S.C UPET S.A.

APROBAT
DIRECTOR GENERAL
COD 27

INSTRUCTIUNI PROPRII
PRIMUL AJUTOR
la locul producerii unui accident
cf. Legii Securitatii si Sanatatii in munca, nr. 319 / 2006
(completare a Instructiunilor Proprii nr. ______ / ________)

Conform Legii Securitatii si Sanatatii in munca, nr. 319 / 2006:

  ACCIDENTUL DE MUNCA reprezinta vatamarea violenta a organismului,
precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in
indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de
cel putin trei zile calendaristice, invaliditate ori deces.
PRIMUL AJUTOR consta in totalitatea actiunilor inteprinse imediat dupa
producerea unui accident, inclusiv de munca, pana la momentul interventiei cadrelor 
medicale de specialitate, cu scopul de a impiedica periclitarea vindecarii bolnavului, fie
prin aparitia unor complicatii ce ingreuneaza actul terapeutic ulterior, fie printr-o evolutie
nefavorabila urmata de instalarea unor infirmitati definitive sau de deces.

Motto: “Daca nu poti ajuta un accidentat sa traiasca,

macar nu-l ajuta sa moara”

1. PRINCIPIILE DE BAZĂ ÎN ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

În toate cazurile de acordare a primului ajutor, este important să se:
- asigure locul accidentului;
- ia măsurile de prevenire pentru ca starea de fapt să nu se înrăutăţească;
- stabilească contactul cu persoana bolnavă sau accidentată;
- acţioneze corespunzător când persoana accidentată sau bolnavă este lipsită
de
cunoştinţă;
- aline durerea;
1
 

- stabilească priorităţile.

Organizarea activitatii de acordare a primului ajutor este deosebit de importanta.

Printr-o actiune ordonata, competenta si fara gesturi inutile se castiga timp pretios,
element deseori esential pentru salvarea victimelor.
In momentul in care se intervine pentru salvarea victimelor unui accident trebuie
respectate urmatoarele principii:
• Victima nu se mobilizeaza de la locul accidentului decat in cazul in care
situatia din teritoriul respectiv continua sa fie periculoasa pentru victima sau
 / si pentru cel care acorda primul ajutor! 
• Primul ajutor se acorda la locul accidentului! 
• In primul rand se evalueaza gravitatea starii victimei si dupa aceasta
evaluare se alerteaza imediat Ambulanta! 
Tinand cont de aceste principii, este bine ca actiunea dumneavoastra sa se
desfasoare in urmatoarea succesiune:
1. Semnalizati accidentul (evitati cresterea numarului de victime)! 
2. Degajati accidentatul! 
3.  Acordati primul ajutor! 
4. Chemati Ambulanta! 
5. Supravegheati victima si continuati, daca este nevoie, sa-i acordati primul 
ajutor pana la sosirea Ambulantei! 
Prima preocupare pe care trebuie sa o aveti este sa actionati in asa fel incat
numarul de victime sa nu creasca.
Nu de putine ori, din dorinta de a fi de ajutor victimelor unui accident, martorii se
precipita spre locul accidentului uitand ca, fara o asigurare minima, pot deveni la randul
lor, victime.
Nu uitati ca vizibilitatea la locul accidentului poate fi slaba, fapt care, asociat unei 
actiuni dezordonate si precipitate a martorilor, poate surprinde pe ceilalti lucratori! 
 Asigurarea locului accidentului 
Personalul de prim ajutor trebuie, în primul rând, să asigure securitatea
persoanei
accidentate, a celor din jur, cât şi a lui însuşi. De fapt, aceasta înseamnă
scoaterea
persoanei accidentate din zona în care a avut loc accidentul, dacă există
pericol de
incendiu, explozie etc..
Prevenirea agravării situaţiei 
– Pentru a preveni agravarea traumatismelor sau a bolii, personalul de prim
ajutor

2
 

trebuie să examineze accidentatul/accidentaţii. Salvatorul va trebui să

evalueze situaţia şi
să înţeleagă cauzele care au provocat-o. Tratamentul stabilit a se aplica în
urma acestei
evaluări nu trebuie să contribuie la agravarea situaţiei. Urmează câteva
exemple asupra
modului în care personalul de prim ajutor trebuie să gândească şi să acţioneze
pentru a
preveni agravarea situaţiei în timpul tratamentului;
– Pentru a preveni sufocarea, aşezaţi persoana care şi-a pierdut cunoştinţa în
poziţie laterală, stabilă;
– Hemoragia trebuie să fie oprită rapid, pentru a preveni pierderea inutilă a
sângelui. În cazul simptomelor şi indiciilor de oase fracturate, personalul de
prim ajutor va
lua măsurile necesare pentru prevenirea agravării fracturii şi a perforării pielii
de către
oasele fracturate;
– Când temperatura aerului este scăzută, trebuie să se prevină scăderea
inutilă a temperaturii corpului.
Stabilirea contactului cu persoana bolnavă sau accidentată
Cel ce acordă primul ajutor nu trebuie să se lase constrâns de spectatorii
prezenţi
 în a acorda asistenţă inutilă sau exagerată. Totodată, nici nu trebuie să evite
acordarea
ajutorului de teama că face ceva greşit.
Prima examinare trebuie să evidenţieze posibilele traumatisme fizice ale
victimei.
Adeseori, aceste lucru este dificil, datorită stării psihice a accidentatului.
Gândurile îi sunt
haotice şi se concentrează cu greu asupra celor spuse de personalul de prim
ajutor.
Purtaţi-vă calm, hotărât şi cu încredere. În situaţii concrete, este recomandabil
să acţionaţi în următorul mod:
- în timpul examinării, ţineţi în mâna dumneavoastră mâna accidentatului,
pentru a stabili un contact fizic. Aşezaţi mâna cealaltă pe pieptul sau pe
abdomenul acestuia, când îl întrebaţi dacă are dureri în zona respectivă.
Aceasta îi dă posibilitatea să urmărească mai uşor examinarea efectuată de
personalul de prim ajutor sau să dea răspunsuri clare;
- personalul de prim ajutor trebuie să dovedească o atitudine optimistă şi, în
primul rând, să-şi exprime încrederea că deţine controlul asupra situaţiei, iar
persoana în dificultate va beneficia în curând de ajutor;
- din consideraţie faţă de celelalte persoane afectate şi pentru a apăra
accidentatul de încordare excesivă, în anumite situaţii, este de dorit ca acesta
să fie protejat faţă de mediul înconjurător. În această situaţie, cei mai mulţi
accidentaţi au nevoie de un contact apropiat, de cineva care să-i ţină de
mână, să-i asculte.
Intervenţia în cazul în care o persoană este lipsită de cunoştinţă
3
 

În această situaţie, viteza cu care se acţionează este de cea mai mare

importanţă.
Examinarea şi tratamentul trebuie să fie efectuate rapid. Pentru ca ajutorul
acordat să fie
eficient, în primul rând trebuie efectuată o evaluare a semnelor, a indiciilor
clare care
demonstrează lipsa de cunoştinţă. Acest lucru se realizează numai prin studiu
şi pregătire. Accidentatii gravi sunt, de obicei, fara cunostinta. Primul gest al
salvatorului va fi sa controleze respiratia si circulatia sangelui.
 Ameliorarea durerii 
Durerile pot fi ameliorate prin aplicarea de bandaje, prin imobilizare şi
printr-o
transportare corespunzătoare.
Priorităţi 
În cazul în care există mai multe persoane accidentate, este important
să stabilim
priorităţile, astfel încât primul ajutor să se acorde cu prioritate persoanei celei
mai grav
accidentate. Poate fi dificil de stabilit o linie corectă de priorităţi, deoarece,
câteodată, cei
care prezintă cele mai evidente traumatisme nu sunt neapărat şi cel mai grav
accidentaţi.
De asemenea, nici cei care atrag cel mai tare atenţia prin ţipete sau plânsete,
nu sunt
 întotdeauna cel mai grav afectaţi.

Pentru a evalua gradul de afectare:

1. Vorbiţi cu accidentatul!
– Care este starea de conştienţă – pacientul este conştient, coerent, confuz,
obosit,
inconştient? – Are accidentatul dureri? Unde? – Işi poate mişca accidentatul
mâinile şi
picioarele?
2. Observaţi accidentatul!
– Există semne de leziuni externe?
– Semnele externe dau vreun indiciu asupra gradului şi tipului traumatismului?
– Accidentatul respiră? Cum este respiraţia? Normală? Greoaie (cu bolboroseli
şi
gemete)?
– Care este culoarea feţei?
3. Atingeţi accidentatul!
– Palpaţi pulsul la încheietura mâinii sau la gât. Este accelerat?
– Cum este pielea? Rece? Lipicioasă şi umedă?
– Examinaţi corpul accidentatului şi verificaţi dacă sunt semne de fracturi.
4. Evaluaţi!
4
 

– Sunt ameninţate funcţiile majore ale vieţii?

– Starea de conştienţă, respiraţia, circulaţia sângelui?
5. Stabiliţi priorităţile!
- Cine necesită tratament pentru salvarea vieţii?
- Cine mai poate aştepta?
Măsuri de autoprotecţie
Cei care acordă primul ajutor vin în contact direct cu persoane rănite,
intoxicate sau care pot suferi de o boală transmisibilă. Ca atare, sunt necesare
măsuri de autoprotecţie pentru cel care intervine.
De aceea:
- La persoanele otrăvite cu substanţe toxice pulverizate: se va spăla bine cu
apă
curată faţa acestora, înainte de a executa manevrele de respiraţie artificială.
- La persoanele intoxicate cu gaze într-o încăpere închisă: înainte de a se
acorda
primul ajutor, vom chema personalul de specialitate, pentru a scoate victimele
din mediul
toxic. Prevenirea contaminări cu boli transmisibile prin sânge (ex. hepatita B şi
SIDA):
La manevra de respiraţie artificială: teoretic, singurul risc poate să îl
constituie
sângele din gura victimei. Se aplică un material filtrant pe faţa accidentatului.
La oprirea hemoragiei: teoretic, singurul risc este numai dacă cel care
acordă primul ajutor are răni.
În acest caz:
- îşi va pansa rănile;
- dacă accidentatul sângerează şi este inconştinet, se va apăsa pe zona
hemoragică, utilizând un strat gros de ţesătură sau se va face compresie cu
mâna acoperită de un material impermeabil, pentru a se evita contactul cu
sângele victimei;
- după îngrijirea unui accidentat, spălaţi-vă cu grijă mâinile cu apă şi săpun!
2. RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ
Respiratia si circulatia sangelui prin vase (activitatea cardiaca) reprezinta
cele doua functii vitale ale organismului. Stopul cardio-respirator se instaleaza
prin incetarea acestor functii.
Prin manevrele de resuscitare cardio-respiratorie se urmareste repunerea
in activitate sau sustinerea respiratiei si a circulatiei accidentatuluyi.
Reanimarea victimei trebuie sa se faca rapid, eficient si continuu, inclusiv pe
timpul transportului, pana la reluarea functiilor vitale.
Pentru a retine mai usor ordinea manevrelor de resuscitare cardio-
respiratorie s-a propus formula mnemotehnica HELP ME (AJUTA-MA):
• H = hiperextensia capului;
• E = eliberarea cailor respiratorii;
• L = luxarea (impingerea) anterioara a mandibulei;
• P = pensarea narilor;
5
 

• ME = masaj cardiac extern.

STOPUL RESPIRATOR reprezinta oprirea brusca a activitatii pulmonare si
are urmatoarele semne si simptome de recunoastere:
diminuarea sau oprirea miscarilor respiratorii;
cianozarea (invinetirea) tegumentelor, in special a
fetei;
puls rapid;
pierderea cunostintei.
STOPUL CARDIAC reprezinta intreruperea brusca a activitatii inimii si are
urmatoarele semne si simptome de recunoastere:
• puls slab sau absent la artera carotida;
• paloarea fetei cu cianozarea extremitatilor;
• relaxarea completa a musculaturii, inclusiv a sfincterelor (pierdere de
materii fecale si urina);
• pierderea reflexelor;
• marirea pupilelor;
• transpiratii reci;
• greutate in respiratie;
• pierderea cunostintei.

Resuscitarea trebuie să fie efectuată numai pe indivizii care sunt în stare

de
inconştienţă, nu respiră şi prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui
(nu au puls). O persoană în această situaţie se află în stare de comă. Scopul
resuscitării este de a scoate pacientul din această situaţie şi de a preveni
decesul.

ACŢIONAŢI RAPID!
Este extrem de important pentru creier să aibă un flux continuu de
oxigen. Celulele
creierului pot tolera numai o scurtă întrerupere a fluxului de oxigen, de obicei
 între 3-5
minute.

EXAMINAREA ŞI TRATAMENTUL
Scuturaţi umărul accidentatului şi strigaţi: „Sunteţi treaz?”.
Dacă nu există nici o reacţie:
- strigaţi după ajutor; deschideţi căile de acces ale aerului, vedeţi dacă
pacientul
respiră (pentru aceasta, folosiţi numai 5 secunde!).
Dacă pacientul nu respiră:
- palpaţi-i pulsul (pentru aceasta, folosiţi doar 5 secunde).
Dacă nu respiră, dar are puls:
- începeţi respiraţia artificială.
6
 

Dacă nu respiră şi nu are puls:

- începeţi manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. Pulsul este examinat la
gât,
prin palparea cu degetul arătător şi cel mijlociu pe partea laterală a Mărului lui
Adam, în
scobitura dintre trahee şi muşchiul gâtului (artera carotidă).

DESCHIDEREA CĂILOR DE ACCES AL AERULUI

Când persoana care acordă primul ajutor asigură deschiderea căilor de
acces al
aerului, unei persoane în stare de inconştienţă, în primul rînd trebuie să
 înlăture toţi corpii
străini vizibili, care obturează gura şi gâtul. Apoi, înclină spre spate capul
accidentatului:
aşează o mână pe frunte şi cu două degete de la cealaltă mână ridică
mandibula, fără a
 închide gura accidentatului.
 
Resuscitarea respiratorie se poate efectua prin :
• metoda respiratiei artificiale gura la gura;
• metoda respiratiei artificiale gura la nas, daca nu se poate deschide
gura victimei.
Resuscitarea in stopul cardiac se face prin :
• masaj cardiac extern.

Primul ajutor in stopul respirator:

• scoaterea victimei de la locul accidentului si deplasarea intr-un loc
care sa permita acordarea primului ajutor (in cazul in care resuscitarea nu se poate
face la locul accidentului);
• pozitionarea victimei pe spate, cu umerii ridicati, folosind un material
moale, rulat sub omoplati;
• pozitionarea salvatorului – in genunchi, lateral dreapta de capul
victimei;
• hiperextensia capului (mana stanga a salvatorului este trecuta pe sub
ceafa accidentatului, in asa fel incat sa se realizeze extensia cefei si impingerea
capului pe spate;
• eliberarea cailor respiratorii de eventualii corpi straini (resturi dentare,
pietre, sange) cu ajutorul aratatorului mainii drepte, infasurat intr-o bucata de tifon;
• luxarea (impingerea) mandibulei inainte pentru eliberarea orificiului
glotic (daca e necesar limba accidentatului va fi trasa in afara);
• aplicarea unui material de protectie (tifon) pe fata victimei;
• pensarea narilor (cu mana dreapta) pentru a impiedica refularea
aerului;
• efectuarea insuflatiei – salvatorul inspira adanc, aplica gura peste
cea a victimei, astfel incat sa o cuprinda in totalitate si insufla aerul in plamanii
acestuia, apoi se retrage si elibereaza gura si nasul victimei. Controlul eficacitatii
manevrei se face prin observarea miscarilor cutiei toracice;

7
 

• repetarea insuflatiilor (14 – 16 pe minut la adult, 20 pe minut la copil);

• transportul victimei la spital. Pe timpul transportului se vor urmari
miscarile respiratorii, culoarea tegumentelor, pulsul, starea generala.
Greselile cele mai frecvente, de evitat neaparat, constau in insuflarea ineficienta,
datorita asezarii incorecte a capului (lipsa extensiei cefei), in neobservarea blocarii cailor 
respiratorii (lipsa controlului permeabilitatii cailor) si insuflarea insuficient de puternica.
Aplicarea acestei metode nu este recomandata la accidentatii cu fracturi de coaste sau cu
leziuni ale organelor interne.
Cand nu se poate efectua metoda respiratiei gura la gura, se recurge la metoda
respiratiei artificiale gura la nas. In acest caz, insuflatiile se vor face prin narile victimei,
gura acesteia ramanand inchisa.
RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ (metoda „gură la gură”)
– După ce aţi deschis căile de acces al aerului, verificaţi dacă pacientul
respiră. –
Verificaţi dacă pacientul are puls.
– Blocaţi nările pacientului între două degete; insuflaţi aer şi verificaţi dacă se
ridică
cutia toracică. Folosiţi două secunde pentru fiecare insuflare.
– Lăsaţi aerul să iasă afară şi verificaţi dacă se decompresează toracele.
Menţineţi
capul accidentatului în aceeaşi poziţie.

