Persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, pînă la înregistrarea acestora în

calitate de plătitori ai taxei pe valoare adăugată, țin contabilitatea în partidă simplă în baza

contabilității de casă, fără întocmirea situaţiilor financiare, conform indicaţiilor metodice aprobate
de către Ministerul Finanţelor.

Articolul 18. Obligațiile și drepturile entităţii privind ținerea contabilității

                       și raportarea financiară

(1) Entitatea are obligația de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul
prevăzut de prezenta lege, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în
conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. b). 

(2) Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine: 

a) conducătorului, administratorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. a), c) și d); 

b) conducătorului, directorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. b);

c) fondatorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. e); 

d) persoanei fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (notar, avocat,
executor judecătoresc, mediator, administrator autorizat) – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. f).

(3) Persoanele indicate la alin. (2) sînt obligate: 

a) să asigure organizarea şi ţinerea contabilităţii în mod continuu din data înregistrării de stat a
entităţii pînă la data lichidării acesteia; 

b) să asigure elaborarea, aprobarea şi aplicarea politicilor contabile în conformitate cu

standardele de contabilitate și alte acte normative elaborate în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. b); 

c) să asigure elaborarea şi aprobarea: 

– planului de conturi contabile de lucru al entităţii, după caz; 

– procedeelor interne privind contabilitatea de gestiune; 

– formularelor documentelor primare şi a registrelor contabile; 

– regulilor privind circulaţia documentelor şi tehnologia de prelucrare a informaţiei contabile; 

d) să asigure întocmirea completă şi corectă, precum și integritatea şi păstrarea documentelor

contabile; 

e) să organizeze sistemul de control intern; 

f) să asigure documentarea faptelor economice şi reflectarea acestora în contabilitate; 

 g) să asigure respectarea actelor normative prevăzute la art. 8 alin. (1); 

h) să asigure întocmirea, prezentarea şi publicarea, după caz, a situaţiilor financiare în

conformitate cu prezenta lege, standardele de contabilitate și alte acte normative prevăzute la art. 8
alin. (1).

(4) Persoanele indicate la alin. (2) sînt în drept: 

a) să numească şi să elibereze din funcţie contabilul-șef sau altă persoana împuternicită de

organizarea și conducerea contabilității; 

b) să transmită ţinerea contabilităţii altei entități în bază contractuală; 

c) să stabilească modul de ținere a contabilității conform prevederilor art. 5;

d) să stabilească reguli interne privind documentarea faptelor economice.

Pentru entitățile care țin contabilitatea în partidă simplă, contabilitatea poate fi ținută
nemijlocit de persoanele indicate la alin. (2) lit. c) și d).

Documentele primare conţin următoarele elemente obligatorii: 

a) denumirea şi numărul documentului; 

b) data întocmirii documentului; 

c) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii din numele căreia este întocmit
documentul; 

d) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului, iar pentru

persoanele fizice – IDNP (codul personal); 

e) conţinutul faptelor economice; 

f) etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele economice; 

g) funcţiile, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor responsabile de efectuarea

(producerea) faptelor economice. 

mărfurile din import se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova la preţurile de

achiziţie, cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 20 la sută,iar pentru mărfurile supuse
procesării în unităţile comerciale,suma adaosului comercial cumulativ nu va depăşi 40 la sută de la
preţul de achiziţie. Cheltuielile operaţionale, inclusiv cheltuielile de procesare şi alte cheltuieli legate
de procurarea şi comercializarea mărfurilor se acoperă din contul adaosului comercial;

mărfurile de producţie autohtonă se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova de către

unităţile comerciale la preţuri de livrare, cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 20 la sută,
cu excepţia pîinii şi produselor de panificaţie pentru care limita adaosului comercial nu va depăşi 10
la sută, materialelor de construcţie–30 la sută de la preţul de livrare. Cheltuielile operaţionale,
inclusiv cheltuielile de transport a materialelor de construcţii şi alte cheltuieli legate de procurarea şi
comercializarea mărfurilor se acoperă din contul adaosului comercial;

în toate cazurile de comercializare a mărfurilor, cu aplicarea adaosului comercial limitat,

indiferent denumărul de unităţi comerciale (distribuitori), mărimea adaosului comercial nu trebuie să
depăşească nivelul-limită stabilit,de la preţul de achiziţie/preţul de livrare.

4. La comercializarea mărfurilor social importante persoanele juridice şi fizice care practică

activitate de întreprinzător sînt obligate să indice în documentele primare cu regim special
(facturi/facturi fiscale) preţul de achiziţie/ livrare şi mărimea adaosului comercial cumulativ.

În conformitate cu prevederile SNC „Capital propriu şi datorii”, „capitalul propriu include capitalul social,
capitalul suplimentar, capitalul neînregistrat, capitalul nevărsat, capitalul retras, rezervele, profitul nerepartizat
(pierderea neacoperită), alte elemente ale capitalului propriu”.

