Bisericile de Lemn Din MAramureș

UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI
CENTRUL DE TRAINING ÎN TURISM

CURS DE FORMARE GHID NAȚIONAL DE TURISM
BISERICILE DE LEMN DIN MARAMUREȘ
Student: Urzică Vasile Horia
Iunie 2021
Cuprins
A.Argument
B.Capitole
I. Turismul în România
1. Evoluția turismului în România
2. Turismul
2.1.Potențialul turistic al României
2.2.Obiective turistice din România
II. Zona Maramureș

1.Cadrul natural și istoric al zonei
2.Potențialul turistic al zonei Maramureș
III. Studiu de caz “Biserici de lemn Maramureșene“

1. Biserica de lemn Maramureșeană - scurtă prezentare
2. Biserici de lemn din Maramureș în patrimoniul UNESCO
3. Trasee turistice recomandate
4. Concluzie
C.Bibliografie
A. Argument
România deţine atât elemente care au însemnătate pentru turism cât şi o multitudine de
mijloace care pot facilita activităţile specifice acestui domeniu. Răspândirea acestora în teritoriu este
diferită existând pe de-o parte aglomerări de obiective ce au condiţionat şi concentrări de modalităţi
şi resurse de punere în valoare a acestora, iar pe de alta spaţii largi în care toate acestea sunt dispiate.
Mai mult în prima categorie evoluţia locală, regională este variată în contextul impunerii unora spre
anumite tipuri de activităţi turistice, unele re -cunoscute pe plan naţional şi internaţional în raport de
altele care dispun de obiective la fel de însemnate dar puţin cunoscute şi unde mijloacele de
valorificare sunt reduse.
Scara ierarhică normală, cel puţin pentru evaluarea potenţialului turistic o constituie: punctul
turistic, localitate (cu valenţe turistice), centru turistic, axă turistică, zonă turistică, regiune turistică
la care în cazul României se poate adăuga provincia turistică.
Studierea turismului în România servește întregirii imaginii fenomenului turistic cu

particularizarea pentru România. Se urmareşte cunoaşterea etapelor de dezvoltare, pentru ca în
comparaţie cu fenomenul turistic european şi global să poată fi apreciat obiectiv facându-se
abstracţie de perioadele de regres legate de factori de natură social-economică sau politică.
Obiectivele esenţiale ale studiului de față constă tocmai în cunoaşterea patrimoniului turistic,
a materiei prime neprocesate, sau parţial amenajate care se constitue ca factor fundamental, făara de
care turismul ca fenomen şi mai ales activitate economică majoră nici nu poate fi conceput.
Un alt obiectiv este cel de a surprinde tendinţele aparent aleatoare stimulate de noile
orientări, de impactul cu procesul de privatizare şi legislaţie, dar mai ales cele legate de iniţiativele
particular-familiare, mai ales în mediul rural care dă consistenţa şi spaţialitate şi aferă noi posibilităţi
şi direcţii de expansiune.
Cunoaşterea ameajărilor turistice, ca şi volum şi dimensiune, tipologie şi repartiţie spaţială

reflectă gradul de utilizare turistică şi raportarea la intensitatea, caracteristicile, regimul şi
provenienţa fluxurilor turistice.
Toate acestea se vor constitui ca argumente în evidenţierea corelaţiei între diversitatea

potenţialului şi amenajărilor turistice, calitatea serviciilor şi gradul de eficienţa a acestora reflectată
atăt în volumul cererii, stimulate de ofertă a pieţei turistice şi mai ales în categoriile de turism ( a
tipurilor şi formelor de turism practicate şi practicabile).
B. Capitolul I
Turismul în România
1.Evoluția turismului în România
 
România, cu o experienţă îndelungată în activităţile turistice, în prezent îşi perfecţionează
formele de practicare a turismului, infrastructura turismului şi se află în faţa adoptării unei strategii al
activităţilor turistice, prin luarea în considerare a experienţei ţărilor avan- sate, a elaborărilor
ştiinţifice din marile centre universitare şi academice.1 România are posibilităţi universale, specifice,
unice în dezvoltarea turismului. România nu poate (şi nici nu trebuie) să preia un model elaborat şi
folosit în alte ţăr ale lumii. România are propriul său po-tenţial ştiinţific şi practic care să
fundamenteze strategia sa proprie, cu totul originală, pe care să o aplice prin metode, de asemenea,
întrutotul specifice. O asemenea orientare nu poate fi explicată doar prin experienţa istorică sau prin
originalitatea condiţiilor geografice, climatrice, tradiţiilor, obiceiurilor, artei, culturii etc.
În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de
60% dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la concurență cu țări
precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania.
Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori și
Riviera Română) sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară. În timpul iernii, stațiunile
de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini.
Pentru atmosfera lor medievală și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe transilvănene
precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit niște importante puncte
de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se concentrează asupra
promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le reprezintă Castelul
Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Maramureș ori Cimitirul Vesel
din Săpânța. Alte atracții turistice importante din România sunt cele naturale precum Delta
Dunării,Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și încă alte câteva peșteri din Munții Apuseni.
Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate,

având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și
internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă (5,8%
din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din
sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs
rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După
estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o
dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în
2016.[19] Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De
asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.
1Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de
Geografie,
2. Turismul
2.1.Potențialul turistic al României
Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție
indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin
valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice.
Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a

acestora presupune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea
unei strategii coerente a dezvoltării activității turistice. Atracția turistică este moti -vul fundamental
și imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă
interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o
activitate de turism. Din această perspectivă, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la
modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează
unei amenajări pentru vizitarea și primirea călătorilor. Scopul lucrării este de a prezenta potențialul
turistic al României respectând următoarele criterii: - identificarea componentelor patrimoniului
natural; - identificarea componentelor patrimoniului antropic; - prezentarea itinerarilor specifice
Maramureșului istoric2.
Patrimoniul natural
a) Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea
peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele
atracții ale reliefului sunt generate de: treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic);
stâncile cu formă bizară; fenomenele geologice.
Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției,
alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de potențial
(hidrografic, floră, faună).
b) Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin: regimul pricipitaților;

temperatura și umiditatea aerului; nebulozitatea atmosferei; brizele montane și marine;
Clima constituie o condiție de bază pentru practicarea unor forme de turism: • sporturile de iarnă prin
prezența, consistența și menținerea stratului de zăpadă; • cura heliomarină; • climatoterapia.
c) Hidrografia – contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor
elemente de potențial turistic: râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice; mări, delte și estuare; ape
2 George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.

minerale și termominerale și favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de pescuit,
de cură heliomarină, de practicarea a sporturilor nautice, de tratament balnear.
d) Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiște, arborete prezintă:
- o atracție turistică în sine: parcuri naturale ca destinații de vacantă, parcuri dendrologice, rezervații
științifice;
- un element care sporește atractivitatea celorlalte componente ale potențialului turistic.
Ea prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.
e) Fauna - prezintă din punct de vedere turistic o importanță: - cinegetică și piscicolă - datorită
bogăției și variații speciilor;
- estetică – contribuind astfel la creșterea atractivității zonelor vizitate;
- științifică – datorită existenței unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în rezervații ți
parcuri zoologice și constituie o motivație pentru practicarea turismului de vânătoare și pescuit
sportiv, științific, de cunoaștere.
f) Rezervațiile naturale – prezintă importanță: - sub aspect estetic – ca element de atractivitate; -

cognitiv – științific ca bază a turismului profesional și de cunoaștere.
România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al existenței și istoriei de

peste două milenii a poporului român în acest spațiu geografic. Componentele potențialului turistic
antropic, care se evidențiază prin atractivitatea și valoarea lor, se grupează în3:
• Potențialul cultural – istoric:
• Vestigii arheologice și monumente istorice și de artă;
• Elemente de etnografie și folclor;
• Instituții și evenimente cultural – artistice;
• Potențialul tehnico – economic
• Potențialul socio – demografic
Patrimoniul cultural – istoric
3Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie.
Vestigii arheologice si monumente istorice si de arta. Vestigiile arheologice existente pe teritoriul
României sunt numeroase, de mare valoare atât pentru istoria, cultura si civilizația poporului nostru,
cat si pentru cele universale. Dintre acestea pot fi enumerate4:
- cetățile dacice: Sarmizegetusa, de la Costești si Blidaru din munții Orăștiei;
- cetățile daco – romane: Monumentul triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Drobeta, unde se
afla si ruinele podului Traian, Dierna Orsova; Napoca (Cluj Napoca), Potaissa (Turda);
- cetățile medievale: Sighișoara, Neamț, Suceava, Curtea Veche – Palatul Voievodal din București,
Alba Iulia, Targoviște;
- cetăți țărănești fortificate: Depresiunea Brașovului, „Tara Bârsei” Rășnov, Bod, Feldioara, Prejmer,
Teliu Maierus.
Monumentele istorice si de artă de o mare varietate reflectă evaluarea culturii și civilizației

autohtone, dar și influentele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contract intre cele mai
reprezentative se număra:
- mănăstirile Bucovina- Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, Putna, Arbore, Dragomirna, Neamț –
Agapia, Varatec, Neamț, Oltenia – Tismana, Horezu, Govora, Cozia;
- bisericile: Biserica Neagra din Brașov; „Biserica Trei Ierarhi” din Iași;
- bisericile din lemn din Maramureș; Dragomiresti; Rozavlea;
- castele și palate ca: Bran, Peles, Corvineștilor – Hunedoara, Mogoșoaia, Cotroceni;
- monumentele de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuși de la Mărășești, Turnul Chindiei de la

Târgoviște si altele.
Elementele etnografice si folclorice: caracterizate prin originalitate, bogăție si varietate,

reprezintă o atracție inedita a țării noastre. Acestea includ:
- arhitectura si tehnica populara specifica, cele din zonele Bucovinei, Tarii Moților, Maramureș,
Dornelor;
- creație artistică, producția mestesugarească și artizanul se remarcă prin centrele de ceramica de la

Horezu, Corund, Oboga, Marginea si altele;
-centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor, țesutul covoarelor, cojocaritul;
- obiceiuri, tradiții populare exemplu: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul datinilor si
obiceiurilor de iarna de la Sighetu Marmatiei;
- costumele populare din zonele Argeș, Muscel, Moldova, Oltenia, Transilvania.
• Instituțiile si evenimentele cultural – artistice reflecta intensitatea vieții spirituale, tradiția si

modernismul in cultura.
- edificiile unor instituții culturale ca: Ateneul roman, Operele din București, Timișoara, Cluj, Palatul
Culturii din Iași, Bibliotecile din Oradea, Alba Iulia, Casa Sfatului din Brașov;
- muzeele si casele memoriale cu profile diverse: științele naturii, istorice, știința și tehnica
etnografica si arta;
- evenimente culturale de tipul festivalurilor muzicale: George Enescu, Cerbul de Aur, ale filmului,
ale teatrului, expoziții si târguri, serbări (Serbările Marii, Serbările Zăpezii);
- Case memoriale Ipotești, Mircești, Stupca;
- Muzee: Muzeul Brukinthal – Sibiu, Muzeul „Antipa” Suceava;
- Palate: Palatul Culturii – Iași; - Biblioteci: biblioteca Bathyaneum – Alba Iulia; - Sate turistice:
Rucar, Bran, Fundata, Bogdan – Vodă;
- Sate cu tradiții folclorice: Huda, Certeze, Prislop.
Potențialul tehnico – economic include5:
- baraje de acumulare: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Porțile de Fier;
- poduri: Podul de la Cernavoda;
- Transfagarasanul si alte elemente tehnico – economice care pot constitui atracții.
Potențialul socio – demografic cuprinde:
- orașele care sunt atractive prin arhitectura specifica, prin valorile de arta pe care le adăpostesc sau
evenimentele pe care le găzduiesc: București, Cluj Napoca, Timișoara, Alba Iulia, Oradea,
Sighișoara, Iași, Bistrița.
- localitățile rurale care pe lângă aceste valori oferă si condiții naturale deosebit de atractive pentru
petrecerea timpului liber.
România dispune de un bogat şi complex potenţial turistic. El este alcătuit mai întâi dintr-o
varietate de forme de relief, izvoare cu apă minerală şi termală, lacuri folosite pentru agrement,
5 Stănculescu G. – Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003

nataţie şi pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase şi conifere, peisaje
9diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2000 m la cele de câmpie, litoral şi Delta
Dunării. Gruparea pe teritoriul României a acestor elemente este rezultatul conexiunilor stabilite
între om şi natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la conturarea de provincii turistice şi zone
turistice (în cadrul acestora sunt centre, localităţi şi obiective turistice fiecare reflectând un anumit
grad de complexitate atât ca potenţial turistic şi infrastructură cât şi ca mod de desfăşurare a
activităţilor turistice).6
Astfel în cadrul României se deosebesc mai multe provincii cu caracteristici distincte date de
asocierea elementelor naturale şi a celor antropice, o infrastructură diferită care valorică
corespunzător sau nu elementele existente.
2.2 Obiective turistice din România

