Program postuniversitar de conversie profesională pentru cadrele didactice din mediul rural

Specializarea ISTORIE Forma de învăţământ ID - semestrul I

ISTORIE LOCALĂ ŞI SURSE ORALE

Toader NICOARĂ

2005

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

ISTORIE
Istorie locală şi surse orale

Toader NICOARĂ

2005

© 2005 Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării ISBN 973-0-04074-5 .

3.5. Instrumente de lucru 4. Bibliografie Proiectul pentru Învăţământul Rural .5. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 2. Unitatea de învăţare 3 – Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale 3. Obiective 4.1.3. Sursele istoriei locale/regionale 3.2. metode şi surse 4. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 3 3.1.gen minor al istoriografiei? 2. Istoria orală .Cuprins Cuprins 1.5.4. Unitatea de învăţare 2 – Istoria locală ca domeniu de cunoaştere 2. Aspecte metodologice ale istoriei locale 4. Obiective 3. Bibliografie 1 2 2 3 5 8 8 8 13 21 22 23 23 23 34 40 41 42 42 42 49 56 62 62 4.2. Istoria locală . Istoria locală în teritoriul altor ştiinţe sociale: Sociologia 2. Unitatea de învăţare 4 – Metodologia istoriei locale/regionale şi orale 4. Unitatea de învăţare 1 – Introducere Unităţile de învăţare Sarcinile de lucru Instrumente de lucru Bibliografie generală (selectivă) 2. Bibliografia 3. Problemele istoriei locale şi ale istoriei regionale 3.3.6.1. Obiective 2.probleme.2.4. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 4 4.4.

.

Dacă decenii de-a rândul aceste noţiuni erau criticate vehement sau ignorate total. Syllabusul de faţă îşi propune să readucă în atenţie şi să retraseze parcursul istoriografic al acestui gen de istorie. Faptul are consecinţe directe şi asupra modului de a face şi de a scrie istoria. temele. dedicată locului unde trăieşte sau unora dintre concetăţenii lor care i-au precedat pe aceleaşi locuri. considerând demne de interes masele anonime sau indivizi ordinari. atitudinile şi viziunile lor asupra lumii. problemele metodologice puse de asemenea teme. Ca atare istoriile locale. subsidiaritatea şi valorizarea localului şi regionalului. sau de evoluţiile macro economice şi sociale. Concepţia curriculară Proiectul pentru Învăţământul Rural 1 . unde comunităţile locale sau regionale îşi manifestă tot mai mult nevoia redescoperirii unor valori şi identităţi din trecut care tind să forjeze o nouă identitate în prezent. să-i evidenţieze valoarea. consistenţă şi să se bucure de tot mai mult interes. istoriile regionale. oameni de rând. dacă ea se ocupa cu predilecţie de destinul. studiile monografice dedicate acestor probleme şi acestor oameni au început să capete amploare. din aproape în aproape. şi de asemenea să ofere câteva soluţii posibile în vederea realizării unor studii de istorie locală sau regională demne de caracterul ştiinţific al disciplinei.Introducere Unitatea de învăţare Nr. cu problemele. tocmai pe fundalul unor procese precum integrarea europeană şi mai larg chiar. Aceste tendinţe sunt deja sesizabile şi la nivelul sensibilităţilor locale româneşti. astăzi mai mult ca oricând procesele de descentralizare şi regionalizare. cariera şi faptele marilor oameni. Dacă vreme îndelungată istoria a fost scrisă de sus şi de la centru. urmare a căderii comunismului şi a trecerii la o societate democratică şi plurală. să treacă în revistă sursele şi modul în care istoricul trebuie să facă critica lor. Clio şi-a revizuit perspectivele. impune descentralizarea. globalizarea sau mondializarea. în exerciţiul activităţilor de fiecare zi. impun valorile locale la locul pe care-l merită. de marile probleme ale păcii sau războiului. şi de preţuirea unui public tot mai dornic să ia cunoştinţă cu o istorie de calitate. 1 INTRODUCERE Motivaţia cursului Evoluţiile politice şi sociale din ultimul deceniu şi jumătate.

Introducere Unităţile de învăţare Scopul unităţilor Tematica Unităţile de învăţare selectate au fost alese astfel încât să ajute cursanţii să dobândească o serie de competenţe legate de utilizarea surselor de istorie orală şi sau locală/regională. În sfârşit. În cazul în care apar dificultăţi la nivelul elaborării lucrărilor de verificare. cursanţii vor fi obligaţi să reia sarcini rezolvate în unităţi de învăţare anterioare. să selectaţi. astfel încât acesta să-i ajute pe cursanţi în cariera lor ulterioară. există sarcini de lucru (de regulă la nivelul lucrărilor de verificare) care obligă pe cursanţi să folosească toate cunoştinţele acumulate de-a lungul unităţii de învăţare acestea sunt eseuri (structurate şi libere). Uneori. să reia lectura bibliografiei indicate şi să încerce rezolvarea din nou a lucrării (în cazul în care este vorba de un eseu structurat. Apoi. înţelegând prin aceasta capacitatea de a sesiza eventualele limite şi oportunităţi pe care le au aceste categorii de analize istorice. Temele sunt următoarele: Unitatea de învăţare 1 – Introducere Unitatea de învăţare 2 – Istoria locală ca domeniu de cunoaştere Unitatea de învăţare 3 – Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Unitatea de învăţare 4 – Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Sarcinile de lucru Tipuri de sarcini de lucru Sarcinile de lucru sunt astfel construite încât să corespundă obiectivelor formulate prin programa de studiu. cursul se doreşte a fi şi o introducere în instrumentarul de lucru standard din acest domeniu. a fost limitată la maxim. În cazul în care apar probleme la nivelul lucrărilor de verificare 2 Proiectul pentru Învăţământul Rural . veţi avea de realizat o serie de activităţi care au ca scop dezvoltarea competenţelor care sunt necesare celor care vor fi profesori de istorie şi care vor lucra într-un context cultural şi social dat. din motive de acordare cu celelalte module. să comparaţi şi să ierarhizaţi informaţii. dar şi capacitatea de a elabora şi conduce o investigaţie istorică în domeniul istoriei orale sau locale. de data aceasta realizând un rezumat de idei al acesteia. ele sunt întrebări la care se va răspunde pe parcursul unităţii de învăţare. Totodată. Cursanţii sunt încurajaţi să utilizeze literatura suplimentară care. În primul rând. există sarcini de lucru care vă solicită să răspundeţi la întrebări punctuale. să atingă punctele precizate întâi sub forma unor mici eseuri independente. întrebări care vă solicită să identificaţi. Pe parcursul modulului. sugerăm cursanţilor să reia lectura unităţii de învăţare. Apoi. iar la urmă să redacteze din nou eseul sub forma unei naraţiuni la persoana întâia).

VIII – IX. 1901 – 1916. Studii şi Documente cu privire la Istoria Românilor. Documente moldoveneşti din Bucovina…. *** Documente privind istoria României. Documente şi regeste moldoveneşti (1438 . 11 vol. Ed. Oţetea.R.. 686 p.2) . Ed..H. 12 vol. 1852 – 1895. (1 –2) – X. Relaţiile între Ţările Române. Tip. 1929 – 1939. Bucureşti – Cernăuţi.P. N. un volum. 1.) Andreas Veress (collegit et edit).. Supl. B..S. 1966 – 2002 seria C. Bucureşti. Vitencu.. Cernăuţi. Documente culese şi publicate de Acad.) *** Documente privind istoria României. în CI.. 1977 – 2002 seria D.. Schimbare de titlu: Studii şi cercetări istorice. XI – XIV. Buletinul Seminarului de Istoria Românilor al Universităţii din Iaşi. Bucureşti. C. R. Alexandru.R. Bucureşti. 2 vol. Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ţara Ungrurească în secolele XV şi XVI. nr. R.. Iaşi. Academiei R. A.XVII] – XVIII (1 -2) [-XXX] – XXXI. A. Ţara Românească. Publicate de… (I – II) – XVI [..1841). veac.XXV. Buletin al Institutului de istorie naţională „A. Bucureşti. 1887 – 1942 (D. Bucureşti. 6 vol. Bucureşti. Documente privitoare la istoria românilor. 1932 – 1933. Bucureşti.R. 1925 1947]. Publicat de Theodor Codrescu.. Documente privitoare la istoria Ardealului. Documente româneşti din arhivele Bistriţei.. 6 vol. 1911 – 1921 Tudor Vladimirescu. Colecţia Eudoxiu de Hurmuzaki. 2. Bucureşti.. 1951 – 1960 (D. 34 vol. 1951 – 1957. Acad. 5 vol. *** Acte şi documente relative la Istoria Renasceriei României. 11 vol. Bucureşti.Introducere Instrumente de lucru Colecţii de documente Uricariul. XIII – XVII. 45 volume. Transilvania.. 1905 *** Documente privind istoria României. Transilvania. un volum. 16 vol. 9 vol. Iorga. I – II. 1975 – 2002 seria B. 129 p. Ioan Bogdan.R. Bucureşti. 1967.. Andrei (Endre) Veress.) *** Documenta Romaniae Historica..T. Moldova. *** Acte şi scrisori. 10 vol. R.P. [Cercetări istorice.R. Ed. I – VI. Hormuzaki. Tip. Acad. adnotaţiuni istorice şi o introducere asupra diplomaticei vechi româneşti.R. Xenopol”. Buciumului Roman. Budapest.. Alex.I. Acad.R. 1889 – 1909.. 1951 – 1955. Iaşi. 1951 – 1956. R. 1965 – 2002 seria A.. Acad. Bucureşti. Fontes Rerum Transylvanicarum. Vălenii de Munte.D.. 26 vol. Extras 3 Proiectul pentru Învăţământul Rural . 1934 – 1936. Bucureşti... 1976 (F. p. Moldovei şi Ţării Româneşti. 1899 – 1902. 11 vol. *** Documente privind istoria României. Nicolae Iorga. Mitropolitul Silvestru. veac. Ed. XIV – XVII. Bucureşti. veac. p.. Băleanu. Eudoxiu de: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de… I – XXI. X – XII. nr..P. I – XV (1. Ţara Românească. 32 vol. 1876 – 1942 (Publicate sub auspiciile Academiei Române şi ale Ministrului Cultelor şi instrucţiunii publice). Bucureşti. Moldova. Bucureşti. Ed.P. Bucureşti.. Texte slave cu traduceri. *** Documente privind istoria României.257 – 302. 80 – 150.R... [Bucovina]. 1929.. 35 vol. 46 vol.

George.Introducere Repertorii şi colecţii generale de legi din: AnLRO. vol. regulamente etc. Budapest. Kolozsvár. Bucureşti.1927]. Budapest. Anjoukori okmánytár. IXL. Impr. Akadémiai kiadó. Bucureşti. II. documentelor – legi. vol. Corpus Juris Hungarici. (Ziare. Decretele legii. Kriterion. I-V. în vigoare la 1 ianuarie 1940. Gazete. vol. Kolozsvár. Budapest. 1 ianuarie 1860 – 1 ianuarie la 1940 publicate în Monitorul Oficial. Văcăreşti. Ioan. Regulamentele. legilor. series secunda tom. Bucureşti. 1987-1917. 1897. 1990-2004.. 1940 – 1941. Jurnalele Cons. de Miniştri. 1990. vol. -2004. vol. 1857-1915. Reviste). IIII. 1902-1912. I-II. vol. Repertoriu general al legislaţiei române cuprinde: Legile. levelek és más íratos emlékek Erdély történetéhez. Magyar egyháztörténelmi emlékek a magyarországi hitújítás korából. Urkunden-Regesten aus dem Archiv der Stadt Bistritz in Siebenbürgen. vol. Anjou-kori okmánytár (Documenta res Hungaricas tempore regnum Andegavensim illustrantia) 1301-1387. 197-1918 Supliment 1790-1906. Quellen zur Geschichte der Stadt Hermannstadt. 1 fostă Şcoală reală superioară ortodoxă. Magyarországi jogtörténeti emlékek (Monumenta Hungariae juridico-historica).O. Prof. I-XIX. (Codex diplom. 2 vol. Budapest. deciziunile ministeriale precum şi comunicatele şi instrucţiunile oficiale în legătură cu ele. 1969. Erdélyi országgyűlési emlékek (Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae). IV-IX. Onofrei N. Magyar történelmi emlékek (Monumenta Hungariae Historica). I-VII. Bucureşti. IV+1812 p. Erdélyi történelmi adatok. KölnWien. vol. A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei (1289 . vol. 1855-1862. Budapest. Monumenta Vaticana Historiam Regni Hungariae illustrantia. I-II. Publicaţii periodice româneşti.. Statului. Székely oklevéltár. vol. 1997-2004. 1862-1940. Colecţia C. Hamangiu. I-III. Budapest. Indicatori generali al tuturor legilor şi regulamentelor decretate şi publicate în Monitorul Oficial de la 1860 până la 31 Martie 1897. 1990-1995. 1987. 282 p. I-III. Okmánytár. 1872-1898. M. Colecţii de documente maghiare şi germane Bibliografii Baiculescu G. Centrală. Cernăuţi. Franklin Társulat. I-XVI. 2003. 1940. Alexianu. Documente: 1667 – 1849. 1878-1920. Impr. 1925 . decrete. III (1919-1924). Akadémiai kiadó. Akadémia. vol. Pest.. Decretele regale. Hungaricus Andegavensis). II. Catalog alphabetic: 1907-1918.1556). I-V. Budapest. tom. Răduică G. convenţiuni. 1875-1893. Oklevelek. Erdélyi okmánytár. Quellen zur Geschichte der siebenbürger Sachsen 1191-1975. vol. I-VII.. Budapest. Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. 1892-1991. 1911-1921. Constantinescu. Consiliul legislativ şi alte colecţiuni similare întocmit de… I-II. Seria noua vol. vol. vol. 1885. Proiectul pentru Învăţământul Rural 4 . Bukarest. I-V. Szeged. 217 p. vol. Zsigmondkori oklevéltár. Impr. Fontes Rerum Transylvanicarum. [Anuarul Liceului real ortodox Nr. Budapest. 1983-1994. vol. 1934. 1976. I-VIII. 1903-1999. Quellen zur Geschichte der Stadt Brassó/Kronstadt. Vasilescu. I-IV. series prima tom. Budapest. George: Repertoriu general alfabetic al tuturor codurilor. Köln-Wien. I-IX. I-VI. Budapest.

1995. Reşiţa. Strempel Gabriel (coordonator). Lemny Stefan. A.. Bibliografie selectivă. O bibliografie. Bibliografia naţională română. 1989. 1984. Bibliografie selectivă. Polirom. în Studii şi articole de istorie”. 1962. nr. (1995-1999). Lucrări apărute în străinătate. Ed. Iaşi. Cândea. vol. Tara Românească. X. 1985. II. 2 vol. Biografii). Carmen Albert. Tehnica elaborării unei lucrări ştiinţifice de istorie. Cercetarea monografică în Banat. 1974.Introducere Bianu I. Stoicescu Nicolae. III (L-Q).1989). vol. vol. Petre Andrei. nr. Bibliografia istorică a României.IV (R-Z). Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. I. 19-36. N. Stoicescu Nicolae. Bibliografia românească modernă. 1996. pp. Bucureşti. Sociologie generală. Tom. Editura Academiei Republici Socialiste România. Editura Academiei. Bibliografia istorică a României. VIII. Bucureşti. I (A-C). I. (1975-1979). Bibliografia localităţilor şi monumentelor medievale din Banat. vol. 1990. 1944. Bibliografie generală (selectivă) N. Academiei Republicii Socialiste România. Proiectul pentru Învăţământul Rural 5 . Editura Academiei. (1979-1984).Avramescu. 1903. vol. (1985. XI. TV. Preda. I. Ed. 1944–1969. (1831-1918). vol. Adăniloaie. Bucureşti. Stoicescu Nicolae. VII. Bibliografia istorică a României. 1912-1938. V. Bucureşti 1993. Istoria României. I. Introducere în documentarea ştiinţifică. Bucureşti. Bibliografia istorică a României. Academiei Republicii Socialiste România. 1986. VI. (secolul XIX. V. Cadrul general. 1970. Bibliografie selectivă. 4. IV. Editura Academiei. Bibliografia istorică a României. 1910. Bucureşti 1968. Hodoş N. în „Studii şi Articole de Istorie”. 69-76. Românii în secolul al XVIII-lea. 1985. 1970. Secolul XIX. III. vol. Bibliografie selectivă. 1988. Bibliografia istorică a României. 1975. 1508-1830. Adăniloaie. Bucureşti. 1990. Ghod Bibliografic. Munca de cercetare în domeniul istoriei locale. 1960. (1969-1975). Ţara şi locuitorii. Editura Academiei. 1973. I. vol. Bibliografia românească veche. Editura Academiei Republici Socialiste România. I (1508-1716). Timişoara. (1990-1994). III (18091830).IV (Adăugiri şi îndreptări). 1980. 1972. Bibliografia istorică a României. 2002. (1859-1948). Bibliografia istorică a României. 1973.. II (1717-1808). 21. Bucureşti. Iaşi. pp. 1999. (1979-1984). Bibliografia istorică a României. Bucureşti. Bucureşti. E. 2000. Bucureşti. Bibliografia istorică a României. 519 p. I. Bucureşti. Bibliografie selectivă. Repertoriul bibliographic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova. 1974. Cândea S. II (D-K).

255 p. 14. Probleme ale anchetei istorice. Dimitrie Gusti. p. I. Convorbiri. Florin Constantiniu. PUF. A. 10. Andre Burguiere. 6. pp. Paris. Un sistem de cercetări sociologice la teren. Berindei. 1998. Bucureşti. în Traian Herseni. Ed. p. Istoria regională între anii 1990-1995. Îndrumări pentru monografiile sociologice. PUC. pp. Traian Herseni.495-497. 1972. Mândruţ. 255p. 89-94. Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei. Îndrumări pentru monografiile sociologice. Cunoaşterea monografică. Confesiuni. Mircea Ciobanu. 1940. p. La methode autobiographique en sciences sociales. pp. nr. Polirom. Bucureşti. Humanitas. Cluj-Napoca. în „ Studii şi Articole de Istorie”. Chelcea. Polirom. Bocşan. PuF. I-II. Clifort Geertz. Sate şi oameni din Banat la începutul secolului XX în documente memorialistice. 1940. Reşiţa. nr. PUF. Alexandru Bârlădeanu despre Dej. Histoire orale. 1993. 3. în “Academica. Willa Baum. în Dictionnaire des sciences historiques. Modernizare şi imobilism. PUC. în „Studii şi Articole de Istorie. nr. Metode şi tehnici. 1944. 2000. Slatina. V. 2002. Cauc. 25 de ani de publicaţii. 354 p. Larionescu A. Joel Guibert. Edroiu. 10. Franco Ferrarotti. 1986. savoir global. 1919-1944. Lavinia Betea.Introducere Marin Beşcucă. 144 p. 6 Proiectul pentru Învăţământul Rural . 17. Bucureşti.. Emil Durkheim.451460. 1999. în “Academica”. 1993. 1996. Bucureşti. Bucureşti. N. Iaşi. 1972. 1997-1998. p. S. Banatica. Ultimul interviu cu Corneliu Coposu. Chelcea. Cercetarea sociologică. Bucureşti. 83-90. Iaşi. Cluj-Napoca. Oral History. Caracterul şi tipologia lucrărilor ştiinţifice de istorie şi structura lor. Dialoguri cu Doina Alexandru. Arad. 1998. Paris. Iordănescu. Criteriile de alegere a unui subiect de lucrare istorică sau metodică şi condiţiile desfăşurării cercetării. 1935. 1. N. Regulile metodei sociologice. 1990. 1995. Paris. Edroiu. 33-137. Şcoala sociologică de la Bucureşti. Tradiţie şi actualitate. Leu. Paris.în “Transilvanica. Bucureşti. Philippe Joutard. Guy Jumel. Anastasia. în Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei. 172 p. 1999. Bucureşti. Dunaway. Mâciu Mircea.. publie sous la direction de Andre Burguiere. Histoire et histoire de vies. 1986. nr. Convorbiri cu Mihai I al României. 1987. La Socio-histoire. Armand Colin. Cazul Transilvaniei şi al Banatului.” 1990. Mărginean. D. Corneliu Coposu. pp. 2002. Paris. nr. N. Dictionnaire des Sciences Historiques. Chestionarul în investigaţia sociologică. S. 1986. 1999. 1. Ceauşescu şi Iliescu. La Monographie et l’Action Monographique en Roumanie. (coordinator). 1997. Paris. Mărturii despre stalinizarea României. Svoir local. Proiectarea cercetării sociologice. 7-41. Lavinia Betea. S. Dimitrie Gusti. 432 p. Ed. Institutul de Ştiinţe Sociale al României. 1975. David K. Editura Metropol. Bucureşti. Ioan Mărginean. 1. Etapele unei cercetări ştiinţifice şi elaborării unei lucrări ştiinţifice din domeniul istoriei. I. 18. Maurer şi lumea de ieri.

Miodrag Milin. Bucureşti. cu un studiu introductiv. Tehnica monografiei sociologice. Anne Gotman. 1997. Qu’est-ce que l’histoire contemporaine?. Paul Thompson. Revoluţia ca eşec.Stahl. Timişoara în arhivele Europei libere. Oral History. 2. A. Memorie orală şi scriere domestică.). pp. Bucureşti. 329-378. ştiinţă a realităţii sociale de Dimitrie Gusti. p. Oxford University Press. interviul de producere a datelor. Vlăsceanu. Stahl. Nicolau. et allii. 429-432. Stahl. 232 p. Institutul Social Banat-Crişana. p. 28. p. 1999. în AS. I. Paris. 1. (1948-1965). Proiectul pentru Învăţământul Rural 7 . 202 p. Ancheta şi metodele ei: chestionarul. Charles Samaran (dir. Histoire et ses methodes. interviul comprehensiv. 1934. Pentru o recuperare socio-istorică a experienţelor concentraţionare româneşti. Bucureşti. Din istoria cercetării sociale româneşti. Lucian Năstasă. Paris. Bucureşti. 1997. 310 p.1967. p. Sacerdoţeanu. Armand Colin. Humanitas. Iaşi.1998. 1998. 1934. Jean-Paul Scot. I. 1996. 1-4. Gerard Noiriel. 1993. Pierre Saly. Bucureşti. vol. A. elite şi societate. ClujNapoca. Negru. Mircea Vulcănescu. Amarcord. 17-20 decembrie 1989. Sociologia monografică. Humanitas. 239-249. Monografia unui sat. Guvernarea Gheorghe Gheorghiu-Dej. 217 p. 2000. Cum se scrie istoria. Paul Veyne. 3-4. La Disertation en histoire. Timişoara. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian. Stelian Tănase. 1995. Addenda la un discurs. 1996. Îndrumări în cercetările istorice. 1999. Elite şi societate. Francois de Singly. 72-82. Jean-Claude Kaufmann. Iaşi. Nicolau. Huluţă. Bucureşti. Bucureşti. St. The voice of the Past. 1998. 223 p. RIS. Deportarea în Bărăgan. C. Smaranda Vultur. 1945. 384 p. în „Studii şi cercetări de documentare”. Dombas-o istorie deportată (o tentativă de istorie orală). Timişoara. Bucureşti. nr. Stelian Tănase. Bucureşti. 1998. 1. Bucureşti. 1998. Şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti. Fundaţia culturală regală ”Principele Carol”. Pascu. „Orice creaţie de valoare se întemeiază pe informare şi documentare”.. Humanitas. Cu o prefaţă de Dimitrie Gusti. Editura Eminescu. L. Radosav. 1965. în “Xenopoliana”. 1997. Paris. Polirom. Henri H. Alain Blanchet. Henri H. 1988. Metodologia cercetării sociologice. Henri H. 1939. 1986. Hachette. Cum se alcătuieşte spre folosul căminului cultural. Editura Institutului social roman. O arhivă de istorii orale.Introducere Mărturisiri. în Anuarul de Istorie Orală( AIO). Timişoara în revoluţie şi după. Teoria monografiei sociologice. 1947. Polirom. nr. D. 1951-1956. 1. 93-100. Coordonator Miodrag Milin. Istorie trăită-istorie povestită. Bucureşti. 1996. 1982.

introducerea cursanţilor în analiza activităţii şcolii sociologice de la Bucureşti condusă de Dimitrie Gusti...3. Bibliografia……………………………………………………………………………… 8 8 13 21 22 2.. Am fi tentaţi după toate evidenţele să răspundem afirmativ.. în care din aproape în aproape un loc important este ocupat de monografia unei localităţi. istoria locală este rău reprezentată în cercetările istoriografice..gen minor al istoriografiei?...... are puţine şanse să primească un răspuns convenabil şi mai ales convingător. 2.... 2.. Obiective………………………………………………………………………………. Istoria locală – gen minor al istoriografiei ? În loc de introducere O asemenea întrebare ca cea enunţată în titlu. o să constatăm câteva lucruri surprinzătoare.. Obiective • • • familiarizarea cursanţilor cu problemele de bază ale istoriei locale şi în dezvoltările teoretice şi evoluţiile istoriografice ale genului...... 2 ISTORIA LOCALĂ CA DOMENIU DE CUNOAŞTERE Cuprins 2. Uzanţa comună este aceea de a transfera genul de cercetare monografică pe seama dascălilor care se perfecţionează şi care din lipsă de ceva mai bun aleg în ultimă instanţă să realizeze monografia localităţii din care vin..1...... Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 2..... Istoria locală . dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a elabora planul unui eseu structurat cu privire la relaţia dintre istoria locală şi alte ramuri ale cercetării istorice 2.. deşi foarte la îndemână de pus... în România interbelică.... Dacă luăm Bibliografia istorică a României....5...... dar nici ea suficientă.... de obicei cele asupra cărora bibliografii au avut dubii în ce priveşte clasificarea şi încadrarea în alte tematici.4..2........... aşa cum s-au dezvoltat lucrurile în ultimele decenii în principalele istoriografii.... dacă vom căuta în toate instrumentele de lucru cu care în general lucrează istoricul. Oricum.2..1.. producţie istoriografică care ar putea răspunde exact exigenţelor genului monografic tipic şi reprezentativ istoriei locale..... Lucrurile n-au stat însă întotdeauna aşa. Istoria locală în teritoriul altor ştiinţe sociale: Sociologia..... Înainte de toate...... pe ultima jumătate de secol o să constatăm că la rubrica Istorie locală sunt clasificate o serie de producţii de istorie măruntă........ 2. cu privire la cercetările de istorie locală şi la efortul monografic....Istoria locală ca domeniu de cunoaştere Unitatea de învăţare Nr......... Abia ultimul deceniu vine cu o producţie mai semnificativă... Anii comunismului excelează prin lipsa unui număr însemnat de asemenea producţii.... cunoscut fiind faptul că deja din secolul al XIX-lea s-au născut preocupări consistente de cercetări 8 Proiectul pentru Învăţământul Rural . 2...

