ADOREMUS

Protopopiatul Greco –Catolic

Foaie de informare religioasă

AGRU TG MUREŞ 8 Noiembrie 2020 Nr. 634

IndulgențeleProtopopiatul
pentru cei răposați pot fi dobândite anul acesta pe
Greco –Catolic
toată durata
Tg Mureş lunii noiembrie
Anul acesta, în actualele circumstanțe de pandemie Covid-19, posibilita-
tea dobândirii indulgențelor plenare în beneficiul credincioșilor răposați nu
mai este limitată la zilele 1-8 noiembrie, ea fiind extinsă pe toată luna no-
iembrie. Totofată, pentru persoanele aflate în condiții vulnerabile, vizita de-
voțională la cimitir nu mai este o condiție de îndeplinit de o manieră fizică.,
fiind suficientă o rugăciune făcută acasă în fața crucii sau a icoanelor
Fecioarei Maria.
Noile dispoziții, aprobate de papa Francisc și comunicate de Departamen-
tul care gestionează administrarea penitenței (”Penitenzieria Apostolica”),
au luat în calcul actualele circumstanțe ale pandemiei de Covid-19 și inten-
ționează să garanteze siguranța sanitară a credincioșilor.
Penitențiaria Apostolică, se afirmă în decret, a primit nu puține îndemnu-
ri din partea păstorilor de suflete ca anul acesta, din cauza pandemiei de
Covid-19, să fie modificate faptele de milostenie necesare dobândirii indul-
gențelor plenare aplicabile sufletelor din Purgatoriu, după normele ”Manua-
lului indulgențelor” (conc. 29 § 1).
Pe baza mandatului special al papei Francisc, se stabilește că anul acesta,
pentru a evita formarea unei mulțimi de oameni acolo unde aceasta este in-
terzisă, indulgența plenară pentru cei care vizitează un cimitir și se roagă
pentru răposați chiar și numai în gând, stabilită de obicei numai pentru zile-
le 1-8 noiembrie, poate fi transferată la toate celelalte zile ale lunii.În acela-
și sens, indulgența plenară din 2 noiembrie, stabilită cu ocazia Comemorării
tuturor credincioșilor răposați pentru cei care vizitează o biserică sau o ca-
pelă și recită Tatăl Nostru și Crezul, poate fi transferată nu doar la duminica
precedentă sau următoare sau în ziua solemnității ”Toți Sfinții”, dar și la o
altă zi a lunii noiembrie.
Persoanele în vârstă, bolnavii și toți cei care, din motive grave, nu pot ie-
și din casă din cauza restricțiilor pot dobândi indulgența plenară cu condiția
să se unească spiritual celorlalți credincioși, să fie detașați de toate păcatele,
să aibă intenția de a îndeplini când este posibil celelalte trei condiții–mărtu-
risirea sacramentală a păcatelor, Împărtășania euharistică și rugăciunea du-
pă intenția Sfântului Părinte –să recite rugăciuni pentru răposați în fața unei
imagini a lui Isus sau a Fericitei Fecioare Maria sau să facă o lectură medi-
tată a unei pericope din Evanghelie propusă la Sf. Liturghie pentru răposați
sau să îndeplinească o faptă de milostivire oferindu-i lui Dumnezeu suferin-
țele și necazurile vieții.
De aceea, preoții, în spirit de caritate pastorală, sunt îndemnați să înles-
nească dobândirea harului dumnezeiesc și să se ofere cu o generozitate
deosebită pentru a celebra sacramentul pocăinței și a administra celor bol-
navi Sfânta Împărtășanie.
În ceea ce privește condițiile spirituale pentru dobândirea deplină a indul-
genței, decretul face trimitere la indicațiile cuprinse în nota ”Despre sacra-
mentul pocăinței în actuala situație de pandemie”,transmisă de Penitențiaria
Apostolică în 19 martie 2020.
În fine, pentru că sufletele din Purgatoriu sunt ajutate de rugăciunile și
pomana credincioșilor și, în special, prin Sfânta Liturghie, toți preoții sunt
invitați cu stăruință să celebreze de trei ori Sfânta Liturghie în ziua Come-
morării tuturor credincioșilor răposați (cf. constituția apostolică ”Incruen-
tum Altaris”, papa Benedict XV, 10 august 1915).
Lecții despre Înţelepciunea Divină
Lecția 4 - Dă voie vieţii să vibreze în adâncul inimii tale, pentru că
tot ce vezi are loc întâi în tine
Într-o zi, duhovnicul lui a hotărât că a învăţat tot ceea ce avea el nevoie
şi de la mare. Dar a sta ferm ca şi muntele în Iubire, a fi deschis ca o floare
de mac, şi atât de vulnerabil ca macul şi apa oceanului nu îi erau suficiente
pentru a practica rugăciunea isihastă. Acum câştigase un abandon de sine
mult mai ferm decât înainte.
