ID1. Suport de Curs ID - MCS - 2021 - R. Vasiliu

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

SPECIALIZAREA : ASISTENȚĂ SOCIALĂ
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
ANUL I SEMESTRUL I
Metodologia cercetă rii în

științele sociale
SUPORT DE STUDIU INDIVIDUAL
Iași, 2021
TITLUL CURSULUI
CUPRINS
PREZENTAREA GENERALA A CURSULUI 4
U1.ELEMENTE INTRODUCTIVE. PROIECTAREA CERCETĂRII SOCIALE…………..8
1.1 FUNDAMENTE ÎN METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIALE………………..8
1.2 ANCHETA ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE 16
1.3 ETAPELE DEMERSULUI DE CERCETARE 21
1.4 concluzii/ rezumatul conceptelor prezentate în unitatea de învățare 31
1.5. concepte și termeni de reținut 33
1.6 Întrebări și teste de evaluare (aplicații/teme/studii de caz) ce vor valoriza informațiile
cuprinse în această secțiune 34
1.7 Bibliografie obligatorie și selectivă- specifică unității de învățare/parte a bibliografiei
generale a cursului 34
U2. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE CANTITATIVĂ. ANCHETA PE BAZĂ
DE CHESTIONAR………………………………………………………………………. 35
2.1 CLASIFICAREA ȘI STRUCTURA CHESTIONARELOR 35
2.1.1 CLASIFICAREA CHESTIONARELOR……………………..……………35
2.1.2. STRUCTURA CHESTIONARELOR…………………………………………………….44
2.2 ELABORAREA CHESTIONARULUI 47

2.3 concluzii /rezumatul conceptelor prezentate în unitatea de învățare 56
2.4. concepte și termeni de reținut…………………………………………………….…57

U3. METODE DE CERCETARE CALITATIVĂ: INTERVIUL 60
3.1 INTERVIUL. PREZENTARE GENERALĂ………………………………………60
3.2 PREGĂTIREA ȘI DERULAREA INTERVIULUI………………………………..67
3.3 ALTE TIPURI DE INTERVIURI…………………………………………………..81
U4.STUDIUL DE CAZ 89
2
TITLUL CURSULUI
4.1 ELEMENTE INTRODUCTIVE 89

4.2. PREGĂTIREA ȘI DERULAREA STUDIULUI DE CAZ………………..………92

Concluzii/recapitulare 102
Bibliografie 105
3
TITLUL CURSULUI
PREZENTAREA GENERALA A CURSULUI
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE
Anul I, sem. I,
Statutul disciplinei- OBLIGATORIE
Codul disciplinei: ID1
Numărul de credite: 6
Forma de evaluare: EXAMEN
Date de contact ale titularului de curs Date de contact ale tutorelui
Asist. univ. dr. Roxana-MihaelaVasiliu Asist. univ. dr. Roxana-Mihaela Vasiliu
vasiliu.roxana@uaic.ro vasiliu.roxana@uaic.ro
0742182765 0742182765
RECOMANDĂRI:
Studenții care doresc să obțină informații cu privire la cerințele sau conținutul cursului, dar
care din diferite motive nu se pot prezenta în timpul orelor de consultații, sunt rugați să
contacteze titularul disciplinei sau tutorele prin e-mail.
Informaţiile cu privire la data și locul susţinerii examenului, data și locul susținerii

activităților tutoriale vor fi afișate pe site-ul facultății, la avizierele facultății, pe pagina de FB
a departamentului ID și comunicate prin intermediul secretariatului ID.
CONDIŢIONĂRI ȘI CUNOSTINŢE PREALABILE (identice cu cele din fișa

disciplinei)
Precondiții
4.1. De curriculum – Nu este cazul
4.2. De competențe – Nu este cazul
4
TITLUL CURSULUI
Condiții
5.1. De desfășurare a cursului – Nu este cazul
5.2. De desfășurare a seminarului/ laboratorului/ proiectului – Nu este cazul
Scopul acestui curs constă în utilizarea cunoștințelor de bază pentru explicarea și
interpretarea unor variate tipuri de concepte, situații, procese, proiecte etc. asociate
domeniului asistenței sociale, precum și utilizarea adecvată de criterii și metode standard de
evaluare pentru a aprecia calitatea, meritele și limitele unor procese, programe, proiecte,
concepte, metode și teorii.
DESCRIEREA CURSULUI
La finalul cursului studenții vor avea cunoștintele necesare pentru: explicarea diverselor
tipuri de probleme specifice categoriilor de beneficiari ai serviciilor de asistență socială,
descrierea tipurilor de factori care generează starea de vulnerabilitate socială, utilizarea
conceptelor fundamentale specifice domeniului asistenței sociale și analizarea diverselor
tipuri de probleme sociale.
ORGANIZAREA TEMELOR ÎN CADRUL CURSULUI
Cursul cuprinde patru unități de învățare organizate astfel:
1) Prima unitate – Elemente introductive. Proiectarea cercetării sociale, conține trei

subcapitole: primul este dedicat fundamentelor în metodologia cercetării sociale – în
vederea familiarizării studenților cu principalele concepte de ordin metodologic
(metodă, tehnică, instrument), al doilea prezintă informații despre ancheta în științele
sociale, iar al treilea este consacrat etapelor demersului de cercetare, oferind în acest
sens posibilitatea trasării unei imagini de ansamblu privind pașii de urmat în
realizarea unei cercetări în științele sociale.
2) A doua unitate – Metode și tehnici de cercetare cantitativă: Ancheta pe bază de
chestionar, este alcătuită din două subunități și urmărește pe de o parte, aspecte
referitoare la clasificarea și structura chestionarelor, iar pe de altă parte, elemente
referitoare la elaborarea chestionarelor, oferind studenților informațiile necesare
elaborării unui demers cantitativ pe bază de chestionar.
3) A treia unitate – Metode de cercetare calitativă: interviul, aduce în atenție o nouă
temă relevantă pentru această disciplină. Prin intermediul celor trei subunități:
Interviul: prezentare generală; Pregătirea și derularea interviului; Alte tipuri de
5
TITLUL CURSULUI
interviuri (interviul biografic, interviul de grup, povestirea vieții), studenții vor

dobândi informațiile necesare în vederea realizării unui demers calitativ pe bază de
interviu, având totodată posibilitatea de a compara cele două abordări: cantitativă și
calitativă.
4) Cea de-a patra unitate – Studiul de caz, aduce în atenție una dintre cele mai utilizate
metode de investigare a realității sociale de către specialiștii în asistență socială. Prin
intermediul celor două subunități: Elemente introductive și Pregărirea și derularea
studiului de caz, studenții vor dobândi cunoștințele necesare pentru utilzarea acestei
metode.
La finalul fiecărei unități sunt incluse secțiuni dedicate concluziilor, aplicațiilor practice – în
vederea utilizării și fixării cunoștințelor de ordin teoretic, precum și referințelor bibliografice.
FORMATUL ȘI TIPUL ACTIVITĂŢILOR IMPLICATE DE CURS
În timpul semestrului se vor organiza - cu studenții, două întîlniri a câte patru ore. Întâlnirile
vor fi organizate sub forma unor prelegeri. Chiar dacă prezenţa nu este obligatorie,
participarea la activități oferă studenților posibilitatea de a înțelege și de a se familiariza cu
principalele noțiuni din curs, de a cere informaţii suplimentare și de a interacţiona în mod
direct cu tutorele.
Studenţii au libertate deplină cu privire la modul în care îsi gestionează parcurgerea si

însusirea conceptelor de bază cuprinse în suportul de curs. La finalul fiecărui modul există
câteva întrebări de autoevaluare care îi ajută pe studenţi să aprecieze care este nivelul lor de
pregătire raportat la cerinţele cursului. Pe parcursul semestrului studenții vor avea de
îndeplinit sarcini de lucru în baza cursului. Realizarea acestor activități constituie 50% din
nota finală și condiție obligatorie pentru susținerea examenului.
Nota finală reprezintă media dintre nota de curs (50% examen) și TC (50% - evaluarea
aplicații practice pe parcurs).
Plagiatul sau frauda se pedepsesc conform reglementarilor în vigoare.
MATERIALE BIBLIOGRAFICE
Referinţe principale:
6
TITLUL CURSULUI
- Vasiliu, R. M. Metodologia cercetării în științele sociale – suport de studiu

individual.
● De Singly, F., Blanchet, A., Gotman, A., & Kaufmann, J. C. (1998). Ancheta şi
metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv.
Polirom.
● Iluţ, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului: concepte şi metode. Polirom.
● Mărginean, I. (2000). Proiectarea cercetarii sociologice. Polirom
● Rotariu, T. I., & Iluţ, P. (2001). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie: teorie si
practică. Polirom.
Referinţe suplimentare:
● Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și

calitate. Economică.
● Krueger, R. A., & Casey, M. A. (2005). Metoda focus grup. Ghid practic pentru
cercetarea aplicată, Polirom.
● Moscovici, S. & Buschini, F. (2007). Metodologia ştiinţelor socioumane. Polirom.
● Vlăsceanu, L. (2013). Introducere în metodologia cercetării sociologice. Polirom
● Yin, R. K. (2009). Case study research design and methods. Cal.: Sage.
7
TITLUL CURSULUI
U1. ELEMENTE INTRODUCTIVE. PROIECTAREA CERCETĂRII SOCIALE
1.1 FUNDAMENTE ÎN METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIALE
Realitatea socială poate fi explorată atât prin intermediul cunoașterii comune, cât și
celei științifice. Între cele două există atât zone de interferență, cât și de separare, însă cea
comună, spontană (bazată pe simțul comun) nu furnizează informații suficiente pentru
explicare, înțelegere și teoretizare, chiar dacă este vorba despre aspecte relativ simple ale
vieții sociale:
„Cunoașterea comună este iluzorie, este influențată de zestrea culturală primită

prin socializare, are un caracter enciclopedic, este pasională, limitată de
experiența personală, apelează la falsul sentiment al liberului arbitru, preia opinii
colective” (H. Stahl apud Mărginean, 2000, 14).
CUNOAȘTEREA COMUNĂ CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ
• Este larg răspândită, accesibilă Se întemeiază pe trei axiome:

majorității indivizilor. • Recunoașterea faptului că există o lume
• Este bazată pe simțul comun. reală, independentă de observator și că
faptele petrecute nu sunt un produs al
De exemplu, majoritatea indivizilor pot vorbi
minții observatorului;
despre ceea ce este greșit și ceea ce este bine
în societatea în care trăiesc. • Principiul determinismului;
• Lumea exterioară poate fi cunoscută
prin observație obiectivă.
Prin cunoașterea științifică se urmărește determinarea naturii fenomenelor și modurilor de

manifestare a legităților care guvernează domeniul respectiv. Cum se realizează acest lucru?
Prin intermediul unui instrumentar de lucru, mai precis prin metodologia de cercetare.
Caracteristicile („neajunsurile”) Caracteristicile („exigențele”) cunoașterii

cunoașterii comune științifice
● Caracter iluzoriu; ● Este precisă;
● Caracter pasional; ● Este riguroasă;
● Caracter contradictoriu; ● Este obiectivă;
● Este limitată ș.a. ● Este consemnată;
● Este efectuată de persoane calificate;
● Se realizează în condiții controlabile
ș.a
8
TITLUL CURSULUI
Figură 1. Cunoașterea comună vs. cunoașterea științifică – Mihăilescu (2003)

1. Științele sociale: particularități teoretice și metodologice
Premergător definirii termenului metodologie, se impun o serie de precizări referitoare
la particularitățile științelor sociale. Se face o permanentă distincție între științele fizice -
numite uneori naturale, și cele sociale sau umane. Această distincție se manifestă atât în
limbajul curent, neștiințific (spunem științe exacte vs. alte științe, științe ale naturii vs. științe
ale omului, științe reale vs. științe umane), cât și în cel științific, unde specialiștii utilizează
un discurs diferit, o conceptualizare și o interpretare specifică a datelor. Astfel, limbajul
fizicianului este diferit de cel al sociologului sau psihologului, chiar dacă în prezent există
termeni care depășesc granițele dintre domenii. Deseori, se încearcă realizarea unei
comparații între științele sociale și cele exacte. Această temă de reflecție, care generează
uneori și controverse, este de domeniul epistemologiei sau de cel al filosofiei științei. Aici
înregistrăm cel puțin două poziții distincte:
1. Prima este fundamentată pe filosofia pozitivistă și ignoră diferența dintre lumea

fizică și cea socială, solicitând o abordare similară a celor două realități. Este ceea ce Emile
Durkheim cerea sociologilor: cercetarea obiectivă a faptelor sociale (a se vedea Durkheim –
Regulile metodei sociologice1, 2002:). Prin mecanismul obiectivării, științele sociale au tratat
obiectul cunoașterii la fel ca în științele naturale, adică s-a încercat o exteriorizare a lui. O
asemenea concepție epistemologică a generat modificări la nivel metodologic: fenomenologia
și introspecționismul au fost marginalizate în favoarea „metodelor obiective” de cercetare a
faptelor sociale. Experimentul și testul standardizat devin astfel metodele favorite. Din
perspectiva acestei poziții, comparația dintre științe este foarte posibilă, științele sociale fiind
considerate ca „slabe”, iar cele exacte ca „tari”. La cele dintâi, metodele de cercetare admise
sunt mai firave, mai puțin sigure, iar teoriile sunt însoțite de alternative numeroase și legile au
aplicabilitate limitată. Științele au un discurs comun, numai că cele „tari” beneficiază de un
discurs lipsit de ambiguități și legi cu aplicabilitate universală. Comparația este așadar
posibilă.
2. A doua poziție se sprijină pe opinii care apără ideea conform căreia este imposibil
de a realiza o comparație obiectivă între teoria și metoda științelor sociale și a celor exacte,
întrucât există o diferență esențială între obiectele cunoașterii celor două domenii (lumea
fizică și lumea socială). Fenomenul uman, psihologic și social, este guvernat de un relativ
indeterminism. Această slabă determinare a acțiunii umane provine din complexitatea
1 https://monoskop.org/images/8/8b/Durkheim_%C3%89mile_Regulile_metodei_sociologice_2002.pdf
9
TITLUL CURSULUI
spiritului uman și din principiul libertății de alegere. De aceea, vorbim în științele sociale mai
degrabă de posibilitate, decât de certitudine. Se consideră, prin urmare, că legea științifică din
domeniul social are un caracter special și ea nu poate fi comparată cu cea din științele exacte.
În științele sociale, cu privire la unul și același fenomen, există mai multe discursuri
științifice, adică teorii care să propună o explicație, în timp ce în celelalte științe nu există, de
regulă, o astfel de diversitate explicativă. Spre exemplu, facilitarea socială este explicată prin
mai multe teorii (teoria impulsului, frica de evaluare sau teoria distragere-conflict), pentru
atitudine există mai multe modele explicative etc. Ca un exemplu opus, în științele exacte se
știe clar care este cauza producerii diferitelor fenomene. Excepție fac totuși fenomenele de la
granița cunoașterii, unde există, chiar și acolo, mai multe propuneri explicative.
La fel cum există mai multe teorii concurente, ne confruntăm în științele sociale și cu
o metodologie extrem de diversă.
Ce este metodologia?
Știința efectuării cercetării
Etimologie: methodos = drum, cale; logos = știință (gr.)
„Disciplină generală în care se dezvoltă modalitățile de realizare a cunoașterii științifice și

privește ansamblul elementelor care intervin în cercetarea vieții sociale” (Mărginean, 2000,
p.53).
⮚ Metoda: modalitate generală, strategică de abordare a realității.

⮚ Tehnicile: forme concrete pe care le îmbracă metodele. Aceeași metodă poate să se
realizeze prin tehnici diferite.
⮚ Instrumentul – mijloc cu ajutorul căruia se realizează „captarea” informației
științifică, se interpune între cercetător și realitatea studiată.
Modalitatea generală de lucru corespunde și naturii surselor de informare: oamenii,
realitatea socială, documentele sociale etc.
⮚ Principalele metode: observația (urmărirea unui eveniment în desfășurarea lui),
experimentul (observație provocată), ancheta (culegerea de informații pe baza
convorbirii cu subiecții), analiza documentară (tratament aplicat informațiilor
conținute în documente)
Având în vedere natura recentă, științele sociale – spre deosebire de disciplinele „tari”
(matematica, fizica, astronomia), nu au avut timpul suficient necesar unificării discursurilor și
cadrelor explicative. Mai mult decât atât, limbajul lor este deseori diferit chiar în interiorul
10
TITLUL CURSULUI
aceleași științe, existând o mulțime de concepte, cu niveluri diferite de generalitate,

desemnând aceeași realitate psihică sau socială. Ca urmare, se organizează congrese, sesiuni
de comunicări pentru unificarea limbajului. O altă explicație posibilă pentru această
diversitate este originea duală a științelor sociale care trebuie căutată, pe de o parte, în
discipline reflexive (filosofia, istoria), iar pe de altă parte, în cele exacte. Contactul cu cele
din urmă presupune recurgerea la definirea precisă, operațională a termenilor, enunțarea
ipotezelor, aplicarea protocoalelor experimentale și elaborarea relațiilor de cauzalitate, având
un impact decisiv asupra dezvoltării științelor sociale.
2. Distincții conceptuale în cadrul științelor sociale

1. Cercetare teoretică și cercetare empirică
În prezent, nu se poate imagina o știință socială în afara experimentării. Dacă acest
lucru nu este contestat, există însă încă discuții referitoare la modul în care se realizează
experimentul. La fel se întâmplă și cu cercetarea, în general. Toată lumea admite că este
necesară atât teoria, cât și practica, numai că accepțiunile diferă în ceea ce privește
efectuarea cercetării propriu-zise. Pe de o parte, discutăm despre „muncă de teren” (făcută de
cercetători care adună faptele metodic, alcătuiesc tabele, fac apoi inferențe statistice - metoda
inductivă), iar pe de altă parte de „muncă de bibliotecă” (realizată de cercetători care
utilizează scrieri teoretice sau rezultate ale studiilor anterioare, încercând să găsească
răspunsul la o întrebare/ să verifice o idee – metoda deductivă).
Teoria, chiar inexactă, provizorie și limitată, este necesară pentru a ordona realitatea
faptelor, trasarea unei scheme de cercetare, emiterea de ipoteze, conturarea explicațiilor. P.
Lazarsfeld subliniază rolul activității teoretice pe următoarele direcții: teoria permite
clasificarea, ordonarea și sistematizarea faptelor empirice și generează conceptele care se
constituie în direcții și teme de cercetare. De asemenea, teoria furnizează cadrul explicativ al
fenomenelor studiate și pune în relație faptele empirice unele cu altele sau pe cele verificate
cu cele neverificate (Grawitz, 1996).
Cercetarea empirică are rolul de a incita la noi ipoteze (proces cunoscut sub numele
de serendipitate). Datorită acestui fenomen, cercetătorul este confruntat cu situații
neașteptate, imprevizibile prin ipoteză și care deschid noi piste de cercetare. Acest lucru
avansează cunoașterea. De asemenea, cercetarea clarifică conceptele, reorientează
conceptualizarea. În general, trebuie să existe o legătură strânsă între teorie și cercetare, între
munca de documentare și cea de verificare pe teren (Rotariu & Iluț, 2001).
11
TITLUL CURSULUI
2. Cercetare fundamentală și cercetare aplicată

Aici se confruntă două mari tendințe. Una, care este mai veche, susține că știința
trebuie să fie dezinteresată, să se facă doar de dragul cunoașterii. Cealaltă, de dată mai
recentă, apără ideea potrivit căreia știința trebuie să aibă un scop practic, un folos (Grawitz,
1996). O atare controversă a dus la separări, vorbindu-se astăzi de științe aplicate și științe
teoretice. Nu există, însă, o știință pur aplicativă (ea nici n-ar fi știință), ci de fapt prelungiri
ale altor științe. Spre exemplu, în psihologie putem vorbi de o psihologie aplicată, de o
psihologie socială aplicată etc.
Cercetarea aplicată diferă de cea teoretică prin obiectul său care este mai precis
conturat și are o acoperire în planul concret. Ea are în vedere stabilirea unor regularități
minore ale faptelor, are un caracter predominant descriptiv și mai puțin explicativ. Invers,
cercetarea fundamentală are ca scop stabilirea unor legi, studiul unor relații cu tentă de
generalitate între fenomene, obiectul său fiind, așadar, unul general și mai puțin unul
individual. Spre exemplu, cercetarea fundamentală din sociologie va urmări cunoașterea
legilor în baza cărora funcționează grupul delincvent, în timp ce cercetarea aplicată va viza o
anchetă a grupului delincvent din cartierul X sau Y. Cercetarea aplicată, deseori, o precedă pe
cea fundamentală, se constituie într-o bază de plecare pentru că furnizează o serie de fapte.
3. Nomotetic și ideografic
Termenii au fost preluați din filosofia lui Windelband și introduși în psihologie de
Gordon Allport. Științele sociale – la fel ca și cele fizice, sunt, în general, considerate ca fiind
nomotetice (universale). Cu alte cuvinte, studiază aspectul general, regulat și recurent al
fenomenelor, alcătuind legi de predicție pe baza regularităților constatate. Cu toate acestea,
caracterul ideografic (adică individual) al acestor fenomene, nu este de neglijat (Iluț, 1997).
Ambele abordări sunt necesare și complementare.
4. Calitativ și cantitativ
Cercetările de tip cantitativ au o orientare generală pozitivist-explicativă, nomotetică,
cercetătorul adoptă o poziție distanțată față de fenomenul studiat (din exterior), iar cercetarea
de acest tip are rolul de verificare a teoriei. De asemenea, metodele principale sunt
experimentul și ancheta prin chestionar standardizat. Datele obținute în cercetările cantitative
prezintă validitate și fidelitate mare, iar imaginea pe care o furnizează despre realitate este
una structurată și exterioară actorului social (Rotariu și Iluț, 1997).
Caracteristicile cercetărilor de tip calitativ sunt date de orientarea generală care este
fenomenologico-comprehensivă, ideografică, de faptul că au un rol preparatoriu sau
12
TITLUL CURSULUI
suplimentar pentru analizele de tip cantitativ și de poziția cercetătorului care este apropiată de
fenomenul studiat (din interior). Cercetarea calitativă are rolul de a produce teorie, adică de a
o genera, rolul validării revenind abordării cantitative. Metodele principale sunt observația
participativă și interviul, iar datele obținute sunt de slabă fidelitate, dar bogate, complexe în
conținut și în adâncime. Imaginea pe care o furnizează despre realitate este una procesuală,
dinamică și centrată pe actorul social
Figură 2. Diferențe între abordarea calitativă și cea cantitativă - P. Iluț (1997)
13
TITLUL CURSULUI
În științele sociale, se constată o întreagă dispută cu privire la cele două abordări, fiind
prezentate diferite perspective privind superioritatea uneia în raport cu cealaltă. În realitate,
cele două modalități sunt, evident, complementare una celeilalte, existând interferențe,
asemănări și deosebiri. Un studiu complet ar trebui să răspundă ambelor cerințe. De altfel,
astăzi, din ce în ce mai mulți cercetători au în vedere amândouă orientările, lucru care se
observă în studiile publicate (triangularea datelor).
5. Macro-social și micro-social
Realitatea socială nu este discontinuă doar în timp, în plan diacronic, ci prezintă
eterogenități, concentrări și dilatări și în plan sincronic. Sunt fenomene care se desfășoară la o
scară redusă (de exemplu, grupul de prieteni, familia etc.) și altele care se desfășoară la scară
mare (de exemplu, populații, națiuni etc.). Între aceste extreme, se găsesc, desigur, paliere
intermediare.
Abordarea micro- sau macro- depinde, prin urmare, de câteva aspecte, cele mai
importante fiind: natura fenomenului studiat, natura științei sociale respective (de exemplu,
istoria, economia, sociologia tind să se situeze la nivelul macro, în timp ce psihologia se
plasează, de regulă, la nivelul micro), scopul cercetării și metoda aleasă (sunt fenomene care
pot fi studiate atât la nivel macro, cât și micro, cum ar fi construcția identității) și formația
cercetătorului (la nivelul aceleași discipline, existând unii orientați spre micro-social, alții
spre macro-social).
Analiza macro-socială vizează surprinderea în linii mari a fenomenului social,
lucrează cu grupuri mari de populație și are în vedere, de regulă, aspecte structural-cantitative
ale fenomenului studiat (prevalența metodelor cantitative, a modelelor logico-matematice).
Datele culese sunt în general numerice, se pretează la analize statistice, iar scopul este crearea
unor baze de date, găsirea de relații între variabile, indicatori, dimensiuni.
Analiza micro-socială are ca obiect de studiu fenomene sociale de mai mică amploare,
iar populațiile supuse analizei sunt de mai mici dimensiuni. Se înregistrează o rată crescută a
utilizării metodelor calitative, se urmăresc procesualități particulare, existând o slabă aderență
la model. Scopul unei astfel de analize este localizarea și descrierea în detaliu a fenomenului
individual, dar tipic (Iluț, 1997).
Se impun câteva remarci. Nu trebuie să se confunde nivelul macro-social cu
cercetarea cantitativă și nici cel micro-social cu cercetarea calitativă. Este vorba de o anumită
pondere; tehnici cantitative, spre exemplu, sunt folosite în studiul tuturor fenomenelor
sociale, indiferent de nivel. De asemenea, cercetarea completă a unor fenomene face ca
14
TITLUL CURSULUI
cercetătorii să treacă permanent de la un nivel al socialului la altul și să abordeze, datorită

unor concepții plurimetodologice, atât metode calitative, cât și cantitative. Pe de altă parte,
cercetarea pune problema legăturii dintre macro-social și micro-social, deseori exprimată prin
sintagma „individ și societate” sau „individual și social”. Criteriul, baza care unește cele două
niveluri de abordare, este faptul social însuși, care prin acțiunea sa atinge toate formele de
manifestare ale societății.
6. Natural și provocat în științele sociale
Se face o distincție la nivelul metodelor și a contextului cercetării între abordarea
intrusivă și non-intrusivă (obstructivă sau non-obstructivă). Prima are în vedere acel mod de
cercetare care presupune provocarea fenomenului studiat și își găsește expresia cea mai fidelă
la nivelul experimentului și testului psihologic. Cea de a doua se referă la modalități
“naturale” ale cercetării, iar metodele predilecte sunt cele ale observației și studiului de caz
(Iluț, 1997).
Avantajele principale ale cercetării provocate sunt date de controlul strict al
variabilelor și condițiilor de lucru și de posibilitatea prelucrării matematice și a elaborării
unui model. Dezavantajele caracteristice cercetării provocate sunt create de condițiile
artificiale (scoate individul din lumea sa) sau de fragmentarea realității (selecția anumitor
variabile). Apare reacția la cercetător și dezirabilitatea socială.
Cercetarea naturală urmărește o non-intervenție (de aceea are un caracter non-
intrusiv), numindu-se naturală prin similitudinea cu metodele utilizate în științele naturii.
Avantajele acestei abordări sunt date de surprinderea comportamentelor naturale ale
indivizilor (nealterate de intervenția cercetătorului) și de accesul la faptul individual, unic sau
tipic. Dezavantajele principale presupun lipsa unei standardizări, a unei prelucrări matematice
a datelor și faptul că, deseori, nu poate surprinde universul interior al individului.
3. Teoretizarea în științele sociale

