Tudor Şoimaru este personajul principal şi protagonistul romanului istoric „Neamul Şoimăreştilor” de

M. Sadoveanu. Este un personaj complex, cu o viaţă interioară tumultoasă şi om indelung incercat de

viaţă. Este un ostaş viteaz, cu suflet tinăr ce are cultul prieteniei (se imprieteneşte cu Simeon Bârnovă
şi Cantemir-bei).Tudor Şoimaru este o fire sensibilă, capabil să se emoţioneze, când revede satul şi
este imbrăţişat de neamuri, ni-l dezvăluie ca pe un romantic: „Iată biserica, iată ţintirimul. Aicea zac
mulţi de-ai mei. Mai incolo e casa in care m-am născut”, zice el vădit emoţionat la vederea aşezării
răzeşeşti.Gesturile pe care le face după sosirea in sat (ingenuncherea in faţa mormântului tatălui său)
sugerează prezentţa unui om cucernic, respectuos faţă de familie şi de tradiţiile comunităţii in care s-a
născut.Momentul in care află condiţiile in care a fost ucis tatăl său declanşează o puternică trăire
interioară şi este dornic de răzbunare: „Tudor Şoimaru rărmăsese ca fulgerat, cu ochii rotunjiţi,
infricoşaţi de groază lăuntrică.”El este mistuit de drama in care este aruncat de soartă – să se
indrăgostească tocmai de fiica ucigaşului. Atunci când „trage sabia” este un stateg inspirat, un om
care nu iartă: Atunci „îl văzură întâi neamurile lui, turbat ca o fiară, cu ochii crunţi şi cu obrazul ca de
var”. Trăieşte nişte stări psihologice profunde: s-a răzbunat, insă problema rămâne, nesimţind
satisfacţia pe care noi o vedem.In final, Tudor Şoimaru ne apare altfel, intr-o ipostază nouă: urmat de
răzeşi, el dă foc conacului şi purifică, astfel, pămintul murdărit de ticăloşia lui Stroie Orheianu. Este un
sfârişit care pare proiectat de-a dreptul in mit, in legendă.Tudor Şoimaru prezintă caracterisiticel unui
personaj romantic, faptele, reacţiile, traiectoria destinului său fiind tipice şi grăitoare in acest sens.
Omorându-l pe Stroe el nu s-a răzbunat doar, ci şi a restabilit dreptatea.

Stroie
Personajul opus lui Tudor Soimaru, reprezentant al marii boierimi. Boierul Stroie este foarte bogat dupa
cum aflam din vorbele slujitorului sau: . are pamanturi la Orhei cat poti cuprinde cu ochii de pe un munte.
Cine le mai stie seama? Desi are averi multe, nu se multumeste si vrea sa acapareze altele. Lacomia lui
este fara margini. Orheianu vine si le cere pamanturile razesilor aratand ca acest pamant este al lui: Cer
toata mosia voastra, dati ce-a ramas ca sa-mi itregesc ce-i al meu. Stroie Orheianu, ucigasul lui Ionascu,
este un om crud si razbunator, care se infurie repede. Astfel, il omoara pe Ionascu cu cruzime, lovindu-l in
lumina ochilor cu buzduganul lui Aron. Orheianu gandeste ca taranul este facut sa munceasca continuu
pamantul, pamant care I se cuvine boierului. Viclean, cu o suta de fete este gata sa profite de partea lui
Tomsa motivand ca cel mai tare are dreptate. In acest sens ii convinge si pe ceilalti boieri: . hai sa-l primim
si pe el cu totii. Orheianu este opurtinist, care cauta sa profite de pe urma domnilor. Tot el este acela care ii
indeamna pe boieri la rascoala impotriva lui Tomsa care nu era pe placul boierimii.

La intalnirea cu Soimarestii el soseste mandru pe cal, insotit de mazuri: Maret in straiul lui bogat, calare pe
un roib de Lehia. La inceput el arata razesilor o falsa bunavointa prin adresarea sa mieroasa. Cu viclenie
cauta sa le dovedeasca razesilor ca s-a aratat marinimos insistand pe langa Alexandru-Voda sa-I ierte
pentru sprijinul dat lui Tomsa. Dar adevaratul motiv iese la suprafata: Dati-mi de buna voie mosia voastra,
-caci eu mi-am pus obrazul pentru voi si v-am cerut iertatre de la Voda. Soimarestii il intreaba cu disperare
ce vor face fara pamant, dar stapanul de la Murgeni se arata nepasator si nemilos, raspunzandu-le: Ce ii
va lumina Dumnezeu! . Simtidu-se puternic in noua domnie a Movilestilor, boierul ii arata lui Tudor cu un
dispret nedisimulat ca rolurile s-au inversat: Ieri ai fost tu, azi sunt eu! . Astazi nu mai este miselul vostru
Tomsa si domnia s-ar spulbera de pe fata pamantului de-ai indrazni In confruntarea cu Tudor Soimaru se
vede atitudinea sa reala, marcata prin schimbari in modul de adresare si prin amenintari. Brutal si violent,
Stroie Orheianu merge cu gandul pana la pedeapsa cu moartea pentru indrazneala de a fi infruntat.