Într-o dimineaţă călduroasă de vară, părintele veni la el şi îi spuse că e
timpul să înveţe lucruri noi... să zicem de la o pasăre! Şi îl duse la o chilie
unde, deasupra ei, îşi făcuseră cuib nişte porumbei. Erau aşa de veseli şi
vioi, încât l-au încântat atât de tare pe tânărul ucenic. Dar, până la urmă,
zbenguiala lor l-a supărat. Dar dacă te superi nu eşti în Adevăr şi nu este
adevărat ceea ce îţi spui. Apoi, reacţia nu e acceptare şi aşa repede nu mai
eşti în Iubire și nici în Dumnezeu. Când intră în joc eul tău, Domnul pleacă
pe loc.Dar în toate este vorba numai despre tine și Dumnezeu -dacă te apro-
pii de El sau te îndepărtezi. Larma porumbeilor arată că în mintea lui era
aceeaşi gălăgie. Întotdeauna vine spre tine, înaintea ta, numai ceea ce eşti tu
în adânc. Privește şi învaţă: cum este lumea, aşa eşti şi tu în interior, îi spu-
se Părintele. Dacă te deranjează larma lor, înseamnă că ea este şi în tine.
Când arăţi spre celălalt,arăţi spre persoana ta.Tu eşti acolo, în faţa ta, acum.
Celălalt sau porumbeii îţi arată doar ce să faci, ce să vindeci în tine. Apoi
trebuie să înveţi să-l vezi pe Domnul în toate, şi în murmurul sau jocul con-
tinuu al păsărelelor,în delicatețea vântului de primăvară atât de mângâietor.
Doar lasă cântecul vieții să fie, la fel cum ai lăsat să intre în tine frumu-
seţea şi parfumul florilor de câmp ori tăria mării şi atunci mintea ta se va
linişti, deodată. Acţionând asupra ta, acţionezi asupra exteriorului, schim-
bându-te pe tine, se schimbă toată lumea ta. Învaţă să laşi viaţa să fie cum
vrea ea și nu interveni niciodată. Doar laşi lucrurile să se manifeste şi gân-
durile să curgă. Nu căuta explicaţii. Stai fără să emiţi păreri despre nimic.
Nu da sentințe, nu condamna și nu învinui pe nimeni și nu pune etichete, că
atunci cazi din Rai. Așa pornește egoul, dar și adversarul care te va scădea.
Dacă doar priveşti, turturelele te vor ajuta să înveţi detaşarea şi desprinde-
rea de toate. Dă voie vieţii să vibreze în adâncul inimii tale, pentru că tot ce
vezi are loc întâi în tine. Dacă te opui vieţii aşa cum este, nu mai eşti în
Adevăr şi vei suferi. Aşa porneşti necazurile asupra ta. Egoistul se aruncă
singur în aer, nu e nevoie să intervii niciodată.
Apostolul: Efeseni 2,14-22;
Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două- una, surpând
2
peretele din mijloc al despărţiturii,desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea
poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine,pe cei doi să-i zidească într-un
singur om nou şi să întemeieze pacea,și să-i împace cu Dumnezeu pe amân-
doi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a
binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape; Că prin El
avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai
sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii
şi casnici ai lui Dumnezeu, Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prooroci-
lor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Isus Cristos. Întru El, orice
zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care
voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.
Evanghelia: Luca 8,41-56.
Şi iată a venit un bărbat,al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sina-
gogii. Şi căzând la picioarele lui Isus, Îl ruga să intre în casa Lui, Căci avea
numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte.Şi, pe când se du-
cea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea
scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu
putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei
Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Isus: Cine este cel ce s-a
atins de Mine?Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis:
Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine es-
te cel ce s-a atins de mine? Iar Isus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am
simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit
tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză
s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică,
credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de
la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe
Învăţătorul. Dar Isus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va
izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe
Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi
se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râ-
deau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de
mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat
îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei.
Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Apostolul: Evrei 2,2-10
Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de po-
runcă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi,
dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propo-
văduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o, împreună
mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri
şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă? Pentru că nu înge-
rilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim. Iar cineva a
mărturisit undeva, zicând: "Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul
omului, că-l cercetezi pe el? L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu
mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale.
Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a supus lui toate
(înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum
toate i-au fost supuse. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Isus, Îl
vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o,
astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om.
3
Căci ducând pe mulţi fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toa-
te şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe Începătorul
mântuirii lor.
Evanghelia: Luca 10,16-21
Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi
se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a
trimis pe Mine. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând:
Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: Am văzut pe sa-
tana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi
şi peste scorpii,şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.
Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că nu-
mele voastre sunt scrise în ceruri. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul
Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământu-
lui, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit
pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.
