S-a pierdut

un
Mosorel

Scris și ilustrat de

Veronica Varga
 Povestea noastră începe într-o seară ca oricare alta, în care
copiii cuminți dorm, iar cei năzdrăvani intră în bucluc.

În cazul nostru, copilul cuminte se numește Elisa, o fetiță

cam de vârsta voastră, iar cel năzdrăvan se numește Mosorel și este -
un hamster!
Dar înainte de a începe propriu-zis povestea, haideți să îi cunoaștem
mai bine pe cei doi eroi ai noștri.

Copyright © 2021 Veronica Varga

Toate drepturile rezervate

3
 Elisa este o copiliță drăgălașă, care merge la școală pe clasa
întâi. Ea locuiește împreună cu părinții și cu bunicul într-o casă numită
Casa de la trei izvoare. Nimeni nu știe de ce se numește casa așa, mai
ales că în jur nu se află nici măcar un pârâu mititel, d-apăi trei izvoare!
Casa se găsește într-un oraș nici prea mic, dar nici
prea mare, înconjurat de dealuri însorite și păduri umbroase.
Aici, vara durează până târziu în octombrie, iar iarna aduce zăpadă
numai bună de săniuș.
Tot așa a făcut și Mosorel, în chiar prima lui seară petrecută la
Casa de la trei izvoare. Elisa se juca cu el și încerca să îl gâdile cu o
bucățică de sfoară. Mosorel a prins sfoara și a început să o adune.
Când a văzut ce face Mosorel cu sfoara, Elisa a început să râdă și a
fugit într-un suflet la bunicul:
- Haide, bunule, să vezi ce face hamsterul, parcă e mosorel!
Și Mosorel i-a rămas numele…

Mosorel este un hamster mititel și jucăuș. Are o blăniță Elisa este o scumpă și o iubitoare. Ea are grijă de Mosorel, îi dă să
mătăsoasă, de culoare maro-portocalie, cu pete albe ici-colo, mai mănânce și să bea, dar, mai ales, se joacă cu el și îl drăgălește…
ales pe lăbuțe și pe burtică. Mosorel locuiește într-o cușcă aflată pe
Însă seara, ca orice fetiță cuminte, Elisa merge la culcare, chiar
raftul bibliotecii din camera Elisei.
dacă Mosorel ar vrea să se mai joace încă…
Bunicul Elisei i-a făcut cadou și o căsuță din placaj, construită chiar
de mâna lui, precum și mai multe jucării, cum ar fi preferata
lui Mosorel, rotița.

Dar înainte de a merge mai departe, știți voi, copii, cum a ajuns să
îl cheme Mosorel pe hamsterul nostru? Știți ce e acela un
mosor, nu? Ei, cum să nu știți?! E un cilindru pe care se înfășoară
și se păstrează sfoara sau ața. Iar mosorel e doar un mosor
mai mic…un mosor așa… cam cât un șoricel.

Ați văzut vreodată ce face un hamster dacă îi dai un capăt de ață?

Ei bine, dacă nu știți, vă spun eu. Hamsterul prinde capătul aței și o
trage cu lăbuțele lui mititele până adună un ghem, apoi tot trage de
ață, tot trage, până ajunge la capătul celălalt.

4 5
 Așa se nimeri că tocmai în acea noapte, Mosorel încercă să deschidă
ușița cuștii și, cum ea nu era încuiată cu cârligul de siguranță, reuși.

Să știți voi, copii, că hamsterii sunt tare inteligenți.

Or fi ei mici și neînsemnați, dar sunt foarte deștepți, sunt atenți, învață
repede și își amintesc ceea ce au învățat.

Hamsterii știu, așadar, la ce folosește o ușă, așa că Mosorel,

imediat ce văzu ușița deschisă, tuști! deodată sări afară din cușcă.

