Corect at

EXAMENUL DE BACALAUREAT
Lucrare în conformitate cu programa pentru examenul de bacalaureat 2008-2009.
Editor: Alexandru Creangă
Telefoane comenzi: 0751.08.05.15

0788.46.28.88
0788.46.28.87
0746.15.45.96
0746.15.45.97
0744.42.95.12
Sediul central: 0348.43.94.17
comenzi.nomina@gmail.com
CP 70, OP 5, Piteşti, Ghişeul 1
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Istorie : ghid de pregătire intensivă pentru examenul de

bacalaureat / coord.: Liviu Lazăr. - Piteşti : Nomina,
2008
ISBN 978-973-1889-62-7
I. Lazăr, Liviu (coord.)
94(498)(075.35)
Copyright © Editura Nomina, 2008

Toate drepturile aparţin Editurii Nomina
FELICIA ADĂSCĂLIŢEI MIRELA GRĂDINĂ LIVIU LAZĂR
(coordonatori)
Simion Ciurte Lăcrămioara Iordăchescu Petru Şandor

Maria Cochină Toma Lungoci Lăcrămioara Sîiulescu
Paul Didiţă Antonică Mateescu Anişor Vasiliu
Ion Dorobanţu Elisaveta Roşu
Mariana Gheorghe Simona Stiger
ISTORIE
Ghid de pregătire intensivă

pentru examenul de bacalaureat
Editura NOMINA
CUVÂNT ÎNAINTE
Lucrarea de faţă se adresează elevilor de clasa a XII-a care se pregătesc pentru
examenul de bacalaureat şi doresc să realizeze acest lucru în mod ritmic. Această
lucrare este, de asemenea, utilă şi celor care nu doresc să susţină bacalaureatul la
istorie, dar doresc să obţină rezultate bune la această materie. Prin intermediul acestei
lucrări, venim şi în ajutorul profesorilor de istorie, care au pentru fiecare lecţie din
programa de bacalaureat, un rezumat al conţinuturilor, noţiunile istorice explicate, un
test de evaluare curentă şi teste de evaluare sumativă.
Pentru fiecare temă din programa examenului de bacalaureat, lucrarea propune
următoarele elemente de sprijin în pregătirea cu succes a acestuia:
 Un rezumat al fiecărei lecţii, ceea ce permite profesorilor să elimine dictarea
conţinuturilor şi să se concentreze pe discutarea cu elevii a temelor şi pe
rezolvarea de exerciţii. Acest rezumat scapă elevii de obositoarea luare de notiţe
şi permite susţinerea unor lecţii interactive, mult mai apreciate de elevi decât
cele de tip clasic.
 Un dicţionar de termeni istorici care apar în conţinutul lecţiei respective şi
uşurează înţelegerea faptelor şi fenomenelor istorice prezentate.
 Un test de evaluare curentă din conţinutul fiecărei lecţii, care permite
cunoaşterea stadiului de pregătire pentru examen şi pregătirea constantă pentru
acesta. Testele au fost elaborate în conformitate cu programa examenului de
bacalaureat.
 Teste de evaluare sumativă pentru sfârşitul fiecărui capitol pentru a vedea
stadiul pregătirii din mai multe lecţii.
 Bareme de evaluare şi notare pentru a cunoaşte exact nivelul performanţei
în pregătirea examenului de bacalaureat.
Sintezele au fost elaborate după analizarea conţinuturilor prezentate în cele 7
manuale alternative de istorie de clasa a XII-a şi selectarea elementelor comune care
fac obiectul evaluării. În elaborarea sintezelor s-au avut în vedere competenţele
generale şi specifice pentru clasa a XII-a şi standardele generale de evaluare.
Testele au fost întocmite în concordanţă cu competenţele de evaluat formulate în
programa examenului de bacalaureat la istorie iar baremele oferă un model de
evaluare în spiritul exigenţelor examenului de bacalaureat.
Lucrarea mai cuprinde şi câteva sugestii generale pentru tratarea subiectelor
examenului de bacalaureat.
Vă dorim mult succes în pregătirea examenului de bacalaureat!
5
6
SUGESTII GENERALE PENTRU REZOLVAREA
SUBIECTELOR DE EXAMEN
În general, primele întrebări sunt de dificultate mai mică, gradul lor crescând odată
cu întrebările finale. Când întrebările vizează un text istoric, trebuie să vă raportaţi
strict la ceea ce conţine textul (întrebări de tipul: numiţi, precizaţi, menţionaţi,
selectaţi etc.). De asemenea, când sunt formulate astfel de întrebări care nu fac referire
la texte sau documente istorice, trebuie să daţi răspunsuri scurte şi precise (ex.:
menţionarea titlului sau funcţiei deţinute de Ştefan cel Mare). La cerinţa de tipul
selectaţi, textul ales din document se va pune în ghilimele. Acolo unde se cer să fie
evidenţiate relaţiile cauză-efect, cuvintele selectate se pun în ghilimele.
Când întrebările conţin cerinţa prezentaţi, trebuie să evidenţiaţi pe larg ceea ce
cunoaşteţi despre cerinţa respectivă (ex.: menţionarea a două acţiuni militare din Evul
Mediu la care au participat românii, apoi prezentarea fiecărei acţiuni militare pe
larg).
În formularea răspunsurilor, trebuie să aveţi grijă ca afirmaţiile făcute să fie
argumentate deoarece se punctează coerenţa argumentării (ex.: se acordă 1 punct
pentru coerenţa argumentării afirmaţiei conform căreia diplomaţia promovată de
conducătorii Ţărilor Române este parte integrantă a relaţiilor internaţionale în Evul
Mediu). De asemenea, se acordă un punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiilor
date ca temă.
Când există cerinţe de tipul evidenţierii relaţiilor cauză-efect, trebuie să utilizaţi
conectori care exprimă cauzalitatea (ex.: deoarece, pentru că etc.), respectiv concluzia
(aşadar, ca urmare etc.).
Când vi se cere să elaboraţi un eseu despre un anumit subiect din materia de
examen, trebuie să redactaţi, în numărul de pagini cerut, un text istoric cu referire la
problemele cerute, fără să vă abateţi de la ceea ce aţi învăţat despre subiectul
respectiv. Atragem atenţia că eseul nu este o compunere liberă în care să divagaţi pe o
temă de istorie, ci o lucrare în care să demonstraţi cunoştinţele voastre pe această
temă. De asemenea, când vi se cere formularea unui punct de vedere cu privire la un
fapt sau fenomen istoric, trebuie să prezentaţi puncte de vedere unanim acceptate şi
care sunt validate de ştiinţa istorică, deoarece vi se cere în continuare să argumentaţi
acest punct de vedere cu un fapt istoric relevant.
În redactarea eseului sunt punctate şi ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate, în
special utilizarea limbajului istoric, adică a termenilor istorici esenţiali care sunt
explicaţi la fiecare lecţie prezentată în această culegere.
Toate aceste cerinţe sunt formulate explicit şi în modelele de bareme pe care vi le
oferim pentru câteva din testele din prezenta lucrare.
Sperăm ca prezenta lucrare să vă fie de un real folos în pregătirea lecţiilor de istorie
şi, mai ales, în susţinerea examenului de bacalaureat.
7
SINTEZE
TEMA 1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
A. ROMANIZAREA
1. Caracteristici generale
- Romanizarea este un proces istoric complex prin care civilizaţia romană s-a impus în
primul rând prin intermediul limbii latine, s-a extins de la sud la nord de Dunăre.
Comparabil ca însemnătate cu indo-europenizarea şi cu migraţia popoarelor din
mileniul I î.Hr.
- Romanizarea a înlăturat diferenţele dintre localnici şi romani pe planul:
 culturii materiale;
 vieţii politice;
 vieţii religioase;
 a impus limba latină ca limbă de comunicare.
- O trăsătură definitorie şi în acelaşi timp, cea mai importantă consecinţă a romanizării
este dispariţia treptată a graiurilor autohtone şi înlocuirea lor cu latina populară.
- În urma romanizării s-au înregistrat mutaţii etnice, lingvistice şi spirituale.
- Ritmul romanizării popoarelor europene a depins de:
 stadiul evoluţiei istorice a popoarelor cucerite;
 sentimentele etnice de libertate;
 caracterul războinic sau paşnic al populaţiei;
 concepţiile religioase;
 tradiţiile locale.
2. Romanizarea în Dacia
- Acest proces stă la baza formării şi apariţiei poporului român.
- Conceptul de romanizare include două laturi fundamentale:
 Romanizarea prin colonizare: Colonizarea teritoriului Daciei cu o populaţie
romanizată, latinofonă, venită din toate părţile Imperiului roman (informaţie
venită de la Eutropius);
 Schimbarea mentalităţii şi chiar a fiinţei etnice: asimilarea băştinaşilor
geto-daci în măsura în care ei au adoptat limba latină, şi-au însuşit felul de viaţă
roman provincial, au preluat obiceiurile şi civilizaţia romană.
- În Dacia, romanizarea sub ambele aspecte menţionate, a fost pe deplin posibilă şi a
devenit o realitate demonstrabilă documentar.
- Procesul de romanizare a cunoscut mai multe etape:
 Prima etapă a precedat cucerirea romană şi a început prin pătrunderea unor
aspecte materiale romane, pe cale neoficială, paşnică, prin relaţii de colaborare
economică;
 A doua etapă a fost cea a romanizării organizate, masive şi ireversibile în
urma cuceririi Dobrogei (anul 46 d.Hr.) şi a Daciei (106).
8
- În Moldova şi în nord-vestul Transilvaniei, rămase în afara provinciei Dacia, trăiau
dacii liberi (carpii, costobocii etc.).
- Factorii (agenţii) care au contribuit la romanizarea organizată, rapidă şi ireversibilă
a spaţiului daco-moesian au fost: armata, administraţia, veteranii, coloniştii,
urbanizarea, religia, dreptul, învăţământul în limba latină.
- Armata:
 Imperiul roman a cucerit Dacia şi pentru a-i exploata resursele;
 Pentru a proteja Dacia, provincie de frontieră, romanii au menţinut o armată
numeroasă: aproximativ 55 000 de soldaţi în 3 legiuni şi alte trupe auxiliare.
Trupele staţionau în castre;
 Legăturile dintre soldaţii romani şi autohtoni au fost esenţiale pentru procesul
de romanizare;
 Veteranii, s-au stabilit în oraşe primind funcţii administrative, unii la sate
unde au înfiinţat ferme agricole (villa rustica).
- Administraţia:
 Dobrogea, cucerită în 28 î.Hr., a fost inclusă, în anul 46 d.Hr., în provincia
romană Moesia;
 În 106, Dacia a devenit provincie romană de rang consular;
 Capitala era Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
- Coloniştii:
 Cucerirea Daciei a fost urmată de o colonizare masivă şi rapidă;
 După cucerire, tot pământul Daciei a devenit ager publicus şi a fost distribuit
coloniştilor sau trupelor;
 Amploarea şi rapiditatea colonizării a fost o realitate impusă de mai mulţi
factori, printre care crearea unei romanităţi puternice la nordul Dunării care să
exploateze resursele noii provincii;
 Coloniştii erau latinofoni şi au acţionat în toate domeniile economiei.
- Urbanizarea:
 Este o caracteristică specifică modului superior de organizare în teritoriile
incluse în sistemul administrativ al Romei;
 În Moesia, tradiţia urbană exista şi înainte de cucerirea romană, datorită
coloniilor greceşti, pe când în Dacia, urbanizarea se datorează cuceritorilor;
 Oraşele cu statutul de colonia erau de rang superior (Colonia Ulpia Traiana
Augusta Dacica Sarmizegetusa, Romula), cele cu statut de municipia erau de
rang inferior (Drobeta, Dierna, Porolissum).
 În oraşele Daciei romane, activitatea edilitară era intensă, fiind ridicate clădiri
care ilustrează geniul ingineresc roman (forul, amfiteatrul, apeductele, termele
etc.).
- Credinţele religioase:
 Toleranţa a guvernat, de regulă, ansamblul vieţii religioase (mai puţin în ceea
ce priveşte creştinismul), fapt ce a înmulţit mereu divinităţile în Dacia romană.
Aşa s-a produs sinteza spirituală daco-romană;
 Religia dacilor, nu a fost nicăieri nimicită prin cucerirea romană (s-a constatat
9
menţinerea sistemului de incineraţie dacic);
 Există o mare varietate de divinităţi romane (care sunt predominante), greceşti
şi orientale;
 Contopirea unor zei ai dacilor cu zeităţile romane (interpretatio romana);
 Sincretismul religios.
- Dreptul roman clasic a constituit un factor eficient în asimilarea la romanitate:
 În anul 212, în timpul împăratului Caracalla, s-a acordat dreptul de cetăţenie
romană pentru toţi locuitorii imperiului.
- Datorită acestor factori, romanizarea dacilor a fost un proces istoric real, profund şi
durabil.
- După 170 de ani de romanizare intensă, s-a produs sinteza daco-romană, care a stat
la baza evoluţiei spre românitate.
Termeni istorici-cheie, concepte:

Ager publicus = pământ public la romani, provenit din cuceriri şi exproprieri în Italia şi în
provincii.
Romanitate = totalitatea popoarelor romanice; lumea romană; caracter roman sau romanic al
unui popor; descendenţă romanică.
Romanizare = fenomen complex, lingvistic şi cultural, petrecut în antichitate într-o serie de
regiuni ocupate şi stăpânite de Imperiul roman.
Sincretism religios = fenomen religios care constă în contopirea unor zei asemănători, dar de
origine diferită, într-o singură divinitate.
Test de evaluare 1
Subiectul I (30 de puncte)
Citiţi cu atenţie textele de mai jos:
A. „Romanizarea a fost, fără doar şi poate, un instrument oficial al Romei de asigurare
a bunei exploatări a noilor teritorii cucerite. Astfel privit, fenomenul înseamnă:
asigurarea drumurilor, a frontierelor, crearea de oraşe ca unităţi autonome de
administrare a teritoriului, acordarea acelor drepturi care să încurajeze populaţia
cucerită să «suporte jugul» şi să colaboreze în exploatarea economică intensivă a noii
provincii. Toate aceste obiective ale guvernării imperiale au avut ca urmare crearea
unei mentalităţi specifice a populaţiei care beneficia direct sau indirect de aceste forme
evoluate de existenţă materială şi spirituală.“ (Ioana Bogdan Cătăniciu, Daci şi
Romani. Aculturaţie în Dacia)
B. „Popoarele neolatine sunt, fără excepţie, produsul unei sinteze etnice şi culturale
între autohtonii învinşi (ca substrat etnic de bază) şi romanii învingători (ca strat),
sinteză care a dus la asimilarea băştinaşilor şi la crearea populaţiilor romane
provinciale, latinofone: italo-romani, gallo-romani, daco-romani. (…) În procesul de
romanizare, între latina populară şi graiurile indigene nu s-a produs un amestec, o
sinteză, din care să se nască o limbă nouă, ci idiomurile (limbile) locale au fost
înlocuite de latina populară, care le-a biruit, impunându-se pretutindeni şi pe toată
verticala socială.“ (Academia Română, Istoria românilor, vol. II)
10
Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Menţionaţi, pe baza sursei A, obiectivele guvernării imperiale în provinciile nou
cucerite. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, elementele sintezei etnice şi culturale, care au dus la
crearea populaţiilor romane provinciale. 3 puncte
3. Menţionaţi, pe baza sursei A, punctul de vedere referitor la romanizare. Aduceţi un
argument pro sau contra acestui punct de vedere. 5 puncte
4. Menţionaţi, pe baza sursei B, punctul de vedere referitor la noua limbă a
populaţiilor romane provinciale. 5 puncte
5. Prezentaţi doi factori ai romanizării (excluzând religia), care au acţionat în
provincia Dacia. 6 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia procesul de
romanizare are o etapă precedentă cuceririi Daciei. 8 puncte
Notă: Se punctează şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece,
pentru că etc.) respectiv concluzia (aşadar, ca urmare etc.).
Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie textul de mai jos:
„Dacă numericeşte dacii constituiau elementul etnic principal în provincia Dacia,
nu este mai puţin adevărat că din punct de vedere social ei deţineau un rol secundar.
Deşi nu au fost reduşi în masă la sclavie, autohtonii din Dacia sunt locuitorii săraci şi
marginalizaţi ai provinciei. Locuind – majoritatea lor – în sate, dacii rămân departe de
posibilităţile «eternizării epigrafice». Cei care au reuşit să-şi facă un rost la oraş nu
aveau niciun motiv pentru a-şi afişa originea etnică; ei şi-au luat nume romane şi s-au
topit în masa cosmopolită a orăşenilor. Nici contribuţia dacilor la economia provinciei
(în special în agricultură şi în ocupaţii anexă) lipsită de spectaculozitate, nu e mai uşor
sesizabilă. Singura soluţie pentru a accede la o situaţie socială mai bună şi, în primul
rând, pentru a obţine cetăţenia romană era – ca o soluţie individuală – înrolarea în
unităţile auxiliare.
(…) Mai multe cohortes Dacorum şi alae Dacorum au staţionat prin Britannia,
Pannonia, Cappadocia şi Siria. S-a constituit astfel o veritabilă diaspora dacică la
Roma şi în Italia, dar şi în Moesia, Dalmatia, Pannonia, Noricum, chiar în Gallia şi în
Africa romană. Acolo, mai degrabă decât în provincia Dacia, vom regăsi nume tipice
pentru daco-geţi: Diurppaneus, Scorilo, Decibalus etc. Menţionarea unui Decebalus
Luci în Dacia, pe o plăcuţă de aur, pentru nimfele de la Germisara, rămâne o apariţie
de excepţie.“ (Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler, Istoria Transilvaniei, vol. I)
Pornind de la acest text, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Enumeraţi, pe baza textului, categoriile sociale din care făceau parte dacii după
cucerirea romană. 6 puncte
2. Evidenţiaţi, pe baza textului, cauzele care au dus la această realitate socială. 6 puncte
3. Formulaţi un punct de vedere propriu asupra credibilităţii şi validităţii
argumentelor folosite în text. 6 puncte
11
4. Menţionaţi ce categorii sociale, din cele prezentate în text, mai există şi astăzi.
6 puncte
5. Stabiliţi câte un argument al permanenţei fiecărei categorii sociale prezentate în

text. 6 puncte
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre rolul romanizării în
etnogeneza românească, având în vedere:
 menţionarea unui eveniment istoric care a făcut posibilă romanizarea;
 prezentarea a doi factori care au favorizat procesul de romanizare;
 prezentarea unui punct de vedere argumentat cu privire la continuitatea
daco-romană în spaţiul carpato-dunărean după 271.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentarea,
evidenţierea relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice
(coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectiv succesiunea
cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Total test 90 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.
B. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
1. Romanitate fără imperiu
- La 271, Roma a abandonat provincia Dacia sub presiunea popoarelor migratoare
(germanice).
- Părăsirea provinciei de către armată şi administraţie a atras după sine:
 stingerea rapidă a vieţii urbane (ruralizare) şi, implicit, declinul activităţilor
economice (revenirea la economia naturală);
 retragerea în aşezările rurale.
- După retragerea aureliană s-a perpetuat o romanitate fără imperiu prin populaţia
daco-romană latinofonă.
- După 271, legăturile cu Imperiul roman aflat la sud de Dunăre nu au fost rupte.
Îndeosebi cetăţile şi oraşele de pe malul stâng al Dunării s-au aflat în atenţia
împăraţilor Diocleţian, Constantin cel Mare, Iustinian. Din această perspectivă,
opera de romanizare a fost continuată de soldatul şi negustorul roman dar şi de
misionarul creştin, toţi veniţi din Imperiu.
- Continuitatea de locuire daco-romană este atestată de descoperirile arheologice din
tot spaţiul vechii Dacii şi care au fost datate între secolele IV-VII. Descoperirile
arheologice dovedesc continuitatea civilizaţiei romane în Dacia, purtătorii ei fiind
daco-romanii. Inscripţiile din secolul al IV-lea arată că limba latină a continuat să fie
vorbită în Dacia şi după retragerea aureliană.
- Donariul de la Biertan (judeţul Sibiu), obiect creştin din secolul al IV-lea, care
12
conţine inscripţia latină „Ego Zenovius votum posui” (Eu, Zenoviu, am pus darul) este
o dovadă a vorbirii limbii latine în Dacia, după 271.
- Retragerea a lăsat fosta provincie fără o structură politico-statală. S-au păstrat unele
forme de organizare politică, obştile săteşti.
2. Creştinarea daco-romanilor
- Creştinismul a pătruns în Dacia şi Moesia din timpul stăpânirii romane.
- Răspândirea creştinismului a fost impulsionată în anul 313, când împăratul
Constantin cel Mare (306-337) a acordat libertate de credinţă creştinilor.
- La răspândirea creştinismului la nord de Dunăre, au contribuit misionarii veniţi din
Imperiul Roman.
- Creştinismul a contribuit la strângerea legăturilor daco-romanilor cu romanitatea
sud-dunăreană şi la continuarea romanizării în regiunile nord-dunărene.
- Prezenţa creştinismului printre daco-romanii de la nordul Dunării, în secolele IV-VI,
este dovedită de numeroasele descoperiri cu caracter creştin: opaiţe cu semnul crucii,
basilici cum sunt cele de la Sucidava (Celei) din secolul VI, Tomis (sec.IV-VI) etc.
- Progresele creştinismului la Dunărea de Jos au dus la apariţia unor episcopate în
această regiune (Justiniana Prima, Tomis etc.).
- Originea latină a creştinismului românesc este dovedită şi de faptul că termenii
creştini de bază provin din limba latină: Dumnezeu (Domine Deus), cruce, creştin,
înger, biserică (basilica, etc.
3. Raporturile daco-romanilor cu migratorii
- Dintre migratori (goţi, huni, gepizi, avari), rolul cel mai important în etnogeneza
românească l-au avut slavii. Ei au fost atestaţi începând cu secolul VI, în Moldova şi
Muntenia şi cu secolul VII, în Transilvania.
- Slavii au determinat impunerea unor toponime, hidronime şi, mai ales, unele
modificări fonetice şi de vocabular. Aceste influenţe nu au modificat caracterul
fundamental romanic al limbii române demonstrat de fondul principal de cuvinte –
latin 60% şi de structura gramaticală latină.
- După anul 602, slavii s-au aşezat masiv la sud de Dunăre, în Imperiul Roman de
Răsărit.
- Slavii şi apoi bulgarii au separat, definitiv, latinitatea din Peninsula Balcanică de cea
nord-dunăreană.
- În dreapta fluviului, o mare parte a populaţiei romanice a fost asimilată de slavi.
Excepţie au făcut romanicii din zonele montane care au primit din partea slavilor
denumirea de vlahi (preluată de aceştia de la populaţiile germanice).
- Traversarea Dunării de către majoritatea slavilor a condus la împuţinarea lor la
nordul fluviului şi, deci, la posibilitatea asimilării lor de către populaţia romanizată.
Prin pătrunderea slavilor în Balcani, romanitatea nord-dunăreană a devenit o insulă în
marele ocean slav.
4. Sinteza românească
- Etnogeneza românească face parte dintr-un proces istoric mai amplu, european, al
etnogenezei popoarelor romanice. Acest proces a avut la bază o dublă asimilare
(sinteză) ce a avut ca efect:
 romanizarea autohtonilor (geto-daci) cuceriţi de Roma (prima sinteză);
13
 asimilarea migratorilor de către populaţia romanizată (a doua sinteză).
- Asimilarea slavilor a desăvârşit procesul formării poporului român. Se consideră că
etnogeneza românească s-a încheiat în secolul VIII, ca şi a celorlalte popoare
romanice.
- Latina populară vorbită de populaţia romanizată din Dacia şi Moesia s-a transformat
în limba română, în secolele VII-VIII.
- Limbile romanice au un element autohton (italic – la italieni, gallic – la francezi,
daco-moesic – la români etc.), un element latin (cel mai consistent) şi un element
migrator (slavi – la români, germanici – la italieni, francezi etc.).
- Influenţele slave nu au schimbat caracterul romanic al limbii române.
- În primele izvoare medievale referitoare la români, aceştia sunt menţionaţi cu
numele de vlahi, blachi etc.

dialect = particularitate locală (teritorială) a unei limbi; grai.
economia naturală = etapă a dezvoltării economice în care tot ceea ce era necesar vieţii era
produs într-o comunitate restrânsă.
etnogeneză = proces istoric, lingvistic şi cultural de formare a unui popor.
Test de evaluare 2
A. „Dacia a fost pierdută de romani nu în urma unor înfrângeri militare la nordul
Dunării, ci ea a fost pur şi simplu abandonată, fără a fi cedată în stăpânirea cuiva. Din
izvoarele narative, în special din Historia Augusta (Vita Aureliani), rezultă limpede că
Dacia a fost părăsită nu din cauza unor lupte sau războaie purtate de romani la
fruntariile ori chiar pe teritoriul ei, ci pentru că ea nu mai putea fi menţinută. De fapt,
teritoriile romane din sudul Dunării, Illyricum şi Moesia, erau de multă vreme
devastate de necontenite atacuri ale goţilor şi ale carpilor, iar romanii sperau că,
retrăgându-se pe linia Dunării, pe un front mult scurtat, consolidat cu trupe aduse din
Dacia, vor putea organiza o mai bună apărare a ţinuturilor balcanice.” (Academia
Română, Istoria românilor, vol. II)
B. „În stadiul de acum al cercetării şi cunoştinţelor noastre, se poate afirma cu deplin
temei că Aurelian nu a mutat în dreapta Dunării decât o parte a populaţiei. O deplasare
a tuturor sau a majorităţii locuitorilor Daciei (circa 800 000 de oameni) trebuia să ducă
la întemeierea de oraşe şi sate noi la sudul fluviului, iar un atare exod nu putea să
rămână neobservat şi necomentat în documentele vremii. Or, în Dacia aureliană nu
există documente despre emigrarea în masă a populaţiei civile de la nordul Dunării. În
toponimia Daciei aureliene nu se observă nicio modificare, ci, dimpotrivă, se constată
şi după aceea aceleaşi oraşe şi sate. De altfel, nici nu ar fi fost loc pentru atât de multă
populaţie nouă peste cea locală.” (Academia Română, Istoria românilor, vol.II)
14
1. Menţionaţi, pe baza sursei A, o cauză pentru care împăratul Aurelian a hotărât
abandonarea Daciei. 4 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, două argumente care demonstrează că în Dacia a
rămas o populaţie civilă numeroasă după retragerea aureliană. 6 puncte
3. Precizaţi anul părăsirii Daciei. 2 puncte
4. Prezentaţi o consecinţă de ordin social-economic a părăsirii Daciei. 4 puncte
5. Prezentaţi o consecinţă de ordin demografic a părăsirii Daciei. 4 puncte
6. Prezentaţi forme de organizare politică de tradiţie romană care s-au perpetuat după
părăsirea Daciei. 6 puncte
7. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant afirmaţia conform căreia, Imperiul roman
a revenit în nordul Dunării în unele perioade de după retragerea aureliană. 4 puncte

A. „În secolele VI-VII se constată o înmulţire sensibilă a simbolurilor creştine, atât pe
teritoriul fostei provincii, cât şi în teritoriile libere. Evidenţa simbolurilor creştine
pentru secolele V-VII arată un număr, aproximativ egal de localităţi în care s-au
descoperit asemenea vestigii: 31 de localităţi pentru teritoriul dacilor liberi şi 22 de
localităţi pentru fosta provincie romană, raport care, pentru perioada anterioară, era net
în favoarea fostei provincii.” (Academia Română, Istoria românilor, vol. II)
B. „Toate popoarele romanice din Europa îşi datorează existenţa unei duble asimilări.
Mai întâi se produce asimilarea elementului autohton de către elementul roman.
Autohtonii sunt primitori activi ai civilizaţiei romane. Rezultatul colonizării şi
romanizării este, pretutindeni, acelaşi: apariţia unor sinteze romanice (ibero-romanii,
galo-romanii, daco-romanii). Romanizarea durabilă s-a produs în măsura în care s-a
realizat integrarea indigenilor. (...) A doua asimilare a constat în «topirea» unor
elemente migratoare în masa populaţiilor romanice. În esenţă, este vorba de aşezarea
diferitelor neamuri germanice în Italia, Galia şi Hispania şi a unor grupuri de slavi în
Dacia. Aşezarea germanicilor în centrul şi vestul imperiului şi întemeierea acolo a
regatelor barbare nu a însemnat dispariţia romanicilor ori a limbii latine.” (I.A. Pop,
Th. Nägler (coordonatori), Istoria Transilvaniei)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, cum arată evidenţa simbolurilor creştine în secolele
V-VII. 2 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, ce sinteze etnice romanice au apărut în Europa.
2 puncte
3. Numiţi ce apostol a făcut evanghelizarea Scytiei. 2 puncte
4. Prezentaţi un izvor istoric care demonstrează că propagarea creştinismului la
daco-romani s-a făcut în limba latină. 4 puncte
5. Numiţi două popoare migratoare care nu au avut un rol vrednic de consemnat în
procesul general al etnogenezei românilor. 4 puncte
6. Prezentaţi un popor migrator care a avut o oarecare influenţă în etnogeneza
românilor. 6 puncte
15
7. Stabiliţi două asemănări şi o deosebire între procesul formării poporului român şi
cel al popoarelor romanice. 6 puncte
8. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant afirmaţia conform căreia etnogeneza ro-
mânească se înscrie în procesul general al etnogenezei popoarelor romanice. 4 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre formarea poporului român şi
a limbii române, având în vedere:
 descrierea procesului general de formare a popoarelor romanice;
 prezentarea sintezei etnice româneşti;
 prezentarea trăsăturilor esenţiale ale limbii române;
 prezentarea unui punct de vedere argumentat cu privire la spaţiul şi timpul în
care s-a definitivat formarea poporului român şi a limbii române.
C. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor străini

1. Context
- Prin romanitatea românilor se înţelege în primul rând ideea despre descendenţa
romană a românilor.
- Din ansamblul acestei categorii istorice, mai fac parte o serie de idei înrudite şi
adiacente cum ar fi:
 stăruinţa elementului roman în Dacia postaureliană;
 unitatea de neam a românilor;
 latinitatea limbii române, esenţa romană a unor obiceiuri şi datini populare;
 conştiinţa românilor despre originea lor romană.
- În contextul migraţiei slavilor în sudul Dunării, romanitatea orientală se va identifica
cu poporul român.
2. Românii văzuţi de Orientali
- Prima menţiune documentară a românilor datează din anul 980 într-o scrisoare a
împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul. Numele sub care întâlnim poporul
român în documentul imperial este cel de vlahi. Următoarea menţionare datează din
1020, într-un act emis de acelaşi împărat.
 La originea denumirii de vlah se află numele unui trib celt (volcae) amintit de
Caesar în „De bello Gallico”.
 De aici termenul a trecut la germani, desemnându-i în germana veche mai
întâi pe vecinii din sud şi apus (valh = roman şi gal romanizat).
 Termenul a cunoscut apoi în limba germană o restrângere, referindu-se doar la
locuitorii din Peninsula Italică (wälcher).
16
 Slavii, venind în contact nemijlocit cu lumea germană începând cu secolul al
IX-lea, au preluat acest termen. Chiar la începutul acestor contacte
germeno-slave, biograful apostolului slavilor Metodie a aplicat italienilor
denumirea de wlach, primită evident prin filieră germană. Vlah înseamnă
aşadar, un străin, un neslav de limbă romanică.
 Termenul a cunoscut apoi diferite variante: vlah la bizantini şi la slavii sudici,
voloh la slavii răsăriteni, valachus în lumea latino-catolică apuseană, blach la
unguri unde s-a transformat repede în oláh etc. Apariţia acestui nume dat
românilor de către străini în evul mediu, marchează sfârşitul etnogenezei
române, el exprimă exact caracterul său romanic, conţinutul de bază al
expresiei fiind cel etnic.
- Tot din Imperiul Bizantin avem şi primele scrieri care afirmă răspicat originea
romană a poporului şi a limbii române.
 Împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959), amintind de
aşezarea slavilor în Balcani, înfăţişează întrepătrunderea lumii slave cu cea
românească străveche, numindu-i pe cei din urmă cu termenul de romani, în
vreme ce pentru bizantini foloseşte denumirea de romei.
 Tratatul geografului persan Gardizi intitulat „Podoaba istoriilor” scris pe la
mijlocul secolului al XI-lea oferă informaţii despre originea poporului român.
 Ioan Kynnamos, secretar al împăratului Manuel Comnenul, descrie o
campanie bizantină împotriva maghiarilor în 1167. Vorbind despre participarea
la această campanie, cronicarul spune despre vlahi: „se zice că sunt coloni
veniţi demult din Italia.”
3. Românii văzuţi de Occidentali
- În corespondenţa dintre papa Inocenţiu al III-lea şi Ioniţă cel Frumos, ideea
romanităţii românilor este un adevărat leit-motiv.
- Una din cele mai puternice afirmări ale originii romane a românilor a venit din partea
cronicarilor maghiari Anonymus şi Simon de Kéza.
 În aceste cronici, anterioare întemeierii ţărilor române, nu se poate sesiza un
ton de ostilitate faţă de români.
 În această perioadă, statul ungar nu suprimase încă autonomiile locale, iar
românii din Transilvania nu erau excluşi de la drepturi.
- Începând cu veacul al XIV-lea, romanitatea nord-dunăreană se va dezvolta într-un
cadru politic propriu, statele feudale Ţara Românească şi Moldova.
 Datorită unor împrejurări externe, la solicitarea cărora ţările române au
reacţionat, romanitatea orientală va intra în sfera unei întinse şi complexe zone a
conştiinţei europene preocupate de pericolul expansiunii otomane.
 Astfel, romanitatea românilor este afirmată de umaniştii veacului al XV-lea.
- Au existat două motive în preocuparea umaniştilor faţă de români:
 preocuparea occidentalilor de a stăvili ofensiva otomană;
 preocuparea acestora pentru antichitatea clasică şi pentru tot ce aceasta a lăsat
în urma ei, fie vestigii materiale, fie crâmpeie vii, populaţii şi limbi de origine
antică.
17
- Primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român este Poggio
Bracciolini (1380-1459).
 El afirmă continuitatea elementului roman în ţările române, locuite de o
populaţie romană de la Traian încoace şi care nu şi-a pierdut uzul limbii latine,
transformate în limba română.
 De menţionat că era pentru prima oară când s-a argumentat latinitatea limbii
române cu probe culese direct din spaţiul românesc de cunoscători ai limbii
latine.
- Afirmarea originii române a poporului român reapare la Flavio Biondo (1392-1463),
secretar apostolic şi erudit umanist.
- Umanistul italian care a contribuit cel mai mult la răspândirea teoriei despre originea
romană a poporului român a fost Enea Silvio Piccolomini, care între 1458 şi 1464 a
fost papă sub numele de Pius al II-lea.
 În legătură cu textele referitoare la ţările române, amintim faptul că el şi -a
cules informaţiile de la misionarii dominicani şi franciscani.
 Pius al II-lea a influenţat, ca niciun alt istoric, opiniile despre originile romane
ale poporului român.
- Ştirile despre români au continuat să apară şi la atenianul Demetrie Chalcocondil,
stabilit în Italia împreună cu numeroşi conaţionali ai săi, în prejma cuceririi
Constantinopolului. Fratele sau vărul acestuia, Laonic Chalcocondil, a dat ştiri mult
mai ample despre români. El a fost primul, care după veacuri de gândire tipic
medievală, revine la teoria antică elină, care identifica limba cu neamul.
- Antonio Bonfini, umanist italian care a trăit ultimii ani ai vieţii la curtea maghiară
(1486-1502), a amintit în câteva locuri originea romană a neamului românesc.
 Toate afirmaţiile lui Bonfini privind originea românilor au un element comun:
românii sunt urmaşii coloniei şi ai legiunilor romane din Dacia; acest adevăr e
dovedit de limba lor romană, pentru care românii s-au luptat, ţinând la ea mai
mult decât la propria lor fiinţă.
 Ca argumente, Bonfini invoca: ruinele şi inscripţiile romane, toponimele,
Corvineştii şi numele poporului român.
4. Politizarea ideii romanităţii românilor
- Ideea romanităţii nord-dunărene s-a îmbogăţit cu două elemente noi în secolul al
XVI-lea.
 Primul este legat de începutul scrisului în limba română.
 Cel de-al doilea, de începutul politizării ideii originii romane a poporului
român. Astfel, romanitatea românilor devine un element component al unei
anumite ideologii politice a vremii, fie că era vorba de cea a papalităţii, fie de
cea a unor potentaţi laici. Şi unii şi alţii, susţineau pretenţiile politico-spirituale.
- Domnia lui Mihai Viteazul a marcat o epocă în istoria românilor, dar şi în cea a ideii
romanităţii lor.
 Graţie victoriilor strălucite obţinute de domnul român împotriva oştilor
turco-tătare, românii au devenit cunoscuţi în întreaga Europă.
 Stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania i-a atras însă ostilitatea nobilimii
maghiare, reflectată puternic în izvoarele vremii. Această schimbare de
18
atitudine a nobilimii maghiare se poate exemplifica cu un caz tipic, cel al lui
Ştefan Szamosközy (1565-1612).
- Cuvinte duşmănoase la adresa românilor, după momentul Mihai Viteazul au existat
şi la alţi cronicari maghiari ai vremii. Cert este faptul că reprezentanţii nobilimii
maghiare l-au urât pe Mihai Viteazul şi poziţia lor s-a reflectat atât în actele oficiale
ale vremii cât şi în istoriografia maghiară.
- Nu toţi reprezentanţii nobilimii maghiare de la cumpăna secolelor XVI-XVII au fost
ostili românilor:
 Aceste poziţii obiective se întâlnesc, mai ales la autori maghiari din afara
Transilvaniei, care nu considerau că românii ar ameninţa ştirbirea privilegiilor
tradiţionale ale „naţiunii maghiare”. Aşa este cazul episcopului Nicolae
Istvánffy, istoric şi diplomat al împăratului Rudolf al II-lea.
- În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, rivalitatea austro-otomană se reflectă şi în
mărturiile despre români. În acest context apare şi cronica lui Ioan Lucius (Lučič) în
1666 la Amsterdam.
 Autorul a urmărit istoria Croaţiei şi Dalamţiei, dar a făcut şi consideraţii
asupra vecinilor. Astfel, ultimul capitol a fost consacrat exclusiv discutării
originii romane a poporului român. Cronicarul şi-a exprimat anumite dubii şi
rezerve cu privire la românii nord-dunăreni. El nu a negat continuitatea
elementului roman în Dacia traiană, dar a susţinut că el a fost sporit printr -o
imigrare provocată de către bulgari de la sud la nord de Dunăre.
- Teoria lui Lucius a trecut neobservată timp de un secol. Abia în a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea „s-a descoperit” valoarea ei documentară pentru susţinerea unor
teorii care reprezentau arme ideologice în combaterea revendicărilor politice ale
românilor.
 Istoricul austriac I. Chr. Engel a turnat teoria lui Lucius în tipare noi,
falsificând, însă, în bună parte prin eliminarea afirmării stăruinţei elementului
roman în Dacia post-aureliană, printr-o deplasare cronologică a amintitei
implantări romane din iniţiativă bulgară, adăugându-i-se nuanţa preiorativă din
„teoria exilaţilor şi răufăcătorilor” lansată de istoriografia umanistă polonă.
 La rândul său, F.I. Sulzer, ofiţer de justiţie al armatei austriece, susţinea într-o
lucrare că românii nu se trăgeau din coloniştii romani şi că poporul român s-ar
fi format în sudul Dunării, de unde ar fi imigrat în secolul al XII-lea.
 Aşa a apărut teoria imigraţionistă, care a fost sistematizată în secolul al
XIX-lea de Robert Roesler. Datorită acestui fapt, a mai fost numită şi teoria
roesleriană. Apariţia lucrării lui Roesler după realizarea dualismului
austro-ungar evidenţiază caracterul interesat şi neştiinţific al acestei teorii.
 Teoria roesleriană aducea argumente ca: dacii ar fi fost exterminaţi ca popor
în timpul războaielor cu romanii; romanizarea nu ar fi fost posibilă în numai
165 de ani; toţi locuitorii ar fi părăsit Dacia în timpul retragerii aureliene;
poporul român s-ar fi format la sudul Dunării unde ar fi primit influenţa slavă
şi ar fi devenit ortodocşi; n-ar exista izvoare istorice care să ateste prezenţa
românilor la nordul Dunării înainte de secolul al XIII-lea, deci românii ar fi
venit după maghiari în Transilvania.
19
 Teoria imigraţionistă a fost combătută în mod viguros de istoricii români,
începând cu cei din Şcoala Ardeleană şi până azi, precum şi un însemnat număr
de mari istorici străini ca: E. Gibbon, Th. Momsen, J. Jung, C. Patsch etc.
 Lucrarea lui Roesler a fost combătută mai întâi de istoricul român A.D.
Xenopol numită Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană, cu
următoarele argumente: elementul tracic reprezintă baza etnică a poporului
român; peste această bază s-a suprapus elementul roman; migraţiile barbare
au împins populaţia daco-romană spre munţi, prezenţa termenilor creştini de
origine latină se explică prin permanentele legături între populaţia romanizată
din dreapta Dunării cu cea din stânga ei; arheologia, toponimia, hidronimia
aduc dovezi incontestabile ale continuităţii dacilor şi a daco-romanilor;
poporul român este o îmbinare a elementului tracic, roman şi slav din care cel
roman este predominant şi fundamantal.

Romanitate orientală = spaţiu etno-lingvistic ce reuneşte totalitatea populaţiilor de limbă latină
din partea de est a Imperiului Roman.
Test de evaluare 3
A. „Iar împăratul fierbea din această pricină şi voia să pornească din nou el însuşi
asupra ţării hunilor; dar dorind mai curând să le dovedească forţa romeilor, iată ce
plănuia. Pe Alexie, pe care-l logodise cu fiica sa, îl trimitea la Istru cu armate multe
comandate de el, care era protostator, pentru ca să-i facă pe huni să creadă că vor fi
atacaţi iarăşi din locurile obişnuite; iar Leon, numit şi Vatatzes, care aducea altă oaste
numeroasă din altă parte, ba chiar şi o mare mulţime de vlahi, despre care se spune că
sunt colonii de demult ai celor din Italia, îi poruncea să năvălească în ţara hunilor
dinspre ţinuturile de lângă Pontul zis Euxin, de unde nimeni niciodată nu a năvălit
asupra lor.” (Ioan Kinnamos, Epitome, Fragmentul se referă la luptele dintre bizantini
şi unguri din anul 1167.)
B. „Limba lor e puţin deosebită de limba noastră italiană; ei îşi zic în limba lor romani
spunând că au venit din vremuri străvechi, de la Roma, pentru a se aşeza în această
ţară; şi când vreunul întreabă dacă ştie careva să vorbească în limba lor valahă, ei spun
în felul acesta: ştii româneşte, adică ştii să vorbeşti limba română, din cauză că limba
lor s-a stricat.” (Francesco della Valle, Însemnări despre originea, obiceiurile şi
oraşele românilor, 1532)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, fragmentul de text care se referă la romanitatea
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, fragmentul de text care evidenţiază conştiinţa
românilor despre originea lor romană. 4 puncte
20
3. Numiţi doi reprezentanţi ai culturii bizantine care au făcut referiri la romanitatea
4. Numiţi doi reprezentanţi ai culturii occidentale care au făcut referiri la romanitatea
5. Prezentaţi originea denumirii de vlahi dată românilor. 6 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia, romanitatea
orientală va intra în sfera unei întinse şi complexe zone a conştiinţei europene
preocupate de pericolul expansiunii otomane. 8 puncte

A. „La Roma era obiceiul care este şi până astăzi ca pe răufăcători să nu -i ucidă, ci-i
trimiteau peste mare, dar mai ales aici unde este valul, căci aici a fost trimis şi Ovidiu,
ca să facă deosebite lucrări, slujbe şi lupte. Ovidiu a scris despre parţi, tătari şi sarmaţi
care locuiau aici şi nu se temeau nici de Roma, nici de Dumnezeu. Iar când aceşti
răufăcători s-au înmulţit au început a face deosebite slujbe romanilor, au păscut vitele
şi turmele romane, au zidit un pod peste Dunăre şi au săpat un val la Nistru şi în alte
locuri. Iar când s-au înmulţit şi-au ales un voievod şi au alungat pe geţi, daci, iazigi şi
alte popoare şi ei înşişi s-au aşezat la Dunăre păstrând şi până azi obiceiurile şi limba
italiană, însă puţin schimbate.” (Martin Bielski, Cronica lumii întregi, 1550)
B. „Că Traian împăratul adevărat că de la Rîm au adus şi căsaşi, adică de la Italia şi
aşa ieste: şi căsaşi au adus, iar nu din temniţile Rîmului, ci oroşani, săteani, tot din
slujitori aşezaţi. Şi casă de domni au aşezatu aicea pre la cetăţi… Din temniţile cu
sutele de mii de oameni cum s-ar afla? Şi apoi fără fămei, iar atâta tâlhăriţe?“ (Miron
Costin, De neamul moldovenilor)
C. „Teoria este vădit duşmănoasă românilor; ea abundă în calificative jignitoare la
adresa lor. Este un lucru ştiut că în literatura evului mediu abundă paginile de
aversiune naţional-medievală; ceea ce se remarca cu predilecţie în privinţa celorlalte
popoare nu erau calităţile lor, ci obiceiurile, legile, trăsăturile psihice negative,
procedeu care în acelaşi timp permitea evidenţierea calităţilor propriului neam.
Fenomenul este deosebit de accentuat când e vorba de popoarele învecinate. (…)
Teoria lui Bielski are însă şi trăsături tipic polone. În căutarea genezei ei trebuie să se
pornească de la relaţiile moldo-polone şi mai ales de la evoluţia lor de la sfârşitul
veacului al XV-lea până la mijlocul celui următor. Victoriile armatei moldovene şi
desprinderea Moldovei de sub suzeranitatea polonă au creat în anumite cercuri
umaniste polone un climat de ostilitate faţă de Moldova.” (Adolf Armbruster,
Romanitatea românilor istoria unei idei)

1. Scrieţi pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine originea
nesănătoasă a poporului român. 2 puncte
2. Numiţi corect oraşul la care face referire sursa B. 2 puncte
3. Selectaţi din sursa B., un argument care combate sursa A. 4 puncte
4. Evidenţiaţi, pe baza sursei C., două cauze tipic polone care au determinat o opinie
21
ostilă faţă de originea poporului român. 6 puncte
5. Evidenţiaţi, pe baza sursei C., o cauză specifică tuturor ţărilor în Evul Mediu,
referitoare la defectele popoarelor învecinate. 4 puncte
6. Prezentaţi opinia istoricului Ioan Lucius, care demonstrează politizarea ideii
romanităţii românilor. 6 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia domnia lui
Mihai Viteazul a marcat o epocă în ceea ce priveşte ideea romanităţii românilor. 6
puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre teoria imigraţionistă, având
în vedere:
 prezentarea opiniilor a doi adepţi ai teoriei din secolul al XVIII-lea;
 prezentarea rolului lui Robert Roesler;
 menţionarea argumentelor folosite de adepţii teoriei imigraţioniste;
 formularea unui punct de vedere referitor la teoria imigraţionistă.
D. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

din spaţiul românesc
1. Cronicarii medievali
- Primul român care a susţinut unitatea de neam, limbă, obiceiuri şi religie a românilor
a fost Nicolaus Olahus (1493-1568), umanist de faimă europeană. Contribuţia lui
Olahus la afirmarea romanităţii românilor trebuie apreciată la adevărata ei valoare,
deoarece a avut înalte demnităţi religioase şi laice în Regatul Ungar.
- Secolul al XVII-lea a marcat în istoria culturii medievale româneşti emanciparea
definitivă de slavonism şi desprinderea de tiparele bizantine. Această schimbare
radicală în viaţa spirituală a românilor se poate constata şi în evoluţia ideii de
romanitate. Asupra acestei idei, şi-au exercitat o înrâurire decisivă, cronicari umanişti
ai veacului al XVII-lea.
- Primul reprezentat de seamă al culturii umaniste în mediul românesc a fost
cronicarul Grigore Ureche (cca 1590-1647).
 Afirmarea şi demonstrarea romanităţii românilor şi latinităţii limbii acestora a
avut la bază serioasa sa educaţie din colegiile din Polonia, unde a învăţat limba
latină.
- Miron Costin (1633-1691) a acordat, la rândul lui, o deosebită atenţie originii
românilor.
22
 În concepţia cronicarului moldovean, istoria românilor începea cu cea a
dacilor antici, cuceriţi şi supuşi de romanii lui Traian, care era considerat
descălecătorul cel dintâi.
 La retragerea romanilor din Dacia nu au plecat toţi romanii, ci mulţi au rămas
pe loc rezistând năvălirilor barbare. Din aceste elemente romane s-a născut
poporul român.
 Originea sa era atestată, după cronicar, atât de numele pe care şi l-au dat înşişi
românii din toate ţinuturile româneşti (Moldova, Transilvania, Maramureş,
Muntenia, Ţara Olteniei), cât şi de numele dat românilor de către străini.
 Romanitatea românilor era dovedită, în opinia cronicarului, de latinitatea
limbii lor din care reproducea o listă impresionantă de cuvinte, dar şi de urmele
lăsate de către romani în fosta Dacie.
 Originea neamului său a fost preocuparea de căpetenie a cronicarului
moldovean. Lucrarea De neamul moldovenilor, reprezintă în istoria
literaturii române, ca şi în cea a ideii romanităţii românilor, primul tratat
savant consacrat exclusiv analizei originii neamului.
- Dimitrie Cantemir (1673-1723):
 Lucrarea destinată exclusiv problemei romanităţii românilor este Hronicul
romano-moldo-vlahilor care avea 343 de foi în manuscris în varianta
românească.
 Faţă de cronicarii anteriori, Cantemir inaugurează prestigiosul efort al
istoriografiei române de a determina şi fixa locul românilor în istoria universală.
 Elementele de bază ale concepţiei lui Cantemir despre originea românilor
sunt: descendenţa pur romană din Traian („săditorul şi răsăditorul nostru”);
stăruinţa neîntreruptă şi unitatea romano-moldo-vlahilor în spaţiul
carpato-dunărean.
 Revenind la Traian, Cantemir susţinea extirparea totală a dacilor din provincia
cucerită şi colonizarea completă cu romani.
 Cantemir susţinea însă cu tărie dăinuirea elementului roman în Dacia şi după
retragerea aureliană. Hronicul lui Cantemir rămâne şi astăzi cea mai întinsă
lucrare istorică de analiză a originii românilor. Ea a fost depăşită în detaliu, dar
în ansamblul ei nu încă.
- Ţara Românească a avut, la rândul ei, în epoca brâncovenească o producţie
istoriografică de calitate. Figura dominantă a istoriografiei muntene este stolnicul
Constantin Cantacuzino (cca 1640-1716).
 Lucrarea sa Istoria Ţării Româneşti a fost redactată cam în acelaşi timp cu
opera majoră a lui Miron Costin.
 Ceea ce aduce nou stolnicul Cantacuzino, este exprimarea cea mai clară şi mai
concisă a existenţei conştiinţei romanităţii la români. Astfel, istoricul susţine că
ei, românii, ţin şi cred că sunt urmaşi ai romanilor şi se mândresc cu această
descendenţă glorioasă.
- Sinteza realizată în mod nuanţat şi gradat de către cronicarii români în ceea ce
priveşte elucidarea problemei romanităţii propriului neam, a urmărit informarea
conaţionalilor, dar şi amendarea teoriilor greşite apărute în străinătate. Astfel, cu ei se
23
inaugurează seria de misionari naţionali ai romanităţii românilor. Acţiunea lor s-a
desfăşurat în două direcţii: în sânul propriului neam şi în afara cadrului
politico-geografic românesc.
2. Cronicarii saşi din Transilvania

- Efervescenţa cu care au apărut scrierile cronicarilor români a fost dublată de
cronicarii saşi din Transilvania, care în a doua jumătate a secolului al XVII-lea au
adoptat o teorie umanistă germană cu scopul de a demonstra presupusa lor origine
dacă.
- Corolarul necesar al acestei ipoteze a fost afirmarea de către ei a originii pur romane
a românilor.
- Confuzia cronicarilor saşi a venit de la identificarea dacilor cu goţii. Această teorie a
fost desfiinţată cu argumente de comitele saşilor Valentin Frank von Frankenstein
(1643-1697), după care a dispărut cu totul în secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea,
istoricii saşi au continuat în lucrările lor să afirme originea latină a românilor.
- Istoricul sas care a contribuit poate cel mai mult la răspândirea în afara mediului
românesc a teoriei originii romane a românilor a fost braşoveanul Martin Schmeitzel
(1679-1747). El a predat ani de-a rândul la universitatea din Halle un curs de spre
istoria Transilvaniei şi a difuzat opiniile despre romanitatea românilor prin lucrările
tipărite în străinătate.
- Afirmarea romanităţii românilor nu se întâlneşte numai în lucrări săseşti, ci şi în cele
despre secui. Astfel, într-o scriere iezuită de la începutul secolului al XVIII-lea despre
secui, afirmă în două rânduri că toţi românii din cele trei ţări române nu sunt alţii decât
urmaşii romanilor.
3. Ideea romanităţii românilor în epoca modernă şi contemporană
- În epoca modernă, ideea romanităţii românilor va fi folosită ca armă politică în
revendicările naţionale.
- Această nouă etapă apare în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea la moştenitorii
şi continuatorii lui Inochentie Micu, dar şi în Ţara Românească şi Moldova în
memoriile unor boieri.
- În secolul al XIX-lea, această idee va apare simptomatic în momentele-cheie ale
luptei românilor pentru emancipare politică, unitate şi independenţă naţională.
- Secolul al XIX-lea aduce, la începutul său, contribuţia Şcolii Ardelene la afirmarea
ideii romanităţii românilor.
 Continuându-l pe Cantemir, istoricii acestui curent nu acceptă decât pura
obârşie romană a românilor.
 Această poziţie se poate explica prin analiza contextului situaţiei românilor
din Transilvania. Militând pentru emanciparea românilor transilvăneni, ţinuţi
într-o stare de netă inferioritate faţă de elita conducătoare maghiară, corifeii
Şcolii Ardelene foloseau ideea romanităţii ca pe o armă.
 Urmaşi ai stăpânilor lumii, a căror limbă era încă limba oficială în Ungaria şi
Transilvania, românii nu puteau să mai accepte situaţia umilitoare de toleraţi şi
excluşi de la drepturi politice şi culturale. De aceea, recursul la originea romană,
24
fără cel mai mic amestec străin, era considerat esenţial în lupta pentru
emanciparea naţională a românilor la care s-au angajat urmaşii lui Inochentie
Micu. Astfel, reprezentanţii acestui curent invocau exterminarea şi alungarea
dacilor din noua provincie, inexistenţa căsătoriilor mixte etc.
- De remarcat că, în aceeaşi perioadă, istoriografia din principate, intrată, o dată cu
domniile fanariote, în faza influenţei greceşti, aborda ca pe un fenomen natural,
fuziunea daco-romană. Acest punct de vedere se găseşte la istoricii greci stabiliţi în
Principate, Daniel Philiphide, Dionisie Fotino, dar şi la românii Ienăchiţă Văcărescu
sau Naum Râmniceanu.
- Istoriografia românescă a secolului al XIX-lea a evoluat însă pe coordonatele
naţionale trasate de Şcoala Ardeleană.
- Şcoala latinistă s-a extins şi în Principate, deoarece mulţi ardeleni ocupau poziţii
importante în sistemul cultural de aici.
 Corifeul curentului latinist a fost August Treboniu Laurian, care considera că
istoria românilor începe de la fundarea Romei şi care urmărea să „purifice”
limba română pentru a o apropia cât mai mult de latina originară.
 Între 1871 şi 1876 a apărut Dicţionarul limbii române care a constituit
apogeul acestei tendinţe. A.T. Laurian a scos din dicţionar elementele nelatine
şi a adoptat un sistem ortografic etimologic, care nu mai semăna decât vag cu
limba română autentică. Tentativa de a crea o limbă artificială a discreditat
definitiv şcoala latinistă. Totuşi, până la mijlocul secolului, a continuat să existe
o unanimitate faţă de originea doar romană a românilor.
- Reprezentanţii romantismului nu au insistat asupra dacilor ca element fondator al
poporului român, dar au contribuit la consolidarea temei dacice prin evidenţierea
curajului şi a spiritului de sacrificiu al acestora. Începutul l-a făcut Mihail
Kogălniceanu, care în celebrul său discurs din 1843 a făcut un elogiu lui Decebal, „cel
mai însemnat rigă barbar care a fost vreodată”.
- Odată cu formarea statului naţional român şi dobândirea independenţei, precum şi cu
impunerea curentului pozitivist în cercetarea istorică, teza originii pur latine a
poporului român a început să fie considerată o eroare.
- Începutul l-a constituit studiul lui B.P. Hasdeu din 1860, intitulat Pierit-au dacii?.
 Autorul demonstra că Şcoala Ardeleană şi continuatorii ei au făcut o
interpretare forţată a izvoarelor antice, „împuţinarea bărbaţilor” invocată de
Eutropius fiind amplificată în mod abuziv în sensul exterminării unui neam
întreg.
 Dacii nu au pierit, era concluzia lui Hasdeu şi nici colonizarea nu a însemnat o
infuzie de romani puri, ci de cele mai diverse origini.
 Rezulta aşadar, că poporul român s-a format din câteva elemente din care
niciunul nu a fost predominant. Hasdeu a demonstrat apoi printr-o serie de
lucrări bine argumentate, că substratul dacic al poporului român nu poate fi
contestat.
 Hasdeu a formulat şi teoria circulaţiei cuvintelor, arătând că structura unei
limbi nu este dată de numărul brut al cuvintelor ci de circulaţia acestora,
deoarece sunt cuvinte aproape uitate depozitate în dicţionare, altele însă folosite
25
de nenumărate ori. El a demonstrat că slavismele din limba română, cu toate că
nu sunt puţine, în circulaţia lor, adică în activitatea vitală a graiului românesc,
ele se pierd aproape cu desăvârşire faţă de latinisme. Tot el a precizat că se pot
alcătui fraze întregi numai cu cuvinte din limba latină, dar nicio propoziţie cu
cuvinte exclusiv de alte origini.
- Cu toate acestea, viziunea dominantă a istoricilor rămânea pe susţinerea faptului că
dacii au avut o pondere limitată în sinteza românească.
 Pe această linie s-au situat Grigore Tocilescu, Dimitrie Onciul şi chiar A.D.
Xenopol şi Nicolae Iorga.
- Cel care a reuşit să fixeze sinteza daco-romană într-un echilibru perfect a fost marele
arheolog Vasile Pârvan, care prin temeinicia informaţiei (atât literară cât şi
arheologică) a demonstrat că românii sunt în cel mai înalt grad şi daci şi romani.
- Mai târziu, în 1935, C.C. Giurescu susţinea că majoritatea locuitorilor Daciei romane
au constituit-o dacii şi că romanismul a biruit în Dacia fiindcă el i-a câştigat pe
autohtoni.
- Evidenţierea rolului dacilor a cunoscut şi forme exagerate în care Dacia înainte de
cucerirea romană a fost centrul unei mari civilizaţii.
 Astfel, Nicolae Densuşianu în lucrarea apărută postum în 1913, Dacia
preistorică de 1200 de pagini, reconstituia istoria unui presupus „imperiu
pelasgic”, care pornind din Dacia cu 6000 ani î.Hr., s-ar fi întins pe o mare parte
a globului.
 Densuşianu susţinea că de la Dunăre şi Carpaţi s-a revărsat civilizaţia asupra
celorlalte părţi ale lumii. De aici ar fi pornit spre Italia şi strămoşii romanilor,
iar limba dacă şi limba latină nu sunt decât dialecte ale aceleiaşi limbi.
 Istoricul ajungea la concluzia că limba dacă nu datora nimic latinei, fiind
transmisă din timpuri imemoriale, cea ce explică factura sa deosebită faţă de
limbile romanice occidentale.
 În perioada interbelică, teza lui Densuşianu a fost preluată şi dezvoltată de
câţiva istorici amatori naţionalişti.
- În etapa prosovietică a comunismului din România, influenţa slavă a fost exagerată,
cu toate că romanitatea românilor nu a fost negată. Mihail Roller, istoricul de casă al
perioadei staliniste a orientat cercetarea spre evidenţierea rolului statului kievean în
formarea statelor medievale româneşti.
- Istoriografia de după 1989 a readus echilibrul în problema romanităţii românilor.
 Importantele sinteze de istorie publicate îndeosebi după 1996 au evidenţiat cu
argumente solide romanitatea românilor.
 O analiză extrem de onestă a fost realizată de istoricul Lucian Boia în lucrarea
Istorie şi mit în conştiinţa românească. Acesta susţine că „Singura raportare
incontestabilă la origini este oferită până la urmă de limbă. Esenţa romanică a
limbii române, la care se adaugă numele de român, înclină într-un sens balanţa
spre romani.”