Teoriile sunt sinteze destinate explicării ansamblurilor de fenomene. Întrucât nivelul
de generalitate la care se plasează acest demers poate varia, se pot diferenția mai multe tipuri
de teorii, în funcție de nivelul lor de extensie: teorii particulare, medii și generale.
1. Teoriile particulare. În cadrul acestor teorii, sistematizarea se realizează într-un
domeniu restrâns și aria de acțiune a teoriei este destul de limitată. În pofida acestui caracter,
teoriile particulare reprezintă primele organizări și explicări ale faptelor și, deseori, ele stau la
baza elaborării teoriilor generale.
15
TITLUL CURSULUI
2. Teoriile cu grad mediu de generalizare. Plecând de la un ansamblu de legi și teorii

particulare, se poate construi o teorie medie, care constă într-un ansamblu de scheme
explicative situate la un nivel intermediar de generalizare. Ele depășesc analiza unui obiect
restrâns și se interesează de un sector al vieții sociale, fără a urmări să ofere o explicație
generală a societății sau individului.
3. Teoriile generale. Acestea se situează la nivelul cel mai ridicat de generalitate
pentru că încearcă construirea unei explicații sintetice cu privire la ansamblul vieții sociale. Se
urmărește, ca și în sistemele filosofice, găsirea câtorva principii generale care să explice o
întreagă realitate, în cazul nostru realitatea socială. Teoria generală permite o asamblare a
datelor provenind din mai multe domenii și discipline, punerea în comun a teoriilor particulare
și medii, oferind o grilă generală de citire a fenomenelor sociale.
Indiferent de nivelul lor, teoriile sunt cele mai generale elemente ale cercetării și de
aceea autenticitatea lor trebuie supusă permanent verificării. Aceste verificări se pot realiza,
în primul rând, prin comparații interne (se compară părți ale teoriei între ele și trebuie să se
constate coerența internă și absența tautologiei). În al doilea rând, se realizează comparația
externă, adică se sesizează coerența externă prin confruntarea cu alte teorii, similare. Și, în
fine, se face o comparație între teorie și faptele empirice, aspect care presupune a aplicare a
teoriei la realitatea investigată (Grawitz, 1996).
1.2. ANCHETA ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE
Ancheta reprezintă una dintre tehnicile principale de investigare a realității sociale,

alături de observație, experiment și analiza documentară. În general, prin anchetă se înţelege
o modalitate de a colecta date pe baza unui eşantion, urmând ca răspunsurile să fie
generalizate pentru o populație mai largă. Unităţile de analiză (sau sociale) sunt foarte
diverse: persoane, grupuri, organizații, zone geografice sau culturale, instituții sau segmente
economice. Modalitatea fundamentală pentru recoltarea datelor empirice în cadrul anchetei
este chestionarul.
Să ne reamintim:
● Metoda: modalitate generală, strategică de abordare a realității.
● Tehnica: forma concretă pe care o îmbracă metoda.
● Instrumentul: mijloc cu ajutorul căruia se culege informația științifică
16
TITLUL CURSULUI
Principalele metode: observația (urmărirea unui eveniment în desfășurarea lui),

experimentul (observație provocată), ancheta (culegerea de informații pe baza convorbirii
cu subiecții), analiza documentară (tratament aplicat informațiilor conținute în documente)
1. Caracteristici generale ale anchetei

Standardizarea
Ancheta, în accepțiune modernă, este un tip de cercetare care presupune utilizarea
unor instrumente de investigaţie standardizate. Excelează, în această privinţă chestionarul cu
întrebări închise sau semi-închise. Aceste opţiune a apărut ca urmare a necesităţii de
observare a unui număr mare de entităţi sociale şi de comparare a lor.
Potrivit lui Rotariu și Iluț (2001), caracterul standardizat este accentuat de faptul că
numărul, ordinea, formularea întrebărilor şi numărul de subiecţi sunt de la bun început
stabilite, alcătuind ceea ce se numeşte “schema anchetei”.
Eşantionarea
De regulă, ancheta foloseşte eşantioane reprezentative, pentru că aria lor de
investigare este prea vastă pentru a include toate unităţile în calcul. Eşantionarea permite apoi
estimarea rezultatelor la nivelul întregii populaţii din care s-a extras eşantionul. Se folosesc,
de regulă, eşantioane mari, de la sute până la mii de persoane.
Amploarea şi elaborarea
Ancheta se realizează în echipe de cercetători, uzează de operatori şi de un personal
auxiliar divers. Are, de asemenea, în vedere un univers social mai larg comparativ cu alte
metode de cercetare, însă nu poate colecta decât informaţii relativ simple (spre exemplu,
aflăm că o mare parte a populaţiei consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită,
dar instrumentul nu ne permite să aflăm şi de ce). Rămân deseori neexplicate motivaţiile
comportamentelor.
Anchetă versus interviu

În literatura de specialitate, deseori ancheta și interviul apar ca o singură metodă, în cadrul
căreia se disting diferite specii, în funcție de gradul de libertate permis în dirijarea discuției cu
subiectul. Se vorbește, astfel, de exemplu, de interviu structurat, semistructurat, nestructurat
etc.
17
TITLUL CURSULUI
Potrivit lui Rotariu & Iluț (2001), diferența între anchetă și interviu se bazează pe o serie
de trăsături distinctive, atât de natură formală, de natura conținutului, cât și de natura
populației direct investigate:
⮚ Tehnicile de realizare a anchetelor au un evident caracter standardizat, în sensul că
numărul, ordinea și formarea întrebărilor, precum și efectivele persoane cărora li se
adresează aceste întrebări sunt stabilite clar de la început, nefiind permise decât rareori
abateri de la schema de realizare a anchetei.
⮚ Instrumentele de investigare: ancheta - chestionarul ca instrument de cercetare.
Construcția, folosirea (aplicare) și exploatarea chestionarelor se face în maniere cu totul
specifice, diferite de cele ce se folosesc în cazul ghidului de interviu.
⮚ Modul de alegere a persoanelor investigate: ancheta urmărește să satisfacă cerința de
reprezentativitate, în sensul statistic al termenului , a eșantionului în raport cu o populație
incomparabil mai mare.
⮚ Pentru a se asigura o reprezentativitate satisfăcătoare, ancheta se realizează, de regulă, pe
eșantioane mari.
⮚ Ancheta este o metodă de tip extensiv, în vreme ce interviul este una de tip intensiv.
Ancheta se referă la aspecte din viața omului sau mediul înconjurător. Aspectele sunt
simple pentru că sunt generale. Interviul încearcă sondarea în profunzime a universului
spiritual al celor studiați.
⮚ Prelucrarea datelor unei anchetei se realizează folosind proceduri statistice standard, care
se bazează pe calculul frecvențelor cu care apar diferite variante de răspuns ale fiecărei
întrebări. În cadrul interviului, calculul frecvențelor se face doar în situații cu totul
deosebite și nu se ridică problema reprezentativității statistice.
⮚ Interviul este o metodă care presupune prin excelență tehnici orale, de preferință față în
față, pe câtă vreme ancheta se poate realiza și în scris, în sensul că subiectul trebuie să
dea răspunsuri mai lungi.
⮚ Ancheta se realizează strângând informații de la persoane în mod individual, față de
interviu care poate îmbrăca și forma interviului de grup.
⮚ Ancheta se realizează, de regulă, cu personal auxiliar, operatorii de anchetă, în vreme ce
interviul nu poate fi făcut decât cu persoane calificate.
⮚ Ancheta este o procedură cantitativă, în vreme ce interviul este o metodă calitativă.
18
TITLUL CURSULUI
3. Tipuri principale de anchetă

Există mai multe clasificări ale anchetelor:
În funcție de derularea În funcție de poziția În funcție de modul de
în timp: cercetătorului față de obiectul colectare și prelucrare a
cercetării: datelor
- Longitudinale - Participative - Cantitative
- Transversale - Nonparticipative - Calitative
În continuare, vor fi prezentate tipurile de anchete în funcție de patru criterii: scopul,

completitudinea, modalitatea transmiterii informaţiei şi conţinutul problemelor investigate.
1. Criteriul scopului cercetării:

După scopul lor, anchetele se clasifică în patru categorii: anchetele sociografice,
exploratorii, de diagnostic şi de intervenţie.
Ancheta sociografică. Are ca scop descrierea unui fenomen social sau a unei populaţii
date. Se aseamănă cu ancheta de tip etnografic. Accentul cercetării cade pe investigarea şi
prezentarea tuturor detaliilor legate de structura fenomenului sau populaţiei şi mai puţin pe
cauzalitatea implicată şi predicţii. Aceste studii se opresc, prin urmare, la un nivel descriptiv.
Este cazul monografiilor sociologice.
Ancheta exploratorie. Nici acest tip de anchetă nu depăşeşte stadiul descriptiv. Scopul
ei este prospectiv, de familiarizare a cercetătorilor sau beneficiarilor cu o anumită
problematică. De regulă, este o etapă preliminară a unei cercetări mai mari: o anchetă
naţională, un set de experimente sau o anchetă de diagnostic. Ancheta exploratorie furnizează
cadre de analiză, suport pentru construcţia indicatorilor, baza pentru o primă conceptualizare.
Analiza este predominant calitativă.
Ancheta de diagnostic. Are ca scop principal cercetarea cauzalităţii şi oferirea de
predicţii, depăşind simpla descriere. Metodologia utilizată este mai complexă, incluzând pe
lângă mijloacele clasice şi experimentul. Cercetătorul pleacă, de obicei, de la un set de date
preliminare (existente deja) şi urmăreşte să adâncească analizele, să verifice anumite ipoteze,
să stabilească structuri latente etc.
Ancheta intervenţie. Cercetătorii americani, care au dezvoltat mult această formă de
anchetă, au numit-o action research. Dincolo de descriere şi diagnostic, ea presupune şi o
acţiune practică, o modificare operată de sociolog în universul cercetării sale. Ancheta
19
TITLUL CURSULUI
antrenează în acţiune populaţia respectivă, o informează asupra problemelor comunitare, o

sensibilizează şi, implicit, o transformă.
2. Criteriul completitudinii populaţiei investigate:

În funcţie de cuprinderea lor, anchetele pot fi clasificate în trei categorii: complete,
incomplete şi selective.
Anchetele complete sunt cele care cuprind toate unităţile unei populaţii supuse
studiului. Aici avem recensământul şi studiul pe populaţii restrânse (ex. populaţia unui sat,
elevii unei şcoli, muncitorii unei fabrici). Cea de a doua categorie se practică destul de rar,
chiar şi în această situaţie cercetătorii preferă să recurgă la eşantionare, în ciuda numărului
mic de unităţi.
Anchetele incomplete sunt cele în care se practică reprezentativitatea, dar, din diverse
motive, o parte a populaţiei nu poate fi cuprinsă în eşantion (spre exemplu, sociologul nu are
acces la acea categorie). Tot aici intră şi anchetele în care nu se practică o eşantionare
riguroasă.
Anchetele selective sunt cele mai frecvente şi se bazează pe procedee de eşantionare.
Eşantioanele sunt calculate conform unui algoritm şi rezultatele pot fi extinse cu o anumită
marjă de eroare la întreaga populaţie din care s-a extras eşantionul.
3. Criteriul modalităţii de recoltare a datelor

Ancheta presupune un schimb de informaţii, mai exact, o comunicare între cercetător
şi indivizii umani – parte din reaalitatea socială investigată, primul fiind cel care, prin
intermediul instrumentului de lucru, provoacă un comportament verbal din partea celor din
urmă. Potrivit lui Rotariu şi Iluţ (2001), există două forme fundamentale de recoltare a
datelor: ancheta directă (orală) şi ancheta indirectă (în scris).
Ancheta directă este cea mai des folosită: sondaje de public, anchete electorale. Se pot
realiza prin modalitatea “faţă în faţă” sau prin telefon. Cel mai frecvent se anchetează
persoana cuprinsă în eşantion la domiciliul acesteia. Se identifică locuinţa în baza pasului
statistic, se identifică persoana potrivită din “gospodărie” în conformitate cu cerinţele
eşantionării.
Acest tip de anchetă prezintă unele avantaje care vor fi prezentate la discutarea
chestionarului, dar se poate spune că în general, furnizează date de o calitate mai bună,
tocmai datorită unei interacţiuni directe (e mai rar fenomenul de non-răspuns).
20
TITLUL CURSULUI
Ancheta prin telefon se realizează de o echipă concentrată într-un singur loc, ceea ce
permite schimbul permanent de informații între operatori și conducătorul cercetării. Această
formă s-a dezvoltat în ultimii ani, odată cu facilitarea accesului indivizilor la servicii de
telefonie. Avantajele anchetei prin telefon: rapiditate, aria de acțiune extinsă, costuri reduse,
fiabilitate (procent mai scăzut al refuzului), receptarea imediată a chestionarului.
Succesul acestei anchete este datorat persoanelor care răspund. Acest lucru este influențat de
trei factori:
• Reflexul de politețe – este greu să refuzi pe cineva care îți vorbește frumos și te roagă
să îl ajuți să realizeze munca respectivă;
• Dorința de influențare – dacă i se sădește în minte că prin răspunsurile sale va
contribui la schimbare unei situații, la amelioararea unor stări de lucruri, el va fi
dispus să se anagajeze în discuție;
• Nevoia de a vorbi – este o nevoie de bază ale omului.
Ancheta indirectă presupune autoadministrarea chestionarului şi are câteva modalităţi
mari: administrarea chestionarului prin poştă/ poștă electronică (online), administrarea
colectivă. Prezintă avantajele costului redus, înlăturării greșelilor de înregistrare și
interpretare datorate operatorului, dar marele dezavantaj este dat de lipsa de certitudine în
privinţa persoanei respondente.
4. Criteriul conţinutului problemelor investigate
Este un criteriu propus de Chelcea, Mărginean şi Cauc (Cercetarea sociologică, 1998). Ei

disting următoarele tipuri principale de anchetă:
⮚ Anchete socio-economice naţionale (indicatori: nivel de trai, calitatea vieţii pe
anumite categorii de populație şi lucrează cu eşantioane naţionale);
⮚ Anchete asupra dezvoltării zonale, rurale şi urbane (indicatori: sistematizarea şi
modernizarea oraşelor, factorii de industrializare locală, mobilitatea urbană sau rurală
etc. şi se lucrează cu eşantioane locale);
⮚ Anchete de opinie publică (indicatori: opinii asupra diverselor probleme sociale,
economice, politice şi se utilizează de regulă eşantioane naţionale);
⮚ Anchete comerciale (studii de marketing, prospectarea pieţei, optimizarea comerţului
etc., se utilizează eşantioane diverse);
⮚ Anchete asupra mijloacelor de comunicare în masă (studiul audienţei TV, radio,
studiul calităţii şi tirajului ziarelor, se utilizează eşantioane diverse);
21
TITLUL CURSULUI
1.3. ETAPELE DEMERSULUI DE CERCETARE
● Stabilirea și delimitarea temei. ● Cercetarea pilot.
● Fixarea obiectivelor cercetării. ● Definitivarea instrumentelor.
● Documentarea prealabilă (categorii ● Organizarea culegerii datelor.

de surse de informare).
● Aplicarea instrumentelor.
● Stabilirea universului cercetării. Verificarea datelor.
● Documentarea. ● Prelucrarea și codificarea datelor.
● Stabilirea ipotezelor. ● Analiza și interpretarea rezultatelor.

Redactarea raportului de cercetare.
● Diseminarea rezultatelor cercetării.
Lectură obligatorie: Mărginean, I. (2000). Proiectarea cercetării sociologice, cap. 3

Etapele proiectului de cercetare, pp. 101 – 140.
Cercetarea ştiinţifică este un demers planificat, derulat în baza unui program riguros,
în cadrul căruia distingem mai multe etape, dispuse într-o succesiune logică. Nu există un
consens asupra denumirii şi numărului etapelor unei anchete. În literatura de specialitate
avem tot atâtea etapizări, câţi autori există. În continuare, vor fi prezentate principalele etape
ale unui demers de cercetare.
1. Stabilirea și delimitarea temei
▪ În funcție de ce o alegem?
▪ Ce rol are studierea literaturii de specialitate?
▪ Problema de cercetare – delimitează segmentul abordat de cercetător.
▪ Întrebarea de cercetare: ce își propune cercetătorul să afle pe parcursul demersului?
▪ Exemple de teme:
✔ Impactul mediului de proveniență asupra rezultatelor școlare
✔ Relația dintre nivelul de salarizare și performanța la locul de muncă.
✔ Calitatea vieții persoanelor cu dizabilități.
✔ Consumul de cafea în rândul tinerilor etc.
22
TITLUL CURSULUI
În principal, această etapă presupune localizarea paradigmei, urmând o serie de

constrângeri de ordin epistemic, metodologic şi practic generate de: cunoaşterea din
domeniu (nivelul cunoaşterii), finanţarea anchetei, posibilităţile practice etc.
De regulă, spune M. Grawitz (Méthodes des sciences sociales, 1996), o anchetă
răspunde unei necesităţi de ordin practic. Fie că o anchetă face parte dintr-un plan de
cercetare mai amplu, de ansamblu, fie că se derulează de sine stătător, scopul practic
rămâne factorul comun.
Din această perspectivă, ancheta poate fi centrată pe:
1. O problemă imediată (spre exemplu, găsirea unei soluţii în cadrul unei politici
guvernamentale în ceea ce priveşte muncitorii străini);
2. Previziunea unei probleme (de pildă apariţia unor generaţii, în anii următori, cu o
anumită calificare pe piaţa de muncă);
3. Nevoia obţinerii unei informaţii urgente (de exemplu anchetele de opinie pentru
guvern, partid politic, sau firmă industrială).
O astfel de clasificare are neajunsul de a nu lua în calcul alte necesităţi, ca de exemplu
cercetarea academică sau comanda unui client. Mai complet, o temă de cercetare poate fi dată
de:
⮚ O direcţie de cercetare fundamentală (academică).
⮚ Comanda unui client, beneficiar (studii de piaţă, sondaje de opinie, studii comandate
de organisme politice, asociaţii, fundaţii etc.)
⮚ O problemă socială
Sunt situaţii în care cercetarea îşi propune dincolo de acumularea şi interpretarea de
date şi elaborarea unor soluţii de intervenţie. Când avem de-a face cu o problemă socială?
Horton şi Leslie, 1988 (1988, apud Mărginean, 2001), consideră că suntem în faţa unei
probleme sociale când se îndeplinesc următoarele criterii:
● Este o situaţie ce afectează un număr mare de persoane;
● Afectarea este nedorită;
● Apare necesitatea intervenţiei sociale;
● Se ia decizia unei intervenţii sociale.
Alegerea temei poate fi condiționată şi de o serie de factori “accidentali”. Aceştia pot fi:
● Familiar / nefamiliar (cunoştinţele anterioare în domeniu);
● Accesibilitatea bibliografică;
● Consultanţa specializată (îndrumători, grupuri de cercetare, experţi);
23
TITLUL CURSULUI
● Accesibilitatea tehnică (instrumente accesibile, spre exemplu teste, aparatură

pentru măsurarea reacţiilor etc.);
● Importanţa observaţiilor anterioare în domeniu.
2. Fixarea obiectivelor cercetării

⮚ În funcție de tema și scopul cercetării, sunt stabilite obiectivele demersului/
demersurilor empirice pe care dorim să le derulăm.
⮚ În stabilirea obiectivelor, trebuie să avem în vedere întrebarea Ce dorim să

aflăm?, acestea fiind în strânsă legătură cu literatura de specialitate consultată,
precum și cu instrumentul de cercetare care urmează a fi realizat și – ulterior –
aplicat în cercetarea de teren.
⮚ Studiile anterioare consultate au un rol extrem de important. Pot oferi modele de

(a) abordare metodologică a problematicii studiate și (b) cadre pentru analiza
comparativă a rezultatelor obținute.
⮚ De obicei, formularea obiectivelor se realizează prin intermediul infinitivului

lung (ex.: stabilirea, identificarea, conturarea, determinarea, relevarea, evaluarea,
trasarea, testarea, schiţarea etc.).
Tipuri de cercetări după obiective:

▪ Cercetarea explorativă (Explorarea efectelor utilizării dispozitivelor digitale asupra
rezultatelor școlare).
▪ Cercetarea descriptivă (Prezentarea profilului socio-demografic al consumatorului
de…)
▪ Cercetarea explicativă (Identificarea/ Stabilirea factorilor explicativi ai….)
Exemple de obiective:
▪ Măsurarea timpului alocat de ieşeni modalităţilor de petrecere a timpului liber

(odihnă, divertisment, dezvoltare culturală).
▪ Identificarea principalelor practici de petrecere a timpului liber în rândul

ieşenilor.
▪ Evaluarea consumului mediatic al locuitorilor municipiului Iaşi.
▪ Stabilirea rolului instituţiilor în crearea condiţiilor de petrecere a timpului liber.
▪ Identificarea profilului consumatorului de cultură în rândul populaţiei studiate.
24
TITLUL CURSULUI
▪ Schiţarea unui profil al consumatorului de carte.
▪ Identificarea principalelor hobby-uri ale ieşenilor.
3. Documentarea prealabilă și cadrul teoretic

În privinţa documentării, se discută două modalităţi:
Documentarea bibliografică:
● Aplicarea unor tehnici de documentare bibliografică (consultarea unei bibliografii
specializate sau documentarea din aproape în aproape);
● Constituirea listei bibliografice de lucrări (aceasta are caracter deschis, se lucrează tot
timpul asupra ei);
Documentarea de teren: Pe teren, principalele surse de informare sunt: populaţia,
instituţiile statului, arhivele statului etc.
4. Delimitarea universului cercetării

Sunt două operaţii care se realizează în cadrul acestei etape.
a. Stabilirea colectivităţii generale:
Se determină universul populației sub raportul limitelor sale (populaţia asupra căreia vom
extinde rezultatele). La o anchetă generală, pe întreaga populaţie, se ia ca bază electoratul
(anchetele, în general se desfăşoară pe adulţi). La o anchetă de mică anvergură, se porneşte de
la înregistrări ale populaţiei respective, care este dispersată în ansamblul populaţiei (de
exemplu, număr de studenţi înregistrat – la o anchetă cu studenţi).
Determinarea universului cercetării are, aşadar, următoarele patru caracteristici:
● Se bazează pe înregistrări anterioare;
● Nivelul de lucru este cel statistic;
● Nu este necesară interacţiunea cu populaţia;
● Presupune o manieră exhaustivă de lucru.
b. Stratificarea sau gruparea populaţiei
Se determină calităţile populaţiei cu care lucrăm (caracteristicile: sex, vârsta, studii etc.).
Caracteristicile (variabilele) cele mai importante se clasifică în patru mari grupe:
● Caracteristici socio-demografice (sex, vârstă, stare civilă, structură familială etc.);
25
TITLUL CURSULUI
● Caracteristici socio-profesionale (tipul profesiei, locul de muncă, forma de

calificare, vechimea în muncă etc.);
● Caracteristici sociale (mediul de provenienţă, mediul de rezidenţă apartenenţa la
un grup social etc.);
● Caracteristici economice (venitul, tipul şi structura locuinţei etc.).
5. Operaţionalizarea conceptelor (analiza dimensională)

Reprezintă o etapă cheie în proiectarea cercetării, întrucât aceasta face tranziția de
la etapa teoretică la cea empirică. De ea depinde direct construcţia instrumentelor de
cercetare, aşadar şi rezultatele. În esenţă, operaționalizarea presupune transformarea unui
concept în indicatori direct observabili şi măsurabili. După Lazarsfeld, această
transformare se realizează printr-o schemă clasică:
CONCEPT DIMENSIUNI INDICATORI INDICI
a. Conceptul
Conceptul se defineşte ca o construcţie mentală abstractă, care reflectă un set de
proprietăţi esenţiale ale unui obiect (obiect în sensul cel mai filozofic, cel mai general),
care nu poate fi măsurat.
Cum accedem al conţinutul unui concept? Prin două modalităţi: intuitiv
(construcție empirică) sau raţional (prin intermediul definițiilor: nominale, ostensive,
operaționale).
b. Dimensiunile
Sunt de fapt concepte cu un nivel mai redus de generalitate. Fac trecerea de la
concept spre indicatori şi indici, adică spre aspectele concrete ale măsurării. Teoretic,
prezenţa dimensiunilor nu este obligatorie. Ea are însă meritul de a facilita organizarea
gândirii şi a asigura o cuprindere mai bună a fenomenului.
c. Indicatorii
Sunt semne observabile şi măsurabile cu ajutorul cărora pot fi caracterizate
calităţile unităţilor sociale (entităţile eşantionate).
Concret, indicatorul poate fi:
● Un fapt de observaţie (de exemplu, nr. de sinucideri pe o zonă)
26
TITLUL CURSULUI
● Răspunsul la o întrebare de chestionar

● Raportul dintre două mărimi (venit pe cap de familie).
d. Indicii
Indicele este aşadar o variabilă prin care se exprimă un spaţiu cu n dimensiuni printr-o
măsură unidimensională. Chelcea (2001) dă următorul exemplu, cel mai simplu, pentru un
spaţiu bidimensional. Ne interesează să măsurăm satisfacţia muncii. Urmărim doi indicatori
pentru aceasta, respectiv răspunsurile la două întrebări: Cât de satisfăcuţi sunteţi de salariu? şi
Cât de satisfăcuţi sunteţi de ceea ce faceţi? Ulterior, construim un indice pentru a combina
rezultatele la cei doi indicatori.
Răspunsurile date sunt de pe o scală de la 1 la 5 (1- foarte nesatisfăcut, 5-foarte
satisfăcut).
Teoretic, avem următoarele posibilităţi:
5 Ţ U V Z X
4 P R S Ş T
Indicatorul 2 3 K L M N O
2 F G H I J
1 A B C D E
Indicatorul 1 1 2 3 4 5
Satisfacţia maximă pe primul indicator (salariul) va fi în zona 5 (X,T,O,J,E), iar pe

al doilea în zona 5 corespunzătoare (Ţ,U,V,Z,X). Indicele de satisfacţie va trebui să ţină
cont de ambii indicatori.
În concluzie, valoarea maximă pentru indicele de satisfacţie a muncii construit de
noi va fi în zona X, iar minimă în zona A. Dacă transformăm într-o scală unidimensională
întregul tabel, obţinem:
1 2 3 4 5 6 7 6 7 8
Operaţionalizarea presupune şi o serie de riscuri:
● Riscul rămânerii
a f,b
la o k,g,
psihologie sau t,r,
o sociologie
u,s,
a simţuluiz,t comun.x Astfel,
v,s,
c
cercetătorul riscă să inventeze, practic,
d,h un domeniu care îioeste propriu, familiar lui.
m,i, n,j
De aceea, se recomandă consultarea experţilor,
e interviuri prealabile şi analize de
,
conţinut care să contureze corect domeniul cercetat şi participarea mai multor
persoane la elaborarea propriu-zisă a chestionarului.
l,p
27
TITLUL CURSULUI
● Riscul includerii unor itemi nerelevanţi în raport cu ipotezele cercetării. Consecinţe:

cresc costurile, se măreşte timpul aplicării, apare influenţa negativă a subiecţilor etc.
● Riscul neconcordanţei între indicatori şi întrebarea formulată (întrebarea poate fi
nespecifică, poate să se refere la altceva asemănător, imprecisă, ambiguă etc.).
● Riscuri legate de selecţia itemilor. Nu putem utiliza într-un chestionar toate
elementele operaţionalizării, prin urmare trebuie să operăm o selecţie a celor mai
importante aspecte. Ce anume eliminăm? Această selecţie depinde de criterii
obiective: ipoteze, costuri, populaţie, dar şi de calităţile personale ale cercetătorului:
intuiţie, experienţă, imaginaţie.
● Riscul operaţionalizării directe. Este necesar ca să se utilizeze itemi indirecţi în
construcţia chestionarului. Această situaţie se referă la dimensiuni greu de explorat,
întrebarea directă nefiind o soluţie. De Singly oferă un exemplu. Ne interesează să
aflăm dacă elevilor le place sau nu matematica. Întrebarea directă ar fi: “Vă place
matematica?”. La o asemenea întrebare, elevii ar da un răspuns de faţadă: “Ne place”.
Autorul propune o serie de itemi indirecţi: “Care sunt disciplinele şcolare preferate?”,
“Aveţi cărţi de matematică în biblioteca personală” sau “Vă place să rezolvaţi
probleme logice?”. În final, răspunsurile la aceste întrebări pot fi corelate cu indicatori
obiectivi: notele obţinute de elev la matematică în ultima vreme. Indicele obţinut din
combinarea acestor indicatori indirecţi va reflecta preferinţa subiecţilor pentru
matematică.
6. Stabilirea ipotezelor
În cadrul studiilor realizate, de obicei se operează cu ipoteze de lucru, acestea fiind divizate
de Madeleine Grawitz (apud S. Chelcea, 31-32) în:
a) Ipoteze care avansează supoziţia uniformităţii cazurilor. De exemplu, într-o cercetare
empirică se încearcă verificarea ipotezei că rata divorţurilor este mai mare la categoriile
sociale cu venituri mai ridicate. În fond, se urmăreşte o cuantificare a distribuţiei
comportamentelor într-o populaţie determinată.
b) Ipoteze care vizează corelaţii/ asocieri empirice. Sunt cel mai frecvent întâlnite în
cercetările de teren. Cu privire la divorţialitate se pot formula numeroase ipoteze de acest
tip: alcoolism-divorţialitate, comportament agresiv-divorţialitate, diferenţă mare de vârstă
între soţi-divorţialitate etc. Se încearcă identificarea caracteristicilor comune ale unor
grupuri pentru explicarea asemănării comportamentelor lor.
28
TITLUL CURSULUI
c) Ipoteze care se referă la relaţiile dintre variabilele analitice. Ipotezele de acest tip
presupun un travaliu de elaborare mai amplu în vederea stabilirii unor relaţii probabile
între variabile complexe: de exemplu, nivel economic-divorţialitate.
Exemple de ipoteze:
▪ Principala practică de petrecere a timpului liber este consumul mediatic.
▪ Creşterea consumului cultural este direct proporţională cu cea a nivelului de

studii.
▪ Cu cât crește nivelul veniturilor, cu atât crește participarea la spectacole de

teatru.
▪ Persoanele tinere sunt mai interesate de implicarea în activități culturale

comparativ cu persoanele vârstnice.
Reguli pentru elaborarea ipotezelor:

● Să se respecte caracteristicile fundamentale ale ipotezei: să fie verificabilă,
verosimilă, să permită selectarea faptelor sociale semnificative, să justifice metoda
folosită etc.;
● Alegerea ipotezei se poate face prin: dezvoltarea sau combaterea concluziilor unor
cercetări anterioare, prin crearea unei noi teorii, prin constatarea unui fapt insolit, prin
confruntarea cu un ansamblu de date empirice etc.
Greșeli frecvente în formularea ipotezelor:
● Ipoteze improprii, care nu au legătură cu obiectivele sau întrebările cercetării (practic,
ipotezele unei cercetări nu trebuie să fie altceva decât răspunsurile pe care le avansează
cercetătorul la aceste întrebări, pe baza literaturii de specialitate şi a propriilor estimări);
● Ipoteze generale, care nu fac referire la variabile măsurabile, care să poată fi testate
statistic;
● Ipoteze prea complexe, care fac referire la mai mult de două variabile, în timp ce
procedura de testare statistică include numai două variabile;
● Ipoteze cărora nu le corespunde o testare statistică adecvată.
7. Construcţia eşantionului
29
TITLUL CURSULUI
Se stabilesc subiecţii în conformitate cu criteriile cercetării. Există mai multe

modalităţi de eşantionare. O primă distincţie se face între modalităţile aleatoare
(probabilistice) şi cele nealeatoare (neprobabilistice). Modalităţile probabilistice sunt:
eşantionarea simplă, eşantionarea stratificată, eşantionarea multistadială şi eşantionarea
multifazică.
În ceea ce priveşte modalităţile neprobabilistice, alegerea se face în baza unor tehnici
care nu ţin cont de reprezentativitate. Modalităţile neprobabilistice sunt: eşantionarea pe cote,
eşantionarea fixă (panel), eşantionarea de convenienţă, eşantionarea prin tehnica “bulgărelui
de zăpadă”, eşantionarea “intenţionată” şi eşantionarea dimensionată.
8. Construcţia instrumentului şi pretestarea acestuia

Construcţia instrumentului:
● Depinde de tehnică şi de tipul instrumentului respectiv (spre exemplu, construim un
ghid de interviu pentru o anchetă care are ca tehnică principală interviul sau un
chestionar pentru o anchetă bazată pe chestionar).
● Trebuie să se respecte regulile generale de construcţie a instrumentului prevăzute de
normele metodologice (spre exemplu, un ghid de interviu se realizează cu participarea
experţilor).
Pretestarea
● Se aplică instrumentul pe un eşantion mic, altul decât cel utilizat în cercetarea mare;
● Se testează instrumentul (spre exemplu, în cazul unui chestionar, se au în vedere
următoarele aspecte: comportamentul subiecţilor confruntaţi cu itemii chestionarului,
itemii redundanţi, itemii irelevanţi, itemii cu dificultăţi de înţelegere);
● Se verifică aspectul exterior al instrumentului (prezentarea grafică acolo unde este
cazul);
● Se calculează fidelitatea;
● Se validează, în final, instrumentul.
9. Desfăşurarea propriu-zisă a cercetării

● Pe baza premiselor anterioare se aplică instrumentul de cercetare (conform cu
procedurile sau tehnicile respective) la toţi subiecţii eşantionului;
● Se au în vedere regulile de cercetare expuse la fiecare metodă;
● Se au în vedere eventualele bias-uri ale cercetării;
● Regula cea mai importantă este atenţia la recoltarea şi conservarea datelor;
30
TITLUL CURSULUI
● Se are în vedere şi controlul culegerii datelor (verificarea în teren a operatorilor fie în

timpul derulării cercetării, fie ulterior).
10. Analiza datelor

Există mai multe subfaze specifice acestei etape:
a. Verificarea informaţiei recoltate precedă prelucrarea propriu-zisă. Se vor urmări:
completitudinea informaţiilor, exactitatea informaţiei și uniformitatea în culegerea datelor.
b. Alcătuirea bazelor de date în baze proprii programelor statistice;
Codificarea (postcodificarea) datelor: reprezintă o operaţie de reprezentare
convenţională a unei informaţii cuprinse în chestionar. De cele mai multe ori, informaţia este
precodificată, răspunsurile primind câte o cifră. Uneori trebuie să recurgem la operaţia numită
postcodificare, mai ales în situaţii în care avem o întrebare deschisă sau o întrebare semi-
închisă. În acest caz, se codifică pe categorii răspunsurile.
c. Analizele statistice propriu-zise (stabilirea frecvenţelor, procentelor, valorilor
centrale, diferenţelor semnificative, coeficienţi de asociere, corelaţii, analize factoriale, de
regresie etc.).
11. Redactarea raportului de cercetare

Scopul principal al raportului este comunicarea rezultatelor cercetării, popularizarea acestora
în rândul altor cercetători sau al publicului larg. Raportul trebuie redactat într-un stil ştiinţific,
bine structurat şi concis. Stilul trebuie să fie simplu, lipsit de ambiguitate, cu fraze în jur de
două-trei propoziţii, accentul să cadă pe maniera ştiinţifică şi mai puţin pe coloritul personal
al autorului.
Capitolele esenţiale ale raportului sunt:
1. Expunerea bazei teoretice şi a modului în care s-a construit obiectul cercetării;
2. Metodologia de cercetare folosită (inclusiv instrumente, subiecţi);
3. Rezultatele obţinute, modul de prelucrare a datelor;
4. Interpretarea datelor şi discuţii.
Analiza și prelucrarea datelor cantitative Analiza și prelucrarea datelor calitative
• În principiu, pentru fiecare întrebare • Transcrierea interviurilor (integrală

din chestionar se realizează grafic/ sau parțială);
tabel, în vederea realizării analizei
descriptive. • Codificare nume subiecţi/ alte
informații, în vederea garantării
• Fiecare grafic și tabel introdus în
31
TITLUL CURSULUI
analiza datelor va avea o interpretare anonimatului

a rezultatelor. Se indică o tendință, o
opinie majoritară, o diferență • Prezentarea situaţiilor de interviu;
procentuală între sub-categorii de • Opțional - realizarea unor mini-
persoane ș.a. rezumate pentru fiecare interviu
• Alegerea tipurilor de grafice (pentru a trasa o imagine de
introduse în analiză trebuie să fie ansamblu cu privire la specificul
adecvată (Pie, Column sau Bar). fiecărui caz);
• Celulele tabelelor (rândurile și • O centralizare a interviurilor într-un

coloanele) trebuie demarcate. tabel – în funcţie de anumite
variabile: sex, vârstă respondent,
• În mod obişnuit, două zecimale sunt nivel educaţie, profesie etc. (în
suficiente pentru majoritatea funcţie de tema de interes). Prin
indicatorilor statistici. Pentru a acest tabel descriem structura
urmări mai ușor datele, se poate eşantionului (trecem inclusiv durata
apela la rotunjirea procentajelor. interviurilor);
• Se vor utiliza doar calcule statistice • Selectarea paragrafelor relevante din

potrivite variabilelor pe care le luăm interviuri și integrarea acestora în
în considerare. analiză, cu trimiteri la datele
specifice interviului (spre exemplu:
• De exemplu, corelațiile se stabilesc S1, F, 35 ani);
doar în cazul evidențierii legăturilor
dintre variabilele de ordin cantitativ • Identificarea de pattern-uri sau de
(ex.legătura dintre venitul din ultima elemente distincte și analiza lor în
lună și bugetul alocat pentru funcție de particularitățile subiecților
urmarea unor cursuri de etc.
perfecționare)
1.4. Concluzii/ rezumatul conceptelor prezentate în unitatea de învățare
⮚ Cunoașterea comună nu furnizează informații suficiente pentru explicare, înțelegere și

teoretizare,
⮚ Prin cunoașterea științifică se urmărește determinarea naturii fenomenelor și
modurilor de manifestare a legităților care guvernează domeniul respectiv.
⮚ Se face o permanentă distincție între științele fizice (naturale) și cele sociale. Aceasta
se manifestă atât în limbajul curent, neștiințific, cât și în cel științific, unde specialiștii
utilizează un discurs diferit, o conceptualizare și o interpretare specifică a datelor.
⮚ Metoda reprezintă o modalitate generală, strategică de abordare a realității.
32
TITLUL CURSULUI
⮚ Tehnicile reprezintă formele concrete pe care le îmbracă metodele. Aceeași metodă

poate să se realizeze prin tehnici diferite.
⮚ Instrumentul constituie mijlocul cu ajutorul căruia se realizează „captarea” informației
⮚ Cercetările de tip cantitativ au o orientare generală pozitivist-explicativă, nomotetică,
cercetătorul adoptă o poziție distanțată față de fenomenul studiat (din exterior), iar
cercetarea de acest tip are rolul de verificare a teoriei. Metodele principale:
experimentul și ancheta prin chestionar standardizat.
⮚ Cercetările de tip calitativ au o orientare generală fenomenologico-comprehensivă,
ideografică, au un rol preparatoriu sau suplimentar pentru analizele de tip cantitativ,
au rolul de a produce teorie, iar poziția cercetătorului este apropiată de fenomenul
studiat (din interior). Metodele principale sunt observația participativă și interviul, iar
datele obținute sunt de slabă fidelitate, dar bogate, complexe în conținut și în
adâncime.
⮚ Analiza macro-socială vizează surprinderea în linii mari a fenomenului social,
lucrează cu grupuri mari de populație și are în vedere, de regulă, aspecte structural-
cantitative ale fenomenului studiat.
⮚ Analiza micro-socială are ca obiect de studiu fenomene sociale de mai mică amploare,
iar populațiile supuse analizei sunt de mai mici dimensiuni.
⮚ Ancheta reprezintă una dintre tehnicile principale de investigare a realității sociale,
alături de observație, experiment și analiza documentară.
⮚ Principalul avantaj al anchetei este că se realizează mai rapid și mai ușor culegerea
unor informații foarte bogate, la care cu greu s-ar putea ajunge altfel.
⮚ Principalele caracteristici ale anchetelor pe bază de chestionar: au un puternic caracter
standardizat; construcția, aplicarea și exploatarea chestionarelor se face în maniere cu
totul specifice, diferite de cele ce se folosesc în cazul ghidului de interviu; ancheta
urmărește să satisfacă cerința de reprezentativitate a eșantionului și se realizează pe
eșantioane mari; prelucrarea datelor unei anchetei se realizează folosind proceduri
statistice standard etc.
⮚ În literatura de specialitate, deseori ancheta și interviul apar ca o singură metodă, în
cadrul căreia se disting diferite specii, în funcție de gradul de libertate permis în
dirijarea discuției cu subiectul.
33
TITLUL CURSULUI
⮚ Distincția între anchetă și interviu se bazează pe o serie de trăsături atât de natură

formală (de realizare a cercetării), de natura conținutului problemelor studiate, cât și
de natura populației direct investigate.
⮚ Ancheta directă (orală): presupune ca subiecților să le fie citite, pe rând, întrebările
din chestionar, la care aceştia dau răspunsuri orale, răspunsuri ce sunt înregistrate de
operatorii de teren. Tehnici de realizare: ancheta față-în-față, ancheta prin telefon.
⮚ Ancheta indirectă (în scris): comunicarea este indirectă, în sensul că subiectul citeşte
el însuşi întrebările din chestionar şi răspunde la ele fără a se angaja un proces direct
de comunicare cu persoana care îi înmânează instrumentul de cercetare.
⮚ Există o serie de etape esențiale în proiectarea unei cercetări. Acestea se pot rezuma
la:
o Stabilirea și delimitarea temei.
o Fixarea obiectivelor cercetării.
o Documentarea prealabilă (categorii de surse de informare).
o Stabilirea universului cercetării.
o Documentarea.
o Stabilirea ipotezelor.
o Cercetarea pilot.
o Definitivarea instrumentelor.
o Organizarea culegerii datelor.
o Aplicarea instrumentelor. Verificarea datelor.
o Prelucrarea și codificarea datelor.
o Analiza și interpretarea rezultatelor. Redactarea raportului de cercetare.
o Diseminarea rezultatelor cercetării.
1.5. concepte și termeni de reținut

- Anchetă
- Anchetă directă/ indirectă
- Cercetare calitativă
- Cercetare cantitativă
- Concept
- Cunoaștere comună
- Cunoaștere științifică
- Designul cercetării
- Dimensiune
- Eșantionare
- Ideografic
- Indicatori
34
TITLUL CURSULUI
- Ipoteză
- Macro-social
- Metodă
- Metodologie
- Micro-social
- Nomotetic
- Tehnică
- Teorie
1.6 Întrebări și teste de evaluare (aplicații/teme/studii de caz) ce vor valoriza
informațiile cuprinse în această secțiune
● Care este diferența între cunoașterea comună și cea științifică?

● Definiți metoda, tehnica și instrumentul de cercetare. Oferiți exemple pentru fiecare
tip în parte.
● Plecând de la o problemă socială identificată în localitatea în care locuiți, ilustrați în
câteva rânduri o abordare a temei specifică cunoașterii comune și una specifică
cunoașterii științifice. Explicați în ce constă diferența de abordare.
● Având la bază tema violența domestică, precizați un model de abordare la nivel
macro-social, respectiv micro-social.
● Formulați 3 obiective pentru o cercetare pe tema Bullying-ul școlar.
● Formulați 3 ipoteze de lucru pentru o cercetare pe tema Abandonul școlar.
● Care sunt principalele diferențe între ancheta pe bază de interviu și cea pe bază de
chestionar?
● Consultați raportul realizat de Fundația World Vision România - Bunăstarea copilului
în mediul rural (2020), disponibil la:
https://worldvision.ro/wp-content/uploads/2020/11/Raport-de-Bunastare-a-Copilului-
din-Mediul-Rural-2020.pdf. Identificați principalele etape parcurse în realizarea
cercetării. Comentați aspectele de ordin metodologic: ce fel de studiu a fost realizat,
cine face parte din universul cercetării, cum a fost organizat demersul ș.a.
1.7 Bibliografie obligatorie și selectivă- specifică unității de învățare/parte a

bibliografiei generale a cursului
Bibliografie obligatorie:
- De Singly, F., Blanchet, A., Gotman, A., Kaufmann, J.C. 1998. Ancheta și
metodele ei. Iași: Polirom, pp. 21-31.
- Mărginean, I.(2000). Proiectarea cercetării sociologice, cap. 3 Etapele
proiectului de cercetare, Polirom, pp. 101 – 140.
- Rotariu, T., Iluţ, P. (2001). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi
practică. Polirom. Cap. Cunoaşterea socialului, pp. 9 – 30.
- Rotariu, T., Iluţ, P. (2001). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi
practică. Polirom. Cap. Ancheta şi sondajul în contextul metodologic sociouman,
pp. 44 – 69
Bibliografie selectivă:
- Babbie, E. (2010). Practica cercetării sociale. Polirom, pp. 27-64.
35
TITLUL CURSULUI
- Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și

calitative. Editura Economică, pp. 47-74.
- Mihăilescu, I. (2003). Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de
caz. Polirom. pp. 9-35.
36
TITLUL CURSULUI
U2. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE CANTITATIVĂ. ANCHETA PE BAZĂ

DE CHESTIONAR
Septimiu Chelcea (2001) definește chestionarul drept „o tehnică şi, corespunzător, un

instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini
grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă
sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează
a fi înregistrate în scris”. Chestionarul este una dintre tehnicile cele mai frecvent utilizate în
ştiinţele socio-umane.
U2.1. CLASIFICAREA ȘI STRUCTURA CHESTIONARELOR
U2.1.1. Clasificarea chestionarelor

Există mai multe criterii în funcție de care pot fi clasificate chestionarele. În continuare, vor fi
oferite informații referitoare la tipurile de chestionare:
A. După conţinutul informaţiilor solicitate de la subiect.
B. După forma întrebărilor
C. După modul de aplicare.
A. Clasificarea chestionarelor după conţinut

Există mai multe tipuri de chestionare: chestionare de date factuale, chestionare de opinie,
chestionare speciale, chestionare omnibus.
a. Chestionarul de date factuale
Este un tip de chestionar care colectează date referitoare la fapte obiective susceptibile
de a fi observate direct şi verificate şi de alte persoane
Este un document care se foloseşte într-o structură administrativă, dar care poate fi
preluat şi îmbunătăţit de către sociolog în vederea sporirii bogăţiei de date culese.
În investigarea fenomenelor sociale, nu există chestionar care să nu cuprindă şi
întrebări factuale: nume, vârstă, profesie, studii, venit, loc de muncă, apartenenţă religioasă,
apartenenţă etnică, componenţa familiei etc.
Datele acestea nu pot fi puse în general la îndoială, deşi există şi excepţii. De regulă cel
solicitat fie oferă informaţii exacte (datorită verificabilităţii lor), fie refuză să răspundă.
37
TITLUL CURSULUI
Formularea întrebărilor oferă o mare libertate cercetătorului, principalul este ca cel

anchetat să fi înţeles sensul întrebării iar operatorul sensul răspunsului. Sunt foarte puţine
cazuri de lansare a chestionarelor numai cu date factuale.
O formă mai aparte este chestionarul de cunoştinţe. Acesta caută să verifice gradul de
cunoaştere a unei probleme de către populaţie (ex: cunoştinţele populaţiei despre costurile
integrării europene a României). Chestionarul acesta are de regulă două părţi:
● Întrebări de “cunoştinţe”.
● Întrebări de “identificare” sau de “clasificare” (vârstă, sex, stare civilă, situaţie
şcolară/ profesională).
Datele factuale obţinute permit cercetătorului stabilirea unor relaţii între diversele
categorii de subiecţi şi nivelul de cunoştinţe.
Probleme importante legate de locul întrebărilor în chestionar.
1. Întrebările de cunoştinţe, care vizează stabilirea nivelului de cunoaştere, sunt de
obicei desemnate printr-o întrebare de opinie, pentru a nu crea impresia celui care răspunde
că este supus unui test de inteligenţă, fapt ce ar putea declanşa reacţia de apărare a Eu-lui.
2. Întrebările de identificare trebuie introduse de obicei la sfârşitul chestionarului
pentru a nu influenţa celelalte răspunsuri prin reacţia de securitate a celui anchetat. În această
situaţie se dau explicaţii subiectului.
b. Chestionare de opinie
Se referă la date de ordin subiectiv imposibil de a fi direct observate.
Chestionarul de acest tip nu este doar de opinie, ci el studiază: atitudinile, motivaţia,
interesele, dispoziţiile, înclinaţiile, trăirile subiective ale persoanei.
George Gallup a construit o schemă de realizare a chestionarului de opinie în care
întrebările închise alternează cu cele deschise:
1. Întrebări filtru pentru stabilirea gradului de cunoaştere de către cel anchetat a
problemelor puse în discuţie (închise, cu răspunsuri multiple precodificate).
2. Una sau mai multe întrebări deschise privind atitudinea faţă de respectiva
problemă.
3. Un sistem de întrebări închise (cu răspunsuri multiple, precodificate) referitoare la
aceeaşi problemă.
4. Întrebări deschise vizând motivaţia opiniilor exprimate.
5. Întrebări închise, cu răspunsuri multiple, precodificate pentru măsurarea
intensităţii opiniilor.
38
TITLUL CURSULUI
Problema importantă la acest tip de chestionar este aceea că oamenii nu spun

totdeauna ceea ce cred despre un anumit obiect sau fenomen social. Sunt câteva motive
pentru care oamenii nu spun ce cred:
1. Unii nu ştiu ce cred cu adevărat, îşi dau seama că li se cere să spună ceva şi atunci, în
loc să declare simplu, “nu ştiu”, improvizează un răspuns oarecare;
2. Unii oameni nu au capacitatea de a exprima cu uşurinţă ce cred şi declară rapid “nu
ştiu”;
3. Sunt şi oameni care pur şi simplu nu doresc să se afle ce cred, dintr-un motiv sau altul
(teamă, nesiguranţă, neîncredere în sine, timiditate, neîncredere în operatorul de
anchetă, conştientizarea discrepanţei dintre opinia lor şi dezirabilitatea socială);
4. Unele persoane simt că există o presiune socială pentru ascunderea adevărului şi
declară neadevăruri, gândind că o “minciună inocentă” nu-i un lucru chiar atât de rău,
mai ales că rămâne anonimă.
c. Chestionare speciale
Au o singură temă, cu toate că şi ele cuprind referiri la alte domenii. Se utilizează mai
rar. Cel mai adesea sunt folosite în studiul pieţei sau în probleme legate de comportamentul
electoral.
Aceste chestionare sunt destinate aflării anumitor fenomene (au funcţie diagnostică) şi
au mai puţin scopul de a explica relaţiile dintre indicatori.
Se recomandă, de asemenea, în anchete şi sondaje efectuate prin intermediul presei
scrise, al ziarelor, revistelor (evaluarea publicaţiilor).
d. Chestionarele omnibus
Aceste chestionare sunt specifice cercetării fundamentale în sociologie şi se
caracterizează prin câteva elemente:
● Conţin mai multe teme şi sunt cel mai des întâlnite;
● Solicită, de obicei, o cantitate mai mare de informaţii cu privire la fiecare fenomen
social în parte (cuprind adesea până la 300 de întrebări)
● Au posibilitatea de a surprinde acţiunea şi intercondiţionarea fenomenelor
investigate
● Oferă posibilitatea analizei complexe, repetate, contribuind la ieftinirea
investigaţiei sociologice.
39
TITLUL CURSULUI
Eşantionul, odată stabilit (tehnica panel), creează posibilitatea de a se urmări mai multe
teme cu ocazia aplicării unui singur chestionar, precum şi modificările de dinamică socială
prin aplicarea repetată a aceluiaşi chestionar.
Întrebări de
Întrebări factuale Întrebări de opinie
cunoștințe
Informații referitoare la Vizează aspecte ce țin Investighează
comportamentul de universul interior al cunoștințele subiectului
individului sau a individului care pot fi despre o anumită
persoanelor pe care cunoscute doar prin ce problemă. Exemplu:
acesta le cunoaște în comunică el în mod Unde s-a născut Mihai
situații din prezent sau verbal. Eminescu?
din trecut și care Exemple: părerile Scopul întrebării nu este
caracterizează viața subiectului, atitudini, de a furniza o informație
subiecților sau credințe, așteptări, pentru a spori
comunităților în cadrul proiectarea în viitor, cunoștințele noastre
cărora trăiesc. justificările și motivația despre poet, ci una care
Exemple: acțiunilor să caracterizeze
Câte seriale a urmărit în persoana anchetată.
ultima săptămână la Tot prin aceste întrebări
televizor; de cunoștințe se poate
Câți bani cheltuie pe evalua interesul
lună cu hrana; oamenilor pentru
Unde și-a petrecut anumite domenii.
ultimul concediu etc. Pot fi folosite și ca
întrebări de control.
B. Clasificarea chestionarelor după forma întrebărilor

Se pot distinge: chestionare cu întrebări închise, cu întrebări deschise şi întrebări
semi-deschise.
1. Chestionare cu întrebări închise (precodificate)

Nu permit decât alegerea răspunsurilor fixate dinainte. Gradul de libertate al
subiectului este redus, lucru care presupune, din partea subiectului, existenţa unor opinii bine
cristalizate, iar din partea cercetătorului o bună cunoaştere a realităţii. Uneori răspunsul la
astfel de întrebări este foarte dificil.
Un exemplu de astfel de întrebare este următorul:
„Sunteţi mulţumit de modul în care Guvernul gestionează criza generată de pandemia
COVID-19? ”
a. Da b. Nu c. Nu ştiu/ Nu răspund
40
TITLUL CURSULUI
Cei care cunosc activitatea guvernului pot răspunde “Da” sau “Nu”. Cei care nu
cunosc activitatea pot răspunde “Nu ştiu”. Prin consemn, se cere respondentului să evite, pe
cât posibil, răspunsurile “nu ştiu”.
Există mai multe variante de construcţie a întrebărilor închise:
a.) Întrebări cu răspunsuri unice:
Variante: “Care este vârsta dvs.?” sau “În ce an v-aţi născut?”. La aceste întrebări se indică
direct valoarea, cifra pe un spaţiu liber.
b.) Întrebări cu scale categoriale simple (dihotomice):
Sunt întrebări cu două variante categoriale de răspuns, de regulă da/nu, fals/adevărat etc.
c.) Întrebări cu alegeri multiple:
Întrebările cu alegeri multiple oferă mai multe modalităţi de răspuns. Sunt, în general utilizate
pentru a testa cunoştinţele. Răspunsul exact este propus alături de răspunsuri asemănătoare,
numite distractori. În general, se merge pe 3-6 răspunsuri. Nici un indice nu trebuie să
distingă răspunsul corect de celelalte (lungime identică, formulare apropiată etc.). Un studiu
pilot poate permită găsirea unor distractori credibili.
d.) Întrebări de clasament.

De exemplu: “Ce calităţi credeţi că ar trebui să aibă un bun consilier local? (alegeţi
trei cele mai importante şi aşezaţi-le în ordinea importanţei de la cel mai important ca cel
mai puţin important)”:
O bună moralitate 1
Să aibă studii superioare 2
Credinţă în Dumnezeu 3
Să cunoască situaţia locală 4
Să aibă experienţă de conducere 5
Să aibă spirit de iniţiativă 6
Să cunoască multă lume 7
Să fie expert într-un domeniu 8
Să fie un bun vorbitor 9
Se poate cere chiar ordonarea tuturor variantelor de răspuns.
e.) Întrebări cu scale tip Likert.
Încă din 1932, Likert a propus utilizarea acestor scale pentru a măsura direct atitudinile. O
propoziţie este asociată unei scale. Aceasta se prezintă ca un continuum între un pol foarte
41
TITLUL CURSULUI
favorabil şi unul foarte nefavorabil. Tipic, subiectul evaluează propoziţia pe o scală ordinală
cu 5 puncte de tipul:
Total în acord 1_____2_____3_____4_____5 Total în dezacord
Sau altă variantă: “Vă place muzica?”
1______2______3______4______5
Foarte mult Foarte puţin
Există o serie de avantaje şi dezavantaje ale acestor tipuri de chestionare:

Avantajele întrebărilor închise:
1. Oferă un grad sporit de siguranţă şi încredere respondentului (nu apare
scrisul lui, ci doar o bifare cu pixul);
2. Oferă puncte de sprijin mnezic;
3. Permit construcţia unor chestionare lungi, cu mulţi itemi (efortul
subiectului este mai mic decât în cazul întrebărilor deschise);
4. Întrebările închise pot fi “filtru” pentru întrebările următoare;
5. Se facilitează analiza statistică a răspunsurilor;
Dezavantajele întrebărilor închise:
1. Nu pot surprinde fenomenul social în profunzimea sa
2. Există o sugestibilitate ridicată pentru respondent ca urmare a prezentării
precodificate a răspunsurilor;
3. Nu oferă date calitative (de personalitate şi situaţie asupra respondentului).
2. Chestionare cu întrebări deschise (postcodificate)

Aceste întrebări sunt redactate grafic cu un set de linii între ele, loc unde vine plasat
răspunsul subiectului. În timpul redactării răspunsului, operatorul are datoria să nu intervină
deloc, pentru a nu structura sau determina în vreun fel datele culese.
Întrucât nu se cunoaşte dinainte amplitudinea răspunsului, trebuie să se rezerve în
chestionar un spaţiu destul de larg. S-a constat, însă, că mărimea spaţiului are o influenţă
psihologică asupra subiectului, la dimensiuni mai mari induce refuz, generează teamă,
retragere.
Ex. Ce puteţi să spuneţi despre relaţia dvs. cu muzica?
_____________________________________________________________________
Întrebările au formulări introductive de genul: “Care este părerea dvs. în legătură
cu…”, “Ce se poate spune despre…”, “Ce opinie aveţi în legătură cu…” etc.
42
TITLUL CURSULUI
Un alt exemplu:
Enumeraţi pe spaţiile de mai jos ziarele citite de dvs. în ultima săptămână:
1.________________ 2. ________________ 3. ________________
Avantajele întrebărilor închise: Avantajele întrebărilor

deschise:
- Rapiditatea și ușurința prelucrării - Nu sugerează răspunsuri;

rezultatelor; - Răspunsurile la întrebările deschise
- Ușurința completării chestionarului; indică nivelul cunoștințelor
- Precizarea conținutului întrebării; subiectului despre problema
- Uniformitatea înțelegerii întrebării și respectivă;
a înregistrării răspunsurilor; - Răspunsul ilustrează ceea ce apare
- Evitarea erorilor generate de mai proeminent în mintea subiectului
operațiile de postcodificare; în legătură cu problema respectivă;
- Facilitează găsirea răspunsului - Evită așa numitele „efecte de formă”
potrivit. caracteristice celor închise;
- Răspunsul permite identificarea
complexului motivațional de
influențe și cadrele de referință (Iluț
& Rotariu, 1997).
3. Chestionare cu întrebări semi-deschise (semi-închise)

Caracteristica fundamentală: principalele răspunsuri sunt codificate, redactate deja,
dar se lasă posibilitatea adăugării răspunsurilor libere.
Ex. Care este genul dvs. muzical preferat?
1. Dance 2. Rock 3. Pop 4. Folk 5. Clasică 6. Hip-Hop 7. Alt gen. Care?_________
Câteva caracteristici ale întrebărilor semi-deschise:
● Uşurează prelucrarea datelor, întrucât o parte a răspunsurilor este deja precodificată;
● Din comoditate, subiecţii tind să aleagă partea precodificată;
● Uneori sunt dificultăţi în alegerea răspunsurilor precodificate: dacă acestea sunt prea
puţine sau prost alese, partea cealaltă a întrebării va fi mult mai reprezentată – fapt
care complică postcodificarea.
43
TITLUL CURSULUI
C. Clasificarea chestionarelor după modul de aplicare.