În seara în care începe povestea noastră, Elisa se jucă cu Mosorel și,

când îl puse înapoi în căsuța lui, uită să prindă la loc cârligul cu care era
încuiată ușița cuștii hamsterului. Noaptea, în loc să doarmă, Mosorel
își făcu de cap. Alergă în rotiță, se cățără pe gratiile cuștii, ronțăi căsuța
din lemn construită de bunicul Elisei… lucruri din acestea hamsterești.

6 7

Aha, Libertate! fu primul lui gând.
Mosorel era tare fericit. În sfârșit avea libertatea
de a explora fiecare colțișor al casei, lucru la
care visa de multă vreme.
Sigur că era obișnuit să fie scos afară din cușcă
atunci când se juca cu Elisa, însă până acum fusese
supravegheat tot timpul. Acum, însă, avea
posibilitatea de a explora în voie.
De la înălțimea podelei, camera Elisei părea
altfel, ca un teritoriu
care trebuia explorat și cucerit, așa că
Mosorel porni plin de avânt în noua lui aventură.
8 9
Mirosind primprejur cu atenție,
Mosorel cercetă mai întâi colțul unde se afla
biblioteca. Apoi se opri să
ronțăie câteva firimituri de prăjitură pe
care le găsi sub micul birou al Elisei.
Cu piciorușele lui mititele, și totuși atât de
iuți, Mosorel făcu înconjurul camerei de mai
multe ori. Se opri să o asculte pe Elisa
dormind, ba chiar se gândi să urce lângă ea
în pat. Renunță însă la idee când observă că
ușa de la cameră era crăpată și o lumină slabă
răzbătea de pe coridor…
 Coridorul era slab luminat și plin de arome Ajuns la un coridor mai mic, Mosorel se opri în fața unei
noi, îmbietoare. Curiozitatea îl purtă pe Mosorel mai uși necunoscute. Ușa aceasta avea o deschidere
întâi înspre bucătărie, unde mirosea a bunătăți la care nici nu visase în partea de jos, cam de dimensiunile unei cutii de pantofi mărimea 32.
vreodată.
Din păcate, oricât ar fi
căutat pe sub masă, pe sub
scaune, sau pe sub
dulapuri, nu găsi nimica de
mâncare, așa că plecă
mai departe, dezamăgit.

Trebuie să știți, dragii mei, că hamsterii nu pot rezista la o

asemenea provocare. Dacă văd ceva ce seamănă cu
o ușă, vor încerca cu siguranță să treacă prin ea.

Așa că fără să stea prea mult pe gânduri, Mosorel ajunse la

portiță și se cățără cu succes până la ea, ieșind afară din casă.

10 11
 Eh, afară din casă era altă poveste!
Lui Mosorel i se făcu frig și foarte frică. Era doar pentru
prima oară în viața lui când simțea adierea vântului
sau atingerea firelor de iarbă.
Totul în jur era întunecat, necunoscut și plin de
zgomote înfricoșătoare. Mosorel făcu câțiva pași, orbecăind
prin noapte, apoi porni înspre stradă, traversând grădina printr-un loc
mai luminos, prin apropierea de un gard din lemn.
Însă chiar și ajuns pe drum, Mosorel nu se simțea mai
în siguranță. Dimpotrivă.
Pietrele de pe stradă erau reci și alunecoase. Frunzele tufișurilor
foșneau amenințător.
Undeva, nu departe de el, Mosorel auzi niște șuierături și se piti
speriat îndărătul unui stâlp de iluminat. Abia îndrăznea să respire, de
teama de a nu fi descoperit. Inima îi bătea cu putere în piept, iar
Mosorel încercă să se facă mic de tot și nu mișcă nici măcar din codiță
pentru a nu fi auzit sau văzut.
12
Dar zgomotele nu încetară, ba din contră, parcă se auzeau tot mai
puternic și mai aproape.
Să fie vorba de vreun câine, sau poate chiar de vreo pisică
în căutarea prăzii? Mosorel nu știa ce e acela un câine, nici ce
e aceea o pisică, însă hamsterii, ca mai toate animăluțele, posedă un al
șaselea simț care îi ferește de pericol. Este vorba despre acel al
șaselea simț pe care noi, oamenii, îl numim instinct.
În seara aceea, instinctul îl făcu pe Mosorel să părăsească repede-
repede locul în care stătea ascuns și să fugă mai departe
înspre colțul străzii, unde era mai întuneric și se putea ascunde.
Dar ajuns aici, Mosorel nu se opri. Frica îl făcu să fugă
și mai departe, tot mai departe. Alerga bezmetic prin întuneric, fără să
știe exact încotro. Tot alergând așa, căzu într-o rigolă
adâncă, din care oricât ar fi încercat să iasă, nu reuși.
Ostenit si înfrigurat, Mosorel se trase într-un colțișor mai ferit de
vânt și în cele din urmă adormi, fără să se poată opri din tremurat.
13
 Dimineața următoare, Elisa se trezi din somn, se ridică Bunicul era în bucătărie, pregătind micul dejun și pachetul pentru
din pat și se schimbă de pijamale. În timp ce se schimba, observă școală, când o auzi pe Elisa strigând după Mosorel. Văzând-
cușca lui Mosorel cu ușița deschisă, și pe Mosorel ia-l de unde nu-i. o așa supărată, lăsă totul deoparte și o ajută să caute hamsterul.