Primul ajutor in stopul cardio - respirator:

Resuscitarea in stopul cardiac se face prin masaj cardiac extern. Verificarea
activitatii cardiace se face prin palparea pulsului la artera carotida (la gat) sau prin
ascultarea batailor inimii, punand urechea pe pieptul bolnavului.
• scoaterea victimei de la locul accidentului si deplasarea intr-un loc
care sa permita acordarea primului ajutor (in cazul in care resuscitarea nu se poate
face la locul accidentului);
• pozitionarea victimei pe spate, pe o suprafata neteda si dura;
• pozitionarea salvatorului – in genunchi, lateral stanga;
• efectuarea masajului cardiac: se actioneaza pe treimea inferioara a
sternului, cu podul palmei stangi peste care se aplica podul palmei drepte. Se exercita
scurt si energic o presiune, actionandu-se cu coatele intinse, astfel incat sternul sa
coboare cu 4 – 6 cm spre coloana vertebrala. Se lasa toracele sa revina spontan la
normal, fara ca mainile sa se ridice de pe sternul accidentatului. Manevra se repeta
cu o frecventa de 60 / minutminut;
• masajul cardiac extern se continua pana la reluarea batailor cardiace
sau atat timp cat rezista salvatorul, manevra fiind foarte obositoare;
• transport la spital. Pe timpul transportului se vor supraveghea pulsul,
respiratia, transpiratia, culoarea tegumentelor, marimea pupilelor, starea generala.
Cand la locul accidentului se afla:
- un singur salvator, acesta va efectua, pentru resuscitarea cardio-respiratorie, 15
compresiuni presternale si 2 insuflatii succesive gura la gura;
8
 

- doi salvatori, pentru resuscitarea cardio-respiratorie, se va proceda astfel: un salvator 

efectueaza o insuflatie, iar cel de-al doilea 5 compresiuni presternale. Manevrele vor fi
executate succesiv, nu concomitent.
RESUSCITAREA CARDIACĂ
– Găsiţi locul de apăsare corespunzător.
– Localizaţi sternul.
– Punctul de apăsare va fi situat deasupra limitei inferioare a sternului, la o
distanţă
de 2 degete.
– Aşezaţi palma mâinii peste punctul de presare şi cealaltă palmă peste prima.
Ridicaţi degetele de pe cavitatea toracică.
– Apăsaţi drept în jos, de 80-100 ori/min.
– Apăsaţi de sus în jos cca. 4-5 cm la o persoană adulă. Dacă pacientul nu
respiră
şi nu are puls, executaţi 15 compresiuni externe ale pieptului la două insuflaţii
(resuscitarea cardio-respiratorie).

Erorile frecvente constau in plasarea defectuasa a palmelor in afara zoni

in care se afla inima, in nerespectarea frecventei si a ritmului corect. Apasarile
brutale pot sa produca fracturi costale si leziuni ale organelor interne
(plamani, inima, ficat, splina).
Manevrele pot duce la oboseala, dat fiind ritmul sustinut in care se fac.
De aceea, este nevoie sa se aleaga o pozitie cat mai comoda si cat mai
relaxata, care sa nu solicite un efort muscular inutil. Pentru a evita solicitarea
suplimentara a musculaturii bratelor, este bine ca apasarea sa se faca numai
prin lasarea greutatii corpului pe mainile aplicate pe torace, printr-un balans
usor al corpului, pe picioare si palme, din solduri. De aceea, tehnica masajului
cardiac extern trebuie exersata, intr-un cadru organizat si sub conducerea
unei persoane competente.

3. PLĂGI ŞI BANDAJE
Pielea este un organ cu funcţii importante pentru viaţă. Factorii externi îi
pot cauza leziuni care necesită acordarea primului ajutor.
Rana sau plaga reprezinta o intrerupere a continuitatii tegumentului, ca
rezultat al unui traumatism, devenind astfel o poarta de intrare a microbilor in
organism.

9
 

Plagile pot fi:

- excoriatii (zgarieturi);
- superficiale (afectează straturile pielii);
- profunde (sunt afectati muschii, vasele, nervii, diferite organe, oase).
După profunzime, se disting:
- tăieturi simple, cu afectarea exclusivă a pielii;
- tăieturi complexe, când vătămarea cuprinde, după caz, oase, vase de sânge,
nervi, tendoane, muşchi sau organe interne.

DIFERITE TIPURI DE PLĂGI :

– Sfâşierea, frecarea produc plăgi superficiale. Dacă nu se infectează, ele se
vindecă fără a lăsa cicatrice.
– Inciziile adânci, provocate de tăişuri ascuţite, pot sângera din abundenţă.
 Tăietura este de obicei curată. Sângerarea are un efect de curăţare şi, astfel,
pericolul infectării este mic, dacă obiectul care a produs rana nu a fost murdar
sau ruginit.
– Penetrări prin străpungere (cu un cui, cuţit, geam) cu o deschizătură mică de
intrare şi un canal îngust de-a lungul tăieturii. Atingerea organelor interne este
frecventă şi, adeseori, impurităţile pătrund adânc în ţesuturi, mărind riscul
infectării. Toate plăgile
provocate prin înjunghiere (ale pieptului sau abdomenului) trebuie tratate de
medic, fiind
pericol de perforare. Tot mediul trebuie să examineze şi secţionarea
 încheieturilor, pentru
a se evita infecţiile.
– Plăgile provocate prin împuşcare pot avea aspecte diferite, în funcţie de
calibrul armei şi de viteza glonţului. Când este lovit de un glonţ, osul se
sfarmă. Orificiul de intrare
al glonţului poate fi mic şi adânc, iar cel de ieşire poate fi larg şi zdrenţuit,
ţesuturile fiind
rupte şi însângerate. Schijele provoacă o combinaţie de răni zdrobite şi răni
adânci,
similare celor provocate prin împuşcare.
COMPLICAŢII ALE PLĂGILOR
– Sângerarea: va înceta de la sine în cazul tăieturilor minore. Când pierderile
de sânge sunt mari, există pericolul întreruperii circulaţiei.
– Infecţia: pielea este un înveliş protector împotriva impurităţilor care pot
pătrunde în corp. Când pielea este ruptă şi intervenise infecţia, plaga se
inflamează, temperatura creşte, ţesutul se umflă şi, după un timp, se
formează o plagă purulentă.
– Vătămările interne: datorită pericolului perforaţiei, ca în cazul rănilor de cuţit
 în piept şi abdomen sau infectării articulare în cazul tăieturilor în articulaţii,
toate aceste plăgi
trebuie tratate de medic.
– Tetanos: plăgile infectate, cum sunt cele zdrobite sau tăiate, pot conduce la
tetanos, complicaţie ce poate fi observată abia după câteva zile de la
infectare.

10
 

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL PLĂGILOR PRIN TĂIERE

– Acoperiţi rana şi opriţi sângerarea;
- Ţineţi ridicată, pe cât posibil, zona afectată a corpului;
- Preveniţi întreruperea circulaţiei;
- Transportaţi rănitul la medic sau spital.

ACOPERIŢI RANA ŞI OPRIŢI SÂNGERAREA !

 Tăieturile mici, deschise, pot fi tratate cu apă curată şi săpun. Marginile

deschise ale tăieturii trebuie să fie puse cap la cap, înainte de acoperirea
plăgii cu un bandaj sau comprese. Dacă tăietura este mare şi trebuie să fie
tratată de medic, persoana care acordă primul ajutor trebuie să cureţe rana şi
apoi să aplice un bandaj curat. De obicei, se acoperă cu o compresă. Este
important ca nimeni să nu atingă interiorul compresei cu degetele. Sângele,
impurităţile, fragmentele de corpi străini nu se îndepărtează, deoarece
aceasta poate provoca o sângerare şi mai mare, crescând pericolul infectării.

– Ca bandaj, folosiţi faşa, care se prinde în trei puncte. Bandajele trebuie să fie
aplicate solid şi sigur, dar nu prea stâns, ca să pună în pericol circulaţia
sângelui. Puneţi bandajul compresiv sau de susţinere peste tăietură, în funcţie
de tipul rănii.
– Prevenirea întreruperii circulaţiei. În cazul tăieturilor mari şi al pierderilor
masive de sânge, există pericolul unei întreruperi a circulaţiei (vezi prevenirea
– la cap. „Fracturi”).
– În ceea ce priveşte transportul persoanei accidentate – vezi cap.
„Transportul
unui accidentat”.

BANDAJAREA
Înainte de a aplica un bandaj, trebuie să ştiţi care este funcţia lui. Multe
persoane aplică bandajul numai pentru a acoperi aspectul neplăcut al unei
plăgi. Un bandaj are următoarele funcţii:
- protejarea împotriva infecţiilor: bandajul pe rană;
- oprirea hemoragiei: bandaje compresive;
- protejarea tăieturilor: bandaje de susţinere.

Ranile reprezinta porti de intrare pentru microbii aflati pe suprafata pielii

sau antrenati din mediul inconjurator. Tesuturile zdrobite, sangele si secretiile
din plaga reprezinta un mediu favorabil pentru dezvoltarea microbilor.
BANDAJUL PENTRU RĂNI/TĂIETURI
Este format din 2 părţi: o parte interioară şi una exterioară. Bandajul
interior trebuie
să fie curat şi să acopere toată suprafaţa tăieturii, pentru a o proteja de
impurităţi.

11
 

Compresele sterile sunt bune, în special ca bandaje interioare. În cazuri de

urgenţă, se poate folosi o batistă curată.
O compresă simplă, fixată cu o rolă de tifon, este bandajul folosit în mod
obişnuit.
Un bandaj exterior funcţionează ca un suport pentru bandajele interioare. La
fel de bine se poate folosi o bandă elastică sau un bandaj elastic.

BANDAJUL COMPRESIV
Se foloseşte pentru o tăietură adâncă – ce produce o hemoragie
serioasă. Acoperiţi tăietura cu bandaje curate. Aşezaţi un obiect care să
exercite presiune (piatră, o bucată de lemn) pe bandajul de deasupra rănii.
Asiguraţi bandajul printr-o acoperire circulară.
Aşezaţi rănitul într-o poziţie ridicată. Apăsaţi bandajul. În cazul unei
hemoragii, un bandaj exterior este aşezat ca un bandaj compresiv (aşa cum
este descris la cap. „Hemoragii” – Tratamentul în cazul hemoragiei externe).
Acest bandaj exterior nu este neapărat necesar să fie steril.

BANDAJUL DE SUSŢINERE
O rană a mâinii se bandajează aplicând o compresă pe mână şi o rolă în
palmă.
Mâna este susţinută prin aşezarea antebraţului într-o eşarfă. Braţul trebuie să
fie ridicat în
poziţia diagonală. Acest bandaj trebuie să protejeze zona afectată de traume
externe.
Astfel, se vor reduce durerea şi complicaţiile. O bandă elastică este foarte
funcţională ca
bandaj de susţinere.
INFORMAŢII GENERALE DESPRE BANDAJE
– Bandajele se folosesc fie ca să acopere rănile şi să oprească hemoragia, fie
pentru
susţinere.
– Un bandaj se aplică cu multă siguranţă, dar nu aşa strâns încât să afecteze
circulaţia. Evitaţi folosirea şnururilor pentru fixarea bandajelor.
– Printr-o bandajare corectă se va evita frecarea rănii de pielea sănătoasă. O
astfel
de frecare se poate produce, mai ales, la bandajarea picioarelor sau a
mâinilor.
– Nodul bandajului nu trebuie aşezat niciodată pe rană. Când bandajul se
aplică peste o articulaţie, el trebuie să aibă o poziţie înclinată. Această poziţie
este cea mai confortabilă pentru rănit, permiţându-i o mobilitate mai mare a
articulaţiei.

 Tehnica pansamentului consta in dezinfectarea pielii, curatirea plagii si

acoperirea ei cu comprese sterile, vata si fasa. Cel ce acorda primul ajutor
trebuie sa fie curat pe maini, pentru a nu contribui la infectarea suplimentara
a plagii. Se curata pielea din jurul ranii si se dezinfecteaza (tinctura de iod,
rivanol, alcool). Se ridica usor eventualii corpi straini aflati in plaga (nisip,

12
 

cioburi, resturi de imbracaminte). Curatirea plagilor se face, de obicei, cu apa

oxigenata. Astfel, se realizeaza si o dezinfectie si reducerea sangerarii. Daca
pielea din jur este paroasa, se va tunde parul cu foarfeca (sau se poate rade
cu lama). Cu ajutorul unui tampon de vata sau comprese sterile se sterge
pielea din jurul plagii cu tinctura de iod, rivanol. Apoi, se pudreaza rana cu praf 
de sulfamida sterila. Se aseaza pe rana comprese sterile, pana la acoperirea ei
completa. Peste comprese se aseaza un strat de vata, apoi se trage fasa.
La nivelul membrelor, cea mai simpla metoda de fixare o reprezinta
turele circulare de fasa. Trecerea turelor de fasa este diferita, in functie de
zona de pansat. Pentru torace, abdomen si fata este mai usor sa se fixeze
pansamentul cu ajutorul menzilor de leucoplast.
In cazul plagilor care sangereaza abundent, se va asigura mai intai
oprirea hemoragiei. Ranile deschise de la nivelul toracelui si abdomenului vor
fi acoperite cat mai repede, pentru a evita patrunderea aerului in pleura sau in
peritoneu, iritatia acestora constituind un factor care poate declansa aparitia
socului..

4. FRACTURILE
Scheletul uman este compus din aproximativ 220 de oase, legate între
ele prin
articulaţii şi muşchi. O fractură sau ruptură poate fi cauzată de suprasolicitare,
violenţă
externă sau presiune.

FRACTURA, LUXATIE, ENTORSA

Simptome:
- Fractura - ruptura oaselor (fracturi inchise) sau a oaselor si a pielii (fracturi deschise).
- Entorsa - indoirea, rasucirea sau intinderea fortata a ligamentelor fara deplasarea
oaselor din articulatie.
- Luxatia - intinderea sau ruperea ligamentelor si deplasarea osului in articulatie.
Prim-ajutor :
- La fracturi inchise si luxatii, se imobilizeaza partea vatamata in pozitia cea mai comoda
(pentru evitarea transformarii fracturilor inchise in fracturi deschise).
- Se transporta urgent accidentatul la spital.
Fracturile sunt leziuni determinate de ruperea sau fisurarea oaselor.