Agresiv si nestapanit Orheianu isi repezi di sa trupu-nainte, scuipa pe Soimaru si ridica buzduganul
asupra-i. Pedepsirea boierului reprezinta un act justitiar, un mod de a alunga raul si nedreptatea departe de
neamul Soimarestilor.

Poate singurul sentiment omenesc al boierului este dragostea pe care o poarta fiicei sale, Magda. Stroie
este mandru de fata lui, pe care o cansidera inegalabila in frumusete. A crescut-o in puf, cu toata onorurile,
si este furios si disperat cand este rapita. Nu poate concepe casatoria Magei decat cu cineva egal in rang
cu ea si de aceea pune capat brutal sperantei lui Tudor.
Între romanele istorice ale lui Mihail Sadoveanu, Neamul Şoimăreştilor, publicat în 1915, se
apropie cel mai mult de modelul genului, statornicit, în opinia lui George Călinescu, de Alexandre
Dumas-tatăl. Personajul principal, Tudor Şoimaru, ar putea fi descris prin raportarea la însuşirile
tipului pe care, într-o oarecare măsură îl ilustrează; ostaş încercat, spirit de aventură, justiţiar
solitar etc. Ceea ce îl individualizează pe Tudor Şoimaru este, înainte de toate, contextul istoric
în care personajul evoluează. Mihail Sadoveanu evocă în Neamul Şoimăreştilor o epocă
frământată din istoria Moldovei: începutul secolului al XVII-lea, ou dese schimbări de domni, cu
lupte interne pentru putere. Prima scenă a romanului este, în acest sens, edificatoare: lupta de la
Cornul lui Sas din 1612, în urma căreia Ştefan Tomşa ocupă tronul Moldovei, alungându-l pe
Constantin Movilă. În aceste împrejurări apare şi Tudor Şoimaru, căpitan în oastea lui Tomşa.
După luptă el leagă o frăţie de sânge cu boierul Simeon Bârnovă şi tătarul Cantemir-bei.
Imaginea personajului, aşa cum se constituie la începutul acţiunii, este aceea a unui oştean plătit
(mercenar). Curând însă statutul său se nuanţează. Tudor este un dezrădăcinat. Descendent al
unui neam de răzeşi din ţinutul Orheiului, fusese silit de vremurile tulburi să-şi părăsească
meleagurile natale. După ce a colindat prin mai multe ţări, luptând în diferite armate, se întoarce,
purtat de nostalgie, în Moldova, folosindu-se de prilejul oferit de înrolarea în oastea lui Tomşa.
Toate acestea fac obiectul unei mărturisiri (autocaracterizare), într-o discuţie cu prietenii săi,
Simeon Bârnovă şi Cantemir-bei

Mihu

Deodata insa isi facu loc prin ingramadeala un batran marunt, indesat, cu barba scurta si
tepoasa, cu ochiiascutiti si aspri. portretul moral, gandurile si sentimentele lui mos Mihu se releva
in comportamentul simplu si direct, in glasul aspru si in privirea intunecata (in spatele carora stau
scenele de moarte si singe la care fusese martr). Intoarcerea lui Tudor Soimaru trezeste in
sufletul batranului ura de mult mocnitala adresa lui Stroie Orheianu, dorinta de a se facedreptate.

Mos Mihu e un intelept care-l trezeste pe Tudor din ratacirea lui de dragoste si-l sfatuieste sa
ramana in sat, dat fiind ca s-un fir de iarba isi are radacina lui . Pastrator al vechilor inscrisuri ale
mosiei razasesti, Mihu reprezinta memoria vie a neamului Soimarestilor : el ii arata tanarului
casa parinteasca risipita in singuratate si tot el statorniceste vechile hotare ale paminturilor
taranesti de odinioara.

Semet in fata vietii, pios in preajma mormintelor, aspru si neinduplecat in fata lui Orheianu, mos
Mihueste, la modulsmbolic, insus Razesul. ...