Întrucît de jure ÎI nu pot avea capital social, iar prin definiţiile date de SNC capitalului suplimentar, capitalului
neînregistrat, capitalului nevărsat, capitalului retras, rezervelor, profitului nerepartizat (pierderii neacoperite)
aporturile/scoaterea din circuitul de afaceri a patrimoniului de către antreprenor nu se încadrează în aceste
noţiuni, ne rămîne doar să concluzionăm că aceste mişcări se înregistrează în componenţa altor elemente de
capital. Exprimîndu-ne într-un limbaj contabil, mişcările patrimoniului antreprenorului în/din circuitul de afaceri
trebuie să fie reflectate cu ajutorul contului 343 „Alte elemente de capital propriu”, deschizînd un subcont
predestinat acestor mişcări, denumit, de exemplu, „Fondul propriu de finanţare”.

Astfel, în acest subcont pot fi înregistrate toate operaţiunile presupuse a fi „decontări cu fondatorul ÎI”, iar
soldul creditor al acestuia indică că antreprenorul a inclus în circuitul de afaceri mai multe resurse personale
decît ar fi scos şi, invers, soldul debitor indică că antreprenorul a scos din circuit mai multe resurse decît a
introdus personal. Este de menţionat că profitul nerepartizat al ÎI după plata impozitului pe venit atît de jure,
cît şi de facto (economic) din start face parte din fondul propriu de finanţare, dacă nu este utilizat pentru alte
scopuri (de exemplu, formarea de rezerve), astfel încît la reformarea bilanţului profitul nerepartizat/pierderea
neacoperită se trece în acest fond.

Chiar dacă uneori se insistă pe introducerea în circuit a bunurilor materiale, totuşi antreprenorul operează în
acest sens mai mult cu numerar decît cu alte active: introduce bani şi scoate bani din circuitul de afaceri 1.

În acest caz, înregistrările contabile se prezintă după cum urmează:

a) la depunerea aporturilor de numerar în afaceri:

• Dt „Numerar”, Ct „Fondul propriu de finanţare”;

b) la efectuarea retragerilor de numerar din afaceri:

• Dt „Fondul propriu de finanţare”, Ct „Numerar”.

În mod analogic se pot înregistra şi aporturile/retragerile valorilor materiale (materiale, mărfuri, mijloace fixe
etc.).

De exemplu, un antreprenor poate să alimenteze maşina unui prieten cu ajutorul cardului său corporativ, însă
consumul de combustibil va fi reflectat în debitul subcontului „Fondul propriu de finanţare”etc.
Insistenţa de a introduce în circuitul de afaceri (se mai întîlneşte şi sub denumirea de „înregistrare în bilanţul
ÎI”, deşi, în opinia noastră, introducerea în circuitul de afaceri trebuie privită mai larg decît înregistrarea în
bilanţ2) valorile/bunurile materiale personale are doar o singură explicaţie: dorinţa de a deduce din venitul
global al ÎI cheltuielile legate de aceste bunuri: de regulă, pentru întreţinere, reparaţie, alimentare cu
combustibil, amortizare/uzură. Nu avem nimic împotriva acestei înregistrări în bilanţ, din contra, conform art.
26 alin. (2) din CF, doar prin reflectarea în bilanţ putem deduce uzura în scopuri fiscale. Însă, pe lîngă
problema evaluării iniţiale a acestor bunuri, antreprenorul trebuie să cunoască următorul lucru, care este
important din punctul nostru de vedere: odată ce proprietatea privată este introdusă în circuitul de afaceri
(chiar şi fără înregistrarea în bilanţ), aceasta încetează să mai fie activ de capital în sensul art. 37 din CF.
Astfel, dacă antreprenorul consideră că, în cazul în care scoate din circuitul de afaceri un bun, iar apoi îl
înstrăinează în nume personal, acesta va fi impozitat după regula creşterii de capital, trebuie de remarcat că
nu este chiar aşa. Or, activ de capital se consideră, conform art. 37 din CF, doar „proprietatea privată
nefolosită în activitatea de întreprinzător”, fără alte concretizări şi specificări adăugătoare, inclusiv
cronologice, care ar permite recunoaşterea acestui bun ca activ de capital într-o situaţie sau alta, în funcţie
de faptul cine înstrăinează bunul: ÎI sau persoana fizică (antreprenorul) în nume personal. Deci, datorită
normei din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, conform căreia „patrimoniul întreprinderii
individuale este inseparabil de bunurile personale ale antreprenorului”, utilizînd bunuri în afaceri,
antreprenorul le descalifică pe acestea din categoria „proprietate privată nefolosită în activitatea de
întreprinzător”. De exemplu, antreprenorul deţine un autoturism personal pe care l-a folosit în activitatea de
întreprinzător pentru deplasări de afaceri, cu decontarea valorii combustibilului consumat, întreţinerii şi
reparaţiilor la cheltuielile care ulterior au fost deduse din venitul global al ÎI. Antreprenorul nu deţine
documente ce ar confirma preţul de procurare a autoturismului. La vînzarea acestui autoturism în numele
antreprenorului, venitul necesar de impozitat va fi preţul integral încasat din vînzare, şi nu doar jumătate din
acest preţ, aşa cum prevede norma art. 37 alin. (7) din CF, conform căreia „suma creşterii de capital în anul
fiscal este egală cu 50 % din suma excedentară a creşterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror
pierderi de capital suportate pe parcursul anului fiscal”, întrucît, odată fiind introdus în circuitul de afaceri,
autoturismul îşi pierde calitatea de activ de capital.

Astfel, pînă la introducerea în circuitul de afaceri a bunurilor personale sau la scoaterea din circuit a acestora,
antreprenorul trebuie să cîntărească bine, ţinînd cont de faptul că efectul fiscal nu poate să fie cel aşteptat.

În final, vrem să atragem atenţia încă asupra unui moment care, în opinia noastră, este trecut cu vederea în
majoritatea cazurilor de scoatere din circuitul de afaceri a bunurilor de către antreprenor.

În conformitate cu art. 99 alin. (3) din CF, „mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru
desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, mărfurile de producţie proprie, care ulterior sînt însuşite de
subiect sau sînt transmise de el membrilor familiei sale se consideră livrare impozabilă a acestui subiect.
Valoare impozabilă a livrării de mărfuri, servicii este valoarea achitată de către subiect pentru livrarea
destinată desfăşurării activităţii sale de întreprinzător, iar pentru mărfurile de producţie proprie – valoarea de
piaţă”.

Ce presupune această normă? Pentru a clarifica prevederile ei, vom prezenta un exemplu pe înţelesul
tuturor.

Exemplu. La sfîrşitul anului 2015, ÎI plătitor de TVA a procurat în scopuri de antreprenoriat un computer în
valoare de 18 000 lei, inclusiv TVA. ÎI preconiza să utilizeze acest computer pe parcursul a 3 ani din
momentul punerii lui în funcţiune şi să aplice metoda liniară pentru calcularea amortizării lui. La sfîrşitul anului
2016, antreprenorul a decis să scoată din circuitul de afaceri acest computer şi să-l folosească în scopuri
personale.

În baza datelor din exemplu, se vor întocmi formulele contabile prezentate în tabelul de mai jos.

Formule contabile aferente retragerii computerului din circuitul de afaceri

  

Nr. Conţinutul operaţiunii Suma, lei Conturi corespondente

crt.
debit credit
1 Reflectarea valorii de cumpărare a computerului (fără TVA) 15 000 123 521
2 Trecerea în cont a TVA aferente preţului de procurare a computerului 3 000 534 521
3 Calcularea amortizării computerului pentru perioada utilizării lui în activitatea de 5 000 713 124
întreprinzător
4 Retragerea computerului din circuitul de afaceri pentru utilizarea ulterioară în scopuri 10 000 343 123
personale
5 Decontarea amortizării acumulate a computerului scos din circuitul de afaceri 5 000 124 123
6 Calcularea TVA de la preţul de procurare a computerului scos din circuitul de afaceri 3 000 343 534

Astfel, chiar dacă valoarea contabilă a computerului la momentul scoaterii lui din circuitul de afaceri este de
10 000 lei, TVA pentru operaţiunea de scoatere a lui din circuit se va calcula de la suma de 15 000 lei,
deoarece anume aceasta este suma pe care a achitat-o ÎI la procurarea computerului. Vă atragem atenţia
asupra faptului că valoarea computerului analizat mai sus poate fi amortizată complet, în ipoteza că acesta a
fost folosit de către ÎI întreaga durată de utilizare, însă TVA care urmează să fie calculată la scoaterea
computerului din circuitul de afaceri şi în acest caz va constitui, de asemenea, 3 000 lei, dacă computerul va
fi încă bun pentru utilizare.

În concluzie, este de menţionat următoarele:

● ÎI ar trebui să ia cunoştinţă de cele mai importante momente expuse în Legea contabilităţii, care ţin
de organizarea contabilităţii, pentru a decide, după consultarea cu specialistul în contabilitate,
alegerea sistemului de contabilitate şi a analiza minuţios aspectul introducerii în circuitul de afaceri sau
scoaterii din circuitul de afaceri a bunurilor materiale în vederea evitării unor surprize neplăcute de
ordin fiscal;

● persoana care ţine contabilitatea ÎI neplătitor de TVA este obligată să cunoască ambele sisteme de
ţinere a contabilităţii, pe care le poate utiliza acesta, şi să le discute cu antreprenorul, pentru a-i
permite ultimului să facă alegerea potrivită;

● chiar dacă de jure patrimoniul ÎI nu este separat de cel personal, separarea, atît sub aspect contabil,
cît şi fiscal, este evidentă, cu consecinţele corespunzătoare.