1

De Sub Finicul Deborei

Nr. 103, Septembrie – Octombrie 2023
Revistă crestină pentru femei
mbrie -
Septea
ulti ni tutu
La mbunicilor ! ror

”Nu știi ce înseamnă dragostea de bunic

până când nu devii unul !”
”Cu părul nins, cu ochii mici și calzi de duioșie,
Aievea parc-o văd aici, icoana firavei bunici,
din frageda-mi pruncie !

Torcea, torcea, fus după fus, din zori și până-n seară,

Cu furca-n brâu, cu gândul dus, era frumoasă de nespus,
în portu-i de la țară !

De câte ori priveam la ea, cu dor mi-aduc aminte,

Sfiala ce mă cuprindea, asemuind-o-n mintea mea,
duminicii preasfinte !”
Stefan Octavian Iosif

Aurelia Gabor
1425 Zion Church Rd., Hickory, NC 28602
Tel. 36o-944-9638
EMail : aureliagabor@yahoo.com
 2

Cuprins
❖ Ce lăsăm în urma noastră, Aurelia Gabor…………………………………………………………..3
❖ Pilda bogatului nemilostiv, poezie, Olivia Pocol.…………………………………………………6
❖ Livia Opriș, mărturie 2, Olympia Nenu..................................................................7
❖ Istorii ale unor imnuri creștine, Speranța Doina Cătană………………………………………9
❖ Știi tu cine este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ?, Oana Ailenei…………………………….8
❖ Istoricul cântării ”Învață…”, Speranța Doina Cătană………………………………………….9
❖ Bunica Anica, Ana Tătar Andraș……………………………………………………………………….10
❖ Nu a vrut bani dar… a invitat-o la biserică, Oana Ailenei…………………………………..11
❖ Nicolae Moldoveanu, Florica Moca…………………………………………………………………..12
❖ Binecuvântarea de a fi bunici, Zina Cibotarica…………………………………………………..14
❖ Buna mea, Rodica Boțan……………………………………………………………………………………15
❖ De ce este important să studiem temperamentele celor din jurul nostru ?, Aurelia
Gabor………………………………………………………………………………………………………………..17
❖ Judecată la prima vedere, Marinela Buzaș……………………………………………………… 20
❖ Somnul insuficient generează apariția polipilor intestinali, Dr. Ligia Miclea………21
❖ Maxime, Lenuța Amurăriței Pus.........................................................................22
❖ Rubrica Gospodinei............................................................................................23
 3

Nota Editorului Aurelia Gabor

Ce lăsăm în urma noastră ?

Anii 1950-1989 au fost ani grei pentru credincioșii de toate denominațiunile din România
deoarece erau vremurile în care comunismul era în plină floare în țara noastră. Vremurile fiind
total potrivnice credinței în Dumnezeu, la fiecare colț de stradă sau sală de clasă auzeai
”propovăduindu-se” ateismul și teoria ”evoluției” lui Darwin. Toți trebuia să acceptăm (cel puțin
cu gura, când eram ascultați pentru notă sau dădeam lucrări scrise la biologie) că, ”bunicii și
strămoșii noștri” erau maimuțele de prin Africa...
A decide să rămâi statornic în credința ta în acele vremuri, însemna asumarea unor riscuri care
au făcut din frații și surorile noastre din acea vreme adevărați eroi. Dar Dumnezeu, în planul Lui
de a-Și desăvârși lucrările ce le avea în vedere pentru țara noastră, Și-a avut oameni care au știut
să răspundă cu credință și sacrificiu, făcând posibilă împlinirea planurilor Lui la toate nivelele.
Istoria care urmează este un tribut pe care dorim să îl aducem acelor ”colaboratori cu
Dumnezeu” care, în ciuda timpurilor aberante în care au trăit ca și credincioși, au simțit că,
răspândirea Veștii Bune a mântuirii, era pentru ei o datorie de onoare și o mare cinste. De aceea,
nu îi uităm pe cei care, răspunzând cu un hotărât ”Da” la provocările acelor vremuri aspre pentru
credincioși, au fost folosiți de Dumnezeu, frați și surori, prin care s-au făcut adevărate minuni.
Era prin anul 1974 când, așa cum am spus mai sus, timpurile erau total potrivnice practicării
credinței în Dumnezeul cel adevărat. Cu toate acestea, ”șeganii”, adică Biserica Baptistă din
Șega-Arad, în ciuda faptului că nu primise autorizație de construcție pentru a-și lărgi locul de
închinare precum și în ciuda amenzilor usturătoare primite din partea autorităților pe motivul că
se construia ilegal, a continuat să meargă înainte în dorința de a avea un spațiu corespunzător
nevoilor ce le avea frățietatea din biserica lor. Pastorul de atunci al bisericii din Șega-Arad, fr.
Marțian Cocian, prin faptul că nu s-a aliniat directivelor venite de la administrația comunistă a
României de atunci, a rezistat eroic tuturor acestor adversități, insuflând curaj întregii
congregații, pentru a merge înainte cu construcția – chiar și în mod ilegal – a bisericii lor. Fiind
acuzat la un moment dat de faptul că nu este patriot, fr. Marțian și-a scos ochelarii fumurii ce îi
purta, dezvăluind faptul că, unul din ochii dânsului a fost pierdut în timpul războiului, dânsul
fiind luptător pe front în timpul celui de-al doilea război mondial.
Pe când construcția bisericii se apropia de sfârșit, familia Silvia & Ladislau Titean, membri
ai bisericii din Șega, dedicați slujitori ai Domnului și ai lucrării Lui, au decis să facă un cadou
valoros bisericii și anume, un amvon. Cunoșteau ei, în jud. Covasna, un tâmplar creștin
specialist, care lucra din lemn de nuc și cireș, mobilier curbat, de calitate superioară. Dar
tâmplarul acesta executa comenzi doar de nivel înalt, pentru organele ce se aflau la conducerea
țării noastre în acea vreme. În speranța că, totuși, acest om va accepta să le ia și lor comanda și
va face și pentru biserica din Șega amvonul, l-au contactat, spunându-i ce doreau.
Cu puțin timp în urmă, omul acesta nu avea nici cea mai mică idee despre faptul că, în
județul Arad, la Șega, se construia ilegal o biserică și că aceasta avea nevoie de un amvon. Spre
surpriza familiei Titean însă, fratele acesta, pe nume Fulop Albert, le-a povestit următoarele :
 4

”Într-o noapte, am avut un vis în care, un bătrânel a venit la mine și mi-a spus : ”Pregătește
material să faci un amvon !”. Nu mai făcusem niciodată în toată cariera mea de tâmplar o
asemenea piesă de mobilă. Trezindu-mă însă a doua zi, nu am mai dat nicio importanță visului.
”Visele sunt vise... multe visează omul...”. Și am continuat să îmi văd de treaburile mele. Pe
parcursul a două luni însă, visul s-a mai repetat de încă două ori, cu același bătrânel care îmi
spunea foarte serios ce sarcină aveam. Când mi-a apărut pentru a treia oară în vis, bătrânelul pur
și simplu s-a răstit supărat la mine : ”Ce mai aștepți... ? Nu ți-am spus să pregătești materialul
pentru amvon ?”. Speriat deja, a doua zi dimineața, fără să am o comandă anume din partea
cuiva pentru un amvon, am trecut la acțiune și am adunat materialul necesar, pregătindu-l pentru
”comanda venită din cer”. Și, comanda nu a întârziat să apară. Fr. Titean, fără să aibă cunoștință
de faptul că tot materialul pentru amvonul pe care dorea să îl comande era deja pregătit și doar
se aștepta comanda, m-a sunat, rugându-mă să facă amvonul bisericii din Șega-Arad”.

La inaugurarea noii clădiri a bisericii din Șega – Arad ;

De la stg. la dr. : fr. Stighelbsuer, pastorul Marțian Cocian, Vasile Muraru (Iratoș),
Fulop Albert (meșterul), fr. Titean Ladislau.
Amvonul este cel din poză !

Spre surpriza fr. Titean și a soției sale, sr. Silvia, comanda a fost acceptată pe loc. Uimirea fr.
Titean a fost însă, atunci când l-a auzit pe meșter spunându-i : ”Sigur că da ! Am tot materialul
pregătit ! Amvonul a fost deja comandat de câtăva vreme. Am nevoie doar de dimensiuni și de
promisiunea că voi fi invitat la sărbătoarea de deschidere a bisericii !”. Surprins și, luat pe
neașteptate, fr. Titean s-a întrebat imediat, cumva șocat, cine anume ”i-o fi luat-o înainte” cu
acea comandă. Dar, în curând, lucrurile s-au lămurit și minunea pe care Dumnezeu a făcut-o, i-
a umplut pe toți de bucurie și a însuflețit credincioșii atât pe cei din Șega, cât și pe oricine a avut
șansa sau ocazia să audă mărturia aceasta. Invitat la deschiderea Bisericii din Șega, fr. Fulop
Albert a mărturisit mulțimii adunate la acea sărbătoare, istoria executării acelui amvon. Nu a
acceptat nicio plată pentru material sau manoperă, spunând : ”Plătește cine a dat comanda !”.
În Matei capitolul 19:16; 21-22, vom găsi o relatare reluată apoi și de apostolii Marcu și
Luca, în care citim despre tânărul bogat :”Și iată că un om, apropiindu-se de Isus, a zis :
”Învățătorule, ce lucru bun să fac, ca să am viață veșnică ?”. Isus i-a spus : ”Dacă vrei să
fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile și dă săracilor și vei avea astfel o comoară în Ceruri.
 5

