Sunteți pe pagina 1din 68

COD DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DE BETON ARMAT

INDICATIV NP 007-97

1. GENERALITĂŢI

Prezentul

Cod

cuprinde

prevederi

referitoare

la

proiectarea

structurilor în cadre de beton armat ale clădirilor.

1.1. Domeniul de aplicare al Codului Prezentul Cod se aplică la proiectarea structurilor în cadre de beton armat monolit, prefabricat sau în soluţii mixte, în construcţiile civile şi industriale având orice mod de distribuţie a elementelor şi regimuri de înălţime până la 40 m sau 15 niveluri. El nu se referâ la structurile în cadre care conlucrează cu pereţii structurali de beton armat (sisteme duale) şi nici la cele constituite din cadre cu panouri de umpluturâ. Pentru structurile clădirilor cu regim de înălţime de peste 40 m sau 15 niveluri, pentru clădirile cu planşee tip dală groasâ sau tip ciupercă, precum şi pentru structurile unor construcţii industriale speciale (buncăre, silozuri, turnuri de extracţie etc.) codul de faţă va fi utilizat cu caracter de recomandare sau cu titlu informativ, pe lângâ prevederile din actele normative specifîce. Prevederile se referă cu precădere la proiectarea unor construcţii noi; cu titlu informativ, ele pot fi utilizate ca elemente de referinţâ în evaluarea unor construcţ.ii existente.

1.2. Definiţii

1.1.1. Structurile în cadre de beton armat sunt cele la care încărcările verticale şi orizontale sunt preluate şi transmise fundaţiilor (sau infrastructurii) în totalitate printr-un sistem spaţial de stâlpi şi grinzi (rigle).

1.1- în sensul prezentului Cod sunt consideraţi stâlpi elementele portante verticale la care raportul între dimensiunile secţiunii transversale (b şi h în fig.1.1) respectă condiţia:

h/b<5

(1.1)

Fig. 1 1.3. Clasificarea structurilor în cadre de beton armat Clasificarea structurilor în cadre de

Fig. 1

1.3. Clasificarea structurilor în cadre de beton armat Clasificarea structurilor în cadre de beton armat se face în funcţie de criterii care determină diferenţieri privind aplicarea prezentului Cod, după cum urmează:

1.2.1. După destinaţia construcţiei: ,

cadre pentru construcţii civile;

• cadre pentru construcţii industriale.

1.2.2. După numărul de niveluri:

• cadre pentru construcţii parter:

• cadre pentru construcţii etajate cu înălţime redusă (P+1E

• cadre pentru construcţii etajate cu înălţime medie (P+5E

• cadre pentru construcţii etajate înalte (peste P+12E).

1.2.3. După modul de distribuţie al elementelor structurale:

P+4E);

P+12E);

cadre ortogonale;

 

cadre dispuse după direcţii oarecare;

 

structuri

tubulare

în cadre

(tub

perimetral,

tub

în

tub, tuburi

multiple).

1.2.4. După modul de execuţie:

• cadre din beton armat monolit;

• cadre din elemente prefabricate de beton armat;

• cadre mixte (din elemente monolite şi elemente prefabricate de beton armat). 1.4Acte normative complementare Prezentul Cod de proiectare se va utiliza împreunâ cu prevederile din actele normative care precizeaza aspecte specifice de calcul şi alcâtuire, cum ar fi (lista nu este exhaustivă):

• STAS 10107/0-90 Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor din beton, beton armat şi beton precomprimat.

• STAS 10101/1-91 Acţiuni în construcţii. Greutâţi tehnice şi încârcâri permanente.

• STAS 10101/2A1-91 Acţiuni în construcţii. Incârcări datorite procesului de exploatare.

• STAS 10107/1-91 Construcţii civile, industriale şi agricole. Calculul şi alcătuirea planşeelor din beton armat şi beton precomprimat. Prevederi generale.

• STAS 10107/2-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee curente din plăci şi grinzi din beton armat şi beton precomprimat. Prescripţii de calcul şi alcătuire.

• STAS 10107/3-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee cu nervuri dese din beton armat şi beton precomprimat. Prescripţii de calcul şi alcătuire.

• STAS 10107/4-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee casetate din beton armat. Prescripţii de calcul şi alcătuire.

• STAS 3300/1-85. Teren de fundare. Principii generale de calcul. • STAS 3300/2-85 Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.

• Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social-culturale, agrozootehnice şi industriale. Indicativ P100-92. • Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii directe la construcţii. Indicativ P10-86.

• Normativ pentru executarea lucrărilor din beton şi beton armat. C

140-86.

Lista actelor normative complementare se va actualiza în raport de revizuirea sau modificarea acestora

2. ALCĂTUIREA DE ANSAMBLU

2.1. La stabilirea formei şi alcătuirii de ansamblu a construcţiilor cu structura în cadre se recomandă formele în plan regulate, compacte şi simetrice, cu distribuţii uniforme ale maselor şi rigidităţilor în plan şi pe înălţimea aceluiaşi tronson. Pentru construcţiile etajate cu înălţime medie şi pentru construcţiile înalte, amplasate în zonele seismice A+D (conform Normativului P1OO- 92), se recomandă a se evita formele în plan neregulate sau complicate, cum sunt construcţiile în formă de I, L, T, U, Y cu aripi lungi, care pot determina solicitări suplimentare în zonele de discontinuitate sau ca efect al momentului de torsiune generalâ. Dacă respectarea condiţiei nu este posibilă pentru ansamblul construcţiei se recomandă tronsonarea prin rosturi seismice sau se va ţine cont, la proiectare, de consecinţele ce decurg din nerespectarea acestei recomandări. Se vor evita modificările bruşte de rigiditate pe înălţimea construcţiei. Se admit retrageri de la un nivel la altul dacă, prin acestea, caracteristicile dinamice, de deformabilitate şi de rezistenţă

ale construcţiei nu sunt sensibil modificate. In cazul realizării de retrageri pe înălţimea construcţiei se va urmări limitarea efectelor de torsiune generalâ indusă de acţiunea seismică, prin variaţii mici ale poziţiilor centrului maselor şi al

centrului de rigiditate între etaje, respectiv prin prevederea de retrageri seismice. 2.2.Distribuţia stâlpilor în planul construcţiei se recomandă să fie cât mai uniformă. Se recomandă ca rigidităţile structurii pe direcţiile principalesâ fîe cât mai apropiate. Grinzile în consolă sunt admise cu condiţia evitării unor interacţiuni necontrolate cu elemente structurale sau cu pereţii de umplutură din planuri perpendiculare pe axul consolei.

2.3. Planşeele structurilor în cadre pot fi realizate în orice soluţie constructivă care asigură condiţiile funcţionale, de rezistenţă şi de deformabilitate. Se recomandă ca planşeele să fie astfel alcătuite încât încărcările verticale să fie transmise pe două direcţii (la riglele de cadru adiacente tramei), pentru a se evita diferenţele mari de solicitări şi de dimensiuni între acestea. În acest scop se va urmări, pe lângă alcătuirea adecvată a planşeelor, realizarea unor structuri la care mărimile deschiderilor să fie apropiate de cele ale traveelor. Se recomandâ a se evita prevederea de goluri mari în planşee sau alte alcătuiri ale acestora care pot determina reducerea sensibilă a rigidităţii sau rezistenţei lor în plan orizontal. În cazurile în care asemenea alcătuiri nu pot fî evitate se vor lua măsuri pentru a se asigura planşeelor capacitatea de rezistenţă necesară preluării eforturilor generate de efectul de şaibă.

.2.4.Scările şi pereţii de la golurile de ascensor se recomandă să fie alcătuite astfel încât să nu constituie elemente de rigidizare a structurii şi să nu realizeze interacţiuni defavorabile cu aceasta.

2.5. La distribuţia şi alcătuirea pereţilor despărţitori se vor avea în vedere, pe lângă condiţiile funcţionale, şi cele referitoare la evitarea unor interacţiuni necontrolate sau defavorabile cu structura principală de rezistenţă precum şi limitarea degradării lor în cazul acţiunilor seismice de intensitate corespunzătoare nivelului de protectie antiseismică avut în vedere de către normele specifice. In acest sens

se vor examina şi se va decide asupra aplicării uneia din următoarele soluţii posibile:

a) Realizarea pereţilor din materiale cu deformabilitate ridicată sau cu alcătuiri care să conducă la separarea lor de cadre;

b) Realizarea unei alcătuiri de ansamblu care să asigure limitarea deplasărilor orizontale date de acţiunea seismică astfel încât să se prevină degradarea pereţilor de umplutură şi să evite avarierea elementelor cadrelor (stâlpi şi rigle) ca urmare a conlucrării acestora cu pereţii de umplutură;

c) Acceptarea degradării pereţilor de compartimentare, în cazul cutremurelor puternice, cu luarea măsurilor corespunzătoare pentru evitarea prabuşirii acestora.

2.6. La alegerea sistemului de fundare se vor lua în considerare

următoarele:

(i)

Dacă construcţia va fi sau nu prevăzută cu subsol. Extinderea subsolului în plan şi adâncime;

(ii)

Natura terenului de fundare şi nivelul apei freatice.

(iii)

Condiţiile de fundare ale construcţiilor învecinate (dacă este

cazul);

(iv)

Ponderea încărcărilor seismice în stabilirea eforturilor de la

baza construcţiei.

Funcţie de factorii enumeraţi, se pot lua în considerare urmă- toarele soluţii:

,

,

a) Fundarea stâlpilor pe fundaţii directe de suprafaţă (fundaţii izolate,

tălpi continui, radiere) sau pe fundaţii de adâncime. (piloţi, barete);

b) Realizarea unei infrastructuri printr-un sistem de pereţi structurali

pe înălţimea subsolului sau, uneori, şi a unuia sau mai multor niveluri de la partea inferioarâ a construcţiei, conlucrând cu planşeele învecinate şi cu tâlpile sau radierul de fundaţie. Se recomandă realizarea unei infrastructuri rigide în special la construcţiile solicitate preponderent de acţiunile seismice (clădiri înalte şi cu dimensiuni reduse în plan,amplasate în zone cu seismicitate ridicată) sau a celor fundate în condiţii dificile de teren.

2.7. După caz construcţiile vor fi fragmentate prin rosturi, care pot

avea următoarele funcţiuni:

- rosturi de dilatare/contracţie;

- rosturi seismice;

- rosturi de tasare. Se va urmări pe cât posibil să se realizeze cumulat funcţiunile impuse de condiţiile particulare de amplasament, forma în plan, elevaţie etc.

Dimensiunea

rosturilor

se

va

stabili

astfel

încăt

se

evite

interacţiunile necontrolate între tronsoanele alăturate.

3. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE

3.1. Condiţiile generale de proiectare precizează cerinţele de performanţă structurală care, dacă sunt respectate, asigură sistemului structural o comportare favorabilă sub încărcările gravitaţionale, climatice şi seismice, un nivel controlat de siguranţă în exploatare şi la stările limită ultime, condiţii favorabile de execuţie, de întreţinere şi de reparare/consolidare (în cazul producerii unor degradări sau avarii).

3.2. îndeplinirea condiţiilor generale de proiectare (a cerinţelor de performanţă structurală), la care se referă prezentul capitol, se realizează prin:

a) Concepţia generală de proiectare care să asigure alegerea unor sisteme structurale adecvate condiţiilor funcţionale (destinaţie, regim de înălţime, formă în plan şi elevaţie, deschideri, travei, înălţimi de etaj s.a.), de amplasament (zonă seismică, zonă climatică, teren de fundare, vecinătăţi) şi de execuţie (perioada şi durata de execuţie impuse, disponibilităţi de utilaje şi de forţă de muncă), specifice construcţiei;

b) Respectarea prevederilor prezentului Cod de proiectare şi a actelor normative complementare privind calculul şi alcătuirea tuturor componentelor sistemului structural şi ale elementelor nestructurale;

c) Utilizarea metodelor de calcul structural (calculul eforturilor şi

deplasărilor în diferite stadii de lucru) adecvate irnportanţei construcţiei, tipului şi caracteristicilor sistemului structural, condiţiilor de amplasament; d) Efectuarea, în situaţiile justificate din punct de vedere tehnic şi economic, a unor cercetări experimentale pe modele sau pe prototipuri realizate la scară naturală şi/sau a unor studii analitice aprofundate care să precizeze - cât mai apropiat de realitate - particularităţile sistemului structural în toate stadiile semnificative de comportare.

3.3. Condiţii de rezistenţă şi stabilitate 3.3.1. Toate elementele sistemului structural vor fi dimensionate sau, după caz, verificate la stările limită ultime (de rezistenţă şi stabilitate) în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90, cu ale

celorlalte acte normative specifice, precum şi cu cele ale prezentului Cod.

3.3.2. Din punctul de vedere al dimensionării, alcătuirii şi armării se

vor diferenţia zonele curente ale elementelor şi zonele plastice potenţiale. Stabilirea zonelor plastice potenţiale şi evaluarea lungimii lor de calcul, în sensul STAS 10107/0-90, pct. 1.2.5. se vor face în conformitate cu prevederile prezentului Cod.

3.4. Condiţii de rigiditate

3.4.1. Sistemul structural, în ansamblul său, precum şi elementele

sale componente vor respecta condiţiile de limitare a deplasărilor după

cum urmează:

a) Grinzile cadrelor (riglele) ca şi grinzile de rulare (când acestea fac parte din sistemul structural) vor fi verifîcate la starea limită de deformaţie în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90 pct.3.9, punând condiţia ca, sub încărcările de exploatare, săgeata lor să nu depăşească valoarea admisă.

b) Deplasările relative de nivel maxime (incluzând şi componenta post- elastică) date de forţele seismice orizontale vor respecta prevederile Normativului PIOO-92, pct. 6.2.4, precum şi cele din prezentul Cod.

3.4.2. Se recomandă ca rigidităţile la deplasări laterale ale cadrelor

(considerate independente) precum şi ale sistemului structural, pentru construcţiile situate în zonele seismice A+E să respecte următoarele condiţii:

a) Rigiditatea cadrelor considerate independente să fie cât mai uniformă. In acest sens se recomandă ca perioadele corespunzând modului fundamental de vibraţie, calculate pentru cadrele independente şi ansamblul construcţiei, să fie cât mai apropiate.

b) Rigidităţile relative de nivel se recomandă să nu prezinte variaţii mari pe înălţimea construcţiei; variaţia locală bruscă a rigidităţii relative de nivel este admisă în condiţiile considerării în calcule a efectelor determinate de aceasta.

3.5. Condiţii privind mecanismul structural de disipare a energiei la acţiuni seismice

3.5.1. Pentru a obţine un mecanism favorabil de disipare a energiei

la acţiuni seismice se va urmări ca, la cutremurele de intensitate ridicată (vezi pct. 2.3. din Normativul PIOO-92) să se respecte

următoarele:

a) Deformaţiile plastice să apară la început în rigle şi numai ulterior să

apară - eventual - în stâlpi;

b) Se pot admite incursiuni reduse în domeniul post-elastic în terenul

de fundare; c) Nodurile cadrelor, planşeele (lucrând ca diafragme orizontale)

precum şi eventualele elemente de ductilitate redusă să fie solicitate numai în domeniul elastic de comportare al materialelor;

d) Infrastructurile şi fundaţiile vor fi solicitate - de regulă - numai în

domeniul elastic. In situaţii justificate se pot admite incursiuni în domeniul post-elastic de comportare şi în unele elemente ale infrastructurii, cu luarea măsurilor adecvate de asigurare a ductilităţii acestora ca şi a posibilităţii de reparare post-seism. 3.5.2. Îndeplinirea cerinţelor de la pct. 3.5.1 se face prin ierarhizarea adecvată a capacităţilor de rezistenţă ale celor trei componente ale sistemului structural (suprastructura, infra-structura fundaţii, teren de fundare) precum şi ale elementelor structurale (stâlpi, rigle, noduri, pereţi de infrastructurâ, fundaţii etc.). Metode practice de proiectare în vederea îndeplinirii acestor cerinţe sunt date în cap. 6 al prezentului Cod.

3.6. Condiţii privind ductilitatea locală şi evitarea ruperilor cu caracter casant Posibilitatea de dezvoltare efectiva a unui mecanism favorabil de disipare a energiei la acţiuni seismice (pct. 3.5) este condiţionată de realizarea unei ductilităţi locale suficiente a zonelor plastice precum şi de evitarea producerii unor ruperi premature, casante, ale elernentelor structurale. In acest scop, se vor respecta , următoarele condiţii:

a) Prin dimensionare, alcătuire şi armare se va asigura zonelor plastice potenţiale din rigle şi stâlpi o capacitate ridicată şi stabilă de deformare post-elastică, fără o scădere semnificativă de capacitate portantă şi/sau rigiditate secţională la cicluri repetate de încărcări- descărcări în domeniul plastic de comportare.

b) Prin dimensionarea, alcătuirea şi armarea elementelor structurale

(rigle, stâlpi, noduri, fundaţii, elemente ale infrastructurii) se vor evita ruperile premature, uneori cu caracter casant, care ar împiedica realizarea mecanismului proiectat de disipare de energie. Se vor evita:

- ruperile în secţiunile înclinate datorate acţiunii forţelor tăietoare; - separări ale elementelor în lungul unor planuri de lunecare prefisurate (rosturi de turnare la elernente monolite, rosturi dintre elemente prefabricate, interfaţa între elemente prefabricate şi suprabetonare); - pierderea ancorajului armăturilor şi degradarea conlucrării beton/armătură în zonele de înnădire;

- ruperea specifică elementelor încovoiate subarmate;

- depăşirea limitei admise pentru înălţimea zonei comprimate.

