Metoda numerica de calcul a elementului finit.

Generalitati

Metoda elementelor finite este o tehnica bazata pe analiza numerica

pentru obtinerea unor solutii aproximative ce servesc la determinarea
variatiei parametrilor ce caracterizeaza medii continue.
Utilizata mult timp in paralel cu metoda diferentelor finite bazata pe
scrierea ecuatiilor cu diferente finite pentru o retea de puncte ce
aproximeaza domeniul analizat, metoda elementelor finite s-a impus
capatind o baza teoretica si aplicativa tot mai larga.

Principalele avantaje ale metodei elementelor finite fata de alte metode

de aproximare:
-formularea solutiilor pentru elemente individuale
-analiza structurala prin metoda rigiditatii directe

Metoda numerica de calcul a elementului finit. Generalitati

Procedura discretizarii in elemente finite reduce problemele cu un numar
infinit de necunoscute ale cimpului continuu (deplasare,efort,
temperatura) la un numar finit de necunoscute prin divizarea domeniului
in elemente si prin exprimarea variabilelor necunoscute prin functii de
interpolare in interiorul fiecarui element.
Functiile de interpolare se exprima prin valorile cimpului variabil in
punctele de interconectare ale elementelor numite noduri si definesc
complet comportarea variabilei in interiorul elementului.
In acest sens valorile nodale ale variabilei devin necunoscutele
problemei.

Odata ce reteaua de elemente a fost gasita comportarea cimpului

variabil peste fiecare element este aproximat prin functii continue
exprimate in functie de derivatele valorilor nodale pina la un anumit ordin.
Functiile definite pe fiecare element finit sint chiar functiile de interpolare.

Metoda numerica de calcul a elementului finit. Generalitati

Natura solutiei si gradul de aproximare depind de:
-numarul si marimea elementelor utilizate
-functiile de interpolare
Ideea de baza a metodei elementelor finite porneste de la posibilitatea
descrierii cimpului real de deplasari prin intermediul unor valori ale
acestora intr-un numar finit de puncte.

Metoda numerica de calcul a elementului finit. Generalitati

Metoda numerica de calcul a elementului finit. Generalitati

Metoda numerica de calcul a elementului finit. Generalitati

Daca se imparte suprafata saibei plane intr-un numar de figuri plane,
aceste suprafete elementare de dimensiuni si forme alese arbitrar sint asa
numitele elemente finite.
Punctele de intersectie ale retelei astfel create se numesc noduri. In forma
cea mai simpla a metodei, deplasarile u si v (din planul saibei) din aceste
noduri, constituie parametrii de calcul sau gradele de libertate.
Formularea este deci in deplasari.
In continuare, ideea metodei consta in a studia separat elementul finit,
exprimindu-se in mod aproximativ cu ajutorul unor asa numite functii de
interpolare alese in functie de numarul de grade de libertate, starea de
tensiune si de deformatie in interiorul elementului.

Metoda numerica de calcul a elementului finit. Generalitati

Odata determinate aceste deplasari, starea de tensiune si de deformatie
in fiecare element este cunoscuta din studiul separat al elementelor.
Un loc aparte in specificul acestei metode il constituie studiul elementului
finit din mai multe puncte de vedere. In primul rind o problema de decizie
este alegerea formei (triunghi dreptunghi sau patrulater oarecare). In al
doilea rind, o alta problema de decizie este stabilirea gradelor de libertate.
In varianta cea mai simpla se aleg drept parametrii deplasarile u si v de la
noduri. In legatura directa cu alegerea numarului de grade de libertate
este stabilirea functiilor de interpolare.

Metoda numerica de calcul a elementului finit. Generalitati

Pentru a exprima mai fluent cimpul de tensiune trebuie alese functii de
interpolare mai complexe, dar aceasta obliga la marirea numarului de
grade de libertate. Acest fapt conduce la marirea numarului de noduri
(introduse pe parcursul laturilor sau chiar in interiorul elementelor).
O alta problema care este legata de studiul elementului finit este aceea a
convergentei.
Daca odata cu indesirea retelei solutia tinde spre cea exacta, criteriul de
convergenta este satisfacut. Pentru a obtine acest lucru, functiile de
intepolare trebuie sa indeplineasca anumite conditii( printre altele sa fie
apt de a reprezenta starea nula de tensiune pentru un corp rigid si sa fie
apt de a reprezenta si starea de tensiune constanta).

Fundamentele metodei
Se reprezinta corpul ca un ansamblu de elemente triunghiulare de forme
diferite; in cadrul fiecarui element finit, materialul se considera omogen si
izotrop. Legea constitutiva fizica este liniara (sau neliniara) si ea poate
diferii de la un element la altul.
Se urmareste determinarea matricii de rigiditate [K] pentru un element si
pentru intreaga structura.
Metoda de rezolvare este fie metoda deplasarilor aplicata problemei plane
a Teoriei Elasticitatii (folosind in final ecuatii diferentiale de echilibru
static) sau metode variationale bazate pe conditiile de minim ale energiei
potentiale ale sistemului.

Fundamentele metodei
Principiul de minim pentru deplasari (Lagrange):
Daca un corp elastic se afla in echilibru sub actiunea fortelor exterioare,
atunci dintre toate configuratiile imaginabile (cu respectarea echilibrului),
configuratia real, pozitia deformat a structurii este aceea pentru care
energia potential a sistemului are o valoare stationar minim.
Etape de calcul
a) Discretizarea-stabilirea elementelor si nodurilor structurii
Se pot utiliza diferite tipuri de elemente caracterizate prin numarul de
dimensiuni (liniare,plane, spatiale), forma elementelor si numarul de
noduri alese adecvat specificului probleme de rezolvat

Etape de calcul
b) Alegerea functiilor de interpolare pentru a reprezenta variabila pe
element. De regula se aleg functii polinomiale fiind usor de integrat si
diferentiat, gradul lor depinzind de numarul de noduri ale elementului, de
natura si numarul necunoscutelor in fiecare nod si de continuitatea ceruta
in nod si de-a lungul frontierei.
c) Formularea conditiilor matriciale exprimind proprietatile elementelor
individuale.
d) Asamblarea matricelor de element pentru formularea problemei pe
intreaga structura.
Aceasta se bazeaza pe conditia de compatibilitate, valoarea variabilei intrun nod este aceeasi pentru toate elementele interconectate in nodul
respectiv. Dupa asamblare se efectueaza modificarile prin considerarea
conditiilor de margine.

Etape de calcul
e) Rezolvarea sistemului de ecuatii. Metoda elementelor finite conduce
la rezolvari de sisteme de ecuatii liniare sau neliniare.
Reprezentarea matriceal a caracteristicilor elastice si geometrice ale
elementelor
-rigiditatea-forta corespunzatoare unei deplasari unitare
Coeficientii de rigiditate au caracterul unor coeficienti de influenta. Se mai
numesc si forte generalizate.
Rolul rigiditatii il au matricele [K] si respectiv [D] din ecuatiile de conditie
din studiul static:

{R} = [ K ]{}

respectiv din studiul fizic:

{ } = [ D]{ }

Reprezentarea matriceal a caracteristicilor elastice si geometrice ale elementelor

[D] este matricea constitutiv de elasticitate
-flexibilitatea- deplasarea corespunztoare unei fore unitare.
[K ]
[ D]
Rolul flexibilitii l au matricele
si respectiv
1

1
Din ecuatiile de conditie din studiul static {} = [ K ] {R}

Respectiv studiul fizic

{ } = [ D ] { }
1

Asamblarea elementelor
Prin asamblarea elementelor se obine starea de tensiune i de
deformaie. Asamblarea elementelor trebuie s respecte ipoteza de baz
a Teoriei Elasticitii i anume ipoteza continuitii.
Satisfacerea condiiilor de continuitate a corpului nainte i dup
deformarea sa, conduce la determinarea strii de tensiune i de
deformaie n toate elementele finite.
Drept necunoscute se aleg deplasrile nodurilor ( , i= 1,2n;n=numrul de
noduri)
Cmpul deplasrilor va fi ales sub forma:

u = u f ( x, y ); v = v ( x, y )
n

k =1

k =1

Asamblarea elementelor
Unde f , sint funcii de coordonatele nodurilor i satisfac condiiile
k
k
de contur i de continuitate, ntruct trebuie asigurat identitatea
deplasrilor la interfeele elementelor finite.
Aspecte de calcul
1. Studiul static
a) Echilibrul structurii
Se refer la relaia dintre forele i deplasrile generalizate ataate n cele
n noduri ale structurii.
Deci echilibrul ntregului corp se exprim matriceal astfel:

{R}

( 2 nx 1 )

= [K ]

( 2 nx 2 n )

{}

( 2 nx 1 )

Aspecte de calcul

Se admite c toate ncrcrile ce se exercit asupra unui element finit se

concentreaz n nodurile elementului
{R}2 nx1 matricea forelor generalizate (ncrcri exterioare) din nodurile
reelei

{R} =< U V U V ...U V >

T

[K ]
matricea generalizat a rigditii sistemului sau de rigiditate
2 nx 2 n
global a ntregului corp.

{}

matricea deplasrilor generalizate(impuse sau necunoscute) din

toate nodurile reelei necunoscutele problemei.
( 2 nx 1 )

{ } =< ... >=< u v u v ...u v >

T

1. Studiul static
b)Echilibrul elementului (e)
Relaia de echilibru pentru un element finit (e):
(e)

{F }

( 6 x1)

= [k ]

(6 x6)

(e)

{ }

(e)

( 6 x1)

(e)

{F }

ansamblul de fore de legtur ce acioneaz asupra

elementului e
( 6 x1)

{ }

(e)

ansamblul de deplasri ale tuturor vrfurilor

elementului e ijm (vectorul deplasrilor pe element)
matricea de rigiditate a elementului (e)
[k ]
( 6 x1)

(e)

(6 x 6)

1. Studiul static

Kii,kjj,kmm submatrici pentru un nod

Kij,kjm,kmi submatrici de legtur dintre noduri

= K
K

ii ( 2 x 2 )

[k ]

(6 x 6)

(e)

ji ( 2 x 2 )

ij ( 2 x 2 )

jj ( 2 x 2 )

mj ( 2 x 2 )

mi ( 2 x 2 )

im ( 2 x 2 )

jm ( 2 x 2 )

mm ( 2 x 2 )

Compatibilitate-studiul geometric
Se admite c deformaiile specifice ( , ) i eforturile unitare ( , )sunt
constante n interiorul fiecrui element finit studiat, deci nu este
respectat condiia de continuitate a cmpului deformaiilor.

Aceast ipotez nu corespunde realitii, pentru c deformaiile

specifice i eforturile unitare variaz continuu n interiorul unui corp.

Pentru a se apropia de realitate, trebuie ca elementele finite s fie ct

mai mici, deci ct mai numeroase.

Rezult c deplasrile { } variaz liniar n interiorul elementului e iar

cmpul deformaiilor de-a lungul unui element este constant.

Compatibilitate-studiul geometric
Se alege o form polinomial liniar pentru funcia deplasrilor pentru a fi
satisfcute condiiile de continuitate.

{ f ( x, y )}

( 6 x 1)

(e)

u ( x, y )
=

v
(
x
,
y
)

Funciile liniare (polinomiale n x i y) pentru u i v:

u = + x + y
1

v = + x + y
4

Compatibilitate-studiul geometric
Prin particularizare, pentru coordonatele nodurilor i,j,m rezult deplasrile
nodale de forma:

v = + x + y

u = + x + y
i

Constantele se determin scriindu-se (u,v) pentru fiecare nod: i,j,m al

elementului, dup direcia axelor de coordonate.

{ } = [C ] { }
(e)

(e)

(e)

[C] este matrice cvsidiagonal de conexiune (de transformare), depinznd

de constantele nodurilor elementului finit ijm

Compatibilitate-studiul geometric

Pentru integrarea elmentului finit (raportat la un sistem propriu de axe) n

structur, se trece la sistemul de axe al structurii prin intermediul matricii
de transformare.
Deplasrile unui nod i snt aceleai pentru toate elementele e care
conin acest nod.
Prin aceasta este asigurat continuitatea deplasrilor.