13
 

Fracturile po t fi:
•  închise, caz în care pielea nu este străpunsă de către oasele fracturate;
• deschise, situaţie în care osul străbate pielea, putând fi văzut;
Primul ajutor în caz de fracturi:
• acoperă rana şi opreşte sângerarea;
• imobilizează zona fracturată cu ajutorul atelelor;
• transportă rănitul la spital;
Ce este o fractura? 
O fractura inseamna ruperea osului sau a cartilajului. De obicei este rezultatul unui
traumatism. Poate fi totusi si rezultatul unei boli osoase care duce la slabirea structurii
cum ar fi osteoporoza , sau formarea anormala a osului din bolile congenitale, cum ar fi
osteogeneza imperfecta. Fracturile sunt frecvente; in medie o persoana are doua fracturi
pe parcursul vietii. Ele apar cand forta fizica exercitata asupra osului este mai mare
decat rezistenta osului. Riscul de fractura depinde, partial, de varsta. Fracturile sunt
frecvente in copilarie, desi fracturile copiilor sunt in general mai putin complicate decat
fracturile adultilor. Oamenii mai in varsta, ale caror oase sunt mai fragile , sunt mai
predispusi la a suferi fracturi din caderi care nu ar afecta oamenii mai tineri.
Care sunt simptomele de fractura? 
Fracturile produc in general durere. Cateodata durerea nu este evidentiata, pana cand
osul nu este folosit intens. Umflarea, sensibilizarea, schimbarea culorii pielii si
imposibilitatea de a misca partea de corp afectata sunt obisnuite. Cateodata se observa
deformarea partii afectate a corpului si pierderea functionalitatii zonei lezate. Localizarea
si severitatea fracturii determina simptomele si semnele.
Sunt multe tipuri de fracturi, dar principalele categorii sunt completa, incompleta,
deschisa si simpla. Fracturi complete sau incomplete se refera la felul in care se rupe
osul : intr-o fractura completa, osul se rupe in doua sau mai multe parti; intr-o fractura
incompleta osul crapa dar nu se rupe de tot. Intr-o fractura deschisa, osul iese prin piele;
apoi poate reveni in rana si nu mai este vizibil prin piele. Intr-o fractura simpla, numita si
fractura inchisa, osul se rupe dar nu exista rana deschisa.
Tipurile mai frecvente de fractura la persoanele tinere sunt:
 Fractura tasare, in os trabecular: o parte a osului se indoaie , ridicand o mica
protuberanta, fara sa se rupa in partea opusa;
 Fractura in lemn verde: o fractura partiala in care pe o parte osul se rupe iar pe
cealalta se indoaie. (aceasta fractura seamna cu ceea ce se intampla daca incercati sa
rupeti un bat verde).
Oasele mature au sanse mai mari sa se rupa complet. O forta mai puternica va avea ca
rezultat o fractura si la oasele tinere. O fractura completa poate fi:
 fractura inchisa: o fractura care nu rupe pielea;

14
 

 fractura deschisa: o fractura in care capetele osului rupt patrund prin piele (aceste
tipuri de fracturi au un risc crescut de infectie);
 fractura fara deplasare: o fractura in care fragmentele de fiecare parte sunt
aliniate;
 fractura cu deplasare: o fractura in care fragmentele de fiecare parte a rupturii sunt
deplasate de la linia normala (fracturile deplasate pot necesita interventie chirurgicala
pentru a asigura alinierea oaselor inainte de fixarea aparatului gipsat)
Cum sunt tratate fracturile? 
  Tratamentul unei fracturi depinde de tipul fracturii, severitatea si localizarea ei, ca si
de starea pacientului. Fracturile sunt tratate cu repaus, atele, gips si proceduri
chirurgicale.
Pentru fracturile cu deplasare (in care fragmentele de fiecare parte a rupturii nu se
aliniaza), osul va necesita punerea in pozitie normala inainte de a fi pus in gips.
Prim ajutor:
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să fie capabilă să
deosebească o
fractură închisă de una deschisă. La fractura închisă, pielea nu este străpunsă,
 în timp ce
la cea deschisă apare plaga. Rana poate fi cauzată de o forţă externă sau de
fragmentele
osoase ce forţează ieşirea prin piele. Deosebim deci: fracturi închise – fără răni
deschise
 în zona osului rupt şi fracturi deschise – cu răni deschise peste fractură.

Fracturile se pot identifica prin palparea cu blândeţe (atenţie!) a întregului corp.

Dacă accidentatul este căzut pe spate, este descălţat şi se trece un ac peste talpă. Dacă
nu simte nimic, avem de a face cu o fractură de coloană .
 ATENŢIE! Niciodată nu trebuie încercată în cadrul primului ajutor reducerea fracturii
(reaşezarea oaselor în poziţia naturală), deoarece un nespecialist poate astfel produce
leziuni suplimentare!
SEMNE
– Poziţie nefirească
– Mişcare nenaturală
– Braţ sau picior scurtat.
COMPLICAŢII
Sângerarea. O fractură deschisă poate provoca sângerarea pielii, a muşchilor
sau
ruperea vaselor mari de sânge. Şi fractura închisă poate provoca o sângerare,
chiar
majoră, dar se evidenţiază numai când apare umflarea zonei vătămate.
Infecţia. În cazul oricărei fracturi deschise, există riscul infectării. De aceea, cel
ce
acordă primul ajutor trebuie să acţioneze corect şi rapid.

15
 

 Afectarea nervilor . Fragmente ascuţite de os pot vătăma nervii adiacenţi, ceea

ce
are ca efect paralizia sau pierderea sensibilităţii. Persoana care acordă primul
ajutor
trebuie să se gândească la aceasta în timpul tratamentului sau al
transportului.

PRIMUL AJUTOR
– Opriţi sângerarea şi acoperiţi rana.
– Imobilizaţi, pe cât posibil, partea vătămată.
– Preveniţi întreruperea circulaţiei.
– Transportaţi cu atenţie accidentatul la spital.

IMOBILIZAREA CU ATELE
În cazul fracturilor oaselor lungi, ca cele ale gambei, coapsei, braţului şi
antebraţului, pentru a se menţine cât mai fixe, sunt necesare atelele.
Criteriile de care trebuie să ţineţi cont:
- Atelele trebuie să fie suficient de lungi ca să imobilizeze articulaţiile
superioară şi
inferioară focarului de fractură. De exemplu, pentru fractura de antebraţ,
atelele trebuie să
cuprindă atât articulaţia cotului, cât şi pe cea a mânii.
- Pentru a evita strânsoarea şi frecarea, căptuşiţi atelele;
- Evitaţi întreruperea circulaţiei;
- Atela trebuie să fie rigidă, dar nu prea grea. Ca materiale, puteţi folosi:
cartonul, metalul, plasticul, ziare, pături (înfăşurate).
O atela functioneaza ca un suport. Daca persoana ranita trebuie sa fie transportata
pe o distanta lunga pana la masina, atela trebuie sa fie adaptata acestei situatii. In
situatia in care lipseste echipamentul necesar, persoana care acorda primul ajutor trebuie
sa faca apel la fantezie si sa improvizeze.
IMOBILIZAREA FĂRĂ ATELE.
Pentru aceasta, se vor folosi materiale textile: eşarfe, triunghiuri de pânză etc.
La o
astfel de imobilizare, pentru fracturile membrului superior se va folosi ca atelă
trunchiul, iar pentru fracturile membrului inferior se va folosi ca atelă membrul
inferior sănătos.
PREVENIREA ÎNTRERUPERII CIRCULAŢIEI.
În cazul apariţiei unei hemoragii, este important să se prevină întreruperea
circulaţiei. Dacă persoana care acordă primul ajutor este sigură de acest
pericol, atunci:
- opreşte hemoragia;
- aşează persoana accidentată pe spate, cu picioarele ridicate şi sprijinite,
astfel
 încât o cantitate suplimentară de sânge să se scurgă dinspre picioare spre
organele vitale
ale corpului;

16
 

- ţine accidentatul acoperit, dar nu excesiv; calmează durerile;

- nu-i da lichide;
- chemând ajutor, transportă rapid accidentatul la spital.
FRACTURI ALE MEMBRULUI SUPERIOR
Pentru fracturile antebraţului şi ale încheieturii mânii, este necesară o
simplă
eşarfă. Folosiţi două eşarfe în cazul fracturilor antebraţului, braţului şi
claviculei. În caz de
urgenţă, se poate folosi ca eşarfă de prindere, o cămaşă sau o bluză. O fractura
a bratului poate fi tratata prin asezarea antebratului intr-o esarfa si bandajarea stransa
langa corp. Daca distanta pana la medic sau spital este mica, asezati bratul intr-o esarfa
si imobilizati-l strans langa corp. Daca distanta este mare, asezati o rola de bandaj in
palma mainii, astfel incat sa ramana intr-o pozitie fireasca, iar bratul prindeti-l cu o esarfa.
In cazul fracturarii unuia sau a mai multor degete, asezati bratul intr-o esarfa.
FRACTURI ALE MEMBRULUI INFERIOR
Pentru fracturile de şold, sunt necesare, pentru imobilizare, două atele;
una externă, de la subtioară, până sub articulaţia gleznei şi una internă sau
interioară, de la
rădăcina membrului fracturat şi până sub articulaţia gleznei.
În cazul imobilizării fără atele, se vor folosi materiale improvizate – eşarfe,
baticuri,
bucăţi de pânză – cu ajutorul cărora membrul inferior fracturat va fi fixat de
membrul
inferior fără fractură. Se vor folosi pentru aceasta cca.5 bucăţi de pânză, cu
care se va
asigura fixarea în puncte diferite, începând de la coapsă şi până la articulaţia
gleznei.
Un picior rupt trebuie sa fie imobilizat in atele, de la degete la sold. Laba piciorului trebuie
sa fie sprijinita sufficient. Este important ca atela sa fie capitonata.
FRACTURILE COSTALE ( toracice, plămânilor şi ale vaselor de sânge)
Deşi s-ar putea ca fracturile să nu fie vizibile, accidentatul poate însă scuipa
sânge şi spumă de sânge, uşor rozată. Aşezaţi un bandaj în jurul cutiei
toracice, pentru mai multă stabilitate şi pentru alinarea durerii. Fractura
câtorva coaste este serioasă şi poate avea drept urmare oprirea respiraţiei.
FRACTURILE COLOANEI VERTEBRALE
Aceste fracturi pot provoca leziuni ale măduvei spinării, care au drept
consecinţă
paralizii. Este foarte important ca salvatorul să examineze pe cât posibil
accidentatul la locul unde s-a produs accidentul. Posibilitatea unei fracturi de
coloană se evidenţiază prin următoarele semne: contractură musculară în
zona fracturată, asociată sau nu cu deplasări evidente ale vertebrelor. Ele pot
fi însoţite de următoarele simptome: amorţeli sau lipsa de control (paralizie) a
unei zone a corpului, durere ca o şfichiuire de bici la nivelul gâtului.

17
 

Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la gât în jos evidenţiază o

fractură a coloanei cervicale.
Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la mijloc în jos evidenţiază
o fractură a coloanei lombare.
În situaţia în care există suspiciuni de fractură a coloanei vertebrale,
deplasarea accidentatului se va face numai dacă este absolut necesar şi
numai păstrând
rectitudinea coloanei vertebrale.
O fractura a coloanei vertebrale este periculoasa, deoarece poate afecta maduva,
ceea ce poate avea ca rezultat paralizia partii inferioare a corpului. Trebuie sa verificati
reactiile persoanei accidentate, la atingere. In timpul transportarii si al miscarii, coloana
vertebrala trebuie sa stea cat mai nemiscata. Asezati un sul mic, facut din haine, sub
scobitura spatelui. Daca persoana accidentata prezinta o arcuire a spatelui, nu incercati
sa o indreptati. Asezati accidentatul pe o suprafata rigida.
FRACTURA DE CLAVICULA
O persoana cu clavicula fracturata are umarul intr-o pozitie atarnand, usor inainte si
in jos. Fractura se trateaza prin asezarea bratului intr-o esarfa si bandajarea lui strans,
langa corp.
FRACTURILE COSTALE 
Fracturile costale provoaca dureri violente in timpul inspiratiei, tusei, etc.. O
fractura inchisa nu necesita un prim ajutor special, cu exceptia situatiilor in care exista
dureri. Daca fractura este deschisa, rana trebuie tratata. Fracturile costale, atat cele
deschise, cat si cele inchise pot provoca leziuni ale cutiei toracice, plamanilor si ale
vaselor de sange. Acestea s-ar putea sa nu fie vizibile, dar accidentatul poate scuipa
sange si spuma de sange, usor colorata.
Fractura catorva coaste poate fi serioasa si poate avea drept urmare oprirea respiratiei.
Asezati un bandaj in jurul cosului pieptului, pentru mai multa stabilitate si pentru alinarea
durerii.
TRAUMATISME ALE GATULUI 
Traumatismele gatului pot avea loc ca urmare a accidentelor de masina,
caderilor, etc.. Persoana care acorda primul ajutor adesea gaseste victima cu capul usor 
inclinat inainte. Daca accidentatul nu respira, asigurati-va ca sunt deschise, caile de
acces al aerului si aduceti capul intr-o pozitie verticala, fireasca. Daca persoana tot nu
respira, prima urgenta este sa i se faca respiratia artificiala. Persoana accidentata trebuie
scoasa cu multa grija din locul inaccesibil (cand este cazul). Tot tratamentul trebuie facut
cu cea mai mare grija, pentru a evita complicatiile ulterioare sub forma paraliziilor. O
persoana constienta, care are gatul rupt, in mod automat va simti o contractura reflexa a
muschilor, asa incat capul va fi tinut intr-o anumita pozitie. Sustineti capul cu perne sau
haine. Nu incercati niciodata sa indreptati capul unei personae constiente.
Lovitura "sfichiuire de bici" este un traumatism al gatului, care se produce usor in cazul
coliziunilor din spate. Corpul este impins inainte, iar capul este aruncat inapoi. Gatul
poate avea de suferit. Simptomele sunt marcate prin dureri de gat. Accidentatul trebuie sa
fie examinat de un medic.
In cazul accidentarii gatului, ridicarea se face pe o targa improvizata,
confectionata din haine.
- 2-3 persoane vor ridica picioarele si corpul persoanei accidentate, incercand sa tina
corpul cat se poate de intins.
18
 

- 1 persoana sustine capul. Sustineti capul intre maini si ridicati-l odata cu cei care ridica
corpul persoanei accidentate.
 TRAUMATISME CRANIENE 
Traumatismul cranian poate conduce la pierderea cunostintei, de diferite
grade. O fractura deschisa este evidenta cand la cap, in zona fracturii, exista o rana.
Hemoragia din ureche, nas si gura pot fi indicii ale unui traumatism cranian.
Primul ajutor in cazul unui traumatism cranian.
- bandajati fractura daca este deschisa ;
- daca urechea sangereaza, acoperiti-o cu un bandaj curat, dar nu incercati sa opriti
hemoragia ;
- observati respiratia si, daca este cazul deschideti caile de acces al aerului ;
- accidentatul trebuie sa fie culcat pe o targa plana in timpul transportului.
 ATENTIE: se suspecteaza o leziune periculoasa: la gat, cap, cand victima nu isi poate
misca sau/sin u isi simte membrele inferioare sau tot corpul; in acest caz victima nu
trebuie miscata in absenta personalului calificat, decat daca se afla in pericol de moarte
(incendiu, explozie, etc.). orice miscare a capului, in fata, in spate, la stanga sau la
dreapta poate avea drept consecinta paralizia totala sau moartea!
Greselile de evitat in cazul fracturilor constau in manevrele brutale din
timpul degajarii victimei si mai ales din timpul transportului. Trebuie evitate
deplasarile si forfecarile fragmentelor, care provoaca dureri si expun la
complicatii grave, prin ranirea vaselor sanguine, a nervilor, a pielii. O
imobilizare corecta se recunoaste in primul rand prin diminuarea durerilor si
prin mentinerea membrului in axul normal.

 Alte afecţiuni ale aparatului loco-motor 

Cârceii sunt nişte contracţii involuntare, dureroase, ale muşchilor, cauzate de lipsa de
calciu şi favorizate de frig, umezeală şi efort. Se relaxează membrul în cauză, se
administrează calciu gluconic, se masează uşor locul şi se fereşte de frig şi umezeală.
 Întinderile de muşchi, ligamente sau tendoane sunt produse de solicitarea anormală a
elementului respectiv şi favorizate de lipsa de calciu, de antrenament sau o încălzire
necorespunzătoare. Apar dureri surde în locul afectat. Se administrează vasodilatatoare,
antiinflamatoare, se aplică comprese reci şi se imobilizează. La solicitări mari poate apare
chiar ruptura elementului în cauză, identificabilă prin palpare şi caracterizată de o durere
puternică. În acest caz membrul afectat trebuie ţinut în repaos.
Entorsele apar la solicitarea anormală a unei încheieturi, care se umflă şi devine
dureroasă. Se administrează analgezice şi antiinflamatorii, se aplică comprese şi se
imobilizează. Uneori, la solicitări mai puternice, poate apare luxaţia, oasele deplasându-
se unul faţă de celălalt şi ieşind din articulaţie. Intervenţia este identică.