- Bunule, bunule, unde e Mosorel? strigă Elisa alergând într- Căutară mai întâi prin toată camera Elisei. Apoi, văzând că
un suflet la bunicul. Mosorel nu e de găsit, răscoliră întreaga casă, însă în zadar.

Era într-o dimineață de marți, chiar înainte ca Elisa să meargă la

școală. Părinții ei erau deja plecați la serviciu, așa că bunicul era cel care
avea grijă ca fetița să fie pregătită de școală cum se cuvine.

14 15
 Era deja timpul de mers la școală, dar Elisa nici nu voia
să audă de așa ceva. Cum să plece ea și să-l lase pe
Mosorel?

Profitând de faptul că bunicul se întoarse în bucătărie

ca să termine treaba, Elisa fugi repede afară din casă
și începu să-l strige pe Mosorel. Fetița se uită prin toată
grădina, căută pe lângă gard, răscoli tufele și locurile unde
iarba era mai mare… nimica însă.
Ieși și Bunicul din casă și o ajută
o vreme la căutat. Amândoi îl strigau pe Mosorel,
răscolind locurile în care credeau ei că se putea
ascunde un hamster.

În cele din urmă, văzând că nu au

noroc, bunicul reuși să o convingă pe
Elisa să meargă la școală, nu însă
înainte de a-i promite că va continua
să-l caute pe Mosorel cât timp
fetița era plecată.

16 17
 În timpul acesta, Mosorel se trezi din somnul
lui cel agitat și plin de vise urâte.
Auzi de departe vocea Elisei și pe cea a bunicului și speră că
va fi găsit. Încercă să își anunțe prezența prin orice
mijloace, însă nu reuși nicicum să iasă din rigola în care
căzuse cu o seară înainte. Din păcate, hamsterii nu pot nici
vorbi, nici țipa, ci doar scot un zgomot ca un hârâit, așa că
Elisa și bunicul nu îl găsiră.

Mosorel auzi glasurile lor tot mai departe

și mai departe, până ce se făcu liniște. Rămas singur, se
ghemui pe fundul rigolei și se gândi cu
nostalgie la căsuța lui cea călduroasă, la mâncarea
și apa care nu-i lipsiseră niciodată, la râsul cristalin
al Elisei…se temea că nu se va mai întâlni niciodată cu
toate acestea.

Dacă hamsterii ar avea lacrimi, Mosorel ar plânge

acum. Dar hamsterii nu au lacrimi, așa că lui Mosorel
nu-i rămăsese decât să suspine încetișor…
Fără să stea prea mult pe gânduri, pasărea croncăni zgomotos,
apoi se aplecă și îl înșfăcă pe bietul hamster de ceafă. Mosorel
simți o durere grozavă și încercă să se elibereze, zbătându-
se în ciocul fiarei, dar în zadar.

