1

Când omul se abţine de la mâncare pentru o perioadă

fără un motiv spiritual

Atunci când omul se abţine de la mâncare pentru o perioadă fără un motiv

spiritual, sau fără să aibă o stare spirituală corespunzătoare, acesta este
un post care cuprinde doar aspectul alimentar şi îl omite pe cel spiritual.
Biblia nu ne dă astfel de clasificări ale postului, dar totuşi, sunt multe
pasaje în Biblie care ne arată că postul care se limitează doar la abţinerea
de la mâncare, fără o atitudine şi o stare spirituală plăcută lui Dumnezeu,
nu are nici un preţ şi nu-şi atinge scopul.
Lipsa unei atitudini corecte spirituale face postul zadarnic.
În cartea proorocului Isaia, Dumnezeu spune că poporul Israel avea
următoarele pretenţii faţă de Dumnezeu:

„La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să

ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” –
„Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia
pornirilor voastre, şi asupriţi pe sâmbriaşii voştri. Iată, postiţi ca să
vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu
postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. Oare
acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-
şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta
numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? (Isaia 58:3-5)

Postul plăcut lui Dumnezeu implică o schimbare de atitudine.

În continuare Dumnezeu spune prin proorocul Isaia:

Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile

robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi
pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost;
dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului
tău. (Isaia 58:6-7)

Post tocmai înseamnă abţinere şi deci, neapărat implică abţinere de la

mâncare sau şi de la apă. Doar că nu are nici un sens dacă nu este însoţit
de o atitudine smerită a inimii înaintea lui Dumnezeu şi o trăire
neprihănită. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi să trăim.
 2

Ce a spus Domnul Iisus Hristos despre post?

Domnul Iisus a vorbit mult despre post, despre felul cum trebuie să ţinem
şi toate aceste învăţături sunt înregistrate pe paginile Noului Testament.
Să privim la câteva din ele.

Motivaţia contează
Chiar dacă pare de mirare, mulţi oameni postesc pentru a le arăta altora
că sunt religioşi, că respectă tradiţiile, etc. Din vechime s-a răspândit o
părere greşită conform căreia se crede că oamenii care postesc sunt mai
spirituali decât cei ce nu postesc. Astfel, unii care au o religie pe dinafară
ajung să postească doar pentru a se arăta altora cât de religioşi sunt ei.
În renumita predică de pe munte, Domnul Iisus a abordat cele mai
importante aspecte ale relaţiei noastre cu Dumnezeu, şi cu privire la post a
spus următoarele:
Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care
îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă
spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul, şi
spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău,
care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
(Ev. Matei 6:16-18)

Este foarte important, înainte ca să începi a posti, să-ţi pui întrebarea de

ce faci aceasta? Ce vrei să realizezi? Care este motivaţia ta? Unii posteau
pentru că aşa era în vremea ceea, se considera că cine posteşte este un
om evlavios, adică un fel de a măsura evlavia şi unii îşi luau o înfăţişare
posomorâtă ca să arate ce mari eforturi depun ei pentru a trăi evlavios.
Dar, efortul era pentru ai impresiona pe oameni. Motivaţia corectă când
posteşti este ca să te arăţi Tatălui din ceruri. Atunci când vrei să
impresionezi pe oameni, sau să ţii pur şi simplu o tradiţie, aceasta şi este
tot ce ai realizat prin postul tău, mai mult nimic. Adică, te-au văzut
oamenii, poate unii te-au apreciat, sau pur si simplu ai respectat o tradiţie.
Punct. Mai mult nimic.

Atitudinea greşită zădărniceşte postul

Adevărul acesta se vede bine din următorul caz:

Domnul Iisus a mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în
ei însuşi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.
 3

„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul
vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel:
„Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi,
nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de
două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”
Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer;
ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine,
păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât
acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi
smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.” (Ev. Luca 18:9-14)

Fariseul a folosit religia sa pentru a se ridica în faţa altora şi postul a fost

parte componentă folosită tot pentru acelaşi scop. Lui Dumnezeu nu-i
place un astfel de post şi spune clar că nu-l acceptă, atât timp cât omul nu
se smereşte deplin şi nu se pocăieşte de păcatele săvârşite aşa ca să se
lepede definitiv de ele. Te-ai smerit tu ca să te pocăieşti? Sau doar
posteşti aşa, ca să fii în rând cu lumea?

Iisus şi ucenicii Lui nu practicau postul neîntemeiat

Fariseii obişnuiau să postească de două ori pe săptămână. Ucenicii lui

Ioan Botezătorul au preluat şi ei această practică. Iată ce discuţie a avut
loc odată pe marginea acestui subiect:

Ucenicii lui Ioan şi Fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au

zis lui Iisus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai Fariseilor postesc, iar
ucenicii Tăi nu postesc?” Iisus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii
câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot
posti. Vor veni zile, când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti
în ziua aceea. Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină
veche, altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai
rea ruptură se face. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi;
altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar
burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.” (Ev.
Marcu 2:18-22)
 4

Cazul acesta este descris şi în celelalte două Evanghelii, la Luca şi la

Matei, care aduc nişte detalii interesante. Apostolul Matei spune că Iisus a
răspuns aşa:

„Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, când
mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.” (Ev. Matei 9:15)

Domnul Iisus a vrut să arate că nu acceptă un post de dragul obiceiului,

care a devenit rutină, ci doar unul motivat, cum ar fi o jale. Apoi, în toate
trei locuri din Scripturi unde este menţionat acest caz, totdeauna Iisus a
spus comparaţia cu petecul la haina nouă şi cu burduful vechi şi vinul nou.
Prin ambele exemple arăta că învăţătura creştină adusă de El nu este o
cârpeală nouă la o haină veche, tot aşa cum nici burdufurile vechi ale
învăţăturilor ca cea a Fariseilor, nu pot ţine învăţătura nouă şi dreaptă a
Domnului Iisus Hristos. Evanghelistul Luca spune că Iisus a mai adăugat
apoi:

Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice:
„Este mai bun cel vechi”. (Ev. Luca 5:39)

Prin aceasta a arătat că atunci când oamenii se obişnuiesc cu o tradiţie,

nu doresc să se dezică de ea, chiar şi atunci când ea nu mai face sens.