➢ Obiective turistice naturale reprezintă acele elemente ale cadrului fizico-geografic dintr-un
loc ce au vocaţie pentru turism.
Obiective turistice oferite de relief sunt numeroase şi frecvent asociate; mai importante sunt 7:
-vârfurile principale din masivele montane sau deluroase care constituie o atracţie prin
fizionomie(Detunatele, Creasta Cocoşului, Istriţa, Pietrele Doamnei), prin înălţime (cele 11 vârfuri
carpatice româneşti care depăşesc 2500m), prin vederea panoramică Vârful Omu din munţii Bucegi
sau Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraş, vf.Ouşoru din sudul Munţilor Suhard)
-cheile, defileele şi cascadele - prin fizionomie şi pitoresc aparte sunt între cele mai căutate pentru
drumeţie, alpinism (ex. Defileele Jiului, Oltului sau Dunării; cheile Bicazului, Ialomiţei; cascada
Iadolina, Putnei, Urlătoarea, Cormaia)
-formele de relief carstic (peşteri, doline, avene, lapiezuri, polii etc.) se impun prin spectaculos şi
inedit; multe sunt şi rezervaţii naturale.Cele mai reprezentative peşteri din România sunt: Peştera
Vântului şi Meziad din Munţii Pădurea Craiului, Gheţarul Scărişoara şi Peştera Urşilor din Munţii
Bihor, Topolniţa din Podişul Mehedinţi, Cloşani din Podişul Mehedinţi, Polovragi, Peştera Muierii
din Munţii Căpăţânii. Câteva din peşterile României prezintă picturi rupestre şi urme de viaţă
materială din pleistocen cum ar fi cele de la Pescari (Defileul Dunării), Cuciulat (Podişul Someşan),
Peştera de la Gura Dobrogei (Podişul Casimcea). Renumite prin marea densitate şi varietate a
7 Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.

formelor carstice sunt: platourile din Munţii Aninei (Iabalcea, Ravniştea, Colonovăţ), Munţii Locvei
(Cărbunari, Sf.Elena), Munţii Pădurea Craiului (Damiş-Zece Hotare) unele creste sau bare
calcaroase (Piatra Craiului, Vânturariţa -Buila) sau masive (Hăşmaşul Mare).
-forme de relief pseudocarstic sunt dezvoltate pe sare, gips şi brecia sării; se aseamănă cu formele de
relief carstice şi se impun în peisaj în Subcarpaţi (Meledic pe valea Slănicului de Buzău,
Depresiunea Între Râmnice, Ocna Mureş, Ocna Sibiu, Ocna Dej etc.)
-formele de relief vulcanic (conurile, craterele, platourile vulcanice, măgurile aparţinând neckurilor
etc.). La noi în ţara forme de relief vulcanic bine păstrate se întâlnesc în Munţii Călimani şi
Harghita; Etna sau Vezuviu în Italia.
-formele de relief create de vânt (dunele de nisip în Franţa, câmpurile de nisip -ergurile sahariene,
kumurile din Asia Centrală etc.). La noi în ţară se impun câmpurile de dune din Delta Dunării, Hanu
Conachi, la Carei sau în sudul Olteniei.
-formele de relief glaciare create de gheţarii pleistoceni (circurile, văile, morenele, blocurile eratice
etc. din Carpaţi, Alpii Scandinaviei, Canada etc.). Se impune peisajul glaciar carpatin complex din
munţii Rodnei, Făgăraş, Retezat, Parâng.
-formele de relief din lungul ţărmurilor îndeosebi falezele (Bretagne), plajele, insulele legate prin
cordoane de nisip, deltele etc. - ex. ţărmul românesc înalt cu faleză şi cel cu plaje şi delte).
-formele de relief rezultate în urma proceselor de meteorizare şi gravitaţionale (abrupturi cu blocuri

prăbuşite la bază, alunecări de mari proporţii, coloane şi blocuri rotunjite din culmea Pricopan,
hornuri, hrube şi văi de sufoziune dezvoltate în loessurile dobrogene sau din lungul Prutului,
Siretului, Dunării; ravenări de mari dimensiuni cum ar fi cele de la Râpa Roşie de lângă Sebeş sau
Groapa Ruginoasa din Munţii Apuseni )8.
-forme de relief rezidual, prezente la nivelul interfluviilor alpine- creste zimţate, turnuri, abrupturi cu
baza acoperită de grohotişuri -ex. Piatra Craiului, Creasta Făgăraşului etc.
-stânci cu forme deosebite rezultate din eroziunea diferenţială şi acţiunea mai multor agenţi externi,
sunt dezvoltate îndeosebi pe conglomerate şi calcare în munţii Ciucaş, Bucegi, Ceahlău.
-vulcanii noroioşi-forme de relief create prin acumularea şi solidificarea noroiului argilos scos la zi
de gazele din adânc (Pâclele Mari, Pâclele Mici, Andreiaşu din judeţul Buzău; Haşag pe valea Visei;
Băile Homorod )
-platourile şi conurile vulcanice rezultate în urma proceselor de acumulare şi consolidare a

diverselor produse vulcanice (lave, aglomerate, cenuşă etc.). Tipice sunt în vestul masivelor
Călimani-Harghita.
8 Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Obiective turistice de natură geologică9. Pe ansamblu sunt mai puţin căutate; doar de cei care şi-au
făcut din acestea un hobby (ex. puncte fosilifere). Pot fi şi unele fenomene inedite care stârnesc
interes sau care sunt folosite într-un anumit scop. În acest sens, se pot separa:
-creste, ziduri, martori de eroziune impuse de existenţa locală a unui anumit tip de rocă (cristalin,
eruptiv, calcare etc.). Se pot menţiona în acest sens: Detunatele din Munţii Metaliferi cu coloane de
bazalt; coloanele de bazalt de la Racoş, creasta de granite şi cuarţite din Culmea Pricopan, Creasta
Cocoşului din Gutâi, zidurile de andezit bazaltoid de pe Firiza.
-focurile vii- fenomen rezultat din autoaprinderea gazelor naturale din adânc care ies la suprafaţă în
lungul faliilor, fisurilor etc. (ex. la Terca în bazinul Slănicului de Buzău şi Andreiaşu pe valea
Milcovului).
-mofetele, emanaţii de CO2, folosite în tratamentul anumitor boli (circulaţia periferică) în puncte
amenajate (ex. Tuşnad, Covasna etc.); în unele locuri, necunoaşterea efectelor nocive pentru
respiraţie a condus frecvent la moartea animalelor şi accidental a oamenilor, de unde renumele
căpătat şi numeroasele legende ţesute asupra acestora -ex. Peştera Ucigaşă de la Balvanyos.
-cariere cu un anumit tip de rocă, mai rară sau care prin frumuseţe stârneşte interes (ex. marmura de
Ruşchiţa, Vaşcău, Moneasa; granitul de Greci; chihlimbarul de la Colţi).
-vechi ocne de sare sau saline care au fost amenajate pentru diferite activităţi turistice (balnear-Tg.
Ocna, Slănic Prahova, Ocna Dej, Praid etc.; antrenamente şi concursuri sportive –Slănic Prahova).
-puncte fosilifere, rezervaţii geologice şi paleontologice (ex. Strunga din Bucegi pentru fauna
cretacică, Suslăneşti pentru impresiunile fosile de peşti şi plante din oligocen etc.).
-regiuni puternic accidentate tectonic care stârnesc curiozitatea cunoaşterii (ex. falia San Andreea
din California; culoarul tectonic Timiş - Cerna
Obiective turistice cu caracter biogeografic-sunt numeroase, dar la noi sunt într-o anumită măsură
cunoscute şi necontrolat valorificate, pentru turism. Cele mai însemnate sunt 10:
- pădurile din marginea localităţilor sunt căutate mai ales pentru pentru recreere la sfârşit de
săptămână; se adaugă pentru grupuri restrânse şi pentru alte activităţi cum ar fi vânatul şi culesul
fructelor de pădure; dar ele ar putea reprezenta obiective importante pentru activităţile cu elevii la
unele teme geografice, biologice. Pădurile au atât funcţie economică (mai ales pădurile situate la
marginea marilor oraşe cu activitate industrială intensă) cât şi funcţie de recreere.
9 Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
10 xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
-pădurile parc se află în unele sectoare ale oraşelor mari şi au rezultat fie, prin amenajări speciale în
pădurea iniţială ( alei, puncte de alimentaţia, mijloace de recreere –ex. Băneasa pentru Bucureşti,
Vatra Dornei, Copou la Iaşi), fie prin plantaţii, uneori cu arbori aduşi din diferite locuri din ţară sau
străinătate (Dumbrava Sibiului); rolul recreativ este dominant..
-parcurile dendrologice sunt suprafeţe în limitele unei localităţi în care după un anumit plan au fost
plantate specii de arbori, arbuşti, plante perene din diferite părţi ale Globului (multe cu carcter
exotic), spre ele conducând alei; suprafaţa este parcelată iar gruparea speciilor în acestea se face
după o tematică care îmbină mai multe criterii ştiinţifice (arbori şi arbuşti subtropicali, plante
specifice mediului acvatic sau celui alpin etc.); uneori sunt şi sere cu specii tropicale, decorative,
recreeative. Între parcele sunt alei iar denumirile plantelor importante sunt indicate prin panouri sau
tăbliţe (ex. Simeria, Moacşa lângă Curtici, Săvărşin, Gura Humorului, parcul din faţa cetăţii
Suceava).Unele au şi grupuri de cercetători.
-grădinile botanice sunt parcuri amenajate în conformitate cu un plan strict ştiinţific; conţin specii de
arbori, arbuşti, plante de parter din diferite locuri de pe Glob, colecţii de plante rare, sere; colectiv de
cercetare, ierbare etc. În România cele mai importante sunt la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Jibou,
Galaţi etc.
-parcuri pentru recreere şi odihnă - există în toate oraşele numărul fiind în funcţie de mărimea
acestuia; gradul de dotare este diferit; cele mai mari sunt organizate în jurul unor lacuri (frecvent
antropice); au spaţii cu amenajări speciale pentru odihnă, joaca copiilor, activităţi cultural-sportive
etc. (ex. Cişmigiu, Herăstrău, Titan în Bucureşti).
-păduri în regiunile montane, de deal şi podiş care sunt străbătute pe anumite trasee turistice
(ex.Bucegi pe versantul prahovean, Munţii Baiu). În această grupare intră mai multe categorii cum ar
fi: păduri de interes cinegetic, păduri de tip turistic străbătute de trasee turistice, păduri cu folosinţă
pentru campare aflate în grade diferite de amenajare.
-păduri cu arbori seculari (Slătioara din estul munţilor Rarău; pădurea Valea Putnei din estul
munţilor Giumalău, în M. Buzăului la Harţagu şi Viforâta; în M. Călimani); frecvent sunt suprafeţe
mai mari în care există pâlcuri de molizi sau fagi, iar în câmpie stejari cu înălţime şi diametre foarte
mari şi care au o vârstă care depăşeşte 150 ani; frecvent constituie rezervaţii naturale (la vest de
Buzău pădurile Spătaru şi Crâng, la Snagov, Comana etc.).
-rezervaţii botanice, forestiere sunt în mai mică măsură introduse în literatura turistică şi ca atare
sunt frecventate doar de specialişti sau de cei care doresc să le cunoască cu un scop didactic sau ca
hobby. (ex. turbăriile de la Mohoş, Tuşnad, Borsec, Poiana Stampei etc.). Există însă şi rezervaţii în
care se impune un anumit component floristic, el constituind chiar un simbol pentru localitatea în
moşia căruia se află. Mai mult la anumite date calendaristice în acele locuri se organizează sărbători
folclorice care atrag numeroşi turişti (ex. Sărbătoarea înfloririi liliacului sălbatic de la Ponoare,
Sărbătoarea castanului de la Tismana; Sărbătoarea narciselor la Vad în Depresiunea Făgăraş, bujorul
sălbatic de la Zaul de Câmpie).
-rezervaţii faunistice - în care sunt protejate anumite specii de mamifere (capra neagră, ursul
carpatic), păsări (pelicani, egrete, stârci etc.), peşti (lostriţa pe Bistriţa, Vişeu, aspretele pe Vâlsan);
cele mai multe sunt concentrate în Delta Dunării, bălţile Dunării sau în munţii înalţi.
-rezervaţii naturale complexe în care alături de specii rare de plante, animale ce au însemnătate
distinctă fiind protejate, se adaugă valoarea peisajului, unele elemente inedite ale reliefului sau
alcătuirea geologică (dominant în masivele carpatice).
-locuri unde există specii de plante endemice sau animale strict protejate fără a fi rezervaţii naturale
(îndeosebi cu liliac sălabtic, lalea pestriţă, bujor).
-grădini şi puncte zoologice sunt spaţii amenajate care cuprind specii de animale captive din ţara
noastră iar cele mai mari şi din afară Constituie locuri de vizită, îndeosebi pentru copii dar şi de
studiu (Grădina Zoologică Băneasa, Călăraşi, Tecuci, etc.)
-parcurile zoologice reprezintă areale de pădure îngrădite, aflate sub protecţie în care sunt colonizate
anumite grupuri de animale în scop ştiinţific dar şi pentru vizite turistice (Vânători Neamţ, Bucşani-
Dâmboviţa, Haţeg)
-păstrăvăriile-sunt spaţii amenajate pentru înmulţirea şi creşterea salmonidelor şi valorificarea lor