Existenţa îngerilor este un adevăr de credinţă
Cristos Domnul, în iubirea sa nemărginită faţă de oameni, a voit să-şi
asocieze la opera răscumpărării nu numai oameni distinşi precum profeţii,
pe preacurata Fecioară Maria, pe sfântul Iosif, pe Ioan Botezătorul, pe apos-
toli etc., dar chiar o lume extraordinară, pe îngerii cei mai distinşi.
Existenţa fiinţelor spirituale, netrupeşti, pe care Sfânta Scriptură le nu-
meşte în mod obişnuit îngeri, este un adevăr de credinţă. Mărturia Scriptu-
rii este la fel de clară ca şi caracterul unanim al tradiţiei (CBC Ed. ARC
Bucureşti, 1993, pag. 81).
Deoarece existenţa îngerilor este un adevăr de credinţă, în mod logic, a
vorbi şi a asculta învăţătura Bisericii despre fiinţele spirituale înseamnă o
trăire a credinţei, o întărire în credinţă. Acest lucru este cel mai important,
fiindcă numai prin credinţă putem fi plăcuţi Creatorului (cf. Evr 11,6). Vor-
bind, ascultând, meditând despre îngeri, devenim plăcuţi lui Dumnezeu.
Cristos – începătorul şi desăvârşitorul credinţei (Evr 12,2) – în care
Însuşi Tatăl ceresc îşi găseşte toată bucuria (cf. Mt 3,17) este centrul lumii
îngereşti. Îngerii sunt ai Săi: Va veni Fiul Omului în slava Sa şi toţi îngerii
împreună cu El (Mt 25,31). Sunt ai Lui fiindcă au fost creaţi prin El şi pen-
tru El. Pentru că în El toate au fost create, şi cele din cer şi cele de pe pă-
mânt, cele văzute şi cele nevăzute, tronurile şi domniile, căpeteniile şi pute-
rile; toate prin El şi pentru El au fost create (Col 1,16). Sunt şi mai mult ai
Săi fiindcă i-a făcut mesageri ai planului Său de mântuire.Nu sunt toţi oare
duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii
mântuirii? (Evr 1,14).
De la întrupare la înălţare, viaţa Cuvântului întrupat este înconjurată de
adoraţia şi de slujirea îngerilor.Când “Îl aduce în lume pe cel întâi-născut,
Dumnezeu spune: Să I se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu” (Evr 1,6).
Cântarea lor de laudă la naşterea lui Cristos a răsunat fără încetare în lau-
da Bisericii: “Mărire în cer lui Dumnezeu” (Lc 2,14). Ei ocrotesc copilăria
lui Isus (cf. Mt 1,20), Îl slujesc în pustiu (cf. Mc 1,12), Îl mângâie în agonie
(cf. Lc 22,43), ei L-ar fi putut elibera din mâinile duşmanilor (cf.Mt 26,53),
ca pe Israel odinioară (cf. 2Mac 10,29-30). Tot îngerii sunt cei care evan-
ghelizează (cf. Lc 2,10), aducând vestea cea bună a întrupării (cf. Lc 2,8-
14) şi a învierii lui Cristos (cf. Mc 16,5-7). Ei vor fi de faţă la întoarcerea

4
lui Cristos, pe care o vestesc (cf. Fap 1,10-11), în slujba judecăţii sale (cf.
Mt 13,41,31; 24,31). (CBC Ed. ARC. Bucureşti 1993, pag. 82).
Sfântul Luca arată deseori intervenţia îngerilor la originea Bisericii, care
este trupul mistic al lui Isus, fiindcă, o dată cu venirea lui Cristos, omenirea
a intrat în epoca definitivă în care Dumnezeu devine vecinul omului şi cerul
vecinul pământului. Îngerii sunt destinaţi de Dumnezeu în serviciul şi folo-
sul acelora care trebuie salvaţi (Evr 1,14). Acţiunea noastră de mulţumire
care stă în centrul credinţei, Euharistia, devine o concelebrare (cf. LG 50)
în care ne unim cu îngerii pentru a înălţa spre tronul Celui Preaînalt întreita
cântare: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul universului” (cf.
MAC (feriale) pag. 1919).
(Dan 7,9-10, 13-14) ne prezintă pe Dumnezeu Tatăl stând pe tronul
măririi Sale, înconjurat de numărul impresionant de mare al îngerilor
care Îl slujesc, în prezenţa cărora dă Fiului Omului slava şi împărăţia,
ca toţi îngerii şi toate popoarele să-I slujească, recunoscând în El pe
Fiul Său – “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” – vrednic de
închinare: “ca în faţa Lui să se plece tot genunchiul, al celor din cer, al
celor de pe pământ şi al celor din iad”(Fil 2,10), ca nimeni să nu-şi ima-
gineze că Isus, pentru faptul că S-a făcut om, ar fi mai prejos decât
îngerii.
(Ap 12,7-12) ne prezintă o luptă mare care s-a dat în cer între îngeri: în-
vingătorii au obţinut o strălucită victorie prin sângele Mielului; învinşii au
fost aruncaţi pe “pământ”, adică într-un loc de suferinţă, deşi în fruntea
lor se afla cel mai strălucitor dintre îngeri: Lucifer. Lucifer, înseamnă
purtător de lumină.