Există două mari categorii: chestionare autoadministrate şi chestionare administrate de
operatorii de anchetă.
1. Chestionare autoadministrate
Chestionarele autoadministrate presupun înregistrarea răspunsurilor de către
persoanele incluse în eşantionul investigat. Subiecţii din anchetă formulează şi consemnează
în acelaşi timp răspunsurile, eliminând filtrarea informaţiei de către o altă persoană –
operatorul de anchetă. În absenţa unei persoane străine – a operatorului, este probabil ca
subiecţii să fie mai dispuşi să răspundă la întrebări „foarte personale“, pot să elaboreze
răspunsuri mai „chibzuite“, să consulte documentele personale pentru a verifica afirmaţiile
făcute si să se consulte cu alţi membri ai familiei pentru răspunsuri precise.
Principalele avantaje:
• numărul mare al celor care pot răspunde concomitent;
• diminuarea efectului de interviu;
• dispariţia influenţei anchetatorului asupra rezultatelor;
• nivelul superior de concentrare asupra răspunsurilor;
• asigurarea anonimatului.
Există două tipuri de chestionare autoadministrate:
a.) Chestionarele poştale reprezintă o modalitate mai rapidă şi mai ieftină de
recoltare a informaţiilor. Chiar dacă expedierea chestionarelor este foarte rapidă,
înapoierea lor (sosirea răspunsurilor) este relativ înceată. De regulă, sosirea
răspunsurilor depăşeşte limita de timp fixată pentru înapoierea lor, iar multe
răspunsuri nu mai vin niciodată.
Care sunt factorii care modifică procentajul celor ce răspund la chestionarele poştale?
1. Atractivitatea chestionarului.
Lizibilitatea este şi un factor important de influenţă. Cercetările au arătat că există diferenţe
de cel puţin un procent în plus în situaţii în care chestionarul este tipărit şi nu tras la xerox,
este scris cu caractere mai mari şi cu o spaţiere adecvată între rânduri.
2. Personalizarea chestionarului.
Chestionarul se însoţeşte de o scrisoare (cover letter) prin care se solicită cooperarea
subiectului la anchetă, se prezintă importanţa temei şi contribuţia sa la cercetare. Cu cât
această scrisoare este mai meşteşugit alcătuită cu atât avem şanse să obţinem returnarea
44
TITLUL CURSULUI
chestionarului. Se face apel la prestigiul instituţiei, la altruismul respondentului, asigurarea

anonimatului, cuvinte de mulţumire în finalul scrisorii etc.).
3. Lungimea şi simplitatea formularului.
Cu cât chestionarul este mai scurt cu atât creşte probabilitatea de răspuns la solicitare.
De asemenea, întrebările mai scurte, cu variante mai puţine de răspuns, cu întrebări închise
sporesc şansele.
4. Apartenenţa iniţiatorului.
S-a constatat că persoanele răspund în proporţie mai mare cu cât instituţia care
organizează ancheta este mai prestigioasă.
5. Subiectul anchetei
Tema poate fi sau nu de interes pentru respondent. Este un factor necontrolabil pentru
cercetător şi nu sunt studii pe această temă. Evident, pentru o temă de interes proporţia
chestionarelor primite poate fi mai mare.
b) Chestionare publicate în ziare / reviste sau prospectul unor mărfuri

Limitele pentru astfel de chestionare sunt şi mai mari, utilitatea lor ştiinţifică fiind
minimă. Unele reviste trimit astfel de chestionare pentru a afla: categoriile de cititori,
gusturile şi sugestiile acestora pentru îmbunătăţirea calităţii publicaţiei.
Poate fi însă orientativ pentru o firmă (spre exemplu, un produs nou este însoţit de un
chestionar care ar trebui completat după o lună de utilizare a acelui produs şi sunt şanse ca
firma să descopere anumite neajunsuri şi să facă remedierile necesare). Cum observa Chelcea
(2001), aceste instrumente au darul de a face reclamă firmei decât de a fi un instrument de
informare.
c.) Chestionarele autoadministrate colectiv
Acestea îmbină avantajele chestionarelor autoadministrate cu avantajele celor administrate de
către operatorii de anchetă. Informaţia se recoltează rapid, costul este scăzut, non-
răspunsurile sunt mai reduse si subiecţii pot fi lămuriţi suplimentar asupra modului de
completare a chestionarelor.
2. Chestionare administrate de operatorii de anchetă

Constituie modalitatea cea mai des utilizată de culegere a informațiilor, în anchetele şi
sondajele psihosociologice. Folosirea operatorilor de anchetă, chiar dacă ridică costul
investigaţiei, asigură reprezentativitatea eşantionului, poate lămuri înţelesul întrebărilor,
45
TITLUL CURSULUI
permite să răspundă la chestionar şi persoanele cu nivel de şcolarizare scăzut şi însoţeşte

întotdeauna aplicarea chestionarului cu înregistrarea unor date de observaţie privind condiţiile
ambientale în care s-a răspuns la întrebări si reacţiile spontane ale subiectului.
U2.1.2. STRUCTURA CHESTIONARULUI
A discuta structura chestionarului presupune a analiza diferitele tipuri de întrebări care intră
în componenţa acestuia precum şi raporturile dintre ele. În construcţia unui chestionar,
schimbarea unei părţi atrage după sine raporturi schimbate între elementele – întrebările –
reţinute, deoarece chestionarul reprezintă un singur tot, unitar, formalizat.
Tipuri de întrebări:
1. Întrebări introductive
Regula fundamentală a chestionarului este aceea ca prima întrebare să nu se refere la date
personale şi nici la lucruri foarte complicate. Întrebările introductive (numărul lor depinde de
mărimea chestionarului şi de tipul de subiecţi) au rolul de a familiariza pe subiect cu tema,
dar şi de a încălzi atmosfera şi a da subiectului sentimentul de încredere în anchetator şi în el
însuşi. Sunt recomandabile întrebările care solicită asociaţii verbale.
2. Întrebări de trecere
Întrebările de trecere marchează apariţia unei noi grupe de întrebări, referitoare la o altă
problemă. Ele au formulări de genul “Vă rugăm acum să vă concentraţi asupra temei…”,
“Trecând la problema…”, Vă voi pune acum nişte întrebări despre…”. Din perspectiva
subiectului, ele au rolul de a organiza gândirea, de a risipi confuzia şi de a facilita
concentrarea.
3. Întrebări filtru
Au funcţie contrară întrebărilor de trecere, ele opresc trecerea pentru unii subiecţi la
întrebările următoare, reprezentând un control al calităţii răspunsurilor. Formularea clasică
este următoarea: “Pentru cei care au răspuns DA se trece la întrebarea următoare”, iar
“Pentru cei care au răspuns “Nu” sau “Nu ştiu” se trece direct la întrebarea ….
Exemplu:
La întrebarea “Sunteţi căsătorit?” se poate răspunde prin două variante: Da şi Nu.
46
TITLUL CURSULUI
În cazul în care ne interesează date despre familia subiectului, ar trebui să răspundă doar cei
căsătoriţi. Urmează un set de întrebări despre familie. Subiecţii care răspund “nu” la
întrebare, vor trece peste aceste întrebări, conform consemnului mergând la întrebarea care
urmează celor despre familie.
Această schemă de construcţie a întrebărilor poate îmbrăca forma unui tabel:

„Sunteţi căsătorit?”
Qx. Nu 1
Qy1. Din ce an? (se trece anul
căsătoriei în spaţiul liber de
Qy. Da 2 alături)
Da Nu
Qy2. Aveţi copii?
1 2
4. Întrebări bifurcate
Au menirea de a realiza o separaţie în răspunsurile subiecţilor şi de a-i orienta spre
calupuri diferite de întrebări din chestionar. Întrebările bifurcate îşi găsesc sensul atunci când
lucrăm cu opinii pro sau contra. Noi trebuie să intercalăm o serie de întrebări în scopul
adâncirii opţiunii respective (justificări, motivaţii). Dacă nu ar fi această bifurcare, s-ar
îngreuna urmărirea logicii chestionarului de către subiect sau chiar operator.
Exemplu:
La întrebarea “Mergeţi, de obicei, la teatru?” se poate răspunde prin două variante: Da şi
Nu.
În dreptul lui DA apare consemnul “Pentru cei care au răspuns DA se trece la
întrebarea…X, iar în dreptul lui NU apare consemnul “Pentru cei care au răspuns NU se
trece la întrebarea…Y.
Operatorul va rosti întrebarea sau întrebările din calupurile corespunzătoare celor două
orientări ale subiecţilor. În cel mai simplu caz, la exemplul de mai sus, putem avea:
− Întrebarea X: “Dacă da, cât de des mergeţi?”
− Întrebarea Y: “Dacă nu, de ce nu mergeţi?”
Cele două calupuri apar în chestionar unul după altul. După primul apare menţinea
pentru operator: “Acum treci la întrebarea…” pentru ca să se sară peste al doilea calup.
Mai eficient, răspunsurile pot îmbrăca forma unui tabel:
47
TITLUL CURSULUI
Qx 1. De ce nu? (răspuns deschis)

Qx. Nu 1
Qy 1. Cât Cel puţin o De 2-3
O dată O dată la
de des dată pe ori pe Mai rar Nș/Nr
Qy. Da 2 pe lună 2-3 luni
mergeţi? săptămână lună
1 2 3 4 5 99
5. Întrebări “De ce ?”
Au, de regulă, rolul de a solicita explicaţii în raport cu diferitele opinii exprimate. Prin
natura lor, sunt întrebări perturbatoare în raport cu celelalte întrebări din chestionar, deoarece
scot subiectul dintr-o rutină a răspunsurilor, obosindu-l.
Există rezerve cu privire la aceste întrebări:
● S-a constatat că, deseori, subiectul oferă prin răspunsul său o justificare mai degrabă
decât o explicaţie, o analiză;
● Se întâmplă, de asemenea, ca subiectului să-i nu-i fie conştient motivul real care l-a
determinat să acţioneze astfel.
● Întrebarea de ce nu este atât de bună pentru că răspunsurile au un conţinut foarte
variat, punând în discuţie motive foarte diferite, dificil pentru anchetator să le
codeze.
6. Întrebări de control
Aceste întrebări nu au rolul de a aduce informaţii noi, ci de a verifica constanţa
opiniei exprimate, sinceritatea subiectului. De obicei, întrebarea de control reia o întrebare
anterioară, dar într-o formă verbală diferită.
Exemplu:
“Credeţi că în învăţământul viitor formarea va juca un rol mai mare decât
conţinuturile?”
1. Da 2. Nu 3. Nu ştiu
Întrebare de control: “Credeţi că pe viitor conţinuturile învăţământului îşi vor pierde
din importanţă?”
1. Da 2. Nu 3. Nu ştiu
7. Întrebări de identificare (de colectare a caracteristicilor personale)
48
TITLUL CURSULUI
Servesc, în general, la diferenţierea grupurilor, claselor de subiecţi. Se recomandă ca

aceste întrebări să încheie chestionarul. Ele se pot referi la sexul, vârsta, nivelul de
şcolarizare, situaţia profesională, starea civilă, religia subiectului etc.
Există două posibilităţi de a obţine aceste date:
1. Cea mai uzuală este de a trece aceste solicitări sub forma simplă a unor rubrici
dintr-un tabel.
2. A doua modalitate este de a formula întrebări clare.
Exemple date socio-demografice (studiu studenți)
SD1. Gen: 1. Masculin 2. Feminin
SD2. Vârsta (ani ............................

împliniți):
SD3. Anul de SD4. Specializarea:__________ SD5. Grupa:________

studii:..............
SD6. Mediul de proveniență: 1. Rural 2. Urban
SD7. Județul de proveniență:...................._________
SD8. În prezent, SD8.2. Dacă DA, ce anume?.............................................

lucrați?
De cât
1. Da 2. Nu timp?..........................................................
SD9. Numărul de membri ai familiei:____________
SD10. În prezent, locuiți....
La cămin În chirie/ În locuință Altă situație.

Gazdă proprie Care?.................................
1 2 3 4
SD11. Cu aproximație, care sunt veniturile de care dispuneți într-o lună?

_________________________
49
TITLUL CURSULUI
U.2.2. ELABORAREA CHESTIONARULUI
a. Ordinea întrebărilor
Chestionarul trebuie, pe cât posibil să aibă o ordine logică a întrebărilor, să permită reţinerea
uşoară din partea operatorului, să fie mai puţin obositor pentru intervievat etc. Întrebările
trebuie să se succeadă natural, fiecare să aibă o relativă legătură cu precedenta, fără ruptură
bruscă. Dacă se trece de la un calup de întrebări la altul, operatorul anunţă aceasta, printr-o
formulă convenabilă. Există trei modalităţi mari de construire a chestionarului:
1.Tehnica pâlniei
Fundamentul aceste tehnici presupune trecerea de la general la particular în
construcţia întrebărilor. Subiectul răspunde mai întâi la o întrebare generală, urmând apoi să
răspundă la o alta particulară. Această tehnică presupune formularea unor întrebări deschise,
libere şi în final a unor întrebări închise.
2. Tehnica pâlniei răsturnate (inversate)

Are în vedere o trecere a întrebărilor de la particular către general. Prin ea subiectul e
ajutat să dea răspuns la o întrebare mai generală. Se recomandă folosirea acestei tehnici la
chestionarea persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire.
Situaţia chestionarelor mari: Dată fiind structura modulară (succesiune de teme,
domenii) se ţine cont de raportul general-particular în interiorul fiecărui modul. Mare
importanţă prezintă modul în care se face trecerea de la o temă la alta a chestionarului.
b. Numărul întrebărilor
Nu e necesar ca într-o cercetare să fie reţinuţi toţi indicatorii rezultaţi din
operaţionalizare. Alegerea pentru cercetare doar a indicatorilor principali sau chiar a unora
dintre ei reprezintă partea cea mai dificilă în a descrie sau măsura fenomenele sociale.
Meritul cercetătorului este acela de a alege din universul indicatorilor posibili pe cei esenţiali.
Trebuie să se reţină un număr optim de indicatori. Cu cât sunt mai mulţi indicatori, cu
atât scade şansa ca respondentul să ofere un răspuns mai corect, mai adecvat. Acest fenomen
se datorează oboselii, scăderii interesului. Lungimea chestionarului este rodul unui
50
TITLUL CURSULUI
compromis între domeniul de investigat, timpul pe care îl presupune obţinerea răspunsurilor

de la subiect, numărul ipotezelor etc.
Există chestionare doar cu câteva întrebări, dar şi unele care depăşesc 100. În general,
este bine ca numărul întrebărilor să nu depăşească 35-40. Acest lucru presupune că cel mai
rapid chestionat răspunde cam în 20-25 de minute, iar cel mai lent până într-o oră. Există, în
general, o tendinţă a cercetătorului de a introduce în chestionar mai multe întrebări, decât este
necesar. Unii autori recomandă ca în cazul chestionarelor foarte lungi să se recurgă la o
segmentare a acestora şi aplicarea lui în două tranşe. Există însă şi neajunsuri ale acestei
metode, ca de exemplu faptul că subiectul, care devine deodată interesat de o problemă, se
documentează. E posibil, de asemenea, să se răzgândească (refuză ulterior) să nu mai fie
acasă etc.
c. Redactarea întrebărilor
În ceea ce priveşte redactarea întrebării din chestionar, cercetătorul trebuie să ţină seama:
1. De dificultatea populaţiei de a înţelege un anumit nivel al limbajului, adică de
resursele cognitive mobilizate pentru a răspunde la întrebarea respectivă
2. Cât este de obositoare sub aspectul formulării?
3. Dacă întrebarea generează reacţii de protejare a imaginii personale sau este prea
intimă?
4. Dacă este plicticoasă sau naşte teamă la subiect?
Care sunt regulile pentru construcţia întrebărilor? (N. Berthier, 1998)

● Din întrebare să nu fie omise formulele de politeţe: “vă rugăm…” “dvs.”
● Întrebarea să nu fie complicată, cu înflorituri, să fie gramatical corectă, respectând
topica frazei,
● Să nu se pună două întrebări odată. Interpretarea răspunsurilor la o întrebare nu este
posibilă decât dacă întrebarea este unidimensională.
● Să nu se pună o întrebare tendenţioasă sau orientată care sugerează un răspuns într-o
direcţie mai degrabă decât în alta. De exemplu: “Nu credeţi că…”, Nu găsiţi că…”,
“Nu ar trebui să…”.
● Întrebarea nu trebuie să lase a se presupune un comportament trecut, prezent sau
viitor: “De când aveţi în vedere să diminuaţi consumul dvs. de tutun?”
● Evitarea introducerii în text a unor termeni tehnici sau din jargonul ştiinţific. Termenii
să fie obişnuiţi, familiari subiectului.
● Evitarea introducerii în întrebare a negaţiilor şi a dublelor negaţii.
51
TITLUL CURSULUI
● Evitarea introducerii unor cuvinte încărcate emoţional sau valoric care riscă să creeze
participanţilor prejudecăţi.
● Evitarea formulării unor întrebări imprecise, vagi, ambigui. De exemplu: “De cât timp
locuiţi aici?”, în loc de “De cât timp locuiţi în acest imobil, cartier, oraş?”. Este
totdeauna necesar să se dea un cadru de referinţă participanţilor dacă se vrea limitarea
interpretărilor inadecvate.
● Evitarea introducerii în întrebare a cuvintelor extreme. Cuvinte ca “tot”, “nimeni”,
“întotdeauna”, “niciodată” au un sens restrictiv.
● Întrebările să nu fie repetitive, şablonate. Creează senzaţia de rutină, scade atenţia, se
pierde din profunzimea judecăţii. Există formule care să exprime acelaşi lucru, dar în
termeni diferiţi.
Reguli pentru a limita efectul de impunere a Reguli pentru evitarea erorilor tehnice
unei problematici (Singly et. al., 1998): (Singly et. al., 1998):
⮚ Includeți o variantă de răspuns: ,,nu ⮚ Nu adresați decât o întrebare într-o

am nicio părere”; întrebare;
⮚ Realizați un echilibru între ⮚ Menajați memoria indivizilor

modalitățile pozitive și modalitățile interogați;
negative de răspuns;
⮚ Propuneți, pentru întrebările de
⮚ Fiți atenți la nuanțele cuvintelor; opinie sau de atitudine, un
continuum care să includă răspunsuri
⮚ Autorizați răspunsuri duble sau
extreme și răspunsuri „de centru”;
triple.
⮚ Evitați negațiile și dublele negații;
⮚ Surprindeți cât mai bine intensitățile

și frecvențele practicilor;
⮚ Controlați ordinea întrebărilor;
⮚ Țineți sub control aplicarea

chestionarului.
52
TITLUL CURSULUI
Pretestarea chestionarului
Se poate cere unor experţi să citească chestionarul pentru a corecta diferitele erori, dar
acest lucru nu permite să se treacă peste încercarea care se face în teren. Oricare ar fi
experienţa cercetătorului, probarea instrumentului de anchetă asupra unui număr limitat de
subiecţi este o etapă obligatorie. Pretestarea trebuie să răspundă la o serie de întrebări legate
în special de pertinenţa informaţiilor recoltate, dificultăţile întâlnite şi timpul necesar
aplicării. Practic, chestionarul se aplică în condiţii asemănătoare celor reale, asupra a 20-50
de persoane cu un maximum de diversitate. În timpul aplicării, operatorul notează ezitările,
întrebările subiecţilor.
După colectarea răspunsurilor, operatorul poartă o serie de discuţii cu respondentul
Interviul post-test vizează şi modul în care respondentul interpretează întrebarea. Tehnica
eficace este aceea de a le cere să gândească cu voce tare.
De asemenea, de interes este ceea ce l-a jenat, l-a interesat, ce are de criticat, insatisfacţii,
dacă găseşte chestionarul prea lung sau prea dificil, care sunt sugestiile cu privire la
adăugarea sau înlăturarea din chestionar a unor întrebări, dacă trebuie să se clarifice
instrucţiunile sau să se modifice modul de prezentare etc.
N. Berthier (1998), prezintă într-o lucrare metodologică cu privire la anchetă o serie de itemi
care trebuie urmăriţi pentru a ameliora chestionarul:
● Dacă întrebările sunt înţelese de subiect;
● Dacă subiecţii dau mai multe răspunsuri la aceeaşi întrebare;
● Dacă există întrebări care antrenează frecvent non-răspunsuri;
● Dacă trimiterile întrebărilor filtru sunt eficiente, nu derutează operatorii (sau
subiecţii în caz de autoadministrare);
● Dacă lista modalităţilor de răspuns este pertinentă şi exclusivă (modalitatea
“altele” nu colectează prea multe răspunsuri);
● Dacă întrebările produc suficiente variaţii ale răspunsurilor (unanimitatea pe un
singur răspuns);
● Dacă nu se înregistrează efecte negative legate de ordinea şi numărul întrebărilor;
● Dacă trecerile, legăturile dintre seturile de întrebări convin subiectului.
Exemple întrebări chestionar
53
TITLUL CURSULUI
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială
Grupa_______ Nr. chest______Data________________
CHESTIONAR
Bună ziua! În această perioadă, specializarea Sociologie, Anul III, realizează pentru Practica
de specialitate o cercetare despre viața de student în cadrul acestei facultăți, adresat
studenților din anii I și II de la specializarea Asistență Socială. Prin urmare, vă invităm să
completați următorul chestionar, asigurându-vă de confidențialitatea datelor! Vă mulțumim
pentru colaborare!
Q1. Când aţi decis să vă înscrieţi la Facultatea de Filosofie și Știinţe Social-Politice,

specializarea Asistență Socială? (se va încercui un singur răspuns)
1. În clasa a XII-a 4. În timpul liceului
2. După susținerea examenului de bacalaureat 5. Altă situație. Care?........................
3. În perioada de admitere la facultate / cu puțin 99. Nu știu/ Nu răspund

timp înainte de înscrieri
Q2. Specializarea AS a fost prima opțiune? (se va încercui un singur răspuns)
3. Am mai fost în trecut înscris la o altă facultate în trecut.

1. Da Care?.....................................................
În ce an?.................. Ați finalizat-o □ / este în curs □ / ați renunțat la ea □ ?
2. Nu Dacă Nu, care a fost prima opțiune?.......................................
Q3.1. Înainte de a lua această decizie, ați căutat informații cu privire la specializarea
AS?
1. Da 2. Nu 99. Nș/ Nr
Q3.2. Dacă DA, care au fost sursele? (se va încercui câte un răspuns pe fiecare linie în
parte)
Da Nu
1. Acţiuni speciale organizate de facultate în licee 1 2
2. Alți studenți / absolvenți ai acestei specializări 1 2
54
TITLUL CURSULUI
3. Cadre didactice, consilieri şcolari 1 2
4. Cărţi, articole de specialitate 1 2
5. Colegi/ prieteni 1 2
6. Mass media 1 2
7. Forumuri, platforme de socializare în mediul online 1 2
8. Site-ul facultăţii 1 2
9. Târguri educaţionale 1 2
98. Altceva. Ce anume?............................................ 1 2
Q4. În ce măsură a contat opinia ... atunci când ați luat hotărârea de a vă înscrie la
această specializare? (se va încercui câte un răspuns pe fiecare linie în parte)
În foarte mare În mare În mică În foarte

măsură măsură măsură mică măsură
… familiei 1 2 3 4
… profesorilor din 1 2 3 4
liceu
… prietenilor 1 2 3 4
… colegilor 1 2 3 4
Q5, În ce măsură sunteți mulțumit de faptul că ați ales specializarea AS?
1. În foarte mare 2. În mare 3. În mică 4. În foarte mică 99. Nş/ Nr

măsură măsură măsură măsură
Q6. Câte ore pe zi alocați studiului pentru facultate în afara orelor de curs/ seminar?
Deloc Mai puțin de 2 2-4 ore 4-6 ore Mai mult de 6

ore ore
1 2 3 4 5
Q7. Menționaţi două ocupații în acord cu specializarea urmată pe care le puteți avea
după terminarea facultății:
1.............................................................. 2...........................................................
55
TITLUL CURSULUI
Erori înregistrate în anchetele prin chestionar

A. Erori datorate construcţiei defectuoase a chestionarului
a. Din cauza formulării întrebării: pot fi datorate utilizării unui limbaj inadecvat
(vârstă, categorie socială etc.) sau sugerării răspunsurilor prin formulare.
b. Datorate formei de răspuns la întrebare: spre exemplu, subiectului i se sugerează
variante de răspuns atunci când el, de fapt, nu are un răspuns. Sau se poate întâmpla o
inadecvare a sistemului de categorii, stabilite ca variante de răspuns, la conţinutul întrebării.
c. Generate de ordinea întrebărilor: În ceea ce priveşte ordinea întrebărilor, problema
principală este cea a contaminării răspunsurilor (efectul “halo”), faptul că răspunsul la o
întrebare anterioară influenţează, într-un fel sau altul, răspunsurile la întrebările următoare.
d. Produse de construcţia grafică a chestionarului
La chestionarele autoadministrate, se întâmplă ca subiectul să nu vadă anumite
trimiteri sau să completeze alte casete decât cele care trebuie ca urmare a unui aranjament
grafic defectuos. Se pot întâmpla erori şi la nivelul operatorilor de teren.
B. Erori datorate acţiunii operatorilor: Operatorul constituie, de asemenea, un

important factor generator de eroare. De aceea, un bun instructaj de la început al operatorilor
asigură reuşita anchetei. Astăzi, din ce în ce mai mult se folosesc operatori profesionişti.
Categorii de bias-uri:
a. Cauzate de înţelegerea greşită a unor întrebări de către operator: Fenomenul se
întâmplă foarte rar datorită instructajelor preliminare cu operatorii şi a şedinţelor de
clarificare.
b. Generate de expectanţele operatorilor: Operatorul tinde, în acest caz, să influenţeze
sensul răspunsurilor în acord cu aşteptările sale. Sunt erori legate de următoarele aspecte:
● Conjunctura socială (situaţia de moment). De exemplu, la o anchetă asupra unui
fenomen social se cunoaşte, din pretestare, o anumită atitudine în populaţia
generală. În acest caz, aşteptările operatorului pot fi orientate.
● Scopurile anchetei. Presupune a încerca să demonstrezi ceea ce ţi-ai propus.
● Etichetarea subiectului. Primele răspunsuri tind să contureze o anumită imagine a
respondentului în ochii operatorului. La întrebările următoare, acesta va avea
tendinţa de a-l “împinge” pe subiect spre o serie de răspunsuri în sensul etichetei
sesizate (o anumită structură atitudinală).
c. Datorate personalităţii operatorului
56
TITLUL CURSULUI
Sunt factori de eroare care ţin nu numai de personalitatea operatorului, ci şi de

aspectul fizic, tonul vocii, vârsta, sexul. Aspectul este uşor de sesizat în momentul în care la
un anumit anchetator obţinem un număr mare de non-răspunsuri.
d. Generate de atitudinea sau opinia operatorului
Sigur, în problemele legate de opinii şi atitudini, nu putem împiedica un operator să
aibă şi poziţia sa proprie. Dar există un imperativ de neutralitate pe care acesta trebuie să-l
respecte. Se întâmplă, însă, ca în ciuda bunăvoinţei operatorului să apară astfel de distorsiuni,
deoarece mecanismele atitudinale sunt foarte profunde, iar eroarea să fie cauzată de acţiuni
subtile, inconştiente.
C. Erori datorate respondenţilor