economică.Cele mai multe sunt pe văile carpatice, dar în ultima vreme au fost create şi în unele
localităţi din regiunile colinare (Pod. Mehedinţi, Subcarapaţii Gorjului etc.)
-locuri unde se pot practica vânătoare sportivă şi pescuitul sportiv; există perioade în care aceste
acţiuni se realizează organizat sau individual. Spre exemplu toamna se practică pescuit sportiv de
rang naţional şi internaţional îndeosebi pentru ştiucă şi crap pe marile bălţi sau vânat de raţe sălbatice
şi iepuri în Delta Dunării.
- parcurile naţionale sunt spaţii delimitate în majoritatea situaţiilor în regiunile muntoase. Ele
constituie o regiune în care valoarea deosebită a componentelor naturale, multe din ele rarităţi au
impus protejarea totală faţă de activităţi economice (exploatări forestiere, miniere, agricole etc.); în
cadrul lor sunt rezervaţii ştiinţifice în care nu se pătrunde decât cu autorizaţie specială şi spaţii în
care sunt trasee turistice şi unele amenajări necesare practicării acestuia (ex. Parcul naţional Retezat,
Parcul naţional Rodna etc.). Primul a fost cel din Munţii Retezat care are acest statut din 1935. Din
1979 el este în acelaşi timp şi rezervaţie a biosferei. După 1990 au mai primit acest statut încă 10
regiuni. În cadrul lor există areale strict ocrotite care au caracter ştiinţific şi spaţii limitrofe protejate
dar în care activităţile turistice sunt permise doar sub control ecologic ( ex: cele 2 areale din Munţii
Retezat).
-parcurile naturale constituie o categorie aparte stabilită după anul 2003. Ele sunt în număr de 6.
Fiind localizate atât în munţi cât şi în regiunile deluroase (Munţii Măcin) şi chiar de câmpie (Balta
Mică a Brăilei). Au suprafeţe mari dar variabile de la caz la caz, în cuprinsul lor intrând şi localităţi
rurale. Ca urmare în afara spaţiilor ocrotite (rezervaţii, specii de plante şi animale rare, elemente de
geologie sau de relief protejate etc.) şi unde se practică un turism ecologic sunt şi suprafeţe (vatra
satelor, terenuri cu diverse culturi) unde activităţile turistice (îndeosebi cele legate de agroturism,
tratamente balneare, etc) se asociază cu cele de natură economică ( se exclud formele care conduc la
diferite poluări). 11
-rezervaţie a biosferei reprezintă o regiune naturală care a căpătat un regim de protecţie şi folosinţă
specială, fiind încadrată ca "sit natural" cu valoare de patrimoniu mondial. La noi, acest regim îl are
Delta Dunării împreună cu Câmpia lagunară Razelm-Sinoie şi o fâşie de pe platforma litorală; în
cadrul ei există 15 rezervaţii naturale strict delimitate între care sunt spaţii pentru turism, pescuit, mai
multe sate cu activităţi agricole etc.
Obiective turistice legate de ape.
Apele, indiferent de forma sub care există, au constituit şi reprezintă mediul necesar omului şi
activităţilor sale inclusiv pentru turism. Ca urmare, în afara faptului că în vecinătatea lor sunt
obiective turistice de altă natură, ele însele se pot încadra în această direcţie. În acest sens sunt12 :
--izvoarele fie că sunt minerale, arteziene, geisere, intermitente, fie termale şi mezotermale etc.,
au impus amenajări balneare sau pentru turism- Vatra Dornei, Borsec, Tuşnad, Băile Herculane;
izvoarele carbogazoase şi cu apă plată, sunt valorificate şi pentru folosinţa apei în consumul
turiştilor. Apele minerale de pe teritoriul României se pot grupa în 11 categorii (oligominerale,
carbogazoase, alcaline, alcalino-feroase, feruginoase, arsenicale, clorurate sodice, iodurate,
sulfuroase, sulfatate, radioactive) şi reprezintă o valoroasă resursă turistică (tabel nr. ) atât prin
consum dar mai ales pentru asigurarea unor tratamente specifice.Alături de acestea sunt pe de-o parte
izvoarele termale cu grad de mineralizare variat care au o largă căutare în tratamentele terapeutice
(Felix, 1 Mai, Tinca, Băile Herculane) dar şi apele termale extrase prin foraje utilizate în ştranduri
(Oradea, Timişoara), fie ca mijloc balnear (Cozia, Bucureşti-Foradex). Cele mai importante izvoare
termale de la noi din ţară sunt la Moneasa (23-32°C), Geoagiu (34°C), Vaţa de Jos (35-38°C), Băile
Herculane (62°C în cazul apelor din foraje), Băile Felix(48-69°C), în perimetrul Vadu Oii–Topalu,
Ţicleni, Călimăneşti-Căciulata, Cozia-Bivolari, (temperaturi peste 50°C), Lunca Bradului-Topliţa
(22,5°C), Băile Olăneşti(32,5°C), Mangalia (21,5°C), Băile Tuşnad (21°C), Timişoara (20,2°C), Arad
(21,2°C), Băile Tinca (25°C), Răbăgani(23°C) etc. (I.Pişota, 1995).
-lacurile, au valenţe turistice multiple; constituie locuri de agrement, odihnă frecvent folosite
la sfârşit de săptămână; sunt baze pentru pescuit, canotaj, înot etc.; la unele lacuri cu apă sărată,
salmastră care dispun de nămol sapropelic există amenajări pentru tratamente balneare (Lacul Sărat
de la sud de Brăila, Amara, Terchirghiol, cele din ocnele prăbuşite-Slănic etc.); alte lacuri din
regiunile montane (glaciare, carstice) reprezintă obiective însemnate pe traseele turistice (Bâlea,
Capra, Gâlcescu, Bucura, Zănoaga, Ighiu, Zăton) .
11Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
-râurile atât în localităţile pe care le străbat, dar şi în afara lor, sunt solicitate în diverse forme
de practicare a turismului (odihnă, recreere, înot); la cele mari şi adânci se adaugă navigaţia de
plăcere şi instrucţie. Pe râurile mari din ţară (Mureş, Olt, Siret) în ultimii ani au fost reînviate
“expediţiile nautice” ale plutaşilor de odinioară dar prin folosirea unor ambarcaţiuni sportive
moderne. Amenajările hidrotehnice şi hidroenegetice (pe Bistriţa, Argeş, Olt) au ca element de
atractivitate distinct lacurile de acumulare (Dunărea, Mureş, Bega, etc.) folosite şi pentru canotaj,
plimbări cu şalupe, pescuit etc.
-marea sub raportul importanţei turistice trebuie privită în mai multe sensuri:
• litoralul cu peisaje puternic antropizate şi unde există obiective turistice variate izolate sau
grupate; staţiuni care sunt valorificate diferit (recreere, odihnă, tratament, diferite sporturi,
instrucţie etc.), pentru (Năvodari, Eforie, Mangalia Nord, Costineşti) dar şi în cele două
municipii (Constanţa şi Mangalia);
• navigaţia care facilitează turism local şi internaţional (Constanţa, Mangalia);
• calităţile tonifiante ale apei pentru înot şi terapie.
➢ Obiectivele turistice de natură antropică
Constituie rezultatul gândirii şi activităţilor multiple ale oamenilor de-a lungul mileniilor.
Sunt concentrate îndeosebi în spaţiul aşezărilor, dar există şi disparat în afara acestora. În această
grupă se includ13:
Obiective turistice de natură istorică care în majoritate sunt urme de cultură materială şi vestigii
de aşezări şi cetăţi din epoci diferite. În acest sens, se pot separa, la nivelul României.
• urme de aşezări şi culturi din paleolitic (Ştefăneşti pe Prut), neolitic (cultura

Cucuteni).
• vestigii ale unor aşezări dacice (Sarmisegetuza dacică, Costeşti, Blidaru, Lozna, Brad
–Zargidava, greceşti (Histria, Tomis, Calatis), daco-romane (Sarmisegetuza Ulpia Traiana,
Apulum, Napoca sau cele din lungul Dunării şi din Dobrogea- Dierna, Carsium, Axiopolis,
Aegysus, Noviodunum).
• ruinele unor cetăţi medievale (la Suceava, Cetatea Neamţului, Cluj-Napoca,
Sighişoara, Mediaş, Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Timişoara, Deva etc.), cetăţi ţărăneşti
(Prejmer, Hărman, Alma Vii, Saschiz, Iacobeni, Biertan, Moşna în Podişul Hârtibaciu),
biserici întărite (în Transilvania) etc.
• locuri de bătălii însemnate pentru istorie indicate prin mausolee, troiţe, monumente,
cimitire ale eroilor (Călugăreni, Podul Înalt, Şelimbăr, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Soveja,
Mateiaş).
➢ Obiective turistice cu însemnătate arhitectonică şi artistică
Înglobează elemente ale creaţiei umane rezultate de-a lungul secolelor, ele relevând atât curente
artistice naţionale cât şi influenţa unora de rang internaţional care au fost adaptate. Se includ:
- Biserici, mănăstiri, moschee, sinagogi etc. care au fost construite şi refăcute în secole diferite; se
identifică în Transilvania şi Banat, mai multe tipuri de edificii realizate în stilurile arhitectonice-
romanic, gotic, renascentist, baroc etc, apoi peste tot biserici de lemn ortodoxe, biserici din piatră şi
zidărie în stil bizantin dar transpus diferit de la o epocă la alta (mai însemnate fiind cel muşatin în
Moldova, brâncovenesc în Ţara Românească etc.), construcţii în stil clasic în sec. XIX şi în cea mai
mare parte a sec. XX; (modern în ultimele decenii).
• Edificii civile (îndeosebi din sec. XVII-XX) care poartă pecetea influenţelor artistice
naţionale a celor exterioare sau o îmbinare a acestora; se includ palate (în marile oraşe),
conace, cule (Oltenia), case boiereşti, castele(Transilvania, Peleş) etc. acestea sunt construite
în diferite stiluri arhitectonice (romanic, gotic şi neogotic, Renaştere, baroc, brâncovenesc,
empire, secession, eclectic şi al academismului francez, clasic şi neoclasic, modern). Între
acestea remarcabile prin dimensiuni şi valoare artistică sunt cele din oraşele mari: Braşov,
Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Craiova, Constanţa, Alba Iulia,
Hunedoara dar şi altele din localităţi mai mici, uneori sate.
• Monumente, statui şi busturi ale unor personalităţi, construcţii şi plăci comemorative.
Majoritatea sunt situate în oraşe sau în localităţile natale ale personalităţilor respective.
• Muzee, expoziţii şi case memoriale constituie o categorie largă cu profil extrem de variat
(istorie, artă populară, pictură, sculptură, ştiinţele naturii, colecţii inedite de obiecte etc.); se
găsesc în oraşe (diferite ca număr şi tematică) dar şi în unele aşezări rurale (aici au caracter de
colecţii dominant cu tematică istorică, artă populară, ştiinţele naturii etc.).
➢ Obiective turistice cu caracter etno-folcloric14 care pun în evidenţă obiceiuri străbune,