Deodată însă, o creatură fioroasă
își făcu apariția la marginea rigolei. Era
o pasăre cum Mosorel nu mai
văzuse niciodată, neagră și amenințătoare, cu
gheare puternice și un cioc ascuțit
care semăna cu un cuțit.
Mosorel se uită cu groază la această apariție.
Nu avea unde să fugă și nici nu
își putea măsura puterile într-o luptă. Era pierdut.
18
Pasărea își întinse aripile, își făcu vânt și într-o clipă fu în aer,
zburând pe deasupra ierbii și a tufelor, cărându-l pe Mosorel cu
ea. Mosorel era atât de înfricoșat încât nici nu mai avu curajul să
se zbată, ci atârnă moale în ciocul păsării.
Era o priveliște nemaivăzută, trebuie să recunoaștem: un
hamster zburător, plutind în înaltul cerului, pe deasupra
copacilor și al acoperișurilor. Dacă nu i-ar fi fost atât de frică,
Mosorel ar fi deschis ochii și ar fi admirat peisajul. Însă simțindu-
se purtat astfel, Mosorel aproape leșină de spaimă. Strânse
din ochișori și așteptă să îi vină sfârșitul.
Nici nu știu cât timp trecuse sau câtă distanță parcurseră,
când pasărea își încetini zborul și începu să coboare lin
spre pământ.
19
 Lui Mosorel nu îi venea să creadă - era încă viu! Se simți lăsat
din cioc și pipăi cu piciorușele sub el. Găsi pământ solid și răsuflă
ușurat. Abia atunci avu curaj să deschidă ochii, însă imediat își dori să
n-o fi făcut. Era într-un loc necunoscut, înconjurat de o mulțime de
păsări negre, care se certau zgomotos, croncănind. Deasupra capetelor
lor se profilau amenințătoare alte păsări, stând cocoțate în vârful unor
căsuțe care erau prinse pe niște stâlpi.
Mosorel era convins că
păsările se certau între ele care să
mănănce
din el mai întâi și nu își dorea decât ca
totul să se termine cât mai repede.
Așa că închise
din nou ochii și așteptă…
20
Dar în loc să simtă durerea unei gheare ascuțite, Mosorel simți o
atingere ușoară ca o mângăiere. Uimit, deschise
ochișorii și văzu o pasăre care se apropiase de el ținând în cioc
o bucățică de pâine. Pasărea puse pâinea în fața lui și îl îmbie să
mănânce.
- Eu sunt Dora, spuse pasărea, iar aceasta este familia mea,
Clanul Sticlarilor. Nu îți fie teamă, nu îți vrem răul. Te-am scos din rigolă
și te-am adus aici fiindcă un motan tocmai pusese ochii pe tine.
Nici nu pot să vă spun ce bucuros era Mosorel. Și cum era
lihnit de foame, aproape înghiți pe nemestecate pâinea primită. Sătul,
făcu cunoștință cu restul clanului și le ascultă poveștile. Apoi le povesti
și el aventura prin care trecuse. Nu-i mai era deloc frică acum -
își făcuse primii lui prieteni în afară de Elisa.
Mosorel se rugă de noii lui prieteni
să îl ajute să își găsească
drumul spre casă. Dora îl luă
din nou în cioc și porniră împreună
spre casă, în zbor.
21
 De data aceasta, Mosorel nu mai închise ochii, ci se bucură de
ocazia de a zbura. Admiră priveliștea grădinilor înflorite, amușină
mirosul dulce al cireșelor care plutea în aer, și chiar își imagină că el
este cel care zboară, că îi crescuseră aripi și că făcea
și el parte din Clanul Sticlarilor.
Dora îl lăsă pe iarbă, în apropierea casei, și îi arătă cum să intre
în grădină, apoi își luară rămas-bun. Mosorel nu recunoștea
locurile, căci le văzuse doar pe întuneric, însă prinse urma
propriului miros și știu că era foarte aproape de casă. Doar câțiva
metri îl mai despărțeau de Casa de la Trei Izvoare.
Mosorel era vesel și uită
repede de griji și de precauție. Se porni cu
tot avântul spre casă, dar se opri imediat
uimit, căci dăduse nas-în-nas cu
propria umbră. Sau cel puțin așa părea la prima
vedere.
În realitate era vorba de un șobolan
mare și cenușiu, care se postase în fața lui
Mosorel, blocându-i trecerea.
22
- Oho, bună, amice! glăsui șobolanul, făcând chiar și o scurtă
plecăciune. Eu sunt Leo. Pe tine cum te cheamă?
Ezitant, Mosorel răspunse:
- Mosorel.
- Mosorel, ce nume drăguț, rosti mieros șobolanul.
Ești un hamster educat, se vede, un hamster de soi. Ar fi o
onoare pentru mine să-mi fii prieten.
Mosorel mai că nu se umflă în pene de mândrie auzind
aceste laude.
- Vrei să-ți spun un secret? șopti Leo. Știu un
loc, nu departe de aici, unde se mănâncă foarte bine. Îți plac căpșunele?
Mosorel adora căpșunele, așa că atât i-a trebuit. Se lăsă
convins de invitația lui Leo și uită pe moment că era atât de aproape de
casă.
23

