ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI
FACULTATEA DE MECANICA

EAAEF
Elemente Avansate de Analiza cu Elemente Finite

MASTERAND: FLORESCU IONUT IULIAN

STCF ANUL I

-referat-
 1. Elemente introductive privind FEA. FEA linear-elastic-static

1.1-Introducere. Concepte de bază

Metoda Elementelor Finite(MEF) sau Analiza cu Elemente Finite(FEA) are la bază conceptul construirii unor obiecte complexe cu
ajutorul unor elemente simple sau a divizării unor obiecte complexe în piese mici uşor manipulabile. Aplicaţii ale acestui concept
simplu poate fi găsit cu uşurintă în viaţa reală şi în special în inginerie.
Exemple:

Lego

Constructii

Aproximarea ariei uni cerc

Aria unui singur triunghi:

Aria cercului: unde N este numărul total de triunghiuri

(ELEMENTE)

Concluzie: Obiecte cu forme geometrice complexe pot fi reprezentate prin forme geometrice simple numite = Elemente

1.2 De ce Metoda Elementelor Finite ????

Procedee utilizate în proiectare:

• Calcule manuale
 • Metode experimentale

• Simulare numerică cu ajutorul calculatorului electronic

MEF/FEA este la momentul actual cea mai utilizată metodă de simulare numerică implementată pe calculator în
inginerie

MEF este integrată cu aplicaţii specifice CAD/CAM

Interfeţe grafice atractive şi utile în prelucrarea datelor de intrare sau interpretarea rezultatelor

1.3 Metode numerice de rezolvare a ecuaţiilor diferenţiale cu derivate parţiale

Numeroase fenomene fizice întâlnite curent în ştiinţă şi inginerie pot fi matematic descrise prin ecuaţii diferenţiale cu derivate
parţiale (EDDP).

În general, rezolvarea acestor ecuaţii prin procedee clasice analitice este aproape imposibilă pentru forme geometrice arbitrare.

Metoda elementelor finite (MEF) este un procedeu numeric prin care EDDP pot fi rezolvate aproximativ.

Metoda elementelor finite are la bază alegerea unor funcţii de aproximare pentru rezolvarea EDDP.

Modelarea cu elemente finite (EF) este utilizată în diferite domenii pentru rezolvarea problemelor de analiză statică sau dinamică:
mecanica solidului deformabil, mecanica fluidelor, electromagnetism, biomecanica etc.

1.4 Aplicaţii ale MEF în inginerie

Mecanică, Inginerie aerospaţială, Inginerie Civilă, Ingineria automobilelor ...

Analiză structurală (static / dinamic / liniar / neliniar)

Analiză termică / curgerea fluidelor

Electromagnetism

Mecanica pământului

Biomecanică

Exemple:
 1.5 Scurt istoric al evoluţiei MEF

1943 ..... Courant (Metode Variaţionale)

1956 .....Turner, Clough, Martin, Topp ... (Metoda deplasărilor)

1960 ...... Clough ( Elemente finite, problema plană a tensiunilor)

1970 ...... Aplicaţii MEF pe calculatoare tip Mainframe

1980 ...... Aplicaţii MEF pe microcalculatoare, pre şi post procesoare

1990 ...... Analiza sistemelor structurale mari

1.6 MEF în analiza structurilor – Procedură de analiză

Două cuvinte cheie: Discretizare şi Interpolare

Divide structura în obiecte simple (elemente finite cu noduri)

 Element
finit

nod

Descrie comportarea parametrilor caracteristici care modelează fenomenul (temperaturi, depasări, tensiuni etc.)
pe fiecare element. Interpolarea parametrilor.

Conectează (asamblează) elementele la noduri şi formează sistemul de ecuaţii(aproximativ) pentru întreaga

structură

Rezolvă sistemul de ecuaţii şi determină parametrii caracteristici la noduri (deplasări, temperaturi ....)