obiective ale creaţiei populare, festivaluri artistice populare. Trăsăturile fundamentale ale
culturii populare româneşti sunt autenticitatea, originalitatea, unitatea în varietate a
fenomenelor, continuitatea toate acestea împletindu-se cu ingeniozitatea şi inventivitatea
reflectate în creaţii de civilizaţie materială, în datini, obiceiuri, în creaţia literară orală, în
cântecul şi dansul popular. Se pot separa:
• Muzee cu profil de artă şi arhitectură populară. Cele mai însemnate au caracter complex
incluzând case, acareturi ţărăneşti, stâne, instalaţii tehnice care datează din secolele XVII-
XVIII, ţesături, cusături, obiecte de uz gospodăresc etc. Prin construcţii şi obiecte se redă
specificul satului românesc din diferite zone etnofolclorice. Renumite sunt: Muzeul Satului
din Bucureşti (primul din ţară, înfiinţat de Dimitrie Gusti în 1936), Bujoreni-Vâlcea, Goleşti-
Biblioteca Facultăţii de Geografie
Argeş, Dumbrava Sibiului, Suceava lângă cetate, Negreşti-Oaş, Sighetul Marmaţiei,
Curţisoara-Gorj.
• Construcţii de lemn (case, porţi, biseici) aflate în diverse sate care au devenit renumite prin
acestea. Aici sunt porţile masive cu bogate decoraţii în judeţele Marmureş, Gorj, Harghita,
Covasna.
• Ateliere şi colecţii de linguri, furculiţe, furci de tors, linguri realizate de creatori populari
talentaţi din mai multe sate din judeţele Vâlcea, Alba, Olt, Hunedoara; se adaugă piese de
mobilier în judeţele Bihor (Budureasa), Vâlcea, Argeş, Maramureş.
• Ceramica populară se lucrează încă în aproape 200 de centre din toată ţara, dintre care o
parte însemnată sunt legate de redarea artistică şi tradiţională. Se impun obiectele din
ceramică artistică; ceramică neagră lustruită cu pietre albe de râu la Marginea (Suceava) şi
Poiana Deleni (Iaşi); ceramică roşie lustruită la Săcel (Maramureş), ceramică albă smălţuită la
Horezu, Vlădeşti (Vâlcea), Oboga (Olt).
• Sărbătorile populare, târgurile şi nedeile legate de păstorit, de ciclurile vegetative ale
diferitelor plante, târgurile-concurs ale olarilor etc. Importante sunt cele de la Novaci,
Vaideeni, Huta Certeze, Prislop, Gura Teghii, Lopătari, Andreiaşu, din satele din Mărginimea
Sibiului, din Culoarul Bran-Rucăr.
➢ Obiective cu caracter economic15. Sunt mai puţine ele reflectând un anumit stil de
construcţie sau mod de exploatare economică specifice unor perioade istorice. Între cele
păstrate sunt unele poduri din piatră din sec. XVI-XVII în Moldova pe râul Bărlad, podurile
peste Dunăre realizate de A. Saligny la Feteşti-Cernavodă, furnale vechi în Banat din sec.
XVIII, calea ferată cu cremalieră de la Oraviţa-Anina, muzeul locomotivelor (Reşiţa), farul
genovez de la Constanţa, barajele de la Vidraru, Porţile de Fier sau de pe Bistriţa, Someşul
Cald, Sebeş, Lotru etc; mori din piatră sau de vânt, planul înclinat de la Covasna; vechi
exploatări de aur (Roşia Montană), sare (Cacica, Slănic, Târgu Ocna, Turda etc.), cărbune,
ardezie, petrol (Sărata Monteoru)
➢ Alte obiective artistice sau comemorative. În această grupare se includ toate festivalurile
artistice (îndeosebi muzicale), locurile în aer liber unde sunt concentrate rezultate ale creaţiei
artistice populare (sculpturi în lemn, piatră, Cimitirul Vesel de la Săpânţa) sau culte (taberele
de sculpturi în lemn, fier-Galaţi, piatră - Măgura, Hobiţa, Galaţi, Babadag, Lăzarea etc.),
cimitire ale eroilor (1916-1918, 1941-1944, revoluţiei din 1989).
Capitolul II Zona Maramureșului
1. Cadrul natural și istoric al zonei
Actuala regiune administrativă Maramureș este împărțită în trei “țări” și două zone: țara
Maramureșului, țara Chioarului, țara Lăpușului, Zona Codru și zona Baia Mare și Baia Sprie.
Numele regiunii datează din anul 1199 când a fost prima dată menționat într-un document ca teren de
vânătoare al regilor maghiari.  
Maramureșul este ţinutul în care basmele sunt încă aievea. Când spui Maramureș , te
gândeşti fără să vrei la bisericile de lemn, care au dus faima locurilor până departe. Puţini sunt cei
care nu au auzit măcar de albastrul de Cimitirul Vesel, de Mocănița de pe Valea Vaserului, sau de
superbele costume populare pe care oamenii locului le poartă cu mândrie de câte ori au ocazia! Dar
există încă atâtea locuri minunate, atâtea alte atracţii care merită luate în seamă, satele pitoreşti,
pajiştile pline de verdeaţă, mireasma pădurilor de brad, stânele izolate şi turmele de oi, agricultura
tradiţională, obiceiurile şi meşteşugurile, artizanatul. Bisericile şi mănăstirile sunt fascinante, dar
ochiul şi sufletul obosesc repede şi caută altceva. 
Gospodăriile ţărăneşti au case mari, cu faţade sculptate în lemn, cu porţi lucrate manual. Aici,
există posibilitatea găzduirii turiştilor, acestora oferindu-li-se camere aranjate şi mobilate în stil
maramureșan tradiţional, cu elemente folclorice de o valoare deosebită. Demn de reţinut este faptul
că turiştii au ocazia să fie serviţi cu produse alimentare naturale. O altă caracteristică
a turismului rural din Maramureș este valorificarea în întregime a produselor realizate în gospodarie.
Turistul are posibilitatea să guste din preparatele culinare şi băuturile specifice zonei, unele dintre ele
fiind unice. Mulţi turişti se reântorc pe aceste meleaguri tocmai pentru a se reântâlni cu aceste
mâncăruri delicioase. 
Zona Maramureșului, ca unitate turistică, este proiectată ca un model dinamic de dezvoltare şi se
înscrie în procesul de înnoire calitativă prin preocuparea de punere în valoare, la un nivel din ce în ce
mai înalt, a bogatelor resurse de care dispune.
Maramureșul este un spaţiu cultural tânăr şi nealterat, un spaţiu cu vocaţie culturală

europeană, o promisiune de excelenţă a culturii române.Maramureșul poate aduce, la masa culturii
române, anvergura şi excelenţa unui spaţiu care, din destin periferic, şi-a păstrat aerul tonic al
tinereţii cultu-rale. Maramureșul nu a avut vreme să fie macerată de malaxorul care destramă eroi şi
tradiţii. Aici, cultura română respiră tânăr şi liber, fără inhibiţii, fără „eroi civilizatori”, fără „modele”
culturale autoritariste. 
În viziunea de marketing turistic, potenţialul turistic face parte integrantă din oferta turistică,
una din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieţei turistice.
Întregul cadru natural al Maramureșului constituie un adevărat monument al naturii, ce

îndeamnă la odihnă şi drumeţie. Odihnitor, însă fără a fi monoton, armonios, şi prietenesc,
el dispune de o serie de obiective de mare interes turistic şi ştiinţific, unele ocrotite de lege,
altele prin bunul simţ al oricărui turist adevărat.
Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor, armonia

peisagistică a teritoriului justifică până la un punct, definirea lui ca sinteză a geografiei
pământului românesc. Cu excepţia caracterului concentric, toate acestea reeditează principalele
particularităţi ale cadrului natural al ţării.
2 . Potențialul turistic al zonei Maramureș
Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-şi dea întâlnire elemente
biomorfologice specifice centrului, estului şi nordului continentului european. Pe întreg teritoriul
Maramureșului găsim peste 100 de izvoare de ape tarmale in special in zone ca Baia Borșa, Băiuț,
Vișeu de Sus, Poiana Botizii și în Depresiunea Maramureșului. Ape feruginoase găsim in Baia Borșa,
Moisei, Petrova, Botiza, Desești , Glod, Oncești; ape sărate în Giulești, Slătioara, Săliștea de Sus,
Ocna Șugătag, Bogdan Vodă și Crăciunești, ape sulfuroase în Breb, Poienile Izei, Bârsana, Ieud,
Repedea, Dragomirești.
Deasemenea, Maramureșul este o regiune dominată de dealuri și munți cu păduri de fag,
stejar pin și brad unde traiesc in voie urși, lupi, cerbi și râși. Munții Maramureșului, la nord, sunt
poate printre cele mai sălbatice regiuni ale Europei cu peisaje superbe, lacuri, peșteri și plante rare.
Munții Rodnei, cei mai înalți din Maramureș și în intreg lanțul Carpatic Oriental sunt acoperiți de
zăpadă o mare parte din an. Aici avem Parcul național Munții Rodnei și Rezervația Pietrosul Mare.
Acesta din urmă include ecosisteme ecologige incă neatinse de om cu specii de plante unice în lume.
deasemenea, în munții Rodnei găsim o cascada impresionantă cu o cădere de peste 80 de metri si
peste 20 de lacuri glaciare.
Deasemenea, în Munții Gutâi și Țibleș găsim peste zece rezerve naturale precum Creasta
Cocoșului, Cheile Tătarului, Lacul Morărenilor ș.a.
Deasemenea, Maramureșul are o sumedenie de muzee, dar ceea ce vizitatorii își doresc să
vadă în primul rând sunt satele și viața oamenilor din această regiune. Mai întâi de toate turiștii își
doresc să vadă bisericile de lemn dar și gospodăriile tradiționale, porțile sculptate, meșteșugurile
locale și nu în ultimul rând festivalurile de peste an , în cea mai mare parte legate de cultura
tradițională, muzică cantece și dansuri.
Zona montană a Maramureșului este tot mai atractivă pentru iubitorii schiului dar și pentru
cei atrași de drumeții, peșteri su escaladă. o altă atracție importantă a acestei zone este Mocănița de
pe Valea Vaserului care ne duce din Vișeul de Sus până aproape de granița cu Ucraina intr-o calatorie
pe o distanța de aproximativ 43 kilometrii
Capitolul III Studiul de caz Bisericile de lemn din Maramureș
1. Biserica de lemn Maramureșeană - scurtă prezentare
De îndelungă tradiție, impresionante realizări ale arhitecturii populare românești, bisericile de
lemn reprezintă, prin însăși tehnica de construcție, prelungire în timp ale unor construcții anterioare,
pe care le înlocuiesc treptat, respectând unele planul și silueta. Din aceeași perspectivă trebuie privită
și persistenta unor forme gotice în plin veac XVIII, când majoritatea bisericilor de lemn
maramureșene sunt refăcute integral, după ultima marea invazie tătară din 1717.
Din punct de vedere tipologic, bisericile de lemn maramureșene se încadrează în grupul nord-
transilvănean, fiind strâns înrudite cu monumente din Ucraina subcarpatică și Slovacia estică16. Este
vorba despre bisericile de plan sală, încheiate cu absidă decroșată, poligonală sau de plan triconc, cu
acoperiș înalt, în două ape cu streașina largă, uneori etajat. Elementul definitoriu al elevației este
turnul clopotniță ridicat peste pronaos, cu silueta lui elansată, cu galerie de arcade și coif înalt,
piramidal ultima amintire a fleșelor de viziune spațială gotica. Situate adesea pe o colină sau în
mijlocul satului, bisericile de lemn maramureșene își anunță de departe prezența, încadrându-se
perfect în peisajul înconjurător, a cărui succesiune domoală de dealuri și văi pare prototipul ideal al
spațiului mioritic.
Interiorul bisericilor de lemn este de cele mai multe ori modest, nu prea înalt, nici amplu, mai
degrabă intim relaționat cu proporția umană; elementele componente ale decorului (pictura murală,
icoanele de lemn și pe sticlă, mobilierul și piesele textile) formează un ansamblu situat, de asemenea,
în zona de contact dintre arta populară și cea cultă.
Picturile murale maramureșene, databile în principal în a doua jumătate a veacului al XVII -

lea, și în primele decenii ale veacului următor, se încadrează în mișcarea generală de o deosebită
efervescență artistică ce cuprinde mediile rurale în acea perioadă. Un număr relativ mare de zugravi,
adesea itineranți, formași de cele mai multe ori într-un mediu artistic popular, străbat ținuturile
maramureșene, pictând biserici, icoane, tâmple, vehiculul în modele și motive de largă circulație în
epocă, inspirate din ilustrațiile cărților tipărite dincolo de munți, în Țara Românească și Moldova, din
icoanele pe sticlă și xilogravurile populare, care erau adesea rezultatul unor interferențe între cultura
de tradiție post bizantină și cea occidentală.
Programele iconografice ale bisericilor de lemn maramureșene aparțin în ansamblu tradiției

ortodoxe, cu unele influențe occidentale în redactare.
Încă de la începuturile vieții sale culturale, Maramureșul a făcut parte din ambianța artistică
de tradiție bizantină, dar a fost în același timp el însuși un punct de plecare pentru meșteri și icoane
către ținuturile ortodoxe învecinate, de la nord și sud. Legăturile devenite tradiționale cu Moldova au
determinat pătrunderea în perimetrul artistic al Maramureșului a unor influențe ale picturii
16Anca Bratu, 2015, Pictura murală maramureșeană, Meșteri zugravi și interferente stilistice, Editura
ACS ,București
moldovenești care au fost asimilate și interpretate în spiritul artei populare de către meșter zugrav și
iconari localnici, a căror activitate ia o deosebita amploare în veacul al XVIII-lea.
2. Biserici de lemn din Maramureș în patrimoniul UNESCO
Biserica de lemn din Poienile Izei