Istoriografie = totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumită ţară sau dintr-o anumită perioadă
26
determinată de timp; totalitatea lucrărilor istorice privitoare la o problemă.
Test de evaluare 4
A. „În ţara Ardealului nu lăcuiesc numai unguri, ce şi saşi peste samă de mulţi şi
români peste tot locul, de mai multu-i ţara lăţită de români decâtu de unguri…
Rumânii, câţi se află locuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la
un loc sîntu cu moldoveanii şi toţi de la Rîm să trag.” (Grigore Ureche, Letopiseţul
Ţării Moldovei)
B. „Aşa deci Traian supuind şi desăvârşit domolind toată Dachia, şi socotind ca să o
tocmească într-acelaşi chip, de la care să nu mai aibă alte turburări, nici să le mai vie
alte griji, au poruncit du prenprejurele biruinţelor sale de au adus romani lăcuitori de
i-au aşezat aici, şi dintr-a sa oaste au lăsat câţi au trebuit de a-i lăsa, ca să se aşeze aici,
rămânind lăcuitori acestor ţări, carii şi până astăzi să trag, cum vom arăta, dintr-aceia.”
(Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti)

1. Selectaţi, pe baza sursei A, fragmentul care evidenţiază romanitatea românilor.
2 puncte
2. Selectaţi, pe baza sursei B, fragmentul care evidenţiază romanitatea românilor.
2 puncte
3. Prezentaţi primul cronicar român care a afirmat ideea romanităţii românilor.
4 puncte
4. Numiţi trei cronicari umanişti români care şi-au adus o contribuţie preţioasă la
afirmarea romanităţii românilor. 6 puncte
5. Stabiliţi o asemănare şi o deosebire între doi dintre cronicarii menţionaţi. 6 puncte
6. Prezentaţi aportul cronicarilor saşi din Transilvania la afirmarea romanităţii
7. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia Dimitrie
Cantemir a inaugurat efortul istoriografiei româneşti de a determina şi fixa locul
românilor în istoria universală. 4 puncte

A. „Limba lor şi a celorlalţi valachi a fost odată romană, ca unii care sunt coloni
romani, în timpul nostru diferă foarte mult de ea, însă multe din vorbele lor pot fi
înţelese de latini. (…)
Valachii sunt încredinţaţi că sunt coloni romani. Argumentul acestui lucru este
faptul că au multe în comun cu limba romană, şi se află în teritoriul lor foarte multe
27
monede ale acestui popor, fără dubiu indicii mari ale vechimii stăpânirii romane aici.”
(Nicolaus Olahus, Hungaria)
B. „…momentul apariţiei conştiinţei românilor despre originea lor romană; acesta
coincide cu cel al înscrierii românilor pe tabelul popoarelor cu nume propriu. Ideea
romanităţii izvorăşte şi decurge din conştiinţa romanităţii la români, iar evoluţia ei
reflectă îmbogăţirea calitativă, adâncirea şi lărgirea acestei conştiinţe româneşti. (…)
Tradiţia autohtonă a ideii şi conştiinţei romanităţii la români se bazează înainte de
toate pe numele propriu purtat de români, etnicon care se regăseşte atât în denumirile
externe aplicate românilor cât şi în numeroasele nume de persoane şi a toponimiei
prezente pe întreg teritoriul locuit de români. Conştiinţa autohtonilor, aşa cum s-a
conservat în toate epocile, se baza pe amintirea Romei: românii sunt de origine
romană, descendenţi ai romanilor din Dacia… Cronicarii români realizează pentru
prima dată sinteza dintre fondul conştiinţei autohtone a romanităţii românilor şi
argumentarea ştiinţifică, livrescă, a originii romane a poporului român.” (Adolf
Armbruster, Romanitatea românilor istoria unei idei)

1. Menţionaţi, din sursa A., un punct de vedere referitor la limba română. 4 puncte
2. Menţionaţi, din sursa B., un punct de vedere referitor la momentul când a apărut
conştiinţa românilor despre originea lor romană. 4 puncte
3. Menţionaţi, pe baza sursei B, rolul cronicarilor în consolidarea conştiinţei de sine a
4. Prezentaţi viziunea lui B.P. Hasdeu despre romanitatea românilor. 6 puncte
5. Stabiliţi o asemănare şi o deosebire între viziunea lui B.P. Hasdeu şi a lui N.
Densuşianu. 6 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în perioada
comunismului, influenţa slavă a fost exagerată. 6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideea romanităţii românilor
în epoca modernă, având în vedere:
- prezentarea punctului de vedere al Şcolii Ardelene;
- prezentarea punctului de vedere al Şcolii latiniste;
- stabilirea unei asemănări şi a unei deosebiri între Şcoala Ardeleană şi Şcoala
latinistă;
- prezentarea unei trăsături a istoriografiei romantice.
28
29
TEMA 2. Viziuni despre modernizare în Europa secolelor
XIX-XX: curente şi politici culturale.
Identităţi naţionale şi identitate europeană
A. Curente şi politici culturale în Europa secolelor XIX şi XX

1. Context
- Motorul întregului secol al XIX-lea l-a constituit nestrămutata credinţă în puterile
raţiunii.
- Prin ştiinţă şi şcoală, modernizarea a câştigat teren.
- Burghezia a stat la baza afirmării noilor curente literare şi artistice.
- Modernizarea a vizat nu numai economia şi societatea, ci şi artele în general.
2. Romantismul
- Romantismul a apărut ca o reacţie împotriva atotputerniciei raţiunii şi a culturii
clasice.
- Tema naturii, a ruinelor şi a singurătăţii sunt caracteristice noului curent.
- Literaturile naţionale se afirmă în opoziţie cu universalismul filozofiei franceze a
luminilor.
- În locul antichităţii, romanticii propun modelul Evului Mediu şi al Renaşterii,
reîntoarcerea la „gotic” şi la „stilul trubadurilor”.
- Elanul romantic a suscitat un mare entuziasm şi a inspirat atitudinile politice.
 În Franţa, romantismul a devenit liberal înainte de 1830, când a fost răsturnată
pentru totdeauna, monarhia absolută.
 Poetul englez Byron a murit luptând pentru independenţa Greciei. Astfel,
liberalismul şi romantismul au fost repede asociate.
 Patrioţii francezi, italieni, germani sau polonezi, care au declanşat revoluţia
europeană din 1848, au fost profund romantici.
3. Realismul
- Elanul şi încrederea generoasă care au antrenat literatura şi artele în prima jumătate a
secolului al XIX-lea a fost estompat de înfrângerea revoluţiilor de la 1848, care a
marcat sfârşitul iluziilor şi a efuziunilor sentimentale.
- Mulţi artişti s-au orientat spre o estetică nouă: ei au dezvoltat un cult al artei, singura
modalitate prin care creatorul putea scăpa de „nebunia societăţii în care trăia”.
- Urmând pe Balzac, romancierii s-au orientat spre observarea minuţioasă a oamenilor
şi a mediului social în care trăiau.
- Aşa a apărut realismul la mijlocul secolului al XIX-lea.
- În pictură, urmându-l pe francezul Corot, artiştii au părăsit atelierele şi au făcut să
pătrundă natura cu frumuseţile ei în tablouri.
 Pictorii realişti au reprezentat viaţa modernă şi, în particular, realitatea socială.
- În arhitectură, dezvoltarea urbană, îmbogăţirea clasei dominante şi politica de lucrări
publice a suveranilor a făcut să crească numărul edificiilor.
30
 Au apărut astfel forme arhitecturale noi, bazate pe utilizarea fierului şi a
marilor suprafeţe acoperite cu sticlă.
 Această nouă formulă a fost utilizată pentru prima dată în 1851 pentru Crystal
Palace din Londra, edificiu care a găzduit expoziţia universală.
 Acest stil a fost adaptat apoi la edificii utilitare ca biblioteci, hale, gări etc.
4. Afirmarea noilor curente în secolul XX
- Arta secolului XX a fost o oglindă fidelă a acestei perioade, caracterizându-se prin
dinamism, complexitate şi spirit contradictoriu.
- Filosofia noului secol se putea reduce la ideea că singurul lucru permanent este
schimbarea.
 Observând fenomenele fizice, Albert Einstein constata că într-o lume în care
totul se mişcă, orice calcul ori pronostic trebuie să ţină seama, pentru a fi valid,
de poziţia relativă a celui care observă. Spaţiul absolut al lui Newton, care era
imobil, a fost înlocuit cu teoria relativităţii.
- Relativismul istoric a oferit artistului modern o gamă fără precedent de stiluri şi
tehnici din trecut ca şi din prezent.
- Arta modernă, ca oglindă fidelă a acestei lumi relativiste, ia astfel multiple forme,
reflectând o multitudine de chipuri umane.
- Secolul al XX-lea este prin excelenţă secolul artei abstracte.
 Fragmentarea explozivă din domeniul artelor, începută cu cubismul, a mers
atât de departe, încât artiştii nu mai văd viaţa ca un tot.
 Tipică pentru perioada contemporană este tendinţa de a exploata fragmentul,
de a extrage un singur aspect al activităţii vizuale, verbale sau muzicale, de a se
concentra asupra unui singur element.
 Aşa cum în concepţia existenţialistă, actul trăirii însuşi devine afirmaţia şi
sensul vieţii, însăşi acţiunea de a picta devine operă de artă, avându-şi propriul
ei înţeles.
5. Cultura românească în secolele XIX-XX
- Cea dintâi modernizare a secolului al XIX-lea, s-a consumat între 1821 şi 1849.
 S-a constatat o preocupare mai mare a politicului pentru dezvoltarea
învăţământului.
 Modernizarea a pătruns treptat şi în administrarea fondurilor de carte. Cărţile,
dar şi manuscrisele au început să se bucure de o atenţie mai mare,
constatându-se tendinţa organizării fondurilor mai importante.
 Trecerea la alfabetul latin s-a înscris în mişcarea generală de evoluţie,
modernitate şi afirmare naţională.
- Constituirea literaturii moderne româneşti s-a făcut în concordanţă cu procesul
general european.
 V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, A. Russo etc. s-au înscris în curentul
romantic al vremii pentru caracterul militant naţional şi implicarea în
transformările social-politice de la noi.
 Pictorii D. Negulici, C.D. Rosenthal şi Barbu Iscovescu au fost pictorii
revoluţiei de la 1848. Muzica a reflectat şi ea trecerea la modernitate şi la
integrarea în curentele vremii.
31
 Anton Pann a fost cel mai de seamă culegător de folclor muzical şi s-a
evidenţiat şi în domeniul muzicii religioase.
- Deceniile următoare revoluţiei, prin mutaţiile decisive care au avut loc şi, în primul
rând, prin constituirea şi dezvoltarea statului naţional, au oferit un cadru favorizant
culturii.
- În toate domeniile ei au fost înregistrate progrese, accentuându-se procesele de
modernizare, cultura oferind, totodată, terenul principal de afirmare a unităţii şi
solidarităţii naţionale.
 Unificarea şi modernizarea sistemului de învăţământ s-a făcut prin Legea
instrucţiunii publice din 1864.
- Prin cultură a fost sprijinit mersul înainte în ansamblul societăţii româneşti, care şi -a
păstrat şi dezvoltat, totodată, trăsăturile proprii, dar şi o mai sporită aliniere europeană,
constatându-se o prezenţă culturală mai accentuată a românilor în comunitatea
internaţională.
- Marea Unire a deschis noi orizonturi vieţii spirituale, înregistrându-se o dezvoltare
fără precedent în acest domeniu.
 Noul spaţiu statal a beneficiat de contribuţia neîngrădită a tuturor provinciilor
istorice.
 Cartea şi creatorii au putut circula liber pe întreg spaţiul românesc.
 Unirea din 1918, precum şi politica statului român, au permis, o solidarizare a
provinciilor şi o participare la viaţa culturală a tuturor cetăţenilor, indiferent de
etnie, limbă şi religie.
- După Marea Unire, numeroşi intelectuali s-au pronunţat pentru modernizarea
societăţii româneşti, care trebuia să aibă la bază factorul cultural-moral, alături de cel
material.
 Diversitatea căilor şi mijloacelor prin care să se realizeze modernizarea, au
generat mişcări de idei divergente, ale căror principii au exercitat influenţe
modelatoare asupra societăţii.
 Curentele culturale interbelice s-au grupat în jurul unor reviste de cultură prin
care şi-au propagat ideile.
 Tabăra tradiţionalistă şi-a descoperit legitimitatea în opera de patos romantic a
lui Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan. Lor li s-au asociat oameni de litere ca
Nichifor Crainic, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga etc. Această grupare îşi
exprima nostalgia faţă de trecutul exemplar, căreia îi asocia mitul satului,
venerat ca sanctuar şi centru al originilor noastre.
 Orientarea opusă tradiţionalismului era modernismul, care avea ca lideri
spirituali pe C. Rădulescu Motru în filozofie şi pe Eugen Lovinescu în
literatură. Ambasadori ai lumii moderne, aceştia preferau oraşul ca spaţiu mult
mai bine adaptat nevoilor unei societăţi în plină expansiune.
- În perioada interbelică, numeroşi savanţi, literaţi şi artişti s-au impus ca personalităţi
de prim rang în plan european şi chiar universal, creaţiile lor primind o largă
recunoaştere internaţională.
 Sincronismul culturii româneşti cu cea europeană a fost o realitate
incontestabilă. Nume precum Henri Coandă, Ştefan Procopiu, Herman Oberth,
32
Ştefan Odobleja, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Emil Cioran, George Enescu,
Constantin Brâncuşi etc. erau binecunoscute şi recunoscute pe plan european şi
chiar mondial.
- După instaurarea comunismului în România, libertatea de creaţie a fost constant
restrânsă în încercarea de a construi noua identitate culturală pe bazele realismului
socialist şi a da legitimitate noii orânduiri prin înlocuirea valorilor tradiţionale.
- Ruptura dintre cultura oficială şi cea adevărată s-a mărit în timpul dominaţiei
comuniste.
 Pe de o parte, împotriva intenţiilor autorităţilor, au fost realizate lucrări de
valoare care au format obiectul culturii adevărate.
 Pe de altă parte, sloganurile diseminate la nivel naţional prin formele oficiale
de cultură au dus la răspândirea unor viziuni simpliste, a pseudo-adevărurilor
printre unele categorii sociale.
 O altă consecinţă a atitudinii comuniste faţă de elite, în general, a fost apariţia,
pentru prima dată în istoria României, a unei diaspore adevărate, incluzând mari
personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale: George Emil Palade – premiul
Nobel în biologie; filozoful Ştefan Lupaşcu; Mircea Eliade – renumitul istoric al
religiilor; Eugen Ionescu – dramaturg al absurdului; Emil Cioran – „cel mai
mare maestru al stilului în scrisul francez după Pascal” etc.
 Specific dominaţiei comuniste în România a fost permanenta repudiere a
membrilor diasporei, etichetaţi ca trădători de ţară. Astfel nici Mircea Eliade,
nici Eugen Ionescu sau Emil Cioran, a căror lucrări s-au publicat în ţară numai
sporadic după 1960, nu şi-au mai văzut locurile de naştere.
- Numai după 1989, procesul de recâştigare a valorilor diasporei şi de reintegrare a
personalităţilor ei în cultura ţării a putut fi început.

Cubism = mişcare artistică iniţiată la începutul secolului XX de P. Picasso, G. Braque, J. Gris,
care prezintă obiectele din realitate descompuse în figuri geometrice, renunţând la perspectiva
tradiţională şi la varietatea cromatică.
Existenţialism = curent filosofic apărut la începutul secolului XX în Germania şi Franţa, care
acordă prioritate analizei existenţei umane, trăirii afective a existenţei de către individ şi
dobândirea libertăţii reale prin desprinderea de contextul relaţiilor socio-istorice.
Test de evaluare 5
A. „Influenţa romanticilor a fost atât de profundă şi de penetrantă încât ea nu poate fi
cuprinsă în nicio analiză. Până la un anumit punct, toată dezvoltarea ulterioară a artei
occidentale îi este tributară, după cum şi istoria Europei începând cu anul 1789 este
într-o oarecare măsură o consecinţă a revoluţiei franceze. Ideile romanticilor despre
creativitatea artistică, originalitate, individualitate, autenticitate şi integritate, precum
şi concepţia romantică faţă de sensul şi scopul operei de artă şi a rolului artistului,
33
continuă să domine gândirea estetică. Atât de adânc sunt înrădăcinate în atitudinile şi
modul nostru actual de gândire, încât arareori suntem conştienţi de ele”. (Hugh
Honour, Romantismul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983)
B. „Printre artiştii câştigaţi de ideile umanitare ale timpului, cel mai însemnat e
Gustave Courbet, şeful şcolii realiste. Ca mulţi alţii, pictori, sculptori, literaţi din aceea
vreme, în el apare un artist practicant, dar şi un propovăduitor al ideilor revoluţionare,
al unei «filosofii» – cum o numeşte el – care, pusă în aplicare, ar duce imediat la
fericirea neamului omenesc. (…) Îşi dă seama că dincolo de idealul romantic se găsea
un altul mai satisfăcător, că se puteau lua alte teme, mai conforme cu cerinţele vieţii şi
ale timpului, decât subiecte îndulcite din Orient sau din evul mediu, frecvente în
tablourile romanticilor de mâna a doua. Deseori el se întoarce în sânul familiei. În
contact cu satul natal el descoperă izvorul nesecat de motive pe care le constituiau
dealurile stâncoase şi văile umbroase din munţii Jura.” (G. Oprescu, Realismul.
Impresionismul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la influenţa
romantismului, susţinându-l cu o explicaţie din text. 6 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la sursele de inspiraţie
ale pictorului G. Courbet, susţinându-l cu o explicaţie din text. 6 puncte
3. Precizaţi ce clasă socială a stat la baza afirmării noilor curente literare şi artistice în
secolele XIX şi XX. 2 puncte
4. Prezentaţi două trăsături specifice romantismului. 6 puncte
5. Prezentaţi două trăsături specifice arhitecturii realiste. 6 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia filosofia
secolului XX se putea reduce la ideea că singurul lucru permanent este schimbarea. 4
puncte

A. „Tradiţionalismul român nu înseamnă, deci, nici tradiţionalism ştiinţific, nici
conformism – ci menţinerea ideologiei literare în cadrele vechiului regim agrar, legat
de pământ şi viaţa rurală; manifestarea reacţionară a spiritului ce nu vrea să se
adapteze formelor noi de viaţă socială, tradiţionalism înseamnă ruralism. Pe când
societatea noastră s-a dezvoltat în sensul diferenţierii şi, deci a evoluţiei, prin creaţia
unei pături orăşeneşti şi a unei burghezii naţionale cu caractere de omogenitate etnică,
ideologia noastră şi, în mod şi mai firesc, literatura a procedat invers prin negarea
evidenţei, de aici misticismul ţărănesc al mai tuturor curentelor culturale din ultima
jumătate de veac: ţăranul a fost privit ca singura realitate economică, socială a
poporului român.” (E. Lovinescu, Tradiţionalismul, 1926, în I. Chimet, Dreptul la
memorie, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993).
B. „Dacă ţărănimea română a fost ursită să conserve rasa, pământul, limba şi credinţa
noastră, înseamnă că ea este întruchiparea tuturor virtualităţilor şi energiilor româneşti,
că deci dintr-însa trebuie să pornească şi să se inspire tot ce e românesc. (…) Prin ceea
34
ce a fost şi a reprezentat în viaţa neamului, ţăranul român nu se putea să nu devină
îndreptarul culturii naţionale, mai cu seamă în ce priveşte literatura şi artele.” (Liviu
Rebreanu, Lauda ţăranului român, Discurs de recepţie la Academia Română, 29 mai,
1940).

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere împotriva tradiţionalismului,
susţinându-l cu o explicaţie din text. 6 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere în favoarea tradiţionalismului,
susţinându-l cu o explicaţie din text. 6 puncte
3. Stabiliţi două deosebiri şi o asemănare între cele două curente. 6 puncte
4. Numiţi doi reprezentanţi ai tradiţionalismului, în afară de cei menţionaţi în surse.
4 puncte
5. Numiţi doi reprezentanţi ai modernismului, în afară de cei menţionaţi în surse.
4 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în perioada
interbelică s-a constatat un sincronism al culturii româneşti cu cea europeană. 4 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre cultura românească în
perioada comunismului, având în vedere:
- prezentarea a două caracteristici ale culturii socialiste;
- prezentarea diasporei româneşti în timpul regimului comunist;
- menţionarea noii orientări faţă de diaspora românească după 1990.
TEMA 3. Secolul XX între democraţie şi totalitarism.

Ideologii şi practici politice în România şi în
Europa
1. Context
- Secolul XX reprezintă perioada din istoria omenirii în care:
 principiile legate de democraţie şi respectarea drepturilor omului s-au impus
într-o mare parte a lumii;
 au fost instaurate regimurile totalitare care au încălcat drepturile omului;
 în statele în care democraţia de tip liberal s-a impus, drepturile omului au fost
garantate prin lege şi aplicate de autorităţi, crescând prosperitatea cetăţenilor.
35
- Bazându-se pe experienţa războiului mondial, a evenimentelor din Rusia,
totalitarismul s-a impus treptat ajungând la maturitate în preajma anului 1930 în Rusia,
Germania şi Italia.
2. Deosebiri între sistemele politice democratice şi totalitare
- Caracteristic regimurilor totalitare a fost:
 Controlul exercitat de către stat asupra societăţii.
 Libertatea individului era considerabil redusă, acesta fiind supus autorităţii
statului.
 Liderul atotputernic şi partidul unic aveau un rol hotărâtor în statul totalitar.
 Baza socială a regimului o constituiau masele îndoctrinate politic cu ajutorul
mijloacelor de propagandă.
 Totalitarismul a dominat toate sectoarele societăţii. Controlul economiei s-a
realizat prin dirijism. Controlul partidului şi a statului s-a manifestat şi asupra
culturii şi a societăţii civile.
 În menţinerea regimurilor totalitare un rol important a avut teroarea, bazată pe
diverse mijloace de represiune.
- Ţările socialiste aveau în comun aspiraţia spre realizarea unei societăţi noi: societatea
comunistă:
 Conform principiilor marxiste, se pornea de la ideea că omul trebuie să facă
faţă intereselor colective înaintea intereselor particulare.
 Organizarea politică a U.R.S.S., primul stat socialist a servit ca model.
- Marx a prevăzut că faza preparatorie a comunismului va fi o democraţie în care
producţia va fi organizată cu asociaţii libere şi egalitare de producători, stăpâni pe
mijloacele de producţie şi pe ansamblul activităţilor economice şi sociale, această fază
fiind numită „dictatura proletariatului”.
- Practica democraţiei liberale implica:
 Existenţa regimurilor constituţionale.
 Contractul social dintre popor şi putere era înscris în constituţii. Aceste
constituţii au fost fondate pe regimuri reprezentative şi pe separaţia puterilor.
- Toate regimurile de democraţie liberală considerau că naţiunea este sursa
suveranităţii. Pentru a pune în aplicare acest principiu constituţiile au prevăzut
alegerea de către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor reuniţi în adunări, care
votează legile şi bugetul şi controlează activitatea puterii legislative.
- Separaţia puterilor în stat este un alt principiu fundamental al democraţiei liberale.
Statele cu democraţie liberală au creat instituţii proprii care vegheau la respectarea
legilor: Consiliul constituţional în Franţa, şi Italia.
- Democraţia liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice. Această
libertate de expresie se acompaniază natural cu libertatea de întrunire şi cu libertatea
presei.
- Partidele politice structurează şi organizează opinia publică. Propriu unui regim
de democraţie liberală a fost şi existenţa în fiecare ţară a unor partide care au luptat
între ele pentru cucerirea puterii şi se înfruntau periodic în alegeri.
- În Europa, democraţia liberală a îmbrăcat forma regimului parlamentar.
36
 Puterea aparţine unui guvern care-şi trage legitimitatea din susţinerea
majorităţii deputaţilor.
 Preponderenţa aparţine adunării legislative alese, puterea executivă este
dirijată de către un şef de guvern responsabil în faţa acestei Adunări şi de
şefului statului (regele sau preşedintele Republicii), care este obligat să
reprezinte continuitatea statului, dar lipsit de o veritabilă putere.
 Acest regim a constituit substanţa democraţiilor liberale în Anglia şi Franţa
(pentru aceasta din urmă până în 1958).
- Multe state de democraţie liberală folosesc astăzi un regim parlamentar. În toate
aceste state Camerele parlamentului alese prin vot universal joacă un rol esenţial.
3. Ideologia comunistă şi respectarea drepturilor omului
- La baza ideologiei bolşevice a stat marxism-leninismul.
- Rolul proletariatului era de a aduce la putere regimul comunist prin revoluţie.
- Dictatura comuniştilor era exercitată prin intermediul partidului lor, singura
organizaţie politică legală.
- Punctele cheie ale regimului comunist erau propaganda şi teroarea, bazată pe un
puternic aparat represiv în fruntea căruia se situa poliţia politică.
- În România, dictatura proletariatului s-a manifestat, încă din 1948, prin:
 monopolul puterii deţinut de către un partid unic;
 îngrădirea drepturilor cetăţeneşti;
 lichidarea prin teroare a vechilor elite politice şi culturale precum şi a oricărei
opoziţii, inclusiv a celei dinlăuntrul partidului.
- Teroarea eficientă manifestată de comunişti explică neputinţa organizării unei
rezistenţe active împotriva regimului.
- Aparent viaţa politică internă a cunoscut o relativă stabilitate, dominată de un partid
totalitar.
- Stalinismul cultural, a dus după proclamarea „democraţiei populare” la o radicală
restructurare a vechiului sistem de valori şi a instituţiilor culturale pe care se
întemeiază acestea:
 partidul comunist şi-a fixat asemenea tuturor partidelor comuniste
est-europene, ambiţiosul scop de construire a unui „om nou”;
 a fost deci nevoie de o masivă infuzie de valori marxist-leniniste, precum şi de
o campanie activă de rusificare.
- Stalinismul economic a urmărit organizarea economiei româneşti după modelul
sovietic. Elementele esenţiale au fost:
 naţionalizarea principalelor mijloace de producţie;
 colectivizarea şi industrializarea după model sovietic.
- Punerea sub control a valorilor naţionale a mers paralel cu efortul inoculării unui nou
gen de patriotism, socialist şi internaţionalist, care muta accentul de pe iubirea de ţară,
de tradiţii, pe dragostea pentru marxism şi pentru Uniunea Sovietică.
- După 1965 Partidul Comunist Român a cultivat cu mare dibăcie imaginea unei forţe
politice dornice de liberalizare, de creare a unui consens naţional.
- Între 1971-1974 existau tot mai numeroase semne de apariţie a cultului personalităţii
şi de orientare spre un nou regim politic, cel prezidenţial. Neostalinismul românesc s-a
37
caracterizat prin:
 existenţa unui cult al personalităţii;
 instaurarea unui socialism dinastic, de familie.
- Pe plan politic, partidul Comunist unic conducea şi controla viaţa economică şi
socială a cetăţenilor. Centralismul, planificarea şi dirijismul economic, ideologizarea
culturii erau câteva caracteristici ale regimului totalitar care afectau viaţa cetăţenilor.
- Din punct de vedre economic statul totalitar a impus un regim de austeritate,
materializat în raţionalizarea şi lipsa produselor alimentare de bază.
- Regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu s-a caracterizat şi printr-o flagrantă
încălcare a drepturilor omului.
- Toate acesta nemulţumiri ale populaţiei din România au contribuit la succesul
evenimentelor din 1989.

Totalitarism = concept folosit pentru a defini regimurile antidemocratice din sec. XX (fascism,
nazism, comunism), caracterizate prin lipsa controlului din partea instituţiilor reprezentative ale
statului asupra guvernului, prin lipsa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Test de evaluare 6
A. „Drepturile omului sunt drepturile proprii tuturor oamenilor, care îi protejează pe
aceştia de eventualele abuzuri ale statului şi care sunt etern valabile, neputând fi
limitate de niciun stat. (…)
La baza drepturilor omului se află demnitatea umană, dreptul la liberă dezvoltare a
personalităţii, egalitatea în faţa justiţiei şi tratamentul nepreferenţial, libertatea
religioasă şi de conştiinţă, libertatea de expresie, a presei, a informaţiilor şi a educaţiei,
libertatea de întrunire şi asociere, libertatea circulaţiei, libertatea profesiei şi a muncii,
inviolabilitatea domiciliului, garantarea proprietăţii şi a dreptului de moştenire, dreptul
la azil şi petiţie, precum şi drepturi legale, ca de exemplu garanţia că nimeni nu va fi
arestat în mod nejustificat.”
(http://www.dadalos.org/rom/menschenrechte/grundkurs_1.htm)
B. „Alături de o extindere imensă a democraţiei care pentru prima dată devine
democraţia săracilor, democraţia oamenilor şi nu democraţia celor bogaţi, dictatura
proletariatului produce o serie de restricţii ale libertăţii în cazul opresorilor, al
exploatatorilor, al capitaliştilor. Noi trebuie să-i distrugem pentru a salva lumea de
sclavia salariată; rezistenţa lor trebuie înfrântă cu forţa.” (Vladimir Ilici Lenin, Statul
şi revoluţia)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, trei drepturi fundamentale ale omului. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la restricţia drepturilor în
regimul comunist, susţinându-l cu o explicaţie din text. 5 puncte
38
3. Menţionaţi, pe baza sursei A, relaţia dintre cetăţeni şi autoritate, susţinând-o cu o
explicaţie din text. 6 puncte
4. Precizaţi două deosebiri dintre cele două surse privitoare la drepturile omului. 4 puncte
5. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia totalitarismul îşi
are originea recentă în guvernările de tip autoritar din Primul Război Mondial. 6 puncte
7. Prezentaţi trei caracteristici ale regimurilor totalitare. 6 puncte

A. „Vom închina toate puterile noastre consolidării unităţii naţionale. Vom da
României întregite Constituţia aşteptată. Vom face o politică de dreptate socială
asigurând astfel democraţiei sănătoase liniştea necesară pentru a dezvolta roadele
dobândite prin sufragiu universal. Vom desăvârşi pentru ţărani aplicarea reformei
agrare. (…) Ne vom strădui să îmbunătăţim soarta muncitorimii de la oraşe şi să o
înzestrăm cu legiuirile cerute de netăgăduitele ei valori.” (Programul Partidului
Naţional Liberal, 1922)
B. „Liberalismul practicat de Partidul Liberal se deosebea considerabil de varianta sa
din Europa Occidentală. În politică, liberalii foloseau toate mijloacele pe care le aveau
la dispoziţie pentru a-şi asigura victoria la urne: mobilizau poliţia, funcţionarii civili şi
pe prefecţii atotputernici pentru a-şi promova propriile scopuri şi a descuraja opoziţia.
Ei conduceau economia într-o manieră autoritară similară.” (M. Bărbulescu, D.
Deletant, K. Hitchins, Ş. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)

1. Selectaţi, din sursa A, două informaţii care prezintă propunerile P.N.L. în plan
social. 5 puncte
2. Menţionaţi, din sursa B, un punct de vedere referitor la domeniul politic, însoţin-
du-l cu o explicaţie din text. 5 puncte
3. Selectaţi, din sursa B., două informaţii care prezintă practicile P.N.L. în preajma
alegerilor. 5 puncte
4. Menţionaţi, din sursa B., un punct de vedere referitor la maniera în care conduceau
liberalii economia românească, însoţind-o cu o explicaţie din text. 5 puncte
5. Prezentaţi practica democraţiei liberale în ţările din vestul Europei. 6 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în Europa,
democraţia liberală a îmbrăcat forma regimului parlamentar. 4 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideologia comunistă şi
respectarea drepturilor omului din România, având în vedere:
 precizarea atitudinii regimului comunist faţă de drepturile omului;
 prezentarea „stalinismului cultural” din România;
 formularea unui punct de vedere referitor la încălcarea drepturilor omului în
România şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
39
TEMA 4. Constituţiile României

1. Era necesară existenţa unei constituţii?
- Necesitatea unei constituţii ca fundament al organizării instituţional-politice s-a
conturat în societatea românească în condiţiile procesului de modernizare a întregii
vieţi social-economice, politice şi culturale de la sfârşitul sec al XVIII-lea şi începutul
sec. al XIX-lea, în contextul pătrunderii şi difuzării ideilor Revoluţiei Franceze.
- Nicolae Iorga – desemna ideea de constituţie ca „cea dintâi necesitate în statele
româneşti.”
2. Proiecte constituţionale
- Un prim proiect de constituţie – Constituţia cărvunarilor, elaborat la Iaşi, în 1822,
indica tendinţa introducerii sistemului modern de guvernare, prin afirmarea indirectă a
necesităţii separării puterilor în stat.
- Proiectele boierimii române din anii 1827-1828, vizând îmbunătăţirea organizării
instituţional politice a ţării s-au finalizat în 1831 prin introducerea în Ţara
Românească şi Moldova, a Regulamentelor Organice, cu rol de constituţie, aprobate
de Rusia şi Imperiul Otoman, care au rămas în vigoare până în 1858.
- Emanciparea de sub dominaţia politică a Rusiei în urma războiului Crimeii a avut
implicaţii profunde şi asupra cadrului constituţional al Principatelor române, structurat
în conformitate cu Convenţia de la Paris din 1858, rezultat al acordului dintre puterea
suzerană – Imperiul Otoman şi puterile garante.
- Prin lovitura de stat din 1864, Al.I. Cuza a impus un nou act constituţional Statutul
Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, care îmbina democraţia (era menţinut principiul
separării puterilor în stat) cu domnia personală (importante prerogative reveneau
domnitorului).
3. Constituţiile României care au promovat principii democratice
A. Cauze care au determinat elaborarea fiecărei Constituţii
- Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza şi aducerea prinţului străin a urgentat elaborarea
unei noi legi fundamentale a statului.
- Constituţia din 1866 a avut ca model Constituţia belgiană din 1831, considerată la
acea vremea cea mai liberală din Europa, dar adaptată necesităţilor româneşti.
- În cele 8 titluri şi 133 de articole, Constituţia consacra făurirea statului modern
român, proclama monarhia constituţională pe temeiul separaţiei puterilor în stat,
precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
- Înfăptuirea statului naţional unitar român în 1918 reclama unificarea organizării de
stat şi a legislaţiei menite să favorizeze progresul întregii naţiuni. Proiectul acestei
Constituţii a aparţinut Partidului Naţional Liberal. Constituţia a fost promulgată la
40
28 martie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu. Noua lege
fundamentală avea la bază Constituţia din 1866 din care păstrează 76 de articole.
- Prăbuşirea regimului comunist în România şi revenirea la un regim democratic după
1989 a impus necesitatea elaborării unei noi Constituţii. Aceasta a fost adoptată de
Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi revizuită în 2003.
B. Prevederi
Despre teritoriul României
Constituţia din 1866
 Principatele Unite constituie un singur stat indivizibil sub numele de România,
al cărui teritoriu este inalienabil;
 „Regatul României este un stat naţional unitar şi indivizibil”;
 teritoriul său este nealienabil.
Constituţia din 1991, revizuită în 2003
 România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Forma
de guvernământ este Republica;
 teritoriul României este inalienabil;
 suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele
sale reprezentative şi prin referendum.
Despre drepturile românilor
Constituţia de la 1866
 Românii se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de
libertatea presei, de libertatea întrunirilor. Constituţia prevede că aceste drepturi
pot fi exercitate numai de către cetăţenii români.
 toţi românii sunt declaraţi egali în faţa legii, fără deosebire de clasă;
 declară sacră şi inviolabilă proprietatea de orice natură etc.
 „toţi românii fiind egali înaintea legii şi datori a contribui fără osebire la dările
şi „sarcinile publice”;
 libertatea individuală este garantată;
 libertatea conştiinţei este absolută;
 libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiniile prin viu grai, prin scris şi
prin presă;
 Constituţia garantează proprietatea de orice natură.
Constituţia din 1991 revizuită în 2003
 libertatea individuală şi siguranţa persoanei fiind inviolabile;
 secretul corespondenţei;
 libertatea de exprimare;
 dreptul la informaţie;
 dreptul la învăţătură; se garantează gratuitatea învăţământului de stat în
condiţiile legii;
41
 dreptul de vot de la vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv;
 dreptul de a fi ales;
 libertatea întrunirilor, libertatea de opinie;
 dreptul la proprietate este inviolabil;
 dreptul de a fi ales în Parlamentul European.
Despre puterile statului

Constituţia de la 1866
 se proclamă principiul separaţiei puterilor cu precizarea că ele emană de la
naţiune;
 puterea legislativă se exercita colectiv de către domn şi Parlament, format din
Senat şi Adunarea Deputaţilor. Fiecare se bucură de iniţiativă legislativă;
 puterea executivă era încredinţată domnului care o exercita prin intermediul
miniştrilor, numiţi şi revocaţi de el. Actele domnului au valabilitate numai dacă
sunt contrasemnate de un ministru (responsabilitatea ministerială).
 Atribuţiile domnului: sancţionarea şi promulgarea legilor, dreptul de amnistie
în materie politică, numirea şi confirmarea în funcţiile publice, dreptul de a bate
monedă, încheierea de convenţii pentru comerţ şi navigaţie pentru statele
străine. Domnul este în acelaşi timp capul puterii armate. Dreptul de a dizolva
ambele adunări intră în atribuţiile domnului;
 puterea judecătorească se exercită de către curţi şi tribunale, ale căror hotărâri
se pronunţă în virtutea legii şi se execută în numele domnului;
 legea electorală – pentru alegerea deputaţilor, corpul electoral era împărţit în
patru colegii, după criteriul averii şi al originii sociale (vot censitar).
 consacră principiul potrivit căruia „toate puterile statului emană de la naţiune,
care nu le poate exercita decât numai prin delegaţie“;
 puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi Reprezentanţa naţională,
alcătuită din Senat şi Adunarea Deputaţilor;
 puterea executivă este încredinţată regelui. Persoana regelui este declarată
inviolabilă, iar responsabilitatea actelor sale o au miniştri;
 Prerogativele regale sunt: numirea şi revocarea miniştrilor, sancţionarea şi
promulgarea legilor, dreptul la amnistie în materie politică, confirmarea în
funcţiile publice, dreptul de a bate monedă şi de a încheia convenţii cu alte state
etc.
 puterea judecătorească se exercită de organele ei, hotărârile acestora se
pronunţă în virtutea legii şi se execută în numele regelui;
- alegeri pe baza votului universal, egal, direct, obligatoriu şi secret, pe baza
reprezentării majorităţii.
Constituţia din 1991, revizuită în 2003;
 are la bază principiul separaţiei puterilor în stat;
 Parlamentul bicameral este organul reprezentativ suprem al poporului român
42
şi unica autoritate legiuitoare a ţării;
 un element distinctiv constă în dreptul ce se acordă minorităţilor naţionale ale
căror organizaţii nu întrunesc numărul de voturi necesar pentru a avea cel puţin
un loc în forul legislativ al ţării, de a fi reprezentaţi în Parlamentul României;
 iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor;
 legile adoptate de Parlament se trimit spre promulgare preşedintelui României;
 Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna
funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de
mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate;
 Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament asigură
realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a
administraţiei publice;
 Puterea judecătorească este exercitată de către instanţele judecătoreşti. Acestea
includ Curtea Supremă de Justiţie, care are un statut constituţional, celelalte
instanţe urmând a fi stabilite prin lege.
4. Constituţii bazate pe concepţii autoritare şi totalitare
- Constituţia din 1938, elaborată în timpul domniei lui Carol al II-lea consacra
principiul supremaţiei regelui şi suprima separaţia puterilor în stat.
- Puterea legislativă o exercita regele prin intermediul parlamentului bicameral,
limitat numai la legiferare şi având un caracter corporativ.
- Puterea executivă o exercita tot regele, prin guvern, numit şi revocat de el însuşi,
fără răspundere politică faţă de parlament. Erau restrânse considerabil libertăţile şi
drepturile democratice.
- Parlamentul dintr-un factor politic esenţial s-a transformat într-un organism lipsit de
principalele sale atribuţii.
- Constituţia menţine doar formal principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece
majoritatea puterilor sunt concentrate în mâna regelui. Constituţia stipula clar că
funcţiile pe care le îndepliniseră partidele politice în cadrul fostului regim parlamentar
erau incompatibile cu noua ordine.
- Instaurarea regimului comunist în România impune şi elaborarea unei noi Constituţii
care să consfinţească ideologia comunistă.
- Constituţia din 1948, a fost alcătuită după modelul Constituţiei sovietice în vigoare.
- Principiile fundamentale care au stat la baza noii legi au fost: „suveranitatea
populară”, reprezentarea poporului printr-un organ ales, unitatea puterii de stat, rolul
conducător al Partidului Muncitoresc Român, centralismul democratic, „legalitatea
populară, garantarea materială a drepturilor cetăţeneşti.
- În anul 1952, a fost votată de către Marea Adunare Naţională Constituţia
construirii socialismului.
- Noua lege fundamentală consacra rolul dominant al sectorului socialist în economia
naţională, în orânduirea socială şi de stat a României şi statua Partidul Comunist drept
forţa politică conducătoare în societatea românească.
- La 21 august 1965 a fost aprobată Constituţia Republicii Socialiste România.
Constituţia statua rolul conducător al Partidului Comunist Român în întreaga viaţă a
societăţii.
43
Teritoriul României
Constituţia din 1948:
 Republica Populară Română este un stat popular şi suveran;
 baza puterii o constituie „alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare;
 România este republică socialistă, „stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate,
suveran, independent şi unitar, teritoriul său fiind „inalienabil şi indivizibil”.
- Organele puterii de stat; organele administraţiei de stat.
 în R.P.R. organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Naţională,
unicul organ legislativ al ţării;
 guvernul este organul executiv şi administrativ al R.P.R. Este responsabil de
activitatea sa şi dă seama de ea în faţa Marii Adunări Naţionale şi a Prezidiului
MAN în perioada dintre sesiuni. Guvernul are în sarcina sa conducerea
administrativă a statului;
 instanţele judecătoreşti sunt Curtea Supremă, tribunalele şi judecătoriile populare.
 regimul de stat al României este „regimul democraţiei populare;
 Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române este
Marea Adunare Naţională, unicul organ legiuitor, ales pe o perioadă de 4 ani.
 Organul executiv suprem şi de dispoziţie al R.P.R. este Consiliul de Miniştri,
constituit de către M.A.N.
 Justiţia se înfăptuieşte de către Tribunalul Suprem al R.P.R, tribunalele
regionale şi tribunalele populare.
 Organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste este Marea
Adunare Naţională, unicul organ legiuitor.
 Consiliul de Stat organul suprem al puterii de stat, cu activitate permanentă era
subordonat M.A.N.
 Prin legea 1 din 1974, care modifica Constituţia, a fost instituită funcţia de
preşedinte al R.S.R., atribuţiile exercitate până atunci de Consiliul de Stat au
revenit şefului statului.
Test de evaluare 7
A. „Constituţia din 13 aprilie 1948 reprezintă produsul tipic al aplicării în viaţa
politică românească a doctrinei şi ideologiei comuniste, după modelul sovietic. Pentru
prima dată în istoria vieţii politice şi parlamentare din România, prin actul
constituţional din 1948 este înlăturat principiul separaţiei puterilor în stat, organ
suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare Naţională, faţă de care răspundeau
44
toate celelalte organe ale statului. Constituţia din 1948 a marcat trecerea spre un regim
guvernamental întemeiat pe monopartidism şi autoritarism statal, precum şi spre o
economie centralizată şi dirijată politic.“ (despre Constituţia din 1948)
B. „Constituţia din 1952 definea mult mai precis baza politică a statului
«democrat-popular», fundamentată pe dictatura proletariatului, stipulând expres căror
clase sociale le aparţine puterea de stat şi indicând modalitatea de exercitare a acestei
puteri prin «realizarea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, în care
rolul conducător îl deţine clasa muncitoare». Forma politică prin care se exercita
această putere era reprezentată de organele statului, sistem ce avea o construcţie
piramidală, ierarhizată şi centralizată, în vârful acesteia situându-se Marea Adunare
Naţională, ca organ suprem al puterii de stat.“ (despre Constituţia din 1952)
C. „Spre deosebire de constituţiile socialiste anterioare, Constituţia din 1965 consacră
şi fundamentează cel mai pregnant monopolul politic al unei unice formaţiuni politice,
reprezentată de partidul comunist. Nerecunoscând principiul separaţiei puterilor în
stat, actul fundamental din 1965 nu a reuşit să încorporeze niciuna dintre tradiţiile
constituţionale româneşti în materie de legislaţie şi de aplicare a acesteia în funcţie de
organele şi instituţiile îndrituite să o facă. Activitatea de elaborare a legilor va fi
preluată de către Consiliul de Stat, «organ suprem al puterii de stat, cu activitate
permanentă». Modificarea cea mai spectaculoasă a Constituţiei din 1965 se produce în
martie 1974, când se introduce funcţia de preşedinte al republicii, care cumulează o
multitudine de atribuţii transferate de la forul legislativ suprem şi de la cel
administrativ central.“ (despre Constituţia din 1965)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, trei elemente noi introduse de Constituţia elaborată
după modelul sovietic comparativ cu constituţiile democratice. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului un element comun surselor A şi B. 3 puncte
3. Menţionaţi, pe baza sursei C, punctul de vedere referitor la Constituţia din 1965.
Aduceţi un argument pro sau contra acestui punct de vedere. 5 puncte
4. Selectaţi elementele comune celor trei legi fundamentale. 5 puncte
5. În prezentarea puterilor statului, diferă terminologia în cele trei Constituţii?
Argumentaţi. 6 puncte
6. Prezentaţi una dintre constituţiile precizate mai sus având în vedere: contextul
intern sau extern în care a fost elaborată, conţinut – puterile statului şi implicaţiile
aplicării acestei constituţii în societatea românească. 8 puncte

„Art. 1 „Toţi cetăţenii români majori vor alege prin vot obştesc, obligatoriu, egal,
direct şi secret pe baza reprezentării proporţionale un număr de deputaţi proporţional
cu populaţia.
Art. 8 „Toţi românii fără deosebire etnică, de limbă sau religie, sunt egali înaintea
45
legii şi datori a contribui fără deosebire la dările şi sarcinile publice.” (Constituţia din
1923)
Pornind de la textul dat răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Menţionaţi, pe baza textului, sistemul de vot potrivit Constituţiei din 1923. 3
puncte
2. Menţionaţi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti potrivit acestei Constituţii. 3 puncte
3. Prezentaţi, un principiu pe baza căruia a funcţionat această Constituţie. 6 puncte
4. Evidenţi o cauză care a dus la elaborarea Constituţiei din 1923. 3 puncte
5. Precizaţi o altă Constituţie care prevede respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti. 3 puncte
6. Pornind de la drepturile românilor pe care le regăsiţi în text, elaboraţi un scurt eseu
în care să argumentaţi necesitatea respectării drepturilor omului în societatea noastră.
6 puncte
7. Stabiliţi asemănări şi deosebiri între sursele prezentate la subiectul 1 şi subiectul 2.
Analizaţi termenii care indică o schimbare a regimului politic şi identificaţi factorii
care au făcut posibil acest fapt. 6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre constituţiile din România,
având în vedere:
 precizarea unui eveniment care a determinat elaborarea unei noi constituţii;
 prezentarea unui principiu prezent într-o constituţie şi menţionarea unei
consecinţe a funcţionării principiului prezentat;
 formularea unui punct de vedere cu privire la rolul constituţiei în statul român şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
cronologică/logică a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
TEMA 5. Autonomii locale şi instituţii centrale

în spaţiul românesc (secolele IX-XIII)
A. Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX-XIII)

1. Contextul care favorizeaza formareă statelor medievale româneşti:
- extern – criza Regatului Ungariei, datorată şi schimbării de dinastie (stingerea
dinastiei arpadiene şi venirea dinastiei de Anjou);
46
- factorul decisiv a fost reprezentat de dorinţa formaţiunilor prestatale româneşti de a
înlătura dominaţia Regatului Ungariei;
- intern – pericolul extern a dus la întărirea raporturilor feudale şi la concentrarea
acestora în jurul unei autorităţi mai puternice;
- premisele economice – contribuie ca formarea statului; acestea sunt: lărgirea
schimburilor comerciale; apariţia târgurilor şi a oraşelor;
- statele medievale extracarpatice s-au format în mai multe etape de evoluţie:
 unificarea formaţiunilor politice prestatale;
 delimitarea teritoriala a noii formaţiuni politice;
 formarea principalelor instituţii laice şi ecleziastice;
 obţinerea independenţei pentru statele româneşti extracarpatice.
2. Forme incipiente de autonomii româneşti
- Prima încercare de unificare a unor formaţiuni ale vlahilor are loc în sec. XII şi
porneşte din sudul Dunării.
- Aşezările rurale risipite în cuprinsul unor ţări erau conduse de cnezi şi juzi cu funcţii
judecătoreşti sau administrative.
- Puterea unora dintre cnezi s-a extins cu timpul peste mai multe sate dintr-o arie
geografic-politic delimitată: ţările – autonomii politice născute din asocierea mai
multor sate depindeau de un centru de putere străin, fie direct, fie prin intermediul unei
căpetenii militare, voievod, în izvoarele slave, dux în izvoarele latine.
- Satul, cadrul principal de convieţuire socială, grupa familiile de ţărani, populaţie
agricol pastorală, care folosea în comun o parte din teritoriile aflate în stăpânirea sa.
Examinarea structurilor sociale şi a comunităţilor săteşti la nord de Dunăre arată că în
secolele VII-IX nu se depăşise nivelul obştii săteşti teritoriale.
- La baza evoluţiilor din sânul obştii săteşti a stat dezvoltarea economică, progresul
general înregistrat de societatea din spaţiul nord dunărean, proces care a favorizat
diferenţierea socială din cadrul comunităţilor existente.
- Formele tradiţionale de organizare politică românească predominante încă în această
vreme erau cnezatul şi voievodatul.
- Cnezatul pe lângă beneficiul economic al funcţiei sale, conferea titularului său
atribute ale puterii politice – exerciţiul justiţiei, uneori al comandamentului militar.
Ţările cneziale şi voievodatele erau înzestrate cu organizare politică, militară şi
ecleziastică.
3. Tipuri de autonomii româneşti sec. IX-XIII
Tipuri de autonomii româneşti Izvoare istorice
„Ţări”– Sipeniţului (situată la est de Carpaţi);
Făgăraşului; Ţara Haţegului; Ţara Cărvunei (situată
între Mangalia şi Varna) – 1230
„Codrii“ – Orheiului, Lăpuşnei (spaţiul dintre Prut şi
Nistru); Cosminului (sec. IX-XI)
„Câmpuri“ – Câmpul lui Dragoş; Câmpul lui Vlad
(situate la est de Carpaţi)
„Cobâle“ – în ţinuturile Dorohoi, Neamţ, Bacău,
Vaslui
47
„Ocoale“ – Câmpulung, Vrancea
Cnezate – Cnezatul lui Ioan; Cnezatul lui Farcaş Diploma Cavalerilor
(situate între Jiu şi Olt) Ioaniţi 1247
Voievodate – Gelu, în centrul Transilvaniei Gesta Hungarorum
(sec. IX-X) – Menumorut, în Crişana (Cronica lui Anonymus),
– Glad, în Banat redactată spre sfârşitul
(sec. al XI-lea) – voievodatul lui Ahtum sec. al XII-lea
– voievodatul lui Gyla Legenda Sfântului Gerard
– voievodatul lui Litovoi (dreapta Oltului) Diploma Cavalerilor
– voievodatul lui Seneslau (stânga Oltului) Ioaniţi
Jupanat – formaţiunea condusă de jupan Dimitrie Inscripţia de la Mircea
– formaţiunea condusă de jupan Gheorghe Vodă; 943; Inscripţiile
din complexul
Basarabi-Murfatlar;
Thema Paristrion (întemeiată de către bizantini) –
971-1204
Formaţiuni politice locale (situate între Dunăre şi Mare) Ana Comnena – Alexiada
conduse de către: Tatos, Seslav şi Satza (sec. al XI-lea)
4. Autonomii româneşti în relaţie cu centrele de putere vecine
- Expansiunea spre răsărit a ungurilor, instalaţi în Câmpia Panonică în secolul al
IX-lea, s-a lovit de rezistenţa armată a populaţiilor slave, turanice şi româneşti
dinlăuntrul şi din afara arcului carpatic şi a organizaţiilor lor politice.
- Potrivit informaţiilor transmise de Gesta Hungarorum, maghiarii la începutul
secolului al X-lea au început cucerirea spaţiului cuprins între Tisa, Crişuri şi Someş,
unde s-au lovit de trei voievodate (al lui Menumorut, al lui Glad, şi a lui Gelu). Aceste
voievodate au fost cucerite rând pe rând.
- Cucerirea, subordonarea şi integrarea formaţiunilor politice a continuat şi s-a
accentuat în secolele XI-XIII.
- Creştinarea ungurilor după anul 1000, a însemnat şi preluarea formelor de organizare
politică şi ecleziastică ale lumii apusene şi a dat expansiunii ungare un caracter
organizat şi eficace.
- Un alt mijloc folosit de către cuceritori pentru a-şi impune stăpânirea asupra
Transilvaniei a fost colonizarea teritoriului cu populaţii de alte etnii. Secuii, au fost
progresiv deplasaţi spre răsăritul Transilvaniei pe măsura extinderii puterii regatului.
Instalaţi în Bihor, apoi în zona Târnavelor şi în Subcarpaţii răsăriteni, pentru apărarea
trecătorilor, ei au convieţuit cu românii.
- Saşii s-au instalat în principal în regiunea Orăştiei, a Sibiului, a Târnavelor şi în
sud-estul Transilvaniei.
- În 1211, regele Andrei al II-lea a instalat în Ţara Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni,
cu misiunea de a opri invaziile cumanilor din Câmpia Dunării în Transilvania şi pentru
a deschide calea expansiunii Regatului ungar la sud şi răsărit de Carpaţi.
- În primele decenii ale secolului al XIII-lea, Regatul ungar a depăşit în forţă linia
Carpaţilor la sud şi răsărit, cu tendinţa de a anexa noi teritorii.
48
- Regalitatea a intrat şi aici în contact cu românii şi cu structurile lor politice
tradiţionale, pe care a încercat să le subordoneze.
- Ţările româneşti din acest spaţiu au fost fie anexate Regatului ungar, sub căpetenii
numite de rege, fie păstrate de către români în condiţii de dependenţă faţă de puterea
suzerană.
- La 1247, conform diplomei acordate de Bela al IV-lea, cavalerilor ioaniţi, fiinţau pe
teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre formaţiuni politice prestatale româneşti: Banatul de
Severin, voievodatul lui Litovoi. cnezatele lui Ioan şi Farcaş, voievodatul lui Seneslau.
- Diploma ioaniţilor indică şi un anume statut politico-juridic al acestor „ţări”, prin
cele două termene folosite: „cnezat” şi „voievodat”.
- Invazia mongolă în Europa centrală şi constituirea unui stat mongol cu capitala pe
fluviul Volga, la care se adaugă criza din interiorului regatului, a frânat expansiunea
acestuia în afara arcului carpatic. În contextul menţionat voievodul Litovoi şi fratele
său Bărbat se ridică pe la 1277-1279 împotriva suzeranităţii maghiare.
- Presiunea triburilor turce nomade şi a tendinţelor agresive ale statelor vecine, în
special a celor manifestate de cnezatele ruseşti (Kiev şi Halici), de Regatul ungar şi de
Hoarda de Aur în teritoriul de la est de Carpaţi, au determinat necesitatea structurării
autonomiilor româneşti pentru asigurarea apărării comunităţilor.
- Bizantinii sub conducerea lui Ioan Tzimiskes, au ocupat şi teritoriul dintre Dunăre şi
Mare. Pecenegii, uzii şi cumanii au invadat timp de trei secole acest teritoriu.
- În secolul al XIII-lea teritoriul danubiano-pontic a trecut sub stăpânirea vremelnică a
Asăneştilor şi apoi a conducătorilor celui de-al doilea Ţarat Bulgar.
- Chiar şi în aceste condiţii izvoarele menţionează pe la 1230 în teritoriul dintre
Mangalia şi Varna „Ţara Cărvunei”, nucleul în jurul căruia se va întemeia în secolul al
XIV-lea un principat independent condus de către Balica.
5. Semnificaţii şi perspective ale autonomiilor româneşti
- Ţările erau organisme care gravitau în sfera de influenţă a marilor puteri vecine sau
instalate în spaţiul carpato-dunărean în secolele XII şi XIII: Imperiul cumanilor,
Regatul ungar, şi Statul vlaho-bulgar.
- Autonomiile româneşti din Nordul Peninsulei Balcanice şi din spaţiul
carpato-dunărean au fost supuse unui puternic asalt cu tendinţă de anihilare în secolele
XI-XIII din partea Imperiului bizantin în sud, din partea Regatului ungar în nord.
- Ameninţate să dispară, ele au reacţionat, marcând, în efortul lor de apărare, trecerea
de la ţară, cadrul politic tradiţional, la stat.

