Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS 8 - Relatiile Bisericesti Dintre Occident Si Orient
CURS 8 - Relatiile Bisericesti Dintre Occident Si Orient
1
- pentru a readuce pacea, împăratul ZENON a proclamat în anul 482, un edict de unire –
HENOTIKON – care reprezenta un compromis moderat faţă de monofoziţi – aceasta a provocat
reacţia apărătorilor ortodoxiei;
- papa Felix III l-a excomunicat şi depus în anul 484 pe patriarhul de la Constantinopol,
ACACIU, cel care l-a sfătuit pe împărat să emită acel decret;
- această excomunicare afecta toate bisericile din Răsărit care se aflau sub jurisdicţia
Constantinopolului şi care erau supuse împăratului;
- Acaciu a scos numele papei din diptice;
- aşa s-a ajuns la schismă, care a durat până în anul 518, în timpul împăratului Iustin.
OBSERVAŢII:
- Dispute în jurul problemei monofizite au apărut şi pe parcursul secolului VII, în mijlocul
lor regăsindu-se atât împăraţii bizantini cât şi papalitatea;
- Noua tentativă de a veni în întâmpinarea monofiziţilor a fost MONOTELISMUL (Cristos
are două naturi, dar numai o voinţă);
- Formula monotelistă a fost susţinută de împăratul Heraclius care emitea în acest sens
legea imperială numită EKTESIS – în 638; respectiv de împăratul Constant II (641-668)
care emitea o nouă lege, TYPUS;
2
- Noua erezie a fost combătută de Sf. Maxim Mărturisitorul, de papa Martin I (649-653),
exilat de împărat şi considerat martir al bisericii; ulterior de cel de-al şaselea conciliu
ecumenic de la Constantinopol, convocat în anul 680 de împăratul Constantin IV;
- Conciliul VI ecumenic l-a anatemizat şi pe papa Honoriu I (625-638), acuzat că nu a
acţionat energic şi de la bun început împotriva acestei erezii;
- Pentru a completa canoanele conciliilor ecumenice V şi VI, împăratul Iustinian II a
convocat un nou conciliu la Constantinopol, în anul 692 – el este cunoscut şi sub numele
de QUINISEXTUM (adică supliment) sau TRULLANUM (pentru că s-a ţinut în sala cu
cupolă a palatului imperial, sală numită TRULLO) – acest conciliu reafirma canonul 28
de la Calcedon – acest canon nu a fost recunoscut de papa Sergiu I (687-701), ceea ce a
creat noi tensiuni importante între Roma şi Constantinopol.
4. ICONOCLASMUL
-în anul 726, împăratul Leon III Isaurianul a poruncit să fie scoase din biserici toate icoanele
îngerilor şi ale sfinţilor;
- în anul 730 – a interzis şi prezenţa icoanelor reprezentând pe Christos şi Fecioara Maria;
- reacţia clerului grec şi a călugărilor a fost promptă – mulţi martiri – plus scrierile Sf. Ioan
Damaschinul; plus reacţiile papei Grigore III şi a patriarhilor de la Alexandria, Antiohia şi
Ierusalim;
- împăratul Constantin V (741-775) a continuat lupta contra icoanelor – a întrunit chiar şi un
conciliu la Constantinopol în anul 754, care a condamnat cultul icoanelor – a dorit ca acesta să
fie cel de-al VII-lea conciliu ecumenic;
- după moartea sa, soţia sa IRINA, regenta imperiului, a abrogat legile iconoclaste şi a convocat
la Niceea, cel de-al VII-lea conciliu ecumenic - 787;
- în sec. IX, iconoclasmul este susţinut de împăratul Leon V Armeanul care reia decretele
conciliului din 754 – apar violenţe şi mulţi suferă martirajul – pentru susţinerea icoanelor se
remarcă Sf. Teodor Studitul;
3
- conflictul este definitiv stins în anul 843, când văduva împăratului, TEODORA, abrogă legile
iconoclaste – victoria e sărbătorită de biserică în prima duminică a Postului Mare, „Duminica
Ortodoxiei”.
6. FOŢIE
- este un conflict lung – început în anul 858, când Foţie ajunge pe scaunul patriarhal şi
continuând până la conciliul din 879-880;
- ACEST CONFLICT A DAT PRILEJUL FORMULĂRII DIFERENDELOR DINTRE CELE 2
BISERICI, DIN PUNCT DE VEDERE DISCIPLINAR ŞI DOGMATIC: problema primatului
papal; Filioque; etc.
- împărat este MIHAIL III, aflat sub tutela mamei sale Teodora, cea care l-a ales pe Ignaţiu ca
patriarh; Mihail o închide pe Teodora în mănăstire şi-i dă puterea de conducere unchiului său,
BARDAS; astfel Ignaţiu cade în dizgraţie;
- apare zvonul relaţiei incestuoase a lui Bardas cu nora sa – Ignaţiu îi interzice lui Bardas
intrarea în catedrala Sf. Sofia şi împărtăşania;
- ulterior, Ignaţiu mai face imprudenţa de a apăra un personaj acuzat de conspiraţie – acesta a
fost prilejul oferit lui Bardas pentru a-l acuza de trădare şi de a-l deporta; Ignaţiu abdică, sub
rezerva ca succesorul său să nu fie un schismatic;
- Foţie a fost un laic, şef al cancelariei imperiale, foarte bine pregătit din punct de vedere
teologic şi neimplicat în disputele politice de la curtea imperială de până atunci; a primit toate
4
ordinele sacre intre 20-25 decembrie 858 – sinodul episcopal a aprobat alegerea, iar consacrarea
a fost făcută de 2 partizani ai fostului patriarh Ignaţiu;
- Ignaţiu se va adresa papei Nicolae I (858-867), care a declarat invalidă numirea lui Foţie;
- cu toate acestea, în 861, în cadrul unui sinod ţinut la Constantinopol, Ignaţiu este depus din nou
din funcţie cu aprobarea legaţilor papali;
- papa reacţionează şi va întruni în 863 un sinod la Lateran, care îl depune pe Foţie şi îi
condamnă şi pe legaţii care aprobaseră depunerea lui Ignaţiu;
- 867 – sinodul organizat de Foţie prin care îl depune pe papă;
- 867 – împăratul Mihail III a fost detronat de către Vasile I – acesta îl îndepărtează pe Foţie şi îl
readuce pe Ignaţiu;
- 869-870 – cel de-al optulea conciliu ecumenic la Constantinopol – îl condamnă pe Foţie şi-l
confirmă pe Ignaţiu – e o atmosferă însă foarte tensionată, legaţii papali acţionând de pe poziţii
de forţă;
OBSERVAŢIE:
Acest conciliu este recunoscut ca al optulea conciliu ecumenic doar de către Biserica Catolică,
nu şi de către cea Ortodoxă.
1. CONTEXT
- în jurul anului 1000, Imperiul Bizantin a redevenit o mare putere, mai ales datorită acţiunilor
împăratului VASILE II – în paralel, la Roma, papalitatea era foarte slăbită;
- e perioada în care normanzii ocupă poziţii tot mai importante în Italia de Sud;
5
- împăratul bizantin doreşte o apropiere de Roma, cu scopul de a putea controla ameninţarea
normandă;
- Mihail Cerularie, patriarh din anul 1043, susţinut fiind de împăratul Constantin Monomahul, a
fost un simplu călugăr, ajuns consilier imperial; - el se declara împotriva încercării diplomatice a
împăratului de apropiere de Roma contra normanzilor – şi invocă riscul latinizării populaţiei
greceşti din sudul Italiei;
- în anul 1052, Cerularie a ordonat închiderea bisericilor latine din Constantinopol, neadmiţând
celebrarea cu pâine azimă;
- apar şi două lucrări susţinute de Cerularie:
- lucrarea lui Leon de Ohrida, arhiepiscopul Bulgariei, contra azimelor, pe care le
consideră o reminiscenţă a iudaismului;
- lucrarea călugărului Nicetas Stethatos contra celibatului ecleziastic;
2. ANUL 1054
- papa Leon IX a trimis la Constantinopol 3 legaţi:
- cardinalul Humbertus
- Frederic de Lorena, cancelarul Bisericii Romane
- Petru, episcop de Amalfi
- ei au adus 2 scrisori:
- 1 – către împărat – îi promit ajutor contra normanzilor în sudul Italiei cu condiţia să
ajute la încetarea tulburărilor produse de patriarh;
- 2 – către patriarh – căruia îi reproşează: neregularităţi săvârşite pentru promovarea sa;
implicarea în jurisdicţia altor biserici; atacul contra azimelor;
- Cerularie refuză să intre în dialog cu legaţii papali, mai ales că papa Leon IX murise în aprilie
1054;
- în 16 iulie 1054, legaţii papali îl excomunică pe patriarh – textul documentului a fost unul
foarte dur;
- împăratul nu a reuşit să-i împace;
- în 20 iulie 1054, un sinod întrunit în catedrala Sf. Sofia a lansat anatema contra textului
legaţilor papali;
- într-o scrisoare către patriarhul Petru din Antiohia, Cerularie relatează cele întâmplate şi
enumeră greşelile latinilor; iată câteva exemple:
- îşi rad bărbile;
- mănâncă carne în prima săptămână a Paştelui;
- postesc sâmbăta;
6
- permit consumul de ouă şi lactate vinerea;
- Filioque;
- celibatul clerical;
- practică o singură imersiune la botez;
- refuză să venereze relicvele şi imaginile sfinţilor.
Concluzionează: nu se poate menţine comuniunea cu ereticii.
Petru de Antiohia i-a răspuns că singura problemă care merita luată în considerare era
FILIOQUE.
OBSERVAŢIE:
Ruptura din 1054 nu s-a simţit puternic la nivelul bisericilor din acea perioadă; s-a considerat că
se desfăşura doar un alt episod din lungile neînţelegeri dintre papalitate şi patriarhi; nicio scriere
din epocă nu menţionează aceste evenimente ca pe o schismă.
ADEVĂRATA RUPTURĂ DINTRE BISERICA GREACĂ ŞI CEA LATINĂ S-A
DESFĂŞURAT ODATĂ CU CRUCIADELE – ŞI MAI ALES CU CRUCIADA IV DIN 1204 –
atunci latinii au cucerit Constantinopolul, au înfiinţat un Imperiu Latin (a durat până în 1261) şi
au impus un patriarh latin la Constantinopol.