19
 

Entorsa reprezinta o intindere fortata a ligamentelor si a capsulei articulare, cu mici

rupturi ale acestora, fara deplasarea oaselor din articulatie. Cele mai des intalnite sunt
entorsele gleznei, cotului, umarului, pumnului, degetelor. Poate fi recunoscuta prin: dureri
la mobilizarea articulatiei, umflarea articulatiei, sensibilitatea zonei la atingere, modificari
de culoare de la albastru, pana la negru.
Primul ajutor in entorse:
- peste articulatie se aplica comprese cu apa rece sau gheata;
- se aplica bandaje cu scopul de a sustine articulatia;
- victima nu trebuie sa foloseasca articulatia respectiva (sa mearga);
- nu se va folosi caldura sau comprese cu apa calda in perioada imediat urmatoare
traumatismului;
- transport la spital.
Cea mai frecventă entorsă este cea a gleznei.
Următoarele recomandări sunt aplicabile pentru toate entorsele:
- Ridicaţi piciorul afectat;
- Aplicaţi un bandaj elastic strâns;
- Scădeţi temperatura zonei afectate, prin aplicarea pachetelor cu gheaţă pe
bandaj.
După acordarea primului ajutor, este necesar un examen medical.
Luxatia reprezinta ruptura capsulei articulare si a ligamentelor, cu dislocarea oaselor din
articulatii. Articulatiile cele mai afectate sunt: umarul, soldul, cotul, degetele, degetul mare
de la mana si genunchiul. Se recunoaste prin: edemul articulatiei, deformarea articulatiei,
dureri la mobilizarea articulatiei sau imposibilitatea de a o folosi, modificarea culorii pielii
din jurul zonei traumatizate, sensibilitatea la atingerea zonei.
Primul ajutor in luxatii:
- nu se va incerca asezarea osului la loc;
- zona lovita se imobilizeaza cu o atela, o perna sau o esarfa, in pozitia in care a fost gasit
membrul;
- transport la spital.

5. HEMORAGII
Hemoragiile pot fi: externe, interne si exteriorizate. Hemoragia internă nu
este vizibilă. O persoană poate avea hemoragie internă din cauza ruperii
vaselor de sânge sau a
organelor interne.

In functie de tipul vasului din care curge sangele, hemoragiile pot fi:
• Arteriale – sangele este rosu deschis si curge ritmic pe
plaga;
• Venoase – sangele este rosu inchis si curge in valuri;
• Capilare – sangele musteste in plaga.

Dupa locul unde se scurge sangele, hemoragiile se impart in:

• Externe – sangele apare la suprafata corpuului in mod direct;
• Interne – sangele se scurge intr-o cavitate inchisa;
20
 

• Exteriorizate – sangele se scurge intr-un organ care

comunica cu exteriorul; exemplu:
Epistaxis – hemoragie din nas;
•

Otoragie – hemoragie din urechi;

•

Hemoptizie – hemoragie pe gura (sangele provine din plamani);

•

Hematemaza – hemoragie pe gura (sangele provine din stomac

•

sau esofag);
Rectoragie – hemoragie din rect;
•

Melena – sangele este eliminat cu materiile fecale (din tubul

•

digestiv);
Metroragie – sangele provine din uter si este eliminat prin vagin.
•

Gravitatea unei hemoragii se apreciaza in functie de cantitatea de sange

pierdut, iar semnele si simtomele de recunoastere ale unei hemoragii sunt:
ameteli, paloare, extremitati reci, transpiratii reci, tensiune arteriala scazuta,
respiratie accelerata, puls rapid, frisoane, agitatie, convulsii, lipotimie,
dilatarea pupilelor (in hemoragiile grave)

Hemoragiile interne se manifesta prin dureri in zona plagii, paloare (fata si/sau
extremitatile membrelor sunt palide si reci), ameteli. Atentie insa, aceleasi simptome pot
apare si din cauza hipotensiunii sau lipsei de calciu. Se aplica comprese reci pe locul
hemoragiei si se organizeaza transportul cat mai urgent, intr-o pozitie care sa micsoreze
aportul de sange catre zona lezata.
Hemoragiile interne cu manifestari externe sunt cauzate de leziuni interne, dar 
sangele iese in afara corpului prin orificii naturale (nas, gura etc.). Se actioneaza ca si in
cazul hemoragiilor interne. In cazul sangerarilor pe gura se poate inghiti apa rece sau
gheata, iar in cazul hemoragiilor nazale se pot aplica tampoane in nari.
Hemoragiile externe pot fi arteriale (sangele provine dintr-o artera, este rosu
aprins, tasneste cu presiune sau pulsand) sau venoase (sangele provine dintr-o vena,
este rosu inchis si curge continuu). Tratamentul consta in oprirea hemoragiei si eventual
administrarea de analgezice
Oprirea hemoragiei se numeste hemostaza (se poate face prin diferite mijloace:
mecanice, fizice, chimice şi biologice). Scopul hemostazei este de a evita declansarea
unor tulburari grave, rezultate din pierderile mari de sange, cum sunt socul hemoragic si
insuficienta circulatorie 9colapsul). Aceste tulburari sunt direct dependente de cantitatea
de sange pierdut. Oprirea hemoragiei se poate face prin compresie digitala (pentru scurta
durata), pansament compresiv (legat strans) sau garou. Acesta din urma poate fi un tub
de cauciuc, un snur, o curea etc. Garoul se aplica deasupra plagii in cazul hemoragiilor 
arteriale si sub plaga in cazul celor venoase, astfel incat sa impiedice ajungerea sangelui
la plaga. La fiecare 15-20 de minute garoul trebuie slabit obligatoriu pentru cateva
minute, pentru a permite irigarea zonei respective cu sange, in caz contrar aparand
necroza (tesuturile, lipsite de oxigen, mor). Garoul trebuie scos definitiv dupa 1 ora, in cel
mai rau caz 2 ore. Pentru ca toti salvatorii sa poata tine cont de acest lucru, pe obrazul
accidentatului se scrie cu pasta ora si minutul aplicarii garoului.
In cazul unor vase de sange importante se poate aplica un garou compresiv - in
punctul de compresie se aplica un corp dur, de dimensiunile unui dop, invelit in mai multe
21
 

straturi de fasa, care sa preseze vasul, iar peste el un pansament legat strans.
Hemoragiile foarte puternice, cu pierderi masive de sange, pot duce la starea de
coma, deoarece creierul nu mai este irigat suficient. In acest caz, ca o ultima solutie, se
poate aplica autotransfuzia. Accidentatul este culcat cu picioarele mai sus decat capul si
cu mainile ridicate, astfel incat sangele sa curga catre creier.
Primul ajutor în cazul hemoragiilor:
- în epistaxis (hemoragia din nas), bolnavul se aşează pe un scaun, fotoliu, cu capul
ridicat uşor pe spate şi se face o compresie cu degetul pe aripa nazală respectivă;
concomitent, se introduce un tampon de vată îmbibat într-o soluţie de apă oxigenată,
antipirină, soluţie slabă de oţet etc; se pot aplica comprese reci pe ceafă, frunte, faţă, nas;

- la plăgile cu hemoragii mici (venoase sau capilare) este suficient un pansament

compresiv; sângerarea din plăgile extremităţilor se poate opri prin simpla ridicare a
braţului sau piciorului rănit, prin flexarea sa maximă din articulaţie, când vasele se
comprimă şi hemoragia se opreşte;
- hemoragia arterială se opreşte prin comprimarea vasului de planul osos subjacent; în
cazul plăgilor vaste cu lezarea vaselor mari ale extremităţilor, metoda cea mai eficace de
hemostaza este aplicarea garourilor speciale (din cauciuc sau pânză) sau improvizate din
şireturi, batiste, sfori, curele etc; înainte de aplicarea garoului se va ridica extremitatea
afectată pentru a se evita staza venoasă, iar sub garou se va aşeza — obligatoriu - un
strat moale (vată, prosop, fular, batiste, etc.), pentru a proteja de compresiune
tegumentele, strânse de garou; garoul trebuie să comprime artera cu intensitatea
necesară opririi hemoragiei — nu mai mult şi poate fi ţinut 1 — 2 ore (în nici-un caz peste
2 ore), de aceea în momentul punerii garoului se va nota exact ora; dacă situaţia impune,
după trecerea a 1- 2 ore, garoul se slăbeşte pentru scurt timp, pentru a asigura circulaţia
sângelui în extremitate, după care se pune din nou, dar după 45 de minute se slăbeşte
pentru a doua oară, slăbirile ulterioare efectuându-se din 30 în 30 de minute.
In hemoragiile arteriale – caracterizate prin tasnirea discontinua, in jet, a sangelui
colorat in rosu aprins – compresiunea se va face deasupra ranii, pentru a obtine
interceptarea circuratiei sangelui intre inima si rana.
In hemoragiile venoase, compresiunea se va face sub rana, deoarece sensul
circulatiei venoase este invers in comparative cu circulatia arteriala.
Compresiunea digitala se exercita pe vasul interesat, la nivelul unor zone in care
acesta poate fi apasat pe un fond dur, osos. Metoda presupune din partea salvatorului
cunosterea regiunilor care permit acest lucru, care difera de la vas la vas, in functie de
traictul sau.
Pansamentul compresiv se aplica direct pe rana din care apare hemoragia. El va fi
strans atat cat este nevoie, pentru a inregistra oprirea scurgerii de sange. In lipsa unui
pansament steril (care este de preferat) se va putea apela la improvizatii (materiale
adecvate – batista, batic, etc. – foarte curate.
Hemoragiile cauzate de plagi la nivelul capului si a fetei nu se pot opri cu garou. In
aceste cazuri, pansamentul compresiv sau compresiunea digitala raman singurele solutii.
22
 

Epistaxis-ul (hemoragia nazala) se poate opri prin compresiuea cu doua degete

aplicate in partea moale a nasului, la radacina ei. Hemoragia nazală se poate opri si
dacă accidentatul stă în poziţie verticală, se apleacă puţin înainte şi îşi apasă
cu degetele ambele nări, circa 5-10 minute.
In caz de hemoragie interna, hemostaza este in competenta specialistului. Pana la
intrarea in actiune a acestuia se poate ajuta accidentatul apeland la metoda
autotransfuziei: prin ridicarea membrelor inferioare la 30º fata de restul corpului. In acest
mod sangele periferic este ajutat sa se dirijeze in vederea irigarii preferentiale a unor 
organe vitale sensibile la lipsa de sange (creierul, inima, plamanii, ficatul, rinichii).
Hemoragia externă
– Hemoragia masivă din arteră: sângele se scurge în exterior în pulsaţii, în
ritmul
pulsului accidentatului. – Hemoragia venelor: un flux continuu de sânge. –
Hemoragia
capilară: o mică scurgere de sânge care, de regulă, se opreşte singură.
O rapidă pierdere a sângelui este mai periculoasă decât o hemoragie lentă şi
continuă. În hemoragia arterială, sângele se scurge în afară, în pulsaţii; pune
viaţa în pericol şi trebuie să fie oprită imediat. De asemenea, şi hemoragia din
venele mari poate fi periculoasă.

Primul ajutor 
– Exercitaţi presiune asupra punctului hemoragic.
– Folosiţi o compresă sau, în cazuri urgente, orice materiale textile curate
disponibile. Ridicaţi zona hemoragică şi, în acelaşi timp, presaţi rana
bandajată.
– Aşezaţi persoana accidentată în aşa fel încât rana sângerândă să fie mai sus
decât planul corpului. Sângerarea va fi, astfel, diminuată, iar în cazul
sângerărilor capilare, acestea se vor opri.
– Aplicaţi un bandaj compresiv. Puneţi o compresă peste rană şi strângeţi apoi
cu clame. Aşezaţi un obiect (piatră, o bucată de lemn) deasupra compresei şi
bandajaţi rana.
Bandajul trebuie să fie aplicat stâns, aşa încât hemoragia să se oprească.
Dacă rana
continuă să sângereze, după aplicarea bandajului, măriţi compresia printr-o
curea, eşarfă
etc.
– În cazul unei amputări, braţul sau piciorul se vor bandaja complet şi se poate
aplica garoul.
– Dacă este amputat un braţ sau un picior, bontul trebuie să fie complet
bandajat.
Dacă este posibil, odată cu accidentatul, braţul sau piciorul trebuie, de
asemenea,
transportate la spital. Ele vor fi ţinute la rece, într-o pungă de plastic pusă, la
rândul ei, într-o altă pungă de plastic cu gheaţă şi puţină apă.

23
 

Important în cazul hemoragiei masive:

- datorită pericolului de întrerupere a circulaţiei, aşezaţi persoana accidentată
culcată pe spate, cu picioarele ridicate. O persoană lipsită de cunoştinţă
trebuie
 întotdeauna aşezată într-o poziţie laterală stabilă;
- calmaţi durerile şi imobilizaţi fracturile; - nu daţi niciodată lichide unei
persoane
accidentate şi care prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui;
protejaţi persoana
accidentată împotriva frigului.
Când accidentatul prezintă o hemoragie masivă, opriţi hemorgia şi asiguraţi
imediat
transportul acestuia la spital.

6. ARSURI
  Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme: agenti chimici,
electricitate si iradiatii.
Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide cu
temperatura înalta, metale încalzite, gaze sau vapori supraîncalziti, corpi solizi
incandescenti.
Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic, etc
sau de substante alcaline: hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu, amonia gazos, etc.
Arsurile electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune.
Arsurile prin radiatii - produse de razele solare, raze ultraviolete, etc..
In functie de intinderea arsurii deosebim:
- arsuri usoare – sub 15% din suprafata corpului;
- arsuri medii – intre 15 si 30% din suprafata corpului – pot genera soc;
- arsuri critice – intre 30 si 40% din suprafata corpului;
- arsuri letale – peste 3- - 40% din suprafata corpului.
Bilantul lezional al pacientului ars se face în functie de suprafata arsa si de gradul
de profunzime al arsurii.Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste regula lui Wallace
numita si regula lui 9 – astfel: capul – 9%, toracele anterior – 9% si posterior – 9%,
membrele superioare fiecare – 9%, membrele inferioare fiecare – 18%, zona genitala –
1%.
Localizari periculoase si arsuri grave sunt:
- fata, gâtul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicatii la nivelul
aparatului respirator;
- toate arsurile care sunt în apropierea fetei (pleoape), mâinii, peroneului, zonele de flexie
ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor;
- arsurile care depasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de gradul de
arsura;
- arsurile de gradul III si care depasesc 10 % din suprafata corpului;
- arsurile complicate cu fracturi si cu distrugeri masive de tesuturi moi;
- arsuri profunde cauzate de substante acide sau de curent electric.
   În functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea arsurii se descriu

24
 

patru grade:
 Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta
prin roseata pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul
solar, produs prin expunerea îndelungata si nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa
care roseata scade, fiind înlocuita de o pigmentatie bruna urmata de descoamatie.
 Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocând aparitia
flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decât plasma
sangvina extravazata. Acest tip de arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale
incandescente, care au actionat o durata scurta asupra pielii. Este cea mai dureroasa,
pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel.
 Arsura de grad III  intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut
sangvinolent. Durerea nu mai este atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece
terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
 Arsura de grad IV  intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).
Caracteristici:
În cazul arsurilor provocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea cât mai
rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este
deja stinsa, deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în
profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acestea sa nu fie lipite de
piele iar manevra de dezbracare sa produca distrugeri tisulare. Odata cu dezbracarea
pacientului se va asigura protectia acestuia de hipotermie.
În cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet de
apa în aceste situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se
 îndeparteaza orice urma de substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct
proportionala cu timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei.
În cazul arsurilor provocate de curentul electri c. Important este îndepartarea
pacientului de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitaea
leziunii la nivel de coloana cervicala (datorita mecanismului actiunii). Arsurile electrice
produc leziuni atât la suprafata cât si în profunzimea organismului. Tesuturile sunt
distruse prin mecanism termic. Se cauta poarta de intrare si poarta de iesire a curentului
electric. Acest lucru este important pentru ca ne furnizeaza informatii privind traseul urmat
de curent prin organism. Distrugerea tisulara este maxima la punctul de intrare. Daca
sunt interesate vase importante apar gangrene iar daca traseul intersecteaza inima pot
aparea tulburari în activitatea inimii deosebit de grave chiar moartea.
Generalitati:
- Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate;
- Este interzisa folosirea cremelor, unguentelor, substantelor uleioase;
- Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite; - Nu se
pune gheata în contact direct cu tegumentul;
- Se acopera pacientul pentru a preveni pierderea de caldura.
Arsura de gradul I 
Cele mai putin grave arsuri sunt cele in care este ars numai stratul exterior al pielii
(epidermul). Pielea este de regula rosie, uneori fiind prezente inflamatia si durerea.
Stratul exterior al pielii nu a fost ars in intregime. Tratati o arsura de gradul I ca pe o
arsura minora daca nu implica portiuni substantiale de pe maini, picioare, fata, organe
genitale sau fese, sau o articulatie importanta.
25
 