Autonomii româneşti = grupări de sate şi cătune, modelate în general după cadrul geografic în
care se alcătuiseră: văile unor râuri, depresiuni intramontane, zone protejate de munţi şi păduri.
Obşte sătească = comunitate de oameni având o organizare social-economică proprie şi un
teritoriu bine delimitat.
Cnezatul = organism politic care exercita puterea politică asupra unui grup de sate, în general
în cadrul unor regiuni delimitate natural de mediul geografic.
Voievodatul = instituţie politică, rezultat al delegării atributelor de comandament militar
superior de către cnejii unui grup de cnezate.
„Ţară” = zonă delimitată natural sau administrativ, individualizată prin tradiţii, cultură şi
49
organizare politică în cadrul spaţiului românesc.
Test de evaluare 8
A. „Voievozii transilvani, Gelu, Glad şi Menumorut, consemnaţi în Cronica ungară a
lui Anonymus, joacă un rol însemnat în istoria românească, tocmai fiindcă ilustrează,
pe lângă continuitatea etnică, şi prezenţa unor structuri statale româneşti, în momentul
expansiunii maghiare. Această poziţie privilegiată a frânat întrucâtva exercitarea
firească a demersului istoriografic critic. Mai curând decât personalităţi reale, cei trei
par a fi (…), personaje simbol, individualizări ale unei anumite idei politice sau
situaţii istorice (în cazul discutat, existenţa formaţiunilor româneşti), ceea ce nu
schimbă, în fond, esenţa problemei.” (Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa
românească)
B. „…Le-am dăruit iarăşi libertatea cea de mai înainte. Însă aşa ca tot poporul … să
fie popor…. Şi să se socotească sub un jude. Iar comitele Sibiului, oricine va fi, să nu
cuteze a pune dregător în… comitate decât numai dintre cei ce locuiesc între dânşii. Şi
nimeni în comitatul Sibiului să nu cuteze a cumpăra loc nobiliar. Vrem ca niciun
proprietar sau orice alt locuitor, care se află între dânşii să nu fie scutit de această
dare…” (Diploma din 1224 a regelui Andrei al II-lea al Ungariei)

1. Precizaţi, pe baza sursei A, motivul pentru care autorul consideră că voievozii
transilvani, au avut un rol important în istoria românească. 3 puncte
2. Selectaţi pe baza sursei B, motivul pentru care regele Andrei al II-lea dăruieşte
libertatea. 3 puncte
3. Menţionaţi pe baza sursei A, respectiv a sursei B, câte o informaţie referitoare la
situaţia Transilvaniei. 5 puncte
4. Menţionaţi punctul de vedere al autorului sursei B cu privire la „localnicii
transilvăneni” susţinându-l cu o explicaţie din text. 5 puncte
5. Identificaţi relaţia dintre puterile vecine şi autonomiile româneşti. 6 puncte
6. Exprimaţi-vă punctul de vedere cu privire la poziţia autorului vizavi de
voievodatele româneşti. 8 puncte

„Universitarul american Daniel Chirot caracteriza… realităţile statale de pe
teritoriul actualei Românii: «Ce au fost statele româneşti în Evul Mediu? Adunături de
comunităţi săteşti unite în mici confederaţii unele plătind tribut diferitelor triburi
nomade, altele cu şefi mai mult sau mai puţin puternici care încercau să-şi creeze mici
regate, şi toate depinzând de creşterea turmelor transhumante. (…) Pe atunci, în
50
secolele al XII-lea, al XIII-lea şi al XIV-lea, ar fi o eroare să te gândeşti la statele
româneşti ca şi cum ar fi vorba despre Franţa sau Anglia din aceeaşi perioadă». Din
spusele lui Chirot rezultă cu evidenţă realitatea frapantă a unui imaginar medieval
românesc dedublat. Pe de o parte, este vorba de cel pus în joc de obştile rurale,
împinse de nevoia securizării propriei vieţi în faţa invaziilor – străine sau autohtone
(ultimele fiind un rezultat al dorinţei de expansiune a altor confederaţii rurale similare)
– să îşi unească potenţialul economic, demografic şi militar într-o formă politică
funcţională. Pe de altă parte este vorba despre proiectele dominării unui teritoriu dat,
formulate de grupul sau grupurile concurente ale aristocraţiei războinice, autohtone
sau străine (vecine ori nomade, venite de la distanţe mai mari).” (Ovidiu Pecican,
Spaţiul imaginar în Evul Mediu românesc)
Pornind de la text, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Pornind de la sursă, precizaţi punctul de vedere exprimat de către universitarul
american cu privire la realităţile româneşti. 3 puncte
2. Exprimaţi-vă părerea în legătură cu comparaţia pe care o face cu alte state din
Europa în perioada respectivă, pornind de la cunoştinţele pe care voi le aveţi deja
despre Anglia şi Franţa în perioada secolelor XII-XIV. 5 puncte
3. Analizaţi critic punctul de vedere exprimat în text. Analizaţi şi comentariul făcut de
către autorul textului pe baza poziţiei americanului. 5 puncte
4. Analizaţi contextul politic, economic care a permis evoluţia autonomiilor
româneşti. 5 puncte
5. Prezentaţi o urmare a constituirii autonomiilor româneşti, precizând şi un document
istoric care face referire la acest eveniment. 7 puncte
6. Formulaţi un punct de vedere referitor la importanţa formării autonomiilor
româneşti şi aduceţi un argument istoric în favoarea acestuia. 5 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre autonomiile româneşti,
având în vedere:
 precizarea unui factor care a determinat formarea autonomiilor româneşti;
 prezentarea autonomiilor româneşti şi menţionarea unei consecinţe a întemeierii
acestora;
 formularea unui punct de vedere cu privire la rolul autonomiilor româneşti în
relaţiile cu centrele de putere vecine şi susţinerea acestuia printr-un argument
istoric.
51
B. Constituirea statelor medievale româneşti
1. Context
a) extern
- Involuţia teritorială a Regatului ungar, pierderea poziţiilor sale extracarpatice şi

extinderea influenţei Hoardei de Aur.
- Elementul decisiv al constituirii statelor l-a reprezentat înlăturarea dominaţiei
teritoriale a Regatului ungar.
b) intern
- Întărirea raporturilor feudale, ca şi pericolul extern – lupta împotriva tătarilor şi a
Regatului ungar, au determinat concentrarea formaţiunilor politie prestatale în jurul
uneia mai puternice, în interesul stăpânilor de pământ, ajunşi să se constituie în clasă
socială.
- Lărgirea schimburilor comerciale, favorizate de apariţia târgurilor şi oraşelor,
precum şi comerţul de tranzit dintre Carpaţi şi Marea Neagră, a contribuit la pregătirea
premiselor economice care au impulsionat efortul de unificare politică a teritoriului
Moldovei.
- Formarea statului românesc de la sud de Carpaţi a exercitat o influenţă puternică în
grăbirea procesului de închegare a unui stat asemănător şi pe teritoriul Moldovei.
- Procesul de întemeiere a Ţării Româneşti şi a Moldovei s-a realizat în mai mute
etape de evoluţie: concentrarea formaţiunilor politice în cadre teritorial politice
unitare, formarea principalelor instituţii laice şi ecleziastice şi eliberarea teritoriului
celor două state de sub dominaţiile străine.
2. Tradiţia descălecatului
- Anihilarea autonomiei Făgăraşului în 1291 de către regele Andrei al III-lea a coincis
potrivit tradiţiei istorice cu descălecatul lui Negru Vodă şi instalarea sa la Câmpulung.
- Prima reşedinţă a Ţării Româneşti, reprezenta şi sediul unei comunităţi catolice,
alcătuită din saşi şi unguri, etapă importantă a drumului comercial care lega
Transilvania cu Dunărea de Jos şi Marea Neagră.
- „Descălecatul de la Câmpulung” a fost urmat de întemeierea ţării adică de agregarea
formaţiunilor politice preexistente, cnezate şi voievodate din stânga şi dreapta Oltului.
În cazul Ţării Româneşti, tradiţia istorică nu are acoperire în documente.
- În cazul Moldovei „teoria descălecatului” poate fi demonstrată.
- Încercările lui Ludovic de Anjou de a aduce teritoriile est-carpatice sub puterea sa
s-au lovit de o rezistenţă tenace a localnicilor, accelerând constituirea Moldovei ca stat
independent.
- Prima etapă a întemeierii Moldovei a fost legată de „descălecatul lui Dragoş”.
- În 1352-1353, ca urmare a victoriilor obţinute de oştile regelui Ungariei cu sprijinul
populaţiei locale, s-a constituit o marcă militară de graniţă, cu centrul la Baia, condusă
de către voievodul maramureşean Dragoş, ce împingea marginea orientală a
Transilvaniei dincolo de Carpaţi şi din a cărei dezvoltare se va naşte statul
independent Moldova.
- Dependenţa lui Dragoş şi a urmaşilor săi Sas şi Balc, de coroana ungară, a
contravenit aspiraţiilor clasei conducătoare autohtone şi a determinat hotărârea
52
acesteia de a îndepărta din fruntea ei pe urmaşii lui Dragoş şi de a înlătura
suzeranitatea Ungariei.
- La eforturile populaţiei româneşti din Moldova s-a adăugat sprijinul unor căpetenii
politice maramureşene, nemulţumite de politica Regatului ungar, care urmărea să
desfiinţeze autonomiile provinciale şi să le înlocuiască cu instituţia comitatului.
- Exponentul rezistenţei maramureşene a fost Bogdan din Cuhea, Maramureş, care s-a
alăturat mişcării din Moldova îndreptate împotriva politicii de expansiune ungară la
est de Carpaţi şi a ajuns conducătorul forţelor locale de rezistenţă.
- Descălecatul lui Bogdan din 1359 a marcat un moment important în procesul
emancipării statului românesc de la est de Carpaţi de sub suzeranitate ungară.
- În vremea domniei lui Bogdan, noul stat românesc şi-a extins hotarele prin
înglobarea în cadrul lui şi a altor formaţiuni politice existente pe teritoriul de la est de
Carpaţi.
- De pe valea Moldovei, cu capitala la Baia, statul s-a întins în vremea lui Bogdan,
înglobând treptat alte formaţiuni, alte ţări sau Valahii.
- Cronica domniei lui Ludovic, scrisă de Ioan de Târnave, semnalează eşecul
expediţiilor repetate întreprinse de oştile Regatului ungar şi rezultatul final al luptei,
transformarea Moldovei într-un stat independent.
3. Unificarea teritorială prin lupta împotriva unui factor extern
- Primul stat creat de către romanitatea răsăriteană a aparţinut vlahilor din Peninsula
Balcanică.
- În secolul al XII-lea vlahii din această zonă şi-au văzut ameninţate privilegiile de
către dinastia bizantină Anghelos.
- În 1185 vlahii din Balcani s-au răsculat sub conducerea fraţilor Petru şi Asan. Vlahii
din Nordul Dunării au sprijinit răscoala alături de cumani.
- Victoria vlahilor a însemnat şi formarea statului vlaho-bulgar. Noul stat a recunoscut
în timpul lui Ioniţă cel Frumos (1197-1207) autoritatea spirituală a Romei în schimbul
titlului dat de papa Inocenţiu al III-lea ca „rege al vlahilor şi bulgarilor”.
- Sub Ioan Asan al II-lea (1218-1241) statul vlaho-bulgar a atins apogeul puterii sale,
a rupt legătura cu Roma şi a revenit la confesiunea răsăriteană, restabilind relaţiile cu
Patriarhia bizantină.
- Întemeietorul statului Ţara Românească confirmat de către izvoarele istorice este
Basarab I (? 1310-1352), „marele voievod”, titlu care exprima recunoaşterea întâietăţii
puterii sale de către ceilalţi voievozi din cuprinsul ţării.
- Într-un document din 1324, Basarab era numit de către regalitatea ungară „voievodul
nostru transalpin”.
- Regalitatea înregistra procesul de unificare înfăptuit la sud de Carpaţi. În acordul din
1324, Carol Robert de Anjou recunoştea unitatea Ţării Româneşti sub conducerea lui
Basarab şi achiziţiile ei teritoriale, în schimbul recunoaşterii suzeranităţii regelui şi a
încadrării ţării în aria spiritualităţii catolice.
- Cauza neînţelegerilor dintre Basarab şi regalitatea maghiară a fost Banatul de
Severin.
53
- În 1330 a avut loc confruntarea directă dintre Basarab şi Carol Robert de Anjou.
Bătălia de la Posada a însemnat sfârşitul suzeranităţii maghiare şi apariţia primului stat
românesc independent.
- Consecinţa biruinţei lui Basarab asupra oastei lui Carol Robert de Anjou a însemnat
o nouă identitate istorică pentru Ţara Românească în planul politic sud-est european,
consfinţirea pe câmpul de luptă din 9-12 noiembrie 1330, a existenţei de sine stătătoare.
- Semnificaţia acestui nou statut al ţării şi, mai ales, al voievodului din fruntea ei
constă tocmai în principalul atribut afirmat prin titlul voievodal: „singur stăpânitor”, şi
mai apoi domn si mare voievod.
- Un astfel de titlu recunoscut voievozilor din Argeş, îşi are rădăcinile în victoria lui
Basarab I din 1330.
- Basarab I l-a asociat la tron pe fiul său Nicolae Alexandru.
- Odată cu slăbirea dominaţiei mongole, către mijlocul secolului al XIV-lea, micile
formaţiuni politice existente între Dunăre şi Mare, au încercat o unificare a lor,
constituindu-se într-un organism statal dependent de Bizanţ, centrul acestui stat fiind
teritoriul dintre Varna şi Caliacra, cunoscut sub numele de Ţara Cavarnei.
- Având conducător pe Balica şi apoi, pe Dobrotici, (cca 1354-1386) acesta a
intervenit în evenimentele din Bizanţ, favorizând acordarea titlului de strateg şi apoi
cel de despot, în 1357.
- Dobrotici şi-a întins stăpânirea asupra întregului teritoriu dintre Dunăre şi Mare.
- În această calitate de conducător al întregului spaţiu menţionat, Dobrotici a întreţinut
legături cu voievozii Ţării Româneşti.
- Mircea cel Bătrân, a înfrânt oştile turceşti şi a intrat în posesia teritoriului dintre
Dunăre şi Marea Neagră, unificând, astfel, întreg spaţiul românesc de la „marea cea
Mare” la Severin.
4. Consolidarea statelor şi formarea instituţiilor medievale
- Prezenţa în documente, la 1111, a unui Mercurius princeps Ultrasilvanus arăta
intenţia maghiarilor de a încorpora administrativ şi juridic Transilvania.
- Instituţia voievodatului nu s-a dovedit viabilă în Transilvania în condiţiile în care la
1176 izvoarele îl menţionează pe Leustachius, voievod şi nu principe.
- Preluată de învingători, instituţia voievodatului avea să rămână întruchiparea
autonomiei Transilvaniei în raport cu regalitatea ungară.
- Regele Ludovic I a condiţionat la 1366 calitatea de nobil cu apartenenţa la religia
catolică.
- Consolidarea Valahiei nord-dunărene s-a realizat în timpul domniei lui Nicolae
Alexandru (1352-1364).
- În 1359, la sud de Carpaţi, voievodul Nicolae Alexandru întărea caracterul de
suveranitate al statului, întemeind la Curtea de Argeş prima Mitropolie a Ţării
Româneşti, în dependenţă faţă de Patriarhia de la Constantinopol.
- Nicolae Alexandru punea, prin aceasta, bazele organizării unei biserici proprii, care a
devenit un puternic sprijin al domniei, atât în politica internă, consfinţind regimul
bazat pe supunerea marii mase a populaţiei, cât şi în afirmarea poziţiei de
independenţă a ţării.
54
- Un al doilea scaun mitropolitan a fost întemeiat de către Vladislav Vlaicu la Severin
în 1370.
- În cazul Moldovei, Petru I a creat o Mitropolie ortodoxă cu sediul la Suceava, unde a
stabilit şi reşedinţa domnească.
- În acelaşi an 1359, Nicolae Alexandru îşi asuma titlul de domn autocrat (de sine
stăpânitor).
- Ţara Românească se înzestra cu instituţiile supreme ale statului de sine stătător,
puterea laică autocrată şi puterea ecleziastică direct legată de Constantinopol.
- Prin acţiunile lui Nicolae Alexandru, s-a desăvârşit din punct de vedere teritorial şi
instituţional crearea Ţării Româneşti ca stat de sine stătător.
- Această politică a fost continuată de către Vladislav Vlaicu (1364-cca1376).
- În Moldova, Laţcu (1369-1377) a continuat politica de independenţă a statului,
intrând în legătură directă cu papalitatea, care îi recunoştea titlul de duce al Moldovei,
ţară despre care actul papal afirma că era o parte a naţiunii române, constatând astfel
identitatea de origine a românilor din cele două ţări.
- Domnia lui Petru Muşat (1377-1392) a marcat un pas important în direcţia afirmării
internaţionale şi a organizării statale.
- În plan extern Petru I s-a orientat spre alianţa cu Polonia, în 1387 domnul, a depus
omagiul regelui Vladislav Jagiello, inaugurând astfel principala direcţie de politică
externă a Moldovei timp de un secol.
- Sub Roman I (1392-1394), Moldova a devenit stat riveran Mării Negre, desăvâr-
şindu-şi unitatea teritorială prin înlăturarea ultimelor resturi ale dominaţiei tătare şi
prin înglobarea teritoriilor din sudul ţării.

Descălecat = termen folosit de cronicari pentru a descrie formarea statelor medievale
româneşti, aşezarea statornică într-un loc, întemeiere.
Tradiţia istorică = se referă la originile şi întemeierea unui stat, a unei cetăţi sau începuturile
mai depărtate ale oricărei istorii naţionale. Adesea se amestecă în această relaţiune elemente de
basm sau de legendă.
Test de evaluare 9
A. „Bogdan, voievodatul valahilor [românilor] din Maramureş… a trecut în Ţara
Moldovei, supusă coroanei ungureşti… Deşi a fost atacat în mai multe rânduri chiar de
către oştile regelui, totuşi crescând numărul valahilor ce locuiau în această ţară, ea s-a
mărit, făcându-se o domnie.” (Cronica lui Ioan de Târnave)
B. „După ce regele a cuprins Zeurinul (Severinul) şi fortăreaţa lui, le-a încredinţat
toate numitului Dionisie împreună cu demnitatea de ban. Făcându-se aceasta, Basarab
a trimis la rege o solie vrednică de toată cinstea ca să-i spună regelui că îi acordă 7000
de mărci de argint, că lasă Severinul, că plăteşte tributul şi trimite la curtea sa pe unul
dintre feciori.” (Cronica pictată de la Viena)
55
C. „Mulţimea nenumărată a vlahilor, sus pe râpe, (…) au aruncat săgeţi asupra oastei
regelui, care se găsea în fundul unei văi adânci (…). Din pricina urcuşului prăpăstios
din acea vale, nu se putea sui în contra vlahilor pe niciuna din râpile de pe amândouă
laturile drumului, nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă (…). Şi a
fost atunci un mare dezastru (…) Iar regele îşi schimbase însemnele armelor sale, cu
care s-a îmbrăcat Desev, fiul lui Dionisie, pe care, crezându-l vlahi a fi însuşi regele,
l-au omorât cu cruzime.” (Cronica pictată de la Viena)

1. Precizaţi, pe baza sursei A, noţiunea istorică care să corespundă evenimentelor
descrise de către sursă. 3 puncte
2. Pornind de la sursa B şi C, precizaţi care era statutul politico-juridic al Ţării
Româneşti faţă de regalitate. 3 puncte
3. Menţionaţi evenimentul descris de sursa C şi măsura în care acest eveniment a
modificat statutul politico-juridic al Ţării Româneşti. 5 puncte
4. Stabiliţi asemănări şi deosebiri între sursa B şi C, pornind de la analiza
terminologiei folosite în cadrul acestor surse. 5 puncte
5. Menţionaţi statutul politico-juridic al Moldovei înaintea venirii lui Bogdan.
Explicaţi în ce măsură Bogdan a reuşit să modifice acest statut. 6 puncte
6. Argumentaţi rolul factorului extern în constituirea statelor medievale româneşti.
8 puncte

„Dacă vrem să ţinem seama numai de fapte precise, documentele ni-l prezintă pe
Basarab drept primul suveran al unui stat românesc liber şi independent, pe malul
stâng al Dunării. Domnia întemeietorului se încheie în 1352 (…). Tot el face dovada
forţei militare a noului stat, zdrobind în munţi, în 1330 armata lui Carol Robert de
Anjou, regele Ungariei. (…). Sub domnia sa, care a durat aproape jumătate de secol,
s-a realizat unificarea micilor voievodate risipite între Carpaţi şi Dunăre, până la gurile
fluviului, unde încă se mai menţinea, pe la 1350, o stăpânire tătară în declin. (…).
Moldova, dimpotrivă a fost creată ca stat unitar în urma emigrării micii nobilimi
româneşti din Maramureş, răzvrătiţi împotriva regelui Ludovic I al Ungariei;
războinicii aceştia victorioşi au găsit pe domeniul cucerit rămăşiţele stăpânirii tătare
(…).
Faptul că noul principat întemeiat de Bogdan s-a putut extinde rapid până la Nistru
şi până la «Marea cea Mare» se explică prin aceea că el se afla pe marele drum
comercial, care lega Galiţia de Marea Neagră; în cazul de faţă, drumul a fost acela
care a creat statul.” (Gheorghe Brătianu, despre constituirea statelor medievale
Valahia şi Moldova)
56
1. Pornind de la sursă, precizaţi o asemănare între procesul de constituire al Valahiei
respectiv al Moldovei. 5 puncte
2. Pornind de la sursă, precizaţi o deosebire între procesul de constituire al celor două
state menţionate. 5 puncte
3. Scrieţi termenul folosit de cronicari, pentru procesul de constituire a statelor
medievale româneşti. 3 puncte
4. Prezentaţi tradiţia istorică legată de constituirea Valahiei. 5 puncte
5. Precizaţi un motiv pentru care autorul acceptă şi argumentele tradiţiei istorice,
privind constituirea statelor medievale româneşti. 3 puncte
6. Precizaţi un motiv pentru care autorul îi consideră victorioşi pe micii nobili români
din Maramureş. 4 puncte
7. Argumentaţi formula în cazul Moldovei „drumul a fost acela care a creat statul”.
5 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre constituirea statelor
medievale româneşti, având în vedere:
 menţionarea unui factor care a favorizat constituirea statelor medievale
româneşti;
 prezentarea tradiţiei istorice legate de constituirea Ungro-Vlahiei;
 prezentarea a două aspecte legate de întemeierea Dobrogei;
 precizarea a două asemănări între procesul de constituire al Ungro-Vlahiei şi
respectiv al Moldovei;
 precizarea a două consecinţe a procesului de constituire al statelor medievale
româneşti şi susţinerea lor cu argumente.
C. Instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

A. Context
- După constituirea statelor medievale, regimul lor politic a evoluat spre formula
monarhică în tiparele generale ale monarhiei feudale, dar cu trăsături proprii,
determinate de specificul societăţii româneşti.
- Constituirea celor două state a însemnat şi un transfer de putere politică din partea
cnezilor şi voievozilor locali în favoarea conducătorului ales, care şi-a asumat titlu de
mare voievod; titlul exprimă atât funcţia militară a conducătorului cât şi întâietatea sa
în raport cu ceilalţi voievozi, care au dispărut din societatea românească extra-
57
carpatică.
1. Domnia
Titulatura domnului
- Uns de mitropolit, marele voievod, adoptă cu coroana, semn al suveranităţii şi titlul
de domn, care a conservat semnificaţia de dominus atribuit împăraţilor romani din
epoca târzie a Imperiului, cea a dominatului.
- Prin ungere, domnii deveneau conducători politici „din mila lui Dumnezeu”;
afirmare de suveranitate atât externă, în raport cu puterile vecine, cât mai ales internă,
faţă de toţi supuşii.
- Această caracteristică a puterii este exprimată şi de formula „de sine stăpânitor” sau
în cea bizantină de „autocrator”.
- Introducerea în titulatura domnului a cuvântului Io, prescurtare a lui Ioannes, „cel
ales de Dumnezeu”, afirmă răspicat sursa divină a puterii domneşti.
- Această calitate domnii o dobândeau prin ceremonia religioasă a ungerii şi
încoronării, care le transfera harul divin şi confirma sprijinul divinităţii, pentru puterea
lor.
- Atribuţiile domniei au fost limitate de drepturile şi privilegiile boierimii mari, care-l
asistă pe domn la guvernarea ţării, şi de „obiceiul” sau „legea ţării”.
- În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe
marii dregători.
- Titlul de voievod arată că domnul era comandantul suprem al armatei.
- În această calitate, domnul percepea birul, dare în general destinată acoperirii
cheltuielilor de apărare sau răscumpărării păcii prin tributul impus de puterile străine.
- Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declară război şi
încheie pace, încheia tratate cu statele vecine.
- Domnul era judecătorul suprem al ţării, dar judecata era făcută împreună cu sfatul
boierilor.
- Succesiunea la tron se baza pe sistemul ereditar-electiv, întemeiat pe drepturile
ereditare ale unei familii domnitoare, dar şi pe dreptul de a alege al boierilor şi al
păturilor libere care alcătuiau „ţara”.
- Până în primele decenii ale secolului al XVI-lea, domnul era ales de o adunare mai
largă, la care participau reprezentanţii categoriilor privilegiate: boierimea mare şi
mică, precum şi curtenii.
- După instaurarea dominaţiei otomane, a început să se afirme sistemul numirii
domnilor direct de către Poartă, fără consultarea boierimii.
- Numirile domnilor au devenit, cu vremea, simple acte de administraţie ale Porţii,
domnul depunea omagiul şi jurământul de credinţă sultanului.
- Modificări în instituţia domniei. Ca urmare creşterii influenţei Porţii, ideea de
domnie a suferit o transformare notabilă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
- Numirile şi confirmările în domnie se făceau ca în orice dregătorie din Imperiul
Otoman, prin plata unor sume de bani.
- În concepţia otomană, domnia a devenit, încă din a doua jumătate a sec. al XVI-lea o
funcţie administrativă, iar domnul un înalt dregător al Porţii, ocupând un anumit grad
în ierarhia administrativă otomană.
58
- Caracteristica domniei de slujbă temporară la discreţia Porţii, rezultă din durata
scurtă a domniilor.
- În aceste condiţii atribuţiile externe ale domniei au fost limitate, domnii nemaiavând
voie să ducă decât o politică externă conformă intereselor Porţii.
- Atribuţiile de politică internă ale domnului au rămas neschimbate: domnul concentra
puterea asupra organelor de stat, armatei, justiţiei şi administraţiei, fiind căpetenia
oştirii, judecătorul suprem al ţării şi şeful administraţiei.
- În Transilvania, vechea instituţie a voievodatului, convertită de cuceritori în organ al
puterii centrale, simbolizează autonomia ţării faţă de autoritate.
- Voievodatul se menţine în Transilvania până în secolul al XVI-lea.
- Voievozii Transilvaniei concentrau în mâinile lor atribuţii militare, judiciare şi
administrative.
- Voievodul îşi exercita autoritatea asupra comitatelor.
- Numiţi de voievozi, comiţii aplicau deciziile care asigurau guvernarea centralizată;
ei împărţeau însă puterea, îndeosebi cea judecătorească, cu reprezentanţii aleşi ai
nobilimii locale, juzii.
- Cele mai importante transformări pe planul instituţiilor s-au petrecut în a doua
jumătate a secolului al XVI-lea, în legătură cu crearea principatului autonom, aflat sub
suzeranitate otomană, ca urmare a prăbuşirii Ungariei după lupta de la Mohács (1526).
- Începând cu anul 1541, ţara a fost condusă de un principe ales de dietă.
- Amestecul Porţii în politica externă aducea o îngrădire importantă a unor prerogative
care aparţineau de drept principelui.
- În politica internă, principele deţinea, însemnate prerogative, asemănătoare celor
exercitate de domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei.
- În secolul al XVII-lea domnii şi principii sunt aleşi de Stările privilegiate în
momente de mai mare libertate de mişcare sau numiţi direct de Poartă; şi unii şi
ceilalţi aveau nevoie de confirmarea puterii suzerane.
- În secolul al XVII-lea se desfăşoară o luptă permanentă între concepţia otomană
despre cârmuirea Ţărilor Române, a numirii domnului de către Poartă, şi a Stărilor
care apără dreptul de numire al domnului.
- Alte modificări intervin în organizarea instituţiei centrale odată cu instaurarea
regimului fanariot în Ţările Române (1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească),
şi a regimului habsburgic în Transilvania.
- Domnii sunt numiţi direct de către Poartă, greci sau români, fără asentimentul ţării,
prin derogări de la formulele procedurale de alegere. Perioadele de domnie sunt scurte,
domnii fiind degradaţi la nivelul unor funcţionari ai Porţii, schimbaţi dintr-o ţară în
alta. Lipsiţi de iniţiativă în politica externă, ei ajung executorii fideli ai însărcinărilor
otomane în raport cu marile puteri.
- Acest statut antrenează şi declinul puterii militare. Limitările puterii centrale şi
presiunea otomană nu anulează însă autonomia Ţărilor Române.
- Transilvania, potrivit Diplomei leopoldine din 1691, a devenit o provincie a
Imperiului Habsburgic condusă de împărat prin intermediul unui guvernator; acesta
era ales de către Dietă şi confirmat de către Curtea din Viena.
2. Sfatul domnesc
59
- Organul central al guvernării, era alcătuit iniţial din marii stăpâni de domenii, dar
treptat pe măsura consolidării puterii centralizatoare a domnilor, rolul cel mai
important revine dregătorilor.
- Format, ca şi întreaga societate românească, în aria civilizaţiei bizantino-slave,
aparatul de stat dezvoltat de domnia centralizatoare a purtat amprenta sursei sale de
inspiraţie.
- Atribuţiile Sfatului domnesc: asistau pe domn la scaunul de judecată, participau la
încheierea tratatelor cu puterile vecine. Principalele acte ale domniei nu aveau putere
dacă lipsea consimţământul marilor boieri din Sfat.
- Un pas însemnat a înregistrat politica de centralizare a puterii în urma apariţiei
cancelariei domneşti, în fruntea căreia s-a aflat marele logofăt.
- Afirmarea şi consolidarea prerogativelor judecătoreşti ale domniei şi-au găsit
expresia în instituţia marelui vornic.
- Gestiunea centrală a veniturilor domniei, adunate de vistierie, se afla sub autoritatea
marelui vistier. Activitatea diplomatică, primirea solilor străini şi ceremonialul
primirii lor se aflau în grija marelui postelnic, a marelui portar sau a marelui uşar.
Atribuţii militare aveau spătarul în Ţara Românească şi hatmanul în Moldova.
- Principalii dregători ai curţii erau: marele paharnic, marele stolnic, marele comis,
marele clucer, marele sluger şi marele pitar. Dregătoriile centrale îşi aveau exponenţii
în judeţe şi ţinuturi.
- În a doua jumătate a secolului al XV-lea, o dată cu întărirea autorităţii centrale, în
Sfatul domnesc au început să aibă o pondere tot mai mare dregătorii domniei, fiind
eliminaţi treptat boierii fără dregătorii.
- Accentuarea dependenţei faţă de Poarta otomană a făcut ca de la sfârşitul secolului al
XVI-lea Sfatul domnesc să fie numit cu termenul turcesc de divan.
- În timpul domniilor fanariote numărul dregătorilor a crescut foarte mult, iar
dregătoria a devenit repede principalul mijloc de îmbogăţire.
- În ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea, în Sfatul domnesc au pătruns
elemente greco-levantine.
- În secolul al XVII-lea, Sfatul domnesc primeşte o nouă organizare, astfel că în afara
Sfatului restrâns, alcătuit de mari dregători, funcţionează şi un sfat mai larg cunoscut
în vremea lui Dimitrie Cantemir sub numele de divan.
- În Transilvania, Consiliul princiar a fost subordonat principelui în vremea
absolutismului, câştigându-şi în momentele de declin ale puterii centrale un rol
precumpănitor.
- În timpul dominaţiei habsburgice Guberniul, instituţia administrativă organizată în
1693, a creat o reprezentanţă la Viena care se constituia în Cancelaria aulică a
Transilvaniei, condusă de un cancelar aulic şi şase consilieri, îndeplinind atribuţiile
unui adevărat guvern.
3. Adunările de Stări
- reprezintă o instituţie semnalată încă din secolul al XV-lea, purtând numele de
Marea Adunare a Ţării în Ţara Românească şi Moldova.
- Adunarea ţării se compunea din marii boieri, din clerul înalt, din boierimea mică şi
mijlocie şi din curteni.
60
- Alegerea domului era o atribuţie a adunării, reprezenta un mijloc de a menţine pe cei
aleşi în dependenţă faţă de alegătorii lor, care foloseau prilejul pentru a le impune
condiţii şi a le limita prerogativele.
- Întrunită numai când o convoca domnul, Adunarea ţării nu a devenit o instituţie
permanentă în Moldova şi Ţara Românească, ci una sporadică, din ce în ce mai
frecventă în secolul al XVI-lea, când era vorba de alegerea domnului, declaraţii de
război împotriva turcilor, încheierea păcii cu aceştia.
- Adunarea Stărilor îşi defineşte atribuţiile în mai mare măsură în vremea lui Matei
Basarab, când apar conturate deosebirile dintre Sfat – Sfatul sau Divanul domnesc, al
marilor boieri, Soborul – feţele bisericeşti şi Adunarea a toată ţara – care cuprindea
pe reprezentanţii tuturor stărilor privilegiate îndreptăţite să participe.
- În timpul regimului fanariot a scăzut semnificativ rolul acestei instituţii;
- Sub o formă modernizată dar nu departe totuşi de vechile adunări de stări medievale,
instituţia va renaşte între 1831 şi 1848 sub numele de Adunarea Obştească.
- În Transilvania, statutul politic al românilor s-a degradat concomitent cu
consolidarea poziţiei categoriilor privilegiate ale nobilimii ungare, saşilor şi secuilor.
- În cursul secolului al XIV-lea, procesul de constituire a păturilor privilegiate s-a
accelerat.
- Cele trei autonomii ale privilegiaţilor – nobili, saşi secui, au devenit factor de
coguvernare a voievodatului prin mijlocirea organului lor de reprezentare, congregaţia
generală a ţării. Românii erau înlăturaţi din acest for de reprezentare a intereselor
stărilor privilegiate.
- Convocate iniţial din iniţiativa voievozilor, pentru a dezbate diverse probleme,
îndeosebi de ordin judiciar, congregaţiile generale au devenit tot mai mult în cursul
secolului al XV-lea adunări de stări nobiliare, care reuneau pe reprezentanţii
categoriilor privilegiate ale nobilimii, saşilor şi secuilor.
- Dieta Transilvaniei era alcătuită din reprezentanţii celor trei naţiuni politice
privilegiate (maghiari, saşi şi secui) şi ale celor patru religii recepte (catolică, luterană,
calvină şi unitariană), conducătorii unor cetăţi regale.
- Dieta se întrunea periodic, având atribuţii permanente şi un statut bine precizat.
4. Armata
- Progresele centralizării s-au manifestat şi în organizarea militară, pe lângă serviciul
feudal al membrilor claselor privilegiate care alcătuiau oastea cea mică, domnia putea
dispune în situaţii de primejdie participarea la apărarea ţării a întregii populaţii, apte
de serviciul militar, oastea cea mare.
- După instaurarea dominaţiei otomane „oastea cea mare” nu a mai fost chemată sub
arme.
- Oastea domnească era alcătuită, în primul rând din dregătorii domniei, apoi din
curtenii şi steagurile din ţinuturi. Acestea erau alcătuite din mici proprietari de pământ,
care veneau la oaste sub comanda dregătorilor teritoriali.
- Un rol important în sistemul de apărare al Ţării Româneşti şi al Moldovei l-au avut
cetăţile de la hotare şi din interiorul ţării: în Moldova (cetăţile Neamţ, Suceava,
Hotinul), în Ţara Românească (Giurgiu, Turnu, Severin) şi în Transilvania (Chioar,
Unguraş, Ciceu, Cetatea de Baltă, Hunedoara)
61
5. Administraţia
- În Transilvania începând cu secolul al XII-lea, regalitatea maghiară a trecut la
impunerea propriilor instituţii administrativ-teritoriale.
- Comitatul regal, unitate administrativă şi militară, a fost instalat peste vechile ţări ale
autohtonilor. În 1111 era constituit primul comitat, Bihorul, urmat de Crasna şi
Dăbâca la 1164, Clujul, Alba şi Timişul (1175), iar în secolul al XIII-lea Aradul,
Zarandul şi Târnava.
- Ţările româneşti au rezistat în zonele de margine aflate în imediata vecinătate a
Carpaţilor: Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Haţegului, Maramureşul, Lăpuşul.
- Comitatele, au devenit instituţii precumpănitor nobiliare. Pe baza vechilor privilegii
s-au dezvoltat în această vreme comunităţile secuilor şi saşilor.
- Teritoriul secuiesc era împărţit în scaune, unităţi judiciar-administrative în fruntea
cărora se aflau un căpitan şi un jude. Scaunele şi districtele saşilor din Transilvania
erau conduse de doi juzi.
- Administraţia Ţării Româneşti şi a Moldovei se realiza prin intermediul unor
dregători teritoriali, în cadrul judeţelor şi respectiv a ţinuturilor.
- În ţinuturile din Moldova, care aveau pe cuprinsul lor cetăţi, aceştia se numeau
pârcălabi. În judeţele din Ţara Românească, ei se numeau judeţi.
B. Organizarea judecătorească
- În Ţara Românească şi Moldova, judecătorul suprem era domnul.
- Sfatul domnesc participa la scaunul de judecată dar hotărârea aparţinea domnului.
- Justiţia orăşenească era împărţită de judeţ (în Moldova, de şoltuz) şi de cei 12
pârgari.
- În secolele XIV-XV, apar opere cu caracter juridic (mai ales traduceri din literatura
bizantină) în Moldova şi Ţara Românească, iar în Transilvania, Tripartitum-ul lui
Werböczi.
C. Biserica
- În ce priveşte organizarea bisericească românii au urmat ca şi în cazul altor instituţii
modelul bizantin adaptat necesităţilor româneşti.
- Una dintre cele mai importante măsuri luate de către domnii români pentru
consolidarea statului a fost întemeierea mitropoliilor.
- În mai 1359, a fost inaugurată Mitropolia Ţării Româneşti (a Ungrovlahiei), prin
mutarea scaunului de la Vicina. Dependentă de Patriarhia din Constantinopol, noua
eparhie urma să aibă în fruntea sa mitropoliţi numiţi de Bizanţ. Sediul Mitropoliei
Ţării Româneşti se găsea la Curtea de Argeş, capitala ţării.
- Prin înfiinţarea mitropoliei, domnul îşi consolida tronul şi poziţia, devenind ca şi
împăratul bizantin, monarh civil şi religios.
- Între domnie şi biserică exista o strânsă legătură.
- Domnul era uns de către mitropolit, dar mitropolitul la rândul său trebuia să fie
recunoscut ca păstor al credincioşilor de către domn.
62
- Mitropolitul ocupa şi un loc important în sfatul domnesc, şi ţinea locul domnului în
caz de vacanţă a tronului.
- În 1370, în timpul domniei lui Vladislav Vlaicu, ca urmare a înglobării Banatului de
Severin în hotarele Ţării Româneşti, a luat fiinţă o a doua Mitropolie a Ţării
Româneşti, Mitropolia Severinului.
- În Moldova Petru Muşat a pus bazele unei Mitropolii ortodoxe recunoscută de către
Bizanţ în 1402.
- În Transilvania, românii, deşi majoritatea de religie ortodoxă, erau consideraţi
toleraţi.
- Regalitatea maghiară a încercat să introducă religia catolică.
- În 1366, regele Ungariei Ludovic I, condiţiona calitatea de nobil cu apartenenţa la
catolicism. Încercările regalităţii de a stopa răspândirea ortodoxiei, românii îşi menţin
religia proprie.
- Prin Diplomele leopoldine din 1699 şi 1701 se recunoaşte şi organizează Biserica
greco-catolică în Transilvania.
- Prin cele două diplome celor trecuţi la catolicism le erau recunoscute drepturi ca şi
catolicilor.
- Înfăptuirea unirii religioase a permis clerului greco-catolic să aibă legături culturale
cu Roma, stimulând astfel mişcarea de idei promovată în secolul al XVIII-lea de către
Şcoala Ardeleană, cu un rol important în dezvoltarea conştiinţei naţionale.
Test de evaluare 10
A. „Nu le lipsea [domnilor], nicio superioritate a puterii supreme cu care se mândresc
principii cei mai mari. Afară de Dumnezeu şi sabia lor, nu recunoşteau pe nimeni
superior în ţară (…) războiul, pacea, viaţa, moartea şi bunurile tuturor locuitorilor
depindeau de voinţa lor şi de toate acestea puteau să dispuie după voinţă, pe drept sau
pe nedrept, fără să se poată împotrivi cineva (…) Toate demnităţile civile şi militare
stau în puterea domnului.” (Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei)
B. „Puterea domnului în ambele principate, departe de a fi absolută, era îngrădită pe
de o parte de aşezămintele dreptului nescris, «obiceiul pământului» (…), pe de alta de
sfatul principalilor demnitari, pe cari îi consulta în toate împrejurările însemnate. El nu
era deci «un autocrat obişnuit să dispiue fără nicio consideraţie de persoana şi bunurile
supuşilor săi».” (C.C. Giurescu, Istoria Românilor, vol. II)
Pornind de la cele două surse istorice răspundeţi cerinţelor:

1. Analizaţi cele două perspective exprimate asupra instituţiei domniei; stabiliţi o
asemănare şi o deosebire între cele două surse. 6 puncte
2. Precizaţi atribuţiile domniei după cum rezultă din aceste surse. 4 puncte
3. Pe baza cunoştinţelor voastre, încercaţi să construiţi un demers critic faţă de
contextul politic, prezentat în cele două surse. 5 puncte
4. Explicaţi de ce o perspectivă diferită asupra aceluiaşi fenomen istoric, ne ajută să
63
înţelegem mai bine realităţile trecute. 5 puncte
5. Comparaţi instituţiile din Ţările Române în timpul regimului fanariot cu instituţiile
Transilvaniei aflată sub dominaţie habsburgică. Consideraţi că s-a urmărit acelaşi
model în organizarea instituţională. Argumentaţi. 5 puncte
6. Caracterizaţi relaţia dintre domnie şi biserică aducând argumente în favoarea
punctului de vedere exprimat. 5 puncte

„Cel puţin în Moldova, şi din punctul d vedere al aşezămintelor constituţionale,
investirea domnilor fanarioţi, printre cari de altfel se amestecă şi băştinaşii, cum sunt
Racoviţeştii sau Calimahii, nu a întrerupt nimic. Rosturile Stărilor au continuat să se
afirme în viaţa tulbure a ţării, şi Domnia, cu tot firmanul ce îi dădea numirea, face
mereu apel la conlucrarea lor, până şi a celor mai mărunte şi sărăcite.” (Gh. I.
Brătianu, Sfatul domnesc şi Adunarea Stărilor în Principatele Române)
1. Pornind de la sursă, menţionaţi instituţiile la care face referire. 3 puncte

2. Pornind de la sursă, analizaţi evoluţia Adunării Stărilor până în secolul al
XVIII-lea. 5 puncte
3. Precizaţi rolul Adunării în raport cu instituţia centrală – domnia. 5 puncte
4. Explicaţi formula „Stările adunate erau ţara”şi aduceţi un argument în sprijinul
acestei formule. 5 puncte
5. Exprimaţi-vă punctul de vedere în legătură cu raportul dintre instituţiile statului în
Evul Mediu românesc. 7 puncte
6. Identificaţi factorii care au modificat organizarea instituţională a Ţărilor Române.
Argumentaţi modul de acţiune a acestor factori. 5 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre, evoluţia Transilvaniei între
secolele XIII – XVIII, având în vedere:
 prezentarea şi evoluţia unei instituţii politice din Transilvania şi compararea ei
cu o instituţie similară din Ţara Românească;
 precizarea unei unităţi administrativ-teritoriale (definiţie, exemple, modalitatea
înfiinţării în Transilvania);
 precizarea unei caracteristici a situaţiei confesionale şi o acţiune a autorităţilor
care să exemplifice caracteristica prezentată;
 precizarea modificărilor intervenite în statutul politico-juridic al Transilvaniei în
secolul al XVI-lea;
 argumentarea rolul factorului extern în organizarea instituţională a Transilvaniei.
64
TEMA 6. Statul român modern: de la proiect politic

la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)
A. Proiecte politice şi încercări de modernizare a statelor româneşti

(secolul al XVIII-lea – înc. sec. XIX))
1. Situaţia politică a Principatelor în secolul al XVIII-lea
- Instaurarea domniilor fanariote după 1711 provocase un considerabil impact asupra
societăţii româneşti, marcat printr-o intrare mai profundă a Principatelor în lumea
Orientului.
- Apariţia şi dezvoltarea conştiinţei naţionale, după 1750, făcea posibilă ideea de
regenerare şi redeşteptare naţională a românilor, de renaştere culturală.
- Această idee avea semnificaţia unei modernizări, care nu devenea posibilă decât prin
europenizare, adică prin ieşirea din lumea turco-orientală, prin renunţarea la instituţiile
lipsite de modernitate şi refractare la nou.
- Aplicarea reformelor a fost stânjenită de fluctuaţiile dominaţiei otomane, de
intervenţia turcilor şi, nu în ultimul rând, de ostilitatea boierimii.
- Agravarea decadenţei otomane şi seria războaielor ruso-austro-otomane au adus în
scena istorică noile soluţii politice antifanariote ale mişcării de emancipare naţională.
2. Reformismul domnesc
a) reforme politice şi sociale
- Constantin Mavrocordat (1730-1769), a domnit alternativ în Moldova şi Ţara
Românească.
- Domnul a început având aprobarea Porţii, aplicarea programului de reorganizare a
instituţiilor fiscale, administrative şi judiciare în spiritul de raţionalizare a statului.
- Reformele aplicate succesiv în cele două ţări, au avut în vedere realizarea unei
monarhii moderate prin puteri intermediare şi corpuri constituite în cadrul Adunărilor
de Stări.
- Reorganizarea viza sistemul fiscal în sensul asigurării stabilităţii masei ţărăneşti şi
sporirea competenţei statului în reglementarea raporturilor de proprietate.
- Ca urmare, la 1746 în Ţara Românească şi la 1749 în Moldova, şerbia a fost
desfiinţată. Foştii şerbi, au devenit clăcaşi, liberi din punct de vedere juridic, dar lipsiţi
de pământ.
- Maria Tereza (1740-1780) a deschis o nouă fază în istoria practicii reformiste la
nivelul întregului imperiu, cu efecte şi în Transilvania, continuată de împăratul Iosif al
II-lea (1780-1790).
- Principala reformă cu înrâurire în Transilvania a fost reforma socială.
- În august 1785, o patentă imperială desfiinţa în mod oficial iobăgia din Transilvania.
Ca şi în Principate însă, reforma nu a îmbunătăţit decât parţial condiţia ţărănimii.
b) reforme juridice
- Primul cod de legi fanariot s-a tipărit în 1780, din iniţiativa lui Alexandru Ipsilanti,
65
Pravilniceasca condică, care se va aplica în Ţara Românească până în prejma
revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, când a fost înlocuit cu legiuirea Caragea (1818).
- Codul Callimachi (1817) şi Legiuirea Caragea s-au redactat din iniţiativa domnilor
fanarioţi Scarlat Callimachi în Moldova şi Ioan Caragea în Ţara Românească.
c) reforme religioase şi culturale
- În Transilvania, Maria Tereza a restaurat din raţiuni de stat, prin edictul din 1759,
ortodoxia pentru a salva unirea religioasă.
- Prin politica şcolară, în special prin Ratio Educationis (1777), paralel cu sporirea
reţelei şcolare rurale şi instrucţia preoţimii, s-a format o elită intelectuală instruită în
universităţi catolice, la Roma sau Viena, care promova idei în avantajul emancipării
naţionale.
- Reformele în acest domeniu au fost continuate de către Iosif al II-lea, care prin
Edictul de toleranţă (1781) asigura liberul exerciţiu religiilor necatolice, fără ca să
prejudicieze primatul catolicismului.
- Prin reformele practicate de fanarioţi s-a îndeplinit un proces de unificare treptată a
condiţiilor politice şi sociale din Principate care pregăteau unificarea pe care o va
aduce secolul următor.
3. Reformismul boieresc
a) Internaţionalizarea problemei Principatelor
- Conştienţi de greutatea menţinerii unei identităţi politice proprii într-o zonă politică
disputată de marile puteri vecine, boierii au încercat să internaţionalizeze problema
Principatelor transformându-le în state neutre tampon, menite a preveni ciocnirea
intereselor divergente ale Rusiei, Austriei şi Turciei.
- Pentru prima dată, ideea statului tampon, pus sub protecţia Rusiei, Austriei şi
Prusiei, a fost exprimată de divanul muntean la 1772. Apelul la dreptul istoric era
menit să argumenteze înlocuirea regimului fanariot care încălca, prin acordul Porţii,
privilegiile ţărilor.
- Aceste memorii prin conţinutul lor mărturisesc o atitudine naţională la boierime şi
cler, manifestată la nivel internaţional, o tendinţă care va constitui punctul de plecare
al programului revendicativ de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului
al XIX-lea.
- În cererile şi memoriile trimise către puterile creştine de boierimea pământeană, ca şi
în proiectele de reforme, se avea în vedere şi statutul juridic al Principatelor dunărene,
cerându-se lărgirea autonomiei pe baza vechilor capitulaţii încheiate cu Poarta.
b) Proiecte politice
- În secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea programul politic nu s-a
fixat în Principate într-un act fundamental, în totalitatea lor memoriile şi proiectele de
reformă l-au formulat coerent şi l-au articulat în raport cu principala problemă:
recâştigarea independenţei prin abolirea dominaţiei turco-fanariote.
- Principala preocupare a programelor elaborate de către boieri a vizat problema
formei de guvernământ a Principatelor.
- Între 1716 şi 1821, boierimea a cerut de 40 de ori înlocuirea fanarioţilor cu domni
aleşi de ţară, repetându-şi cererea la Constantinopol, Viena sau Paris.
- Rezultă că boierimea a fost tot timpul ostilă oricărui tip de absolutism fanariot, şi că
66
recâştigarea puterii politice a fost elementul principal a programului său politic până la
1821.
- În aceste proiecte politice, boierii au propus diferite forme de guvernământ pentru
Principate.
- În 1769, partida naţională, condusă de mitropolitul Gavril Callimachi al Moldovei,
propunea instaurarea unei republici aristocratice conduse de 12 mari boieri.
- Marele vistier Iordache Rosetti-Rosnovanu a scris în 1817-1818 nu mai puţin de opt
proiecte de reformă, propunând instaurarea unui regim politic în care domnia să fie un
simplu organ de supraveghere şi control, puterea reală trecând în mâna unei Adunări
Obşteşti şi a unui divan controlat de boierime.
- Din punct de vedere social, programele boiereşti nu aduceau nimic nou, situaţia
ţărănimii nu era uşurată, pentru sate exploatarea pământeană putea fi tot atât de grea
ca şi cea fanariotă.
- Programul politic prin revendicările lui naţionale, a reuşit, în faţa revoluţiei lui Tudor
Vladimirescu, să solidarizeze întregul corp social al naţiunii.
- Programul mişcării lui Tudor Vladimirescu, Cererile norodului românesc (1821), era
în aparenţă îndreptat împotriva fanarioţilor, nu a Porţii; în realitate alungarea grecilor
era doar primul pas pe calea cucerii independenţei.
- Boierii au continuat acţiunile şi după înfrângerea mişcării lui Tudor obţinând pentru
ţară câştiguri preţioase.
- În 1821 şi 1822 ei au redactat nu mai puţin de 75 de memorii şi proiecte de reformă,
pe care le-au înaintat ruşilor, turcilor şi austriecilor, cerând recunoaşterea drepturilor
naţionale şi, în primul rând reacordarea dreptului de a avea domni pământeni.
- Drept consecinţă a acestor acţiuni în septembrie 1822, Poarta a acceptat înlocuirea
fanarioţilor, numindu-l pe Grigore Ghica ca domn al Ţării Româneşti şi pe Ioniţă
Sandu Sturdza, domn al Moldovei.
- Boierimea mică şi mijlocie a avut iniţiativa unor proiecte politice în condiţiile unei
aprigi confruntări de interese între puterile vecine pentru supremaţie politică în
sud-estul european. În 1822 Ionică Tăutu a redactat Constituţia cărvunarilor.
- Reformele propuse de Eufrosim Poteca urmăreau: instituirea impozitului pe venit,
libertatea tiparului şi a ocupării funcţiilor administrative.
- Dinicu Golescu în lucrarea Însemnare a călătoriei mele (1826), susţinea unirea
tuturor provinciilor româneşti sub forma Daciei Mari.
- Gruparea naţională din Ţara Românească din jurul lui Ion Câmpineanu a elaborat în
1838, două documente referitoare la organizarea Ţării Româneşti. Primul era intitulat
Act de unire şi independenţă, cerea înlăturarea suzeranităţii otomane şi a
protectoratului ţarist, unirea principatelor într-un regat al Daciei, alegerea unui domn
ereditar.
- Al doilea act era un proiect de constituţie, Osăbitul act de numire a suveranului
românilor.
- Activităţi asemănătoare desfăşura şi societatea secretă Frăţia (1843) care avea
înscrise în program obiective precum: unirea Ţării Româneşti cu Moldova,
independenţa acestora, emanciparea clăcaşilor, egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
- Societatea Frăţia, a avut un rol principal în pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei de
67
la 1848 în Ţara Românească.
c) Proiecte care vizau aspectul naţional
- În absenţa unei nobilimi naţionale în Transilvania, conducerea luptei românilor
pentru drepturi politice a fost asumată în secolul al XVIII-lea de către cler.
- Figura reprezentativă a fost cea a episcopului greco-catolic Inochentie Micu.
- În memoriile sale a cerut includerea românilor între Stări ca naţiune aparte.
Permanent a dublat revendicările de ordin ecleziastic cu cele naţionale, cerând
reprezentarea naţiunii în viaţa publică şi anularea legilor discriminatorii pentru
români. Inochentie Micu în Supplex Libellus, memoriu înaintat Curţii de la Viena,
oferea o imagine cuprinzătoare a stării naţiunii, cu referiri la vechimea ei istorică, dar
în special înfăţişând condiţia socială şi politică a românilor.
- El cerea declararea naţiunii române ca a patra naţiune receptă, reprezentarea ei în
sistemul de Stări, în instituţiile provinciale, la nivelul celorlalte naţiuni.
- De la sfârşitul secolului al XVIII-lea elita românească din Transilvania s-a fixat în
cele din urmă la o formulă politică neconfesională, la un act reprezentativ naţional.
Supplex Libellus Valachorum a fost elaborat de personalităţile de prim plan ale vieţii
intelectuale: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Piuariu Molnar, Iosif
Meheşi, Budai Deleanu, Ioan Para.
- Semnat în numele naţiunii de categoriile sale libere, Supplex-ul sintetiza principalele
cereri ale românilor: ştergerea numirilor odioase şi jignitoare de toleraţi, admişi, şi
reaşezarea naţiunii române în uzul tuturor drepturilor civile şi „regnicolare”, să i se
redea naţiunii locul pe care l-a avut în viaţa politică în Evul Mediu, clerul, nobilimea
şi plebea să se considere la nivelul Stărilor care constituiau uniunea celor trei naţiuni,
reprezentarea proporţională în Dietă şi în funcţii.
- Memoriul susţinea revendicările fundamentale ale naţiunii, susţinute de argumente
istorice şi de natură demografică.
- Supplex-ul şi-a prelungit efectele în opera politică a generaţiei revoluţionare de la
1848.
- Mişcările politice şi activitatea reformatoare au contribuit in mod deosebit la
pregătirea revoluţiei de la 1848.
- Cea mai mare parte a revendicărilor acestor mişcări se regăsesc în programele
revoluţiei. Programele reformatoare din această perioadă îşi defineau obiectivele
pentru deceniile următoare: unitatea şi independenţa naţională.

Partida naţională = grupare a nobilimii pământene care revendica, în secolul al XVIII-lea
respectarea autonomiei statale, revenirea la domnii pământene, eliminarea grecilor din
administraţie şi biserică.
Test de evaluare 11
A. „Cărvunarii” Constituţia Moldovei de la 1822
68
„Art. 1. Poporul Moldovei, care din vechime şi până astăzi, a avut şi are dreptul de
autonomie cu Domnul său şi cu legile sale, subt suzeranitatea puternicei împărăţii
căreia este închinat, cere să aibă, şi folosinţa acestui drept.
Art. 4. Să nu poată fi nimeni oprit să facă orice nu-i împotriva legilor.
Art. 6. Să nu poată fi nimeni acuzat, arestat, sau pedepsit, decât pentru cazuri
prevăzute în legi şi după formele legii.
Art. 12. Niciun fel de slujbă publică, judecătorească, administrativă sau oricare
alta, să nu fie considerată şi nici să se atribuie cuiva, ca un drept de moştenire…
Art. 18. Toţi moldovenii sunt egali înaintea legei; iar legea urmează să fie una şi
aceiaşi pentru toţi…
Art. 19. (…) Putere legiuitoare se exercită de Domn împreună cu sfatul obştesc.
Puterea administrativă şi executivă se exercită de Domn singur.
Art. 21. De adunarea Sfatului obştesc depind toate legile de interes general şi tot ce
este în legătură cu binele public. Art. 24. Divanul I, este cea mai înaltă instanţă.”
B. „Osăbitul act de numire a suveranului românilor” (1838)

„Art. 7 Constituţia românilor
a. Ţara Românească este un loc slobod pentru câţi lăcuiesc, pământul ei nu să va
putea înstreina.
b. Toţi românii sunt deopotrivă înaintea pravilii (legii), toţi primiţi în posturile
civile şi militare şi toţi contribuiesc la trebuinţele statului (…)
c. Slobozenia individuală este chiezăşuită; nimeni nu va putea pârât şi arestuit
decât în întâmplările prevăzute de legi şi după formele ce le hotărăsc; nimeni nu va
putea fi pedepsit făr d-a fi mai întâi judecat.
d. Toţi românii au dreptul de a publica şi a tipări ale lor păreri; sunt toţi fără
osebire răspunzători pentru scrierile lor de ale lor cuvinte şi fapte după pravilă.
e. Persoana suveranului este nesiluită şi sfântă; a suveranului este puterea
săvârşitoare; suveranul este şeful cel mai înalt al statului (…)
f. Suveranul nu poate întrebuinţa puterea legiuitoare fără primirea reprezentanţii
naţionale.”
Pornind de la cele două surse istorice răspundeţi cerinţelor:

1. Pornind de la sursa A, selectaţi trei prevederi caracteristice unui regim democratic.
6 puncte
2. Pornind de la sursa A, selectaţi două prevederi care fac referire la drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti. 2 puncte
3. Precizaţi atribuţiile domnului, după cum rezultă din sursa B. 2 puncte
4. Pe baza cunoştinţelor voastre, încercaţi să construiţi un demers critic faţă de
contextul politic, prezentat în cele două surse. 5 puncte
5. Pornind de la sursa B, selectaţi trei prevederi caracteristice unui regim democratic.
6 puncte
6. Prezentaţi contextul în care au fost elaborate cele două documente. 4 puncte
7. Consideraţi că există vreo nepotrivire între importanţa acordată de elite elaborării
unor reforme şi modul în care acestea sunt aplicate? Argumentaţi-vă răspunsul.
69
5 puncte

„Deceniul care a urmat evenimentelor din 1821 a fost unul de constituire a
conştiinţei naţionale şi de cristalizare a structurilor societăţii româneşti moderne.
Decalajul de nivel de civilizaţie faţă de ţările cele mai avansate ale Europei, cu mult
mai mare decât în momentul instaurării domniilor străine pentru o durată de peste un
secol, impunea scurtarea etapelor unei evoluţii mai îndelungate, necesare asimilării şi
sedimentării ideilor.
Interesată în procesul de modernizare sub aspectele sale instituţionale care să
determine un reviriment în administraţia de stat, spre a o face mai eficientă, o parte
mai avansată din clasa dominantă adoptă şi pune în aplicare principii ale filosofiei
luminilor. (…) Absolutismul luminat va atenua trăsăturile regimului politic existent,
căutând a desprinde lumea românească de cea orientală, spre a se reintegra fluxului
civilizaţiei europene.” (Anastasie Iordache, Principatele Române în epoca modernă)
1. Precizaţi pornind de la sursă, precizaţi rolul absolutismului luminat în

modernizarea societăţii româneşti. 3 puncte
2. Pornind de la sursă, precizaţi o consecinţă a decalajului de nivel de civilizaţie faţă
de ţările cele mai avansate ale Europei. 5 puncte
3. Menţionaţi o caracteristică a perioadei ce a urmat anului 1821. 5 puncte
4. Menţionaţi care sunt instrumentele/mijloacele prin care boierii au promovat
proiectele politice. 5 puncte
5. Analizaţi contextul care a permis promovarea proiectelor politice în secolele
XVIII-XIX. 7 puncte
6. Argumentaţi manifestările libertăţii românilor. Modul lor de acţiune a avut
consecinţa asupra dezvoltării societăţii? Argumentaţi. 5 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre, proiecte politice româneşti
şi realizarea lor, având în vedere:
 precizarea unui proiect politic referitor la statul român modern elaborat în
secolele al XVIII-lea – al XIX-lea şi menţionarea a două idei susţinute de
acesta;
 prezentarea unui proiect politic care a favorizat mişcarea naţională din
Transilvania;
 formularea unui punct de vedere referitor la contribuţia proiectelor politice la
modernizarea societăţii româneşti şi susţinerea acestuia printr-un argument
istoric.
70
B. Proiectul politic paşoptist

1. Anul 1848
- Anul 1848 s-a afirmat pe plan european, atât prin grăbirea procesului de afirmare a
principiului suveranităţii naţiunilor în faţa legitimităţii monarhiilor, cât şi prin
schimbarea raportului de forţe pe continent.
- Revoluţiile de la 1848 au fost o continuare a Revoluţiei franceze din 1789,
eveniment ce încercase să impună principiile de organizare a statului modern.
- Pe de altă parte, revoluţiile reprezintă reacţia popoarelor europene împotriva
sistemului stabilit de monarhiile absolutiste în urma Congresului de la Viena din 1815.
- Proiectele reformatoare elaborate în Ţările Române de la începutul secolului al
XIX-lea, au atins momentul culminant prin Revoluţia de la 1848-1849.
- Aceasta avea să cuprindă într-un singur program propunerile de reforme pentru care
activaseră reprezentanţii românilor în perioada anterioară.
- Prin programul de la 1848, românii îşi afirmau dorinţa de a se alătura naţiunilor
europene moderne.
2. Factorii favorabili declanşării revoluţiei române la 1848
- Pentru intelectualii români, anul 1848 a marcat triumful ideii de naţiune.
- În ambele Principate şi în Imperiul Habsburgic ei şi-au justificat cererile de
independenţă sau autonomie politică prin invocarea dreptului legitim la
autodeterminare al unei comunităţi etnice.
- În Ţara Românească şi Moldova, intelectualii au căutat să desfiinţeze Protectoratul
Rusiei şi să restabilească echilibrul cu Imperiul Otoman, în timp ce în Transilvania,
Banat şi Bucovina ei şi-au propus să unească toţi românii într-un singur stat autonom.
- Revoluţia de la 1848 din Principatele Române a fost, în primul rând, opera
intelectualilor liberali paşoptişti, care recunoşteau în Apus un model politic şi cultural
demn de urmat şi în Ţările Române.
- Aspiraţiile generaţiei de la 1848 şi-au găsit expresia practică în nemulţumirea
generală, a tuturor claselor sociale din Principate, faţă de condiţiile politico-economice
existente.
3. Forme de acţiune ale românilor la 1848
- Ca în orice revoluţie democratică, distingem într-o primă fază două planuri de
manifestare ale spiritului naţional, două comportamente – cel ţărănesc, tradiţional şi
cel burghez, liberal-democrat, al elitei intelectuale şi al burgheziei.
- Intelectualitatea în primele luni ale revoluţiei a prelungit tradiţia legalistă,
petiţionară din mişcarea românească, caracteristică perioadei premergătoare revoluţiei
de la 1848.
- Convocarea unor adunări populare la iniţiativa elitei a marcat începutul procesului de
organizare a revoluţiei, ce a urmărit fuziunea celor două tipuri distincte de
comportament.
- Tactica legalistă propusă de inteligenţa românească a dominat la începutul revoluţiei
71
în toate teritoriile româneşti.
- O inovaţie o constituie în această revoluţie şi abandonarea principiilor elitiste în
favoarea reprezentativităţii naţiunii, încorporând în naţiune mulţimea poporului.
- În Ţara Românească s-a format un Comitet revoluţionar însărcinat cu organizarea
unei revolte armate.
- Principiile exprimate de către Comitetul revoluţionar de la Izlaz (9/21iunie 1948) îşi
au sorgintea în evoluţia ideilor cuprinse în memorandumurile boierilor reformatori în
proclamaţia dată de Tudor Vladimirescu şi în aspiraţiile boierilor liberali din adunările
legislative din cele două Principate.
- Mişcările revoluţionare au continuat la Bucureşti, ducând la instaurarea unui guvern
provizoriu (14/26 iunie 1848), format în majoritate din tineri intelectuali liberali.
- Guvernul revoluţionar a încercat să-şi consolideze poziţia prin promovarea unor
reforme şi înfiinţarea de noi instituţii.
4. Programele revoluţiei române de la 1848
Modernizarea statului.
Programe Lideri Aspecte Aspecte
Drepturi şi libertăţi
revoluţionare politici naţionale sociale
cetăţeneşti
Petiţiunea – V. Alecsandri, „Sfânta păzire a Desfiinţarea cenzurii; „Grabnica
proclamaţie, Al. I. Cuza, Regulamentului funcţii acordate după îmbunătăţir
27 martie Gr Cuza. Organic” merit; reforma şcolilor; e a stării
1848 – Iaşi (de teama unei siguranţă personală; locuitorilor
intervenţii din partea desfiinţarea pedepselor săteni”
Rusiei) corporale
Petiţia Simion „Naţiunea română „Naţiunea română cere Desfiinţarea
Naţională Bărnuţiu răzimată pe libertatea de a vorbi, de iobăgiei fără
(3-5 mai principiul libertăţii, a scrie şi a tipări fără nicio
1848) egalităţii şi nicio censură” despăgubire
Blaj-Transilv fraternităţii, pretinde - asigurarea libertăţii .
ania independenţa sa personale; şcoli
naţională”; lozinca româneşti; biserica
Adunării de la Blaj – română să fie egală în
„Noi vrem să ne unim drepturi cu celelalte
cu ţara”; respingea biserici ale
anexarea Transilvaniei.
Transilvaniei la
Ungaria
Prinţipiile C. Negri, „Unirea Moldovei şi „Întemeierea instituţiilor
noastre V. Alecsandri Valahiei într-un ţării pe prinţipiile de „Împropriet
pentru singur stat neatârnat libertate şi egalitate şi de ărirea
reformarea românesc” frăţietate” locuitorilor
patriei (12 - desfiinţarea săteni fără
mai 1848) – boierescului şi a oricăror nicio
Braşov alte dări; egalitatea în despăgubire
(revoluţionari drepturi civile şi ”
moldoveni) politice; desfiinţarea
tuturor privilegiilor.
72
Petiţia ţării – Eudoxiu Autonomia provin- Autonomia bisericii Desfiinţarea
20 mai 1848, Hurmuzaki ciei ortodoxe, o dietă care să clăcii
Bucovina, cuprindă reprezentanţi ai
Cernăuţi tuturor stărilor şi o
conducere proprie în
administraţie, justiţie şi
politică.
- libertatea persoanei
Proclamaţia Ion Heliade „Independenţa Egalitatea drepturilor „Emancipar
de la Izlaz Rădulescu administrativă şi politice; adunare ea clăcaşilor
(9 iunie 1948) legislativă a Ţării generală compusă din ce se fac
Ţara Eftimie Româneşti, pe reprezentanţi ai tuturor proprietari
Românească Murgu temeiul tratatelor lui stărilor societăţii; domn prin
Mircea şi Vlad responsabil, ales pe cinci despăgubire
Voievod şi ani şi căutat în toate ”
neamestec al niciunei stările societăţii; - dezrobirea
puteri din afară în contribuţie generală, ţiganilor
cele dinăuntru ale libertatea absolută a
sale”. tiparului; desfiinţarea
rangurilor; instrucţie
egală; contribuţie
generală.
Petiţia Mihail Respectarea naţiunii Autonomia Bisericii
neamului Kogălniceanu române; autonomia ortodoxe
românesc din provinciei;
Ungaria şi oficializarea limbii
Banat române.
(15 iunie
1848) Lugoj-
Banat
Dorinţele Desfiinţarea Emancipare
Partidei Na- „Unirea Moldovei cu privilegiilor; egalitate în a clăcaşilor
ţionale din Muntenia este cheia faţa legii; libertatea prin
Moldova bolţii fără de care cuvântului; instrucţie despăgubire
(august 1848) s-ar prăbuşi tot egală şi gratuită;
Cernăuţi edificiul naţional” libertatea întrunirilor.
5. Factori care au împiedicat înfăptuirea programelor revoluţionare la 1848-1849
- În Ţara Românească intervenţia străină a pus capăt activităţii şi existenţei guvernului
revoluţionar şi a curmat eforturile acestuia privind reforma.
- Cooperarea dintre Rusia şi Poarta Otomană a spulberat speranţele de supravieţuire
ale guvernului provizoriu.
- Acesta a fost înlocuit cu o Locotenenţă domnească, formată din Ion Heliade
Rădulescu, Nicolae Golescu, Christian Tell şi mai apoi de un caimacam.
- Din septembrie 1848 ruşii au instituit controlul asupra Ţării Româneşti şi Moldovei.
- La 13 septembrie armata otomană a intrat în Bucureşti.
- Intervenţia trupelor ţariste a pus capăt revoluţiei şi în Ţara Românească. În Moldova
nu s-au desfăşurat confruntări militare, revoluţionarii desfăşurându-şi cea mai mare
73
parte a acţiunilor în exil, deoarece domnitorul Mihail Sturdza, a luat măsuri împotriva
acestora de teama unei intervenţii din partea Rusiei.
- În Transilvania acţiunile românilor îndreptate împotriva unirii Transilvaniei cu
Ungaria au eşuat.
- La 18/30 mai 1848, Dieta din Cluj a votat pentru anexarea Transilvaniei la Ungaria.
- Pentru revoluţia română din Transilvania, adunarea din septembrie 1848 de a Blaj a
însemnat începutul insurecţiei, abandonarea legalităţii şi asumarea revoluţiei ca mijloc
pentru transpunerea în practică a programului autodeterminării, înarmarea poporului şi
organizarea Transilvaniei pe baza principiului de naţionalitate.
- A început formarea gărzilor militare româneşti sub conducerea lui Avram Iancu şi
Axente Sever.
- În Transilvania armata română urma să lupte pe două fronturi: împotriva
habsburgilor şi împotriva revoluţiei maghiare.
- În perioada aprilie-iulie 1849, într-o încercare de a salva revoluţia naţională, Nicolae
Bălcescu a căutat să facă posibilă reconcilierea dintre guvernul ungar şi Avram Iancu.
- Înţelegerea s-a încheiat prea târziu, deoarece în august 1849 forţele austriece şi
ruseşti au reuşit să înfrângă armata maghiară la Şiria (lângă Arad), punând astfel capăt
revoluţiei din Transilvania.
- Revoluţia de la 1848 a demonstrat că pentru reforma societăţii nu era de ajuns
unitatea de acţiune a românilor sau conştiinţa naţională.
- Fără unitatea statală nu se putea trece la modernizarea internă a statului, după cum
nu se putea obţine nici independenţa.