Orice înger şi orice om ieşit din mâinile atotputerniciei lui Dumnezeu este
un purtător de lumină prin inteligenţă, voinţă şi memorie, fiindcă numai
Dumnezeu singur este inteligenţa, voinţa şi memoria supremă. Din iubire
împărtăşeşte îngerilor şi oamenilor darurile Sale divine: inteligenţă, voinţă
şi memorie, prin care să i se asemene, ca să poată fi moştenitori ai împărăţi-
ei Sale.
Ce s-a întâmplat cu Lucifer? S-a încrezut în sine şi a căzut.
Prin căderea lui, Dumnezeu ne avertizează asupra a două lucruri: 1) darul,
cu cât este mai mare, cu atât prezintă o primejdie mai mare. Puterea, pe care
o deţine cel care este pus peste alţii, dacă nu este însoţită de smerenie, devi-
ne o beţie care ameţeşte, care înstrăinează de Creator, care accentuează ego-
ismul; 2) învinşii, fiind aruncaţi pe pământ, vor molipsi pământul cu nebu-
nia lor.
Cunoaştem trei feluri principale de păcat: păcatul sufletului senzual sau
plăcerea (păcatul cărnii): “Zămislind, pofta naşte păcatul, iar păcatul să-
vârşit aduce moartea” (Iac 1,15); apoi păcatul minţii – părerea de sine sau
înălţarea de sine ce duce la rătăcire, iar stăruinţa în rătăcire naşte minciu-
na şi amăgirea; şi, în sfârşit, păcatul propriu-zis al spiritului, iubirea de
putere ce conduce la violenţă, iar violenţa sfârşeşte în crimă (Vladimir
Soloviev, Fundamentele spirituale ale vieţii, Ed. Deisis, Alba-Iulia, 1994).
Lucifer nu a avut păcatul cărnii, al sufletului senzual, ci păcatul minţii şi
pe cel al spiritului: înălţarea de sine şi iubirea de putere, care l-au dus la
minciună şi crimă şi cu care a umplut pământul.
Prin sfântul Mihail arhanghelul, Dumnezeu arată că în lumea spiritelor
nu a pus la încercare pe nimeni peste puterile Sale. Sfântul Mihail, mai pre-
5
jos decât Lucifer, cu harul divin învinge dubla ispită: a minţii, care vrea să-
şi formeze o părere înaltă de sine şi a spiritului, beţia puterii.
Isus, în ispita din pustiu,ne-a dezvăluit că şi omul poate învinge cu ajuto-
rul cuvântului lui Dumnezeu întreita ispită: a sufletului senzual(păcatul căr-
nii), când spune ispititorului: Nu numai cu pâine trăieşte omul; păcatul min-
ţii: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău! şi păcatul spiritului sau dorin-
ţa de putere: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slu-
jeşti! (cf. Mt 4,4 ş.u.).
Noi, mai prejos de Cristos – ca şi sfântul Mihail mai prejos de Lucifer –
putem învinge orice ispită prin harul lui Dumnezeu. Harul este o recunoaş-
tere smerită a slăbiciunii de creatură şi a atotputerniciei de Creator. Harul
stă la temelia smereniei şi smerenia stă la baza credinţei prin care devenim
plăcuţi lui Dumnezeu. Regina îngerilor, Preacurata Fecioară Maria, feli-
citată de verişoara Sa Elisabeta pentru că a crezut ceea ce Dumnezeu I-a re-
velat prin arhanghelul Gabriel, răspunde că Dumnezeu a privit la smerenia
slujitoarei Sale, a privit la temelia credinţei (cf. Lc 1,48).
Lucifer arogant, în faţa măreţiei Celui întreit sfânt a strigat: Non ser-
viam! Super astra dei exaltabo solium meum et similis ero altissimo – Nu
vreau să-i slujesc! Voi aşeza scaunul meu deasupra stelelor cerului şi voi fi
asemenea Celui Preaînalt.
La întrebarea arhanghelului Mihail: “Quis ut Deus?” – “Cine este ca
Dumnezeu?” Cel mândru n-a găsit răspunsul, dar Cristos cel smerit a dat
răspunsul în numele întregii creaţii: Domnului Dumnezeului tău să te închi-
ni şi Lui singur să-I slujeşti! fiindcă nimeni nu este ca Domnul Dumnezeul
nostru.Acesta este şi trebuie să fie răspunsul fiecărui înger şi al fiecărui om.
Lucifer a perseverat în revoltă şi crimă: este păcătos de la început (1In
2,8) şi ucigător de oameni; pe când sfântul Mihail a perseverat în smerenie
şi slujire şi apoi a ajutat pe oameni să afle calea spre Cristos, care duce la
Tatăl. Sfântul Mihail este glasul lui Isus care ne cheamă la convertire: la o
mai curajoasă mărturisire a credinţei.