Cadrul local. 9 Proiectul pentru Învăţământul Rural .Istoria locală ca domeniu de cunoaştere monografice. organizare agricolă şi industrială. politicul. monografii ale unor ocupaţii şi meşteşuguri etc. genul tinde să se relanseze cu studiile ce ţin de microstoria italiană sau cu alltagsgeschichte germană. Istoria locală Avantajele studiului monografic Studiul monografic local oferă avantajul unei poziţii concrete şi descriptive. şi mai ales studiul să nu fie transformat într-un standard imuabil. la scară mică şi au o tradiţie relativ importantă. istorie imediată. Baza fundamentală a unui asemenea demers restitutiv este că apartenenţa comună participă la definirea socială a indivizilor. locul acestei istorii mărunte dar nu nesemnificative şi minore. rudenia. microstoria. ca şi numeroase studii monografice dedicate oraşelor sau unor probleme restrânse ca monografii de parohii. mai mult. ca suport esenţial al vieţii cotidiene. poate supralicita rolul unor elite locale. în singularitatea sa. Există astăzi un număr însemnat de studii monografice săteşti sau comunale. Astăzi. Uneori cercetătorul se poate ataşa de detalii nesemnificative. istorie orală Istoria locală are o veche tradiţie istoriografică. circumscris unui teritoriu dezvăluie o cultură a identităţii locale fondată pe mobilizare politică. microstoria sau de alltagsgeschichte. alltagsgeschichte. până la însemnări de tip cronică ce povesteau istoria unei localităţi. istorie imediată. cu principii imuabile şi rublici sistematice: religiosul. istorie recentă. le-au lăsat pe seama societăţilor savante. culturalul. Istorie locală. Trebuie apoi evitat ca cercetarea locală să nu devină o cercetare definitivă şi cu o structură îngheţată. Evoluţiile istoriografiilor în secolul XX. disputate de istorici. au lăsat la o parte aceste cercetări. istorie recentă. Se vorbeşte tot mai mult în ultimele decenii de istoria locală. care a codificat regulile şi metodele cercetării istorice spre a-i conferi un statut ştiinţific indiscutabil. sunt privilegiate şi analiza conduce spre rolul structurilor şi asupra rolului actorilor sociali. mai ales în cea de-a doua jumătate a sa. Istoriografia pozitivistă din secolul al XIX-lea. geografi şi mai ales de către sociologi. (istoria cotidianului şi a vieţii de zi cu zi). care pun în cauză marile tendinţe istoriografice au restituit în unele istoriografii rolul monografiei locale. demnă de tot interesul istoricului de meserie. Dar defectul major este generalizarea rezultatelor. istorie orală. Dar aceste atuuri ale cercetării monografice nu sunt ferite de pericole. economicul. Studiile de istorie locală. noile tendinţe ale istoriei sociale sunt în legătură cu anumite perspective sociologice. Studiul intensiv. de la cronicile tradiţionale care prezentau istoria unui loc sau a unui eveniment. poate impune o definire arbitrară şi neistorică teritoriului studiat. aceştia adoptând cel puţin o parte din stilul de viaţă al acestei zone rezidenţiale. asimilate abordărilor monografice se sprijină pe investigaţii aprofundate. Punând accent pe autonomia indivizilor şi pe relaţiile dintre ei. reţele de sociabilitate. ci dimpotrivă. a erudiţilor locali sau amatorilor şi culegătorilor de fapte istorice mărunte şi povestioare anecdotice. zona circumscrisă cercetării poate fi studiată precis şi exhaustiv. genul a fost foarte răspândit şi cultivat de istoriografiile tradiţionale. politici culturale comune.

1 Microstoria Grija de a regăsi indivizii reali dincolo de structuri. alimentaţia. datorită autorilor şi pregătirii lor ştiinţifice. interpretări câteodată exagerate. deoarece acestea nu explică nimic. Microstoria italiană se originează în cadrul unui mic grup de istorici. aducând la lumină diversitatea semnificaţiilor pe care actorii o dau actelor lor. După ei istoricul trebuie să intre în universul indivizilor pe care-i cercetează. culorile atmosfera şi universul social Microistoria italiană Trăsături 1 Joel Guibert. naraţiunea istorică permiţând acestuia să-şi picteze ca pictorul pânza. 117-123. restitui şi evidenţia mutaţiile. instituţii şi categorii a antrenat o reorientare globală a cercetării spre microistorie. lipsa atenţiei acordate structurilor sociale. având avantajul de al raporta la un spaţiu bine definit. Părinţii fondatori ai acestei orientări istoriografice. Câteva din pericolele care pândesc asemenea întreprinderi sunt locul prea mare acordat personalităţilor ridicate din localitate. p. Armand Colin. loisirul. Paris.2002. şi de ai aplica scheme teoretice care sunt valabile pretutindeni. El facilitează de asemenea familiarizarea istoricului cu experienţele şi reprezentările legate de viaţa cotidiană. cu lupa. Studiul localului printr-o observaţie plină şi limitată are la dispoziţia sa proceduri şi metode adecvate. dimensiunea pluridisciplinară nu poate lipsi nici ea din abordarea localului. culegerea unor experienţe şi opinii locale. grupaţi în jurul revistei Quaderni storici. educaţia. Cert este că avem de-a face cu alt gen monografic decât cel obişnuit în istoriografia franceză a anilor '60. Proiectul pentru Învăţământul Rural 10 . microstoria. Despuierea arhivelor. Comparatismul este mereu necesar atunci când realizăm studii locale. desemnează în mare ceea ce altădată se numea istorie monografică sau istorie locală. Munca. Plecând de la aceste domenii şi sprijinit pe un cadru teoretic şi metodologic cercetătorul poate pune în lumină logica proprie localului. nu s-au străduit să definească teoretic acest mod de abordare. anchete statistice restrânse. Ei cer de asemenea istoricilor de a nu mai privi din exterior lumea pe care o studiază. Manifestul acestei gen de istorie propune îndepărtarea de studiul maselor sau al claselor pentru a se interesa de indivizi. exploatarea întregii documentaţii. La socio-histoire. locul prea mare rezervat toponimiei. familiilor notabile. Cu condiţia să fie bine făcut. Guy Jumel. fie o comunitate. Termenul folosit pentru prima dată de istoricii italieni prin anii 1970-1980. singular. particular fiind singurul mod de a examina fenomenele de foarte aproape. sat oraş. Alături de abordarea comparativă. observarea modului de viaţă. aparat critic limitat. Urmând firul unui destin particular.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere Analiza precedentelor susţine ideea că din nefericire. cei mai mulţi venind dinspre studiile de istorie economică. Nu-i vorba de a juxtapune cercetări din acelaşi domeniu ci de a avea în vedere compararea rezultatelor obţinute. studiile locale au o valoare ştiinţifică mai redusă în profitul erudiţiei şi a unui număr de date adunate uneori fără metodă. fie un om. ajungem să limpezim întregul complex de relaţii în care aceştia sunt prinşi. un studiu monografic poate avea o valoare mai generală. referinţe bibliografice incomplete. această aplecare spre local. Adepţii microstoriei italiene predică o reducere de scară. periodizarea schematică. Ei acordă un interes special scrierii istoriei. Studiul exhaustiv al unui spaţiu obligă la o cercetare pluridisciplinară.

Istoria locală ca domeniu de cunoaştere Tipuri de microistorie determinat sau sentimentele actorilor. Versiunea germană a microstoriei italiene se cheamă alltagsgeschichte.. Adică toate elementele care au fost multă vreme neglijate ca şi cantităţi neglijabile de disciplinele ştiinţifice ce doreau să identifice legi generale şi relaţii universale. elaborate la epoci şi în contexte diferite. ea se reţine de la comparatism. Atenţia acordată studiului contextului explică cadrul local. credinţele. şi a istoriei conceptelor.ştiinţă socială. Ei pun de asemenea accentul pe explicitarea procedurilor de cercetare care să poate fi verificate de cititor. Putem însă identifica mai multe maniere de a practica acest gen de istorie. Rolul istoricului ar fi după acelaşi Ginburg. cercetarea empirică permiţând degajarea unor principii de bază. Ultimul a devenit cunoscut prin cartea sa dedicată lui Menochio. printre altele posibile. Qu’est-ce que l’histoire contemporaine ?. Cealaltă direcţie. p. asupra trecutului. ceea ce privilegiază localul şi regionalul. p. ca fiind singurul mijloc de a arăta importanţa fenomenelor care cel mai adesea sunt neglijate. istoria vieţii cotidiene germane se bazează pe aceleaşi principii ca şi microstoria italiană. Hachette.110-111. op. Pe fond. Este o reacţia a tinerilor istorici afirmaţi în anii 1970 contra curentelor istoriografice istoria . a stimulat aceste preocupări. operele de artă. ca cea germană spre exemplu. prin Giovanni Levi şi o microstorie culturală. configuraţiile acţiunile strategice dezvoltate de actori sociali. să reconstituie „formele istorice” stabilind conexiuni între indicii puse în evidenţă de prima etapă a cercetării. cunoscută ca microstoria socială nu caută să refacă marile modele. un personaj obscur. un sat. Gerard Noiriel. vrea să evidenţieze relaţiile. cit. 112.1998. oameni de rând. rupând cu tradiţia unui discurs autoritar care pretinde că rezultatul cercetării făcute reflectă obiectiv realitatea istorică. Ginsburg aduce şi el ancheta la o reducere la scară. care este privilegiat de o asemenea Alltagsgeschichte Istoria vieţii cotidiene 2 3 Gerard Noiriel. pe care o anchetă istoriografică condusă pe baza a cea ce Ginsburg numeşte „paradigma indiciară” l-a făcut cunoscut. printr-o varietate de unghiuri de vedere. Acestei paradigme galileene. n-au lăsat prea multe texte teoretice şi metodologice. Detalii. După ei istoricul nu face decât să propună un punct de vedere. Este o perspectivă apropiată de ceea ce sociologii numesc individualism metodologic. cu întreg universul său mental şi spiritual. Proiectul pentru Învăţământul Rural 11 . care încearcă să se preocupe de aspecte ale cotidianului şi a oamenilor de rând. indiciilor. Dimpotrivă. anomalii. practicate de medici. Microstoria socială. Ginsburg îi opune o paradigmă a indiciilor. Ea îşi propune să restituie un univers restrâns.2 Dar istoricii care sunt adepţii acestui curent. sau istoria vieţii cotidiene. Paris. exemplificată prin Carlo Ginsburg. poliţişti care dau întreaga importanţă unei forme elaborate de cunoaştere fondată pe interpretarea urmelor. Apariţia unui istorii a timpului prezent care valorizează istoria orală. un cartier. pentru ca lucrurile să apară sub forme diferite.3 Problemele istoriei locale au fost puse şi în cazul altor istoriografii. Graţie acestei metode numite „morfologice” este posibil să arătăm similitudinile care apropie miturile. Acest gen de istorie este practicat de istoricii germani cu trimitere la istoria contemporană. simptomelor. care s-ar traduce ca istoria vieţii de toate zilele.

fac de neînţeles şi deformează realităţile de jos. arhive orale. substituită uneori cu istoria imediată. istoria orală semnifică puţin altceva. In 1950. metoda a fost folosită cu un real succes. restituirea viziunii din interior a acestor culturi indigene. şi substituirea unei istorii schematice făcute de etnologi cu evenimentele trăite. conduc la considerarea faptului că singurele anchete pertinente sunt cele dedicate faptelor mărunte din cotidian. Franţa. Ei pleacă de la ipoteza că instituţiile şi teoriile care vin de sus. istorii ale vieţilor. se confundă cu istoria contemporană.. iar pentru anumite curente istoriografice precum romantismul. Scopul este restituirea unei coerenţe. realizate mai ales emigranţilor. Deşi recursul la mărturii orale este la fel de vechi ca şi disciplina istorică. din punct de vedere semantic şi nu numai. regional. chiar şi cei mai nenorociţi. Printre merite. care se multiplică de la o zi la alta. Mai ales abordarea antropologică a culturilor minoritare. decolajul s-a manifestat abia după căderea comunismului. p. op. istoria orală In ce priveşte problematica istoriei recente. Claude Lévi-Strauss evidenţia meritele şi limitele genului. ce cunoaşte o multiplicare şi răspândire deosebită printre istorici şi arhivişti. Proiectul pentru Învăţământul Rural 12 . folclorişti. categoriilor dezrădăcinate sau dizlocate. Italia. ea este deja instituţionalizată în ţări precum SUA. au marja lor de manevră. Anglia. era accesul direct la stilul propriu al fiecărei culturi. Ambele tendinţe. tradiţia orală fundamentul unei tradiţii naţionale. etc. cea italiană şi cea germană au rezerve faţă de limbajul ştiinţific împrumutat de istorici din ştiinţele sociale. asupra numelui. Demersul subliniază că toţi indivizii. istoricii au privilegiuit vreme îndelungată. etnografi. documente orale sunt numai câteva dintre denumirile care recurg la o nouă modalitate sau tehnică. cit. Dacă pentru unii dintre cercetători domeniului istorie recentă. şi la noi de către sociologii şcolii de la Bucureşti şi de către alţi specialişti. Aceasta din urmă ar avea ca obiect de studiu segmentul din trecut care mai face încă parte din prezent.4 Ambele rămân eclectice dar merită avute în vedere tocmai pentru interesul lor pentru local. In perioada interbelică. Alltagsgeschichte privilegiază studiul interacţiunilor dintre indivizi. teritoriului şi problematicii planează încă aproape o confuzie terminologică. etc. individual. Istoricii s-au arătat destul de rezervaţi faţă de această experienţă.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere cercetare. Începuturile istoriei recente Criticile aduse istoriei recente 4 Gerard Noiriel. Canada. de război sau de prefacerile industrializării. deşi nu era necunoscută în epoca comunistă. (unii mai privilegiază şi astăzi) documentul scris. evitând explicarea faptelor şi gesturilor prin forţe sau structuri exterioare universului actorilor avuţi ca subiecţi. în scopul de a demonstra că acestea sunt cele care produc mereu semnificaţii. Colectarea mărturiilor orale a alunecat apoi spre istoriile de vieţi. în curs de dispariţie a folosit metoda anchetelor orale. Istorie recentă. Mai mult şi probabil cu totul surprinzător. Se cunosc deja o avalanşă de proiecte. Istorie orală. istorie imediată. actorii şi situaţiile sunt departe de a se fi încheiat. dintr-un prezent care nu a avut încă destul timp să se istoricizeze. datorită faptului că procesele. 116. Ca mod de realizare a produsului istoriografic ambele promovează limbajul literar şi povestirea. Această explozia s-a produs prin anii '70 în Europa occidentală iar în spaţiul Europei orientale.

1. obţinute de la marii actori ai istoriei. a obţinut rezultate notabile în studiul localului şi al regionalului.1. Enumeraţi cel puţin trei principii ale Alltagsgeschichte. magnetofonul.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere apărându-se de capcanele subiectivismului ca şi de scăpările memoriei. istoricii nu pot ignora rezultatele de excepţie. oferind posibilitatea să se exprime celor pe care documentele scrise nu-i considerau decât în cel mai bun caz ca număr. După acest experiment. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului. şi revalorizarea şi restaurarea locului şi rolului pe care masele tăcute de actori anonimi ai istoriei. istoricii au arătat un interes diferit acestui tip de sursă. prăbuşirea unei părţi însemnate din culturile şi modurile de viaţă tradiţionale. cu care istoria şi-a disputat la un moment dat teritoriul şi problemele. fără a se confunda. istoria orală îşi propune în egală măsură să salveze patrimoniul cultural ameninţat cu dispariţia. Ca atare primele experienţe de istorie orală sunt de natură documentară. Istoria locală în teritoriul altor ştiinţe sociale: Sociologia Tradiţia monografiilor sociologice Atunci când încercăm să configurăm temele.3. şi de personalităţi de marcă 5 Archives orales: une aute histoire ?. dar cu care a sfârşit prin a colabora. Din acest punct de vedere. Proiectul pentru Învăţământul Rural 13 .1. să le spunem clasice. Sociologia. p. oferite de arhive. imprimate. Enumeraţi cel puţin trei factori care au condus la revalorizarea şi redescoperirea istoriei locale. Dezvoltarea fără precedent din ultimele trei patru decenii are alte motivaţii şi raţiuni şi urmăreşte alte scopuri. Ca atare. celorlalte documente. 2. Ea a rezultat din întâlnirea unui nou instrument. Cel care debutează acest experiment este istoricul Allan Nevins. şi o nouă conjunctură. prin practica unei etnologii retrospective. anume documente scrise. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… 2. problemele. 1980.1. reportofonul.1. chiar înaintea istoricilor au obţinut rezultate demne de luat în considerare. 124-125. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… Răspunsurile pot fi consultate la pagina 13 2. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului. care adaugă izvoare orale. şi care uneori.5 #Test de autoevaluare 2. ca şi cantitate şi nicidecum ca individualităţi. în Annales ESC. animată de marele profesor Dimitrie Gusti. şi să reconstruiască într-un proiect de anvergură. nr. sursele şi metodele istoriei locale se cuvine să aruncăm o privire şi în teritoriul altor ştiinţe sociale care au cultivat şi ele aceleaşi teritorii şi problematici. istoria pornind de jos în sus. prin Şcoala de Sociologie de la Bucureşti. de valoare europeană şi mondială obţinute de sociologia românească interbelică.2. de la Universitatea Columbia în 1948. le-au căpătat în istorie şi în politică.

trăirea. Şcoala sociologică de la Bucureşti şi tradiţia monografică Tradiţia monografică românească se leagă foarte strâns de iniţiativa lui Dimitrie Gusti şi de ceea ce se cheamă Şcoala sociologică de la Bucureşti. Acesta nu este una întâmplătoare ea se aplică unor categorii de fenomene. apărută la Bucureşti în 1940. întro ordine sistematică. Îndrumări pentru monografiile sociologice. 1940. după reguli precise şi pentru scopuri clar exprimate. prezintă avantajul că este delimitată în spaţiu. Dimitrie Gusti. aplicate lumii rurale româneşti.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere precum Traian Herseni. p. Una din producţiile şcolii sociologice de la Bucureşti şi a cercetărilor monografice de echipă realizate pe teren o reprezintă lucrarea redactată de Traian Herseni. ci vrea să construiască şi să întemeieze pe ele consideraţiile teoretice ale ştiinţei. pp. Sociologia românească interbelică a excelat prin preocupările şi cercetările monografice realizate în perioada interbelică. Henri H. dă ştiinţei mai multă siguranţă şi temeinicie. Ea nu urmăreşte faptele pentru un interes în sine. Gusti.. op. în Traian Herseni. 77 14 Proiectul pentru Învăţământul Rural . 7. cit.” Alegerea unui singur fenomen este de natură să permită cercetări aprofundate şi deci cu rezultate sigure. Apoi. Prin munca de teren sociologia românească a devenit o ştiinţă a realităţii. Un sistem de cercetări sociologice la teren. şi înţelegerea cu măsurătoarea. principii ce caracterizează clar monografia ca gen ştiinţific. Gusti defineşte sociologia ca ştiinţa realităţii sociale şi susţine că singura metodă care promovează cunoştinţa omenească este observaţia. Trăsăturile monografiei sociologice Concepţia lui Dimitrie Gusti In concepţia lui D Gusti şi a şcolii sale. un caracter de totalitate vie. cu prefaţă de D. 9 Vezi bibliografia. în Traian Herseni. şi alţii. 445-473. 5. are caracter de relativă independenţă. un oraş. iar monografia a devenit o întinsă mişcare ştiinţifică. op. o regiune. Un sistem de cercetări sociologice la teren. „monografia sociologică se ocupă cu unităţi sociale concrete. cu statistica şi reconstituirea trecutului. în Traian Herseni. cum este un sat. şi activitatea pe teren a membrilor Seminarului de Sociologie al Universităţii din Bucureşti a pus bazele unei cercetări ce are în centru studiile monografice. 6 Traian Herseni. monografia sociologică reprezintă un mijloc perfecţionat de observaţie care îmbină intuiţia. cit. sau de experienţele Institutului Banat-Crişana. „Unitatea socială ca obiect al monografiei sociologice. p. Şcoala sociologică monografică de la Bucureşti sub conducerea profesorului Dimitrie Gusti a realizat o activitate greu de egalat în această problematică.6 In viziunea lui Gusti şi a întregii sale şcoli. Fenomenele sociale care nu sunt legate de un anumit spaţiu scapă observaţiei iar studiul lor este incomplet. Monografia sociologică aşa cum era concepută de adepţii şcolii de la Bucureşti nu este o simplă culegere de fapte disparate fără legătură între ele. 17. observaţia. 8 Dimitrie Gusti. regiune). Ea prezintă caracter de totalitate şi prin aceasta dă ştiinţei posibilitatea unei cercetări complete. unitatea socială (sat. Stahl. oraş. op. Îndrumări pentru monografiile sociologice. p. Bucureşti.”7 Această unitate socială are caracter de întreg. cit. şi ca atare accesibilă cercetării sistematice. Aşadar ca primă metodă a monografiei sociologice. Înfiinţarea Institutului Social Român.

Strângerea materialului. Observaţia trebuie să fie apoi controlată şi verificată. Întregul sistem sociologic al monografiei sociologice formulată ca ştiinţă a realităţii sociale.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere din toate punctele de vedere. Observaţia şi munca de teren Activitatea de teren: echipele Metoda de bază a acestei cercetări este observaţia. munca ştiinţifică de teren. Observaţia colectivă este în viziunea lui Gusti. altul pentru studiul Proiectul pentru Învăţământul Rural 15 . studiul sintetic al raporturilor dintre natură şi cultură. 3. Experimentul şi speculaţia filosofică trebuie să meargă mână în mână. Scopul cercetărilor de teren atinge treptele ştiinţifice de la culegerea şi sistematizarea datelor până la interpretarea şi încadrarea lor teoretică. O campanie monografică. observaţia trebuie să fie apoi completă. climatului. Informaţiile primite trebuie verificate din mai multe părţi. locuinţelor. aşa cum procedează metoda monografiei sociologice. care începe cu fixarea fenomenelor cercetate. adâncimea şi unitatea lor. pentru studiul alimentaţiei şi igienei individuale şi sociale. concepută şi practicată de şcoala bucureşteană presupunea următoarea compoziţie: 1. studiul faunei şi credinţelor şi practicilor legate de animale. Obiectivitatea ca şi controlul şi verificarea se obţin mai sigur de un grup. trebuie să ia ca punct de plecare unitatea socială. El formează baza unor sinteze superioare prin comparaţie şi generalizare sau tipologizare. hidrografiei. de la condiţiile de viaţă la manifestările lor obiective şi la structura lor interioară. Echipa biologică: un cercetător pentru studiul structurii şi mişcării populaţiei. unul din cele mai bune mijloace de a obţine date serioase. pentru că realitatea însăşi se înfăţişează sub forma de unităţi sociale. La fel cum observaţia trebuie să fie colectivă. Dar nu o observaţie naivă ci o observaţie sistematică care să ghideze munca de teren. trebuie urmată de operaţii şi construcţii ulterioare. care să redea corect realitatea observată. odată unitatea socială fixată. studiul aşezărilor. câte un cercetător pentru studiul reliefului. şi trebuie folosite documentele obiective. economică şi juridică. unul pentru cercetarea trecutului politic şi anecdotic al unităţii sociale. Una din condiţiile stabilite de Gusti este obiectivitatea. Echipa cosmologică: un cercetător pentru studiul tipurilor de sol şi al compoziţiilor chimice ale acestora. decât de un singur cercetător. Si Gusti consideră punctul forte al şcolii monografice. Apoi. dar în acelaşi timp pentru a da un te-mei real gândirii şi a menţine teoria pe linia ei firească de interpretare şi de expresie raţională a realităţii. studiul florei şi al credinţelor şi practicilor pentru buruieni. cercetarea colectivă impune organizarea echipelor de lucru. pentru studiul stării sanitare a populaţiei. al grupelor sangvine şi a mijloacelor de îmbunătăţire a rasei pe cale ereditară. 2. Studiul acestor unităţi sociale se face într-o ordine sistematică şi organică. Echipa istorică: un cercetător pentru studiul formelor vechi de organizare socială. circulaţiei. deşi absolut necesară. pentru a ridica faptele la teorie şi a le da o întrebuinţare ştiinţifică. a organizării sanitare oficiale şi a medicinii empirice. câte un cercetător pentru studiul compoziţiei rasiale a populaţiei. In al doilea rând. să îmbrăţişeze fenomenele în toate amănuntele.