Apoi vino și urmează-Mă ! Când a auzit cuvintele acestea, tânărul a plecat întristat, pentru
că avea multe averi”.
Iată două cazuri care sunt elocvente prin ele însăși. Nu știu cât de bogați au fost fr. Titean
și Sora Silvia atunci când au comandat acel amvon, cu dorința sinceră de a face un frumos cadou
bisericii din Șega (și încă alte câteva amvoane pentru alte biserici de atunci încolo !), în numele
Domnului dar, tânărul de pe paginile Bibliei, din pasajul de mai sus, ne spune Biblia că era foarte
bogat. La auzul cuvintelor Domnului Isus însă, a plecat de lângă Acesta, spune Biblia, ”întristat”.
Stau de vorbă adesea cu sr. Silvia Titean despre bucuria sfântă ce o are pentru lucrările făcute
în Numele Domnului, atât pe timpul cât trăia încă fr. Ladislau, cât și după ce dânsul a plecat în
veșnicie. ”Darul” acestei familii se poate echivala probabil în zeci de mii sau poate, chiar sute
de mii de cărți creștine tipărite pe cheltuiala proprie și distribuite în mod gratuit, Noi Testamente
tipărite prin China, cărți de cântări tipărite și donate prin diferite biserici și câte alte binecuvântări
aduse orfanilor și săracilor din România pe care doar Tatăl ceresc le știe și unii dintre cei care au
beneficiat de dragostea sinceră a acestei familii. Tânărul bogat a plecat din fața Domnului Isus
”întristat”. Dar, cred că fratele Ladislau Titean a ajuns în fața Domnului săltând de bucurie.
Poate unii veți crede că sora Silvia este vreo mare ”bogătașă” americană ! V-aș recomanda să o
întrebați pe dânsa. Dar, așa cum este, continuă să aducă bucurie chiar și acum, la cei 82 de ani ai
dânsei (pe care îi va împlini în luna Septembrie), la mulți din jurul ei.
Dumnezeu ne-a binecuvântat și o face în continuare cu fiecare din noi, după dorința și planul
Lui cu noi. Ce facem noi, însă cu tot ceea ce El ne dăruiește ? Probabil că, celor mai mulți dintre
noi nici prin cap nu ne-ar trece să ”vindem tot” și să dăm săracilor pentru a ne aduna ”o comoară
în cer”. Dar, dăruim, totuși, ”câte ceva” ! Și aici, vine întrebarea cea mare : care este baza
motivației noastre atunci când ”dăruim” ? Știe stânga noastră ce face dreapta sau tot ”satul” știe
cifra pe care am scris-o pe cec, așteptându-ne ca, acest lucru fiind cunoscut, să primim
”onorurile” respective ? Înțelegem noi,
oare, faptul că, întreaga valoare a faptelor
noastre bune stă în dragostea care le-a
inspirat ? Și, ce este oare dragostea Ce lași în urma ta când pleci și mersul tău se-ncheie ?
Rămâne nard de trandafiri sau, numai fum de stele... ?
altceva decât însăși identitatea noastră ca Ce zid rămâne-n urma ta, un zid din pietre scumpe ?
și creștini, ca și copii ai lui Dumnezeu Sau numai lemn, bătut cu fân, ce-i dus de ape multe... ?
despre care Ioan mărturisește în 1 Ioan Floarea Ferghete
4:8, afirmând că ”Dumnezeu este
dragoste” ! Când facem cu dragostea
venită de sus un bine cuiva, dragostea lui
Dumnezeu începe să lucreze în persoana respectivă. Conștiințele vor fi atinse și schimbările vor
începe să apară. Iar binefacerea făcută va avea un efect dublu : cel ce a făcut-o, ca și cel care a
beneficiat se vor bucura ! Când însă vei pierde ocazia de a face un bine pe care ai fi putut să îl
faci dar, din anumite motive nu l-ai făcut, vei experimenta cu siguranță regretul și tristețea
tânărului bogat.
Deci, în final, ce lăsăm în urma noastră ? Facă Domnul ca articolul acesta să fie o cercetare
sfântă prin care să dorim ca tot ceea ce facem să fie făcut în dragoste, în Numele Domnului Isus
astfel ca, ceea ce vom lăsa în urma noastră să fie o mireasmă plăcută a acestei roade sfinte a
Duhului Sfânt !
 6

Pilda bogatului nemilostiv – Luca 16:20-27

Olivia Pocol Bâlc, Kitchener, Canada
E-o pildă în Scriptură din care multe-nvăţ,
Despre-un bogat ce zilnic trăia-n huzur și-ospăţ.
Și-un Lazăr ce la poarta-i zăcea bolnav, lipsit,
Cu niște câini alături, flămând și oropsit.

Nu s-a-ndurat bogatul cu el să-mpartă hrana,

Nici să-l adăpostească, ori să îi ungă rana.
Și, după-o vreme lungă, săracul a plecat,
Pe calea neîntoarsă și a fost îngropat.

Acum, condus de îngeri, săracu-i dus în Rai,

Un loc de strălucire, în alb ca neaua strai.
Acolo află-odihnă și dulce alinare,
Dupa atâta zbucium și-atâta suspinare.

Citim cum, mai târziu, la rândul lui, bogatul,

La fel ca şi străbunii, și-a părăsit palatul.
Şi-a dat şi el suflarea ca orice muritor,
”... Dar a ajuns în iazul cu foc dogoritor.
pregătește-te De-acolo, din chin veșnic, bogatul ne învață,
să-L Că, dincolo de groapă, începe-o altă viață,
întâlnești pe Că multa-i avuție şi-al lui înalt statut,
De-osânda veşniciei să-l scape, n-au putut.
Dumnezeul
tău”, Vedem şi cum Cuvântul de dânsul lepădat,
Amos 4:12 Cu-atâta nepăsare ... acum, e confirmat.
Că raiul, ca şi iadul, nu-s niște născociri,
Că iadu-i pedepsire, că-n rai sunt fericiri.

Acolo-n iad, bogatul, se roagă-ntâia oară,

Acum se milogeşte şi şansele-şi măsoară.
Cât timp a fost în viață nu s-a rugat deloc,
N-avea de Cer nevoie, c-avea destul… noroc.

Acolo-n iad bogatul își ştie misiunea.

Are şi-o strategie şi-şi spune viziunea :
Ar vrea Avraam pe Lazăr la-ai lui frați să-l trimită,
De iad să-i înştiințeze, de soarta lui cumplită…

Târzie, prea târzie i-a fost atunci căința,

La chin pecetluită pe veci i-a fost sentința.
Noi bine să luăm seama la biblica povaţă :
Că dincolo ne-aşteaptă ce ne-am croit în viață !
 7

Livia Opriș – Mărturia întoarcerii la Domnul ! (2)

Olympia Nenu, California
Acela a fost începutul unei alte vieți. Ardeam de nerăbdare să aflu cât mai multe
despre Acest Dumnezeu așa că, eram nelipsită de serviciile de duminică ori de
peste săptămână. Studiile biblice m-au îmbogățit nespus de mult. Eram atât de
înfometată și dornică să umplu acel gol din mine, încât aș fi stat numai în
biserică. Mă așezam cam pe același loc așa că, surorile din biserică m-au integrat între ele și,
dacă se întâmpla să lipsesc de la biserică imediat mă căutau să vadă ce e cu mine. În pașii ce i-
am făcut în cunoașterea lui Dumnezeu, am ajuns față în față cu problema botezului. Știam că,
prin botez, puneam cumva în pericol poziția soțului meu. Dar Dumnezeu, care Își urma planul
Lui cu mine, a avut grijă și de asta și, în duminica următoare mi-a pregătit o predică prin care
mi-a spus clar și răspicat că Lui un Îi plac jumătățile de măsură, ba chiar că este împotriva lor.
Era clar că, ori ești cu El, ori ești împotriva Lui. Și că, decizia ne aparține. Cutremurată, mi-am
zis : ”Eu, azi decid pentru Domnul !”. Nu voiam cu nici un chip să pierd ceea ce abia găsisem.
I-am spus soțului decizia mea și, într-adevăr, ceva repercusiuni s-au simțit atât la serviciul lui,
cât și la al meu dar, nimic nu m-a clintit în hotărârea mea. Astfel că, pe 15 Octombrie 1995 m-
am botezat și, de atunci călătoresc mână în mână cu Domnul.
În procesul creșterii spirituale, m-am hotărât să nu mă mulțumesc doar cu hrana primită de la
amvon ci, să studiez personal Biblia. Problema era că, deși citisem mult la viața mea, Biblia îmi
părea cea mai grea lectură de parcurs. Înșiruirea acelor liste interminabile de nume pe care abia
le pronunțam nu-mi plăcea deloc și asta îmi fura oarecum bucuria. Am dus, totuși, până la capăt
citirea Scripturii și, oarecum ușurată, I-am spus Domnului : ”De-acuma, voi încerca să înțeleg
Cuvântul Tău din predici deoarece singură, nu Te supăra, Te rog, dar nu mai citesc…”. Și a
venit seara de Anul Nou 1996. M-am proșternut înaintea Domnului în genunchi, am plâns și am
zis : ”Doamne, eu vreau să mă bucur de Cuvântul Tău și acasă…
Dă-mi, te rog, această bucurie ! Știu că acolo, Tu ai comori
nebănuite pentru mine și eu vreau să Te cunosc mai mult !”.
Și, m-a ascultat. Încă din prima zi a Noului An, mi s-au limpezit
ochii sufletului și, când citeam, totul s-a dezvăluit clar înaintea mea,
de nu mă mai puteam despărți de lângă Cuvânt. Mi s-a dublat
bucuria și simțeam că trebuia să o împărtășesc cuiva așa că, am luat-
o pe colega mea ortodoxă, cu care parcurgeam drumul pe jos până
la școală și am provocat-o să citim împreună Biblia. Și, tot drumul
până la școală ne împărtășeam împreună părerile și înțelegerile din
paginile Cărții. Am decis să luăm pe rând, personaje din Biblie, să
le analizăm umblarea cu Dumnezeu, așa cum a fost ea, cu suișuri și
coborâșuri. Acum, studiem despre sfințenia lui Dumnezeu. Am și un carnețel unde îmi notez
pasajele mai greu de înțeles și merg cu ele la pastor, care mă ajută în înțelegerea lor. Am observat
că, ori de câte ori citesc Biblia, descopăr lucruri noi, deoarece Dumnezeu pune lumină peste câte
un verset pe care nu părea să îl fi observat încă, deși trecusem altădată peste el. Și, pe măsură ce
”sap” mai adânc, dau de bogățiile ascunse acolo, între rânduri, ca într-o mină de aur, neexplorată
încă și de care nu mă pot sătura îndeajuns.
 8

Bucuria întipărită pe chipul meu, de a fi copilul Lui, a fost receptată și de micuții clasei mele,
cărora le-am spus deschis că am descoperit pe Adevăratul Dumnezeu. Vestea a stârnit și o
oarecare împotrivire din partea profesoarei de religie, care m-a luat de-o parte și m-a apostrofat
că ”De ce mi-am părăsit religia”. I-am răspuns foarte simplu, făcând-o să înțeleagă că, eu nu
am putut părăsi ce n-am avut. Abia de-acuma am. Și, ce am acuma, nu se cheamă religie, ci se
cheama relație. Și, când am decis să cobor fizic de la catedră printre elevii mei și să îi fac să
înțeleagă că, niciunul nu-i mai mare decât celălalt, noi toți fiind pământeni și Singurul deasupra
noastră a tuturor și Cel mai Mare, este Dumnezeu, am fost șocată să aud, din partea unei fetițe,
că ea este supărată pe mine că, mi-am părăsit credința. Atunci, am primit o lumină specială de la
Dumnezeu, ca să le pot explica pe înțelesul lor ce s-a întâmplat și că nimeni nu a trădat nimic.
Am desenat un triunghi cu vârful în sus, vârf pe care L-am numit Dumnezeu. Pe baza de jos a
triunghiului, am desenat câteva cerculețe, pe care le-am notat cu inițiala câtorva confesiuni :
orthodox, baptist, penticostal, reformat, catolic și apoi, le-am desenat săgeți coborând din vârful
triunghiului, către fiecare cerculeț, spunându-le : ”Vedeți voi, Dumnezeu vorbește din înalțimea
cerului tuturor cerculețelor. Eu, până la 42 de ani, am stat în cerculețul “O” (ortodox) unde
m-au așezat ai mei, când m-am născut dar, de acolo, niciodată nu L-am auzit și nici nu I-am
distins vocea. Și-am trăit nefericită doar pentru că cineva a zis : ”Șezi aici !”. Într-o zi însă,
cineva m-a întrebat : ”Tu chiar vrei să Îl vezi și să Îl cunoști pe Dumnezeu ?”. Eu am răspuns :
”Da” și atunci, m-a luat de mână și m-a mutat în cerculețul de-alături, pe care scria ”B”
(baptist) ; și acolo, L-am auzit și L-am văzut pe Dumnezeu ! Și acuma, spune tu, Alexandra,
nu-i normal să stau aici, în cerculețul B ?” Și toată clasa a izbucnit : ”Ba da !”. Și însăși această
fetiță a zis : ”Aveți dreptate, doamna învățătoare !”. Îl simțeam pe Dumnezeu acolo, printre
noi ! Le-am spus tuturor - știind că foarte mulți se confruntau cu complexul inferiorității și al
neputinței - că numai cine se așează sub autoritatea Lui are valoare pentru veșnicie. S-au dat
piedici la o parte, o ușurătate deosebită s-a simțit în întreaga clasă și elevii mei au înțeles că,
numai scăpând de ideea de religie și îmbrățisând relația cu Dumnezeu ești cu adevărat pe placul
Lui și poți ajunge în cer, atunci când sfârșești drumeția pe Pământ. Le-am vorbit despre dragostea
Lui și pentru ei. Orizontul devenise atât de luminos încât ora aceea de dirigenție și-a pus
amprenta puternic pe sufletul lor mic. A fost una dintre cele mai frumoase momente atât din viața
lor, cât și din a mea, de care toți își amintesc cu plăcere și nostalgie. Am fost răsplătită de
Dumnezeu pentru pledoaria din fața clasei, cu o bucurie ce m-a inundat și nu a mai plecat
niciodată de la mine. ”Îi aparțin Lui - le-am spus
”Nu uita faptul că, în anumite elevilor mei - la încheierea orei și Îl simt
întotdeauna de partea mea !”.
cazuri, s-ar putea să fii singura Mă rog Domnului ca, toată această mărturie să
Biblie pe care unii necredinciosi molipsească pe toți cititorii și să vă îndrăgostiți și
voi de El, deoarece se merită : El ne face bine atât
o vor citi vreodată !” aici, cât și în veșnicie ! Acum, în fiecare dimineață
Anonim îmi încep ziua cu mulțumire, spunându-I : ”Mă
bucur Doamne că mi-ai mai dat încă o zi, în care
să Te văd, în care să Te iubesc și în care să umblu cu Tine și în căile Tale !”
 9

Istorii ale unor imnuri creștine

Prof. Speranța Doina Cătană, Timisoara
Câteodată, cu ocazia unor vizite pe care le făceam la familia Moldoveanu,
după ce începeam să cântăm, fratele Moldoveanu ne spunea ce a mai compus
şi, uneori, dacă mai era timp, ne povestea cum s-au născut unele cântări sau ce
împrejurări le-au făcut memorabile. Redau, în cele ce urmează, relatarea compozitorului Nicolae
Moldoveanu, cu privire la unele cântări, aşa cum le-am înregistrat sau le-am găsit pe paginile
scrierilor sale. Cred că este corect să încep redarea acestora prin faptul că, aceste compoziții
uimitoare, compuse și memorate în timpul detențiilor, după eliberarea din închisoare, autorul le-
a scris pe caiete, pe toate, din memorie. Faptul că prima cântare compusă în condiții atât de
vitrege se referă la bucurie și pace, aduce o imagine de miracol divin, pentru că numai cineva
care este înrădăcinat în Hristos poate cugeta astfel. Alătur aici imaginea caietului în care au fost
notate cântecele compuse în închisoare. În cele ce urmează prezentăm istoricul unor cântări,
respectând explicațiile oferite de autor, prin redarea povestirii de către însuși Nicolae
Moldoveanu.

BUCURIA PĂCII
”Eram în celula nr. 9 la securitatea din Cluj, în anul 1959, luna iulie şi, într-o dimineaţă,
m-am trezit cu o melodie în minte, pe care am repetat-o şi am reţinut-o. L-am rugat pe Domnul
să îmi dea un text la această melodie şi El mi-a dat textul acesta : ”Bucuria păcii”. Celula 9
era întunecoasă, aflându-se la 3 metri sub pământ dar acolo, Dumnezeu mi-a dat această
cântare, ca să mă bucur că sunt în Mâna Lui. Ca şi evreii : ei erau în pustie, dar erau în mâna
Domnului. Prin toate încercările din viaţa noastră, trebuie să înțelegem că, nu suntem în
mâna încercării ci, în Mâna Domnului. Şi El ne dă ceea ce ştie că ne face nouă bine. Iată
textul acestei cântări:
Bucuria păcii, Tu-mi aduci, Isuse,
Chiar când bat în juru-mi groaznice furtuni,
Tu, Lumina vieţii celei neapuse,
Mângâiere-n suflet pururea mi-aduni!

Binecuvântarea sfântă şi aleasă,

De la tronul milei se revarsă-n plin, Caietul nr. 1, în care
Şi-o adâncă pace-n inimă se lasă, compozitorul a notat cântările
scrise în temniță
Peste suferinţa-mi, toarn-al ei alin !

La-mplinirea vremii, va-nceta durerea, Căci hotar la toate, Doamne, Tu ai pus.

După suferinţă, vine mângăierea, După chinul morţii, viaţa făr-apus !

• Extras din cartea ”NICOLAE MOLDOVEANU, 100 de ani de la naștere”, publicată cu editura
Stephanus, București 2022
• Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului– Cântări din temniță, Bucuria păcii, nr.1, Editura
Comorile Harului-Deva, 1996, p 13 ;
 10

Bunica Anica
Ana Tătar-Andras, Hickory, NC
Bunicii și bunicile sunt amintiri deosebite pentru multe persoane. Pentru
mine, Bunica Anica este eroina mea. De ce ? Pentru că ea mi-a influențat
viața cel mai mult și am multe amintiri deosebite cu dânsa, amintiri la care
mă gândesc cu drag. Era o ființă blândă și tăcută, care vorbea doar atunci
când trebuia. Încuraja și apăra cu o înțelepciune specifică ei. Ea m-a învățat
rugăciunea Tatăl nostru, pe când abia începusem să spun cele dintâi cuvinte, îndemnându-mă,
cu glasul ei blând, să mă rog lui Dumnezeu. Este singura persoană pe care am surprins-o
rugându-se în cămăruță și pe care eu o știu că avea cămăruța ei, unde se ruga. Mergeam la ea (nu
era departe – cca 1 km) și o găseam pe genunchi în cămăruță. Mă așezam pe prag și o ascultam.
Nu mă plictiseam niciodată deoarece, felul în care se ruga, prin Duhul Sfânt, îmi impresiona în
mod special inima mea de copil. Era atât de concentrată în rugăciune încât nici nu auzea ușa când
intram în casa ei. Când termina însă rugăciunea și mă vedea, mă întreba ea însăși surprinsă :
”Dar tu... când ai venit ?” Conversațiile mele cu bunica le păstrez și astăzi în inima mea ca pe
o comoară de preț. Deși femeie simplă, fără multă carte, pe mine mă îndemna mereu să merg la
școală, să învăț și să mă țin de carte.
În timpul iernii, bunica venea dis de dimineață și torcea
împreună cu mama ca să ne facă haine. Pe vremea aceea era
multă sărăcie pe la noi. Oamenii lucrau pământul pentru a avea
hrană și făceau haine din cânepă și din lână de oi. Se muncea
mult pentru a pregăti toate lucrurile, dar toată familia participa
la acest proces de mers înainte al vieții.
Eram prin clasele primare când bunica, stând odată de
vorbă cu mine m-a întrebat : ”Știi tu, câte suflete ar auzi
despre Domnul Isus Hristos într-un an dacă ai spune unei
singure persoane despre El, în fiecare lună din an ?”. I-am
răspuns : ”Doisprezece !”. Și apoi, m-a întrebat : ”Știi tu, câte
suflete ar auzi despre Domnul Isus Hristos în 12 ani dacă ai
spune în fiecare lună unei pesoane despre El ?” Și eu, cu
mintea mea de copil, i-am răspuns : ”Bunică, eu vreau să spun
în fiecare zi unei persoane despre Domnul Isus Hristos !”. Ce dorință inocentă de copil ! Și
bunica, gânditoare, s-a uitat lung la mine. Mi-am amintit această conversație târziu, după peste
patruzeci de ani și, privind în urmă, L-am lăudat pe Domnul pentru că a ascultat dorința unui
copil și, într-un fel aparte, a împlinit-o prin cărțile pe care le-am scris, prin mesajele și
înregistrările video pe care le-am făcut și continui să le fac. O, ce mare binecuvântare este să ai
o astfel de bunică credincioasă, care își binecuvântează nepoții și îi învață Legea Domnului.
Doamne, Tată ceresc, Îți mulțumesc pentru bunica mea !

”Un bunic are argint în păr si aur în inimă !”,

Autor necunoscut
 11

Nu a vrut bani dar… A invitat-o la biserică !

”Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta !”,
Psalmul 139:14
Oana Ailenei, Moseley, Virginia
Sunt uimită de măreția lucrărilor lui Dumnezeu și sunt plină de bucurie ori de câte ori văd
cum se desfășoară sub ochii mei, planul Lui perfect. El are un plan desăvârșit cu fiecare din noi si vrea să lucreze
prin noi, spre mântuirea a cât mai mulți oameni prin jertfa Domnului Isus Hristos. Și, nu rareori, lucrează și în
viața noastră, prin cei din jurul nostru. În Matei 18:14, citim chiar cuvintele Domnului Isus Hristos : ”Tot aşa,
nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară nici unul măcar din acești micuți”. Fiecare detaliu din viața
noastră este parte a unui plan elaborat si desăvârșit al minunatului nostru Creator.
De curând, am fost invitată împreună cu familia, să particip la botezul unei surori care s-a întors la Dumnezeu
de curând și la a cărei întoarcere m-a făcut Dumnezeu și pe mine părtașă. Este înălțător să observi cum
Dumnezeu folosește oameni imperfecți ca noi, pentru a-și duce la îndeplinire planul Său perfect de mântuire.
Această scumpă soră este mamă și bunică, trecută de 60 de ani. Numele ei este Debbie și am cunoscut-o anul
trecut la o conferință creștină pentru femei, în cadrul unei biserici din Richmond, Virginia. Inițial, nu am avut în
plan să merg la conferința respectivă dar, mama pastorului acelei biserici m-a invitat personal, dăruindu-mi un
bilet de intrare astfel că, am decis să merg și să văd ce avea Dumnezeu pregătit pentru mine. Ajunsă la locul
conferinței, m-am așezat singură pe un loc, așteptând începerea programului. După câteva minute, lângă mine
s-a așezat o doamnă pe care nu o cunoșteam, dar care am observat că era foarte tristă si apăsată. Intrând în
vorbă cu ea, am aflat că era văduvă de curând și pierderea subită a soțului ei o afectase puternic emoțional.
Mi-a mărturisit lăcrimând că se afla într-o stare de tristețe pe care simțea că nu o poate depăși. Am început să
îi spun tot ceea ce, în acele momente, îmi punea Dumnezeu pe inimă, din
experiențele mele personale și din trăirea mea cu Dumnezeu. I-am luat
mâinile în ale mele și m-am rugat pentru ea, ca să Îl cunoască și ea pe
Dumnezeu și să fie mântuită.
Din vorbă în vorbă, Debbie mi-a mărturisit faptul că, simțea că întâlnirea
cu mine a fost pregătită de Dumnezeu, în mod special pentru ea. Această
femeie trăise toată viața ei departe de Dumnezeu, fără a-L cunoaște, a-L
căuta sau a frecventa vreo biserică. Iată însă ce mi-a povestit această
doamnă : Cu puțin timp înainte, chiar după ce soțul ei murise, instalația de aer condiționat de la casa ei se
stricase și avea nevoie să fie reparată. Femeia însă se gândea cu îngrijorare, neavând prea mulți bani, că
reparația respectivă va fi peste puterile ei financiare. Spre surprinderea ei însă, persoana pe care a angajat-o
să repare sistemul de aer condiționat, după ce l-a reparat, nu a vrut bani pentru ceea ce făcuse ci, în schimb,
a invitat-o la biserica unde el era pastor. Acest gest a avut un impact puternic asupra ei și astfel, această femeie
a început să vadă și să simtă dragostea lui Dumnezeu în viața ei. Exact cum spune și psalmistul în Psalmul 40:5
: ”Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine : nimeni nu se poate asemăna cu
Tine. Aş vrea să le vestesc și să le trâmbițez !”. Faptul că s-a întâlnit cu mine și am stat amândouă de vorbă, a
fost un alt semnal cum că Dumnezeu are planuri bune pentru viața ei și astfel, a început să înțeleagă și să simtă
tot mai mult dimensiunea dragostei lui Dumnezeu pentru ea. Nici una dintre noi nu frecventam biserica aceea
unde a avut loc conferința pentru femei, așadar pentru mine a fost clar că era în planul Lui Dumnezeu să fiu
acolo, iar Debbie era parte din acest plan perfect. Am ținut legătura cu Debbie și am încurajat-o, spunându-i că
Dumnezeu are un plan și un scop pentru viața ei. Și iată, planul măreț pe care Dumnezeu l-a avut pentru ea a
fost acela de a o chema la El și de a încheia un legământ cu El în apa botezului !
Cât de minunate sunt lucrările și planurile Domnului pentru noi ! Aceasta este una dintre experiențele pentru
care sunt extrem de bucuroasă și care mă îndeamnă să cânt precum psalmistul : ”Eu cânt de veselie când văd
lucrarea mâinilor Tale”, Psalmul 92:4.
 12

Nicolae Moldoveanu –
compozitor, poet și muzician creștin de excepție
Florica Moca, Phoenix, Arizona
Preluări din cartea ”Nicolae Moldoveanu”, ediția a II-a,
Autoare - Speranța Doina Cătană (S.D.C.)
Deci, după cinci luni de închisoare și un proces dirijat în acord cu noul regim comunist, fratele Moldoveanu
este condamnat la 12 ani de închisoare cu muncă silnică, confiscarea totală a averii și 10 ani de degradare civică
pe motiv de Uneltire împotriva ordinii sociale. Sentința i-a fost comunicată pe data de 3 februarie 1960, ziua în
care dânsul a împlinit 38 de ani, timp în care se afla în închisoarea de la Gherla. Parte din persecuțiile și
încercările trăite în acei ani de detenție au fost descrise în articolul precedent. În anul 1964 însă, a fost dat un
decret de eliberare a deținuților politici, între care fusese încadrat și fr. Moldoveanu, astfel că, a fost și dânsul
eliberat pe data de 15 iunie, după cinci ani de detenție.
Ajuns în gara din Sibiu, de teama că, văzându-l pe neașteptate, soția lui să nu aibă un șoc puternic, a dat
telefon unor vecini ca să îi roage să îi anunțe familia că venea acasă. S-a întâmplat ca, tocmai atunci, la telefon
să se afle chiar cumnata sa, sora soției lui. Cu toată grija ce a avut-o de a nu îi produce un șoc sorei Lena, la
întoarcerea lui acasă, impactul a fost atât de puternic încât soția lui nu a fost capabilă să îl întâmpine afară din
casă, la sosirea lui. Stătea doar proptită de ușorii ușii, nefiind în stare să îi iese soțului ei în întâmpinare. Fiica
Daniela, cumnata dânsului și vecinii l-au întâmpinat cu bucurie dar sora Lena nu a fost capabilă să se țină pe
picioare din cauza emoției care o copleșea. Bucuria eliberării a fost mare deoarece pe lângă familie, fr.
Moldoveanu avea acum ocazia unor părtășii sfinte chiar și cu unii din cei cu care împărțise greul în închisoare.
Dintre aceștia, menționăm doar câțiva : Richard Wurmbrand, Traian Dorz, Vișchi din Oradea, Vasile Moisescu
din Arad, Aron Mladin, Traian Ban și Relu Băbuț, tot din Arad, Nicolae Todor din Deva.
Am crede că, de acum, aflându-se în libertate, viața familiei Lena & Niculiță Moldoveanu va reintra pe
făgașul normal. Dar, nimic nu se mai putea numi normal în regimul comunist care stăpânea de-acuma poporul
român. Iată ce mărturisește fr. Moldoveanu referitor la perioada de după eliberarea din închisoare :
”... După eliberare am fost hărțuiți prin percheziții dese la domiciliu când ne erau confiscate manuscrise,
cărți, biblii și benzi magnetice pe care erau înregistrate cântări. Dar, prin harul Domnului, am mers
înainte...”. (S.D.C.).
Revenit acasă, fr. Moldoveanu a început munca de transcriere a tuturor cântărilor pe care le compusese în
închisoare, pe care le avea doar în minte. Astfel, cele 361 de cântări născute în temniță, dintre care uitase una
singură, din cauza stresului la care fusese supus, au fost scrise frumos de mână într-un caiet. Presiunea Securității
însă nu înceta și acest lucru constituia un mare stres pentru întreaga familie. Erau urmăriți în cele mai mici detalii
: unde mergeau, cu cine se întâlneau, cine îi vizita etc. În plus, Securitatea recrutase câțiva dintre vecinii familiei
care raportau chiar și ce nu vedeau. Un fapt interesant a fost că, doi dintre acești vecini informatori,
înainte de a pleca din lumea aceasta, au chemat pe fr. Moldoveanu împreună cu Daniela, fiica lui, rugându-i să
îi ierte pentru necazurile ce le pricinuiseră întregii familii, prin rapoartele ce le dăduseră Securității despre ei.
La una din descinderile Securității în casa familiei Moldoveanu, acasă se afla doar fratele. Observând pe geam
că va avea o percheziție, fratele Moldoveanu a reușit să ascundă sub covorul din camera în care se afla, câteva
caiete cu cântări, înainte ca securiștii să intre în casă. Daniela s-a întors din oraș tocmai în timpul acelei percheziții
și, fără să știe ce a făcut tatăl ei, a observat că nu era la locul lui covorul și a vrut să îl îndrepte. Dar, întâlnind
privirea intensă a tatălui ei, a înțeles că ceva se ”ascundea” sub covor și s-a oprit. ”Ghicind” deja ce se petrecea,
Daniela a împins cu piciorul acel ”ceva” (care nu erau altceva decât caiete cu cântări compuse de fr.
Moldoveanu), ca și când ar fi dorit să facă mai mult spațiu pentru a se circula mai bine prin cameră. Prin gestul
Danielei, Dumnezeu a închis ochii securiștilor care percheziționau camera și astfel au fost salvate toate caietele
de cântări, precum și alte manuscrise.
Într-o altă ocazie, ușa camerei în care se afla fr. Moldoveanu s-a deschis brusc și doi ofițeri de la Securitate
au năvălit în cameră. De regulă, fr. Moldoveanu își ținea pe masa de lucru doar caietul în care lucra dar, de data
aceasta, s-a întâmplat că toate caietele erau înșirate pe divan. Ofițerii au luat caietele și le-au pus pe masă în
 13