Lectura a III-a (In 1,47-51) ne oferă un exemplu grăitor. Isus laudă pe
Natanael fiindcă nu este un om prefăcut, viclean, făţarnic, mincinos etc.
Natanael, datorită faptului că Isus îi cunoaşte inima, îşi mărturiseşte cre-
dinţa cu adâncă smerenie şi iubire: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele
lui Israel! deci şi al meu fiindcă sunt israelit.
Ce îi făgăduieşte Isus pentru această mărturisire curajoasă a credinţei, lui
şi nu numai? Ce speranţă ne oferă? Adevăr,adevăr vă spun, veţi vedea cerul
deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu coborând şi urcând deasupra Fiului
Omului, adică veţi vedea cerul deschis, intrarea în viaţa veşnică; veţi vedea
frumuseţea cerului, pe îngerii lui Dumnezeu; veţi simţi fericirea cerului din
slujirea îngerilor care vor coborî şi urca deasupra Fiului Omului. Dintre în-
geri, acela care a fost cel mai zelos în slujire, a fost sfântul Mihail şi numai
datorită slujirii a devenit arhanghel, adică mai mare peste oştirile cereşti,
luând locul lui Lucifer. Pentru aceasta, spune sfântul Vasile cel Mare, ca de
altfel şi alţi sfinţi părinţi,că pe sfântul arhanghel Mihail nimeni nu-l egalea-
ză în măreţie şi frumuseţe.
Biserica, inspirată de Duhul Sfânt, nu numai spre a mări solemnitatea
sărbătorii de azi a pus alături de sfântul Mihail alţi doi arhangheli, ci mai
ales pentru faptul că împreună ne oferă mai multă lumină, o mai bună cu-
noaştere a lui Dumnezeu; deci mai multă credinţă, speranţă şi iubire.
6
 Trei sunt arhanghelii evidenţiaţi de Sfânta Scriptură pentru slujirea lor:
Mihail, Gabriel şi Rafael.
Biblia ne vorbeşte despre trei, cu trei misiuni distincte, care corespund
specificului fiecărei persoane din Sfânta Treime: Tatăl este iubirea creatoa-
re; Fiul este iubirea răscumpărătoare şi Sfântul Duh este iubirea mângâie-
toare.Pe când patriarhul Abraham se afla sub stejarul de la Mamvre, a văzut
venind spre el trei tineri strălucitori, ca trei îngeri ai lui Dumnezeu. Erau
trei, dar Abraham îi tratează ca pe unul singur, văzând în ei strălucirea lui
Dumnezeu şi de aceea spune: Doamne, dacă am aflat har înaintea Ta, nu
trece cu vederea pe robul Tău! (Gen 18,3). Misiunea celor trei tineri este
specifică celor trei arhangheli: să anunţe viaţa, acolo unde părea că s-a
înstăpânit sterilitatea şi moartea: Sara va naşte un fiu; să apere drepturile lui
Dumnezeu, nimicind Sodoma şi Gomora; să salveze familia lui Lot (cf. Gen
18,1-33), aducând o oarecare mângâiere credinciosului Abraham. Misiunea
arhanghelilor sărbătoriţi azi corespunde cu misiunea celor trei tineri, cu
specificul persoanelor divine: arhanghelul Mihail apără viaţa, fiindcă
Dumnezeu este izvorul vieţii: Quis ut Deus? Gabriel, prin vestirea naşterii
lui Mesia, anunţă nimicirea împărăţiei păcatului; Rafael, – Dumnezeu este
mângâiere – anunţă împărăţia Duhului Sfânt, în care orice om să se poată
adresa lui Dumnezeu cu numele de “Tată”, fiindcă harul ne face părtaşi ai
naturii divine (2Pt 1,4).
Prin urmare măreţia sfântul Mihail stă în strânsă legătură cu cea a sfinţi-
lor arhangheli Gabriel şi Rafael,deoarece lumina lor pusă împreună revelea-
ză mai fidel măreţia lui Dumnezeu,aşa încât Abraham putea spune pe drept:
Doamne, dacă am aflat har înaintea Ta, nu trece cu vederea pe slujitorul
tău!
Arhanghelii Mihail,Gabriel şi Rafael în comuniune de lumină pun în evi-
denţă mai bine strălucirea divină. Lucifer a refuzat comuniunea de lumină
şi a devenit întuneric. Noi, în comuniune de iubire la această sfântă celebra-
re, să punem în evidenţă esenţa divină – Dumnezeu este iubire (1In 4,8) şi
să spunem cu Abraham: Doamne, dacă am aflat har înaintea Ta, nu trece
cu vederea pe slujitorul Tău, rămâi cu mine cu lumina Ta, ca să Te cunosc,
să Te iubesc şi să-Ți slujesc cu fidelitate îngerească!