 
Arsura de gradul II
Cand primul strat al pielii a fost ars in intregime, iar al doilea strat al pielii (dermul) a fost
ars si el, arsura este de gradul II. Apar basici iar pielea capata un aspect patat, puternic
inrosita. Arsurile de gradul II produc inflamare si durere severe.
Daca arsura de gradul II nu este mai mare de 5-8 cm diametru, tratati-o ca pe o arsura
minora. Daca zona arsa este mai mare sau daca arsura este pe maini, picioare, fata,
organe genitale sau fese sau pe o articulatie importanta ,apelati imediat la ajutor medical.
Pentru arsuri minore, inclusiv arsuri de gradul II limitate la o zona care nu depaseste 5-8
cm diametru, actionati in felul urmator :
 Racoriti arsura. Tineti suprafata arsa sub jet de apa rece timp de cel putin 5
minute sau pana cand cedeaza durerea. Daca acest lucru nu este posibil, introduceti
partea arsa in apa rece sau racoriti-o cu comprese cu apa. Racorirea ranii reduce
inflamatia, inlaturand caldura provocatoare de leziuni. Nu puneti gheata pe arsura.
 Acoperiti arsura cu un bandaj de tifon steril. Nu folositi vata (sau alt material pufos)
care poate irita pielea. Infasurati tifonul lejer pentru a evita sa puneti presiune pe pielea
arsa. Bandajarea tine aerul departe de pielea arsa, reduce durerea si protejeaza pielea
basicata.
 Luati un analgezic care se vinde fara reteta. Acestea includ aspirina , ibuprofenul
sau paracetamolNu aplicati creme sau grasimi.
 In cazul unor arsuri chimice daca nu dumneavostra sunteti victima incercati sa
evitati contactul cu substanta care a produs arsura. Scoateti inelele, bratarile sau alte
obiecte care pot fi contaminate. Spalati cu apa rece din abundenta.
Arsurile minore de obicei trec fara alt tratament. Ele se pot vindeca cu schimbari
pigmentare, insemnand ca zona vindecata poate fi de o culoare diferita fata de pielea
inconjuratoare. Verificati daca exista semne de infectie, cum ar fi durerea crescuta,
roseata, febra, inflamatie sau puroi. Daca infectia se dezvolta, apelati la ajutor medical.
Evitati ranirea din nou a zonei sau expunerea la soare daca arsurile sunt sub un an
vechime – in caz contrar, se pot extinde zonele de modificari pigmentare. Folositi o crema
de protectie solara pentru zona afectata timp de cel putin un an.
Atentie !
 Nu folositi gheata. Punand gheata direct pe o arsura se poate provoca o
degeratura, agravand rana.
 Nu spargeti basicile. Basicile sparte sunt vulnerabile la infectie.

26
 

Arsura de gradul III 

Cele mai serioase arsuri sunt nedureroase si implica toate straturile de piele. Grasimea,
muschiul si chiar osul pot fi afectate. Zonele pot fi carbonizate sau pot deveni uscate si
albe. Inspirarea si expirarea cu dificultate, intoxicarea cu monoxid de carbon sau alte
efecte toxice pot aparea daca arsura este insotita de inhalare de fum.
Pentru arsurile majore, formati 112 sau sunati pentru ajutor medical de urgenta. Pana
soseste ajutorul de urgenta, luati urmatoarele masuri :
1. Nu scoateti hainele arse. Totusi, verificati ca victima sa nu mai fie in contact
cu materiale care se topesc, sau expusa la fum ori caldura.
2. Nu introduceti arsuri mari, severe in apa rece . Acest lucru poate provoca un soc.
3. Verificati existenta de semnelor vitale (respiratie, tuse sau miscare). Daca nu exista
nici un fel de respiratie sau alt semn de circulatie, incepeti resuscitarea cardiopulmonara.
4. Acoperiti zona arsurii. Folositi un bandaj racoros, umed, steril, o panza umeda curata
sau prosoape umede.
Cauzele cele mai frecvente ce pot provoca leziuni prin arsuri sunt:
accidente
casnice (apă fierbinte, ceai, cafea, grăsimi); incendiile; accidentele de muncă;
accidentele
de maşină, barcă, avion; accidentele provocate prin electrocutare. În cazul
arsurilor prin opărire, se produce o combinaţie între arsurile de gradul I şi cele
de gradul II.
 ARSURI PRIN ELECTROCUTARE
 Tipuri de arsuri:
– Arsuri prin contact. Sunt localizate, de obicei, pe braţe şi picioare (părţi ale
corpului ce vin în contact direct cu firele electrice).
– Arsuri în formă de arc. Sunt cauzate de o scânteie produsă între două fire
electrice. Este suficient ca o persoană să se afle în zona în care se produce
scânteia, pentru ca vătămarea să se producă. Într-un spaţiu deschis, scânteia
este superficială, dar într-un spaţiu închis, ea va fi explozivă, iar urmările
foarte serioase.
– Combinaţia contact-arc. Se poate produce dacă o persoană în contact cu
pământul vine în contact cu o altă persoană, în momentul în care aceasta
suferă un şoc electric.
Primul ajutor 
1. Scoaterea victimei de sub influenţa curentului electric trebuie făcută rapid.
Dacă
accidentul a fost produs de curent de joasă tensiune, este mai uşor, căci puteţi
scoate
victima fără a vă pune propria viaţă în pericol, trăgând-o de haine. În cazul
curentului de
medie / înaltă tensiune, acţiunea este periculoasă pentru persoana salvatoare.
Excepţie face cazul când persoana care acordă primul ajutor poate ajunge la
sursa principală de curent şi o poate întrerupe.
2. Stingerea incendiului. Când persoana accidentată are hainele în flăcări,
acestea
27
 

trebuie stinse fie cu apă, fie acoperind accidentatul cu o pătură. Nu aruncaţi

apă peste
instalaţiile electrice, până nu a fost întreruptă alimentarea la curentul electric.
3. Reanimarea. Dacă accidentatul nu are puls şi nu respiră, îi faceţi respiraţie
artificială (gură la gură) şi masaj cardiac.
4. Scăderea rapidă a temperaturii corpului. În acest scop, se foloseşte apa
rece.
Procedeul trebuie să continue circa 30 de minute.
5. Bandajarea. Plăgile din arsura prin electrocutare sunt curate şi trebuie doar
protejate împotriva infectării. Se vor aplica comprese curate, prosoape,
cearceafuri.
6. Transportul la spital este absolut necesar, căci oprirea inimii poate surveni
subit,
chiar la câteva ore de la producerea accidentului.

In cazul evenimentelor din laboratoarele chimice, ARSURILE pot fi:

- termice, provocate de contactul cu corpuri fierbinţi sau ca urmare a aprinderii
substanţelor inflamabile;
- chimice, provocate de contactul cu substanţe caustice (baze sau acizi concentraţi)
La manipularea obiectelor şi substanţelor fierbinţi (trunchi de şamotă,
creuzete,capsule, pânze de azbest, apă fiartă) se recomandă utilizarea după caz a
cleştelui metalic, manşoanelor de azbest sau de cauciuc, a lavetelor.
Vasele de sticlă se încălzesc progresiv, pe sita de azbest, pe băi de apă sau de
nisip; vasele cu precipitate se încălzesc agitând continuu cu o baghetă pentru a evita
depunerea precipitatului .
• Este interzisă aplecarea capului deasupra vaselor în care fierbe o soluţie.
• Eprubeta în care se încălzeşte o soluţie se ţine înclinată într-o parte, nici spre sine,
nici spre vecin, pentru a se evita stropirea în caz de supraîncălzire.
• Este interzisă păstrarea substanţelor inflamabile şi a celor volatile în apropierea
radiaţiilor termice.
• Lămpile şi becurile de gaz nu se lasă aprinse fără supraveghere.
 În cazul arsurilor termice,trebuie în primul rând închis gazul sau sursa ce arde, cu
ajutorul extinctoarelor, nisipului, prelatelor şi apoi se acordă primul ajutor. În cazul
arsurilor de gradul I pielea arsă se spală cu spirt medicinal sau cu o soluţie de
permanganat de potasiu şi apoi se unge cu o cremă protectoare dezinfectantă , sau se
spală locul arsurii cu o soluţie de tanin 1%. În cazuri mai grave (arsuri de gradul II şi III)
accidentatul se transportă imediat la spital.
Arsurile cauzate de substanţe chimice sunt extrem de numeroase şi variate. În
tabelul de mai jos sunt prezentate unele măsuri de prim ajutor, în cazul arsurilor cu
substanţe chimice.
Substanţa Antidot
toxică
Br 2 se spală repede locul cu apă, apoi cu soluţie 1/10 de NaOH sau NH 4OH, din
nou cu apă şi se pune o compresă cu soluţie concentrată de tiosulfat de sodiu.
Apoi se unge locul cât mai des cu lanolină sau vaselină

28
 

HF soluţie 2% de CaCl2, soluţie de NH4CH3COO, soluţie 20% de MgO în glicerină

H2SO4 se tamponează repede pielea cu hârtie de filtru sau cârpă uscată, apoi se spală
pielea cu apă şi se unge locul atins cu vaselină sau ulei
P4 se tamponează şi se aplică pe rană pentru scurt timp un pansament cu una din
soluţiile AgNO3(1/1), KMnO4(1/10) sau soluţie 5% de sulfat de cupru, apoi se
spală rana cu apă şi se aplică un pansament de vaselină cu violet de metil,
după care epiderma arsă a fost bine întinsă .Pentru arsurile grave ne adresăm
medicului
HCl d=1,19 se spală locul cu multă apă, apoi cu o soluţie de dicarbonat de sodiu 2%
H2SO4 d=1,85 (NaHCO3) pentru neutralizare
HNO3 d=1,53
NaOH d=1,53 se spală locul cu multă apă, apoi cu o soluţie neutralizantă de acid acetic diluat
KOH d=1,53 2%

Dacă un pahar cu o soluţie acidă sau bazică se răstoarnă pe masă, locul trebuie spălat
cu multă apă şi uscat.
La efectuarea experienţelor cu acizi, se pot utiliza acizi concentraţi numai dacă reţeta
prevede special acest lucru. Acizii concentraţi se vor mânui cu multă precauţie şi sub
nişă.
Prepararea soluţiilor însoţită de degajare mare de căldură (de exemplu : diluarea acidului
sulfuric, prepararea amestecului sulfocromic din acid sulfuric concentrat şi dicromat de
potasiu, etc.) se efectuează în vase de sticlă cu pereţii rezistenţi pentru a evita crăparea
lor  sau în capsule de porţelan.
Diluarea acidului sulfuric concentrat cu apă se face întotdeauna prin introducerea acidului
sulfuric în apă în jet subţire şi cu agitare continuă şi nu invers.

7. OTRĂVIRI, INTOXICAŢII
Semne generale care ne orientează spre otrăvire: - persoană fără
cunoştinţă; crampe abdominale, greaţă; plante otrăvitoare, medicamente,
cutii cu toxic lângă victimă; miros de gaz într-o cameră cu una sau mai multe
persoane lipsite, mai mult sau mai puţin, de cunoştinţă. Trebuie să acţionăm
rapid. Primul ajutor trebuie acordat corect. Transportul la spital se face rapid.
Pentru a acţiona corect, trebuie să se cunoască natura toxicului.
Otrava poate pătrunde în organism pe următoarele căi:
- gură (prin înghiţire);
- plămân (prin inhalare);
- piele (prin absorbţie).

Cum sa ne comportam in caz de otravire:

Pastrati calmul! Nu va pripiti!
Sunati la Dispensarul UPET sau Ambulanta si lasati pe acestia sa afle mai multe
informatii despre:
• Ce?
• Cine este otravit ( varsta si greutatea)?
• Cum s-a intamplat?
• Cand s-a intamplat ?
29
 

• Ori ce fel de indicii, in special constiinta si respiratia!

Cu cat oferiti informatii mai detaliate si eficiente, cu atat veti primi mai multe instructiuni!
Otravirea accidentala este des intalnita in intreaga lume. Principalele otraviri se
produc in urma inghitirii unor medicamente aparent inofensive - paracetamol,
antiseptice, pastile folosite pentru tratarea racelilor. O alta categorie, destul de
periculoasa, este reprezentata de produsele din orice camin: detergent, parfum,
aftershave, produse de curatat etc.

PRIMELE MASURI DE AJUTOR

 
Otravirea pe gura:
Depinde de cantitatea care a fost inghitita si de consultatia cu un centru de otravire ca sa
poti urmari instructiunile de mai jos:
• Se va incerca eliminarea otravei cu multa apa, suc sau ceai!
• Combaterea substantei !
• Eliminarea substantei toxice de carbon,vomitand sau prin
spalaturi stomacale sub supraveghere medicala. Nu se va face
eliminarea substantelor toxice in cazul otravirii cu: detergenti, acizi,
solutii caustice sau sampon. Se va evita vomitarea in cazul
persoanelor care si-au pierdut constiinta ( pericolul si complicatiile de
inspiratie a plamanilor).
• De retinut: Pastrati calmul! Nu actionati pripit, niciodata sa nu
folositi lapte si nu produceti vomitarea fara consultatie!!!
Pentru otravirea prin inghitire :
1. Verificati si monitorizati aerul respirat de persoana respectiva, respiratia si pulsul. Daca
este necesar, incepeti respiratia de salvare si resuscitare.
2. Incercati sa aflati daca persoana a fost intr-adevar otravita. Poate fi greu de spus
uneori. Unele semne includ respiratie care miroase a substante chimice, arsuri in jurul
gurii, respiratie dificila , voma sau mirosuri neobisnuite la persoana respectiva. Daca este
posibil, identificati otrava.
3. Provocati persoana sa elimine (vomite) otrava daca centrul de dispecerat va spune sa
procedati asa.
4. Daca persoana vomita, curatati caile respiratorii, infasurati o carpa in jurul degetelor 
dvs inainte de a-i curata gura si gatul. Daca persoana s-a imbolnavit de la vreo parte
dintr-o planta, pastrati ceea ce a vomitat. Aceasta ii poate ajuta pe experti sa stabileasca
ce medicament se poate folosi pentru a ajuta la neutralizarea otravii.
5. Daca persoana incepe sa aiba convulsii, se da primul ajutor pentru convulsii.
6. Tineti persoana in pozitie confortabila. Persoana respectiva trebuie sa fie intoarsa pe
stanga si sa ramana asa in timp ce primeste sau asteapta ajutor medical.
7. Daca otrava a ajuns pe hainele persoanei, se scot hainele si se clateste abundent
pielea cu apa.
 Substante caustice
Anumite tipuri de substante periculoase necesita un tratament de urgenta daca sunt
30
 

consumate - acizii puternici sau alcalinele – (chiar si detergentul de rufe, de vase, solutia
pentru curatarea toaletei).
Aceste substante produc arsuri si provoaca leziuni grave la nivelul cavitatii bucale,
esofagului si al stomacului.
Otravirea plamanilor:
Pericolul auto-otravirii! Oferiti-i pacientului aer proaspat! Deschideti ferestrele, usile si
sunati imediat dupa ajutor medical! Daca este necesar oferiti pacientului respiratie gura la
gura inaintea sosirii medicilor de la urgenta. Nu respirati direct in fata otravitului!
 

Pentru otravirea prin inhalare:

• Se suna dupa ajutor de urgenta. Nu incercati niciodata sa salvati o persoana fara
sa-i anuntati pe altii mai intai.
• Daca este sigur sa procedati astfel, salvati persoana de pericolul gazului,
emanatiilor sau fumului. Deschideti ferestrele sau usile pentru a inlatura emanatiile.
• Respirati de cateva ori aer curat si apoi tineti-va respiratia cand intrati. Tineti o
carpa uda la nas si la gura.
• Nu aprindeti vreun chibrit si nu folositi bricheta deoarece unele gaze pot lua foc.
• Dupa ce ati salvat persoana de pericol, verificati si monitorizati caile respiratorii ale
persoanei, respiratia si pulsul. Daca este necesar, incepeti respiratia de salvare si
resuscitare.
• Daca este necesar, acordati primul ajutor pentru leziuni locale ( urgente oculare)
sau convulsii.
• Daca persoana vomita, curatati-i caile respiratorii, infasurati o carpa in jurul
degetelor dvs inainte de a trece la curatarea gurii si gatului.
• Chiar daca persoana pare a se simti perfect, solicitati ajutor medical.

