Elemente pentru modelarea placilor de tip

SHELL

S T U D E N TA : C Ă T R U N Ă A N A - M A R I A

PCCIZS , ANUL I

I N D R U M AT O R : G H I N D E A C R I S T I A N

NICA GEORGE
Cuprins:
1. Introducere MEF
2.Concepte fundamentale modelare MEF
3. Element SHELL
4. Aplicatie
5. Interpretare
6.Bibliografie
1.Introducere:
În general, activităţile de analiză a elementelor sau ansamblurilor mecanice ce utilizează
Metoda Elementelor Finite, cuprind trei faze principale :
1. Pre-procesarea :
◦ Generarea geometriei modelului;
◦ Stabilirea proprietăţilor de material şi a caracteristicilor geometrice;
◦ Discretizarea modelului cu tipul de elemente finite adecvate problemei;
◦ Aplicarea condiţiilor la limită pentru modelul cu elemente finite;
◦ Definirea încărcărilor pe model.

2. Analiza:
◦ Verificarea datelor de intrare;
◦ Lansarea în execuţie a modelului complet

3. Post-procesarea:
◦ Reprezentarea rezultatelor (deplasări, tensiuni, deformaţii, etc.) sub formă de grafice, liste,
contururi (isocurbe);
◦ Analiza şi interpretarea rezultatelor.
Metoda Elementelor Finite , dezvoltata in ultimele 6 decenii, reprezinta o tehnica de analiza
numerica , utilizata pentru rezolvarea ecuatiilor diferentiale , ce poate fi aplicata unui numar mare
de problem fizice din domeniul ingineriei.
Abordarea propriu-zisa a acesteia are la baza ideea conform careia , orice functie poate fi
aproximata printr-un model discret,realizat prin compunerea unei multimi de functii simple
definite pe subdomenii(elemente finite) si continue pe domeniul lor de definitie.
Functiile realizeaza pe elementul finit o interpolare a marimii pe care o reprezinta , exprimand-o
prin intermediul unor valori dintr-un numar finit de puncte (noduri) ale subdomeniului.
Discretizarea in elemente finite (subdomenii) a unui element structural sau chiar a unei structuri
se efectueaza in functie de geometria acestuia. Elementele finite utilizate se afla in directa
legatura cu caracterul unidimensional , bidimensional sau tridimensional al corpului ce trebuie
analizat . De asemenea, complexitatea problemei este in stransa legatura cu cu tipul de element
finit folosit . Daca pentru o stare de solicitare plana rezolvarea problemei este relative simpla,
odata cu trecerea la starea spatiala de solicitare , numarul ecuatiilor ce urmeaza a fi rezolvate
creste exponential.
2. Concepte fundamentale modelare MEF
Modelul de calcul
Pentru a putea efectua o analiză cu elemente finite a unei structuri, demersul hotărâtor care trebuie întreprins este
elaborarea modelului de calcul al structurii respective.
Pentru trecerea de la structura reală la modelul ei de calcul nu există algoritmi şi metode generale care să asigure
elaborarea unui model unic, care să aproximeze, cu o eroare prestabilită, cunoscută, structura care urmează să se
aproximeze.
In general este posibil ca pentru o structură să se elaboreze mai multe modele, toate corecte dar cu performante
diferite. Modelul pentru calculul de rezistentă al unei structuri se elaborează pe baza intuitiei, imaginatiei şi
experientei anterioare a celui care face modelarea. Modelul trebuie să sintetizeze eficient toate informatiile
disponibile referitoare la structura respectivă.
Discretizarea
Discretizarea este demersul fundamental cerut de MEF şi constă în trecerea de la structura continuă (cu o
infinitate de puncte) la un model discret, cu un număr finit de puncte (noduri).
Această operatie se face “acoperind” modelul cu o retea de dicretizare şi se justifică prin aceea că din
punct de vedere practic, ingineresc, sunt suficiente informatiile privind structura (ca de exemplu,
cunoaşterea valorilor deplasărilor şi ale tensiunilor) într-un număr oarecare de puncte ale modelului,
numărul acestora putând fi oricât de mare.
Metoda elementelor finite, în mod obişnuit, defineşte necunoscutele (deplasări sau eforturi) în punctele
modelului şi calculează valorile lor în aceste puncte.
În programul MEF se dau comenzile specifice analizei adaptive care constă în elaborarea, pentru
modelul intial - printr-un proces iterativ - a unei discretizări mai fine , utilizarea unor elemente finite de
ordin superior, adică cu polinoame de interpolare de grad superior, sau combinatii ale acestora .
Rezultatele obtinute pentru noua variantă a modelului sunt mai precise decat cele initiale. Verificarea
modelului constă în compararea rezultatelor obtinute în cele două variante ale modelului şi anume
rezultatele trebuie să fie suficient de apropiate.
Se mentionează faptul că o procedură de discretizare adaptivă, oricare ar fi ea, nu poate semnala
eventuale greşeli sau neajunsuri ale modelului initial, cum ar fi, de exemplu, configuratia geometrică
de ansamblu, valorile dimensiunilor, alegerea tipului de element finit, impunerea conditiilor de
reazeme, definirea sarcinilor, introducerea valorilor constantelor elastice şi fizice ale materialului etc.
Nodul
Punctele definite prin reteua de dicretizare se numesc noduri. Necunoscutele asociate nodurilor
pot fi deplasările. Pentru modelul deplasare se admite că forma deformată a structurii, ca urmare
a unei solicitări oarecare, este definită de deplasările tuturor nodurilor în raport cu reteaua
nodurilor înainte de deformare, fiecare nod putând avea maximum şase componente ale
deplasării, denumite deplasări nodale, în raport cu un reper global (la care este raportată structura
în ansamblu): trei componente u, v, w ale deplasării liniare şi trei rotiri ϕx, ϕy, ϕz.
Elementul finit
Procesul de discretizare are drept urmare împărtirea modelului structurii într-un număr oarecare
de fragmente sau elemente, aşa cum, de exemplu, zidul unei clădiri poate fi privit ca fiind format
din cărămizile utilizate la constructia sa.
Surse de erori in MEF:
-erori datorate formularii metodei elementului finit
-erori datorate procesului computational
-erori datorate utilizatorului.
3. Elemente SHELL
Elementele Shell sunt elemente cu 4 până la 8 nodului patrulatere isoparametrice sau 3 până la 6
elemente triunghiulare nod pe directie tridimensionala.
 
Caracteristici principale ale elementului SHELL8
1. este definit de opt noduri I, J, K, L, M, N, O, P care trebuie declarate conform figurii 13.1 şi
prezintă o formulare izoparametrică;
2. are şase grade de libertate pe nod (GLN = 6), deplasări pe directiile X, Y şi Z (UX, UY, UZ) şi
rotiri în jurul axelor X, Y, Z (RotX, RotY, RotZ) aşa cum se prezintă în figura 13.2;
3. are forma unui patrulater plan oarecare - continut în planul xy al sistemului de referintă local –
legat de element, are grosimea constantă t, laturile pot fi drepte sau curbe. Elementul poate fi
încărcat cu forte şi momente în noduri – raportate la sistemul de referintă global XYZ, precum şi
cu presiuni normale pe cele şase fete marcate cu 1-6.
Presiunile se consideră pozitive dacă “intră” în element. Formularea teoretică a elementului
consideră suprafata mediană (“Middle surface”) perfect plană, deci abaterile de la planeitate
introduc erori în formularea matricei de rigiditate. Fata pozitivă (obtinută prin regula şurubului
drept aplicată numerotării I – J – K - L) poartă denumirea de fată superioară sau “Top” iar fata
negativă poartă denumirea de fată inferioară sau “Bottom”;
4. elementul se poate folosi pentru modelarea învelişurilor şi plăcilor de grosime constantă pe
portiuni, adică din componenta unor structuri preponderent realizate din table, considerate
materiale izotrope;
5. matricea de rigiditate în coordonate locale se obtine prin suprapunerea matricei de rigiditate de
membrană cu matricea de rigiditate de placă (încovoiere) .
Date despre materialul elementului :
1. modulul de elasticitate longitudinal - E;
2. coeficientul lui Poisson - niu;
(3). coeficientul de dilatare termică - α;
(4). densitatea materialului -DENS;
(5). acceleratia gravitatională - g sau greutatea specifică - γ = ρg.
Date despre încărcări :
1. deplasări şi rotiri impuse nule în sistemul global de coordonate (sau blocaje) la translatie BX, BY,
BZ şi rotatie BXX, BYY, BZZ;
2. forte la noduri în directia X – FX, Y - FY şi Z – FZ precum şi momente în jurul axelor X – MX, Y
– MY, Z – MZ;
3. presiuni distribuite liniar (biliniar) sau constante pe fetele elementului, care se identifică prin
numere de la 1 la 6 (vezi Fig. 13.1). Aceste presiuni se echivalează numeric la nodurile elementului cu
forte concentrate conform imaginei de mai sus.
4.Aplicatie.
Sa se modeleze o piscina cu lungime de 8 m ,latime de 5 m si adancime de 2m, din beton
C20/25, cu element de tip SHELL. Grosimea peretilor si placii este de 25 cm. Se vor realiza 2
modele . Un model initial iar cel de-al doilea cu o discretizare mai fina.
Densitatea apei= 10 kN/m^3
Densitatea pamantului=18 kN/m^3
Epamant=40MPa=40 000KN/m2;
μpamant=0.45
ks=50000kN/m^3
Deformate
5.Interpretare rezultate.

Se vor compara rezultatele deplasarilor obtinute in centrul placii si deplasarile in peretele A-

B/ax2.
Bibliografie
1. Introducere in metoda elementelor finite- Stefan I Maksay si Diana Bistrian
2. Analiza cu elemente finite –Mircea Rades
3. Cursuri Master PCCIZS, anul I – prof. Cristian Ghindea
4. Seminar Master PCCIZS , anul I – prof. George Nica