Locotenenţă domnească = organism politico-administrativ care ţinea locul domnului şi
exercita atribuţiile sale.
Caimacam = locţiitor al domnului.
Test de evaluare 12
A. „Naţiunea română dă de ştire naţiunilor conlocuitoare că, vroind a se constitui şi
organiza pe temelie naţională, n-are cugetul duşman în contra altor naţiuni şi le
recunoaşte tuturor acelaşi drept şi voieşte a-l respecta cu sinceritate, cerând respect
reciproc după dreptate; prin urmare, naţiunea română nici nu voieşte a domni peste
alte naţiuni, nici nu va suferi a fi supusă altora, ci voieşte drept egal pentru toate.”
(Simion Bărnuţiu, Din discursul ţinut la 2 mai 1848, la Blaj)
B. „Către fraţii noştri din Moldova”, articol din „Pruncul român”, 1848
„Fraţi români din Moldova! Ceasul libertăţii a sunat pentru tot românul. Astăzi, la
11 iunie, era ziua fericită, în care libertatea a intrat triumfând în capitala noastră.
Numai bucurie şi frăţie este între toţi locuitorii
(…) toţi românii s-au ridicat ca un singur om, toţi s-au cunoscut de fraţi, de fii ai
aceluiaşi nume.
74
Uniţi-vă cu noi, fraţi de dincolo de Milcov; peste undele lui vă întindem braţele
dorind cu înfocare a vă da sărutarea frăţiei şi a libertăţii. Munteanul şi Moldoveanul
sunt toţi Români, sunt fraţi, o singură naţiune; uniţi-vă cu noi, goniţi pe tiranul al cărui
nume va rămâne o pată vecinică în istoria ţării, înălţaţi stindardul libertăţii şi
dobândiţi-vă sfintele drepturi. Să ne dăm mâna ca nişte fraţi şi să ne ajutăm unii pe
alţii. Uniţi, vom fi tari, uniţi vom sta împotriva oricărui vrăjmaş al libertăţii noastre.”
Pornind de la texte răspundeţi cerinţelor.

1. Numiţi două principii promovate de către paşoptişti la care se referă sursele A şi B.
4 puncte
2. Selectaţi din sursa B, o informaţie istorică care se referă la concepţia despre naţiune
a paşoptiştilor. 3 puncte
3. Pornind de la sursa A, precizaţi un element comun, la care se referă sursele A şi B.
3 puncte
4. Precizaţi o deosebire între idealurile paşoptiştilor, aşa cum apar în sursa A şi în
sursa B. 3 puncte
5. Menţionaţi ideea centrală a sursei B. 5 puncte
6. Prezentaţi două documente istorice din perioada revoluţiei de la 1848. 6 puncte
7. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia paşoptismul a
fost parte integrantă din proiectul liberal de modernizare a societăţii româneşti.
6 puncte

Decretul guvernului provizoriu [1848, Ţara Românească]
„Guvernul vremelnic decretă:
Steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben şi roşu. Devisa română, care
va fi scrisă atât pe steaguri, cât şi pe monumentele publice, se va compune din aceste
două cuvinte: Dreptate, Frăţie.
Dreptatea, această stea strălucitoare, care luminează omenirea şi o povăţuieşte în
calea binelui, voiesc ca oamenii să fie mai întâiu slobozi şi deopotrivă, şi frăţia, acest
sentiment străbun românesc, leagă inimile pentru obştescul folos.”
Membrii Guvernului provizoriu [N. Golescu, Şt. Golescu, C. A. Rosetti, col. Ion
Odobescu, Gh. Magheru, I.H. Rădulescu, N. Bălcescu]
1. Precizaţi, pornind de la sursă, un principiu promovat de către paşoptişti. 3 puncte

2. Pornind de la sursă, precizaţi o consecinţă a acţiunilor guvernului provizoriu la
1848, în Ţara Românească. 5 puncte
3. Menţionaţi o caracteristică a revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească în afara
celei menţionate în text. 5 puncte
4. Comparaţi desfăşurarea revoluţiei de la 1848 în Moldova şi Ţara Românească.
5 puncte
5. Analizaţi contextul care a permis elaborarea programelor politice la 1848. 7 puncte
6. Argumentaţi manifestările libertăţii românilor la 1848. Modul lor de acţiune a avut
75
consecinţa asupra dezvoltării societăţii? Argumentaţi. 5 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre proiectul politic paşoptist
având în vedere:
 precizarea contextului în care s-a desfăşurat acest proiect;
 prezentarea unui proiect politic care a susţinut în primul rând mişcarea naţională;
 formularea unui punct de vedere referitor la contribuţia proiectului politic
paşoptist (pornind de la ideile formulate în programele politice) la modernizarea
societăţii româneşti şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
C. Statul modern român între înfăptuire şi modernizare

1. Contextul intern şi internaţional
- Unirea Principatelor a fost, din punct de vedere politic ideea centrală a perioadei ce a
urmat revoluţiei de la 1848.
- Condiţiile interne şi internaţionale au fost influenţate şi de încheierea în 1849 a
Convenţiei de la Balta Liman, între puterea suzerană şi puterea protectoare, care
îngrădea şi mai mult autonomia internă a Principatelor. Poarta şi Rusia îşi arogă
dreptul numirii domnilor, durata domniilor reducându-se la şapte ani. Adunările
obşteşti erau dizolvate şi înlocuite cu adunări, compuse exclusiv din marii boieri.
- Mişcarea unionistă şi efortul de modernizare s-au desfăşurat într-un context
internaţional dificil, sub ocupaţii străine, ostile fie liberalizării politice interne (Rusia),
fie aspiraţiilor naţionale panromâneşti (Austria, Turcia).
2. Principatele între diplomaţie şi interesele marilor puteri
- În străinătate românii şi-au propovăduit cauza după 1848 mai ales în rândurile
revoluţionarilor europeni (G. Mazzini, Ledru-Rollin,) alături de care credeau în
victoria revoluţiei general europene.
- Memorii au fost adresate Parisului şi Londrei, iar diferite articole favorabile unirii au
fost publicate în presa franceză, engleză şi italiană.
- Deteriorarea relaţiilor dintre Rusia şi Imperiul Otoman a dus în 1853 la declanşarea
războiului Crimeii, cu consecinţe şi asupra situaţiei interne din Principate.
- Înfrângerea Rusiei a fost sancţionată prin încheierea protectoratului pe care l-a
exercitat asupra Principatelor.
- Prevederile Tratatului de la Paris (18/30 martie 1856), ce a urmat războiului
Crimeii, au influenţat dezvoltarea politică a Principatelor. Deşi au rămas sub
suzeranitatea Imperiului otoman, Principatele beneficiau de protecţia colectivă a
marilor puteri.
76
- Toate părţile semnatare, inclusiv Imperiul Otoman, recunoşteau independenţa
administrativă a Principatelor, dreptul fiecăruia de a avea o armată naţională, de a
emite legi şi de a face comerţ liber cu alte ţări.
- Marile puteri au creat o comisie specială de anchetă pentru a strânge informaţii şi a
face recomandări asupra noii forme de guvernământ a Principatelor.
- Puterile garante (Franţa, Anglia, Rusia, Prusia, Sardinia, Austria şi Imperiul Otoman)
au pregătit alegerea unei adunări consultative speciale, adunarea ad-hoc, în fiecare
Principat, având misiunea de a face cunoscută comisiei, poziţia românilor în privinţa
unirii.
3. Modalităţi de amestec ale marilor puteri în problemele interne ale Principatelor
- În privinţa Principatelor, aplicarea clauzelor Tratatului de la Paris s-a realizat prin
acţiuni interne şi negocieri între marile puteri.
- Prima acţiune a fost aceea a alegerii adunărilor din 1857, atât în Moldova cât şi în
Ţara Românească.
- Lupta îi opunea pe partizanii unirii aflaţi faţă în faţă cu antiunioniştii.
- Reprezentanţii Imperiului otoman, au falsificat alegerile.
- În acest context Napoleon al III-lea ameninţa, în iulie 1857, ruperea relaţiilor cu
Poarta.
- Unioniştii au câştigat alegerile pentru adunările ad-hoc în ambele Principate.
- Cele două adunări s-au întrunit în octombrie 1857 şi au elaborat rezoluţii prin care
cereau unirea, autonomia şi o garantare colectivă a noii ordini de către marile puteri.
- Poarta refuza să accepte revendicarea unirii, pe care o considera contrară clauzelor
Tratatului de la Paris.
- În 1858, comisia de anchetă a prezentat raportul său către marile puteri asupra
dorinţelor românilor, exprimate în adunările ad-hoc.
- Marile puteri au semnat în 7/19 august 1858, Convenţia de la Paris cu scopul de a
oferi Principatelor o organizare definitivă.
- Se recunoştea dreptul la unire, dar fiecare Principat îşi menţinea domnul, pământean
nu străin, aşa cum se ceruse în rezoluţiile adunărilor ad-hoc, precum şi guverne separate.
- Marile puteri au fost de acord ca Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti,
cum se numeau prin acest act, să se autoadministreze, fără amestec din partea
Imperiului otoman.
- În ceea ce privea drepturile fundamentale ale cetăţenilor, a însuşirilor şi îndatoririlor
conducătorilor politici, ea prelua atributele unei Constituţii.
- O Comisie Centrală se întrunea periodic la Focşani, pentru a dezbate legile de interes
comun, şi tot la Focşani funcţiona Curtea de Casaţie şi Justiţie.
- Marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii provizorii,
formate din trei caimacami, până la alegerea domnitorilor.
4. Înfăptuirea unirii
- Principala atribuţie a comisiilor provizorii era aceea de a supraveghea alegerea noilor
adunări elective.
- Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii.
- Unioniştii moldoveni au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a
colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la
77
5/17 ianuarie 1859.
- Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor
de către delegaţia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa
rezultatul alegerii de la Iaşi.
- În Ţara Românească, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă
scindaţi. Neputându-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii
munteni au sfârşit prin a se ralia candidatului partidei naţionale care a fost ales la 24
ianuarie/5 februarie 1859, domn al Ţării Româneşti.
- Astfel românii au realizat de facto unirea, punând la 24 ianuarie 1859 bazele statului
naţional modern român.
5. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)
a) Alexandru Ioan Cuza şi alinierea europeană
- Principalele aspecte ale domniei lui Alexandru Ioan Cuza au vizat recunoaşterea
unirii pe plan internaţional, iar în plan intern modernizarea statului, practic punerea în
aplicare a programelor Revoluţiei de la 1848.
- Recunoaşterea internaţională a Unirii, oferea un cadru favorabil pentru înfăptuirea
reformelor.
- Marile puteri s-au întrunit la Paris la 26 martie/7 aprilie 1859.
- Cu excepţia Austriei şi Imperiului otoman, celelalte puteri au recunoscut actul de la
24 ianuarie. Recunoaşterea oficială a unirii de către puterile garante s-a realizat în
cadrul Conferinţei de la Constantinopol din 22 noiembrie/4 decembrie1861.
- Alexandru Ioan Cuza proclama la 11/23 decembrie înfăptuirea unirii depline şi
naşterea naţiunii române.
- În plan intern, Cuza a trecut la o repunere în ordine a ţării după modelul Europei.
- S-a trecut la unificarea serviciilor publice din cele două ţări. Armata se unificase sub
o comandă unică. Liniile telegrafice şi serviciile vamale erau unitare.
- După proclamarea unirii depline, s-a trecut la unificarea guvernelor şi a adunărilor
celor două Principate.
- La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de
conservatorul Barbu Catargiu.
- Parlamentul unic îşi va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, iar oraşul Bucureşti
devenea capitala acestora.
- Cele două principale tendinţe ale domniei lui Cuza au fost liberalismul şi
conservatorismul. Domnul a colaborat pe parcursul domniei mai ales cu liberalii
moderaţi.
b) Proiectul Cuza -Kogălniceanu
- Începând cu octombrie 1863 şi până în ianuarie 1865, Alexandru Ioan Cuza a
încredinţat conducerea ţării unui guvern de orientare liberală condus de Mihail
Kogălniceanu, adeptul unor reforme interne radicale.
- Nemulţumit de tendinţele manifestate de guvernul parlamentar, domnul a dizolvat
adunarea la 2/14 mai 1864.
- Pentru a-şi consolida poziţia, acesta a promulgat o nouă lege electorală şi o nouă
Constituţie (Statut). Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris reflecta
nemulţumirea lui Cuza faţă de adunările reprezentative, ducând astfel la schimbarea
78
fundamentală a relaţiei dintre ramura executivă şi cea legislativă a guvernului.
- Noua constituţie a subordonat legislativul domnitorului, deoarece îi garanta acestuia
puteri cum ar fi dreptul unic de a iniţia o lege (elaborată de Consiliul de Stat) şi
dreptul de veto asupra proiectelor de lege adoptate de adunare.
- Conform prevederilor Statutului Dezvoltător, prin înfiinţarea Senatului (Corpul
Ponderator) se trece de la sistemul unicameral la cel bicameral.
- Mutaţia esenţială a României post-paşoptiste constă în transformarea raporturilor
economice şi sociale impuse de reforma agrară de la 1864.
- Statutul ţăranilor, organizarea muncii au fost modificate, raportul cu pământul este
definit de proprietate. Proiectele avansate prin proclamaţia din iunie 1848 îşi găseau
aplicarea.
- Reforma de la 1864 era un produs al anului 1848.
- Legea rurală din 14/26 august 1864, recunoştea drepturile depline de proprietate ale
clăcaşilor asupra pământului pe care îl aveau. Întinderea suprafeţelor de pământ
distribuite în proprietate era în funcţie de mijloacele de cultură de care dispun ţăranii.
Legea limita suprafaţa de pământ disponibilă ţăranilor la două treimi din moşia
proprietarului.
- Efectul politic a însemnat abolirea şerbiei, eliberarea pământului, libertatea de
mişcare a ţăranului proprietar, libertatea de transmitere a acestor pământuri prin
moştenire. Pe termen lung, au existat şi elemente defavorabile ţărănimii.
- Dintre consecinţele imediate ale reformei, cea mai evidentă a fost acordarea a 1 810
311 hectare de pământ unui număr de 463 554 familii de ţărani.
- Moştenirea regulamentară trebuia înlăturată şi adoptată o legislaţie nouă. S-au
elaborat astfel coduri de procedură civilă şi criminală.
- Codul civil din 1865 asigura individului libertăţi personale, garanta egalitatea tuturor
cetăţenilor în faţa legii şi apăra proprietatea privată.
- Codul civil şi codul penal, alcătuit după modelul francez (din 1810) şi prusac (din
1851), asigurau organizarea modernă a statului şi în materie juridică.
- În 1864, domnul a promulgat legea învăţământului general, care reglementa
instruirea la toate nivelurile, acordând o atenţie particulară învăţământului primar, prin
stabilirea principiului de gratuitate şi obligativitate al acestuia.
- Al. I. Cuza a înfiinţat şi primele universităţi: în 1860 la Iaşi şi 1864 la Bucureşti.
- Din punct de vedere economic, cea mai importantă dintre legile referitoare la
biserică se referea la secularizarea pământurilor mănăstireşti, care reprezentau
aproape un sfert din teritoriul naţional.
- Legea din 1863, a transferat aceste întinse suprafeţe agricole sub controlul statului.
- La 1 decembrie 1864 s-a înfiinţat Casa de Economii şi Consemnaţiuni, instituţie
financiară care va avea un rol însemnat în dezvoltarea economiei ţării.
- Conservatorii şi liberalii radicali nemulţumiţi de poziţia lui Cuza faţă de reforme
s-au grupat în „monstruoasa coaliţie” care urmărea înlăturarea domnului şi aducerea
unui principe străin.
- Acţiunile „monstruoasei coaliţii” s-au soldat cu înlăturarea lui Cuza de la tron la
11/23 februarie 1866.
6. Importanţa domniei
79
- Dezideratele revoluţiei de la 1848 au devenit realitate într-o perioadă în care, pe plan
intern, tendinţele conservatoare erau puternice, iar în plan extern, Rusia ţaristă şi
Imperiul Otoman nu renunţaseră a considera Principatele ca teritorii asupra cărora
aveau drepturi depline.

Drept de veto = dreptul care aparţine şefului statului de a se opune intrării în vigoare a unei legi
votate de parlament.
Protecţie colectivă = statut internaţional care indică o autonomie sub controlul marilor puteri.
Rezoluţie = hotărâre luată în urma unei dezbateri colective.
Test de evaluare 13
A. „Baronul d‚Avril consideră că «Europa trebuie să se resemneze în privinţa legii
comune a umanităţii, adică să fie obligată să vegheze mereu la apărarea drepturilor
tuturor şi a intereselor fiecăruia. Rămâne să vedem dacă provinciile româneşti şi, dând
amploare problemei, dacă populaţiile creştine ale Turciei din Europa merită să fie
luate în calcul pentru ceva anume în munca de organizare şi dacă Europa poate să
spere în distrugerea influenţei Rusiei de aici, prea multă vreme dominantă.» Împăratul
Austriei mărturiseşte însă ministrului francez, Bourqueney, la 22 iunie 1856: «Cu o
dezamăgire profundă, observ divergenţa de opinii între guvernul dumneavoastră şi al
meu asupra unui principiu fundamental: unirea a două principate este primul pas spre
independenţă, iar în caz de succes, independenţa înseamnă constituirea suveranităţii
ruseşti la frontiera mea».” (Catherine Durandin, Istoria românilor)
B. „Am fost destul de fericit că am realizat Unirea, visul secular al românilor, că am
restituit ţării mele o cincime din teritoriul său uzurpat de călugării străini; am făcut
dintr-un milion de clăcaşi un milion de proprietari şi cetăţeni. Am promulgat coduri
copiate după codul lui Napoleon, care stabilesc cu adevărat egalitatea tuturor în faţa
legii şi drepturi egale pentru toţi în familie, care impun căsătoria civilă. (…) Am făcut
învăţământul primar obligatoriu şi gratuit, am instituit sistemul zecimal, am creat
spitale, şcoli pe care Majestatea Voastră a binevoit să le onoreze cu încurajările sale.
Am mărit căile de comunicaţie; am construit poduri care lipseau cam de peste tot (…)
Fost-am prea îndrăzneţ? N-am o părere pre bună despre forţele ţării mele şi valoarea
instrumentelor de care dispun? N-am fost eu însumi la nivelul înaltului rol pe care
Providenţa mi l-a atribuit?” (Din Memoriul adresat de către Alexandru Ioan Cuza
lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei)

1. Pornind de la sursa A, menţionaţi principiile după care se ghidau marile puteri în
relaţiile internaţionale. 4 puncte
2. Selectaţi din sursa B, reformele înfăptuite de către Alexandru Ioan Cuza. 3 puncte
3. Pornind de la sursa A, precizaţi punctele în care interesele Austriei şi Franţei devin
80
divergente. 3 puncte
4. Precizaţi o reformă înfăptuită de către Alexandru Ioan Cuza şi conţinutul acesteia.
3 puncte
5. Explicaţi pe scurt opinia voastră despre sursa B. Ideile din această sursă au legătură
cu realitatea politică din timpul domniei lui Cuza? Argumentaţi. 5 puncte
6. Analizaţi poziţia reprezentanţilor celor două puteri faţă de problema românească
pornind de la sursa A. Alegeţi poziţia puterii care corespunde cel mai bine convingerii
voastre şi aduceţi argumente pentru a vă susţine punctul de vedere. 6 puncte
7. Prezentaţi factorii care au influenţat formarea statului naţional modern român.
6 puncte

„Deznodământul neaşteptat al războiului Crimeii a avut urmări imediate asupra
situaţiei interne din Principate. Înlăturarea prezenţei ruse, a unei influenţe care
dominase politica românească vreme de aproape 25 de ani, a întărit poziţia partidei
naţionale şi a făcut posibilă organizarea ei pe faţă. Prin tratatul de la Paris (martie
1856) Principatele au trecut sub garanţia colectivă a celor şapte mari puteri europene;
tratatul a hotărât de asemenea convocarea unor adunări ad-hoc care să exprime
dorinţele locuitorilor şi trimiterea în Principate a unei comisii europene care să ia act
de aceste dorinţe.” (Vlad Georgescu, Istoria românilor)
Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Menţionaţi, pe baza textului, modul în care s-a modificat statutul Principatelor
potrivit Congresului de la Paris. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, scopul convocării adunărilor ad-hoc. 5 puncte
3. Precizaţi trei prevederi ale rezoluţiilor adunărilor ad-hoc. 6 puncte
4. Menţionaţi o altă prevedere a Congresului de la Paris în afara celor menţionate în
text. 4 puncte
5. Menţionaţi trei prevederi ale Convenţiei de la Paris. 6 puncte
6. Prezentaţi modul în care s-a înfăptuit Unirea Principatelor la 24 Ianuarie 1859.
6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul modern român, având
în vedere:
 precizarea unei acţiuni desfăşurate în secolul al XIX-lea în plan extern, care a
contribuit la realizarea statului român modern;
 prezentarea unei acţiuni desfăşurate în secolul al XIX-lea, pe plan intern, care a
dus la realizarea statului român modern şi menţionarea unei consecinţe a acestei
acţiuni; menţionarea unui fapt istoric din secolul al XIX-lea, care ilustrează
raporturile statului român modern cu un alt stat;
 formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia statului român modern şi
81
D. Proiectele partidelor politice în epoca modernă

1. Începuturile liberalismului şi conservatorismului în spaţiul românesc
- În Europa occidentală, liberalismul s-a dezvoltat concomitent cu ascensiunea
oraşelor şi a burgheziei, cu lupta acesteia, inclusiv a profesiunilor liberale, împotriva
privilegiilor nobiliare şi a restricţiilor din calea comerţului şi industriei.
- Principatele Române şi Transilvania, deşi aflate într-un spaţiu de dominaţie externă a
unor imperii absolutiste: Austria, Turcia şi Rusia, au fost influenţate de ideile
liberalismului european.
- În Moldova şi Ţara Românească, împărţirea în liberali şi conservatori se poate
urmări încă de la începutul secolului al XIX-lea, conturându-se în chip precis după
1821, când proiectele de reformă carbonare s-au înfruntat cu cele ale marii boierimi
conservatoare.
- Deosebirile de vederi dintre conservatori şi liberali au continuat să se adâncească
după 1848, legate mai ales de problema reformelor interne şi a soluţionării chestiunii
agrare. După unirea administrativă a Principatelor în 1862, a survenit scindarea
forţelor în rândul liberalilor.
- Conservatorismul era moştenitorul tradiţiilor şi privilegiilor premergătoare
momentului 1848.
- Reprezentanţii conservatorilor doreau să menţină structurile social-economice
existente, să restrângă dreptul de vot şi să păstreze funcţiile publice pentru clasele
înstărite.
- Întemeierea Partidului Conservator a fost consecinţa politică a stadiului
economico-social al statului român de după 1859.
2. Ideologia liberală
- Inspirată din principiile Revoluţiei franceze şi din practica liberalismului occidental,
doctrina liberală se întemeia pe tradiţiile naţional-culturale şi politice româneşti.
- Liberalismul românesc promova constituţionalismul şi pluralismul politic bazat pe
libertatea de exprimare şi spirit de toleranţă, încercând să întindă principiile de
libertate şi egalitate până la baza societăţii.
- Liberalii îşi propuneau să emancipeze poporul de orice servitute înzestrându-l cu
drepturi politice. De aici ideea lor de extindere a drepturilor electorale.
- Pe lângă agricultura pe care o considerau aptă de dezvoltare prin crearea unor
instituţii de credit, liberalii se pronunţau pentru intervenţia statului în accelerarea
procesului de dezvoltare a industriei naţionale.
- Statul urma să protejeze ritmul de dezvoltare al industriei naţionale, iar profiturile
urmau să fie investite în ţară. Conceptul prin noi înşine, reprezenta deviza liberalilor,
82
formulată de I.C. Brătianu, prin care îşi propuneau valorificarea tuturor resurselor şi
energiilor naţionale care să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti.
- Erau vizate în special: industria naţională, capitalul şi comerţul românesc,
proprietatea privată.
- Doctrina liberală pune accent pe libertatea presei, pe dreptul de asociere şi
exprimare, deci pe garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
3. Ideologia conservatoare
- Extindere a teoriei formelor fără fond susţinută de către junimişti, în viaţa socială şi
politică a vremii a stat în centrul ideologiei conservatoare.
- Fondul era reprezentat de realitatea istorică a societăţii româneşti iar prin formă se
înţelegeau ideile şi instituţiile apărute în Occident, pe care liberalismul voia să le
implanteze în mediul românesc. Au semnalat neconcordanţa dintre structura socială,
tradiţională românească şi instituţiile noi adoptate după modelul occidental.
- Titu Maiorescu s-a opus sistemului politic dominat de liberali, care s-a constituit
după 1866 opunându-i ideea statului „natural” sau „organic”.
- Transformările economice şi sociale din România, considerau junimiştii, nu au urmat
modelul Occidentului, unde burghezia a preluat rolul conducător în societate.
Ridicarea culturală a poporului ar fi permis în concepţia junimiştilor, dobândirea şi
exercitarea libertăţilor politice.
4. Înfiinţarea şi evoluţia Partidului Naţional Liberal
- Instituţionalizarea regimului parlamentar modern în anul 1866, bazat pe alegeri
periodice, a grăbit închegarea partidelor politice şi din punct de vedere organizatoric.
- Unificarea grupărilor liberale a fost una din preocupările principale ale lui Ion C.
Brătianu şi C.A. Rosetti.
- Un moment al acestei acţiuni l-a reprezentat înţelegerea realizată între liberalii
radicali şi liberalii moderaţi grupaţi în jurul lui Mihail Kogălniceanu.
- Înţelegerea s-a încheiat în 1867, la hotelul Concordia. Programul de la Concordia a
însemnat o primă încercare de constituire a unui partid liberal.
- La 24 mai 1875 s-au pus bazele Partidului Naţional Liberal, în urma Coaliţiei de la
Mazar-Paşa.
- Programul partidului din 1875 avea în vedere: respectarea legilor şi a regimului
constituţional, apărarea libertăţii personale, organizarea învăţământului şi a armatei.
Programul economic susţinea iniţiativa particulară şi întărirea rolului statului,
împroprietărirea însurăţeilor, reducerea sarcinilor fiscale şi a cheltuielilor publice. În
plan extern liberalii militau pentru pace şi respectarea tratatelor.
- Congresul P.N.L din 1892 a elaborat un nou program al partidului bazat pe
necesitatea respectării legilor, desfăşurarea alegerilor în mod liber, măsuri pentru
îmbunătăţirea situaţiei sătenilor, sprijinirea românilor din afara graniţelor.
- Următoarele programe elaborate de către liberali au continuat să conţină principii
reformiste.
- În 1913 partidul a anunţat înscrierea în program a două reforme fundamentale:
reforma agrară şi electorală.
- Conducătorii partidului au fost: Ion C. Brătianu, (1875-1891); Dumitru Brătianu
(1891- 1892); Dumitru Sturdza (1892-1908) şi Ion. I.C. Brătianu (1908-1927).
83
5. Înfiinţarea şi evoluţia Partidului Conservator
- La 3/15 februarie 1880 un grup de oameni politici, printre care amintim pe Lascăr
Catargiu, Manolache Costache Epureanu, Titu Maiorescu, Vasile Pogor, puneau
bazele Partidului Conservator.
- Din decembrie 1880, lider al partidului a devenit Lascăr Catargiu, până în 1899, la
moartea sa. În acţiunea de reorganizare a partidului de la începutul secolului XX un
rol activ a avut Take Ionescu.
- După moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, şi hotărârea lui Petre P. Carp de a
se retrage definitiv din viaţa politică, Titu Maiorescu a fost ales preşedinte al
Partidului Conservator, urmat din 1914 de Alexandru Marghiloman.
- Conservatorii se pronunţau pentru consolidarea instituţiilor deja create şi garantate
prin Constituţia din 1866. Aceştia considerau că practica politică trebuie să se sprijine
pe „clasele avute şi luminate, adică pe raţiune.”
- În 1884 conservatorii s-au opus revizuirii Constituţiei. Potrivit concepţiei lor nu
drepturile politice lipseau românilor, ci situaţia lor materială lăsa de dorit. Drepturile
politice nu puteau să premeargă dezvoltării economice.
- Considerau de asemenea că orice reformă politică era zadarnică cât timp oamenii
asupra cărora se aplica nu ştiau nici a citi şi a scrie şi nu aveau posibilitatea de a
judeca interesele publice.
- Ideile prezentate de către Petre P. Carp în 1910 vizau: elaborarea unor măsuri în
favoarea ţăranilor şi meseriaşilor, care erau consideraţi baza edificiului social. Alte
reforme vizau domeniul administrativ prin care administraţia urma să câştige o mai
mare autonomie în raport cu partidele politice.
- Guvernări liberale: 1876-1888; 1895-1899; 1901-1904; 1907-1910; 1914-1918.
- Guvernări conservatoare: 1871-1876; 1888-1895; 1899-1901; 1904-1906;
1910-1913.

Partid politic = organizaţie relativ durabilă formată din persoane care împărtăşesc aceeaşi
concepţie ideologică, subscriu la un set comun de valori şi acţionează pentru cucerirea puterii.
Test de evaluare 14
A. „Partidul Naţional Liberal trebuie să priceapă că, la această cotitură a istoriei, sau
va reuşi să schimbe structura socială a României, sau raţiunea lui de a fi în viaţa
publică a ţării încetează a mai exista. Nu-mi vorbiţi de rezistenţa conservatorilor. Ea
nu mă sperie. Am prevăzut-o din ceasul din care m-am hotărât. Datoria noastră astăzi
este s-o înfrângem [Ion. I.C. Brătianu]
În întrevederea avută cu Nicolae Iorga, în vara anului 1913, Brătianu îi comunică
«intenţia sa fermă de a da ţăranului pământ şi vot» (…) La obiecţiile şi propunerile lui
Iorga, ca în loc de expropriere, pe care o credea de natură să rupă echilibrul social, să
84
se mulţumească pentru moment cu arendarea pământului ţăranilor, iar în locul
sufragiului universal, unul pe „curii ca-n Bucovina”, Brătianu rămâne intransigent pe
terenul reformelor radicale.«Le voia, mărturiseşte marele istoric, de o singură formă
pentru toţi, absolută şi imediat».” (Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, Ionel
Brătianu)
B. „Reformele violente sau intempestive sunt convulsii sociale care lasă mai multe
urme ale răului decât germeni ai binelui, în timp ce ameliorările progresive, măsurate
în concordanţă cu gradul de civilizaţie al ţării unde ele operează şi fondate pe justiţie
şi raţiune, rămân întotdeauna şi prepară calea unor noi ameliorări. Ca să vindecăm un
corp bolnav, nu este necesar să ştim doar că acel corp suferă, trebuie să căutăm
cauzele bolii, să descoperim originea răului. Tot aşa, pentru a regenera o ţară, nu este
de ajuns doar să ştim că acea ţară este înapoiată, că o clasă de oameni sunt săraci,
nefericiţi, ci suntem obligaţi să cercetăm adevărata sursă a durerii care o copleşeşte.
Altfel tăiem la întâmplare şi omorâm bolnavul pe care vrem să-l vindecăm,
dezorganizăm ţara pe care căutăm s-o reformăm.
De aceea este de o mie de ori mai dezastruos ca o ţară să aibă legi bune, călcare
însă în picioare, decât să aibă legi mediocre, dar respectate sau chiar să nu aibă deloc.
În Anglia, englezii se supun legilor vechi care sunt chiar contrare secolului nostru şi
nu fac altele decât cu foarte mare circumspecţie. În Franţa sau schimbat patru sau cinci
carte constituţionale în ultimii 60 de ani. Care dintre cele două ţări totuşi ne întrebăm,
este mai bine guvernată?” [concepţia conservatoare a lui Barbu Catargiu] (I. Stanomir,
L. Vlad, A fi conservator, antologie, comentarii şi bibliografie)

1. Pornind de la sursa B, precizaţi elementele caracteristice ideologiei conservatoare.
4 puncte
2. Pornind de la sursa B, consideraţi că Barbu Catargiu este un susţinător al acestei
ideologii? Argumentaţi acest lucru cu pasaje din text. 3 puncte
3. Pornind de la sursa A, precizaţi componentele programului politic liberal. 3 puncte
4. Precizaţi o altă componentă a programului P.N.L. 3 puncte
5. Comparaţi ideologia celor două grupări politice. Stabiliţi asemănări şi deosebiri.
5 puncte
6. Exprimaţi-vă punctul de vedere cu privire la rolul partidelor politice într-un regim
democratic. Aduceţi argumente în acest sens. 6 puncte
7. Argumentaţi care consideraţi voi ca a fost momentul apariţiei celor două grupări
politice. 6 puncte

„În contra aspiraţiunilor de a trece dincolo de instituţiunile pe care le-a dat ţara,
consolidarea acestor instituţiuni şi punerea lor în aplicare, aşa încât toţi să se poată
bucura de dânsele. (…) Mobilităţii instituţiilor şi persoanelor, prin care Partidul
Liberal a crezut adesea că va realiza progresul, opunem stabilitatea instituţiilor şi a
personalului şi progresul măsurat dar continuu! (…)”
85
(Statutele clubului conservator şi Programul partidului)

1. Menţionaţi, pe baza textului, cuvintele care exprimă tactica „paşilor mărunţi”.
3 puncte
2. Precizaţi anul constituirii Partidului Conservator şi doi lideri ai partidului. 5 puncte
3. Precizaţi două principii ale ideologiei conservatoare. 5 puncte
4. Precizaţi, pornind de la sursă, poziţia Partidului Conservator faţă de Partidul
Liberal. 5 puncte
5. Prezentaţi modalitatea prin care partidele politice au contribuit la consolidarea
satului modern român. 6 puncte
6. Prezentaţi activitatea unui alt partid politic care a funcţionat după 1875. 6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre proiectele partidelor
politice în epoca modernă,având în vedere:
 precizarea unui fapt istoric care a favorizat formarea partidelor politice
moderne;
 prezentarea ideologiei unui partid politic din această perioadă şi modalitatea
prin care programul partidului putea contribui la consolidarea statului modern
român constituit în 1859;
 formularea unui punct de vedere referitor la proiectele partidelor politice în
epoca modernă şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
E. Statul în slujba idealului naţional

1. Poziţia societăţii româneşti faţă de Primul Război Mondial
- Primul Război Mondial a început la 15/28 iulie 1914 cu declaraţia de război adresată
Serbiei de către Austro-Ungaria ca urmare a asasinării prinţului moştenitor, de către
un student naţionalist sârb.
- Carol I şi politicienii români aveau motive întemeiate să se teamă de război pentru că
poziţia geografică a României făcea inevitabilă prezenţa ei într-un conflict european în
expansiune.
- Instituţiile statului, partidele politice şi opinia publică manifestau opinii diferite faţă
de poziţia României în acest conflict.
Instituţiile statului
86
- Poziţia oficială faţă de război a fost stabilită în urma Consiliului de Coroană de la
Sinaia din 21 iulie/3 august 1914, unde s-a hotărât adoptarea politicii de neutralitate.
- Şedinţa a fost prezidată de rege şi la ea au participat membrii guvernului, foşti
primi-miniştri şi conducătorii principalelor partide care au cântărit două opţiuni
posibile.
- Prima – intrarea imediată în război de parte Puterilor Centrale, susţinută de Carol,
care şi-a exprimat încrederea în victoria Germaniei.
- La 27 septembrie/10 octombrie 1914, când a murit regele Carol, responsabilitatea
politicii externe a fost asumată de Ion I.C. Brătianu.
- Guvernul liberal era adeptul expectativei armate pentru pregătirea războiului şi
realizarea unităţii naţionale.
Partidele politice
- În cadrul Partidului Conservator s-au format patru grupări, cu opinii diferite.
- Gruparea condusă de Titu Maiorescu şi Alexandru Marghiloman se pronunţa pentru
neutralitate şi pentru menţinerea bunelor relaţii cu Germania şi Austro-Ungaria.
- O altă grupare, condusă Nicolae Filipescu susţinea intrarea în război împotriva
Puterilor Centrale. Gruparea formată în jurul lui Take Ionescu susţinea intrarea în
război alături de Antanta. Susţinătorii intrării României în război de partea Puterilor
Centrale se grupaseră în jurul lui Petre P. Carp.
- Partidul Naţional Liberal s-a orientat potrivit punctului de vedere susţinut de
preşedintele partidului Ionel Brătianu, a cărui idee centrală era legată de întregirea
naţională.
- Mişcarea socialistă s-a pronunţat pentru neutralitatea definitivă.
Opinia publică
- Susţinea intrarea României în război alături de Antanta în vederea realizării
dezideratului naţional.
2. Diplomaţie şi război
- Ion I.C. Brătianu a purtat negocieri cu Antanta intermitent în 1915 şi la începutul
anului 1916.
- Antanta ducea negocieri cu Bucureştiul în funcţie de înaintarea, apoi de stagnarea
frontului rusesc, de expediţia anglo-franceză, de deschidere strâmtorilor maritime din
primăvara lui 1915.
- Locul principal între condiţiile impuse de Brătianu era garanţia scrisă că România va
primi Transilvania, Bucovina şi Banatul, ca urmare a implicării sale în conflict. Aliaţii
occidentali au acceptat condiţiile lui Brătianu în iulie 1916.
- La 4/17 august 1916, Ion I.C. Brătianu şi reprezentanţii politici ai Franţei, Marii
Britanii, Rusiei şi Italiei la Bucureşti au semnat convenţiile politice şi militare care
stabileau condiţiile intrării României război.
- De importanţă imediată erau prevederile referitoare la un atac împotriva Austro-
Ungariei nu mai târziu de 15/28 august şi recunoaşterea dreptului românilor din
Austro-Ungaria la autodeterminare şi la unire cu Regatul României. Consiliul de
Coroană român a aprobat oficial tratatele şi a declarat război Austro-Ungariei la 14/27
august.
- În ziua următoare, Germania a declarat război României. Turcia şi Bulgaria i-au
87
urmat exemplul la 17/30 august şi respectiv 19 august/1 septembrie.
- Prima fază a campaniei a început în noaptea de 14-15/27-28 august 1916, când
trupele române au trecut frontiera în Transilvania. Ele au înaintat constant ocupând un
număr de oraşe printre care şi Braşovul.
- Situaţia la sudul Dunării, devenise alarmantă deoarece în Dobrogea fusese declanşată
ofensiva bulgaro-germană condusă de feldmareşalul August von Mackensen.
- Linia de apărare mai spre vest nu a putut rezista puternicei ofensive lansate de
armatele austriacă şi germană pe valea râului Jiu. Craiova a căzut pe 8/21 noiembrie şi
armata română s-a retras la est de râul Olt.
- Armatele austriacă şi germană au înaintat către râurile Argeş şi Neajlov, unde, între
17/30 noiembrie şi 20 noiembrie/3 decembrie 1916 a avut loc bătălia decisivă.
- Înfrângerea armatei române a dus la o retragere generală şi armatele germane au
intrat în Bucureşti la 23 noiembrie/6 decembrie.
- Frontul s-a stabilizat la sfârşitul lunii decembrie în sudul Moldovei.
- Guvernul, administraţia şi armata s-au stabilit la Iaşi, oraş care devinea capitala
României. Războiul s-a reluat pe frontul din Moldova în iulie 1917, când generalul
Averescu a pornit ofensiva de lângă Mărăşti, în cadrul efortului general aliat pe
fronturile din est şi vest de a învinge Puterile Centrale.
- Lupte îndârjite au avut loc la 6/19 august 1917 la Mărăşeşti, când armata română a
oprit înaintarea trupelor austriece şi germane şi a pus capăt ofensivei acestora.
- Revoluţia bolşevică, din 1917, urmată de părăsirea războiului de către Rusia
ameninţa să dezorganizeze frontul de luptă şi să submineze stabilitatea socială şi
politică din Moldova.
- La 18 februarie/3 martie 1918, noul guvern bolşevic al Rusiei a semnat pacea de la
Brest- Litovsk cu Puterile Centrale şi a ieşit din război, lipsind România de sprijinul
rus şi izolând-o de Occident.
- În aceste condiţii, guvernul român, condus de conservatorul pro-german Alexandru
Marghiloman, a semnat tratatul de la Bucureşti (7 mai 1918), prin care România
devenea dependentă politic şi economic de Puterile Centrale.
- Evenimentele hotărâtoare pe câmpurile de luptă au schimbat soarta României. Pe
frontul de vest, Aliaţii au zădărnicit ofensiva germană finală din iulie 1918 şi au
început să înainteze constant spre Germania, iar în nordul Italiei au respins armatele
austro-ungare şi au obligat Austro-Ungaria să accepte un armistiţiu la 21 octombrie/3
noiembrie.
- La 28 octombrie/10 noiembrie regele Ferdinand a ordonat armatei să reintre în
război şi la 1 decembrie 1918 a intrat în Bucureşti în fruntea trupelor sale.
3. Impactul războiului asupra societăţii
- Naţiunea română a intrat în război în august 1914 pentru transilvăneni şi Basarabia,
Vechiul regat rămânând în afara conflictului.
- Primul act al dramei a fost cel din august 1914. Dramă pentru transilvănenii
mobilizaţi în armata austo-ungară, dramă pentru românii din regat al căror viitor
depindea de decizia regelui, credincios alianţei din 1883 şi partidelor politice.
- În urma intrării în război, armata română a suferit pierderi grele în efective,
aproximativ 250 000 ostaşi, adică aproape o treime din efectivele mobilizate în august
88
1916 fiind morţi, răniţi sau prizonieri de război.
- Mai mult de jumătate din teritoriul ţării, care cuprindea regiunile agricole şi centrele
industriale cele mai importante, fusese ocupat de inamic.
- La 23 martie/5 aprilie 1917, regele a emis o proclamaţie către trupele sale,
promiţându-le pământ şi dreptul la vot imediat după încheierea războiului. Gestul său
pare să fi avut efectul dorit asupra moralului armatei.
- Luptele cele mai grele în 1916 au avut loc la Podul Jiului şi Târgu Jiu. În aceste lupte
s-a remarcat prin curajul şi dârzenia ei Ecaterina Teodoroiu, înrolată ca voluntar în
armata română.

Neutralitate = situaţia în care, în cazul unui conflict, o ţară nu face parte dintre beligeranţi.
Test de evaluare 15
Tratatul României cu Antanta
A. „I. Rusia, Franţa, Anglia şi Italia garantează integritatea teritorială a regatului
României în toată întinderea fruntariilor sale actuale. (…) II. România se obligă şi să
atace Austro-Ungaria în condiţiile stabilite prin Convenţia militară; România se obligă
de asemenea să înceteze, de la declararea războiului, orice legături economice şi orice
schimb comercial cu toţi duşmanii aliaţilor (…). Rusia, Anglia şi Italia recunosc
României dreptul de a anexa teritoriile monarhiei austro-ungare, prevăzute şi
hotărnicite în art. IV.” (Tratatul încheiat la Bucureşti, 4/17 august 1916)
Convenţia militară ruso-română
B. „România se obligă a mobiliza toate forţele sale de uscat şi de apă şi a ataca
Austro-Ungaria cel mai târziu la 15/28 august 1916 (…). Armata rusă se obligă să
atace în chipul cel mai energic pe frontul austriac, pentru a uşura României aceste
operaţii (…). Începând cu 12/25 august, flota rusă va trebui să apere portul Constanţa
(…). Rusia se obligă să trimită în Dobrogea, în momentul mobilizării armatei române,
două divizii de infanterie şi una de cavalerie, pentru a coopera cu armata română
contra armatei bulgare. Aliaţii se obligă a executa ofensivă prin armata lor de la
Salonic, cel mai târziu cu opt zile înainte de începerea atacului României (…). Rusia,
Franţa, Anglia şi Italia se obligă a furniza muniţiuni şi material (…). Aliaţii se obligă
să furnizeze României, în limitele posibilităţilor, cai, medicamente, provizii şi
echipamente.” (Minodora Perovici, Istoria universală în texte)

1. Pornind de la sursa A, menţionaţi obligaţiile României, potrivit Tratatului de la
Bucureşti. 4 puncte
2. Pornind de la sursa B, precizaţi obligaţiile militare care revin României prin
Convenţia militară. 3 puncte
3. Pornind de la sursa A, precizaţi obligaţiile Aliaţilor faţă de România. 3 puncte
4. Pornind de la sursa B, precizaţi obligaţiile Aliaţilor faţă de România. 3 puncte
89
5. Prezentaţi poziţia grupărilor politice faţă de intrarea României în război. 5 puncte
6. Exprimaţi-vă punctul de vedere în legătură cu modul în care Aliaţii României au
respectat Tratatul şi Convenţia militară, încheiate în 1916. 6 puncte
7. Formulaţi legătura dintre participarea României la Primul Război Mondial şi
înfăptuirea unităţii naţionale. 6 puncte

„Brătianu a purtat negocieri intermitent în 1915 şi la începutul anului 1916 (…). La
loc de frunte printre condiţiile sale era garanţia scrisă că România va primi
Transilvania, Bucovina, Banatul ca recompensă pentru serviciile acordate. Era acut
conştient de izolarea geografică a ţării faţă de Aliaţii occidentali şi urmărea să obţină
garanţii din partea lor cu privire la fluxul continuu de armament şi provizii care puteau
fi transportate numai prin Rusia.” (M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ş.
Papacostea, P. Teodor, Istoria României)

1. Menţionaţi, pe baza textului, o condiţie a intrării României în Primul Război
Mondial. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, ce alte garanţii aştepta România din partea Aliaţilor
occidentali. 5 puncte
3. Numiţi regele României în momentul declanşării Primului Război Mondial.
5 puncte
4. Numiţi regele României în anul intrării României în Primul Război Mondial.
5 puncte
5. Menţionaţi două prevederi ale Convenţiilor politice şi militare încheiate între
România şi statele Antantei şi menţionaţi anul semnării acestor acte. 6 puncte
6. Prezentaţi operaţiunile militare la care a participat armata română între anii
1916-1918. 6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre, statul român în slujba
idealului naţional având în vedere:
 precizarea unui fapt istoric care a determinat intrarea României în Primul
Război Mondial;
 prezentarea scopului şi a modalităţii prin care România a intrat în război;
 formularea unui punct de vedere referitor consecinţele Primului Război Mondial
pentru România.
90
F. Statul naţional unitar român
1. Contextul înfăptuirii Unirii
- Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional.
- Acest proces istoric, desfăşurat în întreg spaţiul de locuire românesc, a înregistrat
puternice manifestări în 1784, 1821, 1848-1449, ca şi evenimente importante cum ar fi
unirea Moldovei şi Munteniei în 1859, proclamarea independenţei României,
consfinţită pe câmpul de luptă de armata română în războiul din 1877-1878, precum şi
adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub
stăpânire străină de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia.
- Organizaţi în state separate din punct de vedere politic, ameninţaţi mereu de
expansiunea vecinilor mai puternici, românii şi-au păstrat întotdeauna conştiinţa că
aparţin aceluiaşi popor, că au aceeaşi geneză.
- Primul Război Mondial, a constituit ocazia, formării României Mari.
- Sacrificiile armatei în campania anilor 1916-1917 au fost răsplătite de izbânda
idealului naţional, în condiţiile prăbuşirii autocraţiei ţariste şi a destrămării monarhiei
austro-ungare, precum şi al afirmării dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza
principiului naţionalităţilor.
2. Înfăptuirea Unirii
- Unirea teritoriilor româneşti cu România în 1918 a urmat trei etape: autonomia,
independenţa, unirea.
Autonomia
Basarabia
- La începutul lunii aprilie 1917, s-a format la Chişinău Partidul Naţional
Moldovenesc, al cărui preşedinte a fost ales Vasile Stroescu.
- Partidul şi-a înscris în programul său ca obiectiv principal obţinerea autonomiei
Basarabiei. Organul de presă al partidului era Cuvântul Moldovenesc condus de către
Onisifor Ghibu.
- La 8 octombrie 1917, Congresul ostaşilor moldoveni întrunit la Chişinău a proclamat
autonomia Basarabiei.
- În 2-6 noiembrie 1917 a avut loc Congresul de constituire al Sfatului Ţării,
organismul coordonator al luptei pentru unire ales pe baze democratice.
- Sfatul Ţării era condus de Ion Inculeţ şi avea ca organ executiv Consiliul Directorilor
Generali (un guvern, condus de Petre Erhan).
- La 2 decembrie 1917, acest organism de conducere a proclamat Republica
Democratică Moldovenească. Primul preşedinte al acesteia a fost ales Ion Inculeţ, iar
puterea executivă a fost preluată de către guvern.
Bucovina
- Românii din acest teritoriu românesc s-au integrat luptei popoarelor din Imperiul
Austro-ungar pentru autodeterminare.
- În octombrie 1918, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit
Consiliul Naţional Român, condus de Constantin Iosipescu Grecul şi George
Grigorovici.
- La 9 octombrie 1918 Consiliul Naţional Român a cerut, în numele naţiunii, dreptul la
autodeterminare şi a exprimat dorinţa de secesiune.
- Următoarea etapă a fost constituirea la 14/27 octombrie 1918 a Adunării
91
Constituante a Bucovinei, din care făceau parte reprezentanţi ai locuitorilor în
majoritate români.
- Preşedinte al acestui organism a fost ales Iancu Flondor. Adunarea Constituantă a
hotărât unirea Bucovinei cu celelalte provincii româneşti din imperiu într-un stat
naţional. S-a format şi un Consiliu Naţional ca organ reprezentativ.
Transilvania
- În cursul anului 1918, monarhia habsburgică a fost supusă presiunii luptei
popoarelor pentru autodeterminare.
- Congresul naţiunilor din imperiu, desfăşurat în aprilie 1918 la Roma, adoptase
hotărârea fiecăreia dintre acestea de a se constitui în stat naţional independent sau de a
se uni cu statul său naţional existent.
- În aceste condiţii, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, reprezentanţii Partidului
Naţional Român întruniţi la Oradea au adoptat o Declaraţie, în care proclamau:
libertatea naţiunii, separarea politică de Ungaria şi asumarea suveranităţii în teritoriul
naţional.
- Alexandru Vaida-Voievod a prezentat această Declaraţie de autodeterminare, în
Parlamentul Ungariei la 18 noiembrie 1918.
Independenţa
Basarabia
- Consiliul Directorilor Generali, confruntat cu dezordinile şi distrugerile provocate de
trupele ruseşti în retragere şi cu încercările bolşevicilor de a prelua puterea în teritoriu,
a solicitat sprijinul militar al guvernului român.
- La 12 ianuarie 1918, armata română a trecut Prutul şi a restabilit ordinea în
Basarabia.
- La 23/24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău, a proclamat independenţa
Republicii Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de Republica Federativă Rusă.
Bucovina
- În acest teritoriu românesc au început să pătrundă trupe ucrainene cu scopul de a -l
ocupa şi alipi Ucrainei.
- În aceste condiţii Consiliul Naţional Român a solicitat sprijinul armatei române.
Armata română a intervenit pentru a restabili ordinea.
- La 12 noiembrie Consiliul Naţional Român a stabilit instituţiile Bucovinei.
Transilvania
- Pentru coordonarea acţiunilor mişcării naţionale, la 30-31 octombrie 1918 s-a
constituit la Arad Consiliul Naţional Român Central, format din 6 reprezentanţi ai
Partidului Social Democrat şi 6 reprezentanţi ai Partidului Naţional Român.
- CNRC a publicat la 6 noiembrie 1918 manifestul „Către naţiunea română”, în care
erau argumentate drepturile românilor din teritoriile ce aparţineau atunci Ungariei la
autodeterminare.
- La 9/10 noiembrie CNRC, a adresat guvernului maghiar o notă ultimativă, prin care
cerea întreaga putere de guvernare.
- Guvernul maghiar a trimis o delegaţie pentru tratative.
- Acestea s-au desfăşurat la Arad în zilele de 13-14 noiembrie 1918.
- Tratativele au eşuat deoarece maghiarii recunoşteau doar autonomia Transilvaniei şi
nu separarea definitivă de Ungaria.
92
Unirea
Basarabia
- La 27 martie/9 aprilie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România.
- La 22 aprilie 1918, regele Ferdinand semna decretul de promulgare a Actului Unirii
Basarabiei cu România.
- Pentru administrarea provizorie a Basarabiei a fost desemnat Consiliul Directorilor,
până la preluarea acesteia de către guvernul de la Bucureşti.
Bucovina
- La 28 noiembrie 1918, au început lucrările Congresului General al Bucovinei.
Preşedintele Congresului a fost ales Iancu Flondor, care a dat citire Moţiunii prin care
se hotăra Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu
Regatul României.
Transilvania
- CNRC a publicat la 7 noiembrie 1918 textul convocării la Alba Iulia a Adunării
Naţionale a românilor.
- La 18 decembrie/1 decembrie 1918 s-a desfăşurat Marea Adunare Naţională de la
Alba Iulia, la care au participat 1228 de delegaţi şi peste 100 000 de persoane.
- Adunarea a fost deschisă de către Gheorghe Pop de Băseşti, iar Rezoluţia Unirii a
fost prezentată de Vasile Goldiş.
- Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat rezoluţia care în primul său articol a
proclama Unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.
- Pentru conducerea Transilvaniei până la integrarea sa definitivă în statul român s-au
format: Marele Sfat Naţional cu rol legislativ şi Consiliul Dirigent, forul executiv.
- La 24 decembrie 1918, regele Ferdinand a emis decretul de unire.
3. Consecinţele unirii
- La 1 Decembrie 1918 s-au pus bazele statului naţional unitar român, prin unirea
provinciilor româneşti aflate sub dominaţie străină motiv pentru care, această zi este şi
Ziua Naţională a României.
- Noua Românie se deosebea în chip fundamental de cea existentă înainte de 1914.
- Crescuse în primul rând ca întindere, ajungând prin înglobarea Transilvaniei,
Banatului, Basarabiei şi Bucovinei de la 137 000 km. pătraţi la 295 049 km pătraţi.
- Din punct de vedere demografic, vechea unitate etnică era înlocuită cu o situaţie
nouă, în care alături de români coexistau şi un procent însemnat de alte naţionalităţi.
- Conform statisticii din 1930, România Mare avea în acel an o populaţie de
18 057 028 de locuitori, din care 71,9% români.
- După 1918, România şi-a pierdut caracterul de ţară de imigraţie, numărul celor care
plecau definitiv depăşindu-l acum pe al celor care veneau să se stabilească.
- Din punct de vedere social, absorbirea noilor provincii nu a modificat în chip
substanţial structura populaţiei; în 1930 populaţia rurală reprezenta 78,9%, cea urbană
20,1% din totalul populaţiei.
- Reformele din anii 1917-1923 au schimbat în chip radical vechile structuri sociale şi
politice, dând naştere din punct de vedere instituţional, unei Românii noi.
- În 1917 regele Ferdinand a semnat decretul privind reforma agrară şi pe cel referitor
la abolirea sistemului electoral cenzitar şi introducerea votului universal. Diferitele
93
prevederi ale reformei agrare s-au legiferat în anii 1918-1920, până la votarea
definitivă a legii agrare în 1921, care desfiinţa practic marea proprietate, transformând
România într-o ţară de mici proprietari. Primele alegeri organizate pe baza sufragiului
universal au avut loc în 1919. Reforma agrară lichidase puterea economică a marii
moşierimi, iar reforma electorală spărgea monopolul ei politic.