Calculează valorile parametrilor caracteristici în interiorul elementelor şi pe baza acestora valorile parametrilor
necunoscuţi (tensiuni, eforturi secţionale,,...) Continuu Discret Continuu

Modelarea comportării structurilor cu elemente finite

Uzual în MEF prin structură (de rezistenţă) se înţelege un ansamblu de bare, plăci, învelisuri si volume (solide).

Pentru o analiză cu elemente finite a unei structuri, principala etapă o constituie elaborarea modelului de calcul al
structurii respective. Pentru trecerea de la structura reală la modelul ei de calcul nu există algoritmi şi metode generale
care să asigure elaborarea unui model unic, care să aproximeze, cu o eroare rezonabilă, cunoscută, structura care
urmează a fi analizată. În general este posibil ca pentru o structură să se elaboreze mai multe modele, toate corecte dar
cu performanţe diferite.

A) Discretizarea

Modelul de calcul al structurii care urmează să fie analizată cu EF, este format din linii, care sunt axele barelor
structurii, din suprafeţe plane si curbe, care sunt suprafeţele mediane ale plăcilor componenete ale structurii şi volume,
care sunt corpurile masive ale structurii.

În această etapă, modelulul este un continuu, cu o infinitate de puncte, ca şi structura dată. Discretizarea este demersul
fundamental cerut de MEF şi constă în trecerea de la structura continuă (cu o infinitate de puncte) la un model discret,
cu un număr finit de puncte (noduri).

Această operaţie se face “acoperind” modelul cu o reţea de dicretizare şi se justifică prin aceea că din punct de
vedere practic, ingineresc, sunt suficiente informaţiile privind structura (ca de exemplu, cunoasterea valorilor
deplasărilor şi ale tensiunilor) într-un număr finit de puncte ale modelului, numărul acestora putând fi oricât de
mare.

În MEF,obisnuit, se definesc necunoscutele (deplasări sau eforturi) în punctele modelului şi se calculează valorile lor
în aceste puncte.

Punctele nodale

Punctele definite prin reţeua de dicretizare se numesc noduri. În noduri se definesc necunoscutele nodale primare,
ale căror valori sunt rezultatele analizei.

Necunoscutele asociate nodurilor pot fi deplasările, caz în care MEF se numeste model deplasare, pentru care se
admite că forma deformată a structurii, ca urmare a unei solicitări oarecare, este definită de deplasările tuturor
nodurilor în raport cu reţeaua nodurilor înainte de deformare,

Fiecare nod poate avea maximum sase componente ale deplasării, denumite deplasări nodale, în raport cu un sistem
de axe global: trei componente u, v, w ale deplasării liniare si trei rotiri Qx, Qy, Qz, denumite Grade de libertate
elastice.
 Elemente finite

Procesul de discretizare are drept urmare împărţirea modelului structurii într-un număr oarecare de fragmente denumite
elemente finite.

Un element finit poate fi privit ca o “piesă” de sine stătătoare, interacţionând cu celelalte elemente numai în noduri.
Studiul structurii reale se înlocuieşte cu studiul ansamblului de elemente finite obţinut prin discretizare, care devine
astfel o idealizare a structurii originare şi este un model de calcul al structurii date. Pentru ca rezultatele analizei să fie
cât mai corecte trebuie ca procesul de idealizare al structurii date să fie cât mai “performant”, ceea ce implică
respectarea unor regului privind discretizarea, elaborarea modelului de calcul şi printre altele - utilizarea unor
elemente finite adecvate.

În MEF, pentru un element finit oarecare, se face ipoteza că deplasările din interiorul elementului variază după o lege
“cunoscută”, aleasă apriori, determinată de o funcţie de interpolare. Funcţiile de interpolare se aleg de forma unor

polinoame.

1.7.Implementarea MEF pe PC
Preprocesare (construire model cu EF, încărcări, condiţii de rezemare)

FE solver (asamblează şi rezolvă sistemul de ecuaţii)

Postprocesare ( sortează şi afişază rezultatele)

 1.8.Pachete software de analiză cu EF
ANSYS – program general, implementare pe PC şi staţii de lucru

SDRC/I–DEAS – program integrat CAD/CAM/CAE

NASTRAN - program general, implementare mainframe

COSMOS - program general

PATRAN – preprocesor şi postprocesor general

DYNA–3D – program de analiză teste auto

LUSAS - program general, implementare pe PC şi staţii de lucru

2.FEA-nelinear <non-linear FEA> Concepte/metode moderne in modelarea FEA

2.1 Care este o problemă neliniară?

• Cum este diferențiată o problemă neliniară de una liniară?

• Ce tipuri de neliniaritate există?

• Cum să înțelegeți tensiunile și tensiunile

• Modul de rezolvare a problemelor

• Cum să rezolvi problemele neliniare

• Când întâmpină dificultăți analiza neliniară?

2.2 Probleme structurale neliniare

 • Care este o problemă structurală neliniară?

- Totul, cu excepția problemelor structurale liniare

- Trebuie să înțelegem mai întâi problemele liniare

•What is linearity? A(u w) A(u) A(w)

Input x y ax Output y
(load, heat
) (displ, temp
)

x1 y1 x1 x2
x2 y2
yax
2x1 2y1 Y
2x1 +3x2 2y1+3y2

• Exemplu: analiza oboselii

Care este o problemă structurală liniară?
Exemplu: analiza oboselii
Exemplu: analiza
oboseliiExemplu: analiza
oboselii
Exemplu: analiza oboselii
• Linearitatea este o aproximare

• Ipoteze:

- Tulpină infinitimă (0,2%)

- deplasare infinită

- Rotație mică

- Relația liniară tensiune-tensiune

3.Probleme liniare vs. neliniare

• Problema liniară: - Deformare infinitimă:

- Relația liniară tensiune-tensiune:

- deplasare constantă

- forțe constante applicate

• Problemă neliniară:

- Totul, cu excepția problemelor liniare!

- Neliniaritate geometrică: relație tulpină neliniară-deplasare

- Neliniaritate materială: relație constitutivă neliniară

- Neliniaritate cinematică: deplasare ne-constantă, contact

- Forțează neliniaritatea: încărcări de urmărire

4.Neliniarități în problemele structurale

 Displacement Strain Stress
Nonlinear Nonlinear
displacement-strain stress-strain

Nonlinear displ. BC Nonlinear force BC

Prescribed Applied
displacement force

Anexa 1 - Tema1
-Se cere sa se explice pe scurt semnificatia a 5 termeni de specialitate FEA.

19. Purușniuc M. Sebastian: Yield Stress, Zero Energy Modes, Primary Creep, Mesh Density, Membrane

Yield Stress- Nivelul de stres la care producerea începe într-o stare de tensiune uniaxială. (NAFEMS)

Puterea de randament sau tensiunea de randament este o proprietate materială și este tensiunea corespunzătoare
punctului de randament la care materialul începe să se deformeze plastic. Puterea de randament este adesea utilizată
pentru a determina sarcina maximă admisă într-o componentă mecanică, deoarece reprezintă limita superioară a
forțelor care pot fi aplicate fără a produce deformare permanentă. În unele materiale, cum ar fi aluminiul, există un
debut gradat al comportamentului neliniar, ceea ce face ca punctul de randament precis să fie dificil de determinat.
Într-un astfel de caz, punctul de randament al compensării (sau tensiunea de probă) este luat ca tensiune la care apare
0,2% deformare plastică. Randamentul este un mod de eșec treptat, care în mod normal nu este catastrofal, spre
deosebire de eșecul final.
Zero Energy Modes –

Deformații ale elementului spurios care apar cu energie de efort zero, datorate schemelor de integrare numerică
speciale. (NAFEMS)
Modurile de energie zero apar atunci când există o deformare, dar fără eforturi. Acest lucru se întâmplă mai ales în
cazul unor moduri rigide ale corpului (mișcări ale corpului fără deformarea lui - atunci când modelul nu este
contravenit, acesta poate „zbura”) și comportament cu clepsidră. Acesta din urmă se întâmplă în cazul elementelor de
integrare reduse de ordinul întâi. Ele sunt prea rigide la îndoire și astfel apar astfel de moduri

Primary Creep- Partea inițială a unui test de fluaj în care rata de încordare este în scădere(NAFEMS)

Este o deformare dependentă de timp, sub a o anumită sarcină aplicată; începe cu o viteză rapidă și încetinește cu
timpul.

• În general apare la temperaturi ridicate (fluaj termic), dar se poate întâmpla și în camera temperatura în anumite
materiale (de exemplu, plumb sau pahar), deși mult mai lent.

• Ca urmare, materialul trece printr-un timp creșterea dependentă a lungimii, care ar putea fi periculos în timp ce este în
serviciu.
Mesh Density – Densitatea ochiurilor de plasă indică mărimea elementelor în raport cu dimensiunea corpului analizat.
Densitatea ochiurilor de plasă nu trebuie să fie uniformă pe tot corpul. În unele părți ale corpului pot exista zone de
rafinare a ochiurilor de plasă (ochiuri mai dense). (NAFEMS)

Densitatea ochiurilor într-un model de element finit este un subiect important datorită relației sale cu precizia și costul.
În multe cazuri, numărul minim de elemente este stabilit prin considerente topologice, de exemplu, un element per
membru într-un cadru spațial sau un element per panou într-o structură învelită. În trecut, când dimensiunea problemei
era mult mai limitată, nu era neobișnuit să se obțină două sau mai multe cadre sau alte elemente similare pentru a
reduce dimensiunea modelului. Odată ce calculatoarele devin mai rapide și mai ieftine, tendința actuală este de a
reprezenta toate componentele majore individual în modelul elementului finit.
Membrane –

Comportamentul membranei este acela în care tulpinile sunt constante de la linia centrală a unui fascicul sau a
suprafeței centrale a unei plăci sau a unei cochilii. Se presupune că secțiunile de avion rămân plane. Un element de
linie cu membrană are rigiditate doar de-a lungul liniei, are o rigiditate zero normală liniei. O placă cu membrană are o
rigiditate zero normală față de placă. Acest lucru poate provoca deplasări cu energie zero (nu este necesară forță) în
aceste direcții normale. Dacă tensiunile variază liniar de-a lungul liniei normale până la linia centrală, atunci se
numește comportament de îndoire (NAFEMS)

Elementele cu membrană sunt utilizate pentru a reprezenta suprafețe subțiri în spațiu care oferă rezistență în planul
elementului, dar nu au rigiditate la îndoire; de exemplu, foaia de cauciuc subțire care formează un balon. În plus, sunt
adesea folosite pentru a reprezenta componente de rigidizare subțire în structuri solide, cum ar fi un strat de armare
într-un continuum. (Dacă stratul de armare este alcătuit din coarde, ar trebui să se utilizeze rebar.

Elementele cu membrană au, de asemenea, trei grade de libertate (dof) pe nod din care două dof-uri sunt traduceri in-
plane și un dof corespunde rotației în afara planului.
 BIBLIOGRAFIE

1. Cuteanu, E., Marinov, R. Metoda elementelor finite în proiectarea structurilor. Timişoara, Editura Facla, 1980.
2. Decker, K. H. Maschinenelemente. Wien, Carl Hanser Verlag, 1998.
3. Diaconescu, D. Designul conceptual al produselor. Braşov, Editura Universităţii Transilvania, 2005.
4. Dowling, N. E. Mehanical Behavior of Materials. Engineering Methods for Deformation, Fracture and Fatigue. New
Jersey, Prentice Hall Publishers, 2007.
5. Samuelsson, A., Wiberg, N. E. Finite element method. Basics. Lund, Studentlitteratur,
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Finite_element_method
7. https://www.nafems.org/publications/glossary/terms_a-c/
8. https://www.google.com/search?
q=google+images+fea&sxsrf=ALeKk033sjiBlv2oMJmMLugYRPujngNP4Q:1588928577231&source=lnms&t
bm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwid_Kyb9KPpAhXrx6YKHWl8CHcQ_AUoAXoECAwQAw&biw=1280&bih
=672