Măsuri minimale pentru realizarea acestor condiţii sunt prevâzute în STAS 10107/0-90, fiind reluate şi completate şi în prezentul Cod.

3.7. Condiţii specifîce structurilor prefabricate sau mixte

La proiectarea structurilor prefabricate sau mixte se vor lua în considerare următoarele recomandări:

a) Fragmentarea structurii în elemente prefabricate va urmări, pe cât

posibil, obţinerea de elemente prefabricate cu forme simple, adecvate transportului, manipulării şi montajului; în acest sens sunt recomandate elementele prefabricate liniare sau de suprafaţă;

b) Poziţionarea îmbinărilor să fie astfel încât execuţia lor să fie cât mai simplă iar stabilitatea şi rezistenţa elementelor prefabricate şi a structurii (inclusiv în faze intermediare de montaj sau execuţie) să fie asigurată;

c) Prevederea unui număr suficient de legături care să asigure:

- stabilitatea structurii pentru orice combinaţie de încărcări;

- comportarea avantajoasâ a elementelor la încărcări verticale şi orizontale; când se prevăd îmbinari fără continuitate, elementele structurale se împart în:

• elemente neparticipante la preluarea acţiunii seismice (cu eforturi neglijabile induse de seism); • elemente participante la preluarea acţiunii seismice. Observaţie:

Elemente participante sunt cele în care acţiunea seismică induce solicitări importante şi în care se localizează zonele plastice potenţiale. Condiţiile precizate la pct 3.3, 3.4.1.b, 3.4.2, 3.5 şi 3.6 se referă, în cazul structurilor prefabricate, la elementele participante la preluarea acţiunii seismice. d) Dimensionarea, alcătuirea şi armarea elementelor structurale (prefabricate, mixte şi monolite) şi a îmbinărilor va avea în vedere realizarea condiţiilor de rezistenţă, stabilitate şi deformabilitate în toate fazele intermediare de execuţie, montaj, manipulare precum şi în situaţia finală a construcţiei.

4. PROIECTAREA PRELIMINARĂ A ELEMENTELOR STRUCTURALE (PREDIMENSIONAREA) 4.1. Evaluarea încârcărilor verticale

Incărcările verticale pe planşee se stabilesc în condiţiile prevăzute în normele în vigoare (STAS 10107/0-90, STAS 10101/ OA-91, STAS 10101/1-91, STAS 10101/2-91, STAS 10101/2A1-91, STAS 10101/21-91 etc). Acţiunile verticale pe rigle constau în greutăţile lor proprii şi din reacţiunile transmise de planşee sau încărcări aplicate direct (pereţi, sarcini suspendate etc.). Încărcările pe rigle distribuite triunghiular sau trapezoidal se pot considera, în etapa de predimensionare, ca încărcări uniform distnbuite. Încărcările echivalente vor avea intensitatea astfel încăt să conducă la aceeaşi rezultantă ca şi încărcarea "reală" (fig. 4.1.a). Incărcările concentrate pe rigle se pot echivala, în faza de predimensionare, cu încărcări uniform distribuite în condiţiile precizate în fig. 4.1.b. Evaluarea forţelor axiale în stâlpi se poate face funcţie de suprafaţa de planşeu aferentă stâlpului şi numărul de niveluri ale construcţiei. 4.2. Stabilirea formei şi dimensiunilor iniţiale ale riglelor se va face cu luarea în considerare a următoarelor criterii:

a) înălţimea secţiunii riglelor este condiţionată de deschiderea lor; de spaţiul liber acceptat în exploatarea construcţiei precum şi de raportul dintre rigiditatea stâlpilor şi a riglelor.

b) Pentru simplificarea execuţiei riglelor cadrelor din beton monolit se recomandă secţiunile de fonnă dreptunghiulară iar dimensiunile acestora (b, h) sâ fie multiplu de 50 mm. Pentru riglele prefabricate se pot accepta şi alte forme ale secţiunii transversale.

sâ fie multiplu de 50 mm. Pentru riglele prefabricate se pot accepta şi alte forme ale

c)

Se recomandă ca înălţimea secţiunii riglelor (h), în raport cu deschiderea (L), să îndeplinească condiţia:

h/L>l/12

Raportul dimensiunilor secţiunii transversale a riglelor se recomandă

să respecte condiţia:

h/b<3

(4.2)

(4.3)

'

4.3. La stabilirea formei şi dimensiunilor iniţiale ale secţiunii stâlpilor se vor avea în vedere următoarele aspecte:

a) De regulă stâlpii din faţade vor avea lăţime constantă pe toată

înălţimea construcţiei şi retrageri numai la interior. b) Dimensiunile secţiunii transversale a stâlpilor se iau multiplu de 50

mm.

Retragerile (reducerea secţiunii) se recomandă să nu se facă concomitent pe ambele direcţii; pe înălţimea construcţiei se recomandă ca retragerile să nu fie prea dese (la 2-3 niveluri). Dimensiunea minima admisa este 300x300 mm 2 în situaţii justificate dimensiunea minimă se poate lua 250x250 mm 2 . c) Pentru respectarea condiţiilor de rigiditate şi rezistenţa la încărcările orizontale se va proceda prin încercări, modificând dimensiunile

stâlpilor şi/sau ale riglelor. Condiţiile de rigiditate la forţele seismice de calcul sunt cele prevăzute în normativul PIOO-92, pct.6.3.3. d) Pentru stâlpii construcţiilor amplasate în zonele seismice A-E definite în Normativul PIOO-92 se va evita realizarea de proporţii specifice elementelor scurte (stâlpi scurţi). Se consideră stâlpi scurţi, stâlpii la care raportul dintre distanţa H 0 (fig. 4.2. a şi b) şi înălţimea secţiunii (h) este:

H 0 /h<2 unde:

(4.4)

H 0

h = înălţirnea secţiunii transversale a stâlpului. În acelaşi scop, se va urmări ca prin modul de dispunere a zidăriei în panourile de cadru (parapeţi, goluri de ferestre etc.) să nu se ajungă la comportări specifice stâlpilor scurţi (fig. 4.2.c).

= M cap

/Q asoc ;

Fig.4 2 5. CALCULUL EFORTURILOR SECŢIONALE 5.1. Particularităţi de comportare şi calcul ale structurilor în

Fig.4 2

5. CALCULUL EFORTURILOR SECŢIONALE 5.1. Particularităţi de comportare şi calcul ale structurilor în cadre din beton armat 5.1.1. Calculul eforturilor în structurile în cadre dm beton armat se poate face pnn metode cu diferite grade de complexitate, clasificate astfel după gradul de fidelitate cu care reflectă comportarea sub încărcări a structurii.

5.1.2. Structurile în cadre din beton armat au, sub încărcări, următoarele particularităţi de comportare:

(i) Lucrează sub formă de cadre spaţiale.

(ii) Rigiditatea secţională a elementelor (grinzi, stâlpi) depinde de mai mulţi factori: tipul de solicitare, nivelul de solicitare, durata de acţiune a încărcării, conlucrarea cu alte elemente (plăci, elemente de închidere), modul de armare etc. Valorile admise în calculele curente (vezi pct. 6.3.2) sunt valori convenţionale, medii, acceptabile, mai ales, pentru calculul eforturilor din încărcări exterioare. Pentru calculul deplasărilor, al eforturilor din temperatură, contracţie, tasări de reazeme, precum şi al eforturilor de ordinul II, în situaţiile în care aceste mărimi sunt semnificative, se pot lua în considerare valori ale rigidităţii secţionale deduse din modele analitice mai complexe sau din încercări. iii) Sub încărcări crescătoare, în structurile din cadre din beton armat

se dezvoltă deformaţii plastice care pot genera redistribuţii importante ale eforturilor faţă de cele determinate in ipoteza comportării elastice. ,iv) Nodurile structurilor în cadre din beton armat pot fi realizate cu continuitate totală (în cazul structurilor din beton armat monolit), cu continuitate parţială sau fără continuitate (articulate). Modul de realizare, caracteristicile de rezistenă şi de rigiditate ale nodurilor influenţează sensibil starea de eforturi în structurile în cadre din beton armat.

[y) Structurile în cadre din beton armat cu stâlpi zvelţi, în sensul celor

precizate m STAS 10107/0-90 la pct. 3 2.6, prezinta creşteri semnificative ale eforturilor ("eforturi de ordinul II" sau "efectul P- A"), atât sub încărcări gravitaţionale cât şi sub cele seismice. (vi) Interacţiunea între cele trei componente principale ale sistemului

structural:

- suprastructura (structura în cadre)

- - infrastructura şi fundaţiile - terenul de fundare poate avea, de la caz la caz, o influenţă semnificativă sau neglijabilă asupra distribuţiei eforturilor. Condiţiile de proiectare a infrastructurilor şi fundaţiilor sunt precizate în capitolul 10 al prezentului Cod.

5.1.3. In selectarea metodelor de calcul al efortunlor, proiectantul

va ţine cont de următoarele:

Ponderea estimată a factorilor enumeraţi la pct. 5.1.2 (sau a altor factori semnificativi) în realizarea stării de eforturi în structură. '

b) Categoria de importanţâ a construcţiei şi gradul ei de repetitivitate.

c) Caracteristicile geometrice şi mecanice ale sistemului structural (deschideri, travei, forma în plan şi elevaţie, modul de realizare - monolit, prefabricat, mixt etc.).

d) Tipul şi performanţele instrumentelor de calcul disponibile (pentru calcul automat, respectiv pentru calcul manual).

5.2. Schematizarea structurii pentru calcul 5.2.1. Cadrele de beton armat se schematizează în calculul static prin reducerea elementelor componente (rigle şi stâlpi) la axele lor, corespunzând poziţiei centrului de greutate a secţiunilor transversale (fig. 5.1.a). Nodurile se consideră, de regulă, punctuale; în calculele mai detaliate sau dacă AM > 0.15M (fig. 5.1 b) se consideră dimensiunea finită a nodului. In calcule se va ţine seama de excentricităţile determinate de dezaxarea prin variaţiile de secţiune ale stâlpilor. Stâlpii cadrelor etajate din beton armat monolit, la care variaţiile de secţiune între etaje sunt până la 100 mm şi sub h/4, se pot considera cu axul rectiliniu.

a)

'

5.2.2. Deschiderile şi înălţimile de calcul se determină funcţie de poziţiile axelor stâlpilor şi grinzilor.

5.2.2. Deschiderile şi înălţimile de calcul se determină funcţie de poziţiile axelor stâlpilor şi grinzilor. La cadrele care au rigle articulate (din elemente prefabricate, etc.), înălţimea de calcul a stâlpilor se măsoară până la intradosul riglei dispuse pe direcţia de calcul, în dreptul secţiunii de rezemare pe stâlp. Secţiunile de încastrare a stâlpilor la nivelul infrastructurii se consideră astfel:

- stâlpii rezemaţi pe fundaţii, la faţa superioară a acestora;

- stâlpii care fac corp comun cu pereţii structurali de beton armat (de

exemplu pereţii de închidere de la subsol etc.) se consideră încastraţi pe direcţia de calcul longitudinală peretelui, la nivelul limitei superioare a acestora, iar pe direcţie perpendiculară planului peretelui la nivelul fundaţiei. –stâlpii care fac corp comun cu pereţi din beton armat dispuşi pe două direcţii (stâlpi în puncte de intersecţie a pereţilor) se consideră încastraţi la nivelul cotei superioare a pereţilor. Dacă pereţii sunt dezvoltaţi diferit pe înălţime, stabilirea legăturilor la nivelul infrastructurii se face cu luarea în considerare şi a prevederilor din aliniatul precedent. - în situaţiile în care infrastructura este sub forma unei cutii rigide realizată din pereţi structurali dispuşi pe două direcţii conlucrând cu planşeele şi cu fundaţiile, în calculul static, secţiunea stâlpilor de la nivelul planşeului care mărgineşte superior infrastructura se poate considera cu deplasările orizontale împiedecate. - rigidităţile secţionale ale elementelor se vor considera în calcul conform Anexei A a prezentului Cod, ţinând cont şi de precizările din aliniatul (ii) al pct. 5.2.1.

5.3. Incârcări. Mase de nivel 5.3.1. încărcările verticale pe rigle pot fi:

- permanente -temporare (cvasipermanente şi variabile); - excepţionale.

Încărcările pe rigle provin din reacţiunile planşeelor, din greutăţile proprii ale riglelor şi din încărcările aplicate direct pe acestea (pereţi,

sarcini suspendate, utilaje tehnologice

planşeelor pe rigle se determinâ funcţie de alcătuirea acestora.

Distribuţia reacţiunilor

5.3.2. Încărcările temporare pe rigle se vor considera, în calculul

structural, cu distribuţii alternante (în şah) pentru determinarea solicitărilor extreme în secţiunile riglelor şi slâlpilor. Pentru construcţiile amplasate în zonele seismice A+D se pot considera următoarele distribuţii ale încărcărilor temporare:

- distribuţii alternante (în şah) pentru determinarea momentelor extreme în secţiunile din câmpul riglelor; pentru determinarea momentelor în secţiunile din dreptul reazemelor ,încărcările se consideră distribuite în toate deschiderile;

- în cazurile în care încărcările temporare reprezintă mai puţin decât 50% din încărcarea totalâ pe planşeu se admite să se ia în considerare numai distribuţia acestora pe toate deschiderile structurii. 5.3.3. Pentru calculul la acţiuni seismice, structurile în cadre de beton armat se schematizează - de regulă - ca sisteme dinamice cu mase discrete, conform prevederilor din Normativul PIOO-92 (sisteme cu număr finit de grade de libertate dinamică). Masele vor fi concentrate astfel încât să reflecte cu suficienţă acurateţe comportarea dinamică reală a sistemului. La structurile etajate din beton armat monolit masele vor fî concentrate în nodurile cadrelor. La structurile din elemente prefabricate se vor stabili poziţiile maselor concentrate, prin raţionamente inginareşti, ţinând cont de alcătuirea generalâ a structurii, de rezemările reciproce ale elementelor şi de modul de realizare a îmbinărilor nodurilor. In masa totală de nivel se vor lua în considerare masele tuturor elementelor (structurale şi nestructurale) antrenate în oscilaţiile după gradele de libertate dinamică semnificative ale sistemului, la care se adaugă încărcările temporare de lungă durată.

5.4. Calculul eforturilor în grupări fundamentale de încărcări

5.4.1. Calculul la încărcări verticale se poate face- prin următoarele

metode:

a) Calcul elastic simplificat admite următoarele ipoteze:

- Structura este cons terenul de fundare

poate avea, de la caz la caz, o influenţă semnificativă sau neglijabilâ asupra distribuţiei eforturilor. Condiţiile de proiectare ă infrastructurilor

şi fundaţiilor sunt precizate în capitolul 10 al prezentului Cod.

iderată ca fîind formată din cadre plane dispuse după direcţiile principale. Pentru stâlpi se vor considera eforturile rezultate din calculul cadrelor pe direcţiile principale. - Cadrele plane, de pe cele două direcţii, se pot considera, de regulă,

a fi cu noduri fixe (se neglijează efectele deplasărilor laterale asupra

eforturilor). - Cadrele încărcate predominant nesimetric sau la care efectele deplasărilor laterale sunt semnificative se vor considera în calcule cu noduri deplasabile (hale cu poduri rulante, cadre cu rigle frânte sau

rezemate articulat şi excentric pe stâlpi etc). La cadrele etajate, se poate calcula separat fiecare nivel, neglijându- se influenţa deformaţiilor unui nivel asupra stării de eforturi în celelalte niveluri (fig. 5.2). Observaţii:

1. După caz, în calcul se pot admite una sau mai multe dintre ipotezele simplificatoare enunţate anterior. 2. Ipotezele simplificatoare admise conduc la neândeplinirea riguroasâ

a condiţiilor de echilibru în anumite elemente (sau zone) ale structurii.

3. Calculul elastic simplificat este specific calculului manual (efectuat

prin metode iterative de tip Cross) şi este admis la tipurile de construcţii precizate la pct. 5.5.3 a şi b. In situaţiile în care rezultă eforturi semnificative ca urmare a deformaţiilor impuse (variaţii de temperaturâ, tasări de fundaţii etc.), la dimensionarea elementelor structurale se vor considera şi aceste acţiuni.

structurale se vor considera şi aceste acţiuni. Fig.5.2. b) Calculul elastic spaţial modelează structura

Fig.5.2.

b) Calculul elastic spaţial modelează structura ca un sistem spaţial de bare (rigle şi stâlpi) cu comportare elastică; modelarea este specifică calculului automat prin programe de tipul ETABS, CASE, SAP etc. c) Calculul post-elastic, acceptă redistribuirea eforturilor determinate prin calculul elastic (metoda a sau b) ca urmare a deformaţiilor post- elastice ale secţiunilor.