Constantinescu-Mirceşti. pentru studiul proceselor şi tendinţelor sociale. Echipa de unităţi. pentru studiul graiului. statistica trebuie să ofere garanţia obiectivităţii cercetării. pentru studiul economiei de vite. Cetatea Albă. desenatori. 8. pentru studiul ceremoniilor. Bucureşti. 9. pentru studiul instituţiilor sociale. vol I. La acestea se adaugă un număr însemnat de tehnicieni. Boris Malski. şi indică ce anume se urmăreşte teoretic prin cercetarea sa. pentru studiul de ansamblu al vieţii spirituale. pentru magie. un cercetător pentru studiul experimental al variabilelor psihice individuale. pentru studiul grupurilor sociale. operatori de filme.). Metodele cantitative. fişe de constatări.. Aceasta este o compunere minimală. Sunt fişe de informatori. Monografie întocmită de echipa regală studenţească 935 sub conducerea lui Ion Conea. Formularele cuprind rubrici precise. Nerej. Echipa spirituală: câte un cercetător pentru viaţa religioasă. 402 p. Un village d’une region archaique.8 Cercetătorii trebuie să aibă obligatoriu o pregătire teoretică şi o îndrumare tehnică. al bugetelor şi al tehnicii agricole. 7. pentru artă populară plastică. 1939. Echipa politico-administrativă: câte un cercetător pentru studiul vieţii şi concepţiilor politice. cu o prefaţă de D. Printre acestea amintim: C. pentru studiul relaţiilor sociale. Fişele sunt documentele pe care se consemnează toate informaţiile culese. I (303 p. pentru studiul pădurilor. Bucureşti. Clopotiva. Echipa psihologică: un cercetător pentru studiul structurii psihice colective a unităţii sociale.) II (573 p. Planurile speciale înşiră întrebările ce trebuiesc puse în legătură cu o problemă şi ajută la cercetarea ei sistematică. 421p.Gusti. pentru mitologie şi ştiinţă populară. Proiectul pentru Învăţământul Rural Planurile Formularele şi fişele de lucru 16 . fişe de interpretări şi fişe de opinie. 1939. 6. Un sat din Haţeg. câte unul pentru studiul dreptului civil şi studiul dreptului penal. Echipa etico-juridică. 4. Planurile generale de lucru adună sistematic problemele ce urmează a fi cercetate pe teren.: un cercetător pentru studiul bunei cuviinţe şi al moralităţii. al industriilor ţărăneşti şi al meseriilor.D.H. 405. Printre instrumentele puse la dispoziţia cercetătorilor din echipele de teren planurile de lucru şi formularele. Stahl. 1939. 322. etc. Un sat dobrogean: Ezibei. 5. Viaţa moldovenilor dela Nistru. pentru port. pentru viaţa literară. Monographie sociologique dirigee par H. fişe de material. pentru viaţa muzicală. 1940. pentru viaţa administrativă. 760 p.III. pentru studiul industriei casnice. unul pentru obiceiul pământului. Echipa economică: un cercetător pentru studiul vieţii economice în genere. Bucureşti. fotografi. Toată această metodologie complexă a fost pusă în operă şi a condus la cea mai laborioasă activitate de cercetare monografică din istoria României. relaţii şi procese sociale: câte un cercetător pentru studiul comunităţilor sociale. pentru finanţele locale şi fiscalitate. câte un cercetător pentru studiul gospodăriei ţărăneşti. Au văzut lumina tiparului un important număr de monografii de sate.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere tradiţiei şi al memoriei sociale şi un culegător şi interpret de documente.II.

aplicarea reformei agrare. Sârbova. Istorismul va fi foarte prezent şi după unire unde se vor scrie monografii istorice potrivit cu metodologia şi arhitectura consacrată deja de o tradiţie. Cercetările s-au efectuat în cadrul delimitat al satului. Obiectivele generale de cercetare au depăşit faza de problemă devenind fenomen. stratificare socială. Pojejena. Naşterea acestei instituţii răspundea unei necesităţi sociale datorită urgenţei cercetărilor şi soluţiilor ce se cereau luate în timp scurt. Cercetarea concretă a fost adaptată specificului rural. mobilitate teritorială. Modelul şcolii sociologice de la Bucureşti a inspirat crearea institutului din părţile vestice nu numai structural şi metodologic. Naidăş. Ohaba-Bistra. ele decurgând din realitatea socială puternic afectată de problemele lumii rurale româneşti. Cercetarea monografică în Banat. de la metodă la cuprindere. plasa Bozovici. venită dinspre mediile academice vieneze şi budapestane în secolul al XIX-lea. Se dezvoltă acum campanii pe văi şi depresiuni. primar al oraşului Timişoara. Înfiinţat după unire. Schimbarea s-a manifestat şi la nivelul metodelor de cercetare. în Ungaria modernă sărbătoarea mileniului a determinat o activitate febrilă şi laborioasă de cercetări monografice dedicate localităţilor mari şi mici din regat. Bănăţenii au optat şi ei pentru cercetarea monografică ce devenise metoda şcolii de la Bucureşti. Monografismul românesc din Banat până la unirea din 1918 stă sub semnul istoriei. în Transilvania şi Banat. Grofşorean. Institutul Social Banat-Crişana şi-a orientat preocupările spre lumea rurală românească. Procedeul aplicării chestionarelor a determinat o situaţie excepţională deoarece au fost implicate elitele locale impunând un exerciţiu ştiinţific. adică la o istorie de sate şi preoţi din Ardeal. Ea trimite la preocupările lui Nicolae Iorga şi la „istoria prin cei mici”. subsumate toate monografismului. deoarece statul maghiar şi mediile academice au mobilizat resurse imense. au fost însoţite de obiective specifice. în chestionarul din 1859 lansat de autorităţile habsburgice. Reşiţa. Institutul bănăţean a fost înfiinţat în 1932 de unul din intelectualii de marcă ai Banatului. Metoda monografică li s-a părut bănăţenilor cea mai potrivită pentru a diagnostica descrie şi analiza diferite aspecte ale socioumanului. Acesta rămâne în continuare o Preluarea modelului şcolii de la Bucureşti Particularităţile cercetării bănăţene 10 Carmen Albert. cea pe care marele istoric român a şi cultivat-o. Valea Almăjului).9 Institutul Social Banat-Crişana şi tradiţia monografică Dar a existat şi o altă tradiţie. Monografismul în Banat îşi are punctul de pornire ca şi cel german şi cel maghiar sau sârb. 2002. prin îmbinarea abordărilor cantitative cu cele calitative. (ex.10 In Banat problema cercetărilor monografice are o lungă istorie. In 1938 perspectiva este modificată şi satul este plasat în cadrul unei zone. S-au desfăşurat un important număr de campanii monografice la Belin. la implicarea unor colective de cercetare a monografismului românesc bănăţean este reprezentat de Institutul Social Banat-Crişana. astfel că studiul centrat pe o problemă s-a corelat cu abordarea sistemică a comunităţii rurale. Proiectul pentru Învăţământul Rural 17 . Performanţa maximă.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere La acestea se adaugă o cantitate imensă de informaţii material documentar adunat în campaniile de teren desfăşurată în fiecare vară de echipele studenţeşti conduse de membrii seminarului de sociologie. (1859-1948). Evident că rezultatele au fost spectaculare. C. Mai mult. prin chestiuni legate de minorităţi.

Alte cercetări monografice 11 Carmen Albert. situat într-o zonă frontalieră. dar adună la-olaltă şi prelucrează o cantitate imensă de material edit şi inedit. Gusti. preocupările lor tinzând spre marea sinteză regională. este ilustrat de monografia lui Pesty Frigyes. Fiecare monografie conţine pe lângă rapoartele fiecărei secţii.11 Alături şi cu siguranţă stimulate de activitatea ISBC s-a desfăşurat şi alte cercetări monografice în spaţiul Banatului. tehnică. facilita cercetarea interdisciplinară de la constatări până la concluzii. iar materialele rezultate sunt utile şi astăzi cercetătorului deoarece oferă informaţii complexe de istorie locală. etnografie. Calitatea lor nu atinge nivelul unui studiu ştiinţific. care reprezintă în plan teoretic rezultatul cercetărilor. Banatul constituia în sine un caz ce se preta la o asemenea cercetare deoarece oferea un evantai de probleme care stimulau cercetarea. Proiectul pentru Învăţământul Rural 18 . După unire lipsea o istorie românească a zonei. Modelul studiului monografic aplicat asupra unei provincii precum Banatul. cu o dezvoltare industrială. Caracterul multidisciplinar al cercetărilor este evidenţiat de structura institutului cu secţiuni legate de economie. apărută la Timişoara la 1935. Cercetările sunt însă stimulate de două direcţii şi motivaţii. din nefericire nerealizat. Spaţiul bănăţean prezenta toate formele de relief. Dar lucrurile erau destul de avansate la desfiinţarea institutului şi materialul deosebit de bogat publicat sau inedit poate servi astăzi ca o sursă de o extraordinară bogăţie pentru cercetarea de istorie locală şi regională contemporană. Oraviţa. dedicată acestei provincii. agricultură. geografie umană. Metodologia a fost preluată de la Institutul social Român din Bucureşti. Iar echipele de cercetare urmează firesc această structură funcţională. p. urbanism. Toate acestea au condus în plan practic realizarea a două monografii exhaustive ale localităţilor Belinţ şi Sârbova. 168-172. Nivelul se explică datorită lipsei unui mediu universitar în zonă.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere Caracterul interdisciplinar al cercetării din Banat problemă. finanţe. Toate reclamau un tip de cercetare obligatoriu interdisciplinară. Obiectivul final al Institutului Social Român condus de D. Lotreanu. etc. După el în spaţiul românesc două încercări monografice cu caracter istoriografic sunt de amintit. politică socială. Monografia Banatului de I. antropologie. monografii şi studii ştiinţifice. şi cea a lui Al. cu valabilitate ştiinţifică şi astăzi. administraţie. Ea a încercat să confere un caracter organizat şi sistematic cercetărilor. iar românii nu erau foarte prezenţi în aceste istorii. Monografia Clisurii. şi a centrelor ecleziastice de la Timişoara şi Caransebeş. cu un puternic accent pus pe o perspectivă istorică. a fost o „sociologie a naţiunii” şi un atlas sociologic al României. statistică. Institutul Social BanatCrişana s-a orientat spre un proiect regional Monografia graniţei bănăţene. Rezultatele cercetărilor institutului s-au materializat aşadar în lucrări de specialitate. coexistenţa unor minorităţi. Istoriile maghiare sau austriece prezentau dintr-o perspectivă univocă istoria provinciei. Moisi. O direcţie instituţionalizată în jurul Muzeului Banatului. Cercetarea monografică. Schema concepută de Gusti de inventariere a proceselor şi fenomenelor. o sinteză sociologică. 1938. o monografie zonală ce are în atenţia satele din Clisura Dunării. o evoluţie istorică deosebită. cultural-artistică.

Autorul revene apoi pe parcursul anilor până în 1950 cu precizări şi explicaţii cu privire la completarea chestionarului. dar importante deoarece pun probleme de o deosebită importanţă nu numai pentru istoria zonei ci pentru perspectivele teoretice şi metodologice a monografiei locale sau regionale. şcoala. anul 1918. biserica. cu scopul de a „prezenta în lumina adevărului Banatul în anul 1918.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere O a doua tendinţă este cea care aparţinea cercurilor de intelectuali ai satelor. precum cele din Vărădia sau Satchinez. iar ca metodă chestionarul şi interviul. Chestionarul conţine 47 de întrebări. etnografie. Lucrarea nu s-a finalizat. etnografiei sociologiei rurale. Caraş. pasionaţi de studiul istoriei locului şi convinşi de utilitatea unei asemenea întreprinderi. Proiectul pentru Învăţământul Rural “Analele Banatului” Activitatea Mitropoliei Banatului 19 . In anul 1935-1938 autorul relansează din nou întrebările. completări. Chestionarul este unul complex şi întrebările puse solicită răspunsuri în domeniul istoriei. directorul Muzeului Banatului şi intenţiona pe aceiaşi direcţie să realizeze refacerea „trecutului istoric al Banatului”. alte întrebări ce vizează istoricul comunei şi viaţa naţională. O a doua mare iniţiativă de monografie istorică a Banatului aparţine lui Ioachim Miloia. oferă un importat material istoric. Si această iniţiativă a rămas nefinalizată. profesori. antichităţi. învăţători. şi cuprindea 43 de întrebări. istorie imediată. de această dată datele obţinute fiind mult mai bogate. El este autorul unei vaste anchete istorice realizate în 1934 la nivelul întregii provincii Bănăţene. Prima iniţiativă îi aparţine lui Nicolae Ilieşiu. profesor de teologie. culturii. Unele dintre ele se vădesc apoi şi foarte moderne. Si Miloia lansează un chestionar prin intermediul primăriilor şi parohiilor bănăţene. Ca atare avem de-a face cu o serie de iniţiative. In paralel cu ancheta muzeului Banatului.” Este vorba aşadar de o întreprindere de istorie recentă. Cotoşman. Scopul era realizarea unei istorii a fiecărei parohii şi apoi o istorie a mitropoliei Banatului. grupate pe 8 secţiuni. ilustraţii. Chestionarul aplicat prin intermediul primăriilor cu-prinde 14 întrebări cu privire la evenimentele anului 1918. Metodologic este un progres important. prin distribuirea în 1944 a unui chestionar adresat preoţilor. Alături de întrebări care vizează evenimentul central. Mitropolia Banatului declanşează şi ea o anchetă monografică. culturală şi economică a populaţiei înainte de 1918. realizată metodologic cu instrumentele genului. de valoare inegală. iar sub aspectul conţinutului informaţiile obţinute conţin date şi fapte istorice. Cercetarea se adresează mediului ecleziastic. etc. Acestea vizează probleme ca: comuna. Aceasta se desfăşoară sub condu-cerea lui Gh. Unele răspunsuri sunt atât de complexe încât oferă schiţe monografice de mare valoare. dar datele adunate prin metoda chestionarul constituie o sursă inestimabilă pentru istoria Banatului. El a fost şi publicat în revista Analele Banatului. preoţi. Severin şi Timiş-Totontal. Ancheta a cuprins cele trei judeţe Bănăţene. dar autorul a reuşit să sistematizeze o cantitate imensă de informaţii cu privire la multe din comunele bănăţene. mentalităţi şi atitudini. deoarece practică ceea ce astăzi se cheamă istorie recentă. asociaţii culturale şi reuniuni de cântări. Multe din răspunsurile date sub forma monografiilor de localităţi şi parohii au venit din 1944 până după 1950.

repere istorice. viaţa religioasă şi culturală. 1933 de Emilian Novacoviciu.2. ce cuprinde aceleaşi teme. a trei monografii rurale. habitat. fie stimulate de preocupările amintite.1. cadrul geografic. Oraviţa. populaţie. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului. Sâmnicolaulul-Mare şi Nerău. viaţă cotidiană. mediu ambiant. metoda chestionarului. Monografia comunei Ciclova-Montană. ca şi cantitatea de surse şi informaţii istorice obţinute pe această cale. spiritualitate. economie rurală. prin folosirea surselor cantitative. Monografia comunei Răcăjdia de la anul 1777-1922. avangardistă la vremea respectivă şi redescoperită târziu de adepţii istoriei recente. instituţii. Enumeraţi specialităţile care constituiau grupul de teren în tradiţia şcolii sociologice de la Bucureşti. Ele sunt fie rezultatul unor acţiuni individuale ale autorilor lor. etc. dar se cuvine remarcată modernitatea demersului lor. Gheorghe Cotoşman este şi el alături de marea iniţiativă monografică a Mitropoliei Banatului. printr-o analiză sistematică făcută tuturor aspectelor studiate. dedicate Comloşului. Autorul foloseşte alături de protocoale bisericeşti. Toate aceste monografii realizează o grilă de lectură care priveşte aspectele esenţiale ale unei localităţi: localizare. de preotul Vasile Murgu este de dimensiuni mai reduse. întrunind caracteristicile unei monografii istorice. Trecutul istoric. Cotoşman se remarcă printr-o informaţie bogată. informaţii diverse obţinute prin anchete orale. #Test de autoevaluare 2. etimologia numelui. Monografiile întocmite de Gh. aspecte de viaţă economică. care rămân surse importante pentru istoricii de astăzi. Structurată pe 18 capitole monografia redă într-o manieră descriptivă detaliată tot ce autorul consideră important. Rezultate ale cercetării Un alt rezultat al acestor preocupări monografice se materializează într-un număr important de monografii săteşti. 2.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere Din nefericire cele trei iniţiative nu au fost finalizate. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… Răspunsul poate fi consultat la pagina 14 20 Proiectul pentru Învăţământul Rural .2. populaţie.

Instrucţiuni privind testul de evaluare: a. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 2 2. Privilegierea interacţiunilor dintre indivizi.1. c. dacă este posibil. rezultate. viaţa cotidiană oferă o mai bună imagine a vieţii oamenilor. 2. 5 pagini b. . echipa de unităţi. economică. relaţii şi procese sociale. se trimite prin poştă tutorelui. max. Punctele de atins sunt următoarele: metodele tradiţionale ale cercetării istorice.1. .identificarea elementelor de conţinut solicitate. Echipe: cosmologică. relaţia cu alte ştiinţe sociale. accentul pus pe istoria cotidiană şi pe istoria orală.şirul logic al argumentelor. Noile evoluţii în câmpul istoriografic.1. 1.claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure. Lucrare de verificare 2 Pe baza textului de mai sus şi al bibliografiei. se foloseşte în primul rând cursul dar pentru obţinerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate. accentuarea caracterului interdisciplinar.utilizarea bibliografiei precizate Proiectul pentru Învăţământul Rural 21 . favorizarea istoriei orale şi a celei locale. tehnoredactat.5 rânduri. istorică. biologică. principii şi metode ale acestora. alcătuiţi un eseu structurat în care să comparaţi metodele istorice tradiţionale cu cele din zona istoriei locale. reevaluarea scrierilor istorice anterioare. .2. spirituală. eticojuridică. Arial 12. cauzele apariţiei noilor metodologii.4.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere 2. politico-administrativă.2. 2.1. Criteriile de evaluare sunt: . caracterul mai obiectiv al acestui tip de cercetare. istoricul istoriei orale şi a istoriei locale. psihologică.

(coordonator). cu un studiu introductiv. Bucureşti. 1990. PuF. Gerard Noiriel. Şcoala sociologică de la Bucureşti. ştiinţă a realităţii sociale de Dimitrie Gusti. Reşiţa. Bucureşti. 1939. savoir global. Oral History. Institutul Social Banat-Crişana. ClujNapoca. Editura Institutului social roman. La méthode autobiographique en sciences sociales. Guy Jumel. Negru. Teoria monografiei sociologice. Monografia unui sat.Stahl. 1940. Bucureşti.5. 22 Proiectul pentru Învăţământul Rural . 2002. 1987. Şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti. 1999. Bucureşti. Histoire et histoire de vies. La socio-histoire. Tradiţie şi actualitate. Oxford University Press. Hachette. Henri H. Savoir local. 25 de ani de publicaţii.Istoria locală ca domeniu de cunoaştere 2. Larionescu A. Institutul de Ştiinţe Sociale al României. Tehnica monografiei sociologice. Stahl. Bucureşti. Qu’est-ce que l’histoire contemporaine ?. 2002. Bucureşti. 1940. 1944. Paris. Dunaway. Franco Ferrarotti. Henri H. 1986.1998. 1988. Fundaţia culturală regală ”Principele Carol”. Dimitrie Gusti. 1934. în Traian Herseni. Carmen Albert. 1919-1944. Îndrumări pentru monografiile sociologice. Mircea Vulcănescu. Cu o prefaţă de Dimitrie Gusti. Dimitrie Gusti. A. Bucureşti. Sociologia monografică. Din istoria cercetării sociale româneşti. 1996. David K. Oral History. (1859-1948). Traian Herseni. Clifort Geertz. Cercetarea monografică în Banat. The voice of the Past. Editura Eminescu. Bucureşti. Un sistem de cercetări sociologice la teren. Bucureşti. La Monographie et l’Action Monographique en Roumanie. Armand Colin. Paul Thompson. Cum se alcătuieşte spre folosul căminului cultural. Paris. Îndrumări pentru monografiile sociologice. Paris. Stahl. Henri H. Willa Baum. Editura Metropol. 1934. 1935. 1998. Paris. Paris. Bibliografie Joel Guibert.

3. cunoscut fiind faptul că deja din secolul al XIX-lea s-a născut preocupări consistente de cercetări monografice..Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Unitatea de învăţare Nr. considerate multă vreme îndoielnice. Problemele istoriei locale şi ale istoriei regionale Istoria locală Aşa cum am constatat. Obiective………………………………………………………………………………. Uzanţa comună este aceea de a transfera genul de cercetare monografică pe seama dascălilor care se perfecţionează şi care din lipsă de ceva mai bun aleg în ultimă instanţă să realizeze monografia localităţii din care vin. până la însemnări de tip cronică ce povesteau istoria unei localităţi. lăsată în seama erudiţilor amatori sau a profesorilor care doresc să-şi achite obligaţiile ştiinţifice. disputate de istorici. de istoria academică şi savantă deopotrivă. genul a fost foarte răspândit şi cultivat de istoriografiile tradiţionale. Obiective • • • familiarizarea cursanţilor cu evoluţia istoriei locale.1...1. în care din aproape în aproape un loc important este ocupat de monografia unei localităţi.3. dezvoltarea competenţelor legate de utilizarea principalelor categorii de surse în cadrul istoriei locale/regionale 3. producţie istoriografică care ar putea răspunde exact exigenţelor genului monografic tipic şi reprezentativ istoriei locale. familiarizarea cu principalele instrumente de lucru folosite în acest câmp istoriografic.. Problemele istoriei locale şi ale istoriei regionale…………………………………. de la cronicile tradiţionale care prezentau istoria unui loc sau a unui eveniment. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 3. 3. Dar la o privire mai de aproape putem constata că lucrurile nu stau deloc aşa. Ea are o veche tradiţie istoriografică. istoria locală a fost considerată multă vreme un gen minor al istoriografiei. Sursele istoriei locale/regionale……………………………………………………… 3. Abia ultimul deceniu vine cu o producţie mai semnificativă. 3 PROBLEME ŞI SURSE ALE ISTORIEI LOCALE/REGIONALE Cuprins 3. dar nici ea suficientă.2. 3. Bibliografie……………………………………………………………………………… 23 23 34 40 41 3. Istoriografia 23 Importanţa istoriei locale Proiectul pentru Învăţământul Rural .2.4. şi că istoria locală ocupă şi merită să ocupe un loc important printre genurile istoriografice cultivate de istoria mare. Lucrurile n-au stat însă întotdeauna aşa.. cu principalele repere ale acestei evoluţii. geografi şi mai ales de către sociologi.5. pentru a-şi valida vagi competenţe ştiinţifice şi a asuma un nou grad didactic.

noile tendinţe ale istoriei sociale sunt în legătură cu anumite perspective sociologice. poate impune o definire arbitrară şi ne-istorică teritoriului studiat. demnă de tot interesul istoricului de meserie Istoria locală în câmpul ştiinţelor istorice Studiile de istorie locală. Punând accent pe autonomia indivizilor şi pe relaţiile dintre ei. le-au lăsat pe seama societăţilor savante. Evoluţiile istoriografilor în secolul XX. monografii ale unor ocupaţii şi meşteşuguri. locul prea mare rezervat toponimiei. rudenia. Studiul monografic local oferă avantajul unei poziţii concrete şi descriptive. Astăzi. exploatarea întregii documentaţii. Studiul intensiv. în singularitatea sa. Despuierea arhivelor. Trebuie apoi evitat ca cercetarea locală să nu devină o cercetare definitivă şi cu o structură îngheţată. datorită autorilor şi pregătirii lor ştiinţifice precare. asimilate abordărilor monografice se sprijină pe investigaţii aprofundate. reţele de sociabilitate. ca şi numeroase studii monografice dedicate oraşelor sau unor probleme restrânse ca monografii de parohii. aparat critic limitat. sunt privilegiate tot mai mult de către istorici şi analiza conduce spre rolul structurilor şi spre rolului actorilor sociali locali. a erudiţilor locali sau amatorilor şi culegătorilor de fapte istorice mărunte şi povestioare anecdotice. referinţe bibliografice incomplete. studiile locale au o valoare ştiinţifică mai redusă în profitul erudiţiei şi a unui număr de date adunate uneori fără metodă. genul tinde să se relanseze cu studiile ce ţin de microistoria italiană sau cu alltagsgeschichte germană. politicul. mai mult. care a codificat regulile şi metodele cercetării istorice spre a-i conferi un statut ştiinţific indiscutabil. ci dimpotrivă. Dar defectul major este generalizarea rezultatelor. şi mai ales studiul să nu fie transformat într-un standard imuabil. culturalul. cu principii imuabile şi rubrici sistematice: religiosul. organizare agricolă şi industrială. Analiza precedentelor susţine ideea că din nefericire. lipsa atenţiei acordate structurilor sociale. anchete statistice restrânse. locul acestei istorii mărunte dar nu semnificative şi minore. la scară mică şi au o tradiţie relativ importantă. economicul. al lăsat la o parte aceste cercetări. etc. ca suport esenţial al vieţii cotidiene. mai ales în cea de-a doua jumătate a sa. poate supralicita rolul unor elite locale. etc. Cadrul local. Câteva din pericolele care pândesc asemenea întreprinderi sunt locul prea mare acordat personalităţilor ridicate din localitate. periodizarea schematică. politici culturale comune.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale pozitivistă din secolul al XIX-lea. observarea modului de viaţă. Proiectul pentru Învăţământul Rural Studiul monografic 24 . Dar aceste atuuri ale cercetării monografice nu sunt ferite de pericole. Uneori cercetătorul se poate ataşa de detalii nesemnificative. aceştia adoptând cel puţin o parte din stilul de viaţă al acestei zone rezidenţiale. interpretări câteodată exagerate. Baza fundamentală a unui asemenea demers restitutiv este că apartenenţa comună participă la definirea socială a indivizilor. Studiul localului printr-o observaţie plină şi limitată are la dispoziţia proceduri şi metode adecvate. Există astăzi un număr însemnat de studii monografice săteşti sau comunale. circumscris unui teritoriu dezvăluie o cultură a identităţii locale fondată pe mobilizare politică. zona circumscrisă cercetării poate fi studiată precis şi exhaustiv. care pun în cauză marile tendinţe istoriografice au restituit în unele istoriografii rolul monografiei locale. familiilor notabile.