Postul este o necesitate în propovăduirea Evangheliei

Odată ucenicii au venit la Iisus şi i-au spus despre un om îndrăcit din care
nu puteau alunga duhul necurat. După ce Iisus a certat dracul şi acela a
ieşit din om, ucenicii L-au întrebat pe Iisus de ce lor nu le-a reuşit aceasta.

„Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă

spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice
muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo”, şi s-ar putea; nimic nu v-ar
fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu
rugăciune şi cu post” (Ev. Matei 17:20-21)

Iarăşi se vede clar acelaşi principiu, că postul trebuie să aibă o motivaţie

serioasă, în cazul acesta, slujitorii Evangheliei trebuie să postească pentru
a realiza eliberarea unui om de duhuri necurate care îl chinuiesc.

Cum vedeţi, Domnul Iisus a vorbit suficient de mult despre post. Cum vei
posti de acum înainte?
 5

Care este cel mai important post?

Proorocul Zaharia, scrie în cartea care îi poartă numele că în anul 517

înainte de Hristos au venit oamenii din Israel cu această întrebare la
Dumnezeu. Iată cum scrie el:

În anul al patrulea al împăratului Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit

lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna lui Chisleu.
Cei din Betel trimiseseră pe Şereţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii
săi, să se roage Domnului, şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului
oştirilor şi pe prooroci: „Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă
înfrânez, cum am făcut atâţia ani?” (Zaharia 7:1-3)

Oamenii din Israel posteau pentru a intensifica rugăciunea şi ca să le fie

auzită rugăciunea la Dumnezeu. Cererea lor principală era ca să
reuşească zidirea cetăţii Ierusalimului, templului şi să se întoarcă acasă
poporul aflat încă în robie. După mulţi ani, oamenilor li s-a părut că
postesc în zadar pentru că Dumnezeu nu răspunde la rugăciunile lor. De
aceea au mers la preoţi să întrebe dacă mai are rost să ţină atâtea posturi.
În aceeaşi carte a proorocului Zaharia spune că aveau patru posturi în an
şi anume, în lunile a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea. Deci, fiind obosiţi
de posturi şi văzând că nu primeau răspuns la rugăciuni, oamenii au venit
să întrebe dacă nu se mai poate de redus din acele posturi, sau, cu alte
cuvinte, dacă s-ar putea să le respecte doar pe cele mai importante.

Nu orice post este primit de Dumnezeu

După ce au venit oamenii să întrebe de preoţi, proorocul Zaharia a scris:

Atunci Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Spune la tot poporul ţării
şi preoţilor: „Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea,
în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi? Şi când
mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi? Nu cunoaşteţi
cuvintele, pe care le-a vestit Domnul prin proorocii de mai înainte,
când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile din
jurul lui dimprejur, şi când şi partea de miazăzi şi câmpia erau
locuite?” (Zaharia 7:4-7)

Când spune „oare pentru Mine aţi postit voi?”, Dumnezeu le arată că
nu a ţinut cont de postul lor, nu a fost bine ceva în felul cum au postit şi
acel post nu a fost acceptat înaintea Lui şi nici rugăciunile înălţate nu au
 6

fost ascultate, pentru că ei nu luau seama la Cuvintele lui Dumnezeu

spuse în trecut şi prin care a învăţat poporul cum să postească şi care
este postul plăcut Lui. Deci… Care post este plăcut lui Dumnezeu?
Ca să răspundă celor veniţi la preoţi să întrebe ce post să respecte:

Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel: „Aşa a vorbit Domnul

oştirilor: „Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare
unul faţă de altul. Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe
sărac, şi nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.”
(Zaharia 7:9-11)

Acesta este mesajul care l-a dat Domnul mai înainte, prin proorocul Isaia
şi prin alţi profeţi despre postul care îi este Lui plăcut.

Nu doar un obicei ce umbreşte porunca lui Dumnezeu

Când au stat în robia babiloneană şaptezeci de ani şi după ce s-au întors
acasă, cei din Israel posteau des, dar totul devenise obicei şi nu se
respecta esenţa postului, aşa cum spune Dumnezeu mai departe în
acelaşi text:

Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, şi şi-au astupat

urechile ca să n-audă. Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-
asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor,
prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta
Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie. Când chema El, ei n-au
vrut s-asculte: „De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat
ei, zice Domnul oştirilor.” (Zaharia 7:11-13)

Aici este un principiu foarte important. Dumnezeu primeşte postul omului

şi ascultă rugăciunea lui când şi omul caută să cunoască şi ascultă
Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia. Dacă însă nu ne pasă de cele scrise în
Biblie, dacă nu ne pasă de voia Lui, ne putem trezi în situaţia celor din
Israel care ţineau patru posturi pe an şi nici unul din ele nu era plăcut lui
Dumnezeu şi nici primit de El.

Să ne întoarcem din toată inima la El, să cercetăm Cuvântul Lui, să facem

voia Lui şi să ne revizuim atitudinile inimilor. Acesta este prima şi
principala condiţie pentru ca un post să fie plăcut lui Dumnezeu. Aşa să ne
ajute Dumnezeu.
 7

Este permis alcoolul în timpul postului?