vederea confiscării lor. Intrând în cameră în timp ce ofițerii îl interogau pe tatăl ei, cu discreție, Daniela a luat
un caiet, l-a pus sub bluză și l-a dus în bucătărie. Sub pretextul că făcea ordine în cameră, știind că cele mai
valoroase obiecte erau caietele cu cântări, Daniela a reușit să le sustragă pe toate din teancul aflat pe masă,
ducându-le la bucătărie, unde le-a acoperit cu câteva șervete de vase. Aici, caietele se aflau în siguranță deoarece
bucătăria, fiind spațiu comun de folosință, nu putea fi percheziționată. Așa au fost salvate atunci toate caietele
de cântări ce fuseseră scrise până la acel timp.
Biblia este plină de descrierea miraculoasă a intervențiilor lui
Dumnezeu în diferite ocazii când a fost chemat să intervină în viața
poporului Israel sau a credincioșilor care L-au chemat în ajutor atunci
când s-au aflat în tulburare și probleme. Dar nu doar atunci ci și în
viețile noastre de fiecare zi, experimentăm aceste intervenții atât de
binecuvântate. Iată un alt exemplu de protecție din partea Domnului,
din viața fr. Moldoveanu. Într-una din zile, aflându-se acasă, din
întâmplare, fr. Moldoveanu, în loc să fie la masa dânsului de lucru,
se odihnea pe divanul din cameră. Ca de obicei, neanunțați și brusci,
au năvălit în cameră doi ofițeri de Securitate și i-au ordonat fratelui
să nu se miște de pe locul în care se afla. Respectând ordinul primit,
fratele a stat ”nemișcat” pe divan în timp ce anchetatorii întorceau
Fr. Moldoveanu împreună camera cu susul în jos, căutând noi manuscrise sau acte incriminatorii.
cu soția, sr. Lena ”Bogăția” de manuscrise se afla însă într-un geamantan sub divanul pe
care – la ordinul securiștilor – fratele Moldoveanu stătea nemișcat. Au
plecat neluând mare lucru deoarece sub divan, nici nu le trecuse prin minte să se uite.
Prin eliberarea din închisoare, după cinci ani, fr. Moldoveanu a fost scutit de restul de șapte ani de detenție
dar celelalte două motive ale sentinței au rămas valabile și anume : confiscarea totală a averii și 10 ani de
degradare civică. Privitor la bunurile confiscate la arestarea dânsului, încet-încet, parte din ele au fost recuperate
prin recumpărarea acestora din Consignație (un fel de magazin de Second hand din acea vreme), unde fuseseră
duse de către Securitate. Inclusiv harmoniul (un fel de pian de tip vechi) care îi fusese confiscat a putut fi
recuperat, adică recumpărat, din Consignație.
Nerealizând faptul că se afla încă în perioada ”degradării civice”, ca un bun cetățean, când a venit perioada
votărilor electorale și toți cetățenii erau obligați să meargă la secția de votare, fr. Moldoveanu s-a prezentat și
dânsul la secția de votare de care aparținea cu adresa. Dându-și buletinul celor ce se ocupau cu votarea, a auzit
că i se spune : ”Dumneata nu ai dreptul să votezi deoarece ai fost condamnat cu degradare civică !”. Resemnat,
a ieșit din sala de votare și și-a spus : ”Doamne, eu Te-am ales pe Tine și doar pe Tine am să te aleg mereu.
De-acuma, nu voi mai merge niciodată să aleg oameni !”. Astfel s-a născut minunata cântare ”Isuse, dintre
toți Te-aleg mereu !”, pe care am cântat-o și noi de atâtea ori, fără să știm cine a compus-o și în ce fel de
împrejurare. Iată însă că, Dumnezeu a îngăduit ca această frumoasă cântare să fie cunoscută și apreciată nu doar
pentru melodia ei atât de frumoasă ci și pentru momentul unei cercetări deosebite a unui creștin și compozitor
deosebit.
Mulți dintre noi care am auzit, încă de pe vremea comuniștilor de Nicolae Moldoveanu, ne-am întrebat din
ce denominație făcea parte acest frate al nostru. Iată că, chiar dânsul ne confirmă ”apartenența” sa :
La unul din recensământurile din România, N. Moldoveanu a fost pus în situația de a declara de care religie
aparține. Răspunsul lui a fost : ”Creștin !”. ”Creștin, creștin, dar de care... ?” a fost întrebat de cel care completa
fișele de recensământ. ”Păi... mai este și altceva după asta... ?” a întrebat fr. Moldoveanu. ”Sunt mai multe
rubrici – i-a răspuns funcționarul – ortodox, catolic, reformat, baptist, penticostal, creștin după Evanghelie...”.
”Eu nu pot să mă dezic de nicio astfel de denumire – a răspuns fr. Moldoveanu – pentru că ortodox, adică
”drept credincios” sunt, botezat, deci baptist sunt, penticostal sunt pentru că vreau să fiu călăuzit zilnic de
Duhul Sfânt, creștin după Evanghelie sunt, că nici nu pot fi altfel !”.
Facă Domnul ca exemplul fratelui Nicolae Moldoveanu să fie și pentru noi un model demn de urmat în multe
împrejurări din viața noastră atunci când vom fi întrebați asupra credinței noastre.
Va urma în numărul viitor
 14

Binecuvântarea de a fi bunici
Zina Cibotarica, Hickory, NC

În Scriptură nu întâlnim cuvântul bunic/bunică cu exceptia textului de la 2 Timotei

1:5, unde este menționată bunica lui Timotei, Lois. Vechiul Testament se referă la
satutul de bunic folosind expresia „fiul lui..., fiul lui...”. În felul acesta, se merge din
verigă în verigă, iar în unele cazuri, între bunic și nepot este folosită adesea o
scurtătură, în care părinții trec în plan secundar, din anumite motive.
În ultimii câțiva zeci de ani, din cauza faptului că părinții dedică tot mai mult timp carierei și
serviciului, timpul petrecut cu copiii lor este tot mai limitat, aceștia fiind lăsați tot mai mult în grija
instituțiilor publice sau private, unde își formează conceptul de viață privitor la valori, libertăți și
responsabilități.
În Proverbe 17:6, găsim scris : ”Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor...”. Știm cu toții că o
”cunună” este simbolul unei recompense. Care este, deci, motivația recompense la care se referă
versetul de mai sus ? Care este rolul bunicilor în familie ? Ce putem să transmitem nepoților noștri cât
suntem în viață și ce putem să le lăsăm ca moșternire ? Aceste întrebări se pot comasa în doar una : ”Ce
ne va întreba Dumnezeu privitor la statutul de bunici, atunci când vom sta în fața Lui ?”
Înainte de intra în țara promisă, Dumnezeu a dat poporului Său legi și porunci, care trebuiau păzite
și împlinite cu sfințenie, din generație în generație. Bunicii sunt menționați în șirul celor care aveau
obligația să învețe și să urmărească împlinirea lor în viața fiilor și nepoților lor. În Deuteronom 6:2,
citim : “…să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieții tale, tu, fiul tău și fiul
fiului tău toate legile și toate poruncile Lui pe care ți le dau ca să ai zile multe”, iar v. 6-9 conțin
indicații concrete cum se poate face acest lucru. Nu găsim nici un indiciu cum că, educația spirituală a
copiilor trebuie s-o facă doar învățătorii de școală duminicală sau păstorii/ preoții. Conform v. 6,
Cuvântul lui Dumnezeu mai întâi trebuie să rodească în inimile noastre, după care vom vorbi copiilor și
nepoților, ori de câte ori îi avem prin preajma noastră : acasă, în călătorie, prin acțiuni și valori, prin
lucruri pe care le văd în casele și curțile noastre. Cărțile Împăraților, din Biblie, ne prezintă două
categorii de împărați : cei care au făcut ce era rău înaintea Domnului și cei care au făcut ce era plăcut
înaintea Lui. Foarte interesant de observant este faptul că, cei care au făcut ce este bine, au primit
calificatiful : “ca tatăl său David”, (1 Împărați 15:9-11; 2 Împărați 22:1-2).
Noul Testament ne-o prezintă pe Lois, bunica lui Timotei, probabil mama
lui Eunice (2 Timotei 1:5). Nu încape nicio îndoială că Pavel vorbește despre credinţa creştină a acesteia.
Ceea ce au semănat Lois și Eunice în inima lui Timotei a dat rod, atunci când Pavel l-a luat cu el în
lucrare și chiar mai înainte.
În acest context, îmi aduc aminte de unul din colegii mei de școală care, în timpul regimului comunist,
datorită bunicii sale, a rezistat la toate presiunile profesorilor și nu a fost membru în nici una din cele
trei organizații comuniste pentru elevi (organizația de octombrei, pionieri și comsomol). După
absolvirea școlii a mers să învețe la un seminar teologic, a devenit preot, iar recent am auzit că și fiul
lui a pășit pe urmele sale. Și toate acestea s-au datorat faptului că bunica lui i-a citit de mic din Biblie și
îl lua cu ea, pe ascuns, la biserică.
Ce oferim nepoților noștri când petrecem timp cu ei ? Ce văd ei în caracterul nostru și în casele
noastre ? Solomon a spus : „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni,
nu se va abate de la ea”. Adică, învăţătura pe care o dăm, chiar dacă uneori nu are efecte imediate, la
un anumit timp va da roade! Domnul să binecuvânteze bunicii cu cununi deosebite și rodul nepoților în
Domnul să fie răsplata și bucuria lor !
 15