un studiu monografic poate avea o valoare mai generală. restituie şi evidenţiază mutaţiile. 364 p.. Fundaţiei Aves.. Mitrea Ioan.1998. Botond. Monografii locale *** Judeţele şi oraşele României în cifre şi fapte. 1995.. Ion C. Monografia oraşului Botoşani. Ed. Kiss. 1998. I. oraşul-istorie. Pascu Hurezan. Studiu monografic. Bacău. Munteanu. *** Alba Iulia. 1997. Nu-i vorba de a juxtapune cercetări din acelaşi domeniu. Ecaterina Tânţăreanu. 100 p.. având avantajul de a el raporta la un spaţiu bine definit. precum munca.. 160 p. Coordonator: Cornelia Mariano. Cartea Deltei. Monografie. Muzeul Judeţean de Istorie Iulian Antonescu. Autori: Stan V. Prefaţă: Gheorghe Iancu. Ioan Ţepelea. prefaţa de Nicolae Edroiu. Redactori: Peter Hügel. 647 p. Boldureanu. Plecând de la aceste domenii şi sprijinit pe un cadru teoretic şi metodologic cercetătorul poate pune în lumină logica proprie localului. Artimon. Maria Filip. Mircea Barbu... Lucian P. Viorica Gheorghe Fărţală. Vasile. reşedinţa voievodală. Panteon. Alexandru. Comparatismul este mereu necesar atunci când realizăm studii locale. loisirul. 371 p. 397 p. Marineasa. 280 p.Alba. 25 Proiectul pentru Învăţământul Rural . Dosoftei. 464 p. Arad. Gheorghe Dumitroia. Mircea Preda. Judeţele României. 1998. Cuvânt înainte de Ioan Onisei. Ed. Giucă. Alexandria. Udrescu. Beregsău Mare. Gheorghe Cristea. 1998. Ed. Cristu. Ed. Monografia comunei Baia de Arieş .. 1994. Botoşani. Oradea. Cogito. Maria Gr. Ed.. Monografia comunei Berevoieşti-Muncel. Ştefan. Hera-Bucur. Ciubotariu. Monografie. 1996. Harda. Vol. Nigredo. Constanţa. monografia istorică a satului Breznea. Băicoi. Petrescu. Timiş.. Titus Barabaş. Bârlad. *** Istoria Bârladului. *** Cuprins de necuprins. Axa. Coordonatori: Liviu Borcea. Vol. *** Monografia judeţului Teleorman.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale culegerea unor experienţe şi opinii locale.. Autori: Adrian Alin Gheorghe. I-II. Viorel. 1996. Bacău. 1995. Pascu Hurezan. 1997. 272 p. 1998. *** Judeţul Neamţ. Monografia comunei Bogaţi. Îngrijire şi coordonare: Oltea RăşcanuGrămăticu. alimentaţia.. 95 p. *** Arad. Coord. Ioan. Iaşi.. 459 p. Piatra Neamţ. Ed. Ion Moraru. 1997. Ioan. Odorheiul Secuiesc. 1995. 80 p. s.n. Didactica Nova. Piteşti. 260 p. Ana-Sofia David. 382 p. Ed. facilitează de asemenea familiarizarea istoricului cu experienţele şi reprezentările legate de viaţa cotidiană. Istoria Blajului şi marea sa importanţă în istoria neamului românesc. Monografia. Mirton. Giurgiu. Mihai Popovici... oraşul monumentelor. Bucureşti. Tehnică. Udrescu. s. Timişoara. 1999. Băicoi 400. Ed. 1996. Grigore.. 1997. 140 p. Ed. Bucureşti. Monografia oraşului de la începuturi până la 1989. Cu condiţia să fie bine făcut. 268 p. Cluj-Napoca. 436 p. educaţia. ci de a avea în vedere compararea rezultatelor obţinute. Coordonatori: Octav Cosmâncă. Ed. Monografie.n. Coordonatori: Ion Văraru. Timişoara. Alba Iulia.

Monografia comunei Peretu. 238 p. Monografie istorică. Un plan al monografiei municipiului Oradea. Dumitru A.. Bucureşti. 78 p.. Focşani. jud.n. judeţul Teleorman. 459 p. Lăpuşan. Ed. Cluj-Napoca. Monografie. Marinică. Traian. Lungu. Sibiu. Porto-Franco. Ioniţă. monografie istorică. un oraş între Orient şi Occident. Ed. 1998. Constanţa. nr. Alma Galaţi. 143 p. Gheorghe... s. 1997. Ediţie îngrijită de Dinu Poştarescu. Nicolae Uzună.. Gheorghe. 1996. Racoviţa. Ed. 18781940. Partea I. Monografie . Arta Grafică. 1998. Manea. Reşiţa. Vâlcea. Mihai Icomir. Ed. 379 p. Cluj-Napoca. Patru secole de istorie. Vol. Aldus. 1997. Matei.. Prefaţă de Ioan Chindriş. Ed. Blaj. 1996. Răuţescu. Vol. Cornel. Muntenia. Monografie. 1997. Liviu. 1994. Monografia. Bucureşti. 192 p. Faur. Virgil. Lupea. Ed. 1995. Risoprint. Monografie. Ioan.album. Timpul. I-II. Nicolae. s. *** Galaţi. Dacia Euripa Nova. 1997. Cluj-Napoca. 26 Proiectul pentru Învăţământul Rural . Axa. Lugoj.. Ed.. 270 p. Vasile C. 388. (Cele Trei Crişuri. 400 p. Galaţi. 1997. Bucureşti. n. Chiuieşti. Ed. 112 p... Chişinău. 1597-1997. Ed. 335 p. Ed. *** Cluj-Napoca. 1996. Ed. 350 p. Râmnicu Vâlcea. l. Textul explicativ al imaginilor: Gernot Nussbacher. Monografie.n. Monografia localităţii Câlnic.. 127 p. Raţiu. Ed. Dumitru. 47 p. 1995. Concepţie: Dan Basarab. Monografia.. Titu.. Moisescu.. 1999. l. *** Chişinăul în 1941. 1996.n. 5.. Ed. Timişoara. Ed. 224 p.. 160 p. Curtea de Argeş. Coordonatori: Elisabeta Marian. Anton.. Tribuna.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale *** Braşov 1900.. Botoşani. Memoria satului Dersca.775”. 120 p. Paul. Vânătoru Marian. s. Memoria. Simion Mărculescu. 170 p. Viorel. 1994.. s. Brěsca 150 gudini. Autori: Sorin Geacu. Gherasim. Ionete. Constanţa. Istoria oraşului Galaţi de la începuturi până la 1918. oraşului. Bucureştiul dispărut (monografie). p.. 1999.. s. 220 p.. Monografia comunei Oteşani. 1997. Vânătoru Mariana P. 1997. Păltânea. Lăpuşan. Ploieşti. Gavril. Paragină. Victor Simion. Alba-Iulia. Ioan..l. Braşov.. 209 p. Studiu monografic. Galaţi. Ed. Ed. 239 p. Societatea Culturală “Câmpia Turzii . Salt. Câmpulung Muşcel. s.. Monografia unei străvechi aşezări sibiene. Ocna Mureş. s. 1997. Oradea). Ed. Ştefan. Braşov. Schei. Leahu. Alecu. Ploieşti. 210 p. Ion Alexandru. Orian. 1996. Helicon. 347 p. Brad. Harhoiu. 3. Făget.. Constantin. Ed. Dana. Couyhys. Prahova. Cronologie.. Studia. Dobra. Tomani. 1995. Monografie istorică. Aurelia.. Ploieşti. Brěsca 150 de ani. s.n. 1998. Fumurenii de pe Valea Manulei. Pănade 700 de ani. 78 p. Simetria. 1997. 136 p. Peretu. în CTC. 1997. *** Monografia comunei Jilavele (Ialomiţa). Fărcaş. Nicolae. 450 de ani (1546-1996). 376 p. Museum. 5-6. *** Câmpia Turzii. Astra Despărţâmântul “Timotei Cipariu”. Curtea de Argeş. 1997. I. inima Transilvaniei.

Arion Gheorghe. Ed.. Mircea Mureşanu. 1992. Kalota. 1994. Altip. Budapest: Európa.. Mă aplec peste ani.n. timpul. Ákosfalva 500 éve történeteiből [500 ani din istoria satului Acăţari]. A bodolai (Béldi) uradalom történet [Istoria domeniului Budila]. Paginii monografice. Autori: Emil Bălăi. Constanţa.. Pataki József. Mondograf. Opriş. 1996.1750]. Matei. Râmnicu Vâlcea. 224 p.. Galaţi. Monografie. Ioan M. vatră de istorie milenară. Cluj-Napoca.. Jakab Elek. Monografie. Ardelean.).n. Imagini cu parfum de epocă din Râmnicu de altădată. Bukarest: Kriterion.. 80 p. 1994. 1996.. judeţul Tudova. 1994. 1998. Roşiorii de Vede. Willwerth Hans. 1992. Reşiţa. vol. Ed. Imreh István. *** Rodna. Kolozsvár története [Istoria Clujului]. 336 p. *** Sebeşul.. Constantin. Mihály János. Fundaţia Culturală “Ioan Slavici”. Oraşul Teiuş. Risoprint. 62 p. Voştinaru. 1996. Alexandria.. Ed. Redactori şi prefaţa de Dorin Ovidiu şi Gheorghe Maniu. 93 p. Szecseleváros. 1977. 491512. Dávid Gyula. 128 p. Schanen und Erinnen []. 1996. Vremea. Alutus. s. I-III. Buleandră. Sergiu. Farkaslaka múltja és jelene [Trecutul şi prezentul comunei Lupeni]. Kleinsanktpeter-Totina.. Urziceni.. s. Monografia comunei Şiria. Arad. Geneva. Monografia satului Vidrei. nu mai este şi nu va mai fi niciodată. 1996. Ed.1998. 1996. Ioan. Ilarian Gh. Reşiţa. Monografia municipiului Urziceni. 1993. Impress. Binder Pál. Însemnări monografice. 219 p. Bohn Hans.n.. în imagini de epocă. 219 p. Monografii locale Alzner Konrad. Ed. Ed. Slobozia Mare prin fereastra istoriei. Jakab Csaba. Ioan. Monografia oraşului Târnăveni. Târgu-Mureş... Huss Georg. Ediţie îngrijită de Alexandru Buleandră. 1994. paginii de monografie. Ed. Titi Mihail. (Maramureş. Râmnicul de odinioară. Csíkszereda. Ed. 160 p. Eugen. 1870-1888 (plus trei volume de documente). Antal András. Sângeorgiu de Mureş. Plăcintă. 27 Proiectul pentru Învăţământul Rural . Kolozsvár. Schiţă monografică. Marosvásárhely. s. Nagy László. Vasile. Bucureşti. Gheorghe. Ed.Maramureş. Schiţă monografică. 2000. p.. Aurel. 368 p.. 330 p. Almarom.. Kászonszéki krónika: 1650 – 1750 [Cronica scaunului Casin: 1650 . Kleinsanktpeter – Totina: 1843 – 1993: ein Heimatbuch zum Lesen. Rona de Jos . Cuvânt înainte de Constantin Ţoiu. Cluj. O monografie sentimentala o oraşului Zimnicea. Constantin.. Mateescu. 186 p. 1998. 1996. Márton László Attila. Alba Iulia. 1997 Barabási László. Teleormanul Liber. Balánbánya története [Istoria oraşului Bălan]. Schwanenstadst. Jurma. Erinnerungen an Sächsisch-Regen [Amintiri din Reghinul Săsesc]. Damian.. Vaslui.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Gheorghina. Timişoara. Teodor. Ovidiu. 1993. Bota. Bucureşti. Ando-Tours. 1996. Vlad.. 79 p. peste o lume care a fost. Alba Iulia. 4. 354 p. în MVIM. Marinescu.

Budapest. Mezőhegyes. 1995. Kolozsvár. vol. Orbán Balázs. Palkó Attila. [s.]. I-III. Istoria regională Abordarea istoriei regionale are o tradiţie îndelungată. 1994. Attila. Somogy Gyula (ed. Pallas. 1994. 1946. Budapest. Istoria Transilvaniei. istoria Tării Româneşti. Secole de istorie din viaţa unui sat de pe Mureş]. Bukarest. Arad vármegye és Arad szabad királyi város monographiája [Monografia comitatului Arad şi al oraşului liber regesc Arad]. Bukarest: Kriterion. A. După război. Astfel în studiile monografice ale provinciilor franceze din perioada interbelică. Pál-Antal Sándor. Szabó Miklós. Kriterion. Szabó T. Philippi Maja. 1905-1913. Perger. Kolozsvár. Prefaţă de Eleonora Pascu. Monographie der Königlichen Freistadt Temesvár. Kolozsvár. Miklós Márton. ca şi istorii ale Dobrogei. Postfaţă şi note de Ioan Haţegan. Înainte ca tendinţele istoriei unice şi unitare a poporului român să încerce să şteargă identităţile regionale. am avut şi avem în continuare istoria Moldovei. impulsul spre o abordare monografică vine dinspre geografia umană şi dinspre şcoala monografică a lui Vidal de la Blache. Balázs Dénes. Tóth Miklós. 1889. In timp ce în alte istoriografii. 1998. [s. istoria regională s-a constituit ca un gen specific. 1999. Bólya monográfiája [Monografia localităţii Buia]. 1995. Înainte de a avea istorii ale României sau ale românilor.]. prin anii 60 problematica studiilor monografice se reia. Mentor. Heidelberg: Arbeitskreis für Siebenbürgisch Landeskunde. 1996. Torda és környéke [Turda şi împrejurimile lui]. istorii ale Banatului sau Istorii ale Bucovinei. Buzásbesenyő [Valea Izvoarelor]. 1996. 1997. Ördögh Imre. Teke monográfiája [Monografia localităţii Teaca]. Pál-Antal Sándor.). la noi. în ciuda faptului că s-a făcut o istorie regională. Kolozsvár. demersul nu a fost deloc teoretizat datorită faptului că istoria trebuia să aspire la sinteza. Monografia Oraşului Liber Crăiesc Timişoara. Amarcord. Studii şi prezentări]. Csíkmadaras: egy felcsíki falu hét évszázada [Mădăraşi-Ciuc: şapte secole din istoria unui sat din Ciuc]. n. Magyaró: egy felső-marosmenti falu évszázadai [Alunăş. C. l. 1943. Impress. Pallas-Akadémia. Kolozsvár települése a XIX. acestea au fost evident bine valorizate. In Franţa unde istoria regională sub forma anchetei monografice are o foarte interesantă tradiţie. Johann N. Timişoara. Trei au Proiectul pentru Învăţământul Rural Istoria regională în istoriografia românească 28 . Századvég. Vági Gábor. század végéig [Clujul până la sfârşitul secolului al XIX-lea]. Csíkszereda.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Magyari András. Orbán János. Kronstadt: historische Betrachtungen über eine Stadt in Siebenbürgen: Aufsatze und Vortrage [Braşov: cercetări istorice asupra unui oraş din Transilvania. Torpai Imre. 1995. Musnai László. Marosvásárhely. obligatoriu naţională. Székelykeresztúr története [Istoria oraşului CristuruSecuiesc]. Szilágysomlyó [Şimleul Silvaniei]. Gyergyóalfalu a történelem sodrában [Joseni în vârtejul istoriei]. Marosvásárhely.

sau când dorea să îmbrăţişeze o problematică care să implice toate aspectele activităţilor umane. Evident că regiunile care de-a lungul istoriei au constituit o unitate politică sau administrativă. uneori împreună în arhivele locale sau regionale. transilvanism. In spaţiul istoriografiei româneşti. suspectaţi chiar şi de tendinţe separatiste. urmează apoi descentralizarea şi creşterea interesului pentru istoria locului. şi să dea la o parte complexele. când odată cu căderea comunismului. cei care au reluat primii tradiţia au fost bănăţenii. la capitolul de istorie locală sunt plasate contribuţii şi opere considerate minore şi abia demne de interesul marilor spirite. fie şi prin faptul. Erau apoi teritorii româneşti cu o fizionomie specifică care nu făceau parte din statul român. Cazul Transilvaniei şi Banatului. reflectând tendinţele de autonomie şi ca replică la tezele oficiale ale istoriografiei române. saşi şi şvabi au cultivat istoria acestor provincii ca expresia a unor ideologii provinciale. Necesitatea restrângerii în spaţiu a câmpului de studiu. ideologie întemeiată pe o mentalitate definită în opoziţie cu statul naţional maghiar in perioada interbelică apoi. Proiectul pentru Învăţământul Rural 29 . încorsetând-o în canoane ideologice.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale fost în mare raţiunile acestor studii. cu o identitate proprie se pretează foarte bine la o asemenea abordare. comunităţile regionale au început să-şi revendice şi să-şi redescopere specificul local. şi deşi titlurile nu lipsesc. suferă din lipsă de metodă. într-o viziune provincială. Dacă luăm exemplul Transilvaniei şi Banatului vom constata că români. care a oscilat mereu între regional. şi deseori una etnocentrică. Mai mult. ele nu depăşesc un anumit localism. reacţie la centralism şi omogenizare. Stelian Mândruţ. Istoria regională între anii 1970-1995. Ca atare bilanţul istoriei locale şi regionale este firav pentru anii comunismului. 1. care au fost pierdute. După 1989 peisajul s-a modificat iar atitudinea faţă de istoria regională au cunoscut un interes relativ din partea cercetătorilor. deloc neglijabil că şi sursele arhiuvistice sunt păstrate. Căderea comunismului. mai ales atunci când el se dorea realizat în durată lungă. specificul regional. subsumate tezei istoriei unice şi unitare a poporului român. ceea ce ni se pare cu siguranţă excesiv. maghiari. şi care se pretau tocmai din acest punct de vedere la o cercetare monografică. spargerea frontului istoriografic au Istoria regională în timpul regimului comunist şi după 1989 1 Nicolae Bocşan.1 Regimul comunist a îngustat marja de manevră a istoriei regionale. Oricum însă. p. desfiinţarea controlului ideologic. 7-8. Antecedentele româneşti ale istoriei regionale In cazul tuturor provinciilor istorice româneşti istoria promovată cu începere din secolul al XIX-lea a fost cu predilecţie o istorie provincială. istoricii maghiari au dezvoltat tematica de istorie a Transilvaniei ca expresie a unui curent cultural transilvanismul. I. iar spiritul regional s-a redescoperit pe sine şi o întreagă tradiţie regionalistă. care restituia reverberaţiile unor fapte istorice naţionale la nivel local. în. Aceste tendinţe s-au manifestat cu predilecţie după 1990. 1999. în bibliografia istorică (vezi volumele). Transilvanica. bănăţenism. politica de omogenizare a dispărut. ca şi naşterea unor sensibilităţi regionaliste. provincial şi naţional.

Alba Iulia. Hegyi Tiberiu. Ionescu. Judeţul Argeş. Bucureşti. Bucureşti. 344 p. Judeţul Braşov. Sport-Turism. Tiberiu. Maier. Judeţul Alba (Monografie). Oradea. Ioan Cenar.. după restructurarea lor au devenit prin excelenţă centre de studiere a istoriei locale şi regionale... Sport-Turism.. vezi Oradea. Coordonator: Valeriu Stoiu. Colectiv de colaboratori: O. primării.. Se adaugă apoi. Ioan Bălgrădean. Abrudan. Colectiv de elaborare: Ştefan A. Ed. Monografie. Monografie. 183 p. Bucureşti.. Judeţul Bistriţa-Năsăud. Arad. Bucureşti. Dâmboviţa. 1980. Ed. 147 p..Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale favorizat restaurarea istoriei provinciale ca un domeniu important dar încă nu suficient valorizat al cercetării. dar şi un interes local au făcut să crească interesul pentru istoria regiunilor şi provinciilor. Craiova.. Ion Anton. Nicolae Barabaş. Monografie. 1979. Monografii regionale Judeţul Alba.. ca şi pentru istoria locală. organizarea sau reorganizarea unui nou cadru instituţional prin universităţi regionale. Târgovişte. Sibiu. Acad. Octavian.Morariu. Vasile Bânzar. Ioan Anuţă. prefecturi. Au colaborat: Gheorghe Anghel. Au colaborat: Stelian Nanianu. Clopatra.. etc. Silviu Berian. Suceava. Bucureşti. 273 p. Sport-Turism. Ed. 1979. Simion Ardelean. Alecu. Noile centre academice apărute în cadrul unor regiuni istorice cu o conştiinţă de sine foarte puternică au contribuit de asemenea la aceasta. Mihai Bâră. Al. sau pentru monografiile istorice a unor localităţi rurale. Sport-Turism. Ed. prin şcolile lor istorice. Bucureşti.. 1982. 1980. Comuna Bărbuleţu. Muzeele judeţene. Monografie. arhivele. Bucureşti. Judeţul Brăila. Sport-Turism. Aurel Băruţă etc. Monografie. Valeria Constantin. 280 p. Judeţul Arad. Autori: Virgil Anca. Coordonatori: Ioana Mocean. Bucureşti. Ioan Mitrea. Timişoara. asociaţiile profesionale. Monografie. Judeţul Botoşani. Monografie. etc. Colectivul de elaborare: Ardelean Aurel. Lăzărescu Dan. 212 p. 280 p... jud. Nu-i lipsit de interes să semnalăm din acest punct de vedere comanda socială a acestor autorităţi pentru monografiile marilor oraşe.. Judeţul Bacău. 1980. Coordonator: Andrei Cardaş... Ed.. reorganizarea vechilor institute şi instituţii de cercetare precum Academia română. Valentin Bodea. Ion Băcanu. Bucureşti. etc. Andriţoiu. în relaţie directă cu autorităţile locale. Autori: Florian Atanasiu. promovează direct sau indirect studii de istorie regională sau locală. Târgovişte.. 240 p. care vădesc un interes tot mai puternic pentru punerea în valoare a vestigiilor trecute şi pentru restaurarea şi reinvestirea istoriei locului lor. Ed. Monografie.. Ed. Proiectul pentru Învăţământul Rural 30 . 1980. Autori: Ana Adochiţei. 1979. Bucureşti. Coordonator: Pintilie Rusu. Ed. Evoluţii recente Un fapt de o deosebită importanţă în relansarea studiilor de istorie locală şi regională a fost apariţia. 1980. etc. P. Sport-Turism. Sport-Turism. Bănaru. care au abordat cu predilecţie problematice istoriografice specifice. etc. Judeţul Bihor. etc.. Contactele cu istoriografiile occidentale. Colectiv de autori: Constantin Alexandrescu. Cluj. Galaţi sau Constanţa. Sport-Turism. Monografie. Monografie. 252 p. 280 p. muzeele judeţene şi regionale (deşi unele dintre ele se numesc naţionale). în constituirea unei identităţi puternice şi a unei conştiinţe de sine pe măsură. care pun în valoare tocmai zestrea istorică a unui trecut în mare parte rău cunoscut sau chiar necunoscut. Ed. 1981.