Cunoscută și ca biserica de lemn din Poienile Glodului, biserica se află în Maramureșul
istoric și a fost construită în 1632 de obștea satului. Localitatea Poienile Izei este atestată documentar
prima dată în anul 1430. În Diplomele maramureșene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 si 22
iunie 1458 această localitate este menționată datorită stabilirii de proprietăți, fiind atribuită ca
donație unui descendent nobiliar. În decursul timpului s-a numit Poienile lui Ilieș, apoi Poienile
Șieului, a Glodului, până la inspirata denumire de acum. Este lesne de înțeles că, existând aici o
comunitate, aceasta a fost preocupată să-și construiască o biserică, fapt atestat documentar abia in
anul 1604. Preotul susține că biserica ar fi mai veche:
A fost supraînălțată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în 1785 a fost pictată

proscomidia de Radu Munteanu, iar în 1794 a fost pictat restul bisericii de către un zugrav localnic.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost adăugat pridvorul, iar la sfârșitul aceluiași secol au
fost realizate ferestrele dreptunghiulare dintre naos și pronaos.
Biserica are plan dreptunghiular cu pridvor pe vest și absida altarului rectangulară, în retragere. Este
luminată de ferestre pe două niveluri și are acoperiș cu dublă poală și turn-clopotniță pe pronaos, cu
camera clopotelor în consolă, deschisă, cu arcade pe stâlpi și acoperiș înalt, piramidal. De remarcat
că în vârf, imediat sub cruce, se află o semilună din metal, despre care se spune că a fost amplasată
pentru ca biserica să nu fie distrusă de năvălitorii tătari și turci. Este cunoscut faptul că în incursiunea
lor în Maramureș, din anul 1717, tătarii au incendiat toate comunitățile de pe Valea Izei cu bisericile
și casele lor și au luat mulți robi, scăpând doar biserica din Ieud, datată în 1364, și cea din Poienile
Izei, protejată de semiluna islamică.
Prezența hramului „Sf. Cuvioasă Paraschiva” la biserica din Poienile Izei se explică prin
aceea că între Maramureș și Moldova a existat o strânsă legătură istorică, națională, culturală și
spirituală, iar în urma aducerii moaștelor Cuvioasei Paraschiva la Iași, au dorit să se pună sub
ocrotirea ei și creștinii acestor meleaguri.
Pictura bisericii din Poienile Izei, executatǎ în 1794 de cǎtre un zugrav localnic, este realizatǎ
într-un stil eclectic, în care se combinǎ reminiscențe tradiționale cu elemente inovatoare ce aparțin
limbajului epocii17 . Programul iconografic este, în linii generale, cel caracteristic bisericilor
maramureșene. Pictura a fost realizată între anii 1793-1794, după cum rezultă din pisanie (pe poalele
ACS ,București
bolții în naos, de la sud, pe vest și apoi la nord): „Această sfântă besărică s-au început a să zugrăvi în
anul 1794 în zilele pre înălțatului împărat Franțiscu și a escelenție sa episcop Boceski și vicăraș
Alexander Șagari, viți-arhidiacon popa Vasîlie din Rozavle și s-au zugrăvit din îndemnul...lui popa
Teodor și din ...a satului...și cîrsznic Ilieș Ursu, nevoitori 5 besărici(i) și au dat într-acest lucru Tomșe
Grigore și cu al său frate Tomșe Ilie 20 de florinți să le fie pomană în veci la tot neamul lor și părinții
Ștefan...Nechita, muerei sale Cârstina Marie...”18. Deși pictorul nu și-a consemnat numele,
cercetătorii cred că ar putea fi un zugrav maramureșean anonim, iar tradiția locală îl numește a fi
zugravul Gheorghe din Dragomirești.
Biserica de lemn din Bârsana

Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află azi în localitatea Bârsana, în județul
Maramureș, pe dealul numit Jbâr. Această biserică (monument istoric) nu trebuie confundată cu noua
biserică de lemn din actualul complex monahal "Mănăstirea Bârsana", aflată la câțiva km distanță, pe
locul unde s-a aflat aproximativ între anii 1739-1795 biserica tratată aici. Datează din anul 1711. Are
hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”.
Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost
construită în anul 1711 în locul numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună
cu fii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din
anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui cimitir apărut
după lupta cu tătarii de la 1717. Biserica a fost mutată a doua oară când a fost adusă în sat în jurul
anului 1795 în mijlocul unui cimitir de victime din timpul ciumei mici de la 1742 sau de mai târziu.
Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influențat de
stilurile baroc și rococo. Picturile au fost executate pe lemn, parțial nivelat cu bucăți textile, fixate pe
pereți și acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul vremii. Ulterior, a fost adăugat, pe
vest, pridvorul cu două niveluri și au fost lărgite ferestrele. În anul 1929 au fost tăiate ferestrele care
încadrează ușa dintre naos și pronaos. Biserica este construită din bârne asamblate în sistem
„blockbau” și are plan dreptunghiular, cu pridvor cu două niveluri pe vest și absidă a altarului
poligonală, în retragere. La interior este de remarcat bolta de secțiune poligonală, pe console (în
comparație cu bolțile semicilindrice întâlnite de obicei), iar la exterior sunt pridvoarele cu arcade pe
stâlpi sculptați și parapete traforate. Acoperișul, cu streașină dublă, are deasupra pronaosului un turn-
clopotniță cu camera clopotelor în consolă, deschisă, cu arcade pe stâlpi și acoperiș înalt, piramidal.
Pictura murală are un program iconografic dominat, în naos, de scene din Geneză, iar în pronaos
de Judecata de Apoi, ca și de discursul moralizator pus în evidență de paralelismul dintre scenele
din Vechiul Testament și Patimile lui Iisus. Zugravul Toader Hodor introduce în pictura murală
maramureșeană motive decorative de inspirație barocă și rococo și un mod de reprezentare pictural și
dinamic, străin tradiției postbizantine. În cadrul creației sale pictura de la Bârsana reprezintă cel mai
ACS ,București
coerent ansamblu decorativ, ce include pictura murală, iconostasul și mobilierul, interiorul bisericii
dând impresia unui spațiu plastic inedit prin raport cu tradiția postbizantină, dominantă până spre
sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Pictura murală, păstrată în proporție mai mare în altar și naos, a fost realizată de Toader
Hodor, un zugrav originar din Vișeu-de-Mijloc. Prezența lui în Maramureș e semnalată abia în primii
ani ai secolului XIX, în câteva biserici de pe cursul inferior al Izei și din satele din
vecinătate: Cornești, Bârsana (1806), Văleni (1807), și Nănești (1809)19.
Nu numai pictura murală a bisericii din Bârsana, dar și icoanele și piesele de mobilier se
conformează unor legi ornamentale de tip baroc.
Pictura bolții naosului cuprinde mai multe scene cu semnificație complexă, cu aluzie la Judecata de
apoi. Spre nord este reprezentat Soborul arhanghelilor, cu Arhanghelul Mihail în centru, ținând în
mâini sabia și balanța, ca în ziua Judecății de apoi. Scena centrală a bolții este Înălțarea sfântului Ilie,
în carul tras de cai înaripați.
Bolta altarului înfățișează Încoronarea Fecioarei, temă de glorificare a Maicii Domnului, de origine
apuseană, zugrăvită în altar în legătură cu dogma întrupării. Pictura naosului se caracterizează prin
reprezentarea în paralel a „Genezei”, în 20 de episoade extrem de detaliate și a ciclului „Patimilor”,
în 18 episoade. Din pictura pronaosului se păstrează doar pe peretele sudic un mic fragment,
reprezentând Cetele drepților, care făceau parte din ansamblul Judecății de apoi.
Tâmpla bisericii din Bârsana prezintă un program iconografic aparte. De jos în sus, în primul
registru este figurată Duminica tuturor sfinților, cu Iisus în centru, binecuvântând cu amândouă
mâinile. În următorul Iisus tronează înveșmântat ca mare preot și ține evanghelia deschisă, fiind
încadrat de apostoli și de doisprezece prooroci. Registrul superior este dedicat Maicii Domnului care
apare, cu pruncul în brațe, încoronată și cu un sceptru în mână, între profeții care au prevestit-o. În
ultimul registru este reprezentată Răstignirea la care asistă, de o parte și de alta a crucii, Maica
Domnului și apostolul Ioan.
Principalele piese de mobilier din biserică sunt integrate unei viziuni artistice unitare,
folosind, la rândul lor, elemente de morfologie barocă. Ușile împărătești sunt construite în ajur, pe
suportul unor linii șerpuite, pe care se înfășoară vrejuri cu frunze, iar ușile diaconești sunt decupate
după forma siluetelor arhanghelilor Mihail și Gavril. Icoanele împărătești sunt închise în chenare,
terminate în partea superioară prin arcade baroce flancate de colonete pe care se încolăcesc ciorchini
de viță de vie. Celelalte picturi murale ale lui Toader Hodor s-au pierdut odată cu dezmembrarea
bisericilor din Văleni și Nănești.
Biserica de lemn din Desești
ACS ,București
Anul edificării bisericii de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Desești nu se ştie cu siguranţă,
ȋnsă a fost construită cu câţiva ani ȋnainte ca pereţii să fie pictaţi. Ȋn nartex, există o inscripţie din
1780 a femeilor nobile care l-au angajat pe pictorul Radu Munteanu să ȋnfrumuseţeze partea lor de
biserică. Al. Baboş menționează 1780 ca an al construcţiei, acelaşi care apare ȋn inscripţiile legate de
pictură. 
Biserica din Deseşti se ȋnscrie ȋn rândul bisericilor de mari dimensiuni, fapt care arată
existenţa unui număr mare de enoriaşi şi donatori generoşi. Meşterii lemnari nu sunt cunoscuţi,
negăsindu-se inscripţii ȋn acest sens. Există ȋnsă, mai multe inscripţii ȋn legătură cu pictura murală şi
a iconostasului. Aflăm din acestea că Radu Munteanu, zugrav localnic, originar din Ungureni, Ţara
Lăpuşului, este pictorul principal, alături de Gheorghe (inscripţie ȋn altar, pe perete), iar ȋn pronaos
(nartex), ȋntr-o altă inscripţie se specifică şi anul – 1780. Inscripţia de pe iconostas, ȋn lung, deasupra
uşilor, aminteşte numele donatorilor şi suma, reluând anul, 1780, dar nu mai pomeneşte numele
zugravului). Astfel, specialiştii au susţinut că autorul tâmplei bisericii din Deseşti ar fi Alexandru
Ponehalski, bazându-se pe asemănările iconografice şi stilistice. Mai nou ȋnsă, Al Baboş, el ȋnsuşi
susţinător al acestor teorii ȋn articolele sale mai vechi, crede că totuşi autorul fruntarului din Deseşti
este Radu Munteanu, deoarece Ponehalski s-a limitat la execuţia unor icoane mobile după realizarea
picturii murale din Berbeşti ȋn 1769, nevrând să se supună hotărârii episcopului Ivan Bradacs din
Muncaci din vara aceluiaşi an, care cerea zugravilor să-şi probeze cunoştinţele ȋn faţa lui şi să obţină
o permisiune de a rămâne activi ȋn cadrul diocezei. 
Ȋn timp, ca urmare a măririi numărului enoriaşilor s-a adăugat cafasul ȋn naos, s-au supralărgit
unele ferestre, modificări „la modă” la ȋnceputul secolului XX. Incendiul produs la turn ca urmare
unui trăsnet a condus la scurtarea turlei şi ȋnvelirea coifului acesteia cu tablă zincată, iar soclul a fost
reparat de-a lungul timpului cu materiale neconforme, tencuit şi văruit.
Biserica de lemn din Deseşti face parte din categoria de biserici de lemn de dimensiuni mari, atât ȋn
ceea ce priveşte compartimentarea, cât şi sistemul de boltire al spaţiilor interioare. Lemnul bisericii a
fost tăiat dintr-o zonă numită Valea Caselor, în apropiere de amplasamentul bisericii. 
Pictura bisericii prezintă, așa cum se întâmplă și în alte bisericii maramureșene, într-o
paralelă moralizatoare, scene din Vechiul Testament și din Noul Testament. „Organizarea
compozițională de ansamblu a picturii din Desești este realizată prin divizarea suprafeței cu ajutorul
unor benzi cu motive vegetale, frunze și flori circulare sau din familia lalelei, desfășurate pe un vrej
meandric (…) Atât scenele, cât și personajele din interiorul lor sunt mai degrabă juxtapuse decât
legate compozițional, efectul unitar rezultând tocmai din ritmul decorativ imprimat întregului (…)
Figurile sunt de cele mai multe ori înfățișate frontal, cu gestica extrem de redusă și stereotipă;
puținele reprezentări din profil sunt, de fapt, doar ale mâinilor și picioarelor, capul și corpul fiind
văzute din față. Personajele poartă veșminte rigide, care cad în falduri drepte, schematice,
neanatomice, desenate cu negru și subliniate uneori cu alb pentru a sugera senzația de volum. (…)
Cele mai variate și mai pitorești costume apar la neamurile păcătoșilor din Judecata de Apoi: turci și
tătari cu șalvari, tunici și pelerine, cu diferite tipuri de ișlice, nemți în redingote închise cu
brandenburguri și cu pălăriuțe cu borul mic, în sfârșit, „frânci” eleganți, în tunici scurte și pantaloni
strâmți, purtând pe cap căciuli foarte înalte.”20 Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Desești
este folosită în mod curent pentru serviciul religios ortodox.
Biserica de lemn din Budești