Buna mea !
Rodica Botan, Modesto, California

Multe și dulci sunt amintirile copilăriei. Dar am o persoană, cu care am călătorit în viață,
începând de la primele secunde pe planeta asta și până când Domnul a luat-o la El. Este Buna mea bună, Ana
Boțan !
M-am născut în casa ei ! Și, deși pe atunci erau sărăcăcioase și casa și viața, chiar și astăzi, trăind în comfortul
vieții din America, mă gândesc cu o nostalgie fericită la căsuța aceea micuță, cu pereții strâmbi, ca la o oază de
bucurie neegalată în anii care au urmat.
Iubesc florile, pe care le-am văzut de atâtea ori printre straturile de morcovi, ceapă și ce mai era pe acolo, ale
bunicii mele dragi. Și, când își scotea capul câte o floare frumoasă dintre verdețurile ce le avea, Buna mea mă
chema și mi-o dădea mie. Iar eu, eram de-a dreptul fermecată de frumusețea ce o țineam în mână. Dacă la Buna
mea îi plăcea ceva, îmi plăcea și mie. Când era vremea ciupercilor, Buna lua două coșuri din cămară și mergeam
amândouă la cules de bureți. Chiar și astăzi, după peste o jumătate de veac, pot încă să văd cu ochii minții,
locurile pe unde umblam cu ea. Știa la ce sunt bune toate plantele și cunoștea toate felurile de ciuperci. Și, credeți-
mă, pădurea are mult mai multe feluri de bureți decât cei pe care îi vedem noi prin magazine.
Seară de seară, recitam împreună un psalm, pe care nu-mi amintesc când l-am învățat !!! Dar pe care, ori de
câte ori îl spun, îmi dă curaj, speranță și o perspectivă nouă. Psalmul 121 : “Îmi ridic ochii spre munți… de
unde îmi va veni ajutorul ? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și Pământul”. Și fetele
mele știu acest psalm, de la mine ! Câte nu se pot întâmpla chiar și la școală... Le-am învățat ca, în caz de
primejdie, să se ascundă și să recite în gând acest psalm. Cuvintele psalmului au darul să ne amintească faptul
că nu suntem singuri niciodată și că Domnul este ca și umbra noastră, de care suntem nedespărțiți.
Îmi amintesc că, ori de câte ori aveam o problemă, alergam la Buna. Nu, nu numai când eram copilă… De
fapt, cred că mai des am făcut-o ca om adult, cu probleme majore. Mă asculta și urma promisiunea : ”Am să
postesc și am să mă rog pentru tine !”. Și, promisiunea ei, îmi dădea curajul de care aveam nevoie să pot păși
mai departe . Știam că, tot ceea ce ea îmi promitea și făcea !
Am aproape 68 de ani… și am multe lucruri despre care nu mai știu pe unde sunt, prin dulapuri și pe rafturi…
Dar, am un șorț de bucătărie al Bunei mele, care își are locul într-un cui special. E cam decolorat și, nu tocmai
“la modă” dar, pentru mine, e prețios și stă la vedere. Fiica mea Laura, m-a vizitat cu câteva săptămâni în urmă
și, cum este o bucătăreasă excepțională, și-a pus șorțul acesta special și m-a onorat cu talentele ei.
Buna mea s-a născut la 27 Noiembrie 1912. Cu două săptămâni înainte de a muri, am avut inspirația să scriu
versurile de mai jos. Era deja la Nursing Home (Azil) unde o dusesem cu câteva săptămâni înainte, când nu am
mai putut îngriji de ea acasă. Dar, ca să nu fie singură, stăteam cu ea pe rând în cursul zilei și, uneori, către sfârșit,
stăteam și noaptea...
Privind în urmă, îmi dau seama ce pierdere am avut odată cu plecarea ei în veșnicie. Niciunul din noi, cei
din familie, nu mai suntem la fel… Dragostea ei a fost ceea ce ne-a ținut împreună. Rugăciunile ei au fost
legăturile care ne-au ținut unul lângă altul… Nu mai suntem aceiași fără ea…
Bună, ce n-aș da să te văd la fereastra cerului… ce n-aș da să te mai aud promițându-mi încă o dată că te
rogi pentru mine că, tare multă nevoie am de rugăciunea ta… A venit rândul meu să îți iau locul și… nu prea
fac treabă bună… Am încercat să îți port șorțul acela cu buzunarul rupt și baticul ăla decolorat dar… nu-i de-
ajuns… îmi lipsește credința ta… îmi lipsesc calitățile tale…
Poezia de mai jos am recitat-o cu lacrimi în ochi, la înmormântarea lui Buna… N-am plâns pentru ea
deoarece știam unde s-a dus… Am plâns pentru mine, pentru noi, cei rămași în urmă. Oameni ca ea nu se mai
nasc astăzi…
Am scris această poezie în zilele acelea tulburi, în care știam că sosise timpul plecării ei la Domnul. Vă las,
în amintirea Bunei mele, cu aceste versuri.
 16

”Ca ghioceii primăvara, răsar în minte amintiri.

”Parcă-a fost ieri - ar spune Buna – și, uite, azi câte schimbări…”
Pe undeva, pe-o rază dulce, la-a cerului ferești divine,
Aș vrea pentru o clipă numai, să te zăresc…
să-ți spun de bine…

…Să-ți spun că, lacrima din geană, e bucuria că ești sus !

Să-ți spun că-ți șade albul bine și că ești tânără nespus,
Să-ți spun că, geanta cu pastile, am aruncat drept la gunoi.
Și cârja o să facă frunze… Acum, te plimbi pe norii moi…

Ieri, mi-ai cântat cu glasu-n șoaptă : “O patrie văd ochii mei…” !

Azi te petrecem toți la groapă : copii, nepoți și nepoței…
Pământul în pământ se-ntoarce dar, ce-ai făcut pe veci va sta,
Că-n post și pe genunchi, luptat-ai din greu, în toată viața ta…

Dintr-un fuior de ață albă, un fir strălucitor, curat,

Sunt sigură-ai să faci perdele, pentru Slăvitul Împărat.
Și să ne-aștepți la Sărbătoarea de care ‘ntruna ne-ai vorbit !
Vom fi cu toții-n așteptarea Mintuitorului iubit !”

În poză : Buna, în ținuta ei specială, pregătită, gata de făcut plăcinte. (autoarea poeziei și a tabloului :
Rodica B., prima ei nepoată !)

Ce facem zilnic între orele 11-12 ?

”Cu mulți ani în urmă, un tânăr pe nume George McCluskey s-a căsătorit și, în curând, a avut și primul
copil. Responsabilitatea pe care a simțit-o la vederea primei lui născute, o fetiță, a fost atât de mare încât,
tânărul soț și tată a decis să investească în fiecare zi o oră de rugăciune pentru familia și copiii lui. Dorința
lui cea mai arzătoare era ca atât el și soția, cât și copiii ce îi vor avea, să fie urmași ai Domnului. Anii au
trecut și el și-a ținut promisiunea ce și-a făcut-o lui însuși de a se ruga zilnic pentru familia sa. Dar, de
acum, lista se mărise deoarece familia se mărise, tânărul nostru fiind deja bunic și, ceva mai târziu,
străbunic. Nepoții și strănepoții erau aduși zilnic, în timpul orei lui personale de rugăciune, înaintea
Domnului. În fiecare dimineață, între orele 11-12, George nu a încetat să se roage pentru următoarele trei
generații ale familiei lui.
Și, rezultatele nu au întârziat să apară. La timpul lor, cele două fiice ale lui George și-au predat viețile
Domnului, mărtusisindu-L în apa botezului. Amândouă s-au căsătorit cu bărbați care au fost implicați cu
normă întreagă în lucrarea lui Dumnezeu. Cele două cupluri au avut patru fete și un băiat. Fiecare dintre
fete s-a căsătorit cu câte un pastor iar băiatul a decis și el să devină pastor. Primii doi copii ai acestei
generații au fost amândoi băieți. După ce au absolvit liceul, cei doi veri au decis să meargă la același
colegiu și au locuit împreună în aceeași cameră. În timpul primilor ani de colegiu, unul din băieți a decis
să meargă la seminar și a devenit pastor. Celălalt însă, a ales o altă direcție. Fără
îndoială că, acesta din urmă a simțit presiunea familiei de a continua tradiția
stabilită de ceilalți membri ai familiei dar, stăpân pe poziție, a decis să studieze
psihologia. A obținut un doctorat în psihologie și a scris un mare număr de cărți
pentru părinți și familii, care au devenit cărți foarte cunoscute și apreciate în
domeniul psihologiei creștine. A inițiat un program creștin de radio, ”Focus on the
family”, care poate fi ascultat la peste 1000 de stații de radio în fiecare zi. Numele
acestuia este James Dobson !
 17

De ce este important să studiem

temperamentele celor din jurul nostru ?
Aurelia Gabor

”Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”,
Romani 12:18
În numărul trecut al revistei am început un studiu despre temperamentele umane și, probabil că, unii dintre
cititori s-or fi întrebat la ce ne va folosi un astfel de studiu și dacă, aceste informații ar avea vreo valoare pentru
creștini sau o bază biblică pentru a fi studiate. Ca și autoare a acestui studiu aș zice că este neapărat necesar să
cunoaștem ”cu cine avem de-a face” atât în relațiile noastre de familie, în biserică, cât și în cercurile sociale în
care ne aflăm, pentru a putea evita pe cât posibil conflictele, confuziile și întrebările fără răspuns atunci când
”ceva nu merge” în relațiile noastre sau simțim că ”nu putem suferi” pe cineva.
Versetul de mai sus, din Romani 12:18, ne face o sugestie deosebit de importantă pentru pacea noastră
interioară deoarece, oricât am încerca să ”trecem cu vederea” anumite situații neplăcute cu care ne confruntăm
în relațiile cu cei din jur, adevărul este că, atunci când nu suntem în ”pace” cu ceilalți, inima și conștiința noastră
sunt afectate.
Cine nu îşi aminteşte de rebusurile (cuvintele încrucişate) care, la un moment dat în viaţă au constituit, pentru
mulți dintre noi, o adevărată pasiune ? Parcă abia aşteptam să apară noul număr al acestei reviste plină de
provocări mintale, ca să începem să facem puţină „gimnastică intelectuală”. Există persoane care au această
pasiune şi chiar şi soţul meu este unul dintre ele. Uitându-mă la el cu câtă pasiune şi plăcere rezolvă tematici
care îl interesează (medicină, chimie, filozofie), am încă o dată confirmarea faptului că există o satisfacţie
specială şi un entuziasm deosebit în a transforma nişte pătrăţele goale, care sunt un total necunoscut când îţi
arunci pentru prima dată privirea asupra lor, într-o informaţie complexă şi folositoare, pentru oricine este interesat
într-un anumit subiect. Ca să nu mai vorbim de satisfacţia şi entuziasmul celui care a rezolvat careul. Şi, toate
acestea, gândindu-ne că, iniţial, careul părea doar un desen fără formă şi fără speranţă.
Dar, am întâlnit şi oameni care nu simt nici o atracție pentru cuvintele încrucişate. Alţii au un interes special
pentru artele frumoase, dar ştiinţele exacte (matematica, fizica, chimia etc.) le sunt ca nişte limbi străine.
Majoritatea femeilor (şi chiar şi bărbaţii noştri) admiră şi iubesc natura şi florile. Dar sunt destui care, având o
carte în mână vor avea tot ce le trebuie şi nu vor mai fi interesaţi nici de natură, nici de flori ! Aici, fără cea mai
mică ezitare, pot să mă încadrez pe mine !
Avem printre noi prieteni (şi chiar necunoscuţi), cu care ne simţim în largul nostru, dar şi destui pe care nimic
nu îi va face să iasă în mijlocul cercului. De alții însă, poate, nu reușești nicicum să te scapi... Pare familiară
această descriere ? Ce ne face atât de deosebiţi unii de alţii ?
Iată, pe scurt, tipurile de bază ale temperamentelor umane şi câteva dintre caracteristicile fiecărui tipar în
parte :
1. Temperamentul Sanguin, numit și Sanguinul Popular. Cine nu a auzit expresia : ”Ce fată populară
!”, ”Băiatul acesta este foarte popular !” ?
Acesta este tipul de persoană care va căuta întotdeauna să aibă lume în jurul ei,
să se miște printre oameni, să aibă un mediu relaxant și să poată întreține relații
sociale cu cei din jur. Nu îi place să audă vești rele și nici să respecte rutina și
obligațiile de fiecare zi. Are un nivel scăzut de atenție și concentrare dar este
plăcută celor din jurul ei și compania acesteia este căutată și acceptată cu plăcere.
În plus, este o natură optimistă, care nu disperează nici în cele mai dificile
momente ale vieții, având întotdeauna o soluție (de cele mai multe ori subțire și superficială dar… o soluție !!!)
la problemele care apar în calea ei.