1979. Monografie. 244 p. etc.. Nicolae Edroiu. Monografie. Kászon-székek (Csík megye) földjének és népének története 1918-ig [Istoria scaunelor Ciuc. C. Monografie. Colectivul de coordonare: Retegan Ioan. I-III. Colectivul de autori: Gheorghe Andronic... 1980. Dan Budică. 280 p. Nicolae Bădescu. Judeţul Constanţa.. 1980. Judeţul Mehedinţi. Sport-Turism. Ed.. Colectivul de coordonare: Aurel Negucioiu..]. Judeţul Maramureş. Ed. 1980. 271 p. biserici fortificate] Erinführung: Hans Bergel. Sport-Turism. Monografie. D.. Judeţul Galaţi. 1980. [s. Bălan. Bucureşti. Budapest. sate. Giurgiu şi Casin şi a populaţiei lor până la 1918]. Judeţul Ialomiţa. 1980. Sport-Turism.. Nachwort: Heinrich Lamping. Monografie.. 1980. Autori: C. Coordonatori: Ion Botan. Popină Gheorghe. M. Ed. etc.. Marian Iliescu. 1981. 1981. 363 p. Bucureşti.. Autori: Aurel Lupu. század elejéig [Societatea şi naţionalităţile judeţului Maramureş.. 1896-1901. Ed. Csík-. Monografie. Sport-Turism. A megye betelepülésétől a XVIII. Ed. Sport-Turism. Balintoni Petru. Coordonatori: Stanca Constantin.. Colectivul de autori: Gheorghe Glodeanu. Gică Chiru. Ion Călinescu. Volumul I. Gh. 232 p..... Cihodaru. Bucureşti. Sport-Turism. 1980.. Judeţul Hunedoara. 279 p. Bucureşti. Introducere de C. Monografie. 1938 (reprint: Budapest. Oraşe. Grigorescu Mihai. Bucureşti. Ed. 1980. Ed. Judeţul Constanţa. Colectiv de elaborare: Constantin Albu. Bucureşti. Colectiv de colaboratori: Ion Adam.. Dumitru Dumitriu. Judeţul Caraş-Severin. Bucureşti. Apostol. Pompiliu Teodor. Monografie. Bucureşti. V. M.. Judeţul Covasna. Elaboratori: A. Judeţul Dâmboviţa. [s. Sport-Turism. Ed. 311 p. etc.. Máramaros megye társadalma és nemzetiségei. Ed. Bélay Vilmos. Grigore Ploeşteanu. Sport-Turism.. Cihodaru. Elisabeta Antonescu. Gheorghe Bălan. 340 p. München. Timofte.]. Calameţi Teodor. Monografie. Nicolae Apostol. etc. Colectiv de autori: Constantin Bărbăciosu. Laurenţiu Dumitru. Cuvânt înainte de Eugen Nechifor.. vol. Petrescu-Dâmboviţă... Judeţul Iaşi. Sport-Turism. 252 p. Monografie. n. etc. Autori: Algasovschi Alexandru. al XVII-lea]. Anghel.. Sport-Turism. M. l. Ed. Gheorghe Antonescu. 1980. Neamţu. Monografie. 1980. etc. 676 p. 1980. Platon. 1943. Ion Bucur.. Junimea. Kisgyörgy Zoltán. Balu Ion. Gheorghe Platon. Judeţul Harghita... SportTurism. Colectivul de coordonare: Florea Ristache. Städte. Constantin Băleanu.. Sport-Turism. SportTurism. Petre Stoican. Coordonare: Ioan Brezeanu. etc.. Coordonator: Jurjica Timotei. etc. 1981. Monografie. Ed. Redactori responsabili: Constantin Cihodaru. 304 p. Herausgeber und Texte: Martin Rill. Alsófehér vármegye monografiája [Monografia comitatului Alba de Jos].. Sport-Turism. Ráduly Gitta. Judeţul Cluj. Pavel Ciobanu. Deac Marius. Endes Miklós. Judeţul Dolj. Sport-Turism. 31 Proiectul pentru Învăţământul Rural . Platon. 1980. Bucureşti. Bandula Octavian. Kirchenbürger [Ţara Bârsei. 228 p. etc. etc. De la popularea judeţului până la începutul sec. etc. Wort und Welt. Olivia Marcu.. V.. 191 p. Dörfer. 1999. Bucureşti. Monografie.Cristian... Ed. etc. 299 p. Autori: Antonescu Şerban. Judeţul Mureş.. Ed. Ed. Nagyenyed. Jeni Brandt. Iaşi. Autori: Zoltán Makfalvi. D.. Nicolae Chiprovici. Bucureşti. Bucureşti. Iosif Csernátoni. Monografie. Bucureşti..Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Monografii regionale (comitate) Ed. Colectivul de autori: Elena Catrina. Ladislau Vofkori. Colectiv de elaborare: Ioan Mârza. Rusu. Das Burzenland. Dinu. Gyergyó-. Bucureşti.. 140 p. Zevedei Ştef. 264 p. etc. Monografie. Ed. Gh.

Mezősi Károly. Bihar vármegye a török uralom megszűnése idejében (1692) [Comitatul Bihor în timpul încetării dominaţiei turceşti. I-VI. istoria regională. régészeti. Ortvay Tivadar. 1868-1873. privind cele trei mari regiuni ale României. vol. I-II. 32 Proiectul pentru Învăţământul Rural . geografic şi civil]. Moldova. I-VI. Budapest. Budapest. Szolnok-Dobokavármegye monographiája [Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca]. 1901-1904. colecţiile au fost organizate în consens cu entităţile istorice regionale. 1876. Maksai Ferenc. 1994). Szilágy vármegye monographiája [Monografia comitatului Sălaj]. Szádeczky Lajos. I-III. etc.). I-III. 1901. Iaşi. Pozsony. istoria şi prezentarea civilă al comitatului Sătmar]. 1692]. 1901-1905. care va reaşeza şi redefini la modul normal o relaţie de subsidiaritate între aceste genuri istoriografice care au fiecare rolul şi importanţa lor. istoria naţională. Doboka vármegye természeti és polgári esmértetése [Prezentarea comitatului Dăbâca din punct de vedere natural/geografic şi civil]. Dés. şi Documenta Romaniae Historiae. Orbán Balázs. Budapest. şi abia al patrulea D.B. Tara Românească. vol. Magyar Történettudományi Intézet. arheologic. Máramaros vármegye egyetemes leírása [Descrierea comitatului Maramureş]. Petri Mór. Szilágyi István (ed.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Akadémia kiadó. istoria locală. şi tocmai de aceia nu-i putem prinde şi defini foarte bine contururile. Szirmai Szirmay Antal. I-VI. vol. au cultivat direct sau indirect o istorie regională. vol.). 1905-1913. a legrégibb időtől 1849-ig [Istoria comitatului Odorhei din cele mai vechi timpuri până la 1849]. Budapest. vol. 1837. Udvarhely vármegye története.C. Pest. a legrégibb időktől a jelenkorig [Istoria comitatului Timiş şi al Timişoarei din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre]. Hodor Károly. Az erdélyi Fehér megye a középkorban [Comitatul transilvănean Alba în evul mediu]. A középkori Szatmár megye [Comitatul medieval al Sătmarului]. ca să nu mai vorbim de încadrarea acesteia din urmă în studii zonale sau europene.. Budapest. vol. A Szörényi Bánság és Szörény vármegye története [Istoria Banatului Severin şi al comitatului Severin]. I-IV. 1943. 1877-1878. Somogy Gyula (ed. történetei és polgári esmérete [Aşezarea. Kolozsvár. Cluj. Buda. Jakab Elek. Cu siguranţă astăzi suntem în interiorul unui proces în desfăşurare. Iczkovits Emma. Transilvania. Contradicţiile din perioada regimului comunist Este aproape un lucru paradoxal să constatăm că exact în perioada comunistă când au pornit publicarea marilor colecţii documentare Documente pentru istoria poporului român.). A Székelyföld leírása történelmi. avea în vedere relaţiile dintre acestea. deoarece chiar aşa sunt structurate în teritoriu. Budapest. Szathmár vármegye fekvése. természetrajzi s népismei szempontból [Descrierea Secuimii din punct de vedere istoric. primele trei serii A. 1896. Pesty Frigyes. Temesvármegye és Temesváros története. 1809-1810. 1939 Kádár József (ed. Bucureşti. vol. Apoi Institutele de cercetare ale Academiei române. 1940. Arad vármegye és Arad szabad királyi város monographiája [Monografia comitatului Arad şi al oraşului liber regesc Arad].

în care cercetarea istorică are o pondere deosebită. precum Asociaţia Istoricilor din Transilvania şi Banat. de bine de rău. Proiectul pentru Învăţământul Rural 33 .1. Se adaugă apoi revistele de istorie ale muzeelor. cu o frecvenţă sporită. #Test de autoevaluare 3.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Istoria regională în Transilvania Reluând o mai veche tradiţie interbelică. Banatului şi părţilor vestice. care au supravieţuit în epoca comunistă.1. Anexaţi răspunsul dumneavoastră la lucrarea de verificare pe care o veţi înmâna tutorelui. interferenţe culturale. cât şi al învăţământului istoriei. este filiala din România a instituţiei cu acelaşi nume din Germania. Asociaţii dedicate istoriei regionale Asociaţia istoricilor din Transilvania şi Banat s-a constituit pentru a reînnoi discursul şi metodologia de cercetare atât la nivelul cercetării. cu revista Transylvanian Review. Erdely Museum. precum Centrul de Studii transilvane de la Cluj. istoria practicată este cea locală şi regională. s-au reinstituţionalizat centre şi publicaţii prin excelenţă regionale. Prezentaţi într-un eseu scurt (maximum o jumătate de pagină) contribuţia pe care o poate aduce istoria regională la cercetarea istorică. Arbeitskreis fur Siebengurggische Landeskunde. Erdely Museum. etc. care au o importantă tradiţie. dar care s-au relansat în ultimii ani cu cercetări de mare interes. pentru a apropia istoria savantă. Tot o formă de instituţionalizare a istoriei locale/regionale reprezintă şi asociaţiile culturale şi profesionale create după 1989. care are în vedere studii complexe. Prin forţa împrejurărilor. cu rol de cercetare şi promovare a istoriei Transilvaniei. ca asociaţie a intelectualilor maghiari din Transilvania. difuzând în acest mediu rezultatul unor noi cercetări. studii multiculturale. 3. cultivând istoria şi tradiţiile culturale. Arbeitskreis fur Siebengurggische Landeskunde. interetnice şi interconfesionale. istorie locală şi regională. Ele dezvoltă programe diferite ca scop şi ideologie. reorganizată după 1989 a formulat un program ştiinţific şi cultural menit să evidenţieze individualitatea şi tradiţiile culturale ale comunităţii maghiare. de o multiplicare a centrelor care publică. Diversificarea instituţională a fost însoţită de un efort editorial notabil. istoria mare academică de profesorii din învăţământul preuniversitar.1. dezvoltă un program similar pentru comunitatea saşilor din Transilvania.

nu aduc prea multe informaţii la tema cercetată. altele dimpotrivă. dar lor li se alătură presa. şi impune tipurile de surse specifice. din ultimele decenii ale secolului al XIXlea noţiunea de sursă istorică s-a lărgit deosebit. iar numeroase surse ce păreau la un moment dat discreditate pentru istoric au revenit în atenţia acestuia. Astăzi surse care altădată nu păreau deloc a avea legătură cu istoria au devenit privilegiate pentru reconstruirea istoriei. Din epoca şcolii metodice. masa enormă de documente îl pune în dificultate. Istoricii modernişti şi contemporanişti. Pentru istoric. a avut loc o modificare a perspectivei asupra noţiunii de sursă istorică. iar bogăţia acestora oferă senzaţia că ele sunt suficiente pentru al face să se mulţumească cu un singur fel de surse. In realitate. literatura. antropolog. unele se dovedesc mai generoase.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale 3. Acesta este un avantaj extraordinar faţă de istoricii altor epoci care nu dispun de o asemenea bogăţie de surse. Medieviştii şi antichiştii folosesc tot ce poate fi folosit datorită lipsei altora. istoricii colaborează mai bine cu sociologii împrumutând metode şi proceduri ştiinţifice ale acestora. Dar aici intervine un alt inconvenient acela al cantităţii surselor. Problema care uneori îi diferenţiază este perspectiva din care le analizează şi interpretează. jurnalelor intime documente epistolare şi analiza textelor care produc literatură sunt materiale şi instrumente de înţelegere. de la social spre individual. Pentru a cuprinde fenomenele sociale şi practicile individuale. psihologul social. După modificarea modului de lectură a surselor. In timp ce sociologul pune accentul pe continuităţi şi pe aspectele repetitive ale vieţii cotidiene. De-a lungul ultimelor decenii. şi chiar filmul. familie alimentaţie. In ultima vreme chiar şi în interiorul disciplinelor sociale a avut loc o deplasare de la cantitativ la calitativ. să eludeze asemenea documente dar şi pentru ei acestea se dovedesc preţioase atunci când fac obiectul unei abordări metodice. Istoricul timpului prezent sau cel care se ocupă de istorie recentă şi orală dispune de materiale foarte variate şi inepuizabile practic. de la morfologic spre simbolic. istoricul este mai degrabă sensibil la eveniment şi la a pune în evidenţă rupturile. evident una din cele mai importante surse. care să se verifice unele prin altele. sunt tentaţi datorită bogăţiei altor surse. Istoricii au privilegiat mereu sursele scrise. Evident că fiecare anchetă trimite la.3. folosindu-le însă în sensul disciplinei istorice. urme arheologice. fotografia. impresia că putem atinge un anume nivel de exhaustivitate plecând de la un corpus de surse limitat şi puţin diversificat este cel mai adesea înşelătoare. este nevoie de utilizarea unor surse variate şi complementare. Sursele istoriei locale/regionale Materialele pentru istoria locală Cercetarea surselor este pentru istoric activitatea care ia cel mai mult timp. astfel că totul devine sursă. în funcţie de tema cercetată. Proiectul pentru Învăţământul Rural Problematica surselor în cerceta-rea de istorie regională Sursele scrise şi literare 34 . utilizarea biografiilor. Aproape că nu mai există o delimitare foarte clară între anumite metode ale istoricului şi cele folosite de sociolog. Constatăm că pentru trecutul imediat sursele se multiplică inexorabil. Arhivele rămân. locuire.

Istoricul se interesează de raporturile dintre operele literare cu lumea socială evitând capcanele anacronismului. Ele facilitează de asemenea înţelegerea strategiilor personale sau familiale. oferă un număr mare de informaţii asupra evenimentelor trăite de martori. Anchetatorul solicită astfel memoria martorului. documente subiective utile pentru abordarea reprezentărilor. In cazul mărturiei scrise. Din acest punct de vedere istoricul are date despre autor. mărturia scrisă relevă prin chiar natura discursului. In primul rând sursele juridice şi administrative. Prudenţa istoricilor faţă de mărturia orală şi cea scrisă nu rezultă din gradul de subiectivitate ci din condiţiile de obţinere a informaţiei. şi permit analize istorice a practicilor sociale şi a fenomenelor de sociabilitate. corespondenţe. originea sa. îi miră pe cercetătorii din ştiinţele sociale. cele care emană de la instituţii sau indivizi. sisteme de raţionalitate. Cea de-a doua perspectivă este mai complexă şi necesită o bună cultură literară. dar ilustrează nu caracteristicile unei persoane. opera are valoare documentară. Sunt apoi sursele care emană de la instituţiile private. strategii de acţiune. Prima perspectivă este centrată pe aspectul descriptiv al textului. Dar. contracte. documentele epistolare. ci o mediere. acte de vânzare-cumpărare. Aceste surse permit să analizăm reacţiile individuale la conjunctura momentului. Dincolo de faptele descrise. exprimate într-o altă epocă. inventare. Aşadar mărturia orală este o sursă provocată.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Reţinerea istoricilor faţă de mărturiile orale. mentalităţilor şi imaginarului social. Oferă date despre societate şi despre modurile de viaţă. jurnalele. evenimentele utile înţelegerii reprezentărilor. Proiectul pentru Învăţământul Rural 35 . ci cele ale unui grup social. Autobiografiile sunt importante prin limpezirile pe care le aduc asupra formelor tipice de comportament. făcând din acesta un partener al cercetătorului. biografii. raportate la autobiografii. evenimente politice. universul său cultural. de fapt mărturii scrise şi mărturii orale sunt în egală măsură impregnate de subiectivitate deoarece în ambele cazuri este vorba de aceiaşi naraţiune a unui martor. Tipurile de surse scrise Sursele scrise pot fi diferenţiate şi clasificate prin originea lor. intenţia naratorului nu are nici un raport cu cercetarea realizată. acele puse în fapt de cercetător. Mărturiile scrise au un statut privilegiat pentru istorici. Presa oficială şi ziarele prin analiza faptelor de actualitate sau a faptelor de societate furnizează informaţii care se pretează la folosire de către istoric. dar în cazul mărturiei orale se stabileşte un contract între cercetător şi martor. sociale. testamente donaţii. fantasmele şi obsesiile sale. dar şi evenimente locale şi fapte mărunte din cotidian. Autobiografiile. mediul social. Ele evidenţiază moduri de gândire. Dar într-o operă literară identificăm şi viziunea subiectivă a autorului. Sunt apoi bogatele arhive notariale. Urmează documentele personale. Operele literare imprimate fac obiectul unei duble abordări. cu condiţia ca acesta să ştie mereu că informaţia de presă nu este o simplă traducere a faptelor.

Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale Sursele arhivistice Sursele arhivistice au şi ele o mare importanţă pentru istoric. De obicei trei decenii. hărţi de repartiţie. registre de conturi. Opoziţia dintre cantitativ şi calitativ nu are alt sens decât acela al unor dificultăţi inegale în construirea unor indicatori asupra cărora să putem face comparaţii pertinente. dar folosirea tehnicilor de cuantificare şi imperativele obiectivării statistice nu au fost date total la o parte. Apoi este alegerea arhivistului de a nu conserva numai cele care sunt demne de interes. O altă manieră de a folosi sursele statistice este să Proiectul pentru Învăţământul Rural 36 . Astăzi asistăm cu redescoperirea evenimentului şi cu microanalizele la un vag regres al cantitativului. Apoi orice studiu de istorie socială are obligatoriu o bază cantitativă. Sursele statistice pot lua forme diverse de prezentare. 1. ci mai degrabă modul în care acestea sunt utilizate. şi culturale. recenzii. documente personale. rapoarte. Pe plan tipologic există în istorie mai multe categorii de documente. Protecţia persoanelor de prescripţii de timp. dar şi în domenii mai sofisticate precum istoria mentalităţilor şi imaginarului. surse terţiare care se sprijină pe sursele secundare pentru a informa sau comenta o situaţie. studii documentare. Cantitativul a căpătat o valoare deosebită. articole de presă. 2. adică neinterpretate. Clasarea şi trierea informatizată a datelor fac parte astăzi din meseria de istoric. Fiecare tip de surse are funcţia sa proprie. Sursele arhivistice sunt multiple şi variate. scrisori. nu numai în cadrul studiilor de istorie economică şi socială. grafice. Arhivarea documentelor ţine de reguli precise de clasare şi de punere în valoare. şi aici se impune folosirea lor cu metodă şi spirit critic. 3. Sursele statistice Documentele statistice sunt de asemenea foarte utile pentru orice tip de istorie. Aceste date cantitative au apărut dintr-un vast dispozitiv administrativ ce privesc aspecte demografice. economice. note de prezentare. dar anumite arhive judiciare 50 sau chiar mai mulţi ani. Abordările cantitative ridică ca orice fel de abordări ştiinţifice câteva probleme istoricului. compuse din documente brute. pu-ne limite temporale pentru utilizarea anumitor surse de arhivă. Anumite serii de arhive lipsesc şi sunt lacunare. sociale. surse secundare. banalizarea informaticii şi simplificare programelor de calculator fac din acesta un instrument util pentru istoric. Înainte de toate cel al contemporanilor care i-au atribuit o anumită valoare. Indiferent cum le folosim datele statistice oferă cercetătorului o informaţie apreciabilă ca punct de plecare în construirea unei problematici istorice. Consultarea lor este supusă unei reglementări câteodată constrângătoare. cu atât mai mult pentru istoria locală. ca în cazul tuturor categoriilor de surse. diagrame cumulative. construite cu plecare de la sursele primare şi destinate a fi difuzate. Documentul de arhivă este rezultatul unui dublu triaj. Evident. Misiunea esenţială a serviciului de arhive este salvgardarea şi protecţiei patrimoniului arhivistic. Această ierarhizare a surselor este în metodologia istorică o necesitate. Mai mult. histograme. Dar utilizarea surselor de arhivă nu rezolvă toate problemele istoricului. de a intra în patrimoniul arhivistic. In fond nu sursele seriale sau cantitative sunt cele care pun probleme. jurnale interne. sursele primare. documente administrative de uz intern. afectivă sau informativă.

sociologie. piese contabile. Cunoaşterea faptelor istorice se găseşte fortificată şi istoricul care le utilizează posedă un avantaj asupra celor ce nu recurg la ele.2 Culegerea datelor orale trece prin interviul de cercetare a cărui utilitate pentru studiul perioadelor recente nu mai trebuie demonstrată. şi să compare între ele faptele examinate. istoria artei. Chiar dacă istoricii au anumite reţineri şi ezitări cu privire la folosirea documentelor iconografice. Guy Jumel. Paris. Înainte de toate obiectul oferă informaţii prin natura. etnologie. şi-l pun să folosească concepte şi tehnici ale acestei ştiinţe. se dovedeşte indispensabil deoarece ele permit să luăm în considerare Sursele orale 2 Joel Guibert. provenienţa. Mai ales muzeele locale şi regionale conservă o bogăţie de obiecte care vin din trecut. Ambiţia istoriei de artă este de a nu se limita doar la perspectiva istorică. rolul acestora este complementar. registre de stare civilă. Altfel spus. picturi. istoricul poate împrumuta istoricului de artă anumite instrumente cu privire la înţelegerea şi interpretarea operei de artă. O asemenea abordare se apropie de maniera în care lucrează sociologii. fişe de indivizi. ci şi din perspectiva unei sociologii. Istoricul pune documentelor un ansamblu de întrebări la care acestea sunt susceptibile să răspundă. adică ansamblului de documente care au un caracter repetitiv. Există şi o altă categorie de surse. ce se pot constitui în surse de primă mână pentru orice problematică de istorie locală sau regională. Sarcina este de a construi indicatori în stare să aducă răspunsuri la întrebările puse. In afară de propriile lui instrumente metodologice. Nu putem face istoria alimentaţiei spre exemplu fără a folosi instrumentele bucătăriei sau ustensilele de la masă. liste de nume. obiectele document. este justificată prin nevoia de a limpezi. Trebuie spus că valoarea unui document iconografic ţine de informaţia pe care o aduce asupra percepţiei autorului plasat într-un context cultural precis. 2002. într-un dute vino între operă şi contextul social. istoria habitatului nu se pot concepe fără datele oferite de arheologie sau de etnografie. procedeele de fabricare. El oferă apoi informaţii prin destinaţia sa. documente administrative. Sursele iconografice şi materiale Sursele iconografice. desene. Integrate metodei istorice ele contribuie la îmbogăţirea surselor documentare a istoriei sociale. Locul documentului obiect în istorie a crescut datorită influenţei considerabile a celorlalte ştiinţe sociale. Istoria agrară. fotografii. psihologii. Studiul unei creaţii artistice trebuie făcut prin comparaţie cu alte realizări ale autorului sau şcolii din care vine. datorită mărturiilor. Astfel avute în vedere sursele statistice conduc istoricul pe teritoriul sociologului. adică cel al practicilor sociale concrete. La Socio-histoire. Modul de gândire şi maniera de a vedea lumea caracteristică epocii în care a trăit artistul sunt absolut obligatorii. gravuri. fac obiectul unei practici istoriografice specifice. p. de obicei rău sau deloc folosite de istorici. utilizarea surselor orale. Proiectul pentru Învăţământul Rural 37 . fără a fi secundar oricărei restituiri istoriografice.25-34. antropologie culturală. estetici sau antropologii a artei.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale aplicăm un tratament statistic surselor seriale. Armand Colin. zonele rămase în umbră prin sursele clasice.

Regulile istoriei orale Prima regulă priveşte pregătirea cadrului de referinţă desemnat de termenul ghidul de interviu. Reprezentările sale nu sunt totuşi neglijate. arhive publice şi private. Primele întrebări pe care le pune istoricul atunci când îşi realizează ghidul de interviu sunt următoarele: Care sunt evenimentele trăite de martor? Ce limpezire aduce martorul asupra cunoştinţelor actuale despre trecut? Cum au reacţionat actorii? Dincolo de regulile clasice ale interviului în ştiinţele sociale. asupra viziunii sale despre lume. nici statutul teoretic al evenimentului. să repereze constrângerile exercitate la nivel local pe urmă de a realiza contextul în care s-au relevat raţionalităţi individuale. interviul este centrat pe derularea evenimentelor trăite de martor. Evenimentul poate fi avut în vedere fie ca revelatorul unui temen profund. atitudinile şi acţiunile. Dacă de obicei în celelalte ştiinţe sociale. Ultima sarcină constă prin intermediul expresiilor martorului. în istorie. Pentru istoric cele două dimensiuni. Înainte de a permite anchetatorului să verifice că povestirea nu este în total dezacord cu faptele stabilite. la un moment dat. sincronice şi diacronice ale evenimentului trebuie luate în considerare. intenţiile. de a identifica în mărturii informaţii de natură istorică şi a le verifica temporalitatea. Sunt notate mai ales derularea şedinţelor şi aspecte relaţionale precizând contextul schimbului. fie ca elementul unui lanţ cauzal. Documentele prezente cu ocazia interviului sau intervenţiile orale ale anchetatorului vor avea ca efect stimularea memoriei naratorului. Metodele de culegere a mărturiilor orale au fost larg experimentate şi practicate de marea majoritate a cercetătorilor. Un alt obiectiv este de a analiza manierele de a acţiona apoi de a sesiza cum acestea se înscriu în logicile sociale. accentul cade în general pe reprezentarea individului interogat. O parte a ghidului este conceput pentru a aduce răspunsuri deoarece prima ambiţie este de a completa cunoaşterea evenimentelor evidenţiate din alte surse. Chiar dacă analogiile sunt mari. memoria celui anchetat selecţionează faptele şi discursul se organizează mai întâi în funcţie de elemente semnificative pentru el. Proiectul pentru Învăţământul Rural 38 . de reprezentarea sa despre trecut. Interviul care-l practică istoricii seamănă cu cel practicat de adepţii celorlalte ştiinţe sociale. Acestea rezultă din conceperea interviului de cercetare cu finalitate istorică prin raport cu celelalte feluri de interviuri. fie el direcţionat sau nu. punerea la punct a ghidului trebuie să se sprijine pe o bază documentară solidă. reguli specifice există pentru interviul de tip istoric. există şi diferenţe. A doua regulă priveşte utilizarea unui carnet de interviuri în care sunt precizate punctele esenţiale care vor permite să facă comparabile toate sursele orale: orientarea interviului şi marile linii ale problematicii. Nivelurile de lectură In interviu.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale elementele determinante a experienţelor individuale. de a privilegia experienţa actorilor reconstruind în jurul lor contextul care-i dau sens şi formă. credinţele sau practicile sale.