Biserica de lemn din Budești Josani, închinată Sfântului Nicolae, a fost construită, din lemn de stejar
și de brad, în anul 1643, dată inscripționată pe vechiul portal al bisericii și confirmată, ulterior, de
cercetările dendrocronologice, potrivit cărora, lemnele bisericii au fost doborâte în iarna dintre anii
1641 și 1642, o parte chiar în vara anului 1642. A fost cea mai ambițioasă și mai impresionantă prin
dimensiuni construcție maramureșeană a vremii, fiind concepută ca să încapă un număr de 300 de
enoriași. Icoanele mobile ale tâmplei și o serie de icoane prăznicare au fost pictate de Alexandru
Ponehalski, în 1762, în timp ce pictura altarului a fost realizată de Ianoș Opriș, în 1812.
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” din Budești Josani, cea mai impunătoare
biserică de lemn din Maramureșul secolului al XVII-lea (statut pe care și l-a conservat și mai târziu)
a fost, de-a lungul timpului, studiată atent de un număr generos de cercetători, stârnind interes și
admirație nu doar mulțumită dimensiunilor impresionante, ci și altor aspecte legate de migala
construcției. 
Pentru mult timp, anul 1643, ca dată a edificării bisericii, a fost doar o presupunere, bazată pe o
inscripție culeasă de Ioan Bîrlea (cunoscut om de cultură al Maramureșului din prima jumătate a
secolului XX) și transcrisă în 1909 în lucrarea „Însemnări din bisericile Maramureșului”. Anul fusese
cuprins în pisania din portalul original al bisericii de lemn din Budești Josani, însă, odată cu
modificarea acestuia în 1923, inscripția s-a pierdut. În urma restaurărilor din 1999, câteva fragmente
din portal au fost recuperate. Pe baza acestor fragmente, a transcrierii făcute de I. Bîrlea și a unei
fotografii făcute în 1913 (autor: Gábor Szinte), înainte de momentul modificării portalului, dar
descoperite recent, arhitectul și cercetătorul Alexandru Baboș a reconstituit pisania originală, „una
dintre cele mai complete pisanii cunoscute, cioplite direct pe lemnul bisericii, și unul dintre cele mai
vechi izvoare epigrafice de limbă română din Maramureș și din Transilvania”21. Revenind la
arhitectura de ansamblu a bisericii din Budești Josani, aceasta are compartimentarea obișnuită –
pronaos, naos, altar poligonal – acoperiș în pantă repede, turn clopotniță cu turla pătrată, încadrată de
patru turnuri mici, element prin care edificiul atrage atenția, acesta nefiind întâlnit la alte biserici de
lemn din Țara Maramureșului din actualul teritoriu românesc. Biserici cu turla asemănătoare s-au
mai construit, însă, în același secol XVII, în Maramureșul din nordul Tisei: Apşa de Jos Părău,
Săliștea de Jos (în prezent în Blansko, Cehia), Săclânţa și Crăiniceni (Al. Baboș, Three Centuries of
Carpentering Churches). Cele 4 turnuri mici care încadrează turnul clopotniță sunt o caracteristică
arhitecturală a multor biserici transilvănene, însă în Maramureșul istoric apar doar la bisericile de
piatră. Se spune că prezența acestor turnulețe ar fi indicat faptul că odinioară, sfatul bătrânilor avea
ACS ,București
21 Al. Baboș, 2019, Portalul bisericii din Budești Josani, restituire, Memoria Ethnologica, nr. 70 – 71
drept de judecată în localitate. În 1923, o parte dintre ferestrele bisericii au fost lărgite. S-au păstrat,
însă, și câteva dintre micuțele ferestre originale, din 1643. 
Conform unei inscripții de pe o icoană din altar, pictura altarului, de factură barocă, a fost
realizată de Ianoș Opriș, în 1812. Pictura icoanelor de pe tâmplă a fost realizată în 1762, de faimosul
zugrav Alexandru Ponehalski, numele lui regăsindu-se într-o incripție de pe iconostas.
Anul și autorii picturii din pronaos și din naos nu sunt cunoscuți. În pronaos, pictura parietală
se păstrează pe peretele de est (scene din Judecata de Apoi), în peretele sudic și vestic (scene din
Patimile lui Iisus). Peretele nordic este lipsit de picturi, însă aici este amplasată o icoană din lemn de
mari dimensiuni, reprezentând Judecata de Apoi, care are un alt autor (Mykhail Popovych din
Kolomyia), datată în veacul al XVII-lea (pentru prima oară, de către istoricul de artă Marius
Porumb). Tot în pronaos, pe peretele vestic, sunt așezate cămașa de zale și coiful despre care se crede
că ar fi aparținut legendarului Pintea Viteazu. 
În naos, pe peretele nordic se pot vedea scene din Vechiul Testament, începând cu Geneza
(lângă tâmplă), în care distingem atât animale familiare satului maramureșean, cât și animale exotice
(elefanți, girafe), precum și creaturi fabuloase (centaur). Pe peretele sudic, se remarcă scene din
Vechiul și din Noul Testament. Tâmpla (peretele estic) are registrul de jos pictat cu ample motive
vegetale, mai sus se găsește registrul icoanelor împărătești, pictate de Al. Ponehalski în 1762 (Sf.
Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel). Registrul de mai sus este cel al
apostolilor, imaginea centrală reprezentându-l pe Iisus Hristos Împărat și Mare Arhiereu. Urmează
registrul proorocilor cu icoana centrală a Maicii Domnului și, în fine, registrul superior reprezentând
Răstignirea Domnului. Pe ușile împărătești sunt pictați cei patru evangheliști și scena Bunei Vestiri.
Există o singură ușă laterală, cea dinspre sud. Bolta naosului este lipsită de picturi. 
Dintre obiectele de valoare ale patrimoniului bisericii, mai amintim 29 icoane pe lemn (unele
menționate deja), datând din secolele XVI-XVIII și câteva icoane pe sticlă. Treisprezece dintre
icoanele de lemn sunt „praznicare”, pictate pe ambele fețe, de către același Alexandru Ponehalski. 
În biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae din Budești Josani, se mai oficiază slujbe religioase
doar ocazional. În curtea bisericii, se păstrează „masa moșilor”, unde se țineau pomeni pentru morți,
făcută din lespezi mari de piatră și pe care se mai disting, inscripționate, numele vechilor familii din
Budești.
Biserica de lemn din Ieud Deal

Data construirii bisericii de lemn din Ieud Deal a fost multă vreme controversată. Bătrânii
satului (și nu numai) susţin şi astăzi că biserica s-a ridicat ȋn 1364, informaţie prezentă pentru prima
dată ȋn Şematismul Diocezei Gherla din 1900, care a folosit probabil ca sursă datele culese şi
transmise de Tit Bud, vicarul Maramureşului. Ȋn volumul Date istorice despre protopopiatele,
parohiile și mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în anul 1911, Tit Bud
explică datarea pe baza unei inscripţii de pe grinda din podul bisericii. Ulterior inscripţia pomenită
de Tit Bud este „recitită” diferit, deoarece atât textul cât şi cifrele sunt redate ȋn caractere chirilice,
şterse de vreme. De fapt, inscripţia, ȋncepută pe talpa longitudinală, lângă fereastra vestică: „Ȋn anul
Domnului 18…” este ȋntreruptă şi rescrisă pe talpa transversală, luminată mai bine de fereastra
vestică: „Ȋn anul Domnului 1827 maistori Cionca Alexa cu Iusco Ion crâsnicu”. Astfel, inscripţia
menţionată de Tit Bud şi preluată ȋn tradiţia orală a comunităţii, considerată ca fiind fovadă a faptului
că biserica din Ieud Deal este cea mai veche biserică de lemn din Maramureş, atesta de fapt doar data
unei intervenţii ulterioare de refacere şi reparaţie a turnului. 
In timpul lucrărilor de restaurare din 1997, s-au făcut cercetări dendrocronologice care au indicat ca
dată a construirii bisericii prima decadă a secolului al XVII-lea (1611-21)22.
Ȋn Ieud, au slujit de-a lungul timpului diaconi, preoţi şi protopopi de o ȋnaltă ţinută
intelectuală, precum “onorabilul pastor român din Ieud Georgiu Fitigău” care a fost ȋnnobilat ȋn 1579
de principele Transilvaniei Cristofor Bathori “pentru studiile sale asidue şi pentru diligenţa sa”. Prin
eforturile lor ȋn biserica din deal se mai păstrează şi astăzi icoane vechi pictate pe lemn, o colecţie de
icoane pe sticlă de Nicula şi cărţi de mare valoare tipărite la Braşov, Iaşi şi Blaj, cea mai importantă
descoperire fiind făcută ȋn podul bisericii de către Artemie Anderco, manuscrisul ce astăzi este
cunoscut drept “Codicele de la Ieud” şi datat ȋn sec. XIV de unii cercetători, ȋnsă analiza hârtiei pe
care este scris s-a apreciat a proveni de la moara poloneză de la Mniszek, fiind produsă ȋntre
1610-164023.
Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului” din Ieud Deal este construită din bârne din
brad, pe un plan basilical, cu altar poligonal, cu cinci laturi exterioare, iar a şasea formată din tâmpla
despărţitoare ȋntre altar şi naos. Mai scund ca naosul, altarul este acoperit cu o boltă poliedrică.
Naosul ȋn formă de dreptunghi este şi el acoperit cu o boltă poliedrică. Pronaosul despărţit de naos de
un perete de bârne cioplite este de formă dreptunghiulară; este acoperit cu un plafon (tavan) de
scânduri care are şi rol de podină pentru clopotniţă. Acoperişul prezintă o streaşină mai puţin
ȋnclinată dedesubtul poalelor acoperişului principal, care se uneşte şi se confundă cu acoperişul
altarului (mai scund faţă de acoperişul principal). Turla are forma unei prisme cu baza pătrată care se
sprijină pe pereţii naosului. Este ȋmbrăcată cu scânduri aşezate pe vertical. Are un foişor cu nouă
stâlpi legaţi ȋntre ei prin arcuri simple, peste care se ȋnalţă acoperişul ȋnvelit cu şindrilă, 
Decorul pictat din interior este executat pe pânză acoperită cu o preparaţie de var, lipită apoi
pe grinzi – pe pereţi şi boltă. Deşi nesemnată şi nedatată, pictura ȋntregii biserici este foarte apropiată
de factura unei icoane ce reprezintă scena Naşterii Maicii Domnului din 1782, din ambele
desprinzându-se cu pregnanţă caracteristicile stilistice ale picturii lui Alexandru Ponehalski. 
Elementul caracteristic pentru definirea picturii murale a lui Ponehalski este atitudinea sa
tradiţionalistă faţă de spaţiu, exprimată ȋn ȋncadrarea scenelor ȋn suprafeţe dreptunghiulare, inserate
ȋn registre suprapuse, proporţionate cu interiorul bisericii.Principiul simetriei este cel care domină
atât ȋn compoziţia de ansamblu a unui perete, cât şi ȋn structura interioară a scenelor. Bogăţia
programului iconografic, complexitatea rezolvărilor compoziţionale, elocvenţa figurilor şi varietatea
22 Al. Baboş,2000, Three centuries of Carpentering Churches. 
23 M. Teodorescu, I. Gheţie,1977, Manuscrisul de la Ieud, Editura Academiei RSR, Bucureşti.