2. Temperamentul Melancolic, pe care noi îl vom numi Melancolicul Perfect. Acesta este tipul care
doreşte ca orice lucru care trebuie făcut, de el sau de altcineva, să fie făcut doar perfect ! Altfel, nu are nicio
 18

valoare, chiar dacă este încheiat ! Este genul detaliat şi creativ, bine organizat, plăteşte toate
chitanţele la timp, organizează totul cu minuţiozitate şi nu se interferează în problemele altora.
Este însă destul de suspicios, adică bănuitor şi nu se încrede uşor în cei din jurul lui.

3. Temperamentul Coleric, numit şi Colericul Puternic este tipul

care doreşte să fie în control total al tuturor lucrurilor şi devine foarte iritat
atunci când lumea nu vede lucrurile în acelaşi mod în care le vede el. Aceştia sunt – de
regulă – liderii, care se impun unui grup prin propria lor dorinţă de a controla şi conduce.
Când apare o problemă, aceştia vor căuta – şi, de regulă, vor şi găsi – pe cineva pe care
să pună vina, vor lua măsuri de rezolvare a situaţiei şi vor trece mai departe fără a se
implica prea tare emoţional în problema respectivă.

4. Temperamentul Flegmatic, numit şi Flegmaticul Pacifist este omul retras, care

stă în banca lui şi căruia nu îi face plăcere să se intereseze sau să se implice în nici un fel
de problemă. Decât să îşi spună opinia, care s-ar putea să fie în opoziţie cu opinia celor din
jur, mai bine se abţine sau este, din start, de acord cu toată lumea. Este un temperament
echilibrat, pacifist, neargumentativ şi evită confruntările. Se simte adeseori singuratic,
neacceptat şi respins de cei din jurul lui şi, nu rareori, chiar de propria-i familie.
Cunoscând aceste câteva caracteristici, deja vom putea începe să privim la cei din jurul
nostru printr-o prismă diferită. Acum ne putem întreba, cu posibilitatea de a primi şi un
răspuns, de ce chiar şi în copilărie prietenii noştri de joacă reacţionau în mod atât de diferit.
Unii erau rapizi în a prelua conducerea unui joc (colericii), alţii ne distrau şi ne întreţineau cu glumele lor
amuzante şi prezenţa lor plăcută (sanguinii), alţii vegheau ca regulile jocului să fie urmate şi respectate întocmai
(melancolicii perfecţionişti) iar alţii erau participanţi pentru care oricum era bine (flegmaticii). Interesant este
faptul că, această diversitate formează de fapt, societatea umană complexă în care trăim şi care este un tot unitar
complex. Şi, aşa cum Biserica, Trupul lui Hristos, este formată din mai multe mădulare care se completează unul
pe celălalt pentru a face posibilă funcţionarea normală a Trupului, tot aşa această combinaţie de caracteristici
personale face ca relaţiile dintre oameni să aibă culoare, profunzime şi frumuseţe, ajutând indivizii să se
completeze unii pe ceilalţi în toate privinţele. Acest lucru se întâmplă şi la nivel spiritual, unde fiecare poate veni
cu câte o experienţă sau o lumină pe care a primit-o de la Duhul Sfânt formând, în felul acesta, un mănunchi
plăcut de învăţături spirituale.
Dar completările menţionate mai sus nu vin fără muncă. Fiecare din noi trebuie să înţelegem atât aspectele
pozitive, cât şi cele mai puțin bune ale ambelor părţi : atât pe ale noastre, cât şi pe cele ale celor cu care venim
în contact. Pe măsură ce vom identifica diferitele aspecte ale temperamentelor în cei din jurul nostru, vom putea
aprecia şi evalua mai bine valoarea fiecărui individ, în tabloul întreg al unui proces sau a unei situaţii. Atunci,
relaţiile noastre unii cu alţii vor deveni, chiar dacă nu foarte bune, mai bune, pentru că ne va fi mai uşor,
înţelegându-i, să îi iubim, împlinind astfel cuvântul din Scriptură care ne afirmă că „Ţinta poruncii este
dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută...”, 1 Timotei
1:50. Atunci când vom înţelege de ce o anumită persoană se poartă într-un anumit fel, nu va mai constitui o
problemă să îi aplicăm statutul din 1 Cor. 13, cu privire la modul cum va trebui să îl iubim. Haideţi să revedem
puţin aceste versete :
1 Corinteni 13:1-3
1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau
un chimval zăngănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea
toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie
ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
Practicând, în relațiile noastre cu oamenii aceste versete, vom împlini cea mai mare poruncă a Domnului Isus,
care este şi baza întregii teologii a lui Dumnezeu : „Vă dau o poruncă nouă...”.
 19

Exercițiu. Gândește-te la cineva pe care nu îți este ușor să îl (o) iubești. Încearcă să înlocuiești propoziția
care se repetă în versetele 1,2 și 3 : ”...și n-aș avea dragoste...”, cu : ”... și nu aș iubi pe...”, și vezi unde și
cum stai...
Acesta este secretul unor relaţii de succes. Datorită multiplelor tipuri de temperamente – şi combinaţii de
temperamente, cu care venim zilnic în contact, aşa cum vom
vedea pe parcursul acestui studiu, avem nevoie de informaţii
specifice pentru a putea avea relaţii decente. Pentru că toţi
oamenii au nevoi şi dorinţe diferite, în funcţie de propriul lor
temperament, noi va trebui să ştim cum să lucrăm cu aceste
tendinţe și caracteristici personale şi cum să le venim în
întâmpinare.
Din nefericire, mulţi păşesc pe cărările vieţii lipsiţi de acest
tip de informaţii, atât de necesare pentru a-și cunoaşte, în primul
rând, tipul personal de temperament și fiind, cu atât mai puțin
în stare, să îl depisteze pe cel al celor din jurul lor. Dar,
cunoscând caracteristicile fiecărui tip de temperament în parte,
vieţile se vor schimba, problemele din căsniciile cu dificultăţi pot primi o rezolvare, iar rănile produse în cadrul
relaţiilor vor primi o şansă de vindecare.

”Bunicule, ce să mă
fac atunci când voi fi
mare... ? Medic,
profesor, avocat,
inginer... ?”
”Nepoate, din ăștia
sunt destui... Tu, fă-te
Om, că ăștia-s tare
rari...”

Un baiețel de câțiva ani se bucură în

momentul în care bunicii din partea tatălui vin in vizită.
- Mamaie, Tataie, ce bine că ați venit ! Toată lumea vă așteaptă !
- Cum așa, puiule ?
- Pai, am auzit-o pe mama spunând că... numai voi ne mai lipseați !
 20

Judecată la prima vedere...

Marinela Buzaș, Vancouver, Washington
”Căci cine umblă cu strâmbătate, își va primi plata după strâmbătatea pe
care a făcut-o ; și nu se are în vedere fața omului”, Coloseni 3:25
Plecând odată de acasă, am uitat o oală de mâncare pe aragazul aprins. Când
m-am reîntors, casa era îmbâcsită de fum, fiind o adevărată afumătoare. A doua
zi la școală, copiii au fost luați de-o parte de profesori și chestionați cu privire la mirosul hainelor
lor (erau la o școală creștină). Era suficient să rămâi în casă chiar și numai o jumătate de oră, ca
să ieși afară mirosind până la piele de fum. În final, am folosit asigurarea casei pentru a rezolva
problema.
În acea săptămână a trebuit să merg la doctor pentru controlul anual. Când a intrat doctorița
în cabinetul de consultație, a făcut ochii mari, s-a uitat la mine din cap până în picioare și, ca de
obicei, a deschis laptop-ul să-mi verifice recordul medical. A citit o perioadă lungă în fișier fără
să-mi spună nimic. Tocmai mi se schimbase doctorul de familie, deci nu o cunoșteam pe acestă
doctoriță și nici ea pe mine. Într-un final s-a uitat la mine și m-a întrebat pe un ton, aș putea să
spun aproape batjocoritor : “Pe ce droguri ești ?”. Vă puteți imagina șocul meu ! Mirată și,
cumva nedumerită, i-am spus : ”Mă scuzați dar... ce vreți să spuneți ?” Pe același ton, m-a
întrebat mai clar : “Ce fumezi ?” și a înșirat vreo trei substanțe din care am reținut doar
”marijuana”. Am încercat să schițez un zâmbet și să-i spun ce s-a întâmplat, dar m-a oprit brusc
și mi-a spus ceva care s-ar traduce în limba noastră cam așa : “Ia mai du-te tu de vinde gogoși
la alții, că eu nu te cred !”. A închis laptop-ul, spunându-mi să mă opresc la laborator pentru
recoltare de sânge și a plecat fără să mă salute...
Am fost judecată la prima vedere, fără să mi se dea nicio șansă să spun vreun cuvânt sau să
mă apăr. În ochii acestei doctorițe nu eram altceva decât o drogată cu care nu dorea să-și piardă
timpul. Ce trist... Chiar dacă ar fi fost adevărat ce gândea ea oare, ca doctor de familie, nu ar fi
trebuit să-i pese... ? Ea m-a judecat. Acum, ar fi trebuit, probabil, omenește vorbind, să încep să
o judec și eu pe ea, nu ? Dar, am ales o altă cale și anume să mă judec mai bine pe mine însămi.
Astfel că, în primul rând, m-am rugat Domnului să mă ajute să o iert și El m-a ajutat dar asta, nu
fără să îmi curgă o lacrimă pe obraz. Această femeie se află pe lista mea de rugăciune și, ori de
câte ori îmi aduc aminte de ea, mă rog Domnului să o mântuiască. Un eveniment ca acesta însă,
nu se poate să nu te afecteze dar și să te transforme. Cum eu învăț cel mai bine din experiențele
mele personale, Îi mulțumesc Domnului că mi-a dat această lecție de neuitat.
Această experiență m-a ajutat, mai ales la locul de muncă. Judecam și eu și catalogam
ușor pacieții și chiar le acordam timp într-un mod mai subiectiv în funcție de felul în care se
prezentau. Deși nu lăsam să se observe lucrul acesta, eu știu ce era în inima mea. Nu o mai
fac și, am ajuns să culeg mari beneficii în urma deciziilor luate cu acea ocazie. Acum îmi fac
munca la un nivel mult mai înalt. Ca și Nurse Case Manager, sunt implicată mult în cazuri
de abuz, neglijență și altele de genul acesta. Dacă judeci superficial și tragi concluzii înainte
să ai toate datele problemei, ajungi la soluții greșite. Am învățat să nu mă mai bazez pe
prima impresie pe care mi-o formez, ci să analizez faptele mai întâi și apoi să trag
concluziile finale.
 21