Biblia nu ne spune despre cineva care ar fi ţinut post şi în timpul postului

să fi consumat vin sau băuturi tari. Dimpotrivă, în toate cazurile din Biblie,
când oamenii ţineau post, ei se abţineau complet de la mâncare, iar în
unele cazuri şi de la băutură, adică apă.

Postul este pentru apropiere de Dumnezeu

Cum spune profetul Isaia, rostul postului este ca să ne fie auzit strigătul
sus la Dumnezeu. Toată Biblia însă face multe avertizări despre pericolele
care vin odată cu consumarea vinului.

Consumarea vinului este oprită în apropierea de Dumnezeu

Când oamenii se dedicau pentru o închinare mai specială lui Dumnezeu,
ei se abţineau de la vin. Astfel, la conceperea lui Ioan Botezătorul, îngerul
i-a spus lui Zaharia, tatăl lui, următoarele despre copilul care urma să se
nască:

El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor

bucura de naşterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va
bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfânt
încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fii lui Israel
la Domnul, Dumnezeul lor. (Ev. Luca 1:14-16)
Nici Proorocul Daniel n-a consumat vin.
Cu toate că Cuvântul lui Dumnezeu nu-l defineşte ca şi post, în viaţa
profetului Daniel a fost o situaţie care se aplică la întrebarea noastră. Iată
cum ne relatează Biblia această situaţie:

În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt

lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat,
vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul
aceasta, şi a priceput vedenia. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei
săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a
intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m-am uns deloc, până s-au
împlinit cele trei săptămâni”. (Daniel 10:1-3)
Acesta a fost un fel al lui Daniel să intensifice rugăciunea lui, o luptă
spirituală prin care a cerut lui Dumnezeu explicaţia vedeniei văzute. Când
a venit îngerul care i-a dat explicaţia, i-a spus:
 8

„Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate

din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti
înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu
acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi
una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă,
mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.
Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în
vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri
îndepărtate.” (Daniel 10:12-14)

Pentru că şi-a pus inima să înţeleagă vedenia şi să se smerească înaintea

lui Dumnezeu, Daniel, timp de trei săptămâni, adică 21 de zile, n-a mâncat
deloc bucate alese, n-a întrat în gura lui nici carne şi nici vin.
Având în vedere cele menţionate mai sus, las pe cititor să decidă singur
dacă este corect pentru un creştin să consume vin si bauturi tari în
perioada postului.

Unde, în Biblie, este menţionat că pe timpul postului nu se mănâncă

carne, lapte, ouă, etc?  

Nicăieri nu sunt menţionate în Biblie porunci privitoare la aceste produse

alimentare cu referire la post. Putem însă învăţa ceva despre alimentaţia
în timpul postului  din următoarele cazuri menţionate în Biblie.

Postul împăratului David

După ce a venit proorocul Natan la David şi l-a mustrat pentru păcatul
săvârşit împotriva lui Urie Hititul şi împotriva lui Bat-Şeba.

Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi
a fost greu bolnav. David s-a rugat Domnului pentru copil, şi a postit;
şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ. Bătrânii
casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit, şi n-a
mâncat nimic cu ei. (2 Samuel 12:15-17)
David şi-a încheiat postul peste şapte zile, după ce a murit copilul. Doar
atunci s-a sculat, a mers în Casa Domnului, s-a închinat şi apoi a venit
acasă şi a mâncat.

Postul Esterei
Când răul Haman a hotărât să omoare pe toţi Iudeii din Persia, Mardoheu
a venit la împărăteasa Estera şi i-a cerut să meargă la împărat să ceară
 9

izbăvirea Iudeilor. Estera i-a spus că nu fusese chemată la împărat de 30

de zile şi dacă ar fi mers la el fără să fie chemată, era pericol să fie
omorâtă, conform legii Perşilor. De aceea, ea a cerut următoarele lui
Mardoheu:

„Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află în Susa, şi postiţi pentru mine,
fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi
posti o dată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda
legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri.” (Estera 4:16)
Postul acesta era unul care a exclus orice alimentaţie şi lichide.
Dumnezeu a privit la postul poporului şi a ascultat rugăciunea lor, dându-le
o mare izbăvire de vrăjmaşii lor.

Postul pocăinţei din Ninive

Când răutatea locuitorilor cetăţii Ninive s-a ridicat până la cer, Dumnezeu
a trimis pe proorocul Iona la ei cu un mesaj.

Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând:

„Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” Oamenii din Ninive au
crezut în Dumnezeu, au vestit un post, şi s-au îmbrăcat cu saci, de la
cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul a ajuns la urechea
împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a
scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac, şi a şezut în cenuşă. Şi a
trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai
marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste
nimic, să nu pască, nici să nu bea apă deloc! Ci oamenii şi vitele să se
acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu, şi să se
întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire, de care le
sunt pline mâinile! Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se
va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui, ca să nu pierim!” Dumnezeu a
văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci
Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă, şi nu l-a
făcut. (Iona 3:4-10)
Să nu înţelegem de aici că ne-ar cere Dumnezeu să extindem postul
nostru şi asupra animalelor. Acesta a fost felul împăratului din Ninive de a
înţelege postul, mai ales că era un om care nu avea cunoştinţă de
Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, se pare că ştia ceva mai mult despre post
decât cunosc oamenii astăzi. Ştia cel mai important lucru, că oamenii
 10

trebuie să se întoarcă de la faptele lor rele, dacă vor să le fie primit postul
la Dumnezeu şi să le fie ascultate rugăciunile.