3 3 Joel Guibert. p. fenomene vechi şi structuri mentale moştenite din trecut. etc. amintiri comune. Aceasta implică necesitatea de a data faptele cu precizie. Discursul naratorului este impregnat de subiectivitate. Ele sunt prezente în mărturie şi este vorba de a parcurge multiple straturi temporale pentru a le repera. La Socio-histoire. naraţiunea faptelor se situează în timp scurt. cel care ritmează viaţa cotidiană oamenilor şi că uitarea alterează foarte repede. Aceasta implică verificarea conformităţii interpretărilor martorului cu faptele prezentate de alte surse. Lectura unui asemenea discurs se face la două niveluri. cu acelaşi narator. Un interviu. cel al conţinutului şi cel al retoricii. a singularului. Acestea s-au multiplicat de la sfârşitul războiului datorită marilor instituţii naţionale. conduce la interpretări diferite. ministerele. Proiectul pentru Învăţământul Rural 39 . Paris. Armand Colin. subiectivitatea surselor orale nu trebuie percepută ca un caracter obliterant dar ca o informare asupra naratorului şi viziunea sa asupra lucrului. Pe plan temporal. Naraţiunea are de asemenea urmele fenomenului înscris în durata lungă. Guy Jumel. Sursele orale nu se limitează deloc la interviu şi nu numai arhivele publice posedă arhive orale.21-24. Este vorba de o interpretare a evenimentelor trecute condiţionate.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale despre ceea ce el a trăit şi pe urmă de strategia sa de expunere faţă cu anchetatorul. calificat de evenimenţial. în alte locuri şi timpuri ar putea pentru aceleaşi fapte. Dificultatea majoră este aceea de a furniza explicaţii generale cu plecare de la analiza contextuală. 2002. în viziunea sa tripartită a timpului. Amintiri individuale. Comparatismul poate ajuta. Este convenabil de a obiectiva naraţiunea. cel de care vorbea Fernand Braudel. întreprinderile private. tradiţii.

.2. Enumeraţi regulile istoriei orale. 3. Arial 12. obiectivarea prezentării făcute de intervievat prin compararea cu sursele documentare.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale #Test de autoevaluare 3. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul. se trimite prin poştă tutorelui. Lucrarea de verificare 3 Pe baza textului de mai sus.4. 1.2.claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure. c. se foloseşte în primul rând cursul dar pentru obţinerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate.1.2.utilizarea bibliografiei precizate 40 Proiectul pentru Învăţământul Rural . utilizarea unui carnet pentru notarea cadrului interviului şi a comunicării non-verbale.2.şirul logic al argumentelor. respectiv 25 de ani. max.1. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 3 3. Pregătirea interviului prin consultarea documentară. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… Răspunsul poate fi consultat la pagina 18 3. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… 3. dacă este posibil. persoanele pe care le intervievaţi aveau la acea dată 50. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul. Criteriile de evaluare sunt: .5 rânduri.2. . Instrucţiuni privind testul de evaluare: a. 5 pagini b. alcătuiţi un eseu liber cu privire la modul în care aţi pregăti o anchetă de istorie orală în legătură cu anii ’70. tehnoredactat. Consideraţi că istoria orală este obiectivă? Prezentaţi-vă punctul de vedere în cel mult cinci fraze. .identificarea elementelor de conţinut solicitate.

7-41. 1986. Adăniloaie. pp. Leu. N.în “Transilvanica. în “Academica”. Reşiţa.451460. PUC. nr. în Studii şi articole de istorie”. 1. Cluj-Napoca. pp. Banatica. 10. 18. Mândruţ. 89-94. Andre Burguiere. 4. N. Proiectul pentru Învăţământul Rural 41 . 1993. Sate şi oameni din Banat la începutul secolului XX în documente memorialistice. nr. Cunoaşterea monografică. 1972. Edroiu. 1. D. Dictionnaire des Sciences Historiques. Preda. 3. Istoria regională între anii 1990-1995.Probleme şi surse ale istoriei locale/regionale 3. Modernizare şi imobilism. PUF. p. 1962. nr. 14. Cazul Transilvaniei şi al Banatului. 19-36. V. pp. E. S. Bocşan. în „Studii şi Articole de Istorie”. 1999. Caracterul şi tipologia lucrărilor ştiinţifice de istorie şi structura lor. Bibliografie N. Ed. 1999.5. p. Mâciu Mircea. Berindei. Paris. nr. 1998. Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei. Munca de cercetare în domeniul istoriei locale.

...... conservarea şi prelucrarea datelor obţinute de istoria orală....... Fără îndoială că poveştile de vieţi pot să ofere date interesante pentru reconstituirea memoriei unor grupuri care au lăsat puţine urme scrise........... 4..........3........ transmisă direct... numele de istorie orală.1.... Aspecte metodologice ale istoriei locale.... 4... care să conţină mai mult adevăr decât istoria clasică reconstituită de specialişti după reguli şi metode clar stabilite... Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 4.. cade destul de stângaci şi impropriu..... Dar aceasta nu va fi deloc o altă istorie.. metode şi surse Oral History Istoria orală Aplecarea tot mai asiduă a istoricilor de meserie asupra trecutului recent. 4.... Din nefericire...... sursele obţinute prin chestionarea martorilor. Instrumente de lucru...... a celor care au trăit sau chiar au participat la evenimentele istorice ce se cuvin a fi restituite........ Anume....... 4 METODOLOGIA ISTORIEI LOCALE/REGIONALE ŞI ORALE Cuprins 4... 4.1.. Obiective………………………………………………………………………………... Limitele istoriei orale 42 Proiectul pentru Învăţământul Rural . o construcţie.............. Chiar în ce priveşte biografia. ea nu este experienţa trăită... Bibliografie……………………………………………………………………………… 42 42 49 56 62 62 4..... dacă vrem o ficţiune în sens strict.. ci o cronică şi pe cale de consecinţă....2.....Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Unitatea de învăţare Nr...... în care o bună parte din sursele tradiţionale. metode şi surse..6. prezentare unei părţi a iniţiativelor de instituţionalizare şi organizare a cercetării lor de istorie orală din România........ Istoria orală – probleme...... 4.. Obiective • • • • familiarizarea cursanţilor cu problemele..... prim excelenţă polisemic ea trebuie supusă ca orice alt text unor lecturi multiple............ impune obligatoriu apelul la o categorie de surse care sunt încă la îndemâna istoricului.... asupra a ceea ce se cheamă tot mai des istoria timpului prezent.......4........... 4.............. Este dificil de acceptat şi ca istorie şi ca orală... metodele şi sursele ce concurează pentru recuperarea.....................5......2... sursele orale. cele arhivistice nu sunt accesibile istoricului.. exersarea competenţelor cursanţilor de formulare a etapelor unei cercetări de istorie locală/regională..... formularea unor modele posibile de anchetă şi un îndreptar necesar redactării unei cercetări monografice de istorie locală sau regională.. Iar ca discurs. Istoria orală ...probleme.. Ca atare şi ea trebuie supusă aceleiaşi operaţiuni critice ca celelalte documente pe care le utilizează în mod curent istoricul.

întâlnirile. trecând prin ritualuri. metodele istoriei orale. Prin intermediul istoriei orale au fost abordate cu predilecţie aspectele cele mai banale ale vieţii cotidiene. rupturile între memoria individuală. englezi. Prin anii 1970 istoricii canadieni. care ţin de evoluţiile din cadrul societăţilor moderne şi contemporane dar şi datorită mutaţiilor din câmpul disciplinei istorice. şi chiar prestigioase reuniuni internaţionale au pus în dezbatere problemele. Interesul pentru această categorie de surse. multiplică contactele verbale şi reduc comunicarea prin scrisori. care au revalorizat acest gen de informaţii obţinute prin anchetarea participanţilor. Ca atare istoria orală încearcă să ţină locul acestui fapt. Noile teritorii ale istoricului oferă şi ele multiple raţiuni de a apela la sursele orale. societăţile contemporane încep să aibă nostalgia originilor. nu ne oferă trăitul. de la comportamentele familiale la gesturile meşterului artizan sau ale bucătăresei. Mijloacele moderne de comunicaţie. italieni au început să se intereseze sistematic de această tehnică. mărturiile orale şi-au pierdut interesul pentru istoric. dar ele nu sunt foarte fidele experienţelor trecute. istoria care s-a dorit tot mai antropologică a început să se inspire din metodele etnologilor care observă participând şi care se informează realizând anchete orale. Este dificil de înţeles istoria vieţii cotidiene fără anchete de teren. In 1948 a fost creat primul centru de istorie orală la Universitatea Columbia din New York. Ea permite să urmărim amestecurile. sărbători şi reţele de sociabilitate. Ea ne invită să reperăm această acţiune a memoriei şi să-i măsurăm efectele în sursele cale mai tradiţionale pe care le exploatează istoricul. Dar în fapt. 125.1 Se înţelege prin istoria orală utilizarea sistematică a anchetei orale de către istorici. Dar chiar şi în istoria cea mai clasică care este istoria politică interviul cu cutare personaj aduce o contribuţie deosebită. Arhivele orale ne pot oferi multe lucruri. tocmai într-o societate în care scrisul este dominant se explică printr-un complex de factori. Ele fac să apară nu neapărat o imposibilă istorie imediată opusă celei făcută de istorici. Dar odată cu progresul alfabetizării şi cu multiplicarea surselor scrise. memoria comună şi memoria istorică. p. Primii care au folosit acest gen de surse au fost americanii. Proiectul pentru Învăţământul Rural 43 . Mai ales că activităţile banale din cotidian n-au lăsat prea multe urme scrise. Ancheta orală permite Definiţia istoriei orale Originile domeniului Cauzele afirmării istoriei orale 1 Ibidem. care suplineşte lacunele documentare sau oferă o altă perspectivă asupra unor aspecte disputate. Ea oferă o mărturie asupra unui grup la un moment dat. chiar de la începuturile sale istoria s-a bazat pe mărturiile participanţilor direcţi la un eveniment istoric. Apoi. anume de a vedea din mers memoria la lucru. Pe un alt plan. comandată de autorităţile federale. Există astăzi peste tot societăţi şi centre care se preocupă de mărturiile orale. care se impune apoi peste tot în Europa occidentală.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Dimensiunea subiectivă a istoriei orale Istoria orală apoi. anume documentul oral. ci doar la ceea ce-şi amintesc despre acest trecut. Istoria orală în sens modern debutează în anii 1930 în Statele Unite cu o mare anchetă asupra amintirilor foştilor sclavi. ci un nou obiect al cercetării.

Culegerea de mărturii orale pe care o practică arhiviştii profesionişti. jurnalişti chiar. destinate a fi analizate şi interpretate de specialişti din ştiinţele umane. fie că nu. acceptă valoarea surselor orale. publie sous la direction de André Burguiere. intreprinderea lor este aceiaşi. ca locul imaginarului în acţiunea oamenilor. Prin ceea ce fac. Philippe Joutard. Radiourile şi televiziunile conservă astăzi cantităţi imense de asemenea mărturii. nu numai ca sursă de informare complementară preţioasă pentru istoria mentalităţilor sau a mediilor populare. PUF. îi putem numi istorici chiar dacă uneori formaţia lor şi apartenenţa este cea de sociologi. Există câteva tipuri de activităţi cu statut ştiinţific diferit. ci şi un mijloc specific de abordare pentru a pătrunde în interiorul unei culturi sau a unei forme de conştiinţă colectivă. 1986. p. ei joacă fie că vor. în Dictionnaire des sciences historiques. Paris. care-i conduce la măsurarea fenomenelor şi una calitativă care este atentă să restituie destine individuale şi cazurile particulare. Cu toate acestea istoria orală nu ne dispensează de metodele validate ale criticii istorice. povestirile de vieţi. dacă termenii de mărturii orale sau de arhive orale nu acoperă tot ceea ce fac şi numesc istoricii americani. Lucrul acesta îl fac oamenii de radio şi televiziune. Aceste surse sunt constituite mai degrabă pentru istoricii viitorului. Histoire orale. pentru a reconstitui trăitul. cu acelaşi titlu ca şi sursele scrise tradiţionale.2 O posibilă definiţie de lucru Ce înseamnă aşadar istoria orală. 2 44 Proiectul pentru Învăţământul Rural . anume de a înţelege realitatea socială prin utilizarea printre altele a surselor orale. conservând şi arhivând discursurile politice.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale reconstituirea unui climat. care sunt mai mult decât simpla culegere de documente orale. Relaţia istoriei orale cu alte direcţii de cercetare In cadrul istoriei are loc a schimbare de atitudine odată cu impunerea Istoriei noi. Pentru etnologi acestea se constituie în material de bază. Oricare ar fi însă diferitele puncte de vedere ale cercetătorilor. mai aproape de ştiinţele umane şi sociale. dar care nu se constituie obligatoriu în istorie orală. reţelele paralele de putere. atitudine mai apropiată de etnologi şi care obligă la contacte directe cu populaţiile studiate.495-497. Ea presupune confruntarea cu documentele de arhivă scrise sau cu mărturiile altor participanţi la acelaşi eveniment. Culegerea de interviuri. pe care o practică ce mai mulţi dintre istoricii americani. etnologi. dar în America istoricii care se numesc istorici orali. formele de rezistenţă. Sociologii au oscilat mereu între o abordare cantitativă. autobiografiile oamenilor celebri sau de rând. In timpul din urmă se manifestă tendinţa de revenire la înţelegerea grupurilor mici datorită interviurilor profunde. Dar recursul la mărturiile orale capătă un sens diferit în funcţie de tradiţiile intelectuale la care aparţin cei care le utilizează. şi nici chiar o istorie fondată pe mărturii orale. Cel de-al treilea tip de acţiune este constituirea de arhive orale. iar prima lor tentaţie a fost aceea de a cuantifica şi de a folosi modele matematice. sau de mărturii orale. Istoricii au folosit prima dată astfel de mărturii după 1918. limpezirea unei decizii şi poate prezenta ceea ce nu se vede de obicei în prim planul scenei. etc. Ea evidenţiază o altă dimensiune. rolul de istorici. Oral history. Adepţii acestui curent.

Coordonator Miodrag Milin. Deportarea în Bărăgan. care se aflaseră în miezul unor evenimente obscure. Ed. Mărturisiri. Luptători în munţi împotriva comunismului. 1999. IV. 4 Doru Radosav. Dialoguri cu Doina Alexandru. Timişoara. Arad. Convorbiri cu Mihai I al României. 1993. I-II. Bucureşti. Humanitas. şi la colectivizare nu lăsase decât puţine urme scrise. Cluj-Napoca. preocupările şi metodele acestei noi modalităţi de a face istoria. ţărani bănăţeni deportaţi în Bărăgan.7 Corneliu Coposu. pp. istoriografia s-a aplecat asupra unor probleme de istorie asupra cărora timp de o jumătate de secol planase tăcerea absolută şi vinovată sau versiunea oficială. Întreaga rezistenţă la comunism. oameni politici arestaţi. şi grupajele Biserică şi viaţă religioasă în comunism. Bucureşti. tot ce se păstrase în arhive.10 Din aproape în aproape s-au conturat cumva din mers. Guvernarea Gheorghe Gheorghiu-Dej. Donbas. Reflecţia metodologică a venit în paralel. 202 p. 2003. 1996.3 saşi şi şvabi deportaţi în Rusia.8 Alexandru Bârlădeanu. Ultimul interviu cu Corneliu Coposu. toate aspectele istoriei ultimilor 50 de ani au intrat în atenţia istoricilor. Timişoara în arhivele Europei libere. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian. în AIO. Timişoara în revoluţie şi după. 172 p. Bucureşti.Istorie povestită. 1997. Proiectul pentru Învăţământul Rural 3 45 .161337. elite şi societate.39-264. 1997.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Din punct de vedere metodologic stabilirea interlocutorilor şi ierarhizarea lor fac parte din operaţiunea istoriografică şi restitutivă. Confesiuni. O istorie deportată. şi a căror mărturie postumă putea să revizuiască viziunea încetăţenită. 144 p.. Elite şi societate. cu deosebire revoluţia din 1989 şi alte evenimente de istorie imediată asupra cărora planează foarte multe necunoscute. Humanitas. Înainte de toate. 1995. (1948-1965). pp. 310 p. Din acest punct de vedere.. 1997. Război şi rezistenţă în memoria individuală. reflectau punctul de vedere al represiunii. Iaşi.9 dar şi cutare sau cutare activist comunist. etc. 9 Lavinia Betea. 1998. 10 Miodrag Milin.6 A fost intervievat aşadar. Istorie trăită . 354 p. Humanitas. 6 Stelian Tănase. chiar dacă acestea se deschideau cu greu sau rămâneau încă închise. Maurer şi lumea de ieri. 1951-1956. Bucureşti. Alexandru Bârlădeanu despre Dej.. III. temele.. Editura Amarcord. Istoria orală în spaţiul istoriografiei româneşti In spaţiul istoriografiei româneşti cercetările de istorie orală au debutat imediat după căderea comunismului. Mărturii despre stalinizarea României. 1996. O anchetare a victimelor şi a supravieţuitorilor era cu necesitate obligatorie. 432 p. în Anuarul Institutului de Istorie Orală. Bucureşti. 232 p. Relaţia cu istoria recentă Un alt domeniu în care mărturiile orale au fost foarte importante este istoria recentă. Bucureşti. 1997-1998. etc. şi despre care mărturiile oficiale tac. de colaboratori sau de intermediari are un rol important pentru fiabilitatea informaţiilor.. Memoria represiunii. 255p. 1994. Ca atare. Polirom. 5 Vezi grupajul Comunism şi anticomunism. 217 p. 255 p. Revoluţia ca eşec. de martori ai evenimentelor. problemele. impusă de necesitatea Smaranda Vultur. Slatina. precum mineriadele. istoricii au sesizat momentul şi au început să ancheteze pe cei care au supravieţuit şi au fost victimele represiunii. istoria regimului comunist nu se putea face doar cu mărturiile oficiale.4 ţărani rezistenţi la colectivizare. interlocutorilor de participanţi direcţi. Convorbiri. Timişoara. Anastasia. Scăpată de corsajul ideologic. Ipostaza informatorilor. Ravensburg. 223 p. Ceauşescu şi Iliescu. 2002.5 Au fost apoi chestionaţi oameni politici care au jucat un rol important în diferitele faze ale instalării comunismului. regele Mihai. 17-20 decembrie 1989. Marin Beşcucă. 7 Mircea Ciobanu. 8 Corneliu Coposu. deci o viziune dintr-o singură parte.

Interdisciplinaritatea în istoria contemporană. Bistriţa 14 iulie 1997 (Organizator: Muzeul Judeţean Bistriţa) Istoria orală în reconstituirea rezistenţei anticomuniste din România. In cadrul Memorialului de la Sighet. care au ales din proprie iniţiativă metoda. Gurahonţ. se organizează cu sprijinul ambasadei Olandei la Bucureşti. colocviu. 12 iulie 1998 (organizator Muzeul Banatului Montan din Reşiţa).12-28. alături de colectarea urmelor materiale ale represiunii comuniste. prin împrumuturi luate din alte istoriografii care practicau deja cu bune rezultate această modalitate de a face istoria. cel mai bun exemplu constituindu-l serialul Memorialul durerii. Dar fenomenul important constă în organizarea sistematică a cercetărilor.Comunicare. simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice. pp. La Cluj. 8-11 octombrie 1998. 2004. urmează fenomenul instituţionalizării şi coagulării. Institutul de Istorie recentă. In mediile academice sau în mediile societăţii civile renăscută după căderea comunismului apar tot mai multe tendinţe de instituţionalizare a istoriei orale. 22 iulie 1998. Manifestări ştiinţifice ale Institutului de Istorie Orală a Universităţii BabeşBolyai” din ClujNapoca Fenomenul rezistenţei anticomuniste româneşti. în AIO. în cadrul Departamentului Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” ia fiinţă în 1997 Institutul de Istorie orală. nr. masă rotundă.11 La Timişoara în cadrul grupării A Treia Europă.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale prelucrării materialului studiat. Memorie.Identitate. istorie recentă. sau pe urmă. Si aici. Arad. Colocviul internaţional Timişoara. ezitările persistă. condus de profesorul Doru Radosav. iniţiative şi programe care să realizeze importante arhive orale. Cluj-Napoca. Organizatori Fundaţia Soroş Pentru o Societate Deschisă) Familie şi societate. La Braşov de asemenea fiinţează un Centrul de cercetări similare. Institutul de Istorie orală din Cluj-Napoca 1997-2004. secondat de aproape de un Masterat de Istorie Orală. istorie imediată. Teregova. istoria orală începe să se instituţionalizeze prin apariţia a importante centre. care are relaţii strânse cu Facultatea de Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti. Grupul de Antropologie culturală şi Istorie Orală. 5. Caraş-Severin. Campanii de strângere a mărturiilor. în care mărturiile orale sunt asociate celor vizuale. Instituţionalizarea istoriei orale în spaţiul istoriografiei româneşti Din aproape în aproape. 11 46 Proiectul pentru Învăţământul Rural . istorie orală. lucrări de licenţă şi masterat. la Bucureşti. Filmul contribuie şi el la recuperarea acestei memorii. apariţia unor reviste şi publicaţii periodice oferă deja un eşantion semnificativ al unei activităţi de recuperare a mărturiilor orale şi de realizare a unei arhive orale dedicată istoriei recente a României şi experienţelor traumatizate trăite în ultima jumătate a secolului XX. mai întâi asupra numelui. profesoara Smaranda Vultur organizează şi conduce. o importantă activitate constă în recuperarea şi constituirea unei importante arhive orale. Zalău 20-21 noiembrie 1998. (organizator Inspectoratul pentru Cultură a judeţului Sălaj şi Asociaţia Istoricilor din Vezi Cosmin Budeancă. (organizator Muzeul de Istorie Arad). După cercetătorii individuali. institute. sporind valoarea acestui document inestimabil pentru memoria românească sub comunism.

cronici de război. şi se foloseşte atunci când se doreşte obţinerea unor răspunsuri exacte şi care exclude naraţiunea. Ancheta orală este un procedeu de investigaţie ştiinţifică care foloseşte un proces de comunicare verbală pentru a culege informaţii în legătură cu un scop prestabilit. localizarea în timp şi spaţiu a potenţialilor intervievaţi. în care alegerea şi libertatea de exprimare a interlocutorului sunt reduse la minim. El este destinat să conserve şi să transmită povestirea. sursele orale obţinute prin interviu sunt un Obiectul interviului 12 Doru Radosav. interviul propriu zis. întrebarea deschisă. Cercetarea dinaintea interviului. elaborarea unui ghid de interviuri. O parte importantă a valorii istoriei orale se află în contactul uman dintre cercetător şi interlocutor şi în abilităţile interpersonale care se acumulează în procesul intervievării. iar întrebarea de opinie. Tipuri de întrebări Ancheta orală încorporează o varietate de tipuri de întrebări: întrebarea închisă. Una din metodele de bază ale istoriei orale este interviul. Interviul formal este modalitatea fundamentală de colectare a surselor orale. o metodă se justifică prin rezultatele la care conduce. analiza interviului. In istorie şi în ştiinţele umane. atât din punct de vedere al conţinutului cât şi a formei. psihologilor. Practica interviului a făcut obiectul unei numeroase literaturi din partea sociologilor. Modelele de istorie imediată sunt scrise în pasul evenimentelor. jurnaliştilor chiar. El adună un anumit tip de informaţie.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Principii metodologice pentru constituirea arhivelor orale Transilvania şi Banat). reportaj. în anumite medii sociale şi în anumite situaţii. viaţa cotidiană şi în mod general tot ceea ce nu lasă de la sine urme scrise. întrebarea performantă.12 Interviul nu este un panaceu universal. Revensburg. stare civilă. O istorie deportată. p. 1994. etc). profesie. care aparţine cercetătorului care ajută interlocutorul să-şi completeze amintirile cu date şi fapte necomunicate la provocarea lansată prin întrebarea deschisă. Interviul Interviul Ancheta Ancheta sub forma interviului este un proces de interacţiune între cercetător şi intervievat. Proiectul pentru Învăţământul Rural 47 . Cercetarea precedentă interviului presupune decizia asupra subiectului. memorialistică. Această modalitate a interviului este preferabilă dacă subiectul cercetării aparţine trecutului şi se păstrează în memoria vie a interlocutorului. Întrebarea signalectică cere informaţii scurte despre informator (data naşterii. jurnale. evaluarea cantităţii şi calităţii surselor orale şi documentare. Donbas. caz în care interlocutorul are libertatea de a-şi organiza răspunsul aşa cum îl înţelege el.10-11. descrierea gesturilor. Cercetarea istorică orală se bazează în primul rând pe cercetare de teren şi abia apoi pe o cercetare de bibliotecă. a psihologilor şi antropologilor. interviul în care comentariile interlocutorului sunt înregistrate atent pe bandă de reportofon sau în carnetul de notiţe. Apoi obiectul propriu fiecărei anchete impune propria sa metodă. Ancheta orală impune câteva etape strategice. Astfel datorită contribuţiilor şcolii de sociologie de la Chicago.

