.
Electromagnetul de tensiune are forma mai complicată şi el poate fi aşezat tot tangenţial (3.27.a) sau
radial (3.27.b).
Cuplul rezistent este dat, în cazul contorului, de magnetul permanent (M P) care acţionează ca şi
mecanismul de amortizare prin intermediul curenţilor induşi prin mişcare în discul contorului sau ( la
wattmetre) de resoarte spirale.
3.10.2. Ecuaţia de funcţionare
Pentru a deduce ecuaţia de funcţionare a instrumentului de inducţie se fac unele ipoteze simplificatoare
care conduc practic la diferenţe minore faţă de cazul practic.
Astfel se presupun doi electromagneţi alăturaţi, unul de curent şi unul de tensiune, aşezaţi radial, fluxul
fiecăruia străbătând o singură dată discul, (fig. 3.28.a si b) şi conectaţi în serie, respectiv în paralel, cu un
receptor monofazat de curent alternativ.
Daca se notează cu:
- tensiunea aplicată electromagnetului de tensiune: EU, şi
- curentul ce parcurge electromagnetul de curent EI, şi se neglijează pierderile
în fier şi în disc produse de fenomenele de histerezis şi curenţii turbionari, atunci expresia celor două fluxuri va
fi:

Fig. 3.26. Tipuri constructive de instrumente de inducţie

Fig. 3.27. Deducerea cuplului activ

(3.75)
Fluxul ŘU este în fază cu curentul I U ce parcurge electromagnetul de tensiune, proporţional cu tensiunea
aplicată, dar defazat cu unghiul în urmă datorită reactanţei mari a electromagnetului de tensiune realizat cu
întrefieruri foarte mici (fig. 3.27.a).
Dacă se consideră doua inele 0 1 si 02 decupate fictiv din discul de aluminiu, care trec fiecare pe sub un
pol, având în centru pe celălalt, în ele se vor induce tensiuni electromotoare datorate fluxurilor variabile şi
:

(3.76)

Aceste tensiuni vor produce doi curenţi proporţionali:

27
 (3.77)

Din interacţiunea curentului I1 cu fluxul Řu şi a curentului I2 cu fluxul Řr rezulta forţe instantanee:

(3.78)
a căror valoare medie va acţiona asupra discului

(3.79)

Semnul (-) rezultat pentru (F1)med arată că sensul forţei este invers celui considerat pe fig. 3.28.b şi ea se
însumează cu (F2)med.
Aceste forţe acţionând la distanţa R faţă de axul discului vor da un cuplu:
(3.80)
sau:
(3.81)
Dacă se aranjează constructiv ß = 90°, atunci
(3.82)
In acest caz cuplul asupra discului este proporţional cu puterea activă.
Sub acţiunea acestui cuplu, discul se va roti cu o viteza unghiulară .
Curenţii induşi în disc, prin mişcarea între polii magnetului permanent, vor produce şi un cuplu de
frânare care va stabiliza viteza unghiulară când cele două cupluri îşi vor face echilibru.
(3.83)
în care N este turaţia discului:
(3.84)
Turaţia stabilizată a discului se vede ca este proporţională cu puterea, de aceea prin integrarea în timp a
turaţiei se obţine un număr de rotaţii proporţional cu energia activă consumată de receptor pe intervalul
considerat.
Pe acest principiu se realizează contorul monofazat de inducţie.
Dacă discul este fixat elastic prin două resoarte spirale de şasiu, cuplul rezistent dat de resoarte la o
rotaţie  va fi proporţional cu puterea:

(3.85)
În acest mod se poate obţine din instrumentul de inducţie, wattmetrul de inducţie.

3.8.3. Proprietăţi, erori

Calităţile instrumentului de inducţie sunt determinate de cuplul activ mare, influenţa mică a câmpurilor
magnetice exterioare, capacitate mare de măsurare şi de supraîncărcare, construcţie robustă, permite măsurarea
energiei electrice pentru că se poate obţine turaţia proporţională cu puterea, precum şi wattmetre cu scara chiar
de 360.

28
 Dezavantajele sunt datorate circuitelor magnetice ale celor doi electromagneţi care au caracteristica
neliniară, pierderi în fier, erori de frecvenţă şi temperatură.
Din aceste cauze aparatele se realizează în mod curent de clasă de precizie 2 sau 2,5 şi destul de greu în
clasa 0,5 sau 1.

29