Când se scrie cu doi de “i” – Verbe

1. Verbe de conjugarea I (care la infinitiv se termină în “a”) – ex: a lucra, a lua, a

cânta – nu formează doi “i”

2. Verbe de conjugarea a II-a (care la infinitiv se termină în “ea”) – ex: a vedea, a

avea, a plăcea – nu formează doi “i”

3. Verbe de conjugarea a III-a (verbe care la infinitiv se termină în “e”) –

exemplu: a pune, a zice, a scrie, a ţine.

a) dacă radicalul se termină în “i” (scri, ţi) formează doi de “i”:

– la modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a, numă rul singular (tu scrii, tu ţii)
– la modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numă rul singular (tu o să
scrii, tu o să ţii)
– la modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numă rul singular (tu să scrii, tu
să ţii)

b) dacă radicalul nu se termină în “i” (pun, zic) nu formează doi “i”

4. Verbe de conjugarea a IV-a/a V-a (care la infinitiv se termină în “i” sau “î”)
a) care la infinitiv se termină în “i” (ex: a şti, a fi, a glumi, a rosti):
– în general formează doi “i” la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I,
numă rul singular (eu glumii, eu rostii). Excepţii de la această regulă fac “a şti” şi “a fi”
(mai pot fi şi altele).
– unele verbe formează doi “i” în cazurile de la 3.a): tu ştii, tu o să ştii, tu să ştii | tu vii,
tu o să vii, tu să vii.
– “a fi” formează doi de “i” în cazurile de la 3.a), mai puţin indicativ prezent (tu o să fii,
tu să fii), dar şi la impertativ, persoana a doua, numă rul singular, forma pozitivă : fii! (la
forma negativă are un singur “i”: nu fi!)

b) care la infinitiv se termină cu doi de “i” (ex: a (se) sfii, a pustii)

– formează 3 de “i” la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I, numă rul
singular (eu (mă ) sfiii, eu pustiii)
– formează doi “i” la modul indicativ, timpul viitor (eu voi pustii, tu vei pustii etc.) şi
modul contiţional, timpul prezent (eu aş pustii, tu ai pustii etc.)
c) care la infinitiv se termină în “î” (ex: a urî, a hotă rî)
– nu formează doi “i”
 Când se scrie cu doi “i” – Substantive

I.Substantivele masculine care au penultima literă “i” (ex: fiu, copil):

– formează doi “i” la plural (fii, copii)
– formează trei “i” la plural câ nd sunt articulate hotă râ t (fiii, copiii)
– formează doi “i” în interiorul cuvâ ntului la plural în cazurile genitiv şi dativ (fiilor,
copiilor)
– formează doi “i” în cazul vocativ (fii, copii)

II. Restul substantivelor masculine (ex: bărbat, copac):

– formează doi “i” la plural câ nd sunt articulate hotă râ t (bă rbaţii, copacii)

III. Substantivele feminine care au penultima literă “i” (ex: vie, poezie):
– formează doi “i” la plural (vii, poezii)
– formează doi “i” în interiorul cuvâ ntului la plural câ nd sunt articulate hotă râ t (viile,
poeziile)
– formează doi “i” în interiorul cuvâ ntului la plural în cazurile genitiv şi dativ (viilor,
poeziilor)

IV. Restul substantivelor feminine (ex: fată, creangă):

– dacă se termină în “i” la plural (fete, crengi) formează doi “i” în cazurile genitiv şi
dativ la singular (fetei, crengii)

V. Substantivele neutre care au penultima literă “i” (ex: fluviu, studiu):

– formează doi “i” la plural (fluvii, studii)
– formează doi “i” în interiorul cuvâ ntului la plural câ nd sunt articulate hotă râ t (fluviile,
studiile)
– formează doi “i” în interiorul cuvâ ntului la plural în cazurile genitiv şi dativ (fluviilor,
studiilor)

VI. Restul substantivelor neutre:

– nu formează doi “i”
 Când se scrie cu doi “i” – Pronume

1.Pronumele nehotărât
– în cazurile nominativ / acuzativ, numă rul plural: unii, alţii, (cu) toţii (ex: “Ştim cu
toţii”).