Cei mai mulţi dintre autorii de autobiografii sunt oameni ordinari şi ne oferă fiecare în felul lor informaţii despre evoluţia socială. Acest tip de sursă se pretează foarte bine pentru a depăşi opoziţia dintre individ şi societate. Dar în funcţie de viziunea sa despre trecut şi de situaţia prezentă martorul realizează o selecţie chiar inconştientă şi valorizează diferit evenimentele trecute. Problema crucială este cea a memoriei şi a fidelităţii ei. Dar spre deosebire de poveştile de viaţă. Proiectul pentru Învăţământul Rural 48 . ea comportă interpretări şi cenzură. p. Uneori ei sunt tentaţi să-şi idealizeze parcursul şi să supraliciteze rolul pe care l-au 13 Joel Guibert. Memoria adesea artificială atunci când încearcă să lege amintirile personale de un context istoric. Dar ca şi sociologul. In fapt. Memoria solicitată este imperfectă. La Socio-histoire. Din perspectiva istoricului. Autobiografia Autobiografia reprezintă şi ea o sursă deosebită pentru istoria recentă. reflectat înainte de a fi comunicat public. interviul semidirectiv este o sursă precisă pentru istoric deoarece intervievatul are posibilitatea să revină asupra unor situaţii trecute. 2002. statut social. biografia este un text scris. povestea vieţii este cu siguranţă o sursă privilegiată pentru studiile de sociologie istorică deoarece temporalitatea este unul din aspectele esenţiale. Acesta este orientat cu ajutorul unei chestionar tematic construit în prealabil în faza exploratorie a cercetării.13 Povestea vieţii O formă particulară a interviului. vârstă. Guy Jumel. Paris. pentru a evidenţia cum se adaptează individul la contextul şi condiţiile sociale. Memoria este în fapt limitată în spaţiu şi timp şi trebuie să fie împrospătată prin evocarea altor mărturii pentru a o îmbogăţi. selecţia amintirilor. Un alt tip de interviu priveşte povestirea de către martor a evenimentului sau exprimarea punctului său de vedere fără nici o intervenţie din partea interlocutorului. indicaţii complementare celor obţinute din alte surse.37. Ea trebuie luată cu precauţie şi spirit critic. Există şi un alt tip de interviu. interviul poate să îmbrace forme diferite. nemulţumiri. ea trebuie confruntată şi verificată prin alte categorii de surse. condiţii de viaţă. Îi rămâne însă cercetătorului datoria de a extrage din povestire elementele ce pot fi introduse în contextul istoric evocat. Armand Colin. Cercetătorul trebuie să rămână prudent cu privire la veracitatea mărturiilor obţinute. construit. situaţie familiară. Mărturiile autobiografice se cuvin luate cu precauţie. dorinţe. transformarea faptelor. Poveştile de viaţă constau în povestirea experienţelor şi evenimentelor trăite sau a unor episoade ale acestora. Ea permite de asemenea aprecierea influenţelor evenimentelor istorice şi a schimbărilor sociale asupra parcursului biografic al indivizilor. încurcăturile cronologice.. cerându-i-se răspunsuri tip. Martorul sau participantul la un eveniment poate fi supus unui chestionar standardizat. opinii.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale bun câştigat şi pentru anchetele de istorie recentă. activităţi profesionale. Dar bine controlate mărturiile orale aduc precizări asupra multor aspecte. istoricul trebuie să culeagă date complementare asupra subiectului intervievat. Toţi aceşti indicatori permit compararea răspunsurilor cu alte surse şi permit stabilirea pertinenţei mărturiilor. Ea este condiţionată atunci când este solicitată de cercetător. Ca să o putem folosi ca sursă. semidirect care este dirijat de cel ce anchetează.

47. Imaginile fixe. corespondenţa oamenilor mărunţi. jurnalele de film documentar şi apoi jurnalele televizate oferă o bogăţie de informaţii pentru istoric. Deşi cercetătorii au privilegiat adesea scrisorile marilor oameni. imaginile ca urme ale realităţilor trecute sau a reprezentărilor ne limpezesc un important număr de fapte sociale şi culturale. Paris. ca şi din uzanţa generală a practicienilor acestui gen de istorie.14 Obiectele Imaginile Filmul documentar şi jurnalele televizate 4. istoria gustului sau modei. unele dintre ele clişee fotografice.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale avut în cutere moment istoric. chiar şi pentru istoria vieţii cotidiene. sau tind să se prezinte în biografii exemplare. Armand Colin. Pentru ultima jumătate de secol. plăcile comemorative oferă informaţii multiple despre istoria comunităţii. Cel puţin istoricii care se ocupă de viaţa politică vor găsi o bază imensă de informaţii. A Universităţii din Cluj. Obiectele vieţii de fiecare zi. oferă date însemnate despre ambientul familial şi parcursul profesional al cutărui personaj. Organizarea habitatului de asemenea. observarea locurilor vieţii cotidiene rămâne şi ea o sursă de informaţie pentru istoria locală. Guy Jumel. este tratatul pe care instituţia/ centrul de istorie orală îl acordă transcrierilor şi casetelor. fotografiile. 2002. istoria alimentaţiei. Muzeele locale posedă. embleme.3. Confruntate cu alte surse. asupra ţinutei vestimentare. monumentele statuile. etc. bibelouri. La Socio-histoire. editarea şi indexarea interviurilor Consideraţiile ce urmează sunt izvorâte din experienţa activităţilor Institutului de Istorie orală. Mai bine chiar decât obiectele. De regulă fiecare centru de istorie orală ia propriile decizii legate de politica de Trebuie transcrise toate interviurile? 14 Joel Guibert. etc. Corespondenţa O sursă foarte apropiată de biografie dar mai puţin utilizată este corespondenţa. Un element important care afectează politica de transcriere a interviurilor înregistrate pe bandă magnetică. obişnuiţi se constituie astăzi o sursă inestimabilă pentru cercetător. Nimic nu este mai instructiv pentru istoricul unei localităţi decât o plimbare pe străzile acesteia. Pentru istoria familiei sau a vieţii familiale obiecte diverse precum mobile. iar fiecare familie deţine patrimoniul său de imagini şi fotografii de familie. O fotografia poate oferi o multitudine de date plecând de la aspectul fizic şi modificările acestuia. Instrumente de lucru Consideraţii privind transcrierea. filmul documentar. care pot aduce preţioase informaţii despre subiectul cercetat. Dincolo de obiectele conservate în muzee. şi chiar pentru perioada interbelică. imaginile favorizează dezvăluirea retrospectivă a realităţilor sociale. p. Proiectul pentru Învăţământul Rural 49 . Abia acum ea este descoperită şi importanţa acestor surse este tot mai bine valorizată de specialişti. accesorii de bucătărie. Dar corespondenţa oferă mult mai multe informaţii. care acoperă cel puţin în jur de 80-100 de ani din secolul trecut. dar şi imaginile animate.

Coordonatorul unui proiect de istorie orală trebuie să menţină permanent controlul asupra interviurilor şi accesul la diferitele segmente ale colecţiei în curs de constituire. De aceea nu trebuie nicidecum neglijată calitatea sonoră a interviurilor de istorie orală. informaţia se regăseşte cu atât mau uşor.. suportul cel mai recomandat este CD-ul. Tot în această serie de argumente trebuie notat şi faptul că înregistrările în sine pot fi dificil de ascultat din cauza pronunţiei persoanelor în vârstă. Practica îndeamnă la transcrierea integrală a colecţiilor de istorie orală. o oră de înregistrare transcrisă. Înregistrările pe casetă oferă suport pentru documentare TV. Chiar înregistrările făcute cu aparate profesionale calitativ foarte bune sunt supuse deteriorării. transcrierea poate fi fotocopiată sau scanată. Cine transcrie? Transcrierea înregistrării este etapa cea mai costisitoare dintr-un proiect de istorie orală. de la bun început să prevadă fonduri destinate acestei etape. Întotdeauna. Cel mai adesea se recurge la colaboratori pentru că astfel costurile sunt mai scăzute. In prezent. Fie că înregistrările sunt transcrise. Orice proiect de istorie orală ar trebui. ce alternative există? Dacă transcrierea nu este posibilă. costă în jur de 100$. ochii citesc mai repede decât aude urechea. lingvişti. O oră de înregistrare înseamnă 6-8 ore de muncă pentru transcriere şi alte câteva ore pentru editarea textului. crearea unor stocuri de înregistrări neprelucrate paralizează proiectul. Casetele analogice se demagnetizează. Dacă transcrierea este şi indexată. pentru biografi. inclusiv prima corectură (prima corectură o face cel care transcrie. transcrierea consumă foarte mult timp. proiectul trebuie să includă cel puţin rezumarea şi indexarea interviurilor. din cauza lipsei de bani sau a forţei de muncă. de asemenea. De aceea rezumatul principalelor subiecte discutate şi persoane menţionate în timpul discuţiei. un cercetător alege transcrierea. existenţei unor cuvinte obliterate sau din cauza zgomotului de fond supărător. În SUA. fie doar rezumate şi indexate. şi nu în ultimul rând. folclorişti. deteriorarea în timp a calităţii sunetului înregistrat impune transcrierea tuturor interviurilor. audio. De asemenea. între înregistrare şi transcriere. 50 Proiectul pentru Învăţământul Rural . iar despre durabilitatea celor digitale nu se ştie încă nimic precis. acestea sunt operaţii care se fac în paralel cu înregistrările. folosind ca suport un soft specializat. intervievatorul este cel care “pregăteşte” înainte de transcriere interviurile: • Copiază interviul pe o altă casetă . a doua revine intervievatorului). expoziţii. Înregistrările sunt transcrise de înşişi intervievatorii cuprinşi în proiect sau de servicii specializate. cu notarea locului în care pot fi regăsite cronologic pe înregistrare. În orice caz.nu se face niciodată transcrierea după înregistrarea master. va permite şi regăsirea informaţiilor generale.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale transcriere a interviurilor şi în funcţie de aceste decizii sunt alocate fonduri şi resurse umane. Dacă proiectul nu îngăduie transcrierea.

Specialiştii acestui Centru s-au pronunţat cu autoritate despre acest subiect. Înfiinţat de un jurnalist. An Archive Approach to Oral History. etnomuzicologii şi lingviştii doreau să asculte casetele.000 pagini de transcriere. Proiectul pentru Învăţământul Rural 15 51 . ca instrument primar de cercetare este folosită mai degrabă transcrierea. în “Bios. 1977. măsura practică a fost ridicată la rang de principiu şi s-a considerat că transcrierea este suficientă. în “Enciclopedia of Library and Information Sciences”.). nume. Cu decenii în urmă. a documentului primar.P.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Caseta sau transcrierea? Completează eticheta: numele intervievatului. înregistrarea este documentul primar. The History of Oral History. După cum se întâmplă adesea. vol. iar nu caseta. documentul de istorie orală este transcrierea18. Zeitschrift fuer Biographienforschung und Oral History”. aceeaşi înregistrare.440-463 18 Vezi Ronald J. În SUA. pauzele între propoziţii. Country Reports. colecţiile acestui centru conţin peste 7000 de casete înregistrate şi circa 700. Gândind astfel. din cauza acestei opţiuni. au fost vii dispute pe tema: documentul de istorie orală este interviul propriu-zis sau transcrierea? În 1977. În Canada. Mai trebuie remarcat şi faptul că. identificarea începutului propoziţiilor. etc. 16 David Lance. De exemplu.13. Development. a fost şi mai este la modă “istoria aurală19” şi astfel s-au creat impresionante arhive sonore fără nici un fel de transcriere. mulţi intervievatori au ignorat calitatea înregistrării şi ca urmare. dimpotrivă.Columbia Oral History Research Office . David Lance15 scria despre transcriere că reprezintă “un hibrid care nu este nici înregistrare de istorie orală şi nici document scris”16. data. Oral History. 2. chiar dacă transcrierea este făcută cu acurateţe de tip verbatim ea nu este decât o interpretare a casetei. rotarea secvenţială (caseta nr. Starr. arată diferit în ceea ce priveşte punctuaţia. fiind originalul. Centrul de Istorie Orală de la Columbia University şi-a justificat această opţiune prin faptul că majoritatea cercetătorilor solicitau transcrieri şi doar folcloriştii.IASA (International Association of Sound Archive). localitatea. În prezent.a făcut transcrierea integrală a interviurilor. Din cauza bugetului limitat au fost nevoiţi să reînregistreze [refolosească] pe aceleaşi casete. fie înainte de începerea lui. 1977. Present State and Future prospects. • David Lance. Louis M. 20. la întrunirile anuale ale asociaţiilor de istorie orală. practica a fost transformată în principiu: transcrierile au fost respinse ca fiind “o distorsiune.3. London: IASA. Sunt şi argumente care susţin acest punct de vedere. curator general al Imperial War Museum-Department of Sound Records şi secretar al Asociaţiei Internaţionale a Arhivelor Sonore . Centrul de Istorie Orală de la Columbia University . foarte multe casete nu pot fi decât parţial folosite. o corupere” a înregistrării primare considerată singurul document de istorie orală. Din punct de vedere arhivistic. New York: Marcel Dekker. Alan Nevins17 şi condus mai apoi de istorici. transcrisă de două persoane. p. De obicei se iau măsuri de precauţie şi aceste informaţii se înregistrează pe bandă fie la începutul interviului. 1. etc. 17 Cf. Grele. 1990 19 Voce omenească în peisaj sonor care comentează conţinutul discursului. În mod similar.

Metodologia istoriei locale/regionale şi orale

Astăzi, vechea dispută referitoare la preeminenţa casetei sau a transcrierii documentului de istorie orală, s-a stins şi s-a acceptat faptul că transcrierea şi caseta reprezintă două laturi ale aceleiaşi înregistrări, ambele cu legitimitate egală. Servind un scop comun, caseta şi transcrierea nu ar trebui judecate ca fiind alternative, ci etape ale proiectului de istorie orală.
Editarea transcrierii distorsionează înţelesul înregistrării?

După corectarea transcrierilor este necesară editarea textului din simplul motiv că trebuie dat un sens cuvintelor transcrise. Vorbitorii nu termină propoziţiile sau folosesc fraze excesiv de lungi. Am întâlnit în transcrierile noastre o frază (care totuşi era logică) a cărei reproducere a ocupat 3 pagini dactilografiate PC. Ascultătorul poate înţelege acea frază, poate prinde sensul, dar în formă scrisă, prezenţa multor propoziţii derivate unele din altele poate fi o sursă de frustrare pentru utilizator, fără să mai vorbim despre cel care a avut de transcris o asemenea frază. Autorii, intervievat şi intervievator, fac împreună editarea transcrierii, corectează greşelile, fie de vorbire, fie de transcriere. În timpul editării interviului, ei pot adăuga sau îndepărta secţiuni din înregistrare. Cercetătorii din domeniul ştiinţelor comportamentale consideră că transcrierile sunt o redare parţială a casetelor şi insistă asupra importanţei notării unor amănunte: volumul vocii, viteza vorbirii, emoţii, gesturi, mişcări ale corpului, etc. Pentru a exprima în transcriere aceste categorii de informaţii non-verbale s-au inventat diverse simboluri. Am văzut într-o colecţie americană transcrierea unui interviu dat de un irlandez, unde era frecvent reprezentat un poliedru (întocmai unui diamant şlefuit); am aflat că acest simbol însemna “un zâmbet în voce”! Editarea transcrierilor de către intervievaţi prezintă avantajul că aceştia ştiu cel mai bine ce au spus sau, în orice caz, ce au vrut să spună. Unii cedează intervievatorului dreptul de a face orice corecţii doreşte. Alţii, cei instruiţi, se “întristează” (explicit sau nu) când îşi văd sintaxa pe hârtie; de regulă, aceştia corectează timpurile, expresiile, în aşa fel încât să apară ceva mai elevaţi. În aceste situaţii, mărturia devine un text formal, care se îndepărtează de caseta master. Pe de altă parte, unii insistă ca schimbările din transcrierea verbatim să fie puse în paranteze. De-a lungul întregului proces de intervievare, transcriere şi editare, trebuie plecat de la premiza că intervievatul deţine toate drepturile până în momentul în care el însuşi semnează o înţelegere cu intervievatorul în care stipulează cesiuni de drepturi, restricţionări secvenţiale, temporale sau de orice fel. Scopul nostru este să facem interviurile cât mai larg accesibile cu putinţă, dar trebuie respectate în totalitate dorinţele intervievaţilor. Chiar dacă sunt puţini cei care restricţionează accesul la această categorie de documente, dreptul de a face acest lucru încurajează pe mulţi martori să accepte intervievarea. Uneori, intervievatul solicită îndepărtarea unor segmente dintr-un interviu şi/sau adăugarea altora; ni s-a cerut de-a lungul anilor ştergerea unor comentarii, a unor relatări care, la lectura transcrierii, au părut intervievaţilor ca fiind “necuviincioase”, “nepotrivite”, “periculoase”. În asemenea situaţii, intervievatul trebuie sfătuit să restricţioneze utilizarea acestor segmente de interviu pentru un interval de timp limitat, nu să le elimine definitiv. În orice caz, transcrierile pot fi

52

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Metodologia istoriei locale/regionale şi orale

editate dar caseta rămâne exact cum a fost înregistrată. Este de la sine înţeles că intervievatul trebuie avertizat de la bun început asupra acestui detaliu. La finalul editării transcrierii, este de dorit ca să se finalizeze o înţelegere semnată între intervievat şi intervievator sau instituţia pe care acesta o reprezintă, o înţelegere care reglementează accesul la interviu. În orice caz, până nu se obţine cesiunea drepturilor din partea intervievatului, interviul nu poate fi la îndemâna cercetătorilor. Sigur că acest aspect poate fi negociat dar considerente etice20 ale practicii istoriei orale, conjugate cu legea drepturilor de autor, impun ca dorinţa intervievatului să fie onorată.
Responsabilitatea intervievatorului

Intervievatorul este cel care ar trebui să editeze transcrierile. De regulă, intervievatorul ascultă caseta, corectează greşelile, dă sens cuvintelor. Are obligaţia ca în timpul interviului să noteze numele comune neobişnuite, numele proprii şi la final să-l întrebe pe intervievat care este forma corectă; notele acestea ajută foarte mult la editarea corectă. Este foarte important să asculte caseta în timp ce face editarea transcrierii; este momentul în care se poate nota calitatea înregistrării şi totodată, identifica propriile greşeli. A fost geamul deschis şi se aude zgomotul străzii, ai lăsat întrebări esenţiale nepuse? Ai forţat cumva reîntoarcerea discuţiei la întrebările pregătite anterior? Ai fost destul de curtenitor cu intervievatul? De ce unele interviuri merg mai bine decât altele oare nu din vina ta? Sunt întrebări la care găseşti răspuns doar ascultând caseta în timpul editării transcrierii. Fiecare sesiune de editare îl învaţă pe intervievator despre tehnicile sale, despre sine însuşi şi îl pregăteşte mai bine pentru interviurile viitoare. De asemenea, dacă intervievatul a solicitat eliminarea unor secvenţe din interviu, intervievatorul are obligaţia de a face şi editarea audio a copiei ce va fi pusă la dispoziţia utilizatorilor.

Responsabilitatea celui care transcrie interviurile

A transcrie un interviu înseamnă “a transpune discursul intervievatului dintr-un mediu în altul, de pe banda magnetică pe hârtie, încercând să păstrezi cât mai mult înţelesul iniţial”.21 Principala responsabilitate22 este de a reproduce cât mai aproape cu putinţă ceea ce se aude pe bandă. Niciodată nu trebuie şterse fraze, cuvinte, nu trebuie rearanjate. Uneori începutul propoziţiei este ezitant, lucru care indică anumite procese mentale. De exemplu: “Am fost... întâi am... am încercat... de fapt am încercat să ne ducem”. Cel care transcrie are obligaţia de a transcrie verbatim; editorul decide îndepărtarea sau nu a acestor ezitări. De asemenea, cel care transcrie nu trebuie să corecteze greşelile gramaticale. Are obligaţia să noteze în transcriere locurile în care nu a înţeles şi de asemenea întrebările sale legate de pronunţie, sintaxă etc. Ceea ce trebuie să guverneze în folosirea punctuaţiei este apropierea de înţelesul iniţial al interviului de transcris, iar nu regulile gramaticale.

Vezi: James Hoopes, op. cit., p.131-139; Louis M. Starr, Oral History; Problems and Perspectives, în “Advances in Librarianship”, New York, 1971, vol. 2, p.283-289. 21 James Hoopes, Oral History - an Introduction for Students, Chapel Hill: The University of North Carolina Press, s.a. 22 Cf. Ruth Teiser, Transcriber’s Fancies, în “Journal of Library History”, vol. 5, nr. 2 (1970), p. 182 Proiectul pentru Învăţământul Rural

20

53

Metodologia istoriei locale/regionale şi orale

De exemplu, dacă potrivit regulilor gramaticale, punctul se pune la sfârşitul unei propoziţii, în discursul oral nu întotdeauna se termină o propoziţie şi punctul nu-şi găseşte astfel locul. Deseori conjuncţia “şi” este folosită pentru a începe fiecare propoziţie; aceste repetiţii trebuie ignorate încă de la transcriere. “Punctuaţia orală” diferă de la un intervievat la altul; ea personalizează intervievatul dar şi pe cel care transcrie interviul. Există o categorie de informaţii strâns legate de conţinutul interviului care trebuie notate cu multă grijă; este vorba de informaţiile non-verbale. Atât cel care transcrie cât şi editorul ar trebui să adauge descrierile adiţionale în paranteze: [râde], [nu-şi stăpâneşte emoţiile], etc. Aceste descrieri îl ajută pe utilizator să înţeleagă ce a intenţionat intervievatul să exprime. De exemplu, umorul sau sarcasmul nu se “traduc” bine în cuvinte şi dacă utilizatorul nu citeşte, fie şi în paranteze că intervievatul a râs, există riscul să ia textul în serios aşa cum este şi să nu înţeleagă nimic. Trebuie explicate întreruperile: [din motive tehnice], [a sunat telefonul] etc., altfel nu se înţelege fractura dialogului. În toate aceste descrieri este totuşi recomandabilă buna cuviinţă şi o discreţie rezonabilă. Dacă interviul a fost făcut pentru studiul dialectelor regionale, transcrierea trebuie să respecte fonetica înregistrării. În orice caz, asemenea transcrieri sunt pline de multe capcane şi trebuie făcute cu multă atenţie. Pentru cercetarea istorică, nu este nevoie de redarea accentelor sau a dialectelor. Am putea afirma chiar că transcrierea fonetică dă o nuanţă peiorativă vorbirii intervievatului, este condescendentă şi, deşi fără intenţie, se produce minimizarea sa. O astfel de transcriere este greu lizibilă. Standardele folosite la transcriere sunt, de regulă, cele ale limbii literare. Există şi sisteme mai laborioase de transcriere, cu semne care redau mai precis sunetele; folosind aceste sisteme se poate vorbi de o poetică23 a transcrierii.
De ce este necesară indexarea?

Colectarea interviurilor este primul pas într-un proiect de istorie orală, cel de-al doilea este regăsirea informaţiei. Identificarea informaţiei necesare unui studiu se face mai întâi pe baza cataloagelor de colecţie şi folosind indecşii. Fiecare interviu trebuie indexat individual; se creează astfel o “tablă de materii” cu localizarea în transcriere (pe cât posibil24 şi pe casetă), precum şi un index de nume proprii. Când se indexează numele proprii? Doar atunci când există informaţii reale despre ele. De exemplu nu indexezi numele lui Iuliu Maniu dacă un intervievat relatează că l-a văzut în copilărie pe Iuliu Maniu. Dacă îl indexezi, faci un de-serviciu potenţialilor utilizatori care vor să identifice nu numai unde găsesc informaţii ci şi dacă găsesc informaţii. Indexul individual nu necesită o elaborare complicată; cu cât mai simplu, cu atât mai uşor de folosit. Un instrument extrem de eficient pentru cunoaşterea colecţiilor de documente de istorie orală este indexul cumulativ general, în fapt, un index al indecşilor. Acest index conţine, de regulă, un index al

Vezi Dennis Tedlock, Learning to listen: Oral History as Poetry, în Ronald J. Grele, Envelopes of Sound. “The Art of Oral History”, Praeger Publishers, New York, Westport, Connecticut, London, 1991. 24 Localizarea pe casetă este mai dificilă întrucât sistemele de numerotare a timpului sunt variate; depind de tipul de aparat folosit la redarea înregistrării.