La încheiere, aş mai adăuga că nu există în Biblie o poruncă specifică de

la Dumnezeu cu privire la alimentele care pot sau nu pot fi folosite în
timpul postului, dar în înţelesul biblic, postul era abţinere de la mâncare şi
uneori şi de la apă. Apoi, cum am văzut, oamenii erau cei care decideau
să se abţină de la mâncare doar, sau şi de la apă. Să nu uităm cel mai
important element al postului – pocăinţa. Fără pocăinţă postul nu este
primit la Dumnezeu.
Dacă aveţi probleme de sănătate care vă împiedică să postiţi fără să
mâncaţi şi să beţi, puteţi să vă limitaţi de la ce nu vă va pricinui probleme
de sănătate. Dumnezeu nu ne impune în Biblie postul şi nici nu ne-a dat
porunci sau prescripţii cum să facem aceasta. Faptul că putem să postim
este un privilegiu pe care îl avem ca să ne putem înfăţişa înaintea Lui şi să
ne fie auzită rugăciunea sus.
Studiind Scripturile, înțelegem că postul este o necesitate atunci când sunt
probleme și este un fel de a-ți smeri inima înaintea lui Dumnezeu pentru a
fi primite rugăciunile. În Biblie este menționat un singur post obligatoriu
pentru toată lumea și acesta era postul din perioada sărbătorii Azimilor,
care începea cu sărbătoarea Paștelor, când se mânca Mielul de Paști:
timp de o săptămână nimeni nu avea voie să mănânce pâine dospită.

În luna întîi, din a patrusprezecea zi a lunii, seara, să mîncaţi azimi,

pînă în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. Timp de şapte zile, să nu
se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mînca pîine
dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. Să
nu mîncaţi pîine dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mîncaţi
azimi. (Exod 12:18-20)

Aluatul sau pâinea dospită simbolizează în Biblie păcatul și, deja, în Noul
Testament apostolul Pavel, folosind această imagine, ne învață că fiind în
Noul Legământ cu Domnul Isus nu mai avem dreptul să păcătuim și nici să
tolerăm păcatul în biserică, pentru că acesta poate foarte ușor să se
înmulțească și să-i afecteze pe mulți:

Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?

Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi,
fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar
 11

praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie,

ci cu azimele curăţiei şi adevărului. (1 Corinteni 5:6-8)

Poți fi mântuit fără să mergi la Biserică?

Mersul la biserica nu ne mântuiește, ci credința în Domnul Iisus Hristos și

intrarea în Noul Legământ pe care Mântuitorul l-a făcut prin jertfirea Sa pe
crucea de la Golgota.

Biblia a fost lăsată pentru mântuirea noastră

Tocmai de aceea a lăsat Dumnezeu Biblia ca astfel să ne comunice voia
Lui și calea mântuirii pentru toți noi. Spre sfârșitul Evangheliei după Ioan
este scris:

Iisus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu
sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise
pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi,
crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. (Ioan 20:30-31)

Domnul Isus, într-o discuție cu Iudeii care căutau să-L omoare le-a zis:

Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică,

dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5:39)

Deci, cum vedem bine, tocmai de aceea a lăsat Dumnezeu Sfintele

Scripturi ca noi să putem crede prin intermediul lor în Domnul Iisus și prin
credința aceasta să căpătăm darul vieții veșnice.

Sarcina Bisericii este să ducă la oameni Evanghelia, la toți oamenii, adică

să propovăduiască adevărul Sfintelor Scripturi așa ca toți să poate crede
în Iisus Hristos și să fie mântuiți.

Creștinii slujesc Biserica lui Hristos

Oricine a devenit creștin va căuta Biserica lui Hristos și când zic aceasta
nu mă refer la clădire, ci la adunarea celor mântuiți, pentru că aceasta
este Biserica. Domnul Iisus spune că Biserica este Trupul Lui și fiecare
creștin este un mădular din acest trup și nu poate exista dacă nu este
integrat în trup, dacă nu slujește altora și nu este slujit de alții. Scriptura
zice:
 12

Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele
n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim
un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii
altora. (Romani 12:4-5)

Mai spune Scriptura în alt loc:

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la

fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să
ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se
apropie. (Evrei 10:24-25)

Poți fi mântuit dacă nu crezi în divinitatea lui Iisus Hristos? Nicidecum. Nu

pot fi mântuiți dacă nu cred în divinitatea lui Hristos. Când a scris despre
scopul Epistolei care îi poartă numele, Apostolul Ioan a zis:

Doar crezând în Domnul Iisus, în divinitatea Lui, poți avea viață veșnică. O
altă cale nu există. Capitolul 1 al Evangheliei după Ioan se începe cu
prezentarea divinității lui Iisus Hristos care este numit Cuvântul și începe
astfel:

La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era

Dumnezeu. (Ioan 1:1) A nega divinitatea Domnului Isus Hristos înseamnă
să negi că El este Hristosul, adică Mântuitorul lumii.

A murit Domnul Iisus pentru toată lumea?

