mult decât ei toţi, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine”.
Fiecare
creştin este un “trimis”, un “martor”, are un mandat de a vesti cuvântul lui
Dumnezeu prin viaţa sa. Dobândim dreptul de a deveni ucenici ai lui Isus în
măsura în care traducem în fapte îndemnul inscripţionat pe uşile catedralei
din Lübeck:
Mă numiţi Mântuitor, dar nu vă lăsaţi mântuiţi. Mă numiţi Lumină,
dar nu vreţi să fiţi luminaţi de mine. Mă numiţi Cale, dar nu mă urmaţi.
Mă numiţi Viaţă, dar nu mă doriţi. Mă numiţi Învăţător, dar nu mă ascul-
taţi. Mă numiţi Înţelepciune, dar nu mă întrebaţi. Mă numiţi Domn, dar
nu mă slujiţi. Mă numiţi Atotputernic, dar nu vă încredeţi în mine. Dacă
într-o zi nu vă voi recunoaşte, să nu vă miraţi.
A fi ucenicii lui Isus înseamnă, în definitiv, o viaţă pentru Dumnezeu, a
recunoaşte în El pe Mântuitorul şi a ne lăsa mântuiţi; a-L numi Lumină şi a
ne lăsa luminaţi de El; a-L numi Cale şi a-L urma; a-L numi Viaţă şi a-L do-
ri;a-L numi Învăţător şi a-L asculta;a-L numi Înţelepciune şi a-L întreba; a-L
numi Domn şi a-L sluji;a-L numi Atotputernic şi a ne încrede orbeşte în El.
Ce vrei mai mult?
Curaj! “Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”
Rugăciunea are puterea de a vindeca bolile
Dr. Andrew Newberg, de la Universitatea Thomas Jefferson (SUA), este
unul dintre numeroșii cercetători care subliniază marele efect al rugăciunii și
al meditației asupra tratării bolilor.
Medicul a efectuat studii bazate pe rezonanțe magnetice pe 40.000 de
pacienți și și-a prezentat observațiile în cartea „How God changes the brain”
(Cum schimbă Dumnezeu creierul). De atunci, alte câteva cercetări au reite-
rat această concluzie.
Dr. Newberg a selectat persoane în vârstă cu probleme de memorie și le-a
observat înainte, în timpul și după programul de meditații și rugăciuni. Stu-
diile au fost efectuate timp de 12 minute pe zi, timp de 8 săptămâni. Acestea
au arătat că rugăciunea și meditația pot duce la rezultate foarte pozitive pen-
tru sănătate. Atunci când sunt făcute în mod regulat, rugăciunea și meditația
stimulează activitatea creierului, conducând la dezvoltarea acestuia și la vin-
decarea diferitelor boli.
După cum am spus mai sus, alte câteva cercetări au subliniat același fe-
nomen. Un studiu publicat în revista „Cancer”, a Societății Americane pen-
tru Cancer, arată că pacienții cu convingeri spirituale reacționează mai bine
la tratamente. De asemenea, cercetătorii de la „Moffitt Cancer Center” din
Florida, au constatat că oamenii care cred într-o forță superioară sunt mai
sănătoși fizic și mental decât cei care afirmă că nu cred.
ADOREM
US Protopopiatul Greco
AGRU TG MUREŞ 24 Septembrie 2017 Nr. 482
Gândul zilei
Despre virtutea blândeţii
Cât sunt de frumoase şi de plăcute persoanele blânde şi ce bine ne simţim
în compania lor! Ele ne transformă, ne edifică, au efectul soarelui asupra
noastră: pe unde trec, iradiază pace, lumină, bucurie, bunătate, seninătate,
iubire şi milostivire! Merită să privim mai îndeaproape această virtute. Blân-
deţea este, înainte de toate, o atitudine interioară, un mod de a fi. Persoana
pătrunsă de blândeţe este calmă, nu intră în panică, nu este negativă, nu dra-
matizează, ci este plină de speranţă, pentru că îşi pune toată încrederea în
Dumnezeu, care este izvorul bucurie sale.
Ea este plină de caritate, refuză orice formă de răutate, exclude violenţa,
mânia, supărarea. Când este provocată, nu se răzbună, ci compătimeşte. Ob-
servă răni, înţelege suferinţa interioară a persoanei şi nu este interesată să o
mărească, ci mai degrabă să o ajute şi să o susţină. Mereu atentă, fără a avea
prejudecăţi, ea nu judecă, nu condamnă, ci îi respectă cu un respect sacru pe
toţi, ştiind că fiecare are o istorie pe care doar Dumnezeu o înţelege în pro-
funzime. Spune totdeauna ceea ce gândeşte, dar gândeşte înainte de a spune,
pentru a nu răni ori ofensa.
Omul blând nu se caută pe sine, nu domină, nu impune nimic nimănui.
Nu are pretenţii, nu joacă rolul victimei, nu vrea să atragă atenţia asupra sa.
Dumnezeu îi ajunge, El dă sens şi bucurie vieţii sale! Persoana blândă este
altruistă, plină de bunătate. Trăieşte pentru alţii.Seamănă mereu binele. Sesi-
zează dificultăţile celorlalţi, ce le lipseşte, şi caută mereu să ajute, cu multă
discreţie. Nu-şi propune să schimbe pe nimeni cu forţa. Ştie, mai degrabă,
că oamenii se schimbă ei înşişi în faţa dovezilor de iubire: când sunt înţeleşi,
când nu sunt condamnaţi, când sunt şi ajutaţi să devină ceea ce Dumnezeu a
gândit din veşnicie pentru ei.
