Detectivul care cântă într-un film noir

,,The Singing Detective” este o miniserie de șase episoade, scrisă de Dennis Potter și
regizată de Jon Amiel, în care Michael Gambon joacă rolul principal. Inspirându-se din
primul său roman, ,,Hide and Seek”, publicat în 1973, Potter a adăugat aspecte
autobiografice, împreună cu muzica populară din anii 1940 și stilistica filmului noir. În
continuarea eseului voi analiza acest serial televizat pe baza caracteristicilor filmului noir.

Scriitorul de mister Philip E. Marlow suferă un blocaj al scriitorului și este spitalizat

din cauza unei boli cronice de piele. Ca urmare a durerii constante, a febrei cauzate de această
afecțiune și a refuzului său de a lua medicamente, Marlow cade în lumea fantastică a
romanului său noir, ,,The Singing Detective”, o aventură escapistă despre un detectiv.

Realul Marlow, de asemenea, experimentează flashback-uri cu copilăria lui în Anglia

rurală, și viața mamei sale în timpul războiului la Londra. Sinuciderea mamei sale este una
din mai multe imagini recurente din serie; Marlow o folosește (inconștient sau nu) în misterul
său și, uneori, îi înlocuiește fața cu diferite femei în viața sa, reală și imaginară. Totuși,
misterul nu este niciodată rezolvat; tot ceea ce este în cele din urmă dezvăluit este un complot
vag intenționat care implică criminali de război naziști, aliați și agenți sovietici și cei care
încearcă să-i oprească. Acest lucru reflectă punctul de vedere al lui Marlow că ficțiunea ar
trebui să fie ,,numai indicii, fără soluții”.

În flashback-uri, pe măsură ce problemele se adună și situația se înrăutățește, Marlow

se confruntă din ce în ce mai mult cu viața. Povestea pune întrebări psihologice despre
copilărie, despre oameni ca ființe sexuale, despre existența lui Dumnezeu și despre puterile
vindecătoare (și distrugătoare) ale minții. Atunci când evenimentele din trecut și cântecele
anilor 1940 revin în subconștientul său, călătoria lui Marlow de auto-descoperire oferă cheia
pentru a-și cuceri boala, în timp ce halucinațiile lui noir nu sunt departe de cele ale lui Philip
Marlowe in ,,Murder, My Sweet”, adaptarea filmului din 1944 a unei cărți scrisă de Raymond
Chandler.

Un alt substrat al poveștii este produs de interacțiuni imposibile între anumite

personaje (de exemplu, personaje din carte/imaginate care interacționează cu personaje din
viața reală a protagonistului). Raymond, iubitul mamei lui Marlow, apare ca antagonist
central în lumea lui reală. Mai mult, unele personaje au roluri multiple. Marlow și alter-ego-
ul său, detectivul cântăreț, sunt amândoi jucați de Gambon. Patrick Malahide joacă trei roluri:
Finney, care crede că Marlow are o aventură cu fosta soție, Nicola, jucată de Janet Suzman;
imaginarul Binney, un personaj central în complotul crimei; și Raymond, un prieten al tatălui
lui Marlow care are o aventură cu mama sa. Alison Steadman joacă atât în rolul mamei lui
Marlow, cât și în rolul misterioasei ,,Lili”, una dintre victimele crimei.

Narațiunea este complexă, nonlineară, cu multe elipse și flashback-uri. Povestea din

spital a fost descrisă de Potter ca un ,,sitcom”, care face aluzie la niște piese
anterioare, ,,Emergency-Ward” episoadele 9 și 10, pe care autorul le-a urmărit în timp ce era
spitalizat, ca și protagonistul său, din cauza unei boli de piele. Povestea detectivului este
imaginată de Marlow, pentru că el se află neputincios în patul său de spital. Flashback-urile
din copilăria eroului prezintă relațiile pe care le avea cu familia și experiența traumatizantă de
a asista la infidelitatea mamei sale într-o zi în pădure, combinată cu vina asupra sinuciderii
sale ulterioare în Londra. Povestea din filnal se referă la fosta soție a lui Philip, Nicola, pe
care și-o imaginează conspirându-se cu un producător de film, pentru a-l scoate din drepturile
de autor pe Marlow, care a adaptat cinematografic un scenariu după romanul său.

Voice-over-ul are un aspect reflexiv, confesional, pentru a justifica perspectiva cinică

a eroului asupra vieții. Naratorul spune povestea din nevoia de a-și mărturisi și curăța
conștiința. Voice-over-ul personalizează experiența audiovizuală, ca un roman polițist
subiectiv.