Metoda constă în alegerea unor valori ale momentelor, diferite de cele calculate elastic, într-un număr m de secţiuni critice:

m<n+1 (unde n este gradul de nedeterminare staticâ a structurii) astfel încât sâ se respecte următoarele condiţii:

(i)Introducând articulaţii în cele m secţiuni critice să nu rezulte mecanisme locale cu mai mult de un grad de libertatecinematică. (ii) Dând deplasări virtuale care să antreneze cele m secţiuni critice, lucrul rnecanic determinat de momentele alese în fiecare dintre aceste secţiuni ("momente plastice") să fîe de sernn contrar lucrului mecanic determinat de încărcările exterioare. Eforturile în celelalte secţiuni ale structurii se determină pe baza condiţiilor de echilibru. Diferenţele între momentele calculate elastic şi cele calculate cu admiterea redistribuţiilor post-elastice nu vor depăşi 30% din valoarea momentelor calculate elastic (în oricare secţiune a structurii). 5.4.2. In selectarea metodei de calcul, pe lângă condiţiile specificate la pct. 5.1.3, se vor avea în vedere următoarele:

a) Calculul elastic simpliflcat se aplică fără erori mari la structurile regulate, fără nesimetrii pronunţate şi la care nu există încărcări temporare importante (cum ar fi cele date de poduri rulante grele, sau de greutatea unor utilaje etc. amplasate excentric pe structură). b) Se recomandă a se adopta calculul post-elatsic numai în situaţiile în care aplicarea sa conduce la avantaje certe economice sau de execuţie, cum ar fi: evitarea aglomerărilor de armătură pe reazeme, simplificarea detaliilor de armare, scăderea cantităţii de armături.

c) Nu se recomandă folosirea calculului postelastic atunci când , eforturile date de încărcările temporare sunt mai mari decât dublul celor date de încărcările permanente.

5.5. Calculul eforturilor în grupări speciale de încărcări (acţiuni seismice) 5.5.1. Analiza structurală la acţiuni seismice denumită, în prezentul capitol, "Calculul la acţiuni seismice" cuprinde: determinarea forţelor seismice, a eforturilor şi deplasărilor produse de acţiunile seismice în punctele caracteristice ale structurii precum şi procedee specifice de stabilire a eforturilor de dimensionare în scopul îndeplinirii condiţiilor generale de proiectare de la pct.3 al prezentului Cod.

5.5.2. Metodele de analiză structurală la acţiuni seismice se clasifică şi se caracterizează conform tabelului 5.1, adaptat după Normativul

P1OO-92.

5.5.3. Metoda de analizâ structurală denumită în Normativul P1OO-

92 "Metoda curentă de proiectare (Metoda A)" este obligatorie,

cel putin ca etapă preliminară, pentru toate structurile în cadre. Când este asociată unui model structural plan, metoda se poate aplica pentru calculul eforturilor şi deplasărilor în vederea dimensionarii şi

verificării condiţiei de limitare a deplasărilor laterale pentru următoarele tipuri de construcţii curente (clasa III şi IV de importanţă conform Normativului P100-92):

a) Construcţii cu un singur nivel cu structura realizată din cadre regulate, ortogonale, fără denivelări. Calculul structural poate fi efectuat rnanual sau automat.

b) Construcţii etajate cu înălţime redusă sau medie conform clasificării

de la pct.1.2.2, cu structura din cadre regulate, ortogonale, având pe fiecare direcţie cadre identice sau a căror rigiditate la deplasări laterale nu diferă cu mai mult de 20% şi planşee care satisfac ipoteza de şaibă orizontală rigidă, cu condiţia utilizării calculului automat pentru deteminarea modurilor proprii de oscilaţie, a eforturilor şi a deplasărilor (pentru cadrele plane considerate) şi a introducerii corecţiilor pentru a ţine cont de efectul torsiunii globale. Pentru construcţiile care nu se încadreazâ în cele de la pct. a şi b, modelul structural plan poate fi utilizat numai pentru calcule de predimensionare. Asociată unui model structural spaţial, metoda curentă de proiectare (metoda A) poate fi utilizată pentru dimensionarea şi verificarea structurilor în cadre ale construcţiilor etajate curente, cu înălţime redusă şi medie, fără restrictii în ceea ce priveşte forma în plan sau elevaţie, respectiv modul de dispunere şi alcătuire a cadrelor, cu condiţia utilizării calculului automat.

5.5.4 Metoda de analiză structurală denumită în Normativul P1OO-

92 "Metoda de proiectare bazată pe considerarea proprietăţilor de

deformare neliniară a structurii (Metoda B)" cuprinde două categorii de

procedee:

a) Analiza dinamică cu considerarea proprietăţilor post-elastice de deformare a secţiunilor, la acţiuni seismice modelate ca o mişcare a bazei descrisă prin accelerograme (înregistrate la cutremure precedente sau generate artificial) este denumită, pe scurt, în prezentul Cod "Analiza dinamică post-elastică". Este procedeul cel mai avansat de cuantificare a comportării structurilor de beton

armat la acţiuni seismice, însă aplicarea lui este supusă următoarelor limitări:

- necesită programe şi echipamente de calcul adecvate; - necesită un grad ridicat de calificare a utilizatorului precum şi un efort tehnic substanţial pentru pregătirea şi introducerea datelor şi pentru interpretarea rezultatelor. Din aceste motive procedeul este mai costisitor decât oricare altul; - procedeul este asociat, în prezent, modelelor structurale plane; utilizarea modelelor structurale spaţiale implică dificultăţi majore datorită insuficienţei datelor privind comportarea secţiunilor de beton armat supuse unor stări complexe, spaţiale, de eforturi precum şi datorită necesităţii de a folosi programe de calcul şi echipamente greu accesibile. b) Calculul static în domeniul post-elastic de comportare, la încărcări gravitaţionale constante (fixe) şi încărcări orizontale crescătoare monoton, proporţionale cu forţele seismice convenţionale ("Calcul biografic"). Procedeul pune în evidenţă în limitele ipotezelor simplificatoare admise - succesiunea formării articulaţiilor plastice, valorile forţelor orizontale corespunzătoare formării articulaţiilor plastice succesive,deplasarile laterale şi rotirile în articulaţiilor plastice corespunzătoare acestor forţe orizontale .

6.

STRUCTURALE

DIMENSIONAREA

/

VERIFICAREA

ELEMENTELOR

;

secţionale 6.1.1. Elementele componente ale structurilor în cadre se dimensionează (verifică) la stările limită ultime conform prevederilor din STAS 10107/0-90. Eforturile secţionale de calcul se stabilesc în condiţiile precizate în prezentul Cod.

6.1.2. Diagramele de momente înfăşurătoare pe rigle se stabilesc pe baza rezultatelor calculului static şi a următoarelor condiţii:

a) Secţiunile semnificative de calcul de la extremităţile riglelor corespund secţiunii de la faţa reazemului (fig 5.1.b). b) Situaţiile de solicitare considerate corespund grupărilor fundamentale (GF) şi speciale (GS) de încărcări. Se vor considera diagramele de momente corespunzătoare din GF şi diagramele de momente din GS pentru acţ.iuiri seismice pe direcţia riglei, în ambele sensuri. Principiul aplicării metodei este indicat în fig. 6.1.

eforturilor

6.1.

Stabilirea

diagramelor

înfăşurătoare

ale

Dacă secţiunile potenţiale de plastificare a riglei (la momente negative) sunt dirijate la distanţă de nod (pct. 11.1, fig. 11.2), eforturile în secţiunea de la faţa stâlpului şi în axul reazemului se determină în funcţie de momentele capabile din articulaţiile plastice.

Tabel 5. Carăcterizarea metodelor de analiză structurală la acţiuni seismice

Nr.

Mctoda

de

Metoda de

Metoda

Caracteristici

dc

bază

ale

Stabilirea eforturilor de dimensionare

Modul dc respectare a condiţiilor dela pct.3

crt.

analiză

calcul

al

acţiunii

modelului structural

structurală

eforturilor

seismice

lege fizică

acţiunea

Modelul

element

M

N

Q

 

seismic

structural

ul

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

1

Metoda

A

Static

Forţe

liniar

Pseudo-

Plan+

rigle

Eforturi

 

asociat

3.3.

Dimensionare

la

metoda

elastic

conveţiona

elastic

dinamic

corecţie

calcul

e

eforturile din coloanele 9-ll.

curentă

de

le

e

pentru.

static

momen

3.4. Vcrificarea deplasărilor

proiectare

conform

Torsiune

te-lor

relative de nivel (P 100-92.

generală

capabil

   

P100-92

stâlpi

noduri

majorate

faţă

calcul

static

de

 

asociat

e

rigle

M cap

pct.6.2.4)

3.5.

Indirect,

la

prin

eforturile

dimensionare

din col.9-11.

3.6.

Indirect

 

prin

2

Static post-

Idem

Ideal

idem

idem

rigle

modificat

   

Idem

 

elastică

elasto-

stâlpi

e

cu

 

plastic

± 30%

faţă

de

calculul

elastic

 

Static

e!

Idem

Liniar

idem

spaţial

Identic cu 1

 

astic

elastic

 

4

Metoda B

Slatică

Forţe conv.

Neliniară

Static

a)

plan

 

Se stabilesc:

 

Metoda

neliniară

Distribuite

b)

spaţial

a)

Mecanismul structural

bazată

pe

similar

cu

 

de

plastificare

(pt.

considerarea

forţele

de

Distribuţia

 

de

forţe

proprietăţii de

inerţie

în

orizontale);

Deformare

răspuns

elastic

b)

Capacitatea

de

Inelastică

a

 

deformare

 

şi

5.

structurii

Dinamică

Accelerogr

neliniară

dinamic

a) plan

 

a)

mecanismul structural

neliniară

ame

b)

spaţial

de plastificare;

 
 

b)

cerinţele de

deformare

şi

ductilitate

în

articulaţiile plastice.

    b) cerinţele de deformare şi ductilitate în articulaţiile plastice. Fig. 6.1.

Fig. 6.1.

6.1.3.

Stabilirea diagramelor de forţă tăietoare înfăşurătoare pe

rigle are în vedere evitarea ruperilor casante, prin cedări în secţiuni înclinate, în cazul unor cutremure de mare intensitate care conduc la solicitări peste limita de comportare elastică a elementelor. Stabilirea valorilor forţei tăietoare asociate momentelor capabile (Q as ) se face cu relaţia:

Q as =(

( st dr . M + M ) cap gr . . cap gr .
(
st
dr .
M
+
M
)
cap gr
.
.
cap gr
.
.
1
n
ld
l
) l
+
g
+ 1,2
p
1
2

(6.1.)

În aplicarea relaţiei (6.1) se vor lua în considerare următoarele precizări:

, se determină în funcţie de

armăturile efective din riglă şi de armătura din placă (paralelă cu armătura longitudinală din riglă şi dispusă în lăţimea de placă 3h

, considerând rezistenţele de calcul ale armăturii (R a ) majorate

cu 25% - Q se determină pentru ambele sensuri ale acţiuni seismice pe direcţia riglei

- g n este încărcarea permanentă (echivalentă) pe riglă, cu valoarea normată, iar p ld este încărcarea temporară (echivalentă) de lungă durată (se va respecta condiţia: l,2p ld <<p n ).

- l 1 = distanţa între secţiunile în care se formează articulaţiile plastice, pentru sensul de acţiune seismică considerat. Observaţii:

- Calculul momentelor capabile în secţiunile de plastificare ale

riglelor se poate face fără considerarea eventualelor solicitări axiale de

intindere, determinate de conlucrarea cu zidăria de umplutură sau cu planşeul lucrând ca şaibă. Dacă încărcările pe riglă nu sunt uniforme, în relaţia (6.1) termenul corespunzător încărcărilor verticale din GS se va considera prin forţele tăietoare date de sarcinile verticale dispuse pe distanţa (l 1 ); modul de determinare a distanţei l 1 este indicat în

fig.6.2.

Valorile diagramei de momente capabile ale riglei se vor stabili astfel încât să se evite formarea de articulaţii plastice în câmp (l 1 l 0 )

- momentele capabile M

st

p

3

+ h

dr .

p

st .

cap gr

.

. ,

M

dr .

cap gr

.

.

Fig 6 .2. Calculul pe baza relaţiei (6.1) nu este aplicabil riglelor articulate la noduri

Fig 6 .2.

Fig 6 .2. Calculul pe baza relaţiei (6.1) nu este aplicabil riglelor articulate la noduri şi

Calculul pe baza relaţiei (6.1) nu este aplicabil riglelor articulate la noduri şi în cazurile în care, la construcţii cu clasa de importanţă III, amplasate în zone seismice F, sau clasa IV în zone seismice E şi F, momentele maxime la extremităţile riglei rezultă din acţiuni în GF; în aceste situaţii diagramele de forţă tăietoare înfaşurătoare se obţin în conformitate cu cele arătate la pct. 6.1.2. (suprapuneri de efecte).

6.1.4. Diagramele de momente încovoietoare înfăşurătoare în stâlpi se determină astfel:

a) La construcţiile având clasa III de importanţă şi amplasate în zone seismice F, sau clasa IV în zone seismice E şi F, dacă momentele maxime de la extremităţile stâlpului rezultă din acţiuni în GF de încărcări, diagramele de momente înfăşurătoare pe stâlpi se obţin prin suprapunerea efectelor celor mai defavorabile. Structurile la care stâlpii au schema statică de consolă verticală (noduri articulate cu riglele), la determinarea diagramelor de momente înfăşurătoare se vor considera situaţiile de solicitare cele mai defavorabile din GF si GS de

încărcare. b) In situaţiile care nu se încadrează în prevederile de la pct. a, pentru stabilirea diagramelor înfăşurătoare în stâlpi se vor considera momentele încovoietoare determinate prin calcul im GF şi GS de încărcări şi corecţii stabilite funcţie de mo-mentele capabile în rigle, pentru asigurarea condiţiilor de formare a unor mecanisme favorabile de disipare a energiei induse de mişcarea seismică.

ale

Momentele încovoietoare im secţiunile

stâlpilor,corespunzătoare GS de încărcări, se determină cu relaţia:

M=k M M s

extreme

Mcap gr

.

/

M

M

gr s

(6.2)

La aplicarea relaţiei (6.2.) se vor considera următoarele:

M s

ale

secţiunii stâlpului;

suma momentelor capabile în secţiunile în care apar articulaţiile plastice la nivelul considerat, determi-nate pentru acelaşi sens de rotire şi în condiţiile precizate în observaţia de la pct. 6.1.3, fără majorarea rezistenţei armăturilor din rigle;

suma algebrică a valorilor momentelor

considerând acţiunea seismică pe direcţiile principale

momentul încovoietor în stâlp în GS de încărcări,

M

cap . gr .

M

s

gr .

încovoietoare corespunzătoare, obţinute în GS de încărcări; semnele momentelor M s gr . se stabilesc funcţie de sensul rotirii pe nod;

coeficient cu valorile;

k M

1.4 pentru construcţii amplasate în zonele

seismice 'A-C;

1.2 pentru construcţii în zonele D-F;

1.0. pentru secţiunile de încastrare şi de la ultimul

nivel al stâlpului (acoperiş/terasă) Observaţie:

. se referă la riglele cadrului care se calculează,

posibil a se plastifica. În cazul cadrelor plane se acceptă, de regulă, ipoteza plastificării tuturor riglelor cadrului de la nivelul considerat; în celelalte cazuri, se vor stabili, prin raţionamente inginereşti, riglele posibil a se plastifîca, iar suma se va extinde la acesle rigle.

6.1.5. Diagramele de forţe tăietoare înfaşurătoare în stâlpi se determină astfel:

a) La construcţiile având clasa de importanţă III, amplasate în zone seismice F, sau clasa IV în zone seismice E şi F, dacă forţele tăietoare maxime pe stâlpi rezultă din acţiuni din GF de încărcări, diagramele de forţă tăietoare înfăşurătoare pe stâlpi se obţin prin suprapunerea efectelor celor mai defavorabile. Dacă la structurile clădirilor menţionate în aliniatul precedent,

forţele tăietoare maxime în stâlpi corespund GS de încărcări, pentru determinarea forţelor tăietoare de dimensionare (Q), se va considera relaţia:.

M

şi

M

s

gr

cap gr

.

Q = 1.2 Q s

(6.3)

unde:

Q s = forţa tăietoare din GS de încărcări;

b) La structurile cu stâlpi având schema statică de consolă verticală (noduri articulate cu riglele), pentru determinarea forţelor tăietoare de dimensionare (Q) se va considera valoarea:

Q =1.2

Q M

S

CAP ST

.

.

M

S

(6.4)

unde:

Q

M cap.st. momentul capabil în stâlp;

M s

forţa tăietoare din GS de încărcări;

s

momentul în stâlp în GS de încărcări.

c) În situaţiile care nu se încadrează în prevederile de la pct. a şi b,

determinarea forţelor tăietoare de dimensionare se face cu relaţia:

Q

=

1.2 Q

S

M

cap gr

.

.

 

M

s

 

gr .

cu limitările:

Q

(

M

S

+

M

l

)

cap . st .

cap . st .

H OE

(6.5)

(6.6)

şi Q ≤Q s / Ψ

Notaţiile in relaţiile 6.5 ÷6.7 sunt:

(6.7)

Q s =forţa tăietoare în GS de încărcări;

= valorile momentelor capabile în secţiunile de la

extremitatea superioară, respectiv inferioară a stâlpului, determinate corespunzător forţei axiale din ipoteza de încărcare considerată; H OE =înălţimea liberă a stâlpului; =coeficientul de reducere a forţei seismice, dat în normativul PIOO- 92, pct 5.3.6. 6.1.6. Stabilirea forţelor axiale de calcul în stâlpi se corelează cu situaţiile de încărcare care au determinat valorile maxime ale momentelor încovoietoare. în verificarea stâlpilor se vor considera şi situaţiile de încărcare care determină forţele axiale maxime şi minime, cărora li se vor asocia momentele încovoietoare corespunzătoare. La stabilirea forţelor axiale în GF de încărcări se vor considera şi prevederile din STAS 10101/2A1-91. Forţele axiale în GS de încărcări se determină astfel:

- riglele de pe direcţia acţiunii seismice, sau cu direcţii diferite de aceasta cu ±30°, se consideră plastificate la nivelul tuturor planşeelor; reacţiunile transmise stâlpului de aceste rigle se determină cu relaţia 6.1. Se va verifica stâlpul pentru ambele sensuri ale acţiunii seismice, pe direcţiile tuturor riglelor; - reacţiunea transmisă la stâlp de riglele neplastificate corespunde GS de încărcări. Pentru stâlpii de colţ (la care riglele au axele în plan înscrise

într-un unghi <120 0 ) se va determina şi forţa axială corespunzătoare plastificării tuturor riglelor.; în acest caz se va considera efectul indirect ( N) de compresiune.

s

cap

, M

l

cap st

.