Cei doi traversară strada și intrară într-o
curte largă.
Aici, într-un colțișor, Mosorel găsi o mulțime de
căpșune coapte, delicioase. Fără să stea mult
pe gânduri, Mosorel se apucă să mănânce cu lăcomie.
Pâinea primită de la ciori fusese bună, însă
căpșunile erau extraordinare. Mosorel nu se putea
opri din mâncat. În cele din urmă, după ce
ronțăi mai multe căpșune, Mosorel era atât de plin că
abia se mai putea mișca.
- Poți să tragi un pui de somn înăuntru, înainte de
a merge acasă, propuse șobolanul, iar Mosorel găsi că ideea
era grozavă. Așadar, îl urmă pe Leo în interiorul clădirii,
strecurându-se prin niște ferestre fără geamuri. Însă odată
ajuns acolo, regretă enorm încrederea avută în noul
lui amic. Imediat ce intră, Mosorel văzu mai mulți șobolani, dintre
care nici unul nu arăta prea prietenos. Mosorel se simți prins
în cursă. Încercă să dea înapoi, dar fu înconjurat
din toate părțile. Leo se apropie de Mosorel și rânji satisfăcut:
- Încă unul păcălit cu dulciuri, râse șobolanul. Puneți-
l împreună cu ceilalți, ordonă el. Vom lua un preț
bun pe blănița lui…

Leo, care stătuse deoparte până atunci, arătă

spre clădirea părăsită din spatele lui Mosorel.