Marlow este tipul protagonistului din filmele noir. Nu este un erou convențional, ci,
mai degrabă, un anti-erou. Singur, introvertit, tulburat, pesimist, este definit de dorința lui de
a cerceta incontinuu și a restabili normalitatea în societatea în care trăiește. El este în mod
repetat testat, interogat, atacat sau persecutat. Lucrurile nu sunt ceea ce par, oamenii se
schimbă, complotul are întorsături și transformări neprevăzute. Astfel, prin refacerea
romanului său, Marlow își asimilează amintirile din copilărie și se apropie de realitate.

Într-un film noir obișnuit, detectivul fumează întotdeauna. Așa ește și în cazul lui
Marlow, care, într-un monolog din primul episod, spune că, în ciuda tuturor celorlalte lucruri,
singurul lucru pe care și-l dorește cu adevărat este o tigară. Progresul lui medical și mental
este subtil susținut de capacitatea de a ajunge la pachetul de țigări și de a-și aprinde una.

Antagonistul este Nicola, fosta soție a lui Marlow. Este femeia fatală a filmului noir, o
femeie periculoasă care atrage și seduce eroul. Aceasta are deja putere asupra unui alt bărbat,
Finney, alături de care vrea să se îmbogățească de pe urma fostului soț. Nicola este
caracterizată prin duplicitate – iubitoare, grijulie, atentă, dar manipulativă și misterioasă.
Opusul femeii fatale este asistenta de la spital, care îl îngrijește și îl reabilitează pe Marlow.

Stările primare pe care le exprimă miniseria ,,The Singing Detective” sunt melancolia,
deznădejdea, ambiguitatea, răul, disperarea, paranoia. Estetica noir se face simțită atât în
lumea exterioară, cât și în cea interioară. Lumea exterioară a poveștii este dată de decorul
rece, holurile albe ale spitalului, dar și apartamentele și străzile întunecate din romanul lui
Marlow. Lumea interioară este dată de violența, trauma și coșmarurile din mintea eroului.
Fiecare episod arată tematic partea lăuntrică și inumană a naturii umane, cu cinism și iubire
sortită, și subliniază laturile brutale, nesănătoase, ascunse ale experienței umane. Ca în orice
film noir, personajul principal al miniseriei este condus de trecutul lui, de vinovăție și de
slăbiciunea umană pentru a repara greșelile anterioare.

Pe lângă temele sale specifice noir, seria este notabilă pentru utilizarea muzicii din
anii 1940, adesea încorporată în numere muzicale suprarealiste. Acesta este un dispozitiv
folosit de Potter în miniseria sa anterioară, ,,Pennies from Heaven”. Regizorul Jon Amiel a
combinat această muzică cu o coloană sonoră de tip polițist.
 Vina lui Philip este o altă temă a lui Potter. Marlow nu numai că poartă vina
sinuciderii memei sale, ci se simte vinovat și de pedepsirea lui Mark Binney, care a suferit,
din cauza lui Philip, o bătaie care, în cuvintele profesoarei de la școală, ,,nici unul dintre voi
nu o va uita” . În povestea cu detectivi, Binney moare în mâinile lui Marlow.

Sexualitatea și atitudinea față de femei prezintă un aspect important în ,,The Singing

Detective”. Atitudinea lui Marlow față de sex este descrisă în jocul de cuvinte al doctorului
Gibbon: femeie, murdărie, moarte. Această atitudine poate rezulta din asistarea la adulterul
mamei sale și din sinuciderea ei ulterioară, ca mai apoi să apară în povestea detectivului sub
altă identitate. Sexul și moartea sunt legate, de exemplu, de Sonia, prostituată care este ucisă
după ce se culcă cu Binney, iar cadavrul ei gol este scos mai târziu din râu. În episodul al
treilea, flashback-urile adulterului mamei sale sunt intercalate cu moartea și tentativa de
resuscitare a lui George, pacientul din patul de lângă Marlow.

O noțiune puțin explorată în cazul lui Dennis Potter este cea a autorului. ,,The Singing
Detective” este prima dramă în care acesta explorează interacțiunea dintre ficțiune, realitate și
aluzie, care vor deveni teme majore în următoarele sale creații cu detectivi. Ideea călătoriei
lui Marlow prin experiența mintală este echivalată cu procesul de scriere al unui roman. Se
poate vedea din fanteziile neregulate ale lui Marlow și din imaginația lui excesivă ca și copil,
că un om ar trebui să fie suspicios ca un narator (în jocul de cuvinte, după ,,scriitor”
precede ,,mincinos”).

Așadar, miniseria ,,The Singing Detective” reușește să impresioneze prin

complexitatea sa, îmbinând elementele filmului noir cu alte genuri și estetici cinematografice,
pentru a transmite mai ușor mesajul și pentru o mai bună exeriență audiovizuală. Marlow
scapă de boală prin reproducerea și rezolvarea în minte a poveștii sale polițiste, în care
detectivul îi învinge pe răufăcători, cântând melodii din anii 40.