La venirea Domnului Iisus în lume, Ioan Botezătorul Îl prezintă ca fiind

„Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Ioan nu zice
„păcatul sfinților”, ci păcatul lumii! Și Apostolul Ioan în prima sa epistolă
specifică că Domnul Iisus „este jertfa de ispăşire pentru păcatele
noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”. (1 Ioan
2:2)
Domnul Iisus a murit pentru păcatele întregii lumi. Jertfa Lui este suficientă
pentru întreaga lume, dar eficientă este doar pentru cei ce cred în Numele
Lui, adică cred că este Hristosul (Cel promis de Dumnezeu), Fiul lui
Dumnezeu (de o natură cu Dumnezeu).
 13

Deoarece Domnul Iisus a murit pentru păcatele întregii omenirii, toți vor
învia în El, tot așa după cum toți mor în Adam (1 Corinteni 15:22). Iată ce
spune Însuși Domnul Iisus despre aceasta:

Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd

cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta,
vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului
să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucît este Fiu al
omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul cînd toţi cei
din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut
binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru
judecată. Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum
aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea,
ci voia Tatălui, care M-a trimis. (Ioan 5:25-30)
Dacă ar fi să fim judecați după faptele noastre, nimeni nu am fi putut
rămâne în picioare la judecată, pentru că toți am păcătuit și suntem lipsiți
de slava lui Dumnezeu. Din acest motiv scăparea noastră este să nu
ajungem la judecată. Aceasta este posibil prin credință în Numele
Domnului Iisus. Cine nu crede în Numele Domnului Iisus, a și fost judecat!
Dar nu pentru faptele rele pe care le-a făcut, dar pentru că nu a crezut în
Numele singurului Fiu a lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele lui.

Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost

judecat, pentrucă n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui
Dumnezeu. (Ioan 3:18)

Capitolul 20 din cartea Apocalipsa ne vorbește despre două învieri. De

prima înviere au parte credincioșii și despre ei se spune că sunt fericiți și
sfinți, asupra lor moartea a doua (iadul care arde cu foc și cu pucioasă) nu
are nici o putere și ei vor împărăți împreună cu Hristos o mie de ani.
Despre ceilalți morți se spune că ei vor învia după o mie de ani pentru
judecată. La Apocalipsa 20:11-15 este descrisă judecata de apoi. Tuturor
oamenilor li se va dovedi, prin faptele lor, că merită pedeapsa cu moartea.
Dar, pentru că Domnul Iisus a murit pentru păcatele lor, ei nu vor fi
aruncați în iadul care arde cu foc și cu pucioasă pentru faptele lor, ci
pentru că nu au fost găsiți în cartea vieții!

Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe

el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc
pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare
 14

înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost

deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi
după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a
dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au
dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele
lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iadul de foc.
Iadul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea
vieţii, a fost aruncat în iadul de foc. (Apocalipsa 20:11-15)
Jertfa Domnului Iisus este suficientă pentru păcatele tale! Dar este ea și
eficientă?Crezi tu în Numele Lui ca să fii scutit de judecata de apoi?

Ce este neprihănirea adevărată?

Neprihănire înseamnă nevinovăţie, dar în contextul Sfintelor Scripturi se

referă cel mai des la o stare spirituală a omului care îl face plăcut înaintea
ochilor lui Dumnezeu. Există o neprihănire adevărată, care are la bază
relaţia cu Dumnezeu şi sunt alte feluri de neprihănire, inventate de oameni
pentru a-şi scoate în evidenţă religiozitatea personală. În vestita Predică
de pe Munte (Ev. Matei 5-7) Domnul Iisus a prezentat adevărul despre
neprihănirea adevărată punând-o în contrast cu cea inventată de oameni.
Iată lucrurile esenţiale pe care trebuie să le cunoască fiecare om care
doreşte să aibă o neprihănire adevărată.

Neprihănirea adevărată aduce fericirea adevărată

Domnul Isus a spus:

Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi

săturaţi! (Ev. Matei 5:6)

Neprihănirea adevărată nu este nici mâncare şi nici băutură, şi nici nu ţine

de acestea, dar când a vorbit aşa, Domnul Iisus a căutat să arate că
neprihănirea adevărată este o necesitate vitală a omului, care întrece
foamea şi setea puse împreună. Există oameni care sunt dornici de
o relaţie cu Dumnezeu, adică de neprihănire adevărată şi care pun pe ea
un preţ mai mare decât ar pune pe mâncare şi băutură. Aceşti oameni vor
fi săturaţi, adică dorinţa lor după neprihănire va fi satisfăcută, împlinită şi
aceasta îi face fericiţi cu adevărat.
Fericirea adevărată atrage persecuţie
 15

Lucrul acesta uimeşte pentru că fiecare din noi crede că persecutaţi

trebuie să fie cei ce fac răul şi nu cei ce fac binele. Iată de ce Domnul Iisus
a spus:

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este

Împărăţia cerurilor. Ferice de voi când, din pricina Mea, oamenii vă
vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi
neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că
răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe
proorocii, care au fost înainte de voi. (Ev. Matei 5:10-12)

De aceea, să nu te miri, şi să nu crezi că nu eşti pe calea dreaptă din

moment ce ai crezut în Dumnezeu din toată inima, ai încheiat legământ cu
Domnul Iisus şi ai început să fii prigonit.

Neprihănirea adevărată este condiţie de bază pentru a intra în

Împărăţia cerurilor
Fariseii erau o partidă religioasă foarte strictă, care şi-au pus înainte multe
reguli inventate de ei crezând că astfel vor fi şi mai plăcuţi lui Dumnezeu şi
vor intra în Împărăţia Cerurilor. Domnul Iisus însă, când le vorbea
mulţimilor şi ucenicilor le-a spus:

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece

neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în
Împărăţia cerurilor. (Ev. Matei 5:20)

Fariseii şi cărturarii devenise făţarnici şi toată neprihănirea şi-o

îndeplineau înaintea oamenilor ca să fie văzuţi şi slăviţi de ei. Ei
nesocoteau următorul adevăr foarte, foarte important.

Neprihănirea adevărată este îndeplinită înaintea lui Dumnezeu

Domnul Isus i-a avertizat pe ascultătorii Predicii de pe munte şi pe noi toţi
despre felul cum este îndeplinită neprihănirea adevărată când a zis:

Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea

oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la
Tatăl vostru care este în ceruri. (Ev. Matei 6:1)

Domnul Isus a spus:

 16

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate

aceste lucruri (hrană, îmbrăcăminte, etc.) vi se vor da pe deasupra.
(Ev. Matei 6:33)

Încotro sunt îndreptate eforturile tale? Ce loc are neprihănirea adevărată

în lista priorităţilor tale? Nu lăsa alte lucruri să te abată de la cel mai
important lucru care ai nevoie pentru ca să fii fericit pe acest pământ şi să
intri în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce este naşterea din nou?

În capitolul 3 din Evanghelia după Ioan este descrisă discuţia lui Nicodim,
fariseu şi fruntaş al Iudeilor, cu Domnul Iisus. Nicodim a venit la Domnul
Iisus din cauza că a crezut că El vine de la Dumnezeu

Acesta a venit la Iisus, noaptea, şi I-a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti

un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face
semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. (Ioan 3:2)

Evident că motivul pentru care a venit Nicodim la Domnul Iisus a fost să

afle mai multe despre Împărăţia lui Dumnezeu. Şi Domnul Iisus îi zice

Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu

poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” ( Ioan 3:3).

Nicodim nu a înţeles despre ce este vorba, de aceea Domnul Iisus i-a

explicat despre naşterea din nou, cum se poate un om naşte din nou şi
ce efect are naşterea din nou în viaţa omului. Deci, să vedem pentru
început ce înseamnă naşterea din nou.
Ce este naşterea din nou?
În primul rând, Domnul Iisus îl atenţionează pe Nicodim despre naşterea
din nou că este condiţia pentru a vedea şi a intra în Împărăţia lui
Dumnezeu (Ioan 3:3,5).Apoi, Domnul Isus îi explică ce este şi ce nu este
naşterea din nou.
El zice că naşterea din nou este din apă şi din Duh, că este o naştere
spirituală şi se produce la nivel spiritual (ce este născut din Duh este
duh) şi, totodată nu este o naştere firească, din carne. Domnul Isus îi
explică că naşterea aceasta nu este vizibilă, nimeni nu poate vedea
cum se produce ea, dar toţi văd efectul ei în viaţa celui născut din
nou: oamenii din jur văd transformarea în comportament a omului
fără să ştie de unde vine schimbarea aceasta şi unde duce ea.
 17

La Ioan 1:12-13, scrie că naşterea aceasta nu este „din sânge, nici din

voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”. Iar la 1 Petru
1:23 scrie că suntem „născuţi dint-o sămânţă care nu poate putrezi, prin
Cuvânt.”
Cum poţi fi născut din nou?
După ce Domnul Iisus i-a explicat lui Nicodim ce este naşterea din nou,
acesta L-a întrebat pe Domnul Isus: „Cum se poate face aşa ceva?” (Ioan
3:9) Domnul Isus îi explică cum se poate face aşa ceva.
„Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie
înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să
aibă viaţa veşnică.”
Despre şarpele înălţat de Moise în pustie este scris la Numeri 21:1-9. Iată
contextul: poporul Israel a cârtit împotriva lui Moise şi a Domnului. Domnul
S-a mâniat pe ei şi a trimis împotriva lor nişte şerpi înfocaţi, care-i muşcau
şi mulţi din popor au murit. Poporul s-a temut de Dumnezeu şi a
recunoscut că a păcătuit împotriva Lui şi a cerut ajutor. Atunci Dumnezeu
i-a spus lui Moise să facă un şarpe de aramă şi să-L spânzure de o prăjină
şi oricine este muşcat de şarpe, şi va privi spre el, va trăi. Astfel oricine
era muşcat şi privea spre şarpele de aramă, trăia. Ceea ce-i vindeca era
credinţa lor în Cuvintele lui Dumnezeu. Iar cei ce nu au crezut cuvintele lui
Dumnezeu au murit din pricina necredinţei lor.
Când Domnul Iisus a spus că Fiul Omului trebuie să fie înălţat, El s-a
referit la răstignire.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul

Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa
veşnică.”
La Ioan 1:12-13 este scris că putem fi născuţi din Dumnezeu primindu-L
pe Domnul Iisus, adică crezând în Numele Lui (că este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu). La Galateni 4:23-29 vedem că suntem născuţi din nou atunci
când intrăm în Noul Legământ. Iar la 1 Petru 1:23 scrie că această naştere
este prin Cuvânt, deci, trebuie să studiem Scripturile, fiindcă nu poate fi
naştere din nou fără cunoaşterea Scripturilor.
Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa
Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din
Dumnezeu. (1 Ioan 3:9)
 18

Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la

Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte
pe Dumnezeu. (1 Ioan 4:7)
Oricine crede că Iisus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine
iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem
că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi
păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea
poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine
este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra
lumii este credinţa noastră. (1 Ioan 5:1-4)
Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci
Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. Ştim că
suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău. (1 Ioan 5:18-19)
 cine este născut din Dumnezeu nu poate păcătui, iar cine păcătuieşte nu
este născut din Dumnezeu. Păcatul şi nasterea din nou nu sunt
compatibile una cu alta, nu merg nicicum împreună. Aici nu este vorba
despre ceva accidental, ci de un mod de trăire a vieţii în păcat. În
continuare, în aceeaşi epistolă, Apostolul Ioan mai spune:
Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut
din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. (Epistola 1 a lui
Ioan 5:18 )

Omul născut din nou nu se va putea acomoda niciodată cu păcatul, pentru

că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate păcătui.

Creştinul care nu trăieşte după îndemnurile Duhului Sfânt, ajunge să

fie mânat de firea pământească
La naşterea din nou Duhul Sfânt vine să locuiască în persoana creştinului
şi îi dă putere să trăiască în ascultare de Dumnezeu, ca să nu mai
păcătuiască. Era imposibil de trăit astfel înainte, când nu aveam Duhul
Sfânt, dar acum, este o alegere a noastră să ascultăm sau nu de El. Duhul
Sfânt ne îndeamnă la trăire în ascultare de Dumnezeu, dar, în acelaşi
timp, noi rămânem să trăim în firea pământească, care ne îndeamnă la
păcat. Este alegerea noastră de cine ascultăm şi ce vom face în
continuare. Din moment ce am primit Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu
spune:
 19

Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus,
care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile
Duhului. (Epistola lui Pavel către Romani 8:1)

Unii creştini nu vor să moară pentru firea lor pământească şi de aceea

continuă să trăiască în păcate ascunse.

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă

după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după
îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după
lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile
firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, că, ea nu se
supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei
ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. (Epistola lui Pavel
către Romani 8:5-8 )

Ca să le arate creştinilor că ei pot să trăiască liberi de presiunile firii

păcătoase, care ne îndeamnă la păcat şi că pot fi biruitori asupra
păcatului, Apostolul Pavel a scris în continuare:

Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să

trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri;
dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci
toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui
Dumnezeu (Epistola lui Pavel către Romani 8:12-14)

Domnul Iisus care nu a făcut nici un păcat a fost tratat cu răutate şi

cruzime de mulţi oameni. Iată ce spune Biblia despre felul cum a suferit
Domnul Iisus din partea oamenilor răi când ne îndeamnă şi pe noi să
suferim şi când cineva ne face rău pe nedrept.

Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de
Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală
este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar,
dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta
este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi
Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele
Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” Când era
batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu
ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele
 20

noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de

păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
(1 Petru 2:19-24)

În acelaşi timp, Scriptura ne spune să nu fim în haina celor care suferă

pentru că au făcut răul:

Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca făcător de

rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă,
dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să
proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. (1 Petru 4:15-16)

Cât priveşte conştiinţa, ea nu ne poate pedepsi, dar ne poate

mustra şi osândi, adică condamna atunci când am făcut ceva ce este rău.
Este foarte posibil să facem lucruri rele şi să nu ne mustre conştiinţa
tocmai pentru că nu ştim despre acele lucruri că sunt rele şi că aduc
durere şi suferinţă oamenilor şi că supără Faţa lui Dumnezeu.

Fiind învinuit fără temei de creştinii din Corint, Apostolul Pavel le-a scris:

Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de
un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai
judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi nu pentru
aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. (1
Corinteni 4:3-4)

Apostolul spune că nu-i pasă de judecata nedreaptă a corintenilor şi nici

dacă l-ar judeca un scaun de judecată omenesc atât timp cât el nu se ştie
vinovat. În acelaşi timp însă, spune că totuşi doreşte să fie găsit drept
înaintea lui Dumnezeu şi de aceea toate lucrurile le judecă din prisma
Celui Preaînalt. Pentru aceasta este important să studiem Sfintele
Scripturi, să le cunoaştem şi să ne judecăm singuri pe noi.

Când creştinii celebrează euharistia, sau Sfânta Împărtăşanie (Cina

Domnului) sunt îndemnaţi de Dumnezeu să se cerceteze bine şi să-şi
revizuiască faptele, vorbele şi gândurile şi să se pocăiască ca să nu
ajungă a fi judecaţi apoi de Dumnezeu.
Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din
pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi
 21

bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul
Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi
bolnavi, şi nu puţini dorm. (1 Corinteni 11:28-30)

Dumnezeu să ne dea inimi bune şi credincioase ca să cercetăm Cuvântul

lui Dumnezeu, să-l credem şi să trăim potrivit cu voia lui Dumnezeu.

Ce înseamnă pentru creştini să-şi poarte crucea?

Răstignirea – metodă romană de aplicare a pedepsei capitale

Înainte ca să începem abordarea acestui subiect, este foarte important să
aducem aminte încă o dată despre un adevăr foarte bine cunoscut că
răstignirea pe cruce era metodă romană de executare a pedepsei cu
moartea şi această metodă înfiorătoare, era pe larg aplicată şi cunoscută.
Cu aproape 100 de ani înainte de răstignirea lui Isus Hristos, romanii au
răstignit pe toţi participanţii la răscoala lui Spartac care au fost prinşi şi în
felul acesta drumul din Sicilia până la Roma a fost umplut pe o margine şi
pe alta cu răstigniri – o imagine groaznică, prin care au vrut să bage frica
în toţi robii din imperiu aşa ca nici să nu se mai gândească vre-o dată la o
altă tentativă de răscoală împotriva sistemului existent atunci. În vremea
Domnului Iisus Hristos, era pe larg cunoscută această metodă crudă de
execuţie pe care o foloseau romanii. Un detaliu semnificativ pentru
subiectul nostru este faptul că după ce omul era condamnat la moarte prin
răstignire, după ce îi era citită sentinţa, el, cel condamnat, trebuia să-şi
ducă singur crucea până la locul executării, aşa cum spune Biblia despre
Domnul Iisus, pe care romanii l-au tratat în acelaşi fel ca şi pe orice alt
condamnat la moarte.

Pilat a zis Iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L,
răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat.
Preoţii ce mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe
Cezarul!” Atunci L-au dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat
deci pe Iisus, şi L-au dus să-L răstignească. Iisus, ducându-şi crucea,
a ajuns la locul, zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă
„Golgota.” (Ev. Ioan 19:14-17)
Crucea o ducea un om condamnat la moarte şi o ducea de la locul unde a
fost rostită sentinţă până unde era executată sentinţa. A duce crucea,
 22

însemna a merge drumul de unde ai fost condamnat la moarte, până la

locul unde urma să fii omorât. Înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus a
spus de mai multe ori ucenicilor Săi că ei trebuie să-şi poarte crucea. Să
privim unele cazuri când Domnul Iisus a spus aceasta ca să înţelegem
sensul pe care l-a pus Mântuitorul în această expresie.

Purtarea crucii este o atitudine obligatorie pentru propovăduirea

Evangheliei
La început, le-a vorbit despre felul cum trebuie să se poarte cu oamenii şi
să se raporteze la ei, apoi cum să facă faţă nevoilor materiale şi începând
de la versetul 16 le vorbeşte despre felul cum vor fi persecutaţi pentru că
propovăduiesc Evanghelia şi cum să se poarte în timpul acestor
persecuţii. Iată dar ce li se va întâmpla adevăraţilor ucenici ai lui Hristos,
pentru faptul că vor predica Evanghelia.

Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se

vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî. Veţi fi urâţi de toţi din
pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.
(Ev. Matei 10:21-22)

 Ce înseamnă a-ţi lua crucea  – înseamnă să depăşeşti continuu frica

morţii
Când cineva se decide să-L urmeze pe Domnul Iisus şi să meargă la
oameni cu mesajul Evangheliei, trebuie să fie deplin conştient că această
decizie implică pericolul să fie omorât, tocmai pentru că va predica
Evanghelia. Cu alte cuvinte, omul care se hotărăşte să fie un ucenic al lui
Hristos şi să propovăduiască Evanghelia, trebuie să-şi dea singur lui
sentinţa la moarte şi restul vieţii să trăiască ca unul care a murit pentru
sine şi trăieşte deplin pentru Hristos, fiind gata să fie omorât în orice clipă
pentru cauza Evangheliei. Domnul Iisus a zis în continuarea, când le-a
vorbit ucenicilor înainte ca să-i trimită în misiune:

Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi

şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. Nu
vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci
temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul
în gheenă. (Matei 10:27-28)
 23

Purtarea crucii înseamnă să predici hotărât Evanghelia sub presiunea

persecuţiior
Unii oameni îşi închipuie, că din moment ce au devenit creştini, vor trăi
cea mai paşnică posibilă viaţă. Parţial este drept, pentru că Domnul Iisus
ne dă în inimi o pace care întrece orice pricepere omenească. Dar cât
priveşte relaţiile cu oamenii, cu societatea, nici pe departe să nu te aştepţi
la o viaţă paşnică şi stabilă. Viaţa cu Hristos ne cere să plătim un preţ, aşa
cum a spus Iisus:

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să

aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe
fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de
vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. (Ev. Matei 10:34-36)

Poate deja experimentezi aceasta. Pentru că ai devenit creştin, fratele,

sau poate părinţii, sau poate soacra, sau nora, sau oricine altul din casa ta
s-a dezis de la tine, nu vrea să te mai ştie şi ţi-a devenit vrăjmaş. Stai
strâns lipit de Domnul Iisus, nu te lăsa intimidat şi propovăduieşte
adevărul Evangheliei Lui prin care ai fost mântuit de la pedeapsa iadului.
Nu te lăsa de Domnul Iisus şi nu înceta să spui la oameni Evanghelia din
pricina presiunilor pe care le pun asupra ta cei din casă, rudele şi oamenii
apropiaţi. Domnul Iisus a spus:

Cine iubeşte pe tata, ori pe mama, mai mult decât pe Mine, nu este
vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe
Mine, nu este vrednic e Mine. (Ev. Matei 10:37)

Purtarea crucii înseamnă o dedicare deplină lui Hristos pentru cauza

Evangheliei
Cum am arătat mai sus, după ce era rostită sentinţa, cel condamnat la
moarte, îşi lua crucea şi o ducea singur până la locul unde avea să fie
executat. Un creştin, atunci când încheie legământ cu Iisus Hristos, trebuie
să-şi semneze sentinţa sa la moarte. Aceasta nu înseamnă că trebuie să
caute moartea, dar înseamnă că trebui să fie totdeauna gata să fie dat la
moarte pentru Hristos şi Evanghelie, aşa cum a spus în continuare
Domnul Iisus:
Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de
Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa,
pentru Mine, o va câştiga. (Ev. Matei 10:38-39)
 24

Nu poţi fi mântuit dacă nu vrei să-ţi porţi crucea

Biblia ne relatează următorul caz:

Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El (la

Iisus) un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat:
„Bunule învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” „Pentru
ce Mă numeşti bun?” i-a zis Iisus. „Nimeni nu este bun decât Unul
singur: Dumnezeu. Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu
ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să
cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.” El I-a răspuns: „Învăţătorule,
toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.” Iisus S-a
uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi mai lipseşte un singur lucru; du-
te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi
vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.” Mâhnit de aceste cuvinte, omul
acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii. (Ev. Marcu
10:17-22)
Cum vedem din întâmplarea relatată, omul respectiv dorea să
moştenească viaţa veşnică şi trăia o viaţă corectă. Dar aceasta nu a fost
suficient. Domnul Iisus nu avea nevoie de averile lui, dar a văzut că averile
erau idolul acelui om, care aşa şi a rămas legat de ele. Dragostea pentru
avere pe care le avea nu i-a permis să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe
Iisus.

Nu cumva este în viaţa ta vreun lucru, vre-o persoană sau vre-un scop de
care eşti atât de legat încât nu poţi să-ţi dedici deplin viaţa lui Hristos şi
nu-ţi poţi lua şi purta crucea. Nu te lăsa înşelat şi nu umbla mâhnit. Ia-ţi azi
crucea şi vino să urmăm pe Iisus Hristos, Împăratul Împăraţilor şi Domnul
Domnilor care Şi-a purtat crucea ca să ne aducă o mântuire veşnică.