Dumnezeu a voit, aşa cum am spus la început, să-şi asocieze la opera
mântuirii noastre pe sfinţii îngeri şi arhangheli. Sfânta Tereza de Avila măr-
turiseşte: A vrut Domnul să mi se arate un înger, în faţă sub formă de ima-
gine corporală, foarte frumos, cu chipul aprins, roşu ca para focului,că pă-
rea el a fi dintre îngerii cei mai apropiaţi Domnului. Şi avea el, acest înger,
o suliţă lungă, aurită, în vârful căreia, mi se pare, strălucea o flacără. Iar
îngerul părea că mă străpunge cu ea prin inimă ajungând să-mi sfredeleas-
că măruntaiele; când o scotea afară simţeam ca şi cum mi le-ar fi smuls de
tot, lăsându-mă în întregime aprinsă, din cauza focului din vârful suliţei, de
iubirea cea mare de Dumnezeu. Era atât de mare durerea că mă făcea să
gem şi, în acelaşi timp, era atât de dulce, că nu aveam nici o dorinţă să
scap de ea, ci, dimpotrivă, doream s-o simt mereu întru Domnul (Castelul
interior, Ed. Ars Longa, Iaşi 1995, pag. 13).
Să ne lăsăm străpunşi de suliţa sfântului Mihail arhanghelul, care va uci-
de în noi măruntaiele păcatului trupesc, senzualitatea; va ucide păcatul min-
ţii, egoismul; şi mai ales va nimici acea tendinţă diabolică după putere, de a
conduce, de a da totul satanei când ceva ne stă împotrivă. Schimbarea lim-
bajului trebuie să fie o convertire reală de la Lucifer la arhanghelul Mihail
7
şi în loc de: Lua-te-ar diavolul cu: Lua-te-ar sfântul Mihail! Prima invo-
caţie este un blestem, a doua este o rugăciune. Cine va realiza această con-
vertire, va vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi cobo-
rând deasupra Fiului Omului.
Sfântul Alfons de Liguori se ruga astfel, rugăciune pe care să ne-o însu-
şim şi noi: O, suflete al meu, dacă tu îl iubeşti atât de mult pe arhanghelul
Mihai, care iubeşte atât de mult pe oameni, bucură-te de măreţia lui inega-
labilă din ceruri; şi, datorită faptului că el este protectorul întregii Biserici
şi al tuturor credincioşilor, roagă-l să devină protectorul tău special pe
lângă Dumnezeu, care îl iubeşte nespus de mult şi care se bucură văzându-l
preamărit de toate creaturile pe acest slujitor atât de credincios şi plin de
zel pentru slava numelui său!
Dă, Doamne, ca ajutaţi de arhanghelii Mihail, Gabriel şi Rafael, să ve-
dem alături de Natanael cerul deschis şi în prezenţa îngerilor să Te adorăm
în veci. Amin.
“Cine m-a atins?”
Există un limbaj pe care ar trebui cu toţii să învăţăm să îl vorbim. Este
un limbaj care comunică cu adevărat ceva; un limbaj care exprimă efectiv
căldura iubirii; un limbaj care poate să spargă formidabile bariere ale comu-
nicării. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescoperă acum acest limbaj
uitat. Dar este în fapt un limbaj străvechi. Isus l-a folosit. Când copiii ve-
neau la El, îi lua în braţe şi în binecuvânta. Când dorea să vindece un lepros
sau un orb, îi atingea. Când dorea să demonstreze profunzimea iubirii Sale,
El se folosea din nou de atingere, spălând picioarele discipolilor Săi.Eu,
când vizitez un preot în vârstă, îi iau mâna în mâinile mele în timpul rugă-
ciunii. Atingerile umane făcute din iubire au ceva anume. Sunt atingerile lui
Cristos Însuşi.
Dr. Smiley Blanton, un medic psihiatru, obişnuia să întrebe cuplurile că-
sătorite care aveau probleme: “Spuneţi-mi, de când nu v-aţi mai plimbat cu
soţia ţinând-o de după umeri? Din când în când vă aşezaţi pe covor pentru a
vă juca cu copiii? Când spuneţi rugăciunea la masă, vă ţineţi de mână?”
Acelaşi psihiatru se plângea de faptul că în maternităţi, bebeluşii sunt izola-
ţi de mamele lor imediat după naştere. “Aş prefera să îi văd pe aceşti copiii
în braţele mamelor, sau în leagăne lângă patul lor, chiar şi ţinuţi stângaci de
către taţi. Bebeluşii care au acest privilegiu de a nu fi despărţiţi după naşte-
re de mamă tind să fie ulterior mai stabili emoţional.” Chiar şi bebeluşii în-
ţeleg limbajul magic al atingerii.