Otrava la nivelul pielii

Se dezbraca total persoana otravita, se spala partile vatamate si afectate de otrava cat
se poate de bine cu apa si sapun imediat!. Daca se poate purtati manusi.
• indeparteaza toate hainele care au fost contaminate;
• incearca sa nu mai atingi alte portiuni de piele cu partile de imbracaminte
contaminate deja;
• clateste pielea cu jet continuu de apa rece;
• suna la orice centru de salvare si asteapta instructiuni de la ei.
Otrava la nivelul ochilor 
• tine ochiul deschis si clateste-l continuu cu apa;
• procedeaza in acest fel timp de 10-15 minute;
• suna la orice centru de salvare si asteapta instructiuni de la ei.
Spalarea OCHILOR! Dupa ce ati clatit bine cu apa din abundenta timp de 10-15 minute,
mergeti la oftalmolog!

31
 

Otrava ce a fost inspirata

• ajuta victima sa inspire aer curat cat mai rapid;
• deschide larg usile si ferestrele casei;
• suna la orice centru de salvare si asteapta instructiuni de la ei.
OTRAVIRE - Simptome:
- Dificultati respiratorii, transpiratie, dureri abdominale sau de piept.
- Voma, diaree, greata.
- Pierderea cunostintei.
- Buze uscate, arsuri in jurul buzelor sau ale pielii.
Simptomele neobisnuite ce pot insoti otravirea includ :

• somnolenta chiar daca nu este ora de somn;

• incapacitatea de a va urmari cu ochii;
• arsuri sau pete in jurul gurii;
• respiratie cu miros ciudat, respiratie care miroase a substante chimice cum este
benzina sau diluantul pentru vopsea ;
• arsuri sau roseata in jurul gurii si buzelor ceea ce poate rezulta din ingerarea
anumitor otravuri ;
• arsuri, pete si mirosuri pe haine sau mobile, podea, covoare sau alte obiecte din
zona inconjuratoare;
• sticle goale de medicamente sau pastile imprastiate;
• voma, dificultate in respiratie, somnolenta, confuzie sau alte semne neasteptate.
Prim-ajutor :
- Se analizeaza locul si modul in care s-a produs otravirea si se transporta persoana
in cauza departe de sursa de otravire.
- Se verifica daca persoana este constienta, se verifica si respiratia si pulsul acesteia.
- Daca este necesar, se apeleaza Serviciul de Ambulanta.
- Daca mai exista alte persoane suspecte, se incearca aflarea tipului de otrava si
cantitatea ingerata.
- In caz de voma, persoana se pozitioneaza pe o parte.
Ce trebuie facut in timp ce se asteapta ajutorul 
• Daca persoana a fost expusa la fumuri otravitoare cum este monoxidul de carbon,
scoateti persoana imediat la aer curat.
• Daca otrava suspectata este un detergent de casa sau alt produs chimic, cititi
eticheta si urmati instructiunile pentru otravirea accidentala. Daca produsul este toxic,
eticheta este posibil sa va indice sa sunati la un centru medical specializat.
• Urmati indicatiile de tratament care sunt date de centrul medical specializat
• daca otrava a ajuns pe hainele persoanei, pe piele sau in ochi, inlaturati hainele.
Clatiti abundent pielea sau ochii cu apa rece sau calduta, cum ar fi de exemplu folosind
un dus timp de 20 de minute sau pana cand soseste ajutorul.
32
 

• Luati cu dvs la spital obiectul in care a fost otrava (sau orice sticle cu pilule) .

• Contraindicatii
NU -I dati unei victime inconstiente nimic pe gura.
NU induceti voma decat daca vi s-a spus sa faceti acest lucru de catre un
medic sau de cineva de la 112. O otrava puternica care arde traiectul de la
gat in jos va avea acelasi efect si cand parcurge drumul inapoi in sus.
NU incercati sa neutralizati otrava cu suc de lamaie sau otet sau cu vreo
alta substanta decat daca vi se spune de catre Centrul de Dispecerat pentru
Otraviri sau de catre un medic.
NU utilizati nici un antidot de tip „bun la toate”.
NU astepati ca simptomele sa ia amploare daca suspectati ca cineva a fost
otravit.

TOXICE PRIN ÎNGHIŢIRE - Sodă caustică, acizi, petrol: Apar leziuni grave în
gură, gât, esofag, stomac:
- nu provocaţi vărsătura;
- aplicaţi comprese reci la gât; aşezaţi victima în poziţie laterală stabilă;
- transportaţi-o rapid la spital, sub supraveghere.

INTOXICAŢII PRIN INHALARE

Cele mai frecvente sunt cele cu monoxidul de carbon (CO): gaze de
eşapament,
arderea incompletă a combustibilului într-o sobă fără sistem de aerisire,
pivniţe, operatii de sudura, activitati de forja, etc..
– victima se scoate la aer;
– salvatorul trebuie să se protejeze!;
– se deschid căile de acces ale aerului;
– se efectuează manevre de resuscitare, dacă este cazul;
– se aşează în poziţie laterală stabilă;
– se transportă obligatoriu la spital.

TOXICE CARE PĂTRUND PRIN PIELE

Substanţe cum sunt cele folosite în laboratoarele chimice:
Primul ajutor 
– spălaţi pielea victimei cu multă apă;
– menţineţi calmul victimei;
– supravegheaţi-i funcţiile vitale;
– dacă este necesar, efectuaţi manevrele de resuscitare;
– transportaţi victima la spital.
Atenţie la autoprotecţie!

8. PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE ACCIDENTARE PRIN ELECTROCUTARE

 
A. SCOATEREA CELUI ACCIDENTAT DE SUB CURENT 
33
 

La instalatiile electrice, atingerea partilor conducatoare de curent, care se gasesc sub

curent (tensiune), provoaca in majoritatea cazurilor o contractare brusca si involuntara a
muschilor. Din aceasta cauza, atunci cand accidentatul tine conductorul in maini,
degetele se strang atat de tare, incat desclestarea lor de pe conductor devine imposibila.
Daca acesta ramane in atingere cu partile conductoare de curent, atunci este necesar sa
se stie ca, fara aplicarea masurilor necesare de securitate, atingerea victimei este
periculoasa si pentru viata celui ce intervine. Prima actiune de intreprins este
deconectarea partii de instalatie de care este prinsa victima. Astfel, trebuie sa se tina cont
de urmatoarele :
1 1. In cazul in care accidentatul se gaseste agatat la o inaltime oarecare,
deconectarea instalatiei si eliberarea acestuia de sub curent poate sa provoace un
rau mai mare decat cel cauzat de curentul electric, de aceea trebuie luate toate
masurile care sa garanteze securitatea celui accidentat in caz de cadere.
2 2. In caz de deconectare, se poate intrerupe si iluminatul. De aceea, trebuie luate
masuri pentru a avea alte surse de iluminat: (felinare, faclii, lumanari, un iluminat
de rezerva, felinare cu acumulatoare, etc.), fara sa se intarzaie din aceasta cauza
deconectarea instalatiei si masurile de prim ajutor pentru cel accidentat.
3 3. In cazul in care deconectarea instalatiei nu poate fi executata suficient de
repede, atunci trebuie luate masuri de separare a persoanei accidentate de partile
conducatoare de curent de care este prinsa, si anume:
• Pentru separarea celui accidentat de partile conducatoare de curent sau a
conductorului electric de aceasta, trebuie sa se faca uz de o haina, o
franghie uscata sau un bat (sau orice mijloc asemanator neconductor si
uscat); nu se pot intrebuinta in aceste cazuri obiecte metalice sau umede;
pentru ca accidentatul sa fie separat repede de partile conducatoare de
curent, se poate trage de haina lui, daca este uscata si este departata de
corp (poalele hainei), evitand in acelasi timp atingerile de obiectele metalice
inconjuratoare si de partile corpului neacoperite de haine;
• De asemenea, nu se recomanda sa se traga cel accidentat de picioare, fara
a se lua masurile necesare, deoarece incaltamintea poate fi umeda, iar 
partile metalice, ochiurile pentru sireturi sunt bune conducatoare de
electricitate; persoana care intervine isi va pune manusi de protectie sau isi
va infasura mainile cu o haina uscata; in cazul cand nu are asemenea
obiecte, isi va pune sub picioare un covor de cauciuc electroizolant,
scanduri uscate sau va incalta cizme electroizolante. Se mai recomanda sa
se foloseasca, daca se poate, numai o singura mana.

La joasa tensiune, cand curentul se scurge in pamant prin corpul celui accidentat
si acesta strange convulsiv in maini un conductor, iar reteaua nu se poate deconecta
urgent, este mai bine ca cel accidentat sa fie izolat fata de pamant (de exemplu
impingand sub el scanduri uscate sau orice alt material izolant uscat, astfel incat sa nu
mai atinga solul, peretii sau alte obiecte din imediata apropiere), decat sa se incerce
desprinderea mainilor.
Persoana care intervine trebuie sa respecte masurile ce trebuie luate la atingerea
celui accidentat, aratate mai sus. De asemenea, se va avea grija ca cel accidentat prin
34
 

electrocutare sa nu sufere alte accidente la luarea acestor masuri. In caz de nevoie,

trebuie taiate conductoarele de joasa tensiune, cu ajutorul unui topor cu coada de lemn
uscat, cu foarfeci izolate sau cu ajutorul unui aparat cu o izolatie corespunzatoare.
Operatia trebuie executata cu precautie (nu se ating conductoarele, se taie fiecare
conductor in mod separat, cu echipament de protectie adecvat).
La inalta tensiune, pentru izolarea celui accidentat fata de pamant sau de partile
conducatoare de curent, cel care intreprinde acest lucru trebuie sa poarte incaltaminte de
cauciuc dielectrica si manusi de prttectie si sa actioneze cu o prajina sau clesti izolati la o
tensiune corespunzatoare. Pe liniile electrice de transport, cand scoaterea accidentatului
de sub tensiune printr-una din metodele aratate mai sus nu se poate executa suficient de
repede si fara pericole, trebuie sa se recurga la scurt-circuitarea tuturor conductoarelor 
de linie (prin aruncarea unor conductoare) si legarea lor sigura la pamant (dupa regulile
generale de securitate). In acest caz, trebuie luate masuri ca bucla aruncata sa nu atinga
corpul persoanei care acorda ajutorul. De asemenea trebuie sa se tina cont de
urmatoarele: a) daca accidentatul se gaseste la inaltime, trebuie sa se previna sau sa se
evite pericolul de cadere ; b) daca accidentatul atinge un singur conductor, este adesea
suficient sa se lege la pamant numai acest conductor; c) pentru a realiza legarea la
pamant si scurt-circuitarea, este necesar in primul rand ca conductorul intrebuintat in
acest scop sa fie pus la pamant apoi aruncat peste conductoarele de linie care urmeaza
sa fie puse la pamant; d) trebuie de asemenea, retinut ca, daca in linie exista o capacitate
electrica mare, prin deconectare poate ramane o sarcina periculoasa pentru viata si
numai legarea la pamant a liniei o poate face inofensiva.
B. PRIMELE MASURI DUPA SCOATEREA ACCIDENTATULUI DE SUB CURENT 
Modul de aplicare a masurilor de prim-ajutor depinde de starea in care se afla
accidentatul, dupa scoaterea de sub curent. In cazul cand acesta se afla in deplina
cunostinta, desi pana atunci fusese in lesin sau a stat mult timp sub tensiune, el va fi
indrumat sau transportat la medic, spre a preveni o eventuala agravare a starii sale; in
situatii grave, trebuie sa fie chemat medicul sau salvarea la fata locului. Pana la venirea
medicului, pentru a nu exista pericolul inghitirii limbii sau al inecarii cu voma (in cazul unui
nou lesin), accidentatul se aseaza in decubit ventral, ca in imaginea urmatoare:

Cand cel accidentat si-a pierdut cunostinta, el trebuie intins pe un loc neted si
comod; i se desface imbracamintea la piept si la gat, se iau masuri pentru improspatarea
aerului, se evacueaza din incapere persoanele de prisos, apoi i se da sa miroase o
solutie de amoniac, se stropeste cu apa (nu din gura!), i se fac frictiuni pe corp pentru
incalzirea corpului. Medicul trebuie sa fie chemat cat mai urgent. In cazul cand
accidentatul respira greu, foarte rar si convulsiv, la fel ca un muribund, i se va face
respiratie artificiala si un masaj in regiunea inimii. In cazul cand persoana accidentata nu
35
 

mai da semne de viata (respiratia, bataile inimii, pulsul sunt absente) nu trebuie sa fie
considerata fara viata.
Moartea poate fi adesea numai aparenta; accidentatul va muri daca nu i se va
acorda primul ajutor (respiratie artificiala). Respiratia artificiala trebuie facuta in mod
continuu, pana la sosirea medicului, care, in aceste cazuri, trebuie chemat urgent. Pulsul
se verifica la artera carotida, fara a presa excesiv .

In operatia de readucere la viata a accidentatului prin electrocutare, care in

aparenta este mort, fiecare secunda este pretioasa, de aceea primul ajutor trebuie dat
imediat, daca este posibil chiar la fata locului; el va fi transportat in alt loc numai in cazul
cand pericolul continua sa ameninte atat pe cel accidentat cat si pe cel care acorda
primul ajutor sau in cazul imposibilitatii acordarii primului ajutor in timpul transportului.
Electrocutatul poate fi considerat mort numai in cazul unor grave leziuni externe, de
exemplu fracturarea cutiei craniene in cadere sau carbonizarea intregului corp. Moartea
poate fi declarata de catre medic. In nici un caz nu trebuie aplicate metode empirice.
C. PRINCIPALELE INSTRUCTIUNI OBLIGATORII APLICABILE LA EXECUTAREA
RESPIRATIEI ARTIFICIALE 
Respiratia artificiala va fi executata numai in cazurile in care cel accidentat nu
respira deloc sau respira rar, convulsiv, cu sughituri, ca un muribund, sau daca respiratia
se inrautateste. Executarea respiratiei artificiale trebuie sa fie inceputa imediat ce
accidentatul a fost scos de sub curent si se continua apoi fara intrerupere. Ea va fi
continuata pana la obtinerea rezultatului pozitiv (revenirea la viata) sau pana la aparitia
semnelor neindoielnice ale mortii reale (a petelor cadaverice sau a rigiditatii corpului).
S-au observat cazuri cand cei considerati morti, datorita leziunilor provocate, au
fost readusi la viata peste cateva ore, socotite din momentul accidentului (chiar 8 -
11ore). In timpul cat se executa respiratia artificiala, se va observa atent fata
accidentatului. In cazul cand se observa o miscare a buzelor, a pleoapelor sau a marului
lui Adam, dand impresia ca inghite, se va verifica daca nu cumva accidentatul a inceput
sa respire singur si regulat; se opreste respiratia artificiala, deoarece continuarea ei poate
fi periculoasa. Daca insa dupa cateva clipe de asteptare, se va observa ca acesta nu mai
respira, se va relua imediat respiratia artificiala. Inainte de a se proceda la executarea
respiratiei artificiale, este necesar :
• Sa se elibereze imediat accidentatul de partile de imbracaminte care
impiedica respiratia (gulerul de la camasa, fularul), sa se desfaca cureaua
de la pantaloni;
• Sa se elibereze imediat gura celui accidentat de obiecte straine (sa se
inlature protezele dentare daca exista);

36
 

• Daca gura accidentatului este inclestata, ea trebuie deschisa; falca

inferioara este impinsa in afara; pentru aceasta, cel care acorda primul
ajutor aplica cele patru degete de la ambele maini in spatele colturilor falcii
inferioare, apoi, prin apasarea degetelor mari deasupra marginii falcii,
aceasta este impinsa in afara, astfel ca dintii maxilarului inferior sa fie adusi
in fata dintilor celui superior. In cazul cand in modul mai sus indicat nu se
reuseste sa se deschida gura, atunci se va recurge la ajutorul unei lame
metalice sau unei linguri care se va introduce intre masele, la colturile gurii,
si nicidecum in fata (dintii se pot rupe) si cu precautie se desclesteaza dintii.
(Inainte de a se folosi lama metalica/lingura, se inveleste cu un material
textil pentru a proteja dantura. Sunt preferabile de asemenea unelte din
lemn.)