Există câteva condiţii privind răspunderea, din partea subiecţilor la întrebări:
Condiţii de ordin subiectiv:
1. Să accepte, în principiu să răspundă la aceste întrebări şi să se angajeze că răspunde la
toate;
2. Să fie motivat să răspundă la întrebări.
3. Să accepte să răspundă sincer la întrebări. Atunci când anonimatul nu este garantat,
subiectul tinde să ofere o imagine mai favorabilă despre el însuşi.
Condiţii de ordin obiectiv:

1. Să înţeleagă întrebările. O întrebare formulată în jargon ştiinţific are toate şansele să
fie neînţeleasă şi subiectul, de jenă, nu cere să i se explice întrebarea, ci dă un răspuns
oarecare. Aici îşi dovedesc valoarea studiile pilot care caută să descopere nivelul de
cunoaştere şi înţelegere a diferitelor sensuri atribuite de câtre participanţi unor itemi ai
chestionarului. Trebuie să ţinem cont că sensurile atribuite întrebărilor sunt în mod
special efectelor de context.
2. Să posede informaţiile pe care cercetătorul caută să le obţină.
3. Să fie capabil să recupereze din memorie acele informaţii care ne interesează.
4. Să înţeleagă cum se traduc răspunsurile sale în cadrele prevăzute de cercetător
(diferite formate de răspuns: scale, tabele, variante, trimiteri).
Erori întâlnite:
a. Problema non-răspunsului
57
TITLUL CURSULUI
b. Eroarea datorată funcţionării memoriei umane: Ne confruntăm, din această

perspectivă, cu două probleme: uitarea şi modificarea conţinutului informaţiilor prin
intermediul proceselor memoriei. Evident, cu cât suntem mai depărtaţi în timp cu
ancheta noastră de evenimentul investigat, eroarea creşte.
c. Efectul de dezirabilitate socială
Prin dezirabilitate socială, se înţelege nevoia subiecţilor de a da răspunsuri
concordante cu cerinţele sociale, cu ceea ce este de dorit din punct de vedere social.
Respondentul are tendinţa de a ne prezenta ceea ce este în consonanţă cu normele şi valorile
sociale.
Exemplu:
Ne interesează, într-o întreprindere, modalităţile prin care salariaţii ei au reuşit să ocupe
posturile actuale.
1. Dacă formulăm o întrebare deschisă, de tipul: “Descrieţi modul în care aţi fost
angajat în această întreprindere”, probabil că nu vom obţine adevărul.
2. O altă formulare ar putea fi: “Descrieţi modul în care se fac angajările în această
întreprindere” – tot întrebare deschisă - probabil că vom avea o mulţime de
răspunsuri, dar unele e posibil să nu le obţinem – tocmai cele dorite.
3. Ce mai bună formulare ar fi de tipul: “La angajările din întreprinderea noastră se
au în vedere mai degrabă: a) pregătirea profesională a candidaţilor b)
personalitatea concurenţilor c) puterea de muncă d) aspectul fizic e) pilele d) altele
__________”. În acest caz, subiectul conştientizează că răspunsurile d şi e sunt
admise şi că le poate pronunţa.
Efectul de dezirabilitate se manifestă în legătură cu anumite subiecte delicate, precum
probleme sexuale, religioase, politice, rasiale. Dacă am pune o întrebare directă, de tipul
“Sunteţi practicant al…” sau “La ce vârstă aţi avut prima dvs. experienţă sexuală?”, riscăm
să nu primim nici un răspuns sau să primim unul fals. Dincolo de falsitatea răspunsului, ne
putem confrunta şi cu perturbarea colaborării subiectului.
Verificarea chestionarelor
După Moser (1967), sunt trei elemente clasice urmărite la verificarea chestionarelor:
1. Completitudinea: Se verifică gradul de completare a chestionarelor. La 25% max.
lipsă de informaţie se elimină chestionarul de anchetă. Există şi situaţii obiective în care
completitudinea este afectată.(spre exemplu, când subiectul nu poate da un răspuns datorită
unor condiţii speciale).
58
TITLUL CURSULUI
2. Exactitatea: Exactitatea presupune descoperirea neconcordanţelor din cadrul

aceluiaşi chestionar. Este o operaţie dificilă, deoarece există o rutină a verificării şi
introducerii datelor.
Se descoperă anumite inexactităţi în situaţii de tipul:
● Neconcordanţa dintre două răspunsuri ca o consecinţă a minciunii.
Exemplu: Subiectul declară că ocupă un anumit post la începutul interviului, dar spre sfârşit,
la salariu, prezintă o sumă mai mică decât cea corespunzătoare unui astfel de post. În mod
normal, astfel de erori sunt sesizate de operator şi corectate pe loc, dar sunt erori mai subtile
care scapă.
● Neconcordanţa dintre două răspunsuri ca o consecinţă a confuziei subiectului.
Exemplu: Subiectul declară anterior că este necăsătorit, iar după un anumit număr de întrebări
susţine că soţia este cea care decide în casă modul în care se cheltuiesc banii. Ne putem gândi
că subiectul minte, dar, dacă discutăm cu el problema, aflăm că o consideră pe concubina sa
soţie.
● Neconcordanţa dintre un răspuns şi realitatea evidentă. Există situaţii când nu
raportăm un răspuns la altele, ci la o situaţie cunoscută.
Exemplu: Este puţin probabil ca să fie corect răspunsul unui subiect care declară cu merge
frecvent la teatru, dar cel mai apropiat teatru de localitatea lui se află la 75 de Km.
3. Uniformitatea culegerii datelor
Ne interesează dacă operatorii şi subiecţii au înţeles întrebările în acelaşi sens cu cel
avut de noi iniţial în vedere. Încă de la alcătuirea chestionarului, se urmăreşte formularea
unor întrebări care să nu permită interpretări diferite, dar, uneori, după o pretestare
superficială, mai scapă câte o eroare de acest fel.
2.3 concluzii /rezumatul conceptelor prezentate în unitatea de învățare

⮚ Chestionarul este una dintre tehnicile cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socio-
umane.
⮚ Chestionarul de date factuale este un tip de chestionar care colectează date referitoare
la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct şi verificate şi de alte persoane.
⮚ Chestionarul de opinie studiază și atitudinile, motivația, interesele, dispozițiile,
înclinațiile, trăirile subiective ale persoanei.
⮚ Întrebări bifurcate au rolul de a realiza o separație în răspunsurile subiecților şi de a-i
orienta spre calupuri diferite de întrebări din chestionar.
59
TITLUL CURSULUI
⮚ Întrebările de control au rolul de a verifica constanța opiniei exprimate, sinceritatea

subiectului.
⮚ Fundamentul tehnicii pâlniei constă în trecerea de la general la particular în
construcția întrebărilor.
⮚ Fundamentul tehnicii pâlniei răsturnate constă în trecerea de la particular la general în
⮚ Pretestarea chestionarului trebuie să răspundă la o serie de întrebări legate în special
de pertinența informațiilor recoltate, dificultățile întâlnite și timpul necesar aplicării.
⮚ Efectul „halo” – al contaminării răspunsurilor, constă în faptul că răspunsul la o
întrebare anterioară influenţează, într-un fel sau altul, răspunsurile la întrebările
următoare.
✔ Pentru stabilirea numărului de întrebări dintr-un chestionar este necesar să se evalueze
timpul mediu de completare a acestuia.
✔ În stabilirea succesiunii întrebărilor trebuie să se țină seama de o serie de aspecte care
favorizează comunicarea și stimulează cooperarea subiectului.
✔ În începutul chestionarului se recomandă folosirea unor întrebări ușoare la care
oamenii să răspundă cu plăcere.
✔ Ordinea în care sunt așezate întrebările într-un chestionar este foarte importantă in
ancheta orală.
✔ Tipurile de întrebări în funcție de conținutul lor: întrebări factuale, întrebări de opinie,
întrebări de cunoștințe.
✔ După forma de înregistrare a răspunsurilor, întâlnim întrebări închise - oferă variante
de răspuns prefabricate, respondentul trebuie doar să aleagă pe cea care se potrivește
opiniei sale; întrebări deschise- presupun înregistrarea cât mai fidelă și cât mai
completă a răspunsului dat de subiectul chestionat; întrebări semi-închise.
2.4. concepte si termeni de reținut

● Chestionar,
● Chestionar omnibuz,
● Întrebări de opinie
● Întrebări factuale
● Întrebări de cunoștințe
● Întrebări de control
● Chestionar autoadministrat
● Întrebări închise/ deschise/ semi-închise
● Tehnica pâlniei
60
TITLUL CURSULUI
● Tehnica pâlniei inversate

● Comparați avantajele întrebărilor închise cu cele ale întrebărilor deschise.
● Oferiți trei exemple de întrebări factuale.
● Cum poate fi transformată o întrebare factuală într-una de opinie? Oferiți un exemplu.
● Unde trebuie plasate întrebările de identificare (datele socio-demografice)?
Argumentați.
● Cum poate fi utilizată o întrebare de cunoștințe ca întrebare de control?
● În ce constă tehnica pâlniei?
● Ce este o întrebare filtru? Oferiți un exemplu.
● Care sunt modalitățile prin care pot fi administrate chestionarele?
● Care sunt avantajele chestionării în scris?
● Ce îi determină pe oameni absolut necunoscuţi să răspundă la întrebări uneori foarte
intime?
● Oferiți câteva exemple în care pot fi utilizate chestionarele autoadministrate colectiv?
Aplicație practică 1. Identificarea erorilor de formulare a întrebărilor: Având în vedere

exemplele de întrebări din caseta de mai jos, menționați pentru fiecare în parte ce informații
nu sunt corecte și de ce. Reformulați întrebările și variantele de răspuns, acolo unde este
necesar:
61
TITLUL CURSULUI
Aplicație practică 2. Elaborare chestionar: Alegeți o temă specifică domeniului asistenței

sociale și elaborați un chestionar cu 10-20 întrebări specifice. Includeți întrebări închise,
deschise, întrebări factuale, de opinie, de identificare ș.a.

Bibliografie obligatorie
- Chelcea, S. (2001). Tehnici de cercetare sociologică, pp. 68-119

- De Singly, F., Blachet, A., Gotman, A, Kaufmann, J.C. (1998). Ancheta şi
metodele ei, Polirom, pp. 33 – 43, pp. 61 – 79
- Rotariu, T. & Iluţ, P. (2006). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi
practică, Polirom, cap. Construcţia chestionarului, pp. 95 – 121
Bibliografie selectivă :
- Miftode, V. (2003). Tratat de metodologie sociologică, Lumen, cap. VI Anchete
bazate pe chestionar pp. 245 – 251, pp. 300 – 304
- Rapoarte de cercetare IRES: https://ires.ro/
- Rotariu, T. & Iluţ, P. (2006). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi
practică. Polirom, cap. Ancheta şi sondajul în contextul metodologic sociouman,
pp. 44 – 69
62
TITLUL CURSULUI
63
TITLUL CURSULUI
U3. METODE DE CERCETARE CALITATIVĂ: INTERVIUL
U3.1. INTERVIUL: PREZENTARE GENERALĂ
Caracteristicile esențiale ale tehnicii intervievării

(S. Moscovici, F. Buschini):
⮚ Interviul reprezintă un dialog a cărui finalitate este adunarea de informații legate de
o temă determinată.
⮚ Intervievatorul pune întrebări pregătite în prealabil, iar interlocutorul reacționează
la ele. În timpul acestui schimb, persoana intervievată produce un discurs în care
arată, după caz, semnificația pe care o dă practicilor sale, percepția pe care o are
asupra unui eveniment sau a unei situații, interpretarea unei reprezentări pe care și-a
făcut-o despre lumea înconjurătoare.
⮚ Interviul este constituit dintr-o secvență de acțiuni reciproce între două persoane
(uneori mai multe) nefiind vorba despre o situate in cursul căreia una dintre cele
doua părți i-ar comunica celeilalte informații „de-a gata", de care ar fi dispus înainte
de întâlnire.
În ce etapă a cercetării și în ce scop poate fi utilizat interviul?

Interviul poate fi utilizat (E. Stănciulescu):
⮚ ca tehnică principală sau unică, într-o cercetare calitativă;
⮚ ca tehnică asociată observației sau/ și documentării calitative (în munca de teren);
⮚ ca tehnică asociată chestionarului, într-o cercetare cantitativă:
● la începutul anchetei, pentru explorarea „terenului” (formularea ipotezelor);
● atunci când pretestăm și definitivăm chestionarul;
● pe parcursul prelucrării datelor de chestionar, pentru aprofundarea unor
ipoteze.
Situații în care utilizăm interviul (E. Stănciulescu):
⮚ În funcție de scopul cercetării (întrebările de cercetare)
Utilizăm interviul sociologic pentru cazurile în care dorim să recoltăm experiențe, practici,
sentimente, gânduri, intenții, interpretări, așteptări, judecăți evaluative, din perspectiva
particulară a diferitelor categorii de subiecți care trăiesc aceeași situație / experiență și
exprimate în limbajul lor.
64
TITLUL CURSULUI
⮚ În funcție de natura obiectului cercetat. Apelăm la interviu atunci când :

● acțiunile studiate au avut loc în trecut și nu pot fi reconstituite altfel decât
apelând la memoria participanților;
● acțiunile studiate nu pot avea loc în prezența unui străin (necesită intimitate
sau sunt secrete).
⮚ În funcție de caracteristicile cercetătorului. Nu utilizăm interviul decât dacă :
● ne place, ne interesează să aflăm perspectiva subiectului, acceptăm că avem
de învățat de la acesta, oricare ar fi poziția sa socială, nivelul de educație etc.;
● ne place și știm să ascultăm;
● stăpânim o tehnică pe care am exersat-o îndelung, avem o calificare
corespunzatoare.
Scurt istoric al interviului

Theodore Caplow (1970) consideră că ancheta prin interviu a devenit una dintre cele
mai frecvente metode utilizate în cercetarea sociologică și psihosociologică. De exemplu, în
psihologia socială, majoritatea experimentelor sunt prefațate de micro-anchete bazate pe
interviuri în scop exploratot sau de conturare a ipotezelor.
Interviul ca tehnică există de multă vreme, dar accepțiunile termenului și modul de
realizare s-au schimbat în timp. Ca în orice altă metodă de cercetare, nu a existat de la bun
început o teoretizare și o distincție clară față de alte metode sau tehnici de obținere a datelor,
astfel că uneori ceea ce descriem astăzi ca interviu, în trecut era considerat altceva. Nici
astăzi situația nu este suficient clarificată. Unii autori consideră interviul ca o metodă de sine
stătătoare. De exemplu, în România, unii metodologi ca Vlăsceanu, Chelcea, Rotariu, Iluț
consideră interviul ca o tehnică care ține de metoda anchetei (ancheta s-ar realizam astfel,
prin două mari tehnici: interviul și chestionarul). Se argumentează prin aceea că orice
cercetare în domeniul sociologic este, fundamental, o anchetă. Riscul este ca aici să
includem, ca tehnici, și alte modalități de colectare a datelor, ca observația sau studiul de caz,
considerate, de regulă, metode de sine stătătoare. Sunt însă alți autori care argumentează că
interviul trebuie considerat ca o metodă de sine stătătoare, alături de anchetă, observație sau
experiment (Madelaine Grawitz, Jean Claude Combessie etc.). Argumentele sunt:
● Marea varietate (diversitate) a formelor de interviu și amploarea metodei nu permit o
subsumare față de anchetă;
65
TITLUL CURSULUI
● Scopul multiplu al interviurilor (există, după cum vom vedea, și interviuri ale căror
scopuri principale nu au în vedere cercetarea sau numai cercetarea, de exemplu,
interviul clinic nu are de a face cu ancheta clasică);
● Existența unei tradiții independente de dezvoltare comparativ cu ancheta;
În interviul non-directiv, consideră Nicole Berthier (1998), respondentul își
organizează singur discursul plecând de la o temă care îi este propusă (stimul sau consemn).
El alege singur ideile pe care vrea să le expună și le dezvoltă liber, fără un cadru prestabilit.
Principalele domenii de aplicație a interviului sunt:
⮚ În științele sociale (psihologie clinică, socială și psihologie aplicată, sociologie, etnologie
și antropologie)
⮚ În domeniul afacerilor și managementului (interviul de recrutare)
⮚ În administrație și servicii, datorită creșterii foarte mari a cererii de cercetare în sănătate,
servicii sociale, locuințe, șomaj etc.
Alte definiții ale interviului:
„Interviul este o situație miniaturală care caută să obțină verbal aceea cantitate de
informație despre natura personală care este relevantă pentru scopurile celui ce ia interviul.
Conduita verbală este provocată, pe cât posibil scurt și eficient.” (G. Allport)
„Interviul este o convorbire între două persoane, un intervievator și un intervievat,

condusă și înregistrată de intervievator. Scopul acestei convorbiri este de a favoriza
producerea unui discurs pe o temă definită de un cadru de cercetare” (Blanchet,1985).
Raporturile interviu - convorbire - întrevedere:

Există două puncte de vedere cu privire la aceste raporturi. Primul dintre ele consideră
că cele trei sunt sinonime. Nu există deosebire mare de conținut, ci mai degrabă e o chestiune
de tradiție sau de opțiune pe un domeniu științific (de exemplu, sociologia preferă termenul
de convorbire, în timp ce în psihologie se utilizează mai degrabă cel de interviu).
Alți autori consideră că există diferențe. Convorbirea are o sferă mai largă decât
interviul. Ea se referă la o discuție, pe o temă, în care se presupune un rol relativ egal al
participanților (o “con-vorbire” = vorbire împreună).
66
TITLUL CURSULUI
O altă deosebire se face între întrevedere și interviu. Întrevederea (“între-vedere”)

pune accentul pe întâlnirea dintre persoane, fapt programat și soldat cu o discuție, și mai
puțin pe conținutul acesteia. Întrevederea poate avea un scop de tatonare și stabilire a unui
program, calendar etc. Uneori termenul de întrevedere se folosește ca sinonim pentru
convorbire, deși nu este nici pe departe același lucru.
Interviul de cercetare
Este o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la
indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a
fenomenelor socio-umane. Interviul are următoarele caracteristici esențiale:
1. Interviul este un tip de interacțiune socială, implicând: un locutor, un interlocutor și
situația de interviu.
2. Interviul se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și
chestionarul. Spre deosebire de acesta, unde întrebările și răspunsurile sunt de regulă
scrise, interviul implică întotdeauna obținerea unor informații verbale.
3. Principiul fundamental al interviurilor constă în posibilitatea creată celui intervievat
de a-și exprima gândurile prin răspunsurile date, folosind cuvintele sale.
4. Interviul este un instrument de măsurare psihologică și sociologică în legătură cu care
se pun aceleași probleme ale validității și obiectivității, ca și față de oricare alt
instrument de măsurare.
Când se recomandă utilizarea anchetei prin interviu?

● Când trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru că se desfășoară în
locuri private;
● Când se cercetează credințele și atitudinile în profunzime, neexistând documente scrise
despre acestea.
Utilizarea interviului în cercetarea științifică are mai multe scopuri:
● Scop explorator (interviul explorator): Are rol de identificare a variabilelor și relației
dintre variabile;
● Pentru testarea ipotezelor (interviul de testare): Prin interviu se adună informațiile
necesare testării ipotezelor;
● Recoltarea a unor informații suplimentare (interviul complementar): Se culeg date
suplimentare celor obținute prin alte metode sau tehnici.
67
TITLUL CURSULUI
Clasificarea interviurilor
Criterii de clasificare a interviurilor

Sunt mai multe criterii după care interviurile pot fi clasificate. Chelcea, Mărginean și
Cauc (1998) consideră ca importante următoarele:
1. Conținutul comunicării (interviul de opinie și cel documentar);
2. Domeniul aplicării (politic, economic, cultural, social);
3. Calitatea informațiilor obținute (se corelează durata intervievării cu profunzimea
informațiilor obținute – cu cât interviul este mai lung, cu atât profunzimea este mai
mare – distingându-se între interviul extensiv și cel intensiv);
4. Repetabilitatea interviului (interviuri unice și repetate, sau panel);
5. Numărul persoanelor participante (individual și de grup);
6. Tipul de subiecți (copii, adolescenți, adulți, vârstnici)
7. Modalitatea de comunicare (față în față și telefonic);
8. După structurarea interviului (structurate, ne-structurate și semi-structurate)
9. După gradul de libertate a operatorului (directive, non-directive și semi-directive)
10. După funcția pe care o au interviurile în cercetare (de explorare, principal, de
completare a datelor).
Diferiți autori combină aceste criterii încercând să individualizeze anumite interviuri.

O clasificare pertinentă în acest sens este dată de Madeleine Grawitz, combinând criteriul
profunzimii cu cel al directivității (polul 1 este unul de maximă libertate și profunzime, în
timp de polul cu 6 este cel de minimă libertate):
⮚ Interviul clinic (psihanaliză, psihoterapie). Caracteristici: non-directivitate (nr. redus de
întrebări, formulare spontană a întrebărilor, volum mare de informații), rol terapeutic,
cercetătorul creează cadrul de manifestare a subiectului, rol explorator.
⮚ Interviul în profunzime (studiile de motivație). Caracteristici: vizează doar un aspect al
persoanei și nu persoana în ansamblul ei, are în vedere profunzimea unui fapt, permite
exprimarea liberă a personalității respondentului.
⮚ Interviul cu răspunsuri libere. Caracteristici: Tema este mai bine conturată, interesul
pentru persoană tinde să scadă în favoarea celui pentru o temă anume (socială, de
exemplu), se păstrează însă un grad ridicat de non-directivitate.
68
TITLUL CURSULUI
⮚ Interviul centrat (sau focalizat - focused interview), greșit numit uneori “ghidat”.
Caracteristici: Tema este foarte bine conturată, întreaga discuție este în jurul temei, cu
excepția situației în care tema coincide cu persoana – persoana nu prezintă aproape nici o
importanță, non-directivitatea tinde să se schimbe spre directivitate.
⮚ Interviul cu întrebări deschise. Caracteristici: Deja este un interviu structurat,
directivitatea este destul de mare, libertatea respondentului rămâne numai la nivelul
formulării răspunsului și nu la ansamblul discuției
⮚ Interviul cu întrebări închise. Caracteristici: Se apropie de structura chestionarului, unii
autori consideră acest tip de interviu ca fiind chiar sinonim cu chestionarul.
Tehnici de interviu (directivitate/ structurare)

Alegerea gradului de structurare depinde de nivelul de cunoaștere prealabilă a situației pe
care dorim să o analizăm. La o cunoaștere insuficientă, alegem tehnica interviului slab
structurat, și acesta este cazul interviurilor exploratorii. Când avem informații exacte despre
domeniul studiat și despre modul în care este el perceput și caracterizat, utilizăm interviul cu
structură puternică, care va deveni instrumentul principal din anchetă sau, cel puțin,
complementar.
Interviul structurat sau directiv
⮚ Întrebările și ordinea lor sunt dinainte stabilite.
⮚ Posibilitatea de manevră oferită intervievatorului este redusă, chiar nulă.
⮚ Intervievatorul notează reactiile interlocutorului pe foaia de răspuns prevăzută în acest
scop, în majoritatea cazurilor, aceste reacții vor face obiectul unei prelucrări de tip
cantitativ.
⮚ Discuția structurată garantează o fiabilitate mai ridicată, dat fiind gradul său ridicat de
standardizare.
Interviul semistructurat sau semidirectiv
⮚ Este tehnica de intervievare cea mai utilizată în cercetarea din cadrul știintelor
socioumane. Acest tip de tehnică, foarte flexibil, se situează undeva la mijloc între
discuțiile standardizate și cu cele non-directive, în măsura în care nu este nici complet
structurat, utilizând o listă de întrebări precise, nici pe deplin liber.
⮚ Pentru realizarea unor discuții semidirective, intervievatorul dispune de o serie de
întrebări care îi servesc drept ghid și pe care nu le pune într-o ordine strictă, ci în
funcție de fluxul conversațional și al reacțiilor interlocutorului său.
69
TITLUL CURSULUI
Interviul semistructurat presupune formularea unui consemn, constituirea unui ghid tematic
formalizat și planificarea unor strategii de ascultare și de intervenție. Strategiile de acțiune
presupun:
1. Planul de interviu: Construcția planului de interviu are în vedere strategiile de
intervenție ale anchetatorului, vizând maximizarea informației obținute cu privire la fiecare
temă.
2. Ghidului de interviu: Cuprinde ansamblul organizat al temelor pe care dorim să le
explorăm.
3. Tipurile de discurs care pot fi consemnate: În acest sens, putem vorbi de două
tipuri de secvențe: secvențe narative (relatarea evenimentelor), stimulate de intervenții,
completări ale operatorului și de solicitarea unor precizări și secvențe informative (opinie,
sentiment), stimulate de relansări mai interpretative.
4. Modurile de relansare: Numim relansare orice intervenție a operatorului de
interviu care îmbracă forma unei parafraze sau a unui comentariu la enunțul precedent al
celui intervievat.
Interviul liber sau non-directiv
⮚ In acest caz, doar tematica sau tematicile ce trebuie investigate servesc
intervievatorului drept ghid a priori.
⮚ Cercetătorul va încerca sa formalizeze și să descrie problematica pe care el înțelege să
o investigheze în cursul discuțiilor sale.
⮚ Cercetătorul va defini tipul optim de acțiune ce trebuie stabilit in cursul interviului.
⮚ Cercetătorul va reflecta asupra genului de informații pe care va trebui să le obțină de
la interlocutorul său, astfel încât să nu piardă timp căutând în timpul interviului și să
fie în măsură să adune o sumă de informații necesare bunei derulări a cercetării sale.
70
TITLUL CURSULUI
Semi-structured interviews guide/ semi-structured interview protocol

https://www.youtube.com/watch?v=8z8XV1S7548&ab_channel=IfD_QualitativeResearchSpecialists
U3.2. PREGĂTIREA ȘI DERULAREA INTERVIULUI
Ghidul de interviu
Este un ansamblu organizat de funcții, operatori și indicatori care structurează

activitatea de ascultare și de intervenție a celui care intervievează. Gradul de formalizare a
ghidului depinde de:
● tema studiată
● tipul de anchetă (exploratorie, principală, complementară)
● tipul de interviu preconizat (structurat, nestructurat)
● tipul de analiză a datelor
Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, începând de la unele ce
cuprind doar câteva teme mai generale, până la altele cu o listă lungă de subiecte sau de
întrebări specifice.
Forma ghidului depinde și de cât de familiară îi este cercetătorului problema și
populația de investigat; dacă ele sunt mai puțin cunoscute, se pornește cu un ghid mai sumar,
dar nu superficial. Indiferent dacă interviul se utilizează în studiul pilot, paralel cu ancheta
sau postancheta, ghidul de interviu trebuie pregătit.
Câteva recomandări pentru alcătuirea ghidului de interviu:
1. Temele sau întrebările cuprinse în interviu trebuie să acopere pe cât posibil întreg
spațiul domeniului sau obiectului cercetat;
71
TITLUL CURSULUI
2. Urmărirea unei structuri pe cât posibil simple, cu o logică internă care să asigure o
derulare optimă a discuției și o memorare facilă;
3. Evitarea întrebărilor lungi sau a celor duble sau triple care pot deruta subiectul;
4. Alegerea unor cuvinte uzuale și lipsite de ambiguitate.
În elaborarea întrebărilor, este recomandat să se țină cont de următoarele reguli:

⮚ Să se evite întrebările care, în formularea lor, sugerează interlocutorului sa răspundă mai
degrabă într-un fel decât în altul.
⮚ Să se adopte o formula corespunzătoare mai degrabă limbajului vorbit, decât a celui scris.
⮚ Să se evite termenii proveniți din argou, din jargon sau cei tehnici, cât și abrevierile,
întrucât există riscul ca întrebarea să nu fie înțeleasă corect sau chiar deloc.
⮚ Să fim preciși în privința conceptelor folosite, a perioadelor la care facem referire si a
faptelor implicate
⮚ Structura întrebărilor sa fie simpla si sa se evite cu orice preț negațiile duble.
⮚ Sa fie evitate formulări ce implica o dubla întrebare
⮚ Să fie pregătită o lista de întrebări incitante, atunci când persoana intervievata ezita sau
răspunde confuz.
Ordinea dispunerii întrebărilor:
⮚ Să înceapă cu întrebări la care sa se poată răspunde ușor.
⮚ Să se plaseze întrebările complexe sau cele sensibile după ce s-a stabilit raportul de
încredere.
⮚ Să se ordoneze întrebările în mod logic, în așa fel încât să aibă sens pentru intervievat.
⮚ Să se grupeze întrebările asupra unei anumite teme.
⮚ În cadrul aceleiași teme, să se meargă de la general la specific.
⮚ Să fie utilizate comentarii de tranziție.
Model întrebări ghid de interviu:
Ghid de interviu
I. Tablou de familie
1. Pentru început, vă rog să îmi povestiți câteva aspecte legate de bunicii dvs. De unde
provin (rural/urban, județ/regiune), ce studii au urmat, ce profesii/ocupații au avut
(în măsura în care cunoașteți aceste informații).
72
TITLUL CURSULUI
2. Care era modul de viață al bunicilor dvs.? Cum erau văzuți în comunitățile din care
fac/făceau parte? Ce preocupări au/aveau, cum ați descrie relația lor cu părinții
dvs.? (în măsura în care cunoașteți aceste informații).
3. Cum ați descrie relația pe care ați avut-o cu ei (dacă este cazul)? Au fost implicați
în creșterea și educația dvs.?
4. Povestiți-mi câteva lucruri despre părinții dvs.: ce studii au făcut, ce ocupații au/au
avut, dacă au plecat din localitățile de proveniență etc.
5. Ce puteți să îmi spuneți despre casa părintească și despre modul de viață al
părinților? (în copilărie: care era atmosfera, părinții primeau vizite etc.). Cum ați
descrie relația dintre părinții dvs.?
6. Ce valori au fost promovate în familie, ce modele vi s-au prezentat? Ce sfaturi v-au
dat încă de când erați copil?
7. Cum ați descrie relația pe care o aveți cu părinții? Cum era atunci când erați copil,
cum este acum?
8. Părinții dvs. erau autoritari (în copilărie)? Ați fost vreodată pedepsit de către
părinți?
9. Aveți frați/ surori? Povestiți-mi, vă rog, câteva aspecte legate de ei: ce studii au
urmat, ce ocupații au (dacă e cazul), care este relația dvs. cu ei?
II. Traseu educațional

1. Aș dori să discutăm despre traseul școlar pe care l-ați avut (începând cu clasele
primare: la ce școală ați fost – cum a fost aleasă, unde ați continuat studiile
gimnaziale, cum ați ales liceul și specializarea, cum v-ați orientat spre facultate etc.).
Ce a contat atunci când ați ales traseu?
2. Cum s-au implicat părinții în alegerea acestui traseu educațional? Atunci când ați
luat hotărârea de a urma liceul, apoi facultatea – cine v-a îndrumat (membrii
familiei/ prieteni/profesori)? Au existat diferențe între planurile dvs. și cele ale
părinților (cu precădere în ceea ce privește alegerea facultății)? Dacă da, ce anume
și-ar fi dorit pentru dvs. și de ce? Ce rol au jucat frații în alegerea școlilor?
3. Cum ați descrie experiențele din școală? Ce fel de rezultate ați avut (ați obținut
premii, ați participat la concursuri/olimpiade)? Ce anume v-a plăcut și ce anume v-a
nemulțumit la traseul urmat? Ce discipline v-au plăcut mai mult? Ați avut un
profesor preferat care v-a îndrumat și influențat traseul ales?
4. Pe lângă cunoștințele și aptitudinile transmise, ce alte valori sau experiențe ați
acumulat prin intermediul școlii?
5. În timpul școlii, ați primit ajutor din partea familiei pentru teme sau alte activități?
Vă era verificată activitatea? Cât de des veneau părinții la școală?
6. Ce a însemnat școala pentru dvs.?
7. Aveți regrete legate de școală? (de deciziile luate, de implicarea dvs.)
8. Ce valoare i se dădea școlii/ studiilor în familia dvs.? Ați crescut într-un mediu în
care s-a pus accentul pe educație?
9. Au existat momente în care v-ați pregătit suplimentar pentru școală (meditații, alte
73
TITLUL CURSULUI
tipuri de cursuri)? Dacă da, a fost decizia dvs. sau ați fost determinat de familie?
10. V-ați fi dorit să faceți și alte activități extracurriculare în timpul școlii? Dacă da, ce
fel și de ce nu s-a concretizat această dorință?
11. Părinții dvs. v-au oferit tot ceea ce ați avut nevoie pentru orele de la școală
(rechizite, manuale, cărți etc.)?
……
Alegerea subiecților
Se face conform unei modalități de eșantionare. De regulă, cercetările bazate pe
interviu uzează de scheme de eșantionare neprobabilistice, utilizează puțini subiecți. Aceștia
sunt aleși mai degrabă pe criteriul pertinenței apartenenței lor la universul anchetei și mai
puțin datorită unor caracteristici socio-demografice.
Nu există proceduri standardizate de eșantionare în metodologia calitativă, ci strategii
de eșantionare: succesiunea de decizii care depind integral de reflecția teoretico-
epistemologică și de alegerile fiecărui cercetător (Stănciulescu, 2006):
• prima opțiune trebuie făcută la începutul cercetării, dar eșantionarea continuă pe tot
parcursul culegerii/ producerii datelor, alegerile inițiale pot fi abandonate pe
parcurs;
• accesul economic este un alt criteriu al alegerii: alegem cazuri la îndemână, oameni
dornici să colaboreze sau măcar suficient de deschiși/ curioși etc.
Normele etice sunt foarte importante: în alegerea cazurilor, în accesarea cazului
(consimțământ în cunoștință de cauză), în raportul cercetător-populație (prezența discretă a
cercetătorului, respectul culturii specifice) ș.a.
Eșantionarea calitativă este orientată de scopul urmărit: dintre posibilele unități de cercetare,
alegem un număr de cazuri în funcție de cât de bogată și de profundă e informația pe care ne-
o pot furniza cu privire la problema cercetării noastre. Tipuri de eșantionare calitativă
(Stănciulescu, 2006):
• Eșantionarea stratificată focalizată pe scop: identificăm subgrupuri în grupul cercetat,
pentru a le compara și a evidenția pattern-urile și diferențele specifice. Putem utiliza:
o eșantionare pe cote, o eșantionare aleatoare focalizată pe scop; grupuri omogene;
cazurile ilustrative.
• Eșantionarea „bulgăre de zăpadă” (snowball sampling) sau în lanț (chain sampling):
identificăm cazurile care ne pot oferi informațiile cele mai sigure, bogate și profunde
despre problema noastră de cercetare întrebându-i pe membrii grupului: putem porni
74
TITLUL CURSULUI
de la experți sau de la informatori-cheie; îl putem întreba pe oricare dintre

intervievați: „Cunoașteți pe cineva care a trăit aceeași experiență? .... o experiență
opusă? ...care gândește la fel / altfel decât dumneavoastră?”
• Eșantionarea fundamentată teoretic (legată de eșantionarea teoretică): pornim de la
operaționalizarea unor constructe teoretice (ipoteze, concepte) deja existente în
literatură – ca în cazul cercetării cantitative, iar apoi cautăm cazuri empirice care
corespund respectivei operaționalizări ș.a.
• Eșantionarea teoretică (theoretical sampling): e asemănătoare cu cea fundamentată
teoretic, doar că pornește de la categorii, concepte, ipoteze formulate de cercetători
după un contact anterior cu „terenul”. Trebuie să fie precedată de o fundamentare
teoretică preliminară.
Realizarea interviului
Pe scurt: câteva dintre etapele realizării interviului
Contactul inițial: Primul pas urmărește două obiective: motivarea interlocutorului de a

participa și încurajarea de a răspunde sincer. De asemenea, participantul este asigurat de
confidențialitatea și se obține consimțământul informat (a se vedea model acord susținere
interviu).
Întrebările descriptive: Primele întrebări sunt cele descriptive, care verifică dacă
participantul este compatibil criteriilor avute în vedere în cadrul cercetării.
Conținutul interviului: Intervievatorul va urmări cu atenție ghidul de interviu și va avea

ca atribuții:
⮚ Reformularea întrebărilor - dacă este cazul;
⮚ Reorientarea participantului dacă a deviat de la subiect;
⮚ Menținerea atenției participantului.
Sfârșitul interviului: După terminarea întrebărilor, intervievatorul mulțumește pentru

participare, îi oferă posibilitatea subiectului de a aduce completări și răspunde la
eventualele întrebări ale participantului.
Codarea informațiilor: Acest ultim pas consta în înregistrarea răspunsurilor date de către
participant. Datele înregistrate (audio/ video) sau notate pe parcursul interviului, sunt
trimise pentru a fi prelucrate. Urmează procesul de transcriere a interviurilor și de analiză a
datelor.
Primul contact
Identificarea subiecților se face în conformitate cu schema de eșantionare aleasă.
Întotdeauna se începe prin a se face o prezentare: se prezintă cercetătorul, dar și cercetarea în
75
TITLUL CURSULUI
ansamblu, scopurile urmărite. Concret, se începe printr-o formulă generală de salut, apoi se
schimbă câteva cuvinte de amabilitate, după care se expune tema și obiectivele cercetării.
Se insistă, în special, asupra caracterului științific al muncii și asupra neimplicării
personale. Această atitudine are rolul de a relaxa subiectul, dar și de a-l informa în legătură cu
ceea ce dorim să aflăm de la el. Se explică, de asemenea, necesitatea înregistrării convorbirii.
Aparatul de înregistrat nu se folosește fără aprobarea subiectului, în cazul în care acesta
refuză, se recurge la luarea de notițe. Fără îndoială, se asigură subiectul de confidențialitatea
deplină a informațiilor furnizate.
Se poate întâmpla, de asemenea, să fim întâmpinați de un refuz. Deoarece un subiect
care nu are intenția de a răspunde de prima dată este deja un subiect dificil sau compromis
din alte privințe, acesta este înlocuit cu un alt subiect similar din eșantion.
Obținerea consimțământului informat: model acord susținere interviu semnat de un
părinte/ tutore legale în vederea participării copilului la studiu
ACORD SUSȚINERE INTERVIU
-PĂRINTE/ TUTORE LEGAL-
Prezentul document redă o serie de aspecte și informații privind implicarea fiicei/ fiului
dumneavoastră în cadrul cercetării sociologice intitulate „Capitalul educațional din perspectivă
intergenerațională”.
Vă rog să-l citiți cu atenție deoarece - prin semnarea documentului, vă oferiți acordul ca fiul/ fiica
dumneavoastră să fie intervievat(ă).
Cercetarea a fost aprobată de conducerea unității de învățământ prin încheierea unui acord de
colaborare. Semnarea protocolului de către unitatea de învățământ nu vă obligă însă să vă
exprimați și dumneavoastră acordul cu privire la implicarea în acest studiu. Așadar, acest lucru îl
puteți face după citirea cu atenție a informațiilor cuprinse în prezentul document.
Interviul care stă la baza acestui acord nu constituie un test de cunoștințe generale, iar răspunsurile
la întrebări nu pot fi greșite sau corecte, ci exprimă doar opinii/puncte de vedere cu privire la
anumite elemente studiate. Scopul acestui demers este de a obține informații referitoare la o serie
de aspecte pe care tinerii le cunosc, legate de traseul lor educațional și de relația dintre școală și
mediul familial.
Informații generale privind cercetătorul:
76
TITLUL CURSULUI
Nume, prenume Roxana-Mihaela VASILIU
Statut …………….
Domeniul de studiu Sociologie
Conducător științific ………….
Date de contact pentru E-mail: …………

informații suplimentare
Telefon:
Informații generale despre proiect: Proiectul „Capitalul educațional din perspectivă

intergenerațională” face parte din teza doctorală cu același nume și a demarat în octombrie
2013.
Acesta cuprinde un amplu studiu sociologic constituit din două tipuri de anchete:
(1) un sondaj de opinie, derulat în perioada decembrie 2014 – martie 2015, în cinci
unități de învățământ liceal din municipiul Iași.
(2) o cercetare calitativă compusă din interviuri care vizează unități familiale
(cupluri: părinte – copil) selectate prin intermediul tinerilor liceeni care studiază în
școlile partenere.
Prezentul acord se încheie pentru derularea în bune condiții a cercetării calitative

menționată anterior.
Scopul cercetării de ordin calitativ (pe bază de interviu): stabilirea impactului pe care îl are
educația transmisă în familie asupra evoluției individului-receptor (copilului) și analiza
efectelor relației dintre familie și școală asupra parcursului educațional al copiilor.
Realizarea de interviuri în mai multe tipuri de unități familiale, pentru a observa și înțelege
modul în care se definește și implementează educația în funcție de particularitățile mediului
familial, precum și pentru a surprinde efectele educației transmise de familie asupra
individului, dintr-o perspectivă intergenerațională (triada bunici – părinți – copii).
Rezultatele obținute pot contribui la trasarea unor strategii de îmbunătățire a

parteneriatelor dintre mediul familial și cel școlar (fie la nivelul unităților de învățământ,
fie la un nivel macrosocial). Având în vedere faptul că la nivel local nu au fost
identificate/promovate studii sociologice care vizează aceste subiecte pe eșantioane/grupuri
țintă similare, implicarea dumneavoastră și a fiicei/fiului dumneavoastră reprezintă o
contribuție importantă în realizarea acestui demers științific.
77
TITLUL CURSULUI
Teme generale abordate pe parcursul interviurilor:
- Tablou de familie/ istoric familial (bunici – părinți – frați/surori);

- Aspecte legate de traseul educațional urmat – educația în familie (inclusiv rolul
familiei în alegerea instituțiilor școlare, modul în care familia se implică în
pregătirea școlară și extracurriculară a copiilor; stilurile educative familiale ș.a.),
traseul școlar urmat, relația familie-școală, tranziția de la o treaptă de învățământ la
alta, influența familiei în alegerea unui anumit traseu etc.
- Prieteni – rețea socială – timp liber;
- Perspective privind traseul școlar și profesional viitor : planuri, așteptări, aspirații.
- Perspective generale despre educație și rolul acesteia (elementele care asigură
reușita în viață, accesibilitatea învățământului, valoarea simbolică acordată
diplomelor școlare, valori, modele ș.a.)
Metoda de culegere a datelor: Interviuri sociologice cu durata de aproximativ 1 oră și

jumătate, care pot fi divizate pe 2 sau mai multe întâlniri. Inteviurile vor fi înregistrate
audio și vor fi utilizate doar în scopul cercetării. Înregistrările nu vor fi făcute publice și
nici nu vor fi oferite spre audiție altor persoane, respectându-se confidențialitatea datelor
culese. Singurele persoane care vor avea acces la înregistrări vor fi respondentul, tutorele
legal și cercetătorul. De asemenea, respondentul și tutorele legal se obligă la rândul său să
nu facă publice datele, fără consimțământul obținut în scris din partea cercetătorului.
Analiza datelor se va realiza respectându-se principiul confidențialității datelor. În cadrul

analizei, respondentul va primi un cod, pentru a nu-i fi dezvăluită identitatea. Pentru a fi
susținută în mod obiectiv analiza datelor, în raportul final de cercetare pot fi integrate
paragrafe din interviu, fără însă a fi desprinse din context și fără a fi denaturat/ manipulat
sensul informațiilor oferite de respondent.
Locul și data interviurilor: Prin încheierea protocolului de colaborare cu unitatea de

învățământ, interviurile cu elevii vor fi susținute în interiorul instituției. Data urmează să
fie stabilită de comun acord - între cercetător și persoana intervievată.
Eșantionul de respondenți va fi alcătuit din liceeni (proveniți din clasele IX – XII) care
studiază în unitățile de învățământ partenere și părinții acestora (cuplu părinte – copil). De
asemenea, alături de aceștia vor fi intervievate și cadre didactice care se ocupă de
consiliere educativă (privind relația școală – familie) în școlile partenere.
Participarea fiicei/fiului dumneavoastră la proiect nu presupune riscuri și este voluntară.

Notele și activitatea educațională nu îi vor fi afectate, unitatea de învățământ exprimându-
și acordul pentru derularea cercetării prin semnarea unui protocol de colaborare cu
78
TITLUL CURSULUI
cercetătorul. Respondentul poate refuza să răspundă la una sau mai multe întrebări, fără a-i
fi solicitate explicații suplimentare privind exprimarea refuzului, iar la solicitarea
respondentului sau a tutorelui, interviul poate fi încheiat, iar datele colectate până în
respectivul moment nu vor mai fi utilizate.
Participarea la studiu nu presupune acordarea unor beneficii speciale cum ar fi bunuri

materiale (bani, alimente, băuturi ș.a.) sau simbolice (diplome, certificate, atestate etc.).
Neparticiparea sau retragerea – în orice moment – din studiu nu presupune sancțiuni sau
penalități.
Cercetătorul își asumă obligația de a desfășura studiul în acord cu valorile: respectul față de
participant, consimțământul liber și confidențialitatea datelor; și de a furniza informații
suplimentare/ documente justificative cu privire la studiu, în cazul în care vor fi solicitate
de către respondent/ tutorele acestuia. De asemenea, cercetătorul are dreptul de a sista/
amâna studiul în cazul în care observă că nu sunt îndeplinite condițiile necesare bunei
derulări a cercetării sau din motive ce țin strict de activitatea cercetătorului, cu informarea
prealabilă a celor implicați.
Prezentul acord se încheie între cercetător și tutore legal în două exemplare, câte unul
pentru fiecare parte.
Nume, prenume cercetător: Nume, prenume tutore:
Semnătură: Semnătură:
Data:
Realizarea propriu-zisă a interviului

Pe timpul derulării interviului, operatorii vor avea în vedere trei elemente:
● Punerea întrebărilor (relansările);
● Funcționarea aparatului de înregistrat;
● Propria atitudine, precum și pe cea a subiectului.
79
TITLUL CURSULUI
Sarcina principală rămâne însă relansările sau intervențiile. Intervențiile operatorului

de interviu se împart în două categorii: intervenții-consemne și intervenții-comentarii.
Intervențiile-consemne
Sunt instrucțiuni care determină tema discursului intervievatului. Rolul lor este să definească
o temă asupra căruia intervievatul să construiască un comentariu. Orice interviu debutează
printr-un astfel de consemn, care trebuie să fie clar, necontradictoriu. Acesta este rostit după
ce se face prezentarea generală a situației, a scopului interviului etc. Consemnul folosit
trebuie să devină oarecum standardizat, adică să fie utilizat în aceeași formă la toți
intervievații.
Exemple de consemne introductive:
● „Aș dori să știu ce reprezintă pentru dvs….” (remarcăm că acest consemn solicită
un discurs asertiv din partea subiectului).
● „Aș dori să știu cum credeți că se întâmplă…” (solicită un discurs narativ).
Aici se vede rolul important al consemnului în producerea discursului.
Intervențiile-comentarii
Sunt remarci, întrebări, observații care pun accentul pe expunerea intervievatului.
Rolul lor să preia un comentariu al intervievatului pentru a stimula discursul. Reprezintă
marea majoritate a intervențiilor operatorului. Evident, comentariul este la adresa obiectului
de discurs și nu la persoana intervievatului (doar dacă acesta este obiect de discurs). Acestea
pot fi declarații, interogări, reiterări.
O clasificare din perspectiva scopului urmărit de intervievator a intervențiilor-
comentarii în viziunea lui Alain Blanchet:
1. Nivelul tematic. Vizează să redefinească un nou câmp de discuție pentru persoana
intervievată (a nu se confunda cu intervenția-consemn).
2. Nivelul expresiv. Incită locutorul să-și urmărească cu atenție propria expunere, în
vederea păstrării coerenței și atingerii unei relative exhaustivități.
● Intervenții incitative: ele constau în favorizarea unei anumite exhaustivități a
discursului subliniind ceea ce ar putea fi incomplet, insuficient abordat (sunt în
general repetiții, cereri de precizări etc.)
● Intervenții deductive: ele umplu anumite lipsuri și favorizează coerența
discursului.
80
TITLUL CURSULUI
3. Nivelul reflexiv. Încearcă să-l determine pe locutor să se poziționeze în raport cu

propriul său discurs, să se interogheze în privința lui, să-l evalueze, să-l susțină, să-l
argumenteze.
Erori datorate subiectului:

Pe parcursul interviului, pot interveni diferite erori generate de subiecții anchetați. În
ceea ce privește interviul, Del Bayle enumeră următoarele erori posibile datorate subiectului:
1. Eroarea reacției de prestigiu: Tendința unor subiecți de a evita răspunsurile
corespunzătoare stării lor și de a emite răspunsuri care ar determina din partea
operatorului o judecată favorabilă. În cea mai mare parte a cazurilor, această reacție
este generată de personalitatea subiectului și mai puțin de cea a anchetatorului.
2. Eroarea de ignoranță: Subiectul emite o serie de judecăți false pentru a masca
ignoranța sa. Fenomenul este mai intens observat la subiecții neasertivi care nu au
curajul de a mărturisi deschis “nu știu”.
3. Eroarea de rol social: Răspunsurile subiectului sunt în conformitate cu rolul ce
decurge din poziția sa socială și nu din opiniile, convingerile sale.
4. Eroarea de opinie comună: Intervievatul, de frică să nu greșească și să atragă evaluări
negative din partea operatorului, își maschează propria poziție în spatele uneia
comune, împărtășită de un anumit grup sau clasă socială. Astfel, subiectul se simte
protejat, la adăpost de eventualele critici nerostite ale operatorului.
Încheierea interviului
Interviul se consideră ca terminat în următoarele cazuri:
● Atunci când expunerea subiectului devine redundantă și nu mai există nici un plus de
informație;
● Atunci când subiectul a obosit (mai evident in interviurile cu anumite categorii de
populație);
● În situațiile în care tăcerile devin tot mai numeroase, mai prelungite;
● În situația unui interviu cu structurare puternică, când s-a epuizat ghidul de interviu.
Odată încheiată partea de expunere a respondentului, intervievatorul nu pleacă brusc.

O serie de acțiuni sunt necesare:
1. Rezumarea interviului
81
TITLUL CURSULUI
Operatorul prezintă un scurt rezumat al interviului (câteva fraze). Scopul este de a

verifica dacă subiectul a spus cu adevărat acele lucruri, dacă nu cumva și-a schimbat între
timp punctul de vedere sau dacă nu cumva mai are ceva de adăugat la cele spuse.
2. Solicitarea impresiilor subiectului

Intervievatorul solicită subiectului să-și exprime impresiile sale cu privire la derularea
interviului, sentimentele trăite de el, dificultățile întâlnite, modul în care a trecut peste ele,
ceea ce consideră că a mers rău, observații cu privire la modul de lucru și atitudinea
operatorului. Toate aceste informații sunt trecute separat, pe o foaie care se atașează ulterior
interviului. Informațiile pot fi notate în ordinea spusă de subiect sau pot fi contabilizate într-o
lista (grilă) de astfel de observații elaborată în prealabil și utilizată standardizat pentru toți
intervievații.
3. Solicitarea datelor de identificare (socio-demografice)

Se pun întrebările particulare din lista de identificare care însoțește interviul. De
regulă, acestea se refere la detalii legate de datele personale ale subiectului (sex, vârstă,
studii, ocupație ș.a.). Sunt itemi care apar și la sfârșitul oricărui chestionar.
4. Despărțirea de intervievat
Ultimele acțiuni se referă la mulțumiri, rămas bun etc. De asemenea, i se solicită
participantului să aducă completări la cele discutate, dacă consideră că au fost omise anumite
aspecte sau dorește să mai adauge ceva. Dacă interviul este repetat, se fixează data următoarei
întâlniri.
e. Erori și situații când interviul este compromis: Operatorul poate face o serie de
greșeli, care pot conduce la ratarea interviului:
1. Situația în care respondentul este abordat greșit. Există situații în care primul contact nu
conduce la câștigarea încrederii și – implicit, a colaborării.
2. Situații în care se strecoară erori de formulare. Crearea impresiei că se așteaptă anumite
răspunsuri de la intervievat, întrebări închise repetate, încălcarea principiului neutralității
valorice sau afective, manifestarea unei aprobări sau reprobări a spuselor subiectului.
82
TITLUL CURSULUI
3. Situația în care intervievatul suspectează operatorul de o anumită atitudine față de temă.

Acest fapt care poate genera atitudini dintre cele mai diverse din partea respondentului:
neîncredere, blocaje, răspunsuri dezirabile sau chiar refuz;
4. Situația în care intervievatului nu îi place o anumită caracteristică din persoana

operatorului. Aceste caracteristici se pot referi la vârstă, sex, statut, aspect fizic ș.a,
5. Situația în care locul intervievării este neadecvat. De exemplu, respondentul nu se simte

în largul său (stare de disconfort) din cauza zgomotului, căldurii excesive etc.
Regulile unui bun interviu

Theodore Caplow (1970) consideră ar trebui să se respecte câteva reguli universal
admise de către intervievatori. Aceste reguli nu sunt absolute și nu au același caracter de
necesitate pentru fiecare tip de interviu, dar ele nu vor conduce niciodată pe debutant în vreo
eroare.
Pregătirea
⮚ Să fiți profund familiarizat cu scopurile cercetării înainte de a începe terenul;
⮚ Învățați pe de rost, în ordine, întrebările ca și toate instrucțiunile care le însoțesc
chiar dacă lucrați cu un protocol imprimat de interviu.
Preliminariile
⮚ Găsiți un mod simplu și natural de a intra în contact cu subiecții, făcând probe
prealabile cu persoane din același mediu, dar care nu fac parte din eșantion;
⮚ Respectați cu exactitate, fără a face excepție, procedura urmărită pentru
selecționarea subiecților;
⮚ Faceți o analiză completă pentru fiecare refuz, cu maximum de detalii privind
împrejurările în care s-a petrecut acesta.
Punerea întrebărilor
⮚ Adresați fiecare întrebare în mod clar și lent. Dacă ea nu este înțeleasă imediat,
mai bine ar fi să o repetați decât s-o explicați. Ascultați cu atenție răspunsul;
⮚ Păstrați-vă mintea atentă. Nu acceptați răspunsuri ambigue sau puțin plauzibile
fără a le aprofunda. Nu trebuie să se abandoneze o întrebare înainte ca răspunsul
să aibă pentru dvs. o semnificație.
⮚ Nu sugerați niciodată un răspuns așteptat, preferabil, evident sau comod.
⮚ Niciodată nu forțați un răspuns care să intre într-o categorie care nu-i aparține.
83
TITLUL CURSULUI
Luarea notițelor
⮚ Notați, întotdeauna, răspunsurile identic, așa cum s-au dat ele, la persoana întâi,
rămânând pe cât posibil cât mai aproape de termenii utilizați de subiect;
⮚ Nu amestecați niciodată propriile dvs. impresii cu răspunsurile subiectului;
⮚ Nu inventați niciodată un răspuns care nu a fost dat, chiar dacă sunteți, într-
adevăr, sigur că el ar trebui să fie dat;
⮚ Revedeți-vă notițele imediat după ce v-ați părăsit interlocutorul; adăugați
indicațiile suplimentare necesare atâta timp ce ele sunt încă proaspete în mintea
dvs. Dacă găsiți omisiuni importante sau nonsensuri, dacă notițele sunt ilizibile,
nu ezitați să vă reîntoarceți la persoana interogată;
⮚ Păstrați, totdeauna, un interval suficient între fiecare discuție pentru a nu întârzia
revizuirea notelor dvs.
Raporturile cu subiectul
⮚ Fiți gata să răspundeți oricărei întrebări pe care v-o adresează interlocutorul dvs.,
dar nu vă dați propriile dvs. păreri în privința întrebărilor din interviu;
⮚ Conversând cu interlocutorul dvs. nu evocați niciodată informațiile obținute de la
alte persoane;
⮚ Limitați, pe cât posibil, reacțiile dvs. emotive la simple expresii de curiozitate sau
de aprobare moderată;
⮚ Nu discutați niciodată cu interlocutorul dvs., nu-i dați sfaturi și nu marcați nici o
dezaprobare cu privire la comportamentul sau atitudinile pe care le manifestă;
⮚ Nu acceptați cu ușurință răspunsurile incomplete sau deliberat imprecise. Trebuie
ca subiectul care nu vrea să coopereze să fie pus în fața alegerii de a opri discuția
sau de a o continua cu seriozitate.
84
TITLUL CURSULUI
Rolul activ al
Ruperea EMPATIA: Anchetatorul
anchetatorului- trebuie să empatizeze cu
ierarhiilor
analist informatorul pentru a-l face să
povestească
Obiectivul TACTICILE: Pentru a-l

principal este Elementul cheie stimula pe interveviat să
ca schimbul de într-un interviu îl vorbească și să o facă în
replici între constituie interesul cercetării, putem folosi
anchetator și formularea orice mijloc: farmecul, seducția,
întrebărilor. umorul.
anchetat să
Anchetatorul
devină câ t mai trebuie să fie atent ANGAJAMENTUL:
profund. Iar la ce a spus Anchetatorul trebuie să se
pentru a ajunge anchetatul mai detașeze de rolul său de
la acest nivel devreme, pentru a-i „conducător al discuției” și să se
este nevoie de putea pune cea mai angajeze în discuții cu
adoptarea unui bună întrebare informatorul, bineînțeles, pe tema
stil oral. vizată
Conducerea interviului. Rolul operatorului de interviu

Sursa: F. De Singly, A. Blanchet, A. Gotman, J.C Kauffmann, 1998
Transcrierea datelor
Fiecare discurs este o producție a unui locutor, este o unitate de bază. Pregătirea materialului de
analiză presupune transcrierea integrală sau parțială a discursului. Transcrierea trebuie să cuprindă
85
TITLUL CURSULUI
atât elemente lingvistice, cât și paralingvistice (notarea tăcerilor, onomatopeelor, tulburărilor de

vorbire, aspectelor emoționale ca râsul sau tonul ironic).
Uneori, la un volum mare de informații, transcrierea poate să fie selectivă. Se rețin
pasajele care sunt reprezentative și se transcriu cu o etichetă la început (un nume, un titlu
sugestiv, o propoziție din discursul subiectului). Analiza datelor se face prin intermediul
diferitelor forme ale analizei de conținut.
Analiza situației de interviu

Analiza datelor este practic incorectă fără luarea în seamă a contextului, a situației de
interviu.
Indicatori:
⮚ Felul în care vorbește despre sine și figurile retorice
⮚ Referințele la trecut, prezent sau viitor
⮚ Discreția, modestia, punerea în valoare a propriei personalități
⮚ Modul în care subliniază anumite pasaje, momente ale expunerii
⮚ Raportarea la ceilalți: apropiați, colegi etc
Analiza se va structura pe câteva direcții mari:

● Centrarea pe evenimentele de viață trăite de către subiect;
● Relațiile sale sociale și contextul social în care a existat acesta;
● Personalitatea intervievatului.
Aceste direcții vor fi structurate în mai multe categorii, urmând analiza clasică. Alături de
analiza tematică, mai pot fi folosite și alte tipuri de analiză a discursului, cum ar fi, de
exemplu, analiza exprimării, realizată prin intermediul a două tehnici specifice: analiza
lexicală și cea stilistică. Acestea au darul de a ne face să cunoaștem ceva mai multe despre
personalitatea subiectului.
Avantaje și dezavantaje ale utilizării interviurilor

Analizând metodologic interviul, Kenneth Bailey (1982) formulează o serie de
avantaje și dezavantaje ale utilizării acestuia.
Avantaje
⮚ Flexibilitatea, posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare;
⮚ Observarea comportamentelor nonverbale, sporindu-se, astfel, cantitatea și calitatea
informațiilor;
86
TITLUL CURSULUI
⮚ Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecințe pozitive

asupra acurateței răspunsurilor;
⮚ Colectarea unor răspunsuri spontane;
⮚ Asigurarea unor răspunsuri personale, de profunzime;
⮚ Asigurarea răspunsurilor la toate întrebările, adică furnizarea informațiilor pentru
testarea tuturor ipotezelor cercetării;
⮚ Studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor ghiduri de interviu
amănunțite, de o mai mare subtilitate.
Dezavantaje
⮚ Costul ridicat al orelor de intervievare, al proiectării, realizării cercetării;
⮚ Timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eșantion;
⮚ Erorile datorate operatorilor de interviu (efectul de operator);
⮚ Inconveniente legate de faptul că li se cere indivizilor să răspundă indiferent de
dispoziția lor psihică, de starea de oboseală etc.;
⮚ Neasigurarea anonimatului;
⮚ Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor;
⮚ Dificultăți în accesul la cei incluși în eșantion.
U3.3. ALTE TIPURI DE INTERVIURI

Interviul de grup
Interviul de grup, chiar în versiunea lui structurată cu întrebări specifice dinainte formulate,
este o metodă calitativă pentru că presupune interacțiunea participanților, schimbul de replici,
de opinii și idei. Interviul - în general, și cel de grup - în special, reprezintă o metodă
calitativă și pentru faptul că aici nu ne interesează în primul rând câte persoane spun un lucru
sau altul, ci ce anume spun oamenii, cum o spun, cum se modifică pe parcurs cele spuse etc.
Interviul clasic de grup, necesită existența a patru condiții: să fie grup natural, să se discute
liber (fără întrebări prestabilite), să existe o problemă din viața grupului, să se realizeze sub
conducerea unei persoane competente, specializate (Iluț, 1997).
Intervențiile intervievatorului trebuie reduse la minimum și se referă la sublinierea și

reformularea unor opinii, precum și la sinteze progresive, fără a-și expune propriile păreri
față de tema discutată, având abilitatea de a gestiona și stăpâni grupul, să depășească
87
TITLUL CURSULUI
momentele dificile - cum ar fi cele create de participanții care monopolizează schimbul de

replici, să știe să-i încurajeze pe cei timizi și să fie capabil să aplaneze tensiunile ce se pot ivi.
Câteva avantaje ale interviurilor de grup:
⮚ Pot furniza date oferite de un grup de persoane, mai rapid și cu costuri mai mici decât
dacă indivizii ar fi intervievați separat;
⮚ Permit cercetătorului să interacționeze direct cu cei care răspund. Aceasta dă
posibilitatea unei clarificări a răspunsurilor, a unor întrebări de urmărire, și a unor
răspunsuri test. În plus, se pot observa răspunsuri nonverbale, cum ar fi: gesturi,
zâmbete, rumoare etc., care pot da informații suplimentare (uneori contradictorii) față
de cele verbale.
⮚ Natura răspunsurilor deschise specifice acestei metode oferă oportunitatea obținerii
unei mari și bogate cantități de date exprimate cu cuvintele subiecților. Cercetătorul
poate să obțină niveluri mai profunde de semnificație, să facă conexiuni importante și
să identifice nuanțe subtile în expresie și semnificații.
⮚ Reprezintă o metodă foarte flexibilă și poate fi utilizată pentru a explora o gamă largă
de subiecte cu o varietate de indivizi utilizând o diversitate de situații și scenarii.
Limitele interviurilor de grup:
⮚ Numărul mic de persoane care participă la o astfel de cercetare;
⮚ Interacțiunile dintre participanți și ale acestora cu intervievatorul au două efecte
indezirabile. În primul rând, răspunsurile membrilor nu sunt independente, ceea ce
restrânge posibilitatea de generalizare a rezultatelor. În al doilea rând, rezultatele pot
fi influențate de un membru dominant sau cu opinii puternice. Membrii mai rezervați
ai grupului pot ezita să vorbească.
⮚ Natura imediată și directă a interacțiunii poate face pe cercetător să acorde un credit
mai mare rezultatelor de cât ar fi de fapt de dorit.
⮚ Natura deschisă a răspunsurilor obținute îngreunează rezumarea și interpretarea
rezultatelor.
⮚ Moderatorul poate influența rezultatele, furnizând conștient sau inconștient indici
despre ce tipuri de reacții sau răspunsuri sunt dezirabile.
IMPORTANT! O variantă a interviului de grup este tehnica numită focus-grup. A se

vedea Krueger, R. A. (2005). Metoda Focus Grup. Polirom.
88
TITLUL CURSULUI
How do focus groups work? - Hector Lanz: https://www.youtube.com/watch?

v=3TwgVQIZPsw&ab_channel=TED-Ed
Interviul biografic
În general, biografia este o narare a vieții cuiva de către altcineva. Ca expresia cea
mai desăvârșită a metodei biografice, biografia se sprijină pe o documentație eterogenă:
mărturii ale subiectului însuși, interviuri repetate, declarații, articole de presă, jurnale,
documente oficiale etc. Analiza acestor surse permite biografului să propună o ipoteză
explicativă a parcursului vieții unui individ. Metoda implică mai mult decât o simplă
reconstituire cronologică a evenimentelor vieții sale, ea presupune și o interpretare a acestora.
Din punctul de vedere al cercetării sociale, accentul în metoda biografică cade pe
interviu, și anume pe interviul biografic. În linii mari acesta are, de obicei, caracteristicile
interviului nestructurat. Două atitudini extreme din partea cercetătorului trebuie evitate: să
vorbească prea mult, întrerupând frecvent subiectul, sau să fie inexpresiv (să ia o față de
mască care să intimideze interlocutorul) și să nu manifeste semne ale încurajării exprimării.
Mai mult decât în alte interviuri, este necesară o atenție și o delicatețe sporită,
deoarece subiectul vorbește despre temele vieții sale proprii și implicarea sa emoțională este
89
TITLUL CURSULUI
mai ridicată. Ghidul de interviu este relativ simplu, redus ca dimensiuni, axat pe câteva teme
principale.
Povestirea vieții
Povestirea vieții este, de fapt, o micro-creație artistică a subiectului, căci cercetătorul
îi oferă acestuia posibilitatea tratării libere, în cadrul unei narațiuni, a principalelor
evenimente ale vieții sale sau ale unei anumite perioade, legată de un eveniment social major.
Subiectul este acela care selectează din mulțimea faptelor trăite cele care lui i se par
cele mai semnificative, cele mai reprezentative pentru existența sa singulară. Rezultă că avem
de a face cu o veritabilă reconstrucție a istoriei personale. Spre deosebire de interviul
biografic, unde cercetătorul intervine din când în când, orientând relatarea spre temele
urmărite și spre abordarea cronologică a lor, aici intervenția este minimă, reducându-se, de
regulă, la consemnul inițial.
Termenul povestire a vieții a fost introdus după 1970, până atunci fiind consacrat cel de
istorie a vieții, cu inconvenientul de a nu putea distinge între istoria trăită de o persoană și
povestirea acesteia sau a unui moment al ei. Metoda aceasta se bazează pe o tehnică de
culegere a datelor numită interviu narativ, modalitate prin care subiectul intervievat expune
liber, la cererea cercetătorului, anumite evenimente ale vieții sale.
Interviul narativ se compune din două părți: prima, cea mai importantă, presupune
incitarea subiectului la povestirea principalelor aspecte de viață trăite în legătură cu tema
cercetată. A doua parte, care se poate derula fie în cadrul aceleiași sesiuni de intervievare, fie
în interviuri ulterioare, urmărește dezvoltarea unor părți considerate de cercetător ca fiind
importante din următoarele puncte de vedere:
● Ilustrează mai bine ipotezele cercetării;
● Sunt relevante pentru persoana intervievată;
● Sunt reprezentative pentru domeniul sau tema studiată;
● Nu au fost abordate decât tangențial în interviul principal.
De obicei, această parte a doua se derulează la sfârșitul interviului, dacă mai rămâne
timp. Cercetătorul recurge la o serie de întrebări care fac interlocutorul să revină asupra
punctelor de mai sus. Mai mult decât în alte tipuri de interviuri, ghidul interviului narativ,
valabil pentru partea a doua, este caracterizat drept “evolutiv”, în sensul că permite
dezvoltarea unor noi direcții sau teme de interviu plecând de la trunchiul principal, adică
ghidul prim.
90
TITLUL CURSULUI
În povestirea vieții, accentul cercetărilor cade mai puțin pe persoană și mai mult pe un
fragment al realității, un “obiect social” întors pe toate fețele pentru a-i putea înțelege
transformările, relațiile în care se manifestă, configurațiile și structurile la care este parte.
Povestirea vieții nu se confundă cu întreaga istorie de viață a individului, ceea ce de
obicei numim autobiografie sau biografie, ci este, mai degrabă, un decupaj, o situație
specifică în care, într-un interviu, un subiect povestește unui cercetător câteva episoade ale
vieții sale trăite.
Forma narativă a acestei incursiuni în memoria proprie nu exclude emiterea de judecăți,
explicații, realizarea de conexiuni și raportări la evenimente sau situații uneori similare și
sincrone. Toată această pendulare pe firul narativ ajută la construirea ansamblului de
semnificații care dau nota personală evenimentului trăit.
În timpul analizei, nivelurile mai sus amintite ar trebui să stea permanent în atenția
analistului, care e dator să evite extremele decurgând din această clasificare, adică să evite
atât considerarea datelor obținute ca fiind obiectiv exacte, cât și receptarea acestora ca
subiective și, prin urmare, golite de valoare epistemică.
Munca cercetătorului va consta tocmai într-o cântărire obiectivă a datelor care poate duce
la o reconstrucție a faptelor, așezarea acestora în ordinea diacronică, firească, a
evenimentelor, legarea de context, printr-un efort de selecție și interpretare a faptelor. E
munca de reconstrucție a unui puzzle.
⮚ Interviul reprezintă un dialog a cărui finalitate este adunarea de informații legate de o

temă determinată.
⮚ Intervievatorul pune întrebări pregătite în prealabil, iar interlocutorul reacționează la
ele. În timpul acestui schimb, persoana intervievată produce un discurs în care arată,
după caz, semnificația pe care o dă practicilor sale, percepția pe care o are asupra unui
eveniment sau a unei situații, interpretarea unei reprezentări pe care și-a făcut-o
despre lumea înconjurătoare.
⮚ Interviul este constituit dintr-o secvență de acțiuni reciproce între două persoane
(uneori mai multe) nefiind vorba despre o situate in cursul căreia una dintre cele doua
părți i-ar comunica celeilalte informații „de-a gata", de care ar fi dispus înainte de
întâlnire.
91
TITLUL CURSULUI
● Utilizăm interviul pentru cazurile în care dorim să recoltăm experiențe, practici,

sentimente, gânduri, intenții, interpretări, așteptări, judecăți evaluative, din
perspectiva particulară a diferitelor categorii de subiecți care trăiesc aceeași situație /
experiență și exprimate în limbajul lor
● În cazul interviului structurat sau directiv, întrebările și ordinea lor sunt dinainte
stabilite, iar posibilitatea de manevră oferită intervievatorului este redusă, chiar nulă.
● Interviul semistructurat sau semidirectiv este tehnica de intervievare cea mai utilizată
în cercetarea din cadrul știintelor socioumane. Acest tip de tehnică, foarte flexibil, se
situează undeva la mijloc între discuțiile standardizate și cu cele non-directive.
● În cazul interviului liber sau non-directiv, doar tematica sau tematicile ce trebuie
investigate servesc intervievatorului drept ghid a priori.
● Ghidul de interviu este un ansamblu organizat de funcții, operatori și indicatori care
structurează activitatea de ascultare și de intervenție a celui care intervievează.
● În metodologia calitativă există strategii de eșantionare: succesiunea de decizii care
depind integral de reflecția teoretico-epistemologică și de alegerile fiecărui cercetător.
● Printre etapele realizării interviurilor:
o Contactul inițial: Primul pas urmărește două obiective: motivarea interlocutorului
de a participa și încurajarea de a răspunde sincer. De asemenea, participantul este
asigurat de confidențialitatea datelor și se obține consimțământul informat (a se
vedea model acord susținere interviu).
o Întrebările descriptive: Primele întrebări sunt cele descriptive, care verifică dacă
participantul este compatibil criteriilor avute în vedere în cadrul cercetării.
o Pe parcursul interviului, intervievatorul va urmări cu atenție ghidul de interviu și
va asigura – atunci când este cazul: reformularea întrebărilor, reorientarea
participantului, menținerea atenției participantului.
o Sfârșitul interviului: După terminarea întrebărilor, intervievatorul mulțumește
pentru participare, îi oferă posibilitatea subiectului de a aduce completări și
răspunde la eventualele întrebări ale participantului.
o Codarea informațiilor: Acest ultim pas consta în înregistrarea răspunsurilor date
de către participant. Datele înregistrate (audio/ video) sau notate pe parcursul
interviului, sunt trimise pentru a fi prelucrate. Urmează procesul de transcriere a
interviurilor și de analiză a datelor.
92
TITLUL CURSULUI

Întrebări:
⮚ În ce situații se poate utiliza interviul?
⮚ Care sunt principalele tehnici de interviu? Descrieți pe scurt fiecare tehnică.
⮚ Care este diferența dintre ancheta pe bază de chestionar față-în-față și interviul
individual?
⮚ Care sunt avantajele interviului ca tehnică de investigare?
⮚ Ce număr de întrebări este recomandat în redactarea ghidului de interviu?
⮚ Care sunt particularitățile interviului de grup? Dați un exemplu de situație specifică
domeniului asistenței sociale în care puteți utiliza acest tip de interviu.
⮚ Care este procedeul de selecție a respondenților în cazul interviului? Care sunt
principalele tipuri de strategii de eșantionare?
Aplicație practică: Plecând de la aspectele discutate anterior, realizați o propunere de

mini-proiect de cercetare pe o temă din domeniul asistenței sociale, în acord cu următoarele
cerințe, utilizând template-ul de mai jos:
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

APLICAȚIE PRACTICĂ
NUME STUDENT…………………………………………………………………..
1. Stabilirea temei. Titlul proiectului de cercetare:
2. Justificarea/ motivația alegerii temei (max. 10 rânduri):
3. Scopul și obiectivele lucrării (min. 3 obiective):
93
TITLUL CURSULUI
4. Întrebările de cercetare (3 întrebări):
5. Delimitarea universului cercetării:
6. Instrumentul cercetării: se va realiza un GHID DE INTERVIU cu max. 15

întrebări.
Mult succes!

Bibliografie obligatorie
● de Singly, F., Blanchet, A., Gotman, A., Kaufmann, J.C. (1998). Ancheta şi metodele
ei. Partea a III-a, Capitolele 1-5. Polirom.
● Iluţ, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului. Iaşi: Polirom. Cap. 2.3:
Interviul, pp. 62 -67 şi pp. 86 -97
● Stănciulescu, E. (2006). Interviul individual -– suport de curs:
https://elisabetastanciulescu.ro/wp-content/uploads/2011/03/Modulul-3_Interviul-
individual.pdf
● Krueger, R. A. (2005). Metoda Focus Grup. Polirom.
● Moscovici, S., Buschini, F. (2007). Metodologia ştiinţelor socioumane, Cap.
Interviul. Polirom.
94
TITLUL CURSULUI
U4. STUDIUL DE CAZ
U4.1. Elemente introductive
Studiul de caz este una dintre principalele metode de cercetare utilizate de către asistenții
sociali. Acesta reprezintă o analiză în detaliu a unei persoane sau a unui grup, luate ca model
în studiul unui fenomen social complex.
Studiul de caz se poate referi la:
✔ Un set de date empirice;
✔ Un obiect/ eveniment/ situație ca unitate de analiză;
✔ A analiza și înțelege un act în contextul dat;
✔ A raporta un act, eveniment etc. la contextul său, în vederea identificării modului în

care se manifestă și dezvoltă etc.
Originile studiului de caz se găsesc în teoria psihanalitică a lui S. Freud, în cercetările asupra
dezvoltării inteligenţei făcute de J. Piaget şi studiile asupra trebuinţelor realizate de A.
Maslow.
Studiul de caz este ideal pentru a analiza:
⮚ Evenimente destul de rare;
⮚ Situaţii extreme sau unice;
⮚ Situaţii critice sau de impas;
⮚ Cazuri privilegiate;
⮚ Incidente sociale semnificative
Un studiu de caz este o cercetare empirică ce analizează un fenomen contemporan în
contextul vieţii reale, graniţa dintre fenomenul respectiv şi context nefiind precis definită
(Yin, 1989):
Caracteristici decurgând din definiţie:
1. Studiul de caz este, prin excelenţă, o metodă calitativă.
2. Nu intervine operaţia de eşantionare şi nici inferenţa statistică;
3. Studiul de caz porneşte de la un cadru teoretic, urmează selecţia cazurilor şi
precizarea unităţii de analiză odată cu protocolul de colectare a datelor, apoi se
trece la studiul fiecărui caz în parte prin interviu, observaţie, test;
4. Validitatea este parţială, ea admite contra-exemplu.
95
TITLUL CURSULUI
Se cunosc trei genuri de abordare a cazurilor:

1. La nivelul cunoaşterii comune: Studiul de caz funcţionează într-o formă difuză şi
spontană. Oamenii spun deseori: “Ştiu eu un caz…”, “Ştii cazul lui cutare…?” etc.;
2. La nivelul profesional: Funcţionează studiul de caz profesional, pe domenii:
instrumentarea cazurilor juridice, cazurile de asistenţă socială şi medicală;
3. La nivelul cunoaşterii ştiinţifice: Când examinarea unui caz ia forma riguroasă de
descriere, explicaţie şi interpretare globală, a comparaţiei explicite cu alte cazuri;
Prejudecăţi legate de utilizarea studiului de caz
Deşi este o metodă distinctă, studiul de caz a fost văzut ca o formă mai puţin
dezirabilă de interviu. Există mai multe motive pentru care această metodă să fie criticată:
1. Lipsa rigorii studiului de caz

Cel care realizează studiul ia în consideraţie dovezi echivoce sau puncte de vedere
subiective care influenţează rezultatele şi concluziile. Ceea ce se omite este că pot apărea
erori şi în cazul procedurilor experimentale sau în construcţia chestionarelor pentru anchete.
2. Nu oferă o bază pentru generalizarea ştiinţifică

Un răspuns la aceasta este faptul că, atât în cazul experimentelor cât şi în cazul
studiilor de caz, generalizările se fac la nivelul teoriei şi nu al populaţiei. Studiul de caz
nereprezentând un eşantion, scopul cercetătorului este de a dezvolta şi generaliza teoria
(generalizare analitică) şi nu de a enumera frecvenţe (generalizare statistică).
3. Durează prea mult şi se obţin documente prea lungi şi dificil de citit

În ceea ce priveşte lungimea unui studiu de caz, aceasta poate fi redusă renunţându-se
la modelul tradiţional. Deseori, se confundă strategia studiului de caz cu o anumită metodă de
culegere a datelor, cum ar fi cea etnografică sau observaţia participativă. Deşi se poate uza de
aceasta din urmă, se poate realiza un studiu de caz valid şi de înaltă calitate fără a părăsi
biblioteca sau telefonul.
Design-ul studiilor de caz unice şi multiple

Design-ul unei cercetări este logica care leagă datele ce urmează să fie culese şi
concluziile care se trag cu ipotezele iniţiale. Chiar şi studiile empirice au un design implicit.
96
TITLUL CURSULUI
Conform unei matrici 2 x 2, există patru tipuri principale de studii de caz : prima
pereche o constituie distincţia între studiile de caz unice (single) şi cele multiple. Cea de a
doua pereche ia în consideraţie criteriul unităţii sau unităţilor de analiză care sunt acoperite
prin acest studiu, distingând între studiile de caz holiste şi cele încorporate (embedded).
După modul de structurare a cercetării

Unic Multiplu
După modul Holist Unic holist Multiplu holist
de abordare Încorporat Unic încorporat Multiplu încorporat
Studiile de caz unice

Un studiu de caz unic este identic cu un experiment singular şi utilizarea lui se
justifică în acelaşi fel. Unul dintre motive este că poate reprezenta un caz critic în testarea
unei teorii bine formulate. Pentru a confirma, testa sau extinde teoria se poate apela la un
singur studiu de caz care întruneşte toate condiţiile pentru a realiza acest lucru.
Un alt motiv poate fi acela că studiul în cauză reprezintă un caz unic sau extrem. Se
utilizează mai ales în patologie, de exemplu cazul patologic, atunci când se studiază boli
foarte rare.
O altă situaţie este aceea a unui studiu de caz revelator, când există oportunitatea de a
observa şi studia fenomene anterior inaccesibile investigaţiei ştiinţifice.
Există două subtipuri de studii de caz unice: cele holiste si cele încorporate.
1. Holiste: Cele holiste tratează fenomenul social în ansamblul lui, accentul căzând
pe relaţiile dintre elemente, pe emergenţa părţilor componente, pe aspectul global
al problemei etc.
2. Încorporate: În acelaşi studiu de caz pot fi cuprinse mai multe unităţi de analiză
care se subsumează sau subordonează unităţii principale. Acestea sunt tratate
relativ separat.
Studiile holiste sunt avantajoase când nu există subunităţi logice sau când teoria căreia
i se subordonează studiul este o teorie holistă. Dezavantajul poate fi că se omite măsurarea
detaliilor sau nu se măsoară cu acurateţe datele, studiul rămânând la un nivel relativ abstract.
97
TITLUL CURSULUI
Uneori, studiul poate aluneca spre alte probleme, astfel încât design-ul iniţial nu mai este
potrivit cu ipoteza.
Studiile incorporate au şi ele dezavantaje. Unul din ele este focalizarea pe subunităţile
de analiză fără a reveni la nivelul unităţilor de analiză mai largi.
Studiile de caz multiple

Un aspect important este considerarea lor ca experimente multiple şi nu ca răspunsuri
multiple la o anchetă. Fiecare caz trebuie să fie ales astfel încât:
● Să prezică rezultate egale (replicaţie literală);
● Să producă rezultate contrare, dar din motive cunoscute dinainte (replicaţie
teoretică).
Astfel, a proiecta un studiu de caz multiplu care cuprinde 8-10 cazuri, este analog proiectării
a tot atâtea experimente. Dacă rezultatele sunt cele aşteptate, ele oferă un sprijin sigur
ipotezelor de cercetare, iar dacă sunt într-o măsură mai mică sau mai mare contradictorii,
atunci setul de ipoteze trebuie refăcut şi retestat.
U4.2. Pregătirea și derularea studiului de caz
Pregătirea studiului de caz

Această etapă cuprinde mai multe aspecte: abilităţile investigatorului, training-ul şi
pregătirea pentru un studiu de caz specific, dezvoltarea unui protocol de studiu de caz şi
organizarea unui studiu pilot.
a. Abilităţile investigatorului
Într-un studiu de caz, cerinţele în ce priveşte intelectul, eul şi emoţiile celui care
investighează sunt mai mari decât în alte strategii de cercetare, deoarece procedeele de
colectate a datelor nu sunt standardizate şi de aceea nu se prea apelează la “asistenţi”.
Este necesar ca un cercetător cu experienţă şi bine pregătit să conducă studiul din

cauza interacţiunii continui între problemele teoretice şi datele culese, pentru a se putea
valorifica şi situaţiile neaşteptate şi pentru a se evita procedurile eronate datorate lipsei de
experienţă.
O listă a abilităţilor de bază ale cercetătorului este următoarea:
98
TITLUL CURSULUI
⮚ Să pună întrebările “bune” şi să interpreteze răspunsurile care pot la rândul lor antrena
alte întrebări;
⮚ Să fie un bun ascultător şi să nu se lase prins în propriile ideologii şi preconcepţii;
⮚ Să fie capabil să redea cuvintele celui intervievat, componentele afective şi contextul în
care cel intervievat percepe lumea;
⮚ Adaptabilitate şi flexibilitate, astfel încât situaţiile neprevăzute să fie văzute ca
oportunităţi şi nu ca ameninţări;
⮚ Să fie capabil să schimbe din mers anumite proceduri, fără a pune în pericol scopul
cercetării sau a introduce erori;
⮚ Înţelegerea şi stăpânirea deplină a problemei de studiat, fie că este o problemă teoretică
sau de politică, chiar şi într-o manieră exploratorie.
b. Trainingul şi pregătirea pentru un studiu de caz specific
Seminarii de antrenament
Când sunt antrenaţi mai mulţi investigatori, ei trebuie să fie pregătiţi să fie
independenţi. Pentru aceasta, se organizează seminarii care trebuie să acopere toate fazele
investigaţiei pentru a cunoaşte subiectul, problemele teoretice (concepte, terminologie,
întrebări relevante), metodele şi tehnicile. Fiecare cercetător trebuie să ştie de ce este făcut
studiul, ce dovezi se caută, ce variaţii se aşteaptă şi ce trebuie făcut în acest caz, ce trebuie
considerat ca informaţie suportivă sau contrară pentru o ipoteză dată.
Dezvoltarea şi revizuirea protocolului
Este ideală coparticiparea tuturor celor care urmează să meargă în teren. Una dintre
etapele training-ului este să se alcătuiască schiţa unui protocol la care participă fiecare dintre
participanţi, repartizat pentru o anumită secvenţă a studiului. Pentru aceasta, cercetătorul
trebuie să citească materialele existente pe subiectul respectiv şi să alcătuiască o listă cu
întrebări de protocol. După discutarea lor împreună cu ceilalţi membri, acestea se reunesc şi
se obţine o schiţă de protocol.
Probleme care pot apărea
Training-ul este momentul în care este bine să se discute eventualele probleme care
pot apărea şi care nu au fost încă acoperite de discuţiile anterioare:
99
TITLUL CURSULUI
● Omisiuni în design-ul de cercetare sau în stabilirea iniţială a subiectului;