“Cine m-a atins?”Evanghelia de astăzi ne prezintă una dintre cele mai
remarcabile istorii din Noul Testament. Este povestea unei femei care a fost
vindecată atingându-L pe Isus. Ea era bolnavă de doisprezece ani. A încer-
cat tot felul de tratamente şi a consultat nenumăraţi medici, dar nimic nu
pare să o fi ajutat. Suferea de hemoragie, care pe vremea aceea era o boală
incurabilă. Astăzi s-ar apela la histerectomie, dar această procedură chirur-
gicală nu era cunoscută pe vremea lui Isus. Astfel, femeia pur şi simplu
suferea.
Nu era doar disconfortul fizic şi durerea motive de mâhnire pentru ea;
mai era şi faptul că, după legea evreiască, femeia cu hemoragie era conside-
rată necurată. Orice şi pe oricine atingea ea, era infectat cu murdărie, cre-
deau evreii. De aceea, o astfel de persoană trăia într-o izolare totală, nepu-
tând nici participa la cult, nici să facă parte din comunitate alături de ceilal-
8
ţi. Ea nici nu ar fi trebuit să se afle atunci în mulţimea care Îl înconjura pe
Isus. Dacă oamenii ar fi recunoscut-o, ar fi strigat la ea să dispară de acolo,
pentru a nu-i murdări. Ea se temea să nu fie descoperită, aşa că s-a strecurat
în spatele lui Isus şi L-a atins pe nepusă masă. Căuta disperată să se atingă
de ceva, de orice ar putea-o scăpa de viaţa singuratică şi umilitoare ce o
avea.
Înainte de a ajunge la Isus, Sf. Marcu ne spune că femeia ar fi gândit în
sinea ei:“De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!”.Dacă L-aş
putea atinge, trebuie că a gândit ea, nu pe cap, căci nu se cade; nu pe mână,
căci ar fi prea familiar. Dacă aş putea să Îi ating măcar un ciucure al hainei,
şi ştiu că aş fi vindecată. Învăţătorii evrei din timpul lui Isus purtau robe cu
ciucuri, pentru a-şi aminti de fiecare dată când le îmbrăcau că sunt oameni
ai lui Dumnezeu, angajaţi să respecte legile lui Dumnezeu. Astăzi ciucurii
se mai găsesc în ornatele ortodocşilor din Ierusalim, dar se poartă în interi-
or. În vechime ciucurii se purtau însă în exteriorul robei, şi astfel a putut
femeia să atingă. Când L-a găsit pe Isus, Acesta era înconjurat de mulţime
mare, şi era dificil să Îl atingă. Dar a insistat şi în final a reuşit. Şi cum L-a
atins, a simţit o putere vindecătoare ce îi inundă trupul, ca un şoc electric:
“şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei”. Ea a ştiut că a fost vindecată.
Când Isus a întrebat: “Cine este cel ce s-a atins de Mine?”, Petru s-a gân-
dit că e o întrebare copilărească, din moment ce sute de oameni erau în jurul
lui Isus tot timpul, majoritatea înghiontindu-L. El s-a apucat să îi explice lui
Isus că a fost atins de o mare de oameni. Dar Isus nu este mulţumit de răs-
puns. El ştie că cineva din mulţime L-a atins în mod special, cu credinţă şi
din disperare. Cineva L-a atins cu adevărat şi vital. Cineva a primit puterea
vindecătoare.“S-a atins de mine cineva”, spune El, referindu-se nu la mulţi-
me ci la acel cineva cu credinţă. Apostolii credeau că este absurd ca dintr-o
mulţime de oameni care te ating să poţi să distingi una anume. Dar El a dis-
tins atingerea! Aceasta este iubirea lui Dumnezeu! Aceasta este sensibilita-
tea Lui la nevoile umane şi la atingerea credinţei!“S-a atins de Mine cine-
va.” Sunt cuvinte minunate, pentru noi şi pentru femeia care a atins haina
lui Isus.Ele ne spun că atunci când ne întindem cu credinţă către Domnul,
pentru a primi ajutorul Său, Domnul ştie. Aşa după cum Isus a simţit uşoara
atingere a ciucurelui de pe haina Sa, în mijlocul unei mulţimi, aşa şi
Dumnezeu ştie de rugăciunea fiecăruia dintre noi. Uneori oamenii întreabă:
“Cu miliarde de oameni în această lume, cum poate să ştie Dumnezeu de
mine şi să vegheze asupra mea?”
Trebuie să nu uităm de faptul că atunci când femeia L-a atins pe Isus, El
era într-o misiune urgentă. Singura fiică a unei persoane importante şi res-
pectate, Iair, mai-marele sinagogii, era pe moarte. Isus era în drum spre ca-
sa lui Iair. Dar chiar dacă era în drum spre o situaţie de viaţă şi de moarte,
Isus s-a oprit. Nu era atât de ocupat încât să treacă cu vederea o persoană ce
avea nevoie de El. Uitând de mulţime, El a văzut-o şi a tratat-o pe femeie
de parcă ar fi fost singura persoană din lume. Pentru Isus nimeni nu este
pierdut în mulţime. El i-a acordat atenţie femeii. “Cine m-a atins?”, a între-
bat El. Când femeia a recunoscut în public că L-a atins şi că a fost vindeca-
tă imediat, El i-a spus: “Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în
pace.” Oare nu aşa face Isus cu fiecare dintre noi atunci când mergem la El
cu credinţă şi cu umilinţă, ca femeia din Evanghelia de astăzi?