Deblocarea cailor respiratorii blocate de baza limbii:

D. METODE DE RESPIRATIE ARTIFICIALA

Exista mai multe metode de respiratie artificiala (Silvester, Schäfer, Howard), care
se aplica de la caz la caz. Oricare ar fi metoda, este necesar a se actiona foarte rapid
pentru a realiza primele cinci inspiratii fortate si a asigura oxigen creierului, altfel dupa 3
minute fara oxigen, creierul se lezeaza ireversibil.
Metoda Silvester 
Mentionam ca aceasta metoda este cea mai buna dintre metodele de respiratie
artificiala prezentate. In cazul cand se dispune de ajutoare, se aplica aceasta metoda.
Pentru aplicarea acesteia sunt necesare mai multe schimburi de echipe, procedeul fiind
obositor. La aplicarea metodei Silvester se aseaza accidentatul pe spate, pe un sul de
haine ca sa se largeasca toracele, se scoate si se retine limba afara cu un carlig de rufe,
batista uscata sau cu ajutorul unei fesi sau bucati de panza care se trece in jurul gatului;
salvatorul se aseaza in genunchi la capul accidentatului, iar bratele acestuia se prind de
sub incheietura cotului si se apasa fara violenta pe partile laterale ale pieptului (expiratie),
numarand: unu, doi, trei- se ridica apoi bratele accidentatului in sus si se trag inapoi peste
cap (inspiratie); numarand: patru, cinci, sase - se vor apasa din nou bratele accidentatului
pe partile laterale ale pieptului. In cazul cand se dispune de ajutoare, la aplicarea metodei
Silvester sunt intrebuintati doi oameni, fiecare stand pe un genunchi de fiecare parte a
accidentatului, actionand in concordanta si dupa numaratoare. Un al treilea ajutor tine
scoasa limba accidentatului. Daca se executa corect respiratia artificiala, se aude un
sunet (care seamana a geamat) produs de aerul ce trece prin traheea accidentatului, la
comprimarea pieptului si eliberarea lui. In cazul in care sunetele nu se produc, aceasta
inseamna ca limba a cazut si impiedica trecerea aerului; astfel, limba trebuie sa fie
scoasa mai mult afara . In cazul fracturarii unei maini sau unui umar, metoda Silvester NU
trebuie aplicata.

37
 

Metoda Schäfer 
In cazul cand respiratia artificiala trebuie facuta de o singura persoana, este mai
usor de aplicat metoda Schäfer. Avantajele ei constau in usurinta aplicarii procedeului,
deoarece acesta poate fi usor insusita, dupa cateva exercitii de scurta durata. In cazul
aplicarii metodei Schäfer, accidentatul trebuie asezat cu spatele in sus, cu capul sprijinit
pe o mana, cu fata intr-o parte. Cealalta mana a accidentatului trebuie intinsa in lungul
capului. Daca este posibil i se va scoate limba afara; aceasta nu trebuie tinuta deoarece
ea va sta singura. Apoi operatorul trebuie sa se aseze in genunchi deasupra
accidentatului, cu fata inspre capul acestuia, in asa fel incat soldurile sale sa fie cuprinse
intre genunchii persoanei care da ajutorul. Se aplica apoi palmele pe spatele
accidentatului, pe coastele inferioare, cuprinzandu-le lateral cu degetele indoite,
numarand unu, doi, trei operatorul se apleaca inainte in asa fel ca prin greutatea corpului
sau sa apese cu mainile pe coastele accidentatului. Numarand in continuare: patru, cinci,
sase, operatorul se ridica brusc de pe spatele accidentatului, revenind la pozitia de la
inceput, fara a ridica mainile de pe accidentat.
Metoda Howard 
Se aplica (in locul metodei Schäfer) in cazul in care cel accidentat are arsuri pe
spinare si leziuni la maini. In cazul aplicarii metodei Howard se aseaza accidentatul pe
spate, asezand sub locul cu arsuri o batista sau o panza curata si i se intind mainile in
lungul capului. In cazul cand mainile sunt fracturate, acestea nu se vor intinde, ci se vor 
aseza deasupra capului. Limba accidentatului trebuie scoasa afara si tinuta de o a doua
persoana. Apoi operatorul se aseaza in genunchi deasupra persoanei accidentate,
procedand identic ca si la aplicarea metodei Schafer: apasa pe coastele inferioare (nu pe
burta), numarand la apasare si la ridicare.
Oricare ar fi metoda aplicata, trebuie sa se evite apasarile intense pe piept sau pe
spate, mai cu seama in regiunea abdomenului, deoarece poate produce impingerea
alimentelor din stomac spre gura, ceea ce ar putea astupa caile respiratorii. Trebuie sa fie
evitate miscarile violente ale accidentatului, (in special metoda Silvester) pentru a nu se
produce fracturi sau luxatii. La aplicarea oricarei metode de respiratie artificiala, trebuie
avut grija ca accidentatul sa nu raceasca; de aceea nu trebuie sa fie lasat pe pamant
umed sau pardoseala de piatra, de beton sau fier. Pentru aceasta, sub accidentat trebuie
asezat ceva calduros, va fi invelit si daca este posibil incalzit aplicandu-i-se pe corp si la
picioare sticle cu apa fierbinte, caramizi sau pietre incalzite si bine acoperite pentru a nu
cauza arsuri. Toate acestea trebuie facute repede fara sa se intrerupa operatia de
respiratie artificiala. In timpul respiratiei, bratele celui care face respiratia, in cazul aplicarii
metodelor Schafer si Howard, sau ale accidentatului, la aplicarea metodei Silvester, pot fi
indepartate pentru 2-3 secunde de cutia toracica a accidentatului. La toate metodele de
respiratie artificiala trebuie sa se faca 15 miscari complete pe minut, adica de inspiratie si
respiratie. Pentru a obosi mai putin, cel care face respiratia artificiala trebuie sa respire in
ritmul miscarilor pe care le face accidentatului.
Metoda respiratiei artificiale gura-la-gura
Este cea mai buna metoda, pentru ca este usor de invatat si practicat, poate fi
folosita asupra persoanelor de toate varstele. In plus, ofera rata mare de succes pentru
salvatorul singur.
38
 

 
Eliberarea cailor respiratorii Gura la gura Gura la nas
Pasii care trebuie urmati sunt urmatorii:
- Verificati gura accidentatului pentru a va asigura ca nu este obstructionata;
- Plasati corpul accidentatului pe spate, astfel incat pieptul sa fie in extensie;
- Prindeti mandibula si ridicati-o in sus, astfel incat capul sa aiba o pozitie inspre inapoi
(vezi imaginea anterioara);
Aceasta actiune va debloca caile respiratorii blocate de baza limbii, care este
deseori inghitita de persoana in stare de inconstienta. Acum se incepe respiratia
artificiala: Cu o mana se strang narile accidentatului. Dupa aceea salvatorul inspira rapid
si adanc, apoi insufla aerul prin gura accidentatului. Daca maxilarele sunt inclestate, se
poate folosi aceasta metoda, aerul trecand printre dinti, si se poate folosi si metoda gura-
la-nas. Expiratia accidentatului trebuie sa se produca natural, la oprirea insuflatiei. Daca e
nevoie, respiratia artificiala (metoda Silvester sau gura-la-gura) trebuie combinata cu
masajul cardiac. In cazul a doi salvatori ritmul este de 10-12 inspiratii pe minut - o data la
5 compresii cardiace; In cazul unui singur salvator, se face o succesiune de 2 inspiratii
dupa fiecare 15 compresii cardiace. Nu pierdeti nici un moment in inceperea respiratiei
artificiale, cea mai mica intarziere poate fi fatala!
Masajul inimii se executa in felul urmator: persoana care da primul ajutor pune
mana sa dreapta pe regiunea inimii accidentatului, avand degetele indreptate in directia
capului acestuia si mana stanga peste mana dreapta si apasa uniform (la fel ca la
Resuscitarea cardiaca- cap.2).

ATENTIE! In caz de accidentare, se va asigura primul ajutor, se va anunta seful

locului de munca, si se va apela unul din telefoanele urmatoare: 1170 Dispensar 
UPET, 112-Serviciul comunicatii speciale(servicii reunite –politie -pompieri-
salvare), 961-Serviciul salvare.

9. DIVERSE
a) Înţepături de insecte şi muşcături de şarpe veninos
39
 

Semne generale: vărsături, contracţii musculare, tremurături, greutate în respiraţie.

Primul ajutor:
- pungă cu gheaţă pe locul înţepăturii/muşcăturii;
- supravegheaţi victima pentru a observa dacă prezintă semne de întrerupere a
circulaţiei sângelui sau de sufocare;
- transportaţi-o de urgenţă la spital.
b) Muşcături de animale
Primul ajutor:
- plaga muşcată se bandajează;
- dacă aceasta sângerează, opriţi hemoragia.
Persoana muşcată se va prezenta obligatoriu şi cât mai repede la medic. Acesta
va stabili tratamentul. Plăgile muşcate prezintă riscul transmiterii turbării (rabiei) de la
animalul bolnav la om. Rabia este o boală infecţioasă netratabilă, mortală. Se poate evita
 îmbolnăvirea numai prin vaccinare antirabică, efectuată din timp şi corect pentru plăgile
muşcate, considerate ca posibil infectate cu virusul rabiei.
c) Insolaţia
Cea mai obişnuită formă de insolaţie este cauzată de expunerea prelungită la
soare. Insolaţia apare mai des lucratorii care lucrează în arşiţa soarelui sau în unităţile
industriale cu temperaturi înalte. În cazul unei insolaţii, temperatura corpului depăşeşte
40 grade C. Este o situaţie gravă, trebuie să se acţioneze rapid, altfel se poate ajunge la
deces.
SIMPTOME
Semnele instalării insolaţiei pot apărea pe neaşteptate. Ele constau în ameţeală, sete,
dureri de cap, dezorientare, comportament apatic, greaţă, contracţii musculare, pierderea
cunoştinţei, febră.
PRIMUL AJUTOR
 – Scăderea temperaturii corpului celui în cauză, prin aducerea lui la umblă şi stropirea cu
apă rece.
 – Administrarea de lichide nealcoolizate persoanelor conştiente.
 – Transportarea la spital, pentru control.
d) Degerături locale
Degerăturile pot apărea chiar la temperaturi de zero grade. O temperatură moderat
scăzută, combinată cu umezeală şi vânt, este deseori mai periculoasă decât temperatura
scăzută fără vânt, pentru că umezeala şi vântul sporesc pierderea căldurii prin piele.
Degerăturile locale se împart în: degerături superficiale şi degerături profunde.
Degerătura superficială se limitează la zona pielii. Cele mai afectate sunt degetele
de la mâini şi picioare, urechile, nasul, obrajii. Degeratul are senzaţia de furnicături ale
pielii, urmată de o durere moderată. Apoi, pe piele, apar pete albe.
Degerătura profundă nu se limitează numai la piele, ci intersează şi muşchii şi
oasele. În acest caz, pielea devine albă, tare, rece, insensibilă şi imobilă pe planurile
profunde.
PRIMUL AJUTOR
Degerăturile superficiale trebuie să fie tratate cât se poate de rapid. Pielea degerată
se poate încălzi în contact cu pielea cu temperatură normală: degetele se pun la
subsuoară, bărbia şi urechile se aşează în palme, iar picioarele lângă abdomenul
persoanei care acordă primul ajutor. Menţineţi contactul cu pielea caldă până când pielea
40
 

 îşi recapătă culoarea, sensibilitatea şi consistenţa. Degerăturile profunde nu trebuie

tratate pe loc. Cel afectat trebuie transportat într-un loc unde i se poate aplica tratamentul
necesar. Până atunci, protejaţi porţiunea degerată de traumatisme şi presiuni; scoateţi
victima din vânt şi frig; nu bandajaţi degerătura; nu masaţi, înfăşuraţi-l în haine
călduroase şi transportaţi-l la spital.
Cel ce acorda primul ajutor nu trebuie sa uite ca cele mai grave accidente se pot
produce in timpul reincalzirii. Nu se vor face frictiuni brutale, nu se vor face bai calde, nu
se va expune victima la o caldura excesiva. Nerespectarea acestor principii de conduita
provoaca victimei dureri si pregateste aparitia starii grave de soc. Frisonul, crampele,
somnolenta si pierderea cunostintei sunt semne de mare gravitate.
La locul unde s-a produs degeratura apar in cateva ore basici asemanatoare cu
cele din arsurile de gradul II. Cel mai adesea apar la urechi, la maini si la picioare. Ivirea
lor este precedata de senzatia de greutate, de amorteala si de furnicaturi. Extremitatile
interesate sunt palide (mai tarziu livide), reci si insensibile. Leziunile sunt asemanatoare
cu cele din arsuri: roseata, basici, dureri si umflaturi. Daca expunerea la frig se
prelungeste, la vasele din zonele afectate se produc tulburari mai grave, care duc la
astuparea lor cu cheaguri de sange, cu pericolul de a se ajunge la gangrenarea
extremitatilor, prin lipsa de irigare.
e) Prevenirea bolilor contagioase
Bolile contagioase sunt bolile care se pot transmite în anumite condiţii de la o persoană
bolnavă la una sănătoasă. Ele mai sunt numite, de aceea, şi boli transmisibile. Se
 întâlnesc, de asemenea, şi boli transmisibile de la un animal bolnav la om. După poarta
de intrare în organism, bolile transmisibile se clasifică astfel:
1. Boli transmisibile pe calea aerului.
2. Boli transmisibile pe cale digestivă.
3. Boli transmisibile cu poartă de intrare pielea şi mucoasele.
1. BOLILE TRANSMISIBILE PE CALEA AERULUI
Toate aceste boli au ca poartă de intrare nasul şi gâtul. Eliminarea microbilor se
face prin secreţiile din nas, gât şi spută. Contagiunea se realizează direct, de regulă de la
bolnavi sau purtători sănătoşi, la omul sănătos. Principalele boli care se transmit pe calea
aerului sunt: cele eruptive, la care apare pe piele o erupţie caracteristică (scarlatina,
rujeola, rubeola, varicela); gripa, guturaiul, difteria, tusea convulsivă, parotidita epidemică
(oreionul).
Pentru a ne feri de bolile contagioase cu transmitere aerogenă, trebuie să luăm
următoarele măsuri:
- evitarea contactului cu bolnavii;
- folosirea batistei de către oricine tuşeşte şi strănută;
- nu se vor folosi în comun obiecte ca: batistă, prosoape, rufărie;
- încăperile vor fi bine aerisite şi curăţate în fiecare anotimp;
- evitrea aglomeraţiilor, mai ales în incaperi închise, în special în perioada epidemiilor;
- respectarea strictă a recomandărilor de vaccinare;
- respectarea strictă a recomandărilor medicului în ceea ce priveşte izolarea la
domiciliu a bolnavilor cu boli transmisibile.
2. BOLILE TRANSMISIBILE PE CALE DIGESTIVĂ
Acestea sunt boli care au drept poartă de intrare tubul digestiv. Eliminarea
microbilor se face prin lichidul de vărsătură, materii fecale, iar contaminarea se face direct
de la acestea sau prin orice obiect contaminat. Principalele boli care fac parte din această
41
 

grupă sunt: dizenteria, holera, febra tifoidă, toxiinfecţiile alimentare, poliomielita, hepatita
acută virală de tip A.
Pentru a ne oferi de contaminare prin boli contagioase pe cale digestivă, este
necesar să respectăm, în principal, următoarele reguli:
- să consumăm apă numai din surse cu apă potabilă;
- să împiedicăm contaminarea alimentelor şi să evităm consumul de alimente
contaminate. Alimentele se vor păstra în vase curate, în locuri răcoroase, nu vom
consuma fructe şi legume crude, nespălate;
- nu vom folosi în comun tacâmuri, veselă;
- vom respecta strict recomandările de internare/izolare la domiciliu, în caz de boală
transmisibilă.
O categorie aparte de boli cu transmitere digestivă o constituie parazitozele
intestinale: boli provocate de paraziţi intestinali.
 Ascaridioza – (frecventă mai ales la copii) provocată de viermi intestinali, numiţi
ascarizi sau limbrici.
Oxiuraza – dată de viermi mici, care au aspectul unui fir de aţă, numiţi oxiuri.
Teniaza – dată de viermi intestinali turtiţi, asemănători unei panglici, numiţi tenii.
Giardioza – dată de un parazit numit giardia sau lamblia. Pentru toate parazitozele
intestinale, căile de transmitere şi mijlocele de prevenire sunt aceleaşi ca şi pentru bolile
infecţioase transmise pe cale digestivă.
Trichineloza este, de asemenea, o parazitoză intestinală provocată de un vierme
mic, ale cărui larve se fixează în fibra musculară. Sursa de infecţie o constituie porcul, în
a cărui carne se pot găsi fixate larve de trichină. Mijloacele de prevenire – evitarea
consumului de carne de porc neverificată în laboratoarele sanitar-veterinare.
3. BOLILE TRANSMISIBILE PE CALE CUTANATĂ
Sunt boli care au ca poartă de intrare pielea şi mucoasele, în cazul în care acestea
prezintă răni. Principalele boli care fac parte din această categorie sunt: tetanosul, infecţii
ale pielii cu diferiţi microbi. Pentru a ne feri de asemenea infecţii, vom respecta
următoarele reguli: - se vor dezinfecta şi pansa rănile, respectând, totodată, regulile de
igienă personală.
f) Sângele, grupele de sânge, transfuzia de sânge
Sângele este un lichid de culoare roşie, prin intermediul căruia organismul se
hrăneşte, se apără şi, tot prin el, elimină deşeurile rezultate în urma diverselor procese
metabolice. El circulă prin vase speciale, numite vase de sânge: artere, capilare, vene.
Corpul unui adult conţine 5-6 litri de sânge. Globulele roşii conţin un pigment bogat în fier:
hemoglobina, prin care acestea captează oxigenul din aerul inspirat, la nivelul
plămânului, îl distribuie celulelor, preia de la acestea bioxidul de carbon provenit din
arderile celulare şi îl elimină la nivel pulmonar. Fiecare milimetru cub de sânge conţine 4-
5 milioane de globule roşii. Globulele albe au rol în apărarea organismului. În caz de
infecţii, numărul lor creşte. În mod normal, numărul lor se situează la 7.000-8.000 /mm
cub. Plachetele sanguine intervin în cazul rupturii unui vas de sânge; ele se adună în
zona ruptă şi formează un dop, contribuind, astfel, la oprirea hemoragiei. Ele joacă un rol
important şi în coagularea sângelui, alături de alţi factori ai coagulării care intră în
compoziţia plasmei. Plasma este un lichid gălbui, translucid, care transportă elementele
figurate ale sângelui, substanţe nutritive, indispensabile celulelor, deşeurile preluate de la
acestea, pe care le elimină din organism, prin intermediul anumitor organe. Constituienţii
plasmei sunt, în principal: - apa, care constituie 60 % din volumul său; - proteinele
42
 

plasmatice: albumina, globulinele – cu rol lşi în coagularea sângelui. În afară de acestea,