24 25
 Abia când fu dus și încuiat într-o altă cameră
înțelese Mosorel în ce situație cu adevărat cumplită se afla.
Camera era plină de șoricei înspăimântați, strânși în grămezi gălăgioase.
- Tăceți din gură! țipă la ei Leo, înainte de a trânti ușa. În curând
am să vă pun pielea în băț la toți. Abia aștept să mă scap de voi...
Mosorel înțelese că toți acești soricei erau
prizonierii lui Leo. Sărăcuții de ei,
erau atât de înfricați, slabi și nemâncați încât lui
Mosorel i se făcu milă, uitând că și el se afla
în aceeași situație disperată.
- Eu sunt Mosorel,
se prezentă hamsterul,
încercând să pară
cât mai sigur pe el, doar-
doar le-o insufla
ceva curaj și celorlalți. Dar
bieții șoricei clipiră
din ochi, plini de spaimă.
- Nu vă fie teamă de mine, nu vreau să vă fac nici un rău, încercă
Mosorel din nou. Sunt și eu prizonier ca și voi. Leo m-a păcălit și
m-a adus aici ca să mă închidă. Nu știu ce urmărește, dar știu sigur că
nu are inteții bune.
Abia după ce auziră că Mosorel nu era
unul dintre ajutoarele lui Leo, avură șoriceii curajul
să vorbească. Vorbiră toți de-a valma și se plânseră
lui Mosorel de toate necazurile pe care le aveau.
26
Punând cap la cap toate cele auzite de la șoricei, Mosorel află
despre planurile malefice ale șobolanilor. Leo și trupa lui de nelegiuiți
atrăgeau în capcană șoricei pentru că doreau să îi vândă
pentru blănițele lor călduroase. Șobolanii făcuseră un
plan cu niște oameni la fel de răi ca și ei, care urmau să vină chiar
în seara aceea pentru a-și primi șoriceii promiși. În schimb,
Leo și amicii lui primeau mâncare cât să le țină un an
întreg și promisiunea de a nu fi alungați din ascunzătoarea lor.
Planul lui Leo aproape că era deja dus la bun sfârșit.
În câteva ore avea să-și primească răsplata, și asta fără
prea mari eforturi din partea lui. Era cea mai ușoară treabă pe
care o făcuse vreodată și care îi asigura traiul pentru toată
iarna. De fapt, Leo abia aștepta să încheie și alte afaceri de acest gen
cu oamenii cei răi, fiind un șobolan ambițios și lacom cum nu
s-a mai văzut.
Aflând aceste lucruri, Mosorel se enervă foarte tare și le promise
șoriceilor că îi va ajuta să scape din ghearele șobolanilor. Încă nu știa
exact cum, dar urma să își facă un plan...
Ideea salvatoare îi veni lui Mosorel studiind camera în care
erau închiși. El observă că exista o fereastă prin care ar fi putut
evada, dar că aceasta era blocată
de o stivă mare de lemne.
Mosorel își dădu
seama că toate acele
lemne se sprijineau
doar pe doi stâlpi,
deci dacă acei stâlpi
dispăreau, fereasta
putea fi folosită cu
succes pentru a fugi.
Hamsterul îi adună pe toți șoriceii în jurul lui și le împărtăși idea.
Se puseră de acord ca cei mai mari și mai agili dintre șoricei, împreună
cu Mosorel, să ronțăie stâlpii care susțineau stiva de lemne, în timp ce
ceilalți să fie gata să țâșnească afară pe fereastră când aceasta
va fi eliberată și să fugă cât de repede îi țin puterile.
27
 Planul fiind gata, trecură cu Ajuns afară, Mosorel se gândi că nu putea să îi întreacă pe
toții la treabă. Mosorel, împreună cu șobolani la fugă, ei fiind mai mari și mai puternici, așa că se hotărî să se
șoriceii aleși să dărâme stâlpii, ronțăiau ascundă într-un tufiș. Spre bucuria lui, nu văzu nici un șoricel
de zor, în timp ce ceilalți se cățărară prin zonă, semn că planul lui de evadare avuse succes.
până lângă fereastră și se organizară
în cete. Fiecare ceată de șoricei Pitit sub niște frunze, Mosorel observă haita șobolanilor ieșind afară
urma să fugă în direcții diferite, din clădire, cu Leo în frunte. Aceștia se învârteau fără
astfel încât să îi deruteze pe rost prin iarbă, certându-se și îmbrâncindu-se între ei, dând vina unii pe
șobolanii care ar fi pornit pe urmele alții pentru evadarea prizonierilor.
lor. Când treaba fu aproape gata,
Mosorel le spuse tuturor să
fie pregătiți. Îi trimise pe toți sus,
iar el rămase mai în spate, să
termine cu stâlpii. Când stiva de lemne
se dărâmă, toți șoriceii o zbughiră
afară pe fereastră și se împrăștiară
în toate direcțiile. Atrași de zgomot,
Leo și ceata lui de șobolani năvăliră
în cameră, dar era prea târziu. Nu mai
era nici un șoricel, iar Mosorel atunci
se pregătea să iasă pe fereastră.