9
 Putem să Îl atingem şi astăzi Pericopa de astăzi nu ne prezintă doar ce-
va ce s-a întâmplat în Palestina acum mult timp. Cristos care era îmbrâncit
atunci de mulţimi este în mijlocul nostru şi astăzi. Încă Îl putem atinge în-
tinzându-I inimile noastre atunci când ard şi când sunt în dificultăţi. Dar
cum Îl putem atinge astăzi pe Isus?
Îl putem atinge prin rugăciune. Ce este rugăciunea dacă nu atingerea lui
Isus, conversaţia cu El, invitaţia pe care I-o adresăm să intre în vieţile noas-
tre?Femeia bolnavă L-a atins prin simplu gest al întinderii mâinii. Nici astă-
zi nu este mult mai dificil să Îl atingem pe Isus. Ajunge să ne întindem către
El prin rugăciune!În al doilea rând, pentru ca rugăciunea să Îl atingă cu ade-
vărat pe Isus şi pentru a stabili un contact cu El, ea nu trebuie să fie un ritu-
al, o repetare în van a unor cuvinte goale, ci o rugăciune ce vine din inimă
şi care este înrădăcinată în credinţă. În mulţimea de oameni care Îl încon-
joară pe Isus, mulţi Îl ating dar doar unul trăieşte puterea Sa vindecătoare –
acela care L-a atins cu credinţă. La fel şi astăzi mulţimi largi de oameni Î se
roagă lui Isus; mulţimi de credincioşi merg la biserică, dar cei care Îl ating
pe Isus sunt cei care se roagă cu credinţă. Evanghelia spune cât se poate de
clar – credinţa este cea care a provocat contactul cu Isus: “Fiică, credinţa ta
te-a mântuit. Mergi în pace.”
În al treilea rând, Îl atingem pe Isus în Biblie şi în Sfânta Împărtăşanie.
Când citim cuvintele Sale în Biblie, Îl ascultăm pe Cristos nu ca şi cum ar
vorbi cuiva care a trăit acum două mii de ani, ci ca şi cum ne-ar vorbi nouă.
Isus sălăşluieşte în Evanghelii. Când ascultăm cuvintele Sale, Îi atingem
hainele. Când primim Sfânta Împărtăşanie Îl atingem pe Isus, dar nu doar o
parte a Lui, ci pe El întreg. El vine să Îşi facă în noi casă. “Cel ce mănâncă
Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.”
În fine, Cristos ne atinge astăzi prin oameni. Atingerea sa o regăsim
prin măiestria chirurgului, prin competenţa asistentelor medicale, prin sfatul
înţelept al unui prieten, prin rugăciunile persoanelor pioase. Dumnezeu a
ales să lucreze prin oameni.“Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu sun-
tem”, scrie Sf. Pavel.Primii creştini L-au atins pe Isus şi apoi au atins lumea
cu puterea pe care au primit-o de la El. Au atins murdăria şi au transformat-
o în puritate.Au atins sclavia, schimbând-o în libertate.Au atins slăbiciunea,
devenită astfel tărie.
Există atâtea feluri în care îi putem atinge astăzi pe oameni. Putem să îi
atingem cu inimile noastre. Putem să îi atingem cu cuvintele noastre. Putem
să îi atingem cu privirea. Putem să îi atingem cu un zâmbet.Putem să îi atin-
gem cu credinţa noastră, cu rugăciunea noastră, cu compasiunea noastră, cu
iubirea noastră, cu speranţa noastră, cu umilinţa noastră, cu disponibilitatea
noastră de a sluji.Scopul creştinismului este să îi facă pe oameni să Îl atin-
gă pe Dumnezeu în Cristos. “Dacă aş putea să Îl ating –chiar şi doar ciucu-
rii hainei – ştiu că mă voi face bine”, spunea femeia bolnavă. Şi noi astăzi
putem să Îl atingem aşa cum au făcut-o şi o mai fac nenumăraţi oameni.
Alcoolici, dependenţi de droguri, hoţi, adulteri, bolnavi, orbi, surzi, leproşi
– cu toţii L-au atins şi au primit o viaţă nouă şi puteri noi.Ieşiţi din mulţime,
zi de zi, pentru a-L atinge pe Cristos. Atingeţi-L cu credinţă. Atingeţi-L
pentru a primi iertare, pentru a primi tărie împotriva tentaţiilor, împotriva
temerilor,împotriva neliniştilor.Atingeţi-L. Nu va întreba “Cine M-a atins?”
El va şti aceasta.
10