 în plasmă se mai întâlnesc: săruri minerale, vitamine, glucoză, grăsimi, hormoni şi
deşeuri ale organismului.
Grupele de sânge. Transfuzia de sânge.
Fiecare persoană are o anumită grupă sanguină. Nu vom întâlni în nici un caz o
persoană care să aibă mai multe grupe de sânge. Grupele de sânge sunt în număr de
patru: O (I), A (II), B (III), AB (IV).
Factorul Rhesus (Rh) este factorul care, pe lângă grupa sanguină, are rol
important în transfuzia de sânge. Se estimează că el este prezent în sângele a 85%
dintre fiinţele umane. Persoanele care îl au se numesc Rh+, iar cele care nu îl au Rh-.
Transfuzia de sânge este actul medical prin care unei persoane care are nevoie de sânge
i se administrează, pe cale intravenoasă, o anumită cantitate de sânge provenită de la o
altă persoană, care se numeşte donatoare. Transfuzia de sânge modernă cuprinde şi
autotransfuzia: tipul de transfuzie în care primitorul este şi donator. Transfuzia de sânge
nu se face la întâmplare; se ţine cont, în primul rînd, de grupa de sânge şi de factorul Rh
al primitorului. Ţinând cont de grupa de sânge, transfuzia se face astfel: Grupa O – se
numeşte „donator universal”, poate dona sânge oricărei persoane, indiferent de grupa
sanguină. În schimb, nu poate primi sânge decât de grupă O. Grupa A – poate dona
sânge pentru persoane cu grupa A sau AB, poate primi sânge de la grupa A sau O.
Grupa B – poate dona sânge pentru grupele B şi AB, poate primi de la B sau O. Grupa
AB – se mai numeşte „primitor universal”, pentru că primeşte sânge de la toate grupele,
dasr nu poate da decât pentru AB. În nici un caz nu se va omite şi testarea factorului Rh
 în sângele recoltat şi în cel al primitorului. Nu se va transfuza niciodată sânge Rh+ unei
persoane Rh- sau Rh- unei persoane Rh+. Precizuăm că, acum, transfuzia de sânge care
se practică este aceea care respectă grupul şi Rh-ul primitorului: izogrup, izoRh + acelaşi
grup, acelaşi Rh.
g)Prevenirea accidentelor de circulaţie
Dificil de spus dacă, în zilele noastre, alături – şi uneori în confruntare cu
automobilul – e greu sau nu să fi pieton. Cert este că automobilul l-a obligat pe pieton
să-şi reconsidere statutul de component al circulaţiei, ceea ce presupune, între altele, dar 
nu în ultimul rând, cunoaşterea regulilor de circulaţie. S-a impus, astfel, un număr de
reglamentări privitoare la ipostazele în cre pietonii se pot găsi pe parcursul deplasării lor:
pe trotuar, în traversare (pe culoare, pe la intersecţii etc.), în zona refugiilor din staţiile de
autobuz, în inteersecţiile cu şi fără sematoare etc. Încet, încet, şi pietonii, asemenea
bicicliştilor, căruţaşilor, tractoriştilor rutieri au nevoie să-şi formeze un bagaj de cunoştinţe
rutiere, fără respectarea cărora mersul lor în traficul străzii devine imposibil sau se expun
direct şi permanent unor potenţiale pericole.
Pietonii sunt obligaţi:
a) să circule numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, pe potecile laterale ale drumurilor 
publice;
b) să circule numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare
sau poteci;
c) să nu circule pe sectoarele de drum public la începutul cărora este instalat indicatorul
cu semnificaţia „Accesul interzis pietonilor”;
d) să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje
pentru trecerea pietonilor, iar, în oraşe, unde asemenea indictoare sau marcaje lipsesc,
pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat că nu există vreun pericol; traversarea
43
 

drumurilor publice se face perpendicular pe axa acestora;

e) să circule cu cărucioarele şi săniuţele de copii numai pe trotuare sau poteci. Sunt
interzise manifestările distractive (hore, dansuri) sau plimbările şi staţionările pietonilor în
grup pe partea carosabilă a drumurilor publice.
10. TRANSPORTUL UNUI ACCIDENTAT
Nici un accidentat nu va fi transportat inainte de a fi adus in starea de a
suporta in bune conditii transportul, adica inainte de a fi examinat si a se fi acordat,
efectiv, primul ajutor.
Accidentatii vor fi transportati numai cu autosanitara (ambulanta); o intarziere in
sosirea acestuia fiind compensata cu prisosinta de transportul victimei in conditii de
securitate.
Numai victimele cu leziuni usoare, care nu influenteaza functiile vitale ale
organismului, pot fi transportate cu mijloace improvizate.
Pana la sosirea ambulantei, salvatorul trebuie sa intervina cu promtitudine, pentru
combaterea cauzelor si cnsecintelor accidentului si pentru prevenirea si inlaturarea
factorilor de agravare si apoi sa supravegheze starea victimei
Ridicarea, deplasarea, urcarea in salvare si transportul accidentatilor au o
importanta deosebita.
Ridicarea accidentatului si asezarea acestuia pe targa (daca este cazul) este bine
sa se faca cu concursul mai multor persoane. Acestea se vor aseza la capul si la
picioarele celui ce trebuie ridicat. Un salvator introduce bratele pe sub umerii victimei,
altul pe sub bazin si celalalt pe sub picioare. La o comanda, toti odsata ridica ranitul cu
30 – 40 cm, atat cat este necesar pentru a permite introducerea targii dedesubt. Prin
miscari sincronizate, ranitul este asezat pe targa. Axul corpului, format din cap – gat –
torace – coloana vertebrala, va fi menajat la maxim, fiind mentinut in bloc unitar, tot timpul
in acelasi plan. Dupa instalarea pe targa, se vor imobiliza eventualele fracturi, se va
controla hemostaza plagilor. Ranile abdomenului, prin care apar intestine, se vor acoperi
cu pansamente sterile, dupa introducerea continutului in abdomen. Plagile toracice
penetrante se vor pansa etans, cu comprese fixate cu ajutorul unor benzi de leucoplast.
Salvatorul va evita sa abordeze probleme care depasesc posibilitatile sale de intelegere
si de rezolvare. Improvizatiile sau inovatiile care depasesc priceperea salvatorului sunt
periculoase. Acesta trebuie sa fie permanent convins de perceptul: „in primul rand sa nu
fac mai rau victimei”.
Cei prezenti la locul accidentului trebuie linistiti si utilizati in mod disciplinat pentru
a coopera cu bun randament la actiunea de salvare.
Transportul înseamnă oricare dintre modalităţile prin care putem deplasa o
persoană traumatizată sau bolnavă. Metodele de transport depind de tipul accidentării şi
de mijloacele materiale de care dispunem. Înainte ca o persoană accidentată să fie
transportată, trebuie să reflectăm asupra câtorva aspecte.
 Accidentatul trebuie transportat înainte de tratament?
Trebuie evitată transportarea sau mişcarea inutilă a victimei; cu toate acestea, o
mişcare minimă poate fi necesară pentru a se face o evaluare corectă a situaţiei, înainte
de acordarea primului ajutor. Dacă există pericolul de explozie, incendiu, gaze, avalanşe,
persoana accidentată trebuie scoasă din zona respectivă, într-un loc în care să se afle în
siguranţă.
44
 

Ce traumatisme a suferit victima?

 Înainte de a transporta accidentatul, el trebuie examinat pentru a i se evalua gradul
şi natura trumatismelor suferite; ele vor stabili ordinea urgenţelor, în raport cu transportul.
Acest lucru este important mai ales în cazurile cu mai mulţi accidentaţi.
Măsuri în vederea transportării 
După ce accidentatul a fost examinat şi traumatismele evaluate, el trebuie pregătit
pentru a fi transportat. Tratamentul necesar la locul accidentului depinde de situaţie.
Dacă
o persoană şi-a fracturat piciorul, iar ambulanţa este pe drum, nu mai este nevoie să
punem piciorul în atelă. Tratamentul se limitează la sprijinirea piciorului în timpul
transportului la spital. Dacă transportul este de durată şi dificil (cum este, de exemplu, în
cazul folosirii schiurilor ca targă), se acţionează diferenţiat. Fractura trebuie să fie fixată în
atelă, cu mare grijă, iar corpul bine înfăşuat şi legat, în siguranţă, de targa din schiuri.
 Alegerea metodei de transport 
Dacă aveţi la îndemână mai multe posibilităţi de transport, două aspecte vă vor ajuta să o
alegeţi pe cea mai indicată. Natura accidentului. Traumatismele grave (victimele cu
tulburări circulatorii sau respiratorii) trebuie transportate rapid la spital sau, dacă este prea
mare distanţa, la cel mai apropiat cabinet medical. În cazul unui traumatism al gâtului,
capului sau spatelui, transportarea trebuie să se facă cu cea mai mare grijă.
Tratamentul în timpul transportului 
Viaţa celor mai multe persoane accidentate depinde şi de tratamentul acordat în
timpul transportării. Poate este nevoie să se continue primul ajutor acordat anterior sau
poate trebuie să se aplice un nou tratament. Este, deci, necesară o pregătire specială a
personalului care asigură transportul şi, totodată, trebuie să se respecte norme speciale
de transport.
Transportul victimei pe targa se face la comanda, victima fiind asezata cu capul in
directia mersului. Purtatorii din spate vor supraveghea permanent fata victimei si miscarile
respiratorii ale acesteia. Purtatorii vor avea grija sa mentina mereu targa in pozitie
orizontala si vor pastra un pas sincronizat, pentru a evita balansarea targii si
zdruncinarea ranitului. Capul ranitului se va aseza mai jos decat restul corpului, atunci
cand victima este palida, a pierdut mult sange si are un puls slab. In traumatismele
toracelui se va aseza toracele mai sus, la fel ca si capul. Accidentatii care si-au pierdut
cunostinta se vor aseza cu capul intors pe o parte pentru a se evita sufocarea prin
varsaturi si caderea limbii in faringe. La fel si cei ce sangereaza din nas si din gura. Sub
ceafa se va introduce un sul, realizat dintr-un cearşaf sau niste haine. Cand banuim
existenta unei fracturi de coloana, transportul se va face pe burta. Victimele agitate vor fi
legate de targa. Accidentatul va fi invelit cu o patura, mai ales pe vreme friguroasa.
La nevoie, targa poate fi improvizata din doua bete solide, vergele metalice sau
tevi. Acestea trebuie sa fie mai lungi decat corpul ranitului. Se pot lega sau fixa cu franghii
trecute in opt, cu o manta sau o patura pe care se va aseza ranitul. Se mai poate folosi
drept targa o scara, o scandura sau chiar o usa. Inainte de a intrebuinta orice targa
improvizata, este bine sa i se incerce rezistenta la greutatea victimei.
Cand este de urcat pe scari sau pante, se va evita inclinarea targii. Pentru
aceasta, purtatorul din fata va cobori targa, iar cel din spate o va ridica. La coborarea
pantelor sau scarilor se va face manevra inversa. Este de preferat, ca in acest moment,
victima sa se afle cu picioarele inainte.
La trecerea prin locuri inguste sau prin usi se va mari atentia, pentru a evita
lovirea targii, zdruncinarea victimei si mai ales agatarea sau a coatelor acestuia.

45
 

Asezarea targii in salvare se face prin usa din spate. Accidentatul este introdus cu
capul inainte. Este bine ca purtatorii laterali sa se urce in masina si sa preia manerele din
fata ale targii. Ceilalti purtatori ridica partea din spate la orizontala si imping targa in
masina. In lipsa salvarii, se poate apela la un autovehicul care ofera conditii pentru
asezarea targii in pozitie orizontala.
Este obligatoriu sa se foloseasca targa atunci cand starea generala a bolnavului o
impune.
Tehnicile de transport fara targa se vor folosi numai atunci cand starea generala a
accidentatului este buna, leziunile exista numai la periferia corpului sau cand victima
trebuie deplasata prin spatii foarte inguste. Astfel de tehnici sunt: sustinerea
accidentatului de catre una / doua persoane – cand victima poate pasi, sustinerea
victimei pe un scaun realizat din impreunarea a 3 – 4 maini sau pe un scaun normal
sustinut pe partile laterale, transportarea victimei in spinare si sustinuta cu ajutorul unui
cordon.
Trebuie evitata marea greseala pe care o fac multi salvatori care, din dorinta de a
transporta accidentatul in timpul cel mai scurt la o unitate sanitara, apeleaza la primul
vehicul care le iese in cale.
Regulile pentru efectuarea unui transport corect sunt:
• Ridicarea, transportul victimei se face astfel incat capul, gatul, trunchiul sa se
mentina in acelasi plan;
• Menevrele de resuscitare cardio-respiratorie vor fi continuate si pe timpul
transportului;
• Victima sa fie transportata numai dupa ce a fost obtinuta redresarea functiilor 
vitale;
• Pozitia victimei in timpul transportului va ramane identica cu cea in care i s-a
acordat primul ajutor la locul accidentului;
• Capul victimei va fi asezat catre directia de deplasare;
• Pozitia targii va fi obligatoriu orizontala;
• Soferul autovehiculului care transporta victima va evita franarile si efectuarea
virajelor bruste;
• Pozitionarea victimei in functie de starea generala si ranile existente:
• pozitie de repaus (raniri, luxatii, entorse, fracturi inchise);
• pe spate, cu capul mai jos decat nivelul trunchiului si al membrelor 
inferioare, care vor fi ridicate la 30 – 45 grade (hemoragii mari);
• pe spate (stop cardio-respirator);
• sezand ( fracturi antebrat, mandibula, maxilar);
• semisezand, cu spatele sprijinit (fracturi de coasta, cand victima este
constienta);
• lateral, pe partea bolnava (victima inconstienta cu fractura costala);
• pe spate, cu corpul lateral (inconstient, cu fractura de coloana vertebrala);
• pe spate (fractura de coloana vertebrala).
Nota de final: „Cand nu sunteti pregatit pentru acordarea masurilor de prim – ajutor 
si va gasiti in preajma unui accidentat, nu incercati sa interveniti cu orice pret:
aceasta constituie o grava eroare!” 

46
 

Director General Adjunct R.U. Intocmit,

ANATOLIE DANILOV Ing. Cojocaru Simona

47