Rubrica Sănătății
Știați că... Somnul insuficient,
poate fi una din cauzele care generează apariția
polipilor intestinali și contribuie la creșterea riscului de
cancerizare a celor deja existenți?
Dr. Ligia Miclea
Polipii intestinali sunt formațiuni care apar ca niște excrescențe pe mucoasa intestinelor, mai
frecvent pe cea a colonului și rectului, poartă denumirea de adenoame, au o evoluție benignă
(adică necanceroasă) dar, au și un potențial crescut de transformare în cancer. Din acest motiv,
polipii sunt considerați leziuni precanceroase, care au risc de cancerizare de aproximativ 10%,
atunci când se află în prezența unor factori care favorizează acest proces.
Un studiu realizat de un grup de specialiști oncologi, care a fost publicat în revista
„Cancer”, atrage atenția asupra faptului că, persoanele care dorm mai puțin de 6 ore pe noapte,
prezintă mai frecvent polipi intestinali colorectali cu un risc crescut de malignizare (cancerizare),
în comparație cu persoanele care dorm 8 ore, sau mai mult.
Dintre factorii de risc ai cancerului colorectal amintim doi, care sunt mai des întâlniți :
• Ereditatea – care se referă la părinți și rudele apropiate diagnosticate cu cancer colorectal;
• Consumul de carne roșie în cantitate mare sau pentru o perioadă îndelungată ;
Alături de acești factori, somnul redus la 6 ore sau mai puțin, este încă un posibil factor care
poate fi responsabil de apariția polipilor sau de cancerizarea celor existenți.
Persoanele care prezintă acești factori de risc sunt sfătuite să facă mai frecvent
colonoscopie, decât cele care au o durată normală de somn. Această metodă de depistare precoce
a cancerului colorectal este foarte precisă și eficientă.
Extirparea polipilor și instituirea tratamentului în fazele incipiente ale procesului de
cancerizare, contribuie la stoparea bolii, la eficiența și scurtarea perioadei de reabilitare și de
însănătoșire deplină, care nu mai pot fi garantate în cazul depistării bolii în fazele ei avansate.
Putem preveni situațiile mai sus menționate, conformându-ne cerințelor necesare unei
funcționări biologice normale, în cazul de față, prin respectarea duratei somnului de 8 ore,
începând cu ora 10 pm, care este indicată pentru un somn sănătos, eficient. Somnul este o verigă
cu un rol foarte important în mecanismul complex al menținerii sănătății corpului nostru și el nu
poate fi înlocuit cu nimic altceva.
Dacă vreți să vă bucurați de o sănătate deplină, prevenind nu numai cancerul colorectal,
ci și alte boli ce o pot amenința, recurgeți la acest medicament unic, cu eficiență garantată, care
este somnul normal !
Curiozități despre somn
• Oamenii petrec o treime din viață în pat !
• Creierul uman este mai activ în timpul somnului decât atunci când suntem treji !
• Dacă o persoană nu doarme timp de 10 zile, moartea acesteia poate deveni iminentă ;
• Niciodată nu strănutăm câmd dormim !
• În timpul somnului, celulele din organism se regenerează ;
• Data de 16 martie a fost declarată Ziua Mondială a Somnului !
 22

Maxime
Lenuta Amurăritei Pus,, Teliuc, România
• "Cel mai mare risc în viață este să nu riști nimic. Dacă nu riști nimic,
nu faci nimic, nu ai nimic, nu ești nimic…" ;
• Dacă va trebui să alegi între suflet și bani, allege sufletul : el prețuiește toți banii din
lume !” ;
• "Nu face niciun lucru despre care ți-ar fi jenă să citești în ziarul de mâine !" ;
• "Nu mai este respect după jignire, încredere după trădare, prietenie după supărare"
• "Pe om îl cunoști cel mai bine abia după ce te-ai certat cu el" ;
• "Minciuna este periculoasă chiar și în cantități mici…" ;
• "Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acționa responsabil; dar oamenii răi
vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli !" ;
• "Cel ce deschide o școală, închide o temniță !" ;
• "Leneșul are întotdeauna chef să facă ceva, dar… începând de mâine…" ;
• "E greu atunci când cineva care îți este special te ignoră, dar și mai greu este să te
prefaci că nu îți pasă…" ;
• "Prietenia este o floare rară ; ea trebuie udată cu sinceritate mereu, altfel se
ofilește" ;
• "Când o persoană se află căzută, un gram de ajutor este mai bun decât 1 kg de
predică !" ;
• "Să îți pese mai mult de conștiință decât de părerea altora !"
• "Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primește și
tace..." ;
• "Niciodată nu da sfaturi nimănui până nu le-ai trăit tu !" ;
• "Cea mai înaltă formă de înțelepciune umană este aceea de a observa fără să
critici" ;
• "Când e vorba de cărți și prieteni, e de preferat să ai puțini, dar buni !" ;
• "Sinceritatea nu te lasă fără prieteni, ți-i triază !" ;
• "Cine ți-a făcut o nedreptate, nu rămâne cu o datorie față de tine, ci o pierdere
față de el însuși" ;
• "Cu toții murim ; scopul nu e să trăim veșnic pe Pământ ci, să lăsăm în urmă ceva
nemuritor !" ;
• "Îngrijorarea nu alungă necazurile de mâine, ci alungă liniștea de azi…" ;
• "Perfecțiunea nu stă în a face lucruri extraordinare ci, în a face lucruri obișnuite
într-un mod extraordinar !" ;

Două bunicuțe povestesc :

”Mâine se însoară nepotul meu !”
”Felicitări ! Și, de unde este mireasa ?
”De pe Facebook... Dar, nu mă intreba unde e țara asta că habar nu am… !”
- 27 -
 23

Rețete de la Delia Trif, California

Prăjitură fără coacere cu mere, biscuiți și frișcă
Ingrediente :1 kg de mere, 1 lingură de scorțișoară, 10 linguri de zahăr
(5 linguri pentru umplutura de mere și 5 linguri pentru frișcă), 1 lingură de
unt, 1 pliculeț de zahăr vanilat (sau 1 linguriță de esență de vanilie), 250 ml
frișcă lichidă, 1 pachet de biscuiți simpli Petit Beurre de 460 g (sau alți biscuiți simpli - avem nevoie de cca 54-
60 de biscuiți), 50 g ciocolată simplă (fără cremă sau arome) ;
Modul de preparare :
• Merele se spală, se curăță de coajă și se dau pe răzătoare ;
• Într-o cratiță, sa pune untul la topit ; se adauga merele răzuite,
jumătate din zahăr, scorțișoara și zahărul vanilat (sau vanilie). Se călesc 5 minute până se topește zahărul, apoi
se oprește focul și se lasă la răcit ;
• Într-o tavă, se așează primul strat de biscuiți, unul lângă altul, cam 18-20 de biscuiți ;
• Peste biscuiți se întinde jumătate din compoziția de mere călite ;
• Peste merele călite, se adaugă un nou rând de biscuiți, a doua jumătate din compoziția de mere călite și,
peste ele, se adaugă ultimul rând de biscuiți. Siropul lăsat din mere va înmuia biscuiții ;
• Peste ultimul rând de biscuiți se întinde uniform frișca bătută cu zahăr, se ornează cu ciocolată rasă și se
dă prăjitura la rece peste noapte sau măcar pentru 4 ore ;

Salată California cu tuna fish (ton),

legume și ouă fierte
Ingrediente : 2 conserve de tuna fish (5 oz fiecare– în total cca 270g) sau ton
(pentru cititoarele din R.), 100 g boabe de porumb din conservă, 100 g de mazăre
boabe congelată (fierte 2-3 minute în apă cu sare), 1 ardei gras roșu tăiat cubulețe sau câte 1/3 de ardei
colorat galben, verde și roșu, 1 morcov dat pe răzătoare, 4 ouă fierte tari, 3-4 fire de ceapă verde tăiată
rondele sau 1 jumătate de ceapă albă sau roșie, 10 măsline negre, sare și piper după gust, zeama de la o
jumătate de lămâie ;
Modul de preparare :
• Într-un castron potrivit se pune peștele din conserve, porumbul, mazărea, ardeiul, morcovul,
ceapa, jumătate din măsline, tăiate felii și 2 ouă fierte foliate ;
• Se potrivește compoziția cu sare, piper măcinat și zeamă de lămâie (după gust) ; se amestecă
totul ușor ;
• Se decorează salata cu 2 ouă fierte și feliate și cu restul de măsline ;
• Se acoperă castronul cu folie alimentară (de plastic) și se dă la frigider. Salata poate fi păstrată
timp de 3-4 zile la frigider ;

Brânză dulce de casă din doar 2 ingrediente

• 1 l de lapte 4 % se încălzește la foc mediu până aproape ajunge la punctul de
fierbere ; se adaugă sucul de la o lămâie sau 2-3 linguri de oțet alb ; laptele va
începe să se adune ; se fierbe în continuare la foc foarte mic pentru a evita
prinderea de fundul cratiței ;
• Când laptele s-a adunat și zerul a ieșit la suprafață se oprește focul și se strecoară lichidul
printr-o pânză de tifon ;
• Când tot lichidul s-a scurs, se strâng capetele tifonului ca o pungă, se pune punga într-o
strecurătoare mai mare, se acoperă cu o greutate și se dă la rece până a doua zi ;
• Dintr-un litru de lapte se obțin cca 150 g de brânză dulce ;