● Relevarea eventualelor incompatibilităţi în cadrul echipei de cercetare, diferenţe
de ideologii sau opinii;
● Rediscutarea termenelor limită şi a resurselor disponibile;
● Discutarea posibilelor colaborări între membri care se dovedesc a lucra bine
împreună, reformarea unor echipe sau cupluri de cercetători.
c. Dezvoltarea unui protocol de studiu de caz
Protocolul este un instrument care permite creşterea încrederii (fidelităţii) studiului de

caz. Acest protocol trebuie să aibă următoarele secţiuni:
⮚ Sintetizarea proiectului de studiu de caz (informaţii generale, obiective, ipoteze,

lecturi relevante);
⮚ Proceduri de teren (scrisori de acreditare, materiale necesare culegerii informaţiilor,
comunicarea cu ceilalţi colegi pentru a cere asistenţă sau ghidaj, un program exact a celor
care urmează să fie investigaţi la un moment dat, modalităţi de abordare a situaţiilor
neprevăzute, accesul la amplasamentul obiectivului studiat, surse generale de informare,
îndrumar pentru reamintirea procedurii);
⮚ Întrebările studiului de caz (întrebările specifice pe care investigatorul trebuie să le
aibă în minte atunci când culege datele, tabele pentru domenii specifice de date, surse
specifice de informare pentru fiecare întrebare);
⮚ Ghid pentru raportul final al studiului (planul, formatul expunerii, specificarea
informaţiei şi a bibliografiei sau a altui tip de documentare).
d. Organizarea unui studiu de caz pilot
Studiul pilot ajută investigatorii să rafineze planurile de culegere a datelor, atât în ce

priveşte conţinutul cât şi procedurile. Un studiu pilot nu este un pretest, ci are o finalitate
formativă, ajutând investigatorul să dezvolte întrebări relevante, clarificări conceptuale.
Prin contrast, un pretest este o “repetiţie cu costume”, în care este testat planul
culegerii de date ca test final înaintea startului.
În organizarea unui studiu pilot trebuie avute în vedere mai multe aspecte:
100
TITLUL CURSULUI
1. Alegerea unui studiu de caz pilot, în general pe criterii de convenienţă,

accesibilitate, proximitate geografică care să permită o relaţie mai îndelungată şi
mai puţin structurată între subiect şi intervievator;
2. Natura interviului în studiul pilot poate fi mai restrânsă şi mai puţin focalizată
decât în planul stabilit şi se poate centra atât pe chestiuni de substanţă cât şi pe
cele de metodologie;
3. Rapoartele studiilor de caz pilot sunt de cea mai mare importanţă, de aceea trebuie
scrise clar şi trebuie accentuat ceea ce a fost învăţat din interviuri în privinţa
design-ului cercetării şi a procedurilor, astfel încât acest raport poate conţine
subsecţiuni ale acestor subiecte.
Culegerea datelor
Datele pot fi culese din şase surse, în principal: documente, înregistrări de arhivă,
interviuri, observaţie directă, observaţie participativă, dovezi fizice. La aceste surse se adaugă
câteva principii directoare cum ar fi:
● Utilizarea mai multor surse;

● Formarea unei baze de date diferită de raportul final;
● Un lanţ al datelor, legături explicite între întrebările puse, datele culese şi
concluziile obţinute.
a. Documentarea
Poate lua mai multe forme şi include mai multe categorii de documente cum ar fi:
scrisori, memorandumuri, programe, anunţuri, procese verbale, documente administrative,
studii formale sau evaluări, articole din presa scrisă.
În studiile de caz, este foarte important să se coroboreze informaţiile obţinute prin

documentare cu cele obţinute din alte surse. Documentarea este utilă pentru:
● Verificarea scrierii corecte o numelor de organizaţii menţionate în

interviuri;
● Confruntarea informaţiilor obţinute din alte surse pentru a se clarifica
anumite contradicţii;
● Obţinerea, din aceste documente, a anumitor informaţii pe cale
inferenţială.
b. Înregistrările de arhivă
101
TITLUL CURSULUI
Au şi ele mai multe forme: înregistrarea unor servicii, registrele organizaţiilor, hărţi si
tabele, liste, date din anchete (recensăminte), înregistrări personale (jurnale, agende de
telefon).
Pentru unele studii de caz, aceste înregistrări pot fi importante şi fac obiectul unor
cercetări mai amănunţite sau pot fi de relevanţă pasageră. La fel ca şi în cazul documentării,
se pune problema condiţiilor în care s-a făcut înregistrarea şi a acurateţei acesteia. Multe
dintre aceste înregistrări au fost făcute în scop precis şi pentru o anumită audienţă şi
interpretarea lor trebuie făcută având în vedere aceste condiţii.
c. Interviuri
În studiile de caz, interviurile au un caracter deschis, focalizat sau au forma unei

anchete. În primul caz, sunt intervievate persoane cheie atât asupra unor probleme definite,
dar şi în privinţa opiniilor personale sau chiar pentru a propune probleme noi. În acest caz,
trebuie evitată capcana investigatorului de a se agăţa de o persoană cheie.
În cel de al doilea caz, interviul focalizat rămâne relativ deschis, dar maniera este mai
mult conversaţională şi urmează un set de întrebări din ghidul de protocol. În acest caz,
trebuie evitată eroarea de a sugera răspunsul şi trebuie înregistrate şi persoanele dintr-un grup
care nu răspund.
O anchetă de tip clasic poate fi inclusă într-un studiu de caz şi va avea toate etapele
acesteia incluzând eşantionarea şi analiza datelor.
d. Observaţia directă
Dacă fenomenul nu este pur istoric se poate vizita locul în care se desfăşoară studiul şi
se pot obţine informaţii cu privire la comportamente şi condiţii de mediu ca informaţii
auxiliare în ce priveşte contextul în care se desfăşoară un fenomen. Se pot face chiar
fotografii. O tehnică frecvent utilizată pentru a mări fidelitatea observaţiei este utilizarea mai
multor observatori.
e. Observaţia participativă
102
TITLUL CURSULUI
Este un tip special de observaţie în care investigatorul poate juca mai multe roluri şi
poate participa la evenimentele studiate. A fost frecvent folosită în studii antropologice, dar şi
în situaţii din viaţa cotidiană.
Această metodă prezintă o serie de avantaje în culegerea datelor:
● Posibilitatea de a avea acces la evenimente sau grupuri care altfel ar fi inaccesibile

investigaţiei ştiinţifice;
● Perceperea realităţii din punctul de vedere al cuiva din interior;
● Posibilitatea cercetătorului de a manipula evenimentele sau situaţiile, chiar daca
aceasta nu va fi la fel de precisă ca în experiment.
Dezavantajele metodei sunt în general legate de posibilele tendinţe subiective:
● Cercetătorului i se reduce abilitatea de a lucra ca o persoană din afară şi poate
uneori să fie părtinitor, lucru contrar practicilor şi intereselor ştiinţifice;
● Observatorul–participant poate să devină un susţinător al grupului sau organizaţiei
în cazul în care un astfel de suport nu există deja;
● Rolul de participant cere prea multă atenţie şi observatorul s-ar putea să nu aibă
prea mult timp să ia notiţe sau să pună întrebări din diferite perspective.
f. Dovezi fizice
O ultimă sursă de informare o constituie dovezile fizice sau culturale: un dispozitiv

tehnologic, o unealtă sau instrument, o operă de artă etc. Acestea sunt mai puţin relevante,
dar pot fi importante in funcţie de studiul de caz.
Principii în culegerea datelor

1. Utilizarea mai multor surse
Utilizarea mai multor surse permite investigatorului să abordeze o gamă mai largă de
probleme atitudinale, biografice, comportamentale şi de observaţie, îmbinând virtuţile mai
multor metode (experiment, anchetă, biografie) şi asigură o mai mare fidelitate (Yin,
Bateman şi Moore, 1983).
Utilizarea mai multor surse ridică şi o serie de probleme, cea mai importantă fiind
abilitatea de a lucra cu mai multe tipuri de date şi tehnici de culegere a datelor: cercetătorul
trebuie să ştie să culeagă şi să analizeze documentele ca un istoric, să extragă datele statistice
din arhive ca un economist şi să organizeze şi să dirijeze ancheta ca un cercetător social.
103
TITLUL CURSULUI
2. Crearea unei baze de date a studiului de caz

Colecţia de date cuprinde două tipuri diferite de date: datele factuale şi datele
raportului de cercetare. Aceasta bază de date se referă la cea de a doua categorie, care poate
cuprinde răspunsuri comportamentale, scorurile le teste, răspunsurile la diferite întrebări din
anchete sau indicatori economici. Aceste date pot fi schimbate între cercetători şi pot face
obiectul unei analize secundare independente de raportul investigatorului iniţial. Se dă, astfel,
posibilitatea altor investigatori să revadă întregul material, nu doar rapoartele scrise. Acest
fapt poate duce la creşterea fidelităţii studiului. O astfel de bază de date ar trebui să conţină
patru componente: note, documente, tabele şi povestiri.
● Notele
Sunt cele mai comune componente ale unei baze de date. Aceste note pot rezulta din
interviuri, observaţii sau analiza documentelor şi pot fi scrise de mână, dactilografiate,
înregistrări audio etc. Ele trebuie organizate sub forma unui jurnal sau indexate pentru a fi
uşor de găsit.
● Documentele
Este bine să fie cuprinse într-o bibliografie care facilitează stocarea şi consultarea lor.
Singura problemă este că ocupă mult spaţiu şi trebuie selectate în funcţie de importanta lor în
mai multe fişiere.
● Tabelele
Pot include date de anchetă sau alte date cantitative care pun accent pe frecvenţa şi pe
inventarierea sau numărarea unor fenomene.
● Povestirile
Pot rezulta, de exemplu, din răspunsurile la întrebările deschise. Selecţia lor se face în
funcţie de relevanţa pentru problema studiată. Cercetătorul are o muncă analitică de citare a
informaţiilor relevate şi specifice, chiar dacă au o formă mai puţin prezentabilă.
3. Coordonarea lanţului de dovezi
Se bazează pe o noţiune ca aceea utilizată în criminologie şi constă în a permite cuiva
din afară să urmărească derivaţia unei date de la întrebările iniţiale de cercetare şi până la
concluziile finale. Astfel, se poate urmări procesul de la început la sfârşit şi invers şi nu se
pierd informaţii factuale importante.
Analiza datelor studiului de caz

Analiza datelor constă în examinarea, categorizarea, tabularea sau combinarea datelor,
astfel încât sa fie un răspuns la întrebările iniţiale de cercetare.
104
TITLUL CURSULUI
Fiecare investigaţie începe cu o strategie generală analitică care stabileşte priorităţile

asupra a ceea ce se va analiza si de ce. Într-o astfel de strategie, există trei tehnici analitice
principale: potrivirea structurilor (pattern-matching), construirea explicaţiilor, analiza seriilor
de timp. Acestea se utilizează în funcţie de tipul de studiu de caz, dacă este simplu sau
multiplu. Există şi o serie de tehnici secundare care se folosesc conjugat cu cele trei
principale.
În literatură, există două abordări principale în analiza studiului de caz. Prima se

referă la transformarea datelor în formă numerică (Pelz, 1981), iar a doua la utilizarea a
diferite tehnici analitice (Miles & Huberman,1984).
Prima abordare este mai des utilizată şi cuprinde următoarele etape:

⮚ Plasarea informaţiei în diferite contexte, cadre;
⮚ Alcătuirea unei matrici de categorii şi plasarea datelor în aceste categorii;
⮚ Expunerea, prezentarea, afişarea informaţiei în tabele sau utilizând diverse dispozitive;
⮚ Calcularea frecvenţelor diferitelor evenimente;
⮚ Calcularea indicilor de gradul doi, ca mediile şi varianţa;
⮚ Aranjarea informaţiei în ordine cronologică utilizând o schemă temporală etc.
Toate aceste rezultate ale prelucrării vor fi, apoi, completate de interpretări calitative.
Recomandare de lectură: Iluț, P. (1997). Abordarea calitativă a

socioumanului, 2.5.Studiul de caz. Polirom, pp. 105-112.
Etapele studiului de caz:
105
TITLUL CURSULUI
analiza și
culegerea elaborarea
proiectarea
datelor raportului de
cercetare
METODOLOGIA: cum se asigură

INTRODUCEREA: informații accesul la sursele de informații, care
esențiale despre planul studiului, etape sunt resursele disponibile, activitățile
etc. de culegere, prelucarre și interpretare a
datelor.
Structura studiului
de caz
CONCLUZIILE INTREBĂRILE
What Is A Case Study? https://www.youtube.com/watch?v=Sv7j4uuu-

VY&ab_channel=AcademicEducationalMaterials
106
TITLUL CURSULUI
● Studiul de caz este una dintre principalele metode de cercetare utilizate de către
asistenții sociali. Acesta reprezintă o analiză în detaliu a unei persoane sau a unui
grup, luate ca model în studiul unui fenomen social complex.
● Exigențe ale cercetării prin studiul de caz: să fie real, să fie semnificativ, să fie
instructiv, să fie incitant, să fie complex.
● Studiul de caz poate să fie explorativ, descriptiv sau explicativ.
● Studiul de caz individual pune un accent important pe o persoană și se focalizează pe
istoricul acesteia, pe actorii de influență conjuncturali, pe atitudinile acesteia etc.
Acesta urmărește identificarea unor posibile cauze, factori determinanți, procese,
experiențe care pot conduce la o intervenție eficientă.
● Setul de studii de caz presupune mai multe studii de caz individuale, pentru
identificarea unui set de trăsături comune sau a unor atitudini similare, manifestate
într-o situație dată.
● Studiind un caz, asistentul social poate desprinde cunoștințe, abilități de intervenție,
poate îmbogăți stocul de cunoștințe teoretice sau de bune practici.
● În cazul studiului de caz, datele pot fi culese din următoarele surse: documente,
înregistrări de arhivă, interviuri, observaţie directă, observaţie participativă, dovezi
fizice.
● Principiile directoare ale studiului de caz sunt: utilizarea mai multor surse; formarea
unei baze de date diferită de raportul final; un lanţ al datelor, legături explicite între
întrebările puse, datele culese şi concluziile obţinute.
● Utilizarea mai multor surse permite investigatorului să abordeze o gamă mai largă de
probleme atitudinale, biografice, comportamentale şi de observaţie, îmbinând virtuţile
mai multor metode (experiment, anchetă, biografie) şi asigură o mai mare fidelitate.
● Analiza datelor în studiul de caz constă în examinarea, categorizarea, tabularea sau
combinarea datelor, astfel încât sa un răspuns la întrebările iniţiale de cercetare.

Aplicație practică 1: Se dă următoarea situație: conducerea unui liceu cu profil tehnologic

apelează la dvs. – în calitate de specialist, pentru realizarea unei cercetări privind
absenteismul și cazurile de bullying în rândul elevilor. Prezentați schema pe care ați aborda-o
în realizarea unui studiu de caz:
● Care sunt pașii pe care i-ați urma?
107
TITLUL CURSULUI
● Cine face parte din publicul investigat?

● Cum pot fi identificate cauzele producerii acestor fenomene?
● Ce tipuri de documente/ surse ați analiza?
Aplicație practică 2: În localitatea X, unde activați ca asistent social, există mai multe cazuri
de violență domestică. Cum abordați această temă prin intermediul studiului de caz? Ce tipuri
de elemente ați urmări pentru investigarea fenomenului? Descrieți, pe scurt, o astfel de
abordare.
Aplicație practică 3: Urmează să realizați un studiu de caz în cadrul unei organizații. Cum
procedați pentru identificarea obiectivelor organizaționale, tipurilor de probleme din
organizație, aspectelor referitoare la acțiuni și decizii cheie? Descrieți, pe scurt, abordarea
pentru care ați opta.

Bibliografie obligatorie:
- Iluț. P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului, 2.5.Studiul de caz. Polirom,

pp. 105-112.
- Yin, R. K. (2009). Case study research design and methods. Cal.: Sage.
Concluzii/recapitulare
⮚ Prin cunoașterea științifică se urmărește determinarea naturii fenomenelor și

modurilor de manifestare a legităților care guvernează domeniul respectiv.
⮚ Metoda reprezintă o modalitate generală, strategică de abordare a realității.
⮚ Tehnicile reprezintă formele concrete pe care le îmbracă metodele. Aceeași metodă
poate să se realizeze prin tehnici diferite.
⮚ Instrumentul constituie mijlocul cu ajutorul căruia se realizează „captarea” informației
108
TITLUL CURSULUI
⮚ Cercetările de tip cantitativ au o orientare generală pozitivist-explicativă, nomotetică,

cercetătorul adoptă o poziție distanțată față de fenomenul studiat (din exterior), iar
cercetarea de acest tip are rolul de verificare a teoriei. Metodele principale:
experimentul și ancheta prin chestionar standardizat.
⮚ Cercetările de tip calitativ au o orientare generală fenomenologico-comprehensivă,
ideografică, au un rol preparatoriu sau suplimentar pentru analizele de tip cantitativ,
au rolul de a produce teorie, iar poziția cercetătorului este apropiată de fenomenul
studiat (din interior). Metodele principale sunt observația participativă și interviul, iar
datele obținute sunt de slabă fidelitate, dar bogate, complexe în conținut și în
adâncime.
⮚ Analiza macro-socială vizează surprinderea în linii mari a fenomenului social,
lucrează cu grupuri mari de populație și are în vedere, de regulă, aspecte structural-
cantitative ale fenomenului studiat.
⮚ Analiza micro-socială are ca obiect de studiu fenomene sociale de mai mică amploare,
iar populațiile supuse analizei sunt de mai mici dimensiuni.
⮚ Ancheta reprezintă una dintre tehnicile principale de investigare a realității sociale,
alături de observație, experiment și analiza documentară.
⮚ Principalele caracteristici ale anchetelor pe bază de chestionar: au un puternic caracter
standardizat; construcția, aplicarea și exploatarea chestionarelor se face în maniere cu
totul specifice, diferite de cele ce se folosesc în cazul ghidului de interviu; ancheta
urmărește să satisfacă cerința de reprezentativitate a eșantionului și se realizează pe
eșantioane mari; prelucrarea datelor unei anchetei se realizează folosind proceduri
statistice standard etc.
⮚ Distincția între anchetă și interviu se bazează pe o serie de trăsături atât de natură
formală (de realizare a cercetării), de natura conținutului problemelor studiate, cât și
de natura populației direct investigate.
⮚ Ancheta directă (orală): presupune ca subiecților să le fie citite, pe rând, întrebările
din chestionar, la care aceştia dau răspunsuri orale, răspunsuri ce sunt înregistrate de
operatorii de teren. Tehnici de realizare: ancheta față-în-față, ancheta prin telefon.
⮚ Ancheta indirectă (în scris): comunicarea este indirectă, în sensul că subiectul citeşte
el însuşi întrebările din chestionar şi răspunde la ele fără a se angaja un proces direct
de comunicare cu persoana care îi înmânează instrumentul de cercetare.
⮚ Chestionarul este una dintre tehnicile cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socio-
umane.
109
TITLUL CURSULUI
⮚ Chestionarul de date factuale este un tip de chestionar care colectează date referitoare
la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct şi verificate şi de alte persoane.
⮚ Chestionarul de opinie studiază și atitudinile, motivația, interesele, dispozițiile,
înclinațiile, trăirile subiective ale persoanei.
⮚ Întrebări bifurcate au rolul de a realiza o separație în răspunsurile subiecților şi de a-i
orienta spre calupuri diferite de întrebări din chestionar.
⮚ Întrebările de control au rolul de a verifica constanța opiniei exprimate, sinceritatea
subiectului.
⮚ Fundamentul tehnicii pâlniei constă în trecerea de la general la particular în
⮚ Fundamentul tehnicii pâlniei răsturnate constă în trecerea de la particular la general în
⮚ Pretestarea chestionarului trebuie să răspundă la o serie de întrebări legate în special
de pertinența informațiilor recoltate, dificultățile întâlnite și timpul necesar aplicării.
✔ Pentru stabilirea numărului de întrebări dintr-un chestionar este necesar să se evalueze
timpul mediu de completare a acestuia.
✔ În stabilirea succesiunii întrebărilor trebuie să se țină seama de o serie de aspecte care
favorizează comunicarea și stimulează cooperarea subiectului.
✔ În începutul chestionarului se recomandă folosirea unor întrebări ușoare la care
oamenii să răspundă cu plăcere.
✔ Tipurile de întrebări în funcție de conținutul lor: întrebări factuale, întrebări de opinie,
întrebări de cunoștințe.
✔ După forma de înregistrare a răspunsurilor, întâlnim întrebări, întrebări deschise,
întrebări semi-închise.
⮚ Interviul reprezintă un dialog a cărui finalitate este adunarea de informații legate de o

temă determinată.
● Utilizăm interviul pentru cazurile în care dorim să recoltăm experiențe, practici,
sentimente, gânduri, intenții, interpretări, așteptări, judecăți evaluative, din
perspectiva particulară a diferitelor categorii de subiecți care trăiesc aceeași situație /
experiență și exprimate în limbajul lor
● În cazul interviului structurat sau directiv, întrebările și ordinea lor sunt dinainte
stabilite, iar posibilitatea de manevră oferită intervievatorului este redusă, chiar nulă.
110
TITLUL CURSULUI
● Interviul semistructurat sau semidirectiv este tehnica de intervievare cea mai utilizată
în cercetarea din cadrul știintelor socioumane. Acest tip de tehnică, foarte flexibil, se
situează undeva la mijloc între discuțiile standardizate și cu cele non-directive.
● În cazul interviului liber sau non-directiv, doar tematica sau tematicile ce trebuie
investigate servesc intervievatorului drept ghid a priori.
● Ghidul de interviu este un ansamblu organizat de funcții, operatori și indicatori care
structurează activitatea de ascultare și de intervenție a celui care intervievează.
o Studiul de caz este una dintre principalele metode de cercetare utilizate de către
asistenții sociali. Acesta reprezintă o analiză în detaliu a unei persoane sau a unui
grup, luate ca model în studiul unui fenomen social complex.
o Exigențe ale cercetării prin studiul de caz: să fie real, să fie semnificativ, să fie
instructiv, să fie incitant, să fie complex.
o Studiul de caz poate să fie explorativ, descriptiv sau explicativ.
o Studiul de caz individual pune un accent important pe o persoană și se focalizează pe
istoricul acesteia, pe actorii de influență conjuncturali, pe atitudinile acesteia etc.
Acesta urmărește identificarea unor posibile cauze, factori determinanți, procese,
experiențe care pot conduce la o intervenție eficientă.
o Studiind un caz, asistentul social poate desprinde cunoștințe, abilități de intervenție,
poate îmbogăți stocul de cunoștințe teoretice sau de bune practici.
o În cazul studiului de caz, datele pot fi culese din următoarele surse: documente,
înregistrări de arhivă, interviuri, observaţie directă, observaţie participativă, dovezi
fizice.
o Principiile directoare ale studiului de caz sunt: utilizarea mai multor surse; formarea
unei baze de date diferită de raportul final; un lanţ al datelor, legături explicite între
întrebările puse, datele culese şi concluziile obţinute.
Bibliografie
● Babbie, E. (2010). Practica cercetării sociale. Polirom.

● Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și
calitate. Economică.
● Chelcea, S. (2001). Tehnici de cercetare sociologică. Suport de curs.
111
TITLUL CURSULUI
● De Singly, F., Blanchet, A., Gotman, A., & Kaufmann, J. C. (1998). Ancheta şi
metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv.
Polirom.
● Iluţ, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului: concepte şi metode. Polirom.
● Krueger, R. A., & Casey, M. A. (2005). Metoda focus grup. Ghid practic pentru
cercetarea aplicată, Polirom.
● Mărginean, I. (2000). Proiectarea cercetarii sociologice. Polirom.
● Mihăilescu, I. (2003). Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz.
Polirom. pp. 9-35.
● Moscovici, S. & Buschini, F. (2007). Metodologia ştiinţelor socioumane. Polirom.
● Rotariu, T. I., & Iluţ, P. (2001). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie: teorie si
practică. Polirom.
● Stănciulescu, E. (2006). Interviul individual -– suport de curs:
https://elisabetastanciulescu.ro/wp-content/uploads/2011/03/Modulul-3_Interviul-
individual.pdf
● Vlăsceanu, L. (2013). Introducere în metodologia cercetării sociologice. Polirom
● Yin, R. K. (2009). Case study research design and methods. Cal.: Sage.
112

ID1. Suport de Curs ID - MCS - 2021 - R. Vasiliu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ID1. Suport de Curs ID - MCS - 2021 - R. Vasiliu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

Metodologia cercetă rii în

2.1.2. STRUCTURA CHESTIONARELOR…………………………………………………….44

2.2 ELABORAREA CHESTIONARULUI 47

2.4 Întrebări și teste de evaluare (aplicații/teme/studii de caz) ce vor valoriza informațiile

4.1 ELEMENTE INTRODUCTIVE 89

4.3 concluzii /rezumatul conceptelor prezentate în unitatea de învățare 100

PREZENTAREA GENERALA A CURSULUI

METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Statutul disciplinei- OBLIGATORIE

Codul disciplinei: ID1

Forma de evaluare: EXAMEN

Date de contact ale titularului de curs Date de contact ale tutorelui

Asist. univ. dr. Roxana-MihaelaVasiliu Asist. univ. dr. Roxana-Mihaela Vasiliu

Informaţiile cu privire la data și locul susţinerii examenului, data și locul susținerii

CONDIŢIONĂRI ȘI CUNOSTINŢE PREALABILE (identice cu cele din fișa

ORGANIZAREA TEMELOR ÎN CADRUL CURSULUI

Cursul cuprinde patru unități de învățare organizate astfel:

1) Prima unitate – Elemente introductive. Proiectarea cercetării sociale, conține trei

interviuri (interviul biografic, interviul de grup, povestirea vieții), studenții vor

FORMATUL ȘI TIPUL ACTIVITĂŢILOR IMPLICATE DE CURS

Studenţii au libertate deplină cu privire la modul în care îsi gestionează parcurgerea si

Plagiatul sau frauda se pedepsesc conform reglementarilor în vigoare.

- Vasiliu, R. M. Metodologia cercetării în științele sociale – suport de studiu

● Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și

U1. ELEMENTE INTRODUCTIVE. PROIECTAREA CERCETĂRII SOCIALE

1.1 FUNDAMENTE ÎN METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIALE

„Cunoașterea comună este iluzorie, este influențată de zestrea culturală primită

CUNOAȘTEREA COMUNĂ CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ

• Este larg răspândită, accesibilă Se întemeiază pe trei axiome:

Prin cunoașterea științifică se urmărește determinarea naturii fenomenelor și modurilor de

Caracteristicile („neajunsurile”) Caracteristicile („exigențele”) cunoașterii

Figură 1. Cunoașterea comună vs. cunoașterea științifică – Mihăilescu (2003)

1. Prima este fundamentată pe filosofia pozitivistă și ignoră diferența dintre lumea

„Disciplină generală în care se dezvoltă modalitățile de realizare a cunoașterii științifice și

⮚ Metoda: modalitate generală, strategică de abordare a realității.

aceleași științe, existând o mulțime de concepte, cu niveluri diferite de generalitate,

2. Distincții conceptuale în cadrul științelor sociale

2. Cercetare fundamentală și cercetare aplicată

Figură 2. Diferențe între abordarea calitativă și cea cantitativă - P. Iluț (1997)

cercetătorii să treacă permanent de la un nivel al socialului la altul și să abordeze, datorită

3. Teoretizarea în științele sociale

2. Teoriile cu grad mediu de generalizare. Plecând de la un ansamblu de legi și teorii

1.2. ANCHETA ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Ancheta reprezintă una dintre tehnicile principale de investigare a realității sociale,

● Metoda: modalitate generală, strategică de abordare a realității.

● Tehnica: forma concretă pe care o îmbracă metoda.

● Instrumentul: mijloc cu ajutorul căruia se culege informația științifică

Principalele metode: observația (urmărirea unui eveniment în desfășurarea lui),

1. Caracteristici generale ale anchetei

Anchetă versus interviu

3. Tipuri principale de anchetă

- Longitudinale - Participative - Cantitative

- Transversale - Nonparticipative - Calitative

În continuare, vor fi prezentate tipurile de anchete în funcție de patru criterii: scopul,

1. Criteriul scopului cercetării:

antrenează în acţiune populaţia respectivă, o informează asupra problemelor comunitare, o

2. Criteriul completitudinii populaţiei investigate:

3. Criteriul modalităţii de recoltare a datelor

4. Criteriul conţinutului problemelor investigate

Este un criteriu propus de Chelcea, Mărginean şi Cauc (Cercetarea sociologică, 1998). Ei

1.3. ETAPELE DEMERSULUI DE CERCETARE