.

M

st .

N = N ld +

N x +

N y

(6.8)

N x +

ipoteza: M cap.stâlp =0.

6.1.7. Redistribuirea momentelor încovoietoare între extremităţile

unui element

În situaţiile în care rezultă suprasolicitări locale într-un un element (riglă sau stâlp), se admite redistribuirea momentelor între extremităţile elementului în condiţiile formulate la pct. 5.4.1. (3). Redistribuirea momentelor este admisă în următoarele condiţii:

1) Redistribuirea momentelor între extremităţile elementului să fie mai micâ decât 30% din momentele determinate de ipoteza comportării elastice; 2) Pe elementele la care se operează redistribuiri de momente, forţa tăietoare determinată din acţiuni seismice nu se modifică (se admit translaţii ale diagramelor de momente încovoietoare ca în fig. 6.3).

acceptând

Dacă în stâlpi rezultă forţe axiale de întindere (| N| =

>

N ld ),reacţiunile

riglelor

(Q)

se

pot

determina

N y

N l d ),reacţiunile riglelor (Q) se pot determina N y 6.2. Rigle de cadru Dimensionarea/verificarea

6.2. Rigle de cadru

Dimensionarea/verificarea riglelor de cadru se va efectua conform prevederilor din STAS 10107/0-90, pct.3. Riglele realizate din elemente prefabricate care conlucrează cu suprabetonarea vor avea armăturile longitudinale dimensionate în situaţiile de alcătuire şi solicitare cele mai defavorabile; nu se însumează armăturile corespunzătoare unor faze diferite de alcuire a secţiunii sau de legături în îmbinări. Armăturile transversale (etrieri) necesare pentru preluarea lunecărilor dintre prefabricat şi suprabetonare nu se însumează cu armatura rezultată din efectul forţei tăietoare, momentului de torsiune sau suspendarea încărcărilor. Verificarea deschiderii fisurilor şi a deformaţiilor la grinzile prefabricate care conlucrează cu suprabetonarea va considera eforturile unitare în armăturile longitudinale suma eforturilor calculate pentru faza de montaj şi faza finală.

La riglele solicitate şi la eforturi de întindere, armăturile longitudinale se vor calcula la întindere excentrică, iar elementul se va alcătui şi arma în consecinţă. Se recomandă ca momentele capabile în rigle sa fie stabilite astfel încât, la acţiuni seismice de mare intensitate, distanţa între secţiunile de formare a articulaţiilor plastice (l 1 ) sâ respecte condiţia l 1 >=5/6l n unde:l n =distanţa între secţiunile în care se formeaza articulaţiile plastice de moment negativ, corespunzător celor două sensuri ale acţiunii seismice.

6.3. Stâlpi Dimensionarea/verificarea

stâlpilor se va efectua conform

prevederilor din STAS 10107/0-90, pct. 3. Efectul de ordinul II (efectul P-Δ) se va considera în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90, pct.3.1.2 şi 3.2.6. In calcule se va ţine seama de efectul solicitării la compresiune excentrica oblica (ca efect al solicitării pe direcţii diferite de axele

principale ale secţiunii). Momentele încovoietoare stabilite cu relaţia 6.2, pct. 6.1.4, se asociazã cu momentele de pe alte direcţii, corespunzând încârcărilor din GS. Calculul la compresiune excentrică oblică se recomandă a fi efectuat cu programe de calcul automat, care iau în considerare diagramele σ- pentru beton şi armături prezentate la pct. 2.1.4 şi 2.2.1.5. din STAS 10107/0-90 precum şi modul real de alcătuire al secţiunii.

Pentru secţiunile dreptunghiulare se admite aplicarea procedeului simplificat de calcul precizat în Anexa B din STAS 10107/ 0-90.

6.4. Noduri de cadru

6.4.1. Prevederile prezentului Cod se aplică nodurilor de cadru ale structurilor de beton armat executate:

- monolit;

- integral prefabricat din fragmente de cadru care cuprind nodul şi porţiunile adiacente de grinzi şi stâlpi, cu îmbinări în zone departate de nod;

- cu stâlpi monoliţi şi grinzi prefabricate oprite la faţa nodului sau la o

anumitâ distanţă de acestea, cu îmbinări de continuitate. Prevederile se pot aplica, cu considerarea aspectelor specifice, şi altor tipuri de structuri în cadre integral sau parţial prefabricate, ale

căror stâlpi sunt continui în dreptul nodului şi ale căror îmbinări sunt astfel alcatuite încât sâ fie capabile să preia şi să transmită eforturi unitare de compresiune şi de forfecare prin beton.

In cazul nodurilor a căror alcatuire se depărtează mult de soluţia monolită, prezentele prevederi au un caracter orientativ, fîind necesare analize speciale şi/sau încercări de laborator care vor fi stabilite, de la caz la caz, de proiectant.

6.4.2. Nodurile cadrelor trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

a) să aibă capacitatea de rezistenţă la cele mai defavorabile solicitări, în orice stadiu şi la orice combinaţie de încarcări, la care sunt supuse elementele îmbinate;

b) să nu prezinte reduceri semnifîcative de rigiditate sub eforturile

corespunzatoare plastificării elementelor adiacente sau a

încarcărilor/descarcărilor repetate asociate acţiunilor seismice;

c) să asigure ancorajul armăturilor elementelor adiacente în orice

situaţie de încărcare, inclusiv în condiţiile plastificarii acestora sau a încărcarilor/descarcarilor repetate generate de acţiunile seismice .

6.4.3 Cerinţele de la pct. 6.4.2 se realizeazâ, dupa caz, prin proiectarea nodurilor în conformitate cu prevederile prezentului Cod sau prin utilizarea altor metode de calcul, alcatuire şi armare confirmate de încercari concludente.

. 6.4.4. Nodurile se proiectează astfel încât sa poata prelua şi

transmite forţele tăietoare care acţionează asupra lor în plan orizontal

Q h şi în plan vertical Q v .

Forţele tăietoare de calcul care acţionează asupra unui nod de cadru (Q h şi Q v ,) se deternaină din condiţia de echilibru al eforturilor maxime ce iau naştere în elementele (stălpi şi rigle) concurente în acel nod (fig.

6.4).

La structurile în cadre spaţiale, eforturile de calcul, stabilite conform celor de mai sus, vor fi considerate independent pe fiecare direcţie principală în parte. 6.4.5. Din punct de vedere al comportării, calculului, alcătuirii şi armării se diferenţiazâ următoarele categorii de noduri:

- noduri solicitate predominant de încărcări gravitaţionale (permanente şi temporare);

- noduri solicitate predominant de acţiuni seismice. 6.4.6. Nodurile solicitate predominant de încărcări gravitaţionale sunt nodurile cadrelor la construcţiile amplasate în zonele E şi F definite în Normativul P1OO-92. Cerinţele hotărâtoare pentru. proiectarea acestor noduri sunt cele referitoare la ancorajul armăturilor longitudinale ale elementelor care converg în nod. În acest sens dimensiunile nodurilor vor asigura realizarea lungimilor de ancorare prevazute în STAS 10107/0-90, pct. 6.2.1. Se vor adopta detalii constructive care să asigure turnarea şi compactarea corectă a betonului, prin evitarea aglomerărilor excesive

de armături, iar în cazul nodurilor marginale putându-se avea în vedere realizarea unor detalii ca în fig.11.9. Pe înălţimea nodului se vor prevedea cel puţin armăturile transversale din zonele adiacente ale stâlpilor.

transversale din zonele adiacente ale stâlpilor. fig. 6.4. 6.4.7 . Nodunle solicitate predominant de acţiuni

fig. 6.4.

6.4.7. Nodunle solicitate predominant de acţiuni seismice sunt cele care nu se încadrează în prevederile pct. 6.4.6 al prezentului Cod.

Forţele tăietoare de calcul, la care se,dimensionează aceste noduri, se vor determina cu următoarele relaţii:

- forţa tăietoare orizontală

Q h = 1.25(A a st + A a dr )R a - Q s

unde:

A st a , A dr a ariile de armatură întinsă din secţiunile de la faţa nodului a

(6.9)

Q s

riglelor de pe direcţia de calcul;

forţa tăietoare de calcul în secţiunea de la faţa nodului a stâlpului superior.

- forţa tâietoarc verticală

-

Qv=Q h ,h g /h s

(6.10)

6.4.8. Forţa tăietoare orizontală în nod, determinată conform prevederilor pct. 6.4.7, se preia prin beton şi armături transversale, ale căror contribuţii se însumează:

Q h < Q hn + Q hb

unde:

(6.11)

este forţa tăietoare preluată de către armăturile transversale (orizontale) în nod, care se calculează cu relaţia:

Q ha = A h R n

este suma ariilor armăturilor transversale din nod (etrieri, agrafe)

care îndeplinesc simultan următoarele condiţii:

- intersectează planul potenţial de cedare (pe diagonala nodului), fig. 6.4. - sunt situate în lăţimea nodului b n,

A

Q

ha

(6.12)

h

- sunt dispuse între armăturile longitudinale superioare şi

inferioare din grinzi;

- ramurile etrierilor neperimetrali, dispuşi pe direcţia solicitării, au lungimile mai mari decât h s / 3.

Q hb este forţa tăietoare preluată de către beton, care se calculează cu relaţia:

Qhb = [(0.5+n)A'3 /AaJQh

(6.13)

A 1 2 şi A n sunt ariile de armatură comprimată şi, respectiv, întinsă din grinda adiacentă nodului, pentru care rezultă cel

mai mic raport A 1 2 /A a ; se va respecta A 1 2 /A a <1;

n = N/(b n h n R c ). La verificarea nodurilor la forţa tăietoare Q h se va respecta

condiţia:

Q h <=5b n h n R c

(6.14)

6.4.9. In cazurile în care, prin respectarea prevederilor de la pct. 6.1 şi 6.3 ale prezentului Cod, se evită apariţia articulaţiilor plastice în capetele de stâlp ce converg în nod, forţa tăietoare verticală în nod Q v , determinată conform pct. 6.4.7, este preluată de câtre beton şi armăturile verticale din nod, cu condiţia realizării prevederilor de alcătuire prevăzute la pct. 11.3.

7. VERIFICAREA CAPACITĂŢII DE DfiFORMARE POSTELASTICĂ

7.1. Condiţii generale

7.1.1 Capacitateâ de deformare plasticâ se poate verifica la nivelul:

-secţiunilor critice ale elementelor cadrului;

- elementelor componente ale cadrului;

- structurii. 7.1.2 Capacitatea de deformare plastică la nivelul secţiunii se exprimă prin raportul dintre curbura ultima şi cea corespunzătoare iniţierii curgerii în armătura întinsă, denumit factor (indice) de ductilitate secţională

7.1.3 Capacitatea de deformare plastică la nivelul elernentului se exprimă prin raportul dintre deformaţia semnificativă ultima a elementului şi deformaţia respectivă, corespunzătoare iniţierii curgerii armăturii, denumit factor (indice) de ductilitate de element. In situaţiile în care se accepta ipoteza dezvoltării concentrate a deformaţiilor plastice, în articulaţii plastice (punctuale), factorul de ductilitate de element se exprimă ca raport ale rotirilor în articulaţia plastică.

7.1.4

Capacitatea de deformare plastică la nivel de structură, în

ansamblul ei, se cxprimă ca raport de deplasări orizontale corespunzatoare stadiului ultim (colaps) şi celui considerat a corespunde începutului comportării posl-elastice (semnificative) a structurii.

7.1.5 În afară de valorile relative ale capacităţii de deformare

plastică, definite la pct.7.1.2, …

corespunzătoare

deformaţiilor/deplasărilor ultime.

7.1.6 Compararea factorilor de ductilitate şi a deformaţiilor deplasărilor ultime cu cerinţele corespunzătoare, rezultate din calculul dinamic post-elastic, sau din spectre seismice post-elas-tice, reprezintă verificarea explicită a comportării post-elastice a structurilor în cadre solicitate seismic.

7.

1.4,

vor

fi

determinate

şi

valori

absolute

7.1.7 Verifîcarea comportării post-elastice a structurilor în cadre, în

condiţiile specificate la pct.7.1.6, se efectueazâ obligatoriu în situaţiile în care proiectantul nu respectă integral prevederile privind ierarhizarea capacitaţilor de rezistenţă specificate la capitolul 6 al prezentului Cod, pentru construcţiile amplasate în zonele seismice

D. A

care proiectantul considera necesar a avea date mai complete,

explicite, privind comportarea post-elastică a structurii.

7.2 Verificarea la nivelul secţiunii şi elementului 7.2.1 Verificarea capacităţii de deformare plastică la nivelul sectiunii se face prin trasarea curbei moment-cu.rburâ prentru elementele solicitate la încovoiere purâ, sau cu forţâ axială. Relaţia moment- curbură se poate obţine cu programe specifice de calcul automat sau, în mod simplificat, prin procedeul expus în anexa B a prezentului Cod. 7.2.2 Pentru verificarea capacităţii de deformare în articulaţiile plastice, se va admite că

Această verificare este recomandabil a fi efectuată în situaţiile în

deformaţiile plastice se dezvoltă de lungimile plastice l p , calculate cu următoarele relaţii:

l p = 0.75 h (la rigle)

(7.1)

l p = 0.70 h (la stâlpi) unde: h = înălţimea secţiunii transversale a elementului (riglă sau stâlp). În situaţiile în care se utilizează detalii de alcătuire şi armare care nu se încadrează în practica curentă, sau dacă cuantificarea deformaţiilor plastice este hotărâtoare pentru evaluarea comportării

structurii,

încercări concludente.

lungimea

zonelor

plastice

se

va

stabili

pe

baza

unor

7.2.3 Capacitatea de rotire în articulaţiile plastice se determină

considerănd curburile calculate conform pct. 7.2.1 şi lungimea zonelor plastice conform precizărilor de la pct. 7.2.2. Rotirea ultimă în articulaţia plastica (θ u ) se determină cu relaţia:

θ u u

---

Φ c ) l p

(7.2)

8. VERIFICAREA LA STAREA LIMITÂ DE DEFORMAŢII

8.1. Grupări fundamentale de încărcări

Calculul

la

starea

limită

de

deformaţie

a

elementelor,

subansamblelor sau a ansamblului structurii se efectuează în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90, pct. 3.9 şi cu cele ale prezentului Cod. Condiţiile privind deformaţiile grinzilor rezemate pe stâlpi, sub acţiuni verticale, se pot verifica admiţând că elementul are reazeme netasabile. Săgeţile verticale ale grinzilor rezemate pe console (cu excepţia consolelor scurte ale stâlpilor prefabricaţi), se determină luând în considerare şi deformaţiile proprii ale elementelor de rezemare. În cazul grinzilor prefabricate la care schema statică (legăturile, deschiderea) şi/sau secţiunea activă se schimbă în fazele de montaj şi finală, deformaţiile totale se obţin prin însumarea deformaţiilor calculate pentru fiecare etapă. Deformaţiile în plan orizontal ale grinzilor (grinzi de rulare etc.) se calculează considerând şi deformaţiile elementelor portante verticale (stâlpi etc.).

8.2. Grupări speciale de încărcări

Calculul deformaţiilor sub acţiuni din grupările speciale de încărcări implică efectele încărcărilor seismice orizontale. Dimensionarea elementelor cadrelor se realizează în condiţiile respectării prevederilor privind calculul la starea limită de deformare din normativul PIOO-92, pct. 6.2.3. Determinarea deformaţiilor (deplasărilor) orizontale ale cadrelor se recomandă să se realizeze cu programe adecvate de calcul automat. Dacă s-a considerat un model de calcul bazat pe forţele seismice echivalente şi pe comportarea elastică a materialelor, deplasările nodurilor corespunzătoare forţelor seismice de cod se majorează cu valoarea 1/ Ψ.

Pentru situaţiile în care prezentul cod permite efectuarea calculului static prin schematizarea structurii sub formă de cadre plane, calculul deplasărilor se va efectua conform precizărilor de la pct.8.2.1 şi 8.2.2.

8.2.1 Ipoteze de calcul

acceptă

următoarele ipoteze:

a) Acţiunile corespund grupării speciale de încărcari, forţele seismice

de calcul fiiind considerate dispuse (succesiv) pe direcţiile principale ale construcţiei.

b) Rigidităţile elementelor cadrului se determină considerănd modulul

de rigiditate secţională

Pentru

calculul

deplasărilor

laterale

ale

cadrelor

se

K = E b I b

(8.1)

c) In calculul deplasărilor orizontale se va considera şaiba de planşeu

nedeformabilă. Dacă sistemul constructiv al planşeelor sau prevederea unor goluri mari în acestea conduc la şaibe deformabile în raport cu cadrele, calculul deformaţiilor se va face considerând comportarea spaţială a structurii (cadre şi planşee deformabile în planul lor) d) In situaţiile în care se admite efectuarea calculului plan, efectul momentului de torsiune generală se poate considera prin amplificarea deformaţiilor de translaţie determinate pentru forţele seismice de calcul, cu coeficientul a i (relaţia 8.2):

(8.2)

unde:

a

I

1 + SeR d

ci

i

= (

F

ci

R d

ci

2

i

)

S

- forţa seismică totală pe construcţie;

e

- excentricitatea de calcul medie (distanţa între centrele de greutate şi rigiditate);

d i - distanţa dintre centrul de rigiditate şi planul cadrului "i"; R ci - rigiditatea la forţe laterale a cadrului "i"; F ci - suma forţelor orizontale aplicate cadrului "i";

R d

ci

2 - se determină pentru ansamblul structurii.

i

Observaţie:

corecţiile date de coeficientul a i se aplică eforturilor/ deformaţiilor determinate din acţiunea forţelor seismice orizontale (fără considerarea încărcărilor verticale din gruparea specială). e) Deplasările laterale se determină fără considerarea aportului panourilor de zidărie înrămată asupra rigidităţii structurii.

8.2.2. Calculul practic al deplasărilor laterale In condiţiile precizate la pct. 8.2.1, calculul deplasărilor laterale se poate efectua prin procedee de calcul liniar. Se recomandă utilizarea de programe de calcul automat, care determină deplasările generale ale nodurilor (translaţii şi rotiri).

Deplasările relative de nivel

considerând Δ r conform fig. 8.1:

r

=

st

x

,

i

1

st

x i

,

1

H

e

(

L

st

y

,

i

1

dr

y i

,

1

)

r

H

e

, se calculează în planul cadrului,

(8.3)

unde:

Ψ - coeficientul de reducere a forţei seismice considerat în calcul (conform Normativului PIOO-92, pct. 5.3.6;

-

st

x i

,

,

st

x i

,

Deplasările

1

,

st

y i

,

1

,

dr

y i

,

nodurilor

1

,

H e şi L sunt precizate în fig.8

sunt

determinate

în

GS

de

încărcări.

Verificarea deplasării relative de nivel se va efectua la toate nivelurile.

relative de nivel se va efectua la toate nivelurile. 8.3. Deformaţii limită Deplasările maxime rezultate din

8.3. Deformaţii limită Deplasările maxime rezultate din acţiuni în grupările fundamentale de încărcări se vor considera conform prevederilor din STAS 10107/0- 90 pct.3.9 sau prescripţiilor specifice condiţiilor de exploatare a construcţiei.

In cazul acţiunii seismice orizontale condiţiile privind deplasările relative de nivel maxime sunt diferenţiate astfel:

a) în cazul structurilor cu pereţi de umplutură din zidărie de cărămidă, corpuri din beton cu agregate grele sau uşoare, sau alte materiale similare

r

H

e

<0.0035

b) în cazul sţructurilor cu pereţi de compartimentare din materiale care pot urmări deformaţiile structurii fârâ degradări semnificative, a celor cu panouri a căror legătură cu structura este de aşa natură încât deformaţiile structurii nu sunt transmise la pereţi, precum şi în cazul construcţiilor fără pereţi de umplutură

r

H

e

<0.007

c) în cazul construcţiilor parter la care panourile de perete respecta

condiţiile de la pct. b

r

H

e

<0.01

Condiţiile privind deplasarea relativă de nivel pot fi diferenţiate pe înălţimea clădirilor etajate în .funcţie de soluţiile constructive adoptate pentru elementele de compartimentare; în aceste situaţii se vor respecta prevederile de la pct. 3.4.2. Dacă condiţiile privind verificarea la starea limită de deformatie nu sunt respectate se va mări rigiditatea structurii prin majorarea secţiunii stâlpilor şi/sau riglelor.

9. PROIECTAREA PLANŞEELOR STRUCTURILOR ÎN CADRE

Planşeele structurilor în cadre sunt solicitate:

- la încărcări verticale; - la încărcări orizontale, când lucrează ca şaibe. Calculul la încărcari verticale este obligatoriu la toate structurile. Calculul la încârcâri orizontale se'va efectua în situaţiile prevazute la pct. 9.2 ale prezentului Cod

9.1. Calculul planşeelor la încărcări verticale. Acţiunile verticale pe planşee se consideră corespunzător grupărilor fundamentale de încărcări precizate în STAS 10101/1-91, STAS 10101/2A2-91, sau alte prescripţii. Calculul şi alcătuirea planşeelor se va face în condiţiile precizate în STAS 10107/1-91, STAS 10107/2-91, STAS 10107/ 3-77, STAS 10107/4-77, sau alte prescripţii specifîce, dupa caz.

9.2. Calculul planşeelor la încărcări orizontale.

belon armat se

calculează/verifică la încărcări orizontale în cazul constructilor amplasate în zonele seismice A-D (conform Normativului PIOO-92) într- una din urmpătoarele situaţii:

Planşeele

structurilor

în

cadre

de

- planşeul face parte din infrastructura;

- dacă în planşeu sunt goluri ale caror dimensiuni pe cel puţin o direcţ.ie depaşesc 20% din dimensiunea corespunzatoare a planşeului;

- dacă nu sunt respectate condiţiile de alcatuire generala de la

pct. 2.1, 2.2. 2.3, 2.4.; - dacă planşeele nu sunt din beton monolit (elemente prefabricate cu sau fără suprabetonare, alte soluţii). 9.2.1 Incarcările orizontale pe planşee considerate ca diafragme orizontale (şaibe) se determinâ acceptând urmatoarele ipoteze:

a) şaibele realizate din planşee de beton armat monolit sau elemente prefabricate masive cu îmbinări de continuitate pe întreg perimetrul se considerâ nedeformabile în planul lor; b) încărcările orizontale corespund forţelor capabile ale cadrelor se va considera acţiunea seismica pe direcţiile principale ale structurii ca sarcină distribuită liniar, proporţional cu masa, şi echivalenta fortelor orizontale dezvoltate în cadre (fig 9.1); c) la structurile calculate în domeniul neliniar de cornportare al materialelor, încarcările pe şaibe se determină corespunzător diferitelor etape de apariţie a articulaţiilor plastice în structură; în aceste cazuri de verificare a şaibelor de planşeu, se vor considera rezistenţele medii ale betonului şi armaturii. Reactiunile cadrelor asupra şaibelor se pot deterrnina prin izolarea riglelor de la nivelul considerat.

deterrnina prin izolarea riglelor de la nivelul considerat. 9.2.2 Calculul eforturilor secţionale în şaibe se face

9.2.2 Calculul eforturilor secţionale în şaibe se face funcţie de solicitările orizontale determinate conform pct 9.3.1, prin exprimarea echilibrului în secţiunea considerată. Eforturile secţionale semnificative pentru verificarea şaibelor sunt momentele încovoietoare şi forţele tăietoare. Secţiunile de calcul se considerâ în dreptul cadrelor de pe direcţia de calcul considerată; în situaţia unor distanţe mari între cadre, se

recomandă să se considere în calcul şi secţiunile intermediare dintre cadre, în care apar solicitări importante. Eforturile secţionale în şaibe se determină corespunzător acţiumi seismice pe direcţiile principale ale structurii şi ambele sensuri de solicitare. Solicitările în şaibele cu rigiditate medie sau redusă se determină considerând încărcările precizate la pct. b sau d, funcţie de rigidităţile elementelor structurale. 9.2.3 Verificarea planşeelor la eforturile secţionale determinate de efectul de şaibă se realizează diferenţiat, funcţie de alcătuirea constructivă a acestora (planşee din plăci de beton armat monolit, planşee din elemente prefabricate etc.). La verificarea planşeelor se vor considera eventualele goluri (scări, curţi de lumină etc.), care pot determina concentrări semnificative de eforturi. Planşeele din beton armat monolit se verifică similar cu grinzile pereţi (dacâ rezultă proporţii corespunzătoare); solicitările de întindere de la marginile planşeului se vor considera concentrate în grinzile (riglele ) corespunzătoare. Planşeele din elemente prefabricate se consideră în calcul ca fîind formate din elemente independente sau care conlucrează, funcţie de condiţiile de transmiterea lunecărilor în rosturile dintre acestea. Imbinările elementelor prefabricate pe reazeme se verifică şi la solicitările rezultate din efectul de şaibă.

9.3. Structura de rezistenţă a scărilor Structura de rezistenţă a scărilor se consideră diferenţiată astfel:

• structura de rezistenţă verticală a casei scărilor; • structura de rezistenţă a scărilor (podeste, rampe,grinzi de podest, grinzi de vang etc.). Prezentul Cod se referă numai la alcătuirea structurii de rezistenţă a casei scărilor, realizată din cadre de beton armat. La alcătuirea generală a scărilor se vor considera recomandările de pct. 2.4. În situaţiile în care se prevăd rigle de cadru între nivelurile curente ale planşeelor (de exemplu pentru rezemarea podestelor intermediare ale scărilor), se vor evita comportările specifice stâlpilor scurţi; în acest scop se recomandă ca momentele capabile în secţiunile de la extremităţile riglelor să fie suficient de mici astfel încât diagrama de momente încovoietoare pe stâlp să corespundă cu fig. 9.1. La proiectarea cadrelor adiacente casei scărilor se vor respecta prevederile privind calculul şi alcătuirea cadrelor curente.

9.2.2 Calculul eforturilor secţionale în şaibe se face funcţie de solicitările orizontale determinate conform pct

9.2.2 Calculul eforturilor secţionale în şaibe se face funcţie de

solicitările orizontale determinate conform pct 9.3.1, prin exprimarea echilibrului în secţiunea considerată. Eforturile secţionale semnificative pentru verificarea şaibelor sunt momentele încovoietoare şi forţele tăietoare. Secţiunile de calcul se consideră în dreptul cadrelor de pe direcţia de calcul considerată; în situaţia unor distanţe mari între cadre, se recomandă să se considere în calcul şi secţiunile intermediare dintre cadre, în care apar solicitări importante. Eforturile secţionale în şaibe se determină corespunzător acţiumi seismice pe direcţiile principale ale structurii şi ambele sensuri de solicitare. Solicitările în şaibele cu rigiditate medie sau redusă se determină considerând încărcările precizate la pct. b sau d, funcţie de rigidităţile elementelor structurale.

9.2.3 Verificarea planşeelor la eforturile secţionale determinate de

efectul de şaibă se realizează diferenţiat, funcţie de alcătuirea constructivă a acestora (planşee din plăci de beton armat monolit, planşee din elemente prefabricate etc.). La verificarea planşeelor se vor considera eventualele goluri (scări, curţi de lumină etc.), care pot determina concentrari semnificative de eforturi. Planşeele din beton armat monolit se verifică similar cu grinzile pereţi (dacâ rezultă proporţii corespunzătoare); solicitările de întindere de la marginile planşeului se vor considera concentrate în grinzile (riglele) corespunzătoare. Planşeele din elemente prefabricate se consideră în calcul ca fiind formate din elemente independente sau care conlucrează, funcţie de condiţiile de transmiteiea lucrărilor în rosturile dintre acestea. Imbinările elementelor prefabricate pe reazeme se verifică şi la solicitările rezultate din efectul de şaibă.

9.3. Structura de rezistenţă a scărilor Structura de rezistenţă a scărilor se consideră diferenţiată astfel:

• structura de rezistenţă verticală a casei scărilor; structura de rezistenţă a scărilor (podeste, rampe, grinzi de podest, grinzi de vang etc.). Prezentul Cod se referă numai la alcătuirea structurii de rezistenţă a casei scărilor, realizată din cadre de beton armat. La alcătuirea generală a scărilor se vor considera recomandările de pct. 2.4. În situaţiile în care se prevăd rigle de cadru între nivelurile curente ale planşeelor (de exemplu pentru rezemarea podestelor intermediare ale scărilor), se vor evita comportările specifice stâlpilor scurţi; în acest scop se recomandă ca momentele capabile în secţiunile de la extremităţile riglelor să fie suficient de mici astfel încât diagrama de momente încovoietoare pe stâlp să corespundă cu fig. 9.1. La proiectarea cadrelor adiacente casei scărilor se vor respecta prevederile pnvind calculul şi alcătuirea cadrelor curente.

10. INFRASTRUCTURA ŞI FUNDAŢIILE

10.1. Generalităţi Preluarea şi transmiterea încărcărilor ce acţionează asupra unei construcţii se face prin sistemul structural constituit din trei componente principale: (1) suprastructura, (2) infrastructura şi / sau fundaţiile şi (3) terenul de fundare. Această pecizare este deosebit de importantă în cazul construcţiilor supuse predominant acţiunilor seismice întrucât, în acest caz, interacţiunea celor trei componente este esenţială pentru înţelegerea corectă a comportării sistemului, în totalitate, şi pentru dirijarea controlată a deformaţiilor plastice. Infrastructura se consideră acea componentă a sistemului structural care prezintă, în raport cu suprastructura, o creştere bruscă, semnificativă, de rezistenţă şi de rigiditate. De obicei infrastructura este constituită dintr-un sistem de pereţi, dispuşi pe înălţimea subsolului (sau subsolurilor), care conlucrează cu planşeele care îi mărginesc sau pe care îi străbat; în unele situaţii, infrastructura se poate întinde şi pe înălţimea unuia sau mai multor niveluri de la partea inferioară a construcţiei. Fundaţiile sânt elementele structurale prin care se asigură rezemarea pe terenul de fundare a infrastructurii sau, în unele cazuri, direct asupra structurii în cazurile în care eristă o infrastructură , aceasta conlucrează cu fundaţiile, prin intermediul cărora reazemă pe teren, formând o unică componentă structurală.

Principiile proiectării infrastructurilor şi fundaţiilor, condiţiile de alcătuire şi modelarea lor pentru calcul fac obiectul prescripţiilor specifice. Condiţiile care pot determina alegerea sistemului de fundare sunt indicate la pct, 2.6. Structurile în cadre de beton armat pot avea următoarele soluţii de alcătuire a infrastructurii şi fundaţiilor:

a) Structuri fâră infrastructuri, la care rezemarea tuturor stâlpilor se realizează direct pe fundaţii. Fundaţiile pot fi de suprafaţă sau adâncime, izolate, continui sau radier. b) Structuri cu infrastructuri, la care sunt prevăzute între suprastructură (sistsmul de stâlpi şi grinzi) şi fundaţii, sisteme spaţiale de pereţi structurali, pe unul sau mai multe niveluri, concepute, calculate, alcătuite şi armate astfel încât sa realizeze o creştere semnificativă de rigiditate şi rezistentă. Pe înălţimea infrastructurii pot exista şi stâlpi rezemaţi direct pe fundaţii. În aceste situaţii de alcătuire (soluţii curente la clădiri cu subsol), se va ţine seama în calculul infrastructurii şi de eforturile preluate de la stâlpii care nu sunt în contact direct cu pereţii (fig. 10.1 ). In cazul clădirilor de înălţime medie sau înalte, amplasate în zonele seismice A-D se recomanda ca infrastructura sa fie realizată ca un sistem casetat alcătuit din pereţii de subsol, planşeul peste subsol iar la partea inferioară printr-un radier sau fundaţii continui şi placa armată legată de acestea. La construcţiile amplasate în zonele seismice A-D (conf. Normativului PIOO-92) se va evita, de regula, realizarea de subsoluri parţiale. Când acestea nu pot fi evitate se va ţine seama la calculul infrastructurii şi suprastructurii de efectele de torsiune generală generate de excentricitatea infrastructurii faţâ de ansamblul structural. Planşeul (planşeele), în contact direct cu pereţii de la subsol şi fundaţiile aferente, constituie elemente structurale componente ale infrastructurii.

pereţii de la subsol şi fundaţiile aferente, constituie elemente structurale componente ale infrastructurii. Fig. 10.1

Fig. 10.1

10.2 Calculul infrastructurii Fundaţiile şi infrastructura se verifică la acţiunile corespunzând grupărilor fundamentale şi grupărilor speciale de încărcari. Un model de calcul riguros implică considerarea ansamblului spaţial suprastructură-infrastructură-teren de fundare, cu proprietăţi definite prin legi constitutive fidele comportării reale a elementelor care alcătuiesc fiecare din cele trei componente. Se admite în cazul construcţiilor etajate cu înălţime redusă şi medie (definite conform pct. 1.2.2) să se determine eforturile secţionale în elementele infrastructurii prin studiul echilibrului infrastructurii izolate, solicitate la forţele de legăturâ cu suprastructura şi la presiunile care apar la nivelul tălpii fundaţiilor. In aceste cazuri presiunile pe terenul de fundare se determină funcţie de caracteristicile de deformabilitate ale terenului şi ale infrastructurii. În cazul acţiunilor corespunzând grupărilor fundamentale de încărcări, forţele de legătură considerate în calculul infrastructurii sunt cele rezultate din calculul suprastructurii. Pentru grupările speciale de încărcări (acţiuni seismice) se admite a considera că reacţiunile suprastructurii sunt asociate mecanismului structural de plastificare (M, Q, N). In situaţiile în care calculul dinamic post-elastic este impus în prezentul Cod (pct. 5.1.3 şi 5.4.2), forţele de legălurâ cu infrastructura vor fi cele rezultate din acest calcul. Forţele transmise de suprastructură cuprind şi eforturile transmise prin planşee. Planşeul peste subsol transmite la pereţii infrastructurii forţe de lunecare ca efect al reacţiunilor orizontale ale stâlpilor şi al forţei seismice corespunzătoare masei concentrate la acest nivel. In situaţiile în care se utilizeazâ fundaţii de adâncime (piloţi, barete etc.) în calculul elementelor infrastructurii se consideră (în locul presiunilor pe teren) forţele care se dezvoltă în fundaţii. Calculul eforturilor în elementele infrastructurii se recomandă să se efectueze cu programe de calcul automat care permit modelarea corectă a legilor constitutive pentru terenul de fundare şi infrastructură. De regulă în acest scop se apelează la metoda elementelor finite; eforturile secţionale se obţin prin integrarea eforturilor unitare furnizate de programele de calcul (se admite modelarea comportării elastice a materialelor). Pentru cazurile curente se poate modela infrastructura în calcul ca un sistem de grinzi pe mediu elastic.

Dacă infrastructura este în contact direct cu un singur planşeu (placă) se admite neglijarea rigidităţii la torsiune, proprie a elementelor infrastructurii. Infrastructura (elementele componente: pereţi, planşee) se dimensionează/verifică la starea limită ultimă şi la starea limitâ de deforrnaţie. Dimensionarea elementelor va urmări de regulă evitarea apariţiei deformaţiilor plastice la nivelul infrastructurii. în acest scop momentele încovoietoare considerate în forţele de legăturâ cu suprastructura (în grupările speciale de încărcări) vor fi determinate cu considerarea suprarezistenţei armăturilor. Secţiunea de calcul a pereţilor infrastructurii se va considera

împreună cu fundaţiile şi placa (plăcile) de planşeu adiacente. Secţiunile (orizontale) din rosturile de turnare se verifică, In acest caz, la forţa de lunecare conform STAS 10107/0-90, pct. 3.4.2. Funcţie de configuraţia diagramei de momente încovoietoare, pereţii de beton armat se consideră pentru calcul astfel:

a) Grinzi de beton armat, în cazurile în care înălţimea de calcul a

secţiunii (h) şi distanţa între două puncte de inflexiune (L) respectă

condiţia

h/L<0.5 .

(10.1.)

b) Grinzi pereţi, în situaţiile în care condiţia 10.1. nu este îndeplinită

Dacă pereţii infrastructurii sunt rezemaţi continuu pe pereţi mulaţi se

consideră în calcul ansamblul acestora. La dimensionarea planşeelor şi fundaţiilor se vor considera efectele cumulate din participarea acestora la preluarea eforturilor din infrastructură precum şi cele proprii acestora.

. Condiţiile privind presiunile pe terenul de fundare şi de proiectare a

10.3. Calculul fundaţiilor

fundaţiilor sunt cele precizate;în normalivul PIO-86, STAS 3300/1-85 şi STAS 3300/2-85. Solicitările transmise la fundaţii, corespunzător acţiunilor din gruparile fundamentale de încărcări, se consideră conform prevederilor din prescripţiile de proiectare precizate în aliniatul precedent. Pentru grupările speciale de încărcări, incluzând acţiunea seismică, eforturile transmise la fundaţii se determimă astfel:

a) Eforturile rezultate din analize dinamice neliniare ale structurii.

b) Eforturile corespunzând mecanismului de plastificare al

suprastructurii în cazul acţiunilor seismice. Pentru cazurile generale

când, de regula, la acţiunea cutremurelor de mare intensitate secţiunile de la baza stâlpilor se pot plastifica, momentele

încovoietoare transmise fundaţiilor sunt asociate momentelor capabile

ale stâlpilor. Se va urmări ca prin dimensionarea adecvată

fundaţiilor, să se evite dezvoltarea deformaţiilor plastice la nivelul terenului sau în elementele de beton armat ale fundaţiilor (mecanismul de disipare prin deformaţii plastice a energiei induse de cutremur să se dezvolte numai în suprastructura). Forţele tăietoare sunt asociate momentelor încovoietoare în secţiunile de la baza stâlpilor. Dacă sub acţiuni din grupările speciale de încărcări terenul de fundare are deformaţii remanente, infrastructura şi/sau suprastructura se verifică la efectele tasărilor inegale.

a

11. ALCĂTUIREA ŞI ARMAREA STRUCTURILOR ÎN CADRE 11.1. Condiţii de alcătuire a riglelor de cadru. Alcătuirea şi armarea riglelor se realizează în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90 (pct 6.1, 6.2, 6.3 şi 6.5) şi din prezentul Cod (pct. 4.2, 6.2). Condiţiile de alcătuire şi armare sunt diferenţiate între secţiunile curente şi zonele potenţial plastice. Se vor considera ca zone potenţial plastice secţiunile de la capetele tuturor riglelor indiferent de poziţia acestora în plan sau elevaţie. Prevederile privind alcătuirea şi armarea în zonele plastice

potenţiale se vor considera pe lungimile plastice indicate în Anexa J din STAS 10107/0-90 (pct J.3). Se recomandă ca la armarea riglelor de cadru, pe lângă prevederile din STAS 10107/0-90, să se respecte următoarele:

- Armăturile longitudinale sâ fie dimensionate şi dispuse astfel, încât din acţiuni seismice de mare intensitate, secţiunile potenţiale de

forrnare a articulaţiilor plastice, pentru cele două sensuri de acţiune, să coincidă.

- Riglele solicitate predominant din acţiuni seismice vor avea

armăturile longitudinale realizate ca bare drepte (nu se dispun bare înclinate).

- Dacă, ca efect al încărcarilor verticale importante (forţe concentrate

mari etc.), sunt necesare armături înclinate, acestea se vor dimensiona funcţie de eforturile corespunzatoare grupărilor fundamentale de

încărcări şi se vor verifica în gruparea specială.

-

Nu se admite dispunerea de armături înclinate la marginea secţiunii '

riglei.

.

- Dacă în fazele intermediare de lucru ale grinzilor prefabricate care conlucreazâ cu suprabetonarea (decofrare, transport, manipulare şi montaj) nu se respectă condiţia

Q/(bh„) + M/W, < 0,7R,

(11.1)

etrierii se vor dispune conform indicaţiilor din fig.11.1. În situaţiile în care se urmăreşte evitarea formării de articulaţii plastice în secţiunile din apropierea nodurilor, se recomandă dispunerea armăturilor longitudinale ca în fig.11.2.

In cazul riglelor prefabricate care realizează cu stălpii noduri rigide se recomandă evitarea plastificării îmbinărilor, prin adaptarea soluţiei din fig. 11.2. Dimensionarea riglei şi a îmbinărilor se va realiza (conform pct. 6:1.2) la eforturi (M, Q) stabilite funcţie de momentele capabile din secţiunile de apariţie a articulaţiilor plastice.

din secţiunile de apariţie a articulaţiilor plastice. Fig.11.2 11.2. Condiţii de alcătuire a stâlpilor

Fig.11.2

11.2. Condiţii de alcătuire a stâlpilor Alcătuirea şi armarea stâlpilor se realizează în conformitate cu prevedenle din STAS 10107/0-90 şi din prezentul Cod (pct. 4.3). În secţiunile potenţiale de apariţie a articulaţiilor plastice de la baza stâlpilor se recomandă ca armătura longitudinală să nu fie înnădită prin petrecere sau sudură, fiind dispusă continuu, conform modelului din fig.11.4. În situaţiile în care se admite înnădirea prin petrecere a armăturilor longitudinale din stâlp (STAS 10107/0-90, pct. 6.3), se recomandă utilizarea modelului din fig. 11.3.

Măsurile privind asigurarea capacităţii de deformare post-elastică (ductilizare) se vor aplica în secţiunile de încastrare a stâlpilor (în fundaţii, sau la nivelul superior al infrastructurii, precum şi în zonele în care apar variaţii mari ale secţiunii pe înăţimea unui nivel (de exemplu la stâlpii halelor cu poduri rulante, în dreptul grinzii de rulare etc.).

cu poduri rulante, în dreptul grinzii de rulare etc.). 11.3 Noduri de cadru La proiectarea nodurilor
cu poduri rulante, în dreptul grinzii de rulare etc.). 11.3 Noduri de cadru La proiectarea nodurilor

11.3 Noduri de cadru La proiectarea nodurilor de cadru se vor respecta următoarele:

- se recomandă ca axele elementelor adiacente nodului să fie centrate în axul nodului; dacă această condiţie nu se poate realiza (noduri marginale, noduri de colţ etc.) excentricitatea în plan orizontal nu va

depăşi 1/4 din latura corespunzatoare a secţiunii transversale a stâlpului inferior;

-' armăturile longitudinale din stâlpi sau grinzi care se ancoreaza în nod se prelungesc de la planul median al nodului (perpendicular pe armătură) cu lungimea de ancorare determinată conform STAS 10107/0-90, pct. 6.2. Daca penlru ancorarea armăturilor sunt necesare bucle sau cârlige, aceslea se vor realiza întotdeauna în nod (fig. 11.5; 11.6, 11.7 şi 11.10). Barele longitudinale din stâlpul inferior se pot prelungi în stâlpul superior prin graifuire (fig.11.2) daca devierea armăturilor în plan orizontal (d„) respectă condiţia:

d 0 <(h gr -100)/6 [mmJ unde:

(11.2)

.

h gr

înălţimea secţiunii transversale a riglei în dreptul armăturilor

graifuite. Nodurile solicittate predominant din acţiuni seismice vor avea cel puţin câte o armătură verticală intermediară pe fiecare latura nodului; dacă armăturile din stâlp sunt graifuite, fiecare bară se va amplasa la colţul unui etrier. La detalierea armăturii din nod se va avea în vedere realizarea spaţiilor necesare turnării şi vibrării betonului (nu se contează pe turnarea betonului în nod prin grinzi)

betonului (nu se contează pe turnarea betonului în nod prin grinzi) a) Bare longitudinale inferioare continue

a) Bare longitudinale inferioare continue în grinzi

Fig. 11.5 Nod central cu grinzi şi stâlpi cu secţiuni transversale egale. Barele superioare se

Fig. 11.5

Nod central cu grinzi şi stâlpi cu secţiuni

transversale egale. Barele superioare se prevăd continue prin nod; barele inferioare din grinzi se pot întrerupe

prin nod; barele inferioare din grinzi se pot întrerupe Fig. 11.6 Nod marginal. Ancorarea borelor longHudinale

Fig. 11.6

Nod marginal.

Ancorarea borelor longHudinale din grindd

11.6 Nod marginal. Ancorarea borelor longHudinale din grindd Fig. 11.7 Nod central cu grinzi cu secţiunile

Fig. 11.7

Nod central cu grinzi cu secţiunile transversale neegale.

Ancorarea barelor longi-tudinale din grinzi.

r - raza de curbură conform pct.1 d > dma Fig 11 .8 Îmunătăţirea ancorajului

r - raza de curbură conform pct.1 d > dma

Fig 11 .8

Îmunătăţirea ancorajului barelor de armătură din grinzi prin prevederea unor bare transversal

armătură din grinzi prin prevederea unor bare transversal Fig. 11.9 Nod marginal cu consolă scurtă. Ancorarea

Fig. 11.9

Nod marginal cu consolă scurtă.

Ancorarea armăturilor longitudinale în consola scurtă prevăzută in acest scop.

Barele longitudinale din grindă se prevăd continue prin nod.

longitudinale din grindă se prevăd continue prin nod. Fig 11 10 Ancorarea barelor longitudinale din stâlp,

Fig 11 10 Ancorarea barelor longitudinale din stâlp, oprite în nod

Fig 11.11 Îmbinare înlre stâlpi laţi şi grinzi inguste — detalii de armare. r> 3de

Fig 11.11

Îmbinare înlre stâlpi laţi şi grinzi inguste — detalii de

armare.

stâlpi laţi şi grinzi inguste — detalii de armare. r> 3de (conform STAS 10107/0-90) şi >

r> 3de (conform STAS 10107/0-90) şi > d (diametrul barei care se pnnde in ciocul etrierulul.)

Fig 1112 Delaliul pentru ciocul etrierului

10107/0-90) şi > d (diametrul barei care se pnnde in ciocul etrierulul .) Fig 1112 Delaliul
Fig. 11.13 Solutii recomandate pentru alcătuirea grinzilor prefabricat e (a)grindă compusă din elementul prefabricat si

Fig. 11.13 Solutii recomandate pentru alcătuirea

grinzilor prefabricate (a)grindă compusă din elementul prefabricat si suprabetonarea de ta nivelul plăcii'(solulţe recomondata). (b)grinzi constituite numai din elermentele prefabricate h g =hgp, agrafele (etrieri} Se ia partea superioara sînt pentru legătura cu monolilizarea, de regulă de lăţime redusă, dintre plăcile prefabricate ale planşeului.

capetelor

ANEXA A: RIGIDITĂŢI SECŢIONALE PENTRU RIGLE ŞI STÂLPI

I

Pentru calculul eforturilor în cadrele de beton armat monolit de rigiditate secţională se pot considera conforn prevederilor din Tabelul Al.

Tabelul Al

ELEMENTUL

MODULUL DE RIGIDITATE

Rigle

0.6 E b I b

Stâlpi comprimaţi

0,8 E b I b

Stâlpi întinşi

0,2 E b I b

Modulul de elasticitate al betonului E se va lua conform STAS 10107/0-90, pct. 2.1.3.1.

Tabelul 7. Momentul de inerţie I b al secţiuni echivalente se determină astîel:

• pentru elementele cu secţiune dreptunghiulară, momentul de inerţie

al secţiunii brute de beton;

• pentru grinzile cu secţiune T, momentul de inerţie al secţiunii brute

de beton la care lâţimea activă de placă este jumătate din valoarea prevăzutâ în STAS 10107/0-90, Anexa A. Pentru verificările la starea limită de deformaţie şi în situaţiile în care valorile rigiditaţii secţionale sunt hotărâtoare asupra rezultatelor calculelor, se vor considera rigidităţi secţionale rezultate din programe de calcul automat care definesc legea moment curbură, din cercetări experimentale concludente sau relaţii de calcul mai exacte date în literatura de specialitate.

ANEXA B: CALCULUL DUCTILITĂŢII DE CURBURĂ (SECŢIONALE)

Stabilirea diagramei M-Φ şi a indicelui de ductilitate secţională

μ Φ se

recomandă a se realiza cu programe de calcul automat specializate. In situaţiile în care nu sunt disponibile asemenea programe, calculul direct ("manual") va considera următoarele ipoteze:

• Rezistenţele materialelor corespund valorilor lor medii, stabilite

conform pct. 3.1.7 din STAS 10107/0-90;

• Determinarea curburii de curgere ( se face considerând deformaţiile şi eforturile pe secţiune ca în fig. B.l.a.

|

• Curbura ultimă se poate calcula conform situaţiei, de

deformaţii şi

eforturi pe secţiune, din fig. B.l.b.

• Legile constitutive pentru beton şi armăturâ (diagramele-

Σ.Ε)

corespund prevederilor din STAS 10107/0-90, sau pot fi considerate simplificat ca în fîg. B.l.c, unde valorile ultime ale deformaţiilor specifice sunt date pentru cazurile curente.

• In calcul se va considera şi aportul armăturilor distribuite pe

înălţimea secţiunii.

secţională (

μ 0 ) se calculeazâ cu relaţia:

μ Φ= Φ u c

(B.l)

unde:

Indicele de ductilitate

Φ u - curbura ultimă, de rupere; Φ c - curbura în momentul iniţierii curgerii în armătura intinsă.

BETON PRECOMPRIMAT ARMĂTURĂ fig. B.1 COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DIN

BETON PRECOMPRIMAT

BETON PRECOMPRIMAT ARMĂTURĂ fig. B.1 COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DIN BETON

ARMĂTURĂ

BETON PRECOMPRIMAT ARMĂTURĂ fig. B.1 COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DIN BETON

fig. B.1

COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DIN BETON ARMAT

1. GENERALITAŢI

Prezentul Cod de proiectare cuprinde prevederi referitoare la proiectarea şi calculul de rezistenţă ale structurilor în cadre de beton armat ale clădirilor. Cerinţele particulare, specifice structurilor în cadre sunt precizate în Codul de faţă, iar pentru prevedenle cu caracter mai larg, generale, conţinute în prescnipţii de rang superior, s-au făcut trimiterile corespunzătoare. Pnncipalele etape ale proiectării structurilor în cadre de beton armat sunt prezentate în fîg. C.l.l

Alcătuirea de ansamblu a structuri

Alcătuirea elementelor structurale

Alcătuire noduri / Îmbinări

Schematizarea structurii pentru calcul

Stabilirea încărcărilor

Calculul etorturilor şi al deplasărilor

Verificarea condiţiilor de rigiditate a ansamblului structurii

Verificarea elementelor structurale:

- stări limită: rezistenţă daformaţii deschideri de fisuri - ductilitate / mecanism structural de plastificare

Stabilrea detaliilor de alcătuire

Fig. C.l.l.

Cap.2 şi 3 (cap. 4)

STAS 10107/ 0-90, P10-86 STAS 10107/ 1.2.3.4-91 etc Cap. 11.3

Cap.5: pct 5.2, anexa A

STAS 10101/ 1, 2A1-

91;

Pct. 1. 4;.5.3. Pct 5.4; 5.5

P 100-92 Pct.3.4; 6.3.1; 6.3.2.

STAS 10107/ 0-90 ; STAS 10107/ 1,2,3,4-91 STAS 3300/ 1,2 ;P10-86 Cap . 6 ,7 ,8, 10 etc .

STAS 10107/0-90. STAS 10107/1.2,3.4- 91 P10-86.Cap. 11 etc

C.l.l. Se consideră structuri în cadre acele structuri care sunt alcătuite din stâlpi şi rigle şi realizează preluarea şi transmiterea integrală la terenul de fundare a încărcărilor verticale şi orizontale ale construcţiei (fig. C.1.2).

Fig. C.1.2. În sensul prezentului Cod, se înţelege prin "cadre cu panouri de umplutura", soluţiile

Fig. C.1.2.

În sensul prezentului Cod, se înţelege prin "cadre cu panouri de umplutura", soluţiile constructive la care structura în cadre conlucrează din punctul de vedere al rezistenţei şi / sau al rigidităţii cu pereţi din zidărie sau din alte materiale, care modifîcă semnificativ comportarea cadrului.

C.1.2. Condiţia (1.1) limiteaza superior raportul între laturile secţiunii transversale a stâlpilor. Această limitare este dictată de domeniul de aplicare al prezentului cod. Stâlpii lamelari şi pereţii structurali (diafragme verticale) prezintă elemente specifice de comportare şi calcul (deformaţia limita a betonului comprimat, comportarea la compresiune excentrica oblică etc.), care nu pot fi extrapolate cadrelor curente. Pentru.aceste tipuri de structuri se vor aplica actele normative specifice.

C.1.3. Clasificarea conform numărului de niveluri trebuie privită diferenţiat în raport cu zona seismică în care este amplasată construcţia. Clasificarea nu subânţelege neapărat un anumit tip de comportare din punctul de vedere al ponderii diferitelor acţiuni , ci , de la caz la caz, serveşte la precizarea anumitor caracteristici specifice. 2. ALCĂTUIREA DE ANSAMBLU C.2.1. Alcătuirea de ansamblu a structurii în cadre urmăreşte reducerea efectelor de torsiune generală datoritâ excentricitâţii între centrul de rigiditate şi rezultanta forţelor seismice. Acest principiu trebuie respectat şi în stadiul post-elastic de comportare al structurii, prin stabilirea capacităţilor de rezistenţă proporţional cu rigiditatea la forţe orizontale (reducerea excentricităţii între centrul de rezistenţă şi forţa seismica rezultantă ).

C.2.2. In cazul construcţiilor cu bovindouri, dacă pereţi din faţadă pot constitui elemente de rigidizare la forţe orizontale, grinzile (în consolă) de susţinere se vor dimensiona şi la eforturile rezultate din interacţiunea cu aceşti pereţi.

C.2.3. Condiţiile de rezistenţa se leferă la:

a) preluarea şi transmiterea încarcărilor gravitaţionale b) realizarea efectului de şaibă orizontală rigidă. Alcătuirile care pot determina reducerea sensibilă a rigidităţii sau rezistenţei, în plan orizontal, ale planşeelor sunt, în special, cele corespunzătoare planşeelor realizate din elemente prefabri-cate. Mâsurile pentru asigurarea acestor planşee a rolului de şaibă orizontala sunt, de exemplu: suprabetonarea cu un strat de beton de 4-6 cm., armat cu plase şi /sau prevederea de centuri pe contur, prevederea de detalii care să asigure transmiterea sigură a lunecărilor între elementele prefabricate şi preluarea momentelor încovoietoare dezvoltate în plan orizontal prin efectul de şaibă. Deasemenea, dispunerea unor goluri mari în planşee, sau în zonele "sensibile". (fig. C 2.1) este de n.aturâ sâ reducâ rigiditatea şi rezistenţa şaibei. Evaluarea cantitativă a solicitârilor generate de acţiunile seismice, care apar în şaibele orizontale realizate de planşee, este o problemă dificilă, care implică un grad ridicat de incerti-tudine. Calitativ se constată că, la structurile regulate în cadre, având rigidităţi egale sau apropiate ale cadrelor, solicitările în şaibele orizontale sunt sensibil mai mici decât în cazul altor sisteme structurale, cum ar fi cele cu pereţi structurali rari sau structurile duale (cadre conlucrând cu pereţi structurali). Dată fiind dificultatea determinării riguroase a eforturilor maxume din şaibe de preferat întotdeauna soluţiile de alcătuirile clare , cu planşeu la acelaşi nivel pentru toată clădirea, goluri cât mai mici (amplasate la interior) etc.

goluri cât mai mici (amplasate la interior) etc . Fig. C 2.1. Exemple de goluri în

Fig. C 2.1. Exemple de goluri în planşee (şaibe) amplasate defavorabil

C.2.4. Cadrele care mărginesc casa scării pot avea o rigiditate sporită faţă de cadrele curente datorită prevederii unor grinzi suplimentare, la jumătatea înălţimii etajului, pentru rezemarea podestelor, precum şi conlucrării cu pereţii de umplutură. În zona casei scărilor elemente suplimentare de rigidizare pot constitui scările şi pereţii golurilor de ascensor. În cazul acţiunilor seismice, zonele cu rigiditate sporită se încarcă mai mult decât cadrele curente fiind, astfel, expuse unei deteriorări pronunţate şi deseori, necontrolată. În scopul evitării sau dmnnuării acestor concentrări de solicitare se vor avea în vedere măsuri adecvate cum ar fi:

- rezemarea podestelor intermediare să se facă pe riglele nivelului inferior, cu rosturi faţă de stâlpi;

- alcătuirea pereţilor golurilor de ascensor să se facă astfel încât aceştia să nu se încarce cu forţe orizontale. În acest sens, se pot

prevedea rosturi între pereţi şi planşeul superior, la fiecare nivel.

;

C.2.5. Punctul (b) se referă la:

- asigurarea unei rigidităţi la deplasări laterale a cadrelor, în

conformitate cu prevederile Normativului P 100-92, astfel încât, în cazul unor cutremure puternice deplasările în planul pereţilor să nu conducă la avarierea pronunţată a acestora;

- prevederea unor măsuri de alcătuire care să limiteze degradarea pereţilor de zidărie şi să împiedice prăbuşirea lor (centuri şi sâmburi din beton armat la pereţii cu înălţimi sau cu lungimi mari, la calcane, aticuri înalte etc.);

- realizarea de detalii adecvate de prindere de structură sau de asigurare a rezistentei şi stabilităţii elementelelor prefabricate (panouri.de faţadă, frontoane şi pereţi de închidere la hale etc.);

- distribuirea cât mai simetrică în plan a pereţilor care conlucrează cu cadrele, limitându-se efecte defavorabile de torsiune sau suprasolicitări locale ale unor cadre;

- relizarea unui raport între capacităţile portante şi rigidităţile cadrelor şi pereţilor de umplutură care să asigure preluarea de către elementele cadrelor a eforturilor generate de interacţiunea cu pereţii, evitându-se pericolul unor avarii locale.

C.2.7. Rosturile de dilatare/ contracţie şi rosturile seismice nu traversează fundaţiile; rosturile de tasare trebuie să separe complet întregul sistem structural al construcţiei, prin urmare şi fundaţiile. Lăţimea rosturilor seismice se determină conform Normativului PIOO- 92, pct.4.4.4.

3. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE

C.3.1. "Cerinţele de performanţă structurală" constituie o parte din cerinţele de performanţă definite prin STAS 12400-89. Se înţelege prin "sistem structural" ansamblul de elemente care îndeplinesc funcţia de a prelua şi transmite acţiuni (încărcări

gravitaţionale, din vânt, tasări diferenţiate, acţiunea seismică etc.). În mod general, sistemul structural are trei componente principale:

- suprastructura;

- infrastructura şi fundaţiile;

-

terenul de fundare.

-

C.3.2. Metodele de analiză structurală suntmetodele de determinare

a eforturilor şi deplasărilor în punctele caracteristice ale diferitelor componente ale sistemului structural. Ele au diferite grade de complexitate după modul în care reflectă caracterul real al comportării sistemului. Astfel, de exernplu, răspunsul structurii la acţiuni seismice are, în general, un caracter spaţial, post-elastic şi dinamic. Metodele de analizâ structurala la acţiuni seismice, pentru structurile în cadre din beton armat, funcţie de modul în care este modelată acţiunea şi de fidelitafcea modelării răspunsului au grade crescătoare de complexitate de la (i) la (v) după cum urmează: , .

(i)

Calculul static elastic, plan, al fiecărui cadru, la încărcări seismice orizontale (convenţionale) determinate pentru modurile proprii de vibraţie semnificative, conform Normativului P 100-92 (pct .5.3);

(ii)

Calculul static, elastic, spaţial al ansamblului suprastructurii la încărcările seismice,orizontale, similare celor de la pct. (i). Calculul pune în evidenţă efectele de torsiune generală precum şi modul în care participă fiecare cadru, ce intră în alcătuirea suprastructurii,

la preluarea forţelor seismice totale de nivel; (iii) Analiza dinamică liniară, plană sau spaţială, a structurii la acţiunea seismică modelată prin accelerograme (înregistrate sau generate artificial); (iv) Calculul static sau post-elastic la încărcări seismice orizontale ce cresc monoton şi la încărcări gravitaţionale constante;

(v) Analiza dinamică post-elastică.

Observaţii:

1. Metodele (iv) şi (v) se pot aplica, în principiu, atât structurilor plane cât şi celor spaţiale, rezultând o diversificare corespunzătoare a metodelor de calcul. Totuşi, în practică, pentru exprimarea condiţiei de plastificare a secţiunilor de beton armat solicitate spaţial (stare triaxială de tensiuni) nu se dispune de date concludente astfel încât metodele de calcul post-elastic se aplică cu precădere structurilor plane.

2. Metodele (i) - (iii) se încadrează, conform Normativului PIOO-92, în

"Metode de proiectare curentă (metoda A)", iar metodelele (iv) şi (v) în "Metode de calcul de complexitate superioară (metoda B)". Cerinţele c şi d se referă la necesitatea de "a alege metode de calcul şi analiză, diferenţiat pentru diferite categorii de construcţii: pentru construcţiile curente - metode curente, simplificate, de calcul; pentru

construcţiile cu înălţimi, deschideri încărcări, forme deosebite, amplasate în zone cu seismicitate ridicată sau cu condiţii dificile de teren se vor alege metode mai complexe de calcul sau se va face apel la, încercări sau studii analitice speciale.

4. PROIECTAREA PRELIMINARÂ A ELEMENTELOR STRUCTURALE

C.4.1. In evaluarea încărcărilor verticale, la predimensionarea structurii, se pot admite simplificări/aproximări privind distribuţia acestora în lungul riglei. în cazurile curente se pot extinde unele schematizări ale încărcării ca o sarcină uniformă şi în calculele, de dimensionare/verificare la momente încovoietoare; pentru acţiunea forţelor tăietoare aceste schematizări ale încărcării nu sunt admise.

C.4.2. Condiţiile de la pct. 4.2.b. constitue o recomandare menită să permită simplificarea cofrajului şi turnării betonului:

în situaţiile în care sunt necesare alte forme ale secţiunilor de riglă (din considerente arhitecturale, înglobarea termoizolaţiei etc.) se vor lua măsuri care să permită turnarea în bune condiţii a betonului. Prevederile privind secţiunea transversală (relaţiile 4.1 şi 4.2) constituie condiţii care pot fi considerate limitele admise; pentru a asigura o bună comportare a riglelor în domeniul post-elastic de comportare, raportul între laturile secţiunii transversale se recomandă să nu depăşească limita:

b h

2

(C.4.2)

C.4.3. Nu s-au precizat condiţii privind forma secţiunii de beton a

stâlpilor ( b h ); în cazul structurilor în cadre fară elemente de rigidizare

suplimentare (hale cu portal, pereţi etc.) se reco-mandă secţiuni cât mai apropiate de forma pătrată sau circulară.

C.4.3.d. Dacă stâlpii pot fi consideraţi încastraţi la capete, condiţia 4.4 devine:

H

h

4

(C.4.3)

unde: H = înălţimea stâlpului.

5. CALCULUL EFORTURILOR SECŢIONALE

C.5.1.1. Considerarea structurilor în cadre ca sisteme spaţiale determină în elementele componente şi deformaţii de torsiune. Torsiunea generală a construcţiei induce în stâlpi efecte de torsiune iar rotirile nodurilor (θ x, θ y ) provoacă deformaţii de răsucire în riglele de pe direcţiile "y" respectiv "x". Se admite că efectele acestor deformaţii pot fi neglijate datorită rigidităţilor reduse la torsiune precum şi a faptului că sunt rezultate din condiţii de compatibilitate a deformaţiilor pe structură şi nu din condiţii de echilibru între încărcările exterioare şi eforturile în structură. Efectul spaţial realizat de transmiterea prin torsiune a eforturilor este relativ redus întrucât rigiditatea la torsiune a elementelor liniare din beton armat scade considerabil odată cu apariţia fisurilor (în stadiul II). Efectul spaţial realizat prin legăturile orizontale create de planşee depinde de modul de alcătuire al acestora (şaibe rigide, şaibe semirigide sau planşee fară rigiditate semnificativă în planul lor).

C.5.1.2. Calculul eforturilor secţionale se recomandă a fi realizat cu programe de calcul automat; astfel, pe lângă posibilitatea utilizării unor procedee avansate de calcul, se permite reluarea facilă a acestora în cazul modificării secţiunii elementelor.

C.5.1.3. Echivalarea încărcărilor gravitaţionale pe deschiderea riglei va respecta şi condiţiile date la pct. C.4.1 şi C.6.1.7.

6. DIMENSIONAREA / VERIFICAREA ELEMENTELOR

STRUCTURALE

C.6.1. Stabilirea diagramelor înfăşurătoare (M şi Q) pe elementele cadrelor trebuie să asigure atât capacitatea de rezistenţă necesară cât şi o dirijare favorabilâ a mecanismului structural de plastificare în cazul acţiunilor seismice putemice. Stabilirea diagramelor înfăşurătoare se bazează pe cerinţele privind dezvoltarea de articulaţii plastice în secţiunile de la capetele riglelor şi nu în stâlpi sau noduri, precum şi evitarea cedărilor premature la forţă tăietoare.

C. 6.1.2.b Pentru stabilirea diagramelor de eforturi se consideră ca valori minime efectele corespunzând solicitărilor din grupările fundamentale şi speciale de încărcări. Pentru aceasta se vor considera toate ipotezele de încărcări plauzibile precum şi efectele din acţiuni seismice pe directiile principale ale construcţiei. Situaţiile de acţiune seismică pe direcţii oblice (±45°) nu sunt impuse explicit (verificarea

elementelor, pentru aceste situaţii de solicitare, realizându-se indirect). Pentru construcţiile la care stâlpii au scheme statice de console verticale (hale) etc, verificarea explicită la acţiuni seismice pe direcţiile oblice este obligatorie. C.6.1.5. Stabilirea momentelor de dimensionare a stâlpilor cu relaţia (6.2). este menită să evite formarea de articulaţii plastice în stâlpi şi dirijarea acestora în riglele cadrelor. Verificările făcute prin analize dinamice post-elastice pe cadre plane au confirmat realizarea dezideratului menţionat. Trebuie menţionat că în cazul considerării comportării spaţiale a structurii, prin plastificarea riglelor de pe ambele direcţii, stâlpii sunt solicitaţi la compresiune excentrică oblică corespunzător momentelor capabile ale riglelor; pentru acest nivel de solicitare, plastificarea stâlpilor nu este evitată prin calculul cu relaţia (6.2). Un alt efect care poate conduce la dezvoltarea de zone plastice în stâlpi este determinat de relativa imprecizie cu care este determinată forţa axială pe secţiune, care intervine cu pondere însemnată în calculul momentului capabil. Unele dintre componentele forţei axiale, greu de cuantificat în calcul, sunt: efectul cumulat al forţelor tăietoare în riglele adiacente (efectul indirect δN), acţiunea seismică verticală etc.

C.6.1.6. Având în vedere pericolul cedării casante la forţa tăietoare a stâlpilor, pentru dimensionare s-au considerat forţele tăietoare asociate momentelor capabile. Este necesar a se preciza că, faţă de eforturile de calcul rezultate din calculul prin metoda "A", admisă în Normativul PIOO-92, de regulă corecţiile (necesare pentru a ţine seama de răspunsul "real") privind forţele tăietoare în stâlpi sunt mai mari decât ale mornentelelor încovoietoare. Verificarea la forţă tăietoare în secţiunile de încastrare a stâlpilor va considera condiţiile de calcul specifice zonelor de apariţie a articulaţiilor plastice.

C.6.1.7. Deoarece forţa axială intervine cu pondere semnificativă în determinarea momentelor capabile şi stabilirea capacităţii de deformare plastică a stâlpilor se impune stabilirea cât mai riguroasă a valorilor de calcul, inclusiv a forţelor axiale extreme (N max , N min ). Forţa axială determinată de încărcările gravitaţionale aplicate pe rigle (în GF sau GS) este influenţată de deformaţiile axiale neuniforme ale stâlpilor (echivalente cu tasări de reazeme). Dacă deformaţiile axiale din stâlpi la nivelul unei rigle (rigide) sunt mult diferite, pot apare modificări semnificative ale reacţiunilor transmise stâlpului. Acest efect nu poate fi considerat direct şi pentru încărcarile

gravitaţionale din greutatea proprie a planşeelor, care se aplică în etape, funcţie de execuţia nivelelor. Fenomenul este influenţat şi de deformaţiile de curgere lentă din stâlpi şi rigle, precum şi de deformaţiile infrastructurii sau tasării fundaţiilor. In aceste condiţii complexe de comportare,este mai potrivit ca la determinarea forţelor axiale din încărcări gravitaţionale permanente să se considere suprafeţele de planşeu aferente fiecărui stâlp. In cazul acţiunii seismice, forţele axiale din stâlpi sunt asociate mecanismului structural de plastificare. Pentru stabilirea eforturilor axiale s-au considerat numai situaţiile acţiunii seismice pe direcţiile principale ale cadrelor ortogonale (sau ale riglelor, în cazul cadrelor dispuse pe direcţii oarecare). Similar calculului momentelor

încovoietoare, nu s-a considerat explicit situaţia acţiunii seismice pe direcţii oblice (±45 0 ), cu excepţia stâlpilor de colţ. Ipoteza plastificării simultane a tuturor riglelor adiacente unui stâlp, posibilă în cazul unor solicitări seismice extreme pe direcţie oblică, nu a fost prevăzută. În literatura de specialitate, această ipoteză nu este acceptată integral chiar în cazul acţiunii seismice pe una din direcţiile principale ale construcţiei, fîind operate reduceri ale efectului indirect δN (afectat de coeficientul c = 1 - 0.015 n e.s. , unde n e.s. este numărul de niveluri

superioare secţiunii de calcul; n e.s.