Autodeterminare = manifestarea voinţei populare, prin care se pot lua decizii, în anumite
circumstanţe, privind propria soartă politică.
Test de evaluare 16
A. „Militantismul ardelenilor din toamna anului 1918 a cântărit, fără îndoială, greu
asupra deciziei lui Wilson de a recunoaşte principiul unităţii naţionale române.
Anturajul preşedintelui american era preocupat cu siguranţă, de soarta minorităţilor
naţionale din Transilvania, însă era de acord cu principiul autodeterminării popoarelor.
Istoriografia ungară apreciază că popoarele tindeau, în această perioadă, spre revoluţie
socială, dar istoriografia română consideră ruptura cu vechea ordine în acelaşi timp
naţională cât şi socială. Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat este rezultatul unei
înfrângeri diplomatico-militare a Imperiului austro-ungar şi al unei rapide mobilizări
politice a elitelor române. (Catherine Durandin, Istoria românilor)
B. „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică
Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile
graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii
Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca
noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte pentru totdeauna, se uneşte
cu mama sa, România.” (Declaraţia Sfatului Ţării, 27 martie 1918)

1. Pornind de la sursa B, menţionaţi instituţia care a hotărât unirea Basarabiei cu
România. 4 puncte
2. Precizaţi rolul preşedintele Wilson în stabilirea ordinii europene la sfârşitul
războiului, pornind de la sursa A. 3 puncte
3. Pornind de la sursa A, menţionaţi principiul folosit de către români pentru a
înfăptui unirea. 3 puncte
4. Pornind de la sursa B, precizaţi o etapă a unirii Basarabiei cu România. 3 puncte
5. Prezentaţi un aspect al istoriei Transilvaniei în secolul XX, susţinut de sursa B.
5 puncte
6. Exprimaţi-vă punctul de vedere în legătură cu modul în care Aliaţii României au
respectat Tratatul şi Convenţia militară, încheiate în 1916. 6 puncte
7. Argumentaţi necesitatea înfăptuirii statului naţional unitar român la 1918. 6 puncte
94
„România şi-a desăvârşit unitatea naţională mulţumită spiritului de disciplină şi
sacrificiu al armatei române şi al întregului popor (…). România este doritoare de a-şi
putea croi în pace şi având relaţii amicale cu toţi vecinii ei temeiurile viitoare ale
dezvoltării economice şi politice pe baze instituţionale democratice.”
(Alexandru Vaida-Voevod despre situaţia României în 1920)

1. Transcrieţi din text valorile morale datorită cărora România îşi desăvârşeşte
unitatea naţională. 3 puncte
2. Precizaţi anul în care România şi-a desăvârşit unitatea naţională. 5 puncte
3. Prezentaţi două etape ale unirii unei provincii româneşti cu Vechiul Regat. 5
puncte
4. Prezentaţi două reforme care au contribuit la democratizarea societăţii româneşti
după Marea Unire. 5 puncte
5. Explicaţi un factor favorabil unirii acestor teritorii cu România. 6 puncte
6. Prezentaţi o consecinţă a unirii Transilvaniei cu România, precizând şi un
document istoric care face referire la acest eveniment. 6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre formarea şi consolidarea
statului naţional unitar român având în vedere:
 menţionarea a două principii care s-au afirmat în relaţiile internaţionale şi au
favorizat formarea României Mari;
 menţionarea modului în care s-a înfăptuit unirea Basarabiei cu România
(personalitate, organism, dată);
 menţionarea modului în care s-a înfăptuit unirea Bucovinei cu România
 menţionarea modului în care s-a înfăptuit unirea Transilvaniei cu România
 menţionarea a trei reforme care au contribuit la consolidarea statului format la 1
Decembrie 1918.
G. Statul democratic în România interbelică

Context
- Realizarea Marii Uniri aduce în noul stat format – România, multe elemente
pozitive. Astfel, a fost introdus „votul universal, legal, direct, secret şi obligatoriu”,
95
ceea ce lărgeşte baza socială a alegătorilor, toţi bărbaţii peste 21 ani puteau să voteze,
s-a înfăptuit o amplă reformă agrară, reformă administrativă etc.
- Baza regimului democratic din România o reprezenta Constituţia liberală din 1923,
care prevedea pe lângă funcţionarea sistemului politic românesc, şi o serie de drepturi
şi libertăţi cetăţeneşti.
- Cu toate acestea, funcţionarea democraţiei româneşti s-a dovedit dificilă, aceasta a
avut unele limite, date în mod special de:
 dominaţia marilor partide şi rivalitatea dintre acestea
 falsificarea alegerilor
 tendinţele de autoritarism
 slaba cultură politică democratică a societăţii româneşti
- Sistemul politic românesc este alcătuit din: monarhie, Parlament, guvern şi partidele
politice.
Monarhia – era constituţională, prerogativele regelui fiind stabilite prin Constituţia
din 1923.
- regele reprezenta puterea executivă, iar printre principalele sale atribuţii erau:
 numirea şi revocarea miniştrilor
 sancţionarea legile (legile erau contrasemnate de ministrul de resort)
 era şeful armatei
 conferea decoraţii etc.
- Monarhii României în perioada interbelică au fost – Ferdinand I Întregitorul, Carol al
II-lea şi Mihai I – sub Regenţă.
- Ferdinand I Întregitorul (1914-1927),
 şi-a legat numele de implicarea României în Primul Război Mondial de partea
Antantei, şi de realizarea unirii depline, de unde şi numele de Întregitorul. La 15
octombrie 1922, în Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia are loc încoronarea sa
şi a reginei Maria, ca şi regi ai României Mari ;
 influenţat în politica sa de I.I.C. Brătianu şi P.N.L.
- În perioada interbelică, monarhia nu a fost nici ea scutită de unele crize, provocate
chiar de atitudinea prinţului moştenitor Carol, care nu a respectat întotdeauna regulile
Casei Regale. Astfel, în perioada 1925-1930, putem vorbi de o adevărată criza
dinastică, provocată de renunţarea prinţului moştenitor Carol la tronul României. În
această situaţie, Consiliul de Coroană se întruneşte la Sinaia, la 31 decembrie 1925, şi
acceptă hotărârea lui Carol, desemnându-l ca şi moştenitor pe Mihai, dar sub Regenţa,
alcătuită din: prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi preşedintele Curţii de Casaţie
şi Justiţie.
- În perioada Regenţei, monarhia a devenit un instrument al partidelor politice.
- Anul 1930 este marcat de Restauraţia Carlistă, Carol revine în ţară şi va deveni
rege sub numele de Carol al II-lea (1930-1940). El nu a fost tocmai un model pentru
societatea românească. În plan politic, manifestă tendinţe autoritare şi de
compromitere a partidelor politice, se înconjoară de o „camarilă regală”, guvernează
peste partidele politice (guverne de uniune naţională), având drept scop instaurarea
unui regim autoritar (1938-1940). Cu toate acestea, a fost preocupat de modernizarea
societăţii româneşti, a armatei şi de dezvoltarea culturii.
96
- În anul 1940, pe fondul agravării situaţiei internaţionale datorită izbucnirii celui de al
Doilea Război Mondial, şi a destrămării României Mari, Carol al II-lea a fost obligat
să abdice, rege al României devenind Mihai I.
Parlamentul
- Conform Constituţiei din 1923, reprezintă puterea legislativă în stat.
- Principala atribuţie este de a vota, abroga, modifica legile.
- Are drept de interpelare a guvernului, ceea ce, conform legii, îi aducea funcţia de a
controla puterea executivă.
- Însă, în perioada interbelică se guvernează şi prin decrete-legi, ceea ce diminuează
rolul Parlamentului, adevărata putere în stat fiind reprezentată de puterea executivă.
Guvernul
- Deţinea puterea executivă alături de monarh.
- Alcătuit din miniştri responsabili pentru actele lor în faţa Parlamentului, în realitate
însă, practica politică democratică făcea ca puterea executivă să o controleze pe cea
legislativă.
- În perioada interbelică, se constată o mare instabilitate guvernamentală, datorată
aplicării vechii tactici politice.
Sistemul partidelor politice
- Se caracterizează prin pluripartidism, ceea ce demonstra faptul că statul român era
unul democratic.
- Rolul cel mai important pe scena politică îl aveau două partide: Partidul Naţional
Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc.
- O altă caracteristică este dată de dispariţia Partidelor Conservatoare, rămase fără
susţinere odată cu introducerea votului universal.
- Pe scena politică românească în perioada interbelică apar partidele de extremă stângă
şi dreaptă, pe fondul climatului european tulbure, care permite ascensiunea unor astfel
de forţe politice.
- După Marea Unire, eşichierul politic românesc este completat şi de existenţa
partidelor provenite din provinciile unite cu România, la care se adaugă numeroase
partide mici, care nu au o mare susţinere populară.
 exemple: – Partidul Naţionalist Democrat condus de N. Iorga şi care reprezintă
interesele intelectualităţii, Liga Poporului condusă de generalul Alexandru
Averescu, Partidul Naţional Agrar al cărui lider era Octavian Goga, Partidul
Ţărănesc condus de Ion Mihalache.
- Mişcarea socialistă din spaţiul românesc este reprezentată de Partidul Social
Democrat, condus de C-tin Titel Petrescu şi înfiinţat în 1927. Acesta exercită o
influenţă asupra muncitorimii industriale, dar este fără un important rol politic, făcând
mari eforturi pentru a se diferenţia de comunişti, ei susţinând reformele prin mijloace
democratice.
Partidul Naţional Liberal
- reprezintă interesele burgheziei industriale şi financiare ;
- promovează neoliberalismul, care pune accent pe intervenţia statului, considerând că
interesul general primează în faţa celui individual (teoretician Ştefan Zeletin) ;
- reprezentanţi: I.I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, Gh. Tătărescu, I.G. Duca, C.I.C.
97
Brătianu etc.;
- doctrina economică – „prin noi înşine”, prin care se urmăreşte o valorificare
superioară a resurselor naţionale. Ei pun accent pe dezvoltarea industriei naţionale,
punctul esenţial al doctrinei neoliberale;
- principalele merite: reforma agrară şi electorală, precum şi Constituţia din 1923;
- domină viaţa politică în perioada interbelică („decada brătienistă” 1918-1928).
Partidul Naţional Ţărănesc
- format în 1926 prin fuziunea dintre Partidul Ţărănesc, condus de Ion Mihalache şi
Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu, care va deveni
figura reprezentativă a ţărăniştilor;
- reprezentanţi: burghezia mică şi mijlocie, ţărănimea;
- organ de presă: „Dreptatea”, „Aurora”;
- promovează o politică democratică, de centru-dreapta;
- din punct de vedere economic, susţin politica „porţilor deschise”, acceptând infuzia
de capital străin, ei considerând că România nu dispune de suficient capital pentru
susţinerea dezvoltării economice;
- agricultura trebuia să aibă un rol precumpănitor în societatea românească, ca urmare,
statul român nu putea fi decât unul ţărănesc, dar ei susţineau colaborarea tuturor
forţelor sociale în cadrul statului naţional ţărănesc, pe baza unei reale democraţii.
EXTREMISMUL
Extrema dreaptă
- îşi are originile în L.A.N.C. ( Liga Apărării Naţional Creştine) condusă de A.C.
Cuza, înfiinţată în 1923, din care se va desprinde în 1927, Legiunea Arhanghelului
Mihail, condusă de Corneliu Zelea Codreanu, care în 1930 devine Garda de Fier, iar în
1934 reapare sub numele de Partidul Totul pentru Ţară;
- reprezentanţi: C.Z. Codreanu, Horia Sima, Ion Moţa;
- principalele idei: teoria purificării prin moarte, naţionalism, intoleranţă, apologia
crimei, iar în locul sistemului democratic ei susţineau teoria elitelor. Doctrina se
proclamă profund creştină, ceea ce va face să prindă la populaţie, într-un context
dificil, lucru demonstrat de alegerile parlamentare din 1937, când au obţinut locul 3,
cu 15,58% din totalul voturilor;
- pentru a-şi atinge scopurile sau a înlătura posibilii oponenţi, ei recurg la asasinate:
I.G. Duca, Armand Călinescu;
- în septembrie 1940-ianuarie 1941, ajung la putere, iar România devine stat naţional
legionar.
Extrema stângă
- reprezentată de Partidul Comunist Român;
- înfiinţat la 8 mai 1921, dominat de Comintern ® aderă la Internaţionala a III-a, o
organizaţie politică bine integrată, coordonată de Moscova;
- promovează o politică antinaţională, susţinând dreptul popoarelor la autodeterminare
mergând până la despărţirea de stat, ceea ce face ca în 1924 să fie scoşi în afara legii;
- partidul va fi scos din ilegalitate şi propulsat la putere de Armata Roşie, odată cu
evenimentele de la 23 august 1944.
98
DICŢIONAR
Extremism – orientare politică având la bază o poziţie radicală, extremă, care vizează soluţii de
forţă pentru atingerea unor obiective.
Decrete-legi – acte emise de puterea executivă prin care se stabilesc unele dispoziţii obligatorii.
„Politica porţilor deschise”- concepţie naţional-ţărănistă, care considera că, pentru a se
dezvolta, România trebuia să recurgă la sprijinul financiar extern.
„Prin noi înşine – concepţia liberală care considera că evoluţia ţării se poate face doar prin
valorificarea potenţialului economic intern.
Test de evaluare 17
A. „Programul partidului va cuprinde în mod firesc realizarea integrală a aspiraţiilor şi
nevoilor ţărănimii române: 1. Intrarea tuturor moşiilor în mâinile ţăranilor care le
muncesc (…). 3. Subsolul [este] proprietatea statului (…). 4. Reforma administrativă,
plecând de la autonomie, a comunei rurale (…). 5. Intensificarea mijloacelor de
pătrundere a culturii în popor (…). 6. Reforma impozitelor cu aşezarea dărilor potrivit
cu averea fiecăruia. 7. Descentralizarea cooperativă (…). 8. Autonomia bisericii. 9.
Înlocuirea jandarmeriei. 10. Reforma serviciului sanitar. 11. Legea pentru justificarea
averilor funcţionarilor publici.” (Procesul verbal de constituire a Partidului Ţărănesc,
5/18 decembrie 1918)
B. „Vom închina toate puterile noastre consolidării unităţii naţionale. Vom da
României întregite Constituţia aşteptată. Vom face o politică de dreptate socială,
asigurând astfel democraţiei sănătoase liniştea necesară pentru a dezvolta roadele
dobândite prin sufragiu universal. Vom desăvârşi pentru ţărani aplicarea reformei
agrare şi vom veghea la îmbunătăţirea stării lor materiale, culturale şi morale. Ne vom
strădui să îmbunătăţim soarta muncitorimii de la oraşe şi să o înzestrăm cu legiuirile
cerute de netăgăduitele ei nevoi.” (Programul Partidului Naţional Liberal, 1922)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, una din reformele sociale propuse de gruparea
ţărănistă în 1918. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, una din reformele sociale propuse de gruparea
liberală în 1922. 3 puncte
3. Precizaţi, categoria socială menţionată în ambele surse, ilustrând politica faţă de
aceasta, cu câte o explicaţie din ambele texte. 6 puncte
4. Prezentaţi doctrina economică liberală, ilustrând-o şi cu o explicaţie din text.
6 puncte
5. Precizaţi caracteristicile sistemului partidelor politice româneşti în perioada
interbelică. 5 puncte
6. Prezentaţi o altă componentă a sistemului politic românesc interbelic. 7 puncte

99
„Principala problemă din viaţa politică românească în perioada interbelică a fost
lupta între democraţie şi autoritarism. La începutul anilor ‘20, perspectivele pentru
consolidarea sistemului parlamentar bazat pe practicile din Europa Occidentală păreau
luminoase. Adoptarea votului universal pentru bărbaţi îndreptăţea speranţa că
guvernarea realizată de o oligarhie va fi în curând o relicvă a trecutului. (…) Atât
ţărăniştii, care erau de altminteri sătui să urmeze modelele occidentale, cât şi
europeniştii, care erau convinşi că România era menită să urmeze calea occidentală de
dezvoltare, erau susţinători fervenţi ai, guvernării parlamentare. (…) Dar în calea
schimbărilor politice stăteau obstacole formidabile. În primul rând obiceiurile
încetăţenite de o jumătate de veac. (…) Erau necesare schimbări şi în spiritul care
domina viaţa politică. (…)
Deceniul al patrulea a fost deceniul crizei democraţiei româneşti. Recesiunea
mondială a exacerbat problemele economice şi tensiunile sociale existente şi a dat un
impuls acelor forţe care au urmărit să submineze democraţia parlamentară.
Amplificarea crizei a sporit apelul la antisemitism printre anumite elemente ale
societăţii (…). Printre organizaţiile care au făcut din antisemitism nucleul ideologic al
noii Românii, la loc de frunte se afla Garda de Fier, care a atins apogeul popularităţii
la mijlocul anilor ’30.” (M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea, P.
Teodor, Istoria României)

1. Menţionaţi, pe baza textului, elementele politice care susţineau necesitatea unei
guvernări parlamentare. 4 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, principala problemă din viaţa politică românească în
perioada interbelică. 3 puncte
3. Precizaţi componentele sistemului politic românesc interbelic. 4 puncte
4. Evidenţiaţi din text un important element democratic, ilustrându-l cu două
fragmente din text aflate în relaţie de cauză-efect. 5 puncte
5. Formulaţi un punct de vedere referitor la pericolele care ameninţau democraţia
românească, ilustrându-l cu un fragment din text. 4 puncte
6. Prezentaţi o grupare politică românească, adeptă a extremismului politic. 6 puncte
7. Consideraţi că extremismul politic este un pericol pentru societăţile democratice de
azi? Argumentaţi. 4 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român interbelic,
având în vedere:
 menţionarea rolului monarhiei în democraţia interbelică românească;
 precizarea oricăror două caracteristici ale regimului democratic interbelic;
 prezentarea sistemului partidelor politice şi menţionarea unei cauze a
ascensiunii partidelor de extremă;
 formularea unui punct de vedere cu privire la democraţia românească
interbelică şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
100
TEMA 7. România postbelică. Stalinism,

naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă
A. România postbelică. Partidul Comunist Român între preluarea

şi menţinerea puterii în România
Context
- Regimul comunist a fost instaurat în România la sfârşitul celui de al Doilea Război
Mondial, Uniunea Sovietică obţinând acordul tacit al aliaţilor, şi folosindu-se de un
instrument, Partidul Comunist Român. În 1944 număra mai puţin de 1000 de membri.
Astfel, putem vorbi de acţiunea acestuia pentru preluarea puterii în România, şi apoi
măsurile luate pentru menţinerea ei. În acest sens, Partidul Comunist acţionează
sistematic şi organizat.
Mecanismele de preluare a puterii de către Partidul Comunist Român
(Ascensiunea comuniştilor la putere)
Impunerea noului regim comunist s-a realizat în mai multe etape:
1. Acţiuni diplomatice
- Conjunctura internaţională extrem de favorabilă. Conform înţelegerilor dintre marile
puteri, România a fost lăsată în sfera de influenţă a Moscovei. Astfel, prin Acordul
procentajelor din octombrie 1944, dintre Churchill şi Stalin, România este lăsată în
proporţie de 90% în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.
- Convenţia de armistiţiu este transformată de Uniunea Sovietică într-un cadru legal
pentru a-şi atinge obiectivele politice în România.
2. Prezenţa Armatei Roşii în România
- Armata Roşie, care ocupase România după 23 august 1944, dar era considerată
„armată eliberatoare”, a jucat un rol esenţial în instaurarea regimurilor de „democraţie
populară”, în statele din sud-estul Europei, folosindu-se de comunişti.
- Odată ajunsă în România, Armata Roşie va recurge la abuzuri şi violenţe împotriva
populaţiei civile, precum şi la îndepărtarea liderilor anticomunişti, interzicând totodată
legătura cu armata română aflată pe front.
- La 28 februarie 1948 – adjunctul ministrului de externe al URSS, Andrei Vîşinski,
soseşte în România şi face presiuni pentru a se instaura în România un guvern
prosovietic, astfel, guvernul generalului Nicolae Rădescu va fi înlocuit de către regele
Mihai, cu un guvern comunist condus de Petru Groza, la 6 martie 1945.
3. PCR a fost folosit ca element esenţial în politica lui Stalin, prin:
- Crearea unor coaliţii, cu dizidenţe ale partidelor democratice. Astfel, va fi înfiinţat
101
B.N.D. – Blocul Naţional Democrat, care includea şi dizidenţe ale Partidului Naţional
Liberal şi Partidului Naţional Ţărănesc. Iar în octombrie 1944, va fi înfiinţat Frontul
Naţional Democrat (F.N.D.), coaliţie politică promovată de PCR, care cuprindea:
PCR. Partidul Social Democrat, Frontul Plugarilor, partidele istorice refuzând să
participe la guvernare. Acesta determină căderea primului guvern Constantin
Sănătescu, în octombrie 1944 şi intră în al doilea guvern Sănătescu, unde
vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri a fost Petru Groza, precum şi în guvernul
Rădescu, prin deţinerea unor ministere-cheie în guvernele democratice (de exemplu:
justiţia, internele).
- Crearea „coaliţiei false” – la 6 martie 1945 se formează guvernul lui Petru Groza,
controlat de comunişti, guvern format la presiunea U.R.S.S. şi sub prezenţa lui A.I.
Vişinski în România. Pentru a obţine susţinerea populară, la 23 martie 1945, guvernul
înfăptuieşte reforma agrară. El va primi legitimitate internaţională prin recunoaşterea
sa de către Marea Britanie şi S.U.A, în februarie 1946.
 Recurge la o serie de schimbări, invocând argumentul epurării fasciste: numirea
unor prefecţi comunişti, înfiinţarea tribunalelor populare, arestări, condamnări şi
deportări pentru „colaboraţionism”, precum şi dezmembrarea partidelor
democratice.
- Acţiunile finale pentru instaurarea regimului comunist, au vizat pericolele care
ameninţau regimul comunist, partidele democratice şi monarhia, astfel s-a recurs la:
- falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, care „dau câştig de cauză” B.N.D.
(Blocului Partidelor Democratice: P.C.R., P.S.D, P.N.L. – Gheorghe Tătărăscu, P.N.Ţ.
– Anton Alexandrescu, Partidul Naţional Popular), cu 70% din totalul voturilor;
 eliminarea din viaţa politică a partidelor democrate: PNŢ, PNL;
 îndepărtarea din guvern a „tovarăşilor de drum”;
 înlăturarea monarhiei – la 30 decembrie 1947.
4. Manipularea opiniei publice
- Se realizează păstrându-se aparenţele, acţiunile ilegale fiind păstrate secrete; de
exemplu: alegerile din noiembrie 1946, despre care, după 1989 s-au găsit documente
că au fost câştigate de PNŢ, nu de BND. Dar prin aceste alegeri se formează un
Parlament favorabil comuniştilor, care obţin astfel şi puterea legislativă.
5. Înlăturarea ultimelor instituţii ale regimurilor democratice
- Monarhia reprezenta un pericol pentru comunişti, pentru că putea să devină un centru
de opoziţie (în noiembrie 1945 fuseseră manifestaţii anticomuniste şi promonarhiste).
Totodată, regele manifestase o atitudine reticentă faţă de comunişti, iar din august
1945 până în ianuarie 1946, recurge la „greva regală”, prin care refuză să ratifice
actele guvernului, dar fără consecinţe reale.
- La 30 decembrie 1947 – regele va fi obligat să abdice, prin Legea nr. 363 se va
recurge la abolirea monarhiei şi în aceeaşi zi a fost proclamată Republica Populară
Română.
Mecanismele Partidului Comunist Român de menţinere a puterii
- După înlăturarea tuturor elementelor democratice, în România se va trece la
instituţionalizarea comunismului, prin aplicarea modelului stalinist, punându-se bazele
statului totalitar şi a controlului total asupra societăţii.
102
- Pentru ca statul român să fie cu adevărat unul comunist, nu doar prin instituţii
impuse, se vor urmări mai mulţi paşi:
1. Înregimentarea României din punct de vedere militar în blocul sovietic, astfel că la
4 februarie 1948 va fi semnat cu URSS, un tratat de prietenie, colaborare şi ajutor
reciproc.
2. Consolidarea partidului unic, ca şi partid de masă:
 la Congresul din februarie 1948 a fost înfiinţat partidul unic, ceea ce a însemnat
de fapt înglobarea PSD de către PCR, formându-se astfel PMR (Partidul
Muncitoresc Român);
 secretar general a fost ales Gheorghe Gheorghiu Dej;
 se manifestă rivalitatea dintre cele două ramuri ale partidului, existând o
dualitate a puterii, care va duce la lupte pentru putere. Era linia moscovită, cei
care susţineau că evoluţia României trebuie să urmeze în totalitate linia impusă
de Moscova: Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş, Theohari Georgescu şi
linia naţională, reprezentată de cei care susţineau că statul român trebuia să
urmeze propria cale de dezvoltare a socialismului: Lucreţiu Pătrăşcanu. Nici
regimul viitor, al lui Nicolae Ceauşescu, nu opreşte acţiunile de epurare;
 G. Gheorghiu-Dej se va impune şi va trece la lichidarea opoziţiei interne,
precum şi a foştilor aliaţi, pentru a putea să preia singur puterea (era aplicarea
modelului stalinist); astfel: a lichidat linia moscovită profitând de politica
antisemită iniţiată de Stalin – în 1952, iar Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat în
1948 şi executat în închisoare în 1954;
 în 1952, G. Gheorghiu-Dej a preluat şi funcţia de preşedinte al Consiliului de
Miniştri, cumulată cu cea de secretar general al partidului;
 vor fi înfiinţate instituţii cu rol represiv, care să poată controla mai bine
populaţia şi să stopeze o posibilă opoziţie faţă de regim: Securitatea (Direcţia
Generală a Securităţii Poporului) – înfiinţată în 1948 şi condusă de Gheorghe
Pintilie (Pantelimon Bodnarenko) şi de Alex Nikolski (Boris Grunberg), agenţi
NKVD. Securităţii i se alătura Miliţia, înfiinţată în 1952, la care se adăugau o
reţea de informatori şi turnători. Printre măsurile luate de aceste instituţii
represive au fost: înfiinţarea închisorilor morţii, unde se recurgea la teroare,
deportările etc.
3. Adoptarea Constituţiei RPR, în aprilie 1948, şi introducerea sistemului judecătoresc
sovietic, asigura baza juridică a noului regim. Aceasta a fost modificată în 1952,
folosindu-se ca şi model constituţia stalinistă din 1936. Se menţiona rolul conducător
al partidului unic, iar exercitarea puterii se făcea prin intermediul organelor de stat,
cuprinse într-un sistem centralizat: Marea Adunare Naţională era considerată „organul
suprem al puterii de stat”, Consiliul de miniştri era organul executiv suprem. Toate
instituţiile erau subordonate faţă de partid.
Regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej (1947-1965) – a cunoscut două etape:
1. 1947-1960 – se caracterizează prin supunerea totală faţă de Moscova, ceea ce va
duce pe plan intern la stalinizarea ţării, iar pe plan extern România se remarcă prin
susţinerea politicii Moscovei faţă de mişcările de dizidenţă sau anticomuniste din
statele satelit (dizidenţa iugoslavă a lui Tito, revoluţia din Ungaria din 1956, ambele
103
condamnate de Dej). Ca o consecinţă, tot în această perioadă, în anul 1958, vor fi
retrase trupele ruseşti din România.
2. În perioada 1960-1965, se realizează o relativă îndepărtare de Moscova şi o
reorientare a politicii interne şi externe. Astfel, pe plan intern, are loc o relativă
liberalizarea a învăţământului şi culturii şi vor fi eliberaţi ultimii deţinuţi politici
(1962-1964), iar în planul politicii externe, vor fi reluate legăturile cu Occidentul. În
aprilie 1964, va fi făcută Declaraţia cu privire la poziţia PMR în problemele mişcării
comuniste şi muncitoreşti internaţionale, prin care România proclamă principiile
suveranităţii şi independenţei naţionale, neamestecului în treburile interne, avantajului
şi respectului reciproc.
Regimul lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989)
- A reprezentat iniţial o schimbare, pentru că se anunţa continuarea procesului de
liberalizare şi de desprindere de Moscova.
1. Perioada 1965-1971 s-a caracterizat prin acapararea unor funcţii importante, în
1967 Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat.
 Pe plan intern, în cadrul Congresului al IX-lea al PCR, se afirmă principiul
conducerii colective. Prin Constituţia din 1965, va fi proclamată Republica
Socialistă România.
 Este promovată o politică de destindere şi susţinerea unor noi categorii sociale
(intelectuali, tehnocraţi).
 Pe plan extern, este continuată politica de independenţă faţă de URSS. Acest
lucru va fi exemplificat prin reluarea legăturilor cu Republica Federală
Germania, păstrarea unor bune relaţii cu Israelul în 1967. Probabil cel mai
important moment al independenţei faţă de URSS, are loc în 1968, când se
manifestă opoziţia faţă de invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, pentru
înăbuşirea Primăverii de la Praga. Consecinţele au fost importante: creşterea
prestigiului României şi a lui Ceauşescu pe plan extern, consolidarea puterii în
raport cu adversarii interni, statele democratice considerând România o breşă
importantă în blocul comunist.
2. Perioada 1971-1989 aduce o schimbare radicală a atitudinii statelor occidentale faţă
de România, datorită faptului că Nicolae Ceauşescu a instaurat regimul personal,
punându-se accent pe cultul personalităţii, încetând astfel perioada de liberalizare.
Schimbarea majoră va avea loc după vizitele lui Ceauşescu în China şi Coreea de
Nord.
- Prin Tezele din iulie 1971, era lansată „revoluţia culturală”, prin care se trece la
ideologizarea tuturor sectoarelor vieţii sociale. Măsuri luate în această perioadă:
Ceauşescu va deţine toate funcţiile importante în stat, devenind preşedinte al RSR,
secretar general al PCR şi preşedinte al Consiliului de Apărare Naţională; a fost
introdusă cenzura absolută asupra sferelor politice, culturale, ştiinţifice, sistemul rotirii
cadrelor, cultul personalităţii, care atinge cote maxime, iar măsurile economice
falimentare afectează viaţa populaţiei (de exemplu raţionalizările la alimente).
- După 1985 se petrec mai multe schimbări pe plan internaţional: la conducerea URSS
vine Mihail Gorbaciov, care promovează o politică reformistă respinsă de regimul de
la Bucureşti.
104
DICŢIONAR
Greva regală – refuzul regelui de a mai avea contacte cu guvernul şi de a ratifica actele
acestuia.
Sovietizare – impunerea de către Uniunea Sovietică a modelului propriu de organizare.
Tovarăşi de drum – colaboratori temporari ai comuniştilor, din rândul dizidenţilor din partidele
democratice.
Test de evaluare 18
A. „…Minuscul ca efective şi lipsit de audienţă, Partidul Comunist Român nu ar fi
ajuns niciodată la putere, fără sprijinul decisiv al ocupantului sovietic. Obsedat de
problema securităţii statului sovietic, Stalin considera că la frontierele Uniunii
Sovietice trebuia să edifice un brâu de securitate, un spaţiu de protecţie (ceea ce
militarii numesc glacis strategic), alcătuit din state clientelare. România făcea parte –
în viziunea dictatorului de la Kremlin – din glacisul strategic al Uniunii Sovietice.
Garanţia apartenenţei ţărilor est-europene la zona sovietică de securitate nu putea fi
dată – considera Stalin – decât dacă la conducerea ţărilor din acest brâu de securitate
se aflau oamenii devotaţi Moscovei: comuniştii.” (Mircea Maliţa, Tablouri din
Războiul Rece – introducere, acad. Florin. Constantiniu)
B. „Uniunea Sovietică a acţionat ferm pentru a-şi consolida poziţiile câştigate în
România mai curând decât în toate celelalte ţări din Europa de Est, pentru că, ca şi pe
vremea ţarilor, România era poarta spre Balcani şi spre Strâmtori. Declaraţia cu privire
la Europa eliberată, la care Uniunea sovietică aderase împreună cu Statele Unite şi
Marea Britanie la Ialta, cu câteva săptămâni înainte de numirea lui Petru Groza în
funcţia de prim-ministru, nu a jucat niciun rol în determinarea politicii sovietice faţă
de România. Declaraţia cerea înfiinţarea, prin alegeri libere, a unui guvern larg
reprezentativ şi democratic (…) ceea ce contravenea teoriei şi practicii sovietice, şi
dacă prevederea s-ar fi pus în practică în acest caz, ea ar fi împiedicat instalarea la
Bucureşti a unui guvern prosovietic docil.” (M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins,
S. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, elementul esenţial care a sprijinit PCR să ajungă la
putere. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, două prevederi ale Declaraţiei de la Ialta, care
contravin obiectivelor Uniunii Sovietice. 3 puncte
3. Precizaţi, pe baza celor două surse, statul care a urmărit instalarea la Bucureşti a
unui guvern docil. 4 puncte
4. Formulaţi, din sursa A, punctul de vedere referitor la motivul pentru care în
România trebuia instaurat un regim comunist prosovietic. 6 puncte
5. Formulaţi, din sursa B, punctul de vedere referitor la motivul pentru care în
România trebuia instaurat un regim comunist prosovietic. 6 puncte
105
6. Prezentaţi două momente ale instaurării/menţinerii puterii Partidului Comunist în
România. 8 puncte

„După 23 august 1944, regele Mihai nu şi-a putut exercita, pe deplin prerogativele
constituţionale, deoarece România – potrivit înţelegerilor dintre Marile Puteri care
alcătuiau Coaliţia Naţiunilor Unite – intrat în sfera de influenţă (dominaţie) a Uniunii
Sovietice. Iniţial, monarhul a încercat să se opună acţiunilor vizând preluarea puterii
de către Partidul Comunist, ajungând până la „greva regală”, declanşată în august
1945. Apoi, dându-şi seama că orice împotrivire era sortită eşecului, a ratificat toate
actele emise de guvernul Groza şi de Parlamentul ales în noiembrie 1946. Regele a
devenit tot mai izolat (…) în acest context, la 30 decembrie 1947 Mihai I a fost nevoit
să abdice..” (Ioan Scurtu, Mihai I)

1. Precizaţi, pe baza textului, o acţiune de opoziţiei a regelui Mihai faţă de instaurarea
guvernului Petru Groza. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, motivul pentru care regele nu îşi poate exercita
prerogativele după 23 august 1944. 4 puncte
3. Precizaţi o cauză şi o consecinţă a instaurării guvernului Petru Groza la 6 martie
1945. 3 puncte
4. Precizaţi două instituţii cu caracter represiv care sunt înfiinţate în România pentru
consolidarea regimului comunist. 6 puncte
5. Prezentaţi două momente desfăşurate în România în perioada martie 1945 –
decembrie 1947 care duc la schimbarea regimului politic şi a formei de guvernare. 8
puncte
6. Formulaţi un punct de vedere referitor la instaurarea regimului comunist în
România, făcând referire la un fapt istoric concret. 6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre preluarea şi menţinerea
puterii în România de către PCR, având în vedere:
 contextul internaţional care permite instaurarea regimului comunist în România;
 prezentarea a două etape care duc la instaurarea noului regim;
 formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele pentru statul român ale
instaurării regimului comunist, şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
106
B. Impactul regimului comunist asupra societăţii

Politica economică: Industrializarea şi colectivizarea
- În economia românească a fost preluat modelul stalinist, axat pe industrializare şi
colectivizare. Acesta a reprezentat modalitatea de a controla toate resursele umane şi
materiale, subordonate autorităţilor comuniste şi care funcţionau în favoarea Uniunii
Sovietice.
- măsuri:
 Naţionalizarea, care a avut un caracter de confiscare. La 22 iunie 1948, a fost
votată legea naţionalizării întreprinderilor industriale, de transport, de asigurări
şi bancare, fiind naţionalizate 1060 de astfel întreprinderi; au fost elaborate
planurile cincinale (primul în 1951-1955) şi a fost înfiinţat Comitetului de Stat
al Planificării, care se bazează pe centralism economic, adică sistem de decizie
al unei autorităţi centrale în economie.
 Industrializarea forţată – după modelul sovietic. Direcţiile procesului de
industrializare: electrificarea, mecanizarea complexă, automatizarea producţiei,
dezvoltarea industriei constructoare de maşini.
În ceea ce priveşte industrializarea, se poate vorbi de mai multe etape:
- În perioada 1945-1964, se urmăreşte realizarea industrializării pe cale extensivă
(trebuia să se producă mult, dar nu conta calitatea). România devine membră a CAER
(Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). Producţia românească este însă afectată de
înfiinţarea sovrom-urilor (întreprinderi mixte româno-sovietice).
- 1964-1980, are loc accentuarea industrializării, dar şi reluarea schimburilor
comerciale cu statele occidentale, care investesc în economia românească, ceea ce va
duce la creşterea nivelului de trai.
- 1980-1989 – începe criza economică, caracterizată prin axarea investiţiilor în
industria grea, infrastructură şi proiecte grandioase: Canalul Dunăre-Marea Neagră,
Hidrocentrala Porţile de Fier. Efortul pentru plata datoriei externe va determina o
accentuată scădere a nivelului de trai, recurgându-se la raţionalizare. Aceste aspecte
duc la izolarea economică a României.
- Colectivizarea agriculturii a început în 1949 şi a fost declarată oficial ca încheiată în
1962, când 96% din suprafaţa agricolă a ţării a fost inclusă în structuri colectiviste.
 consecinţele acesteia au fost deosebit de grave: a distrus structurile tradiţionale
ale statului românesc, a fost desfiinţată chiaburimea (ţărănimii înstărite),
accentuarea migraţiei de la sate la oraş ;
 metode: brutalităţi, arestări, confiscări, izolare etc., iar rezistenţa ţăranilor s -a
manifestat prin: răscoale, revolte, mişcare de rezistenţă în munţi, refuzul de a
preda recoltele;
 după realizarea confiscărilor se va trece la o politică de transformare graduală
urmărindu-se trecerea la gospodăriile colective (prin faza intermediară a
întovărăşirilor);
 au fost înfiinţate G.A.C. (Gospodării Agricole Colective, devenite C.A.P. –
107
Cooperative Agricole de Producţie, şi G.A.S. – Gospodării Agricole de Stat).
Acestea erau conduse de către stat, care indica tipurile de cultură şi fixa
preţurile produselor agricole.
Impactul regimului comunist asupra culturii
Caracteristici:
- „realizările” culturale ale perioadei reflectă concepţiile materialiste asupra lumii
(ideologia dominantă a fost marxism-leninismul);
- prin intermediul activiştilor se urmărea impunerea controlului asupra tuturor
sectoarelor vieţii, scopul fiind crearea „omului nou” de tip sovietic şi proslăvirea
URSS.
Mijloace de realizare:
 impunerea prin forţă a noii direcţii în cultura română, întreruperea legăturilor
intelectualilor români cu Occidentul, desfiinţarea Academiei Române (iunie
1948) şi înfiinţarea Academiei RPR, subordonată partidului;
 instituirea controlului asupra:
- învăţământului prin noua lege din 1948, prin care învătământul mediu şi
superior era organizat după modelul sovietic;
- bisericii – astfel că în 1848, prin Legea cultelor, era desfiinţată Biserica
greco-catolică.
 cenzura – urmărindu-se scoaterea în afara legii a unui număr mare de scriitori
(peste 8000 de titluri au fost trecute în Indexul Publicaţiilor Interzise).
- În ceea ce priveşte introducerea monopolului comunist asupra culturii, au existat
şi aici mai multe etape:
 perioada 1948-1958 – se caracterizează prin:
- intensă campanie de rusificare a culturii române – caracterizată şi prin
falsificarea ideilor naţionale, a istoriei, relevant în acest sens fiind manualul de
Istoria României scris de Mihai Roller în 1947;
- preluarea de către cultura română a aspectelor specifice culturii sovietice ca:
introducerea limbii ruse în şcoli ca şi limbă obligatorie, scoaterea religiei din
şcoli şi înlocuirea ei cu istoria PCUS (Partidul Comunist din URSS), economia,
filozofia, sociologia fiind aproape desfiinţate, în schimb au fost înfiinţate
biblioteci, muzee, edituri româno-ruse;
- proletcultismul – formă de negare a valorilor naţionale realizată prin politruci,
elemente ale intelectualităţii care proslăveau noul regim, ca Maria Banuş, Dan
Deşliu.
 perioada 1958-1965 reprezintă:
- perioada când Dej impune „linia naţională” a comunismului, lucru reflectat şi
în cultură; astfel, are loc un aşa-numit proces de derusificare, Institutul „Maxim
Gorki”, Muzeul Româno-Rus şi unele edituri şi librării (Cartea Rusă) fiind
închise în 1963.
 1965-1974 este perioada când România este deschisă spre Occident,
învăţământul cunoscând o perioada de modernizare, revenindu-se la o relativă
„normalitate”, istoria este rescrisă, sociologia este reabilitată.
 perioada 1974-1989:
108
- este cea mai grea perioada cunoscută de cultura română, odată cu introducerea
cultului personalităţii de către Nicolae Ceauşescu;
- este lansată revoluţia culturală (odată cu tezele din 1971) prin care se urmărea
ideologizarea tuturor sectoarelor vieţii sociale (de exemplu istoria este
falsificată grosolan);
- a fost înfiinţată Academia „Ştefan Gheorghiu” care monopolizează sociologia,
ştiinţele politice şi jurnalistica, şi care creează noi activişti de partid (era un nou
tip de intelectual), care trebuiau să dedice toate activităţile culturale şi ştiinţifice
clasei conducătoare şi cuplului prezidenţial.
Impactul regimului comunist asupra vieţii private şi a valorilor umane
- s-a caracterizat prin:
 planificarea tuturor aspectelor vieţii (de exemplu raţionalizările alimentare, ale
apei, gazului, căldurii, benzinei, electricităţii etc.);
 sistematizarea localităţilor (prin reconstrucţia oraşelor, dărâmarea bisericilor,
sistematizarea satelor);
 încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului prin măsuri ca: subordonarea vieţii
intelectuale directivelor de partid, legarea cetăţenilor de locul de muncă,
interzicerea avorturilor, rezolvarea problemei mâinii de lucru în agricultură prin
folosirea elevilor, studenţilor, soldaţilor, în aşa numita practică agricolă,
închiderea caselor memoriale, înregistrarea caracterelor maşinilor de scris (de
teama manifestării unei opoziţii anticeauşiste), intens proces de alfabetizare
(teoretic!) etc.
Dizidenţa anticomunistă
- se manifestă în mod special în primii ani ai regimului, când membrii rezistenţei
sperau înlăturarea regimului comunist;
- în perioada 1949-1956, se manifestă o puternică rezistenţă anticomunistă armată în
munţii Carpaţi, unde existau grupuri de rezistenţă ca: haiducii Muscelului, haiducii lui
Iancu etc.;
- grupări active existau şi în marile oraşe ale României: Cluj, Timişioara, Craiova,
Piteşti, Braşov;
- rezistenţa intelectualilor români din exil, care duc o intensă campanie împotriva
regimului: Paul Goma, Vlad Georgescu;
- rezistenţa se manifestă în condiţiile destinderii şi a semnării Acordurilor de la
Helsinki din 1975. Astfel, în 1977, grupul din jurul lui Paul Goma cerea alegeri libere
şi alte revendicări democratice. Tot atunci are loc o amplă acţiune de protest,
manifestată prin greva minerilor din Valea Jiului (tot în 1977);
- mişcarea de rezistenţă a intelectualilor s-a manifestat şi în spaţiul românesc,
remarcându-se astfel protestele dizidenţilor: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea
Dinescu, Aurel Dragoş Munteanu;
- dizidenţa a avut ca forme de manifestare: critici aluzive şi directe, idei ce scapă de
cenzura comunistă (apar în cărţi sau presă), apel la Europa liberă, BBC, Vocea
Americii, texte ale dizidenţilor religioşi (predicile părintelui Gh. Calciu Dumitreasa în
1979), demonstraţii ale muncitorilor, cum a fost cea de la Braşov din 1987;
- opoziţia s-a manifestat după 1971 şi din rândul unor foşti importanţi activişti de
109
partid care criticau măsurile luate de regim, sistematizarea, pierderea prestigiului
câştigat de România pe plan internaţional şi încălcarea drepturilor omului:
- 1989 – Scrisoarea celor 6 (Corneliu Mănescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu,
Grigore Răceanu, C-tin Pârvulescu, Ghe. Apostol) adresată lui N. Ceauşescu.
DICŢIONAR
Colectivizare – trecerea unor bunuri în proprietatea statului, prin expropriere sau naţionalizare.
Naţionalizare – trecerea în proprietatea statului a unor bunuri particulare, cu sau fără acordarea
de despăgubiri.
Proletcultism – curent cultural care urmărea formarea unei culturi proletare, cu respingerea
moştenirii culturale a trecutului.
Dizidenţă – manifestarea unei opoziţii faţă de ideile manifestate de un partid politic.
Cenzură – exercitarea unui control asupra corespondenţei, publicaţiilor, articolelor, în numele
protejării anumitor valori.
Test de evaluare 19
A. „Dictatura proletariatului, monopolul puterii de către un partid unic, îngrădirea
drepturilor cetăţeneşti, ascuţirea neîntreruptă a luptei de clasă, lichidarea prin teroare
poliţienească a vechilor elite politice şi culturale precum şi a oricărei opoziţii, inclusiv
a celei dinlăuntrul partidului, toate acestea în numele construirii unui om nou şi a unei
societăţi noi, au intrat în funcţiune încă înainte de 1948.” (Vlad Georgescu, despre
stalinismul politic în România)
B. „După 1956 teroarea s-a amplificat în universitate ca şi în întreaga societate
românească. În anii următori se produce un nou val de epurări în rândul cadrelor
didactice fiind îndepărtaţi profesorii de origine socială nesănătoasă, fii de preoţi şi cei
care aveau rude deţinuţi politici. Sute de ordine de exmatriculare sunt operate pe
principiul: necorespunzător social politic (…).” (Lucia Hossu Longin, Memorialul
durerii)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, două măsuri luate în statul român, în numele
construirii unei societăţi noi. 4 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, categoriile sociale împotriva cărora se recurge la
epurări după 1956. 4 puncte
3. Precizaţi, din sursele A. şi B., elementul comun care contribuie la epurarea
societăţii de vechile elite politice. 3 puncte
4. Prezentaţi două elemente ale impactului regimului comunist asupra vieţii
oamenilor. 6 puncte
5. Prezentaţi o formă de rezistenţă organizată în România împotriva regimului
comunist. 5 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia regimul
comunist a contribuit la izolarea diplomatică a statului roman. 8 puncte
110
„Principiile stalinismului economic au fost proclamate de partid încă de la
Conferinţa naţională din octombrie 1945; ele nu au putut însă fi puse în practică, decât
după căderea monarhiei şi preluarea puterii (…) Anul 1949 a fost cel în care partidul a
început colectivizarea agriculturii, o măsură căreia i-a trebuit, totuşi, nu mai puţin de
13 ani pentru a fi desăvârşită. Perioada 1949-1953, în special a fost extrem de dură
pentru ţărănime, circa 80 000 de ţărani fiind arestaţi. Pe lângă această represiune
directă, regimul a folosit şi mijloace indirecte de presiune pentru a-i convinge pe
săteni să alcătuiască gospodării colective.”
(V. Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre)

1. Menţionaţi, pe baza textului, două elemente care au îngrădit aplicarea principiilor
staliniste. 4 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, o modalitate de represiune directă exercitată
împotriva ţăranilor. 3 puncte
3. Precizaţi două măsuri luate de statul comunist împotriva populaţiei. 4 puncte
4. Prezentaţi o măsură economică adoptată în perioada regimului comunist. 6 puncte
5. Prezentaţi impactul regimului comunist asupra vieţii private 5 puncte
6. Formulaţi un punct de vedere propriu referitor la introducerea cultului personalităţii
într-un stat, referindu-vă la un fapt istoric concret. 8 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre economia şi societatea din
România comunistă, având în vedere:
 precizarea a două măsuri economice luate în societatea românească;
 prezentarea unei consecinţe economice a colectivizării;
 formularea unui punct de vedere referitor la organizarea disidenţei
anticomuniste în România şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
111
TEMA 8. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict
în Evul Mediu şi la începutul modernităţii
A. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu

şi la începutul modernităţii
1. Situaţia internaţională între secolele al XIV-lea şi al XVII-lea
- În Evul Mediu, cele trei state medievale româneşti, au fost tot timpul înconjurate de
mari puteri creştine, care au manifestat tendinţe de hegemonie asupra spaţiului
românesc; astfel, în această perioadă se afirmă: Regatul Ungariei, Regatul Poloniei şi
Cnezatul Moscovei şi al Lituaniei.
- La acestea se adaugă Imperiul Otoman, a cărui expansiune în Peninsula Balcanică
începe în sec. al XIV-lea, el consolidându-şi treptat poziţia în zonă, lucru favorizat de:
luptele interne din Bizanţ, divizarea ţaratelor bulgare. Astfel, va ajunge la linia
Dunării. Până în sec. al XVI-lea, când atinge apogeul, Imperiul Otoman se impune în
zonă prin cuceririle făcute, făcând treptat parte din concertul politic european (Franţa
fiind primul stat care a recunoscut acest lucru încheind un tratat cu Imperiul în 1536,
aplicând principiul raţiunii de stat).
- În timpul sultanului Soliman Magnificul, Imperiul Otoman reuşeşte să cucerească:
Belgradul în 1521, Ungaria în urma bătăliei de la Mohacs, iar în 1541 se formează
Paşalâcul de la Buda, Transilvania devenind principat autonom sub suzeranitate
otomană. Astfel, de la mijlocul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman ajunge să îşi
impună suzerantitatea asupra celor trei Ţări Române.
- Situaţia Ţărilor Române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost
influenţată de:
 constituirea unui sistem politic european, în cadrul căruia acţiunile tuturor
statelor erau într-o interdependenţă permanentă.
 În contextul creşterii forţei Porţii, aceasta instaurează în Ţările Române regimul
dominaţiei otomane, ceea ce însemna creşterea dependenţei economice, dar şi
amestecul turcilor în numirea domnilor.
 Pe fondul creşterii forţei Imperiului Otoman, s-a format Liga creştină sau Liga
Sfântă, din care făceau parte Habsburgii, statul papal, Spania, ducatele Mantua,
Toscana, Ferrara şi Ţările Române.
 Afirmarea Habsburgilor, care devin principalii rivali ai Imperiului Otoman
pentru dominaţie în centrul Europei (care în secolul al XVII-lea reuşesc să se
impună în Transilvania).
 Atitudinea Poloniei, care era ostilă Habsburgilor, prudentă faţă de turci şi cu
interese directe în Ţările Române, în special în Moldova.
- În aceste condiţii, Ţările Române au dus o politică de echilibru, alternând conflictele
militare atât cu puterile creştine, cât şi cu Imperiul Otoman, cu diplomaţia şi cu
semnarea tratatelor de pe poziţii de egalitate, sau supunere, prin care era recunoscută
suzeranitatea puterilor creştine sau a Porţii. Obiectivul lor principal a fost menţinerea
fiinţei statale.
112
2. Relaţiile Ţărilor Române cu puterile creştine (catolice) vecine în secolele al
XIV-lea – al XVI-lea s-au concretizat sub două aspecte:
 conflictuale – în mod special datorită dorinţei marilor puteri de a-şi impune
dominaţia (chiar şi indirectă) asupra spaţiului românesc, domnitorii români
participând la campaniile militare incluse în cruciadele târzii;
 de apropiere – mai ales datorită pericolului reprezentat de Imperiul Otoman,
condiţii în care domnii Ţărilor Române se vor apropia de puterile vecine
creştine: Regatul Ungariei şi cel al Poloniei.
- Tipul de război purtat de Ţările Române cu Imperiul Otoman poate fi încadrat în
categoria unui conflict asimetric. Statele române nefăcând faţă unui conflict direct,
recurg la războiul de uzură datorat inferiorităţii armatei române. Strategia lor a fost
una defensivă, de apărare, recurg la tactica pârjolirii ogoarelor şi a otrăvirii fântânilor,
chiar dacă acest lucru însemna pentru ele distrugeri economice uriaşe. Succesul
depindea de forţa militară şi de angajarea tuturor factorilor interni, socio-politici,
precum şi de sprijinul extern acordat de marile puteri, dar şi de sprijinul pe care
boierimea îl dădea de regulă domnitorului, chiar dacă au fost momente când aceasta
prefera soluţia diplomatică în locul conflictelor.
Mircea cel Bătrân (1386-1418)
Relaţiile cu puterile vecine creştine
- domn al Ţării Româneşti, urmăreşte să contracareze tendinţele hegemonice ale
Regatelor Ungariei şi Poloniei, precum şi tentativele Imperiului Otoman de a cuceri
Ţările Române. Astfel:
 încheie un tratat, de pe poziţii de egalitate, cu Polonia regelui Vladislav Iagello,
tratat semnat la Radom la 10 decembrie 1389 şi ratificat la Lublin (20 ianuarie
1390), tratat care are şi un caracter antiungar;
 cu Ungaria regelui Sigismund de Luxemburg încheie un tratat care a reprezentat
prima alianţă antiotomană, la 7 martie 1395, la Braşov, prin care Mircea era
recunoscut ca şi domn al Amlaşului şi Făgăraşului, precum şi în Banatul de
Severin.
Relaţiile cu Imperiul Otoman
- Politica de alianţe, includerea Dobrogei în Ţara Românească (1388) şi participarea la
bătălia de la Kossovopoljie din 1389, când i-a ajutat pe sârbi, sunt motivele principale
care determină Imperiul Otoman să organizeze o expediţie la nordul Dunării, soldată
cu victoria lui Mircea, în urma bătăliei de la Rovine, din 30 noiembrie 1394 sau 17
mai 1395). Deşi boierimea îl acceptă ca şi domn pe Vlad Uzurpatorul, Mircea reuşeşte
să îşi recupereze tronul, iar în 1396 este prezent alături de forţele creştine la cruciada
de la Nicopole, asta demonstrează şi includerea Ţărilor Române ca factor important în
cruciadele târzii. Aceasta este organizată de regele Ungariei, dar participă şi cavaleri
occidentali, dar se soldează cu înfrângerea creştinilor (26 sept. 1396).
- La începutul secolului al XV-lea are loc o schimbare a raportului de forţe, Baiazid,
sultanul turcilor suferind o foarte grea înfrângere la Ankara, în 1402, în faţa lui Timur
Lenk. Luptele pentru tron din interiorul Imperiului Otoman îl determină pe Mircea să
se amestece în lupta pentru moştenirea tronului imperial, ceea ce pentru Ţara
Românească a însemnat o perioadă de stabilitate. Învingător din acest conflict va ieşi
113
Mehmet I, care urmăreşte declanşarea unei campanii împotriva Ţării Româneşti.
Astfel, în 1420 probabil, reuşeşte să ocupe Dobrogea, iar Ţara Românească acceptă
plata tributului, care reprezenta iniţial o răscumpărare a păcii.
Iancu de Hunedoara (1441-1456)
- voievod al Transilvaniei, promovează o politică externă cu un pronunţat caracter
ofensiv, având drept obiectiv lupta antiotomană.
- Participă la cruciadele târzii, organizând numeroase expediţii militare pe teritoriul
Imperiului Otoman. Cele mai semnificative au fost: campania cea lungă de la sudul
Dunării din 1443-1444, încheiată cu pacea de la Seghedin, favorabilă creştinilor, prin
care turcii se angajează să respecte pacea timp de 10 ani. Însă la iniţiativa legatului
papal, regele Ungariei, Vladislav al III-lea nu respectă pacea şi organizează o nouă
cruciadă, soldată cu victoria otomanilor la Varna (10 noiembrie 1444). Regele
maghiar moare în luptă, iar Iancu va deveni guvernator al Ungariei.
- În anii următori va continua seria de cruciade împotriva Imperiului Otoman, dar fără
succes; în 1448 organizează o nouă cruciadă la Kossovopoljie (17-19 octombrie1448),
care se soldează cu victoria otomanilor, datorită trădării despotului sârb.
- În 1453, sultanul Mahomed al II-lea cucereşte Constantinopolul, ceea ce provoacă un
adevărat şoc pentru Europa, şi plănuieşte înaintarea înspre centrul Europei pe direcţia
Belgrad-Viena. Iancu de Hunedoara convoacă sub arme forţele creştine, iar la 4-21
iulie 1456 are loc bătălia de la Belgrad. Victoria va fi de partea creştinilor. Cea mai
importantă consecinţă a acestei bătălii a fost faptul că a fost oprită înaintarea turcilor
spre centrul Europei, aceştia reuşind să cucerească cetatea abia în anul 1521.
- La 11 august 1456, Iancu moare în tabăra de la Zemun şi este înmormântat în
Catedrala din Alba-Iulia.
Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476)
- domn al Ţării Româneşti, se afirmă în lupta antiotomană în contextul în care papa
Pius II, în 1459, încearcă să relanseze ideea de cruciadă împotriva turcilor.
- Deşi iniţial ajunge domn cu ajutorul turcilor, abia în a doua sa domnie se va opune
Imperiului Otoman şi va refuza plata tributului. Astfel că, după ce organizează o
campanie la sudul Dunării, devastând cetăţi turceşti, în anul 1462 sultanul Mehmet al
II-lea (însoţit de Radu cel Frumos, fratele lui Vlad) porneşte o campanie împotriva
Ţării Româneşti; în noaptea de 16/17 iunie 1462 are loc atacul de noapte de la
Târgovişte organizat de către Vlad, dar victoria obţinută nu poate fi fructificată,
datorită trădării boierilor.
- Din ordinul regelui Ungariei, Vlad va fi acuzat de trădare a cauzei creştinilor şi va fi
închis până în 1475, când este eliberat datorită intervenţiei lui Ştefan cel Mare.
- Este pus din nou domn al Ţării Româneşti în 1476, dar va domni doar o lună.
Ştefan cel Mare (1457-1504)
- domn al Moldovei, a avut ca şi principal obiectiv în politica externă, contracararea
tendinţelor hegemonice ale marilor puteri vecine (Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman)
şi-a ales evitarea purtării unui conflict cu mai multe state deodată.
- Ştefan cel Mare a alternat relaţiile paşnice cu cele conflictuale atât cu Imperiul
Otoman cât şi cu puterile creştine vecine.
114
Relaţiile cu puterile vecine creştine
- Relaţiile cu Polonia se concretizează la începutul domniei pe linia tradiţiei depunerii
jurământului de vasalitate iniţiată de Petru Muşat; astfel că, la 4 aprilie 1459, prin
tratatul de la Overchelăuţi, Ştefan îl recunoaşte drept suzeran pe regele Poloniei,
Cazimir al IV-lea, prin care asigura Moldovei protecţie împotriva tendinţelor de
dominaţie ale Ungariei lui Matei Corvin; acest lucru a însemnat totodată şi
îndepărtarea de Ungaria şi Ţara Românească. Tratatul va fi reînnoit în condiţiile în
care Ştefan este ameninţat de Imperiul Otoman, domnitorul român depune personal
jurământ de vasalitate în faţa regelui polon, la Colomeea la 15 septembrie 1485
(depunerea personală a jurământului s-a făcut în contextul în care Moldova pierduse în
favoarea turcilor, în 1484, cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, iar Ştefan spera în
recuperarea lor).
 Spre sfârşitul domniei se tensionează relaţiile cu Polonia; noul rege Ioan Albert
întreprinde o expediţie militară în Moldova, el dorind să exercite controlul
asupra Moldovei şi asta însemna înlăturarea lui Ştefan. Are loc bătălia de la
Codrii Cosminului, în 1497, soldată cu victoria lui Ştefan, în urma căreia va fi
încheiat tratatul moldo-polon, semnat de pe poziţii de egalitate, la 12 iulie 1499.
Tratatul prevedea „linişte şi pace veşnică” între cele două state, deci şi
emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea Poloniei.
- Relaţiile cu Ungaria
 Regele Ungariei Matia Corvin manifestă tendinţe de hegemonie şi de impunere
a suzeranităţii asupra Moldovei.
 Motivul relaţiilor încordate: stăpânirea Chiliei de către Ungaria, cetate
recucerită în 1465 de către Ştefan. Ca urmare, Matia Corvin organizează o
campanie în Moldova, soldată cu bătălia de la Baia, din 15 decembrie 1467, în
urma căreia domnul Moldovei iese învingător.
 La 12 iulie 1475, Ştefan încheie cu Matia Corvin un tratat antiotoman, în
condiţii de deplină egalitate, reînnoit în 1489.
- Prin politica sa antiotomană, domnul Moldovei a urmărit emanciparea de sub
suzeranitatea Imperiului Otoman.
- Înainte de a refuza plata tributului, Ştefan cel Mare intervine în Ţara Românească
unde, în 1471, îl instalează ca domn pe Laiotă Basarab, înlocuindu-l pe Radu cel
Frumos, ce fusese pus de turci în 1462.
- Imperiul Otoman organizează o expediţie împotriva Moldovei, armata otomană
având un număr foarte mare de soldaţi pentru acele timpuri, 120 000 oameni, conduşi
de Suleiman-Paşa. Bătălia are loc la Vaslui (Podul Înalt) la 10 ianuarie 1475, unde
domnul Moldovei obţine o strălucită victorie, menţionată în documentele timpului.
Acest fapt este demonstrat şi de scrisoarea lui Ştefan către principii europeni, prin care
le solicită ajutorul. Reacţia Imperiului Otoman nu se lasă însă aşteptată, astfel că, în
anul următor, are loc o nouă campanie împotriva Moldovei, armata otomană fiind
condusă chiar de sultanul Mahomed al II-lea, campanie precedată de raidurile tătarilor
în Moldova. Bătălia are loc la Războieni (Valea Albă) la 26 iulie 1476, însă victoria
otomană nu poate fi fructificată datorită rezistenţei cetăţilor moldovene.
115
- În aceste condiţii, Ştefan este obligat să încheie pace în 1480 şi să accepte plata
tributului. Mai mult, în 1484, în urma campaniei lui Baiazid al II-lea împotriva
Moldovei sunt pierdute cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.
- În perioada 1485-1486 au loc ultimele confruntări cu turcii la Cătlăbuga şi Şcheia.
Victoria turcilor îl determină pe Ştefan să încheie pace cu Imperiul Otoman, prin care
plăteşte din nou tribut şi recunoaşte suzeranitatea sultanului, dar păstrează autonomia
Moldovei.
Mihai Viteazul (1593-1601)
- Devine domn al Ţării Româneşti la sfârşitul secolului al XVI-lea, într-un context
internaţional agitat, când, după o perioadă de apogeu, Poarta instaurează în
Principatele Române regimul dominaţiei economice, dar începe să se amestece şi în
treburile interne ale acestora.
Relaţiile cu Principatul Transilvaniei
- Pentru a beneficia de sprijinul Transilvaniei în lupta antiotomană, Mihai încheie un
tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, la fel cum va face Moldova,
prin domnitorul Ştefan Răzvan. Astfel, la 20 mai 1595, la Alba-Iulia, este semnat
tratatul de o delegaţie alcătuită din 12 boieri munteni; tratatul prevedea faptul că Mihai
devine înlocuitorul lui Sigismund Bathory în Ţara Românească, era acceptată de către
domnul muntean tutela marii boierimi, iar biserica ortodoxă din Transilvania intra sub
dependenţa Mitropoliei Ţării Româneşti.
Deşi nemulţumit de ceea ce el considera trădarea boierilor, Mihai Viteazul va accepta
tratatul datorită ameninţării turceşti. Odată declanşată lupta antiotomană, pe baza
acestui tratat, Ţara Românească va beneficia de sprijinul transilvănean.
Relaţiile cu Imperiul Habsburgic
- Având în vedere faptul că Imperiul Habsburgic se afirma ca o mare putere în zonă,
Mihai încheie un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, la 30 mai 1598, la Mănăstirea
Dealu, prin care domnului muntean i se recunoştea domnia ereditară şi i se promitea
sprijin militar antiotoman. Ca urmare, prin dubla suzeranitate otomană şi imperială,
Mihai se emancipa de consecinţele tratatului din 20 mai semnat cu Sigismund
Bathory.
- În contextul tensionării relaţiilor cu Transilvania, unde devenise principe Andrei
Bathory, în iulie 1599, Mihai trimite o solie la Praga prin care solicita să i se permită
intervenţia militară. Deşi primeşte acordul, şi mai târziu sprijin, se pare că tot habs -
burgii au fost cei care îl vor trăda, pentru că domnitorul român reprezenta un pericol.
- Deşi ajunge domn cu ajutorul creditorilor levantini, la 13 noiembrie 1594 e
declanşată lupta antiotomană, prin suprimarea creditorilor şi a garnizoanei turceşti din
Bucureşti, urmată de atacarea cetăţilor turceşti de la Dunăre: Giurgiu, Silistra, Brăila şi
de distrugerea oraşului Rusciuk, situaţie în care turcii reacţionează atacând Craiova.
- Datorită acestei politici a lui Mihai, în vara anului 1595, armata otomană condusă de
Sinan- paşa pătrunde pe teritoriul Ţării Româneşti. Se pare că armata otomană număra
până la 100 000 de oameni, pe când forţele româneşti erau de 16 000 munteni şi cei
7000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly. Cu toată această mare disproporţie
dată de forţele celor două state, total inegale, în bătălia care va avea loc la Călugăreni,
116
la 23 august 1595, Mihai obţine victoria, nefructificată însă, deoarece turcii reuşesc să
ocupe oraşele Bucureşti, Târgovişte şi încep transformarea ţării în paşalâc. În aceste
condiţii Mihai se retrage la Stoeneşti, iar în octombrie 1595 eliberează oraşele
muntene, ajungând la Giurgiu, unde obţine o strălucită victorie, Sinan-paşa
retrăgându-se peste Dunăre.
- În 1597 Ţara Românească va încheia tratatul cu Imperiul Otoman, care prevedea
recunoaşterea domniei lui Mihai Viteazul pe viaţă, reducerea tributului la jumătate, în
schimbul acceptării suzeranităţii otomane.
Un moment aparte din această perioadă îl reprezintă Unirea din 1600
- În contextul în care în Transilvania devenise domn Andrei Bathory şi în Moldova
pătrunsese Ieremia Movilă, omul polonilor, duşman al lui Mihai, acesta hotărăşte să
pătrundă cu armată în aceste state.
- În 1599 va intra în Transilvania, bătălia cu Andrei Bathory având loc la Şelimbăr, la
28 octombrie 1599, soldată cu victoria lui Mihai, care, la 1 noiembrie, intră triumfător
în Alba-Iulia. În cadrul Dietelor care au fost convocate, a luat unele măsuri
importante: a introdus în Dietă boieri munteni, a emis acte şi scrisori în limba română,
a scutit de robotă preoţii ortodocşi, l-a numit ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la
Prislop.
- Datorită politicii potrivnice faţă de Mihai, promovată de Ieremia Movilă, în
primăvara lui 1600 oştirile muntene au pătruns şi în Moldova. Ieremia Movilă este
alungat şi oraşele moldovene sunt cucerite. Ca urmare, Mihai se intitulează într-un
document: Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei,
controlând astfel toate cele trei Ţări Române.
- Contextul politic în care se realizase „unirea” era însă complex: Habsburgii doreau
Transilvania pentru ei, Polonia urmărea să controleze în continuare Moldova, iar
Imperiul Otoman îşi păstrează suzeranitatea asupra celor trei ţări române.
- Însă, în septembrie 1600, nemulţumită de politica domnului român, nobilimea
maghiară se revoltă împotriva lui Mihai, ajutată fiind de generalul austriac Gheorghe
Basta. Bătălia dintre forţele muntene şi cele ale nobilimii maghiare va avea loc la
Mirăslău, la 28 septembrie 1600, în urma căreia Mihai Viteazul va pierde Ardealul.
- În aceeaşi perioadă va fi pierdută şi Moldova în favoarea polonezilor şi a lui Ieremia
Movilă, pentru ca în octombrie-noiembrie 1600, oştile poloneze să pătrundă pe
teritoriul Ţării Româneşti, Mihai fiind învins la Bucov şi Curtea de Argeş. Scopul a
fost înlăturarea lui Mihai şi înscăunarea Simion Movilă. În aceste condiţii, Mihai se
adresează împăratului austriac, solicitându-i ajutorul; beneficiind de sprijinul lui
Gheorghe Basta, Mihai reuşeşte să învingă forţele nobilimii maghiare conduse de
Sigismund Bathory, revenit între timp în Transilvania, la Guruslău, la 3 august 1601.
Însă trei zile mai târziu va fi asasinat, în condiţii care şi azi permit numeroase
interpretări.
- Semnificaţia domniei lui Mihai Viteazul este dată mai degrabă nu de implicarea Ţării
Româneşti în lupta antiotomană într-un context internaţional complicat, cât de
realizarea unirii celor trei ţări române, care va deveni o componentă esenţială în
acţiunea generaţiilor viitoare, de realizare a statului naţional, ea reprezentând un reper
important în procesul de constituire a naţiunii române.
117
Suzeranitate = dreptul unui stat asupra altui stat, care are o conducere proprie, dar nu are
independenţă deplină.
Cruciade târzii = campanii militare organizate de statele creştine împotriva Imperiului
Otoman, în secolele al XIV-lea – al XV-lea.
Vasalitate = sistem de relaţii din Evul Mediu prin care statele vasale îşi păstrau autonomia în
schimbul unor obligaţii financiare, militare, politice etc.
Test de evaluare 20
A. „Dis-de dimineaţă, Mahomed al II-lea a dat semnalul de năvală (…). Şi îndată
ienicerii s-au urcat şi scoborând de pe zid, s-au răspândit prin oraş, şi, năpustindu-se,
credeau acum că au ocupat oraşul. Cei din oraş însă, şi oamenii lui Choniat, la aşa
împrejurare, stăteau gata de luptă şi aşteptau ca ienicerii să fi intrat, căci ei, stând
locului în cetate, aveau consemnul când suna trâmbiţa să meargă deodată asupra
ienicerilor; cei de pe meterezele zidurilor retrăgându-se, căci aşa le ordonase Choniat
să facă, încât ienicerii fără teamă să intre în oraş; când însă trâmbiţaşul le va da
semnalul cu trâmbiţa, atunci ei mergând fuga, fiecare să-şi ocupe locul şi să facă orice
ar vrea cu ienicerii înconjuraţi (…) şi au ucis mare mulţime din ei.” (Laonic
Chalcocondil, Expuneri istorice – bătălia de la Belgrad)
B. „Deci se lovi Mircea voievod şi fu război mare, că se întunecă de nu se vedea
văzduhul de mulţimea săgeţilor. Şi multă oaste pierdu Baiazid şi paşii pieriră cu toţii
(…). Se vărsă sânge mult de erau văile înroşite. Deci Baiazid (…) fugi de trecu
Dunărea şi puse iscoditori pe la toate vadurile.” (Mihail Moxa, De-nceputul lumii
dintâi)
C. „Totuşi ne cuprinsese o spaimă mare, deşi voievodul român avea o oaste mică şi
peste tot era cu mare grijă şi ne îngropam în fiecare noapte în şanţuri, totuşi nu puteam
fi siguri. Ne-au lovit într-o noapte, încât au omorât oameni, cai, cămile (…). Când toţi
turcii, fugind din faţa lor, au venit la noi, la ieniceri, ienicerii i-au alungat de la dânşii,
aşa încât au făcut mare pagubă împăratului.” (C-tin Mihailovici din Ostroviţa despre
campania otomană din 1462 în Ţara Românească)

1. Menţionaţi, pe baza sursei B, numele sultanului turcilor care intră în conflict cu
voievozii români în secolul al XIV-lea. 2 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei A, două aspecte al tacticii militare utilizate de Iancu de
Hunedoara împotriva armatelor otomane. 4 puncte
3. Precizaţi o cauză şi o consecinţă a atacului de noapte din 1462. 4 puncte
4. Prezentaţi două acţiuni diplomatice iniţiate de domnitorii români în Evul Mediu cu
puterile creştine vecine. 8 puncte
5. Evidenţiaţi un element comun întâlnit în toate cele trei surse, referitor la
consecinţele bătăliilor, ilustrându-l cu câte o explicaţie din fiecare text. 6 puncte
6. Argumentaţi faptul că politica externă antiotomană a voievozilor români, la care
118
fac referire textele, se încadrează în contextul cruciadelor târzii. 6 puncte
Subiectul II (30 de puncte)

„Scurt timp după preluarea puterii, Ştefan a revenit la orientarea tradiţionalistă a
politicii externe a Moldovei, alianţa cu Polonia. După câteva incursiuni pe teritoriul
acesteia, unde se adăpostea rivalul său înlăturat de la domnie, Ştefan încheie în aprilie
1459 o convenţie cu regele Cazimir prin care l-a recunoscut suzeran unic, anularea
implicită a angajamentelor asumate anterior faţă de Ungaria. Ca gaj al fidelităţii sale,
Ştefan a lăsat în stăpânirea regelui polon, cetatea Hotin, pe Nistru, ocupată anterior de
o garnizoană polonă şi s-a angajat să respecte bunurile boierilor moldoveni refugiaţi în
Polonia. Contravaloarea acestor concesii pe care Ştefan avea să le anuleze în anii
următori a fost îndepărtarea de la hotarul Moldovei a rivalului său, Petru Aron,
primejdia cea mai imediată pentru puterea încă neconsolidată a noului domn.” (Ş.
Papacostea ş.a, Istoria României)

1. Scrieţi, pe baza textului, în ce constă orientarea politică a Moldovei faţă de Polonia
în timpul lui Ştefan cel Mare. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, elementele componente ale gajului dat de Ştefan
regelui Poloniei. 4 puncte
3. Precizaţi o altă putere creştină cu care Ştefan cel Mare încheie tratate pe parcursul
domniei. 3 puncte
4. Prezentaţi două momente ale relaţiilor moldo-otomane în timpul domniei lui Ştefan
cel Mare. 8 puncte
5. Menţionaţi o cauză care determină pe domnul Moldovei să accepte suzeranitatea
principilor creştini. Argumentaţi făcând referire la un fapt istoric concret. 5 puncte
6. Formulaţi un punct de vedere referitor la politica externă a lui Ştefan cel Mare,
ilustrându-l cu o explicaţie din text. 7 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre Ţările Române în timpul
domniei lui Mihai Viteazul, având în vedere:
 precizarea contextului internaţional din zonă de la sfârşitul secolului al XVI-lea;
 prezentarea unei acţiuni politico-militare antiotomane desfăşurate de Ţara
Românească la sfârşitul secolului al XVI-lea;
 formularea unui punct de vedere cu privire la importanţa realizării unirii celor
trei Ţări Române de către Mihai Viteazul, din perspectiva istoriei moderne, şi
119
B. De ce nu au cucerit otomanii Ţările Române?