2. Pronumele negativ
– în cazurile nominativ / acuzativ, numă rul plural: nici unii, nici alţii
Să vedem, în continuare, care sunt cele mai utilizate forme greşite:
1. Pronumele personal
– în cazurile nominativ / acuzativ: noii, voii, eii
– în cazurile genitiv / dativ (persoana a III-a, numă rul singular) : eii, luii

2. Pronumele reflexive
– în cazul dativ (persoana a III-a, numă rul singular): îşii

3. Pronumele demonstrativ (de identitate)

– numă rul singular, genul feminin: aceeaşii
– numă rul plural, genul masculin: aceiaşii
4. Pronumele relativ / interogativ: cuii, câ ţii
5. Pronumele negativ: nimenii
 Când se scrie legat? (nici o / nicio)

 nicio sau nici o, niciun sau nici un

Trebuie înţeles că această regulă nouă nu înseamnă că  nicio, niciun (şi flexiunea
lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar scrie întotdeauna legat, ci numai atunci cînd au
statutul de pronume sau adjectiv pronominal. (Dacă aţi uitat cum e cu pronumele sau
cu adjectivul pronominal, nu e nicio nenorocire. Urmă rindu-mă doar cu puţintică
atenţie, veţi vedea că lucrurile sunt simple şi logice). Nu strică să ne reamintim că mai
sunt multe cuvinte în limba româ nă care scrise împreună au un înţeles şi scrise separat,
un altul. Iată doar cîteva:
             
El procedează altfel. Acesta e alt fel de gips.
Nu am  decît 1000 de lei.  De cît  timp lipseşte?
E aşa de frig,  încît îngheaţă geamurile. Vreau să ştiu în cît  timp vii.
E un cetăţean oarecare.  Oare care  dintre ei va veni primul?
A fost  odată un prinţ. A venit  o dată  şi n-a mai revenit.
Te aştept, poţi să vii  oricînd. Mă sună ori cînd  ninge, ori cînd  plouă.
Reîntorcîndu-ne la niciun, atrag atenţia că , prin scrierea legată , atunci cînd se cuvine,
cuvîntul devine concordant cu perechea lui pozitivă , ca să spun aşa, care este vreun, pe
care-l scriem tot dintr-o bucată . (Fireşte, cînd spun niciun, pentru economie de timp, mă
refer la întrega serie: niciun, nicio, niciunei…). E de observat, chiar dacă acest argument
nu vă -ncă lzeşte din cale-afară , că şi în celelalte limbi romanice aceste cuvinte sunt
scrise tot legat: ninguno – span., aucun – franc., nessun – ital.
Ca să evitaţi confuzia (cînd e legat?, cînd nu e?), ca soluţie mnemotehnică (ca metodă de
ţinut minte) e util să reţineţi urmă toarea distincţie: atunci cînd e vorba de „cantitate
zero, nimic, deloc”, cuvîntul se scrie legat: nicio. Atunci cînd e vorba de o “disjuncţie”
negativă , de o „negaţie repetată ”, scriem în două cuvinte: nici o, nici un. Vă rog să
priviţi aceste perechi de exemple:
-Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs  nicio  emoţie. (Deloc, zero)
-Cum priveşti examenul de mîine?
-Nu am nici o siguranţă deplină, dar  nici o  emoţie deosebită.(Negaţie repetată ).-Cîte
fete stau la parter?
-La parter nu e  niciuna. (Cantitate zero)
-Cîte fete locuiesc în camera aceea, una sau trei?
–Nici una, nici trei, ci două.  (Negaţie repetată )-Ai în Franţa vreo mătuşă?
-N-am acolo niciuna, singura mea mătuşă e în Cluj. (Zero, nimic)
-Ai acolo vreo colegă, vreo prietenă?
-N-am  nici una, nici alta, doar o soră vitregă. (Negaţie repetată )
 
 
Există , totuşi, şi situaţii în care putem alege între cele două variante. Alegerea e în
funcţie de intenţia comunică rii, de prezenţa sau absenţa unui substrat retoric. La o
întrebare ca:
                    -Mai e vreun măr?
putem ră spunde:
    -Nu mai e niciunul. (atunci cînd intenţia e de a informa, sec, neutru. Sau:
-Nu mai e nici unul. (atunci cînd substratul retoric e „fantastic, nici mă car unul!”)
Merită să ne întoarcem puţin la primul exemplu, pentru a sublinia avantajul logic al
acestei grafii.
                    -Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs nicio emoţie.
Dacă am scrie Nu mi-a produs nici o emoţie, în mod logic, propoziţia ar pă rea
neîncheiată , pentru că ar ră mîne o aşteptare neîmplinită : „nici o emoţie, nici… ce
altceva?”

Când se scrie cu doi “n”

Cuvintele care încep cu litera “n” formează doi de “n” atunci câ nd sunt derivate cu
prefixul “în”: nou – a înnoi, noapte – a înnopta.
Restul cuvintelor nu formează doi de “n” atunci câ nd sunt derivate cu prefixul “în”:
vechi – a învechi, seară – a însera.
Cuvintele care încep cu “în” fă ră a fi derivate, se scriu, de asemenea, cu un singur “n”:
înot, înec.