motivelor ornamentale par să confirme că avem de-a face cu opera de maturitate a pictorului,
ulterioară tuturor celorlalte lucrări. Tipologia chipurilor personajelor pictate de Ponehalski au o
marcă distinctă: fruntea lată şi ȋnaltă, ochii foarte mari, uşor alungiţi cu privirea tristă, ploapele
superioare au contur alb, sprâncenele arcuite sunt ȋmpreunate deasupra nasului drept şi subţire,
buzele sunt pline, puternic subliniate şi urechile ȋn formă de “c”. Veşmintele personajelor sunt redate
conform tradiţiei picturii post-bizantine, dar apar şi elemente de costum popular alături de piese ce
aparţin modei sec. al XVIII-lea. Fundalul pe care se desfăşoară scenele este alcătuit din arhitecturi
tradiţionale, dar şi aici alături de coifurile piramidale ale bisericilor maramureşene apar şi acoperişuri
ȋn formă de bulb a construcţiilor baroce. Gama cromatică folosită de zugrav este restrânsă la ocru,
brun şi roşu cărămiziu, alternând cu verde-măsliniu şi albastru-gri, fiind dominată de roşu cărămiziu. 
Pictura acoperă ȋntreaga suprafaţă interioară a bisericii, permiţând zugravului desfăşurarea
unui program iconografic complet.
Biserica de lemn din Șurdești

Ridicată la 1721 de către comunitatea greco-catolică a satului și construită sub îndrumarea
meșterului Ion Macarie, din lemn de stejar de munte, biserica este impunătoare ca proporții pentru
edificiile de lemn ale vremii, având înălțimea totală de 72 de metri. Turnul principal este flancat de
patru turnulețe mai mici și face, cu cei 54 de metri ai săi, ca această biserică de lemn să fie cea mai
înaltă din lume datând din acea perioadă. Îmbinând toate elementele de arhitectură, rezistență, decor,
sub forma cea mai evoluată a vremii, această biserică este un reper de vârf în cazul bisericilor de
lemn, atingând în realizarea sa perfecțiunea structurală și estetică.
Biserica are plan dreptunghiular, cu pridvor și absida altarului poligonală. Acoperișul are
streșină dublă pe întreg conturul bisericii, iar ferestrele sunt tăiate în partea superioară în acoladă. În
partea exterioară a altarului, se poate observa cel mai bine modul de îmbinare a lemnului. Pridvorul,
element ce conferă părții de intrare o eleganță deosebită, este dispus pe două niveluri și prezintă două
rânduri de arcade suprapuse, cu deschideri diferite, dar similare ca formă. Turnul pornește de pe
pronaos - prima încăpere și este asigurat, din punct de vedere al structurii de rezistență împotriva
vânturilor, pe toată lungimea lui. Brâul de torsadă este sculptat de jur-împrejurul bisericii. La toate
crucile de pe biserică se poate observa semiluna, pusă împotriva distrugerii de către tătari, ultima lor
invazie în zonă fiind datată 1717. Ferestrele peretelui ce desparte pronaosul de naos au fost decupate
abia în 1932. Interiorul este pardosit cu lespezi mari de piatră.
Pictura murală, executată pe lemn, a fost realizată la sfârșitul secolului XVIII de către diferiți
artiști, cel mai cunoscut fiind Ștefan Zugravul din Șișești. Este ușor de remarcat influența stilului
baroc, stil care se evidențiază cel mai mult în cazul iconostasului, atât în privința picturii cât și a
sculpturii. Picturi din pronaos: "Judecata universală"; "Străjerul" de lângă stâlpul ușii de intrare;
"Toma necredinciosul". Iconostasul - cu puternice influențe baroce, este piesa de maximă atracție a
interiorului. Pe bolta naosului sunt pictate: Sfânta Treime și personaje din Apocalipsa Sfântului Ioan.
În partea stângă a naosului, este pictată scara din visul patriarhului Iacob iar, în dreapta,
Sfântul profet Ilie în carul de foc, aruncându-i mantaua profetului Elisei, succesorul său. În interior
există o scară, sculptată într-un singur trunchi de stejar dar, și un candelabru din lemn, sculptat. În
cimitirul care înconjoară biserica, se găsesc mai multe morminte de piatră în stil romanic, în formă
de sarcofag.
Biserica de lemn din Rogoz

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, județul Maramureș este
una dintre cele mai interesante și valoroase din Transilvania. Construcția este datată de tradiție în
anul 1663, moment susținut de inscripția de la intrare care evocă invazia tătară din 1661.
Biserica se află în Țara Lăpușului, pe valea râului Lăpuș, și a fost construită după invazia tătară de la
1661, eveniment evocat de inscripția de la intrare: „de când au fostu robie în ardealu”. Tradiția
ridicării bisericii în anul 1663 de către obștea satului, pe locul unei biserici mai vechi, a fost desigur
ținută vie de inscripția de la intrare, nedatată dar ușor de fixat în timp. Trăsăturile constructive trimit
spre aceeași perioadă de timp.
În anul 1785 a fost pictată de zugravii Radu Munteanu și Nicolae Man; după cum specifică
următoarea inscripție din altar: „În anul 1785 această sfântă besăric[ă] s-au zugrăvit, în zilele prea
înălțatului împ[ăra]t Iosif al doilea, arhireu neunit fiind țăriai Ghedeon Nichitici, protopop Lador Ilie
din Chiuești, preoți ai satului Mane popa Todor și Vlașin popa Ioan, și au plătit robu lu[i Dumn]ezeu
acesta Man Grigorie și soața sa Ioană”. O inscripție în naos precizează că: „În anul 1785 luna iunie
10 zile au început [a s]e zugrăvi acea[s]tă sf[â]ntă bi[seri]că și s-au isprăvit [în lu]na lui
sep[t]e[m]vrie 11 zile”. Tot în naos este evocată și invazia tătară din 1717 și apar semnăturile
zugravilor: „Văleat din tătărime 1717. Zugravi fiind Muntean[u] Ra[du din U]ngureni și Ma[n]
Niculae de la Poian[a] Po[r]cului.”
În 1834 a fost construită tribuna de pe vestul naosului, al cărei parapet a fost repictat în același an,
conform inscripției aflate pe marginea acestuia: „S-au zugrăvit acest pod în anul de la Hs. 1834, făt
fiind Bod(ea) Grigorie”. Tot atunci au fost modificate ferestrele naosului și au fost repictate plafonul
pronaosului și bolta naosului.
Biserica are un tip de plan mai rar întâlnit: pronaos poligonal, cu acces pe
sud, naos dreptunghiular și absida altarului în retragere, poligonală, cu șapte laturi. La interior,
meșter-grinda bolții naosului și consolele sunt decorate cu motivul frânghiei. Exteriorul bisericii este
bogat decorat: fațada sudică are în zona mediană motivul profilat al frânghiei, ușa de intrare în
biserică are deschidere în acoladă și ancadrament decorat cu profil simplu dublat de frânghie și
rozete, iar în stânga ușii se află o cruce decorată cu aceleași motive. Streașina este sprijinită pe
console cu terminație în cap de cal, iar grinzile de sub streașină au muchiile crestate. Acoperișul este
asimetric (cu circa 1,20 m față de ax) pentru a proteja „masa moșilor” aflată de-a lungul fațadei
nordice. Deasupra pronaosului se ridică turnul-clopotniță, pătrat, cu camera clopotelor deschisă, în
consolă, cu stâlpi și arcade,iar acoperișul înalt, piramidal, are turnulețe de colț. Pictura contribuie și
ea, în mod esențial, la valoarea deosebită a acestui monument. Înrudită ca iconografie și stil cu cea
realizată de Radu Munteanu la Desești-Maramureș, pictura impresionează prin decorativismul
ansamblului, prin desenul cu linii groase, egale și prin cromatica luminoasă.
Biserica de lemn din Plopiș
Biserica de lemn din Plopiș, comuna Șișești, județul Maramureș, datează din anul 1798. Are
hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Biserica este situată în Țara Chioarului, pe valea Cavnicului și a fost construită de de către
comunitatea greco-catolică a satului între 1796-1798, din bârne asamblate în sistem „Blockbau”.
Satul Plopiș s-a format pe malul stâng al râului Cavnic, într-o zonă colinară de pe versantul sudic
al Munților Gutâi, pe malul opus al văii fiind satul Șurdești. Este menționat documentar pentru prima
dată în 1583, drept una dintre localitățile din urbariul Cetății Chioar. La data construirii bisericii,
comunitatea număra doar 200 de suflete. Buni lemnari, cunoscuți fiind pentru frumoasele lăzi de
zestre cu care au împânzit ținutul, locuitorii încep în anul 1796 edificarea unei noi biserici care să
înlocuiască vechiul lăcaș de cult. La 12 noiembrie 1811, spre bucuria celor 49 de familii-ctitor, are
loc sfințirea bisericii. Datele privind sfințirea bisericii sunt extrase dintr-un document întocmit cu
ocazia târnosirii acesteia, document găsit în piciorul prestolului: „Sfințindu-se acestă sfântă biserică
în anul Domnului 1811, noiembrie 12 ... Această biserică s-au făcut nouă de popa Damian.” Tot
acolo au fost găsite 49 de monede, depuse câte una de fiecare familie din sat. În anul 1901 biserica
este reparată; posibil că tot atunci se ridică tribuna (balconul). În anul 1948 biserica, greco-catolică, a
fost dată de autoritățile comuniste în folosința Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1961 a fost
restaurată de către Direcția Monumentelor Istorice. În 1981 pereții sunt spoiți (zugrăviți cu var).
Ultima restaurare s-a făcut între anii 1990-1991, pe cheltuiala credincioșilor ortodocși din parohie.
Având dimensiuni modeste: 17 m lungime, 7 m lățime și 47 de m înălțime, biserica din Plopiș