Factorii care au determinat Imperiul Otoman să nu cucerească Ţările Român, pot
fi stabiliţi şi în funcţie de anumite perioade de timp:
- la sfârşitul secolului al XIV-lea şi în secolul al XV-lea:
 marile puteri din regiune aveau interesul de a le păstra ca şi state-tampon între
ele şi Poartă;
 domnii români opun o puternică rezistenţă în faţa otomanilor;
 Ţările Române erau tangenţiale la direcţia de înaintare a Imperiului Otoman
înspre centrul Europei, pe direcţia Belgrad-Viena.
Aceste elemente fac ca Ţările Române să devină state vasale Imperiului Otoman,
plătindu-le acestuia tributul, iniţial în schimbul răscumpărării păcii. Acest lucru a fost
stabilit prin statutul de jurământ – ahd, pe care ţările l-au depus faţă de Imperiu.
Ţara Românească va fi primul stat român care plăteşte tribut Imperiului Otoman,
după anii 1420, apoi Moldova – după 1456, iar Transilvania după 1541, odată cu
schimbarea raportului de forţe în zonă (după înfrângerea Regatului Ungariei şi
transformarea Ungariei centrale în paşalâc, context în care Transilvania devine
principat autonom sub suzeranitate otomană).
- secolul al XVI-lea până în a doua jumătate, reprezintă perioada de apogeu a
Imperiului Otoman, ceea ce aduce modificări importante în ceea ce priveşte raporturile
Ţărilor Române cu Imperiul Otoman. Acesta preferă varianta dependenţei economice
faţă de o dependenţă politică directă a Ţărilor Române faţă de ea, având nevoie de
provizii pe care le putea obţine din Ţările Române. Clasicului tribut, acceptat de Ţările
Române încă din secolul al XV-lea, i se adaugă în această perioadă alte obligaţii, ca:
peşcheşurile, mucarerul şi noi obligaţii de aprovizionare, transport şi muncă.
Statutul juridic al Ţărilor Române faţă de Poartă
- Din punctul de vedere al dreptului islamic, Ţările Române făceau parte din Casa
Păcii (situată între Casa Islamului şi Casa Războiului).
- actul-legământ a reprezentat modelul juridic al statutului Ţărilor Române:
 simboliza respectarea autonomiei, neamestecul în treburile interne;
 intangibilitatea teritoriului propriu supus autoconducerii în schimbul unor
obligaţii economice din partea Ţărilor Române (tributul precum şi unele
obligaţii militare).
- acest statut era fixat prin:
 capitulaţii (acte, documente care prevăd în mod expres autonomia în schimbul
unor obligaţii; termenul vine de la latinescul „capitula”, care înseamnă articol,
iar în documentele juridice musulmane apare cu numele de iahdname);
 firmane – acte elaborate de cancelaria otomană cu privire la un stat vasal,
semnate de marele vizir şi având pecetea sultanului;
 porunci;
 jurăminte verbale – care aveau valoare legală.
Regimul economic al dominaţiei otomane
120
- a constat într-un sistem de obligaţii economice ale Ţărilor Române faţă de Poartă,
care presupune:
 haraciul – care iniţial era o răscumpărare a păcii, pentru ca mai apoi să devină
simbolul suzeranităţii otomane (iar după instaurarea dominaţiei otomane să se
transforme într-un simplu impozit, asemănător birului);
 peşcheşurile – daruri oficiale pentru sultan şi marii dregători;
 mucarerul – pentru confirmarea domniei;
 obligaţii de aprovizionare – vânzări preferenţiale către Imperiul Otoman;
 obligaţii militare;
 obligaţii în muncă, de transport;
 la care se adaugă darurile neoficiale – ruşfeturi, care uneori se ridicau la sume
foarte mari, se ofereau cu diferite ocazii, şi, cu timpul, unui număr tot mai mare
de demnitari otomani.
Teritorii Româneşti sub administraţie otomană
- Pe perioada exercitării suzeranităţii otomane, au fost momente în care Poarta şi-a
impus stăpânirea efectivă asupra unor teritorii româneşti, pentru:
 a supraveghea acţiunile domnilor români;
 a controla punctele strategice şi economice de mare însemnătate pentru
menţinerea dominaţiei otomane în zonă.
- Astfel, vor fi sub stăpânire efectivă a Imperiului Otoman:
 Dobrogea – cucerită în perioada 1418-1420;
 Chilia şi Cetatea Albă – pierdute de Ştefan cel Mare în 1484 şi transformarea
Mării Negre într-un „lac otoman”;
 Cetatea Tighina – cucerită în 1538, după campania lui Soliman Magnificul în
Moldova şi transformată într-un complex militar aflat sub dominaţie otomană;
 Turnu, Giurgiu, Brăila – transformate în raiale;
 Timişoara – cucerită în 1552, care va fi transformată în paşalâc în secolul al
XVI-lea, la fel ca şi Oradea.
DICŢIONAR
Haraci = tribut anual pe care ţările vasale îl plăteau Imperiului Otoman.
Mucarer = suma de bani plătită Porţii pentru confirmarea domniei.
Peşcheşuri = daruri pe care domnitorii români le plăteau sultanului sau marilor dregători
otomani, de bairam sau cu alte diferite ocazii.
Raia/raiale = cetăţi şi satele din jurul acestora, aparţinând statelor vasale Imperiului Otoman,
administrate direct de către turci.
Paşalâc = provincie otomană condusă de un paşă.
Capitulaţii = convenţii dintre Poartă şi statele creştine, specifice mai ales secolului al XV-lea,
semnate pentru reglementarea raporturilor politice şi economice (se recunoştea autonomia
Ţărilor Române).
121
Test de evaluare 21
„Pricina emiterii preaslăvitului semn împărătesc (…) este aceasta: Kara-Bogdan
[Ştefan cel Mare], care din vremuri vechi era plin de omenie şi supus (…), neamânând
nicio clipă îndatoririle sale de supunere, precum şi dările stabilite prin firman, se
supunea poruncilor mele şi îşi plătea la timp şi fără întârziere haraciul său (…). Dar,
de la o vreme, şoaptele îndărătniciei diavoleşti vârându-i în creier gândul de răscoală
şi de tulburare, el arătase îndrăzneală (...).
De aceea (…), cu glorioasele mele oşti (…) am ruinat din rădăcină, ca uraganul,
ţara sa prosperă (…).
De vreme ce (…), el va avea legături bune cu Poarta împărăţiei mele şi va arăta
ascultare, atunci nici el, nici avutul său şi nici ţara sa nu vor fi atacate de mine (…). Şi
l-am învrednicit cu acesta ahidname, ca să-l aibă în mâna sa drept bunăvoinţă şi ca
pricină de încredere.” (Documente turceşti privind istoria României, vol I)
* Kara-Bogdan – denumire folosită de otomani pentru a desemna domnul Moldovei, la acea

vreme Ştefan cel Mare

1. Menţionaţi, pe baza textului, motivul care îl determină pe sultan să atace Moldova.
3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, o consecinţă a „îndrăznelii” arătată de domnul
Moldovei faţă de Imperiul Otoman. 3 puncte
3. Menţionaţi, pe baza textului, un punct de vedere referitor la atitudinea domnilor
români faţă de Poartă, susţinându-l cu o explicaţie din text. 5 puncte
4. Precizaţi secolul la care face referire textul de mai sus. 3 puncte
5. Atacarea Ţărilor Române de către Imperiul Otoman era sau nu influenţată de
atitudinea domnilor români? Argumentaţi. 8 puncte
6. Prezentaţi unul din momentele în care domnitorii români din secolul al XV-lea au
refuzat acceptarea ahidname-lor, şi implicaţiile acestui fapt pentru relaţiile
româno-otomane. 8 puncte
Subiectul al II-lea ( 30 de puncte)

„Trebuie subliniat în primul rând faptul că încheierea unor legăminte devenise un
fenomen obişnuit în relaţiile statului otoman (…), fiind formula cea mai uzitată pentru
evitarea unor noi ciocniri militare, deşi tot atât de frecvente erau şi încălcările acestor
legăminte dintr-o parte sau alta. În felul acesta se poate considera că legământul dintre
Baiazid I şi Mircea constituie preludiul aşa-numitelor Tratate vechi ale Ţărilor
Române cu Poarta, ele purtând denumirea de capitulaţii, ceea ce în izvoarele otomane
se numeau ahidname. S-au acumulat suficiente informaţii istorice pentru a nu mai
122
considera aceste Tratate drept plăsmuiri apocrife din a doua jumătate a veacului al
XVIII-lea, mai precis din preajma păcii de la Kuciuk-Kainargi (1774). Cronicile
turceşti şi bizantine ne dau o serie de date în această privinţă.” (Mustafa Ali Mehmed,
Istoria turcilor)

1. Menţionaţi, pe baza textului, motivul principal pentru care erau încheiate
legămintele între Imperiul Otoman şi Ţările Române. 4 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, denumirea tratatelor vechi semnate de Ţările Române
cu Poarta, atât în izvoarele occidentale, cât şi în cele otomane. 4 puncte
3. Precizaţi o cauză care a determinat Ţările Române să accepte suzeranitatea
otomană în Evul Mediu. 4 puncte
4. Formulaţi un punct de vedere propriu asupra importanţei semnării capitulaţiilor
pentru păstrarea autonomiei Ţărilor Române. 6 puncte
5. Precizaţi o cauză care determină Imperiul Otoman să îşi exercite controlul efectiv
asupra unor teritorii româneşti, ilustrând acest aspect cu un exemplu istoric relevant.
6 puncte
6. Prezentaţi regimul economic al dominaţiei otomane asupra Ţărilor Române, în
secolele al XV-lea – al XVI-lea. 6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre relaţiile Ţărilor Române cu
Imperiul Otoman în Evul Mediu, având în vedere:
 precizarea unei cauze a acceptării plăţii tributului de către Ţările Române în
Evul Mediu;
 precizarea secolului în care toate cele trei Ţări Române se află sub suzeranitatea
otomană;
 prezentarea statutului juridic al Ţărilor Române faţă de Poartă şi menţionarea
unui factor care determină agravarea dependenţei în secolul al XVI-lea.
cronologice /logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu
precizată.
123
C. Principatele Române ca miză a problemei orientale
Context internaţional
- Problema orientală, termenul general folosit pentru a defini problemele provocate în
sud-estul Europei de decăderea puterii Imperiului Otoman şi de afirmarea unor noi
forţe de putere, influenţează şi statutul politico-juridic al Ţărilor Române. Acestea se
aflau la confluenţa a trei mari imperii, care manifestau tendinţele hegemonice asupra
spaţiului românesc.
- secolele al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea, aduc mari modificări în ceea
ce priveşte contextul internaţional din zonă, în care evoluează Principatele Române.
Astfel:
 se afirmă Imperiul Ţarist (Rusia) ca şi o nouă putere în zonă;
 la sfârşitul secolului, Imperiul Habsburgic reuşeşte să îşi impună stăpânirea în
Transilvania, înlocuind astfel suzeranitatea otomană – (după ce Imperiul
Otoman ajunge până la porţile Vienei în 1683, în 1699 se încheie pacea de la
Karlowitz, care consacră pierderea de către turci a Ungariei şi Transilvaniei în
favoarea Habsburgilor, ceea ce determină mutaţii politice semnificative în
planul Europei Centrale şi Răsăritene).
- Principatele Române vor promova o politică axată pe diplomaţie, pentru a contracara
tendinţele de expansiune manifestate în continuare de marile puteri. Se afirmă în
această perioadă domnitori ca: Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir – în Moldova, Matei
Basarab, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu – în Ţara Românească.
Datorită politicii domnilor români de apropiere de puterile creştine, la începutul sec.
Al XVIII-lea, Imperiul Otoman va instaura în Principatele Române regimul fanariot,
înlocuindu-l pe cel al domniilor pământene, regim care va dura peste un secol.
- Totodată, în aceeaşi perioadă, secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, se constată
modificări importante în ceea ce priveşte contextul european, raporturile dintre
Imperiul Otoman, Rusia şi puterile Europei Occidentale, Franţa şi Marea Britanie fiind
profund modificate de mişcările revoluţionare europene, de războaiele napoleoniene,
şi de cele ruso-turce. La acestea se adaugă lupta de eliberare naţională a popoarelor
din Balcani, cu care românii se arătaseră solidari.
Principatele Române în probleme orientală: un câmp de luptă
- Evoluţia Principatelor Române în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, se va realiza
sub influenţa mişcărilor revoluţionare europene, care vor influenţa şi politica din
Principate. La acestea se adaugă rivalitatea dintre puterile vecine, mai ales după
afirmarea Rusiei ca şi o mare putere, Principatele fiind în continuare la interferenţa
acestora.
- Epoca modernă va aduce şi amestecul puterilor occidentale în problemele spaţiului
sud-estic european, pe de o parte pentru a-şi proteja anumite interese politice şi
economice în Balcani – Franţa şi Anglia, vor interveni tot mai activ în sprijinul
Imperiului Otoman, dar şi pentru respectarea principiului echilibrului european,
accentuat după războaiele napoleoniene (se dorea limitarea forţei Rusiei în zona
balcanică, şi păstrarea integrităţii Imperiului Otoman).
- Principatele vor fi afectate în sec al XVIII-lea şi de conflictele ruso-austro-turce,
care se desfăşoară aproape continuu în această perioadă şi care le influenţează politic
124
şi teritorial. Astfel, Principatele Române devin uneori teatru de război, suferă
importante pierderi teritoriale şi cunosc perioade de ocupaţie militară a forţelor străine,
ruseşti în special. Războaiele ruso-austro-turce sunt determinate şi de dorinţa Rusiei de
a se considera protectoarea creştinilor aflaţi sub suzeranitatea otomană, dar şi dorinţa
ei de expansiune.
- În urma unui astfel de conflict, în 1774 se încheie pacea de la Kuciuk-Kainargi, care
consacră: posibilitatea Rusiei de a interveni în teritoriile creştine din Imperiul Otoman,
precum şi ocuparea hanatului Crimeei, a teritoriului dintre Bug şi Nistru (Moldova
devine astfel vecină cu Rusia), precum şi dreptul de navigaţie pe Marea Neagră şi
Strâmtori. Prin această pace, se instaurează, de facto, protectoratul rusesc asupra
Principatelor Române, care se va păstra până în 1856 (iar de jure, el se instaurează
odată cu Tratatul de la Adrianopol din 1829).
- În contextul acestor conflicte, existe o serie de încercări externe de organizare ale
Principatelor Române:
 proiectul dacic – prin care ţarina Ecaterina a II-a propunea crearea unui
stat-tampon, independent, numit Dacia, aflat între cele trei mari imperii, condus
de un principe creştin ortodox;
 proiectul grecesc – care viza refacerea Imperiului Bizantin şi împărţirea
posesiunilor europene ale Imperiului Otoman între Rusia şi Austria;
 niciunul dintre proiecte nu a putut fi transpus în practică.
- O altă importantă urmare a războaielor ruso-austro-turce din sec al XVIII-lea şi
începutul sec. al XIX-lea şi care influentează situaţia teritorială a Principatelor
Române, este dată de pierderile teritoriale pe care le suferă acestea.
 în 1775 – Imperiul Habsburgic va anexa Bucovina;
 în 1812, prin pacea de la Bucuresti, Rusia va anexa teritoriul dintre Prut şi
Nistru (cunoscut sub numele de Basarabia).
- Statutul politic al Principatelor va fi modificat şi în urma acestor conflicte, iar
Principatele vor deveni in sec al XIX-lea, subiect de discuţie în dezbaterile
internaţionale între marile puteri.
- Între 1774-1802 – Poarta va emite unele firmane şi hatişerifuri care modifică statutul
juridic al Principatelor Române; toate aceste acte vor confirma vechile privilegii ale
Ţărilor Române, prevăzute în capitulaţii, iar Imperiul Otoman era constrâns să ţină
seama în exercitarea drepturilor sale de puterea suzerană, de clauzele tratatelor
încheiate cu puterile străine.
Principalele tratate şi convenţii încheiate pe fondul conflictelor ruso-turce, au fost:
-1826 – Conventia de la Akkerman, care prevedea că:
 domnii erau aleşi dintre boierii pământeni, pe o perioadă de 7 ani;
 libertatea comerţului după aprovizionarea Constantinopolului;
 scutire de impozite pe 2 ani;
- nerespectarea convenţiei a dus la izbucnirea unui nou conflict (1828-1829), în timpul
căruia Principatele sunt ocupate militar de armatele ţariste.
-1829 – Tratatul de la Adrianopol, încheiat în urma războiului din 1828-1829,
izbucnit datorită faptului că nu au fost respectate prevederile convenţiei de al
Akkerman (în timpul acestui conflict, Principatele sunt ocupate militar de armatele
125
ţariste). Principalele prevederi:
 consacra protectoratul rusesc asupra Principatelor Române;
 se păstrează suzeranitatea otomană;
 eliberarea raialelor Turnu, Giurgiu, Brăila;
 avantaje economice pentru Rusia, care obţine libertate comercială în Strâmtori;
 reorganizarea Principatelor revenea ruşilor, care se angajau să respecte noile
Regulamente organice care trebuiau elaborate, şi care prevedeau situaţia internă
a Principatelor.
- 1849 – Convenţia de la Balta Liman, semnată după înfrângerea revoluţiei de la
1848, prevedea că:
 domnii români erau aleşi de Rusia şi de Poartă pe o perioada de 7 ani;
 Adunările obşteşti devin Divane, cu membri numiţi de domni şi de Poartă.
- După înfrângerea revoluţiei de la 1848-1849, majoritatea revoluţionarilor vor lua calea
exilului, dar nu vor abandona cauza românească. Mai mult, această perioadă înseamnă
perfecţionarea discursului românesc asupra dreptului, care aşează vechile capitulaţii
încheiate cu Poarta în cadrul conceptual al dreptului internaţional contemporan.
- Regulamentele Organice – erau noile regulamente elaborate de comisiile de boieri
munteni şi moldoveni sub supravegherea consulului rus Pavel Kisselef.
 acestea vor intra în vigoare la 1 iulie 1831 în Ţara Românească şi la 1 ianuarie
1832 în Moldova;
 joacă rol de constituţie a Principatelor până în 1858;
 prevăd pentru prima dată în spaţiul românesc separarea puterilor în stat, domnul
trebuind să fie ales de o Adunare obştească extraordinară;
 o primă încălcare a regulamentelor era făcută de cele două puteri protectoare şi
suzerană, pentru că primii domni regulamentari au fost numiţi în Moldova –
Mihail Sturdza (1832-1848), în Ţara Românească – Alexandru Ghica
(1831-1842), nu aleşi, aşa cum spuneau regulamentele.
Principatele între diplomaţie şi război
- 1853-1856 – are loc războiul Crimeeii, dintre Rusia şi Imperiul Otoman, ceea ce
marchează o nouă fază a problemei orientale. În acest conflict vor interveni şi puterile
occidentale Franţa şi Anglia, ceea ce va duce la înfrângerea Rusiei.
- Congresul de pace a avut loc la Paris în 1856, unde au participat cele 7 mari puteri.
- a fost luată în discuţie problema unirii Principatelor Române, ridicată de
reprezentantul Franţei, contele Walewski, constituindu-se două tabere:
 Franţa, Sardinia, Prusia, Rusia – prounioniste;
 Austria, Turcia, Anglia – antiunioniste.
- Prevederi:
 înlăturarea protectoratului rusesc;
 Principatele Române sunt puse sub garanţia colectivă a puterilor europene;
 retrocedarea către Moldova a Sudului Basarabiei (erau 3 judeţe: Cahul, Bolgrad,
Ismail);
 înfiinţarea Adunărilor ad-hoc;
 libertatea navigaţiei pe Dunăre;
126
 trimiterea în Principate a unei comisii de delegaţi.
- Prevederile Congresului de la Paris, au permis, ca în următorii trei ani, românii să îşi
accentueze lupta pentru unire, fapt realizat în 1859. Marile puteri vor recunoaşte
unirea Principatelor Romane şi pe Al. I. Cuza drept domn al acestora.
- 1866 – are loc abdicarea lui Cuza şi aducerea la tronul României a prinţului Carol de
Hohenzollern. Aducerea acestuia, ascundea miza geopolitică majoră, în care Rusia
devine puterea din Balcani în ascensiune faţă de Poartă.
DICŢIONAR
Hatişerif = decret emis de cancelaria Imperiului Otoman către domnii români, având pecetea
sultanului pentru a fi executat întocmai.
Protectorat = dependenţa unui stat faţă de altul în virtutea unei convenţii conform căreia statul
protector conduce politica externă a statului protejat, care îşi păstrează autonomia.
Convenţie = înţelegere, acord semnat între două sau mai multe state, prin care se
reglementează raporturile dintre acestea, şi care cuprinde drepturile şi obligaţiile semnatarilor.
Test de evaluare 22
A. „Art. V. Principatele Moldovei şi Valahiei punându-se, în urma unei capitulaţii, sub
suzeranitatea Sublimei Porţi şi Rusia garantându-le prosperitatea, este de la sine
înţeles că ele îşi vor păstra toate privilegiile şi imunităţile care le-au fost acordate, fie
prin capitulaţiile lor, fie prin tratatele încheiate între cele două imperii, fie prin
hatişerifurile date în diverse momente. În consecinţă, ele se vor bucura de libera
exercitare a cultului lor, de o siguranţă perfectă, de o administraţie naţională
independentă şi de o deplină libertate a comerţului, clauzele adiţionale stipulaţiilor de
mai înainte, considerate necesare pentru a asigura acestor două provincii posibilitatea
de a se bucura de drepturile lor, sunt consemnate în actul separat anexat, care este şi va
fi socotit ca făcând parte integrantă din prezentul tratat.” (Tratatul de la Adrianopol,
1829)
B. „Alegerea domnilor dintre boierii pământeni pe o durată de şapte ani. (…)
Sublima Poartă, luând în consideraţie nenorocirile care au apăsat asupra Moldovei şi
Valahiei în urma ultimelor tulburări le va scuti timp de doi ani tributurile şi
redevenţele pe care trebuie să i le plătesc după expirarea timpului de scutire (…),
numitele tributuri şi redevenţe vor fi achitate la contribuţia fixată prin hatişeriful din
1802 şi nur putea fi mărite în niciun caz.” (Convenţia de la Akkerman, 1826)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, avantajul economic dobândit de cele două Ţări
române. 4 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei A, avantajul economic dobândit de cele două Ţări
române. 4 puncte
3. Menţionaţi, pe baza surselor, numele puterii suzerane. 4 puncte
127
4. Menţionaţi, pe baza sursei B, punctul de vedere referitor la statutul politico-juridic
al Principatelor. 5 puncte
5. Menţionaţi, pe baza sursei B, punctul de vedere referitor la alegerea domnilor.

5 puncte
6. Consideraţi că regimul protectoratului a reprezentat un avantaj pentru români?

Argumentaţi. 8 puncte


„În istoria secolului fanariot războiul ruso-turc a provocat o întrerupere a regimului
şi în consecinţă o substituire a administraţiei fanariote cu una rusească. Războiul
dintre anii 1768-1774 a deschis la nivel internaţional, prin seria de reglementări, o
„problemă românească”, ca o componentă a „Chestiunii orientale”.
(…) Prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774), s-a reconfirmat autonomia
Principatelor în cadrul Imperiului Otoman şi în aceeaşi vreme s-a deschis o nouă etapă
în procesul de emancipare de sub suzeranitatea turco-fanariotă. Restaurarea regimului
fanariot ce a urmat păcii a fost rezultatul raporturilor politice internaţionale, o faţetă a
chestiunii orientale care nu îngăduia suprimarea suzeranităţii otomane şi substituirea ei
cu a Rusiei.” (M. Bărbulescu, ş.a., Istoria României)

1. Precizaţi, pe baza textului, o consecinţă a păcii de la Kuciuk-Kainargi. 3 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textului, punctul de vedere referitor la regimul fanariot după
1774, ilustrându-l cu două informaţii aflate în relaţie de cauză efect. 6 puncte
3. Menţionaţi alte două mari puteri care se implică în problema orientală. 5 puncte
4. Prezentaţi regulamentele organice. 8 puncte
5. Stabiliţi două urmări ale războaielor ruso-turce pentru teritoriile româneşti. 8 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre Principatele Române şi
problema orientală, având în vedere:
 menţionarea contextului în care izbucneşte chestiunea orientală;
 prezentarea războaielor ruso-turce şi menţionarea unei consecinţe a acestora
pentru România;
 formularea unui punct de vedere cu privire la democraţia românească
interbelică şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
128
TEMA 9. România şi concertul european; de la „Criza

orientală” la marile alianţe ale secolului XX
A. România independentă
Contextul internaţional:
- În perioada 1875-1876 – este redeschisă problema orientală, odată cu accentuarea
luptei popoarelor balcanice pentru libertate. Două mişcări insurecţionale în
Bosnia-Herţegovina, apoi în Bulgaria, reprimate de către turci, au provocat în Rusia,
dorinţa de a interveni în conflict în calitate de protectoare a creştinilor din Balcani, ea
văzând războiul ca modalitate de rezolvare a crizei. Imperiul Otoman s-a mai
confruntat cu o răscoală antiotomană în Bulgaria în 1876, cu războiul
sârbo-muntenegreano-otoman, precum şi revoluţia junilor turci. Afirmarea
naţionalităţilor în Balcani a făcut impracticabilă orice reformă venită de la
Constantinopol. Anii 1875-1877 sunt marcaţi de luările de contact între Curţile din
Viena şi Sankt-Petersburg. Neutralitatea Vienei era indispensabilă Rusiei în condiţiile
în care s-ar hotărî să facă pasul şi să abandoneze politica de non-intervenţie.
- Faţă de lupta popoarelor balcanice, România se va declara neutră, încercând printr-o
intensă activitate diplomatică să obţină recunoaşterea independenţei.
- În decembrie 1876, va fi elaborată o nouă Constituţie otomană, în care România era
considerată „o provincie privilegiată a imperiului”, ceea ce însemna, de fapt, că acesta
refuza recunoaşterea independenţei statului român.
Acţiuni diplomatice
- Oamenii politici români, atât liberalii cât şi conservatorii, împreună cu principele
Carol, au urmărit obţinerea sprijinului internaţional pentru obţinerea independenţei.
Astfel:
 va fi încheiată o convenţie comercială cu Austro-Ungaria, în 1875, care a avut
îndeosebi avantaje politice, şi a contribuit considerabil la apropierea de
Austro-Ungaria, fapt care a culminat cu aderarea României la Tripla Alianţă, în
1883.
- În a doua jumătate a anului 1876, pe măsură ce relaţiile dintre Rusia şi Imperiul
Otoman s-au deteriorat, guvernul român a apreciat că era necesar să se treacă la o
înţelegere cu Rusia. Astfel, în octombrie 1876, la Livadia (în Crimeea) are loc o
întâlnire între primul ministru român I.C. Brătianu şi ţarul Alexandru al II-lea şi
cancelarul Gorceakov, unde se va hotărî semnarea unei convenţii militare în
eventualitatea izbucnirii războiului.
- Convenţia pe care Rusia a acceptat-o şi România a semnat-o la 4/16 aprilie 1877
129
garanta armatei ruse dreptul de trecere prin România şi obliga guvernul rus să respecte
„drepturile politice” şi „integritatea existentă” a României.
- Parlamentul român a ratificat convenţia la 17/29 şi 18/30 aprilie şi a declarat război
Imperiului otoman la 30 aprilie/12 mai. Majoritatea liberală şi opinia publică au cerut
declararea imediată a independenţei.
- Pe fondul izbucnirii la Dunăre a unei stări conflictuale între România şi Imperiul
Otoman, la 9/21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al României, a
adoptat o rezoluţie care confirma „independenţa absolută a ţării”.
Desfăşurarea evenimentelor/Participarea la război
- Mobilizarea generală fusese declarată încă de la începutul lunii aprilie, armata
ajungând să numere aproximativ 100 000 de soldaţi, din care 60 000 reprezentau
armata activă.
- Situaţia creată de partea otomană prin incursiunile, jafurile şi bombardamentele sale
asupra teritoriului românesc au determinat riposta armatei române. La 26 aprilie 1877,
bateriile de artilerie de la Calafat au replicat, bombardând Vidinul. A doua zi, Poarta a
declarat suspendarea legăturilor diplomatice cu România.
- Deşi România dorea participarea la război (pentru a obţine recunoaşterea statutului
de cobeligeranţă şi a independenţei de către marile puteri), acest lucru i-a fost refuzat
de către Rusia, astfel că relaţiile dintre cele două state au devenit încordate.
- Participarea armatei române la operaţiunile militare din sudul Dunării s-a produs în
urma unei telegrame a Marelui Duce Nicolae, trimisă la 19 iulie 1877, prin care se
solicita domnitorului Carol asistenţă militară. Atitudinea Rusiei s-a schimbat în august
1877, când forţele otomane au oprit ofensiva rusă la Plevna, în nordul Bulgariei.
Pentru a-şi menţine poziţiile şi a împiedica armata otomană să lanseze o
contraofensivă generală, ţarul şi comandanţii ruşi au făcut apel la trupele române şi au
acceptat condiţiile lui Carol ca armata română să aibă propria bază de operaţii şi
comandă separată.
- La 30 august 1877 va începe asediul Plevnei, fiind cucerită reduta Griviţa I (armata
română suferă mari pierderi, aproximativ 1000 soldaţi, în luptă murind şi maiorul
George Şonţu şi căpitanul Valter Mărăcineanu).
- A urmat un nou atac prin încercuire a Plevnei, iar forţele române, pentru a întări
blocada, au cucerit reduta Rahova la 9 noiembrie 1877. La 28 noiembrie 1877 Osman
Paşa a fost nevoit să se predea după aproape trei luni de asediu.
- Armata rusă va înainta pe direcţia Sofia-Adrianopol, iar cea română în direcţia
Vidin-Belogradcik, situaţie în care guvernul otoman acceptă încheierea armistiţiului la
9/31 ianuarie 1878, fără ca românii să fie prezenţi la negocieri.
Tratatele de pace şi consecinţele crizei orientale
- Primul tratat a fost semnat la San Stefano la 19 februarie/3 martie 1878, dar
delegaţia României nu a fost prezentă, iar prevederile dezavantajau statul român:
 era recunoscută independenţa României şi a Serbiei;
 autonomia Bosniei şi Herţegovinei;
 era organizat Marele Principat al Bulgariei sub controlul trupelor ruseşti;
 Rusia anexa cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad şi Ismail în
schimbul Dobrogei, care revenea României (nu era astfel respectată convenţia
130
care prevedea respectarea integrităţii teritoriale a României).
- Creşterea puterii Rusiei, care devenea cea mai importantă forţă din Sud Estul
Europei, a nemulţumit Austro-Ungaria, Germania, Anglia, dar şi România. Ca urmare
au fost organizate noi tratative, la Berlin.
- Congresul de la Berlin s-a desfăşurat în perioada 1 iunie – 1 iulie 1878, unde a
participat şi o delegaţie a României (I.C. Brătianu şi M. Kogălniceanu), care „a fost
auzită, dar nu şi ascultată”:
- se recunoştea independenţa României, dar condiţionată de:
 anularea/modificarea articolului 7 din Constituţia din 1866, ceea ce însemna
eliminarea restricţiilor religioase în exercitarea drepturilor politice şi civile;
 acceptarea retrocedării sudului Basarabiei către Rusia (gurile Dunării
redeveneau astfel sub stăpânire rusă), Români urmând să primească Delta
Dunării, Dobrogea şi Insula Şerpilor;
 răscumpărarea ce către statul român a acţiunilor societăţii Strousberg.
Consecinţele crizei orientale
- Pentru România, rezultatul cel mai important al Congresului de la Berlin a fost
recunoaşterea independenţei, astfel România devine un stat egal în drepturi cu alte
state. România a reuşit să rupă astfel legătura juridică, care durase timp de patru secole
cu Imperiul Otoman.
- Obţinerea independenţei a permis politicienilor şi intelectualilor români să-şi
îndrepte atenţia asupra desăvârşirii naţiunii.
- O altă consecinţă a independenţei a fost proclamarea României ca regat şi a lui Carol
ca rege, la 14/26 martie 1881.
- Perioada de după 1878 a fost decisivă pentru consolidarea României moderne. În
noul context, statul şi-a asumat rolul de întreprinzător al dezvoltării generale a ţării.
Instituţionalizarea mecanismelor economice, administrative şi juridice specifice
modelului de dezvoltare capitalist occidental a însemnat o integrare rapidă şi definitivă
a economiei româneşti în circuitul economic european.
- Independenţa României şi proclamarea regatului au influenţat şi lupta românilor din
teritoriile româneşti aflate sub dominaţie străină mai ales mişcarea naţională a
românilor din Transilvania.
DICŢIONAR
Armistiţiu = înţelegere între forţele implicate într-un conflict, ce presupune încetarea
temporară a ostilităţilor, fără a pune capăt războiului.
Independenţă = statutul unei ţări care nu este supusă niciunei autorităţi străine.
Test de evaluare 23
A. „…Se pare că ruşii sunt bătuţi aproape peste tot. La început erau victorioşi…
Trecerea subită a Dunării şi intrarea lor în defileul Balcanilor a surprins toată Europa
şi (…) acum o bătălie mare pierdută la Plevna şi alta în Asia au schimbat faţa
131
lucrurilor (…).
Războiul continuă şi se pare că va ţine toată iarna. Armata română a trecut
Dunărea… Ostaşii noştri s-au purtat ca nişte bravi la Plevna, au luat două redute, în
fine, au provocat admiraţia tuturor celor care i-au văzut şi şi-au cucerit toate simpatiile
(…).
În fine, de două zile respirăm mai liberi, nădăjnuim, ne bucurăm, ne felicităm unii
pe alţii. Plevna a căzut! Unii spun că Osman-Paşa ar fi capitulat, alţii pretind că a avut
loc o mare bătălie. Osman-Paşa încercase în trei rânduri să iasă din cetate şi fusese
respins, întâi de ai noştri apoi de ruşi. În sfârşit a capitulat, văzând că orice rezistenţă
devenea imposibilă…” (Olga Gigurtu, Jurnal)
B. „3 octombrie 1877. Trupele [româneşti] s-au purtat cu un curaj lăudabil şi au pornit
de repetate ori la asalt, deşi respinse de focul zdrobitor al infanteriei turceşti. Câţiva
dintre oameni au fost omorâţi chiar pe creasta redutei turceşti, la care ajunseseră cu
mare curaj şi tenacitate. În rezumat s-au purtat minunat de bine, mai ales având în
vedere că era prima lor încercare şi că era îndreptată în contra poziţiilor puternic
fortificate şi apărate de o armată de temut..” (Corespondentul de război al ziarului The
Daily Telegraph)

1. Menţionaţi, pe baza sursei A, forţele militare implicate în războiul împotriva
otomanilor. 4 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei B, o urmare a respingerii asaltului armatei române de
către infanteria otomană. 4 puncte
3. Precizaţi tipul celor două surse. Argumentaţi. 4 puncte
4. Menţionaţi, pe baza surselor A şi B, elementele comune care ilustrează atitudinea
armatei române în timpul bătăliei de la Plevna. 5 puncte
5. Precizaţi un motiv care determină România să participe la războiul din 1877-1878.
5 puncte
6. Prezentaţi o consecinţă a participării României la războiul din Balcani. 8 puncte

„Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…). Mai întâi de toate,
domnilor, să ne facem întrebarea: ce am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am
noi independenţi faţă de turci? Fost-am noi provincie turcească? Fost-am noi vasali ai
Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Străinii au zis acesta; noi nu am zis-o
niciodată. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Însă era ceva.
Erau nişte legături sui-generis, nişte legături care erau slabe când românii erau tari;
nişte legături care tari când românii erau slabi.” (Mihail Kogălniceanu, Discurs rostit
în Adunarea Deputaţilor, 9 mai 1877)

1. Menţionaţi statutul românilor la 9 mai 1877, conform autorului. 3 puncte
2. Evidenţiaţi cadrul în care este proclamată independenţa de către Mihai Kogălniceanu.
132
4 puncte
3. Precizaţi punctul de vedere a lui Kogălniceanu faţă de raporturile româno-otomane,
ilustrându-l cu două afirmaţii din text. 6 puncte
4. Evidenţiaţi rolul României în războiul din 1877-1878. 5 puncte
5. Precizaţi un motiv pentru care România are nevoie de sprijinul Rusiei pentru a-şi
obţine independenţa. 5 puncte
6. Prezentaţi contextul în care se hotărăşte intrarea României în războiul din 1877-
1878. 7 puncte
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România şi Congresele de
pace din 1878, având în vedere:
 precizarea contextului în care se organizează cele două congrese;
 prezentarea hotărârilor referitoare la România, menţionând şi o deosebire între
în ceea ce priveşte hotărârile celor două congrese;
 formularea unui punct de vedere cu privire importanţa obţinerii independenţei
pentru statul român şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
B. România în relaţiile internaţionale.

De la obţinerea independenţei la marile alianţe ale secolului XX
1. Poziţia României ca stat independent în relaţiile internaţionale. Sisteme de
alianţă
- Evenimentele din timpul Războiului pentru independenţă şi de la Congresul de la
Berlin au atras atenţia României asupra necesităţii afilierii la un sistem de alianţe care
putea să promoveze interesele de politică externă ale ţării.
- Aderarea României la Tripla Alianţă a luat forma unui tratat bilateral cu
Austro-Ungaria, datat 18/30 octombrie 1883.
 Regele Carol şi Ion I. C. Brătianu au insistat ca acordul să fie ţinut secret, având
în vedere că politicienii şi opinia publică erau în majoritate profrancezi.
- Românii au urmărit, de asemenea, şi evoluţia alianţei franco-ruse după 1891 şi
apropierea dintre Marea Britanie şi Franţa, semnalată de Antanta Cordială din 1904.
 În primăvara anului 1914, apropierea dintre România şi Antanta, era un fapt
real.
- În condiţiile izbucnirii Primului Război Mondial, în 1914 Consiliul de Coroană a
hotărât starea de neutralitate (1914-1916).
- Schimbarea condiţiilor a determinat semnarea convenţiilor politice şi militare cu
statele Antantei la 4/17 august 1916.
- La Conferinţa de pace de la Paris, care a început la 18 ianuarie 1919, obiectivul
133
principal urmărit de Ion I.C. Brătianu a fost acela de a obţine recunoaşterea
internaţională a noilor graniţe ale ţării sale.
 Tratatul cu Austria şi cel al minorităţilor a fost semnat la 9 decembrie 1919.
 Tratatul de la Neuilly, din 27 noiembrie 1919, a lăsat intactă frontiera din
Dobrogea între România şi Bulgaria, stabilită prin Tratatul de la Bucureşti din
1913.
 Tratatul cu Ungaria a fost semnat la Trianon, la 4 iunie 1920, şi recunoştea
unirea Transilvanei cu România.
 Prin Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 s-a recunoscut actul unirii
Basarabiei cu România.
- Obiectivul principal al politicii externe a României pe tot parcursul perioadei
interbelice a fost menţinerea frontierelor trasate la sfârşitul Primului Război Mondial.
 Guvernele României au urmărit să păstreze sistemul de la Versailles.
 În acest sens ei au susţinut securitatea colectivă şi au sprijinit eforturile de a
transforma Liga Naţiunilor în apărător de nădejde al păcii şi stabilităţii în
Europa.
 S-au promovat alianţe regionale cum a fost Mica Înţelegere (România,
Cehoslovacia şi Iugoslavia, în 1921) şi Înţelegerea Balcanică (România,
Iugoslavia, Grecia şi Turcia 1934).
- Românii au urmărit şi încheierea unui sistem de alianţe europene. În acest sens
România a semnat o alianţă cu Franţa la 10 iunie 1926.
- Toate eforturile depuse în perioada anilor 1920-1930 de guvernele româneşti
succesive pentru a asigura inviolabilitatea noilor frontiere ale s-au dovedit până la
urmă lipsite de succes. Ele nu au putut atenua diferendele dintre România şi cei doi
revizionişti Ungaria şi Uniunea Sovietică.
2. Relaţiile cu Uniunea Sovietică.
 Obiectul de dispută dintre România şi Uniunea Sovietică era Basarabia.
Reîncorporarea acesteia în România în 1918 a precipitat o ruptură în relaţiile
dintre ele şi avea să rămână obstacolul principal în calea reluării acestora în
1934.
 La 9 iunie 1934 Litvinov şi Titulescu au făcut la Geneva schimb de scrisori şi
au stabilit relaţii diplomatice normale. Încercarea lui Nicolae Titulescu de a
semna un tratat cu URSS-ul a fost urmată de demiterea sa din funcţia de
ministru de externe.
 Demiterea lui Titulescu a simbolizat o schimbare subtilă în politica externă a
României în favoarea Germaniei.
3. Relaţiile cu Germania
 Măsură a influenţei crescânde a Germaniei în România şi mai ales în Europa de
Sud-Est a fost tratatul economic încheiat între cele două ţări la 23 martie 1939.
Valabil timp de cinci ani, acesta asigura o legătură mai strânsă între economiile
celor două ţări.
 Pactul de neagresiune din 23 august 1939 între Germania şi URSS a însemnat
pentru România orientarea spre o nouă etapă a relaţiilor internaţionale şi anume
alianţa cu Germania pentru a proteja integritatea ţării.
134
 La 1 iulie guvernul român a renunţat la garanţiile britanice din aprilie 1939 şi pe
4 iulie Carol a adus la putere un cabinet progerman condus de Ion Gigurtu.
Guvernul şi-a declarat dorinţa de a adera la Axa Roma-Berlin şi la 11 iulie el a
anunţat retragerea României din Liga Naţiunilor.
 Antonescu a pus bazele noului rol pe care România avea să-l joace într-o
Europă de Sud-Est dominată de Germania, întărind legăturile militare şi
economice cu Germania.
 Până în primăvara anului 1944 forţele politice se uniseră în efortul de a scoate
ţara din război. Figura centrală era Iuliu Maniu, conducătorul opoziţiei
democratice.
 Celălalt canal românesc spre Moscova trecea prin Stockholm, unde între
decembrie 1943 şi ianuarie 1944, ministrul român Frederic Nanu a avut
convorbiri cu oficialii de la legaţia sovietică în ceea ce priveşte interesul
exprimat de anumite cercuri din România de a negocia retragerea României din
război.
 Armistiţiul semnat în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944, între România şi
URSS, cerea guvernului român să se angajeze în efortul de război aliat cu cel
puţin douăsprezece divizii de infanterie, să permită deplasarea liberă a Armatei
Roşii pe teritoriul său şi să sprijine militar şi logistic operaţiile militare ale
Aliaţilor împotriva Germaniei şi Ungariei.
 România îşi asuma povara de a plăti despăgubiri care se ridicau la 300 de
milioane de dolari către Uniunea Sovietică. Singurul punct favorabil pentru
România era abrogarea dictatului de la Viena şi redobândirea Transilvaniei de
Nord-Vest.
4. Conflicte militare
- Participarea României la Primul Război Mondial (1916-1918) s-a făcut în slujba
idealului naţional. Dezintegrarea imperiilor multinaţionale şi impunerea principiului
naţionalităţilor a favorizat formarea statului naţional unitar român în 1918.
- Al Doilea Război Mondial:
- La 22 iunie 1941, la câteva ore după ce începuse invazia germană a Uniunii
Sovietice, regele Mihai şi Ion Antonescu au proclamat începerea războiului pentru
eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică.
 În decurs de o lună de la începerea ostilităţilor, obiectivele militare principale
ale românilor – eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord – fuseseră atinse.
 Ion Antonescu hotărâse să trimită trupele române dincolo de Nistru.
- La sfârşitul anului 1941 România se afla în război cu Aliaţii occidentali.
- În vara anului 1942, un număr mare de efective româneşti au luat parte la ofensiva
germană din sudul Rusiei şi din Caucaz.
 Dezastrul de la Stalingrad a avut o influenţă hotărâtoare asupra politicii
româneşti.
 Antonescu s-a convins că Germania nu poseda forţa militară pentru a înfrânge
Uniunea Sovietică şi că trebuie găsite alte mijloace pentru a proteja ţara
împotriva unei invazii a Armatei Roşii.
 În primăvara anului 1943, l-a autorizat pe Mihai Antonescu, adjunct al
135
preşedintelui Consiliului de Miniştri, să iniţieze contacte cu Marea Britanie şi
Statele Unite. Antonescu încerca acum protejarea României de „marele pericol”
din est.
- Situaţia a ajuns critică o dată cu ofensiva sovietică iniţiată la 20 august pe frontul
românesc. Armata Roşie a străpuns poziţiile defensive în câteva locuri.
 În după amiaza zilei de 23 august 1944, regele l-a invitat pe Antonescu la Palat.
Când Antonescu a refuzat să accepte încheierea imediată a armistiţiului, regele
a ordonat arestarea lui şi a lui Mihai Antonescu, care-l însoţise.
 Până la 28 august, trupele române neutralizaseră pericolul german care
ameninţa oraşul Bucureşti.
 La 31 august Armata Roşie a ocupat Bucureştiul.
 Armata Roşie invada România şi comandanţii sovietici tratau ţara ca un teritoriu
cucerit.
- Înfrângerea Germaniei, în luna mai, a pus capăt grelelor încercări prin care a trecut
România în cei patru ani de război.
5. Pierderi teritoriale
- La 26 iunie 1940, ministrul de externe Molotov a înmânat ministrului român de la
Moscova un ultimatum prin care se cerea cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord în
decurs de 24 de ore. Carol al II-lea şi consilieri săi nu au văzut o altă alternativă decât
să cedeze.
- Negocierile cu Bulgaria pentru fâşia din sudul Dobrogei, pe care România o
dobândise prin tratatul de la Bucureşti din 1913, s-au încheiat repede. Tratatul de la
Craiova din 7 septembrie 1940 restaura frontiera din 1912 dintre cele două ţări.
România ceda 7412 km2 şi aproximativ 360 000 de locuitori. Tratatul prevedea şi un
schimb de populaţie.
- România era angajată în negocieri mult mai importante cu Ungaria, referitoare la
viitorul Transilvaniei.
 Punctele de vedere divergente ale celor două părţi nu au putu fi reconciliate şi
negocierile care au început la Turnu Severin la 16 august au fost întrerupte.
 Lui Mihail Manoilescu, la Viena, i s-a prezentat oferta de „arbitraj” a lui Hitler
şi i s-a dat posibilitatea s-o accepte sau să se confrunte cu un război declanşat de
Ungaria şi sprijinit de Axă.
 În dimineaţa zilei de 30 august 1940, Consiliul de Coroană din Bucureşti a
analizat opţiunile posibile fără a şti precis ce proporţie din Transilvania va fi
pierdută.
 O serie de oameni politici au cerut respingerea „arbitrajului” lui Hitler, dar
Carol şi majoritatea au hotărât că acceptarea lui, împreună cu garanţiile
germane ale noilor frontiere, era singura cale pentru a împiedica distrugerea
ţării.
 Decizia lui Hitler a fost citită oficial la Viena la 30 august 1940. Ungaria primea
o regiune tăiată din nordul Transilvaniei de la Oradea în sud şi Maramureş în
nord, şi cuprinzând Clujul şi regiunea de-a lungul pantelor vestice ale
Carpaţilor, până în vecinătatea oraşului Braşov. România era deposedată de 42
243 km2 şi o populaţie de aproximativ 2 600 000 locuitori, circa 50% dintre ei
136
români şi 37% maghiari şi secui.
 În schimbul acestora România primea angajamentul din partea Germaniei că
aceasta îi va apăra frontierele. Actul însemna pierderea independenţei sale în
afacerile externe şi subordonarea economiei efortului de război german.
- Ca rezultat al cedărilor teritoriale România, care se născuse la sfârşitul Primului
Război Mondial, a pierdut o treime din suprafaţa sa (97 790 km 2) şi din populaţie
aproximativ 6 161 317 locuitori.

