Sunteți pe pagina 1din 2

ZIUA EROILOR

În fiecare an, Ziua Eroilor este celebrată odată cu sărbătoarea creştină


a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, evocând memoria celor
căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate,
dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
În această zi, potrivit programului manifestărilor publicat în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 568 din 3 iunie 2021, au loc ceremoniale militare şi
religioase la nivel naţional organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi
Ministerul Afacerilor Interne, activităţi specifice pentru comemorarea eroilor
români căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state, organizate de Ministerul
Afacerilor Externe prin intermediul reprezentanţelor diplomatice româneşti sau
oficiilor consulare, programe organizate de Ministerul Educaţiei, prin
intermediul inspectoratelor şcolare, dedicate aniversării Zilei Eroilor, în
instituţiile/unităţile de învăţământ din subordine sau aflate în coordonare, de
tipul lecţii deschise. De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale
organizează manifestări comemorative, în funcţie de specificul local, la
mausolee ale eroilor, precum şi la cimitire, parcele de onoare şi monumente
de război.
La ora 12.00, în toate lăcaşurile de cult se trag clopotele, iar în
instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se păstrează un moment de
reculegere. Festivităţile de comemorare a eroilor încep după oficierea Sfintei
Liturghii la sărbătoarea Înălţării Domnului, potrivit site-ului https://lege5.ro/.
Tratatul de la Versailles, semnat în 1919 de fostele ţări beligerante,
prevedea, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor
îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a operelor comemorative
de război dedicate acestora, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem
al celor căzuţi la datorie, potrivit site-ului Ligii Militarilor
Profesionişti, www.ligamilitarilor.ro.

România a pierdut în Marele Război aproape un milion de militari şi civili.


Prevederile Tratatului de la Versailles, ce vizau ţara noastră, s-au concretizat
prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie
sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, dată decretată
sărbătoare naţională a poporului român. Ţara noastră a devenit, astfel, primul
stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali.
În omagierea eroilor căzuţi la datorie, un rol deosebit de important l-a
avut Societatea "Mormintele Eroilor Căzuţi în Război", înfiinţată în 1919, sub
înaltul patronaj al reginei Maria, care a devenit, în 1927, Societatea "Cultul
Eroilor" şi mai târziu, de la 1 august 1940, "Aşezământul Naţional Regina
Maria". Acestei societăţi i se datorează inaugurarea, în anul 1923, a
Mormântului Ostaşului Necunoscut, amplasat iniţial în faţa Muzeului Militar
Naţional din Parcul Carol, dar şi construirea, în perioada interbelică, a
numeroase monumente şi plăci comemorative în majoritatea localităţilor din
ţară.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, în noua conjunctură politică,
Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, prin Decretul nr. 71/1948,
abrogându-se, astfel, prevederile anterioare. Ulterior, prin Decretul nr.
117/1975 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, s-a
menţinut prevederea potrivit căreia Ziua Eroilor era celebrată la 9 mai, cu
prilejul Zilei Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra
Fascismului.
După 1990, ca urmare a demersurilor Ministerului Apărării Naţionale,
Ziua Eroilor nu s-a mai sărbătorit la 9 mai, ci de Ziua Înălţării Domnului. Prin
Legea nr. 48/1995, se proclama Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului
român, în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, în Ziua Înălţării
Domnului Iisus Hristos. Ulterior, Legea nr. 379/2003 privind regimul
mormintelor şi operelor comemorative de război completează manifestările
dedicate promovării cultului eroilor la români, stipulând totodată că marcarea
acestei zile are loc cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a oficiat, împreună cu alţi
ierarhi, la 24 noiembrie 2018, în Catedrala Mântuirii Neamului, o slujbă de
pomenire a eroilor români. Cu acest prilej, a fost aşezată "cu evlavie şi
recunoştinţă" sub Sfânta Masă a Altarului catedralei, lista cu numele tuturor
eroilor români cunoscuţi care şi-au jertfit viaţa pentru neam şi credinţă în
Războiul de Independenţă din 1877-1878, în Războaiele Balcanice din 1913,
în Primul Război Mondial din 1916-1919, în Al Doilea Război Mondial din
1944-1945, precum şi numele făuritorilor României Mari de la 1918.

S-ar putea să vă placă și