- Nu îl lăsați să scape! țipă

Leo, ca scos din minți. Ai să
mi-o plătești, Mosorel!
amenință șobolanul,
pornind pe urmele lui. Dar
Mosorel nu mai
stătu pe gânduri, ci îi urmă
pe șoricei afară din clădire.
Dar norocul lui Mosorel era pe gătate. Un fir de iarbă îl gâdilă pe
la nas și hamsterul strănută puternic, atrăgând atenția lui
Leo și cetei sale. Mosorel dădu să fugă, dar era prea târziu.
Într-o clipă șobolanii îl înconjurară și îl atacară. Erau cel puțin șase
contra unu, așa că bietul Mosorel nu mai avea speranțe...

28 29
 Ceea ce nu știa însă Mosorel,
e că ajutorul era pe drum. Dora
și câteva ciori din Clanul Sticlarilor
fuseseră atrase de zgomotele care
veneau dinspre locul unde se aflau
Mosorel și șobolanii. Fără să
ezite, păsările coborâră din înaltul
cerului și atacară șobolanii,
încercând să îl scape pe hamster
din ghearele lor.
În același timp, Elisa, care se întorsese de curând
de la școală, îl căuta pe Mosorel prin grădină, chiar
peste drum de clădirea în care fusese prins
hamsterul. Ea se opri din căutat și privea înspre
curtea vecină, curioasă de gălăgia de acolo. Fetița
văzu ciorile și i se păru că se luptau cu cineva aflat
pe pământ. Temându-se că cel atacat putea fi chiar
Mosorel, Elisa dădu fuga într-acolo.
Ajunsă aproape,
Elisa văzu șobolanii
care îl atacau pe
Mosorel, precum
și păsările care
încercau să
îl protejeze.

Plin de recunoștință, Mosorel le mulțumi prietenilor săi din Clanul

Sticlarilor, apoi fugi repede-repede în brațele iubitoare ale Elisei.

Fetiței îi venea să plângă de fericire că îl găsise pe Mosorel. Îl luă

Fetița nu stătu mult pe gânduri, ci veni în
ajutorul lui Mosorel și a prietenilor lui. Ea puse
mâna pe niște bolovani și reuși să
alunge haita de șobolani.
30
în palme și îl strânse la piept cu grijă, apoi îl mângâie și îl dezmierdă cu
toată dragostea. Lăsând în urmă clădirea vecină, Elisa îl purtă pe
Mosorel spre casă și le arată cu mândrie părinților și bunicului că
își regăsise prietenul. Îl puse pe Mosorel înapoi în cușca lui, îi dădu să
mănânce și să bea, apoi îl lăsă să se odihnească...
31
 Cuibărit comod în propria căsuță, Mosorel se odihnea după
emoțiile zilei și era fericit că aventura lui s-a terminat cu bine.

Seara se așternu ușor, liniștea se lăsă peste casă, iar Mosorel era
cât pe ce să adoarmă... Însă o zbatere de aripi și foșnăitul draperiilor
îl treziră de-a binelea. Profitând de faptul că Elisa lăsase fereastra
deschisă pentru aerisire, Dora zbură înăuntru în cameră și se așeză pe
raft lângă cușca hamsterului.

- Mosorel prieten drag, am mare nevoie de ajutorul tău, șopti Dora.

La început Mosorel se prefăcu că doarme. Era ostenit și nu mai

avea nici un chef de aventuri nocturne. Dar apoi își aminti că Dora
i-a salvat viața și că un prieten nu se lasă niciodată la greu. Deschise
ochii și se uită întrebător la Dora.
- S-a întâmplat ceva teribil! se plânse pasărea

Dar ce s-a întâmplat, dragi

copii, vom afla data viitoare...

Acum fiți copii cuminți

și treceți la somnic!

SFÂRȘƗT

32