Să nu credem că blândeţea este o moştenire genetică sau o chestiune de
caracter. Nimeni nu se naşte blând, dar poate deveni. În acest sens,
Mântuitorul ne invită să stăm în compania sa, să învăţăm de la El, care ne
poate transforma inima, făcând-o asemenea cu a sa. „Învăţaţi de la mine,
căci sunt blând şi smerit cu inima”(Mt 11,28). E un îndemn ce merită să-l
luăm în consideraţie, căci doar blândeţea şi bunătatea îi pot ajuta pe oameni
să se schimbe. Nu-i aşa?
 Apostolul: 2 Corinteni 9,6-11
Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera,
iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea cum
socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeş-
te pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul
la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lu-
crul bun, precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâ-
ne în veac". Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă
va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii
voastre, Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin
noi mulţumire lui Dumnezeu.
Evanghelia: Luca 5, 1-11
Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El
şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pes-
carii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii
care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în
corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui
Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răs-
punzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu
am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta,
au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn
celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au um-
plut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, iar Simon Petru, vă-
zând aceasta, a căzut la genunchii lui Isus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne,
că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu
el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe
Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Isus către
Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând
corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
Vocația creștină
Evanghelia de azi ne spune că primii trei apostoli chemaţi de Isus sunt
simpli pescari dintre care Petru, simţindu-se nevrednic de un astfel de privi-
legiu, nu ezită să mărturisească:“Doamne,îndepărtează-Te de mine,Doamne,
căci sunt un om păcătos” (Lc 5,8).
În faţa lui Dumnezeu omul se vede nevrednic, se teme să stea în faţa
Celui Sfânt. Aşa se întâmplă şi cu Isaia în prima lectură: “Sunt pierdut. Sunt
un om cu buze necurate”, cu Paul în lectura a doua: “Ultimului dintre toţi, ca
unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie, căci eu sunt ultimul dintre
apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat
Biserica lui Dumnezeu”.
Asta înseamnă că a se considera păcătos nu-l împiedică pe nimeni de a fi
iubit de Isus şi de a fi introdus în cercul acelora care vor să-l urmeze.
Dumnezeu nu-i cheamă neapărat pe cei “curaţi” ci pe cei pe care-i vrea. Şi
astăzi Dumnezeu spune: “Pe cine voi trimite?”
Nu te descuraja dacă şi tu, asemenea lui Petru, te simţi încărcat de păcate
şi în acelaşi timp doreşti să stai cu El, să-L iei ca învăţător.Pe Isus nu-L inte-
resează ceea ce ai fost, ceea ce eşti, ci ceea ce ai dori să fii începând din cli-
pa aceasta… dacă ai vrea. Ce-I vei răspunde? “Trimite-mă pe mine”? sau Îl
vei ruga să trimită pe altcineva?
Dumnezeu se apleacă asupra omului, îi arată bunătatea Sa, încrederea Sa,
îi dă curaj, har: şi lui Petru (“Nu te teme”) şi lui Isaia (“Păcatul tău a fost is-
păşit”) şi lui Paul (“Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”). În general
Dumnezeu îi cheamă pentru o misiune pe cei păcătoşi. Cel care a fost iertat
se simte entuziasmat şi plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, binefăcătorul
său:cui i s-a iertat mult, iubeşte mult.Cel convertit va fi plin de credinţă pen-
tru că a experimentat harul lui Dumnezeu, va fi credibil în faţa altora, a ace-
lora cu care a împărţit mai înainte păcatul, iar acum vrea să împartă harul.
Lecturile de astăzi vorbesc despre vocaţie.
Toată biblia este o carte a vocaţiilor, deoarece viaţa omenească este vo-
caţie. Vrând nevrând ne naştem cu o vocaţie, chiar dacă unii nu simt că
Dumnezeu are un plan de iubire cu ei. Câte surprize nu-i fac oamenii lui
Dumnezeu, folosindu-se de libertatea pe care au primit-o!
Cel care crede este conştient că are o vocaţie de la Dumnezeu.
“Atunci, trebuie să mă fac preot sau călugăriţă?” Din păcate mulţi cred
aceasta şi de aceea într-o Biserică misionară sunt puţini misionari, într-o
Biserică apostolică sunt puţini apostoli.
Părinţii sfintei Tereza de Lisieux au crezut că sunt chemaţi la viaţa călu-
gărească, în schimb Dumnezeu i-a scos din mănăstire şi i-a pregătit ca din
unirea lor în căsătorie să se nască cea mai mare sfântă a vremurilor noas-
tre. Dumnezeu îi fixează fiecăruia calea sa şi-i încredinţează fiecăruia locul
său în marele complex al Bisericii.
O a doua învăţătură pe care o scoatem din evanghelia de azi e cuprinsă în
cuvintele din versetul 11: “După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, L-
au urmat pe El”.
Ce vrea să spună Luca prin “a părăsi toate şi a-L urma pe Isus”?
E suficient să ne îndreptăm atenţia asupra primei şi fundamentalei datorii
a oricărui ucenic al lui Isus care este indicat sub forma unei întrebări în Luca
6,46: “De ce mă numiţi «Doamne, Doamne» şi nu faceţi ce vă spun?” A fi
ucenici ai lui Isus trebuie să ascultăm şi să punem în practică cuvântul Său.
Cu atât mai mult să trecem de la vorbe la fapte şi să arătăm că suntem
ucenicii lui Cristos.
Cine primeşte chemarea lui Dumnezeu e transformat, viaţa capătă o nouă
dimensiune: “părăsind toate L-au urmat”… “Iată-mă, trimite-mă pe mine”…
“Harul Lui pentru mine nu a devenit zadarnic, dimpotrivă, am lucrat mai
 ADOREM
US Protopopiatul Greco

AGRU TG MUREŞ 24 Septembrie 2017 Nr. 482