Dictat = act prin care un stat impune altui stat condiţii împotriva voinţei acestuia.
Ultimatum = comunicare care conţine condiţiile irevocabile pe care o putere, sau un stat le
pune altuia, în vederea rezolvării unei situaţii litigioase de care depind relaţiile reciproce.
Test de evaluare 24
A. „Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere
cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă
totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu
Naţiunile Unite. Români, un nou guvern de uniune naţională a fost însărcinat să aducă
la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a
acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale
Americii (…). Români, dictatura a luat sfârşit şi cu ea toate asupririle.” (Proclamaţia
regelui Mihai către ţară, Bucureşti, 23 august 1944)
B. „Gestul României, va fi un exemplu de urmat pentru Bulgaria, Finlanda şi
Ungaria” (Postul de radio Londra).
„Capitularea României şi eliberarea Parisului marchează pagina neagră a războiului
dus de Germania (…) Întregul edificiu nazist din Balcani începe să se năruie, iar
efectul capitulării României asupra Bulgariei şi Ungariei va fi acela al unui şoc
electric de o deosebită violenţă, de el chiar Finlanda se va resimţi. Consecinţele pentru
viitorul mers al războiului sunt incalculabile.” (Agenţia „Reuter”)
„A fost o lovitură de trăsnet care, plecată de la Bucureşti, a zguduit Balcanii.
Fortăreaţa Europa se prăbuşi (…). Trupele Reichului din Iugoslavia şi Bulgaria au fost
izolate prin acţiunea română de la 23 august şi trupele britanice pătrunseseră cu atât
mai puternic în Grecia”. (Nicolette Frank) (Gh. Buzatu, România cu şi fără
Antonescu)
1. Precizaţi, pe baza sursei A, la ce dictatură face referire documentul. 2 puncte

2. Menţionaţi, pe baza sursei A, punctul de vedere referitor la hotărârea de a întoarce
armele împotriva Germaniei susţinându-l cu o explicaţie din text. 5 puncte
3. Menţionaţi, pe baza sursei B, în ce relaţii era România cu Bulgaria, Finlanda şi
Ungaria. 2 puncte
4. Menţionaţi, pe baza sursei B, două consecinţe ale actului de la 23 august pentru
137
derularea războiului. 4 puncte
5. Prezentaţi demersurile României de a ieşi din război, până la actul de la 23 august
1944. 6 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România a
intrat în războiul contra U.R.S.S. pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei. 4 puncte
7. Prezentaţi participarea României la războiul împotriva U.R.S.S. 7 puncte

A. „Guvernul URSS propune Guvernului regal al României: 1. Să înapoieze cu orie
preţ Uniunii Sovietice Basarabia. 2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a
Bucovinei, cu frontierele potrivit cu harta alăturată. 3. Guvernul sovietic îşi exprimă
că Guvernul român va primi propunerile de faţă ale URSS şi că aceasta va da
posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi
România.
Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului regal al României în decursul zilei de
27 iunie.” (Ultimatumul adresat României de URSS, 26 iunie 1940, Moscova)
B. „1. Traseul definitiv al liniei de frontieră care desparte România de Ungaria va
corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată (…). 2. Teritoriul român
atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în
bună ordine acesteia (…). 3. toţi supuşii români stabiliţi în această zi pe teritoriul ce
urmează a fi cedat de România, dobândesc, fără alte formalităţi, naţionalitatea ungară.”
(Dictatul de la Viena, 30 august 1940)
1. Menţionaţi, pe baza sursei A, teritoriile cedate de România către U.R.S.S. 4 puncte

2. Menţionaţi, pe baza sursei B, teritoriul cedat de România către Ungaria. 2 puncte
3. Prezentaţi cedarea altor teritorii româneşti la care nu fac referire cele două surse.
6 puncte
4. Prezentaţi un aspect al relaţiilor dintre România şi Ungaria în perioada menţionată
şi care a dus la dictatul de la Viena. 6 puncte
5. Prezentaţi o consecinţă a cedărilor teritoriale din vara anului 1940. 6 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia, eforturile
diplomatice ale României nu au putut înlătura diferendele cu statele revizioniste.
6 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre sistemele de alianţă ale
României de la obţinerea independenţei, până la începutul celui de-al Doilea Război
Mondial, având în vedere:
 precizarea unei cauze care a determinat aderarea României la Tripla Alianţă;
 prezentarea demersurilor României în vederea realizării statului naţional unitar;
 precizarea obiectivului politicii externe a României în perioada interbelică;
 menţionarea a două alianţe regionale şi a obiectivelor urmărite prin realizarea
138
acestor alianţe.
TEMA 10. România în timpul „Războiului rece”

1. Războiul rece
- Războiul Rece (1947-1991) a fost o confruntare deschisă care s-a dezvoltat după al
Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme
politice diametral opuse:
 într-un grup se aflau URSS şi aliaţii ei;
 celălalt grup cuprindea SUA şi aliaţii lor;
 la nivel politico-militar a fost o confruntare între NATO şi Pactul de la
Varşovia.
- „Războiul Rece” a dominat politica externă a SUA şi URSS încă din 1947 şi până la
căderea Uniunii Sovietice în 1991.
2. Relaţiile cu URSS şi blocul statelor comuniste
- Perioada 1948-1953 s-a caracterizat prin supunerea politicii externe româneşti
Moscovei la fel ca a celorlalte ţări comuniste din sud-estul Europei.
- În februarie 1948, România a semnat cu URSS un tratat de prietenie, colaborare şi
asistenţă mutuală valabil pe douăzeci de ani, urmat de înţelegeri asemănătoare cu
Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria.
- Tratatul încheiat cu Iugoslavia a fost denunţat după excluderea acesteia din
Cominform. Poziţia României faţă de acest eveniment rezultă din poziţia lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej care s-a angajat într-o campanie prin care critica atitudinea lui Tito.
- Evenimentele din Ungaria din (octombrie-noiembrie 1956) au pus în evidenţă
opoziţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej faţă de destalinizare.
 Comuniştii români au arătat ostilitate faţă de I. Nagy şi au susţinut represiunea
sovietică.
 Pe de altă parte, în decembrie 1956, ei vorbeau despre o cale românească de
construire a socialismului şi cereau ajutor economic sporit din partea Moscovei.
- Îndepărtarea de Moscova după 1958 a fost vizibilă şi în planul relaţiilor cu statele
vecine.
 În 1963, Dej a vizitat Iugoslavia, încheind acordul pentru construirea
complexului hidroenergetic de la Porţile de Fier.
 După 1965 limitele toleranţei sovietice au fost puse la încercare. Românii şi-au
continuat neutralitatea în conflictul ruso-chinez, apropiindu-se de Iugoslavia.
- Legăturile dintre Nicolae Ceauşescu şi Leonid Brejnev au cunoscut o oarecare
îmbunătăţire după 1974. Cu toate acestea, apropierea româno-sovietică nu a fost de
139
durată, existând neînţelegeri în probleme cum ar fi:
 integrarea militară în cadrul Tratatului de la Varşovia;
 integrarea şi cooperarea economică în cadrul CAER-ului.
- Izolarea lui Ceauşescu îl va face vulnerabil în lumina glasnost-ului şi perestroikăi.
 Elita conducătoare a României a condamnat restructurarea.
 Comuniştii români au respins în mod special ideea creşterii proprietăţii private
şi a pieţei, interzicând orice discuţie pe această temă.
3. România în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER)
- Din punct de vedere economic România era inclusă în sfera de interese sovietice din
mai 1945.
- CAER a luat naştere ca ripostă la aplicarea „Planului Marshall” şi ca alternativă la
Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană.
 În proiectul trimis de sovietici liderilor est-europeni, cu scopul de a constitui
baza discuţiilor asupra noii organizaţii, era invocată pentru fondarea acestui
organism „lipsa unor legături permanente de coordonare a politicii economice a
ţărilor de democraţie populară şi URSS în legăturile comerciale cu alte state“.
 La propunerea Moscovei ţările fondatoare urmau a fi Polonia, România,
Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria.
 Această organizaţie includea doar statele aflate în totală subordonare faţă de
URSS.
 Obiectivele stabilite de către CAER în 1949 au vizat: lărgirea schimbului de
mărfuri între ţările membre ale CAER în anii 1949-1950, comerţul cu ţările
capitaliste, îndeplinirea planurilor şi măsurilor de colaborare economică
preconizate, politica de preţuri.
 Colaborarea tehnico-ştiinţifică trebuia intensificată, considerau reprezentanţii
CAER, prin intermediului schimbului reciproc de documentaţie-tehnică. În
cadrul sesiunilor CAER, se considera a fi extrem de importantă discutarea unor
proiecte de mare amploare: construcţia marilor hidrocentrale, a sistemelor de
irigaţii şi canalelor de transport, a construcţiei liniilor de cale ferată şi a
şoselelor, a porturilor maritime şi fluviale, a construcţiei marilor combinate şi
uzine.
 Crearea CAER, la 8 ianuarie 1949, era destinată fluidizării relaţiilor comerciale
şi colaborării economice şi tehnico-ştiinţifice dintre ţările fondatoare.
 Între 1950 şi 1953, în presa sovietică s-a acordat prea puţină atenţie activităţii
Consiliului, dovadă a lipsei de interes din partea sovieticilor pentru acest
organism.
 În 1950 într-o şedinţă a Consiliului s-a hotărât, la sugestia lui Molotov,
construirea unui pod peste Dunăre între Bulgaria şi România, la care să
contribuie toate ţările „lagărului socialist.” Podul de la Giurgiu – Ruse,
reprezintă un prim rezultat al activităţii CAER.
- Opoziţia în creştere a României faţă de încercările de a da CAER-ului o altă
destinaţie decât aceea pentru care fusese creat a înregistrat maximul de intensitate între
anii 1963-1964, prelungindu-se şi după 1965.
- Bătălia pentru o mai mare autonomie economică a României faţă de URSS a
140
culminat cu Declaraţia din aprilie 1964 a Partidului Muncitoresc Român, moment
care a marcat apogeul opoziţiei româneşti faţă de tentativele conducerii de la Kremlin.
 Poziţia aparte a României în cadrul lumii comuniste a avut la origine refuzul
cercurilor conducătoare de la Bucureşti de a accepta poziţia URSS-ului
referitoare la „diviziunea socialistă a muncii”.
 România a respins propunerea Moscovei de a dezvolta în principal industria
petrolieră şi agricultura.
 Schimbarea în politica externă a României s-a produs în 1964, odată cu Planul
Valev. Potrivit acestui plan se avea în vedere constituirea pe teritoriul
României, Bulgariei şi în sudul URSS a unui complex economic interstatal.
Planul a fost respins de către guvernul de la Bucureşti, pe motiv va duce la
dezmembrarea economiilor naţionale şi a teritoriului naţional.
- Relaţiile cu Moscova s-au agravat în primul rând din cauza insistenţei cu care ruşii
urmăreau să transforme CAER-ul într-un organism economic supranaţional, în cadrul
căruia nordul urma să producă produse industriale, iar sudul să furnizeze materii prime
şi agricole.
4. România şi Pactul de la Varşovia

- Pactul de la Varşovia, creat la 14 mai 1955, este răspunsul comuniştilor la Alianţa
Nord Atlantică.
 În cadrul Pactului de la Varşovia, rolul şi poziţia URSS-ului au fost
considerabile.
 Această alianţă militară nu a fost doar un instrument de apărare. Ea avea ca
misiune internă a blocului sovietic „apărarea cuceririlor socialismului”.
- Din punct de vedere militar, dominaţia sovietică s-a manifestat prin ocuparea
militară a ţării, care a durat până în 1958 dar şi prin încadrarea României în Pactul de
la Varşovia.
- Retragerea trupelor sovietice trebuie înţeleasă şi în contextul internaţional al acelui
moment:
 Valoarea strategică a României scăzuse considerabil după semnarea tratatului
de pace cu Austria.
 Hruşciov a socotit că se poate dispensa de ocuparea unei ţări înconjurate şi aşa
de sateliţi.
- România a fost singura membră a pactului de la Varşovia care nu a participat la
invadarea Cehoslovaciei în 1968.
- În această perioadă comuniştii români au refuzat să participe la manevrele militare
ale Pactului de la Varşovia şi să îngăduie astfel de manevre pe teritoriul ţării,
susţinând în paralel ideea desfiinţării simultane a blocurilor militare.
- România a refuzat să semneze declaraţia din noiembrie 1978 prin care pactul
condamna negocierile de pace israelo-egiptene, refuzând de asemenea să accepte
creşterea cheltuielilor militare.
- Pactul de la Varşovia a fost reînnoit în 1985 pentru încă 20 de ani dar transformările
politice din Europa Centrală şi de Est de la sfârşitul anilor ‚80 au determinat dispariţia
alianţei, care s-a dizolvat oficial în anul 1991.
141
5. Relaţiile României cu Europa Occidentală
- România s-a preocupat de promovarea relaţiilor cu statele din afara blocului
comunist:
 În 1955 a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
 În 1959 a fost aleasă vicepreşedinte a celei de a XIV-a sesiuni a Adunării
Generale a ONU.
 După 1958, comerţul românesc a fost treptat reorientat spre Occident, în timp ce
firmele apusene se anunţau dispuse să acorde credite României.
- După 1960, constatăm o reorientare a politicii externe româneşti:
 România a încheiat cu principalele guverne apusene acorduri de compensare
pentru bunurile naţionalizate în 1948, înlăturând o piedică juridică în calea unor
legături economice normale.
 În planul relaţiilor diplomatice, legaţiile Angliei şi Franţei la Bucureşti au fost
ridicate la rang de ambasadă, iar 1963 a fost anul în care la ONU, România a
votat pentru prima dată altfel decât Uniunea Sovietică şi aliaţii ei.
- Perioada 1965-1974 a fost martora unor iniţiative diplomatice româneşti care au
sporit prestigiul României pe scena internaţională:
 Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle a vizitat România în 1968.
 S-au stabilit contacte la nivel înalt cu SUA, care au culminat cu vizita la
Bucureşti a preşedinţilor americani, Richard Nixon în 1969 şi Gerald Ford în
1975.
 Apropierea de Bonn şi stabilirea de relaţii diplomatice cu Republica Federală
Germania în 1967, într-un moment în care nicio ţară socialistă nu avea astfel de
legături, precum şi menţinerea relaţiilor diplomatice cu Israelul după războiul de
şase zile din 1967, au fost acţiuni care au determinat simpatia Occidentului faţă
de România.
- Orientarea diplomatică spre Apus a fost dublată de o restructurare a legăturilor
comerciale externe:
 Primele acorduri economice cu Germania au fost semnate în 1966, urmate de
altele cu principalele ţări capitaliste dezvoltate.
 Tratativele pentru aderare la GATT au început în 1968 şi s-au încheiat în 1971.
 În acelaşi an au început la Washington discuţiile privind aderarea României la
Fondul Monetar Internaţional şi la Banca Mondială, România devenind membra
celor două organizaţii în 1972.
 În aceeaşi perioadă, delegaţii români cereau şi Pieţei Comune un regim
comercial preferenţial, acordat în 1973.
- Acordul de la Helsinki din 1975 a deschis uşa către examinarea internaţională a
evenimentelor din România.
 Acordul a marcat o cotitură prin importanţa dată de comunitatea internaţională
respectării drepturilor omului şi, prin extensie drepturilor minorităţilor.
 Respectarea acestor drepturi a devenit o preocupare legitimă a comunităţii
internaţionale şi, în practică a condiţionat creditele şi comerţul de performanţele
unei ţări în acest domeniu.
142
- Impunerea cultului personalităţii, nerespectarea acordurilor de la Helsinki şi
încălcările drepturilor omului au răcit considerabil relaţiile cu SUA în timp ce
impunerea taxei de emigrare a avut un efect similar asupra legăturilor cu Bonnul,
Ierusalimul şi desigur Washingtonul.
- În preajma anului 1980 relaţiile cu Occidentul sunt mult mai reci. SUA au votat
pentru suspendarea clauzei naţiunii celei mai favorizate în raporturile comerciale cu
România. Românii au pierdut statutul preferenţial în 1988.
- Deteriorarea situaţiei interne din România şi atacurile din partea guvernelor
occidentale împotriva politicii lui Ceauşescu de nerespectare a drepturilor omului a
dus la izolarea internaţională a României concretizată în:
 înrăutăţirea relaţiilor cu statele occidentale;
 diminuarea schimburilor economice.

Perestroika = termen folosit (rus. restructurare) de Gorbaciov pentru a denumi politica sa de
reformare în sens democratic a sistemului social, economic şi politic al URSS.
Test de evaluare 25
A. „Partidul nostru apreciază ca obiectiv principal al colaborării economice şi
întrajutorării dintre ţările socialiste îmbinarea cooperării internaţionale în producţie cu
dezvoltarea complexă, multilaterală, a economiei naţionale, dezvoltarea producţiei
materiale atât în fiecare ţară socialistă, cât şi pe ansamblul sistemului socialist,
egalizarea ca nivel economic, a ţărilor socialiste. (…) Relaţiile de colaborare
economică dintre ţările socialiste trebuie să asigure avantaje reciproce tuturor ţărilor,
să urmărească dezvoltarea economică, creşterea producţiei materiale în fiecare ţară
socialistă şi pe ansamblu sistemului mondial socialist.” (Poziţia românească în CAER,
1964)
B. „Părţile contractante [Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, România,
Ungaria, URSS] se obligă ca, în conformitate cu Carta ONU să se abţină în relaţiile
internaţionale de la ameninţarea cu forţa sau de la folosirea ei şi să rezolve litigiile lor
internaţionale prin mijloace paşnice în aşa fel încât să nu pericliteze pacea şi
securitatea internaţională (…). Art. 4 În cazul unui atac armat în Europa din partea
vreunui stat sau grup de state împotriva unuia sau mai multor state semnatare ale
tratatului, fiecare stat membru al Tratatului va acorda statului sau statelor care au fost
supuse unui asemenea atac, ajutor imediat (…) şi prin toate mijloacele care i se par
necesare, inclusiv folosirea forţei armate.” (Tratatul de la Varşovia, 14 mai 1955)
1. Selectaţi, pe baza sursei A, obiectivul României în cadrul CAER. 2 puncte

2. Menţionaţi, pe baza sursei B, caracterul Tratatului de la Varşovia, susţinându-l cu o
explicaţie din text. 5 puncte
3. Prezentaţi poziţia României faţă de două evenimente internaţionale care s-au
143
desfăşurat în timpul când la conducere era Gh. Gheorghiu-Dej. 6 puncte
4. Prezentaţi modul în care s-a constituit CAER 6 puncte
5. Menţionaţi un rezultat al activităţii CAER pentru România. 3 puncte
6. Prezentaţi opoziţia României faţă de unele proiecte ale CAER 8 puncte

A. „Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare
greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea din Europa pentru soarta socialismului în
lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru
a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca
state socialiste să încalce libertatea şi independenţa altui stat. Nu există nicio
justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea
intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc. (…)” (Din cuvântarea
rostită de N. Ceauşescu la mitingul din Bucureşti din 21 august 1968)
B. „Statele participante (…) declară hotărârea lor de a respecta şi pune în practică
fiecare dintre ele, în relaţiile sale cu toate celelalte state participante (…), principiile
următoare, care sunt toate de importanţă primordială şi guvernează relaţiile lor
reciproce: 1. Egalitatea suverană, respectarea drepturilor inerente suveranităţii (…)
2. Nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa; 3. Inviolabilitatea frontierelor;
4. Integritatea teritorială a statelor; 5. Reglementarea paşnică a diferendelor; 6.
Neamestecul în treburile interne; 7. Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.” (Actul final al Conferinţei de la Helsinki)
1. Menţionaţi, pe baza sursei A, poziţia României în calitate de membru al Pactului de

la Varşovia, susţinând-o cu o explicaţie din text. 5 puncte
2. Precizaţi impactul pe care l-a avut poziţia României asupra statelor occidentale.
5 puncte
3. Menţionaţi, pe baza sursei B, principiul care nu a fost respectat de statele
comuniste semnatare ale actului final de la Helsinki. 4 puncte
4. Prezentaţi relaţiile României cu Europa Occidentală în perioada 1955-1967.
7 puncte
5. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia, acordul de la
Helsinki a marcat o cotitură în relaţiile internaţionale. 4 puncte
6. Prezentaţi relaţiile României cu Europa Occidentală în anii ’80. 5 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în perioada
„Războiului rece” având în vedere:
 precizarea regimului politic instaurat în România în perioada „Războiului rece”
şi menţionarea a două caracteristici ale acestuia;
 prezentarea unui eveniment internaţional din timpul „Războiului rece”, la care
participă România şi menţionarea a două consecinţe ale acestuia pentru statul
144
român;
 formularea unui punct de vedere referitor la situaţia României în perioada
„Războiului rece”, şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
145
BAREME DE CORECTARE ŞI DE NOTARE
Test de evaluare 1
 Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate în barem.
 Se vor puncta orice formulări şi modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor, în
acord cu ideile precizate în barem.
 Se acordă 10 puncte din oficiu.

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A a obiectivelor guvernării imperiale în
provinciile nou cucerite; (ex. „asigurarea drumurilor, a frontierelor crearea de oraşe ca
unităţi autonome de administrare a teritoriului, acordarea acelor drepturi care să
încurajeze populaţia cucerită să «suporte jugul» şi să colaboreze în exploatarea
economică intensivă a noii provincii”).
2. 3 puncte pentru selectarea pe baza sursei B, a elementelor sintezei etnice şi culturale,
care au dus la crearea populaţiilor romane provinciale (ex. italo-romani, gallo-romani,
daco-romani.).
3. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, a punctului de vedere referitor la
romanizare. (ex. Romanizarea a fost, fără doar şi poate, un instrument oficial al Romei de
asigurare a bunei exploatări a noilor teritorii cucerite).
4. 5 puncte pentru menţionarea punctului de vedere referitor la noua limbă a populaţiilor
romane provinciale (ex. În procesul de romanizare, între latina populară şi graiurile
indigene nu s-a produs un amestec, o sinteză, din care să se nască o limbă nouă, ci
idiomurile (limbile) locale au fost înlocuite de latina populară, care le-a biruit,
impunându-se pretutindeni şi pe toată verticala socială).
5. 6 puncte pentru prezentarea a oricăror doi factori ai romanizării (excluzând religia),
care au acţionat în provincia Dacia.
6. 8 puncte pentru argumentarea printr-un fapt istoric relevant, a afirmaţiei conform
căreia procesul de romanizare este o etapă precedentă cuceririi Daciei.

1. 6 puncte pentru enumerarea, pe baza textului, a categoriilor sociale din care făceau
parte dacii după cucerirea romană (ex. sclavi, lucrători agricoli, soldaţi).
2. 6 puncte pentru evidenţierea cauzelor care au dus la această realitate socială (ex.
autohtonii din Dacia sunt locuitorii săraci şi marginalizaţi ai provinciei, mulţi au fost
transformaţi în sclavi, singura soluţie pentru a accede la o situaţie socială mai bună şi, în
primul rând, pentru a obţine cetăţenia romană era – ca o soluţie individuală – înrolarea
în unităţile auxiliare.).
3. 6 puncte pentru formularea unui punct de vedere propriu asupra credibilităţii şi
validităţii argumentelor folosite în text.
4. 6 puncte pentru menţionarea categoriilor sociale, din cele prezentate în text, care mai
există şi astăzi (ex. soldaţii).
5. 6 puncte pentru stabilirea câte unui argument al permanenţei fiecărei categorii sociale
prezentate în text.
146
Subiectul III (30 de puncte)
Informaţia istorică – 24 de puncte se distribuite astfel:
 3 puncte pentru menţionarea unui eveniment istoric care a făcut posibilă romanizarea;
 câte 6 puncte pentru prezentarea a doi factori care au favorizat procesul de romanizare
(6px2=12p);
 9 puncte pentru prezentarea unui punct de vedere argumentat cu privire la
continuitatea daco-romană în spaţiul carpato-dunărean după 271.
Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte distribuite astfel:
 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat;
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat;
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric.
 1 punct pentru structurarea textului (introducere-cuprins-concluzii);
0 puncte pentru text nestructurat;
 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;
0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;
 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu.

Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului obţinut.
Test de evaluare 2
Subiectul 1 (30 de puncte)

1. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A a unei cauze pentru care împăratul
Aurelian a hotărât abandonarea Daciei; (ex. „teritoriile romane din sudul Dunării,
Illyricum şi Moesia, erau de multă vreme devastate de necontenite atacuri ale goţilor şi
ale carpilor”).
2. 6 puncte pentru menţionarea pe baza sursei B, a două argumente care demonstrează că
în Dacia a rămas o populaţie civilă numeroasă după retragerea aureliană; (ex.: 1. o
deplasare a tuturor sau a majorităţii locuitorilor Daciei, circa 800 000 de oameni, trebuia
să ducă la întemeierea de oraşe şi sate noi la sudul fluviului, iar un atare exod nu putea să
rămână neobservat şi necomentat în documentele vremii; 2. în toponimia Daciei aureliene
nu se observă nicio modificare, ci, dimpotrivă, se constată şi după aceea aceleaşi oraşe şi
sate.).
3. 2 puncte pentru precizarea anului părăsirii Daciei (271).
4. 4 puncte pentru prezentarea unei consecinţe de ordin social-economic a părăsirii
Daciei [ex. stingerea rapidă a vieţii urbane (ruralizare) şi, implicit, declinul activităţilor
economice (revenirea la economia naturală)].
5. 4 puncte pentru prezentarea unei consecinţe de ordin demografic a părăsirii Daciei
(ex.: scăderea numărului populaţiei şi retragerea în aşezările rurale).
147
6. 6 puncte pentru prezentarea formelor de organizare politică de tradiţie romană care
s-au perpetuat după părăsirea Daciei (ex.: obştile săteşti şi romaniile populare).
7. 4 puncte pentru argumentarea printr-un fapt istoric relevant a afirmaţiei conform
căreia, Imperiul roman a revenit în nordul Dunării în unele perioade de după retragerea
aureliană (ex.: cetăţile şi oraşele de pe malul stâng al Dunării s-au aflat în atenţia
împăraţilor Diocleţian, Constantin cel Mare şi Iustinian).

1. 2 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, evidenţei simbolurilor creştine în
secolele V-VII (ex.: „Evidenţa simbolurilor creştine pentru secolele V-VII arată un
număr, aproximativ egal de localităţi în care s-au descoperit asemenea vestigii: 31 de
localităţi pentru teritoriul dacilor liberi şi 22 de localităţi pentru fosta provincie
romană”).
2. 2 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a sintezelor etnice romanice au apărut
în Europa (ex.: ibero-romanii, galo-romanii, daco-romanii).
3. 2 puncte pentru numirea apostolului care a făcut evanghelizarea Scytiei: Sfântul
Apostol Andrei.
4. 4 puncte pentru prezentarea unui izvor istoric care demonstrează că propagarea
creştinismului la daco-romani s-a făcut în limba latină (ex.: Donariul de la Biertan (judeţul
Sibiu), obiect creştin din secolul al IV-lea, conţine inscripţia latină „Ego Zenovius votum
posui” (Eu, Zenoviu, am pus darul) şi este o dovadă a vorbirii limbii latine în Dacia, după
271.
5. 4 puncte pentru numirea oricăror două popoare migratoare care nu au avut un rol
vrednic de consemnat în procesul general al etnogenezei românilor (ex.: goţi, huni, gepizi,
avari).
6. 6 puncte pentru prezentarea poporului migrator care a avut o oarecare influenţă în
etnogeneza românilor (ex.: slavii au fost atestaţi începând cu secolul VI, în Moldova şi
Muntenia şi cu secolul VII, în Transilvania. Slavii au determinat impunerea unor
toponime, hidronime şi, mai ales, unele modificări fonetice şi de vocabular. Aceste
influenţe nu au modificat caracterul fundamental romanic al limbii române demonstrat de
fondul principal de cuvinte – latin 60 % şi de structura gramaticală latină. După anul 602,
slavii s-au aşezat masiv la sud de Dunăre, în Imperiul Roman de Răsărit. Slavii şi apoi
bulgarii au separat, definitiv, latinitatea din Peninsula Balcanică de cea nord-dunăreană. În
dreapta fluviului, o mare parte a populaţiei romanice a fost asimilată de slavi. Excepţie au
făcut romanicii din zonele montane care au primit din partea slavilor denumirea de vlahi
(preluată de aceştia de la populaţiile germanice).
7. 6 puncte pentru stabilirea a două asemănări şi a unei deosebiri între procesul formării
poporului român şi cel al popoarelor romanice [ex.: deosebire: popoarele romanice au un
element autohton (italic – la italieni, gallic – la francezi, daco-moesic – la români);
asemănări: toate popoarele romanice au un element latin, cel mai consistent; toate
popoarele romanice s-au format cam în aceeaşi perioadă].
8. 4 puncte pentru argumentarea printr-un fapt istoric relevant a afirmaţiei conform căreia
etnogeneza românească se înscrie în procesul general al etnogenezei popoarelor romanice
[ex.: Etnogeneza românească face parte dintr-un proces istoric mai amplu, european, al
etnogenezei popoarelor romanice. Acest proces a avut la bază o dublă asimilare (sinteză)
ce a avut ca efect: romanizarea autohtonilor (geto-daci) cuceriţi de Roma (prima sinteză);
148
asimilarea migratorilor de către populaţia romanizată (a doua sinteză)].

 4 puncte pentru descrierea procesului general de formare a popoarelor romanice;
 6 puncte pentru prezentarea sintezei etnice româneşti;
 7 puncte pentru prezentarea trăsăturilor esenţiale ale limbii române;
 7 puncte pentru prezentarea unui punct de vedere argumentat cu privire la spaţiul şi
timpul în care s-a definitivat formarea poporului român şi a limbii române.

Test de evaluare 3

1. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A a fragmentului de text care se referă la
romanitatea românilor: „ba chiar şi o mare mulţime de vlahi, despre care se spune că sunt
colonii de demult ai celor din Italia.”
2. 4 puncte pentru menţionarea pe baza sursei B, a fragmentului de text care evidenţiază
conştiinţa românilor despre originea lor romană: „ei îşi zic în limba lor romani spunând că
au venit din vremuri străvechi, de la Roma, pentru a se aşeza în această ţară.”
3. 4 puncte pentru numirea a doi reprezentanţi ai culturii bizantine care au făcut referiri la
romanitatea românilor: Vasile al II-lea Macedoneanul şi Ioan Kynnamos.
4. 4 puncte pentru numirea a oricăror doi reprezentanţi ai culturii occidentale care au
făcut referiri la romanitatea românilor: Poggio Bracciolini, Flavio Biondo, Enea Silvio
Piccolomini, Antonio Bonfini.
5. 6 puncte pentru prezentarea originii denumirii de vlahi dată românilor [ex.: La originea
denumirii de vlah se află numele unui trib celt, volcae, amintit de Caesar în „De bello
Gallico”. De aici termenul a trecut la germani, desemnându-i în germana veche mai întâi
pe vecinii din sud şi apus (valh = roman şi gal romanizat). Termenul a cunoscut apoi în
149
limba germană o restrângere, referindu-se doar la locuitorii din Peninsula Italică
(wälcher). Slavii, venind în contact nemijlocit cu lumea germană începând cu secolul al
IX-lea, au preluat acest termen. Chiar la începutul acestor contacte germeno-slave,
biograful apostolului slavilor Metodie a aplicat italienilor denumirea de wlach, primită
evident prin filieră germană. Vlah înseamnă aşadar, un străin, un neslav de limbă
romanică. Termenul a cunoscut apoi diferite variante: vlah la bizantini şi la slavii sudici,
voloh la slavii răsăriteni, valachus în lumea latino-catolică apuseană, blach la unguri unde
s-a transformat repede în oláh etc. Apariţia acestui nume dat românilor de către străini
în evul mediu, marchează sfârşitul etnogenezei române, el exprimă exact caracterul
său romanic, conţinutul de bază al expresiei fiind cel etnic.].
căreia, romanitatea orientală va intra în sfera unei întinse şi complexe zone a conştiinţei
europene preocupate de pericolul expansiunii otomane (ex: Începând cu veacul al XIV-lea,
romanitatea nord-dunăreană se va dezvolta într-un cadru politic propriu, statele feudale
Ţara Românească şi Moldova. Se adaugă preocuparea occidentalilor de a stăvili ofensiva
otomană.).

1. 2 puncte pentru răspunsul: sursa A.
2. 2 puncte pentru răspunsul Roma.
3. 4 puncte pentru selectarea fragmentului: „Că Traian împăratul adevărat că de la Rîm
au adus şi căsaşi, adică de la Italia şi aşa ieste: şi căsaşi au adus, iar nu din temniţile
Rîmului, ci oroşani, săteani, tot din slujitori aşezaţi. Şi casă de domni au aşezatu aicea pre
la cetăţi…”
4. 6 puncte pentru evidenţierea, pe baza sursei C, a două cauze tipic polone care au
determinat o opinie ostilă faţă de originea poporului român (ex. În căutarea genezei ei
trebuie să se pornească de la relaţiile moldo-polone şi mai ales de la evoluţia lor de la
sfârşitul veacului al XV-lea până la mijlocul celui următor. Victoriile armatei moldovene
şi desprinderea Moldovei de sub suzeranitatea polonă au creat în anumite cercuri umaniste
polone un climat de ostilitate faţă de Moldova.).
5. 4 puncte pentru evidenţierea, pe baza sursei C, a unei cauze specifice tuturor ţărilor în
Evul Mediu, referitoare la defectele popoarelor învecinate (ex.: Este un lucru ştiut că în
literatura evului mediu abundă paginile de aversiune naţional-medievală; ceea ce se
remarca cu predilecţie în privinţa celorlalte popoare nu erau calităţile lor, ci obiceiurile,
legile, trăsăturile psihice negative, procedeu care în acelaşi timp permitea evidenţierea
calităţilor propriului neam.).
6. 6 puncte pentru prezentarea opiniei istoricului Ioan Lucius, care demonstrează
politizarea ideii romanităţii românilor [ex.: În a doua jumătate a secolului al XVII-lea,
rivalitatea austro-otomană se reflectă şi în mărturiile despre români. În acest context apare
şi cronica lui Ioan Lucius (Lučič) în 1666 la Amsterdam. Autorul a urmărit istoria Croaţiei
şi Dalamţiei, dar a făcut şi consideraţii asupra vecinilor. Astfel, ultimul capitol a fost
consacrat exclusiv discutării originii romane a poporului român. Cronicarul şi-a exprimat
anumite dubii şi rezerve cu privire la românii nord-dunăreni. El nu a negat continuitatea
elementului roman în Dacia traiană, dar a susţinut că el a fost sporit printr-o imigrare
provocată de către bulgari de la sud la nord de Dunăre.].
150
domnia lui Mihai Viteazul a marcat o epocă în ceea ce priveşte ideea romanităţii românilor
[ex.: Domnia lui Mihai Viteazul a marcat o epocă în istoria românilor, dar şi în cea a ideii
romanităţii lor. Graţie victoriilor strălucite obţinute de domnul român împotriva oştilor
turco-tătare, românii au devenit cunoscuţi în întreaga Europă. Stăpânirea lui Mihai
Viteazul în Transilvania i-a atras însă ostilitatea nobilimii maghiare, reflectată puternic în
izvoarele vremii. Această schimbare de atitudine a nobilimii maghiare se poate
exemplifica cu un caz tipic, cel al lui Ştefan Szamosközy (1565-1612). Cuvinte
duşmănoase la adresa românilor, după momentul Mihai Viteazul au existat şi la alţi
cronicari maghiari ai vremii. Cert este faptul că reprezentanţii nobilimii maghiare l-au urât
pe Mihai Viteazul şi poziţia lor s-a reflectat atât în actele oficiale ale vremii cât şi în
istoriografia maghiară.].
 6 puncte pentru prezentarea opiniilor a doi adepţi ai teoriei din secolul al XVIII-lea;
 4 puncte pentru prezentarea rolului lui Robert Roesler;
 8 puncte pentru menţionarea argumentelor folosite de adepţii teoriei imigraţioniste;
 6 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la teoria imigraţionistă.
Test de evaluare 4
1. 2 puncte pentru răspunsul: „Rumânii, câţi se află locuitori în Ţara Ungurească şi la
Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc sîntu cu moldoveanii şi toţi de la Rîm să trag.”
2. 2 puncte pentru răspunsul: „au poruncit du prenprejurele biruinţelor sale de au adus
romani lăcuitori de i-au aşezat aici, şi dintr-a sa oaste au lăsat câţi au trebuit de a-i lăsa,
ca să se aşeze aici, rămânind lăcuitori acestor ţări, carii şi până astăzi să trag, cum vom
arăta, dintr-aceia.”
151
3. 2 puncte pentru menţionarea lui Nicolaus Olahus.
2 puncte pentru prezentarea ideilor lui Nicolaus Olahus referitoare la romanitatea
românilor.
4. Câte 2 puncte pentru numirea a oricăror trei cronicari umanişti români care şi-au adus
o contribuţie preţioasă la afirmarea romanităţii românilor (ex.: Grigore Ureche, Miron
Costin, Constsantin Cantacuzino) (2p x 3 = 6p).
5. Câte 2 puncte pentru stabilirea unei asemănări şi a unei deosebiri între doi dintre
cronicarii menţionaţi (ex.: Grigore Ureche şi Miron Costin: asemănare – ambii au
evidenţiat în lucrările lor ideea romanităţii românilor; deosebire – lucrarea De neamul
moldovenilor a lui Miron Costin, reprezintă în istoria literaturii române, ca şi în cea a ideii
romanităţii românilor, primul tratat savant consacrat exclusiv analizei originii neamului.)
(2p x 3 = 6p).
6. 6 puncte pentru prezentarea aportului cronicarilor saşi din Transilvania la afirmarea
romanităţii românilor [ex.: Efervescenţa cu care au apărut scrierile cronicarilor români a
fost dublată de cronicarii saşi din Transilvania, care în a doua jumătate a secolului al
XVII-lea au adoptat o teorie umanistă germană cu scopul de a demonstra presupusa lor
origine dacă. Corolarul necesar al acestei ipoteze a fost afirmarea de către ei a originii pur
romane a românilor. Istoricul sas care a contribuit poate cel mai mult la răspândirea în
afara mediului românesc a teoriei originii romane a românilor a fost braşoveanul Martin
Schmeitzel (1679-1747). El a predat ani de-a rândul la universitatea din Halle un curs
despre istoria Transilvaniei şi a difuzat opiniile despre romanitatea românilor prin lucrările
tipărite în străinătate.].

1. 4 puncte pentru răspunsul: „Limba lor şi a celorlalţi valachi a fost odată romană, ca
unii care sunt coloni romani, în timpul nostru diferă foarte mult de ea, însă multe din
vorbele lor pot fi înţelese de latini”.
2. 4 puncte pentru răspunsul: „…momentul apariţiei conştiinţei românilor despre
originea lor romană; acesta coincide cu cel al înscrierii românilor pe tabelul popoarelor
cu nume propriu. Ideea romanităţii izvorăşte şi decurge din conştiinţa romanităţii la
români, iar evoluţia ei reflectă îmbogăţirea calitativă, adâncirea şi lărgirea acestei
conştiinţe româneşti. (…)
Tradiţia autohtonă a ideii şi conştiinţei romanităţii la români se bazează înainte de toate
pe numele propriu purtat de români, etnicon care se regăseşte atât în denumirile externe
aplicate românilor cât şi în numeroasele nume de persoane şi a toponimiei prezente pe
întreg teritoriul locuit de români”.
3. 4 puncte pentru răspunsul: „Cronicarii români realizează pentru prima dată sinteza
dintre fondul conştiinţei autohtone a romanităţii românilor şi argumentarea ştiinţifică,
livrescă, a originii romane a poporului român.”
4. 6 puncte pentru prezentarea viziunii lui B.P. Hasdeu despre romanitatea românilor
(ex.: Autorul demonstra că Şcoala Ardeleană şi continuatorii ei au făcut o interpretare
forţată a izvoarelor antice, „împuţinarea bărbaţilor” invocată de Eutropius fiind amplificată
în mod abuziv în sensul exterminării unui neam întreg. Dacii nu au pierit, era concluzia lui
Hasdeu, şi nici colonizarea nu a însemnat o infuzie de romani puri, ci de cele mai diverse
origini. Rezulta aşadar, că poporul român s-a format din câteva elemente din care niciunul
nu a fost predominant. Haşdeu a demonstrat apoi printr-o serie de lucrări bine
152
argumentate, că substratul dacic al poporului român nu poate fi contestat.).
5. 6 puncte pentru stabilirea oricărei asemănări şi a oricărei deosebiri între viziunea lui
B.P. Hasdeu şi a lui N. Densuşianu (ex.: asemănare – ambii au fost preocupaţi de
elementele etnice din care s-a format poporul român; deosebire – B.P. Hasdeu susţine că
poporul român s-a format din două elemente din care niciunul nu a fost predominant, pe
când Densuşianu susţinea că de la Dunăre şi Carpaţi s-a revărsat civilizaţia asupra
celorlalte părţi ale lumii. De aici ar fi pornit spre Italia şi strămoşii romanilor, iar limba
dacă şi limba latină nu sunt decât dialecte ale aceleiaşi limbi. Istoricul ajungea la concluzia
că limba dacă nu datora nimic latinei, fiind transmisă din timpuri imemoriale, cea ce
explică factura sa deosebită faţă de limbile romanice occidentale.).
în perioada comunismului, influenţa slavă a fost exagerată (ex.: În etapa prosovietică a
comunismului din România, influenţa slavă a fost exagerată, cu toate că romanitatea
românilor nu a fost negată. Mihail Roller, istoricul de casă al perioadei staliniste a orientat
cercetarea spre evidenţierea rolului statului kievean în formarea statelor medievale
româneşti.).

 8 puncte pentru prezentarea punctului de vedere al Şcolii Ardelene;
 8 puncte pentru prezentarea punctului de vedere al Şcolii latiniste;
 6 puncte pentru stabilirea unei asemănări şi a unei deosebiri între Şcoala Ardeleană şi
Şcoala latinistă;
 8 puncte pentru prezentarea unei trăsături a istoriografiei romantice.

Test de evaluare 5

153
1. 6 puncte pentru răspunsul: „Influenţa romanticilor a fost atât de profundă şi de
penetrantă încât ea nu poate fi cuprinsă în nicio analiză. Până la un anumit punct, toată
dezvoltarea ulterioară a artei occidentale îi este tributară, după cum şi istoria Europei
începând cu anul 1789 este într-o oarecare măsură o consecinţă a revoluţiei franceze.”
2. 6 puncte pentru răspunsul: „Deseori el se întoarce în sânul familiei. În contact cu satul
natal el descoperă izvorul nesecat de motive pe care le constituiau dealurile stâncoase şi
văile umbroase din munţii Jura.”
3. 2 puncte pentru răspunsul: Burghezia.
4. Câte 3 puncte pentru prezentarea a oricăror două trăsături specifice romantismului
(ex.: Romantismul a apărut ca o reacţie împotriva atotputerniciei raţiunii şi a culturii
clasice; Tema naturii, a ruinelor şi a singurătăţii sunt caracteristice noului curent;
Literaturile naţionale se afirmă în opoziţie cu universalismul filozofiei franceze a
luminilor; În locul antichităţii, romanticii propun modelul Evului Mediu şi al Renaşterii,
reîntoarcerea la „gotic” şi la „stilul trubadurilor”; Elanul romantic a suscitat un mare
entuziasm şi a inspirat atitudinile politice.) (2p x 3 = 6p).
5. Câte 3 puncte pentru prezentarea a oricăror două trăsături specifice arhitecturii realiste
(ex.: Au apărut forme arhitecturale noi, bazate pe utilizarea fierului şi a marilor suprafeţe
acoperite cu sticlă. Această nouă formulă a fost utilizată pentru prima dată în 1851 pentru
Crystal Palace din Londra, edificiu care a găzduit expoziţia universală. Acest stil a fost
adaptat apoi la edificii utilitare ca biblioteci, hale, gări etc.) (2p x 3 = 6p).
căreia filosofia secolului XX se putea reduce la ideea că singurul lucru permanent este
schimbarea (ex.: Filosofia noului secol se putea reduce la ideea că singurul lucru
permanent este schimbarea. Observând fenomenele fizice, Albert Einstein constata că
într-o lume în care totul se mişcă, orice calcul ori pronostic trebuie să ţină seama, pentru a
fi valid, de poziţia relativă a celui care observă. Spaţiul absolut al lui Newton, care era
imobil, a fost înlocuit cu teoria relativităţii. Relativismul istoric a oferit artistului modern o
gamă fără precedent de stiluri şi tehnici din trecut ca şi din prezent.).

1. 6 puncte pentru răspunsul: „Tradiţionalismul român nu înseamnă, deci, nici
tradiţionalism ştiinţific, nici conformism – ci menţinerea ideologiei literare în cadrele
vechiului regim agrar, legat de pământ şi viaţa rurală; manifestarea reacţionară a
spiritului ce nu vrea să se adapteze formelor noi de viaţă socială, tradiţionalism înseamnă
ruralism”.
2. 6 puncte pentru răspunsul: „Dacă ţărănimea română a fost ursită să conserve rasa,
pământul, limba şi credinţa noastră, înseamnă că ea este întruchiparea tuturor
virtualităţilor şi energiilor româneşti, că deci dintr-însa trebuie să pornească şi să se
inspire tot ce e românesc”.
3. Câte 2 puncte pentru stabilirea a două deosebiri şi o asemănare între cele două
curente. (ex.: deosebiri – Tradiţionalismul îşi exprima nostalgia faţă de trecutul exemplar,
căreia îi asocia mitul satului, venerat ca sanctuar şi centru al originilor noastre, iar
modernismul prefera oraşul ca spaţiu mult mai bine adaptat nevoilor unei societăţi în plină
expansiune; Tradiţionalismul se opunea modernizării cu orice preţ, şi, mai ales, pierderii
specificului naţional, modernismul viza racordarea spaţiului românesc la civilizaţia
europeană a vremii; asemănări – ambele curente au căutat să introducă noul în viaţa
154
socială şi în artă.) (2p x 3 = 6p).
4. Câte 2 puncte pentru numirea a oricăror doi reprezentanţi ai tradiţionalismului
(ex. Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Nichifor Crainic, Lucian Blaga.) (2p x 2 = 4p).
5. Câte 2 puncte pentru numirea a oricăror doi reprezentanţi ai tradiţionalismului (ex. C.
Rădulescu-Motru, E. Lovinescu.) (2p x 2 = 4p).
în perioada interbelică s-a constatat un sincronism al culturii româneşti cu cea europeană
(ex.: Sincronismul culturii româneşti cu cea europeană a fost o realitate incontestabilă.
Nume precum Henri Coandă, Ştefan Procopiu, Herman Oberth, Ştefan Odobleja, Nicolae
Iorga, Mircea Eliade, Emil Cioran, George Enescu, Constantin Brâncuşi etc. erau
binecunoscute şi recunoscute pe plan european şi chiar mondial.) .

 8 puncte pentru prezentarea a două caracteristici ale culturii socialiste;
 8 puncte pentru prezentarea diasporei româneşti în timpul regimului comunist;
 8 puncte pentru menţionarea noii orientări faţă de diasopra românească după 1990.

Test de evaluare 6

1. Câte 1 punct pentru menţionarea, pe baza sursei A, a oricăror trei drepturi
fundamentale ale omului: dreptul la liberă dezvoltare a personalităţii, egalitatea în faţa
justiţiei şi tratamentul nepreferenţial, libertatea religioasă şi de conştiinţă, libertatea de
expresie, a presei, a informaţiilor şi a educaţiei, libertatea de întrunire şi asociere,
libertatea circulaţiei, libertatea profesiei şi a muncii, inviolabilitatea domiciliului,
garantarea proprietăţii şi a dreptului de moştenire, dreptul la azil şi petiţie. (1p x 3 = 3p).
2. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a unui punct de vedere referitor la
155
restricţia drepturilor în regimul comunist (ex.: dictatura proletariatului produce o serie de
restricţii ale libertăţii în cazul opresorilor, al exploatatorilor, al capitaliştilor.).
3. 6 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, a relaţiei dintre cetăţeni şi autoritate
(ex.: Drepturile omului sunt drepturile proprii tuturor oamenilor, care îi protejează pe
aceştia de eventualele abuzuri ale statului şi care sunt etern valabile, neputând fi limitate
de niciun stat.).
4. Câte 2 puncte pentru precizarea a oricăror două deosebiri dintre cele două surse
privitoare la drepturile omului (ex.: În sursa A, drepturile omului sunt reale şi sunt
specifice statelor democratice, pe când în sursa B, ele sunt doar enunţate, element specific
statelor totalitare.) (2p x 2 = 4p).
căreia totalitarismul îşi are originea recentă în guvernările de tip autoritar din Primul
Război Mondial (ex.: Bazându-se pe experienţa războiului mondial, a evenimentelor din
Rusia, totalitarismul s-a impus treptat ajungând la maturitate în preajma anului 1930 în
Rusia, Germania şi Italia.).
6. 6 puncte pentru prezentarea a oricăror trei caracteristici ale regimurilor totalitare (ex.:
Controlul exercitat de către stat asupra societăţii. Libertatea individului era considerabil
redusă, acesta fiind supus autorităţii statului. Liderul atotputernic şi partidul unic aveau un
rol hotărâtor în statul totalitar. Baza socială a regimului o constituiau masele îndoctrinate
politic cu ajutorul mijloacelor de propagandă. Totalitarismul a dominat toate sectoarele
societăţii. Controlul economiei s-a realizat prin dirijism. Controlul partidului şi a statului
s-a manifestat şi asupra culturii şi a societăţii civile. În menţinerea regimurilor totalitare un
rol important a avut teroarea, bazată pe diverse mijloace de represiune.). (2p x 3 = 6p).

1. 5 puncte pentru răspunsul „Vom face o politică de dreptate socială asigurând astfel
democraţiei sănătoase liniştea necesară pentru a dezvolta roadele dobândite prin sufragiu
universal. Vom desăvârşi pentru ţărani aplicarea reformei agrare.”
2. 5 puncte pentru răspunsul: „Vom da României întregite Constituţia aşteptată.”
3. 5 puncte pentru răspunsul: „În politică, liberalii foloseau toate mijloacele pe care le
aveau la dispoziţie pentru a-şi asigura victoria la urne: mobilizau poliţia, funcţionarii
civili şi pe prefecţii atotputernici pentru a-şi promova propriile scopuri şi a descuraja
opoziţia.”
4. 5 puncte pentru răspunsul: „Ei conduceau economia într-o manieră autoritară
similară.”
5. 6 puncte pentru prezentarea practicii democraţiei liberale în ţările din vestul Europei
[ex.: Toate regimurile de democraţie liberală considerau că naţiunea este sursa
suveranităţii. Pentru a pune în aplicare acest principiu constituţiile au prevăzut alegerea de
către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor reuniţi în adunări, care votează legile şi
bugetul şi controlează activitatea puterii legislative. Separaţia puterilor în stat este un alt
principiu fundamental al democraţiei liberale. Statele cu democraţie liberală au creat
instituţii proprii care vegheau la respectarea legilor: Consiliul constituţional în Franţa, şi
Italia. Democraţia liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice. Această
presei. Partidele politice structurează şi organizează opinia publică. Propriu unui
regim de democraţie liberală a fost şi existenţa în fiecare ţară a unor partide care au luptat
156
între ele pentru cucerirea puterii şi se înfruntau periodic în alegeri. În Europa, democraţia
liberală a îmbrăcat forma regimului parlamentar. Puterea aparţine unui guvern care-şi trage
legitimitatea din susţinerea majorităţii deputaţilor. Preponderenţa aparţine adunării
legislative alese, puterea executivă este dirijată de către un şef de guvern responsabil în
faţa acestei Adunări şi de şefului statului (regele sau preşedintele Republicii), care este
obligat să reprezinte continuitatea statului, dar lipsit de o veritabilă putere. Acest regim a
constituit substanţa democraţiilor liberale în Anglia şi Franţa (pentru aceasta din urmă
până în 1958). Multe state de democraţie liberală folosesc astăzi un regim parlamentar. În
toate aceste state Camerele parlamentului alese prin vot universal joacă un rol esenţial.].
căreia în Europa, democraţia liberală a îmbrăcat forma regimului parlamentar (ex.: Multe
state de democraţie liberală folosesc astăzi un regim parlamentar. În toate aceste state
Camerele parlamentului alese prin vot universal joacă un rol esenţial.).

 8 puncte pentru precizarea atitudinii regimului comunist faţă de drepturile omului;
 8 puncte pentru prezentarea „stalinismului cultural“ din România;
 8 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la încălcarea drepturilor
omului în România şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Test de evaluare 7

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, a trei elemente noi introduse de
Constituţia elaborată după modelul sovietic comparativ cu constituţiile democratice. (ex.
este înlăturat principiul separaţiei puterilor în stat, organ suprem al puterii de stat devenind
Marea Adunare Naţională, faţă de care răspundeau toate celelalte organe ale statului, o
157
economie centralizată şi dirijată politic).
2. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului a unui element comun sursei A şi B (ex.:
instituţiile statului – Marea Adunare Naţională, organ suprem al puterii de stat); 2 puncte
pentru menţionarea, pe baza sursei C, a punctului de vedere referitor la Constituţia din
1965 (ex.: Constituţia din 1965 consacră şi fundamentează cel mai pregnant monopolul
politic al unei unice formaţiuni politice, reprezentată de partidul comunist); 3 puncte
pentru susţinerea cu argumente pro sau contra acestui punct de vedere.
4. 5 puncte pentru selectarea elementelor comune celor trei legi fundamentale, pe baza
textului.
5. 2 puncte pentru menţiunea referitoare la terminologie în cele trei Constituţii.
4 puncte pentru argumentaţia adusă [pertinenţa argumentării afirmaţiei date, selectarea
oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată, utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare
etc.].
6. 8 puncte pentru prezentarea uneia dintre constituţiile precizate mai sus având în
vedere: contextul intern sau extern în care a fost elaborată, conţinut – puterile statului şi
implicaţiile aplicării acestei constituţii în societatea românească.

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a sistemul de vot potrivit Constituţiei
din 1923 (ex.: vot obştesc, obligatoriu, egal, direct şi secret).
2. 3 puncte pentru menţionarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti potrivit acestei
Constituţii.
3. 2 puncte pentru menţionarea unui principiu de pe baza căruia a funcţionat această
Constituţie (ex.: separaţia puterilor în stat); 4 puncte pentru prezentarea principiului
menţionat.
4. 3 puncte pentru evidenţierea unei cauze care a dus la elaborarea Constituţiei din 1923
(ex.: înfăptuirea statului naţional unitar român).
5. 3 puncte pentru precizarea unei alte Constituţii care prevede respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti.
6. 6 puncte pentru elaborarea unui scurt eseu în care să argumentaţi necesitatea
respectării drepturilor omului în societatea noastră; 2 puncte pentru prezentarea
informaţiei istorice; 4 puncte pentru argumentaţia adusă [pertinenţa argumentării
afirmaţiei date, selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată,
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) respectiv,
concluzia (aşadar, ca urmare etc.].
7. 6 puncte pentru stabilirea asemănărilor şi deosebirilor între sursele prezentate la
subiectul I şi subiectul II şi analizarea termenilor care indică o schimbare a regimului
politic şi identificarea factorilor care au făcut posibil acest fapt.

 3 puncte pentru precizarea unui eveniment care a determinat elaborarea unei noi
constituţii;
 3 puncte pentru menţionarea unui principiu prezent într-o constituţie;
 9 puncte pentru prezentarea principiului menţionat;
158
 3 puncte pentru menţionarea unei consecinţe a funcţionării principiului prezentat;
 6 puncte formularea unui punct de vedere cu privire la rolul constituţiei în statul român
şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric; 2 puncte pentru prezentarea informaţiei
istorice; 4 puncte pentru argumentaţia adusă [pertinenţa argumentării afirmaţiei date,
selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată, utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare
etc.)].
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric;

Test de evaluare 8

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A motivului pentru care autorul consideră
că voievozii transilvăneni, au avut un rol important în istoria românească (ex.: ilustrează,
pe lângă continuitatea etnică, şi prezenţa unor structuri statale româneşti, în momentul
expansiunii maghiare).
2. 3 puncte pentru selectarea pe baza sursei B, a motivului pentru care regele Andrei al
II-lea dăruieşte libertatea (ex.: însă aşa ca tot poporul… să fie popor… Şi să se socotească
sub un jude).
3. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, respectiv a sursei B, a câte unei
informaţii referitoare la situaţia Transilvaniei (ex. Sursa A – existenţa unor structuri statale
româneşti, în momentul expansiunii maghiare; sursa B – Iar comitele Sibiului, oricine va fi,
să nu cuteze a pune dregător în… comitate decât numai dintre cei ce locuiesc între dânşii).
4. 5 puncte pentru menţionarea punctului de vedere al autorului sursei B cu privire la
„localnicii transilvăneni” susţinându-l cu o explicaţie din text.
5. 6 puncte pentru identificarea relaţiei dintre puterile vecine şi autonomiile româneşti.
6. 8 puncte pentru exprimarea punctul de vedere cu privire la poziţia autorului vizavi de
voievodatele româneşti.
159
1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a punctului de vedere exprimat de către
universitarul american cu privire la realităţile româneşti (ex.: Ce au fost statele româneşti
în Evul Mediu? Adunături de comunităţi săteşti unite în mici confederaţii unele plătind
tribut diferitelor triburi nomade, altele cu şefi mai mult sau mai puţin puternici care
încercau să-şi creeze mici regate, şi toate depinzând de creşterea turmelor transhumante).
2. 5 puncte pentru exprimarea părerii în legătură cu comparaţia pe care o face cu alte
state din Europa în perioada respectivă.
3. 5 puncte pentru analiza critică a punctului de vedere exprimat în text şi analizarea
comentariului făcut de către autorul textului pe baza poziţiei americanului.
4. 5 puncte pentru analiza contextului politic, economic care a permis evoluţia
autonomiilor româneşti.
5. 2 puncte pentru menţionarea unei urmări a constituirii autonomiilor româneşti,
precizând şi un document istoric care face referire la acest eveniment; 4 puncte pentru
prezentarea urmării menţionate.
6. 6 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la importanţa formării
autonomiilor româneşti şi aducerea unui argument istoric în favoarea acestuia; 2 puncte
pentru prezentarea informaţiei istorice; 4 puncte pentru argumentaţia adusă [pertinenţa
argumentării afirmaţiei date, selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia
dată, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) respectiv,
concluzia (aşadar, ca urmare etc.)].

 3 puncte pentru precizarea unui factor care a determinat formarea autonomiilor
româneşti;
 3 puncte pentru menţionarea autonomiilor româneşti;
 9 puncte pentru prezentarea autonomiilor româneşti;
 3 puncte pentru menţionarea unei consecinţe a întemeierii acestora;
 6 puncte pentru formularea unui punct de vedere cu privire la importanţa formării
autonomiilor româneşti şi susţinerea unui argument istoric în favoarea acestuia; 2 puncte
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric;
160
Test de evaluare 9

1. 3 puncte pentru precizarea, pe baza sursei A a noţiunii istorice care să corespundă
evenimentelor descrise de către sursă (ex. descălecat).
2. 3 puncte pentru precizarea pe baza sursei B şi C a statutului politico juridic al Ţării
Româneşti faţă de regalitate (ex. sursa B. – vasalitate; sursa C. – independenţă).
3. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei C a evenimentului descris (ex.: bătălia de
la Posada) şi precizarea modalităţii prin care acest eveniment a determinat modificarea
statului politico-juridic al Ţării Româneşti (ex.: victoria lui Basarab a marcat
emanciparea Ţării Româneşti de sub suzeranitatea Ungariei.).
4. 5 puncte (2,5 x 2) pentru stabilirea asemănărilor şi deosebirilor între sursele B şi C (ex.
asemănări – conducătorul statului Basarab; ambele surse tratează relaţiile lui Basarab cu
regalitatea maghiară; deosebiri sursa B – reflectă statutul de supunere al teritoriului dintre
Carpaţi şi Dunăre faţă de regalitate; sursa C – lupta românilor împotriva regalităţii).
5. 6 puncte: 2 puncte pentru menţionarea statutului politico-juridic al Moldovei înaintea
venirii lui Bogdan (ex.: supunere faţă de Coroana maghiară); 4 puncte – pentru explicarea
modului în care Bogdan a reuşit să modifice acest statut. (ex.: descălecatul lui Bogdan,
lupta împotriva regalităţii şi proclamarea independenţei faţă de Coroana maghiară).
6. 8 puncte: 2 puncte pentru menţionarea rolului factorului extern în constituirea statelor
româneşti; 6 puncte pentru argumentarea acestui rol.

1. 5 puncte pentru precizarea unei asemănări între procesul de constituire al Valahiei
respectiv al Moldovei.
2. 5 puncte pentru precizarea unei deosebiri între procesul de constituire al Valahiei
respectiv al Moldovei
3. 3 puncte pentru precizarea termenului folosit de cronicari, pentru procesul de
constituire a celor două state româneşti (ex. descălecat).
4. 5 puncte pentru prezentarea tradiţie istorice legate de constituirea Valahiei.
5. 3 puncte pentru precizarea unui motiv pentru care autorul acceptă şi argumentele
tradiţiei istorice, privind constituirea statelor medievale româneşti.
6. 4 puncte pentru precizarea unui motiv pentru care autorul îi consideră victorioşi pe
micii nobili români din Maramureş.
7. 2 puncte pentru formularea unui argument referitor la formula „drumul a fost acela
161
care a creat statul”; 2 puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 4 puncte pentru
argumentaţia adusă [pertinenţa argumentării afirmaţiei date, selectarea oricărui fapt istoric
relevant care susţine afirmaţia dată, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea
(deoarece, pentru că etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.)].

 3 puncte pentru menţionarea unui factor care a favorizat constituirea statelor
medievale româneşti;
 3 puncte pentru menţionarea tradiţiei istorice legate de constituirea Ungro-Vlahiei;
 6 puncte pentru prezentarea tradiţiei istorice legate de constituirea Ungro-Vlahiei;
 4 puncte pentru prezentarea a două aspecte legate de întemeierea Dobrogei;
 5 puncte pentru precizarea a două asemănări între procesul de constituire al
Ungro-Vlahiei şi respectiv al Moldovei;
 3 puncte pentru precizarea a două consecinţe a procesului de constituire al statelor
medievale româneşti şi susţinerea lor cu argumente.

Test de evaluare 10

1. 3 puncte pentru analizarea celor două perspective exprimate asupra instituţiei domniei;
3 puncte stabilirea asemănărilor şi deosebirilor între cele două surse.
2. 4 puncte pentru precizarea atribuţiilor domniei după cum rezultă din cele surse.
3. 5 puncte pentru construirea un demers critic faţă de contextul politic, prezentat în cele
două surse.
4. 5 puncte pentru explicaţia perspectivei diferite asupra aceluiaşi fenomen istoric.
5. 5 puncte pentru compararea instituţiilor din Ţările Române în timpul regimului
162
fanariot cu instituţiile Transilvaniei aflată sub dominaţie habsburgică.
6. 5 puncte pentru caracterizarea relaţiei dintre domnie şi biserică aducând argumente în
favoarea punctului de vedere exprimat.

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului a instituţiilor la care face referire (ex.
domnia, Adunarea Stărilor).
2. 5 puncte pentru analiza evoluţiei Adunării Stărilor până în secolul al XVIII-lea
pornind de la sursă (ex.: Rosturile Stărilor au continuat să se afirme în viaţa tulbure a
ţării, şi Domnia, cu tot firmanul ce îi dădea numirea, face mereu apel la conlucrarea lor,
până şi a celor mai mărunte şi sărăcite).
3. 5 puncte pentru precizarea rolul Adunării în raport cu instituţia centrală – domnia.
4. 5 puncte pentru explicarea formulei „Stările adunate erau ţara” şi aducerea unui
argument în sprijinul acestei formule.
5. 3 puncte pentru exprimarea punctului de vedere în legătură cu raportul dintre
instituţiile statului în Evul Mediu românesc; 4 puncte pentru prezentarea punctului de
vedere menţionat.
6. 2 puncte pentru identificarea factorilor care au modificat organizarea instituţională a
Ţărilor Române; 2 puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 1 punct pentru

 3 puncte pentru prezentarea şi evoluţia unei instituţii politice din Transilvania şi
compararea ei cu o instituţie similară din Ţara Românească.
 3 puncte pentru precizarea unei unităţi administrativ-teritoriale (definiţie, exemple,
modalitatea înfiinţării în Transilvania).
 9 puncte pentru precizarea unei caracteristici a situaţiei confesionale şi o acţiune a
autorităţilor care să exemplifice caracteristica prezentată.
 3 puncte pentru precizarea modificărilor intervenite în statutul politico-juridic al
Transilvaniei în secolul al XVI-lea.
 6 puncte argumentarea rolul factorului extern în organizarea instituţională a
Transilvaniei; 2 puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 4 puncte pentru
163
Test de evaluare 11

1. 6 puncte pentru selectarea a trei prevederi caracteristice unui regim democratic
pornind de la sursa A (ex.: Putere legiuitoare se exercită de Domn împreună cu sfatul
obştesc. Puterea administrativă şi executivă se exercită de Domn singur; Niciun fel de
slujbă publică, judecătorească, administrativă sau oricare alta, să ni fie considerată şi
nici să se atribuie cuiva, ca un drept de moştenire…).
2. 2 puncte pentru selectarea pornind de la sursa A a două prevederi care fac referire la
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti (ex.: Toţi moldovenii sunt egali înaintea legei; iar legea
urmează să fie una şi aceiaşi pentru toţi… să nu poată fi nimeni oprit să facă orice nu-i
împotriva legilor, să nu poată fi nimeni acuzat, arestat, sau pedepsit, decât pentru cazuri
prevăzute în legi şi după formele legii).
3. 2 puncte pentru precizarea atribuţiilor domnului după cum rezultă din sursa B (ex.:
Persoana suveranului este nesiluită şi sfântă; a suveranului este puterea săvârşitoare;
suveranul este şeful cel mai înalt al statului […] Suveranul nu poate întrebuinţa puterea
legiuitoare fără primirea reprezentanţii naţionale.).
4. 5 puncte pentru construirea unui demers critic faţă de contextul politic, prezentat în
cele două surse.
5. 5 puncte pentru selectarea a trei prevederi caracteristice unui regim democratic,
pornind de la sursa B. (ex.: Toţi românii sunt deopotrivă înaintea pravilii (legii), toţi
primiţi în posturile civile şi militare şi toţi contribuiesc la trebuinţele statului precum se va
hotărî de Adunarea naţii, Suveranul nu poate întrebuinţa puterea legiuitoare fără
primirea reprezentanţii naţionale.).
6. 4 puncte pentru prezentarea contextului în care au fost elaborate cele două documente.
7. 5 puncte pentru argumentarea raportului dintre importanţa acordată de elite elaborării
unor reforme şi modul în care acestea sunt aplicate.

1. 3 puncte precizarea, pornind de la sursă a rolului absolutismului luminat în
modernizarea societăţii româneşti (ex.: Absolutismul luminat va atenua trăsăturile
regimului politic existent, căutând a desprinde lumea românească de cea orientală, spre a
se reintegra fluxului civilizaţiei europene.).
2. 5 puncte pentru precizarea, pornind de la sursă a unei consecinţe a decalajului de nivel
de civilizaţie faţă de ţările cele mai avansate ale Europei.
164
3. 5 puncte pentru precizarea menţionarea unei caracteristici a perioadei ce a urmat
anului 1821.
4. 5 puncte pentru menţionarea instrumentelor/mijloacelor prin care boierii au promovat
proiectele politice.
5. 3 puncte pentru menţionarea contextului care a permis promovarea proiectelor politice
în secolele XVIII-XIX; 4 puncte pentru analiza acestui context.
6. 2 puncte pentru argumentarea manifestărilor de libertate ale românilor; 2 puncte
pentru prezentarea informaţiei istorice; 1 punct pentru argumentaţia adusă [pertinenţa

 3 puncte pentru precizarea unui proiect politic referitor la statul român modern
elaborat în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea şi menţionarea a două idei susţinute de
acesta;
 3 puncte pentru precizarea unui proiect politic care a favorizat mişcarea naţională din
Transilavania;
 9 puncte pentru prezentarea proiectului politic care a favorizat mişcarea naţională din
Transilavania;
 3 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la contribuţia proiectelor
politice la modernizarea societăţii româneşti;
 6 puncte argumentarea punctului de vedere menţionat; 2 puncte pentru prezentarea

Test de evaluare 12
165

1. 4 puncte pentru numirea a două principii promovate de către paşoptişti la care se referă
sursele A şi B.
2. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului B, a unei informaţii istorice care se
referă la concepţia despre naţiune a paşoptiştilor. (ex.: Munteanul şi Moldoveanul sunt toţi
Români, sunt fraţi, o singură naţiune).
3. 3 puncte pentru precizarea, pornind de la sursa A, a unui element comun, la care se
referă sursele A şi B.
4. 3 puncte pentru precizaţi unei deosebiri între idealurile paşoptiştilor, aşa cum apar în
sursa A şi în sursa B.
5. 5 puncte pentru menţionarea ideii centrale a sursei B.
6. 6 puncte pentru prezentarea a două documente istorice din perioada revoluţiei de la
1848 (2 puncte pentru menţionarea documentelor; 4 puncte pentru prezentarea acestora).
căreia paşoptismul a fost parte integrantă din proiectul liberal de modernizare a societăţii
româneşti.