23

54

Proiectul pentru Învăţământul Rural

deşi costisitoare. codul PR-Permission Required. această etapă a unui proiect de istorie orală. Indecşii se pot face şi folosind Microsoft Access. pot fi identificate consultând fie catalogul de fişe manuale de la sediu. Prelucrarea electronică a documentelor de istorie orală facilitează elaborarea indecşilor. Deşi la ORHO nu există un index propriu de subiecte. Este accesat astfel Master Biographical Index (indexul cumulativ general de nume). Interviurile astfel identificate ca fiind utile pentru studiu. interviurile de la Oral History Research Office / Columbia University (OHRO). mai apoi. Pentru un proiect mare. Macrex şi Sky Index Professional. fie listing-ul de pe RLIN . La universitatea din Sacramento / California funcţionează un mic centru specializat care utilizează următoarele soft-uri: Cindex. se poate folosi pe RLIN indexul utilizat de Library of Congress . O indexare corectă permite crearea unei baze de date accesibilă pe Internet.Research Libraries Information Network. ClujNapoca. ţinând cont de statutul codificat menţionat în Index.proiectul RLIN de identificare ORHO este NXCP.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale subiectelor. doar astfel se pot face recomandări intervievatorilor din echipă în vederea unităţii stilistice a colecţiilor. De exemplu. prin intermediul unei interfeţe Web. colecţiile de istorie orală nu sunt suficient exploatate de cercetători. De aceea. Anuarul Institutului de Istorie Orală. Indexul de subiecte este mai laborios dar extrem de necesar. cunoaşterea colecţiilor. pp. pot fi solicitate tot via Internet. interviurile ar trebui să urmeze acelaşi drum. Folosirea documentelor de istorie orală în cercetarea istorică depinde într-o oarecare măsură şi de transcrierea. această sarcină se împarte unui consiliu/echipe. Chiar dacă este vorba de proiecte individuale. Mariana CONOVICI. Acest lucru este necesar pentru a controla calitatea interviurilor puse la dispoziţia utilizatorilor. Directorul proiectului trebuie să revadă toate transcrierile? Directorul sau coordonatorul proiectului de istorie orală are obligaţia de a revedea transcrierile înainte de a fi puse la dispoziţia utilizatorilor. cu localizarea fiecărui subiect precum şi o listă a numelor menţionate în interviurile din colecţie cu localizarea din interviuri. Pretutindeni în lume. editarea şi indexarea interviurilor. De cele mai multe ori lucrul acesta se întâmplă deoarece istoricii nu au informaţii despre conţinutul colecţiilor de istorie orală. De exemplu. pentru evaluarea interviurilor. În SUA există deja meseria de indexator de istorie orală. consumatoare de timp şi chiar plicticoasă. 445-454 Proiectul pentru Învăţământul Rural 55 . este de foarte mare importanţă în constituirea şi. notifică faptul că nu se poate accesa interviul respectiv fără permisiune intervievatului. Colecţiile foarte mari de documente folosesc un sistem de indecşi încrucişaţi. 1. 1997.

4.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale #Test de autoevaluare 4. uzul memoriei şi al oralităţii. asupra evenimentelor trăite. de conţinut. Cercetătorul este obligat să consulte diferite producţii istoriografice. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului. proximitatea temporală generează o serie de chestiuni de metodă atunci când este vorba de istoria locală şi recentă. cel care ne face să cunoaştem punctul său de vedere asupra lucrurilor şi reprezentările sale.1. Uzul microordinatoarelor pune la dispoziţia Proiectul pentru Învăţământul Rural 56 . toate metodele de analiză a datelor cantitative prezentând o dimensiune inductivă puternică. înţelegerea şi interpretarea lor. Apoi o altă dificultate constă în valoarea inegală a documentelor pe care ni le oferă anumite surse. arhive şi documente sau provocate prin interviuri şi anchete şi o anume reticenţă de a folosi sursele nescrise. Metodele cantitative sunt de neocolit în oricare tip de cercetare de istorie locală. Aspecte metodologice ale istoriei locale Utilizarea surselor multiple şi complexe. Metodele cantitative sunt validate în toate ştiinţele sociale. în mediul geografic şi în contextul cultural local. fie orale. Colectarea şi analiza datelor nu poate fi concepută decât ca un dute vino între stabilirea faptelor. şi cel care traduce modul său de a povesti. de la mari opere de sinteză. la lucrări specializate până la cercetări înguste dar aprofundate. fie că e vorba de date provenind din surse scrise. analiza semantică. a biografiilor. Folosirea unor surse variate presupune mânuirea procedurilor metodologice adecvate.1. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… Răspunsul poate fi consultat la pagina 20 4. asupra experienţelor şi practicilor. orale. nu sunt numai rezultatul unei lungi tradiţii ştiinţifice. Colectarea şi tratarea datelor Istoricul care se apleacă asupra unei problematici de istorie locală trebuie să aibă grijă să adune laolaltă un maximum de date. rezultatul anchetelor orale se bazează pe decriptarea documentelor cel puţin pe trei nivele ale discursului: cel care informează asupra universului martorului. sonore sau vizuale. Analiza datelor cantitative. Avem aşadar a face cu analiza tematică. Enumeraţi regulile de bază ale unui interviu. Privilegiul acordat surselor scrise.1. Spre exemplu. mai ales în cazurile în care avem date care se pretează la un asemenea tratament. documentul iconografic operează mereu o transformare a realităţii reprezentate ce nu se poate interpreta corect decât dacă e pus în contextul său iconografic. analiza structurală. Ezitarea în ce priveşte cea de-a doua categorie vine şi din anumite incertitudini metodologice de prelucrare şi analiză. O anume selectare a surselor în funcţie de credibilitatea şi valoarea lor ţine de competenţele cercetătorului şi de familiarizarea sa cu terenul şi cu arhivele. 4.

Din descrieri ei au reţinut materialul faptic. dar ele îl obligă pe cercetător să formuleze întrebări clare şi precise. Monografistul trebuie să respecte anumite reguli. numărul copiilor. supus analizei. Ea se constituie astfel într-o lucrare de sinteză. etnografia. Redarea faptelor reale.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale cercetătorului metode sofisticate de clasificare şi de prelucrare a datelor. Evident că metodele cantitative nu răspund întotdeauna aşteptărilor. mod de viaţă. Metoda monografică este una foarte importantă deoarece ea adună materialul pe care specialistul are neapărat nevoie pentru a reconstitui tipologii ale modului de viaţă şi a stabili anumite regularităţi în viaţa comunităţii studiate. sociologia. analize factoriale. Pe baza materialului faptic adunat din arhive sau în urma anchetelor pe teren etapa următoare constă în elaborarea monografiei. aerul. Metodele istoriei locale/orale Descrierea este una din metodele cele mai simple şi mai la îndemână. Proiectul pentru Învăţământul Rural 57 . situarea geografică. Monografia cu puternică tentă sociologică trebuie să privească grupul social sau fenomenul de care se ocupă din toate punctele de vedere şi în raport cu întregul social. dând la o parte prejudecăţi şi subiectivităţi personale. clima. aptitudinile lor. dar încearcă să o investigheze din toate unghiurile de vedere posibile şi sub toate aspectele sale. Ancheta înseamnă în egală măsură o investigaţie condusă în arhivă. Ele permit apoi analiza unei mase imense de informaţii şi furnizează argumente de o altă natură decât cele obţinute prim metodele tradiţionale. anotimpurile. fără ajustări sau înfrumuseţări. dar şi o cercetare şi investigare realizată la faţa locului. producţia vegetală şi animală. şi are ceva din metoda anchetatorului care caută să afle adevărul prin anchetarea martorilor unui eveniment. Ancheta se poate face oral sau în scris. El trebuie să observe lucrurile aşa cum sunt. 2) observarea vieţii interne a familiei. relaţiile dintre soţi. cercetarea mentalităţilor. privite dintr-un anumit unghi de vedere. Spre exemplu ea urmăreşte constatarea modului de viaţă al unei comunităţi. Cu privire la cercetarea unei familii acestea ar fi următoarele: 1) cercetarea mediului natural. antropologia. subsolul. dar ea a fost multă vreme o modalitate privilegiată pentru cercetătorii. relieful şi solul. Anumite metode pe care le foloseşte azi cu folos istoricul fac parte sau au fost perfecţionate de celelalte ştiinţe sociale. la locul faptei. origine socială. Orice anchetă urmăreşte să ofere un tablou cât mai exact asupra realităţii. sau a credinţelor şi habitudinilor sale. sau cele două modalităţi pot fi combinate. Monografia poate trata o singură problemă. nu cum ar dori să fie. istorici sau specialişti în alte ştiinţe sociale. Anchetele nu se fac numai în scopuri practice ci şi în scopuri pur ştiinţifice. spre a situa în habitatul natural subiectul investigaţiei. Mai ales sociologii au pus la punct modele de cercetări monografice. fixând punctele obligatorii de trecere ale cercetătorului. părinţi. căsătoria. apele.

bunuri. statistice. 5) felul de viaţă şi obiceiuri. Dar metoda statistică nu este numai descriptivă şi analitică. biserică. 8) instituţii economice. Iaşi. viaţa conjugală. Sociologie generală. semnalează apariţia unor fenomene. deoarece ea arată la modul cantitativ prin cifre fenomenul studiat. munci industriale. Intr-un fel statistica descompune fenomenul spre al studia mai bine. modul de folosire a timpului.206-207. Ca atare. Ea poate avea şi un caracter tipologic atunci când dintr-o masă de fapte alege ceea ce este reprezentativ şi tipic. ci un tot întreg. animale. ci ceea ce ea poate oferi. îmbrăcămintea igiena. alfabetizare. 3) activităţile economice. Evident că metoda statistică nu ne poate introduce în interiorul societăţii realităţilor sociale. despre succes. Proiectul pentru Învăţământul Rural 58 . frecvenţa şi variaţiile a două serii de fenomene care apar în acelaşi timp sau se succed unul după altul se pot trage concluzii cu privire la existenţa unor legături de cauzalitate dintre ele. Observându-se constanţa. mijloace de economisire. presa. feluri de cultură. dreptate socială. ea se ocupă de fenomenele de masă de regularităţile şi legile ei. justiţie.1999. 9) cultura intelectuală. 4) mentalitatea. Prin metodele statistice se observă dimensiunea cantitativă a fenomenelor. accidente şi boli. In ciuda criticilor la care au fost supuse metodele cantitative. Polirom. 213. spaime şi speranţe. 6) concepţia despre viaţa socială. servitori. munci agricole. comerţ. viziunea despre lume. concepţia despre muncă. metodele cantitative în general au fost evident criticate. Nu putem cere acestei metode să ne ofere altceva. căutându-se constantele. industriile casnice. alte venituri. 7) instituţii auxiliare muncii. locuinţă. proprietăţi. salariu.25 Ancheta orală sau monografia bazate pe observaţii ordonate. Petre Andrei. despre fericire sau nenorocire. deoarece ea nu oferă totul despre un fenomen studiat. care trăieşte şi se manifestă prin instituţiile sale. Statistica clasifică. Sociologie generală. Acest lucru implică obligatoriu metodele cantitative. Analizele statistice oferă o anume regularitate. grupează şi apreciază lăsând la o parte accidentele individuale şi căutând cauzele generale şi constante ale fenomenelor de masă. sau acolo unde nu este posibil metoda serială. p. ele oferă o necesară bază cantitativă pentru studiul oricăror fenomene care se pretează cuantificării. bine comun. preot. câştig. 1999. ea stabileşte şi regularităţi şi chiar raporturi cauzale. Metoda statistică este în primul rând descriptivă.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale distracţiile rolul bătrânilor. p. bani. comportamente morale. societate. şcoli publice sau private. Fenomenele pot şi trebuie studiate şi din punctul de vedere cantitativ. Statistica pleacă de la principiul că orice societate nu este numai o sumă de indivizi având diferite raporturi între ei. organizaţii profesionale. hrană. medic.26 Metodele cantitative Metoda statistică 25 26 Petre Andrei. Metoda statistică. realizate metodic grupează faptele după criterii calitative. Polirom. Iaşi.

se prezintă analitic tratarea fiecărei probleme majore impuse de subiectul cercetat. Structura planului cercetării trebuie să reiasă cumva din problematica anunţată. care se poate compune dintr-un număr variabil de capitole. După anunţarea problematicii următoarea operaţiune consistă în anunţarea planului. înrudite cu cele rezolvate de cercetare. Prima se bazează pe scoaterea în evidenţă şi compararea asemănărilor. Aceasta cuprinde surse primare (edite şi inedite) descoperite de autor în Proiectul pentru Învăţământul Rural 59 . In cele mai multe dintre cazuri. cu o sumedenie de factori a căror manifestare nu poate fi calculată sau împiedicată. Principalul rol al introducerii este de a formula problematica cercetată şi modul în care se va derula demonstraţia. structura cercetării monografice. enunţarea subiectului trimite implicit la o dezbatere istoriografică. dar pot apela la un fel de experiment indirect. şi ea organizată după reguli bine stabilite la care subscrie în general marea majoritate a breslei istoricilor. grafice sau alte materiale care se constituie ca dovezi irefutabile şi care sporesc astfel atât înţelegerea subiectului cât şi valoarea ştiinţifică a cercetării. hărţi. să pună în evidenţă circumstanţele particulare. Există două feluri de comparaţii: comparaţia analogică şi comparaţia antitetică. Ea trebuie să atragă atenţia cititorului. Prin comparaţie observăm şi punem faţă în faţă cazurile în care două fenomene sau două serii de fenomene sunt simultan prezente sau absente şi din această situaţie putem trage concluzii asupra legăturilor dintre ele. pe care autorul cercetării trebuie obligatoriu să o cunoască. La fel cum. In cuprinsul lucrării. Concluziile se pot deschide spre viitor anunţând evoluţii care plasează subiectul în perspectiva duratei lungi sau a unor evoluţii viitoare. Concluziile unei lucrări ştiinţifice reprezintă un răspuns dat problemei enunţate în introducere şi nu un rezumat al demonstraţiei realizată în capitolele ce tratează conţinutul cercetării. Istoricul şi sociologul nu au la îndemână posibilitatea experimentării.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale In viaţa societăţilor trecute şi prezente aveam a face cu fenomene multiple şi complexe. documente inedite de mare valoare. concluziile pot semnala apariţia altor probleme. Aici autorul invocă toate datele obţinute din surse. Lucrarea poate cuprinde în anexe. Cititorul trebuie să reţină din concluzii că anumite incertitudini şi întrebări puse în introducere sau în formularea temei au fost înlăturate sau au primit răspunsuri. Organizarea materialului In orice cercetare Introducerea are un rol esenţial în redactare. Ca atare ea are o funcţie esenţială. Bibliografia folosită de autor. străduindu-se să facă o demonstraţie cât mai convingătoare a temelor şi problemelor ridicate de subiectul cercetat. deoarece prima impresie pe care o dă cititorilor contează asupra impresiei generale asupra cercetării. Nu poate lipsi din cadrul unei lucrări cu pretenţii ştiinţifice. ilustraţii. Ea pune în evidenţă problematica studiată. Concluzia trebuie deci să sintetizeze lucrurile evidenţiate de analiză. Ea are aşadar rolul de a introduce în subiectul cercetării. care este metoda comparaţiei. pe când cea de-a doua pe accentuarea diferenţelor şi opoziţiei dintre fenomene.

în funcţie de viziunea autorului şi de planul iniţial. Elaborarea şi redactarea locală/regională Documentarea ştiinţifică unei lucrări ştiinţifice de istorie Alegerea domeniului. Cu această etapă se încheie faza documentării ştiinţifice. constă în întocmirea unei liste bibliografice cuprinzând toate sau majoritatea studiilor scrise care au legătură directă sau indirectă cu tema propusă. Alte surse. cea a creaţiei ştiinţifice. Cele mai multe se află în depozitele arhivistice. care prezintă evoluţiile generale şi încadrează cercetarea). 60 Proiectul pentru Învăţământul Rural . care conţine principalele probleme urmărite pe parcursul cercetării. consultarea şi studierea aprofundată a studiilor. în arhivele unor instituţii sau persoane private. Lista bibliografică va cuprinde şi lucrări generale. ca şi fişarea informaţiei şi concluziilor sugerate de materialul documentar consultat. Un loc important în documentare îl ocupă extragerea informaţiei din colecţiile de izvoare şi documente publicate. Lucrări speciale (care circumscriu foarte direct tema cercetată sau diverse aspecte ale acesteia). care în final vor constitui cuprinsul elaboratului ştiinţific rezultat în urma cercetării. organizat. articolelor şi lucrărilor convergente temei cercetate. când întreg materialul. un instrument util de informare bibliografică oferă internetul şi un număr important de site-uri care aduc repede la îndemâna cercetătorului o mare parte dacă nu toate titlurile adiacente temei avute în atenţie. de care dispune orice istoriografie. Cercetarea ştiinţifică planificată. viziunea sa despre fenomenul sau procesul studiat. a temei şi a subiectului cercetării. fapt ce facilitează identificarea facilă a informaţiei în timpul redactării lucrării. precum cele orale sunt identificate după cercetarea de teren în urma interviurilor sau a unor anchete realizate ce cercetător. sinteze. Este necesară o disciplină deosebită în organizarea materialului pe fişe şi ordonarea acestora. care au rolul de a orienta şi trasa cadrul general în care tema stabilită se încadrează. Urmează apoi etapa finală. ca o etapă importantă. care trec în spiritul timpului. clasat. sau cea mai mare parte a sa este fişat. tematice.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale arhive sau publicate în marile colecţii documentare ale fiecărei istoriografii. Este vorba de o operaţiune de reconstituire şi interpretare a materialului faptic oferit de varietatea surselor consultate. o problematică sau o temă anume au prezidat şi prezidează alegerea temei unei cercetări ştiinţifice. Pentru realizarea acestei etape cercetătorul apelează la instrumente de lucru. In ultimul timp. două criterii cronologice. bibliografii generale sau bibliografii tematice. în care cercetătorul reface pe baza întregului material. întâmplarea sau preferinţa pentru un subiect. Lucrări generale (sinteze. sau pe care anumite circumstanţe le impun ca priorităţi ale cercetării. în cazul în care cercetătorul este angajat şi încadrat într-un colectiv care lucrează după priorităţile unui plan de cercetare mai general. Uneori se aleg subiecte la modă. O altă fază foarte importantă constă în identificarea unor noi surse documentare. Hazardul. Stabilirea proiectului viitoarei cercetări. Urmează. dar şi în muzee. Informarea ştiinţifică.

subcapitole.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Elaborarea unei lucrări ştiinţifice Rezultatul cercetării ştiinţifice poate lua forme diferite. Odată aceste operaţiuni realizate lucrarea (articol. dar şi grafice. Un rol important în orice cercetare ştiinţifică revine aparatului ştiinţific sau aparatului critic al lucrării. lista bibliografică. coerenţa ideilor. spre a facilita înţelegerea problemei studiate. Lista bibliografică poate fi integrală sau selectivă. paragrafe. etc. şi se pune accentul pe analiza şi interpretarea proceselor istorice. ajungând astfel la îndemâna publicului larg sau a celui foarte specializat. Realizarea unor trimiteri corecte reprezintă condiţia obligatorie a însuşirii de către tânărul cercetător a regulilor de bază ale meseriei de istoric. titlul lucrării. Notele infrapaginale sunt necesare pentru a oferi cititorului posibilitatea verificării pertinenţei interpretării surselor sau corectitudinea concluziilor la care a ajuns autorul. liste cu personalităţi istorice. studiu sau a unei sinteze de mare anvergură. Toate titlurile sunt date în ordinea alfabetică. Acesta constă din notele infrapaginale. Unii autori sau anumite lucrări impun plasarea în anexe a unor cronologii a perioadei şi evenimentelor studiate. Proiectul pentru Învăţământul Rural 61 . enciclopedii. bibliografii. A doua fază constă în redactarea propriu-zisă a lucrării. In această primă redactare avem a face cu prelucrarea primară a informaţiei istorice rezultate în urma documentării. Ea poate lua forma unui raport ştiinţific. Acestea pot fi: lucrări teoretice. se cizelează limbajul. Prin intermediul lor cercetătorul îşi dezvăluie referinţele la care a apelat în cercetarea sa şi laboratorul ştiinţific. Lucrarea ştiinţifică rezultată în urma cercetării trebuie aşadar redactată. cărţii sau studiului. Urmează o a doua redacţie în care textul este cizelat. cuprinde totalitatea sau marea majoritate a surselor citate sau utilizate pe parcursul cercetării şi se organizează după anumite reguli şi preferinţe pe secţiuni. hărţi care sintetizează şi uneori cuantifică informaţia istorică care se pretează acestei operaţiuni. sinteză) este predată spre imprimare şi publicare. capitole. tabele. înlănţuirea firească şi coerenţa generală a lucrării. editura. ce însumează conţinutul cercetării organizat pe secţiuni. care pot fi de mai multe categorii: indici de nume. izvoare edite şi inedite. după numele autorului. sau autorilor. anul şi eventual numărul de pagini. Tot acum se elaborează concluziile lucrării. dicţionare. studiu. Anexele lucrării cuprind de obicei reproduceri după documente istorice. se înlătură informaţia puţin semnificativă. lucrări generale. schiţe. de locuri. Înainte de toate cercetătorul elaborează un cuprins. de materii. iconografice. Unele lucrări plasează şi indici.. notele de subsol. lucrări speciale. anexele şi indicii lucrării. indici generali sau indici de reviste. locul apariţiei. Rostul lor este acela de a facilita lucrarea mai ales de către specialiştii care caută o anumită informaţie ier sistemul de indici îl conduc direct la acesta. articol.

S. Petre Andrei. Paris. notarea verbatim a afirmaţiilor făcute. 1. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi lucrarea de verificare 4 4. 1994. Polirom. p. tehnoredactat. Sociologie generală. 2000. Pierre Saly. Donbas. Armand Colin. Francois de Singly.claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure. Istorie trăită-istorie povestită. S. Iaşi.).Metodologia istoriei locale/regionale şi orale 4. Ancheta şi metodele ei: chestionarul. Bucureşti. se foloseşte în primul rând cursul dar pentru obţinerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate.1. 1997. publie sous la direction de Andre Burguiere. Iaşi. Jean-Paul Scot. Chestionarul în investigaţia sociologică.5 rânduri. Lucrarea de verificare 4 Pe baza lucrării de verificare 3 şi a textului de mai sus. 1965. 2000. 2000. 1986. Polirom. Jean-Claude Kaufmann. pp. Deportarea în Bărăgan. 62 Proiectul pentru Învăţământul Rural .495-497. Arial 12. Armand Colin. Francois de Singly. Ancheta şi metodele ei: chestionarul. I. O istorie deportată. Anne Gotman. Histoire orale. Alain Blanchet. în Dictionnaire des sciences historiques. Cercetarea sociologică. Cauc. Smaranda Vultur. Anne Gotman. max. c. Ioan Mărginean. Bibliografie Emil Durkheim. Stabilirea scopului interviului. Polirom. Instrucţiuni privind testul de evaluare: a. Iaşi. PUF. Joel Guibert. Histoire et ses methodes.6. Paris. Paris. Iaşi. Proiectarea cercetării sociologice. . L. Ioan Mărginean. Chelcea.5. et allii. 2002.şirul logic al argumentelor. Paris. interviul comprehensiv. 33-137. interviul de producere a datelor. La Disertation en histoire. Polirom. Criteriile de evaluare sunt: . Chelcea. Regulile metodei sociologice. 1998. 1999. Bucureşti. 1982. 1998. Polirom. Mărginean. Philippe Joutard.1. dacă este posibil. I. Doru Radosav. Proiectarea cercetării sociologice. a tipurilor de întrebări. criteriile de selectare a informaţiilor oferite de intervievat pentru studiu. Charles Samaran (dir. . 1951-1956. Amarcord. reluaţi construcţia unui interviu şi realizaţi un eseu liber în care să prezentaţi modul în care veţi folosi surse de istorie orală pentru realizarea unei lucrări dedicate regimului comunist din România. 5 pagini b. Metodologia cercetării sociologice. Metode şi tehnici. Guy Jumel.identificarea elementelor de conţinut solicitate. 2002. Timişoara. se trimite prin poştă tutorelui. interviul de producere a datelor. La Socio-histoire. 1998. Iaşi. interviul comprehensiv. . 1975. Iaşi. Jean-Claude Kaufmann. Polirom. Revensburg. Bucureşti.utilizarea bibliografiei precizate 4. Vlăsceanu. Alain Blanchet.

17. nr. Edroiu. D. pp. 1960. N. E. 19-36. Cândea. 69-76. pp. în „Studii şi cercetări de documentare”. nr. A. pp. 384 p. pp. în „Studii şi Articole de Istorie”. 239-249. 21. 1962. N. Bucureşti. Cluj-Napoca. nr. 1973. 1986. în Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei. Proiectul pentru Învăţământul Rural 63 . 89-94. Îndrumări în cercetările istorice. Preda. St. Adăniloaie. 1997. Pascu. V. Iordănescu. în „ Studii şi Articole de Istorie”. Berindei. Adăniloaie. nr. în „Studii şi Articole de Istorie. 4. Bucureşti. Munca de cercetare în domeniul istoriei locale. 18. Tehnica elaborării unei lucrări ştiinţifice de istorie. vol. 1972. 28. pp. A. Criteriile de alegere a unui subiect de lucrare istorică sau metodică şi condiţiile desfăşurării cercetării. Editura Academiei.451460. Etapele unei cercetări ştiinţifice şi elaborării unei lucrări ştiinţifice din domeniul istoriei. pp. A. în Studii şi articole de istorie”. 3-4. Cum se scrie istoria. 519 p. N. 1972. nr. 1945. Caracterul şi tipologia lucrărilor ştiinţifice de istorie şi structura lor. „Orice creaţie de valoare se întemeiază pe informare şi documentare”.Metodologia istoriei locale/regionale şi orale Paul Veyne. Bucureşti. Avramescu. Introducere în documentarea ştiinţifică. 83-90. 1999. Sacerdoţeanu. Humanitas. PUC.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful