cisterciană Hautrive, se va edifica, din 1320, o Capelă în onoarea Sfântului Nicolae.
Relicva actuală a
fost adusă de la Roma la Hautrive la 1420 de către preotul Pierre d’Affry. Pentru a obţine transferul
acestei preţioase relicve la Catedrala din Fribourg, avocatul şi consiliul oraşului au recurs la
autoritatea Papei Iulius al II-lea. O bulă pontificală, dată în 5 iulie 1505, acorda această relicvă
Catedralei din Fribourg. Transferul a fost făcut la 9 mai 1506.
Fribourg, februarie 2006
Magistrul Colegiului Catedralei Sfântul Nicolae, preotul Claude Ducarroz, reponsabilul
relicvei pentru episcopia de Geneva-Lausanne-Fribourg, înaintează cererile pentru fragmente din
relicvă episcopului Bernard Genoud. În zilele următoare acestui eveniment, episcopul şi magistrul
Colegiului Catedralei dau binecuvântarea lor pentru transferul acestora.
Prelevarea relicvei a fost efectuată, joi 16 februarie, de către Pierre Sprumont, profesor de
anatomie al Departamentului de medicină al Universităţii din Fribourg. El a tăiat 5 centimetri din
relicvă, pe care i-a împărţit în 3 părţi: una la cererea părintelui Flavius Iosif Miheţ pentru Biserica
Sfântul Nicolae de la Centrul parohial Greco - Catolic Târgu-Mureş al Parohiei nr. 1, una pentru
Catedrala din Bari iar cealaltă pentru Catedrala din Minsk.
Un eveniment important care marcheză a 500-a aniversare a sosirii relicvei Sfântului
Nicolae în oraşul Zähringen-ilor.
Profesoara Barbara Hallensleben, decanul Facultăţii de Teologie din Fribourg, membru al
Comisiei Internaţionale Teologice şi membru al Comisiei Internaţionale de dialog ecumenic între
Bisericile Catolice şi Bisericile Ortodoxe, se bucură de acest eveniment iminent, declarând:
“Împărţirea relicvei Sfântului Nicolae este un semn că noi participăm împreună la corpul lui Cristos,
Biserica”.
Autentificarea relicvei
Pr. Dr. Claude DUCARROZ, canonic
Magistrat al Colegiului Catedralei Sf. Nicolae -
Fribourg
Părintelui paroh Flavius Iosif Miheţ
Sunt fericit de a oferi îndrăgitei parohii greco-catolice din Târgu-Mureş,
România, în numele Colegiului catedralei din Fribourg, aceste relicve autentice ale
sfântului Nicolae, episcop de Myra Liciei, care sunt în posesia noastră din 9 mai 1506
la cererea papei Iuliu II.
În acest semn frăţesc, Colegiul catedralei din Fribourg doreşte să îşi
manifeste comuniunea cu Parohia dumneavoastra şi Biserica voastră, în recunoştinţă
pentru fidelitatea voastră eroică şi în încurajare pentru minunata voastră renaştere.
Fie ca sfântul episcop de Myra Liciei, venerat atât în Orient cât şi în
Occident, să ne ajute să creştem pe drumul reconcilierii între toţi creştinii, în
diversitatea culturilor şi în unitatea credinţei prin legătura iubirii.
Fribourg, 15 mai 2006
(urmează ştampila Colegiului) (urmează semnătura Magistratului)
Claude Ducarroz
Magistrat al Colegiului Catedralei Sf. Nicolae, Fribourg
ADOREMUS
Parohia Greco –Catolică nr. 1 Tg Mureş
Str. Cuza Vodă nr 8
BISERICA SF. NICOLAE
Preot Paroh Flavius Miheţ
30 NOIEMBRIE 2008 Săptămâna 5
“Isus este aici cu adevărat..., şi dacă voi aţi şti cât de mult vă iubeşte în
Preasfântul Sacrament, voi aţi fi persoanele cele mai fericite din lume!”
Sf. Ioan Vianney
Salută-L pe Isus Euharistic, iubeşte-L, adoră-L din nou aducând un
prinos de lumină şi bucurie veşnică sufletelor din Purgator, gândindu-te
mereu la ele şi nu uita căci prin mici jertfe de iubire eşti mai aproape de
cer.
Propunere:
Recită cu evlavie psalmul 129, Tatăl nostru şi Bucură-Te Marie
pentru odihna cea veşnică a sufletelor din purgator.
Momentul cel mai important din Sfânta Liturghie este Prefacerea, atunci când, la
cuvintele preotului: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu... Luaţi... şi beţi, acesta este
sângele Meu..." (Matei 26, 26; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20), Isus se coboară pe altar în
mod nevăzut, repetând întreaga dramă a Patimilor şi Răstignirii Sale. El se oferă Tatălui
ceresc, jertfă pentru păcatele omenirii. Încă înainte de a întemeia această taină, Mântuitorul
a promis-o. Citim în Evanghelia Sf. Ioan: "Pâinea care o voi da Eu, trupul Meu este, pe care-l
voi da pentru viaţa lumii... Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa de
veci..." (Ioan 6, 35-51); "Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului
şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi..." (Ioan 6, 53-58).
Pentru ca să ne dovedească prezenţa sa în Sfânta Euharistie, Isus a făcut o
mulţime de minuni, prin care se vede clar că El, fiind Stăpânul naturii şi legilor fizice, poate
face excepţie de la ele, uimind oamenii de ştiinţă prin ingeniozitatea şi durata acestor
fenomene.
Exemple: Istoricul Albert Kranz ne spune că, în timp ce împăratul Carol cel Mare
(742-814) sărbătorea Paştile în Saxonia unde erau armatele sale, Ducele saxonilor,
Wittchind, încă păgân, s-a furişat în biserica unde se celebra Sfânta Liturghie. La
Consacrare, Wittchind a văzut în mâinile preotului un copilaş încântător şi plin de lumină...
Viziunea îl fermeca şi îl converti. Ceru botezul şi, ducând cu sine misionari, încreştină
întreaga Saxonie.
Un alt miracol al Sfintei Euharistiii este ajunul total, fără nici un fel de hrană sau
băutură, ani îndelungaţi; astfel:
Sf. Ecaterina de Siena (1347-1380), la 20 de ani se abţinu de la pâine, apoi de la
primi Sfânta Euharistie. Acest aliment Divin îi mărea iubirea pentru Dumnezeu şi îi făcea mai
puţin dureroasă viaţa pe pământ care o separa de Domnul său. Cei din jur au apelat la un
confesor pentru a o determina să mănânce. Sfânta se aşeză la masă şi încercă să mănânce,
dar abia luă mâncarea în gură că fu obligată să o arunce în mari suferinţe care treziră
compasiunea alor săi. Aşa că până la urmă au lăsat-o în pace. Nu putea înghiţi decât apă
curată. Dar de fiecare dată când primea Euharistia, căpăta o putere de necrezut. Ea putea
îndeplini fără să obosească, operele de caritate cele mai penibile. Ea zicea: "Sfânta Ostie mă
hrăneşte atât de bine, că nu am dorinţă pentru nici o altă hrană".
Sf. Nicolae de Flue (1417-1487), patron al Elveţiei, a trăit 19 ani numai cu Sfânta
Euharistie, fiind spionat chiar de reprezentanţii guvernului de la Berna.
Tereza Neumann (1898-1962) a trăit timp de 36 de ani numai cu Sfânta Euharistie
pe care o primea zilnic. Întrebată cu ce trăieşte, zicea simplu: "Cu Isus!" A purtat rănile
Mântuitorului şi a suferit de peste 700 de ori întreaga dramă a Patimilor, fiind urmărită şi ţinută
sub observaţie chiar de medici atei, necredincioşi care, până la urmă, s-au convertit.
Fericita Maria d'Oignies (1177-1213) din Liege, Belgia , resimţea o foame intensă
de Dumnezeu şi nu se putea sătura decât cu Sfânta Euharistie. Ea rămase o dată timp de 35
de zile consecutiv fără să primească nici un fel de hrană. În tot acest timp nu scoase nici un
cuvânt, în afară de a cere, din când în când: "Daţi-mi Trupul Domnului" . După ce-L primea se
simţea întărită, dar recădea în stare de tăcere absolută. După cinci săptămâni îşi reveni, spre
mirarea celor din jur, şi primi ceva hrană. În timpul ultimei sale boli, nu suporta decât
Euharistia. Vrând s-o încerce, confesorul i-a adus odată o ostie neconsacrată, dar ea n-a
putut s-o înghită.
Sfântul Hugues, episcop de Lincoln, Anglia, a aflat în 1225, că în Leicester se afla
o călugăriţă care nu mâncase nimic 7 ani şi trăia numai cu Sfânta Euharistie pe care o primea
în fiecare duminică. El trimise 15 preoţi care o supravegheară 15 zile fără să o piardă din ochi.
Cum ea îşi păstră puterile şi sănătatea în tot acest timp, deşi nu primea altă hrană, Sfântul fu
convins.
Sfânta Angela de Foligno, care a trăit în sec. XIII, găsi în Sfânta Euharistie forţe
suficiente pentru a trăi 12 ani fără altă hrană.
Sfânta Lidwina din Olanda(1388-1433) s-a hrănit timp de 28 de ani numai cu
Sfânta Euharistia pe care o primea în fiecare duminică. Preotul îi dădu într-o zi o ostie
neconsacrată şi ea îşi pierdu imediat puterile. Ar fi murit dacă nu primea imediat Sfânta
Euharistie.
Marta Robin (1902-1981) a ajuns complet paralizată şi oarbă. Timp de 50 de ani,
singurul aliment i-a fost Sfânta Euharistie. Ea zicea despre Isus din Sfânta Ostie: "Isus este
prezent în ostie ca o fiinţă vie în trupul meu. Cristos este totul în toate! În clipa aceea simt că
Isus este în toată fiinţa mea, mă simt detaşată de corp, sunt în afară de timp... plutesc în
Dumnezeu!"
Sunt şi alte cazuri de ajun perpetuu. Toate acestea ne demonstrează puterea Sfintei
Euharistii şi dragostea lui Isus faţă de noi, oamenii. El a voit nu numai să se coboare la Sfânta
Liturghie, ci să rămână în continuare, zi şi noapte, pe altarele noastre, ascuns în chivot. În cea
mai mare parte a timpului, este singur...
Să ne apropiem cu "frică şi cutremur" de marea Taină a Sfintei Euharistti. Să nu ni
se pară că suntem nevrednici. Nu vom fi vrednici niciodată, dar Isus este Iubirea adevărată,
este Păstorul cel Bun care ne aşteaptă; căci El a zis: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi
împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!" (Matei 11, 28); "Eu sunt Pâinea vieţii, cel care vine la
Mine nu va flămânzi!" (Ioan 6, 35); "Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a coborât din cer. De va
mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa
lumii este Trupul Meu..."; "Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă
veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi..." (Ioan 6, 51-58). Să avem toată convingerea că
Isus este prezent în Sfânta Cuminecătură, aşa cum a fost în viaţa publică sau pe Calvar.
Sfântul Nicolae Episcop de Mira Liciei – punte de
legatură
între apus şi răsărit
Din Fribourg - Catedrala Sf. Nicolae,
la Tg. Mureş - Biserica Sf. Nicolae, Parohia Greco-Catolică nr. 1
Doar 4 lăcase de cult din lume se bucură de prezenţa unei
relicve a Sf. Nicolae, Episcop al Myrei Liciei
relicva = parte din corpul unui sfânt
moaste = fragment din vestiminte sau obiecte care au apartinut sfântului în timpul vieţii
Una dintre figurile cele mai luminate ale Bisericii creştine universale este Sfântul mare
Ierarh Nicolae – făcătorul de minuni, a cărui prăzmuire Biserica (Răsăritului şi a Apusului) o
săvârşeşte împreună la 6 decembrie, fapt care afirmă unitatea pierdută a Bisericii primelor veacuri.
Sfântul Nicolae s-a născut în Patara, cca. 280, şi a murit în Myra Liciei, cca. 345 (astăzi
Kocademre, în apropiere de Kale). De la vârsta copilăriei s-a arătat plin de dragoste spre cele sfinte,
iar mai apoi, datorită credinţei şi înţelepciunii sale, a fost luat sub ocrotirea fratelui mamei sale care
era episcop al Patarei, ajungând astfel diacon şi apoi preot. Unchiul său a ajuns arhiepiscop al cetăţii
Myra Liciei, unde înfiinţează un aşezământ monahal al cărui stareţ va fi numit chiar Sf. Nicolae.
Dumnezeu s-a folosit de toate aceste ocazii pentru a arăta planul său divin cu marele ierarh, deoarece
după moarte episcopului din Myra, pentru faptele sale de credinţă şi sfinţenie pentru care era deja
cunoscut, Sf. Nicolae este ales ca episcop de către adunarea credincioşilor, chiar împotriva voinţei
sale. Sfântul îşi începe munca de învăţător al bisericii şi al comunităţii sale în momente neprielnice,
în vremea împăraţilor persecutori Diocleţian şi Maximilian (284-305) fiind ucişi o mulţime de
creştini iar alţii închişi, dar a înţeles că în postura de ierarh cea mai temeinică învăţătură pe care o
poate da este însăţi pilda vieţii sale. Astfel, sfântul îşi vinde toată averea, destul de mare, şi o împarte
săracilor. Exemplul său strălucit de renunţare la bunurile lumeşti a atras o mulţime de credincioşi
milostivi care ş-au încredinţat avutul lor Sfântului pentru ca astfel să poată alina suferinţele celor
încercaţi. Tradiţia consemnează că printr-o astfel de operă de caritate a putut hrăni cu pâine un ţinut
întreg în timpul unor mari lipsuri care au durat doi ani. Se lipsea de cărţile sale şi îşi vindea chiar şi
ornatele pentru a ajuta pe cei lipsiţi. Astfel de fapte de mare credinţă au atras asupra sa prigoana,
fiind supus la chinuri groaznice şi apoi întemniţat o lungă perioadă de timp.
Venind la conducerea imperiului, împăratul Constantin cel Mare, prin Edictul de la Milan
(313) a acordat libertate religioasă creştinilor, astfel că toţi creştinii închişi pe motive religioase au
fost eliberaţi. Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul de episcop al Myrelor Liciei, participând în
această calitate la primul Sinod ecumenic de la Niceea (325).
A fost unul dintre cei mai mari apărători ai dreptei credinţe în faţa pericolului ereziei lui
Arie. Deşi la Sinod s-a arătat un om dârz în apărarea dreptei credinţe, pe Sfântul Nicolae îl
caracterizau blândeţea şi milostenia deosebită, dar şi stăruinţa în dreapta credinţă.
A trecut la ceruri în anul 340, iar din anul 1087, din data de 9 mai, relicvele sale se
păstrează la Bari, în sudul Italiei, fiind luate de către Cruciaţi din Myra pentru a nu fi profanate de
către musulmani.
Relicva Sfântului Nicolae depusă în Catedrala din Fribourg are o valoare extraordinară. Este relicva
cea mai substanţială a sfântului, după cea de la Bari, în Italia de Sud. La Abaţia