Dacă, urmare a efectului indirect, stâlpii sunt solicitaţi la întindere (N 0), modulul de rigiditate secţională se reduce apreciabil, fapt care conduce la redistribuirea eforturilor între elemente. Pentru aceste situaţii de solicitare s-a acceptat (simplificat) considerarea riglelor ca fiind articulate în dreptul stâlpului solicitat la întindere (superior şi inferior). Reacţiunea acestora se va determina ca atare, pe schema statică cu rigle articulate în dreptul stâlpilor întinşi.

20).

5

C.6.2. Condiţia l l 6

C.6.4.

l l , este bazată pe considerentele de la C 11.1.

C.6.4.6. Nodurile interioare de cadru, solicitate predominant de încărcările gravitaţionale, de regulă sunt solicitate cu forţe tăietoare reduse (nesemnificative pentru dimensionare) ca atare în aceste situaţii este suficientă prevederea privind asigurarea ancorării armăturilor. In cazul nodurilor marginale sau de colţ, dacă riglele sunt putemic armate, pot fi semnificative verificările specifice nodurilor solicitate predominant de acţiuni seismice, relaţia (6.9) fiind înlocuită cu:

Qh =

1 . 25 M M s d h Q gr s
1 . 25
M
M
s
d
h
Q
gr
s

(C.6.1)

unde: M s şi M d sunt momentele din riglele de pe direcţia de calcul, cu semnele stabilite funcţie de poziţia armăturii întinse.

C.6.4.7. Condiţiile de rezistenţă la momente încovoietoare şi forţe axiale se consideră realizate dacă secţiunea (orizontală) de beton a nodului este identică cu a stâlpului inferior (mai mare) şi armăturile au asigurată ancorarea. Solicitarea nodurilor cu forţa tăietoare este semnificativă pentru dimensionarea secţiunii de beton şi a armăturilor (longitudinale şi etrieri) din nod. Este cunoscut că la cutremurele de pamânt din anii 1977, 1986 şi 1990 nu s-au constatat degradări generalizate ale nodurilor structurilor în cadre, cu toate că, de regulă, acestea nu erau verificate explicit prin calcul. în prezent, datorită creşterii forţelor seismice de calcul din Normativul PIOO-92 în comparaţie cu versiunile anterioare, deci şi a momentelor capabile ale riglelor, se majorează corespunzător şi forţele tăietoare care solicită nodul cadrului.

8. VERIFICAREA LA STAREA LIMITĂ DE DEFORMAŢII

C.8.1. In verificările la starea limită de deformaţie sub acţiunile din grupările fundamentale de încărcări se vor considera rigidităţile secţionale (modulul de rigiditate) în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90 sau valori obţ.inute prin programe de calcul care modelează mai corect legile constitutive ale materialelor (beton, armături) şi a conlucrării dintre acestea. Este de preferat utilizarea de programe de calcul specializate care realizează integrarea curburilor "reale" pe lungimea elementelor. In cazul elementelor cu secţiune variabilă (grinzi cu vute etc.) dacă verificarea la starea limită de deformaţie este hotărâtoare asupra dimensionării, se va aplica procedeul de calcul menţionat, în care pe lungimea elementului se vor considera cel puţin cinci zone (bolţari) pe care se definesc modulii de rigiditate secţională. Calculul deformaţiilor determinate de încărcările verticale la planşee şi riglele cadrelor în general se poate efectua considerând numai deformaţiile proprii ale acestora dacă elementele principale pe care reazemă (grinzi principale sau stâlpi) au deplasări mici. In anumite situaţii particulare reazemele nu mai pot fi considerate fixe, deci în calculul deformaţiilor trebuie considerat ansamblul structurii; prevederile din Cod precizează asemenea cazuri, care nu cuprind exhaustiv domeniul de interes. Elementele prefabricate la care secţiunile de beton sunt zvelte (ca urmare a utilizării betoanelor de rezistenţă ridicată etc.) sau la care o

parte însemnată a încărcării verticale acţionează pe o schemă statică cu legături articulate la capete, verificarea la starea limită de deformaţie poate fi semnificativă pentru dimensionare. Dacă schema statică sau secţiunea activă se schimbă în diferite faze intermediare, după montajul în poziţia finală săgeţile totale se obţin prin însumarea săgeţilor calculate în fazele intermediare (montaj, structură finală). Procedeul de calcul menţionat, în care se consideră modulii de rigiditate prevăzuţi în STAS 10107/0-90 pct. 3.9 şi 3.6.2, conduce la supraevaluarea efectului curgerii lente a betonului asupra deformaţiei finale; se poate accepta că această ipoteză acoperitoare, compensează efectul defavorabil determinat de contracţia betonului din monolitizările nodurilor sau suprabetonare.

C.8.2. Proiectarea structurilor în cadre este condiţionată şi de necesitatea limitării deplasărilor relative de nivel în cazul acţiunii seismice. Prin limitarea deplasărilor se urmăreşte asigurarea globală a unor cerinţe ca:

• limitarea degradărilor la peretii înrămaţi (zidării de umplutură);

• limitarea efectelor de ordinul II (efectul P-Δ);

• reducerea diferenţelor de rigiditate la forţe orizontale între

etaje/cadre ca efect al degradării avansate a pereţilor de la unele niveluri ale construcţiei (prin degradarea pereţilor înrămaţi de la

nivelurile inferioare structura în cadre se apropie de comportarea la acţiuni seismice specifică structurilor ngide cu parter flexibil);

• limitarea efectelor de torsiune generală ca urmare a schimbării

poziţiei centrului de rigiditate (sau de rezistenţă) al etajului/clădirii prin

avarierea exagerată a unora dintre pereţii de umplutură ai cadrelor. Aceste cerinţe globale determină şi principiul de bază pentru calculul deplasării relative de nivel precum şi modul de precizare a condiţiilor limită.

C.8.2.1.b. Modulul de rigiditate secţională stabilit conform relaţiei 8.1, este folosit în calculul caractensticilor dinamice ale structurii (perioade de vibraţie, moduri proprii etc.) şi al deplasărilor relative de

). Deoarece în Anexa 1 sunt date valori diferite ale modulului

de rigiditate secţională, utilizate în calculul eforturilor (pct.5.2.2), rezultă ca fiind necesară efectuarea calculelor statice pentru cele două condiţii de rigiditate ale elementelor. Pentru cazurile curente, cadre de înălţime mică sau medie, se admite considerarea modulului de rigiditate conform relaţiei 8.1; în aceste cazuri la stabilirea secţiunii de calcul a riglei se consideră b p =0.

nivel (

H

e

C.8.2.2. Deformaţiile cadrelor induc în panourile de zidărie de umplutură o stare complexă de eforturi; efectele specifice lunecărilor au ponderea cea mai mare. Cazul general de deformare a panoului de zidărie de umplutură prezentat în fig. 8.1. evidenţiază metodologia de calcul în baza relaţiei 8.3. Observaţii:

• In fig. 8.1 toate deplasările de noduri sunt pozitive;

• Deplasările nodurilor se vor considera cu semnele corespunzătoare

(+ /

• Calculul deplasării relative de nivel se poate efectua, în principiu, în

orice panou al etajului. În anumite situaţii particulare pot exista diferenţe între valorile deplasărilor relative calculate în diferite panouri (deschideri) la acelaşi nivel al cadrului. De regulă calculul deplasării relative de nivel se va efectua într-o deschidere interioară, unde efectul deformaţiilor axiale în stâlpi (din forţa axială indirectă δN) este minim.

);

8.3. Deplasările relative de nivel limită precum şi forţele orizontale de calcul (din acţiunea seismică), sunt cele precizate în Normativul

PIOO-92.

Deplasarea relativă de nivel maximă, poate fi limitată superior funcţie de deformaţiile limită admise de elementele de închidere sau compartimentare (prinderile pereţilor cortină etc.).

9. PROIECTAREA PLANŞEELOR STRUCTURILOR ÎN, CADRE

C.9.2. Eforturile în şaibele de planşeu ale structurilor în cadre calculate în funcţie de acţiunea seismică de cod şi acceptând comportarea elastică a elementelor structurale, sunt de regulă nesemnificative pentru dimensionare. Stadiul de solicitare post-elastic al cadrelor conduce la creşterea substanţială a solicitărilor în şaibe ca efect al redistribuirii forţelor orizontale între cadre.Un calcul riguros implică considerarea pentru fiecare nivel al stadiilor diferite de apariţie a deformaţiilor post-elastice în structură; variaţia rigidităţii cadrelor ca urmare a dezvoltării treptate a articulaţiilor plastice poate determina chiar schimbarea sensului forţelor orizontale la unele niveluri deci şi a modului de solicitare al şaibei. Calculul dinamic post-elastic sau procedeele de calcul biografic (aplicate pe scheme de calcul plan), permit determinarea forţelor de legătură cu şaiba (prin diferenţele între forţele tăietoare de etaj sau forţele de legătura între cadre). Posibilitatea creşterii solicitarilor în şaibe este sporită de existenţa pereţilor de compartimentare care rigidizează unele cadre.

10.

INFRASTRUCTURA ŞI FUNDAŢIILE

C.10.2. Realizarea unei infrastructuri (parţiale sau totale) la structurile în cadre este de natură să creeze legături suplimentare (reazeme, încastrări) pentru stâlpi la nivelul planşeului peste infrastructură. Dimensionarea infrastructurilor trebuie să considere în totalitate acest sistem de eforturi (momente concentrate şi forţe de lunecare transmise prin planşee). Structurile cu subsolul parţial au, de regulă, cote diferite de încastrare a stâlpilor la bază. Dacă asemenea alcătuiri nu pot fi evitate, în calcul se va modela cât mai fidel structura reală (suprastructură- infrastructură-teren de fundare), inclusiv în ce priveşte realizarea mecanismului structural de plastificare. Structurile în cadre se dimensionează astfel încât, de regulă, să fie evitate incursiunile în domeniul post-elastic de comportare al terenului de fundare sau al infrastructurii şi fundaţiilor. Pentru realizarea acestui deziderat, la dimensionare în grupările speciale de încărcări, se consideră eforturile asociate mecanismului de plastificare al suprastructurii. C.10.3. Dimensionarea fundaţiilor, considerate ca elemente de beton armat, de regulă urmăreşte dirijarea apariţiei de deformaţii plastice în suprastructură sau, eventual, la nivelul terenului de fundare. În acest scop dimensionarea fundaţiilor se va face la valorile momentelor capabile din stâlpi, sau la solicitările transmise de infrastructură. La dimensionarea fundaţiilor de stâlpi, care la nivelul planşeului peste subsol au deplasările orizontale împiedecate (subsol rigid), se vor considera momentele încovoietoare din secţiunile de la nivelul primului planşeu al subsolului. Prin limitarea zonei active a fundaţiilor izolate din Normativul PIO-86, rezultă că în situaţia în care stâlpii sunt solicitaţi la întindere (urmare a efectului indirect), de regulă acest tip de fundaţie nu este adecvat, fiind necesare reţele de tălpi continui sau o infrastructură tip cutie rigidă. Momentele capabile ale stâlpilor se calculează considerând rezistenţele de calcul ale armăturii -majorate cu 10%.

11. ALCĂTUIREA ŞI ARMAREA

C.11.1. Rezultatele analizelor dinamice neliniare efectuate pe un număr mare de structuri în cadre etajate, la care dimensionarea la momente încovoietoare respectă condiţiile date în prezentul Cod şi

Normativul PIOO/92, arată că, la acţiuni seismice putemice, în secţiunile de la capetele majorităţii riglelor apar articulaţii plastice; aceasta impune luarea de măsuri adecvate pentru ductilizarea zonelor de plastifîcare (limitarea valorii ξ, asigurarea corespunzătoare la forţă tăietoare, evitarea flambajului armăturilor comprimate etc.). Condiţiile constructive, date în acest sens în STAS 10107/ 0-90 şi în prezentul Cod, urmăresc pe lângă ductilizarea zonelor de apariţie a deformaţiilor plastice şi asigurarea unei degradări reduse a modulului

de rigiditate şi rezistenţei în articulaţiile plastice. Scăderea rigidităţii şi capacităţii de rezistenţă este de regulă defavorabilă sub multiple aspecte. Principalele prevederi de alcătuire a riglelor de cadru sunt date în STAS 10107/0-90 la pct. 6.1, 6.2, 6.3, 6.5, Anexa J etc. şi nu au fost reluate în prezentul Cod. Precizările suplimentare de la pct.11.1 au următoarele raţiuni:

- în situaţiile în care momentele încovoietoare din încărcări gravitaţionale sunt comparabile cu cele din acţiunea seismică este posibil ca secţiunile de plastificare a riglelor la momente pozitive să apară în deschiderea acesteia, nu lângă reazeme. Această situaţie conduce la formarea, în final, a 3 4 articulaţii plastice într-o deschidere, cu cerinţe mari de ductilitate şi forţe tăietoare asociate momentelor capabile majorate (scade distanţa l 1 ). Pentru evitarea acestora se recomandă ca, prin dimensionarea şi dispunerea armăturilor de rezistenţă de la partea inferioară a secţiunii riglei (alegerea convenabilă a diagramei M cap ), să se dirijeze articulaţiile plastice de momente pozitive în secţiunile de plastificare la momente negative (pe o deschidere să apară două articulaţii plastice).

- Pentru a controla cât mai bine formarea articulaţiilor plastice în

predominant din acţiuni seismice este de

riglele de cadru solicitate

preferat armarea cu bare drepte; armarea cu bare drepte şi bare înclinate este specifică grinzilor încărcate gravitaţional. Dacă armătura de la partea inferioară a secţiunii nu poate fi constantă pe deschidere (de exemplu din raţiunile prezentate în aliniatul precedent), acestea se pot întrerupe în câmp, cu asigurarea corespunzătoare a lungimilor de ancorare şi verificarea atentă a diagramei de momente (pozitive) capabile. La partea superioară cantitatea de armatură trebuie variată prin întreruperea călăreţilor (variaţia momentelor negative în diagrama înfăşurătoare este de regulă mare). Este de preferat ca dispunerea călăreţilor să se facă ca

în fig. C.11.1.a; dimensionarea armăturii de la partea superioară în câmp trebuie să considere momentul precizat în fig. C.11.1.b.

- Dacă nu se poate evita armarea cu bare înclinate, dispunerea acestora la marginea secţiunii transversale nu este recomandată (în porţiunile curbe ale armăturilor, asupra betonului sunt transmise presiuni ridicate, care pot duce la fisurarea acestuia prin despicare în stratul de acoperire).

- Riglele prefabricate (cu suprabetonare) care în fazele intermediare de lucru sunt solicitate relativ puternic la forţe tăietoare şi/sau momente de torsiune se recomandă a fi armate cu etrieri corect ancoraţi (etrierii de conectare prefabricat suprabetonare, dacă înălţimea grinzii prefabricate (h gr.pref. ) este mică, nu au asigurată ancorarea corespunzătoare la partea superi-oară).

C.11.2. Condiţiile de alcătuire pentru stâlpi sunt considerate conform prevederilor dm STAS 10107/0-90, pct. 6.1, 6.2, 6.3, 6.4 etc. Măsurile privind ductilizarea zonelor potenţiale de apariţie a deformaţiilor plastice sunt obligatorii în secţiunile de încastrare (deasupra fundaţiilor sau a planşeului superior al infrastructuriilor rigide). Apariţia de deformaţii plastice în secţiunile menţionate este practic inevitabilă; ţinând cont de faptul că în zonele de dezvoltare a deformaţiilor plastice conlucrarea dintre beton şi armătură este afectată, s-a recomandat evitarea înnădirii prin petrecere a armăturilor longitudinale în aceste zone. Această recomandare este valabilă şi în cazul înnădirii armăturilor prin sudură (cu eclise, jgheab etc.), care pot avea comportări necontrolate la solicitări alternante în domeniul post-elastic.

jgheab etc.), care pot avea comportări necontrolate la solicitări alternante în domeniul post-elastic. Fig. C.11.1.

Fig. C.11.1.

Dacă în secţiunile de încastrare ale stâlpilor, armăturile nu sunt continui, ca în fig. 11.4, înnădirea prin sudură este obligatorie pentru barele cu diametre 16 mm. Întrucât apariţia deformaţiilor plastice pe înălţimea stâlpilor, în cazul unor acţiuni seismice de mare intensitate, nu poate fi evitată cu certitudine, înnădirea armăturilor longitudinale cu diametre 25 mm prin sudură este obligatorie. Înnădirea prin suprapunere a armăturilor longitudinale din stâlpi se va conforma prevederilor din STAS 10107/0-90, pct. 6.3.3. Modelul de înnădirea prin petrecere a armăturilor longitudinale din fig.11.3 este curent aplicat în alte ţări. El prezintă avantaje privind comportarea şi capacitatea de rezistenţă a stâlpului, dar şi de execuţie; ca atare se recomandă adoptarea acestuia în practica proiectării. În porţiunile de graifuire a armăturilor longitudinale din stâlpi, etrierii trebuie îndesiţi corespunzător condiţiilor specifice zonelor plastice potenţiale, fiecare bară longitudinală fiind legată cu etrieri sau agrafe. În punctele de îndoire a armăturilor graifuite etrieri se vor suda de barele longitudinale.