se remarcă prin proporțiile sale bine echilibrate, ce o fac cunoscută ca una din cele mai închegate și
unitare construcții religioase din Maramureș. Are plan dreptunghiular, cu pridvor pe vest și absida
altarului poligonală. La interior, în naos, se remarcă bolta, cu secțiune trilobată, singura de acest tip
într-o biserică de lemn. Exteriorul este bogat decorat. Fațadele, cu ferestre în acoladă, dispuse pe
două niveluri, au un brâu de secțiune semicirculară, cornișa este subliniată de o friză de denticuli în
coadă de rândunică, iar consolele acoperișului au terminație în trepte. Pridvorul este mărginit de un
parapet traforat și arcade festonate, pe stâlpi de lemn. Acoperișul, unitar deasupra naosului și
pronaosului, are în coamă, spre vest, terminație în jumătate de con. Turnul-clopotniță se ridică parțial
deasupra pronaosului și parțial deasupra pridvorului și are camera clopotelor în consolă, deschisă, cu
parapet traforat, arcade și acoperiș înalt, piramidal, cu turnulețe de colț.
Pictura a fost executată în anul 1811 de Ștefan Zugravul din Șișești și se păstrează fragmentar
pe bolta naosului, unde se remarcă imaginea Sfintei Treimi, scene din Apocalips sau din Ciclul
Patimilor, într-o paralelă moralizatoare, caracteristică programelor iconografice din bisericile
maramureșene; pictura tâmplei și cafasului sunt opera aceluiași zugrav. Aceluiași pictor îi datorăm și
pictura unor icoane, între care și cea de pe masa altarului. În sprijinul acestei afirmații vine inscripția
aflată pe spatele icoanei de prestol, inscripție ce atestă paternitatea acesteia, respectiv că a fost pictată
de Ștefan Zugravul.
Biserica din Plopiș preia elemente arhitectonice ale bisericii din localitatea vecină, Șurdești.
Identitatea formelor și a decorului a făcut ca cele două biserici să fie considerate ca realizate de
același constructor, Ioan Macarie. Se remarcă prin eleganța siluetei, pusă în valoare de
amplasamentul pe platoul unei coline – perfectă simbioză între creația umană și natură. Ea se
diferențiază de alte biserici de lemn prin înălțimea pereților, care sporește amploarea spațiului
interior. Biserica din Plopiș reprezintă un exemplu tipic pentru bisericile de lemn din zonă, rezultat al
interferenței între tipul de biserici de lemn maramureșene și tipurile de biserici de lemn din zonele
etnografice învecinate.
Construită din lemn de stejar, biserica din Plopiș are numeroase particularități ce îi dau o notă de
unicitate și realizare tehnică. Remarcabila compoziție volumetrică este subliniată de accente
decorative sculpturale, ca brâul de forma unui tor sau friza de arcade oarbe de sub streașină, amintind
de decorul arhitecturii de romanic.
Planul bisericii din Plopiș este aproape identic cu cel al bisericii din Șurdești, succesiunea încăperilor
fiind de la est la vest, respectiv o absidă poligonală a altarului decroșată, un naos aproape pătrat
acoperit cu o boltă, care în secțiune este trilobată (o boltă semicilindrică asezată pe două sferturi de
cilindru), un pronaos rectangular tăvănit pe ale cărui grinzi masive se înalță turnul clopotniță și
pridvorul cu arcade de pe latura de vest. Dacă bolta naosului, cu profilul trilobat, este unică în
arhitectura de lemn din Transilvania și Maramureș, în schimb, monumentalitatea și înălțimea
îndrăzneață a turnului nu sunt atinse decât de biserica „geamănă” din Șurdești. Turnul, cu
verticalitatea sa accentuată, are alături de coiful central, patru turnulețe cu rol decorativ, dar și un
semn distinctiv că satul avea un Sfat al Bătrânilor cu drept de judecată.
3. Trasee turistice recomandate

Pentru vizitarea bisericilor de lemn din Maramureș se recomandă câteva trasee:
1. Baia Mare-Șurdești-Budești-Bârsana-Poienile Izei-Ieud-Bogdan Vodă-Rozavlea-Sighetul

Marmației.
2. Baia Mare-Desești-Săpânța-Sighetul Marmației-Bârsana-Călinești-Budești-Cavnic-Șurdești-

Baia Mare
3. Sighetul Marmației-Șăpânța-Desești-Budești-Șurdești-Plopiș-Rogoz-Târgu Lăpuș-Baia Mare.
4. Baia Mare-Desești-Sighetul Marmației-Săpânța -Bârsana-Poienile Izei-Ieud-Bogdan Vodă-

Vișeul de Sus
5. Baia Mare-Șurdești-Plopiș-Budești-Bârsana-Poienile Izei-Ieud-Bogdan Vodă-Vișeul de Sus
6. Baia Mare- Desești -Breb-Budești-Șurdești-Ploiș-Rogoz-Târgu Lăpuș-Baia Mare
7. Sigetul Marmației-Săpânța-Bârsana-Poienile Izei-Ieud-Bogdan Vodă-Borșa
8. Bistrița Năsăud-Vișeul de Sus-Bogdan Vodă-Ieud-Poienile Izei-Bârsana-Sighetul Marmației
9. Vișeul de Sus-Săpânța-Sighetul Marmației-Desești-Bidești-Bârsana-Poienile Izei-Boriza-

Ieud-Bogdan Vodă-Vișeul de Sus
10. Borșa-Vișeul de Sus-Bogdan Vodă-Ieud-Botiza-Poienile Izei-Bârsana-Budești-Desești-Baia

Mare.
4. Concluzie
În noianul de transformări produse în viaţa social-economică după al II-lea război mondial

introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul în diverse sectoare de activitate,
industrializarea agriculturii, conturarea ştiinţei ca ramura de producţie, modernizarea mijloacelor de
transport, societatea omenească, indiferent de forma relaţiilor de producţie, de sistemul social-politic
existent, s-a industrializat la scara planetară.
Societăţile industrializate, mai mult sau mai puţin dezvoltate, au ca trăsătura definitorie o
importanta concentrare a populaţiei în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafeţe restrânse, se
înregistrează aglomerări ale locuitorilor de şcolarizare şi de munca, ale căilor şi mijloacelor de
transport, ale familiilor în blocuri de locuinţe.
Societatea industrializată oferă, prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, prin

tehnologia modernă şi concentrarea întreprinderilor producătoare, posibilităţi nelimitate de creştere a
productivităţii muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, între care: creșterea
veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei şi a
săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei de viaţă, dezvoltarea şi
modernizarea mijloacelor de informare.
Însă, în acelaşi timp, societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei,
acestea manifestându-se sub forma agresivităţilor biologice (poluare, lipsa de mişcare), precum şi a
celor de ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi profesională)24.
24 Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de
Geografie.
De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece
timpul liber călătorind, căutând sau visând la colţuri liniştite din natura, vizitând oraşe şi sate pentru
a cunoaşte oameni şi locuri, sau pentru a-şi îngrijii sănătatea. Şi cum numărul populaţiei a crescut
considerabil în majoritatea ţărilor, iar influenţa factorilor distanţa-timp a fost diminuata simţitor prin
modernizarea mijloacelor de transport, turismul ca modalitate de petrecere plăcută şi utilă a timpului
liber a cunoscut o "explozie" fără precedent, constituind una din cele mai remarcabile trăsături ale
epocii contemporane.
Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizaţiei moderne, puternic

ancorat în viaţa societăţii, şi ca atare, influenţat de evoluţia ei. Prin caracterul sau de masa şi
conţinutul complet, turismul antrenează un vast potenţial material şi uman, cu implicaţii importante
asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra relaţiilor internaţionale.
Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, aşa cum
apreciază unii autori, într-o ramură a economiei naţionale, ramură. care, prin specificul sau, se
integrează în sectorul terţiar.
Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naţionale, literatura de specialitate evidențiază

faptul că el are "un impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări de
referinţă". 25
Turismul joacă un rol important în viaţa economică şi socială, acţionează ca un element

dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o
pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a
nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie al oamenilor. Turismul prezintă o complexitate în continuă
creştere, în plan economic sintetizează rezultatele unui mare număr de activităţi, în plan psiho-social,
se constituie ca o modalitate superioara de organizare a timpului liber.
25 Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
C.BIBLIOGRAFIE
1. George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.
2. Pompei Cocean – Geografia turismului, Editura Focul Viu, 2004
3. Stănculescu G. – „Tehnologia turismului”, Editura Oscar Print, București 2003
4. Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism,
Edit.Univ. Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie
5.
6. Ciangă N. 2001,2002),România.Geografia Turismului(partea întâi)Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
7. Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca,

8. Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de

Geografie.
9. Glăvan V. (2005), Geografia turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
10. Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti
11. Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
12. xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
13. Bojoi I. Şi colaboratorii, 1979 Ghid turistic al judeţului Suceava, Ed. Sport Turism,
Bucureşti
14. Opriş, I.,2002, “Monumente istorice din România”, Bucureşti.
15. Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpaţii Orientali –studiu de geografie umană”, Ed. Presa
Universitară,
16. Anca Bratu, 2015, Pictura murală maramureșeană, Meșteri zugravi și interferente stilistice,
Editura ACS ,București
17. Al. Baboș, 2019, Portalul bisericii din Budești Josani restituire, Memoria Ethnologica.

Bisericile de Lemn Din MAramureș

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bisericile de Lemn Din MAramureș

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI

CENTRUL DE TRAINING ÎN TURISM

BISERICILE DE LEMN DIN MARAMUREȘ

Student: Urzică Vasile Horia

II. Zona Maramureș

III. Studiu de caz “Biserici de lemn Maramureșene“

Studierea turismului în România servește întregirii imaginii fenomenului turistic cu

Cunoaşterea ameajărilor turistice, ca şi volum şi dimensiune, tipologie şi repartiţie spaţială

Toate acestea se vor constitui ca argumente în evidenţierea corelaţiei între diversitatea

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate,

Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a

b) Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin: regimul pricipitaților;

2 George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.

d) Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiște, arborete prezintă:

- un element care sporește atractivitatea celorlalte componente ale potențialului turistic.

Ea prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.

- estetică – contribuind astfel la creșterea atractivității zonelor vizitate;

f) Rezervațiile naturale – prezintă importanță: - sub aspect estetic – ca element de atractivitate; -

România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al existenței și istoriei de

• Potențialul cultural – istoric:

• Vestigii arheologice și monumente istorice și de artă;

• Elemente de etnografie și folclor;

• Instituții și evenimente cultural – artistice;

• Potențialul tehnico – economic

• Potențialul socio – demografic

Patrimoniul cultural – istoric

- cetățile dacice: Sarmizegetusa, de la Costești si Blidaru din munții Orăștiei;

Monumentele istorice si de artă de o mare varietate reflectă evaluarea culturii și civilizației

- bisericile din lemn din Maramureș; Dragomiresti; Rozavlea;

- castele și palate ca: Bran, Peles, Corvineștilor – Hunedoara, Mogoșoaia, Cotroceni;

- monumentele de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuși de la Mărășești, Turnul Chindiei de la

Elementele etnografice si folclorice: caracterizate prin originalitate, bogăție si varietate,

- creație artistică, producția mestesugarească și artizanul se remarcă prin centrele de ceramica de la

-centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor, țesutul covoarelor, cojocaritul;

- costumele populare din zonele Argeș, Muscel, Moldova, Oltenia, Transilvania.

• Instituțiile si evenimentele cultural – artistice reflecta intensitatea vieții spirituale, tradiția si

- Case memoriale Ipotești, Mircești, Stupca;

- Muzee: Muzeul Brukinthal – Sibiu, Muzeul „Antipa” Suceava;

- Sate cu tradiții folclorice: Huda, Certeze, Prislop.

Potențialul tehnico – economic include5:

- baraje de acumulare: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Porțile de Fier;

- poduri: Podul de la Cernavoda;

- Transfagarasanul si alte elemente tehnico – economice care pot constitui atracții.

Potențialul socio – demografic cuprinde:

5 Stănculescu G. – Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003

2.2 Obiective turistice din România

7 Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.

-formele de relief rezultate în urma proceselor de meteorizare şi gravitaţionale (abrupturi cu blocuri

-platourile şi conurile vulcanice rezultate în urma proceselor de acumulare şi consolidare a

8 Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

9 Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.

-păstrăvăriile-sunt spaţii amenajate pentru înmulţirea şi creşterea salmonidelor şi valorificarea lor

Obiective turistice legate de ape.

11Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

➢ Obiectivele turistice de natură antropică

• urme de aşezări şi culturi din paleolitic (Ştefăneşti pe Prut), neolitic (cultura

➢ Obiective turistice cu caracter etno-folcloric14 care pun în evidenţă obiceiuri străbune,

cimitire ale eroilor (1916-1918, 1941-1944, revoluţiei din 1989).

Maramureșul este un spaţiu cultural tânăr şi nealterat, un spaţiu cu vocaţie culturală

Întregul cadru natural al Maramureșului constituie un adevărat monument al naturii, ce

Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor, armonia

2 . Potențialul turistic al zonei Maramureș

Picturile murale maramureșene, databile în principal în a doua jumătate a veacului al XVII -

22 Al. Baboş,2000, Three centuries of Carpentering Churches. 