1. 3 puncte pentru precizarea, pornind de la sursă a unui principiu promovat de către
paşoptişti (ex.: Dreptatea, această stea strălucitoare, care luminează omenirea şi o
povăţuieşte în calea binelui, voiesc ca oamenii să fie mai întâiu slobozi şi deopotrivă, şi
frăţia, acest sentiment străbun românesc, leagă inimile pentru obştescul folos.).
2. 5 puncte pentru precizarea unei consecinţe a acţiunilor guvernului provizoriu la 1848,
în Ţara Românească.
3. 5 puncte pentru menţionarea unei caracteristici a revoluţiei de la 1848 în Ţara
Românească în afara celei menţionate în text.
4. 5 puncte pentru compararea desfăşurării revoluţiei de la 1848 în Moldova şi Ţara
Românească.
5. 7 puncte pentru analiza contextului care a permis elaborarea programelor politice la
1848.
6. 5 puncte pentru argumentarea manifestării libertăţii românilor la 1848; 2 puncte

 3 puncte pentru analiza contextului care a permis elaborarea programelor politice la 1848.
 3 puncte pentru menţionarea unui proiect politic care a susţinut în primul rând
mişcarea naţională.
 9 puncte pentru prezentarea proiectului politic menţionat.
166
 3 puncte pentru menţionarea unui punct de vedere referitor la contribuţia proiectului
politic paşoptist (pornind de la ideile formulate în programele politice) la modernizarea
societăţii româneşti.
 6 puncte argumentarea punctului de vedere exprimat; 2 puncte pentru prezentarea

Test de evaluare 13

1. 4 puncte pentru menţionarea, pornind de la sursa A, a principiilor după care se ghidau
marile puteri în relaţiile internaţionale (ex.: Europa trebuie să se resemneze în privinţa
legii comune a umanităţii, adică să fie obligată să vegheze mereu la apărarea drepturilor
tuturor şi a intereselor fiecăruia.).
2. 3 puncte pentru selectarea din sursa B a reformelor înfăptuite de către Alexandru Ioan
Cuza (ex.: am făcut dintr-un milion de clăcaşi un milion de proprietari şi cetăţeni. Am
promulgat coduri copiate după codul lui Napoleon, care stabilesc cu adevărat egalitatea
tuturor în faţa legii şi drepturi egale pentru toţi în familie, care impun căsătoria civilă.
[…] Am făcut învăţământul primar obligatoriu şi gratuit, am instituit sistemul zecimal, am
creat spitale, şcoli.).
3. 3 puncte pentru precizarea, pornind de la sursa A, a unui element comun, la care se
referă sursele A şi B.
4. 3 puncte pentru precizarea punctului în care interesele Austriei şi Franţei devin
divergente, pornind de la sursa A (observ divergenţa de opinii între guvernul
dumneavoastră şi al meu asupra unui principiu fundamental: unirea a două principate
este primul pas spre independenţă, iar în caz de succes, independenţa înseamnă
167
constituirea suveranităţii ruseşti la frontiera mea.).
5. 5 puncte pentru menţionarea opiniei despre sursa B şi susţinerea acesteia cu argumente
istorice.
6. 6 puncte pentru analiza poziţiei reprezentanţilor celor două puteri faţă de problema
românească pornind de la sursa A; alegerea poziţiei puterii care corespunde cel mai bine
convingerii voastre şi susţinerea cu argumente a punctului de vedere.
7. 6 puncte pentru prezentarea factorilor care au influenţat formarea statului naţional
modern român.

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a modului în care s-a modificat statutul
Principatelor potrivit Congresului de la Paris (ex.: Principatele au trecut sub garanţia
colectivă a celor şapte mari puteri europene).
2. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a scopului convocării adunărilor ad-hoc
(ex.: adunări ad-hoc care să exprime dorinţele locuitorilor şi trimiterea în Principate a
unei comisii europene care să ia act de aceste dorinţe.).
3. 6 puncte pentru precizarea a trei prevederi ale rezoluţiilor adunărilor ad-hoc.
4. 4 puncte pentru menţionarea unei alte prevederi a Congresului de la Paris înafara celor
menţionate în text.
5. 7 puncte pentru menţionarea a trei prevederi ale Convenţiei de la Paris.
6. 6 puncte pentru prezentarea modului în care s-a înfăptuit Unirea Principatelor la 24
Ianuarie 1859; 3 puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 3 puncte pentru

 3 puncte pentru precizarea unei acţiuni desfăşurate în secolul al XIX-lea în plan extern,
care a contribuit la realizarea statului român modern.
 3 puncte pentru prezentarea unei acţiuni desfăşurate în secolul al XIX-lea, pe plan
intern, care a dus la realizarea statului român modern.
 9 puncte pentru menţionarea unei consecinţe a acestei acţiuni; menţionarea unui fapt
istoric din secolul al XIX-lea, care ilustrează raporturile statului român modern cu un alt
stat.
 3 puncte formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia statului român modern.
concluzia (aşadar, ca urmare etc.]
168

Test de evaluare 14

1. 4 puncte pentru menţionarea, pornind de la sursa B, a elementelor caracteristice
ideologiei conservatoare.
2. 3 puncte pentru susţinerea unui argument în favoarea lui Barbu Catargiu ca susţinător
al ideologiei conservatoare.
3. 3 puncte pentru precizarea, pornind de la sursa A, componentelor programului politic
liberal.
4. 3 puncte pentru precizarea unei alte componente a programului PNL.
5. 5 puncte pentru compararea ideologiei celor două grupări politice.
6. 6 puncte pentru exprimarea punctului de vedere cu privire la rolul partidelor politice
într-un regim democratic.
7. 6 puncte pentru susţinerea cu argumente a momentului apariţiei celor două grupări
politice.

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a cuvintelor care exprimă tactica
„paşilor mărunţi”.
2. 5 puncte pentru Precizarea anului constituirii Partidului Conservator şi a doi lideri ai
acestuia (ex.: 1880, Lascu Catargiu, P.P. Carp).
3. 5 puncte pentru precizarea a două principii ale ideologiei conservatoare.
4. 5 puncte pentru precizarea pornind de la sursă a poziţiei Partidului Conservator faţă de
Partidul Liberal.
5. 6 puncte pentru prezentarea modalităţii prin care partidele politice au contribuit la
consolidarea statului modern român;
6. 6 puncte pentru prezentarea activităţii unui alt partid politic care a funcţionat după
1975; 3 puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 3 puncte pentru argumentaţia
adusă [pertinenţa argumentării afirmaţiei date, selectarea oricărui fapt istoric relevant care
susţine afirmaţia dată, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru
că etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.)].
169
 3 puncte pentru precizarea unui fapt istoric care a favorizat formarea partidelor politice
moderne;
 3 puncte pentru prezentarea ideologiei unui partid politic din această perioadă;
 9 puncte pentru prezentarea modalităţii prin care programul partidului putea contribui
la consolidarea statului modern român constituit în 1859;
 3 puncte formularea unui punct de vedere referitor la proiectele partidelor politice în
epoca modernă;

Test de evaluare 15

1. 4 puncte pentru menţionarea, pornind de la sursa A, obligaţiilor României, potrivit
Tratatului de la Bucureşti (ex.: România se obligă şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile
stabilite prin Convenţia militară; România se obligă de asemenea să înceteze, de la
declararea războiului, orice legături economice şi orice schimb comercial cu toţi
duşmanii aliaţilor.).
2. 3 puncte pentru precizarea obligaţiilor militare ce revin României prin Convenţia
militară (ex.: România se obligă a mobiliza toate forţele sale de uscat şi de apă şi a ataca
Austro-Ungaria cel mai târziu la 15/28 august 1916.).
3. 3 puncte pentru precizarea , pornind de la sursa A, a obligaţiilor Aliaţilor faţă de
170
România (Rusia, Anglia şi Italia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile
monarhiei austro-ungare.).
4. 3 puncte pentru precizarea, pornind de la sursa B, a obligaţiilor Aliaţilor faţă de
România (ex.: Aliaţii se obligă a executa ofensivă prin armata lor de la Salonic, cel mai
târziu cu opt zile înainte de începerea atacului României […]. Rusia, Franţa, Anglia şi
Italia se obligă a furniza muniţiuni şi material […]. Aliaţii se obligă să furnizeze
României, în limitele posibilităţilor, cai, medicamente, provizii şi echipamente.).
5. 5 puncte pentru prezentarea poziţiei grupărilor politice faţă de intrarea României în
război.
6. 6 puncte pentru exprimarea punctului de vedere cu privire la modul în care Aliaţii
României au respectat Tratatul şi Convenţia militară, încheiate în 1916.
7. 6 puncte pentru formularea legăturii dintre participarea României la Primul Război
Mondial şi înfăptuirea unităţii naţionale.

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a unei condiţii a intrării României în
Primul Război Mondial (garanţia scrisă că România va primi Transilvania, Bucovina,
Banatul ca recompensă pentru serviciile acordate).
2. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza textului a altor garanţii pe care România le
aştepta din partea Aliaţilor occidentali (ex.: urmărea să obţină garanţii din partea lor cu
privire la fluxul continuu de armament şi provizii care puteau fi transportate numai prin
Rusia.)
3. 5 puncte pentru numirea regelui României în momentul declanşării Primului Război
Mondial (ex. Carol I).
4. 5 puncte pentru numirea regele României în anul intrării României în Primul Război
Mondial (ex. Ferdinand).
5. 6 puncte menţionarea a două prevederi ale Convenţiilor politice şi militare încheiate
între România şi statele Antantei şi menţionaţi anul semnării acestor acte.
6. 6 puncte pentru prezentarea operaţiunilor militare la care a participat armata română
între anii 1916-1918; 3 puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 3 puncte pentru

 3 puncte pentru precizarea unui fapt istoric care a determinat intrarea României în
Primul Război Mondial;
 3 puncte pentru precizarea scopului intrării României în conflict;
 9 puncte pentru prezentarea scopului şi a modalităţii prin care România a intrat în
război;
 3 puncte formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele Primului Război
pentru România;
171

Test de evaluare 16

1. 4 puncte pentru menţionarea, pornind de la sursa B, a instituţiei care a hotărât unirea
Basarabiei cu România (ex. Sfatul Ţării).
2. 3 puncte pentru precizarea rolului preşedintelui Wilson în stabilirea ordinii europene la
sfârşitul războiului, pornind de la sursa A (Militantismul ardelenilor din toamna anului
1918 a cântărit, fără îndoială, greu asupra deciziei lui Wilson de a recunoaşte principiul
unităţii naţionale române. Anturajul preşedintelui american era preocupat cu siguranţă,
de soarta minorităţilor naţionale din Transilvania, însă era de acord cu principiul
autodeterminării popoarelor).
3. 3 puncte pentru precizarea, pornind de la sursa A, a principiului folosit de către români
pentru a înfăptui unirea (principiul autodeterminării popoarelor, principiul unităţii
naţionale).
4. 3 puncte pentru precizarea, pornind de la sursa B, a unei etape a unirii Basarabiei cu
România (ex. Unirea).
5. 5 puncte pentru prezentarea unui aspect al istoriei Transilvaniei în secolul XX, susţinut
de sursa B.
6. 6 puncte pentru exprimarea punctului de vedere în legătură cu modul în care Aliaţii
României au respectat Tratatul şi Convenţia militară, încheiate în 1916.
7. 6 puncte pentru argumentarea necesităţii înfăptuirii statului naţional unitar român la
1918.

1. 3 puncte pentru transcrierea din text a valorilor morale datorită cărora România îşi
172
desăvârşeşte unitatea naţională (ex. România şi-a desăvârşit unitatea naţională mulţumită
spiritului de disciplină şi sacrificiu al armatei române şi al întregului popor).
2. 5 puncte pentru precizarea anului în care România şi-a desăvârşit unitatea naţională
(ex. 1918).
3. 5 puncte pentru prezentarea a două etape ale unirii unei provincii româneşti cu Vechiul
Regat.
4. 5 puncte pentru prezentarea a două reforme care au contribuit la democratizarea
societăţii româneşti după Marea Unire.
5. 6 puncte pentru explicarea unui factor favorabil al unirii acestor teritorii cu România.
6. 6 puncte pentru prezentarea unei consecinţe a unirii Transilvaniei cu România; 3
puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 3 puncte pentru argumentaţia adusă
[pertinenţa argumentării afirmaţiei date, selectarea oricărui fapt istoric relevant care

 3 puncte pentru menţionarea a două principii care s-au afirmat în relaţiile
internaţionale şi au favorizat formarea României Mari;
 3 puncte pentru menţionarea modului în care s-a înfăptuit unirea Basarabiei cu
România (personalitate, organism, dată);
 3 puncte pentru menţionarea modului în care s-a înfăptuit unirea Bucovinei cu
România (personalitate, organism, dată);
 3 puncte menţionarea modului în care s-a înfăptuit unirea Transilvaniei cu România
 3 puncte menţionarea a trei reforme care au contribuit la consolidarea statului format
la 1 Decembrie 1918;
 6 puncte argumentarea punctului de vedere exprimat cu privire la aceste reforme;
2 puncte pentru prezentarea informaţiei istorice; 4 puncte pentru argumentaţia adusă
[pertinenţa argumentării afirmaţiei date, selectarea oricărui fapt istoric relevant care

173
Test de evaluare 17

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, a uneia din reformele sociale propuse
de gruparea ţărănistă în 1918 (ex.: intensificarea mijloacelor de pătrundere a culturii în
popor; …aşezarea dărilor potrivit cu averea fiecăruia).
2. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a uneia din reformele sociale propuse
de gruparea liberală în 1922. (ex.: …să îmbunătăţim soarta muncitorimii de la oraşe; o
politică de dreptate socială).
3. 2 puncte pentru precizarea categoriei sociale menţionată în ambele surse: ţărănimea;
câte 2 puncte pentru ilustrarea politicii partidelor faţă de aceasta, cu câte o explicaţie
din ambele texte (ex.: sursa A – intrarea tuturor moşiilor în mâinile ţăranilor care le
muncesc; sursa B – aplicarea reformei agrare) (2 p x 2 = 4 puncte).
4. 4 puncte pentru prezentarea principalelor caracteristici ale doctrinei economice
liberale;
2 puncte pentru ilustrarea acesteia cu o explicaţie din text.
5. 5 puncte pentru precizarea caracteristicilor sistemului partidelor politice româneşti în
perioada interbelică (ex.: pluripartidism dispariţia partidelor conservatoare, apariţia
partidelor de extremă, dominaţia a două mari partide, existenţa partidelor din provinciile
ce fuseseră sub dominaţie străină).
6. 3 puncte pentru menţionarea unei alte componente a sistemului politic românesc
interbelic;
4 puncte pentru prezentarea caracteristicilor acesteia.

1. câte 2 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, elementele politice care susţineau
necesitatea unei guvernări parlamentare (ex.: ţărăniştii, europeniştii) (2p x 2 = 4 puncte).
2. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a principalei probleme din viaţa politică
românească în perioada interbelică (ex.: lupta între democraţie şi autoritarism).
3. 4 puncte pentru precizarea componentelor sistemului politic românesc interbelic (ex.:
monarhie, Parlament, guvern şi partidele politice).
4. 1 punct pentru evidenţierea elementului democratic – votul universal;
câte 2 puncte pentru ilustrarea acestuia cu o cele două fragmente din text aflate în
relaţie de cauză-efect (ex. adoptarea votului universal pentru bărbaţi – guvernarea realizată
de o oligarhie va fi în curând o relicvă a trecutului) (2p x 2 = 4 puncte).
5. 2 puncte pentru formularea punctului de vedere referitor la pericolele care ameninţau
democraţia românească;
2 puncte pentru ilustrarea acestuia cu un fragment din text.
6. 2 puncte pentru menţionarea unei grupări politice româneşti adeptă a extremismului
politic;
4 puncte pentru prezentarea caracteristicilor acesteia.
7. 4 puncte pentru argumentaţia adusă [se punctează pertinenţa argumentării, utilizarea
174
conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) respectiv, concluzia
(aşadar, ca urmare etc.)].

 4 puncte pentru menţionarea rolului monarhiei în democraţia românească interbelică;
 câte 1 punct pentru precizarea oricăror două caracteristici ale regimului democratic
interbelic (1 p x 2 = 2 puncte);
 câte 3 puncte pentru prezentarea celor două caracteristici ale regimului democratic
interbelic (3 p x 2 = 6 puncte);
 2 puncte pentru menţionarea unei cauze a ascensiunii partidelor de extremă;
 2 puncte pentru formularea unui punct de vedere cu privire la democraţia românească
interbelică şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric;
 2 puncte pentru coerenţa argumentării punctului de vedere formulat;
 2 puncte pentru pertinenţa argumentării;
 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere
formulat;
 2 puncte pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că
etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.).

Test de evaluare 18

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, elementului esenţial care a sprijinit
PCR să ajungă la putere (ex.: sprijinul decisiv al ocupantului sovietic).
2. câte 2 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a două prevederi ale Declaraţiei de
la Ialta, care contravin obiectivelor Uniunii Sovietice (ex.: alegeri libere, guvern larg
175
reprezentativ şi democratic) (2 p x 2 = 4 puncte).
3. 3 puncte pentru precizarea statului care a urmărit instalarea la Bucureşti a unui guvern
docil (ex. Uniunea Sovietică).
4. 6 puncte pentru formularea, din sursa A, a punctului de vedere referitor la motivul
pentru care în România trebuia instaurat un regim comunist prosovietic. (ex.: …la
frontierele Uniunii Sovietice trebuia să edifice un brâu de securitate, un spaţiu de
protecţie; România făcea parte din glacisul strategic).
5. 6 puncte pentru formularea, din sursa B, a punctului de vedere referitor la motivul
pentru care în România trebuia instaurat un regim comunist prosovietic (ex.: România era
poarta spre Balcani şi spre Strâmtori).
6. câte 1 punct pentru menţionarea a două momente ale instaurării/menţinerii puterii
PCR în România (1 p x 2 = 2 puncte).
câte 3 puncte pentru prezentarea celor două momente [(se punctează pertinenţa
prezentării, şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.)
respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.)] (3 p x 2 = 6 puncte).

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a unei acţiuni de opoziţie a regelui
Mihai faţă de instaurarea guvernului Petru Groza (ex. greva regală).
2. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a motivului pentru care regele nu îşi
poate exercita prerogativele după 23 august 1944 (ex. România (…) a intrat în sfera de
influenţă a Uniunii Sovietice).
3. câte 2 puncte pentru menţionarea unei cauze şi a unei consecinţe a instaurării
guvernului Petru Groza la 6 martie 1945 (2 p x 2 = 4 puncte).
4. câte 3 puncte pentru precizarea celor două instituţii cu caracter represiv care sunt
înfiinţate în România pentru consolidarea regimului comunist (3 p x 2 = 6 puncte).
5. câte 1 punct pentru menţionarea celor două momente desfăşurate în România în
perioada martie 1945 – decembrie 1947, care duc la schimbarea regimului politic şi a
formei de guvernare (1 p x 2 = 2 puncte).
câte 3 puncte pentru prezentarea celor două momente [se punctează pertinenţa
6. 4 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la instaurarea regimului
comunist în România;
1 punct pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant;
1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că

 2 puncte pentru precizarea contextului internaţional care permite instaurarea regimului
comunist în România;
 câte 2 puncte pentru menţionarea a două etape care duc la instaurarea noului regim (2
p x 2 = 4 puncte);
 câte 3 puncte pentru prezentarea acestora (3 p x 2 = 6 puncte);
 4 puncte pentru formularea unui punct de vedere cu privire la consecinţele pentru
176
statul român ale instaurării regimului comunist;
formulat;

Test de evaluare 19

1. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, două măsuri luate în statul român, în
numele construirii unei societăţi noi. (ex.: îngrădirea drepturilor cetăţeneşti, ascuţirea
neîntreruptă a luptei de clasă, lichidarea prin teroare poliţienească a vechilor elite etc.).
2. câte 2 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a categoriilor sociale împotriva
cărora se recurge la epurări (ex.: cadrele didactice, fii de preoţi) (2 p x 2 = 4 puncte).
3. 3 puncte pentru precizarea, din sursele A şi B, a elementului comun care contribuie la
epurarea societăţii de vechile elite politice (ex.: teroarea poliţienească, teroarea).
4. câte 1 punct pentru menţionarea a două elemente prin care regimul comunist exercită
un impact puternic asupra vieţii oamenilor (1 p x 2 = 2 puncte);
câte 2 puncte pentru prezentarea caracteristicilor celor două elemente (2 p x 2 = 4
puncte).
5. 2 puncte pentru menţionarea unei forme de rezistenţă organizată în România împotriva
regimului comunist;
3 puncte pentru prezentarea acesteia [se punctează pertinenţa prezentării, utilizarea
177
6. 2 puncte pentru coerenţa argumentării afirmaţiei conform căreia regimul comunist a
contribuit la izolarea diplomatică a statului român;
2 puncte pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei date;
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată;
2 puncte pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că

1. câte 2 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a oricăror două elemente care au
îngrădit aplicarea principiilor staliniste (ex.: monarhia, ţărănimea) (2 p x 2 = 4 puncte).
2. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a unei modalităţi de represiune directe,
exercitată împotriva ţăranilor (ex. arestarea ţăranilor).
3. câte 2 puncte pentru precizarea a două măsuri luate de statul comunist împotriva
populaţiei (2 p x 2 = 4 puncte).
4. 2 puncte pentru menţionarea unei măsuri economice adoptată în perioada regimului
comunist.
4 puncte pentru prezentarea respectivei măsuri.
5. 2 puncte pentru menţionarea unui aspect ale impactului regimului comunist asupra
vieţii private a omului;
3 puncte pentru prezentarea acestuia.
6. 4 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la introducerea cultului
personalităţii într-un stat;
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant;

 Câte 2 puncte pentru precizarea a două măsuri economice luate în societatea
românească (2 p x 2 = 4 puncte);
 2 puncte pentru menţionarea unei consecinţe economice a colectivizării;
 6 puncte pentru prezentarea respectivei consecinţe;
 4 puncte pentru formularea unui punct de vedere cu privire la organizarea disidenţei
anticomuniste în România;
formulat;
etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.),
178

Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctaului obţinut.
Test de evaluare 20

1. 2 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, numelui sultanului turcilor care intră în
conflict cu voievozii români în secolul al XIV-lea (ex. Baiazid).
2. câte 2 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, a două aspecte al tacticii militare
utilizate de Iancu de Hunedoara împotriva armatelor otomane. (ex.: …stăteau gata de
luptă şi aşteptau ca ienicerii să fi intrat…; cei de pe meterezele zidurilor retrăgându-se,
încât ienicerii fără teamă să intre în oraş; când trâmbiţaşul le va da semnal cu trâmbiţa,
atunci ei mergând fuga, fiecare să-şi ocupe locul…) (2 p x 2 = 4 puncte).
3. câte 2 puncte pentru precizarea unei cauze şi unei consecinţe a atacului de noapte din
1462 (2p x 2 = 4 puncte).
4. câte 1 punct pentru menţionarea a două acţiuni diplomatice iniţiate de domnitorii
români în Evul Mediu, cu puterile creştine (1 p x 2 = 2 puncte);
5. 3 puncte pentru evidenţierea elementului comun – victoria creştinilor, uciderea unui
număr mare de ieniceri;
câte 1 punct pentru ilustrarea acestuia cu o câte un fragment din fiecare text. (ex.:
sursa A – …au ucis mare mulţime din ei; sursa B – …şi multă oaste pierdu Baiazid, şi
paşii pieiră cu toţii; sursa C – …au făcut mare pagubă împăratului) (1 p x 3 = 3 puncte).
6. 6 puncte pentru argumentaţia adusă [se punctează pertinenţa argumentării afirmaţiei
date şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.)
respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.)].

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, în ce constă orientarea politică a
Moldovei faţă de Polonia în timpul lui Ştefan cel Mare (ex.: – încheierea unei convenţii cu
regele Cazimir prin care l-a recunoscut suzeran unic).
2. câte 2 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a elementelor componente ale
gajului dat de Ştefan regelui Poloniei (ex.: a lăsat …cetatea Hotin; s-a angajat să respecte
179
bunurile boierilor moldoveni refugiaţi în Polonia) (2 p x 2 = 4 puncte).
3. 3 puncte pentru menţionarea unei alte puteri creştine cu care Ştefan cel Mare încheie
tratate pe parcursul domniei.
4. câte 1 punct pentru menţionarea celor două momente ale relaţiilor moldo-otomane în
timpul domniei lui Ştefan (1p x 2 = 2 puncte);
5. 1 punct pentru menţionarea cauzei care îl determină pe domnul Moldovei să accepte
suzeranitatea principilor creştini;
2 puncte pentru pertinenţa argumentării şi utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.);
2 puncte pentru selectarea explicaţiei din text fapt istoric relevant.
6. 3 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la politica externă a lui
Ştefan cel Mare;
2 puncte pentru selectarea explicaţiei din text;

 2 puncte pentru precizarea contextului internaţional din zonă la sfârşitul secolului al
XVI-lea;
 4 puncte pentru menţionarea unei acţiuni politico-militare antiotomane desfăşurate de
Ţara Românească la sfârşitul secolului al XVI-lea;
 6 puncte pentru prezentarea acesteia;
 4 puncte pentru formularea unui punct de vedere cu privire la importanţa realizării
unirii celor trei Ţări Române de către Mihai Viteazul, din perspectiva istoriei moderne;
 2 puncte pentru selectarea oricărui argument istoric relevant care susţine punctul de
vedere formulat;
180
Test de evaluare 21

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a motivului care îl determină pe sultan
să atace Moldova (ex.: el arătase îndrăzneală).
2. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului o consecinţă a „îndrăznelii” arătate de
domnul Moldovei faţă de Imperiul Otoman (ex. am ruinat din rădăcină, ca uraganul, ţara
sa prosperă).
3. 2 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a punctului de vedere referitor la
atitudinea domnilor români faţă de Poartă – supunerea domnilor români;
3 puncte pentru susţinerea acestuia cu o explicaţie din text (ex. neamânând nicio clipă
îndatoririle sale de supunere, precum şi dările stabilite prin firman).
4. 3 puncte pentru precizarea secolului la care face referire textul – sec. al XV-lea.
5. 3 puncte pentru coerenţa argumentării;
3 puncte pentru pertinenţa argumentării;
6. 4 puncte pentru prezentarea unuia din momentele în care domnitorii de secol al XV-lea
refuză acceptarea ahidname-lor;
4 puncte pentru prezentarea implicaţiilor acestui fapt pentru relaţiile româno-otomane
[se punctează pertinenţa argumentării, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea

1. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a motivului principal pentru care erau
încheiate legămintele între Imperiul Otoman şi Ţările Române (ex.: …pentru evitarea unor
noi ciocniri militare).
2. câte 2 puncte pentru menţionarea denumirii tratatelor vechi semnate de Ţările Române
cu Poarta, în izvoarele occidentale, respectiv în cele otomane (ex.: capitulaţii, respectiv
ahidmane) (2 p x 2 = 4 puncte).
3. 4 puncte pentru precizarea unei cauze care a determinat Ţările Române să accepte
suzeranitatea otomană în Evul Mediu.
181
4. 6 puncte pentru formularea unui punct de vedere propriu asupra importanţei semnării
capitulaţiilor pentru păstrarea autonomiei Ţărilor Române.
5. 3 puncte pentru precizarea unei cauze care determină Imperiul Otoman să îşi exercite
controlul efectiv asupra unor teritorii româneşti;
3 puncte pentru ilustrarea acestui aspect cu un exemplu istoric relevant.
6. 6 puncte pentru prezentarea regimului economic al dominaţiei otomane asupra Ţărilor
Române, în secolele al XV-lea – al XVI-lea [se punctează pertinenţa prezentării şi
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) respectiv

 4 puncte pentru precizarea unei cauze a acceptării plăţii tributului de către Ţările
Române în Evul Mediu;
 4 puncte pentru precizarea secolului în care toate cele trei Ţări Române se află sub
suzeranitatea otomană;
 2 puncte pentru menţionarea statutului juridic al Ţărilor Române faţă de Poartă;
 4 puncte pentru coerenţa prezentării statutului juridic al Ţărilor Române faţă de Poartă;
 2 puncte pentru pertinenţa prezentării;
etc.) respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.);
 6 puncte menţionarea unui factor care determină agravarea dependenţei în secolul al
XVI-lea.

Test de evaluare 22

182
1. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, a avantajului economic dobândit de
cele două Ţări Române (ex.: deplină libertate a comerţului).
2. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a avantajului economic dobândit de
cele două Ţări Române (ex.: scutire timp de doi ani de tributurile şi redevenţele pe care
trebuia să i le plătească…).
3. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza surselor, a numelui puterii suzerane (ex.:
Sublima Poartă).
4. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, a punctului de vedere referitor la
statutul politico-juridic al Principatelor (Principatele Moldovei şi Valahiei punându-se…
sub suzeranitatea Sublimei Porţi…).
5. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a punctului de vedere referitor la
alegerea domnilor (ex.: alegerea domnilor… dintre boierii pământeni pe o durată de şapte
ani).
6. 2 puncte pentru coerenţa argumentării afirmaţiei conform căreia regimul
protectoratului a reprezentat un avantaj pentru Ţările Române;
2 puncte pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei date;
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată;

1. 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, o unei consecinţe a păcii de la
Kuciuk-Kainargi (…s-a reconfirmat autonomia Principatelor în cadrul Imperiului
Otoman).
2. 2 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, punctului de vedere referitor la regimul
fanariot după 1774;
câte 2 puncte pentru ilustrarea acestuia cu o cele două fragmente din text aflate în
relaţie de cauză-efect (2 p x 2 = 4 puncte).
3. câte 2 puncte pentru precizarea altor două mari puteri care se implică în problema
orientală (2 p x 2 = 4 puncte);
1 punct pentru menţionarea unui motiv care le determină să se implice în chestiunea
orientală.
4. 2 puncte pentru menţionarea prevederilor Regulamentelor Organice;
6 puncte pentru prezentarea respectivelor prevederi.
5. câte 1 punct pentru menţionarea a două urmări a războaielor ruso-turce pentru
teritoriile româneşti (1 p x 2 = 2 puncte);
câte 3 puncte pentru prezentarea celor două urmări [se punctează utilizarea
(aşadar, ca urmare etc.)] (3 p x 2 = 6 puncte).

 3 puncte pentru menţionarea contextului în care izbucneşte chestiunea orientală;
 2 puncte pentru menţionarea războaielor ruso-turce care afectează situaţia
Principatelor Române;
 5 puncte pentru prezentarea acestora;
183
 2 puncte pentru menţionarea unei consecinţe a războaielor ruso-turce pentru
Principatele Române;
 4 puncte pentru formularea unui punct de vedere cu privire la Principatele Române
văzute ca miză a problemei orientale;
formulat;

Test de evaluare 23

1. câte 2 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A, forţele militare implicate în
războiul împotriva otomanilor (ex.: armata română; ruşii) (2 p x 2 = 4 puncte).
2. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a unei urmări a respingerii asaltului
armatei române de către infanteria otomană. (ex.: …câţiva dintre oameni au fost omorâţi
chiar pe creasta redutei turceşti…).
3. 2 puncte pentru precizarea tipului celor două surse;
2 puncte pentru argumentarea de ce cele două surse se încadrează în tipul respectiv.
4. 6 puncte pentru menţionarea, pe baza celor două surse, a elementelor comune care
ilustrează atitudinea armatei române în timpul bătăliei de la Pleva (ex.: vitejia, curajul:
sursa A – ... au provocat admiraţia, … ostaşii noştri s-au purtat ca nişte bravi; sursa B –
…trupele româneşti s-au purtat cu curaj lăudabil…).
5. 4 puncte pentru menţionarea unui motiv care determină România să participe la
războiul din 1877-1878.
184
6. 2 puncte pentru menţionarea unei consecinţe a participării României la războiul din
1877-1878;
6 puncte pentru prezentarea acesteia [se punctează pertinenţa prezentării, utilizarea

1. 3 puncte pentru menţionarea, statutului românilor la 9 mai 1877, conform autorului
(ex.: suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…);
2. 4 puncte evidenţierea cadrului în care este proclamată independenţa de către Mihai
Kogălniceanu;
3. 2 puncte pentru precizarea punctului de vedere a lui Kogălniceanu faţă de raporturile
româno-otomane;
câte 2 puncte pentru ilustrarea acestuia cu două afirmaţii din text (2 p x 2 = 4 puncte).
4. 5 puncte pentru evidenţierea rolului României în războiul din 1877-1878.
5. 5 puncte pentru precizarea unui motiv pentru care România are nevoie de sprijinul
Rusiei pentru a-şi obţine independenţa.
6. 2 puncte pentru menţionarea contextului în care se hotărăşte intrarea României în
războiul din 1877-1878;
5 puncte pentru prezentarea acestuia [se punctează pertinenţa prezentării, utilizarea

 câte 1 punct pentru precizarea contextului în care se organizează cele două congrese
(1p x 2 = 2 puncte);
 4 puncte pentru prezentarea hotărârilor referitoare la România, în cadrul Congresului
de la San Stefano;
 4 puncte pentru prezentarea hotărârilor referitoare la România, în cadrul Congresului
de la Berlin;
 2 puncte pentru deosebire în ceea ce priveşte hotărârile celor două congrese,
referitoare la statul român;
 4 puncte pentru formularea unui punct de vedere cu privire la importanţa obţinerii
independenţei pentru statul român;
formulat;
185

Test de evaluare 24

1. 2 puncte pentru răspunsul: dictatura antonesciană.
2. 5 puncte pentru răspunsul: Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am
socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru
salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi
imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.
3. 2 puncte pentru răspunsul: erau state aliate cu Germania şi participau împreună la
război.
4. 4 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei B, a două consecinţe ale actului de la 23
august pentru derularea războiului (ex.: A fost o lovitură de trăsnet care, plecată de la
Bucureşti, a zguduit Balcanii. Fortăreaţa Europa se prăbuşi […]. Trupele Reichului din
Iugoslavia şi Bulgaria au fost izolate prin acţiunea română de la 23 august şi trupele
britanice pătrunseseră cu atât mai puternic în Grecia.) (2p x 2 = 4p).
5. 6 puncte pentru prezentarea demersurilor României de a ieşi din război, până la actul
de la 23 august 1944 (ex.: Dezastrul de la Stalingrad a avut o influenţă hotărâtoare asupra
politicii româneşti. Antonescu s-a convins că Germania nu poseda forţa militară pentru a
înfrânge Uniunea Sovietică şi că trebuie găsite alte mijloace pentru a proteja ţara împotriva
unei invazii a Armatei Roşii. În primăvara anului 1943, l-a autorizat pe Mihai Antonescu,
adjunct al preşedintelui Consiliului de Miniştri, să iniţieze contacte cu Marea Britanie şi
Statele Unite. Antonescu încerca acum protejarea României de „marele pericol” din est.).
6. 6 puncte pentru prezentarea unei consecinţe a cedărilor teritotiale din vara anului 1940:
Ca rezultat al cedărilor teritoriale România, care se născuse la sfârşitul Primului Război
Mondial a pierdut o treime din suprafaţa sa 97 790 km 2 şi din populaţie aproximativ 6 161
317 locuitori.
7. 7 puncte pentru prezentarea participării României la războiul împotriva U.R.S.S. (ex.:
În decurs de o lună de la începerea ostilităţilor, obiectivele militare principale ale
românilor – eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord – fuseseră atinse. Ion Antonescu
hotărâse să trimită trupele române dincolo de Nistru. La sfârşitul anului 1941 România se
afla în război cu Aliaţii occidentali. În vara anului 1942, un număr mare de efective
186
româneşti au luat parte la ofensiva germană din sudul Rusiei şi din Caucaz.).

1. 4 puncte pentru răspunsul: Basarabia şi partea de nord a Bucovinei.
2. 2 puncte pentru răspunsul: Nord-vestul Transilvaniei.
3. 6 puncte pentru prezentarea cedării către Bulgaria a Cadrilaterului: Negocierile cu
Bulgaria pentru fâşia din sudul Dobrogei, pe care România o dobândise prin tratatul de la
Bucureşti din 1913, s-au încheiat repede. Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940
restaura frontiera din 1912 dintre cele două ţări. România ceda 7 412 km 2 şi aproximativ
360 000 de locuitori. Tratatul prevedea şi un schimb de populaţie.
4. 6 puncte pentru prezentarea unui aspect al relaţiilor dintre România şi Ungaria în
perioada menţionată şi care a dus la dictatul de la Viena: România era angajată în
negocieri mult mai importante cu Ungaria, referitoare la viitorul Transilvaniei. Punctele de
vedere divergente ale celor două părţi nu au putu fi reconciliate şi negocierile care au
început la Turnu Severin la 16 august au fost întrerupte. Lui Mihail Manoilescu la Viena, i
s-a prezentat oferta de „arbitraj” a lui Hitler şi i s-a dat posibilitatea s-o accepte sau să se
confrunte cu un război declanşat de Ungaria şi sprijinit de Axă. În dimineaţa zilei de 30
august 1940, Consiliul de Coroană din Bucureşti a analizat opţiunile posibile fără a şti
precis ce proporţie din Transilvania va fi pierdută. O serie de oameni politici au cerut
respingerea „arbitrajului” lui Hitler, dar Carol şi majoritatea au hotărât că acceptarea lui,
împreună cu garanţiile germane ale noilor frontiere, era singura cale pentru a împiedica
distrugerea ţării. Decizia lui Hitler a fost citită oficial la Viena la 30 august 1940. Ungaria
primea o regiune tăiată din nordul Transilvaniei de la Oradea în sud şi Maramureş în nord,
şi cuprinzând Clujul şi regiunea de-a lungul pantelor vestice ale Carpaţilor, până în
vecinătatea oraşului Braşov. România era deposedată de 42 243 km 2 şi o populaţie de
aproximativ 2 600 000 locuitori, circa 50% dintre ei români şi 37% maghiari şi secui. În
schimbul acestora România primea angajamentul din partea Germaniei că aceasta îi va
apăra frontierele. Actul însemna pierderea independenţei sale în afacerile externe şi
subordonarea economiei efortului de război german.
5. 6 puncte pentru prezentarea practicii democraţiei liberale în ţările din vestul Europei
[ex.: Toate regimurile de democraţie liberală considerau că naţiunea este sursa
suveranităţii. Pentru a pune în aplicare acest principiu constituţiile au prevăzut alegerea de
către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor reuniţi în adunări, care votează legile şi
bugetul şi controlează activitatea puterii legislative. Separaţia puterilor în stat este un alt
principiu fundamental al democraţiei liberale. Statele cu democraţie liberală au creat
instituţii proprii care vegheau la respectarea legilor: Consiliul constituţional în Franţa, şi
Italia. Democraţia liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice. Această
presei. Partidele politice structurează şi organizează opinia publică. Propriu unui
regim de democraţie liberală a fost şi existenţa în fiecare ţară a unor partide care au luptat
între ele pentru cucerirea puterii şi se înfruntau periodic în alegeri. În Europa, democraţia
liberală a îmbrăcat forma regimului parlamentar. Puterea aparţine unui guvern care-şi trage
legitimitatea din susţinerea majorităţii deputaţilor. Preponderenţa aparţine adunării
legislative alese, puterea executivă este dirijată de către un şef de guvern responsabil în
faţa acestei Adunări şi de şefului statului (regele sau preşedintele Republicii), care este
obligat să reprezinte continuitatea statului, dar lipsit de o veritabilă putere. Acest regim a
187
constituit substanţa democraţiilor liberale în Anglia şi Franţa (pentru aceasta din urmă
până în 1958). Multe state de democraţie liberală folosesc astăzi un regim parlamentar. În
toate aceste state Camerele parlamentului alese prin vot universal joacă un rol esenţial.].
căreia, eforturile diplomatice ale României nu au putut înlătura diferendele cu statele
revizioniste (ex.: Toate eforturile depuse în perioada anilor 1920-1930 de guvernele
româneşti succesive pentru a asigura inviolabilitatea noilor frontiere ale s-au dovedit până
la urmă lipsite de succes. Ele nu au putut atenua diferendele dintre România şi cei doi
revizionişti Ungaria şi Uniunea Sovietică.).

 4 puncte pentru precizarea unei cauze care a determinat aderarea României la Tripla
Alianţă;
 8 puncte pentru prezentarea demersurilor României în vederea realizării statului
naţional unitar;
 8 puncte pentru precizarea obiectivului politicii externe a României în perioada
interbelică;
 4 puncte pentru menţionarea a două alianţe regionale şi a obiectivelor urmărite prin
realizarea acestor alianţe.

Test de evaluare 25

1. 2 puncte pentru răspunsul: Partidul nostru apreciază ca obiectiv principal al
colaborării economice şi întrajutorării dintre ţările socialiste îmbinarea cooperării
internaţionale în producţie cu dezvoltarea complexă, multilaterală, a economiei naţionale,
188
dezvoltarea producţiei materiale atât în fiecare ţară socialistă, cât şi pe ansamblul
sistemului socialist, egalizarea ca nivel economic, a ţărilor socialiste. […]
2. 5 puncte pentru menţionarea pe baza sursei B, a caracterului tratatului: militar, opus
N.A.T.O.: În cazul unui atac armat în Europa din partea vreunui stat sau grup de state
împotriva unuia sau mai multor state semnatare ale tratatului, fiecare stat membru al
Tratatului va acorda statului sau statelor care au fost supuse unui asemenea atac, ajutor
imediat […] şi prin toate mijloacele care i se par necesare, inclusiv folosirea forţei
armate.
3. 6 puncte pentru prezentaţi poziţia României faţă de două evenimente internaţionale
care s-au desfăşurat în timpul când la conducere era Gh. Gheorghiu-Dej: Perioada
(1948-1953) s-a caracterizat prin supunerea politicii externe româneşti, Moscovei la fel ca
a celorlalte ţări comuniste din sud-estul Europei. În februarie 1948, România a semnat cu
URSS un tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală valabil pe douăzeci de ani,
urmat de înţelegeri asemănătoare cu Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria. Tratatul
încheiat cu Iugoslavia a fost denunţat după excluderea acesteia din Cominform. Poziţia
României faţă de acest eveniment rezultă din poziţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej care s-a
angajat într-o campanie prin care critica atitudinea lui Tito. Evenimentele din Ungaria din
(octombrie-noiembrie 1956) au pus în evidenţă opoziţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej faţă
de destalinizare. Comuniştii români au arătat ostilitate faţă de I. Nagy şi au susţinut
represiunea sovietică. Pe de altă parte, în decembrie 1956, ei vorbeau despre o cale
românească de construire a socialismului şi cereau ajutor economic sporit din partea
Moscovei.
4. 6 puncte pentru prezentarea modului în care s-a constituit CAER: CAER a luat naştere
ca ripostă la aplicarea „Planului Marshall” şi ca alternativă la Organizaţia pentru
Cooperare Economică Europeană. În proiectul trimis de sovietici liderilor est-europeni, cu
scopul de a constitui baza discuţiilor asupra noii organizaţii, era invocată pentru fondarea
acestui organism „lipsa unor legături permanente de coordonare a politicii economice a
ţărilor de democraţie populară şi URSS în legăturile comerciale cu alte state. La
propunerea Moscovei ţările fondatoare urmau a fi Polonia, România, Cehoslovacia,
Ungaria şi Bulgaria. Această organizaţie includea doar statele aflate în totală subordonare
faţă de URSS. Obiectivele stabilite de către CAER în 1949 au vizat: lărgirea schimbului
de mărfuri între ţările membre ale CAER în anii 1949-1950, comerţul cu ţările capitaliste,
îndeplinirea planurilor şi măsurilor de colaborare economică preconizate, politica de
preţuri. Colaborarea tehnico-ştiinţifică trebuia intensificată, considerau reprezentanţii
CAER, prin intermediului schimbului reciproc de documentaţie-tehnică. În cadrul
sesiunilor CAER, se considera a fi extrem de importantă discutarea unor proiecte de mare
amploare: construcţia marilor hidrocentrale, a sistemelor de irigaţii şi canalelor de
transport, a construcţiei liniilor de cale ferată şi a şoselelor, a porturilor maritime şi
fluviale, a construcţiei marilor combinate şi uzine. Crearea CAER, la 8 ianuarie 1949, era
destinată fluidizării relaţiilor comerciale şi colaborării economice şi tehnico-ştiinţifice
dintre ţările fondatoare. Între 1950 şi 1953, în presa sovietică s-a acordat prea puţină
atenţie activităţii Consiliului, dovadă a lipsei de interes din partea sovieticilor pentru acest
organism.
5. 3 puncte pentru răspunsul: În 1950 într-o şedinţă a Consiliului s-a hotărât la sugestia
lui Molotov, construirea unui pod peste Dunăre între Bulgaria şi România, la care să
contribuie toate ţările „lagărului socialist”. Podul de la Giurgiu – Ruse, reprezintă un prim
189
rezultat al activităţii CAER.
6. 5 puncte pentru prezentarea relaţiilor României cu Europa Occidentală în anii '80: În
preajma anului 1980 relaţiile cu Occidentul sunt mult mai reci. SUA au votat pentru
suspendarea clauzei naţiunii celei mai favorizate în raporturile comerciale cu România.
Românii au pierdut statutul preferenţial în 1988. Deteriorarea situaţiei interne din România
şi atacurile din partea guvernelor occidentale împotriva politicii lui Ceauşescu de
nerespectare a drepturilor omului a dus la izolarea internaţională a României concretizată
în: înrăutăţirea relaţiilor cu statele occidentale, diminuarea schimburilor economice.

1. 5 puncte pentru răspunsul: România a condamnat invadarea Cehoslovaciei de trupele
Tratatului de la Varşovia. „Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia
constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea din Europa pentru soarta
socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la
luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat
socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa altui stat.”
2. 5 puncte pentru răspunsul: România a fost singura membră a pactului de la Varşovia
care nu a participat la invadarea Cehoslovaciei în 1968. În această perioadă comuniştii
români au refuzat să participe la manevrele militare ale Pactului de la Varşovia şi să
îngăduie astfel de manevre pe teritoriul ţării, susţinând în paralel ideea desfiinţării
simultane a blocurilor militare.
3. 4 puncte pentru răspunsul: „Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.”
4. 4 puncte pentru prezentarea relaţiilor României cu Europa Occidentală în perioada
1955-1967 (ex.: România s-a preocupat de promovarea relaţiilor cu statele din afara
blocului comunist. În 1955 a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1959 a
fost aleasă vicepreşedinte a celei de a XIV-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. După
1958, comerţul românesc a fost treptat reorientat spre Occident, în timp ce firmele apusene
se anunţau dispuse să acorde credite României. După 1960, constatăm o reorientare a
politicii externe româneşti. România a încheiat cu principalele guverne apusene acorduri
de compensare pentru bunurile naţionalizate în 1948, înlăturând o piedică juridică în calea
unor legături economice normale. În planul relaţiilor diplomatice, legaţiile Angliei şi
Franţei la Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasadă, iar 1963 a fost anul în care la
ONU, România a votat pentru prima dată altfel decât Uniunea Sovietică şi aliaţii ei.).
căreia, acordul de la Helsinki a marcat o cotitură în relaţiile internaţionale (ex.: Acordul de
la Helsinki din 1975 a deschis uşa către examinarea internaţională a evenimentelor din
România. Acordul a marcat o cotitură prin importanţa dată de comunitatea internaţională
respectării drepturilor omului şi, prin extensie, drepturilor minorităţilor. Respectarea
acestor drepturi a devenit o preocupare legitimă a comunităţii internaţionale şi, în practică,
a condiţionat creditele şi comerţul de performanţele unei ţări în acest domeniu.).
6. 5 puncte pentru prezentarea relaţiilor României cu Europa Occidentală în anii ’80.
(ex.: Impunerea cultului personalităţii, nerespectarea acordurilor de la Helsinki şi
încălcările drepturilor omului au răcit considerabil relaţiile cu SUA în timp ce impunerea
taxei de emigrare a avut un efect similar asupra legăturilor cu Bonnul, Ierusalimul şi
desigur Washingtonul. În preajma anului 1980 relaţiile cu Occidentul sunt mult mai reci.
190
SUA au votat pentru suspendarea clauzei naţiunii celei mai favorizate în raporturile
comerciale cu România. Românii au pierdut statutul preferenţial în 1988. Deteriorarea
situaţiei interne din România şi atacurile din partea guvernelor occidentale împotriva
politicii lui Ceauşescu de nerespectare a drepturilor omului a dus la izolarea internaţională
a României concretizată în: înrăutăţirea relaţiilor cu statele occidentale, diminuarea
schimburilor economice.).

 8 puncte pentru precizarea regimului politic instaurat în România în perioada
„Războiului rece” şi menţionarea a două caracteristici ale acestuia;
 8 puncte pentru prezentarea unui eveniment internaţional din timpul „Războiului
rece”, la care participă România şi menţionarea a două consecinţe ale acestuia pentru statul
român;
 8 puncte pentru formularea unui punct de vedere referitor la situaţia României în
perioada „Războiului rece”, şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

191
Cuprins
CUVÂNT ÎNAINTE...................................................................................................................5
SUGESTII GENERALE PENTRU REZOLVAREA SUBIECTELOR DE EXAMEN......6
SINTEZE.....................................................................................................................................7
TEMA 1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor........................................................7
A. ROMANIZAREA......................................................................................................................7
Test de evaluare 1...........................................................................................................................9
B. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ...........................................................................................11
Test de evaluare 2.........................................................................................................................13
C. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor străini................................................................15
Test de evaluare 3.........................................................................................................................19
D. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor din spaţiul românesc.........................................21
Test de evaluare 4.........................................................................................................................26
TEMA 2. Viziuni despre modernizare în Europa secolelor XIX-XX: curente şi politici
culturale. Identităţi naţionale şi identitate europeană............................................................29
A. Curente şi politici culturale în Europa secolelor XIX şi XX.....................................................29
Test de evaluare 5.........................................................................................................................32
TEMA 3. Secolul XX între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în
România şi în Europa............................................................................................................34
Test de evaluare 6.........................................................................................................................37
TEMA 4. Constituţiile României..........................................................................................39
Test de evaluare 7.........................................................................................................................43
TEMA 5. Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XIII).....45
A. Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX-XIII).........................................................45
Test de evaluare 8.........................................................................................................................49
B. Constituirea statelor medievale româneşti................................................................................51
Test de evaluare 9.........................................................................................................................54
C. Instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII).......................................................56
B. Organizarea judecătorească......................................................................................................61
C. Biserica....................................................................................................................................62
Test de evaluare 10.......................................................................................................................62
TEMA 6. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele
XVIII-XX).............................................................................................................................64
A. Proiecte politice şi încercări de modernizare a statelor româneşti
(sec. al XVIII-lea – înc. sec. XIX))...............................................................................................64
Test de evaluare 11.......................................................................................................................68
B. Proiectul politic paşoptist.........................................................................................................70
Test de evaluare 12.......................................................................................................................74
C. Statul modern român între înfăptuire şi modernizare................................................................75
Test de evaluare 13.......................................................................................................................79
D. Proiectele partidelor politice în epoca modernă........................................................................81
Test de evaluare 14.......................................................................................................................84
E. Statul în slujba idealului naţional..............................................................................................86
Test de evaluare 15.......................................................................................................................89
F. Statul naţional unitar român......................................................................................................90
Test de evaluare 16.......................................................................................................................94
G. Statul democratic în România interbelică.................................................................................95
Test de evaluare 17.......................................................................................................................99
TEMA 7. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă 101
A. România postbelică. Partidul Comunist Român între preluarea şi menţinerea puterii
în România..................................................................................................................................101
Test de evaluare 18.....................................................................................................................105
B. Impactul regimului comunist asupra societăţii.......................................................................106
Test de evaluare 19.....................................................................................................................110
TEMA 8. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începutul
modernităţii.........................................................................................................................111
A. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începutul modernităţii.......111
Test de evaluare 20.....................................................................................................................118
B. De ce nu au cucerit otomanii Ţările Române?........................................................................119
Test de evaluare 21.....................................................................................................................121
C. Principatele Române ca miză a problemei orientale...............................................................123
Test de evaluare 22.....................................................................................................................127
TEMA 9. România şi concertul european; de la „Criza orientală” la marile alianţe ale
secolului XX........................................................................................................................129
A. România independentă...........................................................................................................129
Test de evaluare 23.....................................................................................................................131
B. România în relaţiile internaţionale. De la obţinerea independenţei la marile alianţe
ale secolului XX.........................................................................................................................133
Test de evaluare 24.....................................................................................................................137
TEMA 10. România în timpul „Războiului rece”...............................................................139
Test de evaluare 25.....................................................................................................................143
BAREME DE CORECTARE ŞI DE NOTARE

Test de evaluare 1.......................................................................................................................146
Test de evaluare 2.......................................................................................................................147
Test de evaluare 3.......................................................................................................................149
Test de evaluare 4.......................................................................................................................151
Test de evaluare 5.......................................................................................................................153
Test de evaluare 6.......................................................................................................................155
Test de evaluare 7.......................................................................................................................157
Test de evaluare 8.......................................................................................................................159
Test de evaluare 9.......................................................................................................................161
Test de evaluare 10.....................................................................................................................162
Test de evaluare 11.....................................................................................................................164
Test de evaluare 12.....................................................................................................................165
Test de evaluare 13.....................................................................................................................167
Test de evaluare 14.....................................................................................................................169
Test de evaluare 15.....................................................................................................................170
Test de evaluare 16.....................................................................................................................172
Test de evaluare 17.....................................................................................................................173
Test de evaluare 18.....................................................................................................................175
Test de evaluare 19.....................................................................................................................177
Test de evaluare 20.....................................................................................................................179
Test de evaluare 21.....................................................................................................................181
Test de evaluare 22.....................................................................................................................182
Test de evaluare 23.....................................................................................................................184
Test de evaluare 24.....................................................................................................................186
Test de evaluare 25.....................................................................................................................188
Editura NOMINA
Reduceri între 10-20% în funcţie de numărul de exemplare comandate.
Persoane de contact: Dobrin Alina (0751.08.05.15 sau 0788.46.28.88)

Radu Ioana (0788.46.28.87)
Radu Valentin (0746.15.45.96)
Dobrin Bogdan (0746.15.45.97)
Pentru Bucureşti: Mârzăcioiu Marian (0744.42.95.12)
Sediul central: 0348.43.94.17
e-mail: comenzi.nomina@gmail.com
CP 70, OP 5 Piteşti, Ghişeul 1
1. Limba română. Ghid de învăţare rapidă – Gabriela Ciubotaru, Rita Cîntiuc, Luminiţa Crihană,
Emilia Maria Goian, Vasile Goran, Izabela Ionică, Aura Nicoară, Ion Predescu, Jane-Mary Scarlat...............................9 lei 
2. Limba şi literatura română. Ghid pentru pregătirea Concursurilor şi Olimpiadelor şcolare (vol. I) –
Mina-Maria Rusu (coord.), Petru Apachiţei, Mihaela Apetroaie, Rita Cântiuc, Horia Corcheş, Tatiana Costache,
Geanina Cotoi, Sorina Duică, Vasilica Georgescu, Lydia Ignat, Elena Jiga, Felicia Marc, Doina Marinov,
Florentina Năstase, Daniela Păduraru, Radu Savulov, Violeta Ştefanian, Anca Todiriţă...............................................14 lei 
3. Limba şi literatura română. Ghid pentru pregătirea Concursurilor şi Olimpiadelor şcolare (vol. II) –
Mina-Maria Rusu, Camelia Gavrilă (coord.), Petru Apachiţei, Mihaela Apetroaie, Rita Cîntiuc, Horia Corcheş,
Tatiana Costache, Geanina Cotoi, Sorina Duică, Vasilica Georgescu, Lydia Ignat, Elena Jiga, Felicia Marc,
Doina Marinov, Florentina Năstase, Daniela Păduraru, Radu Savulov, Violeta Ştefanian, Anca Todiriţă.....................14 lei 
4. Limba şi literatura română. Ghid pentru pregătirea Concursurilor şi Olimpiadelor şcolare (vol. III) – Mina-Maria
Rusu, Anca Petrache (coord.), Petru Apachiţei, Mihaela Apetroaie, Rita Cîntiuc, Horia Corcheş, Tatiana
Costache, Geanina Cotoi, Sorina Duică, Vasilica Georgescu, Lydia Ignat, Elena Jiga, Felicia Marc,
Doina Marinov, Florentina Năstase, Daniela Păduraru, Radu Savulov, Violeta Ştefanian, Anca Todiriţă.....................14 lei 
5. Literatura română. Aplicaţii: textul literar/ nonliterar. Temă. Motiv. Proză narativă. Stil. Dramaturgie. Poezie
pentru clasele IX-XII – Carmen Circa Chirilă (coordonator)............................................................................................15 lei 
6. Literatura română. Ghid pentru pregătirea Concursurilor şi Olimpiadelor şcolare pentru liceu –
Mioriţa Got........................................................................................................................................................................19 lei 
7. Matematică M1, M2 – ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat

Georgeta Alexandrescu, Stelian Fedorca, Sorin Rădulescu (coord.) Nicolae Angelescu, Alin Badea,
Cătălin Badea, Claudia Băcanu, Gh.Boban, Marin Constantina, Ioan Dan, Roxana Diaconescu,
Marius Drăgan,Vlad Drinceanu, Elena Ene, Emilia Frujină, Ion Frujină, Mihaela Gîţ, Gh.Ianuş, Jean Ilie,
Marius Lobază, Vasile Lupu, Andrei Nemeş, Ion Gh. Nica, Ion Otărăşanu, Ana Maria Petriceanu,
Maria Liliana Popescu, Emil Dănuţ Popoiu, Dumitru Radu, Liliana Teodora Rădulescu, Ion Smărăndoiu,
Florin Smeureanu, Dana Titoveanu, Viorel Tudoran, Iuliana Turcu, Viorel Zlate...........................................................20 lei 
8. Literatura română – ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat – Dumitru Mihăilescu (coord.),
Gheorghe Antonescu, Anca Avram, Dorel Bacoş, Daniela Bădârcea, Nora Bulboacă, Anişoara Burlea,
Gina Cămăraşu, Paula Ciobîcă, Camelia Circa-Chirilă, Camelia Ciurescu, Rita Cîntiuc, Ileana Coica,
Gabriela Cojocăreanu, Vasile Goran, Monica Halaszi, Gabriela Lifu, Marcel Lucaciu, Elena Medar,
Dorina Moraru, Ioan Paul Orha, Carmen Pavel, Liliana Perescu-Popescu, Ion Predescu, Mirela-Aurica Rusu,
Mihaela-Corina Stan, Adriana Todoran, Adriana Vasile..................................................................................................20 lei 
9. Literatura română – ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat – Mioriţa Got (coord.), Rodica Lungu, Lupu
Maria,Titiana Zlătior.........................................................................................................................................................20 lei 
10. Geografie – ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat – Mircea Ardeiu, Zamfir Datcu,
Frusina Deaconu, Angela Fărcş, Georgeta Gasser, Gabriela Moraru, Simona Novac, Gabriel Pascu,
Emil Pârvulescu, Codruţa Picu, Dumitru Rus, Claudiu Săvoiu, Ion Zoican....................................................................20 lei 
11. Geografie – ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat – Steluţa Dan (coord), Carmen Pîrlog,
Virgil Dumitru, Carmen Camelia Rădulescu, Mioara Popica, Iosif Daroczi, Dumitru Voicu, Gabriel Pascu,
Lucian Şerban, Marius Puţanu, Mari Elena Belciu, Doina Petrean, Despina Dumitru, Nicoleta Piţig............................20 lei 
12. Istorie – ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat – Liviu Lazăr, Felicia Adăscăliţei (coord.)...............................20 lei 
13. Literatura româna: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente literare, fişe recapitulative, modele de
eseuri structurate – Mioriţa Got, Rodica Lungu...............................................................................................................18 lei 
14. Istoria Altfel. Curiozităţi istorice vol. I, vol. II, III – Doru Dumitrescu, Mihai Manea (coordonatori)..........................13 lei/vol. 
15. Curiozităţi despre Terra – Cătălina Şerban, Nela Burcea, Mioara Popica, Adrian Nedelcu (coordonatori)...................12 lei 
16. Curiozităţi despre natură – Ioana Ariniş ..........................................................................................................................12 lei 

Corect at

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Corect at

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EXAMENUL DE BACALAUREAT

Lucrare în conformitate cu programa pentru examenul de bacalaureat 2008-2009.

Editor: Alexandru Creangă

Telefoane comenzi: 0751.08.05.15

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Istorie : ghid de pregătire intensivă pentru examenul de

I. Lazăr, Liviu (coord.)

Copyright © Editura Nomina, 2008

Simion Ciurte Lăcrămioara Iordăchescu Petru Şandor

Ghid de pregătire intensivă

TEMA 1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Termeni istorici-cheie, concepte:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la acest text, răspundeţi următoarelor cerinţe:

5. Stabiliţi câte un argument al permanenţei fiecărei categorii sociale prezentate în

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Termeni istorici-cheie, concepte:

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

C. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor străini

Termeni istorici-cheie, concepte:

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

D. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

2. Cronicarii saşi din Transilvania

Termeni istorici-cheie, concepte:

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

A. Curente şi politici culturale în Europa secolelor XIX şi XX

Termeni istorici-cheie, concepte:

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

TEMA 3. Secolul XX între democraţie şi totalitarism.

Termeni istorici-cheie, concepte:

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

TEMA 4. Constituţiile României

Despre puterile statului

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la textul dat răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

TEMA 5. Autonomii locale şi instituţii centrale

A. Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX-XIII)

Termeni istorici-cheie, concepte:

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

- Involuţia teritorială a Regatului ungar, pierderea poziţiilor sale extracarpatice şi

Termeni istorici-cheie, concepte:

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Pornind de la acest text, răspundeţi următoarelor cerinţe: